ICS 45.080

STANDARD ROMÂN

SR EN 13674-1 Mai 2006

Aplicaţii feroviare. Cale. Şine. Partea 1: Şine cu masa mai mare sau egală cu 46 kg/m

Railway applications. Track. Rail. Part 1: Vignole railway rails 46 kg/m and above

Applications ferroviaires. Voie . Rails. Partie 1: Rails Vignole de masse supérieure ou égale à 46 kg/m

APROBARE Aprobat de Directorul General ASRO la 31 Mai 2006Standardul european EN 13674-1:2003 are statutul unui standardromân Înlocuieşte STAS 11198-79, STAS 2953-80, STAS 11201-79 şiSTAS 11201/1-80

CORESPONDENŢĂ Acest standard identic cu standardul european EN 13674-1:2003 This standard is identical with the European Standard EN 13674-1:2003 La présente norme est identique à la Norme européenne EN 13674-1:2003

ASOCIAŢIA DE STANDARDIZARE DIN ROMÂNIA (ASRO)

Str. Mendeleev nr. 21-25, cod 010362, Bucureşti Director General: Tel.: +40 21 316 32 96, Fax: +40 21 316 08 70

Direcţia Standardizare: Tel. +40 21 310 17 30, +40 21 310 43 08, +40 21 312 47 44, Fax: +40 21 315 58 70 Direcţia Publicaţii - Serv. Vânzări/Abonamente: Tel. +40 21 316 77 25, Fax + 40 21 317 25 14, +40 21 312 94 88

Serviciul Redacţie-Marketing, Drepturi de Autor + 40 21 316.99.74

© ASRO Reproducerea sau utilizarea integrală sau parţială a prezentului standard în orice publicaţii şi prin orice procedeu (electronic, mecanic, fotocopiere, microfilmare etc.) este interzisă dacă nu există acordul scris al ASRO

Ref.: SR EN 13674-1:2006 Ediţia 1

SR EN 13674 – 1: 2006

Preambul naţional Acest standard reprezintă versiunea română a textului în limba franceză a standardului european EN 13674-1:2003. Această parte a standardului european specifică şinele de cale ferată Vignole simetrice, de masă liniară mai mare sau egală cu 46 kg/m, destinate a fi utilizate pe liniile clasice sau de mare viteză. Acest standard înlocuieşte STAS 11198-79 cu titlul “Şine grele de cale ferată tip 60. Dimensiuni”, STAS 2953-80 cu titlul “Şine grele de cale ferată tip 49. Dimensiuni”, STAS 11201-79 cu titlul “Şine grele de cale ferată tip R 65. Dimensiuni”, STAS 11201/1-80 cu titlul “Şine grele de cale ferată tip R 65. Condiţii tehnice de calitate”. Standardul este armonizat cu Directiva Consiliului 96/48/CE, din 23 iulie 1996, referitore la interoperabilitatea sistemului feroviar transeuropean de mare viteză. Corespondenţa dintre standardele europene, respectiv internaţionale la care se face referire şi standardele române este următoarea: EN 10002-1 IDT SR EN 10002-1:2002

Materiale metalice. Încercarea la tractiune. Partea 1: Metoda de încercare la temperatura ambianta (corespunde EN 10002-1:2001)

EN 10163-1 IDT SR EN 10163-1:2005 Conditii de livrare privind starea suprafetei tablelor, platbenzilor si profilelor de otel laminate la cald. Partea 1: Conditii generale (corespunde EN 10163-1:2004)

EN 10276-1 IDT SR EN 10276-1:2002 Analize chimice ale materialelor feroase. Determinarea conţinutului de oxigen din fonte şi oţeluri. Partea 1: Prelevarea şi prepararea probelor de oţel pentru determinarea conţinutului de oxigen (corespunde EN 10276-1:2000)

EN ISO 6506-1

IDT

SR EN ISO 6506-1:2002 Materiale metalice. Încercarea de duritate Brinell. Partea 1: Metoda de încercare (corespunde EN ISO 6506-1:1999)

ISO 1099:1975 - -

ISO 4968:1979 IDT SR ISO 4968:1993 Examinarea macrografica a otelului prin amprenta de sulf (Metoda Baumann)

BS 6835-1:1988 - -

DIN 50602:1985 - -

ASTMĂ E 399:1991 - - Pentru aplicarea acestui standard se utilizează standardele europene, respectiv internaţionale la care se face referire (respectiv standardele române identice cu acestea). Simbolurile gradelor de echivalenţă ( IDT- identic, MOD - modificat, NEQ- neechivalent) conform SR 10000-8. Standardele internaţionale, respectiv naţionale citate ca referinţă şi care nu au fost adoptate ca standarde române pot fi consultate sau comandate la Asociaţia de Standardizare din România. Cuvintele "standard european" din textul acestui standard trebuie citite "standard român".

STANDARD EUROPEAN EN 13674-1 NORME EUROPÉENNE EUROPÄISCHE NORM EUROPEAN STANDARD Septembrie 2003 ICS 45.080

Versiunea română

Aplicaţii feroviare. Cale. Şine. Partea 1: Şine cu masa mai mare sau egală cu 46 kg/m

Applications ferroviaires. Voie. Rails.Partie 1: Rails

Vignole de masse supérieure ou égale à

46 kg/m

Bahnanwendungen. Obertau. Schienen. Teil 1: Vignole

BreitfußBschienen ab 46 kg/m

Railway applications. Track. Rail. Part 1: Vignole railway

rails 46 kg/m and above

Acest standard reprezintă versiunea română a standardului european EN 13674-1:2003. Standardul a fost tradus de ASRO, are acelaşi statut ca şi versiunile oficiale şi a fost publicat cu permisiunea CEN. Acest standard european a fost adoptat de CEN la 28 februarie 2003. Membrii CEN sunt obligaţi să respecte Regulamentul Intern CEN/CENELEC care stipulează condiţiile în care acestui standard european i se atribuie, statutul de standard naţional fără nici o modificare. Listele actualizate şi referinţele bibliografice referitoare la aceste standarde naţionale pot fi obţinute, pe bază de cerere, către Centrul de Management sau orice membru CEN. Acest standard european există în trei versiuni oficiale (franceză, germană, engleză). O versiune în oricare altă limbă, realizată prin traducerea, sub responsabilitatea unui membru CEN, în limba sa naţională şi notificată Centrului de Management, are acelaşi statut ca şi versiunile oficiale. Membrii CEN sunt organismele naţionale de standardizare din: Austria, Belgia, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Portugalia, Republica Cehă, Slovacia, Spania, Suedia şi Ungaria.

CEN

COMITETUL EUROPEAN DE STANDARDIZARE Comité Européen de Normalisation Europäisches Komitee für Normung

European Committee for Standardization

Centru de Management: rue de Stassart 36, B-1050 Bruxelles

© 2003 CEN Toate drepturile de exploatare sub orice formă şi în orice mod sunt rezervate în toată lumea membrilor naţionali CEN Ref. EN 13674-1:2003 RO

SR EN 13674-1 : 2006

2

CUPRINS

pagina

Preambul ............................................................................................................................................ 4 Introducere ......................................................................................................................................... 5 1 Domeniu de aplicare .............................................................................................................. 7 2 Referinţe normative ............................................................................................................... 7 3 Termeni şi definiţii .................................................................................................................. 8 4 Informaţii furnizate de client .................................................................................................. 8 5 Mărci de oţel .......................................................................................................................... 9 6 Desene ale profilului / caracteristici / mase ........................................................................... 9 7 Fabricare ............................................................................................................................. 10 7.1 Integritate a produsului ........................................................................................................ 10 7.1.1 Control al producţiei în uzină ............................................................................................... 10 7.1.2 Cea mai bună practică la fabricare ...................................................................................... 10 7.2 Blumuri ................................................................................................................................ 10 7.3 Şine...................................................................................................................................... 10 7.4 Identificare ........................................................................................................................... 10 7.4.1 Marcare în relief ................................................................................................................... 10 7.4.2 Marcare prin poansonare la cald ......................................................................................... 11 7.4.3 Poansonare la rece ............................................................................................................. 12 7.4.4 Altă identificare .................................................................................................................... 12 8 Încercări de tip ..................................................................................................................... 12 8.1 Mod de lucru ........................................................................................................................ 12 8.2 Rezistenţa la rupere (K IC) ................................................................................................... 13 8.2.1 Epruvete şi metode de încercare ........................................................................................ 13 8.2.2 Criterii de acceptare ............................................................................................................ 13 8.3 Viteză de propagare a fisurii la oboseală ............................................................................ 13 8.3.1 Metodă de încercare ............................................................................................................ 13 8.3.2 Epruvete .............................................................................................................................. 13 8.3.3 Număr de încercări şi condiţii de încercare ......................................................................... 13 8.3.4 Criterii de acceptare ............................................................................................................ 13 8.4 Încercări la oboseală ......................................................................................................... 144 8.4.1 Metodă de încercare ............................................................................................................ 14 8.4.2 Epruvete .............................................................................................................................. 14 8.4.3 Număr de epruvete şi condiţii de încercare ......................................................................... 14 8.4.4 Criterii de acceptare ............................................................................................................ 14 8.5 Efort rezidual la talpa şinei .................................................................................................. 14 8.5.1 Metodă de încercare ............................................................................................................ 14 8.5.2 Epruvete .............................................................................................................................. 14 8.5.3 Măsurare ............................................................................................................................. 14 8.5.4 Criterii de acceptare ............................................................................................................ 14 8.6 Variaţia durităţii în axa suprafeţei de rulare a şinelor tratate termic .................................... 14 8.7 Rezistenţă la tracţiune şi alungire la rupere ........................................................................ 15 8.8 Segregare ............................................................................................................................ 16 8.9 Alte cerinţe de calificare ...................................................................................................... 16 9 Încercări de recepţie ............................................................................................................ 16 9.1 Încercări de laborator ........................................................................................................... 16 9.1.1 Generalităţi .......................................................................................................................... 16 9.1.2 Compoziţie chimică ............................................................................................................. 16 9.1.3 Microstructură ...................................................................................................................... 20 9.1.4 Decarburare ......................................................................................................................... 21 9.1.5 Puritate referitoare la incluziuni ........................................................................................... 21 9.1.6 Amprente macrografice Baumann ....................................................................................... 21 9.1.7 Duritate ................................................................................................................................ 22 9.1.8 Încercare la tracţiune ........................................................................................................... 23

SR EN 13674-1 : 2006

3

9.1.9 Contraprobă ......................................................................................................................... 23 9.2 Toleranţe dimensionale ....................................................................................................... 23 9.2.1 Profil..................................................................................................................................... 23 9.2.2 Rectilinitate, planeitate şi torsiune ....................................................................................... 24 9.2.3 Debitare şi găurire ............................................................................................................... 28 9.3 Calibre ................................................................................................................................. 28 9.4 Control al structurilor interne şi al calităţii suprafeţei ........................................................... 28 9.4.1 Structură internă .................................................................................................................. 28 9.4.2 Calitate suprafaţă ................................................................................................................ 30 Anexa A (normativă) Profiluri de şină ............................................................................................... 44 Anexa B (normativă) Metodă de încercare pentru determinarea factorului intensităţii de efort critic

(KIC) al şinelor ………………………………………………………………………………………68 Anexa C (normativă) Metodă de determinare a eforturilor reziduale longitudinale pe

suprafaţa tălpii şinei ............................................................................................................. 73 Anexa D (normativă) Amprente macrografice Baumann ................................................................. 76 Anexa E (normativă) Profil şi calibre de control a găuririi ................................................................ 90 Anexa F (informativă) Compararea notaţiilor pentru oţelurile citate în acest standard cu cele din

EN 10027-1 şi EN 10027-2 .................................................................................................. 104 Anexa ZA (informativă) Articole ale acestui standard european referitoare la cerinţele

esenţiale sau la alte prevederi ale Directivelor UE ............................................................ 105

Bibliografie ...................................................................................................................................... 106

SR EN 13674-1 : 2006

4

Preambul Acest document (EN 13674-1:2003) a fost elaborat de către Comitetul Tehnic CEN/TC 256 „Aplicaţii feroviare” al cărui secretariat este deţinut de DIN. Acest standard european trebuie să primească statutul de standard naţional, fie prin publicarea unui text identic, fie prin ratificare, până cel târziu în martie 2004, iar toate standardele naţionale conflictuale trebuie anulate până cel târziu în martie 2004. Acest document a fost elaborat în cadrul mandatului dat CEN de Comisia Europeană şi Asociaţia Europeană a Liberului Schimb şi susţine cerinţele esenţiale ale Directivei (lor) UE. Pentru corespondenţa cu Directiva (le) EU, a se vedea anexa ZA, informativă, care face parte integrantă din acest document. Această parte a EN 13674 „Aplicaţii feroviare – Cale – Şină” este prima parte din seria de standarde referitoare la şine, a căror enumerare este prezentată mai jos: — Partea 1 : Şine Vignole cu masa mai mare sau egale cu 46 kg/m — Partea 2 : Şine pentru aparate de cale utilizate cu şine Vignole cu masa mai mare sau egală

cu 46 kg/m — Partea 3 : Contraşine — Partea 4 : Şine Vignole cu masa cuprinsă între 27 kg/m şi 46 kg/m, exclusiv 46 kg/m Alte standarde prevăzute a fi publicate sunt următoarele: — Şine speciale pentru suprastructură – Partea 1: Şină cu canal şi profilurile constructive

corespunzătoare; — Sudarea şinelor cap la cap - Partea 1: Şine noi de mărcile R220 şi R260, sudate cu o

instalaţie fixă; — Sudarea şinelor cap la cap – Partea 2: Şine noi de mărcile R260 Mn şi R350 HT, sudate cu o

instalaţie fixă; — Sudarea şinelor cap la cap – Partea 3: Sudarea şinelor noi de marcă R220 şi R260, sudate cu

instalaţie mobilă de sudat în alte locaţii decât la o instalaţie fixă; — Sudarea şinelor cap la cap – Partea 4: Şine reutilizabile de mărci R220 şi R260; — Sudarea şinelor cap la cap – Partea 5: Sudare în asociere cu construcţia aparatelor de cale; — Sudarea şinelor aluminotermic – Partea 1: Aprobarea procedurii de sudare; — Sudarea şinelor aluminotermic – Partea 2: Calificarea sudorilor pentru aluminotermie,

aprobarea contractorilor şi recepţia sudurilor; — Sudarea şinelor aluminotermic – Partea 3: Repararea şinelor prin sudură cu arc electric. Anexele A, B, C, D şi E sunt normative. Anexa F este informativă. Acest document conţine o bibliografie. Conform Regulamentului Intern CEN/CENELEC, organismele naţionale de standardizare din următoarele ţări sunt obligate să aplice acest standard european: Austria, Belgia, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Portugalia, Republica Cehă, Slovacia, Spania, Suedia şi Ungaria

