TLCUIREA SLUJBEI SFINTEI CUNUNII

Enunarea mai explicita a tuturor scopurilor cstoriei cretine, nalata prin har, se face n nsi rnduiala Tainei prin care harul dumnezeiesc se mprteste celor ce se cstoresc, n vederea realizarii lor. Savarsitorul Tainei este n Biserica ortodox preotul, pentru c prin el vine n faa celor ce se cstoresc i n mijlocul lor n mod invizibil nsusi Hristos, Care pecetluiete legtura natural pe care ei o realizeaza prin consimtirea ntre ei si care i mentine pe acetia unii n El; si pentru ca prin preot cstoria celor doi se insereaz ca celul vie a Bisericii, umpluta de harul lui Hristos din ea. A considera cstoria incheiata numai prin consimtirea sotilor, ca n catolicism, unde preotul e numai martor, nseamna a o vedea numai la nivelul ei de legtura natural. nc Sfntul Ignatie Teoforul, n Epistola ctre Policarp (nceputul sec. 11), a spus: "Cei ce se cstoresc s nu efectueze legatura lor dect cu aprobarea episcopului". Binecuvantarea cstoriei prin preot e atestata de canonul 7 de la Neocezareea.

Primitorii sunt doi credincioi ai Bisericii, de sex diferit, necstorii, din care nici unul nu a fost cstorit bisericete mai mult de trei ori i care nu au ntre ei o rudenie mai apropiata de gradul cinci. Cstoriile mixte ntre ortodocsi i eterodoci sunt permise cu condiia ca pruncii s fie crescui n credina ortodox, iar Taina s se svreasc ortodox. Cstoria nu e admis dupa hirotonie diaconilor i preotilor, iar la treapta arhieriei nu e admis cel ce a fost cstorit vreodata, afr de cazul cnd soia a murit, sau s-a retras n monahism.

n ce priveste rnduiala svrsirii Tainei, ea are o introducere n logodna, adic n fgaduina ce i-o dau viitorii soi de a se uni n cstorie, fgduina binecuvantat i ea de preot. Ea se producea i se mai produce i azi uneori cu oarecare timp nainte de cununie, ca cei doi tineri s se pregteasca pentru ea, dar si pentru a se angaja reciproc nainte de a fi gata pentru cununie. Dar ntrucat Biserica consider pe cei logoditi ca fiind obligai unul fa de altul ca i prin cstorie, astzi de cele mai multe ori logodna se svreste imediat nainte de cununie.

Logodna se svreste prin schimbarea inelelor ntre viitorii soi, dupa ce preotul i-a nsemnat cu ele n semnul crucii, spunnd la barbat cuvintele: "Logodete-se robul lui Dumnezeu (N), cu roaba lui Dumnezeu (N), n numele Tatlui i al Fiului i al Sfntului Duh". Acelasi lucru il face si la femeie, indicand-o si pe ea pe nume, ca sa se arate egalitatea personala a lor si libertatea fiecaruia n svarirea acestui act. Dar la fiecare se amintete si numele celuilalt si cu fiecare inel e insemnat la frunte fiecare din ei, ca sa se arate ca prin inele ei sunt legati unul de altul pe toata viata n numele Sfintei Treimi, inandu-se seama si de semnificatia puterii spirituale a crucii pentru ntarirea unitatii lor.

nc de la nceputul rnduielii logodnei, brbatul i femeia, sau nunii n numele lor, in cte o lumanare aprinsa, aratand ca vor umbla n lumina lui Hristos i a voii Lui, facnd prin aceasta din cstoria lor o cstorie plina de un sens superior.

