romclub.files.wordpress.com  · web viewbuletinul clubului român din chattanooga. nr. 12...

38
Buletinul Clubului Român din Chattanooga Nr. 12 (doisprezece)___________ Octombrie 2012 Citatele lunii: Neil Alden Armstrong (5 August 1930-25 August 2012) Acesta este un pas mic pentru om, dar unul gigantic pentru omenire. Am fost excitat, în extaz şi extrem de surprins că am avut succes. Cea mai importantă realizare a programului Apollo a fost acea că a demonstrat omenirii că umanitatea nu este pentru totdeauna înlănţuită de Pământ, că viziunea noastră merge mai departe decât atât şi că posibilităţile noastre sunt nelimitate. Ştiinţa nu a ajuns să stăpânească profeţiile: prezicem mult prea puţin pentru anul următor şi mult prea mult pentru deceniul care vine. 1

Upload: others

Post on 23-Jan-2021

10 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: romclub.files.wordpress.com  · Web viewBuletinul Clubului Român din Chattanooga. Nr. 12 (doisprezece)_____ Octombrie 2012. Citatele lunii: Neil Alden Armstrong (5 August 1930-25

Buletinul Clubului Român din Chattanooga

Nr. 12 (doisprezece)___________ Octombrie 2012Citatele lunii: Neil Alden Armstrong (5 August 1930-25 August 2012)

Acesta este un pas mic pentru om, dar unul gigantic pentru omenire. Am fost excitat, în extaz şi extrem de surprins că am avut succes. Cea mai importantă realizare a programului Apollo a fost acea că a

demonstrat omenirii că umanitatea nu este pentru totdeauna înlănţuită de Pământ, că viziunea noastră merge mai departe decât atât şi că posibilităţile noastre sunt nelimitate.

Ştiinţa nu a ajuns să stăpânească profeţiile: prezicem mult prea puţin pentru anul următor şi mult prea mult pentru deceniul care vine.

Primul om care a păşit pe lună în Iulie 1969, comandantul navei spaţiale Apollo 11, a fost pilot, inginer aerospaţial şi astronaut. Şi-a început cariera în marina americană, a luptat în războiul din Corea şi s-a alăturat grupului NASA în 1962. A fost în spaţiu de două ori: membru al misiunii Gemini 8 în 1966 şi al misiunii lunare Apollo 11 din 1969.

A murit în vârstă de 82 de ani, la Cincinnati, OH, în urma unor complicaţii care au urmat unei intervenţii cardiace pentru boală coronariană.

1

Page 2: romclub.files.wordpress.com  · Web viewBuletinul Clubului Român din Chattanooga. Nr. 12 (doisprezece)_____ Octombrie 2012. Citatele lunii: Neil Alden Armstrong (5 August 1930-25

Proverbele lunii: Proverbe franceze

o Cocoşatul nu-şi vede cocoaşa, dar o vede pe cea a tovarăşului său.o Sfatul unei femei nu e întotdeauna preţuit, dar cel care nu-l ascultă e

un prost.o Dacă ai tras vinul din butoi, trebuie să-l bei.o Sunt mulţi cumpărători, dar puţini cunoscători.

Poeta lunii: Constanţa Buzea (29 Martie 1941 – 31 August 2012)

La sfârşitul lunii august din acest an, s-a stins poeta Constanţa Buzea, o poetă a sensibilităţii profunde, dezvăluită cu decenţă, tandreţe şi timiditate. A fost unul din talentele grupului numit Generaţia şaizeci. După absolvirea Facultăţii de Filologie a Universităţii Bucureşti, a devenit redactor la revista Amfiteatru,unde a lucrat până în 1989, apoi a fost redactor la România Literară. A publicat mai multe volume de versuri: Norii, Sala nervilor, Pasteluri, Limanul orei, Pelerinaj, Roua plural, Netrăitele. A scris şi poezii pentru copii:Cărticica de doi ani, Cărticica de patru ani, Zgomotocicleta.

A fost premiată cu Premiul Uniunii Scriitorilor, Premiul Academiei Române, Premiul Naţional de Poezie Mihai Eminescu (2001). A fost căsătorită cu Adrian Păunescu, cu care a avut doi copii. Jurnalul ei dedicat anilor 1969-1971 Creştetul Gheţarului a fost publicat de Editura Humanitas, în urmă cu câţiva ani.

Iată un extras dintr-un interview recent: Cei sfielnici, m-am convins, îmbogăţesc, împodobind cu sufletul lor, lumea şi o fac, încă din copilărie, suportabilă…Cei retraşi în singrătate îl aud mai distinct pe Îngerul lor păzitor, care face pentru ei voia lui Dumnezeu.

