Stilul Ludovic al XIV lea

Exista in acest stil o perioada ce poarta amprenta celui anterior , dupa care urmeaza o epoca de inflorire propiu –zis (pana la 1685)si , in fine ,ultima ,in care stilul Ludovic al XIV – lea devine ceva mai sobru .Stilul este inchegat dupa principiile elaborate de Academia de picture si sculptura si derivate din canoanele clasice: masura si proportiile sunt elemente esentiale . Ele se vor aplica in toate domeniile.

In interioare se folosesc stucaturi albe, aurite si pictate in asemenea masura incat nu ramane nici un centimentru de plafon sau de perete nedecorat . Suprafetele peretilor si ale plafoanelor sunt impartite in panouri ovale sau rectangulare avand in centrul picture decorative . Marile palate au peretii placati cu marmura policroma . In alte resedinte , cel mai insemnat si semnificativ muzeu pentru ceea ce a insemnat splendoarea si fastul stilului. In marea galerie – numita acum “Galeria oglinzilor “ – este documentul cel mai stralucit de arhitectura interioara create in stilul Ludovic al XIV – lea .

Dar spre sfarsitul secolului, incurcaturi financiare oblige casa regala sa interzica folosirea aurului in decoratia murala. Si asfel ,apar lambriuri in culorile naturale ale lemnului.Tapiseriile tesaturile de atelierele regale organeizate tot in acest timp la Gobelins s-au inspirat din antichitate pentru a evoca scene contemporane in factura romana. Materialele sunt ceva mai numeroase decat in stilul anterior .

In acest stil, sub influenta relatiilor cu Extermul Orient , se introduce mobilierul lacuit.Lacul chinezesc a cunoscut o mare voga. Principalele motive ornamentale sunt: soarele avand in centru un cap de femeie , floarea de crin , doua litere “L” incrucisate ,cosuri cu fructe sau flori, cochilia interpretata in diferite moduri ,capetele de Apollo sau de Bachus ,corn de berbec ,frunza de acant , romburi alcatuind suprafetele cadrilate in care se inscriu rozele.

Toate formele modelate prin sculptura folosesc ovale ,perle ,caneluri, frunze de acant sau un evantai plasat deasupra capetelor feminine, mascaronilor sau capetelor de fauni cu grimase. Paturile continua sa aiba baldachin,dar exista si unele denumite “pentru odihna”,formate dintr-o juxtapunere de trei taburele mari si avand un capatai scurt de care se sprijina o perna de sul. La nici unul dintre ele nu se vede lemnul. Totul este tapitat .Podelele laterale sunt,ca si cuverturile sau draperiile, scurte si festinate, avand fondul si motivele in culori foarte vii, si cad in drapaje peste baldachine somptuase.

Scaunele sau taburete cu picioare incrucisate in forma de “X” sau cu picioare drepte , unite intre ele prin stingii in forma de “H” sau “X” cu o agrafa . Sunt tapitate si ornate cu pasmanterie si franjuri .

Scaunele propiu – zise sunt tapitate in intregime , cu spatarul usor inclint in afara ,cu pasmanterie chiar si pe spatar si franjuri . Fotoliile sunt aceleasi ca si in stilul Ludivic al XII – lea dar bratele sunt in consola , iar spatarul e usor inclinat in afara . Exista si un tip cu bratele

tapitate , iar locul unde se aseaza mana este din lemn sculptat in forma de corn de bec. Spatarul are de o parte si de alta , in dreptul capului, doua elemente tapitate ,asigurand si un sprijin lateral .

Canapelele au trei locuri si exact aceeasi structura ,tapiterie si ornamente ca si fotoliile.Mesele plasate in mijlocul incaperii sunt fastuos sculptate si au placa de marmura sau mozaic din pietre dure. Apar si mese ce se fixeaza langa un zid . Ele sunt de dimensiuni mici , au patru sau , spre sfarsitul stilului, doua picioare.

