BACOVIA ŞI

MUZICA„La început a fost cuvântul”

spune vechiul dicton, pe care,parafrazîndu-l, - după propriamărturisire a poetului – la Bacoviala început a fost Sunetul, melodiileinterioare, din lungi reverii șimeditaţii, care îi indicau euritmia po-emei, învăluită în cuvânt... Deciîntâi muzica şi apoi poezia, fericităsimbioză a creaţiei bacoviene.

În afară de aceste daruri native,poetul poseda, tot nativ, şi alte însuşiriartistice: viziunea pictural – cromatică,coregrafică, plastică...

Toate acestea laolaltă, sînt com-ponente ale creaţiei bacoviene.

Cetindu-l în adîncime le des-coperim în numeroase poeme, chiarcel peste care s-a trecut fără a le re-leva, şi nu numai volumul PLUMB cumle place criticilor să nu meargă mai de-parte, susţinînd că numai o carte şi deobicei prima îl consacră pe autor. Daropera lui Bacovia se continuă cupoeme de mare rezistenţă de-a lungultuturor celor 6 cărţi de poezie ce ne-alăsat. În marea lor esenţializare şi sim-plitate artistică, fiecare poezie ne dămăsura travaliului artistic, şi unele ver-suri singure ne reţin prin realizarea gîn-dului, emoţiei şi expresiei poetice, lacare poetul (...) lucra revenind pînă laforma ce o credea definitivă (şi aşa mairevenea, cum reiese din puţinelemanuscrise ce ne-au rămas).

Spuneam că însuşirea muzicală alui Bacovia a precedat pe cea poetică,dar acesteia i-a rămas maestru.

Să urmărim evoluţia temperamen-tului său muzical, precoce şi de maitîrziu. Îmi spunea Mamaia, (Mama Po-etului) că încă de copil o uimea Iorguţ,(aşa-i se spunea în familia poetului) cusimţul şi plăcerea lui de pentru muzică.

Stătea împreună cu copilul subbeciul de lîngă fîntîna din colţulgrădinii. După lungă tăcere şi ascultăriîi spunea – cînd voia să plece:

- Mai, stai mamaie, să ascultămpăsărelele. Nu auzi ce frumos cîntă...

Şi mamaia trebuia să mai rămînă.

Mai tîrziu, poetul va scrie un vers „Opăsărică modulează vii?” sau opăsărică a iarnă a tăcut... reminiscenţede atunci? cine ştie!...

Dacă trecea prin grădina publică,tot cu mamaia la una din ficele ei, şi înacele zile cînta fanfara militară în pavi-lion, copilul îi spunea:

„Să stăm pe bancă mamaie, săascultăm cum cîntă muzica... Ce fru-mos răsună cîntecul din alămuri!!...” Şiaceastă fanfară se auzea foarte binedin cerdacul casei părinteşti, de caregrădina era foarte aproape... Rămînetăcut în preajma mamaei care-şi citearomanul, şi asculta, asculta...

Poate, plămădită de pe atunci vairumpe, mai tîrziu, poema Fanfara...

Clopotele de la Catedrală, careeste foarte aproape de casapărintească, le asculta deasemeneadar cînd erau prea sonore, îşi astupaurechile...

În familia poetului se făceamuzică. Cele două surori mai mari cîn-tau la pian, Virginia cea mai mică lavioară, ca şi fratele său Eugen, vioristfoarte pasionat. Cel mai talentat erapoetul. De aceea prin clasa 3 de gim-naziu, în ultimele clase de liceu, cîntaîn orchestră vioara şi la unele serbărişcolare dirija orchestra. Profesorul demuzică îl sfătuia să urmeze Conserva-torul, cel de desen belle-artele, iar celde gimnastică Educaţia Fizică. La toateacestea obţinea nota zece, în daunamatematicii la care nu excela. În clasa4 gimnazială, trimis la liceu la concertulTinerimii române a obţinut premiul Ipentru desen artistic după natură –premiul I pe ţară. Desenele lui eraureţinute şi expuse în cancelaria şcolii.

Studia vioara cu mare pasiune şicînta pe strunele ei cu excepţională

înflăcărare. De aceea, la serbărileclasei, era programat ca solist in-terpretînd piese muzicale clasice...