Daca logodna a nceput-o preotul cu "Binecuvantat este Dumnezeul nostru..", ca pe o ierurgie, cununia o ncepe cu "Binecuvantata este mparatia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh", ca la orice Taina, prin care se da harul, caci de abia acum ncep obligatiile convieuirii, care au nevoie de ajutorul harului. Si de abia acum cei doi se ncadreaza ca o unitate a iubirii si roditoare de prunci in mparatia lui Dumnezeu, sau n Biserica, menita s creasc. n prima rugciune preotul cere lui Hristos ca El nsusi s vie de fa ca la nunta de la Cana si sa dea celor ce se cununa "viaa pasnic, lungime de zile, minte ntreaga, dragostea unuia fata de altul, s-i menina n lungime de zile, dar de prunci, cununa cea nevestejita a slavei..., s pzeasc patul lor neispitit", belsug din roadele pmntului, "ca sa dea si celor lipsiti". Deci toate lucrurile pozitive de care are nevoie iubirea celor doi, dar mai presus de toate dragostea ntre ei si ferirea de ispita infidelitii, al crui gnd se poate furia n unul sau altul. Dar nu se uita nici de obligatia darniciei fata de cei lipsiti. Casatoria nu e o monada preocupata cu zgarcenie numai de ea insasi.

n a doua rugaciune, dup ce se amintete c Dumnezeu a creat pe om ca "mparat al zidirii" si, socotind c nu este bine s fie singur, i-a dat femeia ca s fie un trup nedesparit cu ea, preotul cere lui Dumnezeu mai mult pzirea de tot felul de primejdii a celor ce se cununa. n legatura cu aceasta, cere lui Dumnezeu s le dea bucuria pe care a avut-o Imparateasa Elena cand a aflat crucea i s-si aduca aminte de cei doi, precum si-a adus aminte de cei 40 de mucenici, trimindu-le cununi din cer. Se face deci aluzie la greutatile care pot surveni in familie si la crucea pe care ele o reprezinta si pe care ei trebuie s o poarte cu rbdare, ca s ia cununa din cer. Se arata prin aceasta si acest inteles al cununilor cu care vor fi incununati cei doi, care reprezinta si necesitatea unui efort plin de fermitate n viata de familie. Si iarasi preotul cere de la Dumnezeu pentru ei "prunci buni", "o intocmire de gand a sufletelor si a trupurilor", sporire spre tot lucrul bun. Cstoria fericita implic armonia sufletelor i a trupurilor, care amndou depind de "unitatea de gand" a celor doi.

n rugaciunea a treia, preotul cere: "Si acum, nsuti Stpne, trimite mana Ta din sfntul Tau loca si uneste pe robul Tau (N), si pe roaba Ta (N), pentru ca de la Tine se uneste brbatul cu femeia. Uneste-i pe dnii ntru unirea gndului (omonoia), ncununeaz intr-un trup, druieste-le lor roada pantecelui, cstigare de prunci buni". Unirea lor trupeasca izvoraste dintr-o unitate de gnd, dintr-un acord al inimilor, care concur spre aceasta unire. Ea e "simfonia" de care vorbea mai inainte P. Florensky. Fiecare din cei doi se pstreaza ca persoan, cci fiecare gndeste i voiete i simte, dar gndeste, voieste si simte n acord cu celalalt, pentru acela, n convergen cu acela. Nici un gnd contrar celuilalt nu-i face loc n legatura lor. Prin aceasta, unirea lor e ca o cununa de marire si de cinste. Dar numai pentru ca accepta eventualitatea zamislirii pruncilor, spiritualizandu-se si prin aceasta asumare de responsabilitate comuna.

n felul acesta unirea trupeasca dintre barbat si femeie devine, dintr-un act de concupiscen pctoas, cum e n afara de cstorie, un act voit de Dumnezeu i binecuvantat de El.

Dupa a treia rugaciune, preotul asaza cununa pe capul barbatului, dupa ce a atins cu ea fruntea fiecaruia si a facut semnul crucii pe fata barbatului, rostind cuvintele: "Cununa-se robul lui Dumnezeu (N), cu roaba lui Dumnezeu (N), n numele Tatlui i al Fiului i al Sfantului Duh. Amin". Apoi asaza n acelasi fel cununa pe capul miresei. Acesta e actul central al Tainei, act prin care ea se realizeaza de fapt.

Atingnd cu fiecare cunun fruntea fiecruia din cei doi i amintind pe amndoi la aezarea cununii fiecruia, arat c cununa fiecruia este ntr-un fel si a celuilalt; fiecare si poart cununa sa ntrucat e unit cu celalalt, ntrucat ea e unit cu a celuilalt. n iubirea ntre ei st cununa i mrirea fiecruia.

