Tema2 Standarde internaţionale privind justiţia juvenilă

Silvia Gîdei, magistru,

lector Catedra Asistenţă Socială

1. Acte internaționale ce reglementează sistemul justiției juvenile

2. Acte naționale ce reglementează sistemul justiției juvenile

Obiective de referință:

să relateze despre actele normative internaţionale şi naţionale cu privire la justiţia pentru minori;

să distingă formele justiţiei restaurative din perspectiva documentelor juridice; să evalueze eficienţa / ineficenţa actelor juridice naţionale cu privire la justiţia pentru

minori.

Bibliografie selectivă:

Giles Graham W. Administrarea justiţiei în comunitate. Standarde şi reglementări internaţionale. -

Bucureşti, 2001.

Witec S. Justiţia pentru minori /'Revista Je Asistenţă Socială. - Bucureşti, 2002. nr.2.

Lucru individual:

1. De analizat legislația națională ce reglementează sistemul de justiție juvenilă

2. De identificat propuneri pentru îmbunătățirea legislației naționale cu privire la

justiția juvenilă.

Standardele care operează în domeniul justiţiei juvenile sunt cuprinse în

următoarele acte legale:

• Standardul minim de reguli al ONU pentru administrarea, justiţiei pentru minori, adoptat în 1985

la Beijing, China, cunoscut şi sub numele de Regulile de la Beijing. Aceste reguli au caracter

de recomandări şi în fapt repetă prevederile Convenţiei pentru drepturile copilului

referitoare la detenţie şi privare de libertate. Regulile de la Beijing recomandă ca fiind

necesară o legislaţie la nivel naţional care să se ocupe de delincventa juvenilă. Se

evidenţiază că scopul justiţiei pentru minori este îmbunătăţirea situaţiei copiilor pe baza

principiului echilibrului, conform căruia, o dată cu impunerea unei sancţiuni sau a unei

măsuri, trebuie să se ţină seama de fapta comisă, de vârstă, precum şi de trăsăturile de

caracter ale minorului. De asemenea, sunt prevăzute principiile privind procedura, garantarea

1

drepturilor copilului, permiterea contactelor cu apărătorul legal şi cu familia încă la faza

de prevenţie, participarea părinţilor sau a susţinătorului legal la proces. Se recomandă

aplicarea măsurilor comunitare, cum ar fi compensarea pentru prejudiciul creat,

supravegherea sau alte metode ce pot înlocui sancţiunea penală. În ceea ce priveşte vârsta

de la care persoana devine penalmerte responsabilă, statele

sunt încurajate să stabilească o vârstă minimă rezonabilă.

• Îndrumarul Naţiunilor Unite pentru Prevenirea Delincventei Juvenile, adoptat la El Riyadh

(Arabia Saudită) în 1990 si cunoscut sub numele de Regulile de la Riyadh.

Acest document îşi concentrează atenţia asupra intereselor copilului şi, legat de aceasta, dă

prioritate rolului familiei, şcolii, societăţii şi mijloacelor media în prevenirea delincventei juvenile. Pe

baza cauzelor şi a factorilor care contribuie la creşterea delincventei în rândul minorilor, documentul

stabileşte măsurile ce se impun a se lua, programele şi practicile ce sunt necesare a fi aplicate, serviciile

care pot asigura dezvoltarea şi aplicarea. Se mai subliniază şi faptul că intervenţia autorităţilor trebuie

să aibă în vedere interesul copilului, în acelaşi context, statelor membre ii se recomandă să facă orice

efort în vederea asigurării bunăstării familiilor, să asigure în mod egal accesul la educaţie, să sprijine şi

să crească rolul comunităţilor în campaniile de prevenire a fenomenului infracţional în rândul tinerilor

şi al minorilor. • Convenţia ONU cu privire la Drepturile Copilului care a fost adoptată de către

Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989. Parlamentul Republicii Moldova a

ratificat Convenţia cu privire la Drepturile Copilului la 12 decembrie 1990 şi acest document

internaţional este în vigoare pentru ţara noastră din 25 februarie 1993. Ratificând Convenţia, Republica

Moldova s-a angajat să protejeze copiii de orice gen de discriminare, să le asigure o bună securitate

socială şi condiţii pentru dezvoltare intelectuală şi fizică.

în art.37 se subliniază că nici o persoană nu poate deveni subiectul unui tratament sau al unei pedepse

crude, inumane sau degradante şi că nici o persoană cu vârsta sub 18 ani nu poate fi condamnată la

moarte sau la detenţie pe viaţă. Se mai evidenţiază şi faptul că fiecare deţinut minor are dreptul la

"accesul imediat la asistenţa legală şi la oricare altfel de asistenţă dacă acest lucru se impune".

