universitatea creŞtinĂ „dimitrie...
TRANSCRIPT
UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”
CENTRUL DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ
PROGRAMUL DE CERCETARE
ALFACULTĂŢILOR UNIVERSITĂŢII
- 2008 -
1
UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI ADMINISTRATIVE -
BUCUREŞTI
PROGRAM DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ PE ANUL UNIVERSITAR 2008
Nr. Crt.
Obiective şi teme de
cercetare
Colectiv de elaborare
Perioada de
realizare
Mod de valorificare
0 1 2 3 4
CERCETARE FUNDAMENTALĂ Elaborarea de cursuri universitare şi alte materiale didactice (pentru disciplinele prevăzute în Planul de învăţământ al fiecărui an de studiu)
Titularii de curs, alte
cadre didactice şi specialişti
Septembrie 2007 -
Septembrie 2008
Tipărire şi difuzare de materiale didactice
pentru susţinerea procesului
de învăţământ
1.
1. Diplomaţie europeană. Momente memorabile de confruntare şi afirmare a naţiunilor
Prof. univ. dr.Dumitru Mazilu
Sem. II1. Editura Lumina Lex
2
0 1 2 3 42. Drept internaţional public, vol. I, II, ediţia a III-a3. Semnificaţia reglementărilor adoptate de Consiliul Europei privind spălarea, descoperirea şi confiscarea produselor infracţiunii şi finanţării terorismului. Impactul asupra derulării schimburilor comerciale europene şi mondiale4. Tratatul de reformă - coordonatele principale convenite de Consiliul European din iunie 20075. Ce fel de Europă unită construim?6. Cetăţenia europeană, principalele implicaţii juridice
Prof. univ. dr.DumitruMazilu
2. Sem. II
3. Sem. II
4. Sem. I
5. Sem. I
6. Sem. II
2. Editura Lumina Lex
3. Revista de Drept
Comercial
4. Revista Română de
Drept Comunitar
5. Revista Lumea
6. Analele Universităţii
3
0 1 2 3 4
2.
Fundamente ale dreptului muncii în corelaţie cu dreptul social comunitar
Prof. univ. dr.Andrei
PopescuSem. II Analele
U.C. „D.C.”
3.
Reflectarea exigenţelor constituţionale în legislaţia română privind circulaţia juridică a terenurilor
Prof. univ. dr.Aspazia Cojocaru
Sem. II AnaleleU.C. „D.C.”
4.
1. Consideraţii privind Curtea Constituţională2. Drept administrativ. Partea generală3. Ştiinţa administraţiei
Prof. univ. dr.Dumitru
Brezoianu
1. Sem. II
2. Sem. II
3. Sem. II
1. Revista de Drept
Public2. Editura
„Pro Universitaria
3. Editura „Pro
Universitaria”
5.
Tratat de dreptul mediului
Prof. univ. dr.Daniela
MarinescuSem. I
Editura Universul
Juridic
6.
Tratat de drept constituţional şi instituţii politice
Prof. univ. dr.CristianIonescu
Sem. I Editura CH Beck
7.
Conceptul de criminalistică ca ştiinţă forensic
Prof. univ. dr.Lucian
Ionescu Sem. II
Anale U.C. „D.C.”
2008
4
0 1 2 3 4
8.
Fiscalitatea statelor membre din UE - studiu
Prof. univ. dr.Dan Şaguna
DrosuSem. II Analele
U.C. „D.C.”
9.
Ecologie electromagne-tică caracteri- zarea surselor, diagnosticarea efectelor, prevenirea şi combaterea lor
Prof. univ. dr.Aurel Şerb Sem. II
Analele U.C. „D.C.”
10.
1. Părţile actului juridic civil - studiu 2. Drept civil. Introducere în dreptul civil. Persoana fizică, persoana juridică, ediţia a IV-a, revăzută şi adăugită
Conf. univ. dr.Petrică Truşcă
1. Sem. II
2. Sem. I
1. Analele UCDC
2. Editura Universul
Juridic
11.
Unele reflecţii privind infracţiunea continuată
Conf. univ. dr.Ioan Molnar Sem. II Analele
U.C. „D.C.”
12.
Modurile de dobândire a drepturilor reale
Conf. univ. dr.Cristian Jora Sem. II Analele
U.C. „D.C.”
13.
Garanţiile personale în dreptul românesc
Conf. univ. dr.Florin Ciutacu Sem. II Analele
U.C. „D.C.”
5
0 1 2 3 4
14.
Crearea unui titlul executoriu european pentru creanţele necontestate
Conf. univ. dr.Mihaela Tăbârcă
Sem. II AnaleleU.C. „D.C.”
15.
Statul şi dreptul românesc după 1990 - studiu
Conf. univ. dr.Florin
Negoiţă Sem. II Analele
U.C. „D.C.”
16.
Factori care influenţează modificarea în timp a semnăturii
Conf. univ. dr.GheorghePăşescu
Sem. II AnaleleU.C. „D.C.”
17.
Expertiza criminalistică a scrisului şi semnăturii de cuantum redus
Conf. univ. dr.Păşescu
GheorgheSem. II Editura Pro
Universitaria
18.
Aspecte teoretice şi practice privind garantarea libertăţii persoanei în procesul penal
Lect. univ. dr.Ion Băcan Sem. II Analele
U.C. „D.C.”
19.
Aspecte controversate privind dreptul subiectiv şi actul juridic de opţiune succesorală
Lect. univ. dr.Bogdan Pătraşcu
Sem. II Analele U.C. „D.C.”
6
0 1 2 3 4
20.
Instanţa ca participant la executarea silită
Lect. univ. dr.Evelina Oprina Sem. II Analele
U.C. „D.C.”
21.
Stăpânirea română în Dacia provincie romană şi Sciţia Mică
Lect. univ. dr.Tudor
Geangoş Sem. II Analele
U.C. „D.C.”
22.
Căsătoria în dreptul internaţional privat - studiu
Lect. univ. dr.Laura
MacarovschiSem. II Analele
U.C. „D.C.”
23.
Reforma Consiliului de Securitate
Lect. univ. dr.Luminiţa Dragne
Sem. II Analele U.C. „D.C.”
24.
Reforma în administraţia publică locală din România
Lect. univ. dr.Ancuţa
Geanina Opre Sem. II Analele
U.C. „D.C.”
25.
Aspecte teoretice şi practice privind infracţiunea de abandon de familie
Lect. univ. dr.Radu Marius Sem. II Analele
U.C. „D.C.”
26.
Actul constitutiv al societăţilor comerciale
Lect. univ. dr.Silvia Zaharia Sem. II Analele
U.C. „D.C.”
27.
1. Tipologii crimonogene2. Transplantul3. Metacrimi-nologia
Lect. univ. dr.Camil
Tănăsescu
1. Sem. II
2. Sem. II
1. Editura C.H.Beck2. Editura C.H. Beck
7
0 1 2 3 4
4. Drept penal general. Ediţia a III-a5. Psihologie judiciară
Lect. univ. dr.Camil
Tănăsescu
3. Sem. II4. Sem. II5. Sem. II
3. Editura C.H.Beck4. Editura C.H.Beck5. Plan editorial
28.
Implementarea principiului eficienţei în cadrul universităţii (managementul calităţii în învăţământul superior)
Lect. univ. dr.Vlaicu Claudia Sem. II Analele
U.C. „D.C.”
29.
Principiul cooperării internaţionale- principiu fundamental al luptei împotriva criminalităţii transnaţionale
Lect. univ. drd.Cristiean Victoria
Sem. II Analele U.C. „D.C.”
30.
Reforma propusă prin Tratatul de modificare a TUE şi TCE
Lect. univ. drd.Roxana Popescu
Sem. II Analele U.C. „D.C.”
31.
Cadrul legal şi instituţional privind protecţia consumatorilor
Lect. univ. drd.BenonicaVasilescu
Sem. II Analele U.C. „D.C.”
8
0 1 2 3 4
32.
Acţiunea în concurenţă neloială - mijloc de protecţie a obiectelor de proprietate intelectuală
Lect. univ. drd.Vlad Mihai
DorelSem. II Analele
U.C. „D.C.”
33.Concentrarea de întreprinderi Asist. univ. drd.
Alina Ţurcanu Sem. II AnaleleU.C. „D.C.”
34.
O nouă viziune asupra naturii juridice a darului de nuntă
Asist. univ.Ionuţ Ciutacu Sem. II Revista de
Drept Public
35.
Recidiva postcondamnatorii în dreptul penal român
Asist. univ.Andra
Manolache Sem. II Analele
U.C. „D.C.”
36.
1. Caiet de seminar pentru Criminalistică2. Experetiza criminalistică şi tehnică auto ca mijloc de probă
Prep. univ.Nicoleta Buzatu
1. Sem. II
2. Sem. II
1.Editura „Pro
Universitaria”
2. Anale 2008
37.
1. Caiet de seminar. Dreptul mediului
Prep. univ.AndradaTrandafir
1. Sem. I 1. Editura„Pro
Universitaria”
9
0 1 2 3 4
37.
2. Caiet de seminar pentru Drept civil. Partea generală. 3. Caiet de seminar pentru Elemente de drept civil
Prep. univ.AndradaTrandafir
2. Sem. II
3. Sem. II
2. Editura „Pro
Universitaria”
3. Editura „Pro
Universitaria”
38.
1. Caiet de seminar pentru Drept financiar public2. Caiet de seminar pentru Drept fiscal
Prep. univ.Alice
Zdanovschi
1. Sem. II2. Sem. II
1. Editura „Pro
Universitaria” 2. Editura
„ProUniversitaria”
II. ELABORAREA DE TEZE DE DOCTORAT ŞI REFERATEDenumire
teză Doctorand Termen Faza de elaborare
1.Acţiunea în concurenţă neloială
Lect. univ. drd.Mihai Vlad
DorelSem. II Teză de
doctorat
2.
Regimul juridic al concentrării de întreprinderi în dreptul român
Asist. univ. drd.Alina Ţurcanu Sem. II Teză de
doctorat
10
0 1 2 3 4
3.
Raportul dintre dreptul comunitar şi dreptul internaţional
Lect. univ. drd.Roxana Popescu
Sem. II Teză de doctorat
4.Asistenţa juridică internaţională
Lect. univ. drd.Victoria
Cristiean
Sem. II Teză de doctorat
DECAN, SECRETAR ŞTIINŢIFIC,
Conf. univ. dr. Petrică Truşcă Lect. univ. drd. Roxana Popescu
11
UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”FACULTATEA DE MANAGEMENT TURISTIC ŞI COMERCIAL
BUCUREŞTI
PROGRAM DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ PE ANUL UNIVERSITAR 2008
Nr.crt.
Obiective şi teme de cercetare
Colectiv de elaborare
Perioada de
realizareMod de
valorificare
0 1 2 3 4
I. CERCETARE FUNDAMENTALĂ
1.
Elaborarea de cursuri universitare şi alte materiale didactice (pentru disciplinele prevăzute în planul de învăţământ al fiecărui an de studiu)
Tipărirea şi difuzarea de
materiale didactice pentru
susţinerea procesului deÎnvăţământ
1.1 Statistică
Prof.univ.dr. Elena Maria
Biji Lect. univ. dr. Emilia Gogu
Ianuarie 2008
Editura Oscar Print
Difuzare prin librăria
U.C. „D.C.”
1.2.
Comunicare şi negociere în afaceri. Exerciţii şi studii de caz
Conf. univ. dr. Manoela Popescu
Prep. univ.drd. Mihaela Apostol
Februarie2008
Editura „Pro Universitaria”Difuzare prin
librăria FacultăţiiBibliotecile universităţii
12
0 1 2 3 4
1.3. Marketingul serviciilor
Lect.univ.dr. Violeta
Rădulescu
Februarie 2008
Editura „Pro Universitaria”Difuzare prin
librăria Facultăţii
Bibliotecile universităţii
1.4.Managemen-tul relaţiei cu clienţii
Lect.univ.drd. Andreia Iacob
Asist.univ.drd Emilia Pascu
Februarie
2008
Editura „Pro Universitaria”Difuzare prin
librăria Facultăţii
Bibliotecile universităţii
1.5. Management turistic
Prof. univ. dr. Ion Ionescu Martie
2008
Editura „Pro Universitaria”Difuzare prin
librăriiBibliotecile universităţii
1.6. Marketing turistic
Prof. univ. dr. Ion Ionescu Martie
2008
Editura „Pro Universitaria”Difuzare prin
librăriiBibliotecile universităţii
1.7. Economia turismului
Prof. univ. dr. Ion Ionescu Martie
2008
Editura „Pro Universitaria”Difuzare prin
librăriiBibliotecile universităţii
1.8.Economia şi gestiunea întreprinderii
Conf. univ. dr. Manoela Popescu
Prof. univ. dr. Ion Ionescu
Martie2008
Editura „Pro Universitaria”Difuzare prin
librăriiBibliotecile universităţii
13
0 1 2 3 4
1.9.
Economia şi gestiunea întreprinderii. Studii de caz şi aplicaţii
Prof. univ. dr. Ion Ionescu
Conf. univ. dr. Manoela Popescu
Prep. univ. Luminiţa
Crenicean
Martie2008
Editura „Pro Universitaria”Difuzare prin
librăriiBibliotecile universităţii
1.10.
Economia serviciilor - aplicaţii practice
Prof.univ.dr. Viorica Ionaşcu
Asist.univ.drd Bogdănel
Drăguţ
Martie 2008
Editura „Pro Universitaria”
1.11.Managementul forţelor de vânzare
Lect.univ.dr. Anca Cristea
Martie 2008
Editura „Pro Universitaria”
1.12.Economie. Aplicaţii şi sinteze
Prof.univ.dr. Ion PopescuLect. univ. dr.
Oana Rezeanu
Martie 2008
Editura „Pro Universitaria”
1.13.
Managemen-tul resurselor umane - caiet de seminar
Lect. univ. dr.George
Bucă-ChendiAsist. univ.dr
Daniela Degan
Martie2008
Editura „Pro Universitaria”
1.14.Managemen-tul resurselor umane
Prof. univ. dr. Gheorghiţa Căprărescu
Lect. univ.dr.Gheorghe
Bucă-Chendi
Aprilie 2008
Editura „Pro Universitaria”
14
0 1 2 3 4
1.15.
Marketing - sinteze, aplicaţii, studii de caz
Prof.univ.dr. Viorica Ionaşcu
Lect.univ.dr. Violeta
Rădulescu
Mai 2008Editura „Pro Universitaria”
1.16.
Întrebări grilă pentru examenul de licenţă
Prof. univ. dr. Gheorghiţa Căprărescu
Prof. univ. dr. Viorica Ionaşcu
Mai 2008Editura „Pro Universitaria”
1.17.
Derularea activităţilor de turism
Lect. univ. dr. Anca Cristea
Iulie 2008
Editura „Pro Universitaria”
1.18.Management hotelier şi de alimentaţie
Lect. univ. dr. Anca Cristea
Septembrie 2008
Editura „Pro Universitaria”
1.19.
Comportamentul consumato-rilor
Prof. univ. dr. Viorica Ionaşcu
Octombrie 2008
Editura Pro Universitaria
1.20.
Economia şi gestiunea întreprinde-rilor de servicii
Prof. univ. dr. Ion Ionescu 2008
Bibliotecile facultăţilor
Universitare Creştine„Dimitrie
Cantemir”
1.21.Marketing turistic - studii de caz
Prof. univ. dr.Ion Ionescu
RealizatIanuarie
2008
Bibliotecile facultăţilor
Universitare Creştine “Dimitrie
Cantemir”
15
0 1 2 3 4
1.22.
Economia turismului
Prof. univ. dr.I. Ionescu 2008
Bibliotecile facultăţilor
Universităţii Creştine “Dimitrie
Cantemir”
1.23.
Management turistic - note de curs
Prof. univ. dr.I. Ionescu
RealizatIanuarie
2008
Bibliotecile facutăţilor
Universitare Creştine “Dimitrie
Cantemir”
1.24.
Marketing turistic
Prof. univ. dr.Ion IonescuConf. univ.
dr. M. GrigoruţAsist. univ.
dr.Adriana Ionescu
2008
Bibliotecile facultăţilor
Universităţii Creştine “Dimitrie
Cantemir”
1.25.
Modelarea competiţiei de piaţă
Lect. univ. dr.Tatiana
Dosescu
Octombrie2008
Bibliotecile facultăţilor
Universităţii Creştine “Dimitrie
Cantemir”Librării
1.26.
Cercetare asupra culturii întreprinderilor comerciale din România
Conf. univ. dr.Manoela Popescu
Decembrie2008
Material didactic
bibliotecile Universităţii
Creştine “Dimitrie
16
0 1 2 3 4
1.27.
Comerţ şi turism în secolul XXI- studii de caz
Prof. univ. dr.Ion Ionescu
Prof. univ. dr.Nicolae Neacşu
Prof. univ. dr.Viorica Ionaşcu
Conf . univ. dr.Manoela Popescu
Lect. univ. dr.Andreea Băltăreţu
Decembrie2008
Material didactic pentru
susţinerea procesului
de învăţământ
2. Elaborarea de teze de doctorat şi referate
2.1.
Piaţa şi marketingul informaţiei contabile
Lect. univ. drd.Claudia Diana
Popa
Septembrie 2008
Teză de doctoratMaterial didactic
2.2.
