viorel prelici -...

Viorel Prelici

OARE? 64 DE POEZII

Timișoara 2014

Descrierea CIP se află la Biblioteca

Națională a României

ISBN: 978-606-8427-97-3

Viorel Prelici

OARE? 64 DE POEZII

Cu ocazia jubileului unui sfert de veac a învățământului și cercetării în asistență socială la Universitatea de Vest din Timișoara, pentru asistenții sociali, cei care în strădania nobilă de schimbare în bine a semenilor, nu o dată se confruntă cu dileme,

Viorel Prelici

Viorel Prelici - “Oare!” 5

Oare?

Nu a fi

Sau a nu fi

E întrebarea

Ci,

După ce a fost,

Cum va fi,

Oare?

6 Viorel Prelici - “Oare!”

Narcis (I)

S-a oglindit în luciul apei:

Apa l-a lucit.

În străluciul ochilor lui

S-a descoperit

În luciul apei.

Ochii lui

I-au strălucit

Chipul lui,

Din apă.

Străluciul ochilor

Oare

Dragoste să fi fost?

Da, o floare.


Narcis (II)

Că Narcis-Îndrăgostitul-De-Sine-Însusi

S-a

meta-

morfo-

zat

Într-o floare

E de notorietate

Publică.

Dar, auziţi,

Ceva ce nu se ştie:

Înainte de metamorfozarea sa,

Narcis

Şi-a văzut umbra

Care era, de fapt, vis.

În primul moment

S-a speriat rău

Dar, când soarele a dispărut

În nori, s-a trezit.

Visul - umbră dispăruse.


O floare ca Narcisa

Visează în soare

Şi se trezeşte

Când el

Nu-i lasă umbra, visul.

Ce ziceţi de asta?


Papagalul

La început a fost Cuvântul.

Poate,

Ca să înţelegem,

Să ne convingem

De-acest lucru,

Dumnezeu a creat papagalul.

Sunetele lui,

Deşi par cuvânt

Nu sunt. Doar

Cuvintele noastre sunt

Copii palide

Din ce a fost

La început Cuvântul.


Pastel

Vai, azi noapte iarba a plâns.

Dimineaţa, boabele de rouă,

Lacrimi, atârnau de fiecare fir.

Dar a răsărit soarele:

Cu zumzetul lor,

Cântec alinător,

Alintător,

Al albinelor, bunelor,

Arătând flori firelor

Înveseliră pajistea covor.


Drept de copyright

Există Marea Roşie

Şi Mare Galbenă,

Marea Neagră

Şi, poate, Marea Albastră

Dar nu avem Marea Verde,

Deşi, fiecare are în ea

Ceva de peruzea.

Verdele este al Pământului

Drept de copyright color,

Colorofil.


Fără discriminare

V-aţi întrebat, vreodată,

De ce atunci când eşti numit stângaci,

În general, e lucru de ocară?

Când, de fapt,

Stângaciul e stângaci cu dreapta

Dar cu stânga lui e ca dreptacii.

În consecinţă,

Stângaciul poate da drept replică

dreptaciului

“Dreptaciule stângaci!”

Iar, când vor vrea să se măgulească,

Vor zice:

Dreptaciul stângaciului

“Dragul meu stângaci dreptaci”

Iar stângaciul dreptaciului

“Te simt ca şi cum ai fi stângaci”;

Dar, şi mai şi, când spunem

“Sărută cu stângăcie”

E aproape sau de fapt

“Sărută cu gingăşie”.


Cărămida

La început,

Când Dumnezeu a făcut pământul,

L-a plămădit mai moale,

Era o planetă moluscă,

Absolut originală,

Sigur unică.

După care

L-a lăsat să se întărească

Şi au apărut

Munţi semeţi

Văi minunate

Şi deasupra lor a presărat norii

Din care au început să cadă picături de

ploaie;

Câte şi mai câte minunăţii

Apăruseră apoi.

Omul, care răsărise,

Tot făcut de Dumnezeu,

Hop si el:

Şi-a băgat mâinile în lutul ud


După ploaie,

A luat câte un gogoloţ,

Nu prea mare,

Cât să-l cuprindă în palme,

L-a frământat

Si i-a dat ce a ştiut şi el,

Trei dimensiuni:

Lungime,

Lăţime,

Înălţime.

Le-a lăsat

Să se întărească

Şi a ieşit o cărămidă

Pe care, pentru a semăna cu stânca

În apusul soarelui,

A băgat-o în foc

Şi a tot repetat asta

Că i-au trebuit multe cărămizi

Cu care Dumnezeu l-a lăsat,

Să se joace, într-un fel,

Dar nu uşor, ci din greu

Chiar cu sudoarea frunţii,

Să construiască adică,

Atât cât a putut

Cu mintea lui de om.

Cât a fost singur

Treaba a mers,


Dar când au fost mai mulţi,

S-au babilonit.

Aşa le-a trebuit!

Vroiau prea multe cărămizi,

Să ajunga la cer

Şi lui Dumnezeu nu i-a plăcut,

S-a supărat şi a zis:

”Nu aşa se ajunge la mine, sus!”


