trandafir raluca - lucrare disertatie refacuta
DESCRIPTION
schoolTRANSCRIPT
UNIVERSITATEA VALAHIA TÂRGOVIŞTE
FACULTATEA DE ŞTIINŢE POLITICE, LITERE ŞI
COMUNICARE
JURNALISM ŞI STUDII CULTURAL EUROPENE
TEZĂ DE DISERTAȚIE
Conducător științific:
Prof. Univ. Dr. TOMIȚĂ CIULEI
Masterand:
TRANDAFIR (FLORESCU)
IONELA RALUCA
TÂRGOVIȘTE
2015
1
UNIVERSITATEA VALAHIA TÂRGOVIŞTE
FACULTATEA DE ŞTIINŢE POLITICE, LITERE ŞI
COMUNICARE
JURNALISM ŞI STUDII CULTURAL EUROPENE
CAMPANIA DE RELAȚII PUBLICE ÎN
INSTITUȚIILE MILITARIZATE
Conducător științific:
Prof. Univ. Dr. TOMIȚĂ CIULEI
Masterand:
TRANDAFIR (FLORESCU)
IONELA RALUCA
2
TÂRGOVIȘTE
2015
CUPRINS
INTRODUCERE
Cap. I. COMUNICAREA – DEFINIȚIE ȘI ROL
1.1. Elementele comunicării
1.1.1. Structura actului de comunicare
1.1.2. Caracteristicile comunicării
1.2. Tipuri de comunicare
1.2.1 Comunicarea intra și interinstituțională
1.2.2 Comunicarea de criză
1.3. Spațiul public și societatea civilă în actul de comunicare
1.3.1. Spațiul public - caracteristici
1.3.2. Forme de comunicare în spațiul public
1.4. Jurnalistul și mass-media
1.4.1. Mass-media – definiție și trăsături
1.4.2. Comunicarea prin intermediul mass-mediei
Cap. II. RELAȚIILE PUBLICE ȘI ROLUL LOR ÎN COMUNICARE
2.1. Definiții ale relațiilor publice
2.1.1 Relațiile publice-caracteristici
2.1.2. Funcțiile relațiilor publice
2.1.3. Specialistul în relații publice
2.2. Structura și baza legală a departamentelor de relații publice
2.2.1 Organizarea unui departament de relații publice într-o instituție militarizată
3
2.2.2 Așteptările conducerii
2.2.3. Păstrarea și manipularea documentelor cu caracter secret
2.2.4. Accesul jurnaliștilor la ducumentele instituției militarizate
2.3. Principii fundamentale în activitatea angajaților din instituțiile militarizate
Cap. III. SISTEMUL DE RELAȚII PUBLICE ÎN INSTITUȚIILE MILITARIZATE
3.1. Activitatea de comunicare și relații publice la nivelul Ministerului Afacerilor Interne
3.1.1. Ofițerii de relații publice –atribuții
3.1.2 Modele și tipuri de comunicare
3.1.3 Comunicarea prin intermediul campaniei de relații publice
3.2. Specificul comunicării și relațiilor publice în Poliția Română
Cap. IV. CAMPANIA DE RELAȚII PUBLICE ÎN INSTITUȚIA POLIȚIEI (STUDIU
DE CAZ)
CONCLUZII
BIBLIORAFIE
ANEXE
4
INTRODUCERE
Când e trezit în mijlocul nopții, un pompier trebuie doar să-și tragă pantalonii și să
stingă incendiul. Reporterul trebuie să spună unui million de persoane cine a aprins chibritul
și de ce1.
Mort Rosenblum, Associated Press
Pornind de la această premisă și de la o încercare continuă a presei de a aduce daune
grave imaginii instituțiilor militarizate, în cadrul cărora îmi desfășor activitatea, am hotărât de
a analiza activitatea de relații publice din cadrul unor astfel de instituții, prin prisma
campaniilor de presă, instrumente foarte des întâlnite în domeniul prevenirii infracțiunilor și
protecției civile.
Așadar, lipsa de informații de la surse credibile, dorința de a creea cât mai multe știri
a jurnaliștilor, lipsa de pregătire a persoanelor desemnate cu menținerea relațiilor cu mass-
media dar și problemele tot mai grave ale societății în ceea ce privește numărul infracțiunilor
săvârșite au dus la creearea unui sentiment de nesiguranță și neîncredere în instituțiile statului.
În scopul promovării activităților desfășurate și creării unei imagini favorabile în
rândul cetățenilor, instituțiile publice , prin intermediul structurilor de relații publice, apelează
la mass-media.
Astfel, relațiile publice capătă rolul de mediator dintre instituție și publicul acesteia,
fiind totodată domeniul cel mai „sensibil” din cadrul unei organizații, dar și cel mai greu, deși
aparent structurile de relații publice „ nu fac mare lucru„ .
Imaginea instituției în rândul publicului depinde în cea mai mare parte de felul cum
este organizată activitatea de comunicare , începând cu structura biroului / compartimentului
de relații publice, poziția sa în organigramă, continuând cu resursele umane, financiare alocate
acestui domeniu, modul de realizare a campaniilor de promovare în funcție de nevoile
instituției.
1 Mort Rosenblum, Associated Press5
Relațiile publice reprezintă un domeniu nou în România, având o evoluție foarte lentă
până în anul 1989, moment din care piața liberă și libertatea de expresie au căpătat contur.
Astfel, după acest moment, instituțiile au promovat tactici și campanii de relații
publice menite să informeze corect cetățeanul cu privire la prioritățile instituției, activitățile
întreprinse, cunoașterea organizării și funcționării instituției.
O instituție de importanță pentru siguranța națională, cu un statut aparte, aflată în
slujba cetățeanului așa cum este instituția Poliției nu poate trece peste faptul că diverse
persoane care se cred jurnaliști interpretează informația după bunul plac și iau în derâdere sute
de ore de muncă și sacrificiu, acționând în acest sens pentru promovarea unei activități de
relații publice adecvate, care să fie capabilă să reflecte eforturile de zi cu zi ale instituției de
a aplica legea și de a ține în frâu fenomenul infracțional.
Succesul în ceea ce privește crearea unei imagini favorabile în rândul cetățenilor și
eficiența implementării unor campanii de relații publice, venite să remedieze imaginea
instituției pe un anumit segment depinde de felul cum sunt gestionate problemele la nivel
intern, de felul cum privește conducerea activitatea de relații publice și de gradul de încredere
acordat acesteia, dar și de sprijinul acordat de către întreg personalul.
Astfel, orice problemă internă identificată la timp, transmisă colectivului analizării,
soluționării și ulterior transmisă publicului într-un mod care să pună într-o lumină favorabilă
activitatea instituției, va constituii o informație reală și un exemplu de conduit transparent și
eficientă.
Totodată, în vederea creșterii gradului de încredere a cetăațenului în instituția poliției,
obiectiv principal pentru anul 2015, în cazul existenței unei amenințări la adresa reputației
instituției, consider că este necesară realizarea unei campanii de presă desfășurată atât la nivel
central cât și teritorial, care să reliefeze aspectele pozitive și negative existente și să pună într-
o lumină favorabilă promptitudinea demonstrată de-a lungul timpului în cazul unor astfel de
situații.
Eficiența acestor campanii de relații publice depinde atât de gradul de încredere
acordat instituției de către public, dar și de modul lor de organizare atât în ceea ce privește
procedurile de lucru, gradul de încredere acordat de către conducere și resursele financiare
disponibile.
Această lucrare își propune să analizeze comunicarea Ministerului Afacerilor Interne
în general, și a instituției poliției, în special, cu cetățenii, prin intermediul campaniilor de
relații publice, în condițiile în care, fie că acceptăm, fie că nu, aceasta suferă datorită
deficitului de imagine creat de problemele privind modul de intervenție al angajaților și
deficiențelor de promovare a activităților polițienești, prin activități de relații publice.
6
Cap. I. COMUNICAREA ȘI ROLUL SĂU ÎN RELAȚIA CU SOCIETATEA
CIVILĂ
Societatea din ziua de astăzi s-a dezvoltat datorită comunicării, susține autorul german
Paul Watzlawick, cel care a elaborat și „axioma matacomunicativă”, potrivit căreia nu există
posibilitatea necomunicării.
Michael Kunzick aprofundează subiectul comunicării, elaborând principiul
neintenționalității, conform căruia „comportamentul unui individ, manifestat prin verbalizare,
tăcere, reacții vegetative, gesturi, mimică sau masaje paralingvistice cum ar fi timbrul și tonul
vocii, pauzele, ezitările, etc. este informativ pentru orice observator„.2
Comunicarea reprezintă un schimb de informații. Aceasta poate îmbrăca mai multe
forme: verbal, nonverbal, interpersonal, de grup, mediatică, politică, public, publicitară,
educativă, etc.
Actul de comunicare poate fi direct, fiind numit și interpersonal, presupunând
interacțiunea a două sau mai multor persoane, aflate în poziții de proximitate, care se
influențează reciproc.