Efectele ec. şi soc. ale calităţii serviciilor turistice în România
Lect.univ.drd. Oana
Rezeanu
Noiembrie 2008
Teză de doctoratMaterial didactic
I. CERCETARE APLICATIVĂ1. Cerere şi
ofertă pe piaţa forţei de muncă
Prof. univ. dr. Nicolae Neacşu
Prof. univ. dr. Viorica Ionaşcu
Prof. univ. dr. Ion Ionescu
Conf. univ. dr. Manoela
2008 Comunicări ştiinţificeMaterial
didactic al Universităţii
Creştine “Dimitrie
Cantemir”
17
Popescu0 1 2 3 4
2.
Prezent şi perspectivă în reţeaua comercială a Municipiului Bucureşti
Prof. univ. dr. Nicolae Neacşu
Prof. univ. dr. Viorica Ionaşcu
Prof. univ. dr. Ion Ionescu
Conf. univ. dr. Manoela Popescu
Lect. univ. dr. Emilia GoguAsist. univ.
Diana Coconoiu
Asist. univ.drd. Camelia
Pavel
2008
Material didactic al
Universităţii Creştine “Dimitrie
Cantemir”
3.Enciclopedia turistică a României
Prof. univ. dr. Ion Ionescu
Martie 2008-2009
Publicare sub forma unei
cărţiMaterial
didactic al Univ.
Creştine “Dimitrie
Cantemir”
4.
Cercetare asupra culturiiîntreprinderilor din România
Conf. univ. dr. Manoela Popescu
Aprilie2008
Material didactic pentru
Academia de Studii
Economice Facultatea de Comerţ
18
0 1 2 3 4
5.
O paralelă între comunicarea în afaceri şi comunicarea în domeniul politic. Semnale şi simboluri în comunicarea diplomatică
Conf. univ. dr. Manoela Popescu
Prep. univ. Mihaela Apostol
Mai2008
Material didactic al
Universităţii Creştine “Dimitrie
Cantemir”Publicare sub forma unei cărţi
6.Promovarea serviciilor contabile
Lect. univ. drd. Claudia Diana
Popa
Mai2008
Material didactic al
Universităţii Creştine “Dimitrie
Cantemir”
7.
Strategia calităţii serviciilor agroturistice din România - Raport intermediar de cercetare ştiinţifică
Asist. univ.drd. Daniela Degan
Mai2008
Material didactic al
Universităţii Creştine “Dimitrie
Cantemir” şi publicarea
înAnalele
universităţii
8. Monografia Judeţului Braşov
Lect. univ. dr. Anca Cristea
Septembrie 2008
Publicare sub forma unei cărţiMaterial
didactic al Universităţii
Creştine “Dimitrie
19
Cantemir”0 1 2 3 4
9.
Comunicarea vizuală în domeniul afacerilor. Studii de caz
Prep. univ. Mihaela Apostol
Octombrie 2008
Material didactic al
Universităţii Creştine “Dimitrie
Cantemir”Publicare sub
forma unei cărţi
10.
Nevoia de informare turistică la nivelul Municipiului Bucureşti
Prof. univ. dr.
Ion IonescuNoiembrie
2008
Materiale de informare turistică la
nivelul Bucureşti
III. MANIFESTĂRI ŞI PUBLICAŢII ŞTIINŢIFICE
1.
Comunicări ştiinţifice prezentate la sesiunea anuală a cadrelor didactice organizată de Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir”
Cadre didactice ale
facultăţii
Mai2008
Referate prezentate la
sesiunea ştiinţifică şi
publicarea în volumeMaterial didactic
20
0 1 2 3 4
2.
Comunicări ştiinţifice prezentate de cadrele didactice ale Fac. în cadrul unor conf., simpoz, sesiuni ştiinţifice naţ. şi internaţionale organizate de alte instituţii de înv. superior
Cadre didactice ale
facultăţii
În cursul anului 2008
Referate prezentate la sesiuni ştiinţifice organizate de alteinstituţii de învăţământ
3.
Sesiunea anuală de comunicări şt. a studenţilor Fac. M.T.C.
Cadre didactice ale
facultăţii
Aprilie2008
Referate prezentate de studenţi la sesiunea ştiinţifică
4.
Articole publicate în reviste, culegeri de specialitate
Cadre didactice ale
facultăţii
În cursul anului 2008
Publicarea în rev. de spec.
IV. COORDONAREA PUBLICĂRII VOLUMELOR DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE ŞI A ANALELOR UNIVERSITĂŢII
1.Analele Universităţii - Seria Economie - Comerţ şi Turism
Conducerile facultăţilor universităţii
Decembrie2008
Tipărirea şi difuzarea
de materiale didactice
Bibliotecile Univ.
Creştine “Dimitrie
Cantemir”Schimb cu
alte
21
universităţi0 1 2 3 4
V.
EDITAREA PRO-GRAMULUI DE CERCETARE AL FACULTĂŢILOR UNIVERSITĂŢII
Prof. univ. dr.Nicolae Neacşu
Prof. univ. dr. Ion IonescuProf. univ. dr.
Viorica Ionaşcu
2008
Bibliotecile Universităţii
Creştine “Dimitrie
Cantemir”Schimb cu
alte universităţi
VI. ACTIVITATE DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ LANIVEL NAŢIONAL ÎN CADRUL FACULTĂŢILOR
1.
Participare la competiţia de proiecte de cercetare 2008
Cadre didactice ale
facultăţii
În cursul anului 2008
Tipărirea şi difuzarea de
materiale didactice
Bibliotecile Universităţii
Creştine “Dimitrie
Cantemir”Sub rezerva
aprobării proiectului
de cercetare de către
Ministerul Educaţiei şi Cercetării,
C.N.C.S.I.S.2. Principalele
elemente de evaluare a gradului de integrare şi participare socială a pers. cu dizabilităţi
Prof. univ. dr.Corina
Dumitrescu Prof. univ. dr.
Nicolae Neacşu
Lect.univ. drd.Daniela Radu
2008 Tipărirea şi difuzarea de
materiale didactice
Bibliotecile Universităţii
Creştine “Dimitrie
22
Cantemir”0 1 2 3 4
" - "
Prof. univ. dr.I. Ionescu
Prof. univ. dr. V. Ionaşcu
Conf. univ. dr. M. PopescuLect. univ. dr. A. Băltăreţu
Lect. univ.drd. R. Ionescu
Asist. univ. A. DanielescuPrep. univ.M. Neacşu
" - " " - "
3.
Coordonate economice şi dimensiuni ale coeziunii sociale în dezvoltarea durabilă metropolitană -CEEX
Prof. univ. dr.Corina
DumitrescuProf. univ. dr.
Nicolae Neacşu
Prof. univ. dr. Ion Ionescu
Conf. univ. dr. Manoela Popescu
Lect. univ. dr. Andreea Băltăreţu
Prep. univ. Monica Neacşu
2008
Tipărirea şi difuzarea de
materiale didactice
Bibliotecile Universităţii
Creştine “Dimitrie
Cantemir”
Decan,Prof. univ. dr. Gheorghiţa Căprărescu
Secretar ştiinţific, Lect. univ. dr. Violeta Rădulescu
23
UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”FACULTATEA DE RELAŢII ECONOMICE INTERNAŢIONALE
BUCUREŞTI
PROGRAM DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ PE ANUL UNIVERSITAR 2008
Nr.crt.
Obiective şi teme de
cercetareColectiv de elaborare
Perioada de
realizareMod de
valorificare
0 1 2 3 4
I. CERCETARE FUNDAMENTALĂ
1.1.
Propunerea de două-trei teme de cercetare pentru participarea la concursul pentru obţinerea de granturi în anul 2008
Colectivul de cadre
didactice al Facultăţii de
Relaţii Economice
Internaţionale
2008
Elaborarea de teme de cercetare
economică aplicativă cu
o largă aplicabilitate în activitatea didactică şi
practică
1.2. Marketing relational
Prof. univ. dr. Virgil
Adăscăliţei2008
Editura „Pro Universitaria
”
1.3. Folosirea instrumentului statistic in studiul
Prof. univ. dr. Elena Biji
2008 Editura„Oscar Print”
24
fenomenelor ec. si soc.
0 1 2 3 4
1.4.
Impactul evoluţiei sistemului de programe integrate MS-Office de la versiunea XP la versiunea 2007 asupra utilizatorilor
Prof. univ. dr. Constantin
Baron 2008
Volumul cu lucrări tematice,
U.C. „D.C”., 2008
1.5.
Informatică economică (Noţiuni generale privind tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, Elemente de arhitectură PC, Sisteme de operare, Componente Microsoft Office)
Prof. univ. dr. Constantin
Baron 2008
Manual universitar, Editura „Pro
Universitaria”, Bucureşti
1.6. Sisteme informatice (Fundamente teoretice şi metodologice, Organizarea structurală a datelor în baze de date, Gestiunea bazelor de date Access)
Prof. univ. dr. Constantin
Baron
2008 Manual universitar, Editura „Pro
Universitaria”, Bucureşti
25
0 1 2 3 4
1.7.
Aspecte conceptuale privind folosirea tehnologiilor bazate pe dataware-housing în sistemele de asistare a deciziilor
Prof. univ. dr. Constantin
Baron2008
Comunicare la Cea de a XVII-a
sesiune ştiinţifică, mai
2008, U.C. „D.C.”
1.8.
Consideraţii privind aplicabilitatea tehnologiilor OLAP în realizarea sistemelor informatice
Prof. univ. dr. Constantin
Baron2008
Comunicare la Cea de a XVII-
a sesiune ştiinţifică, mai
2008, U.C. „D.C.”
1.9.
Consideraţii privind integrarea mediilor de programare pe platforme de dezvoltare în reţeaua Internet
Prof. univ. dr. Constantin
Baron2008
Volumul cu lucrări tematice,
2008, U.C. „D.C.”
1.10 Impactul evoluţiei sistemului de operare Windows de la versiunea XP la versiunea Vista asupra
Prof. univ. dr. Constantin
Baron
2008 Volumul cu lucrări tematice,
2008, U.C. „D.C.”
26
utilizatorilor
0 1 2 3 4
1.11.
„Tehnica operaţiunilor de comerţ exterior”
Prof. univ. dr. Octavian- Liviu
Olaru 2008
Ediţie adăugită şi revizuită
1.12.„Organizaţii economice internaţionale
Prof. univ. dr. Ovidiu Liviu
Olaru 2008
Ediţie adăugită şi revizuită
1.13. „Economie mondială"
Conf. univ. dr Constanţa
Chiţiba 2008 Editura „Pro
Universitaria”
1.14.Scurtă istorie a Uniunii Europene
Conf.univ.dr. Marin Badea 2008 Editura „Pro
Universitaria”
1.15.
Virgil Madgearu -un exponent al diplomaţiei economice româneşti
Conf. univ.dr. Marin Badea 2008 Editura „Pro
Universitaria”
1.16.Eficienţa investiţiilor în capitalul uman
Conf. univ.dr.Georgeta Ilie 2008
Sesiunea ştiinţifică anuală
organizată de Universitatea
Creştină „Dimitrie
Cantemir“, Bucureşti
1.17. Investiţii vs. managementul performanţei
Conf. univ. dr.Georgeta Ilie
2008 Sesiunea ştiinţifică anuală
organizată de Universitatea
Creştină „Dimitrie
27
Cantemir“, Bucureşti
0 1 2 3 4
1.18
Trăsături şi tendinţe pe piaţa serviciilor de consultanţă în Uniunea Europeană
Conf. univ. dr.Georgeta Ilie 2008
Sesiunea ştiinţifică anuală
organizată de Universitatea
Creştină „Dimitrie
Cantemir“, Braşov
1.19 Investiţii internaţionale Conf. univ. dr.
Georgeta Ilie2008
Ediţia a III-a revizuită şi adăugită,
Editura „Pro Universitaria”,
Bucureşti
1.20.
Modelarea matematică a proceselor economice
Conf. univ. dr. Graţiela Ghic 2008 Editura
Universitară
1.21
Analiza economico- financiară
Conf. univ. dr. Graţiela Ghic 2008 Editura
Universitară
1.22 Dicţionar german-român, român-german de termeni comerciali
Conducător proiect: Maria Ileana Moise, colaboratori
(studenţi: Oana Caltea,
Armand Constantinescu
Ian. 2008
Editura „Oscar Print”
28
0 1 2 3 4
1.23
Optimizarea capacităţilor de implementare a ordinii juridice comunitare în ordinea juridică naţională
Lect. univ. dr. Mihai Şandru
(membru)Director de
proiect:Prof. univ. dr.
Gheorghe Emil Moroianu (Institutul de
Cercetări Juridice din Bucureşti, Academia Română).
Proiect CNCSIS, nr. 1211/2007
2007-2010
87.500 lei/2007
Studii, articole
1.24Comunicare de afaceri în limba engleză
Lect. univ. drd. Cristina Athu 2008 Editura „Pro
Universitaria”
1.25Teorie economică generală
Lect. univ. drd. Claudia Bentoiu
(coauthor)
2008 Editura C.H.Beck
1.26 Politici comune ale UE
Lect. univ. dr. Cristina
Bălăceanu2008 Editura
C.H.Beck
1.27 Politici macro-economice
Lect. univ. dr. Cristina
Bălăceanu, Lect. univ drd.
Claudia Bentoiu
2008 Editura „Pro Universitaria”
1.28 Business perspectives’, manual de limba engleză
Lect. univ. drd. Diana Ligia
Tudor
2008 Editura Universitară
29
pentru anul I si II.
0 1 2 3 4
1.29
„Dreptul la mediu în legislaţia europeană”
Lect. univ. drd. Dragoş Marian
Rădulescu
2008
Sesiunea de comunicări
ştiinţifice, din cadrul
Universităţii Creştine „Dimitrie
Cantemir”, Bucureşti
1.30
Comisia Europeană vs. România în privinţa taxei de primă înmatriculare
Lect. univ. drd. Dragoş Marian
Rădulescu
2008
Analele Universităţii, Universitatea
Creştină „Dimitrie
Cantemir”, seria Ştiinţe Economice
Relaţii Economice
Internaţionale
1.31
Procedura de judecare a preoţilor conform dreptului canonic românesc
Lect. univ. drd. Dragoş Marian
Rădulescu
2008
Analele Universităţii, Universitatea
Creştină „Dimitrie
Cantemir”, seria Drept
1.32 Geografie economică
Lect. univ. dr.Iuliana Pop 2008 Editura
Universitară
1.33
Critical Re-evaluation in Hemingway’s Literary Acitivity
Lect. univ. drd.Argentina
Velea2008
Analele Facultăţii de
Limbi Străine, Universitatea
Bucureşti1.34 Agricultura
României în procesul
Asist. univ. drd. Yvonne Lacrois
2008 Editura „Pro Universitaria”
30
integrării în UE
0 1 2 3 4
1.35
Competitivitatea serviciilor – între ideologie şi realitate
Asist. univ. drd.Corina
Grigorovici2008
Raport de cercetare - ASE Studii doctorale
1.36.
„Raportul dintre regionalism şi multilateralism în contextul globalizării”
Asist. univ. drd.Irina Toboşaru
Febr. 2008
Teza de doctorat
1.37.
„Portal educaţional pentru învăţarea interactivă a limbilor străine din perspectiva cerinţelor de integrare în medii multiculturale”
Asist.univ. Isăilă Narcisa
Proiect în parteneriat:
UCDC, SIVECO,
UNAP, ALT
Iulie 2007- 2010
Proiect de cercetare ce a debutat în septembrie
2007
1.38.
The drug geopolitics în South America
Asist. univ. drd.Oana Mionel 2008
Articol în curs de publicare
în revista Jurnal
Economic, A.S.E.
1.39.
Globalizarea ca obiect de dispute ideologice
Asist. univ. drd.Oana Mionel 2008 Analele
universităţii
1.40.
Geo-ecomonia fluxurilor migratorii
Asist. univ. drd.Oana Mionel 2008 Analele
universităţii
1.41.
Mecanismele traducerii
Asist. univ. Rodica Stoica
2008 Analele universităţii
31
pedagogice
0 1 2 3 4
1.42
Activităţile mentale şi procesul de învăţare a unei limbi străine
Asist. univ. Rodica Stoica 2008 Analele
universităţii
II. ACTIVITATEA DOCTORANZILOR
2.1.
Influenţe ale limbii engleze în evoluţia limbii române
Lect. univ. drd.Cristina Athu
Martie2008
Susţinere publică a tezei de doctorat
2.2.
Dreptul fundamental al omului la un mediu sănătos
Lect. univ. drd. Dragoş Marian
Rădulescu
2008Susţinere teza de doctorat
2.3.
Perfecţionarea indicatorilor nivelului de trai şi ai calităţii vieţii
Lect univ. drd.Claudia Bentoiu
Noiembrie2008
Susţinere în catedră a tezei de doctorat
2.4.
Managementul calităţii serviciilor de consultanţă
Asist. univ.drd.Cristian Crăciun
Martie2008
Susţinere teza de doctorat
2.5.
Regionalism versus multilateralism: tendinţe complementare sau contrare
Asist. univ.drd.Irina
Toboşaru
Martie2008
Susţinere teza de doctorat
2.6.
Comerţul internaţional cu servicii - catalizator al globalizării
Asist. univ.drd.Corina
Grigorovici 2008
Elaborare teza de doctorat
2.7. Strategii de Lect univ. drd. 2008 Elaborare
32
hermeneutică Diana Tudor teza de doctorat
0 1 2 3 4
2.8. Limbajul publicităţii
Lect. univ.Cristina Gruber
2008Elaborare teza de doctorat
2.9.
