universitatea din oradea
TRANSCRIPT
Universitatea din Oradea
Referat la disciplina Economie Politică
Utilitate şi valoare. Problema valorii. Valoare versus utilitate
Culic Laura MonicaTipi MonicaAnul I, Ştiinţe PoliticeFacultatea de Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării
Cuprins
1. Noţiuni şi termeni generali
2. Teorii referitoare la valoare şi utilitate
2.1. Teoria valorii la Adam Smith
2.2. Teoria ricardiană cu privire la valoare şi utilitate
2.3. Teoria valorii şi a utilităţii la Marx
2.4. Teoria obiectivă a valorii şi teoria subiectivă a valorii
3. Utilitatea totală din punct de vedere microeconomic
3.1. Funcţia de utilitate
2
1. Noţiuni şi termeni generali
Utilitatea în sens general este capacitatea unui bun de a satisface o nevoie.ea este dată de propriet’ţile
naturale, fizice şi chimice ale bunului respectiv, precum şi de aprecierea pe care i-o acordă consumatorul.
Utilitatea economică = este satisfacţia pe care o simte un consumator prin folosirea unei cantităţi
determinate dintr-un bun, obţinut de pe piaţă, prin procesul de vânzare- cumpărare.
Utilitatea marginală = creşterea satisfacţiei (utilităţii) pe care un consumator o obţine ca urmare a
utilizăriisau consumului unei unităţi în plus (adiţională) dintr-un bun sau serviciu, într-o perioadă dată de timp.
Utilitatea totală = satisfacţia totală pe care un individ o obţine în urma consumării tuturor unităţilor dintr-
un bun. Satisfacţia totală a unui individ creşte de obicei pe măsură ce el consumă din ce în ce mai multe unităţi
dintr-un produs, dar în general într-un ritm mai lent, fiecare unitate suplimentară consumată adăugând o utilitate
marginală mai mică decât cea adăugatăde unităţile anterioare, deoarece individul devine saturat de acel produs.
Utilitatea individuală = satisfacţia pe care o aduce fiecare doză dintr-un bun consumat de un individ dintr-
o mulţime de bunuri omogene.
Utilitatea publică = ntreprindere ce furnizează bunuri sau servicii esnţiale cum ar fi apă electricitate, az. În
unele ţări dezvoltate cele mai multe dintre aceste bunuri şi servicii sunt furnizate de companii private (dar
controlate de stat). În alte ţări cele mai multe dintre aceste produse sunt furnizate de companii publice, întreprinderi
naţionalizate.
Utilitatea ordinală = utilitatea (subiectivă) sau satisfacţia pe care consumatorul o obţine din consumarea
produsului, măsurată cu o scală „relativă”.
Utiliatea marginală a banilor = creşterea satisfacţiei (utilităţii) pe care un individ o obţine cheltuind o
unitate monetară în plus pentru bunuri şi servicii.
Valoarea = 1. expresia în bani a unui bun sau serviciu;2. aprecierea omului pentru o idee, o persoană sau
un bun, care sunt limitate.
Valoarea venală sau valoarea de piaţă = preţul mediu de vânzare în cadrul unei tranzacţii liber consimţite
pe bază de negociere.
Valoarea de achiziţie = suma cu care un bun se achiziţionează şi se înregistrează în contabilitatea
întreprinderii.
Valoarea brută = valoarea cu care este inscris un bun în bilanţ înainte de amortizare sau depreciere.
Valoarea netă = valoarea rămasă la care un bun figurează în bilanţ după deducerea amortizării sau
deprecierii
Valoarea adăugată = indicator care exprimă contribuţia unei întreprinderi la crearea venitului naţional.
Mărimea ei se calculează prin scăderea din valoarea bunurilor şi serviciilor produse şi vândute (cifra de afaceri) a
3
consumului intermediar, adică bunurile şi serviciile achiziţionate şi care sunt încorporate în produs pe parcursul
procesului de producţie (materii prime, componente, combustibi, energie, apă, ervicii diverse etc.). Se distinge
valoarea adăugată la preţurile pieţei, în care se includ taxele şi impozitele indirecte (T.V.A.) şi valoarea daăugată la
costul factorilor, care nu include taxele şi impozitele.
Valoarea de utilizare = estimarea subiectivă a satisfacţiei pe care o produce direct sau indirect posesiunea
şi utilizarea unui bun, la un moment dat şi într-un context social precis (în funcţie de indivizi, modă, zonă
geografică etc.)
Valoarea adăugată a ramurii = suma valorii nou create şi amortizării fondurilor fixe din ramura respectivă,
într-o anumită perioadă de timp.
Valoarea adăugată brută = totalitatea veniturilor participanţilor la producerea bunurilor economice şi a
amortizării fondurilor foixe dintr-o anumită perioadă de timp, de obicei un an.
Valoarea clasată = o valoare mobiliară care este deţinută de purtător cu intenţia de a o conserva în
portofoliu, pentru a obţine un venit.
Valoarea de piaţă = (1) preţul (cursul) curent al titlurilor financiare, la care se fac tranzacţiile pe piaţa
bursieră.
-(2) valoarea la care un bun economic poate fi vândută pe piaţa liberă la un preţ de piaţă.
Valoarea internaţională = valoare a unui bun dată de consuul de factori pentru producerea acestuia şi de
utilitatea sa apreciată de consumatori, în condiţiile ţării sau ţărilor ce domină piaţa mondială a acestui bun.
Valoarea medie = număr susceptibil de a rezuma ansamblul valorilor observate ale unei variabile statistice,
reprezentat de o funcţie de aceste valori.
Valoarea naţională = valoare a unui bun economic dată de consumul de factori pentru producerea acestuia
şi de utilitatea sa apreciată de consumatori, în condiţiile specifice ale economiei naţionale.
Valoarea nominală = (1) valoarea unui activ financiar, înscrisă pe documentul ce reprezintă acel activ; se
mai numeşte valoare paritară.
-(2) măsura unui indicator economic exprimat în preţuri curente. Deoarece preţurile se modifică de la un an
la altul, observaţiile bazate pe preţuri curente cu greu pot prezenta tendinţa reală.
Valoarea nominală a acţiunii = sumă înscrisă pe o acţiune care reflectă valoarea ei în momentul emisiunii.
Valoare reziduală = diferenţa dintre costul iniţial (istoric) al unui activ imobilizat şi amortizarea cumulată
a acestuia.
Valoarea bursieră a titlurilor = valoare a titlurilor negociabile rezultată în urma speculaţiilor bursiere.
Valoarea factorilor de producţie = valoarea apreciată teoretic prin utilitatea marginală a fiecărui factor şi,
practic, prin costul marginal al fiecărui factor.
Valoarea lichidă = o valoare monetară (cum ar fi moneda), care poate fi folosită direct ca mijloc de plată.
4
Valoarea lucrărilor de construcţii = valoarea articolelor de deviz recepţionate şi acceptate la plată de
beneficiar, exprimate în preţuri de deviz curente. Pentru ucrările executate în regie, valoarea lucrărilor de
construcţii este egală cu suma cheltuielilor materializate în lucrări.
Valoarea producţiei industriale = valoarea produselor finite fabricate, livrate sau destinate livrării, a
semifabricatelor livrate din producţie proprie, a prelucrării materiilor prime şi a materialelor clienţilor, a lucrărilor
(serviciilor) cu caracter industrial prestate terţilor, precum şi a diferenţei de stoc de semifabricate şi producţie
neterminată.
Valoare producţiei marginale = venitul obţinut în plus prin folosirea unei unităţi în plus de factori de
producţie, pentru a produce şi a vinde unităţi de producţie adiţionale (adăugate).