Cununa e semnul mririi i al cinstei, o spune preotul ndat dupa ncununare. "Doamne, Dumnezeul nostru, cu mrire si cu cinste ncununeaza-i pe dnii". Marirea e legata de cinste si invers. Marirea si cinstea lor e vazuta de Dumnezeu si de oameni. Ea consta in fidelitatea si in iubirea dintre cei doi, in jertfelnicia unuia pentru altul, in exercitiul raspunderii unuia fata de altul, in asumarea straduintelor necesare vietii de familie. In implinirea tuturor acestora consta realizarea unei perechi fericite, atata cat e cu putinta pe pamant. Creaia ntreag cstig de la armonia acestei perechi pe drumul ei spre armonizarea voita de Dumnezeu.

Cununa este n acelasi timp o coroana, semn al cinstei si al demnitatii. Coroana o poarta mparatul; mparat este si Hristos si arhiereul. Ea e semnul unei seriozitati, al unei maturitti si al unei rspunderi ce se ncredinteaz cuiva pentru aprarea, ocrotirea si clauzirea celorlalti. Prin ncoronare se arat c cei doi au ieit de sub grija prinilor, au primit rspunderea pentru propria lor via, rspunderea unuia pentru altul, rspunderea comun pentru familia lor i pentru copiii lor viitori, ca cetate a lor. Omul nu e ntreg pna ce nu a ajuns apt s primeasc aceasta rspundere pentru sine i pentru alii. Dac omul a fost adus la existenta de Dumnezeu ca "mparat al creaiei", el si realizeaz aceasta demnitate, care-i o demnitate de rspundere, n

mod special si concret prin asumarea responsabilitatilor legate de viata de familie, n care sunt implicate si responsabilitati pentru viaa social si pentru viata lumii n general. "Sfantul Ioan Gura de Aur vede n cununa simbolul ascezei conjugale, pentru a atinge castitatea, integritatea fiinei". Cununile se dau de fapt mucenicilor pentru rbdarea lor n credinta. Soii au de rbdat i ei asaltul multor ispite n viata conjugala; trebuie sa rabde multe greutti, ca s ia cununa iubirii depline. Mrirea ce o da cununa este mpreunat si cu suportarea unei asceze, a unei nfranari si rbdari i cu implinirea plin de eforturi a unor responsabiliti. De aceea se face cu cununa semnul crucii pe faa celor pe al cror cap e aezat.

Dupa citirea Apostolului si a Evangheliei, preotul cere ntr-o rugaciune iarsi "pazirea cinstita a nuntii lor" si "pazirea nespurcata a patului", desigur de o libidinozitate oarba si iresponsabila si de un gand de infidelitate, care amandoua i coboara pe amandoi de la respectul reciproc ca persoane si de la comuniunea ca persoane. Cu cat e dragostea mai deplina, mai adanc, cu atat e mai cast. De aceea preotul cere n continuare lui Dumnezeu ajutor ca "s fie legtura lor fr de pacat". Numai asa iubirea lor este deplin. Patul nespurcat, ca legatur neprihanita sau casta, consta n spiritualizarea celor cstoriti, n spiritualizarea legaturii lor trupeti prin toata iubirea, respectul si rspunderea de a se rabda si ajuta reciproc si de a progresa n ele, cstignd prin aceasta si respectul celorlalti oameni si al mririi de la Dumnezeu.

Li se da. apoi sa bea dintr-un pahar comun, aratandu-se ca se vor ndulci din dulceaa comuna a dragostei si a bucuriei.

Preotul i conduce apoi legati de mna n jurul tetrapodului de trei ori, ceea ce inseamna neintreruperea legaturii si iubirii lor. "Drumul vietii conjugale nu mai e un simplu itinerariu; el este plasat pe axa etemitatii; de acum mersul lor comun este asemenea axei nemiscate a unei roti care se nvarteste", a miscrii stabile a sufletelor n Dumnezeu. Nimic nu va ntrerupe iubirea si fidelitatea lor, nimic nu se va intercala n ea, nimic nu o va scoate din statornicia ei.

