STILUL PUBLICISTIC

Textul publicistic este un text nonliterar. Are scopul de a informa, de a convinge, de a amuza, de a explica, de a sensibiliza etc., folosind in acest sens un limbaj adecvat inteniilor vorbitorului: cu mrci specifice captrii ateniei, meninerii interesului, cu forme lingvistice accesibile majoritii cititorilor, cu o prezentare grafic atractiv,astfel incat s poat trezi interesul receptorului.Se refer, in general, la aspecte din realitate, prezentate fr intervenia ficiunii, in limitele obiectivitii i ale spiritului practic.Este formulat clar, fr ambiguiti, iar textul propriu-zis este de multe ori insoit de imagini grafice (mijloace de atenionare, fotocopii, fundaluri colorate, prim-planuri etc.), astfel incat s impresioneze ochiul, s atrag i s conving, s faciliteze obinerea rapid a informaiei dorite, chiar i pentru necunosctori ai domeniului. Tot din aceste considerente, anumite elemente legate de form, culoare, loc de plasare a informaiei etc. vor rmane aceleai pentru mai multe texte dintr-o serie.Stilul publicistic este propriu ziarelor si revistelor destinate marelui public; este stilul prin care publicul este informat, influentat si mobilizat intr-o anumita directie in legatura cu evenimentele sociale si politice, economice, artistice etc. Modalitatile de comunicare sunt: monologul scris (in presa si publicatii), monologul oral (la radio si televiziune), dialogul oral (dezbaterile publice), dialogul scris (interviuri consemnate scris);

Principalele caracteristici ale stilului publicistic sunt : - are funcie de mediatizare a evenimentelor;- conine informaii economice, politice, sociale-influeneaz opinia public (discurs persuasiv);- n conformitate cu strategiile persuasive, discursul se poate adresaraiunii sau afectivitii- strategia persuasiv se bazeaz pe argumente: A.persuasiuneaadresat raiunii aduce argumente de specialitate, de tip cauz-efect;(cauze-situaie de analizat i/ sau problem-soluii-rezultate/ modaliti deaplicare a soluiilor); B.persuasiunea adresat afectivitii aduceargumente de popularitate, superioritatea unor produse n raport cu altelesimilare, mrturia unor beneficiari ai produsului, tradiie, grija fa dedestinatar.- exprima atitudini- orientat spre maxim accesibilitate i actualitate.- utilizarea limbii literare, dar si a unor formulari tipice limbajuluicotidian;-utilizarea unor mijloace menite sa atraga publicul (exclamatii, grafice,interogatii, imagini etc)

