u.i._1_tema_1.3.1_merck_co_si_river_blindness.ppt

MERCK & CO. AND RIVER BLINDNESS


Orbirea de râu este o maladie teribilă care afectează 18 milioane de oameni sărmani care locuiesc în sate izolate, pe malurile unor râuri din regiunile tropicale din Africa, Asia şi America Latină.

Boala este cauzată de un mic vierme parazit care este transmis de la o persoană la alta prin înţepătura unor muşte care se reproduc în apele râurilor. Viermişorii îşi fac cuib sub piele, unde cresc până la 0,5 metri lungime, încolăciţi sub forma unor noduli rotunzi, având diametrul cam de 3 cm.

În interiorul nodulilor viermii se reproduc, eliberând milioane de progenituri microscopice, numite microfilaria, care îşi croiesc drum prin tot corpul, deplasându-se pe sub piele; aceasta se decolorează, iar migraţia paraziţilor provoacă leziuni şi mâncărimi atât de intense încât victimele pot uneori să se sinucidă. În cele din urmă, microfilaria invadează ochii şi victima orbeşte treptat.

Împrăştierea de pesticide pentru eradicarea insectelor purtătoare de paraziţi a eşuat, deoarece muştele au dobândit imunitate faţă de pesticide. Pe de altă parte, singurele medicamente disponibile pentru combaterea parazitului în corpul uman erau atât de scumpe, aveau efecte secundare atât de severe şi solicitau atât de multe zile de spitalizare încât tratamentul era practic inaccesibil nenorocitelor victime care trăiau în satele lor izolate.


În multe ţări oamenii au părăsit regiunile din apropierea râurilor, abandonând vaste suprafeţe de pământuri fertile. Mulţi dintre ei, însă, în cele din urmă s-au reîntors, deoarece ţinuturile unde s-au strămutat s-au dovedit greu de cultivat. Majoritatea locuitorilor din zonele riverane afectate de microfilaria s-au împăcat cu teribilele suferinţe şi cu posibila orbire, acceptându-le ca pe nişte inevitabile componente ale vieţii lor.

În 1979, Dr. William Campbell, un cercetător care lucra pentru Merck and Company, o companie farmaceutică americană, a strâns o serie de probe ce demonstrau că unul dintre cele mai bine vândute medicamente de uz veterinar ale companiei, numit Ivermectin, ar putea să omoare parazitul care provoacă orbirea de râu. Analize mai amănunţite au indicat faptul că Ivermectin ar putea să ofere un tratament ieftin, sigur şi simplu al teribilei maladii.

Campbell şi echipa sa de cercetători s-au adresat preşedintelui departamentului de cercetare al Merck, Dr. P. Roy Vagelos, cu propunerea de a finanţa un program de dezvoltare a unei versiuni umane a medicamentului care, până în acel moment, fusese utilizat numai pe animale.


Managerii companiei Merck şi-au dat imediat seama că, în eventualitatea unei reuşite în dezvoltarea unei versiuni umane a medicamentului, victimele maladiei erau prea sărace pentru a şi-l permite.


În sfârşit, dacă ar fi devenit accesibilă o versiune ieftină a medicamentului, acesta putea să fie traficat pe piaţa neagră şi vândut pentru uz veterinar, prin aceasta subminând vânzările foarte profitabile ale consacratului Ivermectin.

Cercetarea şi testarea medicală a medicamentului uman ar fi costat peste $100 milioane. Era puţin probabil ca Merck să poată recupera vreodată aceste cheltuieli, deoarece, în acele zone extrem de sărace, nu se putea crea o piaţă pentru noul medicament.

Chiar dacă medicamentul ar fi avut un preţ accesibil, ar fi fost virtual imposibilă distribuţia lui, deoarece victimele locuiau în zone izolate, neavând acces la medici, spitale, clinici sau farmacii.

Dacă medicamentul ar avea efecte secundare în administrarea pe oameni, publicitatea negativă care ar fi declanşată ar putea să afecteze şi reputaţia versiunii de uz veterinar, a cărei vânzare aducea companiei $300 millioane pe an.

Riscul efectelor secundare negative era sporit de posibilitatea uzului incorect al medicamentului în ţări subdezvoltate, ceea ce amplifica potenţialul daunelor şi publicităţii negative.



Managerii de Merck erau nehotărâţi. Deşi compania avusese vânzări pe piaţa mondială de $2 miliarde anual, venitul său net ca procent din vânzări era în declin, datorită creşterii rapide a costurilor de dezvoltare a unor noi medicamente, reglementărilor din ce în ce mai restrictive şi costisitoare impuse de agenţiile guvernamentale, unei stagnări în cercetarea ştiinţifică fundamentală şi a declinului productivităţii programelor de cercetare ale companiei.

