tehnoredactare computerizat prof.scoalaraucesti.ro/wp-content/uploads/2018/02/muguri-de...văzut un...
TRANSCRIPT
Tehnoredactare computerizată
Prof. UNGUREANU RODICA
COORDONATOR AL REVISTEI
PROF. UNGUREANU RODICA
ISSN 2393 – 5928
Lumea de argint a iernii
Tinere talente
Picătura de cultură
Povestioare duhovniceşti
Ştiai că…
Sărbătorile – zile de înduhovnicire pentru creştini
Vin examenele
Pulsul şcolii
Zăpada moale, moale
Se așază pe ogoare.
Fulgii cad încet, încet
Răspândind bucurie
Și țipete de veselie.
Revelionul e în așteptare
Cu bunătăți care mai de care,
Cu sorcova am mers încet
Și am sorcovit,
Aproape un sat întreg.
Cu sania nu prea m-am dat
Nu era timpul încă.
Și cu toți ne-am bucurat
De priveliștea din luncă.
Bradul strălucea în casă
Arătând fastuos
Moșul i-a luat locul.
Și se uită invidios
Spiritul de bucurie
Este peste tot prin sat.
Ca spirite de veselie
Vă dorim an minunat! Iftime Maria/ Clasa a V-a
Dincolo de geamul ferestrei steluțele argintii cad din norii ca de vată și dansează
liniștiți în drumul lor spre pământul înghețat, sclipirea lor fiind amețitoare.
Un peisaj grandios se ivește de sub potopul de fulgi de zăpadă. Pe crengile copacilor stau
grămezi de nea ca niște cojoace reci de argint. În decorul de un alb curat și limpede, doar
coșurile caselor care fumegă sunt semne că există viață în acel loc. Zăpada cernută din
văzduh a împodobit casele cu dantela sa albă, iar drumurile le-a învelit până când acestea
și-au pierdut și ultimul contur. Iarna puternică și nemiloasă a redus la tăcere orice încercare
a naturii de a se împotrivi. Singurul glas ce pătrunde în peisajul înmărmurit este cel al
vântului. Șuiera un cântec trist și cu suflul său înghețat leagănă cu greutate crengile
copacilor îmbrăcați în nea.
Ca într-un basm, luna își arată sclipirea și fața întunecată. Aceasta domolește fulgii albi,
admirând peisajul și trimițând raze posomorâte peste albul interminabil. Anton Mădălina
Clasa a VIII-a
Casa mea e ca o floare,
Pentru că are o culoare.
Este albă, vișinie
Și are o pălărie.
Acoperișul e mare, larg,
Și culoarea lui frumoasă,
Îți dai seama că-i o casă
Mare, albă și faimoasă. Dumitroae Martina
Clasa a V-a
Un fulg
mi-a căzut în mână,
dar a dispărut!
Nu l-ați văzut?
Și au început
să zboare
mii de fluturași.
Un roi întreg!
S-au așezat la noi
și pe case, pe
copaci
și pe câmpuri și pe
pământ.
Peste sat!
A venit
și-un tată al lor,
era rece, un vânt
aprig
și-i purta în tot
văzduhul! Vasiliu Roxana
Clasa a VII-a
Norii cern peste sate mii de fulgișori sclipitori și gingași. Iarna își face simțită
prezența, aducându-l pe prietenul său, crivățul, pentru a împrăștia fulgii peste văi și fiorii
naturii care se îmbracă cu o haină albă și strălucitoare. Țurțurii ca niște cristale stau atârnați
de acoperișurile caselor, copilașii se joacă cu zăpadă aruncând cu bulgări în țurțuri, iar
aceștia cad spărgându-se în bucăți, copiii bucurându-se că i-au nimerit. Unii dintre ei fac
oameni de zăpadă, se dau cu sania pe derdeluș căzând și rostogolindu-se prin zăpada
proaspăt căzută.
Satele sunt decorate pentru Crăciun, zurgălăi, globuri și luminițe se pun în bradul din
centru. Oamenii termină treburile făcând prăjituri și deschizând porțile pentru a veni
colindătorii. Seara aceștia vin cu bucuria în inimă și cu colinde frumoase care încântă pe
toți, primind bani, prăjituri și fructe sau colăcei scoși din cuptor, mergând mai departe și la
ceilalți.
Când se lasă seara, toți copiii îl așteaptă pe Moș Crăciun aducându-le daruri. În această
noapte toți se bucură pentru că Fecioara Maria îl naște pe Iisus în iesle, răspândind magia
Crăciunului! Filip Mihaela
Clasa aVI-a
Într-o pădure aflată la marginea unui oraș, în apropierea unei cascade se aflau mulți brăduți cu o
plapumă de zăpadă acoperiți.
În oraș se făceau deja pregătirile pentru Crăciun, erau mii de instalații atârnate pe toate casele. Toată
lumea începea să intre în spiritul Crăciunului.
Înainte cu câteva zile de Crăciun în case se pregăteau bunătățile de sărbători, în timp ce copiii construiau
oameni de zăpadă sau se plimbau cu sania trasă de cai pe străzile orașului.
Însă în centrul orașului nu apăruse încă bradul care va lumina noaptea de Crăciun. Niște oameni au fost
trimiși să caute un brad perfect pentru această zi. Au plecat spre pădure, au mers la cascadă și acolo au
văzut un brad înalt cu ramuri dese ce nu era afectat de vreme. Ei l-au tăiat ușor să nu cadă pe gheața
subțire a lacului și cu grijă l-au adus în oraș.
Câțiva oameni au decorat bradul cu mii de globulețe și luminițe multicolore, cu ghirlande argintii și în vârf
au așezat o stea mare și strălucitoare. Sub brad au fost așezate mii de cadouri pentru toți copiii din oraș.
În seara de Crăciun toată lumea se adună lângă brad, cântă colinde, încălzindu-se cu un ceai și
primind colăcei recent scoși din cuptor. Toată lumea e fericită deoarece Crăciunul a venit cu multă bucurie
în inimi și în case.
Filip Gabriela
Clasa a VI-a
De câteva săptămâni a început luna decembrie dar zăpada încă nu a apărut. Până într-o
zi când totul era pustiu, copacii plângeau de tristețe pentru că nu mai aveau frunze. Norii
erau tot mai aspri și mai duri, vântul bătea tot mai tare, când deodată a apărut un fulg de
nea care era urmat de alți fulgi duși de vânt în toate direcțiile ca un stol de albine agitate.
Toți sunt bucuroși că a venit iarna.
