situatia de comunicare.docx

7/22/2019 situatia de comunicare.docx

1/10

TEORIE

1. Emitatorul- actant in procesul comunicarii, cel care produce mesajul prin codificarea unei informatii, are rol princip

ursul unei discutii

2. Receptorul- actant in procesul comunicarii, cel care primeste mesajul si il decodeaza, are rol complementar in

onversatie

3. Mesajul- secventa enuntiativa prin care se transmit informatiile

4. Codul- sistem conventional de semne si reguli combinatorii prin care se produce comunicarea

- trebuie sa fie cunoscut, in egala masura, emitatorului si receptorului, pentru ca mesajul sa se poata produce

- poate fi verbal(limba) sau nonverbal(alfabetul Morse, semne rutiere, stenografia, gesturile, mimica, tonalitatea)

5. Canalul- mediul prin este transmis mesajul (aerul, posta, telefonia); un mesaj isi poate schimba forma in functie de

analul prin care este transmis

ex: mesaj sonor (pe cale orala), poate fi transformat in mesaj grafic (transmis prin intermediul scrisului)

6. Contextul- cadrul in care se desfasoara comunicarea; ansamblul de informatii cunoscut atat de emitator cat si de

eceptor, care favorizeaza intelegerea noului mesaj

- exista circumstante obiective(domeniul sau sfera comunicarii; cale de transmitere: oral, scris; situatie: oficiala,

eoficiala; particularitatile receptorului: cunoscut, necunoscut, unul singur sau mai multi, nivel de pregatire, stare de spirit,

elatiile dintre emitator si receptor) si circumstante subiective(intentiile, opiniile, supozitiile interlocutorilor)

Text literar/fictional particularizeaza comunicarea artistica, creatorul operei literare reflecta originalitatea lumii

nconjuratoare. In textul literar se manifesta functia poetica a limbajului si functia emotiva, prin excelenta reflexiva, intrucat

xpresivitatea continutului primeaza si nu informatiile inmagazinate.

- caracter reflexiv

- este rezultatul fictiunii, chiar daca e inspirat din realitate

- scopul sau principal este sa impresioneze sa exercite un efect emotional asupra lectorului

- atitudinea autorului este, in general, subiectiva

- expresia in care apare invesmantat continutul este chiar mai importanta decat ideea transmisa

- utilizeaza sensul constativ (figurat) al cuvintelor

Text nonliterar/nonfictional vizeaza domenii diverse de la cele stiintifice si juridico-administrative la mass-media,

udiovizuala, concretizandu-se cu ajutorul registrelor lingvistice (oral/scris; popular/cult; regional, colocvial, argoul si jargonu

n textul nonliterar actioneaza cu precadere atat functia referentiala cat si cea persuasiva (conativa).

- caracter tranzitiv


2/10

- se raporteaza strict la anumite aspecte din relitate

- scopul sau principal este cel informativ

- atitudinea emitatorului este, in general, obiectiva

- nu urmareste exercitarea unui efect emotional asupra receptorului

- utilizeaza sensul denotativ (propriu) al cuvintelor

- apare ca : afis, reclama, lege, instructiuni de folosire a unor aparate, descriere geografica sau istorica

Argoul este un limbaj codificat,neles numai de cei care l folosesc (grupuri sociale: elevi, studeni, delincveni etc.). S

emarc prin:

- permanenta schimbare a fondului lexical;

- fonetica i morfosintaxa repet caracteristicile limbajului popular;

- folosirea cu sensuri schimbate a unor cuvinte din lexicul comun (cobzar - 'informator'; mititica - 'nchisoare'; curc

'poliist'; mate - 'matematic' ; diriga - 'diriginta' etc.).

Jargonul se prezint ca variant a limbii naionale, delimitat dup criterii sociale i culturale sau profesionale. Const n

olosirea folosirea excesiv a unor cuvinte strine (neogreceti, franuzeti, englezeti), cu intenia emitorului de a epata, c

e implic preiozitate lingvistic.

Vorbitorii tineri utilizeaz frecvent elemente dejargon (bye-bye, ,,merci, ,,full, ,,cool).