Birourile sunt, la inceputul domeniului lui Ludovic al XIV – lea , placate cu agata sau marchetarie , au apt picioarele din bronz sau cositor aurit. Doua corpuri cu sertare sunt plasate pe cate patru picioare reunite in stinghii,mijlocul piesei are un sertar lung ,iar in jos un panou ,care face legatura intre cele doua corpuri. Pana a se ajunge la stabilirea precisa a functiei,deasupra lor , pe un perete , se fixeaza o oglinda . Spre sfarsitul perioadei , piesa are numai patru picioare, cateva sertare aliniate sub placa si poarta numele de masa de scris .

Comoda , care ia locul cufarului , are 2,3 sau 4 sertare , placa de marmura ,marchetarie cu desen de arabescuri sau ornamente vegetale .Dulapurile erau din lemn masiv sau marchetat. Lemnul panourilor neacoperite cu ornamente poarta sculptura in punct de diamant ,iar cateodata are mici motive de bronz aplicate pe usile laterale .

Azi , in muzeul de la Versailles si Trianon se pot vedea si mobile provenind din China ,obiecte de fildes si vase de portelan ,stofe aduse din India care altadata decorau incaperile regale.

Este stilul baroc ce domina asupra tuturor celorlalte stiluri, raspandinsu-se din Franta in toata Europa. Cu exceptia Spaniei, unde barocul italian isi continua suprematia.

Se dezvolta in Franta in a doua jumatate a secolului al XVII-lea. Epoca ramane in istoria artelor sub denumirea de „clasica”, atribuita datorita structurii sale echilibrate si a compozitiilor de mare amploare.

Stilul „clasic” si-a ales sursa principala de inspiratie antichitatea. Palatele epocii se caracterizeaza prin simetria incaperilor spatioase, deosebit de bogat decorate. Plafoanele sunt pictate si inconjurate de stucaturi aurite. Pardoselile sunt realizate din parchet, cu jocuri de esente, forme si culori, in timp ce peretii sunt tapetati cu stofe, placati cu marmura si acoperiti cu oglinzi cu rame aurite.

Lemnul este incrustat cu aur, argint si pietre pretioase, montate si in obiecte pretioase ce impodobesc consolele aurite. Se folosesc mult marchetariile din bronz, tapiseriile si matasurile grele.

Cel mai celebru creator de mobila al timpului, André Charles Boulle, schimba tehnica marchetariei, introducand motive ornamentale de mare pret, utilizand bronzul aurit. Mobilele Boulle mizeaza pe elemente de decor cum ar fi scoica, frunza de acant, ramuri de fructe

incolacite, aplice de bronz, monogramele regale (doua litere L inlantuite) si emblema ramasa celebra a regelui: un soare, cu un cap de femeie in centru, motiv ce apare adesea pe usile dulapurilor Boulle.

Se folosesc ornamentatii de origine greco-romana, platose, sabii, trofee, casti coroane, tridente, pr

ecum si draperii, panglici, delfini, cai de mare, labe de leu. etc.

Scaunele, executate din lemn de nuc sau stejar sculpat si adesea aurit, sunt mai mult pretioase decat comode. Sunt capitonate, cu spatarul dreptunghiular, inalt si usor inclinat spre inapoi, si cu picioarele (de caprioara) ornate cu motivul scoicii.

Fotoliile au bratele arcuite, terminate cu voluta. Sunt tapisate cu catifea rosie sau verde, cu brocart sau satin cu franjuri. Apare fotoliul denumit „confesional”, a carui spatar este prevazut cu doua aripi pentru sprijinul comod al capului.

Masa Ludovic al XIV-lea se evidentiaza prin incarcatura de decoratii bogate si pretioase.

Blaturile sunt incrustate cu pietre colorate, cu baga si cupru, iar contururile si picioarele sunt imbogatite cu bronz aurit. Mesele din sufragerii se disting si prin fatul ca sunt acoperite cu covoare.

Consolele sunt sprijinite de cariatide sau busturi de femeie, fiind bogat ornamentate cu ghirlande unduioase. Comodele realizate de Boulle iau locul cuferelor. Sunt prevazute cu doua sau patru sertare, sunt scunde, avand deasupra o placa de marmura frumos marchetata si sculptata.

Dulapurile sunt drepte, executate din lemn masiv, cu panoruile decorate de cele mai multe ori cu emblema distinctiva a Regelui Soare. Sunt prevazute cu aplice de bronz, terminate sus cu o cornisa, in timp ce picioarele au forma de sfera saui laba de leu. Paturile sunt prevazute cu un important baldachin, suspendat sau sprijinit pe coloane.