Ningea din ce în ce mai tare și peste tot în jur vedeai numai alb și pe ici pe colo vezi câte
un om de zăpadă cu nasul portocaliu, cu ochii negri ca noaptea și îmbrăcați bine cu fular și
pălărie. Zăpada a acoperit acoperișurile caselor de unde se mai vedea fumul și o mică
lumină pentru a ne anunța prezența oamenilor.
Dansul fulgilor de nea a atras atenția copiilor. Veselia și încântarea li se citește în ochii
copiilor. Iarna este anotimpul
bucuriei când toată lumea e
încântată de orice fulg de nea,
de forma lui incredibilă
semănând cu o mică steluță! Ignat Ștefana
Clasa a VI-a
Satu-ntreg l-a îmbrăcat
Într-o plapumă pufoasă,
Albă, groasă și frumoasă
Ce nu s-a topit deloc.
Este chiar frumoasă iarna
Cu al ei alb strălucitor,
Bucurie să aducă
Oamenilor ce o vor.
O, iarnă, cât te-am așteptat!
De ce nu vii? m-am întrebat
Ca să-mi dai din tolba ta
Fulgi pufoși de catifea.
Iar copacii toți să poarte
Haine albe aranjate
Și frumos ei să se-aplece
Pe cărare când voi trece.
Căci din nou eu vreau să fie
Totul alb, chiar și sub vie,
Și cât timp am așteptat
Tot după tine am țipat. Nicuță Marian /Clasa a VIII-a
Păsările triste
Cuiburile-și părăsesc.
Și fug de zile rele
Ce nu se mai opresc.
Vântul suflă cu putere
Și crengile s-apleacă ușor.
Frunzele de pe ramuri
Se dezlipesc ușor.
Din pomul verde și frumos
Mai cade-o frunză și încă una...
Și ușor pe jos se așterne
Un covor foșnitor.
Așa e toamna-ntotdeauna!
Monu Mihaela
Clasa a V-a
\
A venit faimoasa iarnă
Și a început din cer să cearnă,
Fulgi mari, steluțe mii,
Hai să ne jucăm copii!
De iarnă ne bucurăm,
Că se aude peste dealuri,
Clinchete de zurgălăi
Și strigăte de flăcăi.
Casele acoperite cu zăpadă
Și cu țurțuri de cristal,
Cu geamuri înflorate
Și cu nasuri înghețate.
Dumitroae Martina
Clasa a V-a
DOMNIȘOARA TOAMNĂ
Toți o consideră o soră mai mică a iernii,
accentuând astfel faptul că este un anotimp al
nostalgiei, al tristeții.
De fapt toamna este o adevărată domnișoară aflându-
se înaintea iernii și ameliorând impactul ce ar exista
dacă aceasta nu ar fi. Toamna anunță cu grație faptul
că nu mai e mult și sora sa va veni. Ba mai mult, pe
lângă faptul că ne anunță acestea, ea ne mai și
pregătește cu cele de trebuință iarna și anume hrana.
Totodată, pe lângă faptul că ne ajută pe noi, ajută și
natura, pregătind-o de iarnă, pas cu pas, eliberarea de
fructe, de frunze, așternerea unui covor protector de
frunze. Scade puțin câte puțin temperatura, anunțând
astfel păsările călătoare că ar fi bine să se îndepărteze
pentru că urmează vremuri grele.
Celus Mihaela
Clasa a VII-a
Este octombrie. Când am plecat de acasă credeam că este călduț ca în ziua de ieri.
Temperaturile simțite nu aveau să fie cele din octombrie.
Pe drum admiram o veveriță ce își obținea micul dejun. Dar în fața mea se înălțau dealuri
imense. La baza acestora urcau treptat pădurile ca o piramidă. Toți copacii aveau o nuanță
proprie. Fiecare avea câte un loc. Cerul albastru-deschis cu trei nourași roz conturau
voinicul deal. Nuanța de un verde spre galben se combina cu petele de culoare. Aceste
elemente se îmbinau perfect formând un peisaj mirific al naturii, de basm. Pe un pâlc se
vedeau două căsuțe aurii ce erau scăldate de lumina și căldura soarelui blând. Rămasă pe
loc admiram peisajul desprins din tărâmurile imaginare. Deodată, parcă cineva îmi trecu
prin spate, un fior rece simțeam în corpul meu. Porni un vânt care luă în plimbare frunzele
uscate și praful. Acestea erau semnele certe ale toamnei, ale venirii ei.
Imaginea peisajului mi-a rămas tipărită în minte. Vasiliu Roxana
Clasa a VII-a
Mă trezesc într-o dimineață și din reflex îmi dau cu privirea pe fereastra de lângă pat
și observ cum soarele arde mai puțin, iar frunzele sunt deja aurii în copacii din livada
bunicului. Observ cum în jurul acestora se întinde un covor de frunze arămii peste iarba
care deja și-a aplecat capul.
Coroanele de foc ale copacilor sunt scuturate ușor de adierea vântului tomnatic. Pe cerul
însorit se pot observa păsările călătoare vâslind spre locuri mai călduroase, privind în urmă
cum și alte viețuitoare se pregătesc pentru anotimpul rece.
Precum păsările și noi, copiii, ne luăm la revedere de la vacanță, prieteni și distracție
deoarece a sosit toamna, anotimpul plin de culoare și de schimbări dar și aducător de
școală.
Obreja Vasilică
Clasa a VII-a
Toamna este deja aici. Deși în timpul verii frunzele copacilor au fost verzi și
sănătoase, odată cu instalarea toamnei acestea încep să-și schimbe culoarea și să piardă din
vigoare!
Vântul rece adie legănând ramurile copacilor. La fiecare adiere de vânt rece mai cad câteva
frunze uscate care țes covorul ruginiu ce acoperă pământul. Atmosfera mohorâtă este
completată de cerul cu nori negri și mohorâți. Soarele nu mai strălucește pe cer ca altădată,
iar în locul lui se instalează ploaia măruntă și rece.
Câteva stoluri întârziate își anunță plecarea în țările calde. Asemenea copacilor, întreaga
natură pare să îngălbenească.
Florea Florin
Clasa a VII-a
Dealul alb dinspre pădure,
Nu mai este verde acum.
Nu mai mergem noi la mure
Și din coșuri iese fum.
Noaptea e un ger cumplit.
Și zăpada-i sclipitoare.
Natura parcă a amorțit,
Mândra lună iar răsare.
Întreaga lume e de vis
Și totu-i alb și lucitor.
Eu văd venind din paradis
Câte un fulg zburând ușor.