Valoarea reală a banilor = adevărata putere de cumpărare a unei mase monetare. Adevrata valoare a
banilor nu stă în denumirea nomială, ci în posibilitatea de a acahiziţiona bunuri entru a asatisface nevoi. Dacă
preţurile s-ar dubla, adevărata valoare a banilor ar fi înjumătăţită.
Valoarea serviciilor comerciale = valoarea serviciilor efectiv prestate într-o perioadă indiferent de
momentul plăţii, tipul preţului practicat (preţ de vânzare, tarife etc.) şi modalităţile de încasare.
Valori de exploatare = ansamblul stocurilor de maeriale, roduse sau ambalaje care aparţin întreprinderii şi
sunt legate de activitatea acesteia.
Valori disponibile = ansamblul lichidităţilor sau al titlurilor de creanţă ale întreprinderii, care pot fi
convertite rapid în lichidităţi.
Valori financiare = valori care poartă în ele un câştig (cum ar fi bani, angajamente, acţiuni etc.)
Valori imobilizate = mulţimea titlurilor şi valorilor are rerezintă pentru înteprindere creanţe ce nu se pot
realiza în cursul anului curent.
Valori mobiliare = (1) documente sau titluri care reprezintă o valoare (participaţie sau creanţă) şi care sunt
egociabile la bursa de valori.
-(2) instrumente negociabile care conferă deţinătorior or drepturi patrimoniale asupra emitentului.valorie
mobiliare sunt acţiuni şi oligaţiuni, instrumente fianciare derivate (contracte futures, opţiuni pe instrumente
financiare) sau orice titluri de credit (bonuri de tezaur, titluri de rentă etc.)
-(3) hârtii de valoare.
Valori reale (bogăţii reale, bogăţii tangibile) = bunuri care poartă în ele un câştig (pământul casele,
bunurile companiilor, bunuri de folosinţă îndelungată ale populaţiei).
5
2. Teorii referitoare la valoare şi utilitate
2.1. Teoria valorii la Adam Smith
În lucrarea sa Avuţia Naţiunilor, Smith defineşte valoarea ca având două sensuri: unul de „valoare de
întrebuinţare”- utilitate a unui obiect şi altul de „valoare de schimb”- puterea de cumpărare (valoare relativă).
„Termenul de valoare, trebuie observat, are două înţelesuri şi el exprimăuneori utilitatea unui obiect
particular, iar în alte condiţii puterea de cumpărare a altor bunuri pe care o determină posesia acelui bun.prima
poate fi numită „valoare în uz” iar cealaltă „valoare în schimb”. Lucrurile care au valoarea cea mai mare în
utilizare au de obicei o valoare mică sau chiar zero în schimb; iar în mod opus, acele lucruri care au cea mai
mare valoare în schimb, au de obicei o valoare mică sau chiar nici una în uz. Nimic nu este mai util decât apa:dar
ea nu va cumpăra mai nimic sau nu se va schimba mai nimic în locul său. Un diamant, în mod contrar, nu are
apropa nici o valoare în utilizare; dar o cantitate foarte mare de bunuri se va schimba în locul său.”
Problema principală legată de formularea conceptului de valoare pare a fi ceea ce astăzi este cunoscut
sub numele de paradoxul apă-diamant,şi pe care Smith nu a ştiut să-l explice într-un mod adecvat1 : bunuri care au
cea mai mare valoare de utilizare (ex. apa) posedă n general o valoare de schimb mică sau inexistentă; în mod
contrar bunrile care au o valoare de schimb mare, deţin o valoare de utilizare mică (ex. diamant).În opinia lui Smith
valoarea de schimb este capaciatea unei mărfi de a cumpăra ale bunuri – sau preţul său. Aceasta este o măsură
obiectivă exprimată de către piaţă. Conceptul său de „valoare de uitlizare” este însă extrem de confuz; standardele
puritanice ale lui Smith au determinat apariţia ideii că diamantele deţin o valoare mică de utilizare. La această
problemă se adaugă şi accentul pus pe utilitatea totală derivată din consum, îngreunând înţeleerea rolului cererii în
determinarea preţurilor. Paradoxul apa – diamant, va fi rezolvat de marginalişti cu ajutorul conceptului de utilitate
marginală şi de Alfred Marsall prin introducerea coneptului de surplus al consumatorului.
Smith a analizat în continuare motivele care stau la baza cererii consumatorului şi a inclus „valoarea în uz”
sau capacitatea unui lucru de a fi funcţional ca fiind doar una dintre sursele variate ale dezirabilităţii. De aceea
„cererea pentru metale preţioase provine parţial din utilitatea lor (valoare în uz) şi parţial din frumuseţea lor”.
„Astfel, valoarea oricărei mărfi petru persoana care o posedă şi care înţelege să nu o întrebuinţeze sau să
nu o cosume personal, ci să o schimbe cu alte mărfuri, este legată cu cantitatea de muncă ce-i dă posibiliatea să le
cumpere sau să dispună de ele. Munca prin urmare este măsura reală a valorii de schimb a tuturor
mărfurilor”(192, Cartea I, cap. IV:24).
1 Stigler, în The Development of Utility Theory, afirma despre interpretarea lui Smith: “Pentru a evita incomparabilitatea banilor şi a utilităţii, putem interpreta pe Smith ca exprimând ideea că raportul valorilor a două mărfuri nu este egal cu raportul utilităţilor lor totale”(1968, p.56)
6
Reluând definiţia pe care Smith a dat-o muncii comandate, şi anume că ea reprezintă munca pe care bunul
produs o poate obţine prin schimbul cu alte bunuri, putem concluziona că în cazul unei societăţi primitive, munca
comandată va coincide cu munca încorporată (costul muncii).
În concepţia lui Smith, modelul unei economii avansate diferăde cel al economiei primitive din două puncte
de vedere: factorul capital este acumulat şi factorul pământ devine proprietate. Valoarea se explică deci nu numai
prin consumul de muncă ci şi prin consumul pământului (renta) şi al capitalului (profitul) . Valoarea este
formată din:
Valoare = salariu + renta + profit,
fiind vorba de o teorie a valorii fundamentate pe cost:
„Trebuie observat că valoarea reală a diferitelor părţi componente ale preţului este măsurată cu cantitatea
de muncă pe care fiecare dintre ele o poate cumpăra sau de care poate dispune. Munca măsoară valoarea nu
numai a acelei părţi din preţ care revine muncii ci şi valoarea părţii care se descompune în rentă şi a părţii care
se descompune în profit”( 192, cartea I, cap.VI:38).
2.2. Teoria ricardiană cu privire la valoare şi utilitate
David Ricardo (1772-1823), este una din figurile dominante ale sistemului economic clasic având multe
contribuţii în teoria economică, inclusiv la aspectele de ordin etodologic, la teoria valorii, renta şi comerţ
internaţional. Ricardo (1959)reia şi este în favoarea ideii lui Smith legată de valoarea de întrebuinţare şi
valoarea de schimb.Utilitatea, însă, nu poate fonda valoarea din moment ce bunurile cele mai utile nu au valoare
de schimb. El enunţă concluzia sa cu privire la paradoxul apa – diamant: „Utilitatea nu este deci măsurătorul
valorii de schimb cu toate că pentru aceasta ea este absolut esenţială”(199, vol. I, secţiunea I, cap. I:61).