Voi

Va veni o zi

Când nu voi mai vedea,

Nu voi auzi

Şi nu voi mai simţi,

Nici a gândi

Nu voi mai voi

Şi, mă tem,

Nu voi mai putea iubi.

Oare, voi şti că am fost?

Poate nici asta

Nu va mai avea

Vreun rost.

Sau nu cumva

Tocmai asta va-nsemna

Că, de fapt,

Voi fi cu adevarat.


Toma necredinciosul

La Masa Tăcerii

Stau cei doisprezece apostoli

Dar unde e Hristos?

Poarta Sărutului

Să fie, oare,

Sărutul lui Iuda?

Sau,poate, sărutul Evei?

Coloana Fără Sfârşit,

Ridicare la ceruri,

Capătul ei este, totuşi, finit.

Atunci unde este Hristos?

Păşiţi pe Calea eroului Om:

Vedeţi?!

Între sărutul lui Iuda

Şi ridicarea la ceruri

Acolo este El şi ei,

Acolo este Biserica.

S-au adunat întru Hristos

Înainte de ridicarea la ceruri

El si ei

Împreuna cu noi.

Doamne!


Îţi multumesc,

Mi-ai trimis omul

Care a cioplit piatra nemuririi

Şi a turnat bronzul credinţei

Ajutând necredinţei mele.


Idei la pachet

Ideile sunt, reprezintă, un produs

Deci, se procesează.

Unele se vând la pachet,

Cu termen de garanţie.

Chiar spunem despre anumite idei

Că sunt depăşite, expirate.

Se impune să fie proaspete,

De dată cât mai recentă,

Pe buzele tuturora,

Să umble lumea cu ele,

Cum spunea cineva,

Ca gaia

Cu maţu-n cioc

Şi astea par mai bune.

Oare aşa să fie?

Există idei care nu sunt propritatea

Celui care vrea să spună că le emite,

Furate de la alţii

Şi vor să câstige, într-un fel, cu ele,


Asta numindu-se plagiat

Şi se arată cu degetul.

Exista idei care se ţin la macerat

Ca vânatul, iar în reţeta

Pentru prepararea bunătăţii

Se recomandă a se adăuga şi sângele........

trofeului.

Însă trebuie mare atenţie:

Dacă unele idei se macerează greşit,

Se descompun,

Miros urât,

A dictatură, de pildă.

Pe acestea din urmă, de altfel,

Unii le găsesac deliciose

Şi le susţin cu tărie

Pe care o dau pe gât,

Dorind s-o repete:

Au stomac tare.

Dar multora

Le stârnesc greaţă.

Există idei care nu se învechesc

Nu se alterează,

Rămân delicatese perene

Precum măslinele

De sub pomul lui Platon.

Dar roadele din pomii grădinii

Ghetsimani?


Ce să mai vorbim!

Nu avem grai!

Ce roade dau pomii de acolo

În inima noastră,

Şi încă de când!


Cascada

Zâmbesc

Râd

Râd in hohote

Râd cu lacrimi

Râsu-plânsu

Plâng

Plâng jalnic

Plâng in hohote

Plâng cu sughiţuri.


Cuminţenia Pământului

Mai presus de ceru-nstelat

Fecioară,

Veneră din spuma mării-ai învins,

Biruita-i zâmbetul Giocondei

Si mărul muşcat cu păcat,

Mai mult decât Evă:

Înţelepciune,

Dincolo de toate

Pământ Cuminţenie.


Femeie vis

Se făcea că astâmpăr n-avea

Cuminţenia Pâmântului,

Zâmbea şi din picioare tropotea.

Venera cu grabă se-mbrăca

Şi de frig dârdâia.

Fecioara din zodie

Centura Căii Laptelui făcea.

Mona Lisa bozumflată arăta (de alfel,

buze umflate cu botox).

Eva cu un baţ şarpele-alunga

Şi nu cu mărul,

Ci cu torsul ca o pară

Pe Adam ispitea.

Oare astea ce-n vis au fost

Să–nseamne

O lume pe dos?


Comunism afon

Ce tot sunet?

Ce tot ritm?

Armonie nu mai fie!

Acest zumzet să dispară!

Să-nţelegem ce vorbim,

Nu să ne tot păsărim.

Egali cu toţi să fim!

Hai la lupta cea mare,

Robi cu robi de armonie

Ne vom uni pe vecie,

Vrem ca toţi afoni să fie!


Infinit

Oridecâteori

Când suprapunem

Verticala pe orizontală

Şi ridicăm privirea la cer

Facem, în fapt, cruce,

Semnul sfânt din

Lemn

Piatră

Fier

Aur…

Din ruga noastră fierbinte:

A celor ce suntem

Ce am fost

Pâna la primii

Ce l-au văzut răstignit,

A celor ce vor fi

Pâna El va reveni

Când ne va izbăvi

Şi atunci cu toţii


Prin cruce,

Semnul nenumărat făcut

Pe-acest pământ,

Vom fi

Infinit.


Odă olfacţiei canine Se dedică lui Piky

Prietenul meu

Despre care

Beethoven a zis

Că dacă n-ai mamă

Şi vrei un prieten

Să ţi-l iei,

Aţi ghicit cine-i oare?