Și parcă aud în zborul lor,
Venind pe plaiuri pământești,
Îngerii cântând cu toți-n cor
Frumoase cântece cerești. Apopi Mihaela
Clasa a VIII-a
A sosit anotimpul iarna ceea ce înseamnă că norii au început să cearnă steluțe argintii.
Priveam pe geam și totul părea a fi așa cum îmi imaginam, fulgii fiind mari și pufoși. Pe
jos zăpada a început să se aștearnă precum un cojoc gros de iarnă. Pe unde priveai, vedeai
numai copaci de zahăr. Acest anotimp culege toate evenimentele din luna decembrie
îndrăgite de toți copiii. Luncile și câmpiile care primăvara erau verzi, acum sunt și ele albe
ca laptele.
De pe geamul din sufragerie se zăresc șiraguri de săniuțe care ajung pe derdelușul din fața
casei mele. Dorința mea este să ies afară, să privesc mai aproape dansul fulgilor de nea,
însă, am realizat că se făcuse deja întuneric, iar eu nu mă despărțeam de geamul de care se
izbeau mii și mii de fulgi de argint.
Priveam zăpada ce strălucea în lumina lunii, acesta fiind un anotimp de poveste. Chiper Denisa
Clasa a VIII-a
Fulgii, ca niște pui,
Câinii, ca niște lupi,
Se joacă în zăpadă
Prin acea livadă.
Copiii mergeau și colindau
Colăceii în pungi se scufundau.
Iar portocalele mititele
Se scufundară și ele.
Bucuria este mare,
Ținând o lumânare
Pleacă la biserică
Să aprindă o candelă.
Toți și-au pus o întrebare:
-Când vine moșul, oare?
Aflând vestea cea mare
Îl așteptau cu nerăbdare.
Peste tot scria:
Revelionul va urma!
La prăjituri, colaci și mâncare
Se strânse lume mare. Obreja Delia
Clasa a VII-a
Ninge, ninge de trei zile,
Totul e ca în povești!
Alb e mărul și cireșul
Chiar și prunul,
Totu-i alb!
Sus pe deal e hărmălaie.
Am ieșit, cu mic, cu mare,
Toți copiii de prin case
Cu zăpadă să se joace.
Spre-nserat parcă se vede
Ca un fulger, sus pe cer
Sania moșului să fie?
Chiar că este un mister...
Pe stradă se aude
Câte-un glas cântând colind
Semn că mult timp nu mai este
Până vine moșul drag!
Gavrioaia Mihnea
Clasa a V-a
Aicea totul seamănă cu tine
Sau poate eu asemănări îţi caut;
Flori de ninsoare mari, diamantine,
Suavi mesteceni-melodii de flaut.
Brazii înalţi şi copleşiţi de nea
Par crini enormi acoperiţi de floare-
Cu dorul meu de pretutindenea
Te caut ca o plantă suitoare.
În şarpele de fum ce suie lin
Făptura ta subţire se mlădie,
Vântul de nord în fulgii care vin
Te spulberă, te-adoarme şi te-nvie.
Ceţuri târzii – flori de ninsoare, flori
Tresar şi se-nfioară omeneşte,
Şi parcă însăşi noaptea uneori
Cu ochii tăi de-aproape mă priveşte.
O, ceas de taină – clipele dispar,
E numai gândul meu umblând aiurea.
Şi neaua cu sclipiri de nenufăr
Trecând prin mine, bântuie pădurea.
Sunt numai eu care mi-aduc aminte…
Din toate-ai dispărut, nu te mai vezi.
Doar inima cu dorul ei fierbinte
Topeşte-n jur imensele zăpezi.
A. E. Baconsky, Miraj de iarnă
Voiam să-ţi spun că ninge şi te invit afară,
Afară din cetate către păduri, oriunde,
Să facem carnea noastră bolnavă să tresară
De ceea ce într-însa curat se mai ascunde.
Un mărunţiş din norii pământului, ninsoarea,
Clinchetitor şi tandru, dar cine să mai ştie
Şi viscolele sterpe incendiază marea,
Aş vrea să-ţi fiu Ovidiu în Getia pustie.
…Şi mai voiam să-ţi dărui un vechi cojoc de oaie,
Şi mai voiam să-ţi dărui un drum până la munte
Şi nişte flori de toamnă, ţinute-ntr-o odaie,
Dar nu ştiu câtă vreme avem de amănunte.
Te-am deranjat degeaba, probabil ai probleme,
Când eu, cu ochii-n lacrimi privesc ninsori de sânge,
Voiam să-ţi spun că-i bine şi n-ai de ce te teme,
Voiam să-ţi spun adio. Voiam să-ţi spun că ninge… Adrian Păunescu , Voiam
Ziua alunecă, trăgând după ea
prin fereastra joasă, culorile joase,
de parcă-ai fi împins-o cu mâinile subtiri
pe care le-ai ridicat din îmbrățișarea mea.
Steaua neagră a pletelor tale
îmi răsare, scânteind,
în dreptul inimii,
când iedera uscată bate ritmic
în geam
un tot mai îndepărtat și mai
negru tam-tam
al secundelor noastre
nedezlegate.
Ziua alunecă spre cenușiu, spre
negru,
smulgând frunzele și trăgând
de pe cer
tavanul alburiu al norilor goi,
și-un relief de munți, întors
spre noi,
izbucnește deasupra, urcând,
coborând.
Nichita Stănescu, Înserare de toamnă
Dragostea Domnului
Se spune că, odată, un om mergea printr-un deșert. Nu mai putea de oboseală; nu mâncase
nimic de mai multe zile, apă nu mai avea, iar soarele puternic îl topea cu razele sale de foc.
În afară de întinderea nesfârșită de nisip dogoritor, nu se vedea decât urmele omului,
urmele pașilor săi.
Deodată însă, omul a observat că alături de el au apărut și alte urme, ca și când mai era
cineva, o persoană ce mergea odată cu ea și ale cărei urme le putea vedea alături de ale
sale. Speriat, a strigat:
-De ce sunt patru urme pe nisip, când eu sunt singur? Cine ești și de ce nu te văd?
Dar o voce i-a răspuns:
-Sunt Dumnezeu! Nu ești singur, fiindcă Eu merg alături de tine. Astfel, vei fi ocrotit de
orice rău și vei ajunge cu bine la capăt!
Omul a căzut în genunchi și i-a mulțumit Domnului că S-a îndurat de el, după care și-a
continuat drumul, convins că acum va reuși. Și a mers, a mers, până când într-un final a
simțit că nu mai poate face un pas măcar. Căzut în genunchi a privit în spate și...ce i-a fost
dat să vadă? Pe nisip, nu se vedeau decât urmele pașilor săi.
