Evoluţia ratei şomajului în România

şi în Europa

CUPRINS

I. Introducere………………………………………………………………………..2

II. Conceptul de şomaj……………………………………………………………...2

II.1. Caracteristici ale şomajului……………………………………………...4

II.2. Cauzele şomajului……………………………………………................5

II.3. Tipuri de şomaj……………………………………………....................5

III. Politici de combatere a şomajului……………………………………………..8

IV. Dinamica şomajului în România în perioada de tranziţie (1991 – 2005)…..10

IV.1. Particularităţi structurale ale şomajului………………………………..14

IV.2. Incidenţa şomajului de lungă durată………………………………...…18

V. Şomajul în România în perioada crizei……………………………………….19

VI. Rata şomajului în Europa în perioada crizei………………………………..22

VII. Concluzii………………………………………………………………………33

VIII. Bibliografie…………………………………………………………………..35

2

I. Introducere

Omul, cu forţa sa de muncă ocupă un loc important în ansamblul factorilor de

producţie. De aici rezultă necesitatea folosirii depline şi într-un mod cât mai eficient a acestei

resurse. De cele mai multe ori omul îşi găseşte menirea şi se integrează social dacă are un loc de

muncă. În ciuda realizărilor din domeniul ştiinţei şi al tehnicii, acesta este modul prin care îşi

câştigă existenţa. Şomajul, indiferent de cauzele sau de formele sale este un fenomen nedorit, cu

implicaţii multiple, atât la nivel social, cât şi la nivel economic.

II. Conceptul de şomaj

Conform literaturii de specialitate, fenomenul şomajului şi-a făcut simţită prezenţa încă

de la începuturile capitalismului (secolul al XIX-lea), dar înţelegerea cauzelor şi a formelor sale de

manifestare a fost mai tardivă. Iniţial, anumite întreruperi ale procesului muncii erau considerate

efemere, iar cauzele se regăseau în factori de natură socială. Însă, odată cu începutul secolului al

XX-lea, când au apărut dezechilibre în economie, şomajul a atras din ce în ce mai mult atenţia

ajungându-se la concluzia că este o problemă de natură economică. Keynes susţinea că “orice

politică macroeconomică de succes trebuie să cuprindă în mod necesar măsuri şi instrumente

statale, în vederea folosirii cât mai depline a forţei de muncă. Aceasta, întrucât economiile în sine

nu mai garantau, în virtutea mecanismelor spontane de autoreglare, ocuparea deplină a forţei de

muncă”1.

Din acel moment şomajul a devenit o stare de dezechilibru permanentă a economiei

contemporane, făcând obiectul de studiu pentru numeroase cercetări.

În conformitate cu criteriile Biroului Internaţional al Muncii (BIM), o persoană are

statul de şomer dacă îndeplineşte simultan trei condiţii:

- să fie aptă de muncă, fără loc de muncă sau altă sursă de venit;

- să fie disponibilă să muncească;

- să fie în căutarea unui loc de muncă (cu statut de salariat sau nesalariat, cu timp complet sau

parţial, temporar, sezonier etc.)2.

Într-o economie de piaţă, ocuparea forţei de muncă şi şomajul reflectă modul în care

funcţionează piaţa muncii. Aceasta din urmă este formată din cererea de muncă (adică locurile de

1 Daniel Tobă, Macroeconomie – suport de curs, Universitatea din Craiova, p. 95. 2 Apud Petru P. Condrea, Dinamica pieţei forţei de muncă, Iaşi, Editura “Gh. Asachi”, 2002, p. 98.

3

muncă ce vin de la întreprinderi) şi din oferta de muncă (totalitatea cererilor de muncă solicitate de

populaţia activă). Astfel, raportul dintre cele două componente poate duce la existenţa a trei

situaţii:

a) ocuparea deplină, echivalentă cu o stare de echilibru pe piaţa muncii. Acest lucru înseamnă că

şomajul rămâne la un nivel scăzut, “este un şomaj fricţional datorat neconcordanţelor asperităţilor

între cererea şi oferta de muncă provenite din circulaţia precară a informaţiei, mobilitatea lucrărilor

etc.”3;

b) subocuparea (şomajul involuntar) – oferta de muncă nu este satisfăcută;

c) penuria de mână de lucru – situaţia în care cererea de muncă este ridicată.

II.1. Caracteristici ale şomajului

Şomajul poate fi caracterizat prin mai multe aspecte:

a) Nivelul şomajului este determinat atât în funcţie de mărimea absolută, adică numărul

total al şomerilor, cât şi mărimea relativă a acestuia, adică rata şomajului, la un moment dat.

Rata şomajului se determină ca raport între numărul şomerilor şi populaţia aptă de

muncă; ea exprimă greutatea specifică sau ponderea celor care caută loc de muncă faţă de totalul

populaţiei apte de muncă. Rata şomajului se determină şi ca raport procentual între numărul

şomerilor şi populaţia ocupată sau între numărul şomerilor şi cel al salariaţilor. Rata şomajului

diferă de la o ţară la alta, ca şi de la o perioadă la alta fiind în strânsă legătură cu evoluţia

economiei.

b) Intensitatea şomajului reprezintă gradul în care este prezentă imposibilitatea de

angajare a persoanelor respective. Din acest punct de vedere există şomaj total (pierderea locului

de muncă şi implicit încetarea totală a activităţii) şi şomaj parţial (reducerea perioadei de muncă,

în special prin micşorarea duratei săptămânii de lucru, sub cea legală, şi scăderea corespunzătoare

a salariului).

c) Durata şomajului reprezintă perioada de timp din momentul pierderii locului de

muncă până la reangajare. Specialiştii observă că aceasta are tendinţă de creştere. “Cu cât se

rămâne mai mult în şomaj, cu atât reangajarea este mai dificilă. Totodată, a crescut şi ponderea

persoanelor aflate într-o zonă intermediară între situaţia de şomaj complet şi cea de angajare pe

3 Tiberiu Brăilean, Politici economice conjuncturale, Iaşi, Editura Junimea, 2006, p. 41.

4

perioadă nedeterminată, o zonă gri ce cuprinde un du-te - vino permanent între perioada de

inactivitate, de activitate parţială (…) şi perioada de strategii diverse4.

O deplină ocupare a forţei de muncă, astfel încât orice individ apt de muncă să îşi poată

găsi un loc de muncă, nu este posibilă în economia de piaţă actuală. În acest sens, se consideră că

ocuparea deplină nu trebuie înţeleasă ca fiind echivalentă cu utilizarea integrală a resurselor de

muncă. Astfel, Keynes spunea că “trecerea de la un loc de muncă la altul nu se poate efectua fără

anumite întârzieri, astfel încât, într-o societate nestatică va exista întotdeauna o anumită proporţie

de resurse nefolosite între două ocupări”5.

d) Structura şomajului este determinată prin realizarea unor diverse clasificări ale

şomerilor, în funcţie de criterii precum: categorii de vârstă, sex, domeniul în care au mai lucrat,

categoria socio-profesională etc. Tendinţa este ca şomajul să afecteze tot mai mult femeile, tinerii

până în 25 de ani, şi persoanele cu vârsta de peste 50 de ani, în raport cu restul populaţiei active.

II.2. Cauzele şomajului

Analiza cauzelor şomajului este deosebit de complexă. Ca element esenţial putem

preciza insuficienţa cererii de forţă de muncă şi, deci, punerea în relief a acelor elemente care,

direct sau indirect, duc fie la micşorarea relativă a cererii, fie la stimularea ofertei de mână de

lucru. Introducerea echipamentelor tehnice de randament superior, retehnologizările şi

restructurările în domeniul producţiei şi managementului atrag după sine creşterea productivităţii

dar diminuarea necesarului de mână de lucru.

De asemenea trebuie luată în calcul creşterea populaţiei apte de muncă, mărirea vârstei

de pensionare, creşterea ofertei de muncă din partea tinerilor şi femeilor, imigrarea unor persoane

apte de muncă; ca urmare, în ultimul timp, a sporit numărul candidaţilor la un loc de muncă nou

creat.

II.3. Tipuri de şomaj

Petru Condrea face deosebirea dintre şomajul voluntar (determinat de cauze subiective)

şi cel involuntar (ca rezultat al cauzelor obiective). În opinia sa, “şomajul voluntar este legat de un

nivel ridicat de dezvoltare a economiei, deoarece numai aceasta oferă posibilitatea ca în mod voit

4 Idem, Economie generală, Iaşi, Institutul European, 2004, p. 78.5 Apud Petru P. Condrea, op. cit., p. 100.

5

cineva să nu accepte să muncească o anumită perioadă de timp, să nu accepte orice din ceea ce i se

oferă. Şomajul voluntar apare, astfel, ca un rău necesar, acceptat şi denumit natural”6.

