tudorache lavinia licenta
TRANSCRIPT
UNIVERSITATEA CREŞTINĂ "DIMITRIE CANTEMIR"FACULTATEA DE FINANŢE, BĂNCI ŞI CONTABILITATE
BRAŞOV
LUCRARE DE LICENŢĂ
Absolvent:TUDORACHE LAVINIA NICOLETA
Conducător ştiinţific:Lector univ. dr. PUȘCAȘU ION
BRAŞOV2011
UNIVERSITATEA CREŞTINĂ "DIMITRIE CANTEMIR"FACULTATEA DE FINANŢE, BĂNCI ŞI CONTABILITATE BRAŞOV
SPECIALIZAREA: FINANŢE ŞI BĂNCI
CREANȚE ȘI OBLIGAȚIIUNI FISCALE
Absolvent:TUDORACHE LAVINIA NICOLETA
Conducător ştiinţific:Lector univ. Dr. PUȘCAȘU ION
BRAŞOV2011
LUCRARE DE LICENŢĂ
C U P R I N S
I N T R O D U C E R E..........................................................................................................................1
1. TITLUL CAPITOLULUI 1 (HEADING 1).....................................................................................21.1 SUBTILU CAPITOLUL 1 (HEADING 2)..................................................................................................2
1.1.1 Titlu subcapitol nivel 3 (Heading 3).......................................................................................................21.1.2 Titlu subcapitol nivel 3 (Heading 3).......................................................................................................21.1.3 Titlu subcapitol nivel 3 (Heading 3).......................................................................................................2
1.2 SUBTILU CAPITOLUL 1 (HEADING 2)..................................................................................................31.2.1 Titlu subcapitol nivel 3 (Heading 3).......................................................................................................31.2.2 Titlu subcapitol nivel 3 (Heading 3).......................................................................................................3
2. TITLUL CAPITOLULUI 2 (HEADING 1).....................................................................................42.1 SUBTILU CAPITOLUL 2 (HEADING 2)..................................................................................................4
2.1.1 Titlu subcapitol nivel 3 (Heading 3).......................................................................................................42.1.2 Titlu subcapitol nivel 3 (Heading 3).......................................................................................................4
2.2 SUBTILU CAPITOLUL 2 (HEADING 2)..................................................................................................52.2.1 Titlu subcapitol nivel 3 (Heading 3).......................................................................................................52.2.2 Titlu subcapitol nivel 3 (Heading 3).......................................................................................................5
3. TITLUL CAPITOLULUI 3 (HEADING 1).....................................................................................63.1 SUBTILU CAPITOLUL 3 (HEADING 2)..................................................................................................6
3.1.1 Titlu subcapitol nivel 3 (Heading 3).......................................................................................................63.1.2 Titlu subcapitol nivel 3 (Heading 3).......................................................................................................6
3.2 SUBTILU CAPITOLUL 3 (HEADING 2)..................................................................................................63.2.1 Titlu subcapitol nivel 3 (Heading 3).......................................................................................................63.2.2 Titlu subcapitol nivel 3 (Heading 3).......................................................................................................7
B I B L I O G R A F I E.........................................................................................................................8
A N E X E.............................................................................................................................................9
LUCRARE DE LICENŢĂ
CAPITOLUL 1. ASPECTE TEORETICE
1.1. APARIȚIA ȘI EXECUTAREA CREANȚELOR ȘI OBLIGAȚIIUNILOR FISCALE
Scurt istoric privind apariția și evoluția procedurilor de colectare a impozitelor și taxelor
Asemenea tuturostatelor europene, apariția și evoluția taxelor și impozitelor pe
teritoriul țării noastre se caracterizează ca fiind un proces complex și de durată ce a început cu
destrămarea comunei primitive, apariția proprietății private și scindarea societății în clase
sociale, dezvoltarea forțelor de producție și a relațiilor marfă-bani, apariția statului și crearea
aparatului de stat destinat să rezolve diferențele dintre clase și să apere ntelesele celor mai
puternici din punct de vedere economic.
După informaţiile istorice, satele se grupau în jurul unui centru (regiuni), constituind
un organism administrativ autonom numit „territorium” care era condus de un consiliu
(Ordo), format din delegaţi („curiales”) ai satelor numiţi „magistri vicorum” sau „principe
locorum”.
La dispoziţia oraşelor şi satelor din Dacia se încasa impozit asupra pământului
(capitatio terrena, stipendium, iugatio censul) care varia în funcţie de natura terenurilor,
impozit pe cap de locuitor (capitaţia), impozit pe case, taxe asupra moştenirilor (vicessima
hereditatum, 5% din valoarea bunurilor din masa succesorală), dare pentru vânzarea sau
eliberarea sclavilor (vicessima libertatis 4%), contribuţii în natură şi transporturi ale
locuitorilor.
După formarea principatelor Moldovei şi Munteniei, judeţele, ţinuturile, oraşele şi
satele au fost organizate după anumite reguli, iar activitatea administrativă la nivel local
includea întreţinerea drumurilor, îngrijirea izlazurilor şi a pădurilor comunale şi alte servicii.
Comuna reprezintă o grupare a populaţiei de pe un anumit teritoriu care are vechi
tradiţii în ţara noastră, în primele aşezări rurale sub forma satelor. În perioada respectivă
existau sate (domneşti) pe care domnii puneau stăpânire şi reprezentau o parte a patrimoniului
domnesc, sate boiereşti pe care domnii le dăruiau boierilor, sate mânăstireşti formate prin
dăruirea lor de către domn mânăstirilor şi sate libere.
1
LUCRARE DE LICENŢĂ
În Moldova, ţinuturile erau administrate de un pârcălab care exercita autoritatea
administrativă, judecătorească şi militară. În Muntenia judeţele erau sub administrarea unui
judeţ care îşi avea originea în judecătorii care au existat în Dacia după colonizarea romană.
Pe lângă ţinuturi, în Moldova se constituiau „ocoale”, formate din mai multe sate
grupate în jurul unui târg, iar în Muntenia satele se grupau în cadrul unei unităţi administrativ
teritoriale cu denumirea de plasă.
Oraşele formate din secolele XII şi XIII aveau organizare autonomă, organe de
conducere, administrau bunurile proprii. Organele de conducere ale oraşelor repartizau
impozitele între locuitori (cisla), judecau procesele între locuitori.
Oraşele sau târgurile aveau o conducere aleasă dintre locuitori denumită sfatul. În
Transilvania sfatul era format dintr-un anumit număr de membri (de regulă 12), în Muntenia
conducătorul sfatului se numea judeţ şi în Moldova şoltuz (membrii sfatului se numeau
pârgari).
Dintre veniturile de natură locală ce se încasau la nivelul oraşelor şi târgurilor sunt
cunoscute, din anul 1612, darea numită „banii judeţului”, din anul 1627 darea
specială‚ „cheltuiala oraşului Bucureşti”. În aceeaşi perioadă se încasau alte impozite locale,
cum sunt „zlotul”, din anul 1635, ce reprezenta un impozit pe „case”, „galbenul”, „fumăritul”
impozitul pe case sau gospodării, „zlotul”, „pârcălabia” din Moldova şi „vama domnească” în
Muntenia.