-Doamne, a spus omul îndurerat, de ce m-ai părăsit, de ce nu sunt decât două urme în
nisip?
Dar aceeași voce i-a răspuns cu blândețe:
-Pentru că, până acum, Eu te-am dus în brațe.
Deodată, omul nostru a simțit ceva rece, rece și a deschis ochii. Visase. Toropit de
oboseală, încins de lumina soarelui, căzuse în nisip, ajuns la capătul puterilor. Dar, în
timpul somnului fusese găsit de o caravană. Câțiva negustori îl ridicaseră și îl stropiră cu
apă. Atunci când a simțit apa rece pe față s-a trezit, amintindu-și de visul său.
-Binecuvântat să fie Domnul! - a strigat omul. Cum m-ați găsit?
-Am văzut niște urme în nisip, și ne-am dat seama că cineva s-a rătăcit. Erau într-adevăr
urmele tale.
-Voi credeți că urmele mele v-au adus aici? Nu, Dumnezeu, care S-a îndurat de suferința
mea, El v-a călăuzit pașii spre mine, altfel aș fi murit.
Sunt unii oameni care nu văd că Dumnezeu se îngrijește de ei. Nu văd că Domnul, din
iubire, caută mereu să îi ajute. Ei uită de cele sfinte și de Dumnezeu, dar Dumnezeu nu
uită niciodată de ei. Ferice de aceia care văd că toate - sănătatea, puterea de muncă,
fericirea țin de Dumnezeu și că doar prin puterea Lui putem fi mântuiți. Ferice de aceia
care au mereu încredere în ajutorul Domnului.
(Re)aduși la viață
Ideea de a aduce animale de mult dispărute înapoi la viață poate părea un vis îndepărtat,
dar descoperirile în ingineria genetică aduc acest lucru cât mai aproape de realitate.
Cercetătorii din jurul lumii analizează diferite metode de extincție și unele echipe fac
progrese reale înspre scopul final. În 2003, imposibilul a fost posibil, deși pentru puțin
timp. Un ibex pirinean a fost clonat folosind o mostră înghețată de piele și a supraviețuit
câteva minute după naștere, devenind primul animal care a sfidat extincția.
Cercetătorii de la Universitatea Stanford au evidențiat motive pro și contra cercetării de-
extincției:
PRO
- regenerarea speciilor-cheie, precum mamutul lânos și bourul sălbatic;
- ar reprezenta o datorie morală să reparăm pagubele pe care le-am făcut lumii
naturale;
- cercetarea ar putea aduce noi progrese în tehnologia clonării și geneticii;
- ar fi o realizare științifică uriașă.
CONTRA:
- a reînvia specii dispărute este extrem de costisitor;
- nu știm dacă animalele ar supraviețui în natură și ce schimbări poate aduce
ecosistemului;
- ,,o joacă de-a Dumnezeu’’ e o problemă morală;
- există îngrijorări cu privire la posibila exploatare a acestor animale.
Celus Mihaela
Clasa a VII-a
Top 10 peșteri din România
1. Peștera Huda lui Papara
Este: cea mai lungă, cea mai denivelată, cea mai dificilă,
cu cea mai mare sală, cu cea mai înaltă galerie, cu cel mai
lung curs subteran, cu cel mai mare debit, cu cea mai
mare cascadă, cu cea mai mare colonie de lilieci din
Europa, cu cele mai lungi și mai numeroase excentrite, cu
cel mai mare depozit de chiropterit din România. Se
adăpostește în Munții Trascăului, județul Alba.
2. Peștera Muierii
Se află în județul Gorj, comuna Baia de Fier. Are aproximativ 7 km și este dispusă pe 4
niveluri. Legată de ea sunt mai multe versiuni de legendă: ar fi fost folosită pe post de
adăpost pentru femei și copii pe timp de
cotropire, iar al doilea zvon ține de faptul că aici
veneau femeile să răsucească firele de in și
cânepă, pentru că le ajuta vântul ce venea din
interiorul peșterii. Peștera Muierii este formată
dintr-o multitudine de camere și de formațiuni de
o frumusețe deosebită, dintre care amintim Vălul
Muierii, Cascadele Împietrite, Sala Turcului și
Galeria Urșilor.
3. Peștera Ghețarul de la Focul Viu
Situată în județul Bihor, această peșteră
este cunoscută pentru fenomenul interesant
ce se produce aici în jurul prânzului atunci
când bate soarele pe ghețar: pare că a luat
foc! Atunci este momentul cel mai potrivit
al zilei când trebuie vizitată peștera.
4. Peștera Urșilor
Este cea de a doua peșteră ce este emblemă a Munților Apuseni. Se află la o altitudine
joasă, de aproximativ 500 m, în județul Bihor.
Lungimea ei este de mai bine de 1,5 km, iar
numele îi provine de la fosilele de urși ce au
fost găsite aici, datând de acum 15.000 ani. Este
o peșteră amenajată cu multă grijă, întreținerea
ei făcându-se regulat și avându-se grijă a se
păstra așa cum a lăsat-o Mama Natură.
5. Peștera Scărișoara
A fost propusă din partea României la
preselecția pentru „Cele 7 minuni ale
lumii’’! Temperatura este oarecum
constantă, fiind cuprinsă între -7C (iarna)
și+1C (vara). Este deschisă publicului
numai o parte din peșteră, restul fiind
rezervat pentru cercetători.
6. Peștera Cetățile Ponorului
Este una dintre peșterile cu care se mândresc
Apusenii. Prin interiorul ei trece și un râu
care provine de la Lumea Pierdută și ajunge și
la Peștera Caput. Este considerat de către
specialiști ca fiind cel mai grandios fenomen
carstic din România. Este o peșteră
impunătoare încă de la gura de intrare, care
are un diametru de aproximativ 1 km.
7. Peștera Ialomicioarei
Se află la o altitudine de 1.600 m., în
Munții Bucegi. Ce este deosebit la ea este că
în interior nu se află lilieci, ci o bisericuță.
Nu este o peșteră foarte mare (are numai 400
m).
8. Peștera Meziad
Județul Bihor este cel pe teritoriul căruia
se află această peșteră. A fost declarată
monument al naturii și este încă cercetată
de speologi.
9. Peștera Vântului
Este situată în Munții Pădurea Craiului. A
fost declarată cea mai mare din țară,
acoperind 52 de km! Numele i s-a atribuit
tocmai vânturilor puternice care șuieră prin ea,
și pe care le vom simți mai mult la intrarea în
peșteră. Din păcate, pentru public este deschisă
numai o mică parte.
