tirgumureseanul nr.46

8
Matei Preda Conducerea orașului va continua și anul acesta principalele proiecte sociale care sunt concepute să vină în sprijinul tîrgumureșenilor. În acest context amintim mai întâi programul de reabilitare a blocurilor care, în municipiul Tîrgu-Mureș, este un real succes. În perioada 2008 – 2011 la noi în municipiu au fost reabilitate în total 62 de blocuri, însumând 2.310 de apartamente, costurile depășind 28.000.000 de lei. Iar lucrurile sunt departe de finalizare, deoarece alte 200 de blocuri sunt pe lista de așteptare. Pentru anul 2012, municipiul Tîrgu-Mureş şi-a propus să reabiliteze 50 de blocuri, din care pentru 13 blocuri (710 apartamente) s-au întocmit auditul energetic şi proiectele de execuţie şi s-au lansat procedurile legale pentru contractarea lucrărilor de execuţie. De asemenea, sunt în fază de finalizare elaborarea auditului energetic şi documentaţia de execuţie pentru 18 blocuri cu circa 750 de apartamente. Pentru toate blocurile reabilitate termic prin programul guvernamental, coordonat de primarul municipiului, dr. Dorin Florea, se înmânează asociaţiilor de proprietari, gratuit, certificatul de performanţă energetică a clădirii reabilitate termic. „Este important de subliniat că s-a reuşit utilizarea integrală a sumei disponibilizată din bugetul de stat, fapt ce s-a constituit într-un sprijin real pentru populaţia oraşului”, apreciază jrs. Dorin Belean, şef serviciu Juridic şi Asociaţii de Proprietari. Apoi, actuala conducere a orașului s-a remarcat prin crearea de spații de locuit pentru tîrgumureșeni. Pe parcursul anului 2011, în municipiul Tîrgu-Mureş au fost repartizate 152 de unităţi locative noi: 4 blocuri în cartierul Belvedere, cu un total de 80 de apartamente ANL; un bloc pe strada Voinicenilor, cu 28 de locuinţe sociale şi de serviciu; un bloc cu 20 de apartamente pe strada Rovinari (locuinţe sociale pentru chiriaşi evacuabili sau evacuaţi din case retrocedate); două blocuri (24 de apartamente locuinţe sociale pentru romi) în Valea Rece. Desigur, nici anul acesta Primăria nu-i va uita pe cei care au nevoie de un spațiu de locuit: a fost întocmită deja lista solicitanţilor de locuinţe sociale (601 cereri), chirie fond de stat (115 cereri), pensionari (71 cereri) şi tineri (566 cereri) pentru 2012. În plus, o altă măsură eficientă pentru prevenirea marginalizării sunt tichetele sociale. Aproape 5.300 de persoane /familii singure au beneficiat, în decembrie 2011, de tichetele sociale în valoare de 70 de lei, aprobate prin HCL nr.114/ 31 03 2011, ca alternativă la programul „Să ne îngrijim bunicii”. „Acordarea tichetelor sociale familiilor şi persoanelor în dificultate se dovedeşte a fi o măsură eficientă pentru prevenirea marginalizării şi excluderii sociale, deoarece asigură folosirea adecvată şi corectă a sumelor oferite, conform obiectivelor stabilite, şi anume, pentru achiziţionarea de produse alimentare şi medicamente”, a declarat ec. Maior Marta, directoarea Serviciului Public de Asistenţă Socială (S.P.A.S.) din cadrul Primăriei. Reamintim că tichetele se acordă familiilor/persoanelor singure cu domiciliul sau reşedinţa în Tîrgu- Mureş, care realizează venituri nete până la 615 lei/lună/persoană şi nu deţin bunuri ce conduc la excluderea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinţei, precum şi persoanelor cu handicap grav, cu însoţitor (fără asistent personal), indiferent de veniturile realizate. O nouă serie de tichete urmează a fi distribuită în prima decadă a lunii februarie. La mijlocul lunii noiembrie 2011 a început programul de distribuire a ajutoarelor alimentare către persoanele cele mai defavorizate. De acest program beneficiază peste 8.000 de persoane. La sfârşitul anului 2011 se aflau în evidenţa S. P. A.S. 500 de persoane cu handicap grav, cu însoţitor, şi 245 persoane cu handicap grav, cu asistent personal. GRATUIT Str. Tuşnad, nr. 5, Tel.: 0365.566.888, SMS: 0728.23.68.37 Apare marţi şi vineri 3 - 6 februarie 2012, An I, Nr. 46 FISCAL Nou termen pentru declarația de profit Ordonanța care a modificat recent Codul de procedură fiscală a adus un nou termen pentru declararea și plata impozitului pe profit corespunzător anului 2011. Astfel, art. II din acest act nor- mativ stabilește că declarația anuală de impozit pe profit pentru anul 2011 se depune de către toți con- tribuabilii, la organul fiscal compe- tent, până la data de 25 martie 2012, cu excepția organizațiilor nonprofit și contribuabililor care obțin venituri majoritare din cultura cerealelor și a plantelor tehnice, pomicultura și viti- cultura (aceștia au obligatia depunerii Declarației de impozit pe profit pentru anul 2011 până la data de 25 februarie 2012). Proiecte de amploare Primăria Tîrgu-Mureș organizează cea de a doua ediţie a Cupei „Transil- vania” la Polo pe apă – copii și juniori, grupele 1997 – 1998 - 1999. Mani- festarea se va desfășura sâmbătă, 4 fe- bruarie, și duminică, 5 februarie, între orele 9:00 – 19:00, la bazinul olimpic din Complexul de agrement și sport „Mureșul” (Weekend), cu participarea cluburilor sportive: Crișul Oradea, Mu- nicipal Brașov, Viitorul Cluj Napoca, Dinamo Prosper Oradea, Torpi Tîrgu- Mureș, Aqua Sport Tîrgu-Mureș. Biletele se pot procura la casieria de la bazinul olimpic acoperit, preţul unui bilet de intrare fiind de 5 lei. Vă aștep- tăm la Weekend, la plus 30 de grade Celsius, într-o atmosferă tropicală! Nu construiți ilegal! Biroul Disciplină în Construcţii și Afișaj Stradal a efectuat 35 verificări la diverse șantiere de pe raza municipiului Tîrgu-Mureș, în luna ianuarie. În urma controalelor efectuate, au fost depistate 10 lucrări de construcţie fără „Autorizaţie de construire”, iar beneficiarii a fost sancţio- naţi în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 – republicată, privind autori- zarea executării lucrărilor de construcţii, aplicându-se amenzi contravenţionale în cuantum de 14.000 de lei. De asemenea, agenţii din cadrul biroului au constatat faptul că numitului P.E. a executat lu- crări de construcţii, fără a respecta pre- vederile „Autorizaţiei de construire” obţi- nute în prealabil, motiv pentru care a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 3.000 lei. De aceea, este recomandabil ca toți cei care vor să înceapă o construcție să obțină în prealabil, de la Primăria Tîrgu- Mureș certificatul de urbanism, urmat de autorizația de construcție. Cupa „Transilvania” la Polo

Upload: tirgumureseanul-tirgumureseanul

Post on 22-Mar-2016

232 views

Category:

