valorificarea turistică a patrimoniului cultural
TRANSCRIPT
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI
ANA-MARIA NICA
VALORIFICAREA TURISTICĂ A PATRIMONIULUI CULTURAL –
MODALITATE DE CREȘTERE A COMPETITIVITĂȚII ÎN CONTEXTUL
DEZVOLTĂRII ECONOMICE REGIONALE
Colecţia Cercetare avansată postdoctorală în ştiinţe economice
ISBN 978-606-505-991-7
Editura ASE Bucureşti
2015
Copyright © 2015, Ana-Maria Nica Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate autorului. Editura ASE Piaţa Romană nr. 6, sector 1, Bucureşti, România cod 010374 www.ase.ro www.editura.ase.ro [email protected] Referenţi: Prof. univ. dr. Rodica PAMFILIE Prof. univ. dr. Constantin MITRUȚ ISBN 978-606-505-991-7 Autorul îşi asumă întreaga responsabilitate pentru ideile exprimate, pentru originalitatea materialului şi pentru sursele bibliografice menţionate. Această lucrare a fost cofinanţată din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, proiect POSDRU/159/1.5/S/142115 „Performanţă şi excelenţă în cercetarea doctorală şi postdoctorală în domeniul ştiinţelor economice din România”.
Cuprins
Summary ................................................................................................................................... 5 Introducere ............................................................................................................................... 7 Patrimoniul cultural și modalități de valorificare prin turism ............................................ 9 1.1 Repere descriptive privind patrimoniul cultural ................................................................. 9 1.2 Patrimoniu cultural, identitate locală și turism ................................................................. 11 1.3 Autenticitatea în turismul de patrimoniu cultural ............................................................. 15 1.4 Elemente de management în turismul de patrimoniu cultural .......................................... 18 1.5 Patrimoniul cultural în vizorul fondurilor europene nerambursabile ................................ 21 Competitivitatea turistică și creșterea economică regională .............................................. 24 2.1 Indicele de competitivitate în turism – repere descriptive ................................................ 26 2.2 Trecut și perpective ale competitivității turistice regionale
prin prisma Indicelui de Competitivitate în Turism .......................................................... 29 2.3 Creșterea competitivității în turism în raport cu dezvoltarea economică .......................... 33 2.4 Patrimoniu cultural și competitivitate turistică
în contextul dezvoltării economice regionale ................................................................... 35 Clustere de competitivitate turistică ..................................................................................... 43 3.1 Aspecte definitorii ale rețelelor de tip cluster ................................................................... 44 3.2 Clusterul de competitivitate în turism ............................................................................... 47 3.3 Rolul clusterului în formarea competitivității economice ................................................. 51 Model de cluster în domeniului patrimoniului cultural – sprijin pentru creșterea competitivității regionale ....................................................................................................... 55 4.1 Repere descriptive asupra Regiunii de dezvoltare Vest .................................................... 55 4.2 Condiții și perspective pentru înființarea unui cluster de competitivitate
în Regiunea de dezvoltare Vest ......................................................................................... 58 4.3 Repere ale clusterului de patrimoniu cultural în Regiunea de dezvoltare Vest ................ 63 Concluzii .................................................................................................................................. 68 Surse bibliografice .................................................................................................................. 74
3
Contents
Summary ................................................................................................................................... 5 Introduction .............................................................................................................................. 7 Cultural heritage and ways to valorize it through tourism .................................................. 9 1.1 Descriptive highlights of torusim heritage .......................................................................... 9 1.2 Tourism heritage, local identity and tourism .................................................................... 11 1.3 Authenticity in cultural heritage tourism .......................................................................... 15 1.4 Management aspects in the cultural heritage tourism ....................................................... 18 1.5 Cultural heritage in the view of the non-refundable European Funding ........................... 21 Tourism competitiveness and regional economic growth ................................................... 24 2.1 Tourism competitiveness index – descriptive highlights .................................................. 26 2.2 Past and perspectives of the tourism competitiveness through
the Tourism Competitiveness Index .................................................................................. 29 2.3 Raising tourism competitiveness regarding the economic development .......................... 33 2.4 Cultural heritage and tourism competitiveness
in the context of regional economic development ............................................................ 35 Clusters of tourism competitiveness ..................................................................................... 43 3.1 Definition aspects of the CLUSTER type networks ......................................................... 44 3.2 Tourism competitiveness cluster ....................................................................................... 47 3.3 The role of cluster in forming the tourism competitiveness ............................................. 51 Model of cluster in the cultural heritage domain – support for raising regional competitiveness ....................................................................................................................... 55 4.1 Description of the West Development Region.................................................................. 55 4.2 Conditions and perspectives for setting a competitiveness cluster
in the West Development Region ..................................................................................... 58 4.3 Highlights for the cultural heritage cluster in the West Development Region ................. 63 Conclusions ............................................................................................................................. 68 Bibliography ........................................................................................................................... 74
4
Summary
The book ”Tourism valorization of cultural heritage – means for increasing competitiveness în
the context of regional economic development” is the result of one year of research, which has
been carried out within a post-doctoral research program, financed through the European Social
Fund through Sectoral Operational Programme Human Resources Development 2007-2013,
project number POSDRU/159/1.5/S/142115 „Performance and excellence in doctoral and
postdoctoral research in Romanian economics science domain”.
The main purpose of the project was to develop a proposal for a cluster model in the West
Development Region in Romania. The clusters are generally recognized as an innovative way
of raising competitiveness, also in the tourism sector. The book has a starting point in the PhD
research, undergone in the period 2008-2011, in terms of tourism competitiveness; therefore,
in a certain proportion, it is a continuation of the analysis about this topic, with interesting
findings, presented in the pages of the book.
The research is divided in four chapters, as follows: Cultural heritage and ways of its tourism
valorization, Tourism competitiveness and regional economic growth, Tourism
competitiveness clusters, Cluster model in the tourism heritage domain – support for regional
competitiveness growth.
The first chapter, as the title suggests, tackles the subject of cultural heritage and the ways it
can become a real support for raising the competitiveness level of a region. It also deals with
an important aspect of cultural heritage, in its relation with tourism, i.e. the authenticity, as it is
perceived by the tourists and as it is adapted by the local communities, in order to match the
expectations of the ”customers”. The first chapter also debates the issue of the European
Funding as means of supporting cultural heritage and tourism activities related with it, for
increased competitiveness.
The second chapter looks into the issue of tourism competitiveness, in terms of the tourism
competitiveness index and the perspectives for its growth in the Romanian tourism sector,
compared with the countries from the emerging region of Central and Eastern Europe. In the
second part of the chapter the concepts of cultural heritage and regional competitiveness are
linked, given the novelty of the subject – cultural assets have passed from being mere indicators
of national identity to becoming a key factor in the development of the region and its local
community.
The third chapter, entitled Clusters of tourism competitiveness, deals with this scientifically and
practically emerging subject – the collaboration networks perceived as means for economic and
social development, through its important role in raising tourism competitiveness. A model for
tourism impact evaluation is presented in the final part of the chapter.
The fourth, and last chapter, of the book contains a proposed model for such a collaboration
network. The chosen region is the West Development Region of Romania, a choice made based
on the great cultural heritage that can be found there and also on the perceived inferior position
of this region within the national context.
6
Introducere
Prezenta lucrare științifică se axează pe trei direcții principale de cercetare: patrimoniul
cultural, privit prin prisma posibilității de valorificare prin activități turistice, competitivitatatea
turistică și modul în care aceasta contribuie la dezvoltarea regională, clusterele de
competitivitate în turism ca instrument de creștere a competitivității și, drept consecință, a
gradului de dezvoltare economică.
Lucrarea propune, ca studiu de caz, un model de tip cluster de competitivitate în turism în
Regiune de dezvoltare Vest din România.
Această carte este rezultatul cercetării desfășurate în cadrul proiectului
POSDRU/159/1.5/S/142115 cu titlul "Performanţă şi excelenţă în cercetarea doctorală şi
postdoctorală în domeniul ştiinţelor economice din România", cofinanţat din Fondul Social
European prin intermediul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane
2007-2013. Proiectul inițial, care a fost selecționat pentru finanțare, a urmat exact aceleași
coordonate prezentate anterior, care reprezintă, în fapt, principalele capitole – direcții de
cercetare ale cărții.
Sectorul turistic, prin poziționarea sa la granița dintre sector și industrie, este în legătură directă
cu alte sectoare ale industriei, precum transportul aerian, transportul rutier, cel maritim, cazarea,
alimentația și nu numai. Acesta implică atât unitățile de tip retail cât și wholsesale, o varietate
de atracții și o gamă largă de alte servicii și facilități publice și private.
Turismul, la nivel mondial, înregistrează cea mai rapidă creștere și în același timp este
principala sursă de venit în valută străină pentru un număr apreciabil de țări în curs de
dezvoltare. Prin imensul potențialul uman, material, natural, și prin multiplele efecte asupra
zonelor de referință, turismul acționează ca un factor de stimulare pentru progres și dezvoltare.
Patrimoniul cultural, în sensul său mai larg, este în general asociat cu conceptul de ”moștenire”;
astfel, acesta face referire la acele elemente caracteristice unei națiuni care sunt transferate de
la o generație la alta. Datorită rolului său de purtător de istorie, al valorilor din trecut,
patrimoniul este privit ca parte a tradiției culturale a unei societăți.
Conceptul de turism, pe de altă parte, este o adevărată formă a conștiinței moderne. Natura
fundamentală a turismului rezidă în caracterul său dinamic, dar și în interacțiunea acestuia cu
patrimoniul cultural, care de multe ori duce la o reinterpretare a celui din urmă. În esența sa,
7
relația dintre patrimoniu și turism reprezintă o paralelă a dezbaterii care are loc în cadrul unei
societăți, pe tema tradiției și a modernității.
O mare parte a unui produs turistic de patrimoniu depinde în prezent de ”punerea în scenă” sau
re-crearea de tradiții etnice sau culturale. Este foarte important de analizat rolul de autenticitate
perceput ca o măsură a calității produsului și ca factor determinant de satisfacție turistică.
În acest context, în ultimele decenii, globalizarea în creștere a pus accent pe colaborarea la
nivelul firmelor, întreprinderilor. Afacerile au devenit din ce în ce mai puternice, chiar dacă
sensul originar al "rețelelor de afaceri" se extinde cu o altă dimensiune.
Procesul implică crearea de legături între afaceri și organizații non-profit pentru a obține
venituri mai mari. În prezent, ca o modalitate de îmbunătățire a eficienței și competitivității,
dezvoltarea unor astfel de rețele de afaceri, care presupun formarea de asociații de întreprinderi,
poartă denumirea de cluster.
Definiția clusterelor poate fi găsită în literatura de specialitate și în rapoartele organizațiilor
economice internaționale. Demne de avut în vedere sunt cele furnizate de Porter (1998), OCDE
și Comisia Europeană.
Conform unei definiții simplificate clusterele sunt industrii sau companii concentrate din punct
de vedere geografic, care urmăresc creșterea performanței și a câștigului, prin obținerea unui
avantaj competitiv, folosind localizarea și resursele disponibile. Astfel, grupările de tip cluster
duc la creșteri ale nivelului de competitivitate, cu rezultate semnificative și la nivelul industriei
turistice. Prin formarea de clustere, efectele sunt vizibile inclusiv la nivel regional.
În România, în urmă cu 17 ani, mai exact în anul 1998, au fost delimitate opt regiuni de
dezvoltare economică în România. Este vorba despre regiunile: Nord-Vest, Nord-Est, Sud-
Vest, Sud-Est, Sud, Vest, Centru și București-Ilfov. Principalele motive ale acestei delimitări
la nivel regional au vizat o mai bună absorbție a fondurilor nerambursabile europene, în vederea
reducerii diferențierilor de dezvoltare economică, socială și de mediu existente la nivel național.
Turismul apare ca un factor important de dezvoltare regională, prin contribuția pe care o are la
reducerea disparităților de creștere economică dintre regiuni, prin valorificarea superioară a
resurselor turistice existente. Clusterele în turism sprijină acest demers, prin beneficiile aduse
și prin externalitățile pozitive, conducând la creșterea nivelului de competitivitate.
8
Capitolul 1
Patrimoniul cultural și modalități de valorificare prin turism Patrimoniul cultural, în sensul său mai larg, este în general asociat cu conceptul de ”moștenire”;
în alte cuvinte, face referire la acele elemente caracteristice unei națiuni care sunt transferate de
la o generație la alta. Datorită rolului său de purtător de istorie, al valorilor din trecut,
patrimoniul este privit ca parte a tradiției culturale a unei societăți.
Conceptul de turism, pe de altă parte, este o adevărată formă a conștiinței moderne. Natura
fundamentală a turismului rezidă în caracterul său dinamic, dar și în interacțiunea acestuia cu
patrimoniul cultural, care de multe ori duce la o reinterpretare a celui din urmă. În esența sa,
relația dintre patrimoniu și turism reprezintă o paralelă a dezbaterii care are loc în cadrul unei
societăți, pe tema tradiției și a modernității.
1.1 Repere descriptive privind patrimoniul cultural
Patrimoniul cultural (Cignoni și Scopigno, 2008) reprezintă un amestec de atribute fizice,
corporale și necorporale aferente unui grup sau unei societăți. Aceste atribute sunt o moștenire
de la generațiile trecute, care a fost menținută până în prezent și este păstrată în beneficiul
generațiilor viitoare.
Patrimoniul cultural include elemente corporale (clădiri, lucrări de artă, peisaje, gastronomie)
și elemente intangibile (tradiții, limbă, folclor, muzică). Cuvântul "patrimoniu" provine de la
termenul latin "patrimonium" care, prin extensie, înseamnă "bunuri de familie". Definiția pe
care UNESCO o dă patrimoniului (UNESCO, 2015) menționează atât dreptul cât și datoria pe
care acest concept le cuprinde. Prin urmare, patrimoniul este
„moștenirea trecutului de care beneficiem astăzi și pe care avem obligația de a o transmite
generațiilor viitoare, cu un grad minim de alterare.”
Patrimoniu comun al comunității, o parte a mediului de viață, un atu pentru activitățile de turism
- patrimoniul național se află în centrul mai multor acțiuni. Depășind ideea de simplă proprietate
personală, exprimarea patrimoniului turistic cultural devansează averea sa intrinsecă, acesta
9
reprezentând un atu major pentru aspecte precum atractivitatea regiunilor, echilibrul economic,
pentru identitate și coeziune socială. Patrimoniul comun este unul dintre lianții societății.
Conceptul de patrimoniu (UNESCO, 2015) a fost continuu îmbogățit cu noi sensuri și noi
domenii. Încă din 1921 filozoful Henri Bergson a extins conceptul pentru a include patrimoniul
cultural. Acest concept desemnase inițial în mod special patrimoniul material (monumente,
opere de artă) și a dus la elaborarea Listei Patrimoniului Mondial în anul 1972, care a fost
compusă din mai multe sute de site-uri la nivel mondial. Acest concept fundamental a evoluat
în ultimele decenii. În 1997 UNESCO a definit noțiunea de Patrimoniu Oral și Imaterial al
Umanității, destinat protejării, care cuprindea tradiții, limbi și culturi, meserii sau expresii
artistice aflate sub amenințarea dispariției - recunoscute pe aceeași bază ca monumente și opere
de artă din trecut.
Lista de capodopere ale patrimoniului imaterial al UNESCO include (Aikawa, 2004) tradiția
românească a "Călușului". Conceptul de "patrimoniu mic" a câștigat importanță. Acesta face
referire la artefactele care au avut anterior utilitate în viața cotidiană - mori, poduri, fântâni,
cuptoare, capele și crucifixe, elemente care se găsesc în special în zonele rurale, unde au fost
izolate de societatea occidentală modernizată. Un alt concept care câștigă din ce în ce mai multă
greutate pe lista UNESCO a Patrimoniului Mondial este patrimoniul natural. În Franța, (RPER,
2015) este definit ca reprezentând "toate activele a căror existență, producție și reproducere sunt
rezultate ale naturii activității, chiar dacă elementele lor componente sunt modificate de
activitatea umană."
Studii recente au relevat, de asemenea, existența conceptului de "patrimoniu cultural regional",
care merge dincolo de granițele administrative din zilele noastre. Acesta este cazul
gastronomiei, un exemplu elocvent în acest sens fiind rutele vinului. Vinul este o parte
importantă din istoria lumii, și a avut întotdeauna un rol important în dezvoltarea atât a
agriculturii cât și a turismului, deoarece are o influență puternică asupra culturii naționale, a
poporului. (Lădaru și Beciu, 2014) La nivel global, România ocupă locul 11 în ceea ce privește
suprafețele cultivate cu viță de vie, și se află pe locul 5 la nivel european.
Vorbind la nivel local, gastronomia - un element important al patrimoniului cultural - este de
asemenea și un factor foarte important al experienței de turism. Urmând exemplul rutelor
vinului, România se bazează sub acest aspect al patrimoniului cultural, pe faptul că viile sunt
prezente în aproape toate regiunile principale ale țării. Vinul (Lădaru et al, 2014) este o
caracteristică locală unică, așa cum fermele de familie dețin cea mai mare parte a suprafețelor
cu viță de vie hibride. Prin urmare, producția de vin se face în principal pentru consumul casnic,
dar devine un element de agrement turistic, ca parte a patrimoniului cultural tangibil.
10
Patrimoniul cultural reprezintă și o preocupare la nivel de stat. În România (Ministerul Culturii,
2015) toate aspectele privind cultura cad în grija administrației centrale, mai exact a
Ministerului Culturii. Printre obiectivele cele mai importante ale acestei instituții legate de
cultură și patrimoniu cultural sunt:
mărirea gradului de acces și al participării la cultură;
promovarea elementelor de diversitate culturală și de păstrare a identității culturale;
protejarea și valorificarea elementelor de patrimoniu cultural material și de patrimoniu
cultural imaterial;
sprijinul circulației operelor și creațiilor, promovarea unui dialog intercultural și de
asemenea a creației culturale;
introducerea acestora în circuitul mondial recunoscut de valori;
încurajarea unei vieți culturale în comunitățile locale, precum și apropierea lor de
valorile culturale, prin conștientizarea importanței acestora;
formarea și specializarea resurselor umane din sectorul cultural;
gândirea, planificarea și implementarea unor proiecte în sfera educației adulților.
1.2 Patrimoniu cultural, identitate locală și turism
Bob McKercher și Hillary du Cros (2002) au scos în evidență condițiile sine-qua-non ale
existenței turismului de patrimoniu cultural. Acesta presupune existența a patru elemente:
activitatea de turism, utilizarea bunurilor de patrimoniu cultural, consumul de experiențe și
produse, și, desigur, turistul.
Pentru a înțelege modul în care acestea se intercalează, definirea fiecărui concept apare ca
necesară.
Astfel, conform definiției oficiale furnizată de Organizația Mondială a Turismului, turismul:
„cuprinde activitățile pe care persoanele care călătoresc și stau în afara reședinței lor,
pentru o perioadă de nu mai mult de un an, în scopuri de agrement, de afaceri
și în alte scopuri."
Thomas lea Davidson (1994) a abordat turismul din trei perspective. Prima perspectivă oferă o
abordare a turismului ca fiind un fenomen social, nu o activitate de producție. Cea de-a doua
perspectivă privea turismul ca fiind suma cheltuielilor efectuate de toți călătorii sau vizitatorii.
11
A treia și ultima perspectivă pune accentul pe activitatea turistică ca experiență, nu neapărat pe
turismul ca produs.
Practic, turismul se manifestă sub o serie diversă de forme: litoral, montan, balnear, cultural,
rural, etc. Dintre acestea, turismul cultural reprezintă una dintre formele cele mai familiare în
rândul turiștilor.
Astfel, turismul cultural, utilizat ca termen interșanjabil cu cel de ”turism de patrimoniu
cultural”, oferă turiștilor atracția tradițiilor culturale, a locurilor și valorilor precum și aspecte
precum practici religioase, tradiții folclorice, personalizate social comunitățiților.
O definiție exhaustivă a fost oferită de Guvernul Federal Australian, în documentul Creative
Nation: Commonwealth Cultural Policy (1994). Turismul de patrimoniu cultural este acela care
permite:
„cuprinderea unei întregi game de experiențe de către vizitatori, aceștia putând conștientiza
ceea ce o destinație și locuitorii acestia fac în mod distinct și distinctiv - stilul de viață,
patrimoniul caracteristic, arta, locuitorii -, în scopul interpretării acestor experiențe
culturale și îmbogățirii personale. "
În ceea ce privește bunurile de patrimoniu cultural, în vederea definirii lor, mai întâi este
necesară definirea coordonatelor ”patrimoniului cultural”. Davison (2008) a definit
patrimoniul ca "proprietate" (amintiri de familie) pe care părinții le transmit copiilor lor.
Referindu-se la termenul "proprietate", Davison are în vedere un complex de elemente
prețioase, care necesită îngrijiri suplimentare, în vederea transiterii lor către următoarea
generație.
Tunbridge și Ashworth (1996) au sugerat o modalitate de definire a termenului ”patrimoniu”,
abordându-l din trei perspective:
trecutul ca "ceea ce s-a întâmplat",
istoria ca "încercari selective pentru a descrie un anume element și cum lucrurile au
ajuns să fie așa cum sunt ",
patrimoniul ca "un produs contemporan în formă de istorie ".
Conform Departamentului de Patrimoniu Național, patrimoniul poate fi clasificat în două
categorii:
1) patrimoniul cultural și
2) patrimoniul natural
12
Este prevăzută de asemenea sub-clasificarea primei categorii în ”elemente de patrimoniu fix”
și ”elemente de patrimoniu mobil”. Deși fac parte din aceeași categorie, sunt diferite prin natura
lor. Elementele de patrimoniu fix fac referire la acelea care sunt în permanență tangibile,
corporale. La rândul lor, acestea pot fi clasificate în elemente:
• Statice - se referă la situri istorice, monumente, clădiri etc.
• Mobile - se referă la artefacte culturale care pot fi mutate, cum ar fi manuscrisele,
obiectele textile, ceramică, metal etc.
Figura 1. Categoriile de patrimoniu național Sursă: adaptat de autor pe baza Rodzi, N. et al., 2013. Between Tourism and Intangible Cultural Heritage, pp. 413
Patrimoniu național
Cultural
Fix
MonumenteSituri arheologice
Mobil
Patrimoniul cultural tangibil
Patrimoniul cultural intangibil
Natural
Floră/Faună
Geologie
13
Categoria de patrimoniu cultural imaterial este descrisă de Organizația Națiunilor Unite, în
cadrul Convenției pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial 2003 ca fiind:
"practici, reprezentări, expresii, cunoștințe, aptitudini - cu aceasta, precum și a
instrumentelor, obiecte, artefacte și spații culturale asociate - care comunitățile, grupuri și, în
unele cazuri, indivizii le recunosc ca parte a patrimoniului lor cultural ".
De asemenea sunt prevăzute cele cinci domenii principale în care ”patrimoniul cultural
imaterial” este evident:
tradiții și expresii orale, incluzând limba ca vehicul al patrimoniului cultural imaterial;
spectacole;
practici sociale, ritualuri și evenimente festive;
cunoștințe și practici în ceea ce privește natura și universul;
meșteșuguri tradiționale.
În ceea ce privește consumul de experiențe și de produse specifice turismului de patrimoniu
cultural, turismul, pentru a deveni turism de tip cultural, este imperios necesar să implice și
consumul de experiențe și de produse locale. Trebuie avută însă în vedere și modalitatea prin
care elementele de patrimoniu cultural, tangibil sau intangibil, sunt transformate în produse de
turism de patrimoniu cultural, deoarece printre principalele obiective ale acestei forme de
turism este protejarea elementelor pe care le valorifică.
Turistul, cel de-al patrulea element al turismului de patrimoniu cultural, este de fapt coloana
vertebrală în sectorul turismului. Goeldener et. al (2002) au definit turiștii ca fiind acele
„persoane care călătoresc într-o altă țară decât cea în care își au reședința, pentru o
perioadă de cel mult 12 luni, în alt scop decât cel de exercitare a unei activități remunerate.”
McKercher și Du Cros (2002) au identificat cinci tipologii de turist cultural:
Turistul în scop cultural - turismul cultural este motivul principal pentru a vizita o
destinație, și acest tip de turist are parte de o experiență culturală profundă.
Turistul cultural în scop peisagistic - turismul cultural este într-o oarecare măsură
motivul principal pentru a vizita o destinație, dar experiență culturală este superficială.
14
Turistul cultural neașteptat- un turist care nu călătorește în scop de turism cultural, dar
care, după sosirea la destinație, ajunge să aibă o profundă experiență de turism cultural.
Turistul cultural incidental - turismul cultural este un motiv slab pentru a vizita o
destinație, iar rezultatul experienței este unul superficial.
Turistul cultural ocazional - acest tip de turist nu are printre principalele obiective de
călătorie turismul cultural, dar cu toate acestea participă la unele activități și are parte
de o experiență culturală superficială.
Toate cele cinci tipuri de turiști descrise mai sus sunt de fapt influențate de destinația aleasă
pentru vizitare, iar din acest punct, comunitatea gazdă are rolul de a își consolida identitatea, în
funcție de unicitatea lor natural specifică.
1.3 Autenticitatea în turismul de patrimoniu cultural
O mare parte a unui produs turistic de patrimoniu depinde în prezent de ”punerea în scenă” sau
re-crearea de tradiții etnice sau culturale. Este foarte important de analizat rolul de autenticitate
perceput ca o măsură a calității produsului și ca factor determinant de satisfacție turistică.
În ceea ce privește cererea, turismul de patrimoniu este reprezentat în prezent de dorința
vizitatorilor, a turiștilor, de a experimenta direct și a participa mai mult sau mai puțin activ la
activități culturale, de tip spectacol, gastronomie, artizanat, etc. Din perspectiva ofertei,
turismul de patrimoniu este larg privit ca un instrument pentru comunitatea economică, pentru
dezvoltare și este adesea promovată în mod activ de către administrațiile locale și întreprinderile
private. Cu toate acestea, există puține informații cantitative care ar ajuta planificatorii să
determine cererea turistică a patrimoniului și structurile comportamentale care stau la baza
acesteia (Alzua et al 1998; Light și Prentice 1994; Richards 1996). Poria et al susțin că
înțelegerea motivațiilor și percepțiilor "este utilă pentru administrarea patrimoniului prin prisma
factorilor precum politica de prețuri, atractiile, dar și înțelegerea profilului de vizitatori, în
vederea gestionării durabile, inclusiv a finațărilor.
Aceste informații apar ca utile mai ales pentru comunitățile care încearcă să promoveze turismul
de patrimoniu, deoarece ar putea duce la dezvoltarea de produse mai bune, adaptate la gusturile
potențialilor turiști.
Un atribut important al patrimoniului turistic este autenticitatea, sau cel puțin percepția
acesteia (Boniface și Fowler 1993; Taylor 2001; Waitt 2000). De fapt, concentrarea pe elemente
de autenticitate este un principiu de bază pentru acest tip de dezvoltare a turismului (Fischer
15
1999). Acest studiu, cu titlu de exemplu, se concentrează pe rolul pe care autenticitatea
percepută îl are în cazul unui festival (sub-element al patrimoniului turistic); se cuantifică
nivelul autenticității percepute de cei care au participat la festival, se explorează diferențele în
percepțiile lor, și se axează pe satisfacția generală percepută în materie de autenticitate a
evenimentului.
Obiectivul principal al unui astfel de studiu este de a înțelege mai bine rolul de autenticitate
percepută ca o măsură a calității produselor și ca un factor determinant al satisfacției turistice.
Calitatea patrimoniului cultural valorificat prin turism este sporită de autenticitate. Se
subliniază de asemenea și faptul că autenticitatea acestor tipuri de evenimente și atracții este
distorsionată în mod voit, la momentul punerii în scenă, pentru a se potrivi mai bine nevoilor
turiștilor, dar și ale comunității.
Într-un studiu cantitativ privind modul în care autenticitatea este legată de motivație, percepția
nivelului de satisfacție, Pocock (1992) a realizat o cercetare în rândul turiștilor aflați într-o
regiune cu tradiție de turism cultural din Marea Britanie. Un oraș din regiunea britanică studiată
a fost locul de desfășurare a acțiunii unui popular roman de ficțiune istorică. Sursa literară a
reieșit ca fiind un factor puternic de influență asupra modului în care turiștii au perceput
destinația. Ei au confirmat sentimentul de experiență autentică și au afirmat că așteptările lor s-
au bazat pe imaginea creată în mintea lor de roman.
Un alt studiu asemănător, realizat de Waitt (2000) a examinat percepția asupra autenticității
dintr-un cartier al unui oraș european, restaurat și reproiectat într-un roman de ficțiune. Studiul
Waitt a relevat diferențe importante în nivelul perceput de autenticitate în funcție de sex, locul
de reședință, dar și de vârstă. Repondenții de sex masculin au perceput cartierul ca fiind
autentic. Pe de altă parte, tinerii turiști de sex feminin au înregistrat cel mai ridicat grad de
susceptibilitate cu privire la autenticitatea experienței lor.
Mediile construite (cum ar fi casele istorice, castelele, dar și siturile industriale) sunt, probabil,
manifestările cele mai evidente de patrimoniu și cele mai multe destinații populare de turism
patrimoniu le pun în prim plan. Dar, în ceea ce privește producția culturală (elemente de recreere
și de afișare a culturii), unele dintre cele mai căutate și cele mai vizitate destinații sunt locurile
care oferă și interpretări de tip, spre exemplu, festivaluri de patrimoniu cultural.
Autenticitatea unui astfel de eveniment este, în primul rând, o încercare de a copia originalul;
în acest caz copia este modificată pentru a satisface nevoile comunității moderne. Produsele de
turism cultural, cum ar fi festivalurile, ritualurile, decorurile și costumele, etc. de obicei sunt
descrise ca fiind autentice sau neautentice în funcție de răspunsul la întrebarea: ”acestea sunt
realizate sau adoptate de către localnici în conformitate cu tradiția locală?” (MacCannell, 1976).
16
În acest sens, autenticitatea conotează cultura tradițională și de origine, și un sentiment de
autentic. În cadrul turismului cultural, producția de autenticitate este dependentă de un act de
reproducere (Zerubavel, 1995). Site-uri de turism, obiectele, imaginile și chiar și oamenii nu
sunt pur și simplu vizualizați ca producții contemporane. În schimb, ele sunt poziționate ca
reprezentative pentru perioade și evenimente trecute, epoci, sau moduri de viață din istorie. In
acest fel, autenticitatea este asimilată ca originalul.
În prezent autenticitatea aduce un omagiu conceptului de "original". MacCannell (1976) afirmă
că un aspect central al culturii modernității este căutarea unei experiențe autentice. Turismul,
care apare ca o parte a acestei căutări, se bazează pe convingerea că experiența autentică în
afara limitei de reședință este una superioară vieții cotidiene în societatea contemporană
(MacCannell, 1976). Oamenii au convingerea că evenimentele din trecut au fost mai bune sau
că viața în afara spațiului lor, inclusiv geografic, este superioară calitativ. Potrivit Fine și Speer
(1997), o experiență autentică implică participarea la un ritual colectiv, în cazul în care străinii
se adună într-o producție culturală pentru a împărtăși un sentiment de apropiere sau de
solidaritate. Această producție culturală nu este un numărul total de re-creare a trecutului. De
fapt, memoria colectivă reconstruiește trecutul pentru a deservi nevoile din prezent
(MacCannell, 1979).
Oamenii sunt nostalgici despre vechile moduri de viață, și ei vor să le retrăiască în formă de
turism, astfel pe un orizont limitat de timp. Nostalgia este o lozincă universală pentru ”privitul
înapoi”.
Avându-se în vedere centrarea pe nostalgie ca motivație pentru turism, se presupune că
satisfacția aferentă elementelor de patrimoniu nu depinde de autenticitatea evenimentului, în
sensul propriu, sau de corectitudinea re-creării unor condiții din trecut, ci mai degrabă pe
autenticitatea percepută (coerența cu nostalgia pentru unele evenimente reale sau imaginate din
istorie).
Conceptul de autenticitate scenarizată a fost introdus în contextul turismului etnic. Gazdele –
comunitățile locale oferă cultura lor ”la vânzare”, în scopul de a crea un pachet turistic atractiv.
În măsura în care acest ambalaj modifică natura produsului, autenticitatea solicitată de vizitator
devine ”scenarizată”. Astfel, experiențele nu pot fi considerate ca autentice, chiar dacă turiștii
nu le vor percepe ca atare.
Cohen a oferit conceptul de "autenticitate emergentă", pentru a descrie autenticitatea ca fiind
"negociabilă"; astfel un produs cultural, sau o trăsătură a acestuia, care este la un moment dat
este considerat ca neautentic, în decursul timpului devine recunoscut ca autentic (1988).
17
Cohen (1988) susține că diferiți oameni au perspective și nevoi diferite. De exemplu, pot exista
diferențe între cei care au experimentat cultura "reală" și cei care nu au experimentat-o; există
de asemenea și diferențe în funcție de sex, venituri și alte variabile socio-economice.
1.4 Elemente de management în turismul de patrimoniu cultural
De-a lungul timpului, cercetarea științifică a arătat o diferențiere ideologică și instituțională în
ceea ce privește turismul de patrimoniu cultural și turismul la nivel general. Aceasta se
manifestă, în special, în abordarea profund sustenabilă din domeniul turismului de patrimoniu.
Astfel, patrimoniul implică o misiune, care este în primul rând una de grijă pentru proprietatea
culturală și protejarea acesteia. Cu alte cuvinte, misiunea patrimoniului tinde să fie percepută
ca una cuprinzătoare, cu un obiectiv de conservare, cu constrângeri financiale, publice, dar și
de acces. Într-adevăr, mulți manageri din domeniul turismului de patrimoniu nu se consideră a
fi în domeniul turistic (Croft 1994), preferând să vadă rolul lor mai mult ca unul de ”gardian”
al patrimoniului național cultural, în detrimentul celui de furnizori de acces public la acesta.
Noțiunea aceasta a fost avansată de unii manageri din domeniul patrimoniului cultural, în
special de cei din sectorul muzee și galerii; aceștia ”resping” într-o anumită măsură turiștii, prin
măsurile adoptate (Thomas 1998). Una dintre cele mai importante consecințe ale acestei lipse
de atenție la problemele economice de management a fost apariția unor aspecte de lipsuri
financiare pentru realizarea lucrărilor de întreținere și uneori a celor de menținere; acestea au
loc și pe fondul unui acces deficitar la sursele tradiționale de finanțare publică, care au fost
restricționate, prin reduceri succesive de cheltuieli guvernamentale.
Situația anumitor clădiri istorice, care sunt în mod special predispuse la degradare atât de cauze
naturale, cât și de o paleta largă de efecte negative ale utilizării inadecvate.
Cu toate acestea, managerii de patrimoniu cultural au fost, în general, reticenți în a explora mai
multe mijloace directe de creștere a veniturilor necesare pentru a finanța întreținerea și
reparațiile proprietăților pe care le au în grijă, indiferent dacă acestea sunt deschise publicului
sau nu.
Lipsa prețurilor reprezentative tinde să genereze cerere excesivă pentru astfel de active, care
rezultă în suprasolicitarea și uzura lor fizică. Mai mult, lipsa de recunoaștere cu adevărat a
valorii activelor reprezentative tinde să conducă societatea la ”investiții mai reduse” în
conservarea acestora, fapt care de asemenea duce la deteriorarea lor fizică.
În literatura de specialitate sunt însă susținute și punctele de vedere ale managerilor din
domeniul patrimoniul cultural; este înaintată ideea că patrimoniul are o valoare mult dincolo de
18
prețul care îi poate fi atribuit; are o valoare culturală pentru societate, prezentă și viitoare, căreia
nu i se poate permite să devină compromisă de valori comerciale de bază.
Un al doilea motiv posibil pentru aparenta lipsă de entuziasm în rândul managerilor de
patrimoniu pentru încărcarea capacității de suport este faptul că acestora le revine dificila
sarcină de a reconcilia convingerile ideologice ale sectorului larg al patrimoniului turistic cu
cele ale legilor comerciale
Un studiu efectuat în anul 2004 (McKerchera et al) a vizat un număr de 300 de administratori
și proprietari din domeniul patrimoniului construit și a urmărit obținerea de informații cu privire
la opiniile respondenților asupra unei serii de aspecte legate de gestionarea atracțiilor turistice
din sfera patrimoniului construit.
Problemele investigate au inclus modul în care este determinată decizia de a practica sau nu
tarife de intrare, modul în care acestea sunt stabilite, locurile sau sferele unde acestea sunt
utilizate, tipurile de vizite permise; de asemenea studiul a inclus o componentă referitoare la
percepțiile respondenților cu privire la natura misiunii fundamentale a patrimoniului cultural,
din perspectiva acestuia de resursă turistică.
Activitatea de turism și cea de management a patrimoniului cultural (MPC) în multe cazuri au
înregistrat intercorelări puțin obișnuite. În mod tradițional, MPC a fost responsabil pentru
furnizarea și conservarea bunurilor de patrimoniu cultural, în timp ce sectorul turismului și-a
asumat rolul de dezvoltare și pe cel de promovare. Două puncte de vedere opuse privind natura
relației au fost evidențiate, care reflectă diferite extreme ale dihotomiei conflicte/cooperare.
Pe de o parte, o serie de cercetători au sugerat că turismul și MPC sunt incompatibile (Berry,
1994), și că din această cauză incompatibilitate, o relație de conflict este inevitabilă.
Sectorul patrimoniului cultural susține că valorile culturale sunt compromise în scopuri
comerciale (Urry, 1999), în timp ce susținătorii activităților de turism simt că valorile acestui
sector sunt compromise atunci când atitudinea managementului este că ”turistificarea”
patrimoniului are o influență distrugătoare (Hovinen, 1995; Fyall și Garrod, 1996).
Argumentul alternativ este că partajarea resursei creează oportunități de parteneriat, cu
posibilitatea de atingere de rezultate reciproc benefice. Turismul de patrimoniu reîntoarce
oamenii la rădăcinile lor culturale și revigorează interesul oamenilor pentru istorie sau cultură.
Mai mult, cultura ca atracție turistică poate avea un puternic efect de revigorare, pe argumente
de necesitate a conservării unei regiuni din punct de vedere istoric, cultural, religios și
industrial.
Întrebările pot fi ridicate însă cu privire la validitatea relației dihotomice care sa ilustreze
interacțiunea între aceste două sectoare ca reprezentând un continuum de conflict / parteneriat.
19
Reprezintă conflictul sau parteneriatul singurele scenarii posibile care există între aceste două
diverse părți interesate, sau pot exista și alte relații potențiale?
Natura relației dintre părțile interesate din turism și alte grupuri de părți interesate a fost subiect
de cercetare științifică pentru aproape 30 de ani. Încă sunt în atenție, rămânând subiecte
populare și în ziua de astăzi, ca răspuns la dezvoltarea ariilor protejate în scop de turism și
agrement, precum și, mai recent, prin apariția ideii de sustenabilitate și ecoturism.
O altă caracteristică a cercetării moderne din domeniu este reprezentată de focusarea pe
comunitățile gazdă și pe impactul social al turismului.
Prin prisma MPC există preocupări în direcția aceasta (Boniface, 1998; du Cros, 2001;
McKercher & du Cros, 2002), ca răspuns la preocupările legate de părțile interesate de
implicarea în activitățile de planificare și dezvoltare a turismului.
În cea mai mare parte a literaturii științifice, cercetările au fost întemeiate în direcția teoriei
conflictului, ca incompatibilitate între obiectiv și valoare atribuită. Astfel, conflictul poate fi
perceput, în termeni de incompatibilități între obiectivele unei părți și comportamentul diferit
al părții.
Conflictul, sau percepția de conflict, este influențată puternic de acei oameni care urmăresc
activitatea și acțiunile altora, pe cele care sunt considerate a fi în interferență cu exercitarea
acestei activități.
Într-adevăr, conflictul poate exista la două niveluri:
direct, în cazul în care acțiuni directe ale unor părți afectează starea de echilibru a altora;
indirect, în cazul în care există un sentiment general de antipatie sau refuzul de a aprecia
punctele de vedere alte altei părți.
Acestă situație de conflict este puternic exacerbată atunci când există percepția că părțile
interesate trebuie să concureze pentru un activ fix, caz în care rezoluția produce învingători și
învinși.
Soluționarea cu succes a conflictelor implică separarea valorilor de interesele personale. O mare
parte din literatura de specialitate susține în continuare în mod explicit că există o relație cauzală
între intensificarea activităților de turism și efectele negative.
Din acest punct de vedere turismul oferă domeniul ”ideal” pentru a deveni un inductor de
conflict (McKercher, 1993). Ca o consecință, se poate deduce că există competiție între părțile
interesate cu privire la accesul la și la utilizarea resurselor fizice sau culturale de patrimoniu.
Această situație are un potențial mai mare de a se produce în turismul cultural (Jamieson, 1995),
20
deoarece" ceea ce este bun pentru conservare nu este neapărat bun pentru turism și ceea ce este
bun pentru turismul este rareori bun pentru conservare ''.
În timp ce teoria conflictului are meritele sale în situația dată, ea are, de asemenea, o serie
considerabilă de puncte slabe, care ar putea limita eficacitatea acestuia în studiul turismului cde
patrimoniu cultural.
Teoria conflictului este cel mai des aplicabilă în situații dinamice, în care natura interacțiunilor
între părțile interesate se schimbă rapid. Cu toate acestea, potențialele situații de conflict ar
putea fi rezolvate în timp, în medii stabile, în cazul în care situația nu se modifică sau se schimbă
foarte puțin, relațiile foarte probabil se vor stabili la o anumită formă de stare de echilibru.
De asemenea, sub un alt aspect menționat anterior, o mare parte din literatura de specialitate
presupune că intensificarea activității turistice va aduce automat un aflux de efecte negative.
Din nou, această afirmație poate fi adevărat în fizică sau aproape de mediile naturale sau în
comunități izolate, unde activitatea turistică a fost aproape inexistentă în trecut, dar poate să nu
fie relevantă în zonele urbane, care sunt recunoscute ca destinații turistice.
De asemenea, nu pot fi relevante în multe scenarii de turism cultural, în care creșterea tarifului
pentru vizitare nu poate fi considerată decât benefică pentru părțile interesate și chiar și pentru
vizitatori.
Teoria conflictului nu poate astfel permite cercetătorilor captarea exhaustivă a subtilităților
complete ale acestui tip de relație.
1.5 Patrimoniul cultural în vizorul fondurilor europene nerambursabile
În contextul creșterii nivelului de competitivitate turistică, există o serie de măsuri luate la nivel
administrativ central. (EUFinanțare, 2015).
Există o serie de instrumente de sprijin, care vin în întâmpinarea antreprenorilor și, în fapt,
tuturor actorilor de pe scena sectorului turistic românesc. În vederea creșterii nivelului de
competitivitate la nivel național, prin efectul sinergic al regiunilor, au fost prevăzute, în noile
domenii majore de intervenție, axe prioritare care vin în întâmpinarea nevoilor domeniului
patrimoniului cultural în scop turistic.
În finanțarea venită din partea Uniunii Europene sunt incluse domenii de intervenție din sfera
patrimoniului cultural, care au apărut și în perioada anterioară anului 2014. În afară de acestea,
în categoria întreprinderilor mici și mijlocii care pot fi declarate eligibile, Ministerul de resort
– Ministerul Culturii a decis adăugarea industriilor de tip cultural și pe cele de tip creativ pe
21
această listă, în vederea creșterii nivelului de competitivitate în acest sector și, mai ales, pentru
a impulsiona antreprenoriatul.
Principalele aspecte avute în vedere în cadrul primei variante a Acordului de Parteneriat, cu
titlu de elemenete prioritare în obținerea de finanțări nerambursabile se află:
Activități de restaurare și de valorificare a patrimoniului cultural,
Acțiuni de valorificare a potențialului turistic specific regional,
Activități de reabilitare a zonelor istorice urbane,
Acțiuni de valorificare sustenabilă a elementelor de patrimoniu cultural tangibil și
intangibil.
Strategia în domeniul Culturii si Patrimoniului 2014 – 2020, elaborată și publicată de către
Ministerul Culturii, include o serie de propuneri pentru domenii prioritate care sunt evidențiate
ca finanțabile, inclusiv cele ilustrate în Figura 2 de mai jos.
Reticența în includerea acestor domenii pe lista axelor principale de finanțare a venit mult timp
din aparenta lipsă de dinamism a acestora. Coordonatele economice actuale au arătat însă că
aceste sectoare înregistrează creșteri semnificative, atât sub aspect al cererii, cât și, pe cale de
consecință, al ofertei.
Acesta este unul dintre motivele principale pentru care au apărut și o serie de instrmente
specifice și măsuri de sprijinire, in obiectul, spre exemplu, al finanțărilor nerambursabile.
În documentul oficial, Acordul de Parteneriat, sunt specificate și principalele modalități propuse
prin care se urmărește creșterea nivelului de competitivitate în sectorul industriilor specifice
domeniului patrimoniului cultural:
Dinamizarea setului de instrumente financiare direcționate către afacerile din domeniul
culturii creative.
Punerea bazelor fondurilor de investiţii, destinate etapelor inițiale ale întreprinderilor
don domeniul cultural creativ,
Crearea instrumentelor menite să sprijine dezvoltarea de întreprinderi în domeniul
cultural creativ, aferente sectorului patrimoniului cultural,
Elaborarea și implementare de instrumente direcționate către sprijinirea și stimularea
dezvoltării acestui domeniu: departamente specializate în sectorul universitar superior,
dezvoltarea de infrstructură suport pentru infrastructura de producție și promovare a
acestor produse, dar și stimularea creării asocierilor de tip cluster în domeniu,
22
Stimularea inovării, prin sprijinul acordat acelor proiecte care au la bază produse și
servicii cu un rol semnificativ în designul focusat pe utilizator.
.
Figura 2. Sectoarele prioritare din domeniul industriilor creative și culturale Sursa: prelucrat după EUFinanțare, 2015, http://eufinantare.info/stiri/cultura-in-fonduri-europene.html
Trebuie însă reținut faptul că toate acestea sunt incluse într-o primă variantă a Acordului de
Parteneriat, însă mai sunt etape intermediare în vederea includerii domeniului patrimoniului
cultural în Programul Operațional Competitivitate. Au existat anterior astfel de demersuri,
inclusiv pentru exercițiul financiar 2007-2013, însă fără reușită în domeniul competitivității.
Au fost totuși incluse axe prioritare de finanțare strict pe domeniul patrimoniului cultural – au
fost finanțate activități de reabilitare a acestuia, renoavarea monumentelor istorice de
importanță turistică.
Industrii culturale și creative incluse în axele prioritare de intervenție –
patrimoniul cultural
MEȘTEȘUGURI
ARHITECTURĂ
PROMOVARE
TURISM
FOTOGRAFIE
MUZICĂ
23
Capitolul 2
Competitivitatea turistică și creșterea economică regională
Definirea turismul nu este o sarcină ușoară, prin plasarea acestuia la granița dintre sector și
industrie. În linii mari, conceptul are tangență cu industrii precum transportul aerian, transportul
rutier, cel maritim, cazarea, alimentația și nu numai. Acesta implică atât unitățile de tip retail
cât și wholsesale, o varietate de atracții și o gamă largă de alte servicii și facilități publice și
private.
Turismul reprezintă una dintre industriile care, la nivel mondial, înregistrează cea mai rapidă
creștere și în același timp este principala sursă de venit în valută străină pentru un număr
apreciabil de țări în curs de dezvoltare. Prin vastul potențialul uman, material, natural, și prin
multiplele efecte asupra zonelor de referință, turismul acționează ca un factor de stimulare
pentru progres și dezvoltare.
Impactul pozitiv al turismului asupra dezvoltării regionale, în special în zonele cu puține
activități alternative (Hall, 2005, p. 360), este în mod clar recunoscut. În primul rând,
cheltuielile turistice pentru cazare, hrană și diverse cumpărături de agrement constituie venituri
directe pentru regiunile unde activitățile turistice sunt desfășurate, cu efecte pozitive pe piața
muncii. De asemenea, prin prezența activităților turistice se reduce șomajul prin creșterea
cererii de muncă, înregistrându-se un câștig net, atâta timp cât prețul forței de muncă este mai
mare decât costul economic al disponibilității sale. Mai mult, turismul necesită construirea și
îmbunătățirea infrastructurilor colective, pe de o parte (drumuri, alimentare cu apă) și a celor
culturale și de agrement, pe de altă parte (muzee, opera, etc.); aceste facilități, împreună cu
facilități specifice loisir-ului, contribuie la bunăstarea atât a turiștilor cât și a rezidenților.
Importanța pe termen lung, socio-economică a turismului a fost sistematic ignorată de multe
guverne și societate, în general, dar, în timp, această recunoaștere s-a intensificat (Crouch,
Ritchie, 1999). Astăzi, turismul s-a dovedit o sursă importantă de crearea de plusvaloare și de
locuri de muncă (Botti et al., 2008). Asupra economiei unei țări sau zone, efectele turismului
trebuie să fie considerate, în general, presupunând că relația lor fundamentală cu obiective ale
întregului sistem economic poate determina contribuția turismului la crearea și utilizarea
venitului național, efectele sale fiind legate de inflație, de investiții sau de diversificarea
structurilor cu rol economic în creșterea calității vieții (Iordache, 2008).
24
Turismul este o activitate capabilă să stimuleze îmbunătățiri ale echipamentelor și unităților
turistice (cazare, alimentare, comunicații etc.), pentru a influența serviciile destinate anumitor
domenii (business, sănătate, timp liber), dar și pentru a mări numărul de sectoare economice
desemnate pentru a satisface cererea turistică.
Prin turism pot fi valorificate elemente și resurse precum peisajul, clima, apele minerale
terapeutice, resursele culturale, factori care nu pot fi valorificați complet în alte domenii. Deci
este asigurată dezvoltarea zonelor mai puțin bogate în resurse care să permită dezvoltarea lor
industrială bazată pe resursele existente, prin atragerea turiștilor, fapt care mai departe duce, pe
cale de consecință, la apariția și dezvoltarea statiunilor turistice. Prin amenajarea acestor
stațiuni, activitatea turistică contribuie la creșterea economică și la scoaterea în evidență și
valorificarea protejată a zonelor culturale.
Activitatea turistică are de asemenea un important rol în crearea de condiții pentru locuitorii din
zonă, pentru comunitățile locale. Încurajează crearea de producție alimentară, pe bază de
produse locale, utilizarea de mijloace de producție în acest domeniu, conservarea obiceiurilor
și meșteșugurilor tradiționale.
Datorită efectelor sale benefice asupra economiei teritoriilor, activitatea de turism promovează
eliminarea disparităților inter- și intraregionale, considerate la nivel fie național fie global.
Pentru zonele de destinație, turismul reprezintă un mijloc de creștere a nivelului de trai, creștere
a calității vieții. Astfel, acesta oferă locuri de muncă pentru membri comunităților locale,
valorificarea materiile prime locale și a tradițiilor agricole, etno-culturale.
Turismul nu afectează calitatea vieții numai direct, ci și indirect, prin interferența cu unele
ramuri denumite conexe (agricultură, industrie, comerț, etc.).
Astfel, turismul oferă un debușeu pentru excedentul de muncă, utilizează superior produsele
locale, colaborează cu alte sectoare (industrie, agricultură) și sprijină, stimulează anumite
ramuri producătoare, care joacă un rol important în îmbunătățirea calității vieții. Mai mult decât
atât, turismul contribuie la dezvoltarea concurenței, ceea ce duce la îmbunătățirea standardelor
de calitate în anumite sectoare economice.
Prin forță de convingere pe care o exercită contactele turistice cu oamenii în locuri alese ca
destinație de călătorie, turiștii sunt conștienți de realitățile locurilor vizitate, astfel turismul
contribuie la cultivarea unui climat de înțelegere reciprocă între oameni.
Separarea serviciilor "turistice" de serviciile "pentru rezidenți" nu este posibilă deoarece
activitățile de turism sunt incluse într-un "amalgam fragmentat de sectoare, organizații și
activități" (Garcia Sanchez, 2010, p. 79). Această caracteristică face dificilă indicarea
beneficiarilor finali ai turismului, avându-se în vedere că, spre exemplu, costurile sociale
25
(congestie, eroziune, degradarea mediului, etc.) sunt costurile interne ale regiunii, în timp ce
beneficiile private și sociale pot fi parțial externe (Pessoa, 2007, p . 69).
Cu toate acestea turismul, ca și celelalte industrii economice, este într-o nevoie tot mai mare de
adaptare la mediul economic în schimbare și presiunea tot mai mare a comportamentului
consumatorilor de turism. Competitivitatea a fost unul dintre principalele puncte de interes
științific și practic al ultimilor ani, în contextul dezbaterii dilemei privind îmbunătățirea
nivelului de competitivitate, măsurată la nivel național și regional.
Când o regiune turistică nu este în măsură să producă nivelul de output maxim posibil, ținând
cont de inputuri, aceasta apare ca ineficientă și atrage fluxuri turistice mai mici, comparativ cu
zonele concurente. Un posibil motiv este faptul că sunt utilizate prea multe intrări, apărând
astfel un dezechilibru între intrări și ieșiri, sau combinația fatorilor de intrare nu este cea optimă.
Această situație poate fi cauzată, la rândul său, de mai multe deficiențe. În primul rând, factorii
de decizie politică ar putea considera, în mod eronat, că regiunea turistică în cauză este în
creștere sau se află în faza de maturitate în cadrul ciclului de viață al produsului (Tigu, Maria
& Nica, 2010), recurgând pe cale de consecință la măsuri menite să sprijine investițiile turism,
ducând la o aprofunsare a dezechilibrului între intrări și ieșiri.
În al doilea rând, regiunea turistică se poate afla în faza de creștere sau maturitate a ciclului de
viață al produsului turistic, dar eforturile sunt insuficiente pentru a-și menține poziția pe piață
pe termen lung. În al treilea rând, (Nistoreanu, Tănase, 2008), un dezechilibru între intrări și
ieșiri poate fi cauzat de o serie de factori necontrolabili sau evenimente neașteptate care
împiedică regiunea turistică să obțină nivelul optim de producție.
2.1 2.1 Indicele de competitivitate în turism – repere descriptive
Problema actuala a competitivității trebuie să fie abordată nu doar la nivel microeconomic dar
și la nivel macroeconomic deoarece, în prezent, se poate observa o anumită lacună în materie
de competitivitate a produselor/serviciilor turistice atât pe piața internă românească cât și pe
piețele externe.
Competitivitatea cere eficiență, calitate, productivitate ridicată, adaptabilitate, reușită, produse
superioare la costuri mai mici. Forțele competitive ale unei companii rezidă în avantajele
competitive și competențele distinctive pe care le posedă în raport cu alți concurenți. Pentru a
lua în considerare o firmă competitivă este necesară efectuarea unei analize aprofundate atât a
societății cât și a mediului de afaceri. (Tomachi 2012, p. 3)
Competitivitatea este dată de capacitatea de a furniza produse/servicii economiei naționale și
de a se confrunta, în condiții de concurență loială, cu cele furnizate de alte țări. Competitivitatea
26
economiei naționale poate fi analizate numai într-un context internațional, sub aspecte precum
liberalizarea, cooperarea externă și intrarea într-un circuit economic internațional.
Deși competitivitatea economică a turismului (Gursoy și Baloglu, 2009, p. 24) este definită ca
fiind capacitatea de a face față concurenței în mod eficace și eficient pe piața turistică,
conținutul specific de turism necesită o abordare complexă și multidimensională a acestui
concept, având în vedere un număr de aspecte particulare ale produsului turistic.
Demn de a fi scos în evidență este faptul că există o serie de componente care contribuie la
proiectarea și comercializarea unui produs turistic, implicit la competitivitatea regiunii sau a
localității. În esență, este vorba despre nivelurile individuale de competitivitate ale agenților
economici din turism, însumate.
În plus, din punctul de vedere al turiștilor, produs turistic este format din experiența completă,
din momentul plecării de acasă până la cel al întoarcerii, fiind suficientă o manifestare a unui
singur punct slab al unei componente unice pentru ca nivelul general de competitivitate să fie
afectat (Stăncioiu, 2003, pp. 30 -37).
Complexitatea conceptului (Brau et al, 2003, p. 894) competitivității în turism este evidentă
atunci când se au în vedere modalitățile de măsurare a nivelului de competitivitate, așa cum
reiese din cele mai multe studii din publicatii de specialitate, înainte de 2007. De exemplu Porter
afirmă că ambiguitatea apare dintr-o prea mare varietate de definiții și perspective asupra
competitivității, care îngreunează considerabil o definiție exhaustivă și irefutabilă a
competitivității în turism.
În 2007 Church și Coles au dezvoltat un model conceptual de competitivitate a destinațiilor
turistice, în baza "diamantului național de competitivitate" propus de Porter. Diamantul lui
Porter pentru măsurarea competitivității naționale identifică șase elemente și se bazează pe
concurența dintre industriile naționale (sau destinațiile turistice). Aceste elemente sunt:
condițiile de producție, cererea, industriile conexe și de sprijin, strategiile și structurile de
afaceri și Guvernul.
Competitivitatea este un concept relativ, ale cărui măsurători pot varia, în funcție de baza aleasă
și de regiunea avută în vedere. Cel mai important aspect al competitivității este că reprezintă un
concept multidimensional, în sensul că a fi competitiv necesită un anumit grad de superioritate
în multe aspecte. În plus (Mitea, 2005, p. 4) este susținută ideea creșterii complexității, în
funcție de unitatea de analiză și perspectiva analistului.
În 2004 și mai târziu, în 2007, Gunter propune un model de măsurare a competitivității în
industria turismului, pe baza datelor furnizate de Monitorul de Competitivitate (WTTC) și,
ulterior, Indicelui de Competitivitate în Turism (Forumul Economic Mondial).
27
ICTC
Cadrul legislativ al Infrastructura
și mediul Resurse umane, culturale turismului afacerilor din turism și naturale din turism
Reglementări legislative
Infrastructura de transport aerian Resurse umane
Reglementări privind mediul
Infrastructura de transport terestru
Perceperea turismului național de către rezidenți
Siguranță și securitate Infrastructura turistică Resursele naturale și culturale
Sănătate și igienă Infrastructura
telecomunicațiilor
Turismul - orientare prioritară
Competitivitatea prețurilor în industria
turismului și călătoriilor
Figura 3. Structura Indicelui de Competitivitate în Turism Sursa: Prelucrat după ”Travel and Tourism Competitiveness Index Report”, World Economic Forum, rapoartele
http://www.weforum.org/ / călătorie turism-competitivitate-raport-2013.
Forumul Economic Mondial a început să publice în 2007, Raportul de Competitivitate a
Turismului și Călătoriilor. Este un efort comun al instituțiilor specializate în țări din întreaga
lume, pe toate cele 6 continente, individualizat ca atare în edițiile acestui raport.
Indicele de competitivitate în turism (ICT) își propune să măsoare acele aspecte legate de turism
care au un impact asupra nivelului de dezvoltare a sectorului turistic în 140 de țări incluse în
studiu.
Obiectivul principal al indicelui este de a măsura și compara turismul global, dar și de a
înregistra și monitoriza progresul realizat. Acesta este un pas important în analiza turismului,
deoarece permite setarea parametrilor și importanța turismului în economiile țărilor în curs de
28
dezvoltare. Prin urmare, ICT se bazează pe trei secțiuni mari (sub-indici), care includ variabile
responsabile pentru direcționarea competitivității turismului (Blanke et al, 2011).
Indicele de Competitivitate în Turism (ICT) este împărțit în următorii trei sub-indici:
Cadrul legislativ al turismului,
Infrastructura și mediul afacerilor din turism și
Resursele umane, culturale și naturale din turism.
Fiecare dintre cei trei sub-indici ai ICT este compus dintr-un număr de criterii, așa cu reiese din
Figura 1. Fiecare criteriu, la rândul său, este compus dintr-un număr de variabile individuale.
Informațiile sunt evaluate și ierarhizate pe o scală de la 1-7.
Primul sub indice include elemente conexe de politică, care se află în competența administrației
centrale. Cel de-al doilea sub indice scoate în evidență elemente ale mediului de afaceri, în
special a infrastructurii din fiecare țară. Cel de-al treilea sub indice conține elemente considerate
"soft": resurse umane, culturale și naturale ale fiecărei economii.
După cum se arată în Figura 1, fiecare dintre acești trei sub-indici capturează un anumit număr
de categorii de (numite "piloni"), 14 în total.
Deși dezvoltarea sectorului turismului oferă multe beneficii, multe obstacole la nivel național
continuă să îi împiedice dezvoltarea. Indicele competitivității turismului are drept scop să
măsoare diferite aspecte de reglementare și de afaceri conexe, care au fost identificate ca pârghii
pentru îmbunătățirea competitivității turismului în țări din întreaga lume. Printr-o analiză
detaliată a fiecărui pilon al indicelui, întreprinderile și guvernele pot răspunde provocărilor
specifice din procesul de creștere a sectorului.
2.2 Trecut și perpective ale competitivității turistice regionale prin prisma Indicelui de Competitivitate în Turism
Dezvoltarea turismului este determinată în principal de resursele disponibile (potențialul
natural, tehnic, uman, etc) – cunoscute ca factori de dotare, ale căror caracteristici
particularizează țările (anumite țări și destinații sunt cunoscute prin prisma unui produs turistic
specific).
29
Analiza comparativă a resurselor turistice permite poziționarea fiecărei țări pe o piață turistică
- globală sau regională - și evidențierea diferențelor dintre avantajele deținute și nivelul de
competitivitate.
Indicele de Competitivitate în Turism (ICT) a fost dezvoltat, așa cum s-a indicat anterior, de
către Forumul Economic Mondial, în parteneriat cu industriile de aviație, turism și călătorii, cu
parteneri strategici, cum ar fi Booz Allen Hamilton, Asociația de Transport Aerian Internațional
(IATA), UNWTO și WTTC. ICT a avut ca un punct de plecare Monitorul de Competitivitate
elaborat de WTTC între anii 2001-2004, care viza măsurarea gradului în care o țară oferă un
mediu competitiv pentru turism și călătorii. Monitorul includea o serie de indicatori, ținând
seama de conceptele critice de dezvoltare a industriei turismului - competitivitatea prețurilor,
infrastructurii, resurselor umane, de mediu și de tehnologie. (Hornoiu, Tănase, Nistoreanu,
2009)
În cadrul analizei privind evoluția indicelui de competitivitate turistică au fost avute în vedere
unsprezece țări europene, membre ale Uniunii Europene. Componența acestui grup a fost decis
luându-se în considerare diverși factori, cum ar fi poziția geografică, calitatea de membru al
UE, legăturile de cooperare comercială și turistică, traiectoria istorică comuncă (majoritatea
țărilor au cunoscut o perioadă de regim socialist, o perioadă de tranziție în ceea ce privește
evoluția economică). Toate aceste elemente califică acest grup ca o zonă emergentă de
dezvoltare economică europeană. Această calitate este sprijinită și de studiile Fondului
Economic Mondial, care desemnează regiunea Europei Centrale și de Est ca regiune de
emergență economică la nivel european.
Datele din tabelul 1 prezintă situația indicelui competitivității turismului în țările din regiunea
centrală și de est a Uniunii Europene, în două momente diferite: anul 2011 și anul 2013, alese
ca atare în scopul de a ilustra mai bine efectele criza financiare din această regiune.
Toate aceste economii au cunoscut schimbări, influențate de criza din domeniul turismului, însă
diferențieri pot fi evidențiate în cazuri particulare.
În timp ce Estonia este singura țară și-a păstrat poziția 25 în clasamentul general, cu diferențe
nesemnificative (4.85-4.88 în valoarea indicelui în cei doi ani analizați), alte economii au
înregistrat modificări substanțiale, cum ar fi: Letonia (de la poziția 45 la 51, deși diferența
valorii indicelui este destul de mică, de 0,02), Lituania (de la poziția 47 la 55, cu o diferență de
0,01 în valoarea indicelui), Ungaria ( de la 33 la locul 38 în clasament, cu o diferență 0,06).
30
Tabelul 1. Evoluția comparativă a ICT în regiunea Europei Centrale și de Est
Sursa: Prelucrat după ”Travel and Tourism Competitiveness Index Report”, World Economic Forum, rapoartele
http://www.weforum.org/ / călătorie turism-competitivitate-raport-2013.
Scăderea cea mai dramatică s-a înregistrat în cazul Slovaciei, carea trecut de la a fi a 38a poziție
pe lista globală la locul 54, cu o diferență de valoare de 0,07.
Sub-indici ICT
ICT global Cadru legislativ Mediu afaceri Resurse umane,
culturale, naturale
Țări Ranking Scor Ranking Scor Ranking Scor Ranking Scor
2013
Bulgaria 48 4.39 54 4.79 44 4.32 51 4.05 Republica Cehă 31 4.77 26 5.26 37 4.56 31 4.48
Estonia 25 4.88 17 5.5 19 5.09 50 4.06
Letonia 51 4.36 38 5.07 39 4.36 83 3.66
Lituania 55 4.34 33 5.14 46 4.21 85 3.66
Ungaria 38 4.54 24 5.29 45 4.28 48 4.06
Croația 26 4.88 9 5.69 22 4.93 54 4.02
Polonia 49 4.38 49 4.86 65 3.81 30 4.48
România 63 4.17 51 4.85 66 3.8 66 3.84
Slovenia 33 4.64 29 5.19 33 4.7 53 4.03
Slovacia 54 4.35 39 5.05 57 3.96 52 4.04
Bulgaria 43 4.36 50 4.75 52 3.84 31 4.48
2011
Republica Cehă 30 4.75 20 5.38 37 4.37 25 4.51
Estonia 26 4.85 18 5.41 18 4.91 49 4.22
Letonia 24 4.87 27 5.24 17 5.04 40 4.34
Lituania 45 4.34 35 5.1 43 4.17 82 3.75
Ungaria 47 4.33 31 5.21 45 4 74 3.79
Croația 33 4.6 19 5.4 41 4.18 50 4.21
Polonia 25 4.86 13 5.56 25 4.73 43 4.28
România 56 4.18 60 4.51 62 3.62 34 4.42
Slovenia 69 3.88 72 4.29 66 3.55 73 3.79
Slovacia 36 4.49 42 4.97 33 4.53 61 3.98
31
Pe de altă parte, există țări ale căror sectoare turistice s-au recuperat mai rapid în urma crizei
financiare globale, depășind dificultățile și chiar deplasându-se în sus în clasament. Acesta este
cazul particular al României, care, cu o diferență în valoara indicelui valoric de 0,29 a urcat de
pe locul 69 pe 63.
Polonia este cealaltă economie care pare a merge împotriva tendinței înregistrate general, cu o
evoluție de 7 locuri (de la 56 la 49) și o diferență generală de 0,2 în valoarea indicelui.
Cu această evoluție a cazurilor menționate mai sus, una dintre tendințele observate în sectorul
turistic la nivel regional european apare ca evidentă. Criza financiară globală a adus schimbări
și în comportamentul de consum, astfel turiștii au plasat aceste destinații pe hărțile lor de
destinații de vacanță, realizându-se trecerea de la destinațiile considerate tradiționale la cele mai
accesibile.
Pe fondul crizei financiare mondiale, care a afectat în mod semnificativ industria turismului la
nivel internațional, competitivitatea țărilor - destinație turistică a fost un element extrem de
important pentru găsirea unor modalități de rezolvare sau de atenuare a efectelor crizei.
Poziția superioară a nivelului de competitivitate turistică a România în raport cu concurenții săi
poate fi structurată astfel:
• față de Bulgaria
- piloni: preț (capitole tarife pe cameră în unități de cazare, la PPC, taxa de turism),
infrastructură (doar capitole drumuri și căi ferate), mediu (emisii de dioxid de carbon mai
reduse decât Bulgaria, dar o mai mare densitate a populației), tehnologie (numai în ceea
ce privește exporturile de înaltă tehnologie);
• față de Croația
- piloni: preț (numai în ceea ce privește nivelul de impozitare în turism), mediu (emisiile
de dioxid de carbon mai reduse decât cele ale Croației, dar la o densitate mai mare),
deschidere internațională (în ceea ce privește nivelul de impozitare în comerțul
internațional) și social;
• față de Ungaria
- piloni: social și prețuri;
• față de Slovacia
- piloni: preturi, mediu, tehnologie (exclusiv exporturile de înaltă tehnologie), deschidere
internațională (secțiunea vize) și social;
• față de Cehia
- piloni: prețuri (impozitul pe turism) și social;
32
• față de Polonia
- piloni: prețuri (impozitul pe turism), ompactul economic al turismului, tehnologie,
deschidere internațională (deschidere în turism) și social;
Analizând situația din România, iese în evidență o diferențiere redusă față de alte țări din zonă,
în termeni de competitivitate turism. Chiar dacă resursele culturale (49) fac o diferență majoră
pentru alte țări din regiunea analizată, România se confruntă cu o problemă semnificativă în
termen de competitivitate: infrastructura de transport aerian insuficient dezvoltată (locul 83)
preț scăzut în industria turismului (locul 110), precum și atitudinea populației față de turism
(locul 102 la nivel global). Toate acestea fac din România o destinație cu un nivel de
competitivitate insuficient comparativ cu regiunea Europei Centrale și de Est.
Bulgaria are o situație superioară în ceea ce privește indicatorii caracteristici ai activității de
turism - infrastructura de turism (poziția 18 față de 34 pentru România), precum și orientarea
cu prioritate spre turism (pozitia 78 față de 102 pentru România). În ceea ce privește percepția
turismului de către populația locală, România ocupă poziția 105 din 133 la nivel internațional.
2.3 Creșterea competitivității în turism în raport cu dezvoltarea economică
După criza financiară ale cărei efecte au fost vizbile în anul 2009 (Blanke, 2011), indicatorul
sosiri turistice a crescut din nou în 2011 și a revenit la nivelurile pre-criză. World Travel &
Tourism Council estimează că din activități directe și indirecte, sectorul turismului oferă acum
un remarcabil 9,2% din PIB-ul mondial.
Acest sector a fost întotdeauna sensibil la șocurile externe, deși cea mai recenta criză a provocat
o reacție mai puternică decât recesiunile anterioare. Spre exemplu, în perioada de după
evenimentele din 9 septembrie din Statele Unite ale Americii, călătorii au evitat zborurile
transatlantice pentru o perioadă de câteva luni, dar s-a revenit destul de repede la
comportamentul lor călătorie obișnuit. Totuși, aceste evenimente au condus la o scădere de
1,5 % a cheltuielilor de călătorie în perioada 2001-2002, în timp ce creșterea globală a PIB-ului
a fost afectată (2,9 %).
Recenta criză economică a condus la o schimbare în comportamentul de consum turistic al mai
multor persoane, pe fondul situației lor economice înrăutățite, dapt ce s-a reflectat într-o scădere
de 0,6 % în ritmul de creștere al PIB-ului real de la 2008 la 2009. (WTTC, 2010)
În consecință, criza economică a lăsat călătorii din emisfera de vest nesiguri cu privire la viitorul
lor economic (pentru scurt timp la sfârșitul anului 2008 și începutul anului 2009), și a
33
transformat ideea de călătorie în scop de loisir și chiar și de afaceri într-un plan îndepărtat, spre
ceea ce turismul reprezenta în urmă cu mai multe decenii: un lux accesibil pentru persoanele cu
posibilități financiare mai mari. Cu toate acestea, perioada 2011-2014 a adus o creștere a
cheltuielilor de călătorie și turism, de 1,6 %. Această creștere însă rămâne în mod semnificativ
în urma recuperării PIB-ul mondial, care este de 4,7 la sută, potrivit Fondului Monetar
International. (FMI, 2014)
Sectorul turismului rămâne, astfel, în mod clar unul critic pentru economia mondială, cu o cotă
semnificativă de participare la numărul de locuri de muncă la nivel mondial și furnizând, de
asemenea, o oportunitate importantă pentru țările în curs de dezvoltare să se deplaseze pe lanțul
valoric spre producția de bunuri și servicii turistice cu o valoare adăugată mai mare.
În acest context, o analiză a competitivității turismului economiilor individuale din întreaga
lume rămâne pertinent, în special în zonele considerate "în curs de dezvoltare". (Ringbeck,
2009) Țări precum Turcia sau Bulgaria au avut de câștigat de-a lungul crizei, prin atragerea de
călători sensibili la preț, al căror obicei de consum turistic includea destinații din Europa de
Vest. Această stare de fapt este vizibil și în evoluția locului ocupat de principalele economii din
regiunea analizată, sub aspectul indicelui de competitivitate în turism.
Figura 4. Evoluția clasamentului ICT în regiunea Europei Centrale și de Est, 2011-2013 Sursa: Prelucrat de autoare pe baza Tabelului 1.
0
10
20
30
40
50
60
70
80
Bulgaria RepublicaCehă
Estonia Letonia Lituania Ungaria Croația Polonia România Slovenia Slovacia
2013 2011
34
Bulgaria și-a păstrat ritmul de creștere în parte datorită (și nu din cauza) crizei, deoarece a atras
turiști cu comportament de consum turistic orientat spre Europa de Vest, care au căutat
alternative low-cost în detrimentul destinațiilor tradiționale soare-și-plajă din zona euro.
În anul 2014 Forumul Economic Mondial a extins conceptul de competitivitate regională,
incluzând elemente privind menținerea poziției economice actuale și evoluția regiunilor, în
comparație cu alte regiuni adiacente. Mai mult decât atât, având în vedere că atât forța de muncă
cât și investitorii tind să mențină departe de zonele mai puțin competitive, migrând către cele
care se află la un nivel mai ridicat de competitivitate, o regiune "competitivă" este definită ca
aceea care reușește să atragă și să rețină companiile performante și să mențină o înaltă calitate
a vieții pentru locuitorii săi (Church și Coles, 2007).
Mai mult decât atât, conceptul de competitivitate este legat de inovație. O cercetare recentă
(Iosif, 2014) evidențiază mijloacele de susținere a factorilor de decizie, a mediului de afaceri,
și a comunității academice în încercarea lor de a îmbunătăți competitivitatea națională la nivelul
Uniunii Europene, prin stimularea inovării.
Șchiopu et al (2015) fac un pas înainte subliniind importanța inovării pentru activitatea
economică, în principal a turismului. Incubatoarele de afaceri sunt astfel indicate ca un factor
de succes, așa cum se concluzionează în finalul studiului, pentru dezvoltarea sectorului turistic.
Astfel de incubatoare devin un instrument pentru dezvoltarea turismului, atât în zonele rurale
și urbane, oferind antreprenorilor cu acces la facilități și servicii mai ieftine - consultanță,
servicii bancare, etc.
La nivel internațional (global), Forumul Economic Mondial (Blanke et al, 2013) definește
competitivitatea unei țări, ca fiind o expresie globală a dezvoltării pe termen mediu și lung,
reprezentând un rezultat a trei categorii principale de determinanți: competitivitatea cadrului
legislativ național, a infrastructurii mediului de afaceri, și a resurselor (naturale, culturale,
umane).
2.4 Patrimoniu cultural și competitivitate turistică în contextul dezvoltării economice regionale
Cercetarea prezentă arată evoluția sectorului turismului, așa cum este reflectată de indicele de
competitivitate în turism, în două momente diferite în timp: 2011 și 2013. Analiza se referă la
regiunea emergentă Europa Centrală și de Est (ECE), cu scopul de a evidenția evoluția
competitivității turismului în unsprezece țări din regiune, care sunt și membre ale Uniunii
Europene: România, Polonia, Republica Slovacă, Slovenia, Republica Cehă, Ungaria, Bulgaria,
35
Estonia, Letonia, Lituania, Croația. O mențiune necesară privește ultima țară - Croația, care a
devenit membru al Uniunii Europene în 2013. Această țară, cu toate acestea, a fost inclusă în
cercetarea efectuată de către Forumul Economic Mondial încă de la primul raport privind
competitivitatea în regiune.
Analiza prezentă se concentrează în principal pe cel de-al treilea sub-indice: resursel naturale
umane, culturalei, deoarece acesta este cel care include elemente de patrimoniu cultural. Prin
urmare, această cercetare își propune să evidențieze contribuția patrimoniului cultural la
creșterea competitivității turismului.
Înainte de a analiza evoluția competitivității turismului, prin ICT, este oferită o privire de
ansamblu asupra principalilor indicatori, în ceea ce privește contribuția turismului la formarea
lor: Produsul Intern Brut în turism (PIBT) și ocuparea forței de muncă în turism pentru țările
din Europa de Centrală și de Est , membre ale Uniunii Europene.
Contribuția turismului la formarea PIB-ului
În Figura 3 este ilustrată evoluția indicatorului Produs Intern Brut în turism, pentru o perioadă
de nouă ani, din 2006 până în anul 2014. Evoluția este urmărită comparativ în trei zone:
România, media Europei Centrale și de Est și media UE-27.
Figura 5. Evoluția PIB în turism în România, UE-27 și ECE Sursa: elaborat de autoare pe baza datelor de la indicatorii de dezvoltare mondială,
http://data.worldbank.org/data-catalog/world-development-indicators/wdi-2010.
0
2
4
6
8
10
12
14
16
2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014
România ECE EU 27
36
După cum se arată în Figura 3 sub aspectul direcției de dezvoltare, contribuția turismului la PIB
evoluează în același sens de-a lungul perioadei analizate pentru toate cele trei zone cuprinse în
analiză. Singura excepție apare în ultimul an, caz în care PIB-ul ECE este în scădere, în timp
ce celelalte două regiuni: UE-27 și România înregistrau creșteri.
În ceea ce privește cazul României, evoluția PIBT-ului este similar cu media UE 27, în termeni
absoluți. Sub aspectul progresului în termeni relativi, cu o singură excepție, în 2007, atunci
când a existat o creștere de aproximativ 2% față de anul precedent, contribuția turismului la
PIB-ul a evoluat în aceeași direcție și cu aceeași intensitate ca și media UE-27 și media ECE.
Contribuția turismului la formarea și funcționarea pieței forței de muncă
Nivelul ridicat al personalului necesar în activități de turism (Minciu, 2004) se explică prin
posibilitățile reduse de mecanizare și automatizare a acestor activități și operațiuni specifice.
Sectorul turismului este caracterizat, printre altele, de un nivel necesar relativ scăzut de
pregătire, acesta fiind deseori un punct de "intrare pe piață" (în special pentru următoarele tipuri
de potențiali angajați: tineri, imigranți și femei); sectorul turistic apare astfel ca unul de
”primire” a șomerilor din alte sectoare (Garcia Sanchez, 2010).
Analiza populației ocupate în turism scoate în evidență o traiectorie de creștere blândă, dar
constantă, atât pentru UE 27 cât și pentru regiunea ECE. Această cale de creștere este similară
în ambele regiuni analizate, cu o medie anuală de peste 1%, în timp ce diferența absolută în
ceea ce privește ocuparea forței de muncă în domeniul turismului, în economie este de
aproximativ 3 milioane de persoane anual, în cazul în UE 27. O situație similară în ceea ce
privește calea, direcția și intensitatea de creștere iese în evidență în cazul ECE. Variația anuală,
exprimată în termeni absoluți, este de aproximativ 250 mii persoane ocupate, ceea ce
corespunde unei creșteri în termeni relativi de aproximativ 1,5%.
Competitivitatea turismului sub aspectul resurselor culturale
Pe baza informațiilor furnizate în Raportul privind Indicele de Competitivitate în Turism al
Forumului Economic Mondial (2013), Bulgaria și Republica Slovacă au 2 situri naturale incluse
în Patrimoniul Mondial, în timp ce în Croația, România și Polonia există 2 astfel de zone.
Același raport oferă informații cu privire la calitatea patrimoniului mediului natural. Prima țară
clasată, dintre toate țările analizate, este Slovenia - 5,7, urmată de Croația - 5,6, Polonia - 4,3,
România - 3,8 si Bulgaria - 3,4.
37
Cel mai mare număr de situri în cadrul Patrimoniului Cultural Mondial, în 2013, conform
aceluiași raport, se află în Croația (18), urmat de Cehia (16), Polonia (12), Bulgaria (9),
România (8). Cel mai mic număr de site-uri Patrimoniului Cultural Mondial a fost înregistrat
în Letonia, care are doar 4 astfel de situri.
Figurile 4 și 5 arată evoluția înregistrată de țările din regiunea ECE în perioada analizată, prin
prisma indicelui de competitivitate în turism și a sub-indicelui 3
Figura 6. Evoluția ICT la nivel mondial în regiunea ECE, 2009 și 2013 Sursa: elaborat de autoare pe baza ”Travel and Tourism Competitiveness Index Report”, World Economic
Forum, rapoartele http://www.weforum.org/ / călătorie turism-competitivitate-raport-2013.
3.50
3.70
3.90
4.10
4.30
4.50
4.70
4.90
5.10
2009 2013
38
Indicele competitivității turismului, la nivel mondial, arată că, în 2013, prima poziție a fost
ocupată de Cehia (21 la nivel mondial), comparativ cu locul 30 în anul precedent, lăsând Estonia
pe locul al doilea.
Figura 7. Evoluția subindicelui Resurse umane, culturale și naturale Sursa: elaborat de autoare pe baza ”Travel and Tourism Competitiveness Index Report”, World Economic
Forum, rapoartele http://www.weforum.org/ / călătorie turism-competitivitate-raport-2013.
În ceea ce privește competitivitatea turismului pe sub-indici specifici, și anume infrastructura
de teren corespunzătoare, primul loc în ECE este ocupat de Lituania (22 la nivel global).
Din cei 16 piloni ai sub-indicilor, sintetizați în indicele competitivitatii turismului, Republica
Cehă este țara cu cel mai mare nivel al orientării prioritare spre turism (32), resurselor culturale
diversificate (17) și al forței de muncă bine instruite (28).
În cazul specific al României se poate observa o evoluție general pozitivă, în perioada 2009-
2013 (locul 69 in 2009 - locul 63 în 2013) așa cum reiese din Figurile 4 și 5. În cazul sub
indicelui Resurse Culturale - România ocupă o poziție superioară în rândul țărilor din regiune
(49); Polonia este următoarea țară, fiind clasată pe locul (54). Pentru pilonul cadrului legal,
România (59) a înregistrat o creștere semnificativă față de anul 2009, dar este încă în urma
primei țări clasate, Estonia (48).
3.4
3.6
3.8
4
4.2
4.4
4.6
Bulgaria RepublicaCehă
Estonia Letonia Lituania Ungaria Croația Polonia România Slovenia Slovacia
2009 2013
39
Există probleme în ceea ce privește infrastructura de transport terestru și aerian pentru turism
(83), precum și competitivitatea destul de scăzută a prețurilor de turism (110).
Conform datelor conținute în Raportului privind Indicele de Competitivitate în Turism țările
pot fi împărțite în 3 grupe, în funcție de cel de-al treilea pilon al ICT.
Estonia, Republica Cehă, Slovenia, Croatia (4,88 - 4,60) sunt în primul grup, al doilea grup
cuprinde Ungaria, Bulgaria, Polonia (4,54 - 4,30), în timp ce în al treilea grup putem găsi
următoarele țări: Letonia, Republica Slovaca, Lituania, România (4,29 - 4,17).
Comparând structura acestor 3 grupuri cu structura altor 3 grupuri (obținute prin gruparea
acelorași țări sub aspectul contribuției lor la PIB prin prisma turismului), așa cum se arată în
Figura 6, unele diferențe considerabile pot fi evidențiate.
Figura 8. Structura pe clustere sub aspectul contribuției la PIB a turismului Sursa: elaborat de autoare
Țări precum Croația, Bulgaria sau Cehia trec la un grup inferior, ceea ce indică faptul că, deși
contribuția PIB-ul este mai mică, gradul de competitivitate culturală a acestor țări este mare și,
pe termen lung, va ajuta aceste economii în a obține un nivel mai mare de contribuție economică
a turismului.
Deși aceste economii au început mai mult sau mai puțin de la același nivel, după ce au trecut
printr-o perioadă de tranziție post-socialism, evoluțiile lor au fost diferite, au fluctuat foarte
mult, dar toate acestea a urmat aceeași tendință generală de creștere.
Patrimoniul cultural, vorbind din punct de vedere al activități de turism, este de mare
importanță, mergând dincolo de simpla semnificația socială.
Analiza corelată a sub indicelui ICT 3, resursele umane, culturale și naturale, și a grupurilor de
contribuție la PIB a turismului arată că acele caracteristici unice ale unei țări joacă un rol
important în competitivitatea țării respective.
Grup 1 (peste 10%)
•Estonia,•Bulgaria•Slovenia, •Ungaria
Grupul 2 (între 6% și 10%)
•Letonia•Republica Cehă•Polonia
Grupul 3 (sub 6%)
•Croația•Slovacia•Lituania,•România
40
Subliniind cazul României, există, de asemenea, o evoluție pozitivă, sectorul turismului
fluctuează menținând în același timp un trend ușor ascendent, pe baza criteriilor luate în
considerare în indice, demonstrând că există țări ale căror sectoare turistice par a se recupera
rapid după criza financiară mondială, depășind și chiar deplasându-se în sus în clasament.
Propuneri strategice de îmbunătățire a competitivității sectorului turistic românesc
Avându-se în vedere experiența de turism din țări competitive în Europa Centrală și de Est,
unele moduri strategice de îmbunătățire a sectorului turismului românesc sunt evidențiate, așa
cum sunt rezumate în Figura 7.
Figura 9. Propuneri strategice de îmbunătățire a competitivității turistice Sursa: elaborat de autoare
Crearea unui produs turistic competitiv este unul din cele mai importante domenii de acțiune.
Resurse umane în turism Formarea resurselor umane în turism Turism social
Acțiuni de marketing Operaționalizarea sistemelor de informație turistică Creșterea eficienței acțiunilor de marketing
Produse turistice Crearea de produse turistice Dezvoltarea infrastructurii de turism Calitatea produselor turistice
41
Dezvoltarea produselor turistice se va concentra nu numai asupra integrării diferitelor
elemente și componente ale ofertei, de exemplu atracții, cazare turistică, servicii de alimentație,
infrastructura de comunicații, informații și marca într-un întreg coerent, dar, de asemenea,
dezvoltarea unei infrastructuri moderne, îmbunătățirea calității produselor existente și a
eficienței investițiilor.
Selecția de produse care urmează să fie dezvoltate trebuie să aibă loc ca urmare a testărilor
preliminare ale pieței, atât interne cât și externe. Produse turistice vor fi create și în primul rând
dezvoltat la nivel local, în colaborare cu autoritățile locale și apoi la nivel regional pentru
produsele care implică mai multe regiuni.
Conceptul "de la idee la produs" este de bază și, împreună cu principiul "gândește global,
acționează local" ar trebui să fie utilizate pe scară largă pentru a spori competitivitatea
turismului de produse și, prin urmare, și a destinației.
Alte mijloace strategice pentru a mări gradul de competitivitatea este prin forța de muncă.
Personalul înalt calificat și abilitățile lor profesionale reprezintă cheia pentru prestarea
serviciilor turistice cu un grad înalt de calitate, precum și punerea în aplicare a produselor
turistice într-un context extrem de dinamic.
Industria turismului, în special prin prisma resurselor umane calificate, poate ajuta la obținerea
unei poziții competitive foarte puternice. Scopul principal al furnizorilor de locuri de muncă
(angajatorii) ar trebui să fie cel de promovare a ideii de instruire a personalului pentru a
răspunde nevoilor din ce în ce mai mari și mai diversificate ale clienților.
Dezvoltarea turismului are nevoie de sprijin deplin din cadrul social. Acesta contribuie la
dezvoltarea unor atitudini adecvate consumatorilor, care sporește activitatea întregii societăți
prin turism și recreere si dezvoltă interesul pentru valorile culturale, naturale și de mediu.
Cadrul social este de o importanță deosebită pentru turism, în special pentru turismul de tineret.
Acest tip de turism integrează educația școlară și extra-școlară, educația și formarea
profesională.
Nu în ultimul rând, acțiunile de marketing sunt cheia pentru creșterea competitivității
turismului românesc sector. Crearea unui sistem de marketing turistic funcțional în România
are ca obiectiv consolidarea promovării și comunicarea, creșterea numărului de sosiri turistice
din străinătate. Punerea în aplicare a acestui sistem, cu toate acestea, necesită o cooperare
strânsă între autoritățile locale și regionale și a celei în sectorul turismului.
42
Capitolul 3
Clustere de competitivitate turistică
Pentru a face față provocărilor actuale, inclusiv celor legate de productivitate, investiții,
tehnologii noi, atât cercetătorii, entitățile economice cât și structurile politice și de stat susțin
necesitatea ca țările să devină mai "competitive", fapt care este din ce în ce mai greu de realizat,
în contextul economic actual. Prin urmare, cercetătorii (Șchiopu et al, 2015, p. 480) au început
să prezinte importanța inovării, atunci când se desfășoară o activitate economică, inclusiv în
cadrul industriei turismului. În cercetarea propusă, factorul cheie al succesului sunt
incubatoarele de afaceri, cu perspective asupra dezvoltării sectorului turistic. Principala
propunere a studiului întreprins de cercetători este reprezentat de un instrument alternativ pentru
obținerea competitivității prin inovare: clusterele în turism.
Clusterele de competitivitate au trecut de la a fi simple "concentrări geografice de companii și
instituții interconectate într-un anumit domeniu, formate pe baze de obiective comune și
complementare” (Gursoy și Baloglu, 2009, p. 23) la a reprezenta o șansă mai mare de a fi
competitiv pe piața națională și nivel global, atunci când afacerile lor sunt concurente și există
posibilitatea de colaborare, în același timp. Prin aceasta, noi servicii și produse sunt dezvoltate,
și avantajul competitiv durabil poate fi atins.
Prin urmare, clusterele de turism par a fi un rezultat al relocării de companii cu domenii
complementare de activitate, dar care nu sunt în mod necesar implicate în același sector. Cu
toate acestea, firmele pot beneficia de calitatea de membru în cadrul unei rețele dinamice.
Un studiu recent despre acest subiect (Muhammet și Karadal 2011, p. 50), vizează analiza
clusterului de turism, privit ca o concentrație geografică de companii interconectate, furnizori
și instituții asociate într-un anumit domeniu.
Clusterele sunt astfel considerate a crește productivitatea cu care companiile pot concura, la
nivel național și la nivel global, astfel încât aceste rețele oferă competențe de productivitate și
inovare mai mari; pentru această evoluție rețeaua trebuie să fie sprijinită nu numai de către
guvernul central, dar și de autoritățile locale.
În plus, un model propus de Da Cunha (2005, p. 51) prezintă o dezvoltare locală holistică,
multidisciplinară și multi-sectorială, printr-o sinergie a conceptelor: competitivitate, justiție
43
socială și sustenabilitate. Rezultatele acestei cercetări fac posibilă situația în care agențiile să
obțină orientări strategice spre politici de turism responsabile și strategii privind concurența,
cooperarea și sustenabilitatea companiilor private și ale instituțiilor.
Rauch et al (2014, p. 340) propun o analiză sistematică de studii de caz, pe tema agregării
rezultatelor cercetării calitative. Ei au dezvoltat un exemplu empiric pentru a demonstra modul
în care această abordare poate ajuta antreprenoriat. În vederea acestui scop, un total de 13 de
studii de caz au fost sintetizate pentru a examina modul în care clusterele pot sprijini creșetrea
performanțelor companiilor. Rezultatele acestei analize s-au dovedit utile în vederea
îmbunătățirii clusterelor existente, dar și pentru impulsionarea creării de politici publice, care
la rândul lor ar trebui să susțină demersurile de creare de noi clustere de competitivitate în
turism.
3.1 Aspecte definitorii ale rețelelor de tip cluster
În ultimele decenii, globalizarea în creștere a pus accent pe cooperarea între firme. Afacerile au
devenit din ce în ce mai puternice, chiar dacă sensul originar al "rețelelor de afaceri" se extinde
cu o altă dimensiune (Leeder et al., 2004).
Procesul implică crearea de legături între afaceri și organizații non-profit pentru a obține
venituri mai mari. În prezent, ca o modalitate de îmbunătățire a eficienței și competitivității,
dezvoltarea unor astfel de rețele de afaceri, care presupun formarea de asociații de întreprinderi,
poartă denumirea de cluster.
Definiția clusterelor pot fi găsite în literatura de specialitate și în rapoartele organizațiilor
economice internaționale. Demn de avut în vedere este cea furnizată de Porter (1998), OCDE
și Comisia Europeană.
Conform unei definiții simplificate, clusterele sunt:
„industrii sau companii concentrate din punct de vedere geografic, care urmăresc creșterea
performanței și a câștigului, prin obținerea unui avantaj competitiv, folosind localizarea
și resursele disponibile.”
O altă definiție, ceva mai detaliată (Mytelka, 2000), descrie clusterele ca fiind:
„o asociere limitată regional de afaceri interconectate, furnizori specializați, prestatori de
servicii, firme din industrii conexe, instituții și organizații, care se află în relații de
44
concurență, însă pot și colabora, avându-se în vedere potențialul de a consolida și de a crește
astfel nivelul de competitivitate.”
Figura 11. Structura generală a clusterului Sursa: adaptat de autoare după Mytelka, M, 2000
În esență, literatura de specialitate distinge între două tipuri de clustere. Primul dintre ele se
bazează pe lanțul valoric și este definit prin legăturile cu furnizorii, în rețea. Al doilea tip se
bazează pe dispersia competențelor de bază, fiind concentrate pe o anumită zonă de expertiză
tehnică sau competență, în cadrul regiunii. Un astfel de exemplue este cel al cercetării sau
abilităților de predare cu diferite activități economice (de exemplu informații tehnologice).
Rolul universităților este de a acorda ajutor, sprijin, prin participare directă în activități de spin-
off, adică la punerea în aplicare a funcției lor (Cermak - Horyl, 2007).
Centrul clusterului
Întreprinderi subsidiare
Infrastructură intelectuală
Infrastructură tehnică
45
Parteneriatul în cadrul clusterului poate, în principiu, să fie de tip vertical sau orizontal.
Legăturile pe orizontală pot fi cele de cooperare și se creează între companii însărcinate cu
realizarea aceluiași nivel al lanțului de aprovizionare sau multilaterale, care creează un mediu
propice pentru schimbul de idei. Legăturile verticale există în direcție ascendentă, de jos în sus
(de exemplu, între producători și cumpărători) și descdendentă (de exemplu între producători
și furnizori).
Clusterele sunt rețele sistemice bazate pe relațiile dintre firmele care au relații comune sau
complementare în ceea ce privește produsele, procesele, resursa tehnologică, umană, materială,
financiară, competențele și canalele de distribuție.
Ciclul de viață al clusterului este, în general, împărțit în patru etape. Prima etapă este formarea
de clustere bazate pe inovații, invenții, investiții străine, dar, de asemenea, și resursele naturale
și alte tipuri de resurse.
A doua etapă este perioada de creștere, atunci când piața începe să se dezvolte, astfel încât se
realizează separarea unei unități noi (de spin-off-uri) sau atrage imitatori și concurenți; în
general, aceasta este etapa de dezvoltare a afacerilor în interiorul clusterului.
A treia etapă este cea de maturitate, când procesele sau serviciile devin rutină, pe piață există
mai mulți concurenți, iar costurile devin chestiunea cheie cheie în crearea și păstrarea unui
avantaj competitiv.
Etapa finală este cea de declin, când produsele vor fi înlocuite cu soluții mai ieftine și mai
eficiente.
În ceea ce privește avantajele acestor aglomerări numite clustere sau poli de competitivitate,
printre ele se pot enumera următoarele:
reduce costurile de funcționare de la nivelul fiecărei societăți individuale din rețea;
pot crește cifra de afaceri, lucru posibil prin crearea de produse comune;
pot proteja interesul reciproc, axate pe pe sustenabilitae și principii competitive;
determină obținerea unor sume superioare de bani, la nivelul bugetului local sau central,
prin aceasta fiind generată o evoluție competitivă la nivelul economiilor naționale,
regionale și locale;
sunt esențiale în îmbunătățirea standardelor de viață ale comunității locale, dar și
membrilor clusterului.
Printre caracteristicile generale ale clusterelor se pot enumera aspecte precum:
46
• Reprezintă o formă limitată de activitate economică, la nivel regional, în sectoare
conexe, corelate cu anumite tipuri de instituții, precum universitățile, centrele de
cercetare și inovare, etc.;
• Reprezintă legături (lanț valoric) care interconectează anumite domenii verticale, care
în etapele de început sunt relații de de bază (de exemplu, lanțul furnizor - producător -
distribuitor – client);
• Sunt stabilite la un nivel ridicat de agregare (de exemplu, grupuri de companii aeriene).
Printre caracteristicile specifice ale clusterelor trebuie evidențiate:
o Grupuri de companii interconectate sau care au aceleași zone de activitate;
o Aceste zone pot fi diferite, dar elementul comun rezidă în faptul într-o regiune,
companiile sunt angrenate într-o anume categore de industrie sau activitate economică,
care este și cea dominantă;
o Deși aceste relații dintre firme sunt de concurență, între ele au loc fenomene de
colaborare și de asociere în vederea creșterii nivelului de competitivitate, pentru a crea
un raport optim între fenomenul de concurență între firme și cel de cooperare (de obicei,
acest comportament concurențial-cooperare conduce la avantaje competitive mari);
o La nivelul inter-firme există nu doar fenomene de imitație sau copiere dar, de asemenea,
fenomene de necesar de infrastructură comună pentru inovare, caz în care centrele
universitare și cele tehnologice sunt esențiale;
o Se poate observa o capacitate de asociere între firme pe bază de relații intretinute de un
meediu cultural favorabil, ceea ce duce la reducerea costurilor de tranzacție și creșterea
avantajelor competitive.
3.2 Clusterul de competitivitate în turism Clusterul de competitivitate în turism este o concentrare geografică de companii și instituții
interconectate, prin activități de turism. Acesta include furnizori, servicii, guverne, instituții,
universități și concurenți (Capone, 2004). Beni (2003) definește clusterul de turism ca pe:
47
„un set de companii, mai puțin diferențiate, concentrate într-o singură zonă geografică,
oferind facilități și servicii de calitate, coordonate colectiv în mod eficient, în interiorul
unui lanț de producție, care generează avantaje comparative și competitive.”
Pentru Novell et al. (2006), obiectivul unei cluster este de a mobiliza companiile turistice care,
în general, funcționează independent, în direcția creeării, valorificării și promovării cu succes
a unui produsului turistic într-o regiune anume.
Printre principalele premise de dezvoltare a clusterului de competitivitate în turism se numără:
Existența întreprinderilor competitive;
Locația geografică favorabilă, prin potențialul natural, tradițiile culturale, gastronomie,
ospitalitate;
Apropierea partenerilor cheie din cadrul clusterului;
mare diversitate de parteneri;
Existența de legături formale și informale între partenerii din interiorul clusterului.
Un grup din domeniul turismului este asociat unui produs turistic și turistului aflat la destinație.
Costa (2005) consideră și că dezvoltarea unui cluster de tip turistic, în cadrul acestei industrii,
trebuie să aibă în vedere și elemente precum:
elemente de tip static reprezentate de cazare și unități de alimentație;
elemente mobile, reprezentate de serviciile turistice;
elemente dinamice – serviciile de agrement, culturale și sportive.
Clusterul din domeniul turismului include, în plus față de activități specifice pentru sectorul
turistic - cazare, alimentație, transport, divertisment și diverse atractii -, operatori și agenți de
turism, ghiduri, meșteșuguri, închirieri de mașini, și activități suport, cum ar fi cele de
organizare de evenimente, cele aferente infrastructurii de transport, educația și formarea,
consultanța și alte servicii de afaceri.
Pentru implementarea și buna funcționare a unui cluster de competitivitate turistică, este nevoie
de participarea și altor actori decât cei aferenți activităților specifie domeniului turistic (Brown,
Geddes, 2007).
Mai mult decât atât, cercetarea științifică susține și necesitatea sprijinului venit din partea
administrațiilor locale și centrale, care ar trebui să încurajeze programe de atragere de investiții
48
private, precum și să finanțeze investițiile în infrastructură, alături de cele aferente promovării
turismului în regiune. Aceste cerințe sunt imperative pentru că un astfel de grup să se poată
dezvolta și pe această cale să se poată asigura competitivitatea destinațiilor turistice.
Principalele direcții de acțiune a clusterelor în turism pot fi rezumate sub următoarea formă:
1. Inițiere: inițierea clusterului în dimensiunea spațială a activităților economice, începând
de la nivelul local și se încheie la nivelul global;
2. Orizontală: unele sectoare pot intra, sub formă de sub-rețele, în clustere mai mari, de
exemplu, sistemul tur operatorilor sau hotelurilor;
3. Verticală: în clustere pot fi etape comune de producție, interconectate. Are o importanță
aparte, în acest caz, membrul clusterului care este inițiatorul;
4. Lateral: în cluster sunt unite diferite sectoare, care pot furniza un impact economic
global, care rezultă, în interiorul clusterului, în noi tipuri de combinații, pe exemplul
clusterului de tip conglomerat;
5. Tehnologie: pe principiul ramurilor de compatibilitate, companiile utilizează același tip
de tehnologie, pe exemplul sistemelor de rezervare comun;
6. Focus: cluster de firme, concentrate pe o tehnologie de centru – întreprindere centru sau
instituție de învățământ;
7. Calitate: nu se referă neapărat la cooperarea reală între companii, ci la modul în care
această cooperare se realizează.
Rețeaua de tip cluster nu stimulează întotdeauna, în mod automat, dezvoltarea inovațiilor.
Există chiar și rețele în care procesele de inovare sunt blocate în loc să fie stimulate să crească,
rezultat direct al măsurilor de protecție – secrete tehnologice, comerciale ș.a.
Gradul de potențial al formării unui cluster de competitivitate ar trebui să țină cont de specificul
criteriului statistic, cum ar fi:
Cifra de afaceri a sectorului din regiune, comparativ cu cifra de afaceri din sectorul la
nivel național;
Numărul de persoane angajate în acest sector;
Ratele anuale de creștere, compataiv cu alte sectoare;
Numărul de start-up-uri din sectorul analizat;
Furnizarea de servicii de formare companiilor locale, care operează în zonă.
49
Elementele care trebuie avute în vedere la momentul luării deciziei de a selecta o anumită
regiune cu potențial turistic în vederea formării unui cluster de competitivitate se bazează pe
trei componente principale:
• Proximitatea fizică (concentrarea geografică);
• Dominația IMM-urilor - concentrație mare de companii mici (IMM-uri în număr mai
mare decât numărul de companii mari);
• Rețele interfirme în mai multe industrii interconectate.
În cadrul clusterului societățile-membre au doemnii de activitate similare sau interconectate;
dar chiar dacă domeniile sunt diferite, elementul comun rezidă în faptul că în regiunea
respectivă există un tip de activitate economică predominantă, sau un tip de industrie care de
asemenea deține un grad de dominație asupra altor tipuri de activitate industrială.
Deși relațiile dintre firme sunt unele de concurență și sunt specializate pe un anumit tip de
activitate, există și potențial de cooperare între ele prin asocierea în cadrul regiunii, fapt ce oferă
o creștere a competitivității, creându-se astfel un raport optim de concurență - cooperare numit
"competiție cooperativă".
Fenomene de imitație și copiere apar nu numai în activitatea de inovare rapidă a firmelor, dar
de asemenea, și în infrastructura comună de inovare. Universitățile și centrele tehnologice sunt
astfel esențiale. Există o capacitate majoră dede asociere, având la bază relațiile de încredere,
într-un mediu de încredere reciprocă, care conduce la reducerea costurilor de tranzacționare și
la sporirea avantajelor competitive ale fiecărui tip de grupare.
Domeniile de cooperare acopră o paletă largă de activități, de de formare, inclusiv de
management, și tehnici de marketing, cercetare-dezvoltare și tot ceea ce implică capacitate
inovatoare.
Principalele impedimente în calea dezvoltării de clustere numără, printre altele:
Teama de investiție, cauzată de relațiile informale complicate, generate de elitele locale
Dorința de a controla;
Influențe negative ale infrastructurii generale, de transport, telecomunicații;
Operatorii turistici nu sunt întotdeauna gata să pună în aplicare proiecte inovatoare;
Buget redus.
50
3.3 Rolul clusterului în formarea competitivității economice
Funcția de turism provoacă efecte directe care afectează atât sistemul teritorial cât și producția
de turism în sine. Spre exemplu diminuarea suprafeței unei plaje nu înseamnă doar deteriorarea
sistemului teritorial, dar, de asemenea, și reducerea competitivității funcției turismului în
regiune (Ivars, 2004, pp. 25-26).
Nivel Meta - coeziune socială, organizare politică, influență asupra dezvoltării regionale
Nivel Macro - sistem tarifar comun, politici sectoriale de turism
Nivel Mezo - relații cu reprezentanți ai instituțiilor de suport,
putere de negociere
Nivel micro - avantaje
organizaționale (costuri, materii prime etc.)
Figura 12. Nivelurile de competitivitate din interiorul clusterelor în turism Sursa: adaptat de autor pe baza Zacarelli, S., 2004
Sustenabilitatea este un concept fundamental atunci când se are în vedere reevaluarea rolului
turismului în societatea contemporană. Organizația Mondială a Turismului definește turismul
durabil în acest fel:
51
„Turismul durabil este acela care satisface nevoile actuale ale turiștilor, în același timp
asigurând conservarea regiunilor de destinație în folosul generațiilor viitoare.”
Definiția trebuie să fie înțeleasă ca un mod de a ghida gestionarea tuturor resurselor disponibile,
în scopul de a satisface economic, social și estetic cererea, însă prin menținerea integrității și
diversității proceselor ecologice, biologice, culturale esențiale. (OMT, 1998, p. 21).
Modelul de dezvoltare locală bazată pe turism durabil implică relații foarte complexe și poate
fi realizat numai în cazul în care dimensiunile reale ale a unei anumite regiuni sau teritoriu sunt
luate în considerare. Ruschmann (2001) subliniază necesitatea de a lua în considerare
următoarele dimensiuni atunci când se încearcă crearea și implementarea planului de dezvoltare
locală durabilă:
Sustenabilitatea ecologică și de mediu: aceasta se referă la un proces de dezvoltare fizică
care are scopul de a păstra și de a folosi rațional resursele naturale încorporate în
activități de turism, precum și la capacitatea ecosistemului asociat de a se recupera
Sustenabilitatea economică: aceasta reprezintă căutarea creșterii economice, a
dezvoltării prin intermediul alocării eficiente și a gestionării resurselor și a publicului
constant și a investițiilor private, pentru a garanta nu numai profitabilitatea la nivel
micro-economic, dar, de asemenea, și eficacitatea economică, la nivel macro-social în
prezent și viitor.
Sustenabilitatea socioculturală: acesta este necesitatea de a menține diversitatea,
valorile și practicile culturale existente în prezent într-o regiune și construirea cetățeniei
individuale și de integrare socială completă într-o cultură care cuprinde drepturi și
obligații.
Sustenabilitatea politico-instituțională: consolidarea mecanismelor democratice care
vizează proiectarea și punerea în aplicare a politicilor publice.
În ceea ce privește nivelurile de competitivitate ale clusterului (Altenburg, Gillegrand &
Stamer, 1998) acestea vizează patru tipuri de relații:
1. Meta - care cuprinde factorii socioculturali care definesc capacitatea de și puterea de
reprezentativitate a actorilor din cadrul clusterului de a formula strategii și politici cerute
de societatea locală.
52
2. Macro - strategii macroeconomice și de stabilitate, determinate de politicile: fiscale,
monetare, de schimb, comerciale și de concurență.
3. Mezo - structuri de sprijin care să faciliteze interacțiunea și cooperarea dintre firme
(furnizori,clienți și concurenți), instituțiile de cercetare și dezvoltare, sprijin financiar
instituții, sprijin și informare instituții (de marketing, exporturi, târguri etc.), formarea
forței de muncă, instituțiile de formare și infrastructura (transport, comunicații și
energie).
4. Micro - capacitatea unei companii de a fi competitivă prin oferirea de bunuri și servicii
care optimizează relațiile de rentabilitate, calitatea și varietatea și capacitatea de a
răspunde la noi oportunități de pe piață și modificările survenite.
Scopul acestui model este de a evalua impactul turismului asupra dezvoltării locale, în același
timp luând în considerare modelul conceptual de cluster, adaptat la caracteristicile și
diversitatea din sectorul turismului. Trei puncte fundamentale de focus sunt utilizate pentru a
evalua impactul turismului și clusterului asupra dezvoltării locale, care rezultă în diferite
produse care pot fi prezentate și utilizate separat, chiar dacă într-un mod complementar.
Principala contribuție a modelului propus este concentrarea sa sistemică, luând în considerare
și clasificarea variabilă a competitivității și a durabilității, care influențează dezvoltarea locală,
în mod fie pozitiv, fie negativ.
Primul accent este de a defini, a identifica și delimita clusterul de turism. Produsele generate la
acest nivel de informație sunt de o importanță extremă pentru analiza clusterului și pentru
evaluarea gradului de activitate, rolul și importanța fiecărui actor și agent din cluster,
intensitatea relațiilor în rândul actorilor, gradul de complementaritate între activitățile interne
ale clutsreului.
Produsul final al acestei faze este cartografierea clusterului de turism, inclusiv actorii, nodurile
și fluxurile. Activitățile cerute din exterior care pot fi oferite intern vor fi, de asemenea, indicate,
alături de evaluarea potențialului de dezvoltare la nivel intra-cluster.
Competitivitatea clusterului de turism văzută prin modelul hibrid sistemic de competitivitate și
factorii determinanți lui Porter de avantaj competitiv vor conduce la identificarea factorilor de
avantaj competitiv, care dezvăluie fragilitatea privind competitivitatea.
Identificarea potentialurilor competitive și a vulnerabilității la diferite niveluri și a diferiților
actori se dovedește a fi un instrument de bază pentru planificarea și definirea politicilor publice
și a direcțiilor strategice ale organizațiilor.
53
Produsul generat de toate aceste informații permite crearea unei matrice cu două intrări pentru
identificarea și calificarea variabilelor competitive de către agenții de cluster și actorii pe o scară
pozitivă și negativă.
Baza teoretică a celui de-al treilea punct de concentrare este modelul de sustenabilitate evaluat
sub aspectele sale economice, sociale, de mediu și culturale. Contribuția fiecărui actor în ceea
ce privește durabilitatea în diferite aspecte va fi, de asemenea, identificată. Din toate aceste
informații, o matrice cu două intrări va fi generată pentru a identifica și califica contribuția
fiecărui agent și actor în ceea ce privește dezvoltarea economică, durabilitatea mediului,
sustenabilitatea la nivel social și cultural pe o scară pozitivă și negativă.
54
Capitolul 4
Model de cluster în domeniului patrimoniului cultural –
sprijin pentru creșterea competitivității regionale
În urmă cu 17 ani, în anul 1998, au fost delimitate opt regiuni de dezvoltare economică în
România. Este vorba despre regiunile: Nord-Vest, Nord-Est, Sud-Vest, Sud-Est, Sud, Vest,
Centru și București-Ilfov. Principalele motive ale acestei delimitări la nivel regional au vizat o
mai bună absorbție a fondurilor nerambursabile europene, în vederea reducerii diferențierilor
de dezvoltare economică, socială și de mediu existente la nivel național.
Turismul apare ca un factor important de dezvoltare regională, prin contribuția pe care o are la
reducerea disparităților de creștere economică dintre regiuni, prin valorificarea superioară a
resurselor turistice existente.
În cadrul acestui capitol va fi analizată Regiunea de dezvoltare Vest. Motivele alegerii acestei
regiuni vizează bogăția culturală care se regăsește pe teritoriul celor patru județe: Arad, Timiș,
Caraș-Severin și Hunedoara, potențialul turistic pronunțat, dar și aparenta poziție mai puțin
favorabilă în rândul celor opt regiuni de dezvoltare ale României, din punct de vedere economic.
4.1 Repere descriptive asupra regiunii de dezvoltare Vest Regiunea de dezvoltare Vest, conform informațiilor cuprinse pe pagina oficială de Internet
adrvest.ro, reprezintă unul dintre principalele puncte de logistică la nivel național. Acest fapt
este dat de poziția geografică deținută. Astfel, firmele producătoare, dar și cele de intermediere
au în vedere acastă regiune ca punct de logistică pentru piața internațională.
Din acest punct de vedere, Regiunea de dezvoltare Vest are un grad ridicat de atractivitate prin
prisma activităților comerciale care necesită transport naval, dar și rutier. Reședință de județ,
Timișoara, se află la jumătatea distanței dintre două capitale europene: București și Viena și în
ultimele decenii a devenit un real centru european și regional. Această situație s-a confirmat și
prin deschiderea unui aeroport internațional, care prezintă importanță mai ales pentru triunghiul
delimitat de orașele Budapesta, Belgrad și București.
55
Transport
În ceea ce privește transportul rutier și naval, Regiune de dezvoltare Vest este inclusă în două
rețele de transport importante. Prima rețea este TEN-T sau Trans-European Network de
transport rutier. A doua rețea semnificativă în care Regiunea de dezvoltare Vest este inclusă
vizează coridoarele paneuropene IV și VII. Cel de-al doilea coridor este, de fapt, fluviul
Dunărea, care reprezintă, la rândul său, o conexiune între regiunea Europei Centrale și cea a
Europei de Sud-Est.
Figura 13. Harta Regiunii de dezvoltare Vest
Sursa: Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, disponibil la
http://www.adrvest.ro/attach_files/Harti/Harta%20adm-simplif.jpg
În ceea ce privește rețeaua rutieră a Regiunii de Dezvoltare Vest, aceasta este formată din cinci
drumuri europene. De asemenea, în regiune se află patru aeroporturi, fiecare județ beneficiind
de o astfeld e modalitate de transport. Mai mult decât atât, două dintre ele: aeroportul „Traian
Vuia" și aeroportul „Aurel Vlaicu" din Timișoara, respectiv Arad, sunt aeroporturi
nternaționale.
De asemenea, aeroportul din Arad dispune și de un terminal special destinat transportului de
mărfuri, care sprijină o mare parte a transportului internațional de mărfuri la nivel regional
56
Sub aspectul rețelei de transport feroviar, Regiunea de dezvoltare Vest dispune de trei rute
internaționale.
Potențial turistic cultural
Sub aspect cultural urban, Regiunea de dezvoltare Vest dispune de o paletă largă de atracții de
tip patrimoniu cultural urban, în orașele, inclusiv reședințele de județ, de pe teritoriul regiunii
administrative.
În afara acestor, în regiunea de dezvoltare se află și 131 zone protejate, iar pe teritoriul său se
află și Parcul Național Retezat, care are o importanță majoră, la nivel regional-european.
Tot în perimetrul acestei regiuni de dezvoltare se află și importante resurse de ape termale și
minerale, exploatat în cadrul turismului de tip balnear.
Ca element al patrimoniului cultural material, un punct important de atracție îl reprezintă
podgoriile din regiune; sesiunile de degustare de vin reprezintă o formă a turismului de tip
gastronomic. Vinurile de la Recaș prezintă importanță atât la nivel național cât și internațional.
Economie
În perimetrul regiunii de dezvoltare Vest există aproximativ 10% din companiile românești,
tradus printr-un număr absolut de 50.048 firme în domenii precum servicii, construcții. Astfel,
densitatea calculată este de aproximativ 26 comapnii la 1000 de locuitori. Această cifră
plasează regiune de dezvoltare Vest peste media de la nivel național, care se situează la valoarea
de aproximativ 24 de companii la 1000 de locuitori.
Astfel, regiunea de dezvoltare Vest oferă o paletă largă de posibilități de investiție, fiind vorba
despre o zonă considerată emergentă din punct de vedere economic, care înregistrează rezultate
la nivel macroeconomic peste media stabilită la nivel național.
La nivelul anului 2014 rezultatul cumulat al regiunii a indicat un raport PIB per cap de locuitor
de asemenea peste nivelul mediu național, în timp ce cifra de afaceri totală s-a situat la peste
65.000 milioane lei, din care întreprinderile de tip IMM au aportat aproape 30.000 milioane lei,
tradus în valoarea de peste 6.500 milioane euro
Conform Strategiei Regionale de Inovare pentru perioada 2009-2013, document elaborat în
concordanță cu Planul de Dezvoltare Regională a Regiunii de Vest, au fost avute în vedere trei
axe prioritare de dezvoltare:
1. Sprijin acordat infrstructurii inovaționale, pentru crearea de plusvaloare în sfera
produselor și soluțiilor tehnologice;
57
2. Suport acordat inovării pentru companii, pe baza gradului lor de internaționalizare;
3. Acțiuni de promovare a culturii inovaționale la nivelul regional.
4.2 Condiții și perspective pentru înființarea unui cluster de competitivitate în Regiunea de dezvoltare Vest
În scopul determinării tipului, caracteristicilor și a modalității de formare a unei rețea de tip
cluster în regiunea de dezvoltare Vest a României, a fost realizată o cercetare cantitativă în
rândul principalilor actori din domeniul patrimoniului cultural.
Cercetarea a vizat evidențierea unei serii de aspecte cu privire la percepția agenților de turism
din regiunea de dezvoltare Vest din România cu privire la gradul de deschidere către crearea
unei rețele colaborative de tip cluster și la modalitatea de cooperare în interiorul acestuia.
1. Primul obiectiv al acestei cercetări a fost de a evidenția gradul de conștientizare cu
privire la existența acestui tip de grupare în rândul principalilor agenți, inclusiv
economici, din domeniul patrimoniului cultural și turismului cultural și de patrimoniu.
2. Al doilea obiectiv a vizat stabilirea beneficiilor percepute de către agenții incluși în
cercetare ale asociațiilor de tip cluster.
3. Nu în ultimul rând, al treilea obiectiv a analizat rolul acestor grupuri în obținerea unui
grad mai mare de competitivitate în domeniul managementului turismului, așa cum este
acest rol perceput de către actorii din domeniul.
Cercetarea de tip cantitativ, desfuășurată în rândul agenților de luare a deciziilor și de gestionare
a patrimoniului cultural de nivel mediu din industria turismului a fost realizată în perioada
martie 2015- mai 2015.
Agenții de turism care au participat la sondaj sunt manageri de pe nivelurile middle si top ale
companiilor și instituțiilor din domeniul patrimoniului cultural și de turism cultural și de
patrimoniu din Regiunea de Dezvoltare Vest din România.
Cercetarea a fost concepută pentru a cuprinde cât mai multe sub-sectoare ale domeniului studiat,
fiind incluși în analiză atât agenți direct implicați în domeniu, dar și cei din activitățile
complementare, cum este cazul sectorului de învățământ.
Principalii actori chestionați fac parte din sfera ramurii de cazare și alimentație, intermediere
produse și pachete turistice, furnizorii locali, administrațiile locale din domeniul patrimoniului
cultural.
58
Figura 14. Gradul de beneficii ale unei rețele de colaborare de tip cluster
Sursa: elaborat de autoare, pe baza rezultatelor studiului
Din numărul total de răspunsuri, 63% dintre agenții chestionați aveau cunoștințe anterioare cu
privire la acest tip de rețele de colaborare, de tip clustere. Experiența internațională a
managerilor a fost indicată ca fiind principala sursă de informare. O sursă secundară este
afilierea (trecută sau prezentă) la o astfel de rețea, cu o rată de 19% din răspunsuri.
Întrebările cuprinse în obiectivul de conștientizare au evidențiat o schemă latentă a situației
sectorului turistic de patrimoniu în Regiunea de Dezvoltare Vest din România. Acest lucru
dovedește, de asemenea, un anumit grad de deschidere față de formarea sau de înregistrarea și
funcționarea în cadrul unei rețele de colaborare, cum ar fi un clusterul de turism de patrimoniu.
Cand au fost întrebați cu privire la gradul perceput de beneficii al clustere de competitivitate în
domeniul patrimoniului cultural, asa cum se arată în Figura 14, 78% din respondenți au dat un
răspuns pozitiv, în timp ce doar 10% au rămas reticenți față de plusvaloarea pe care acest tip de
colaborare îl poate aduce.
Ambii reprezentanți ai învățământului superior se află în cei 10%, ceea ce conduce la concluzia
că eforturile principale trebuie să fie direcționate către lărgirea gamei de agenți de turism, pentru
a forma un cluster de competitivitate în domeniul patrimoniului cultural în Regiunea de
Dezvoltare Vest a României.
10%
12%
78%
scăzut mediu ridicat
59
Figura 15. Percepția gradului de siguranță și securitate
în cadrul unei rețele de colaborare de tip cluster de competitivitate Sursa: elaborat de autoare, pe baza rezultatelor studiului
Mai mult de jumătate dintre respondenți, așa cum se arată în Figura 15 - 56% din numărul total
de răspunsuri, au indicat un grad perceput ridicat de siguranță și securitate în situația afilierii la
o rețea de colaborare, cum ar fi un un cluster de competitivitate în domeniul turismului de
patrimoniu cultural.
Cu toate acestea, un grad destul de ridicat de răspunsuri au fost negative - 14% din numărul
total de răspunsuri au arătat teamă cu privire la riscurile potențiale ale unei rețele de colaborare
de tip cluster.
Primul obiectiv al acestei cercetări a fost de a evidenția gradul de conștientizare cu privire la
existența clusterelor, în rândul principalilor actori din domeniul patrimoniului cultural.
Al doilea obiectiv vizează stabilirea beneficiilor percepute ale rețelelor de colaborare de tip
clustere de competitivitate în turismul de patrimoniu.
Nu în ultimul rând, al treilea obiectiv a analizat rolul grupurilor pentru obținerea unui grad mai
ridicat al competitivității în domeniul managementului turismului de patrimoniu.
În ceea ce privește costurile percepute de intrare în asociația de tip cluster, aproape 35% dintre
respondenți le-au descris ca fiind ridicate. În ceea ce privește costurile individuale, 54% cred
că atât calitatea produsului cât și competitivitatea acestuia ar crește în mod semnificativ.
Al treilea obiectiv al cercetării, menționat anterior, a avut o serie de întrebări în studiu.
14%
30%56%
scăzut mediu ridicat
60
Una dintre acestea a fost de tip "ascuns", în sensul în care denumirea de cluster nu a fost
menționată, ea fiind înlocuită cu "rețele de colaborare".
Cu toate acestea, rețelele de colaborare au fost indicate ca fiind cel mai bun mod de a atinge un
grad mai mare de competitivitate durabilă, așa cum se arată în figura 16 de mai jos.
Figura 16. Ce considerați că ar ajuta în netezirea liniei
dintre costuri și beneficii în condițiile de creștere a competitivității? Sursa: elaborat de autoare, pe baza rezultatelor studiului
Dintre instrumentele de proiecte de management, 32% dintre răspunsuri au fost favorabile
indicatorilor de evaluare pentru monitorizarea și evaluarea performanței economice, sociale și
de mediu și 41%, în favoarea unor modele de sustenabilitate.
Când au fost întrebați cu privire la modalitățile în care aceste instrumente pot deveni obtenabile,
sau mai ușor de realizat (Figura 17), aproape 70% dintre respondenți au indicat a patra opțiune
de răspuns: rețele de colaborare cu companii din lanțul de producție.
21%
4%
45%
30%
Implementarea unui nou instrument de management Campanii de conștientizare
Rețele de colaborare Activitate concurențială
61
Figura 17. Cum sunt aceste instrumente realizabile?
Sursa: elaborat de autoare, pe baza rezultatelor studiului
Pe baza rezultatelor cercetării desfășurate, reiese că una dintre potențialele soluții de rezolvare
a problemelor și dilemelor de tip social, economic și de mediu este dată de formarea și
colaborarea în cadrul unei asociații de tip cluster.
Aceasta oferă o serie de avantaje, cum ar fi accesul liber la mai multe tipuri de resurse și
tehnologii, dezvoltarea activității de afaceri în cadrul unei alianțe strategice, transferul de know-
how și de cunoștințe.
De asemenea, această situație ar sprijini, pe cale logică, creșterea gradului de competitivitate în
domeniul patrimoniului cultural. Prin valorificarea superioară a resurselor, prin intermediul
activităților turistice, s-ar aduce și un grad de plusvaloare important la nivel regional, prin
acțiunea sinergică a principalilor membrii ai clusterului
Reprezentanții chestionați s-au arătat deschiși spre aderarea la o asociație de cluster, mai ales
ulterior conștientizării beneficiilor. Mai mult decât atât, ei au fost capabili să perceapă anumite
beneficii specifice care decurg din astfel de asociații.
0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80%
Parteneriate cu Universități și ONG-uri
Acces la Fonduri Structurale
Parteneriate public-private
Rețele de colaborare
62
4.3 Repere ale clusterului de patrimoniu cultural în Regiunea de dezvoltare Vest
Experiența înregistrată în Regiunea de Dezvoltare Vest a României oferă un foarte bun potențial
de creare a unui cluster de competitivitate în turism. Condițiile sunt propice pentru ca această
regiune să devină un adevărat etalon în ceea ce privește circuitul pentru creșterea
competitivității turistice și astfel pentru prosperitate.
În acest caz, identitatea regională și a patrimoniului din Regiunea de dezvoltare Vest permite
crearea unei noi forme de grupare – cluster de competitivitate turistică în domeniul
patrimoniului cultural, caz în care firmele mari din industrie - artizanat, turism, muzee,
organizații culturale, facilități sportive, instituții culturale sunt intercorelate într-un mod mutual
benefic, într-un mecanism de auto armare a competitivității, susținut de fluxurile turistice.
Proiectul de tip cluster, pe modelul altor formațiuni asemănătoare din afara granițelor țării,
poate lua naștere sub forma de eco-industrie, prin perspectiva găzduirii mai multor evenimente
culturale de renume internațional. Perspectiva proiectului Timișoara – capitală culturală
europeană sprijină cu siguranță acest demers, reprezentând o importantă oportunitate pentru ca
întreaga regiune să-și reconsidere structura ofertei turistice.
Un prim pas în crearea acestui tip de cluster de competitivitate de patrimoniu cultural constă în
recunoașterea teritorială și evaluarea patrimoniului său cultural din punct de vedere economic
și al reputației. În timpul acestei faze de actorii instituționali verifică efectiv potențiala
dimensiune regională a clusterului, a firmelor private identificate și a investitorilor interesați să
se alăture primului val de participanți.
Având în vedere calitatea modelului propus, cea de eco-industrie, toți actorii care ar putea forma
clusterul vor reuși acest lucru numai prin exploatarea dreaptă și eterogenă a activelor deja
disponibile în regiune; un alt prerogativ face referire la profilul lor competitiv, care constă în
suprapunerea elementelor de industrie, patrimoniu industrial, cultura populară și expertiză,
artizanat, evenimente cultural și de turism, toate din domeniul patrimoniului cultural.
Odată selectați actorii, regiunea poate împărți resursele sale în două principale categorii:
Active de patrimoniu cultural de tip imaterial - bazate pe abilitățile, cultura și expertiza
populare dezvoltate de industriași, meseriași, designeri, restauratori locali;
Active de patrimoniu cultural de tip bunuri materiale, cum ar fi facilitățile de producție,
ateliere, centre de cercetare și testare, muzee, colecții private etc.
63
Principalii factori care stau la baza formării clusterului sunt de categorie diversă: teritoriu,
istorie, o varietate de actori și sectoare industriale implicate. Această structură compozită
conduce la implicarea investitorilor privați și publici, care trebuie să opereze într-un mod
integrat.
Figura 18. Schema generală a unui cluster de competitivitate în turism Sursa: elaborat de autoare
Rolul instituțiilor publice este unul semnificativ încă de la început. Prezența unei instituții
publice de categoria administrației publice dă un sens mai larg proiectului.
Reputația și identitatea locală joacă un rol important în procesul de dezvoltare a clusterului și
vor reprezenta de fapt acei factori necesari pentru adăugarea de actori eterogeni.
64
Potențialul economic pe care clusterul îl oferă va duce la dorința întreprinderilor mici și mijlocii
de a se asocia acestui tip de grupare; același lucru este așteptat să se întâmple și în cazul
companiilor mari, care activează local.
Un pas ulterior va face ca regiunea să dezvolte o strategie clară, direcționată spre ideea de
patrimoniu cultural și va putea activa o rețea capabilă de a traduce proiectul în acțiune, prin
implicarea locală a entităților publice și crearea unui comitet de experți.
Prima etapă a acestui pas constă într-o analiză de scenariu, care include o descriere detaliată a
resurselor productive, a serviciilor de sprijin, o listă a instituțiilor implicate în sfera
patrimoniului cultural, dar și a celor care oferă posibilități de activități turistice – pachete
turistice și ofertă în ceea ce privește muzee tematice, etc.
Această activitate de cartografiere va contribui la crearea de interes și va da vizibilitatea
necesară în vederea introducerii unui brand de pre-lansare, în rândul firmelor situate în zonele
de interes ale regiunii.
Următoare etapă a acestui pas constă constat în crearea brandului și promovarea lui, pentru a îl
face atractiv pentru publicul larg. Pe cale logică, urmează activitatea de proiectare a pachetelor
turistice tematice, care să permită implicarea și valorificarea potențialului provenit din resursele
eterogene ale clusterului.
Pe platforma de internet a clusterului, organul de conducere liberalizează utilizarea mărcii și
acordă posibilitatea de a posta pachete turistice pe această platformă oricărui operator de turism
sau agenție care se arată dispuși să exploateze resursele clusterului.
O astfel de abordare, de tip "open source" a gestionării destinației va duce la o stimulare a
demersurilor în sectorul antreprenoriatului turistic (local, național și internațional), care va
conduce la o creștere a fluxurile turistice din interiorul clusterului, aducând astfel noi influxuri
de resurse în regiune; această situație va duce la posibilitatea revitalizării zonelor și locațiilor,
pentru a mări numărul de actori implicați în cluster, adică pentru a susține dezvoltarea
clusterului de competitivitate turistică.
Patrimoniul cultural este la baza competitivității clusterului. Nucleul clusterului oferă un cadru
în care firmele, muzeele, instituțiile de cercetare și care oferă facilități de instruire și formare,
pot activa și colabora.
65
Figura 19. Harta clusterului Sursa : elaborat de autoare
EDUCAȚIE - UNIVERSITĂȚI, ȘCOLI VOCAȚIONALE, FORMARE CONTINUĂ
GUVERN - ADMINISTRAȚIE CENTRALĂ ȘI/SAU LOCALĂ
MeșteșuguriSuport IT
MEDIA
Agrement
Input-uri specializateWorkshopuriAteliere R&D
FURNIZORIComponente
Patrimoniu industrialMuzee
Colecții private
Patrimoniu cultural
TURISMCazare
TransportAlimentație
Fan-cluburi
Firme din domeniu
Inițiative din clusterEvenimente
TârguriPachete turistice
66
Combinația acestor factori va permite regiunii să dezvolte servicii tematice, cum ar fi
evenimente, promoții etc., care vor deveni o componentă integratoare a clusterului.
Competitivitatea în interiorul clusterului
Rezultatul procesului ilustrat mai sus este competitivitatea, care poate fi evaluată din mai multe
perspective.
În primul rând, proiectul de cluster promovat de regiune și susținut de inițiative antreprenoriale
difuze va contribui la punerea bazelor unui tip de turism tematic în zona. Pachete turistice,
inițiative și evenimente vor putea fi dezvoltate în fiecare an sub marca - umbrelă a clusterului,
cu o abordare orientată spre cluster.
Aceste rezultate pot fi evaluate chiar și printr-o creștere așteptat semnificativă a indicatorului
sosiri turiști, număr înnoptări, vizitatori și spectatori, care să contribuie la îmbunătățirea poziției
regiunii de dezvoltare Vest, în clasamentul turistic regional și național. Această situație nu va
avea un grad de atractivitate important doar pentru activități specific turistice, deoarece ea va
crea efecte colaterale pozitive pentru firmele care fac parte din cluster, cum ar fi o mai mare
vizibilitate internațională, o creștere a conceptului de brand awareness, ușurința în a găsi
investitori străini, difuzarea de cunoștințe de specialitate, inovașii industriale obținute prin noi
colaborări, etc.
În cele din urmă, dar poate cel mai important, clusterul poate contribui la activitatea de
consolidare a identității locale în regiune, prin pârghiile sale aferente patrimoniului cultural.
Aceasta ca induce un sentiment generalizat de apartenență la o rețea de actori importanți, cu un
rol important în dezvoltarea regiunii și în promovarea atractivității acesteia.
67
Concluzii
Această carte s-a axat pe trei direcții principale de cercetare: patrimoniul cultural privit prin
prisma posibilității de valorificare prin activități turistice, competitivitatatea turistică și modul
în care aceasta contribuie la dezvoltarea regională, clusterele de competitivitate în turism ca
instrument de creștere a competitivității și, pe cale de consecință, a gradului de dezvoltare
economică.
Cartea a propus, ca studiu de caz, un model de cluster de competitivitate în turism în regiunea
de dezvoltare Vest din România.
Această carte este rezultatul cercetării desfășurate în cadrul proiectului
POSDRU/159/1.5/S/142115 cu titlul "Performanţă şi excelenţă în cercetarea doctorală şi
postdoctorală în domeniul ştiinţelor economice din România", cofinanţat din Fondul Social
European prin intermediul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane
2007-2013.
Obiectivul principal al prezentei lucrări științifice este congruent cu cel al proiectului inițial,
depus și selecționat în vederea finanțării. Acesta a vizat elaborarea unui model cluster de
competitivitate în turism, pentru regiunea de dezvoltare Vest a României. De asemenea, etapele
intermediare propuse la începutul proiectului de cercetare au presupus analiza turismului bazat
pe patrimoniul cultural, a gradului de competitivitate în turism, ca factor de dezvoltare
regională, dar și o analiză teoretică a clusterului, privit ca metodă de creștere a nivelului de
dezvoltare economică a unei regiuni. Cele patru capitole ale cărții au urmat aceleași coordonate
prezentate anterior, și s-au materizalizat sub forma direcțiilor de cercetare ale cărții.
Primul capitol a vizat cercetarea patrimoniul cultural și modalitățile de valorificare a acestuia
prin turism, în vederea obținerii unui nivel superior de dezvoltare economică regională. Un
element important al patrimoniului turistic este fenomenul de autenticitate. De fapt,
concentrarea pe elemente de autenticitate este un principiu de bază pentru acest tip de dezvoltare
a turismului, pentru a înțelege mai bine rolul pe care autenticitate percepută îl are ca măsură a
calității produselor și ca un factor determinant al satisfacției turistice. Calitatea patrimoniului
cultural valorificat prin turism este sporită de autenticitate.
În contextul creșterii nivelului de competitivitate turistică, există o serie de măsuri luate la nivel
administrativ central, o serie de instrumente de sprijin, care vin în întâmpinarea antreprenorilor
și, în fapt, tuturor actorilor de pe scena sectorului turistic românesc. În vederea creșterii
68
nivelului de competitivitate la nivel național, prin efectul sinergic al regiunilor, au fost
prevăzute, în noile domenii majore de intervenție, axe prioritare care vin în întâmpinarea
nevoilor domeniului patrimoniului cultural în scop turistic.
În finanțarea venită din partea Uniunii Europene sunt incluse domenii de intervenție din sfera
patrimoniului cultural, care au apărut și în perioada anterioară anului 2014. În afară de acestea,
în categoria întreprinderilor mici și mijlocii care pot fi declarate eligibile, Ministerul de resort
– Ministerul Culturii a decis adăugarea industriilor de tip cultural și pe cele de tip creativ pe
această listă, în vederea creșterii nivelului de competitivitate în acest sector și, mai ales, pentru
a impulsiona antreprenoriatul.
Principalele aspecte avute în vedere în cadrul primei variante a Acordului de Parteneriat, cu
titlu de elemenete prioritare în obținerea de finanțări nerambursabile se află acțiuni de restaurare
și de valorificare a patrimoniului cultural, de valorificare a potențialului turistic specific
regional, de reabilitare a zonelor istorice urbane, dar și de valorificare sustenabilă a elementelor
de patrimoniu cultural tangibil și intangibil.
Cel de-al doilea capitol conține o cercetare asupra activității turistice și a gradului de
competitivitate. Impactul pozitiv al turismului asupra dezvoltării regionale, în special în zonele
cu puține activități alternative, este în mod clar recunoscut. În primul rând, cheltuielile turistice
pentru cazare, hrană și diverse cumpărături de agrement constituie venituri directe pentru
regiunile unde activitățile turistice sunt desfășurate, cu efecte pozitive pe piața muncii. De
asemenea, prin prezența activităților turistice se reduce șomajul prin creșterea cererii de muncă,
înregistrându-se un câștig net, atâta timp cât prețul forței de muncă este mai mare decât costul
economic al disponibilității sale. Mai mult, turismul necesită construirea și îmbunătățirea
infrastructurilor colective, pe de o parte (drumuri, alimentare cu apă) și a celor culturale și de
agrement, pe de altă parte (muzee, opera, etc.); aceste facilități, împreună cu facilități specifice
loisir-ului, contribuie la bunăstarea atât a turiștilor cât și a rezidenților.
Importanța pe termen lung, socio-economică a turismului a fost sistematic ignorată de multe
guverne și societate, în general, dar, în timp, această recunoaștere s-a intensificat. Astăzi,
turismul s-a dovedit o sursă importantă de crearea de plusvaloare și de locuri de muncă. Asupra
economiei unei țări sau zone, efectele turismului trebuie să fie considerate, în general,
presupunând că relația lor fundamentală cu obiective ale întregului sistem economic poate
determina contribuția turismului la crearea și utilizarea venitului național, efectele sale fiind
legate de inflație, de investiții sau de diversificarea structurilor cu rol economic în creșterea
calității vieții.
69
Turismul este o activitate capabilă să stimuleze îmbunătățiri ale echipamentelor și unităților
turistice (cazare, alimentare, comunicații etc.), pentru a influența serviciile destinate anumitor
domenii (business, sănătate, timp liber), dar și pentru a mări numărul de sectoare economice
desemnate pentru a satisface cererea turistică.
Problema actuala a competitivității trebuie să fie abordată nu doar la nivel microeconomic dar
și la nivel macroeconomic deoarece, în prezent, se poate observa o anumită lacună în materie
de competitivitate a produselor/serviciilor turistice atât pe piața internă românească cât și pe
piețele externe.
Competitivitatea cere eficiență, calitate, productivitate ridicată, adaptabilitate, reușită, produse
superioare la costuri mai mici. Forțele competitive ale unei companii rezidă în avantajele
competitive și competențele distinctive pe care le posedă în raport cu alți concurenți. Pentru a
lua în considerare o firmă competitivă este necesară efectuarea unei analize aprofundate atât a
societății cât și a mediului de afaceri.
Sectorul turismului rămâne, astfel, în mod clar unul critic pentru economia mondială, cu o cotă
semnificativă de participare la numărul de locuri de muncă la nivel mondial și furnizând, de
asemenea, o oportunitate importantă pentru țările în curs de dezvoltare să se deplaseze pe lanțul
valoric spre producția de bunuri și servicii turistice cu o valoare adăugată mai mare.
În acest context, o analiză a competitivității turismului economiilor individuale din întreaga
lume rămâne pertinent, în special în zonele considerate "în curs de dezvoltare". Țări precum
Turcia sau Bulgaria au avut de câștigat de-a lungul crizei, prin atragerea de călători sensibili la
preț, al căror obicei de consum turistic includea destinații din Europa de Vest. Această stare de
fapt este vizibil și în evoluția locului ocupat de principalele economii din regiunea analizată,
sub aspectul indicelui de competitivitate în turism.
Crearea unui produs turistic competitiv este unul din cele mai importante domenii de acțiune în
vederea creșterii gradului de competitivitate turistică. Dezvoltarea produselor turistice se va
concentra nu numai asupra integrării diferitelor elemente și componente ale ofertei, de exemplu
atracții, cazare turistică, servicii de alimentație, infrastructura de comunicații, informații și
marca într-un întreg coerent, dar, de asemenea, dezvoltarea unei infrastructuri moderne,
îmbunătățirea calității produselor existente și a eficienței investițiilor.
Selecția de produse care urmează să fie dezvoltate trebuie să aibă loc ca urmare a testărilor
preliminare ale pieței, atât interne cât și externe. Produse turistice vor fi create și în primul rând
dezvoltat la nivel local, în colaborare cu autoritățile locale și apoi la nivel regional pentru
produsele care implică mai multe regiuni.
70
Conceptul "de la idee la produs" este de bază și, împreună cu principiul "gândește global,
acționează local" ar trebui să fie utilizate pe scară largă pentru a spori competitivitatea
turismului de produse și, prin urmare, și a destinației.
Un alt mijloc strategic pentru a mări gradul de competitivitatea este prin forța de muncă.
Personalul înalt calificat și abilitățile lor profesionale reprezintă cheia pentru prestarea
serviciilor turistice cu un grad înalt de calitate, precum și punerea în aplicare a produselor
turistice într-un context extrem de dinamic.
Industria turismului, în special prin prisma resurselor umane calificate, poate ajuta la obținerea
unei poziții competitive foarte puternice. Scopul principal al furnizorilor de locuri de muncă
(angajatorii) ar trebui să fie cel de promovare a ideii de instruire a personalului pentru a
răspunde nevoilor din ce în ce mai mari și mai diversificate ale clienților.
Dezvoltarea turismului are nevoie de sprijin deplin din cadrul social. Acesta contribuie la
dezvoltarea unor atitudini adecvate consumatorilor, care sporește activitatea întregii societăți
prin turism și recreere si dezvoltă interesul pentru valorile culturale, naturale și de mediu.
Cadrul social este de o importanță deosebită pentru turism, în special pentru turismul de tineret.
Acest tip de turism integrează educația școlară și extra-școlară, educația și formarea
profesională.
Nu în ultimul rând, acțiunile de marketing sunt cheia pentru creșterea competitivității turismului
românesc sector. Crearea unui sistem de marketing turistic funcțional în România are ca
obiectiv consolidarea promovării și comunicarea, creșterea numărului de sosiri turistice din
străinătate. Punerea în aplicare a acestui sistem, cu toate acestea, necesită o cooperare strânsă
între autoritățile locale și regionale și a celei în sectorul turismului.
Capitolele trei și patru ale prezentei lucrări științifice vizează o cercetare bibliografică a
termenului ”Cluster de competitivitate”, inclusiv în turism, cât și propunerea unui model de
clusterizare a principalilor agenți din regiunea de dezvoltare Vest a României.
Pentru a face față provocărilor actuale, inclusiv celor legate de productivitate, investiții,
tehnologii noi, atât cercetătorii, entitățile economice cât și structurile politice și de stat susțin
necesitatea ca țările să devină mai "competitive", fapt care este din ce în ce mai greu de realizat,
în contextul economic actual. Prin urmare, cercetătorii au început să prezinte importanța
inovării, atunci când se desfășoară o activitate economică, inclusiv în cadrul industriei
turismului. În cercetarea propusă, factorul cheie al succesului sunt incubatoarele de afaceri, cu
perspective asupra dezvoltării sectorului turistic. Principala propunere a studiului întreprins de
cercetători este reprezentat de un instrument alternativ pentru obținerea competitivității prin
inovare: clusterele în turism.
71
Clusterele de competitivitate au trecut de la a fi simple "concentrări geografice de companii și
instituții interconectate într-un anumit domeniu, formate pe baze de obiective comune și
complementare” la a reprezenta o șansă mai mare de a fi competitiv pe piața națională și nivel
global, atunci când afacerile lor sunt concurente și există posibilitatea de colaborare, în același
timp. Prin aceasta, noi servicii și produse sunt dezvoltate, și avantajul competitiv durabil poate
fi atins.
Prin urmare, clusterele de turism par a fi un rezultat al relocării de companii cu domenii
complementare de activitate, dar care nu sunt în mod necesar implicate în același sector. Cu
toate acestea, firmele pot beneficia de calitatea de membru în cadrul unei rețele dinamice.
Rețeaua de tip cluster nu stimulează întotdeauna, în mod automat, dezvoltarea inovațiilor.
Există chiar și rețele în care procesele de inovare sunt blocate în loc să fie stimulate să crească,
rezultat direct al măsurilor de protecție – secrete tehnologice, comerciale, ș.a.
În scopul determinării tipului, caracteristicilor și a modalității de formare a unei rețea de tip
cluster în regiunea de dezvoltare Vest a României, a fost realizată o cercetare cantitativă în
rândul principalilor actori din domeniul patrimoniului cultural.
Cercetarea a vizat evidențierea unei serii de aspecte cu privire la percepția agenților de turism
din regiunea de dezvoltare Vest din România cu privire la gradul de deschidere către crearea
unei rețele colaborative de tip cluster și la modalitatea de cooperare în interiorul acestuia.
În cadrul ultimul capitol, anterior propunerii modelului de cluster pentru turismul de
patrimoniu, sunt prezentate principalele rezultate ale cercetării de tip cantitativ derulate în
rândul agenților de turism din regiunea de dezvoltare Vest.
Primul obiectiv al acestei cercetări a fost de a evidenția gradul de conștientizare cu privire la
existența acestui tip de grupare în rândul principalilor agenți, inclusiv economici, din domeniul
patrimoniului cultural și turismului cultural și de patrimoniu. Al doilea obiectiv a vizat stabilirea
beneficiilor percepute de către agenții incluși în cercetare ale asociațiilor de tip cluster. Nu în
ultimul rând, al treilea obiectiv a analizat rolul acestor grupuri în obținerea unui grad mai mare
de competitivitate în domeniul managementului turismului, așa cum este acest rol perceput de
către actorii din domeniul.
Experiența înregistrată în Regiunea de Dezvoltare Vest a României oferă un foarte bun potențial
de creare a unui cluster de competitivitate în turism. Condițiile sunt propice pentru ca această
regiune să devină un adevărat etalon în ceea ce privește circuitul pentru creșterea
competitivității turistice și astfel pentru prosperitate.
În acest caz, identitatea regională și a patrimoniului din Regiunea de dezvoltare Vest permite
crearea unei noi forme de grupare – cluster de competitivitate turistică în domeniul
72
patrimoniului cultural, caz în care firmele mari din industrie - artizanat, turism, muzee,
organizații culturale, facilități sportive, instituții culturale sunt intercorelate într-un mod mutual
benefic, într-un mecanism de auto armare a competitivității, susținut de fluxurile turistice.
Proiectul de tip cluster, pe modelul altor formațiuni asemănătoare din afara granițelor țării,
poate lua naștere sub forma de eco-industrie, prin perspectiva găzduirii mai multor evenimente
culturale de renume internațional. Perspectiva proiectului Timișoara – capitală culturală
europeană sprijină cu siguranță acest demers, reprezentând o importantă oportunitate pentru ca
întreaga regiune să-și reconsidere structura ofertei turistice.
73
Surse bibliografice
ADRV, Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, disponibil la
http://www.adrvest.ro/attach_files/Harti/Harta%20adm-simplif.jpg, accesat în 12 ianuarie 2015;
Aikawa, N., 2004, ”An Historical Overview of the Preparation of the UNESCO International
Convention”, Museum International Journal, Vol. 56, p. 128;
Alzua, A., 1998, ”Cultural Heritage and Tourism: Identifying Niches for International
Travelers”, Journal of Tourism Studies vol 9, p. 13;
Ashworth, G., Tunbridge, J., 2000, ”The tourist-historic city: prospect of managing the heritage
city”, Procedia - Social and Behavioral Sciences, vol. 85, p.127;
Beni, M., 2003, Globalization of Tourism, Editura Aleph, pp. 203-207;
Berry, S., 1994, ”Conservation, Capacity and Cashflows: Tourism and Historic Building
Management”, Tourism: The State of the Art, p. 23;
Blanke, J., Chiesa, E., 2011, ”Global Competitiveness Index. World Economic Forum”,
disponibil la http://www.weforum.org/issues/competitiveness-0/gci2012-data-platform/,
accesat în 12 martie 2015;
Boniface, P., Fowler, P., 1993, ”Heritage and Tourism in the Global Village”, Editura Sage,
pp. 190-192;
Brau, R., Lanza, A., Pigliaru F., 2003, ”How fast are the tourism countries growing?”, Working
Papers Conference Tourism and Sustainable Development, pp. 890-901.
Capon, F., 2004, „Regional Competitiveness in Tourism Local Systems”, European Congress
of the European Regional Science Association, Porto University;
Capone, F., 2008, ”Mapping creative cultural systems in Italy”, Creative cities, cultural
clusters and local economic development pp. 320-322;
Capone, F., Boix, R., 2007, ”Sources of growth and competitiveness of local tourist production
systems: An application to Italy”, Annals of Regional Science, vol 42, pp. 209–212;
Church, A., Coles, T., 2007. Tourism and the many faces of power, Tourism, Power and Space,
Vol X, pp. 23-31.
Church, A., Coles, T., 2007, ”Tourism and the many faces of power”, Power and Space,
pp. 39-41;
Cignoni, P., Scopigno, R. 2008, ”Sampled 3D models for CH applications: A viable and
enabling new medium or just a technological exercise?”, ACM Journal, vol.1 (1), p. 1;
74
Cinti, T., 2008, ”Cultural clusters and cultural district: The state of art”, Creative cities, cultural
clusters and local economic development, pp. 74-79;
Cohen, E., 1988, ”Traditions on the Qualitative Sociology of Tourism”, Annals of Tourism
Research, vol. 15, p. 46;
Cooke, P., & Lazzeretti, L., 2008). Creative cities, cultural clusters, and local economic
development. Cheltenham: Edward Elgar.
Costa, R., 2005, ”Avaliação do crescimento potential of the e Desenvolvimento das Empresas”,
Universidade de Aveiro;
Croft, T., 1994, ”Visitor Impact on Heritage in Trust”, Cultural Tourism, Editura Donhead
Publishing;
Crouch, G., Ritchie, J., 1999, „Tourism, Competitiveness, and society Prosperity”, Journal of
Business Research, Vol. 44, pp. 130-131;
Da Cunha, S., Da Cunha, J., 2005, ”Tourism Cluster Competitiveness and Sustainability:
Proposal for a Systemic Model to Measure the Impact of Tourism on Local
Development”, Brazilian Administration Review, vol. 2, pp. 47-62;
Davidson T.L, 1994, ”What are travel and tourism: are they really an industry?”, Editura Global
tourism, pp. 21-26;
Dwyer, L., Kim, C., 2003, ”Destination competitiveness: A model and determinants”, Current
Issues in Tourism, vol. 5, pp. 370-374;
Ferreira, M., „Regional Strategy of Tourism”, Investigação em Turismo - Livro de Actas,
pp. 67-81;
Fine, E., și Speer, J., 1997, ”Tour Guide Performances as Sight Sacralization”, Annals of
Tourism Research, vol 12, pp. 73-87;
Garcia Sanchez, A., 2010, ”Empleo y cualificacion en turismo”, XIV Congreso AECIT, Retos
para el turismo espanol, cambio de paradigm, pp. 78-90;
Goeldner C.R., Ritchie J.R., 2000, ”Tourism principles, practises, philosophies”, Journal of
Tourism, pp. 109-112;
Gursoy, D., Baloglu, S. 2009, ”Destination competitiveness of Middle Eastern countries: an
examination of relative positioning”, International Journal of Tourism and Hospitality
Research, vol 20, pp. 20-32;
Hall, D., 2008, ”From „bricklaying” to „bricolage” transition and tourism development in
Central and Eastern Europe”, Tourism Geographies, vol. 10, pp. 345-365;
innovation and development, pp. 249-252;
Iordache, C. 2008, ”Economia turismului”, Editura Independenţa;
75
Iordache, C., Ciochina, I., Asandei, M., 2010, ”Clusters-tourism activity increase
competitiveness support”, Theoretical and Applied Economics, vol 17, pp. 100-103;
Ivars, J.A., 2003, ”Planificación turística de los espacios regionales en España”, Madrid,
pp. 25-26;
Jackson, J., Murphy, P., 2002, ”Tourism destinations as clusters: Analytical experiences from
the new world”, Tourism and Hospitality Research, vol. 4, pp. 37-40;
Kendall, K., Gursoy, D., 2007, ”A Managerial Approach to Positioning and Branding”, Tourism
Analysis, vol. 12, pp. 107-110;
Lădaru, R. L. și Beciu, S. 2014, ”Marketing research on wine consumer preferences in
Romania”, Scientific Papers Series Management, Economic Engineering in Agriculture
and Rural Development, vol. 14, p. 127;
Lădaru, R. L., Beciu, S., Vlad, I. M., Pădure, M. C. 2014, ”Aspects regarding wine production
and wine sector competitiveness in Romania”, Scientific Papers Series Management,
Economic Engineering in Agriculture and Rural Development, vol. 14, p. 134;
Light, D., și Prentice, R. 1994, ”Market-based Product Development in Heritage Tourism”,
Tourism Management vol 15, pp. 27–35;
MacCannell, D., 1976, ”The Visitor: A New Theory of the Leisure Class”, Editura Shoken
Books;
McKercher, B., du Cros, H., 2002, ”Cultural Tourism . The Partnership between tourism and
cultural heritage management”, Editura National Heritage Act, pp. 45-49;
Minciu R., 2004, ”Economia turismului”, Editura Uranus, București;
Ministerul Culturii 2015, ”Despre Ministerul Culturii”, disponibil la http://www.cultura.ro
/page/12, accesat în 26 martie 2015;
Ministerul Culturii, 2015, ”Despre Ministerul Culturii”, disponibil la http://www.cultura.ro/
page/12, accesat în 26 martie 2015;
Mitea, N., 2005, ”Creşterea economică în turism şi dezvoltarea regional”, Tribuna Economică,
vol. 12, pp. 1-10;
Monfort, M., V. M., 2000, ”Competitividad y factores críticos de éxito en la “hotelería de
litoral”, Universidad de Valencia, disponibil la from http://www.cervantes.com/
fichaobra.htlm?Ret=2619, accesat în 12 februarie 2015;
Muhammet, S., Himmet, K., 2011, ”An Analysis of Cultural Tourism Cluster: The Case of
Aksaray Province”, International Conference of Eurasian Economies, disponibil la
http://aekon.org/papers/292.pdf, accesat în 20 aprilie 2015, pp. 45-56;
76
Muller, K., Rammer, C., Truby, J., 2009, ”The role of creative industries in industrial
innovation”, Innovation: Management, Policy & Practice, vol.11, pp. 150-156;
Mytelka, L. E., & Farinelli, F., 2004, ”From local clusters to innovation system”, System of
Nica, A.-M., Stănciulescu, G., 2011, ”The effects of the global economic crisis on the tourism
competitiveness index’ value in the Central and Eastern European countries”, FORUM
WARE, Internationale Zeitschrift fur Warenlehre, vol. 6, pp. 45-56;
Nistoreanu, P., Nica, A.-M., Tănase, M., 2011, ”Considerations on the qualitative aspects of
ecotourism products”, Zeszyty Naukowe vol 16, pp. 89-98;
Nistoreanu, P., Tanase, M.O. 2008, ”Modern means of promoting tourism destinations”,
Amfiteatru Economic, Vol. X 2, pp. 265-269;
Pessoa, A., 2007, ”Tourism and regional competitiveness”, Working Papers, Universidade do
Porto, pp. 46-70;
Pocock, D., 1992, ”Visitor Expectation and Experience”, Journal of Geographical Association,
vol 77, pp. 233-236;
Poria, Y., Butler, R., Airey, D., 2001, ”Clarifying Heritage Tourism”, Annals of Tourism
Research vol. 28, pp. 1047-1048;
Porter, M., 1998, „Clusters and the New Economics of Competition”, Harvard Business
Review, Vol.76, pp. 77-79;
Porter, M., 2003, „The Economic Performance of Regions”, Regional Studies, Vol. 37,
pp. 49-79;
Rauch, A., Hulsink, W., 2014, ”A Qualitative Approach to Evidence-Based Entrepreneurship:
Theoretical Considerations and an Example Involving Business Clusters”,
Entrepreneurship Theory and Practice, Vol. 38, pp. 333-370;
Richards, G., 1996, ”Cultural Tourism in Europe”, CAB International, p. 209;
Rodzi, I, 2013, ”Between Tourism and Intangible Cultural Heritage”, ASEAN Conference on
Environment-Behaviour Studies, Hanoi Architectural University, Hanoi, Vietnam, p. 240;
RPER, 2015, ”Despre Patrimoniu”, disponibil la http://patrimoniu-rper.com/despre-
patrimoniu/68-despre-patrimoniu.html, accesat 26 martie 2015;
Schiopu, A.F., Vasile, D.C. and Tuclea, C.E., 2015, ”Principles and Best Practices in Successful
Tourism Business Incubators”, Amfiteatru Economic, vol. 17, pp. 474-487;
Stăncioiu, F., 2003, ”Marketing touristic”, Editura Sitech;
Tăchiciu, L., Yankov, N., Balalia, A.E., 2010, ”Education and Training Needs in the Field of
Local Development in the Lower Danube Macro Region”, Amfiteatru economic, Vol. 12,
pp. 815-820;
77
Taylor, J., 2001, ”Authenticity and Sincerity in Tourism”, Annals of Tourism Research, vol 8,
pp. 17-26;
Thomas, J., 1998, ”Museums Resent Tourists”, Tourism: The Journal of the Tourism Society
vol. 7, p. 19;
Tigu G,, Maria A., Nica A.-M., 2010, ”Education and Training Needs in the Field of Visitors
Receiving Structures and Tourism Services in the Lower Danube Region”, Amfiteatru
Economic, Vol. 12, pp. 735-736;
Tomachi, S., 2012, ”Competitivitatea în turism”, Questus, disponibil la http://www.quaestus.ro/
wp-content/uploads/2012/03/S.-Tomachi.pdf, accesat în 12 aprilie 2015;
UNESCO, 2015, ”Science for a sustainable future”, disponibil la http://en.unesco.org/themes/
science-sustainable-future, accesat în 25 martie 2015;
UNESCO, 2015, ”What is Intangible Cultural Heritage”, disponibil la http://www.unesco.org/
culture/ich/index.php?lg=en&pg=00002, accesat îm 26 martie 2015;
UNESCO, 2015, ”What is Intangible Cultural Heritage”, disponibil la http://www.unesco.org/
culture/ich/index.php?lg=en&pg=00002, Accesat în 26 martie 2015;
Urry, J. 1990, ”The Tourist Gaze: Leisure and Travel in Contemporary Societies”, Editura Sage;
Waitt, G., 2000, ”Perceived Historical Authenticity”, Annals of Tourism Research vol. 27,
p. 835;
World Economic Forum, 2014, ”The Global Competitiveness Report 2014-2015”, disponibil la
http://www.weforum.org/reports/global-competitiveness-report-2014-2015, accesat
20 aprilie 2015
78