E căţelul meu -

Ne privi cu nasul în vânt,

Apoi se uită cu înţeles

La mine:

Nepricepuţilor!

Ce înţlegeţi voi despre mirosuri?

Nu-s de nasul vostru.

Eu le citesc,

Le –nţeleg,

Le savurez

Cu nasul ăsta.


Voi simţiţi doar atât:

Parfumat, plăcut/neplăcut,

Urât mirositor.

Vă zic eu,

Asta e ca şi cum ai spune

Alb şi negru.

Dar unde aţi lăsat nuanţele

Culorile?

Mirosurile nu sunt doar

Atractive/respingătoare,

Aşa cum aţi zice voi,

Frumoase/urâte.

Eu nu fac greşeala

Să consider că mirosul e

Parfumat sau urât mirositor

Şi atât.

Există atâtea nuanţe

Pe care voi nu le simţiţi.

Şi apoi eu cred

Că urâtmirositorul

Poate fi frumos

Aşa cum

Pentru voi

O femeie urâtă

Poate fi interesantă.

Şi-acum dă-mi voie să-mi las

Cotidienele mele SMS-uri.


Grila

1.a

2.b

3.a

4.c

5.c

Total 10 puncte

Uaaa!


Mlădiţa

Contorsionat, corpul,

Pe cruce ţintuit,

Se răsuceşte

Spre nemurire,

Lujer de vie.

Mugurelul prunc

În ieslea tulpină

Bucurie,

Spre lumină.

Astăzi

Pruncul s-a născut,

Cum s-a proorocit,

Mugur viaţă

Te-ai deschis prin iubire

Şi-au înflorit,.

Printre stele,

Florile dalbe.


Aripile

Dacă-n loc de mâini

Ne-ar creşte aripi

Şi-n loc de picioare, la fel,

Dar mai mari?

Am zbura, n-am merge,

Toate le-am împlini,

Fâlfâind din ele.

Ar rămâne, totuşi, lucruri identice

Între mâini îndemânatice,

Picioare iutepăşitoare

Şi-n locul lor

Aripi fâlfâietoare .

De exemplu,

Între aripi şi mâini:

Mângâiatul,

Dar si diferenţe

Specifice aripilor:

Atunci când nu mai eşti

Pe-acest pământ


Şi te ridici la ceruri.

Bătând din ele.


Desufletizare

Ce-ar fi fost dacă

Dumnezeu

Ne făcea

Să putem umbla

Numai pe mare,

Adică pe apă?

Dacă păşeam pe pământ

Ne proiectam în aer

Şi, fără contact cu apa,

Sufletul ieşea din noi.

Ei, veţi spune,

Si dacă pământul era umed?

Atunci deveneai imponderabil

Şi exista pericolul

Ca la umezeală mare,

Să cazi într-un fel de letargie,

Periculoasa, de alfel.

Căci dacă te mişcai în vreun fel,

Exista riscul sa te desufletizezi.


Visul cireşului

A-nflorit cireşul!

Florile dalbe

Sunt visul lui

De-asta iarnă

Când fulgii pe mlădiţe

Se-aşezau molcom,

Buchetele reci,

Când viaţa-i vis

Şi visul viaţă,

Dalb,

Când oamenii

De naşterea Lui

Cântau

Şi se bucurau.


Mareea fluturilor

Cum se face

Că apele sunt atrase de lună

Şi fluturii de noapte nu?

Doar ei sunt mai uşori ca apa.

Totuşi,

Pe unii

Îi apucă un fel de nebunie,

O atracţie irezistibilă

Sau poate numai din greşeală

Confundă luna cu becurile,

Vă daţi seama,

Incandescente,

Prea fierbinţi pentru aripile lor

Şi ei fără ele mor.


Declaraţie de dragoste

Te iubesc

Aşa cum ai fost,

Cum eşti

Şi cum vei fi

Când eu,poate, nu voi mai fi

Sau când aş putea, dar n-aş dori a mai fi,

Te voi iubi şi când nu vom mai fi.

Aici.


Cuminecare alba

O, Doamne!

Dă-ne tu

În loc de vin

Cu lapte să ne cuminecăm

De viaţă să ne-mbătăm

Cu sângele tău

Alb imaculat,

O, Doamne!

Trupul tău,

Mielul meu.


Ciorchinele

Ţii minte când ne bucuram din acelaşi

singur ciorchine:

O boabă tu, o boabă eu, câte o boabă?

Si erai dulce. Boaba sângerie în auriul

toamnei strălucea.

Buzele tale cu milă-o mângăiau

Spre-a o abandona dinţilor albi

strălucitori, ce o zdrobeau:

O boabă tu, o boabă eu, o boabă.

Să te gândeşti la mine, atunci îmi ziceai,

Când vei gusta boabele dulci,

Acolo unde-oi fi nu voi găsi asemenea

dulceaţă.

Mă voi gândi la tine, îţi ziceam,

O boabă tu, o boabă eu, aş vrea o boabă.

Azi mă mai gândesc la tine, în apusul........

toamnei cenuşii

Şi-aş vrea să mai împărtăşim

Iubirea ciorchine sângeriu,

O boabă tu, o boabă eu, aş mai vrea doar

o boabă.