Textul publicistic mai poarta denumirea si de text jurnalistic , fiind definit ca o unitate informaional nonficional, cu funcie informativ deliberat, asumat de un autor care observ realitatea evenimentelor i o transform in informaie, adic intr-o structur semantic, sintactic i pragmatic destinat unui public-int, pentru o receptare optim i cu un efort minim. Pentru c scopul definitoriu al textului jurnalistic este informarea - chiar dac, implicit, se formeaz i opinii sau atitudini el trebuie s se disting prin claritate, accesibilitate, concizie i originalitate, trsturi eseniale pentru unjurnalism de calitate. Textul jurnalistic - sintagm generic - acoper o tipologie vast : texte de opinie, de reportaj, utilitare, instituionale, de interpretare, iar compoziiile prin care se realizeaz aceast gam sunt la fel de numeroase: tirea, interviul, reportajul, ancheta, portretul, editorialul, tableta, cronica, recenzia, comentariul, dosarul etc. Indiferent de form, textul jurnalistic se nate prin identificarea unui eveniment (care este de actualitate, prezint un grad mare de interes pentru public i o semnificaie deosebit pentru acel moment), documentarea pe marginea acestuia (pe teren sau din diverse alte surse), selecia datelor relevante (care trebuie s rspund la cateva intrebri de baz in jurnalism : Cine?, Ce?", Unde?", De ce?", Cum?", Cand?", Cu ce consecine?"), organizarea lor intr-un plan, redactarea i stilizarea, in funcie de profilul materialului ce se dorete a fi realizat.Jurnalismul de calitate este o sintez fericit a comunicrii cu retorica, stilistica, logica, psihologia i sociologia, pe fondul unei culturi generoase, care s acopere i s faciliteze o inelegere cat mai profund a fenomenelor dintr-o realitate multiform i dinamic. Textul jurnalistic inchide in sine eternitatea efemer" a cotidianului, intr-un spaiu tiprit in care interfereaz cuvantul i imaginea, spre a oferi o reflectare cat mai fidel a realitii.Stilul publicistic (gazetresc) s-a instituit pe baza normelor limbii literare, fiind un stil de esen modern, i cuprinde in sfera sa o gam de mijloace si forme de comunicare orale si scrise, care servesc la informarea publicului n calitatea sa de receptor, asupra celor mai diverse evenimente cotidiene din viata social, politic, economic, cultural, stiintific, artistic, sportiv etc., ndeplinind astfel functia de mediatizare, dar si de influentare a opiniei publice.Textele publicistice prezint trsturi specifice care decurg din necesitatea unei informri rapide, exacte, expresive i convingtoare, din caracterul lor dinamic, deschis innoirilor, dar pstrand, in general, un echilibru firesc intre tradiie i inovaie.Aparitia stilului si reprezentantiNegarea existenei stilului publicistic sau anexarea lui la stilul beletristic reprezint, probabil, i consecina indirect a faptului c aproape toi marii notri scriitori, incepand cu Mihai Eminescu, I.L. Caragiale, Ioan Slavici i continuand cu Tudor Arghezi, Liviu Rebreanu, George Clinescu .a., au fost i mari gazetari. De altfel, in toate etapele de dezvoltare a societii romaneti din secolul al XIX-lea, apariia presei constituind un atribut al unei lumi ce tindea spre modernitate, i pan in prezent, putem constata o colaborare fructuoas i activ a scriitorilor, in primul rand, in paginile ziarelor sau revistelor. Fenomenul nu este specific doar spaiului cultural romanesc, marii scriitori i-au impletit destinul lor artistic i printr-o colaborare (permanent sau ocazional) la presa vremii: Voltaire, Honore de Balzac, Emile Zola, Victor Hugo, Albert Camus, Jean-Paul Sartre .a. Intrucat cei care practicau ziaristica erau i mari scriitori (unii dintre acetia, cum ar fi Mihai Eminescu, I.L. Caragiale sau Tudor Arghezi, au dat strlucire ambelor domenii), interferene stilistice intre stilul publicistic i stilul beletristic s-au produs i se produc in permanen, cu efecte benefice, in primul rand, pentru stilul publicistic, dar i cu rezultate pozitive pentru evoluia literaturii. In primele dou etape de dezvoltare a stilului publicistic (1829-1860; 1860-1900)5, timp in care s-au produs mari schimbri in evoluia societii romaneti, in paginile ziarelor au avut loc ample campanii de clarificare ideologic. Tot in pres s-au propus soluii care priveau dezvoltarea, unificarea i imbogirea limbii literare i s-au publicat creaii literare valoroase, incercandu-se o selecie mai riguroas a acestora pe baza unor criterii estetice ferme. Presa i literatura cunosc acum o perioad de emulaie, apropiindu-se, dar