Nu e de mirare, deci, că în-treaga sa creaţie poetică este olungă simfonizare – cuvîntul poeticfolosit cu artă unică prin noul şioriginalitatea cu care s-a impus dela debut şi pînă după cei şasezecide ani de activitate poetică...Aproape în tot acest timp vioarai-a fost prietenul său scump şinedespărţit, în lungile şi marile luisingurătăţi, în alinătoarele inspiraţii,suport artistic şi moral pentru vicisi-tudinele cu care viaţa l-a copleşit.S-a despărţit de ea tîrziu, într-o îm-prejurare de exces de generozitate.Într-o zi a văzut pe fereastra de lastradă trecînd un aed de cartier jer-pelit, desculţ de o slăbiciunescheletică, purtînd pe braţ o vioarădin care scîrţia cu un arcuş dintr-unstrujen de porumb. L-a cutremuratnefericitul cu mizera lui vioară înaşa grad. A deschis fereastra, l-achemat şi i-a întins propria savioară spunîndu-i „Ia-o pe asta, veiputea cîştiga mai bine cu ea...!(Biata vioară AMATTI l-aînspăimîntat pe bătrîn. A rămas cuea în braţe mult timp pe margineatrotuarului din faţa casei întrebînd

pe femeia de serviciu dacă boierul nul-a amăgit...

A mai cîntat mai tîrziu pe vioaraVirginiei care decedase... a demontat-o şi pe aceasta, care se află la muzeulBacovia din Bucureşti. Îmi spunea cunostalgic regret „O! Dacă ar fi unSTRADIVARIUS!”, după care tînjisemulţi ani...

Să pătrundem acum în şantierulmuzical al poemelor bacoviene.

În familia poetului, aveau loc şi pe-treceri, seratele erau organizate desurorile sale. La acestea participa şitînărul lor frate, care iubea cu frenezievalsul, dar între lungi pauze contemplaeleganţa tinerelor perechi subreverberaţia candelabrului din salonul„Plin de vise” cum îl va numi în poeziaintitulată în POEMA DIN OGLINDĂ(marile oglinzi prezente şi azi înMuzeul Bacovia din Bacău) Alb – Or-chestra începu cu indignare graţioasă/Salonul alb visa cu roze albe - / un visde voaluri albe.../ Un vals de valurialbe.../ Spaţiul, infinit, de o tristeţearmonioasă.../ în aurora plină devioară,/ Balul alb s-a resfirat pe întin-sele cărări/ Cîntau clare sărutări.../Larg, miniatură de vremuri viitoare.

Am citat întreaga poezie, pentruluminiozitatea, eleganţa şi sugestivaatmosferă, descrisă de inefabilul vers„Orchestra începu cu o indignaregraţioasă”... Următoarea poemă poartăchiar titlul muzical LARGO o cităm totîn întregime fiind padantul inefabil alcelei de mai sus MUZICA SONORIZAORI CE ATOM/Dor de tine şi de altălume, / Dor.../ Plâns: durere fără nume/

(Continuare în pag. 2)Agatha Grigorescu Bacovia

AGATHA GRIGORESCU – BACOVIA

120 ani de la naştere(8 martie 1895 – 12 octombrie 1981)

A fost o poetă sensibilă, profesoară deliceu distinctă, devenind îngerul păzitor aloperei şi fiinţei poetului George Bacovia,cu care s-a căsătorit, în Bucureşti, la 28iunie 1928, exemplu de soţie devotată pînăla uitarea de sine.

Era f i ica lui Ştefan şi a MarieiGrigorescu (născută Atanasiu) dinPloieşti, mare comerciant şi angrosist dinMizil, unde s-a născut poeta, licenţiată înLitere a Universităţii bucureştene. Publi-case, în 1923, volumul de versuri Armoniicrepusculare.

Oraşul natal o aniversează printr-unconcurs de poezii organizat în plan localca drept omagiu unei distinse şi originalecreatoare de frumuseţi spirituale.

Dăm publicităţii o lucrare inedită apoetei dedicată inimitabilului poet care i-afost partener de viaţă, descoperită laarhivele Istorice Naţionale, filiala Iaşi,Fondul „George şi Agatha Bacovia”

Mircea Coloşenco

PLUMB

TOAMNA BACOVIANĂEDIȚIA a V-a

supliment, octombrie 2015

2plumb

Pe om.../ Toţi se gîndeau la viaţa lor,/ Ladispariţia lor,/ Muzica sentimaliza/ Obositor -/ Dor de tine şi de altă lume/ Dor.../ Muzicasonoriza orice atom... (e scrisă la începutulveacului)...

În această vibrantă sonorizare, gînduldevine grav, visul melancolic, filozofiaexistenţei şi nonexistenţii, te dispune sprecineva şi spre o altă lume... muzicasonorizează mai departe orice atom.. încadenţa versurilor încropate cu eleganţăpoetică majoră...

Nu ne putem îngădui plăcerea de a maicita poeme in extenso în care auditul apare înatîtea ipostaze lirice, în poeme descriptive, întablouri desenate cu cuvinte sugestive încadenţa cuvintelor cu adînci rezonanţe audi-tive. Prin sondaj redăm, din numeroaseleasemenea versuri mizicale, ce impregneazămuzical strofele sau chiar (...) poezii cu temade toamnă sau a tuturor anotimpurilor, ori ainterioarelor în care poetul şi-a trăit singu-ratec, aproape schimnic mai toată viaţa sa.

