Vasile Motrescu     

 

19 Votes

Demnitatea lui Vasile Motrescu a constat în a decide la fel, de

trei ori la rand, în condiții similare, în fața aceleiași dileme, fiind

unul dintre personajele cele mai extraordinare din România de

după război.

A fost un țăran sărac, nevoit să muncească de mic, cu ambiția de a-

și face un rost pe pământ.

Foto 1 - Vasile Motrescu, țăran (1940)

La 22 de ani, în 1942 pleacă pe frontul de est, recrutat și face 2 ani

de război, urmați de 10 ani de haiducie, și este omorât în 1958, la

numai 38 de ani.

În 1944, în condițiile în care trupele sovietice ocupaseră Bucovina

de Nord, face parte din una dintre unitățile de gherilă conduse de

Constantin Cenușă și Vladimir Macoveiciuc. Nu se știe exact ce

afăcut în această perioadă, dar e posibil să fi participat la

evacuarea locuitorilor din calea războiului și împreună cu grupul

lui Cenușă, la o ciocnire cu sovieticii care au fost împiedicați vreme

de 3 zile să ajungă la Putna ceea ce a permis armatelor germane și

române să se retragă.

După război a avut 3 ani de liniște, s-a însurat, a făcut doi copii și a

încercat să-și găsească norocul, inclusiv, dintr-un oportunism naiv,

înscriindu-se în Frontul Plugarilor (unde n-a fost bine primit). Nici

el, ca și mulți alți haiduci, n-a fost legionar și nici simpatizant.

În 1948 află că urmează să fie arestat (Cenusă fusese deja, dar a

reușit să evadeze după ce i-a dat doi pumni în gură jandarmului

care-l păzea) și pleacă în munți unde este asociat grupului

“Cenușă/Pătrăuceanu” fiind urmărit și ducând o viață de haiduc

foarte aspră. Nu mai suportă greutățile acestui trai și se predă în

1951 după negocieri cu autoritățile, cerând să fie lăsat liber. În

urma lui se predau și Cenușă și Pătrăuceanu. Ultimii doi vor fi

condamnați la muncă silnică pe viață iar Motrescu este racolat de

Securitate.

Misiunea lui va fi să anihileze grupul lui Ion Gavrilă zis “Moșu” din

Munții Făgăraș. Este trimis în Munții Făgăraș, în 1951,  alături de

încă 3 colaboratori care aveau experiență în misiuni sub acoperire.

Cei 3 mai infiltraseră și reușiseră să anihileze mai multe organizații

anticomuniste, cel mai mare succes al lor fiind împotriva grupului

“Fraților Paragină” din Vrancea. În timpul întâlnirii cu Ion Gavrilă

și cu haiducii acestuia, își denunță tovarășii “undercover” aceștia

fiind împușcați în timp ce încercau să fugă. Motrescu își

construiește un alibi și se predă din nou autorităților.

A doua misiune a fost de a fi “informator de celulă” pentru Silvestru

Macoveiciuc, fiul lui Vladimir. Îl previne pe acesta asupra activității

sale și “ratează” din nou misiunea.

Urmează a treia misiune, aceea de a distruge grupul lui

Vatamaniuc, de această dată singur, în plus fiind și deconspirat ca

scenariu alternativ în care să fie executat de haiduci. Îi lasă baltă

din nou pe securiști și se asociază cu Gavril Vatamaniuc. În 1955,

după o ciocnire cu trupele de securitate din care scapă împușcând

doi soldați, nu se mai revede niciodată cu Gavril. Este condamnat la

moarte în contumacie.

Două fotografii de la reconstituirea din timpul anchetei:

Foto 2 - Vasile Motrescu, haiduc (1958)

Foto 3 - Vasile Motrescu, haiduc (1958)

E legat la o mână cu o frânghie, iar în a doua fotografie este în

bordeiul în care a iernat în 1952 și unde a fost găsit jurnalul,

păstrat ca și corp delict.

Se refugiază în casa unor prieteni și se retrage din viața de haiduc-

vânător fiind capturat în 1958 și executat.

Foto 4 - Vasile Motrescu, arestat (1958)

E greu de înțeles de ce acești oameni nu par speriați în situația lor.

Alt om de fier.

De la el se păstrează mai multe documente foarte interesante: un

jurnal de o tristețe nemărginită, câteva poezii scrise în pădure – de

o artă naivă, dar de o sensibilitate izbitoare dacă mai afli și că era

un om cu (doar) 7 clase – și 6 scrisori adresate autorităților. Aceste

scrisori mi se par cele mai importante prin faptul că Vasile

Motrescu își asumă public poziția de răzvrătit în fața unui stat cu a

cărui politică nu era de acord, într-o vreme în care, pentru

exprimarea publică a unei asemnea opoziții față de regim se putea

primi pedeapsa cu moartea.

Toate aceste documente s-au salvat pentru că au făcut parte din

dosarul său, fiind “corpuri delicte”. Relația comunismului cu poezia

pare foarte complexă: de la instrument de propagandă, la corp

delict, iar Mao Ze Dong e considerat un poet de calitate…

Copiii lui Vasile Motrescu, George și Sofia nu au avut voie să

studieze mai mult de 4 clase primare, mama i-a fost condamnată la

20 de ani închisoare, fratele său, Gheorghe s-a întors paralizat de

picioare din pușcărie, lanțul suferințelor abătute asupra acestei

familii a fost fără de sfârșit.

Constantin Cenușă a fost liberat în 1964 ca să fie găsit spânzurat

câteva zile mai târziu în propria casă

Cozma Pătrăuceanu a supraviețuit până în 1992 și a apucat să

noteze câte ceva despre viața lui.

Și încă un amănunt: Elisabeta Rizea, de care mai toată lumea a

auzit nu a fost un caz singular. Multe femei din România au

împărtășit o soartă similară cu a ei și sunt pe nedrept uitate. O

existență similară a avut și Marioara, soția lui Constantin Cenușă,

care și-a scris memoriile acelor vremuri tragice.

Toate aceste scrieri le găsiți aici:

1. Vasile Motrescu – Jurnalul unui partizan

2. Vasile Motrescu – Poezii

3.  Maria Cenusa – Inceputu amarului

4. Cozma Patrauceanu – Amintiri

Bibliografie:

Jurnalul lui Vasile Motrescu, împreună cu poezile și scrisorile lui au

apărut în două cărți: “Jurnalul unui partizan: Vasile Motrescu

si rezistenta armata din Bucovina” de Adrian Brișcă, apărută în

2005 tot la Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, nu

cred să se mai găsească și “Jurnale din rezistenta

anticomunista – Vasile Motrescu, Mircea Dobre” la editura

Nemira, în 2006 și se mai poate cumpăra de pe net (costă doar 10

lei, la promoție).

De asemenea, informații istorice se găsesc și în cartea amintită la

pagina despre Gavril Vatamaniuc, anume “Rezistența armată din

Bucovina, vol. III (1952-1958)” de Adrian Brișcă și Gabriel

Ciuceanu scoasă la Institutul Național pentru Studiul

Totalitarismului.

În ceea ce-i privește pe Constantin Cenușă și Cozma Pătrăuceanu,

cele două texte, alături de alte mărturii i-am găsit într-o carte

apărută în 2005 la Editura Vremea, coordonată de Mihai

Rădulescu, și care se numește: “La capătul iadului. Mărturii și

documente“

Documentele penale ale celor doi se regăsesc în lucrarea

amintită “Rezistența armată din Bucovina, vol. III (1952-

1958)” și “Rezistența armată din Bucovina, vol. II (1950-

1952)”