i separandu-se din punct de vedere stilistic, prin scopul urmrit, care impunea jurnalistului mijloace de persuasiune specifice, marcate de oralitate in articolul gazetresc.Odat cu apariia Daciei literare " (1840), asistm la o specializare a presei, prin editarea primelor reviste literare, care erau fondate i conduse de reputai scriitori i oameni de cultur: Dacia literar, sub indrumarea lui Mihail Koglniceanu, Romania literar (Iai, 1855), condus de V.Alecsandri, Convorbiri literare (Iai, 1867-1944), revist fondat de Societatea Junimea i condus de Titu Maiorescu, Tribuna (Sibiu,1884), editat de I. Slavici. Presa literar nu cuprindea, la inceputurile ei, numai publicaii cu caracter strict literar, ea a fost in acea perioad mai mult o pres cultural i politic, cu un spectru larg, in domenii cum ar fi: istoria, filozofia, economia, medicina, arta, literatura, filologia etc. Prin programele lor, cele mai importante publicaii literare din secolul al XIX-lea au stabilit principii i criterii de periodizare, de promovare a valorilor autentice, de combatere a exagerrilor, de sincronizare a culturii i a literaturii romaneti cu Occidentul, dar i de pstrare a unui echilibru intre tradiie i modernitate.Stilul publicistic reunete dou tipuri de comunicare: informativ i afectiv. Noutatea / actualitatea a reprezentat i reprezint scopul esenial al gazetarului din totdeauna. Mai ales in prima etap de evoluie a stilului publicistic (1829-1860), informarea constituia o laturesenial a crezului iluminist i pan la apariia Convorbirilor literare presa romaneasc merge aproape numai cu acest crez. Raiunea suprem a apariiei presei a fost aceea de a informa, de a inregistra i de a interpreta ceea ce se intampl in lume. In genurile prin excelen informative (tirea, informaia, relatarea), intr-un cuvant, noutatea este comunicat cu o mareeconomie de mijloace, cantitativ i calitativ, in timp ce in alte genuri publicistice (reportaj, foileton, comentariu, eseu sau pamflet), noutatea coninutului este dublat de noutatea expresiei, de originalitatea acesteia. In acest caz publicistul este interesat nu numai ceea ce spune, ci i de modul cum spune, posibilitile de comunicare apropiindu-se de zona literaturii,fr s fie literatur propriu-zis. Speciile stilului publicistic pot fi clasificate in dou categorii principale:1 specii informative: tirea (simpl sau comentat), interviul, reportajul, ancheta. Acestea au drept scop esenial, in primul rand, s informeze cititorii asupra principalelor evenimente interne i inter-naionale.2 specii apreciative: editorialul, tableta, foiletonul, recenzia, cronica, eseul, pamfletul. Acestea sunt texte de opinie, de atitudine, prin care jurnalistul urmrete nu numai s informeze, ci, mai ales, s aprecieze, s interpreteze fapte, evenimente de actualitate, cu scopul de a-l convinge pe cititor s se situeze intr-o anumit perspectiv (s adopte chiar un anumit comportament), de regul, de natur politic, ideologic sau cultural etc.tirea, intr-o ierarhie a speciilor jurnalistice, reprezint forma de baz a fiecrui text publicistic, toate celelalte specii (informative sau apreciative), nu reprezint decat o tire extins, interpretat sau comentat de jurnalist prin mijloace lingvistico-stilistice care individualizeaz fiecare text, in funcie de inteniile i personalitatea ziaristului. De exemplu, reportajul i foiletonul se apropie de literatura artistic, in sensul c, fr s prseasc terenul faptelor reale, gazetarul recurge in comunicare la mijloacele de expresie ale artei; alte specii publicistice, cum ar fi, comentariul i interviul se apropie uneori de limbajul familiar, iar in cazul articolelor politice i de popularizare apropierile tind spre stilul tiinific.Specii publicistice, cum ar fi foiletonul sau pamfletul, s-au incetenit inc de la inceputurile presei in limba roman. Ion Heliade Rdulescu, Cezar Bolliac, Mihai Eminescu, I.L. Caragiale, N.D. Cocea, Pamfil eicaru, Tudor Arghezi, G. Clinescu sunt numai cateva dintre numele reprezentative care au cultivat cu talent aceste specii. Pamfletul, de exemplu, a fost incetenit i consacrat de presa secolului al XIX-lea (fiind contaminat parial i de discursul oratoric i polemic), in marile dispute politice i literare care au animat atunci societatea romaneasc.Tableta, specie publicistic de opinie a perioadei interbelice, de dimensiuni reduse, permite o mare varietate a subiectelor (consemnarea i comentarea faptului divers, criticarea unor atitudini, indeosebi din domeniul vieii publice). Situat