tehnici sine

7
Un important exerciţiu pentru revelarea Sinelui Divin Nemuritor (ATMAN) Una dintre metodele cele mai eficiente de Revelare a Sinelui Divin Nemuritor (Atman) a fost expusă de marele yoghin şi eliberat Ramana Maharishi. Aceasta este chiar metoda prin intermediul căreia el însuşi a atins starea de Eliberare supremă spirituală. Această metodă este numită Atma Vichara şi ea constă într-o revelare progresivă a Sinelui Suprem prin reiterarea frecventă a întrebării „Cine sunt Eu?". Aceasta este de fapt o metodă de orientare a minţii către ea însăşi pentru a o ajuta să-şi înţeleagă propria natură (Sinele Divin Nemuritor (Atman)), pentru ca astfel mintea raţională să devină apoi ea însăşi propria sa natură (Sinele Divin Nemuritor (Atman)). Din punct de vedere tehnic, această metodă este foarte simplă, dar în realitate ea este totuşi dificil de realizat, căci necesită foarte multă perseverenţă şi aspiraţie de a cunoaşte natura noastră esenţială ultimă. Tehnica de execuţie Ne aşezăm într-o postură confortabilă, cu spatele drept, ne interiorizăm, inducându-ne o stare de calm lăuntric şi detaşare. Realizăm în această stare fiecare dintre etapele tehnicii: 1. Ne punem lăuntric întrebarea: „Cine sunt Eur, apoi pas cu pas, într-o manieră sistematică, ajungem să ne disociem de absolut toate elementele pe care anterior le identificasem, în mod iluzoriu, cu propria noastră fiinţă numindu-le „Eu". 2. Răspundem apoi tot lăuntric: „Eu nu sunt trupul meu", apoi urmărim să trăim efectiv timp de aproximativ 7 minute această experienţă în care noi ne percepem spontan ca fiind separaţi de trupul nostru. Pentru a realiza acest proces de disociere, unii yoghini recomandă ca în această fază să plasăm în mod imaginar această conştiinţă a individualităţii noastre pe care o identificăm cu „Eu", în zona din mijlocul capului, unde în plan subtil se află soma chakra, sau în zona de deasupra capului, unde în plan subtil se află sahasrara şi din acest punct focar să ne privim celelalte părţi ale trupului, cu o mare detaşare, disociindu-ne de ele. in final, conştiinţa eului ascensionează chiar deasupra capului, disociindu-se total chiar şi de zona unde anterior ea se plasase. Astfel, se realizează o detaşare totală de trup. 3. Apoi, continuăm prin a ne spune lăuntric: „Eu nu sunt nici cele cinci organe de acţiune: anusul, organele sexuale, picioarele,

Upload: luc2001

Post on 18-Dec-2015

14 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

Tehnici Sine

TRANSCRIPT

Un important exerciiu pentru revelarea Sinelui Divin Nemuritor (ATMAN)

Una dintre metodele cele mai eficiente de Revelare a Sinelui Divin Nemuritor (Atman) a fost expus de marele yoghin i eliberat Ramana Maharishi. Aceasta este chiar metoda prin intermediul creia el nsui a atins starea de Eliberare suprem spiritual. Aceast metod este numit Atma Vichara i ea const ntr-o revelare progresiv a Sinelui Suprem prin reiterarea frecvent a ntrebrii Cine sunt Eu?". Aceasta este de fapt o metod de orientare a minii ctre ea nsi pentru a o ajuta s-i neleag propria natur (Sinele Divin Nemuritor (Atman)), pentru ca astfel mintea raional s devin apoi ea nsi propria sa natur (Sinele Divin Nemuritor (Atman)). Din punct de vedere tehnic, aceast metod este foarte simpl, dar n realitate ea este totui dificil de realizat, cci necesit foarte mult perseveren i aspiraie de a cunoate natura noastr esenial ultim.

