turism cultural - curs
DESCRIPTION
Camelia TeodorescuTRANSCRIPT
INTRODUCERE
Turismul cultural reprezintă un domeniu de interes, care îmbină noţiuni şi cunoştinţe legate de elementele culturale şi de valorificarea lor turistică, din regiuni diferite de pe glob şi chiar din interiorul anumitor teritorii mai restrânse.
Analiza şi prezentarea datelor legate de turismul cultural, trebuie să includă amănunte legate de evoluţia culturală a unor popoare, fenomenele de aculturaţie, toate incluse într-un patrimoniu, care apoi este fi valorificat turistic. De la această premisă am plecat, încercând să pun în evidenţă posibilităţile de valorificare turistică a unui patrimoniu existent.
Lucrarea îşi propune să facă înţelese anumite noţiuni şi evenimente, care au determinat formarea unui anumit popor si a unei culturi proprii acestuia. Există cunoştinţe suficiente la nivelul studenţilor geografi pentru a percepe anumite relaţii de intercondiţionare socială şi economică, dar trebuie într-o oarecare măsură completate cu cele de natură culturală. Este necesară stabilirea elementelor care alcătuiesc patrimoniul cultural, înainte de a se trece la posibilităţile de valorificare turistică.
Interrelaţia dintre elementele sociale, economice şi elementele culturale.
Stabilirea noţiunii de „patrimoniu cultural” şi de „valorificare turistică”.
Lucrarea, prin părţile componente, nu face altceva decât să explice, în mare, evoluţia anumitor evenimente de natură culturală şi de aculturaţie. Studenţii geografi trebuie să aibă o imagine de ansamblu asupra tuturor evenimentelor care au dus la definitivarea statutului actual. Numai aşa, este mult mai bine înţeles fenomenul de metisaj la nivel de populaţie, care sunt tipurile de relaţii sociale, care este modul de înţelegere şi de ridicare a statutului de calitate a vieţii, care este standardul economic pe care şi-l propune fiecare popor, sau fiecare grup de populaţie în parte. Înţelegerea acestor procese şi fenomene le este necesar şi din punct de vedere profesional, atunci când pot ajunge să parcurgă fizic aceste ţinuturi, fiind nevoie de pregătirea culturală a fiecăruia, pentru o comunicare corespunzătoare.
Necesitatea înţelegerii particularităţilor culturale ale fieări arii geografice pentru stabilirea unui raport corect de înţelegere şi valorificare turistică
Este deosebit e importantă cunoaşterea detaliilor
1
culturale din regiuni geografice diferite. Evoluţia societăţii pune mari semne de întrebare şi, tocmai de aceea, prin culegerea de informaţii de la cei care au avut preocupări importante în acest domeniu, am încercat să pot prezenta studenţilor geografi câteva dintre detaliile legate de acest domeniu. Aspectul practic al acestei lucrări se poate face doar într-o mică măsură, fiind nevoie de dorinţă de cunoaştere şi de multă preocupare în acest domeniu, dar nu este imposibil.
Importanţa cunoaşterii detaliilor culturale şi ale evoluţiei societăţii
Analiza culturală a unei arii geografice presupune analiza tuturor elementelor care formează în ansamblu cultura. Trebuie, de obicei, să se plece de la elemente istorico-geografice, peste care se suprapun celelalte elemente, cum sunt tradiţiile, vestimentaţia, mentalităţile, particularităţi legate de locuinţă şi locuire, arhitectura tradiţională şi evoluţia acesteia, alimentaţia ca mod tradiţional de reprezentare, credinţele şi religia în general, prin tot ceea ce presupune ea, adică ansamblul de construcţii şi ritualurile practicate.
Principalele elemente care fac obiectul de analiză culturală sunt: tradiţiile,vestimentaţia, mentalităţile, locuinţele, alimentaţia, credinţele, arhitectura locală ş.a.
Cu riscul de a mă repeta, pot spune în acest sens că, în raport cu natura şi societatea, omul, indiferent unde trăieşte el, urmăreşte stabilirea unor relaţii de comunicare şi regăsire. În felul acesta, sferei culturii îi aparţin: obiceiurile, tradiţiile, credinţele şi practicile religioase, operele de ştiinţă şi artă, ornamentele, arhitectura, sculptura, pictura şi artele decorative.
Analiza culturală reprezintă importanţă deosebită prin stabilirea relaţiilor de comunicare, înţelegere şi posibilitate de valorificare economică şi mai ales turistică
Obiectivele acestei lucrări sunt clare şi scopul nu este altul decât ridicarea pregătirii în domeniul culturii şi al civilizaţiei a studenţilor geografi.
Scopul este de creştere a nivelului de pregătire a studenţilor geografi în ceea ce priveşte turismul cultural
2
CAPITOLUL I.
ÎNŢELEGEREA CONCEPTELELOR DE “CULTURĂ” ŞI “CIVILIZAŢIE”
1.1. Definirea conceptelor de “cultură” şi “civilizaţie”
1.2. Studii şi cercetări în domeniul culturii şi civilizaţiei cu rol în precizarea definirii celor două concepte
1.3. Importanţa cunoaşterii şi includerii studiului culturii proprii unui teritoriu în studiile geografice
1.4. Cultura şi formele de comunitate umană
3
Obiective:
- Întelegerea definirii conceptelor de “cultură” şi “civilizaţie”;
- Întelegerea importanţei cunoaşterii şi includerii studiului culturii ce aparţine unui teritoriu în studiile geografice;
- Întelegerea particularităţilor culturii comunităţilor umane;
- Stabilirea noţiunii de cultură şi formele de comunitate umană.
1.1. Definirea conceptelor de “cultură” şi “civilizaţie”
Există multe definiţii date conceptelor de “cultură” şi “civilizaţie” în decursul timpului. Unii autori pun semnul de egalitate între cei doi termeni, socotindu-le două noţiuni identice, iar alţii consideră că există mari diferenţe între ele.
De cele mai multe ori se eludează perspectiva raporturilor dintre cultură şi civilizaţie, faptul că nu există o dihotomie, o opoziţie între cele două domenii, ci o interrelaţie, o legătură strânsă între ele.
Pentru studenţii eografi este necesară înţelegerea celor doi termeni, aceia de cultură şi de civilizaţie. Plecând de la aceşti doi termeni, ei pot face corelaţiile corecte dintre valorile reale existente într-un spaţiu geografic şi posibilităţile de valorificare turistică a acestora.
Valorificarea turistică se poate baza în acest fel pe realităţile culturale ale unei societăţi. Cu trecerea timpului, se înregistrează fenomenul de întrepătrundere a elementelor culturale ale popoarelor. Rolul fiecărui specialist este de a avea capacitatea de a prezenta valorile autentice, autohtone ale fiecărui spaţiu geografic şi, elementele care au suferit modificari prin fenomenul de aculturare. Tocmai de aceea insist pe înţelegerea celor doi termeni, dând astfel posibilitatea studentului geograf şi apoi a specialistului în turism să pună în valoare elementele patrimoniului cultural, celor înteresaţi.
Întreaga evoluţie istorică a omenirii dezvăluie interrelaţia dintre cultură şi civilizaţie, comunicarea dintre acestea urmărind realizarea idealului şi demnităţii omului, a vieţii, a comunităţii umane. Noţiunile de cultură şi civilizaţie nu pot fi definite categoric, ca şi când am defini un obiect. În ştiinţele umaniste cuvintele îşi modifică sensul în funcţie de perspective istorico-filosofică în care sunt folosite, de împrejurările social-politice pe care le exprimă, ele urmând gândirea celui care le animă, le însufleţeşte. De cele mai multe ori în literatura de
Interrelaţia dintre cultură şi civilizaţie
Intrebuintarea termenilor de „kultur”şi „civilization”
4
specialitate termenii de cultură şi civilizaţie se confundă. Pentru “civilizaţie” germanii întrebuinţau termenul de “kultur”, iar francezii indică apoi cultura prin cuvântul “civilization”. Ei folosesc deseori expresiile de “civilizaţie spirituală” şi de “cultură materială”. Dicţionarul enciclopedic “Quillet”(1938) defineşte conceptul de civilizaţie ca “sinonim cultură”.
Au fost date mai multe definiţii ale conceptelor de cultură şi civilizaţie (C. Kluckhohn şi A.L. Kroeber înregistrează peste 180) care n-au făcut altceva decât au mărit şi mai mult confuzia.
O. Drâmbă defineşte în lucrarea sa Istoria culturii şi civilizaţiei cei doi termeni. “Civilizaţie” înseamnă totalitatea mijloacelor cu ajutorul cărora omul se adaptează mediului (fizic şi social), reuşind să-l supună şi să-l transforme, să-l organizeze şi să-l integreze. Tot ceea ce aparţine orizontului satisfacerii materiale, confortului şi securităţii înseamnă “civilizaţie”1. El consideră astfel ca domenii de interes şi punere în valoare a elementelor de civilizaţie, tot ceea ce ţine de alimentaţie, locuinţă, îmbrăcăminte, construcţii, mijloace de comunicaţie, activităţi economice, organizarea socială, militară şi juridică, precum şi educaţia şi învăţământul – în măsura în care răspund exigenţelor vieţii practice.
Definirea termenului de „civilizatie” de către Ovidiu Drâmbă
E. Morin afirmă că civilizaţia este ceea ce “a putut fi dobândit şi transmis de la o societate la alta…”2.
Definirea termenului de „civilizatie” de către E. Morin
F. Braunstein afirmă faptul că astăzi “se admit două sensuri pentru termenul de civilizaţie. Civilizaţia constituie starea unui grup uman, evoluat, şlefuit, civilizat. Al doilea, mai larg, desemnează procedee sale tehnice, credinţele, activităţile intelectuale, artistice, formele de organizare politică şi socială ale unui popor”3.
Definirea termenului de „civilizatie” de către F. Braunstein
Cuvântul “civilizaţie” pare să se fi născut în Franţa la mijlocul secolului al XVIII-lea. El apare pentru prima dată
1 Ovidiu Drîmbă, Istoria culturiişi civilizaţiei, Editura Vestala, vol. I, Bucureşti, 1998, pag. 6 2 E. Morin, Penser l’Europe, pag.373 Florence Braunstein, Istoria civilizaţiilor de la origini până în secolul al VII-lea d.Hr., Editura Lider, Seria Cultură Generală, Bucureşti, pag. 8.
5
în 1756 în scrierile marchizului de Mirabeau, tatăl faimosului tribun, în “L’Ami des Hommes ou Traité de la population”4. Acest cuvânt a cunoscut o utilizare foarte mare în Anglia şi Germania, dar şi în Franţa. Aceasta era dovada că el răspundea unei necesităţi.
„Naşterea”cuvântului „civilizaţie”în secolul al XVIII-lea
Acesta a fost derivate din verbul “civilizer”, care exista la sfârşitul secolului al XVI-lea, dar cu două sensuri diferite: unul ţinea de jargonul juridic (civilizer, adică a trece un proces din domeniul criminalistic în cel civil), iar celalalt însemna acţiunea de a-i civiliza pe sălbatici sau pe bădărani. Latina cunoştea deja antinomia civilis-silvaticus, dar, de atunci, termenul “civil” s-a încărcat cu alte câteva semnificaţii şi e posibil ca neologismul “civilize” să-şi fi păstrat înrudirea cu “civil”şi “cite”.
Substantivul derivat din verb, “civilization”, asemenea multor termeni francezi cu această terminaţie, avea în acelaşi timp un sens activ (acţiunea de a civiliza) şi un sens pasiv (starea unei societăţi).
Rolul activ şi pasiv al termenului „civilization”
1.2. Studii şi cercetări în domeniul culturii şi civilizaţiei cu rol în precizarea definirii celor două concepte
În prezent, sunt numeroşi cei care continuă să întrebuinţeze cuvântul „civilizaţie” pentru a denumi o societate, oricât de redusă sau arhaică ar fi ea, numai cu condiţia să prezinte o incontestabilă omogenitate şi să se distingă suficient de alt grup uman. Se poate vorbi în acest sens de civilizaţia triburilor pueblo sau de civilizaţia indienilor jivaro, cu tot atât de mare importanţă ca de civilizaţia elenă sau chineză.
Primul sens, civilizaţia înţeleasă ca istorie a unei culturi superioare, apare cu mult mai devreme, deoarece marchizul de Mirabeau folosise cuvântul în acest sens. Dar, la începutul secolului următor, Wilhelm von Humboldt întrebuinţa termenul de civilizaţie5, pentru a desemna acel ansamblu de trăsături caracteristice pe care le prezintă o societate umană: limbă, instituţii, obiceiuri, credinţe,
Rolul lui Wilhelm von Humboldt în introducerea şi
4 Confirmarea a fost adusă de un grup de cercetători de a Sorbona – École de Hautes Études, în 1950-1960.5 N. Djuvara, Civilizatii si tipare istorice, un studiu comparat al civilizatiilor, Editura Humanitas, Bucuresti, 2004, pag. 10-14.
6
moduri de gândire. Definiţia pe care o dă civilizaţiei în introducerea la eseul lui asupra limbii kawi din Java este deja foarte apropiată de cea a etnologilor contemporani6. Humboldt care a dat termenului civilizaţie sensul etnologic şi se pare să fie iniţiatorul nuanţei de sens, care urma să se accentueze din ce în ce mai mult la autorii germani, între cultură şi civilizaţie.
utilizarea termenului de civilizaţie
Cuvântul “cultură” era străvechi. Metafora “cultură a spiritului” (cultura mensis) fusese deja utilizată de autorii latini. Ea a fost reluată în perioada Renaşterii în acelaşi sens de îmbogăţire a spiritului şi în cercurile de filosofi francezi ai secolului al XVIII-lea. Cuvântul urma să fie folosit pentru prima dată în sens pasiv, în realitate ca un sinonim al neologismului “civilizaţie”. De aici, el urma să fie folosit în Germania, unde a avut din ce în ce mai mult tendinţa să se diferenţieze de civilizaţie în sens activ. Acest din urmă termen desemna mai mult achiziţiile materiale ale unei societăţi, pe când cultura ar fi ansamblul creaţiilor sale spirituale.
Cultura mensis
Cuvântul “cultură” este folosit din Antichitate, în accepţiunea de astăzi. Spre deosebire de istoricii francezi, autorii germani au acordat întâietate culturii în faţa civilizaţiei. Istoricul şi filosoful german O. Spengler opune cultura civilizaţiei. Pentru el, civilizaţia reprezintă moartea unei culturi. “Civilizaţiile – spune Spengler – sunt stadiile cele mai superficiale şi mai artificiale pe care le poate atinge o comunitate umană superioară. Ele reprezintă un sfârşit; ele urmează devenirea ca devenit, ca existent, urmează viaţa ca moarte, evoluţia ca încremenire…Ele reprezintă un soroc irevocabil, dar la care se ajunge dintr-o profundă necesitate”7.
O. Spengler şi ipoteza sa despre cultură şi civilizaţie
După Spengler fiecare cultură are un ciclu vital de o mie de ani pe care nu-l poate depăşi deoarece atât au durat şi marile culturi: babiloniană, indiană, greco-romană.
6 W. von Humboldt – “Civilizatia este umanizarea popoarelor în interiorul instituţiilor lor exterioare, al moravurilor şi în sentimental interior care se raportează la ele”. 7 Oswald Spengler, Declinul Occidentului, vol. I, Editura Beladi, Craiova, 1966, pag. 5.
7
Noţiunea de cultură o găsim în tot atâtea surse, cu sensuri asemănătoare, care reuşesc, într-o oarecare măsură, să se detaşeze uşor de termenul de civilizaţie, lăsând însă posibilitatea asemănării şi confuziei.
“Cultura include în sfera ei de atitudine, actele şi operele limitate ca geneză, intenţie, motivare şi finalitate – la domeniul spiritului şi al intelectului”8. În acest sens, în raport cu natura şi societatea, omul urmăreşte stabilirea unor relaţii de comunicare şi regăsire. În felul acesta, sferei culturii îi aparţin: obiceiurile, tradiţiile, credinţele şi practicile religioase, operele de ştiinţă şi artă, ornamentele, arhitectura, sculptura, pictura şi artele decorative.
Definiţia culturii
Marlaux definea cultura ca fiind “acel moment în care umanul se desprinde de biologic”. Cultura se naşte prin dialogul activ al omului cu natura, iar în raportul om-natură, omul apare ca o fiinţă socială. “Culturalul se prezintă ca o ipoteză majoră a socialului şi umanului”9.
Definirea culturii de către Marlaux
Angela Banciu defineşte cultura ca fiind “totalitatea valorilor spirituale create de omenire în decursul practicii social-istorice şi care reprezintă procesele realizate în cunoaşterea naturii, societăţii şi a devenirii însăşi a fiinţei umane”10.
Definirea culturii de către Angela Banciu
Marele sociolog român Dimitrie Gusti oferă trei accepţii ideii de cultură:
1. cultură obiectivă – prin care se înţelege un sistem de bunuri culturale ce formează stilul unei epoci (dat de creaţiile literar-artistice, descoperirile ştiiţifice, de apariţia unui cult religios);
2. cultură instituţională – in care se include statul, biserica, şcoala, armata, organizaţiile economice, ştiinţifice, artistice;
3. cultură personală – ce semnifică atitudinea personală faţă de opera de cultură, raportul viu dintre persoane şi valoarea culturală11.
Dimitrie Gusti şi rolul sau în analiza cuturii
8 O. Drîmbă, Istoria culturii şi civilizaţiei, vol. I., Editura Vestala, 2003, pag 7.9 Alexandru Tănase, Cultura şi civilizaţia, Editura politică, Bucureşti, 1977, pag. 43.10 Angela Banciu, Cultură şi civilizaţie, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2003, pag. 15.
8
Fiecare cultură reprezintă expresia unei anumite societăţi, iar studierea atitudinilor şi comportamentelor individuale se face pe fundalul unei culturi specifice.
Cultura reprezintă expresia unei societăţi
1.3. Importanţa cunoaşterii şi includerii studiului culturii proprii unui teritoriu în studiile geografice
Cultura, ca fenomen al vieţii sociale, impune nu numai analize sociologice care să o releve ca domeniu distinct al realităţii sociale, dar şi ca extindere filosofică a naturii sale. Nu se poate face abstracţie de filosofie şi sociologie în cadrul acestui studiu. Este mult mai uşor de înţeles conceptul de cultură şi culturalitate prin intermediul acestor două ştiinţe.
Rolul culturii în ansamblul vieţii sociale este deosebit de mare în condiţiile în care factorul cultural este într-o permanentă relaţie şi interdependenţă cu factorul economic. Transformarea valorilor culturale în bunuri culturale şi raportarea lor la baza economică şi la tipul de relaţii socio-economice pe care se dezvoltă, nu pot fi analizate decât într-o perspectivă socio-axiologică.
Rolul culturii în ansamblul vieţii sociale
Lumea valorilor, sistemele de valori, judecăţile de evaluare, criteriul şi idealul valoric, scara de valori a unei societăţi şi a unui regim sunt categorii axiologice, care permit nu numai analize ale dinamicii culturii, dar şi clasificări ale valorilor culturale de tip specific: economice, politice, morale, estetice, juridice, istorice.
Filosofia culturii urmăreşte descoperirea legilor care guvernează în mod determinist dinamica culturii. Sociologia culturii, plecând de la cultură – ca domeniu al unor fapte, fenomene şi procese sociale – se ocupă de socio-dinamica ei, de determinismul ei social, de corelaţiile dintre cultură şi celelalte domenii ale realităţii sociale. Sociologia culturii studiază procesul de recunoaştere a culturii în sistemul social global.
Cultura naţională reprezintă ansamblul valorilor materiale şi spirituale ale unei societăţi, ajunse pe un anumit prag al dezvoltării istorice. Pe lângă faptul că fiecare naţiune îşi are cultura sa, specificul ei diferă de la o
Definirea culturii naţionale
11 Dimitrie Gusti, Pagini alese, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1965, pag. 256-260.
9
treaptă de evoluţie la alta, în funcţie de sistemul de valori pe care îl produce şi îl adoptă.
Trebuie de fiecare dată ţinut cont de raportul cultură-personalitate, în special atunci când se face referire la o societate şi la evoluţia ei. Una din caracteristicile fundamentale şi universale ale omului este capacitatea sa de adaptare la condiţiile sociale şi culturale în interiorul cărora creşte şi se dezvoltă, precum şi forţa de a acţiona în maniere foarte diverse, în funcţie de mediul social şi cultural în care trăieşte12.
Arta este o formă de manifestare a culturii, care trebuie să se exprime prin operele de artă şi literatură. Între acestea, un rol esenţial îl au artele plastice, artele decorative, artele muzicale şi creaţiile literare. Prin ele şi trăirile unor categorii demografice, izvorâte din realităţile sociale şi naţionale, îşi exprimă reacţiile atitudinale de acceptare sau de respingere a unora dintre aceste realităţi.
Raportul cultură - personalitate
Cultura nu poate fi înţeleasă decât ca element al ansamblului vieţii sociale. Ea reprezintă o rezultantă a schimbului realizat între procesele vieţii sociale, intercondiţionarea lor reciprocă (de acumulare, cunoaştere, reflectare, creaţie şi valorizare). De cele mai multe ori trebuie să ţinem cont de cele trei topuri de relaţii: om-natură, om-om şi om-valoare, însă o definire a bogatului conţinut al culturii nu trebuie să se reducă la câteva relaţii, ea trebuie să cuprindă analize asupra tuturor relaţiilor în care cultura apare ca termen de raportare, spre a determina acel prag al cunoaşterii.
Înţelegerea relaţiilor: om-natură, om-om şi om-valoare
1.4. Cultura şi formele de comunitate umană
Cultura nu poate fi analizată decât în strânsă corelaţie cu forma de comunitate de care este indisolubil legată. Reflectând specificul fiecărei epoci, cultura îmbracă, în procesul său istoric de dezvoltare, forme specifice, corespunzătoare tipurilor de comunitate umană.
Fiecărui tip de comunitate umană îi este propriu un anumit tip de cultură. Astfel, studiul aspectelor sociologice şi istorice ale culturii din orânduirea primitivă nu poate fi Tipuri caracteristice
de cultură
12 Otto Klineberg, Psyhologie sociale, PUF, Paris, 1967, pag 71-72.
10
realizat decât în raport cu forma de comunitate gentilico-tribală, cu structurile şi relaţiile sale specifice. Acest specific se referă la tipul de cultură, în optica şi în criteriile de valorificare a creaţiei umane din acel timp. Tot aşa, istoria culturii din orice fel de orânduire nu poate face abstracţie de tipul de comunitate umană specifică ei.
Cultura reflectă, în ultimă instanţă, caracteristicile comunităţii umane în care se constituie şi pe care o reproduce. Evoluţia culturii este determinată atât de gradul de dezvoltare a comunităţii umane cât şi de conţinutul lor calitativ deosebit în diferite etape de dezvoltare.
Cultura reflectă caracteristicile comunităţii umane
Cultura naţională apare odată cu naţiunea şi reprezintă ansamblul valorilor materiale şi spirituale ajunse la un sistem unitar de apreciere care îndeplineşte funcţiile sociale generale ale unei naţiuni.
Cultura naţională apare odată cu naţiunea
Specificul naţional al unei culturi exprimă efortul unei naţiuni în direcţia dezvoltării mediului cultural specific ei, posibilităţile ei creatoare, ansamblul caracteristicilor proprii ale structurii economico-sociale şi ale modului ei de expresie. Prin specificul ei naţional, cultura unui popor participă la cultura lumii.
Conţinutul specificului naţional al unei culturi
Sinteza culturilor naţionale face posibilă existenţa culturii universale, care cuprinde valorile valabile general-umane. Unitatea culturii universale se exprimă prin diversitatea culturilor naţionale.
Asimilarea culturilor naţionale, cu specificul lor, în cultura universală, duce la realizarea unui tablou variat al culturii lumii, în care ies în relief individualitatea naţiunilor şi, deopotrivă, trăsăturile generale ale culturii, ca întreg.
Asimilarea culturilor naţionale, cu specificul lor, în cultura universală
Cultura universală exprimă un sistem complex de elemente, format dintr-o diversitate de fapte de cultură naţională, care s-au universalizat prin originalitate şi prin noutate.
Procesul de universalizare a unor valori naţionale se produce în momentul în care ele răspund unor trebuinţe general – umane şi sunt transmise de la o naţiune la alta printr-un sistem mutual de difuzare. El se realizează printr-un program de cooperare şi colaborare culturală universală.
Acest proces de universalizare a valorilor naţionale, prin
11
selecţie critică, îşi are temelia în procesul continuităţii-discontinuităţii culturale şi se realizează prin criteriile de recunoaştere socială a sistemelor culturii şi a valorilor. Procesul de selecţie critică a valorilor culturale presupune înţelegerea unui alt raport, aşa cum este cel dintre cultură şi personalitate.
Procesul de universalizare a valorilor naţionale
Dacă relaţia dintre cultură şi natură vizează şi evoluţia istorică a culturii, raportul dintre cultură şi personalitate pune în lumină structuri socio-culturale legate de comportamentul şi personalitatea umană. Efectul modelator al culturii asupra personalităţii umane se poate realiza numai în măsura în care cultura îşi are izvorul în realităţi sociale concrete.
Efectul modelator al culturii asupra personalităţii umane
Relaţia activă pe care omul o întreţine cu cultura este pusă în evidenţă prin faptul că el alege din totalul culturii existente, în mod reactiv, sau din proprie iniţiativă, anumite elemente, care sunt apoi incluse în propriul său raport cultural. Mai mult, elementele de cultură preluate suferă apoi unele modificări, pentru a putea fi asimilate structurii culturale personale.
Aceste caracteristici sunt constitutive profilului cultural al omului, al acelui „om total”de care vorbea N. Bălcescu, atunci când se referea la personalitatea omnidimensională a unor vremuri noi.
Plecându-se de la aceste noţiuni de bază şi de la definiţiile date termenului de „cultură”, studentul geograf parcurge pas cu pas elementele culturale ce urmează a fi valorificate turistic. Legătura unui teritoriu geografic şi al particularităţilor culturale ale unei grupări demografice este foarte importantă.
Prin schema teoretică de cuprindere a turismului cultural se poate oferi o prezentare a elementelor de cultură dintr-un anumit teritoriu. Acest lucru nu impune o tratare şablonată în funcţie de o anumită schemă ci, obligă mai mult la punerea în valoare a unor elemente care se regăsesc la un moment dat.
12
TURISMUL CULTURAL – COMPONENTE ŞI CARACTERISTICI
Schema de cuprindere a conţinutului Turismului Cultural prezintă într-un mod cât se poate de simplu toate elementele ce trebuie urmărite în analiza completă a acestui domeniu deosebit de interesant. Fiecare dintre aceste elemente are propria sa formă de conţinut.
Prin această schemă nu se impune o limitare a acestui important domeniu – turismul cultural ci, doar se sugerează o ordine a elementelor ce trebuie analizate în cadrui unui anumit spaţiu geografic şi la o anumită grupare de populaţie. Surprinderea particularităţilor de conţinut oferă o sursă importantă de analiză turistică.
Elementele de conţinut ale Turismului Cultural
13
ACULTURATIA
ARTA CULINARA
TRADITIONALA
VESTIMENTATIETRADITIONALA
EVENIMENTECULTURALE
ARHITECTURA
ARTA
MONUMENTE
TRADITII
OBICEIURISI
MENTALITATISOCIALE
PEISAJ CULTURALMONAHAL
TURISMCULTURAL
De cele mai multe ori, atunci când se face referire la Turismul Cultural atenţia se îndreaptă spre lăcaşurile de cult. Ceea ce trebuie însă urmărit, este cu totul altceva: ce anume păstrează acestea din domeniul culturii? sau dacă sunt păstrători ai unor valori culturale, cum pot face înţeles procesul de aculturaţie în aria geografică respectivă?.
Rolul deosebit în turismul cultural al peisajului monahal
Fiecare dintre ele surprinde elementele culturale proprii păstrate secole de-a ândul şi, cele venite prin intermediul populaţiilor care au traversat teritoriul României. Arhitectura şi pictura monahală pot să plaseze foarte uşor în timp lăcaşul de cult. În acelaşi timp ele pot să evidenţieze influenţele locale păstrate, în concordanţă cu valorile aduse de către meşteri din exterior.
Elementele caracteristice şi posibilităţile de identificare a specificităţii monumentelor şi lăcaşurilor de cult
14
PEISAJUL CULTURAL MONAHAL
OBICEIURI SI MENTALITATI MONAHALE
IMPORTANTA SI INFLUENTA SOCIALA A
VIETII MONAHALE
ARHITECTURAMONAHALA
(manastiri, bisericicatedrale, schituri)
EVENIMENTE RELIGIOASE
IMPORTANTE CU ROL
CULTURAL
ARHITECTURA SIROLUL EI IN
TURISMUL CULTURAL
PRINCIPALELE STILURI
ARHITECTURALE
INFLUENTA TURISTICA A
ARHITECTURII
OBIECTIVEIMPORTANTE
IMPORTANTA CULTURALA A STILULUI
ARHITECTONIC
POTENTIALUL ECONOMIC AL
SOCIETATII
MENTALITATEA SOCIALA
FLUXURILE TURISTICE
Peisajul arhitectonic pune în evidenţă valorile culturale dintr-un anumit spaţiu, valori culturale aflate într-o strânsă legătură cu dezvoltarea economică şi maturitatea socială a ariei geografice pe care-l reprezintă. Arhitectura şi, în general peisajul arhitectural, cu stiluri arhitecturale bine conturate atrage numeroşi turişti.
Capacitatea arhitecturii de a pune în evidenţă valorile culturale dintr-un anumit spaţiu
Vizitarea obiectivelor de acest fel pare să capete din ce în ce valoare mai mare, mulţi turişti căutând acest tip de turism. Întoarcerea în timp se poate face numai depistând adevăratele valori istorice şi arhitecturale.
15
EVENIMENTECULTURALE
FESTIVALURI CONGRESE INTRUNIRI
MUZICA PICTURA SCULPTURA FILM STIINTA ARTA
Evenimentele culturale par să capete din ce în ce mai mare valoare în tot ce înseamnă turismul cultural. Cultura unei populaţii poate fi exprimată mai uşor prin spectacole sau folosindu-se de exprimarea liberă prin pictură şi sculptură.
Cultura se poate exprima mult mai uşor prin spectacole, festivaluri şi sculptură
Toate modalităţile de exprimare ţin cont de nivelul economic zonal, astfel că în funcţie de capacitatea materială, amploarea evenimentelor culturale are o anumită dimensiune şi, poate căpăta în timp, valoare zonală, locală, naţională sau internaţională.
16
OBICEIURI SIMENTALITATI
SOCIALE CU ROLIN
TURISMUL CULTURAL
OBICEIURI SIMENTALITATI
SOCIALE CU ROLIN
TURISMUL CULTURAL
OBICEIURI ANUALE SAU
ANOTIMPUALE
OBICEIURI ANUALE SAU
ANOTIMPUALE
OBICEIURI FAMILIALE
OBICEIURI FAMILIALE
OBICEIURI COMPORTAMENTALE
OBICEIURI COMPORTAMENTALE
COMPORTAMENTULDE PRIMIRE
AL OASPETILOR
COMPORTAMENTULDE PRIMIRE
AL OASPETILOR
INCLUDEREA TURISTILOR IN
VIATACOMUNITATII
INCLUDEREA TURISTILOR IN
VIATACOMUNITATII
OBICEIURI RELIGIOASEOBICEIURI
RELIGIOASE
OBICEIURI LEGATE DE
EVENIMENTE ALE NATURII
OBICEIURI LEGATE DE
EVENIMENTE ALE NATURII
Adevărata cultură a unei naţiuni este pusă în valoare prin intermediul tradiţiilor şi a obiceiurilor. Acestea din urmă trădează evoluţia unei naţiuni, fenomenul de aculturaţie prin care a trecut, vechimea ca naţiune pe un anumit spaţiu geografic şi particularităţi comportamentale.
Adevărata cultură a unei naţiuni este pusă în valoare prin intermediul tradiţiilor şi a obiceiurilor
CAPITOLUL II.
17
ACULTURAŢIE – SAU CONTACTE ÎNTRE CIVILIZAŢII
2.1. Definirea noţiunii de aculturaţie
2.2. Particularităţi ale atitudinii sociale în acceptarea aculturaţiei în lume
2.3. Raportul cultură – valoare
2.4. Globalizarea culturală2.4.1. Relaţia dintre globalizare şi cultură2.4.2. Comunicarea virtuală în epoca globalizării2.4.3. Europa şi Statele Unite ale Americii -interdependenţe culturale
2.1. Definirea noţiunii de aculturaţie
"Oricât de departe s-ar coborî în timp, pretutindeni găsim acele contacte, ca motoare esenţiale ale civilizaţiei. Chiar şi în cazul celor mai izolate civilizaţii, aceea din Mexic sau cea din Anzi, izolarea nu este totală, şi dacă la nivelul
18
Obiective:
- Înţelegerea noţiunii de “aculturaţie”;- Realizarea raporturilor de acceptare în regiuni geografice diferite a procesului de aculturaţie;
- Înţelegerea şi stabilirea raportului cultură – valoare reală sau valoare culturală şi valoare de patrimoniu;
- Înţelegerea cazurilor de aculturaţie studiate pe societăţile contemporane, unde se disting atitudini diferite.
ansamblului contactele exterioare sunt greu de perceput, la nivelul subunităţilor care compun civilizaţia, contactele sunt numeroase şi fecunde" (N.Giuvara, 2004).
În legătură cu aceste fenomene s-a inventat de ceva timp termenul de aculturaţie13.
În S.U.A. el este în mare măsură utilizat de antropologi pentru a desemna fenomenele consecutive unor contacte directe şi prelungite între două sau mai multe culturi diferite. Aici termenul se aplică mai ales studierii societăţilor prezente, în special a indienilor din cele două Americii şi popoarele colonizate de Europa în Africa şi Asia.
2.2. Particularităţi ale atitudinii sociale în acceptarea aculturaţiei în lume
Unele dintre rarele exemple de migraţii masive în secolul al XX-lea este reprezentat de instalarea unor importante colonii chineze în tot sud-estul asiatic şi în jurul Pacificului. Se poate prevedea că în anumite regiuni unde imigranţii chinezi au egalat şi chiar au depăşit ca număr elementul autohton, acesta din urmă va fi asimilat de elementul alohton.În altă parte, dimpotrivă, aşa cum se întâmplă pe coasta de vest a S.U.A., chinezii, în pofida existenţei unor "China towns", se lasă puţin câte puţin absorbiţi de marele ansamblu.
În toate cazurile de aculturare studiate pe societăţile contemporane, se disting în general trei atitudini posibile:
- acceptarea culturii străine;- reacţii contra ei;
- soluţia sincretismului (schimburi reciproce, fuziune)14.
Există trei atitudini de aculturare în societăţile contemporane
Când două culturi sunt în contact direct, rareori sunt în aceeaşi fază de dezvoltare. Marile civilizaţii nu sunt niciodată în întregime contemporane şi acest lucru este evident în cazul influenţei exercitate de o cultură superioară asupra unui popor aflat în stadiul pre-culturii
Contactele între două culturi sunt în stadii evolutive diferite
13 Dupa opinia lui G.Balandier (Dinanique des relations extérièures des sociètés "archaiques", în Traité de Sociologie, publicat sub direcţia lui Georges Urvitch, pag.451) cuvântul ar fi de origine americană sau germană.
14 R.Bastilde, Problème de l'entrecroisement des civilisations et leurs oeuvreu, pag. 315 – 330.
19
(unei culturi situată la începutul evoluţiei sale sau inferior celei cu care intră în contact).
Cazul cel mai tipic ne este furnizat de aculturarea Japoniei de către China, începând cu secolul al VII-lea. Şi aici, modelul chinez a fost foarte inegal urmat şi că dacă elementele de cultură au putut fi adoptate cu mai multă sau mai puţină fidelitate, Japonia n-a fost capabilă în acel moment al evoluţiei ei să se transpună la ea acasă structurilor unui stat care se afla deja de multă vreme în stadiul "imperiului universal".
Aculturarea Japoniei de către China în secolul al VII-lea
Este inexactă afirmaţia că n-a existat niciodată aculturare sub constrângere. Exemplul popoarelor supuse Imperiului Roman şi Imperiului Chinez par a dovedi contrariul. În cazul Chinei, pare destul de dificil să reconstitui astăzi procesul de aculturare a provinciilor excentrice. Din punct de vedere lingvistic, unitatea nu s-a realizat niciodată. Pentru alte trăsături de cultură procesul a durat, în fiecare caz mai multe secole.
Înţelegerea procesului de aculturare sub constrângere
Roma în schimb, n-a încercat în nici-un teritoriu cucerit sau ocupat să-şi impună civilizaţia. Ea a respectat cultura locală şi obiceiurile popoarelor. În Europa, urmărind procesul de romanizare, observăm că în Galia se ştie că el a fost foarte lent şi că nu s-a realizat decât atunci când Imperiul era gata să se prăbuşească, într-o epocă în care puterea centrală deja se slăbise de multă vreme.
Particularităţle de impunere a civilizaţiei Romei în ţinuturile sub influenţă
La celţii din insulele Britanice, în ciuda contactelor de mai multe ori cu Roma şi a unei dominaţii parţiale, creştinismul şi odată cu el cultura latină nu s-au implantat şi n-au cunoscut o înflorire decât după ce riscul de constrângere dispăruse, la sfârşitul secolului al V-lea.
Celţii şi relaţiile lor cu Roma
În anumite epoci, pot să apară elite internaţionale, create printr-o cultură comună, uneori pe o arie foarte întinsă. Aşa s-a întâmplat în oraşele care înconjurau Marea Mediterană în epoca elenistică şi romană.
Dimpotrivă, în Europa secolului al XIX-lea, unde culturile naţionale erau vizibil la acelaşi nivel, au existat o serie de reacţii. În Germania şi în Rusia, s-au produs sub efectul unor cauze aparent contradictorii: pe de o parte revolta împotriva dominaţiei napoleoniene, pe de altă parte,
Aculturarea în Germania şi în Rusia, ea s-a produs sub efectul unor cauze aparent contradictorii
20
scăderea puterii şi a prestigiului Franţei începând de la mijlocul secolului.
În Germania secolului al XVIII-lea, moda franceză acoperă aproape toate manifestările culturale, dar nu pătrunde în profunzime. Dacă diferenţa de stil dintre nobilime şi burghezie pare să fi fost mai mare în Germania decât în Franţa, această situaţie se datorează faptului că utilizarea unei limbi străine ca principal vehicul de cultură introduce în mod necesar un nou criteriu social; creează o barieră în plus între clase, precum şi o cauză suplimentară de antagonism.
În Germania secolului al XVIII-lea, moda franceză acoperă aproape toate manifestările culturale, dar nu pătrunde în profunzime
De altfel, această deznaţionalizare prioritară a elitei se poate produce şi atunci când poporul învingător adoptă civilizaţia învinşilor. Celebru este cazul Romei – deşi influenţa grecească începuse să se facă simţită chiar înainte. Nu numai arta şi gândirea Romei şi Italiei au fost profund elenizate, dar, limba greacă a fost probabil de-a lungul generaţilor limba de salon a elitei romane şi asta chiar în momentul ascensiunii ei la dominaţia lumii antice15.
Deznaţionalizare prioritară a elitei se poate produce şi atunci când poporul învingător adoptă civilizaţia învinşilor
Invers, ţăranii din regiunile cele mai îndepărtate şi societăţile cele mai arhaice se agaţă cu cea mai mare îndărătnicie de obiceiurile ancestrale. Virtuţile conservatoare ale ramurilor izolate sunt cunoscute; bâlinele ruseşti din zona Kievului au fost descoperite în secolul al XIX-lea în extremul nord al Rusiei, cel mai frumos ciclu de epopei germanice a fost observat în îndepărtata colonie insulară a Islandei. Dintre naţiunile romane, ramura românească, izolată complet de restul romanităţi timp de aproape un mileniu şi jumătate, a păstrat în folclorul ei reminiscenţele cele mai apropiate de folclorul latin.
Virtuţile conservatoare ale ramurilor izolate
La fel, folclorul francez din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea este astăzi mai bine conservat în Canada (Quebec) decât în provinciile franceze de unde era originar.
Păstrarea obiceiurilor în provinciile franceze
Când un grup recepta aculturarea sau când o influenţă străină începe să acţioneze, imperceptibil şi fără o rezistenţă excesivă din partea grupului receptor, se
15 N.Djuvara, Civilizaţii şi tipare istorice, Ed. Humanitas, pag. 338.
21
stabileşte un ritm şi un progres, pe care îl regăsim, cu unele variante, în toate cazurile.
Un lucru e sigur: aculturarea nu e niciodată totală şi mai ales nu e imediată. Ea are nevoie de un anumit timp de maturizare – toate exemplele concordă: 100 – 140 ani16.
Aculturarea nu e niciodată totală şi mai ales nu e imediată
2.3. Raportul cultură – valoare culturală
O analiză a fenomenului cultural, ca fenomen total presupune utilizarea fenomenului de valoare culturală. Un om cult sau civilizat, o masă cultivată sau civilizată de oameni, presupune nu numai un anumit nivel cultural-educativ într-una sau în cealaltă din componentele culturii şi civilizaţiei, dar neapărat, atingerea unui nivel de ansamblu bine dotat, bine echilibrat, bine integrat, care să cuprindă în proporţii optime toate componentele culturale necesare vieţii umane.
Termenul de civilizaţie desemnează astfel o latură a culturii, care în esenţa sa, delimitează valorile materiale, ce au un scop practic, utilitar. Civilizaţia poate fi considerată parte componentă a culturii, termenul pe care se constituie şi pe care se ierarhizează componente ale culturii spirituale. Ea reprezintă temelia culturii şi a tuturor domeniilor vieţii sociale, în care eficienţa practică a valorilor dovedeşte rolul sistemului funcţional al culturii şi sensul proceselor culturale, ca elemente ale sistemului social global.
Civilizaţia - parte componentă a culturii
Iată de ce progresul social este de neconceput fără progresul culturii. Realizarea valorilor are loc în acelaşi ritm cu progresul tehnic-material al societăţii.
Progresul social este de neconceput fără progresul culturii
Nefiind altceva decât cultură în acţiune, civilizaţia, care cuprinde totalitatea momentelor în care valorile culturale autentice devin reale-căpătând viaţă, este considerată în dezvoltările acestea ca bază a culturii şi cadrul ei dinamic17.
2.4. Globalizarea culturală
“În centrul culturii moderne se află globalizarea; în centrul globalizării se află practicile culturale. Simbolurile cele mai cunoscute ale globalizării sunt Coca-Cola, Madonna şi ştirile de la CNN. Oricare ar fi semnificaţia cauzală şi practică a
16 N.Djuvara, Civilizaţii şi tipare istorice, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2004, pag. 339.17 Aurelian Bondrea, Sociologia culturii, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 1993, pag. 101-107.
22
acestor fenomene, fără îndoială că una dintre cele mai direct percepute şi trăite forme ale globalizării este cea culturală” (John Tomlinson).
Puţine expresii ale globalizării sunt atât de vizibile, larg răspândite şi pătrunzătoare ca proliferarea mondială a mărcilor de consum comercializate la scară internaţională, ascensiunea simbolurilor şi artefactelor culturii populare şi comunicarea simultană de evenimente, cu ajutorul transmisiunilor prin satelit, către milioane de oameni de pe toate continentele. În ciuda complexităţii interacţiunilor culturale dintre societăţi, mişcarea tot mai intensă a imaginilor şi simbolurilor şi varietatea extraordinară a modurilor de gândire şi a modurilor de comunicare constituie trăsături unice ale sfârşitului de secolul XX şi ale noului mileniu.
Căpătarea dimensiunilor din ce în ce mai mari a culturalizării, ceea ce se exprimă pin globalizare culturală
S-ar putea spune că asistăm la trecerea de la “o lume în care predomina izolarea culturală la o lume în care domină factorii interculturali, de la o eră caracterizată de autonomia culturală a grupurilor izolate, tradiţionale, la o eră a generalizării interrelaţiilor şi comunicaţiilor”18. Epoca noastră are marele privilegiu istoric de a trece de la o lume a civilizaţiilor izolate, bazate într-o oarecare măsură pe spaţii şi timpuri diferite, la o lume unică, ce este caracterizată de acelaşi spaţiu (piaţa mondială) şi de acelaşi timp (sincronicitatea tuturor evenimentelor), de naşterea unei comunicări şi a unei comunităţi mondiale.
Epoca noastră are marele privilegiu istoric de a trece la o lume unică
Comunitatea a precedat întotdeauna comunicarea; aceasta din urmă s-a constituit, mai întâi în interiorul grupului: indivizi vorbind aceeaşi limbă, împărtăşind aceeaşi religie, aceleaşi valori, aceeaşi istorie, aceleaşi tradiţii, aceeaşi memorie. Astăzi însă observăm trecerea de la o planetă a civilizaţiilor închise la o lume deschisă tuturor oamenilor prin călătorii şi prin mass-media.
Comunitatea a precedat întotdeauna comunicarea
2.4.1. Relaţia dintre globalizare şi cultură
18 G. Leclerc, Mondializarea culturală. Civilizaţiile puse la încercare, Editura Ştiinţa, Chişinău, 2003, p. 10.
23
Putem afirma, că există o legătură foarte strânsă între globalizare, istorie şi cultură. În acest sens, D.Held, A.McGrew, D.Goldblatt şi J.Perraton, în cartea Transformări globale. Politică, economie şi cultură, fac o prezentare detaliată a formelor istorice ale globalizării culturale. Astfel, autorii se referă la globalizarea culturală premodernă şi modernă.
“Anterior epocii moderne, religiile mondiale şi imperiile au oferit principalele complexe cultural-instituţionale care făceau posibile interacţiunea culturală şi comunicarea la distanţă şi prin care puteau apărea relaţii de interacţiune culturală extinse, stabile şi consolidate. Comerţul a reprezentat un vehicul-cheie pentru aceste deplasări difuze ale ideilor şi artefactelor pe distanţe întinse”19.
Interacţiunea culturală şi comunicarea
Din cauza limitărilor de comunicare ale conducerii bazate exclusiv pe forţa militară, capitalele imperiale au căutat să construiască alianţe de durată între elite, dincolo de grupările etnice şi restricţiile geografice. Chiar şi acolo unde strategia a eşuat în final din perspectiva construirii imperiului, exista posibilitatea ca ea să lase în urmă o moştenire culturală distinctă. De exemplu, efemerul imperiu macedonean al lui Alexandru cel Mare a fost esenţa pentru răspândirea limbii greceşti şi a ştiinţei, filosofiei şi literaturii elenistice în Orientul Apropiat. Imperiul Roman a oferit contextul instituţional prin care mai întâi cultura elenă şi apoi creştinismul au putut să se infiltreze în Africa de Nord şi în Europa Occidentală şi de Nord. Imperiul Han din China a oferit un cadru asemănător pentru răspândirea scrierii, literaturii, ştiinţei şi tehnologiei chineze. “Deşi culturile comunicau cu alte culturi, iar religiile cu alte religii, întâlnirile nu au fost întotdeauna fertile. Caracterul regional al religiilor mondiale reflectă linii de falie şi diviziuni între ele şi între imperiile cu care s-au întrepătruns. În plus, cel mai adesea majoritatea oamenilor doar au întrezărit aceste interacţiuni culturale măreţe – identităţile, practicile şi credinţele erau în cea mai mare măsură locale. Între stat şi marile imperii existau foarte puţine forme culturale”.
Chiar şi acolo unde strategia a eşuat în final din perspectiva construirii imperiului, exista posibilitatea ca ea să lase în urmă o moştenire culturală distinctă
19 D.Held, A. McGrew, D.Goldblatt, J.Perraton, Cultural Identity and Global Process, p. 385.
24
După căderea Romei şi a dinastiei Han din China şi după valul iniţial de expansiune islamică, imperiile au continuat să se afirme şi să decadă. Totuşi, până în secolele al XV-lea şi al XVI-lea, atunci când au început aventurile imperiale ale Occidentului, nu există evenimente istorice pe măsura expansiunilor militare şi culturale ale islamului. Marii fondatori de imperii din perioada cuprinsă între aceste date au fost războinicii nomazi din stepele eurasiatice. Însă inovaţiile culturale ale acestora nu au fost pe măsura valorii lor militare. Deplasările şi cuceririle lor au avut ca rezultat replierea vechilor modele culturale, şi nu transformarea lor.
Imperiile europene vor deveni în cele din urmă instrumente mai eficiente ale puterii culturale în exteriorul Europei, însă pentru aceasta a trebuit să fie aşteptată apariţia naţionalismului şi a statelor-naţiune în Europa şi cele două Americi, începând cu secolul al XVIII-lea. În interiorul acestei zone, au fost redefinite treptat modelele complexe ale fluxurilor culturale, precum şi domeniul distinct al particularităţilor locale populare. Statele căutau naţiuni unite pentru a le conduce, iar naţionaliştii căutau autodeterminare prin state. În consecinţă, deşi procesul a fost inegal şi contestat, tot mai multe instituţii culturale şi fluxuri culturale ajungeau să se localizeze în interiorul frontierelor statelor-naţiune în formare. Limba, şcolarizarea, sistemele de transport şi comunicaţii, practica liturgică şi identitatea, toate au ajuns să fie definite într-o măsură tot mai mare din perspectiva naţiunii delimitate teritorial.
Imperiile europene vor deveni instrumente eficiente ale puterii culturale în exteriorul Europei
“Într-adevăr, din inima sistemului european al statelor-naţiune au apărut ideologiile şi discursurile seculare puternice – liberalismul, marxismul şi ştiinţa modernă – al căror raţionalism provenit din Iluminism le sugera, cu sau fără îndreptăţire, atracţia şi aplicabilitatea universală. Totuşi, în ansamblu, naţionalismul a fost cel care a devenit forţa culturală cea mai puternică, în parte pentru că fost sprijinit sistematic, susţinut financiar şi etalat de către statele moderne. Conform acestei interpretări, punctul de
Punctul central al globalizării culturale se afla în relaţiile culturale
25
vârf al globalizării culturale se află în trecut, în timp ce fluxurile şi relaţiile culturale cele mai puternice şi semnificative s-au dezvoltat în interiorul graniţelor statelor-naţiune moderne”20.
Globalizarea modifică modul în care concepem noţiunea de cultură, deoarece cultura a fost, foarte multă vreme, legată de ideea unei arii geografice.
Oare promite modernitatea globală să ne ofere o cultură globală?
Într-un anumit sens se poate susţine că există deja o astfel de cultură. După cum scrie Ulf Hannerz, “există în prezent o cultură mondială, dar e indicat să înţelegem ce înseamnă asta. Omogenizarea completă a sistemelor de semnificaţie şi expresie nu a avut loc încă şi nici nu pare să se întrevadă în viitor. Dar lumea a devenit o reţea de relaţii sociale şi, între diferitele sale regiuni, există o circulaţie a sensurilor tot aşa cum există circulaţia oamenilor şi a bunurilor”21. U. Hannerz vrea să spună că există acum o globalizare a culturii în sensul de conexitate complexă. Acest context al integrării practicilor şi experienţelor culturale în reţea, în întreaga lume, poate fi înţeles ca reprezentând o cultură mondială. Acest sens trebuie să fie diferenţiat în funcţie de gradul de reprezentare, conform căruia cultura globală e înţeleasă ca sistem unic, omogenizat, de semnificaţii. Cultura globală, “echivalează cu apariţia unei singure culturi, care să-i cuprindă pe toţi locuitorii lumii şi care să înlocuiască diversitatea sistemelor culturale de până acum”22. În mod evident, o astfel de cultură nu a apărut încă. Desigur, ideea unei culturi globale nu a devenit posibilă doar în zilele modernităţii globale. Enunţurile culturale, marile texte pot
Globalizarea modifică modul în care concepem noţiunea de cultură
Enunţurile culturale, marile texte pot depăşi graniţele lingvistice şi politice, civile şi culturale cu condiţia să fie traduse în limbile comunităţilor culturale interesate.
20 D.Held, A. McGrew, D.Goldblatt, J.Perraton, Cultural Identity and Global Process, p. 392.21 U. Hannerz, Cosmopolitans and Locals in World Culture, Featherstone, Londra, 1990, p. 237.22 J. Tomlinson, Globalizare şi cultură, Editura Amarcord, Timişoara, 2002, p. 105.
26
depăşi graniţele lingvistice şi politice, civile şi culturale cu condiţia să fie traduse în limbile comunităţilor culturale interesate.
Timp de secole, de milenii, procesul a fost frânat de distanţele geografice, de încetineala cu care se deplasau oamenii sau de dificultăţile tehnice. O dată cu dezvoltarea mondializării, facilitată de mass-media şi de mijloacele de transport contemporane, circulaţia textelor (idei religioase, politice, literare, ştiinţifice) cunoaşte o vertiginoasă accelerare. Puterile politice, culturale şi religioase se arată incapabile să împiedice circulaţia oamenilor şi dezvoltarea comunicaţiilor (antene de televiziune parabolice, casete video, internet), deci a ideilor şi a opiniilor.
Puterile politice, culturale şi religioase se arată incapabile să împiedice circulaţia oamenilor şi dezvoltarea comunicaţiilor
Intrăm în epoca amestecului generalizat al culturilor şi civilizaţiilor, al discursurilor şi pasiunilor lor. Mondialitatea culturală “presupune nu numai contacte umane empirice între civilizaţii (revoluţie a transporturilor), ci şi instrumente intelectuale de înţelegere între grupuri puse în contact într-o manieră mai mult sau mai puţin brutală”23. În încercarea de a se crea o cultură globală, un rol important este atribuit limbilor străine.
Acest lucru este destul de evident în ultimul rând şi în România. Cunoaşterea unei limbi străine – alta decât limba maternă, a devenit mai mult decât o necesitate de comunicare, ea a devenit o necesitate determinată de un câştig salarial sau un beneficiu material.
În România, prin mentalitatea formată într-un tim destul de îndelungat se acceptă cu mare uşurinţă elementele culturale externe. Nu trbuie privit acest lucru critic; este modul nostru de a fi.
După toate aparenţele, limba engleză a ajuns limba centrală a comunicaţiei internaţionale în domeniul afacerilor, politicii, administraţiei, ştiinţei şi în lumea academică, fiind în acelaşi timp şi limba dominantă a publicităţii globale şi a culturii populare.
Ca o consecinţă a dezvoltării tehnologiei informaţiei, suntem, de asemenea, martorii unei avalanşe de termeni
23 G. Leclerc, Mondializarea culturală. Civilizaţiile puse la încercare, Editura Ştiinţa, Chişinău, 2003, p. 238.
27
ştiinţifici şi tehnici, care sunt folosiţi în multe limbi în variata englezească.
Astfel termeni ca: businessman, barter, broker, dealer, computer, marketing, management, manager, dumping, know-how, trend – sunt folosiţi azi fără a-i mai traduce. Această invazie de termeni englezeşti şi americani poate fi numită “globalizarea vocabularului”. Problema dominaţiei unei limbi şi ameninţarea la adresa diversităţii lingvistice e legată de o altă problemă mai generală, cea a imperialismului cultural: ideea că o cultură poate fi o cultură hegemonică. Această construcţie pesimistă a ideii de cultură globală predomina la sfârşitul secolului XX. Într-adevăr, teoria imperialismului cultural poate fi considerată una dintre cele mai timpurii teorii ale globalizării culturale. După cum scria Jonathan Friedman, discursul imperialismului cultural de la sfârşitul anilor ‘60 avea tendinţa să pregătească terenul pentru receptarea critică a globalizării în sfera culturală, prezentând procesul ca pe un “aspect al naturii ierarhice a imperialismului, adică hegemonia din ce în ce mai mare a anumitor culturi centrale, difuziunea valorilor, a bunurilor de consum şi a stilurilor de viaţă americane”24.
Problema „globalizării vocabularului”
Opinia lui Jonathan Friedman legată de imperialismul cultural
Un mod de a gândi cultura globală constă în accentuarea necesităţii de recuperare istorică a acestor tradiţii culturale non - occidentale. Într-adevăr, este ceea ce se face în A Dictionary of Global Culture (Un dicţionar al culturii globale), în care autorii, Kwame Anthony Appiah şi Henry Lewis Gate (1998), introduc articole care echilibrează balanţa în reprezentarea culturii mondiale, contrabalansând dominaţia figurilor şi temelor occidentale. Alături de L’Ouverture de Toussaint apare Martin Luther, alături de Shakespeare, regele zulus Shaka. Însă acest dicţionar nu înlătură suspiciunile puternice cu privire la dominaţia culturală occidentală.
A Dictionary of Global Culture
Aceste suspiciuni sunt cuprinse în titlul unei cărţi,
24 J. Friedman, Cultural Identity - Global Process, Sage, Londra, 1994, p. 195.
28
aparţinând specialistului francez în economie politică, Serge Latouche, care aduce o acuzaţie deosebit de gravă la adresa occidentalizării ca “tendinţă spre uniformitate planetară” şi “standardizare internaţională a stilurilor de viaţă”25. Iar J.Tomlinson consideră că atunci când vorbim despre occidentalizare, ne referim desigur la răspândirea limbilor europene, în special a limbii engleze şi a culturii de consum, “dar şi la stilurile de vestimentaţie, la obiceiurile culinare, formele muzicale şi arhitecturale, la un tipar al expresiei culturale dominată de mass-media, la un grup de idei filosofice şi o gamă de valori şi atitudini culturale”26.
Acuzaţia lui Serge Latouche în legătură cu occidentalizarea
O cultură globală, constată A.Smith, poate fi compusă dintr-un anumit număr de elemente distincte din punct de vedere analitic: “bunuri de consum popularizate în mod eficient, un colaj de stiluri folclorice sau etnice smulse din context, câteva discursuri ideologice generale despre drepturile şi valorile umane şi un limbaj cantitativ standardizat şi ştiinţific de comunicare şi apreciere, toate sprijinindu-se de noile sisteme informaţionale şi de telecomunicaţii şi de tehnologiile lor computerizate”27. Pe scurt, cultura globală este în mod clar, o cultură construită, anistorică, atemporală şi “lipsită de memorie”.
O cultură globală, constată A.Smith, poate fi compusă dintr-un anumit număr de elemente distincte din punct de vedere analitic
2.4.2. Comunicarea virtuală în epoca globalizării
Globalizarea reprezintă un fenomen pluridimensional, o descriere aparent neproblematică, dar care privită mai îndeaproape presupune dificultăţi serioase. Ea poate da incredibil de multă putere prin cunoaştere şi poate fi incredibil de constrângătoare; poate omogeniza culturi, dar în acelaşi timp le dă multora posibilitatea să-şi împartă individualitatea lor unică în zone tot mai mari şi mai îndepărtate.
25 S. Latouche, The Westernization of the World, Cambridge, Polity Press, 1996, p. 3.
26 J. Tomlinson, Globalizare şi cultură, Editura Amarcord, Timişoara, 2002, p.129.27 A. Smith, National Identity, Londra, Penguin, 1991, p. 157.
29
Înţelesul pozitiv al globalizării este acela de progres. Un schimb de informaţii şi o economie neîngrădită, fără bariere, un joc liber al puterilor prezente pe piaţă. În consecinţă, printre multe alte aspecte ale globalizării, are loc o creştere a rolului mijloacelor moderne de informare şi comunicare, în special Internetul. Dacă secolul XX a fost secolul tehnologiei, culminând în ultimele decenii cu o dezvoltare spectaculoasă a domeniului IT, secolul XXI va fi cu siguranţă unul al comunicării.
Dacă secolul XX a fost secolul tehnologiei, culminând în ultimele decenii cu o dezvoltare spectaculoasă a domeniului IT, secolul XXI va fi cu siguranţă unul al comunicării
Acum 18 ani puţini prevedeau impactul profund al revoluţiei tehnologiei informaţiei. Majoritatea experţilor sunt de acord că “revoluţia IT reprezintă cea mai semnificativă transformare globală de la Revoluţia Industrială de la mijlocul secolului XVIII”28.
Această răspândire rapidă a IT-ului se datorează scăderii costului echipamentelor şi creşterii cererii. Conceptul de societate informaţională a fost formulat în anii 1990. “Societatea informaţională presupune existenţa unei pieţe extinse, în care au acces la informaţie toţi cetăţenii. Abia atunci când accesul la informaţie este de masă se poate vorbi de o societate informaţională, şi nu când au acces doar elitele”29. Din acest punct de vedere, diferenţa majoră dintre era informaţională şi cea industrială este aceea că în noua economie consumatorii de informaţie sunt în acelaşi timp producătorii acesteia. Acum a devenit mult mai important să şti decât să ai.
Răspândirea rapidă a IT-ului se datorează scăderii costului echipamentelor şi creşterii cererii
După cel de-al doilea război mondial, o dată cu revoluţia tehnico-ştiinţifică, invenţiile tehnice au constituit principalul factor al funcţiei de producţie. Acestuia i s-a adăugat după 1990, pe măsură ce conceptul de societate informaţională avea să capete consistenţă, alţi factori consideraţi la fel de importanţi: informaţie, management,
Relaţia dintre producţie şi societatea informaţională
28 Global Trends 2015. A Dialogue about the Future with Nongovernment Experts, National Foreign Intelligence Board, december 2000, p. 22.
29 Silvia Timoianu, Noua Economie, baza societăţii informaţionale, articol apărut în suplimentul săptămânal al ziarului Economistul, Economie teoretică şi aplicată, nr 408, 23 august 2004, p. 1.
30
cercetare-dezvoltare, formare profesională. Baza societăţii informaţionale este noua economie, concept formulat în anii ‘90.
Crearea şi dezvoltarea noii economii s-a bazat pe infrastructura formată din reţele electronice, cu consecinţe benefice pentru creşterea economică şi pentru piaţa muncii. Societatea informaţională este bazată pe piaţa informaţiei (sau informaţională) şi bunurile informaţionale. Un termen controversat este acela de „piaţă informaţională”, a cărei definiţie este dată de Michael Dertouzos : “Piaţa informaţională este compusă din oameni, calculatoare, comunicaţii, software şi servicii, toate aceste elemente fiind implicate în tranzacţiile de informaţii între organizaţii şi persoane. Aceste tranzacţii au aceeaşi motivaţie economică a pieţelor tradiţionale de bunuri, materiale şi servicii”30.
Piaţa informaţională
O atenţie deosebită trebuie acordată conceptului de bunuri informaţionale. Acestea sunt considerate acele produse şi servicii care pot fi distribuite sub formă digitală, ca de exemplu, o carte, un film, o conversaţie telefonică. O metodă complexă de corelare a preţului bunurilor informaţionale cu valoarea acestora este prin tehnicile de vânzare. Un exemplu specific este informaţia gratuită oferită în reţeaua Internet, care nu este altceva decât o formă de management al afacerii, cu obiectivele: prezenţa produselor, crearea unor reţele de utilizatori, precum şi obţinerea unui avantaj competitiv.
Bunuri informaţionale sunt considerate acele produse şi servicii care pot fi distribuite sub formă digitală, ca de exemplu, o carte, un film, o conversaţie telefonică
Prin creşterea accesului la informaţie, sporesc de fapt oportunităţile de vânzare a bunurilor informaţionale către mai multe segmente de clienţi. Deşi în prima etapă a dezvoltării sale principala utilizare a reţelei Internet a fost poşta electronică, dezvoltarea tehnologiei informaţionale a permis apariţia unor servicii mult mai complexe.
Pentru România, sunt stabilite cele trei direcţii necesare dezvoltării societăţii informaţionale: infrastructura, cadrul legislativ şi literatura digitală (constituită din publicaţii de
Direcţiile societăţii informaţionale din România
30 M. Dertouzos, Ce va fi? Cum vom trăi în lumea nouă a informaţiei?, Editura Tehnică, Bucureşti, 2000, p.56.
31
specialitate, ca sursă de informare).Această supercomunicare virtuală provoacă o pierdere a
reperelor, o pierdere a identităţii individului, o depărtare a acestuia de propriul eu. Oamenii trebuie să simtă că acest sistem de comunicare este construit pentru fiinţe umane şi nu pentru maşinării.
2.4.3. Europa şi Statele Unite ale Americii -interdependenţe culturale
Enunţurile culturale, marile texte pot depăşi graniţele lingvistice şi politice, civile şi culturale cu condiţia să fie traduse în limbile comunităţilor culturale interesate. În fiecare comunitate culturală şi politică, în fiecare civilizaţie există indivizi care, educaţi, cultivaţi, poligloţi, au acces la texte produse în străinătate şi le pot traduce în propria limbă.
Mondialitatea culturală presupune nu numai contacte umane empirice între civilizaţii (revoluţie a transporturilor), ci şi instrumente intelectuale de înţelegere între grupuri puse în contact. În era mondialităţii, toate societăţile, toate civilizaţiile, altădată izolate, autonome, sunt în interacţiune permanentă şi de mare amploare.
În era mondialităţii, toate societăţile, toate civilizaţiile, altădată izolate, autonome, sunt în interacţiune permanentă şi de mare amploare
Locuitorii Europei au gândit şi au acţionat timp de secole ca şi cum Europa ar fi fost centrul lumii. De cinci secole, cel mai mic dintre continente este cel mai important dintre ele din punct de vedere istoric şi cultural. Timp de mai multe secole Europa a fost centrul lumii, astăzi continuă să aibă o considerabilă pondere economică şi culturală.
Statele Unite ale Americii s-au format ca naţiune şi ca mare putere pornind de la emigrările în masă ale popoarelor europene în secolele al XIX-lea şi secolul XX.
De cinci secole, cel mai mic dintre continente este cel mai important dintre ele din punct de vedere istoric şi cultural.
Intelectualul exilat reprezintă o lungă tradiţie europeană. Fără să mergem până la migrările filosofilor greci în Antichitate şi limitându-ne la Europa clasică şi modernă, amintim exilul lui Descartes şi Bayle în Olanda, al lui Voltaire în Anglia, al lui Rousseau în Franţa sau în Anglia. Se ştie că în secolul XVIII “orice tânăr englez de familie bună trebuia să facă marea călătorie pe continent pentru a-şi îmbunătăţi manierele, a-şi dezvolta cultura şi a descoperi
În secolul XVIII “orice tânăr englez de familie bună trebuia să facă marea călătorie pe continent pentru a-şi îmbunătăţi manierele, a-şi dezvolta cultura şi a descoperi lumea”
32
lumea”31.Instalarea oficială a lui Hitler la putere, în 1933, a fost
momentul declanşării unui val de emigrare a intelectualilor germani. “Se apreciază că aproximativ 2000 de scriitori, ziarişti, cercetători, profesori universitari au părăsit Germania, îndreptându-se spre Paris”32. Parisul a fost cel mai important centru al exilului. Între 1933-1940 au venit să se instaleze aici scriitori ca Thomas Mann, Heinrich Mann, Stefan Zweig, Emil Ludwig, Bertolt Brecht. Emigranţii germani au fondat la Paris numeroase reviste. În metropola cosmopolită întâlneau intelectuali veniţi din întreaga lume, alături de suprarealişti şi de mişcările culturale şi ideologice dominate de intelectualii francezi. O colonie a intelectualilor străini era importantă atât numeric, cât şi simbolic. Era vorba de scriitorii şi artiştii americani: Ernest Hemingway, Henry Miller, Ezra Pound, Scott Fitzgerald.
Exilul în SUA al intelectualilor germani (mai ales evrei) a făcut din această ţară destinaţia principală şi ultimă a emigraţiei intelectualităţii europene numai după venirea la putere a nazismului. După 1940, odată Parisul ocupat, majoritatea scriitorilor germani exilaţi, cel puţin cei care au putut s-o facă la timp, fugind din Europa a ajuns în SUA. Principalele destinaţii ale exilului intelectual mondial au devenit New York şi apoi Los Angeles. SUA a devenit Mecca, Noul Ierusalim al intelectualilor.
Principalele destinaţii ale exilului intelectual mondial au devenit New York şi apoi Los Angeles. SUA a devenit Mecca, Noul Ierusalim al intelectualilor
31 G. Leclerc, Mondializarea culturală. Civilizaţiile puse la încercare, Editura Ştiinţa, Chişinău, 2003, p. 330.
32 A. Betz , Exil et engagement. Les intellectuels allemands et la France, 1930-1940, Sage, Paris, 1991, p. 30.
33
CAPITOLUL III.
CULTURA ŞI TURISMUL CULTURAL ÎN EUROPA
Oferta culturală a Europei în dezvoltarea turismului cultural
3.1. Cultura, civilizaţia şi turismul cultural în Spania3.1.1. Influenţele culturale înregistrate de Spania de-a lungul
secolelor3.1.2. Aculturaţia în Spania şi favorabilitatea ei în dezvoltarea
stilurilor arhitectonice; goticul în Spania
34
3.1.3. Importanţa Renaşterii în Spania în dezvoltarea turismului cultural; Importanţa Barocului în Spania în dezvoltarea turismului cultural şi asupra vieţii şi arhitecturii urbane spaniole
3.1.4. Influenţa culturii regăsită în exprimarea neoclasicismului şi clasicismului spaniol
3.2. Cultura, civilizaţia şi turismul cultural în Italia3.2.1. Influenţele culturale înregistrate de Italia de-a lungul
secolelor3.2.2. Rolul etruscilor în formarea culturii italiene
3.2.2.1. Arta romanică3.2.3. Importanta arhitecturii gotice asupra turismului în Italia3.2.4. Cultura şi arta barocă în Italia - importanţa sa în
dezvoltarea şi valorificarea turismului cultural3.2.5. Principalele edificii culturale italiene – puncte de
maximă atracţie turistică în Italia
3.3. Turismul cultural în Grecia
3.3.1. Oraşul Atena – centrul cultural al lumii vechi3.3.2. Monumentele culturale religioase – puncte de întregire
a peisajului cultural grecesc3.3.3. Arta şi arhitectura locală – elemente componente ale
turismului cultural cu mare frecvenţă în spaţiul grecesc
3.4. Potenţialul cultural al oraşelor din Austria şi rolul lui în dezvoltarea turismului cultural3.4.1. Turismul cultural în oraşul Graz – fostă capitală
europeană în 20033.4.2. Linz – capitală culturală în 20093.4.3. Viena – metropolă culturală europeană
3.5. Potenţialul cultural al oraşelor din Germania şi rolul lui în dezvoltarea turismului cultural3.5.1. Importanţa turistică a oraşului Berlin3.5.2. München – oraş bavarez, punct de plecare pe ruta
castelelor şi palatelor germane3.5.3. Rolul istoriei şi culturii în dezvoltarea turismului
cultural al oraşului Nürnberg3.5.4. Importanţa neoclasicismului în arta şi cultura germană
35
3.6. Cultura oraşelor din Ungaria şi rolul ei în dezvoltarea turismului cultural3.6.1. Budapesta – oraşul turistic de pe Dunăre
3.7. Potenţialul cultural al oraşelor din Suedia şi rolul lui în dezvoltarea turismului cultural3.7.1. Particularităţi ale peisajului cultural suedez – rezultat al
mentalităţii locale3.7.2 Valorificarea elementelor culturale din mediul urban
suedez
Oferta culturală a Europei în dezvoltareaturismului cultural
Europa oferă cea mai variată gamă de analiză în cadrul turismului cultural. Motivul aceste deschideri se datorează vechimii civilizaţiilor care s-au succedat pe acest teritoriu, care nu are o extindere deosebită, dar care prezintă o evoluţie a evenimentelor destul de bogată.
Elementele care se păstreaza astăzi sunt dovezi ale vechilor civilizaţii vechi, urme care nu sunt altceva decât simboluri ale culturilor acestot civilizaţii. Cea mai mare parte dintre ele sunt civilizaţii dispărute, dar prin urmaşii lor, permit transmiterea elementelor de cultură din generaţie în generaţie mai departe în timp.
Varietatea elementelor de cultură în analiza turismului cultural european
Pe întreg spaţiul european sunt presărate urme de veche cultură şi civilizaţie. În cea mai mare parte ele sunt puse în
36
Obiective:
- Stabilirea legăturilor de origine între populaţiile actuale din continentul european şi populaţiile vechi, de origine;
- Înţelegerea nivelului cultural şi civilizatoric al populaţiilor din continentul european;
- Înţelegerea rolului culturii în organizarea unei societăţi;
- Înţelegerea influenţei reciproce dintre economie şi cultură.
evidenţă şi valorificate turistic. Există însă şi spaţii destul de întinse, cu mare încărcătură culturală, dar care nu sunt suficient de bine puse în evidenţă. O explicaţie a slabei evidenţieri sau chiar a lăsării într-o totală necunoaştere se poate explica prin lipsa posibilitaţilor materiale sau prin lipsa totată de interes a celor care ar putea să intervină în acest caz. Cei care pierd sunt cei dornici de cunoaştere pe de o parte şi, cei care ar putea să înregistreze încasări din valorificarea lor introducându-le în circulaţia turistică, pe de altă parte.
Urmele vechilor civilizaţii sunt insuficient valorificate di punct de vedere turistic
Ca un exemplu în acest sens pot fi menţionate o serie de aşezări, predominant rurale din Portugalia, unde urmele vechilor civilizaţi sunt destul de frecvent întâlnite. Ele nu sunt altceva decât adevărate comori ale culturii şi posibile comori ale turismului cultural. Aici, tradiţiile, arhitectura şi obiceiurile s-au păstrat secole de-a rândul. Nu numai Portugalia păstrează departe de ochii celor interesaţi aceste tipuri de valori ci şi state precum Polonia, Cehia, Slovenia, Serbia şi, de ce să nu recunoaştem că şi România.
Turismul cultural în Europa are obligaţia de a pune în valoare fiecare element care-l compune. Unul dintre punctele tari de analiză în cadrul turismului cultural îl reprezintă peisajul cultural monahal, care este destul de prezent în tot spaţiul euroapean. Arhitectura şi arta reprezintă în egală măsură subiecte de analiză şi cercetare pentru turismul cultural european. Istoria surprinde foarte bine toate aspectele legate de evenimentele petrecute în interiorul unui obiectiv, care astăzi reprezintă punct de analiza în turismul cultural, sau chiar au favorizat realizarea în întregime a obiectivului respectiv. Fără a face o legătură între istorie, prin evenimentele petrecute şi peisajul creat, turismul cultural ar fi mult mai limitat în posibilităţile de exprimare.
Importanţa peisajului cultural religios în dezvoltarea turismului cultural
Legăturile dintre arhitectura locală şi evenimentele istorice dintr-un anumit teritoriu geografic sunt principalele forme de exprimare valorică în turismul cultural
Europa este în întregime un muzeu în aer liber. În toate marile oraşe europene, turismul cultural poate reprezenta principala formă de turism. Prin îmbunătăţirea în timp a infrastructurii de cazare, utilizarea şi punerea în valoare a potenţialului cultural este posibilă fără nici-o dificultate.
37
Un exemplu destul de concludent poate fi oraşul Kiev, care are o istorie de aproape 1500 de ani. El este un oraş fascinant, care în secolul al XI-lea era deja unul dintre cele mai mari şi mai importante centre urbane ale spaţiului creştin, după ce trecuse la creştinism cu doar un secol în urmă. Lista poate să continue cu alte prezentări care să confirme faptul că Europa este un muzeu în aer liber. Printre exemplele cu care s-ar putea continua s-ar putea număra şi Praga, oraş cu o istorie ce depaşeşte un mileniu. Aici se întâlnesc toate stilurile arhitecturale vechi, de la gotic la renascentist şi baroc, completate cu interesante şi originale elemente suplimentare. În oraş se gasesc peste 2800 de monumente istorice, de la clădiri la statui şi muzee. Construită în secolele al XI-lea - al XVIII-lea, partea veche a oraşului Praga ofera la vedere o istorie a evoluţiei oraşului de-a lungul anilor. Aici pot fi admirate obiective precum Castelul Hradcani, Catedrala Sf. Vitus, dar nu trebuie neglijat numărul mare de palate si biserici.
Europa – muzeu în aer liber
Niciodată nu este suficient spaţiu pentru a evidenţia potenţialul cultural de care dispune Europa.
3.1. Cultura, civilizaţia şi turismul în Spania3.1.1. Influenţele culturale înregistrate de Spania de-a
lungul secolelor
3.1.2. Aculturaţia în Spania şi favorabilitatea ei în dezvoltarea stilurilor arhitectonice; goticul în Spania
3.1.3. Importanţa Renaşterii în Spania în dezvoltarea turismului cultural; Importanţa Barocului în Spania în dezvoltarea turismului cultural şi asupra vieţii şi arhitecturii urbane spaniole
3.1.4. Influenţa culturii regăsită în exprimarea neoclasicismului şi clasicismului spaniol
38
3.1.1. Influenţele culturale înregistrate de Spania de-a lungul secolelor
Spania oferă poate cea mai mare varietate de obiective turistice la care se poate face apel în ceea ce priveşte cultura acestul spaţiu. Europa în general, prin tot ceea ceea ce oferă spaţiul mediteranean, fie că este vorba de Grecia, Italia sau Spania, pune la dispoziţia celui interesat informaţii despre culturile, civilizaţiile şi posibilităţile de valorificare turistică a acestora.
În Spania, din Paleoliticul superior putem admira rodul unei imaginaţii care se adăposteşte în peşteri. Este efortul şi imaginaţia unei societăţi care stăpânea la vremea aceea întreaga peninsulă Iberică. Rezultatul se poate vedea în peşterile de la Altamira, El Castillo şi Saelices. Vânătorii care locuiau în peştera de la Altamira au avut fantezia să creeze imaginea unui bizon mascul într-o parte, în alta a unei female şi apoi a unui cal.
Arta paleolitică manifestată în peşteri şi grote
În peşterea de la El Castillo din ţinutul Santander se pot observa imaginile unui bizon şi ale unui elefant. În cea de la Saelices, din provincia Guadalajara, un cerb, cai, iepuri şi peşti, o întreagă faună variată. Ceea ce este nou aici este că toate acestea se află în jurul uni element nou: omul, care nu este prezent la Altamira.
Reprezentările zoomorfe în arta veche spaniolă
Odată cu folosirea pietrei şlefuite apare şi locuinţa. Nu
39
Obiective:
-Înţelegerea influenţelor culturale înregistrate de Spania de-a lungul secolelor;- Realizarea tabloului cultural de ansamblu aspra culturii spaniole;-Înţelegerea influenţei culturii arabe asupra vieţii şi arhitecturii urbane spaniole;- Înţelegerea aculturaţiei în Spania şi favorabilitatea ei în dezvoltarea stilurilor arhitectonice; goticul în Spania.
pot fi astăzi în forma lor de atunci, ele nemaipăstrându-se însă. Ceea ce a rămas sunt monumente cu caracter funerar, care trădează o ierarhie socială. Este vorba de dolmeni - camere mari realizate din lespezi uriaşe din piatră cu suprafaţă netedă, aşezate pe muchie, peste ele fiind aşezate orizontal altele, totul fiind apoi acoperit cu pământ. Spania e bogată în dolmeni. Cele care se păstrează destul de bine şi atrag prin vechimea şi originalitatea lor un număr destul de ridicat de turişti – cei mai mulţi fiind arheologi sau doar din categoria celor interesaţi de istorie sau de elemente ale vechilor popoare, de culturi vechi şi de civilizaţii dispărute. Dolmenii de mari dimensiuni se găsesc la Alteguera (Malaga) şi foarte bine păstrate sunt cele de la Menga şi Viera; în apropiere de Sevilla se află cel de la Matarrubilla, iar în Huelva, cel din Soto.
Dolmeni
Mai târziu fenicienii sunt cei care influenţează prin cultura lor viaţa în peninsula Iberică. Tezaurul de la Aliseda, colecţia de bijuterii de aur feniciene demonstrează prezenţa lor aici, înclinaţia spre decorativ, element împrumutat de populaţia locală şi la care poporul spaniol nu va renunţa niciodată.
Introducerea în cultura locală a elementelor de cultură feniciene
La Cádiz poate fi analizat şi admirat sarcofagul antropoid cu trăsături greceşti, ceea ce marchează joncţiunea cu cultura greacă. Aşezarea umană de la Ampurias ce datează de la mijlocul secolului al VI-lea î.Hr. păstrează elemente caracteristice culturii elene.
Urme ale culturii greceşti
Spania a înregistrat aceste influenţe culturale în jumătatea sudică şi estică. În vest şi centru Spania continuă în acea perioadă o viaţă culturală cu influenţe celtice şi celtiberice. Iberia a constituit o unitate geografică şi culturală, cu o civilizaţie foarte originală, având cea mai mare forţă expresivă cunoscută de la decorarea peşterii Altamira.
Răspândirea tipurilor de cultură ale popoarelor care s-au stabilit sau au traversat Spania
Sculptura iberică este prima artă cu adevărat hispanică şi poate fi considerată o adevărată piatră de temelie a unui popor care, sprijinindu-se pe exemple greceşti, duce mai departe, într-o manieră specială întreaga artă. Când este tratată figura umană, rezultatele sunt emoţionante:
Sculptura iberică este prima artă cu adevărat hispanică
40
preotesele de la Cerro de los Santos, având expresia hieratică a statuilor greceşti, sunt împodobite cu pieptănătură şi veşminte strict indigene, în timp ce în mână ţin o cupă, ofrandă pentru zeii sanctuarului.
Oamenii din Spania celtică locuiau în castre. Unul dintre acestea, admirabil păstrat, cu încăperi circulare, a fost scos la iveală în vremea săpăturilor efectuate de la vest de Asturias. Încrucişarea celţilor cu iberii dă naştre celtiberilor, popor mândru, dur, aprig în păstrarea independenţei. Centrul cultural şi al civilizaţiei celtiberice este Numancia - întruchiparea sentimentului hispanic în faţa imperialismului roman. Săpăturile efectuate în această zonă geografică scot în evidenţă faptul că această cultură nu excelează în privinţa construcţiilor, în schimb, prelucarea argilei ceramice, dezvăluie o puternică personalitate a celor care au realizat-o.
Pătrunderea celţilor şu urmelelăsate de ei
Lupta impotriva mândriei independenţei iberice a fost înfrântă la Numancia în anul 133 î.Hr. Cantabria a fost cucerită de Augustus abia în anul 19 d.Hr. Aceasta a însemnat două sute de ani de cucerire şi patru sute de ani de pace, în care dezvoltarea economică şi socială pe care o cunoaşte Spania, inteligent dirijată de Italia, a permis o activitate normală.
Romanii în Spania
Este perioada când apar oraşe – cel mai imporant este Augusta Emerita, astăzi Mérida, care a fost construit de Augustus pentru a-i recompensa pe legionarii victorioşi împotriva cantabrilor. Alături de acesta este şi Tarragona – aşezare militară în acea perioadă, actualul Leon, înconjurat de un zid puternic, care nu sevea la altceva decât la lărgirea primitivei incinte.
Apariţia şi dezvoltarea oraşelor
Întemeierea de noi oraşe nu era dezinteresată, ele având menirea să constituie puncte de sprijin pentru drumurile sau şoselele care traversau Spania. Acum se creează prima reţea de drumuri în Spania. Inginerii romani nu se dădeau înapoi din faţa obstacolelor naturale. În Mérida s-a construit atunci din blocuri de piatră bombate, podul peste Guadiana. Dacă podul de la Mérida lasă impresia unei lucrări de mare forţă, la aceasta se mai adaugă impresia de
Dezvoltarea oraşelor şia infrastructurii de transport
41
grandiozitate atunci când privim podul de la Alcantara. „Al Kantara” înseamnă în arabă „pod”.
Un aspect mai puţin impunător îl au apeductele. Nu există oraş cât de cât important, care să nu fi avut propriul său templu. Cel mai bine s-a păstrat templul de la Vich, din curtea interioară a Castelului Moncada şi cel ce se înalţă la una din extremităţile podului de la Alcantara. De cele mai mari dimensiuni este cel din Barcelona, din care au rămas trei coloane frumoase, mai mult decât suficiente pentru a ne face o idee despre măreţia sa şi al Dianei, din Mérida.
Rolul şi importanţa apeductelor
Numărul monumentelor romane răspândite în întreaga Spanie este foarte mare.
Monumente romane
Sosirea în Spania a popoarelor germanice nu a însemnat o cucerire metodică aşa cum afost cea romană, aşa încât nu a existat nicio rezistenţă organizată. Lumea hispanică, deşi sfârşise prin a se romaniza, nu putea apăra o cauză străină şi nu a făcut altceva decât să asiste impasibilă la prăbuşirea definitivă a lumii antice.
Popoarele germanice pe teritoriul Spaniei
Arta vizigotă, cultura acestora, este asimilată destul de uşor de populaţia hispanică. Dovezile clare ale artei vizigote se pot vedea astăzi la o serie de monumente, care prin măreţia şi frumuseţea lor atrag un număr destul de mare de turişti.
Vizigoţii
Pe un teritoriu nu foarte mare, dar nici redus, sunt prezente obiective care ne impresionează prin mărime, formă, densitate şi trăsături. Acestea din urmă sunt rezultatul unei îndelungate evoluţii şi a influenţelor primite de la popoare cu culturi proprii. Peninsula Iberică a cunoscut influenţe celte, romane, vizigote, şi arabe. Fiecare dintre elementele proprii fiecărei culturi şi de artă prezente aici, poate fi admirat în multe monumente de cult şi de arta, la tot pasul.
Mulţinea popoarelor care au adus un plus de cultură în Spania
3.1.2. Aculturaţia în Spania şi favorabilitatea ei în dezvoltarea stilurilor arhitectonice; goticul în Spania
42
La venirea arabilor, Spania era creştină. Cunoaştrea istorică a contactului intercivilizaţional dintre Islam şi Occident (predominant creştin) are o deosebită semnificaţie contemporană.
Arabii au intrat pe scena istoriei univesale într-un mod spectaculos. În mai puţin de un secol ei au întemeiat o stăpânire imensă ce se întindea de la Oceanul Indian, până aici, în Peninsula Iberică, fiind stimulaţi de o nouă religie apărută în secolul al VII-lea.
În Spania, islamismul şi creştinismul vor sta faţă în faţă întreaga perioadă medievală. Cele două civilizaţii se influenţează reciproc. Cea mai importantă contribuţie la civilizaţia şi cultura Euopei s-a afirmat prin intermediul Spaniei şi Siciliei (în special a Spaniei).
Relaţia dintre creştinism şi islamism pe teritoriul Spaniei în perioada medievală
Arta arabă cu elementele sale caracteristice – moscheea şi palatul, va influenţa arta spaniolă, arta europeană în general, în special stilul gotic. Arta arabă îmbină elementele tradiţionale arabe cu influenţele antice bizantine, persane pe care le găsim în construcţia moscheelor din Cordoba, Toledo şi Sevilla. Unicul palat rămas de la arabi este Alhabmra din Granada. Acesta impresionează prin ornamentaţia interiorului şi prin culoarea roşiatică din exterior (Al-Hambra – „roşiatică”).
Elementele caracteristice artei arabe
Stilul decorativ propriu artei islamice, arabescul, îmbină elementele pur geometrice cu frunze de ferigă, vlăstare de plante sau viţă de vie. Astfel se creează o compoziţie de un echilibru perfect care amestecă toate motivele ornamentale nelăsând nici-un spaţiu gol, acoperind, în întregime, suprafaţa decorată.
Arabescul
Folosind expresia „arta arabă” putem cădea uşor în greşeala de a considera că formele estetice dezvoltate de către arabii victorioşi începând cu caiful Ali, avea o tematică proprie, o specială ordonanţă arhitectonică şi, în sfârşit, un tezaur cultural din care aveau să se nască artele, care au ajuns până la noi. Dar nu s-a întâmplat aşa şi, singurele tipuri de construcţie, aşa cum am menţionat, au fost mescheea şi palatul, care au fost moştenite din tradiţiile tărilor latine sau bizantine, cucerite de ei.
Moscheea şi palatul
Prima moschee, înlocuită în secolul al XII-lea s-a rdicat la Sevilla. În Córdoba, biserica din San Vicente era împărţită între creştini şi arabi. Partea pe care şi-au însuşit-
Prima moschee – secolul al XII-lea la Sevilla
43
o musulmanii s-a schimbat, în special în spaţiul de rugăciune. Aici s-a realizat simplitatea unică a moscheei, redusă la o incintă cu plan dreptunghiular, ale cărei arcade se îndreaptă spre zidul kiblei sau al rugăciunii, denumită mahrab. Mai sunt câteva elemente obligatorii pentru o moschee: minaretul sau turnul din care muezinul îi cheamă la rugăciune, sahn, sau curtea interioară, denumită în Córdoba „de los naranjos”(curtea portocalilor) şi sabil-ul, o fântână pentru abluţiuni – musulmanul trebuie să intre la rugăciune cu trupul şi sufletul curat. Toate acestea, într-un grad de maximă puritate se întâlnesc la Córdoba33.
Moscheea de la Córdoba este un simbol islamic în Spania. În interiorul moscheii din Córdoba genialul arhitect a imaginat patru arcade arcuri de potcoavă între stâlpi, deasupra coloanelor, iar alte arcuri semicirculare, deasupra celor în potcoavă, şi situate între aceiaşi stâlpi, ce acţionează ca tiranţi. S-a obţinut astfel o înălţime destul de mare pentru moschee şi o mare supleţe pe care avea s-o facă cunoscută pentru totdeauna arta arabă din Spania.
Moscheea din Cordoba
Curând această moschee, aşa cum apare în scrierile vremii, s-a dovedit a fi neîncăpătoare în acea minunată „Córdobă – lumină şi bastion cultural al Spaniei”.
Córdoba, capitala califatului, avea să devină oraşul preferat pentru marile serbări ale întregii Spanii arabe. Califii din Spania ştiau să ofere lux palatelor, splendoare moscheilor şi forţă fortificaţiilor de apărare.
Córdoba-capitala califatului
În secolul al XIII-lea, Sevilla a devenit cel mai important centu cultural al Andaluziei. Aici, în Sevilla, califul Abuyacub Al Mansur-Victoriosul, ridică începând cu anul 1195 o supebă moschee cu 17 nave cu aceleaşi arcuri în acoladă. Din păcate pentru cei care vrem să admirăm această impunătoare realizare hispano-arabă, nu maieste posibil. Se pot observa doar câteva urme şi asculta impresionantele descrieri ale unor ghizi locali. În locul ei
În secolul al XIII-lea, Sevilla a devenit cel mai important centu cultural al Andaluziei
33 Când emirul Abderahman i s-a eliberat de autoritatea Califatului de la Bagdad, a înţeles că a sosit momentul de a înălţa o mare moschee care să fie centrul religios al Occidentului Islamic. În acest scop, în anul 786 a cumpărat de la creştini partea ce mai rămăsese; a dărâmat totul, în afară de câteva ziduri exterioare şi a ridicat noua moschee.
44
se poate admira astazi o catedrală gotică, unde se păstrează minaretul la Giralda.
O structură foarte asemănătoare cu cea a minaretelor seviliene, de dimensiuni mai mici au alte turnuri din regiune, care sunt considerate creştine, deşi întreaga lor configuraţie urmează modelele almohade; aşa sunt turnurile şi minaretele din Sanlucar de Mayor şi Santiago din Carmona, precum şi cele din Alcalá de Rio, Cuatravita şi Aznalcázar.
Minaretele
Granada a fost guvernată începând cu secolul al XIII-lea de dinastia Ben Alhamar. Din secolul al IX-lea, oraşul este înzestat cu noi porţi: poarta Monaita şi poarta Elvira.
Granada
Minaretul almohar atat de aerat şi de graţios a continuat să fie folosit cu puţine modificări în Granada creştină. Din secolul al XIII-lea datează şi turnul Mezquitei de los Conversos (moscheea Convertiţilor), astăzi făcând parte din Biserica San Juan de los Reyes.
Influenţa artei venită din nordul Africii se resimte destul de intens în Andaluzia în secolele al XIII-lea şi al XIV-lea. Arta maură andaluză nu este cea mai veche şi nici de cea mai mare fineţe34. Ea aparţine barocului şi este puternic legată de aria în care a apărut. Rezistă la rivalitatea romanicului şi goticului şi, mai mult şi la aceea a Renaşterii.