Actul de comunicare poate fi indirect, numit și mediat, utilizând un support mai mult
sau mai puțin complex tehnologic.3
Comunicarea mediatizată este o formă unilateral de comunicare, deoarece feed-back-
ul imediat lipsește în general din partea receptorilor.4 Prin comunicare mediatizată se înțeleg
„toate formele de comunicare ce se sprijină pe un suport tethnic, având acces la un destinatar
individual (scrisoare, telefon) sau colectiv(afiș publicitar, fluturașe publicitare) ”.5
1.1. ELEMENTELE COMUNICĂRII
Originea termenului de comunicare provine dn limba latină, din verbul „comunico-
are”, ce provine din adjectival „muni-e”, cu semnificația de „cel care își face datoria”,
„serviabil”.
2 Michael Kunczik, Astrid Zipfel, Introducere în știința publicisticii și a comunicării, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 1998, p. 15.3 Mihai Coman, Introducere în sistemul mass-media, Polirom, Iași, 2007, p. 15-16.4 Flaviu Călin Rus, Introducere în știința comunicării și a relațiilor publice, Editura Institutul European, Iași, 2002, p. 25.5 Guy Lochard, Henri Boyer, Comunicarea mediatică, Editura Institutul European, Iași, 1998, p. 5.
7
În limba română, există dubletul etimologic „comunicare”, preluat din limba franceză,
ce semnifică „a adduce la cunoștință”, „a da de știre”, „a înștiința”, „a informa”, „a spune”.6
În opinia mea, comunicarea reprezintă un proces prin intermediul căruia o persoană
(emițător) transmite o informație (mesaj) unei alte persoane sau unui grup de persoane
(receptor), având ca așteptări primirea unui răspuns (feed-back), ce poate veni sau nu, în
funcție de conținutul mesajului transmis și de atitudinile receptorului.
În concluzie, elementele comunicării sunt următoarele:
- Emițătorul – reprezentat de o persoană, un grup sau o instituție ce posedă
informația (mesajul), pe care urmează să-l transmit.
- Receptorul – de asemenea reprezentat de o persoană, un grup sau o instituție care
primește mesajul, urmând să-l analizeze.
- Mesajul –reprezentat de informația transmisă.
- Decodarea – acțiunea de înțelegere a mesajului transmis, activitatea inversă
codării, inițiată de această dată de receptor.
- Feedback-ul – reprezentat de răspunsul receptorului.
- Canalul de comunicare – reprezentat de calea de transmitere a mesajului.
1.1.1 Structura actului de comunicare
În cadrul actului de comunicare, oamenii transmit decizii, concluzii sau chiar gânduri
oarecare, gesturi și expresii fizice, în scopul interacționării cu alte persoane.
Cei care primesc, la rândul lor, clasifică și înmagazinează aceste informații pentru o
utilizare ulterioară.
În cadrul actului de comunicare se pot regăsi patru etape:
- Formularea și codificarea mesajului de către emițător, în vederea trimiterii lui către
receptor;
- Transmiterea mesajului prin intermediul canalului de comunicare;
- Recepționarea sau primirea mesajului de către receptor;
- Decodificarea mesajului de către receptor și însușirea sa în vederea formulării sau
nu a unui feedback;
Succesul actului de comunicare se poate stabili în funcție de realizarea feedback-ului,
însă, în cele mai multe cazuri, acesta poate depinde și de starea de spirit a interlocutorilor,
percepții, nivelul de educație, emoțiile intervenite în timpul comunicării, graba în tragerea
concluziilor, lipsa atenției în ascultare, dar și de personalitatea emițătorului și receptorului.6 DEX, 1979, p. 205.
8
Scopul comunicării?
Comunicarea devine un act involuntar de cele mai multe ori, însă cu scopuri foarte
bine definite printre care: obținerea de informații, transmiterea de informații, prelucrarea de
informații și divulgarea de informații.
1.1.2 Caracteristicile comunicării
Comunicarea reprezintă un amplu proces de transmitere a informațiilor, ideilor,
gesturilor, opiniilor, prin diferite mijloace precum vorbitul, mimica, gestica, scrisul.
Aceasta constituie un procedeu complex, ireversibil, în care feedback-ul are un rol
foarte important, în funcție de existența acestuia ne putem da seama de înțelegerea și însușirea
mesajului transmis de către receptor.
Totodată, comunicarea reprezintă un process conștient, prin care se creează
comportamentul uman și se influențează atitudini.
În ceea ce privește comunicarea verbală, aceasta presupune existența unui mesaj care
să conțină informații de actualitate, asupra căruia avem posibilitatea de a reveni cu amănunte
și detalii pentru a ne face înțeleși, fiind totodată permisivă, dându-ne posibilitatea de a reveni
cu amănunte suplimentare și în strânsă legătura cu situația în care ne-am ales să comunicăm.
Comunicarea non-verbală, realizată prin gesturi și mimică vine să accentueze
comunicare verbală, venind în sprijinul acesteia în vederea înțelegerii mesajului de către
receptor.
Spre deosebire de cele două tipuri de comunicare amintite, comunicarea în scris capătă
o importanță deosebită datorită posibilității de a reveni asupra conținutului acesteia, de a da
naștere unor reale documentații ce pot fi oricând consultate sub forma unor baze de date.
În concluzie, comunicarea reprezintă „unul dintre actele care stau la baza legăturii
sociale”.7
1.2. TIPURI DE COMUNICARE
7 J.C Abric, Psihologia comunicării. Teorii și metode, Editura Polirom, Iași, 2002, p. 15.9
1.2.1. Comunicarea intra și interinstituțională
Pentru buna funcționare a oricărei instituții sau organizații, este absolut necesar ca atât
procesul de comunicare internă cât și cea externă să funcționeze perfect.
Astfel, una dintre devizele muncii de relații publice spune că acestea încep de fapt, de
acasă. În momentul în care o persoană, în calitate de angajat al respectivei instituții este
mulțumit de condițiile de lucru, de modul de relaționare cu colegii și superiorii, aceasta va
povesti tuturor cunoscuților și familiei despre lucrurile care i-au adus satisfacție.
În ceea ce privește comunicarea intra-instituțională, orice angajat poate constitui un
amplificator de imagine a instituției prin prisma procedeului de comunicare.
În instituțiile militarizate, comunicarea intrainstituțională se realizează în funcție de
gradele militare și de funcțiile ocupate astfel:
- întotdeauna un subofițer salută primul un ofițer;
- subalternii au obligația de a se ridica în picioare în momentul în care șeful pășește
în respectiva încăpere, indiferent de sex sau vârstă.
- În momentul adresării către un superior, este de preferat să se obțină acordul
pentru a lansa în discuție problema.
- comunicarea se realizează de sus în jos, în funcție de ordinele și dispozițiile în
vigoare.
- În cadrul instituției poliției, comunicarea intrainstituțională se realizează printr-o
rețea proprie de tip intranet, prin intermediul unor videoconferințe dar și pe baza
unor ordine și dispoziții prelucrate ulterior tuturor angajaților.
Comunicarea interinstituțională revine în acest moment conducătorului instituției,
acesta fiind unicul în măsură să cunoască punctele vulnerabile și atuurile instituției.
În această categorie intră și activitățile pe care instituția le întreprinde în vederea
îmbunătățirii imaginii sale și creării unui comportament plin de solicitudine față de
cetățeni.
În relația cu celelalte instituții, comunicarea se realizează prin intermediul unor
întâlniri de lucru, ședințe operative, manifestări, aniversări sau momente importante
din viața instituțiilor, fiind realizată de conducători, în general, dar și de angajați.
Prin intermediul acesteia, instituțiile pot face schimb de informații care să conducă
la rezolvarea unor reale probleme existente și la găsirea celor mai bune soluții.
Totodată, în ceea ce privește comunicarea interinstituțională, la nivelul instituțiilor
participante se pot întocmi protocoale de colaborare și strategii de lucru comune, care
10
să conducă la obiectivul comun: creșterea gradului de siguranță publică a cetățeanului
și îmbunătățirea imaginii instituției.
1.2.2. Comunicarea de criză
Întrucât în activitatea oricărei instituții pot apărea diverse situații care să genereze o
posibilă situație de criză atât la nivel organizatoric cât și la nivel mediatic, o comunicare de criză
eficientă poate diminua efectele negative asupra imaginii instituției și poate conduce la
remedierea absolută a crizei.
Astfel, în urma reuniunii echipei de criză existente la nivelul fiecărei organizații, se face o
analiză a situației de fapt și se trece cât mai repede cu putință la transmiterea primelor date
referitoare la cele petrecute, evitând astfel interpretările de orice fel.
Se elaborează astfel un prim comunicat de presă cu rolul de a informa jurnaliștii cu privire
la situația creată și deciziile luate, care trebuie să cuprindă:
- descrierea pe scurt a evenimentului
- masura în care instituția este responsabilă de situația creată
- modul de soluționare a problemei
Ulterior, vor urma și alte comunicate de presă ce vor avea rolul de a ține la curent publicul
cu evoluția evenimentului și cu eforturile instituției de a limita amploarea acestuia.