Art.40 garantează tânărului delincvent dreptul la o procedură legală corectă, inclusiv dreptul la

apel, apărare, participarea părinţilor, iar procedura să decurgă în conformitate cu interesul suprem al

copilului, ţinându-se seama de vârsta şi personalitatea celui în cauză la toate etapele actului de justiţie.

• Standardul Minim al Naţiunilor Unite pentru Deţinuţi (1966) recomandă se "tinerilor condamnaţi"

de restul persoanelor aflate în detenţie.

2

• Pactul Internaţional pentru Drepturile Civile şi Politice (1966) interzice pedeapsa cu moartea pentru

crime comise de persoane sub 18 ani. Pactul subliniază că "faţă di actul de justiţie trebuie să reflecte

vârsta lor şi să contribuie la reeducarea lor".

• Regulile Naţiunilor Unite pentru Protecţia Tinerilor Privaţi de Libertate (1990) \ recomandări

detaliate cu privire la atitudinea faţă de copiii aflaţi în instituţii corecţi precum şi la modul de

administrare a acestora. Acestea sunt:

• Dreptul la vizită şi de a menţine contacte cu părinţii sau gardienii;

• Interzicerea folosirii pedepselor corporale, izolării sau a reducerii porţii! mâncare;

• Examenul medical şi psihic la sosirea în instituţie;

• Dreptul de a depune plângeri sau de a face cereri, precum şi dreptul beneficia de

asistenţă la redactarea unei plângeri.

• Principiile Naţiunilor Unite pentru Prevenirea Delincventei Juvenile au în vede abordare pozitivă a

acţiunii de prevenire şi subliniază faptul că minorii sunt fiinţe ur depline, atitudine nu prea răspândită

în secolul al XlX-lea, dar evidentă în regleme recente. începând cu anul 1955 ONU a organizat

congrese la tema prevenirii criminal juvenile şi tratamentului aplicat infractorilor minori.

• Standardul Minim de Reguli referitor la Măsurile Necustodiale, adoptat în decern 1990, cunoscut

sub numele Regulile de la Tokyo.

Acest standard enunţă principiile de bază referitoare la măsurile necustodiale, precun regulile ce

guvernează securitatea persoanelor, cu respect faţă de persoanele cărora li aplică măsurile alternative la

detenţie. Este încurajată participarea societăţii în vede administrării justiţiei penale, mai ales în

tratamentul delincventului, promovarea spiriti responsabilităţii sociale.

Reperul fundamental al tuturor instrumentelor juridice internaţionale, al celorlalte documente,

precum şi al oricăror reglementări îl reprezintă interesul major pentru copil. Aceasta presupune luarea în

considerare a vulnerabilităţii copilului, generată de imaturitatea lui fizică şi intelectuală, şi considerarea

caracterului deplin al drepturilor copilului, egalitatea completă a acestuia între semenii săi în raport cu

adulţii.

Majoritatea sistemelor legale din diferite ţări privind regimul penal al delincventei juvenile

conţin măsuri şi sancţiuni neprivative de libertate, preponderent educative şi de recuperare, având ca

finalitate atât protecţia şi ocrotirea minorului delincvent, reintegrarea lui socială, cât şi responsabilizarea

acestuia. In acest context cea mai cunoscută modalitate este probaţiunea.

3

Acte naționale ce reglementează sistemul de justiție juvenilă

Vorbind despre cadrul legal naţional principalul izvor de drept este Constituţia Republicii

Moldova, adoptată la 29 iulie 1994, cu modificările ulterioare. Conform primului articol al Constituţiei

Republicii Moldova statul nostru este un stat de drept, democratic în care demnitatea omului, drepturile

şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori

supreme şi sunt garantate.1

Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se aplică în concordanţă cu

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi cu alte acte internaţionale la care Republica Moldova ia

parte.

În cazul discordanţei între legislaţia naţională şi cea internaţională, reglementările internaţionale au

prioritate.

Pînă la ora actuală Republica Moldova a aderat la o serie de acte internaţionale pertinente

domeniului justiţiei penale pentrucopii : Convenţia ONU cu privire la Drepturile Copilului, Convenţia

Europeană privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, Declaraţia Universală a Drepturilor

Omului, Principiile Naţiunilor Unite pentru prevenire delincvenţei juvenile, Regulile Naţiunilor Unite

pentru protecţia minorilor privaţi de libertate, Convenţiile împotriva torturii, nacestea urmînd a fi

utilizate plenar de către instanţele judiciare.

Constituţia Republicii Moldova însumează principiile general aplicabile în justiţia penală, inclusiv

în cea juvenilă cele mai relevante în acest context fiind articolele:

Principiul prezumţiei nevinovăţiei (art.21), presupune faptul că orice persoană acuzată de un delict

este prezumată nevinovată pînă cînd vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces

judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale. 2 Astfel acesta este

un drept fundamental care statul îl acordă fiecărui cetăţean al Republicii Moldova şi deci şi în cazul

minorilor li se va respecta acest drept ei fiind declaraţi vinovaţi doar în urma unui proces judiciar

reglementat de sistemul justiţiei juvenile, asigurîndui-se toate garanţiile pentru apărarea sa.