Pe de altă parte, şomajul involuntar este specific persoanelor care doresc să se angajeze

dar nu au această posibilitate deoarece nu există suficiente locuri de muncă. Acesta poate fi de mai

multe tipuri:

• Şomajul ciclic este specific mai ales perioadelor de criză sau de recesiune economică,

este legat de evoluţia ciclică a activităţii economice. Este cunoscut în literatura de specialitate şi

sub denumirea de şomaj conjunctural când este determinat de crize economice neciclice. Cauza

acestui tip de şomaj constă, în principal, în insuficienţa cererii efective, fiind rezultatul unui

defectuos în care se realizează legătura dintre nivelul salariilor şi cel al preţurilor şi productivităţii

muncii.

• Şomajul structural este determinat de modificările ce se petrec în structura

activităţilor economico-sociale. El este corelat cu interacţiunea dintre schimbarea consumului şi

structurile de producţie existente. O asemenea interacţiune provoacă o diminuare a gradului de

ocupare în anumite ramuri sau sectoare şi o lipsă de forţă de muncă în alte domenii. Gheorghe

Oprescu evidenţiază cauzele acestui fenomen punând accentul pe existenţa a două dimensiuni:

“Este vorba mai întâi de faptul că poate proveni dintr-o nepotrivire între calificările necesare

locurilor de muncă vacante şi cele de care dispun cei care doresc să se angajeze. Pe de altă parte,

această nepotrivire poate să fie de natură geografică, în sensul că locurile de muncă vacante se află

într-o anumită zonă, iar cei capabili să fie angajaţi – în altă zonă geografică. Declinul industriei

siderurgice, al mineritului, eliberarea de mână de lucru din agricultură sunt exemple în acest

sens”7.

Pentru a rezolva conflictul cerere-ofertă pe piaţa muncii în cazul acestui tip de şomaj,

“supleţea, mobilitatea şi voinţa de adaptare trebuie să vină din ambele părţi, atât a ofertei cât şi a

cererii de muncă. Factori de natură diversă, obiectivi sau subiectivi, aleatori sau cu acţiune

constantă intervin şi fac dificilă concordia celor două părţi. Posibilităţile materiale şi spirituale,

dorinţele, obiceiurile, tradiţia, politica demografică, etc., influenţează profund oferta pe piaţa

muncii”8.

6 Ibidem, p. 99.7 Gheorghe Oprescu, Piaţa muncii. Teorii. Politici. Tranziţia în România, Bucureşti, Editura Expert, 2001, pp. 110 – 111.8 Ion Ignat, Gheorghe Luţac, Ion Pohoaţă, Gabriela-Carmen Pascariu, Economie politică, Bucureşti, Editura Economică, 2002, p. 46.

6

Sistemul de învăţământ ar putea fi şi el o cauză a acestui tip de şomaj. Dacă nu sunt

instruiţi suficienţi tineri care să se muleze pe cerinţele economiei din punct de vedere calitativ,

cantitativ şi structural, dacă sistemul nu ţine pasul şi nu anticipează schimbările intervenite în

economie, se creează un cadru benefic instaurării şomajului structural.

“Imigraţie şi emigraţia pot, de asemenea, crea distorsiuni în structura raportului cerere –

ofertă. Un aflux al forţei de muncă străine poate crea în rândul populaţiei indigene schimbări de

atitudine; de obicei, străinii sunt orientaţi şi condiţionaţi să accepte slujbele cele mai puţin

agreabile şi mai prost plătibile”9.

În general, această formă de şomaj este considerată cea mai gravă şi complexă deoarece

reintegrarea forţei de muncă disponibilizate este un proces lung şi dificil, care presupune şi costuri

mai mari.

• Şomajul tehnologic apare ca o variantă a celui structural, fiind determinat, în principal

de înlocuirea vechilor tehnici şi tehnologii cu altele noi, precum şi de restrângerea locurilor de

muncă în urma reorganizării întreprinderilor. Acest tip de şomaj este, în deosebi, rezultatul

modului în care posesorii forţei de muncă receptează aceste schimbări şi se adaptează la ele.

Şomajul tehnologic impune, de asemenea, recalificarea forţei de muncă în funcţie de cerinţele

progresului tehnic.

• Şomajul fricţional, cunoscut şi sub denumirea de şomaj tranzitoriu, are în vedere

acele persoane care au abandonat în speranţa că vor găsi altele mai favorabile, pe cei concediaţi şi

pe proaspeţii absolvenţi (dar nu numai) care îşi caută primul loc de muncă. Pe piaţa muncii

informaţia nu este perfectă. Între cerere şi ofertă se produc fricţiuni. Nu se poate ca, într-un anumit

moment, toţi cei care solicită un loc de muncă şi angajatorii dintr-un sector de activitate să fie puşi

în contact direct, pentru a fi cunoscute toate cererile şi ofertele de muncă. Durata şomajului

fricţional depinde de gradul armonizării intereselor celor doi poli (angajatorul şi anagajatul), de

fluxul de informaţii şi de posibilitatea obţinerii lor.

• Unii autori menţionează şi alte tipuri de şomaj, cum ar fi cel intermitent (contracte de

angajare pe termen scurt), de discontinuitate (caracteristic acelor persoane care sunt nevoite să îşi

întrerupă activitatea din motive familiale) şi sezonier (determinat de caracterul sezonier al unor

activităţi, se asigură ocuparea forţei de muncă numai într-o anumită perioadă)10.

9 Ibidem, p. 47.10 Apud Petru P. Condrea, op. cit., p. 99.

7

III. Politici de combatere a şomajului

Există eforturi de combatere şi de diminuare a efectelor şomajului printr-o serie de

măsuri şi de politici de ocupare a mâinii de lucru. Ele au ca scop crearea de noi locuri de muncă

sau sprijinirea celor care doresc să se angajeze. Categoriile de măsuri active pentru combaterea

şomajului sunt următoarele: sprijin financiar pentru crearea de noi locuri de muncă, orientare

profesională, instruirea în modalităţi de căutare a unui loc de muncă etc..

Mai specific, Tiberiu Brăilean grupează toate aceste acţiuni în două categorii: politici

macroeconomice şi politici specifice11.

a) Politicile macroeconomice cuprind:

• o politică de relansare a cererii, de inspiraţie keynesiană, care s-a tradus printr-o relansare a

importurilor şi a eşuat în faţa constrângerii externe. În plus, relansarea cererii a dus la o creştere a

costului muncii, ceea ce a favorizat apariţia şomajului clasic.

• o politică liberală ce are drept scop restaurarea profitului, care scăzuse în favorea salariului.

Creşterea profitului ar crea un spaţiu favorabil pentru investiţii şi, implicit, o diminuare a ratei

şomajului.

b) Politicile specifice vin în continuarea celor macroeconomice, care nu întotdeauna se

dovedesc a fi eficace. Ele cuprind trei categorii de măsuri:

• reducerea ofertei de muncă prin devansarea vârstei de pensionare, reducerea timpului de muncă,

prelungirea perioadei de studiu, sau reducerea imigraţiei.

• creşterea cererii de muncă prin acordarea de subvenţii pentru crearea de locuri de muncă,

sprijinirea deschiderii întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea spiritului competitiv.

• tot în cadrul politicilor specifice de ocupare a mâinii de lucru se înscriu şi măsurile de ajustare a

cererii la oferta de locuri de muncă prin facilitarea accesului şomerilor la programe de formare,

calificare sau chiar recalificare. În plus, este dezirabilă o favorizare a mobilităţii şi a schimbării

meseriei în contextul progresului tehnic şi tehnologic la care asistăm.

Trecând de la planul teoretic la cel practic, Condrea trece în revistă o serie de măsuri

care au fost adoptate în ultimii ani în România pentru diminuarea şomajului12:

1. Subvenţionarea salariilor absolvenţilor încadraţi în muncă. Prin această modalitate se urmăreşte

diminuarea şomajului în rândul tinerilor, deoarece agenţii economici care angajează absolvenţi pot

beneficia de compensări, pentru o perioadă de un an, pentru plata salariilor acestora în proporţie de 11 Tiberiu Brăilean, Politici economice conjuncturale, Iaşi, Editura Junimea, 2006, pp. 44-45.12 Petru P. Condrea, op. cit., pp. 162-163.

8

70% pentru cei care au finalizat cursurile unei instituţii de învăţământ superior, şi de 60% în ceea

ce priveşte celelalte categorii.

2. Acordarea de subsidii pentru ocuparea forţei de muncă. Această măsură are ca scop păstrarea

locurilor de muncă a persoanelor care lucrează în domeniul apărării naţionale şi a ordinii publice,

până în momentul privatizării sau a restructurării industriei de apărare. Această iniţiativă a fost

luată luând în calcul importanţa strategică a acestei ramuri, dar şi nivelul ridicat de calificare

necesar în acest domeniu, de aceea forţa de muncă nu trebuie pierdută.