Mersul pe poezie

A face poezie

E ca mersul pe sârmă:

Când vorbeşti obişnuit

Păşeşti pe pământ sigur,

Dar cu poezia

E cu totul altfel:

Ceea ce vrei să spui

Poate nu e înţeles la fel

De cel ce te ascultă.

E aici vorba de un echilibru

Instabil.

Cu poezia nu e uşor

Poţi să-ţi frângi şi gâtul

Spunându-ţi-se:

Ce, asta-i poezie?


La steaua

Ştii?

O stea îmi făcea

Cu ochiul,

Poate mă plăcea

Dar, în realitate,

Mi se părea.

De fapt,

M-am îndrăgostit

Eu de ea.

Tot privind-o

Am văzut

Că, parcă,

Lăcrima.

Steaua mea,

Soarta mea.


De câte ori privim, iubim

De câte ori ne-am privit

Nu putem număra

Pentru că privirea nu stă pe loc,

Noi doar credem că ea este fixă.

Chiar dacă m-am oglindit în ochii tăi

Eu nu te-am privit

Pentru că dacă te-am iubit

Am crezut că te privesc,

Dar n-a fost aşa:

Te-am iubit

Nu te-am privit.

Dar, atunci, cât dureaza o privire?

Atât cât poţi sorbi cu ochii

Din pâlpâirea unei imagini

Între doua clipiri

Şi cât poţi vedea

Când iubeşti

Închizând clipa clipirii.

Poate că te-am văzut mai bine

Atunci când am închis pleoapele.


Dar asta nu este decât o parte a privirii

Căci mai este şi partea cealaltă

Şi, dacă ne privim amândoi,

Într-adevăr privim.

De fapt, iubim.

Nu cumva atunci când iubim

De-adevăratelea privim?

Dincolo de tine

Şi de mine

Dincolo de amândoi

Şi de noi.


Poate a fost fericirea

Am sperat

Dar când zâmbeai, mă temeam,

Zâmbetul acela

Ca amintire

Care mai doare.

Nu credeam

Când zâmbeai

Şi totuşi, speram.

De fapt,

Pe chipul tău

Căutam

Liniştea.

Zâmbetul acela era

Dureroasa mea fericire.

Astăzi când ne vedem

Zâmbetul tău e altceva,

Cel de altădată

A fost fericirea mea.

Mă doare

Că poate

A fost aşa.


I.N.R.I.

Vedem în mai multe feluri,

De fapt, fiecare vede în felul lui

Şi poate, de aceea putem avea

Mai multe adevăruri,

Personalizate,

În spatele unei măşti:

Lumină/întuneric,

Învingătoarea întunericului,

Întuneric ce păleşte,

Ce curge prefăcându-se- în lumină.

Dar fără intuneric?

Lumină din lumină,

Dumnezeu adevărat

Din Dumnezeu adevărat,

Singurul Adevăr,

Adevărul singur: Unul.


Speranţa izbăvirii

Norii – insule tăcute pe oceanul cerului

Se oglindesc pe pământ,

În valul lanului, pe luciul brazdelor

holdei

Şi-al dunelor fierbinte tremur.

Stau pe spate şi visez

Privind în sus, spre pământul cer

Unduirile vieţii, frământarea lumii,

Valuri, murmurul mării.

Dar ce văd dedinjos

Şi aud peste tot?

Vai, flăcări, ţipete,

Mi-e frică!

Doamne, putea-voi, eu, vreodată,

Izbăvit,

Să privesc

Unduirea vieţii, frământările lumii,

Fără teama păcatelor mele?


Iubirea, felină catifelată

Iubirea, felină catifelată,

Credeam că m-ai uitat:

Imi dai târcoale,

Visez şi mă simt fericit.

Unde-ai stat până acum

La pândă-n umbră?

Când te-ai ghemuit

În sufletul meu?

Sunt fericit,

Mi-e dor,

Te aştept,

Vreau să te-aud,

Visez,

Te simt,

Iubire.

Urechea mea pândeşte încordat,

Tresar:

“Alo? Ceau! Ce faci?”

“Sunt eu, Picasso, fericirea mea”


Visul

Seara, când mă dezbrac de haine,

Pentru culcare,

Rămân gol pe dinafară,

Ca într-un fel de foame,

Dar nu complet

Şi nu pentru mult timp.

Îmi îmbrac apoi pijamaua

Şi îmi servesc, mai întai, visul treaz,

Cu cele de peste zi.

Mă culc.

Dup ce adorm

Vine viaţa visului din somn,

Pe care eu mi-o servesc

Poate chiar şi fără să vreau.

Găsesc acolo

Cele trebuinciose

Dar ambalate si deghizate.

Să nu mă înţelegeţi greşit,

Nu sunt doar himere


Dupa care întinzi mâinile

Şi nevoile tale

Sau de care vrei să fugi,

Sunt vii,

Au rădăcini şi sevă,

Dar rodesc altfel decât realitatea.


Cârcotaşul

“Vezi rândunelele se duc”

A spus poetul.

Dar de unde ştia că dacă zboară

Chiar se duc?