intre articolul de pres i eseu, tableta ii ofer gazetarului posibilitatea de a mobiliza imaginaia receptorului, chiar dac trateaz o tem de actualitate. De mare concentrare i for expresiv, la limita dintre umor i sensibilitate, tableta a reprezentat o creaie a geniului ziaristic arghezian prin afirmarea i consacrarea ei, mai ales, in paginile revistei Bilete de papagal (1926-1929; 1937-1938).Reportajul, specie prin excelen gazetreasc, informeaz despre fapte, evenimente de interes general sau ocazional, prin mijloace literare de expresie specifice, fr s se confunde cu literatura. Definit de Geo Bogza ca fiind cel mai sensibil seismograf al vieii, reportajul este literatura faptului real, in care publicistul se implic direct ca martor ocular i ca participant, printr-o mrturisire personal, definitorie pentru profilul i talentul personalitii sale.Intr-o epoc in care memorialul de cltorie, cea dintai form semnificativ a reportajului scris, era ilustrat de personaliti de prim mrime ale vremii, precum Dinicu Golescu (socotit pe drept printele reportajului) care a publicat acea Insemnare a cltoriei mele fcute in 1824, 1825, 1826, punand astfel la indemana istoricilor genului un model de referin, iar la cea a teoreticienilor lui, posibilitatea afirmrii catorva dintre cerinele de baz ale reportajului. O selecie, oricat de riguroas a numelor care au impus memorialul de cltorie in contiina cultural a umanitii, nu ii poate ignora pe Charles Dickens, cu ale sale Note americane i, in replic, pe Mark Twain, cu acea parodie burlesc asupra moravurilor europene, din Nevinovaii in cltorie sau pe Victor Hugo, considerat spre sfaritul secolului al-XIX- lea, patronulreporterilor, care a reuit s pun un diagnostic precis epocii sale. In incercarea de a defini reportajul, au fost luate in considerare cel puin trei tipuri de definiii: definiia de ajutor, care au meritul de a veni de obicei, din partea celor care practic reportajul, precum F. Brunea-Fox, care afirma c reportajul trebuie s fie un fragment din via, din care unii trebuie s ineleag ce este viaa, iar alii cum trebuie tritDefiniiile din dicionare se bucur de cea mai larg circulaie, ele avand rigoare tiinific. Dicionarul Explicativ al Limbii Romane (DEX) a definit reportajul (fr. reportage) astfel: specie publicistic, apeland adesea la modaliti literare de expresie care informeaz asupra unor situaii, evenimente de interes social sau ocazional, realiti geografice, etnografice, economice etc., culese de obicei la faa locului.Nu orice fapt din realitatea inconjurtoare este, automat, subiect de reportaj. El trebuie definit de anumite caliti, insuiri, valori care s-i confere semnificaie jurnalistic. Aceste valori devin mrci ale semnificaiei jurnalistice in procesul de receptare a mesajului de ctre cititorii crora le este adresat mesajul. Prin raportarea mesajului la receptor (publicul-int) aufost identificate o serie de valori ale informaiei semnificative: proximitate temporal, proximitate spaial, neobinuitul faptelor, conflictul, consecinele i captarea interesului. Orice informaie tratat in textele publicistice se caracterizeaz prin proximitate temporal (actualitate) i spaial (fapt din realitatea apropiat receptorului).Practica jurnalistic evidentiaz, n cazul reportajului, capacitatea informatiei de a capta interesul, de a produce emotie. Astfel de reportaje, care canalizeaz informatia spre latura emotional, exploatnd resorturile profund afective ale fiintei umane (povesti despre oameni fericiti, nefericiti, disperati, singuri, abandonati) sunt frecvent subiecte de reportaj.Intr-o epoc in care imaginea este omniprezent, reportajul scris vizualizeaz informaia, ii confer autenticitate i credibilitate, face chiar concuren tehnicilor audiovizualului, ba chiar i exploateaz tehnica spectacolului. Reportajul imbin tehnicile narative cu cele ale genului dramatic (decor, personaj, dialog, punere inscen). Arta reporterului deriv din capacitatea acestuia de a conduce firul naraiunii, fr a-l pierde in multitudinea de fapte nesemnificative, de detalii fr valoare de informaie, relevant pentru context. Tehnicile narative sunt eseniale pentru elaborarea unui reportaj. Construcia unui reportaj presupune, deci, existena a dou planuri ce se intreptrund: planul naraiunii (fapte, intamplri, locul i timpul aciunii, persoane) i planul punerii in scen (decor, dialog, citate, efecte vizuale, auditive, olfactive i tactile).Colectarea informaiilor pentru un reportaj este mult mai laborioas decat pentru