Raport de cercetare în cadrul Şcolii doctorale
Asist. univ.drd.Argentina
Velea 2008
Susţinere referate Şcoala
doctorală de studii literare şi culturale
2.10
Raport de cercetare în cadrul Şcolii doctorale
Asist. univ.drd.Alexandra
Moraru 2008
Susţinere referate Şcoala
doctorală de filologie, modulul lingvistic
2.11
MicroeconomieMacroeconomieEconometrieManagementul organizaţieiMetodologia cercetării şi managementul proiectelor
Asist. univ.drd.Irina Nicolau
Februarie2008
Susţinere examene doctorat
2.12 Marketing strategicComunicare integrată de marketingManagementul marketinguluiMarketing relaţionalMetode şi modele avansate în
Asist. univ.drd.Irina Nicolau
Iunie 2008
Susţinere examene doctorat
33
marketing
0 1 2 3 4
2.13
MicroeconomieMacroeconomieEconometrieManagementul organizaţiei Metodologia cercetării şi managementul proiectelor
Asist. univ.drd.Oana Mionel
Februarie2008
Susţinere examene doctorat
2.14
Marketing strategicComunicare integrată de marketingManagementul marketinguluiMarketing relaţionalMetode şi modele avansate în marketing
Asist. univ.drd.Oana Mionel
Iunie 2008
Susţinere examene doctorat
2.15
MicroeconomieMacroeconomieEconometrieManagementul organizaţiei Metodologia cercetării şi managementul proiectelor
Asist. univ.drd.Narcisa Isăilă
Februarie2008
Susţinere examene doctorat
34
0 1 2 3 4
2.16
Marketing strategicComunicare integrata de marketingManagementul marketinguluiMarketing relaţionalMetode si modele avansate in marketing
Asist. univ.drd. Narcisa Isăilă
Iunie 2008
Susţinere examene doctorat
DECAN, SECRETAR ŞTIINŢIFIC,
Prof. univ. dr. Virgil Adăscăliţei Conf. univ. dr. Graţiela Ghic
35
UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”FACULTATEA DE ISTORIE - BUCUREŞTI
PROGRAM DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ PE ANUL UNIVERSITAR 2008
Nr.crt.
Obiective şi teme de
cercetareColectiv de elaborare
Perioada de
realizareMod de
valorificare
0 1 2 3 4
I. CIVILIZAŢII STRĂVECHI LA DUNĂREA DE JOS
1.1.
Paleontologia în epoca pietrei. Contribuţiile studiilor asupra industriei litice şi a materiilor dure animale (Paleoliticul superior şi epipaleoliticul)
Lect. univ. dr. Corneliu Beldiman
2008-2009
Analele Universităţii
Creştine “Dimitrie
Cantemir” seria Istorie
1.2
Cavaleri promovaţi în ordinul senatorial în perioada Antoninilor
Lect. univ.drd. Radu Urloiu 2008-2009
Analele Universităţii
Creştine “Dimitrie
Cantemir” seria Istorie
1.3 Epoca bronzului mijlociu la nordul Dunării; istoriografia problemei
Lect. univ.drd. Tiberiu
Vasilescu
2008-2009 Analele Universităţii
Creştine “Dimitrie
Cantemir” seria Istorie
36
0 1 2 3 4
II. CONTINUITATE ŞI DISCONTINUITATE ETNO-CULTURALĂ ÎN SPAŢIUL CARPATO-DANUBIANO-PONTIC ÎN EVUL MEDIU
2.1
Dimensiuni etno-culturale medievale la Dunărea de Jos
Lect. univ. dr. Liliana Trofin 2008-2009
Analele Universităţii
Creştine “Dimitrie
Cantemir” seria Istorie
2.2Dimitrie Cantemir. Viaţa. Epoca. Opera.
* A se vedea nota de la
finalul programului
facultăţii
2008-2010
Editura Universităţii
Creştine “Dimitrie
Cantemir”
III. ROMÂNIA ÎN CONCERNUL POPOARELOR EUROPENE ÎN PERIOADA MODERNĂ ŞI CONTEMPORANĂ
3.1
“Renaşterea” ca proces istoric, obiectiv, revoluţionar şi concept ştiinţific
Conf. univ.dr. Gheorghe
Iscru2008-2009
Analele Universităţii
Creştine “Dimitrie
Cantemir” seria Istorie
3.2
Ţărănimea din România la finele sec. XIX
Prof. univ.dr. Constantin
Corbu2008-2009
Analele Universităţii
Creştine “Dimitrie
Cantemir” seria Istorie
3.3Relaţiile româno-franceze (1944-1947)
Lect. univ.drd. Camelia
Brâncoveanu
2008-2009 Analele Universităţii
Creştine “Dimitrie
Cantemir”
37
seria Istorie
0 1 2 3 4
3.4
Politica externă a Italiei în S-E Europei (1900-1914)
Lect. univ. dr. Rita Barbu 2008-2009
Analele Universităţii
Creştine “Dimitrie
Cantemir” seria Istorie
3.5
Relaţiile politico-diplomatice româno-cehoslovaceîn perioada 1945-1948
Lect. univ.drd. Octavian
Zamfirescu2008-2010
Analele Universităţii
Creştine “Dimitrie
Cantemir” seria Istorie
3.6
Proiecte în domeniul industriei transporturilor şi agriculturii realizate cu sprijinul BIRD (1972-1989)
Prof. univ. dr. Ion
Alexandrescu2008-2009
Analele Universităţii
Creştine “Dimitrie
Cantemir” seria Istorie
3.7Spaţiul mediteraneano-balcano-pontic în politica marilor puteri aliate (1941-1945)
Prof.univ.dr. Ioan Chiper
2008-2009Analele
Universităţii Creştine “Dimitrie
Cantemir” seria Istorie
38
3.8
Aşezămintele cultural - naţionale întemeiate de Nicolae Iorga
Prof. univ. dr. Petre Ţurlea 2008-2009
Analele Universităţii
Creştine “Dimitrie
Cantemir” seria Istorie
* Lucrarea va fi elaborată de un colectiv cu participare internă şi internaţională: Turcia, Germania, Rusia, Moldova, Ucraina, România; participare internă: Academia Română, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, Institutul de Istorie din Iaşi, Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, Facultatea de Drept a UCDC, Facultatea de Istorie a UCDC (Ştefan Olteanu şi Liliana Trofin).
Coordonatori: Prof. univ. dr. Momcilo Luburici şi Prof. univ. dr. Corina-Adriana Dumitrescu
DECAN, SECRETAR ŞTIINŢIFIC,
Prof. univ. dr. Ioan Chiper Prof. univ. dr. Ştefan Olteanu
39
UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”FACULTATEA DE ŞTIINŢE POLITICE
BUCUREŞTI
PROGRAM DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ PE ANUL UNIVERSITAR 2008
Nr.crt.
Obiective şi teme de
cercetare
Colectiv de elaborare
Perioada de
realizare
Mod de valorificare
0 1 2 3 4
I. CERCETARE FUNDAMENTALĂ
1.
Elaborarea de cursuri universitare şi alte materiale didactice (pentru disciplinele prevăzute în planul de învăţământ al fiecărui an de studiu)
Tipărirea şi difuzarea de
materiale didactice
pentru susţinerea procesului
de învăţământ
1.1.Sisteme electorale comparate
Prof. univ. dr.Alexandru
RaduNoiembrie
2007Editura „Pro
Universitaria”
1.2.Istoria gândirii politice româneşti
Lect. univ. dr.Vasile
OstaciucDecembrie
2007Editura
Iaşi
1.3.Politici publice europene
Lect. univ. dr.Vasile
Ostaciuc
Ianuarie 2007
Editura Iaşi
40
0 1 2 3 4
1.4.Statistica aplicata la ştiinţe politice
Lect. univ. dr. Sorin
Mitulescu
Martie 2008
Editura„Pro
Universitaria”
2. ELABORAREA DE TEZE DE DOCTORAT ŞI REFERATE
2.1.
Suveranitatea de stat în contextul actual al integrării şi globalizării
Asist. univ.drd.
Anca Păiuşescu
Aprilie 2008
Susţinerea tezei de doctorat
2.2.
Partide politice în România modernă şi contemporană
Asist. univ.drd.
Dan Carbarau
Ianuarie 2008
Referat doctorat
2.3. Reprezentări sociale polemice în conflictul de mediu de la Roşia Montană
Asist. univ.drd.
Alina Pop
Iunie 2008
Referat doctorat
2.4 Constituţia politică europeană: identitate şi cetăţenieEuropeană
Lect. univ. drd.
Daniela Radu
Iunie 2008
Referat doctorat
2.5. Noua economie în România
Prep. univ. Catrina Lucian
Iunie 2008
Referat doctorat
CERCETARE APLICATIVĂ
1.
Cetăţenie europeană - identitate naţională
Prof. univ. dr. Lisette
CoandăMai 2008 Articol si
comunicare
41
0 1 2 3 4
2. Geopololitica secolului XXI
Prof. univ. dr.Sergiu Tamaş
2008 -2009
Valorificare parţială prin publicarea
unui articol în 2008
3. Monografia partidelor politice din România
Prof. univ. dr.Alexandru
RaduConf. univ. dr.
Alexandru Florian
Conf. univ. dr.Ion BobocAsist. univ. Buti Daniel
Mai 2008 Publicare articole
4.Sistemul organizaţiilor internaţionale
Conf. univ. dr.Cristian
DumitrescuAsist.univ.drd.
Marcela Stoica
Mai 2008 Articole
5.Participarea tinerilor la decizia comunitară
Lect. univ. dr. Mădălina Tomescu
Mai 2008 Articole
6.
Politica bazată pe cunoaştere în societatea informaţională
Lect. univ. dr.Sorin
Mitulescu
Dec.2007
Comunicare, articol
7.
Deficitul democratic al Uniunii Europene. Promovarea valorilor naţionale în Tratatul de Constituţie Europeană
Lect. univ.drd. Radu
Daniela2008 Articol
42
0 1 2 3 4
8.
Imagini şi reprezentări
sociale. Analiza vizuală ca metodă de
studiu a reprezentărilor
sociale
Asist. univ. drd.Alina Pop
Aprilie 2008 Articol
9.
Sistemul de comunicare
electorala a PD în campania
pentru euroalegeri
Asist. univ. Ionuţ Grosu
Martie 2008 Articol
10.
1. Ajustarea conceptului clasic de „suveranitate de stat” prin tratatele instituite şi modificate ale U.E.2. Construcţia comunitară - un nou experiment de globalizare: crize şi eşecuri
Asist. univ. drd.Anca
Paiuşescu 2008 Articol
DECAN, SECRETAR ŞTIINŢIFIC,
Prof. univ. dr. Lisette Coandă Lect. univ. dr. Sorin Mitulescu
43
UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”FACULTATEA DE LIMBI ŞI LITERATURI STRĂINE BUCUREŞTI
PROGRAM DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ PE ANUL UNIVERSITAR 2008
Nr.crt.
Obiective şi teme de
cercetare
Colectiv de elaborare
Perioada de
realizare
Mod de valorificare
0 1 2 3 4
1.
Traduceri biblice - lexicul spiritual al limbii române în relaţie cu traducerile biblice din diferite etape istorice; terminologia ştiinţifică actuală: traducerea termenilor de specialitate pe domenii
Lect. univ. dr.Aurelia Bălan
Mihailovici2006-2008
Realizarea de materiale
pentru suţinerea procesului
de învăţământ
2.
Lexicul financiar bancar în romană şi franceză
Conf. univ. dr. Gabriela Lupchian
2008 Editura „Pro Universitaria”
3.Dicţionar onomasiologic francez-român
Conf. univ. dr. Gabriela
Lupchian şi Lect. univ. drd. Mirela Pentelescu
2008 Editura „Pro Universitaria”
44
0 1 2 3 4
4.
A la recherche du centre, une étude des prépositions spatiales dans les nouvelles de J.M.G. LeClézio
Lect. univ. dr.Iuliana Paştin 2008 Analele
U.C. „D.C.”
5.
Pragmatica textului literar; elemente de lingvistică pentru studiul textului literar
Lect. univ. dr.Iuliana Paştin 2008
Publicare/elaborare
pentru susţinerea procesului
de învăţământ
6.
Limba engleză contemporană (categoriile funcţionale)
Prof. univ. dr. Larisa Avram 2008
Tipografia Universităţii Bucureşti
7.Introducere în literatura comparată
Lect. univ. drd. Carmen
Duţu2008 Curs
U.C. „D.C.”
8.
Drefinirea conceptelor de antierou, retorică, determinsm şi libertatea opţiunii la Tennessee Williams
Lect. univ. drd.
Aurora Goia2008 Temă
doctorat
9.
Globalizarea şi criza postmodernă a identităţii
Lect. univ. drd.
Aurora Goia2008 Analele
U.C. „D.C.”
10.
Anthology 1 - 18th century primary texts (poetry)
Lect. univ. drd.
Fabiola Hosu2008 Editura „Pro
Universitaria
45
0 1 2 3 4
11.
Anthology 2 - 18th century primary texts (prose)
Lect. univ. drd.
Fabiola Hosu2008 Editura „Pro
Universitaria”
12.
Anthology 3 - 18th century social background
Lect. univ. drd.
Fabiola Hosu2008 Editura „Pro
Universitaria”
13.
Interferenţe în limba engleză şi limba maternă în învăţarea limbii engleze de către români
Lect. univ. drd.
Doina Ivanov2008 Tema
doctorat
14.
English for International Trade and Tourism
Prof. univ. dr. Violeta Negrea
2008 Editura „Pro Universitaria”
15. Business English Fundamentals (I)
Prof. univ. dr. Violeta Negrea
2008 Editura „Pro Universitaria”
16.
The Contingency of Double Identity. The East European in Early 20th Century Jewish American Prose
Asist. univ. drd.
Dana Mihăilescu
2008 Analele U.C. „D.C.”
17.
Utopii în literatura engleză contemporană
Lect. univ. drd.
Tudor Iordăchescu
2008 Temă doctorat
18. Curs de morfologia limbii germane II
Lect. univ. drd.
Adriana Dănilă şiLect. univ.
drd.Florentina
2008 Editura „Pro Universitaria”
46
Alexandru0 1 2 3 4
19.
Coordonarea între politica lingvistică preuniversitară şi oferta de studiu universitară
Lect. univ. drd.
Florentina Alexandru
2008 Analele U.C. „D.C.”
20.
Limbajele de grup - obiect de studiu interdisciplinar
Lect. univ. drd.
Adriana Dănilă
2008 Analele U.C. „D.C.”
21.
Etica şi sacrul în literatura germană contemporană
Lect. univ. drd.
Maria Irod2008 Analele
U.C. „D.C.”
22.
Diada - limbajul poetic este nelimitat în formă şi semnificaţie
Lect. univ. dr. Ştefania Brăileanu
2008
Elaborare/publicare
pentru sprijinul
procesului de
învăţământ
23.
Lexicul financiar bancar în germană şi română
Conf. univ. dr. Maria
Mihalciuc2008-2009 Editura „Pro
Universitaria”
24.Metode de însuşire a comunicării
Conf. univ. dr. Maria
Mihalciuc2008 Analele
U.C. „D.C.”
25.
Crestomazia della letteratura italiana (II) Dal Cinquecento al Settecento
Conf. univ. dr. Otilia Borcia 2008 Editura „Pro
Universitaria”
26.
Limbajul tinerilor în Italia şi în România
Lect. univ. drd.
Aida Ferencz 2008 Teză doctorat
47
0 1 2 3 4
27.
Arta narativă a lui Alessandro Baricco între tentaţia poveştii spuse şi fascinaţia spectacularului
Lect. univ.drd. Răzvan Staicu
2008 Teză doctorat
28.
La letteratura italiana dal fine dell’Ottocento ad oggi
Lect. univ.drd. Răzvan Staicu
2008Editura „Pro Universitaria
”
29.Limba arabă pentru nivel intermediar
Asist. univ. Roxana Mareş
2008Editura „Pro Universitaria
”
30.
Ghid de retroversiune pe domenii de activitate
Asist. univ. Mirela
Georgescu2008
Editura „Pro Universitaria
”
31.
Inovaţii lexicale şi gramaticale în limba arabă contemporană, cu referire specială la limbajul presei
Asist. univ. Mirela
Georgescu2008 Analele
U.C. „D.C.”
32.Antologie de poezie arabă modernă
Lect. univ.drd. Irina Mihai 2008
Editura „Pro Universitaria
”
33.
Ediţia critică a volumului: Philip K. Hitti, Istoria Arabilor
Lect. univ.drd. Irina Mihai 2008 Editura l All
34.
Universal şi particular în poezia arabă arhaică
Lect. univ.drd. Irina Mihai 2008 Analele
U.C. „D.C.”
48
0 1 2 3 4
35.
Istoria literaturii japoneze-perioada premodernă
Lect. univ. dr. Iulia Waniek 2008 Editura „Pro
Universitaria”
36. Metafora bărcii în piesele noh
Lect. univ. dr. Iulia Waniek 2008 Analele
U.C. „D.C.”
37.
Imaginea şi regimul ei special în China şi Japonia. Raportul text -imagine
Asist. univ.drd. Angela Drăgan
2008 Tema doctorat
38.
Naţionalism şi flori de cireş – cazul Yasukuni Jinja
Asist. univ.drd.
Alexandra Mustăţea
2008 Analele U.C. „D.C.”
39.
Gânditorii confucianişti ai epocii Tokugawa şi rolul acestora în conturarea conceptului de Bushido
Asist. univ.drd.
Alexandra Mustăţea
2008 Studia Doctoralia II
40.
Gândirea confucianistă în epoca Tokugawa: o încercare de definire a termenilor cheie
Asist. univ.drd.
Alexandra Mustăţea
2008 Studia Doctoralia II
41.