*

“Se scutur frunzele de nuc”,

Dar de ce nu cele de tei

Care au insoţit

Florile neîntrecut înmiresmate?

*

“Se-aşează bruma peste vii”,

Nu cumva e vorba de ruginiul viţei?

Căci, poate, e mai frumoasă

Bruma argintie de pe pajişte.

*

“De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?”

Cred că este la mijloc

O relaţie circulară

Între depresie şi dor.


*

Să mai încercam ceva,

Versurile de la coadă la cap:

De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

Bruma peste vii se-aşterne

Frunzele de nuc se scutur

Se duc rândunele, vezi?

*

Din demolare si cioburi

N-a ieşit nimic.

Deci:

“Vezi rândunele se duc,

Se scutur frunzele de nuc,

Se-aşterne bruma peste vii,

De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?”


Cârtiţa, liliacul şi omul

Cum arată pentru voi ziua?

Ce răsare pentru viaţa voastră?

Sunteţi mai săraci fără lumină?

Nu! Fericiţi cei săraci întru simţuri

Căci a lor este frumuseţea simplităţii.

Sunteti mai curaţi decât noi!

Vă împodobiţi prin simplitate viaţa

Adunând întunericul către care aspiraţi

În sus şi în jos.

Dar şi voi vă iubiţi,

Înndrăgiţi puii,

Sunteţi mai siguri când vă regăsiţi

împreună.

Cerul si pământul

Există la fel pentru voi şi pentru noi?

Noi privim cerul, dar oare ce vedem?

Simţim sub tălpi pământul

Dar cât de sigur păşim pe el?

Ne e teamă de ceea ce voi iubiţi,

Întunericul.


Fugiţi de ceea ce noi iubim, lumina.

Sunteţi fraţi întru întuneric, părintele

vostru,

Dar întru iubire si teamă suntem la fel.

Te-ndrepţi spre inălţimi fără să le vezi:

Aspiratia-lumină.

Sapi spre întuneric:

Măreţia perseverenţei.

Aspiraţie, perseverenţă,

La voi si la noi.


Cele trei stări ale

copacului

Pentru tine, copacule,

Frigul este noapte:

Tu dormi, nu ingheţi iarna;

Noaptea este timpul generozităţii tale,

Ne restitui viaţa ce-o respirăm;

Ziua, harnic strângi lumina vieţii

Ca apoi să ne-o oferi

Verde si multicoloră.

La noi nu găseşti recunoştinţă,

Şi nu-ţi dăm socoteală de ce respirăm

Puterea verdelui tău.

Noi, nelegiuit,

Îţi curmăm viaţa

Fără milă

Şi nu-ţi cerem iertare.


Baladă lui Pufi Se dedica Shnauzer-ului Pufi

Pufilică, Pufilică

Barbă mare, coadă mică,

Suflet mare de căţel

Mititel si voinicel.

*

Caţelus cu părul creţ

Ce ai tu cel mai de preţ,

Sufleţelul tău cel mic,

Ni-l oferi chiar pe nimic.

*

Însuşi Beethoven zicea

De vrei prieten a avea

Şi n-ai mama lânga tine

Găseşte-ţi atunci un câiine.

*

Meriţi chiar “Oda bucuriei”

Oameni să ţi-o cânte ţie

Cum aş face s-o –nţelegi

Ciulindu-ţi urechiuşile blegi?


*

Dacă a iubi ar fi

Mai mult decât a gândi

Stăpânul tău ar putea sta

Cu sfiiciune-n faţa ta

*

Câine cuvânt de ocară

Nu odat-am auzit

Pe nedrept fiind numit

Sufleţelul tău iubit.


Iosif, Copacul Platanului din Parcul Crucii

Crengile tale cu albul lor,

Pe geamul meu,

Vitraliu de puritate,

Ţi le înalţi spre cer,

Te rogi pentru vieţile tuturor,

Ale copacilor din jurul tău

Şi ale noastre de sub binefăcătoarea-ţi.....

umbră,

Ale păsărilor flori cântătoare

Ce-ţi înalţă osanale.

Vântul te leagănă,

Îmbrăţişându-te

Frăţeşte, cu un sărut.

Când cad fulgii de nea,

Se pierd în albul tulpinii şi crengilor tale,

Solidari cu puritatea ta.

Alături de bradul luminat-împodobit-feeric

Eşti un fel de (p)om de zăpadă

Un Moş Crăciun al pomilor.


Nu, de fapt esti un ierarh, un sfânt,

Iosife, Copacule, roagă-te pentru noi!


Copacule, învăţătorule

Măreţia ta e nemişcarea,

Virtutea ţi-o păstrezi în nedurere;

Înţelepciunea, necuvântul,

De la tine le putem învăţa,

Copacule, învăţătorule!


Gânguritul

Gânguritul copilului

Opintirea cuvântului,

Nesigur se-nalţă

Şi devine

Gândul,

Cântul.


Apropiere

O mână-ntinsă

Poate fi

Lumea prinsă,

Aproape,

Departe,

De mine,

De tine,

De noi.


Aici şi dincolo, ca un pom

Mă îndreptam în jos

Prin rădăcini din ce în ce mai subţiri,

Auzeam tot mai multe sunete

Şi tot mai stranii, tot mai capilare.

Dar de ce simt, parcă, o asimetrie...............

irezistibilă

Care mă îndreaptă în sus, spre lumină?

În loc cu verdeaţă, umbros?

Asta nu ştiu. Încă.


Dincolo

Ce este dincolo de viaţă, de aici?

Iată-ntrebarea:

Credem?

Ştim.

Nu credem?

Neant.

Am descoperit în geana purpurie

A răsăritului

Cum să aflu ce e dincolo de aici:

E lumina!

Cum voi considera că exist ?

Doar dacă voi crede cu putere că sunt......

lumină,

Aş afla.

Dar cât de puternic trebuie să cred?

Oricât de puternic aş crede

Nu voi deveni lumină,

Sunt prea slab.

Dar daca voi crede cu putere în El,


Care ne luminează

Cu doua raze ce se întretaie:

Una verticală,

A ridicării spre nemurire,

Cealaltă orizontală,

A netemerii

De moarte?

Atunci nu voi fi doar însetat de lumină

Ci luminat

Şi salvat.


Progres/Regres

De ce am fost făcuţi cu ochii în faţă?

Ca să vedem cum mergem înainte,

Desigur veţi răspunde,

Căci dacă am merge înapoi

Cei doi ar fi în ceafă

Şi înapoiul ar deveni înainte

Da, dar acest înainte dinapoi,

S-ar putea zice,

Mai înseamnă înainte?

Dacă păşeşti înapoi

Ai înaintea dinainte,

Şi doar crezi că progresezi .


Oraşele, oglindă strâmbă

a pădurii

Oraşele au crescut

Luând drept model pădurile,

Râvnind la ele

Să le ia locul.

Casele s-au luat după copaci,

Dar nu să aspire spre lumină

Ci crescând spre nori să-i zgârie.

Iubirea omului unul către altul

S-a vrut oglinda florilor,

Dar casele, deşi drepte,

Se înalţă strâmb.

Oraşele se lăţesc urât, geometric

Iar noi, la umbra lor,

Ne oferim, unul altuia,

Florile urii.


Gonind pe o autostradă

din Huston

(truisme)

Gonim cu sârg, dârz, cu duşmănie,

Aliniaţi unul după altul, unul contra

altuia,

De la un firesc natural la unul artificial.

Ne grăbim tot mai mult

Să ne îmbogăţim

Şi sărăcim tot mai tare.

Acoperim totul cu nimicul netedului pe

care ne grăbim

Şi cu urâtul ce rămâne după noi.

Urâţim cerul cu larma zborului ,

Înnegurăm luciul albastru al planetei

Cu pete negre tot mai mari,

Extirpăm pădurile, plămâni sănătoşi ai....

planetei

Şi o facem găunoasă lăsând să ţâşnească


Tot mai multă şi mai multă energie.

Până când?

Căci totul ce începe va avea şi un sfârşit,

Fugim de el sau poate îl aşteptăm

Crezând cuvântul Cărţii Sfinte?

Dar , vai!

Noi nu mai credem

Decât în plăcere şi în fuga de durere.


Porto

La o degustare de vinuri,

Setubal, Portugalia.

Porto, Porto,

Tot în top,

De bei mult te face trop

Şi-i zici invers,

Otrop, Otrop


Credintă/Ştiinţă

“De crezi, aruncă-te,

Dumnezeul tău te va salva,

Teama ta e necredinţă

Şi e păcatul tău”

Ispitea cel Viclean

Pe Isus.

“De cred

N-am trebuinţă de dovezi”

Şi a rămas pe culmea Templului


Bradul

Bradul a murit pentru noi, jucându-şi

rolul:

Împodobit,

Plin de surprize,

Globuri,

Daruri

Şi lumună,

Veselie,

Masă plină.

Fericiţi

I-am tot cântat

Verdeaţa şi

Credinţa.

Şi am dansat in jurul lui.

A stat cuminte

Şi stingher,

Emoţionat

Şi fericit,

Clipind molcom


Din luminiţe.

A fost zglobiu,

A fost bogat.

Şi, într-o bună zi,

S-a terminat.

L-au dezbrăcat de rol,

Era uscat şi gol.

Şi, dragă, ştii,

Lăsa şi ace.

A deranjat.

L-au aruncat,

Gunoi stingher.

Afară ninge,

Sub stele de zăpadă

O brad frumos,

Uitat si pur,

O brad frumos!


Bârfa fulgilor de nea

Ştii, tu, Omul de Zăpadâ

Este fratele vitreg al lui Moş Crăciun!

Iar noi, fulgii de nea, nepoţii lor.

Nepotul meu, scumpul meu, tu eşti

fulgul meu

Hai să ne copilărim, moşnegindu-ne

Şi să ne moşnegim, copilărindu-ne.


Şarpele (I)

Dumnezeu a creat şarpele

Şi l-a făcut cu picioare

Şi a zis: “Ăsta nu a ieşit chiar bine!

El trebuie să fie fără picioare,

Virtutea lui e şerpuirea.”

Şi i le-a luat.