2

Page 3: romclub.files.wordpress.com  · Web viewBuletinul Clubului Român din Chattanooga. Nr. 12 (doisprezece)_____ Octombrie 2012. Citatele lunii: Neil Alden Armstrong (5 August 1930-25

Ca o greşeală-n care-am stat

Toamna-n grădină, toamna pe deal,

Toamna pe şes,

Toată lumina prinde rugină, frunzele ies

Să se-nfăşoare pe răsuflare şi pe vedere

Într-o cădere de culoare fără putere.

Ea ne ajută, sufletul nostru e împăcat,

Vara e mută ca o greşeală-n care am stat.

3

Page 4: romclub.files.wordpress.com  · Web viewBuletinul Clubului Român din Chattanooga. Nr. 12 (doisprezece)_____ Octombrie 2012. Citatele lunii: Neil Alden Armstrong (5 August 1930-25

Cum suntem azi am fost şi ieri, alţii tot alţii,

Marea ne uită, uită-ne munţii înalţii.

Fie că stăm de-aici-nainte puri în lumină,

Frunzele aduc înspre pământ urme de vină.

Totuşi ce preţ necugetat se pregăteşte

Pentru livezi şi pentru vii, pentru nădejde.

Pentru un cer încă senin, pentru schimbare,

Pentru toţi sâmburii care devin lacre de soare?

IubireE timpul să te treci în viaţa umbrei,

Unde sunt strânse cete de cuvinte,

Unde un dor de tine te cuprinde.

Tu poţi însingura coline sfinte

Şi nu poţi fi trecută cu vederea,

Caldă ca lâna, palidă ca mierea.

Acestei linişti preţul nu i-l cere,

Zidită fie gura care minte,

Răzbunătoarea, simpla mea putere!

E timpul să primeşti culori promise

De plopii, de păianjenii din vise

Şi de tristeţi în sine compromise.

Când cu surâsul semănaiÎn săli florale şi umbroase,

Tu chemi acele stări la care

Mortal de greu e de ajuns.

Sufletul cărţilor miroase

4

Page 5: romclub.files.wordpress.com  · Web viewBuletinul Clubului Român din Chattanooga. Nr. 12 (doisprezece)_____ Octombrie 2012. Citatele lunii: Neil Alden Armstrong (5 August 1930-25

Albind de-un praf imaginar,

La rupta oră şi amară

Când cu surâsul semănai

Al îngerilor din altar.

Când pentru moarte mă decid

Fac liniştilor tale semn,

Prin care ochii îşi închid

Pleoapele de untdelemn.

Să pari a nu fi fost văzut

Şi eu, la rândul meu, părând

A contempla acelaşi gând.

Acolo unde cred că eşti

Acolo unde cred ca eşti,

Nici trenurile nu străbat,

Acolo ca de sticlă par

Pădurile de brad brumat.

Tot mai departe simţi şi taci,

Adăugat la rest mereu

Şi nu mai pot înainta

Decât pierzându-mă şi eu.

Cum ninge, alb e orice drum

Şi alb respiră-ntregul timp,

Nici nu te-aş recunoaşte-acum,

Desperecheat şi fără nimb.

Mi-e milă şi să-mi amintesc,

Dar nici să uit nu mă îndur,

Câtă părere-i în destin,

Câtă greşeală-i împrejur.

Cu degete de frig adun,

Ca sub un şal înzăpezind,

5

Page 6: romclub.files.wordpress.com  · Web viewBuletinul Clubului Român din Chattanooga. Nr. 12 (doisprezece)_____ Octombrie 2012. Citatele lunii: Neil Alden Armstrong (5 August 1930-25

Sufletul nostru încă bun,

Mişcarea lui către argint.

Cum ninge, nu s-ar mai opri

Şi fi-vor brazii îngrădiţi,

Acolo unde cred că esti,

Printre barbari meteoriţi.

În fiecare an aştept

Să ningă, să te pot vedea,

Dacă priveşti, dacă asculţi,

Dacă mai înţelegi ceva.

Expresia lunii: A fi trecut prin furcile caudine.