Raţionamentul lui Ricardo este următorul: din moment ce un bun nu este util şi nu are valoare de schimb, utilitatea
va fi condiţia şi nu măsura valorii Cu alte cuvinte, în terminologie modernă, „ înainte ca o marfă să aibă un preţ
pozitiv pe piaţă, trebuie să existe cerere, dar cererea nu este măsura preţului”(Ricardo, 191, p.273 –274).2
Ricardo nu a dispus în analizele sale de conceptul de utilitate marginală, fapt evident din ilustrarea
observaţiei că „valoarea de întrebuinţare” trebuie menţinută separat de „valoarea de schimb”: „ dacă fiind ajutat de
o maşină îmbunătăţită, pot realiza două perechi de ciorapi în loc de o peeche, utilizând aceeaşi cantitate de
muncă, utilitatea unei perechi nu se modifică dar le descresc valoarea”.3 Cu toate acestea, Ricardo a apreciat
soluţia la paradoxul valorii, formulată la începutul operei Principii de Economie Politică: „să lăsăm apă să fie
2 Ricardo, 1951, cap. VIII, ed. în limba engleză;restul referinţelor şi anume Ricardo, 1959 se referă la ed. în limba română a operei lui Ricardo.3 Ricardo, ibid., p. 280
7
rară, afirma Lordul Lauderdale(1804) şi să fie proprietatea exclusivă a unui individ şi vom creşte astfel bogăţia
sa, deoarece apa va avea valoare în acest caz”4.
Drept concluzie, pentru Ricardo, valoarea mărfii este determinată de muncă, şi anume, cantitatea
relativă de muncă determinăvaloarea de schimb a mărfii.
2.3. Teoria valorii şi a utilităţii la Marx.
Karl Marx (1818 – 1883) a fost în primul rând un filosof care s-a dorit a fi un avocat al schimbării; în teza a
unsprezecea despre filosofia lui Feuerbach, Marx afirmă că „filosofii doar au interpretat lumea în diverse
modalităţi; problema este însă, cum putem să o schimbăm”.5Scriind în tradiţia hegeliană, teoria economică a lui
Marx este o aplicare la economia capitalistă a teoriei sale despre istorie.6
Volumul întâi al Capitalului începe cu o analiză a ideii de producţie a mărfurilor. Marx (1957) a început
analiza sa prin examinarea relaţiilor de schimb între capitalişti (care deţin mijloace de producţie) şi proletariat (care
vând munca pe piaţă).7 Concepţia lui K. Marx cu privire la utilitate este în esenţă următoarea:
„Utilitatea unui lucru este aceea care face din el o valoare de întrebuinţare.Dar această utilitate nu
pluteşte în aer. Determinată de proprietăţile corpului mărfii, ea nu există fără el. Însuşi corpul mărfii, ca fierul,
grâul, diamantul, etc., este deci o valoare de întrebuinţare, sau un bun... Valoarea de întrebuinţare nu se
realizează decât în întrebuinţare sau în consumare. Valorile de întrebuinţare formează fondul material al avuţiei,
oricare ar fi forma socială a acestei avuţii. În orânduirea socială de care ne vom ocupa, ele sunt în acelaşi timp
purtătorii materiali ai valorii de schimb.” (Capitalul, vol. 1:76)
Ca şi la Smith şi Ricardo, valoarea de întrebuinţare este intrinseca bunurilor şi are un caracter obiectiv.
La fel ca A. Smith şi D. Ricardo, K. Marx măsoară valoarea mărfurilor rin cantitatea totală de muncă în
ore, depusă pentru producerea lor, dar deoarece munca este prestată în diverse feluri şi ritmuri, el utilizează
conceptul de muncă absractă – simpla cheltuială de energie fiziologică, creier, organe senzoriale – care fac ca
diferitele munci să fie omogene şi deci comparabile, măsurabile. Folosind noi concepte ca munca concretă,
munca abstractă, K. Marx face un important pas înaintea lui Ricardo în explicarea valorii de întrebuinţare şi a
valorii, totodată, deschide noi perspective de înţelegere a raporturilor dintre utilitate şi morală.
Dihotomia muncă simplă – muncă complexă este rezolvată de Marx prin introducerea unui concept nou,
acela de timp de muncă socialmente necesar. Prin urmare cantitatea de muncă socialmente necesară sau timpul
de muncă socialmente necesar determină valoarea mărfii. Cu alte cuvinte, valoarea de schimb creată de un
4 Ricardo, ibid., p. 2765 Theses on Feuerbach, în Lewis Feuer (ed.), Marx and Engels:Basic writings on politics and phylosophy (London, 1969), p. 2866 Analiza marxistă a capitalismului este o aplicare a teoriei istoriei derivată din teoria lui Hegel, sau a dialecticii ca metodă de investigare a evenimentelor istorice aplicată la problemele societăţii contemporane autorului.7 De remarcat faptul că în teoria lui Marx, cei care participă la activitatea economică şi socială sunt capitaliştii şi proletariatul, pe când Smith şi Ricardo menţionează cei trei proprietari ai factorilor de producţie: muncitori, rentieri şi capitalişti.
8
muncitor calificat în timpul unei munci va fi de x ori mai mare decât cea creată în acelaşi interval de timp de un
muncitor necalificat.
Marx concluzionează: „Mărimea valorii unei mărfi variază deci direct proporţional cu cantitatea şi invers
proporţional cu forţa productivă a muncii care se realizează în ea.”
2.4. Teoria obiectivă a valorii şi teoria subiectivă a valorii
Al doilea factor al mărfii îl constituie valoarea. Cu privire la esenţa şi cauzele care determină mărimea
valorii mărfurilor s-au cristalizat două mari curente de gândire economică, şi anume: teoria obiectivă a valorii şi
teoria subiectivă a valorii.
1. Teoria obiectivă a valorii a fost susţinută de reprezentanţii economiei clasice engleze W. Petty, Adam
Smith, David Ricardo si apoi de Karl Marx.
Reprezentantii teoriei obiective susţin că izvorul valorii îl constituie munca producătorilor înglobată în
producerea bunurilor economice.
În procesul muncii oamenii consumă energie fizică şi nervoasă în general (muncă abstractă) indiferent de
caracterul concret al diferitelor munci.
Mărimea valorii unui bun economic este dată de cantitatea totală de muncă consumată pentru producerea
lui (atât în munca vie consumată de procesul de producţie dat, cât şi munca trecută, materializată în mijloacele de
producţie consumate pentru obţinerea bunului respectiv)
Rezultă că valoarea economică a unui bun (M) are următoarea structură:
M=C+V+P
C= valoarea mijloacelor de producţie consumate
V= valoarea produsului necesar (salariile)
P= valoarea plusprodusului
V+P= valoarea nou creată care revine posesorilor factorilor de producţie (salariul, profitul, renta şi dobânda).
Pe piaţă, valoarea se manifestă sub forma valorii de schimb. Valoarea de schimb este raportul cantitativ în
care se schimbă o marfă cu altă marfă.
În condiţiile economiei de schimb, pentru producerea aceluiaşi bun economic, diferiţii agenţi economici
(producători) autonomi, consumă diferiţi timpi de muncă individuali în funcţie de condiţiile de producţie
(înzestrare tehnică, îndemânare, calificare etc.). Timpul de muncă individual determină valoarea individuală a
bunului respectiv. Pe piaţă însă ca rezultat al acţiunilor economice şi al intereselor agenţilor economici, bunurile
nu se vând la valoarea lor individuală ci sunt reduse la valoarea economică, adică la valoarea lor socială.
Mărimea valorii sociale este dată de cantitatea de muncă consumată în condiţii normale de obţinere a
bunurilor economice (tehnică predominantă, îndemânare medie şi intensitate medie a muncii). În aceste condiţii
9
agenţii economici care produc bunurile economice la un timp de muncă individual mai mic decât cel social,
treptat-treptat se îmbogăţesc. În schimb, agenţii economici care consumă un timp de muncă individual mai mare
decât cel social se ruinează treptat-treptat.