3. Cursuri de calificare, recalificare şi de perfecţionare a şomerilor, organizate de direcţiile

judeţene de muncă şi protecţie socială. Pentru acoperirea cheltuielilor aferente se alocă până la

20% din fondul de şomaj. Aceste cursuri pot fi organizate la cererea agenţilor economici, sau la

cererea persoanelor interesate. Rezultatele economice şi sociale ale acestei măsuri nu sunt

spectaculoase şi imediate, însă există efecte pe termen lung deoarece permit un anumit grad de

mobilitate de piaţa muncii.

4. În anul 1995 a fost introdusă o măsură de acordare de credite avantajoase angajaţilor. Aceste

credite cu dobândă subvenţionată în proporţie de 50% sunt acordate din fondul de şomaj şi sunt

destinate înfiinţării de întreprinderi mici şi mijlocii, în condiţiile angajării a cel puţin 50% din

personal din rândul şomerilor. Dacă beneficiarul creditului disponibilizează persoanele angajate

înainte de trei ani de la încadrare, are obligaţia să angajeze în loc tot şomeri. Perioada maximă de

creditare este de trei ani, şi, în cazul în care se doreşte solicitarea unui nou credit, aceste se acordă

doar după achitarea în totalitate a celui anterior.

IV. Dinamica şomajului în România în perioada de tranziţie (1991 –

2005)

Fenomenul şomajului în România, avându-şi originile în disfuncţionalităţile economiei

socialiste, în particular în domeniul ocupării forţei de muncă, a însoţit permanent perioada de

tranziţie la economia de piaţă, pentru ca, ulterior, fenomenul să se agraveze şi să se manifeste şi în

9

perioadele recente de creştere economică, să explodeze chiar, din momentul declanşării crizei

economice globale.

Odată cu prima reglementare juridică în materie, respectiv Legea nr. 1/1991 privind

protecţia socială a şomerilor şi reintegrarea lor profesională, o evidenţă a numărului şomerilor se

ţinea pe baza înscrierii la oficiile de şomaj, pentru ca, începând cu anul 1994, să fie evaluat şi prin

anchete în cadrul gospodăriilor, reflectând şomajul în sensul criteriilor Biroului Internaţional al

Muncii.

Evoluţia şomajului în perioada 1991-2005

Anul Număr şomeri

înregistraţi, la sfârşitul

anului

Rata şomajului înregistrat

Număr de şomeri BIM

(în mii persoane)

Rata şomajului BIM (în

%)

1991 337,4 3,0 - -1992 929,0 8,4 - -1993 1164,7 10,2 - -1994 1323,9 10,9 971 8,21995 998,4 8,9 968 8,01996 652,0 6,2 791 6,71997 816,3 9,3 706 61998 1025,0 10,4 732 6,31999 1130,3 11,8 790 6,82000 1007,1 10,5 821 7,12001 826,9 8,8 750 6,62002 760,6 8,4 845 8,42003 658,9 7,4 692 7,02004 557,9 6,3 680 6,82005 523 5,9 650 6,5

Sursa: Anuarul Statistic al României 1992-2004; Buletinul de statistică 1997-2006, Anchetele asupra forţei de muncă în gospodării (AMIGO) 1994-2005

S-a realizat o analiză mai profundă a valorilor lunare din intervalul dat şi s-a observat

că rata şomajului a avut o evoluţie oscilantă: a crescut continuu, cu mici variaţii lunare, în perioada

februarie 1991 - martie 1995, urmând scăderi, iarăşi creşteri (din ianuarie 1997 până în aprilie

2000), pentru ca apoi să scadă continuu, până la 5,9% în anul 2005.

10

Din analiza dinamicii lunare a şomajului în perioada februarie 1991 - decembrie 2005

(calculată în procente faţă de luna anterioară) s-au desprins o serie de concluzii:

• rata lunară a intrărilor în şomaj a cunoscut un nivel ridicat în anul 1991, cu deosebire în prima

jumătate a sa, din cauza declanşării mecanismului de urmărire a numărului şomerilor şi de

acordare a unor sume băneşti compensatorii;

• perioada cuprinsă între februarie 1991 şi februarie 1993 s-a caracterizat printr-o creştere continuă

(cu excepţia lunii aprilie a anului 1992) a numărului persoanelor intrate în şomaj;

• noile intrări s-au temperat relativ în perioada februarie 1993 - februarie 1995, când evoluţia

şomajului a fost fluctuantă, cu tendinţă de creştere uşoară;

• începând cu februarie 1995, cu excepţia lunilor de iarnă (decembrie 1995, ianuarie 1996,

februarie 1996), şomajul a început să scadă, cel mai mic număr de şomeri înregistrându-se la

sfârşitul perioadei (decembrie 1995);

• perioada cuprinsă între ianuarie 1997 - aprilie 1998 a înregistrat o creştere a şomajului, urmată de

o scădere în perioada mai - august 1998, iar apoi o nouă creştere a numărului de şomeri până în

februarie 2000;

• în lunile de iarnă (ianuarie, februarie) ale anilor 2000, 2001, 2002 s-a înregistrat o creştere a

numărului de şomeri, cauzată de lipsa locurilor de muncă;

• în anul 2002 s-a înregistrat cea mai ridicată rată lunară a intrărilor în şomaj (144%);

• după 1999, şomajul înregistrat a început să scadă, dar şomajul în sens BIM este în scădere abia

după 2002;

• comparativ cu anii anteriori, în anul 2004 numărul persoanelor intrate în şomaj ca urmare a

disponibilizărilor a fost mult mai mic, numai faţă de anul 2003 numărul acestora scăzând cu

92.442 persoane. Din numărul total de 278.080 de persoane intrate pe parcursul acelui an în şomaj

şi provenite din disponibilizările care au avut loc ca urmare a aplicării programelor de restructurare

şi privatizare a diferitelor sectoare de activitate, doar 67.042 persoane au provenit din

disponibilizări colective, restul de 211.038 de persoane provenind din disponibilizările curente de

personal.

Informaţiile statistice privind evoluţia şomajului nu spun însă nimic despre subocuparea

unei părţi a populaţiei ocupate şi despre dimensiunile şomajului potenţial. Pornind de la proporţiile

scăderii produsului intern brut, se poate estima volumul şomajului potenţial şi raportul său faţă de

şomajul efectiv înregistrat.

11

Pentru aceasta s-a calculat nivelul populaţiei ocupate în funcţie de indicele PIB în anii

1990 - 2005 faţă de 1989, rezultând de aici o evaluare a populaţiei ocupate eficient. Diferenţa

dintre populaţia ocupată şi cea ocupată eficient reprezintă populaţia ocupată ineficient, care,

adăugată la numărul populaţiei aflate în şomaj, conduce la dimensiunile şomajului potenţial.

Întrucât, începând cu anul 2001, populaţia ocupată eficient devine mai mare decât populaţia efectiv

ocupată şi deci şomajul potenţial încetează să fie excedentar faţă de şomajul efectiv, vom prezenta

informaţiile obţinute din calcule numai pentru perioada 1991 - 2000.

Evaluarea populaţiei ocupate eficient şi a şomajului potenţial în România între anii 1991 - 2000

Indicatori 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000

1. Populaţia ocupată Po (mii pers.) 10786 10458 10062 10011 9493 9379 9023 8813 8420 8629

2. Indicele PIB faţă de anul 1989 (%) 82,2 75,0 76,1 79,1 84,7 88,1 82,8 78,3 75,8 77,4

3. Populaţia ocupată eficient Poe (mii pers.)13

8998 8210 8330 8658 9271 9643 9063 8571 8297 8472

4. Populaţia ocupată ineficient Poi = Po - Poe (mii pers.)

1788 2248 1732 1353 222 -264 -40 242 123 157

5. Şomajul efectiv Se (mii pers.) 337 929 1165 1224 998 658 881 1025 1130 1007

6. Şomajul potenţial Sp = Se + Poi (mii pers.)