În unele cazuri poate fi oportună organizarea unei conferințe de presă , conferință ce
trebuie organizată și condusă de persoane cu experiență care să fie capabile să răspundă prompt
întrebărilor, atacurilor sau nelămuririlor presei.
Astfel, persoanele din cadrul structurilor de relații publice au obligația de a menține
permanent contactul cu ziariștii, astfel încât orice dată nou apărută să fie transmisă cu maximă
operativitate. Aceștia trebuie:
- să fie informați asupra evenimentului, cauzelor și efectelor imediate
- să răspundă clar la solicitările și ăntrebările jurnaliștilor
- să conducă negocierile cu presa în ceea ce privește informațiile care pot fi
publicate și cele care stau sub semnul anchetei.
- să informeze jurnaliștii că ei reprezintă principala sursă de informare
1.3. SPAȚIUL PUBLIC ȘI SOCIETATEA CIVILĂ ÎN ACTUL DE
COMUNICARE11
Spațiul reprezintă tot ceea ce ne înconjoară și există în realitate. În opinia filosofului
german Habermas, spațiul public reprezintă o „rețea utilizată pentru comunicarea unor
conținuturi și luări de poziție, cu alte cuvinte a unor opinii……îndeplinește trei funcții
principale:de asigurare a transparenței, de validare și de orientare”8
Astfel, spațiul public devine un real producător de informații, pe care oamenii le
percep și le memorează, le transmit mai departe ca purtători de cuvânt publicului, care la
rândul lui și le însușește. Acesta cuprinde mai multe categorii de personaje printre care:
purtători de cuvânt,reprezentanți ai unor instituții, cu rolul de a exprima puncte de vedere și de
a interveni ori de căte ori situația impune, reprezentanți ai presei, cu rolul de a transmite
informațiile dobândite și publicul, menit a forma opinia public în legătură cu un anumit
subiect.
Societatea civilă, termen din limba latină, civilis societas, reprezintă ansamblul
instituțiilor, organizațiilor, formațiunilor ce nu fac parte din instituțiile statului, printre acestea
putând enumera: sindicatele, ONG-urile, asociații, fundații, ce au rolul de a apăra interesele
cetățenilor.
De cele mai multe ori, societatea civilă este reprezentată de grupuri de cetățeni care
se exprimă public cu privire la problemele și neajunsurile survenite și care se opun unor
anumite tipuri de acțiuni sau de conduite.
În România, lipsa unei societăți civile fără contur permite luarea de decizii
economice și politice în total dezacord cu opinia cetățenilor, fiind considerată așadar, la fel de
dizgrațioasă ca și un partid politic.
1.3.1. Spațiul public – caracteristici
În cadrul unei întâlniri ce a avut loc la data de 11 aprilie 2014 la Libraria Cișmigiu
între Horia-Roman Patapievici și Jean Sevilia, având drept temă „Spațiul public între
corectitudinea morală și corectitudinea politică”9, cel dintâi considera ca fundament al ființei
spațiului public existența a patru mari component: spațiul public, spiritual public, respectiv
mentalitatea civică, advărul și obiectivitatea.
În opinia mea, adevărul și obiectivitatea nu reies din spațiul public, acesta constituind
gazda bârfei de stradă și nu a realității.
8 Jurgen Habermas, Spațiul public. Arheologia publicității ca dimensiune constitutivă a societății burgheze, Editura Polirom, Iași, 1998, p. 549 http:// www.google.ro/gws_rd=ssl q=spatiul public patapievici
12
Spațiul public reprezintă gazda formării de idei, punerii în discuție a unor opinii și
argumente care pot fi combătute de ceilalți participanți la dialog și care să conducă la crearea
de activități și gândiri comune.
1.3.2 Forme de comunicare în spațiul public
Plecând de la actul de comunicare, care poate fi direct, interpersonal, ce presupune
existența și interacțiunea a două sau mai multor persoane, aflate în poziții apropiate, care se
pot influența reciproc și indirect, mediat, ia naștere termenul de comunicare mediată sau
mediatizată.
În opinia lui Mihai Coman, comunicarea mediată tehnologic se distinge de
comunicarea de masă.
Astfel, prima leagă grupuri mai puțin numeroase și presupune trimiterea mesajelor
prin intermediul e-mail-ului, spectacolelor, videoconferințelor.10
Prin comunicare de masă, se înțelege totalitatea formelor de comunicare prin „careun
grup de emițători profesioniști transmit mesaje către un număr foarte mare de receptori, iar
între producătorii de mesaje și beneficiarii lor se interpun instalațiitehnice sophisticate
(studiouri de televiziune, relee, sateliți) și instituții complexe: sistemul editurilor de carte,
redacțiile din presa scrisă, radio sau televiziune etc.”11
Comunicarea de masă se realizează prin intermediul comunicatorilor profesioniști,
care fac parte, în general din aria publicisticii sau a mediilor de informare în masă. Potrivit lui
Flaviu Călin Rus, comunicatorii sunt „orice persoană care lucrează în orice fel de ramură a
mass-mediei scrise sau audio-vizuale și care contribuie direct sau indirect, deschis sau sub
acoperire, la realizarea, prelucrarea selecția și prezentarea oricăror declarații de presă sau mai
bine zis, care lucrează la realizarea oricărui tip de material difuzate prin mijloace mass-
media”.12
Comunicarea mediată tehnologic are loc între oamenii de relații publice și jurnaliști
astfel că materialele de presă redactate în cadrul departamentelor de relații publice ale
diferitelor instituții ajung la jurnaliști pe diverse căi: e-mai, poștă, fax, etc. Informația preluată
de către jurnaliști și publicată, devine comunicare de masă.
În vederea stabilirii de relații de colaborare cu publicul și promovării serviciilor
oferite de către instituția reprezentată, comunicarea se poate realize astfel:
10 Mihai Coman, op. cit. p. 1811 Ibidem.12 Flaviu Călin Rus, op. cit., p. 26.
13
- Se pot pune la dispoziția cetățenilor date de interes public privind programul
de lucru, documente necesare, atribuțiile instituției, analize privind diferite
paliere de acțiune, bilanțuri.
- Stabilirea unui sistem de relaționare cu publicul, prin intermediul căruia
cetățeanul să poată solicita direct informații cu privire la stadiul lucrărilor
aflate în competența instituției.
- Realizarea unor campanii de relații publice care să aducă un plus de imagine
instituției sau să informeze populația asupra unui segment de activitate nou.
1.4 JURNALISTUL ȘI MASS-MEDIA
1.4.1. Mass-media, definiție și trăsături
Pornind de la definiția cuvântului mass-media, „Termenul medium (pl. media) este un
cuvânt de origine latină, transplantat într-un cadru anglo-saxon. Acesta desemnează procesele
de mediere, mijloacele de comunicare și se traduce, în general cu expresia comunicațiile de
masă….Media=mijloace de comunicare; mass-media=mijloace de comunicare pentru un mare
public, un public de masă, avînd drept caracteristică esențială marea lor forță, putere, rază de
acțiune.În această categorie se înscrie radiodifuziunea, televiziunea, cinematograful, cartea.
Benzile, discursurile, casetele pot fi de asemenea încadrate în categoria mass-media.
Potrivit lui Marshall McLuhan, și cuvântul, telefonul, telegraful, scrisul sunt mijloace
de comunicare13.
Expresia de mass-media este una diferită de cea de comunicaare de masă.Conceptul de
mass înseamnă un public numerous dar poate fi înțeles și ca o amplitudine socială a
mesajului, o simultaneitate a receptării lui.
Comunicarea de masă apare după primul război mondial, odată cu dezvoltarea
mijloacelor tehnice, ceea ce face posibilă transmiterea unui mesaj către un public numeros,
variat, care îl receptează simultan.
În acest caz, comunicarea devine una colectivă. Emițătorul este reprezentat de un grup
de oameni iar mesajul nu mai reflect părerea unui singur individ, trecând printr-un mijloc de
informare precum ziarul, radioul, televiziunea.
Totodată, receptorul este reprezentat de un grup de personae care își însușește în
același timp informația.
13 McLuhan Marshall, Galaxia Gutenberg, Editura Politică, 1975, București, p. 28.14
În ceea ce privește activitatea unei instituții militarizate, mass media reprezintă o
categorie aparte de colaboratori, avizi de informație și deveniți parcă dușmani de la o zi la
alta.
Reprezentanții acestei mari puteri, mass-media au ca principal sursă de informare pe
domeniul eveniment instituțiile militarizate, lucru care conduce la crearea de tensiuni,
conflicte și chiar întreruperi de colaborare, toate acestea datorate lipsei de înțelegere față de
munca de cercetare și implicațiile acesteia.
1.4.2 Comunicarea prin intermediul mass-mediei
În cazul oricărei instituții, principala metodă de transmitere a informației este mass-
media. În vederea transmiterii de date și informații de actualitate, în vederea consolidării
imaginii și a creării unui status de imagine promițător, orice instituție publică apelează la
mass-media.
Din păcate, informația nu este transmisă de fiecare dată ca atare, existând diverse
paliere ale fiecărei organizații media, paliere care conduc la modificarea mesajului sau chiar
la răsturnări de situație, respectiv dintr-o activitate de success a instituției să fie transformată
într-un eșec demn de divertisment.