Problematica identităţii feminine în literatura scriitoarelor britanice contemporane
Asist. univ.drd.Adelina Vasile
2008 Teză doctorat
49
0 1 2 3 4
42.
Îndrumar de laborator: aplicaţii office; studierea temelor: (1) optimizarea bazelor de date; (2) analiza arhitecturilor sistemelor de calcul; (3) marketing pe internet
Ing. Marius Apetrei 2008
Utilizarea la seminarele
de informatică
43.Ghid de conversaţie francez - român
Prep univ. Elena Cristea 2008 Editura „Pro
Universitaria”
44.Ghid de conversaţie Italian - român
Prep. univ. Andreea Boariu
2008 Editura „Pro Universitaria”
DECAN, SECRETAR ŞTIINŢIFIC,
Conf. univ. dr. Gabriela Lupchian Lect. univ. dr. Iulia Waniek
50
UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”FACULTATEA DE FINANŢE, BĂNCI ŞI CONTABILITATE
BUCUREŞTI
PROGRAM DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ PE ANUL UNIVERSITAR 2008
Nr.crt.
Obiective şi teme de
cercetare
Colectiv de elaborare
Perioada de
realizare
Mod de valorificare
0 1 2 3 4
I. ELABORARE DE TRATATE, CURSURI, ŞI MATERIALE DIDACTICE
1. Control şi audit financiar
Prof. univ. dr. Minică Boajă 2008
Curs pentru susţinerea procesului
de învăţământ
2.Relaţii financiare şi valutare internaţionale
Prof. univ. dr. Minică Boajă 2008
Curs pentru susţinerea procesului
de învăţământ
3. Finanţe publice, volumul II
Prof. univ. dr. Gheorghe Bistriceanu
2008
Curs pentru susţinerea procesului
de învăţământ
4. Asigurări şi reasigurări
Prof. univ. dr. Gheorghe Bistriceanu
2008Curs pentru susţinerea procesului
de învăţământ
51
0 1 2 3 4
5.Pieţe de capital şi burse de valori
Conf. univ. dr. Valentina Zaharia 2008
Curs pentru susţinerea procesului
de învăţământ
6. Management Conf. univ. dr.
Valentina Zaharia
2008
Curs pentru susţinerea procesului
de învăţământ
7. Sisteme informatice
Conf. univ. dr. Mihaela Mureşan 2008
Curs pentru susţinerea procesului
de învăţământ
8. Macroeconomie Conf. univ. dr.Gh. Popescu 2008
Curs pentru susţinerea procesului
de învăţământ
9. Economia României
Conf. univ. dr.
Gh. Popescu2008
Curs pentru susţinerea procesului
de învăţământ
10. Buget de stat şi trezorerie
Lect.univ.dr. Gh. Mihail 2008
Curs pentru susţinerea procesului
de învăţământ
11.Gestiunea financiară a întreprinderii
Lect.univ.dr. Gh. Mihail 2008
Curs pentru susţinerea procesului
de învăţământ
52
0 1 2 3 4
12.Statistică financiar-bancară
Lect. univ. dr. Marinella Turdean 2008
Curs pentru susţinerea procesului
de învăţământ
13. Contabilitate de gestiune
Lect. univ. dr. Gheorghe Lepădatu
2008Curs pentru susţinerea procesului
de învăţământ
14. Contabilitate financiară
Lect. univ. dr. Gheorghe Lepădatu
2008Curs pentru susţinerea procesului
de învăţământ
15.
Standarde internaţionale de raportare financiară
Lect. univ. dr. Gheorghe Lepădatu
2008Curs pentru susţinerea procesului
de învăţământ
16.
Finanţe publice-eficienţa actului de guvernare prin finanţe publice
Lect. univ. dr. Cosmin Stoica
2008Curs pentru susţinerea procesului
de învăţământ
17
Politica vamală - rolul politicii vamale în liberalizarea comerţului internaţional
Lect. univ. dr. Cosmin Stoica
2008 Curs pentru susţinerea procesului
de învăţământ
18. Contabilitate bancară
Lect. univ. dr. Ileana Nicula
2008Curs pentru susţinerea procesului
de învăţământ
53
0 1 2 3 4
19.Operaţiunile operaţiunilor de credit
Lect. univ. dr. Ileana Nicula 2008
Curs pentru
susţinerea procesului
de învăţământ
20. Bazele contabilităţii
Conf. univ. dr. Angela Răduţi
Asist. univ.Nicoleta Moise
2008
Curs pentru
susţinerea procesului
de învăţământ
21.
Bazele contabilităţii -caiet de aplicaţii practice
Conf. univ. dr. Angela Răduţi
Asist.univ.Nicoleta Moise
2008
Curs pentru
susţinerea procesului
de învăţământ
22. Management financiar-bancar
Lect. univ.drd. Florin Untaru 2008
Curs pentru
susţinerea procesului
de învăţământ
23.
Monedă şi management bancar-culegere de aplicaţii practice
Lect. univ.drd. Florin Untaru
Asist. univ. drd. Daniela
Penu
2008
Curs pentru
susţinerea procesului
de învăţământ
24. Drept comercial
Lect. univ. drd. Gabriel Ispas
Prep. univ. Cristian
Alexandrescu
2008
Curs pentru
susţinerea procesului
de învăţământ
54
0 1 2 3 4
25. Drept comunitar
Lect. univ. drd. Gabriel Ispas
Prep. univ. George
Păduraru2008
Curs pentru susţinerea procesului
de învăţământ
II. CONDUCERE DOCTORATE
1.Conducător teze de doctorat
Prof. univ.dr. Gheorghe Bistriceanu 2008
Asigurările de
răspundere civilă în
România-posibilităţi
de perfecţionar
eDrd. Ciotei Alin Eugen
2.Conducător teze de doctorat
Prof. univ.dr. Gheorghe Bistriceanu 2008
Asigurările de
răspundere civilă în
România – Drd. Antal
Dorin
3.Conducător teze de doctorat
Prof. univ.dr. Gheorghe Bistriceanu 2008
Perfecţiona-rea
asigurărilor sociale de sănătate
Drd. Cosmescu Constantin
55
0 1 2 3 4
III. ELABORARE DE TEZE DE DOCTORAT ŞI REFERATE PENTRU DOCTORAT
1.
Sistemul bancar românesc în perspectiva integrării europene
Lect. univ.drd.Florin Untaru 2008 Teza de
doctorat
2.
Dimensiunea parlamentară a unor instituţii internaţionale
Lect. univ.drd.Gabriel Ispas 2008
Referat la teza de doctorat
3.
Rolul Parlamentului European într-o Europă unită
Lect. univ.drd.Gabriel Ispas 2008
Referat la teza de doctorat
4.Schimbări asociate Noii Economii
Asist.univ.drd.Diana Apostol 2008
Referat la teza de doctorat
5.
Tranziţia laNoua Economie în România
Asist.univ.drdDiana Apostol
2008Referat la teza de doctorat
IV. MANIFESTĂRI ŞI PUBLICAŢII ŞTIINŢIFICE
1.Migraţia forţei de muncă în
spaţiul balcanic
Prof. univ. dr. Minică Boajă mai 2008
Analele Universităţii
Creştine „Dimitrie
Cantemir”
2.
Sistemul de impozite directe şi indirecte din România
Prof. univ. dr. Gheorghe Bistriceanu
mai 2008Sesiunea de comunicări ştiinţifice
56
0 1 2 3 4
3.
Reuşite şi dificultăţi ale sistemului bugetar
Lect. univ.dr. Gh. Mihail mai 2008
Sesiunea de comunicări ştiinţifice
4.
Sancţiunile şi drepturile plăti-torilor de taxă pe valoarea adăugată în sprijinul legislaţiei europene actuale
Lect. univ.dr. Gh. Mihail mai 2008
Analele Universităţii
Creştine „Dimitrie
Cantemir”
5.Procesul decizional în firmă
Conf. univ. dr. Valentina
Zahariamai 2008
Sesiunea de comunicări ştiinţifice
6.Activele şi titlurile financiare
Conf. univ. dr. Valentina
Zahariamai 2008
Analele Universităţii
Creştine „Dimitrie
Cantemir”
7.
Managerii şi rolul lor în economia de piaţă
Conf. univ. dr. Valentina
Zahariamai 2008
Analele Universităţii
Creştine „Dimitrie
Cantemir”
8.
Utilizarea platformelor virtuale pentru managementul informaţional
Conf. univ.dr. Mihaela Mureşan
mai 2008Sesiunea de comunicări ştiinţifice
9.
Utilizarea tehnologiei de comunicaţii GPS în aplicaţii comerciale
Conf. univ. dr. Mihaela Mureşan
mai 2008
Analele Universităţii
Creştine „Dimitrie
Cantemir”
57
0 1 2 3 4
10.
Atributele calitative ale situaţiilor financiare
Lect. univ. dr. Gheorghe Lepădatu
mai 2008Sesiunea de comunicări ştiinţifice
11. Contabilitatea creativă
Lect. univ. dr. Gheorghe Lepădatu
mai 2008
Analele Universităţii
Creştine „Dimitrie
Cantemir”
12.Contabilitatea provizioanelor şi a ajustărilor
Lect. univ. dr. Gheorghe Lepădatu
mai 2007Sesiunea de comunicări ştiinţifice
13.
Ultimele evoluţii în domeniul mondializării contabilităţii
Lect. univ. dr. Gheorghe Lepădatu
mai 2008
Analele Univ.
Creştine „Dimitrie
Cantemir”
14.
Particularităţile organizării contabilităţii de gestiune în comerţul exterior
Lect. univ. dr. Gheorghe Lepădatu
mai 2008Sesiunea de comunicări ştiinţifice
15.
Analiza evoluţiei sectorului metalurgic în România în perioada 2000-2007
Lect. univ. dr. Marinella Turdean mai 2008
Analele Universităţii
Creştine „Dimitrie
Cantemir”
16.
Aspecte privind dimensionarea volumului eşantionului în cercetarea selectivă
Lect. univ. dr. Marinella Turdean mai 2008
Sesiunea de comunicări ştiinţifice
58
0 1 2 3 4
17.Reuşite şi dificultăţi ale sistemului bugetar
Lect. univ.dr. Gh. Mihail mai 2008
Sesiunea de comunicări ştiinţifice
18.
Sancţiunile şi drepturile plătitorilor de taxă pe valoarea adăugată în sprijinul legislaţiei europene actuale
Lect.univ.dr. Gh. Mihail mai 2008
Analele Universităţii
Creştine „Dimitrie
Cantemir”
19.
Rolul puterii politice şi guvernamen-tale în finanţele publice
Lect. Univ. dr. Cosmin Stoica
mai 2008Analele
Universităţii Creştine „Dimitrie
Cantemir”
20.
Tendinţe şi implicaţii privind absorbţia fondurilor structurale şi de coeziune
Lect. Univ. dr. Cosmin Stoica mai 2008
Sesiunea de comunicări ştiinţifice
21.
Aplicarea legislaţiei comunitare în dreptul românesc
Lect. univ. drd. Gabriel Ispas mai 2008
Sesiunea de comunicări ştiinţifice
59
0 1 2 3 4
22.Politica comercială comunitară
Lect. univ. drd. Gabriel Ispas mai 2008
Analele Universităţii
Creştine „Dimitrie
Cantemir”
23.
Perspectiva adoptării monedei unice în România
Lect. univ. drd.
Florin Untarumai 2008
Sesiunea de comunicări ştiinţifice
24.
Studiu privind evoluţia Uniunii Monetare Europene
Lect. univ. drd. Florin Untaru mai 2008
Analele Universităţii
Creştine „Dimitrie
Cantemir”
25.
Paradoxurile activităţii bancare în România
Lect.univ.dr.Ileana Nicula mai 2008
Sesiunea de comunicări ştiinţifice
26.
Bancarizare/suprabancanizare/subbancarizare
Lect.univ.dr.Ileana Nicula mai 2008
Analele Universităţii
Creştine „Dimitrie
Cantemir”
27.
Analiza ratelor de rentabilitate la nivel microeconomic
Lect. univ. drd. Carmen
Grigorescumai 2008
Sesiunea de comunicări ştiinţifice
28.
Procedura de insolvenţă a unei societăţi
Asist. univ. Gheorghe Marinescu
mai 2008
Sesiunea de comunicări ştiinţifice
29.Principiile dreptului comunitar
Asist. univ. Gheorghe Marinescu
mai 2008
Analele Universităţii
Creştine „Dimitrie Cantemir
0 1 2 3 4
60
30.
Computeri-zarea organizaţională, piaţa muncii şi salarizarea
Asist. univ.drd. Diana
Apostol
mai 2008Analele
Universităţii Creştine „Dimitrie
Cantemir”
31
Rolul impozitelor indirecte în economie
Asist. univ.drd.
Daniela Penu
mai 2008Sesiunea de comunicări ştiinţifice
32.
Prevenirea şi combaterea evaziunii şi a fraudei fiscale în România
Asist. univ. Radu Sorin
mai 2008Sesiunea de comunicări ştiinţifice
33. Learning Organizations
Asist. univ. Catrinela
Lazărmai 2008
Sesiunea de comunicări ştiinţifice
34.
Modalităţi de calcul a ratingului acţiunilor
Asist. univ. Ligia Prodan
mai 2008 Analele
Universităţii Creştine „Dimitrie
Cantemir”
35.Obligaţiuni - modalităţi de calcul
Asist. univ. Ligia Prodan mai 2008
Sesiunea de comunicări ştiinţifice
36. ESP in business
Asist. univ.Irina Bocianu mai 2008
Sesiunea de comunicări ştiinţifice
37.Efficiency of comunication teaching
Asist. univ.Irina Bocianu mai 2008
Analele Universităţii
Creştine „Dimitrie
Cantemir”
38.
Deductibilitatea cheltuielilor la impozitul pe venit
Asist. univ. Nicoleta Moise
mai 2008 Sesiunea de comunicări ştiinţifice
61
0 1 2 3 4
39.
Consideraţii privind modificările la Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990
Asist. univ. Cristian
Alexandrescu mai 2008
Sesiunea de comunicări ştiinţifice
40.
Consideraţii asupra procedurii insolvenţei instituită prin Legea nr. 85/2006
Asist. univ. Cristian
Alexandrescu mai 2008
Analele Universităţii
Creştine „Dimitrie
Cantemir”
41.
Condiţii de înscriere la cota bursei pentru societăţile pe acţiuni
Prep. univDogaru Mirela
mai 2008
Analele Universităţii
Creştine „Dimitrie
Cantemir”
42.
Caracteristicile organizatorice ale societăţilor cu răspundere limitată
Prep. univ.Dogaru Mirela
mai 2008Sesiunea de comunicări ştiinţifice
43.Politicile comune europene
Prep. univ. George
Păduraru mai 2008Sesiunea de comunicări ştiinţifice
62
0 1 2 3 4
44.
Principii şi reguli ale dreptului comunitar concurenţial
Prep. univ. George
Păduraru mai 2008
Analele
Universităţii Creştine „Dimitrie
Cantemir”
45.
Comunitatea Europeană o nouă faţă economică
Prep. univ. Solomon Alina mai 2008
AnaleleUniversităţii
Creştine „Dimitrie
Cantemir”
DECAN, SECRETAR ŞTIINŢIFIC,
Prof. univ. dr. Minică Boajă Lect. univ. dr. Mihaela Turdean
63
UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”FACULTATEA DE DREPT CLUJ NAPOCA
BUCUREŞTI
PROGRAM DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ PE ANUL UNIVERSITAR 2008
Nr.crt.
Obiective şi teme de
cercetareColectiv de elaborare
Perioada de
realizareMod de
valorificare
0 1 2 3 4
1.Federalismul şi Uniunea Europeană
Prof. univ. dr. Gheorghe
Boboşmai 2008
Comunicare la Sesiunea ştiinţifică pe Universitate
2.
Viitorul relaţiilor de familie în Proiectul de Cod Civil cu privire specială la căsătorie, divorţ şi nulitatea căsătoriei
Prof. univ. dr. Maria Banciu 2008 Publicare
3.
Procesul de negociere şimedierea juridica
Prof. univ. dr. Aurel
Codoban
2008 - 2009
Publicare în reviste de
specialitate; tipărire şi
difuzare de material didactic pentru
susţinerea procesului
de învăţământ
64
0 1 2 3 4
4. Contractele legate
Prof. univ. dr. Mircea Costin iulie 2008
Publicare în reviste de
specialitate
5.Mecanisme psiho-sociale ale juridicului
Prof. univ. dr. Marioara
Petcu
2005 - 2008
Comunicări ştiinţifice;
studii; tipărire carte
(Editura Argonaut)
6.
Economia partenerială - proiect pentru viitorul european
Prof. univ. dr. Anton
Drăgoescu
august 2008 Publicare
7.
Reconstrucţia cranio-facială în medicina legală (de la craniu la figura reală a strămoşilor)
Prof.univ.dr. med. Dan
Perju Dumbravă
2008
Publicaţii în reviste de
specialitate; comunicări ştiintifice la Congresele
de Antropologie şi Medicina
legală, expoziţii de
Artă şi Sculptură; material didactic pentru
studenţi, masteranzi şi medici legişti,
sculptori; programe
de cercetare.
65
0 1 2 3 4
8.Protecţia programelor informatice
Prof. univ. dr. Ioana Vasiu
Lect. univ. dr. Lucian Vasiu
2008
Articol în Revista
Romana de Dreptul
ProprietăţiiIntelectuale; capitol carte
9.
Contravenţia şi alte încălcări ale normelor sancţionate de autorităţile administraţiei publice
Conf. univ.dr. Elena
Mihaela Fodor
decembrie 2008
Publicare
10.