2. Teoria subiectivă a valorii , cunoscută şi sub denumirea de teorie marginalistă apare în ultima treime a
secolului al XIX –lea având ca fondatori pe austriacul K. Menger, englezul W.S. Jewons şi francezul elveţian
Walras.
Reprezentanţii teoriei marginaliste pun la temelia valorii de schimb două elemente şi anume: utilitatea şi
raritatea. Ca atare, un bun are valoare mai mare sau mai mică decât altul, cu cât este mai mult sau mai puţin util,
mai abundent sau mai rar din punct de vedere al individului.
Cu alte cuvinte, gradul de utilitate al unui bun pentru o persoană îl conferă bunului respectiv valoarea, iar
mărimea valorii pentru individ depinde de intensitatea trebuinţei pe care o satisface bunul.
Analize ulterioare au căutat soluţii pentru depăşirea unilateralismului în explicarea valorii economice.
Prima tentativă aparţine “şcolii matematice” marginaliste reprezentate îndeosebi prin englezul Ajfred Marshall
care, încercând o conciliere a celor două teorii asupra valorii, a introdus în analiza neoclasică raritatea bunurilor si
costul de producţie ca elemente obiective de sorginte ricardiană.
Mai târziu profesorul Mihail Manoilescu a fundamentat ideea că formarea valorii este un proces mai
complex, multifactorial: “Noi înţelegem să luăm în considerare toţi factorii, atât obiectivi cât şi subiectivi care
contribuie la formarea valorilor şi ne situăm pe terenul teoriei moderne a echilibrului, care , de asemenea are în
vedere multilateralitatea factorii constituenţi ai valorii… În consecinţă teoria noastră nu ignoră şi nu neglijează
nici unul din acei factori care determină valorile şi echilibrul valorilor de schimb”.8
Sintetizînd se poate concluziona că valoarea bunurilor produse are ca izvor primar şi principal cantitatea şi
calitatea muncii depuse pentru producerea lor, corelată cu abundenţa sau raritatea lor, în raport cu nevoia socială,
manifestată prin cerere şi ofertă.
În mod practic, la intreprindere şi la nivel de ramură se determină valoarea adăugată care însumată la
nivelul economiei conduce la produsul naţional.
Dacă presupunem că o intreprindere produce într-o perioadă dată (un an) 1000 de automobile pe
care le vinde cu 5000 de dolari/buc, obţinând în total 5.000.000 de dolari. Dacă pentru producerea acestor
automobile au fost achiziţionate pe piaţă materii prime, semifabricate, materiale auxiliare, combustibili şi
au fost plătite servicii (transport, telefoane, etc.) în suma de 3.000.000 de dolari, atunci valoarea adăugată
este de 2.000.000 de dolari (5.000.000-3.000.000). Ea cuprinde valoarea nou creată (care ia forma
salariilor şi contribuţiilor asupra acestora, profitul, taxa pe valoarea adăugată) şi cota din valoarea
capitaluilui fix transmisă sub forma de amortizare.
8 Mihail Manoilescu: Forţele naţionale productive şi comerţul exterior. Teoria protecţionismului şi a schimbului internaţional, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986, pp 72-73
10
3. Utilitatea totală din punct de vedere microeconomic
Presupunem de la început că consumatorul cumpără două tipuri de bunuri, bunul 1 şi bunul 2. Notăm
respectiv x1 şi x2 cantităţile din fiecare bun cumpărate de consumator. Cuplul (x1, x2) defineşte un vector de consum
sau un pachet de consum.9 Fiecărui pachet de consum îi asociem o utilitate care reprezintă nivelul de satisfacţie al
consumatorului. Presupunem pentru simplificare că utilitatea totală resimţită de consumator este suma utilităţii
asociate consumului bunului 1şi a utilităţii asociate consumului bunului 2. Utilitatea asociată consumului bunului 1
o notăm cu u şi ea depinde de cantitatea consumată din bunul 1 (x1), deci putem scrie u(x1). La fel, utilitatea
consumului bunului 2 notată cu v, depinde de cantitatea consumată x2, deci scriem v(x2).
Utilitatea totală, notată cu U, va fi: U= u(x1) + v(x2).
Putem ilustra aceste noţiuni printr-un tabel:
Tabel 1. Utilitatea consumului bunului 1
Cantitatea din bunul 1 consumată (x1) Utilitatea asociată consumului din bunul
1: u(x1)
0 0
1 10
2 19
3 26
4 31
5 33
… …
9 Cu acelaşi sens putem spune şi program de consum sau combinaţie de bunuri.11
Tabel 2. Utilitatea consumului bunului 2
Cantitatea din bunul 2 consumată (x2) Utilitatea asociată consumului din bunul 2:
v(x2)
0 0
1 20
2 37
3 50
4 60
5 68
… …
Se observă, că, pe măsura creşterii cantităţii consumate, creşte şi utilitatea (totală) obţinută; putem în plus
să ne gândim că, la valori ridicate ale consumului (x1 şi x2), utilitatea atinge un plafon, situaţie ce corespunde unei
saturări a nevoilor consumatorului pentru bunurile respective.
Pe baza datelor din tabelul 1 şi tabelul 2 putem calcula utilitatea fiecărui pachet de bunuri. De exemplu,
dacă consumatorul cumpărăm 3 unităţi din bunul 1 şi 2 unităţi din bunul 2, utilitatea totală va fi:
U = u(3) + v(2) = 26 + 37 = 63.
La fel, 2 unităţi consumate din bunul 1 şi 4 unităţi consumate din bunul 2 vor genera o utilitate totală:
U = u(2) + v(4) = 19 + 60 = 79.
Utilitatea pachetului de bunuri (3, 2) fiind mai mică decât cea asociată combinaţiei de bunuri (2, 4), putem
deduce că va fi preferat pachetul al doilea faţă de primul.
3.1. Funcţia de utilitate
Funcţia de utilitate, denumită şi funcţie a utilităţii sau funcţie utilitară, reprezintă un mod de a asocia un
număr fiecărui pachet de consum, cu condiţia ca pachetelor preferate să li se ataşeze numere mai mari, respectiv
numărul reflectat de funcţia de utilitate să fie cu atât mai mare cu cât preferinţa consumatorului pentru respectiva
combinaţie de bunuri este mai mare. Un pachet de bunuri (x1 , x2) este de preferat faţă de un pachet (y1 , y2) dacă şi
numai dacă utilitatea combinaţiei (x1 , x2) este mai mare decât utilitatea combinaţiei (y1 , y2) dacă şi numai dacă U(x1
, x2)>U(y1 , y2).
În funcţie de natura bunurilor, consumatorul are anumite preferinţe. Pornind de la preferinţele
consumatorului pentru bunuri între care există relaţii speciale, vom deduce forma funcţiei de utilitate.
În cazul bunurilor perfect substituibile, singurul lucru care contează pentru consumator este cantitatea
totală de bunuri consumate, şi nu cantitatea din fiecare bun. Într-adevăr, dacă consumatorul substituie cele două
bunuri la o rată de unu la unu, funcţia sa de utilitate va fi de forma U(x1 , x2)= x1+x2.
12
Dacă consumatorul este dispus să substituie bunul 1 cu bunul 2 la o rată diferită de unu la unu, de exemplu
doreşte să obţină două unităţi din bunul 2, pentru a compensa renunţarea la o unitate din bunul 1, acesta înseamnă
că bunul 1 este de două ori mai valoros pentru consumator decât bunul 2. Funcţia de utilitate va avea forma
U(x1 , x2)= 2x1+x2. În general, preferinţele pentru bunurile perfect substituibile pot fi reprezentate de o funcţie de
utilitate de forma U(x1 , x2)= ax1+bx2, unde a, b sunt numere pozitive care măsoară “valoarea” bunurilor 1 şi 2
pentru consumator.