SR EN 13674-1 : 2006

5

Introducere Această introducere prezintă o explicaţie asupra conceptelor şi raţionamentelor care au stat la baza elaborării acestui standard. Această parte asigură, de asemenea, ca în timpul revizuirilor viitoare să se elimine restricţiile, dacă progresul tehnic permite acest lucru sau să le menţină; este asigurată astfel menţinerea securităţii la admiterea unor noi furnizori, produse şi tehnologii. Pentru elaborarea acestui standard au fost examinate standardele cel mai des utilizate pe plan mondial pentru furnitura de şine de cale ferată. Totuşi, tehnologia modernă de producere a şinelor şi necesităţile liniilor de mare viteză din Comunitatea europeană necesită o abordare nouă referitor la filozofia şi conţinutul acestei părţi din EN 13674. De câte ori este posibil, această parte a EN 13674 este bazată pe performanţe, ia în considerare standardul european de asigurare a calităţii EN ISO 9001; şi impune constructorilor să oferteze tehnologiile cele mai moderne şi încercările pentru satisfacerea cerinţelor de calitate ale produsului. Această parte a standardului european este structurată în două secţiuni principale: 1) încercări de tip; 2) încercări de recepţie. Prin încercările de tip se introduc un număr de cerinţe de performanţă care nu au fost luate în considerare anterior în standardele naţionale sau internaţionale. De asemenea, conţin rezultate tipice ale anumitor încercări de recepţie relevante. Clasificarea şinelor este bazată în mai mare măsură pe duritate decât pe rezistenţa la tracţiune. Încercările de recepţie au fost elaborate pentru a verifica acele caracteristici ale oţelului şinei şi a şinei care sunt determinante pentru producţia şinelor de înaltă calitate şi pentru satisfacerea cerinţelor reţelei feroviare. Mărcile definite în acest standard european reflectă tendinţele necesităţilor feroviare şi includ şinele tratate termic. Acest standard european cuprinde profilurile de şină Vignole al căror masă liniară este mai mare sau egală cu 46 kg/m. Pentru a garanta furnitura de şină de înaltă calitate, au fost impuse anumite restricţii proceselor de fabricaţie. Acest standard european înlocuieşte alte standarde care acoperă domeniul de aplicare şi se aplică tuturor achiziţiilor aflate sub incidenţa cerinţelor Directivei Europene (93/38/CE din 14 iunie 1993). Suplimentar, CEN a cerut, în măsura în care este posibil, ca acest standard să ţină cont de implicaţiile asupra securităţii şi în acelaşi timp, să ia în considerare tehnologiile moderne de producţie şi cerinţele reţelelor de căi ferate de mare viteză. Urmare a Directivei, este recunoscut că vor exista puţine oportunităţi (şi acestea trebuie să fie transparente din considerente de securitate) pentru derogări de la acest standard, convenite între client şi furnizor. Standardul reflectă această schimbare de filozofie faţă de conţinutul tradiţional al standardelor referitoare la şine. Au fost avute în vedere majoritatea standardelor din lume referitoare la şină. Au fost avute în vedere toate aspectele importante pentru client şi furnizor pentru a asigura conţinutul aplicabilitate şi relevanţa specificate. De exemplu, clasificarea şinelor şi numeroaselor elemente ale acestui standard sunt bazate în mai mare măsură pe duritate decât pe rezistenţa la tracţiune. Cu toate că aceste două caracteristici sunt în relaţie directă, duritatea poate fi determinată rapid şi cu costuri reduse şi furnizează clientului mai multă informaţie pertinentă, în special atunci când proprietăţile variază în diferite zone ale profilului. Deoarece mulţi furnizori de şină nu efectuează încercările de tip, standardul oferă tuturor furnizorilor posibilitatea de a dovedi, la momentul cererii, prin rezultatul încercărilor, conformitatea cu criteriile încercărilor de tip. Încercările de tip cuprind toate încercările specifice de tip pentru rezistenţa la rupere, oboseală şi eforturi reziduale. Pentru a da clientului încrederea necesară, limitele de acceptare

SR EN 13674-1 : 2006

6

sunt bazate pe rezultatele cunoscute ale încercărilor şinei cu performanţe adecvate, cum sunt cele cerute de căile ferate. Un aspect al standardului care reprezintă o schimbare totală în raport cu tradiţia este includerea unei condiţii referitoare la asigurarea calităţii şi a unor articole referitoare la verificări destinate asigurării calităţii produsului. Pentru ca sistemele de management al calităţii să fie la acelaşi nivel la toţi furnizorii şi să asigure utilizatorilor siguranţa constanţei calităţii necesare a produsului, cerută componentelor critice pentru securitatea căii, standardul recomandă ca sistemele de asigurare a calităţii la furnizori să fie cel puţin echivalente cu cerinţele din EN ISO 9001. Înglobarea acestor cerinţe reduce, de asemenea, necesitatea includerii metodei detaliate şi descrierii etalonării referitoare, de exemplu, la determinarea compoziţiei chimice şi necesitatea de a defini încercări mai corespunzătoare. Idealul este ca un standard de produs să nu includă referinţe la tehnicile de fabricare. Totuşi, unele caracteristici ale şinei fie nu sunt cunoscute în mod exact, fie nu sunt măsurabile cu semnificaţie statistică satisfăcătoare. În asemenea cazuri, ca ultimă posibilitate, se face referire la cele mai performante tehnologii de fabricare. Echipament specificat este acela care oferă cea mai bună posibilitate de a obţine produsul cerut pentru utilizarea sa în cale. În viitor, există posibilitatea adăugării unor noi tehnologii, dar ele vor permite, preferenţial, reducerea sau eliminarea referirilor la tehnologiile de fabricare. Exemple de caz pentru care nivelul tehnicii face standardul mai puţin complet, cuprind: — relaţii între oxid/oxigen;

— tehnici de determinare a hidrogenului;

— influenţa îndreptării cu maşina de îndreptat cu role asupra tensiunilor reziduale;

— influenţa îndreptării cu maşina de îndreptat cu role asupra eforturilor reziduale;

— determinarea şi efectul eforturilor reziduale asupra întregii şine.

SR EN 13674-1 : 2006

7

1 Domeniu de aplicare Această parte a standardului european specifică şinele de cale ferată Vignole simetrice, de masă liniară mai mare sau egală cu 46 kg/m, destinate a fi utilizate pe liniile clasice sau de mare viteză. Sunt specificate şapte mărci de oţel perlitic care acoperă domeniul de duritate cuprins între 200 HBW şi 390 HBW şi includ: — oţelurile carbon manganos netratate termic;

— oţelurile aliate netratate termic;

— oţelurile carbon manganos tratate termic;

— oţelurile slab aliate tratate termic. În acest standard sunt specificate 21 profiluri de şină. Sunt specificate două clase de şine care se deosebesc prin cerinţele referitoare la rectilinitate, la planeitatea suprafeţei de rulare şi profilul ciupercii. 2 Referinţe normative Acest standard european include, prin referinţe datate sau nedatate, prevederi din alte publicaţii. Aceste referinţe normative sunt citate în pasaje corespunzătoare din text, iar publicaţiile sunt enumerate mai jos. Pentru referinţele datate, amendamentele sau revizuirile ulterioare ale oricăreia din aceste publicaţii se aplică acestui standard european numai dacă au fost încorporate în acestea prin amendament sau revizuire. Pentru referinţele nedatate, se aplică ultima ediţie a publicaţiei la care se face referire (inclusiv amendamentele). EN 10002-1 Matériaux métalliques – Essais de traction – Partie 1 : Méthode d’essai (à

température ambiante). EN 10163-1 Conditions de livraison relatives à l’ état de surface des tôles, larges-plats et

profilés en acier laminés à chaud – Partie 1 : Généralités. EN 10276-1 Analyse chimique matériaux sidérurgiques – dosage de l’oxygène dans les aciers

et les fontes – Partie 1 : Échantillonage et préparation des échantillons en acier pour dosage de l’oxygène.

EN ISO 6506-1 Matériaux métalliques – Test de dureté – Partie 1 : Méthoded de test (ISO 6506-

1:1999). ISO 1099:1975 Métaux – Essais de fatique par charge axiale. ISO 4968:1979 Acier – Examen macrographique par empreinte macrographique Baumann

(méthode Baumann). BS 6835-1:1988 Method for determination of the rate of fatique crack growth in metallic materials –

Fatique crack growth rates of above 10-8 m per cycle. DIN 50602:1985 Examen microscopique des aciers fins pour déterminer de la teneur en inclusions

non métalliques à l’aide d’images types. ASTM E 399:1991 Standard test method for plane strain fracture toughness of metallic materials.

SR EN 13674-1 : 2006

8

3 Termeni şi definiţii Pentru aplicarea acestui standard se utilizează următorii termeni şi următoarele definiţii. 3.1 şarjă cantitate de metal lichid rezultată dintr-o operaţie unitară de elaborare. Pentru o şarjă turnată continuu, numărul de blumuri care aparţin acestei şarje este funcţie de masa şarjei şi de masa metalului din repartitor. În cazul turnării în secvenţă, trebuie clar identificate blumurile care provin din zona de tranziţie 3.2 secvenţă succesiune a unui număr oarecare de şarje de oţel de aceeaşi marcă în repartitor, pot fi utilizate mai multe repartitoare în paralel, dacă şarja este evacuată pe mai multe căi 3.3 şină tratată termic şină supusă unei răciri accelerate pe durata transformării metalurgice, după atingerea temperaturii de austenitizare 3.4 şină reîncălzită după laminare şină reaustenitizată în vederea unui tratament termic 3.5 şină tratată termic în linia de laminare şină tratată termic care nu a mai fost reaustenitizată după laminare 3.6 procesul de laminare procesul delimitat de momentul în care un blum este evacuat din cuptorul de reîncălzire şi momentul în care depăşeşte pasajul final 3.7 procedeu de tratare izotermă procedeu prin intermediul căruia temperatura blumurilor este menţinută la un nivel ridicat, o anumită perioadă de timp, pentru a reduce nivelul de hidrogen

NOTA 1 - Pentru o eficienţă maximă, această temperatură este cât mai apropiată posibil (dar inferioară acesteia) de temperatura de transformare a perlitei în austenită.

NOTA 2 - Acest procedeu este denumit uneori revenire de difuzie sub-critică 3.8 încercări de tip încercări specifice şi criterii care sunt relevante pentru aspecte ale performanţei în exploatare a şinelor. Anumite încercări de recepţie constituie o parte a încercărilor de tip 3.9 încercări de recepţie încercări realizate pentru a verifica în acelaşi timp procedeul şi produsul, în general pe baza şarjei, secvenţei sau tonajului 4 Informaţii furnizate de client Clientul trebuie să furnizeze furnizorului, în momentul cererii de ofertă sau comenzii, următoarele informaţii: a) profilul şinei (a se vedea anexa A); b) marca de oţel (a se vedea articolul 5);

SR EN 13674-1 : 2006

9

c) clasa profilului, „X” sau „Y” (a se vedea 9.2.1); d) clasa de rectilinitate „A” sau „B” a şinei aşa cum este specificat la 9.2.2; e) lungimile şinelor (a se vedea 9.2.3 şi tabel 10); f) executarea capetelor de şină negăurite sau găurite pentru eclisare, precum şi, dacă este necesar,

amplasarea şi dimensiunile găurilor (a se vedea 9.2.3); g) toate tratamentele speciale aplicate găurilor de eclisare; h) toleranţele referitoare la găurile de eclisare, cărora trebuie să li se aplice procedee speciale; i) cerinţe de marcare prin vopsire (a se vedea 7.4.4).

5 Mărci de oţel Cele şapte mărci de oţel sunt prezentate în tabelul 1. Cele cinci trepte de duritate ale mărcilor de oţel trebuie să corespundă tabelului 1. Simbolurile mărcilor de oţel din acest standard sunt comparate, în anexa F, cu cele din EN 10027-1 şi EN 10027-2.

Tabelul 1 – Mărci de oţel

Marcăa Trepte de duritate (HBW) Descriere Marcare în relief

R200 200 până la 240 Carbon manganos (C-Mn) Fără tratament termic Nici un marcaj

R220 220 până la 260 Carbon manganos (C-Mn) Fără tratament termic

R260 260 până la 300 Carbon manganos (C-Mn) Fără tratament termic

R260 Mn 260 până la 300 Carbon manganos (C-Mn) Fără tratament termic

R320 Cr 320 până la 360 Aliat (1 % Cr)

Fără tratament termic

R350 HT 350 până la 390b Carbon manganos (C-Mn) Tratament termic

R350 LHT 350 până la 390b

Slab aliat

Tratament termic

a A se vedea tabelul 5 pentru compoziţia chimică şi caracteristicile mecanice b A se vedea tabelul 7 pentru cerinţele de duritate

6 Desene ale profilului / caracteristici / mase Profilurile de şină, dimensiunile, caracteristicile şi masele liniare sunt prezentate în anexa A. Toleranţele anumitor dimensiuni trebuie să fie conform celor indicate în tabelul 8. Orice alte valori sunt date numai cu titlu informativ. NOTĂ - Masele liniare au fost calculate pe baza densităţii oţelului de 7850 kg/m3.

SR EN 13674-1 : 2006

10

7 Fabricare 7.1 Integritate a produsului 7.1.1 Control al producţiei în uzină Orice şină Vignole trebuie produsă într-un sistem de control global al producţiei care trebuie să asigure încredere în conformitatea produsului finit. Sistemul trebuie să fie conform cu acest standard european pentru a garanta că produsele finite vor satisface cerinţele prescrise şi vor asigura securitatea produsului în cale. Producătorii trebuie să demonstreze permanent conformitatea cu ajutorul sistemului de control al calităţii cerut pentru producţia în uzină, care include dovezi documentate. Aplicarea unui sistem de control al producţiei în uzină, la producător, în conformitate cu EN ISO 9001, trebuie recunoscută, ca satisfacere a cerinţelor minime specificate în acest articol. 7.1.2 Cea mai bună practică la fabricare Produsul trebuie fabricat cu cele mai bune practici, cum se specifică la 7.1. NOTA - Scopul este ca acele caracteristici ale şinei descrise în Introducere, care nu sunt cunoscute într-un mod precis sau care nu sunt practic măsurabile, să atingă nivelul înalt cerut al integrităţii produsului în cale.

7.2 Blumuri Şinele trebuie fabricate din blumuri obţinute cu ansamblul procedurilor de mai jos: — oţelărie cu oxigen sau electric; — staţie de purificare; — degazare în vid; — turnare continuă. 7.3 Şine 7.3.1 Producătorul trebuie să utilizeze un procedeu de decalaminare eficient în timpul proceselor de laminare şi de îndreptare. 7.3.2 Aria secţiunii transversale a şinei trebuie să fie cel mult 1/9 din secţiunea blumului din care a rezultat (din care a fost laminat). 7.3.3 Îndreptarea şinei trebuie realizată printr-un proces de îndreptare cu role, în două trepte, prin care şina se îndreaptă după axele XX şi YY, aşa cum sunt definite în profilurile de şine prezentate în anexa A. Defectele de rectilinitate la capătul şinei sau un defect local al şinei pot fi corectate cu presa. NOTA - Alte procedee obligatorii sunt descrise în articolele corespunzătoare ale standardului. 7.4 Identificare 7.4.1 Marcare în relief Marcările trebuie laminate pe o singură parte, în relief, pe mijlocul inimii fiecărei şine (a se vedea anexa A), la interval de cel puţin 4 metri. Marcarea trebuie să fie clar vizibilă pe şine şi trebuie să aibă o înălţime cuprinsă între 20 mm şi 25 mm şi o grosime cuprinsă între 0,6 mm şi 1,3 mm. Marcarea liniară care indică marca de oţel trebuie să aibă lungimea de 50 mm pentru linii de marcare lungă şi 25 mm pentru linii de marcare scurtă.

SR EN 13674-1 : 2006

11

Marcarea în relief trebuie să cuprindă: a) identificarea laminorului; b) marca de oţel, conform tabelului 1; c) ultimele două cifre ale anului de fabricare; d) identificarea profilului de şină, conform anexei A. EXEMPLU LAMINOR __ 96 60 E 1 ____ (şină de profil 60 E 1 laminat în 1996, marca de oţel 260 HBW carbon manganos). LAMINOR __ 96 60 E 1 ____ ____ (şină de profil 60 E 1 laminat în 1996, marca de oţel 350 HBW carbon manganos tratat termic). 7.4.2 Marcare prin poansonare la cald Suplimentar faţă de marcarea în relief de la 7.4.1, fiecare şină trebuie să fie identificată printr-un cod numeric şi/sau alfabetic, poansonat la cald, cu o maşină, pe partea nemarcată a inimii, la intervale de cel mult 5 m. Dacă marcarea la cald la fiecare 5 m nu este posibilă, identificarea şinei trebuie realizată prin marcare la cald sau cu freza rotativă, în apropierea extremităţii şinei. NOTA - Secţionarea ulterioară a şinei poate avea drept consecinţă existenţa mai multor şine cu aceeaşi identitate. Cifrele şi literele utilizate trebuie să fie lizibile clar şi trebuie să aibă o înălţime de 16 mm. Suprafaţa caracterelor poansonate trebuie să fie plană sau rotunjită (cu o lărgime cuprinsă între 1 mm şi 1,5 mm), cu teşire pe ambele părţi. Literele şi cifrele trebuie să fie înclinate cu un unghi de 10° faţă de verticală şi trebuie să aibă colţuri rotunjite. Poansonarea trebuie efectuată cu o adâncime cuprinsă între 0.5 mm şi 1,5 mm, în axa inimii. Aspectul trebuie să fie cel prezentat în figura 1.