Odaia mea mă înspăimîntă/ Cu brăilenegre zugrăvită/ Aici n-ar sta nici o iubită/Afară toamna despletită/ În mii de fluierecîntă.../ În odaie trist sună lemnul mut: POC.... Toamna sună-n geam frunze de metal/VÎNT... TOAMNA în grădină – şi acordăvioara/ De pîinea cea nouă duduie moara.../Numai vîntul singur plînge alte note./ Pe cîndvîntul hohoteşte-n bulevarde glaciare.../ Auziploaia curge pe drum/ Adorm, Ascult/ Afară lafereastră toamna a spus/ Of!.../ Lampa plînge/Anii mei, anii tăi/ Trec... I-auzi corbii mi-am zissigur, şi-am oftat,/ Iar în zarea mea de plumb/Ninge gri...

Toamna are cele mai dese motive muzi-cale ca şi ploaia... anotimpuri în care poetuleste mai claustrat, şi deci mai predispus lavisarea, contemplarea şi inspiraţia poetică. Înaceste zile, vioara îi ţine de urît şi-i sugereazăversur i p last ice, pe care le c izeleazăîndelung.

Atunci i se pare că toamna cîntă din in-strumente jalnice de lemn. În Plumb deiarnă, numai vîntul singur plînge alte note,sau pe cînd vîntul hohoteşte-n bulevardeglaciale. Nocturna redă încordarea cu careascultă tumultul ploii în singurătatea terifiantă:„Auzi ploaia curge pe drum/...Adorm, ascult.../Afară la fereastră toamna a spus: OF!... Totdin acea singurătate autumnală surprinde ver-surile din poezie SINGUR. Prin noaptetoamna despletită/ În mii de fluiere căntă.

Vizitînd o panoramă, il terifiază plînsetulcaterincii. /Plîngea caterinca fanfară/ O arietrist uitată/ Şi stam impietrit şi de veacuri,/Cetatea părea blestemată... Ploaia îiprovoacă o nevrozare specifică.”/ Oh! Plînsultălăngii cînd plouă..../ Da! Plouă şi sună umilca tot de-i iubire şi ură.

În descompunerea autumnală, în amurg,poetul percepe prin crengile goale un sunetde schelet, şi aude cum sună a frunzelorhoră... Vîntul îi inspiră toamna versuri caacestea: VÎNT Toamna a ţipat/ cu un trist ac-cent/ Bate gol în boloboace butnăria,/ Vîntulsună lemnăria/ De departe vin ecouri vechi deplîns... În poezia „Serenadă”, spune: /A measerenadă s-a rătăcit/ În note grele şi bleste-mate... În poema Vals de toamnă: La gea-muri toamna cîntă funerara/ Un vals îndoliatşi monoton.../ Hai să dansăm iubito după altoamnei bocet funerar... Acum răsună valsulşi mai rar/ Auzi cum muzica răsună clar/ Înparcul falnic, antic şi solemn,/ Din instrumentejalnice de lemn..../ Hai să dansăm iubito/După al toamnei bocet mortuar...

În ampla poemă MARŞ FUNEBRU (dupăChopin): Ningea bogat şi trist ningea, eratîrziu/ Cînd m-a oprit la geam clavirul..../ Amarprin noapte vîntul fluiera pustiu/ Un larg şi golsalon vedeam prin draperii/ Iar la clavicul obrună despletită/ Cînta purtînd o mantiecernită,/ Şi trist cînta, gemînd între făclii/...Şi-n geam suna funebra melodie/ Iar vîntul

fluierea ca ţipăt de tren.../ Şi lung gemeaarcuşu-acum pe strună.../ Cîntau amar, eradelir/ Plîngea clavirul trist şi violin.../ Tîrziumurea clavirul lung gemând/ Luptau făcliile înagonie... Încheiem cu versurile Lacustrei încare poetul crea atmosfera ancestralelorlocuinţe lacustre într-un deluviu ce nu maiconteneşte zile şi nopţi... De-atîte nopţi audplouînd/ Aud materia plîngînd...

Simţul său auditiv de o zguduitoare acui-tate, predestinat a surprinde ce numaiBacovia putea surprinde, constituie nesfîrşitulfir poetic pe care se situează, ca pe înşiră-temărgărite, euritmia întregul registru bacovian.

Compozitorul Ion Dumitrescu, îmispunea odată că fiece pagină, fiece poezie alui Bacovia este o melodie care îi inspiră unlied...