Impozitele se percepeau în monede diverse, iar perceptorii se numeau după monedele
în care încasau impozitele zlotaşi, taleraşi, ortaşi. Judeţele în Muntenia, ţinuturile în Moldova
şi comitatele în Transilvania au constituit forme ale organizării administrativ teritoriale ce
grupau populaţia de pe un anumit teritoriu şi necesitau mobilizarea unor resurse băneşti în
vederea acoperirii cheltuielilor organelor de conducere şi pentru realizarea unor atribuţii ce le
reveneau pe plan social şi cultural.
Domnitorul putea să dispună de veniturile colectivităţilor locale şi să perceapă alte
dări şi impozite de la locuitori. Până la Regulamentele Organice, în Ţările Române cerinţele
generale nuerau delimitate de cerinţele locale iar finanţele locale erau incluse în cadrul
finanţelor generale.
Regulamentele Organice fiind primele reglementări de natură administrativă din
Muntenia (1 iulie 1831) şi Moldova (1 ianuarie 1832) prevedeau modul de administrare al
localităţilor şi descentralizare a unor acţiuni la nivel local.
Conform reglementărilor din anul 1832, veniturile oraşelor din Principatul Valahiei se
mobilizau la „Casa Oraşului” pentru a acoperi cheltuielile de gospodărie comunală.
2
LUCRARE DE LICENŢĂ
Evoluția legislativă a procedurii de colectare a taxelor
și impozietelor
Legea nr. 555/1856 de instruire a perceptorilor
Acestă lege dispune că impinirea (executarea) contibuțiilor directe și
a altor diferite taxe fiscal, se va efectua exclusive de către agenții speciali
numiți perceptori, în virtutea unui titlu legalmente dobândit. Atribuțiile
perceptorilor constau în următoarele operațiuni: lucrări pregătitoare,
împlinirea contribuțiilor și urmărirea contribuabililor întârzietori.
Legea nr. 661/1923 pentru unificarea contribuților directe și
pentru înființarea impozitului pe venit global
Legea face vorbire despre faptul că impozitele directe existente se
înlocuiesc de la 1 aprilie 1923 cu următoarele: impozitul pe veniturile
proprietăților agricole/clădite, impozitul pe veniturile valorilor mobiliare,
impozitul pe veniturile comerciale și industrial, impozitul pe salarii,
impozitul pe veniturile din profesiuni neimpuse la celelalte impozite și
impozitul progresiv pe venitul global.
Legea nr. 3600/1938 privind unificarea procedurii fiscale
Această lege dispune în sensul că toate interacțiunile la legile fiscal
se vor constata și judeca potrivit acestei legi.
Decretul nr. 224/1951 privitor la urmărirea imobiliară pentru
realizarea creanțelor statului
Legea dispune că urmărirea restanțelor și majorărilor din impozite,
taxe și alte venituri bugetare, datorate de populație s epoate face și prin
scoaterea în vânzare a bunurilor imobiliare aparținând restanțierului.
Decretul nr. 18/1952 penru stabilirea impozitelor și taxelor
locale
Această lege stabilește taxele și impozitele percepute de sfaturile
populare, respectiv: impozitul pe clădiri, impozitul pe terenurile situate în
orașe, taxe asupra mijloacelor de transport, taxe asupra animalelor, taxe
forfetare pentru folosirea centrelor publice de desfacere.
Legea nr. 9/1972, legea finanțelor
3
LUCRARE DE LICENŢĂ
Legea are în vedere ”dezvoltarea multilaterală și în ritm susținut a
întregii economii naționale, pe baza programului stabilit de Partidul
Comunist Român, fapt ce necesită perfecționarea continua a formelor și
metodelor de organizare, conducere și planificare.
Legea nr. 25/1981 privind impozitele și taxele locale
Această lege reglementează impozitele și taxele locale.
O.G. nr. 61/2002 privind colectarea creanțelor bugetare
Ordonanța Guvernului nr. 11/1996 a fost abrogate de O.G. nr.
61/2002 privind colectarea creanțelor bugetare, acre la rândul ei a fost
abrogate de Legea nr. 147/2004.
1.2. Dispoziții procedurale cu privire la organele fiscale
1.2.1. Competența organelor fiscale
Organele fiscale au competență generală privind administrarea creanțelor fiscale,
exercitarea controlului și emiterea normelor de aplicare a prevederilor legale în materie
fiscală. În cazul impozitului pe venit, prin Hotarâre a Guvernului se poate stabili altă
competeţă specială de administrare. De asemenea, impozitele, taxele şi alte sume care se
datorează, potrivit legii, în vamă sunt administrate de către organele vamale.
Ministerul Finanţelor Publice, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală au
competenţă generală în ceea ce priveşte administrarea, exercitarea controlului şi emiterea
normelor de aplicare cu privire la creanţele fiscale ce se cuvin bugetului general consolidat,
care, potrivit legii, sunt date în competeţa lor de administrare.
În cazul contribuabililor nerezidenţi care desfăşoară activităţi pe teritoriul României
printr-un sediu permanent, competența revine organului fiscal pe al cărui teritoriu se
realizează în intregime sau cu preponderență, cifra de afaceri. De asemenea, începând cu data
de 1 ianuarie 2007 se înființează, în cadrul Direcția Generală a Finanțelor Publice a
Municipiului București, Serviciul de administrare a contribuabililor nerezidenți în cadrul
Activității de metodologie și administrare a veniturilor statului, organ fiscal competent petru
administrarea contribuabililor nerezidenți.
4
LUCRARE DE LICENŢĂ
Serviciul de administrare a contribuabililor nerezidenți are următoarele atribuții
principale:
a) Înregistrarea fiscală a contribuabililor nerezidenți, stabiliți în spațiul comunitar, care
au dreptul să solicite înregistrarea directă potrivit reglementărilor în vigoare în domeniul
contribuțiilor sociale.
b) Înregistrarea în scopuri de TVA a persoanelor impozabile nestabilite în România, dar
stabilite în spațiul comunitar care nu și-au desemnat un reprezentant fiscal.
c) Organizarea și gestionarea Registrului contribuabililor nerezidenți ca parte a
Registrului contribuabililor.
d) Organizarea și gestionarea dosarului fiscal al contribuabililor nerezidenți
e) Primirea, prelucrarea și gestionare declarațiilor fiscale
f) colectarea obligațiilor fiscale de plată principale și accesorii
g) Efectuarea inspecției fiscale
h) Soluționarea contestațiilor
i) Emiterea și eliberearea certificatelor și a altor documente solicitate de contribuabili.
Referitor la competența organelor fiscale, față de faptul că legea permite acordul
supracompetenței, în sensul că, cu acordul organului fiscal care deține competența teritorială,
precum și al contribuabilului în cauză,un alt organ fiscal poate prelua activitatea de
administrare a acestuia.
1.2.2. Actele emise de organele fiscale
Actul administrativ fiscal este o specie a actului administrativ, astfel cum acesta este
reglementat de legea contegiosului administrativ, Legea Nr. 554/2004.