În cazul bunurilor perfect complementare, cum ar fi pantoful stâng – pantoful drept, consumatorul este
interesat doar de numărul de perechi de pantofi deţinute, deci este firesc ca numărul de perechi să desemneze o
funcţiede utilitate. Numărul de perechi de pantofi complete pe care le are este minimul numărului de pantofi de pe
partea dreaptă pe care îi are , x1, şi numărul de pantofi de pe partea stângă pe care îi are. Astfel funcţia de utilitate
pentru bunurile peerfect complementare este U(x1 , x2)= min{x1, x2}.
În cazul preferinţelor cvasiliniare, utilitatea este U(x1 , x2)= v(x1)+x2.
În cazul preferinţelor de tip Cabb-Douglas, funcţia de utilitate este: U(x1 , x2)= x1 c x2
d ,unde c, d sunt
numere pozitive care descriu preferinţele consumatorilor.
13
Concluzii
Conceptul de utilitate este o noţiune universal folosită în teoria economică. Acest fapt a fost evident
încă din antichitate, Aristotel fiind primul autor care aduce în discuţie acest termen, în contextul distincţiei
făcute între valoare de utilizare şi valoare de schimb, distincţie preluată iniţial de scolastici, iar ulterior de
diverşi autori, inclusiv de Adam Smith, în Avuţia Naţiunilor. Utilitatea în sens aristotelic este valoarea
oferită prin utilizarea produsului sau valoare de întrebuinţare.
Interesul în discuţia utilităţii, în toată perioada antică, medievală şi până la economiştii clasici, a fost
rezultatul importanţei sale în procesul de formare a valorii.
eu as lua ca studiu de caz valoarea serviciilor comerciale,valoarea productiei industriale si valoarea
lucrarilor de constructii(vezi definitiile)
moni_jovis: si de unde sa gasesc eu asa ceva?
roua29 florina: sunt cele mai importante pt economie
roua29 florina: pe net
moni_jovis: da dar trebuie niste date clare nu abureli
roua29 florina: si discuti despre utilitatea lor in romania
moni_jovis: sa vad ce gasesc
roua29 florina: vezi revista capital
roua29 florina: arhiva
moni_jovis: ce site?
roua29 florina: www. capital .ro
roua29 florina: apoi ai ziarul financiar, ziarul "ziua"
moni_jovis: ok mersi mult
moni_jovis: sper sa gasesc
roua29 florina: incearca so pe google
roua29 florina: exeplu lucrari de constructii finantate de statul roman
roua29 florina: ex:autostrada bucuresti oradea
roua29 florina: ff importanta
roua29 florina: car s-a cheltuit pt ca este f utila ....
roua29 florina: cat s-a cgheltuit
moni_jovis: da
roua29 florina: cheltuit
moni_jovis: oare a fi bine?
roua29 florina: asta ar fi un exemplu extraordinat
roua29 florina: da de ce nu
14
roua29 florina: la valoarea serviciilor comerciale ai putea lua exeplu transportul de marfuri
roua29 florina: f important si asta
moni_jovis: am gasit ceva
moni_jovis: noah mersi mulrt ma descurc eu
moni_jovis: ma duc sa pap ceva
roua29 florina: cat costa si de ce e util sa-ti trimiti marfa in zone din tara unde se cere produsul si unde
castigi mai bine...
roua29 florina: ok
roua29 florina: succes
moni_jovis: mersi
roua29 florina:
roua29 florina: lasa ca dai tu de capat
roua29 florina: inceputul e greu
moni_jovis: da
roua29 florina: pana mai ne obisnuim
roua29 florina: pofta buna
roua29 florina:
moni_jovis: mersi
4. Studii de caz
4.1. Ce puteţi importa fără a plăti taxa pe valoarea adaugată.
Potrivit Codului fiscal, în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adaugată se cuprinde şi importul
de bunuri. prin derogare, atunci când bunurile sunt plasate, după intrarea lor în ţară, în regimuri vamale
suspensive, aceste bunuri nu se cuprind în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adaugată. Totuşi, acestea
sunt supuse reglementărilor vamale în ceea ce priveşte plata sau, după caz, garantarea drepturilor de import
pe perioada cât se află în regim vamal suspensiv. Importul bunurilor plasate în regimuri vamale suspensive
este efectuat în statul pe teritoriul căruia bunurile ies din aceste regimuri.
In cazul unui import de bunuri, taxa pe valoarea adaugata devine exigibila la data cand se genereaza
drepturi de import pentru bunurile respective, conform legislatiei vamale in vigoare. In cazul importurilor
de bunuri care sunt plasate in regimul de antrepozit fiscal exigibilitatea taxei pe valoarea adaugata aferenta
accizei, care este cuprinsa in baza de impozitare a taxei pe valoarea adaugata, intervine la data la care acciza
este exigibila. Baza de impozitare pentru un import de bunuri este constituita din valoarea in vama a
bunurilor, stabilita conform legislatiei vamale in vigoare, la care se adauga taxele vamale, comisionul
vamal, accizele si alte taxe, exclusiv taxa pe valoarea adaugata, datorate pentru importul de bunuri. Se
15
cuprind, de asemenea, in baza de impozitare cheltuielile accesorii precum comisioanele, cheltuielile de
ambalare, transport si asigurare care intervin pana la primul loc de destinatie a bunurilor in Romania, in
masura in care aceste cheltuieli nu au fost cuprinse in baza de impozitare stabilita conform aliniatului
precedent. Primul loc de destinatie a bunurilor il reprezinta destinatia stipulata in documentul de transport
sau orice alt document insotitor al bunurilor, cand acestea intra in Romania.
Daca suma folosita la stabilirea bazei de impozitare pentru un import de bunuri este exprimata in
valuta, aceasta se converteste in moneda nationala a Romaniei, in conformitate cu metodologia folosita,
pentru a stabili valoarea in vama a bunurilor importate. Cota aplicabila pentru un import de bunuri este cea
aplicata in interiorul tarii pentru livrarea aceluiasi bun. Cota standard a taxei pe valoarea adaugata este de
19% si se aplica asupra bazei de impozitare pentru orice operatiune impozabila care nu este scutita de taxa
pe valoarea adaugata sau care nu este supusa cotei reduse a taxei pe valoarea adaugata (de 9%). Sunt scutite
de taxa pe valoarea adaugata:
a) importul de bunuri a caror livrare in Romania este in orice situatie scutita de taxa pe valoarea adaugata;
b) bunurile introduse in tara de calatori sau de alte persoane fizice cu domiciliul in tara ori in strainatate, in
conditiile si in limitele stabilite potrivit reglementarilor legale in vigoare, pentru regimul vamal aplicabil
persoanelor fizice;
c) bunurile importate destinate comercializarii in regim duty-free, precum si prin magazinele pentru servirea
in exclusivitate a reprezentantelor diplomatice si a personalului acestora;
d) importul de bunuri de catre misiunile diplomatice si birourile consulare, precum si de catre cetatenii
straini cu statut diplomatic sau consular in Romania, in conditii de reciprocitate. Scutirea se acorda de catre
birourile vamale de control si vamuire, pe baza avizului Ministerului Afacerilor Externe privind respectarea
conditiilor de reciprocitate legate de importul bunurilor;
e) importul de bunuri efectuat de reprezentantele organismelor internationale si interguvernamentale
acreditate in Romania, precum si de catre cetatenii straini angajati ai acestor organizatii, in limitele si in
conformitate cu conditiile precizate in conventiile de infiintare a acestor organizatii. Scutirea se acorda de
catre birourile vamale de control si vamuire, pe baza avizului Ministerului Afacerilor Externe privind
respectarea limitelor si conditiilor precizate in conventiile de infiintare a acestor organizatii;
f) importul de bunuri de catre fortele armate ale statelor straine membre NATO pentru uzul acestora sau al
personalului civil insotitor ori pentru aprovizionarea popotelor sau cantinelor, in cazul in care aceste forte
sunt destinate efortului comun de aparare;
g) importul de suporturi materiale, cum ar fi pelicule, benzi magnetice, discuri pe care sunt inregistrate
filme sau programe destinate activitatii de radio si televiziune, cu exceptia celor de publicitate;
16
h) importul de bunuri primite in mod gratuit cu titlu de ajutoare sau donatii destinate unor scopuri cu
caracter religios, de aparare a sanatatii, de aparare a tarii sau sigurantei nationale, artistic, sportiv, de
protectie si ameliorare a mediului, de protectie si conservare a monumentelor istorice si de arhitectura.