Pentru a beneficia de succes în cadrul opiniei publice, mesajul transmis trebuie să aibă
un caracter convingător, să genereze interes și să manipuleze practic opiniile cetățenilor
utilizând fraze simple și concise.
În cadrul instituțiilor militarizate, relația cu mass-media este una de colaborare,
existând în cele mai multe dintre cazuri un climat de încredere care să conducă la transmiterea
reală și prompt a datelor și informațiilor furnizate.
Pentru o bună colaborare cu reprezentanții mass media, persoana desemnată cu
menținerea relațiilor publice din cadrul instituției trebuie să beneficieze de următoarele
trăsături: rapiditate – jurnalistul trebuie întotdeauna informat cu privire la noutățile survenite
pentru a nu da naștere interpretărilor; de asemenea, persoana responsabilă cu menținerea
relațiilor publice trebuie să fie capabilă să răspundă întotdeauna întrebărilor presei; capacitate
de concentrare și selecție, astfel încât la nivelul fiecărei instituții să existe o ierarhie a
jurnaliștilor în ceea ce privește necesitatea informației; constanță și acțiune – regulă care să
conducă la diminuarea numărului de știri fabricate, datorită activității continue a instituției și a
furnizării la timp de date mass-mediei. Astfel, este de preferat ca mass media să primească
15
informații cu privire la toate activitățile și evenimentele importante ale instituției, evitând
interpretările și crearea de subiecte.
În cadrul comunicării cu reprezentanții media, mesajul poate fi transmis prin
intermediul:
- Comunicatelor de presă – cu un conținut scurt, care să conțină prezentarea
succintă a evenimentului, cu un titlu care să atragă atenția cititorului.
- Conferințelor de presă – întâlniri în cadrul cărora sunt relatate aspecte noi din
viața instituției, beneficiind de această dată de prezența conducătorilor
instituțiilor.
- Blog-urilor – situație tot mai des folosită în zilele noastre, ce dă încredere
cetățenilor în activitatea instituției și în capacitatea de răspuns la problemele
propuse.
- Campanii de relații publice – implică un timp îndelungat de reacție din partea
cetățenilor datorită perioadei de desfășurare; prin intermediul acestora se pot
schimba opinii sau atitudini în ceea ce privește imaginea instituției.
- Interviul – o modalitate elegantă de prezentare a datelor de interes pentru
instituție, dar care implică pregătire, stăpânire de sine și un bagaj vast de
cunoștințe din toate domeniile de activitate ale instituției, pentru a fi capabil de
a răspunde tuturor întrebărilor referitoare la diverse subiecte.
- Briefing-ul de presă – utilizat în cazul unui eveniment cu o importanță
deosebită, organizat de obicei ca urmare a solicitării de date suplimentare de
către presă; acesta, spre deosebire de conferință, se organizează cu privire la un
singur eveniment din viața instituției.
16
Cap. II. RELAȚIILE PUBLICE ȘI ROLUL LOR
2.1. DEFINIȚIA RELAȚIILOR PUBLICE
2.1.1. Relațiile publice - caracteristici
Relațiile publice reprezintă „un efort pentru a influența pozitiv opinia publică față
de o instituție, o persoană, un produs sau o idee”.14 Acestea se înscriu într-un domeniu în care
sunt considerate un mediator între instituție și public, un mediu în care persoanele
responsabile răspund atât în fața publicului cât și în fața organizației din care provin.
Astfel, un instrument al muncii de relații publice îl reprezintă întâlnirile și discuțiile
colective din cadrul organizației, menite de a realiza schimbul de informații și opinii și de a
conduce la luarea măsurilor optime de soluționare a problemelor existente, măsuri ce vor fi
aduse ulterior la cunoștința publicului.
Un mod aparte de a menține instituția pe care o reprezinți în sfera relațiilor publice îl
constituie:
- Întrecerile sportive – domeniu apreciat nu numai în instituțiile militarizate, ci și
de oamenii de rând, în general. În cadrul acestora pot fi angrenați și
jurnaliștii.
- Proiecții video cu activitățile principale ale instituției.
- Acordarea de premii ca urmare a unor concursuri organizate pe diferite teme
- Organizarea de ședințe de bilanț al activității, cu participarea reprezentanților
mass-media.
- Întocmirea de pliante și broșuri, aceasta constituind o metodă eficientă de a
aduce la cunoștință cetățenilor diverse informații utile.
- Organizarea de vizite gratuite la muzeul în cadrul căruia se înscrie activitatea
instituției reprezentate.
- Organizarea „ Zilelor porților deschise” , în cadrul cărora vizitatorii să ia
contact cu diferitele categorii de activități desfășurate de instituție.
2.1.2 Funcțiile relațiilor publice14 Daniel Șerbănică, Relații publice, București, Editura ASE, 2003, p.6.
17
Prima funcție a relațiilor publice este cea de control, prin intermediul căreia sunt
influențate și controlate opiniile cetățenilor, în interesul instituției/organizației.
În acest sens, se pot exemplifica trusturi de presă ce au drept țintă controlul
publicului prin prisma grilei de programe și a subiectelor abordate.
Celelalte două funcții ale sistemului de relații publice – răspunderea și crearea de
relații între diferitele categorii de public, fac ca relațiile publice să devină un domeniu amplu,
în care informația trebuie stăpânită, cosmetizată uneori și apoi transmisă în așa fel încât să
creeze sentimental de convingere.
2.1.3. Specialistul în relații publice
Specialistul în relații publice sau purtătorul de cuvânt are obligația de a menține
dialogul cu reprezentanții presei, fiind absolute obligatoriu ca acesta să aibă cunoștințe cu
privire la activitatea de comunicare, dar și cu privire la activitatea instituției.
Potrivit art. 16 din Legea 544/2001 privind liberal acces la informațiile de interes
public, „autoritățile și instituțiile publice au obligația să desemneze un purtător de cuvânt, de
regulă din cadrul compartimentelor de informare și relații publice”.15
Fiind considerat interfața comunicațională a instituției, purtătorul de cuvânt se
subordonează nemijlocit șefului instituției, având drept principale atribuții îmbunătățirea
imaginii instituției, furnizarea de informații jurnaliștilor cu privire la activitatea instituției,
informarea șefilor ierarhici cu privire la problemele semnalate de mass-media.
În viziunea Cristinei Coman, membrii compartimentelor de presă ar trebuii să aibă
următoarele calități:
- Capacitate de analiză și sinteză
- Putere de muncă
- Formare profesională adecvată
- Să cunoască jurnaliștii și lumea presei
- Bun organizator, să ia imediat decizii, fără așteptarea de aprobări din partea
conducerii
- Ușurință în exprimarea orală și scrisă
- Ușurință în comunicare și relații sociale16
15 Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, M.Of. nr. 663/2001.
16 Cristina Coman, Relații publice și mass-media, Polirom, Iași, 2005, pag.53.18
2.2. STRUCTURA ȘI BAZA LEGALĂ A DEPARTAMENTELOR
DE RELAȚII PUBLICE
2.2.1 Organizarea unui departament de relații
publice în instituția militarizată
Într-o instituție militarizată, acest departament de relații publice ia ființă mai mult sub
forma unui birou de relații publice, aflat în componența Serviciului Cabinet și respectiv sub
stricta supraveghere a șefului instituției. Până în anul 1996, la nivelul Inspectoratelor
Județene de Poliție, instituție în care îmi desfășor activitatea, nu au existat ofiţeri de
presă/purtători de cuvânt, care să reprezinte ,,interfața comunicațională” în raport cu mass
media şi cu societatea civilă. Ulterior, prin ordin al ministrului, s-au numit purtători de cuvânt
la inspectoratele judeţene de poliţie, aceştia fiind selecţionaţi în cea mai mare parte din rândul
poliţiştilor, aşadar al absolvenţilor de Drept, ai Academiei de Poliţie sau Școlilor de profil.
În prezent, activitatea de specialist în relații publice este desfășurată de o singură
persoană, ofițer sau subofițer de poliție, acesta având de cele mai multe ori și alte atribuții.
Așadar, în afara relațiilor cu presa, într-o instituție militarizată, persoanele din cadrul
Biroului de presă desfășoară activități de relații cu publicul, organizand astfel audiențe și
având un program specific în acest sens.
În cazul în care persoanele din cadrul structurii de relații publice observa o atitudine
necorespunzătoare din partea publicului, față de activitățile întreprinse de instituția respectivă,
pot propune conducerii crearea de campanii sau acțiuni de popularizare a activității de genul
„porților deschise” în vederea atingerii obiectivelor și anume creșterea gradului de încredere a
cetățenilor în instituția respectivă.
Totodată, personalul de relații publice poate propune conducerii organizarea de acțiuni
specifice de către unele servicii din cadrul instituției, fără a putea însă să hotărască decât după
consultarea sefilor de servicii și primirea acordului din partea conducerii.
Deși organizată sub forma unui birou și cu o componență aproape unitară, structura de
relații publice are o importanță deosebită în cadrul organizațiilor, membrii acesteia
participând de fiecare dată la sedințe de decizie sau pur și simplu la sedințe de lucru.
