Viaţa Bisericii/DocumentarMarţi, 17 Februarie, 2015 Despre noi

Caută ...

Articol Fotografii RSS

Miercuri, 19 Martie 2014

Sfinţii Teodori – biserică a cojocarilor ieşeniNicolae Pintilie

Ne dăm seama că breasla devenise o asociaţie importantă, dintr­un dicton carecircula la începutul secolului al XIX­lea, în târgul Moldovei: „Să­ţi vezi feciorulîn breasla cojocarilor”. În acest context, dezvoltarea breslei a făcut ca asociaţiasă aibă nevoie de o biserică, în care membrii să­şi trăiască bucuriile şitristeţile.

Vitregia istoriei noastre naţionale, dar şi modestia străbunilor noştri au făcut ca portul lorde zi cu zi să nu fie din materiale extravagante, aduse de peste mări şi ţări, ci din obiecte deîmbrăcăminte ieşite din mâinile lor dibace. Cojocul şi bundiţa, iţarii şi iile înflorate, lucrurisimple ce purtau în ele profunda spiritualitate a ţăranului român au constituit,dintotdeauna, „garderoba” străbunilor. Toate acestea, din motive practice – materia primăpentru confecţionarea acestora găsindu­se în bătătură.

Istoria a demonstrat că moda blănurilor şi a bijuteriilor nu ne aparţine nouă, românilor.Purtarea caftanului şi a blănii de samur din îndepărtatul Mosc rusesc a fost un obicei adusde grecii fanarioţi, care s­au căpătuit în Ţările Române. Iar cojocul a fost mereuîmbrăcămintea uzuală a ţăranilor, dar şi a boierilor pământeni. De ce cojoc? Pentru căoieritul a fost o notă caracteristică a românilor, încă din primele secole. Păstorii vlahi aparmenţionaţi în documente, ca fiind prezenţi cu turmele lor până departe, în Croaţia,Albania, Macedonia şi Tesalia, în sudul Dunării. Poate că, de aceea, balada noastrăpopulară Mioriţa este legată direct de această îndeletnicire.

Un document bizantin din secolul al XI­lea, din timpul împăratului Alexios I Comnenul,pomeneşte despre „vlahii păstori ce poartă înflorate faine din pieile oilor,

Transmisiuni în direct, zilnic, de la

Catedrala Mitropolitană din Iaşi

Urmăriţi DOXOLOGIA peFacebook

Ultimele în portal

Grila de programe

Vezi galeria în secţiunea Multimedia

52kLike Share

Imaginea 1 din 18

Foto: Oana Nechifor

42Like

meşteşugit lucrate, ce devin între umerii lor adevărate hlamide imperiale”.Faptul că bizantinii admirau cojocul românesc nu este întâmplător, având în vedere că,până astăzi, frumuseţea acestei haine constituie o mândrie pentru cel ce o poartă. Astfel,putem afirma caracterul cojocului – haină naţională tradiţională.

Dacă, la început au fost confecţionate în spaţiul vetrei familiale, cojoacele au trecut, îndecursul istoriei, în preocupările meseriaşilor. În fiecare sat tradiţional exista o familie cese ocupa de cojocărit. Aşa se explică mulţimea numelor de familie care derivă din ocupaţiade cojocar. Înfiinţarea centrelor urbanistice şi a iarmaroacelor a dus de la migrareameşteşugului din vatra satului, în apropierea târgurilor şi a oraşelor – fenomen ce aconturat breasla cojocarilor.

Breasla cojocarilor din Târgul Ieşilor

Iarmarocul din piaţa dispărutei biserici Sfânta Vineri, de pe amplasamentul actualei HaleCentrale, avea un colţ dedicat curelarilor şi dubălarilor. Din descrierea armeanului HorevMartikian, călător prin Moldova secolului al XVII­lea, înţelegem că în centru oraşului„Uliţa cea Mare se întindea spre partea de răsărit a Curţii Domneşti. Ieşinddin poarta de răsărit a Curţii Domneşti, prin dosul bisericii Sfântul Neculai,pornea Uliţa Rusească, a negustorilor de cojoace şi alte blănuri, numită şiTârgul de Jos (actuala stradă Smârdan). Printre ele şi înconjurată de un cârdde dughene şi acareturi bătrâneşti, se strecura la dreapta uliţa Medeanului apieţei Sfânta Vineri, staniştea pestriţă a negustorilor, şufarilor, matrapajilor(precupeţilor) ce­şi atrăgeau muşterii răcnind pe lângă tărăbi”.