Aşa se şi explică numeroasele lieduri aleatîtor compozitori emeriţi ai muziceiromâneşti... Doru Popovici (cinci lieduri),Zeno Vances, Hilda Jerea, Mihail Jora,(primul), Felicia Donceanu, şi alţi mulţi com-pozitori, însumînd pînă acum un bogat flori-legiu de cîntece pe versuri de Bacovia.

Poetul însuşi adaptase pe note poeziaMAMA de Eminescu, şi poezii din vol. Cîndvioarele tăcură de Ştefan Petică. Adesea mile cînta la vioară în surdină. Melodii de unduios şi profund patetism. Chiar din volumulmeu „Muguri Cenuşii” a improvizat ofrumoasă melodie pentru poet, „Nu vreau sămoară florile de mai”... Mi-o cînta mai înfiecare primăvară cînd mărul de la fereastracase odăii sale era o profuziune de flori albe.Această poezie a mai fost compusă şi decompozitorul G. Duică stabilit în Franţa. Mi-aoferit notele... De aceea nu mai a pus pe por-tativ propria sa compoziţie... Nu avea răbdaresă transcrie acele minunate improvizaţii atîtde duios concepute...

Bacovia era şi un pasionat interpret almarilor compozitori preferaţi: Chopin, Desi-cowski, Bethoven, Wagner, şi autori demuzică de cameră şi alţii...

Trecînd la creaţia poetică, într-un vers dinvol. Stanţe Burgheze, Bacovia seautodefineşte „Compozitor de vorbe”... Cuacest volum poetul face cotituri spre poeziacea mai modernă pe care n-o mai cultivădupă tehnica clasică a celorlalte volume an-terioare. Încă de prin 1940, spunea că viitorultrebuie să emancipeze poezia dar şi celelaltearte, de încorsetarea prozodiei, respectiv înpoezie discursul liric esenţializat, poemele de-cantate dincolo de rimă şi ritm, păstrînd eurit-mia iniţial-afectiv-emoţională, fără de care nupoate exista nici o artă, cu atît mai multpoezia, căreia dacă i-ai frustat muzica, ai ucis-o. O poţi numi proză inspirată în versuri, eatotuş nu avea nervul, viabilitatea poietică... Cuaceste convingeri, a lăsat ultimele două vo-lume de versuri STANȚE BURGHEZE şiSTANȚE ŞI VERSETE... Şi timpul, i-a datdreptate. Cu aceste volume Bacovia intrăcutezător şi anticipativ în poezia nouă de petoate meridianele poetice universale, castrălucit precursor, păstrînd mereu nervulmuzical, chiar în poemele în care aproapeeste exclus orice verb, (citeşte STANȚE ŞIVERSETE) ultimul volum care abia la zeceani dela moartea poetului am reuşit să-leditez, deşi, în viaţă fiind, publicase în unelereviste cîteva din acele poezii... Veneau şi eleprea devreme... Astăzi, eseul lui Ion Caraion,le-a pus în vedere adevărata lor valoare depionerat în lirica contemporană universală.

(Continuare din pag. 1)

BACOVIA ŞI MUZICA TOAMNA BACOVIANĂ

Psalm

Bacovia este precum un sculptor care-şicunoaşte menirea, perpetuu preocupat să-şisupună cuvintele unui ritual rupt din străvechime.Apt să dureze. Pana sa nu-i un penel alintat înmiasme pastelate. O, nu! Pana sa are atributeleciocanului de fierărie, acela care, îmbrăţişat deflacăra focului, modelează metalul într-o arhaici-tate a eternului. Aşadar, cuvântul, pentru GeorgeBacovia, se cuvine a trece prin foc şi pară, pentrua-i intui durabilitatea şi justeţea harului.Psalmodierea se doreşte supunere întru strani-etate care, la prima vedere, la nivel denotativ,sperie, te înstrăinează de concret. Însăadâncindu-te (pe tine, cititorule!) în miezul pro-blemei, vei descoperi (cu puţintică bunăvoinţă!)că ne-mpresoară o cu totul altă viziune. Iată: „Iu-bito, cu faţa de mort, / Fecioară uitată în turn, /Plângând în balcon / Cu grai monoton, / Cu suflettaciturn – În visul meu te port...” (Psalm) Şi iatăcum Iubirea atinge puritatea divină. Iubireapământeană nu se poate rupe de modelul sacru.Emoţiile acestui complex sentiment se doresctrimitere la privirea Madonei cu Pruncul(Michelangello), în stare de prosternare, deîmbrăţişare eternă, de lacrimă sacralizată prinsmerită interiorizare. A se remarca: în viziunea luiBacovia, psalmul dobândeşte alte atribute decâtcele ale lui David sau din literatura cultă. Psalmullui Bacovia devine o plăsmuire poeticească ceoperează cu termeni zămisliţi din tăiş aproapejertfelnic, primitiv şi straniu, cu acea simplitateamintitoare de peisajul ce ni-l oferă mărturiegrotele primilor creştini. Pentru psalmistul Ba-covia, chipul iubitei este feciorelnic, având ca unicaliat lacrima şi singurătatea cucernică şi pură.