2125 3177 2897 2577 1220 394 841 1267 1253 1164

7. Ponderea şomajului efectiv în şomajul potenţial (%)

15,9 29,2 40,2 47,5 81,8 167,0 95,4 123,6 110,8 115,5

8. Raportul şomaj potenţial/efectiv 6,3 3,4 2,5 2,1 1,2 0,6 0,9 1,2 1,1 1,2

Dacă s-ar fi menţinut an de an nivelul productivităţii muncii (calculat ca raport între

PIB şi populaţia ocupată) înregistrat în anul 1989 (care era deja mai mic faţă de anii precedenţi),

dimensiunile reducerii PIB ar fi determinat o scădere şi mai puternică a populaţiei ocupate şi o

creştere a şomajului. Şomajul potenţial, care cuprinde şomajul efectiv şi populaţia ocupată

ineficient (sau şomajul mascat), care ar fi putut fi disponibilizată, a crescut continuu în perioadele

1990 - 1992 şi 1996 - 1999. Rata şomajului potenţial se situa după 1991 constant la peste 20% din

populaţia activă. În perioada 1990 - 2000 creşte şi ponderea şomajului efectiv în şomajul potenţial,

de la 10,4% la 11,5%. Aceasta este expresia funcţionării tot mai pregnante a mecanismelor

economice în domeniul pieţei muncii. Este de remarcat anul 2001 ca fiind primul an în care se

13 Populaţia ocupată eficient a fost determinată ca produs între populaţia efectiv ocupată la sfârşitul anului 1989 şi indicele anual unitar al PIB faţă de 1989. Populaţia ocupată la sfârşitul anului1989 era de 10.946 mii persoane.

12

observă faptul că populaţia ocupată efectiv este mai mică decât populaţia ocupată eficient sau,

altfel spus, şomajul efectiv depăşeşte şomajul potenţial, ceea ce înseamnă că natura şomajului este

deja alta. Nu se mai vorbeşte de ieşirea la suprafaţă a şomajului ascuns, a ocupării ineficiente, ci

deja şomajul reprezintă o pierdere şi din punctul de vedere al eficienţei. Această tendinţă s-a

accentuat în următorii ani, reflectând un fenomen real, structural, şi nu unul conjunctural.

Desigur, rezultatele analizei prezentate nu trebuie absolutizate. În primul rând, în toate

ţările aflate în perioada de tranziţie la economia de piaţă a existat un şomaj mascat, deci şomajul

potenţial nu a fost egal cu şomajul efectiv. În al doilea rând, productivitatea muncii nu depinde

numai de factorul muncă, ci şi de alte considerente ce ţin de înzestrarea cu capital, organizarea şi

managementul la nivel microeconomic, ca şi de aspecte macroeconomice. În al treilea rând, chiar

dacă transformarea şomajului potenţial în şomaj efectiv este un rezultat al aplicării tot mai clare în

economie a mecanismului de piaţă, remarcăm faptul că, după încheierea tranziţiei şi reluarea

procesului de creştere economică, reducerea şomajului s-a manifestat de la un an la altul. Sensul

analizei efectuate a fost de a da o imagine, chiar estimativă, nu doar asupra dimensiunilor ocupării

şi şomajului, ci şi a calităţii şi eficienţei ocupării; discutându-se tot mai mult despre şomaj, se

pierde adesea din vedere că el este doar partea care “se vede” dintr-o “malformaţie” mult mai

complexă a situaţiei ocupării forţei de muncă în România perioadei de tranziţie.

Aşa cum am arătat, estimarea numărului şomerilor care îndeplinesc condiţiile stipulate

de Biroul Internaţional al Muncii (denumiţi în continuare şomeri BIM) poate fi realizată cu

ajutorul anchetelor asupra forţei de muncă. Prima anchetă de acest gen derulată în gospodării, în

perioada 21 martie - 10 aprilie 1994, indica 971.000 de şomeri BIM (faţă de 1291,3 mii şomeri

înregistraţi). Rata şomajului înregistrat era de 11,6%, iar rata şomajului în sens BIM de 8,2%

(AMIGO, 1994).

Estimarea obţinută asupra numărului de şomeri în sens BIM apare mult inferioară faţă

de şomajul înregistrat, restricţiile impuse de standardele BIM nepermiţând identificarea şi

includerea în numărul şomerilor a persoanelor subocupate şi a persoanelor descurajate. În rândul

populaţiei ocupate se poate degaja un alt segment de şomeri potenţiali, cel al persoanelor prezente

la locul de muncă în regim de timp complet, dar care nu au de lucru. Identificarea acestei forme şi

măsurarea ei sunt însă dificile.

Persoanele descurajate, adică cele care nu lucrează, nu caută de lucru deoarece

consideră că nu vor găsi un loc de muncă, fiind prea bătrâni sau insuficient pregătiţi, dar care sunt

13

disponibile să lucreze imediat, fac parte şi ele din şomajul invizibil. Numărul persoanelor

descurajate era estimat în martie 1994 la 481.000 de persoane (Revista Română de Statistică nr.

4/1995, p. 14).

O scurtă comparaţie între nivelul şomajului înregistrat la oficiile judeţene pentru

ocuparea forţei de muncă şi nivelul şomajului în sens BIM arată, pe de o parte, valori mai mici ale

şomajului BIM, pe de altă parte însă se constată că, spre deosebire de şomajul înregistrat, care a

scăzut continuu după 1999, şomajul în sens BIM a avut evoluţii fluctuante, şi chiar cu creşteri

semnificative la nivelul anului 2002.

IV.1. Particularităţi structurale ale şomajului

Şomajul nu afectează în mod egal toate categoriile de oameni; tinerii au fost

întotdeauna categoria de vârstă cea mai vulnerabilă în faţa şomajului. Ponderea şomerilor cu vârsta

sub 25 ani din totalul şomerilor a avut o evoluţie fluctuantă, dar cu o tendinţă evidentă de reducere

de-a lungul perioadei analizate.

Iată câteva repere: dacă, în anul 1995, 44% dintre şomerii înregistraţi, beneficiari de

drepturi băneşti, aveau sub 25 ani, în anul 2003 (an în care şomajul începe să se stabilizeze)

ponderea ajunsese la 21,7%. Pentru grupele de vârstă peste 40 ani situaţia s-a înrăutăţit, semn al

preferinţei tot mai mari pentru angajarea tinerilor: 23% dintre şomeri aveau peste 40 ani în 1995,

pentru ca în 2003 ponderea acestora să atingă 44,4%. Dacă în cursul primilor ani ai tranziţiei

persoanele cu experienţă îşi găseau mai repede de lucru în comparaţie cu tinerii, ulterior a crescut

în intensitate fenomenul pierderii locului de muncă de către persoane care au avut până atunci

perioade lungi de activitate. Totuşi, dacă ne referim la şomajul BIM, în anul 2003, şomajul în

rândul tinerilor (15 - 24 de ani) înregistra ponderea cea mai ridicată, respectiv 31,4% din totalul

şomerilor BIM (58,2% bărbaţi şi 65,6% femei).

Rata mai ridicată a şomajului în rândul tinerilor, precum şi faptul că perioada necesară

găsirii unui loc de muncă este cu atât mai redusă cu cât nivelul de instruire este mai ridicat, conferă

o mai mare importanţă diplomei la începutul carierei decât pe parcursul acesteia. Deţinerea unei

diplome de absolvire a unei forme de învăţământ, chiar şi superioară, nu garantează ocuparea unui

loc de muncă, ci doar măreşte şansele de ocupare a unuia. Reducerea locurilor de muncă, creşterea

concurenţei pentru cele rămase au determinat, pe lângă apariţia şomajului, apariţia fenomenului

“declasării” sau al “subocupării invizibile”, existând preferinţa de a ocupa un loc de muncă sub

14

nivelul de instruire avut decât de a se afla în şomaj, în special în rândul tinerilor: 12,5% dintre

persoanele care desfăşoară o activitate inferioară nivelului lor de instruire au vârsta între 15-24 ani,

faţă de 6,4% dintre persoanele ocupate de 50-64 de ani (INS, 2003). În cazul tinerilor însă, este

posibilă o creştere a numărului de locuri de muncă adecvate nivelului lor educaţional şi a şanselor

de mobilitate profesională, fie în interiorul instituţiei/firmei în care îşi desfăşoară activitatea

(mobilitate internă), fie în afara acesteia (mobilitate externă)14.

În ceea ce priveşte repartiţia pe sexe a şomajului, de-a lungul perioadei analizate se

remarcă o primă fază, derulată până în anul 1998, manifestată prin preponderenţa femeilor în

rândul şomerilor: peste 50% din şomeri erau femei (cu un maxim de 62% pentru anul 1991), rata

şomajului fiind între 1992 şi 1995 cu circa 2 puncte procentuale mai mare în rândul femeilor decât

media. Acesta era rezultatul faptului că femeile au fost primele afectate de disponibilizările de la

începutul perioadei de tranziţie. Ulterior, diferenţele se reduc, pentru ca după 1998 bărbaţii să

deţină ponderi mai mari în rândul şomerilor, consecinţă a procesului de restructurare economică, în

care industria, ramură în care forţa de muncă masculină este dominantă, a eliberat tot mai multă

forţă de muncă, absorbită ulterior de sectorul terţiar, în care femeile şi-au găsit mai uşor de lucru.