Printre avantaje se pot enumera: ocazia de a lucra cu persoane importante din cadrul
instituției, crearea unui sentiment de apreciere în momentele de reușită ale instituției,
19
posibilitatea de învățare continuă și de creare a unui bagaj de cunoștințe din toate domeniile
de lucru ale instituției.
Totodată, ca și dezavantaje pot fi considerate: lipsa de înțelegere din partea conducerii
a termenului de relații publice, lipsa perspectivei de avansare în cadrul unui
departament(birou) mic, lipsa unui program de lucru stabil.
2.2.2 . Păstrarea și manipularea documentelor cu caracter secret
În vederea obținerii permisiunii de acces la informațiile clasificate, persoanele din
cadrul instituțiilor militarizate trebuie să obțină, în conformitate cu principiul necesității de a
cunoaște, certificatul de securitate sau autorizația de acces, valabile pentru gradul de
secretizare corespunzător și necesar funcției deținute.
Potrivit art. 81 din Hotărârea nr. 585/2002 privind aprobarea Standardelor naționale de
protecție a informațiilor clasificate în România, documentele și materialele ce conțin
informații clasificate se transport prin intermediul unității specializate din cadrul Serviciului
Român de Informații, în conformitate cu normele în vigoare.
Totodată, este strict interzisă expedierea unor astfel de materiale prin intermediul
Serviciului de Poștă Română sau prin alte societăți comerciale de transport.
În vederea efectuării transportului, conducătorii unităților deșinătoare de informații
clasificate vor desemna din structura de securitate proprie, cel puțin un delegat împuternicit
pentru transportul și executarea operațiunilor de predare-primire a corespondenței clasificate
dintre instituție și unitatea specializată din cadrul Serviciului Român de Informații.17
În vederea îndeplinirii sarcinilor de serviciu, purtătorul de cuvânt al instituției are
dreptul de a consulta documentele sau dosarele aflate în lucru, având obligaţia de a respecta
secretul de serviciu şi de a proteja informaţiile confidenţiale de care le ia la cunoştinţă.
Furnizarea de informații privind activitatea de cercetare în instituțiile militarizate poate
fi restrânsă, în conformitate cu prevederile legale, în situația în care acest lucru se face în
interesul ordinii publice și securității naționale, ori când interesele minorilor sau protecția
vieții părților implicate în cercetare o impun.
Dreptul la liberul acces la informaţii poate fi restrâns şi atunci când, în împrejurări
speciale, ofițerul care efectuează cercetarea apreciază că furnizarea de date privitoare la
ancheta existentă ar fi de natură să aducă atingere intereselor cercetării.
17 Hotărârea nr.585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, art. 82
20
2.2.3. Accesul jurnaliștilor la documentele instituției militarizate
Reprezentând una dintre coordonatele strategice, colaborarea instituției poliției cu
mass-media implică formarea și menținerea unei relații unice cu toate mijloacele de
comunicare ce pot constitui instrument de formare și sustinere a atitudinilor cetățenilor și de
de anti-victimizare, în vederea diminuării și prevenirii faptelor antisociale.
În demersurile jurnalistice, reprezentanții media apelează la toate mijloacele posibile
pentrua obține informații, nefăcând rabat de la nicio metodă mai puțin ortodoxă.
De aceea, în cadrul instituțiilor militarizate, în conformitate cu normele în vigoare și în
baza unor dispozitii interne, jurnalistul are acces numai după prezentarea legitimației și
acreditării și în baza acceptului purtătorului de cuvânt.
Acesta poate obține informații periodic, printr-un sistem de sms-uri existent la nivelul
fiecărui județ, prin care toți jurnaliștii acreditați primesc în timp real informații cu privire la
producerea unor evenimente aflate în competența instituțiilor poliției, jandarmeriei sau
pompieri, informații ce se pot transforma imediat în reale știri pentru cetățeni.
În afara sistemului de sms-uri, jurnaliștii pot solicita informații cu privire la stadiul
cercetărilor în baza legii 544/2002, situație în care vor primi un raspuns obiectiv, formulat cu
respectarea prevederilor legale, fără a fi posibilă transmiterea de copii de documente sau date
persoanle din dosare.
Referitor la accesul acestora în dosarele existente în lucru, acesta este posibil numai
după publicarea lor și numai în faza de judecată.
De asemenea, jurnaliștilor le pot fi transmise date din dosar, referitoare la
antecedentele penale, pedepsele executate anterior sau modalitatea de săvârșire a infracțiunii,
însă numai cu acceptul ofițerului care le instrumentează și fără ca acest lucru să pericliteze
ancheta.
Astfel, relația poliției cu reprezentanții media este una coordonată de nevoile
reciproce, ambele părți având drept obiect al activității informația.
În concluzie, în cadrul instituțiilor militarizate jurnaliștii au acces la informație în mod
echidistant prin intermediul informării directe (sms), comunicatelor de presă, conferințelor,
briefing-urilor, acest lucru conducând la menținerea unei bune colaborări și la tranmiterea
imediată a informațiilor către cetățeni.
2.3. PRINCIPII FUNDAMENTALE ÎN ACTIVITATEA ANGAJAȚILOR
INSTITUȚIILOR MILITARIZATE
21
Purtător de cuvânt sau magazioner, polițist de ordine public sau pompier, angajații din
cadrul instituțiilor militarizate își desfășoară activitatea în baza unui cadru legal special, fiind
de cele mai multe ori victim ale propriilor erori în ceea ce privește abaterile săvârșite.
Potrivit Legii nr. 360/2002 privind „Statutul Polițistului”, aflat în permanență în
slujba cetățeanului, funcționar public cu un statut special, angajatul instituțiilor militarizate
trebuie să respecte următoarele principii:
Legalitate;
Egalitate, imparțialitate și nediscriminare;
Transparență;
Capacitate și datorie de exprimare;
Disponibilitate;
Prioritatea interesului public,
Profesionalism;
Respect;
Integritate morală;
Independența operațională;
Loilitate;18
Cap. III. SISTEMUL DE RELAȚII PUBLICE ÎN INSTITUȚIILE MILITARIZATE
3.1. . ACTIVITATEA DE COMUNICARE ŞI RELAŢII PUBLICE LA NIVELUL MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE
18 Legea nr. 360/06.06.2002 privind Statutul Polițistului, modificată prin OUG nr. 89/14.10/2003.22
Prin activitatea de comunicare și relații publice din cadrul Ministerului Afacerilor
Interne se înțelege „stabilirea și menținerea unor legături de comunicare permanente și
corecte cu societatea civilă și cu instituțiile acesteia”.19
La nivelul Ministerului Afacerilor Interne, organizarea activității de comunicare și
relații publice se realizează în sistem piramidal, prin structuri specializate, după cum urmează:
- La nivelul ministerului – Direcția de Informare și Relații Publice, purtătorul de
cuvânt al ministerului, servicii de comunicare în cadrul Direcției.
- La nivelul Inspectoratului General – Centrul de comunicare și relații publice,
secții și birouri.
- La nivelul Inspectoratelor Județene de Poliție – departamente, compartimente
sau birouri.
Direcția Informare și Relații Publice din cadrul ministerului are în componență servicii
și birouri, având totodată în subordine Grupul de Presă, Casa de Cultură și Ansamblul Artistic
„Ciocârlia”. Conducerea acestor structuri revine în sarcina comandanților.
O altă atribuție a acestei Direcții este aceea de elaborare a planului de comunicare și
relații publice pentru Ministerul Afacerilor Interne, cele mai importante componente ale
acesteia fiind:
-relațiile cu mass-media
-comunicarea internă
-relațiile cu comunitatea
- comunicarea externă
- comunicarea internațională
-gestionarea crizelor mediatice
- gestionarea imaginii instituției20
De asemenea, Direcţia Informare şi Relaţii Publice din cadrul Ministerului Afacerilor
Interne este instituția abilitată să coopereze și să controleze toate structurile centrale şi
teritoriale ale ministerului, precum şi instituţiile şi organismele specializate în activităţi
similare de relaţii publice, în baza prevederilor legale.