Documents


4 download

DESCRIPTION

tirgumureseanul nr.46

TRANSCRIPT

Page 1: tirgumureseanul nr.46

Matei Preda

Conducerea orașului va continua și anul acesta principalele proiecte sociale care sunt concepute să vină în sprijinul tîrgumureșenilor. În acest context amintim mai întâi programul de reabilitare a blocurilor care, în municipiul Tîrgu-Mureș, este un real succes. În perioada 2008 – 2011 la noi în municipiu au fost reabilitate în total 62 de blocuri, însumând 2.310 de apartamente, costurile depășind 28.000.000 de lei. Iar lucrurile sunt departe de finalizare, deoarece alte 200 de blocuri sunt pe lista de așteptare. Pentru anul 2012, municipiul Tîrgu-Mureş şi-a propus să reabiliteze 50 de blocuri, din care pentru 13 blocuri (710 apartamente) s-au întocmit auditul energetic şi proiectele de execuţie şi s-au lansat procedurile legale pentru contractarea lucrărilor de execuţie. De asemenea, sunt în fază de finalizare elaborarea auditului energetic şi documentaţia de execuţie pentru 18 blocuri cu circa 750 de apartamente. Pentru toate blocurile reabilitate termic prin programul guvernamental, coordonat de primarul municipiului, dr. Dorin Florea, se înmânează asociaţiilor de proprietari, gratuit, certificatul de performanţă energetică a clădirii reabilitate termic. „Este important de subliniat că s-a reuşit utilizarea integrală a sumei disponibilizată din bugetul

de stat, fapt ce s-a constituit într-un sprijin real pentru populaţia oraşului”, apreciază jrs. Dorin Belean, şef serviciu Juridic şi Asociaţii de Proprietari.

Apoi, actuala conducere a orașului s-a remarcat prin crearea de spații de locuit pentru tîrgumureșeni. Pe parcursul anului 2011, în municipiul Tîrgu-Mureş au fost repartizate 152 de unităţi locative noi: 4 blocuri în cartierul Belvedere, cu un total de 80 de apartamente ANL; un bloc pe strada Voinicenilor, cu 28 de locuinţe sociale şi de serviciu; un bloc cu 20 de apartamente pe strada Rovinari (locuinţe sociale pentru chiriaşi evacuabili sau evacuaţi din case retrocedate); două blocuri (24 de apartamente locuinţe sociale pentru

romi) în Valea Rece. Desigur, nici anul acesta Primăria nu-i va uita pe cei care au nevoie de un spațiu de locuit: a fost întocmită deja lista solicitanţilor de locuinţe sociale (601 cereri), chirie fond de stat (115 cereri), pensionari (71 cereri) şi tineri (566 cereri) pentru 2012.

În plus, o altă măsură eficientă pentru prevenirea marginalizării sunt tichetele sociale. Aproape 5.300 de persoane /familii singure au beneficiat, în decembrie 2011, de tichetele sociale în valoare de 70 de lei, aprobate prin HCL nr.114/ 31 03 2011, ca alternativă la programul „Să ne îngrijim bunicii”. „Acordarea tichetelor sociale familiilor şi persoanelor în dificultate se dovedeşte a fi o măsură eficientă pentru prevenirea

marginalizării şi excluderii sociale, deoarece asigură

folosirea adecvată şi corectă a sumelor

oferite, conform obiectivelor stabilite, şi

anume, pentru achiziţionarea de produse alimentare şi medicamente”, a declarat ec. Maior Marta, directoarea Serviciului Public de Asistenţă Socială (S.P.A.S.) din cadrul Primăriei.

Reamintim că tichetele se acordă familiilor/persoanelor singure cu domiciliul sau reşedinţa în Tîrgu-Mureş, care realizează venituri nete până la 615 lei/lună/persoană şi nu deţin bunuri ce conduc la excluderea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinţei, precum şi persoanelor cu handicap grav, cu însoţitor (fără asistent personal), indiferent de veniturile realizate.

O nouă serie de tichete urmează a fi distribuită în prima decadă a lunii februarie.

La mijlocul lunii noiembrie 2011 a început programul de distribuire a ajutoarelor alimentare către persoanele cele mai defavorizate. De acest program beneficiază peste 8.000 de persoane.

La sfârşitul anului 2011 se aflau în evidenţa S. P. A.S. 500 de persoane cu handicap grav, cu însoţitor, şi 245 persoane cu handicap grav, cu asistent personal.

GRATUITStr. Tuşnad, nr. 5, Tel.: 0365.566.888, SMS: 0728.23.68.37 Apare marţi şi vineri 3 - 6 februarie 2012, An I, Nr. 46

FISCAL

Nou termen pentru declarația de profit

Ordonanța care a modificat recent Codul de procedură fiscală a adus un nou termen pentru declararea și plata impozitului pe profit corespunzător anului 2011.

Astfel, art. II din acest act nor-mativ stabilește că declarația anuală de impozit pe profit pentru anul 2011 se depune de către toți con-tribuabilii, la organul fiscal compe-tent, până la data de 25 martie 2012, cu excepția organizațiilor nonprofit și contribuabililor care obțin venituri majoritare din cultura cerealelor și a plantelor tehnice, pomicultura și viti-cultura (aceștia au obligatia depunerii Declarației de impozit pe profit pentru anul 2011 până la data de 25 februarie 2012).

Proiecte de amploare

Primăria Tîrgu-Mureș organizează cea de a doua ediţie a Cupei „Transil-vania” la Polo pe apă – copii și juniori, grupele 1997 – 1998 - 1999. Mani-festarea se va desfășura sâmbătă, 4 fe-bruarie, și duminică, 5 februarie, între orele 9:00 – 19:00, la bazinul olimpic din Complexul de agrement și sport „Mureșul” (Weekend), cu participarea

cluburilor sportive: Crișul Oradea, Mu-nicipal Brașov, Viitorul Cluj Napoca, Dinamo Prosper Oradea, Torpi Tîrgu-Mureș, Aqua Sport Tîrgu-Mureș.

Biletele se pot procura la casieria de la bazinul olimpic acoperit, preţul unui bilet de intrare fiind de 5 lei. Vă aștep-tăm la Weekend, la plus 30 de grade Celsius, într-o atmosferă tropicală!

Nu construiți ilegal!Biroul Disciplină în Construcţii și

Afișaj Stradal a efectuat 35 verificări la diverse șantiere de pe raza municipiului Tîrgu-Mureș, în luna ianuarie. În urma controalelor efectuate, au fost depistate 10 lucrări de construcţie fără „Autorizaţie de construire”, iar beneficiarii a fost sancţio-naţi în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 – republicată, privind autori-zarea executării lucrărilor de construcţii, aplicându-se amenzi contravenţionale în cuantum de 14.000 de lei. De asemenea, agenţii din cadrul biroului au constatat faptul că numitului P.E. a executat lu-crări de construcţii, fără a respecta pre-vederile „Autorizaţiei de construire” obţi-nute în prealabil, motiv pentru care a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 3.000 lei. De aceea, este recomandabil ca toți cei care vor să înceapă o construcție să obțină în prealabil, de la Primăria Tîrgu-Mureș certificatul de urbanism, urmat de autorizația de construcție.

Cupa „Transilvania” la Polo

Page 2: tirgumureseanul nr.46

ÎNVĂŢĂMÂNT

Consiliul profesorilor de informatică

În data de 06 februarie, de la ora 14:00, profesorii de informati-că se vor întâlni la ședința de lucru a Consiliului Consultativ al profe-sorilor de informatică, care are ca scop Stabilirea criteriilor de promo-vare a participanților la Olimpiade-le de informatică, cadrul de organi-zare și desfășurare a competițiilor școlare și numărul de locuri reparti-zate în județul Mureș. Întâlnirea se va desfășura la Inspecoratul Școlar Județean Mureș, camera 200.