Tehnica de execuie

Ne aezm ntr-o postur confortabil, cu spatele drept, ne interiorizm, inducndu-ne o stare de calm luntric i detaare. Realizm n aceast stare fiecare dintre etapele tehnicii: 1. Ne punem luntric ntrebarea: Cine sunt Eur, apoi pas cu pas, ntr-o manier sistematic, ajungem s ne disociem de absolut toate elementele pe care anterior le identificasem, n mod iluzoriu, cu propria noastr fiin numindu-le Eu".2. Rspundem apoi tot luntric: Eu nu sunt trupul meu", apoi urmrim s trim efectiv timp de aproximativ 7 minute aceast experien n care noi ne percepem spontan ca fiind separai de trupul nostru. Pentru a realiza acest proces de disociere, unii yoghini recomand ca n aceast faz s plasm n mod imaginar aceast contiin a individualitii noastre pe care o identificm cu Eu", n zona din mijlocul capului, unde n plan subtil se afl soma chakra, sau n zona de deasupra capului, unde n plan subtil se afl sahasrara i din acest punct focar s ne privim celelalte pri ale trupului, cu o mare detaare, disociindu-ne de ele. in final, contiina eului ascensioneaz chiar deasupra capului, disociindu-se total chiar i de zona unde anterior ea se plasase. Astfel, se realizeaz o detaare total de trup.3. Apoi, continum prin a ne spune luntric: Eu nu sunt nici cele cinci organe de aciune: anusul, organele sexuale, picioarele, minile, corzile vocale". timp ce rostim luntric rar numele fiecrui organ de aciune, experimentm n mod clar starea de disociere a contiinei noastre existeniale, pe care o definim ca Eu", de respectivele pri ale trupului. Asupra detarii de fiecare organ de aciune meditm aproximativ cte 3 minute. 4. n continuare, vom spune apoi interior: Eu nu sunt nici cele cinci organe ale simurilor: nas, limb, ochi, piele, urechi". i de aceast dat ne vom opri la fiecare dintre acestea timp de 3 minute, efectund acelai clivaj ontologic, cu alte cuvinte, separnd contiina lui Eu" de fiecare dintre organele de sim.5. Apoi, vom afirma luntric: Eu nu sunt nici cele cinci sufluri vitale: prana, apana, samana, udana i vyana". Din nou ne oprim acum asupra fiecrei dintre aceste energii vitale ce susin viaa i activitatea celulelor i organelor noastre, i meditm cte aproximativ 3 minute, vizualiznd chiar felul n care fiecare dintre aceste sufluri i exercit funcia, dup care trim plenar experiena detarii contiinei noastre divine, identificat ca Eu", de toate aceste funcii vitale.6. Dac am urmat aa cum trebuie toate recomandrile date pn aici, reuind de fiecare dat s realizm disocierea contiinei spirituale a lui Eu" de toate aceste aspecte efemere, singurele elemente de care mai rmne acum s ne detam sunt propriile noastre gnduri. Astfel, pasul final este acela n care spunem: Eu nu sunt aceste gnduri". La acest nivel survine o dificultate destul de mare, care provine din faptul c gndul cu privire la Eu", pe care noi 1-am proiectat n faza 2 a acestui exerciiu, de exemplu, n zona din mijlocul capului sau n cretetul capului, era de asemenea n mod specific un gnd, care nici el nu este adevrata Contiin Divin de Sine. Aadar, chiar i gndul de Eu" trebuie n final s se dizolve. Acest proces paradoxal 1-am putea asemna cu gestul de a ne sui pe ultima creang a unui copac pentru ca, mai apoi, fiind aezai chiar pe ea, s o tiem.Ramana Maharishi afirma: Trupul este incapabil s spun el nsui Eu. Pe de alt parte, Contiina Divin Suprem nu ni se reveleaz chiar de la nceput ea nsi sub forma lui Eu". Acesta este cunoscut sub numele de cit-jada granthi (Nodul sau punctul de intersecie sau de inciden dintre contiin i materie). El mai poate fi numit Sufletul nlnuit, corpul subtil, egoul, mintea i aa mai departe". in acest citat, Rarnana Maharishi ne reveleaz faptul c, n funcie de propriul nostru nivel de contiin, noi vom asocia n mod preponderent sentimentul existenial definit ca Eu", cu una dintre structurile sau energiile mai grosiere sau mai rafinate ale fiinei noastre. Acest exerciiu este complet n sine nsui i el constituie o veritabil cale de evoluie spiritual, fiind suficient numai el nsui pentru a atinge Realizarea spiritual ultim sau Trmul Contiinei Divine. Dac vom reui s ne controlm n mod adecvat mentalul, pentru a-1 impulsiona s realizeze acest exerciiu, ducndu-1 astfel la perfeciune, vom atinge fr ndoial starea de Sat-Cit-Ananda (Pura Existen, Pura Contiin, Pura Beatitudine a Realitii Ultime a Sinelui Divin Nemuritor). O metod simpl i eficient de revelare a Sinelui Divin Nemuritor (ATMAN)

Exist dou euri, egoul separator i Atman (Sinele Divin Nemuritor) cel invizibil. Cnd cineva se ridic deasupra lui eu, pe mine i al meu, Atman se reveleaz a fi propriul Sine real." (Upanishade")