Rata şomajului înregistrat în rândul femeilor era la sfârşitul anului 2003 de 6,8%, faţă de o rată a

şomajului înregistrat de 7,4% pe total. De remarcat este îmbunătăţirea condiţiei femeii tinere aflate

în şomaj, ca rezultat al aplicării politicilor de stimulare a egalităţii de şanse, şi deteriorarea relativă

a situaţiei femeilor de vârsta a doua: dacă la nivelul anului 1995 peste 47% din femeile şomere

aveau sub 25 de ani, iar peste 63% din ele aveau sub 30 de ani, la sfârşitul anului 2003 doar 22%

dintre femeile aflate în şomaj aveau sub 25 de ani şi 31% dintre ele sub 30 de ani. La grupa de

vârstă peste 50 de ani, bărbaţii sunt mai afectaţi (peste 18% din bărbaţii şomeri au peste 50 de ani,

faţă de numai 11% dintre femeile aflate în şomaj), în special datorită sistemului pensionărilor

anticipate operate după această vârstă, dar şi descurajării persoanelor respective.

Potrivit anchetelor asupra forţei de muncă (spre exemplu cele furnizate de Revista

Română de Statistică), anchete ce oferă informaţii privind şomajul în sens BIM, persoanele în

vârstă de 14-24 de ani sunt cele mai afectate de şomaj, cu o rată a şomajului de 21,7% în 2002; un

şomer BIM din doi are mai puţin de 24 de ani. O parte importantă a tinerilor şomeri (61,1%) nu au

lucrat niciodată şi caută un loc de muncă încă de la terminarea studiilor. La polul opus, persoanele

mai în vârstă sunt mai puţin afectate de şomaj; rata şomajului în sens BIM în rândul persoanelor de

14 G. Neagu, Educaţie, inserţie şi mobilitate profesională, în Calitatea vieţii, XV, nr. 1-2/2004, p. 11

15

peste 45 de ani este de numai 1,7%. Chiar dacă aceste persoane au o pregătire inferioară faţă de

copiii lor, au însă o legătura solidă cu întreprinderea, ceea ce încă reprezintă un avantaj (tot mai

mic) în păstrarea locului de muncă. S-ar putea trage concluzia că a fi tânăr este un handicap mai

important pe piaţa muncii decât a avea o pregătire inferioară. Rata şomajului în rândul tinerilor sub

24 de ani este de 10 ori mai mare în cazul şomerilor cu studii liceale sau subliceale şi de circa 8 ori

mai mare în cazul şomerilor cu studii postliceale sau superioare.

Rata şomajului în sens BIM era în martie 1994 (la prima anchetă AMIGO) de 8,7% în

rândul femeilor, faţă de 7,7% în rândul bărbaţilor. Dintre femeile aflate în şomaj, 71,4% au fost

concediate (faţă de 67,4% în cazul bărbaţilor), iar 6,9% dintre ele şi-au părăsit locul de muncă din

raţiuni familiale15. După 1998, rata şomajului BIM în rândul bărbaţilor o depăşeşte constant pe cea

a femeilor: la nivelul anului 2003 rata şomajului în sens BIM era de 7,5% pentru bărbaţi şi 6,4%

pentru femei (AMIGO, 2004).

Şomajul se caracterizează şi prin anumite particularităţi ocupaţionale, legate de

domeniile şi ramurile care alimentează stocul de şomaj, ca şi prin caracteristici ale nivelului de

instruire a şomerilor.

Principala ramură care a disponibilizat forţă de muncă în perioada ulterioară anului

1990 a fost industria. Ca urmare, ponderea populaţiei ocupate în industrie a scăzut aproape

continuu, de la 36,9% în 1990 la 24,8% în 2003. În acelaşi timp, între anii 1990 - 2000 a crescut

numărul persoanelor ocupate în agricultură, de la 28,2% în 1990 la 41,4% în 2000, înregistrând o

scădere apoi până la 34,7% în 2003. Ponderea populaţiei ocupate în sectorul terţiar a avut o

evoluţie oscilantă, cu o uşoară tendinţă de creştere pe ansamblul perioadei analizate: de la 28,4% în

anul 1990 la 35,7% în 2003.

Industria fiind principala ramură care alimentează şomajul, este firesc ca ponderea cea

mai ridicată a şomerilor să o deţină muncitorii. Ponderea acestora s-a redus însă de-a lungul

perioadei analizate, de la 84% în 1991 la 61% în 2003. A crescut însă ponderea persoanelor cu

studii liceale şi postliceale (29% din totalul şomerilor beneficiari de drepturi băneşti în 2003) şi a

persoanelor cu studii superioare. Dacă acestea din urmă reprezentau sub 2% până în anul 1996, în

prezent aproape 7% din totalul şomerilor au studii superioare. Desigur, acest fapt este şi rezultatul

creşterii foarte pregnante a numărului absolvenţilor de învăţământ superior, dar este şi dovada că o

15 Revista Română de Statistică nr. 4/1995, pp. 11-12

16

diplomă universitară nu mai este garanţia deţinerii unui loc de muncă. Însă, un nivel de educaţie

cât mai ridicat acţionează ca un factor de protecţie împotriva şomajului16.

Corelând nivelul studiilor şi vârsta, constatăm că aproape 28% dintre muncitorii şomeri

au între 40-50 de ani, iar mai mult de jumătate dintre muncitorii aflaţi în şomaj au între 30 - 50 de

ani. În cazul persoanelor cu studii superioare aflate în şomaj, peste 50% dintre ele au vârsta sub 30

de ani. Persoanele cu studii medii aflate în şomaj cu vârsta sub 25 de ani reprezintă aproape 30%.

În privinţa duratei şomajului, unele estimări asupra acesteia în perioada 1995 - 1999

conduc la identificarea unei relaţii de inversă proporţionalitate între respectivul indicator şi rata

şomajului. Durata medie a şomajului era de 14,57 luni în decembrie 1995, de 15,00 luni în

decembrie 1996, de 13,73 luni în decembrie 1997, de 13,81 luni în decembrie 1998 şi de 13,16 luni

în decembrie 1999.

Scăderea duratei medii a şomajului în perioada 1996 - 1999 poate fi apreciată doar

parţial ca un aspect pozitiv, de cele mai multe ori, în contextul unor procese de reajustări

structurale, creşterea ratei şomajului determinând, datorită valurilor de disponibilizări, doar o

reducere pe termen scurt a duratei medii de inactivitate pentru persoanele care îşi manifestă

deschis dorinţa de a munci, şi nu îmbunătăţirea situaţiei şomajului de lungă durată. Oricum, o

durată medie a şomajului de peste 12 luni arată şi o importantă componentă structurală a

şomajului, reprezentată de şomeri ce pot fi reintegraţi în activitate cu dificultate şi prin politici

active de ocupare. Şomajul de lungă durată, ca factor socio-economic al excluziunii ocupaţionale,

creşte şi mai mult riscul indivizilor de a fi “refuzaţi” pe piaţa muncii17.

Şomajul pe termen lung (peste 12 luni) cuprinde, potrivit Anchetelor asupra forţei de

muncă în gospodării, o pondere de 57,68% din totalul şomerilor BIM şi se manifestă mai pregnant

în rândul bărbaţilor (58,13% din totalul şomerilor BIM se aflau în şomaj de peste 12 luni), al

persoanelor din mediul urban (61,60% faţă de 49,25% în mediul rural) şi al persoanelor din

categoria de vârstă 35-49 de ani (20,41%). Mai trebuie adăugat faptul că peste o treime din şomerii

BIM (35,28%) se află în şomaj de peste 24 de luni (AMIGO, 2003). Creşterea duratei şomajului

poate duce la cronicizarea fenomenului şi la creşterea potenţială a numărului persoanelor

descurajate, persoane care, deşi disponibile pentru muncă, nu întreprind nimic pentru a căuta un

16 Ibidem, p. 6.17 M.-D. Stan, Excluziunea pe piaţa muncii, în “Calitatea vieţii”, XV, nr. 3-4/2004, p. 12.

17

loc de muncă, fiind convinse că nu se pot încadra pe piaţa muncii. Ele constituie o categorie

defavorizată a pieţei forţei de muncă, la care se adaugă persoanele subocupate18.

IV.2. Incidenţa şomajului de lungă durată

Potrivit datelor ANOFM, la sfârşitul anului 2004, şomajul de lungă durată (peste 12

luni), calculat ca pondere a şomerilor de lungă durată în numărul şomerilor din categoria respectivă

de vârstă, era de 16,8%, atât pentru tineri, cât şi pentru adulţi. Din numărul total de intrări în

evidenţele şomajului, circa 64% sunt înscrieri noi în şomaj, adică persoane care apelează pentru

prima dată la serviciul public de ocupare pentru a obţine sprijin în găsirea unui loc de muncă.

Aceste persoane provin, în majoritatea cazurilor, atât din disponibilizări colective sau curente de

personal, cât şi din proaspeţii absolvenţi ai diverselor forme de învăţământ.