Matei Preda

CONTROL

Deficiențe la aparate

În luna ianuarie, lucrătorii din ca-drul Biroul Control Comercial al Pri-măriei Tîrgu-Mureș au realizat con-troale și verificări specifice, conform programului de activitate lunar, la 76 agenţi economici din municipiu. Ca urmare a acestor demersuri, s-au apli-cat 10 sancţiuni contravenţionale cu amendă, în cuantum de 3.700 de lei, iar 24 comercianţi care nu respectau condiţiile cuprinse în Avizul/Autori-zaţia de funcţionare au fost consiliaţi pentru remedierea deficienţelor, in-trând, subsecvent, în legalitate. Defici-enţe majore s-au constatat în privinţa vânzării unor produse prin intermediul

aparatelor automate pentru comerţ. Informăm agenţii economici care de-ţin aparate automate pentru comerţ (cafea, băuturi calde, produse alimen-tare și nealimentare) că au obligativi-tatea obţinerii avizelor/autorizaţiilor de funcţionare pentru exercitarea unor activităţi comerciale prevăzute în actele normative mai sus enumerate.

ANIVERSARE

Porţi deschise la Radio

Început în luna octombrie 2011, proiectul „Zilele Porţilor Deschise la Radio Tîrgu-Mureş” a reunit numero-ase evenimente culturale. Punctul final al manifestărilor va fi pe 2 martie, dată care coincide cu ziua Radio Tîrgu-Mureş.

Sâmbătă, 4 februarie, de la ora 18:00,

prin proiecţia filmului „Amatorul”, în regia lui Krzysztof Kieślowski, asigu-rat de Institutul Polonez din Bucureşti, va continua şirul evenimentelor. Apoi, urmează un atelier de jurnalism în luna februarie, o întâlnire cu realiza-torii emisiunii „Transilvania în di-rect”, o expoziţie de radiouri de epocă intitulată „Pe aripile timpului” la finele lunii februarie, precum şi „Parfum de primăvară”, un atelier de mărţişoare. În luna martie, vine rândul „Legend-elor povestite”, un recital voce–pian cu Daniel Csikos şi Ana Maria Galea, iar în 2 martie, o expoziţie de fotografii din toate momentele derulate în cadrul Zilelor Porţilor Deschise la Radio Tîrgu-Mureş.

MEDICAL

Înscrieri pentru medici

Începând de miercuri, medicii, medicii dentişti şi farmaciştii rezidenţi îşi pot depune  candidaturile pentru susţinerea examenului de specialist. Dosarele de înscriere pot fi depuse la

Direcția de Sănătate Publică Mureș până la data de 15 februarie. Aceeaşi perioadă de înscriere este valabilă şi pentru cadrele didactice şi de cercetare ştiinţifică medicală, specialiştii aflaţi la a doua specialitate în regim cu taxă, precum şi medicii, medicii dentişti şi farmacişti, care au efectuat specializare prin Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Examenul  de specialist va începe pe data de14 martie şi se va desfăşura în centrele universitare medicale care asigură pregătirea pentru toate modulele teoretice şi baremul de manopere, proceduri, tehnici diagnos-tice şi terapeutice din curriculumul de pregătire, cu excepţia specialităţii medicină de urgenţă, pentru care exa-menul are loc numai în centrele univer-sitare Bucureşti şi Tîrgu-Mureş.

2

Vin

eri - Lun

i, 3 - 6 febru

arie 2012

ANUNŢMunicipiul Tîrgu-Mureș, cod fiscal: 4322823, cu sediul în P-ţa Victo-

riei nr.3, anunţă licitaţie publică deschisă, în vederea concesionării pe o pe-rioadă de 10 ani a unei suprafeţe de teren de 12,5 mp situat în Tîrgu-Mureș, str. Mihai Viteazul, nr.31, în scopul amenajării unui deposit de ambalaje.

Caietul de sarcini al licitaţiei poate fi procurat de la sediul Munici-piului Tîrgu-Mureș, P-ţa Victoriei nr.3, camera 85, începând cu data de 10.01.2012.

Lista actelor doveditoare, privind calităţile și capacităţile cerute persoa-nelor fizice și juridice interesate, este cuprinsă în partea a doua din Caietul de sarcini – Instrucţiuni pentru ofertanţi.

Ofertele se vor depune la sediul Municipiului Tîrgu-Mureș, P-ţa Vic-toriei nr.3, camera 13, până la data de 09.02.2012, ora 10.

Perioada de valabilitate a ofertei este de 60 de zile de la data limită de depunere a ofertelor, perioadă în care preţul ofertei este ferm.

Deschiderea ofertelor va avea loc la sediul Municipiului Tîrgu-Mureș din P-ţa Victoriei nr.3, camera 45, la data de 09.02.2012, ora 12.

Primar dr. Dorin Florea

Dr. Dorin Florea, primarul municipiului Tîrgu-Mureș a în-demnat cetățenii din municipiu, miercuri, să renunţe la televizor timp de două ore pe zi, ,,de preferat cele de maximă audienţă, dar şi de maximă tembelizare şi să iasă în natură, să citească sau să se plimbe”. ,,Le recomand cetăţenilor un exerciţiu de relax-are şi... detoxifiere. Dacă pe vremea lui Ceauşescu te puteai uita la televizor două ore, zilnic, pentru a te pune la punct cu marile realizări ale ,,iepocii”, îi îndemn pe tîrgumureşeni ca, exact timp de două ore zilnic - de preferat cele de maximă audienţă, dar şi de maximă tembelizare - să iasă în natură, să se plimbe ori să citească o carte. Este nu numai un mod de viaţă sănătos, ci şi un mod de a se opune, cu propriile mijloace, manipulării, isteriei, intoxicării, alienării şi depersonalizării promovate de maşinăria propagandistică, duduind - de dragul rating-ului - la turaţie maximă”, a arătat Dorin Florea, într-un comunicat postat pe site-ul Primăriei Tîrgu-Mureş.

Primarul îndeamnă la ,,detoxifiere”

Palatul Culturii, în restaurare

În acest an, Palatul Culturii va intra în noi lucrări de reabilitare, care vor cuprinde restaurarea holului mare, a scărilor, precum şi a acoperişului. Pentru 2012, Consiliul Județean a aprobat pentru Muzeul Judeţean Mureş un buget de cheltuieli în valoare de 6.577.000 de lei. „Până acum s-a făcut Sala Mare, Sala Mică, sistemul de încălzit, iar anul acesta în februarie, deja contractăm restaurarea holului mare şi a scărilor şi urmează apoi acoperişul şi faţadele. Acoperişul este cea mai sensibilă problemă, pe care putem să o ducem la bun sfârşit”, a declarat Soos Zoltan, directorul Muzeului Judeţean Mureş. În plus, lucrări de modernizare vor fi realizate anul acesta și la Muzeul de Etnografie, unde va fi reabilitată instalația de încălzire.

Page 3: tirgumureseanul nr.46

Virgil Stănescu, premiat

Căpitanul tigrilor, Virgil Stănescu, a fost premiat la Gala organizată de Federaţia Română de Baschet, cu prilejul a 80 de ani de la înfiinţare.

Premiul vine ca o încununare a întregii sale activităţi, pen-tru rezultatele real-

izate în competiţiile inetrnaţionale dar şi pentru prestaţiile pe care le-a avut la echipele din străinătate la care a evoluat: At-lanta Hawks, Opel Skyliners Frankfurt, Turk Telekom Ankara, Spartak Sankt-Peters-burg, Spartak Primo-

rie, Unics Kazan, TSK VVS Samara sau Banca Tercas Teramo. Jucător emblematic pentru bas-chetul românesc al ul-timilor ani, Stănescu este un exemplu nu doar prin ceea ce face pe terenul de sport ci şi prin ţinuta şi conduita pe care o afişează.