Vobiscum

Antonimele se doresc conlucrarefrăţească în imaginarul bacovian, atunci când sedoreşte simularea unui impuls de corecţie. Nuneapărat doar a sinelui. „...Dar vai, acei învinşi,pe veci pierduţi... / Ori în taverne, ori înmansarde...” La prima vedere, parcă n-am de-scoperi nicio antinomie în alăturarea „tavernă” şi„mansardă”. Par a fi completare întru nebunie,rătăcire, uitare de sine... În fond, „taverna”rămâne loc de pierzanie, un spaţiu malefic, „mo-horât” – decretează Mihai Eminescu, „umed” – laDuiliu Zamfirescu, „subpământean” – pentruFriedrich Michael. Însă „mansarda”, deşi este unloc al singurătăţii, poate avea şi-un rol benefic.Un exemplu pozitiv ni-l oferă Romanul adoles-centului miop... „Lasă-mă... să strig... fericireaasfinţită aici, în odăiţa cu pereţii scunzi şi cu douăferestruici... Lasă-mă să-ţi destăinuiesc... fericireasingurătăţii mele...” (Mansarda) Pentru MirceaEliade, mansarda are „suflet” – şi în singurătateaei, aceasta îi oferă nu doar „tăceri”, cât mai ales„desfătări”. Din nefericire, „mansarda” vreunei„taverne” ne poate apropia în malefic parteneriatde „acei nebuni, rătăcitori, tăcuţi, / Gesticulând pebulevarde...” şi – Doamne sfinte! – poate fidisgraţios sau molipsitor. N-avem şti cât şi cum i-au repugnat toate acestea Omului şi Poetului Ba-covia. Presupunem. Da, da! Prea bine se ştie,omul este o creatură duală. Omul este mereusupus ispitelor... Dar dacă Poetul – dimpotrivă,doreşte să fie mereu un vertical, un raţional?! Şice bine ar fi s-asculte de îndemnul moralistuluiAlexandru Lascarov-Moldovanu (1885-1971), celcare ne-a lăsat o mini-mini-bijuterie epică. Senumeşte Purtătorul de condei. O vreţi şi dvs.cunoaşte?

„Iată ce s-a întâmplat odată unui purtătorde condei. El scria cărţi pline de lucruri rele – şile împrăştia peste tot, nevoind să asculte deporunca lui Dumnezeu care spune că toate

(Continuare în pag. 3)

Liv

ia C

iup

ercă

toamna bacoviană - 2015

plumb 3

însuşirile ce ni s-au dat, să le punem în slujba lui. Într-o zi însă, scriitorul acesta avu un vis. I se părea căvine la el un bărbat îmbrăcat în alb – şi cu chipulîncărcat de lumină. Şi-i zise: <Haide cu mine!> – şi-lluă, ducându-l în nişte locuri necunoscute...” Ajunserăîntr-o grădină „părăginită”. Acolo văzură un „tânărspânzurat de un copac”. Şi ce observă? Ţinea înmâini o carte. Şi bărbatul „cel încărcat de lumină” îispune: <Tu i-ai pus ştreangul la gât!> Merseră şi-ntr-o „crâşmă murdară”. Acolo, nişte tineri „zăceau, beţi,pe jos” <Tu i-ai adus în halul acesta!> În alt loc, văzurătineri care „făceau desfrânată petrecere”. <Tu i-aiaruncat în această cumplită stare!> Reţineţi: Fiecareţinea în mână câte o carte scrisă de acel „purtător decondei”. <Pentru toţi aceştia, vei avea de datsocoteală lui Dumnezeu, la ceasul cuvenit!> „Înfiorat,scriitorul s-a trezit din somn – şi dându-şi seama depăcatul lui...”, bănuim/bănuiţi ce a decis.

Aceasta să fi fost şi intenţia lui Bacovia,înveşmântat în hlamidă de moralist poeticesc?Răspunsul vă aparţine! Şi totuşi, ne-ajută Poetul... „Încercul lumii comun şi avar... / Mă zguduie de mult unplâns intern...”