Valenţe sociologice în proverbe din spaţiul românesc
Conf. univ. dr. Emil Pop iunie 2008
Comunicare la sesiune ştiinţifică
11.
Adaptarea unor dispoziţii ale dreptului muncii privind ocrotirea familiei la cerinţele legislaţiei europene
Lect. univ.dr. Adriana
Georgetta Meseşan
2008 Suport de curs
12.Dreptul de preemţiune Lect. univ. dr.
Ilie Urs 2008Publicare în reviste de specialitate
13.
Executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
Lect. univ. dr. Sorina
Siserman2008
Publicare în reviste de
specialitate
66
0 1 2 3 4
14.
Criterii de selecţie a distribuitorului în distribuţia selectivă
Lect. univ. dr. Călin Costin iulie 2008
Publicare în reviste de specialitate
15.Ficţiunea juridică - studiu comparativ
Lect. univ. dr. Mihnea Dan
Radu2008
Comunicare/ publicare în reviste de specialitate
16.
Asistenţa primară a stării de sănătate a tinerilor
Recuperarea psihomotrică a pacienţilor deficienţi
Lect. univ. dr. Mihai Cucu
2006 - 2008
2008
Grant tip A, cod 1407, C.N.C.S.I.S., Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Bucureşti; 1 - 2 articole în reviste cotate superior de C.N.C.S.I.S., în cursul anului 2008
Publicare în volum la o editura agreată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în cursul anului 2008
DECAN, SECRETAR ŞTIINŢIFIC,
Prof. univ. dr. Gheorghe Boboş Prof. univ. dr. Mariana Petcu
67
UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE
CLUJ NAPOCA
PROGRAM DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ PE ANUL UNIVERSITAR 2008
Nr.crt.
Obiective şi teme de
cercetare
Colectiv de elaborare
Perioada de
realizare
Mod de valorificare
0 1 2 3 4
I. ELABORARE DE CURSURI, MANUALE ŞI ALTE MATERIALE DIDACTICE
1.1.
Economie politică, Vol.II, documentare şi redactare în proporţie de 50%
Prof. univ. dr.Aurel
Negucioiu2008
Elaborarea lucrării,
pregătirea pentru
publicare şi folosire în
procesul de învăţământ
1.2.
Introducere în metodologia cercetării ştiinţifice
Prof. univ. dr. A. Drăgoescu 2008
Elaborarea lucrării,
pregătirea pentru
publicare şi folosire în
procesul de învăţământ
68
0 1 2 3 4
1.3.
Sisteme informatice pentru neteconomie
Prof. univ. dr.E. Muntean 2008
Elaborarea lucrării,
pregătirea pentru
publicare şi folosire în
procesul de învăţământ
1.4. FiscalitateProf. univ. dr.
V. Zaharia 2008
Elaborarea lucrării,
pregătirea pentru
publicare şi folosire în
procesul de învăţământ
1.5. Informatică Prof. univ. dr.S. Croze 2008
Elaborarea lucrării,
pregătirea pentru
publicare şi folosire în
procesul de învăţământ
1.6.Expertiză şi consultanţă fiscală
Prof. univ. dr.Ioan Oprean 2008
Publicare pentru
susţinerea procesului de învăţământ
1.7.Gestiunea financiară a întreprinderii
Prof. univ. dr.Gh. Stâneanu 2008
Publicare pentru
susţinerea procesului de învăţământ
0 1 2 3 4
69
1.8.Operaţiuni şi instituţii de credit
Prof. univ. dr. Gh. StâneanuLect. univ.drd.
M. Pop
2008
Publicare pentru
susţinerea procesului de învăţământ
1.9. Etica în afaceri
Prof. univ.dr.Ioan Mihuţ 2008
Publicare pentru
susţinerea procesului de învăţământ
1.10.Economie monetară şi de credit
Prof. univ. dr. V. Marian 2008
Publicare pentru
susţinerea procesului de învăţământ
1.11.Matematici aplicate în economie
Prof. univ. dr. I. Mihoc
Conf. univ. dr.C. Fătu
2008
Publicare pentru
susţinerea procesului de învăţământ
1.12. Contabilitate bancară
Conf. univ. dr.R. Danciu 2008
Publicare pentru
susţinerea procesului de învăţământ
1.13. Contabilitate financiară
Conf. univ. dr.R. Danciu
Lect. univ.drd. M. Deac
2008
Publicare pentru
susţinerea procesului de învăţământ
1.14.Tehnica operaţiunilor de turism
Conf. univ. dr. A. Fleşeriu 2008
Publicare ptr susţinerea
procesului de învăţământ
0 1 2 3 41.15. Tranzacţii Conf. univ. dr. 2008 Publicare
70
vamale C. Florea
pentru susţinerea
procesului de învăţământ
1.16.
Control şi audit financiar-contabil
Lect. univ. drd. R. Lenghel 2008
Publicare pentru
susţinerea procesului de învăţământ
1.17.Cercetări de piaţă. Teorie şi practică
Lect. univ. dr. A. Pocol 2008
Publicare pentru
susţinerea procesului de învăţământ
1.18.Evaluarea economică a întreprinderii
Lect. univ. dr. R. Ţîrlea 2008
Publicare pentru
susţinerea procesului de învăţământ
1.19.Management financiar-bancar
Lect. univ. dr. R. Ţîrlea 2008
Publicare pentru
susţinerea procesului de învăţământ
1.20.Produse şi servicii bancare
Lect. univ. dr. R. Ţîrlea 2008
Publicare pentru
susţinerea procesului de învăţământ
0 1 2 3 4
1.21. Economia serviciilor
Lect. univ. dr. C. Rusu 2008
Publicare pentru
susţinerea procesului de învăţământ
1.22. Economia Lect. univ. dr. 2008 Publicare
71
comerţului C. Rusu
pentru susţinerea
procesului de învăţământ
1.23. Drept comunitar
Lect. univ. drd.L. Drăgoescu 2008
Publicare pentru
susţinerea procesului de învăţământ
1.24. Management-marketing
Lect. univ. dr. L. Rad 2008
Publicare pentru
susţinerea procesului de învăţământ
1.25. Bazele contabilităţii
Lect. univ. dr. R. Buzgău 2008
Publicare pentru
susţinerea procesului de învăţământ
1.26. Baze de date Lect. univ. drd.M. Vlad 2008
Publicare pentru
susţinerea procesului de învăţământ
0 1 2 3 4
1.27.
Învăţământul şi societatea cunoaşterii
Prof. univ. dr. A. Negucioiu 2008
Studiu pentru Analele
U.C.„D.C.”1.28
.Economia bazată pe cunoaştere între necesitate şi
Prof. univ. dr. A. Negucioiu
2008 Studiu pentru Analele
U.C.„D.C.”
72
realitate
1.29.
Economia partenerială - proiect de viitor
Prof. univ. dr. A. Drăgoescu 2008
Studiu pentru Analele
U.C.„D.C.”
1.30.
Economie şi economicitate
Prof. univ. dr. V. Marian 2008
Studiu pentru Analele
U.C.„D.C.”
1.31.
Structuri ocupaţionale ale populaţiei urbane din NV României
Conf. univ. dr. A. Maier 2008
Studiu pentru Analele
U.C.„D.C.”
1.32.
Asiguarea de răspundere civilă auto în contextul răspunderii delictuale
Lect. univ. drd.L. Drăgoescu 2008
Studiu pentru Analele
U.C.„D.C.”
1.33.
Concurenţa şi armonizarea fiscalităţii României
Prof. univ. dr. V. Zaharia 2008
Studiu pentru Analele
U.C.„D.C.”
1.34.
Evoluţii şi tendinţe ale activităţii financiare ale firmelor din România
Prof. univ. dr. Gh. StâneanuLect. univ. drd.
M. Pop
2008
Studiu pentru Analele
U.C.„D.C.”
0 1 2 3 4
1.35.
Strategii şi politici financiare la nivel microeconomic
Prof. univ. dr. Gh. StâneanuLect. univ. drd.
M. Pop
2008
Studiu pentru Analele
U.C.„D.C.”1.36
.Consideraţii privind calităţile şi condiţiile necesare
Conf. univ. dr. A. Fleşeriu
2008 Studiu pentru Analele
U.C.„D.C.”
73
resurselor umane din unităţile de turism
1.37.
Studiu privind oferta creditelor bancare
Lect. univ. dr. A. Pocol 2008
Studiu pentru Analele
U.C.„D.C.”
1.38.
Statistici suficiente
Conf. univ. dr. C. Fătu 2008
Studiu pentru Analele
U.C.„D.C.”
1.39.
Inspecţia fiscală privind impozitele şi taxele
Lect. univ. drd. R. Lenghel 2008
Studiu pentru Analele
U.C.„D.C.”
1.40.
Proiectarea unor sisteme de e-learning
Lect. univ. drd.M. Vlad 2008
Studiu pentru Analele
U.C.„D.C.”
1.41.
Organizarea învăţământului la distanţă
Lect. univ.drdM. Vlad 2008
Studiu pentru Analele
U.C.„D.C.”
1.42.
Studiu privind tehnicile de măsurare a rentabilităţiiactivităţiieconomico-financiare
Lect. univ. drd. M. Pop 2008
Studiu pentru Analele
U.C.„D.C.”
0 1 2 3 4
1.43.
Eficienţa economică a firmelor din industria lemnului
Lect. univ. dr. R. Ţîrlea 2008
Studiu pentru Analele
U.C.„D.C.”
1.44.
Armonizarea contabilă europeană
Conf. univ.dr. R. Danciu
Lect. univ.drd.
2008 Studiu pentru Analele
74
M. Deac U.C.„D.C.”
II. PROIECTE DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ
2.1.
Promovarea culturii aface-rilor în rândul absolvanţilor instituţiilor de învăţământ superior
Coordonator proiect:
Conf. univ. dr. R. DanciuPartener:
Univ. Tehnică Cluj Napoca
30.06.2008 Phare 2005
2.2.
Crearea unui model si baze de date pentru alegerea sistemelor informatice de gestiune financiar-contabilă
Coordonator proiect:
Conf. univ. dr. R. DanciuPartener:
Universitatea Tehnică
Cluj- Napoca
01.03.2008 PNCDI II
III. CERCETĂRI PENTRU PARTICIPARE LA MANIFESTĂRI ŞTIINŢIFICE
3.1.
Comunicări ştiinţifice prezentate la sesiunea anuală a cadrelor didactice organiz. de Univ. Creştină “Dimitrie Cantemir”
Cadrele didactice ale
facultăţiiMai 2008
Lucrările urmează
a fi prezentate în sesiunea ştiinţifică şi publicate în volum
0 1 2 3 43.2. Comunicări
ştiinţifice prezentate la sesiuni ştiinţifice organizate de alte instituţii de învăţământ
Cadrele didactice ale
facultăţii
În cursulanului2008
Lucrări prezentate la sesiuni
ştiinţifică şi publicarea în volum
75
superior
3.3.
Sesiunea anuală de comuni-cări organizată de facultate
Cadrele didactice şi
studenţii facultăţii
Mai 2008
Sesiune de comunicări ştiintifice şi publicarea lucrărilor în
volum
3.4.Articole publicate în diferite reviste de specialitate
Cadrele didactice ale
facultăţii
În cursulanului2008
Publicare în reviste de spec.
IV. ELABORAREA DE REFERATE ŞI TEZE DE DOCTORAT
4.1.
Concepte şi doctrine contabile contemporane
Lect. univ.drd. R. Lenghel
Octombrie2008
Teza de doctorat - susţinere şi publicare
4.2.
Strategii de adaptare şi remodelare a activităţii unor societăţi de asigurare din România
Lect. univ.drd. D. Hancu Mai 2008
Teza de doctorat - susţinere
şi publicare
4.3.
Influenţa cond. de risc şi incertitudine asupra comporta-mentului decisional al firmelor
Lect. univ.drd. M. Pop
Februarie 2008
Referat - elaborare şi susţinere
0 1 2 3 4
4.4.
Evoluţii şi tendinţe în strategiile şi politicile financiare ale firmelor
Lect. univ. drd. M. Pop Iunie 2008
Referat - elaborare
şi susţinere
4.5. Metode şi tehnici Lect. univ. drd. Octombrie Referat -
76
contemporane de cuantificare a rentabilităţii M. Pop 2008
elaborare şi
susţinere
4.6.
Finanţarea dezvoltării activităţii de turism rural în România
Lect. univ. drd.R. Buzgău
Martie 2008
Referat - elaborare
şi susţinere
4.7.
Analiza efeicienţei utilizării surselor de finanţare a activităţii la unităţile prestatoare de servicii de turism rural
Lect. univ. drd.R. Buzgău Iunie 2008
Referat – elaborare
şi susţinere
4.8.
Analiza evoluţiei cantitative şi calitative a turismului rural din România
Lect. univ. drd.R. Buzgău
Octombrie2008
Referat – elaborare
şi susţinere
DECAN, SECRETAR ŞTIINŢIFIC,
Prof. univ. dr. Aurel Negucioiu Conf. univ. dr. Radu Danciu
77
UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”FACULTATEA DE RELAŢII ECONOMICE INTERNAŢIONALE
FACULTATEA DE FINANŢE, BĂNCI ŞI CONTABILITATEBRAŞOV
PROGRAM DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ PE ANUL UNIVERSITAR 2008
Nr.crt.
Obiective şi teme de
cercetare
Colectiv de elaborare
Perioada de
realizare
Mod de valorificare
0 1 2 3 4
I. ELABORARE DE TRATATE, MANUALE UNIVERSITARE ŞI ALTE MATERIALE DIDACTICE
1.1. „Management”Prof. univ. dr.
Secară Gheorghe
Octombrie 2008
Editura Universităţii
Creştine „Dimitrie
Cantemir”
1.2„Matematici financiare şi actuariale”
Conf. univ. dr. Nicolae
Bârsan-Pipu
Octombrie 2008
Editura Universităţii
Creştine „Dimitrie
Cantemir”
1.3 „Statistică economică”
Conf. univ. dr. Nicolae
Bârsan-Pipu
Octombrie 2008
Editura Universităţii
Creştine „Dimitrie
Cantemir”
1.4.
Investiţii financiare şi teoria portofoliului
Conf. univ. dr.Monica
Răileanu-Szeles
Ianuarie 2008
Editura UniversităţiiTransilvania
Braşov0 1 2 3 4
78
1.5. Drept bancar comunitar
Lect. univ. dr.Carmen-Adriana
Gheorghe
Ianuarie 2008
EdituraC.H. Beck,Bucureşti
1.6. Tehnici promoţionale
Lect. univ. dr.Chiţu Ioana
Bianca
Ianuarie 2008
EdituraInfoMarket
1.7.
Globalizare şi doctrine economice contemporane
Lect. univ. dr.Titus Suciu
Octombrie 2008
Editura UniversităţiiTransilvania
Braşov
1.8.
Contabilitate şi fiscalitate între naţional şi internaţional
Lect. univ. dr. Baba Mirela
Ianuarie 2008
Publicare LuxLibris Braşov
1.9.Auditul intern şi guvernanţa corporativă
Prof.univ.dr.Morariu AnaLect.univ.dr.Gheorghe
Suciu
Februarie 2008
Vânzare prin librării
1.10.
Îndrumar pentru activit. didactică la disciplina Analiza economico-financiară a întreprinderii
Asist. univ. drd.
Melinda Keul
Martie 2008
Editura UniversităţiiTransilvania
Braşov
1.11.
Caiet de aplicaţii la disciplina Finanţele firmei
Asist. univ. drd.
Melinda KeulMai 2008
Editura UniversităţiiTransilvania
Braşov
1.12.
Caiet de seminar: „Marketingul serviciilor. Culegere de studii de caz. Teste grilă”
Lect. univ. drd. Elena Nicoleta
Untaru
Decembrie 2008
Editura UniversităţiiTransilvania
Braşov
79
0 1 2 3 4
1.13.
Instituţii de credit şi operaţiunile desfăşurate de acestea în România
Lect. univ. drd.Liliana AuroraConstantinesc
u
Octombrie 2008
EdituraInfoMarket
1.14. Gestiunea bancară
Lect. univ. drd.Liliana AuroraConstantinesc
u
Octombrie 2008
EdituraInfoMarket
1.15. Management bancar
Lect. univ. drd.Liliana AuroraConstantinesc
u
Decembrie 2008
EdituraInfoMarket
1.16.
Comerţ internaţional şi politici comerciale
Lect univ. dr. Nicolae
Marinescuîn colaborare
Octombrie 2008
Manual didactic
1.17.
Matematici aplicate în economieNote de curs
Lect. univ. drd. Nicuşor
Minculete
Sept.2008
Editura Universităţii
Creştine „Dimitrie
Cantemir”
1.18.
Administrarea afacerilor la nivelul agenţilor economici din domeniul serviciilor pentru întreprinderi
Lect. univ. dr. Cristinel
Constantin Iulie 2008 O editură
CNCSIS
II. ELABORARE DE LUCRĂRI ŞTIINŢIFICE2.1. Consideraţii
privind procesele de decizie matriceale
Conf. univ. dr.Nicolae
Bârsan-Pipu
Mai 2008 Prezentare la sesiunea ştiinţifică şi publicare în
Buletinul U.C. „D.C.”
80
Braşov
0 1 2 3 4
2.2.
Asupra unor modele pentru funcţia de pierdere
Conf. univ. dr.Nicolae
Bârsan-PipuMai 2008
Prezentare la sesiunea ştiinţifică şi publicare în
Buletinul U.C. „D.C.”