Influenţele din arta africană nordică
Primele turnuri maure aragoneze sunt cele de la Tauste, datând din 1243, cum este cel al bisericii San Pablo din Zaragoza, din 1257 şi cel al Catedralei Seo din 1280.
Maurii şi rolul lor în arta Spaniei
În ciuda faptului că regiunea estică a constituit centrul unei dense populaţii maure, influenţa acesteia asupra artei şi vieţii creştine a fost slabă.
3.1.3. Importanţa Renaşterii în Spania în dezvoltarea turismului cultural
Conceptul de gotic se aplică exclusiv culturii şi artei, vieţii care a dominat Spania (şi în general Europa de Vest) începând cu secolul al XII-lea şi până la Renaştere. Când regii au încetat să fie numai războinici şi au căpătat un accentuat simţ politic, se dezvoltă oraşele, iar mănăstirile şi bisericile au renunţat la
34 J.A. Gaya-Nuño, Istoria artei spaniole, Editura Meridiane, Bucureşti,p. 64
45
monopolul cultural, acesta fiind preluat de universităţile recent create şi a luat naştere o mişcare lentă, în care toate sectoarele vieţii s-au îndreptat spre condiţii fireşti de maturizare.
În ceea ce priveşte puritatea stilistică, etapa romanică a constituit prima parte a acestei evoluţii, dar goticul se conturează cu dimensiune atât de diafană, încât o altă fază nu le este necesară. Gotică este dorinţa de perfecţiune tehnică ce străluceşte în noile catedrale, gotică este individualitatea artiştilor cu orgoliu profesional.
Romanicul
Goticul şi arta gotică
Dorinţa novatoare o întâlnim în Castilia, iar Avila – oraş cu veche tradiţie romanică, îngână în catedrala sa un gotic incipient şi original. Maestrul Frunchel, care a murit în 1192, a realizat aici o biserică cu trei nave, o navă absidială dublă, dovedind o stăpânire perfectă a artei de a realiza elemente de sprijin şi boltă ogivolă şi un amestec singular în cadrul absidei, de elemente romanice, cum sunt ferestrele dinspre terasă. Catedrala de la Avila constituia un frumos început.
Avila şi arta gotică
Vechea Castilie accepta în secolul al XII-lea şi al XIII-lea goticul francez. Nimic nu poate întrerupe evoluţia goticului castelian. Secolul al XIII-lea a constituit perioada de avânt, începutul înălţărilor marilor catedrale, desăvârşite de-a lungul secolului al XIV-lea şi al XV-lea care a însemnat cristalizarea unor trăsături specific spaniole, o interpretare proprie şi profundă care avea să ducă, în timpul regilor catolici, la Renaştere.
Castilla şi arta gotică- particularităţi de exprimare
În secolul al XV-lea regiunea a fost mai prolifică în arhitectura laică decât religioasă. Merită să fie remarcat Palacio de la Generalidad (Palatul cortesurilor catalane) şi sediul Primăriei al cărui salon destinat „Consiliului celor 100” a fost realizat în 1373. Partea cea mai impresionantă din Palacio de la Generalidad o constituie acel „patio”, cu balcoane gotice continui şi o scară exterioară cotată a fi „cea ma frumoasă scară cunoscută în Europa Evului Mediu târziu”.
Palacio de la Generalidad
În Valencia, goticul este mai simplu şi mai sărac decât în Cataluña, aici lipsind ambiţiile constructive pe care le-a cunoscut regatul aragonez. Catedrala din Valencia,
46
începută în 1262 are unele preluări romanice. Navele simple în secolul al XVIII-lea n-ar putea fi date ca exemplu de gotic levantin dacă n-ar exista părţi ale bisericii, cum ar fi „sala capitulară” şi acel turn octogonal, numit „Miquelete”, ce pare a fi desprins de catedrală.
Goticul laic, mai degrabă cel mercantil, a strălucit în sediile burselor din estul Spaniei. Primele erau formate din galerii duble, acoperite în exterior de arcuri fără grilaj, cum este Bursa din Tortosa, construită între anii 1368-1373. Cea din Barcelona este un edificiu mare, iar în secolul al XV-lea Palma de Mallorca şi Valencia dau o fizionomie definită modelului.
Goticul laic
În ceea ce priveşte goticul întâlnit cu oarecare uniformitate, la un număr mare de locuinţe catalane şi, în mod special în cartierul gotic din Barcelona, el vine să probeze pătrunderea şi răspândirea acestei arte în zonele de est ale Spaniei.
Barcelorna şi particularităţi de exprimare în artă
Goticul din zonele basconavareze, un gotic târziu, este aproape în exclusivitate francez, prin comunitatea stilului de viaţă şi a obiceiurilor. Unul din primele monumente din această parte a ţării, Santa Maria din Tudela, nu este foarte mult diferită faţă de bisericile cisterciene, dar în secolul al XIV-lea se construieşte catedrala din Pamplona, lucrarea de cea mai mare fineţe şi valoare din tot ceea ce s-a construit în acest ţinut.
Goticul în ţinuturile basce
47
Renaşterea în Spania s-a impus ceva mai greu. Odată cu Juan de Herrera – prin „El Escorial” şi catedrala din Valladolid – putem vorbi de primele edificii spaniole întrutotul renaşcentiste. În secolul al XVI-lea, în Spania se întâlneau construcţii de tot felul, de la catedrale la biserici, mănăstiri, palate, care schimbau imaginea oraşelor.
Escorialul a reprezentat în toate planurile artistice o atracţie pentru artişti şi a avut totodată importanţa unei şcoli. Reprezentativ pentru această epocă este El Greco.
Denumirea de arhitectură barocă poate fi aplicată oricărui monument artistic caracterizat prin mişcare şi frământare, lipsit de severitate şi înclinat spre o ornamentaţie exagerată. Dar, barocul constituie expresia artistică a contra reformei religioase care cuprindea Bavaria, Austria, Italia şi Franţa. Barocul spaniol nu va cunoaşte contorsiunile arhitectonice la care visau artiştii spanioli.
Arhitectura religioasă constituie terenul în care licenţele baroce se manifestă cu o mai mare ostentaţie. Cel care a Arhitectura şi arta
Palatul Escorial
Elementele Renasterii apar in arhitectură, artă şi în manifestările locale spaniole. Escorialul este un caz tipic de acest tip de arhitectură, care nu face altceva decât ne lămureşte cu detaliile de
care dispune
Exprimarea artei în pictura religioasă
Sursa: www. travel –spain.net
48
introdus în Spania planul şi elevaţia folosite în celelalte ţări a fost un iezuit, Bautista Sánchez, originar din Murcia, căruia i-a fost încredinţată construirea bisericii aparţinând Ordinului Iezuiţilor din Madrid, care a devenit la începutul secolului al XIX-lea Catedrala San Isidoro. Mănăstirea Encarnación aparţine din punct de vedere arhitectural aceleiaşi epoci.
religioasă
Cea mai importantă operă de artă a secolului al XVII-lea este „Magdalena”- care poate fi admirată la muzeul din Valladolid, ce aparţine lui Gregorio Fernandez, care a ştiut să-i imprime un stil propriu. Femeia ce se căieşte şi-a acoperit goliciunea cu o fustă din material aspru;în mâna stângă ţine un crucifix, în timp ce cu dreapta îşi ascunde sânii; are părul despletit şi se înclină înainte, întro încercare de a se apropia de obiectul dorinţelor sale. Ea este o imagine ce s-a bucurat de o largă acceptare, aşa cum o dovedesc numeroasele replici.
„Magdalena”
Secolul al XVII-lea constituie marele moment al picturii spaniole, epoca în care sensibilitatea naţională are posibilitatea să se dezică de modelele europene, să se elibereze de influenţa şcolii străine şi ă păşeacă pe un drum propriu, original.
Secolul al XVII-lea constituie marele moment al picturii spaniole
Pictorul Domenicos Theotokopoulos pleaca din Creta la Veneţia şi apoi Toledo, numele sau impronunţabil pentru naţiunile adoptive aducându-i supranumele de El Greco. Acuzat de erezie de către Inchiziţie din cauza tablourilor sale, în care îndrăzneşte să-l aşeze pe Iisus mai jos decât pe apostoli, viaţa lui El Greco a fost o continuă luptă pentru libertate şi dragoste, o luptă plină de trădări împotriva barbariei şi-a ignoranţei. Printre cele mai importante lucrări care vor putea fi admirate de vizitatori se numara "Adoratia pastorilor" de El Greco, o lucrare târzie, realizată în jurul lui 1610, în perioada în care artistul locuia la Toledo şi un portret semnat de Rembrandt ce il înfaţişează pe Floris Soop, un bogat manufacturier al epocii. Pânza a fost realizată în 1654 - portretul iese în evidenţă prin detalii şi atitudinea mandră a personajului.
El Greco
49
Există o deosebire fundamentală între El Greco şi Velazquez, artistul echilibrului, care prefara să umanizeze zeii mitologiei şi ai religiei. Concepţia este barocă, în sensul că devine teatrală şi solemnă, dar cu condiţia să nu afecteze accentele de fidelitate şi veridicitate a ceea ce se intenţiona. Mulţi pictori din această epocă au executat decoruri pentru teatru şi începe astfel să dispară distanţa existentă între oameni şi sfinţi, în cea mai bună perioadă iconografică a Spaniei.
Velazquez - artistul echilibrului
El Greco- Gradina Ghetsimani
Sursa: art.optzile.com
Adoratia pastorilor
Sursa: www.cretefinder.gr
Sursa:www. paradoxplace.com
El Greco - autoportret
El Greco – picturi reprezentative
50
Diego Velazquez-picturi celebre
La artiştii din Granada, barocul se înalţă ca o conexiune de neînlocuit cu pământul şi arta lor. Niciun pictor nu oferă nelinişti care să zguduie, aşa cum face El Greco şi Goya. Velazquez35, este poate pictorul spaniol perfect, dar arta lui nu face sufletul să vibreze de emoţie, deoarece pictura sa, prin acea perfecţiune exclude entuziamul, reclamând un comentariu calm, în care aspectele se delimitează în linişte.
Goya
Şcoala madrilenă contemporană şi ulterioară lui Velazquez abundă de artişti de a doua mărime formaţi în mediul prielnic al Alcazarului, al Palatului de la Buen Retino şi al bisericilor din secolul al XVII-lea. Caracteristica lor comună o formează realismul coloristic, adesea conceptual şi foarte baroc.
35 Don Diego Velazquez s-a născut în anul 1599 la Sevilla. Se pare că şi-a făcut ucenicia cu ursuzul Herrera cel Bătrân, trecând apoi prin atelierul lui Pacheco, unde va muncii între 1612-1617, încheindu-si perioada de elev prin căsătoria cu fiica maestrului – J.A. Goya Nuño- Istoria artei spaniole, Editura Meridiane, Bucureşti, 1987, pag 285.
Betivii
Sursa: upload.wikimedia.org
Infanta María Teresa
51
3.1.5. Influenţa culturii regăsită în exprimarea neoclasicismului şi clasicismului spaniol
Neoclasicismul din sudul Spaniei cunoaşte o dezvoltare deosebită la Cadiz. Frumoasa biserică San José, capela Santa Cuerva şi cladirea închisorii sunt realizate, în întregime de Torcuato şi aparţine unui clasicism sever dar aerat cu linii calme şi pure.
Odată cu arhitecţii neoclasici se poate spune că se încheie marile acţiuni ale construcţiei spaniole. Cu excepţia lui Goya, secolul al XVIII-lea a fost destul de „zgârcit” în personalităţi ale vieţii culturale spaniole.
La începutul secolului XX clasicismul a căpătat sobrietate. Curbele au devenit linii ascuţite, iar volumele au câştigat în emoţie şi demnitate; nu este vorba de cubism şi nici de expresionism.
Arta spaniolăîn secolul al XVIII-lea
Sobrietatea clasicismului în arhitectura spaniolă
52
3.2. Cultura, civilizaţia şi turismul cultural în Italia3.2.1. Influenţele culturale înregistrate de Italia de-a
lungul secolelor3.2.2. Rolul etruscilor în formarea culturii italiene3.2.3. Rolul romanilor în îmbogăţirea patrimoniului
cultural italian3.2.3.1. Arta romanică şi importanţa ei în dezvolatea turismului cultural actual
3.2.4. Importanta arhitecturii gotice asupra turismului în Italia
3.2.5. Cultura şi arta barocă în Italia - importanţa sa în dezvoltarea şi valorificarea turismului cultural
3.2.6. Principalele edificii culturale italiene – puncte de maximă atracţie turistică în Italia
3.2.6. Importanţa neoclasicismului în arta şi cultura italiană – influenţa directă în turismul cultural
3.2.1. Influenţele culturale înregistrate de Italia de-a lungul secolelor
Peninsula Italică poate fi analizată din punct de vedere cultural şi al civilizaţiei numai după ce se trece în revistă mulţimea popoarelor care şi-au adus contribuţia în timp şi au lăsat urme culturale importante, fiecare la timpul lor.
Italia a fost, mai mult decât Grecia, locul unor invazii permanente ale unor populaţii din afară. Astfel, peste unele
Migraţiile din mileniul
53
Obiective:
- Înţelegerea influenţelor culturale înregistrate de Italia de-a lungul secolelor;- Realizarea importanţei etruscilor în formarea culturii italiene;- Înţelegerea rolului romanilor în formarea culturii italiene;- Întelegerea importanţei arhitecturii gotice asupra turismului în Italia; - Observarea şi analiza cultuii şi artei baroce în Italia – analiza importanţei sale turistice.
populaţii mai vechi, mediteraneene, încep spre sfârşitul mileniului al II-lea î.Hr. să se aşeze triburi migratoare venite din zona Alpilor. Cei dintâi au fost siculii, stabiliţi în Sicilia. Ei ar fi dat şi numele Italiei, în amintirea regelui lor Italos. Dar, prima invazie de mare importanţă a fost aceea a popoarelor italice, invazie care face parte din marea mişcare a triburilor indo-europene stabilite mai întâi în Europa Centrală. De aici, de la Dunarea de mijloc, au pornit spre sud-est triburile elenice, iar spre sud-vest cele italice.
al II-lea î.Hr.
Siculii – stabiliţi în Sicilia
Stabilirea popoarelor italice
3.2.2. Rolul etruscilor în formarea culturii italiene
Aşa cum pentru analiza culturii noastre trebuie să pornim de la traci şi daci, aşa şi în Italia trebuie să punem în evidenţă importanţa şi aportul etruscilor. Opt secole de civilizaţie şi cultură etrusce au lăsat romanilor o moştenire considerabilă. Scriitorii antici vorbesc despre etrusci cu mult respect şi cu multă admiraţie.
Regii etrusci au fondat Roma ca oraş, au realizat primele instituţii civile, primele module de organizare militară, primele lucrări de urbanistică şi primele opere de artă. Constructorii etrusci i-au învăţat pe romani să construiască drumuri, poduri, canalizări, irigaţii şi drenaje.
Rolul etruscilor în fondarea oraşului Roma
Diodor vorbea despre momentele vremii: „Cât despre învăţătură şi cunoştinţele care privesc natura, tirenienii (etruscii) au vădit multă râvnă pentru a le face să propăşească…”. Şi istoricul roman continuă, vorbind despre tradiţiile şi ghicitorii etrusci, despre bogăţia şi luxul acestora, continuând totodată şi decadenţa etruscilor la acea dată.
Fără intenţia de a da termenilor o semnificaţie etnică particulară, grecii antici îi numeau tirsenoi apoi tirrenoi; latinii îi numeau trusci – cuvânt care a dat numele Toscanei, sau etrusci. Documentele egiptene îi menţionează sub numele de tursha. Teritoriul ocupat iniţial, organizat şi exploatat de etrusci era cuprins între Valea Tibrului şi Marea Tireniană. Au efectuat lucrări de drenaj în zonele mlăştinoase, exploatând zăcămintele de
Etruscii şi impunerea lor în teritoriul dintre Valea Tibrului şi Marea Tireniană
54
fier şi cupru din Etruria şi insula Elba, au dezvoltat metalurgia, într-un mod necunoscut de celelalte popoare din peninsulă. Au stabilit legături comerciale cu Sardinia şi Sicilia, cu Egiptul şi fenicienii cartaginezi.
Dominaţia etruscă a regiunii Padului încetează la începutul secolului al IV-lea î. Hr. odată cu invazia galilor.
După acţiunea de unificare şi după începuturile de probabilă urbanizare a aşezărilor de pe cele „şapte coline” ale Romei, regii etrusci şi-au început era civilizatorică. Oraşul Roma a fost construit după obişnuitele norme urbanistice etrusce; teritoriile mlăştinoase au fost drenate – cu săparea canalului principal. S-au construit două cisterne incluse pe Palatin; perimetrul oraşului unificat a fost apărat de un zid de incintă după sistemul defensiv etrusc; acropola de pe Capitoliu, unde a fost zidit un mare templu dedicat triadei etrusce, a devenit centru religios al Romei36.
Oraşul Roma a fost construit după obişnuitele norme urbanistice etrusce
Roma estruscă devine astfel „fortăreaţă militară care nu va nenunţa la ambiţiile ei militare”.
Începuturile Romei ca oraş, ţin de istoria etruscilor
Începuturile Romei ca oraş, ţin de istoria etruscilor. Însuşi numele oraşului – la fel ca al Tibrului – pare să fie de origine etruscă, acela al unei ginţi etrusce: „rumlna”37.
3.2.3. Rolul romanilor în îmbogăţirea patrimoniului cultural italian
Cel mai mare pericol pentru etrusci îl reprezentau romanii. Etruscii îi priveau cu un aer de superioritate. Înfloritorul oraş Veies principalul bastion etrusc din sud, asediat de romani, a fost ulterior cucerit, iar populaţia masacrată. Acesta a fost primimul mare succes militar al romanilor.
După cum vedem, Italia celor mai vechi timpuri se prezintă ca un adevărat mozaic de populaţii, unele autohtone (sau de origine incertă), altele venite aici din regiuni diferite. Populaţia băştinaşă din Sardinia, care în mileniul al II-lea î.Hr. a creat civilizaţia „nuragilor” a fost în strânse raporturi etnice cu triburi din Spania şi din Africa
Italia celor mai vechi timpuri se prezintă ca un adevărat mozaic de populaţii
36 Ovidiu Drâmbă, Istoria culturii şi civilizaţiei, vol II, Editura Vestala, Bucureşti, 2003, pag 305.37 Ovidiu Drâmbă, Istoria culturii şi civilizaţiei, vol III, Editura Vestala, Bucureşti, 2003, pag. 234.
55
de Nord. Sudul Peninsulei era ocupat de triburi paleolitice (osci,
itali, ansoni). În centrul Italiei printre localnici se vorbea o limbă indo-europeană, iar cei care s-au instalat au fost, aşa cum am mai spus, etruscii. În nordul Italiei, până să se întindă etruscii, locuiau ligurii, iar în nord-est trăiau rhetii, euranii şi veneţii. Ultimii veniţi în Italia au fost celţii din Centrul Europei, care au ocupat Câmpia Padului.
osci, itali, ansoni
etruscii
rhetii, euranii şi veneţii
Toate aceste popoare au lăsat mai mult sau mai puţine urme, fie materiale, construcţii sau monumente, dar şi unele elemente de cultură, care încă influenţează viaţa multor locuitori.
Romanii sunt cei care reuşesc să-şi impună civilizaţia, încă din secolul al III-lea î.Hr. Arta romană se întinde nu numai în ţinuturile romane propriu-zise, dar şi în provinciile imperiului. În aceste condiţii – de expansiune şi ocupare romană, este oare posibil să se vorbească despre „arta romană”, să se explice originalitatea şi judecăţile de valoare romane?
Romanii sunt cei care reuşesc să-şi impună civilizaţia, încă din secolul al III-lea î.Hr.
Originea diversă a populaţiilor intrate în compoziţia Imperiului Roman, tradiţiile lor culturale atât de diverse, capacitatea fiecăruia de a asimila spiritul civilizaţiei romane, au determinat o reelaborare permanentă a aportului romanilor. Arta romană, în totalitatea ei păstrează deseori amprenta spiritului, a concepţiei, a stilului artistic al acestor populaţii.
Aculturaţia în spaţiul Imperiului Roman
În manifestările cele mai vechi ale arte romane se regăsesc elemente ale artei celorlalte populaţii italice cu care romanii au venit în contact. Prima fază a artei romane se prezintă ca o sinteză a contribuţiilor acestor populaţii italice. Îndeosebi aportul etrusc a fost fundamental în arhitectura templelor şi în sculptura în bronz. În secolul al II-lea î. Hr. arta romană începe să-şi definească personalitatea; numai din acest secol se poate vorbi de „arta romană”. Este adevărat că influenţa artei greceşti şi în special a artei elenistice contemporane se făcuse simţită
Extinderea influenţelor greceşti în arta şi ocupaţiile romane
56
mai demult – prin intermediul etruscilor sau a coloniştilor greci din sudul Italiei.
Ca în întreaga lume greacă, şi la romani arta dominantă era regăsită în arhitectură. Procedeele de construcţie s-au perfecţionat când în secolul al II-lea î.Hr. s-a descoperit un fel de ciment (un aliaj de origine vulcanică) şi folosirea cărămizilor din lut ars şi blocurilor din piatră tăiate sub formă de romb38. Asemenea progrese tehnice i-au ajutat pe romani să realizeze edificii îndrăzneţe, impresionând prin dimensiunile lor uriaşe; construcţii în special cu caracter pur utilitar: bazilici, terme, apeducte şi edificii destinate spectacolelor. Din arhitectura bazilicelor au derivat sălile palatelor, precum şi bazilica creştină.
Arhitectura tipică romană şi materialele de construcţie utilizate
Cea mai importantă realizare în domeniul arhitecturii a fost însă amfiteatrul. Primul amfiteatru, parţial din piatră a fost construit la Roma de Augustus, iar al doilea de Nero. Cel mai mare amfiteatru însă, cu o dimensiune a arenei de 87m/54m este „Amfiteatrul Flaviilor” sau Coloseul, început de Vespasian şi terminat de Titus, în anii 80 d.Hr.
Arhitectura amfiteatrelor romane a exercitat o influenţă considerabilă în epoca Renaşterii.
Faimoasele terme nu erau decât nişte uriaşe băi publice ci şi locuri de recreaţie şi centre de activităţi sportive şi culturale.
Termele
Termele lui Diocleţian, construite în 298-305, aveau o suprafaţă de 376m/365m şi aveau o capacitate pentru a putea primi simultan 3000 de persoane.
Un monument original – transmis lumii moderne este Arcul de Triumf. El a fost realizat, pentru prima dată în secolul I î.Hr. Acestea dominau străzile publice ca nişte grandioase porţi boltite, ornamentate cu coloane, basoreliefuri şi statui. Cele mai frumoase arcuri de triumf, bine conservate până în zilele noastre sunt cele dedicate împăraţilor în urma unei victorii, aşa cum sunt cele dedicate lui Traian (din Beneventum) sau lui Augustrus (Rimini, Aosta, Susa în Piemont).
Arcul de triumf
38 Ovidiu Drâmbă, Istoria culturii şi civilizaţiei, vol III, Editura Vestala, Bucureşti, 2003, pag. 305.
57
Construcţii monumentale sunt şi porţile de intrare în oraşele apărate de ziduri. Porţile aveau rol defensiv, alteori pur decorativ şi, de obicei flancate cu turnuri, porţi a căror formă a sugerat posibil ideea de arc de triumf.
Porţile de intrare în oraşe
O capodoperă a arhitecturii romane este Pantheonul templul tuturor zeilor, care este destul de bine conservat.
Pantheonul
Toate realizările romanilor se datorau într-un fel ştiinţei. Studiul astronomiei a trezit un interes deosebit în rândul romanilor. Preocuparea romanilor pentru ştiinţă s-a rezumat înainte de toate la compilarea unor lucrări cu caracter enciclopedic. La Roma a fost fondată prima şcoală medicală, căreia i-au urmat şi altele, bazate pe doctrine medicale diverse. Octavianus Augustus a înfiinţat o şcoală de medicină, care a funcţionat mai bine de trei secole şi cel mai interesant lucru e că atunci s-au specializat medicii: de casă, medici militari, chirurgi, etc. Se organizase şi un sistem de asistenţă socială, în cadrul căreia medicii erau salariaţi, iar cetăţenii săraci erau consultaţi şi trataţi gratuit.
Şcoala de medicină
Cel mai mare medic al antichităţii după Hipocrat, a fost Galenos de Pergam (cca.130-200), chemat de împăratul Marcus Aurelius la Roma, unde a rămas mai bine de 20 de ani. Aici a practicat şi a scris majoritatea operelor. Ca medic, Galenos (după unele documente Galenus) a scris opere de introducere în medicină şi istoria medicinii, de anatomie, de fiziologie, de diagnostic şi terapeutică, chirurgie, oculistică, farmacologie, igienă şi dietetică. În domeniul anatomiei, Galenos a descris oasele, muşchii şi nervii, cu o uimitoare precizie. În materie de terapie, prefera profilaxia şi regimul alimentar, băi , masaje, mişcare, gimnastică precum şi mijloace curative (sau medicamentoase) care să distrugă elementul provocator al bolii. Galenos a avut o influenţă importantă, timp de un mileniu şi jumătate asupra medicinii europene.
Galenos de Pergam
Geniul roman a fost lipsit de curiozitate intelectuală foarte vie, de orizonturi intelectuale foarte largi, de zboruri foarte libere ale fanteziei, de o sensibilitate artistică deosebită; geniul atent întotdeauna la realitate şi la pragmatism, la solidaritate şi la eficienţă. Dar,
58
împrumutând, asimilând, reelaborând - totul în sprijinul acestor date şi capacităţi proprii – romanii au transmis Europei moştenirea civilizaţiei şi culturii Antichităţii, foarte potrivit numită „greco-romană”.
3.2.3.1. Arta romanică şi importanţa ei în dezvoltatea turismului cultural actual
Romanicul îşi derivă elementele din arhitectura carolingiană - ottoniană, însumând şi elemente bizantine, musulmane şi de artă barbară. Problema originii şi a datei când au apărut primele monumente romanice39, precum şi a regiunii în care stilul romanic s-a constituit definitiv, rămâne un domeniu controversat. În privinţa datei constituirii arhitecturii romanice propriu-zise, se acceptă în general de către istoricii de artă, perioada ultimelor două decenii ale secolului al X-lea şi al primei jumătăţi din secolul următor.
Ca regiune, tezele propuse sunt în general trei: centrul Franţei (pe care îl vom analiza odată cu Franţa), Lombardia – zonă învecinată cu regiune de deplină afirmare a arhitecturii ottoniene; Provenţa – unde arhitectura romană căpătase o individualitate bine definită.
Teze propuse
De remarcat şi influenţa mediului natural asupra arhitecturii romanice determinându-i anumite particularităţi regionale. Planul bisericilor romanice este foarte variat. Faţada este un zid drept, foarte rar semicircular, cu absidă opusă celei dinspre răsărit. În Toscana apare ca un zid dreptunghiular surmontat de un fronton, cu una sau mai multe serii de arce elegante dispuse în logii suprapuse, cu un aspect iniţial sobru, elementul cel mai atent ornamentat sculptural fiind portalul. Una dintre cele mai importante modificări de plan intervenite în perioada romanică este şi dispariţia cvadriporticolului, al cărui exemplu clasic, rămas până astăzi în perfectă stare de conservare, este cel al
Cele mai importante modificări de plan intervenite în perioada romanică este şi dispariţia cvadriporticolului
39 Termenul “romanic”, propus în 1824 de arheoloul francez Arcisse de Caumont pentru a indica arta secolelor XI şi XII, sugera analogia cu procesul de formare a limbii romanice aplicat domeniului artei, ţinând să sublinieze reinserarea arhitecturii acestor secole în tradiţia romană. Era într-adevăr un omagiu adus tradiţiilor clasice, dar depăşind spaţiul Imperiului Roman – întrucât realizările stilului romanic se extend din Peninsula Scandinavă până în ănglia şi în Spania, Italia, ajungând până în România, în Transilvania.
59
Bazilicei San Ambrogio din Milano, fapt care a avut drept urmare punerea din plin în evidenţă a faţadei, căreia i se va da din ce în ce mai mult o mai mare atenţie. Elementul esenţial este portalul (uneori precedat de un baldachin, ale cărui coloane sunt susţinute de doi lei din piatră – foarte des întâlnite pe toată suprafaţa Italiei), având alături câteva statui în basorelief, iar în centrul frontonului o fereastră în formă de cruce sau rotundă, bogat ornamentată, preluată mai târziu de edificiile gotice.
Ceea ce ne atrage atenţia în mod deosebit este arhitectura turnurilor şi clopotniţelor. Există clopotniţe care au formă de turn. Ele sunt plasate adesea în mijlocul edificiului. Clopotniţele izolate de corpul bisericii sunt acum excepţii – aşa cum este Campanila domului din Florenţa.
Arhitectura turnurilor şi clopotniţelor
Cronicile din secolele al X-lea şi al XI-lea menţionează numeroasele incendii cărora le-au căzut pradă bisericile cu plafonul în şarpantă.
Italia păstrează destul de multe urme ale marilor artişti care s-au afirmat în perioada secolelor XI-XIV. De cele mai multe ori, putem să afirmăm, fără să exagerăm că atunci când mergem pe străzile marilor oraşe italiene, mergem călcând pe istorie.
Marii artişi ai secolelor X-XI
Forţa virtuală de aici s-a impus, pentru o perioadă în întreaga Europă. Există încă o bogată împletire a elementelor de cultură dintre Orient şi arta locală, aşa cum se poate observa destul de des la Veneţia, sau în Sicilia-ţinut grec pentru o perioadă, unde elementele bizantine se împletesc cu elementele arabe şi nomade. Bizanţul nu-i oferă culturii italiene nimic. În Italia, prezenţa cupolei, ca element arhitectural este dată de necesitatea construirii Pantheonului. În secolul al XIII-lea, Nicolo Pisano studiază sarcofagele romane pentru a învăţa să lucreze marmura, pe care o prelucrează într-un mod destul de brutal, el înălţând în faţa artiştilor din nord „revendicare hotărâtă a geniului latin primitiv”40.
Nicolo Pisano şi operele sale
Coloana – care apare pe frontonul bisericilor şi de-a
40 Elie Faure, Istoria artei. Arta medievală,Editura Meridiane, Bucureşti, pag. 217.
60
lungul turnurilor Italiei romanice era, în toate ţinuturile mediteraneene o expresie naturală care nu putea să dispară. Atât arta din perioada antică, în egală măsură cu arta din Italia perioadei Renaşterii, coexistă în mod armonios, în galerii mărginite de arcade, pe baptisterii rotunde,pe faţadele nude ale templelor şi pe campanilele pătrate. Bazilica în secolul al XIII-lea a făcut apel la design-ul arboricol, învăluind cu graţie şi semeţie marele edificiu roman.
Coloana
Stilul romanic-italian se naşte fără efort aici. Catolicismul a fost aici întotdeauna un aparat exterior de dominaţie politică, dominaţie care, dacă nu-i lasă omului libertate de gândire, îi lasă în schimb, pe deplin libertatea senzaţiei.
Galeria de colonade defineşte biserica şi loggia, arhitectura locuinţelor urbane, dar şi unele dintre casele rurale pe care toscanii şi lombarzii le-au construit.
3.2.4. Importanta arhitecturii gotice asupra turismului în Italia
La sfârşitul secolului al XIV-lea, Italia a acceptat stilul gotic în arhitectura sa. Toate marile construcţii italiene pun în valoare capacitatea artiştilor de a valorifica tot ceea ce înseamnă frumos.
Artiştii italieni au văzut că ornamentul are rolul de a defini, făcând astfel obiectivele lor importante să fie ai zvelte sau mai uşoare. Ornamentul când nu joacă acest rol, urâţeşte. El maschează osatura edificiului, deşi numai proeminenţele caracteristice acestuia îl pot justifica.
Nu există arhitectură monumentală, fără coeziune socială.
Nu există arhitectură monumentală, fără coeziune socială.
Întreaga Renaştere arhitecturală italiană a avut perioade de ignorare a acestui principiu fundamental. Şi arta ornamentală, ignorată de francezii din secolul al XIII-lea, a răzbunat arhitectura gotică, invadând o şcoală, care n-a avut şi nu are altă raţiune de a fi decât aceea de a-i combate magnifica învăţătură. În general, întreg secol XV se dezvoltă în Italia o puternică tendinţă de înnoire a artei, de
61
reînviere a artei clasice romane – Renaşterea.Florenţa este oraşul în care Renaşterea se manifestă
pentru prima dată. În secolul al XV-lea reducerea elementelor clasice este o formă de manifestare aproape generalizată. Se ia în considerare principiul cunoaşterii şi imitării naturii, însuşirea realităţii. Un mare interes în domeniul cunoaşterii şi reprezentării naturii este îndreptat către descoperirea omului în complexitatea fiinţei sale individuale, reale, cu calităţile sale fizice şi intelectuale.
Florenţa este oraşul în care Renaşterea se manifestă pentru prima dată
Arta Renaşterii se dezvoltă pe teritoriul întregii Italii, cu centre deosebite la Florenţa, Roma, Veneţia şi Milano. Ea ajunge la apogeu în secolul al XVI-lea, fiind ilustrată de genii ale căror nume răzbat peste secole: Leonardo da Vinci, Rafael, Michelangelo, Tiţian, Andreea Palladio şi de mulţi alţi artişti ale căror opere sunt admirate de milioane de oameni.
Leonardo da Vinci, Rafael, Michelangelo, Tiţian, Andreea Palladio
Operele geniale ale lui Michelangelo, Rafael şi Tiţian, ca şi ale altor mari artişti, au realizat tot ceea ce era necesar pentru mulţumirea ochiului şi a spiritului în epoca în care ele au fost făcute şi care încântă ochiul şi dau o mare linişte spirituală şi astăzi.
3.2.5. Cultura şi arta barocă în Italia - importanţa sa în dezvoltarea şi valorificarea turismului cultural
În Italia, un stil arhitectonic nou pătrunde în secolul al XVI-lea, spre sfârşitul lui – barocul. Acest stil, născut la Roma îşi pune amprenta timp de trei secole asupra cetăţii eterne. Toate marile construcţii în acest stil se caracterizează prin fast, grandoare, varietate, folosirea liniilor curbe, care oferă dinamism. Spaţiul interior este amplu, cu decoraţiuni exuberante, cu stucaturi şi picturi ce acoperă bolţile şi plafoanele bisericilor baroce. Cele mai bune exemple în acest caz pot fi: Biserica Il Gesu din Roma, construită în 1575 de Giacomo della Porta şi Biserica Sant’Agnese, construită de Boromini în 1653-1657.
Această importantă perioadă artistică şi culturală se încheie în cea mai mare parte, odată cu barocul. Arta şi cultura italiană începând cu secolul al XVIII-lea nu mai străluceşte şi este lăsată Franţa să dea tonul în creaţia artistică.
În Italia, un stil arhitectonic nou pătrunde în secolul al XVI-lea, spre sfârşitul lui – barocul
Necesitatea acoperirii numărului de locuinţe în marile oraşe transformă în cea mai mare parte peisajul urban.
62
Cartierele noi, zonele rezidenţiale construite în secolele XIX şi mai ales în secolul XX nu mai fac parte din categoria construcţiilor care doresc să pună în valoare calităţile artistice ale realizatorului, c mai mult să acopere o necesitate cotidiană.
3.2.6. Principalele edificii culturale italiene – puncte de maximă atracţie turistică în Italia
Turismul, ca activitate economică urmăreşte să valorifice tot ceea ce este vechi, cu valoare artistică. Turistul este atras în Italia, nu de noutate, ci de tot ceea ce înseamnă cultură şi artă antică şi medievală. Există destul de mulţi turişti atraşi de nou (modă, spectacole, muzică), dar în cea mai mare parte se caută arta, se caută creaţia artistică ce dă linişte spirituală; se caută valorile istorice.
De ce este vizitată Italia? Ce anume îi atrage pe turişti aici şi cât timp îi este necesar unui turist pentru vizitarea unuia sau mai multor oraşe italiene?
În primul rând atrag atenţia şi s-a dezvoltat pelerinajul în jurul vestigiilor istorice; in acest fel putem vorbi de dezvoltarea unui turism cultural-istoric, turism cultural-arhitectonic, turism cultural-monahal şi de ce nu de un turism cultural-culinar. De cele mai multe ori în Italia le găsim pe toate la un loc.
turism cultural-istoric, turism cultural-arhitectonic, turism cultural-monahal, turism cultural-culinar
Turistul e atras de monumentele de artă, de ruinele fostelor construcţii monumentale, unde plimbându-te în incintele lor parcă auzi aplauzele sau strigătele de disperare sau bucurie ale celor care participau la lupte, cu două mii de ani în urmă. Orice om rămâne impresionat de măreţia Colosseului sau a altor edificii prezente la tot pasul.
Timpul nu poate fi apreciat niciodată. Pentru a vedea totul îţi trebuie un timp îndelungat, iar repetarea trecerii în revistă şi a vizionării obiectivelor ajută la descoperirea de detalii care, cu siguranţă scapă la prima vedere.
De ce există o atracţie turistică deosebită pentru Roma?
63
Roma rămâne centrul atracţiei turistice,bazat pe un turism cultural-istoric. Roma antică, sau mai bine zis centrul Romei antice cuprinde Forurile Imperiale şi vestigiile Colosseului şi Palatin-ului. Orice lucrare de istorie sau de cultură şi civilizaţie cuprinde documente care pun în evidenţă dimensiunile destul e mari ale Romei antice. Documentele menţionează faptul că în secolul I d.Hr.existau cetăţeni cu un anumit statut social şi material, care aveau locuinţe de dimensiuni impresionante, desfăşurate pe mai multe terase, cu grădini decorate cu lauri, fântâni şi statui. Dintre acestea mai pot fi admirate astăzi doar unele statui aflate la muzee şi ruinele unor locuinţe, din cauza, în cea mai mare parte a incendiilor din secolele al III-lea şi al V-lea, care au distrus numeroase construcţii. Cauzatoare de distrugere sunt şi invaziile barbare care au deteriorat destul de mult Forurile şi Palatinul, cu splendidele sale palate, lăsate în ruină.
Roma antică
Abia în secolul al XIX-lea săpăturile arheologice au început să pună în evidenţă impresionantele edificii. În imediata vecinătate a „Pieţei Veneţia” primele vestigii care atrag atenţia turiştilor aparţin Forului lui Traian, ultimul construit dintre forurile imperiale.
Forului lui Traian
Pentru noi (pentru români), Columna lui Traian reprezintă un mare punct de atracţie. Este singurul monument din For care s-a păstrat aproape intact. Este un fus cilindric, lucra în marmură de Paros, cu un diametru de 3,25m în vârf şi 3,65m în bază, înalt de 29,78m,compus din 18 tamburi. O bandă în spirală reprezintă 155 de scene din cele două războaie dacice, cu peste 2500 de figuri. În vârful columnei lui Traian se afla la început un vultur, care a fost înlocuit de statuia lui Traian şi înlocuită la rândul ei de cea a lui Sfântul Petre. Columna lui Traian este o operă originală, din care s-au inspirat şi altele, care nu s-au păstrat. Ea este un monument de artă istorică şi propagandistică tipică pentru perioada Imperiului.
Columna lui Traian
În ciuda faptului că din Forul lui Cezar se mai văd astăzi
64
doar câteva resturi ale porticului care îl înconjura i câteva coloane din templu, aici turiştii sunt în număr destul de ridicat, poate atraşi de o măreţie aflată în imaginaţia fiecăruia.
Alături de acestea în centrul antic al Romei, destul de atractive pentru turişti sunt şi vestigiile Templului lui Saturn, Templul lui Antonius şi al Faustinei, Templul Concordiei, Templul Venerei şi al Romei şi multe altele.
Templului lui Saturn, Templul lui Antonius şi al Faustinei, Templul Concordiei, Templul Venerei şi al Romei
Impresionant pentru orice privitor este Arcul lui Septimius Severus ridicat în anul 203. Este foarte bine conservat şi se poate vedea bogata lui decoraţie arhitecturală şi sculpturală. Ea are trei deschideri, ea din mijloc mai mare, iar cele laterale mai mici. Pe fiecare faţă este decorat cu câte 4 coloane cu splendide capiteluri compozite, fixate pe baze sculptate cu basoreliefuri reprezentând soldaţi romani are duc în captivitate soldaţi legaţi în lanţuri.
Palatinul este locul unde, după legendă, au fost găsiţi Remus şi Romulus şi locul sacru pe care s-a fondat oraşul, locul pe care s-a construit „Roma quadrata”. Astăzi colina palatină este un spaţiu cu multă verdeaţă, în care se văd vestigiile antice.
Palatinul este locul unde, după legendă, au fost găsiţi Remus şi Romulus şi locul sacru pe care s-a fondat oraşul, locul pe care s-a construit „Roma quadrata”
Cel mai cunoscut monument al Romei antice este Colosseul, una dintre cele mai importante realizări ale arhitecturii antice. Este, aşa cum am menţionat şi anterior, un amfiteatru cu arenă eliptică de 56m/86m. Zidul exterior este construit din blocuri de travertin. El are patru etaje, primele trei conţinând arcade ornate în ordine cu coloane de tip doric, ionic şi corintic. Nivelul al patrulea avea un zid plin şi servea ca o centură. În prezent, ruinele Colosseului ne oferă toate cele patru etaje numai pe jumătatea orientală către nord-est, pe jumătatea cealaltă păstrând doar primele două nivele. Ultimele spectacole în Colosseum au avut loc în anul 523, sub regele ostrogot Thoderic, constând numai în vânare de animale. Luptele cu gladiatori au fost abolite în anul 438. Colosseul a fost considerat şi declarat de papalitate ca loc sacru, în amintirea martirizării creştinilor.
Colosseul
65
Arcul lui Constantin – un monument bine păstrat, care a fost ridicat în jurul anului 315. Arcul are o decoraţie arhitecturală foarte bogată. Deschiderile sunt flancate de coloane cu capiteluri corintice montate pe baze sculptate cu reliefuri reprezentând Victorii şi prizonieri. Aceste picturi sunt originale, din timpul lui Constantin.
Arcul lui Constantin – un monument bine păstrat, care a fost ridicat în jurul anului 315
Roma nu trebuie privită doar prin măreţia pe care o dau obiectivele antichităţii. În Roma se calcă pe istorie. Fiecare stradă, fiecare colţ oferă turistului obiective noi, fiecare cu trecutul său. Numărul mare de biserici, care aparţin epocilor diferite dar şi stilurilor arhitectonice diferite, întregesc un peisaj cultural extraordinar.
Biserica San Giovanni in Luterano prezintă un obiectiv cu o istorie destul de bogată, ajungând în final să fie vechea reşedinţă papală. În prezent, biserica este catedrala oficială a Romei şi sediul papei ca episcop al Romei. Ea a suferit mai multe restaurări, în secolele V, VIII, XIV, XVII şi XIX.
Biserica San Giovanni in Luterano
Interiorul bisericii este impresionant. Are o lungime de 130m, cele 5 nave fiind delimitate de piaştri masivi, între care se află nişe decorate cu statui uriaşe ale apostolilor, aparţinând şcolii lui Bernini. Deasupra acestor statui sunt basoreliefuri realizate de Algardi (Secolul al XVII-lea) reprezentând scene din Vechiul şi Noul Testament, iar mai sus, medalioane reprezentând profeţi.
Altarul principal, la care poate oficia numai papa, conţine o masă care provine din catacombe, care se spune că a servit ca altar Sfântului Petru.
Mozaicul din absida bisericii a fost executat de Jacopo Torriti în 1290 şi restaurat în secolul al XIX-lea. Pe bolta absidei este bustul lui Isus.
Palatul Luteran a fost construit de Domenico Fontana în 1856 în locul vechiului palat distrus la începutul secolului al XIV-lea, care fusese reşedinţa papilor. În prezent el adăposteşte un muzeu de antichităţi păgâne şi creştine.
Palatul Luteran
Principalul obiectiv turistic de pe Esquilin este Biserica San Pietro in Vincoli (Sfântul Petru în lanţuri). Faţada realizată în perioada Renaşterii probabil de Meo di
66
Caprino, are cinci arcade susţinute pe pilaştri octogonali. Plafonul de lemn cu bolta teşită încadrează fresca lui G.B.Parodi, care reprezintă „Miracolul lanţurilor”, vindecarea unui posedat prin contactul cu lanţurile Sfântului Petru.
Biserica San Pietro in Vincoli (Sfântul Petru în lanţuri)
Monumentul este un ansamblu arhitectural cu două etaje. La primul nivel, în mijloc tronează „Moise” realizat de Michelangelo, având de o parte şi de alta pe Lia şi pe Raşela. La nivelul superior se află în mijloc un sarcofag pe care stă întinsă, sprijinită într-un cot, statuia lui Iuliu al II-lea cu tiara pe cap, într-o poziţie nu prea reuşită, asemănătoare sculpturilor de pe sarcofagele etrusce. Deasupra, într-o nisă, este Madona cu pruncul. „Moise” reprezintă maximul puterii de creaţie, într-o naturală formă de exprimare artistică.
Biserica Il Gesu reprezintă una dintre primele clădiri cu care se afirmă stilul baroc. Ea aparţine Ordinului Iezuiţilor, care a influenţat şi a stimulat stilul baroc. Pictura cupolei, realizată de Baciccio la sfârşitul secolului al XVII-lea, compoziţie grandioasă şi originală, una dintre cele mai importante opere baroce iluzioniste, reprezintă „Triumful numelui lui Isus”.
Biserica Il Gesu reprezintă una dintre primele clădiri cu care se afirmă stilul baroc
În centrul istoric al Romei atrag mii de turişti zilnic: Palatul Doria Pamphilia, un admirabil palat renascentist ce adăposteşte tablouri valoroase care aparţin diferitelor şcoli, Pantheonul – singura construcţie antică păstrată integral. El este expresia perfecţiunii tehnicii de construcţii; cupola se sprijină pe un zid circular cu două registre, gros de aproape 6m, iar pardoseala este din marmură de bună calitate. În Pantheon se află mormintele regilor Victor Emanuel I, Umberto I, dar şi mormântul lui Rafael, Del Vaga şi Toddeo Zuccari; Biserica Santa Maria sopra Minerva, Fântâna celor patru fluvii, operă celebră celebră a lui Benini, Biserica Saint’Agnese, care reprezintă o exuberanţă barocă. Alaturi de aceste mai unt multe alte obiective care atrag mii de turişti.
67
Cât de mult este apreciată Roma de către turiştii care o vizitează?
Este foarte greu de apreciat şi tratat din punct de vedere cultural cel mai mare oraş al Italiei, centrul cultural al lumii. Întotdeauna există elemente de detaliu, care fie se pierd din cauza neştiinţei sau ignoranţei, fie se pierd din cauza lipsei de timp a turiştilor. Roma trebuie văzută încet şi cu răbdare, pregătindu-te cu mult timp înainte pentru o vizită aici. Cu cât afli mai multe, cu atât îţi dai seama mai mult cât de sărac cultural ai fost până atunci.
„Perla turismului italian” rămâne totuşi Veneţia, unde milioane de turişti doresc să vadă această minune, care nu se ştie pentru cât timp. Este o lume unică, cu „străzi” mişcătoare, unice în lume. Aici orice turist e atras de măreţia construcţiilor, a întinselor spaţii din faţa monumentelor, care se reduc parcă în fiecare an, fiind înghiţite de ape; de măreţia podurilor care reprezintă o atracţie unică, indiferent dacă se trece pe sub ele, sau pe deasupra.
Veneţia – perla turismului italian
Palatul Dogilor – templul laic al glorificării Veneţiei41, prezintă centrul atracţiei turistice. Orice colţ, orice coloană, pictură, sculptură, totul stă să prezinte arta celor care au fost în stare să realizeze, în ansamblu o operă de artă. Forma actuală în stil gotic-veneţian, asociere de stil bizantin şi gotic. Este o îmbinare de eleganţă, fineţe, fantezie şi trăinicie.
Palatul Dogilor – templul laic al glorificării Veneţiei
Exteriorul impresionează prin coloanele, înfipte direct în sol, cu capiteluri, pe care se sprijină arcade largi. Fiecare capitel are o decoraţie diferită, compusă din figuri de copii, de îngeri, de animale fantastice, uneori subiecte biblice sau istorice, cuprinse într-o împletitură de ornamente vegetale: ramuri şi frunze de acantă, flori sau fructe.
Deasupra capitelurilor din colţuri se află grupuri statuare simbolice.
Intrarea principală în Palat este „Poarta della Carta”
41 Petru Comănescu, Veneţia culturală, vol. II, pag 106
68
situată între Palat şi Biserica San Marco. Poarta, foarte elegantă, construită la mijlocul secolului al XVI-lea, alătură farmecul goticului flamboyant cu cel al Renaşterii, într-o decoraţie foarte bogată.
Biserica San Marco
Curtea interioară ne impresionează prin faţadele fastuoase, construite în stil gotic în partea inferioară şi în stil renascentist în partea superioară, capodoperă a arhitecturii lui Antonio Rizzo (1483-1488). Ele sunt placate cu marmură şi decorate cu frize, basoreliefuri şi statui. Tot curtea interioară este decorată cu două ghizduri de fântână din bronz,din secolul al XVI-lea ornamentate foarte fin, cu grifoni, sirene şi himere.
Caracteristici ale curţii interioare
În secolele al XV-lea şi al XVI-lea, mari artişti, ca Dentile da Fabriano, Pisanello, Bellini, Vivarini, Tiţian, Paolo Veronese şi Tintoretto au fost, strălucire şi mare valoare artistică şi estetică interioarelor. Din păcate două incendii devastatoare au distrus o parte din aceste opere.
Despre Palatul Dogilor este destul de mult de spus şi ar presupune să neglijez cantitativ alte monumente italiene.
Pentru a răspunde la întrebarea „de ce sunt atraşi turiştii să viziteze acest loc?” as răspunde simplu: este magnific. În Galeria Palatului Dogilor, poţi sta pe băncile laterale şi să priveşti impresionantele finisaje ale sculpturilor, exactitatea cu care sunt redate detaliile florale ale chipurilor. Orice turist rămâne mut de încântare, căpătând în acelaşi timp o linişte interioară extraordinară şi un respect imens pentru o lume care a fost în stare să realizeze aşa ceva.
3.2.6. Importanţa neoclasicismului în arta şi cultura italiană – influenţa directă în turismul cultural
Roma devine punctul de întâlnire a personalităţilor din lumea întreagă. Aproape că nu există ţară din care tinerii artişti să nu vină să înveţe ceva în acest sens.
O mare însemnătate în orientarea artei noi în această perioadă o are descoperirea oraşului Pompei, acoperit de erupţia vulcanului Vezuviu, în 79, unde se puteau vedea
69
străzile romane, casele cu decorul pictural, pieţele şi magazinele, ceea ce dădea o imagine foarte clară a vieţii romane.
3.4. Turismul cultural în Grecia
3.4.1. Oraşul Atena – centrul cultural al lumii vechi; prima capitală culturală europeană
70
3.4.2. Monumentele culturale religioase – puncte de întregire a peisajului cultural grecesc
3.4.3. Arta şi arhitectura locală – elemente componente ale turismului cultural cu mare frecvenţă în spaţiul grecesc
3.4.1. Oraşul Atena – centrul cultural al lumii vechi; prima capitală culturală europeană
Mulţimea evenimentelor petrecute pe acest spaţiu destul de mic în raport cu altele, pune la dispoziţia celui interesat de acest tip de turism o largă plajă de obiective. Fiecare grup de insule greceşti are un stil propriu, o arhitectură deosebită, obiceiuri şi tradiţii specifice şi, în esenţă o identitate aparte, chiar daca luate împreună alcătuiesc acel tărâm magic şi enigmatic.
Grecia oferă posibilitatea studiului complet legat de turismul cultural, prin vechimea teritoriului şi a culturii existente.
Particularităţile oferite de fiecare insulă grecească
In Grecia, respectul pentru valorile şi obiceiurile trecutului este esenţial. Multe dintre ele, devenite legi nescrise, sunt respectate de ei. Ţara se dezvăluie ca un loc aparte, cu reguli adesea neobişnuite pentru străini, dar în acest fel poate că devine mult mai atractivă şi mai interesantă.
Respectul pentru valorile trecutului sunt prezente în toată Grecia
71
Obiective:
- Înţelegerea procesului de aculturaţie înregistrat de Grecia de-a lungul secolelor;- Realizarea tabloului cultural de ansamblu aspra culturii greceşti;-Înţelegerea influenţei culturii elene asupra vieţii şi arhitecturii urbane actuale în marile oraşe;- Înţelegerea posibilităţilor de acceptare în timp a culturilor popoarelor cu care grecii au intrat în contact.
Imaginea Atenei nu poate fi gândită altfel decât în strânsă legătură cu imaginea acelei Grecii vechi, cu zei care dominau ţinuturile stâncoase şi prăfuite în calcarul alb.
Intotdeauna punctul de mare atracţie rămâne Acropole, unde senzaţia rămâne aceea de a comunica mai uşor cu tot ceea ce este vechi şi încărcat de istorie. Poporul elen, stabilit în ţinuturile mediteraneene încă din vremea etruscilor (stabiliţi în peninsula italică din apropiere), s-au impus cultural în toată aria geografică. Realizările lor nu se pot admira astăzi în mod direct, dar urmele lăsate de ei din punct de vedere cultural sunt destul de vizibile.
Acropole
Templele ridicate de greci cu ocazia diferitelor victorii reprezintă astăzi punctele de mare atracţiei. Turismul cultural-istoric este aici cel mai bine pus în evidenţă tocmai prin aceste tipuri de obiective. Alături de acest tip este şi cel dat de tradiţii şi obiceiuri, grecii păstrând încă din vechime anumite obiceiuri, care nu apar decât pe areale destul de restrânse. Tocmai acest lucru îşi propune turismul cultural; să pună în evidenţă particularităţile culturale din fiecare societate.
Templele şi ocaziile ricicării lor sunt astăzi elemnte principale ale turismului cultural
Aici stau laolaltă mărturiile cultural-istorice ale unei populaţii cu un nivel de civilizaţie destul de ridicat. Printre ele, Parthenonul si celelalte clădiri principale de pe Acropole au fost construite de Pericle în secolul al V-lea î.Hr. ca monument reprezentând realizările culturale şi politice ale locuitorilor Atenei. Parthenonul reprezintă cea mai importantă clădire care s-a păstrat din perioada Greciei antice şi, este considerat o culminare a stilului arhitectural doric. Statuile sale decorative sunt unele dintre cele mai importante opere de artă ale artei elene.
Aici stau laolaltă mărturiile cultural-istorice ale unei populaţii cu un nivel de civilizaţie destul de ridicat
Termenul "acropole" înseamnă de fapt oraşul de sus sau oraşul superior, foarte multe oraşe din spaţiul vechii Grecii fiind construite în jurul unui deal, pentru ca locuitorii să se poată refugia pe înălţimile acestuia în cazul unei invazii. De aceea pe Acropole sunt construite şi monumentele religioase importante, fiind considerat cel mai sigur loc din întregul oraş.
Cu doar 150 de ani în urmă, pe Acropole încă mai
72
existau locuinţe. Cei care l-au citit pe Aristofan işi amintesc cum în Lysistrata femeile s-au închis în cetate, în semn de protest faţă de plecarea bărbaţilor în războiul cu Sparta.
Momente din istoria Greciei
Atena nu trebuie privită doar prin prisma acestor obiective. Ea continuă să reprezinte oraşul modern, oraşul cu posibilităţi de valorificare a elementelor culturale moderne. Festivalurile şi expoziţiile de artă sunt destul de frecvente în Atena. Aceste manifestări atrag un număr impresionant de turişti, consumatori în special de turism cultural.
Imaginea unui turism cultural complet
Atena este un oraş cu feţe numeroase; rămâne impresia existenţei mai multor oraşe incluse într-unul singur Sunt de fapt multe şi la fel de fascinante pentru orice turist. Atena antică, cea medievală, legendară, Atena culturală, Atena modernă, Atena ca centru european al finanţelor sau ca centru al artei, filozofiei, ştiinţei, Atena pol al vieţii
Impresia mai multor oraşe cumulate intr-unul singur
ATENA – orasul modern si orasul istoric al acelorasi
timpuri
Sursa: www. atena-travel.gr
73
de noapte active, Atena ieftină sau scumpă. Lista ar putea continua pentru a ne duce la singura concluzie: Atena este oraşul exclusiv şi perfect turistic, în special pentru un turism cultural.
Toate aceste atuuri i-au permis oraşului Atena să devină primul oraş european care a căpătat statutul de „capitală europeană”.
3.4.2. Monumentele culturale religioase – puncte de întregire a peisajului cultural grecesc
Turismul cultural grecesc se întregeşte prin mulţimea obiectivelor religioase. Arhitectura lor este destul de variată, ca şi vechimea lor.
Mănăstirile de pe Muntele Athos - acest centru al ortodoxiei are un statut aparte ca subdiviziune administrativa a Greciei, fiind un stat monahal independent, cu reguli specifice. Este regiunea cu cele mai multe mănăstiri din Grecia, numărul de 20 fiind fixat prin Constituţia republicii teocratice Athos, care nu permite fondarea altor lăcaşuri de cult. Cele mai multe sunt ridicate înainte de anul 1000 şi păstrează urme ale vechilor civilizaţii. Mănăstirea Lavra este cea mai mare şi prima dintre mănăstiri, în ordine ierarhică. A fost primul lăcaş de cult fondată de Sf Athanasios Atonitul în anul 957. Mănăstirea a fost preferata mai multor împăraţi bizantini, care au sprijinit-o şi împodobit-o, picturile interioare şi exterioare fiind realizate de artişti cretani.
Mănăstirile de pe Muntele Athos
Mănăstirea Lavra
Mănăstirea Vatopedi situată lângă un mic golf, aminteşte prin construcţie de o fortăreaţă, purtând hramul Bunei Vestiri. Potrivit surselor istorice, a fost fondată în jurul anului 972, iar tradiţia spune că fondatori au fost sfinţii Athanasios, Antonios şi Nikolaos. Cea mai mare parte dintre fresce datează din secolul al XIV-lea, iar mozaicurile din secolele al XI-lea – al XIV-lea. În colţul din nord-est al construcţiei s-a păstrat unul dintre vechile turnuri fortificate, construit în secolul al XVI-lea. Printre comorile mănăstirii Vatopedi se numără relicve deosebite, icoane, vase de cult, Evanghelii ilustrate, veştminte
Mănăstirea Vatopedi
74
preoţeşti, peste 2000 de manuscrise şi o bogată bibliotecă, cu peste 25000 volume.
Mănăstirea Sf. Pavel - La poalele Muntelui Athos. Se pare că a fost fondată în secolul al X-lea, biserica fiind o impresionantă construcţie din marmură, a cărei construcţie a început în 1839, fiind terminată în 1844. Aici sunt păstrate cu mare grija numeroase icoane şi moaşte, o cruce de dimensiuni impresionante, făcută din lemn, un diptih unic, realizat cu multă migală şi numeroase documente privind viaţa aşezământului monahal.
Mănăstirea Sf. Pavel
Lista lăcaşurilor de cult continuă într-o prezentare destul de impresionantă. Ceea ce atrage însă atenţia aici este stilul arhitectonic păstrat în anumite linii, care s-au transmis în toată lumea ortodoxă. Influenţele sunt resimţite în pictură, în prezentarea obiectelor care decorează lăcaşurile de cult, dar ele sunt mai puţin reprezentate în arhitectura monahală.
Indiferent de dimensiunile şi arhitectura monumentelor religioase, ele au capacitatea de a atrage anual milioane de turişti din toată lumea, indiferent de religie. Ceea ce este de admirat este managementul acestr lăcaşuri, ele fiind atât de bine organizate încât permit şederea turiştilor un timp mai îndelungat şi posibilitatea de documentare asupra întregului spaţiu şi a istoriei edificiului. Prin aceste servicii, turiştii sunt atraşi în numărdin ce în ce mai mare.
3.4.3. Arta şi arhitectura locală – elemente componente ale turismului cultural cu mare frecvenţă în spaţiul grecesc
Lumea elenă poate fi înţeleasă mult mai uşor şi cuprinzător pătrunzând în tot ce înseamnă artă locală. Prin ea se determină caracterul dominant al unei naţiuni. Fiecare obiect de artă ce poate fi observat în muzeele din Grecia nu face altceva decât să lămurească micile neînţelegeri legate de trecutul sau prezentul lor.
În Muzeul Arheologic sunt expuse cele mai importante piese din bogata colecţie a descoperirilor arheologice de pe teritoriul Greciei, unul dintre cele mai importante muzee de gen, esenţial pentru cei care vor sa descopere fascinaţia Greciei antice şi nu numai. Este o lume a zeilor şi eroilor, a înfruntărilor între cetăţi, a luptelor până la ultimul om, dar şi a culturii, artelor şi credinţelor. Este genul de muzeu
Muzeul Arheologic
75
complet, care din punct de vedere cultural este un loc extraordinar.
Muzeul de Artă Bizantină este unul dintre cele mai frumoase muzee dedicate arte bizantine, care are o vastă colecţie de icoane, majoritatea adevărate capodopere, prezentate în interiorul unui superb lăcaş de cult, Biserica Antivouniotissa, şi ea un monument al arhitecturii monahale.
În cadrul acestui muzeu se pot abserva şi influenţele existente astăzi în lăcaşurile de cult din România, prin picturile şi icoanele din majoritatea mănăstirilor din Moldova şi nordul Olteniei. Cei mai preocupaţi de astfel de studii, nu pot rămâne insensibili la asfel de informaţii.
Muzeul de Artă Bizantină
Muzeul Popular din Korfu pune în evidenţă tradiţiile si arta trecutului acestui loc. Aici sunt prezentate case ţărăneşti, perfect conservate, incluzând decoraţiunile specifice şi mobilierul tradiţional. Întreaga Europă, indiferent de aria geografică păstrează prin intermediul acestor tipuri de muzee elementele tradiţionale ale fiecărei lumi mai mult sau mai puţin dispărută. În acest caz, lumea prezentată aici, din păcate nu mai există. Este doar o urmă lăsată de cei care au trăit şi modalitatea în care au făcut-o. Este încă un motiv în plus pentru a se păstra cât ai bine, pentru a putea fi exemplificate pe termen lung şi altor generaţii.
Muzeul Popular din Korfu
Într-o manieră unică este prezentat Muzeul Scoicilor, care este un muzeu unic în Grecia şi unul dintre cele mai interesante din Europa, fiind dedicat atât scoicilor cat şi altor comori din adâncuri. De-a lungul timpului au fost adunate mii de scoici de toate felurile, aici fiind prezentate cu exactitate ştiinţifică, punând în acelaşi timp în evidenţă şi frumuseţea acestora. În cazul acestui muzeu poate că ar exista reţineri în ceea ce priveşte punerea în evidenţă a patrimoniului cultural. Trebuie însă înţeles faptul că un muzeu de acest fel trădează anumite preocupări ale populaţiei din zonă, care reprezintă la rândul lor tradiţiile locale. Expunerea unor produse naturale, aşa cum sunt scoicile are aceeaşi importanţă culturală locală cât şi
Muzeul Scoicilor
76
expunerea unor ţesături sau colecţii de artă tradiţională.
3.4. Potenţialul cultural al oraşelor din Austria şi rolul lui în dezvoltarea turismului cultural
3.4.1. Turismul cultural în oraşul Graz – fostă capitală europeană în 2003
3.4.2. Linz – capitală culturală în 2009
77
3.4.3. Viena – metropolă culturală europeană
3.4.1. Turismul cultural în oraşul Graz – fostă capitală europeană în 2003
Ca analiză principală în ceea ce priveşte turismul cultural în oraşul Graz, ca de altfel în întreaga Austrie, îl ocupă peisajul cultural, reprezentat de arhitectura locală bine evidenţiată prin îmbinarea noului cu vechiul. Oraşul păstrează izul medieval destul de bine. Noul este şi el prezent prin stiluri impresionante, pline de culoare şi lumină.
Graz – al doilea oraş ca mărime al Austriei, fostă capitală europeană în anul 2003, reprezintă un ansamblu cultural în aer liber, prin îmbinarea perfectă a elementelor culturale realizate în timpuri diferite. Aici parcă timpul a stat pe loc din perioada medievală, pentru anumite străzi, timp ce păstrează arhitectura tipică, impresionantă a acestei lumi. Statuile nu reprezintă altceva decât paznici încremeniţi ai patrimoniului ce domnesc pretutindeni.
Atracţia oraşului Graz prin aspectul său medieval
Un element al turismului cultural ce atrage mii de turişti, de obicei grupuri care rămân în medie 5-6 zile, îl reprezintă evenimentele culturale. Graz este un important oraş universitar, care păstrează caracteristicile oraşului
Rolul evenimentelor culturale
78
Obiective:
- Înţelegerea influenţelor culturale înregistrate de Austria de-a lungul secolelor;- Realizarea importanţei popoarelor care s-au perindat pe teritoriul Austriei în formarea culturii austriece;- Întelegerea importanţei arhitecturii asupra turismului în Austria; - Surprinderea tipurilor de evenimente care işi lasă amprenta în cultura şi viaţa socială austriacă;- Observarea şi analiza cultuii şi artei baroce în oraşele Austriei– analiza importanţei sale turistice.
unde intelectualii şi doritorii de cultură au pondere ridicată.Pe a treia poziţie în ierarhia ponderii sau importanţei
elementelor ce atrag turişti, din categoria celor care practică forma de turism cultural, stă arta culinară tradiţională. Grazul oferă o gamă foarte diversificată de produse autohtone sau tradiţionale, îmbinate cu un număr destul e mare de tipuri de vinuri de calitate. Vinul local poartă numele de schilcher sturm.
Arta culinară şi turismul cultural
Peisajul cultural monahal este deosebit. Istoria fiecărei biserici, a fiecărui lăcaş de cult impresionează prin importanţa socială pentru fiecare grupare etnică de aici. Tocmai aceste lucruri trebuie evidenţiate şi puse în lumină când este necesar stabilirea unui traseu turistic, ce necesită valorificarea patrimoniului cultural al unui oraş.
Peisajul cultural monahal
Analiza turismului cultural într-un oraş, în primul rând trebuie să pornească de la valorile arhitecturale locale. După o trecere în revistă a celor mai importante clădiri ce păstrează elemente arhitecturale deosebite, se poate analiza al doilea element ca importanţă în cadrul turismului cultural şi anume, evenimentele culturale. Ele sunt cele care evidenţiază viaţa locală şi stilurile acceptate în viaţa localnicilor. Muzica, literatura, pictura şi toate celelalte sunt afişate şi analizate în detaliu, în funcţie de anumite niveluri intelectuale locale. În funcţie de dimensiunea acestora din urmă, fiecare oraş poartă o anumită dimensiune culturală.
Analiza turismului cultural într-un oraş, în primul rând trebuie să pornească de la valorile arhitecturale locale
Fiecare oraş păstrează, într-o anumită măsură anumite trăsături dintr-o anumită perioadă istorică de înflorire economică. Oraşul Graz, ca mai toate oraşele din centrul Europei, păstrează imaginea impresionantă a secolului al XVII-lea. Ceea ce impresionează orice turist, este prezentarea creaţiilor de artă religioasă de-a lungul secolelor. Palatul Schloss Eggenberg, situat la mică distanţă de Graz oferă turistului povestea fascinantă religioasă, cu reprezentări ale lui Isus ş ale Sfintei Feciaore.
Principalii consumatori de turism cultural sunt persoanele de peste 30 de ani, cei mai mulţi fiind cei cu vârstă cuprinsă între 35 şi 65 de ani. Studiile de specialitate Structura pe grupe
de vârstă a
79
menţionează această grupă de vârstă ca fiind cea mai mare consumatoare de acest tip de turism. Întrebarea este: de ce? Răspunsul în acest caz pare a fi simplu; consumatorul de turism cultural este cel care a ajuns la o maturitate educaţională şi culturală, maturitate care, în cea mai mare parte este atinsă după 35 de ani.
consumatorilor de turism cultural la Graz
Ca influenţă în domeniul turismului cultural, oraşul Graz atrage turişti din întreaga Europă, iar dintre cei mai numeroşi, par să fie: germani (28%), francezi (21%), sloveni şi unguri (cu câte 15% fiecare), restul de 21% fiind reprezentaţi de restul ţărilor europene. Această statistică face referire doar la turiştii care provin din ţările europene, fără a se referi la populaţia Austriei şi la cea din afara continentului.
Turismul cultural este practicat aici tot timpul anului. În ceea ce priveşte tipul de influenţă locală în cadrul turismului cultural, orientarea maximă este atinsă spre V-NV, până la Deutschfeistritz, iar în SE, până la Kalsdorf bei Graz. Cei mai numeroşi turişti, consumatori de turism cultural sunt atraşi de arhitectura oraşului şi a zonei evidenţiate, apoi de evenimentele culturale şi de arta culinară tradiţională. Există, cu valori reduse, o atracţie pentru obiceiuri locale şi monumente, atracţie înregistrată a fi cu extindere E-NE, până la Hart bei Graz.
Turismul cultural la Graz este prezent tot timpul anului
3.4.2. Linz – capitală culturală în 2009
Turismul cultural în întreaga arie dominată de oraşul Linz poate fi practica ca urmare a existenţei clădirilor din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, precum şi a numeroaselor castele şi biserici.
Oraşul Linz este cotat a fi unul dintre cele mai frumoase oraşe întemeiate de romani pe teritoriul Austriei. El încă păstrează acel iz de oraş vechi, ce a evoluat din perioada antică până astăzi.
Perioada medievală şi-a pus puternic amprenta asupra arhitecturii locale, viaţa culturală fiind imprimată în istoria locului.
Amprenta medievalului în aspectulgeneral al
80
oraşului Linz
Spre deosebire de oraşul Graz, la Linz există o armonie perfectă între ofertele turismului cultural. Aici iubitorii de artă, de muzică şi literatură se amestecă într-o pondere uşor egală cu cei care caută să descopere arhitectura, peisajul cultural monahal, viaţa monahală şi principalele sale trăsături, viaţa urbană de astăzi, dar şi ei care sunt atraşi de gastronomie şi artă culinară.
Ponderea echilibrată între formele de turism la Linz
Pentru cei care trebuie să realizeze trasee turistice pentru cei atraşi de cultură, Linz-ul este o destinaţie cât se poate de potrivită. Capitalele culturale europene, prin natura lor, trebuie să găzduiască o serie de concerte şi festivaluri. Prin aceste evenimente sunt atraşi turişti din toată Europa, dar şi din afara continentului. În acest fel are loc o creştere directă a ofertei turistice în raport cu cererea turistică. Ea poate fi considerată un cerc vicios. Numărul mare de turişti, consumatori în general de turism cultural, favorizează dezvoltarea turismului cultural. Ceea ce trebuie menţionat este faptul că oraşele care urmează a fi declarate sau au fost deja capitale culturale, trebuie să îndeplinească toate cerinţele impuse pentru a căpăta acest statut.
Linz-ul îndeplineşte toate condiţiile necesare pentru o capitală culturală. Este al treilea oraş ca mărime din Austria şi oferă o mulţime de atracţii, dint-o gamă foarte variată de oferte turistice. Cei mai mulţi turişti sunt atraşi de Biserica St.Martin, Catedrala Barocă din secolul al XVII-lea. Şi în Linz, ca în întreaga Europă Centrală, începând cu secolul al XVII-lea barocul începe să prindă contur. Arta barocă exprimă un gust deosebit pentru spectacol şi pentru decor. Aceste elemente tipice artei baroce, se pot observa destul de uşor privind detaliile impresionantei Catedrale.
Arhitectura religioasă, indiferent de ce anume a favorizat-o şi când anume s-a produs, trebuie să se afle într-o relaţie permanentă cu tradiţia locală. În acest fel sunt construite monumente aparţinând unui anumit stil arhitectural dar care are incluse şi detalii locale. Nu se poate face abstracţie de aceste amănunte care particularizează fiecare construcţie în parte. Există însă şi construcţii sau monumente care sunt „detaşate” de local. În
Capacitatea oraşului Linz de a purta calitatea de capitală culturală prin aspectul şi caracterul său particular
81
aceste situaţii, de cele mai multe ori, căutându-se în profunzimea lucrurilor, se constată că ele au fost realizate de către meşteri aduşi din exterior. Aceştia, la rândul lor, aduc un nou pentru loc, dar de fapt ei realizează totul într-o notă asemănătoare locului lor de provenienţă.
La toate cestea se adaugă şi Catedrala neo-gotică din secolul al XIX-lea. Clădirea Primăriei impresionează orice trecător prin arhitectura ei deosebită.
3.4.3. Viena – metropolă culturală europeană
Căutând în timpuri istorice maturitatea culturii vieneze, găsim urme vechi, celtice, urmate de cele romane, peste care s-au succedat popoarele germanice, barbare, carolingiene, othoniene, apoi invaziile care au adus valuri noi de populaţii cu obiceiuri noi.
Viena se numără printre cele mai vizitate oraşe europene. Statisticile confirmă acest lucru, prin cei aproximativ 8 milioane de turişti menţionaţi anual. Renumele Vienei ca oraş turistic se datorează reputaţiei de oraş clasic. În Viena sunt prezente impresionante edificii ale marelui Imperiu, într-un predominant gotic şi baroc. Se poate aprecia în acest fel că turismul cultural vienez este în primul rând dat de arhitectura elegantă, urmată la mică distanţă de alte elemente ale acestui tip de turism. Organizarea de evenimente culturale (festivaluri, congrese, etc) atrage un număr din ce în ce mai mare de turişti şi de vizitatori. Aceste evenimente culturale de scurtă durată (2-4 zile) reprezintă pe de o parte unele avantaje, dar şi unele neajunsuri. În primul rând favorizează încasări mari într-un timp foarte scurt, ceea ce din punct de vedere economic reprezintă un element pozitiv. Ceea ce nemulţumeşte este aglomeraţia care se creează brusc şi, înlătură posibilitatea asimilării în linişte a valorilor culturale locale. Acest neajuns însă, nu poate fi privit ca un fenomen de mari dimensiuni. El, în cel mai nefericit caz (dimensional vorbind) poate umbri amploarea desfăşurărilor culturale.
Analiza turistică în Viena evidenţiază caracterul său complex
Viena este oraşul care oferă toate tipurile şi subtipurile de turism cultural. Muzeele sunt aici într-un număr Mulţimea muzeelor
vieneze
82
impresionant şi oferă colecţii din domenii foarte variate. Pot fi menţionate Muzeul Albertina, ce adăposteşte cea mai mare colecţie de artă grafică din lume, cu peste 60.000 de desene şi aproximativ 1 milion de lucrări grafice. Muzeul Albertina este prima instituţie culturală din Austria ce a achiziţionat permanent lucrări de artă contemporană, de fotografie sau proiecte şi schiţe contemporane.
Muzeul Albertina
Haus der Musik, Casa Muzicii, este cel mai important muzeu dedicat muzicii. Atracţia acestui muzeu este dată de posibilitatea oricărui vizitator de a simula dirijarea Orchestrei Filarmonicii din Viena. Pe cele şapte etaje ale muzeului sunt prezentate momente din istoria muzicii vieneze şi din cea a Orchestrei Filarmonicii din Viena, alături de mari compozitori şi dirijori.
Haus der Musik
Mozarthaus este locuinţa marelui compozitor din perioada 1784-1787, transformată astăzi într-un impresionant muzeu. Este singura locuinţă a marelui compozitor care se păstrează şi în care opere principale şi obiectele personale stau alături într-o manieră care trădează stilul de viaţă al celui care a fost Wolfgang Amadeus Mozart.
Mozarthaus
Muzeu de Arte Frumoase are două calităţi: estetice şi simbolistice. Impresionează în primul rând prin arhitectura sa deosebită şi, în al doilea rând, aici stau cele mai diverse colecţii din lume (opere ale lui Rafael, Velasquez, Rembrandt, Vermeer,Durer ş.a.).
Muzeu de Arte Frumoase
Technisches Museum Wien, prin dimensiunile sale de peste 2000m², atrage vizitator dornici de cunoaştere în domeniul tehnicii. Printre domeniile reprezentate în interiorul acestui mare muzeu, cum ar părea să fie şi normal sunt reprezentate momente din istoria tehnicii muzicale. Nu lipsesc însă domeniile tehnicii care au ridicat nivelul economic al Austriei.
Technisches Museum Wien
În afara acestor muzee care atrag milioane de turişti, nu pot fi neglijate lăcaşurile de cult, obiectivele de interes public (cel mai important fiind Parlamentul), sau pur şi simplu peisajul oferit de utilizarea stilurilor arhitectonice provocatoare.
83
În Viena este cunoscută îmbinarea vechiului cu noul. Dintre noile stiluri care se impun şi reprezintă o maturitate în comportamentul vienez este Muzeul Postparkasse, muzeul Art Deco, cu o cupolă uriaşă din frunze aurite de laur. Partea modernă a arhitecturii vieneze poartă semnătura unora dintre cele mai mari personalităţi ale noului val care a influenţat arhitectura internaţională.
Muzeul Postparkasse
Aculturaţia are aici rădăcini puternice şi efectele ei se reflectă puternic pozitiv în toate domeniile culturale. Maturitatea culturală ajută în acceptarea noului, în dezvoltarea relaţiilor culturale. Acest lucru duce şi la creştere economică.
Aculturaţia are aici rădăcini puternice şi efectele ei se reflectă puternic pozitiv în toate domeniile culturale
Păstrarea urmelor vechilor populaţii şi a vechilor stiluri în care s-au construit anumite monumente, pun în evidenţă acea maturitate şi calmul pe care-l menţionam mai devreme. Un exemplu care ar veni în ajutorul acestei afirmaţii ar fi Catedrala Stephansdom, care a fost fondată pe locul unei vechi bazilici romane, reconstruită după incendiul din 1258 în stil roman (păstrându-se astăzi arcul roman care menţine notele documentare), pentru ca în 1359 să fie puse bazele viitoarei catedrale în stil gotic. Catedrala St. Ştefan este astăzi un simbol al Vienei.
Catedrala Stephansdom
Valoarea culturală a unei construcţii sau a unui edificiu nu este dată de dimensiunile sale. Valoarea culturală este influenţată de momentul în care a fost construit, de condiţiile realizării, de evenimentele care s-au petrecut simultan cu construcţia, de distrugerile apărute şi de condiţiile de refacere. În acest sens sunt multe clădiri sau ansambluri care păstrează în ele multă istorie şi implicit au multă valoare culturală. În această categorie poate fi inclus Palatul Schönbrunn (sau Fântâna Frumoasă), care astăzi este unul dintre cele mai impresionante monumente culturale din Austria. Acest palat nu are valoare culturală prin cele 1441 de camere, ci prin evoluţia lui în timp, prin ceea ce a reprezentat sute de ani pentru întreg Imperiu, prin arhitectură, prin arta din interior şi prin faptul că aici s-au născut şi au trăit împăraţii Imperiului.
Palatul Schönbrunn
În aceeaşi notă culturală poate fi analizată şi clădirea
84
Parlamentului din Viena, construit în stil grecesc, cu impresionantele sale coloane corintice; Universitatea din Viena, construită în anii 1873-1883 în stil renascentist italian vine să confirme maturitatea culturală vieneză. Cea mai puternică notă o poate da însă Palatul Imperial Hofburg, simbolul Dinastiei de Habsburg. Clădirea a reprezentat reşedinţa sa şi este un simbol al arhitecturii vieneze. Stilurile arhitecturale diferite se îmbină într-un mod armonios.
Clădirea Parlamentului din Viena, construit în stil grecesc
3.5. Potenţialul cultural al oraşelor din Germania şi rolul lui în dezvoltarea turismului cultural
3.5.1. Importanţa turistică a oraşului Berlin
3.5.2. München – oraş bavarez, punct de plecare pe ruta castelelor şi palatelor germane
3.5.3. Rolul istoriei şi culturii în dezvoltarea turismului cultural al oraşului Nürnberg
85
3.5.1. Importanţa turistică a oraşului Berlin
Cu greu se poate face o sinteză care să evidenţieze potenţialul turistic cultural al Germaniei în general şi al Berlinului în special. Berlinul este un oraş încărcat de istorie şi cultură, cu o simbioză perfectă între arhitectură, istorie şi divertisment.
Berlinul este un oraş cu adevărat viu prin prezenţa tradiţiilor locale şi prin peisajul antrenant oferit permanent. Ar putea fi catalogat ca oraş viu şi prin procentul foarte ridicat al parcurilor (aproximativ 60% din suprafaţă este ocupată de parcuri şi spaţii verzi).
Berlinul - oraş încărcat de istorie şi cultură, simbioză perfectă între arhitectură, istorie şi divertisment
Un consumator de turism cultural are tendinţa de a descoperi lucruri noi vizavi de anumite obiective, care reprezintă specificul unui oraş. Lăsând la o parte încărcătura istorică recentă a Berlinului, turismul cultural trebuie să pună în valoare particularităţile acestui oraş. Pentru a nu face greşeala de a analiza istoria acestui oraş sau în general a unei zone, turismul cultural trebuie să îmbine în proporţii bine determinate anumite aspecte istorice şi arhitecturale, sociale şi religioase, fără a păşi
Turismul cultural trebuie să îmbine în proporţii bine determinate anumite aspecte istorice şi arhitecturale, sociale şi religioase
86
Obiective:
-Înţelegerea influenţelor culturale înregistrate de Germania de-a lungul secolelor;- Realizarea tabloului cultural de ansamblu aspra culturii germane;-Înţelegerea influenţei culturii celtice asupra vieţii sociale şi asupra artei culinare germane ;- Înţelegerea aculturaţiei în Germania şi favorabilitatea ei în dezvoltarea stilurilor arhitectonice; goticul şi neoclasicul în Germania;- Surprinderea tipurilor de evenimente care işi lasă amprenta în cultura şi viaţa socială germană;
dincolo de anumite limite impuse.Turismul cultural analizează valoarea culturală dintr-un
anumit spaţiu, având obligaţia s-o transmită accesibil celui interesat şi care este dispus la un efort fizic şi material. Turismul este o activitate economică ce presupune cheltuieli şi profit şi, în acest caz activitatea presupune valorificarea culturală dintr-un anumit teritoriu. Fără îndoială, indiferent de cât efort presupune, satisfacţia turistului de a vedea şi de a descoperi lucruri noi, depăşeşte orice îndoială.
Monumentele şi obiectele de artă au atras dintotdeauna admiratori, iar Berlinul oferă din plin acest lucru. Pe harta traseelor ce includ turismul cultural nu trebuie să lipsească acest oraş, unde mulţimea monumentelor este copleşitoare.
Poarta Brandenburg este poate cel mai important monument al Germaniei, simbol al păcii, construită în timpul lui Wilhelm al II-lea în 1788 ca simbol al împăcării. Poarta Brandemburg a fost realizată după Propylaea, calea de acces la Acropolis, în Atena, compusă din 12 coloane dorice. Istoria ei este legată de cea a întregii istorii a Germaniei, de cel de-al II-lea Război Mondial, de separarea celor două Germanii şi de dărâmarea Zidului Berlinului. Ea este, în acelaşi timp un simbol al divizării şi reunificării. Poarta Brandenburg atrage astăzi turişti din întreaga lume. Statisticile referitoare la numărul acestora, arată că valorile se menţin ridicate, iar scopul este acelaşi: vederea impresionantă a acestui simbol. În ceea ce priveşte nivelul de educaţie sau vârsta celor care vizitează monumentul, sau cei care au ca obiectiv de vizitat în Berlin Poarta Brandenburg este foarte diversă şi din toate categoriile, ceea ce denotă un interes general. Cei tineri şi foarte tineri încearcă să înţeleagă ceea ce s-a petrecut în trecut, iar cei mai vârstnici, simt poate nevoia unei convingeri în amintirile lor.
Poarta Brandenburg
Nu poate fi omis din analiza turismului cultural al Berlinului, Palatul Schloss Charlottenburg, palat baroc, o elegantă operă de artă arhitecturală.
Palatul Schloss Charlottenburg
Nimic nu este mai atrăgător pentru cei care sunt atraşi
87
de peisajul cultural monahal decât Gedachtniskirche (biserica comemorativă), ridicată în timpul lui Wilhelm, astăzi important monument, cu vitralii albastre.
Berlinul are un potenţial cultural turistic deosebit. Palatele şi construcţiile, în cea mai mare parte realizate în secolul al XVI-lea atrag un număr destul de ridicat de turişti. Astăzi există un interes deosebit pentru tot ceea ce a însemnat civilizaţia veche. Turismului cultural îi revine această obligaţie. Tot lui îi revine obligaţia punerii în valoare a elementelor etno-culturale. În Berlin există un obiectiv istoric de mare atracţie – Neue Synagogue, ce are o puternică încărcătură simbolică, care găzdiueşte în prezent Muzeul Centrum Iudaicum.
Palatele şi construcţiile, în cea mai mare parte realizate în secolul al XVI-lea atrag un număr destul de ridicat de turişti
Aceste elemente trebuie valorificate turistic. Exact acest rol îi revine turismului cultural.
3.5.2. München – oraş bavarez, punct de plecare pe ruta castelelor şi palatelor germane
Prin vechimea destul de mare, de peste 8 secole, München-ul a oferit şi oferă din punct de vedere cultural foarte multe. Oferă un număr mare de colecţii oferite spre a fi văzute de turişti în muzee, cu tematici diferite, acoperind în acest fel gusturi dintre cele mai diverse.
München – oraş din centru Bavariei, punct de plecare pe ruta castelelor şi palatelor, a regilor şi împăraţilor habsburgi.
Deutsches Museum este poate cel mai bogat muzeu ştiinţific din Europă. În aceeaşi gamă s-ar putea înscrie şi Muzeul BMW care adună în fiecare an, indiferent de sezon un număr destul de mare de vizitatori.
Deutsches Museum
Muzeul BMW
Vizitatorii sau turiştii care traversează Bavaria, conform statisticilor, au în general, o durată de 2-4 zile. Scopul vizitelor îl reprezintă natura, peisajul geografic în egală măsură cu vizitarea muzeelor, a galeriilor de artă, a grădinilor botanice sau pur şi simplu să deguste din mâncărurile tradiţionale bavareze.
Festivalurile sunt evenimente culturale cu rol destul de important în practicarea turismului cultural. Ele atrag turişti
Oktoberfest – celebrul festival unde se degustă
88
de diferite vârste, în cea mai mare parte, de peste 20 de ani.Oktoberfest – celebrul festival unde se degustă
mâncărurile tradiţionale şi mai ales recunoscuta bere germană. În ceea ce priveşte provenienţa turiştilor în acest caz, majoritatea par să fie germani, dar şi suedezi, danezi, francezi şi la distantă procentuală mai mică, unguri, cehi, italieni şi englezi.
mâncărurile tradiţionale
O altă atracţie culturală o reprezintă Muzeul Omenirii şi Naturii. Cei care sunt atraşi de artă şi pictură, Münchenul le oferă posibilităţi de satisfacere spirituală prin colecţiile de artă cu creaţii originale.
Muzeul Omenirii şi Naturii
Marele avantaj al oraşelor mari (ca importanţă economică, demografică şi politică) este că în timp îşi pot crea o gamă foarte variată de oferte turistice.
Turismul cultural se bazează însă pe valorificarea elementelor tradiţionale. Orice oraş are un potenţial de natură culturală, dar cele care au o vechime mai mare e de la sine înţeles că dispune de un potenţial mult mai valoros.
Turismul cultural se bazează pe valorificarea elementelor tradiţionale
3.5.3. Rolul istoriei şi culturii în dezvoltarea turismului cultural al oraşului Nürnberg
Nürnberg – oraş cu istorie milenară şi cu un potenţial cultural deplin, cu un iz medieval ce atrage anual peste 4 milioane de turişti.
Pentru noi, românii, acest oraş are o însemnătate aparte: Familia Hohenzollern a avut un rol destul de important în istoria României şi în istoria acestui oraş.
Familia Hohenzollern
Este un oraş cu o istorie zbuciumată, lucru care se poate afla din istoria Castelului Nürnberg. Pentru cei care sunt pasionaţi de istorie şi demografie, Nürnbergul este, poate cel mai atrăgător loc. Numai aici există o clară împărţire a spaţiului de locuit între populaţia veche, autohtonă şi cea venită. În „oraşul vechi” locuieşte populaţia autohtonă.
Castelului Nürnberg
Pasionaţii de cultură şi istorie găsesc aici un volum imens de informaţie şi satisfacţie spirituală. Emblemele arhitecturale ale oraşului, în cea mai mare au fost refăcute, după distrugerile şi pierderile din ianuarie 1945, în acelaşi
89
stil în care fuseseră realizate iniţial.Este un oraş vechi şi nou în acelaşi timp. Podurile
permit trecerea dintr-o parte în alta a oraşului. Sunt construite după modelele podurilor veneţiene. Podul cărnii – Fleischbrüche a fost construit în anii 1596-1598 şi este un adevărat simbol al oraşului. Un alt monument considerat punct de atracţie în turismul cultural este Schöner Brunnen – fântâna frumoasă, construită în jurul anului 1396, într-un impresionant stil gotic.
Podul cărnii – Fleischbrüche
Schöner Brunnen
Nürnbergul ascunde însă şi alte evenimente, sau dovezi ale evenimentelor care impresionează într-un mod absolut diferit faţă de altele. Se păstrează într-un mod destul de real camerele şi obiectele de tortură din beciurile Castelului sau din închisoarea situată în subsolul Primăriei. Radu Rosetti menţiona: „Peste tot, instrumente de chinuri inventate în întunericul Evul Mediu – grozăvii catalogate şi aşezate la rând – căci suntem într-un muzeu, în aşa numita cameră a torturelor”…”Fecioara din fier, un fel de coşciug cu cap de femeie, aşezat în picioare, în care erau închişi condamnaţii politici, ca să moară în cele mai cumplite dureri…”
Chiar dacă în 1532 Carol al V-lea a eliminat în bună parte tortura, în pivniţele Nürnbergului obiectele vorbesc de o tradiţie care a traversat Evul Mediu şi a ajuns până în Europa Modernă.
Mulţi sunt turiştii care sunt atraşi de acest tip de valori culturale. Aşa cum mulţi sunt cei care vor să vadă Zidul Berlinului cu ghereta de trecere (cea rămas din zid), la fel destul de numeroşi sunt cei care vor să vadă aceste obiecte şi camere de tortură. Există o curiozitate specială sau aparte a acestora.
Imaginea Nürnbergului nu trebuie umbrită cu astfel de obiective. Astăzi, oferă celor care-l vizitează o mulţime de obiective importante din punct de vedere cultural.
Peisajul cultural monahal şi cel arhitectural se întrepătrund reciproc, ajungând să ofere consumatorului un turism cultural complex. Biserica Evanghelică Lutherană domină arhitectural împrejurimile.
Biserica Evanghelică Lutherană
90
Un impresionant şi special muzeu este Muzeul Jucăriilor unde sunt exponate din anul 1300 (cea mai veche păpuşă din bronz, găsită într-un mormânt peruvian). Aici sunt expuse câteva mii de păpuşi.
Muzeul Jucăriilor
3.5.4. Importanţa neoclasicismului în arta şi cultura germană
Caracterele artei expresioniste se accentuează odată cu dezvoltarea ştiinţei psihologiei şi cu a filosofiei de tip iraţionalist. Expresionismul a înflorit în special în ţările nordice şi în Germania. A existat şi se poate vorbi şi de un expressionism latin şi unul slav.