Figura 1 – Modele de litere şi cifre înclinate la 10° pentru marcările poansonate Sistemul de identificare utilizat trebuie să permită o corespondenţă între marcarea poansonată la cald şi: a) numărul şarjei din care a fost laminată şina;

SR EN 13674-1 : 2006

12

b) numărul traseului de turnare şi poziţia blumului în cadrul traseului; c) poziţia şinei în blum (A, B,...Y). în cazul în care marcările de identificare poansonate la cald au fost suprimate sau sunt absente, sau trebuie modificate, trebuie efectuată o nouă marcare prin folosirea unei freze rotative. 7.4.3 Poansonare la rece Dacă clientul solicită, poansonarea la rece trebuie aplicată pe şină numai în partea centrală a ciupercii. 7.4.4 Altă identificare Şinele cu rectilinitatea de clasa A trebuie identificate cu ajutorul unei marcări de culoare verde al cărei poziţie trebuie specificată de client. Marca de oţelul poate fi, de asemenea, identificată cu ajutorul unei marcări prin vopsire. Clientul trebuie să specifice culoarea şi poziţia.

8 Încercări de tip 8.1 Mod de lucru 8.1.1 Pentru a demonstra conformitatea cu cerinţele de la 9.1.2.2 producătorul trebuie să descrie orice procedeu utilizat pentru răcirea lentă sau tratament izotermic a blumurilor. 8.1.2 Toate încercările de tip specificate de la 8.2 până la 8.9 trebuie realizate cel puţin o dată la 5 ani şi după orice modificare semnificativă a procesului de fabricare, pentru toate mărcile de oţel, cu excepţia 8.7.1, conform căruia validarea ecuaţiei predictive este realizată pe baza unui proces continuu. Suplimentar, la fiecare 2 ani, trebuie realizată măsurarea eforturilor reziduale pentru toate mărcile disponibile. Producătorul trebuie să realizeze încercări numai pe profilul 60 E 1 sau pe cea mai grea secţiune produsă. Toate mărcile de oţel şi toate profilurile de şină furnizate trebuie să fie conforme cerinţelor încercărilor de tip indicate de la 8.2 până la 8.9. În momentul cererii de ofertă, trebuie comunicate rezultatele pentru mărcile de oţel care trebuie livrate. În cazul în care producătorul nu a produs anterior cererii de ofertă marca de oţel cerută, acestuia îi este permis să realizeze astfel de încercări pe prima secvenţă disponibilă. Conformitatea cu acest standard este demonstrată dacă criteriile încercărilor de tip sunt satisfăcute, în consecinţă producătorul este calificat. 8.1.3 Eşantioanele definite la 8.1.4 şi 8.1.5 trebuie prelevate din şine îndreptate cu maşina de îndreptat cu role. Aceste eşantioane nu trebuie supuse nici unui alt tratament mecanic sau termic suplimentar (cu excepţia tratamentului de îmbătrânire a epruvetelor utilizate pentru încercările la tracţiune, cum este descris la 9.1.8.3). 8.1.4 Epruvetele pentru măsurarea rezistenţei la rupere, a vitezei de propagare a fisurii la oboseală şi a rezistenţei la oboseală (a se vedea 8.2, 8.3 şi respectiv 8.4) trebuie prelevate din 3 eşantioane de şină, la cel puţin 3 m de capetele tăiate. Eşantioanele de şină trebuie să provină din şarje diferite şi din trasee de laminare diferite. 8.1.5 Pentru încercările de eforturi reziduale (a se vedea 8.5) trebuie să existe 6 eşantioane de şină, iar epruvetele trebuie prelevate la cel puţin 3 m faţă de extremităţile şinei. 8.1.6 Toate încercările trebuie realizate de un laborator care practică un sistem de asigurare a calităţii aprobat şi acreditat, conform unor cerinţe cel puţin echivalente cu EN ISO 9001.

SR EN 13674-1 : 2006

13

8.1.7 Clientul trebuie să aibă acces la toate înregistrările referitoare la încercări, etalonări şi calcule care contribuie la rezultatele finale. 8.1.8 Toate rezultatele încercărilor trebuie comunicate clientului. 8.2 Rezistenţă la rupere (K IC) 8.2.1 Epruvete şi metode de încercare Încercările trebuie realizate în conformitate cu anexa B. 8.2.2 Criterii de acceptare Valorile pentru K IC trebuie să fie în conformitate cu tabelul 2.

Tabelul 2 – Valori individuale minime şi valori medii minime pentru K IC

Marca de oţel Valoare individuală minimăK IC (MPa.m1/2)

Valoare medie minimăK IC (MPa.m1/2)

R200 şi R220 30 35 R260 şi R260 Mn 26 29

R320 Cr 24 26 R350 HT 30 32

R350 LHT 26 29

NOTA - În anumite cazuri, valorile K*Q pot fi utilizate pentru acceptare – a se vedea B.6.

8.3 Viteză de propagare a fisurii la oboseală 8.3.1 Metodă de încercare Încercările trebuie realizate în conformitate cu cerinţele generale din standardul BS 6835-1 8.3.2 Epruvete Trebuie utilizată o epruvetă crestată, pregătită pentru încercarea la încovoiere, cu dimensiunile şi amplasarea pe şina conform reprezentării din figura 2. 8.3.3 Număr de încercări şi condiţii de încercare Trebuie realizate cel puţin trei încercări pentru fiecare eşantion de şină, în următoarele condiţii: — temperatura de încercare trebuie să fie cuprinsă între + 15°C şi +25°C;

— R = 0,5 (R = valoare minimă a încărcării ciclice / valoare maximă a încărcării ciclice);

— pentru încercarea la încovoiere, distanţa între cele două puncte extreme de reazem trebuie să fie 4 W (a se vedea figura 2);

— frecvenţa încărcării ciclice trebuie să fie cuprinsă între 15 Hz şi 40 Hz;

— mediu: atmosfera laboratorului.

8.3.4 Criterii de acceptare Viteza de propagare a fisurii la oboseală (m/Gc) nu trebuie să depăşească valorile date în tabelul 3.

Tabelul 3 – Viteza de propagare a fisurilor la oboseală

Marca de oţel ΔK = 10 MPa m1/2 ΔK = 13,5 MPa m1/2

Toate mărcile de oţel cu excepţia mărcilor R200 şi R320 Cr 17 m/Gc 55 m/Gc

SR EN 13674-1 : 2006

14

8.4 Încercări la oboseală 8.4.1 Metodă de încercare Încercările la oboseală cu amplitudine constantă trebuie realizate în conformitate cu ISO 1099. 8.4.2 Epruvete Epruvetele trebuie să fie prelevate din eşantionul de şină, conform figurii 3. 8.4.3 Număr de epruvete şi condiţii de încercare Trebuie supuse încercării cel puţin trei epruvete din fiecare eşantion de şină, în următoarele condiţii: — temperatura de încercare trebuie să fie cuprinsă între + 15°C şi +25°C;

— mărimea controlată trebuie să fie de amplitudinea deformaţiei axiale;

— ciclul de deformaţie trebuie aplicat simetric în raport cu starea iniţială de încărcare zero.

8.4.4 Criterii de acceptare Pentru o amplitudine a deformaţiei totale de 0,00135, durata de viaţă a fiecărui eşantion trebuie să fie mai mare de 5 x 106 cicluri. NOTA - Durata de viaţă este definită în raport cu ruperea completă a eşantionului. 8.5 Efort rezidual la talpa şinei 8.5.1 Metodă de încercare Eforturile reziduale la talpa şinei trebuie determinate în conformitate cu anexa C. 8.5.2 Epruvete Lungimea fiecăreia din cele 6 epruvete prelevate dintr-o şină trebuie să fie de 1 m. Aceste epruvete trebuie prelevate dintr-o şină aşa cum este descris în 8.1.3 şi 8.1.5. NOTA - Numai o mică parte a epruvetei se distruge pentru determinarea eforturilor reziduale; partea rămasă poate fi utilizată pentru alte încercări de tip. 8.5.3 Măsurare Trebuie realizată determinarea eforturilor reziduale longitudinale la talpa fiecăreia din cele 6 epruvete de şină descrise la 8.5.2. Amplasarea punctelor de măsurare este indicată în figura C.1. Atunci când sunt disponibile date pentru şinele de clasă de rectilinitate A, nu este necesar a se supune la încercări şinele de acelaşi profil din clasa B. 8.5.4 Criterii de acceptare Pentru toate mărcile de oţel, efortul rezidual longitudinal la talpă trebuie să fie maxim 250 MPa. 8.6 Variaţia durităţii în axa suprafeţei de rulare a şinelor tratate termic Acest paragraf se aplică numai şinelor tratate termic. Pentru cea mai mare lungime de şină tratată, produsă de producător, trebuie prelevate lungimi de şină de un metru la fiecare extremitate şi la intervale de 20 m măsurate de la una din extremităţi. Aceste cupoane trebuie supuse la încercarea de duritate Brinell (HBW) conform EN ISO 6506-1, pe întreaga lungime, la intervale de câte 25 mm pe axa suprafeţei de rulare după ce 0,5 mm au fost îndepărtaţi

SR EN 13674-1 : 2006

15

prin polizare. Valorile durităţii nu trebuie să se abată cu mai mult de 15 HBW faţă de valoarea medie obţinută. 8.7 Rezistenţă la tracţiune şi alungire la rupere 8.7.1 Pentru toate mărcile de oţel netratate termic, prin regresiei multiplă, trebuie stabilite ecuaţii predictive care să permită calcularea rezistenţei la tracţiune şi alungirea la rupere funcţie de compoziţia chimică. Trebuie urmată procedura următoare: — dezvoltarea unei ecuaţii predictive;

— confirmarea ecuaţiei predictive;

— actualizarea periodică a ecuaţiei predictive;

— acţiune corectivă.

8.7.2 Producătorul trebuie să calculeze, cu ajutorul analizei regresie multiple, pentru toate mărcile de oţel netratate termic produse, ecuaţii predictive care pun în relaţie compoziţia chimică cu rezistenţa la tracţiune şi cu alungirea la rupere. Fiecare producător trebuie să stabilească propriile ecuaţii predictive. Ecuaţiile predictive trebuie stabilite pentru un număr minim de 100 şarje şi un număr maxim de 200 şarje. Pe fiecare şarjă trebuie efectuată o încercare de tracţiune validă. Încercările de tracţiune trebuie realizate în conformitate 9.1.8.2 şi 9.1.8.3. Ecuaţiile predictive trebuie stabilite pornind de la rezultatele acestor încercări. Ecuaţiile predictive trebuie să producă rezultate într-o bandă de dispersie caracterizată prin următoarele limite: — rezistenţă la tracţiune : 12,5 MPa (1 abatere standard);

— alungire la rupere : 1,0 % (1 abatere standard). 8.7.3 Rezultatele ecuaţiilor predictive trebuie comparate cu rezultatele rezistenţei la tracţiune şi a alungirii la rupere determinate experimental, cum este descris la 9.1.8. Această comparaţie se obţine prin realizarea unei încercări la tracţiune valide la fiecare 2 000 tone sau cel puţin la fiecare a 10-a şarjă. Rezultatele experimentale nu trebuie să difere de rezultatele calculate cu ecuaţiile predictive cu ± 25 Pa pentru rezistenţa la tracţiune şi cu ± 2 % pentru alungirea la rupere. 8.7.4 Rezultatele încercărilor experimentale pentru rezistenţa la tracţiune şi alungirea la rupere obţinute conform 8.7.3 trebuie utilizate pentru a actualiza ecuaţiile predictive. Ansamblul rezultatelor trebuie înregistrat, iar ecuaţiile trebuie actualizate anual pe baza acestor rezultate. Ecuaţiile actualizate trebuie să se bazeze pe ultimele 200 de rezultate. 8.7.5 Atunci când rezultatele ecuaţiilor predictive sau rezultatele încercării experimentale se situează în afara limitelor stabilite la 8.7.2 şi 8.7.3, trebuie întreprinse acţiunile a), b) şi c) şi dacă este necesar, d). a) producătorul trebuie să facă o investigare; b) problema este rezolvată de producător printr-o acţiune corectivă corespunzătoare; c) producătorul trebuie să notifice clientului rezultatele obţinute la a) şi b); d) dacă problema nu poare fi rezolvată spre satisfacerea clientului, producătorul sau producătorul

potenţial nu trebuie să obţină calificarea conform cerinţelor specificate la 8.1.1. Dacă încercările fizice respectă cerinţele din tabelul 5a), produsul este satisfăcător.

SR EN 13674-1 : 2006

16

8.8 Segregare Trebuie realizată o amprentă macrografică Baumann pe secţiuni drepte complete de şină, conform ISO 4968. În acest scop, amprentele macrografice Baumann trebuie realizate pe câte o probă extrasă pentru cel puţin cinci şarje, la începutul turnării, din fiecare traseu de laminare, cu excepţia zonei de tranziţie. Amprentele macrografice Baumann trebuie evaluate şi clasate conform cu imaginile limită din anexa D. Pentru ca procedeul să fie acceptat, toate amprentele macrografice Baumann trebuie clasate ca acceptabile. 8.9 Alte cerinţe de calificare Suplimentar faţă de rezultatele încercărilor descrise de la 8.2 până la 8.8 inclusiv, producătorul trebuie să furnizeze un set complet de rezultate pentru încercările de recepţie descrise la 9.1. Eşantioanele utilizate pentru aceste încercări trebuie prelevate din şinele utilizate la încercările de tip descrise la 8.1.3.

9 Încercări de recepţie 9.1 Încercări de laborator 9.1.1 Generalităţi Încercările de laborator trebuie realizate, în cursul fabricării, cu frecvenţa stipulată în tabelul 4. Rezultatele fiecărei încercări de laborator trebuie să fie conforme cu valorile limită prezentate în tabelul 5. Informaţiile suplimentare şi alte încercări de recepţie neincluse în tabelul 5 trebuie să fie conforme cu cerinţele de la 9.1.2 până la 9.1.8 inclusiv. Toate şinele livrate trebuie să respecte cerinţele articolelor 8 şi 9. 9.1.2 Compoziţie chimică 9.1.2.1 Generalităţi Pentru fiecare şarjă trebuie determinată compoziţia chimică în stare lichidă. Atunci când compoziţia chimică este controlată pe produs finit, aceasta trebuie realizată la locaţia din care a fost prelevată epruveta pentru tracţiune. Compoziţia chimică pe produs finit şi a stării lichide trebuie să fie conform cerinţelor din tabelul 5a). 9.1.2.2 Hidrogen Conţinutul în hidrogen al oţelului trebuie măsurat prin determinarea presiunii hidrogenului în oţel, cu ajutorul unui sistem de măsurare „in situ”, cu sondă imersată. Cel puţin două determinări a conţinutului în hidrogen al oţelului lichid trebuie realizate din prima şarjă a oricărei secvenţe turnate cu un repartitor nou şi apoi din fiecare din şarjele rămase trebuie realizată o determinare a conţinutului în hidrogen al oţelului lichid (a se vedea tabelul 4). Prima determinare a conţinutului în hidrogen al oţelului lichid din prime şarjă a unei secvenţe trebuie realizată în repartitor în perioada de concentraţie maximă a hidrogenului. Şarjele trebuie evaluate funcţie de conţinutul lor în hidrogen în conformitate cu tabelul 6. Blumurile provenite din şarje încadrate în grupa 1 trebuie considerate ca fiind satisfăcătoare. Blumurile provenite din şarje încadrate în grupa 2 trebuie supuse unei răciri lente sau unui tratament izotermic şi toate şarjele trebuie încercate pe o şină finită.