Braşov
2.3.
Aspecte privind managementul riscului în sistemele de logistică
Conf. univ. dr.Nicolae
Bârsan-PipuMai 2008
Prezentare la sesiunea ştiinţifică şi publicare în
Buletinul U.C. „D.C.” Bucureşti
2.4.Politica concurenţei în UE
Prof. univ. dr.Ileana Tache Mai 2008
Prezentare la sesiunea ştiinţifică şi publicare în
Buletinul U.C. „D.C.”
Braşov
2.5.
Aplicarea teoriei Item Response la studiul fenomenelor economice
Conf. univ. dr.Monica
Răileanu-Szeles
Mai 2008
Prezentare la sesiunea ştiinţifică şi publicare în
Buletinul U.C. „D.C.” Bucureşti
2.6. Aspecte ale politicii monetare a României în perspectiva aderării la Uniunea Monetar
Conf. univ. dr.Monica
Răileanu-Szeles
Mai 2008 Prezentare la sesiunea ştiinţifică şi publicare în
Buletinul U.C. „D.C.” Bucureşti
81
Europenă
0 1 2 3 4
2.7.
Aspecte actuale privind auditul public intern
Lect. univ. dr.Carmen-Adriana
Gheorghe
Mai 2008
Prezentare la sesiunea
ştiinţifică şi publicare în
Buletinul U.C. „D.C.”
Braşov
2.8.
Consideraţii referitoare la măsurile de evitare a dublei impuneri
Lect. univ. dr.Carmen-Adriana
Gheorghe
Mai 2008
Prezentare la sesiunea
ştiinţifică şi publicare în
Buletinul U.C. „D.C.”
Braşov
2.9.
Analiza activit. de marketing desfăşurate de administratorii fondurilor de pensii administrate privat din România
Lect. univ. dr. Cristinel
ConstantinMai 2008
Prezentare la sesiunea
ştiinţifică şi publicare în
Buletinul U.C. „D.C.”
Braşov
2.10. Challenges of distance learning in marketing in the context of long life learning process
Lect. univ. dr. Cristinel
Constantin
Martie 2008
ConferinţaInternaţională„Challenges
in HigherEducation
andResearch in21st centuryCHER - 21",
Sozopol,Bulgaria
82
0 1 2 3 4
2.11. Bursele de mărfuri
Lect. univ. dr. Titus Suciu Mai 2008
Prezentare la sesiunea ştiinţifică şi publicare în
Buletinul U.C. „D.C.”
Braşov
2.12. Principalele burse de valori
Lect. univ. dr. Titus Suciu Mai 2008
Prezentare la sesiunea ştiinţifică şi publicare în
Buletinul U.C. „D.C.”
Braşov
2.13.
Opinii privind calitatea procesului contabil
Lect. univ. dr. Mirela Baba Mai 2008
Buletinul Ştiinţific al
Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir
2.14.
Politici şi tratamente fiscale contabile privind reevaluarea imobilizărilor
Lect. univ. dr. Mirela Baba Mai 2008
Buletinul Ştiinţific al
Universităţii Creştine „Dimitrie
Cantemir”
2.15.
Rapoarte şi instrumente contabile utilizate în analiza şi deciziile manageriale
Lect. univ. dr. Mirela Baba iunie 2008
Buletinul Ştiinţific al
Universităţii Transilvania
Braşov
2.16.
Corelaţia cost - preţ - calitate în analiza performanţelor întreprinderii
Lect. univ. dr. Gheorghe
SuciuMai 2008
Buletinul Ştiinţific al
Univ.Creştine „Dimitrie Cantemir”
83
0 1 2 3 4
2.17.
Retratarea sit. financiare anuale la valoarea justă
Lect. univ. dr. Gheorghe
SuciuIulie 2008 Sesiune
ştiinţifică
2.18.
Bugetul de venituri şi cheltuieli, instrument eficient în gestiunea finan. a firmei
Lect. univ. dr. Gheorghe
Suciu
Decembrie 2008
Sesiune ştiinţifică
2.19.Comunicarea integrată de marketing
Lect. univ. dr.Ioana Bianca
ChiţuMai 2008
Prezentare la sesiunea ştiinţifică şi publicare în
Buletinul U.C. „D.C.”
Braşov
2.20Etica în activitatea promoţională
Lect. univ. dr.Ioana Bianca
ChiţuMai 2008
Prezentare la sesiunea ştiinţifică şi publicare în
Buletinul U.C. „D.C.”
Braşov
2.21.
Aspecte fundamentale în politica de privatizare a economiei în China
Lect. univ. drd. Iordan Valeriu
Popescu Mai 2008
Prezentare la sesiunea ştiinţifică şi publicare în
Buletinul U.C. „D.C.”
Braşov2.22. Marketingul
strategic în domeniul bancar
Lect. univ. drd. Mirela
Cătălina Vînt
Mai 2008 Prezentare la sesiunea ştiinţifică şi publicare în
Buletinul
84
U.C. „D.C.” Braşov
0 1 2 3 4
2.23. Strategii de risc în domeniul bancar
Lect. univ. drd. Mirela
Cătălina VîntMai 2008
Prezentare la sesiunea ştiinţifică şi publicare în
Buletinul U.C. „D.C.”
Braşov
2.24.
Abordări tradiţionale şi alternative în gestionarea riscului
Asist. univ.drd. Melinda Keul Mai 2008
Buletinul Ştiinţific al U.C. „D.C.”
2.25.
Prudenţă şi optimism în aplicarea politicilor contabile
Asist. univ.drd. Melinda Keul
Iunie 2008
Buletinul Ştiinţific al
Universităţii Transilvania
Braşov
2.26.
Comportamen-tul consumatorilor de serviciituristice din România
Lect. univ. drd.Elena Nicoleta
UntaruMai 2008
Buletinul Ştiinţific al
Univ. Creştine „Dimitrie
Cantemir” Braşov
2.27.
Băncile cooperatiste în secolul XXI – abordări moderne într-o Europă Unită
Lect. univ. drd. Elena
Nicoleta Untaru
Iunie 2008
Sesiune de comunicări ştiinţifice
2.28.Investiţiile străine în România
Lect. univ. dr. Nicolae
Marinescu
Septembrie 2008
Conferinţa ETSG de la
Varşovia2.29. Consideraţii
asupra unor indicatori economici
Lect. Univ. drd.
Nicuşor Minculete
Mai 2008 Prezentare la ses.şt. şi publicare în
Buletinul
85
U.C. „D.C.” Braşov
0 1 2 3 4
2.30.
Asupra unor proprietăţi ale indicatorului lui Euler
Lect. univ. drd. Nicuşor
MinculeteMai 2008
Prezentare la sesiunea
ştiinţifică şi publicare în
Buletinul U.C. „D.C.” Braşov
2.31.
Strategies de communication - comprendre, rediger, argumenter
Asist. univ.Anca Nan Mai 2008
Prezentare la sesiunea
ştiinţifică şi publicare în
Buletinul U.C. „D.C.” Braşov
2.32.
A Psycholinquistic Analysis of Reading and Learning To Read
Asist. univ.Gabriela Găvenea
Mai 2008
Prezentare la sesiunea
ştiinţifică şi publicare în
Buletinul U.C. „D.C.” Braşov
III. ELABORARE DE REFERATE ŞI TEZE DE DOCTORAT
3.1.Reforma economică în China
Lect. univ. drd. Iordan Valeriu
Popescu
Mai 2008 Teză de doctorat
3.2.Particularităţile marketingului în domeniul bancar
Lect. univ. drd.
Mirela Cătălina Vînt
Iunie 2008
Referat de doctorat
86
0 1 2 3 4
3.3.
Analiza performanţelor economice ale societăţilor comerciale din ind. farmaceutică sub aspectul raportului risc - rentabilitate
Asist. univ.drd. Melinda Keul
Iunie 2008
3rd
InternationalConferenceAccounting
andManagementInformationSystems –AMIS 2008
„Knowledge,information
andcommunica-
tion”A.S.E. -
Bucureşti
3.4.
Comportamentul consumatorilor de servicii turistice din România
Lect. univ. drd. Elena
Nicoleta Untaru
Mai 2008 Referat de doctorat
3.5.
Proprietăţi ale funcţiilor aritmetice
Lect. univ. drd. Nicuşor
Minculete
Aprilie 2008
Referat de doctorat
IV. CONTRACTE DE CERCETARE
4.1.
Contract Jean Monet de integrare economică europeană
Conf. univ. dr.I. Tache
Lect. univ. drd.B. Tescaşiu.
2007 - 2009
Comisia CE
Bruxelles
4.2. Modul european Jean
Lect. univ. dr. Nicolae
2007-2010 Curs de integrare
87
Monnet Marinescu europeană
0 1 2 3 4
4.3.
Performanţa comunicării şi participării în managementul băncilor cooperatiste din România
Lect. univ. dr.LilianaAurora
Constantinescu
2008
Contract Banca
Coopera-tistă
Unirea
4.4.
Managementul activităţii de marketing ca factor de creştere a performanţei băncilor cooperatiste
Lect. univ. dr.LilianaAurora
Constantinescu
2008
Contract Banca
Coopera-tistă
Unirea
DECAN R.E.I., DECAN F.B.C.,
Prof. univ. dr. Gheorghe Secară Conf. univ. dr. Nicolae Bârsan-Pipu
PREŞEDINTE,
Jurist Marian Georgescu
88
UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”FACULTATEA DE MANAGEMENT TURISTIC ŞI COMERCIAL
TIMIŞOARA
PROGRAM DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ PE ANUL UNIVERSITAR 2008
Nr.crt.
Obiective şi teme de
cercetareColectiv de elaborare
Perioada de
realizareMod de
valorificare
0 1 2 3 4
I. PROGRAME PENTRU O AGENŢIE DE TURISM VIRTUALĂ
1.
Activitatea firmei de turism virtuale din cadrul universităţii noastre şi colaborarea cu firme virtuale din alte ţări
Conf. univ. dr. Vasile TurcuConf. univ. dr.
Daniela Turcu
Lect. univ. dr. Florea VladPrep. Alina
Lazoc
2008-2009
Comunicări, cerc şt.
studenţesc, îndrumare
lucrări licenţă,
lucrări de dizertaţie la
Master, publicaţii în reviste de
specialitate
2.
Realizarea unei baze de date destinată administrării unei reţele turistice în contextul economic U.E.
Prof. univ. dr. Aurel StepanConf. univ.dr.
Daniela Turcu
Lect. univ. dr. Cipriana
Sava
2008-2009
Comunicări, cerc şt.
studenţesc, îndrumare
lucrări licenţă,
lucrări de dizertaţie la
Master,
89
0 1 2 3 4
" - "
Lect. univ. drd.Marius
MiculescuPrep.
Cristian Chiş
" - "
vânzare către firme, publicaţii în reviste de
specialitate
3. Comerţul electronic
Prof. univ. dr. Aurel Stepan 2008-2009
Comunicare ştiinţifică, lucrări de licenţă,
lucrări de dizertaţie la
Master
4.
Interfaţă pe internet cu posibilitatea de a consulta alte baze de date în domeniul turismului pe arii geografice extinse
Prof. univ. dr. Aurel StepanConf. univ. dr.
Daniela Craciuc
Lect. univ. drd. Luiza
Caraivan
2008Comunicări
ştiinţifice
5.
Constituirea de oferte destinate potenţialului client de a vizita pagina WEB în vederea alegerii dintr-un set de opţiuni (destinaţia, hotelul, munte, mare, apă termală, vilă, cameră, preţ etc.) ptr. a veni în întâmpinarea nevoilor acestuia
Prof. univ. dr. Aurel StepanConf. univ. dr.Vasile TurcuConf. univ. dr.
Daniela Craciuc
Lect. univ. dr. Florea Vlad
Prep.Cristian Chiş
2008
Publicare pe Internet ca pagină de WEB,
comunicare, cerc ştiinţific studenţesc, implicarea studenţilor în firme de
profil interesate.
90
0 1 2 3 4
II. PROGRAM UNIV. DE SIMULARE A UNEI FIRME, INTEGRATĂ ÎN CIRCUITUL ECONOMIC EUROPEAN
6.
Perfecţionarea şi elaborarea procedurilor aferente sistemului informaţional în cadrul mediului economic românesc în concordanţă cu practicile europene în domeniile:- doc. europene nec. funcţionării unei firme de comerţ şi turism din cadrul U.E.- marketing în turism şi servicii,- fluxul informa-ţional în cadrul firmei de comerţ şi turism şi reflectarea lor în sist. contabil,- relaţiile finan.-contabile (bancare) ale firmei- relaţiile firmei cu furnizorii şi clienţii,- managementul şi asig. calităţii.
Conf. univ. dr. Daniela Craciuc
Lect. univ. dr. Cipriana
SavaLect. univ. dr.
Marius Miculescu
Lect. univ. drd.Dina Luţ
Lect. univ. drd.Cristina Miţariu
Lect. univ. drd.Luiza
CaraivanLect. univ. dr. Florea Vlad
Prep.Cristina Chiş
2008-2009
Comunicări şi
simpozioane specializate pe domeniu, seminarii cu
studenţii, îndrumare
lucrări licenţă,
lucrări de dizertaţie la
Master, publicaţii în reviste de
specialitate
91
0 1 2 3 4
7.
Folosirea firmelor simulate în sprijinul programelor de dezvoltare regională în turism şi comerţ precum şi pentru reconversia profesională
Conf. univ. dr. Daniela Craciuc
Lect. univ. dr. Cipriana
SavaLect. univ.drd.
Cristina Miţariu
2008
Practica studenţească pentru anul II şi III, lucrări de licenţă, lucrări de
dizertaţie la Master
III. PROGRAME ACTUALE ÎN ECONOMIA TURISMULUI ŞI COMERŢULUI
8.
Abordarea economică a activităţii de turism. Politici de turism.
Conf. univ. dr. Daniela Craciuc
Lect. univ.drd.Cipriana
SavaLect. univ. dr.Florea Vlad
2008
Comunicări, lucrări de licenţă,
lucrări de dizertaţie la
Master, publicaţii
9.
Participarea activă şi colaborarea cu Organizaţia Internaţională de turism ATLAS
Conf. univ. dr. Daniela Craciuc
Lect. univ. dr. Florea Vlad
2008-2009
Schimb de studenţi,
vacanţe de studiu,
cursuri de vară,
comunicări, lucrări de licenţă,
lucrări de dizertaţie la
Master, publicaţii
92
0 1 2 3 4
10.
Terţiarizarea economiilor naţionale ca fenomen economic contemporan
Conf. univ. dr.Daniela Craciuc
Lect. univ. dr. Florea Vlad
2008
Comunicări, lucrări de
licenţă, lucrări de dizertaţie la Master, publicaţii
11.
Participarea activă la târguri naţionale şi internaţionale de turism în vederea promovării şi cunoaşterii ofertei promoţionale
Conf. univ. dr.Vasile TurcuConf. univ. dr.
Daniela Craciuc
Lect. univ.dr. Florea Vlad
2008-2009
Comunicări, lucrări de
licenţă, lucrări de dizertaţie la Master, practică
studenţească, publicaţii
12.
Studiul privind performanţele unei societăţi comerciale româneşti din perspectiva schimburilor regionale din U. E.
Conf. univ. dr.Vaile Turcu
Conf. univ. dr.Daniela Craciuc
Conf. univ. dr.Vasile
Dogaru
2008-2009
Comunicări, lucrări de
licenţă, lucrări de dizertaţie la Master, publicaţii
13.
Dezvoltarea schimburilor economice intra-europene
Conf. univ. dr.Vasile Turcu
2008-2009
Comunicări, lucrări de
licenţă, lucrări de dizertaţie la Master, publicaţii
IV. STUDII PRIVIND RESURSELE UMANE
14.
Determinanţii schimbării în cadrul organizaţiilor economice din România
Conf. univ. dr.Vasile TurcuConf. univ. dr.
Daniela Craciuc
Lect. univ. dr.Florea Vlad
2008
Comunicări, lucrări de licenţă,
publicaţii
93
0 1 2 3 4
15.
Organizarea managementului activităţilor promoţionale pe plan intern şi internaţional
Conf. univ. dr.Lazoc
RomanConf. univ. dr.
Daniela Craciuc
2008
Comunicări, lucrări de licenţă,
publicaţii
16.
Abordări microeconomice în condiţiile actuale ale economiei româneşti
Conf. univ. dr.Vasile Turcu
2008-2009
Comunicări, lucrări de licenţă,
publicaţii
17.
Motivaţia comportamentului consumatorului contemporan
Conf. univ. dr.Daniela Craciuc
Lect.univ. dr. Florea Vlad
2008-2009
Comunicări, lucrări de
licenţă, lucrări de dizertaţie la Master, publicaţii
V. PROBLEME SPECIFICE PE DISCIPLINE
18.
Promovarea vânzărilor. Marketing relaţional
Conf. univ. dr.Daniela Craciuc
Conf. univ. dr.Lazoc
RomanLect. univ. dr. Florea Vlad
2008
Comunicări, lucrări de
licenţă, lucrări de dizertaţie la Master, publicaţii
19. Managementul mediului
Prof. univ. dr. Georgeta Burtică
Lect. univ. dr. Florea Vlad
2008
Comunicări, lucrări de licenţă,
publicaţii
94
0 1 2 3 4
20.
Aplicaţii ale administraţiei casnice în întreprinderi industriale, industria hotelieră şi restaurante
Conf. univ. dr.Daniela Craciuc
Lect. univ. dr. Florea Vlad
Lect. univ. dr. Cipriana Sava
2008
Comunicări, lucrări de licenţă,
publicaţii
21.