Functia comunicarii stabileste o relatie intre o anumita forma lingvistica si situatian in care aceasta este utili

Comunicarea organizeaza enuntul in forme diferite ceea ce duce la existenta unor tipuri diferite de mesaje, care presupun

multe functii ale limbajului. Chiar daca un mesaj nu are o singura functie, una dintre ele predomina si ii asigura acestu

tructura verbala specifica.

Functia emotiva (expresiva, interjectionala) - axata asupraemitatorului

- reprezinta capacitatea emitatorului de a personaliza discursul, de a se exprima clar, logic, nuantat, dar si capacit

mesajului de a semnala, dincolo de intentiile si vointa emitatorului, date despre personalitatea acestuia

- prin bogatia si diversitatea vocabularului, prin tonul si ritmul vorbirii, prin corectitudinea enunturilor se dez

nformatii despre gradul de intruire, mediul social, informatia culturala, atitudinea etc.

- potrivit lui Tudor Vianu in capitolul "Dubla intentie a limbajului", limbajul are o dubla intetionalitate: "cine vorbes

ace pentru a-si impartasi gandurile, sentimentele si reprezentarile, dorintele sau hotararile", dar si pentru a comunica

- vorbitorul comunica si se comunica , insa cele doua caracteristicei - tranzit si reflexiv - nu se completeaza reciproc, pe

a tranzititivitatea duce la reducerea reflexivitatii.


3/10

- evidentiaza individualitatea psihologica/emotionala a vorbitorului, intr-un anumit moment, revarsata in limba

Scapasem de ceva greu, de ceva ucigator. Imi venea sa cant, sa alerg." (Maitreyi);

- evidentierea starilor afectivesau reactiilor sufletesti ale emitatorului la contactul cu o anumita realitate

- trdeaz starea afectiv, sentimentele, valorile morale, capacitile cognitive i cultura emitorului

- se poate afirma c funcia expresiv este prezent n aproape toate mesajele, deoarece nsi alegerea pentru mesa

nei formule de construcie din cele mai simple, mai reci, este tot un semn al unei anumite atitudini a vorbitorului fa

oninutulmesajului

- anumite particulariti de ritm, debit verbal n emisia mesajului, de mimic i gesturi care nsoesc anumite secve

ariaiile de intonaie etc, demonstreaz c, dei limba este asemntoare cu un cod, n realitate ea presupune mai multe co

- in general, marcile lingvistice ale subiectivitatii emitatorului sunt si marci ale acestei functii

- stratul pur emotiv al limbajului este constituit din interjectii; dincolo de emotia pura, limba poseda insa si

aracteristici formale, menite sa marcheze participarea afectiva a vorbitorului la enunt (persoana a II-a pronume si v

ntonatia interogativ-exclamativa, lungirea emfatica a sunetelor etc)

- o certa functie stilistica indeplinesc arhaismele, regionalismelesi expresiile populare inzestrate cu poeticitate

- la nivel fonetic: accentul, intonatia, pauza afectiva, prelungirile emfatice de sunete

- la nivel sintactic: antepunerea adjectivelor cu functie in epitetizare, inversiunile si dislocarile sintactice

- la nivel lexico-semantic: valoarea stilistica a termenilor colocviali si argotici; functia stilistica a unor derivate lex

diminutive, augmentative);verbe ale subiectivitatiiprecum: a iubi, a uri, a dori, a spera, de perceptie: a simti, a se pare

edea,verbe sugestiv-imaginative: a visa, a-si inchipui, a imagina.

- la nivel gramatical: substantivul(forme de plural cu valoare hiperbolica sau cu intelesuri depreciative; forme de fem

u sensuri ironice sau peiorative); forme de vocativ cu valente afective, adjectivul (superlativ), verbul si modurile ver

modul optativ), ca expresie a atitudinii emitatorului fata de actiunile ori starile exprimate

- modalitatile lingvistice de realizare a subiectivitatii in limbajul liric sunt: indici ai persoanei (pronumele perso

ategoria persoanei in flexiunea verbala), indici ai timpului (sistemul timpurilor verbale, adverbele deictice de timp: a

tunci, ieri, astazi), indici ai spatiului(formele pronominale si adjectivele demonstrative, adverbele deictice de loc: aici, a

dincolo).