SR EN 13674-1 : 2006

17

Tabelul 4 – Frecvenţă încercări

Încercare Paragraf corespondent

Mărci de oţelR200, R220, R260, R260 Mn, R320 Cr R350 HT, R350 LHT

Compoziţie chimică 9.1.2 Una pe şarjă Una pe şarjă

Hidrogen 9.1.2.2 Una pe şarjă (două pentru prima şarjă a unei secvenţe) Una pe şarjă (două pentru prima şarjă a unei secvenţe)

Oxigen total 9.1.2.3 Una pe secvenţă a Una pe secvenţă a

Microstructură 9.1.3

Nu există cerinţă pentru mărcile 200, 220 şi 260 Una la 1 000 tone sau fracţiune de 1 000 tone pentru mărcile 260 Mn şi 320Cr

Una la 50 tone de oţel tratat termic în afara liniei de laminare a,c

Una la 100 tone de oţel tratat termic în linia de laminare a,c

Decarburare 9.1.4 Una la 1 000 tone sau fracţiune de 1 000 tone a, b Una la 500 tone de oţel tratat termic în afara liniei de laminare şi în linia de laminare a,c

Nivel de puritate 9.1.5 Una pe secvenţă a, b Una pe secvenţă a, b sau c

Amprentă macrografică Baumann 9.1.6 Una la 500 tone sau fracţiune de 500 tone a, b Una la 500 tone sau fracţiune de 500 tone a, b sau c

Duritate 9.1.7 Una pe şarjă a, b

Una la 50 tone de oţel tratat termic în afara liniei de laminare a,c

Una la 100 tone de oţel tratat termic în linia de laminare a,c

Tracţiune 8.7 şi 9.1.8 Un calcul pe şarjă / Unul la 2 000 tone a, b Una la 1 000 tone a, c a Eşantioanele trebuie prelevate aleator, cu excluderea zonei de tranziţie între şarje în secvenţe b Eşantioanele trebuie decupate după laminare c Eşantioanele trebuie decupate din şine tratate termic

SR EN 13674-1 : 2006

18

Tabelul 5a) – Compoziţie chimică / caracteristici mecanice

Marca eşantionului de oţel

% din masă 10-4 % (ppm)Max. Rm

Min. MPa

Alungire Min. A

%

Duritate pe axa

mediană a suprafeţei de rulare C

(HBW) C Si Mn P max S Cr Al

max V

max N max Oa Hb

R200 Stare lichidă

Produs finit

0,40/0,60

0,38/0,62

0,15/0,58

0,13/0,60

0,70/1.20

0,65/1,25

0,035

0,040

0,008/0,035

0,008/0,040

0,15 max

0,15 max

0,004

0,004

0,030

0,030

0,009

0,010

20

20

3,0

3,0

680

14

200/240

R220 Stare lichidă

Produs finit

0,50/0,60

0,50/0,60

0,20/0,60

0,20/0,60

1,00/1,25

1,00/1,25

0,025

0,025

0,008/0,025

0,008/0,025

0,15 max

0,15 max

0,004

0,004

0,030

0,030

0,008

0,008

20

20

3,0

3,0

770

12

220/260

R260 Stare lichidă

Produs finit

0,62/0,80

0,60/0,82

0,15/0,58

0,13/0,60

0,70/1,20

0,65/1,25

0,025

0,030

0,008/0,025

0,008/0,030

0,15 max

0,15 max

0,004

0,004

0,030

0,030

0,009

0,010x

20

20

2,5

2,5

880

10

260/300

R260Mn Stare lichidă

Produs finit

0,55/0,75

0,53/0,77

0,15/0,60

0,13/0,62

1,30/1,70

1,25/1,75

0,025

0,030

0,008/0,025

0,008/0,030

0,15 max

0,15 max

0,004

0,004

0,030

0,030

0,009

0,010

20

20

2,5

2,5

880

10

260/300

R320 Cr Stare lichidă

Produs finit

0,60/0,80

0,58/0,82

0,50/1,10

0,48/1,12

0,80/1,20

0,75/1,25

0,020

0,025

0,008/0,025

0,008/0,030

0,80/1,20

0,75/1,25

0,004

0,004

0,18

0,20

0,009

0,010

20

20

2,5

2,5

1080

9

320/360

R350 HT Stare lichidă

Produs finit

0,72/0,80

0,70/0,82

0,15/0,58

0,13/0,60

0,70/1,20

0,65/1,25

0,020

0,025

0,008/0,025

0,008/0,030

0,15 max

0,15 max

0,004

0,004

0,030

0,030

0,009

0,010

20

20

2,5

2,5

1175

9

350/390

R350 LHT Stare lichidă

Produs finit

0,72/0,80

0,70/0,82

0,15/0,58

0,13/0,60

0,70/1,20

0,65/1,25

0,020

0,025

0,008/0,025

0,008/0,030

0,30 max

0,30 max

0,004

0,004

0,030

0,030

0,009

0,010

20

20

2,5

2,5

1175

9

350/390 a A se vedea 9.1.2.3. b A se vedea 9.1.2.2. c A se vedea figura 10.

SR EN 13674-1 : 2006

19

Tabelul 5b) – Conţinut maxim în elemente reziduale

Toate valorile în % de masă

Marca de oţel Mo Ni Cu Sn Sb Ti Nb Cu & 10 Sn Altele

R200, R220, R260, R260 Mn

R320 Cr

R350HT

R350 LHT

0,020

0,020

0,020

0,020

0,10

0,10

0,10

0,10

0,15

0,15

0,15

0,15

0,030

0,030

0,030

0,030

0,020

0,020

0,020

0,020

0,025

0,025

0,025

0,025

0,01

0,01

0,04

0,04

0,35

0,35

0,35

0,35

0,35 (Cr + Mo + Ni + Cu + V)

0,16 (Ni + Cu )

0,25 (Cr + Mo + Ni + Cu + V)

0,20 (Mo + Ni + Cu + V)

SR EN 13674-1 : 2006

20

Tabelul 6 – Conţinut în hidrogen al şarjelor de oţel

Şarje Conţinut în hidrogen 10-4 % (ppm)Mărcile de oţel R200 şi R220 Toate celelalte mărci de oţel

Grupa 1 ≤ 3,0 ≤ 2,5 Grupa 2 > 3,0 > 2,5

Dacă valorile conţinutului de hidrogen la prima şarjă sau la a doua sau al uneia următoare nu satisfac cerinţele din tabelul 5a), atunci blumurile produse înainte de momentul prelevării probelor trebuie supuse unei răciri lente sau unui tratament izotermic. În acelaşi mod, toate blumurile produse înainte ca valoarea conţinutului în hidrogen să satisfacă cerinţele din tabelul 5a), trebuie supuse unei răciri lente sau unui tratament izotermic. Atunci când este necesară determinarea conţinutului în hidrogen pe şină, eşantioanele de şină trebuie prelevate prin tăiere cu fierăstrăul, la cald, cu frecvenţa de un eşantion pe şarjă, şi aceasta, în mod aleator. Totuşi, pentru prima şarjă a unei secvenţe, eşantionul de şină trebuie prelevat pe ultima parte a primului blum a oricărei linii de turnare. Conţinutul în hidrogen trebuie determinat pe eşantioane prelevate din centrul ciupercii şinei. Dacă rezultatul unei încercări nu este conform cu cerinţele din tabelul 5a), întreaga şarjă trebuie respinsă. 9.1.2.3 Determinare a conţinutului de oxigen total 9.1.2.3.1 Generalităţi Conţinutul de oxigen total trebuie determinat pe un eşantion prelevat din oţelul lichid după solidificarea eşantionului sau din ciuperca şinei, în poziţiile prezentate în figura 4, şi la frecvenţa indicată în tabelul 4. Pentru comenzile de peste 5 000 tone, cel puţin 95 % din şarje trebuie să aibă conţinutul de oxigen total mai mic de 20 ppm. La cel mult 5 % din şarje este admisibil un conţinut de oxigen total până la 30 ppm. Şarjele al căror conţinut de oxigen total este mai mare de 30 ppm trebuie respinse. Pentru comenzi mai mici de 5 000 tone, este admis un singur eşantion cu conţinut de oxigen total mai mare de 20 ppm, dar mai mic de 30 ppm. Şarjele cu conţinut de oxigen total mai mare de 30 ppm trebuie respinse. Dacă o şarjă prezintă un conţinut de oxigen total mai mare de 20 ppm, toate şarjele următoare trebuie supuse încercării până când se obţin valori mai mici de 20 ppm. 9.1.2.3.2 Pregătire eşantion Grosimea eşantionului de şină debitat transversal trebuie să fie de 4 mm. Eşantioanele trebuie pregătite în conformitate cu EN 10276-1. 9.1.2.3.3 Măsurare Măsurarea oxigenului trebuie să fie efectuată cu ajutorul unei maşini automate. 9.1.3 Microstructură 9.1.3.1 Generalităţi Microstructurile trebuie determinate la o mărire de 500. Microstructura trebuie verificată pentru mărcile de oţel R260 Mn, R320 Cr şi pentru şinele tratate termic, în conformitate cu cerinţele din tabelul 4. În secţiunea ciupercii şinei, suprafaţa care trebuie examinată, este indicate în figura 5.

SR EN 13674-1 : 2006

21

9.1.3.2 Mărci de oţel R200, R220 Microstructura trebuie să fie un amestec de perlită şi ferită la limitele grăunţilor. Nu trebuie să conţină nici martensită, nici bainită, nici cementită la limitele grăunţilor. 9.1.3.3 Mărci de oţel R260, R260 Mn Microstructura trebuie să fie perlitică, dar la limitele grăunţilor pot să prezinte ferită. Proporţia maximă de ferită admisă la limitele grăunţilor este indicată în figura 6. Nu trebuie să conţină nici martensită, nici bainită, nici cementită la limitele grăunţilor. 9.1.3.4 Marca de oţel R320 Cr Microstructura trebuie să fie în întregime perlitică şi nu trebuie să conţină nici martensită, nici bainită , nici cementită la limitele grăunţilor. 9.1.3.5 Mărci de oţel R350 HT, R350 LHT Microstructura trebuie să fie perlitică şi nu trebuie să conţină nici martensită, nici bainită, nici cementită la limitele grăunţilor. Proporţia maximă de ferită admisă la limitele grăunţilor este indicată în figura 6. 9.1.4 Decarburare In nici un punct al suprafeţei ciupercii şinei, nu este admisibil să existe o reţea feritică închisă la o adâncime mai mare de 0,5 mm. Adâncimea de decarburare este evaluată cu frecvenţa indicată în tabelul 4, cu ajutorul încercării de duritate. După o pregătire minimă a suprafeţei şinei (polizare), se realizează o măsurare a durităţii, în trei puncte, conform metodei indicate la 9.1.7. Nici unul din rezultatele obţinute nu trebuie să fie mai mică decât valoarea minimă specificată pentru marca de oţel respectivă micşorată cu 7 HBW (de exemplu: 253 HBW pentru marca de oţel R260). Micrografiile din figura 7 arată adâncimea permisă de decarburare. Figura 8 defineşte suprafaţa ciupercii şinei pentru verificarea decarburării. 9.1.5 Puritate referitoare la incluziuni (oxizi) Eşantioanele trebuie pregătite şi evaluate în conformitate cu standardul DIN 50602. Pentru comenzi mai mici de 5 000 tone, este admis un singur eşantion cu indicele K3 mai mare de 10, dar mai mic de 20. Eşantioanele trebuie prelevate din ultima şarjă a unei secvenţe din unul din ultimele blumuri al unuia din jgheaburile de turnare şi trebuie realizate două examinări pe fiecare eşantion. Trebuie aplicate următoarele limite: Indice total: 10 < K3 < 20 pentru cel mult 5 % din eşantioane; K3 < 10 pentru cel puţin 95 % din eşantioane. Suprafaţa ciupercii şinei care trebuie verificată este prezentată în figura 9. 9.1.6 Amprente macrografice Baumann Amprentele macrografice Baumann pe secţiuni transversale de şină trebuie pregătite, cu frecvenţa indicată în tabelul 4, conform standardului ISO 4968. Toate eşantioanele, inclusiv cele destinate pentru eventuale contraprobe, trebuie prelevate din afara zonelor de tranziţie. Dacă una din şarjele adiacente a fost respinsă în parte sau în totalitate pentru neconformitate, încercările trebuie efectuate în zonele de tranziţie, pentru a identifica primele blumuri conforme. Amprentele macrografice Baumann trebuie să fie conforme cerinţelor din anexa D.

SR EN 13674-1 : 2006

22

9.1.7 Duritate Încercările de duritate Brinell trebuie realizate, cu frecvenţa indicată în tabelul 4, în conformitate cu EN ISO 6506-1. Condiţiile pentru încercare trebuie să fie următoarele: — bilă din carburi de wolfram;

— diametru bilei: 2,5 mm;

— sarcină de încercare: 1,839 kN;

— durata de aplicare a sarcinii: 15 s. Pot fi utilizate şi alte proceduri de măsurare, de exemplu încercări de duritate Rockwell sau Vickers, dar în caz de litigiu, trebuie utilizată duritatea Brinell, în conformitate cu EN ISO 6506-1. Valorile de duritate măsurate trebuie să fie conforme cu valorile prezentate în tabelul 7, pentru marca respectivă. În cazul mărcilor de oţel tratate termic, valoarea medie a durităţilor în poziţia 2 trebuie să fie mai mare decât valoarea durităţii în poziţia 3 plus 0,4 x [(valoarea medie a durităţii în poziţia 1) – ( valoarea durităţii în poziţia 3)]. De asemenea, diferenţa de duritate între fiecare din cele trei poziţii nu trebuie să fie mai mare de 30 HBW. Poziţiile pentru încercare sunt precizate în figura 10. Duritatea pe axa suprafeţei de rulare a şinei nu trebuie să difere cu mai mult de 30 HBW pe toată lungimea sa. Pentru mărcile de oţel R200, R220, R260, R260 Mn şi R320 Cr, duritatea trebuie încercată numai în poziţia „RS”. Pentru şinele tratate termic, duritatea trebuie încercată în conformitate cu poziţiile indicate în figura 10. Înainte de realizarea amprentei de duritate trebuie îndepărtată, prin şlefuire, o grosime de 0,5 mm din suprafaţa de rulare.