19 Instrucţiunile nr. 171 din 2001, privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor de Relaţii Publice, Tradiţii, Educaţie şi Sport în Ministerul de Interne, pg. 4;
20 Idem, p. 17.23
În realizarea activităţii de relaţii publice conducătorii instituțiilor au următoarele
obligaţii:
Răspund de comunicarea cu mass-media în cadrul sectorului pe care îl
coordonează;
Selecţionează personalul pentru compartimentele, birourile respective,
conform grilei de încadrare;
Asigură informarea operativă, corectă şi completă, în interiorul structurii, a
personalului cu probleme de interes din sectorul de competenţă;
Asigură cooperarea cu reprezentanţii acreditaţi ai mass-mediei centrale și
locale; 21
În cadrul instituțiilor militarizate, principiile care stau la baza activităţii de relaţii
publice sunt următoarele:
Asigurarea dreptului la informaţie al cetăţeanului, potrivit Constituţiei;
Transmiterea transparentă către mass-media a informaţiilor de interes
public din activitatea instituţiei, în limitele protecţiei impuse de legile, de
reglementările şi practica ministerului;
Respectarea permanentă a echidistanţei faţă de reprezentanţii mass-media;
Autonomie de acţiune şi asumarea graduală a responsabilităţii de către
cadrele Ministerul Afacerilor Interne, în funcţie de nivelul accesibilităţii la
informaţie, pentru datele şi informaţiile difuzate mass-mediei, formatorilor
de opinie sau a unor organizaţii neguvernamentale, precum şi pentru
conţinutul şi calitatea mesajului educativ transmis personalului
ministerului;
Transmiterea corectă, completă, oportună şi rapidă – la un interval de timp
cât mai scurt de la producerea evenimentului – a informaţiei către presă,
pentru a evita prezentarea distorsionată a acesteia;
Respectarea legislaţiei privind reclama pentru societăți comerciale,
instituţii sau partide;
Orientarea, cu prioritate, a activităţii de relaţii publice, spre zona de contact
a ministerului cu societatea civilă;
Garantarea libertăţii de gândire, de conştiinţă şi a credinţei religioase a
personalului;
21 Idem, P. 8-9;24
Dezvoltarea unei colaborări mai eficiente între componentele sistemului de
relaţii publice.22
3.1.1. Atribuţiile ofiţerilor de relaţii publice:23
a. Întocmesc documentele de planificare anuală a comunicării, la nivelul unităţii în care
lucrează, în spiritul prevederilor Concepţiei de relaţii publice elaborată de direcţia de
profil;
b. Gestionează relaţiile cu mass-media, monitorizează modul de prezentare a activităţii
unităţii de către presa scrisă şi audio-vizuală şi prezintă comandanţilor (şefilor) analize
şi sinteze gen „revista presei”;
c. Asigură difuzarea informaţiilor cu caracter public către întregul personal al unităţii din
care fac parte;
d. Evaluează, lunar, stadiul îndeplinirii obiectivelor de comunicare şi raportează
comandantului (şefului) rezultatele analizei efectuate;
e. Sprijină pe timpul documentării în teren şi furnizează informaţii de interes public
ziariştilor din mass-media ministerului;
f. Pregătesc şi asigură prezentarea în presa centrală şi locală a informaţiilor referitoare la
cele mai importante evenimente din viaţa şi activitatea unităţii în care lucrează;
g. Redactează proiecte de răspuns la materialele apărute în presa centrală şi locală care
vizează personalul şi unitatea din care fac parte, cu aprobarea comandantului structurii
respective;
h. Menţin legătura, pe plan central şi local, cu asociaţiile veteranilor de război, ale
cadrelor în rezervă şi retragere şi asigură participarea reprezentanţilor acestora la
acţiunile importante din cadrul unităţilor;
i. Organizează, în urma deciziei comandanţilor şi când situaţia concretă impune acest
lucru, dar cel puţin o dată pe trimestru, conferinţe sau briefing-uri de presă, iar după
desfăşurarea acestora informează Direcţia Informare şi Relaţii Publice despre
problemele deosebite ce au rezultat;
j. Asigură, în colaborare cu Direcţia Informare şi Relaţii Publice condiţiile necesare
(documentare, cazare ş.a.) pentru desfăşurarea vizitelor reprezentanţilor mass-media
din ţară şi străinătate;
22 Idem, p. 523 Idem, p.14-15;
25
k. Organizează – prin mijloace specifice şi cu respectarea prevederilor legale în materie –
activitatea de informare locală şi naţională a populaţiei cu probleme de interes public;
l. Realizează, din punct de vedere al conţinutului, acţiuni de mediatizare prin intermediul
reţelei Internet.
Purtătorii de cuvânt din cadrul unităţilor teritoriale, judeţene şi ale municipiului
Bucureşti - de la unităţile de învăţământ, precum şi de la celelalte structuri ale ministerului -
se stabilesc prin ordin de zi pe unitate, de regulă, din rândul ofiţerilor cu relaţiile publice,
având ca atribuţii complementare următoarele:
a. Prezentarea în numele conducerii unităţii, a poziţiei oficiale faţă de diferitele
cazuri, situaţii în care instituţia este vizată:
b. Transmiterea operativă, prin apariţii publice, a unor, informaţii reale şi
credibile în cazul producerii unor evenimente deosebite.
3.1.2. Comunicarea internă
Comunicarea internă este un domeniu prioritar al activităţii de relaţii publice,
contribuind la un proces relaţional eficient între comandanţi (şefi) şi subordonaţi, în scopul
creșterii motivaţiei şi eficienţei îndeplinirii misiunilor specifice, în condiţiile unei mai bune
înţelegeri a obiectivelor şi rolului acestora. Organizarea şi desfăşurarea comunicării interne
revine comandanţilor (şefilor) şi se realizează cu toate categoriile de personal, în conformitate
cu obiectivele prioritare stabilite şi cu nevoile de informare ale personalului.
În cadrul acestui tip de comunicare, accentul cade pe antrenarea personalului propriu
la elaborarea proiectelor şi programelor instituţionale, informarea instituţională corectă şi
operativă, prevenirea speculaţiilor referitoare la viitorul organizaţiei etc.
Modalităţile prin care se realizează comunicarea internă:
- mijloace de informare în masă, centrale şi locale ale ministerului;
- ordine de linie şi buletine informative;
- sistemul de transmitere propriu(INTRANET);
26
- afişe, postere, panouri, aviziere, tabele electronice;
Mesajele de comunicare internă vor fi transmise, periodic (săptămânal, lunar sau ori
de câte ori este nevoie), prin mijloace de informare, buletine informative, angajând
răspunderea factorilor care au atribuţii în acest sens. Trimestrial, se va asigura actualizarea
panourilor şi avizierelor din unităţi cu informaţii noi şi date de interes pentru personal.
Comandanţii (şefii) vor stabili responsabilităţi în comunicarea internă, iar la bilanţurile muncii
profesionale vor evalua şi acest domeniu de activitate.
3.1.3. Comunicarea externă
Comunicarea externă urmăreşte promovarea sistematică, prin presa scrisă şi audio-
vizuală, a unor date şi informaţii publice referitoare la activitatea ministerului, prin:
a) stabilirea de strategii mediatice şi desfăşurarea unor campanii de presă în scopul
explicării în mass-media a proiectelor de lege iniţiate de Minister precum şi a tuturor
acţiunilor destinate combaterii fenomenului infracţional, menţinerii ordinii publice,
apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a avutului public şi
privat;
b) organizarea unor întâlniri periodice, informale, ale conducerii instituţiei cu şefii
publicaţiilor şi ai posturilor de radio şi televiziune şi realizarea de vizite ale conducerii
ministerului la cele mai reprezentative publicaţii;
c) iniţierea conferinţelor de presă, la scurt timp după producerea unor evenimente, având
ca protagonişti comandanţi de armă, şefi ai unităţilor centrale şi teritoriale, precum şi
cadrele care au participat la rezolvarea unor cazuri deosebite; antrenarea mai eficientă
a specialiştilor în relaţii publice în organizarea conferinţelor de presă, în pregătirea şi
realizarea interviurilor pentru mass-media scrisă şi audio-vizuală şi, în context,
definirea clară a relaţiilor dintre componentele (ofiţerii) de relaţii publice şi purtătorii
de cuvânt de la diferite niveluri;
d) îmbunătăţirea relaţiilor cu ziariştii, inclusiv prin invitarea sistematică a acestora la
compartimentele de presă, pentru a le oferi subiecte cu impact public ridicat şi
posibilităţi de contact cu persoane autorizate în domeniu;
e) prezentarea în presa ministerului a unor subiecte actuale vizând problematica din sfera
de competenţă a instituţiei;
27
f) creşterea contribuţiei ofiţerilor de relaţii publice din structurile teritoriale la realizarea
emisiunilor Radio-TV şi a publicaţiilor centrale ale ministerului;
g) atragerea în mai mare măsură a presei locale din afara sistemului – principala sursă de
informare în plan teritorial – la popularizarea prevederilor unor acte normative, la
susţinerea demersurilor întreprinse de cadrele de conducere din structurile centrale şi
teritoriale pentru eficientizarea acţiunilor consacrate apărării ordinii de drept şi a
siguranţei în zonele de competenţă;
h) organizarea, periodic, de către inspectoratele şi marile unităţi, a unor dezbateri gen
„masă rotundă” privind subiecte de larg interes pentru minister;
i) angajarea compartimentelor de presă în susţinerea unor companii mediatice şi
elaborarea unor materiale documentare pentru a fi furnizate presei cu ocazia anumitor
evenimente programate (manifestări istorice, congrese, bilanţuri etc.).24
3.1.4. Comunicarea prin intermediul campaniilor de relații publice
Legalitatea, transparența, asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică
reprezintă premisele obligatorii consolidării imaginii unei instituții militarizate.
Totodată, raportarea permanentă a mesajului la așteptările populației reprezintă o
condiție esențială modului de transmitere a informației mass-mediei.