Turismul internaţional. Studii
de caz pe ţări
Conf. univ. dr.Daniela Craciuc
Lect. univ. dr.Florea Vlad
2008
Comunicări, lucrări de licenţă,
lucrări de dizertaţie la
Master, publicaţii
22.
Didactica limbilor străine. Instrumente şi proceduri în sprijinul managementului calităţii în învăţarea şi predarea limbilor străine
Conf. univ. dr.Aurelia TurcuConf. univ. dr.Mariana PopaLect. univ. drd.
Christina Miţariu
Lect. univ. drd.Luiza
CaraivanLect. univ. drd.
Ioana Sălăgean
2008-2009
Comunicări, publicaţii, propuneri
de proiecte cu Camera de Comerţ
23.
Modalităţi de implementare a sistemului informaţional în domeniul economic
Prof. univ. dr. Aurel StepanLect. univ. drd.
Marius Miculescu
2008
Comunicări, lucrări de licenţă,
publicaţii
95
0 1 2 3 4
24.
Perfecţionarea metodelor de pregătire a stdenţilor în vederea obţinerii atestatului de limba engleză Cambridge BEC (Business Englisch Certificate)
Conf. univ. dr.Mariana
PopaLect. univ. drd.
Christina Miţariu
Lect. univ. drd. Luiza
CaraivanLect. univ. drd. Ioana Ştefan
Prep.Cristian Chiş
2008-2009
Comunicări, lucrări de licenţă,
publicaţii
25.
Standardizarea procesului de predare a limbii engleze în vederea obţinerii paşaportului lingvistic conform cerinţelor de referinţă europene
Conf. univ. dr.Mariana
PopaLect.univ. drd.
Christina Miţariu
Lect.univ. drd. Luiza
CaraivanLect. univ. drd. Ioana Ştefan
Prep.Cristina Chiş
2008-2009
Comunicări, lucrări de licenţă,
publicaţii
26.
Dobândirea şi aprofundarea cunoştinţelor pentru studierea unor noi limbi străine: arabă, spaniolă, italiană pentru realizarea unei pregătiri profesionale superioare a studenţilor
Conf. univ. dr.Vasile Turcu
Prep. RoxanaMareş
2008-2009
Comunicări, lucrări de licenţă,
publicaţii
96
0 1 2 3 4
27.
Dezvoltarea abilităţii de înţelegere şi concepţie a unui text scris (într-o limbă străină), în vederea purtării unei conversaţii înregistrate în domeniul afacerilor
Conf. univ. dr.Mariana
PopaLect. univ. drd.
Christina Miţariu
Lect. univ. drd. Luiza
CaraivanLect. univ. drd. Ioana ŞtefanPrep. univ.
Cristina Chiş
2008-2009
Comunicări, lucrări de licenţă,
publicaţii
DECAN, SECRETAR ŞTIINŢIFIC,
Conf. univ. dr. Vasile Turcu Lect. univ. dr. Florea Vlad
97
UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”FACULTATEA DE GEOGRAFIA TURISMULUI
SIBIU
PROGRAM DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ PE ANUL UNIVERSITAR 2008
Nr.crt.
Obiective şi teme de cercetare
Colectiv de elaborare
Perioada de
realizareMod de
valorificare
0 1 2 3 4
I. CERCETARE FUNDAMENTALĂ1.1. Bazele
geografice ale turismului. Potenţial. Gestiune. Valorificare. Calitatea mediului
Prof. univ. dr. Ion Velcea
Prof. univ. dr. ValeriaVelcea
Conf. univ.dr. TeodorToderaş
Asist. univ. drd NicolaePleşia
Lect. univ. drd. Virginia
Gherasim, Asist. univ. drd
TraianCrăcea
decembrie 2008
- aplicarea în procesul de învăţământ a rezultatelor
- elaborarea de cursuri şi de
caiete caiete de lucrări
practice- întocmirea de hărţi tematice,
profile şi grafice în cadrul labora-
torului de geografie umană- materializarea
cercetării în studiile publicate
în revistele de specialitate
„Geocarpathica” şi “Alpii
Transilvaniei”
98
0 1 2 3 4
- " - - " - - " -
- implicarea studenţilor observaţiile efectuate la
teren;- efectuarea de
studii pe bază de chestionare
privind modalităţile de valorificare a
zonei;- susţinerea lucrărilor cu
ocazia sesiunilor ştiinţifice
naţionale şi internaţionale
1.2. Spaţiul rural în contextul indicilor dezvoltării umane, cu exemplificări din judeţul Sibiu
Prof. univ. dr. Velcea Ion,
Asist. univ. drd TraianCrăcea
Asist.univ.drd.NicolaePleşia
Prep. univ. Daniela
Stănescu
decembrie 2008
- susţinerea lucrărilor cu
ocazia sesiunilor ştiinţifice
naţionale şi internaţionale;
- implicarea studenţilor în observaţiile la
teren;- efectuarea de
studii pe bază de chestionare
privind modalităţile de
valorificare agroturistică a
zonei;- diagnoză socio-
economică,
99
0 1 2 3 4
- " - - " - - " -
- publicarea în revistele de specialitate
„Geocarpathica” şi “Alpii
Transilvaniei”- exemplificări în
cadrul seminariilor şi
lucrărilor practice1.3. Riscuri
naturale şi tehnogene în judeţul Sibiu
Prof. univ. dr. ValeriaVelcea
Prof. univ. dr. OctaviaBogdan
Conf. univ. dr. TeodorToderaş
Lect. univ.drd. Virginia
Gherasim Asist. univ.
drd. Ioana
Câmpean Prep. univ. DamarisPleşia
decembrie 2008
- implicarea studenţilor în măsurătorile şi observaţiile efectuate la
teren;- identificarea
modalităţilor de stopare a impactului
antropic negativ asupra mediului;- exemplificări în
cadrul seminariilor şi
lucrărilor practice.- susţinerea lucrărilor cu
ocazia sesiunilor şt. naţionale şi internaţionale;-materializarea
cercetării în studiile publicate
în revistele de specialitate
„Geocarpathica” şi “Alpii
100
Transilvaniei”0 1 2 3 4
1.4.Rezervaţii naturale în judeţul Sibiu
Prof. univ. dr. Mircea BuzaLect. univ. drd.
VirginiaGherasimPrep. univ.
LauraFleşeriu
decembrie 2008
- exemplificări în cadrul
seminariilor şi lucrărilor practice.
- susţinerea lucrărilor cu
ocazia sesiunilor ştiinţifice
naţionale şi internaţionale;
- implicarea studenţilor în măsurătorile şi observaţiile efectuate la
teren;- materializarea
cercetării în studiile publicate
în revistele de specialitate
„Geocarpathica” şi “Alpii
Transilvaniei”
1.5. Regiunea Centru. Resurse turistice naturale şi antropice
Prof. univ. dr. Ion Velcea
Prof. univ. dr. Velcea ValeriaProf. univ. dr.
OctaviaBogdan
Conf. univ. dr. VasileŞtef
Lect. univ. drd. Virginia
Gherasim
decembrie 2008
- exemplificări în cadrul seminariilor şi lucrărilor practice.- susţinerea lucrărilor cu ocazia sesiunilor ştiinţifice naţionale şi internaţionale;- publicarea de cursuri şi caiete de lucrări practice;
101
0 1 2 3 4
- " -
Asist. univ.drd. NicolaePleşia
Asist. univ.drd. TraianCrăcea
Prep. univ. DamarisPleşia
Prep. univ. Daniela
Stănescu
- " -
- diagnoză socio-economică,
programe de dezvoltare cu cofinanţare europeană
materializarea cercetării în
studiile publicate în revistele de
specialitate „Geocarpathica”
şi “Alpii Transilvaniei”- efectuarea de
studii pe bază de chestionare
privind modalităţile de
valorificare turistică a zonei;
1.6. Modificări globale ale mediului în Carpaţii Meridionali ca urmare a impactului hazardelor naturale şi antropice
Prof. univ. dr. Velcea Valeria,
Prof. univ. dr. Ion
Velcea Prof. univ. dr.
OctaviaBogdan
Prof. univ. dr. MirceaBuza
Conf. univ. dr. TeodorToderaş
Lect. univ. drd. Virginia
decembrie 2008
- susţinerea lucrărilor cu
ocazia sesiunilor ştiinţifice
naţionale şi internaţionale;- publicarea de cursuri şi caiete
de lucrări practice;
- analiza factorilor potenţiali activi şi
pasivi în declanşarea proceselor
geodemografice
102
Gherasim 0 1 2 3 4
- " -
Lect. univ. drd. Bud
Mioara, Asist. univ.drd. TraianCrăcea Asist.
univ.drd. NicolaePleşia
Prep. univ. DamarisPleşia
- " -
- analiza impactului
antropic negativ asupra mediului;- exemplificări în
cadrul seminariilor şi
lucrărilor practice.- publicare în revistele de specialitate
„Geocarpathica” şi “Alpii
Transilvaniei”
II. CERCETARE CONTRACTUALĂ2.1. Atlasul
geoeconomic al judeţului Sibiu (IBD Serviciul Integrat de Consultanţă ptr. Economie în România, în Programul de Cooperare al Camerelor de Industrie din România cu Societatea de Cooperare Tehnică GBD)
Prof. univ. dr.Ion Velcea
Prof. univ. dr. ValeriaVelcea
Prof. univ. dr. OctaviaBogdan
Prof. univ. dr. MirceaBuza
Conf. univ. dr. TeodorToderaş
Asist.univ.drd. NicolaePleşia Asist.
univ.drd. Traian
februarie 2008
- publicareutilizare în cadrul
seminariilor şi lucrărilor practice.- diagnoză socio-
economică, programe de dezvoltare
- întocmirea de hărţi tematice,
profile şi grafice în cadrul
laboratoarelor de geografie umană
103
Crăcea
0 1 2 3 4
2.2.
Dezvoltarea rurală durabilă în Depresiunea Sibiului şi în zonele limitrofe (CNCSIS Bucureşti)
Asist.univ.drd. NicolaePleşia
mai 2008
- susţinerea de lucrări cu ocazia
sesiunilor ştiinţifice
naţionale şi internaţionale;- publicarea de caiete de lucrări
practice;- efectuarea de
studii pe bază de chestionare
privind modalităţile de valorificare a
spaţiului geographic;
-diagnoză socio-economică,
programe de dezvoltare cu
finanţare naţională
- analiza factorilor potenţiali activi şi pasivi în declanşarea proceselor geodemografice
III. TEZE DE DOCTORAT3.1. Dezvoltarea
rurală durabilă în Depresiunea Sibiului şi
Asist.univ.drd.NicolaePleşia
1octombrie 2008
Susţinere Univ. Bucureşti
Coordonator - prof univ.dr. Ion Velcea
104
zonele limitrofe
0 1 2 3 4
3.2.
Ecoturismul în grupa montană Parâng
Lect. univ. Mioara Bud
1 oct. 2008
Susţinere Univ. Bucureşti
Coordonator - prof .univ. dr. Ion
Velcea
3.3.
Potenţialul turistic al depresiunii Sibiului şi Făgăraşului
Lect. univ.drd.Virginia
Gherasim1 oct. 2008
Susţinere Universitatea
BucureştiCoordonator -prof univ.dr.
Valeria Velcea
3.4.
Peisajul masivelor de sare din Depresiunea Transilvaniei
Asist.univ.drd.Ioana
Câmpean1 oct. 2008
Susţinere Univ.“Babeş-Bolyai” Cluj
NapocaCoordonator -prof univ.dr.
Pompei Cocean
3.5.
Dinamica peisajului geografic reflectată în documentele cartografice în Depresiunea Sibiului
Asist.univ.drd.TraianCrăcea
1 oct. 2008
Susţinere Universitatea
BucureştiCoordonator -prof univ.dr.
Anton Năstase
DECAN, SECRETAR ŞTIINŢIFIC,
Prof. univ. dr. Valeria Velcea Conf. univ. dr. Teodor Toderaş
105
UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”FACULTATEA DE MANAGEMENT TURISTIC ŞI COMERCIAL
CONSTANŢA
PROGRAM DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ PE ANUL UNIVERSITAR 2008
Nr.crt.
Obiective şi teme de
cercetare
Colectiv de elaborare
Perioada de
realizare
Mod de valorificare
0 1 2 3 4
I. CERCETARE FUNDAMENTALĂ
1.
Elaborarea de cursuri universitare şi alte materiale didactice (pentru disciplinele prevăzute în planul de învăţământ al fiecărui an de studiu)
Titularii de curs, alte
cadre didactice şi specialişti
2008
Tipărire şi difuzare de materiale didactice pentru
susţinerea procesului
de învăţământ
1.1.
Managementul relaţiilor cu clienţii
Prof. univ. dr. Petru Balogh 2008 Proces de
învăţământ
1.2.
Mărfuri alimentare şi nealimentare
Lect.univ.dr. Mihaela
Constandache 2008 Proces de învăţământ
106
0 1 2 3 4
1.3.Fortificarea produselor de panificaţie
Lect.univ.dr. Mihaela
Constandache2008
Proces de învăţământAutorităţi
localeAgenţi
economici
1.4.
Procesualitateatrecerii la economia de piaţă
Lect. univ. dr. Ion Ionescu 2008
Proces de învăţământAutorităţi
localeAgenţi
economici
1.5.
Terminologia generală a peştelui şi pescuitului
Lect. univ. dr. Adriana
Teodorescu2008
Proces de învăţământAutorităţi
localeAgenţi
economici
1.6. Business english
Lect. univ. dr. Adriana
Teodorescu 2008 Proces de învăţământ
1.7.
Matematică aplicată în economie
Lect. univ. dr. Petronela Catană 2008 Proces de
învăţământ
1.8.
Matematică aplicată în economie - Aplicaţii
Lect. univ. dr. Petronela Catană
2008 Proces de învăţământ
1.9.Strategii de marketing în turism
Asist. univ. dr. Daniela Nenciu 2008
Proces de învăţământAutorităţi
localeAgenţi
economici
1.10. Marketing turisticAsist. univ. dr. Daniela Nenciu 2008 Proces de
învăţământ
107
0 1 2 3 4
1.11.
Brush Up Your Business English. Teaching Guidelines and Good Practice
Lect. univ. drd. Otilia Pacea 2008 Proces de
învăţământ
1.12. Bazele contabilităţii
Lect. univ. drd. Mirela Secară 2008 Proces de
învăţământ
1.13. Statistică Asist. univ. drd. Graţiela Brânză 2008 Proces de
învăţământ
1.14. Statistică - caiet de seminar
Asist. univ. drd. Graţiela Brânză 2008 Proces de
învăţământ
1.15. FinanţeAsist. univ. drd.
Andreea Ceauşescu
2008 Proces de învăţământ
1.16.
Economia turismului - aplicaţii şi studii de caz
Asist. univ. dr. Daniela Nenciu 2008 Proces de
învăţământ
1.17.
Analiza comparativă a metodelor de verificare a normatităţii - în cazul sondajelor
Prof. univ. dr Petru Balogh 2008
StudiuComuni -
tatea ştiinţifică
1.18.
Siguranţa alimentară şi trasabilitatea produselor alimentare
Lect.univ. dr. Mihaela
Constandache2008
StudiuComuni -
tatea ştiinţifică
1.19.
Alimente funcţionale - sursă pentru asigurarea sănătăţii populaţiei
Lect.univ. dr. Mihaela
Constandache2008
StudiuComuni -
tatea ştiinţifică
108
0 1 2 3 4
1.20.
Influenţa fortificării produselor de panificaţie cu proteine de natură exogenă asupra valorii proteice a produsului finit
Lect.univ. dr. Mihaela
Constandache2008
StudiuComuni -
tatea ştiinţifică
1.21.
Calitatea proteinelor din produsele de panificaţie fortificate
Lect.univ. dr. Mihaela
Constandache2008
StudiuComuni -
tatea ştiinţifică
1.22.
Studiu de cercetare la Leumi Bank Bucureşti
Lect. univ. dr.Ion Ionescu 2008
StudiuComuni -
tatea ştiinţifică
1.23.
Marina română în războziele balcanice
Lect. univ. dr.Ion Ionescu 2008
StudiuComuni -
tatea ştiinţifică
1.24.
E-Babel or the emergence of English as the Internet Lingua Franca
Lect. univ. drd. Otilia Pacea 2008
StudiuComuni -
tatea ştiinţifică
1.25.
E-Romanian in the context of English as the global language
Lect. univ. drd. Otilia Pacea 2008
StudiuComuni -
tatea ştiinţifică
1.26.
Dubla impunere internaţională - de la teorie la adevăr în România
Asist. univ. drd. Andreea
Ceauşescu2008
StudiuComuni -
tatea ştiinţifică
109
0 1 2 3 4
1.27.
Divizarea - particularităţi ale operaţiunii de reorganizare a societăţilor comerciale
Asist. univ. drd. Andreea
Ceauşescu2008
StudiuComuni -
tatea ştiinţifică
1.28.
Analiza strategică a traficului de mărfuri şi infrastructurii porturilor riverane Mării Negre
Asist. univ. drd. Andreea
Ceauşescu2008
StudiuComuni -
tatea ştiinţifică
1.29.
Particularităţile sistemului de transport maritim din România
Asist. univ. drd. Andreea
Ceauşescu2008
StudiuComuni -
tatea ştiinţifică
1.30.
Analiza strategică a Portului Constanţa
Asist. univ. drd. Andreea
Ceauşescu2008
StudiuComuni -
tatea ştiinţifică
1.31.