Constituţia Republicii Moldova prevede un alt articol destul de important: Inviolabilitatea libertăţii

individuale şi siguranţa persoanei (art.25) 3 ce prevede în ce condiţii are loc percheziţia, reţinerea sau

arestul unei persoane, acestea fiind, în cazul minorilor, specificate aparte în cadrul sistemului legislativ

peivind arestul, reţinerea minorilor în cadrul Codului Penal al Republicii Moldova.

1 Constituţia Rpublicii Moldova, articolul 1.2 Constituţia Republicii Moldova, articolul 21.3 Constituţia Republicii Moldova, articolul 25

4

Evidenţiind particularităţile răspunderii penale a minorilor, constatăm că partea generală a Codului

Penal al Republicii Moldova, act ce poate fi apreciat drept un pas progresist în comparaţie cu legea

penală anterioară a Republicii Moldova (Codul Penal al Republicii Moldova din 1961), conţine un şir de

norme care, fie în special reglementează acest domeniu, fie în mod indirect vizează răspunderea

minorilor. Astfel de reglementări se referă, de exemplu la cercul mai restrîns de infracţiuni în comparaţie

cu adulţii, pentru care poate fi angajată răspunderea penală a minorilor.

Codul Penal din 2002, deşi se distinge prin mai multe reglementări noi şi progresiste în domeniul

răspunderii minorilor, însă acestea aşa şi nu au ajuns să fie grupate într-un capitol separat, după modelul

legislaţiilor din alte ţări. Acest lucru ar fi de o utilitate extremă în scopul simplificării procedurii de

aplicare a legislaţiei, precum şi păstrării coerenţei dintre normele Codului Penal şi Codului de Procedură

Penală, ultimul remarcîndu-se prin capitolul intitulat „Procedura în cauzele privind minorii”.

Partea generală a codurilor penale conţin doar referiri la minori, în unele articole specifice. Art. 21

Cod Penal nou prevede răspunderea minorilor de la vîrsta de 14 ani pentru infracţiunile grave, deosebit

de grave şi excepţional de grave, ceea ce constituie peste 150 componente de infracţiune, deci mai mult

decît în Codul Penal vechi unde erau în număr de 39. Art. 70 Cod Penal nou prevede că pentru minori

privarea de libertate nu poate depăşi 15 ani, pentru toate categoriile de infracţiuni.4

Conform Codului Penal al Republicii Moldova „persoanele minore condamnate la închisoare îşi

execută pedeapsa în penitenciare pentru minori”. Însă spre deosebire de Codul Penal vechi acesta nu

specifică condiţiile de executare a închisorii, în funcţie de faptul dacă a executat mai înainte minorul

asemenea pedeapsă sau nu. Astfel, minorii condamnaţi pentru prima dată la închisoare s-ar putea să-şi

execute pedeapsa împreună cu minorii condamnaţi în mod repetat, ceea ce contravine Convenţiei cu

privire la drepturile copilului şi regulilor ONU pentru protecţia minorilor privaţi de libertate care

recomandă statelor să creeze condiţii de natură să asigure minorilor protecţia de influenţe rele şi situaţii

de risc (art.28).

Legislaţia Republicii Moldova stipulează faptul că detenţiunea pe viaţă nu se aplică persoanelor

minore. În general aplicarea categoriilor de pedepse în limitele prevăzute de sancţiunea fiecărei

infracţiuni este stabilită de către instanţa de judecată, care este obligată să se călăuzească de conştiinţa de

drept, să ţină seama de caracterul şi gradul de pericol social al infracţiunii comise, de persoana celui

nevinovat şi de circumstanţele cauzei care atenuează sau agravează răspunderea persoanei.

Legea oferă de asemenea posibilitatea eliberării înainte de termen a minorului condamnat la

privaţiune de libertate, cu stabilirea unor condiţii şi de asemenea înlocuirea unei părţi a pedepsei

4 Cod Penal, art.72

5

neexecutate prin altă pedeapsă mai blîndă.

De asemenea în funcţie de caracterul infracţiunii şi de persoana minorului, care a comis infracţiuni

ce nu prezintă mare pericol social, instanţa de judecată poate aplica măsuri de constrîngere cu caracter

educativ, care nu sînt pedepse penale şi nu vopr genera antecedente penale (art.104 CP). Măsurile de

constrîngere cu caracter educativ au drept scopuri principale următoarele: corectarea şi reabilitarea

minorilor precum şi prevenirea noilor infracţiuni.