Functia referentiala (denotativa, cognitiva) - axata pe referent

- vizeaza contextul/referentul comunicarii si reprezinta capacitatea enunturilor de a transmite informatii prin apelul lod cunoscut interlocutorilor

- exprima ansamblul factorilor, care dincolo de sensurile enunturilor, afecteaza, modeleaza semnificatia acestora (sit

e comunicare - locul, momentul, relatia de comunicare dintre cei doi)

- fixeaza un suport obiectual al comunicarii ex. George este un copil bine-crescut

- marcile ei: formulele de salut si de adresare care ne pot indica relatia dintre emitator si receptor, statutul aces

iverse adverbe de loc, de timp, pronume care ne indica persoanele implicate in dialog, deicticele


4/10

Functia poetica(estetica, literara) - axata asupra mesajului

- presupune modul n care este concentrat mesajul poetic de la emitor spre receptor i constituie funcia esenia

rtei verbale

- masoara originalitatea mesajului, unicitateaacestuia, gradul sau de expresivitate

- nu este caracteristica doar limbajului poetic, ci limbajului artistic, in general; astfel, poate aparea in stilul publicistic

olocvial, cum ar fi constructiile paremiologice (proverbe, zicatori), iar marcile ei marcile ei sunt in general figurile de stil(tr

u precadere)

ex: "Cu galben si cu rosu isi coase codrul ia" (I.Pillat - In vie); "Banul e ochiul dracului"

- se stie ca, spre deosebire de limbajul stiintific, pentru care ceea ce conteaza cu precadere este despre ce se vorb

mbajul poetic pune accentul pe cum se spune. Daca cel dintai privilegiaza semnificatul, cel de-al doilea privileg

emnificantul.In spatele cuvintelor dintr-un text stiintific se vad intelesurile pe care ele ni le dezvaluie, pe cand cuvintele

oem sunt, in mare masura, opace, ele retinand atentia cititorului asupra aspectului lor concret, ceea ce face ca orice incer

e a le inlocui cu sinonime sa distruga poeticitatea textului

- ea nu apare singura: in poezia epica, unde se intrebuinteaza formulari la persoana a III-a, apare si functia referentia

oezia lirica, in care enunturile sunt la persoana I apare si functia emotiva, iar in poezia liric-adversativa, cu valori reto

ormulate la persoana a doua (oda, epistola, satira) apare si functia conativa;

- caracteristicile artei literare datorate functiei poetice sunt: originalitatea si noutatea limbajelor, varietatea lex

btinuta prin nuantarea sinonimicasi prin combinari novatoare de cuvintesi de sensuri, valorificarea termenilor considera

rtele poetice traditionale drept "antilirici"(reconsiderati de estetica uratului si de orientarile avangardiste), gasirea unor s

e poeticitate in formularile intentionat prozaice sau chiar sintagme preluate din variate stiinte, reactivarea vocabularului

l limbii (prin actualizarea arhaismelor, regionalismelor etc), innoirea perpetua a formelor artistice prin apelul la neologis

a unitati frazeologice neobisnuite.

Functia metalingvistica- axata asupra codului

- apare cand exista intentia de a se atrage atentia asupra coduluiutilizat: folosirea explicatiilor, definitiilor, preciza

le sensului dat cuvintelor, a gesturilor, a tonului, a perifrazelor explicative (explicaii de genul glumesc, desigur) care a

edere nelegerea corect i complet a mesajului

- permite limbii sa-si defineasca propriile elemente ex: "Substantivul strigatura este derivat de la verbul a striga."

- presupune intervenii prin care se verific folosireai nelegerea cuvintelor, a sensului lor, a implicaiilor colateral

emnelor din cod

- are n vedere codul in care se exprima interlocutorii, modul n care funcionarea nivelurilor limbii (morfologic, sinta

exico-semantic etc.) favorizeaz i faciliteaz comunicarea

- artele poetice faciliteaza decodarea semnificatiilor oferind "chei de lectura"

- expresia cea mai clar a funciei metalingvistice este nsi metalingvistica, limbajul gramaticii, propoziiile ace

iscipline tiinifice. Dar funcia metalingvistic este prezent n mod curent n conversaia obinuit ca un mijloc de con

rivitor la folosirea aceluiai cod lingvistic din partea colocutorilor. nsuirea limbii materne, a unei limbi strine sunt proce

are se stabilete,pentru cei aflai n situaie, dicionarul i gramatica codului limbii, regulile de codificare i de decodificare


