Cultura trestiei de zahăr în coloniile de peste Oceanul Atlantic a deschis o pagină ruşinoasă în istoria

omenirii, prin apariţia comerţului de sclavi. Cum s-a ajuns aici? După ce au dus trestia de zahăr în

Lumea Nouă, coloniştii au forţat

indigenii să lucreze din zori şi până noaptea pe plantaţii, pentru că suprafeţele trebuiau defrişate, apoi

trestia trebuia tăiată, cărată la locul de prelucrare, stoarsă, iar sucul rezultat trebuia fiert şi concentrat.

Când plantaţiile s-au înmulţit şi mărit, băştinaşii n-au mai făcut faţă. Cum Europa cerea tot mai mult

zahăr, s-a găsit soluţia: au fost aduşi

sclavi negri din Africa. Despre viaţa acestor năpăstuiţi, luaţi de pe coastele vestice ale continentului

african, s-au scris lucruri înfiorătoare. Asemenea animalelor, sclavii erau mânaţi în turme de

supraveghetori înarmaţi cu bice, până la plantaţie. Aici, pe o căldură înăbuşitoare, sub un soare

nemilos, erau obligaţi să taie tulpinile înalte şi zemoase de trestie. Singurul moment în care puteau să

se odihnească era acela în care aveau voie să bea o gură de apă sălcie, care le făcea mai multă sete.

Viaţa sclavilor era scurtă: fie îi măcinau bolile, fie cădeau răpuşi de biciul supraveghetorului, totdeauna

nemulţumit. Portughezii, spaniolii, englezii, olandezii şi francezii au transportat milioane de negri într-o

lume de infern, transformându-i în „sclavi ai zahărului”. Şi astăzi mai există astfel de sclavi. Poate că

nu mai sunt sclavi ai zahărului, dar ei slujesc o cauză sau chiar o persoană. Singura deosebire este că

ei nu au fost obligaţi să facă asta, ci au ales de bunăvoie acest statut. Dulciurile au fost o problemă

dintotdeauna. Oamenii au căutat cu foarte multă poftă tot ceea ce era bun pentru limbă. Am văzut

copii care s-au certat şi chiar s-au bătut pentru o prăjitură. Foarte mulţi ar vrea porţia cea mai mare

sau cea mai frumoasă. Unii nu ar renunţa la prăjiturica lor pentru nimic în lume. De cele mai multe ori,

când este vorba de dulciuri, este vorba şi de egoism. Iar de la egoism la mândrie nu este decât un

singur pas. Faci şi tu parte din categoria iubitorilor de dulciuri? Iată ce spune înţeleptul

Solomon: Nu este bine să mănânci multă miere: tot aşa, nu este o

cinste să alergi după slava ta însuţi. (Proverbe 25,27)