TULBURĂRILE DE LIMBAJ

Ciubotaru Natalia, lector universitar

Delimitări conceptuale:

În categoria tulburărilor de limbaj se cuprind toate deficienţele de înţelegere şi exprimare orală, de scriere şi citire, de mimică şi articulare. Prin tulburările limbajului înţelegem toate abaterile de la limbajul normal. Tulburările de limbaj vizează atît pronunţia cât şi articulaţia sunetelor.

Tulburările de pronunţie și articulație:

Dislalia - o tulburare de limbaj caracterizată prin incapacitatea parţială sau totală de a emite şi de a articula corect unul sau mai multe sunete izolate sau în combinaţii fluente ale vorbirii, dislalia este acea tulburare de pronunţie care se caracterizează prin deformarea, omiterea, substituirea, înlocuirea şi inversarea sunetelor.

Rinolalia - termenul de rinolalie derivă din cuvintele “rhia, rhinos”= nas si “lalie”= vorbire, deci rinolalia înseamnă “vorbire pe nas”. Prin rinolalie se înțelege nazalizarea suplimentară sau insuficiență a vorbirii la persoanele cu deficiență de includere şi distribuție a rezonanței nazale.

Dizartria – este articularea defectuoasă a sunetelor şi cuvintelor, apare în afectări ale nervilor care iau parte la articularea cuvintelor şi în alterări ale sistemelor ce menţin tonul şi coordonează aparatul periferic al vorbirii.

Din categoria tulburărilor de pronunție face parte si disartria, care este cea mai gravă dintre tulburările respective, fiind cauzată de afecțiunea căilor centrale și ale nucleilor nervilor care participă la articulare. Ea se caracterizează pe lînga prezența fenomenelor dislalice, printr -o vorbire confuză, disritmică, disfonică, cu rezonanța nazală şi pronunție neclară. La disartrici, apar și o serie de complicaţii psihice ce se produc în sfera afectivă, senzorială, mintală, psiho-socială şi motrică.

Tulburări de ritm şi fluenţă

Bîlbîiala (balbism) – o dereglare a tempoului şi ritmului organizării şi structurării vorbiri, determinată de starea convulsivă a muşchilor aparatului articulator.

Bâlbâiala se manifestă prin repetarea unor sunete sau silabe la începutul şi mijlocul cuvîntului, cu prezentarea unor pauze între acestea sau prin repetarea cuvintelor ori prin apariția spasmelor la nivelul aparatului fonoarticulator.

Logoneuroza - este strîns legată de bâlbâiala, atât prin natura, cât si prin forma ei. Bâlbâiala se transforma în logonevroza, atunci când exista sau apare un fond nevrotic ca urmare a constientizării tulburării și a trăirii acesteia ca o dramă, ca un moment de frustrare a posibilităților pe care le are individul.

Tahilalia (,, tachys” – rapid, ,,lalein” - vorbire) - este o tulburare a ritmului şi fluenţei vorbirii care constă într-o vorbire prea accelerată. În cazul vorbirii tahilalice tulburările lexico-gramaticale sunt reduse, cu excepţia formelor grave.

Bradilalia (,,bradys” – încet, ,,lalein”- a vorbi) – tulburare de ritm şi fluenţă ce constă într-o vorbire anormal de lentă, cu intervale mari între cuvinte, greu de urmărit.

Bradilalicii vorbesc foarte rar, încet abia deschid gura. Pronunţia sunetelor este neclară, confuză, iar articularea incompletă.

Aftongia constituie o tulburare de vorbire asemănătoare bâlbâielii, datorată apariţiei unui spasm tonic de lungă durată la nivelul muşchilor limbii.

Tulburări ale limbajului scris-citit

Alexia - constituie imposibilitatea însuşirii şi înţelegerii limbajului citit. În funcţie de gradul tulburărilor se asociază des cu agnozia simbolurilor grafice.

Alexia – agrafia sunt tulburări grave ale citit – scrisului produse de leziuni cerebrale ori de insuficienţa de dezvoltare a sistemelor cerebrale.

Dislexia – disgrafia constituie o incapacitate parţială sau persistentă a însuşirii citit–scrisului, o incapacitate de a elabora scheme motorii sau perceptive suficient de diferenţiate care să permită identificarea grafemelor în citire şi identitatea grafemelor în scriere. Ea se manifestă prin apariţia unor frecvente confuzii între grafemele asemănătoare, inversiuni, adăugiri şi substituiri de cuvinte, deformări de grafeme, plasarea defectuoasă a grafemelor în spaţiul paginii neînţelegerea completă a celor citite sau scrise, lipsa de coerenţă logică în scris.

Tulburări de voce

Afonia - este cea mai gravă tulburare de voce. Ea apare în îmbolnăvirile acute şi cronice ale laringelui cum sunt parezele muşchilor sau procese inflamatorii. Vocea, în astfel de situaţii, dacă nu dispare complet, se produce numai în şoaptă, din cauza nevibrării coardelor vocale. Iniţial vocea se manifestă prin răguşeală, scăderea în intensitate, şoptirea ca în final să dispară complet.

Disfonia – lipsa parţială a vocii. Ea apare în urma tulburărilor parţiale ale muşchilor laringelui, ai coardelor vocale şi a anomaliilor constituite prin noduli bucali şi polipi. În această situaţie vocea este falsă, bitonală, monotană, nazală, tuşită, scăzută în intensitate, timbru inegal.

Fonastenia - este o tulburare a vocii de obicei funcţională, gradul ei variînd de la o disfonie neînsemnată până la o afonie totală. Ea se caracterizează prin scăderea intensităţii vocii, pierderea calităţilor muzicale, tremurul şi oboseala rapidă a vocii. Este determinată de folosirea incorectă şi abuzivă a vocii şi de laringite.

Tulburările polimorfe ale limbii

Alalia (greces. ,,alalos” – fără vorbire, muţenie) – constă în incapacitatea subiectului de a-şi folosi vorbirea ca mijloc de comunicare; în unele cazuri uşoare pot fi emise anumite sunete şi cuvinte simple. Este afectată atât latura expresivă a vorbirii, cât şi parţial, cea impresivă.

Afazia - constă în pierderea parţială sau totală a capacităţii de comunicare orală şi scrisă datorită unor accidente sau paralizii cerebrale. Apare mai des la adulţi şi bătrâni, fiind produsă de leziuni vasculare.

Tulburări de dezvoltare a limbajului

Mutismul se află la graniţa dintre neuropsihiatrie şi logopedie. El se manifestă prin refuzul parţial sau total, din partea copilului, de a comunica cu unele persoane, iar în forme grave, acest refuz se extinde asupra înţelesului mediului înconjurător. Este vorba de instalarea unei inhibiţii totale, în anumite condiţii a capacităţii de exprimare verbală deşi copilul posedă limbajul, datorită unei blocări emoţionale grave. Deşi nu comunică, copii cu mutism înţeleg vorbirea şi nu manifestă deficienţe intelectuale.

Retard verbal sau întârzieri în dezvoltarea generală a vorbirii se pot întâlni la acei subiecţi care nu reuşesc să atingă nivelul de evoluţie a limbajului conform vârstei.

Tulburări ale limbajului bazate pe disfuncţii

psihice Dislogii – se manifestă printr-o vorbire

incoerentă (lipsită de logică, de gîndire). Ecolalii – se manifestă prin repetarea

automată a sunetelor auzite la alţii. Jargonofazii – se caracterizează printr-o

exprimare neinteligibilă, cu sunete fără semnificație.

Bradifazii – faptul de a vorbi cu o încetineală anormală.