E toamnă

Dacă vrem s-ascultăm povestea Toamnei, săconsultăm, neapărat, un oracol. Dar mi se şopteştecă în zona temperat-continentală a Moldovei de Mi-jloc, cel mai iscusit prezicător este George Bacovia,pre numele său de botez Gheorghe al lui Vasiliu, dinBacău. Şi mai trăgând cu urechea, pe ici, pe colo,afla-vom că din străvechime, bine se ştie, mai cu sârg,după Sfânta Maria Mică (ba chiar după sărbătorireaSfintei Parascheva de la Iaşi), Toamna începe să„scârţâie din crengi ostenite” (În grădină), se vaită(Melancolie), foşneşte sinistru (Nervi de toamnă), iarla totala ei împlinire, spune Poetul, ploaia „dă cuvânt”(Note de toamnă) şi „ţârâie” (Pastel). Da, ploaia, vân-tul furtunos şi friguros însoţesc Toamna (cea bogată,

din poveşti), de multe ori, posacă rău de tot – şi,învăluită în mantie violetă, cântă „melancolia morţii”.Urmează frig, câmpii pustii (Alean) şi-„un cer deplumb” (Altfel). Noaptea devine umedă, iar amurgul– „de argint”. În sat, s-aude „plânsul tălăncii” (Plouă),iar la oraş, parcul pare „mâncat de cancer şi ftizie” (Înparc). „Trec corbii” (Amurg), „materia plânge...”(Lacustră). Florile par carbonizate, „noian de negru”(Negru). Copacii „oftează” (Nervi de toamnă) sau/şidevin „apostoli în odăjdii violete” (Amurg violet).Fireşte, nu doar frunzele îngălbenesc, ci întreagafiinţă a poetului, remarcând un transfer nervos, din-spre vegetal spre uman. Osmosă perfectă. Explicabil!Poetul devine „solitarul pustiilor pieţe” (Pălind),sonorităţile ce-i încercuiesc fiinţa deveni-vor un plâns,perpetuu, al materiei (Lacustră). Şi-această clipă nuse va lăsa mult aşteptată. Toamna-şi intră-n drepturi.În faţa trupului său de bronz, în viziunea eternizată desculptorul Constantin Popovici, în centrul urbei Bacău.„Strada-i pustie”, „oraşul gol”, „tăcere” (Note detoamnă). Pustietatea îşi are mesajul ei. „Tăcerea egrea”, imposibil de acceptat. Această gravitate întruacceptate fi-va dictată de chiar acest titlu metaforic,Monosilab de toamnă. Şi n-avem a uita (poetul o ştiaprea bine), trecerea se realizase în tăcere, însingurătate, adică-n monosilabism. Da, o trecere înnocturn dinspre o tăcere înspre o altă tăcere, eternă...„Adorm... ascult... / Afară, la fereastră, toamna a spus:/ – Of!...” (Nocturnă)

Şi totuşi, vă rog! O clipă de atenţie! În aceastăToamnă, „în crângul cu stoguri de frunze ruginite”, fi-va „un frig liniştit”, pentru că... Poeţi din întreg spaţiulromânesc vor sărbători, la Bacău, a V-a ediţie:TOAMNA BACOVIANĂ (8-10 octombrie 2015).

Fiţi bineveniţi!

(Urmare din pag. 2)

Toamnă bacoviană La începuturi, prag demileniu trei, FILIALA noastrăabia trecea de douăzeci şiceva de membri; s-au scursbine peste două decenii de laîntemeiere, şi astăzi numărămcam o sută de autori (poeţi,prozatori, critici, dramaturgi),

condeieri din Suceava, Neamţ, Vrancea, Galaţi,Buzău, Iaşi, Timișoara, Bucureşti, Satu Mare,Cernăuţi şi, desigur, Bacău.

S-au perindat prin familia literară a oraşuluilui BACOVIA nu puţini truditori într-ale literelor, uniialegând între timp alte zări, alţii, din nefericire, s-au stins... (fie-le eternitatea uşoară lui S E R G I UA D A M , AURORA BARCARU, D UMITRUPRICOP, MIRCEA DINUTZ, CONSTANTINGHINIŢĂ, IOAN PANAITE, ION LUPU). În ani, amîntinerit, am şi îmbătrânit, ne-am maturizat, an-tologia de faţă stă de mărturie...

„Cartea de vizită” a FILIALEI la întâia editarese chema ATENEUL SCRIITORILOR – „ateneul”ducându-ne cu gândul la acele obârşii când BA-COVIA atât de drag nouă, înfrăţit cu GRIGORETABACARU au pus bazele revistei ATENEULCULTURAL care şi astăzi, în serie nouă (ctitorităde RADU CÂRNECI) apare în urbea poetului.

De peste un deceniu, în moştenirea

bacoviană a intrat şi revista PLUMB, înveşnicindo dată în plus poetica ilustrului băcăuan.

Acest nou album scriitoricesc, alcătuit subsemnul patronuluinostru literar,adună pagini del i t e r a t u r ă d i ncreaţia de ultimăoră a membrilorbreslei, în ordinealfabetică... Cumva fi „mâine şi maimâine” aşteptămsă-ş i impunăordinea finalăcriticul TIMP...