Înţelesul expresiei este acela că cineva este obligat să accepte ruşinea şi umilinţa

unei înfrângeri, plătind preţul pentru un conflict în care a fost greşit. Originea

expresiei vine de la o relatare a lui Titus Livius din Cartea a IX-a a lucrării De la

fundarea Romei, în care este descrisă o întâmplare din anul 321 îen, legată de

conflictul dintre Romani şi Samniţi. Ultimii, după mai mulţi ani de conflicte

militare cu Romanii, au decis să stabilească o pace de durată. Pentru asta au

restituit Romanilor toată prada de război acumulată în douăzeci de ani ca şi

prizonierii luaţi şi au cerut să facă acordul de pace. Romanii au acceptat prada şi

prizonierii, apoi i-au atacat pe Samniţi. Conducătorul Samniţilor Gaius Pontius

Herennius a atras trupele romane într-o strâmtoare numita Furcile Caudine

(Furculae Caudinae), din apropierea oraşului Caudium. Romanii nu au fost

eliberaţi decât când au fost dezarmaţi şi au trecut, unul câte unul, pe sub un jug, în

ocările învingătorilor.

6

Page 7: romclub.files.wordpress.com  · Web viewBuletinul Clubului Român din Chattanooga. Nr. 12 (doisprezece)_____ Octombrie 2012. Citatele lunii: Neil Alden Armstrong (5 August 1930-25

Trecerea romanilor pe sub jugul învingătorilor, după înfrângerea de la Furcile Caudine 321 îen.

Astăzi, oraşul Caudium se numeşte Montesarchio şi este situat în Campania, în apropierea oraşului Capua.

Strâmtoarea caudina este în partea sudică a Munţilor Apenini.

7

Page 8: romclub.files.wordpress.com  · Web viewBuletinul Clubului Român din Chattanooga. Nr. 12 (doisprezece)_____ Octombrie 2012. Citatele lunii: Neil Alden Armstrong (5 August 1930-25

Fotografia lunii: Băieţel din Bucovina

Spânzur ă foame : Rubrică gastronomică de Mihai Creangă (1)

De-ale gurii în Brumărel

Semnul lui Brumărel e Balanţa, ceea ce vrea să spună că “toamna se numără bobocii”, precum şi toată agoniseala de peste an, dar totodată e şi un îndemn la echilibru, la măsură în toate cele, acum, când a vremea vinului nou, a tulburelului care tulbură minţile unora…dar îi şi bucură pe mulţi. După cum frumos grăieşte un manuscris din secolul XVIII-lea, copiat într-un caiet eminescian: Cu adevărat că

8

Page 9: romclub.files.wordpress.com  · Web viewBuletinul Clubului Român din Chattanooga. Nr. 12 (doisprezece)_____ Octombrie 2012. Citatele lunii: Neil Alden Armstrong (5 August 1930-25

zama viţei este un leac al mâhniciunei şi strugurii ei sunt cele mai bune şi mai minunate roduri ale pământului. De-ar şti omul să se metaharisească cu dânsul după cum se cade, n-ar mai avea trebuinţă de altă doftorie(…) când se ia cu măsură face inima veselă, mintea voioasă, întăreşte trupul, goneşte întristăciunea, arată iubinţă; pe oameni îi îndeamnă să cânte, să gioace, să aibă îndrăzneală”.

Dacă Brumărel e al vinului, nu e mai puţin adevărat că mai al vinului şi mai al vinului este peştele. Cine-i bun mânuitor al undiţei şi nu se teme de bruma lui Brumărel, acela îsi poate agonisi singur pe “Măria Sa Crapul”, cum îl alinta Sadoveanu.

Iar chiar pe malul bălţii putem încinge un foc din crengi noduroase pentru peştele abia scos din apă şi - petrecând o nuieluşă mai puternică prin chiar “măria sa”, după ce i-am golit foalele, l-am dat cu sare şi l-am crestat pe spinarea negricioasă – îl ţinem deasupra jarului, mai

stropindu-l cu vin, mai frecându-l cu o roşie mai zemoasă, mai aghesmuindu-l cu mujdei de usturoi şi ciuşcă iute. Apoi, când o fi gata, mâncaţi, mâncaţi si din barbă să nu daţi! Şi mai oferiţi-i o şansă peştelui să înoate, alungându-l din urmă cu câteva bărdace de molănel abia limpezit…Să vedeţi cum fuge toată întristăciunea departe de domniile voastre.

Dacă nu sunteti undiţar, nici balta nu vă e prea aproape şi nici “măria sa” nu vă place, atunci puneţi pe grătarul din grădină macroul desfăcut dealungul şirei spinării, uns cu ulei, sare, piper, usturoi pisat şi ardei iute. Dacă nici macrou nu

9

Page 10: romclub.files.wordpress.com  · Web viewBuletinul Clubului Român din Chattanooga. Nr. 12 (doisprezece)_____ Octombrie 2012. Citatele lunii: Neil Alden Armstrong (5 August 1930-25

aveţi, măcar nişte brânză veche şi pită proaspătă să deschidă potecă vinului..Altfel el tot îşi croieşte cale largă, fie şi numai după câţiva pesmeţi şi mieji de nucă.