Tabelul 7 – Poziţii şi cerinţe referitoare la încercarea de duritate

Poziţie Marca de oţel a şinei

R200 R220 R260 R260 Mn R320 Cr R350 HT R350 LHT

Duritate (HBW)

RSa 200-240 220-260 260-300 260-300 320-360 350-390b 350-390b

1 340 min 340 min

2 331 min 331 min

3 321 min 321 min

4 340 min 340 min

a RS este punct pe axa suprafeţei de rulare

b Dacă duritatea depăşeşte 390 HBW, şina este acceptată, cu condiţia confirmării că microstructura este perlitică şi că duritatea nu depăşeşte 405 HBW

SR EN 13674-1 : 2006

23

9.1.8 Încercare la tracţiune 9.1.8.1 Mărci de oţel R200, R220, R260, R260 Mn şi R320 Cr Pentru mărcile de oţel R200, R220, R260, R260 Mn şi R320 Cr, rezistenţa la tracţiune şi alungirea la rupere trebuie determinate cu ajutorul ecuaţiilor predictive descrise la 8.7.2. Atunci când un producător nu este calificat sau când volumul limitat al producţiei împiedică calificarea, trebuie efectuată o încercare la tracţiune pe şarjă. Valorile determinate cu ajutorul ecuaţiilor predictive nu trebuie să fie mai mici decât valorile indicate în tabelul 5a). 9.1.8.2 Mărci de oţel R350 HT şi R350 LHT Pentru mărcile de oţel R350 HT şi R350 LHT, încercările la tracţiune trebuie realizate cu frecvenţa indicată în tabelul 4. Epruvetele de tracţiune trebuie prelevate din şină, cum se indică în figura 5. Rezultatele obţinute trebuie să fie conforme cu valorile indicate în tabelul 5. 9.1.8.3 Metodă de încercare Producătorul trebuie să determine caracteristicele de rezistenţă la tracţiune conform EN 10002-1, şi să utilizeze o epruvetă de tracţiune cilindrică care are următoarele dimensiuni: — diametru 10 mm;

— secţiune iniţială 78,5 mm2;

— lungime iniţială între repere 50 mm;

— lungime minimă a părţii calibrate 55 mm. Înainte de efectuarea încercării la temperatura ambiantă, epruvetele pentru tracţiune se menţin la o temperatură de 20°CN1) cel mult timp de 6 h. În caz de litigiu, înainte de a realiza încercarea la temperatura ambiantă, epruvetele pentru tracţiune se menţin timp de 6 h la o temperatură de 200°C. 9.1.9 Contraprobă Atunci când o încercare nu este conformă cu cerinţele de la 9.1.2 până la 9.1.8 (cu excepţia celei pentru conţinutul în hidrogen), trebuie realizate două încercări pe eşantioane prelevate din şine situate în imediata vecinătate a şinei necorespunzătoare. Dacă contraprobă nu este satisfăcătoare, şinele trebuie supuse progresiv la încercări până când este găsit un material acceptabil. Materialul nesatisfăcător trebuie eliminat sau, în cazul unui material tratat termic, trebuie retratat, apoi suspus la încercări. Pentru determinarea conţinutului în hidrogen şi în oxigen total, referinţele sunt 9.1.2.2 şi respectiv 9.1.2.3. Dacă rezultatele unei investigaţii realizate în cadrul cerinţelor de la 8.7.5, dacă procedura de calificare sau dacă ecuaţia predictivă indică faptul că anumite şine nu se încadrează în limitele specificate, acceptarea acestor şine trebuie determinată funcţie de rezultatele încercării experimentale la tracţiune. În acest caz, trebuie aplicate valorile minime prezentate în tabelul 5. 9.2 Toleranţe dimensionale 9.2.1 Profil Diferenţa dintre dimensiunile nominale ale profilului de şină (a se vedea anexa A) şi dimensiunile reale în orice punct al unei şine nu trebuie să depăşească valorile date în tabelul 8. N1) NOTĂ NAŢIONALĂ – 20 °C se va citi 200 °C (aşa cum se specifică în variantele engleză şi germană).

SR EN 13674-1 : 2006

24

Tabelul 8 – Toleranţe ale profilului

* Puncte de referinţă

(a se vedea figura E.1)

Clasa profilului

(dimensiuni în mm) Calibre

Număr figuri (a se vedea anexa E) X Y

Înălţime şinăa *H

E.3 < 165 mm ± 0,5 + 0,5 - 1,0 ≥ 165 mm ± 0,6 + 0,6 - 1,1 Bombaj ciupercă *C

E.4 Rectilinitate clasa A + 0,6 + 0,6 - 0,3 - 0,3 Rectilinitate clasa B ± 0,6 ± 0,6 Lăţime ciupercă *WH ± 0,5 + 0,6

- 0,5 E.5

Asimetrie profil *As ± 1,2 ± 1,2 E.6, E.7 Înclinarea suprafeţelor de rezemare a ecliselor (pe baza de 14 mm, paralel cu înclinarea teoretică suprafeţelor de rezemare a ecliselor)b

*IF

± 0,35 ± 0,35 E.8

Înălţimea suprafeţei de rezemare a ecliselor

*HF

E.8 < 165 mm ± 0,5 ± 0,5 ≥ 165 mm ± 0,6 ± 0,6 Grosime inimii *WT + 1,0

- 0,5 + 1,0 - 0,5 E.9

Lăţime tălpii *WF ± 1,0 + 1,5 - 1,0 E.10

Grosime la marginea tălpii *TF + 0,75 - 0,5

+ 0,75 - 0,5 E.11

Concavitatea tălpii şinei max 0,3 max 0,3 a variaţia totală a înălţimii în lungul unei şine nu trebuie să fie mai mare de 1 mm pentru şinele < 165 mm şi

1,2 mm pentru şinele ≥ 165 mm b toleranţa maximă a muchiei de sprijin a ecliselor atât pe ciupercă cât şi pe talpă este 0,35 mm, dar toleranţa

totală admisă este de asemenea ± 0,35 mm

9.2.2 Rectilinitate, planeitate şi torsiune Controlul planeităţii corpului de bară (şina) trebuie realizat automat. Toleranţele la rectilinitate, planeitate şi torsiune trebuie să fie în conformitate cu cerinţele din tabelul 9. Şinele care nu satisfac ansamblul cerinţelor pot fi supuse la o singură nouă îndreptare în maşina cu role. În caz de litigiu asupra rezultatelor obţinute cu tehnologia automatizată, planeitatea şinei trebuie verificată cu ajutorul unei rigle, cum se indică în tabelul 9. La măsurarea curburii laterale, şina trebuie aşezată în poziţie verticală pe talpa sa, pe un suport corespunzător care nu permite eforturi în şină. Dacă este utilizată o altă metodă de măsurare decât cea de mai sus, în caz de litigiu trebuie utilizată numai metoda descrisă mai sus.

SR EN 13674-1 : 2006

25

Tabelul 9 – Toleranţe la rectilinitate, la planeitatea suprafeţei de rulare şi la torsiune

Legendă

1 Tranziţie între capăt şi corpul de bară (corpul şinei)

2 Corpul de bară (corpul şinei)

3 Lungime totală a şinei

4 Capăt „E”

Legendă

1 V şi H. Poziţia punctelor de măsurare a planeităţii

2 Poziţia H se află, în mod normal, la 5 mm până la 10 mm sub muchia de rulare a ciupercii şinei

Clasa B Clasa A b

d L d L

Corpuri de barăa (corpul şinei)

Planeitate verticală V

≤ 0,4 mm 3 mc ≤ 0,3 mm 3 mc

şi şi

≤ 0,3 mm 1 mc ≤ 0,2 mm 1 mc

Planeitate orizontală H ≤ 0,6 mm 1,5 mc ≤ 0,45 mm 1,5 mc

(continuă)

SR EN 13674-1 : 2006

26

Tabelul 9 (continuare)

Clasa B Clasa A

d L d L

Capetea

Capăt „E” 1,5 m 2 m b

Dacă e > 0, F ≥ 0,6 m

Rectilinitate verticală

≤ 0,5 mm 1,5 m ≤ 0,4 mm 2 m

şi

≤ 0,3 mm 1 md

şi şi

e ≤ 0,2 mm e ≤ 0,2 mm

Rectilinitate orizontală ≤ 0,7 mm ≤ 1,5 m

≤ 0,6 mm

2 m

b

şi

≤ 0,4 mm

1 md

Suprapunerea (tranziţie)

Lungime de tranziţie 1,5 m 2 m b

Planeitate verticală V ≤ 0,4 mm 1,5 mc ≤ 0,3 mm 2 mc

Planeitate orizontală H ≤ 0,6 mm 1,5 mc ≤ 0,6 mm

2 mc

(continuă)

SR EN 13674-1 : 2006

27

Tabelul 9 (sfârşit)

Clasa B Clasa A

d L d L

Şină întreagă

Curbură verticală în sus sau în jos

10 mme 10 mme

Curbură transversală Rază de curbură R > 1500 m Rază de curbură R > 1500 m

Torsiune A se vedea figurile 11 şi 12 A se vedea figurile 11 şi 12

NOTA Este puţin probabil ca producătorul să livreze şine de masă < 54 kg/m în toleranţele de clasa A.

a Echipamentul automat de măsurare trebuie să măsoare cât mai mult din lungimea şinei, dar cel puţin corpul şinei. Dacă întreaga şină satisface toleranţele, pentru corpul de bază (şinei), măsurarea capetelor şi zonelor de tranziţie nu este obligatorie.

b Tehnicile de măsurare automată sunt complexe şi, în consecinţă, greu de definit, dar planeitatea şinei finite trebuie să poată fi verificată cu ajutorul unei rigle, cum se indică în schema de mai sus.

c 95 % din şinele livrate trebuie să respecte toleranţele specificate, pentru cel mult 5 % din şinele livrate sunt admise depăşiri ale toleranţelor de 0,1 mm.

d Rigla „L” alunecă în lungul capătului „E”.

e Capetele de şină nu trebuie să se „ridice” cu mai mult de 10 mm atunci când şina este aşezată cu talpa sau ciuperca pe suprafaţa de control.

SR EN 13674-1 : 2006

28

9.2.3 Debitare şi găurire Dimensiunea şi amplasamentul găurilor de eclisare, perpendicularitatea extremităţilor şinei şi lungimea şinelor trebuie să se încadreze în toleranţele indicate în tabelul 10. Găurile de eclisare şi extremităţile şinelor trebuie debavurate. Pentru găurile care trebuie supuse unor tratamente speciale, toleranţele trebuie să fie conforme cu 4h). 9.3 Calibre Calibrele necesare pentru controlul la fabricare sunt prezentate în anexa E. Dacă sunt utilizate alte metode de măsurare decât cele din anexa E, numai metodele din anexa E trebuie utilizate în caz de litigiu. 9.4 Control al structurii interne şi al calităţii suprafeţei 9.4.1 Structură internă 9.4.1.1 Toate şinele trebuie controlate ultrasonic cu ajutorul unui procedeu continuu care garantează o examinare pe întreaga lungime a fiecărei şinei şi a secţiunilor specificate. 9.4.1.2 Secţiunea minimă examinată ultrasonic trebuie să fie egală cu: — cel puţin 70 % din ciuperca şinei;

— cel puţin 60 % din inimă;

— suprafaţa tălpii şinei supuse încercării şi trebuie să fie reprezentată ca în figura 16. Prin convenţie, secţiunile specificate se bazează pe proiecţia dimensiunilor nominale ale cristalului traductorului. Ciuperca şinei trebuie controlată dinspre cele două laturi şi dinspre suprafaţa de rulare.

SR EN 13674-1 : 2006

29

Tabelul 10 – Toleranţe la găurire şi la debitare Nr.crt. Cerinţe dimensionale Toleranţe

1 Diametru găurii ≤ 30 mm > 30 mm Centrarea şi poziţionarea verticală şi orizontală a găurilor

± 0,5 mm ± 0,7 mm Poziţia orizontală a găurilor se verifică cu un calibru, cum este reprezentat în figura E.12, proiectat astfel încât limitatorul să fie în contact cu extremitatea şinei atunci când bolţurile prevăzute sunt introduse în găuri. Pentru verificarea jocurilor orizontale şi verticale, diametrul bolţurilor este mai mic decât diametrul găurilor cu: — 1,0 mm pentru găurile cu diametru mai mic sau egal cu 30 mm; — 1,4 mm pentru găurile al căror diametru este mai mare de 30 mm; — distanţele dintre axele bolţurilor şi limitator sunt egale cu distanţele nominale între centrele găurilor şi extremitatea

şinei; — bolţurile calibrului trebuie să permită să poată fi introduse în găuri atunci când limitatorul intră în contact cu

extremitatea şinei. Centrarea verticală a găurilor poate fi verificată cu un calibru, cum este reprezentat în figura E.13. Partea stângă sau dreaptă a găurii este determinată privind partea cu marcările de laminare în relief.

2 Perpendicularitatea capetelor (extremităţilor) 0,6 mm în fiecare direcţie

3 Lungimea — Găuri la ambele capete ≤ 24 m > 24 m ≤ 40 m — Altele ( negăurite sau găurite la un singur

capăt)

± 3 mm ± 4 mm ± 1 mm/ pe metru de şină (maximum ± 30 mm pentru întreaga şină) Pentru utilizări speciale, toleranţele la lungime a şinelor negăurite este de ± 6 mm până la 24 m şi ± 10 mm pentru lungimi de şină > de 24 m.

a Lungimile de şină indicate mai sus sunt cele măsurate la temperatura de + 15°C. Măsurările realizate trebuie corectate pentru a ţine cont de dilatarea sau de contracţia şinei.

SR EN 13674-1 : 2006

30

9.4.1.3 Nivelul de sensibilitate a echipamentului automat utilizat trebuie să fie cu cel puţin 4 dB mai mare decât nivelul necesar pentru evidenţierea defectelor artificiale descrise la 9.4.1.4. Dacă un ecou indică un posibil defect, această indicaţie trebuie verificată printr-o contraprobă, la o sensibilitate mărită cu 6 dB în loc de 4 dB. Şinele pentru care se constată indicaţii care depăşesc pragul corespunzător sensibilitate mărite, trebuie respinse sau tăiate pentru eliminarea porţiunii cu defect. Sistemul trebuie să includă monitorizarea continuă a ecourilor intermediare şi de interfaţă. 9.4.1.4 Pentru fiecare profil controlat ultrasonic trebuie să existe o şină de etalonare. Poziţiile defectelor artificiale, pentru ciupercă, inimă şi talpă, sunt prezentate pentru profilul 60 E 1, în figurile 13, 14 şi respectiv 15. Şinele de etalonare pentru alte profiluri trebuie derivate din şina de etalonare 60 E 1 şi desene detaliate trebuie să fie disponibile clientului. Pot fi utilizate şi alte metode de etalonare, dar acestea trebuie să fie echivalente cu cea descrisă mai sus. La începutul producerii unui profil, apoi la fiecare 8 h şina de calibrare trebuie utilizată, la viteza de producere, pentru controlul echipamentul de verificare. 9.4.2 Calitate suprafaţă 9.4.2.1 Generalităţi Toate şinele trebuie controlate vizual şi automat, pe toate feţele, pentru găsirea defectelor de suprafaţă. Suplimentar, talpa şinei trebuie controlată automat, conform 9.4.2.6. Toate şinele trebuie să satisfacă criteriile definite la 9.4.2.2 şi 9.4.2.3. Evaluarea şi repararea defectelor de suprafaţă trebuie să fie efectuată conform 9.4.2.5. 9.4.2.2 Defecte la cald, proeminenţe şi fisuri Trebuie înlăturat orice proeminenţă de pe suprafaţa de rulare sau de pe faţa inferioară a tălpii şinei. Orice proeminenţă, care afectează poziţia eclisei, situată la mai puţin de 1 m faţă de extremitatea şinei finite trebuie înlăturată pentru refacerea profilului. Adâncimea defectelor la cald şi fisurilor definite în EN 10163-1 nu trebuie să fie mai mare de: — 0,35 mm pentru suprafaţa de rulare;

— 0,5 mm pentru restul şinei. În cazul prezenţei unor urme din ghidarea longitudinală, sunt admise cel mult două urme în limitele adâncimii specificate, dar pe suprafaţa de rulare este admisă numai o urmă. Mai multe urme coliniare trebuie privite ca o singură urmă din ghidare. Lăţimea maximă a urmelor din ghidare trebuie să fie de 4 mm. Raportul lăţime / adâncime admisibil a urmelor din ghidare trebuie să fie de minim 3:1. Urmele la cald, provocate de cilindrii de laminare, care se repetă în lungul aceleaşi axe la o distanţă egală cu circumferinţa cilindrului, trebuie acceptate ca o singură urmă. Acestea pot fi înlăturate, cu excepţia celor care sunt pe suprafaţa exterioară a ciupercii şinei, unde sunt admise maxim 3 la 40 metri. 9.4.2.3 Defecte la rece Defectele la rece sunt urme longitudinale sau transversale. Adâncimea nu trebuie să fie mai mare de :

SR EN 13674-1 : 2006

31

— 0,3 mm pentru suprafaţa de rulare a şinei şi faţa inferioară a tălpii şinei;

— 0,5 mm pentru restul şinei. NOTA - Detectarea în cale a fisurilor de oboseală care apar şi se propagă sub faţa inferioară a tălpii şinei este dificilă sau imposibilă. În consecinţă, trebuie luate toate măsurile posibile pentru evita, în această zonă, defectele transversale la rece. 9.4.2.4 Deteriorare superficială a microstructurii Orice modificare a microstructurii la suprafaţa care se manifestă prin prezenţa martensitei sau fazei albe trebuie îndepărtată sau şina trebuie să fie respinsă. Rezultatul reparării trebuie verificat printr-o încercare de duritate corespunzătoare. Duritatea nu trebuie să depăşească cu mai mult de 50 HBW duritatea materialului din vecinătate. 9.4.2.5 Inspecţie şi înlăturare ale defectelor de suprafaţă Atunci când adâncimea unui defect nu poate fi măsurată, trebuie realizată o investigare printr-un control al adâncimii, apoi se efectuează o reparare după criteriile de mai jos, cu ajutorul unei freze rotative, unei maşini de şlefuit orizontale sau unei maşini de şlefuit cu benzi abrazive, sub rezerva că microstructura şinei să nu fie afectată de această operaţie şi contururile defectelor sunt racordate. Adâncimea reparării nu trebuie să fie mai mare de : — 0,35 mm pentru suprafaţa de rulare a şinei;

— 0,5 mm pentru restul şinei. Pot fi reparate sau controlate cel mult trei defecte pe 10 m lungime de şină şi pe întreaga lungime a şinei, cel mult un defect pe o lungime de 10 m. După reparare, dimensiunile profilului trebuie să fie în conformitate cu tabelul 8 şi planeitatea în conformitate cu tabelul 9. 9.4.2.6 Control automat al tălpii şinei Faţa inferioară a tălpii şinei trebuie controlată cu ajutorul unui aparat automat, pe toată lungimea şinei. Echipamentul utilizat trebuie să fie capabil să detecteze defectele artificiale ale căror dimensiuni corespund indicaţiilor din tabelul 11. Defectele trebuie să aibă o toleranţă de ± 0,1 mm.