Congresul SUA era gata să adopte the Drug Regulation Act, care urma să intensifice competiţia în industria farmaceutică, permiţând competitorilor să reproducă şi să vândă rapid medicamentele originale, dezvoltate de alte companii.

Drept rezultat al crescutei preocupări publice faţă de scumpirea asistenţei medicale, programe guvernamentale precum Medicare şi Medicaid limitaseră recent compensaţiile pentru medicamente şi solicitaseră medicamente generale mai ieftine în locul medicamentelor de firmă, care erau sursa majoră de venituri a companiei Merck.


În faţa acestor condiţii tot mai nefavorabile din industria farmaceutică, managerii Merck erau rezervaţi faţă de ideea unor proiecte costisitoare cu perspective economice reduse, aşa cum părea să fie dezvoltarea unui tratament pentru orbirea de râu. Şi totuşi, fără noul medicament, milioane de oameni erau condamnaţi să ducă o viaţă plină de suferinţă chinuitoare şi la orbire parţială sau totală.


După îndelungi discuţii sincere purtate de Vagelos cu echipa sa de manageri, au ajuns la concluzia că beneficiile umane potenţiale ale unui medicament pentru orbirea de râu erau prea semnificative pentru a putea fi ignorate. Mulţi dintre manageri au avut convingerea că, datorită acestor beneficii umane, compania era moralmente obligată să realizeze noul medicament, în pofida costurilor şi a şanselor mici de câştig financiar. Spre sfârşitul anilor 1980, Vagelos şi echipa sa de manageri au aprobat un buget care asigura fondurile previzibile, necesare pentru dezvoltarea unei versiuni umane a Ivermectinului.

După şapte ani de cercetări costisitoare şi numeroase testări clinice, Merck a reuşit să producă o versiune umană a Ivermectinului, pe care au denumit-o “Mectizan”: o singură pastilă, luată o singură dată pe an, ar fi înlăturat din corpul uman toate urmele parazitului care cauza orbirea de râu şi ar fi prevenit noi infectări.


Din păcate, exact aşa cum bănuiese compania, nimeni nu s-a arătat interesat să cumpere miraculoasa pilulă. Oficialii Merck au apelat la OMS, la U.S. Government şi la guvernele naţiunilor afectate de boală, solicitând ca indiferent cine să cumpere medicamentul, pentru a proteja cele 85 de milioane de oameni ameninţaţi de boală. Nimeni nu a răspuns apelurilor companiei. Merck a decis, drept urmare, să ofere medicamentul gratuit potenţialelor victime.


Cu toate acestea, planul s-a dovedit dificil de pus în aplicare deoarece, confirmând temerile companiei, nu existau canale de distribuţie care să furnizeze medicamentul celor care aveau o disperată nevoie de el. Drept urmare, în colaborare cu OMS, Merck a finanţat un comitet internaţional care să creeze infrastructura necesară distribuirii sigure a medicamentului oamenilor din Lumea a Treia, împiedicând deturnarea sa pe piaţa neagră, spre a fi vândut pentru uz veterinar. Începând din 2004, comitetul, lucrând cu organizaţii guvernamentale şi private din Africa, America Latină şi Orientul Apropiat, furnizează Mectizan gratuit pentru 40 milioane de oameni anual, schimbându-le efectiv viaţa şi mântuindu-i definitiv de suferinţele cumplite şi de riscul orbirii.


Compania şi-a extins programul, incluzând tratamentul pentru elephantiasis, o boală parazitică ce coexistă adesea cu orbirea de râu şi care, după cum au descoperit în anii 1990 cercetătorii de la Merck, în colaborare cu OMS, poate fi de asemenea tratată eficient cu Mectizan. Peste 20 milioane de oameni au primit Mectizan gratuit în 2004 pentru prevenţia elephantiasisului.


Întrebat de ce compania a investit atâţia bani şi a făcut eforturi de cercetare atât de substanţiale, ca să proiecteze, să producă şi să distribuie un medicament care nu i-a adus nici un profit, Dr. Roy Vagelos a răspuns într-un interview că, o dată ce compania a avut motive să creadă că unul dintre medicamentele sale de uz animal ar putea să vindece o severă maladie umană, care făcea ravagii, singura opţiune etică era producerea versiunii de uz uman.