De aceea, în cazul în care la nivelul instituției există o problemă ce creează temere în
rîndul publicului sau instituția a gestionat un eveniment a cărui cercetare a creat idei
nefondate în rândul populației, se poate apela la campania de relații publice, ca instrument de
corectare a unor percepții sau ca material de informare asupra unui aspect anume.
O campanie de relații publice are menirea de a informa, de a atrage interesul și de a
influența opinia publică.
În opinia lui W. Dunn, o asemenea campanie constă în „ analiza situației comunicării
și a marketingului și înțelegerea comportamentului consumatorului într-un efort de a dezvolta
strategii pentru folosirea mass-media, a mesajelor și a bugetelor alocate și pentru a oferi un
plan pentru a obține avantaje din această situație.”25
Principalele etape ale unei campanii de relații publice:
Predocumentarea – etapă a campaniei menită de a strange informații în vedere
creării unui mesaj cât mai convingător, destinat publicului
24 Idem, pg.2125 Watson Dunn, „Public Relations A contemporaryAapproach”, Irwin Homewood, 1986, pg. 190;
28
Planul editorial – etapă în care se stabilește oarecum orarul campaniei și
resursele umane, se împart responsabilitățile și activitățile campaniei
Documentarea – bazată pe cercetarea și analizarea tuturor aspectelor legate de
posibila problemă sau oportunitate, acumularea de date și informații menite a
creea cele mai oportue răspunsuri.
Alegerea unui titlu sau a unui logo – o etapă foarte importantă prin prisma
impactului avut față de public
Lansarea campaniei și exprimarea obiectivelor
Conținutul campaniei –aceasta reprezintă un șir de evenimente în care accentul
este plasat pe ceea ce se dorește a fi comunicat și înțeles.
După durată, campaniile de relații publice pot fi cu bataie scurtă sau cu bătaie lungă;
după conținut, pot viza teme de amploare sau teme limitate;după publicul țintă, acestea pot fi
extinse sau restrânse; după obiective, acestea pot fi strategice sau tactice în funcție de:
- Conștientizarea problemei –se aduce în atenția publicului o anumită temă de
dezbatere, situație, atitudine.
- Informarea publicului – transmiterea informațiilor privitoare la cauzele și
efectele apariției problemei respective
- Educarea publicului – pregătirea pentru o acțiune conformă cu obiectivul
principal al campaniei
- Întărirea atitudinilor – obiectiv destinat acelei categorii de public care susține
valorile organizatiei din care provine.
- Schimbarea atitudinilor
- Schimbarea comportamentului – un obiectiv cu o importanță majoră prin
prisma căruia putem concluziona reușita campaniei.
Conform literaturii de specialitate26, campaniile de relații publice pot fi:
-Campanie de pozitionare- campanie în care instituția își stabilește locul pe piață.
-Campanie de constientizare –prin intermediul cărora încercăm să-i conștientizăm pe
oameni cu privire la anumite reguli (campanie pentru portul centurii de siguranță)
- Campanie de informare publică –prin intermediul cărora sunt transmise prevederile
unor legi și consecințele nerespectării acestora.
- Campanie de educare a publicului – determinarea publicului de a pune în aplicare
ceea ce știe deja.
- Campanie de întărire a atitudinilor și comportamentelor
26 Dougg Newson, Alan Scott,Judy Vanslyke Turk-„This is the PR-The Reality of Public Relations”, Wadsworth Publishing Company, Belmont California, 1993.
29
- Campanie de schimabare a atitudinii
-Campanie de modificare a comportamentului- de tipul celei prin care îi convingem pe
oameni să nu mai conducă sub influența alcoolului.
- Campanie de contracarare imagologică în situații de criză –
- Campanie de modificare sau consolidare a reprezentării/imaginii
În concluzie, relațiile publice reprezintă o funcție a managementului strategic prin
intermediul căreia aceast încearcă aă obțină simpatia și să convingă publicul prin intermediul
comunicării și a unei imagini satisfăcătoare.
Conform autorilor Dumitru Iacob și Diana- Maria Cismaru27, în structura unui plan de
relații publice desfășurat, de pildă, pe parcursul unui an calendaristic (se pot regăsi) programe,
campanii și evenimente”.
Aceasta înseamnă faptul că un departament de relații publice poate gestiona crize
apărute pe neașteptate, poate emite comunicate de presăși poate organiza fără probleme
conferințe sau briefing-uri de presă, în momente spontane, fără o programare în prealabil.
În activitatea de relații publice, campaniile sunt organizate distinct, în special pentru
îndeplinirea anumitor obiective ale instituției, fiind însă prevazute în planul de activități lunar,
semestrial sau anual.
Prin intermediul campaniilor, dacă ceea ce susținem este corect, putem schimba
opinii, credințe, atitudini, comportament.
În acest sens putem exemplifica campania împotriva furturilor, campanie ce va
continua până când fenomenul va fi eradicat.
3.2. SPECIFICUL COMUNICĂRII
ŞI AL RELAŢIILOR PUBLICE ÎN POLIŢIA ROMÂNĂ
Relaţiile dintre instituți poliției prin intermediul serviciilor sale și comunitatea locală
(public) se stabilesc involuntar . In conformitate cu competențele oferite de lege, instituția
menită a menține ordinea și siguranța publică gConform atribuţiilor conferite prin lege, atât
structurile de administraţie publică, cât şi cele de ordine şi siguranţă publică gestionează și
27 Iacob Dumitru, Cismaru Diana-Maria -„Relații publice, eficiența prin comunicare„ Editura Comunicare.ro, București, 2003, pg.199
30
veghează la respectarea drepturilor și libertăților cetățenești, liniștii publice și acționează
pentru respectarea legislației și normelor statuate.
De asemenea, structurile poliției asigură funcționarea instituțiilor locale, verifică și
sancționează incălcarea legislației privind utilizarea resurselor comunității și asigură
intervenția de urgență în cazul comiterii de infracțiuni.
Referitor la comunicare, deși instituție demilitarizată de drept dar nu și de timp,
sintagme precum „să trăiţi”, „raportez”, „am înţeles”, „am onoarea”, ca şi poziţia rigidă,
salutul şi alte ritualuri specifice definesc încă raporturile de subordonare din ierarhie.
Comunicarea constituie elementul esenţial, chiar dacă deosebit de sensibil al funcționării
optime a unei instituții de aceea, fiind de preferat ca problemele comunicării să fie
întotdeauna privite cu atenție și cărora să li se acorde o importanță majoră.
În ceea ce privește comunicarea cu mass media, aceasta se realizează prin intermediul
persoanei responsabile cu relațiile publice-purtator de cuvânt, care intervine ori de câte ori
este necesar atât pentru informarea populației cu privire la situația creată, cât și pentru o
precizari suplimentare asupra unor situații prezentate.
Aceasta se realizează de cele mai multei prin intermediul comunicatelor de presă
(zilnic), dreptului la replică (ori de câte ori este necesar), conferinței de presă (bilunar),
briefing-ului (oczional).
3.2.1. Comunicarea între instituţia publică şi cetăţeni
În general, autorităţile publice ar trebui să urmărească satisfacerea interesului general
al populaţiei, mai ales în ceea ce privește calitatea și eficacitatea intervențiilor venite în
sprijinul cetățenilor.
O primă categorie de informații puse la dispoziția publicului sunt informațiile de
utilitate publică.
Astfel, prin acest tip de comunicare sunt facute cunoscute cetățenilor programul de
lucru, modul de funcționare, atribuții, noutăți legislative.
Totodată, prin comunicarea publică se urmăreşte cunoaşterea nevoilor şi dorinţelor
cetățenilor pentru ca instituţiile publice, prin rolul şi atribuţiile pe care le deţin, să vină în
întâmpinarea acestora, realizând astfel un interes general.
Cetăţeanul trebuie să fie permanent informat cu privire la existenţa şi modul de
funcţionare a serviciilor publice, trebuie ascultat atunci când are o problemă, trebuie să-i fie
luate în considerare dorinţele şi nevoile.
31
Cetăţenii care intră în contact cu serviciile instituţiilor publice şi care au nevoie să
ştie cum să se adreseze pentru satisfacerea unui interes legitim, ce documente trebuie să
completeze, ce paș tirebuie să urmeze, vor realiza feed-back-ul necesar întocmirii de statistici
privind gradul de încredere acordat instituției.
Totodată, prin intermediul comunicarii interne personalul este instruit și informat cu
privire la tot ceea ce se întâmplă în cadrul instituției.
Instituțiile pot recurge la o multitudine de mijloace și tehnici de comunicare precum:
broșuri, pliante, canale tv, presă scrisă, radio.
În cazul instituției poliției, comunicare cu cetățenul este realizată involuntar prin
simpla apariție pe stradă a polițistului în uniformă.
Așadar, în afara persoanei special desemnate în menținrea relațiilor cu presa și cu
cetățenii, fiecare polițist are obligația de a interveni prompt ori de câte ori situația o impune,
intervenția sa reprezentând o reală carte de vizită a instituției.