Noroc şi sănătate,

Al dumneavoastră, Spânzurăfoame.

Luna Octombrie

Este a opta lună din calendarul roman (octo –opt, în latină) şi a zecea din cel iulian şi gregorian. Este singura lună a anului care începe cu aceeaşi zi a săptămânii în toţi anii. Cealaltă lună care începe cu aceeaşi zi, dar numai în anii bisecţi, este Ianuarie. Celelalte luni încep cu diferite zile ale săptămânii. Ca şi luna Februarie, Octombrie sfârşeşte în aceeaşi zi a săptămânii în toţi anii. Ianuarie sfârşeşte în aceeaşi zi a săptămânii în toţi anii, exceptând cei bisecţi. În emisfera nordică, Octombrie este o zi de toamnă plină, în timp ce în emisfera sudică este primăvara, Octombrie fiind echivalenta lui Aprilie la sud de ecuator.

La unele popoare slave, Octombrie mai este numit luna galbenă, iar la anglo-saxoni winterfylleth (luna plină de iarnă). În cultura populară română, numele lui Octombrie este luna lui Brumărel.

Date importante în luna Octombrie

Oct. 1 Ziua Naţională a Republicii Populare China.

Oct. 1, 1908 Compania lui Henry Ford lansează Modelul T.

Oct. 1, 1928 URSS începe primul plan cincinal.

Oct. 1, 1936 Generalissimul Francisco Franco declară statul Spania.

Oct.1, 1938 Germania anexează regiunea Sudetă a Cehoslovaciei.

10

Page 11: romclub.files.wordpress.com  · Web viewBuletinul Clubului Român din Chattanooga. Nr. 12 (doisprezece)_____ Octombrie 2012. Citatele lunii: Neil Alden Armstrong (5 August 1930-25

Oct. 1, 1946 Tribunalul de la Nurenberg condamna pe toţi cei 12 acuzaţi de crime de război si genocid.

Oct. 3, 1990 Unificarea Germaniei.

Oct. 3, 1789 George Washington proclamă Ziua Naţională de Thanksgiving.

Oct. 3, 1863 Abraham Lincoln declară ziua de Thanksgiving în a treia Joi din luna Noiembrie.

Oct. 6, 1927 Primul film sonor “Cântăreţul de jazz” cu Al Jolson.

Oct. 6, 1981 Asasinarea lui Anwar Sadat.

Oct. 10, 1914 Inaugurarea canalului Panama.

Oct. 12, 1492 Cristofor Columb ajunge pe coasta a ce este astăzi Bahamas.

Oct. 14, 1912 Preşedintele Theodore Roosevelt a fost rănit într-o tentativă de asasinat.

Oct. 14, 1944 Maresalul Rommel se sinucide.

Oct. 16, 1793 Decapitarea reginei Maria Antoaneta.

Oct. 21, 1879 Thomas Edison pune în funcţie prima reţea de lumină electrică.

Oct. 23, 1956 Revoluţia anticomunistă din Ungaria.

Oct. 24, 1939 Lansarea ciorapilor de nylon de către compania Dupont din Delaware.

Oct. 24 Ziua Naţiunilor Unite.

Oct. 25 Ziua Armatei în România.

Oct. 25, 1917 Marea Revoluţie Socialistă Rusă (după schimbarea calendarului, 7 Noiembrie).

Oct. 28, 1636 Se înfiinţează Colegiul Harvard din Boston, Massachussetts.

Oct. 28, 1886 Inaugurarea Statuii Libertăţii din portul New York de către Preşedintele Grover Cleveland.

11

Page 12: romclub.files.wordpress.com  · Web viewBuletinul Clubului Român din Chattanooga. Nr. 12 (doisprezece)_____ Octombrie 2012. Citatele lunii: Neil Alden Armstrong (5 August 1930-25

Oct. 29, 1929 Crash-ul de la Bursa New York.

Oct. 30, 1938 Orson Welles transmite la radio show-ul “Războiul Lumilor” care stârneşte o panică imensă: mulţi au crezut că pământul a fost într-adevăr invadat de Marţieni.

Oct. 31, 1989 Asasinarea Indirei Gandhi.

Oct. 31 Halloween.