Însemnările călătorului armean pomenesc, astfel, de o întreagă stradă în care secomercializau cojoacele şi blănurile. Această stare a lucrurilor nu a durat foarte multpentru că, între cele două clase meşteşugăreşti a intervenit un conflict. Dubălarii, cei ceprelucrau pieile pentru ambele meşteşuguri, s­au dat de partea blănarilor favoriţi aiboierilor greci, amatori de blănuri scumpe.

Cojocarii s­au văzut în pragul sărăciei, iar în această disperare s­au adresat mitropolituluiGavriil Calimahi, care era şi fratele domnitorului Ioan Teodor Calimahi. „De milapruncilor acestor fraţi, statornicim breasla cojocarilor în veci nestrămutată,să muncească nesupăraţi în târgul Ieşilor”, prevede blândul mitropolit în hrisovulbreslei cojocarilor, din 11 iunie 1760. Atelierele au fost mutate de pe uliţa Rusească, acolounde au rămas doar blănarii, pe cursul râului Cacaina, actuala zonă Rosetti. Aici, breslaşiiau început să­şi dubească singuri pieile de oaie, confecţionând cojoace, bundiţe şi căciuli.Încet, încet, tânăra organizaţie a prins rădăcini, astfel încât în jurul anului 1792,conducătorii meseriaşilor cojocari aveau titulatura onorifică de terzi­başa, un grad înalt însocietatea vremii.

Ne dăm seama că breasla devenise o asociaţie importantă, dintr­un dicton care circula laînceputul secolului al XIX­lea, în târgul Moldovei: „Să­ţi vezi feciorul în breaslacojocarilor”. În acest context, dezvoltarea breslei a făcut ca asociaţia să aibă nevoie de obiserică, în care membrii să­şi trăiască bucuriile şi tristeţile.

Sfinţii Teodori şi cojocarii ieşeni, un destin comun

Marea întâlnire dintre istorica biserică din capitala Moldovei şi breasla cojocarilor a fost unmoment de bucurie pentru ambele părţi. Pe de o parte, biserica ridicată de Istrate Dabija înjurul anului 1665 avea nevoie urgentă de reparaţii. Rămasă orfană de familia domnitoare cea ctitorit­o şi trecută printr­un incendiu devastator, biserica Sfinţilor Teodori ajunsese înruină. După incendiere, locaşul de cult a fost reconstruit în jurul anului 1760, pe cheltuialamonahiei Sofia, fiică a jitnicerului Iordache Vârnav. După moartea monahiei şi căderea îndizgraţie a familiei vorniceşti, biserica avea nevoie de noi reparaţii.

În acel moment de răscruce a avut loc întâlnirea cu breasla cojocarilor, care căutau obiserică în care să se închine. Astfel, în jurul anului 1783, în timpul domniei fanariotului

Viaţa Bisericii

InterviuReportajDocumentarParohiiMănăstiriCuvântul ierarhuluiReflecțiiMinuni ­ Vindecări ­ VedeniiCatehismSfântul Munte AthosLocuri de pelerinaj

Calendar ortodox

17 Februarie

Evanghelia ZileiLuca 22, 39­42, 45­71; 23, 1

În vremea aceea, ieşind de la Cină,Iisus s­a dus ca de obicei în

Muntele Măslinilor; iar ucenicii s­

Sfântul Cuvios Teodorcel Tăcut de la LavraPeșterilor din Kiev

Sfântul IerarhErmoghen, PatriarhulMoscovei

Sfânta ÎmpărăteasăPulheriaŞi s­a întors cu mare cinsteSfântă Pulheria la palatul săucel împărătesc şi pe dată aîncetat eretica vijelie, s­au

alinat valurile şi s­a făcut linişte în biserică,după care împărăţia iar mergea ca înainte, cupace.

Sfântul Mare MucenicTeodor TironDumnezeu, ca să arateminune şi să slăvească pesfântul Său, a iconomisit unlucru ca acesta: văpaia aceea

s­a făcut ca o lumânare, încât numai aînconjurat trupul sfântului, dar nu l­a vătămatdeloc. Sfântul, mulţumind lui Dumnezeu, şi­adat sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu.

Sfânta CuvioasăMariamnaMariamna, mergând la Licaoniaa propovăduit acolo cuvântul luiHristos şi făcând pe mulţi să seboteze, s­a săvârşit în pace.

Sfântul ÎmpăratMarcian

ieri azi mâine

Ar putea să vă mai placă

Facebook:

Google+:Te­ai înscris la newsletter­ul doxologia.ro?