5/10

Functia fatica(interactionala) - axata asupra canalului

- are in vedere caracteristicile mijlocului de comunicare si controlul bunei functionari a acestuia, urmarind stabilir

mentinerea contactului dintre emitator si receptor

- este expresia relaiei dintre mesaj i contactul lingvistic, reprezentand un mijloc de stabilire a relaiei de comunicare

ontrol, prelungire, restabilire intrerupere a acestui contact

- nenumarate semnale fatice insotesc comunicarea interpersonala: confirmari verbale sau prin miscari ale capului, da

les jocul privirilor prin care se reconfirma mereu pastrarea contactului.

- caracteristice sunt formulele protocolare de salut, interjecia alo!, inseriunile incidente de tipul (m) auzi ?,(m) as

, nelegi ?;interveniile de tipul nu m ntrerupe, ai rbdare, las-m s termin ce am de spus

- enunuri fatice sunt i cele de tipul da, desigur, bine, neleg, fr ndoial, nu mai spune !, ce spui!cu care recep

ntervine n timpul transmiterii mesajului fie pentru a confirma c se afl pe recepie, fie pentru a-i manifesta atitudinea fa

oninutul anumitor secvene ale mesajului.

- faticul culmineaza in intonatie, dar si in alti operatori importanti de luare de contact, precum strangerea de m

ambetul, inclinarea capului si, mai ales, privirea.

Functia conativa(persuasiva, retorica) - axata asupra receptorului

- se refera la efectul de convingerepe care mesajul trebuie sa-l exercite asupra receptorului, de la care se asteapt

numit tip de raspuns(verbal, comportamental)

- servete la incitarea acestuia la aciune/respectiv la ncetarea aciunii prin ordine, ndemnuri, rugmini,interdicii, et

- funcia conativ se concentreaza pe strategia lingvistic a contactrii receptorului, bazat pe mrci ale vocativronumela persoana a II-a i imperativului (mod verbal personal), de propoziii imperative, exclamative, interoga

Constructia mesajului este la modul imperativ prin excelen

ex: "Ajunge, Ionel! destula dulceata, mama!" (Caragiale - Vizita)

- funcia conativ i gsete adesea expresia n inseriunile incidente care vizeaz direct colocutorul, i regl

omportamentul de receptor prin interveniile spontane ale locutorului n anumite momente ale transmiterii mesajulu

ormule de tipul (dup cum tii, aa cum cunoti, vezi bine, nu te supra, bat-te norocul)

- aspectele conative sunt specifice mai ales conversaiei curente, dar apar frecvent n textele oratorice ca mijlo

pecifice de a trimite permanent mesajul la receptorul colectiv, pentru a-i prelucra comportamentul fa de mesaj.

Stiluri functionale

- varietati ale limbii comune diferentiate prin functia pe care o au ca mijloace de comunicare in sfere determinate de

ctivitate (I Coteanu).

- reprezinta forma pe care o dobandeste limba prin intrebuintarea in diversele domenii ale cunoasterii umane.


6/10

- se accepta, in general, existenta a trei stiluri: beletristic, stiintific, juridic-administrativ, carora li se adauga inca doua

ublicistic si colocvial, neacceptate de toatalitatea specialistilor, deoarece ar contine trasaturi posibil de incadrat in celelalt

mbaje.

- orice stil functional apare ca un model care exercita o anumita presiune asupra constiintei vorbitorului.

Stilul oficial- indeplineste functia de comunicare in sfera relatiilor oficiale

- modalitati de comunicare : monologul scris (in documente si acte oficiale), monolog oral (cuvantari la ocazii oficiale),

ialog scris (corespondenta oficiala), dialog oral (in relatiile oficiale intre institutii si public)

- stricta respectare a normelor limbii literare

- caracter obiectiv, impersonal

- accesibilitate, claritate, precizie

- formalism, exprimare rigida

- lipsa lexicului afectiv, a mijloacelor de expresie figurata

- folosirea unei terminologii specifice(alineat, articol, certificat, decizie, litigiu, mandat)

