Teatrul RomanticVictor Hugo

Evenimentele de la sfarsitul sec. al XVIII lea si inceputul sec al XIX lea au determinatin arta si literatura o dezbatere a problematicii existentei.In dramaturgie noua formula romantica este pregatita de mai multi factori, cum ar fi:atentia acordata soartei popoarelor subjugate sau maselor oropsite, interesul aratat studiilor istorice, raspandirea romanelor sentimentaliste, succesul extraordinar al melodramei pregateste publicul pentru receptarea dramei romantice.In prim plan apar tiranul nemilos,victima persecutata, individual dominat de fatalitate, brigandul cinstit sau personajul comic. De asemenease folosesc o serie de procedee si de mijloace: decoruri medievale, deghizari, assassinate, usi secrete, trape, masti, sicrie, pumnale, otrava; o recuzita spectaculoasa.In general teatrul romantic promoveaza idealuri superioare, actiuni generoase, noblete sufleteasca. Dramaturgul romantic manifesta interes pentru libertatea nationala a popoarelor,dreptate socilala pentru cei asupriti, sentimental de solidaritate si ajutor pentru cei oropsiti. El urmareste sa realizeze o imagine cat mai complexa si mai completa a realitatii. De obicei drama romantica se identifica cu una istorica, cu subiecte luate chiar din legenda.Actiunea piesei dramatice este condusa de autor in mod arbitrar spre deznodamant e surprinzatoare , de efect patetic, sentimental. Personajele sunt firi pasionale, cu temperamente inflacarate, vulcanice, cu reactii neaspteptate, capabili de un eroism sublim (sau altii deopotriva,de fapte oribile). Totodata, in scopul de a obtine un efect teatral, autorul le grupeaza antitetic, in doua tabere distincte, prezentand doua porniri sau stari sufletesti opuse.Teatrul romantic prefera monoloagele ample si tiradele eroice sau sentimentale de efect.Stilul este incarcat cu simboluri, metafore, comparatii, antiteze, personificari ,repetitii -stil predominant liric .George Calinescu afirma: "Clasicism - Romantism sunt doua tipuri ideale, inexistente practic in stare genuina, reperabile numai la analiza in retorta", demonstrand astfel apartenenta marilor creatori la mai multe viziuni estetice deopotriva.
Receptat sub raport teoretic, romantismul se defineste ca o miscare europeana de anvergura, manifestata in prima jumatate a secolului al XlX-lea, dar care cunoaste in evolutia sa mai multe etape, specifice concretizarilor sale in toate spatiile europene. In primele decenii ale secolului al XlX-lea, principala preocupare a romantismului va fi sa isi configureze doctrina, in opozitie cu principiile clasicismului. Astfel, in vreme ce clasicismul dezvaluie o lume ideala, statica, obiectiva, structurata in categorii ideale si tipuri eterne, in care fiinteaza un personaj abstract, echilibrat si dominat de morala, romantismul propune, in replica, un univers determinat de miscarile istoriei, fantastic, subiectiv, cu o natura care il copleseste pe individ, in care se profileaza un erou dinamic, sentimental, angajat intr-o continua cautare a absolutului. Spre deosebire de clasici, romanticii nu se angajeaza intr-o simpla observatie a naturii, ci intr-o reinterpretare a ei, prin prisma propriei lor subiectivitati.Ratiunea propovaduita de clasici este inlocuita de sentimente si pasiuni, iar noul mijloc de a sonda orizonturile cunoasterii este imaginatia. De aceea, romanticii sunt spirite indraznete, dornice de aventura pe care o presupun evaziunea in pitoresc, exotic, fantastic, retragerea in spatiul oniric sau refugiul in trecut. Eroii romantici au sentimentul istoriei, pe care o percep in evolutie, in devenire, definindu-si fata de sensurile deprinse din intelegerea ei adanca o atitudine activa si constructiva sau, dimpotriva, una pesimista, determinata de sentimentul neputintei.Personajul romantic se defineste in imprejurari exceptionale, este framantat, nemultumit, intr-o continua lupta cu sine si cu limitele. Nu intamplator, romantismul promoveaza constructiile antitetice, contrastele, extremele, evidentiind valori artistice si in zonele mai putin estetice ale realitatii si anticipand astfel simbolismul, care va fundamenta o adevarata estetica a uratului; romanticul descopera natura abisala, fascinantele spatii infinite, marele cosmos, pe care il concretizeaza in detalii sugestive, devenite simboluri - cerul, stelele, oceanul, marea, lacul, izvorul, codrul, variatele forme ale vegetalului , dar este preocupat si de abisurile sufletesti, caci omul insusi este un microunivers care fiinteaza in comuniune deplina cu marea natura.Printre alte merite ale romantismului, e necesar sa se evidentieze si redescoperirea creatiei folclorice, care poate