Tabel 11 – Dimensiuni ale defectelor pentru încercare

Adâncime defect(mm)

Lungime defect asociat(mm)

Lăţime (mm)

1,0 1,5

20 10

0,5 0,5

Se admite ca o bandă de 5 mm a părţii plane la marginea tălpii şinei să nu fie controlată cu aparatură automată. O şină de încercare disponibilă, prevăzută cu defecte artificiale, trebuie să parcurgă instalaţia la fiecare 8 h.

SR EN 13674-1 : 2006

32

Dimensiuni în milimetri

Legendă 1 Crestătură prelucrată pe această faţă 2 Poziţie a epruvetei în ciuperca şinei 3 Litera „H” poansonată pe extremitatea epruvetei, cum este indicat

Figura 2 – Poziţie şi dimensiuni ale epruvetelor pentru propagarea fisurii la oboseală

SR EN 13674-1 : 2006

33

Dimensiuni în milimetri

Legendă

Puncte de intersecţie a razelor R13 şi R80 (profil 60 E 1) O Poziţie a centrului epruvetei

Legendă 1 Concentricitatea extremităţilor filetate la cele două capete cu Ø A într-o toleranţă de 0,005 mm. Se

pot utiliza, de asemenea, alte forme (epruvete fără capete filetate) 2 Cilindric cu toleranţa de 0,005 mm 3 Gaură de centrare a Raza de 26 mm trebuie să fie tangentă la secţiunea cilindrică (A), fără intersectare sau decalaj b Toleranţa generală trebuie să fie ± 0,2 mm, în lipsa unor indicaţii contrare c Epruveta trebuie să fie identificată la fiecare extremitate

Figura 3 – Epruvetă pentru determinarea duratei de viaţă la oboseală

SR EN 13674-1 : 2006

34

Dimensiuni în milimetri

Figura 4 – Poziţii ale punctelor de măsurare pentru determinarea oxigenului total

Dimensiuni în milimetri

Legendă Punct de intersecţie între razele R13 şi R80 (profil 60 E 1)

O Poziţie a centrului epruvetei de tracţiune

Suprafaţă de controlat pentru microstructură Figura 5 – Poziţie a epruvetei pentru tracţiune şi examinările de microstructură

SR EN 13674-1 : 2006

35

Micrografie x 500

Figura 6 – Micrografie şi diagrama care indică proporţia maximă de ferită admisibilă la limitele grăunţilor, pentru toate mărcile de oţel, cu excepţia mărcilor R200 şi R220

SR EN 13674-1 : 2006

36

Suprafaţa şinei

Limită a reţelei continue de ferită. Acest exemplu arată o decarburare cu o adâncime de 0,28 mm

Mărci de oţel R200 şi R220

Suprafaţa şinei

Limită a reţelei continue de ferită. Acest exemplu arată o decarburare cu o adâncime de 0,25 mm

Alte mărci de oţel decât R200 şi R220

Figura 7 – Micrografie (x 100) care indică adâncimea de decarburare admisă pe suprafaţa de rulare

SR EN 13674-1 : 2006

37

Legendă 1 Limitele de decarburare se aplică la această parte a ciupercii şinei

Figura 8 – Definire a suprafeţei ciupercii şinei pentru verificările de decarburare

Dimensiuni în milimetri

Legendă 1 Faţă de examinat

Figura 9 – Poziţie a eşantionului pentru evaluarea cantităţii de incluziuni în ciuperca şinei

SR EN 13674-1 : 2006

38

Dimensiuni în milimetri

Legendă 1, 2, 3, 4 Amplasarea punctelor de măsurare pentru duritate (a se vedea tabelul 7) puncte exacte de intersecţie a razelor

Figura 10 – Poziţii ale punctelor de măsurare ale durităţii

Dimensiuni în milimetri

NOTA - Dacă şina prezintă semne de torsiune, ea este aşezata pe suprafaţa de control cu ciuperca în sus, iar verificarea se realizează prin introducerea unor calibre între faţa inferioară a şinei şi suport, cât mai aproape de extremitate. Dacă fanta depăşeşte 2,5 mm, şina este respinsă.

Figura 10 – Torsiune pe întreaga şină

SR EN 13674-1 : 2006

39

Legendă 1 Secţiune transversală la 1 m de extremitatea şinei 2 Calibru 3 Secţiune la extremitatea şinei NOTA 1 - Dacă torsiunea la extremitatea şinei pe lungimea de 1 m, măsurată cu calibru, aşa cum este indicat mai sus, depăşeşte 0,2°, şina este respinsă. NOTA 2 - Torsiunea între secţiunile transversale situate la 1 m de extremităţi şi secţiunile extremităţilor nu trebuie să depăşească 0,0035 x c. La fiecare extremitate a şinei trebuie efectuate măsurări cu un calibru special (de 1 m lungime), cu utilizarea, ca puncte de referinţă, a punctelor de pe faţa inferioară a tălpii şinei, cu procedura de măsurare de mai jos: (*) Diametru suprafeţelor de contact: 20 mm;

Lăţimea tălpii şinei b (mm)

Distanţa între punctele de contact*

c (mm) b < 130 90

130 ≤ b < 150 110

b ≥ 150 130

Figura 12 – Torsiune la extremitatea şinei

SR EN 13674-1 : 2006

40

NOTA 1 Cele două găuri cu fund plat au un diametru de 2 mm şi o adâncime de 15 mm. NOTA 2 Cele două găuri cu fund plat A şi C sunt la un unghi de 8° ± 1° faţă de găurile B şi D de mai jos.

Figura 13 a)

NOTA 1 Cele două găuri cu fund plat au un diametru de 2 mm şi o adâncime de 15 mm. NOTA 2 Cele două găuri cu fund plat B şi D sunt la un unghi de 90° faţă laturile opuse.

Figura 13 b)

SR EN 13674-1 : 2006

41

Figura 13 c)

Legendă 1 Gaură străpunsă, cu diametru de 2 mm

Figura 13 – Localizare a defectelor artificiale în ciuperca şinei de profil 60 E 1

SR EN 13674-1 : 2006

42

Dimensiuni în milimetri, măsurate din axă

Legendă 1 Mijlocul inimii NOTA 1 Găurile cu fund plat au diametru de 2 mm şi pătrund până la mijlocul inimii NOTA 2 La găurile cu fund plat sunt admise abateri de ± 10° faţă de orizontală

Figura 14 – Localizare a defectelor artificiale în inima profilului 60 E 1

SR EN 13674-1 : 2006

43

Legendă 1 Găuri străpunse cu diametru de 2 mm

Figura 15 – Localizare a defectelor artificiale în talpa şinei de profil 60 E 1

Legendă 1 Suprafaţă de controlat

Figura 16 – Suprafaţă de controlat în talpa şinei de profil 60 E 1

SR EN 13674-1 : 2006

44

Anexa A (normativă)

Profiluri de şină

Profilurile de şină enumerate sunt profiluri nou proiectate şi dimensionate cu exactitate, dezvoltate din profilurile anterioare. Tabelul A.2 şi figura A.22 definesc relaţia de tranziţie.

Tabel A.1 – Lista profilurilor de şine şi denumirile vechi

Nr. figură Profil Simbolizare anterioară

A.1 46 E 1 SBB I

A.2 46 E 2 U33

A.3 46 E 3 NP 46

A.4 46 E 4 46 UNI

A.5 49 E 1 DIN S49

A.6 49 E 2 S49 T

A.7 49 E 3 DIN 549 b

A.8 49 E 4 HUSH 113lb/54 Kg

A.9 50 E 1 U50E

A.10 50 E 2 50EB-T

A.11 50 E 3 BV 50

A.12 50 E 4 UIC 50

A.13 50 E 5 50 UNI

A.14 50 E 6 U 50

A.15 52 E 1 52 RATP

A.16 54 E 1 UIC 54

A.17 54 E 2 UIC 54 E

A.18 54 E 3 DIN S54

A.19 55 E 1 U55

A.20 56 E 1 BS 113lb BR Variantă

A.21 60 E 1 UIC 60

SR EN 13674-1 : 2006

45

Dimensiuni în milimetri

Legendă 1 Axa marcării în relief

Suprafaţă secţiune : 58,82 cm2

Masă pe metru : 46,17 kg/m

Moment de inerţie (axa x-x) : 1641,1 cm4

Modul de inerţie - ciupercă : 217 cm3

Modul de inerţie - talpă : 236,6 cm3

Moment de inerţie (axa y-y) : 298,2 cm4

Modul de inerţie (axa y-y) : 47,7 cm3

Dimensiune de bază A : 18,881 mm

Dimensiune de bază B : 43,881 mm

Figura A.1 – Profil de şină 46 E 1

SR EN 13674-1 : 2006

46

Dimensiuni în milimetri

Legendă 1 Axa marcării în relief Suprafaţă secţiune : 58,94 cm2 Masă pe metru : 46,27 kg/m Moment de inerţie (axa x-x) : 1642,7 cm4 Modul de inerţie - ciupercă : 213 cm3 Modul de inerţie - talpă : 242,1 cm3 Moment de inerţie (axa y-y) : 329,3 cm4 Modul de inerţie (axa y-y) : 49,1 cm3 Dimensiune de bază A : 27,946 mm Dimensiune de bază B : 40,588 mm

Figura A.2 – Profil de şină 46 E 2

SR EN 13674-1 : 2006

47

Dimensiuni în milimetri

Legendă 1 Axa marcării în relief Suprafaţă secţiune : 59,44 cm2

Masă pe metru : 46,66 kg/m

Moment de inerţie (axa x-x) : 1605,9 cm4

Modul de inerţie - ciupercă : 224,2 cm3

Modul de inerţie - talpă : 228,2 cm3

Moment de inerţie (axa y-y) : 307,5 cm4

Modul de inerţie (axa y-y) : 51,3 cm3

Dimensiune de bază A : 23,015 mm

Dimensiune de bază B : 53,761 mm

Figura A.3 – Profil de şină 46 E 3

SR EN 13674-1 : 2006

48

Dimensiuni în milimetri

Legendă 1 Axa marcării în relief Suprafaţă secţiune : 59,78 cm2 Masă pe metru : 46,9 kg/m Moment de inerţie (axa x-x) : 1688 cm4 Modul de inerţie - ciupercă : 221,6 cm3 Modul de inerţie - talpă : 245,2 cm3 Moment de inerţie (axa y-y) : 338,6 cm4 Modul de inerţie (axa y-y) : 50,2 cm3 Dimensiune de bază A : 38,378 mm

Figura A.4 – Profil de şină 46 E 4

SR EN 13674-1 : 2006

49

Dimensiuni în milimetri

Legendă 1 Axa marcării în relief Suprafaţă secţiune : 62,92 cm2 Masă pe metru : 49,39 kg/m Moment de inerţie (axa x-x) : 1816 cm4 Modul de inerţie - ciupercă : 240,3 cm3 Modul de inerţie - talpă : 247,5 cm3 Moment de inerţie (axa y-y) : 319,1 cm4 Modul de inerţie (axa y-y) : 51,0 cm3 Dimensiune de bază A : 15,267 mm Dimensiune de bază B : 46,835 mm

Figura A.5 – Profil de şină 49 E 1

SR EN 13674-1 : 2006

50

Dimensiuni în milimetri

Legendă 1 Axa marcării în relief Suprafaţă secţiune : 62,55 cm2 Masă pe metru : 49,10 kg/m Moment de inerţie (axa x-x) : 1796,3 cm4 Modul de inerţie - ciupercă : 239,4 cm3 Modul de inerţie - talpă : 246,2 cm3 Moment de inerţie (axa y-y) : 318,4 cm4 Modul de inerţie (axa y-y) : 50,9 cm3 Dimensiune de bază A : 40,471 mm

Figura A.6 – Profil de şină 49 E 2

SR EN 13674-1 : 2006

51

Dimensiuni în milimetri

Legendă 1 Axa marcării în relief Suprafaţă secţiune : 60,83 cm2 Masă pe metru : 47,8 kg/m Moment de inerţie (axa x-x) : 1705 cm4 Modul de inerţie - ciupercă : 227,2 cm3 Modul de inerţie - talpă : 240,4 cm3 Moment de inerţie (axa y-y) : 310,8 cm4 Modul de inerţie (axa y-y) : 49,7 cm3 Dimensiune de bază A : 13,988 mm Dimensiune de bază B : 47,032 mm

Figura A.7 – Profil de şină 49 E 3

SR EN 13674-1 : 2006

52

Dimensiuni în milimetri

Legendă 1 Axa marcării în relief Suprafaţă secţiune : 63,04 cm2 Masă pe metru : 49,5 kg/m Moment de inerţie (axa x-x) : 875,1 cm4 Modul de inerţie - ciupercă : 145,9 cm3 Modul de inerţie - talpă : 175,0 cm3 Moment de inerţie (axa y-y) : 417,4 cm4 Modul de inerţie (axa y-y) : 59,6 cm3 Dimensiune de bază A : 12,024 mm Dimensiune de bază B : 50,865 mm

Figura A.8 – Profil de şină 49 E 4

SR EN 13674-1 : 2006

53

Dimensiuni în milimetri

Legendă 1 Axa marcării în relief Suprafaţă secţiune : 64,16 cm2 Masă pe metru : 50,37 kg/m Moment de inerţie (axa x-x) : 1987,8 cm4 Modul de inerţie - ciupercă : 246,7 cm3 Modul de inerţie - talpă : 274,4 cm3 Moment de inerţie (axa y-y) : 365 cm4 Modul de inerţie (axa y-y) : 54,5 cm3 Dimensiune de bază A : 30,942 mm Dimensiune de bază B : 43,838 mm

Figura A.9 – Profil de şină 50 E1

SR EN 13674-1 : 2006

54

Dimensiuni în milimetri

Legendă 1 Axa marcării în relief Suprafaţă secţiune : 63,65 cm2 Masă pe metru : 49,97 kg/m Moment de inerţie (axa x-x) : 1988,8 cm4 Modul de inerţie - ciupercă : 248,5 cm3 Modul de inerţie - talpă : 280,3 cm3 Moment de inerţie (axa y-y) : 408,4 cm4 Modul de inerţie (axa y-y) : 58,3 cm3 Dimensiune de bază A : 20,456 mm Dimensiune de bază B : 52,053 mm

Figura A.10 – Profil de şină 50 E 2

SR EN 13674-1 : 2006

55

Dimensiuni în milimetri

Legendă 1 Axa marcării în relief Suprafaţă secţiune : 63,71 cm2 Masă pe metru : 50,02 kg/m Moment de inerţie (axa x-x) : 2057,8 cm4 Modul de inerţie - ciupercă : 259,5 cm3 Modul de inerţie - talpă : 271,8 cm3 Moment de inerţie (axa y-y) : 351,3 cm4 Modul de inerţie (axa y-y) : 52,8 cm3 Dimensiune de bază A : 18,233 mm Dimensiune de bază B : 49,982 mm