- la nivel fonetic acest stil iese in evidenta prin prescurtari specificea.c., art. , alin., lit. , iar in spatiul vocabularului

onserva termeni vechi si elemente populare, pricina, impricinati, plangere, faptuitor, inselaciune, aflate alaturi de neologis

pecifice : instanta, diferend, juridisctie, disjunctie, desesizare

Stilul stiintific- indeplineste functia de comunicare in domeniul stiintei si tehnicii

- modalitati de comunicare : monolog scris (lucrari si documente stiintifice si tehnice), monolog oral (prelegeri, expuneomunicari), dialog oral (colocvii, seminarii, dezbateri)

- descrieri exacte, lapidare, rationamente, argumentari situate intre limitele adevarat-fals

- stricta respectare a normelor limbii literare

- accesibilitate(relativa, in functie de domeniu), claritate, precizie

- caracter obiectiv, impersonal

- posibilitatea folosirii de mijloace extralingvistice (tabele, scheme, fotografii)

- terminologie specificafiecarui domeniu (limbaje stiintifice)

- preferinta pentru neologisme cu caracter international

- folosirea citatului

- intonatia interogativa si retorica

- folosirea pluralului autorului sau al modestiei


7/10

- flexiunea verbala este reprezentata mai ales de prezentul descriptiv si atemporal in descrierea fenomenelor si in

nuntarea teoremelor

Stilul publicistic- indeplineste functia de mediatizare:publicul este informat, influentat si mobilizatintr-o anumita

irectie in legatura cu evenimentele sociale, politice, economice, stiintifice, artistice etc.

- informarea publicistica contribuie la formarea opinie publice

- mai mult decat in stilurile ilustrate anterior, acesta este un stil cu destinatar, cu receptor, pe care incearca sa il atrag

convinga, infunctie de el organizandu-si mesajul

- este un stil de interferenta a celui beletristic cu cel stiintific, preluand, la nivelurile sale de exprimare, caracteristici d

mandoua

- la nivel fonetic stilul publicistic poate inregistra si ipostaze orale ale folosirii sunetelor precum si prelungiri de vocale

goool),repetitii sonore, variatii de accent, iar in scris folosirea unor combinatii sonore nespecifice limbii romane.

- modalitati de comunicare - monolog scris (presa), monolog oral (radio si televiziune), dialog oral (dezbaterile publice)

ialog scris (interviuri consemnate in scris)

- vocabularul abunda in termeni din domeniul social-politic, diplomatie, delegatie, libertate, manifestatie, in cuvinte d

origine anglo-saxona de ultima ora din sfera politicii, summit, staff, stand-by, in termeni de circulatie internationala,

upermarket, team, show, software etc.

- contopirea componentei informative cu cea afectivain vederea indeplinirii sarcinilor de propaganda(informare si

ormare de convingeri) si de agitatie(emotionare si mobilizare)

- tendentionism(orice comunicare publicistica este expresia unei tendinte, a unei atitudini evident exprimate)

- o mare varietate de forme publicistice de intinderi diferite, in functie de tema si de scopul imediat (articol, editorial, a

omentariu, comunicat, corespondenta, declaratie, interviu, manifest, pamflet, parodie, reportaj, etc)

- posibilitatea folosirii de mijloace extralingvistice (tabele, scheme, fotografii)

- se respecta normele limbii literare, dar apar si incalcari ale lor cu valoare expresiva, intentionate

- sunt folosite toate mijloacele de contactare emotionala a publicului(lexic figurat, comparatii, epitete, perifraza,

ntonatii, interogative si exclamative, intreruperi, digresiuni, inversiuni, enumeratii, repetitii etc)

- se foloseste foarte mult citatul si formulari eliptice, mobilizatoare, titluri frapante, nota polemica

Stil artistic (beletristic)- reprezinta forma pe care o dobandeste limba romana, in cunoasterea artisticaa lumii.