Victorie în jocul revanșă

Fără cei mai buni jucători, plecaţi în nu-măr de șase la echipa naţională, City’us s-a deplasat la Odorheiu Secuiesc pentru revan-șa meciului amical dis-putat la Tîrgu-Mureș, meci încheiat cu vic-toria campioanei (scor 11-9).

City‘us Tîrgu-Mureș s-a impus și în jocul din deplasare, mai clar de-cât în primul meci, cu scorul de 13-7, la pauză 7-1. Au fost două jocuri utile, de pregătire, în care au putut fi folosiţi și jucătorii care joacă mai puţin dar și cei ti-neri. Pe durata partidei

(2 reprize a câte 40 de minute, fără întreru-peri), antrenorul Kacso Endre a folosit următo-rii jucători:

Klein, Moldovan, Aszalos - Szocs, Ni-cușan, C. Matei, Co-vaci, Muntean, Oltean, Nagy, Almășan, Mir-cea, Velcherean.

BASCHET FUTSAL

Intoxicați de echipele bucureștene și, mai nou, clujene, iubitorii fotbalului habar nu au că mai există și alte echipe. Televiziunile sportive transmit meciuri doar pentru puternicii fotbalului mio-ritic. Este de-a dreptul jignitor să omiți de pe harta fotbalului Tîrgu-Mureșul, mai ales că FCM a avut un meci amical cu o echipă mai tare decât cele întâlni-te de celelalte formații românești. Mai mult, rezultatul este și mai valoros. În primul meci amical al cantonamentu-lui din Antalya, FC Municipal a învins cu 2-0 pe Metalist Kharkov, locul 3 în prima liga din Ucraina, formație califi-cată în primăvara Europa League.

Golurile formației noastre au venit în repriza secundă, la interval de 2 mi-nute. Mai întâi, în minutul 70, în urma unei lovituri libere executată de pe par-tea dreaptă de către Subotic, mingea

ajunge în preajma careului mic, de unde Andrei Cordoș o reia în plasa adversă.

După numai 2 minute, pe un con-traatac, Celsinho îi pasează excelent

lui Subotic, printre fundașii de la Me-talist, acesta pătrunde în suprafața de pedeapsă și înscrie cu un șut la colțul lung: un gol venit chiar în ziua în care Danijel Subotic împlineste 23 de ani, ocazie cu care îi urăm și noi un căldu-ros „La multi ani”!

De menționat că, în minutul 67, un jucător de la Metalist Kharkov a fost eliminat după ce a ripostat în urma unei intrări a lui Nicu. Jucătorul eli-minat a fost însă înlocuit de către un coechipier.

Iată formația folosită de către teh-nicianul Marius Lăcătuș:

Albuț (46-Caparco) - D. Matei (46-Nicu), Cordoș, Ghionea (46-Iencsi), Topic (46-Szilagyi) - Astafei, Ilyes (76-M. Pop), Pădurețu (59-Kiriță), Firtu-lescu (46-Vagner) - Fl. Dan (46-Cel-sinho), Subotic (76-R. Stoica).

Municipalii au învins locul trei din Ucraina

LUPTE LIBERE

Campionatul juniorilorÎn sala de lupte a Clubului Sportiv

„Mureșul” din Tîrgu-Mureș s-a desfă-șurat prima etapă a Campionatului Jude-ţean de lupte libere la nivel de Copii I-IV, Cadeţi și Juniori. Locurile fruntașe au fost obținute de următorii tineri sportivi:

Cadeţi 1995-1996: 38 kg.: Kovacs Răzvan, locul 1; 58 kg.: Imreh Peter -

locul 1, Naghi Adrian - locul 2, Bojthe Nor-bert - locul 3; 76 kg.: Dosa Norbert - locul 1, Veress Vil-mos - locul 2. Copii II 2000-2001: 26 kg.:

Szabo Csaba - locul 1, 28 kg.: Simon Laszlo - locul 1, Simon Robert - locul 2; 30 kg.: Deak Jeno - locul 1, Nyulas Elod - locul 2; 32 kg.: Kovacs Albert-Alfred - locul 1; 35 kg.: Otvos Zoltan - locul 1, Szekeres Lucian - locul 2, Pop Darius - locul 3, 42 kg.: Deak Jozsef - locul 1, Molnar Andrei - locul 3; 45 kg.: Zugravu Rares - locul 1, Barabasi Roland - locul 2. Copii III 2002-2003: 28 kg.: Toma Marius-Adrian - locul 1; 32 kg.: Gabor Roland - locul 1, Balazs Botond-Laszlo - locul 2, Udvarhelyi Hunor - locul 3; 42 kg.: Szasz Laszlo - locul 1, Szilveszter Eduard - locul 2. Copii IV 2004-2005: 22 kg.: Demeter Roland-Szilard - locul 1, Fodor Robert - locul 2, Tarta Emil jr. - locul 3; 30 kg.: Simon Laszlo jr. - locul 1; 38 kg.: Kelp Richard - locul 1. Junioare 1992-1994: 59 kg.: Oltean Anna-Maria - locul 1. Cadete 1995-1996: 65 kg.: Pantea Cornelia - locul 1.

POPICE

Înfrângerea trece, șansele rămân…

Echipa feminină de popice Romgaz Electromureş a făcut deplasarea în Aus-tria pentru a-şi juca şansele în sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Plecate cu mari ambiţii, elevele antrenorului Seres Sandor au capotat în faţa gazdelor de la ASKO KSC Schneegattern (3196-3124). Deşi diferenţa nu este mare, la beţe doborâte, gazdele au câştigat cu 6-2 la puncte de meci. Cele două punc-te ale mureșencelor au fost realizate de veterana Doina Baciu, 549 pd, şi Adela Ban, 514 pd. După cum se poate vedea din scorul final, meciul a fost foarte echilibrat, rezultatele destul de strânse, iar câştigătoarea a stat în cumpănă până

la final. Celelalte sportive mureşene au realizat următoarele performanţe: Duka Tilda - 528 pd, Horvath Anna – 499 pd, Aneta Ifrim – 517pd, iar Fulop Erika a cedat în faţa unei bunicuţe de 65 ani.

Returul acestei manşe se va disputa la Tîrgu-Mureş, pe 18 februarie, unde sperăm că Romgaz Electromureş va reuşi să întoarcă rezultatul şi să se cali-fice în careul de aşi.

Page 4: tirgumureseanul nr.46

Vineri - Luni, 3 - 6 februarie 20124

HANDBAL

FUTSAL

România pierde pe mâna eiSelecţionata de futsal a României a pierdut la limită,

1-2, în faţa Croaţiei, în meciul de debut la Campiona-tul European. A fost un meci în care echipa noastră ar fi meritat victoria, dar lipsa de concentrare la finalizare a făcut ca jucătorii pregătiţi de Sito Rivera să alerge în două rânduri după egalare. Lucru reușit prima dată, golul

lui Csoma Alpar din minutul 30, restabilind egalitatea pe tabela de marcaj, modificată mai întâi de golul cro-atului Marinovic, în minutul 23. Cu 5 minute înainte de final, Grcic a înscris golul victoriei, la o neatenţie în apărarea noastră. Cu toate că, în ultimele minute, Româ-nia a scos portarul și a atacat în superioritate numerică, tabela a rămas neschimbată: Croaţia – România 2-1. Sito Rivera a început jocul în formula: Iancu – Fl. Matei, Do-bre, Lupu, Gherman. Au mai jucat: Răducu, M. Stoica, Radu, Ignat, Al-Ioani, Csoma.