Soluția fiscală individuală anticipată este actul administrativ emis de Ministerul
Finanțelor Publice în vederea soluționării unei cereri a contribuabilului, referitoare l
reglementarea unor situații fiscale de fapt viitoare. Din această definiție legală rezultă în mod
expres caracteristicile soluției fiscale individuale anticipate, în sensul că:
soluția fiscală individuală anticipată este un act administrativ fiscal cu regim juridic
stabilit de codul de procedură fiscală și legea contegiosului administrativ;
actul administrativ fiscal este emis de Ministerul Finanțelor Publice;
actul administrativ fiscal are ca scop soluționarea unei cereri a acontribuabilului (din
punct de vedere al viitoarei operațiuni, persoana solicitantă nu are încă calitatea de
contribuabil).
5
LUCRARE DE LICENŢĂ
Având în vedere că soluția fiscală individuală anticipată este un act administrativ fiscal
în practică pot apărea cel puțin două probleme:
1. Poate fi atacat de către contribuabil, în fața instanței de contegios administrativ acest
act administrativ fiscal?
2. Este obigatorie indeplinirea procedurii prealabile?
Cât privește prima problemă considerăm că acest act administrativ fiscal nu poate fi
atacat în fața instanței de contegios administrativ pentru motivele următoare: contribuabilul
dobândește calitatea de persoană vătămată în situația în care un act administrativ îi vatămă
drepturile și interesele legitime; în speșă, soluția fiscală individuală anticipată, deși constituie
un act administrativ fiscal, nu vatămă nici un drept sau interes legitim a contribuabilului
deoarece în situația de fapt supusă soluționării este viitoare și teoretică.
Precizăm că atunci când vorbim de faptul că soluția fiscală individuală anticipată nu
poate fi atacată în fața instanței de contengios administrativ, nu avem în vedere faptul că nu se
poate introduce o astfel de acțiune, ci avem în vedere faptul că acțiunea va fi respinsă va fi
respinsă de o persoană lipsită de interes.
Referitor la cea de-a doua problemă, precizăm că în măsura în care contribuabilul
dorește să introducă acțiune în justiție având în vedere prevederile legii contegiosului
administrativ, considerăm că acesta trebuie să îndeplinească procedura prealabilă obligatorie.
1.2.3 Acordul de preț în avans
Acesta este actul administrativ fiscal emis de Ministerul Finanţelor Publice în vederea
soluţionării unei cereri a contribuabilului referitoare la stabilirea condiţiilor şi modalităţilor în
care urmează a fi determinate, pe parcursul unei perioade fixe de timp, preţurile de transfer în
cazul tranzacţiilor efectuate între persoane afiliate, astfel cum sunt definite în Codul fiscal.
Definiţia legală a acordului de preţ în avans relevă următoarele caracteristici:
acordul de preţ în avans este un act administrativ fiscal;
este emis de Ministerul Finanţelor Publice;
actul administrativ fiscal este emis având la bază o cerere a contribuabilului;
condiţiile şi modalităţile de determinare a preţurilor de transfer au în vedere o
perioadă fixă de timp, care va fi determinată de contribuabili;
stabilirea preţurilor de transfer se realizează doar între persoanele afiliate astfel cum
sunt acestea definite de Codul Fiscal.
6
LUCRARE DE LICENŢĂ
Actul administrativ fiscal- acordul de preț în avans este opozabil și obligatoriu pentru
organele fiscalenumai dacă operațiunea fiscală realizată a respectat termenii și condițile
srabilite în cererea adresată organului fiscal pentru emiterea acordului de preț în avans.
Procedura de emitere a actului administrativ este delimitată de lege, acesta dispune că,
prin cerere, contribuabilul propune conținutul soluției fiscale individuale anticipate sau al
acordului de preț în avans, după caz.
Termenul pentru emiterea unui acord de preț în avans este de 12 luni în cazul unui acord
unilateral, respectiv 18 luni în cazul unui acord bilateral sau multilateral, după caz. Procedura
referitoare la emiterea soluției fiscale individualeanticipate și a acordului de preț în avans va fi
aprobată prin hotărâre a Guvernului.
1.2.4. Regimul juridic al actului administrativ fiscal
Spre deosebire de vechea lege a contenciosului administrativ, dreptul pozitiv cu privire la
contenciosul administrativ definește în mod expres actul administrativ ca fiind ”actul
unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea
executării sau a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stigând raporturi
juridice; sunt asimilate actelor administrarive, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate
de autoritățile publice care au ca obiect: punerea în valoare a bunurilor proprietate publică,
prestare servicii publice, achiziții publice.
Având în vedere definiția legală de mai sus , considerăm că există acte administrative
propriu-zise și acte juridice asimilate actelor administrative.
Caracteristicile actului administrativ asimilat (contractele administrative) sunt
următoarele:
este un act juridic, adică o manifestare de voință făcută cu intenția de a produce
efecte juridice;
este un act juridic bilateral , adică reprezintă vionța coordonată a două părți;
una dintr părțile acordului este o autoritate publică;
obiectul acestor acte constă în punerea în valoare a bunurilor propietate publică;
regimul juridic al actului administrativ asimilat este stabilit de noua lege a
contenciosului administrativ, dar și de alte legi.
Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului în mod obligatoriu,
deoarece , de principiu, din momentul comunicării acesta începe să producă efecte juridice.
Acest lucru este reglementa prin aticolele nr.44 alin. (2)C.proc.fisc (stabilește modalități de
7
LUCRARE DE LICENŢĂ
comunicare a actului administrativ fiscal) și articolul nr.45 C.proc.fisc. ( opozabilitatea actului
administrativ fiscal).
1.2.5. Dovedirea situației de fapt fiscale
În dovedirea situației de fapt fiscale, continuabilul are sarcina de a proba actele și
faptele care au stat la baza declarațiilor sale și a orcărei cereri adresate orgnului fiscal. În
continuare orgabul are sarcina de a motiva decizia de impunere pe bază de probe sau
constatări proprii.
Dacă organul fiscal nu poate determina mărimea bazei de impunere, acesta trebuie să
o estimeze. În aceste caz trebuie avute în vedere toate datele și documentele care au relevanță
pentru estimare. Estimarea constă în identificarea acelor emelemente care sunt cele mai
apropriate situației de fapt fiscale.
Organele fiscale au dreptul și obligația să administreze următoarele probe: solicitarea
informațiilor de orice fel, din partea contribuabilor, expertize de specialitate, înscrisuri și
efectuarea de cercetări la fața locului.
Ori de cîte ori consideră că este necesar, organul fiscal poate solicita prezența
contribuabilului la sediu său pentru a da informații și lămuri necesare stabilirii situației fiscale
a acestuia. În cazul în care solicitarea se va face în scris aceasta va cuprinde în mod
obligatoriu: data, ora, locul la care contribuabilul este obligat să se prezinte, baza legală a
solicitării, scopul solicitării, documente pe care contribuabilul este obigat să se prezinte.