alte tipuri de texte jurnalistice (tire, relatare), deoarece interesul jurnalistului este in egal msur atras de elementele factuale (Cine? Ce? Unde? Cand? Cum? Din ce cauz? Cu ce consecine?) i de elementele de atmosfer (Cum sunt oamenii? Cine sunt acetia?).Tipologia reportajului :-Cel dintai tip de reportaj este reportajul de atmosfer, in care intenia autorului este, in principal, de a crea culoarea local a evenimentului, de a oferi detalii semnificative, care s recreeze atmosfera lumii, pe care jurnalistul a cunoscut-o la faa locului, de a-l ajuta pe cititor s vad, s simt, ca i cum ar fi fost el insui martor la eveniment. Formula reportajului de atmosfer poate prea pleonastic, deoarece, dac nu exist detalii de atmosfer, nu exist reportaj. Textul, in acest caz, propune s-l transporte pe cititor la faa locului, transformandu-l in martor.-Cea de-a doua clas de reportaje cuprinde reportajele de eveniment.Acest tip de reportaj nu presupune absena elementelor de atmosfer, ci doar plasarea cititorului in planul al doilea (in raport cu intenia de comunicare). Aadar, cititorul este plasat in mijlocul faptelor, cu ajutorul detaliilor de atmosfer.O alt clasificare a reportajului este cea propus de Philippe Gaillard, care a distins dou mari categorii de reportaje: cele specializate (cronici parlamentare sau politice, judiciare, sportive), i cele mai puin specializate, care trateaz subiecte fr legtur intre ele, al cror tip este reportajul de informare general. Dup tema reportajului, pot fi reportaje de specialitate, reportaje politice, reportaje economice, reportaje social-ceteneti, reportaje culturale, reportaje sportive, reportaje de informare general, reportaje de cltorie, reportaje portret, reportaje publicitare etc. Dup modul in care este structurat evoluia naraiunii, exist reportaje propriu-zise, reportaje colaj, reportaje eseu, reportaje povestire i reportaje anchet. Dup componena dominant a personalitii reporterului, exist reportaje descriptive, reportaje de meditaie filozofic i reportaje dedezbatere etic. Dup componena dominant a personalitii reporterului, existreportaje descriptive, reportaje de meditaie filozofic i reportaje de dezbatere etic.Reportajul gazetresc pornete de la realitate, ingrdete ins fantezia cititorului, devine referenial, jurnalistul scrie / relateaz de la faa locului, in calitatea sa de martor, despre ceea ce vede sau incearc s reconstituie, in mod amnunit, evenimentul. Un scurt istoric al reportajului evideniaz contribuia esenial a scriitorilor la dezvoltarea acestei specii publicistice. Dinicu Golescu, Dimitrie Bolintineanu, Grigore Alexandrescu, V. Alecsandri, Camil Petrescu, Ion Vinea, Geo Bogza sunt doar cateva nume de scriitori care au practicat cu talent reportajul. Eseul gazetresc, specie aflat la intersecia criticii literare cu publicistica, a cunoscut o strlucit afirmare prin contribuia lui Paul Zarifopol, Lucian Blaga, Camil Petrescu, Mihai Ralea, George Clinescu .a. Eseurile gazetreti se deosebesc ins de eseurile unor filosofi, economiti, istorici sau lingviti, acestea fiind adevrate studii savante, de mare rigoare, i numai din modestie astfel de autori ii spun eseiti, deoarece au contiina c nu au epuizat in totalitate complexitatea subiectelor cercetate. Eseistul-gazetar face ins oper de minim informare, fr erudiie, cu un minim de figuri de stil, la nivelul unui cititor mediu, care este interesat s tie ceva mai mult din pagina de ziar.Interviul-Termenul provine de la franuzescul entrevue i desemneaz o intrevedere direct, fa in fa, intre dou sau mai multe persoane.In practica mass-media, interviul este perceput ca o conversaie planificat i controlat intre dou persoane, care are un anumit scop, cel puin pentru unul dintre participani. Nu orice declaraie este un interviu, trebuie s existe o structur dialogal a declaraiei pentru ca aceasta s emit pretenii de interviu.Tipologia interviurilor publicistice este variat. Aceste interviuri seclasific in funcie de diverse criterii, dintre care putem aminti cateva:a) scopul imediat i funcia interviului:- interviul de informaie (urmrete datele concrete, faptele, oferind informaii, precizri, descrieri de la persoanele implicate in evenimente);- interviul de interpretare (persoana intervievat este un specialist sau un comentator specializat care explic i interpreteaz un fapt sau un eveniment, evitand s fac apel la prerile sale pentru a fi imparial) ;- interviul de opinie i comentariu (prezint reacia celui intervievat fa de un anumit