De aceasta data vom face o incursiune in Franta lui Ludovic al XIV-lea, cel care a lasat numele sau unui stil, unui secol.Dar sa aruncam intii o privire asupra inaltei societati franceze si a habitatului ei in perioada cind Ludovic al XIV-lea a luat in propriile sale miini destinele tronului Frantei, in 1661, la moartea Cardinalului Mazarin.Nevoia de fast si ostentatie, alaturata unei dorinte de ordine si stabilitate, grabeste sfirsitul epocii nomadismului. Voiajurile si deplasarile de la un castel la altul ramin mai ales apanajul regelui si al suitei sale, astfel incit principalele resedinte aristocratice incep sa fie mobilate intr-o maniera permanenta, confortabila si cu exigente de lux.

Si, ca si pina acum, dupa o cutuma de mult stabilita, ochii acestei nobilimi, dar si cei ai marii burghezii, ce-si dorea un statut aristocratic, sint indreptati spre Curtea Frantei, spre Versailles si „Regele Soare“, care patroneaza cu autoritate arta Marelui Secol.Pastrarea traditiilor face parte din calitatile regale si nu e de mirare ca ele sint cu respect conservate, tinind seama de ascendenta sa spaniola (mama sa era Ana de Austria) si de influenta italianului Mazarin. Asa incit admiratia fata de arta Italiei si deci a Antichitatii se regaseste in nobletea si maiestuozitatea cu care este impregnat stilul Ludovic al XIV-lea.De asemenea, barocul, in pofida originilor sale italiene, isi va cunoaste epoca de glorie si in Franta, sub domnia Regelui Soare. Francezii insa il vor interpreta intr-o maniera proprie, declinindu-l ca o varianta somptuoasa si sofisticata a clasicismului. Spiritul critic cu care sint preluate aceste influente aduce tot mai des in vocabularul artistic cuvintul „modern“, pentru a circumscrie de fapt „un stil frantuzesc“. Nu este uitata nici mostenirea baroca a lui Ludovic al XIII-lea, cu aerul sau lejer si usor capricios, la care fac apel atelierele regale de la Gobelins si Luvru.

Chiar daca, in noua conceptie asupra amenajarii interioare a marilor castele si resedinte de la sfirsitul secolului al XVII-lea, vor aparea apartamentele private, cu un mobilier mai lejer, „de loisir“, eliberat de rigorile unui mobilier preexistent, apartamentele de aparat vor face in continuare apel la piese adosate, maiestuoase, care sa impuna si sa fascineze. Sub Ludovic al XIV-lea, mobilierul este un spectacol in sine. Fantezie si originalitate in conceptie, rigoare in aplicare, bogatie in detalii, toate concura la crearea unor efecte de un fast echilibrat.

Cabinetul ramine o mobila de prim-plan, cu atit mai mult cu cit Ludovic al XIV-lea era un mare iubitor al acestei piese de mobilier. Una dintre ele, atribuita lui Boulle, a fost daruita de rege nepotului sau, Filip al V-lea, al carui portret decoreaza panoul central.

Un alt splendid exemplar este un cabinet numit „toilette de Mme de Maintenon“, cu intarsie de „pietre dure“ pe toate partile componente si cu suporturi figurative din lemn aurit, reprezentind cele patru anotimpuri.Comodele, care vor face de acum o adevarata moda in Franta, dar in egala masura vor fi adoptate de toate tarile europene, apar intr-o linie mai lejera, cu sertare largi si picioare centrate.Birourile „Mazarin“, cu vid central si sertare laterale, sustinute de opt picioare in balustrii „à la Bérain“, unite cite patru prin antretoaze in X, cu liniile ondulate (fig. 1), vor deveni piese foarte agreate in interioarele epocii.Dulapurile, piese masive dar nu lipsite de gratie si, in tot cazul, cu fast decorate, se regasesc in anticamere, ca si la inceputul secolului.Isi face insa aparitia un grupaj nou, care curind va deveni aproape obligatoriu: o masa sau o consola bogat decorata, gardata de doua gheridoane asortate si surmontata de o oglinda, destinata a reflecta lumina sfesnicelor asezate pe gheridoane (fig. 2).