1.3. Nașterea crențelor și obligațiilor fiscale
Legea dispune în mod expres că nașterea creanțelor fiscale și a obilgațiilor fiscale are
loc în momentul în care se constituie baza de impunere. Făra îndoială că la nivel principal și
sintetic lucrurile se prezintă în felul acesta, însă din punct de vedere procedural nu este
suficient ca o persoană fizică sau juridică să fie proprietarul unui bun sau să obțină un impozit
ci acesta trebuie: să se înregistreze fiscal, să conducă evidența contabilă și să depună la
organul fiscal declarații fiscale.
Creanţele fiscale reprezintă drepturile patrimoniale ce rezulă din raporturile de drept
material fiscal constând în:
8
LUCRARE DE LICENŢĂ
creanţe fiscale principale: dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuţiilor
şi a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea
TVA , dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume care constituie
venituri ale bugetului general consolidate;
creanţe fiscale accesorii: dreptul la perceperea dobânzilor şi penalităţilor de
întârziere.
Obligaţia fiscală este o obligaţie juridică deoarece ea defineste conţinutul unui raport
juridic, ce ia naştere între stat şi persoanele determinate de lege- contribuabilii- raport juridic
al cărei izvor este legea, executarea fiind asigurată în caz de neexecutare, prin intermediul
constrângerii statului.
Dreptul de creanţă fiscală şi obligaţia fiscală corelativă se nasc în momentul în care,
potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează.
Potrivit art. 72 alin. (1) C. pr. fisc., orice persoană sau entitate care este subiect într-un
raport juridic fiscal este obligată să se înregistreze fiscal. Finalitatea instituirii acestei
obligaţii o reprezintă întocmirea registrului plătitorilor de impozite şi taxe – registrul
contribuabililor.
Persoanele care au obligaţia de a se înregistra fiscal, potrivit Codului de procedură
fiscală, sunt următoarele: persoanele juridice care nu au calitatea de comerciant (asociaţii,
fundaţii, culte religioase, asociaţii de proprietari etc.), asocierile şi alte entităţi fără
personalitate juridică (asociaţii familiale, societăţi civile), contribuabilii care deschid filiale şi
sedii secundare în străinătate, persoanele juridice străine care îşi desfăşoară activitatea în
România prin intermediul unui sediu permanent, altul decât o sucursală, persoanele fizice care
au calitatea de angajator, etc.
Verificarea fiscală are drept scop verificarea modului în care contribuabilul respectă
legislaţia fiscală într-o anumită perioadă sau în câteva perioade fiscale. Verificarea fiscală este
exercitată de organul fiscal şi/sau de un alt organ cu atribuţii de administrare fiscală, în
limitele competenţei acestuia, la faţa locului şi/sau la oficiul acestora.
Verificarea faptică- se aplică în cazul controlului fiscal la faţa locului şi constă în
observarea directă a obiectelor, proceselor şi fenomenelor, în cercetarea şi analiza activităţii
contribuabilului, are sarcina de a constata situaţiile care nu sunt reflectate sau care nu rezultă
din documente.
Verificarea documentară- se aplică atât în cazul controlului fiscal cameral, cât şi al
celui la faţa locului şi constă în confruntarea dărilor de seamă fiscale, documentelor de
9
LUCRARE DE LICENŢĂ
evidenţă şi altei informaţii prezentate de contribuabil cu documentele şi cu informaţiile
referitoare la acesta de care dispune organul care exercită controlul fiscal.
Verificarea totală – se aplică în cazul controlului fiscal la faţa locului asupra tuturor
actelor şi operaţiunilor de determinare a obiectelor (bazei) impozabile şi de stingere a
obligaţiilor fiscale în perioada de după ultimul control fiscal. Verificarea totală este una
documentara şi, în acelaşi timp, faptică a modului în care contribuabilul execută legislaţia
fiscală.
Verificarea parţială - se aplică atât în cazul controlului fiscal cameral, cât şi al celui la
faţa locului şi constă în controlul asupra stingerii unor anumite tipuri de obligaţii fiscale,
asupra executării unor alte obligaţii prevăzute de legislaţia fiscală dintr-o anumită perioadă,
verificându-se, în tot sau în parte, documentele sau activitatea contribuabilului.
Verificarea tematică - se aplică atât în cazul controlului fiscal cameral, cât şi al celui
la faţa locului şi constă în controlul asupra stingerii unui anumit tip de obligaţie fiscală sau
asupra executării unei alte obligaţii prevăzute de legislaţia fiscală, verificându-se documentele
sau activitatea contribuabilului.
Verificarea operativă - se aplică în cazul controlului fiscal la faţa locului, observându-
se procesele economice şi financiare, actele şi operaţiunile aferente, pentru a constata
autenticitatea lor, pentru a depista şi a preveni încălcarea legislaţiei fiscale. Verificarea
operativă se face inopinat, prin verificare faptică şi/sau documentară. Dacă se constată vreo
încălcare a legislaţiei fiscale, iar verificarea circumstanţelor necesită mai mult timp,
materialele se transmit subdiviziunilor respective ale organului cu atribuţii de control fiscal
pentru efectuarea unui control fiscal prin alte metode tehnice.
Verificarea prin contrapunere - se aplică atât în cazul controlului fiscal cameral, cât şi
al celui la faţa locului şi constă în controlul concomitent al contribuabilului şi al persoanelor
cu care acesta are sau a avut raporturi economice, financiare şi de altă natură, pentru a se
constata autenticitatea acestor raporturi şi a operaţiunilor efectuate.
Declaraţia fiscală este documentul care se depune, în mod obligatoriu, la organele
fiscale, de către persoanele stabilite prin lege şi care conţine, în principiu, o declarare a
obligaţiilor fiscale ori a bunurilor sau veniturilor din a căror deţinere decurg obligaţii fiscale,
ale subiectului de la care emană declaraţia.
Declaraţia fiscală se depune la registratura organului fiscal competent sau se comunică
prin poştă cu confirmare de primire. Declaraţia fiscală poate fi transmisă prin mijloace
electronice sau prin sisteme de transmitere la distanţă.
10
LUCRARE DE LICENŢĂ
Decizia de impunere este actul administrativ fiscal, emis de către organul competent şi
care cuprinde obligaţia fiscală de plată, ce cade în sarcina contribuabilului, desemnat prin acel
document, având obligaţia de a îndeplini toate condiţiile de formă pentru această categorie de
acte. În plus aceasta trebuie să cuprindă şi următoarele: tipul de impozit, taxă , contribuţie sau
altă sumă datorată bugetelor publice, baza de impunere și cuantumul impozitului datorat de
către contribuabil pentru fiecare perioadă impozabilă.
Decizia de impunere produce efectul juridic de individualizare a unei creanţe fiscale
iar în ipoteza neîndeplinirii obligaţiilor fiscale , pe baza ei se porneşte executarea silită. Pe
baza şi cu ajutorul datelor cuprinse în deciziile de impunere se întocmesc registrele de
evidenţă a contribuabililor denumite „ roluri fiscale”.
Inspecţia fiscală are ca obiect verificarea legalităţii şi conformităţii declaraţiilor
fiscale, corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor de către contribuabili, respectării
prevederilor legislaţiei fiscale şi contabile, verificarea sau stabilirea, dupa caz, a bazelor de
impunere, stabilirea diferenţelor obligaţiilor de plata şi a accesoriilor aferente acestora.