Strategia de modernizare a infrastructurii Portului Constanta
Asist. univ. drd. Andreea
Ceauşescu2008
StudiuComuni -
tatea ştiinţifică
1.32.
Infrastructura portuară vs. suprastructura portuară
Asist. univ. drd. Andreea
Ceauşescu2008
StudiuComuni -
tatea ştiinţifică
II. ELABORAREA DE TEZE DE DOCTORAT ŞI REFERATE2.1. Îmbunătăţirea
calităţii produselor alimentare cerealiere prin nutrifiere cu micronutrienţi
Lect. univ. drd. Elena
Beizadea2008 Teză de
doctorat
110
0 1 2 3 42.2. Drept comparat
asupra administraţiei publice locale din România şi Republica Moldova
Asist. univ, drd.
Paula Dina2008 Teză de
doctorat
2.3. Strategia de modernizare a infrastructurii portuare
Asist. univ. drd.
Andreea Ceauşescu
2008 Teză de doctorat
2.4.
Analiza statistică a dezvoltării turismului românesc durabil în zona Mării Negre
Asist. univ. drd.
Graţiela Brânză
2008 Teză de doctorat
2.5.
Analiza statistică a turismului balnear pe litoralul românesc
Lect. univ. drd. Mirela Secară 2009 Teză de
doctorat
2.6.
Sistemul bancar si mediul de afaceri -caracteristici si tendinte
Lect. univ. dr.Ion Ionescu 2008 Referat de
doctorat
2.7.
Serviciile şi produsele din activitateabancar-fianciară Consideraţii economice
Lect. univ. dr. Ion Ionescu 2008 Referat de
doctorat
111
0 1 2 3 4
2.8.
Globalizarea economică, trăsături,dimensiuni, cauze, efecte Impactul societăţilorbancare internaţionale asupra economiei mondiale
Lect. univ. dr. Ion Ionescu 2008 Referat de
doctorat
2.9.
Strategii, politici şi instrumente de optimizare a sistemului bancar pentru întărirea mediului de afaceri
Lect. univ. dr. Ion Ionescu 2008 Referat de
doctorat
2.10.
Riscurile din activitatea bancar-financiară, în raport cu mediul de afaceri
Lect. univ. dr. Ion Ionescu 2008 Referat de
doctorat
III. COLABORĂRI LA PROIECTE NAŢIONALE/INTERNAŢIONALE3.1. Modelarea şi
realizarea unei componente de luptă convenţionale pentru generarea unui puls electromagnetic destinat blocării sistemelor C4I
Prof. univ. dr. Petru Balogh 2008
Comunitatea tehnică
Comunitatea ştiinţifică
112
0 1 2 3 4
3.2.
Automatizarea monitotizarii cursurilor de apă - Parteneriat 4
Prof. univ. dr. Petru Balogh 2008
Comunitatea tehnică
Comunitatea ştiinţifică
3.3.
Posibilităţi de îmbunătăţire a stării de sănătate a consumatorilor – alimente fortificate cu proteine
Lect. univ. dr. Mihaela
Constandache2008
Comunitatea tehnică
Comunitatea ştiinţifică
DECAN, SECRETAR ŞTIINŢIFIC,
Prof. univ. dr. Petru Balogh Lect. univ. dr. Mihaela Constandache
113
UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”CENTRUL DE EXCELENŢĂ ÎN CERCETAREA ECONOMICĂ
PROGRAM DE CERCETARE ÎN ANUL UNIVERSITAR 2008
Nr.crt.
Obiective şi teme de
cercetare
Colectiv de elaborare
Perioada de
realizare
Mod de valorificare
0 1 2 3 4
1.
Reactivarea Comisiei pentru promovarea materialelor ştiinţifice în reviste din ţară şi străinătate recunoscute C.N.C.S.I.S. (Categ. A – I.S.I., B+, B, C)
Prof. univ. dr. Irinel Popescu
preşedinteProf. univ. dr.N. Neacşu -
vicepreşedinteProf. univ. dr.I. Ionescu -
secretarProf. univ .dr.V. Ionaşcu -
membruProf. univ. dr.
V .Adăscăliţei - membru
Prof .univ .dr.M. Boajă -membru
Prof .univ .dr.St. Olteanu -
membruProf. univ. dr.
V. Turcu -membru
Prof. univ. dr.A. Negucioiu -
membru
Activitate perma-nentă
Realizarea imaginii
Universităţii Creştine “Dimitrie
Cantemir” şi a
colectivului de cadre
didactice în lume
Susţinerea activităţii
de Cercetare a cadrelor didactice
şi populari-zarea celor mai semnifi-
cative materiale
114
0 1 2 3 4
- " -
Prof. univ. dr.I. Velcea - membru
Prof. univ. dr.Gh. Boboş -
membruProf. univ. dr.Gh. Secară -
membruConf. univ. dr.N. Bârsan Pipu
- membruConf. univ. dr.P. Bologh –
membru
- " - - " -
2.
Selectarea publicaţiilor străine care vor fi contactate
Membrii comisiei
Toată perioada
În vederea publicaţiilor şi trimiterii mat.
selectate
3.
Selectarea materialelor care vor fipregătite ptr. promovare din domeniile:- istorie- drept- turism- finanţe-bănci- comerţ- filologie- şt. politice
Reprezentanţii fiecărei facultăţi
Toată perioada
Trimiterea materialelor şi creşterea punctajului UCDC în
aprecierile anuale
115
0 1 2 3 4
9.
Reactualizarea materialelor de promovare a Universităţii Creştine Dimitrie Cantemir (pliante, presă, postere)
Prof. univ. dr.M. Luburici
Prof. univ. dr.C. DumitrescuProf. univ. dr.
N. NeacşuProf. univ. dr.
I. IonescuProf. univ. dr.
V. IonaşcuIng. A. Ghiţă
JurnalistC. Niculescu
Aprilie 2008
Promovarea ofertei
UCDC în vederea
înscrierilor în anul
universitar 2008-2009
10.
Reeditarea ghidurilor de prezentare pe facultăţi
Decanii facultăţilor
Universităţii Creştine „Dimitrie
Cantemir”
Iunie2008
Promovarea ofertei
UCDC în vederea
înscrierilor în anul univ. 2008-2009
11
Constituirea Băncilor de date pentru turism, comerţ, servicii, burse etc.
Prof. univ. dr.N. Neacşu
Prof. univ. dr.V. Ionaşcu
Prof. univ. dr.I. Ionescu
Prof. univ. dr.C. Baron
Prof. univ. dr.V. AdăscăliţeiProf. univ. dr.
I. StanciuProf. univ. dr.
L. OlaruLect. univ. dr.
C. MilitaruIng. Adrian
Ghiţă
2007-2008
şi reactua-
lizare perma-nentă
2006-2007şi reactua-
lizare perma-nentă
116
0 1 2 3 4
12.
Premise şi direcţii de dezvoltare durabilă a comerţului din regiunea Sud-Est a României
Prof. univ. dr.V. Ionaşcu
Prof. univ. dr.E. Biji
Prof. univ. dr.V. AdăscăliţeiConf. univ. dr.M. Popescu
Lect. univ. dr.R. Ionescu
Lect. univ. dr.E. Gogu
Asist. univ. drd.O. RezeanuAsist. univ.
D. Coconoiu
Octombrie2008
Elaborarea strategiilor
de dezvoltare a comerţului
din regiunea Sud-Est a României.Elaborareade materiale
didactice
13.
Cercetări privind implicaţiile culturii organiz. asupra performanţelor firmelor de comerţ din perspectivele globalizării afacerilor şi a exigenţelor integrării României în U.E.
Conf. univ. dr.M. Popescu
Asist. univ.drd.O. Rezeanu
Noiembrie2008
Elaborarea de
materiale didactice
14.
Promovarea României ca destinaţie ecoturistică europeanăpe piaţa turistică internaţională
Lect. univ .dr.A. BăltăreţuAsist. univ.
D. Coconoiu
Noiembrie 2008
Elaborarea de
materiale didactice
117
0 1 2 3 4
15.Enciclopedia turistică a României
Coordonatori:Prof. univ. dr.M. Luburici
Prof. univ. dr.Corina
DumitrescuProf. univ. dr.Ion Ionescu
Prof. univ. dr.Neacşu N.
Dr. Petre BaronLect. Univ. drd.
I. TudoseLect. Univ. dr.
M. CovleaLect. Univ. dr.A. Băltăreţu
Dec.2008Vol. I (P.I.)
Dec.2009Vol. II (P.II)
Bibliotecile facultăţilor
Univ. Creştine “Dimitrie
Cantemir”,Librării
16.
Elaborarea programului metodologic de activitate la Laboratorul de afaceri în turism şi comerţ
Prof. univ. dr.N. Neacşu
Prof. univ. dr.V. Ionaşcu
Prof. univ. dr.I. Ionescu
Conf. univ. dr.M. Popescu
Lect. univ. dr.M. Covlea
Lect. univ. dr.A. BăltăreţuAsist. univ.B. Drăguţ
Dec.2008
Bibliotecile facultăţilor
Univ. Creştine“Dimitrie
Cantemir”
17.
Economia turismuluiEconomie şi management
Prof. univ. dr.N. Neacşu
Prof. univ. dr.I. Ionescu
Dec.2008
Bibliotecile fac. Univ. Creştine “Dimitrie
Cantemir”,Librării
118
0 1 2 3 4
18.
Teste grilă pentru examenul de licenţă – ediţie nouăIII zi + III Fr.(Promoţia Bologna)
Prof. univ. dr.N. Neacşu
Prof. univ. dr.V. Ionaşcu
Prof. univ. dr.I. Ionescu
Conf. univ. dr.M. Popescu
Prof. univ. dr.I. Stanciu
Prof. univ. dr.Gh. Căprărescu
Prof. univ. dr.V. Adăscăliţei
Aprilie 2008
Bibliotecile facultăţilor
Univ. Creştine “Dimitrie
Cantemir”,Librării
19.Comerţ şi turism în secolul XXI – studii de caz
Prof. univ. dr.I. Ionescu
Prof. univ. dr.N. Neacşu
Prof. univ. dr.V. Ionaşcu
Conf . univ. dr.M. Popescu
Lect. univ. dr.A. Băltăreţu
Dec.2008
Material didactic pentru
susţinerea procesului de învăţă-
mânt
20.
Dimensiuni comerciale şi turistice ale litoralului Mării Negre
Prof. univ. dr.I. Ionescu
Prof. univ. dr.N. Neacşu
Prof. univ. dr.V. Ionaşcu
Conf. univ. dr.M. Popescu
Lect. univ. dr.A. Băltăreţu
Noiembrie 2008
Material didactic
Bibliotecile Univ.
Creştine “Dimitrie
Cantemir”Librării
119
0 1 2 3 4
21.
Turismul românesc pe litoralul Mării Negre
Prof. univ. dr.I. Ionescu
Prof. univ. dr.N. Neacşu
Dec.2008
Realizarea unui ghid
turisticPublicarea de articoleStudii de
caz
22.Baze de date în banca virtuală
Prof. univ. dr.C. Baron
Conf. univ. dr.M. Pîrnău
Ing. A. Ghiţă
Dec.2008
Asigurarea fondului de date pentru
turism, comerţ şi finanţe bănci
23.
Efectuarea Cercetării de Excelenţă - C60 „Principalele elemente de evaluare a gradului de integrare / participare socială a persoanelor cu dizabilităţi - Grant - în colaborare cu Institutul de Cercetare Ştiinţifică în Domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale şi C.U.R.S.
Prof. univ. dr.N. Neacşu
Lect. univ. dr.D. Radu
Prof. univ. dr.C. Dumitrescu Prof. univ. dr.
V. IonaşcuProf. univ. dr.
I. IonescuProf. univ. dr.
L. CoandăProf. univ. dr.
M. BoajăAsist. univ. dr.A. DanielescuConf. univ. dr.M. Popescu
Lect. univ. drd.R. IonescuPrep. univ.M. NeacşuAsist. univ.A. Popescu
Iunie 2008
Editarea unui volum cu această
temăPrezentarea
unor comunicări ştiinţifice cu rezultatele cercetării
Publicarea unor articole în reviste de
prestigiuÎmbunătăţirea
social-economicăa calităţii
vieţiipers. cu
dizabilităţi înU.E.
120
0 1 2 3 4
- " -Lect. univ. dr.
F. UntaruLect. univ. dr.A. Băltăreţu
- " - - " -
24.
Elaborarea studiului vizând coordonatele economice şi dimensiuni ale coeziunii sociale în dezvoltarea durabilă metropolitană- Grant - în colaborare cu ASE şi alte 5 universităţi
Prof. univ. dr.N. Neacşu
Prof. univ. dr.I. Ionescu
Prof. univ. dr.E. Dinga
Prof. univ. dr.C. DumitrescuConf. univ. dr. M. Popescu
Lect. univ. dr. Andreea Băltăreţu
31 Dec.2008
Realizarea unor
modele de
amenajare a zonelor de
recreere din
marile oraşe
25.
Elaborarea studiului „Evaluarea potenţialului de dezvoltare regională Vest” (jud. Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, Timiş) – contract cu S.C. Editura ARTE S.R.L. – Bucureşti
Director proiectConf. univ. dr.
Valentina Zaharia
4 responsabili proiect
Dec.2008
Dec.2009
- Bibliotecile facultăţilor
Universităţii Creştine “Dimitrie
Cantemir”,- LibrăriiInterne şi externe,- Consilii judeţene,- Primării
centre urbane mari
121
0 1 2 3 4
26.
Elaborarea studiului „Evaluarea potenţialului de dezv. reg. Nord-Vest” (Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare, Sălaj
Director proiectConf. univ. dr.
Manoela Popescu
6 resp. proiect
Dec.2008
Dec.2009
- Bibliotecile facultăţilor
Universităţii Creştine “Dimitrie
Cantemir”,- LibrăriiInterne şi externe,- Consilii judeţene,- Primării
centre urbane mari
27.
Arhitectură ptr. managementul cunoştinţelor în domeniul mediului, social şi economic în vederea elaborarii strat. de dezv. reg. sustenabilă (KnowHow Reg)
DirectorProf. univ.dr.
Mihaela Mureşan Membri:
Lect.univ.dr.Ciomoş Vasile
Lect. univ. dr. Gogu Emilia
Conf. univ. dr. Turdean MarinellaAsist. drd.
Irimia Roxana
2007-2010
Articole ISI, sau reviste cotate B+,
workshopuriconferinţe, editarea
unui volum cu
cercetările realizate
28.
Portal educaţional ptr. învăţarea limbilor străine
DirectorProf. univ. dr.
Mihaela Mureşan
2007-2010
Articole ISI, sau reviste cotate B+,
workshopuri
122
0 1 2 3 4
din perspectiva integrării în medii multiculturale (eMulticult)
Membri:Prof. univ. dr.
Negrea VioletaLect. univ.dr. Gogu Emilia
Conf. univ. dr. Turdean Marinella
Asist. univ.drd. Isăilă Narcisa
Asist. univ. Apetrei MariusConf. univ. dr. Schiller Elena
- " -
conferinţe, editarea unui
volum cu cercetările realizate
29.
Metodologii, indicatori şi instrumente privind măsurarea permanentă a satisfacţiei clienţilor în serviciile de alimentare cu apă şi epurare-canalizare (aPort)
DirectorLect. univ. dr.Ciomoş Vasile
Membri:Prof. univ. dr.
Mihaela Mureşan Conf. univ. dr.
Valentina Zaharia
Lect. univ. dr. Gogu Emilia
Conf. univ. dr. Turdean Marinella
Conf. univ. dr. Bârsan-Pipu
NicolaeConf. univ. dr. Danciu George
2007-2010
Articole ISI, sau reviste cotate B+,
workshopuriconferinţe, editarea
unui volum cu
cercetările realizate
123
0 1 2 3 4
30.
Sistem modern de indicatori, modele şi politici de măsurare şisusţinere aformării iniţiale şicontinue a resurselor umane din perspectiva calităţii educaţiei şi a stimularii potenţialului creativ (FII EDUCAT)
DIRECTORConf. univ. dr.
Popescu Gheorghe Membri:
Prof. univ.dr. Corina
Dumitrescu Prof. univ. dr.Boajă MinicăConf.univ.dr.
Valentina Zaharia
Asist. univ.Radu Sorin
Conf.univ.dr. Turdean Marinella
2007-2010
Articole ISI, sau reviste cotate B+,
workshopuriconferinţe,editarea
unui volum cu cercetările
realizate
31. Analiza cantitativă şi calitativa a efectelor reformei admin. publice asupra procesului de integrare în UE din perspectiva reducerii decalajelor de dezv. dintre reg. ec. (ACCECAPI)
DirectorConf.univ.dr.
Popescu Gheorghe Membri:
Prof. univ. dr.Boajă Minică
Conf. univ. dr. Valentina Zaharia
Asist. univ.Radu Sorin
Conf. univ. dr. Turdean Marinella
2007-2010
Articole ISI, sau reviste cotate B+,
workshopuriconferinţe, editarea
unui volum cu cercetările
realizate
124
0 1 2 3 4
32.
Elab. studiului „Evaluarea potenţialului de dezvoltare regională Centru” (jud. Alba, Sibiu, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov)
Director proiectLect. univ. dr.
Andreea Băltăreţu
6 responsabili proiect
Dec.2008
Dec.2009
- Bibliotecile fac. Univ.Creştine “Dimitrie
Cantemir”,- LibrăriiInterne şi externe,- Consilii judeţene,- Primării
centre urbane mari
DIRECTOR CENTRUL DE EXCELENŢĂ
Prof. univ. dr. Nicolae Neacşu
125