Scutirea se aplica de catre birourile vamale de control si vamuire, pe baza documentelor din care rezulta ca
bunurile au fost primite fara obligatii de plata si a unei declaratii pe propria raspundere semnate de
reprezentantul legal al importatorului sau de persoana imputernicita de acesta, prin care se confirma ca
bunurile sunt destinate scopurilor mentionate la lit. h), ca nu vor face obiectul unor comercializari ulterioare
cel putin 5 ani de la data importului si vor fi folosite numai in scopurile pentru care au fost importate.
Declaratiile nereale atrag raspunderea potrivit legii. Declaratia pe propria raspundere se intocmeste in trei
exemplare originale, dintre care un exemplar se depune la biroul vamal la care se face declaratia vamala de
import, un exemplar se depune la organul fiscal teritorial, iar al treilea exemplar se pastreaza la
documentele financiar-contabile ale beneficiarului. La schimbarea destinatiei bunurilor, inainte de expirarea
termenului de 5 ani, importatorii sunt obligati sa indeplineasca formalitatile legale privind importul
marfurilor si sa achite taxa pe valoarea adaugata aferenta importului;
i) importul de bunuri finantate din imprumuturi nerambursabile acordate de guverne straine, organisme
internationale si/sau organizatii nonprofit din strainatate si din tara. Prin imprumuturi nerambursabile, in
acest sens, se inteleg imprumuturile banesti acordate de guverne straine, de organisme internationale si /sau
de organizatii nonprofit din strainatate si din tara unor beneficiari din Romania si care sunt consemnate in
acorduri, protocoale si/sau intelegeri, memorandumuri, incheiate cu guverne straine, organisme
internationale sau organizatii nonprofit din strainatate si din tara. Scutirea de la plata taxei pe valoarea
adaugata pentru importul de bunuri finantate direct din imprumuturi nerambursabile, acordate de organisme
internationale sau de guverne straine, se acorda de catre birourile vamale de control si vamuire, pe baza
documentelor care atesta ca acestea sunt finantate din imprumuturi nerambursabile.
Scutirea de la plata taxei pe valoarea adaugata pentru importul de bunuri finantate direct din
imprumuturi nerambursabile, acordate de organizatii nonprofit si de caritate din strainatate si din tara, se
acorda de catre birourile vamale de control si vamuire, pe baza documentelor care atesta ca acestea sunt
finantate din imprumuturi nerambursabile si sunt destinate realizarii unor scopuri cu caracter umanitar,
social, filantropic, religios, de aparare a sanatatii, cultural, artistic, educativ, stiintific, sportiv, de protectie si
ameliorare a mediului, de protectie si conservare a monumentelor istorice si de arhitectura. Documentele
prin care se atesta sursa de finantare si destinatia bunurilor importate sunt acorduri, protocoale si/sau
intelegeri, memorandumuri, incheiate cu organizatii nonprofit si de caritate din strainatate si din tara.
Organele de control fiscal si ale Garzii financiare urmaresc daca se respecta destinatia data bunurilor
17
respective si, in cazul in care se constata schimbarea acesteia in termen de 5 ani de la data intrarii in tara a
bunurilor, vor sesiza organele vamale pentru luarea masurilor ce decurg din aplicarea legii.
j) importul urmatoarelor bunuri: bunurile de origine romana, bunurile straine care, potrivit legii, devin
proprietatea statului, bunurile reparate in strainatate sau bunurile care le inlocuiesc pe cele
necorespunzatoare calitativ, returnate partenerilor externi in perioada de garantie, bunurile care se inapoiaza
in tara ca urmare a unei expedieri eronate, echipamentele pentru protectia mediului, stabilite prin hotarare a
Guvernului. In acest sens, bunurile straine care, potrivit legii, devin proprietatea statului sunt: bunurile care
sunt abandonate printr-o declaratie scrisa data autoritatilor vamale, bunurile pentru care la expirarea
termenului de pastrare, acordat de autoritatea vamala, titularii nu au reglementat situatia vamala a acestora,
bunurile confiscate de autoritatile competente potrivit legii. Ajutoarele de stat pentru protectia mediului
acordate in baza hotararilor Guvernului vor fi notificate Consiliului Concurentei in vederea autorizarii si vor
respecta prevederile Regulamentului privind ajutorul de stat pentru protectia mediului.
Taxa pe valoarea adaugata pentru importuri de bunuri, cu exceptia celor scutite de taxa pe valoarea
adaugata, se plateste la organul vamal, in conformitate cu regulile in vigoare privind plata drepturilor de
import.
Prin derogare de la alineatul precedent, nu se face plata efectiva la organele vamale de catre persoanele
inregistrate ca platitori de taxa pe valoarea adaugata care au obtinut certificatele de exonerare pentru
importul de masini industriale, utilaje tehnologice, instalatii, echipamente, aparate de masura si control,
automatizari, destinate realizarii de investitii, precum si importul de masini agricole si mijloace de transport
destinate realizarii de activitati productive si pentru importul de materii prime si materiale consumabile care
nu se produc sau sunt deficitare in tara si sunt destinate utilizarii in cadrul activitatii economice a persoanei
care realizeaza importul.
Persoanele impozabile inregistrate ca platitori de taxa pe valoarea adaugata care efectueaza importuri de
natura celor prevazute mai sus trebuie sa solicite eliberarea unui certificat de exonerare de la plata in vama a
taxei pe valoarea adaugata, emis de catre organele fiscale competente. Pe baza certificatelor prezentate de
importatori, organele vamale au obligatia sa acorde liberul de vama pentru bunurile importate
18
4.2. Vraja muzicii creste valoarea reclamelor
NALIZA Utilizarea unui hit in spoturile TV poate costa peste 10.000 euro
Alegerea coloanei muzicale pentru o reclama nu este deloc o treaba simpla, asa cum pare la prima
vedere, mai ales pentru cei care, vrajiti de muzica unui spot, o fredoneaza dimineata sub dus.
Tra-la-la, tra-la-la – este refrenul meu preferat pe care l-am auzit intr-o reclama TV si, daca autorul acestor
randuri nu a luat-o inca razna, “tra-la-la” poate fi un bun inceput pentru un articol despre muzica din
spoturile radio-TV!
Cat de relevanta este muzica din-tr-o reclama? “Exista pareri care ii acorda 50% credit pentru succesul unui
clip. Rolul sau este, in primul rand, de a ajuta la transmiterea si fixarea emotionala a mesajului”, afirma
Razvan Capanescu, creative director Ogilvy&Mather. In opinia sa, muzica trebuie sa se potriveasca perfect
conceptului si, mai mult, sa aduca plusvaloare produsului creativ. Mihai Cojocaru, creative director Scala
JWT, considera ca “rolul coloanei muzicale, ca si rolul spotului, este sa vanda. Doar ca muzica vinde mai
subtil, la nivel emotional. Ea creeaza atmosfera si e un generator de simpatie pentru marca.” Florin
Dumitrescu, deputy creative director adviser si textier pop-rock, declara: “Muzica poate sa transmita ceva
despre personalitatea brandului sau un mesaj despre caracteristicile produsului.