În a doua partidă a grupei, România va întâlni Repu-blica Cehă, joi, 2 februarie, de la ora 19:30, în direct pe Eurosport 2. Pentru a păstra șanse de calificare, echipa noastră are neapărată nevoie de victorie. În celălalt joc al primei zile, în grupa B, Spania a învins Slovenia cu 4-2.

LUPTE LIBERE

Trofeul „Simon Laszlo” Concomitent cu campionatul judeţean, la ca-

tegoria de vârstă Copii (1997-98-99), s-a deru-lat și competiţia interjudeţeană pe echipe „Simon Laszlo”.

Această competiție are rolul de a angrena copiii într-un campionat pe echipe, deoarece ei nu au com-petiţie de acest gen la nivel naţional. Pentru a întă-ri nivelul competiției au fost invitate judeţele Cluj și Harghita. În clasamentul pe echipe, judeţul Mureș s-a situat pe primul loc cu 25 de puncte, fiind urmat, la un scor strâns, de Harghita și Cluj.

Pentru tîrgumureșeni s-au remarcat: 32 kg. Sukosd Janos locul 2, 38 kg. Szoverfi Ruben-Viktor locul 2, 35 kg. Ioan Roland locul 3, 47 kg. Albert Szabo-lcs locul 2, Mathe Marcel locul 3, 66 kg. Moldovan Adalbert locul 1 de la Mureșul Tîrgu-Mureș și 35 kg. Nemes Attila locul 3, 73 kg. Popescu Rareș locul 2 de la C.S.S. Tîrgu-Mureș. În clasamentul pe echipe Mureșul a fost prima clasată, cu 83 puncte, iar CSS Tîrgu-Mureș s-a clasat a treia cu 25 puncte. În cla-samentul individual, juniori 1992-94, s-au remarcat: Hogyes Bela locul 1 și Bucur Ionuţ locul 2, ambii de la C.S.S. Tîrgu-Mureș.

S-a încheiat şi pauza competiţională pentru gruparea tîrgumureşeană de handbal Mureșul. La sfârşitul acestei săptămâni se va relua campionatul Di-viziei A, seria B, cu prima etapă a retu-rului. Mureşul Tîrgu-Mureş se va de-plasa la Bistriţa, unde va juca sâmbătă, de la ora 11:00, împotriva gazdelor de la CSM. Din păcate, acest meci nu mai reprezintă un derby, aşa cum se întâm-pla în ediţia trecută, când fetele de la Mureşul au participat la barajul de promovare în Liga Naţională. În tur, echipa noastră a câştigat cu 35-32.

La capitolul noutăţi este re-reve-nirea lui Bukaresti Iosif la conducerea echipei, un antrenor care cunoaşte foarte bine lotul de jucătoare, le ştie calităţile şi posibilităţile. Ar mai fi de

remarcat plecările a trei jucătoare af-late mai mult în tranzit. Este vorba de Adela Biliga Radu, Adriana Tamaş şi Lavinia Farkas, reîntoarse la locurile de baştină. Tot ca noutate este faptul că se dă, de acum, credit jucătoarelor tinere din Tîrgu-Mureş. Bukaresti va porni la drum cu următorul lot: Bianca Pe-ter, Raluca Ungureanu, Iulia Butiurcă, Loredana Tamaş, Andreea Pista, An-dreea Serediuc, Alina Moloci, George-ta Cioban, Szidonia Rad, Nagy Beata, Kadar Kinga, Loredana Conţiu, An-drada Muntean, Tabita Rad, Lavinia Almăşan, Fogarasi Andrea, Alina Şeulean, Lorena Pop, Kozma Emoke.

Pornind din nou la un drum cu bune şi cu rele, aşteptăm ca preşedintele grupării să fie mai inspirat, echipa să

aibă mai multe şanse, iar antrenorul să aducă acel suflu nou de care este ne-voie.

Primele şase echipe, care contează pentru titlu, se af lă pe următoarele poziţii în clasament:

1. CS Univ. C. Brâncuşi 11 9 0 2 339 281 182. CSS Caracal 11 8 0 3 367 303 16 3. CS Timişoara 11 6 2 3 367 331 14 4. Mureșul Tg-Mureş 11 7 0 4 301 286 14 5. CI.SP. Sf. Gheorghe 11 6 1 4 278 271 13 6. CSM Slatina 11 6 0 5 270 271 12

Mureşul, la startul returului

Page 5: tirgumureseanul nr.46

Vineri - Luni, 3 - 6 februarie 2012 5

După revanșa ratată la Alba Iulia, BC Nova Vita Tîrgu-Mureș s-a răzbu-nat, oarecum, pe SCMU Craiova, scor 86-69 (21-23, 22-14, 24-13, 19-19).

Lipsite de aportul pivotului Bojana Vulic, accidentată la Alba Iulia, tîrgu-mureșencele au început timorat meciul, dând posibilitatea oaspetelor să-și adju-dece la limită primul sfert. „Biciuite” de pe margine de antrenorul Stacey Nolan, fetele noastre și-au revenit destul de re-pede și au intrat la pauză în avantaj: 43-37.

La reluare, baschetbalistele de la Nova Vita au intrat mai concentrate pe parchet și au tranșat categoric sfertul al treilea, relaxându-se abia pe final, când oltencele au mai redus din handicap. Cea mai bună jucătoare a noastră a fost sârboaica Dragana Gobeljic, autoare a unui spectaculos double-double (26 de puncte și 11 recuperări, la care se adaugă

și 2 pase decisive). De asemenea, s-au mai remarcat

americancele Catherine Scanlon (20 de puncte, 7 recuperări, 5 pase decisive), Cherrise Graham (18 puncte, 7 recupe-rări, 7 pase decisive) și Veronica Hicks (13 puncte, 4 recuperări, 4 pase decisive).

Pentru BC Nova Vita au mai evolu-at: Alexandra Cutaș (5 puncte, 3 recu-perări, 2 pase decisive), Cristiana Cutaș (2 puncte, 5 recuperări, o pasă decisivă, eliminată pentru 5 greșeli personale), Bartha Borbala (2 puncte, o recuperare), Adina Pop (2 recuperări și o pasă decisi-vă) și Paraidi Tekla.

BC Nova Vita a obţinut, astfel, a XV-a victorie în sezonul regulat și, cu 34 de puncte, ocupă locul 3 în clasament. În cadrul rundei a XX-a, fetele noastre vor înfrunta sâmbătă, 4 februarie, de la ora 19:00, în Sala Sporturilor din Tîrgu-Mureș, pe CSM Oradea.