In timpul acestui drum, se canta imnul de bucurie al lui Isaia pentru zamislirea Fiului lui Dumnezeu n pantecele Fecioarei. Acum s-a pus temeiul unor noi oameni, chipuri ale lui Hristos cel intrupat. Cei ce se vor naste din aceasta casatorie vor fi si ei membri ai Imparatiei eteme a lui Dumnezeu. Cerul nsusi se bucura pentru aceasta sporire a mparatiei lui Dumnezeu. n timpul nconjurrii se mai cere sfintilor mucenici ca prin rugaciunile lor s se mntuiasca sufletele celor ce se cununa, printr-o rbdare care imita rbdarea lor. Bucuria nasterii de prunci, bucuria iubirii ntre soti nu e lipsita de nfranari, de suportari de dureri si de strdanii. Sunt aceleasi imne care se cnta si la Botez si la Hirotonie pentru aceleasi motive: pentru naterea de noi membri ai Imparatiei lui Dumnezeu, pentru cresterea lor viitoare, care nu e lipsita de eforturile nfranarii, ale rabdrii si ale stradaniilor.

Luand cununile de pe capul celor incununati, preotul vorbeste iarasi de mrirea lor, caci ei vor purta n chip nevazut toata viata cununile lor de vor trai in iubire adevarat, in curaia fidelitii si n rspundere si respect reciproc. Cu aceste cununi ei vor merge chiar n Imparatia cerurilor: "Dumnezeule... primeste cununile lor n mparatia Ta, pazindu-i nespurcati si fr prihana si neispititi".

In otpustul randuielii Nuntii sunt pomeniti mparatii Constantin si Elena si mucenicul Procopie. Cei cununati sunt ridicati la o cinste mparateasca si la conlucrare pentru credinta, asemenea mparatilor Constantin si Elena, si la rbdarea greutatilor asemenea mucenicilor. Bucuria de cele bune, naltarea la dragostea curata i desavarsita e mpreunata cu lupta pentru cele bune, cu greutatile nfranarii si ale rbdarii. Greutatile se amesteca cu dulceata unirii trupesti si sufleteti, avnd un rol n spiritualizarea ei.

Crestinismul este realist. Nu se avanta n promisiuni de fericire neumbrit de greuti, cci viata e mbinat din amndoua laturile. Dar fericirea are totusi cstigul final. Cine ateapt numai fericire de la cstorie, numai plceri, nu o va putea suporta lung timp. Rezumand, se poate spune ca harul dumnezeiesc e cerut pentru cei ce se cstoresc ca sa poata frna tendina spre satisfacerea exclusiv a poftei trupesti, care coboar pe fiecare

din cei doi la starea de obiect al egoismului patima al celuilalt, ca s poata frna orice altfel de egoism si infidetitate a unui so n raporturile cu celalalt; e cerut pentru ntrirea rbdarii fiecruia fa de insuficienele celuilalt si a voinei de ajutorare a lui, ca sa fac adnca iubirea lor n Hristos, care nu e posibil far nfranarea egoismului fiecruia; n sfrsit e cerut pentru naterea de prunci, care echivaleaza si ea cu nfranarea egoismului de toate felurile si cu naintarea spre comuniunea deplin. Toate acestea dau o castitate legaturii casatoriei, o cinste si o noblete fiecaruia din soti, o deschidere reala a unuia spre altul, spre Dumnezeu, spre semeni; prin toate acestea ei isi castiga mntuirea. Toate acestea si le promit si ei unul altuia si pentru toate se roaga si ei si rudeniile lor impreuna cu preotul, in timpul slujbei.

Sau intr-o alta formulare si mai rezumativa: harul acestei Taine se da pentru dragostea totala si deci neprihanita intre cei ce se cstoresc, pentru ajutorul si rabdarea reciproc, pentru suportarea si biruirea cu rabdare a tuturor greutatilor. Viata in doi e complexa, avand parte si de bucurii procurate de dragostea si de druirea reciproc, care are n ea o anumita infinitate, dar i de greutai si de neputine legate paradoxal cu indefinitul tainic al persoanelor umane.

Din Dogmatica vol III Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae