Potrivit art. 1206 din Noul Cod Civil, „viciile de consimţământ sunt eroarea, dolul, violenţa şi leziunea”.

Eroarea şi dolul afectează consimţământul în caracterul sau intelectual(conştient) iar violenţa şi leziunea afectează consimţămantul în caracterul sau liber.

4.2.4.5. Viciile de consimţământ

EROAREA

A. Definiţie

Eroarea reprezintă falsa reprezentare a unor realităţi la încheierea actului juridic civil.

B. Clasificare

Eroarea poate fi clasificată după două criterii:

I. Criteriul consecinţelor pe care le produce;

II. Criteriul realităţii fals reprezentate.

I. În funcţie de consecinţele pe care le produc, distingem:

1. Eroarea esenţială;

2. Eroarea neesenţială.

1. Potrivit art. 1207, al.2 din Noul Cod Civil, “eroarea este esenţială atunci când falsa reprezentare a realităţii cade asupra:

- naturii sau obiectului actului juridic civil(error in negotio), adică o parte crede că încheie un anumit act juridic civil iar cealaltă parte are în vedere un alt act juridic civil;

- identităţii fizice a obiectului prestaţiei(error in corpore), adică o parte crede că actul care se încheie are o prestaţie cu un anumit obiect iar cealaltă parte consideră că prestaţia are un alt obiect;

- calităţilor esenţiale ale obiectului prestaţiei sau asupra unei alte împrejurări considerate esenţiale în absenţa căreia actul juridic nu s-ar fi încheiat(error in substantio);

- identităţii persoanei sau asupra unei calităţi a acesteia în absenta căreia contractul nu s-ar fi încheiat(error in personam).

2. Eroarea neesenţială există atunci când falsa reprezentare cade asupra unor împrejurări mai puţin importante pentru încheierea actului, astfel încât chiar cunoscute de partea aflată în eroare, nu ar fi împiedicat realizarea acordului de voinţă, spre exemplu eroarea asupra stării civile a cocontractantului, eroare asupra solvabilităţii cocontractantului.

Uneori, Noul Cod Civil precizează eroarea neesenţială astfel, conform art. 1207: ”eroarea care priveşte simplele motive ale contractului nu este esenţială, cu excepţia cazului în care, prin voinţa părţilor, asemenea motive au fost considerate hotărâtoare” sau conform art. 1210:”simpla eroare de calcul nu atrage anularea contractului, ci numai rectificarea sa, la cererea uneia dintre părţi, cu excepţia cazului în care, concretizându-se într-o eroare asupra cantităţii, a fost esenţială pentru încheierea contractului.”

II. În funcţie de natura realităţii fals reprezentate, distingem:

1. Eroarea de fapt;

2. Eroarea de drept.

1. Eroarea de fapt este eroarea care cade asupra unor situaţii faptice la momentul încheierii contractului;

2. Eroarea de drept este eroarea în care falsa reprezentare cade asupra existenţei sau conţinutului unei norme juridice.

Admisibilitatea erorii de drept este circumstanţiată de îndeplinirea a două condiţii:

- norma asupra căreia cade falsa reprezentare să fie determinantă, potrivit voinţei părţilor, pentru încheierea contractului;

- să nu fie vorba de dispoziţii legale accesibile şi previzibile(nesusceptibile de interpretare).

Structura erorii esenţiale:

În structura erorii esenţiale intră un singur element de natură psihologică, şi anume falsa reprezentare a realităţii, aspect ce conduce la dificultatea probării sale. Totuşi, fiind vorba de un fapt juridic stricto sensu, dovada se poate face prin orice mijloc de probă.

Condiţiile erorii esenţiale:

Pentru a fi în prezenţa erorii esenţiale este necesară îndeplinirea următoarelor condiţii:

1. elementul asupra căruia cade falsa reprezentare a realităţii sa fie determinant pentru încheierea actului, altfel spus, dacă partea aflată în eroare ar fi cunoscut realitatea, nu ar fi încheiat actul juridic civil.

2.în actele bilaterale cu titlu oneros este necesar ca şi cealaltă partea să fi cunoscut sau să fi trebuit să cunoască faptul că elementul asupra căruia cade falsa reprezentare a realităţii este hotărâtor pentru încheierea actului juridic civil.

Sancţiunea erorii esenţiale:

Sancţiunea este nulitatea relativă a actului, nulitate ce poate fi invocată de partea aflată în eroare.

În cazul actelor bilaterale sau plurilaterale, nu este necesar ca fiecare parte să se afle în eroare.

Noul Cod Civil prevede în art. 1213 posibilitatea înlăturării sancţiunii nulităţii relative prin adaptarea contractului.

În acest sens, se arată că dacă o parte este îndreptăţită să invoce anulabilitatea contractului pentru eroare, dar cealaltă parte declară că doreşte să execute ori execută contractul aşa cum fusese înţeles de partea îndreptăţită să invoce anulabilitatea, contractul se consideră că a fost încheiat aşa cum l-a înţeles această din urmă parte.

DOLUL SAU VICLENIA

A. Definiţie

Conform art. 1214 din Noul Cod Civil, “dolul reprezintă acel viciu de consimţământ care constă în utilizarea de manopere viclene în scopul de a induce în eroare o persoană pentru a o determina să încheie un act juridic civil”.

Dolul poate să privească şi un aspect neesenţial al contractului, nu numai un aspect esenţial al acestuia, consecinţa fiind aceeaşi: anularea contractului.

Elementele dolului:

-elementul obiectiv(material) care constă în utilizarea de manopere viclene în scopul de a induce în eroare;

-elementul subiectiv(intenţional) care constă în intenţia de a induce în eroare, în vederea încheierii unui act juridic civil.

În legătură cu elementul obiectiv, trebuie precizat că el poate consta într-un fapt comisiv(o acţiune) sau într-un fapt omisiv(inacţiune). Spre exemplu, în materie de liberalităţi, dolul săvârşit printr-un fapt comisiv se prezintă sub două forme, şi anume sugestie şi captaţie, elemente care constau în specularea sentimentelor unei persoane pentru a o determina să facă actul de liberalitate.

Dolul săvârşit printr-un fapt omisiv poartă denumirea de dol prin reticenţă şi constă în necomunicarea unui aspect pe care cealaltă parte trebuia să îl cunoască.

Condiţiile dolului:

Dolul trebuie să provină de la cealaltă parte, de la reprezentantul său, de la prepusul ori garantul afacerilor celeilalte părţi sau de la un terţ, cu condiţia ca partea să fi cunoscut sau să fi trebuit să cunoască dolul la încheierea contractului.

Deşi Noul Cod Civil sugerează faptul că dolul, ca viciu de consimţământ, ar fi incident numai în materia actelor bilaterale sau plurilaterale, având în vedere topografia textelor de lege(dispoziţiile referitoare la dol se regăsesc în capitolul I, titlul II, cartea a V-a referitoare la contracte) şi faptul că art. 1325 din Noul Cod Civil arată că „dispoziţiile referitoare la contracte se aplică şi actelor unilaterale, dacă legea nu prevede altfel” trebuie să înţelegem că şi actele unilaterale sunt anulabile pentru dol.

De altfel, Noul Cod Civil, în art. 1038, al.2 reglementează o aplicaţie a dolului în materie testamentară(în materia actelor unilaterale).

Sancţiunea dolului:

În cazul dolului, sancţiunea este nulitatea relativă a actului, care poate fi dublată de o acţiune în răspunere pentru prejudiciile create prin utilizarea manoperelor dolosive.

VIOLENŢA

A. Definiţie şi reglementare

Violenţa reprezintă ameninţarea unei persoane cu un rău care îi provoacă o temere şi o determină să încheie un act juridic civil.

B. Clasificare

I. În funcţie de natura ameninţării;

II. În funcţie de caracterul ameninţării.

I. În funcţie de natura ameninţării, distingem:

1.Violenţa fizică, ce poate privi persoana sau patrimoniul acesteia;

2.Violenţa morală, ce priveşte onoarea, demnitatea, reputaţia unei persoane.

II. În funcţie de caracterul ameninţării, distingem:

1.Violenţa legitimă, care nu este de natură să atragă anularea actului juridic civil;

2. Violenţa nelegitimă.

Structura violentei:

În structura violenţei intră două elemente:

1. Elementul obiectiv(material)-ameninţarea cu un rău;

2. Elementul subiectiv(intenţional)-intenţia de a insufla o temere.

Condiţiile violenţei:

- temerea insuflată să fie determinantă pentru încheierea actului juridic civil;

- ameninţarea să fie injustă;

- în cazul actelor bilaterale sau plurilaterale, violenţa să fie săvârşită de cealaltă parte sau, dacă a fost exercitată de către un terţ, partea al cărei consimţământ nu a fost viciat cunoştea sau, după caz, ar fi trebuit să cunoască violenţa săvârşita de către terţ.

Sancţiunea violenţei este nulitatea relativă a actului, care poate fi dublată, ca şi în cazul dolului, de o acţiune în răspundere civilă delictuală.

LEZIUNEA

A. Definiţie şi reglementare

Leziunea este acel viciu de consimţământ care constă în disproporţia vădită de

valoare care există în momentul încheierii contractului.

Leziunea este reglementată în Noul Cod Civil, art. 1221-1224.

Potrivit Noului Cod Civil, leziunea este reglementată şi în cazul majorului(art. 1221, al.1) şi în cazul minorului cu capacitate de exerciţiu restrânsă(art. 1221, al.3).

B. Structura leziunii

Structura leziunii diferă în funcţie de concepţia care stă la baza reglementării ei, rezultând astfel două concepţii:

I. concepţia subiectivă-două elemente pentru existenţa leziunii:

1. obiectiv-disproportia de valoare de peste 50%.

2. subiectiv-profitarea de starea de nevoie, de lipsa de experienţă sau de lipsa de cunoştinţe în care se află cealaltă parte şi se aplică leziunii în cazul majorului.

II.obiectivă-un element pentru existenţa leziunii, şi anume paguba egală cu diferenţa de valoare a celor două prestaţii şi se aplică minorului cu capacitate de exerciţiu restrânsă.

C. Condiţiile de existenţă a leziunii ca viciu de consimţământ

Pentru anularea unui act juridic civil pentru leziune, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

1. Leziunea să fie o consecinţă directă a actului respectiv;

2.Leziunea să existe în raport cu momentul încheierii actului juridic;

3. Disproporţia de valoare dintre contraprestaţii să fie vadită, însa, în cazul majorului, aceasta trebuie să depăşească 50% din valoarea pa care o avea în momentul încheierii contractului şi să subziste până la introducerea cererii în anulare;

4. Leziunea sa nu priveasca contracte aleatorii, tranzactia precum si orice alte contracte anume prevazute de lege, conform art. 1224 din Noul Cod Civil.

D. Domeniul de aplicare a leziunii

În funcţie de persoanele care pot aplica leziunea, distingem:I. Persoane majore;

II. Persoane minore.

I. Actele susceptibile de anulare pentru leziune, în cazul majorilor, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

1. Sunt acte juridice unilaterale cu titlu oneros comutativ;

2. Sunt acte de administrare sau de dispoziţie;

3. Sunt acte lezionare pentru majori într-un cuantum care depăşeste 50% din valoarea pe care o avea la încheierea contractului.

II. Actele susceptibile de anulare pentru leziune, în cazul minorilor, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

1. Sunt acte de administrare;

2. Sunt acte încheiate de minorii cu vârsta între 14 şi 18 ani fără încuviinţarea ocrotitorilor legali;

3. Sunt acte lezionare pentru minori;

4. Sunt acte comutative bilaterale si cu titlu oneros.

Sancţiunea leziunii:

Potrivit art. 1222, al.1 din Noul Cod Civil, „partea al cărei consimţământ a fost viciat prin leziune are alegerea de a cere instanţei să pronunţe:

- nulitatea relativă a contractului

- reducerea /mărirea uneia dintre prestaţii.”

Conform art. 1222, al.3 din Noul Cod Civil „în toate cazurile, instanţa poate să menţină contractul dacă cealaltă parte ofera, în mod echitabil, o reducere a propriei creanţe sau, după caz, o majorare a propriei obligaţii. Dispoziţiile art. 1213 privitoare la adaptarea contractului se aplică în mod corespunzator.

Partea al cărei consimţământ a fost viciat prin leziune trebuie să se adreseze instanţei printr-un termen special de prescripţie extinctivă în timp de un an de zile.

Spre deosebire de dreptul comun(Noul Cod Civil, art. 1249. al.2) care prevede că nulitatea relativă poate fi invocată pe cale de excepţie, chiar după împlinirea termenului de prescripţie în cazul leziunii (Noul Cod Civil, în art. 1223, al.2 prevede expres că anulabilitatea contractului nu poate fi opusă pe cale de excepţie când dreptul la acţiune este prescris).

Proba leziunii

Dovada leziunii se face, în principiu, cu orice mijloc de probă, fiind o chestiune de fapt, respectiv stabilirea disproporţiei dintre contraprestaţii.