În plus, oamenii din Lumea a Treia “vor ţine minte” că Merck i-a ajutat, a comentat el, şi vor avea pe viitor o atitudine favorabilă faţă de companie. De-a lungul timpului, compania a învăţat, după cum susţine Vagelos, că astfel de acţiuni creează importante avantaje strategice pe termen lung. “Când am fost pentru prima oară în Japonia, acum 15 ani, oamenii de afaceri niponi mi-au spus că Merck le-a oferit japonezilor streptomicină după al doilea Război Mondial, ca să scape de tuberculoză, care îi mânca de vii. Noi am făcut asta. N-am câştigat un sfanţ. Dar nu este întâmplător faptul că Merck este astăzi cea mai mare companie farmaceutică americană din Japonia.”

Mulţi oameni cred că etica afacerilor este o contradicţie în termeni, pentru că există un conflict inerent între etică şi urmărirea interesată a profitului. Atunci când etica vine în conflict cu profitul, susţin ei, afacerile aleg întotdeauna profitul în detrimentul eticii. Şi totuşi, cazurile prezentate sugerează o perspectivă întrucâtva diferită, pe care o adoptă tot mai multe companii.

CONCLUZII

Există în lumea reală afaceri proeminente care nu doar predică, ci practică efectiv business ethics. Aceia care consideră că etica afacerilor este un oxymoron sau visare idealistă se înşeală. Unele mari corporaţii respectă valorile etice şi acţionează în concordanţă cu ele.

Respectul faţă de valorile etice şi succesul financiar nu sunt incompatibile. Uneori, sacrificarea profitabilităţii pe termen scurt în favoarea unui comportament etic în afaceri poate fi extrem de avantajoasă pe termen lung.

Maximizarea profitului nu este singurul şi ultimul scop al tuturor afacerilor. Anumite corporaţii urmăresc în primul rând satisfacerea unor nevoi umane vitale, privind profitul ca pe o recompensă meritată pentru aceia care reuşesc să îndeplinească optim această funcţie socială.

CONCLUZII

Nu toate companiile operează întotdeauna etic. Însă chiar dacă adeseori companiile adoptă un comportament nonetic, de regulă un astfel de comportament nu este în mod necesar o bună strategie pe termen lung în business pentru o companie.

Etica afacerilor se construieşte pe ideea că un comportament etic este cea mai bună strategie de afaceri pe termen lung pentru o companie – concepţie adoptată de către tot mai multe corporaţii în ultimii ani.

ETICA AFACERILOR

Aceasta nu înseamnă că nu apar niciodată situaţii în care comportamentul etic nu se va dovedi păgubos pentru o companie.

Nu înseamnă nici că un comportament etic este întotdeauna recompensat sau că un comportament nonetic este întotdeauna pedepsit. Dimpotrivă, comportamentul nonetic este uneori avantajos, iar băieţii buni pierd câteodată.

A spune că un comportament etic este cea mai bună strategie în afaceri pe termen lung înseamnă numai că, pe termen lung şi cel mai adesea, comportamentul etic poate oferi unei companii importante avantaje competitive faţă de companiile care nu sunt etice.

ETICA AFACERILOR

Problema de adâncime este aceea că modul etic de acţiune în afaceri nu este întotdeauna clar pentru managerii unei companii.

ETICA AFACERILOR

In cazul Merck, managerii au avut convingerea fermă că era de datoria etică a companiei să finanţeze dezvoltarea noului medicament.

Şi totuşi chestiunea nu era atât de clară pe cât au susţinut ei.

Nu au managerii unei companii faţă de investitori şi acţionari datoria de a investi fondurile acestora în mod profitabil? Dacă o companie şi-ar cheltui toate resursele financiare în proiecte caritabile care pierd bani, nu ar ajunge la faliment? Nu ar fi atunci acţionariiîndreptăţiţi să susţină că managerii companiei le-au risipit banii într-un mod nonetic?

Chiar dacă multe probleme etice rămân dificile şi obscure şi după un studiu laborios, dobândirea unei înţelegeri mai profunde a eticii îl va ajuta pe manager să abordeze incertitudinile etice într-un mod mai adecvat şi mai informat.

Este atunci atât de limpede că Merck avea obligaţia etică să investească într-un medicament neprofitabil? Pot fi aduse argumente solide că Merck avea datoria să dezvolte medicamentul? Se pot aduce argumente valide pentru ideea că Merck nu avea o astfel de obligaţie? Care poziţie se susţine cu cele mai tari argumente?

ETICA AFACERILOR

u.i._1_tema_1.3.1_merck_co_si_river_blindness.ppt

Documents