Dar, de cele mai multe ori, muzica este un agent de comunicare subtila cu straturile mai ascunse ale
personalitatii consumatorilor.” Coloana muzicala nu este obligatorie in reclame. Spoturile mute sunt o
optiune stilistica. Absenta muzicii poate fi un element de pozitionare a brandului fata de competitie. Craita
Coman, group creative director McCann Creative Services, este de parere ca nu in toate spoturile muzica
este relevanta. “De exemplu, clipul Connex de Sfantul Valentin, unde muzica mai degraba ar fi incurcat si
nu ar fi ajutat la sublinierea ideii. Dar sunt si spoturi in care muzica face totul. Intre aceste doua optiuni,
exista o infinitate de posibilitati. Muzica poate crea emotie sau poate distruge emotia creata de imagini.
Depinde cum stii s-o dozezi.” Ce criterii sunt urmarite pentru alegerea coloanei muzicale? “Cred ca
singurele criterii sunt impuse de spotul insusi. Muzica aleasa trebuie sa ajute povestea, s-o faca memorabila
si sa puncteze momentele cheie. Sigur ca si clientul are un cuvant de spus, doar el plateste factura!”, afirma
Mihai Cojocaru.
Pe piata romaneasca, sunt preferate cu precadere hiturile. De ce? “Au marele avantaj ca pot fi deja
fredonate, pe cand o creatie originala, fie ea oricat de inspirata, are nevoie de timp ca sa se impuna”,
19
considera Mihai Cojocaru. “Evident, un hit iti face viata mai usoara atat tie, cat si clientului. Reclama e mai
usor de inghitit. Votez clar pentru hituri!” Florin Dumitrescu voteaza pentru creatiile originale: “Sa faci o
muzica originala, care sa apartina numai brandului tau, pentru care poti sa platesti o anumita suma, dar care
va fi amortizata in timp, este o afacere mult mai buna decat sa lipesti un hit de un spot.” El crede ca unii
publicitari romani se comporta “ca niste vecini de bloc care scot boxele pe balcon, ca sa-ti arate ce muzica
asculta ei.” Dumitrescu ii sfatuieste pe oamenii de marketing si publicitate: “Daca ai anumite gusturi
muzicale, tine-le pentru tine si asculta-ti muzica preferata acasa. Brandul tau are nevoie de muzica lui.”
Ce preturi de achizitii a drepturilor de folosinta a unei bucati se practica pe piata romaneasca de publicitate?
Razvan Capanescu estimeaza: intre 800 si 2.000 de euro pentru creatia locala, intre 5.000 si 10.000 de euro
pentru creatie internationala si intre 10 si peste 30 de mii de euro, in cazul unor mega-hituri. Firma Kemper
Music Romania, furnizor de coloane sonore originale pentru spoturi radio-TV, inregistreaza anual
aproximativ 200 de comenzi pentru coloana muzicala pentru spoturile TV si peste 2.000 pentru spoturile
radio. Preturile variaza intre 1.000 si 20.000 de euro, in functie de calitatea si complexitatea productiei sau
daca este o piesa celebra, pentru care se achizitioneaza drepturile de utilizare. Andrei Filip, director general
Kemper Music Romania, spune ca nu exista o orientare a cererii catre un anumit gen de muzica. “Intr-un
calup publicitar, intalnesti acum toate genurile de muzica, ceea ce inseamna in final diversitate si
diferentiere”, precizeaza Andrei Filip.
Jucatori importanti in aceasta afacere sunt si casele de discuri, proprietari ai drepturilor de autor. Zone
Records are aproape zilnic solicitari din partea agentiilor, din care se concretizeaza aproximativ 15 pe an.
Motivele pentru care se realizeaza atat de putin sunt nivelul preturilor, mai ridicate decat ale melodiilor
originale produse local, si termenele stranse in care agentiile vor sa obtina drepturile de utilizare a piesei.
Ioana Fesnic, managing director Zone Records, explica si un alt motiv pentru numarul mic de comenzi: “In
cazul in care conditiile de folosire a piesei nu le convin sau piesa este restrictionata, agentiile se folosesc de
tema muzicala, modificand-o pe alocuri. Astfel, agentiile nu mai simt nevoia sa ceara si sa plateasca dreptul
de utilizare, desi aprobarea trebuie ceruta, considerandu-se ca varianta putin schimbata a piesei originale
este o adaptare pentru care, de asemenea, se platesc drepturi de autor. Nu avem de a face, in cazul
modificarilor, cu o creatie originala, asa cum sustin cei care recurg la acest tertip.”
CAS si impozitul se calculeaza la valoarea bruta a dividendelor
20
Contributia de asigurari sociale de sanatate se deduce din dividende si doar diferenta se impoziteaza cu impozitul pe dividende? Roxana Iorga – Bucuresti
In Ordonanta de urgenta nr. 150/2002 privind organizarea si functionarea sistemului de asigurari sociale de sanatate, cu modificarile si completarile ulterioare, se prevede obligativitatea platii unei contributii banesti pentru asigurarile de sanatate stabilita sub forma unei cote de 6,5% aplicata asupra veniturilor din cedarea folosintei bunurilor, din dividende si dobanzi si altor venituri care se supun impozitului pe venit numai in cazul in care persoana fizica nu realizeaza venituri de natura celor prevazute mai jos: a) venituri din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit; b) venituri din activitati desfasurate de persoane care exercita profesii libere sau autorizate potrivit legii sa desfasoare activitati independente, dar nu mai putin de un salariu de baza minim brut pe tara, lunar, daca este singurul venit asupra caruia se calculeaza contributia. c) venituri din agricultura si silvicultura, stabilite potrivit normelor de venit pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajator si nu se incadreaza la lit. b); d) indemnizatii de somaj si alocatii de sprijin; Potrivit Normei metodologice din 2005 privind contributia de asigurari sociale de sanatate, asa cum a fost modificata de Ordinul nr. 269/2005, pentru veniturile impozabile din dividende, obligatia platii contributiei de 6,5% revine persoanelor fizice beneficiare ale acestor venituri si se vireaza pana la data de 25 a lunii urmatoare celei in care s-a facut plata dividendelor. Prin veniturile din dividende si dobanzi se inteleg veniturile din investitii, inclusiv castigurile din transferul titlurilor de valoare, asa cum sunt definite acestea in Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare.
In ceea ce priveste impozitul pe dividende, in Codul fiscal se prevede ca veniturile sub forma de dividende se impun cu o cota de 16% din suma acestora, obligatia calcularii si retinerii impozitului revenind persoanelor juridice o data cu plata dividendelor catre actionari sau asociati. Nu se prevede, asa cum se intampla in cazul veniturilor din salarii, ca din veniturile impozabile din dividende se deduc contributiile obligatorii. In concluzie, si impozitul pe dividende, si contributia de asigurari sociale de sanatate se calculeaza luand in calcul valoarea bruta a dividendelor.
Cum se calculeaza impozitul pe profit la 31.03.2006 in cazul in care in anul 2005 s-a inregistrat o pierdere contabila de 20.423 lei, care in februarie 2006 s-a acoperit din alte rezerve, iar pierderea fiscala a fost de 653 lei?
Mioara Mateescu – Bucuresti
Conform Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal, pierderea fiscala reprezinta suma inregistrata in declaratia de impunere a anului precedent. Recuperarea pierderilor fiscale anuale se face in ordinea inregistrarii acestora, la fiecare termen de plata a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale in vigoare din anul inregistrarii acestora.