Cap . IV. CAMPANIA DE RELAȚII PUBLICE ÎN INSTITUȚIA POLIȚIEI
(STUDIU DE CAZ)
Relațiile publice reprezintă un domeniu în care ziua de lucru nu se sfârșește după
numai 8 ore, ideile pot veni în orice moment, indiferent de activitatea pe care o desfășori.
În instituția poliției, relațiile publice reprezintă un domeniu aparte, în care meseria de
polițist își face apariția doar în ceea ce privește cunoașterea legislației și practicilor
polițienești.
Succesul nu se măsoară în ore petrecute la birou sau nopți pierdute, ci în apariții media
favorabile, feed-back pozitiv din partea cetățenilor, promovarea cu success a tuturor acțiunilor
poliției.
Succesul constă în rezultatul campaniilor desfășurate și în capacitatea de a-i face pe
cetățeni să înțeleagă rolul polițiștilor în societate.
Poblemele societății implică realizarea unei activități de prevenire continue de către
polițiști și, deși fără rezultate imediate, campanile de prevenire în domeniul criminalității au
devenit omniprezente în activitatea de relații publice a acestei instituții.
Una dintre problemele îngrijorătoare la nivelul societății, în general și sistemului de
învățământ, în special este violența în rândul tinerilor.
32
Acest lucru a dus la dezvoltarea unui plan de campanie de presă care să prevină și să
diminueze acest fenomen, campanie ce se va desfășura la nivelul județului Dâmbovița în
perioada septembrie-decembrie 2015 (anexa nr. 1)
Campania „Violența ucide talente” va fi lansată printr-o conferință de presă urmată de
activități de prevenire stradale (distribuire fly-ere, prezentare material de prevenire în școli și
licee), având misiunea de a informa tinerii cu privire la consecințele sâvârșirii de infracțiuni
cu violență.
Totodată, în scopul promovarii activităților, mass-mediei îi va fi transmis comunicatul
de presă oficial privind activitățile întreprinse în cadrul campaniei (Anexa nr. 2).
CONCLUZII
Relațiile publice în instituțiile militarizate reprezintă o provocare pe care lucrarea de
față nu o poate susține decât într-o mică măsură datorită complexității domeniului și a
normelor și procedurilor interne existente.
Scopul acestui demers teoretic a fost nu acela de a scoate în evidență aspectele
pozitive – care există, cu siguranţă în acest tip de instituții, ci de reliefa acele aspecte care ar
putea fi îmbunătăţite, pentru a obţine rezultate mai bune, a optimiza imaginea instituţiei şi a
obţine acele mult-dorite procente de încredere a cetăţenilor. Pentru o îmbunătăţire
semnifeicativă a calitățiii comunicării la nivelul instituțiilor militarizate, consider ca fiind
necesară luarea următoarelor măsuri:
a) Înfiinţarea unor compartimente de informare şi relaţii publice, iar purtătorul de cuvânt să
se ocupe numai de marketing instituţional şi nu de alte atribuţii;
b) Elaborarea statutului purtătorului de cuvânt şi realizarea unui ghid/manual al relaţiilor
publice în care să fie reunite toate prevederile interne în domeniul relaţiilor publice şi să
conţină şi exemple de bune practici;
c) Continuarea organizării unor convocări anuale cu ofiţerii de presă, îmbunătăţirea
comunicării interne şi iniţierea de campanii mediatice;
d) Organizarea unor cursuri de specialitate pentru personalul existent şi pregătirea unor
studenţi ai Academiei de Poliţie, prin parteneriat cu facultăţi civile (Şcoala Naţională de
Studii Politice şi Administrative, Secţia de Comunicare şi Relaţii Publice a Universităţii
Bucureşti sau a Facultăţii de Jurnalism etc), astfel încât viitori poliţişti să îndeplinească
33
ambele cerinţe de bază ale acestui domeniu: cunoaşterea domeniului relaţiilor publice dar
şi specificul activităţii instituţiei a cărei imagine o promovează;
e) Având în vedere programul prelungit de lucru, nivel ridicat de stres, gradul mare de
responsabilitate şi riscurile la care sunt expuşi şi pentru a evita, pe viitor, fluctuaţia
personalului care îşi desfăşoară activitatea în acest domeniu se impune acordarea unor
condiţii de muncă (categoria de muncă gradul I, ca şi ofiţerii operativi), logistice şi
financiare, care să stimuleze continuitatea în funcţia respectivă;
f) Acordarea unui telefon mobil de serviciu şi îmbunătăţirea dotării logistice (PC
performant, telefon interurban, conexiune reţea);
g) Relaţiile publice nu pot fi concepute în afara activităţii de cercetare, monitorizare şi
evaluare, iar toate acestea reclamă fonduri şi, în consecinţă, este imperios necesară
elaborarea unor reglementări care să prevadă alocarea unui buget dedicat activităţii de
relaţii publice la nivel instituţional.
BIBLIOGRAFIE
34
- Abric Jean Claude , Psihologia comunicării. Teorii și metode, Editura
Polirom, Iași, 2002;
- Coman Cristina, Relații publice și mass-media, Polirom, Iași, 2005;
- Coman Mihai, Introducerea în sistemul mass-media, Polirom, Iași, 1999.
- Dunn Watson S., Public relations-a Contemporary Approach, Richard D.
Irwin Inc., 1968;
- Dumitru Iacob, Cismaru Diana-Maria, Relații publice, eficiență prin
comunicare, Editura Comunicare.ro, București, 2003;
- Habermas Jurgen, Spațiul public. Arheologia publicității ca dimensiune
constitutivă a societății burgheze, Editura Polirom, Iași, 1998.
- Kunczik Michael , Astrid Zipfel, Introducere în știința publicisticii și a
comunicării, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 1998;
- Lochard Guy, Henri Boyer, Comunicarea mediatică, Editura Institutul
European, Iași, 1998;
- McLuhan Marshall, Galaxia Gutenberg, Editura Politică, București, 1975;
- Newson Doug, Turk Judy VanSlyke, Dean Kruckeberg, This is the PR –
The reality of Public Relations, Wadsworth Publishing Company, Belmont
California, 1993;
- Rus Flaviu Călin, Introducere în știința comunicării și a relațiilor publice,
Editura Institutul European, Iași, 2002;
- Șerbănică Daniel, Relații publice, Editura Ase, București, 2003;
- Constituţia României, Bucureşti, 1991, R. A. Monitorul Oficial;
- Dicţionarul Explicativ Român, Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura
Univers Enciclopedic, 1999;
- Hotărârea nr.585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a
informaţiilor clasificate în România;
- Instrucţiunile nr. 171 din 2001, privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor
de Relaţii Publice, Tradiţii, Educaţie şi Sport în Ministerul de Interne;
- Legea nr. 360/06.06.2002 - privind statutul poliţistului, modificată prin O.U.G.
nr. 89/14.10.2003
35
- Legea nr. 544/2001- privind liberul acces la informaţiile de interes public
(M.Of. nr. 663/ 2001);
- M.Ap.N., “Relaţii cu presa”, Ed. Militară, Bucureşti, 1999;
- http:// www.google.ro/gws_rd=ssl q=spatiul public patapievici
ANEXA NR. 1
Nr. 1 din 20 septembrie 2015
36
COMUNICAT DE PRESĂ
Inspectoratul Județean de Poliție Dâmbovița lansează campania ”VIOLENŢA UCIDE TALENTE!”
Inspectoratul Județean de Poliție Dâmbovița va desfăşura în perioada septembrie-decembrie 2015, campania de prevenire a violenţei în şcoli „VIOLENŢA UCIDE TALENTE!”
Ideea acestei campanii a venit ca urmare a creşterii numărului de violenţe în şcoli, având drept victime sau autori, adolescenţi.
Campania îşi propune să informeze tinerii cu privire la consecinţele faptelor de violenţă şi să le dezvolte un comportament şi o atitudine non-violentă.
Aceasta are ca scop mobilizarea opiniei publice şi focalizarea atenţiei asupra urmărilor produse de violenţă.
Mesajul campaniei „ Elimină violenţa din şcoala ta! Implică-te!” va fi promovat în unităţile de învăţământ din întreaga ţară, prin intermediul lucrătorilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Spotul video, audio şi materialele de prezentare vor fi preluate şi difuzate de mass-media atât la nivel central cât şi local. De asemenea, spotul audio va fi distribuit tuturor unităţilor de învăţământ din ţară, în vederea difuzării acestuia pe posturile de radio existente în cadrul scolilor şi liceelor, pe parcursul pauzelor. Pentru optimizarea transmiterii mesajului către grupul ţintă, vom promova campania şi prin intermediu reţelelor de socializare Facebook, Twiter şi prin intermediul site-ului www.violentaucidetalente.ro, creat special în acest scop. Totodată, la nivelul unităţilor de învăţământ va fi organizat concursul „ Cel mai inspirat slogan de campanie”, premiul constând în oferirea unui telefon mobil de către Cosmote. În acest demers s-au implicat alături de noi : Inspectoratul Şcolar Județean Dâmbovița, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, TVR 1, Pro TV, Antena 1, REALITATEA TV, RTV, Jurnalul Naţional, Cosmote.
37