Figura A.11 – Profil de şină 50 E 3

SR EN 13674-1 : 2006

56

Dimensiuni în milimetri

Legendă 1 Axa marcării în relief Suprafaţă secţiune : 64,28 cm2 Masă pe metru : 50,46 kg/m Moment de inerţie (axa x-x) : 1934 cm4 Modul de inerţie - ciupercă : 252,3 cm3 Modul de inerţie - talpă : 256,6 cm3 Moment de inerţie (axa y-y) : 315,2 cm4 Modul de inerţie (axa y-y) : 50,4 cm3 Dimensiune de bază A : 20,025 mm Dimensiune de bază B : 49,727 mm

Figura A.12 – Profil de şină 50 E 4

SR EN 13674-1 : 2006

57

Dimensiuni în milimetri

Legendă 1 Axa marcării în relief Suprafaţă secţiune : 63,62 cm2 Masă pe metru : 49,9 kg/m Moment de inerţie (axa x-x) : 1844 cm4 Modul de inerţie - ciupercă : 242,1 cm3 Modul de inerţie - talpă : 256,6 cm3 Moment de inerţie (axa y-y) : 362,4 cm4 Modul de inerţie (axa y-y) : 53,7 cm3 Dimensiune de bază A : 40,471 mm

Figura A.13 – Profil de şină 50 E 5

SR EN 13674-1 : 2006

58

Dimensiuni în milimetri

Legendă 1 Axa marcării în relief Suprafaţă secţiune : 64,84 cm2 Masă pe metru : 50,90 kg/m Moment de inerţie (axa x-x) : 2017,8 cm4 Modul de inerţie - ciupercă : 248,3 cm3 Modul de inerţie - talpă : 281,3 cm3 Moment de inerţie (axa y-y) : 396,8 cm4 Modul de inerţie (axa y-y) : 56,7 cm3 Dimensiune de bază A : 30,942 mm Dimensiune de bază B : 43,838 mm

Figura A.14 – Profil de şină 50 E 6

SR EN 13674-1 : 2006

59

Dimensiuni în milimetri

Legendă 1 Axa marcării în relief Suprafaţă secţiune : 66,43 cm2 Masă pe metru : 52,15 kg/m Moment de inerţie (axa x-x) : 1970,9 cm4 Modul de inerţie - ciupercă : 247,1 cm3 Modul de inerţie - talpă : 280,6 cm3 Moment de inerţie (axa y-y) : 434,2 cm4 Modul de inerţie (axa y-y) : 57,9 cm3 Dimensiune de bază A : 42,456 mm

Figura A.15 – Profil de şină 52 E 1

SR EN 13674-1 : 2006

60

Dimensiuni în milimetri

Legendă 1 Axa marcării în relief Suprafaţă secţiune : 69,77 cm2 Masă pe metru : 54,77 kg/m Moment de inerţie (axa x-x) : 2337,9 cm4 Modul de inerţie - ciupercă : 278,7 cm3 Modul de inerţie - talpă : 311,2 cm3 Moment de inerţie (axa y-y) : 419,2 cm4 Modul de inerţie (axa y-y) : 59,9 cm3 Dimensiune de bază A : 20,024 mm Dimensiune de bază B : 49,727 mm

Figura A.16 – Profil de şină 54 E 1

SR EN 13674-1 : 2006

61

Dimensiuni în milimetri

Legendă 1 Axa marcării în relief Suprafaţă secţiune : 68,56 cm2 Masă pe metru : 53,82 kg/m Moment de inerţie (axa x-x) : 2307 cm4 Modul de inerţie - ciupercă : 276,4 cm3 Modul de inerţie - talpă : 297,6 cm3 Moment de inerţie (axa y-y) : 341,5 cm4 Modul de inerţie (axa y-y) : 54,6 cm3 Dimensiune de bază A : 18,946 mm Dimensiune de bază B : 46,310 mm

SR EN 13674-1 : 2006

62

Figura A.17 – Profil de şină 54 E 2

Dimensiuni în milimetri

Legendă 1 Axa marcării în relief Suprafaţă secţiune : 69,52 cm2 Masă pe metru : 54,57 kg/m Moment de inerţie (axa x-x) : 2074 cm4 Modul de inerţie - ciupercă : 262,8 cm3 Modul de inerţie - talpă : 276,3 cm3 Moment de inerţie (axa y-y) : 354,8 cm4 Modul de inerţie (axa y-y) : 56,8 cm3 Dimensiune de bază A : 15,267 mm Dimensiune de bază B : 46,835 mm

Figura A.18 – Profil de şină 54 E 3

SR EN 13674-1 : 2006

63

Dimensiuni în milimetri

Legendă 1 Axa marcării în relief Suprafaţă secţiune : 71,37 cm2 Masă pe metru : 56,03 kg/m Moment de inerţie (axa x-x) : 2150,4 cm4 Modul de inerţie - ciupercă : 255,2 cm3 Modul de inerţie - talpă : 304 cm3 Moment de inerţie (axa y-y) : 418,4 cm4 Modul de inerţie (axa y-y) : 62,4 cm3 Dimensiune de bază A : 27,946 mm Dimensiune de bază B : 40,588 mm

SR EN 13674-1 : 2006

64

Figura A.19 – Profil de şină 55 E 1

Dimensiuni în milimetri

Legendă 1 Axa marcării în relief Suprafaţă secţiune : 71,69 cm2 Masă pe metru : 56,3 kg/m Moment de inerţie (axa x-x) : 2321 cm4 Modul de inerţie - ciupercă : 275,5 cm3 Modul de inerţie - talpă : 311,5 cm3 Moment de inerţie (axa y-y) : 421,6 cm4 Modul de inerţie (axa y-y) : 60,2 cm3 Dimensiune de bază A : 11,787 mm Dimensiune de bază B : 51,235 mm

Figura A.20 – Profil de şină 56 E1

SR EN 13674-1 : 2006

65

Dimensiuni în milimetri

Legendă 1 Axa marcării în relief Suprafaţă secţiune : 76,70 cm2 Masă pe metru : 60,21 kg/m Moment de inerţie (axa x-x) : 3038,3 cm4 Modul de inerţie - ciupercă : 333,6 cm3 Modul de inerţie - talpă : 375,5 cm3 Moment de inerţie (axa y-y) : 512,3 cm4 Modul de inerţie (axa y-y) : 68,3 cm3 Dimensiune de bază A : 20,456 mm Dimensiune de bază B : 52,053 mm

Figura A.21 – Profil de şină 60 E 1

SR EN 13674-1 : 2006

66

Tabelul A.2 – Referinţe la tranziţia şinelor (a se vedea figura 22)

Profil de şină

Ref. 46E1 46E2 46E3 46E4 49E1 49E2 49E3 49E4 50E1 50E2 50E3 50E4 50E5 50E6 52E1 54E1 54E2 54E3 55E1 56E1 60E1

1 43,88 40,59 53,76 38,38 46,84 40,47 47,03 50,87 43,84 52,05 49,98 49,73 40,47 43,84 42,46 49,73 46,31 46,84 40,59 51,23 52,05

2 65,00 62,00 73,72 65,00 67,00 67,00 67,00 70,00 65,00 72,00 70,00 70,00 67,00 65,00 65,00 70,00 67,01 67,00 62,00 69,85 72,00

b 14,30 13,42 14,18 13,75 14,00 13,62 14,00 14,75 13,58 14,30 14,23 14,10 13,62 13,58 12,62 14,10 13,85 14,00 13,42 14,53 14,30

b1 12,77 12,15 11,86 13,28 11,92 13,11 11,80 11,89 12,13 12,00 12,01 12,04 13,11 12,13 11,98 12,04 12,08 11,92 12,15 11,61 12,00

h1 98,18 94,53 98,13 99,71 94,56 94,58 94,55 58,73 100,05 103,49 104,35 101,73 94,45 100,05 93,52 107,75 107,16 93,90 95,24 107,36 118,57

h2 81,95 79,19 81,34 81,03 79,02 79,02 79,02 44,85 86,64 88,41 88,99 88,32 79,02 86,64 77,99 92,25 92,25 83,20 82,80 92,16 101,50

h3 74,47 65,91 72,27 71,93 68,40 68,40 68,40 15,19 63,87 78,22 76,90 57,33 68,40 63,87 57,85 66,04 66,04 54,58 60,04 70,54 87,06

l1 53,99 32,38 50,73 58,99 33,13 33,13 33,13 32,92 32,13 30,54 31,40 33,08 32,74 32,13 23,81 35,92 34,97 32,13 32,21 33,01 36,61

l2 7,28 4,79 6,81 5,48 7,06 7,06 7,06 10,53 8,21 6,61 7,19 11,49 7,06 8,21 8,00 12,02 12,02 12,41 8,21 9,87 8,25

l3 3,13 0 2,39 1,71 2,41 2,41 2,41 0 0 1,54 2,44 1,67 2,41 0 1,39 1,54 1,54 1,52 0 0 3,20

u1 24,74 23,20 29,79 25,84 26,55 26,61 26,54 22,99 24,52 27,93 27,65 26,53 26,61 24,52 22,24 26,03 25,36 23,57 21,50 23,92 26,83

u2 6,52 4,79 6,54 4,63 5,99 5,99 5,99 7,20 8,21 6,61 5,78 11,25 5,99 8,21 6,98 7,30 7,30 11,18 8,21 5,27 8,25

u3 2,32 0 2,16 0,85 1,32 1,32 1,32 - - 1,54 1,01 0,26 1,32 0 0,36 0,69 0,69 0,24 0 0 3,20

SR EN 13674-1 : 2006

67

Legendă 1 Punct de tranziţie pe 0,01 mm

Figura A.22 –Referinţe principale la tranziţia şinelor

SR EN 13674-1 : 2006

68

Anexa B

(normativă)

Metodă de încercare pentru determinarea factorului intensităţii de efort critic (KIC) al şinelor

B.1 Metodă de încercare Această metodă trebuie realizată conform cerinţelor ASTM E 399 în măsura în care acestea nu sunt înlocuite cu cerinţele specificate de această parte a EN 13674. Cerinţele specificate în această parte a EN 13674 se aplică numai pentru determinarea factorului intensităţii de efort critic al oţelurilor de şine feroviare, conform definiţiilor şi cerinţelor acestui standard. B.2 Epruvete B.2.1 Poziţia epruvetelor în secţiunea transversală a şinei este reprezentată în figura B.1. B.2.2 Grosimea „B” a epruvetelor trebuie să fie de 25 mm. Oricare ar fi secţiunea ciupercii şinei,

lăţimea epruvetei „W” trebuie să fie cea mai mare posibilă dintre următoarele dimensiuni:

— 40 mm;

— 45 mm;

— 50 mm.

B.3 Număr de încercări Pentru fiecare eşantion trebuie realizate minim 5 încercări. B.4 Condiţii de încercare1) B.4.1 Fisura iniţială la oboseală trebuie obţinută în domeniul de temperatură cuprins între + 15°C şi + 25°C, prin utilizarea unui raport al eforturilor în plaja > 0 < + 0,1. Fisura iniţială la oboseală trebuie obţinută la o frecvenţă cuprinsă între 15 Hz şi 120 Hz. Raportul între lungimea finală a fisurii şi lăţimea epruvetei trebuie să fie cuprins între 0,45 şi 0,55. În cursul propagării fisurii pe ultimii 1,25 mm, K max nu trebuie să depăşească 22 MPa m1/2 N3). B.4.2 Încărcarea la încovoiere simplă a epruvetei crestate pe o singură parte trebuie realizată cu controlul deplasării prin utilizarea unui montaj în trei puncte la care distanţă între punctele extreme de reazem (S) este egală cu de patru ori lăţimea epruvetei (W). B.4.3 Încercările trebuie realizate la o temperatură de încercare de – 20 °C ±2 °C. Temperatura epruvetei trebuie măsurată prin utilizarea unui termocuplu sudat pe epruvetă prin sudură în puncte, în poziţia indicată în figura B.2. B.5 Analiza rezultatelor încercării B.5.1 Calculul lui KQ trebuie efectuat în conformitate cu ASTM E399. Verificările pentru a determina dacă valoarea KQ reprezintă o valoare KIC validă trebuie efectuate în conformitate cu ASTM E399, cu excepţia cerinţelor conform paragrafelor de la B.5.2 la B.5.6.

1) Se recomandă utilizarea crestăturii Chevron după ASTM E399, pentru a evita problemele datorate curbării zonei de fisurare.

N3) NOTĂ NAŢIONALĂ – În varianta germană Kmax trebuie să fie cuprins între 18 MPa m1/2 şi 22 MPa m1/2.

SR EN 13674-1 : 2006

69

B.5.2 Raportul Pmax/PQ trebuie sa fie mai mic de 1,10 pentru curbele forţă-deplasare, atunci când inflexiunea nu se produce înaintea intersecţiei curbei cu secanta de 95 %. Nu există criteriul Pmax/PQ pentru alte tipuri de curbe. B.5.3 Liniaritatea curbelor forţă-deplasare Ib, IIa şi III (a se vedea figura B.3) trebuie verificată în modul prezentat mai jos. Se măsoară distanţa (v1) între tangenta OA şi curba forţă-deplasare la o forţă constantă de 0,8 PQ. Se măsoară distanţa (v) între tangenta OA şi curba forţă-deplasare la o forţă constantă de PQ. Pentru ca un rezultat al încercării să fie validat, v1 trebuie să fie ≤ 0,25 v. B.5.4 Liniaritatea curbelor sarcină-deschidere a vârfului fisurii IIb şi IIc (a se vedea figura B.3) trebuie verificată modul prezentat mai jos. Se măsoară distanţa între tangenta OA şi curba forţă-deplasare la forţele constante de 0,8 PQ şi PQ, cu înregistrarea acestor valori ca v1* şi v*. Se determină valorile lărgirii fisurii datorate tuturor inflexiunilor care se produc până la PQ; aceasta este realizată prin măsurarea distanţei orizontale parcurse în lungul axei deplasărilor între începutul şi sfârşitul fiecărei inflexiuni. Se însumează valorile inflexiunilor care se produc sub 0,8 PQ, precum şi a celor care se produc între 0,8 PQ şi PQ, şi se înregistrează ca valori Σ v1pi şi Σ vpi. Pentru ca un rezultata al încercării să fie validat, [v1*- Σ v1pi] ≤ 0,25 [v* - (Σ vpi + Σ v1pi)]. B.5.5 Criteriul de liniaritate nu poate fi aplicat pentru curba forţă-deplasare IV. B.5.6 Pentru toate curbele forţă-deplasare, valoarea KQ trebuie supusă la verificarea validităţii respectiv, dacă grosimea (B) şi lungimea critică (a) a epruvetei sunt mai mari sau egale cu valoarea de 2,5 (KQ/Rp0,2)2, unde Rp0,2 este limita convenţională de elasticitate la 0,2 % determinată pentru o încercare la tracţiune, la o temperatură de - 20 °C. B.6 Raportare rezultate

Trebuie înregistrate toate rezultatelor măsurărilor necesare calculului rezultatului încercării şi verificării conformităţii în condiţiile încercării conform procedurii specificate. Toate rezultatele trebuie înregistrate ca valori KIC , K*

Q sau ca KQ; Valorile K*Q sunt acelea pentru care

valoare KQ nu satisface criteriile de validare datorită unuia sau mai multor din următoarele considerente: 1 Pmax/PQ>1,1; 2 Depăşirea criteriului 2,5 (KQ/Rp0,2)2; 3 Relaţia forţă-deplasare. Media şi abaterea standard a rezultatelor KIC et şi K*

Q trebuie înregistrate. Pentru fiecare marcă de oţel de şină supusă încercării, aceste rezultate trebuie prezentate într-un tabel, care indică următoarele informaţii:

Marca de oţel

Limita de elasticitate la 0,2 % la

- 20 °C (MPa)

Valoare medie KIC

(MPa m1/2)

Număr de rezultate

KIC

Abaterea standard a

probei

(MPa m1/2)

Valoare medie KQ

(MPa m1/2)

Număr de rezultate

KQ

Abaterea standard a

probei

(MPa m1/2)

SR EN 13674-1 : 2006

70

Valoarea care trebuie utilizată ca şi criteriu de acceptare este valoarea medie a lui KIC şi trebuie calculată dintr-un minim de cinci valori pentru KIC. Atunci când nu au fost obţinute cinci valori KIC, toate valorile K*

Q şi KIC trebuie incluse în calculul mediei pentru a fi utilizată la criteriu de acceptare. În acest caz numărul rezultatelor încercării trebuie să fie cel puţin egal cu zece. Toate valorile KIC şi K*

Q trebuie să fie mai mari decât valoarea minimă specificată în tabelul 2.