Piaţa muncii în România în perioada analizată s-a caracterizat şi prin mari disparităţi

regionale, dar şi prin reduceri spectaculoase ale ratei şomajului în unele judeţe, ceea ce a dus la

schimbarea sensibilă a unor “clasamente” regionale ale şomajului. Astfel, în perioadele de şomaj

masiv, judeţele fruntaşe se remarcau prin rate ale şomajului în jurul a 4-5%: la 31 decembrie 1995,

de exemplu, cele mai mici rate ale şomajului se înregistrau în Banat (Timiş 4%, Arad 5,1%), dar şi

în Gorj (3,9%) şi Bucureşti (5,1%). Cele mai mari rate se înregistrau, la nivelul aceluiaşi an, în

special în Moldova (care concentra în ansamblul său mai mult de o treime din numărul total al

şomerilor şi doar 18% din numărul total al salariaţilor): Neamţ (17,3%), Botoşani (17,2%), dar şi

în Bistriţa-Năsăud (15,3%) şi Vâlcea (15,2%). Consecinţă a modului de succedare în timp a

valurilor de disponibilizări aferente restructurării economiei, fluxurile de intrare masivă în şomaj

au fost compensate diferit, potenţialul economiei locale de diversificare şi creare de noi locuri de

muncă având un rol determinant. Ca urmare, judeţe precum Botoşani, Neamţ, Bistriţa-Năsăud,

Vâlcea şi-au îmbunătăţit simţitor situaţia ocupării, în timp ce noi poli de şomaj ridicat au apărut în

judeţe precum Braşov, Ialomiţa şi Mehedinţi, iar judeţe precum Hunedoara sau Vaslui se menţin în

“topul” şomajului masiv. Mai exact, în funcţie de rata medie anuală a şomajului înregistrată în anul

2004, la nivel teritorial s-a evidenţiat un pol de maxim, cu rate de peste 10%, cuprinzând 4 judeţe:

Hunedoara (10,9%), Vaslui (10,3%), Braşov (10,6%) şi Ialomiţa (10,1%), şi un pol de minim,

reprezentat de: Satu Mare (2%), Bihor (2,1%), Bucureşti (2,7%) şi Timiş (2,6%) (ANOFM, 2004).

18 Ibidem, p. 12.

18

Dintre factorii variaţiei ratei şomajului în cazul unor judeţe putem menţiona: ritmul

diferit de dezvoltare a economiei locale, închiderea sau restrângerea activităţii de pe unele

platforme industriale (Galaţi, Olt, Braşov), gradul diferit de urbanizare, dezvoltarea diferită a

sectorului privat etc.

Ca o concluzie, se poate remarca, pe de o parte, îmbunătăţirea situaţiei şomajului în

România de-a lungul celor 15 ani analizaţi, iar perspectiva integrării României în Uniunea

Europeană prognoza, pe termen mediu şi lung, revigorarea şi modernizarea economiei, cu efecte

favorabile şi în plan social. De altfel, prognozele indicau şi pentru perioada 2006 - 2010, o

reducere constantă a numărului şomerilor, rata şomajului urmând a ajunge în anul 2010 la 5,5%

pentru şomajul înregistrat şi la 6,4% pentru şomajul BIM. Declanşarea crizei economice globale a

răsturnat toate calculele şi prognozele pentru o perioadă greu de anticipat.

V. Şomajul în România în perioada crizei

În anul 2009, puţin peste un sfert de milion de români şi-au pierdut locurile de muncă,

rata şomajului urcând în perioada ianuarie-noiembrie de la 4,1% la 7,5%. Din numărul total al

celor care au fost disponibilizaţi, în primele 11 luni ale anului precedent, aproximativ 40% provin

din cele mai afectate zece judeţe. Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de

Muncă, în Prahova, Argeş, Cluj, Braşov, Timiş, Sibiu, Galaţi, Dolj, Alba şi Suceava şi-au pierdut

slujbele peste 100.000 de persoane, majoritatea bărbaţi.

În Prahova numărul celor care nu aveau un loc de muncă a ajuns de la 10.942, în

decembrie 2008, la 25.848 persoane, la 31 octombrie 2009. Procentual, rata şomajului a crescut în

acest interval de la 3,8% la 8,2%.

În Braşov, un alt judeţ în care şi-au pierdut locurile de muncă peste 10.000 de persoane

în primele 11 luni ale anului trecut, rata şomajului s-a dublat în luna noiembrie (8,36%), faţă de

perioada similară a lui 2008 (4,19%).

În Timiş, Sibiu, Galaţi, Dolj, Alba şi Suceava au intrat în şomaj anul trecut între 7.500

şi 10.000 de persoane.

În cele zece judeţe se reunesc aproximativ două cincimi din totalul femeilor care au

rămas şomere la nivel naţional. Totodată, procentul femeilor care au devenit şomere în 2009 în

aceste judeţe depăşeşte 15% din totalul persoanelor care şi-au pierdut locul de muncă în acest an la

nivel national.

19

Judeţele în care s-au produs cele mai multe concedieri în 2009 nu corespund cu judeţele

cu cele mai mari rate ale şomajului. Astfel, printre primele 20 de judeţe cu cea mai mare rată a

şomajului se regăsesc doar trei judeţe din lista enunţată: Alba, Argeş (9,2% rata şomajului) şi

Prahova (8,2% rata şomajului).

În ceea ce priveşte mediul privat, cele mai multe concedieri s-au înregistrat în

Maramureş, Bucureşti, Ilfov, Satu-Mare şi Prahova. În Maramureş, numărul şomerilor din mediul

privat a crescut de la 1.658 persone, la 31 decembrie 2008, până la 12.189 persoane, la sfârşitul

lunii octombrie. Astfel, ponderea şomerilor din mediul privat în totalul şomerilor din judeţ a

crescut de la 21,88% la 96,81%.

În Bucureşti şi Ilfov, ponderile şomerilor din mediul privat în totalul şomerilor au

crescut de la 40,58% la 90,31%, respectiv de la 57,77% la 98,81%. În cifre, numărul persoanelor

fără un loc de muncă a crescut în Bucureşti cu 14.163, iar în Ilfov de la 1.212 persoane la 3.414.

În Satu-Mare şi Prahova, ponderea şomerilor din mediul privat în totalul şomerilor a

crescut de la 39,04% la 72,43%, respectiv de la 53,74% la 83,47%.

Din grupul ultimelor 10 state care au aderat la Uniunea Europeană (EU10), România

este singura ţară care estimează o scădere a şomajului în acest an; previziunile celorlalte guverne

sunt mai sumbre, preconizând cifre mai mari în 2010 faţă de 2009, cu toate că au apărut mici

semne ale unei redresări în economia globală.

Potrivit programului de convergenţă al României pentru perioada 2009-2012,

expectanţele Guvernului sunt ca numărul de şomeri să scadă pe parcursul anului curent, după ce la

finalul lui 2009 rata şomajului era de 7,8%.

În ciuda acestor previziuni optimiste, România este ţara din Uniunea Europeană care a

pierdut cele mai multe locuri din muncă în primele trei luni din 2010, fiind depăşită doar de Marea

Britanie. O monitorizare făcută de European Restructuring Monitor19 arată că firmele din România

au desfiinţat 13.163 de locuri de muncă în perioada 1 ianuarie – 30 martie 2010. Marea Britanie se

află în acest “clasament” cu un număr de 18.054 de slujbe eliminate.

În momentul de faţă, peste un sfert din numărul total de şomeri din ţara noastră au

vârsta sub 29 de ani, arată datele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Conform

datelor publicate de această instituţie, rata şomajului din România la finalul lunii aprilie 2010 a

fost de 8,07%, mai mică decât cea din luna martie cu 0,29 procente, dar mai mare cu 2,37 procente

19 Instituţie a Consiliului European.

20

decât rata şomajului din luna aprilie 2009. În figura de mai jos este redată evoluţia ratei şomajului

înregistrat la nivel naţional între anii 1991 – 2010 în luna aprilie:

Evoluţia ratei şomajului înregistrat la nivel naţional între anii 1991 - 2010 în luna aprilie

1,1

3,9

9,2

10,5

8,8

11,7 11,9

9,8

8

5,8 6

4,53,9

5,7

8,1

11,4

7,3 7,4

9,4

11,3

0

2

4

6

8

10

12

14

1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010

aprilie

Sursa: Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă

În luna martie a acestui an, cea mai mare rată a şomajului s-a înregistrat în judeţele

Vaslui (15,31%), Mehedinţi (14,41%) şi Teleorman (13,13%). Rate ale şomajului mari s-au

înregistrat şi în Dolj (12,99%), Ialomiţa (12,85%), Alba (12,45%) sau Covasna (12,23%). În

Bucureşti, rata şomajului la 1 martie 2010 era de 2,44%. Totalul şomerilor indemnizaţi şi

neîndemnizati a ajuns la 27.797, din care 14.023 femei.