Aceast tehnic ofer o perspectiv mult mai clar asupra condiiei existeniale n care ne aflm i ne permite totdeauna s nelegem mai limpede care sunt resorturile interioare pe care le putem folosi n vederea cunoaterii noastre spirituale i a realizrii Sinelui Divin Nemuritor (Atman). Realizat n mod corect i perseverent, ea ne conduce la o stare lucid de contiin-martor ce se menine aproape n permanen, ajutndu-ne s guvernm n mod suveran toate aciunile i gndurile noastre. nainte de a realiza aceast tehnic este necesar s nelegem CINE vrea n mod real s se transforme n noi, care este acel centru de greutate al fiinei noastre. Vom constata poate cu uimire c pn n momentul de fa nu am trezit nc o asemenea contiin-martor care s fie capabil s analizeze mereu i s direcioneze spiritual toate aciunile noastre. Fiecare dintre noi avem o mulime de personaliti mrunte i efemere, adeseori contradictorii cu care, de la caz la caz, tindem s ne identificm. Unele ipostaze ale personalitii noastre, unele aa-zise euri", care sunt nzestrate fiecare cu o fizionomie" proprie, sunt mulumite de soarta noastr, altele nu, unele vor s studiem, altele vor s mergem n vacan, altele sunt entuziaste, altele recalcitrante etc. Aadar, noi nici mcar nu putem vorbi despre o personalitate unic i coerent care s unifice sintetic i permanent toate aceste aspecte, cci noi o asociem constant cu numele nostru i cu ideea de EU. De aceea, noi nu putem spune n mod real, de exemplu: Eu, Ionescu Ana, vreau s m transform". Noi nu ne putem folosi numele ntr-un asemenea angajament, deoarece avem nenumrate euri" aflate ntr-o continu micare, dar nu avem sau cel puin nu am fost contiente pn acum de un EU unic. Eurile" noastre mereu schimbtoare depind de nenumrate legi i influene exterioare; exist euri" mai puternice dect altele care pot da senzaia sau, mai bine spus, iluzia unei personaliti unice. Fiecare dintre eurile" noastre mrunte, atunci cnd ajunge la suprafaa contiinei noastre, n urma unui joc care este de neneles pentru noi - joc de reacii i de relaii mutuale - care sunt de fapt expresii ale determinrilor tattva-ice, i arog dreptul de a-i spune eu", acionnd i vorbind n numele ntregii noastre fiine. Aceasta este tragedia oricrui om pentru care eurile" sale efemere fac ceva anume care apoi se va rsfrnge asupra ntregii sale fiine, genernd astfel n continuare noi condiionri karma-ice, n faa crora eurile" dispersate, conjuncturale, nu vor gsi ntotdeauna o stratagem prin care destinul nostru s fie controlat. Astfel, existena noastr prezent poate fi asemuit cu o jerb de scntei, fiecare scnteie durnd cteva secunde, iar jerba nsi nu mai mult de un minut. Dar, dincolo de toate acestea, Realitatea esenial, Divin nu poate fi momentan., trectoare. Ea este atemporal, dizolvnd tot ceea ce este eterogen. Prin intermediul acestei tehnici de revelare a Sinelui Divin Nemuritor (Atman) vom putea ptrunde n nsi intimitatea" realului, nelegnd direct i nemijlocit c n aceast existen trebuie s facem tot ceea ce trebuie fcut, fr a ne opune niciodat egotic. Echilibrul nostru trebuie s fie dinamic, el fiind intemeiat clip de clip pe aciunea just. Gesturile i atitudinile rigide stereotipe sau intmpltoare" nu ne ajut niciodat s cretem din punct de vedere spiritual. Pstrnd o detaare suveran fa de toate acestea, noi trebuie s ne bazm n ntregime pe claritatea gndirii noastre sintetice, care poate fi o unificare a personalitilor multiple trectoare, pe puritatea motivului i pe integritatea aciunii pe care o realizm. Ca dou psri cu pene de aur aezate pe ramurile aceluiai copac, prieteni intimi, egoul i Sinele slluiesc n acelai trup. Primul mnnc fructele dulci i acre ale Copacului Vieii, n timp ce ultimul privete cu detaare. Att timp ct crezi c eti egoul, eti nc n lumea ataamentelor i a durerii. Dac realizezi c tu eti Sinele, Stpnul vieii, vei fi eliberat de toate acestea. Cnd realizezi c eti Sinele, Sursa Suprem. a Luminii, transcenzi dualitatea vieii i intri n starea unitii." (Upanishade")