Dimensiuni în milimetri

Legendă 1 Crestătură prelucrată pornind de la această suprafaţă 2 Secţiune ciupercă şină 3 Litera „H” poansonată pe extremitatea epruvetei, cum se indică B = 25 W a se vedea B.2.2 Pentru toate celelalte dimensiuni a se vedea ASTM E 399

Figura B.1 – Poziţie şi dimensiuni ale epruvetelor la rezistenţa la rupere

SR EN 13674-1 : 2006

71

Dimensiuni în milimetri

Legendă 1 Crestătură 2 Termocuplu se plasează în zona haşurată 3 Extremitatea fisurii la oboseală

Figura B.2 – Poziţia termocuplului la epruvetele pentru rezistenţa la rupere

SR EN 13674-1 : 2006

72

Legendă 1 Forţă P 2 Deplasare (v) (deschiderea fisurilor)

Figura B.3 – Curbe forţă-deplasare

SR EN 13674-1 : 2006

73

Anexa C

(normativă)

Metodă de determinare a eforturilor reziduale longitudinale pe suprafaţa tălpii şinei

C.1 Metodă de lucru Evaluarea eforturilor reziduale trebuie realizată cu o marcă tenso-electrică lipită iniţial pe faţa inferioară a tălpii şinei. Suprafaţa pe care este fixată marca trebuie separată progresiv de şină, iar eforturile eliberate trebuie utilizate pentru evaluarea tensiunilor eliberate, aceste valori trebuie considerate ca fiind, cu semn schimbat, valoarea eforturilor reziduale iniţiale. C.2 Amplasarea mărcilor tenso-electrice de deformaţie Trebuie utilizate mărci tenso-electrice de deformaţie capsulate, cu lungimea de 3 mm şi cu exactitatea mai bună de ± 1 %. Pentru a măsura deformaţia longitudinală, mărcile tenso-electrice trebuie fixate pe suprafaţa tălpii şinei în poziţiile reprezentate în figura C.1. Suprafaţa tălpii şinei trebuie pregătită şi marca de deformaţie trebuie fixată în conformitate cu recomandările producătorului. Pregătirea suprafeţei nu trebuie să determine, ea însăşi, o încărcare de eforturi reziduale pe suprafaţa tălpii şinei. NOTA - Marca de deformaţie trebuie poziţionată în centrul eşantionului de şină de 1 m lungime, prelevat pentru această operaţie. Trebuie realizată o înregistrare a semnalelor mărcii. În timpul răcirii şinelor pentru a menţine o temperatură constantă, trebuie efectuate două tăieturi pentru a separa un tronson cu grosimea de 20 mm la mijlocul lungimii şinei (a se vedea figura C.2). Apoi trebuie efectuată o a doua serie de măsurări. Eforturile reziduale trebuie calculate pe baza diferenţei dintre primele şi a doua serie de deformaţii, prin multiplicarea cu 2,07 x 105 MPa.

SR EN 13674-1 : 2006

74

Legendă 1 Marcă pentru deformaţie

Figura C.1 – Amplasarea mărcii de deformaţie pentru măsurarea eforturilor reziduale longitudinale pe suprafaţa tălpii şinei

SR EN 13674-1 : 2006

75

Dimensiuni în milimetri

Legendă 1 Axă 2 Crestătură 3 Marcă de deformaţie 4 Talpa şinei

Figura C.2 – Amplasare a poziţiei prelevării

SR EN 13674-1 : 2006

76

Anexa D (normativă)

Amprente macrografice Baumann

Amprentele macrografice Baumann detaliate în această anexă sunt rezumate în tabelul D.1.

Tabelul D.1 – Amprente macrografice Baumann

Figura Amprenta macrografică Baumann Calificativ

D.1

D.2

D.3

D.4

D.5

D.6

D.7

D.8

D.9

D.10

D.11

D.12

D.13

Amprentă macrografică Baumann perfectă

Segregare pozitivă şi negativă redusă

Segregare negativă în inima şinei

Segregare pozitivă redusă

Structură dendritică

Segregare în puncte pe întreaga secţiune

Zonă de segregări negative datorate agitării electromagnetice

Zonă de margine negativă

Segregare pozitivă începând cu fisuri la cald în blumuri

Bule imediat sub suprafaţă

Segregare pozitivă dublă în inimă

Segregare centrală a inimii, care se extinde la ciupercă şi/sau talpă

Schemă care defineşte extinderea admisibilă a segregării în inima şinei

Acceptabil

Acceptabil

Acceptabil

Acceptabil

Acceptabil

Acceptabil

Acceptabil

Neacceptabil

A se vedea figura D.9

Neacceptabil

Neacceptabil

Neacceptabil

A se vedea figura D.13

SR EN 13674-1 : 2006

77

Calificativ: acceptabil

Figura D.1 – Amprentă macrografică Baumann perfectă

SR EN 13674-1 : 2006

78

Calificativ: acceptabil

Figura D.2 – Segregare pozitivă şi negativă redusă

SR EN 13674-1 : 2006

79

Calificativ: acceptabil

Figura D.3 – Segregare negativă în inima şinei

SR EN 13674-1 : 2006

80

Calificativ: acceptabil

Figura D.4 – Segregare pozitivă redusă

SR EN 13674-1 : 2006

81

Calificativ: acceptabil

Figura D.5 – Structură dendritică

SR EN 13674-1 : 2006

82

Calificativ: acceptabil

Figura D.6 – Segregare în puncte pe întreaga secţiune

SR EN 13674-1 : 2006

83

Calificativ: acceptabil

Figura D.7 – Zonă de segregări negative datorate agitării electromagnetice

SR EN 13674-1 : 2006

84

Calificativ: neacceptabil

Figura D.8 – Zonă de margine negativă

SR EN 13674-1 : 2006

85

Calificativ: acceptabil dacă: — lungimea fisurii < 5 mm pentru mărcile de oţel netratate termic şi < 3 mm pentru mărcile de

oţel tratate termic

— cumul de lungimi de fisuri < 10 mm

Figura D.9 – Segregare pozitivă începând cu fisuri la cald în blumuri

SR EN 13674-1 : 2006

86

Calificativ: neacceptabil

Figura D.10 – Bule imediat sub suprafaţă

SR EN 13674-1 : 2006

87

Calificativ: neacceptabil

Figura D.11 – Segregare pozitivă dublă în inimă

SR EN 13674-1 : 2006

88

Calificativ: neacceptabil

Figura D.12 – Segregare centrală a inimii, care se extinde la ciupercă şi/sau talpă

SR EN 13674-1 : 2006

89

Calificativ: Segregarea centrală la inimă se întinde până la ciupercă şi/sau talpă, neacceptabilă peste pragul valorilor X max.:

Profil lungime acceptabilă maximă X 46 E1 până la 54 E3 15 mm Toate celelalte profiluri nespecificată

Figura D.13 – Schemă care defineşte extinderea admisibilă a segregării în inima şinei

SR EN 13674-1 : 2006

90

Anexa E (normativă)

Profil şi calibre de control a găuririi

Calibrele de control la fabricare specificate la 9.3 sunt reprezentate în figurile enumerate în tabelul E.1

Tabelul E.1 – Listă de figuri

Figura E.1 Puncte de referinţă pentru toleranţe

Figura E.2 Puncte de referinţă pentru decizie

Figura E.3 Înălţime şină

Figura E.4 Calibru pentru verificarea bombajul ciupercii

Figura E.5 Lăţime ciupercă

Figura E.6 şi E.7 Asimetrie profil

Figura E.8 Înălţime HF şi înclinare IF a suprafeţei de eclisare

Figura E.9 Grosime inimă

Figura E.10 Lăţime talpă

Figura E.11 Grosime a aripii tălpii

Figura E.12 şi E.13 Calibru de control pentru găuri

SR EN 13674-1 : 2006

91

Figura E.1 - Puncte de referinţă pentru toleranţe (a se vedea tabel 8 şi figura A.22)

SR EN 13674-1 : 2006

92

Puncte de referinţă

Referinţă Număr figură

0 Înălţime - nu trebuie + trebuie să treacăN2) E.3 0 Profil bombaj – trebuie + nu trebuie lăsat să treacă cala E.4 1 Lăţime ciupercă – nu trebuie + trebuie să intre în contact E.5 2 Asimetrie şină – nu trebuie + trebuie să intre în contact E.6, E.7 3 Înclinare a suprafeţei de eclisare E.8 4, 5 Înălţime de eclisare – nu trebuie + trebuie să intre în contact E.8 5 Grosime inimă - nu trebuie + trebuie să treacă E.9 4, 5 Grosime talpă

- nu trebuie să intre în contact cu inima + trebuie să intre în contact cu inima

E.11 E.11

6 Lăţime talpă – nu trebuie + trebuie să treacă E.10

Figura E.2 - Puncte de referinţă pentru decizie

N2) NOTĂ NAŢIONALĂ: Valorile maxime şi minime ale dimensiunilor şinei sunt notate, pe calibrele de control al calităţii, prin „+” şi „-”

SR EN 13674-1 : 2006

93

Figura E.3 - Înălţime şină

SR EN 13674-1 : 2006

94

Legendă 1 Lăţime maximă a ciupercii şinei 2 Profil teoretic 3 Calibru pentru verificarea bombajului ciupercii 4 Grosime 10

Figura E.4 - Calibru pentru verificarea bombajului ciupercii

SR EN 13674-1 : 2006

95

Figura E.5 - Lăţime ciupercă

SR EN 13674-1 : 2006

96

Figura E.6 - Asimetrie profil

SR EN 13674-1 : 2006

97

Figura E.7 - Asimetrie profil

SR EN 13674-1 : 2006

98

Legendă 1,2 Marcare gravată la 14 mm care indică punctele de măsurare 3 h3 = teoretic 4 HF = teoretic X1, X2, X3, X4: spaţiu între şină şi calibru măsurat cu o leră Puncte X1 şi X2, diferenţă maximă 0,35 mm Puncte X3 şi X4, diferenţă maximă 0,35 mm Diferenţa maximă totală însumată pentru toate punctele: - 0,35 mm

Figura E.8 - Înălţime şi înclinare a suprafeţei de eclisare

SR EN 13674-1 : 2006

99

Figura E.9 - Grosime inimă

SR EN 13674-1 : 2006

100

Figura E.10 - Lăţime talpă

SR EN 13674-1 : 2006

101

Legendă 1 Maxim 2 Minim

3 Lăţime talpă/2 4 Toleranţă

Figura E.11 - Grosime a aripii tălpii

SR EN 13674-1 : 2006

102

Legendă WT Grosime inimă

Figura E.12 – Calibru de control pentru verificarea distanţei dintre găuri şi extremitatea şinei precum şi diametrul găurilor

SR EN 13674-1 : 2006

103

Legendă WT Grosime inimă Z Distanţă între centrul găurii şi talpa şinei

Figura E.13 – Calibru de control pentru verificarea distanţei dintre găuri şi talpa şinei

SR EN 13674-1 : 2006

104

Anexa F (informativă)

Compararea notaţiilor pentru oţelurile citate în acest standard cu cele din

EN 10027-1 şi EN 10027-2

Marcă de oţel din acest standard

Denumire oţel conform EN 10027-1

Număr de oţel conform EN 10027-2

R200 R200 1,0521

R220 R220 1,0524

R260 R260 1,0623

R260Mn R260Mn 1,0624

R320Cr R320Cr 1,0915

R350HT R350G1HT 1,0631

R350LHT R350G2HT 1,0632

SR EN 13674-1 : 2006

105

Anexa ZA (informativă)

Articole ale acestui standard european referitoare la cerinţele esenţiale sau la

alte prevederi ale Directivelor UE Acest standard european a fost elaborat în cadrul unui mandat acordat CEN de către Comisia Europeană şi Asociaţia Europeană a Liberului Schimb şi susţine cerinţe esenţiale ale Directiva UE: Directiva Consiliului 96/48/CE din 23 iulie 1996, referitoare la interoperabilitatea sistemului feroviar transeuropean de mare viteză.

Conformitatea cu acest standard este unul din mijloacele de a satisface cerinţele esenţiale specifice din cadrul Directivei şi reglementărilor corespondente AELS. Avertizare: Alte cerinţe şi alte Directive UE pot fi aplicabile produselor care aparţin domeniului de aplicare al acestui standard european.

Corespondenţa dintre acest standard european şi Directiva UE

Articole şi anexe corespondente din

acest standard

Capitol, paragraf şi anexă a STI Infrastructură

Text, Capitol, articol, paragraf şi anexă a Directivei 96/48/CE

Comentarii

Capitol 4 – Caracteristică a Capitol II Articol 5

subsistemului Punctele 3a; 3b

Paragraf 4.3 – Performanţă specificată

Anexa II punct 3

Articol 5 – Mărci de oţel

Punct 4.3.3 Anexa III Paragraf 1.1 ;1.5 Numai următoarele puncte :

Tabel 1 : Mărci de oţel

şi Anexa K1 - duritatea şinei

- profilul şinei

Articol 9 – Încercare de recepţie

- sunt luate în considerare masele liniare a şinelor

9.1.7 Duritate ca raport care satisface cerinţele esenţiale din Directiva 96/48/CE

Paragraf 9.2 Toleranţe dimensionale

Capitol 5 - Interoperabilite Capitol II Articol 5

9.2.1 Profil Componente Punct 3e, 3f

Paragraf 5.2 – Descrierea componentelor de interoperabilitate ale subsistemului Infrastructură

Capitol III Articol 8

Anexa A – Profiluri de şine

Punct 5.2.1 – Şina şi Anexa K2.

SR EN 13674-1 : 2006

106

Bibliografie

[1] EN ISO 9001, Systèmes de management de la qualité – Exigences (ISO 9001:2000).

[2] EN 10027-1, Systèmes de désignation pour l’acier – Partie 1 : Noms des aciers, symboles principaux.

[3] EN 10027-2, Systèmes de désignation pour l’acier – Partie 2 : Nombres des aciers.

SR EN 13674-1 : 2006

107

(pagină albă)

SR EN 13674-1 : 2006

Standardul european EN 13674-1:2003 a fost acceptat ca standard român de către comitetul tehnic CT 146 – Aplicaţii feroviare.

Membrii comitetului de lectură (CDL) care au verificat versiunea română a standardului european EN 13674-1:2003 dl. Ion Cornel Homeghiu AFER Preşedinte al comitetului tehnic

CT 146, Aplicaţii feroviare

dna. Marieana Cernat -

Expert ASRO (CT 146, Aplicaţii feroviare – secretariat deţinut de ASRO)

dl. Adrian Balomiri AFER Membru al comitetului tehnic CT 146, Aplicaţii feroviare

Versiunea română a acestui standard a fost elaborată de dna. Domnica Humeniuc.

Un standard român nu conţine neapărat totalitatea prevederilor necesare pentru contractare. Utilizatorii standardului sunt răspunzători de aplicarea corectă a acestuia.

Este important ca utilizatorii standardelor române să se asigure că sunt în posesia ultimei ediţii şi a tuturor modificărilor.

Informaţiile referitoare la standardele române sunt publicate în Catalogul Standardelor Române şi în Buletinul Standardizării.