Şopârla (II)

Când cu şopârla,

De fapt a fost multiplicat şarpele

Isprăvit mai înainte.

Şi s-a zis: “Săraca, e neajutorată,

Trebuie să-i pun picioare”

Ce frumoasă eşti, şoparlă de smarald.


Crocodilul (III)

A venit la rând

Să fie creată şopârla

Dar a iesit prea mică.

Ce mă-ncurc cu fleacuri

De-astea mici,

Si-a zis enervat

Cel ce a creat-o,

I-a dat drumul

Şi a făcut crocodilul.


Cumpăna defectelor

Dacă răutatea s-ar măsura cu lenea,

Pentru a avea numitor comun şi deci,.......

comensurabile,

Când se vor pune în cumpănă

Cele două,

Ce va trage mai greu

Spre în jos şi întunecat?

Trebuie să apelăm la Judecător

Căci altfel nu se va clinti nicio piatră.


Picătura lacrimă

Dacă picătura de ploaie ar fi

Lacrimă

Iar plânsul vânt,

Pentru tot ce e verde

Şi moare,

Din lacrimi s-ar naşte

Viaţa verde

Dar, oare, doare?


Platan cu ciori (I) (grafică în tuş negru)

Platan alb,

Cer gri.

Ciori, pete negre,

Fructe zgribulite,

Zborul lor

Linii frânte.

În zare puncte stol.

Mi-e dor de albastru

Şi roşu,

Cer si soare.

Alb static

Şi negru zbor

Mă dor cu tristeţea lor.


Pesimism alb/negru

salvator (II)

Ciori - rod negru al frigului alb –

Agăţate-n copaci,

Cârâitul lor, negru sonor

De ger prevestitor.

Mi-e frig şi trist în alb,

Vreau şi nu pot evada spre cald.,

Aştept spre negru sa adorm,

Neantul meu salvator


Întunericul paradis

Ce ar fi ca infernul să fie lumină

Cu agitaţie si tentaţii

Iar întunericul paradis

Liman liniştit şi calm?

Poate atunci să dorim

A vedea cât mai puţin

Şi de lumină să fugim

Spre tărâmul întunericului.

Fericiţi ar fi atunci,

Oare,

Cei săraci de lumină?


Măsura iubirii

Dacă ar trebui să ne măsurăm iubirea

Cum vom face

Să vedem unde este mai multă?

Dintre noi doi cine este mai îndrăgostit?

Poate cel care este mai tare

Sau poate puterea iubirii este.......................

slăbiciunea?

Iubeşte, oare, mai tare cel care varsă........

mai multe lacrimi

Atunci când ce-a fost mai frumos este.....

trecutul?

Dar de ce unul dintre noi doi trebuie să...

iubească mai mult?

Poate putem iubi egal: iubirea mea eşti...

tu şi eu a ta

Şi amândoi să fim unul singur,

Ca în “Sărutul” lui Brâncuşi.

Şi dragostea noastră

Să devină Pasăre Maiastră.


Dar cum putem face asta

Oare?

Să ne strângem în braţe tare, tare,

Pâna vom fi unul singur,

Să uităm fiecare de el

Până vom simţi că ne desprindem de........

pământ,

Vom zbura pâna uităm totul

Şi va rămane doar iubirea noastră

Şi n-o vom mai putea măsura.


Dor de Nichita

A plecat toamna

Bătrâne

Luceafăr de stihuri

Veşnic nebătrân.

S-a aşezat albul

Cu care te acoperim

Ca să-ţi dormi aripile pâna la cer

Să le ridici şi să te înalţi cu ele

Când vin primăveri

Şi apoi să te îmbeţi de sorii verilor.

A venit iarna, e la geam,

Iubito, hai să ieşim prin nea!

Nu te teme, de frig

Iţi voi pune pe umeri, să te-ncălzesc,

Dragostea mea

Şi de-ţi va fi grea

Doar speranţa în ea.

Un fulg va poposi pe geana ta,

Ca să-l ocrotesc


Voi vrea să-ţi iau obrazul rece

În căuşul mâinilor mele,

Ce vor vrea sa fie calde.

Fulgul va dispărea

Oare într-o lacrimă?

Şi eu doar în gând negrăit voi regreta:

Nu plânge!

Şi-ţi voi spune:

Ştii ceva?

Semeni cu Madam Pogany,

Muza mea.


Florile de trandafir

Au crescut

Drepte şi înalte,

Sub pază straşnică de

Spini credincioşi.

Au îmbobocit.

Priviri lacome

Sorbeau

Bobocii alungiţi

Cu petalele nedesfăcute:

Sâni minunaţi

Abia înmiresmati.

Au inflorit:

Rochii multicolore

Răsfrânte provocător.

Frumuseţea lor,

Tăiată, cumpărată,

Pusă în glastră,

Prostituată.

Ofilite,


Fructe n-au mai dat

Soartă hărăzită

Fără voia lor,

Biete flori de trandafir.


Straele poeziei

În poezie, de fapt,

Punem strae cuvintelor.

Multă vreme ne plăceau

Elegante, în costum,

Cu cravată

Sau rochii lungi si decoltate:

Acelaşi număr de silabe,

Ritm,

Rimă

Strofe.