- Dumitru Irima in Strucuta stilistica a limbii romane contemporaneobserva ca "la originea identitatii sale specifice se

ituarea textului la intretaierea a doua sisteme: sistemul limbii si sistemul artei, ceea ce determina dezvoltarea unor mutatii

undamentale in continutul functiilor limbii"

- modalitatile de comunicare - descrierea, naratiunea, dialogul, monologul scris (literatura culta) si monologul oral

iteratura populara); monologul oral poate fi insotit si de mijloace extralingvistice de expresie (melodie, mimica, dans)


8/10

- este stilul ce denota cea mai mare complexitate de organizare, atat in continutul si in specificitatea textelorliterare

ot fi epice, lirice, dramatice, poeme, schite, nuvele, romane, comedii cu diverse titluri si subtitluri, cat si prin variabilitatea

xpresiva a mijloacelor de realizare artistica

- este persuasiv, propunandu-si atragerea receptorului in spatiul comunicarii, trasaturi fundamentale in acest sens fiin

ugestivitatea si verosimilul

- cuvintele sunt folosite in special cu functia lor conotativa,avand ca scop crearea imaginii artistice, prin care se obtine

ensibilizarea lectorului

- nivelul fonetic al limbii se impleteste in mod frecvent cu nivelul prozodicin realizarea accentului, intonatiei si ritmul

mai ales in crearea figurilor de stil "fonetice" (aliteratii, repetitii, asonante)

- la nivelul lexical, stilul beletristic se carcterizeaza printr-o mare varietate a vocabularului freventa sporita a cuvintelor

ondul principal lexical, la care se adauga arhaisme, regionalisme, argotismepentru realizarea culorii locale si a atmosferei

mediilor

- spre deosebire de celelalte stiluri functionale care urmaresc transmiterea informatiei, stilul artistic se preocupa mai a

e forma in care e transmisa informatiacare trebuie sa produca un anumit efect asupra destinatarului

- conventionalitate (comunicarea e expresia unei realitati imaginate de autor, destinatarul stie si accepta fictiunea

- flexiunea verbala este reprezentata de prezentul liric, prezentul narativ, prezentul istoric, prezentul etern, imperfec

imp al determinarii si al eternitatii naturii (in descrierea vietii naturii, la Sadoveanu, de exemplu), perfectul simplu, ca timp

arativ predominant, perfectul compus (timp al despartirii - Calinescu), mai mult ca perfectul prin care se supra pun planurile

arative ale trecutului

- deoarece include tipul special de comunicare artistica, se concentreaza indeosebi asupra emitatorului(scriitorul) si as

mesajului (opera de arta) si este dominat, in consecinta, de functia poetic-esteticasi de cea emotiv-expresivaale limbajului

terar.

Registrele lingvisticesunt varietati ale limbii manifestate in procesul vorbirii, determinate social si cultural; apar si sub

enumirea de limbaje, diferentiate lexical si sintactic de la un vorbitor la altul sau pe grupe de interlocutori. Registrele stilist

unt: colocvial, popular, oral, cult, arhaic, regional, argoul, jargonul.

Diferentierea stilisitca a limbii romane conduce la identificare unui aspect spontan si anume limba populara si a unui

spect lingvistic elaborat, adica limba culta. Cele doua registre stilistice, respectiv popular si cel cult prezinta deosebiri specif

Limba popularareprezinta aspectul neelaborat al limbii romane care se manifesta mai ales oral.

Utilizat ca varianta stilistica n opera literarapresupune situarea naratorului, a personajelor/eului liric n sfera culturii

opulare, printr-un limbaj marcat de spontaneitate si indici ai implicarii afective. Caracteristicile generale ale acestuia sunt

oralitatea, spontaneitate si dinamismul, simplitatea sintaxei, redundanta (supraabundenta inutila a expresiilor), accidente

onetice.

Oralitateaderiva din expresiile onomatopeice, din folosirea exclamatiilir si a interjectiilor, frecventa comparatiei comu

flate n perimetrul limbii vorbite: racni el ca un smintit, se repede ca prin foc, etc, inserarea proverbelor si a zicatorilor


9/10

tilizarea unor expresii populare, folosirea formei neaccentuate a pronumelor personale de pers. I si II n cazul dativ, asa-num

ativ etic "mi ti-l lua", frecventa superlativului cu valoare afectiva, a superlativeloretc.

Spontaneitatea se datoreaza folosirii repetitiilor pentru intensificarea expresivitatii comunicarii, a expresiilor idiomatic

nacolutului etc.

Dinamismullimbii e sustinut de eslipsa predicatului, de repetarea subiectului, de acumularea de verbe care sporesc

inamismul discursului, de utilizarea predominanta a coordonarii n fraza, etc.