Între anii 1907-1917 şi-a făcut loc arta cubistă, practicată de un grup de artişti primiţi cu multă ostilitate de public. Arta cubistă a luat naştere sub influenţa unor păreri ale lui Cézanne, din observarea artei primitive catalane (Spania) şi, într-o oarecare măsură, din cercetarea atentă a artei popoarelor de rasă negroidă.
Olandezul Berlage Hendric Peter a construit Bursa din Amsterdam (1898-1904), lucrare în care foloseşte raţional tehnica nouă în construcţii şi dezvoltă metodele tradiţionale de folosire expresivă a materialelor, prin compunerea de planuri simple, exprimând volume şi suprafeţe eliberate de adăugiri inutile.
Ele au încercat să răspundă nevoilor funcţionale,în special a celor economice. În acest caz s-a intervenit destul de mult asupra esteticii, prin aplicarea elementelor spandardizate, impuse de o structură metalică.
În Germania, odată cu dezvoltarea economică şi creşterea demografică a oraşelor, acest tip de arhitectură s-a extins destul de mult.
91
3.6. Cultura oraşelor din Ungaria şi rolul ei în dezvoltarea turismului cultural
3.6.1. Budapesta – oraşul turistic de pe Dunăre
92
Obiective:
-Înţelegerea influenţelor culturale înregistrate de Ungaria de-a lungul secolelor;
- Realizarea tabloului cultural de ansamblu aspra culturii ungare;
-Înţelegerea influenţei culturii vestice, alohtone asupra vieţii sociale şi asupra artei culinare ungureşti;
- Înţelegerea aculturaţiei în Ungaria şi favorabilitatea ei în dezvoltarea stilurilor arhitectonice; goticul, barocul şi neoclasicul în Ungaria;
- Surprinderea tipurilor de evenimente care işi lasă amprenta în cultura şi viaţa socială ungară;
3.6.1. Budapesta – oraşul turistic de pe Dunăre
Turismul cultural în Ungaria are dimensiuni apreciabile în cel mai mare oraş al său, care are o istorie destul de nouă, dar încărcată de evenimente importante.
Budapesta – oraş pe Dunăre, format prin unirea celor trei aşezări: Buda, Obuda şi Pesta în anul 1873. Turismul cultural analizează obiective, monumente, evenimente şi tradiţii culturale existente înainte de această unificare. Istoria Ungariei este destul de interesantă pentru toţi cei care sunt dornici de a găsi anumite răspunsuri legate de evoluţia culturală dintr-un anumit spaţiu.
Momente din istoria Ungariei şi implicaţia acesteia în dezvoltarea turismului cultural
Aculturaţia este un fenomen destul de vizibil aici. Prin aculturaţie, populaţia autohtonă şi-a îmbogăţit cultura în toate capitolele sale. Tocmai de aceea, obiectivele culturale care astăzi atrag numeroşi turişti sunt destul de multe. Aici îşi găsesc răspunsuri cei care sunt pasionaţi de istorie, dar şi cei pasionaţi sau interesaţi de arta fotografică. Budapesta oferă din acest punct de vedere o gamă foarte diversă.
Aculturaţia în Ungaria
Cele mai căutate obiective de turism cultural sunt Muzeul de Istorie al Budapestei, Muzeul de Arte Frumoase, dar şi Muzeul Maghiar de Istorie Naturală ş.a. Numărul turiştilor care vizitează aceste muzee se ridică la peste 5 milioane anual. Ceea ce este interesant este faptul că nu
Cele mai căutate obiective de turism cultural sunt Muzeul de Istorie al Budapestei, Muzeul de Arte Frumoase, dar şi Muzeul
93
există oscilaţii mari de la un sezon la altul. Oferta culturală este relativ constantă.
Maghiar de Istorie Naturală
Cei mai mulţi turişti sunt interesaţi de Palatul Parlamentului care oferă o imagine superbă prin arhitectura sa în stil neo-gotic. Rafinamentul arhitecturii sale încântă orice turist.
Palatul Parlamentului
Podurile din Budapesta atrag turişti într-un număr destul de mare. Istoria acestora este mult mai interesantă decât imaginea a ceea ce se vede astăzi.
Podurile din Budapesta
Turismul cultural are calitatea de a include o serie de elemente care transformă turistul dintr-un individ ce dispune doar de o dorinţă de cunoaştere, într-o persoană cu un volum de cunoştinţe solide despre artă, gastronomie, stiluri arhitectonice, evenimente culturale şi multe alte lucruri. Peisajul cultural solicită destul de mult turistul.
Turismul cultural este tipul de turism care cere timp. Obiectivele turistice nu trebuie analizate superficial şi în grabă. Trebuie căutate răspunsuri la condiţiile în care au fost realizate, la cauzele care le-au favorizat şi la influenţele pe care ele le pot avea.
Caracteristici şi cerinţe ale tuismului cultural
Din această cauză, muzeele şi colecţiile nu trebuie privite doar ca o înşiruire de obiecte. Muzeele de istorie nu sunt doar puncte de atracţie doar pentru cei interesaţi de acest domeniu. Ele oferă o gamă cât se poate de diversificată de informaţii de natură socială, economică, politică sau demografică.
3.7. Potenţialul cultural al oraşelor din Suedia şi rolul lui în dezvoltarea turismului cultural3.7.1. Particularităţi ale peisajului cultural suedez –
rezultat al mentalităţii locale
3.7.2 Valorificarea elementelor culturale din mediul urban suedez
3.7.1. Particularităţi ale peisajului cultural suedez – rezultat al mentalităţii locale
94
Întotdeauna când se face o analiză a Suediei, indiferent dacă este de natură demografică sau socio-culturală, trebuie să ţină cont de latura istorică şi, mai ales de diversitatea lumii vechi.
În Suedia, pentru a realiza un turism cultural în care toate elementele sau părţile componente ale acestuia să fie cuprinse, trebuie să se facă în primul rând o trecere în revistă a civilizaţiilor vechi, a culturilor lăsate de ele, culturi proprii, a elementelor de aculturaţie realizate în timp, a peisajului rural şi a celui urban şi a evoluţiei acestora din urmă în perioada modernă. Imaginile se amplifică pe verticală şi orizontală, în ritm cu timpul, decupându-se parcă din istorie, din dialogul omului cu peisajul.
Vechile civilizaţii care fac obiectul de studiu al turismului cultural actual în Suedia
Turismul cultural completează tabloul de prezentare al Suediei. Monumentele, arhitectura, arta materializată în sculpturi în lemn, toate au un specific pe care turismul cultural trebuie să-l valorifice şi să-l preznte ca pe un bun local.
Arhitectura simplă şi masivă, ca şi monumentele care au în general aceeaşi trăsătură, nu face altceva decât să exprime trăsăturile specifice ale mentalităţii unui popor. Şi această mentalitate are rădăcini destul de puternice. Prin tot ceea ce constituie obiectul de studiu al turismului cultural nu se vede altceva decât trăsătura specifică locală. Această trăsătură este rodul unei mentalităţi formate în timp.
Arta şi arhitectura locală în strânsă legătură cu mentalitatea locală
Cautând în istoria Suediei şi mai ales în istoria demografică ei, găsim mărturii ale existenţei timp destul de lung a unei populaţii aparte şi din punct de vedere al aspectului fizic, dar şi din punct de vedere al caracterului comportamental. Privind astăzi expresia arhitecturii, ne dăm seama că nu este altceva decât o exprimare în construcţie a acestei populaţii.
Cele mai vechi civilizaţii existente în Suedia au lăsat urme materializate în morminte tumulare, obeliscuri, cercuri şi pietre uriaşe cu gravuri şi inscripţii. Ceea ce este interesant de urmărit este dimensiunea acestor obiective şi faptul că ele prezintă în asamblu spaţii deshise. Ele pot fi analizate ca demonstraţii ale unei mentalităţi deschise şi
Urme ale vechilor civilizaţii
95
simple. Aceste urme sunt destul de slab păstrate, dar sunt foarte bine valorificate turistic. Există o atracţie deosebită şi aici, ca peste tot în lume, pentru urmele vechilor civilizaţii.
Cei care au lăsat cele mai importante urme materiale şi spirituale, au fost vikingii. Aceştia nu au lăsat urme doar aici,în Suedia, ci ei au constituit o epocă în istoria geografiei lumii. Expediţiile lor erau cu totul noi cu cât imperiile europene „...nu auziseră nimic de aceşti păgâni blonzi, înalţi, puternici, cu chip sălbatic, care nu cunoşteau altă lege decât măcelul şi jaful, pentru care moartea în luptă constituia o cinste supremă”42. Pe aceştia îi găsim destul de des în descrierile multor popoare sub denumirea de normazi, adică de oameni ai nordului. Urmărind datele istorice şi dovezile lăsate de ei, vikingii se pare că îşi au locul de provenienţă în ţinuturile Suediei, în special în zonele joase sau de platou. Marea lor calitate a fost cea de navigatori şi de practicare a comerţului. Epoca normandă a dăruit culturii universale acele „saga”, legende şi epopei istorice eroice, epopei comparabile cu cele sumeriene, indiene şi homerice.
Vikingii şi rolul lor în cultura Suediei
Cele mai importante elemente lăsate de ei au fost arta prelucrării lemnului, în special pentru corăbii şi sănii, dar şi în gravurăşi sculptură.
Toate acestea sunt păstrate astăzi în muzeele din oreşele suedeze, însă cel mai bine se păstreazăîn mediul rural, prin transmiterea din generaţie în generaţie a artei prelucrării lemnului. Arheologii pun pe seama vikingilor tehnica arcului frânt (ogiva, foate folosită ca mod de exprimare artistică în stilul gotic) în arhitectura europeană. Ogiva este reprezentarea provei unei corăbii înălţate pe verticală. Această idee sa lansat în urma îndelungatelor studii asupra vieţii şi obiceiurilor vikingilor. Ei îşi „îngropau” morţii pe corăbii, pe care apoi le incendiau. Imaginea arderii şi în final a scufundării corabiei care se ridica pe verticală este pusă în lumină exact prin această formă de artă. Ogiva reproduce ilustrarea naturii de baştină a scandinaviei.
Ogiva şi rolul ei în arhitectura europeană
42 Dorin Iancu Suedia, Editura Meridiane, Bucureşti, 1971, pag 12.
96
Turismul cultural trebuie să surprindă nu numai aspectele lumii vechi ci şi elementele de noutate. Surprinzător este faptul că a vorbi despre nou sau vechi este acelaşi lucru. Influenţele creştinismului în Suedia se văd destul de bine, la fel ca şi influenţele aduse odată cu comerţul, a elementelor bizantine sau arabe, dar trăsăturile de bază ale societăţii suedeze sunt nordice, locale.
Noul şi vechiul – atracţie în turismul cultural
Monumentele de arhitectură păstrate în Stockholm, dar şi în alte oraşe suedeze, începând cu secolul al XVI-lea sunt tributare stilurilor ce s-au succedat prin Europa, având în plus o notă de austeritate locală. Începând cu secolul al XVIII-lea arhitectura suedeză menţine foate puţine elemente străine (gotice şi baroce) şi îşi impune o notă de autenticitate prin forme şi dimensiuni noi, volume cu linii simple şi luminoase, folosind în acelaşi timp imaginea cadrului natural. Acest lucru trebuie pus în evidenţă prin intermediul turismului cultural. Rolul lui acesta este.
Arhitectura europeană păstrează aici nota de austeritate locală
3.7.2 Valorificarea elementelor culturale din mediul urban suedez
Oraşul Stockholm impresionează orice vizitator sau turist prin istorie, arhitectură şi civilizaţie. Menţionat documentar în anul 1252, istoria oraşului este destul de interesantă. Toate urmele lăsate de cei are au participat la pătrunderea autenticităţii locurilor sunt prezentatea astăzi în cele 70 de muzee. Numărul turiştilor are vizitează aceste muzee depăşeşte anual peste 9 milioane. Unul dintre muzeele în aer liber este oraşul vechi sau „ Galma Stan”, situat pe mai multe insuliţe şi care păstrează arhitectura medievală.
Urmele vechiului păstrate în muzeele din Stockholm
Cea mai veche construcţie din Stockholm este biserica Riddarholmskyrkan, ce datează din secolul al XIII-lea. Ea a fost ridicată de călugării ordinului franciscan,iar după reformă, biserica a devenit protestantă. După incendiul din 1697 când a fost în cea mai mare parte distrusă, ea a fost refăcută în stil baroc.
Biserica Riddarholmskyrkan
Peisajul cultural religios este pus în evidenţă prin Biserica germană, cu o arhitectură ce vine să confirme cele
97
spuse anterior despre istoria şi mentalitatea populaţiei suedeze.
Turismul cultural deţine o poziţie fruntaşă în ceea ce priveşte tipurile de turism practicate aici. Acest lucru este posibil într-o ţară în care peisajul natural reprezintă o ofertă destul de valoroasă, însă valoarea arhitecturală a palatelor, a universităţilor şi a muzeelor este mult mai atractivă din punct de vedere turistic.
Raportul dintre oferta cadrului natural şi valoarea artistică a obiectivelor de patrimoniu cultural
Dintre palate, impresionante sunt Casa Nobililor, Palatul Tessin sau Palatul Oxenstierna, Castelul Skokloster, Castelul Hariaje şi multe altele de dimensiuni mai mici, în care sunt găzduite colecţii de artă.Grădinile palatelor vin să întregească un peisaj cultural încântător, realizate într-un baroc francez sau romantism englez ce impresionează prin dimensiune şi linii.
Palatul Wrangel este cel mai mare palat nobiliar, ridicat în secolul al XVII-lea în Stockholm. El a suferit de pe urma incendiilor numeroase pierderi, dar au fost parţial refăcute. Palatul a găzduit familia regală, care s-a şi ocupat de refacerea arhitecturii acestui palat. Elementele care atrag cei mai mulţi turişti, în special turiştii care sunt consumatori de turism cultural, sunt camerele membrilor familiei regale şi obiectele lor personale.
Cel mai bine conservat Palat nobiliar este Palatul Stenbock. El a fost ridicat de Sfetnicul regal Fredric Stenbock şi soţia sa Catarina, între anii 1645 – 1649. El a fost modernizat şi extins de fiul lor, Mareşalul Johan Gabriel Stenbock. Palatul a fost achiziţionat de stat în 1772 şi transformat în sediul Colegiului de Comerţ. Rolul său deosebit ceşte odată cu mutarea aici a Arhivelor Naţionale. Turiştii pot admira în voie arhitectura simplă, într-o linie barocă.
Palatul Wrangel si particularitatile lui in atragerea turistilor
Arhitectura locală este completată de prezenţa Turnului Birger Jarl, ridicat de regele Gurtav Vasa, în jurul anului 1525.
Turnul Birger Jarl
Turismul cultural este completat la Stockholm de o serie de evenimente culturale. Unul dintre aceste importante evenimente este Festivalul Cultural din Stockholm, alături
Desfaşurarea evenimentelor culturale în Stockholm
98
de Festivalul de Jazz din Stockholm, care este cel mai vechi festival din Suedia.
Lunile de vară – iulie şi august, sunt lunile când străzile oraşului freamătă de zgomotul şi murmurul celor care vin să petreacă la aceste evenimente. Sunt mii de turişti care participă în fiecare an la aceste evenimente, intrate în tradiţie europeană.
Turismului cultural îi revine o sarcină destul de dificilă să analizeze specificul gastronomic al unei arii geografice. Fie că este vorba doar de Suedia, dar şi de celelalte state scandinave, tradiţia culinară trebuie pusă în evidenţă. Turiştii care preferă acest tip de activitate sunt din ce în ce mai numeroşi, iar organizatorii au preocupări din ce în ce mai puternice. Cel mai cunoscut mod e a lua masa în ţinuturile nordice este cunoscutul „bufet suedez”. Din punctul de vedere al suedezilor cuvântul „smorgasbord” este o combinaţie de două cuvinte – „smorgas” (sandwich) şi „bord” (masa), iar în ceea ce priveşte practica culinară, smorgasbord desemnează masa de prânz la care sunt servite multe feluri de mâncare, de obicei reci, mult peşte, salate şi brânzeturi. În trecut erau prezente multe preparate din carne de ren.
„bufet suedez” sau „smorgasbord”
Bufetul suedez înseamnă o masă de sărbătoare la care musafirii şi gazdele se descurcă de unii singuri. Practicarea acestui tip de servit masa îşi are rădăcinile în modul de viaţă al vikingilor. Ei practicau acest fel de „a lua masa în fugă” atunci când mergeau în ţinuturile îndepărtate de casă şi îi serveau pe alţii (în acelaşi mod şi fără a participa şi ei) când aveau vizitatori. Acest lucru se întâmpla, după cum confirmă dovezile, destul de rar, iar „musafirii” erau serviţi în acest fel petru a putea fi supravegheaţi. Modalitatea dea se hrăni a vikingilor fără a sta jos le permitea să stea spate în spate câte două sau trei persoane, putându-se astfel apăra, în cazul în care era nevoie.
Originea „bufetului suedez”
Între timp lucrurile au căpătat o altă nuanţă, existând o mai mare diversitate de produse şi modalităţi de servire a mesei. Mâncărurile sunt unele netradiţionale, ceea ce însă s-a manţinut şi transmis de secole este „comunicarea” din
99
timpul mesei.Începând cu 1750 în alimentaţia suedezilor apar acele
„kaldomar”, asemănătoare sarmalelor învelite în foi de varză. Cel care a introdus acest tip de mâncare tradiţională pentru zona de sud-est a coastei mediteraneene, a fost regele Carl al III-lea al Suediei. Acest kaldomar a prins destul de bine la populaţia locală, carnea folosită fiind iniţial cea de ren. În prezent, ele se consumă calde şi reci, fiind nelipsite dintre mâncărurile tradiţionale.
„kaldomar” – tip de mâncare ce a devenit tradiţional
CAPITOLUL IV.
CULTURA ŞI TURISMUL CULTURAL ÎN ASIA – PARTICULARIZARE,VECHIME, IMPORTANŢĂ ŞI
DOMINAŢIE
100
4.1. Particularităţi ale turismului cultural în India4.1.1. Evoluţia societăţii indiene şi formarea propriei culturi
4.1.1.1. Principalele monumente arhitectonice – rezultat al culturii proprii cu rol în dezvoltarea turismului cultural4.1.1.2. Influenţa culturii asupra reţelei de aşezări umane, economiei şi schimburilor comerciale
4.1.2. Rolul aculturaţiei în spaţiul Indian4.1.2.1. Influenţa religiei asupra culturii indiene4.1.2.2. Rolul comunităţii de origine în deplasările interne şi în afara graniţelor a populaţiei din India
4.2. Cultura şi turismul cultural în China4.2.1. Tradiţii, obiceiuri şi forme vechi de cultură chinezeşti.
Rolul lor în dezvoltarea turismului 4.2.1.1. Evoluţia culturii şi civilizaţiei în China. Principalele dinastii cu rol important în dezvoltarea culturii chinezeşti
4.2.2. Aculturaţia în China4.2.3. Influenţa culturii în dezvoltarea reţelei de aşezări umane
în China4.2.4. Rolul culturii şi mentalităţii chineze în crearea
parcurilor chinezeşti şi importanţa lor turistică4.2.5. Tradiţii, obiceiuri şi ritualuri în China
4.2.5.1. Obiceiuri tibetane4.2.5.2. Parcul Miniaturilor din oraşul Shenzhen4.2.5.3. Arta prelucrării ceramicii în China4.2.5.4. Mormintele Xiaohe din deşertul Luobupo4.2.5.5. Satul Bamei, "Plaiul Florilor de Piersic"
4.3. Cultura şi turismul cultural japonez4.3.1. Importanţa cunoaşterii culturii nipone4.3.2. Particularităţi în exprimarea culturală niponă cu rol în
dezvoltarea turismului
4.4. Turismul cultural în Orientului Mijlociu şi Apropiat4.4.1. Cultura şi civilizaţia arabă şi rolul ei în dezvoltarea
turismului4.4.1.1. Cultura islamică în Evul Mediu
4.4.2. Cultura siriană şi rolul ei în dezvoltarea turismului
101
4.5. Turismul cultural în insulele din sud-estul Asiei4.5.1. Cultura Polineziană4.5.2. Cultura şi turismul cultural în Indonezia4.5.3. Cultura, civilizaţia şi turismul în Borneo4.5.4. Particularităţi culturale în Celebes
4.1. Particularităţi ale turismului cultural în India4.1.1. Evoluţia societăţii indiene şi formarea propriei culturi
4.1.1.1. Principalele monumente arhitectonice – rezultat al culturii proprii cu rol în dezvoltarea turismului cultural
4.1.1.2. Influenţa culturii asupra reţelei de aşezări umane, economiei şi schimburilor comerciale
4.1.2. Rolul aculturaţiei în spaţiul Indian
102
4.1.2.1. Influenţa religiei asupra culturii indiene
4.1.2.2. Rolul comunităţii de origine în deplasările interne şi în afara graniţelor a populaţiei din India
Între culturile Antichităţii, cultura indiană nu poate fi comparată – ca extensiune, varietate şi durată decât cu cea chineză. Cu mult înainte de venirea portughezilor, olandezilor, francezilor şi englezilor, India făcea comerţ. Încă din secolul al X-lea î.Hr., regatul Tyr schimba în zona Mediteranei: aur, argint şi lemn preţios; timp de peste 1 mileniu, începând cu secolul al VI-lea î.Hr. numeroşi greci au vizitat-o şi chiar s-au stabilit acolo.
Nici-o civilizaţie nu a lăsat atâtea scrieri referitoare la problemele spirituale şi atât de puţine scrieri cu privire la descrierea propriei istorii. Civilizaţia indiană este rezultatul întâlnirii (fuziunii) între două popoare: unul sedentar şi
Importanţa culturii şi a ofertei culturale indiene
103
Obiective:
- Înţelegerea procesului de evoluţie a societăţii indiene şi formarea propriei culturi;
- Observarea influenţei culturii asupra reţelei de aşezări umane, economiei şi schimburilor comerciale;
- Înţelegerea influenţei religiei asupra culturii indiene;
- Înţelegerea rolului comunităţii de origine în deplasările interne şi în afara graniţelor a populaţiei din India.
unul nomad.Lunga istorie a Indiei, cu invaziile, războaiele şi
nenumăratele ei conflicte interne, bogăţia şi varietatea aspectelor culturale, diferenţele enorme de nivel de civilizaţie şi cultură dintre locuitorii săi, pot crea impresia unui haos imens. În realitate este o relativă unitate, într-un stil propriu.
Ceea ce de fiecare dată trebuie menţionat sau pus în evidenţă de către cei care vor să valorifice tot ce poate da India prin aceste lucruri, este capacitatea de a valorifica un potenţial cultural local şi, singura modalitate este aceea de a dezvolta turismul şi, în special turismul cultural.
Aspecte din istoria Indiei
Autohtonii îşi numeau ţara JAMBUDVIPA - "insula fructului jamb". Denumirea actuală vine de la fluviul Sindhu, devenit în persană Hindhu, iar în greacă Indus.
Originea denumirii de „India”
4.1.1. Evoluţia societăţii indiene şi formarea propriei culturi
În aria nord-vestică a Indiei, în zona fluviului Indus, s-au descoperit în urmă cu 100 de ani urmele unei civilizaţii istorice: civilizaţia indus. Pe un teritoriu ce depăşeşte nord-sud 1600 km, cu o suprafaţă de circa 1 mil./kmp, s-au găsit urme de aşezări omeneşti la o adâncime de 18 m faţă de nivelul actual al solului. Cercetările efectuate au arătat că datau din 2800 î.Hr., poate chiar 3150 î.Hr.
Înainte de 2000 î.Hr., în valea Indusului erau peste 100 de aşezări proto-urbane, care erau grupate în jurul a două centre urbane, aflate la distanţă de 600 km unul de altul: Mohenjo Daro în sud şi Harappa în nord. Ele ajunseseră în jurul anului 2000 î.Hr. la dimensiuni greu de comparat şi depăşit în lume.
Inceputurile vieţii în India: Harappa şi Mohenjo Daro
Ce-l atrage pe un turist în India? Ce e vechi sau ce e nou?
104
4.1.1.1. Principalele monumente arhitectonice – rezultat al culturii proprii cu rol în dezvoltarea turismului cultural
În India vechiul şi noul nu se despart. India este în acelaşi timp lumea contrastelor economice şi sociale. Totul atrage în India însă arhitectura poate fi un magnet destul de puternic, alături de multe altele.
Aici s-au păstrat până astăzi, într-un număr impresionant – de ordinul miilor, două categorii arhitectonice: stupa şi templul săpat în stâncă. Cel două elemente arhitectonice, pentru cel interesat de istoria Indiei, de arhitectura locală sau de aspecte ale vieţii sociale, pot oferi destul de multe amănunte. Tocmai aceste amănunte constituie punctele de atracţie în posibilitatea de valorificare sau de dezvoltare a turismului cultural.
Stupa, în forma ei primitivă (datând din mileniul I î.Hr.) era o movilă funerară. Odată cu budhismul, stupa a devenit o construcţie de cărămidă, servind ca monunent comemorativ. Dintre foarte multele stupe existente astăzi este cea din Bharhut, în India Centrală (secolul II î.Hr.), iar cea mai impunătoare este cea din Sanci (secolul I î.Hr.) înaltă de 13 m şi un diametru de 32 m.
Stupa
Templele săpate în stâncă se ridică la peste 1200 şi au fost realizate începând cu secolul III î.Hr. până în secolul al X-lea. Capodopera acestui stil este templul-grotă din Karla cu un interior impresionant cu 30 de coloane, iar bolta centrală se ridică la peste 20 m.
Templele
După anul 1200, arhitectura Indiei se îmbogăţeşte cu materiale, modele, metode, elemente şi forme noi în construcţia palatelor, moscheilor şi monumentelor funerare. Printre cele mai impunătoare construcţii civile se numără palatul Man Mudir din regiunea Rajputana (secolul al XV-lea). Capodepera arhitecturii de acest stil musulman este mausoleul Taj-Mahal din secolul al XVII-lea. Nu trebuie privite aceste construcţii în mod absolutist ca simple monumente de arhitectură, ci ele trebuie înţelese ca elemente apte de a pune în evidenţă o anumită dezvoltare economică locală şi ca accepţiune socială. În cazul turismului cultural, este bine de înţeles care era nivelul
Man Mudir
Mausoleul Taj – Mahal – secolul al XVII-lea
105
economic şi social-educaţional al populaţiei Indiei din perioada la care ne referim. Înţelese aceste lucruri, poţi mai departe să înţelegi alte procese şi să devii astfel capabil de a transmite informaţiile de care au nevoie cei din jur. Prezentarea unor obiective, indiferent de natura lor, nu trebuie să se facă doar la ceea ce se vede, ci într-un mod mult mai profund, făcându-se trimitere la modalitatea în care s-a putut realiza, la condiţiile care au favorizat apariţia lui.
Turişti din întreaga lume vizitează zona, dar nu pentru ruinele fortăreţei construite de acest imperiu, ci pentru a vedea un adevărat paradis al artei şi arhitecturii,aşa cum este Taj Mahal-ul. El este cel mai faimos monument din India, magnific templu ce aminteşte lumii de bogata civilizaţie a unei ţări al cărei peisaj s-a modificat sub influenţa directă a industrializării. Taj Mahal-ul este cu adevărat cel mai bine păstrat monument-mormânt din lume. Poetul englez Edwin Arnold îl descria ca fiind "nu un monument de arhitectură ci dragostea unui împărat încrustată în piatră". Este amplasat pe malul râului Yamuna, ce servea ca mijloc de apărare a Fortăreţei de la Agra, centru al Imperiului Mogul până la mutarea capitalei la Delhi în 1637.
Turişti din întreaga lume vizitează zona, dar nu pentru ruinele fortăreţei construite de acest imperiu, ci pentru a se convinge de frumuseţea unică a Taj Mahal-ului
Poetul englez Edwin Arnold îl descria ca fiind "nu un monument de arhitectură ci dragostea unui împărat încrustată în piatră"
4.1.1.2. Influenţa culturii asupra reţelei de aşezări umane, economiei şi schimburilor comerciale
Din Valea Indusului se exporta mai ales fildeş, aur, bumbac, pietre semipreţioase, lucrate sau în stare naturală. Se importau ţesături şi ulei vegetal din Sumer, argint îndeosebi din Iran, aramă din zona Arabiei, jad din Asia Centrală.
Înainte de 2500 î.Hr., s-a constituit în valea Indusului una dintre civilizaţiile cele mai spectaculoase ale Antichităţii.
Vechimea civilizaţiei indiene
India întreţinea, din cele mai vechi timpuri, relaţii comerciale. Comerţul pe mare şi pe uscat pare să fie destul
106
de dezvoltat. Unele asemănări dintre oraşele mari din Valea Indusului şi cele din Mesopotamia indică existenţa unor legături comerciale intense.
Civilizaţa Indus a intrat într-o fază de declin către anul 1900 î.Hr., după o perioadă de aproximativ 1000 de ani. Nu se ştie care au fost cauzele sfârşitului acestei civilizaţii. După M.Wheeker cauzele principale ar fi fost despăduririle masive (masa lemnoasă fiind folosită mai ales pentru arderea lutului în scopul obţinerii cărămizilor), fapt la care s-a adăugat neglijarea îngrijirii digurilor şi a canalelor de irigaţii – încât, cu timpul, deşertul şi jungla au înghiţit terenurile cultivate. Nu sunt excluse nici alte cauze, cum ar fi cele sociale sau interne.
Relaţiile comerciale ale Indiei
Civilizaţia Indus
După această perioadă de declin a urmat prăbuşirea definitivă, datorită invaziilor unor populaţii ariene din nord-vest (scheletele dezordonate găsite la Mahenjo-Daro sunt probabil urmarea unui masacru) populaţii, care în scrierile lor de mai târziu îşi numeau divinitatea lor supremă Indra, tocmai cu titlul de "distrugător de cetăţi".
Urme ale influenţei culturii Indus persistă în cultura indiană ulterioară propriu-zisă, în cultul Zeiţei-Mame, în cel al fecundităţii, în existenţa unei divinităţi protectoare a animalelor Şiva şi, în venerarea vacii. Dar cea mai importantă influenţă a acestei civilizaţii trebuie căutată în temperamentul pacifist al poporului indian (H.Kabir).
Invazia ariană s-ar fi încheiat în jurul anului 1500 î.Hr. Ei au ocupat Punjabul de astăzi, însă nu fără luptă. Băştinaşii dravidieni au fost fie exterminaţi, fie alungaţi spre sud, fie aduşi la starea de sclavie. O parte au fost probabil asimilaţi, proces în care predominanţa absolută a revenit arienilor.
Menţinerea obieceiurilor şi a mentalităţilor sociale indiene
Invazia ariană şi influenţa sa
În următoarea fază (1000 – 600 î.Hr.) războinicii arieni şi-au întins dominaţia în est, spre ţinuturile Gangelui. Un asemenea conflict între Kaurava şi Pandavoşi, două ramuri ale aceleaşi dinastii a devenit subiectul central al marii epopei Mahabharata.
Centrul politic al Indiei ariene s-a mutat în zona Gangelui. Noul oraş Pataliputra va rămâne timp de mai bine de 6 secole capitală.
Urmează o perioadă de mari tulburări, printre care
Aculturaţia în aria indiană ca urmare a invaziei ariene
107
ocupaţia Punjabului de Alexandru Macedon. Din punct de vedere cultural este o perioadă de câştig.
Între 322-185 î.Hr. urmează o perioadă de prosperitate, în timpul epocii Maurya, cu capitala la Pataliputra. Cel mai important reprezentat al acestei epoci a fost Asoka, a cărui lungă domnie a rămas ca o legendă în istoria Indiei. În timpul lui, Imperiul indian a atins momentul său de maximă extindere, cuprinzând aproape întreaga peninsulă.
4.1.2. Rolul aculturaţiei în spaţiul Indian
Lumea indiană este de o complexitate care descurajează, ceea ce implică în parte puţinele intenţii făcute pentru a-i pătrunde semnificaţia.
Ajungem astfel la o mare dificultate în înţelegerea acestei lumi: viaţa hindusului alcătuieşte un tot care cuprinde nu numai ceea ce îl leagă în prezent de ansamblul societăţii, dar şi de ansamblul universului, de zei, de morţi, şi chiar de propriile sale vieţi succesive în ciclul reîncarnării.
Viaţa religioasă este inseparabilă de speculaţiile filosofice sau de viaţă socială
Viaţa religioasă este inseparabilă de speculaţiile filosofice sau de viaţă socială.
Elementele de aculturaţie sunt vizibile, ele apărând ca o necesitate de convieţuire. Mulţimea culturilor se vede şi se simte la tot pasul. În toată India obiectivele de mare interes pentru populaţie, păstrează din aerul vechi al culturii tradiţionale, dar se inspiră şi din noul vremurilor noastre.
Prezenţa culturilor diferite pe un spaţiu restrâns
Ceea ce impresionează la prima vedere este încărcătura arhitecturală şi încărcătura de stiluri arhitectonice. Tocmai acest lucru pune în evidenţă mulţimea culturilor şi procesul de aculturaţie.
Oraşul Mumbai
Mumbai este oraşul care poate veni în sprijinul acestor teorii, punând spre analiză aglomeraţia de stiluri arhitectonice, aşezate împreună, unele lângă altele, fără o logică a utilităţii lor. Tocmai acest amalgam formează un întreg cultural.
108
Prezenţa unui lăcaş de cult şi cultură creştin în acelaşi spaţiu destul de restrâns cu un altul cu arhitectură tradiţională indiană, este un lucru destul de des întâlnit în India. Această imagine, de îmbinare de stiluri în Mumbai este un lucru destul de firesc.
Convieţuirea perfectă dintre mai multe tipuri de culturi
Pe această notă poate să descrie orice ghid turistic viaţa indiană şi evoluţia vieţii sociale, captând astfel atenţia oricărui turist care nu are iniţial chemare către un astfel de tip de turism. Turismul cultural nu se rezumă doar la înşiruirea detaliilor despre un anumit obiectiv cultural, ci întotdeauna trebuie să pătrundă dincolo de aspectul său fizic şi să prezinte obiectivele în profunzimea lor.
MUMBAI – important centru cultural si de
turism cultural
Foto: Andrei Bara
109
Foto: Andrei Bara
Turismului cultural îi revine sarcina de a evidenţia elementele culturale şi condiţiile care au favorizat apariţia lor.
Aculturaţia nu se referă în acest caz numai la arhitectură, ci include şi aspecte legate de vestimentaţie şi alimentaţie. În acest cel de-al doilea caz, influenţa culturii greceşti se resimte în produsele alimentare indiene din perioada lui Alexandru Macedon. Mulţimea condimentelor locale diminuează din importul de elemente ale culturii greceşti. Diferenţele dintre produsele culinare preparate în nordul Indiei faţă de cele din sud sau sud-est, nu sunt altceva decât rezultate ale eventualelor migraţii şi ocupaţii ocazionale înregistrate de istoria Indiei. În acest fel, făcându-se o analiză culinară zonală, se poate face legătura dintre cultura locală şi care sunt culturile ce au influenţat arta culinară locală.
Aculturaţia include aspecte legate de vestimentaţie şi alimentaţie
Arhitectura traditionala se impleteste perfect cu stilurile arhitectonice dezvoltate aici mai tarziu. Culoarea este cea care da nota dominanta a zonei. Culoarea rosiatica traditionala se imbina cu cea alba intr-o armonie perfecta. Traditionalul iese la iveala si prin multimea decoratiunilor de la partea superioara a obiectivului.
Arhitectura traditionala si cea alohtona in imbinare perfecta
Ceea ce au in comun cele doua obiective situate nu la mare distanta unul de celalalt este incarcatura de alb din jurul ferestrelor – traditia este cea care isi spune cuvantul, dar stilul arhitectonic este diferit. Aculturatia arhitectonica ar putea aici sa fie cel mai bun exemplu. Exista imbinarea perfecta dintre elementele traditionale si elementele de arhitectura europene.
110
Consumatorul de acest tip de turism cultural poate foarte uşor să-şi dea seama de particularităţile fiecărei zone. Fenomenul de aculturaţie iese la iveală cu mare uşurinţă în acest caz.
În cazul vestimentaţiei influenţele se resimt destul de slab. India păstrează din ceea ce se poate numi tradiţional. Religia este cea care are o influenţă destul de mare asupra ţinutei vestimentare.
Influenţele religiei se resimt în vestimentaţia populaţiei
India este totuşi ţara care oferă o mare diversitate de peisaje culturale, îmbinate într-o armonie destul de bună, oferind astfel o imagine cu totul şi cu totul deosebită. Turismul cultural poate reprezenta o activitate importantă, având posibilitatea expunerii valorilor culturale existente.
4.1.2.1. Rolul comunităţii de origine în deplasările interne şi în afara graniţelor a populaţiei din India
În cadrul factorilor care influenţează fenomenul migratoriu, apartenenţa la o comunitate este cel mai puternic. Agenţia federală pentru probleme sociale ale Guvernului statului a calculat probabilitatea de emigrare a unui individ în funcţie de apartenenţa la un grup social bine stabilit.
Populaţia din India, ca de altfel din întreaga lume, participă la mişcarea migratorie, de deplasare, fie în interiorul aceluiaşi stat, fie în afara acestuia. Ceea ce trebuie însă pus în evidenţă din punct de vedere al turismului cultural, este faptul că odată deplasat un grup de locuitori ai unei anumite zone, ei sunt păstrători ai unor elemente culturale, pe care le duc mai departe cu ei, indiferent de aria în care se stabilesc. Indienii au capacitatea de conservare a valorilor culturale şi de transmitere din generaţie în generaţie a acestora. Există însă anumite particularităţi în modalitatea de transmitere a valorilor culturale de la o generaţie la alta şi în funcţie de religie.
Religia are un dublu rol în acest caz: de limitare a migraţiei unei grupări de populaţie, fiind adepta stabilităţii populaţiei pe un anumit areal, sau în cazul în care este necesară deplasarea populaţiei, atunci de impunere a unei
Particularităţi în posibilităţile de emigrare
111
modalităţi de transmitere a particularităţilor culturale.Pentru indienii musulmani, probabilitatea de a emigra
este de 2,2 ori mai mare decât pentru restul populaţiei. În acelaşi timp probabilitatea de a migra între statele indiene este de doar 6,3%. Pentru creştinii, probabilitatea de a emigra este aproape de 11,2% în timp ce probabilitatea de relocare în interiorul ţării (ei reprezentând 22,1% din populaţia Indiei) este de 1,9 ori mai mare decât la restul populaţiei (media fiind de 16,2%).
Grupul social cu cea mai mică probabilitate de emigrare este cel al castelor inferioare, cu 75% probabilitate de emigrare mai mică decât restul populaţiei.
Reducerea posibilitătii circulaţiei populaţiei din castele inferioare
În rândul migraţiei interne situaţia este total diferită. Comunităţile creştine prezintă cel mai mare număr de persoane disponibile pentru deplasare, în timp ce musulmanii şi castele inferioare dau dovadă de o mobilitate extrem de redusă.
Din punctul de vedere al distribuţiei spaţiale, apartenenţa la diferite comunităţi diferă de la un district la altul.
4.2. Cultura şi turismul cultural în China
4.2.1. Tradiţii, obiceiuri şi forme vechi de cultură chinezeşti. Rolul lor în dezvoltarea turismului
112
4.2.1.1. Evoluţia culturii şi civilizaţiei în China. Principalele dinastii cu rol important în dezvoltarea culturii chinezeşti
4.2.2. Aculturaţia în China
4.2.3. Influenţa culturii în dezvoltarea reţelei de aşezări umane în China
4.2.4. Rolul culturii şi mentalităţii chineze în crearea parcurilor chinezeşti şi importanţa lor turistică
4.2.5. Aportul Chinei în domeniul culturii mondiale
4.2.5. Tradiţii, obiceiuri şi ritualuri în China4.2.5.1. Obiceiuri tibetane4.2.5.2. Parcul Miniaturilor din oraşul Shenzhen4.2.5.3. Arta prelucrării ceramicii în China4.2.5.4. Mormintele Xiaohe din deşertul Luobupo4.2.5.5. Satul Bamei, "Plaiul Florilor de Piersic"
Cultura şi turismul cultural în China
113
Obiective:
- Înţelegerea noţiunii de “aculturaţie” în China;- Inţelegerea evoluţiei culturii şi civilizaţiei în China în scopul dezvoltării turismului cultural;- Valorificara patrimoniului cultural lăsat de principalele dinastiile chinezeşti;- Întelegerea aportului Chinei în domeniul culturii şi civilizaţiei mondiale.
Pentru chinezi tradiţia este încă un rezervor activ. Tradiţiile, obiceiurile, formele vechi de cultură se păstrează în modalităţi de expresie evoluate evident, dar asemănătoare celor antice.
4.2.1. Tradiţii, obiceiuri şi forme vechi de cultură chinezeşti. Rolul lor în dezvoltarea turismului
Când a început civilizaţia chineză? Datele sunt menţionate de vestigiile arheologice ale Antichităţii chineze. Adnotaţiile istorice şi amintirile legendare sunt foarte bogate şi toate fac trimitere la existenţa unui trecut imemorial, a unei epoci înfloritoare a regalităţii chineze.
Statutul de veche existenţă este confirmat de săpăturile de la Aryang în Henan-ul de nord, care au scos la lumină o strălucitoare civilizaţie din epoca bronzului, datând din vremea dinastiei Shang, care precedase dinastia Zhou. Datele arheologice concordă cu datele istorice tradiţionale în a situa această epocă la sfârşitul mileniului al II-lea î.Hr.
După cronologia admisă în general, începuturile primei dinastii Xia, întemeiată de legendarul Yu cel Mare, s-ar situa în jurul anului 2000 î.Hr. Această dinastie a fost înlocuită la sfârşitul secolului al XIV-lea î.Hr. de dinastia Shang, care la rândul ei este înlocuită spre 1028 î.Hr. de dinastia Zhou originară din provincia Shanxi. Până atunci, lumea chineză fusese circumscrisă de Valea Fluviului Galben (Huanghe).
Era o arie de dimensiuni comparabile cu acelea ale altor civilizaţii ale primei generaţii, în alte mari văi fluviale: valea Niului, Mesapotamia şi poate valea Indusului.
4.2.1.1. Evoluţia culturii şi civilizaţiei în China. Principalele dinastii cu rol important în dezvoltarea culturii chinezeşti
Important, în ce ne priveşte, rămâne fenomenul de civilizaţie şi cultură, atestat şi explicabil arheologic, procesul de, asimilare, absorbire lentă a culturii altor populaţii, băştinaşe sau intrate pe teritoriul Chinei. Un fenomen impresionant prin unitatea şi omogenitatea sa pe un spaţiu atât de întins şi prin găsirea acelui excepţional instrument de unificare, de difuziune şi de păstrare neîntreruptă a patrimoniului trecutului, este scrierea chineză.
Fiecare perioadă se detaşează prin elemente specifice. Astfel, în timpul regatului Shang, format în nord-vestul
114
Chinei se construiesc oraşe fortificate pentru a preveni surprizele atacurilor unor triburi vecine. Era o societate agricolă. Se creşteau viermi de mătase, iar mătasea devine încă de la începutul acestei epoci un produs tipic al economiei chineze. Apare şi se dezvoltă tehnica ceramicii, iar ca element de noutate, se toarnă bronzul. Vasele rituale din bronz Shang, cu trei sau patru picioare concave, decorate şi purtând inscripţii, surprind atât prin nivelul tehnicii turnării cât şi prin gustul artistice al formelor şi ornamentelor. Aceste obiecte pot fi astăzi fi admirate în muzeele arilor oraşe.
Triburile stabilite în nord-vestul Chinei absorbiseră elementele nomade mongole cu care veniseră în contact.
Inferiori ca nivel de civilizaţie predecesorilor lor Shang, au avut marea ambiţie de a fi consideraţi urmaşii lor, păstrători şi continuatori ai culturii Shang. Căutând într-adevăr cu mare zel să le preia şi să le asimileze cultura. Spre a-şi consolida dominaţia, regii Zhou au instituit numeroase garnizoane militare, devenite apoi adevărate oraşe fortificate. Cursurile râurilor au fost îndiguite, iar vastele teritorii mlăştinoase au fost asanate. Se dezvoltă acum viaţa urbană, meşteşugurile şi apar schimburile comerciale.
Dinastia Han a domnit mai bine de 4 secole (208 î.Hr. – 220 e.n.). Pentru prima dată în istorie, împăraţii Han au reunit toate teritoriile care compun China de astăzi. Împărţirea în provincii datează din acea perioadă.
Dinastia Han
Epoca Tang (618 - 907) a fost perioada de apogeu a civilizaţiei chineze. Imperiul s-a extins mult în nord şi în vest, Mongolia a devenit stat vasal încorporat imperiului, iar Turkestanul – protectorat chinez. China intervine şi în India, în sud întinzându-se până în Indochina, iar în Asia centrală, zona bazinului Tarim – dar suferă şi înfrângeri în luptele cu arabii şi cu tibetanii.
Dinastia Tang
Epoca Tang a fost înlocuită printr-o răscoală de epoca Song, o epocă de pace, cu elemente specifice. Această epocă se destramă în 1127 sub presiunile unei ligi tribale a tunguşilor care invadează şi ocupă China de Nord. Un
Dinastia Song
115
secol mai târziu Gen Gis Khan năvăleşte şi dărâmă până la pământ capitala – actual Beijing (1215), ocupând toată China de Nord, după care în 1279 cucereşte şi sudul ţării. Stăpânirea mongolă a durat până în 1368.
În timpul dinastiei Yuan oraşul Beijing a fost reconstruit. Împreună cu negustorii italieni, în 1294 misionarii catolici pătrund în China. Negustorii veneţieni ajung în China în 1271, printre ei şi Marco Polo care a rămas aici 27 de ani, fiind foarte bine primit de împărat. Viaţa culturală însă stagnează, singurele elemente culturale care înregistrează o evoluţie pozitivă în raport cu celelalte componente fiind construcţiile.
Este acum perioada când s-au construit impresionante construcţii – palate, care în cea mai mare parte pot fi admirate şi astăzi, păstrându-şi forma şi dimensiunile în cea mai mare parte. Marele Zid a căpătat acum forma definitivă.
Dinastia Yuan
Marele Zid chinezesc este definitivat
În 1644 ţăranii răsculaţi ocupă Beijingul şi ultimul împărat al dinastiei Ming se sinucide. Nobilii preferă să cheme în ajutor pe manciurieni, a căror dinastie a pus stăpânire, pentru aproape 300 de ani pe întreaga Chină (1644 - 1911) – fiind cunoscuţi în istorie ca dinastia Qing.
Cultura epocii se rezumă la o imitaţie fără viaţă a trecutului.
În 1911 o adunare revoluţionară alege un presedinte. Monarhul din Beijing abdică. Este proclamată Republica Populară Chineză. După primul război mondial şi, în urma mai multor războaie revoluţionare, istoria Chinei vechi se închide.
Dinastia Qing
Revoluţia de la 1911
Ce anume ne atrage atenţia asupra culturii chineze? Când au apărut mătasea? Când a fost realizată busola? Prin ce impresionează arhitectura? Ce se poate vizita astăzi pentru a lămuri întâietatea acestei civilizaţii cu o cultură atât de veche?
În cele câteva mii de ani de existenţă, de la apariţia statului şi până la răsturnarea ultimului împărat, în 1911,
116
China a creat o arhitectură ce se caracterizează printr-un stil inconfundabil. Fiecare construcţie încorporează mai mult sau mai puţin un anumit tip, neapărând astfel uniformitatea. Fiecare clădire are în acelaşi timp particularităţile şi atmosfera ei individuală.
Receptarea şi descrierea ştiinţifică a vieţii şi arhitecturii chineze începe abia odată cu trecerea dintre secolele al XIX-lea şi al XX-lea.
Descrieri ale operelor arhitectonice chineze sunt apărute în Europa mult mai devreme, odată cu călătoriile făcute de europeni în ţinuturile Asiei de Est. Cei mai mulţi nu pot descrie decât în termeni lăudabili la superlativ tot ceea ce văd.
4.2.2. Aculturaţia în China
Europa ia cunoştinţă pentru prima dată cu particularităţile arhitecturii chineze la sfârşitul secolului al XIII-lea şi începutul secolului al XIV-lea. Descrierile entuziaste ale construcţiilor acestei ţări îndepărtate pe care le-a dat Marco Polo sunt fantasticele sale relatări despre China. De atunci, farmecul exotic al formelor de construcţie chineză au atras mereu Europa în vraja sa.
Zveltele pavilioane, podeţe arcuite şi grilajele sculptate şi lăcuite au găsit în arhitectura parcurilor şi castelelor europene din secolul al XVIII-lea imitatori entuziaşti. În decorul cabinetelor de porţelanuri din vremea rococo-ului se întâlnesc la fiecare pas forme chinezeşti de construcţie.
Parcul englezesc era considerat complet doar daca avea un pavilion de distracţii chinezesc, o casă a ceaiului sau un turn în stil chinezesc.
Unul dintre elementele arhitectonice cele mai răspândite ale fermelor sau gospodăriilor ţărăneşti din China de nord este curtea îngrădită. Ea era forma tipică de locuit a păturilor înstărite din Imperiul Chinei feudale, care a existat până la începutul secolului al XX-lea. În unele cazuri se vorbeşte despre „curtea înconjurată pe trei părţi”43. Cel mai interesant tip de case dezvoltat în Provincia Yunnan este cel al „casei sigiliu”, care îşi trage numele din imaginea compactă, ce reprezintă reproducerea
Modelul chinezesc de arhitectură preluat de entuaziaştii europeni
43 Thomas Thilo, Arhitectura clasica chineză, Editura Meridiane, Bucuresti, 1987, p.79.
117
sau copia unui sigiliu chinezesc, şi în care se recunoaşte cu greu prezenţa mai multor clădiri. Ele sunt atât de apropiate încât îţi lasă impresia unei singure case, al cărei centru a fost lăsat liber.
Atracţie deosebită prezintă jocul relaţiilor orizontale şi verticale şi alternarea proporţiilor, care urmează aceeaşi idee a simetriilor, ce dau clădirilor o dinamică proprie şi o trăsătură de rigoare absolută.
Dacă în Europa în secolul al XVIII-lea dominau construcţiile masive din piatră, în China în aceeaşi perioadă aveau încă prioritate clădirile cu schelet de lemn. Construcţia cu schelet de lemn, la care părţile importante constau din stâlpi şi grinzi, în timp ce pereţii nu au decât o funcţie de umplutură şi despărţitoare, poate da clădirii un caracter extrem de uşor.
Materialele de construcţie; piatra şi lemnul sunt folosite în mod diferit în Europa şi în China
Partea cea mai complicată, dar şi mai interesantă şi mai frumoasă a construcţiei în lemn este sistemul de console. Aceasta este o formaţie compusă din mai multe traverse longitudinale şi transversale, care fac legătura între zona stâlpilor şi acoperiş. Sistemul este adesea comparat cu capitelurile stâlpilor din arhitectura europeană, dar nu are nici forma lui, nici funcţia lui. Acest sistem de console nu apare la toate construcţiile. Aplicarea lui era rezervată doar casei imperiale, construcţiilor oficiale ale statului, marilor temple şi la casele înalţilor funcţionari. El (sistemul) nu era folosit în construcţiile de locuit ale populaţiei.
Aspectul impecabil al consolelor din lemn
Sistemele de console au luat naştere din intenţia de a sprijini pe zona peretelui o streaşină mult ieşită în afară. Această proeminenţă este o parte constructivă a acoperişului chinezesc deosebit, de importanţă majoră.
Acoperişurile chinezeşti atrag privirile tuturor trecătorilor. Ele sunt importante nu numai pentru cei care le privesc din afară, dar şi pentru cei care sunt familiarizaţi cu ele. În general, pentru chinezi ele simbolizează mult mai mult decât pentru simpli privitori. Materialele din care ele sunt realizate sunt diferite, în funcţie de importanţa construcţiei în ansamblul său. Se face astfel distincţie între ţiglele construcţiilor obişnuite şi cele ale palatelor şi templelor. Pentru acestea din urmă se folosesc ţigle multicolore din argilă arsă: galbene pentru construcţii
Forma şi particularităţile acoperişurilor chinezeşti
Cladirile sunt diferenţiate în funcţie de poziţia socială,iar prin culoarea şi forma acoperişurilor este prezentat acest
118
imperiale, verzi pentru clădirile rudelor împărăteşti sau pentru anumite temple. Clădirile din complexul „Altarul cerului” au ţiglele smălţuite albastru. Ţiglele de pe acoperişurile caselor simple erau din argilă slab arsă. Ele nu sunt smălţuite şi au o culoare cenuşie, care nu trebuie să atragă privirile.
Atracţie deosebită prezintă şi părţile superioare ale acoperişurilor cu muchiile ce se evidenţiază ca puternice protuberanţe, împodobite la capete cu sculpturi ceramice, ce dau liniilor severe o modulaţie finală mai plăcută.
lucru
Cu cât ne apropiem de secolul XX cu atât constatăm mai uşor liniile ornamentale. Există, în acest sens o mai mare uşurinţă în stabilirea vârstei construcţiei. Orice privitor care cunoaşte acest amănunt poate să-şi dea seama de vârsta aproximativă a edificiului. La construcţiile oficiale există un sistem fix de asemenea ornamente, care era prescrisă în mod oficial. Pe ambele capete ale coamei acoperişului erau sculptate animale stilizate, aşa-numite chiwei, care, cu gurile deschise, cozile arcuite şi aripile ridicate pe spate, par nişte combinaţii de dragoni şi peşti.
Rolul ornamentaţiilr în punerea în evidenţă a clădirilor
Amândouă animalele sunt întoarse unul către altul. Coama acoperişului creşte din gurile lor. Originea şi semnificaţia acestui element ornamental sunt discutate până astăzi. O explicaţie ar consta în faptul că acest animal de apă apără casa de foc, alta că, în timpul ploilor excesive, extermină apa şi păzeşte locuitorii de înec.
Clădirile mai vechi se disting prin existenţa la capătul crestelor a unor sculpturi de dimensiuni mult mai mici. La streaşină, începutul îl face un „nemuritor”(xianren), care călăreşte pe un fhönix. Urmează apoi fiinţe fabuloase şi animale: balauri, lei inorogi, calul cerului (animal fantastic), cai de mare, peşti, tauri şi maimuţe. Numărul complet al acestor fiinţe se găseşte pe cele mai mari clădiri ale Palatului Imperial din capitală. De aici putem trage concluzia că aceste construcţii au o vechime destul de mare. Semnificaţia acestui ornament ar putea fi căutată în faptul că aceste animale treceau drept aducătoare de noroc şi binecuvântare şi că de aceea ele garantau casei şi locuitorilor ei o soartă favorabilă şi prosperitate.
Stabilirea vechimii construcţiilr în funcţie de numărul şi formele ornamentelor de la acoperişuri
119
Caselor simple de locuit li se refuză un astfel de ornament.
China de Sud şi China Centrală manifestă totuşi faţă de China de Nord o mare diversitate în ceea ce priveşte ornamentul acoperişului. Clădirile sunt construite în aşa fel încât trădează dinamism. În general, în această zonă, regulile re realizarea construcţiilor oficiale par să fi fost urmate mai puţin riguros decât în nord. Configurarea şi împodobirea acoperişului sunt concepute a fi privite de pe latura clădirii. În interiorul complexului arhitectonic acoperişul este frontispiciul principal. Prin aceasta, clădirea chinezească stă în contrast cu templul grecesc.
Arhitectura clădirilor şi dinamismul reprezentării
4.2.3. Influenţa culturii în dezvoltarea reţelei de aşezări umane în China
În anul 583, sub împăratul Wen din dinastia Sui se pun bazele unor oraşe, prin construirea de ziduri realizate în unghi drept, plan al localităţilor, care se respectă secolele următoare şi, ale căror urme se pot vedea şi astăzi. Dinastia Tong, preia capitala şi îi redă numele de Chang’an. În ciuda dezvoltării, respectă planul oraşului.
Chang’an a fost, incontestabil, la acea vreme, cel mai mare oraş din lume. Uriaşul pătrat format din zidul de lut bătătorit măsura în direcţia nord-sud 8651m şi în direcţia est-vest 9721m44. Prin zidul gros, pe alocuri, până la 20m, se deschideau spre oraş, pe fiecare latură,trei porţi. La sud, Palatul împăratului era în legătură cu complexul clădirilor destinate ministerelor administraţiei şi cultului. În direcţia nord-sud se deschideau 11 străzi spre oraş, inclusiv cele care erau trasate de-a lungul zidului.
Chang’an – cel mai mare oraş din lume
Ele erau întretăiate, pe direcţia est-vest de 14 străzi. Cea mai mare parte a complexului palatului şi întregul palat de odinioară formează astăzi teritoriul dens locuit al oraşului Xi-an, astfel că aici săpăturile arheologice nu sunt posibile decât într-un perimetru limitat.
Numărul locuitorilor în Chang’an în epoca Tang, se apreciază că trecea de 1 milion. În Chang’an nu locuiau numai chinezi, ci şi mulţi străini – perşi, indieni, arabi,
44 Thomas Thilo, Arhitectura clasică chineză, Editura Meridiane, Bucureşti, 1987. p. 224.
120
coreeni, japonezi, care au venit în China ca negustori, studenţi, diplomaţi, călugări sau pelerini. Izvoarele atestă nu numai sanctuare ale negustorilor creştini, ci şi temple ale religiei lui Zarathustra. În mod normal, pe lângă acestea se găsesc şi numeroase temple chinezeşti, budiste şi alte culte.
Dezvoltarea oraşului chinezesc şi-a atins punctul culminant odată cu dezvoltarea capitalei. El este „cea mai strălucitoare creaţie a arhitecturii cineze”. Originile lui se găsesc până în timpul dinastiei Yuan. Mai înainte ca mongolii lui Khubilai, nepotul lui Genghis Han să fi supus întreaga Chină, ei întemeiază în 1267, la nord-est de locul în care cu două mii de ani înainte se înălţa un precursor al Beijingului, marea lor capitală Dadu („Marea capitală”). Desăvârşirea ei a fost încredinţată unui arab, al cărui nume sursele chinezeşti în redau ca Yeheidie. El a urmat în planurile sale tradiţia chineză în întregime. Ca poziţie a palatului a fost ales un loc, unde stăpânii de mai înainte construiseră un palat de vară. În jurul acestui punct ei au creat o aşezare urbană, care în schema ei fundamentală trebuia să reprezinte imaginea idealului, conform sigiliului dinastiei. Planul oraşului forma aproape un pătrat. Zidul avea pe latura de nord, două porţi. Complexul imperial, cu cele trei palate ale sale, era aşezat în sudul oraşului.
Khubilai
Genghis Han
Sub urmaşii dinastiei Yuan, adică în dinastiile Ming şi Qing, oraşul obţine înfăţişarea pe care şi-a păstrat-o până în secolul nostru. Zona de lacuri, care se situa la vest de palat, a fost extinsă spre sud şi a devenit parcul palatului. Datorită apelor curgătoare, colţul de nord-vest al zidului oraşului a trebuit să fie tăiat (tăietură care se observă şi astăzi şi care atrage numeroşi turişti). Aici au apărut „Turnul tobelor” şi „Turnul clopotelor”.
121
4.2.4. Rolul culturii şi mentalităţii chineze în crearea parcurilor chinezeşti şi importanţa lor turistică
Marile parcuri imperiale au fost creaţii arhitecturale de rang cu totul deosebit în Beijing şi împrejurimi. Ca şi palatul împăratului, ele reprezentau punctele culminante ale unei străvechi tradiţii, rafinată şi sedimentată în decursul mileniilor.
Parcul chinezesc reprezintă o iscusită combinare de complex arhitectonic şi peisaj. Amândouă elementele sunt astfel împletite, că unul nu poate fi gândit fără celalalt. Dealuri, case, cursuri de ape, lacuri, stânci artificiale, copaci, promenade, pavilioane, dumbrăvi de bambus şi poduri se îmbină în aşa fel încât natura şi construcţiile se
Parcul cinezesc – îmbinare între arhitectură şi peisaj
122
TEMPLUL SOARELUI
ORASUL INTERZIS
GRADINILE DIN BEIJING
Sursa: www.magest.ro
contopesc una cu alta.„Împrumutul decorului peisajului”- Jie Jing – reprezintă
includerea împrejurimilor mai largi în aşa fel încât cotitura unui drum sau o fereastră de la un etaj superior să deschidă perspective spre alte părţi ale parcului, spre dealurile de la orizont, spre o pagodă îndepărtată sau spre un curs de apă din depărtare.
Parcurile cele mai vechi, despre care ne informează izvoarele erau însă nu numai locuri de destindere şi de distracţie, ci trebuiau să îndeplinească nemijlocit şi un scop practic, economic. Cele mai importante parcuri sunt cele ale regelui Shang Zhon (sec. XI î.Hr.), ale lui Shihuangdi din dinastia Qin, ale lui Yangdi din dinastia Sui (605-617) şi ale împăratului Huizong (1101-1125) din dinastia Song.
Rolul şi importanţa parcurilor chinezeşti
Dezvoltarea parcurilor imperiale a culminat în secolul al XVIII-lea şi al XIX-lea prin impresionanta aşezare a „Parcului limpezimii desăvârşite” din vechiul Palat al veri din Beijing. Sunt aici trei parcuri alăturate: Parcul limpezimii desăvârşite, Parcul primăverii eterne şi Parcul celor zece mii de primăveri. Împăraţi de mai târziu au extins parcul, până la dimensiunile parcului actual (urme care se păstrează destul de bine). În 1860 în timpul celui de-al doilea război al opiumului (1856-1860) trupe engleze şi franceze, ca să „răzbune” moartea unui mic grup de prizonieri englezi, au devastat şi incendiat acest parc. Momentul se înscrie între cele mai întunecate în istorie.
Astfel, omenirea a pierdut pentru totdeauna nu numai un ansamblu arhitectonic unic în felul lui, ci şi nenumărate comori de artă şi nepreţuite cărţi.
Parcurile chinezeşti din secolele XVIII şi XIX
Cele mai importante capodopere ale arhitecturii parcului, care s-au conservat până astăzi, se concentrează în două puncte. În oraşele ţinutului Changjiang există numeroase parcuri mici, care au fost iniţial construite ca parcuri ale persoanelor private, particulare. Ele reprezintă aşa-numitul „stil al ţinutului de la sud de Changjiang”. De exemplu, gradina – parc ”Grădina omului simplu” din secolul al XVI-lea, face aluzie la o viaţă retrasă în pavilionul propriu. Există şi alte grădini – parcuri, care prin ceea ce oferă trădează luxul. Aşa sunt „Dumbrava leilor”
Particularităţile de realizare şi reprezentare a parcurilor
123
construită în 1350, „Grădina maestrului mrejei”din 1140, „Gradina armoniei” din secolul al XIX-lea ca şi „Gradina pavilionului valurilor”, a cărei primă realizare a fost în 1044, refăcută la începutul secolului XX. În acestea din urmă există pe suprafeţe înguste construcţii cu heleşteie, fragmente de stâncă, poduri, galerii de coloane deschise atât de bine îmbinate încât formează o lume perfectă. Aici îşi petreceau apusul vieţii, în societate, cu literatură, muzică şi vin, negustori bogaţi sau înalţii funcţionari. Aici erau locurile perfecte pentru creaţie, în special pentru poezie şi filozofie.
Biejingul dispune de multe parcuri. Fiecare dintre ele reprezintă sau simbolizează altceva. Materialele cu ajutorul cărora au fost realizate temele conţinutului lor au fost aduse de la distanţe impresionante, însă par a fi reale locului. Măiestria artiştilor chinezi se vede la tot locul. Beijingul este considerat al doilea centru al creaţiei artistice de parcuri. În interiorul oraşului se află „Parcul mării de nord” (Beinai) şi „Parcul mării de mijloc şi de sud” (Zhongnanhai). Al treilea mare parc, „Parcul întreţinerii armoniei”. Toate trei provin din vechi aşezări. „Parcul mării de nord” din secolul al XI-lea, „Parcul întreţinerii armoniei” din secolul al XII-lea, iar „Parcul mării de mijloc şi de sud” din secolul al XV- lea. În privinţa tipului, se aseamănă cu un lac mai mare al cărui centru îl formează una sau mai multe insule, pentru a se grupa sub formă de aşezări cu forme diferite.
După mărime şi rang artistic,cel mai important este „Parcul întreţinerii armoniei”–Yiheyuan45. Palatul de Vară - Yiheyuan - cu o suprafaţă de circa 300 ha a fost construit cu peste 150 de ani în urmă şi constă în principal din lacul Kunming şi muntele Longevităţii, găzduind numeroase pavilioane şi alte construcţii. Pe malul nordic al lacului se află o galerie lungă de mai multe sute de metri, care actualmente serveşte turiştilor ca loc de popas. Pe plafonul galeriei sunt peste zece mii de desene în culori cu motive de flori, păsări, personaje mitologice şi din romane chinezeşti. Istoria lui a început în 1151, când un împărat
Numărul mare şi individualităţile peisagisice ale parcurilor din capitala Chinei
45 Thomas Thilo, Arhitectura clasică chineză, Editura Meridiane, Bucureşti, 1987. p. 212.
124
din dinastia Jin şi-a zidit aici primul palat. De atunci, parcul a trecut prim mai multe transformări – au fost construite elemente noi, prin care s-a evidenţiat timp de câteva secole. În anul 1860 a suferit distrugeri grave. Împărăteasa văduvă Cixi (1835-1908) a dispus în 1884, ca parcul să fie refăcut. În 1900 în timpul „răscoalei boxerilor”, a fost pentru a doua oară prădat şi distrus de trupele de invazie. La ultima reconstrucţie, cea din 1903, din cauza preţurilor ridicate nu s-a putut restaura decât o parte.
Prezentarea obiectivelor turistice trebuie să decurgă ca mici povestioare, încărcate de date reale, într-o combinaţie perfectă cu armonia tipului de redare a celui care o face, astfel încât receptorul, turistul trebuie pe lângă datele cerute referitoare la obiectiv să rămână, ca şi când ar fi trăit în acea perioadă, parte din obiectiv. Integrarea turiştilor în armonia locului, făcându-i părtaşi şi părţi în tot ceea ce se derulează, ţine de fiecare “maestru al prezentării”. Acest lucru îşi propune acest curs: să-i convingă pe actualii studenţi geografi să renunţe la prezentarea statistică, dimensională şi fără valoare artistică şi conţinut cultural. Pe turist îl interesează în mod deosebit ceea ce nu se mai vede complet, istoria locurilor. Absolventul nostru trebuie să ştie să-l introducă real în această lume parţial dispărută, ca şi când ea ar fi vie.
Turismul cultural învie toate elementele culturale dintr-un spaţiu - parc
Construcţiile se grupează în jurul Lacului Kunming, care dobândeşte acest nume în 1750, de la împăratul Qianlong. Acest nume l-a purtat un lac al parcului Chang’an, în timpul dinastiei Han, şi ca de multe ori întâlnit în China, darea unui nume se leagă de ideea continuităţii istorice şi a memorabilei tradiţii. La capătul de nord al lacului se găseşte „Dealul vieţii lungi de zece mii de ani”(Wanshoushan). Şi acest nume datează din 1750, când împăratul Qianlong, pentru cinstirea celei de-a 60-a aniversări a zilei de naştere a mamei sale a dispus să se construiască un templu. Farmecul deosebit al acestui parc constă în alternanţa dintre munte şi lac.
Îmbinarea dintre măiestria omului şi elementele naturale
„Dealul izvorului de jad” aşezat în depărtare, cu o
125
pagodă graţioasă, cu contururi asemănătoare urcuşurilor şi coborâşurilor montane, formează fundalul parcă anume creat pentru „a împrumuta decorul peisajului”.
Latura dealului este dominată de „Turnul armoniei lui Buddha” înălţat pe un soclu de zid. La poalele lui este situată partea principală a parcului, „Sala despărţirii norilor”. Aşezarea a fost creată de împărăteasa văduvă Cixi pentru sărbătoarea celei de-a 60-a aniversări a zilei ei de naştere.
Sălile şi pavilioanele care împrejmuiesc un loc mic şi cu formă neregulată, sunt legate prin galerii sinuoase deschise, în opoziţie cu sălciile, pinii, stâncile artificiale şi luxuriantele flori de lotus, care în timpul verii cresc din abundenţă. Aici se creează o atmosferă proprie Chinei de Sud, adică acel contrast între impozantele construcţii de pe latura de sud a dealului şi restul grădinii-parc.
Mărimea şi pluralitatea formelor parcului imperial arată mai mult decât pompa palatului şi templelor. Construcţiile explică starea de conştiinţă a unei societăţi, în care tot ceea ce a fost creat a fost direct supusă puterii imperiale.
Construcţiile explică starea de conştiinţă a unei societăţi
Templul Cerului, construit în anul 1420, este grupul de cea mai mare amploare de construcţii pentru ceremonii religioase din vechime. Principalele construcţii se găsesc la extremităţile axei nord-sud. Ele sunt Platforma Rotundă, Zidul Ecoului şi Palatul pentru Rugăciuni. Platforma Rotundă este de piatră etajată, cu trei niveluri. Aici era centrul ceremoniei de sacrificiu. Zidul Ecoului are un efect acustic foarte interesant, o şoaptă rostită lângă el auzindu-se clar la zeci de metri. Palatul pentru Rugăciuni este o construcţie cu trei acoperişuri suprapuse, plasată pe o terasă de piatră tot cu trei niveluri, toate având formă circulară. Albastrul, culoarea cerului, domină acoperişul construcţiilor principale de aici.
„Templul Cerului”
4.2.5. Aportul Chinei în domeniul culturii mondiale
126
Deşi înconjurată de bariere naturale, China n-a fost izolată de restul lumii. China a dat lumii occidentale mai mult decât a primit. J. Needham menţiona în studiile sale că: „China trebuie să fi exercitat cu siguranţă o influenţă asupra constructorilor primelor poduri cu arcuri segmentare din Europa, cum este Ponte Vecchio din Florenţa”(1354); „astronomia modernă utilizează, nu coordonatele eliptice greceşti, nici măsurătorile azimutale arabe, ci sistemul azimutal chinezesc”, iar în ceea ce priveşte invenţia tiparului, savantul englez este mai categoric: „eu sunt convins că Gutemberg cunoştea tiparul chinez cu caractere mobile, măcar din auzite”.
Creşterea viermilor de mătase, războiul de ţesut acţionat de apă şi maşinăriile de filatură a mătăsii au fost aduse în Europa din China. Obţinerea porţelanului a fost impulsionată de modelul porţelanurilor chinezeşti, pe care europenii n-au ajuns niciodată să-l egalizeze în calitate.
Mătasea naturală şi războiul de ţesut
Obţinerea porţelanului
Invenţia hârtiei (105 î.Hr.) va fi răspândită în lumea arabă-unde prima manufactură datează din anul 715 în Siria, în Egipt, unde va înlocui papirusul, în Maroc, apoi în Spania (unde prima manufactură este menţionată la 1150), în sudul Franţei, apoi în restul Europei.
Inventarea hârtiei
Busola
Podurile arcuite, podurile suspendate cu lanţuri (în 1675 ruşii aduc ingineri chinezi să le construiască poduri), tehnologia perfecţionată a fierului şi a oţelului, busola şi cunoaşterea principiilor deviaţiei magnetice, praful de puşcă, tehnica decorării textilelor şi multe, multe altele sunt contribuţii pe care chinezii le-au adus procesului tehnologic al europenilor.
Podurile arcuite
Tehnica decorării textilelor
Începând din secolul al XVI-lea descrierile şi călătoriile misionarilor iezuiţi în China au dat europenilor sugestii de inovaţii şi de reforme sociale fundamentale. Ştiinţa demografică modernă s-a născut urmând exemplul Chinei. Din acest punct de vedere, ne atrage atenţia în mod deosebit modul de viaţă al chinezilor, docilitatea supunerii faţă de un sistem gândit dintotdeauna, indiferent de regimul politic. Dovezile scrise scot la iveală modul de dispunere al indivizilor într-o familie şi respectarea cu sfinţenie a tot ceea ce se impunea. Aceste elemente în Europa nu au fost în totalitate înregistrate şi nici n-au putut fi adoptate. Poate că şi asta este una dintre cauzele care fac din China un loc unic. Unicitatea vieţii este dată de mentalitate, de tradiţie, e
Ştiinţa demografică
127
cultură în general şi apoi de civilizaţie.Prezentarea obiectivelor turistice în China nu trebuie să
se rezume doar la construcţiile cu valoare arhitectonică, la grădini, parcuri, elemente decorative, ci trebuie să cuprindă şi elemente care trădează şi pun în evidenţă viaţa chineză în general.
Muzeele păstrează părţi din vechi războaie de ţesut, dispozitive de depozitare a diferitelor obiecte, urme ale primelor tipare. Simpla vizionare nu atrage atenţia suficient de mult, motiv pentru care e bine de ştiut care este importanţa culturală a acestora, cât au participat ele de mult la civilizaţia europeană şi, în felul acesta orice obiect cu formă şi culoare aparent neinteresantă, începe să capete culoare.
Rolul absolventului de turism este acela de a fi capabil să pună în valoare, sau mai bine zis să ofere celui interesat valoarea reală a unui lucru.
Muzeele şi rolul lor în valorificarea tezaurului cultural local şi naţional
Cei mai mulţi dintre cei care vizitează China sunt atraşi de modul de viaţă diferit faţă de cel american sau european, de arta culinară, de mulţimea peisajelor culturale (aici fiind prezente mai bine de 55 de etnii), de mulţimea atracţiilor create special pentru atragerea de turişti. Dacă în perioada anilor ´60 cei mai mulţi turişti se înregistrau în marile oraşe ale Chinei şi în special în Beijing, acum se înregistrează o tendinţă de orientare a fluxurilor turistice spre zonele mai puţin aglomerate şi în general mai puţin intrate în circuitul turistic.
4.2.5. Tradiţii, obiceiuri şi ritualuri în China
4.2.5.1. Obiceiuri tibetane
Populaţia tibetană se ridică în prezentă la peste 4,6 milioane de persoane şi trăieşte în principal în Regiunea Autonomă Tibet şi în judeţele autonome tibetane din provinciile Qinghai, Gansu, Sichuan şi Yunnan. Tibetanii au propria lor limbă, împărţită în 3 dialecte.
128
Săpăturile arheologice au descoperit vestigii ale acestora din epocile paleolitică şi neolitică. În secolul al VI-lea, conducătorul tribului Yalong din zona Shannan a regiunii Tibet a reuşit să unească toate triburile din zonă. În secolul al VII-lea, Songtza Gambo a reuşit să unească întreaga regiune a Tibetului, formând un regat cunoscut sub numele de Turfan. Unirea între Songtza Gambo şi prinţesa Wencheng din dinastia Tang au jucat un rol important în dezvoltarea acestui ţinut. În vremea dinastiei Yuan, Tibetul a fost subordonat administrării centrale.
Viaţa în Tibet apare încă din Paleolitic
Relaţia Tibetuui cu restul ţinuturilor chineze
Întotdeauna Tibetul a acţionat ca un magnet în ceea ce înseamnă turism. Viaţa tibetană şi-a găsit de cele mai multe ori adepţi printre cele mai diferite personalităţi, oameni cu
TURISMUL TIBETAN
Sursa: www.greenpacks.org
129
preocupări diferite. Acum, Tibetul oferă din ce în ce mai mult posibilităţi de analiză turistică. Cel mai atractiv loc al acestei regiuni în reprezintă Lhasa, capitala Regiunii Autonome Tibet, care dispune de bogate resurse turistice. Dezvoltarea uimitoare a economiei regiunii şi îmbinarea perfectă a tradiţiei multimilenare cu civilizaţia modernă, au transformat în ultimii ani acest oraş într-una din cele mai atractive destinaţii turistice din vestul Chinei. Progresele economice înregistrate în ultimii ani au adus însă noi oportunităţi dezvoltării turismului acestui oraş de pe „Acoperişul Lumii". Şoselele Sichuan-Tibet, Qinghai-Tibet, Yunnan-Tibet şi Nepal-Tibet, cursele aeriene ce leagă Lhasa de oraşe mari din China şi asigură legături cu alte state din lume, precum şi magistrala feroviară Qinghai-Tibet aflată în construcţie, contribuie la creşterea numărului turiştilor care îşi propun să viziteze Lhasa şi întreaga zonă tibetană.
Turismul ca formă de atracţie turistică – ramură economică nou apărută
4.2.5.2. Parcul Miniaturilor din oraşul Shenzhen
Parcul Miniaturilor din oraşul Shenzhen reprezintă un important punct de atracţie turistică, deloc neglijat în a fi pus în valoare. Oraşul Shenzhen este prima zonă economică specială din China, oraşul fiind o reprezentare la scară redusă a dezvoltării economice a Chinei.
În acest oraş se găseşte un punct turistic renumit, mai bine zis un sat, cu specific local - Parcul Miniaturilor „China grandioasă." Parcul se află la marginea oraşului Shenzhen şi, cu o suprafaţă de 300.000 mp, este cel mai mare parc de acest gen din lume. Aproape 100 miniaturi dispuse în acest parc au fost realizate la scara 1:15 şi reprezintă aproape toate obiectivele turistice din China. În parc sunt copiile miniaturale ale celor mai renumite obiective turistice din China, precum Marele Zid, Armata de Teracotă, podul în arc, observatorul astronomic şi cea mai veche pagodă de lemn, Oraşul Interzis, cel mai mare palat din lume şi cascada Huangguoshu, una dintre cele mai mari cascade din China. Aici sunt o serie de morminte precum cele ale împăratului Huangdi, al lui Ginghishan,
Obiectivele turistice aflate în miniatură înoraşul Shenzhen
130
cele 13 morminte din dinastia Ming şi mormântul lui Sun Yatsen; templul lui Confucius şi templul Cerului. De asemenea, au fost redate privelişti naturale mirifice precum cele întâlnite pe muntele Taishan, Cele trei defilee ale Fluviului Albastru, panorama râului Lijiang, lacul Xihu din oraşul Hangzhou şi parcurile în stil chinezesc tradiţional din oraşul Suzhou şi pagode, temple, pavilioane şi grote de renume din ţară. In fiecare lună aici se organizează reprezentări ceremoniale de adunare a jertfelor aduse Cerului de către împărat şi de familia confucianistă pentru strămoşi şi alte obiceiuri populare tradiţionale precum nunta şi ceremonia funerară. În parc mai sunt dispuse peste 50.000 figurine şi animale mici din ceramică ce reprezintă cele 56 de naţionalităţi de pe teritoriul Chinei şi viaţa lor de zi cu zi. În muzeu se găsesc 25 de sate specifice unui număr de 25 de naţionalităţi, realizate la scara 1:1. În aceste sate se organizează, periodic, manifestaţii specifice naţionalităţii respective, precum şi un târg al naţionalităţii Han, „Sărbătoarea stropirii cu apă” specifică naţionalităţii Dai şi „Sărbătoarea torţei”, a naţionalităţii Yi.
Pentru a atrage şi mai mulţi turişti, în fiecare seară este organizat câte un spectacol.
4.2.5.3. Arta prelucrării ceramicii în China
Oraşul Yixing se află pe malul lacului Taihu şi este apreciat ca „o perlă strălucită din delta fluviului Yangtzi”. Este nu numai un oraş cu o cultură de peste 5000 de ani şi o cunoscută cetate a ceramicii, dar şi un important oraş turistic din China.
Zona turistică Yangmu cu o suprafaţă de 55,79 kmp este o importantă componentă a zonei turistice de stat Taihu, fiind vizitată anual de un mare număr de turişti chinezi şi străini. China este ţară de origine a ceramicii, iar Yixing, ţinutul de obârşie a ceramicii chineze. Încă în epoca neolitică, strămoşii locuitorilor Yixing au şi inventat ceramică. În decursul a 6000 de ani, locuitorii din cetatea ceramicii au creat o strălucită cultură a ceramicii şi o artă a ceramicii. Serviciile de ceai din ceramică roşie au câştigat un bun renume încă în dinastia Ming (1368-1644).
Zona turistică Yangmu
China – ţara de origine a ceramicii
131
Ceramica roşie, ceramica albastră, ceramica fină şi ceramica pictată au cucerit o faimă mondială. Muzeul de ceramică de la Yixing creat în 1988 este cel mai mare muzeu de profil din China. Aici sunt expuse peste 10.000 de obiecte de ceramică de mare valoare din antichitate şi epoca contemporană. Frumuseţea şi fineţea lor demonstrează autenticitatea culturii ceramicii chinezeşti.
4.2.5.4. Mormintele Xiaohe din deşertul Luobupo
Mormintele Xiaohe se află în deşertul Loubupo, la 175 km de ruinile străvechiului oraş Loulan. Mormintele suprapuse formează o movilă din nisip cu formă ovală. Arheologii concluzionează că cele peste 1.000 de morminte datează cel puţin 3.000 de ani.
Descoperirile complexe şi minuţioase sunt gata să scoată în evidenţă misterul acestora. S-a constatat că la populaţia de atunci din zonă, pentru rudele intrate în somnul de veci, cei în viaţă le pregăteau toate necesităţile simbolice ca în timpul vieţii. Se întreabă dacă a fost o altă formă de civilizaţie independentă, sau o cheie pentru destăinuirea misterului civilizaţiei umane. Animalele sunt sacrificate la faţa locului şi jupuite imediat. Sicriele de lemn sunt învelite cu pielea de vacă. Morţii dorm în veci în ele. Forma stâlpului de la capătul mormântului diferă în funcţie de sexul mortului. La capătul sicriului bărbatului, stâlpul are forma de vâslă, vopsită în partea de sus în negru şi în partea de jos în roşu, iar la capătul sicriului femeii, stâlpul are formă ovală, cu partea de sus mai gros vopsită în roşu şi partea de jos mai subţire, învelită cu sfori de lână. Sătenii din Bamei au cântece populare proprii pe teme istorice, de dragoste şi consacrate muncii, şi dansuri tradiţionale, precum shaxi şi Dansul armelor antice. Literatura lor cuprinde legende şi mituri.
4.2.5.5. Satul Bamei, "Plaiul Florilor de Piersic"
În satul Bamei s-a păstrat până astăzi cultura tradiţională a naţionalităţii Zhuang, ca şi tradiţii folclorice bogate şi variate. Nunţile şi înmormântările se desfăşoară în strictă conformitate cu ritualurile tradiţionale.
132
În sat, toţi locuitorii sunt îmbrăcaţi în costume tradiţionale şi lucrează la mori de piatră sau la războaie de ţesut din lemn. Costumele tradiţionale sunt din pânza imprimată acasă în albastru închis.
Ca un nou „plai al florilor de piersic", satul Baimei a început să atragă tot mai mulţi turişti, in special europeni (din sursele statistice peste 20.000 persoane), care vor să alunge, chiar şi pentru scurt timp, monotonia vieţii de oraş pline de stres.
133
4.3. Cultura şi turismul cultural japonez
4.3.1. Importanţa cunoaşterii culturii nipone
4.3.2. Particularităţi în exprimarea culturală niponă cu rol în dezvoltarea turismului
4.3.1. Importanţa cunoaşterii culturii nipone
Japonia nu poate fi tratată oricum, doar ca un loc cu istorie îndelungată şi diferită de ceea ce nouă ne este familiar. Japonia este o lume diferită, cu tradiţii şi obiceiuri dintre cele mai captivante, mai ales pentru un european. Orice colţ al Japoniei merită să fie văzut, oamenii reprezintă ei însăşi elemente unice de analiză turistică. Japonezii sunt unici în cultivarea tradiţiilor adunate în timp.
Ce te poate atrage ca turist în Japonia?
În primul rând observarea tradiţiilor şi sărbătorilor nipone. Un turist nu poate rămâne insensibil la trăirea Anului Nou nipon. Ea este o sărbătoare relativ recentă, unde cu mare fast se petrece timp de 3 zile, magazinele fiind închise toată săptămâna. Acum se consumă mâncăruri tradiţionale şi se împodobesc exterioarele caselor cu crengi de pin sau brad, elemente care semnifică optimismul şi veşnicia. Decoraţiunile stradale cuprind şi frânghii,
Obiective:
- Înţelegerea importanţei cunoaşterii culturii nipone;
- Intelegerea particularităţilor în exprimarea culturală niponă cu rol în dezvoltarea turismului;
- Conştientizarea relaţiilor culturale dintre Japonia şi celelalte state;
134
împletite din paie de orez, pe care stau atârnate mandarine, portocale, panglici albe de hârtie, homari sau raci de dimensiuni mari, dar şi spice de orez cu semnificaţia longevităţii şi a fericirii.
În această perioadă a anului, orice turist este atras de Japonia mâncărurilor tradiţionale, băuturilor lor, calmul relativ al insulelor nipone reprezintă un magnet uriaş pentru număr din ce în ce mai mare de turişti.
Educarea turiştilor înainte de a păşi pe pământ nipon se impune. Ei trebuie să ştie cât de important este să ducă un mic dar gazdei sau unei persoane care-i este mai apropiată, să nu refuze, la rândul său darurile primite, să ştie să salute şi mai ales să respecte intimitatea unui nipon. Ar trebui să i se prezinte, în linii mari ceremonia ceaiului. Ea respectă patru principii: al armoniei, al respectului, al purităţii şi al liniştii. Gesturile lente şi formalismul gesturilor, oferă celor care participă la această ceremonie prilejul de meditaţie de linişte, autocunoaştere. In felul acesta sufletul individului se modelează şi se disciplinează. Nu este un lucru pe care să-l simtă doar un japonez, ci este o atmosferă pe care o resimte orice individ, din orice colţ al lumii, participând la ceremonie.
Comportamentul turiştilor – necesitate de educare şi informare turistică, în raport cu „regulile nipone”
Altceva decât sărbătorile şi tradiţiile, cel mai atrage pe turist în Japonia?
Il atrage arhitectura tradiţională şi arta niponă. Arta japoneză se caracterizează printr-o mişcare vioaie, mobilitate inovatoare şi o fină sensibilitate pentru armonie46. Japonezii (locuitorii arhipeleagului nipon) au început să-şi construiască primele locuinţe, în urmă cu circa 10 mii de ani, când au părăsit peşterile. Se poate vorbi de o societate primitivă începând cu mileniile III – II î.Hr.
4.3.2. Particularităţi în exprimarea culturală niponă cu rol în dezvoltarea turismului
46 Octavian Dinu, Civilizaţia japoneză tradiţională, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1984, pag.278.
135
Japonezii sunt adepţii lucrurilor simple. Relieful impune un anumit tip de construcţie, dar simplitatea acestora este dată de mentalitatea niponă. Materialul de construcţie cel mai folosit este lemnul, prelucrat cu un minim de decoraţiuni elementare.
Arhitectura japoneză este dată de natură şi se află într-o strânsă corelaţie cu aceasta. Între natura înconjurătoare şi spaţiul de locuit nu s-a ridicat o piedică, un prag, ci dimpotrivă, este o continuitate şi o relaţie strânsă, aproape insesizabilă.
Relaţia natură – arhitectură locală
Casa tradiţională nu are fundaţie, ea este aşezată pe stâlpi de lemn, aşezaţi pe pietre. O altă trăsătură absolut specifică este absenţa pereţilor interiori. Se montează pereţi interiori despărţitori din material foarte uşor, pereţi culisanţi, numărul camerelor devenind astfel variabil. Mentalitatea japonezului este minim de spaţiu, maxim de utilitate.
Orice turist îşi doreşte să vadă Marele Templu Todaiji din Hara. El a fost construit pentru a adăposti în interior statuia lui Buddha. El a fost construit în anul 754 , apoi a fost refăcut în secolul XII. Todaiji este cel mai mare templu budist din Japonia.Printre construcţiile remarcabile sunt:
- Hokkeda, clădire cu o graţie extraordinară; - Palatul imperial;- templul Asakusa;- templul Yasukuni;- bulevardul Ginza (zona de cumpărături - Tokio);- Kamakura – fosta capitală a imperiului nipon,
complex de clădiri grandioase realizate din lume, sculptate de mână;
- Mănăstirea Engioji a fost construită în jurul anului 900;
- Iroha Zakka – şoseaua cu 49 de curbe în "ac în păr";
- Castelul Himeji – un important monument arhitectural medieval;
- Muzeul satului din Oshino Hakkai;- Muntele Fugi reflectat în locul Kawaguchi;- Cascada Kegon – cea mai înaltă din Japonia (96 m);
Importante obiective ale turismului cultural nipon
136
- Templul Toshogu, parte din patrimoniul UNESCO, locul unde este înmormântat Tokugawa Ieyasu (cunoscut sub numele de Toranaga) din vestitul roman Shogun de James Clavel, unul dintre cei mai cunoscuţi shoguni din istoria japoneză (Ultimul samurai).
În perioada 1185 – 1333, la Kamakura s-a organizat a două capitală a ţării, un guvern propriu, o administraţie centrală cu 3 ministere. Este o epocă când se dezvoltă spiritul militar, cultul trecutului, loialitatea, forţa morală, curajul, onoarea, spiritul de sacrificiu. Curtea de la Kamakura rivalizează ca bogăţie şi strălucire cu cea de la Kyoto – unde îşi avea sediul împăratul. Aici cel care deţinea supremă era shogun-ul – Casa Minamoto. Astăzi toate castelele japoneze situate în perimetrele vechilor oraşe istorice au avut ca destinaţie principală locuirea familiilor nobililor feudali. În jurul lor s-au organizat viaţa economică, socială şi culturală a câte unui teritoriu feudal. Locurile unde urmau a fi construite ţineau cont de anumite elemente: existenţa unei surse de apă, care să faciliteze comunicarea pe apă şi pentru aprovizionare şi o alta era situarea în centrul unei provincii.
Calitatea de shogun
Castelele medievale japoneze, din punct de vedere al strategiei militare, dar şi al topografiei zonei aveau un mod diferit de realizare. Nu întotdeauna zidurile au fost construite din piatră ci şi din pământ bătătorit. Ele sunt destul de înalte, într-o ţară unde arhitectura se desfăşura cu predilecţie pe orizontală. Ele au reprezentat nucleul următoarelor oraşe care s-au construit.
Specificul castelelor medievale nipone
137
Interesant de observat este modul în care se aflau dispuse locuinţelor. În imediat apropiere a fiecărui castel, au fost ridicate casele samurailor, în funcţie de rangul fiecăruia. Urma al doilea rând al caselor orăşenilor (meseriaşi, artizani, comercianţi) şi apoi restul locuinţelor celor săraci.Castelul Himeji, cunoscut şi sub numele de "Castelul bâtlanului alb" sau a "egretei albe" denumire primită datorită zidurilor sale exterioare complet albe. Este situat în Himeji, la nordul centrului oraşului Nagoya, pe dealurile Himeyama.
Castelul Himeji sau „castelul bâtlanului alb”
A început să fie construit în secolul al XIV-lea, iar în 1600 a fost definitivat în forma în care se păstrează şi astăzi. În afara zidurilor albe, personalitatea i-o asigură turnul principal alcătuit dintr-un danjou cu 5 nivele
Templul Toshogu
Sursa: www.muza-chan.net
138
exterioare şi 7 interioare şi alte 3 turnuri mai mici cu 3 nivele exterioare şi 4 interioare. Toate cele 4 turnuri sunt legate între ele prin poduri, iar jocul ce combina mulţimea ferestrelor mai mari sau mai mici, fac din castelul Himeji un exemplu arhitectonic cu o estetică aparte.
„Personalitatea” castelului Himeji
În Kyoto, în zona de vest a oraşului sunt ruinele
castelului Nijo, ridicat în secolul al XVII-lea. Se mai poate vedea astăzi curtea principală, dar şi faimoasă poartă Kara-mon cu ornamentaţie deosebită. Oraşul Nagoya s-a dezvoltat în jurul castelului Nagoya, care a fost construit în jurul anului 1610, din ordinul shogunului Ieyasu şi a fost locuit de descendenţii celui de-al nouălea fiu al demnitarului. Exteriorul turnurilor se caracterizează prin 5
Oraşul Nagoya şi Castelul Nagoya
Castelul Himeji – un important monument arhitectural medieval
Castelul Himeji – gradinile castelului
Sursa: romaniajaponia.blogspot.com
139
rânduri de acoperişuri, iar pe creasta ultimului acoperiş se află o pereche de delfini Shachi placaţi cu aur. Zidurile exterioare străluceau prin culoarea albă. Vastul edificiu de la Nagoya a fost distrus în bună parte în timpul celui de-al doilea război mondial.