Pierderea fiscala, stabilita prin declaratia de impozit pe profit, se recupereaza din profiturile impozabile obtinute in urmatorii 5 ani consecutivi. Faptul ca pierderea a fost acoperita contabil in luna februarie nu influenteaza baza de calcul a impozitului pe profit. Practic, pierderea fiscala de 653 lei va diminua profitul impozabil realizat in perioada fiscala, respectiv va majora pierderea fiscala. Calculul are loc extracontabil, in registrul de evidenta fiscala.
21
Care este regimul fiscal al cadourilor oferite angajatilor cu ocazia zilelor de 8 Martie, de Paste si de Craciun, atat din punctul de vedere al impozitului pe venit, cat si al impozitului pe profit? Catinca Rosu – Vaslui
Potrivit Codului fiscal, nu sunt incluse in veniturile salariale si nu sunt impozabile, in intelesul impozitului pe venit, cadourile oferite salariatilor si veniturile reprezentand cadouri pentru copiii minori ai salariatilor. Cadourile oferite de angajatori in beneficiul copiilor minori ai angajatilor, cu ocazia Pastelui, zilei de 1 iunie, Craciunului si a sarbatorilor similare ale altor culte religioase, precum si cadourile oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 Martie sunt neimpozabile, in masura in care valoarea cadoului oferit fiecarei persoane, cu orice ocazie din cele de mai sus, nu depaseste 150 lei. Plafonul stabilit pentru cadourile oferite de angajatori copiilor minori ai angajatilor cu ocazia Pastelui, zilei de 1 Iunie, Craciunului si a sarbatorilor similare ale altor culte religioase, precum si pentru cadourile oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 Martie se aplica atat darurilor constand in bunuri, cat si celor in bani, in cazul tuturor angajatorilor de forta de munca.
Din punctul de vedere al impozitului pe profit, cheltuielile reprezentand cadouri oferite de angajatori in beneficiul copiilor minori ai angajatilor cu ocazia Pastelui, zilei de 1 iunie, Craciunului si a sarbatorilor similare ale altor culte religioase, precum si cadourile oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 Martie se incadreaza la cheltuieli sociale. Acestea sunt deductibile in limita unei cote de pana la 2%, aplicata asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului, potrivit Legii nr. 53/ 2003 - Codul muncii, cu modificarile ulterioare. Cheltuielile sunt deductibile in masura in care valoarea cadoului oferit fiecarei persoane, cu orice ocazie dintre cele de mai sus, nu depaseste 150 lei. In concluzie, cadourile primite cu diverse ocazii, cu exceptia celor mentionate anterior, cadourile oferite salariatilor care nu au copii minori sau cele care depasesc valoarea de 150 lei reprezinta avantaje primite de salariat si trebuie incluse in venitul impozabil al persoanei fizice. In aceste conditii, fiind impozitate la angajat, aceste cheltuieli sunt deductibile fiscal la calculul impozitului pe profit.
Mai poate exista si un alt caz: cadourile sunt oferite in conditiile prevazute de Codul fiscal la titlul III - Impozitul pe venit – dar depasesc limita cotei de 2% aplicata asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului. Ceea ce depaseste limita reprezinta cheltuiala nedeductibila la calculul impozitului pe profit, dar nu se impoziteaza la salariat.
Ce conditii trebuie sa indeplineasca contractele de sponsorizare pentru a fi legale? Sponsorizarile in numerar se iau in calcul? Daca nu, cum se procedeaza? Adrian Petrescu – Bucuresti
Potrivit Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificarile si completarile ulterioare si a
Instructiunilor de aplicare a acesteia, sponsorizarea este actul juridic prin care doua persoane convin cu
privire la transferul dreptului de proprietate asupra unor bunuri materiale sau mijloace financiare pentru
sustinerea unor activitati fara scop lucrativ desfasurate de catre una dintre parti, denumita beneficiarul
sponsorizarii.
Sponsorizarea se realizeaza numai pe baza de contract incheiat in forma scrisa intre sponsor si beneficiar,
22
cu specificarea obiectului, valorii si duratei sponsorizarii, precum si a drepturilor si obligatiilor partilor. De
o sponsorizare poate beneficia orice persoana juridica fara scop lucrativ care desfasoara in Romania sau
urmeaza sa desfasoare o activitate in domeniile: cultural, artistic, educativ, de invatamant, stiintific -
cercetare fundamentala si aplicata, umanitar, religios, filantropic, sportiv, al protectiei drepturilor omului,
medico-sanitar, de asistenta si servicii sociale, de protectia mediului, social si comunitar, de reprezentare a
asociatiilor profesionale, precum si de intretinere, restaurare, conservare si punere in valoare a
monumentelor istorice. Pentru aceste activitati, pot fi beneficiare ale sponsorizarii si institutiile si
autoritatile publice, inclusiv organele de specialitate ale administratiei publice. De asemenea, pot fi
sponsorizate emisiuni ori programe ale organismelor de televiziune sau radiodifuziune, precum si carti ori
publicatii din domeniile definite anterior.
O persoana fizica poate beneficia de sponsorizare daca are domiciliul in Romania si desfasoara o activitate
in unul dintre domeniile prevazute mai sus, activitate recunoscuta de catre o persoana juridica fara scop
lucrativ sau de catre o institutie publica ce activeaza in domeniul pentru care se solicita sponsorizarea.
In cazul sponsorizarii constand in bunuri materiale, acestea vor fi evaluate, prin actul juridic incheiat, la
valoarea lor reala din momentul predarii catre beneficiar astfel:
- la pretul de vanzare al sponsorului, exclusiv taxa pe valoarea adaugata, in cazul in care bunurile sunt
produse de catre acesta;
- la pretul de cumparare de pe piata, exclusiv taxa pe valoarea adaugata, in cazul in care bunurile sunt
achizitionate in scopul sponsorizarii, fapt dovedit pe baza documentului justificativ de cumparare;
- la valoarea in vama pentru bunurile materiale primite din strainatate cu titlu de sponsorizare, stabilita
conform prevederilor legale.
Sponsorul ori beneficiarul are dreptul sa aduca la cunostinta publicului sponsorizarea prin promovarea
numelui, a marcii sau a imaginii sponsorului. Este interzis ca prin operatiunea de sponsorizare sponsorul
sau beneficiarul sa efectueze reclama sau publicitate comerciala anterioara, concomitenta sau ulterioara
activitatii sponsorizate in favoarea acestora sau a altor persoane.
Asa cum reiese din textul legii, sponsorizarea poate consta atat in bunuri materiale, cat si in mijloace
financiare. Inregistrarea in contablitatea sponsorului a valorii sponsorizarii se face astfel: 6582 =
5121/5311, daca sponsorizarea se face cu numerar, sau 6582 = 3xx, daca sponsorizarea se face in bunuri.
da e 16 % vezi ca ai datele la mine in referat
moni_jovis: Cum se calculeaza taxa pe valoarea adaugata pentru bunurile provenite din import? Cand
se datoreaza si plateste taxa pe valoarea adaugata?
roua29 florina: si asta e ok
23
moni_jovis: ce-i 16%?
roua29 florina: impozitul pe dividente
moni_jovis: noah bine
roua29 florina: e 16%
moni_jovis: aha
moni_jovis: is de ajuns 3 nu?
roua29 florina: da
roua29 florina: cel putin
moni_jovis: bun
moni_jovis: mersi mult
roua29 florina: ok
moni_jovis: chiar nu mai stiam ce sa fac
roua29 florina: spor la treaba
moni_jovis: mersi
roua29 florina: dar nu e corect sa faci singura lucrarea
roua29 florina: nu te supara ca it zic
24