Indiferent de tipul inspecţiei fiscale desfăşurate, generala în cazul verificării tuturor
obligaţiilor fiscale sau specială atunci când se verifică una sau mai multe obligaţii fiscale
organele de control urmăresc trei obiective şi anume:
verificarea modului de determinare a obligaţiei fiscale. Acest obiectiv presupune
analizarea modului de stabilire a bazei impozabile şi a aplicării cotelor corecte prevăzute de
Codul fiscal;
verificarea conformităţii dintre evidenţele proprii ale contribuabilului controlat cu
declaraţia fiscala. În aceast obiectiv este inclusă concordanta dintre evidenţa proprie şi
declaraţie şi modul în care declaraţiile au fost depuse şi eventual rectificate;
identificarea faptelor ce contravin legislaţiei fiscale în general şi aplicarea sancţiunilor
contravenţionale sau sesizarea organelor de cercetare penală în cazul în care se apreciază că
au fost săvârşite infracţiuni.
Obiectivele inspecţiei fiscale au în vedere stabilirea corectă a creanţelor fiscale şi
sancţionarea neîndeplinirii acestei obligaţii. De asemenea, în cadrul fiecarui obiectiv este
urmărită întocmirea documentului care constată creanţa fiscală şi obligă astfel pe fiecare
contribuabil să şi-o execute.
Rezultatul inspecției fiscale va fi consemant într-un raport scris, în care se vor
prezenta constatările inspecției din punct de federe faptic și legal. La finalizarea inspecției
fiscale , raportul întocmit va sta la baza emiterii deciziei de impunere care va cuprinde și
11
LUCRARE DE LICENŢĂ
diferențele în plus sau minus după caz, față de creanța fiscală existentă la momentul începerii
inspecței fiscale.
Raportul de inspecție fiscală se semnează de către organele de inspecție fiscală, se
verifică și se avizează de șeful de serviciu. După aprobarea raportului de către conducătorul
organului de inspecție fiscală, se va emite decizia de impunere de către organul fiscal
competent teritorial.
1.4. Executarea creanțelor și obligațiilor fiscale
Codul de procedură fiscală vorbește despre colectarea creanțelor fiscale, adică a
sumelor de bani pe care contribuabilii trebuie să le plătească cu titlu de taxe , impozite și
contribuții. În acest sens, colectarea constă în exercitarea acțiunilor care au ca scop stingerea
creanțelor fiscale.
În ceea ce nu privește, întrucât ne aflam pe tărâmul juridicului, iar drepturile se
execută și obligațiile se îndeplinesc, considerăm că riguros juridic ar fi să vorbim despre
executarea drepturilor de creanță fiscală, respectiv îndeplinirea obligațiilor fiscale corelative.
Colectarea constă în exercitarea acțiunilor care au ca scop stingerea creanțelor fiscale.
Colectarea creanțelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanță sau al unui titlu
executoriu.
Titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța
fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii.
1.4.1. Termenele de plata
Creanțele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau
de alte legi care le reglementează.
pentru diferențele de obligații fiscale principale și pentru obligațiile fiscale accesorii,
stabilite potrivit legii, termenul de plată se stabilește în funcție de data comunicării
acestora, astfel:
a) dacă data comunicarii este cuprinsă în intervalul 1 - 15 din lună, termenul de plată este
până la data de 5 a lunii următoare;
b) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16 - 31 din lună, termenul de plată
este până la data de 20 a lunii următoare.
pentru obligațiile fiscale eșalonate sau amânate la plată, precum și pentru accesoriile
acestora termenul de plată se stabilește prin documentul prin care se acordă înlesnirea
respectivă;
12
LUCRARE DE LICENŢĂ
pentru creanțele fiscale, administrate de Ministerul Finanțelor Publice, care nu au
prevăzute termene de plată, acestea vor fi stabilite prin ordin al Ministrului Finanțelor
Publice;
pentru creanțele fiscale ale bugetelor locale care nu au prevăzute termene de plată,
acestea se stabilesc prin ordin comun al Ministrului Administrației și Internelor și al
Ministrului Finanțelor Publice;
contribuțiile sociale administrate de Ministerul Finanțelor Publice, după calcularea și
reținerea acestora conform reglementărilor legale în materie, se virează până la data de 25 a
lunii următoare celei pentru care se efectuează plata drepturilor salariale.
1.4.1. Plata creanțelor fiscale
Plățile către organele fiscale se efectuează prin intermediul băncilor, trezoreriilor şi al
altor instituții autorizate să deruleze operațiuni de plată. Plata obligațiilor fiscale se efectuează
de către debitori, distinct, pe fiecare impozit, taxă, contribuție şi alte sume datorate bugetului
general consolidat, inclusiv majorări de întârziere.
Plata obligațiilor fiscale se face într-un cont unic, prin utilizarea unui ordin de plată
pentru Trezoreria Statului. Distribuirea sumelor din contul unic se face de organul fiscal
competent, distinct pe fiecare buget sau fond, după caz, proporțional cu obligațiile datorate.
Dacă un contribuabil datorează mai multe tipuri de impozite, taxe, contribuții şi alte
sume reprezentând creanțe fiscale, iar suma plătită nu este suficientă pentru a stinge toate
datoriile, atunci se sting datoriile acelui tip de creanță fiscală principală pe care îl stabileşte
contribuabilul sau care este distribuită de către organul fiscal competent, după caz, stingerea
efectuându-se, de drept, în următoarea ordine:
a) sume datorate în contul ratei din luna curentă din graficul de plată a obligației fiscale,
pentru care s-a aprobat eşalonarea la plată, precum şi majorarea de întârziere datorată în luna
curentă din grafic sau suma amânată la plată, împreună cu majorările de întârziere datorate pe
perioada amânării, în cazul în care termenul de plată se împlineşte în luna curentă, precum şi
obligațiile fiscale curente de a căror plată depinde menținerea valabilității înlesnirii acordate;
b) obligațiile fiscale principale sau accesorii, în ordinea vechimii, cu excepția cazului în
care s-a început executarea silită;
13
LUCRARE DE LICENŢĂ
c) sumele datorate în contul următoarelor rate din graficul de plată a obligației fiscale
pentru care s-a aprobat eşalonarea, până la concurența cu suma eşalonată la plată sau până la
concurența cu suma achitată, după caz, precum şi suma amânată la plată împreună cu
majorările de întârziere datorate pe perioada amânării, după caz;
d) obligațiile cu scadențe viitoare, la solicitarea contribuabilului.
Organul fiscal competent are obligația să comunice debitorului modul în care a fost
efectuată stingerea datoriilor, până la următorul termen de plată a obligațiilor fiscale.
Pentru creanțele fiscale administrate de autoritățile administrației publice locale, orice
plată făcută după comunicarea somației în cadrul executării silite va stinge mai întâi
obligațiile fiscale cuprinse în titlul executoriu.
1.4.2. Compensarea creanțelor
Compensarea
Prin compensare se sting creanțele administrate de Ministerul Economiei și
Finantelor Publice cu creanțele debitorului reprezentând sume de rambursat sau de restituit
de la buget, pânaă la concurența celei mai mici sume, când ambele părți dobândesc reciproc
atât calitatea de creditor, cât și pe cea de debitor.
Creanțele fiscale administrate de unitățile administrativ-teritoriale se sting prin
compensarea cu creanțele debitorului reprezentând sume de restituit de la bugetele locale,
până la concurența celei mai mici sume, când ambele părți dobândesc reciproc atât calitatea
de creditor, cât și pe cea de debitor.
Compensarea se face de organul fiscal competent la cererea debitorului sau înainte de
restituirea ori rambursarea sumelor cuvenite acestuia.
Organul fiscal poate efectua compensare din oficiu ori de câte ori constată existența
unor creanțe reciproce, cu excepția sumelor negative din deconturile de taxă pe valoarea
adaugata fără opțiune de rambursare.
Compensarea creanțelor debitorului se va efectua cu obligații datorate aceluiași
buget, urmând ca din diferența rămasă să fie compensate obligațiile datorate altor bugete, în
următoarea ordine:
bugetul de stat;
fondul de risc pentru garanții de stat, pentru împrumuturi externe;
bugetul asigurărilor sociale de stat;
bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate;
14
LUCRARE DE LICENŢĂ
bugetul asigurărilor pentru șomaj;
fonduri comunitare, cum ar fi PHARE, ISPA, fonduri structurale și fond de coeziune.
Creanțele fiscale rezultate din raporturi juridice vamale se compensează cu creanțele
debitorului reprezentând sume de restituit de aceeași natură. Eventualele diferențe rămase
vor fi compensate cu alte obligații fiscale ale debitorului.
Organul competent va înștiința în scris debitorul despre măsura compensării luate
potrivit, în termen de 7 zile de la data efectuării operațiunii.
1.4.3. Restituirea creanțelor fiscale
Această modalitate de stingere a creanțelor se aplică în exclusivitate pentru creanțele
fiscale ale căror titular este contribuabilul.
Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: cele platite fară existența unui
titlu de creanță, cele platite în plus față de obligația fiscală, cele plătite ca urmare a unei erori
de calcul, cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, cele de rambursat
de la bugetul de stat, cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe
competente potrivit legii și cele rămase după efectuarea distribuirii.
Prin excepție, sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din
regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu
de organele fiscale competențe, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării
deciziei de impunere.
În cazul restituirii sumelor în valuta confiscate, aceasta se realizează conform legii, în
lei la cursul de referință al pieței valutare pentru euro, comunicat de Banca Naționala a
României, de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecatorești prin care se
dispune restituirea.
Dacă debitorul înregistrează obligații fiscale restante, sumele se vor restitui numai
dupa efectuarea compensării.
În cazul în care suma de rambursat sau de restituit este mai mică decat obligațiile
fiscale restante ale debitorului, se va efectua compensarea până la concurența sumei de
rambursat sau de restituit.
În cazul în care suma de rambursat sau de restituit este mai mare decat suma
reprezentând obligații fiscale restante ale debitorului, se va efectua compensarea pâna la
concurența obligațiilor fiscale restante, diferența rezultată restituindu-se debitorului.
15
LUCRARE DE LICENŢĂ
Băncile supuse regimului de supraveghere speciala sau de administrare specială și
care efectuează plătile dispuse în limita încasărilor vor deconta zilnic, cu prioritate, sumele
reprezentând obligații fiscale cuprinse în ordinele de plată emise de debitori și/sau creanțe
fiscale înscrise în adresa de înființare transmisa de organele fiscale.
1.4.4. Sancțiunea neplății creanțelor fiscale
Prin decizia nr.5/2007 privind examinarea recursului în interiorul legii, declarat de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la
aplicarea dispozițiilor art. 6 alin. (2) din legea nr.82/1991, republicată și ale art. 21 alin. (4)
din Legea nr. 571/2003 privind aprobarea Codului fiscal, referitor la posibilitatea deducerii
taxei pe valoarea adăugată și a diminuării bazei impozabile la stabilirea impozitului pe profit
în cazul în acre documentele justificative cuprind mențiuni incomplete, inexacte sau care nu
corespund realității, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că instanțele judecătorești nu
au un punct de vedere unitar.
Respecând prevederea din dreptul comun, dată de Codul Civil, potrivit căreia neplata
unei creanțe bănești dă dreptul creditorului la dobânzi. Codul de procedură fiscală stabilește în
mod expres că neplata creanțelor fiscale determină plata majorărilor de întârziere, însă într-un
cuantum diferit de dobânzile din materia civilăsau comercială. Cuantumul și regimul juridic
diferit se datorează interesului public proteguit prin această sancțiune fiscală.
Dreptul pozitiv român nu stabilește un regim juridic unitar pentru dobânzi, ci
legiuitorul a preferat să reglementeze situația dobânzilor pro rata. În materie civilă și
comercială regimul juridic al dobânzilor este stabilit de O.G. nr. 9/2000 privind nivelul
dobânzilor legale pentru obligații bănești.
Pentru neachitarea la termenul de scadentă de către debitor a obligațiilor de plată, se
datorează dupa acest termen dobânzi și penalități de întârziere.
Nu se datorează majorări de întarziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi de
orice fel, obligații fiscale accesorii stabilite potrivit legii, cheltuieli de executare silită,
cheltuieli judiciare, sumele confiscate, precum și sumele reprezentând echivalentul în lei al
bunurilor și sumelor confiscate care nu sunt găsite la locul faptei.
Dobânzile și penalitatile de întârziere se fac venit la bugetul căruia îi aparține creanța
principală.
Majorările de întarziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua
imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.
16
LUCRARE DE LICENŢĂ
În cazul în care în urma exercitării controlului sau analizării cererii de compensare s-a
stabilit ca suma ce urmeaza a se compensa este mai mică decat suma cuprinsă în cererea de
compensare, dobânzile și penalitățile de întârziere se recalculează pentru diferența rămasă de
la data înregistrării cererii de compensare.
Pentru obligațiile fiscale stinse prin procedurile de compensare prevăzute de actele
normative speciale, data stingerii este data la care se efectuează compensarea prevăzută în
actul normativ care o reglementează sau în normele metodologice de aplicare a acestuia,
aprobate prin ordin al Ministrului Finantelor Publice.
1.4.5. Executarea silită a creanțelor fiscale
În cazul în care debitorul nu-si plateste de bunavoie obligatiile fiscale datorate,
organele fiscale competente, pentru stingerea acestora, procedeaza la actiuni de executare
silita.
Organele fiscale care administreaza creanțe fiscale sunt abilitate să ducă la îndeplinire
măsurile asiguratorii și să efectueze procedura de executare silita.
Pentru efectuarea procedurii de executare silită este competent organul de executare în
a cărui raza teritorială se găsesc bunurile urmăribile, coordonarea întregii executări revenind
organului de executare în a carui rază teritoriala își are domiciliul fiscal debitorul. În cazul în
care executarea silită se face prin poprire, organul de executare coordonator poate proceda la
aplicarea acestei măsuri de executare asupra terțului poprit, indiferent de locul unde își are
domiciliul fiscal.
Executarea silită se face de organul de executare competent prin intermediul
executorilor fiscali. Aceștia trebuie să dețină o legitimație de serviciu pe care trebuie să o
prezinte în exercitarea activității. Executorul fiscal este împuternicit în fața debitorului și a
țertilor prin legitimația de executor fiscal și delegație emisă de organul de executare silită. În
exercitarea atributiilor ce le revin, pentru aplicarea procedurilor de executare silita, executorii
fiscali pot:
a) să intre în orice incinta de afaceri a debitorului, persoana juridica, sau în alte incinte
unde acesta îsi pastreaza bunurile, în scopul identificarii bunurilor sau valorilor care pot fi
17
LUCRARE DE LICENŢĂ
executate silit, precum si sa analizeze evidenta contabila a debitorului în scopul identificarii
tertilor care datoreaza sau detin în pastrare venituri ori bunuri ale debitorului;
b) să intre în toate încaperile în care se gasesc bunuri sau valori ale debitorului, persoana
fizica, precum si sa cerceteze toate locurile în care acesta îsi pastreaza bunurile;
c) să solicite si sa cerceteze orice document sau element material care poate constitui o
proba în determinarea bunurilor proprietate a debitorului.
Executorul fiscal poate intra în încaperile ce reprezinta domiciliul sau resedinta unei
persoane fizice, cu consimtamântul acesteia, iar în caz de refuz, organul de executare poate
cere autorizarea instantei judecatoresti competente potrivit dispozitiilor Codului de procedura
civila.
În absenta debitorului sau dacă acesta refuză accesul, executorul fiscal poate să
pătrundă în acestea în prezența unui reprezentant al poliției ori al jandarmeriei sau a altui
agent al forței publice și a doi martori majori.
Executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis
potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază
teritorială îsi are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie
titlu executoriu. Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este
scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent
ori în alt mod prevăzut de lege. Executarea silită începe numai după ce organul fiscal a
transmis debitorului înștiințarea de plată prin care i se comunică acestuia suma datorată, iar
după înștiintare au trecut 15 zile de la comunicare. Înștiintarea de plată este act premergator
executării silite.
Titlurile executorii emise de alte organe competente, care privesc creante fiscale, se
transmit în termen de cel mult 30 de zile de la emitere spre executarea silita.
Reguli privind executarea silită:
Executarea silita se poate întinde asupra tuturor veniturilor si bunurilor proprietate a
debitorului, urmaribile potrivit legii, iar valorificarea acestora se efectueaza numai în
masura necesara pentru realizarea creantelor fiscale si a cheltuielilor de executare.
Executarea silita se desfasoara pâna la stingerea creantelor fiscale înscrise în titlul
executoriu, inclusiv a dobânzilor, penalitatilor de întârziere ori a altor sume, datorate
sau acordate potrivit legii prin acesta, precum si a cheltuielilor de executare.
18
LUCRARE DE LICENŢĂ
Contestația la executare silită. Persoanele interesate pot face contestație împotriva
oricărui act de executare efectuat cu încalcarea prevederilor Codului de Procedură Fiscală de
către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească
un act de executare în condițiile legii. Contestația poate fi făcută și împotriva titlului
executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o
hotarâre data de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru
contestarea lui nu există o alta procedură prevazută de lege.
În cazul respingerii contestației contestatorul poate fi obligat, la cererea organului de
executare, la despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării, iar când
contestatia a fost exercitată cu rea-credinta, el va fi obligat și la plata unei amenzi de la 50 lei
la 1000 lei.
1.4.6. Darea în plată a creanțelor fiscale
Legea privind concordatul preventiv şi mandatul ad-hoc (nr.381 din 10 decembrie
2009) prevede că firmele aflate în dificultate financiară pot apela la o cale amiabilă de
rezolvare cu creditorii, cu privire la modalitatea în care acestea îşi pot achita datoriile. Legea
nu permite, însă, ca această procedură să poată fi aplicată şi în cazul în care creditorul este
Statul.
Pentru clarificare, Ministerul Finanţelor Publice a emis Ordinul nr.20/2010 pentru
modificarea şi completarea Procedurii privind stingerea creanţelor reprezentând impozite,
taxe şi alte venituri datorate bugetului de stat şi/sau a creanţelor reprezentând contribuţii
sociale administrate de Ministerul Economiei şi Finanţelor prin trecerea în proprietatea
publică a statului a unor bunuri imobile proprietate a debitorilor. Potrivit Procedurii,creanţele
reprezentând impozite, taxe şi alte venituri cuvenite bugetului de stat şi/sau creanţele
reprezentând contribuţii sociale administrate de Ministerul Finanţelor, cu excepţia celor cu
reţinere la sursă şi a accesoriilor aferente acestora, denumite în continuare creanţe fiscale, se
pot stinge prin dare în plată.
Procedura de dare în plată constă în cedarea de către debitorul persoană juridică, în
schimbul obligaţiilor sale restante faţă de creditorul fiscal, a unui bun imobil, care trece din
proprietatea sa în proprietatea publică a statului ca urmare a unei solicitări de preluare în
administrare. Această procedură se aplică şi în situaţia în care executarea silită este
suspendată, potrivit legii.
19
LUCRARE DE LICENŢĂ
Debitorul persoană juridică, proprietar al unor bunuri imobile, poate cere organului
fiscal competent la care acesta este înregistrat fiscal stingerea unor creanţe fiscale prin darea
în plată a acestor bunuri.
Cererea se depune la organul fiscal competent, inclusiv la direcția regională vamală,
incepand cu ziua imediat urmatoare scadentei, inclusiv in perioada in care s-a inceput
executarea silita asupra bunurilor imobile pentru care se solicita darea in plata.
Atunci când Comisia de evaluare trebuie să se pronunţe, respectiv să accepte această
solutie, ea are de stabilit eficienţa aplicării acestei modalităţi de stingere a creanţelor fiscale.
Evaluarea rezultă din compararea creanţelor fiscale stinse prin această modalitate, la care se
adaugă eventualele cheltuieli de amenajare-refuncţionalizare, cu cheltuielile necesare unei noi
construcţii sau achiziţii.
Procedura precizează că la data întocmirii procesului-verbal pentru trecerea în
proprietatea publică a statului a bunului imobil, în cazul bunului imobil sechestrat, încetează
măsura de indisponibilizare a acestuia, precum şi, dacă este cazul, calitatea de administrator-
sechestru a persoanelor desemnate, conform legii.
La data intocmirii procesului-verbal, instituţia publică ce a solicitat preluarea în
administrare primeşte bunurile imobile în custodie de la debitor sau, după caz, de la
administratorul-sechestru, prin semnarea procesului-verbal încheiat în acest sens. Aceste
dispoziţii se aplică în mod corespunzător şi în cazul debitorilor persoane juridice la care s-a
instituit administrarea specială în perioada de privatizare, precum şi al debitorilor persoane
juridice pentru care s-a deschis procedura insolvenţei, cu avizul administratorului special sau
al administratorului/lichidatorului judiciar, după caz.