Spre deosebire de un infractor adult, infractorul ce nu a atins vîrsta de 18 ani se bucură şi de unele

drepturi specifice minorilor. Astfel, infractorul minor beneficiază de dreptul de a fi asistat la dezbaterile

juridice de părinţi sau de un adult, reprezentant legal (art. 237 C.P.P.).

Alte acte legislative ale Republicii Moldova cu privire la responsabilitatea minorilor sînt: Codul cu

privire la Contravenţiile administrative, ce prevede răspunderea pentru comiterea contravenţiilor

administrative, inclusiv a persoanelor minore.

Drepturile copilului deţinut în instituţiile penitenciare sînt stipulate în:

Legea cu privire la sistemul penitenciar nr. 1036 din 17.12.1996;

Legea cu privire la arestarea preventivă nr. 1226 din 27.06.1997;

Codul cu privire la executarea sancţiunilor de drept penal nr. 1524 din 22.06.1993;

Statutul executării pedepsei de către condamnaţi nr. 923 din 20.12.1994.

Legea cu privire la adapatrea socială a persoanelor eliberate din locurile de detenţie nr.297

din 24.02.1999

Hotărîre cu privire la aprobarea statutului executării pedepsei de către condamnaţi nr..583

din 26.05.2006

Codul Penal prevede 2 tipuri de sancţiuni aplicate minorilor în caz de săvîrşire a faptelor penale:

- pedepse;

- măsuri cu caracter educativ.

Particularitatea sistemului educativ a minorului constă nu numai în diminuarea numărului

categoriilor de pedepse, dar şi în reducerea termenelor pedepselor respetive în comparaţie cu aceleaşi

tipuri de pedepse aplicabile adulţilor.

Din cele 8 categorii de pedepse, prevăzute de art. 62 al Codului Penal pentru persoanele fizice, faţă

de minori sunt aplicabile doar 5 categorii:

- amenda;

- privare de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate;

- munca neremunerată în folosul comunităţii;

6

- arestul;

- închisoarea.

Măsurile de constrîngere cu caracter educativ se aseamănă cu pedepsele, însă conform Codului

Penal al Republicii Moldova au o natură juridică diferită. Ele nu generează, în primul rînd, antecedente

penale şi nu sînt însoţite de un stigmat din partea societăţii, asemenea pedepselor. Dacă minorul se

eschivează de la executarea măsurilor de constrîngere cu caracter educativ, atunci acesta este tras la

răspundere penală, cu posibilitatea unei eventuale aplicări a pedepsei penale. În lipsa măsurilor de

constrîngere, care poartă un caracter educativ avem:

1. avertismentul;

2. încredinţarea minorului pentru supraveghere părinţilor, persoanelor care îi înlocuiesc sau

organelor specializate de stat;

3. obligarea minorului să repare daunele cauzate;

4. obligarea minorului de a urma un curs de tratament medical de reabilitare psihologică;

5. internarea minorului într-o instituţie specială de învăţămînt şi de reeducare sau într-o instituţie

curativă şi de reeducare.

Acestea ar fi principalele reglementări privind responsabilitatea şi drepturile minorilor în conflict

cu legea, din cadrul legislaţiei naţionale la care am dorit să fac referinţă pentru a evidenţia specificul şi

caracterul cadrului legal privind minorii delincvenţi.

Astfel, putem lesne concluziona faptul că deşi se încearcă implimentarea unui cadru legislativ

conform standartelor internaţionale, la acest capitol mai avem mult de lucru, pînă a întemeia un sistem

legislativ al justiţiei juvenile care să ofere şi să asigure cu adevărat minorilor delincvenţi respectarea

drepturilor şi crearea unui sistem punitiv în conformitate cu caracteristicile de vîrstă şi personalitate

La ora actuală în Republica Moldova nu există organe judiciare (instanţe judecătoreşti, organe de

urmărire penală) cu o competenţă exclusivă de examinare a infracţiunilor comise de copii, fapt ce ridică

multe semne de întrebare în privinţa realizării actuale a proceselor de urmărire penală şi condamnare a

minorilor. Astfel, deseori unii minori care au comis acte ilicite sânt judecaţi fără ca aceştia să aibă idee

de decursul procesului uneori având doar un avocat fictiv din oficiu pe care nici nu l-au văzut până la

proces. Astfel, cauzele privind minorii ar trebui să fie examinate de către judecători specializaţi pentru

care să fie organizate programe speciale de training şi instruire, la fel ar trebui organizat şi o serie de

cursuri de pregătire şi specializare şi pentru ofiţerii de urmărire penală şi procurori. Iar aceasta va duce

automat la ridicarea nivelului justiţiei juvenile, precum şi a corectitudinii proceselor de urmărire şi

condamnare a minorilor în conflict cu legea.

7