VI. Rata şomajului în Europa în perioada crizei

Conform studiului Băncii Mondiale EU10 Regular Economic Report, rata şomajului în

grupul ultimelor 10 state care au aderat la Uniunea Europeană a ajuns de la 6,5% în iunie 2008, la

9,5% în ianuarie 2010, numărul şomerilor urcând de la 2,9 milioane, la 4,6 milioane de persoane.

Şomajul este încă în creştere, iar un declin al acestuia este aşteptat abia în 2011.

Deşi, conform literaturii de specialitate, femeile reprezintă una dintre categoriile cele

mai predispuse a fi afectate de şomaj, conform studiului amintit mai sus, bărbaţii şi tinerii au fost

21

cel mai puternic loviţi de şomaj; perspectivele, în ceea ce priveşte piaţa muncii, pentru muncitorii

cu educaţie de bază şi experienţă de lucru redusă, este posibil să rămână slabe şi în anii imediat

următori.

Rata şomajului din zona euro, dar şi din Uniunea Europeană per ansamblu, a rămas

neschimbată în luna ianuarie, în comparaţie cu decembrie 2009, ceea ce sugerează o oarecare

stabilitate economică.

Astfel, în luna ianuarie, rata şomajului din toate cele 27 de ţări UE a fost de 9,5

procente, iar in zona euro de 9,9%, conform datelor furnizate de institutului european de statistică,

Eurostat.

În schimb, a existat o creştere comparativ cu luna ianuarie a anului trecut, când rata

şomajului era de 8%, respectiv 8,5 procente.

Institutul estimează că, în ianuarie 2010, erau 22.979 de milioane de şomeri în cele 27

de state membre UE, dintre care 15.683 milioane de persoane în zona euro. În comparaţie cu

această situaţie, în Statele Unite, rata şomajului a fost de 9,7% în ianuarie 2010, iar în Japonia, de

5,1%, în decembrie 2009.

Rata şomajului (%)

Apr 2009 Oct 2009 Nov 2009 Dec 2009 Ian 2010 Feb 2010 Mar 2010 Apr 2010

EA1620 9.2 9.8 9.8 9.9 9.9 10.0 10.0 10.1EU2721 8.7 9.4 9.4 9.4 9.5 9.6 9.7 9.7

22

BE 7.7 8.0 8.0 8.0 8.0 8.0 8.1 8.2BG 6.3 7.7 8.1 8.3 8.4 8.7 8.8 8.8CZ 6.2 7.3 7.3 7.4 7.7 7.8 7.9 7.7DK 5.8 6.9 7.1 7.1 7.1 7.1 7.1 7.0DE 7.6 7.5 7.5 7.4 7.4 7.4 7.3 7.1EE 13.5 15.6 15.6 15.6 19.0 19.0 19.0 :IE 11.4 13.0 13.1 13.0 13.1 13.1 13.1 13.2EL 9.2 10.2 10.2 10.2 : : : :ES 17.7 19.0 19.0 19.0 19.0 19.2 19.5 19.7FR 9.3 9.9 10.0 9.9 10.0 10.0 10.1 10.1IT 7.4 8.1 8.2 8.4 8.5 8.6 8.8 8.9CY 5.1 6.0 6.2 6.1 6.2 6.4 6.7 6.8LV 15.4 19.9 20.3 20.4 20.9 21.5 22.1 22.5LT 13.5 15.9 15.9 15.9 17.4 17.4 17.4 :LU 5.3 5.3 5.4 5.4 5.3 5.4 5.4 5.4HU 9.7 10.6 10.6 10.6 11.0 10.9 10.8 10.4MT 6.9 6.9 7.0 7.1 7.0 7.1 6.9 7.0NL 3.2 3.8 3.8 4.0 4.1 4.2 4.2 4.1AT 4.7 5.0 4.8 4.8 4.8 4.9 4.9 4.9PL 7.8 8.7 8.8 9.1 9.5 9.8 9.9 9.9PT 9.2 10.2 10.1 10.2 10.4 10.4 10.6 10.8RO 6.4 7.6 7.6 7.6 : : : :SI 5.6 6.5 6.4 6.3 6.2 6.2 6.2 6.3SK 10.9 13.8 14.1 14.2 14.1 14.1 14.1 14.1FI 8.0 8.7 8.8 8.8 8.8 8.8 8.8 8.8SE 7.9 8.7 8.7 9.0 9.1 9.0 8.8 9.3UK 7.5 7.8 7.8 7.7 7.8 7.9 : :NO 3.1 3.3 3.3 3.4 3.4 3.5 3.5 :US 8.9 10.1 10.0 10.0 9.7 9.7 9.7 9.9JP 5.0 5.2 5.3 5.2 4.9 4.8 5.0 :

: Datele nu sunt încă disponibileSursa: Eurostat

Cea mai scazută rată a şomajului în luna aprilie 2010 s-a înregistrat în Olanda (4,1%).

În schimb, cea mai mare rată a fost în Letonia (22,5%) şi Spania (19,7%). În Spania, cele mai

afectate domenii sunt construcţiile (un domeniu, de altfel, foarte productiv înaintea începerii crizei)

şi serviciile. A scăzut dramatic numărul lucrătorilor temporari pentru că ei sunt cap de listă când

este vorba de concedieri. În zonele din jurul Madridului, în Barcelona şi Valencia se înregistrează

cele mai mari nivele ale ratei şomajului.

20 Zona euro EA16 este formată din: Belgia, Germania, Irlanda, Grecia, Spania, Franţa, Italia, Cipru, Luxemburg, Ţările de Jos, Austria, Portugalia, Slovenia, Slovacia şi Finlanda.21 EU27 include: Belgia, Bulgaria, Republica Cehă, Danemarca, Germania, Estonia, Irlanda, Grecia, Spania, Franţa, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Ungaria, Malta, Ţările de Jos, Austria, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia, Finlanda, Suedia, UK.

23

În tabelul de mai jos sunt prezentate datele statistice în ceea ce priveşte situaţia

şomajului în lunile aprilie 2009, februarie / martie / aprilie 2010, diferenţiate pe trei mari categorii:

tineri care au mai puţin de 25 de ani, bărbaţi şi femei.

Rata şomajului pe categorii: tineri, bărbaţi, femei (%)

Tineri (sub 25 de ani) Bărbaţi Femei

Apr.09 Feb.10 Mar.10 Apr.10 Apr.09 Feb.10 Mar.10 Apr.10 Apr.09 Feb.10 Mar.10 Apr.10

EA16 19.3 20.0 19.9 20.0 9.0 10.0 10.0 10.0 9.5 10.0 10.1 10.2EU27 19.2 20.6 20.6 20.6 8.7 9.8 9.9 9.8 8.7 9.4 9.5 9.5

BE 21.4 24.2 24.1 23.8 7.5 8.2 8.2 8.2 7.9 7.8 8.0 8.1BG 14.9 22.0 22.2 22.1 6.3 9.3 9.5 9.6 6.4 8.0 7.9 7.9CZ 15.0 21.4 21.5 21.4 5.3 7.3 7.3 7.0 7.3 8.5 8.7 8.7DK 11.0 12.8 12.9 12.7 6.3 8.3 8.4 8.2 5.3 5.7 5.6 5.6DE 10.7 10.0 9.8 9.5 8.1 8.0 7.9 7.6 7.0 6.7 6.6 6.5EE 25.5 39.8 39.8 : 16.7 23.8 23.8 : 10.3 14.4 14.4 :IE 23.2 28.3 27.6 26.6 14.4 16.6 16.6 16.6 7.6 8.8 8.9 8.9EL 25.5 27.5 : : 6.6 7.6 : : 12.9 13.9 : :ES 36.9 39.9 40.1 40.3 17.3 19.2 19.3 19.5 18.1 19.3 19.6 19.9FR 23.6 22.1 22.1 22.2 9.0 9.8 9.8 9.9 9.6 10.2 10.3 10.4IT 25.0 28.5 28.1 29.5 6.3 7.7 7.8 8.0 9.0 9.8 10.2 10.0CY 12.8 18.1 18.1 : 4.9 6.3 6.6 6.9 5.2 6.4 6.7 6.7LV 29.4 44.6 44.6 : 18.5 26.2 27.1 27.6 12.2 16.9 17.3 17.7LT 29.5 34.4 34.4 : 16.4 22.2 22.2 : 10.5 12.6 12.6 :LU 17.8 17.4 17.2 16.9 4.7 4.8 4.7 4.7 6.1 6.3 6.4 6.5HU 25.9 27.5 27.2 26.6 9.9 11.3 11.3 10.8 9.3 10.4 10.3 10.0MT 14.5 15.1 14.9 15.2 6.5 6.9 6.8 6.9 7.7 7.3 7.2 7.2NL 6.3 7.9 7.9 8.0 3.1 4.3 4.2 4.2 3.3 4.1 4.1 4.1AT 10.2 10.0 10.1 10.5 4.9 5.4 5.3 5.3 4.5 4.4 4.4 4.5PL 19.0 23.4 23.4 23.1 7.3 9.6 9.7 9.6 8.5 10.0 10.2 10.2PT 19.4 21.6 21.9 22.2 8.6 9.6 9.7 9.9 9.9 11.3 11.6 11.9RO 20.4 20.4 : : 7.3 8.3 : : 5.4 6.8 : :SI 13.8 12.2 12.2 : 5.7 6.1 6.1 6.1 5.4 6.3 6.3 6.5SK 25.1 32.8 33.3 34.1 10.1 13.9 14.0 14.1 12.0 14.4 14.2 14.1FI 20.4 23.4 23.4 23.5 8.6 9.7 9.6 9.7 7.3 8.0 7.9 7.9SE 23.3 25.4 26.0 26.7 8.3 9.0 8.8 9.1 7.4 8.9 8.7 9.6UK 18.9 19.8 : : 8.5 8.9 : : 6.3 6.6 : :NO 8.6 9.0 9.1 : 3.6 3.9 4.0 : 2.5 3.0 3.0 :US 16.7 18.5 18.8 19.6 10.1 10.7 10.7 10.8 7.6 8.6 8.6 8.8JP : : : : 5.2 5.2 5.6 : 4.6 4.4 4.3 :