Precum cu-vânta faimosul T.S. ELIOT: „...în cepriveşte pe con-temporani, nu tre-buie să ne totîntrebăm dacăsunt mari sau nu,t rebuie să ne punem o singură întrebare:dacă sunt autentici, şi să lăsăm întrebarea dacăsunt mari singurului tribunal care poate hotărî:TIMPUL” ! Aşa să fie...

LA TRIBUNALUL TIMPULUI

Cal

istr

at C

ost

in

toamna bacoviană - 2015

JURIILE FESTIVALULUI TOAMNA BACOVIANĂ1. Toamna bacoviană: Adrian Dinu Rachieru - președinte, Theodor Codreanu,Valeria Manta Tăicuțu, Vasile Tărâțeanu, Ovidiu Genaru.

Secțiunea TINERE CONDEIE: Petru Scutelnicu-președinte, Nicolae Mihai, Carmen-Veronica Steiciuc, Victor Munteanu, Calistrat Costin.

2. Premiile USR, Filiala Bacău: Dan-Bogdan Hanu - președinte, DumitruBrăneanu, Nicolae Pogonaru, Cristina Ștefan, Calistrat Costin.3. Premiile revistei PLUMB: Ioan Prăjișteanu - președinte, Ioan Dănilă, CeciliaMoldovan, Grigore Codrescu, Tincuța Horonceanu - Bernevic.

Ediţia întâi a acestei cărţia ieşit de sub tipar cu prilejuljubileului noii serii a revisteiAteneu (1964 – 2014). Ideeaunei asemenea alcătuiri pluteaîn aer de ceva timp, dar,considerată fiind probabil oastfel de carte ca fapt oare-cum particular, cei în drept s-oiniţieze şi s-o ducă la bun

sfârşit nu s-au putut desprinde de aceastăprejudecată, adânciţi în continuarea ori fi-nalizarea unor opere de mai larg interes...

Vrând să urmăresc anumite dezvoltări întimp, indicibile în felul lor, m-am văzut nevoit sărenunţ la structura unei lucrări exclusiv mono-grafice, care ar fi atrofiat ţesuturi, ar fi oprit sevavieţii unor idei dar și evoluţii, ar fi stânjenit dina-mica şi inefabilul unor percepţii, chiar şi impactulconjuncturilor politice. Beneficiind de modali-tatea povestirii, m-am apropiat de eroii(iniţiatorii) revistei ca de nişte personaje purtatede elanuri generoase, de orgolii, de visuriinsaţiabile, de căutări înfrigurate. În loc descheme prestabilite prin tradiţia cercetării, impor-tante în felul lor, am apelat nu depuţine ori la maniera impre-sionistă, lăsând povestirea săcurgă, dar aşezând pe alocuri ob-stacole inofensive în caleaşuvoiului ca să împrospătezenaraţiunea şi să oxigeneze at-mosfera. Nu am reuşit decât înmică măsură să-mi îndeplinescscopul, dar am preîntâmpinatînţepenirea în tipare, preferândimaginea vie celei statice oriamorţite. Pe alocuri, am strecuratşi informaţii utile, cu toată răcealalor, procedând asemenea pictoru-lui, care pentru a ne aduce în faţătabloul se ajută de o sumă deelemente materiale, ignoratemomentan în singurătatea

reculegerii noastre contemplative.În ediţia de faţă, a doua, am procedat la o

corectare mai aplicată a textului, am recurs lanuanţări ce vor înlesni, cred, recuperarea atmos-ferei de redacţie de pe atunci (când şi când reîn-viind şi astăzi) sau vor accentua aspecte deistorie socială şi culturală, adăugând în final –amănunt important – un indice de nume. Ampăstrat, de asemenea, micile narațiuni dintreparanteze, acestea neavând, aparent, legăturăcu istoria revistei, dar arătându-i în felul lor di-verse laturi particulare întâlnite la tot pasul, pig-mentând cenușiul vieții sau dând un înțeles princoncretețea lor anumitor demersuri. Din per-spectiva actualităţii, iniţiativa lui GrigoreTabacaru şi George Bacovia de a crea Ateneulcultural (literar) în martie 1925 dar şi aceasta anoii serii iniţiate de Radu Cârneci pot fi interpre-tate drept aventuri care au impus în se-ninul spi-ritual constelaţii îngemănate.