Japonia este o enigmă pentru vestici.
Cum poate fi descrisă cel mai bine Japonia?
Este un uriaş producător de maşini, computere, electronice care concurează cu cele mai bune produse din vest? Sau este în continuare ţinutul geishelor şi al bonsaiului, ceremoniei ceaiului şi delicatei arte a aranjamentului floral? Japonia este de fapt un amestec între Est şi Vest. Oraşele sale au adoptat multe elemente vestice, însa şi-au păstrat aura de mister oferita de civilizaţia străveche japoneză. Japonia diferă de vecinii săi asiatici, deşi a împrumutat de la China budismul şi tehnica scrierii în perioada dezvoltării sale.
Descrierea Japoniei pe înţelesul europenilor
Fiecare persoană are propria viziune asupra Japoniei, care se regăseşte fie în eleganţa manierelor japoneze, fie în festivalurile neobişnuite din mediul rural sau într-o incursiune în religiile practicate. Orice turist care se hotărăşte să viziteze Japonia va fi surprins de diversitatea culturală care există aici. Astfel că deşi poate părea o ţară ale cărei atribute sunt paradoxale, Japonia este caldă, prietenoasă şi o destinaţie foarte plăcută pentru pasionaţii de călătorii.
Exprimarea proprie a culturii Japoneze în turismul culturl
140
4.4. Turismul cultural în Orientului Mijlociu şi Apropiat
4.4.1. Cultura şi civilizaţia arabă şi rolul ei în dezvoltarea turismului
4.4.1.1. Cultura islamică în Evul Mediu
4.4.2. Cultura siriană şi rolul ei în dezvoltarea turismului
4.4.1. Cultura şi civilizaţia arabă şi rolul ei în dezvoltarea turismului
Civilizaţia arabă s-a născut din întâlnirea a trei grupuri de culturi: barbarii arabi, semiţii din Orientul Apropiat, aflaţi sub stăpânire bizantină şi iranienii Regatului Sasanid.
În momentul în care arabii s-au stabilit în Orientul Mijlociu, dintre toate popoarele pe care le vor subjuga, perşii sunt cei mai evoluaţi din punct de vedere al ciclului de civilizaţie. Tot perşii au reuşit să-şi construiască cea mai bine definită personalitate naţională. Ei vor marca în modul cel mai profund noua civilizaţie, care va purta numele de
Arabii şi contactul lor cu cultura şi civilizaţia persană
141
Obiective:
- Înţelegerea noţiunilor cultură şi civilizaţie în lumea arabă;
- Realizarea legăturilor de formare a unei culturi proprii în lumea arabă şi condiţiile în care ea s-a definitivat;
- Înţelegerea si stabilirea legăturilor dintre populaţiile care au ocupat pentru o anumită perioadă un anumit teritoriu din Orientul Mijlociu şi urmele lăsate de acestea;
- Înţelegerea culturii şi civilizaţiei siriene şi rolul ei în dezvoltarea turismului
"civilizaţia arabă".Expansiunea arabă a dus la fondarea unor oraşe, atât în
Orientul Mijlociu cât şi în lumea occidentală, cum ar fi Bagdadul, Fez, Cairo ş.a. precum şi la dezvoltarea altora mai mici, cum ar fi Cordoba. În regiuni destul de extinse cum erau Iranul, Mesopotamia, Egipt sau Magreb nu aveau deloc oraşe.
Expansiunea arabă
Alimentaţia cu apă era asigurată în fiecare oraş de un serviciu special. În Iran, apa era adusă din munţi prin conducte subterane, uneori lungi de 100 km, cu puţuri de aerisire şi de curăţire. În multe oraşe sacagii aduceau apa la domiciliu; în vechiul Cairo, acest serviciu era asigurat cu ajutorul a 50.000 cămile.
Dezvoltarea oraşelor sub influenţa arabă
Începând cu secolul al X-lea, străzile mai importante erau iluminate noaptea: în Iran şi Mesopotamia de lămpi de petrol, în Siria şi Egipt, de lămpi cu ulei.
Ceea ce admirau vizitatorii străinii din Evul Mediu în oraşele musulmanilor erau numeroasele spitale şi băi publice. Lumea antică nu cunoscuse instituţiile spitaliceşti propriu-zise: primele spitale şi aziluri pentru invalizi fuseseră construite de Suddhiştii din Iran şi bine amenajate şi întreţinute de arabi.
Preocuparea arabilor pentru sănătate şi igienă
Foarte numeroase erau băile publice; în oraş pe fiecare stradă era măcar una şi orice sat avea o baie (hammam), în apropierea moscheii. În secolul al XII-lea, Bagdadul avea cam 5000, iar vechiul Cairo circa 1170.
Oraşele asigurau locuitorilor lor şi variate posibilităţi de distracţie. Birturile, cu mâncăruri şi băuturi, cu spectacole, cu dansatoare şi cântăreţe.
Ce se păstrează astăzi de la aceea cultură arabă?
Cel mai cunoscut drum comercial al arabilor pornea din Golful Persic, străbătea Oceanul Indian, trecea pin Sry Lanka, Peninsula Malacca şi Singapore, iar în China ajungea până la Canton. Alte drumuri comerciale maritime duceau spre India sau spre Africa de Est. Negustorii
142
yemeniţi ajungeau în actualele teritorii ale Etiopei, Somaliei şi Madagascarului.
Moscheea – la începuturile islamismului, o moschee nu era un edificiu de cult în felul unui templu, al unei sinagogi sau al unei biserici. Moscheea nu era un sanctuar în adevăratul sens al cuvântului nu era un lăcaş destinat cultului ci era totodată şi un loc de adunare publică unde se aduceau la cunoştinţă evenimentele zilei şi se discutau problemele comunităţii47. În Evul Mediu moscheea era centrul vieţii religioase, sociale şi intelectuale: incinta moscheii era, prin excelenţă loc de rugăciune, dar putea fi şi un sediu al tribunalului, al administraţiei, dar putea funcţiona şi ca şcoală.
Moscheea şi rolul ei tin timp
Neagu Djuvara în scrierile sale, consideră că „civilizaţia arabă s-a născut la întâlnirea a trei grupuri de cultură: barbarii arabi, fanatizaţi de o activitate de predicare recentă; semiţii din Orientul Apropiat, aflaţi sub stăpânire bizantină şi, în sfârşit, iranienii Regatului Sasanid”48.
Numai odată cu dominaţia turcă seldjucidă (secolul al XI-lea) moscheea a devenit un adevărat şi exclusiv loc de rugăciune.
4.4.1.1. Cultura islamică în Evul Mediu
Expansiunea atât de rapidă a arabilor pe o arie care se întindea de la graniţele Chinei până la ţărmurile Atlanticului, se explică prin caracterul războinic susţinut de un suport religios. La fel se poate explica prin reformele economice şi sociale pe care le aduceau în ţările cucerite.
Ei menţineau funcţionarii locali, arătau o toleranţă religioasă prin deschiderea pe care o arătau spre cultura veche. Sub raport cultural, aportul arabilor a fost considerabil. Între cele două culturi şi civilizaţii existente în Europa – cea greco-romana şi cea adusă de creştinism – se adaugă şi cea arabo-islamică.
47 O.Drâmbă, Istoria culturii şi civilizaţiei, vol. IV, Editura Vestala, Bucuresti, 2003, pag.439.
48 N. Djuvara, Civilizaţii şi tipare istorice – un studiu comparat al civilizaţiilor, Editura Humanitas, 2004, pag. 191.
143
Arta islamică, structural unitară dar nu uniformă este departe de a fi rămas imuabilă.
Prima – de la mijlocul secolului al VII-lea până la sfârşitul secolului al IX-lea corespunde epocii Omayyade49, de expansiune politico – militară şi celei de glorioasă domnie a califilor abbasizi. Avându-şi impulsul central în Damasc şi apoi în noua capitală Bagdad, arta musulmană se va naşte în Siria şi se va constitui definitiv în Iran (G.Marçais). Cea de-a doua perioadă – secolul al X-lea – sfârşitul secolului al XII-lea, se creează trei mari centre cultural – artistice, în care capătă clare caractere proprii.50
Cel mai important monument de arhitectură arabă care s-a păstrat este „Cupola Stâncii” din Ierusalim. Creaţia cea mai remarcabilă a epocii Omayyade este marea mooschee din Damasc. Tot din aceasta epocă se remarcă Alcazar-ul din Sevilla (în araba al-qasr – palat), şi palatul din Granada „Alhambra” (al-hambra – roşietică), de la culoarea roşiatică a materialului de construcţie. Acest palat, unicul care a rămas nealterat de la arabi, din epoca medievală, se compune din trei corpuri de clădiri, fiecare dispus în jurul unei curţi. Dintre marile monumente religioase ale epocii abbaside care au rămas, cel mai impresionant este moscheea din Cordoba.
Arhitectura arabă
Arabescul a fost inventat de arabi, dar artiştii musulmani l-au complicat şi i-au dat o extensie neobişnuită, devenind o fantezie inepuizabilă,o nobleţe a concepţiei şi un uimitor rafinament al execuţiei.
Arabescul şi valorificarea sa din punct de vedere turistic
4.4.2. Cultura siriană şi rolul ei în dezvoltarea turismului
Există pentru destul de mulţi oameni dorinţa de a vedea şi de a cunoaşte în final, vetre de locuire în condiţii dure de existenţă, aşa cum sunt cele din zonele aride ale Asiei Mici. Stadiul cercetărilor efectuate permite descrierea celor mai vechi culturi ale populaţiei din această arie. În mileniile X şi IX î.Hr. abundenţa bogăţiilor naturale ale unor ţinuturi a permis grupurilor de vânători şi culegători să
49 O.Drâmbă, Istoria culturii şi civilizaţiei, Editura Vestala, Bucuresti, 2003vol. IV, pag.491.50 Cele mai importante monumente arhitectonice ele acelei perioade sunt: moscheea al-Azhar din Cairo (972), palatele Medinat al-Zahra şi Alcazarul din Sevilla, celebra moschee din Cordoba (785-987).
144
întemeieze aşezări permanente şi să renunţe la permanentele migraţii în căutarea hranei.
Pe versanţii muntelui Carmel, la Einan, lângă Lacul Hule sau la Beida, pe podişul astăzi pustiu din împrejurimile Petrei, se construiau din piatră bordeie rotunde, locuite de vânători şi culegători de cereale sălbatice51. Râşniţele, secerile din silex şi gropile de depozitare nu constituie încă mărturii ale practicării agriculturii.
Petra
Sculpturile în piatră de la Einan
La Einan au fost descoperite cele mai vechi sculpturi din piatră, din Orientul Apropiat. Aşezarea de la Ierihon (el – Riha), cu câteva veacuri mai tânără,era înfloritoare în mileniul al VIII-lea î.Hr. se remarcă prin arhitectura sa devenită monumentală.
La Einan au fost descoperite cele mai vechi sculpturi din piatră
La sfârşitul mileniului al VII-lea î.Hr. aproape pe întreaga suprafaţă a Orientului Apropiat a apărut, aproape concomitent, ceramica.
Există în prezent un pelerinaj în această zonă, unde turiştii şi cei interesaţi sunt captivaţi de modul în care au fost realizate aici monumente, greu de înţeles prin ce procedee tehnice. Sunt atraşi aici cei mai mulţi turişti de ceramica pictată şi de construcţiile monumentale din piatră.
Pelerinajul
Construcţiile în piatră şi ceramica atrag mii de turişti
Vasele sferice lucrate manual sunt împodobite cu ornamente foarte simple, sub formă de crestături, triunghiuri şi zig-zaguri.
Forme asemănătoare sunt întâlnite în cursul mileniului al VI-lea la vărsarea fluviului Orontes, până în Palestina. În nord, aşezarea existentă acolo, unde mai târziu s-a dezvoltat vestitul Ugarit (în jurul anului 5000 î.Hr.) împreună cu toată zona învecinată, s-a aflat sub influenţa culturii Tell Halaf, înfloritoare în Mesopotamia.
Cultura Tell Halaf
O cultură autonomă s-a dezvoltat pe litoral, pe locurile unde în jurul anului 5000 î.Hr. a apărut prima aşezare, Byblos (Jubeil). Vestitul şi respectabilul oraş fenician de mai târziu era în acele vremuri doar un sat, alcătuit din bordeie, construite pe o dună de nisip împietrit.
În acelaşi timp, în Mesopotamia de nord înflorea o 51 Michal Gawlikowski, Arta Siriei, Editura Meridiane, Bucureşti,1976, pag 13.
145
rafinată pictură pe ceramică, iar în Anatolia, locuitorii Çatal Hüyükului îşi împodobeau sanctuarele cu sculpturi şi fresce. Figurinele din lut descoperite în aşezările de pe malul Iordanului nu se pot compara cu ele, în ciuda unei anumite tendinţe.
Urme ale vechilor culturi
La Beershewa, în deşertul Negew, locuitorii bordeielor de pământ există mărturii cum că au creat unelte şi podoabe turnate sau forjate din aramă în secolul IV î.Hr.; cunoaşterea metalurgiei a apărut aici cu cel puţin 2000 de ani mai târziu decât în Anatolia, ţară unde, după toate probabilităţile, au fost descoperite pentru prima dată proprietăţile deosebite ale minereurilor de metal.
Se păstrează până astăzi şi pot fi admiraţi la Teleilat-el-Ghasul, pe Valea Iordanului, pereţii caselor împodobiţi cu picturi; cel mai bine s-a păstrat motivul stelei cu opt colţuri, colorată în roşu, negru şi alb. Pe ţărmul Palestinei au fost descoperite morminte de piatră, în care osemintele morţilor erau aşezate în cutii de lut sau din piatră sub formă de casă, deseori pictate.
Motivul picturii stelei cu opt colţuri
Pictarea pereţilor caselor – obicei posibil de valorificat astăzi din punct de vedere turistic
În istoria şi cultura Palestinei, începând cu mileniul al III-lea î.Hr. vecinătatea Egiptului a început să joace un rol decisiv. Numeroasele schimburi asiatice în Egipt şi cele egiptene în Palestina sunt o mărturie a legăturilor permanente dintre cele două zone. La Gat, nu departe de Gaza, a fost descoperit un vas cu numele primului rege a Egiptului unit, Narmera. Byblos-ul care încă din această perioadă poate fi considerat oraş, începe să desfăşoare un comerţ intens cu aşezările din Valea Nilului, ceea ce îl va face să ajungă în secolele următoare un fel de cap de pod al Egiptului în Asia.
Legăturile culturale şi economice dintre Palestina şi Egipt
În domeniul arhitecturii cel mai interesant monument al epocii este templul dezgropat de la Et-Tell (probabil biblicul Ali), în apropiere de Ierusalim. Planul său neregulat pare să indice aceeaşi triplă împărţire pe care un mileniu şi jumătate mai târziu o regăsim la Templul lui Solomon.
Templul dezgropat de la Et - Tell
La Megiddo a fost descoperit un altar monumental în aer liber – un soclu rotund din piatră, cu diametru de 8 m, Altarul de la Megiddo
146
spre care duc nişte trepte. În cultul populaţiilor semitice aceste tipuri de construcţii s-au păstrat mult timp, în formă foarte puţin schimbată.
– altar în aer liber
Cultura săracă a Palestinei contrastează cu înflorirea Byblos-ului. Casele din piatră, de cele mai multe ori cu multe camere, aveau încăperi mari, iar acoperişul se sprijinea pe stâlpi,aşezaţi câte trei de-a lungul pereţilor construcţiilor dreptunghiulare.
Ultimele secole ale mileniului al III-lea î.Hr. sunt caracterizate printr-o slăbire a culturii şi de o mare frământare socială. Întreaga zonă era hărţuită de invaziile populaţiilor străine; noile populaţii aveau un mod de viaţă nomad. Obiceiurile deosebite ale diferitelor grupări au o reflectare clară în dotarea mormintelor. La Ierihon pot fi deosebite cinci tipuri diferite de înhumare.
Perioada 1900-1700 î.Hr. şi întreaga zonă printr-un echilibru politic, o înflorire economică şi culturală. Siria a devenit un teritoriu disputat de puterile învecinate, rămânând sub ocupaţia Egiptului, a hitiţilor sau a statului Mitanni.
Hitiţii şi rolul lor
Într-un mod destul de greu de înţeles pentru noi, în această epocă, denumirea de Amurru a început să desemneze un mic regat (în nordul şi nord-vestul Libanului de astăzi). În schimb, întreg ţărmul mediteranean a început să fie numit Canaan. Într-un mod destul de bizar, în Canaan îşi are originea şi termenul ce desemna „purpura”, un colorant destul de puternic, obţinut din melci de mare. Acelaşi cuvânt desemna deci purpura, negustorii care o furnizau, patria lor şi în sfârşit, ţările învecinate, are nu aveau nimic în comun cu vopsitoria, cum ar fi Palestina.
Amurru
Canaan şi posibilităţile sale de exprimare – înţelesuri diferite pentru „purpură”
Dacă în ştiinţele istorice sunt menţionaţi canaaneni înainte de jumătatea mileniului al II-lea î.Hr., acesta este doar un anacronism dictat de comoditate, iar indicarea în acest mod a uneia din grupele de populaţii vorbitoare de limbi semite este pur convenţională. Iniţial acesta a fost un termen geografic.
Printre obiectele votive care au fost găsite în această zonă şi care atrag privirile curioşilor şi nu numai, sunt cele
147
trei ancore din piatră. Ele pot fi admirate la Muzeul Naţional din Beirut. Mai sunt aici expuse figurine cu influenţă artistică egipteană din lut, de cele mai multe ori reprezentând animale: hipopotami, maimuţe, tauri, dar şi produse din bronz datorită cărora Byblos-ul poate fi considerat ca unul din principalele centre ele metalurgiei din Siria.
Byblos-ul – cel mai important centru al metalurgiei din Siria
Alte descoperiri importante atrag atenţia: mormintele regeşti. Din cele nouă morminte adânci, săpate în roca moale argiloasă, doar trei au oferit posibilitatea studiului, celelalte şase fiind jefuite anterior perioadei descoperirii. Cele 67 de obiecte din metale nobile care provin din cele trei morminte ar fi fost depuse iniţial la Piaţa de antichităţi din Ierusalim, apoi a fost realizată o achiziţie a întregii colecţii de către Institutul Oriental din Chicago (unde astăzi se păstrează doar copii în mărime naturală şi explicaţii52), pentru ca apoi să fie cedată Muzeului Naţional din Beirut.
Mormintele regeşti
Egiptenizarea atât de profundă a Byblos-ului n-a desprins oraşul din sfera culturii siriene, care, în acele vremuri cuprindea într-un mod destul de unitar întreaga ţară. Din Palestina şi până la gurile fluviului Orontes se întâlnesc aceleaşi forme de ceramică, deseori imitând prin aspectul lor.
4.5. Turismul cultural în insulele din sud-estul Asiei
52 Marele sarcofag din mormântul constatat a fi cel mai vechi, cioplit în gresie, are forma unei cutii dreptunghiulare şi este acoperit cu un capac cu mânere, prin care erau trecute funiile în momentul închiderii lui.
În mormântul lui Ibshemuabi a fost descoperit un medalion de aur bătut cu pietre preţioase, pe care este reprezentat Horus – şoimul cu aripi desfăşurate susţinând cartuşul cu numele regelui, iar deasupra lui se află scarabeu între două uraeusuri, în coroanele Egiptului de Sus şi Egiptului de Jos.
148
4.5.1. Cultura Polineziană
4.5.2. Cultura şi turismul cultural în Indonezia
4.5.3. Cultura, civilizaţia şi turismul în Borneo
4.5.4. Particularităţi culturale în Celebes
4.5.1. Cultura Polineziană
Multe legende polineziene au fixat în cuprinsul lor momente importante petrecute în secole XII – XIV, când se pare că a fost perioada în care a avut loc expansiunea din centrul Polineziei înspre insulele mărginaşe. În multe dintre insulele populate în decursul ultimelor 500 – 600 de ani, generaţiile de astăzi păstrează încă, prin legendele lor istoria populării teritoriilor lor.
Maorii s-au aşezat în Noua Zeelandă în secolul al XIV-lea, iar unele insule ca Manihiki, Rakahanga, Tongareva, ş.a. au fost populate în mai multe etape.
Perioada stabilirii maorilor în insulele polineziene
Deşi s-ar părea că s-au găsit multe răspunsuri convingătoare cu privire la originea polinezienilor nu se poate trece cu vederea că există şi întrebări fără răspuns. În cuprinsul Polineziei sunt şi astăzi insule despre a căror populare nu se ştiu decât foarte puţin lucruri. În această Originea populaţiei
din insulele
149
Obiective:
- Înţelegerea particularităţilor culturale polineziene;
- Realizarea raporturilor şi legăturilor existente între culturile insulare şi cele de origine ale populaţiei;
- Înţelegerea si stabilirea legăturilor culturale dintre insulele vecine şi a arhitecturii particulare realizate;
- Înţelegerea particularităţilor de natură culturală şi socială din Celebes.
situaţie nu sunt nişte neînsemnate insule din imensul Pacificului, ci de două dintre principalele insule ale părţii de vest a Polineziei: Tonga şi Samoa. Rămâne încă neexplicat pentru ce locuitorii acestor două arhipeleaguri se considerau autohtoni, pentru că ei nu păstrează amintirea legendarei ţări de baştină a polinezienilor, Hawaii.
polineziene
Tonga şi Samoa se numără printre puţinele insule unde legenda venirii din Hawaii nu este cunoscută. Se crede că Tonga şi Samoa ar fi fost zona de intrare în lumea polineziană a primelor grupuri de polinezieni care au venit prin Melanezia. În acest caz este posibil ca ei să nu fi păstrat amintirea unei ţări legendare în care strămoşii lor nu călcaseră niciodată53.
Lipsa legendei este explicată de unii prin izolarea localnicilor de restul polinezienilor şi prin influenţa pe care au exercitat-o asupra lor locuitorii din insulele Fijii, aflaţi în apropiere.
Săpăturile arheologice din ultimii ani pun în evidenţă puternice înrudiri între cultura populaţiei insulelor Marchize şi celei din insulele Fiji, situată în aproprierea insulelor Tonga şi Samoa.
Înrudiri ale grupurilor de populaţie din zonă
4.5.2. Cultura şi turismul cultural în Indonezia
Evoluţia culturii în Indonezia nu poate fi înţeleasă fără cunoaşterea proceselor evolutive din sudul şi sud-estul Asiei. Aspectul actual ni se înfăţişează din neolitic.
Neoliticul se găseşte în insulele Indoneziei materializat în uneltele de piatră şlefuită. Perioada cea mai importantă a fost aceea când s-a renunţat la cules şi s-a trecut la agricultură. Este epoca în care se va dezvolta fizionomia antropologică şi lingvistică a arhipeleagului.
Către sfârşitul Neoliticului civilizaţiile din sud-estul Asiei cunosc o anumită schimbare; ea este generată de transformări sociale existente la acea vreme şi este
Schimbărilede la sfârşitul Neoliticului asupra populaţiei indoneziene
53 Ion Vlăduţiu, Polinezienii, Ed. Tineretului, 1967, pag.64
150
înregistrată ca perioadă prin apariţia construcţiilor unor monumente din piatră de dimensiuni destul de mari şi cu o arhitectură impresionantă pentru acea vreme şi ţinând cont de nivelul economic la care ajunsese societatea. Ele sunt cele care au dat epocii şi culturii ei denumirea de megalitică54.
Elementele caracteristice ale megaliticului au supravieţuit şi încă într-un număr destul de mare şi astăzi pe teritoriul insulei Sumatra şi în insula Nias.
Elementele carecteristice megaliticului
Deşi arta din Nias derivă, înainte de toate din cultura megalitică, acest teritoriu a suferit şi diverse alte influenţe, care şi-au pus evident amprenta. Arta s-a născut prin fuziunea a două culturi locale.
Influenţele hinduse s-au resimţit mai târziu, în secolul al XIV-lea, sau poate chiar mai devreme, când a suferit şi influenţa indo – japoneză şi indo – sumatreză.
Arta Hias
Influenţele hinduse
În Hias cultura locală şi influenţele din exterior se împletesc destul de bine. Totul este elocvent în construcţii, care sunt cel puţin cu un nivel mai înalte decât în alte insule. În partea de sud a Niasului sunt pieţe pavate cu pietre iar satele, care sunt construite pe dealuri sunt împrejmuite cu ziduri. Sunt întâlnite peste tot scări lungi, ai căror pereţi sunt împodobiţi cu sculpturi în relief.
Hias – cultura locală
Cele mai frumoase produse ale sculpturii în piatră sunt jilţurile de formă neregulată, sugerând un calao55. Dacă sculpturile din piatră înfăţişând figuri omeneşti sunt foarte rare, aici întâlnim un număr foarte mare de sculpturi antropomorfe, cu o mare diversitate de forme, funcţiuni, şi dimensiuni.
Conform tradiţiei, obiceiul de a confecţiona, în împrejurări date asemenea idoli, ar pleca de la Silewe Hazarata, unul dintre personajele cele mai importante ale Pantheonului din Nias. În galeria acestor idoli, rolul principal era deţinut de Adu Zatua, adică efigia strămoşilor.
Tradiţii locale legate de confecţionarea idolilor
54 Tibor Bodragi, Arta Indoneziei şi a insulelor din sud-estul asiatic, Ed. Maridian, Bucureşti, 1974, pag.12 - 14
55 Specie de pasăre tropicală cu cioc foarte dezvoltat
151
După credinţele locale, unul dintre sufletele omului, acela ce stă în inimă şi se numeşte moko-moko sau nosodata nu părăseşte imediat corpul şi nu iese la iveală decăt mai târziu, sub forma unui mic păianjen. Imediat ce membrii familiei au reuşit să găsească un păianjen în apropierea mormântului ei îl duc la statuia funerară şi sufletul trece din insectă în efigie. Dacă statuia se crapă, înseamnă că sufletul a părăsit-o şi procesul trebuie repetat, cu o nouă sculptură.
Credinţe şi exprimare spirituală la populaţia indoneziană
Adu Zatua este executată cu mare grijă. Uneori corpul este reprezentat prin forme angulare, însă cel mai des sunt rotunjite; mâinile sunt împreunate la nivelul pieptului.
În general bijuteriile sunt şi ele indicate. Statuile masculine au în plus un cercel purtat într-o singură parte, o podoabă pentru buze, de formă conică, aşezată deasupra gurii şi asemănătoare unei mustăţi.
Particularităţi în exprimarea artei sculpturale indoneziene
4.5.3. Cultura, civilizaţia şi turismul în Borneo
Aici aşezările omeneşti sunt dispuse de-a lungul văilor râurilor. Este preferat pentru locuire zona centrală a insulei şi mai puţin zonele sale litorale. Populaţia trăieşte în grupuri izolate, fiind independente din punct de vedere politic, neavând în comun decât limba şi cultura.
Vechile popoare, a căror denumire colectivă era aceea de Dayaci se compun din mai multe grupuri aparţinând unor triburi diferite sub raportul limbii şi al culturii.
- OT-danum-Ngdadjn în sud-estul insulei;- Kenja, Karjabahau în centrul insulei, a căror
civilizaţiei prezintă trăsăturile cele mai arhaice;- Dayacii continentali în vestul insulei;- triburile Iban şi Dayacii maritimi în nordul
insulei;- grupul Dusur-murut-Kelabit în nord şi nord-estul
insulei;
Una din trăsăturile specifice ale culturii dayace este casa lungă, construită pe malul râurilor. Lungimea sa poate atinge 200 m, iar lăţimea e de 10 – 20 m. Satul este constituit din una sau două case, rareori mai multe.
Cultura dayacă
152
Familiile locuiesc în încăperi separate printr-o despărţitură. Vatra se găseşte fie în interior, fie în faţa încăperii.
Dincolo de analiza fundamentală a elementelor stilistice, arta diferitelor grupuri dayace prezintă diferenţe esenţiale atât în ceea ce priveşte motivele aplicate, cât şi în gama obiectivelor lucrate şi calitatea execuţiei.
Activitatea artistică a bărbaţilor şi a femeilor este net separată. Bărbaţii produc obiecte a căror execuţie presupune un dezvoltat simţ al formelor şi o îndrumare remarcabilă în folosirea obiectelor tăioase (ascuţite). Femeile excelează în cusături, ţesături, olărit, tatuaje şi broderi cu mărgele.
Familia şi rolul membrilor în familie
Majoritatea operelor plastice lucrate în Ron-de-Basse provin de la grupele (grupurile) Ot-darum-Ngadjn şi Dusur din partea de sud-est a insulei Borneo. Aceste statui pot fi împărţite după funcţiunile lor, care sunt dintre cele mai diferite, în două mari categorii: - cele mai folosite cu ocazia ceremoniilor funerare;
- lucrări ridicate la intrarea în sate, destinate să-i ocrotească pe cei vii.
Ritualuri şi obiceiuri de protecţie în Insulele Borneo
O operă plastică legată de cultul morţilor şi denumită "hampatorg" îl înfăţişează pe sclav însoţind sufletul defunctului în lumea de dincolo.
În aceleaşi regiuni se mai fabrică şi figuri antropomorfe din lemn, de dimensiuni mai mici. Sculptate în mod grosolan cu trăsături abia schiţate, ele au menirea să-i protejeze pe oameni împotriva diverselor nenorociri şi să-i vindece pe bolnavi. Figurinele se aşează fie în coşurile ce conţin mâncare, fie deasupra lor, cu scopul de a goni răzătoarele şi de a îndepărta duhurile rele.
Triburile Kajou şi Bahau, care trăiesc pe malurile fluviului Mahakaru în centrul insulei Borneo, atribuie măştilor o importanţă aparte. Bărbaţii şi femeile le poartă la ceremoniile organizate în momentul începerii culturii orezului.
Rolul măştilor la diferite triburi
4.5.4. Particularităţi culturale în Celebes
153
Situată la est de insula Borneo, prezintă un relief abrupt şi fragmentat în cea mai mare parte. Relieful exprimă în acest caz şi originalitatea obiceiurilor şi gesticii populaţiei autohtone56.
Aici sunt mai multe triburi şi grupuri:- Bugi şi Makassari, triburi islamizate,
aparţinând astfel unei mari culturi;- Toradja occidentali şi orientali în nord şi
centru;- Toradja meridionali în sud sau Sa´dan;- Loinang în est;- Mori Laki în sud-est.
Unul dintre domeniile importante ale artei – mai ales Toradja Sa´dan este arhitectura. Locuinţele construite pe piloni înalţi deasupra unor lespezi sculptate, au un plan dreptunghiular şi cu acoperiş, în pantă dublă. Izolate, ele se ridică pe locuri greu accesibile. Construcţiile monumentale sunt împodobite cu sculpturi şi picturi.
La Toradja orientali şi occidentali arhitectura este mai modestă, ornamentaţia concentrându-se în locuri bine determinate din templu (laba), ale căror scări, piloni, uşi şi anumite bârne prezintă adesea sculpturi în relief. Elementul decorativ cel mai des întâlnit este capul de bivol, în toate variantele posibile.
Arta toradja nu a produs mari opere în domeniul statuarului, nici într-acela al basoreliefului. La fel ca şi dayaci şi la ei arta este bidimensională. Principalul său domeniu rămâne împodobirea ţesăturilor. Sunt folosite predominant patru culori: carmin, galben, purpuriu şi verde. Ca modele geometrice se reprezintă predominant cercurile şi pătratele în care sunt înscrise alternativ benzi de culoare închisă şi mai deschisă.
Arta todja – arta împodobirii ţesăturilor
Civilizaţia perioadei megalitice, epocii bronzului şi a fierului au evoluat în mod inegal în diferite părţi ale arhipelagului. Cultura irigată a orezului şi plugul cu tracţiune animală care, alături de metalurgie, reprezintă cuceririle cele mai importante ale epocii, le regăsim în
56 F. Braunstein, Istoria civilizaţiilor, Editura Lider, Seria Cultură Generală, Bucureşti, pag. 53-57.
154
Java şi Sumatra. Aceste noi tehnologii au creat un nivel social şi cultural care, aveau să permită populaţiei să devină permeabilă la influenţele venite din India şi să intre astfel într-o nouă fază a producţiei agricole.
G.Coedès susţine în scrierile sale că în momentul în care primii hinduşi au sosit în aceste insule ei au găsit aici nu nişte hoarde sălbatice, ci societăţi bine organizate, al căror aspect cultural nu diferea prin nimic esenţial de al lor.
Cele mai vechi inscripţii în limba sanscrită cunoscute până azi au fost descoperite în insula Borneo. Ele datează din anul 400, în vreme ce inscripţiile hinduse descoperite în partea de vest a Javei, datează din jurul anului 450.
Inscripţiile în limba sanscrită
Influenţa indiană a îmbogăţit patrimoniul cultural al arhipelagului în numeroase domenii. Scrisul a favorizat dezvoltarea literaturii, apoi s-a dezvoltat arhitectura, arta plastică, decorativă, ş.a.
Influenţa indiană
În secolul al VIII-lea, centrul de gravitaţie al civilizaţiei hindo-indoneziene se transferă în insula Java, unde puterea era în mâinile dinastiei Sandjapa. Sub această dinastie au fost construite pe platoul, insular în prima jumătate a secolului, micile tolandi (cuvânt al cărui sens original era de monument funerar).
Borobudur – monument ce atrge mii de turişti anual
La mijlocul secolului al VIII-lea, dinastia Sandjipa a fost nevoită să cedeze puterea dinastiei Sailendra, adeptă a buddhismului Mahaya. Această dinastie a cărei putere s-a extins destul de mult, a construit în afara unei serii de tolandi, cel mai remarcabil monument al artei buddhiste situat la 32 km nord-vest de Djokdjakarta, purtând numele de Borobudur.
Ridicat într-un plan pătrat, în ciuda siluetei sale decupate, nu ansamblu masiv, se înalţă în mijlocul câmpiei, având drept fundal conturul difuz al munţilor.
Borobudur reflectă cele trei sfere ale cosmosului, conform doctrinei Mahayana (lumea dorinţelor, lumea formelor şi lumea lipsită de forme) şi simbolizează procesul în cursul căruia sufletul eliberat de aservirea faţă de materie şi de formă, atinge absolutul, încarnat prin stupa superioară în ceea ce priveşte forma clădirii.
Simbolismul monumentului Borobudur
155
Borobudur-ul este unic, în sensul că uneşte într-un singur ansamblu terasele pătrate şi cele circulare şi un anumit tip de stupa.
S.Wirjosuparta susţine că este posibil să fie vorba aici de o combinare a gândirii religioase hinduse cu vechea religie indoneziană. Borobudur ar fi astfel o piramidă terasată aparţinând unui tip izvorât din epoca megalitică, legat de cultul strămoşilor; în acelaşi timp insă, monumentul ar simboliza cele 10 trepte ale stării de Badhisattva.
Cel mai important monument din Java este complexul templelor de la Panataran, a cărui durată de construcţie a fost de 250 de ani, început în 1197. Structura construcţiei precum şi dispoziţia templelor în cele trei curţi separate una de cealaltă printr-un zid, amintesc de templele din Bali. Ornamentaţia primelor două terase e inspirată din Ramajana, iar cea de-a treia terasă e decorată cu şerpi înaripaţi, cu statui de divinităţi masculine şi feminine. Porţile de la intrare sunt străjuite de statui de paznici.
Complexul templelor de la Panataran
Există în arhipelag un ansamblu de culturi ce se îmbină în cel mai simplu şi natural mod de putinţă. Nu doar influenţa şi combinaţia local hindusă este prezentă aici. Islamismul este cel care s-a răspândit destul de rapid odată cu dezvoltarea comerţului şi apariţia primilor mahomedani care şi-au răspândit religia.
Aculturaţia în arhipeleag
Un important centru al expansiunii islamice este Malacca. Negustorii de aici, care circulau între insule transportând mirodenii şi alte articole indoneziene au format colonii în Java. Chiar din secolul al XV-lea, s-au construit de-a lungul litoralului sate islamice, care s-au extins apoi spre interior.
Expansiunea şi influenţa culturii islamice
De aici, mahomedanismul s-a extins în secolele XVII – XVIII – în zona Celebesului. În aceeaşi perioadă cu expansiunea islamismului au apărut în Indonezia şi primii europeni, atraşi de comerţul cu mirodenii. Prima bază portugheză a fost fondată la Malacca, în 1511. Astfel s-a modificat peisajul cultural al arhipelagului. Noul aspect cultural e departe de a se fi stabilizat. Ceea ce este
156
important, este că toate elementele culturale îşi găsesc ordinea în fiecare colţ din arhipelag. Sunt respectate toate elementele de cultură şi civilizaţie. Totul este un nou şi un vechi.
În prezent, Indonezia intră în marele curent al economiei mondiale. Regimul european a dezagregat organizaţia preexistentă. Puterea sultanilor a devenit strict nominală.
Dintre toate insulele, Bali este singura unde pictura şi sculptura s-a menţinut până în prezent fără nici-o pierdere. Aici, pictorii conservă preferinţele lor pentru culorile vii şi compoziţia încărcată. Figurile apar în consumul logic al scenei reprezentate sau se înscriu într-un cadru natural.
Exceptând sculpturile în piatră destinate templelor, creatorii lucrează pentru piaţa artistică într-o perspectivă mult mai europeană decât indoneziană, ceea ce inevitabil, duce la o producţie de masă.
Influenţele europene în cultura şi arhitectura locală
În domeniul artei artizanale şi industriale se înregistrează un fenomen de supravieţuire a vechilor procedee. Într-o serie de vechi centre, ramurile artizanale tradiţionale mai lucrează, dar cu o capacitate redusă şi folosind noi materiale şi noi tehnici. Astfel, în Sumba se fabrică şi acum textile ikat. În Sumatra şi Bali ţesături cu fir de aur şi argint.
Particularităţi în exprimarea liberă a motivelor ţesute
Ceramica, ramura artistică cel mai puţin dezvoltată în trecut, cunoaşte acum o mare dezvoltare.
Indonezia constituie teatrul aceleiaşi schimbări, care altădată s-a produs sub influenţa culturii indiene şi apoi în momentul cuceririi de către islam. Ea a primit uşor influenţe exterioare, s-a lăsat pătrunsă de noii factori stimulatori, chiar dacă apoi i-a modificat după propria sa imagine, dându-le un caracter naţional.
O nouă cultură se naşte şi se desprinde din ce în ce mai rapid devenind modernă, fără să înceteze însă a fi indoneziană.
CAPITOLUL V.
157
TURISMUL CULTURAL AFRICAN
5.1. Importanţa studierii vechii culturi africane în dezvoltarea turismului cultural4.1.1. Primii locuitori în ţinuturile Africii negre,
culturile şi elementele lor caracteristice
5.2. Particularităţi ale culturii şi turismului cultural în Africa5.2.1. Tipuri şi modalităţi de exprimare a culturii
africane5.2.2. Încadrarea geografică a societăţilor
tradiţionale africane5.2.3. Oferta culturală şi potenţialul turistic al Africii
negre5.2.4. Cultura şi turismul cultural în Egipt
158
Obiective:
- Stabilirea importantei studierii vechii culturi africane;
- Menţionarea primilor locuitori în ţinuturile Africii negre, culturile şi elementele lor caracteristice;
- Întelegerea tipurilor şi modalităţilor de exprimare a culturii africane;
- Întelegerea particularităţilor culturii africane;
- Stabilirea noţiunii de turism cultural şi particularizarea lui în ţările africane.
5.1. Importanţa studierii vechii culturi africane în dezvoltarea turismului cultural
Procesul dezvoltării Africii în ultimii 1500 de ani este încă neclar din punct de vedere. Multe aspecte rămân necunoscute. Generalizările prea riguroase cu privire la un continent atât de extins şi divers, sunt de obicei eronate. Totuşi, din lucrările multor istorici şi arheologi din ultimii 10 – 20 de ani, rezultă că se cunoaşte şi se poate spune cu mult mai mult – cu certitudinea de a nu greşi – decât se bănuia sau se considera că ar fi posibil de spus.
5.1.1. Primii locuitori în ţinuturile Africii negre, culturile şi elementele lor caracteristice
În ultimii ani s-au descoperit multe din istoria Africii. Maimuţele antropomorfe trăiau în Africa acum 1 milion de ani. Multe fosile ale acestora s-au descoperit în ultimii 60 de ani. Erau maimuţe antropomorfe sau oameni asemănători cu maimuţele? Problema este încă nerezolvată datorită faptului că veriga de legătură între strămoşii comuni ai maimuţelor şi oamenilor şi acea fiinţă care a pregătit calea spre Homo Sapiens nu a fost încă identificată.
Există câţiva rivali puternici în această competiţie pentru titlul de strămoş al omului, reprezentaţi prin fosile provenite în cea mai mare parte din Africa de Sud şi Est. Aceste animale, de tipuri diferite sunt proto-oameni de un fel sau altul, fie că sunt mai aproape de maimuţă sau de om pe linia evoluţiei lor. După expresia plastică a prof. Raymond Dart, ele "oscilau la limita umanităţii".
Rivalitatea în ceea ce priveşte primele forme de viaţă umană
Descoperirile din Africa de est, mai ales Uganda şi Kenya, cuprind nu numai primele dovezi existente până acum cu privire la Homo Sapiens, îndreptăţind astfel concluzia unor antropologi pe care până acum nimeni nu a infirmat-o, ca Africa ar fi fost leagănul omenirii.
Dovezile din Uganda şi Kenya
Specialiştii în preistorie au căzut de acord asupra succesiunii posibile a schimburilor climatice din Africa de est. Ei disting patru mari perioade pluviale din Africa de est; acestea coincid după părerea lor cu cele patru glaciaţii din Europa. Principalul motiv pentru care ei consideră că Homo Sapiens a apărut pentru prima oară în Africa este dat de faptul că aici s-au descoperit unelte din piatră în depozite datând din prima epocă pluvială, în timp ce în Europa uneltele din piatră au fost găsite în depozite mult mai târzii. Astfel, uneltele găsite în Uganda ar putea fi
Formelede viată şi perioadele interglaciare
159
considerate cele mai vechi dintre uneltele descoperite vreodată.
Cele patru perioade pluviale din Africa de est sunt denumite: Kageran, Kamasian, Kanjeran şi Gamblian. În ultima perioadă, care a început acum 12000 – 14000 ani57, Homo Sapiens era un locuitor stabil al Africii de est, el păşind deja în epoca de piatră. Întrebarea care se ridică frecvent este oare cum arătau aceşti oameni ai epocii Gamblian? Erau probabil deosebiţi de toate popoarele care locuiesc astăzi în Africa?
Aproximativ în jurul anului 5000 î.Hr. au apărut în Africa tipuri umane noi. Printre ele, tipul negru sau negroid era predominant. Urmele cele mai timpuri ale acestora provin din zone africane foarte apropiate între ele: un craniu fosil şi alte câteva fragmente, dintr-o aşezare mezolitică de lângă Khartoum (Sudan) şi un alt craniu şi câteva oase găsite sub un strat gros de lut la Asselar, în Sudanul de Vest.
Aceste popoare par să se fi înmulţit după mileniul al V-lea î.Hr. Dovezile care permit această afirmaţie sunt cele 800 de cranii descoperite în valea Nilului pe cursul inferior, provenind din Egiptul predinastic, adică înainte de anul 3000 î.Hr.
Homo Sapiens era un locuitor stabil al Africii de est acum 12000 – 14000 ani
În jurul anului 5000 î.Hr. tipul humanoid negru sau negroid era predominant
În 1958 exploratorul francez Henri Lhote, specializat în studiu Saharei prezintă succesiunea diferitelor populaţii care au trăit aici. Sahara a cunoscut patru perioade de locuire58 în perioada ei fertilă. În decursul primei perioade, celei mai timpurii, ea a fost locuită de o populaţie de vânători, urmată de o alta, de păstori.
Urmaşii acesteia din urmă au domesticit calul, în jurul anului 1200 î.Hr. Lhote bazându-se pe modificările vizibile ale desenelor rupestre, el a stabilit că 16 popoare au locuit în Sahara în perioada populaţiei de vânători şi păstori.
Ideile lui Henri Lhote în privinţa populaţiilor Saharei
5.2. Particularităţi ale culturii şi turismului cultural în Africa
57 Basil Davidson, Redescoperirea Africi vechi, Editura Ştiinţifică, 1964, pag. 3658 L.C. Briggs, Review of Physical Anthropology of Sahara and its Prehistoric Implications, 1957, pag 18
160
A ne referi la Africa din punct de vedere cultural nu înseamnă s-o marginalizăm şi să scoatem în evidenţă elementele de cultură europene, care aici lipsesc.
5.2.1. Tipuri şi modalităţi de exprimare a culturii africane
Este vorba de altă lume, care trăieşte şi a trăit dintotdeauna călăuzită de alte principii decât cele pe care le-am văzut şi admirat la europeni.
Şi Africa, indiferent de aria geografică la care s-ar face referire, găseşte suficiente resurse pentru a pune în evidenţă o cultură reală. Ea se găseşte în literatură, dans, obiceiuri, tradiţii şi credinţe. Pe continentul african sunt răspândite cele mai diverse specii de literatură populară. În cadrul acestuia, se reliefează clar diferite stiluri. Apariţia stilurilor e legată de anumite spaţii. Astfel se poate spune că povestea de coloratură orientală există numai în zona cele mai diverse specii de literatură populară. Astfel se poate spune că povestea de coloratură orientală există numai în zona ţărilor mediteraneene, în Egipt, în Sudan şi pe coasta de est.
Africa dispune de resurse culturale deosebite
Pe continentul african sunt răspândite cele mai diverse specii de literatură populară
Africanii trăiesc într-un mod simplu şi, în mod normal şi cultura lor se exprimă la fel de simplu. Indiferent că este vorba de literatură, arhitectură, artă, ea redă totul într-un mod simplist, aproape de natură.
Africanii trăiesc într-un mod simplu şi, în mod normal şi cultura lor se exprimă la fel de simplu
Africa atrage turişti. Prin ce?
Această lume veche este încă nedescoperită pentru cei mai mulţi, indiferent de tehnica şi tehnologia disponibilă. Este deosebit de interesantă concepţia despre lume, despre apariţia ei în rândul africanilor. De aceea trebuie să spunem că avem de-a face cu un fenomen ce nu poate fi subliniat suficient: o parte esenţială a tuturor fenomenelor din sfera concepţiei asupra lumii, pe care secolul al XIX-lea denumit cu predilecţie „progres cultural” şi care a constat într-o dislocare a modului de a simţi viaţa, dislocare cauzată de o accentuare mai puternică a raţiunii, a însemnat în realitate o alunecare spre sărăcie.
161
5.2.2. Încadrarea geografică a societăţilor tradiţionale africane
Pe teritoriul de la sud de Sahara trăiesc negrii şi alte rase precum boşimanii, hotentoţii, pigmeii, somalezii, care în funcţie de unele studii şi ipoteze sunt înrudiţi, iar după alţii, nu. Fiecare dintre aceste populaţii au o cultură şi un mod de a trăi propriu, însă de multe ori condiţionată de condiţiile de viaţă şi de hrană.
Comparând cele două zone africane: de la nord şi de la sud de Sahara, constatăm că evoluţia lor este diferită. Influenţele europene şi asiatice sunt prezente şi destul de bine vizibile în nord, prin artă, realizarea monumentelor şi construcţiilor, a modului de viaţă, a relaţiilor interumane, a ocupaţiilor de bază. În sud influenţele sunt probabil – după cum apar în anumite documente, destul de puţin vizibil păstrate. Dintre aceştia, cei din Cultura San prezintă cel mai pregnant elemente de autenticitate. Păstorii hotentoţi, de aceeaşi rasă, cu o limbă apropiată, dar având un mod de viaţă mai avansat şi le numesc pe rudele lor care trăiesc din vânătoare şi cules din zonele aride, cu apelativul de „san”.
Cultura San
În acelaşi timp, europenii, după secole de-a rândul i-au confundat cu hotentoţii, o populaţie care poartă denumirea de „oamenii tufişurilor”, „buschjes mannes”59, apelativ notat pentru prima dată de Peter Kolb în 1719. Mici de statură, media de înălţime a bărbaţilor fiind de 1,57m, iar al femeilor de 1,47m, cu pielea gălbuie, ochi mongoloizi, păr scurt,ondulat în smocuri, steagotipi, ei prezintă o serie de caracteristici antropologice explicabile doar printr-o adaptare succesivă la un mediu special: activitatea de prădător în savana uscată, ochii mongoloizi şi culoarea pielii sunt legate de procesele de selecţie la adaptarea la vânt continuu, mari diferenţe de temperatură, iar steagotopia, adică depunerile de grăsimi caracteristice pe pântece (abdomen) se datorează unor procese de selecţie pentru păstrarea echilibrului de apă şi sare, în cazul privărilor îndelungate de apă.
„buschjes mannes” - apelativ notat pentru prima dată de Peter Kolb în 1719
59 M. György, Civilizatia si cultura Africii Vechi, Editura Sport-Turism, pag. 112.
162
Această adaptare fiziologică a permis „expansiunea” boşimanilor, în dauna altor grupuri de populaţii, „cucerind” interiorul savanelor deschise, lucru nereuşit de un alt grup. Adaptarea la clima aridă este o caracteristică a acestei vechi rase, expansiunea bantusă, iar mai târziu cea europeană nu a avut un efect de influenţă asupra culturii populaţiei. Situaţia este analogă cu cea a pigmeilor, adică aceste situaţii de excepţie ajung să devină normale, zilnice, ducând organismul la o stare de solicitare la limită, care produce acea îmbătrânire rapidă.
Adaptarea organismului la condiţiile climatice
Există o atracţie din ce în ce mai mare pentru zonele aride ale Africii şi de analiză a acestor grupuri de populaţii specifice. Cei mai mulţi turişti, călători sau persoane interesate de viaţa acestora sunt din statele Europei de Vest şi Nord sau din America de Nord. Ei rămân uimiţi de posibilitatea şi capacitatea de adaptare la un mediu atât de dur, însă această viaţă-veşnic în căutarea hranei şi a celor
Atracţia turiştilor pentru tradiţiile populaţiilor Africii negre
FAMILIE DE BUSCHMAN
FAMILIE SI TIP DE LOCUINTA
FEMEIE BUSCHMAN
BARBAT BUSCHMANSURSA:
http://goafrica.about.com/od/namibiaatravelguide/ig/Namibia
163
necesare supravieţuirii – îşi lasă amprenta pe aspectul lor îmbătrânit prematur. Expediţiile în aceste ţinuturi sunt unele dintre cele mai costisitoare pentru organizatori, nu numai ţinând cont de asigurarea în regim scurt a unui anumit confort ci şi de gradul de risc pentru fiecare turist sau călător. Aceste „vizite” lasă urme destul de mari în sânul comunităţilor de boşimani, deoarece sunt destul de sensibili la bolile pe care le pot lua de la vizitatori. Rezistenţa lor este destul de redusă în acest caz.
Gradul de dificultate al organizării de expediţii în aceste spaţii
Morala acestei societăţi este morala respectului reciproc şi a egalităţii în drepturi. Sunt considerate infracţiuni majore: furtul de alimente, pângărirea sălaşului copiilor şi încălcarea teritoriului altei grupe. Judecarea se face în general pe microgrupe de vârste şi sex, în cazuri extreme ajungându-se la un fel e „judecată divină”.
Morala acestei societăţi este morala respectului reciproc şi a egalităţii în drepturi
Ideea îmbrăţişată de mulţi europeni, călători şi teoreticieni din secolul al XIX-lea, că „boşimanul crede că e bine doar ce-i convine lui”60, se bazează pe axioma falsă a moralei creştine şi axiologic în afara condiţiilor concrete. „Omorârea copiilor gemeni, părăsirea bătrânilor incapabili de a continua peregrinările în tufiş în aşteptarea morţii, pot fi considerate acte de cruzime dacă le rupem din contextul istorico-economic dat. Dacă luăm în considerare că un copil trebuie alăptat timp de 4 ani, din cauza hranei greu digerabile, dacă acceptăm că supravieţuirea grupului e legată de completarea alimentaţiei pe terenuri noi de culegere, putem înţelege gesturile reprobabile – având drept singură conduită morală ideea sacrificării pentru supravieţuirea colectivităţii”61.
„boşimanul crede că e bine doar ce-i convine lui”
Toate ciclurile de credinţe se învârt în jurul vânătorii, al ciclurilor naturii, al ploii, al hranei – respectiv al bolii şi al morţii62.
5.2.3. Oferta culturală şi potentialul turistic al Africii negre
60 I. Vlăduţiu, Ingeniozitatea omului, Editura Meridiane, 1968, pag. 35-37.61 M. György, Civilizatia si cultura Africii Vechi, Editura Sport-Turism, pag. 119. 62 Histoire générale de l´Afrique, vol II. Pag 715-716.
164
Pentru formarea unui stil propriu de natură autentic africană, o importanţă mult mai mare a avut-o apariţia unei separări rezultate timpuriu din concepţia magică asupra lumii şi, în afară de aceasta, dintr-o formă ludică încă arhaică a respectivei concepţii, anume separare în direcţia sărăcirii constând într-o timpurie constituire a unei vieţi profane – aproape exclusive. Acesta este hamitismul propriu-zis.
Cultura hamitiţilor din nord şi în special a celor nomazi este impresionantă. Viaţa lor cotidiană nu este niciodată atinsă de vreo relaţie oarecare. Aici ea se manifestă în gestica oamenilor prin pasiune, pofta de luptă, setea de posesiune, ambiţie, care capătă de cele mai multe ori amplificări şi asprimi teribile. Dacă nu întrebăm care este cauza naturală a unei asemenea culturi, putem răspunde indicând momentul întotdeauna decisiv pentru dezvoltarea culturilor bazate pe fapte şi magie: animalul!. Animalul vânat a fost cel care a dat vânătorului african nota specifică a modului său de a simţi viaţa.
Creşterea vitelor a imprimat şi ea hamiţilor din deşerturi şi stepele Africii de Nord de astăzi acea asprime înfricoşătoare pe care o vedem întrupată îndeosebi în „creaţii literare” ale triburilor din Pustiul Nubiei. Nu există aici „operă literară” sau povestire, care se transmite pe cale orală de la o generaţie la alta, care să nu includă tâlhari, hoţi şi luptă pentru a păstra ceea ce au.
Viaţa şi ocupaţiile hamitiţilor
„Harami” tâlharul, a devenit în Pustiul Nubiei expresia desăvârşită a caracterului regional. Animalul predominant în regiunea respectivă, cămila, a condiţionat stilul hamitic nord-estic. Fenomenul nu poate fi foarte vechi, deoarece cămila a pătruns aici în secolul al II-lea d.Hr. Hamitismul n-a trecut direct de la starea de vânători şi culegători a oamenilor la cea a crescătorilor de animale. Mărturia picturilor rupestre nu trebuie greşit înţeleasă; creşterea cămilelor a fost cu siguranţă precedată în regiunea nord-estică de o creştere a vitelor şi, de asemenea, de folosirea intensă a măgarului; dar acest din urmă animal nu a adus nicăieri modificări fundamentale în cultură.
Legende care continuă să domine viaţa locuitorilor africani
Ocupaţiile şi rolul lor în cultura locală
Influenţa exercitată de creşterea vitelor asupra culturilor din această zonă poate fi deosebit de bine identificată în
165
Africa.În Africa de est şi sud-est fulbii şi mai ales massaii, iar
în sud hotentoţii pot fi consideraţi drept prototipuri.
Fulbii, massaii şi hotentoţii
Stilul modului de a simţii viaţa, legat de aceste tipuri, poate fi recunoscut, într-o înclinaţie evidentă spre întreprinderi războinice. Hotentoţii dovedesc aceasta prin cruzimea ritualurilor de ucidere a boilor, massaii cu casta lor de războinici, iar fulbii cu fanaticele lor mulţimi de războinici şi genii războinice.
Ritualurile ca mod de exprimare culturală
Nu e nici-o îndoială că vitele au adus un puternic impuls în hamitism. În fond, toţi aceşti pricepuţi crescători de animale din regiunea de cultură etiopiană a Africii trebuie caracterizaţi drept pe jumătate hamiţi. În acest fel, este posibil să observăm efectele paideumatice ale creşterii celor mai importante animale domestice, efectele celorlalte animale domesticite de om. Dintre ele porcul şi calul se situează la poluri opuse. Fireşte, nu întâmplător în domeniul culturii „malaioni – gritice”, adică etiopiană veche, creşterea porcilor iese deosebit de puternic în evidenţă. Încă de la prima cristalizare a caracterului ei, această cultură a fost una a culegătorilor de rădăcini şi tuberculi, fiind aşadar potrivită asemănării cu un animal râmător care consuma această hrană. În privinţa aceasta, nicio complicaţie nu stinghereşte înţelegerea clară dintre animal şi cultură, dar respectiva relaţie e atât de lipsită de importanţă, încât nici nu reţine atenţia. Cu totul altfel stau lucrurile în ceea ce priveşte calul.
Rolul diferitelor rase de animale în viaţa culturală
Pe pământ african şi în special în Egipt, calul nu a pătruns înainte de secolul al XVIII-lea î.Hr. şi atunci fiind folosiţi la carele de război. Cu atât mai remarcabil este faptul că un val cultural din Sudanul de Vest apare ca fiind puternic marcat de un element ce trebuie pus în legătura cu calul; acest val este reprezentat de „cultura garamantică” existentă astăzi numai în Sudanul de Vest; tezaurul cultural ce şi-a putut găsi originea în relaţia cu calul este încă epopeea eroică. Există sute de variante ale „legendelor despre eroi”, cunoscute astăzi, în aspectul lor original în aria uralo-altaică din Asia. Aici, animalul joacă încă rolul
Cultura garamantică
166
simbolizării astrale. Este bine de menţionat faptul că, pe de o parte literatura creată în jurul culturii garamanţilor are ceva din forţa originară a acestei epoci vechi, dar că, pe de altă parte, îi lipseşte orice urmă proprie într-o măsură atât de bine reprezentată ca în Africa.
Anumite populaţii de agricultori deţin animale fără însă a avea mentalitate pastorală:
- chokwe din Angola s-au convertit la creşterea vitelor, fără să renunţe la agricultura (cultura plantelor);
Populaţia CHOKWE din Angola
- serer din Senegal, care se folosesc de bovine pentru a obţine îngrăşământul natural necesar cultivării câmpurilor şi pentru sacrificii.
Populaţia SERER din Senegal
167
ASPECTE CULTURALE ALE POPULAŢIEI CHOKWE DIN ANGOLA
În Africa s-au „născut” eroi legendari, care nu aparţin ca idee de locurile lor. Sunt la origine eroi împrumutaţi, aduşi, dar au găsit condiţii de acceptare şi păstrare încât întreaga regiune central-estică africană se bazează pe existenţa lor, ca elemente culturale reprezentative. O cultură care s-a prelins prin Cirenaica spre Fazzan, iar de aici spre Sudan poate fi considerată ca fiind de tipul menţionat.
Prezenţa primelor forme de aculturare
Această cultură are o vechime destul de mare în Fazzan, de unde şi-a căpătat configuraţia africană. De aceea, în ea se află ceva din simplitatea şi asprimea hamitică.
Lăsând la o parte aspectul literar – oricum slab reprezentat în Africa în cea mai mare parte, dovezile existente sunt destul de puternice în privinţa transmiterii obiceiurilor şi tradiţiilor ce fac referire la creşterea animalelor. Mossi au anumite obiceiuri, care se transmit din generaţie în generaţie. Unul dintre acestea este cel
Mossi şi modalitatea de transmitere a obiceiurilor
ASPECTE CULTURALE ALE
POPULATIEI SERER
SURSA: www.accessgambia.com/information/serer.html
168
SURSA:
Sirismm.si.edu/siris/SmithsonianCSInews.htm
referitor la animalele domestice; boii sunt încredinţaţi peulilor pentru transhumanţă, caii sunt hrăniţi în grajd şi nu au decât funcţie de prestigiu (asemănător populaţiilor din centru-est), măgarii sunt animale de povară, caprele şi oile sunt crescute în scop alimentar. În secolul al XII-lea erau în majoritate creştini sau triburi cu credinţe locale. În prezent creştinii sunt o minoritate, iar majoritatea este islamică.
Rasele de animale şi pozţia pe care o au în viaţa socială a fiecărui trib
Trecerea de la un mod de viaţă la altul se face mai des decât se crede sub acţiunea istoriei, iar avantajele sunt discutabile.
Pierre Gouron semnalează, de pildă că, populaţia chokwe căreia îi erau necesare 50ha de cultură pentru a asigura traiul familiei, avea nevoie să dispună de 500ha de păşune pentru o turmă de animale.
Aspecte ale vieţii africane surprinse de Pierre Gouron
Ţăranii africani sunt patri sau matriliniari, trăiesc uneori în ceea ce unii istorici au numit arhaic, iar în trecut este posibil să fi făcut parte din mari imperii.
Ţăranii africani sunt patri sau matriliniari
Unii trăiesc încă în ierarhia şi regulile unor regate a căror autoritate descreşte treptat până la eşaloanele cele mai modeste, cel puţin în măsura în care suzeranii sunt capabili să o impună supuşilor lor. Ei sunt oameni ai pădurilor, precum bemba sau lele, ori ai Sahelului ca mossi, oameni ai munţilor cu altitudine medie, precum chagga, sau ai câmpiei, precum kavirondo sau bambara.
- Bemba sau lele – oamenii pădurilor;- Mossi – oamenia ai sahelului;- Chagga - oameni ai munţilor;- kavirondo sau bambara – oameni ai câmpiei
Bemba se pretind de origine luba, primii sosiţi care au traversat fluviul Lualaba în jurul anului 1750 şi s-au îndreptat spre NE unde,spun ei, au găsit un teritoriu nepopulat. Mai târziu, au invadat ţinuturile învecinate, devenind un mare regat. Sunt matriliniari şi matrilocali. Un bărbat aparţine grupului bunicii sale materne, dar este şi membru al unui grup de descendenţi mai larg, clanul, în care înrudirea este tot pe linie feminină. Dogma bemba privind influenţa morţilor asupra celor vii este extrem de importantă ca fenomen al autorităţii politice.
Originea diferitelor grupuri de populaţii
În Africa neagră există popoare care nu au creat niciodată state sau care nu au fost niciodată organizate de un cuceritor.
Sunt în general ţărani patri sau matriliniari, trăiesc în
169
pădure la marginea acesteia sau în savană şi nu cunosc proprietatea individuală. Unii cultivă toată viaţa aceleaşi pământuri (terenuri), în timp ce alţi le schimbă cât de des este nevoie. Pretutindeni se practică cultul strămoşilor, iar ideea metempsihozei este foarte răspândită. În nord, deasupra fluviului Zair, accentul este pus pe zeul creator. În sud, o zeiţă a pământului este in centru atenţiei majorităţii triburilor, dar sunt prezenţi şi alţi zei precum ai ploii şi spirite ale savanei. Acolo unde există o „regalitate” se întâlnesc mituri referitoare la întemeietorii dinastii.
Individualitata populaţiilor din Africa
Unii antropologi au fost de părere că în cele mai vechi timpuri a locuit în Africa un alt tip uman, ale cărui trăsături nu erau nici negroide, nici asemănătoare boşimanilor (baskopoide). Ei l-au denumit tipul "hamit".
Oricare ar fi fost adevărata succesiune a migraţiilor, cert rămâne amestecul boşimanilor cu negrii şi poate cu hamiţii, luând astfel naştere strămoşii majorităţii africanilor de azi.
Astfel, hotentoţii din Africa de Sud ar putea să provină dintr-un amestec între boşimani şi hamiţi; în timp ce
Posibilităţi de origine
POPULATIA BEMBA
SURSA: www.purepiano.com/zambia.htm
170
numeroasele populaţii de limbă bantu (negrii) ar putea fi un amestec hamitic în cazul în care aceştia trăiau la sud de Sahara.
a hotentoţilor
Dacă tipurile hamite de mai târziu ocupă azi o parte a Africii de nord-est, populaţiile de limbă bantu, predomină în jumătatea de sud a continentului, în timp ce negroizii apar frecvent în Africa de vest. Ele se deosebesc mai ales prin limbă şi trăsături antropologice.
În Africa ne este cel mai simplu să înţelegem faptul că a existat o limitare a puterii transmiterii culturii – ea limitându-se la ceea ce s-a transmis direct, doar pe calea învăţător-discipol, tată-fiu, mamă-fiică. Acest lucru îi conferă denumirea de „tradiţională” sau „specială”. Cultura africanilor este mereu surprinzătoare prin componente, descoperirea logicii îmbinării creând mari dificultăţi. Totuşi, acest mediu este deosebit de solidar şi surprinzător de rezistent la schimbări, dovadă o mulţime de elemente care au supravieţuit sistemelor de aculturalizare colonialiste.
Tendinţa de „homeostază”, conservatorismul exagerat, oralitatea aproape exclusivă, caracterul totalitar al acestei culturi în care gestul banal al mâncării devine gest esenţial, unde fiecare are un reflex cultural-sunt caracteristici speciale ce impun cu necesitate postularea existenţei de sine stătătoare a acestui tip de cultură.
Cultura africanilor este mereu surprinzătoare prin componente, descoperirea logicii îmbinării creând mari dificultăţi
Societatea tradiţională a fost numită în mod curent până nu de mult ”societate primitivă”63. Omul societăţii primitive (tradiţionale), nu este deloc un individ primitiv; gândirea sa nu este deloc pelagică, greu de înţeles. Etnografii au demonstrat că „primitivii” posedă o mare capacitate inventivă în domeniul lor guvernat de necesităţi. Există în toate societăţile primitive o valorizare pozitivă a muncii făcute pentru colectivitate.
Societatea tradiţională şi societatea primitivă
O altă valoare fundamentală a societăţii şi culturii tradiţionale este umanismul său nemijlocit. În toate manifestările culturii se întrevede uşor omul, necesităţile umane care trebuie satisfăcute. Caracterul nedisimulat, mai direct al acestor legături, neascunderea impulsurilor şi
În toate manifestările culturii se întrevede omul, necesităţile
63 C. I. Gulian, Originile umanismului şi ale culturii, Editura Academiei, Bucureşti, 1967, pag. 25-26
171
motivaţiilor existenţiale nu justifică în nici-un caz etichetarea acestui gen de umanism, drept „rudimentar” sau „primitiv”.
umane care trebuie satisfăcute
Societăţile tradiţionale diferă în multe privinţe de societăţile europene actuale cu care suntem obişnuiţi. Există instituţii, necesităţi şi valori diferite, nemaivorbind de răspunsuri culturale, care în mod necesar sunt diferite, ele definind modul de viaţă specific, „identitatea şi personalitatea unui popor”. Există un „pluralism necesar al culturilor”64.
5.2.3. Cultura şi turismul cultural în Egipt
Acest ţinut cu peste 3000 de ani de istorie, civilizaţia egipteană, s-a dezvoltat pe un teritoriu relativ restrâns, lăsând astfel impresia unei lumi închise. Cultura şi civilizaţia egipteană lasă impresia unei omogenităţi, a unei uniformităţi extraordinare, unde schimbările petrecute au avut loc în cadrul aceleaşi forme. Acest imobilism pare cu atât mai evident cu cât se manifestă într-un cadru cultural de o durată şi o longevitate poate unică în lume.
Ce ne atrage din punct de vedere turistic aici?
Egiptul pare un uriaş magnet pentru întreaga lume. Ceea ce atrage sunt urmele lăsate de o civilizaţie cu totul şi cu totul unică.
Unicitatea urmelor culturale lăsate de egiptenii antici
Urme lăsate de această lume se situează undeva la începutul mileniului al IV-lea î.Hr.65
Această lume atrage atenţia prin ceea ce au lăsat urmă, de modul în care ei au reuşit să se impună asupra naturii şi să folosească o parte din ea. Ceea ce s-a păstrat până astăzi este ceramica roşie într-o mare varietate de forme, decorată cu figuri geometrice şi scene zilnice. De la ei păstrăm vazele de faianţă. Toate aceste obiecte pot fi admirate în
Ceramica roşie – urmă a unei vechi civilizaţii şi culturi proprii
64 J. Marquet, Civilisations of Blak Africa, Oxford University, 1972, pag. 23.65 După numele localităţilor: El Badari (în Egiptul central), El Amrah şi Hagada (în nordul Egiptului) şi El Gerzeh din Oaza Fagum, unde aşezările celor dintâi cultivatori de cereale din Egipt datează din jurul anului 4400 î.Hr.
172
prezent în Muzeul din Cairo, neputându-se urmări în amănunt spaţiul din care acestea provin, timpul trecut peste acestea ne mai păstrând urmele acestor civilizaţii dispărute.
Egiptul atrage prin arta sa unică ce impresionează prin demnitate şi distincţie. Totul în arta egipteană este dictat de ideea continuării existenţei şi după moarte. Ideea "lumea de dincolo" va fi cea în funcţie de care se ţine cont şi în jurul căreia se va organiza aproape întreaga artă egipteană. Arta egipteană nu stă în ideea deprimantă a morţii. Egiptul nu este obsedat de ideea deprimantă a morţii, ci de o înţelegere a morţii concepută ca o continuare firească a vieţii.
Arta egipteană
Care sunt obiectivele turistice care atrag cei mai mulţi turişti în Egipt?
Luându-le cronologic şi nu prin numărul de turişti, acestea ar putea fi: mastaba, piramidele, templele, cu elemente de sculptură şi pictură.
Tipurile principale de obiective ale turismului cultural
Ce este o mastaba?
Este cea mai veche formă de arhitectură funerară – o construcţie masivă din cărămidă sau din piatră, ridicată deasupra unui mormânt săpat adânc în pământ. Mastabele erau grupate în jurul piramidelor faraonului. O mastaba a unui personaj bogat putea avea mai multe încăperi, ce comunicau între ele prin coridoare66.
Mastaba
Piramidele – centrul de atracţie al lumii antice egiptene. Ele sunt un tip mai evoluat de monument funerar, apărut în timpul dinastiei a III-a.67 Primul monument de acest tip a fost construit de vizirul şi arhitectul Imhotep pentru regele Dieser, fondator al dinastiei a III-a.
Aceste amănunte legate de obiectivele turistice măresc
Piramidele
66 A. F. Jones, Introducere în artă, Editura Lider, Seria Cultură generală, Bucureşti, pag. 18.67 Până la această dată, regii erau înmormântaţi în mastaba.
173
de fiecare dată interesul pentru acestea. Plasarea în timp a celui care încearcă să descopere o lume nouă, diferită de a lui, îl captivează, îl fascinează. Pentru lumea noastră, acea civilizaţie dispărută reprezintă o fascinaţie. Aceasta captivează numai printr-un plus de amănunte, care nu sunt la îndemâna fiecărui vizitator.
Cunoştinţele matematice ale constructorilor piramidei lui Kaeops s-au detaşat prin precizia orientării astronomice, în raporturi numerice, în date de geometrie aplicată în construcţii, care au dus la construirea fantezistei "ştiinţe piramidologice".68
Templele ridicate odată cu afirmarea cultului soarelui. Ceremonia cultului zeului RA – zeul soarelui – se desfăşura în aer liber, aceste temple constau într-un zid dreptunghiular. Se poate vorbi de o arhitectură a templelor egiptene, într-o perioadă cam târzie. Impozante sunt astfel: templul reginei Haştepsut din Deir el- Bahari, apoi cele două temple ale lui Ramses al II-lea, săpate în stâncă de la Abu-Simbel, dar şi templele de la Karnak sau Luxor.
Templele
Aici apar ca impunătoare momunente arhitecturale – coloanele (la Luxor sunt peste 134 de coloane)69. Aici coloanele au capitelurile de forma florii de lotus sau papirus, iar modulaţiile coloanei sugerează un mănunchi de tulpini ale acestor plante. Aceste forme au sugerat ipoteza originii lor. Pentru a completa imaginea naturii simbolizată de ansamblul templului, tavanele erau pictate cu stele şi păsări, iar pardoselile erau decorate cu imitaţii de râuri cu plante acvatice şi peşti.
Coloanele ca impunătoare momunente arhitecturale
Sculpturile – Printre capodoperele sculpturii egiptene se numără: marele Sfinx din Giseh (capul faraonului Khefren), statuia lui Khefren (aflată la muzeul din Cairo), etc.
O statuie egipteană nu era expusă pentru a fi admirată, pentru frumuseţea ei, ci era ascunsă (cu câteva
Sculpturile
68 C. Daniel, Civiliazţia Egiptului antic, Ed. Sport –Turism, Bucureşti, 1974, pag.
67.69 O. Drâmbă, Istoria culturii şi civilizaţiei, Ed. Vestala-Saecului, vol.I, 1998. pag. 198
174
excepţii) în penumbra templului sau în întunericul camerei funerare.
Statuile zeilor şi ale regilor din temple erau obiecte de cult, de adoraţie, iar cele păstrate în morminte erau concepute ca suport al "dublului" celui decedat.
Statuile zeilor erau obiecte de cult şi adoraţie
Sculptura egipteană era dominată de ideea eternizării omului. Sculptorul era numit "cel care menţine în viaţă". Figurarea copului omenesc urma anumite canoane, de la care artistul nu se abătea. Capul este întotdeauna văzut din faţă, în timp ce partea inferioară a corpului (picioarele) este văzută din profil. Aici este vorba de o convenţie artistică, de un mod arbitrar de a vedea lucrurile, un mod care urmează calea logicii şi nu a aparenţei. O altă convenţie este aceea prin care zeii şi regii aveau dimensiuni mult mai mari faţă de ceilalţi din jurul lor.
Egiptul este o ţară predestinată turismului, este un ansamblu unic de ţinuturi grupate în jurul unei singure axe vitale, Valea Nilului.
Egiptul este un ansamblu unic de ţinuturi grupate în jurul unei singure axe vitale, Valea Nilului
Egiptul este poate ţara cea mai veche din lume, iar vechimea şi măreţia ei, precum şi „misterul”care l-a învăluit timp îndelungat au stârnit un interes deosebit – o ţară recunoscută astăzi ca fiind izvorul viu al civilizaţiilor clasice de care suntem, prin urmare, în parte dependenţi. Astfel, Egiptul a constituit cea mai importantă cale de circulaţie a lumii antice între platourile înalte ale Africii şi Marea Mediterană, între stepele Libiei şi lumea asiatică70. Din Sudan până în Anatolia, din Libia până în Mesopotamia, Egiptul a fost marea răspântie, comercială, politică, spirituală, timp de aproape patru milenii înaintea erei noastre.
Peste trei milenii de istorie, cea mai lungă durată de până astăzi al unei civilizaţii originale, care a rezistat influenţelor străine, căci a reprezentat o ideologie,un întreg sistem de gândire, zămislit treptat pe malurile Nilului şi pe care a oglindit spiritualitatea unui popor deosebit.
Egiptul are peste 3000 de ani de istorie
70 A. F. Jones, Introducere în artă, Editura Lider, Seria Cultură generală, Bucureşti, pag. 56-59.
175
De când sunt locuitori în ţinuturile Egiptului?
Chiar înainte de mileniul al IV-lea î.Hr., oamenii se strânseseră de-a lungul fluviului, trăind din vânătoare şi pescuit. Printr-un efort deosebit şi multă răbdare ei au învăţat cu timpul să stăpânească revărsările care inundau vara câmpiile joase. După mulţi ani de efort, aceşti oameni au creat, pentru nevoile lor, alt peisaj; au săpat canale, care brăzdau nisipurile sterpe, disciplinând fantezia apelor şi permiţând mâlului să se depună cu folos. Astfel a luat naştere agricultura, între fluviu şi deşert. Grâul, orzul, inul, viţa de vie, culturile de zarzavaturi s-au dezvoltat de-a lungul văii.
Capacitatea de adaptare a vieţii la condiţiile naturale
Locuitorii s-au adunat în sate, care la rândul lor s-au unit, formându-se aşezări din ce în ce mai mari. Încă din timpurile preistorice, se pare, aşa cum stau dovadă mărturiile arheologice şi scrierile istorice, au luat naştere două regate, care corespund celor două regiuni naturale ale ţării: Regatul Egiptului de Sus, de la Assuan la Memfis (aproape de oraşul Cairo), mărginit la vest de falezele platoului Libiei, iar la est de colinele arabe, comunicând prin văi laterale cu oazele deşertului; Regatul Egiptului de Jos, coincide cu delta Nilului, care se răsfira în şase braţe, în evantai, între lacul Mareotis şi lagunele de la Palesium, vastă câmpie aluvionară întinsă pe 200 Km, până la ţărmul Mării Mediterane. O ţară dublă, un regat dublu, o atracţie dublă, între platourile Africii şi ţările mediteraneene.
Organizarea socială a populaţiei Egiptului antic
În jurul anului 3200 î.Hr. regele Narmer (grecii numindu-l Menes) unifică cele două regate, însă în tradiţiile Egiptului vor rămâne diferenţe zonale.
Istoria Egiptului începe odată cu Narmer, iar prosperitatea lui în acelaşi timp cu monarhia. Dacă geografia Egiptului este cea care determină în mod firesc viaţa economică şi socială, ea reclamă totodată existenţa unui anumit sistem politic. În timpul faraonilor Ramses71,
Istoria Egiptului începe odată cu Narmer
71 Acest nume a fost purtat de o întreagă serie de regi ai Egiptului,începând cu Ramses I, numită Rameside.
176
Egiptul va atinge apogeul măreţiei şi belşugului său.
Cine erau acei oameni care au întemeiat regatul Egiptului şi au trăit cu peste 6000 ani înaintea noastră?
Prin simpla lor privire, astăzi, pe străzile oraşului Cairo, sau la Assuan, sau Luxor, numeroase sunt chipurile, siluetele şi atitudinile întâlnite, care amintesc de figurile sculptate sau pictate în mormintele de altădată. E cunoscută întâmplarea trăită de nişte lucrători, care odată ce au pătruns în mastaba lui Ka-aper, au strigat ieşind îngroziţi: „Şeic el Beled”(„E primarul satului”)72. În penumbra încăperii închise, statuia cu trăsături greoaie, nasul uşor coroiat, trupul obez, având o atitudine mândră şi demnă, le amintise atât de viu figura magistratului local, încât au crezut că îl văd acolo73.
Păstrarea în cultura locală a figurilor legendare
Se poate vorbi de o rasă egipteană – sau de o rasă hamito-semitică. Aici au venit populaţii din zone diferite, atrase de bogăţia Nilului: africani din Sudan şi Libia,semiţi din Asia. Toţi aceştia au suferit un puternic proces de metisaj timp de câteva milenii. Tocmai această „fuziune” sau proces de metisaj a dat naştere tipului egiptean. Cunoaşterea limbii ne permite să distingem rolul Africii şi al Asiei în structura etnică şi lingvistică a acestui popor. După toate probabilităţile, peste un substrat african s-a impus un vast aport semitic; într-adevăr, limba egipteană are o sintaxă semitică, analogă limbilor asiro-babiloniană, canaeeană, aramaică (limbi moarte), arabă sau ebraică (limbi vii). Vocabularul este, în mare parte, de origine semitică,putând fi identificate peste 300 de rădăcini comune cu acelea ale limbilor din grupul libiano-berber şi, se constată totodată unele înrudiri cu limbile din sud, galla sau somali.
Ipoteza existenţei unei „rase egiptene”de populaţie
72 Auguste-Edonard Mariette, egiptolog francez, întemeietorul muzeului din Bulaq (suburbia a oraşului Cairo). A descoperit amplasarea Sarapeum-ului din Menfis73 Claire Lalouette, Civilizaţia Egiptului antic, Bucureşti, Editura Meridiane, 1987, pag.10.
177
Din aceste diferite aporturi umane s-a născut un popor cu puternice caracteristici etnice, cu trăsături durabile.
Popor cu puternice caracteristici etnice şi cu trăsături durabile.
Ce putem astăzi admira de la acest popor vechi?
Pe Podişul de la Gizeh, în apropierea pădurii de palmieri (menţionată în documente – astăzi dispărută în imensitatea deşertului) de la Saqqarah, locuri apropiate de capitala de atunci, Memfis, se înalţă piramidele regilor care au domnit în Egipt între dinastiile a III-a şi a VI-a. Ansamblul funerar regal nu se limita la o piramidă, ci era un întreg ansamblu de construcţii.
Podişul Gizeh
Defunctul rege-zeu odihnea, pentru eternitate, în sarcofagul său, în cavoul tainic al piramidei, ascuns sub uriaşa masă de zidărie, care constituia suprastructura monumentului. Cea mai înaltă dintre ele, este cea a regelui Keops, ce măsoară 146m.
Piramidele – morminte ale regilor-zei
Grecii au dat acestor monumente numele de „piramidă”- pyramis (prăjitură din făină şi miere), apoi egiptenii denumindu-le „mer”. Prima piramidă, astăzi mult deteriorată, ajunsă la forma şi dimensiunea unei mastaba, doar că sunt vizibile treptele, se pare că a fost construită din porunca lui Dioser la Saqqarah – considerat astăzi primul monument ridicat din piatră cioplită. Treptele simbolizează „paşii defunctului către tatăl veşnic, Re”. În jurul piramidei, aliniate în rânduri strânse, sunt urme ale mastabelor înalţilor funcţionari. Cele mai bine păstrate sunt cele din jurul piramidei lui Keops. În felul acesta,necropola constituia reflectarea curţii regale din Memfis, încremenită pe vecie.
Denumirea de „piramidă”aparţine grecilor
Prima piramidă, astăzi mult deteriorată, ajunsă la forma şi dimensiunea unei mastaba, doar că sunt vizibile treptele, se pare că a fost construită din porunca lui Dioser la Saqqarah – considerat astăzi primul monument ridicat din piatră cioplită
Ruinele templului solar ridicat în timpul lui Niusere, au fost descoperite la Abu Gurob, templu deschis în partea superioară, pentru ca Re să poată pătrunde mai uşor în locuinţa sa. Se ajunge printr-o deschizătură, într-o curte
178
spaţioasă, în mijlocul căreia se ridică altarul; în spatele acestuia se înalţă o piramidă, în vârful căreia se află un obelisc. Este prima dovadă – prezenţa obeliscului – a cultului betilelor, foarte răspândit în civilizaţiile semitice. „Betilul” este o piatră sacră aşezată vertical, considerată a fi locuinţa unei divinităţi. Este întâlnit la civilizaţia siriană şi arabă, anterior islamului.
Cetatea Tebei – un alt mare loc de pelerinaj turistic cultural – situată în Egiptul de Sus, a fost capitala regilor Antef şi Montuhotep. Suveranii din Dinastia a XII-a au părăsit-o în favoarea oraşului Lisht, situat mai la nord, ea îşi va păstra în viitor o importanţă neîndoielnică. Sesostris I a început construirea unui oraş sanctuar, cunoscut până astăzi şi vizitat de milioane de turişti anual, cel de la Karnak, sălaşul zeului Amon, care a cunoscut celebritatea odată cu oraşul său.
Cetatea Tebei şi evoluţia ei ca oraş administrativ
Ce influente au înregistrat populaţiile egiptene?
În jurul anului 2000 î.Hr. la începuturile Dinastiei a XII-a, o serie de populaţii ariene, provenind cel mai posibil din ţinuturile Mării Caspice ş Mării Negre, se îndreaptă spre sud. Acest fenomen marchează începutul unui mare val de migraţii.
Iranul este primul invadat de către mezi şi perşi, care au jucat un rol important în istoria acestui stat. Alţi năvălitori, trecând prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele se instalează în Anatolia, întemeind regatul hitit Babilonul, aflat în acea vreme în plină înflorire, sub domnia lui Hammurab rezistă ceva timp, dar la moartea suveranului, fiul acestuia nu poate evita instaurarea unei noi dinastii, cea kasită.
Migraţiile cu rol în evoluţia populaţiei egiptene
Aculturarea şi rolul ei în Egipt
Semiţii autohtoni, obligaţi să se retragă din faţa acestor invazii europene, se îndreaptă spre sud, pătrunzând în Egipt. Aceste populaţii asiatice, conduse de şefii lor, sunt prezentate în scrierile egiptene prin termenul de „heqau khasut”- în traducere literară „stăpânii ţinuturilor străine”,
Momente din istoria zbuciumată a Egiptului
179
termen devenit „hyksos” la greci. În anul 1690 î.Hr. hyksoşii cuceresc întregul Egipt, semănând groază şi rămânând în amintirea istorică a egiptenilor ca o perioadă neagră. Ei mută capitala la Avaris şi îl adoptă pe Seth, drept zeitate oficială. Este perioada când s-ar fi instalat şi tribul Israel în Egipt.
Necesitatea unei zeităţi proprii, care se impune în cultura egiptană - Seth
De sub dominaţie străină Egiptul reuşeşte să iese în jurul anului 1850 î.Hr. când Teba devine din nou capitală. El devine cel mai mare centru administrativ, politic, unul dintre centrele vitale ale lumii antice.
Independenţa căpătată în 1850 î.Hr
De ce ne atrag templele egiptene? Care este valoarea lor culturală şi de ce întreaga arie egipteană deţinută de temple reprezintă o arie în care se practică turismul cultural?
Karnak şi marele său templu dedicat lui Amon-Ra ne poate dezvălui ce însemna la acea vreme un templu divin. Putem astăzi identifica elementele principale care constituie structura fundamentală a „palatului-zeu”. Oprindu-ne în faţa concepţiei arhitectonice după care a fost construit, străbătând un drum lung, de la vest la est, se trece de la profan la sacru, de la lumină la umbră. De la malul fluviului, pe o alee mărginită de sfincşi, se ajunge la intrarea în edificiu sacru.
Dezvăluirile de la Karnak şi marele său templu dedicat lui Amon-Ra
Karnak este cea mai mare suprafaţa cu caracter religios din lume. Haosul inexplicabil al dărâmăturilor, obeliscurile care se înalţă încă, porţile, pilonii semeţi, coloanele împrăştiate la tot pasul şi capetele astăzi în ruină stau încă mărturie pentru credinţa profundă a unui întreg popor şi măreţia religiei egiptene.
Karnak este cea mai mare suprafaţa cu caracter religios din lume
La Karnak sunt asociate trei domenii sacre: cel al zeului Montu la nord, cel al zeiţei Mut la sud, în timp ce o alee mărginită de sfincşi (amintită anterior) îl leagă pe acesta din urmă cu domeniul central, cel mai mare; o suprafaţă de 300.000m² aparţinând lui Amon-Ra, înconjurată de o vastă
La Karnak sunt asociate trei domenii sacre
180
incintă de cărămizi nearse. Pe axa est-vest, între pilonul al doilea şi al treilea, se extinde sala hipostilă, cu decoraţii începute în timpul lui Seth I şi Ramses al II-lea şi definitivată în timpul lui Ramses al IV-lea. Aceasta era menită să servească drept adăpost bărcii sacre a lui Amon-Ra atunci când zeul, cu prilejul marilor sărbători anuale îşi părăsea sanctuarul ca să fie dus la Luxor sau vizavi, pe malul stâng. Este cea mai frumoasă sală hipostilă din lume, construită din gresie adusă de la Jebel Silsileh. Ea măsoară 102m lăţime şi 53 m adâncime74. În această uriaşă încăpere se înălţau, ca o luxuriantă vegetaţie de piatră, 134 de coloane. Navele colaterale care au 122 de coloane au capiteluri papiriforme închise, sunt doar de câţiva metri înălţime. Lumina pătrunde printr-un şir de ferestre cu claustre, amenajate între cele două înălţimi ale tavanului; astăzi se pot admira elemente ale acestor dale de gresie ajurate75.
Niciodată nu se pot spune prea multe cuvinte de laudă la adresa geniului acestor arhitecţi şi meşteşugari care au ştiut, cu o răbdare şi artă infinită, să conceapă să înalţe şi să decoreze aceste grandioase monumente, clădite pentru veşnicie.
Templul egiptean corespundea unei filosofii diferite. El nu era un loc de rugăciune şi de reculegere pentru oricine putea urmări desfăşurarea cultului, aşa cum se întâmplă astăzi în biserici, moschei sau sinagogi. Microcosmos încărcat de puteri magice, templul avea menirea să asigure ocrotirea zeilor şi, prin urmare, să menţină coeziunea universului. Două mari inscripţii, datând din timpul domniei lui Seth I sunt o mărturie grăitoare a acestei ideologii. Una dintre ele, mutilată pe alocuri, este sculptată pe peretele sudic al porticolului din Speos Artemidos („peştera lui Artemis”- nume dat de greci acestei „case divine din vale”), în Egiptul Mijlociu, lângă Beni Hasan şi consacrat Parkhet76
Templul egiptean nu era un loc de rugăciune şi de reculegere pentru oricine putea urmări desfăşurarea cultului, el avea menirea să asigure ocrotirea zeilor şi, prin urmare, să menţină coeziunea universului
74 Claire Lalouette, Civilizaţia Egiptului antic, Bucureşti, Editura Meridiane, 1987, pag. 218.75 A. F. Jones, Introducere în artă, Editura Lider, Seria Cultură generală, Bucureşti, pag. 76.
181
(pisică sau leoaică, cele două animale confundându-se adeseori). Într-o prezentare de mari proporţii poate fi vazut Seth I în partea stângă, stând în genunchi între Amon-Re, care îi întinde mâna şi zeiţa Parkhet, care îl priveşte.
Templul era, prin urmare, acel loc privilegiat în care zeul menţinea echilibrul lumii, cu ajutorul regilor.
Templul funerar reprezintă cultul adus regelui defunct şi zeilor în acelaşi timp. Acest lucru îl găsim în istoria Egiptului începând cu Dinastia a VIII-a. Până atunci, cultul funerar regal era distinct faţă de celelalte. Egiptenii fac chiar ei diferenţa între „casele zeilor”şi temple.
Templul funerar al lui Seth I se găseşte la Sheikh abd el Qurnah, pe malul stâng al Nilului, la Teba nu departe de mormântul său săpat în Valea Regilor. Grecii au denumit edificiul construit de Seth I „Memnonion”, prin deformarea prenumelui suveranului Men Maatre, iar Strabon îl califică drept „palat splendid construit”.
Templul funerar reprezintă cultul adus regelui defunct
Egiptenii fac chiar ei diferenţa între „casele zeilor”şi temple
Monumentul a fost ridicat pe declivitatea unui teren în pantă, ceea ce a necesitat etajarea în terase succesive. Planul este în echer, edificiul comportând, în plus faţă de templul însuşi, orientat nord-sud o aripă laterală. El este construit din calcar fin, care se pretează în mod desăvârşit sculpturii; basoreliefurile sunt de o fineţe admirabilă şi de o mare frumuseţe. Fundaţiile, adânci de 1,3m, sunt din gresie.
Ramses al III-lea a construit cel mai mare dintre toate templele funerare, la Medinet Habu, la sud de Teba. El este înconjurat de un mare zid din cărămizi, gros de 6m şi înalt de 12 m. Orientarea este nord-sud. În apropierea intrării templului, de-a lungul primei curţi, la vest se găsesc urmele unui palat regal. Ansamblul construit din cărămidă, conţine un harem, băi, săli de festivităţi cu o estradă pentru tron; pereţii sunt decoraţi cu plăci de faianţă.