eveniment, reliefand opinia i poziia personal) ;- interviul emoional (urmrete s prezinte starea de spirit provocat de un eveniment celui intervievat: bucurie, nemulumire, revolt etc.) ;- interviul de atmosfer (are rolul de a caracteriza un eveniment, un loc sau un grup social prin caracteristicile de limbaj ale celui intervievat, prin vestimentaie, prin mimic sau prin comportament) ;- interviul de promovare (urmrete s atrag atenia publicului asupra unui eveniment social, cultural, sportiv: inaugurarea unei instituii, premiera unui spectacol, vernisajul unei expoziii, o competiie sportiv internaional etc.) ;- interviul portret (are ca scop conturarea personalitii celui intervievat,surprinzand aspectele ce in de domeniul care l-a consacrat i nu numai: scriitor, artist, sportiv, politician etc.) ;- interviul stradal sau vox pop-ul (presupune o succesiune de cateva scurte interviuri realizate pe strad, cu trectori alei la intamplare, i are ca scop ilustrarea atitudinii opiniei publice sau nivelul de cunoatere al unei probleme; se utilizeaz in emisiunile de tiri, in talk-show-uri, indocumentarele de televiziune i in anchete, in unele emisiuni de divertisment).b) gradul de formalism impus de relaiile dintre interlocutori:- interviul neprotocolar (in care intervievaii sunt oameni obinuii) ;- interviul semiprotocolar (cei intervievai sunt lideri politici, funcionari superiori, oameni de afaceri, directori de instituii etc.) ;- interviul protocolar (cei intervievai sunt conductori de state, guverne, organizaii internaionale etc.). c) numrul de participani:- interviul cu un reporter i un intervievat (apare cel mai frecvent in pres);- interviul cu un reporter i mai muli intervievai (se folosete pentru faza de documentare in realizarea materialelor de pres, dar i pentru a pune in eviden curentele de opinie);- interviul cu mai muli reporteri i un singur intervievat (este situaia tipic a conferinei de pres);- interviul cu mai muli reporteri i mai muli intervievai (se intalnete in cazul dezbaterii sau al mesei rotunde). Interviul este un gen publicistic pretenios, care imbin subtil tehnica interogaiei jurnalistice i inspiraia de moment, elaborarea i spontaneitatea, curajul i delicateea toate dublate de o bun cunoatere atat a partenerilor de discuie, cat i a operei lor, in sens generic, a infptuirilor care ii recomand interesului public. Alegerea interlocutorilor este un prim test de seriozitate i profesionalism pentru un autor de interviuri. Interviul este strans legat de aproape toate genurile jurnalistice, fiind un mijloc de culegere a informaiilor, o modalitate de realizare a documentrii. In acest caz, intrevederea nu este fcut decat in vederea obinerii, de la o persoan chestionat, de informaii, relaii despre problematica studiat. Ziaristul are misiunea de a indruma i de a conduce discuiile. Acest rol iiimpune mult tact i prezen de spirit. Fiecare intervenie a sa trebuie s fie o concluzie, o sintez a ideilor exprimate pan in acel moment. Ziaristul va fi preocupat mereu s dea un caracter dinamic unei astfel de discuii. Interviul corespunde curiozitii i dorinei oamenilor de a cunoate indeaproape preocuprile, ideile i faptele celor de la care se ateapt precizri, rspunsuri, explicaii despre un fapt, un eveniment. Persoanelecrora li se iau interviuri sunt oameni de stat, diplomai, savani, actori etc. Un bun interviu, preciza Chilton R. Bush, este acela in care reporterul se substituie cu succes cititorului. Rolul jurnalistului nu este acela de a introduce, ostentativ, propria sa personalitate in interviu, ci de a pune in lumin personalitatea i opiniile aceluia cruia i se ia interviul. Cateva din calitile pe care trebuie s le aib un jurnalist sunt: responsabilitatea, independena, sinceritatea, exactitatea i decena".Textele publicistice nu prezint, in general, caliti artistice i publicitii nici nu-i propun astfel de intenii, scopul principal fiind acela de a informa, de a convinge i de a influena; ele se constituie intr-un tip de proz aparte, non- artistica .Textul publicitar -componenta a stilului publicisticIn secolul al XVIII-lea, termenul latin publicus a dat cuvantul publicist, desemnandu-se persoana care scria despre dreptul public. Termenul publicitate a fost atestat in limba francez, din care limba roman are cele mai multe imprumuturi, in anul 1689, i avea sensul de aciune de a aduce la cunotina publicului, iar ulterior, a cptat cel derecunoatere sau notorietate public. Scopul direct al publicitii este stimularea dorinelor