Tehnica de execuie

Pentru a realiza aceast tehnic simpl i eficient este necesar s dispunem de un ceas de mn mecanic (nu din cele digitale sau cu afiaj electronic). Pentru a-1 putea privi fr a fi perturbate de ali factori exteriori se recomand, cel puin la nceput, s ne scoatem (atunci cnd exersm) ceasul de la mn i s-1 aezm n faa noastr, la nlimea ochilor. n continuare, ntr-o stare de total destindere, calm i detaare, vom ncepe s privim cu mult atenie i fr niciun fel de ntreruperi, limba ceasului care indic trecerea secundelor, pstrnd totodat, la fel de susinut, atenia ferm focalizat asupra propriei noastre fiine. Procednd astfel vom realiza simultan conjugarea i sinteza a dou atitudini aparent total diferite, expresia a dou tendine opuse ale mentalului nostru obinuit una de exteriorizare 1n care noi privim atent un obiect exterior, ceasul i secundarul acestuia n cazul de fa, i una de interiorizare, n care noi realizm o cufundare din ce n ce mai adnc in profunzimile fiinei noastre.n paralel cu aceast dubl concentrare, tot aici noi vom reflecta simultan asupra ideii: Eu sunt... (vom specifica numele nostru complet) i sunt aici n acest moment. Eu sunt." Vom urmri pe ct posibil s pstrm n minte numai aceast idee for, n timp ce urmrim profund focalizate i cu detaare micrile ritmice ale secundarului ceasului, rmnnd n acelai timp perfect contiente de noi nsene, de numele nostru, de existena noastr i de locul n care ne aflm atunci cnd exersm. in lumina aspectelor care au fost revelate anterior este evident c rostirea luntric a numelui nostru nu trebuie s ne duc n mod automat la o simpl identificare cu eul nostru trector, aa cum ni se nfieaz el n acest moment, ci mai degrab trebuie s ne trezeasc contiina existenei noastre unitare, divine. Pentru o nelegere mai profund i mai clar a acestei tehnici precizm suplimentar c nu este deloc cazul s p.strm permanent, n mod egotic i ncrncenat o idee fix n minte, ci va trebui s simim, s percepem intuitiv, chiar non-verbal am putea spune, aceast idee. Ceea ce se cere n cazul acestui exerciiu inestimabil nu este faptul de a gndi pur i simplu c suntem, ci A TI aceasta ntr-un mod direct, dincolo de gnduri i concepte, avnd sau atingnd treptat, cu privire la aceast misterioas existen pur a noastr o cunoatere direct, profund, nemijlocit, ferm i absolut. La aceast examinare ceva mai atent asupra a ceea ce noi suntem cu adevrat vom constata c aceast revelaie ne este perfect accesibil i c, datorit unei intuiii spirituale pe care o asimilm spontan imediat ce cutarea noastr devine sincer i profund, aceast trire poate s apar n noi aducnd ceva nou, luminos, deosebit de important i de real. Prin intermediul acestei tehnici foarte simple i eficiente de revelare a Sinelui Divin Nemuritor (Atman), descoperim c este perfect posibil s ne trezim spontan i firesc, atingnd adevrata stare de contiin de Sine. in aceast stare nalt, aa cum vom putea intui fulgertor nc de la nceput, realiznd n mod perseverent aceast tehnic spiritual, vom continua totui s avem gnduri; imaginile, sentimentele, senzaiile i aspiraiile interioare vor continua s se deruleze, constituindu-se aparent la fel ca i pn acum n ceea ce noi numim cunoaterea obiectiv, dar SIMULTAN se va menine n noi n permanen o contiin martor ce va fi capabil s trezeasc i s amplifice n propria noastr fiin o for supramental ce este menit s examineze, s modifice sau s stopeze, atunci cnd este cazul, fluxul acestor derulri interioare. Insi aceast for este de natur s catalizeze i mai mult revelarea n fiina noastr Sinelui Divin Nemuritor (Atman). Abia n aceast etap vom putea spune c am obinut o structur existenial stabil, precum un ax al fiinei noastre, care va aduce cu sine o contiin real i perfect obiectiv, o cunoatere absolut att asupra noastr, ct i asupra celorlali, a tuturor aspectelor manifestrii i a lumii ntregi. Astfel, privindu-ne cu detaare i meninnd n permanen starea de contiin-martor, putem spune c ne aflm pe calea cea mai direct de identificare a Sinelui Divin Nemuritor (Atman) i a tot ceea ce este iluzoriu, amgitor i efemer. Este bine mai degrab s iubeti oamenii pentru ceea ce sunt ei n realitate, dect pentru frumuseea, inteligena, puterea, simul umorului sau o alt calitate a lor. Oamenii sunt cu adevrat Atman i nimic mai mult. A-1 iubi pe Atman din noi nine nseamn a-1 iubi pe Atman din fiecare fiin." (Patanjali, Yoga Sutra")