Ramses al III-lea a construit cel mai mare dintre toate templele funerare, la Medinet Habu, la sud de Teba
Către sfârşitul domniei, Ramses al III-lea a început construirea unei noi incinte de cărămidă, groasă de 10,5m şi înaltă de 18m, prevăzută cu creneluri în partea superioară şi cu turnuleţe din loc în loc, la fel ca fortăreţele77. Astfel,
76 Pisica sfântă,zeiţă a lunii şi a fecundităţii. La început se pare că a fost o zeiţă leoaică. Ea le asimilează pe zeiţa leoaică Tefnut şi zeiţa Sekhamet, divinitate a crimei şi războiului, cu cap de leoaică. Ea e reprezentată printr-o formă hieratică, de femeie cu cap de leoaică sau de pisică.
182
Palatul lui Ramses al III-lea era apărat ca o construcţie ridicată în scopuri militare, arhitectura lui fiind puternic influenţată de campaniile purtate de suveran împotriva Siriei, în timp ce scenele sculptate pe zidurile exterioare imortalizau victoriile ultimului mare ramesid.
Întreţinerea vieţii regelui defunct era asigurată prin cultul funerar. Mormintele regale sunt săpate în faleza care domină Teba la vest, faleză sfârtecată de văi povârnite şi pustii. Cea mai cunoscută dintre ele este Valea Regilor, situată la est, ea adăpostind trupurile mumificate ale unui număr de 58 de suverani. Ea mai este numită şi Biban el Moluk, „poarta regilor”. Aici, în această vale tăcută şi îndepărtată de lumea celor vii, în acest peisaj unic, mineral şi pustiu, odihnesc trupurile tuturor cuceritorilor care i-au adus Egiptului măreţia. Mormintele puteau fi săpate la peste 210m în interiorul muntelui şi la 100m adâncime – un adăpost considerat inviolabil.
Valea Regilor
Aşa cum sunt prezentate de toate sursele istorice şi arheologice, foamea şi mizeria oamenilor au fost mai puternice decât toate piedicile materiale şi spirituale; în aceste morminte erau prea multe comori, aur, argint, pietre preţioase – o zestre bogată pentru lumea cealaltă, astfel că ele au fost în cea mai mare parte devastate.
Este încă deosebit de impresionant să te aventurezi în galeriile care ascund mormintele faraonilor sau ale regilor-zei. Lumina dispare foarte curând şi te simţi înconjurat de un decor bogat, care se aşterne pe stâlpi, pe pereţi şi pe tavan.
Locul şi peisajul Văii Regilor i-a inspirat în timp pe romantici.
La Théophile Gautier scria: „Aceste stânci seamănă cu nişte oseminte de morţi arşi pe rug; ele îşi cască pliscul veşniciei prin gândurile lor adânci şi cerşesc prin nenumăratele crăpături picătura de apă ce nu cade nicicând…Ai zice că sunt mormanele de cenuşă rămase dintr-un lanţ muntos care a ars în vremea catastrofelor
Importanţa culturală căpătată în timp de Valea Regilor
77 Claire Lalouette, Civilizaţia Egiptului antic, Bucureşti, Editura Meridiane, 1987, pag. 186.
183
cosmice, într-un uriaş incendiu planetar”. În acest loc grandios, neobişnuit pentru oameni, poartă a
apusului, muntele adăpostea speranţele mereu reînnoite într-o viaţa veşnică, în umbra şi magia formelor, a culorilor şi a cuvintelor.
Ce se mai păstrează astăzi din cultura egipteană veche? Există astăzi sărbători transmise din generaţie în generaţie?
În Antichitate, în Egipt, sărbătorile erau celebrate cu fast. Aici erau sărbători de toate felurile: sărbători naţionale sau locale, sărbători ale anotimpurilor sau religioase şi „sărbători” funerare. În prezent există, în mediul rural, destul de bine păstrate obiceiuri legate de „revărsarea Nilului”, chiar dacă nu mai poate fi vorba în mod real de aşa ceva. Fertilitatea solului e sărbătorită cu produse alimentare care se schimbă între localnici şi sunt aşezate pe apa Nilului flori (altădată alimente şi seminţe) ca recunoaştere a ceea ce reprezintă el pentru locuitori.
Turismul cultural este bine pus în evidenţă de obiceiuri şi tradiţii locale
Asupra vieţii poporului egiptean nu sunt decât puţine informaţii şi mărturii arheologice. Din descrierile locale, locuinţele oamenilor de rând erau construite din lut nears. Vestigiile unui sat de meşteşugari persistă încă pe malul stâng al Tebei, la Deir el Medineh, în apropierea colinei Gurnet Murai, la sud de necropolă. Aici se văd urmele a circa 40 de case, înconjurate de un zid, care servea probabil, drept fortificaţie. Cimitirul aflat în vecinătate, cel mai probabil că aparţine satului. Lipsa amenajărilor funerare pune în evidenţă sărăcia acestor oameni.
Elemente caracteristice vieţii oamenilor de rând din Egiptul antic
Cum aflăm de lumea dispărută din Egipt? Care sunt sursele noastre de informare? Cum şi-au exprimat vechii egipteni cunoştinţele şi cum au transmis tainele lor viitorului?
184
Literatura egipteană este o întreagă lume de texte diverse sculptate, desenate şi pictate pe suporturi de tot felul: de la granitul aspru, la umilele cioburi de ceramică,papirus, fâşii de in, piele, orice material capabil să fixeze „cuvintele divine”. Suporturile la început erau reprezentate decât de piatră, apoi se diversifică odată cu trecerea timpului şi cu descoperirea altor materiale. Textele sunt scrise într-o limbă care, prin însăşi forma semnelor utilizate pentru consemnarea ei stârnesc atenţia şi interesul, alcătuind o adevărată poezie grafică. Ea redă, prin imagini concrete, toate momentele importante ale vieţii. Din acea perioadă avem scrierea grafică, destul de sugestivă însă şi, prin intermediul căreia putem şti care sunt amănuntele vieţii cotidiene ale oamenilor de rând, ale funcţionarilor şi ale regilor.
Legătura vie dintre literatură şi sculputră, criere grafică fiind aici destul de semnificativă
Există imnuri păstrate, fie cioplite în piatră sau scrise pe foi de papirus, care atrag mii de ochi asupra lor, indiferent dacă este vorba de cunoscători în descifrarea textului sau simpli vizitatori sau curioşi. Multe astfel de scrieri se pot vedea la muzeele din Marea Britanie sau din Franţa, însă cel mai bine puse în valoare sunt cele din Cairo.
Există imnuri păstrate, fie cioplite în piatră sau scrise pe foi de papirus
CAPITOLUL VI.
CULTURĂ VECHE ŞI NOUĂ PECONTINENTUL AMERICAN.
Rolul culturii în dezvoltarea turismului cultural
6.1. Urmele vechilor culturi şi viile lor influenţe6.1.1. Primii locuitori în ţinuturile americane, culturile şi
elementele lor caracteristice6.1.2. Civilizaţiile pre-aztece şi aztecă. 6.1.3. Obiceiuri, mentalităţi sociale şi vestimentaţia tradiţională a
populaţiilor vechilor civilizaţii americane – elemente de studiu ale turismului cultural
6.1.4. Cultura incaşilor şi rolul ei în studiul turismului cultural
185
6.1.4.1. Obiceiuri, mentalităţi sociale, ocupaţii şi tradiţii ale incaşilor
6.2. Turismul cultural în societatea nord-americană6.2.1. Principalele zone de veche cultură din America de Nord.
Indienii americani astăzi6.2.2. Oferta culturală şi potenţialul turistic al oraşelor americane.
Începuturile artei americane6.2.3. Aculturaţia în societatea americană între secolele XVI-XXI
6.1. Urmele vechilor culturi şi viile lor influenţe
6.1.1. Primii locuitori în ţinuturile americane, culturile şi elementele lor caracteristice
6.1.2. Civilizaţiile pre-aztece şi aztecă.
6.1.3. Obiceiuri, mentalităţi sociale şi vestimentaţia tradiţională a populaţiilor vechilor civilizaţii americane – elemente de studiu ale turismului cultural
6.1.4. Cultura incaşilor şi rolul ei în studiul turismului cultural6.1.4.1. Obiceiuri, mentalităţi sociale, ocupaţii şi
tradiţii ale incaşilor
Rolul culturii în dezvoltarea turismului cultural
186
Obiective:- Realizarea legăturilor necesare stabilirii vechimii culturilor aztece, mayaşe şi incaşe, dar şi a civilizaţiilor pre-aztece;
- Stabilirea legăturilor de origine între populaţiile actuale din continentul american şi restul continentelor;
- Înţelegerea nivelului cultural şi civilizatoric al populaţiilor din continentul american;
- Înţelegerea rolului culturii în organizarea unei societăţi;
- Înţelegerea influenţei reciproce dintre economie şi cultură.
Pentru studenţii geografi, fascinaţi sau măcar interesaţi de vechile civilizaţii şi de culturile lumii, este important să li se capteze atenţia cu anumite detalii, în limita spaţiului alocat prin intermediul acestei forme de informare. Scopul este acela de a-i determina să caute informaţii cât mai multe, să transmită informaţiile mai departe celor interesaţi de călătorii şi de cunoaştere. Abia atunci putem spunem că "scopul a fost atins".
Pe cei mai mulţi turişti îi interesează amănunte legate de "când au trăit aici?”,” este un popor dispărut?", "când s-au instalat şi de unde au venit?", "ce s-a păstrat?".
Rolul cunoaşterii geografilor a ocupării ţinuturilor americane
La toate aceste întrebări un absolvent de turism trebuie să răspundă pentru a face faţă cerinţelor. Acest curs nu lămureşte definitiv lucrurile, aşa cum nici un curs n-o face, dar poate îndruma spre mai multă informare şi cunoaştere.
6.1.1. Primii locuitori în ţinuturile americane, culturile şi elementele lor caracteristice
Pentru cei mai mulţi dintre noi, aceste civilizaţii ne sunt destul de îndepărtate. E bine însă să intrăm în interiorul ţinuturilor unde aceşti oameni au trăit şi au dezvoltat lumi care ne-au lăsat urme ce ne pun astăzi, după atâtea secole mari semne de întrebare. Întrebările de cele mai multe ori se referă la ce tehnici au folosit, cum oare au reuşit să comunice şi să se transmită informaţiile pe distanţe atât de mari.
Importante sunt urmele lăsate de populaţiile care au trăit pe continentele americane, urmele lăsate atât în arhitectura locală, dar şi în obiceiuri – transmise dintr-o generaţie în alta, îmbrăcăminte, vocabular şi multe alte lucruri, de care poate nici nu se realizează pe moment provenienţa lor.
Dovezile indică faptul că grupuri de nomazi asiatici, nord asiatici, migrează spre ţinuturile nord americane. Ei preferau ţinuturile nordice, menţinându-şi astfel aproximativ acelaşi stil de viaţă bazat pe vânat şi pescuit în ţinuturile reci. Abia după câteva secole se poate vorbi de o răspândire a populaţiei către sud. Alte dovezi indică o deplasare a populaţiei spre sfârşitul Neoliticului din sud-estul Asiei şi mai ales din Oceania spre America de Sud. Alte deplasări au mai urmat, ele având rolul de a îmbunătăţi tot ceea ce înseamnă ocupaţii, dezvoltând aici meşteşuguri care erau noi pentru cei ce locuiseră anterior:
Primele imigraţii ale populaţiilor vechi pe continentul American
Migraţiile nomazilor nord-asiatici
187
olăritul, ţesutul, prelucrarea metalelor şi folosirea lor, în special arama.
Migraţiile din sud-estul Asiei către ţinuturile americane
La începutul erei noastre nu mai existau în America urme de nomadism. Se poate vorbi de acum de populaţii sedentare. Pentru această perioadă, pe continentele americane se disting trei civilizaţii istorice: civilizaţiile aztecă, mayaşă şi incaşă. Sunt civilizaţiile ajunse la un stadiu cu totul remarcabil la data debarcării aici a spaniolilor care le-au şi desfiinţat, deşi din punct de vedere cultural ele continuă şi astăzi.
Încetarea nomadismului in America şi formarea primelor civilizaţii
6.1.2. Civilizaţiile pre-aztece şi aztecă.
Civilizaţia aztecă a continuat urmele lăsate de o civilizaţie anterioară, cea a olmecilor – a cărei evoluţie se plasează undeva în jurul anului 1250 î.Hr 78. Ei ocupau podişul Mexicului şi arta lor de prelucrare a lutului era remarcabilă la acea dată, sculptau cu măiestrie jadul şi bazaltul. Cele mai importante centre ale lor sunt La Venta şi Tres Zapotes de pe Coasta Golfului Mexic.
Fără să lase în mod direct monumente de artă proprii, olmecii au influenţat toate zonele din Mexic şi Guatemala. Contribuţia principală a olmecilor a fost crearea unui centru ceremonial, complexul de edificii religioase. Piramida din La Venta avea 17 m. Aceste edificii erau construite pe o platformă sacră, înălţată pe un strat gros de roci sedimentare aduse de la distanţe destul de mari.
Olmecii şi urmele lăsate de ei
Nu numai olmecii au avut o contribuţie importantă la dezvoltarea civilizaţiei aztece. În ţinuturile nordice faţă de cele olmece, locuiau huaxtecii, iar în nord-vest toltecii. Centrul Teotihuacan este cel care în secolul al III-lea î.Hr. era un mare centru religios şi un oraş – sanctuar, supranumit "oraşul unde oamenii devin zei". Civilizaţia Teotihuacan s-a stins spre sfârşitul secolului al IX-lea, atingând apogeul în secolul al III-lea şi al IV-lea.
Huaxtecii
Civilizaţia Teotihuacan – perioada de înflorire şi decădere
În sudul ţinuturilor ocupate conduse de olmeci, se întindeau ţinuturile civilizaţiei zapotecilor, care-şi dezvoltă un centru la Monte Alban.
Zapotecii şi centrul lor de la Monte Alban
Toltecii par să fie, aşa cum o arată dovezile, primii
78 O.Drâmbă, Istoria culturii şi civilizaţiei, vol.II, Editura Vestala, 1998, pag. 172.
188
migratori, care pe actualul teritoriu al Mexicului au folosit şi au prelucrat arama, bronzul şi aurul. Erau bine organizaţi din punct de vedere militar, astfel că statul toltec a ajuns să domine întregul Mexic (în jurul anului 790 d.Hr.). Cronicile vechi vorbesc despre tolteci ca despre inventatorii aurăriei şi ale unei arte decorative deosebite. Centrul lor era la Tollan, astăzi Tula. Zeitatea lor supremă a devenit divinitatea cea mai importantă din America precolumbiană. Se pare că "şarpele cu pene de quetzal" a fost prelucrat din religia toltecilor şi de către mayaşi (vecinii lor din est).
Toltecii – rolul lor în impunerea unei culturi în ţinuturile actuale ale Mexicului
6.1.3. Obiceiuri, mentalităţi sociale şi vestimentaţia tradiţională a populaţiilor vechilor civilizaţii americane –
elemente de studiu ale turismului cultural
După căderea Tollanului – în anul 1168 – regatul toltec s-a prăbuşit definitiv în faţa unui popor nomad de vânători numit Chichimeca.
Ciclul civilizaţiei Chichimeca poate fi considerat încheiat în jurul anului 1300, când aztecii – popor înrudit cu Chichimeca – au ajuns stăpâni ai marelui Podiş. Abia de acum se poate vorbi de adevărata civilizaţie aztecă. Azteci au beneficiat de tot ceea ce au lăsat civilizaţiile anterioare. Ei au împrumutat elementele de cultură găsite şi le-au asimilat în cultura proprie, fără a distruge nimic. Acest fapt este remarcabil şi îi avantajează evolutiv. În jurul anului 1325 fondează oraşul "Piatra Cactusului" – actualul Ciudad de Mexico79.
Aztecii
Iniţial capitala imperiului aztec după unele documente existente în muzeul de istorie din Ciudad de Mexico, a fost la Chapultepec. Perioada de glorie a aztecilor a fost destul de scurtă însă suficientă pentru a lăsa în urmă dovezi ale unei civilizaţii avansate. Scrierea aztecilor era simplă şi consta în desene şi semne.
Cultura aztecă
Ceea ce se păstrează astăzi de la azteci sau poate de la civilizaţiile anterioare lor, limba nautl vorbită şi astăzi de un număr destul de redus de locuitori (circa 1 milion).
Pastrători ai culturii aztece astazi
79 O.Drâmbă, Istoria culturii şi civilizaţiei, vol.II, Editura Vestala, 1998, pag. 178.
189
Prin ce impresionează cultura aztecă este faptul că în ciuda situaţiei primitive din punct de vedere tehnic, erau în stare de o agricultură destul de avansată pentru acea dată. Aplicau sistemul de culturi în terase, exista chiar şi un sistem de canale de irigaţii şi construcţii de diguri împotriva inundaţiilor. Asta în condiţiile în care nu era cunoscută de către ei roata. Dintre plantele cultivate atunci avem fasolea, porumbul, pepenele, cartoful, roşia şi ardeiul. Singurul animal domesticit era câinele.
Situaţia evoluată a societăţii aztece
În ceea ce priveşte îmbrăcămintea, multe se păstrează şi astăzi, cel mai utilizat fiind poncho – o bucată de stofă de formă pătrată, în mijloc cu o deschizătură prin care intra capul, ale cărei colţuri cădeau în faţă şi în spate.
Vestimentaţia tradiţională – păstrată până astăzi
Aztecii rămân cunoscuţi în istorie prin crearea grădinilor zoologice. Spanioli au rămas la venire impresionaţi de măreţia acestora, de numărul foarte mare de specii şi exemplare, autohtone şi alohtone, toate ţinute în medii aproape identice cu cele din care proveneau. Ele erau comparate cu parcurile de la curtea împăratului Chinei.
Elemente ale unei culturi şi civilizaţii avansate
La toate aceste detalii păstrate în documente în diferite muzee ale lumii nu poţi rămâne indiferent. O lumea dispărută şi totuşi atât de vie. Întregul Mexic păstrează urmele acestor mari civilizaţii, nu numai prin urmele arhitecturale lăsate, dar şi printr-un bogat lexic, obiceiuri, unele rituali – fără a se păstra toate detaliile, ele fiind tangenţiale, îmbrăcăminte, plante cultivate, dar şi o mentalitate pusă în evidenţă prin comportament şi mod de manifestare.
Întregul Mexic păstrează urmele acestor mari civilizaţii
Oare introducerea unui prunc, în anumite sate din Mexic într-un vas cu apă la botez, este obicei aztec sau creştin?
Din dovezile şi desenele de pe vasele de lut aztece, acest obicei se practica la ei. Se practica şi la creştini.
Obieceiuri tradiţionale precreştine
Impunătoare monumente erau şi mormintele aztece, în formă de coridoare, lungi de până la 12 m, acoperite cu lespezi de piatră, uneori sculptate şi construite în formă de
Monumentele
190
cruce. Marile cruci din piatră pe care, în secolul al X-lea, le-a găsit în aceste regiuni vikingul Leif Eiriksson, n-au nici-o legătură cu creştinismul. E. Thompson scria că "În America Centrală crucea era un simbol curent, reprezentând la origine cele 4 puncte cardinale şi paznicii lor".
tradiţionale
E. Thompson – scrierile sale legate de aceste ţinuturi şi obiceiuri locale
Parcurgând această introducere în lumea precolumbiană este acum mai uşor să se poată prezenta obiectivele turistice interesante de orice geograf.
Ce trebuie ştiut mai mult din punct de vedere geografic?
Este necesară cunoaşterea favorabilităţii şi restrictivităţii reliefului, a climei, a reţelei hidrografice în realizarea tuturor acestor obiective, posibilitatea păstrării lor şi măsura în care sau alterat sau au fost distruse. Cine a făcut-o? Este o intervenţie umană, cauzată de ce? De nevoia de spaţiu, din inconştienţă? Sau pur şi simplu condiţiile climatice, vegetaţia au făcut posibilă, alături de trecerea secolelor acest fapt?
În aceeaşi măsură, un geograf trebuie să localizeze exact obiectivele urmărite pe un traseu mexican.
Factorii care au contribuit la deteriorarea monumentelor vechilor civilizaţii
Nu poate lipsi din analiza geografico-turistică:Orasul zeului Quetzalkoatl - denumit ulterior, Oraşul
Zeilor, este situat la 50 km de oraşul Mexico City. Dezvoltarea şi decăderea Imperiului Teotihuacan coincide cu istoria Imperiului Roman (600 î.Hr. – 650 d.Hr.). Câteva oraşe din lume au fost considerate că merită să locuiască zeii în ele.
Ce anume ne poate atrage aici atât de mult?
În primul rând e vorba de istoria locurilor, de încărcătura istorică lăsată de locurile şi obiectele încă vizibile. Arhitectura e deosebită prin formă şi mărime. În ciuda lipsei unei tehnologii înaintate, aici putem observa măiestria sculpturilor, care nu aveau alt rol decât sa se
Oraşul Zeilor din Mexic – perioada sa de inflorire
Efectele unei vechi culturi asupra turiştilor
191
impună în faţa maselor de populaţie. Întotdeauna, aceste lucruri trebuie lăsate a fi explorate de orice vizitator.
Teotihuacan este unul dintre oraşele divine. Mărturie stă mareţia lui, care se răsfrânge din toate construcţiile ramase până astăzi. Zeul oraşului, celebrat în templu, era şarpele cu pene Quetzalkoatl.
Quetzalcoatl este denumirea aztecă a şarpelui cu pene, zeul central al civilizaţiei antice Mesoamerica : Olmecă, Mixtecă, Toltecă, Aztecă şi Maya.
Era un oraş divin şi în acelaşi timp era foarte uman, unde oamenii veneau din toate părţile ţării să se închine zeilor: Valea Mexico, Puebla, Tlaxcala, Mixteca şi regiunea Tehuntepec. Cea mai evindentă expresie a trecutului o reprezintă vestigiile oraşului. Teotihuacan nu a fost un simplu centru de ceremonii. La apogeul dezvoltării sale, în jurul anului 500 d.Hr. era cel mai mare oraş - o mareaţă metropolă de cca. 200 de mii de locuitori. Cum nu s-a găsit nici-un document scris, istoricii au fost nevoiţi să se bazeze pe ruinele monumentelor, fresce deteriorate, statuete, vase şi alte mărturii de natura materială, la care s-au adăugat legendele aztecilor.
Construcţiile erau amplasate conform unei grile geometrice astfel încât, până şi râul apare ca fiind deviat de la un curs anterior. Artera principală, Calea Morţilor, lega piaţa şi aşa-numita Citadelă din capătul sudic, de marile piramide, a Soarelui şi a Lunii, din nord. Teotihuacan a început să se dezvolte în mod notabil spre sfârşitul primului mileniu î.Hr. Motivele sunt diverse: era aşezat într-o vale foarte fertilă, se afla la răscrucea rutelor comerciale, era unul dintre cele mai importante centre de exploatare a obsidianului şi statutul de loc sacru al oraşului atrăgea un mare număr de pelerini.
Piramida Soarelui a rămas până în secolul nostru una din cele mai mari construcţii din continentul american. Cu o înălţime de 63 de metri cu laturi de 225 de metri, suprafaţa bazei era comparabilă cu cea a Marii Piramide de la Gizeh. Piramida Soarelui are o faţadă masivă pe care se înalţă o scară ce duce pană în vârf, unde pe vremuri se afla un templu. Aici se aduceau arderi de copal (răşină din diverse plante tropicale) şi alte ritualuri.
Oraşul Teotihuacan şi zeul său protector – sarpele cu pene Quetzalkoatl
Perioada de maximă înflorire a oraşului Teotihuacan şi rolul lui în punerea în practică a tradiţiilor locale
Calea Morţilor şi importanţa sa culturală
Piramida Soarelui – minument important al acestei lumi
Templul Craniilor sau Tzompantli, în limba tolteca - Templul Craniilor
192
aşezat în apropierea Piramidei este locul de înfăţişare al tuturor sacrificiilor în numele şi pentru fericirea zeilor. Prin tot ceea ce se păstrează de la ei, remarcăm prezenţa sacrificiului. Toate cele trei civilizaţii - considerate mai mari, dar şi cele care au avut un teritoriu mai restrâns şi o durată mai mică, aveau ca ritualuri, sacrificiile umane.
Urcând treptele piramidei astăzi, sau oricare dintre aceste monumente, nu facem altceva decât să urmăm, în cea mai mare parte, traseul unui individ ce urma să fie sacrificat. Un singur lucru nu-l putem şti din dovezile păstrate: oare aceşti oameni îl făceau sacrificiul convinşi că moartea lor ii va mulţumi pe zei? Se pare că nu.
6.1.4. Cultura incaşilor şi rolul ei în studiul turismului
culturalPrivind în trecut până la incaşi, cultura antică peruană rămâne una dintre
culturile magnifice şi misterioase ale lumii. O călătorie în America de Sud nu trebuie să fie orientată numai spre la Rio de Janeiro sau la Copacabana.
De cealaltă parte a continentului însă la o altitudine destul de ridicată, merită să descoperi alte minuni sud-americane: munţii Anzi şi urmaşii incaşilor, care păstrează şi astăzi o bună parte din obiceiurile lor. Cultura incasă trăieşte prin urmaşii lăsaţi aici, pe înălţimile munţilor. Aici se păstrează totul într-o stare destul de bună pentru a se face o analiză cu tentă demografică şi din punct de vedere a organizării locale de altădată.
Cel mai important vestigiu care se păstrează până astăzi şi care are posibilitatea să ofere date legate de cele menţionate, sunt piscurile din Machu Picchu, unde încă se păstrează oraşe construite de câteva dintre cele mai mari civilizaţii. Palatul incaş de la Machu Picchu, a fost descoperit abia în 1911.
Machu Pichu
6.1.4.1. Obiceiuri, mentalităţi sociale, ocupaţii şi tradiţii ale incaşilor
Ca si ocupaţii, incaşii creşteau lame. Printre primele animale domesticite de către ei se numără raţele, câinii şi porcii de Guineea. Cele mai importante recolte ale lor erau cele de cartofi şi porumb. Produceau textile, arme, obiecte din metal,
193
unelte şi obiecte din ceramică. Principalul lor mijloc de transport era barca, cu care traversau râurile care le străbăteau imperiul.
Clădirile publice ale incaşilor au fost construite datorită unei taxe numita „mit'a”. Aceasta taxă reprezenta de fapt, obligaţia tuturor incaşilor de a munci pentru construirea acestor clădiri într-o anumită perioadă a anului.
Formele de venit public în perioada incaşilor
Împăraţii incaşilor au construit astfel o reţea de drumuri ce se întindea pe o distanţă de 16.000 de kilometri, importantă pentru stabilirea comunicaţiilor între diferite zone ale imperiului. Alergători antrenaţi duceau mesajele, lucrând ca ştafete şi alergând în jur de 40 km zilnic. Pentru a traversa apele adânci ale râurilor, incaşii au construit poduri suspendate cu frânghii, care uneori depăşeau 100 de metri în lungime.
Infrastructura incaşă
Cei mai mulţi dintre incaşi erau fermieri care lucrau pământul. Împăratul era stăpânul tuturor teritoriilor din imperiu. Viaţa de zi cu zi a incaşilor varia în funcţie de clasa socială. Împăratul, chiar dacă locuia într-un palat făcut în întregime numai din aur şi argint (lucru presupus în urma analizelor grafice ale semnelor şi desenelor găsite aici şi expuse în Muzeul de Istorie din Chicago), iar paturile sale erau acoperite numai cu blănuri fine, el dormea pe podea, ca şi oricare alt servitor sau supus de-al său.
Ţăranii erau cei care făceau munca câmpului numai după ce dimineaţa savurau o băutură numită „cicha”, un fel de bere realizată din grâu fermentat. Ţăranii incaşi care nu erau nobili, aveau dreptul la o singură soţie.
Îmbrăcămintea incaşilor era foarte modestă, hainele împăratului nefiind foarte diferite faţă de hainele ţăranilor simpli.
Ocupaţiile tradiţionale ale incaşilor
Vestimentaţia tradiţională încaşă – fector de atracţie în turismul cultural
194
6.2. Turismul cultural în continentul nord-american
6.2.1. Principalele zone de veche cultură din America de Nord. Indienii americani astăzi
6.2.2. Oferta culturală şi potenţialul turistic al oraşelor americane. Începuturile artei americane
6.2.3. Aculturaţia în societatea americană între secolele XVI-XXI
6.2.1. Principalele zone de veche cultură din America de Nord. Indienii americani astăzi
Indiferent de esenţa lor, teoriile care analizează provenienţa populaţiilor indigene susţin, fără excepţie, ideea migraţiei dintr-un alt continent. În America nu s-au găsit urme contemporane cu epoca apariţiei omului. Primii locuitori ar fi sosit aici, pe nişte pământuri lipsite până atunci de orice viaţă umană, într-un moment în care civilizaţia pietrei luase sfârşit. Teoriile mai vechi susţineau o origine unică a indienilor cu populaţia mongoloidă.
195
Antropologii şi etnografii au căzut de acord asupra limitelor geografice ale principalelor şase zone de veche cultură din America de Nord80:
Existenţa a şase zone de veche cultură în America de Nord
1. Arctica – în Alaska şi pe ţermurile Oceanului Îngheţat;
2. Pădurile de Răsărit, din delta Fluviului Mississippi până la Sf. Laurenţiu şi de la Atlantic lângă la Lacul Athabasca în Canada;
3. Marile Platouri, de la Golful Mexic până la fluviul Saskatchewan în Canada şi de la fluviul Mississippi până la m-ţii Stâncoşi;
4. Zona de sud-vest, pe teritoriul statelor Arizona, Utah, Colorado şi Nevada;
5. California, cuprinzând o fâşie de-a lungul coastei Oregonului;
6. Nord-vestul, pe ţărmul Pacificului, în statul Washington, provincia canadiană Columbia Britanică şi colţul de sud-vest al Alaskăi.
Cea mai întinsă arie a civilizaţiei americane - indiene este cea care cuprinde, cu un nume foarte convenţional „Pădurile de Răsărit”. În interiorul acestei arii au fost descoperite 80 de tipuri de cultură, cele mai dezvoltate fiind cele care s-au care au evoluat de-a lungul râurilor Ohio şi Mississippi şi pe Coasta Golfului Mexic. Cea mai impresionantă din întreaga civilizaţie a „Pădurilor Răsăritene” este aceea a „marilor movile”. Construcţiile ceremoniale sau ample morminte, aceste movile căpătau forma unor animale uriaşe, a unor reptile sau păsări fantastice, de dimensiuni impresionante.
„Pădurile de Răsărit” şi rolul ei în turismul cultural
Indienii foloseau mult piatra din care îşi fabricau obiecte de uz casnic, împodobite cu ornamente zoomorfe sau antropomorfe. Un fel de măreţie feroce se desprinde din aceste chipuri misterioase, din figurile câteodată suficient de individualizate pentru a sugera un portret. Detaliul fizionomic este respectat uneori cu o evidentă cunoaştere a anatomiei, a structurii oaselor craniului, a proporţiilor feţei.
Arta tradiţională amerindiană
Sculpturile în lemn şi în metal dezvăluie o mare fantezie
80 Dan Grigorescu, Arta americană, Editura Meridiane, Bucureşti, 1973, pag. 21.
196
a formelor; aurul şi argintul nu sunt folosite atât de frecvent ca în somptuoasa arta a Mexicului şi sunt de cele mai multe ori înlocuite cu arama. Legăturile comerciale active cu populaţii îndepărtate le puneau la îndemână materiale foarte diverse, cum ar fi colţii de urşi uriaşi din Canada, perle, cochilii de scoici aduse tocmai din Florida, care favorizau posibilităţile de expresie ale unei arte care nu rămânea indiferentă la bogăţia ornamentului.
Tradiţiile şi rolul lor astăzi în evaluarea peisajului cultural
Siluetele umane, mai ales cele gravate pe discurile de podoabă, găsite în „movilele” din Tennesse şi din Ohio, sunt înfăţişate cu o evidentă grijă a descrierii geometrice a formelor simplificate. Culoarea este adăugată nu atât din dorinţa de a imita imaginea naturii ci pentru a accentua efectele emotive ale figurilor hieratice.
La Muzeul de Istorie Naturală din Chicago se păstrează amprenta în mică a unei mâini, operă a cărei datare a fost propusă între 300 î.Hr. şi 500 d.Hr.
Arta – păstrătoare a informaţiei despre o cultură veche şi bogată
În 1832 un tablou al lui George Catlin, pictor care a consemnat cu o minuţiozitate de etnograf înfăţişări ale vieţii indienilor, dădea o imagine surprinzătoare unui sat din Oklahoma, cu bordeie înalte din pământ, cu acoperişuri boltite. Asemenea sate erau destul de rare în secolul al XVIII-lea şi indienii din Oklahoma şi Ohio se adăposteau în corturi construite din piei de animale, vopsite în colori puternic contrastante. De la sfârşitul secolului al XVIII-lea ei vor cultiva un interes constant pentru pictură, înţeleasă ca o modalitate decorativă şi de a mări impresia pe care o făceau „wigwam”- urile şi costumele lor cu complicate broderii de lână şi cu şiraguri colorate de mărgele.
Particularităţi din viaţa tradiţională locală – puncte de atracţie turistică
Cusăturile tribului Sioux, cel mai puternic din această regiune, se bazează pe motivul geometric, stilizarea unor elemente naturale, care se regăseau în arta multor popoare: soarele, arborii, florile şi păsările.
Mai târziu când coloniştii au ajuns în contact cu indienii din sud-vest, nu au descoperit decât reflexele târzii ale unei civilizaţii străvechi.
Particularităţi ale cusăturilor tribului Sioux
Aculturaţia locală
Momentul culminant al culturii sud-vestice a fost atins în secolele XVI-XVII. Atunci au fost construite unele dintre impunătoarele adăposturi săpate în stâncă, adevărate oraşe. Temple de formă cilindrică, aşa cum este cel din Chaco Canyon, construit din pietre roşii, albastre şi verzi, capătă o
Adăposturile construite în stâncă în secolele XVI-XVII
197
înfăţişare extraordinară în anumite momente ale zilei, în funcţie de lumina soarelui.
În văi, indienii Navaho îşi construiesc şi astăzi locuinţe la care folosesc cărămida placată cu ipsos, cu mai multe etaje, amintind într-o oarecare măsură de arhitectura aztecă. Pereţii compacţi de culoarea nisipului, în care ferestrele abia se zăresc, dau o sugestie a vieţii austere a acestor primi locuitori ai pământului american, trăind astăzi în rezervaţiile din mijlocul deşertului.
Particularităţi ale vieţii triburilor Navaho
În secolul al XVIII-lea, indienii au adus din Mexic cultura bumbacului şi, odată cu ea, o artă foarte complicată a dantelelor; costumele, şervetele care acoperă vasele de bucătărie, toate erau încărcate cu broderii. Ceva mai târziu, triburile Navaho au dezvoltat o largă industrie a covoarelor, care avea să influenţeze în secolul XX, sectoare foarte diferite ale artei americane.
Ocupaţiile casnice aduse la rang de artă în viaţa indienilor
Specific artei indienilor din nord-vestul Americii este aceea a sculptării totemurilor; stâlpi înalţi, uneori de 20-25 de metri, sculptaţi de la bază până în vârf cu personajele unei mitologii mai degrabă joviale decât înfricoşătoare. Totemul era considerat un fel de protector al casei şi al întregului clan. Totemurile i-au dus pe unii antropologi cu gândul la arta maorilor din Noua Zeelandă şi a batacilor din Samoa; măştile a căror structură rezultă din suprapunerea unor figuri diverse au fost asemănate cu cele din veche civilizaţie chineză şi cu cea a populaţiilor maya;principiul bisimetriei e comun, aşa cum au demonstrat specialiştii culturii polineziene şi central-americane.
Specific artei indienilor din nord-vestul Americii este aceea a sculptării totemurilor
În condiţiile colonizării, arta din apropierea Coastei de Est şi din aria central-vestică a fost redusă treptat la o creaţie artizanală, operele cele mai semnificative aparţinând epocii dinaintea venirii europenilor, iar cea din vest s-a bucurat de condiţii mult mai prielnice.
Cele mai numeroase piese ale muzeelor americane specializate în arta indiană a acestor locuri provin din secolele XIX şi XX. Triburile din nord-vest practicau ritualul înmormântării căpeteniilor lor împreună cu obiectele cele mai de preţ care le aparţineau, apărând în felul acesta, de-a lungul vremii, operele de artă, aşa cum se
Ritualuri cu rol deosebit în păstrarea culturii locale
198
întâmpla în alte locuri.Bogăţia formelor şi a motivelor din această zonă de
cultură81 precum şi a unora din Nevada, atinse mai târziu de colonizare, pot explica într-o bună măsură împrejurările istorice în care s-a realizat colonizarea, dar şi căile prin care s-a reuşit menţinerea culturii proprii.
Prejudecăţile noilor locuitori (europenii), relaţiile deloc prieteneşti cu indienii, îi împiedicau să descopere, în secolele al XVI-lea, al XVII-lea şi al XVIII-lea originalitatea civilizaţiei locale. Avea loc astfel, un fenomen asemănător cu acela al asimilării artei africane de către europeni; şi în acest caz, tot epoca modernă a fost cea care a încercat să cuprindă într-o sinteză proprie formele cele mai vechi ale creaţiei considerate până atunci expresie a exotismului sau a unui spirit care nu i-ar interesa decât pe etnografi.
Procesul de aculturare în America de Nord
Astăzi, numărul pieilor roşii se rezumă doar la circa 450.000 persoane, dintre care peste 400.000 în S.U.A.,restul în Canada. Cei mai mulţi dintre indienii din S.U.A. se află concentraţi în trei state: Oklahoma, Arizona şi New Mexico. În număr mai mic se află şi în Dakota, Minnesota şi Iowa. Triburi destul de restrânse numeric sunt în statele Oregon, Utah, Nevada, Montana, Idaho şi Wisconsin.
Evoluţia numerică a indienilor din America de Nord
Comunităţile indiene sunt conduse de consilii tribale şi sunt controlate de un Comisariat special, instituit de guvernul federal. Ele se bucură de autonomie în ceea ce priveşte judecarea anumitor delicte de drept comun, alegerea căpeteniilor şi consiliilor tribale, cât şi încheierea tranzacţiilor comerciale.
Particularităţi ale comunităţilor de indieni
Atât indienii din S.U.A. cât şi cei din Canada au un nivel de trai mult sub media populaţiei nord-americane. În unele comunităţi mai puternice s-au creat mici întreprinderi industriale, fabrici de mobilă, ateliere de producţie
Indienii din S.U.A. cât şi cei din Canada au un nivel de trai mult sub media populaţiei
81 Katharine Kuh, The FirstAmericans as Artists, Saturday Review, nr.4, 1971, pag. 44 – “Arta indienilor de pe coasta de nord-vest a depăşit-o din punct de vedere al tehnicii şi al concepţiei, pe cea a tuturor celorlalte triburi din Statele Unite…Sculpturile în lemn realizate aici pot fi comparate cu acelea dn America Latină pre-columbiană, care sunt, desigur mult mai bine păstrate, fiind realizate din piatră”.
199
artizanală, etc. Cele mai multe se ocupă cu cultivarea terenurilor – obţinând producţii destul de reduse şi creşterea animalelor pentru consum intern.
nord-americane
Lipsa unor măsuri eficiente, esenţiale, care să asigure organizarea unui sistem de şcoli profesionale, încadrarea în producţia industrială a celor calificaţi şi susţinerea cu credite suportabile a fermelor agricole şi a micii producţii, constituie unul dintre elementele importante care frânează eforturile pieilor roşii de a se integra pe deplin în viaţa economică contemporană.
Statistica oferă date semnificative privind nivelul de trai al indienilor nord-americani.
Un recensământ efectuat în şapte dintre cele mai mari rezervaţii din S.U.A. a consemnat că mai bine de jumătate dintre membrii comunităţii angajaţi în industrie sau la fermele din teritoriile din vecinătate nu câştigă decât 20 $ / săptămână şi anual circa 1000$, sumă situată cu mult sub nivelul minim de şcolarizare în S.U.A.
În ciuda limitelor pe care le impun condiţiile sociale şi economice în care trăiesc astăzi indieni – americani, ei aduc o contribuţie valoroasă în domeniul economic şi mai mult în cel cultural. Pieile roşii au dat S.U.A. pe etnograful şi arheologul Artur Parker, specialist în istoria irockezilor, dar şi profesori universitari, arhitecţi, ingineri.
Veniturile indienilor sunt mult mai mici în comparaţie cu veniturile restului populaţiei americane
Unele comunităţi mai numeroase – ca tribul Navaho din Arizona, ce numără peste 20.000 de oamenii – editează ziare precum Jurnal Ada Hoohiligii, publicaţie bilingvă ce apare în oraşul Windon Rook, în limba navahă şi engleză. Alfabetul navah în care sunt tipărite o serie de ziare are un număr mai mare de semne decât cele europene, reuşind să exprime toate sunetele graiurilor amerindiene.
Exponenţi ai creaţiei populare, artiştii decoratori Maria Martinez şi Iulian Martinez din San Ildefonso au fost decoraţi cu înalte distincţii federale – Medalia de Aur – a Institutului de Arhitectură şi Laurii Academiei.
Personalităţi şi rezultate din lumea indiană
Odată cu trecerea timpului, în aria centrală şi litorală a ţinuturilor nord-americane s-au succedat o mulţime de culturi, printre care şi cea a pieilor roşii.
Dezvoltând o cultură originală, plină de vitalitate şi armonie, popoarele amerindiene şi-au pus în valoare
Popoarele amerindiene şi-au
200
spiritul creator, capacitatea de organizare, simţul artistic, virtuţile morale, ce au inspirat o serie de mari scriitori.
pus în valoare spiritul creator, capacitatea de organizare, simţul artistic, virtuţile morale
Această cultură a fost în parte redusă – mai mult ca extindere decât ca intensitate – odată cu ciocnirea dintre cele două Lumi: Lumea Nouă şi Lumea Veche.
6.2.2. Oferta culturală şi potenţialul turistic al oraşelor americane. Începuturile artei americane
În America de Nord şi în special în Statele Unite şi Canada putem vorbi de artă şi cultură doar prin intermediul coloniştilor, în funcţie de ariile lor de provenienţă. Pentru SUA, analiza culturii şi artei este canalizată spre tradiţiile olandeze, iar în Canada, spre cele franceze.
Olandezii au lăsat urme puternice în cultura americană de început. Ei sunt cei care lansează anumite curente artistice şi tot ei sunt cei care impun anumite comportamente legate de anumite obiceiuri.
Prin intermediul turismului cultural ar putea să fie valorificate aceste amănunte legate de cultura adusă şi implementată de olandezi în spaţiul american. Exemplele sunt destul de multe, aici lansându-se mai multe familii de artişti, care în Europa întâmpinaseră o serie de neajunsuri şi greutăţi.
Timp de mai multe generaţii, familia pictorilor Duyckinck s-a bucurat de o stimă deosebită în rândul artiştilor vremii. În jurul anului 1700, familia Duyckinck este cunoscută în oraşul în ale cărei tradiţii olandeze erau foarte puternice. Un membru al familiei este cunoscut în urma realizării vitraliilor unei biserici din Long Island (Everet), iar fiul său Gerret a pictat stema oraşului (actualul New York) deasupra portalului primăriei. Din întreaga dinastie, Gerret Duyckinck este cel căruia istoricii îi recunosc cele mai multe portrete pictate, dintre toţi artiştii olandezi existenţi în New York.
Importanţa culturii olandeze în formarea şi dezvoltarea culturii americane actuale
Familia pictorilor Duyckinck în 1700 – rolul ei în evoluţia culturii şi în dezvoltarea turismului cultural
În regiunile din interiorul continentului, apropierea de tradiţia olandeză are loc pe căi diferite. Lucrările pictorilor,
201
care la începutul secolului al XVIII-lea trăiau în aşezările situate de-a lungul fluviului Hudson, urmau în portretele fermierilor şi ale meşteşugarilor din micile târguri de acolo, o viziune înrudită cu ce a artei din Ţările de Jos şi cu varianta ei din coloniile americane populate de olandezi şi flamanzi. Fără să insiste asemenea celor din Noul Amsterdam pe elemente ce definesc spaţiul, ei înscriau formele într-un sistem bidimensional, în care şi decoraţiile florale ale veşmintelor şi elementele de peisaj mult simplificate, amintesc de ornamentele de pe cuferele pictate din Europa.
Aculturaţia în aria centrală americană
Arta americană din prima jumătate a secolului al XIX-lea se dovedeşte a fi un fenomen mai puţin complex decât ar părea s-o sugereze nepotrivirile dintre tematica de factură romantică şi persistenţa modalităţilor neo-clasice ale tratării suprafeţei. Îndemnând la întemeierea unei arte cu adevărat naţionale, la desprinderea de influenţele europene cărora intelectualii americani le fuseseră prea mult timp datori, intelectualii vremii dădeau glas unei întregi generaţii încrezătoare în destinul naţiunii.
Simplitatea artei americane din jumătatea secolului al XIX-lea
Americanii secolului al XIX-lea „dacă voiau să înfăţişeze în vreun fel măreţia ţării lor…puteau oricând să recurgă la natură. Natura însemna multe pentru ei: vastele întinderi ale ţării, frumuseţile incomparabile ale faunei şi ale florei, abundenţa vieţii, simţul spaţiului”82. Peisajul s-a spus, a devenit pentru americani echivalentul Catedralei din Chartes şi al Coloseului.
Rolul naturii în exprimarea artei în cultura americană a seculului al XIX-lea
Se considera, tot mai adesea, că: „în contemplarea peisajului natal se poate descoperi izvorul tăriei morale”83.
Intervenţia unei filosofii romantice, specifică acelei perioade a culturii americane e foarte uşor de înţeles: natura reprezintă refugiul sufletesc al celor obosiţi de oraşul în care viaţa industrială era din ce în ce mai trepidantă, în care bogăţia şi sărăcia erau despărţite de o prăpastie adâncă şi, cum declarau mulţi gânditori şi artişti,
Intervenţia romantismului în arta americană şi influenţa sa în arhitectură şi artă
82 Russel Blaine, Nye, The Cultural Life of the New Nation, New York, 1960, pag. 242.83 Dan Grigorescu, Arta americană, Editura Meridiane, Bucureşti, 1973, pag.215.
202
cugetarea era interzisă de zgomotul marilor uzine. E poate, surprinzător cât de repede după întemeierea unei culturi naţionale intelectualii americani simţeau nevoia să se adăpostească în liniştea şi însingurarea unor aşezări îndepărtate. Poeţii şi pictorii se retrăgeau la ferme înconjurate de pământuri întinse, iar la marginea oraşelor se construiau foişoare înalte, de unde se putea admira priveliştea pădurilor şi a spaţiilor verzi.
De prin 1830 începuseră a se auzi glasuri care vorbeau cu teamă despre aşezările pionierilor din vest, care ar putea distruge frumuseţile sălbatice ale pământului virgin. În timp ce vestul withuanian celebra locomotiva (iar romantismul englez, prin Turner, descoperea picturalitatea maşinii cu abur), un pictor important al vremii, Thomas Cole, trimitea preşedintelui Statelor Unite o scrisoare, protestând împotriva construirii unei căi ferate în apropierea casei lui din Catskills, din centrul statului New York. Ideile lui Cole veneau în contradicţie cu viziunea optimistă a puterii Americii.
În ultimul deceniu şi jumătate al secolului al XIX-lea, transformările mentalităţii artistice care vor tulbura atmosfera oraşelor americane în preajma primului război mondial nu erau prevestite decât de noile concepţii ale şcolilor de arhitectură.
Începuturile au fost făcute la Chicago, în jurul anului 1885. Lipsit aproape cu desăvârşire de tradiţia artistică, oraşul de pe malul acului Michigan a fost pus în faţa unei situaţii pe care trebuia s-o rezolve repede: incendiul din 1871 mistuise aproape în întregime clădirile mici, înşirate de-a lungul străzilor mărginite de arbori, care dădeau oraşului o înfăţişare patriarhală.
Şeful „Şcolii de arhitectură din Chicago” a fost William Jeuney, fost inginer în armata nordistă şi apoi absolvent al Şcolii Politehnice din Paris. În 1873, când urmările incendiului catastrofal trebuiau rezolvate într-un timp limitat,el a deschis un atelier de proiectări la care a angajat mai mulţi tineri cu idei îndrăzneţe, până atunci neacceptate de arhitecţi cunoscuţi şi de clientelă.
Şcoala de arhitectură din Chicago şi rolul ei în dezvoltarea culturală locală
În ultimele două-trei decenii ale secolului al XIX-lea, în Utilizarea scheletului
203
centrul comercial al oraşului s-au ridicat multe clădiri, toate folosind un puternic schelet de traverse (bare metalice) de fier: cu ferestre înalte, câteodată cuprinzând spaţiul a două etaje, alteori cuprinzând faţada întregii clădiri, noile imobile schimbând întreaga înfăţişare a arhitecturii urbane.
din metal în construcţiile de locuinţe
Dintotdeauna zgârie-norii americani au funcţionat ca un „magnet” asupra mentalităţii turiştilor. Este o necesitate cunoaşterea istoriei acestor construcţii, ca idee şi punere în practică. Viziunea unui artist-arhitect a fost proprie, de factură americană sau a fost tot o influenţă europeană, de acolo de unde veniseră cei mai mulţi? Ce i-a de terminat pe americani să construiască asemenea imobile?
Urmărind evoluţia lucrurilor şi punere în practică a ideilor, s-ar părea că este o idee de dincolo de ocean, tocmai pentru a ieşi din punct de vedere arhitectural şi artistic în evidenţă cu ceva. Cred că este tocmai o replică la „incapacitatea” stilistică arhitecturală faţă de Europa. Trebuiau să realizeze ceva măreţ, ceva prin care să se evidenţieze. Şi au reuşit!”.
Zgârie-norii americani funcţionează ca un „magnet” asupra mentalităţii turiştilor
În preajma primului război mondial modelul Şcolii de arhitectură de la Chicago a fost preluat de arhitecţii new-yorkezi, partea de sud a insulei Manhattan, faimosul Wall Street, va deveni un „labirint întunecat de prăpastii adânci în care soarele nu pătrunde niciodată”84. Diferenţa dintre construcţiile şi ideile arhitecturale de la New York şi cele de la Chicago, este că cei din Chicago au ştiut să folosească mai bine spaţiul, să dea noilor construcţii un aspect mai puţin înfricoşător şi să le apropie mai mult de existenţa oamenilor. Este ceea ce vor înţelege arhitecţii new-yorkezi din a doua generaţie, aceia care, între cele două războaie mondiale vor construi „zgârie-nori” din centrul Manhattanului, lăsând spaţii libere cu grădini şi case mai scunde.
Asemănări şi deosebiri în arhitectua modernă americană
Şcoala de arhitectură de la Chicago a ştiut, cum s-a scris, să „vindece schisma dintre construcţie şi arhitectură, dintre inginer şi arhitect, constituind una dintre premisele
84 Burchard John, Bush-Brown Albert, The Arhitecture în America, Boston, 1966 pag. 271.
204
semnificative ale dezvoltării arhitecturii moderne”85.În afara construcţiilor impresionante ce îl interesează pe
un turist şi în special pe un turist european este aspectul social, arta americană modernă, însă cei mai mulţi sunt atraşi de ceea ce este vechi: populaţia pieilor roşii şi populaţia negroidă la începuturile ei pe pământ american.
Toate aceste se regăsesc în muzee locale, unde sunt detaliate toate elementele culturale cu care veniseră, apoi sunt surprinse elementele de aculturaţie locală.
Această „altă lume”, cu înfăţişare nouă trebuie să aibă o altă modalitate de expresie socială, în tot ceea ce face. Poate simpla curiozitate de a face diferenţa între ceea ce priim ca informaţie vizuală televizată şi viaţa reală americană este un punct de atracţie.
Atracţia turiştilor este orientată spre viaţa socială, arhitectură locală şi patrimoniu cultural al pieilor roşii
Muzeele sunt singurele care păstrează amintirile vremurilor apuse. Ceea ce este interesant, este faptul că păstrează în funcţiune toate elementele componente. În muzeul Greenfied Vilage, MI, majoritatea locuinţelor prezente, a fermelor instalate sau a atelierelor de lucru, a magazinelor şi a altor obiective, funcţionează în aceiaşi termeni şi condiţii ca în perioada pe care o reprezintă. Este un „muzeu al satului” plin de viaţă, unde turistul este atras tocmai de această atmosferă creată.
Turismul cultural aici este mai bine ca oricând aplicabil şi aplicat. Un muzeu pune în valoare mulţimea obiectelor prezentate, dar atunci când acestea sunt şi manipulate în faţa turiştilor în aceeaşi manieră ca acum două secole, îi impresionează în mod special pe turişti.
Educaţia culturală a populaţiei europene şi asiatice transformă curiozitatea în turism. Dorinţa de cunoaştere dincolo de limitele impuse de graniţe se exprimă din ce în ce mai puternic şi se exprimă prin fluxuri de descoperire.
Care sunt mişcările cele mai importante din Statele Unite împotriva populaţiilor de altă rasă decât majoritatea? Prin ce anume se diferenţiază faţă de restul mişcărilor?
Dezvoltarea turismului cultural în America de Nord
85 Cf. Louis H. Sullivan, The Autobiography of an Idea, New York, 1956, pag. 101.
205
Acestea sunt întrebările ce sunt de cele mai multe ori puse în muzee, în spaţiile unde sunt expuse documentele şi obiectele specifice.
„Internaţionalizarea vieţii americane” formulă adesea repetată de ei era înţeleasă, în primul rând, ca o lărgire a pieţei: cultura vechiului continent era privită cu aceeaşi neascunsă rezervă.
Internaţionalizarea şi rolul ei
„Internaţionalizarea” rămânea o expresie lipsită de înţeles într-o perioadă în care Congresul vota o lege restrictivă a migraţiei, stabilind cote preferenţiale ale celor r acceptaţi de Statele Unite, începând cu reprezentanţii „rasei anglo-saxone” şi excluzându-i aproape în totalitate pe e africani şi asiatici. Este timpul faimoaselor atacuri împotriva organizaţiilor muncitoreşti şi al paradelor Ku Klux Klanului, al proceselor puse la cale împotriva profesorilor care susţineau darwinismul.
Din punct de vedere artistic, există o reţinere de exprimare liberă în această perioadă. Exista în general o teamă de a nu fi interpretate operele ca o acceptare a elementelor din afara „regulilor stabilite”.
Perioade de limitare artistică în Statele Unite ale Americii – cauze şi efecte
206
S-a creat astfel o grupare artistică numită „gruparea precizioniştilor care încercau să integreze arta de avangardă în forme tradiţional realiste, iar alţii preluau direct, cu prea puţine modificări, modalităţi ale artei contemporane europene. Se e împrumutau geometriile cubismului analitic sau ale neo-plasticismului, cărora, deşi promotorii lor voiau să le dea un înţeles social, să le atribuie puterea de a „contribui la perfecţionarea societăţii”, li se dădea o replică foarte violentă de către grupările realiste.
Totuşi, „internaţionalizarea artei americane” a căpătat o bază concretă, nu numai în sensul realizării unui dialog cu ideile promovate de alte culturi, ci şi în acela al participării la destinul unei întregi omeniri.
Precizioniştii
207
Casă tradiţională şi ocupaţii ale populaţiei afro-americane din America la început de secol XX
Serif american si tinuta sportiva tipica inceputului de secol XX
(foto: Camelia Teodorescu – Greenfied Vilage)
6.2.3. Aculturaţia în societatea americană între secoleleXVI-XXI
Societatea americană de acum trei sau patru secole nu se îngrijea deloc de soarta artiştilor sau creatorilor de artă, decât în măsura în care aceştia, artiştii realizau obiecte utile; tradiţia pragmatismului are origini foarte vechi în cultura Statelor Unite şi, în acelaşi timp, ea a împiedicat într-o largă măsură apariţia unei teorii a „artei pentru artă”. Slabul interes faţă de creaţia artistică, înlocuirea ei cu produsul practic au fost puse în legătură cu întârzierea dezvoltării unei arte plastice originale în Anglia.
Coloniştii americani nu aduceau cu ei amintirea unei creaţii viguroase care să poarte amprenta specificului britanic şi urmaşii lor au fost astfel obligaţi să refacă, în două sau trei secole, o istorie artistică la care, în alte ţări, contribuiseră milenii întregi de tradiţie.
Începuturile, foarte timide ale picturii şi sculpturii americane vor fi, de aceea, mult mai slab legate de arta sacră decât cea a meşteşugarilor veniţi în încercarea norocului pe pământul acesta al făgăduinţei.
Fenomen local, fără prea multe legături cu acela din
Păstrarea în prima parte a artei americane a influenţelor locale europene de origine
Casa traditionala americana si tinuta caracteristica secolului al XIX-lea(foto: Camelia Teodorescu – Greenfied Vilage)
208
Europa, veche artă americană nu are caracterul unei simple migraţii a ideilor aduse din Europa şi transplantate pe un teritoriu virgin.
La nord, în apropiere de Sf. Laurenţiu, pescarii bretoni statorniciţi în aşezări prospere, aduceau cu ei amintirea culturii rurale franceze, diferită de cea a Parisului din ajunul erei neoclasice. Pe teritoriile ocupate de francezi arhitectura nu s-a afirmat în monumente impunătoare prin alba lor severitate ca în California sau Texas, ţinuturi aflate în acea perioadă sub control spaniol. Dar, artele plastice au fost privite în ţinuturile sud-est canadiene cu un respect pe care nu-l întâlniseră în nici-o altă parte a Americii.
Particularităţi de exprimare artistică în funcţie de aria de provenienţă şi de influenţele locale
Prima şcoală de artă din întregul continent american a fost întemeiată în posesiunile franceze, în Canada, la Cap Tourment, în jurul anului 1600. În actul de înfiinţare al şcolii, descoperit în urmă cu trei decenii, se proclama necesitatea de a da „copiilor celor veniţi în aceste îndepărtate locuri din ţările lor din Europa, ca şi copiilor băştinaşilor indieni, cunoştinţele folositoare în arta construcţiei bisericilor şi a caselor, a tâmplăriei de mobile ,a ţesătoriei, a argintăriei, a picturii şi sculpturii, astfel încât aceste locuri văduve de înfăptuiri importante să fie vrednice de măreţia pe care Dumnezeu a dat-o priveliştii acestor meleaguri”86. După cum s-a constatat în timp însă, elevii şcolii de la Cap Tourment erau puţini şi influenţa pe care au putut-o exercita asupra destinului artei americane, a fost cu totul neînsemnată.
Prima şcoală de artă din întregul continent american a fost întemeiată în posesiunile franceze, în Canada, la Cap Tourment, în jurul anului 1600
În deceniile următoare, francezii au stabilit posturi comerciale de-a lungul fluviului Mississippi până în apropierea Golfului Mexic. Odată cu această expansiune, stilul colonial francez a întâlnit condiţii mai prielnice; cele mai elocvente exemple ale acestui stil sunt astăzi citate de istoriile arhitecturii din statele Ilinois, unde ele au rămas aproape singurele mărturii ale trecerii prin aceste locuri ale supuşilor regelui Franţei şi în statul Louisiana. În scop turistic un cartier întreg din New Orleans păstrează graţia arhitecturii franceze de acum două sute de ani.
Extinderea influenţei artei franceze în ţinuturile sudice, americane
86 Cf. Paul L. Grigant, The Franch in America, 1570-1763, Detroit 1951, pag. 89.
209
Imigranţii valoni, din Long Island şi în New Jersey, suedezii şi finlandezii în Delaware, germanii în Pennsylvania, moravii în Georgia, scoţienii, danezii, italienii, portughezii, risipiţi în aşezări mici în cuprinsul întregului teritoriu de curând colonizat, au adăugat, mai ales în arhitectură şi în mobilier, elemente ale unor tradiţii diverse cărora marile întinderi forestiere le ofereau din belşug materia primă.
Influenţe ale populaţiilor care s-au stabilit în SUA în anumite perioade
Toate aceste grupuri naţionale se vor amesteca într-un proces îndelungat care va duce, în cele din urmă, la constituirea unei naţiuni americane. Între acestea, olandezii aşezaţi în noul Amsterdam (New York-ul de astăzi) îşi vor păstra mai multă vreme identitatea. Arhitectura şi artizanatul cultivate de ei nu se vor sustrage, desigur, influenţelor reciproce foarte complexe care uneau, pe atunci, tot mai mult, creaţiile literare şi artistice ale diverselor colonii. Dar olandezii au fost printre primii locuitori ai Americii, care vor manifesta un interes statornic pentru operele de artă.
Olandezii aşezaţi în noul Amsterdam (New York-ul de astăzi) îşi vor păstra mai multă vreme identitatea
La Institutul de Artă din Albany, în statul New York se păstrează mai multe picturi, toate datate din secolul al XVII-lea provenind cu siguranţă din oraşele olandeze şi considerate a fi primele exemplare de artă americană. Numele artistului sau artiştilor a rămas necunoscut.
Primul pictor atestat în documentele americane este Jean le Moyne de Morgues, venit în Florida cu expediţia hughenoţilor, care în 1564 încercau să stabilească acolo o colonie87. Începuturile picturii şi ale sculpturii în Statele Unite sunt puse, aproape întotdeauna, în legătură cu activitatea acelor maeştri modeşti de pe Coasta de Est şi de pe Valea fluviului Mississippi, care fără vreo instruire de specialitate, realizau imaginile unei lumi, aşa cum o înţelegeau ei şi căreia i se adresau.
Primul pictor atestat în documentele americane este Jean le Moyne de Morgues
Către sfârşitul secolului al XVII-lea, fără a fi organizaţi
87 Singura operă a artistului francez care poate fi menţionată este o compoziţie naivă şi convenţională, de fapt nu originalul este cel pe care istoria îl cunoaşte, ci o copie gravată din secolul al XVII-lea de un obscure gravor, de Brye, şi descoperită în Franţa în 1901.
210
într-o breaslă locală, unii colonişti încep să descopere că îndeletnicirile artistice le pot pune la îndemână măcar minimum necesar existenţei. În Virginia, în Carolina, în Georgia este menţionat, în jurul anului 1680 faptul că târgurile ţinute cu prilejul diferitelor sărbători, pictori veniţi în special din coloniile din nord, vindeau „chipul lui Isus”, care era foarte bine cumpărat şi apreciat. Emigranţii artişti veneau în ţinuturi diferite din Statele Unite după ce străbătuseră mari întinderi ale continentului, după ce trecuseră prin oraşe şi plantaţii unde se statorniciseră colonişti de provenienţă foarte diversă şi aduceau cu ei soluţii artistice şi artizanale din acele locuri. De cele mai multe ori se înregistrează ecouri ale colonialismului şi ale regimului formei, aşa cum erau înţelese de populaţiile indiene şi, ceva mai târziu de sclavii negrii.
Arta americană din secolul al XVII-lea
Atitudinea declarată a majorităţii conducătorilor comunităţilor de emigranţi era că: „localnicii sunt nişte oameni barbari şi sângeroşi, care nu sunt în stare să lucreze pământul şi nici să izvodească lucruri frumoase…”88, dar meşterii americani demonstrau cât de nedreaptă era o asemenea judecată.Într-o societate care nu le recunoştea încă un statut diferit cum era cel de negustor ambulant, artiştii au contribuit la modificarea unor forme de cultură extrem de variate.
În Muzeul din Columbus - Ohio, se păstrează o pipă cioplită în piatră, reprezentând trupul unui personaj cu torsul alungit şi membrele inferioare foarte scurte. Cioplită într-o perioadă care nu a putut fi stabilită cu precizie (catalogul muzeului o aşează într-o perioadă extrem de larg aproximată: între secolele al IX-lea î.Hr. şi anul 500 d.Hr.), dar care este, fără îndoială, mult anterioară sosirii în America a primilor europeni. Numărul acestor piese este foarte mic. Muzeele păstrează un număr mare de obiecte artizanale lucrate pe la sfârşitul primului mileniu, ele constituind temeiul folosit cel mai des de antropologii americani pentru stabilirea principalelor zone ale culturii autohtone.
Impresii ale emigranţilor referitoare la populaţia locală, autohtonă
Arta veche americană care poate fi admirată în muzeele marilor oraşe
88 Reverendul John Winthrop, in History of New England, 1630; citat de Vernon L. Parrington, Main Curents in American Thought, vol. I, 1954, pag. 45.
211
CAPITOLUL VII.
212
CULTURA ŞI ARTA ROMÂNEASCĂ – IMPORTANŢĂ TURISTICĂ
7.1. Primele culturi prezente în spaţiul românesc – elemente importante ale patrimoniului cultural autohton
7.2. Manifestări culturale şi procese de aculturare în epoca metalelor pe teritoriul României
7.3. Fondul cultural autohton românesc şi elementele culturale noi aduse de populaţiile migratoare7.3.1. Particularităţi ale arhitecturii religioase din România în secolele X-XII7.3.2. Particularităţi ale arhitecturii religioase din România în secolulal XIV-lea7.3.3. Influenţe ale Renaşterii europene în România în secolul al XVI-lea
7.4. Influenţa barocului şi a neoclasicului în cultura românească – regăsirea prin intermediul turismului cultural
7.5. Arta populară românească – expresie a culturii româneşti
7.6. Înţelegerea termenului de cultură în România în perioada actuală
7.7. Posibilităţi de valorificare a elementelor culturale din mediul urban românesc
CULTURA ŞI ARTA ROMÂNEASCĂ – IMPORTANŢĂ TURISTICĂ
213
Valorile culturale apar în acest spaţiu odată cu omul. Urmele lăsate de el, indiferent de modul în care a facut-o, astăzi ne reprezintă într-o confruntare culturală.
7.1. Primele culturi prezente în spaţiul românesc – elemente importante ale patrimoniului cultural autohton
Prezentarea culturii româneşti poate fi una dintre cele mai dificile lucruri. Complexitatea elementelor culturale rezultă din varietatea îmbinărilor demografice, atitudinale, a mentalităţilor şi valorilor, împletite în cel mai firesc mod, într-un spaţiu care a putut oferi suportul pentru toate nevoile de exprimare.
În înţelegerea noţiunilor culturale, a valorilor ce ne reprezintă dar şi pentru a şti ce ne aparţine şi ceea ce avem împrumutat, trebuie să pornim de la primele elemente ale culturii.
Elementul autohton şi valoarea culturală locală
Cultura de prund poate fi menţionată ca primă cultură pe teritoriul României, prezentă prin dovezi pe Valea Dârjovului în judeţul Olt. În ciuda simplităţii prelucrării sau mai bine zis a empiricei acţionări a omului asupra pietrei, aceste toporaşe de mână pot fi considerate ca primă demonstraţie a relaţiei necesare dintre destinaţia utilitară şi armonizarea, de tip ergonomic, cu fiinţa umană. Protopaleoliticul (cca. 600.000 – 480.000 î.Hr.)89
evidenţiază prezenţa omului ca fiinţă gânditoare în spaţiul românesc. Expresivitatea activităţilor umane specifice acestei perioade nu poate reprezenta altceva decât un punct de plecare pentru viitoarele lucrări. Pe Valea Dârjovului în
Cultura de Prund
Topoarele de mână –
89 Vasile Drăguţ (1982), Arta româneacă , Vol I. Editura Meridiane, pag. 10.
214
Obiective:
- Înţelegerea noţiunii de cultură în România în perioada actuală;- Analizarea artei populare româneşti ca expresie a culturii româneşti;- Analizarea pe regiuni istorice a patrimoniului cultural şi stabilirea normelor culturale locale;
- Înţelegerea şi stabilirea raportului cultură – valoare reală şi valoare culturală, de patrimoniu;
- Întelegerea noţiunii de „subcultură”.
judeţul Olt, viaţa umană este continuată şi în Paleoliticul inferior şi extinsă secole de-a rândul, dovezile evoluţiei grupurilor de populaţie umană scoţând în evidenţă o tehnică superioară de prelucrare a topoarelor de mână realizate anterior. Astfel se remarcă tehnica cioplirii bicefale, ce reprezintă o expresivitate pe care astazi o putem considera chiar valoare artistică.
urme reale ale civilizaţiei locale
Extinderea dovezilor de locuire şi de prelucrare din ce în ce mai variată prin formă şi valoare de exprimare este clarăşi în perioadele următoare.
Ca urmare a progresului activităţii vânătoreşti se poate vorbi de „creaţie artistică”. Documentele pun în evidenţă anumite particularităţi legate de ritualuri, bazate pe împodobirea trupului sau chiat trecându-se la realizarea unui obiect.
Ritualuri bazate pe împodobirea trupului
În peşterile de la Ohaba – Ponor şi Râşnov au fost descoperite podoabe realizate din dinţi de animale şi scoici marine, ceea ce presupune în acest al doilea caz un transport pe sute de kilometri. Cea mai importantă manifestare de arta a Paleoliticului din România a fost descoperită în peştera de la Cuciulat90. Într-o sală de mici dimensiuni se păstrează mai multe desene gravate şi două imagini pictate cu lut roşu: un cal şi o felină. Înfăţişat într-o compoziţie deosebită, cu picioarele din faţă imobile iar cu cele din spate în mişcare, calul este desenat cu multă sguranţă, contururile fiind simple şi expresive. Coloritul este plat, fără încercări de modelaj. Aflată într-un stadiu de conservare mai precar, imaginea felinei impresionează prin eleganţa mişcării, animalul fiind surprins în momentul unui salt arcuit.
Picturile rupestre din Peştera de la Cuciulat
Datând din jurul anilor 10.000 î.Hr. picturile rupestre de la Cuciulat se situează în marea familie a picturilor paleolitice europene, fiind comparabile cu cele aflate în peşterile spaniole de la Altamira şi Ternel sau din sudul Franţei, Lascaux, Font de Gaune şi Niaux.
Marea „familie europeană” a peşterilor rupestre
Preocuparea pentru frumos continuă şi în perioadele
90 Marin Cârciumaru (1981) O peşteră cu pictură rupestră descoperită pe Valea Someşului, Editura SCIA, pag. 123-125.
215
următoare. Omul, prin evoluţia sa normală şi firească, are capacitatea de a transforma părţi din natură în folosul său,dându-i acesteia şi o notă de frumos sau să-i imprime o notăde particularitate.
Perfecţionarea prelucrării pietrei, trecerea la prelucrarea lemnului, n-a fost altceva decât o fază premergătoare descoperirii agriculturii. Prelucrarea pământului, domesticirea animalelor şi construirea de locuinţe nu reprezintă altceva decât un mod de exprimare uman din ce în ce mai elevat. Tocmai acest mod de viaţă şi gândire i-au permis mai târziu să pună în valoare capacităţile sale artistice.
Activităţile umane din ce în ce mai numeroase şi diversificate
Încă din Neolitic putem vorbi de agricultură pe teritoriul României. Destul de multe dintre casele construite în perioada neolitică târzie erau prevăzute cu prispe, element arhitectonic ce va intra adânc în tradiţia arhitecturii autohtone.
Neoliticul
Frumosul tehnic asociat cu plăcerea finisajului explică apariţia a numeroase unelte al căror aspect depăşeşte exigenţele timpului respectiv. Faptul nu trebuie să surprindă deoarece, din diverse alte domenii ale activităţii umane de atunci ne parvin mărturii despre interesul pentru podoabe, pentru frumos.
Urmărind dezvoltarea artei neolitice pe teritoriul României se pot păstra elemente cronologice şi logice. Este astăzi unanim admis că la baza neoliticului vechi de pe teritoriul României stă tipul cultural care poartă numele de Criş. De origine sudică, poate din Anatolia, purtătorii Culturii de Criş91 s-au răspândit destul de mult, aducând cu ei o ceramică destul de fină şi un mod de reprezentare destul de variat.
Originea Culturii de Criş
Pe teritoriul României încep să apară influenţe destul de mari, ce se regăsesc în modu de reprezentare şi de realizare a vaselor de ceramică, a idolilor, a modelelor surprinse pe vasele de lut şi de ce nu şi în dimensiunile pe care acestea le pot avea. Sunt menţionate Cultura Turdaş, ce cunoaşte variante locale, însă contribuţia cea mai importantă a
Cultura de Turdaş
91 Vasile Drăguţ (1982), Arta româneacă , Vol I. Editura Meridiane, pag. 35.
216
ceramicii Turdaş priveşte numărul mare şi variat de reprezentări antropomorfe, cele mai multe din lut, câteva în alabastru. Statuetele descoperite la Rast (judeţul Dolj) au ca particularitate capul stilizat. O figură bicefală ar putea fi considerată, sau măcar pusă în legătură cu un cult al fecundităţii. Cea mai surprinzătoare reprezentare sculpturală este cea închinată tandrului motiv al maternităţii. Aşezat pe genunchii mamei, copilul este întors către sân, fiind susţinut pe braţul stâng al acesteia.
Ultimul grup reprezentativ al neoliticului timpuriu este cunoscut sub numele de Tisa şi are ca arie de răspândire partea de nord-vest a ţării noastre.
Cultura de Tisa
Primul grup reprezentativ pentru Neoliticul mijlociu este cunoscut sub numele de Boian, având ca arie de răspândire Câmpia Dunării până la contactul cu dealurile. În directă legătură cu ceramica Boian, dar prezentându-se ca o formă superioară acesteia, ceramica denumită Vădastra a avut ca arie de răspândire partea de vest a Câmpiei Dunării, cuprinzând aproape întreg teritoriul Olteniei.
Cultura Boian
Cultura Vădastra
În timp ce grupurile culturale Boian şi Vădastra se regăsesc bine în Oltenia, în Dobrogea cultura de Hamangia este foare bine pusă în evidentă prin obiecte de datează din acea perioadă.
Vasele de Hamangia au o anumită sobrietate a expresiei. Capitolul cel mai interesant al creaţiei artistice de Hamangia este, fără îndoială, constituit din figurinele antropomorfe.
Cultura de Hamangia
Artiştii culturii de Hamangia au executat şi figurine în marmură, dar acestea nu ating nici pe departe valoarea pieselor modelate în lut.
La începutul mileniului al III-lea î.Hr. comunităţile neolitice au înregistrat progrese în domeniul agricuturii. Dezvoltarea economică explică sau poate fi explicată prin urmele lăsate de posibilele lupte intertribale, explicate la rândul lor prin existenţa aşezărilor fortificate înconjurate cu şanţuri şi valuri de pământ. Cultura Cucuteni este specifică acestei perioade, iar decoraţia faţadelor locuinţelor este
Urme ale conflictelor sunt redate de valurile de pământ şi de şanţurile din jurul aşezărilor fortificate
217
evidentă, atracţia pentru efectele cromatice fiind clară şi putând pune în evidenţă datarea din acea perioadă.
Pe fondul tradiţional al ceramicii Boian s-a constituit în Neoliticul târziu, ceramica de Gumelniţa (judeţul Ilfov), care a avut ca arie de răspândire aproape întreg teritoriul Munteniei, jumătatea sudică a Moldovei şi Dobrogea. Spre deosebire de vasele ceramice aparţinând culturii Boian propriu-zis, la care tipul dominant de ornamentare a ceramicii erau meandrele, în cazul ceramicii Gumelniţa sunt preferate siralele, fără a lipsi însă decorurile unghiulare.
Ceramica de Gumelniţa şi particularităţile sale de reprezentare
În paralel cu desfăşurarea tipurilor Gumelniţa şi Sălcuţa, în Transilvania s-a dezvoltat Cultura Decea, în legătură directă cu manifestările anterioare ale Culturii de Tisa. Pentru reprezentanţii Culturii Decea, principala contribuţie la fondul cultural este cel din domeniul metalelor.
Cultura Decea
În ansamblu, se pot uşor evidenţia trăsăturile specifice elementelor ce aparţin Neoliticului. Nu este de neglijat prezentarea acestor detalii, deoarece nu am s-ar face altceva decât să se taie din vechimea de exprimare a ceea ce este autohton. Fiecare teritoriu are propriile sale valori, care nu reprezintă altceva decât evoluţii ale unui trecut şi ale unei gândiri locale.
7.2. Manifestări culturale şi procese de aculturare în epoca metalelor pe teritoriul României
Evoluţia nu este întreruptă în perioada prelucrării metalelor, indiferent dacă este vorba de epoca bronzului sau cea a fierului, ea fiind înregistrată în toate domeniile.
După 1800 î. Hr. – perioadă alocată ca aparţinând epocii bronzului, există o continuitate, ba chiar o utilizare la scară mai largă a uneltelor din piatră, a săgeţilor cu vârfurile confecţionate din silex. Bronzul era rezervat doar pentru anumite arme, pentru confecţionarea unor vase şi, eventual a unor podoabe. Din punct de vedere etnologic, în epoca bronzului în ţara noastră se definitivează formarea civilizaţiei proto-tracice, a cărei ocupaţie de bază era
Trecerea de la folosirea exclusivă a uneltelor din piatră la cele din bronz
218
păstoritul şi cultura plantelor (în număr foarte redus).În directă legătură cu metalurgia bronzului trebuie
considerată arta prelucrării metalelor preţioase. Tezaurul de la Perşinari (judeţul Dâmboviţa) alcătuit din pumnale de aur, brăţările de la Oradea sau cele de la Sacoşul Mare (judeţul Timiş), sunt doar câteva exemple dintr-un ansamblu de opere descoperite. Motivul spiralic (sau în spirală) interpretat în vârtejuri poate fi considerat o caracteristică a decoraţiei obiectelor din bronz. Obsesiva repetare a motivului spiral depus în vârtej trebuie explicată în legătură cu cultul solar, care se răspândeşte în această perioadă şi care se găseşte destul de des la civilizaţia geto-dacilor.
Tezaure şi motive – urme culturale reale
Începând din secolul al XII-lea î.Hr. pe teritoriul României au ajuns primele ecouri ale epocii fierului. Pentru această epocă, perioadele caracteristice sunt: Hallstatt (1150-450î.Hr.) şi La Tène (450-1î.Hr.).
Hallstatt şi La Tène
Desoperită de hitiţi în Asia Mică, metalurgia fierului s-a răspândit în mod progresiv în zona Mării Negre şi a Mării Egee, pătrunzând la noi probabil pe două căi:
- cea nord-pontică, a cimerienilor;- cea balcanică, a dorienilor.
Urme ale epocii fierului
Înainte de a se termina prima vârstă a epocii fierului, triburile geto-dacice s-au confruntat cu noi experienţe culturale, rezultat al importantelor mutaţii de ordin istoric şi demografic, determinate în cele mai multe cazuri de interesele comerciale de schimb. De o deosebită importanţă pentru eoluţia ulterioară a culturii geto-dacice a fost instalarea coloniilor greceşti pe litoralul Mări Negre şi pe cursul inferior al Dunării. Potrivit cronicilor lui Eusebiu, în anul 657 î.Hr., colonişti originari din Milet au întemeiat oraşul Histria. În secolul al VI-lea î.Hr. coloniştii din Heracleea Pontică au întemeiat oraşul Callatis, iar către sfârşitul aceluiaşi secol a luat naştere Tomis, cu participarea corăbierilor din Histria învecinată92.
Urme ale aculturaţiei în spaţiul românesc
Înfiinţarea oraşelor pe ţărmul Mării Negre
Implantate în teritoriul geţilor, coloniile greceşti au adus pe teritoriu acestora o serie de elemente arhitectonice,
92 Vasile Drăguţ (1982), Arta româneacă , Vol I. Editura Meridiane, pag. 40.
219
artistice şi meşteşugăreşti, multe dintre acesta find absorbite de mediul autohton.
Ruinele construcţiilor şi monumentele realizate de greci pe litoralul Mării Negre pot astăzi demonstra capacitatea acestora de a realiza construcţii cu totul deosebite pentru acea perioadă. Acestea pot fi astăzi admirate în special pe fragmente ce se păstrează în muzee şi, mai puţin la faţa locului.
În secolele VI î.Hr. şi V î.Hr. alături de valul de influenţă grecească, cultura geto-dacilor (nu în totalitate ci numai în realizarea anumitor obiecte), a înregistrat o puternică înfluenţă scitică93. Cercetările recente pun în evidenţă aceste influenţe. În acelaşi timp, ele nu trebuie înţelese ca efect al unei invazii. Absorbind tehnologia evoluată prelucrării metalelor şi a formelor specifice sciţilor, meşterii geto-daci au realizat în secolele VI î.Hr. şi V î.Hr. oglinzi circulare din bronz cu mânere decorate (ceea ce nu le este specific, fiind o clară dovadă de influenţă şi asimilare), pumnalele scurte (descoperite în Oltenia şi în Moldova), statuete din bronz, cea mai cunoscută şi reprezentativă fiind cea de la Năeni.
În perioada 280-270 î.Hr. s-a produs o puternică deplasare spre est a triburilor celtice, deplasare ce a influenţat destul de mult viaţa populaţiei din actualul teritoriu al ţării noastre. Celţii au transmis triburilor geto-dace o parte din experienţa lor în domeniul metalurgiei şi în obţinerea vaselor din lut94.
Prezenţa celţilor
Formele specifice care pot fi astăzi analizate ca urme clare a unei influenţe celtice sunt vasele sub formă de urnă şi starchina adâncă (întâlnită cel mai des în nordul
93 Cimerienii, sciţii şi sarmaţii au ocupat pe rând regiunea Pontului, în care gravitau interese fundamentale pentru cetăţile greceşti şi statele asiatice aflate în contact cu lumea elenă; din acest motiv respectivele populaţii ne sunt cunoscute foarte bine, deşi sunt însoţite în prezentări însoţite de elemente legendare şi fantastice.94 Această civilizaţie a celţilor a cuprins o bună parte din Europa, din Italia până în insulele Britanice, iar de la est la vest, din Peninsula Iberică până în Peninsula Balcanică şi zona Mării Negre. Lumea celtică s-a extins într-un mod aproape continuu, suprapunându-se sau alăturându-se numeroaselor altor grupări etnice, amestecându-se de cele ma multe ori cu ele, dar ei au avut capacitatea de a-şi păstra caracterele origirare.
220
Olteniei).Toate aceste infuenţe în spaţiul românesc nu fac altceva
decât să îmbogăţească tezaurul de care dispunem. Este foarte important să putem înţelege şi apoi prezenta lucrurile în succesiunea lor firească, să fim capabili să deosebim autohtonul de rezultatul final influenţat sau modificat. Toate acestea sunt foarte importante în înţelegerea trecutului şi de posibilităţile ulterioare de adaptare şi transformare într-un anumit spaţiu.
În jurul anului 80 î.Hr., după formarea primului stat dac centralizat, din punct de vedere al unei analize culturale, lucrurile capătă mult mai mare posibilitate de evidenţiere. De acum se poate chiar vorbi de un fenomen de aculturaţie. Există legături mult mai puternice care se răsfrâng asupra culturii locale, cu lumea greacă şi romană, la care putem adăuga pe cele anterioare, cu hitiţii, sciţii şi celţii95.
Ce se poate prezenta şi analiza astăzi ca valoare autohtonă?
În primul rând poate fi înţeles raţionamentul construcţiilor de locuinţe şi ansamblurile de locuit. Punctul cel mai înalt al unei aşezări era rezervat cetăţii propriu-zise, în jurul căreia au fost amenajate terase pentru construcţiile de locuinţe. Astăzi, această tehnică de terase pentru construcţii se menţine. O altă tehnică specifică realizării construcţiilor este aceea a stabilizării blocurilor din piatră cu grinzi din lemn. Neîntâlnită la alte popoare, această tehnică de consolidare a fost recunoscută ca fiind specific dacică.
În toată lumea veche, turismul cultural se poate baza pe construcţiile sau pe vizitarea ruinelor unor mari temple sau construcţii. În general sunt construcţii funerare. Ele atrag milioane de turişti, dornici de a-şi completa cunoştinţele
95 Guido A. Mansuelli, Civilizaţiile Europei Vechi, Vol I., Editura Meridiane, Colecţia Biblioteca de Artă – arte şi civilizaţii, Bucureşti, 1978, pag. 229-231.
221
sau doar pentru a-şi satisface curiozitatea.România ar putea oferi destul de multe dn acest punct
de vedere. Dispunem de astfel de monumente – ruine, care datează din aceeaşi perioadă cu cele mai vizitate obiective culturale de acest tip din Grecia sau Asia Mică.
Existenta unei generaţii de biective-ruine
Este foarte important să fie mai întâi cunoscute şi înţelese de noi, ca apoi să fim capabili să le valorificăm turistic. Unele dintre ele necesită o renovare particulară, încât să poată să-şi prezinte reala lor valoare. Sanctuarele geo-dacice rămân fără echivalent în lumea antichităţii, atât prin modul de organizare a ansamblurilor, cât şi prin concepţia arhitectonică. Cele mai vechi temple dreptunghiulare ce se păstrează la Sarmisegetusa datează, fără îndoială, din timpul lui Burebista. Ulterior, au suferit transformări şi amplificări, mai ales în timpul lui Decebal.
Toate aceste lucruri trebuie cunoscute şi,mai ales, trebuie făcute cunoscute şi valorificate prin intermediul turismului cultural.
Sanctuare geto-dacice
Alături de marele ansamblu de cetăţi din m-ţii Sebeşului, se cer amintite cetăţile dacice de la Tilişca (judeţul Sibiu), de la Bâlca Doamnei (judeţul Neamţ), de la Argedava – localitate identificată cu aşezarea de la Popeşti pe Argeş. Numărul lor este destul de mare, însă ruinele se pot vedea doar în puţine locuri, ele nefiind în timp păstrate ca ruine cu valoare de patrimoniu istoric şi cultural. Pentru a se putea valorifica din punct de vedere turistic se cere un anumit efort în privinţa creării sau refacerii infrastructurii (şi aici mă refer nu numai la cea stradală), o punere în valoare printr-o notă explicativă pentru populaţia vizitatoare, note expuse pe panouri la vedere, nu numai sub formă de broşuri publicitare şi de informare şi, de ce nu, cu o simulare de trecere în timpul de maximă forţă a obiectivului. În acest fel turistul, indiferent de nivelul lui de cultură sau de înţelegere a limbii, poate intra în atmosfera acelor vremuri, de mult apuse.
Cetăţi dacice
Turismul cultural nu trebuie privit ca un turism obişnuit, în care peisajul este lăsat pentru a fi admirat de fiecare turist, fără a-i tulbura liniştea. El este tupul de turism unde
Modalităţi de punere în evidenţă a obiectivelor cultural-istorice
222
specialistul trebuie să intervină cu detalii de lămurire a unor aspecte până atunci neînţelese sau despre care se ştiau foarte puţine lucruri. Acest tip de turism la noi în ţară este destul de puţin pus în evidenţă de specialişti.
Particularităţile turismului cultural
Înaintând în timp, după războaiele daco-romane, apar elemente noi, tocmai necesare pentru a putea prezenta cu mai multă uşurinţă particularităţile dacice (geto-dacice) şi cele cu influenţă romană. După războaiele romane, pe parcursul mai multor secole va avea loc un masiv transfer de forme artistice romane pe teritoriul vechii Dacii96.
Intervenţia elementelor de cultură romane
Dintre toate etapele, secolul al IV-lea este caracterizat prin împletirea de forme artistice romane cu cele de tradiţie autohtona, într-o notă mult mai puternică decât într-o altă etapă. Este astfel implicat în această tradiţie nu numai fondul dacic, dar şi elementele culturale alohtone care fuseseră deja asimilate până atunci. La toate acestea se adaugă răspândirea noilor forme arhitectonice şi iconografice legate de religia creştină.
Secolului al IV-lea îi este atribuit un monument deosebit de preţios pentru epoca paleo-creştină din ţara noastră, monumentul de la Niculiţel – o basilică cu trei nave, absidă semicirculară şi nartex. Din acest edificu de dimensiuni monumentale s-a păstrat intactă doar cripta de cărămidă, cu boltă. Cripta de la Niculiţel este un autentic monument martiric, aici fiind inmormântate patru victime ale sângeroasei persecuţii anticreştine.
Monumentul paleo-creştin de la Niculiţel
Prin intermediul turismului cultural aceste tipuri de monumente ar putea fi puse în valoare. În Italia, orice vizitator al unor astfel de munumente (bine puse în valoare pentru a fi valorificate turistic), prin măiestria celor care însoţesc grupurile de turişti, menţionându-se de fiecare dată ă „ se aud strigatele creştinilor ucişi de sabia călăului sau de animale...” sunt puse într-o lumină teribilă, ele considerându-se obiective turistice culturale de prim rang. Monumentele noastre stau şi se deteriorează în fiecare an, pentru că nu se cunosc şi nu se valorifică la adevarata lor valoare. Turismului cultural îi revin sarcini importante, iar
96 I.H. Crişan, Ceramica Daco-Getică, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1969, pag. 15.
223
celor care au chemare profesională în această direcţie le revine parcă mai mult decât în orice domeniu o misiune şi o posibilitate profesională împortantă.
Este foarte important de cunoscut că în secolul al IV-lea arta popoarelor migratoare din ţara noastră este pusă în valoare prin intermediul câtorva tezaure ce fuseseră îngropate. Atribuit căpeteniei vizigote Athanaric, tezaurul numit „Cloşca cu pui” , descoperit la Pietroasele (judeţul Buzău), este cea mai reprezentativă operă de acest fel de pe teritoriul României. Explicaţiile ce pot susţine provenienţa vizigotă şi, ce pot crea un mediu favorabil captării atenţiei consumatorilor de turism cultural, trebuie să încludă detaliile obsesive pentru ornament, proprie gustului barbar, vizigot.
Tezaurul „Cloşca cu pui”
Prezenţa vizigoţilor în spaţiul românesc şi urmele lăsate de ei
Secolul al VII-lea se remarcă printr-o varietate mai mare a elementelor culturale, ca urmare a pătrunderii slavilor97.
Alături de obiectele de artă cu influenţă bizantină descoperite pe teritoriul României, importante sunt tezaurele popoarelor migratoare, în special ale gepizilor.
Ceva mai săracă este ontribuţia lăsată de avari, în secolele VI-VII.
Slavii, gepizii şi avarii
7.3. Fondul cultural autohton românesc şi elementele culturale noi aduse de populaţiile migratoare
Sunt deosebit de interesante urmele lăsate de populaţia care a trăit aici, fără întrerupere. Ba mai mult, se poate adăuga faptul că a existat o comunicare permanentă în întreg teritoriul, dovadă stând urmele materiale lăsate. Unele dintre acestea erau realizate într-o zonă şi transportate în alta. Despre altele şi, în special despre construcţii, indiferent de natura lor ca destinaţie finală, se poate observa cum au elemente comune, chiar dacă influenţele sau particularităţile locale există.
Aculturaţia înregistrată în secolele IX şi X este foarte interesantă în acest spaţiu. Legăturile şi influenţele popoarelor (şi care n-au fos deloc puţine) se regăsesc astăzi într-un mod foarte interesant. Urmele materiale se păstrează fie în muzee (în cazul vaselor ceramice sau a celor de dimensiuni mai mici) fie prin ruinele sau
Păstrarea valorilor culturale în muzee şi spaţii amenajate
97 Guido A. Mansuelli, Civilizaţiile Europei Vechi, Vol II., Editura Meridiane, Colecţia Biblioteca de Artă – arte şi civilizaţii, Bucureşti, 1978, pag. 104.
224
construcţiile încă păstrate în mărime naturală. Ele pot fi astăzi (şi multe dintre ele sunt) laboratoare de lucru pentru cei care vor să înveţe sau să-şi creeze o ordine în evoluţia culturală locală. În acelaşi timp ele pot reprezenta obiective prin care turismul poate câştiga direct sau indirect. Imaginea de valoare culturală a unei ţări nu este un câştig direct (material) ci este un câştig imens de imagine.
În întreg teritoriul României, în secolele menţionate există o remarcabilă abundenţă de popoare migratoare. Există însă un fond cultural autohton puternic. Procesul continuităţii se demonstrează cu ajutorul ceramicii de tip Dridu, care se constituie ca fenomen autohton. Descoperită iniţial pe Valea Ialomiţei, ceramica de tip Dridu a fost regăsită succesiv în numeroase locuri din ţară; la Alba Iulia dar şi în împrejurimile Iaşului. Răspândirea ceramicii de tip Dridu pe un spaţiu larg demonstrează unui fond cultural comun.