clienilor i formarea unei imagini pozitive cu privire la o idee sau un obiect promovat. Publicitatea apeleaz la nenumrate forme de manipulare psihologic, mai mult sau mai puin evidente.Una dintre personalitile timpului, care a ajutat indirect la evoluia publicitii, este Gutenberg, prin inventarea presei tipografice, care a dus la apariia afielor de mici dimensiuni, cu desene sau cu mesaje semnificative de promovare, afie care erau de cele mai multe ori lipite pe zidurile oraelor sau rspandite intre oameni. Aceast form de publicitate s-a dovedit a fi una extrem de eficient, intrucat forma de rspandire era mult mai mare, iar promovarea se putea face pe o distan mai mare. Primul anun publicitar, redactat i pltit de un roman, pare s fi aprut in anul 1748, in ziarul The South Carolina Gazette, numrul din 21-23 octombrie. Izvoarele istorice arat c acest prim anun publicitar s-a fcut la solicitarea preotului emigrant Samuil Damian, care studia fenomenul electricitii i fcea experiene de electricitate in public, dup cum arat sursele documentare. De asemenea, unele forme de publicitate apar i in primele gazete romaneti, Curierul romanesc i Albina romaneasc, unde alturi de informaiile de interes general, apreau aa numitele mezate, vanzri sau intiinri particulare, prin intermediul crora se chemau cititorii la abonamente, cu promisiunea c vor avea o gazet util pentru toat treapta de oameni. Publicitatea a ajutat de foarte multe ori chiar la creterea tirajelor gazetelor i ziarelor din acele vremuri; totodat, a contribuit la dinamizarea activitii comerciale i a diverselor forme de comunicare social, prin intermediul ei, populaia obinand informaii suplimentare.Stilul publicistic actual este rezultatul dezvoltrii i modernizrii presei scrise, care s-a impus, in raport cu celelalte medii (radioul i televiziunea), ca un sistem clasic de comunicare, de interpretare i de influenare. Presa scris are i o prioritate genetic fa de celelalte dou: radioul s-a instituit ca o replic vorbit a presei scrise, iar televiziunea i radioul folosesc unele genuri publicistice (reportajul, interviul etc.), care sau constituit i s-au afirmat mai intai in pres.Alturi de celelalte mijloace de comunicare in mas, cu un impact deosebit in procesul de (re)modelare social i cultural a individului, presa, in general, a fost i rmane inc un seismograf receptiv la aproape toate evenimentele interne i internaionale, indiferent de natura acestora: sociale, politice, tiinifice, culturale sau sportive, o arm psihologic, care, de cele mai multe ori, i-a dovedit eficiena, un instrument de informare i de interpretare, de influen i de manipulare, de propagand i diplomaie .Din perspectiv teoretic, se poate considera c presa din Romnia a abandonat brusc modelul totalitarist, tinznd spre cel al societtii bazate pe principiile si valorile democratice: liberul acces la informaii, libertatea de exprimare a opiniilor, libera circulatie a ideilor. Tranzitia implic o succesiune de transformri, nu numai n viata politico-economic, ci si n ceea ce priveste mentalittile, obiceiurile, asteptrile indivizilor din interiorul sistemului mediatic. Recunoasterea drepturilor democratice, asa cum precizeaz diversi analisti, nu presupune neaprat exercitarea deplin a acestora n planul vietii politice, sociale si nici n realitatea mediatic. Dependenta sistemului mediatic fat de puterea politicsi diversele presiuni economice exercitate asupra lui sunt cteva dintre problemele cu care se confrunt presa romneasc actual. Una din cele mai importante caracteristici ale evoluiei mass-media este trecerea de la o pres militant, de opinie, la una de fapt divers. Aceast schimbare de registru s-a produs intr-un interval de timp foarte scurt i a cuprins toate omponentele mass-mediei, printr-o amalgamare a stilurilor, genurilor i formatelor. Stilului tabloid a condus la generalizarea unui singur tip de discurs jurnalistic: bombardarea cu subiecte minore, prezentate ca i cum ar fi realiti, evenimente sau procese de insemntate, in timp ce faptele sau tendinele stringente cu care oamenii se confrunt zilnic sunt ignorate, minimalizate sau reduse la notele scandaloase . Decupajul tabloid i stilul spectaculos plaseaz presa n poziia de furnizoare de divertisment i pe jurnaliti n ipostaza de cei care distreaz. n aceste condiii, scderea lent a audienei presei centrale exprim colapsul unui model, generalizat i repetat pn la absurd, precum i incapacitatea celor care fac ziare de a oferi un model alternativ .