sa ofere modelul viu al unor valori capabile sa inlocuiasca estetica de imitare a modelelor antichitatii. Toate aceste atitudini de viata isi gasesc cea mai potrivita forma de manifestare in lirismul abundent, in invectiva incendiara, in ironie si in sarcasm, dar si in strigatul de durere, in cantecul de iubire sau in meditatia adanca.Liberalismul impus in planul viziunii este secondat de o maxima libertate la nivelul formei, scriitorii romantici promovand amestecul de stiluri, de genuri, de moduri de expunere si preferand dintre specii meditatia, elegia, satira, oda, fabula, drama istorica, nuvela romantica, romanul. Categoriile estetice pe care se articuleaza doctrina romantismului sunt si ele diverse: grotescul, fantasticul, macabrul, tragicul, frumosul, uratul sau pateticul. O data cu fixarea si asumarea doctrinei, romantismul intra intr-o alta etapa de evolutie, determinata si de miscarile revolutionare din preajma anului 1848. Marii romantici ai jumatatii secolului al XlX-lea sunt individualizati si prin trasaturile nationale, variabile de la un spatiu european la altul.Considerat de Baudelaire geniu fara frontiere, Hugo a traversat, practic,intreg secolul al XIX-lea. Secolul avea doi ani, binecunoscutul vers hugolian, nu are simpla valoare biografica. Prin el, Victor Hugo, nascut in 26 februarie 1802, la Besancon, sugera, cu sau fara intentie, ca destinul sau literar il marturisete pe cel al veacului. Si tot intr-o zi de februarie, 25, a anului 1830, avea loc la Comedia Franceza, premiera dramei Hernani Hugo parasea aceasta lume la 83 de ani, n 22 mai 1885. In ziua de 1 iunie 1885, spectacolul funeraliilor nationale a reunit la Paris doua milioane de oameni veniti sa se reculeaga in fata Arcului de Triumf, omagiind artistul tentat de himera totalitatii, cel care avertizase ca experienta personala este de fapt experienta intregii omeniri:Luati deci aceasta oglinda si priviti-va in ea []. Vai! Cand va vorbesc de mine, va vorbesc de voi. Cum oare nu simtiti aceasta? Ah! Necugetatule, care crezi ca eu nu sunt tu!Opera sa, ilustrand universalitatea miscarii romantice, este de o inventivitate prodigioasa i reprezinta, totodata, o sinteza. Statura ei uriasa intinde aripi nebanuite. Daca ar fi sa ne oprim doar la poezie, Victor Hugo, cel care, conform opiniei lui Mallarme, a fost versul n persoana, ii contine n parte pe toti poetii francezi de la sfarsitul veacului sau i nceputul secolului al XX-lea. Intrebat care este cel mai mare poet francez, Andre Gide raspundea pe jumatate admirativ, pe jumatate ironic: Victor Hugo, helas!Cat despre teatru, Victor Hugo incheie ferm o epoca, pentru a deschide programatic o alta. In celebra prefata la Cromwell (1827), autorul lui Ruy Blas rastoarna toate prejudecatile clasice, proclamand doctrinar libertatile romantismului. n fata tragediei muribunde, el pune drama. Fara gestul ambitios i radical al lui Victor Hugo, acela care a dus la nu mai putin celebra batalie pentru Hernani, teatrul nu s-ar fi eliberat la acea data de o artificialitate apasatoare. Materia dramei este constituita pentru Victor Hugo din caractere; iar caracter nseamna nuanta, complexitate.Proclama ca "nu exista reguli, nici modele", caci noua doctrina este "liberalismul literaturii". Acest liberalism fusese insa anticipat de manifestari culturale preromantice precum "Sturm und Drang" sau estetica lui Schiller din Asupra poeziei naive si sentimentale, unde se face distinctia clara intre artistul clasic, expresie a naturii insesi, si cel romantic, ce aspira spre natura pierduta, dar traieste in dezacord cu sine si cu umanitatea in genere.
Ulterior, fratii August Wilhelm si Friedrich von Schlegel impun termenul "romantic" si definesc artistul si spiritul romantic, primul fiind insetat de infinit, cel de-al doilea fiind caracterizat prin melancolie.
n primele decenii ale secolului al XlX-lea, principala preocupare a roman-tismului va fi sa isi configureze doctrina, in opozitie cu principiile clasicismului. Sub semnul romantismului ca o particularitate apare drama romantic. Se afirm c Victor Hugo este teoreticianul ei tumultos. Drama romantic apare n urma unei evoluii lente cu origini n tragedia clasic. Pe parcursul acestei evoluii ntlnim drama burghez, comedia lacrimogena i melodrama. Visul, viziunile, ntmplrile supranaturale, atracia pentru elementul ocult i gsete locul n producia dramatic, sfidnd uneori legile teatrului care pretinde personaje cu existen proprie, antrenate n aciuni obiectiv justificabile. n domeniul dramei romantice se remarc n Germania Zacharias Werner, Heinrich von Kleist, n Frana se remarc V. Hugo care are ca model pe Shakespere.