Ceramica de tip Dridu
Deosebit de interesante sunt piesele tezaurului de la Sânnicolau Mare, care prezintă clare influenţe artistice din exteriorul ţării. Este tocmai perioada de început a influenţelor popoarelor migratoare dinspre nord, dar şi continuarea influenţelor bizantine şi greceşti. Vasele tezaurului dispun de un ornament deosebit de variat în care se recunosc motive de origine iraniană: animale fantastice afrontate sau în luptă, ălăreţi, vulturi, nelipsind însă însemnul creştin al crucii, dar şi inscripţii în limba greacă, ce poate trăda în acest fel originea meşterului.
Tezauru de la Sânnicolaul Mare
În acelaşi context s-ar putea plasa şi construcţia bisericească de la Alba Iulia. Această biserică de tip mononavat, compartimentată în naos şi pronaos, cu absidă semicirculară, pare a atesta cu mai multă claritate ascendenţa modelelor bizantine în acest spaţiu, unde relaţiile cu Bizanţul erau destul de puternice.
Urme ale refacerii unor obiective importante se pot vedea foarte clar în Dobrogea, care în acastă perioadă a secolelor al IX-lea şi al X-lea este dominată de o stăpânire bizantină, stăpânire ce îşi pune foarte clar amprenta arhitecturală şi culturală în cetăţile Carsium, Dinogeţia,
Influenţele bizantine prezente în Dobrogea şi în restul ţării
225
Dorostolon, Axiopolis, Capidava, Troesmis şi altele. Deosebită este cetatea construită de Ioan Tzimiskes la Păcuiul lui Soare, un ostrov dunărean situat în aval de cetatea Dorostolon.
În aceeaşi notă de interes turistic ar putea fi menţionate ruinele bisericii construite la Niculiţel în secolele XI-XII. Sunt deosebite aceste ruine prin modalitatea de construire a unui lăcaş de cult în acea perioadă, realizându-se direct pe stâncă şi prin planul său treflat, cu abside laterale, el fiind considerat ca primul de acest fel, cunoscut în arhitectura medievală de la noi din ţară.
Ruinele de la Niculiţel
Nu trebuie însă neglijate şi celelalte regiuni geografice ale României. În tot acest spaţiu stau mărturie obiective, care pun în evidenţă inspiraţia autohtonă într-o deplină colaborare cu influenţele din exterior. În secolele X, XI, XII, au loc frământări politice şi militare, care sunt uşor de sesizat prin mulţimea construcţiilor dotate cu ziduri de apărare sau cu o arhitectură care să pună în evidenţă acest fapt. Prin această arhitectură nouă, se detaşează o epocă distinctă din toate punctele de vedere. În această categorie de obiective se pot înscrie cetăţile de la Răşinari, Sibiel, Orlat, Săşciori, Jina, Tilişca şi Sălişte.
Este foarte interesant de urmărit arhitectura acestei perioade de mari frământări din România şi, în special din Transilvania. Se şie că maghiarii, până la stabilirea lor în Panonia nu au dispus de o arhitectură proprie, folosind ca toate popoarele migratoare, corturile. La rândul lor slavii nu au avut o arhitectură supraterană, ei având tradiţional bordeiul. Tradiţia românească în arhitectură era reflectată în folosirea lemnului.
Tipuri tradiţionale de locuire
În acest caz, atât maghiarii cât şi slavii au împrumutat acest material şi l-au utilizat. Menţiunile documentare cu privire la bisericile şi mănăstirile catolice din lemn construite în secolul al XI-lea nu fac decât să demonstreze preluarea arhitecturii din lemn din mediul autohton. Cel mai bun exemplu pentru acest proces clar de aculturaţie este mănăstirea de la Hodoş-Bodrog, pe Mureş unde se pare că s-au refugiat călugării izgoniţi de la Cenad. Nu
Arhitectura romanică
226
trebuie neglijat aspectul formelor arhitecturii romanice, a căror răspândire este în strânsă legătură cu aşezămintele catolice ce aparţineau în general populaţiilor de origine germanică stabilite prin colonizare. Cel mai vechi edificiu care ar puta fi atribuit primei faze a colonizării săseşti este biserica de la Viscri, datând cu probabilitate de la sfârşitul secolului al XII-lea.
7.3.1. Particularităţi ale arhitecturii religioase din România în secolele X-XII
Lăcaşurile de cult reprezintă o formă importantă de punere în valoare a unui patrimoniu turistic cultural. Prin vechime, formă, dimensiune şi istorie, un lăcaş de cult are foarte multe lucruri de prezentat. Valoarea religioasă este doar o parte dintr-un ansamblu de elemente pe care le conţine.
Nu puţine sunt cazurile în care astăzi, după multe secole de la realizarea unor astfel de construcţii le putem admira ca urmare a bunei calităţi a pigmenţilor şi a rezistenţei zidurilor, la toate evenimentele naturale şi militare.
Importanţa turismului cultural - religios
Stilurile arhitectonice sunt diferite în funcţie de vechime şi de influenţele exterioare. Stilul romanic este predominant până spre finele secolului al XIII-lea, când se resimt uşor influenţele goticului timpuriu. În ceea ce priveşte particularităţile locale – geografice, românii ridică lăcaşuri de cult dominaţi de religia ortodoxă, aflată în strânsă legătură cu lumea bizantină. Influenţele bizantine în acest domeniu sunt mult mai puternice decât în oricare altul. Nu trebuie minimizată importaţa înfiinţării „Mitropoliei de la Argeş”, prin aducerea aici în anul 1359 a lui Hiacint de la Vicina98, eveniment plin de consecinţe pentru organizarea vieţii bisericeşti.
Arhitectura religioasă – parte a turismului cultural-religios
În această perioadă, coloniştii saşi şi ordinele călugăreşti catolice aduc în Transilvania arhitectură în stil romanic. Pentru a înţelege mult mai bine astăzi aceste elemente şi, mai mult, pentru a reuşi să le punem în valoare din punct de vedere cultural, cel mai bun exemplu poate fi lăcaşul de cult de la Cisnădie sau Ghimpăr. Deosebit de expresivă ca
Tipuri de arhitectură religioasă folosite în Transilvania
98 Corina Nicolescu (1971), Cultura bizantină în România, Comitetul de Stat pentru Cultură şi Artă, Bucureşti, pag. 55-56
227
siluetă, neaşteptat de înaltă, biserica din Herina (judeţul Bistriţa-Năsăud) pune în valoare elementele caracteristice stilului romanic.
Cel mai important monument în stil romanic din Transilvania este Catedrala romano-catolică din Alba-Iulia. Datorită schimbării mai multor echipe de meşteri şi faptul că înălţarea edificiului s-a produs într-o perioadă în care romanicul s-a confruntat cu noul val arhitectonic al goticului timpuriu, Catedrala de la Alba-Iulia, prezintă numeroase forme stilistice. In acest fel, decoraţia exterioară a absidelor sau portalul sudic prezintă o decoraţie prin excelenţă romanică, însă marea majoritate a capitelurilor şi sistemul de boltire poartă amprenta stilistică a goticului timpuriu.
Nu trebuie neglijate din prezentările unui patrimoniu cultural, elemntele de cultură (fiind cuprinse aici în special lăcaşurile de cult) din mediul rural. Acest mediu redă, în cele mai multe din cazuri, valoarea reală, nealterată a unei societăţi, la un moment dat.
Cultura rurală
7.3.2. Particularităţi ale arhitecturii religioase din România în secolele al XIV-lea şi al XV-lea
Cu cât se înaintează în timp se observă dezvoltarea în spaţiu a construcţiilor monahale.
Pentru secolul al XIV-lea, cele mai impotante construcţii religioase sunt biserica Sf. Nicolae din Curtea de Argeş şi biserica Domnească din Câmpulung Argeş. Fiecare dintre ele a suferit modificări şi reconstrucţii în timp. Într-o prezentare generală, primul element care trebuie menţionat este faptul că aparţin tehnicilor de construcţie specific bizantine. Foarte puţin afectată de trecerea timpului, biserica din Curtea de Argeş este un edificiu de extremă importanţă pentru înţelegerea posibilităţilor şi aspiraţiilor culturale ale Ţării Româneşti din secolul al XIV-lea. Dincolo de asemănările tipologice indiscutabile cu modelele bizantine, trebuie observat că edificiul argeşean aduce în atenţie elemente noi, care nu
Arhitectura religioasă în ţinuturile sudice
Materialele folosite în construcţiile religioase
228
pot fi înţelese decât în contextul unui mediu artistic original. Primul element de acest tip este piatra de râu folosită ca material de construcţie. Al doilea element este cel dimensional, ctitoria argeşeană fiind destul de generoasă în privinţa dimensiunilor.
În nordul Olteniei sunt oferite cele mai bune condiţii de realizare a lăcaşurilor de cult. Pot fi menţionate Mănăstirea Vodiţa (judeţul Mehedinţi) şi Mănăstirea Tismana (judeţul Gorj). Reprezentativă este însă biserica mare a Mănăstirii Cozia (judeţul Vâlcea). Aceast lăcaş se prezintă un obiectiv admirabil, bine proporţionat, cu faţadele cu alternări de cărămidă şi tencuială. Ancadramentele ferestrelor sunt decorate cu elemente vegetale, dar şi cu însemne heraldice precum vulturul bicefal. Sistemul de boltire a naosului este caracterizat prin arcuri mari, care sunt susţinute pe stâlpi masivi de zidărie. Biserica mare a Mănăstirii Cozia a fost realizată în strânsă legătură cu ornamentele sârbeşti de pe Valea Moraviei, având comune cu acestea soluţiile de plan şi de elevaţie, dar şi elementele decorative.
Bizantinologul francez Gabriel Millet spunea că „prin proporţiile sale, ctitoria lui Mircea cel Bătrân se încadrează mai degrabă în tradiţia arhitecturi din Ţara Românească, căreia i-a fost întotdeauna proprie o înţeleaptă potolire a tendinţelor de verticalitate, o fericită armonie a proporţiilor, cu un substrat clasicizant”.
Importanţa culturală a mănăstirilor din nordul Olteniei
Mănăstirea Cozia
229
Privit din punct de vedere turistic, ar fi foarte interesant de analizat fluxul turiştilor interesaţi de ansamblul monahal de la Cozia şi, de ce nu, o analiză structurală a turiştilor din punct de vedere al provenienţei, al vârstei, al gradului de revenire şi al nivelului de interes. Este foarte interesant de văzut ce anume îi atrage pe turişti la Mănăstirea Cozia.
În nordul Olteniei, turismul cultural este destul de bine pus în valoare. Obiectivele culturale (nu numai cele religioase, dar acestea ocupă un loc însemnat) sunt destul de numeroase, iar turiştii nu sunt nevoiţi să parcurgă distanţe mari de la un obiectiv la altul, deoarece densitatea acestora este de-a dreptul impresionantă.
Densiatea mare a obiectivelor cultural-religioase în nordul Olteniei
Nu numai în nordul Olteniei obiectivele turistice sunt bine reprezentate. Ele sunt prezente şi în Transilvania, dar şi în Moldova. Bine pusă în evidenţă din punct de vedere al turismului cultural-religios este zona de nord a Moldovei, unde ctitoriile domnitorilor moldoveni dăinuie de secole. Se poate chiar vorbi de arhitectura epocii lui Ştefan cel
Turismul cultural în nordul Moldovei
Influente si particularitati in exprimarea arhitectonica si in pictura zidului de incinta si al bisericii Manastirii Tismana
230
Mare în Moldova.Mănăstirea Neamţului este un aşezământ de prestigiu ce
datează din vremea lui Petru Muşat şi, reprezintă edificiul la care sunt fructificate toate experienţele arhitecturii religioase din Moldova. Orice turist nu poate rămâne insensibil la vederea lăcaşului, la vederea turlei înălţate deasupra sistemului de arce etajate. Biserica Înălţării de la Mănăstirea Neamţului a reprezentat pentru mai bine de o sută de ani prototipul principalelor ctitorii ce urmau a fi ridicate în Moldova. Plastica arhitectonică a impresionantului edificiu este realizată prin includerea mai multor elemente: pietrăria cu profile gotice, discurile de ceramică smălţuită, care formează o friză decorativă sub cornişă. Elementele care permit o iluzie optică de alungire este faţada cu benzi verticale de cărămidă smălţuită. Anual, Mănăstirea Neamţului – întreg edificiul, primeşte sute de mii de turişti, a căror curiozitate este completată cu liniştea ce-i înconjoară, aducând aminte de fiecare dată că aici stau pentru odihna veşnică cei care au participat odinioară la organizarea acestui lăcaş de cult şi de cultură.
Mănăstirea Neamţului
Şcoala de arhitectură din Moldova
La sfârşitul secolului al XV-lea, şcoala de arhitectură din Moldova era deplin maturizată, reuşind să ajungă la o fizionomie stilistică bine determinată, ştiind să beneficieze de experienţele bizantine şi gotice. În timp ce şcoala de arhitectură din Moldova reuşea în secolul al XV-lea să-şi formeze un stil propriu, în principalele oraşe din Transilvania se făceau eforturi pentru terminarea bisericilor cu trăsături gotice, care fuseseră începute în secolul al XIV-lea.
Influenţele gotice şi bizantine
7.3.3. Influenţe ale Renaşterii europene în România în secolul al XVI-lea
Răspândirea formelor stilistice ale Renaşterii poată fi urmărită în toată România, cu inerente variante locale. Ca urmare a faptului că majoritatea caselor de locuit erau din lemn, peisajul urban nu suferă modificări majore în urma introducerii elementelor decorative renascentiste la casele din piatră.
În Transilvania şi Crişana formele stilistic ale Renaşterii
231
erau adoptate cu interes de nobili. Răspândirea formelor stilistice ale Renaşterii poată fi urmărită în toată România, cu inerente variante locale. Ca urmare a faptului că majoritatea caselor de locuit erau din lemn, peisajul urban nu suferă modificări majore în urma introducerii elementelor decorative renascentiste la casele din piatră. Ele apăreau doar la ornamentele ferestrelor şi portalurilor. Răspândirea cu ajutoul unor meşteri italieni, care în acea vreme peregrinau prin Europa în căutarea unui loc de muncă, elementele Renaşterii s-au redus la părţile de pietrărie profilată.
Răspândirea stilului renascentist în Transilvania şi Crişana
În Transilvania au fost construite în secolul al XVI-lea mai multe castele, caracterizate printr-o patrulateră, în jurul căruia sunt distribuite patru corpuri de clădire, îngrădite cu turnuri de colţ. Din această categorie fac parte Castelul Făgăraş, Castelul de la Brâncoveneşti (judeţul Mureş), Castelul de la Aghireşti (judeţul Cluj) şi Castelul de la Şimleul Silvaniei (judeţul Sălaj). Cele mai importante reşedinţe nobiliare de tip adunat (ca o completare de stil lacele menţionate anterior) sunt Castelul de la Mănăstirea (judeţul Cluj) şi aşa-numitul Palat Voievodal dinTurda. Iniţial gotic, cu ancadramente specifice acestui stil, Palatul Voievodal din Turda a fost modernizat în stil renascentist spre sfârşitul secolului al XVI-lea.
În categoria reşedinţelor concepute şi decorate în stil renascentist, de o deosebită importanţă este Casa Domnească de la manăstirea Slatina.
Casa Domnească din Slatina
În categoria reşedinţelor de tip curte poate fi menţionată Curtea Veche din Bucureşti, dar poate cea mai reprezentativă locuinţă domnească este cea a lui Petru Cercel de la Târgovişte. Folosind un arhitect italian (Petru Cercel fiind un mare admirator al operelor renascentiste) pentru continuarea vechiului palat al lui Mircea cel Bătrân, dă un nou aer acestui spaţiu.
Biserica episcopală din Curtea de Argeş prezintă particularitati în exprimarea arhitecturală, lucruri care pot fi observate de orice turist interesat de acest tip de obiective.
232
Renaşterea pătrunde uşor şi în arhitectura religioasă a vremii. În secolul al XVI-lea se poate vorbi despre continuitatea şcolii de arhitectură din Moldova. În Ţara Românească, în acelaşi timp, moştenirea arhitectonică a fost în bună parte distrusă de invazii şi de luptele interne. Cu toate acestea, au fost iniţiate ctitorii ale domnitorilor Radu cel Mare şi Neagoe Basarab, ce s-au concretizat în monumente de prestigiu, precum biserica Mănastirii Dealu sau biserica episcopală din Curtea de Argeş. Aceste obiective intră astăzi în categoria celor mai vizitate monumente religioase din ţară. Ele atrag prin stilul arhitectonic local, prin dimensiune şi prin capacitatea de impunere asupra privitorului. Este impresionantă arhitectura întregului edificiu, dar deosebit de semnificativ este pridvorul deschis, care exprimă o noutate pentru constructorii acelor vremuri, pridvorul exprimând o relaţie specifică dintre interior şi exterior, de cele mai multe ori găsindu-si explicaţia ca fiind un raport fundamantal dintre om şi lume.
Pătrunderea elementelor Renaşterii în arhitectura religioasă
Particularitati in exprimarea realizarii coloanelor
Elementele de decor arhitectural utilizate intrarea in Curtea Episcopala de la Curtea de Arges
Foto: Camelia Teodorescu
Influenta bizantina in pictura romaneasca
233
În ceea ce priveşte arhitectura religioasă a secolului al XVI-lea, formele decorative ale Renaşterii sunt destul de timide. În aceste cazuri ele rămân credincioase goticului şi influenţlor bizantine.
Singurul element bisericesc coneput şi executat integral în stilul Renaşterii este capela pe care canonicul Ioan Lázo a adăugată pe latura nordică a Catedralei romano-catolice din Alba-Iulia în anul 1512, cu elemente lombarde şi toscane.
Influenţa renascentistă în arhitectura religioasă se face simţită în Moldova secolului al XVI-lea. Acest secol nu este deloc de neglijat deorece este perioada în care importante monumente religioase sunt construite în întregime sau sunt refăcute unele dintre ele care au fost distruse în urma unor evenimente naturale sau din cauza invaziilor şi a războaielor. Multe dintre acestea reprezintă astăzi pentu noi nu numai imaginea şi importanţa unui lăcaş de cult, dar şi elemente de raportare la un trecut şi o relaţie în timp şi spaţiu de care trebuie să ţinem seama. De asemenea, cele mai multe dintre ele sunt intrate în patrimoniul cultural, reprezentând astfel o posibilitate extraordinară de valorificare turistică. Lăcaşurile de cult cu valoare culturală inegalabilă din Moldova sunt punctele principale de atracţie turistică ale acestor locuri şi, pentru întreaga ţară. Particularităţile de ordin arhitectural permit celor care vor să înţeleagă mai multe decât elementele comune ale unui lăcaş de cult. Astfel, prin particularităţile arhitectonice prezente la biserica Mănăstirii Humor se poate observa pridvorul deschis şi, renunţarea în cazulacestuia la ferestre. Masivitatea stâlpilor de zidărie care susţin arcadele indică, fără îndoială, procesul evolutiv de la tipul de pridvor închis la cel deschis. Tot la Mănăstirea Humor trebuie remarcată absenţa turlei pe naos şi apariţia deasupra camerei mormintelor a unei camere-tezaur.
Particularităţile arhitecturale ale Mănăstirii Humor
Particularităţile pot fi observate şi la biserica Mănăstirii Moldoviţa unde, de fiecare dată e bine de menţionat celor care o vizitează, că ea a preluat planul bisericilor
Mănăstirea Moldoviţa şi importanţa ei în turismul cultural
234
mănăstirilor de la Putna şi Neamţ, fiind prevăzută cu o cameră a mormintelor, sau asemănarea cu biserica Mănăstirii Humor, de a avea pridvorul deschis. Toate aceste elemente de asemănare nu fac altceva decât să mărească şi mai mult curiozitatea turiştilor de a vedea toate ctitoriile monahale la care se face referire, pentru a-şi forma propriul sistem de valori referitor la acestea. Trebuie, ca o necesitate, pusă în valoare de fiecare dată şcoala de arhitectură din Moldova. Fiecare ţară europeană şi nu numai încearcă să promoveze o şcoală proprie, venind în acelaşi timp cu implicaţii ale ei în alte zone pe glob, dar şi cu elemente noi, preluate de aceasta de la alte şcoli. Tocmai de aceea este necesară menţionarea unei şcoli proprii româneşti, care a pus bazele unei arhitecturi locale dintr-o anumită perioadă. Nu este cu nimic greşit să fe prezentate elementele noi, renascentiste în cadrul bisericilor din nordul Moldovei sau la alte edificii din ţară. Întrepătrunderea elementelor de influenţă dintr-o parte în alta a Europei este absolut normală, ca urmare a liberei circulaţii de informaţie materializată în construcţii de locuinţe, construcţii religioase, infrastructură de drumuri, poduri, prezentări de obiecte vestimentare, alimentare si obiecte casnice.
Partiularităţile arhitecturale ale mănăstirilor moldoveneşti
Realizat în forme tradiţionale, ansamblul monahal de la Suceviţa aparţine arhitecturii româneşti şi ilustrează în acelaşi timp vigoarea unui fenomen cultural capabil de superbe acte de generozitate având capacitatea de a absorbi şi o inconfundabilă calitate a sintezei şi a interpretării. Mănăstirea Suceviţa prezintă toate caracteristicile unui lăcaş de cult mănăstiresc din secolul al XVI-lea, iar ancadramentele în stil gotic moldovenesc se alătură elementelor care fac evidentă indubitabila legătură cu tradiţia.
Ansamblul cultural – religios de la Suceviţa
Într-o notă destul de asemănătoare (poate şi datorită faptului că au fost ridicate în aceeaşi perioadă) se înscrie şi Mănăstirea Dealu. Tocmai de aceea se poate spune că Mănăstirea Dealu se alătură prin compoziţia spaţiului funerar mănăstirilor moldoveneşti, ca o caracteristică a
Mănăstirea Dealu
235
arhitecturii medievale româneşti. Influenţele pe are le resimte însă sunt caucaziene şi arabe, elemente ce au ajuns în Ţara Românească prin intermediul şantierelor de la Istambul. Astfel, pietrarii de la Mănăstirea Dealu erau familiarizaţi cu arhitectura otomană şi cu repertoriul său decorativ – elemente care pot fi observate în partea vestică a acesteia, unde apar bolţari divers coloraţi cu tăietură ondulată.
Ce trebuie însă reţinut şi transmis turiştilor ca şi elemente de cultură este faptul că atât prin program cât şi prin compoziţia spaţială, biserica Mănăstirii Dealu este o creaţie autohtonă, fără echivalent în alte arhitecturi ale epocii.
Fiecărui turist iubitor de natură şi cultură locală este bine să i se ofere posibilitatea de a căuta legăturile timpului şi tipului de realizare a obiectivelor. Efortul este cu atât mai mare, ca şi interesul, cu cât timpul scurs peste acestea este mai mare. Prezentarea obiectivelor în funcţie de perioada în care au fost construite, dar şi prezentarea elementelor comune ca şi compoziţie şi stil, măreşte valoarea culturală a fiecăruia dintre ele, măreşte calitatea şi valoare epocii respective şi ridică în acest fel nivelul cultural local şi naţional. Este singura modalitate de punere în valoare a ceea ce avem lăsat de secole în patrimoniul nostru.
7.4. Influenţa barocului şi a neoclasicului în cultura românească – regăsirea prin intermediul turismului
cultural
Secolul al XVII-lea a adus nu numai în România, dar pentru întreaga societate europeană o stare generală de agitaţie. Orice consideraţii privitoare la anumite fenomene petrecute în ţările europene pe parcursul secolului al XVII-lea trebuie raportate la perioade scurte, deoarece de la o perioadă la alta au avut loc schimbări rapide între raporturile de forţă dintre ţări, evident şi în stadiul lor de
Particularităţi ale situaţiei generale a ţărilor europene şi a cadrului politic existent
236
dezvoltare sau de involuţie economică.Important pentru teritorul ţării noastre este faptul că s-au
stabilit contacte cu lumea vestică şi sudică a continentului prin intermediul meşterilor care erau neoiţi din cauza situaţiei economice precare să părăsească zonele de origine. Ei ne-au adus aici un suflu nou în arhitectură, în pictură şi, în special în tot ceea ce cuprinde arta. Un exemplu destul de puternic este dat de Italia. Ducatele italiene sărăcesc pe parcursul secolului al XVI-lea şi preponderenţa intelectuală şi artistică a unor centre de cultură din această arie geografică scade în mod sensibil, mulţi dintre oamenii de creaţie din acest spaţiu mediteranean fiind nevoiţi să-şi caute protectori sau locuri de afirmare în alte ţări.
Pornind de la starea de agitaţie aproape generalizată în Europa, putem observa exprimaea artistică a acestei stari, care se poate observa, în mai mică măsură, şi la noi. Acest curent în artă, literatură şi în modul de exprimare în construcţii nu este altceva decât barocul. Prin conotaţiile sale fundamentale, cuvântul baroc desemnează un stil, o epocă, un gen specific. Numeroase cercetări atestate de documente duc spre cuvântul portughez „ barroco”, cae putea deriva din latinescul „verruca”99. În spaniolă există termenul de „barrueco”, ca şi cel de „berrocal” ce face referire la un ansamblu de stânci100.
Mult mai tarziu, termenul de baroc apătă un sens opus iregularului, desemnând astfel un obiect cizelat cu multă fineţe. Cei mai mulţi cercetători stabilesc acest traseu etimologic al cuvântului baroc, care iniţial avea evidente conotaţii negative ce trimiteau către imperfecţiune, împur, lipsit de simţire.
Termenul de „baroc”
Influenţele vestice ajung în ţara noastră cu ceva întârziere. Dacă în îtalia şi în centruc continentului se făceau simţite shimbările,la noi au ajuns abia în secolul al
Influentele din sudul si vestul continentului asupra artei si arhitecturii româneşti
99 Romul Munteanu, Clasicism şi baroc, Vol. I, Editura Allfa, Bucureşti, 1998, pag. 71.100 H. Hatzfeld, Estudios sobre el barroco, Madrid, Editorial Gredos, 1966, pag.419.
237
XVIII-lea.
Considerat prin prisma sumbră a domniilor fanariote şi catalogat ca fiind o perioadă de declin, seculul al XVIII-lea se prezintă cu o configuraţie complexă, realizările sale fiind capabile să demonstreze că în ciuda asupririlor existente, se înregistra defapt o trezire socilă şi naţională.
Procesul de emancipare în arhitectură este destul de vizibil. Casele mici îcep să prindă viaţă şi este semnificativă înmulţirea caselor de zid construite în mediul urban.
Din punct de edere formal, se poate spune că arhitectura secolului al XVIII-lea manifestat o deosebită receptivitate pentru caracteristicile decorative ale barocului101. În Transilvania, Crişana şi Banat arhitectura barocă a fost impusă ca arhitectură oficială a Imperiului Habsurgic.
În Moldova, arhitectura barocă ajunge destul de greu mai mult sub forma unor ecouri mediate pe de o parte, de
101 Vasile Draguţ, Arta românească, Vol. I., Editura Meridiane, Bucureşti, 1982, pag. 419.
Muzeul Brukenthal din Sibiu
Cladirea Primariei din Sibiu
Foto: Camelia Teodorescu
238
centrele transilvănene, pe de altă parte, de moda de la Istambul, unde barocul fusese adaptat concepţiei decorative de tradiţie oriental-islamică.
În Ţara Românească, bogata moştenire a arhitecturii brâncoveneşti a marcat întreaga activitate arhitectonică. În acest stil se încadrează ca model de realizare Palatul Mogoşoaia.
În România, neoclasicismul este prezent şi după revoluţia de a 1848. Acum au fost create instituţii noi, pentru care se cereau construcţii corespunzătoare.
Unul dintre arhitecţii cu o activitate bogată a fost Alexandru Orăscu (1817-1894). În timpul revoluţiei de la 1848 el a ocupat funcţia de architect şef al oraşului Bucureşti, iar sub domnia lui A. I. Cuza a condus Direcţia Lucrărilor Publice.
Dintre cele mai reuşite construcţii realizate după planurile sale, ar fi:
- Clădirea fostului Hotel Bulevard; - Cinematograful Bucureşti (1884).În afara stilului neoclasic s-a dezvoltat şi stilul romanic,
caracterizat prin prelucrarea în mod necrotic a unor elemente constructive din arhitectura feudală, cu precădere din cea gotică. S-au construit cazărmi, spitale, biserici, palate, locuinţe, cum ar fi:
- Muzeul de istorie al oraşului Bucureşti (fostul Palat Şuţu);
- Casa Universitarilor din Bucureşti.
239
Tot în acest stil au fost reconstruite clădirile de incintă ale Mănăstirii Tismana.
După 1877 s-a impus un ritm accelerat construcţiilor. În astfel de împrejurări a apărut un nou stil în arhitectură, numit Eclectic (care ţine seamă de elementele din vechea noastră artă a construcţiilor, cât şi de unele procedee şi forme artistice venite din exterior, de obicei din Austria sau Franţa). În aceste condiţii au fost construite:
- Institutul de medicină şi farmacie (1900-1902);- Atheneul Român (1886-1888);- Vechea cladire a Ministerului Agriculturii (1896);- CEC-ul (1896-1899);- Palatul Băncii Naţionale (1833-1885);- Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj;- Teatrele din Cluj şi Oradea;- Casa lui Mihail din Craiova (astazi Muzeul de artă);- Universitatea din Craiova, fost Palat al Justiţiei
(1891);- Palatul Poştei din Bucureşti (1900).
Muzeul de istorie al Bucureştiului (Palatul Şuţu) – intrarea principală şi detaliu de
arhitectură
Foto: S. Costachie
240
În secolul al XIX-lea, arhitectura românească a cunoscut o mare dezvoltare. Arhitecţii au pornit de la tradiţia constructivă populară şi, treptat, au realizat o artă a construcţiilor legată de noile necesităţi apărute.
Atheneul Român
Foto: S. Costachie
Clădirea CEC-uluiImpresionant monument de artă arhitectonică
Foto: S. Costachie
241
În întreaga lume, creatorii de artă din această perioadă caută mai departe forme noi de exprimare artistică, justificându-şi aceste investigaţii prin dorinţa de a pune artele în accord cu ritmul vieţii moderne.
Pentru această perioadă atmosfera artistică europeană apare ca fiind complexă.
În ţara noastră apar şi construcţiile moderne în cere se folosea metalul şi betonul armat. Construcţii moderne ralizează inginerii Anghel Saligni, George Constantinescu şi Elie Radu. Anghel Saligni a folosit betonul armat pentru realizarea silozurilor în unele porturi dunărene.
Apariţia construcţiilor din beton armat
În România oraşele capătă tot mai mult o nouă înfăţişare. Până în 1950 apare un mare contrast între centrele oraşelor mari- Bucureşti, Craiova, Cluj, Timişoara, Oradea, care erau illuminate, pavate şi curate pe de o parte şi periferia oraşelor, zone neiluminate şi necanalizate. O primă ameliorare s-a produs în Bucureşti, unde s-au construit cartiere de locuinţe după anumite planuri.
Ca architect, în această perioadă se remarcă Petre Antonescu. El a pus pe primul plan elementele vechii arhitecturi naţionale. El are o contribuţie importantă la construirea Prefecturii Dolj (Craiova), care se remarcă printr-o arhitectură deosebită. Elementele arhitectonice româneşti au stat la baza inspraţiei lui Grigore Cerchez. El a reuşit să realizeze o arhitectură demnă de marii creator de stiluri la Institutul de Arhitectură.
Impunerea în arhitectura românească a lui Petre Antonescu şi a lui Grigore Cerchez
Războaiele mondiale au fost singurele care au interrupt construirea unor instituţii cu valoare arhitecturală deosebită.
Perioada interbelică acordă o mare libertate de gândire în arta românească. Ca stil, arhitectura perioadei interbelice prezintă contrastul ce apare între curentele moderniste ale arhitecturii mondiale şi curentul de arhitectură românească, rezultat din prelucrarea elementelor vechi, tradiţionale.
După 1950, arhitectura românească se orientează mai mult spre realizarea de locuinţe colective. Nu estetica este cea urmărită, ci capacitatea de acoperire a necesarului de locuinţe cu character social. Există şi realizări arhitectonice,
242
care pun în valoare capacitatea artistică a arhitecţilor, însă mult reduse numeric fată de perioada anterioară.
7.5. Arta populară românească – expresie a culturii româneşti
Menţinerea neclintiă a limbajului constituie cea mai bună probă a continuităţii acivităţilor şi vieţii într-un anumit spaţiu. Exprimarea vaorilor culturale trebuie să înceapă cu acest lucru. În timp ce stilurile arhitectonice ale clădirilor şi bisericilor, palatelor s-au schimbat în funcţie de dorinţele ctitorilor influenţate de curentele din exterior, arta populară a rămas neschimbată. Nedepăşind rolul modest ce-l ocupă, ea şi-a urmat o dezvoltare a ei, proprie.
Ca şi limba populară, arta ţărănească şi-a cucerit locul ce i se cuvine în rândul preocupărilor culturale. Ea este una din maniestările caracteristice ale poporului nostru. Prin ea, la fel ca şi prin graiul său, ţăranul roman se deosebeşte de vecinii săi de alt neam.
Vechimea artei populare româneşti
De când datează şi de unde se trage această artă populară?
Răspunsul nu este tocmai uşor. Mai întâi pentru că unei arte populare în general nu i se poate stabili o vârstă. Ea se naşte odată cu primele necesităţi, iar transformările ei succesive cu greu se pot urmări, mai ales la noi. Nu avem documente grafice ale traiului intim, deci ale artei înaintaşilor noştri. Picturile bisericeşti nu pot da lămuriri din acest punt de vedere, iar gravuri şi picturi profane din trecut, n-avem. Vechimea artei noastre tărăneşti trebuie să fie aceeaşi ca şi a primelor aşezări ale poporului nostru. Perfecţiunea tehnicilor şi mai ales complicaţia măiestrită a unora din izvoade, sunt cea mai bună dovadă a unei vârstei înaintate. Sunt rezultatul unei dezvoltări succesive.
Legătura dintre arta populară, bictura bisericească şi aşezările omeneşti
De asemenea nu este uşor să stabilim originea artei noastre populare. Ne lipsesc încă elemente suficiente de comparaţie. Admisibil însă se pare că asupra elementelor constitutive trace şi romane s-au adăugat ulterior influenţele slave, însă românitatea şi-a căpătat fizionomia
243
sa particulară şi distinctivă.
O caracteristică a artei româneşti, care contribuie în acelaşi timp o probă a vechimii ei, este marea ei varietate după diferite regiuni. Deşi aceeaşi ca trăsături generale, totuşi, arta munteanului diferă de cea a ţăranului de la câmpie. Aceasta se poate explica prin condiţiile diferite în care se dezvoltă fiecare dintre ele.
Costumul românesc are o compoziţie simplă şi clară, iar prin croiala sa subliniază forma corpului fără să o artificializeze.
Varietatea portului popular românesc, menţinută în cadrul unei evidente unităţi de stil, este cu totul remarcabilă, constituind una din principalele preocupări ape populaţiei româneşti.
În componenţa costumului popular românesc nu intră un singur gen de artă, folosind un singur fel de materie primă prelucrată în una sau mai multe tehnici, ci este vorba de un ansamblu de tehnici şi de materiale care se folosesc în realizarea acestui lucru deosebit de impresionant.
COSTUME TRADIIONALE
ROMANESTI DIN OLTENIA
Costume populare gorjenesti – Muzeul portului popular din TismanaFoto. Camelia Teodorescu
244
Arta populară nu se reduce doar la costumul popular ci şi la măiestria de a realiza, fară o tehnică deosebită, locuinţele.
Ata de a realiza locuinţe tradiţionale
Acestea sunt încă destul de des întâlnite în satele româneşti, dar cele mai bine păstrate şi puse în evidenţă din punct de vedere cultural-turistic sunt cele care se păstrează astăzi în muzee „ale satului”. În această notă se înscrie Muzeul „Dumbrava Sibiului”, o adevărată comoară păstrătoare a valorilor culturale tărăneşti. Aici, valorile culturale stau organizate pe regiuni geografice, punând astfel în evidenţă particularităţile locale din întreaga ţară.
Muzeele satului românesc
Sunt în fiecare muzeu al satului prezentate elemente ale arhitecturii rurale dar şi obiecte casnice, de interior.
Preocupari ale taranului
roman
Arta ţărănească şi-a cucerit locul ce i se cuvine în rândul preocupărilor culturale
Vechimea artei noastre
tărăneşti trebuie să fie aceeaşi ca şi
a primelor aşezări ale poporului
nostru
245
Muzeul “Dumbrava Sibiului”Foto: Camelia Teodorescu
Prin intermediul turismului cultural, aceste valori pot fi mult mai bine puse în evidenţă valorile locale şi existenţa multimilenară a acestui popor în acest spaţiu. Este necesar să facem cunoscute valorile locale, dar mai întâi trebuie ca noi să le cunoaştem şi sa fim capabili să le apreciem.
Să ne cunoaştem valorile culturale pentru a fi capabili să ni le promovam prin intermediul turismului cultural
7.6. Înţelegerea termenului de cultură în România în perioada actuală
În raport cu relaţiile oraş-sat, în societatea modernă se vorbeşte despre culturile de tranziţie, bazate pe amestec de elemente culturale săteşti şi urbane, pe manifestarea unor forme culturale noi, precum subculturile, culturile marginale.
Ansamblul fenomenelor culturale poate fi analizat în toată complexitatea sa în raport cu factorii de referinţă, cum ar fi: natură, societate, personalitate, valoare, civilizaţie. Numai într-un anumit context putem înţelege procesul diversificării culturale. Relaţia natură-societate-
Particularitati in exprimarea artei
populare romanesti
Sindrila – modalitate de manifestare
artistica in lemn
Gardul de nuiele impletite – element traditional
Acoperisul din paie – frecvent intalnit in satul
romanesc
Casa cu pivnita – prezenta
in subcarpatii romanesti
246
cultură reprezintă una dintre problemele hotărâtoare în analiza culturii; ea relevă multiple sensuri, interrelaţiile dintre aceste elemente şi forme prin care se realizează împletirea unor domenii.
Cultura este definită de unii cercetători prin opoziţie cu natura; prin capacitatea sa de detaşare de natură, ca expresie a desprinderii umanului de biologic. Opoziţia dintre natură şi cultură este însă relativă deoarece desprinderea omului de natură, în trecerea de la biologic la social, cu greu se poate stabili o linie de demarcaţie între domeniul natural-biologic şi cel social-cultural al umanităţii.
Apărând odată cu omul şi cu capacitatea sa de a modela natura, conform intereselor sale (cultura este uneori definită ca umanizare a naturii), asemănător cu celelalte forme elaborate printr-o acţiune umană conştientă, cultura este o prelungire a naturii şi o dimensiune nouă a universului – aşa cum spunea Lucian Blaga.
Dificultatea de a stabili trecerile de la cultură la natură a determinat o serie de dificultăţi, de poziţii extremiste în antropologia culturală. Şcoala germană de antropologie culturală susţine existenţa culturii şi la niveluri subumane, folosind ca argument comportamentul unor animale cu instincte dezvoltate: digurile realizate de castori, cuiburile de păsări, pânzele de păianjeni, modul de folosire a mâinii de către maimuţă, un anumit tip de imitaţie la anumite animale. Aceste manifestări nu sunt ale umanului, ele nu sunt manifestări de cultură pentru că sunt lipsite de resortul conştient, de activitatea premeditată a scopului definit pe bază de interese. Creaţia culturală este o activitate conştientă a omului în conformitate cu scopurile pe care şi le propune.
Antonio Gramsei, concepând omul ca unitate bine definită, ca individualitate plasată într-un mediu pe care însuşi l-a creat, deci încadrat acestuia într-un mod organic, activ şi conştient, subliniază: „Omul se schimbă el însuşi, în măsura în care schimbă şi modifică întregul complex de raporturi al cărui centru relaţional este”102.
247
Caracterul social al culturii apare subliniat de foarte mulţi autori. Încă din 1871, Wdward B. Tylor, antropolog englez, preciza: „Cultura este un complex care include cunoştinţele, credinţele, arta, morala, legile şi toate celelalte dispoziţii, atitudini dobândite de om, în calitate de membru al societăţii”103.
7.7. Posibilităţi de valorificare a elementelor culturale din mediul urban românesc
Transformările vieţii social-politice şi economice au determinat schimbări importante în perioadele de conturare a oraşelor româneşti.
Cultura trebuie sa fie privita ca un factor important al dezvoltării durabile, cultura fiind un factor al cresterii calitătii vietii si al asigurării coeziunii sociale.
Deşi potenţialul turistic al acestui al acestora este inepuizabil, turismul cultural în ţara noastră abia cunoaşte ascensiunea şi, treptat începe să atingă un nivelul acceptabil. Însă, din păcate, turismul cultural nu cunoaşte o promovare intensă a obiectivelor existente atât în marile oraşe, cât şi în zonele rurale care pot oferi un astfel de turism.
Zestrea culturală a oraşelor reprezintă o valoroasă mărturie istorică. Necunoscută încă de toţi cei ce practică turismul, aceste oraşe aşteaptă să fie asaltate de cât mai mulţi turişti. Un oraş precum Târgovişte sau Sighisoara, Sibiul, Iaşul, Craiova, Timisoara, Clujul şi multe altele, reprezintă o creaţie palpabilă a unei istorii îndelungate. Adoptarea şi crearea unor strategii de dezvoltare a turismului şi promovarea intensă a obiectivelor turistice ar duce cu siguranţă la un turism cu flux continuu de vizitatori, iar oraşele ar cunoaşte o dezvoltare economico –
102 Antonio Gramsei, Cultură şi istorie-Opere alese, Editura Politică, Bucureşti, 1969, pag. 48.103 Edward B. Tylor, Primitive culture, London, pag. 1.
248
socială. Turismul rămâne pentru oraşele României una dintre
cele mai importante căi de dezvoltare durabilă. Sunt însă necesare programe bine stabilite care să atragă fonduri de investiţii atât din ţară cât şi din strainătate.
Cu o cultură şi o sferă istorică deosebit de bogată dar şi cu un plan de management şi marketing foarte bine structurat şi pus la punct, oraşele s-ar putea bucura de un flux de turişti destul de important. Numeroasele obiecive turistice culturale ar favoriza un grad ridicat de ocupare al unităţilor de cazare şi s-ar putea crea altele. Oraşele medievale reprezintă un martor ocular al unei istorii zbuciumate, martor al transformărilor, iar obiectivele turistice, monumentele, clădirile vechi, lăcaşele de cult reprezintă o istorie, care ar trebui intens mediatizată.
Lacaşurile de cultură pot deveni medii culturale pentru artele spectacolului, realizând astfel conexiunea dintre activitătile culturale, diverse şi atractive, în interesul
publicului. Schimbarea atitudinii publicului fată de cultură, este esenţială nu numai pentru prestigiul celor care lucreaza în acest domeniu, ci şi pentru întregul sistem de valori al patrimoniului cultural.
Comunicarea cu publicul trebuie concepută ca o activitate constantă si permanentă.
a. Municipiul Târgovişte se remarcă prin potenţialul turistic antropic, de ordin istoric şi cultural, reprezentat de monumente de arhitectură, muzee, case memoriale, case vechi boiereşti, monumente comemorative şi instituţii de artă şi cultură, oraşul fiind considerat uul dintre marile centre de cultură ale evului mediu românesc, deseori acesta fiind numit de către străini “ Florenţa Valahă”. Potenţialul turistic natural, reprezentat de pădurea Priseaca, parcul Chindia, baza de agreement Crizantema, valea Ialomiţei şi Dealul Mănăstirii, întregeşte armonios capitalul turistic al oraşului104.
O lungă înşiruire de obiective turistice în acest oraş înseamnă priorităţi de dezvoltare pentru cultura şi turismul
249
românesc. Oraşul Târgovişte constituie o zonă turistică de mare interes, dispunând de numeroase vestigii ale trecutului istoric, a unor monumente de valoare considerabilă, numeroasele muzee ca: Muzeul Scriitorilor dâmboviteni, Muzeul Tiparului şi al cărţii vechi româneşti, Muzeul Vasile Blendea, Galeriile Stelea, dar şi importante lăcaşuri de cult. Din cauza lipsei unei politici de promovare turistica, oraşul nu se bucură de un flux bogat de turişti. Forma de turism practicată fiind turismul de circulaţie de tip itinerant cu valenţe culturale.
Bogata moştenire culturală, pe care o are Municipiul Târgovişte poate reprezenta, în viitorul apropiat, o zonă importantă de atracţie turistică. Turistului i se pot oferi clipe de destindere şi încântare, într-un spaţiu minunat completat de o salbă de biserici şi mănăstiri medievale.
Cercetările arheologice efectuate pe teritoriul municipiului Târgovişte dovedesc că acesta a fost locuit încă din neolitic, în zona Curţii Domneşti fiind descoperite fragmente ceramice datate pentru începtul mileniului II î.H. în satul Priseaca şi în alte puncte apar puncte urmele unor aşezări din epoca bronzului. Săpăturile arheologice sistematice au scos la iveală în partea de nord a oraşului, în cartierul Suseni, urmele unei aşezări a dacilor liberi, ce datează din secolele al II-lea şi al IV-lea. Tot în acest cartier fiind descoperite monede bizantine din timpul lui Ioannes Tzimiskes.
În 1418 Târgovişte este atestat documentar ca oraş şi capitală a Ţării Româneşti. În această perioadă oraşul a beneficiat de un statut privilegiat fiind cel mai important centru economic şi cultural al Ţării Româneşti, fapt favorizat şi de poziţia de răscruce a unor importante drumuri comerciale.
Târgoviştea este rezultatul transformării unor aşezări săteşti în oraş, în împrejurimi rămase încă necunoscute. Nu este mai puţin adevărat că stabilirea curţii domneşti la
104 Coanda G., O istorie geopolitica si a geocivilizatiei Romaniei – niste viziuni subiective proiectate dinspre orizontul istoric al Targovistei, Editura Bibliotheca, Targoviste, 2006, pag. 149-151.
250
Târgovişte a contribuit şi ea la dezvoltarea oraşului, deşi se admite - fără dovezi convingătoare deocamdată - că Târgovişte avea deja caracter de asezare urbană în momentul aşezării aici a curţii domneşti. Este mai probabil că Târgoviştea a căpătat treptat caracter urban în calitatea de capitală a Ţării Româneşti.
Vechea Târgovişte nu e este deloc cunoscută astăzi sub aspectul urbanistic decât din relatările unor străini ce au vizitat-o, ca şi din monumentele şi edificiile care s-au păstrat. Oraşul era înconjurat de un şanţ de apărare, fiind dominat de curtea Domnească, ale cărei ruine încă se mai păstrează. Prima clădire datează din vremea domniei lui Mircea cel Bătrân, care a făcut o casă domnescă şi un paraclis. În a doua jumătate a secolului XV-lea s-a adăugat un turn de pază, devenit mai târziu Turnul Chindiei, iar în secolul următor Petru Cercel a mărit curtea, adăugându-i o
Foto S. Costachie
Detaliu la pictura
Exprimarea arhitecturii si picturii in constructiile religioase din Tara Romaneasca (ex. Targoviste)
Detaliu la tipul de realizare a coloanelor
251
nouă construcţie lângă latura de sud a clădirii iniţiale105. Curtea domnească era împrejmuită cu masive ziduri de piatră şi cărămidă, care îi dădeau aspectul de cetate. Încă din secolul al XVI-lea, oraşul dispunea şi de o baie publică, puţuri şi fântâni. Impresionant era numărul bisericilor în oraş, dintre care unele erau deosebit de frumoase şi mari. Cea mai mare era Mitropolia, terminată de Neagoe Basarab în 1518 – 1520; deosebit de frumoasă era şi biserica domnească, construită din ordinal lui Petru Cercel (1584). Numărul lor va creşte până în secolul al XVII-lea.
b. Condiţionată de geografie şi istorie, Sighişoara se remarcă nu atât prin clădiri monumentale, fiindcă aici arhitectura a fost simplă comparativ cu occidentul, ci prin ansamblul de clădiri vechi care indiferent de transformările intervenite îşi păstrează în bună măsură caracterul lor iniţial.
Atmosfera medievală a Cetăţii Sighişoara este conferită de aspectul străzilor înguste, de arhitectura zidurilor şi turnurilor relativ bine păstrate şi de vechile sale biserici.
Incendiul din anul 1676 a distrus foarte multe case determinând o ruptură între vechiul orăşel gotic şi renascentist şi noul oraş refăcut după curentele arhitectonice ale vremii.
Cel mai frumos monument şi simbol al Cetăţii este Turnul cu Ceas. El reprezintă expresia a patru stiluri arhitectonice: el are la bază două ganguri boltite aparţinând vechiului turn scund de poartă din secolul al XIII –lea, construit în stilul romanic târziu (sau gotic timpuriu), peste care s–au ridicat cele patru etaje de zidărie masivă cu deschideri mici, specific gotice. La etajul al cincilea structura gotică este întreruptă de “loggia”, care sugerează stilul renascentist, ce face legătura, pe verticală, cu acoperişul baroc, ce dublează practic înălţimea turnului.
Arhitectura gotică tradiţională s–a mai păstrat doar la
105 Coanda G., O istorie geopolitica si a geocivilizatiei Romaniei – niste viziuni subiective proiectate dinspre orizontul istoric al Targovistei, Editura Bibliotheca, Targoviste, 2006, pag. 274.
252
câteva construcţii civile. În Cetate şi în Oraşul de Jos au mai fost găsite anvadramente gotice vechi în clădirea din Strada Şcolii nr. 7 şi în clădirea din Piaţa Herman Oberth nr. 26. În general, elementele de arhitectură gotică ce au permis o coborâre a datării în secolele al XIV lea – al XV – lea au fost bolţile semicilindrice din piatră de râu de la nivelul pivniţelor unor clădiri (Casa Vlad Dracul). În Cetate mai există trei clădiri civile cu arhitectură gotică târzie sau din perioada Renaşterii: Casa gotică (Str. Cojocarilor nr. 3- 5), Casa cu Cerb, casa din strada Tâmplarilor nr. 24. Dintre acestea, cea care şi–a păstrat cel mai bine faţada veche este Casa cu Cerb.
Valoarea de unicat a ansamblului de arhitectură medievală în care se include atît Cetatea, cât şi Oraşul de Jos, a început să fie constientizată încâ din secolul al XIX–lea când localnicii protestau împotriva demolării fostei mănăstiri dominicane şi a Turnului Dogarilor, singurul monument rămas integral din secolul al XIII –lea.
Sighişoara este considerată a fi cea mai cea mai frumoasă cetate locuită din Europa. Monumentele arhitecturale de o frumuseţe rară, care amintesc de perioada medievală, reprezintă o mărturie vie a locuirii cetăţii de sute şi sute de ani. Păstrarea ei în cele mai bune condiţii, până în prezent, reprezintă o dovadă clară a apartenenţei locuitorilor faţă de acest loc privilegiat. De asemenea acest fapt evidenţiază dorinţa sighişorenilor de a păstra şi a perpetua valorile culturale şi spirituale ale zonei.
În prezent, toate aceste obiective atrag prin stilul lor numeroşi turişti. Sighişoara are capabilitatea de a atrage turişti, în toate anotimpurile prin aceste clădiri-monumente, în care viaţa îşi urmează cursul. Sighişoara este un muzeu în care se trăieşte.
c. Oraşul Sibiu – capitală europeană. Ideea de a iniţia un proiect, prin care câte un oraş (sau mai multe) pot fi reprezentante ele culturii europene la un moment dat, este una dintre ideile cele mai bine venite pentru turismul cultural. Fiecare oraş european, indiferent de apariţia lui,
253
de căpătare definitivă a statutului de oraş, are din punct de vedere cultural multe de oferit.
Sibiul este un oraş al prezentului şi al viitorului, prietenos cu arta contemporană, gazdă generoasă pentru festivaluri de muzică şi expoziţii şi pentru cei aproape 2 milioane de turişti pe care îi înregistrează în fiecare an, la diverse evenimente culturale.
Sibiu este perceput ca fiind un oraş al artei şi culturii putând fi considerat pe bună dreptate ca fiind capitala culturală a României datorită tradiţiilor seculare şi patrimoniului cultural artistic pe care oraşul şi zona din mărginime îl deţine
Sibiul este locul unde s-a deschis primul muzeu de pe teritoriu al României, Muzeul Brukenthal, la 25 februarie 1817. A fost al doilea muzeu deschis în Europa şi poartă numele fostului guvernator de Transilvania Samuel von Brukenthal, care şi-a donat vastele colecţii personale de artă şi o impresionantă bibliotecă pentru a se înfiinţa acest muzeu care este gazduit în fosta lui reşedinţă. Dintre operele care se gasesc în Galeria de Arta a muzeului, sunt lucrări semnate de Antonello da Messina, Lorenzo Lotto, Alessandro Magnasco, Albrecht Dürer, Rubens, Botticeli, Jan van Dyck and Titian.
Oraşul oferă locuitorilor şi celor care îl vizitează o atmosferă unică şi atractivă oferind posibilitatea de a experimenta viaţa culturală a unui oraş din Transilvania. Prima societate muzicală s-a constituit în 1818 iar pe scenele sibiene au concertat nume celebre ale vremii cum ar fi Franz Liszt sau Johann Strauss.
Sibiul are o istorie teatrală veche de două secole ce se regăseşte în cele două teatre din prezent: Teatrul Naţional Radu Stanca şi teatrul Gong. Ambele teatre prezintă spectacole atât în limba română cât şi în limba germană.
Opt centre culturale (Centru Cultural Municipal, Centrul Cultural Judeţean, Centrul Cultural Studenţesc, Centrul Cultural Frederich Teutsch, Centrul Cultural al Academiei trupelor de Uscat, Centrul Cultural German, Casa Ille et Villaine, Centrul european de poezie şi dialog est-vest),
254
Asociaţia Scriitorilor, Uniunea Artistilor Plastici şi multe alte asociaţii sportive şi culturale, oferă un program bogat în evenimente.
OPERA LUI CONSTANTIN BRÂNCUŞIConstantin Brâncuşi (1876-1957) este cea mai mare personalitate
românească în domeniul sculpturii. Este fiu de ţărani români din Hobiţa, judeţul Gorj, în apropiere de Târgu Jiu. A absolvit şcala de arte şi meserii din Craiova în 1898, apoi a studiat sculptura la Bucureşti, la şcoala de arte frumoase, până în 1901.
Lumea Parisului vremii l-a atras pe Constantin Brâncuşi. S-a oprit însă la München, Zürich şi Baden, unde a lucrat ca cioplitor în piatră. La Paris este atras de opera lui Rodin.
Opera sa cea mai importantă este Ansamblul monumental de la Târgu Jiu, în care concepţia artistului şi-a găsit deplina realizare. Ansamblul este terminat în 1937 în instead eroilor români morţi pentru apărarea patriei în primul război mondial.
POARTA SARUTULUI
OPERA LUI CONSTANTIN BRANCUSI
DE LA TARGU JIU
255
La câteva sute de metri distanţă de ansamblul monumental este “Coloana Infinitului”, de 30m înălţime. Privită de jos în sus, prin ritmica romburilor, ea dă impresia unei mişcări care se centnuă mereu în sus. Ea sugerează tendinţa omului de a se înălţa, prin impulsuri mereu avântate, spre cuceriri noi.
Linia complexului apare prin cei doi stâlpi ciopliţi în piatră cu dalta. Eu preced “Poarta sărutului”. Ea este situată la una din intrările din parc. Este formată din două blocuri masive din piatră, pe care se sprijină un al treilea. Poarta are aspectul unui arc triumfal foarte simplificat, redând ceva din măreţia gravă a unor construcţii realizate de popoarele cu o civilizaţie mai veche.
Axa complexului se continuă cu o alee în parc, străjuită de două şiruri de scaune aşezate câte trei, de o parte şi de alta. Terenul începe uşor să urce şi, la numai câţiva metri de apa Jiului, evocatoare prin liniştea la care te imbie apare “Masa Tacerii”. În jurul ei se află douăsprezece scaune din piatră. O tăcere profundă imprimă în mintea privitorului această masăla care mesenii lipsesc.
Arta lui Constantin Brâncuşi trece astfel de la lumea realului, la cea a efectivului106
BIBLIOGRAFIE
106 M. Nicolau-Golfin, Istora Artei, vol. II – “ În felul acesta, plecând de la procedee simple, de la lumea unor gânduri şi sentimente, sculptorul Constantin Brâncuşi a realizat o operă are stăruie şi rămâne în mintea oricărui om care o contemplă, prin simplitatea şi puterea sentimentului pe care artistul îl evocă tot atât de simplu şi, totodată, înălţător”, pag. 233.
256
Bagdasar, N., (1931), Din problemele culturii europene, Bucureşti, Societatea Română de Filozofie
Bagdasar, N., (1969), Teoreticieni ai civilizaţiei, Editura Ştiinţifică, Bucureşti
Baltag Gh., 2000, Sighişoara înainte de Sighişoara: element de demografie şi habitat în bazinul mijlociu al Târnavei Mari din preistorie până în sec. al XIII – lea d. Hr., cu privire specială asupra zonei municipiului Sighişoara, Editura Oscar Print, Bucureşti;
Baltag Gh., 2004, Sighişoara. Schässburg. Segesvár. Istoria Sighişoarei de la întemeierea oraşului până în 1945, Editura Neremia Napocae, Cluj – Napoca;
Banciu, Angela (2003), Cultură şi civilizaţie europeană, Editura Lumina Lex, Bucureşti
Bérence, F., (1969), Renaşterea italiană, vol 2. Editura Meridiane, Bucureşti
Berindei, D., (1994), Românii şi Europa, istorie, societate, cultură, Vol. I, Editura Meridiane, Bucureşti
Bodrogi, T., (1974), Arta Indoneziei şi a insulelor din sud-estul Asiei, Editura Meridiane, Bucureşti
Bondrea, A., (1993), Sociologia culturii, Editura Fundaţiei „România de mâine”, Bucureşti
Bonnard, A., (1967), Civilizaţia greacă, vol. I-III, Editura Ştiinţifică, Colecţia: Popoare, Culturi, Civilizaţii, Bucureşti
Braustein, F., (2007), Istoria civilizaţiilor, Editura Lider, BucureştiCourthion, P., (1973), Curente şi tendinţe în arta seolului XX, Editura
Meridiane, Biblioteca de artă, Biografii, Memorii , Eseuri, Bucureşti
Davidsohn, B., (1964), Redescoperirea Africii Vechi, Editura Ştiinţifică, Bucureşti
Djuvara, N., (2004), Civilizatii şi tipare istorice. Un studiu comparat al civilizaţiilor, Editura Humanitas, Bucureşti
Donald – Logan, F., (1990), Vikingii în istorie, Editura Băcescu, Bucureşti
Drâmbă, O., (2003), Istoria Culturii şi Civilizaţiei, Editura Vestala-Saeculum. Vol 1-11, I.O., Bucureşti
Drăguţ V., 1966, Sighişoara – oraş muzeu, Editura Meridiane, Bucureşti;
Drăguţ V., 1968, Cetatea Sighişoarei, album, Editura Meridiane, Bucureşti;
Drăguţ V., 1976, Dicţionar enciclopedic de artă medievală românească, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti;
257
Dubowy E., 1957, Sighişoara, un oraş medieval, Editura Tehnică, Bucureşti;
Eiichiro, Ishida, (1980), Japanese Culture, Nihon Bunka, TokyoFaure, E., (1988), Istoria artei, arta medievală, Editura Meridiane,
BucureştiFrobenius, L., (1982), Cultura Africii, vol II., Editura Meridiane,
BucureştiGawlikowski, M., (1967), Arta Siriei, Editura Meridiane, BucureştiGaya Nuño, J., A., (1975), Istoria artei spaniole, Editura Meridiane,
BucureştiGramsei, A., (1969), Cultură şi istorie-Opere alese, Editura Politică,
BucureştiGrigorescu, D., (1973), Arta americană, Editura Meridiane,
BucureştiGrigorescu, D., (1989), Arta engleză, Editura Meridiane, Arte şi
Civilizaţii, BucureştiGusti, D., (1965), Pagini alese, Editura Ştiinţifică, BucureştiGyörgy, M., (1983), Civilizaţia şi culturile Africii Vechi, Editura
Sport-Tursim, BucureştiLalouette, Claire, (1987), Civilizaţia Egiptului antic, Editura
Meridiane, BucureştiMarquet, J., (1972), Civilisations of Blak Africa, Oxford UniversityMoscati, S., (1975), Lumea fenicienilor, Editura Meridiane,
Biblioteca de artă – arte şi civilizaţii, BucureştiMunteanu, R., (1998), Clasicism şi baroc, ediţia a II-a, Partea I-III,
Editura Allfa, BucureştiNicolau-Golfin, M., Istoria Artei, vol. I şi II, BucureştiObraşcu, C., (2006), Roma – ghid turistic şi cultural, Editura
Artefakt, BucureştiObraşcu, C., (2006), Veneţia – ghid turistic şi cultural, Editura
Artefakt, BucureştiOţetea, A., (1964), Renaşterea, Editura Ştiinţifică, BucureştiPaul, Cf., Grigant, L., (1951), The Franch in America, 1570-1763,
Detroit Popa Corina, 2002, Topografia monumentelor din Transilvania.
Municipiul Sighişoara, Editura Rheinland, Köln;Popescu M., 1943, Oraşe şi cetăţi din Transilvania, Editura Casa
Şcoalelor;Sigarteu, Petrina Laura, (1977), Arte tradiţionale japoneze, Editura
Albatros, BucureştiSimu, O., (1984), Civilizatia japoneză tradiţională, Editura Ştiinţifică
Şi enciclopedică, Bucureşti
258
Spengler, O., (1966), Declinul Occidentului, vol. I, Editura Beladi, Craiova
Spitzer Clara, 1980, Sighişoara, Editura Sport – Turism, Bucureşti.Stamm, Anne, (1993), Civilizaţiile africane, Tipografia Multiprint,
IaşiSullivan, L., H., (1956), The Autobiography of an Idea, New York Tănase, Al., (1977), Cultura şi civilizaţia, Editura Politică, BucureştiTedorescu, Camelia (2004), Elemente de geografie socială:
Alimentaţie, religie şi aspecte lingvistice, Editura Universitaria, Craiova
Teodorescu Camelia (2008), Cultură, civilizaţie şi turism, Editura Transversal, Târgovişte
Thilo, T., (1981), Arhitectura clasică chineză, Editura Meridiane, Biblioteca de artă. Arte şi civilizaţii, Bucureşti
Timuş, I., (1943), Japonia de ieri şi de azi, Tip. Universul, BucureştiTiuleaev, S., I., Bongard – Levin, G., M., (1977), Arta din Sri Lanka,
Editura Meridiane, BucureştiTzigara – Samurcaş, Al., (1987), Scrieri despre arta românească,
Editura Meridiane, Biblioteca de artă, Biografii, Memori, Eseuri, Bucureşti
Vlăduţiu, I., (1967), Polinezienii, Editura Tineretului, BucureştiVlăduţiu, I., (1968), Ingeniozitatea omului, Editura MeridianeZartarian, V., (2003), Marile civilizaţii,China, India, Islam, Occident:
o paralelă, Editura Lider – Editura Cartea pentru toţi, Bucureşti
259
ANEXA
OBIECTIVE CULTURAL - TURISTICE DIN OLTENIA
260
OBIECTIVE CULTURAL – TURISTICE ÎN JUDEŢELE OLTENIEI
a. Judeţul Dolj
1 sat ADÂNCATA, com. GOIEŞTI
Biserica “Sf. Nicolae”; 1866; cult ortodox2 sat AFUMAŢI, com. AFUMAŢI
Biserica “Izvorul Tămăduirii”; 1861 - 1863; cult ortodox
3 sat ALBEŞTI, com. ŞIMNICU DE SUS Biserica “Sfinţii Voievozi”; 1820; cult
ortodox4 sat ALMĂJ, com. ALMĂJ
Biserica “Sfinţii Voievozi”; 1787 - 1789; cult ortodox
5 sat ALMĂJ, com. ALMĂJ
Cula Poenaru; 1764; modif. 18966 sat AMĂRĂŞTII DE JOS, com.
AMĂRĂŞTII DE JOS Biserica “Sfinţii Voievozi”; sec. XVII; pe ruine din sec. XV; extinsă 1759; cult ortodox
7 sat AMĂRĂŞTII DE JOS, com. AMĂRĂŞTII DE JOS
în fostul sat Amărăşoaia
Biserica “Sf. Ioan Botezătorul”; 1864; cult ortodox
8 sat AMĂRĂŞTII DE SUS, com. AMĂRĂŞTII DE SUS
Biserica “Sf. Nicolae”; 1843; cult ortodox
9 sat APELE VII, com. APELE VII Biserica “Sf. Ştefan”; 1847; cult ortodox10 sat APELE VII, com. APELE VII Biserica “Adormirea Maicii Domnului”;
1863; cult ortodox11 sat APELE VII, com. APELE VII
fostul sat Ciunei Biserica “Intrarea în Biserică”; 1868; cult
ortodox12 sat ARGETOAIA, com.
ARGETOAIA Biserica “Sf. Nicolae, Sf. Ioan şi Sf. Gheorghe”; 1813; cult ortodox
13 sat BALOTA DE JOS, com. MURGAŞI Biserica de lemn “Sf. Nicolae”; 1709 -
1710; cult ortodox14 sat BALOTA DE JOS, com.
MURGAŞI Ruinele Bisericii “Sfinţii Voievozi”; 1851; cult ortodox
15 sat BALOTA DE SUS, com. MURGAŞI
cătun Cioroieni
Biserica de lemn “Sfinţii Voievozi”; 1812; pictată 1858; cult ortodox
16 sat BAŞCOV, com. SOPOT Biserica “Sf. Dumitru" şi “Sf. Nicolae”; 1842; cult ortodox
17 sat BĂDOŞI, com. BRATOVOEŞTI
Biserica “Sf. Nicolae”; 1753; cult ortodox
18 oraş BĂILEŞTI Biserica “Sf. Apostoli”; 1839; cult ortodox
261
19 oraş BĂILEŞTI Biserica “Sf. Nicolae”; 1845; cult ortodox20 oraş BĂILEŞTI Biserica “Adormirea Maicii Domnului”;
1887; cult ortodox21 sat BÂRCA, com. BÂRCA Biserica “Sf. Dumitru" şi “Sf. Gheorghe”;
1801 - 1803; refăcută 1912 - 1914; cult ortodox
22 sat BECHET, com. BECHET
Biserica “Sf. Gheorghe”; 1870; cult ortodox23 sat BELCINU, com. CALOPĂR
Biserica “Adormirea Maicii Domnului”; 1845; refăcută 1938; cult ortodox
24 sat BISTREŢ, com. BISTREŢ
Biserica “Sf. Nicolae”, “Sf. Arhangheli”; 1826; cult ortodox
25 sat BISTREŢU NOU, com. BISTREŢ Biserica “Izvorul Tămăduirii”; sec. XlX;
cult ortodox26 sat BODĂIEŞTI, com.
MELINEŞTI Biserica “Schimbarea la Faţă”; 1812; cult ortodox
27 sat BODĂIEŞTII DE SUS, com. MELINEŞTI Biserica “Sf. Ioan Botezătorul”; 1899; cult
ortodox28 sat BOTOŞEŞTI-PAIA, com.
BOTOŞEŞTI-PAIA Biserica “Sf. Nicolae”; 1814; pictată 1823; cult ortodox
29 sat BOURENI, com. AFUMAŢI
Biserica “Sf. Dumitru”; 1840; cult ortodox30 sat BRABEŢI, com. DANEŢI
Biserica “Cuvioasa Paraschiva”; 1842; cult ortodox
31 sat BRABOVA, com. BRABOVA
Cula Izvoranu - Geblescu; sec. XVIII; adăugiri ulterioare - etaj II
32 sat BRABOVA, com. BRABOVA
Biserica “Sfinţii Voievozi”; 1885; cult ortodox
33 sat BRALOŞTIŢA, com. BRALOŞTIŢA Biserica “Sf. Nicolae”, “Sf. Voievozi”;
1761; cult ortodox34 sat BRANIŞTE, com. DANEŢI
Biserica “Sf. Nicolae”; 1825; cult ortodox35 sat BRANIŞTE, com. PODARI Ansamblul Mânăstirii Jitianu; sf. sec. XVI,
ref.1656 - 1658; cult ortodox Biserica “Sf. Dumitru”; 1656 - 1658 Chilie; înc. sec. XX; pe ruinele caselor vechi Casele stăreţiei; 1956; pe ruine de sec. XVII Turn clopotniţă; sec. XVIII
36 sat BRANIŞTE, com. PODARI
Biserica “Adormirea Maicii Domnului”; 1710; cult ortodox
262
37 sat BRATOVOEŞTI, com. BRATOVOEŞTI Biserica “Sfinţii Arhangheli”; 1859; cult
ortodox38 sat BRĂDEŞTI, com. BRĂDEŞTI
Biserica “Sf. Ioan Botezătorul”; 1825; cult ortodox
39 sat BRĂDEŞTII BĂTRÂNI, com. BRĂDEŞTI Biserica “Sf. Arhanghel Mihail”; 1751; pe
locul uneia de lemn din 1651; cult ortodox
40 sat BREASTA, com. BREASTAîn fostul sat Creţeşti
Biserica “Sf. Nicolae”; 1782 - 1784; cult ortodox
41 sat BUCOVĂŢ, com. BUCOVĂŢ
Biserica “Sf. Nicolae”; 1842; cult ortodox42 sat BULZEŞTI, com. BULZEŞTI
Biserica “Adormirea Maicii Domnului”; ante 1831; cult ortodox
43 oraş CALAFAT Biserica “Izvorul Tămăduirii”; sf. sec. XIX; cult ortodox
44 oraş CALAFAT Biserica “Adormirea Maicii Domnului”; 1869; cult ortodox
45 oraş CALAFATcartier Basarabi
Biserica “Sf. Nicolae”; sec. XIX; refăcută ulterior; cult ortodox
46 oraş CALAFATcartier Ciupercenii Vechi
Biserica “Sf. Mucenic Gheorghe”; 1856; cult ortodox
47 sat CALOPĂR, com. CALOPĂR Biserica “Sf. Ilie”; 1803; modif. 1895; cult ortodox
48 sat CARAULA, com. CARAULA
Biserica “Sf. Nicolae”; ante 1845; refăcută 1886 - 1892; cult ortodox
49 sat CARPEN, com. CARPEN
Biserica “Sf. Ioan Botezătorul”; 1832; cult ortodox
50 sat CARPEN, com. CARPEN
Biserica “Sf. Nicolae”; 1821; cult ortodox51 sat CASTRANOVA, com.
CASTRANOVA Biserica “Sf. Dumitru”; sec. XVIII; refăcută 1888; cult ortodox
52 sat CASTRANOVA, com. CASTRANOVA Biserica “Sfinţii Voievozi”; 1869; cult
ortodox53 sat CASTRANOVA, com.
CASTRANOVA Biserica “Sf. Nicolae”; 1858; cult ortodox54 sat CASTRANOVA, com.
CASTRANOVA Biserica “Intrarea Maicii Domnului în Biserică”; 1875; cult ortodox
55 sat CATANE, com. NEGOI
Biserica “Sf. Nicolae”; 1842 - 1843; cult ortodox
56 sat CĂCIULATU, com. TERPEZIŢA
Biserica “Adormirea Maicii Domnului”; 1800 - 1805; modif. ulterior; cult
263
ortodox57 sat CĂCIULĂTEŞTI, com.
DOBREŞTI Ruinele fostului Schit Zdralea; sec. XV - XVI Ruinele fostei Mânăstiri Alba; sec. XVII -
XIX Ruinele Bisericii “Sf. Dimitrie”; sec. XVII;
cult ortodox58 sat CĂCIULĂTEŞTI, com.
DOBREŞTI Ruinele Bisericii “Sf. Dumitru”; 1855; cult
ortodox59 sat CĂLĂRAŞI, com. CĂLĂRAŞI Biserica “Adormirea Maicii Domnului",
“Sf. Nicolae”; 1820; cult ortodox60 sat CĂLUGĂREI, com. ORODEL Biserica “Adormirea Maicii Domnului”;
1833; cult ortodox61 sat CÂMPENI, com. PIELEŞTI Biserica “Sf. Ierarh Nicolae”; 1871; pe locul
unei biserici de lemn din 1770; cult ortodox
62 sat CÂRCEA, com. COŞOVENI Biserica “Sf. Nicolae”; 1815; cult ortodox63 sat CELARU, com. CELARU Biserica “Sf. Nicolae”; 1830; cult ortodox64 sat CELARU, com. CELARU Biserica “Intrarea în Biserică”; 1891; cult
ortodox65 sat CERĂT, com. CERĂT
Biserica “Sf. Ioan Gură de Aur”; 1814; cult ortodox
66 sat CERNĂTEŞTI, com. CERNATEŞTI Biserica “Sf. Nicolae”; 1820; modif.
ulterior; cult ortodox67 sat CERNĂTEŞTI, com.
CERNĂTEŞTI Cula Cernăteştilor; sec. XVIII
68 sat CETATE, com. CETATE Biserica “Sf. Împăraţi”; 1841; cult ortodox69 sat CETATE, com. CETATE
fostul sat înglobat Fîntîna Banului
Biserica “Sf. Nicolae”; 1860; cult ortodox
70 sat CIOROIAŞI, com. CIOROIAŞI
Biserica “Sf. Apostol Andrei”; 1846; cult ortodox
71 sat CIOROIU NOU, com. CIOROIAŞI
Biserica “Sf. Mucenic Haralambie”; 1841; cult ortodox
72 sat CIUTURA, com. VÂRVORU DE JOS
Biserica “Sfinţii Voievozi”; 1651; restaurată din temelii 1851, refăcută parţial 1863; cult ortodox
73 sat CLEANOV, com. CARPEN Biserica “Sf. Împăraţi”; 1868; cult ortodox74 sat COMĂNICEA, com. SECU
Biserica “Sf. Nicolae”; 1868; cult ortodox75 sat COMOŞTENI, com.
GINGIOVA Biserica “Sf. Nicolae”; 1786; cu adăugiri ulterioare: turla; cult ortodox
76 sat CORLATE, com. IZVOARE
Biserica “Sf. Dumitru”; sec. XIX; cult ortodox
77 sat CORNETU, com. ŞIMNICU DE SUS Biserica “Sf. Dumitru”; 1820; cult ortodox
78 sat CORNU, com. ORODEL Biserica “Sf. Mare Mucenic Dimitrie”; 1867; cult ortodox
79 sat COŞOVENI, com. COŞOVENI
Biserica “Sf. Nicolae”; 1809; pe locul unei biserici de lemn; cult ortodox
264
fostul sat Coşovenii de Sus80 sat COŞOVENI, com.
COŞOVENIfostul sat înglobat Coşovenii de Jos
Biserica “Sfinţii Voievozi”; 1794; cult ortodox
81 sat COŢOFENII DIN FAŢĂ, com. ALMĂJ
Ansamblul curţii Coţofenilor Biserica “Adormirea Maicii Domnului”;
1653; refăcută 1827; cult ortodox Conacul Coţofenilor; 1653; refăcut ulterior
82 sat COVEI, com. AFUMAŢI
Biserica “Sf. Dumitru”; 1858; cult ortodox83 Municipiul CRAIOVA
cartier Cernele Biserica “Sf. Împăraţi”; 1813; cult ortodox
84 Municipiul CRAIOVAstr. 13 Septembrie nr. 2
Casa Geblescu; 1/4 sec. XIX
85 Municipiul CRAIOVAstr. 24 Ianuarie
Primul sediu al “Societăţii de Telefoane” din Craiova; 1930 - 1935
86 Municipiul CRAIOVAstr. 24 Ianuarie nr. 3
Casa Dianu; 1900 - 1905
87 Municipiul CRAIOVAstr. Aman Theodor nr. 6
Casă; sec. XIX
88 Municipiul CRAIOVAstr. Amaradiei nr. 19
Biserica “Sf. Nicolae” (Biserica Amaradia); 1794; cult ortodox
89 Municipiul CRAIOVAstr. Arieş nr. 19
Biserica “Sf. Ioan Botezătorul” (Biserica Hera); 1813; cult ortodox
90 Municipiul CRAIOVAstr. Arieş nr. 23
Casa parohială; 2/4 sec. XIX
91 Municipiul CRAIOVAstr. Arieş nr. 32
Casă; 1/4 sec. XX
92 Municipiul CRAIOVAstr. Armata Poporului nr. 11
Casă; 3/4 sec. XIX
93 Municipiul CRAIOVAstr. Avram Iancu nr. 11
Casa Marcu; 1911; arhitect Marcu, Duiliu
94 Municipiul CRAIOVAstr. Bărnuţiu Simion nr. 1
Biserica “Sfinţii Arhangheli”; 1785 - 1797;
pe temelii de sec. XVI; cult ortodox95 Municipiul CRAIOVA
str. Bărnuţiu Simion nr. 2 Casa Căciulescu; sec. XX
96 Municipiul CRAIOVAstr. Bărnuţiu Simion nr. 11
Casa Gârleşteanu; sec. XIX
97 Municipiul CRAIOVAstr. Bărnuţiu Simion nr. 13
Casa Papazoglu; 3/4 sec. XIX
98 Municipiul CRAIOVAstr. Bărnuţiu Simion nr. 14
Casa Celăreanu; 1/4 sec. XX
99 Municipiul CRAIOVAstr. Bărnuţiu Simion nr. 15
Casa Demetrescu; 4/4 sec. XIX
100 Municipiul CRAIOVAstr. Bărnuţiu Simion nr. 27
Casa dr. Mendel; 4/4 sec. XIX
101 Municipiul CRAIOVAstr. Bărnuţiu Simion nr. 32
Casa Măcescu; 4/4 sec. XIX
102 Municipiul CRAIOVAstr. Bărnuţiu Simion nr. 34 - A
Casă; 1911
103 Municipiul CRAIOVAstr. Bărnuţiu Simion nr. 34 - B
Casă; 1911
104 Municipiul CRAIOVA
265
str. Bărnuţiu Simion nr. 37 Casa Foray; 4/4 sec. XIX105 Municipiul CRAIOVA
str. Borzeşti nr. 9 Biserica “Sf. Spiridon" şi “Sf. Nicolae”;
1793; pe locul unei biserici de lemn din sec. XVII; cult ortodox
106 Municipiul CRAIOVAstr. Brâncuşi Constantin nr. 3
Spitalul nr. 2; 3/4 sec. XIX
107 Municipiul CRAIOVAstr. Brâncuşi Constantin nr. 21
Casa Ghizdăvescu; 1911 - 1912; arhitect
Billek, Fr.108 Municipiul CRAIOVA
str. Brânduşa nr. 10 Biserica “Sf. Nicolae”, “Sf. Paraschiva”
(Biserica Brânduşa); 1793; pe locul uneia de lemn; modif. 1855; cult ortodox
109 Municipiul CRAIOVAstr. Brânduşa nr. 12
Casă; 2/4 sec. XIX
110 Municipiul CRAIOVAstr. Brestei nr. 4
Uzina Electrică; 1885 - 1887
111 Municipiul CRAIOVAstr. Brestei nr. 18
Casa Glagoveanu; 1802; pe temelii de sec.
XVIII112 Municipiul CRAIOVA
str. Brestei nr. 26 Casa Bengescu; 4/4 sec. XIX; pe temelii de
sec. XVIII113 Municipiul CRAIOVA
str. Brestei nr. 40 Şcoala Obedeanu (corpurile I,II); 1902, prin
demolarea celor din 1747-1753, modificate ulterior
114 Municipiul CRAIOVAstr. Brestei nr. 42
Casa Teianu; 1850 - 1860
115 Municipiul CRAIOVAstr. Bucovăţ nr. 2
Fabrica Hoffenschranz; 1877
116 Municipiul CRAIOVAstr. Bucovăţ nr. 3
Casă; 4/4 sec. XIX
117 Municipiul CRAIOVACalea Bucureşti, Piaţa Centrală
Hala alimentară; 1903
118 Municipiul CRAIOVACalea Bucureşti nr. 9 - A
Casa Cernătescu-Cârlogani; 1860
119 Municipiul CRAIOVACalea Bucureşti nr. 176
Şcoala Normală de Băieţi; 1893; arhitect Băicoianu, Constantin
120 Municipiul CRAIOVAstr. Bujorului nr. 5
Casa Borcea; 1/4 sec. XX
121 Municipiul CRAIOVAstr. Bujorului nr. 10
Casa Năiculescu; 1/4 sec. XX
122 Municipiul CRAIOVAstr. Bujorului nr. 12
Casa Barbu Drugă; 1/4 sec. XX
123 Municipiul CRAIOVAstr. Bujorului nr. 18
Casă; 4/4 sec. XIX
124 Municipiul CRAIOVAstr. Buzeşti fraţii nr. 1
Casă; 1/4 sec. XX
125 Municipiul CRAIOVAstr. Buzeşti fraţii nr. 4
Hotel "Metropol"; 3/4 sec. XIX
126 Municipiul CRAIOVA
str. Buzeşti fraţii nr. 5
Casă; 4/4 sec. XIX127 Municipiul CRAIOVA
str. Buzeşti fraţii nr. 6
Casa Dinopol; 4/4 sec. XIX
266
128 Municipiul CRAIOVAstr. Buzeşti fraţii nr. 7
Casă; 4/4 sec. XIX
129 Municipiul CRAIOVAstr. Buzeşti fraţii nr. 9
Casă; 4/4 sec. XIX
130 Municipiul CRAIOVAstr. Buzeşti fraţii nr. 10
Casa Vorvoreanu; 1905; arhitect Maimarolu, Dimitrie Biserica de lemn “Toţi Sfinţii”; 1780; cult
ortodox131 Municipiul CRAIOVA
str. Buzeşti fraţii nr. 11 Casă; 4/4 sec. XIX
132 Municipiul CRAIOVAstr. Buzeşti fraţii nr. 13
Casă; 4/4 sec. XIX
133 Municipiul CRAIOVAstr. Buzeşti fraţii nr. 16
Casa Gogol; 4/4 sec. XIX
134 Municipiul CRAIOVAstr. Buzeşti fraţii nr. 20
Biserica “Sfinţii Arhangheli”; 1787; pe fundaţii de sec. XVII; cult ortodox
135 Municipiul CRAIOVAstr. Buzeşti fraţii nr. 21
Casa Puiu Pleşa; 1915
136 Municipiul CRAIOVAstr. Buzeşti fraţii nr. 25
Casa M. Talevici; 4/4 sec. XIX
137 Municipiul CRAIOVAstr. Buzeşti fraţii nr. 27
Casa Orman; 3/4 sec. XIX
138 Municipiul CRAIOVAstr. Buzeşti fraţii nr. 33
Casă; 4/4 sec. XIX
139 Municipiul CRAIOVAstr. Buzeşti fraţii nr. 43
Casa Mendel; 1/4 sec. XX
140 Municipiul CRAIOVAstr. Buzeşti, fraţii nr. 4 - A
Casă; 4/4 sec. XIX
141 Municipiul CRAIOVAstr. Buzeşti, fraţii nr. 6
Magazinul “Victoria”; sec. XIX
142 Municipiul CRAIOVAstr. Carada Eugeniu nr. 4
Casa Homeag; sec. XIX
143 Municipiul CRAIOVAstr. Carada Eugeniu nr. 6
Casă; 1900 - 1915
144 Municipiul CRAIOVAstr. Carada Eugeniu nr. 10
Casa Poenaru; 1/4 sec. XX
145 Municipiul CRAIOVAstr. Carada Eugeniu nr. 18
Casa Stănoiu; sec. XIX
146 Municipiul CRAIOVAstr. Carada Eugeniu nr. 23
Casa Potârcă; 4/4 sec. XIX
147 Municipiul CRAIOVABd. Carol I nr. 9
Casa Paşcu; 1890
148 Municipiul CRAIOVAstr. Carp Petre nr. 13
Casă; 1/4 sec. XX
149 Municipiul CRAIOVAstr. Carp Petre nr. 17
Casa Vilneff; 1/4 sec. XX
150 Municipiul CRAIOVAstr. Călimăneşti nr. 13
Biserica “Sf. Ioachim, Sf. Ana şi Sf. Haralambie”; 1802 - 1806; cult ortodox
151 Municipiul CRAIOVAstr. Câmpia Islaz
Halele Fabricii de motoare “A. Weichmann”; 3/4 sec. XIX
152 Municipiul CRAIOVAstr. Câmpia Islaz nr. 23
Casa Hori; 4/4 sec. XIX
153 Municipiul CRAIOVAstr. Craioviţa nr. 22
Biserica “Sf. Nicolae” (Biserica Craioviţa); 1770; cult ortodox
154 Municipiul CRAIOVAstr. Cuza Alexandru Ioan nr. 1
Hotel "Palace"; 1900 - 1905; arhitect Hesselman, Otto
267
155 Municipiul CRAIOVAstr. Cuza Alexandru Ioan nr. 3
Cinematograful “Jean Negulescu”; 2/4 sec. XX
156 Municipiul CRAIOVAstr. Cuza Alexandru Ioan nr. 4
Blocul “Casa Albă”; 1920 - 1922; arhitect Iotzu, Constantin
157 Municipiul CRAIOVAstr. Cuza Alexandru Ioan nr. 6
Casa Dianu; 1914
158 Municipiul CRAIOVAstr. Cuza Alexandru Ioan nr. 15
Palatul Băncii de Comerţ; 1916; arhitect
Mincu, Ion; arhitect Iotzu, Constantin159 Municipiul CRAIOVA
str. Cuza Alexandru Ioan nr. 31 Palatul de Justiţie; 1880; arhitect Socolescu,
Ion N.160 Municipiul CRAIOVA
str. Cuza Alexandru Ioan nr. 41 Biserica “Toţi Sfinţii”; 1792; cult ortodox Turn clopotniţă; 1792
161 Municipiul CRAIOVAstr. Dealul Spirii nr. 5 - 7
Casa Traian Nicolescu; sec. XX
162 Municipiul CRAIOVAstr. Demetrescu Traian nr. 9
Biserica “Sf. Gheorghe - Vechi”; 1731; cult ortodox
163 Municipiul CRAIOVAstr. Dragalina Ioan General nr. 1
Casa Ştefan Popescu; 1907
164 Municipiul CRAIOVAstr. Dragalina Ioan General nr. 2
Casă; 1/4 sec. XX
165 Municipiul CRAIOVAstr. Dragalina Ioan General nr. 47
Casa Stavarache; 2/4 sec. XIX
166 Municipiul CRAIOVAstr. Dragalina Ioan General nr. 103
Biserica “Adormirea Maicii Domnului", “ Sf. Pantelimon”; 1813; pe locul uneia din sec. XVIII; cult ortodox Casă parohială; 1925 Turn clopotniţă; 1813
167 Municipiul CRAIOVAstr. Enescu George, în cimitirul Sineasca
Capela “Sf. Maria”; 1900; cult ortodox
168 Municipiul CRAIOVAstr. Enescu George nr. 1
Casă; 3/4 sec. XIX
169 Municipiul CRAIOVAstr. Enescu George nr. 2
Casa Aldea; 3/4 sec. XIX
170 Municipiul CRAIOVAstr. Enescu George nr. 3
Casa Ciochia; 3/4 sec. XIX
171 Municipiul CRAIOVAstr. Filantropiei nr. 2
Biserica „Sf. Mina” (Biserica Petre Boj); 1731; pe locul unei biserici de lemn; cult ortodox
172 Municipiul CRAIOVAstr. Fortunescu C.D. nr. 2
Sediu de unitate de pompieri; 1/4 sec. XIX
173 Municipiul CRAIOVAstr. Fortunescu C.D. nr. 5
Biserica “Sf. Gheorghe şi Cuvioasa Paraschiva”; 1730; cult ortodox
174 Municipiul CRAIOVAstr. Fortunescu C.D. nr. 7
Casa Demetrescu; 3/4 sec. XIX
175 Municipiul CRAIOVAstr. Fortunescu C.D. nr. 8
Casa Imrea; 3/4 sec. XIX
176 Municipiul CRAIOVAstr. Fortunescu C.D. nr. 11
Casa Geblescu; 3/4 sec. XIX
177 Municipiul CRAIOVAstr. Fortunescu C.D. nr. 15
Casa Carianopol; 1/4 sec. XX
178 Municipiul CRAIOVAstr. Hurezului nr. 15
Ruinele Hanului Hurez; 1700 - 1706
179 Municipiul CRAIOVA
268
str. Iancu Jianu nr. 1 Casa Voicu; 1865180 Municipiul CRAIOVA
str. Iancu Jianu nr. 16 Casa Gabroveanu; 1880 - 1890
181 Municipiul CRAIOVAstr. Ipătescu Ana nr. 90
Biserica “Sf. Nicolae” (Biserica Ungureni); 1774 - 1780, pe locul uneia de lemn; cult ortodox
182 Municipiul CRAIOVAstr. Împăratul Traian nr. 12
Hanul Băloi; 3/4 sec. XIX
183 Municipiul CRAIOVAstr. Împăratul Traian nr. 20
Casa Vasilescu; 4/4 sec. XIX
184 Municipiul CRAIOVAstr. Înfrăţirii nr. 11
Biserica “Sfinţii Trei Ierarhi” (Biserica Postelnicu Fir); 1815; cult ortodox
185 Municipiul CRAIOVAstr. Jieţului nr. 4
Casa Javet; 3/4 sec. XIX
186 Municipiul CRAIOVAstr. Jieţului nr. 15 - 17
Casă; 1900 - 1915
187 Municipiul CRAIOVAstr. Kogălniceanu Mihail nr. 1 - 3
Casă; 4/4 sec. XIX
188 Municipiul CRAIOVAstr. Kogălniceanu Mihail nr. 3 - 5
Casă; 4/4 sec. XIX
189 Municipiul CRAIOVAstr. Kogălniceanu Mihail nr. 9 - A
Biblioteca Aman (Casa Elena Farago); 1898
190 Municipiul CRAIOVAstr. Kogălniceanu Mihail nr. 11
Casă; sec. XIX
191 Municipiul CRAIOVAstr. Kogălniceanu Mihail nr. 12
Casa Bancov; 4/4 sec. XIX
192 Municipiul CRAIOVAstr. Kogălniceanu Mihail nr. 17
Casa Ionel Pleşa; 1890 - 1892
193 Municipiul CRAIOVAstr. Lecca Constantin nr. 8
Casa Jianu; 1918, pe fundaţii de la sf. sec.