Marchetaria (sau tehnica intarsiilor) este o tehnica antica si consta in alaturarea lemnului, de diferite culori si esente, cu alte materiale, pentru alcatuirea unor motive ornamentale (geometrice, florale, figuri umane) dupa un tipar prestabilit.

Tehnica marchetariei metalice "a la Boulle" consta in suprapunerea mai multor placi, de aceeasi grosime, din material cornos si din metal, care se taie simultan dupa contururile unui anumit desen.

In acest fel, se obtin doua parti identice ca forma: una din metal (arama, alama, bronz), iar alta din os sau materiale organice (palisandru - in prima perioada, urmat ulterior de folosirea carapacei de broasca testoasa, in culori naturale sau vospita in rosu purpuriu). Din combinarea celor doua decupaje rezulta doua tipuri de paneluri decorative: primul, si totodata cel mai apreciat, cu fond de material organic si "desen" metalic (numit "en premiere partie"), al doilea - cu fond metalic si "desen" din material organic (numit "en contrepartie"), considerat mai putin pretios.

Efectul obtinut in urma suprapunerilor confera arabescurilor profunzime spatiala, acestea decupandu-se, cu un deosebit efect optic, de pe fondul de abanos al mobilei.

Motivele ornamentale

Sunt tipice pentru aceasta epoca temele favorite ale clasicismului: mastile (reprezentand chipuri umane sau animale fantastice), ingerasi, figurine inaripate, scoici sau frunze de acant.

De asemenea, sunt extrem de raspandite simbolurile monarhiei absolutiste: "L"-urile dispuse in forma de cruce, ori soarele cu raze, precum si o suita de elemente naturaliste, specifice artei franceze, constand in desene cu ghirlande de flori si fructe. Frecvente in epoca si, totodata, specifice esteticii baroce, in general, sunt arabescurile "a la Berrain", precum si reprezentarile grotesti - decoratiuni de inspiratie romana, dominate de forme vegetale sau fantastice "incrucisate" cu figuri umane, animaliere sau masti.

Nota – mobilierul tip Boulle este caracteristic perioadei tarzii si in plus el a avut fii care au preluat afacerea dupa moartea sa, asa ca stilul pe alocuri va avea influente de Empire si fabrica va produce mobilier si in perioada lui Napoleon, de aici elementele pronuntate de Empire

Decorul, care innobileaza fiecare piesa de mobilier, se adreseaza fie unor ornamente aplicate, fie unei marchetarii din cele mai rafinate si sofisticate.Din prima categorie amintim vulturi, delfini, capete si labe de leu, mascheroni, putti, rozase, ghirlande de laur, cochilii. Nimic nou, s-ar parea, fata de Renastere, fata de decoratia clasica, plina de noblete si demnitate. Ceea ce difera este, insa, interpretarea. Mascheronii sint surizatori, putti sint surprinsi in miscari lejere, celelalte reprezentari figurative, canefore sau telamoni, chiar daca au vestminte clasice, sint insotite de dinamism si expresivitate, care le face mai vivante si degajate. Fantezia este atit de cautata, incit alegoriile razboinice (coifuri, cuirase) sau ale dragostei (torte, tolbe cu sageti) sint circumscrise de cartuse in formele cele mai variate.

Motivele marchetate sint mai cu seama inspirate de arta gradinilor; exista un gust deosebit pentru rensouri, lejere si capricioase ori dense ca niste arabescuri, desene dominate de linii curbe si volute, care dau un aer de prospetime si de noutate.Si toate aceste compozitii decorative sint anturate de ancadramente bine conturate, rectangulare, ovale, circulare sau in forma de cartuse, ca un recurs la vechile „tablouri“ atit de dragi Renasterii franceze. Aceste compozitii, controlate si riguros ordonate, sint insa departe de a fi conventionale si reci. Acompaniate de panglici plisate, innodate sau pampoane, ele devin aproape familiare si calde.

Putem concluziona ca cele doua aspecte ale stilului Ludovic al XIV-lea, monumentalitate si clasic, pitoresc si variat se intrepatrund pentru a asigura cea mai reusita dintre armonii.Ceea ce confera un plus de pretiozitate acestor piese de mobilier este dragostea pentru culoare, bogatia cromatica, uneori provocatoare, care insoteste fiecare piesa, fiecare incapere, fiecare apartament.Metalul este in mod special cautat de ebenisti. Aurirea face mari progrese, de la decorarea plafoanelor si a peretilor pina la aceea a sculpturilor din lemn, pentru suporturi de cabinete, mese sau console, gheridoane sau ancadramente de oglinzi. Se foloseste atit foita de aur, cit si aurirea cu pulbere de aur, adica cu mercur, dind mobilei de ebenisterie o luminozitate necunoscuta pina atunci, care poate parea usor brutala, dar care va face epoca.

In aceasta atmosfera de emulatie artistica isi desfasoara activitatea, in atelierele de la Luvru, marele Charles André Boulle (1642-1732), ebenistul care a dat stralucire si a innobilat stilul Ludovic al XIV-lea. El a practicat un stil de marcheta vie care-i va purta numele si care s-a bucurat de multa simpatie, fiind preluata si de ebenistii celorlalte tari europene.Boulle foloseste cu suveranitate, pina la satietate, decupaje de arama si cositor pe un fond de carapace de broasca testoasa, in tonuri calde, brune, sau pe un fond de abanos, palisandru sau lemn de violete, intr-un contrast din ce in ce mai agreat.Desi tehnica marchetariei in cositor si baga pe o esenta nobila de lemn isi avea originea in Italia si fusese practicata chiar si in Franta in prima jumatate a secolului al XVIII-lea, ea este acum ridicata de Boulle la un inalt nivel de rafinament si maiestrie artistica. Foile de material, alama, cositor si carapace de broasca testoasa, erau incleiate impreuna, abia apoi decupindu-se modelele foarte elaborate. Modelul de arama si cositor pe fondul de baga este cunoscut sub numele de bula „première-partie“, iar modelul de baga pe fond metalic poarta numele de bula „contre-partie“.

Un efect nu mai putin stralucitor il creeaza si bronzurile aurite, la care face apel Boulle cu multa generozitate; aplicate pe mobile, unele au numai un sens decorativ, altele au si unul practic – de protejare a muchiilor (acanturi in volute), de imbracare a picioarelor (sub forma unor saboti) sau garnituri la usi si sertare.Cele doua imagini alaturate vorbesc de la sine despre ceea ce a insemnat opera acestui remarcabil ebenist, sau macar despre tehnica marchetariei ce-i poarta numele, caci multe dintre piesele aflate in circuitul operelor de arta nu sint lucrari ale sale, ci ale altor ebenisti.In epoca, mobilierul se lucra in ateliere destul de restrinse, dar stampila care furniza numele autorului nu intra in vigoare decit in 1743, deci dupa moartea lui C.A. Boulle. Astfel, creatiile lui ramin niste lucrari anonime, desi in seama lui Boulle, pe drept sau nu, se pun toate piesele de mobilier de o buna factura marchetate cu arama si baga.

Boulle a fost plagiat de fiii sai, care locuiau, ca si el, la Luvru, de ebenistul Le Gaigneur, stabilit la Londra, care ii imita lucrarile chiar din timpul vietii si, ulterior, de altii, despre care nu se stia daca restaurau mobile Boulle sau le copiau integral.De altfel, succesul mobilelor Boulle nu s-a dezmintit decit in zilele noastre. In timpul lui Napoleon I, care le aprecia, ele au fost copiate, uneori foarte bine, alteori grosolan, pentru ca apoi, in timpul lui Ludovic-Filip si Napoleon al III-lea, copiile sa fie lipsite de stralucire, adesea de o maniera paupera.

In general, moblierul Ludovic al XIV-lea s-a pastrat, atit cit s-a pastrat, in apartamentele istorice ale unor castele. Dar este cunoscut faptul ca Ludovic al XV-lea a vindut la licitatie o mare parte din acest mobilier, intre care si multe cabinete, asa incit in secolul al XIX-lea, pentru remobilarea unor castele ca Versailles si Fontainbleau sau pentru teatre, Louis-Philippe a comandat cópii dupa piesele existente. De aici si numeroasele interpretari care fac anevoioasa munca de autentificare a stilului original.

Caracterizat printr-o infatisare pompoasa, luxoasa si impunatoare, mobilierul purtand insemnele acestui stil evolueaza spre o linie mai intima si mai degajata abia spre sfarsitul domniei Regelui Soare.

Sub domnia lui Ludovic al XIV-lea (1662-1715), Franta a cunoscut unul din momentele de maxima glorie si inflorire, fara precedent pana in acea epoca si rareori atinse in istoria ulterioara a acestui stat. Daca in plan politic filosofia sa se rezuma la sintagma "statul sunt eu", in sfera artistica, aspiratia sa spre opulenta si splendoare se traduce intr-un stil personal, autonom, care urma sa primeze in Europa pe tot parcursul secolului al XVIII-lea.

Stilul Regelui Soare devine manifest odata cu infiintarea Manufacturii Regale pentru Mobilele Coroanei, condusa de arhitectul-decorator Charles le Brun, care va da viata adevaratului "stil al coroanei", devenit simbolul universal al monarhiei absolutiste.

Manufactura Regala reuneste cei mai prestigiosi artizani ai Frantei, insarcinati sa produca mobilier si toata gama de accesorii specifice, pentru uzul Curtii Regale franceze, pentru suveranii Europei, ori pentru colectionarii de renume ai epocii. Mesterii artizani sunt grupati in corporatii, carora li se impune respectarea unor reguli extrem de precise, atat in ceea ce priveste executia, cat si materialele, in scopul mentinerii unui nivel calitativ ridicat, demn de exigentele Coroanei.

Cu timpul, insa, fie datorita unor neimpliniri de ordin poitic (precum infrangerea Frantei in razboiul de succesiune la coroana spaniola), fie ca urmare a inaintarii in varsta, Regele Soare simte nevoia sa se inconjoare de un mobilier mai intim, mai putin solemn si fastuos. Acest fapt se traduce intr-un stil mai degajat, ce contine premisele noii mode - "La Rocaille" -

menita sa devina emblematica pentru perioada domniei lui Ludovic al XV-lea, succesorul Regelui Soare la tronul Frantei, cu incepere din 1715.

Artistul care aduce stilul coroanei pe culmile excelentei si ale perfectiunii este Charles-Andre Boulle, maestru in ebenisterie si in realizarea unor structuri si decoratiuni caracteristice stilului. O contributie demna de mentionat a avut-o, in acest sens, si Jean Berrain, gravor, specialist in ornamentatie, creator de costume si scenograf. Meritul sau consta in perfectionarea tehnicii de realizare a arabescurilor (care, ca urmare, ii poarta numele - "alla Berain") si in dezvoltarea interesului pentru arta Extremului Orient, ale carei motive si variatiuni confera specificul artei franceze a epocii.

Caracteristicile stilului

Din punct de vedere structural, stilul Ludovic al XIV-lea reprezinta o mixtura, destul de instabila procentual, intre monumentalitatea geometriei rectilinii a Renasterii si elementele inovative ale Barocului. Acestea din urma sunt vizibile nu atat in folosirea abundenta a liniilor

curbe pntru realizarea mobilierului, cat in pretiozitatea materialelor si in opulenta ornamentelor.

Maniera decorativa a stilului Ludovic al XIV-lea este impregnata de preocuparea pentru rigoare si simetrie, parametri in cadrul carora sunt incluse chiar si cele mai fanteziste arabescuri. Cu toate ca simetria este o trasatura inerenta esteticii baroce, artizanii francezi o interpreteaza ca simbol al rigorii, prin intermediul careia Regele Soare incearca sa impuna monarhia absoluta.

O alta trasatura distinctiva a mobilierului stil Ludovic al XIV-lea este policromia. Ca urmare a importurilor masive de materiale din coloniile de peste ocean, ebenistii au acum la dispozitie o gama extrem de variata de esente lemnoase - palisandru, sicomor sau mahon - utilizate in compozitiile de marchetarie, realizate pe fundalul, cel mai adesea de abanos, al mobilierului. Pe langa acestea, mai sunt folosite nuante de rosu si verde, precum si ornamentatii argintate sau aurite. Blatul meselor, consolelor sau comodelor este adesea confectionat din marmura colorata sau incrustata cu pietre pretioase sau semipretioase.

Cele mai spectaculoase motive ornamentale, specifice acestei perioade, sunt garniturile din bronz aurit, care se regasesc pe marginile exterioare ale diferitelor piese de mobilier, pe bratele si picioarele scaunelor si fotoliilor, pe chenarele sertarelor precum si pe toartele sau manerele acestora. Spre deosebire de epocile trecute, in alcatuirea pieselor de mobilier este introdus uzul exclusiv al lemnului sculptat sau gravat. Tehnica cea mai reprezentativa a epocii este cea pusa la punct de Charles-Andre Boullet, care, intr-un pretios joc de intarsii, antreneaza materiale organice pretioase, cu placi de bronz, arama sau argint, conferind mobilelor un aspect dinamic si somptuos. 

Mobilierul

Cele mai reprezentative piese de mobilier pentru stilul Regelui Soare sunt scaunele cu brate, consola, comoda si patul cu baldachin.

Scaunele cu brate sunt in epoca cele mai raspandite mobile cu aceasta destinatie. Se disting prin statura impunatoare, taburetul amplu si speteaza inalta, curbata, cu o usoara inclinatie spre spate, si cel mai adesea separata de taburet. Caracteristica cea mai importanta a scaunelor Ludovic al XIV-lea este data de curbarea tuturor liniilor orizontale si verticale. Suporturile pentru brate, intotdeauna pe aceeasi axa cu picioarele scaunului, sunt adancite in partea mediana, iar la capete se infasoara in forma de spirala. Picioarele dobandesc curburi similare, dispare traversa superioara, iar cea inferioara se mentine in forma de H, cu toate segmentele ondulate. Cu timpul, aceasta va da nastere unor noi modele, in forma de X sau de "dublu-cleste". Captele terminale ale picioarelor pot fi de trei tipuri structural-ornamentale: "corn de berbec", "balustru" sau "spirala". Materialul predilect pentru realizarea scaunelor este lemnul de nuc, sculptat sau gravat, aurit sau vopsit in culori asortate cu tapiteria, confectionata din stofe scumpe, cu diferite modele viu colorate.

Consola reprezinta o masa de perete, cu functie ornamentala, special conceputa pentru a mobila vastele coridoare ale resedintei regale de la Versailles. Blatul consolei Ludovic al XIV-lea este confectionat din marmura colorata, iar structura inferioara de sustinere este simetrica, alcatuita din elemente aurite, sculptate cu mare finete. Ca si in cazul scaunelor, picioarele sunt unite prin traverse cu mai multe articulatii, avand dispus in centru un element decorativ verical. O alta varietate de consola este cea prevazuta cu oglinda, inconjurata, de obicei, de un ancadrament de arabescuri, care confera ansamblului fast si opulenta.

Comoda, creatie a stilului Ludovic al XIV-lea, a fost conceputa de catre ebenistul francez Charles Andre-Boulle spre sfarsitul secolului al XVIII-lea. Comoda este o piesa de mobilier joasa, cu trei sau patru sertare care "coboara" pana la podea, prezentand o particularitate ornamentala, datorata, de asemenea, acestei epoci: asa-numitul element decorativ "retombe" sau "campane". Acesta reprezinta portiunea descendenta curba a unei mobile, cu diferite motive ornamentale, care, in cazul comodei, este situata in partea inferioara, aproape atingand podeaua, iar in cazul meselor, decoreaza partea frontala a blatului. Comoda va cunoaste o larga raspandire mai ales in epocile ulterioare, conservandu-si aproape intacta tipologia originara.

Patul, ca piesa decorativa de mobilier, dobandeste importanta sub domnia lui Ludovic al XIV-lea. Structura de lemn, sculptata si aurita, reuseste sa iasa in evidenta, in ciuda draperiilor si baldachinelor extrem de incarcate. Cele mai raspandite tipuri de paturi in aceasta epoca sunt cele numite "a la duchesse" ("Ducesa"), cu baldachin rectangular, care coboara din tavan pana la podea, si cu decoratiuni bogate in cele patru colturi, si "a l'ange" ("Ingerul"), cu baldachin scurt, care se opreste deasupra patului, confectionat din dantele bogate si franjuri de matase, viu colorati.