Poezia trebuia să fie

Impecabilă,

Frumoasă.

Şi plăcea.

Dar nu mai e aşa:

Purtăm blugi,

Pe noi tricouri colorate, imprimate

Si adidaşi.

Ba chiar la fel,


Ea şi el.

Făra rimă, nici chiar ritm

Cuvinte tari,

Fără perdea

Şi totusi este poezie,

Place.

Cât despre ştiintă,

Aici ele, cuvintele,

Au fost întotdeauna

Dezbrăcate,

Să rămână pure, nude,

Noţiuni,

Aşezate ordonat,

În rânduri, cât mai clar

Nu cu intenția de a plăcea,

Aici n-are loc eroticul

Unde credeti că vă aflaţi?

Doar facem ştiinţă!

Câteodată se mai acceptă

Şi aici câte ceva, acolo, sumar,

Puţină metaforă

Dar, în principal,

Vorbim de cuvinte abstracte.


Ţestoasa faraon

Seminţia broaştelor

Are faraon: Ţestosa.

Dovada?

Şi-a făcut piramidă!

Cum unde?

Şi-o poartă în spinare.

Nu mai este chiar

Perfect geometrică,

Dar cu puţină îngăduinţă

Şi imaginaţie

Se mai poate recunoaşte.

Apar chiar amprentele

Blocurilor de piatră

Ce ţineau greul măreţiei,

Dar, cu timpul, s-au cam laminat.

Faraonul ţestoasă

Îşi păstrează solemnitatea

Sub povara piramidei sale

Dar, mai ales, a timpului.


Într-o bună zi,

Strălucitoare -

Căci atunci când se arată

Poporului de broaşte

Ce se holbează

Ridicându-i osanale

Cu orăcăitul lor,

Trebuie, neapărat,

Să fie orbitor -

Păşi puţin strâmb

Pe calea faraonică

Ce, pe nesimţite,

S-a denivelat,

Căci s-a înmuiat puţin

Datorită ploilor abundente

Din ultima vreme,

N-a observat

Şi s-a răsturnat

Pe spate.

În momentul acela

Avu o revelaţie

Despre piramida sa

Răsturnată:

Poate aspira să zboare,

Căpătând blazon

De broască ţestoasă zburătoare.

Din asta nu şi-a mai revenit


Şi a obligat tot poporul său orăcăitor

Să-i recunoască

Sacralitatea zborului,

De fapt, un vis faraonic.

Cu timpul, sub piramida sa carapace

În poziţie normală

A devenit

Mai plină de sine:

S-a mumificat.

Din convexitatea

Aeriană,

Ascendentă,

Agresivă,

Sfidătoare

S-a clădit -

Nu uitaţi -

Subteran,

Concavitatea

Blândă,

Ovală

Primitoare.

Carapacea piramidă, se spune,

A devenit sarcofag.

Cât de uşor ai lovi-o

Emite sunete-lacrimi

Ce devin perle preţioase,

Împodobind-o.


Arheologi ai batracienilor

Căutaţi degrabă

Mumia,

Sarcofagul,

Comoara

Misterioasei

Ţestoase faraon.

Grăbiţi-vă

Să nu fie prădat

De broaşte nelegiuite,

Acest lucru

S-a mai petrecut

Şi se mai poate întâmpla

În hăţisul de

Mătase a broaştei.

Cuprins

Oare 5 Narcis (I) 6 Narcis (II) 7 Papagalul 9 Pastel 10 Drept de copyright 11 Fără discriminare 12 Cărămida 13 Voi 16 Toma Necredinciosul 17 Idei la pachet 19 Cascada 22 Cuminţenia Pământului 23 Femeie in vis 24 Comunism afon 25 Infinit 26 Odă olfacţiei canine 28 Grila 30 Mlădita 31 Aripile 32 Desufletizare 34 Visul cireşului 35 Mareea fluturilor 36 Declaraţie de dragoste 37 Cuminecare alba 38 Ciorchinele 39 Mersul pe poezie 40

La steaua 41 De câte ori privim, iubim 42 Poate a fost fericirea 44 I.N.R.I. 45 Speranţa izbăvirii 46 Iubirea, felina catifelata 47 Vis 48 Cârcotaşul 50 Cârtiţa, liliacul şi omul 52 Cele trei stari ale copacului 54 Balada lui Pufi 55 Iosif, Copacul 57 Copacule, invatatorule 59 Gânguritul 60 Apropiere 61 Aici si dincolo, ca un pom 62 Dincolo 63 Progres/Regres 65 Oraşele, oglindă stâmbă a pădurii 66 Gonind pe o stradă din Hustron 67 Porto 69 Credintă/Ştiinţă 70 Bradul 71 Bârfa fulgilor de nea 73 Şarpele (I) 74 Soparla (II) 75 Crocodilul (III) 76 Cumpăna defectelor 77 Picatura lacrimă 78 Platan cu ciori (I) 79

Pesimism alb/Negru salvator 80 Intunericul paradis 81 Măsura iubirii 82 Dor de Nichita 84 Florile de trandafir 86 Straele poeziei 88 Ţestoasa Faraon 90

viorel prelici -...

Documents