: Datele nu sunt încă disponibileSursa: Eurostat

Cea mai ridicată rată a şomajului se înregistrează în rândul tinerilor, şi aceasta a crescut

de la 19,3% în aprilie 2009 (în zona euro), la 20% în aprilie 2010. Un număr considerabil de tineri

24

fără un loc de muncă se găseşte tot în Letonia, unde 44,6% din ei se află în această situaţie. Tot o

tendinţă de creştere se observă şi în segmentul bărbaţilor (de la 9 la 10 procente), dar şi în rândul

femeilor (de la 9,5 % la 10,2 procente).

În Ungaria, rata şomajului din primul trimestru din 2009 a atins cel mai ridicat nivel din

ultimii zece ani, cauzat în principal de închiderea unui număr mare de afaceri, din cauza crizei

economice.

Din cauza scăderii exporturilor, rata şomajului din Republica Cehă a atins cel mai înalt

prag din ultimii doi ani, de 7,7 procente. Din acest motiv, în anul 2009 autorităţile cehe au început

să plătească imigranţii pentru a pleca înapoi în ţările lor, printr-un program de trei milioane de

dolari. Fiecare imigrant legal primeşte suma de 500 de euro şi contravaloarea biletului de transport,

pentru a ajunge acasă. Pentru fiecare copil care are vârsta sub 15 ani se plătesc 250 de euro. În

intervalul februarie – aprilie 2009, 1.345 de imigranţi au intrat în acest program.

Am anexat în continuare câteva grafice în care este redată rata şomajului pentru UE,

EA16 şi, separat, pentru o parte dintre ţările Uniunii Europene, pentru a evidenţia mai bine modul

în care a evoluat acest parametru în perioada 2000 – 2010 (Sursa: www.portalseven.com).

Uniunea Europeană (27 de state)

25

EA16

Austria

26

Belgia

Bulgaria

27

Finlanda

Franţa

28

Germania

Grecia

29

Italia

Polonia

30

Portugalia

România

31

Spania

Suedia

32

VII. Concluzii

Criza economică a bulversat lumea muncii, subliniind semnalele date de globalizarea

mondială că este necesară o altă organizare a muncii mult mai flexibilă, în primul rând la

schimbarea însăşi.

Şomajul este considerat de unii specialişti unul din riscurile globalizării pentru că “20%

din populaţia aptă de muncă ar fi suficientă în secolul următor pentru a asigura avântul economiei

mondiale. (…) O cincime din cei care caută de lucru vor fi de ajuns pentru a produce toate

mărfurile şi a furniza serviciile de înaltă calitate pe care şi le poate permite societatea mondială.

Dar ce se va întâmpla cu ceilalţi? 80% dintre cei ce doresc să muncească vor rămâne fără slujbe?

(…) Problema viitorului este “to have lunch or to be lunch”, a avea mâncare sau a fi mâncat”22.

Şi în România, în euforia generală de până spre toamna anului 2007, au fost câteva voci

care au atenţionat că economia românească e pândită de anumite riscuri. Tratată numai în termeni

cantitativi (şomeri, populaţie activă, rata şomajului), problema şomajului va cunoaşte în anii

următori aspecte necunoscute pentru economia românească din ultimii 18 ani. Probleme care au

fost întâlnite prin anii ‘60 şi a căror rezolvare a fost diferită de cea de azi, din cauza contextului

politic.

Creşterea salariului minim, prin mecanisme administrative, face ca firmele să fie tot

mai reticente în a angaja personal necalificat în vederea formării. Atunci când salariile erau

scăzute, o firmă (de producţie de mobilă sau de confecţii de pildă) îşi permitea să aibă 20%

personal excedentar, pentru înlocuirea rapidă a celor care plecau. Îşi permiteau ca, pentru o

perioadă de câteva luni, persoanele noi sa aibă productivitate mai scăzută. Acest lucru va fi tot mai

greu posibil, firmele îşi vor reduce schemele de personal la minim, pe măsură ce salariile vor

creşte.

Problema este acută, pentru că România are o parte importantă din populaţia activă

ocupată în agricultură. Acest procent va trebui să scadă de câteva ori. Ce se va întâmpla cu aceste

persoane, a căror calificare este foarte scăzută (sau inexistentă)?

În perioada industrializării forţate din anii ‘60, răspunsul a fost simplu: formare

profesională. Numai că, atunci, o persoană formată ca tâmplar, spre exemplu, urma să lucreze într-

o fabrică de mobilă – şi toate erau proprietatea statului. Aşa că banii investiţi în formare nu se

22 Hans-Peter Martin, Harald Schumann, Capcana globalizării: atac la democrație și bunăstare, București, Editura Economică, 1999, p. 13.

33

pierdeau. Acum puţine firme vor fi dornice să formeze o persoană care, după 6 luni, va pleca la

altă firmă.

Economia românească a început să cunoască şi va cunoaşte mai profund fenomenul de

şomaj structural – persoane care vor să muncească, dar nu au calificarea minimă cerută de locurile

de muncă disponibile. Ca un corolar a ceea ce am concluzionat anterior, vom avea şomeri şi lipsă

de forţe de muncă – metodologia actuală de calcul a ratei şomajului pur si simplu nu are în vedere

acest lucru. Ca să se reducă distanţa dintre cele “două Românii” (cea urbană şi cea rurală) trebuie

găsite mijloace pentru un program naţional de formare continuă.

Piaţa muncii şi şomajul sunt “provocări” la care România nu a început, încă, să le

acorde atenţia cuvenită şi să ia măsuri reale de rezolvare a problemelor din aceste domenii.

34

VIII. Bibliografie

VOLUME

1. Brăilean, Tiberiu, Politici economice conjuncturale, Iaşi, Editura Junimea, 2006

2. Brăilean, Tiberiu, Economie generală, Iaşi, Institutul European, 2004

3. Condrea, Petru P., Dinamica pieţei forţei de muncă, Iaşi, Editura “Gh. Asachi”, 2002

4. Ignat, Ion; Luţac, Gheorghe; Pohoaţă, Ion; Pascariu, Gabriela-Carmen, Economie politică,

Bucureşti, Editura Economică, 2002.

5. Martin, Hans-Peter; Schumann, Harald, Capcana globalizării: atac la democraţie şi bunăstare,

Bucureşti, Editura Economică, 1999

6. Oprescu, Gheorghe Piaţa muncii. Teorii. Politici. Tranziţia în România, Bucureşti, Editura

Expert, 2001

7. Tobă, Daniel, Macroeconomie – suport de curs, Universitatea din Craiova

ARTICOLE

1. Neagu, G. Educaţie, inserţie şi mobilitate profesională, în Calitatea vieţii, XV, nr. 1-2/2004

2. Revista Română de Statistică nr. 4/1995

3. Stan, M.-D. Excluziunea pe piaţa muncii, în “Calitatea vieţii”, XV, nr. 3-4/2004

STUDII

1. Ancheta asupra forţei de muncă în gospodării (AMIGO) 1994, 2003, 2004, 2005

SURSE WEB

1. http://epp.eurostat.ec.europa.eu/

2. http://portalseven.com

3. http://www.insse.ro

4. http://www.anofm.ro/

5. http://www.marketresearchworld.net/

35