BASCHET

VOLEI

Ne rămâne setul de aurMiercuri, formația Iller Bankasi An-

kara a învins în Cupa Challenge echipa de volei feminin Medicina Tîrgu-Mureş, scor 3:0 (25:11, 25:20, 25:20). Nu credem că tîrgumureşencele s-au aşteptat la un meci atât de greu, deşi optimile competiţiei trebuiau să tragă

un semnal de alarmă în ceea ce priveşte valoarea din ce în ce mai crescută a echipelor angrenate. Iller Bankasi An-kara s-a arătat a fi o echipă solidă din toate punctele de vedere. Poate că a contat puţin şi încrederea prea mare în forţele proprii. Lucru dovedit de primul set, de diferenţa creată de şocul avut cu opoziţia gazdelor. În setul doi, elevele lui Valerijan Luka au început mai bine, au opus o rezistenţă mai încrâncenată,

dar turcoaicele, stăpâne pe ele, au decis şi soarta acestui set. În ultimul parţial al partidei, fetele de la CSU Medicina au intrat mai bine în joc, au condus chiar cu 15-8, au mai avut avantaj de 20-19, după care au cedat pe final cu regretul că nu au putut lua măcar un set. Ori-cum, nu ar fi contat foarte mult fiindcă regulamentul competiţiei este altfel. O victorie acasă ar duce cele două echipe spre setul de aur. Un set câştigător pen-tru jucătoarele noastre, până acum, cum a fost cu două runde în urmă cu echipa spaniolă.

Pentru Medicina Tîrgu-Mureş au evoluat: Ciocian (Pintea), Chiţigoi, Jovanovic (Cazacu), Iancu, Ivanof, Ts-vetanova (Ivanciu) şi Nechiti - libero.

Partida retur se va disputa în data de 8 februarie 2012, ora 17:00, la Tîrgu-Mureş, în Sala Sporturilor. E de aşteptat o prezenţă sporită a publicului pentru a sprijini o calificare spectaculoasă..

POLO

Programul Cupei Transilvania

Torpi și Aqua Sport Tîrgu-Mureș vor participa la Cupa Transilvania la Polo la sfârșitul acestei săptămâni după următo-rul program: La Generaţia 1999, sâmbă-tă se joacă două meciuri, Torpi – Dinamo Oradea 12.15 și Crișul Oradea – Torpi 15.45, urmând ca duminică să se desfă-șoare și celelalte, adică Torpi – Viitorul Cluj Napoca 09.45. La categoria Gene-raţia 1997, sâmbătă, între orele 9-13 se vor juca Torpi– Aqua Sport, iar între orele 14-18,Viitorul Cluj Napoca – Aqua Sport, Crișul Oradea – Torpi. Dumini-că, între orele 8-12, se vor disputa Dina-mo Oradea – Torpi, Aqua Sport– CSM Brașov, iar între orele 14-18 Aqua Sport – Crișul Oradea, CSM Brașov – Torpi.

Nova Vita învinge şi Craiova

Page 6: tirgumureseanul nr.46

Vin

eri - Lun

i, 3 - 6 febru

arie 2011

FLORI DUHOVNICEŞTI

Stăruința în rugăciunePărintele Nicolae Ludușan de

la Biserica din cartierul Dâm-bu Pietros a transmis câteva gân-duri credincioșilor, referitoare la importanța rugăciunii părinților pentru copii: „Stăruința în rugăciu-ne se transformă în virtute. Mijlocirea noastră ca părinți înaintea lui Dumne-zeu nu rămâne fără rod: „Cereți și vi se va da” (Matei, Capitolul 7, Versetul 7). Ascultarea rugăciunilor este o pro-

misiune sau o făgăduință dată nouă de însuși Dumnezeu. Ea vizează și tru-pul și sufletul și prezentul și viitorul. Iubiți credincioși, să-l binecuvântăm pe Dumnezeu și să-i mărim numele Lui cel Sfânt să ne accepte această stăruință, această insistență. La linia pământu-lui, pe noi insistențele ne deranjează, pe Dumnezeu nu-L deranjează insistența și stăruința noastră. Dumnezeu trans-formă stăruința noastră într-o adevă-rată virtute. Așadar să stăruim și noi înaintea Domnului nostru Iisus Hris-tos cu rugăciunile noastre pentru copiii noștri”.

ÎNVĂŢĂMÂNT

Sezonul olimpiadelorNe aflăm în plin sezon al olimpi-

adelor școlare. Etapa școlară a acestor competiții s-a încheiat, fiind orga-nizată în lunile decembrie-ianuarie. În general, în luna februarie are loc etapa locală sau județeană la diferite-le discipline de învățământ. Astfel, în data de 4 februarie va avea loc Olim-piada Județeană de fizică la Grupul Școlar „Gheorghe Șincai” din Tîrgu-Mureș. Apoi, în data de 18 februarie

va avea loc etapa locală a Olimpiadei de istorie, urmând ca etapa județeană să aibă loc în data de 3 martie, la Colegiul Economic „Transilvania”. Regulamentele olimpiadelor și con-cursurilor școlare pot fi consultate la adresa www.edums.ro.

Matei Preda

6

Matei Preda

Județul Mureș s-a implicat (pe tot parcursul anului trecut) în proiectul internaţional EyoUth Day, finanţat de Programul de Tineret în Acţiune al Comisiei Europene. EyoUth Day a avut ca scop crearea unei zile interna-

ţionale cu activitate interactivă în școli, cu următoarele tematici: pedagogia ex-perienţială, ecologie și dezvoltare suste-nabilă, toleranţă și drepturile omului și folosirea resurselor mediatice. Proiectul se desfășoară în perioada ianuarie 2011- februarie 2012 și în derularea lui au fost implicate patru ţări, respectiv Ungaria prin Fundaţia Ec-Pec, Bulgaria - Cen-ter for Creative Training, Estonia - Eesti People to People și România prin Outward Bond România. Activităţile organizate au cuprins cursuri de per-fecţionare, la care au participat câte 20 de profesori reprezentând 10 școli din

fiecare ţară, organizarea Zilei interna-ţionale de joacă EyoUth Day, la care au participat peste 8.000 de tineri, dar și învăţarea interactivă în cadrul unor ate-liere de lucru. Potrivit organizatorilor, pedagogia experienţială presupune în-văţarea într-un cadru natural și într-un cadru activ, implică fizicul și intelectul, iar diferenţa dintre pedagogia formală și cea experienţială este că cei care învaţă prin aceste metode trebuie să participe activ, nu sunt numai receptori ai unor informaţii, ci sunt participanţi activi în diferite activităţi. O altă diferenţă este că după fiecare activitate se organizea-

ză discuţii, realizându-se o evaluare a acestor activităţi. Valoarea totală a pro-iectului a fost de 80.000 de euro, pentru fiecare organizaţie implicată în proiect fiind alocată suma de 20.000 de euro. Vajda Kinga, reprezentanta Outward Bound România, a arătat că în cadrul atelierelor de lucru copiii au confecţio-nat statui și haine din PET-uri, au con-struit un model de școală ecologică, au desfășurat activităţi de team-building în care au experimentat lucrul în echi-pă, au pregătit pagina frontală a unui ziar și au scris articole și au pregătit un scenariu despre ecologie.

ÎNVĂŢĂMÂNT

Proiectul EyoUth Day în Mureș

Ziarul sosește la tarabe marți și vineri între

orele 15 și 17. Cei care nu găsesc ziarul pot

să îl ia de la redacție – strada Tuşnad, nr. 5.

Page 7: tirgumureseanul nr.46

7M

ica Publicitate

Vând tutun Domingo, normal și light, cutia are 200 grame, prețul unei cutii este de 48 de lei. Mai multe informații la: [email protected] sau 0755-404.677.

Dau în chirie spațiu comercial de 45 mp, cu un vad comercial extraordinar pe Bulevardul 1 Dec. 1918 în jurul complexului Dacia. Telefon: 0745-300.244.

Camera de Comerţ şi Industrie Mureş organizează cursuri în următoarele domenii: In-spector în domeniul securității și sănătății în muncă, nivel bază și mediu; Auditor în dome-niul calității; Auditor de mediu; Cadru tehnic cu

atribuții în domeniul PSI etc. Informaţii şi în-scrieri, zilnic între orele 8:00-16:00, la sediul CCI Mureş, din Tîrgu-Mureş, str. Primăriei, nr. 1, sau la numerele de telefon: 0265-269.218, fax: 0265-269.219, mobil 0722-728.747.

Camera de Comerţ şi Industrie Mureş, oferă spre închiriere, cu tarif negociabil, la se-diul din str. Primăriei nr.1, spaţii mochetate, cu încălzire centrală, cu suprafaţe între 25 şi 55 mp. Informații: 0265-269.218, fax 0265-269.219.

Municipiul Tîrgu-Mureş, anunţă licitaţie publică deschisă, în vederea concesionării pe o perioadă de 10 ani a unei suprafeţe de teren de 12,5

mp situat în Tîrgu-Mureş, str. Mihai Viteazul, nr.31, în scopul amenajării unui depozit de amba-laje. Ofertele se vor depune la sediul Municipiului Tîrgu-Mureş, P-ţa Victoriei nr.3, camera 13, până la data de 09.02.2012, ora 10.

Municipiul Tîrgu-Mureş, anunţă licitaţie publică deschisă, în vederea concesionării pe o perioadă de 49 ani a unei suprafeţe de teren de 632 mp aparţinând domeniului public şi privat al mu-nicipiului Tîrgu-Mureş. Ofertele se vor depune la sediul Municipiului Tîrgu-Mureş, P-ţa Victoriei nr.3, camera 13, până la data de 14.02.2012, ora 10.

Vând garaj în Tudor, pe Bdl. 1 Dec. 1918, în spatele blocurilor de la nr. 197, 199, 201, 203, 205, 207, 209. Garajul este curat, cu ușa metalică cu dublă încuietoare, acces ușor cu masina. Preț: 3.600 euro negociabil. Informații: 0720-535.316.

Asocierea de transport public de persoane SC Siletina Impex SRL - SC Transport Local SA angajează șofer autobuze, taxatori, electrician auto,

mecanic auto, controlor bilete. Cererea, însoțită de CV, se depun la secretariatul societății aflat în Tîrgu-Mures, str. Bega, nr. 2.

Uniunea Generală a Pensionarilor din România, filiala Jud. Mureș, în colaborare cu Primăria Municipiului Tîrgu-Mureș, organizează în data de 21 februarie 2012, o „zi de Club” pen-tru pensionari, la Casa de Oaspeți a Primăriei. Cei interesați sunt rugați să se prezinte la sediul Uni-unii din str. Bolyai, nr. 36, de marți până vineri, între orele 10-13.

Vând un pat dublu (200/160cm) cu saltea RELAXA, foarte comod, în stare foarte bună , aproape nou, are sertar pentru așternut și 2 nop-tiere. Preț:700 de lei negociabil. Telefon: 0365-805.771, 0770-228.009, 0754-650.899.

Îngrijesc persoană bolnavă sau în vârstă şi fac menaj. Telefon: 0743-625.699.

Vând semințe de dovleac fără coajă – 20 lei/kg. Telefon: 0746-202.787.

Vin

eri - Lun

i, 3 - 6 febru

arie 2012

Transmiteţi anunţul dumneavoastră la SMS - 0728.236.837 sau la [email protected]

SOCIAL

Având în vedere că se apropie perioa-da în care se solicită aprobări în vederea comercializării de mărţișoare și flori cu ocazia sărbătorii “Mărţişorului şi a zilei de 8 Martie ”, propunem:

1) Perioada de desfăşurare: 28 fe-bruarie - 9 martie 2012, după cum ur-mează:

- 28 februarie – 9 martie pentru co-mercializarea de flori și mărţișoare;

- 28 februarie – 1 martie pentru co-mercializarea de mărţișoare,

- 2 martie – 9 martie pentru comerci-alizarea de flori.

2) Numărul total al amplasamen-telor: 142, iar locaţiile propuse pentru desfășurarea acestei manifestări sunt cele

menţionate mai jos:3) Perioada de înregistrare a cererilor

este: 20 ianuarie – 15 februarie 2012 (in-clusiv)

4) Suprafaţa unui amplasament va fi de: 9 m² obligatoriu;

5) Mobilierul impus: pavilion expo-ziţional (cort) de 3mx3m cu minim două laterale, care va fi achiziţionat pe seama și pe cheltuiala comerciantului;

6) Fiecare comerciant (SC/PF/ÎF/ÎI) sau PRODUCĂTOR va primi doar un singur amplasament, pe zonă.

- Amplasamentele pentru zona A și zona B– se vor atribui cu prioritate produ-cătorilor și comercianţilor de flori și măr-ţișoare din Tg.Mureș și jud.Mureș;

7) Modul de atribuire al amplasa-mentelor se va face astfel:

I. Pentru Zona A - Piaţa Trandafiri-lor - scuar: = 81 amplasamente

a. în prima etapă se vor trage la sorţi amplasamentele pentru producătorii de

flori și mărţișoare, din judeţul Mureș, care comercializează produse proprii (44 amplasamente). (Amplasamentul nr. 81 se atribuie direct Serviciului Public Admi-nistraţia serelor, parcurilor și zonelor verzi din cadrul Municipiului Tîrgu Mureș)

b. - în etapa a doua se vor trage la sorţi amplasamentele pentru comercianţii de flori și mărţișoare (SC/PF/ÎF/ÎI) cu se-diul/domiciliul în Tg. Mureș care nu au calitatea de producători menţionată la punctul a. ( 20 amplasamente);

c. - în etapa a treia se vor trage la sorţi pentru amplasamentele pentru comer-cianţii de flori și mărţișoare (SC/PF/ÎF/ÎI) din judeţul Mureș: (17 amplasamente);

d. -în situaţia în care după efectuarea tragerilor la sorţi menţionate mai sus ră-mân amplasamente libere, se va proceda la o nouă tragere la sorţi (în etapa a patra) pentru comercianţii din alte judeţe.

II. Pentru Zona B -P-ţa Victoriei: = 14 amplasamente

- se va proceda la tragerea la sorţi pen-tru restul comercianţilor (SC/PF/ÎF/ÎI) și producătorilor de flori din Tîrgu Mureș și judeţul Mureș care nu au primit nici un amplasament în zona centrală.

III. Pentru Zona C –cuprinzând lo-caţiile pentru cartiere = 47 amplasamente

- se va proceda la tragerea la sorţi pen-tru toţi comercianţii pe locaţii.

- în cazul în care solicitarea este expre-să pentru o locaţie din zonele de cartier și nu sunt solicitări mai multe decât am-plasamente, atribuirea se va face direct în funcţie de data depunerii cererii.

Tragerea la sorţi va avea loc în data de 20.02.2012 ora 11,00 la sediul

,,Casei de Cultură Mihai Eminescu” din Tîrgu Mureş, str. Nicolae Grigorescu nr.17-19.