10. Peștera Limanu
Se găsește în Dobrogea și are o lungime de
aproximativ 3,4 km. Este cunoscută pentru
legendele ce se tot spun despre acest loc,
cum că galeriile ei s-ar întinde până în
Bulgaria sau Turcia sau că aici se ascundeau
oamenii când erau cotropiți, chiar din
vremea geto-dacilor. Alții spun că aici s-ar afla
și nenumărate comori. Peștera adăpostește o
faună diversă: șerpi, dihori, broaște
țestoase, lilieci.
SFÂNTUL ȘTEFAN
Pe 27 decembrie se fac pomeniri pentru cei care au murit în
împrejurări dramatice. Tot în această zi sunt interzise deplasările în
zone montane şi în locuri izolate, astfel încât viaţa să nu ne fie pusă în
pericol.
Sfântul Ștefan a fost unul dintre cei șapte bărbați ”plini de Duh Sfânt și de înțelepciune”, aleși de către
apostoli pentru a îndeplini calitatea de diaconi. Ștefan a fost unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos, care îl
urmau pretutindeni și care au asistat direct la faptele sale. Fiind ales să îi conducă pe diaconi, Sfântul
Ștefan a fost numit Arhidiacon.
În unele zone din Muntenia se prepară Pâinicile lui Ştefan. Dintr-un aluat asemănător cu cel de cozonac,
unse cu miere, se fac pâinici în forme rotunde. Aceste dulciuri, ce amintesc de pietrele care l-au ucis pe
Sfântul Ştefan, se sfinţesc la biserică în ziua praznicului şi se împart copiilor săraci. De asemenea, de
Sfântul Ştefan se prepară şi se împart mucenici cu miere şi nucă, care amintesc de moartea lui
mucenicească. Se spune că, pentru sporul casei şi pentru rudele cu probleme mari de sănătate, trebuie să-l
cinstim pe Sfântul Mucenic Ştefan prin fapte bune, iar reconcilierile sunt binevenite în această zi.
El l-a cunoscut bine pe Mântuitorul Hristos şi e de bună seamă adevărat că şcoala cea mai înaltă a făcut-o
la picioarele lui Iisus Hristos şi a continuat la şcoala apostolilor. Dar ceea ce îl caracteriza cu adevărat cel
mai mult era că avea o credinţă şi o râvnă atât de mari pentru lucrarea Domnului Hristos, încât Dumnezeu
l-a învrednicit să săvârşească minuni şi semne mari în popor.
Zelul lui în predicarea Evangheliei i-l insufla nu numai Duhul Sfânt, dar şi faptul că a fost martor al
Învierii Domnului, al Înălţării Sale la cer şi al Pogorârii Duhului Sfânt. Ca şi apostolii, el Îl predica pe
Mesia Cel prezis de prooroci, pe Hristos Cel înviat din morţi. De aceea fariseii şi conducătorii poporului
evreu nu-l priveau cu ochi buni şi "le părea rău că învăţa poporul şi vestea întru Iisus învierea morţilor".
La scurt timp după aşezarea lui în slujba aceasta, unii din sinagoga zisă a libertinilor şi a cirenenilor şi a
alexandrinilor şi a celor din Cilicia şi din Asia, au început cu Ştefan o ceartă de vorbe. Ea a pornit de la
faptul că unii ziceau despre Mântuitorul că este profet, alţii că este un înşelător, iar alţii că este Fiul lui
Dumnezeu. Apărând credinţa cea adevărată cu privire la Mântuitorul Hristos care s-a născut din pururea
Fecioara Maria, s-a răstignit pentru păcatele întregii omeniri şi s-a înălţat la ceruri şi stă de-a dreapta
Tatălui ceresc, aceşti iudei s-au hotărât să-l piardă. A fost acuzat fals de blasfemie contra lui Moise şi a lui
Dumnezeu şi dus în faţa sinedriului – înaltul tribunal iudeu de judecată - spre a fi judecat.
Iată că, la numai o jumătate de an după sacrilegiul săvârşit faţă de Domnul nostru Iisus Hristos, procedura
se repetă întocmai cu Sfântul Ştefan. S-au găsit desigur şi de data aceasta martori mincinoşi care să mintă
că l-au auzit vorbind blasfemitor la adresa lui Moise, a templului lui Solomon şi a lui Dumnezeu. La toate
acuzaţiile aduse iată-l din nou pe Caiafa întrebând: Adevărate sunt acestea care se spun împotriva ta
Ştefane, ce ai de spus? În clipa aceea toţi şi-au îndreptat privirile spre victimă şi Sfântul Evanghelist Luca
– martor al evenimentului- inspirat de Duhul Sfânt, ne spune că: "cei ce şedeau în sinedriu au văzut faţa
lui ca o faţă de înger".
Sfântul Ştefan rosteşte o cuvântare lungă în care face o privire asupra poporului evreu, extrăgând din
profeţi adevărul că Iisus este Mesia cel prezis de ei şi iudeii sunt vinovaţi de uciderea lui. În cuvântarea sa
înlătură şi anulează toate acuzaţiile nedrepte aduse împotriva lui, arătând valoarea Legii şi a profeţiilor pe
care le-a desăvârşit Stăpânul său Hristos. Dar iată că ajunge la punctul culminant al cuvântării sale.
Cuvintele sale sunt flăcări vii ce înfierează inimile fariseilor iudei. "Voi pururea staţi împotriva Duhului
Sfânt, cum au fost părinţii voştri aşa sunteţi şi voi! Pe care dintre prooroci nu i-au prigonit părinţii voştri ?
Şi au ucis pe cei care au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept ai Cărui vânzători şi ucigaşi v-aţi făcut voi
acum. Voi care aţi primit Legea întru rânduieli de la îngeri şi n-aţi păzit-o!"
Atunci cei de faţă, scrâşnind din dinţi, urlând, sfâşiindu-şi hainele de pe ei – întocmai ca şi la
condamnarea Mântuitorului – au strigat câ au putut: Să piară de pietre, aşa cum se cade hulitorilor... Să
piară! Să piară!
Dar iată o mare minune: Ştefan fiind plin de Duh Sfânt şi-a pironit ochii spre
cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi a zis: "Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul
Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu". Ei au început să răcnească, şi-au
astupat urechile şi toţi într-un gând s-au năpustit asupra lui. L-au târât afară
din cetate, şi au început a-l bate cu pietre. Iar martorii şi-au dezbrăcat hainele
ca să poată lovi mai cu putere şi le-au pus la picioarele unui tânăr, numit Saul.