Bibliografie

Austin, J.L., Cum s faci lucrurile cu vorbe, Piteti, Bucureti, Editura Paralela 45, 2003

Blnescu, Olga, Limbaje de specialitate, Bucureti, Editura Universitii Bucureti, 2000

Blnescu, Olga, Consideraii asupra stilului publicistic, Bucureti, Editura Universitii Bucureti, 2001

Bertrand, ClaudeJean (coord.), O introducere n presa scris i vorbit, Iai, Editura Polirom, 2001

Coman, Mihai (coord.), Manual de jurnalism, tehnici fundamentale de redactare, Iai, Editura Polirom, 1999.

Cvasnii Ctnescu, Maria, Titlul jurnalistic, in Ilie Rad, Stil i limbaj in mass media din Romania, Iai, Editura Polirom, 2007.

Cvasnii Ctnescu, Maria, Retorica publicistic. De la paratext la text, Bucureti, Editura Universitii Bucureti, 2006.

Dumistrcel, Stelian, Limbajul publicistic, Iai, Editura Institutul European, 2006.

Dumistrcel, Stelian, Limbajul publicistic romanesc din perspectiva stilurilor funcionale, Iai, Editura Institutul European, 2007.

Dumistrcel, Stelian, Discursul repetat in textul jurnalistic, Iai, Editura Universitii Alexandru Ioan Cuza, 2006.

Felecan, Daiana, Aspecte ale limbii romane contemporane in presa scris, in Ilie Rad, Stil i limbaj in massmedia din Romania, Iai, Editura Polirom, 2007.

Felecan, Nicolae, Terminologia corpului uman in limba roman, Cluj- Napoca, Editura Mega, 2005.

Goddard, Angela, Limbajul publicitii, Iai, Editura Polirom, 2002.

Natalia Angheli, Peter Eichstaedt, Arnold Isaacs, Iulian Robu, Tyrone Shaw, Karin Steinbrueck, Jurnalismul pentru omul de rand, Centrul independent de Jurnalism 2002