XVIII194 Municipiul CRAIOVA
str. Lecca Constantin nr. 24 Casa Averescu; 3/4 sec. XIX
195 Municipiul CRAIOVAstr. Lecca Constantin nr. 25
Casa Brăiloiu - Lecca; 2/4 sec. XIX
196 Municipiul CRAIOVAstr. Lecca Constantin nr. 28
Casa Oteteleşanu; 1/4 sec. XIX
197 Municipiul CRAIOVAstr. Libertăţii nr. 4
Casă; 4/4 sec. XIX
198 Municipiul CRAIOVAstr. Libertăţii nr. 7
Casa Teodorini; 4/4 sec. XIX
199 Municipiul CRAIOVAstr. Lipscani nr. 16
Casă; sec. XIX
200 Municipiul CRAIOVAstr. Lipscani nr. 18
Casă; 4/4 sec. XIX
201 Municipiul CRAIOVAstr. Lipscani nr. 24 - A
Casă; sec. XIX
202 Municipiul CRAIOVAstr. Lipscani nr. 26
Casa Vâlceanu (Casa cu medalioane); cca. 1860 - 1870
203 Municipiul CRAIOVAstr. Lipscani nr. 40 - A
Casă; 4/4 sec. XIX
204 Municipiul CRAIOVAstr. Lipscani nr. 40 - B
Casă; 4/4 sec. XIX
269
205 Municipiul CRAIOVAstr. Macedonski Alexandru nr. 9
Casa Carianopol; 1900 - 1905; arhitect Antonescu, Petre
206 Municipiul CRAIOVAstr. Macedonski Alexandru nr. 14
Casa Pleşa; 4/4 sec. XIX
207 Municipiul CRAIOVAstr. Macedonski Alexandru nr. 25
Casă; 4/4 sec. XIX
208 Municipiul CRAIOVAstr. Macedonski Alexandru nr. 28
Casa Chiurchiubesa; 4/4 sec. XIX
209 Municipiul CRAIOVAstr. Macedonski Alexandru nr. 30
Casa Cărdăreanu; 4/4 sec. XIX
210 Municipiul CRAIOVAstr. Macedonski Alexandru nr. 31
Casa Vulcănescu; 1/4 sec. XX
211 Municipiul CRAIOVAstr. Macedonski Alexandru nr. 33
Casa Sturiada; 4/4 sec. XIX
212 Municipiul CRAIOVAstr. Macedonski Alexandru nr. 43
Casa Mirică; 1898
213 Municipiul CRAIOVAstr. Madona Dudu nr. 44
Şcoala Centrală de Fete; 1905; arhitect Dobrescu, Toma
214 Municipiul CRAIOVAstr. Madona Dudu nr. 53
Casă; 4/4 sec. XIX
215 Municipiul CRAIOVAstr. Madona Dudu nr. 57
Casă; 4/4 sec. XX
216 Municipiul CRAIOVAstr. Madona Dudu nr. 61
Casă; 4/4 sec. XIX
217 Municipiul CRAIOVAstr. Maiorescu Ioan nr. 2
Biserica “Toţi Sfinţii”, “Sf. Anton”; 1844 - 1848, pe fundaţii din 1654, ref. 1734 - 1738 şi 1841 - 1844; cult romano-catolic
218 Municipiul CRAIOVAstr. Maiorescu Ioan nr. 6
Liceul “Carol I”; 1894 - 1895; arhitect Dobrescu, Toma
219 Municipiul CRAIOVAstr. Maiorescu Ioan nr. 9
Biserica “Sf. Treime” (Biserica Ştirbei);
1906, pe ruine din 1765 - 1768; cult ortodox; arhitect Nouilly, Emile Andre Lecomte
220 Municipiul CRAIOVAstr. Mamaia nr. 3
Casa Beom; 2/4 sec. XIX
221 Municipiul CRAIOVAstr. Mamaia nr. 5
Casă; 1840 - 1850
222 Municipiul CRAIOVAstr. Matei Basarab nr. 1
Casă; 4/4 sec. XIX
223 Municipiul CRAIOVAstr. Matei Basarab nr. 2
Casa Iancu Vasilescu Tăbăcaru; 3/4 sec. XIX
224 Municipiul CRAIOVAstr. Matei Basarab nr. 8
Casa Diamantopol; 3/4 sec. XIX
225 Municipiul CRAIOVAstr. Matei Basarab nr. 9
Hanul Puţureanu; 1/4 sec. XIX; extins 1887
226 Municipiul CRAIOVAstr. Matei Basarab nr. 14
Biserica “Sf. Dumitru” (Biserica
270
Domnească); 1889, pe temelii de sec. XVI - XVII; refăcută 1906; cult ortodox; arhitect Nouilly, Emile Andre Lecomte
227 Municipiul CRAIOVAstr. Matei Basarab nr. 14
Casele Băniei; sf. sec. XVII - înc. XVIII, pe
temelii de sec. XVI228 Municipiul CRAIOVA
str. Matei Basarab nr. 17 Căminul preoţesc "Renaşterea"; 1932 - 1934
229 Municipiul CRAIOVAstr. Mihai Viteazul nr. 2
Şcoala Oteteleşanu; 1867
230 Municipiul CRAIOVAstr. Mihai Viteazul nr. 8
Băile Comunale; 1880
231 Municipiul CRAIOVAstr. Mihai Viteazul nr. 11
Casa medicului şi farmacistului; 4/4 sec. XIX
232 Municipiul CRAIOVAstr. Millo Matei nr. 13
Biserica “Toţi Sfinţii”; 1780 - 1800; cult ortodox
233 Municipiul CRAIOVAstr. Mircea Vodă nr. 9
Casa Ionescu; 1/4 sec. XIX
234 Municipiul CRAIOVAstr. Mitropolitul Firmilian nr. 1
Casa Pretorian; 1/4 sec. XX
235 Municipiul CRAIOVAstr. Mitropolitul Firmilian nr. 4
Casa Zamfirescu; 4/4 sec. XIX
236 Municipiul CRAIOVAstr. Mitropolitul Firmilian nr. 8
Casă; 4/4 sec. XIX
237 Municipiul CRAIOVAstr. Mitropolitul Firmilian nr. 11
Casa Săvoiu; 4/4 sec. XIX
238 Municipiul CRAIOVAstr. Mitropolitul Firmilian nr. 13
Casa Lavrin; 1890 - 1900
239 Municipiul CRAIOVAstr. Mitropolitul Firmilian nr. 14
Casă; 4/4 sec. XIX
240 Municipiul CRAIOVAstr. Mitropolitul Firmilian nr. 16
Casa Pencioiu; 4/4 sec. XIX
241 Municipiul CRAIOVAstr. Mitropolitul Firmilian nr. 18
Casa Vernescu; 1/4 sec. XX
242 Municipiul CRAIOVAstr. Neajlov nr. 2
Casă; sec. XIX
243 Municipiul CRAIOVAstr. Nicolaescu-Plopşor Constantin nr. 2
Biserica “Sf. Ilie”; 1893; refăcută pe locul unei biserici din 1720; cult ortodox; arhitect Springler, P.; pictor Tattarescu, Gheorghe
244 Municipiul CRAIOVAstr. Obedeanu Oscar pictor nr. 1, colţ cu Brestei nr. 40
Ansamblul Mânăstirii Obedeanu; sec. XVIII Biserica “Buna Vestire", “Sfinţii Împăraţi”;
1747 - 1753; modif. ulterior; cult ortodox
245 Municipiul CRAIOVAstr. Odobescu Alexandru nr. 1
Biserica “Sf. Nicolae” - Dorobănţia; 1863 -
1865; pe locul unei biserici din 1782 - 1793; cult ortodox
246 Municipiul CRAIOVAstr. Olteţ nr. 13
Casă; înc. sec. XX
247 Municipiul CRAIOVAstr. Olteţ nr. 20 - D
Casă; 1/4 sec. XX
248 Municipiul CRAIOVAstr. Olteţ nr. 25
Casă; 4/4 sec. XIX
249 Municipiul CRAIOVA
271
str. Olteţ nr. 27 Casă; 4/4 sec. XIX250 Municipiul CRAIOVA
str. Păltiniş Fabrica “Traiul”; sec. XIX
251 Municipiul CRAIOVAstr. Păltiniş, colţ cu str. Partizanilor
Fabrica “Florica”; sec. XIX
252 Municipiul CRAIOVAstr. Păltiniş nr. 12
Casă; 1860 - 1870
253 Municipiul CRAIOVAstr. Păltiniş nr. 13
Casa Cornea Brăiloiu; 4/4 sec. XVIII; refăcută parţial la mijlocul sec. XIX
254 Municipiul CRAIOVAstr. Păltiniş nr. 14
Casa Vâlcu; 3/4 sec. XIX
255 Municipiul CRAIOVAstr. Păltiniş nr. 15
Biserica “Sf. Gheorghe Nou”; 1913, refăcută pe temeliile din 1754 - 1755; cult ortodox
256 Municipiul CRAIOVAstr. Popa Şapcă nr. 4
Palatul fostei edituri şi tipografii “Ramuri”; 1921; arhitect Iotzu, Constantin
257 Municipiul CRAIOVAstr. Rădulescu Motru Constantin nr. 10
Casă; 4/4 sec. XIX
258 Municipiul CRAIOVAstr. Rolland Romain nr. 6
Casă; 4/4 sec. XIX
259 Municipiul CRAIOVAstr. Rolland Romain nr. 6 - B
Casă; 4/4 sec. XIX
260 Municipiul CRAIOVAstr. Rolland Romain nr. 6 - F
Casă; 4/4 sec. XIX
261 Municipiul CRAIOVAstr. Romanescu Nicolae, în incinta I. A. S. Craiova
Hanul “Chintescu”; 2/4 sec. XIX
262 Municipiul CRAIOVAstr. România Muncitoare nr. 6
Casă; 1/4 sec. XX
263 Municipiul CRAIOVAstr. România Muncitoare nr. 8
Casă; 4/4 sec. XIX
264 Municipiul CRAIOVAstr. România Muncitoare nr. 17 - 19
Casă; 1/4 sec. XX
265 Municipiul CRAIOVAstr. România Muncitoare nr. 18
Casă; 3/4 sec. XIX
266 Municipiul CRAIOVAstr. România Muncitoare nr. 21
Casă; 3/4 sec. XIX
267 Municipiul CRAIOVAstr. România Muncitoare nr. 23
Casă; 1/4 sec. XX
268 Municipiul CRAIOVAstr. România Muncitoare nr. 28 - 30
Casă; 4/4 sec. XIX
269 Municipiul CRAIOVAstr. România Muncitoare nr. 32
Casă; 4/4 sec. XIX
270 Municipiul CRAIOVAstr. România Muncitoare nr. 42
Casă; 4/4 sec. XIX
271 Municipiul CRAIOVAstr. România Muncitoare nr. 42 - D
Casă; 4/4 sec. XIX
272 Municipiul CRAIOVAstr. România Muncitoare nr. 42 - E
Casă; 4/4 sec. XIX
273 Municipiul CRAIOVA
272
str. România Muncitoare nr. 48 Casă; 4/4 sec. XIX274 Municipiul CRAIOVA
str. România Muncitoare nr. 48 - A
Casă; 4/4 sec. XIX
275 Municipiul CRAIOVAstr. România Muncitoare nr. 67
Casa Peiciu; 4/4 sec. XIX
276 Municipiul CRAIOVAstr. România Muncitoare nr. 71
Casă; 4/4 sec. XIX
277 Municipiul CRAIOVAstr. România Muncitoare nr. 118 - A
Casă; 4/4 sec. XIX
278 Municipiul CRAIOVAstr. România Muncitoare nr. 124
Casă; 4/4 sec. XIX
279 Municipiul CRAIOVAstr. România Muncitoare nr. 128
Casă; 4/4 sec. XIX
280 Municipiul CRAIOVAstr. România Muncitoare nr. 136
Casă; 4/4 sec. XIX
281 Municipiul CRAIOVAstr. Săvineşti nr. 2
Casa Diculescu; 2/4 sec. XIX
282 Municipiul CRAIOVAstr. Sfinţii Apostoli nr. 1
Biserica “Sfinţii Apostoli”; 1783; pe temelia
uneia din sec. XV; cult ortodox283 Municipiul CRAIOVA
Bd. Ştirbei Vodă nr. 1 Casa Eskenazy; 3/4 sec. XIX
284 Municipiul CRAIOVABd. Ştirbei Vodă nr. 3
Casa Mărăscu; 1912; arhitect Marcu, Duiliu
285 Municipiul CRAIOVABd. Ştirbei Vodă nr. 4
Casa Gheorghe Chiţu; 4/4 sec. XIX
286 Municipiul CRAIOVAstr. Teodoroiu Ecaterina nr. 1
Casa Grigore Chifu; 3/4 sec. XIX
287 Municipiul CRAIOVABd. Titulescu Nicolae nr. 7 - 9
Spitalul Filantropia; 1867
288 Municipiul CRAIOVABd. Titulescu Nicolae nr. 14
Casa Băilişteanu; 4/4 sec. XIX; arhitect Berindei, Ion D.
289 Municipiul CRAIOVABd. Titulescu Nicolae nr. 20
Casa Verdeşteanu; 4/4 sec. XIX
290 Municipiul CRAIOVABd. Titulescu Nicolae nr. 22
Casa Peşicu; 1870 - 1880
291 Municipiul CRAIOVABd. Titulescu Nicolae nr. 23
Casa Ghizdăvescu; 1911 - 1913; arhitect Renard, Daniel
292 Municipiul CRAIOVABd. Titulescu Nicolae nr. 30
Casă; 4/4 sec. XIX
293 Municipiul CRAIOVABd. Titulescu Nicolae nr. 34
Casa Braboveanu; 1850 - 1860
294 Municipiul CRAIOVABd. Titulescu Nicolae nr. 36
Casa Cernătescu - Negrea; 4/4 sec. XIX
295 Municipiul CRAIOVAstr. Tudor Vladimirescu nr. 4
Casa Becherescu; 1930
296 Municipiul CRAIOVACalea Unirii nr. 7
Casa Simion Stoilov - Bolintineanu; 4/4 sec. XIX
297 Municipiul CRAIOVACalea Unirii nr. 10
Casa Vălimărescu; 1892; arhitect Galleron, Albert
298 Municipiul CRAIOVACalea Unirii nr. 12
Filiala Craiova a Băncii Naţionale; 1888
299 Municipiul CRAIOVACalea Unirii nr. 13
Biserică; 3/4 sec. XIX; cult protestant
273
300 Municipiul CRAIOVACalea Unirii nr. 15
Palatul Dinu (Jean ) Mihail; 1898 - 1907; arhitect Gottereau, Paul
301 Municipiul CRAIOVACalea Unirii nr. 19
Palatul Administrativ; 1912 - 1913; arhitect Antonescu, Petre
302 Municipiul CRAIOVACalea Unirii nr. 47
Hotel "Minerva"; 1900 - 1903; arhitect Dobrescu, Toma; sculptor Chiciu, Anghel
303 Municipiul CRAIOVACalea Unirii nr. 59
Casă; sec. XIX
304 Municipiul CRAIOVACalea Unirii nr. 61
Casă; 4/4 sec. XIX
305 Municipiul CRAIOVACalea Unirii nr. 62
Hotel "New York" (Hotel “ Bucureşti”); 1/4 sec. XX
306 Municipiul CRAIOVACalea Unirii nr. 63
Casa Diamandopol; 4/4 sec. XIX
307 Municipiul CRAIOVACalea Unirii nr. 65
Casă; 4/4 sec. XIX
308 Municipiul CRAIOVACalea Unirii nr. 71
Casă; 4/4 sec. XIX
309 Municipiul CRAIOVACalea Unirii nr. 76
Casa Costin; 4/4 sec. XIX
310 Municipiul CRAIOVACalea Unirii nr. 78
Casa Eskenazy; 4/4 sec. XIX
311 Municipiul CRAIOVACalea Unirii nr. 79
Casa Nicolae Romanescu; 1833 - 1872; extindere 1903; arhitect Berindei, Ion D.
312 Municipiul CRAIOVACalea Unirii nr. 81
Biserica “Adormirea Maicii Domnului", “ Sf. Pantelimon” (Biserica Mântuleasa); 1786; refăcută sec. XIX; cult ortodox
313 Municipiul CRAIOVACalea Unirii nr. 82
Casa Boicescu; 4/4 sec. XIX
314 Municipiul CRAIOVACalea Unirii nr. 83
Casa Grigorescu; 4/4/ sec. XIX
315 Municipiul CRAIOVACalea Unirii nr. 86
Casa Rusănescu; 4/4 sec. XIX
316 Municipiul CRAIOVACalea Unirii nr. 87
Casa Teodoru; 3/4 sec. XIX
317 Municipiul CRAIOVACalea Unirii nr. 90
Casa Chintescu; 4/4 sec. XIX
318 Municipiul CRAIOVACalea Unirii nr. 93
Casă; 4/4 sec. XIX
319 Municipiul CRAIOVACalea Unirii nr. 94
Casă cu prăvălie; 4/4 sec. XIX
320 Municipiul CRAIOVACalea Unirii nr. 98
Casa Vârvoreanu; 4/4 sec. XIX; arhitect Maimarolu, Dimitrie
321 Municipiul CRAIOVA
Calea Unirii nr. 101
Hanul “Cocor”; 3/4 sec. XIX322 Municipiul CRAIOVA
Calea Unirii nr. 102 Casa Feraru; 4/4 sec. XIX
323 Municipiul CRAIOVACalea Unirii nr. 104
Casa Schina; 1898
324 Municipiul CRAIOVACalea Unirii nr. 108
Casa Câncea; 3/4 sec. XIX
325 Municipiul CRAIOVACalea Unirii nr. 114
Casa “Englezu”; sec. XIX
274
326 Municipiul CRAIOVACalea Unirii nr. 118
Casa Gheorghe Chiţu; 4/4 sec. XIX
327 Municipiul CRAIOVACalea Unirii nr. 120
Casă; sec. XIX
328 Municipiul CRAIOVACalea Unirii nr. 122
Casa Zwillinger; 4/4 sec. XIX
329 Municipiul CRAIOVACalea Unirii nr. 130
Casa Caleţeanu; 3/4 sec. XIX
330 Municipiul CRAIOVACalea Unirii nr. 132
Casa Vrăbiescu; 2/4 sec. XIX; modif. 1912; arhitect Marcu, Duiliu
331 Municipiul CRAIOVAstr. Vlad Ţepeş, colţ cu str. Alexandru Macedonski
Atelierele Brătăşanu; 1910 - 1927
332 sat DAMIAN, com. SADOVA
Ruinele Bisericii “Sfinţii Apostoli”; 1790; cult ortodox
333 sat DĂBULENI, com. DĂBULENI Biserica “Sf. Gheorghe”; 1813 - 1817;
modif. 1944 - 1946; cult ortodox334 sat DESA, com. DESA
Biserica “Sf. Nicolae”; 1860; refăcută 1906; cult ortodox
335 sat DIOŞTI, com. DIOŞTI
Biserica “Sf. Nicolae”; 1866; cult ortodox336 sat DOBRIDOR, com. MOŢĂŢEI
Biserica “Sf. Nicolae”; 1845; cult ortodox337 sat DOBROTEŞTI, com.
AMĂRĂŞTII DE SUS Biserica “Sf. Nicolae”; 1858; cult ortodox
338 sat DRĂGOTEŞTI, com. DRĂGOTEŞTI
Biserica “Adormirea Maicii Domnului”;
1832; cult ortodox339 sat DRĂGOTEŞTI, com.
DRĂGOTEŞTI Biserica “Sf. Nicolae”; 1842; cult ortodox
340 sat DRĂNIC, com. DRĂNIC Biserica “Adormirea Maicii Domnului”; 1838; cult ortodox
341 sat DUNĂRENI, com. GOICEA Biserica “Sfinţii Arhangheli”; 1898; cult ortodox
342 sat FÂNTÂNELE, com. RADOVAN
Biserica de lemn “Cuvioasa Paraschiva”; 1707; refăcută 1824; cult ortodox
343 sat FÂNTÂNELE, com. TESLUI Biserica “Sf. Nicolae”; 1830; cult ortodox
344 oraş FILIAŞI Biserica “Sf. Nicolae”; 1887; pe locul unei biserici din sec. XVII; cult ortodox
345 oraş FILIAŞIîn cimitirul oraşului
Mausoleul familiei Filişanu; 1865 - 1868
346 sat FOIŞOR, com. DRĂNIC
Biserica “Sf. Nicolae”; ante 1845; refăcută 1931; cult ortodox
347 sat FRĂŢILA, com. BULZEŞTI
Biserica “Sf. Dumitru" şi “Intrarea în Biserică”; 1880; cult ortodox
348 sat GABRU, com. VÂRVORU DE JOS Biserica “Sfinţii Voievozi”; 1891; cult
275
ortodox349 sat GÂRLEŞTI, com.
GHERCEŞTI Biserica “Înălţarea Domnului”; 1878; cult ortodox
350 sat GEBLEŞTI, com. CARPEN
Biserica “Sf. Ioan Botezătorul”; 1845; refăcută 1877; cult ortodox
351 sat GHERCEŞTI, com. GHERCEŞTI Biserica “Cuvioasa Paraschiva”; 1831; cult
ortodox352 sat GHIDICI, com. PISCU VECHI
Biserica “Adormirea Maicii Domnului”; sf. sec. XIX; cult ortodox
353 sat GHINDENI, com. MALU MARE Biserica “Sf. Gheorghe şi Sf. Dumitru”;
1825; cult ortodox354 sat GHIZDĂVEŞTI, com.
CELARU Biserica “Sfinţii Voievozi”; 1855; cult ortodox
355 sat GHIZDĂVEŞTI, com. CELARU
Biserica “Sf. Ioan Botezătorul”; 1856; cult ortodox
356 sat GHIZDĂVEŞTI, com. CELARU
Biserica “Sf. Nicolae”; 1860; cult ortodox
357 sat GIGHERA, com. GIGHERA Biserica “Sf. Dumitru”; 1848; refăcută 1936; cult ortodox
358 sat GIUBEGA, com. GIUBEGA Biserica “Sf. Dumitru" şi “Cuvioasa Paraschiva”; ante 1845; refăcută 1882; cult ortodox
359 sat GIURGIŢA, com. GIURGIŢAfostul sat înglobat Portăreşti
Biserica “Sfinţii Arhangheli”; 1827; cult ortodox
360 sat GODENI, com. MELINEŞTI Biserica “Adormirea Maicii Domnului”; 1854; cult ortodox
361 sat GOICEA, com. GOICEAfost sat GOICEA MARE
Biserica “Cuvioasa Paraschiva”; 1856; cult ortodox
362 sat GOIEŞTI, com. GOIEŞTI Biserica “Sf. Pantelimon”; 1816; cult ortodox
363 sat GOLFIN, com. ROBĂNEŞTI Biserica “Sf. Ioan Botezătorul”; 1875; cult ortodox
364 sat GOLUMBELU, com. FĂRCAŞ Biserica “Sf. Nicolae”; 1816; cult ortodox
365 sat GRECEŞTI, com. GRECEŞTI Biserica “Sf. Ioan Botezătorul”; 1853; cult ortodox
366 sat GRECEŞTI, com. GRECEŞTI Biserica “Sf. Ioan Botezătorul" şi “Sf. Haralambie”; 1820; cult ortodox
367 sat GRUIŢA, com. GOIEŞTIfostul sat dezafectat Crucile
Biserica “Înălţarea Domnului”; 1751 - 1753; cult ortodox
368 sat GUBAUCEA, com. VELA Biserica de lemn “Sf. Gheorghe”; ante 1845; refăcută 1911; cult ortodox
369 sat GURA RACULUI, com. BULZEŞTI
Biserica “Intrarea în Biserică”; ante 1831; refăcută 1907; cult ortodox
370 sat HOREZU-POENARI, com. VALEA STANCIULUI
Biserica “Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Arhangheli”; 1852; refăcută 1922; cult
276
ortodox371 sat HUNIA, com. MAGLAVIT Biserica “Sf. Nicolae”; 1845; cult ortodox372 sat IŞALNIŢA, com. IŞALNIŢA Biserica “Adormirea Maicii Domnului”;
1705 - 1706; modif. 1875; cult ortodox373 sat IZVOARE, com. IZVOARE Biserica “Sf. Ioan Botezătorul”; 1853; cult
ortodox374 sat ÎNTORSURA, com.
RADOVAN Biserica “Sf. Împăraţi”; 1783; cult ortodox
375 sat JIUL, com. PODARIfost sat Vârâţi
Biserica “Sf. Nicolae”; 1735; cult ortodox
376 sat LĂCRIŢA, com. ROBĂNEŞTI Biserica “Naşterea Maicii Domnului”; 1875; cult ortodox
377 sat LÂNGA, com. PIELEŞTI Biserica “Sf. Dumitru”; 1744; modif. ulterior; cult ortodox
378 sat LEU, com. LEU Biserica “Sf. Dumitru”; 1825; refăcută 1872; cult ortodox
379 sat LEU, com. LEU Biserica “Sf. Gheorghe”; 1810; refăcută 1825, 1861 - 1871; cult ortodox
380 sat LEU, com. LEUîn cimitirul vechi
Biserica “Sf. Nicolae”; sec. XVIII; cult ortodox
381 sat LIPOVU, com. LIPOVU Biserica “Sf. Mucenic Dimitrie şi Sf. Arhanghel Ştefan”“; 1854; cult ortodox
382 sat LIŞTEAVA, com. OSTROVENI
Biserica “Sf. Nicolae”; sec. XVIII; 1845, ref. 1883 - 1885; cult ortodox
383 sat LOCUSTENI, com. DANEŢI Biserica “Adormirea Maicii Domnului”; 1744; modif. ulterior; cult ortodox
384 sat MAGLAVIT, com. MAGLAVIT
Biserica “Sf. Nicolae”; 1845; cult ortodox
385 sat MAROTINU DE JOS, com. CELARU
Biserica “Sfinţii Arhangheli”; ante 1875; cult ortodox
386 sat MAROTINU DE SUS, com. CELARU
Biserica “Cuvioasa Paraschiva”; 1868; cult ortodox
387 sat MĂCEŞU DE JOS, com. MĂCEŞU DE JOS
Biserica “Sf. Nicolae”; 1833; cult ortodox
388 sat MĂCEŞU DE SUS, com. MĂCEŞU DE SUS
Ruinele Bisericii “Sf. Nicolae”; 1825; cult ortodox
389 sat MĂLĂEŞTI, com. GOIEŞTI Biserica “Adormirea Maicii Domnului”; 1823; cult ortodox
390 sat MĂRĂCINE, com. PERIŞOR Biserica “Sf. Nicolae”; 1694; refăcută sec. XIX; cult ortodox
391 sat MÂRŞANI, com. MÂRŞANI Biserica “Sf. Ioan Botezătorul”; 1793; refăcută 1896; cult ortodox
392 sat MÂRŞANI, com. MÂRŞANI Biserica “Sf. Nicolae”; 1831; refăcută 1868; cult ortodox
393 sat MELINEŞTI, com. MELINEŞTI
Magazin sătesc; sec. XIX
394 sat MIHĂIŢA, com. COŢOFENII DIN DOS
Biserica “Cuvioasa Paraschiva”; ante 1876; cult ortodox
395 sat MILEŞTI, com. ŞIMNICU DE SUS
Biserica “Adormirea Maicii Domnului”; 1870; cult ortodox
396 sat MISCHII, com. MISCHII Biserica “Sf. Nicolae”; 1864; cult ortodox397 sat MLECĂNEŞTI, com.
MISCHII Biserica “Sf. Dumitru”; ante 1845; refăcută
1935; cult ortodox398 localitatea MOFLENI, Municipiul
CRAIOVA Ansamblul Mănăstirii Bucovăţ; 1506 - 1512 Biserica “Sf. Nicolae”; 1506 - 1512; refăcută
1572; cult ortodox
277
Stăreţia; 1930 - 1942, pe ruinele vechii stareţii şi ale castrului Pelendava
Turn clopotniţă; 1930 - 1942399 sat MOTOCI, com. MISCHII
Biserica “Sf. Paraschiva" şi “Sf. Nicolae”; ante 1850; refăcută 1900; cult ortodox
400 sat MOŢĂŢEI, com. MOŢĂŢEI Biserica “Sf. Nicolae”; 1802 - 1804; refăcută sec. XIX; cult ortodox
401 sat MUERENI, com. GOIEŞTI Biserica “Adormirea Maicii Domnului”; 1743 - 1746; modificări ulterioare; cult ortodox
402 sat MURGAŞI, com. MURGAŞI Biserica “Adormirea Maicii Domnului”; 1807 - 1811; cult ortodox
403 sat MURTA, com. DOBREŞTI Biserica “Intrarea în Biserică”; 1839 - 1845;
refăcută 1894; cult ortodox404 sat NEDEIA, com. GIGHERA
Biserica “Sf. Dumitru”; sec. XVIII; modif. sec. XIX; cult ortodox
405 sat NEGOI, com. NEGOI
Biserica “Sf. Nicolae”; 1814 - 1816; refăcută sec. XX; cult ortodox
406 sat NEGOIEŞTI, com. MELINEŞTI
Conacul lui Cornea Brăiloiu; 1695 - 1705 Biserica “Sfinţii Voievozi”; 1774; modif.
1894; cult ortodox407 sat NISIPURI, com. AMĂRĂŞTII
DE SUS Biserica “Adormirea Maicii Domnului”;
1897; cult ortodox408 sat OSTROVENI, com.
OSTROVENI Biserica “Adormirea Maicii Domnului”;
1796; modif. ulterior; cult ortodox409 sat OSTROVENI, com.
OSTROVENIîn fostul sat Grindeni
Biserica “Sf. Nicolae”; 1792; cult ortodox
410 sat OSTROVENI, com. OSTROVENI
în fostul sat Orăşani
Biserica “Sf. Treime”; 1793; cult ortodox
411 sat PADEA, com. DRĂNIC Biserica “Sf. Nicolae”; 1857; cult ortodox412 sat PALILULA, com. BUCOVĂŢ Biserica “Sf. Nicolae”; 1838; cult ortodox413 sat PERIŞOR, com. PERIŞOR
Biserica “Sf. Nicolae”; 1862; cult ortodox414 sat PIELEŞTI, com. PIELEŞTI
Biserica “Sfinţii Voievozi”; 1830; cult ortodox
415 sat PISCU SADOVEI, com. SADOVA Biserica “Sf. Nicolae”; 1844; cult ortodox
416 sat PLENIŢA, com. PLENIŢA
Biserica “Sf. Nicolae”; 1857; cult ortodox417 sat PLEŞOI, com. PREDEŞTI
Biserica “Sf. Nicolae”; 1780; refăcută 1815, modif. ulterior; cult ortodox
418 sat PLOPŞOR, com. SĂLCUŢA
Biserica “Sf. Treime" şi “Sfinţii Împăraţi”; 1840; refăcută 1904; cult ortodox
278
419 sat PODARI, com. PODARI
Biserica “Sf. Grigore Decapolitul”; 1817; refăcută 1914; cult ortodox
420 sat POIANA MARE, com. POIANA MARE Biserica “Sfinţii Voievozi”; 1849; cult
ortodox421 sat POPÂNZĂLEŞTI, com.
DRĂGOTEŞTI Biserica “Sf. Nicolae”; 1799; refăcută 1853;
cult ortodox422 sat POPÂNZĂLEŞTI, com.
DRĂGOTEŞTIîn fostul sat Ciupuria
Biserica “Izvorul Tămăduirii”; 1837; cult ortodox
423 localitatea POPOVENI, Municipiul CRAIOVA
Biserica “Sf. Mucenic Gheorghe”; 1846; cult ortodox
424 sat PREAJBA, com. MALU MARE
Conacul lui Stan Jianu; sec. XVIII Biserica “Sf. Ştefan şi Sf. Gheorghe”; sec.
XVII; refăcută 1778 - 1779; cult ortodox
425 sat PREAJBA DE PĂDURE, com. TESLUI
Biserica “Sfinţii Voievozi”; 1892; cult ortodox
426 sat PREDEŞTI, com. PREDEŞTI Biserica “Adormirea Maicii Domnului”; ante 1892; cult ortodox
427 sat PREJOI, com. BULZEŞTI Biserica “Intrarea în Biserică”; 1881; cult ortodox
428 sat PUŢURI, com. CASTRANOVA
Biserica “Adormirea Maicii Domnului”; 1862; cult ortodox
429 sat PUŢURI, com. CASTRANOVA Biserica “Sfinţii Trei Ierarhi”; înc. sec.
XVIII; refăcută 1866; cult ortodox430 sat RADOMIR, com. DIOŞTI
Biserica “Sf. Mare Mucenic Gheorghe”; 1815; refăcută 1897; cult ortodox
431 sat RADOVAN, com. RADOVAN
Biserica “Intrarea în Biserică”; sec. XIX; refăcută 1870; cult ortodox
432 sat RASNICU OGHIAN, com. CERNĂTEŞTI Biserica de lemn “Sf. Nicolae”; 1846 -
1855; refăcută 1917; cult ortodox433 sat RAST, com. RAST Biserica “Sf. Nicolae”, “Sf. Paraschiva”;
ante 1844; refăcută 1909; cult ortodox434 sat ROJIŞTE, com.
BRATOVOEŞTI Biserica “Sf. Nicolae”; 1780; cult ortodox
435 sat RUPTURILE, com. MURGAŞI
Biserica “Sf. Dumitru”; 1790; cult ortodox
436 sat SADOVA, com. SADOVA Mânăstirea Sadova; sec. XVII; cult ortodox Biserica “Sf. Nicolae”; sf. sec. XV - înc. sec.
XVI; ref. din zid 1633, sec. XVIII Bolniţa “Intrarea în Biserică”; 1692 - 1693,
ref. 1793 - 1801 Stăreţia Mănăstirii Sadova; sec. XIX Turnul clopotniţă Zidul de incintă
437 sat SCĂEŞTI, com. SCĂEŞTI
Biserica “Sf. Nicolae”, “Sf. Dumitru şi Sf.
279
Paraschiva”; 1814; cult ortodox438 sat SEACA DE CÂMP, com.
SEACA DE CÂMP Biserica “Sf. Nicolae” (Biserica bordei,); 1856; cult ortodox
439 sat SEACA DE PĂDURE, com. SEACA DE PĂDURE Biserica de lemn “Sf. Împăraţi”; ante 1845;
refăcută 1889 - 1891; cult ortodox440 sat SECU, com. SECU Biserica de lemn “Sf. Nicolae”; sec. XVIII;
refăcută 1860; cult ortodox441 sat SECU, com. SECU
fostul sat Ţiuleni Biserica de lemn “Sf. Nicolae” (Biserica
Ţiuleni); 1831; cult ortodox442 sat SECUI, com. TEASC Biserica “Sf. Nicolae”; sf. sec. XVIII - înc.
XIX; cult ortodox443 sat SECULEŞTI, com. BULZEŞTI Biserica “Sfinţii Voievozi”; 1805; cult
ortodox444 sat SECULEŞTI, com. BULZEŞTI Biserica “Sfinţii Voievozi”; 1805, refăcută
1984; cult ortodox445 oraş SEGARCEA Ansamblul Mânăstirii Segarcea; sec. XVI -
XIX; cult ortodox Biserica “Adormirea Maicii Domnului”; sec.
XVII; refăcută sec. XVIII Casele stăreţiei; sec. XVII Zidul de incintă
446 sat SILIŞTEA CRUCII, com. SILIŞTEA CRUCII Biserica “Sf. Împăraţi”; 1850 - 1852;
refăcută 1904; cult ortodox447 sat SOCENI, com. FĂRCAŞ
Biserica “Sfinţii Voievozi”; 1865; cult ortodox
448 sat SOPOT, com. SOPOT Biserica “Sf. Împăraţi”; 1890; cult ortodox449 sat SORENI, com. CELARU Biserica “Intrarea în Biserică”; 1853; cult
ortodox450 sat SPINENI, com. MELINEŞTI Ruinele Bisericii “Sf. Nicolae”; 1785 -
1786; cult ortodox451 localitatea ŞIMNICU DE JOS,
Municipiul CRAIOVAîn fosta localitate Bariera Vâlcii, înglobată la Şimnicu de Jos
Casă parohială; 1867; cult ortodox
452 sat ŞIMNICU DE SUS, com. ŞIMNICU DE SUS Biserica “Adormirea Maicii Domnului”;
1838; cult ortodox453 sat ŞITOAIA, com. ALMĂJ
Biserica “Adormirea Maicii Domnului”; 1819; cult ortodox
454 sat ŞTIUBEI, com. VELA
Biserica “Sf. Împăraţi”; 1882; cult ortodox455 sat TATOMIREŞTI, com.
BRĂDEŞTI Biserica “Adormirea Maicii Domnului”;
1770 - 1780; cu adăugiri ulterioare; cult ortodox
456 sat TÂMBUREŞTI, com. BRATOVOEŞTI
Biserica “Sf. Ioan Botezătorul”; înc. sec. XIX; cult ortodox
457 sat TÂRNAVA, com. RADOVAN Fostul Schit Târnaviţa; cult ortodox
280
Biserica “Sf. Gheorghe”; 1672; cu adăugiri ulterioare; cult ortodox
458 sat TEASC, com. TEASC Biserica “Sf. Nicolae”; ante 1845; refăcută
1864; cult ortodox459 sat TEIU, com. ODOREL
în fostul sat Cornu Biserica “Sf. Nicolae”; 1899; cult ortodox
460 sat TENCĂNĂU, com. SĂLCUŢA
Biserica “Sf. Dumitru”; 1828; cult ortodox
461 sat TERPEZIŢA, com. TERPEZIŢA
Biserica “Sf. Nicolae", “Sf. Dumitru”; 1786; refăcută 1877 - 1899; cult ortodox
462 sat TESLUI, com. TESLUI Biserica “Sf. Nicolae”; 1840; cult ortodox463 sat ŢUGLUI, com. ŢUGLUI
în fostul sat Glodu Biserica “Sf. Nicolae”; 1893; cult ortodox
464 sat UNGURENI, com. GHERCEŞTI
Biserica “Sf. Nicolae”; 1785; cult ortodox
465 sat URECHEŞTI, com. MISCHII Biserica “Naşterea Maicii Domnului”; 1850; cult ortodox
466 sat URZICA MARE, com. URZICUŢA
Biserica “Sf. Nicolae”; 1853; refăcută 1943; cult ortodox
467 sat URZICUŢA, com. URZICUŢA
Biserica “Sf. Gheorghe”; sec. XIX, refăcută la începutul sec. XX; cult ortodox
468 sat VALEA FÂNTÂNILOR, com. BRALOŞTIŢA
Biserica de lemn “Cuvioasa Paraschiva”; 1875; cult ortodox
469 sat VALEA LUI PĂTRU, com. SCĂEŞTI Biserica de lemn “Adormirea Maicii
Domnului”; 1815; cult ortodox470 sat VALEA MARE, com.
MELINEŞTI Biserica “Sf. Treime”; 1893; cult ortodox
471 sat VALEA STANCIULUI, com. VALEA STANCIULUI
Biserica “Sfinţii Voievozi”; 1792; cult ortodox
472 sat VALEA STANCIULUI, com. VALEA STANCIULUI
în fostul sat Bârza
Biserica “Sf. Nicolae”; 1822; refăcută 1889; cult ortodox
473 sat VALEA STANCIULUI, com. VALEA STANCIULUI
în fostul sat Ţugureşti
Biserica “Sf. Dumitru”; sec. XVII; refăcută la 1869; cult ortodox
474 sat VÂRTOP, com. VÂRTOP Biserica “Sf. Nicolae”, “Sfinţii Împăraţi”; 1805; cult ortodox
475 sat VÂRVOR, com. VÂRVORU DE JOS
Biserica “Adormirea Maicii Domnului”; sec. XVIII; refăcută 1871; cult ortodox
476 sat VELA, com. VELA Biserica “Sfinţii Voievozi”; 1848; cult ortodox
477 sat VELEŞTI, com. MURGAŞI
în cimitirul satului Biserica “Adormirea Maicii Domnului”;
1786; cult ortodox478 sat VERBIŢA, com. VERBIŢA
Biserica “Sf. Nicolae”; 1881; cult ortodox479 sat VIIŞOARA, com.
DRAGOTEŞTI Biserica “Sf. Nicolae”; 1865; cult ortodox480 sat VIIŞOARA-MOŞNENI, com.
TESLUI Biserica “Sfinţii Voievozi”; 1839; cult ortodox
281
481 sat ZĂNOAGA, com. LEU
Biserica “Sf. Nicolae”; 1814; refăcută1894; cult ortodox
482 sat ZĂVAL, com. GIGHERA
Biserica “Sf. Nicolae”; 1845; cult ortodox483 sat ZVORSCA, com.
AMĂRĂŞTII DE SUS Biserica “Sf. Nicolae”; 1864; cult ortodox
b. Judeţul Gorj
1 sat ALBENI, com. ALBENI
Ruinele Bisericii “Sf. Nicolae”; ante 1730; cult ortodox
2 sat ALIMPEŞTI, com. ALIMPEŞTI
Biserica de lemn “Sfinţii Îngeri”; 1/4 sec. XIX; cult ortodox
3 sat ANINIŞU DIN VALE, com. CRASNA
Biserica de lemn “Cuvioasa Paraschiva”; 1800; cult ortodox
4 sat ANINOASA, com. ANINOASA
Fostul Schit Aninoasa; sec. XVIII Biserica “Sf. Împăraţi”; sec. XVIII; cult
ortodox5 sat ARCANI, com. ARCANI Casa Elisaveta Raşoveanu; înc. sec. XIX6 sat ARTANU, com. NEGOMIR Biserica de lemn “Sf. Ioan Botezătorul”;
1825; cult ortodox7 sat BAIA DE FIER, com. BAIA
DE FIER Biserica “Toţi Sfinţii”; 1750; cult ortodox Zid de incintă; 1750
8 sat BAIA DE FIER, com. BAIA DE FIER
Casa Flondor Pătru; înc. sec. XX Moara Flondor Pătru; înc. sec. XX
9 sat BAIA DE FIER, com. BAIA DE FIER Casa Mihuţescu; înc. sec. XX
10 sat BĂLĂNEŞTI, com. BĂLĂNEŞTI
Casa Floarea Cochină; sec. XIX
11 sat BĂLĂNEŞTI, com. BĂLĂNEŞTI
Casa din lemn Scarlat; sec. XIX
12 sat BĂLĂNEŞTI, com. BĂLĂNEŞTI
Casa Gică Popescu; sec. XIX
13 sat BĂLĂNEŞTI, com. BĂLĂNEŞTI
Casa Barbici; 1/4 sec. XIX
14 sat BĂLĂNEŞTI, com. BĂLĂNEŞTI
cătun Toropi
Biserica de lemn “Sfinţii Voievozi”; 1680; cult ortodox
15 sat BĂLĂNEŞTI, com. BĂLĂNEŞTI
cătun Viezuri
Ruinele Bisericii “Sf. Grigore Teologul”; 1841; cult ortodox
16 sat BĂLCEŞTI, com. BENGEŞTI-CIOCADIA
Biserica “Sf. Ilie”; 1732; cult ortodox
17 sat BĂLCEŞTI, com. BENGEŞTI-CIOCADIA
Gospodăria Avramescu; 1936
18 sat BĂLCEŞTI, com. BENGEŞTI-CIOCADIA
cătun Pereşti
Biserica de lemn “Intrarea în Biserică a
Maicii Domnului”; 1790; cult ortodox19 sat BĂLCEŞTI, com. BENGEŞTI-
CIOCADIAnr. 39
Casa Sârbu; 4/4 sec. XIX
282
20 sat BĂLCEŞTI, com. BOLBOŞI Biserica de lemn “Sf. Gheorghe”; 1755 - 1757; cult ortodox
21 sat BĂRBĂTEŞTI, com. BĂRBĂTEŞTI
Casa Costică Bărbătescu; 1848 - 1850
22 sat BĂZĂVANI, com. SAMARINEŞTI
Biserică de lemn; sec. XIX; cult ortodox
23 sat BÂLTENI, com. BÂLTENI Biserica “Sf. Vasile" şi “Sf. Împăraţi”; 1826; cult ortodox
24 sat BÂLTENI, com. BÂLTENI Casa Dincă Schileru; înc. sec. XX25 sat BÂLTENI, com. BÂLTENI
Şcoala “Dincă Schileru”; înc. sec. XX26 sat BÂRZEIU DE GILORT, com.
ALBENIcartier Cojani
Biserica de lemn “Sf. Gheorghe”; 1799 - 1800; cult ortodox
27 sat BENGEŞTI, com. BENGEŞTI-CIOCADIA
Biserica “Sfinţii Voievozi”; sec. XVIII; cult ortodox Zid de incintă; sec. XVIII
28 sat BENGEŞTI, com. BENGEŞTI-CIOCADIA
Casa Giurcă Elena cu anexe; 1933
29 sat BENGEŞTI, com. BENGEŞTI-CIOCADIA
Casă; 1933
30 sat BENGEŞTI, com. BENGEŞTI-CIOCADIA
Casa I.N.P.; 1932
31 sat BENGEŞTI, com. BENGEŞTI-CIOCADIA
Şcoală; înc. sec. XX Casă; înc. sec. XX Fântână; înc. sec. XX Turnuri (2); înc. sec. XX
32 sat BENGEŞTI, com. BENGEŞTI-CIOCADIA
Casa Şt. N. Geană; 1908
33 sat BENGEŞTI, com. BENGEŞTI-CIOCADIA
Cooperativa de Credit; înc. sec. XX
34 sat BENGEŞTI, com. BENGEŞTI-CIOCADIA
Vila Doichin N. Georgescu; 1/4 sec. XIX
35 sat BENGEŞTI, com. BENGEŞTI-CIOCADIA
Casa Vartolomei Văruţ; 1933
36 sat BENGEŞTI, com. BENGEŞTI-CIOCADIA
cătun Pereşti
Gospodăria Ion Danciu; 1930
37 sat BENGEŞTI, com. BENGEŞTI-CIOCADIA
nr. 15
Casa David Colibăşanu; înc. sec. XX
38 sat BENGEŞTI, com. BENGEŞTI-CIOCADIA
nr. 26
Casă; înc. sec. XX
39 sat BENGEŞTI, com. BENGEŞTI-CIOCADIA
nr. 213
Casă; înc. sec. XX
40 sat BENGEŞTI, com. BENGEŞTI-CIOCADIA
nr. 264
Casă; înc. sec. XX
41 sat aparţinător BERCEŞTI, oraş NOVACI
cătun Măgura
Biserica de lemn “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”; 1834; cult ortodox
42 sat BOBU, com. SCOARŢAcătun Bobaia
Biserica de lemn “Sf. Ioan Botezătorul”; ante 1816; cult ortodox
283
43 sat BOBU, com. SCOARŢAcătun Gorgania
Biserica de lemn “Naşterea Maicii Domnului”; ante 1860; cult ortodox
44 sat BOIA, com. JUPÂNEŞTI Biserica de lemn “Sf. Dumitru”; sec. XVIII, ref. 1816; cult ortodox
45 sat BRĂDICENI, com. PEŞTIŞANI
cătun Mămăroi
Biserica “Sf. Nicolae”; 1739, ref. 1828 - 1832; cult ortodox
46 sat BRĂNEŞTI, com. BRĂNEŞTI
Biserica “Sf. Nicolae”, “Sfinţii Voievozi”; 1854 - 1859; cult ortodox
47 sat BRĂTUIA, com. DĂNEŞTI
Biserica de lemn “Sfinţii Voievozi”; sec. XIX; cult ortodox
48 sat BROŞTENI, com. PLOPŞORU
Biserica “Sfinţii Împăraţi”; 1836; cult ortodox
49 sat BROŞTENI, com. PLOPŞORU
Cula Cuţui; 181550 sat BUDIENI, com. SCOARŢA Biserica “Sfinţii Trei Ierarhi”; 1832; cult
ortodox51 sat BUDIENI, com. SCOARŢA Casa Coliţă; 4/4 sec. XVIII52 oraş BUMBEŞTI - JIU
cartier Lainici Mănăstirea Lainici; 1812 - 1827; cult ortodox Biserica “Intrarea în Biserică”; 1812 - 1817
53 oraş BUMBEŞTI JIUcartier Luncani
Biserica “Sf. Treime” (Biserica fostei mănăstiri Vişina); sec. XIV - XV; cult ortodox
54 oraş BUMBEŞTI-JIUcartier Lăzăreşti
Biserica “Sf. Nicolae”; 1763, ref. sec. XX; cult ortodox
55 oraş BUMBEŞTI-JIUcartier Tetila-Câineni
Biserica “Schimbarea la Faţă”; 1835; cult ortodox
56 sat BUMBEŞTI-PIŢIC, com. BUMBEŞTI-PIŢIC
Ruinele Bisericii “Adormirea Maicii Domnului”, “Sf. Dumitru”; sec. XIX; cult ortodox
57 sat BUMBEŞTI-PIŢIC, com. BUMBEŞTI-PIŢIC
cătun Lupeşti
Biserica de lemn “Cuvioasa Paraschiva”;
1640, ref. 1833; cult ortodox58 sat BUMBEŞTI-PIŢIC, com.
BUMBEŞTI-PIŢICla piatra kilometrică 122
Han; înc. sec. XX
59 sat BUMBEŞTI-PIŢIC, com. BUMBEŞTI-PIŢIC
nr. 145
Casa Pozneria Pantelie; 1/4 sec. XIX
60 sat BUZEŞTI, com. CRASNA Biserica de lemn “Sfinţii Îngeri” (Biserica Hotin); 1833; cult ortodox
61 sat CAPU DEALULUI, com. BRĂNEŞTI
nr. 114
Casă; înc. sec. XX
62 sat CARTIU, com. TURCINEŞTI Casa Cartianu; sec. XVIII
63 sat CARTIU, com. TURCINEŞTImunicipiul Târgu Jiu
Biserica “Sfinţii Apostoli”; 1817, modif. 1904 -1908; cult ortodox
64 sat CĂLUGĂREASA, com. PRIGORIA
Biserica de lemn “Sf. Gheorghe”, “Intrarea în Biserică”; 1775; cult ortodox
65 sat CĂLUGĂREASA, com. Biserica “Toţi Sfinţii”; 1822; cult ortodox
284
PRIGORIA 66 sat CĂRPINIŞU, com. CRASNA Biserica de lemn “Intrarea în Biserică”;
1738; cult ortodox Zid de incintă; sec. XIX
67 sat CĂTUNELE, com. CĂTUNELE
Biserica “Naşterea Maicii Domnului”; 1827; cult ortodox
68 sat CÂRBEŞTI, com. DRĂGUŢEŞTI
cătun Văleni, municipiul Tg. Jiu
Biserica de lemn “Sf. Voievozi”; 1780; cult ortodox
69 sat CÂRLIGEI, com. BUMBEŞTI PIŢIC
Biserica de lemn “Cuvioasa Paraschiva”; 1816; cult ortodox
70 sat CEAURU, com. BĂLEŞTIcătun Arhoţi, municipiul Tg. Jiu
Biserica de lemn “Sfinţii Arhangheli”; 1672; cult ortodox
71 sat CEPLEA, com. PLOPŞORU Casa Cepleanu; 1822 - 182372 sat CERNĂDIA, com. BAIA DE
FIER Biserica de lemn “Sf. Ioan Botezătorul”;
1731; cult ortodox73 sat CIOCADIA, com. BENGEŞTI-
CIOCADIA Biserica “Sf. Ioan Botezătorul”; 1808; cult ortodox Zid de incintă; 1906
74 sat CIOCADIA, com. BENGEŞTI-CIOCADIA Biserica de lemn “Pogorârea Sf. Duh”, “Sf.
Nicolae”; 1763; cult ortodox75 sat CIORARI, com. STOINA Biserica “Sf. Împăraţi”; 1824; cult ortodox76 sat CIUPERCENI, com.
CIUPERCENIcătun Văianu
Biserica de lemn “Cuvioasa Paraschiva”; 1736 - 1737; cult ortodox
77 sat CLEŞNEŞTI, com. GLOGOVA
Biserica “Sf. Nicolae”; 1864; cult ortodox
78 sat CLOŞANI, com. PADEŞ Biserica de lemn “Înălţarea Domnului”; 1790; cult ortodox
79 sat COLIBAŞI, com. SCOARŢAîn cimitir
Biserica de lemn “Sf. Nicolae”; 1781; cult ortodox
80 sat COPĂCIOASA, com. SCOARŢA
Biserica de lemn “Buna Vestire”, “Izvorul Tămăduirii”; 1719, ref. 1797 şi 1870; cult ortodox
81 sat COPĂCIOASA, com. SCOARŢA
Casa Petre Dobran; 1910
82 sat COPĂCIOASA, com. SCOARŢA
nr. 7
Casa Ioana I. Popescu; înc. sec. XX
83 sat CORNEŞTI, com. BĂLEŞTI Biserica de lemn “Sf. Dumitru”, “Adormirea Maicii Domnului”; 1846; cult ortodox
84 sat CORNETU, com. CĂPRENI Biserica de lemn “Sf. Nicolae”; 1829 - 1830; cult ortodox
85 sat COVRIGI, com. VĂGIULEŞTI
Fostul Schit Covrigi; 1809 Biserica “Naşterea Maicii Domnului”; 1809;
cult ortodox Chilii; 1768
86 sat COVRIGI, com. VĂGIULEŞTI
cătun Valea Hobiţei
Biserica “Sf. Nicolae”; 1768; cult ortodox
87 sat CRASNA, com. CRASNAfostul sat Crasna - Ungureni
Schitul Crasna; 1636; cult ortodox Biserica “Sf. Nicolae” Turn clopotniţă; sec. XVII
285
Zid de incintă; sec. XVII88 sat CRASNA DIN DEAL, com.
CRASNA Biserica de lemn “Intrarea în Biserică”; sec. XIX; cult ortodox
89 sat CRASNA DIN DEAL, com. CRASNA Casa Dumitru Danciu; sec. XVIII
90 sat CRASNA DIN VALE, com. CRASNA Biserica de lemn “Adormirea Maicii
Domnului”; sec. XVIII; cult ortodox91 sat CRASNA UNGURENI, com.
CRASNA Biserica de lemn “Izvorul Tămăduirii”; 1768; cult ortodox
92 sat CURPEN, com. STĂNEŞTI
cătun Curpenel Biserica de lemn “Adormirea Maicii
Domnului”; 1801; cult ortodox93 sat CURSARU, com. PLOPŞORU
Biserica “Sf. Nicolae”; 1820; cult ortodox94 sat DEALU VIILOR, com.
CĂTUNELE Biserica de lemn “Sfinţii Trei Ierarhi”; sec. XIX; cult ortodox
95 sat DOBRIŢA, com. RUNCU Pivniţă de deal, din lemn; sec. XIX
96 sat DOSENI, com. ALBENI Biserica “Sfinţii Arhangheli”; 1825; cult ortodox
97 sat DRĂGOIEŞTI, com. CRASNA“În cimitir”
Biserica de lemn “Cuvioasa Paraschiva”; 1760; cult ortodox
98 sat DUMBRĂVENI, com. CRASNA
fost sat Turbaţi
Biserica de lemn “Adormirea Maicii Domnului”; 1768; cult ortodox
99 sat DUMBRĂVENI, com. CRASNA
“În cimitir”
Biserica de lemn “Sf. Gheorghe”; 1824; cult ortodox
100 sat FĂRCĂŞEŞTI, com. FĂRCĂŞEŞTI
Biserica de lemn “Sf. Nicolae”; 1847; cult ortodox
101 sat FĂRCĂŞEŞTI, com. FĂRCĂŞEŞTI
cătun Broşteniţa
Biserica de lemn “Sf. Ioan Botezătorul” (Biserica Broşteniţa); 1848; cult ortodox
102 sat FRASIN, com. VLADIMIR
Biserica “Sf. Împăraţi”; 1817; cult ortodox103 sat FRĂTEŞTI, com. LELEŞTI
fost sat Frăţeşti-Birnici Biserica de lemn “Adormirea Maicii
Domnului”; 1825; cult ortodox104 sat FRÂNCEŞTI, com.
PEŞTIŞANIcătun Boaşca
Biserica de lemn “Sf. Gheorghe”; 1823; cult ortodox
105 sat GLODENI, com. BĂLĂNEŞTI Pivniţă de deal din lemn; sec. XIX106 sat GLODENI, com. BĂLĂNEŞTI
cătun Bâsneci Biserica de lemn “Cuvioasa Paraschiva”;
1728, ref. 1791 - 1792; cult ortodox107 sat GLODENI, com. BĂLĂNEŞTI
cătun Ciorăşti Biserica de lemn “Sf. Gheorghe”; 1772; cult
ortodox108 sat GLOGOVA, com. GLOGOVA Ansamblul Glogoveanu; sec. XVIII
Biserica “Sf. Nicolae”; 1730; cult ortodox Casa Glogoveanu Zid de incintă; sec. XVIII
286
109 sat GORNOVIŢA, com. TISMANA
Biserica de lemn “Naşterea Maicii Domnului”; 1764, ref. 1939 - 1945; cult ortodox
110 sat GROŞEREA, com. ANINOASA
Biserica “Sfinţii Arhangheli”; 1808; cult ortodox
111 sat GROŞEREA, com. ANINOASA
Cula Crăsnaru; sec. XVIII
112 sat GURENI, com. PEŞTIŞANI Biserica de lemn “Cuvioasa Paraschiva”; 1735; cult ortodox
113 sat HOBIŢA, com. PEŞTIŞANI Biserica de lemn “Intrarea în Biserică”; 1822; cult ortodox
114 sat HORĂŞTI, com. MOTRU Biserica “Sf. Gheorghe”; 1878 - 1886; cult ortodox
115 sat HOREZU, com. TURCINEŞTI Biserica de lemn “Adormirea Maicii Domnului”; 1814; cult ortodox
116 sat HUREZANI, com. HUREZANI Biserica “Sf. Dumitru”; 1842; cult ortodox
117 sat IONEŞTI, com. IONEŞTI
Biserica “Sfinţii Voievozi”; cult ortodox118 sat IZVOARELE, com.
PLOPŞORU Biserică; înc. sec. XIX; cult ortodox119 sat LARGA, com.
SAMARINEŞTI Cula I.I.C. Davani; 1/2 sec. XIX
120 sat LARGA, com. SAMARINEŞTI
Biserica “Sf. Nicolae”; 1826; cult ortodox
121 sat LAZURI, com. SCOARŢA“În cimitir”
Biserica de lemn “Duminica Tomii”; 1740; cult ortodox
122 sat LELEŞTI, com. LELEŞTI Biserica de lemn “Sf. Nicolae”; 1773; cult ortodox
123 sat LELEŞTI, com. LELEŞTI“Cimitirul Ursăţei”, cătun Ursăţei
Biserica de lemn “Sf. Ioan Gură de Aur”; 1791; cult ortodox
124 sat LICURICI, com. LICURICI Biserica de lemn “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”; 1776 - 1777; cult ortodox
125 sat LINTEA, com. SCOARŢA Biserica de lemn “Sf. Gheorghe”; 1798; cult ortodox
126 sat LUNCA, com. VLADIMIR Biserica de lemn “Sf. Nicolae”; 1830; cult ortodox
127 sat LUPOAIA, com. CĂTUNELE Biserica “Sf. Nicolae”, “Sf. Gheorghe”; 1805; cult ortodox
128 sat MĂIAG, com. CRUŞEŢcătun Valea Boului
Biserica “Sf. Nicolae”; 1818; cult ortodox
129 sat MĂTĂSARI, com. MĂTĂSARI
Biserică de lemn; 1897; cult ortodox
130 sat MĂZĂROI, com. STĂNEŞTI Biserica de lemn “Intrarea în Biserică”; 1834; cult ortodox
131 sat MICULEŞTI, com. SLIVILEŞTI
Biserica “Sf. Nicolae”; 1872; cult ortodox
132 sat MIROSLOVENI, com. ALBENI
Biserica de lemn “Cuvioasa Paraschiva”, “Intrarea în Biserică”; 1812; cult ortodox
133 oraş MOTRUcartier Dealul Pomilor, cătun Porcaşa
Clopotniţă; 1840 - 1850
287
134 oraş MOTRUcartier Leurda
Biserica de lemn “Sfinţii Voievozi”; 1839; cult ortodox
135 oraş MOTRUcartier Lupoiţa
Biserica “Adormirea Maicii Domnului”; 1768 - 1797; cult ortodox
136 sat MURGILEŞTI, com. VAGIULEŞTI
Biserica de lemn “Sf. Nicolae”; 1768; cult ortodox
137 sat MUŞETEŞTI, com. MUŞETEŞTI
cătun Sârbeşti
Biserica de lemn “Sf. Nicolae”; 1760; cult ortodox
138 sat MUŞETEŞTI, com. MUŞETEŞTI
“În cimitir”
Biserica de lemn “Sfinţii Îngeri”; 1751; cult ortodox
139 sat NEGOEŞTI, com. PRIGORIAcătun Toţoi
Biserica de lemn “Sf. Gheorghe”; 1774 - 1775; cult ortodox
140 sat NEGOIEŞTI, com. PRIGORIA Biserica “Naşterea Maicii Domnului”; 1730; cult ortodox
141 sat NEGOMIR, com. NEGOMIRcătun Curtişoara
Biserica de lemn “Sf. Nicolae”; 1813; cult ortodox
142 sat NISTOREŞTI, com. ALIMPEŞTI
cătun Petecei
Biserica de lemn “Sfinţii Voievozi”; 1750; cult ortodox
143 oraş NOVACIcartier Vlădoi
Biserica de lemn “Sf. Dumitru”; sec. XVIII; cult ortodox
144 sat PADEŞ, com. PADEŞ Biserica “Sf. Nicolae”; 1830; cult ortodox145 sat PADEŞ, com. PADEŞ Casa Constantin Nacu; sec. XIX146 sat PĂIŞANI, com. STOINA Biserica “Sf. Împăraţi”; 1800 (1810); cult
ortodox147 sat PÂRÂU VIU, com. BERLEŞTI
cătun Glăvani Biserica de lemn “Sfinţii Voievozi”; 1778;
cult ortodox148 sat PEŞTEANA DE JOS, com.
FĂRCĂŞEŞTIcătun Aninoasa
Biserica “Sf. Nicolae”; 1804; cult ortodox
149 sat PEŞTEANA-JIU, com. BÂLTENI
Şcoală; înc. sec. XX
150 sat PEŞTIŞANI, com. PEŞTIŞANIcătun Suseni
Biserica de lemn “Cuvioasa Paraschiva”; 1735, modif. 1856; cult ortodox
151 sat PIEPTANI, com. CÂLNIC Biserica de lemn “Sf. Vasile”; 1810 - 1815; cult ortodox
152 sat PISTEŞTII DIN VALE, com. BĂLĂNEŞTI
Biserica de lemn “Sf. Gheorghe”; 1857; cult ortodox
153 sat PISTEŞTII DIN VALE, com. BĂLĂNEŞTI
cătun Pisteştii din Vale
Casa Gore Sgarbură; sec. XIX
154 sat PIŞTEŞTII DIN DEAL, com. SCOARŢA
Biserica de lemn “Sf. Treime”; 1700; cult ortodox
155 sat PIŞTEŞTII DIN DEAL, com. SCOARŢA
Casa Tenu; sec. XIX
156 sat PLEŞA, com. BUMBEŞTI-JIU Biserica de lemn “Sfinţii Voievozi”; 1706, ref. 1823 - 1824; cult ortodox
157 sat PLOPŞORU, com. PLOPŞORU
Moară; înc. sec. XX
158 sat PLOPŞORU, com. PLOPŞORU
nr. 60
Casă; 1/4 sec. XIX
159 sat POCRUIA, com. TISMANA Biserica de lemn “Sf. Andrei”; sec. XVIII, 1807; cult ortodox
288
160 sat POIENARI, com. BUMBEŞTI-PIŢIC
cătun Măgura
Biserica de lemn “Intrarea în Biserică”; 1834; cult ortodox
161 sat POJARU, com. BUSTUCHIN Biserica de lemn “Naşterea Maicii Domnului”; 1825; cult ortodox
162 sat POLOVRAGI, com. POLOVRAGI
Mănăstirea Polovragi; sec. XVI - XVIII; cult ortodox Biserica “Adormirea Maicii Domnului”;
1648 Turn clopotniţă; 1643 Bolniţa “Sf. Nicolae”; 1732 Casele stăreţiei; sec. XVII - XVIII
163 sat POLOVRAGI, com. POLOVRAGI Biserica de lemn “Sf. Nicolae”; 1806; cult
ortodox164 sat PRIGORIA, com. PRIGORIA
Biserica “Sf. Nicolae”, “Sf. Dumitru şi Sfinţii Împăraţi”; 1836; cult ortodox
165 sat PRIPORU, com. CIUPERCENI Casa Maria Stoican; sec. XIX
166 sat RASOVA, com. BĂLEŞTI
Biserica de lemn “Adormirea Maicii Domnului”; 1834; cult ortodox
167 sat ROŞIA DE AMARADIA, com. ROŞIA DE AMARADIA
fostul sat Roşia de Jos
Biserica de lemn “Sfinţii Voievozi”, “Cuvioasa Paraschiva"; 1782, ref. 1900; cult ortodox
168 oraş ROVINARI Biserica de lemn “Sfinţii Voievozi”; sec. XVIII; cult ortodox
169 oraş ROVINARIcartier Poiana
Casa Antonie Mogoş; sec. XIX Biserică; 1830; cult ortodox Cula Poenaru - Tătărăscu; sf. sec. XIX
170 sat RUGI, com. TURCINEŞTI Biserica de lemn “Sf. Gheorghe”; 1691, ref. 1833; cult ortodox
171 sat RUNCUREL, com. MĂTĂSARI
Biserică de lemn; 1836; cult ortodox
172 sat RUNCUREL, com. MĂTĂSARI
Casa - cula Eftimie Nicolaescu; sec. XIX
173 sat SĂCELU, com. SĂCELU Biserica de lemn “Sf. Împăraţi”; sec. XIX, ref. sec. XX; cult ortodox
174 sat SĂCELU, com. SĂCELU Casa Moangă - Pleşoianu; sec. XVIII175 sat SĂRDĂNEŞTI, com.
PLOPŞORU Biserica de lemn “Sfinţii Voievozi”; 1874;
cult ortodox176 sat SÂMBOTIN, com. SCHELA
Biserica de lemn “Sf. Gheorghe”; 1794; cult ortodox
177 sat SCHELA, com. SCHELAcătun Vlădoi
Biserica de lemn “Sf. Dumitru”; 1781; cult ortodox
178 sat SCOARŢA, com. SCOARŢA Casa Dobran; 1905179 sat SCOARŢA, com. SCOARŢA Casa Leon Sucea; înc. sec. XX180 sat SCOARŢA, com. SCOARŢA Casa Matei Vodislav; înc. sec. XX181 sat SECIURILE, com. ROŞIA DE
AMARADIA Biserica “Sf. Voievozi”; 1729, modif. în
sec. XX; cult ortodox182 sat SIACU, com. SLIVILEŞTI Cula Cioabă - Chintescu; 1762, 1818 - 1825
289
183 sat SLĂVUŢA, com. CRUŞEŢcătun Socoteni
Biserica de lemn “Intrarea în Biserică”; 1684; cult ortodox
184 sat SLĂVUŢA, com. CRUŞEŢ“În cimitir”
Biserica “Adormirea Maicii Domnului”; 1813; cult ortodox
185 sat SLIVILEŞTI, com. SLIVILEŞTI
Biserica de lemn “Sf. Nicolae”; 1880; cult ortodox
186 sat SOCU, com. BĂRBĂTEŞTI Casa Florian; sec. XVIII187 sat SOCU, com. BĂRBĂTEŞTI Casa Ion Munteanu; sec. XIX188 sat SOCU, com. BĂRBĂTEŞTI Casa Aurel Buşe; sec. XIX189 sat SOHODOL, com. TISMANA Biserica de lemn “Sfinţii Arhangheli”; 1809;
cult ortodox190 sat STĂNCEŞTI, com.
MUŞETEŞTI Biserica de lemn “Sfinţii Îngeri”; sec. XIX;
cult ortodox191 sat STĂNCEŞTI-LARGA, com.
MUŞETEŞTI Biserica de lemn “Intrarea în Biserică”;
1730; cult ortodox192 sat STĂNEŞTI, com. STĂNEŞTI
Biserica “Duminica Tuturor Sfinţilor”; 1732; cult ortodox
193 sat STEIC, com. CĂTUNELE Biserica de lemn “Adormirea Maicii Domnului”; 1893; cult ortodox
194 sat STEJARI, com. STEJARI
Biserica “Sf. Împăraţi”; sec. XVIII; cult ortodox
195 sat STEJARUL, com. ROŞIA DE AMARADIA Biserică de lemn; cult ortodox
196 sat STOLOJANI, com. BĂLEŞTI
cătun Floricani Biserica de lemn “Sfinţii Voievozi”,
“Adormirea Maicii Domnului”; 1818; cult ortodox
197 sat STRÂMBA-JIU, com. TURCENI
Mănăstirea Strâmba; sec. XVI - XVIII; cult ortodox Biserica “Sf. Treime”; 1518 - 1620 Casa Stăreţiei; sec. XVII
198 sat STRÂMBA-VULCAN, com. CIUPERCENI
Biserica “Sf. Vasile”; 1824; cult ortodox
199 sat STROIEŞTI, com. ARCANI Casa Brădiceanu; sec. XIX
200 sat ŞIACU, com. SLIVILEŞTI Cula Grecescu201 sat ŞTIUCANI, com. SLIVILEŞTI Biserica de lemn “Sf. Nicolae”; 1877; cult
ortodox202 sat ŞURA, com. SLIVILEŞTI Biserica de lemn “Sf. Nicolae”; 1805; cult
ortodox Turn clopotniţă; 1805
203 oraş TÂRGU CĂRBUNEŞTI Mănăstirea “Sf. Ioan Botezătorul”; 1780;
cult ortodox204 oraş TÂRGU CĂRBUNEŞTI
cartier Comăneşti - Pojogeni Biserica de lemn “Sf. Gheorghe”, “Înălţarea
Domnului”; 1834 - 1838; cult ortodox205 oraş TÂRGU CĂRBUNEŞTI
cartier Comăneşti - Pojogeni Biserica de lemn “Înălţarea Domnului”;
1796; cult ortodox206 oraş TÂRGU CĂRBUNEŞTI
cartier Curteana Biserica de lemn “Sf. Împăraţi”; 1746; cult
ortodox207 oraş TÂRGU CĂRBUNEŞTI
cartier Dealul Ocii - Pojogeni Biserica de lemn “Sfinţii Voievozi”; 1797;
cult ortodox208 oraş TÂRGU CĂRBUNEŞTI Biserica de lemn “Naşterea Maicii
290
cartier Floreşteni (fost sat) Domnului”; 1777; cult ortodox209 oraş TÂRGU CĂRBUNEŞTI
cartier Ştefăneşti Biserica de lemn “Sf. Nicolae”; 1836; cult
ortodox210 oraş TÂRGU CĂRBUNEŞTI
fostul sat Cărbuneşti-Sat, cartier Duţeşti
Biserica de lemn “Cuvioasa Paraschiva”; 1698; cult ortodox
211 oraş TÂRGU CĂRBUNEŞTIfostul sat Cărbuneşti-Sat, cartier Tupşa
Biserica de lemn “Adormirea Maicii Domnului”; 1832; cult ortodox
212 municipiul TÂRGU JIUcartier Romaneşti
Biserica “Sf. Împăraţi”; 1820 - 1830; cult ortodox
213 municipiul TÂRGU JIUcartier Siseşti
Biserica “Naşterea Maicii Domnului”; 1839; cult ortodox
214 municipiul TÂRGU JIUcartier Turcineşti
Casa Manta; sec. XIX
215 municipiul TÂRGU JIUnr. 74, cartier Drăgoeni
Casă; înc. sec. XX
216 municipiul TÂRGU JIUnr. 414, cartier Drăgoeni
Casă; înc. sec. XX
217 municipiul TÂRGU JIUstr. 11 Iunie nr. 48
Biserica “Sf. Nicolae”, “Sf. Andrei”; 1810; cult ortodox
218 municipiul TÂRGU JIUstr. 16 Februarie nr. 9
Casa protopopului Schevofilax Andrei; sec. XVIII
219 municipiul TÂRGU JIU
Bd. Brâncuşi Constantin nr. 15 Cămin de Ucenici al Cooperaţiei
Meşteşugăreşti; 1933220 municipiul TÂRGU JIU
Bd. Brâncuşi Constantin nr. 16
Casă; 1933; 221 municipiul TÂRGU JIU
Calea EroilorBiserica “Sfinţii Apostoli”; 1937; cult
ortodox; 222 municipiul TÂRGU JIU
Calea Eroilor nr. 5 Casa Vintilă; 1928;
223 municipiul TÂRGU JIUCalea Eroilor nr. 25
Casă; 1929;
224 municipiul TÂRGU JIUCalea Eroilor nr. 49
Casa Opriş; 1930;
225 municipiul TÂRGU JIUCalea Eroilor nr. 97
Casă; 1928;
226 municipiul TÂRGU JIUstr. Geneva nr. 4
Casa Carabatescu Iancu; 1/4 sec. XX
227 municipiul TÂRGU JIUstr. Geneva nr. 8
Prefectura Veche; 1875
228 municipiul TÂRGU JIU
str. Geneva nr. 9 Casa Gheorghe; 1930 - 1935; arhitect
Doppelreiter, Iulius229 municipiul TÂRGU JIU
str. Oltului nr. 106 Şcoala Normală; 1924; arhitect
Doppelreiter, Iulius230 municipiul TÂRGU JIU
str. Parâng nr. 1 Casă şetrarului Corbeanu Chiriţă; sec. XVIII
231 municipiul TÂRGU JIUBd. Republicii nr. 1
Casa Iunian Grigore; 1940
232 municipiul TÂRGU JIUBd. Republicii nr. 9
Casă; 1935
233 municipiul TÂRGU JIU
291
Bd. Republicii nr. 10 Casele Doppelreiter; 1932234 municipiul TÂRGU JIU
Piaţa Revoluţiei Biserica “Sfinţii Voievozi”; 1748 - 1764;
cult ortodox235 municipiul TÂRGU JIU
Piaţa Revoluţiei nr. 2 - 4 Prefectura Judeţului Gorj; 1898; arhitect
Antonescu, Petre236 municipiul TÂRGU JIU
str. Siret nr. 30 Casa Vasile Moangă; sec. XVIII
237 municipiul TÂRGU JIUBd. Teodoroiu Ecaterina nr. 365
Ansamblul Brăiloiu Cornea; sec. XVIII Biserica “Adormirea Maicii Domnului”;
1694; cult ortodox Casa Brăiloiu; 1699 Zid de incintă Grajduri; sec. XVIII
238 municipiul TÂRGU JIUstr. Tudor Vladimirescu nr. 14
Casă; 1850
239 municipiul TÂRGU JIUstr. Tudor Vladimirescu nr. 18
Casă; 1934
240 municipiul TÂRGU JIUstr. Tudor Vladimirescu nr. 25
Casa Găvănescu; 1934
241 municipiul TÂRGU JIUstr. Tudor Vladimirescu nr. 27
Casa Miloşescu; 1910
242 municipiul TÂRGU JIU
str. Tudor Vladimirescu nr. 29
Casă; 1893243 municipiul TÂRGU JIU
str. Tudor Vladimirescu nr. 31
Casă; 1893244 municipiul TÂRGU JIU
str. Tudor Vladimirescu nr. 33 Casă; 1926
245 municipiul TÂRGU JIUstr. Tudor Vladimirescu nr. 36
Casa Dimitrie Măldărescu; sec. XVIII
246 municipiul TÂRGU JIUstr. Tudor Vladimirescu nr. 37
Casă; 1912
247 municipiul TÂRGU JIUstr. Unirii nr. 29
Liceul “Tudor Vladimirescu”; 1896 - 1898;
248 municipiul TÂRGU JIUstr. Unirii nr. 37
Casa Catană; 1930 - 1935
249 municipiul TÂRGU JIUPiaţa Victoriei nr. 1
Casa Barbu Gănescu; sec. XVIII
250 municipiul TÂRGU JIUstr. Victoriei nr. 24
Universitatea Brâncuşi; 1900
251 municipiul TÂRGU JIUstr. Victoriei nr. 126
Casă; 1909
252 municipiul TÂRGU JIUstr. Victoriei nr. 132
Casa Niculescu; 1907
253 municipiul TÂRGU JIUstr. Victoriei nr. 149
Casa Pâinişoară; 1904
254 sat TÂRGU LOGREŞTI, com. LOGREŞTI
Schitul Logreşti; ante 1718; cult ortodox Biserica “Sfinţii Voievozi”; ante 1718; cult
ortodox Chilii; ante 1718
255 oraş TÂRGU-CĂRBUNEŞTIcartier Cojani
Biserica “Sf. Ioan, Sf. Nicolae şi Sf. Gheorghe”; 1824 - 1825; cult ortodox
256 sat TELEŞTI, com. TELEŞTI Biserica “Sf. Nicolae”; 1747; cult ortodox257 sat TIMIŞENI, com. Biserica de lemn “Sf. Nicolae”; 1773; cult
292
FĂRCĂŞEŞTIcătun Boncea
ortodox
258 sat TISMANA, com. TISMANA Biserica “Buna Vestire”; 1720, ref. sec. XX; cult ortodox
259 sat TISMANA, com. TISMANA Mănăstirea Tismana; 1377 - 1378, cu adăugiri ulterioare; cult ortodox Biserica “Adormirea Maicii Domnului”;
1364 - 1373 Paraclisul “Sf. Ilie”; 1650, ref. 1782 Casa Stăreţiei; sec. XVII, ref. sec. XIX Chilii; sec. XVII, ref. sec. XIX Turn clopotniţă; sec. XVII, ref. sec. XIX Incintă cu turnuri de colţ; 1646 - 1651
260 sat TISMANA, com. TISMANA Schitul Cioclovina de Jos; 1715; cult ortodox Biserica “Sfinţii Voievozi”; 1715; cult
ortodox Casele stăreţiei; 1912; cult ortodox Chilii
261 sat TISMANA, com. TISMANA Schitul Cioclovina de Sus; 1714; cult ortodox Ruinele Bisericii „Sf. Ilie”; 1714; cult
ortodox262 sat TOTEA, com. LICURICI
Biserica „Sf. Nicolae”; 1735, 1825; cult ortodox
263 sat TRESTIOARA, com. DRĂGOTEŞTI
Biserica “Sf. Gheorghe”; 1855; cult ortodox
264 sat TURBUREA, com. TURBUREA
Biserica de lemn “Sf. Nicolae”; 1774, ref. 1846; cult ortodox
265 sat TURCENI, com. TURCENIcătun Stolojani
Biserica de lemn “Sf. Ioan Botezătorul”; 1730; cult ortodox
266 sat ŢÂNŢĂRENI, com. ŢÂNŢĂRENI
Mănăstirea Tânţăreni; sec. XVI; cult ortodox Biserica “Sfinţii Voievozi”; 1583, 1800, cu
adăugiri sec. XX267 sat ŢÂNŢĂRENI, com.
ŢÂNŢĂRENI Casa Cosma Ion; 1923
268 sat ŢÂNŢĂRENI, com. ŢÂNŢĂRENI
Casa Dănciulescu; 1923
269 sat ŢÂNŢĂRENI, com. ŢÂNŢĂRENI
Casa Alexandru; 1892
270 sat ŢÂNŢĂRENI, com. ŢÂNŢĂRENI
Casa Gheorghe Preda; 1920 - 1925
271 sat ŢÂNŢĂRENI, com. ŢÂNŢĂRENI
Casa Mihăilescu Constantin; 1924
272 sat ŢÂNŢĂRENI, com. ŢÂNŢĂRENI
Casa Cosma Constantin; 1920 - 1925
273 sat ŢÂNŢĂRENI, com. ŢÂNŢĂRENI
Poarta de intrare în “Târgul de vite”; 1920
274 sat ŢÂNŢĂRENI, com. ŢÂNŢĂRENI
nr. 525 [Adresa veche: nr. 526]
Casa Geantă D.; 1920
275 sat ŢÂNŢĂRENI, com. ŢÂNŢĂRENI
Casa Ion Drăcea; 1920
293
nr. 526276 sat ŢÂNŢĂRENI, com.
ŢÂNŢĂRENInr. 527
Casa Vasilescu Ion; 1920
277 sat ŢÂNŢĂRENI, com. ŢÂNŢĂRENI
nr. 528
Casa Bogdan Naum; 1913, 3/4 sec. XIX
278 sat ŢÂNŢĂRENI, com. ŢÂNŢĂRENI
nr. 529
Casă Geanta Ion; 1913
279 sat ŢÂNŢĂRENI, com. ŢÂNŢĂRENI
nr. 531
Casa Adrian Sârbu; 1927
280 sat ŢÂNŢĂRENI, com. ŢÂNŢĂRENI
nr. 531
Casa Titi Sârbu; 1920
281 sat ŢÂNŢĂRENI, com. ŢÂNŢĂRENI
nr. 533
Casa Ilie Antonie; 1920
282 sat ŢÂNŢĂRENI, com. ŢÂNŢĂRENI
nr. 563
Casa Dumitru Boiangiu; 1920
283 sat ŢÂNŢĂRENI, com. ŢÂNŢĂRENI
nr. 565
Casa Hera Ion; 1926
284 sat ŢÂNŢĂRENI, com. ŢÂNŢĂRENI
nr. 568
Casa Manolescu; 1920
285 sat ŢÂNŢĂRENI, com. ŢÂNŢĂRENI
Casa Mutulescu; 1920
286 sat ŢÂNŢĂRENI, com. ŢÂNŢĂRENI
Casa Cojocaru, Pârvulescu Ion, Stănescu Iancu; 1920
287 sat URDARI, com. URDARI Biserica “Sf. Nicolae”, “Sf. Ion”; 1816; cult ortodox
288 sat URECHEŞTI, com. DRĂGUŢEŞTI
Casa Constantin Popescu; 1825
289 sat URECHEŞTI, com. DRĂGUŢEŞTI
Casa Ion Chilianu; sec. XIX
290 sat VAIDEI, com. STĂNEŞTI Biserica de lemn “Adormirea Maicii Domnului”; 1827; cult ortodox
291 sat VALEA CU APĂ, com. FĂRCĂŞEŞTI
Biserica de lemn “Intrarea în Biserică”; 1705, ref. din temelie 1948 - 1950; cult ortodox
292 sat VALEA MĂNĂSTIRII, com. CĂTUNELE
Biserica de lemn “Sf. Gheorghe”, “Sf. Dumitru”; 1821; cult ortodox
293 sat VALEA POIENII, com. SAMARINEŞTI
Ruinele Bisericii “Sf. Gheorghe”; 1823; cult ortodox
294 sat VALEA POJARULUI, com. BUSTUCHIN
cătun Strâmba
Biserica de lemn “Naşterea Maicii
Domnului”; 1737; cult ortodox295 sat VĂLENI, com. PLOPŞORU Casă; înc. sec. XX296 sat VIDIN, com. JUPÂNEŞTI Biserica de lemn “Sf. Andrei”, “Sf.
Dumitru”; 1812; cult ortodox297 sat VIERŞANI, com. JUPÂNEŞTI Casa Dumitru Popescu; sec. XIX
294
298 sat VLADIMIR, com. VLADIMIR Casa Gârbea; sec. XVIII299 sat VLADIMIR, com. VLADIMIR
cătun Scoica Biserica “Cuvioasa Paraschiva”; 1822 -
1827; cult ortodox300 sat VOITEŞTII DIN DEAL, com.
BĂLĂNEŞTIcătun Podini
Biserica de lemn “Sf. Dumitru”; 1818; cult
ortodox301 sat VOITEŞTII DIN DEAL, com.
BĂLĂNEŞTIcătun Taşcăi
Biserica de lemn “Sfinţii Voievozi”; 1795;
cult ortodox302 sat VOITEŞTII DIN VALE, com.
BĂLĂNEŞTIcătun Brad
Biserica de lemn “Sfinţii Voievozi”; 1832; cult ortodox
303 sat ZĂICOIU, com. DĂNCIULEŞTI
Biserica “Sf. Dumitru”; 1837; cult ortodox
304 sat ZORLEŞTI, com. PRIGORIA Biserica “Sf. Gheorghe”, „Sf. Nicolae”; 1774 - 1775; cult ortodox
c. Judeţul Mehdinţi
1 sat ALMĂJEL, com. VLĂDAIA“Fântânele Mari”, în vatra satului
Aşezare; Neolitic, cultura Sălcuţa Aşezare; Epoca bronzului, cultura Gârla
Mare Aşezare; Hallstatt, sec. IX - VIII a. Chr.
2 sat BALA DE SUS, com. BALA“La Fântână”, la 500 m V de sat
Aşezare; Latene, cultura geto - dacică, sec. I a. Chr. - I p. Chr.
3 sat BALOTEŞTI, com. IZVORU BÂRZII
la 2 km E de sat
Ruinele cetăţii Grădetului; Epoca medievală, sec. XIII
4 sat BALTA, com. BALTA“Peştera Mare”, la intrarea în peşteră şi în jurul acesteia, la 500 m de sat
Aşezare; Latene, cultura geto - dacică, sec.
IV - III a. Chr.
5 sat BALTA VERDE, com. GOGOŞU
“Câmpul Deciului”, între satul Balta Verde şi satul Izvoarele
Aşezare; Epoca romană Aşezare; Epoca postromană, sec. IV - V
6 sat BATOŢI, com. DEVESELU Aşezare; Hallstatt, sec. VIII - VI a. Chr. Aşezare; Epoca medievală timpurie, sec. X -
XI7 sat BĂLĂCIŢA, com.
BĂLĂCIŢAse continuă spre Livezile, Şimian, Hinova şi Oreviţa Mare
Brazda lui Novac; Epoca romană, sec. III
8 sat BISTREŢU, com. DEVESEL“La Punţi”, la 1 km NE de sat
Aşezare; Eneolitic, cultura Bodrogkeresztur
9 sat BISTRIŢA, com. HINOVA Aşezare; Epoca romană, sec. II - IV
10 sat BOBAIŢA, com. MALOVĂŢ Cetatea dacică de pământ; Latene, cultura
geto - dacică, sec. I a. Chr.11 sat BREZNIŢA-OCOL, com.
BREZNIŢA-OCOL Aşezare; Epoca bronzului, cultura
Verbicioara
295
Aşezare; Epoca medievală, sec. XIV12 sat BUCURA, com. VÂNJU
MAREla 1 km E de sat
Aşezare; Epoca bronzului, cultura Verbicioara, faza III Necropolă; Epoca bronzului, cultura
Verbicioara, faza III13 sat CIREŞU, com. CIREŞU Aşezare; Eneolitic, cultura Sălcuţa
Cuptoare dacice pentru reducerea minereului de fier; Latene, cultura geto - dacică, sec. IV - II a. Chr.
14 sat CORLĂŢEL, com. CORLĂŢEL
la N de sat, pe malul râului Drincea
Aşezare; Eeolitic, cultura Sălcuţa
15 sat CRĂGUIEŞTI, com. ŞIŞEŞTI Aşezare romană; Epoca romană, sec. II - III
16 sat CRIVINA, com. BURILA MARE
“Gura Sârbii”, lângă vechiul pichet de grăniceri (ars)
Aşezare; Epoca bronzului, cultura Gârla
Mare Aşezare; Hallstatt, sec. VIII - VI a. Chr.
17 sat DÂRVARI, com. DÂRVARI“Cetăţuia”, la 3 km V de sat
Aşezare fortificată; Eneolitic, cultura Sălcuţa Aşezare; Epoca bronzului
18 sat DOBRA, com. BALĂCIŢAîn curtea şcolii
Aşezare; Epoca bronzului, cultura
Verbicioara19 municipiul DROBETA-TURNU
SEVERIN Oraşul roman Drobeta; Epoca romană, sec. II
- VI20 municipiul DROBETA-TURNU
SEVERINcartier Schela Cladovei
Aşezare; Epipaleolitic, cultura Schela Cladovei Aşezare; Neolitic timpuriu, cultura Starčevo
- Criş Aşezare; Epoca bronzului, cultura Gârla
Mare Aşezare; Hallstatt, sec. VIII - VI a. Chr. Aşezare; Latene, cultura geto - dacică, sec. I
a. Chr. - I p .Chr. Aşezare; Epoca romană, sec. II - III Necropolă; Epoca romană, sec. II - III Aşezare; Epoca medievală târzie, sec. XVII -
XVIII21 municipiul DROBETA-TURNU
SEVERINstr. Independenţei nr. 2, în curtea Muzeului Regiunii “Porţilor de Fier”
Podul lui Traian; Epoca romană, sec. II Castrul Drobeta; Epoca romană, sec. II - VI Terme; Epoca romană, sec. II - VI Fortificaţie; Epoca medievală, sec. XIII - XV
22 municipiul DROBETA-TURNU SEVERIN
str. Independenţei nr. 2, în curtea Muzeului Regiunii “Porţilor de Fier”
Ruinele bisericii cu contraforturi; Epoca medievală, sec. XIII - XIV; cult ortodox
23 sat FIRIZU, com. ILOVĂŢla capătul satului, pe malul apei Coşuştea
Ruinele Mănăstirii Coşuştea-Crivelnic;
Epoca medievală, sec. XIV; cult ortodox
296
24 sat GÂRBOVĂŢUL DE JOS, com. CORCOVA
Aşezare; Epoca bronzului, cultura
Verbicioara25 sat GÂRLA MARE, com. GÂRLA
MARE“La Gârloacă”, la 200 m S de sat, în luncă
Aşezare; Epoca bronzului, cultura Gârla
Mare
26 localitatea GURA VĂII, municipiul DROBETA-TURNU SEVERIN
“Insula Banului”
Fortificaţia romană târzie; Epoca romană târzie, sec. IV Fortificaţia romano-bizantină; Epoca
romano-bizantină, sec. IV - VI Fortificaţia medievală; Epoca medievală,
sec. XIV - XV27 sat HALÂNGA, com. IZVORU
BÂRZII“La Poligon”
Aşezare romană; Epoca romană, sec. II - III
28 sat HINOVA, com. HINOVAlângă pichetul grănicerilor
Castrul roman de la Hinova; Epoca romană
târzie, sec. III - V29 sat HINOVA, com. HINOVA
se continuă spre Livezile, Şimian, Bălăciţa şi Oreviţa Mare
Brazda lui Novac; Epoca romană, sec. III
30 sat IZÂMŞA, com. OBÂRŞIA DE CÂMPIE
Aşezare; Epoca bronzului, cultura Gârla
Mare Aşezare; Epoca romană, sec. II - III
31 sat IZVOARELE, com. GRUIA Aşezare; Epoca bronzului, cultura Gârla
Mare Aşezare; Hallstatt, sec. IX - VII a. Chr. Aşezare; Latene, cultura geto - dacică, sec. I
a. Chr. Castru; Epoca romană
32 sat IZVORU FRUMOS, com. BURILA MARE
Aşezare; Hallstatt, sec. VIII - VI a. Chr. Aşezare; Epoca romană Cimitir; Epoca romană Aşezare; Epoca medievală timpurie, sec. XI -
XIV33 sat LIVEZILE, com. LIVEZILE
se continuă spre Hinova, Şimian, Bălăciţa şi Oreviţa Mare
Brazda lui Novac; Epoca romană, sec. III
34 sat OPRIŞOR, com. OPRIŞOR Aşezare; Latene, cultura geto - dacică, sec. IV - III a. Chr.
35 sat OREVIŢA, com. OREVIŢA Brazda lui Novac; Epoca romană, sec. III
36 sat aparţinător OREVIŢA MARE, oraş VÂNJU MARE
“Cetate”, la 2 km E de sat, pe dealul Măroiu
Aşezare; Epoca bronzului, cultura
Verbicioara
37 sat aparţinător OREVIŢA MARE, oraş VÂNJU MARE
“Cetatea Latină”, pe panta din faţa satului
Aşezare fortificată; Hallstatt, sec. VIII - VI a.
Chr.
297
38 sat OSTROVU MARE, com. GOGOŞU
“Bivolării”, pe malul Dunării, la 500 m E de sat
Necropolă; Epoca bronzului, cultura Gârla
Mare
39 sat OSTROVU MARE, com. GOGOŞU
“Prundul Deiului”, pe Dunărea Mică, în centrul insulei
Aşezare daco-romană; Epoca daco-romană,
sec. II - IV
40 sat PRISTOL, com. PRISTOL Aşezare; Neolitic timpuriu, cultura Starčevo - Criş Aşezare; Hallstatt mijlociu, sec. VII a. Chr. Aşezare; Epoca medievală timpurie, sec. IX -
XI41 sat ROCŞORENI, com.
DUMBRAVA“Piscul Bărângii”, la 300 m E de sat
Aşezare; Epoca bronzului Aşezare; Epoca romană, sec. II - III .