Era obiceiul ca martorii să pună mâna pe capul vinovatului şi să spună:
sângele acestuia să cadă asupra lor, pentru că el blasfemia numele lui
Dumnezeu şi ei aruncau cele mai mari pietre.
Alături de credinţă, inima mucenicului Ştefan a fost o văpaie de dragoste "mai mare decât moartea" pe
care n-a putut-o stinge potopul de ură al mai marilor templului. Dimpotrivă, dragostea atotcuprinzătoare şi
atotbiruitoare, după pilda vieţii Domnului care s-a aprins din dragostea jertfei de pe Golgota – a făcut să
rodească în fiinţa sa fructul iertării duşmanilor, în clipa când îşi dădea duhul.
În faţa sinedriului îşi manifestă credinţa prin rugăciune căci, sub loviturile de pietre care veneau cu furie
din toate părţile, el se ruga şi zicea: "Doamne Iisuse primeşte duhul meu; şi îngenunchind, a strigat cu glas
mare: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta." (Faptele Apostolilor VII, 59-60)
Aşa se sfârşise şi Mântuitorul lumii care, înainte de a-şi da viaţa pentru mântuirea lumii, chemând pe Tatăl
Său din ceruri, îi încredinţează sufletul Său zicând: "Părinte, în mâinile Tale încredinţez sufletul Meu", iar
când Îl batjocoreau şi-L chinuiau călăii, se ruga la Tatăl Său să le ierte păcatul pe care-l săvârşeau aceştia:
"Părinte Sfinte, iartă-le lor păcatul acesta că nu ştiu ce fac."
Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea Sfântului Ştefan, căci pe locul unde a fost ucis el se afla un tânăr care se
numea Saul, fariseu din Tarsul Ciliciei, care păzea hainele celor care aruncau cu pietre în Ştefan, cel care
va deveni din cel mai mare prigonitor al creştinilor, Apostolul Neamurilor. În drumul spre Damasc unde
se ducea să prigonească creştinii de acolo, Mântuitorul Hristos se arată lui Saul întrebându-l pentru ce Îl
prigoneşte şi atunci are loc momentul transformării inimii lui Saul în "vas curat şi cinstit" devenind marele
apostol al omenirii, Sfântul Apostol Pavel.
Iată că Mântuitorul a făcut din el stâlpul creştinătăţii şi propovăduitorul neînfricat al lui Hristos Cel înviat
din morţi. Ştim că el însuşi şi-a săvârşit mucenicia la Roma. Iată taina cea mare, iată cum îşi apără
Domnul Hristos Biserica şi pe credincioşii Săi. Unul era răpus de loviturile pietrelor, iar altul se ridică să
predice cuvântul Evangheliei cu riscul vieţii sale.
Sfânta Tradiţie ne spune că în timp ce mulţimea ucidea cu pietre pe Sfântul Ştefan, mai departe pe o
ridicătură de pământ, stăteau şi priveau dându-i putere de a suferi cu demnitate martiriul, însăşi Maica
Domnului însoţită de Sfântul Ioan ucenicul cel iubit al Domnului. Aceste cuvinte grăieşte Sfânta Tradiţie:
"O, cât îi era de dulce moartea, Sfântului, celui dintâi mucenic, cu toate că se afla într-acea crudă ucidere
cu pietre – căci privea la patimile lui din înălţimile cereşti, prea dulcele Iisus – iar din dealurile
pământeşti, prea dulcea Mamă, împreună cu iubitul ucenic."
CALENDARUL
de desfăşurare a evaluării naţionale pentru absolvenții clasei a VIII-a,
în anul şcolar 2017-2018
04-08 iunie 2018 Înscrierea la evaluarea națională
08 iunie 2018 Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
11 iunie 2018 Limba şi literatura română -probă scrisă
13 iunie 2018 Matematica -probă scrisă
14 iunie 2018 Limba şi literatura maternă -probă scrisă
19 iunie 2018 Afişarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 12:00)
19 iunie 2018 Depunerea contestaţiilor (orele 14:00 –19:00)
20-22 iunie 2018 Soluţionareacontestaţiilor
23 iunie 2018 Afişarea rezultatelor finale după soluţionarea contestaţiilor.
TEMA ACTIVITĂȚII: RAPSODII DE TOAMNĂ CLASA: a VII-a CADRU DIDACTIC: Ungureanu Rodica DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII: Activitatea s-a desfășurat pe ateliere de creație, pe parcursul unei săptămâni. Scopul acestui proiect vizează abilitatea de a comunica și cultivarea gustului estetic. Obiective:
Cultivarea sensibilității artistice a elevilor; Încurajarea imaginației creatoare prin diverse tehnici de lucru; Stimularea creativității și a expresivității în exprimarea scrisă; Manifestarea unui spirit de colegialitate şi cooperare în cadrul echipei.
La începutul activității a avut loc o dezbatere privind acest anotimp: curiozități despre toamnă, echinocțiul de toamnă, beneficiile fructelor/legumelor, activități specifice, citate despre toamnă etc. Toamna înseamnă culori. Acestea au diverse semnificații, trezesc numeroase stări, emoții, sentimente, reacții. Elevii au fost împărțiți în grupe prin clasificarea: măr, pară, prună și nucă. Astfel:
- elevii care au denumirea măr vor trebui să interpreteze toamna dintr-o perspectivă optimistă; - cei cu denumirea de pară trebuie să interpreteze toamna dintr-o perspectivă pesimistă; - elevii care au denumirea de prună trebuie să adopte o perspectivă exuberantă; - denumirea de nucă aduce perspectiva conservatoare, adoptă o viziune tradițională.
Interpretarea vizează secțiunile:
1. Antologie poetică: imagini ale toamnei în lirica românească 2. Moment literar: creații literare:
poezie/ proză/compuneri 3. Moment artistic: Creații
plastice: desen/pictură/colaj 4. Cântece de toamnă
Activitatea s-a încheiat cu o scenetă, Balul toamnei, urmată de premierea elevilor.
SĂRBĂTORILE DE IARNĂ ALE ROMÂNILOR DE ALTĂDATĂ
CRĂCIUNUL LA ROMÂNI
Schimbarea datei Crăciunului de la 6 ianuarie la 25 decembrie,
precum și unele credințe privind umblatul în colindețe
Sărbătoarea lui Hristos, în creștinismul primitiv, nici nu era serbată. Odată adoptată, se pare de la
creștinii egipteni, ea era fixată pe 6 ianuarie. Dată stabilită așa, pentru că se luase în considerare faptul că
ziua a șasea era ziua Creației, a creării omului de către Dumnezeu.