-la nivel fonetic: marci ale oralitatii, accente afcetive, variante fonetice familiare, ignornd normele ortoepice; rime siitmuri simple, aliteratii;elemente peiorative (insulte, termeni obsceni)

-la nivel lexical:selectarea unor cuvinte si expresii specifice universului rustic, frecventa mare a diminutivelor, abateri

ipul pleonasmului, al tautologiei;

-la nivel morfosintactic: prezenta unor forme neliterare, viitorul popular, superlativul popular, frecventa intejectiei;

modele sintactice bazate pe repetitii sau pe recurenta lui si narativ, anacolutul;

-la nivel stilistic: caracter tarditional al figurilor de stil ;

Limba literaraeste aspectul normat cel mai ingrijit al unei limbi. Nu se confunda cu limba operei artistice care poate

tiliza, in functie de context, de vorbitor si de scopul comunicarii, orice tip de limbaj: standard, colocvial, popular, arhaic, cu

lemente de argou si jargon

Registrul cultimplica respectarea normelor limbii literare

- fraza elaborata, cu mai multe niveluri de subordonare

- pastrarea integritatii fonetice a cuvintelor, la nivelul lexical

- diversitate si bogatie sinonimica prin valorificarea mai multor semnificatii

- ambiguizare deliberata

- vocabular bogat, nuantat

- prezenta termenilor abstracti, specializati, neologici

- evitarea repetitiilor, sintaxa compleza

Asadar la nivelul lexical limba literara nu accepta orice tip de limbaj, ci doar pe acela supus regulilor limbii, caracterizat

roprietatea termenilor, puritate, corectitudine.

Cmpul lexicalreprezinta totalitatea cuvintelor care se nscriu n aceeasi arie semantica si se pot grupa n jurul unei

otiuni, fara a se confunda cu familia lexicala (care cuprinde totalitatea cuvintelor derivate, compuse sau care si pot schimb

lasa gramaticala, pornind de la acelasi cuvnt). Subiectul textului/ fragmentului dat poate fi stabilit n urma gasirii cmpului

exical dominant. Spre exemplu, cmpul lexical al cuvntului "floare" poate contine urmatorii termeni: lalea, garoafa, narcisa

randafir etc, n timp ce familia lexicala contine termenii: floricica, nflorit, nfloritor, nflorire, (a) nflori, nenflorit, floare-de c


10/10

tc. Cmpul semantic reprezinta totalitatea conotatiilor unui cuvnt care este folosit n contexte diferite: "Toatafloarea cea

estita a ntregului Apus...'

Sensuri conotative- sensuri suplimentare, figurate si multiple, adeseori subiective si variabile, rezultate din context

nui cuvant, care se adauga denotatiei.

- adaosul semantic, psihologic, afectiv, social, produs de prezenta cuvantului intr-un anume context si intr-un an

esistru stilistic

- in sens conotativ, vulpea reprezinta viclenie, siretenie, prefacatorie, iar rosu poate inseamna comunist, om de stang

ec XIX, era si porecla membrilor aripii radicale a partidului liberal, data de adversarii politici

- unele sensuri conotative sunt cunoscute si utlizate ca atare de toti vorbitorii, in timp ce altele sunt creatii individ

ezultate ale inventiei creatoare a scriitorilor. de exemplu sensurile unor substantive precum leu, iepure, vulpe daca fac ref

a o persoana capata in mod general conotatia de nobil, maret, respectiv fricos si viclean. La fel in expresia raza de sper

robabil niciun vorbitor nu va opta pentru sensul denotativ al substantivului raza - linie dreapta dupa care se propaga lumin

a percepe sensul conotativ, cel de speranta vaga.

Sensul denotativsau denotatia unui cuvant este sensul conecptual, obiectiv , stabil. Cand cuvantul denumeste, trezest

minte imaginea obisnuita a unui obiect, a unei actiuni. In principiu , orice cuvant al limbii trimite la "un obiect concret sau

bstract, pe care il denumeste global".

De exemplu cuvantul brat inseamna: "o parte a corpului uman", "cantitate care se poate cuprinde si duce in brate",

obiect sau parte a unui obiect care seamana cu un brat". Dintre toate aceste sensuri, fundamental este primul, deoarece es

el mai vechi si cel mai obisnuit, constand in punctul de plecare a celorlalte intelesuri, care sunt secundare.

situatia de comunicare.docx

Documents