Cartea de faţă închipuie doar un instrumentoptic elementar, orientat spre acel azimutîncântător. Alte instrumente, mai perfecţionate,vor corija şi întregi percepţia acestor neasemuiteprivelişti. În sfârșit, câteva rânduri ceremonioasevor cumpăni în sobrietate sentimentul ce le-a in-spirat. Mă simt îndatorat să menționez aici deli-cata consiliere a doamnei Carmen Mihalache înlegătură cu multele izbânzi ale revistei dar și cu

vicisitudinile care au apăsat adeseaevoluția ei, apoi, unele sugestii aledomnului Constantin Călin, între carear fi de amintit alcătuirea unui indicede nume, precum și silința domnuluiIoan Prăjișteanu de a da formă finalăviabilă acestei cărți.

Dar un cuvânt bun la ivireaprimei ediții am primit și din parteamai multor persoane din generațiidiferite, cărora le datorez întreagamea gratitudine, odată cu mulțu-mirile ce se cuvin aduse Consili-ului Județean Bacău, care a sprijinitproiectul c o m p l e x a l manifes-tărilor bacoviene, întocmit și susținutcu îndatoritoare a p l e c a r e d es c r i itorul Dumitru Brăneanu.

O istorie vie a revistei ATENEU(privire retrospectivă la o nouă ediție)

Vic

tor

Mit

oca

ru

Edit

ura A

teneul

Scrii

toril

or

VICTOR MITOCARU

O

a revistei

istorie vie

ATENEU

4plumb

PREMIILE FESTIVALULUI TOAMNA BACOVIANĂ-2015

PREMIILE FILIALEI BACĂU a U. S. R. - 2014

Valeriu Matei,premiul național

„George Bacovia”

Valeriu Stancu,

traducere

Viorel Dinescu,

premiul pentru excelență

Marin Gherman,debut editorial

Mircea Bostan,poezie

Doina Cernica,proză

Vasile Larco,literatură umoristică

Nicolae Tăicuțu,poezie

Cezar Straton,proză

PREMIILE REVISTEI PLUMB - 2014

Emil Ariton,poezie

Adrian Lungu,proză

Ovidiu Bufnilă,proză SF

Carmen Voisei,grafică

Grigore Codrescu,critică literară

Târgului de carte Libris, PIATRA NEAMȚ

În perioada 17-20 septembrie a avut loc, laPiatra Neamţ, a V-a ediţie a Târgului de arte Libris,un eveniment organizat de Camera de Comerţ şiIndustrie (CCI) Neamţ, în parteneriat cu Primăriamunicipiului Piatra Neamţ, Consiliul JudeţeanNeamţ şi Societatea Scriitorilor din judeţul Neamţ.Deschiderea oficială a avut loc joi, 17 septembrie,la ora 12.00 în prezenţa oficialităţilor locale şijudeţene, a numeroşi oameni de cultură, a iubito-rilor de carte aflaţi în căutarea noutăţilor editorial.

La această ediţie s-a optat pentru amplasareade corturi în Parcul Tineretului, în ideea de a aducecartea în stradă, în parc, aproape de oameni. Aufost prezente prezente 23 de edituri şi avut locpeste 50 de lansări de volume.

Târgul de carte a cuprins şi lansări atipice, şidiferite alte surprize. Au fost reduceri, titluri deosebitde interesante, noutăţi, lansări...

Filiala Bacău a USR a fost prezentă la eveni-ment prin preşedintele său, Calistrat Costin, direc-torul publicaţiei „Plumb” Ioan Prăjişteanu şi poetaMihaela Băbuşanu dar şi cu un stand de carteapărute sub egida editurii „Ateneul Scriitorilor”.

Spicuim câteva dintre activităţile care au fostcuprinse în program: Eveniment – Premiul UniuniiScriitorilor din România pentru anul 2014 la carteade proză – „Laika” –autor Adrian AluiGheorghe – EdituraCartea Românească;

Medalion „AurelDumitraşcu” – (25 deani de la moartea poe-tului); Anunţarea rezul-tatelor Concursuluinaţional de debut în

volum ,,Aurel Dumitraşcu” 2015.Noutăţi editoriale – Filiala Bacău a U.S.R.;

prezintă Calistrat Costin noile apariții ale membrilorfilialei Bacău a USR.

Lansarea volumelor “Contribuţii la istoria revis-tei «Convorbiri Literare» (1939 – 1944)”, Editura„Timpul”, Iaşi, 2015 şi „Săluc Horvat şi contempo-ranii săi”, autor Nicolae Scurtu, Editura ,,Ars Do-

cendi”, Bucureşti, 2015; prezintăConstantin Tomşa.

Lansarea volumelor „Contribuţii laistoria revistei «Convorbiri Literare»(1939 – 1944)”, Editura „Timpul”, Iaşi,2015 şi „Săluc Horvat şi contemporaniisăi”, autor Nicolae Scurtu, Editura „ArsDocendi”, Bucureşti, 2015; prezintăConstantin Tomşa etc.

(Notă de Mihaela Băbușanu)