Data de 25 decembrie, ca dată a sărbătoririi Nașterii Domnului, a fost stabilită, în vechime,
deoarece, după calendarul iulian, aceasta coincidea cu solstițiu de iarnă, dar și cu nașterea Soarelui.
Această schimbare de dată se petrecea undeva pe la mijlocul secolului al IV-lea d.H. de Biserica Romană
(anul 354), și a fost preluată, mai apoi, și de cea orientală (anul 375, în Bizanț). Această schimbare fusese
explicată de către teologii timpului prin faptul că „simbolistica creștină tălmăcește botezul drept nașterea
spirituală, pe când nașterea propriu-zisă a lui Hristos era numai cea materială”, urmând, astfel, ca pe 6
ianuarie să se sărbătorească Botezul Domnului – nașterea spirituală.
Pe teritoriul românesc, celebrarea sărbătorii Crăciunului debutează, practic, cu ținerea postului.
Intitulat Postul Crăciunului, pentru a-l deosebi de celelalte posturi – mai mari, ori mai mici – de peste an,
acesta durează fix patruzeci de zile și, cum am aflat deja, data fixă a Nașterii Domnului fiind pe 25
decembrie, rezultă logic că și debutul postului e tot o dată fixă, respectiv 15 noiembrie.
În finalul acestei postiri, se întâmplă un ciclu de trei zile de sărbătoare, respectiv zilele de 23
(ajunul Ajunului), 24 (Ajunul) și 25 decembrie. În credința populară românească aceste trei zile sunt
foarte importante pentru calendarul agricol al anului ce va să vină. Primele două zile dintre cele trei
abundă în practici de influențare a recoltelor viitoare, la care se adaugă și cele referitoare la liniștea,
sănătatea și sporul casei.
Colindatul nu este un obicei practicat în cinstea Nașterii lui Hristos, afirmație sprijinită de faptul
că însușii Iisus mergea cu colinda pe când era copil. Colindele din vremea aceea aveau menirea de e
anunța un an nou agricol bogat și rodnic.
Acest aspect, cel al colindelor agricole, care se săvârșeau pe o perioadă cuprinsă între 23
decembrie și 7 ianuarie, este la rândul său explicabil prin faptul că în vechime începutul Anului Nou era
considerat odată cu ziua de 25 decembrie.
Bineînțeles că, după Nașterea lui Iisus Hristos, au apărut și sunt practicate și azi colinde întru
preamărirea acestui mare eveniment.
Legat tot de obiceiul colindatului, există de secole credința precum că atunci când nu se mai vor fi
auzind cântate colindele va veni sfârșitul lumii.
Colindatul cu steaua se practică începând cu întâia zi de Crăciun și sfârșind cu ziua de
Bobotează, sau, în unele locuri, doar până la Sfântul Vasile. Copiii care umblă cu steaua se mai numesc și
stelari sau crai.
Prin Vicleim sau Irozi se înțelege datina tineretului de a reprezenta la Crăciun nașterea lui Hristos,
venirea Magilor după stea, poftirea lor către Irod, șiretenia acestuia de a găsi pruncul prin mijlocirea celor
trei Crai și, adesea, înfruntarea necredinței, aceasta din urmă personificată prin intermediul unui copil sau
cioban. Toată această desfășurare se produce în cadrul unui joc de teatru numit, teatru folcloric.
Prima zi de după Crăciun, cea de 26 decembrie, este destinată Soborului Maicii Domnului și
pomenirii sfântului și dreptului Iosif logodnicul.
Ca obiceiuri, a doua zi a Crăciunului finii se duc cu colac la nași, a treia zi a Crăciunului coincide
cu ziua Sfântului Ștefan. Este ziua în care nașii, cei care cu o zi înainte primiseră vizita finilor, își aduc
aminte că sunt, la rândul lor, fini și, în consecință, ei merg la nașii lor.
Tot în această zi, de 27 decembrie, se spune că dacă va fi să ningă, atunci, peste anul ce vine se va
așterne rod bogat.
Pe 28 decembrie, în mod tradițional are loc îngroparea Crăciunului, în fapt îngroparea anului
vechi, ce tocmai se sfârșește. Acest obicei este unul dintre cele mai vechi obiceiuri din calendarul popular.
………………………………………………………………………………………………
Grupul vocal Cromatic, al Șc. Nr. 1 Răucești, alcătuit din 22 de elevi din clasele III-VII, în
perioada sărbătorilor de iarnă au colindat: Inspectoratul Școlar Neamț, Consiliul Județean Neamț, Centrul
de Asistență și Îngrijire Tg. Neamț, turiștii de la Cabana Vânătorul din satul Ceahlău (Durău), Asociația
Pe Meleaguri Nemțene din Tg. Neamț, Bisericile din satele Săvești, Răucești, Ungheni.
Prof. Smău Gheorghe
24 IANUARIE – UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE
Alexandru Ioan Cuza
La data 11 februarie 1866 Alexandru Ioan Cuza este silit să abdice ca urmare a unei
conjurații pregătite de un grup de complotiști conservatori şi liberali radicali, organizați în
ceea ce presa din acea perioadă a numit „Monstruoasa coaliție” și care, în noaptea de 10/11
februarie 1866 la ora 5, au pătruns în Palatul Domnesc și l-au silit pe Cuza să semneze
abdicarea de la tron.
După domnia de șapte ani care a rămas în istorie prin înfăptuiri majore pe linia
organizării statului pe baze moderne și reforme cu un larg impact asupra populației, pe 11
februarie, mult după miezul nopții, trupe din Regimentul 7 de linie și două baterii de
artilerie se îndreaptă spre Palat. Aici, garda comandată de maiorul Lecca, îi aștepta. Un
grup de ofițeri și civili intă în clădire, ajunge la ușa încăperii unde dormea Cuza, o forțează
și intră. Cuza nu se opune, deși avea pistoalele la îndemână, și când grupul de ofițeri cu
revolverele în mâini, îi cer
să abdice și-i prezintă
decretul respectiv, el îl
iscălește pe spatele unuia
dintre complotiști,
colonelul Pillat. Acest
decret are următorul
cuprins: ,,Noi, Alexandru
Ioan I, conform dorinței
națiunii întregi și
angajamentului ce am
luat la suirea pe Tron,
depun astăzi, 11/23
februarie 1866, cârma
guvernului în mâna unei
Locotenențe Domnești și
a ministerului ales de popor.” Expresia ,,conform dorinței națiunei” și aceea a ministerului
,,ales de popor” erau de circumstanță, pentru a face impresie opiniei publice. În realitate nu
era deloc dorința ,,națiunei întregi”, căci țăranii care formau peste opt zecimi din populație,
muncitorimea de la orașe și o bună parte din burghezia mică și mijlocie erau pentru Cuza.