8) Actele solicitate se depun la cam. 13 şi sunt următoarele:

- Pentru societăţi comerciale:- Certificat de înregistrare, certificat

constatator și furnizare de informaţii emi-se de către Oficiul Registrului Comerţu-lui; cod CAEN -4789;

- Cerere tip pentru aviz provizoriu de funcţionare(se obţine de la cam. 13);

- Cerere tip de eliberare aviz pentru

ocuparea temporară a domeniului public(se obţine de la cam.13)- Angajament pe propria răspundere

că va amplasa cort.- Pentru II (intreprindere individu-

ală), PFA (persoană fizică autorizată) și IF(intreprindere familială):

- Certificat de înregistrare, certifi-cat constatator și furnizare de informaţii emise de către Oficiul Registrului Co-merţului; cod CAEN -4789;

- Cerere tip pentru aviz provizoriu de funcţionare(se obţine de la cam. 13);

- Cerere tip de eliberare aviz pen-tru ocuparea temporară a domeniului public(se obţine de la cam.13)

-Angajament pe propria răspundere că va amplasa cort.

- Pentru producători agricoli de flori:- Certificat de producător agricol vizat

pe anul 2012;- Copie după BI/CI;- Cerere tip pentru aviz provizoriu de

funcţionare(se obţine de la cam. 13); - Cerere tip de eliberare aviz pen-

tru ocuparea temporară a domeniului public(se obţine de la cam. 13);

- angajament pe propria răspundere că va amplasa cort.

8) Condiţii eliminatorii: lipsa actelor solicitate şi a mobilierului urban (cort adecvat)

9) Avizele necesare desfăşurării acti-vităţii/exerciţiului comercial sunt urmă-toarele:

1. Avizul pentru ocuparea temporară a domeniului public aferent fiecărui ampla-sament emis de S.A.D.P.P. și

2. Avizul de funcţionare cu caracter provizoriu emis de S.A.A.E.,

Menţiune: Cele două avize se vor ridica personal

de la cam. 13 (Centrul de informare pen-tru cetăţeni –cam.13)

PRIMAR,Dr. Dorin Florea

Matei Preda

Sindicatul HK Aalborg din Dane-marca a coordonat o acțiune de con-struire de locuri de joacă pentru 80 de copii cu dizabilităţi, aflaţi în case de tip familial din Tîrgu-Mureș și Cea-ușu de Câmpie, și cinci cursuri de for-mare a personalului DGASPC Mureș (Direcţia Generală pentru Asistenţă

Socială și Protecţia Copilului). La această acțiune s-au implicat voluntar 40 de tineri cu probleme mentale din Danemarca. Sindicatul HK Aalborg s-a implicat, începând din anul 2007, în acte de caritate îndreptate în special către copiii din șase centre de tip fa-milial din judeţul Mureș, aparţinând DGASPC Mureș. În plus, tot pen-tru ajutorarea copiilor, Sindicatul din

Danemarca va organiza, în luna mai, la Tîrgu-Mureș un seminar interna-ţional în cadrul căruia va fi prezentat proiectul susţinut de danezi, însă și o serie de probleme legate de responsa-bilitatea socială. ,, Scopul nostru este de a determina cât mai multe per-soane din România să se implice în ajutorarea semenilor lor, care nu au posibilitatea să își poarte singuri de

grijă. Am fi mândri dacă aţi învăţa de la noi ce înseamnă responsabilita-tea socială. Acesta este un concept în care trebuie să ne implicăm cu toţii”, a arătat Suzanne Vrdlovec, reprezentan-ta sindicatului danez. Sindicatul HK Aalborg are un parteneriat cu Uniu-nea Judeţeană a Sindicatelor - CNS-LR Frăţia Mureș, prin care a reușit să intre în contact cu DGASPC Mureș.

MUNICIPIUL TÎRGU MUREŞ

Învățați responsabilitatea socială!

Zone Locaţia amplasamentului Nr. ampla- samente

A. P-ţa Trandafirilor-scuar 81B. P-ţa Victoriei 14 C Zone de cartier: C1 B-dul 1848 - zona Cinematografului „Unirea” 8C2 Cart. Tudor - zona „Fortuna” staţie autobuz 7C3 Cart. Tudor - B-dul Pandurilor 2C4 Cart. Tudor - zona Complex „Diamant” 6C5 Cart. Mureşeni - Complex „Record” 4C6 Str. 22 Dec. 1989 colţ cu str. Nicolae Grigorescu 2C7 Str. Gh. Marinescu - zona “Spitalul Judeţean” 4C8 Cart. Cornişa - zona Casa Tineretului 5C9 Aleea Carpaţi 2C10 Cartierul Unirii 4C11 P-ţa Gării 3

Total 142

Page 8: tirgumureseanul nr.46

Vineri - Luni, 3 - 6 februarie 20128

Karaoke. Vineri, 3 februarie, puteţi lua parte la un karaoke organizat în Select Boutique Club din Tîrgu-Mureș. În aceeași va avea loc un con-cert rock „Rotilos” în The Office Club și un recital Gallery Live Session în Gallery The Pub. Același Gallery va organiza sâmbătă o „Crazy Party”.

Tequila Party. Sâmbătă, Select Boutique Club vă așteaptă la „Tequila Party”, începând cu ora 23:00. Intrare

liberă, iar fetele primesc tequila gratis până la ora 24:00.

Concert. Sâmbătă, The Office Club va găzdui un concert Hijack, cu muzică live, începând cu ora 22:30.

Petrecere. Avi-Cola îşi aniversează clienţii cu „Psy Birthday Party”.

Invitații speciali vor fi DjAne din Budapesta şi Dj Botond din Tîrgu-Mureş. Petrecerea începe la ora 23:00, iar de la ora 7:00 dimineaţa, distracţia va continua cu un „after party”.

Muzică clasică. Luni, de la ora 18:30, Jazz&Blues Club găzduiește un concert de muzică clasică, în inter-

pretarea studenților de la Academia „Gheorghe-Dima” din Cluj-Napoca. Repertoriul lor conține lucrări ai maeștrilor: Robert Schumann, Wolf-gang Amadeus Mozart, Georges Bi-zet și Franz Schubert. Intrarea este liberă!

Teatru. Sâmbătă, de la ora 19:00, Teatrul Național din Tîrgu-Mureș prezintă piesa de teatru „Căsătoria” de Gogol.

Cum ne petreCem timpul liber

Matei Preda

Aeroportul Transilvania va fi extins (peste 6 luni, după adoptarea hotărârii din Consiliul Județean) prin construi-rea unei structuri la nivelul parterului pe toată lungimea spaţiului public de recepţie al pasagerilor din faţa aerogării, incluzând o zonă acoperită și aclimati-zată corespunzător. Terasa exterioară circulabilă de la etajul I va fi protejată cu o copertină realizată din materiale de construcţie ușoare. Potrivit documenta-ţiei, noua construcţie va avea o suprafaţă de circa 250 de metri pătraţi, constând în parter și mezanin, din care un hol de check-in de aproape 150 de metri pătraţi, un windfang (vestibul -n.r.) de aproape 28 de metri pătraţi, un coridor

de 14 metri pătraţi, plus grupuri sanita-re pentru femei, bărbaţi și persoane cu dizabilităţi. Holul de check-in existent, de 326 de metri pătraţi, va fi reamena-jat. Decizia a fost adoptată în ședința de marți, întrucât spaţiile de așteptare și cele destinate operaţiunilor de check-in au devenit neîncăpătoare, în urma creș-terii numărului de curse și de pasageri. Potrivit expunerii de motive, Aeroportul Transilvania Tîrgu-Mureș a deservit pe parcursul anului trecut cel mai mare nu-măr de pasageri din istoria sa, adică pes-te 250.000 de persoane. Consilierii ju-deţeni au avut de ales între două variante de extindere a aerogării, una în valoare de 415.000 de euro și alta de 509.000 de euro, alegând-o pe cea mai costisitoare, întrucât au considerat-o a fi optimă.

Aeroportul, la standarde UE