42 sat ROGOVA, com. ROGOVA“La Cazane”
Fortificaţie romană; Epoca romană, sec. II -
III43 sat ROGOVA, com. ROGOVA
Aşezare; Epoca bronzului timpuriu, cultura Coţofeni
44 sat SALCIA, com. SALCIA Aşezare; Hallstatt Aşezare; Epoca medievală, sec. XIII - XIV
45 sat ŞIMIAN, com. ŞIMIAN Aşezare; Epoca romană, sec. II - IV Necropolă; Epoca romană, sec. II - IV
46 sat ŞIMIAN, com. ŞIMIAN“Ostrovul Şimian”
Aşezare; Neolitic, cultura Sălcuţa Aşezare; Epoca bronzului timpuriu, cultura
Coţofeni Aşezare; Hallstatt, sec. VIII a. Chr. Aşezare; Latene, cultura geto - dacică, sec. I
a. Chr.47 sat TISMANA, com. DEVESEL Aşezare; Latene, sec. III a. Chr. - I p. Chr.
Aşezare; Epoca medievală, sec. XIV Necropolă; Epoca medievală, sec. XIV
48 sat ŢIGĂNAŞI, com. BURILA MARE
Aşezare; Neolitic, cultura Sălcuţa Aşezare; Epoca bronzului, cultura Gârla
Mare Aşezare; Latene, cultura geto - dacică, sec.
III - I a. Chr.49 sat VALEA ANILOR, com.
CORLĂŢEL“La Glămie”, pe malul pârâului Drincea, la 2 km E de sat
Aşezare; Neolitic, cultura Sălcuţa
50 sat VRANCEA, com. BURILA MARE
Aşezare; Epoca daco-romană, sec. II - III
51 sat VRAŢA, com. GÂRLA MARE Aşezare; Epoca medievală, sec. XIV - XV
298
Necropolă; Epoca medievală, sec. XIV - XV
d. Judeţul Olt
1 sat ALBEŞTI, com. POBORUla 3 km E de sat, pe malul vestic al râului Vedea
Castru roman; Epoca romană, sec. III
2 sat ALIMĂNEŞTI, com. IZVOARELE
la 3 km SV de sat
Necropolă tumulară; Epoca bronzului
3 sat BĂLĂNEŞTI, com. MĂRUNŢEI
“La izvor”, pe malul stâng al pârâului Coteniţa, la 3 - 4 km V de sat
Aşezare; Hallstatt târziu, sec. VI - V a. Chr.
4 sat BĂRCĂNEŞTI, com. VÂLCELE
“Dealul Căpriorii”, mărginit la S de “Valea Ţigăncii”, la 2 km S de sat
Aşezare; Hallstatt târziu, sec. VI - V a. Chr.
5 sat BERIA, com. OPORELU“Dealul Carantinei”, între pârâul Teslui la E şi “Vâlceaua Popii” la NE, la 500 m NV de sat
Aşezare; Latene, cultura geto - dacică, sec.
IV - II a. Chr.
6 sat BRANEŢ, com. BÂRZA“Piscul Rusului”, la 600 m N de sat
Aşezare fortificată; Perioada de tranziţie la
epoca bronzului, cultura Coţofeni7 sat BRÂNCOVENI, com.
BRÂNCOVENIpe partea stângă a şoselei Slatina - Caracal, la 2 km V de Mănăstirea Brâncoveni
Aşezare; Perioada de tranziţie la epoca
bronzului, cultura Coţofeni, 1800 a. Chr.
Aşezare; Epoca romană, sec. II - III Aşezare; Epoca medievală, sec. XIV - XVI
8 sat BREBENI-SÂRBI, com. BREBENI
pe malul drept al pârâului Oboga, la 2 km E de sat, peste terasa Dârjovului
Tell; Neolitic, cultura Sălcuţa Tell; Eneolitic, cultura Gumelniţa
9 sat BUICEŞTI, com. PRISEACA“Valea ailaltă”, pe malul drept al pârâului Dârjov, la 1 km E de sat
Aşezare fortificată; Latene, cultura geto -
dacică, sec. II - I a. Chr.
10 municipiul CARACALstr. Mihai Viteazul nr. 3
Ruinele curţii domneşti a lui Mihai Viteazul;
Epoca medievală, sec. XVI Biserica Domnească; cult ortodox
11 sat CÂRLOGANI, com. CÂRLOGANI
“Botul Stârcului”, la 1 km E de sat
Aşezare; Epoca bronzului timpuriu, cultura
Glina
12 oraş CORABIAcartier Celeiu, în zona de sud, în incinta şcolii Celeiu
Aşezarea Sucidava; Epoca daco-romană, sec.
II - III13 oraş CORABIA
299
în curtea Şcolii generale din cartierul Celeiu
Fântână; Epoca romană, sec. II
14 oraş CORABIAîn zona de sud
Portalul podului lui Constantin; Epoca
romano-bizantină, sec. IV Cetate romano-bizantină Sucidava; Epoca
romano-bizantină, sec. II - III15 oraş CORABIA
la N de cartierul Celeiu Aşezare; Epoca medievală, sec. XIV - XVI
16 oraş CORABIAstr. Libertăţii, Cartierul Celeiu
Drumul Sucidava - Romula; Epoca romană,
sec. II - III17 sat CORNĂŢELU, com.
POBORU“Vâlceaua lui Păiuş”, pe valea Plapcei, la 2 km E de sat
Aşezare; Latene, cultura geto - dacică, sec. II
- I a. Chr.
18 sat CRÂMPOIA, com. CRÂMPOIA
“Măgura din Islaz”, în vatra satului
Aşezare; Neolitic, cultura Sălcuţa Aşezare; Eneolitic, cultura Gumelniţa
19 sat CRÂMPOIA, com. CRÂMPOIA
“Rentea”, pe malul pârâului Doroftei
Tell; Eneolitic, cultura Gumelniţa
20 sat CRUŞOVU, com. BRASTAVĂŢU
pe malul bălţii Cruşovului
Aşezare; Neolitic, cultura Vădastra
21 sat DĂNEASA, com. DĂNEASAla 500 m SE de sat
Aşezare; Neolitic, cultura Sălcuţa
22 oraş DRĂGĂNEŞTI-OLTla 500 m N de calea ferată Drăgăneşti Olt - Caracal - Craiova, pe malul drept al pârâului Şâiu, cartier Bizărani
Aşezare; Epoca bronzului timpuriu, cultura
Glina Aşezare; Neolitic, cultura Sălcuţa
23 oraş DRĂGĂNEŞTI-OLT“Cişmeaua lui Stoenică”
Aşezare; Epoca bronzului timpuriu, cultura
Glina, faza III24 oraş DRĂGĂNEŞTI-OLT
“Cişmeaua Papete”, la intersecţia str. Nicolae Titulescu şi str. Teiului
Aşezare; Neolitic, cultura Dudeşti
25 oraş DRĂGĂNEŞTI-OLT în N oraşului, la 500 m V de staţia de pompare
Aşezare; Epoca daco-romană, sec. II - IV.
26 oraş DRĂGĂNEŞTI-OLT“Via lui Mocioacă”
Necropolă; Latene, cultura geto - dacică
27 sat GĂNEASA, com. GĂNEASA Aşezare; Epoca bronzului timpuriu, cultura Glina Aşezare; Epoca bronzului, cultura
Verbicioara Aşezare; Hallstatt Aşezare; Epoca migraţiilor, sec. VI - VII
28 sat GÂLMELE, com. SPRÂNCENATA
“La Cetate”, între satele Viespeşti şi Gâlmele
Aşezare fortificată; Latene, cultura geto -
dacică, sec. II a. Chr. - sec. I p. Chr.
300
29 sat GÂRCOV, com. GÂRCOVpe şoseaua Gârcov - Corabia, la 6 km E de Corabia
Aşezare; Epoca romană, sec. II - III
30 sat GHIMPEŢENI, com. NICOLAE TITULESCU
“Gioroc”
Aşezare; Perioada de tranziţie la epoca
bronzului, cultura Coţofeni31 sat GHIOCA (fost sat
CRÂMPOIA), com. CRÂMPOIA Castru; Epoca romană, sec. III
32 sat GHIOCA (fost sat CRÂMPOIA), com. CRÂMPOIA
pe malul Vedei
Castru de pământ; Epoca romană, sec. II - III
33 sat GROPŞANI, com. VULPANI Aşezare; Epoca bronzului timpuriu, cultura
Glina Aşezare; Epoca migraţiilor, sec. VI
34 sat HOTĂRANI, com. FĂRCAŞELE
la 1 km E de gara Romula
Aşezare; Neolitic, cultura Vădastra, 4300 -
3700 a. Chr.35 sat IPOTEŞTI, com. MILCOV
în vatra satului Aşezare; Latene, cultura geto - dacică Aşezare; Epoca medievală timpurie, cultura
Ipoteşti - Cândeşti, sec. VI - VII36 sat IPOTEŞTI, com. MILCOV
“La Conac”, în centrul satului Aşezare; Neolitic, cultura Boian Aşezare; Neolitic, cultura Vădastra Aşezare; Epoca bronzului, cultura
Verbicioara Aşezare; Latene, cultura geto - dacică, sec. II
- I a. Chr. Aşezare; Epoca medievală, sec. XIV - XVI Necropolă; Epoca medievală, sec. XIV -
XVI Aşezare; Epoca romano-bizantină, sec. IV -
VIII37 sat MALDĂR, com. COLONEŞTI
“Terasa Letiţei”, la 700 m E de sat
Aşezare; Latene, cultura geto - dacică, sec. I
a. Chr. Aşezare; Latene târziu, cultura dacilor liberi,
sec. II - III38 sat MĂRGĂRITEŞTI, com.
VOINEASAla V de Dealul Cetăţii
Aşezare; Epoca bronzului timpuriu, cultura
Glina39 sat MĂRGĂRITEŞTI, com.
VOINEASA“La Cetate”, pe dealul din marginea de V a satului, pe terasa Olteţului
Aşezare fortificată; Latene, cultura geto -
dacică, sec. V - III a. Chr.
40 sat MIHĂIEŞTI, com. MIHĂIEŞTI
la marginea de E, spre satul Buşca
Villa rustica; Epoca romană, sec. II - III
41 sat MILCOV VALE, com. MILCOV
“Islaz”, pe terasa primară stângă a Oltului, la 200 m de sat
Aşezare fortificată; Latene, cultura geto -
dacică, sec. I a. Chr. - I p. Chr.
301
42 sat OPTAŞI-MĂGURA, com. OPTAŞI
la confluenţa râului Vedea cu afluentul Vediţa, la 1 km de sat
Aşezare; Neolitic, cultura Sălcuţa, mil. IV -
II a. Chr. Aşezare; Epoca bronzului, cultura
Verbicioara, mil. II a. Chr. Aşezare; Latene, cultura geto - dacică, sec. II
- I a. Chr.43 sat ORLEA, com. ORLEA
“La Grinduri”, la 2 km S de sat, în zona grindurilor Muşat, Picor Gras, Măgura Grădiştei
Aşezare; Neolitic, cultura Sălcuţa Aşezare; Neolitic, cultura Vădastra Aşezare; Hallstatt Aşezare; Latene, cultura geto - dacică Necropolă; Neolitic, cultura Sălcuţa Necropolă; Neolitic, cultura Vădastra
44 sat ORLEA, com. ORLEA“Orliţa”, la 2 km E de sat
Aşezare; Epoca romană, sec. II - III
45 oraş PIATRA OLT“Gura Fleştenoagelor”, cartier Bistriţa, între cimitir şi pârâu
Aşezare; Latene, cultura geto - dacică, sec.
IV - II a. Chr.46 oraş PIATRA-OLT
între cartierul Criva de Sus şi gara Slătioara, pe o lungime de 2 km
Aşezare; Neolitic, cultura Vădastra Aşezare; Epoca bronzului timpuriu, cultura
Glina Aşezare; Epoca bronzului, cultura
Verbicioara Aşezare; Latene, cultura geto - dacică, sec.
IV - II a. Chr.47 oraş PIATRA-OLT
pe malul drept al Oltului la N de cula Căleţeanu
Aşezarea Acidava; Epoca romană, sec. II -
III. Castru Acidava; Epoca romană, sec. II - III
48 sat REŞCA - ROMULA, com. DOBROSLOVENI
la 1 km N de sat
Necropola plană a oraşului Romula; Epoca
romană, sec. II - III49 sat REŞCA - ROMULA, com.
DOBROSLOVENIla limita sudică a satului, de o parte şi de alta a drumului roman
Necropola tumulară a oraşului Romula;
Epoca romană, sec. II - III
50 sat REŞCA - ROMULA, com. DOBROSLOVENI
“Dâmbul Morii”, la 300 m de calea ferată
Aşezare; Latene, cultura geto - dacică, sec. II a. Chr.
Oraşul roman Romula; Epoca romană, sec. II - III
Cimitir; Epoca medievală, sec. XIV - XVI; cult ortodox
51 sat ROŞIENI, com. DOBRUN“La viile lui Brătăşanu”, pe valea pârâului Roşu, la 700 m V de sat
Aşezare; Neolitic, cultura Sălcuţa, mil. IV -
III a. Chr. Aşezare; Epoca medievală timpurie, cultura
Ipoteşti - Cândeşti, sec. IV - VII52 municipiul SLATINA
str. Cireaşov Aşezare; Latene, cultura geto - dacică, sec. II
- I a. Chr. Aşezare; Epoca romano-bizantină, sec. IV
53 municipiul SLATINAstr. Piteşti, între spital şi sanatoriul TBC
Aşezare; Neolitic, cultura Vădastra Aşezare; Neolitic, cultura Sălcuţa Aşezare; Epoca bronzului timpuriu, cultura
302
Glina Aşezare; Epoca bronzului, cultura
Verbicioara Aşezare; Latene, cultura geto - dacică, sec.
IV - I a. Chr. Aşezare; Epoca romană, sec. II - III Aşezare; Epoca migraţiilor, sec. V - X
54 sat SLĂVENI, com. GOSTAVĂŢU
pe malul Oltului, în vatra satului
Aşezare; Epoca romană, sec. II - III
55 sat SLĂVENI, com. GOSTAVĂŢU
“La Cetate”, lângă grădiniţă
Castru; Epoca romană, sec. II - IV
56 sat SLĂVENI, com. GOSTAVĂŢU
“La Movilă”, la 1,5 km V de sat
Necropolă tumulară; Epoca romană, sec. II -
III57 sat SPRÂNCENATA, com.
SPRÂNCENATA“Cotul Morii”, la 4 km V de sat
Aşezare; Epoca daco-romană, sec. II - III Aşezare; Epoca migraţiilor, sec. VIII - X
58 sat STOICĂNEŞTI, com. STOICĂNEŞTI
“Coandă”, pe valea Călmăţuiului, la confluenţa cu valea Dragnei, la 2 km N de sat
Aşezare; Neolitic, cultura Sălcuţa Aşezare; Latene, cultura geto - dacică, sec. II
- I a. Chr. Aşezare; Epoca medievală timpurie, cultura
Ipoteşti - Cândeşti, sec. IV - VIII59 sat STOICĂNEŞTI, com.
STOICĂNEŞTI“Corbu”, pe valea Calmăţuiului, la 1 km E de sat
Aşezare; Latene, cultura geto - dacică, sec. II
a. Chr. - sec. I p. Chr. Aşezare; Epoca migraţiilor, sec. IV - VII
60 sat STOICĂNEŞTI, com. STOICĂNEŞTI
“Valea Dracului”, la 3 - 4 km N de sat
Aşezare; Latene, cultura geto - dacică, sec. II
a. Chr. - sec. I p. Chr. Aşezare; Epoca migraţiilor, sec. VI - VII
61 sat TESLUI, com. TESLUIla 1 km de sat, pe malul stâng al pârâului Teslui, lângă grajdul comunal şi spre satul Corbu
Aşezare; Epoca bronzului, 1800 a. Chr. Aşezare; Latene, cultura geto - dacică, sec.
III - II a. Chr.
62 sat VĂDASTRA, com. VĂDASTRA
“Măgura Cetăţii” şi “Măgura Cetăţii”, la 2 km V de sat
Aşezare; Neolitic, cultura Vădastra, 4500 -
3700 a. Chr.
63 sat VÂLCELE DE SUS, com. VÂLCELE
“Dealul Cişmelelor”, pe valea Iminogului
Aşezare; Neolitic, cultura Sălcuţa, 3700 - 1800 a. Chr. Aşezare; Epoca bronzului, cultura
Verbicioara Aşezare; Latene, cultura geto - dacică
64 sat VERGULEASA, com. VERGULEASA
la 1 km E de sat, pe terasa primară a Oltului
Aşezare; Neolitic timpuriu, cultura Starčevo
- Criş, 5500 - 4500 a. Chr. Aşezare; Epoca bronzului, 1800 a. Chr.
65 sat VLĂDILA, com. VLĂDILAîn vatra satului, lângă sediul fostului CAP
Villa rustica; Epoca romană, sec. II - III
66 sat VLĂDILA, com. VLĂDILAla 150 m de gara Frăsinet
Villa rustica; Epoca romană, sec. II - III
303
67 sat VLĂDILA, com. VLĂDILA“La Pepinieră”, pe drumul Caracal - Corabia
Aşezare; Neolitic timpuriu, cultura Starčevo - Criş Aşezare; Epoca medievală, sec. XV - XVI
68 sat VULTUREŞTI, com. VULTUREŞTI
“Ogrăzi”, la 1 km N de sat, pe terasa stângă a pârâului Recea
Aşezare; Epoca bronzului, cultura
Verbicioara Aşezare; Epoca medievală timpurie, cultura
Ipoteşti - Cândeşti, sec. IV - VII
e. Judeţul Vâlcea – obiective erheologice
1 sat AMĂRĂŞTI, com. AMĂRĂŞTI
la V de sat, pe malul râului Pesceana
Aşezare; Epoca bronzului
2 sat ARSANCA, com. MIHĂIEŞTIla V de localitate, pe versant
Aşezare; Epoca migraţiilor, sec. IV - VI
3 oraş BĂBENI„Dealul Rumânilor”, în spatele Gării Băbeni şi a Fabricii de cherestea, pe terasa dealului
Aşezare; Latène, cultura dacică
4 sat BĂLCEŞTI, com. BĂLCEŞTIla N de moară
Aşezare; Epoca bronzului Aşezare; Epoca romană
5 sat BÂRSEŞTI, com. MIHĂEŞTIîn lunca pârâului Govora, pe malul drept al apei
Aşezare; Neolitic Aşezare; Epoca romană
6 sat BERISLĂVEŞTI, com. BERISLĂVEŞTI
Aşezare; Epoca bronzului
7 sat BISTRIŢA, com. COSTEŞTIîn incinta mânăstirii
Necropolă; Hallstatt Necropolă; Epoca medievală
8 sat BUJORENI, com. BUJORENI„Malul Alb”, la N de pârâul Valea Bujorencii
Aşezare; Epoca romană
9 sat BULETA, com. MIHĂIEŞTIla E de sat, spre localitatea Arsanca
Aşezare; Epoca bronzului Aşezare; Hallstatt Aşezare; Epoca romană
10 sat BUNEŞTI, com. BUNEŞTIîn vatra satului, la NE de DN 67
Aşezare; Hallstatt Aşezare; Latène, cultura geto - dacică Aşezare; Epoca romană
11 sat CÂINENII MARI, com. CÂINENI
la V de podul peste Olt şi pe malul podului
Aşezare; Epoca romană Ruinele cetăţii austriace „Arxavia”; Epoca
medievală, 1717 - 171912 sat COCORU, com. GALICEA
între DJ 678 A şi Valea Topologului
Aşezare; Hallstatt Aşezare; Latène, cultura geto - dacică
13 localitatea COPĂCELU, municipiul RÂMNICU VÂLCEA
în jurul şi la E de căminul cultural, până la Gara Râureni, între pârâul Sărat şi calea ferată industrială
Aşezare; Neolitic Aşezare; Epoca bronzului Aşezare; Hallstatt Aşezare; Latène, cultura geto - dacică
14 sat COPĂCENI, com. RACOVIŢA
„La moară”, la 200 m S de
Castrul roman „Praetorium I”; Epoca
romană, sec. II - III
304
pârâul Clocotici, la E de drumul comunal
Terme Aşezare civilă; Epoca romană, sec. II - III
15 localitatea COŞOTA, oraş OCNELE MARI
„Valea Bradului”, la E de localitate
Aşezare; Latène, cultura geto - dacică, sec. I a. Chr. - I p. Chr. Aşezare civilă; Latène, cultura geto - dacică,
sec. II a. Chr. - I p. Chr.16 sat CREMENARI, com.
GALICEAîntre vatra satului şi firul Văii Turciturilor
Aşezare; Neolitic Aşezare; Latène, cultura geto - dacică
17 municipiul DRĂGĂŞANI„Capu Dealului”, la V de DN 64
Aşezare; Epoca bronzului Aşezare; Epoca dacică Aşezare; Epoca romană
18 sat FEDELEŞOIU, com. DĂIEŞTIpe versantul vestic al Dealului Mare, până la albia Oltului
Aşezare; Hallstatt
19 sat FIŞCĂLIA, com. IONEŞTI Aşezare; Neolitic Aşezare; Latène, cultura geto - dacică Aşezare; Epoca romană
20 sat GĂUJANI, com. BOIŞOARApe vârful dealului Cetăţuia
Aşezare; Perioada de tranziţie la epoca
bronzului, cultura Coţofeni21 sat GLĂVILE, com. GLĂVILE
în vatra satului, pe ambele maluri ale râului Pesceana
Aşezare; Epoca bronzului
22 sat aparţinător GORANU, municipiul RÂMNICU VÂLCEA
la V de noua cale ferată, în vatra satului Goranu
Aşezare; Epoca bronzului Aşezare; Latène, cultura geto - dacică Aşezare; Epoca medievală timpurie, sec. IV -
XII23 sat aparţinător GORANU,
municipiul RÂMNICU VÂLCEA„La Cetate”, cartier Sticlărie, la 800 m E de DJ 703 F
Aşezare; Epoca medievală
24 sat GRĂDIŞTEA, com. GRĂDIŞTEA
„Dealul Grădiştei”, la 5 km V de sat, la limita cu jud. Gorj
Aşezare; Hallstatt
25 sat GREBLEŞTI, com. CÂINENIla V de sat, până la albia Oltului
Aşezare; Epoca romană
26 sat GRECI, com. MATEEŞTIîn vatra satului
Aşezare; Epoca bronzului Aşezare; Hallstatt Aşezare; Latène, cultura geto - dacică Aşezare; Epoca romană
27 localitatea GURA SUHAŞULUI, oraş OCNELE MARI
în vatra localităţii
Aşezare; Neolitic Aşezare; Epoca bronzului Aşezare; Latène, cultura geto - dacică Aşezare; Epoca romană Aşezare; Epoca medievală
28 localitatea GURA SUHAŞULUI, oraş OCNELE MARI
„Lacul Doamnei”, în cartier Trăistari, între biserică, cimitir şi cariera de tuf
Aşezare; Epoca bronzului Aşezare; Hallstatt Aşezare; Latène, cultura geto - dacică
29 localitatea GURA SUHAŞULUI, oraş OCNELE MARI
Aşezare; Epoca bronzului, sec. II - I a. Chr.
305
„Lacul Doamnei”, în cartier Trăistari, între biserică, cimitir, cariera de tuf şi panta către lac
Aşezare; Latène, cultura dacică, sec. I a. Chr. - I p. Chr.
30 localitatea GURA SUHAŞULUI, oraş OCNELE MARI
„Valea Goruneilor”, la NE de DC 157, pe versantul de SV al dealului
Aşezare; Epoca bronzului Aşezare; Hallstatt Aşezare; Latène, cultura geto - dacică
31 oraş HOREZUla 1 km N de DN 67, între satele Olari şi Ursani
Aşezare; Epoca bronzului Aşezare; Latène, cultura geto - dacică Aşezare; Epoca romană
32 sat IONEŞTI, com. IONEŞTI Aşezare; Epoca romană, sec. II - III Castrul roman „Pons Aluti”; Epoca romană,
sec. II - III33 sat LUNCA, com. BUJORENI
în vatra satului, de o parte şi de alta a DN 7
Aşezare; Latène, cultura geto - dacică Aşezare; Epoca romană
34 localitatea LUNCA, oraş OCNELE MARI
în vatra satului
Aşezare; Latène, cultura geto - dacică
35 sat MATEEŞTI, com. MATEEŞTIîn vatra satului
Punct fosilifer; Paleolitic inferior Aşezare; Latène, cultura geto - dacică
36 sat MĂGURA, com. MIHĂIEŞTIîn islaz, spre satul Arsanca
Aşezare; Latène, cultura geto - dacică Aşezare; Epoca romană
37 MĂLDĂREŞTI, com. MĂLDĂREŞTI
la V de cule, pe platou, în lunca pârâului Luncavăţ
Aşezare; Epoca bronzului Val de pământ; Epoca dacică
38 sat MILOSTEA, com. SLĂTIOARA
în câmpul Polovragilor, la V de sat, pe versantul estic al dealului Coasta Mare
Aşezare; Epoca bronzului Necropolă tumulară de incineraţie; Hallstatt
39 sat MILOSTEA, com. SLĂTIOARA
la V de sat, pe versantul estic al dealului Coasta Mare
Aşezare
40 sat MOGEŞTI (fost sat SACOŢI), com. SLĂTIOARA
„Sacoţi”, la limita cu comuna Mateeşti
Aşezare; Epoca bronzului Aşezare; Hallstatt
41 sat NICOLAE BĂLCESCU, com. NICOLAE BĂLCESCU
„Maidan - Hotar”
Aşezare; Neolitic Aşezare; Epoca bronzului
42 localitatea OCNIŢA, oraş OCNELE MARI
în vatra satului
Aşezare; Epoca bronzului Aşezare; Latène, cultura geto - dacică Aşezare; Epoca romană
43 localitatea OCNIŢA, oraş OCNELE MARI
„Dealul Cosota”, delimitat la N de pârâul Sărat, la V de drumul comunal, la E şi S de Valea Bradului
Buridava dacică; Latène, cultura geto -
dacică, sec. II a. Chr. - sec. I p. Chr. Fortificaţie Morminte izolate; Latène, cultura geto -
dacică, sec. II a. Chr.44 sat OLANU, com. OLANU
la V de sat, pe versanţii şi în Aşezare; Neolitic
306
talvegul Văii Trepteanca Aşezare; Epoca bronzului45 sat OLTEANCA, com. GLĂVILE
în vatra satului Aşezare; Neolitic Aşezare; Epoca bronzului
46 sat ORLEŞTI, com. ORLEŞTIpe versantul estic al Dealului Oltului
Aşezare; Neolitic Aşezare; Epoca bronzului Aşezare; Latène, cultura geto - dacică
47 sat PĂDUREŢU, com. BĂBENIla SV de sat, la limita cu comuna Şirineasa
Aşezare; Epoca romană
48 localitatea PĂUŞA, oraş CĂLIMANEŞTI
„Poiana Bivolari”, pe malul stâng al Oltului, la 50 m S de Hidrocentrala Turnu şi la cca. 200 m E de Mănăstirea Cozia
Castrul roman Arutela; Epoca romană, sec. II
- III
49 localitatea PRAJILA, oraş BĂILE GOVORA
la S şi N de DC 129, pe versanţii nordici ai dealurilor Curături şi Dealul Mare şi pe versantul sudic al dealului Malul Corbului
Aşezare; Epoca bronzului Aşezare; Hallstatt Aşezare; Latène, cultura geto - dacică
50 sat RACOVIŢA, com. RACOVIŢA
Castrul roman „Praetorium II”; Epoca
romană, sec. II - III51 sat RĂDĂCINEŞTI, com.
BERISLĂVEŞTIîn curtea Căminului Cultural, delimitat la S de pârâul Fântânii, la N şi V de pârâul Tulburoasa, la E de DC
Castru; Epoca romană, sec. II - III Terme Aşezare; Epoca romană, sec. II - III
52 sat RĂDĂCINEŞTI, com. BERISLĂVEŞTI
Aşezare; Epoca romană, sec. II - III
53 municipiul RÂMNICU VÂLCEAcartier Ostroveni, între râul Olăneşti la N, râul Olt la E, calea ferată la V şi zona de agrement la S
Aşezare; Hallstatt
54 municipiul RÂMNICU VÂLCEA„Botul de piatră”, Motelul „Capela”, (către N şi V) şi botul dealului (către S şi E)
Aşezare; Hallstatt Aşezare; Latène, cultura geto - dacică
55 municipiul RÂMNICU VÂLCEA„Dealul Cetăţuia”, în jurul bisericii
Aşezare; Hallstatt Aşezare; Latène, cultura geto - dacică Aşezare; Epoca romană
56 municipiul RÂMNICU VÂLCEACartier „1 Mai”
Aşezare; Latène, cultura geto - dacică
57 municipiul RÂMNICU VÂLCEAcartier Căzăneşti
Aşezare; Epoca bronzului Aşezare; Latène, cultura geto - dacică Aşezare; Epoca romană
58 municipiul RÂMNICU VÂLCEAcartier Valea Răii, în jurul
Aşezare; Neolitic
307
căminului cultural Copăcelu Aşezare; Epoca bronzului59 RÂU VADULUI, com. CÂINENI
Aşezare; Neolitic60 localitatea RÂURENI, municipiul
RÂMNICU VÂLCEAîntre DN 67 şi albia Oltului, pe o suprafaţă de 2,5 km
Necropolă; Hallstatt
61 sat ROBEŞTI, com. CÂINENIîn vatra satului
Aşezare; Epoca bronzului Aşezare; Epoca romană
62 sat ROEŞTI, com. PESCEANA„Râpa Cărămizii”
Punct fosilifer; Paleolitic inferior Aşezare; Latène, cultura geto - dacică
63 sat SÂMBOTIN, com. DĂEŞTIîn vatra satului, între DJ şi calea ferată
Aşezare; Epoca bronzului Aşezare; Latène, cultura geto - dacică Aşezare; Epoca romană
64 sat SÂMBOTIN, com. DĂEŞTI„La Canton”
Castra Traiana; Epoca romană, sec. II - III
65 sat SCĂRIŞOARA [fost sat GURIŞOARA], com. MIHĂIEŞTI
pe o rază de 1 km în jurul Mănăstirii Govora
Aşezare; Epoca bronzului Aşezare; Latène, cultura geto - dacică Aşezare; Epoca romană
66 sat STĂNEŞTI - LUNCA, com. LUNGEŞTI
la S de sat, pe valea râului Mamu
Aşezare; Epoca romană
67 sat STOENEŞTI, com. STOENEŞTI
în vatra satului
Aşezare; Latène, cultura geto - dacică
68 localitatea STOLNICENI, municipiul RÂMNICU VÂLCEA
la E de DN 64 şi la V de râul Olt, în jurul cimitirului
Aşezare; Neolitic
69 localitatea STOLNICENI, municipiul RÂMNICU VÂLCEA
„Buridava Romană”, între şoseaua Rm. Vâlcea - Drăgăşani, râul Olt şi bazinele de decantare ale Combinatului Chimic S. C. OLTCHIM.
Rezervaţia arheologică „Buridava Romană”
(parţial); Epoca romană, sec. III - IV Terme; Epoca daco-romană, sec. II - III
70 sat STUPĂREI, com. MIHĂEŞTIStaţia de transformare Stupărei, între DN 64 şi malul Oltului
Aşezare; Hallstatt
71 sat ŞIRINEASA, com. ŞIRINEASA
pe versantul de NE al Dealului Viilor, până lângă satul Valea Caselor din comuna Popeşti
Aşezare; Latène, cultura dacică Aşezare; Epoca romană
72 sat TEIU, com. GALICEAîn lunca Oltului, între sat şi malul râului, la V de localitate şi pe Dealul Teiul
Aşezare; Epoca bronzului Aşezare; Hallstatt
73 sat TEIUŞU, com. BUNEŞTIîn vatra satului
Aşezare; Epoca bronzului Aşezare; Latène, cultura geto - dacică Aşezare; Epoca romană
308
74 sat TETOIU, com. TETOIU„Valea lui Greuceanu”
Zonă fosiliferă; Paleolitic inferior, cultura Bugiuleşti
75 sat TITEŞTI, com. PERIŞANI (fosta comună TITEŞTI)
la confluenţa pârâului Barbului cu pârâul Titeşti, la 500 m V de sat, pe panta de V a Dealului Cazanului
Castru; Epoca romană, sec. II - III
76 sat TITIRECIU, com. BUNEŞTIîn vatra satului
Aşezare; Latène, cultura geto - dacică Aşezare; Epoca romană
77 sat VALEA LUI STAN, com. BREZOI
în extravilan, pe DN 7A, pe platou şi în vatra satului
Aşezare; Epoca bronzului Necropolă; Hallstatt
78 sat VALEA MARE, com. BĂBENI
între Valea Dunavăţului şi DJ 677 A
Aşezare; Latène, cultura geto - dacică
79 sat VALEA MARE, com. BERBEŞTI (fosta comună VALEA MARE)
la N de sat, până la limita cu comuna Mateeşti
Aşezare; Hallstatt
80 sat VALEA VĂLENI, com. ZĂTRENI
la V de DN, la 2 km pe Valea Văleni
Aşezare; Hallstatt
81 sat VĂRATICA, com. COSTEŞTI„Vârful Stogu”
Aşezare; Hallstatt
82 sat VLĂDEŞTI, com. VLĂDEŞTI Aşezare; Neolitic Aşezare; Epoca bronzului
Judeţul Vâlcea – obiective culturale şi cultural -religioase1 sat ALUNU, com. ALUNU
Conac; sf. sec. XIX2 sat AMĂRĂŞTI, com.
AMĂRĂŞTI Biserica de lemn „Sf. Nicolae”; 1802; cult ortodox Biserică; sec. XV; cult ortodox
3 sat ARMĂŞEŞTI, com. CERNIŞOARA
Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului”; 1809; cult ortodox
4 sat AVRĂMEŞTI, com. SCUNDU Biserica „Sf. Nicolae”; 1870; cult ortodox; 5 sat BĂBENI, com. BĂBENI
lângă gară Conac; înc. sec. XX
6 sat BĂBENI-OLTEŢU, com. FĂUREŞTI
Biserica „Sf. Nicolae”; 1779; cult ortodox;
7 sat BĂDENI, com. DĂNICEI Biserica de lemn „Sf. Împăraţi”; 1844; cult ortodox;
8 sat BĂIAŞU, com. PERIŞANInr. 27
Biserica de lemn „Sf. Dumitru”; 1886; cult ortodox;
9 oraş BĂILE GOVORA
str. Parcului nr. 1 Pavilionul Palace; 1914;
10 oraş BĂILE GOVORAstr. Parcului nr. 3
Cazinoul militar; înc. sec. XX
309
11 oraş BĂILE GOVORAstr. Tudor Vladimirescu nr. 102
Colecţia de arheologie şi artă religioasă „Gheorghe Petre”;
12 oraş BĂILE OLĂNEŞTIstr. Horea nr. 4
Biserica de lemn „Sf. Pantelimon” (Biserica lui Horea); 1746; cult ortodox
13 sat BĂLŢĂŢENI, com. TOMŞANI
Biserica de lemn „Sfinţii Îngeri”; 1773 - 1774; cult ortodox;
14 sat BĂRBĂTEŞTI, com. BĂRBĂTEŞTI
cartier Iernaticu
Biserica de lemn „Buna Vestire”; 1795; cult
ortodox; 15 sat BĂRBĂTEŞTI, com.
BĂRBĂTEŞTIcartier Poeni
Biserica de lemn „Sf. Nicolae”; 1790; cult
ortodox; 16 sat BĂRBĂTEŞTI, com.
BĂRBĂTEŞTIcătun Mierleşti
Biserica „Intrarea în Biserică”; 1776; cult ortodox;
17 sat BĂRBĂTEŞTI, com. BĂRBĂTEŞTI
cătun Vătăşeşti
Biserica „Sf. Nicolae”; 1712 - 1715; cult
ortodox; 18 sat BĂRBĂTEŞTI, com.
BĂRBĂTEŞTIcătun Vătăşeşti
Casa Constantinescu I. Măriuca; sf. sec. XIX
19 sat BĂRBĂTEŞTI, com. BĂRBĂTEŞTI
cătun Vătăşeşti
Casa de lemn a preotului Gheorghe Pietraru; 1850 - 1860
20 sat BĂRBĂTEŞTI, com. BĂRBĂTEŞTI
la 8 km N de sat
Schitul Pătrunsa; 1740; cult ortodox; Biserica „Cuvioasa Paraschiva”; 1740; cult
ortodox21 sat BĂRBUCENI, com.
PRUNDENI [fosta comună Zăvideni]
Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, „Sfinţii Împăraţi”; 1815; cult ortodox;
22 sat BÂRLOGU, com. STOENEŞTI
Biserica de lemn „Sf. Dumitru”; 1757; cult ortodox
23 sat BÂRSEŞTI, com. BUDEŞTI [fosta comună Bercioiu]
Biserica „Adormirea Maicii Domnului”; 1817; cult ortodox
24 sat BÂRSEŞTI, com. MIHĂIEŞTI [fosta comună Buleta]
Biserica „Sf. Nicolae”; 1736; cult ortodox;
25 sat BECŞANI, com. FÂRŢĂŢEŞTI
Biserica „Sf. Nicolae”; 1816, ref. 1842 - 1850; cult ortodox
26 sat BENEŞTI, com. BĂLCEŞTI Casa Oteteleşenilor; 1713, adăugiri 1900 Biserica „Sfinţii Voievozi”; 1746; cult
ortodox27 sat BERBEŞTI, com. LALOŞU
Biserica „Sfinţii Voievozi”; 1850; cult ortodox;
28 sat BERCIOIU, com. BUDEŞTI
Biserica „Duminica Tuturor Sfinţilor”; 1834 - 1838; cult ortodox
29 sat BEREŞTI, com. LĂPUŞATA Biserica de lemn „Sf. Nicolae”; 1610, ref. 1885 - 1887; cult ortodox
30 sat BERISLĂVEŞTI, com. BERISLĂVEŞTI
Mănăstirea Berislaveşti; 1754 - 1762; cult ortodox; Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi”, „Sf.
Gheorghe”
310
31 sat BISTRIŢA, com. COSTEŞTI Mănăstirea Bistriţa; 1494, ref. 1847-1856, 1984-1997; cult ortodox; Biserica „Adormirea Maicii Domnului”;
32 sat BISTRIŢA, com. COSTEŞTI Mănăstirea Arnota; 1634; cult ortodox Biserica „Sfinţii Arhangheli” Clădiri; 1852 - 1856
33 sat BISTRIŢA, com. COSTEŞTI Fostul Schit Păpuşa - Biserica „Sf. Grigore Decapolitul - Eleonul”; sec. XV - XVI; cult ortodox;
34 sat BISTRIŢA, com. COSTEŞTIîn Peştera Sf. Grigore Decapolitul
Biserica „Intrarea în Biserică”; ante 1633; cult ortodox
35 sat BISTRIŢA, com. COSTEŞTIîn Peştera Sf. Grigore Decapolitul
Biserica „Sfinţii Îngeri”; sec. XVII; cult
ortodox36 sat BISTRIŢA, com. COSTEŞTI
la E de sat Fostul Schitul Ţigania - Biserica „Naşterea
Maicii Domnului”; sec. XVII; cult ortodox;
37 sat BOCŞA, com. MĂCIUCA Biserica „Sf. Ioan Botezătorul”; 1847 - 1848; cult ortodox;
38 sat BODEŞTI, com. ALUNUcartier Godeni
Biserica de lemn „Sfinţii Îngeri”; 1675; cult ortodox
39 sat BODEŞTI, com. BĂRBĂTEŞTI (fosta comună Bodeşti)
Fostul Schitul Bodeşti - Biserica „Sf. Treime”; 1732; cult ortodox; Zid de incintă; 1732; cult ortodox
40 sat BODEŞTI, com. BĂRBĂTEŞTI
cartier Drăgăneşti
Biserica „Intrarea în Biserică”; 1749; cult
ortodox; 41 sat BOGDĂNEŞTI, com.
BUJORENI Biserica „Sfinţii Voievozi”; 1692-1698; cult
ortodox; 42 sat BOROŞEŞTI, com. SUTEŞTI
Biserica de lemn „Sfinţii Voievozi”; 1822 - 1896; cult ortodox;
43 sat BOTORANI, com. MĂCIUCA
Biserica „Sf. Nicolae”; 1797, ref. 1872; cult ortodox;
44 sat BRATOVEŞTI, com. PERIŞANI
Biserica de lemn „Sf. Nicolae”; 1808, ref. 1880; cult ortodox;
45 sat BRĂTIA DIN DEAL, com. GALICEA (fosta comună Cremenari)
Biserica „Sfinţii Voievozi”; 1833; cult ortodox;
46 oraş BREZOI Gara Lotru; 1897 - 190247 oraş BREZOI
str. Eroilor nr. 147 , 148, 150, 151, 153
Locuinţele Societăţii „Carpatina”; sf. sec.
XIX - înc. sec. XX48 oraş BREZOI
str. Panduri nr. 6Biserica de lemn „Intrarea în Biserică”;
1789; cult ortodox49 sat BUCŞANI, com. IONEŞTI Biserica „Buna Vestire”; 1743; cult ortodox; 50 localitatea BUDA, oraş OCNELE
MARI Biserica „Sf. Treime” şi „Sf. Nicolae”;
1731; cult ortodox; 51 sat BUDEŞTI, com. BUDEŞTI Biserica „Sfinţii Arhangheli”; 1787; cult
ortodox; 52 sat BUDEŞTI, com. BUDEŞTI
311
Casa Lahovary; 1/2 sec. XIX53 sat BUDEŞTI, com. FĂUREŞTI Biserica „Adormirea Maicii Domnului”;
1825; cult ortodox; 54 sat BUDURĂŞTI, com.
STOENEŞTI Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva”;
1755 - 1756; cult ortodox; 55 sat BUJORENI, com. BUJORENI Biserica „Adormirea Maicii Domnului”;
1812; cult ortodox; 56 sat BUJORENI [fost sat
RÂMNICU VÂLCEA (strămutat)], com. BUJORENI
la Muzeul satului Vâlceanu
Casa Velea; sec. XVIII
57 sat BULETA, com. MIHĂEŞTI [fosta comună BULETA]
Biserica „Sf. Ioan Botezătorul”; 1837; cult
ortodox; 58 sat BUMBUIEŞTI, com.
BOIŞOARA Biserica „Buna Vestire” şi „Cuvioasa
Paraschiva”; 1816; cult ortodox; 59 sat BURDĂLEŞTI, com.
GUŞOIENIîn cimitir
Biserica de lemn „Sf. Nicolae”; 1773; cult ortodox
60 sat CAPU DEALULUI, com. BĂBENI
Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva”; 1799; cult ortodox
61 localitatea CĂCIULATA, oraş CĂLIMĂNEŞTI
Schitul „Sf. Ioan” de sub Piatră (Cozia
Veche); 1602; cult ortodox62 localitatea CĂCIULATA, oraş
CĂLIMĂNEŞTIMănăstirea Cozia
Mănăstirea Cozia; 1388 - 1391; cult ortodox;Biserica „Sfânta Treime”; 1388 Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului”,
1583 Paraclisul „Duminica Tuturor Sfinţilor”,
1711 Casa Trapeza; 1853 Bolniţa „Sfinţii Apostoli”; 1542 - 1543
63 oraş CĂLIMĂNEŞTIInsula Ostrov
Mănăstirea Ostrov; 1520 - 1521; cult ortodox; Biserica „Naşterea Maicii Domnului”
64 oraş CĂLIMĂNEŞTIpe muntele Cozia
Mănăstirea Stănişoara (complex de clădiri); 1747; cult ortodox Biserica „Sf. Gheorghe”
65 oraş CĂLIMĂNEŞTIstr. Calea lui Traian nr. 403, şoseaua E 15A, la km 18
Pavilionul central; 1883;
66 oraş CĂLIMĂNEŞTIstr. Gării
Gara Jiblea; 1899
67 oraş CĂLIMĂNEŞTIstr. Tudor Vladimirescu nr. 18
Casa Dobrin; 1880
68 oraş CĂLIMĂNEŞTIstr. Tudor Vladimirescu nr. 27
Biserica „Sfinţii Voievozi”; 1711 - 1715; cult ortodox; Turn clopotniţă; 1711 - 1715
69 oraş CĂLIMĂNEŞTIstr. Tudor Vladimirescu nr. 44
Casa Miscurici; 1850 - 1860
70 sat aparţinător CĂLINEŞTI, oraş BREZOI [fosta comună Racoviţă]
cartierul Călineşti, în cimitir
Biserica „Cuvioasa Paraschiva”; 1775; cult
ortodox71 sat CÂINENII MARI, com.
CÂINENI Biserica „Sf. Nicolae”; 1769; cult ortodox;
312
Uliţa Mare nr. 216 Petcu şi Stoian ctitori72 sat CÂINENII MICI, com.
CÂINENIlângă Biserica „Sfinţii Voievozi”
Casă; sec. XIX
73 sat CÂINENII MICI, com. CÂINENI
nr. 42, peste vale, în cimitir
Biserica „Sf. Nicolae”; 1733; cult ortodox;
74 sat CÂINENII MICI, com. CÂINENI
nr. 204, vis-a-vis de Biserica „Sfinţii Voievozi”
Casa Mateescu; sf. sec. XVIII
75 sat CÂINENII MICI, com. CÂINENI
Uliţa Bisericii nr. 176
Biserica „Sfinţii Voievozi”; 1807; cult ortodox;
76 sat CERNELELE, com. PĂUŞEŞTI [fosta comună OTĂSĂU]
Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului”; 1811; cult ortodox
77 sat CETĂŢEAUA, com. SUTEŞTI [fosta comună MITROFANI]
Biserica de lemn „Sf. Nicolae”; 1792; cult ortodox;
78 localitatea CHEIA, oraş BĂILE OLĂNEŞTI
la cca. 12 km NV de sat
Schitul Pahomie; 1688; cult ortodox Biserica „Sf. Ilie”; 1688, ref. 1951; cult
ortodox79 localitatea CHEIA, oraş BĂILE
OLĂNEŞTIstr. Cheia nr. 87
Biserica „Sfinţii Voievozi”; 1770 - 1778; cult ortodox;
80 localitatea CHEIA, oraş BĂILE OLĂNEŞTI
str. Cheia nr. 212
Schitul Iezer; sec. XVI; cult ortodox; Biserica „Intrarea în Biserică”; 1719 - 1720
Casa Stăreţiei; sec. XVI - XVII81 sat CIOCÂLTEI, com. ROEŞTI Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva”;
1898; cult ortodox82 sat CIOROBEŞTI, com.
COSTEŞTI Biserica „Intrarea în Biserică”; 1750; cult
ortodox; 83 sat CIREŞU, com. STROIEŞTI
Biserica de lemn „Intrarea în Biserică”; 1782; cult ortodox
84 sat CIUCHEŢI, com. SINEŞTI Biserica de lemn „Sfinţii Voievozi”; 1806; cult ortodox;
85 sat CIUNGETU, com. MALAIA Biserica de lemn „Sf. Împăraţi”; 1861; cult ortodox
86 sat COASTA, com. GOLEŞTI Biserica „Cuvioasa Paraschiva”; 1747; cult ortodox
87 sat COASTA, com. PĂUŞEŞTI-MĂGLAŞI
Biserica „Sf. Nicolae”; 1693-1695; cult ortodox;
88 sat COPĂCENI, com. COPĂCENI Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva”; 1775; cult ortodox;
89 sat COPĂCENI, com. COPĂCENIpeste apa Cernei
Biserica „Buna Vestire”; 1804; cult ortodox;
90 sat COPĂCENI, com. RACOVIŢA
Biserica de lemn „Sf. Nicolae", „ Sf. Filofteia”; 1805; cult ortodox;
91 sat CORNET, com. VAIDEENI Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva”; 1893; cult ortodox;
92 sat COSTEŞTI, com. COSTEŞTI Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului”; 1801; cult ortodox
93 sat COSTEŞTI, com. COSTEŞTI Stabilimentul băilor; sec. XX
313
94 sat COSTEŞTI, com. COSTEŞTIîn faţa primăriei
Casă cu prăvălie; sec. XIX
95 sat CREMENARI [fost sat MIJLOCU], com. GALICEA [fosta comună CREMENARI]
cartier Mijlocu
Biserica „Intrarea în Biserică” şi „Sf. Nicolae”; 1826 - 1828; cult ortodox;
96 sat CREŢENI, com. CREŢENI Biserica de lemn „Sfinţii Voievozi”; 1767; cult ortodox
97 sat DĂEŞTI, com. DĂEŞTI Biserica „Sf. Nicolae”; 1814; cult ortodox; 98 sat DÂNGEŞTI, com.
BERISLAVEŞTI Biserica „Buna Vestire”; 1820; cult ortodox
99 sat DEJOI, com. FÂRŢĂŢEŞTI Biserica „Sfinţii Voievozi”; 1715, ref. 1836 -
1840; cult ortodox; 100 sat DELURENI [fost sat
BÂRSOIU], com. STOILEŞTI Biserica „Intrarea în Biserică”; 1840; cult
ortodox; 101 sat DEZROBIŢI [fost sat
MĂNĂSTIRENI], com. FRÂNCEŞTI [fosta comună FRÂNCEŞTI - MĂNĂSTIRENI]
fost sat Mânăstireni
Ansamblul Mănăstirii „Dintr-un Lemn”; sec. XVII; cult ortodox; Biserica „Naşterea Maicii Domnului”; 1634
- 1635 Biserica „Dintr-un Lemn”; sec. XVII,
refăcută 1814102 sat DIMULEŞTI, com.
MĂDULARI Biserica de lemn „Sf. Dumitru”; 1894; cult
ortodox103 sat DOBREŞTI, com. DĂNICEI Biserica de lemn „Sf. Nicolae”; 1828; cult
ortodox; 104 sat DOBRUŞA [fost sat
DOBRUŞA DE SUS], com. ŞTEFĂNEŞTI
Schitul Dobruşa; înc. sec. XV; cult ortodox Biserica „Intrarea în Biserică”; înc. sec. XV;
cult ortodox105 sat DOBRUŞA, com.
ŞTEFĂNEŞTI Biserica de lemn „Sf. Nicolae”; 1796; cult
ortodox; 106 sat DOZEŞTI, com.
FÂRTĂŢEŞTI Biserica „Sf. Nicolae”; 1830; cult ortodox
107 sat DRĂGANU, com. VALEA MARE
Biserica „Sfinţii Voievozi”; 1820; cult ortodox
108 sat DRĂGĂNEŞTI, com. GOLEŞTI
Biserica „Sf. Nicolae”; 1848; cult ortodox
109 municipiul DRĂGĂŞANIcartier Capu Dealului
Biserica „Adormirea Maicii Domnului”;
1824; cult ortodox; 110 municipiul DRĂGĂŞANI
cartier Gârdeşti-Momoteşti Biserica „Sf. Nicolae”; 1820 - 1835; cult
ortodox; 111 oraş DRĂGĂŞANI
str. Bălcescu Nicolae nr. 18 Biserica „Sf. Ilie”; sec. XVIII, refăcută
1834; cult ortodox; 112 municipiul DRĂGĂŞANI
Piaţa Tudor Vladimirescu Casa Nae Petcu Ion; ante 1914
113 municipiul DRĂGĂŞANIstr. Tudor Vladimirescu nr. 38
Muzeul Podgoriei Drăgăşani (Casa
Bărăgan); 114 sat DRĂGOEŞTI, com.
DRĂGOEŞTI Biserica „Sf. Ioan Botezătorul”; 1852 -
1853; cult ortodox; 115 sat DRĂGOEŞTI, com.
DRĂGOEŞTI Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi”; 1530,
adăugiri 1769 şi sec. XIX; cult ortodox; 116 sat DRĂGOEŞTI, com.
DRĂGOEŞTI Conacul Şuţu; 1880
314
117 sat DUMBRĂVEŞTI, com. TOMŞANI
Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva”; 1757; cult ortodox
118 sat FĂUREŞTI, com. ZĂTRENI Biserica „Sf. Nicolae”; 1864; cult ortodox; 119 sat FÂRTĂŢEŞTI, com.
FÂRTĂŢEŞTI Biserica „Sf. Gheorghe”; 1838; cult ortodox;
120 sat FEDELEŞOIU, com. DĂEŞTI Fostul Schit Fedeleşoiu; 1673 - 1700; cult ortodox; Biserica „Sfinţii Apostoli”; 1673; cult
ortodox121 sat FOLEŞTII DE JOS, com.
TOMŞANI Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi”; 1767, ref.
1866; cult ortodox122 sat FRÂNCEŞTI, com.
FRÂNCEŞTI Biserica „Sf. Nicolae”; 1893; cult ortodox;
123 sat FUMURENI, com. LUNGEŞTI
Ruine biserică; sec. XVIII; cult ortodox
124 sat GĂNEŞTI, com. ZĂTRENI Biserica „Sf. Vasile" şi „Sf. Nicolae”; 1811; cult ortodox;
125 sat GĂUJANI, com. BOIŞOARAla intrarea în satul Găujani
Casa cu cadran solar; sf. sec. XIX
126 sat GEAMĂNA, com. DRĂGOEŞTI
Biserica de lemn „Sf. Nicolae”; 1874; cult ortodox;
127 sat GEAMĂNA, com. STOILEŞTI Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva”; 1887; cult ortodox
128 sat GENUNENI, com. FRÂNCEŞTI [fosta comună FOLEŞTI]
Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi”; 1797; cult
ortodox; preot Tismăneanu, Matei ctitor129 sat GHIOROIU, com. GHIOROIU
Biserica „Sfinţii Voievozi”; 1859 - 1863; cult ortodox
130 sat GIULEŞTI, com. FÂRTĂŢEŞTI
Biserica „Sf. Nicolae”; sec. XVIII, ref. 1832; cult ortodox;
131 sat GORUNEŞTI, com. BĂLCEŞTI
Casa protopopului Cârstea; 1816
132 sat GORUNEŞTI, com. BĂLCEŞTI
cartier Popeşti
Biserica „Intrarea în Biserică”; 1795; cult
ortodox; 133 sat GORUNEŞTI, com.
SLĂTIOARAcartier Vioreşti
Biserica „Intrarea în Biserică”; 1807; cult
ortodox; 134 sat GOVORA, com. MIHĂEŞTI
[fosta comună BULETA]cartier Mahalaua Mare, în cimitir
Biserica de lemn „Sf. Nicolae”; adusă în
1804 din Genuneni; cult ortodox
135 sat GRĂDIŞTEA, com. GRĂDIŞTEA
Biserica „Sf. Împăraţi” şi „Sf. Matei”; 1840;
cult ortodox; 136 sat GRĂDIŞTEA, com.
GRĂDIŞTEAUliţa Primăriei (vis-a-vis de Primărie)
Casa Voichiţii Ion; sf. sec. XIX
137 sat GREBLEŞTI, com. CÂINENInr. 134
Biserica „Cuvioasa Paraschiva”; 1793 - 1797; cult ortodox;
138 sat GROŞI, com. CERNIŞOARA Biserica „Sf. Nicolae”; 1892; cult ortodox; Ereu, Tudor ctitor
139 sat GURA VĂII, com. BUJORENI Biserica „Sf. Gheorghe”; 1758; cult ortodox;
315
140 localitatea GURGUIATA, oraş BĂILE OLĂNEŞTI
Schitul Bradu; cult ortodox; Biserica „Sf. Ioan Botezătorul”; 1784; cult
ortodox141 sat GUŞOENI, com. GUŞOENI
cartier Butari Biserica de lemn „Intrarea în Biserică”;
1550, ref. 1915; cult ortodox142 sat GUŞOIANCA, com.
GUŞOENI Biserica de lemn „Sf. Nicolae”; 1773; cult
ortodox143 sat HERĂŞTI, com. GHIOROIU Biserica de lemn „Sf. Nicolae”; 1791, ref.
ulterior; cult ortodox144 oraş HOREZU
cartier Bălăneşti Biserica „Duminica Tuturor Sfinţilor”;
1659; cult ortodox; mitropolit Ştefan ctitor
145 oraş HOREZUcartier Olari
Biserica „Sfinţii Voievozi”, „ Sf. Vasile”; 1826; cult ortodox;
146 oraş HOREZUstr. Constantin Brâncoveanu nr. 2
Biserica „Intrarea în Biserică”, „Sf. Ioan Botezătorul” (Biserica din Târg); 1800 - 1804; cult ortodox;
147 sat IGOIU, com. ALUNU Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva”; 1752; cult ortodox
148 sat IONEŞTI, com. IONEŞTI Biserica de lemn „Sf. Nicolae”; 1770; cult ortodox;
149 sat IONEŞTI, com. IONEŞTICartier (fost sat) Obeni
Biserica „Sfinţii Voievozi”; 1842; cult ortodox;
150 sat IRIMEŞTI, com. BĂLCEŞTI Biserica „Sf. Nicolae”; 1884; cult ortodox151 sat IZBĂŞEŞTI, com. MILCOIU Biserica de lemn „Adormirea Maicii
Domnului”; sec. XVIII; cult ortodox152 sat JAROŞTEA, com. GLĂVILE Biserica „Sf. Dumitru”; 1882; cult ortodox; 153 localitatea JIBLEA VECHE, oraş
CĂLIMĂNEŞTIstr. 24 Ianuarie nr. 25
Casa Popescu Vergiliu; sec. XVIII
154 localitatea JIBLEA VECHE, oraş CĂLIMĂNEŞTI
str. Bălcescu Nicolae nr. 1, în centrul localităţii „la Monument”
Biserica „Adormirea Maicii Domnului”; sec. XVIII, ref. 1857 - 1862; cult ortodox
155 sat LĂDEŞTI, com. LĂDEŞTI Spitalul Vechi; 1881156 sat LINIA PE VALE, com.
DĂNICEI Biserica „Sf. Trei Ierarhi”; sec. XVIII, ref.
1853; cult ortodox; 157 localitatea LUNCA, oraş OCNELE
MARIstr. Goroniş nr. 31
Fosta Mănăstire Titireciu; 1577, reclădită 1724; cult ortodox; Biserica „Sf. Ioan Gură de Aur”; 1577,
reclădită 1724, adăugiri ulterioare158 sat MALAIA, com. MALAIA
în cimitir Biserica de lemn „Sf. Nicolae şi Cuvioasa
Paraschiva”; 1807; cult ortodox; 159 sat MALU, com. STOILEŞTI Biserica de lemn „Adormirea Maicii
Domnului”; 1799; cult ortodox160 sat MAMU, com. MĂDULARI Biserica de lemn „Sf. Nicolae”; 1891; cult
ortodox; 161 sat MARCEA, com. IONEŞTI
Biserica de lemn „Sfinţii Voievozi”; 1866 - 1868; cult ortodox
162 sat MARIŢA, com. VAIDEENI Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva”; 1556 - 1557; cult ortodox;
163 sat MATEEŞTI, com. MATEEŞTI Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva”;
316
cătun Călărăşeşti 1720, ref. 1803; cult ortodox; 164 sat MATEEŞTI, com. MATEEŞTI
„Măgura”, peste apa Târâia Casa Drăghici Constantin; sf. sec. XIX
165 sat MĂGURA, com. MIHĂIEŞTI Biserica „Sf. Ioan Botezătorul”; 1834; cult ortodox;
166 sat MĂGURENI, com. GUŞOENI Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva”; 1766, ref. 1803; cult ortodox
167 sat MĂLDĂREŞTI, com. MĂLDĂREŞTI
Biserica „Sf. Nicolae” şi „Sf. Voivozi”; 1774 - 1790; cult ortodox;
168 sat MĂLDĂREŞTI, com. MĂLDĂREŞTI
Cula Duca (Complexul muzeal Măldăreşti); 1827
169 sat MĂLDĂREŞTI, com. MĂLDĂREŞTI
Cula Greceanu (Complexul muzeal Măldăreşti); sec. XVIII
170 sat MĂLDĂREŞTI, com. MĂLDĂREŞTI
Conac (Sanatoriul TBC); sec. XX
171 sat MĂLDĂREŞTII DE JOS, com. MĂLDĂREŞTI
Biserica de lemn „Sf. Dumitru”; 1801, ref. 1888; cult ortodox;
172 sat MĂNĂILEŞTI [fost sat GENUNENI], com. FRÂNCEŞTI [fosta comună FOLEŞTI]
Biserica „Înălţarea Domnului”; 1684; cult
ortodox; 173 sat MÂNGURENI, com.
NICOLAE BĂLCESCU Biserica „Adormirea Maicii Domnului”;
1888; cult ortodox174 sat MECEA, com. ZĂTRENI
Uliţa Principală Casa Madolu Marin; înc. sec. XX, adăug.
1950175 sat MIEREA, com. GHIOROIU Biserica „Sfinţii Voievozi”; sec. XVI; cult
ortodox176 sat MIHĂEŞTI, com. MIHĂEŞTI Conacul Vintilă Brătianu; 4/4 sec. XIX, cu
adăugiri177 sat MILCOIU, com. MILCOIU Biserica „Adormirea Maicii Domnului”;
1875; cult ortodox; 178 sat MILEŞTI, com. FĂUREŞTI
Biserica „Sf. Ioan Botezătorul”; 1684, refăcută 1829; cult ortodox;
179 sat MILOSTEA, com. SLĂTIOARA
Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva”; 1906; cult ortodox;
180 sat MITROFANI, com. SUTEŞTI”La nuc”
Biserica de lemn „Sfinţii Voievozi”; 1813; cult ortodox;
181 sat MLĂCENI, com. PERIŞANInr. 205
Biserica de lemn „Sf. Gheorghe”; 1840; cult ortodox
182 sat MODOIA, com. CERNIŞOARA
Biserica „Sfinţii Arhangheli”; 1712, ref. 1896; cult ortodox;
183 sat MOLOGEŞTI, com. LALOŞU Biserica „Cuvioasa Paraschiva”; 1859; cult ortodox;
184 sat MOŞTENI, com. FRÂNCEŞTIcartier Mănăileşti
Biserica de lemn „Sf. Nicolae”; 1776; cult
ortodox; 185 sat MOŞTENI [fost sat
MĂNĂSTIRENI], com. FRÂNCEŞTI
„Colnic”
Fostul schit Colnic; cult ortodox Biserica „Naşterea Maicii Domnului”; 1742;
cult ortodox
186 sat MRENEŞTI, com. CREŢENI Biserica de lemn „Intrarea în Biserică”; 1771; cult ortodox;
187 sat MUEREASCA, com. MUEREASCA
Biserica „Sf. Nicolae”; 1782; cult ortodox
188 sat NEGHINEŞTI, com. STOENEŞTI
Biserica „Sf. Ioan Botezătorul”; 1819; cult ortodox;
317
189 sat NEGRENI-MIHĂIEŞTI, com. MIHĂIEŞTI
nr. 198
Biserica „Sf. Nicolae”; 1778; cult ortodox;
190 sat NEMOIU, com. AMĂRĂŞTI Biserica de lemn „Sf. Nicolae”; 1832; cult ortodox
191 sat NEŢEŞTI, com. STOILEŞTI [fosta comună URŞI]
Biserica de lemn „Adormirea Maicii
Domnului”; 1824; cult ortodox192 sat NISIPI, com. FÂRTĂŢEŞTI Biserica „Sfinţii Voievozi”; 1713, ref. 1858
- 1861; cult ortodox193 sat OBISLAVU, com.
GRĂDIŞTEA Biserica de lemn „Adormirea Maicii
Domnului”; 1763; cult ortodox; 194 sat OBOGENI, com. STOILEŞTI Biserica de lemn „Intrarea în Biserică”;
1830; cult ortodox; 195 oraş OCNELE MARI Clădirea băilor cu apă sărată; sec. XIX196 oraş OCNELE MARI
str. Bălcescu Nicolae nr. 11 Ruinele bisericii „Adormirea Maicii
Domnului”; 1560, adăugiri 1746; cult ortodox
197 oraş OCNELE MARIstr. Cuza Alexandru Ioan
Biserica „Sf. Gheorghe Domnesc”; 1676; cult ortodox
198 oraş OCNELE MARIstr. Cuza Alexandru Ioan
Casa Ghivercea; sec. XVIII
199 oraş OCNELE MARIstr. Teilor
Biserica „Sf. Ioan Botezătorul”; 1793; cult ortodox;
200 localitatea OCNIŢA, oraş OCNELE MARI
str. Ştrandului
Stabilimentul băilor; sf. sec. XIX
201 localitatea OLĂNEŞTI, oraş BĂILE OLĂNEŞTI
str. Cartierul Nou nr. 1
Casa Bădescu; 1718
202 localitatea OLĂNEŞTI, oraş BĂILE OLĂNEŞTI
str. Olănescu, prof. dr. nr. 2
Biserica „Sf. Nicolae”; 1718; cult ortodox;
203 localitatea OLĂNEŞTI, oraş BĂILE OLĂNEŞTI
str. Tudor Vladimirescu nr. 86
Casa Olănescu; sec. XIX
204 localitatea OLĂNEŞTI, oraş BĂILE OLĂNEŞTI
str. Tudor Vladimirescu nr. 105, cartier Cormoşeşti
Biserica „Sf. Ioan Botezătorul”; 1820; cult
ortodox;
205 localitatea OLĂNEŞTI, oraş BĂILE OLĂNEŞTI
str. Tudor Vladimirescu nr. 105, cartierul Valea cu Case
Biserica „Sfinţii Voievozi”; 1820; cult ortodox;
206 sat OLTEANCA, com. GLĂVILEcartier Chituci
Biserica de lemn „Sf. Nicolae”; 1847; cult
ortodox207 sat OLTEANCA, com. GLĂVILE
cartier SânculeştiBiserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva”;
1782; cult ortodox208 sat OLTENI, com. BUJORENI Biserica „Sf. Nicolae” a fostului schit Olteni;
1580 - 1590, extinsă 1830; cult ortodox; 209 sat OPĂTEŞTI, com. GOLEŞTI Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva”;
1767; cult ortodox210 sat OTEŞANI, com. OTEŞANI
cartier Burta-Mironeşti Biserica „Buna Vestire”; 1740; cult ortodox;
318
211 sat OTEŞANI, com. OTEŞANIstr. Principală, pe D. N. 67 C
Casa Dumitrescu Ion; sf. sec. XIX
212 sat OTETELIŞU, com. BĂLCEŞTI
în cimitir
Biserica „Sfinţii Voievozi”; 1774; cult
ortodox; 213 sat PADINA, com. AMĂRĂŞTI Biserica „Sf. Nicolae”; 1812; cult ortodox;
protopop Dobre ctitor214 sat PĂRĂUŞANI, com. LIVEZI Biserica de lemn „Sf. Nicolae”; 1807; cult
ortodox215 localitatea PĂUŞA, oraş
CĂLIMĂNEŞTIla 600 m de staţia C. F. R. Turnu
Mănăstirea Turnu; sec. XVII; cult ortodox; Biserica „Intrarea în Biserică”; 1676, rep.,
zugrăvită 1846 Biserica „Schimbarea la Faţă”; 1897 - 1901 Chilii rupestre; 1843
216 localitatea PĂUŞA, oraş CĂLIMĂNEŞTI
str. Basarab, în cimitirul Păuşa
Biserica „Sfinţii Voievozi”; 1654 - 1658, ref.
1854 - 1857; cult ortodox; 217 sat PĂUŞEŞTI-MĂGLAŞI, com.
PĂUŞEŞTI-MĂGLAŞIcartier Chiciura
Biserica „Intrarea în Biserică”; 1780; cult ortodox
218 sat PĂUŞEŞTI-OTĂSĂU, com. PĂUŞEŞTI-OTĂSĂU
Biserica „Sfinţii Voievozi”; 1854 - 1859; cult ortodox;
219 sat PÂRÂIENII DE MIJLOC, com. LIVEZI
Biserica „Întâmpinarea Domnului”; 1825;
cult ortodox; 220 sat PÂRÂIENII DE SUS, com.
LIVEZI Biserica „Sf. Dumitru”; 1840 - 1841; cult
ortodox221 sat PERIŞANI, com. PERIŞANI Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva”;
1797 - 1799; cult ortodox222 sat PIETRARI, com. PĂUŞEŞTI-
MĂGLASI Conacul Oromulu; sec. XIX
223 sat PIETRARI, com. PIETRARI Biserica de lemn „Sfinţii Voievozi”; 1865; cult ortodox;
224 sat PIETRARI, com. PIETRARIcătun Bârlogu
Biserica de lemn „Sf. Nicolae”; 1737; cult ortodox;
225 sat PIETRARII DE SUS, com. PIETRARI
Biserica „Buna Vestire” (Schitul Climent);
1742; cult ortodox; 226 sat PIETRENI, com. COSTEŞTI
cartier Ciorobeşti Fostul Schit Păr; cult ortodox; Biserica „Intrarea în Biserică”; 1758; cult
ortodox227 sat PIETRENI, com. COSTEŞTI
cartier Grămeşti Biserica de lemn „Adormirea Maicii
Domnului” (Schitul Grămeşti); 1664; cult ortodox;
228 sat PIETRENI, com. COSTEŞTI„La 40 de izvoare”
Fostul schit "De Sub Piatră"; 1700-1701; cult ortodox;
Biserica „Sf. Nicolae”; 1700-1701; cult ortodox
229 localitatea PIETRIŞU, oraş BĂILE OLĂNEŞTI
Fostul schit Comanca; cult ortodox; Biserica „Toţi Sfinţii”; 1736; cult ortodox
230 sat PIETROASA, com. SUTEŞTI Biserica de lemn „Adormirea Maicii
Domnului”; 1536 - 1537, modif. 1780, reamplasată în 1822; cult ortodox
319
231 sat PISCU MARE, com. STOENESTI
Schitul Jgheaburi; cult ortodox; Biserica „Naşterea Maicii Domnului”; 1640
- 1826; cult ortodox232 sat PLEŞEŞTI, com. ROŞIILE Biserica „Intrarea în Biserică”; 1693; cult
ortodox; 233 sat PLEŞOIU, com. LIVEZI Biserica „Sf. Nicolae”, „Intrarea în
Biserică”; 1803 - 1807; cult ortodox; 234 sat POENIŢA, com. GOLEŞTI
Biserica „Sf. Gheorghe”; 1820; cult ortodox235 sat POJOGI, com. STROEŞTI Biserica „Sf. Treime”; 1819 - 1820; cult
ortodox; 236 sat POPEŞTI, com. SINEŞTI
în cimitir Biserica „Sfinţii Voievozi”; 1693, ref. 1834;
cult ortodox; 237 sat POPEŞTI, com. STOENEŞTI
cartier Cacova Biserica de lemn „Sfinţii Voievozi”; 1782;
cult ortodox; 238 sat PREDEŞTI, com. NICOLAE
BĂLCESCUîn cimitir
Biserica „Sf. Dumitru”; sec. XVIII; cult
ortodox;239 sat aparţinător PROIENI, oraş
BREZOI Biserica „Toţi Sfinţii”; 1794 - 1798; cult
ortodox; 240 sat aparţinător PROIENI, oraş
BREZOI Podul de cale ferată de peste Olt; 1897 -
1902241 sat PRUNDENI, com.
PRUNDENIcartier Tătăroaia
Biserica de lemn „Sfinţii Voievozi” (capelă
de cimitir); sec. XVIII; cult ortodox242 sat RACOVIŢA, com. BUDEŞTI
Biserica „Sfinţii Voievozi”; 1864; cult ortodox;
243 sat RACOVIŢA, com. RACOVIŢA
Biserica „Sf. Nicolae”, „Cuvioasa
Paraschiva”; 1812; cult ortodox; 244 sat RACOVIŢA, com.
RACOVIŢAuliţa spre Bratoveşti
Casa Predescu Tatiana; înc. sec. XX
245 sat RACU, com. SUTEŞTI Biserica de lemn „Sfinţii Voievozi”; 1808 - 1813; cult ortodox;
246 municipiul RÂMNICU VÂLCEA Fostul schit Troian; 1843; Biserica „Tăierea Capului Sf. Ioan
Botezătorul”; cult ortodox Turn clopotniţă
247 municipiul RÂMNICU VÂLCEAcartier Arhangheli
Biserica fostei mănăstiri „Sfinţii Arhangheli”; 1489-1490, ref. 1725; cult ortodox;
248 municipiul RÂMNICU VÂLCEAcartier Căzăneşti
Biserica „Sf. Gheorghe şi Sf. Dumitru”;
1810; cult ortodox; 249 municipiul RÂMNICU VÂLCEA
str. Antim Ivireanu nr. 5 Fostul schit Inăteşti; cult ortodox Biserica „Buna Vestire”; 1751; cult ortodox Casa Olănescu; sec. XVIII
250 municipiul RÂMNICU VÂLCEAstr. Avramescu Emil nr. 11
Biserica „Sf. Gheorghe”; ref. 1737-1738; cult ortodox;
251 municipiul RÂMNICU VÂLCEAstr. Avrămescu Emil nr. 1, Piaţa
Hală; 1902
320
agro-alimentară centrală252 municipiul RÂMNICU VÂLCEA
str. Calea lui Traian nr. 133 Biserica „Cuvioasa Paraschiva”; 1554 -
1557, ref. 1790, 1840; cult ortodox; 253 municipiul RÂMNICU VÂLCEA
str. Calea lui Traian nr. 141 Biserica „Toţi Sfinţii”; 1762 - 1764; cult
ortodox; 254 municipiul RÂMNICU VÂLCEA
str. Calea lui Traian nr. 158 Sediul Băncii Române de Dezvoltare (Fosta
casă Slăvitescu); 1909255 municipiul RÂMNICU VÂLCEA
str. Calea lui Traian nr. 358, pe dealul Cetăţuia
Biserica „Sfinţii Voievozi”; 1677 - 1680 (ref. 1850 - 1853); cult ortodox; Fostul Schit Cetăţuia; 1677 - 1680;
256 municipiul RÂMNICU VÂLCEABd. Carol I nr. 10
Judecătoria Rm. Vâlcea (Parchetul Vâlcea); sf. sec. XIX
257 municipiul RÂMNICU VÂLCEAstr. Carol I nr. 25
Muzeul de Artă (Casa „Simian”); 1937 - 1939;
258 municipiul RÂMNICU VÂLCEAstr. Carol I nr. 43
Ansamblul episcopal Râmnicu Vâlcea; sec. XVI - XIX Catedrala „Sf. Nicolae”; sec. XVI - 1856;
cult ortodox Palatul Episcopal; 1850 (refăcut la 1889); Palatul Episcopal; 1850 (refăcut la 1889); Biserica-bolniţă „Adormirea Maicii
Domnului”; 1745 - 1746; cult ortodox; Clădiri; sec. XIX - XX
259 municipiul RÂMNICU VÂLCEAstr. Constantin Brâncoveanu nr. 1
Biserica „Sf. Dumitru”; sec. XV, 1784; cult
ortodox; Bujoreanu, Preda ctitor260 municipiul RÂMNICU VÂLCEA
str. Magheru Gheorghe, general nr. 42, la intersecţia cu B-dul Bălcescu N.
Pavilionul central al spitalului nr. 2; 1891
261 municipiul RÂMNICU VÂLCEA
Scuarul Mircea cel Batrân nr. 3 Biserica „Buna Vestire”; sec. XVI, ref.
1747; cult ortodox; 262 municipiul RÂMNICU VÂLCEA
Scuarul Mircea cel Batrân nr. 5 Casa Socoteanu - Lahovary; sec. XVIII
263 municipiul RÂMNICU VÂLCEAScuarul Mircea cel Bătrân
Biserica „Sf. Anton din Padova”; 1723; cult
ortodox264 municipiul RÂMNICU VÂLCEA
str. Praporgescu, general nr. 14 Primăria Râmnicu Vâlcea; 1908
265 municipiul RÂMNICU VÂLCEAstr. Praporgescu, general nr. 19, la intersecţia Calea lui Traian cu B-dul Bălcescu N. şi str. Praporgescu, general
Colegiul „ Alexandru Lahovari” (Fost
„Nicolae Bălcescu”); 1913 - 1930;
266 municipiul RÂMNICU VÂLCEAstr. Regina Maria nr. 19
Casa Alexiu Alecu; 1903
267 municipiul RÂMNICU VÂLCEAScuarul Revoluţiei nr. 1
Tribunalul judeţean Vâlcea; 1900
268 municipiul RÂMNICU VÂLCEAScuarul Revoluţiei nr. 2
Tribunal judeţului Vâlcea (Fosta Casă de Cultură); 1900
269 municipiul RÂMNICU VÂLCEABd. Tudor Vladimirescu nr. 6
Poşta veche - ambele corpuri de clădiri; sf. sec. XIX, înc. sec. XX; arhitect Cerchez, Grigore
321
270 municipiul RÂMNICU VÂLCEABd. Tudor Vladimirescu nr. 17
Şcoala Populară de Artă; înc. sec. XX
271 municipiul RÂMNICU VÂLCEABd. Tudor Vladimirescu nr. 19
Casa N. Balotescu; înc. sec. XX
272 localitatea RÂURENI, municipiul RÂMNICU VÂLCEA
Biserica de lemn „Sf. Nicolae”; 1746; cult ortodox;
273 sat ROBEŞTI, com. CÂINENInr. 80
Biserica „Sfinţii Voievozi”; 1798; cult ortodox;
274 sat ROEŞTI [fost sat PĂUNEŞTI], com. ROEŞTI
cartier Păuneşti
Biserica „Sfinţii Voievozi”; 1799; cult
ortodox; 275 sat aparţinător ROMANII DE JOS,
oraş HOREZU Mănăstirea Hurezi; 1692; cult ortodox; Biserica „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” Paraclisul „Naşterea Maicii Domnului”;
1697 Biserica Mare; 1697 Palatul Domnesc; 1692 - 1697 Trapeză; 1692 - 1697
276 sat aparţinător ROMANII DE JOS, oraş HOREZU Biserica „Sfinţii Îngeri - Bârzoteni”; 1821;
cult ortodox; 277 sat aparţinător ROMANII DE JOS,
oraş HOREZU Ruinele Schitului „Sf. Ioan”; sec. XVII; cult ortodox
278 sat aparţinător ROMANII DE JOS, oraş HOREZU
cartier Ţigănia
Biserica „Sfinţii Îngeri”; 1700; cult ortodox
279 sat aparţinător ROMANII DE JOS, oraş HOREZU
la 1 km V de mănăstire
Schitul „Sf. Ştefan”; 1703; cult ortodox;
Biserică; 1703; cult ortodox
280 sat aparţinător ROMANII DE JOS, oraş HOREZU
la 500 m N de mânăstire
Schitul „Sfinţii Apostoli”; 1698; cult
ortodox; Biserică; 1698; cult ortodox
281 sat aparţinător ROMANII DE JOS, oraş HOREZU
la E de mânăstire
Ruinele bolniţei Mănăstirii Horezu; 1696 - 1699; cult ortodox; Biserica „Adormirea Maicii Domnului”;
1696 - 1699; cult ortodox282 sat ROŞIOARA, com. BERBEŞTI
cartier Păsărei Biserica de lemn „Sf. Dimitrie”; 1819; cult
ortodox; 283 sat RUDA, com. BUDEŞTI [fosta
comună BERCIOIU] Biserica „Sfinţii Voievozi”; sf. sec. XVI, modif. 1772; cult ortodox;
284 sat RUNCU, com. RUNCU
Biserica „Sfinţii Voievozi”; 1577, ref. 1855; cult ortodox;
285 sat SĂLĂTRUCEL, com. SĂLĂTRUCEL
lângă şcoală
Gospodărie de tip ocolnic; înc. sec. XX
286 sat SÂMBOTIN [fost sat DĂEŞTI], com. DĂEŞTI
Biserica „Intrarea în Biserică” şi „Sf. Grigore Decapolitul”; 1774 - 1782; cult ortodox; Olănescu, Ilie ctitor; pictor
322
Dinu, Manole287 sat SÂMBOTIN, com. DĂEŞTI Casa Panca; înc. sec. XX288 sat SCĂRIŞOARA, com.
MIHĂEŞTI [fosta comună BULETA]
cartier Ţigănia
Ansamblul mănăstirii Govora; 1492 - 1496; cult ortodox; Biserica „Adormirea Maicii Domnului”; sec.
XV, ref. 1783 Ansamblul Mănăstirii Govora; sec. XV, ref.
1787289 sat SCĂUENI, com.
BERISLĂVEŞTI Fostul schit Săueni; 1796 - 1802; cult ortodox; Biserica „Buna Vestire” şi „Sf. Nicolae”;
1796 - 1802; cult ortodox 290 sat desfiinţat SCHITU, com.
NICOLAE BĂLCESCU Biserica „Intrarea în Biserică” a fostului schit Corbi (Fluturel); 1832; cult ortodox;
291 sat SECIU, com. FÂRŢĂŢEŞTI
Biserica de lemn „Sfinţii Voievozi”; 1900; cult ortodox;
292 sat SINEŞTI, com. SINEŞTI
Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva”; 1746, extinsă 1839; cult ortodox;
293 sat SINEŞTI, com. SINEŞTI
Casa Petrescu Vasile; sf. sec. XIX294 sat SINEŞTI, com. SINEŞTI Spitalul vechi; 1891295 sat SINEŞTI, com. SINEŞTI
cătun Ganea Ruinele bisericii „Sf. Nicolae”; 1738; cult
ortodox; 296 sat SINEŞTI, com. SINEŞTI
str. Principală Casa Petrescu Aurelia; sf. sec. XIX
297 sat SLĂTIOARA, com. SLĂTIOARA
Biserica „Naşterea Maicii Domnului”; 1705; cult ortodox;
298 sat SLĂTIOARA, com. SLĂTIOARA
cartier Mărăşeşti
Biserica de lemn „Buna Vestire” şi „Cuvioasa Paraschiva”; sec. XVIII; cult ortodox
299 localitatea SLĂTIOARELE, oraş OCNELE MARI
Fosta mănăstire Slătioarele; cult ortodox; Biserica „Sf. Nicolae”; 1568 - 1574, modif.
ulterior300 sat SLĂVITEŞTI, com.
ŞIRINEASCAla 500 m N de sat
Ruinele bisericii „Sfinţii Voievozi”; 1740 - 1750; cult ortodox;
301 sat SPINU, com. PERIŞANInr. 154
Biserica „Sf. Nicolae”; 1883; cult ortodox
302 sat STĂNCULEŞTI, com. FÂRŢĂŢEŞTI Biserica „Sf. Nicolae”; 1868; cult ortodox;
303 sat STĂNEŞTI, com. STĂNEŞTI
Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva”; 1894 - 1896; cult ortodox
304 sat STĂNEŞTI, com. STOILEŞTI
Biserica de lemn „Sfinţii Voievozi”; sec. XVIII; cult ortodox; Ostroveanu, Iancu ctitor
305 sat STĂNEŞTI - LUNCA, com. LUNGEŞTI
Ansamblul Mănăstirii Mamu; cult ortodox; Biserica „Sf. Nicolae”; 1696 - 1699
323
Biserica de lemn „Sf. Treime”; 1833306 sat STĂNEŞTI-LUNCA, com.
LUNGEŞTI Biserica „Adormirea Maicii Domnului” a fostei mănăstiri Stăneşti; 1536, extinsă sec. XVII; cult ortodox;
307 sat STOENEŞTI, com. STOENEŞTI Biserica „Cuvioasa Paraschiva”; 1860; cult
ortodox; 308 sat STOENEŞTI, com.
STOENEŞTI Conac; sf. sec. XIX309 sat STOILEŞTI [fost sat
POPEŞTI], com. STOILEŞTI Biserica de lemn „Sf. Nicolae”; 1752; cult
ortodox310 sat STOILEŞTI [fost sat
POPEŞTI], com. STOILEŞTIcătun Văcălia
Biserica „Adormirea Maicii Domnului”; 1810; cult ortodox; Mazilu, Ştefan şi Ion ctitori
311 sat STRĂCHINEŞTI, com. GRĂDIŞTEA
Biserica „Intrarea în Biserică”; 1748; cult ortodox;
312 sat SUIEŞTI, com. STĂNEŞTI Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva”; 1746; cult ortodox
313 sat SURPATELE, com. FRÂNCEŞTI
Mănăstirea Surpatele; 1703 - 1706; cult ortodox; Biserica „Sfinţii Arhangheli”; 1706
314 sat SUTEŞTI, com. SUTEŞTI Biserica de lemn „Adormirea Maicii
Domnului”; 1780; cult ortodox315 sat ŞERBĂNEŞTI, com.
ŞTEFĂNEŞTI Fosta mănăstirea Morunglavul; 1746 - 1753; cult ortodox; Biserica „Sf. Evanghelist Matei”
316 sat ŞTEFĂNEŞTI, com. MĂCIUCA
Biserica „Sf. Nicolae”; 1844; cult ortodox;
317 sat ŞTEFĂNEŞTI, com. ŞTEFĂNEŞTI
Biserica de lemn „Sfinţii Voievozi”; 1818; cult ortodox
318 sat ŞTIRBEŞTI, com. GHIOROIU
Biserica „Cuvioasa Paraschiva”; 1784, ref. 1837 - 1838; cult ortodox
319 sat ŞUTA, com. MUEREASCA Mănăstirea Frăsinei; cult ortodox; Biserica „Sf. Ioan Botezătorul”; 1762 - 1763
320 sat ŞUTA, com. MUEREASCAla 3 km de sat
Mănăstirea Frăsinei; cult ortodox; Sf. Ierarh
Calinic ctitor Biserica „Adormirea Maicii Domnului”;
1860 - 1863321 sat ŞUŞANI, com. ŞUŞANI Biserica de lemn „Sf. Împăraţi”; 1779; cult
ortodox; 322 sat ŞUŞANI, com. ŞUŞANI Biserica de lemn „Sf. Dumitru”; 1802, ref.
1895; cult ortodox323 sat TANISLAVI, com.
FÂRŢĂŢEŞTI Biserica „Sf. Ioan Botezătorul”; 1864; cult
ortodox; 324 sat TÂRGU GÂNGULEŞTI, com.
BERBEŞTIcătun Slăveşti
Biserica „Sf. Ioan Botezătorul”; 1797; cult ortodox;
325 sat TEIU, com. GALICEA Biserica „Adormirea Maicii Domnului”; 1752; cult ortodox;
324
326 sat TEIUŞU, com. BUNEŞTI
Biserica „Sf. Nicolae” a fostului schit; 1736; cult ortodox;
327 sat TETOIU, com. TETOIU
Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, „Sf. Nicolae”; 1792; cult ortodox;
328 sat TIGHINA, com. VOICEŞTI
Casa I. Popescu-Tighina; 1924 - 1926; 329 sat TITEŞTI, com. PERIŞANI
nr. 164 Biserica „Sfinţii Voievozi”; 1761; cult
ortodox; 330 sat TURCEŞTI, com. MATEEŞTI Biserica „Sf. Nicolae” şi „Sf. Gheorghe”;
1859; cult ortodox; 331 sat TURCEŞTI, com. MATEEŞTI Biserica „Cuvioasa Paraschiva” şi „Toţi
Sfinţii”; 1833; cult ortodox; 332 sat TURCEŞTI, com. MATEEŞTI Ruinele bisericii „Intrarea în Biserică”; sec.
XVIII; cult ortodox333 sat TUŢULEŞTI [fost sat
CĂLINEŞTI], com. RACOVIŢA Mănăstirea Cornet; 1666; cult ortodox Biserica „Tăierea Capului Sf. Ioan
Botezătorul”334 sat TUŢULEŞTI, com.
RACOVIŢA Gara Cornet; 1899 - 1902
335 sat TUŢULEŞTI, com. RACOVIŢA
Tunelul Cornet; 1899
336 localitatea ŢEICA, oraş OCNELE MARI
Biserica „Sf. Gheorghe şi Sf. Dumitru”; 1726; cult ortodox;
337 sat ŢEPEŞTI, com. TETOIU Biserica „Sf. Nicolae”; 1882; cult ortodox338 sat aparţinător URSANI, oraş
HOREZU Biserica „Intrarea în Biserică” şi „Sf. Ioan
Botezătorul”; 1800; cult ortodox; 339 sat URSOAIA, com. PESCENA
Biserica de lemn „Sf. Nicolae”; 1800; cult ortodox;
340 sat URŞI, com. POPEŞTI [fosta comună DĂEŞTI] Biserica de lemn „Buna Vestire” şi „Sf.
Voievozi”; 1757; cult ortodox; 341 sat VAIDEENI, com. VAIDEENI
Biserica „Sf. Ioan Botezătorul”; 1870 - 1877; cult ortodox
342 sat VAIDEENI, com. VAIDEENI Joagăr hidraulic; sec. XIX Moară de apă; sec. XIX Dărac; sec. XIX Piuă hidraulică; sec. XIX
343 sat VALEA BĂLCEASCĂ, com. NICOLAE BĂLCESCU
Casa Nicolae Bălcescu; sec. XIX - XX Biserică de lemn; sec. XVIII, mutată aici în
1973 din Gâltofani; cult ortodox344 sat VALEA CHEII [fost sat
SĂRĂCINEŞTI], com. PĂUŞEŞTI-MĂGLAŞI
Mănăstirea Sărăcineşti; 1688; cult ortodox; Biserica „Adormirea Maicii Domnului”
345 sat VALEA GRĂDIŞTEI, com. GRĂDIŞTEA Biserica de lemn „Sfinţii Voievozi”; 1816;
cult ortodox;346 sat VALEA MARE, com.
BĂBENI Biserica „Sf. Dumitru”; 1849; cult ortodox;
325
347 sat VALEA MARE, com. BERBEŞTI Biserica de lemn „Sf. Nicolae”; 1863; cult
ortodox; 348 sat VALEA MARE, com. VALEA
MARE Biserica „Cuvioasa Paraschiva”; 1880; cult ortodox
349 sat VALEA RÂULUI (fost sat FLĂMÂNDA), com. GALICEA (fosta comună CREMENARI)
Fostul Schit Flămânda; 1596; cult ortodox; Biserica „Sfinţii Apostoli”; 1596; cult
ortodox Clopotniţă; 1596 Zid de incintă; 1596
350 sat VALEA SCHEIULUI, com. DĂNICEI Biserica de lemn „Înălţarea Domnului”;
1767; cult ortodox351 sat VALEA VĂLENI, com.
ZĂTRENI Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva”;
1814; cult ortodox; 352 sat VĂLENI, com. ZĂTRENI Biserica „Sfinţii Voievozi”; 1864; cult
ortodox353 sat VĂTĂŞEŞTI, com. GOLEŞTI Biserica „Buna Vestire” şi „Sf. Ioan”; 1805;
cult ortodox354 sat VIIŞOARA, com.
FRÂNCEŞTI Biserica de lemn „Sfinţii Voievozi”; 1806;
cult ortodox; 355 sat VLĂDEŞTI, com. VLĂDEŞTI Biserica „Buna Vestire”; 1773, adăugiri
1898; cult ortodox; 356 sat VLĂDEŞTI, com. VLĂDEŞTI Casa Constantinescu N.; sec. XIX357 sat VOICEŞTI, com. VOICEŞTI Biserica „Sf. Nicolae”; 1839; cult ortodox; 358 sat VOINEASA, com.
VOINEASAstr. Duca I.G. nr. 80
Casa-prăvălie Turturea Maria; 1910
359 sat ZĂTRENI, com. ZĂTRENI Biserica „Sf. Nicolae”; 1734; cult ortodox; 360 sat ZĂTRENI, com. ZĂTRENI Biserica de lemn „Sf. Ioan Botezătorul”;
1700 - 1750; cult ortodox361 sat ZĂTRENI, com. ZĂTRENI Cula Zătreanu; 1754, adaosuri sec. XX362 sat ZĂTRENI, com. ZĂTRENI
Conac; sec. XIX363 sat ZĂVIDENI, com. PRUNDENI
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sf. Împăraţi”; 1815; cult ortodox
364 sat ZĂVOIENI, com. MĂCIUCAîn cimitir
Biserica „Sf. Nicolae”; 1844; cult ortodox;
365 sat ZGUBEA, com. ROŞIILE
Biserica de lemn „Sf. Nicolae”; sec. XVIII; cult ortodox
(Sursa: Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional)
326
327