Alexandru I Deliberiu Mavrocordat, biserica Sfinţii Teodori a intrat în îngrijirea bresleicojocarilor. Au fost refăcute acoperişul celor două turnuri şi tencuiala exterioară, cuornamente ce au creat un nou stil arhitectonic – preluat, mai apoi, de numeroase bisericidin Ţările Române. Din muncă multă cu acul, cojocarii şi­au împodobit biserica cunumeroase cărţi de cult, candelabre aduse din Rusia şi un orologiu care a fost instalat înturnul principal, de pe pronaos. Importantă pentru istoria culturii noastre este şi colecţiade Minee, tipărite la Râmnicu Vâlcea între anii 1779­1780 – toate dăruite Sfinţilor Teodoride către meşterii cojocari.

Nota caracteristică a acestei biserici o reprezintă catapeteasma, unică în Moldova.Sculptată în lemn de trandafir, are încadrate icoane datând din timpul domnului IstrateDabija. Icoanele Mântuitorului, Maicii Domnului, Sfinţilor Teodori şi Sfântului Nicolaesunt, probabil, opera iconarului Grigore Zugravul, pictate în anul 1665. Apoi, în timpulînfierii bisericii, se crede că meşterii cojocari ar fi mai adăugat încă un rând de icoanecatapetesmei. Cercetătorii au observat o diferenţă de stil, încadrând în epoci diferitesistemul iconografic.

Biserica a fost în grija cojocarilor aproximativ un secol, timp în care bucuriile şi suferinţeleau fost trăite într­un destin comun.

Semne cojocăreşti în istorie

Drumurile s­au separat în momentul în care bresla cojocarilor a fost ameninţată cudispariţia. Prin înfiinţarea atelierelor corporatiste, chiar a unor mici fabrici de prelucrare apieilor, cojocarii ieşeni au fost striviţi de dezvoltarea tehnicii şi a industriei. Mulţi au fostangajaţi de către fabrici şi, astfel, sistemul breslei cojocarilor a încetat în jurul anului 1920.Au mai rămas câteva familii care au continuat, la scară redusă, o meserie ce coboară dinnegura istoriei.

Moda hainelor de piele făcute industrial, pe baza şabloanelor, apoi a textilelor pe bază defire plastice, urmate de actualele „fâşuri” a scos cojocul din portul românului. Îl maiîntâlnim, însă, la bătrânii din Bucovina, care cu cinste îl îmbracă „Duminica, labiserică”.

Meşterii cojocari au dispărut, iar cojocul – această comoară naţională este pe cale de a sepierde şi el. Însă, ceva rămâne. Rămâne o biserică istorică din centrul Iaşului, care asupravieţuit până astăzi şi datorită breslei cojocarilor.

Citeşte alte articole despre: Documentar, Biserica Sfinţii Teodori, bisericile breslelor, bisericilebreslelor ieşene, breasla cojocarilor, bresle, cojocari, Sfinţii Teodori, Biserică, credință, ctitor

„Toderiță al mamei” – Patriarhul românilor,Teoctist 6 Februarie 2015

CeaslovAcatistul Sfintei CuvioaseParascheva

Preacuvioasei noastre Maici, mult­milostiveiParascheva, prinos de umilință îi aducem noinevrednicii păcătoși pentru mijlocirile sale.(continuare)

Paraclisul Sfintei CuvioaseParascheva

Aproape de scaunul Atotțiitorului stând, o,Maică, rugăciuni pentru noi adu Acestuia, ca sădea tuturor iertare de păcate.(continuare)

Rugăciune la masa de prânz

Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie, Sfinte, slavă Ţie,Împărate, că ne­ai dat nouă bucate spreveselie. Umple­ne pe noi şi de Duhul Tău celSfant (continuare)

Acatistul Sfintei ÎmpărătesePulheria

Acatistul Sfinților Mari MuceniciTeodor Stratilat și Teodor Tiron

Canon de rugăciune către SfântulMare Mucenic Teodor Tiron

Află cum poți prelua titlurile din Doxologia

în saitul sau blogul personal!

Recomandă Doxologia

42Like

0Click pentru detalii.

536Like

au dus după Dânsul. Şi, când asosit în...

Apostolul ZileiIuda 1, 1­10

Iuda, rob al lui Iisus Hristos şifrate al lui Iacov, celor ce sunt

chemaţi, iubiţi în Dumnezeu­Tatălşi păstraţi pentru Iisus Hristos:Milă vouă şi pace şi iubirea să...

Preia calendarul Doxologia în saitul tău