Nici guvernul nu fusese ,,ales de popor”, ci numit de Locotenența Domnească, adică trei
dintre complotiști.
Complotiștii au reușit să realizeze această acțiune atrăgând de partea lor o fracțiune a
armatei condusă de colonelul Nicolae Haralambie, ajutat fiind de Lascăr Catargiu,
reprezentantul conservatorilor și de Nicolae Golescu, reprezentantul liberalilor. Toți aceștia
s-au raliat împotriva lui Cuza din cauza reformelor inițiate de domnitor, reforme care
loveau în interesele financiare a multor politicieni din acea vreme. Trebuie reținut faptul că
încă din primul an de domnie, Alexandru Ioan Cuza a intrat în conflict cu reprezentanții
clasei politice, fapt pentru care domnitorul a fost obligat să instaureze un regim autoritar ce
a dus în cele din urmă la scăderea prestigiului său printre politicieni, nu însă și de către
restul populației românești, în special de țărani, care l-au apreciat pentru reformele sale.
Această stare de fapt i-a pus în încurcătură pe marii boieri care pentru a-și atinge scopurile
erau de acord chiar și cu ideea aducerii unui domnitor străin, iar acest lucru este dovedit de
faptul că imediat după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza, se va forma o locotenență
domnească și un guvern provizoriu condus de Ion Ghica, care de mai multe ori și-a
manifestat deschis dorința de aducere a unei dinastii străine la conducerea țării, fapt care de
altfel, s-a și întâmplat.
După semnarea abdicării, fostului domnitor, Alexandru Ioan Cuza i s-a permis să plece
spre Austria și restul vieții sale și-a petrecut-o în exil. Și chiar dacă a încercat să revină în
țară de mai multe ori, nu a reușit, deoarece Consiliul de Miniștri a refuzat de fiecare dată
să-i acorde permis de intrare în țară. Astfel, Alexandru Ioan Cuza a murit în exil la
Heidelberg în Germania în 1873 la vârsta de 53 ani, fiind înmormântat inițial la Biserica
Domnească de la Ruginoasa, iar după terminarea celui de Al Doilea Război Mondial,
osemintele sale au fost mutate la Biserica Trei Ierarhi din Iași, unde se află și astăzi.
NR.
CRT. ACTIVITATEA PERIOADA
1. Reciclarea acumulatorilor
(baterii mari și mici)
15 ianuarie – 15 februarie
2018
2. Reciclarea cartonului și
hârtiei
15 februarie – 15 martie
2018
3. Reciclarea peturilor și
recipientelor din plastic
15 martie – 15 aprilie
2018
4. Reciclarea deșeurilor electrice
și electrocasnice mici
15 aprilie – 15 mai
2018
5. Reciclarea dozelor din
aluminiu
15 mai – 15 iunie
2018
6. Ecologizarea spațiilor verzi din
comună
martie – iunie
2018
ACTIVITĂȚILE
C L U B U L U I E C O
2018
Importanța Reciclării Deșeurilor Reciclarea este importantă atât pentru păstrarea acestui mediu sănătos cât și pentru reintroducerea
în circuitul economic a unor materiale care devin din ce în ce mai greu de găsit. Haideți să vedem ce este
procesul de reciclare și cum se desfășoară acesta, care sunt tipurile de materiale și deșeuri reciclabile și nu
în ultimul rând care este importanța reciclării deșeurilor.
Reciclarea deșeurilor a ajuns să fie o problemă de maximă importanță pentru salubritatea
generală a Terrei, amploarea fenomenului condiționând în mare parte dezvoltarea economică. Explozia
industrială a secolului XX și în special a celei de-a doua jumătate a acestui secol a dus la intensificarea
industriei, a agriculturii, la creșterea, dezvoltarea și diversificarea consumului de bunuri materiale și de
alimente, cauzând creșterea proporțională a cantității de deșeuri și reziduuri. Fenomen care evident este
într-o continuă creștere chiar și în zilele noastre.
De ce este importantă reciclarea
bateriilor uzate?
Zilnic, în activitățile noastre folosim echipamente
care lucrează cu ajutorul bateriilor. Deși par mici și inofensive, bateriile sunt un pericol pentru viața
noastră. Cum trebuie să reciclăm bateriile uzate și totodată să protejăm mediul aflăm din materialul
următor.
Ceasurile, telecomanda pentru televizor sau climatizor, jucăriile, aparatele de fotografiat sunt
prezente în casa noastră și funcționează cu ajutorul bateriilor. Odată cu epuizarea energiei, le aruncăm la
coșul de gunoi, fără să ne dăm seama că acestea de fapt reprezintă un pericol atât pentru mediu, cât și
pentru sănătatea noastră.
O baterie poluează 10 litri de apă
Bateriile uzate conțin substanțe toxice precum plumb, mercur, nichel, cadmiu, zinc sau litiu. Dacă
aruncăm bateriile la coșul de gunoi, acestea vor ajunge cel mai probabil la gunoiști. După un anumit timp
bateriile degradează și apar scurgeri de substanțe toxice pe care le conțin, afectând grav calitatea mediului.
Dacă ajung în organism, elementele chimice din baterii provoacă afecțiuni grave precum sterilitate,
pierderi de memorie, boli de inimă sau chiar cancer.
O baterie uzată ajunsă la groapa de gunoi poate polua un metru pătrat de pământ şi zece litri de apă.
Reciclarea plasticului
Plasticul este un produs de natură anorganică, organică sau mixtă cu multiple utilizări.
Înainte de depozitarea maselor plastice în containere, recipiente sau centre de colectare selective,
masele plastice pot fi aplatizate pentru a eficientiza procesul de reciclare. Masele plastice sunt codificate
pentru a permite consumatorilor să identifice tipurile de ambalaje, precum PET. În procesul de reciclare
ambalajele de culori diferite se sortează şi se utilizează pentru obţinerea unor granule de o singură culoare.
Colectarea selectivă a plasticului contribuie la protejarea mediului înconjurător.
În deşeurile menajere, plasticul ocupă aproximativ 12% din totalul acestora. Energia economisită
prin reciclarea unei sticle de plastic alimentează un bec de 60w timp de 6 ore. Reciclarea plasticului
reduce consumul de apă şi reduce generarea CO2 de 2,5 ori. De asemenea, la o tonă de plastic reciclat se
economisesc între 700 şi 800 de kg de petrol.
Prof. Smău Gheorghe