Stingerea creanţelor fiscale se va face la valoarea cea mai mică dintre valoarea stabilită
prin evaluare şi valoarea de inventar evidenţiată în contabilitatea persoanei juridice debitoare,
stabilită pe fiecare bun imobil în parte.
În cazul în care operaţiunea de transfer al proprietăţii bunului imobil prin dare în plată
este taxabilă, se datorează TVA corespunzătoare cotei de TVA prevăzute la art. 140 din Legea
nr. 571/2003 Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, aplicată la valoarea cea
mai mică dintre valoarea stabilită prin evaluare şi valoarea de inventar evidenţiată în
contabilitatea persoanei juridice debitoare, stabilită pe fiecare bun imobil în parte.
În cazul în care Comisia decide stingerea creanțelor fiscale prin trecerea bunurilor
imobile în proprietatea publică a statului, organul fiscal competent întocmeste un proces-
verbal pentru trecerea în proprietatea publică a statului a bunului imobil respectiv, prin care,
20
LUCRARE DE LICENŢĂ
totodată, se actualizează nivelul creanțelor fiscale restante, precum și, dacă este cazul, nivelul
accesoriilor aferente acestora și al cheltuielilor de executare pânp la aceastp dată.
Procedura privind stingerea creanţelor reprezentând impozite, taxe şi alte venituri
datorate bugetului de stat şi/sau a creanţelor reprezentând contribuţii sociale administrate de
Ministerul Economiei şi Finanţelor prin trecerea în proprietatea publică a statului a unor
bunuri imobile proprietate a debitorilor a fost aprobată prin Ordinul ministrului economiei şi
finanţelor nr.486 din 15 iunie 2007; a fost modificată, în 2008, prin Ordinul M.E.F.nr.2142
din 11.07.2008 şi din nou modificată prin Ordinul M.F.P.nr.20/2010.
1.4.7. Cesiunea creanțelor fiscale
Cesiunea de creanţă este o modalitate de transmitere a obligaţiilor în formă
convenţională, prin care un creditor (cedent) transmite o creanţă a sa unei alte persoane
(cesionar), debitorul creanţei fiind obligat faţă de cesionar, odată cu îndeplinirea formalităţilor
de opozabilitate a acestei operaţiuni, fără a i se cere consimţământul.
Cesiunea de creanţă odată investită cu formulă executorie reprezintă un titlu
executoriu supus executării silite. Debitorul cedat are la îndemână împotriva cesionarului,
toate mijloacele de apărare pe care le putea opune cedentului, pe altă cale procesuală specifică
contestării executării, a cărei nulitate se poate constata pe alte căi.
Ca orice contract, cesiunea de creanţă trebuie să îndeplinească condiţiile generale de
validitate ale oricărui contract, de fond şi de formă. Cesiunea de creanţă, fiind un contract,
trebuie să îndeplinească atât condiţiile de fond pentru validitatea oricărui contract (capacitatea
de a contracta, capacitatea părţilor, obiect şi cauză), cât şi unele condiţii specifice operaţiunii
juridice realizate de părţi prin cesiune, cum ar fi: vânzare, donaţie, schimb, etc. Pentru
încheierea valabilă a contractului este necesar doar consimţământul părţilor, adică a
cedentului şi a cesionarului. În actuala reglementare, debitorul cedat având calitatea de terţ
faţă de acest contract, pentru validitatea cesiunii nu se cere consimţământul acestuia. Prin
urmare, se poate spune că cesiunea de creanţă este o excepţie de la principiul relativităţii
efectelor actului juridic, ea producându-şi efectele şi asupra debitorului cedat, care nu
participă la încheierea convenţiei.
În principiu, orice creanţă poate forma obiectul unei cesiuni, deci nu numai cele care
au ca obiect o sumă de bani, afară de cazul în care cesiunea creanţei ar fi interzisă prin act
normativ sau dacă prin natura ei este legată de persoana creditorului. Pot fi cesionate creanţele
născute dintr-o promisiune de vânzare, dintr-un contract de locaţiune, afectate de modalităţi,
21
LUCRARE DE LICENŢĂ
chiar şi creanţele viitoare, din moment ce vânzarea bunurilor viitoare este permisă (art. 965
C.civ.). Există şi creanţe incesibile, de exemplu pensia de întreţinere, salariul până la
concurenţa unei anumite fracţii deoarece în limitele respective are un caracter de asigurare a
existenţei sau creanţele care au un caracter pur personal, etc. De asemenea, obligaţiile născute
din contracte sinalagmatice nu pot forma obiectul unei cesiuni, întrucât într-un asemenea
contract creditorul este în acelaşi timp şi debitor.
1.4.8. Insolvabilitatea
Creanțele fiscale urmărite de organele de executare pot fi scăzute din evidența acestora
în cazul în care debitorul respectiv se găsește în stare de insolvabilitate. Procedura de
insolvabilitate este aplicabilă în următoarele situații:
când debitorul nu are venituri sau bunuri urmăribile;
când după încetarea executării silite pornite împotriva debitorului rămân debite
neachitate;
când debitorul a dispărut sau a decedat fără să lase avere;
când debitorul nu este găsit la ultimul domiciliu fiscal cunoscut ori în alte locuri, unde
există indicii că a avut avere, nu se găsesc venituri sau bunuri urmăribile;
când, potrivit legii, debitorul persoana juridica îsi înceteaza existenta si au ramas
neachitate obligatii fiscale.
Pentru creanțele fiscale ale debitorilor declarați în stare de insolvabilitate,
conducatorul organului de executare dispune scoaterea creanței din evidența curentă și
trecerea ei într-o evidență separată. În cazurile în care se constată ca debitorii au dobândit
venituri sau bunuri urmăribile după declararea stării de insolvabilitate, organele de executare
vor lua măsurile necesare de redebitare a sumelor și de executare silită.
1.4.9. Insolvența
Agenția Națională de Administrare Fiscală şi unitățile sale subordonate, respectiv
compartimentele de specialitate ale autorităților publice locale, au obligația ca, pentru
recuperarea creanțelor fiscale de la debitorii care se află în stare de insolvență, să declare
lichidatorilor creanțele existente, la data declarării, în evidența fiscală pe plătitor. Cererile
22
LUCRARE DE LICENŢĂ
organelor fiscale privind începerea procedurii insolvenței se vor înainta instanțelor
judecătoreşti şi sunt scutite de consemnarea vreunei cauțiuni.
1.4.10. Anularea creanțelor fiscale
În cazuri excepționale, pentru motive temeinice, Guvernul, respectiv autoritățile
deliberative la nivel local, prin hotărâre, pot aproba anularea unor creanțe fiscale.
În situațiile în care cheltuielile de executare, exclusiv cele privind comunicarea prin
poştă, sunt mai mari decât creanțele fiscale supuse executării silite, conducătorul organului de
executare poate aproba anularea debitelor respective. Cheltuielile generate de comunicarea
somației prin poştă sunt suportate de organul fiscal.
Creanțele fiscale restante aflate în sold la data de 31 decembrie a anului, mai mici de
10 lei, se anulează. Anual, prin hotărâre a Guvernului se stabileşte plafonul creanțelor fiscale
care pot fi anulate.
23