În perioada sfârşit de Septembrie până la prima zi de luni din octombrie se serbează – pe o durată de 16 zile – Oktoberfest, o festivitate a berii şi mâncării germane (cârnaţi, friptură de porc, pui şi vacă, chiftele şi clătite de cartofi, mâncare de varză roşie, colţunaşi şi multă, multă bere). Tradiţia a început în Bavaria, dar s-a răspândit în toată lumea.

Luna Octombrie este Luna Cărţii în USA.

În Statele Unite, în a doua zi de luni din octombrie este Ziua lui Columb.

Columbus Day:

Ziua lui Columb este sărbătorită în multe state. În Spania, 12 Octombrie este ziua naţională Fiesta Nacional, Dia de la Raza, sau Dia de la Hispanidad, în Bahamas este Discovery Day, în alte ţări din America latină este Dia de la Raza (ziua naţiunii).

Pentru prima dată în Statele Unite, sărbătorirea zilei lui Columb a fost făcută în New York de către italo-americani, în anul 1866. În 1906 a devenit sărbătoare oficială in statul Colorado şi – din 1937 – este sărbătoare federală. Trei state americane, Hawaii, Alaska şi South Dakota, nu serbează ziua lui Columb. Recent, în alte state (California) există o tendinţă de rejecţie a conceptului după care Columb a fost un mare înaintaş. El este văzut de revizioniştii istorici, adepţii corectitudinii politice, ca un pesonaj malefic, violent, lacom de înavuţire, manipulator şi arivist, care a produs mari suferinţe populaţiei locale.

Anul acesta Columbus Day în Stele Unite este Luni 8 Octombrie.

12

Page 13: romclub.files.wordpress.com  · Web viewBuletinul Clubului Român din Chattanooga. Nr. 12 (doisprezece)_____ Octombrie 2012. Citatele lunii: Neil Alden Armstrong (5 August 1930-25

Halloween

Este o sărbătoare cu tradiţii păgâne, modificată de influenţa creştinizării. În teritoriile ocupate de populaţia celtică în Evul Mediu timpuriu (actuala Anglie, Scoţia şi Irlanda, ca şi nordul Franţei), sfârşitul anului era la finele lunii Octombrie. Odată cu 1 Noiembrie, începea sezonul frigului şi întunericului, echivalate cu moartea. Pentru protecţie, celţii conduşi de preoţii druizi făeau focuri imense, în care aruncau şi jertfe de cereale, legume şi animale. Ei se costumau, cel mai frecvent în piei de animale şi urma o petrecere rituală de îndepărtare a spiritelor negative. De la numele de Old Irish summer end, s-a ajuns la titlul acestei sărbători Samhain.

Pătrunderea creştinităţii a dat preoţilor greau sarcină să lupte pentru eliminarea ritualurilor şi credinţelor păgâne, dintre care Samhain era numai una din ele. Oamenii mergeau la vrăjitoare pentru leacuri şi descântece, invocau spiritele diavoleşti, mergeau la ritualuri păgâne tot timpul anului. Era şi o formă de distracţie, care scotea oamenii din plictiseala şi mizeria existenţei zilnice, de aceea practicile păgâne nu au dispărut uşor. Atunci preoţii şi călugării creştini au recurs la un şiretlic: au ales o zi care era în ajunul zilei de 1 Noiembrie, ziua tuturor sfinţilor (All Hollow Saints Day), au numit-o All Hollow Eve şi au înlocuit cu ea Samhain-ul. In acea zi era dezlegare să practici vechile magii, dar numai în acea zi,

13

Page 14: romclub.files.wordpress.com  · Web viewBuletinul Clubului Român din Chattanooga. Nr. 12 (doisprezece)_____ Octombrie 2012. Citatele lunii: Neil Alden Armstrong (5 August 1930-25

în restul anului fiind declarate păcat. Numele s-a deformat şi a ajuns Halloween. Biserica din Anglia a limitat foarte mult tradiţia care invoca morţi, strigoi, diavoli de toate felurile şi monştri, dar ea a persistat în Scoţia si Irlanda. Emigranţii din aceste ţări au adus-o în America şi Canada.

Astăzi, sărbătoarea are două aspecte: un fel de carnaval al adulţilor, petrecere cu costume şi un colind al copiilor, care merg costumaţi din casă în casă şi primesc dulciuri şi bani mărunţi, după ce pronunţă formula Trick or treat (Te păcălesc/pedepsesc dacă nu mă tratezi). Acest obicei se numeşte guising. În timpurile vechi, copiii care nu primeau niciun dar de la cei din casa pe care o vizitau, aruncau în casă gunoaie, ouă stricate sau animale moarte, aşa că fiecare gospodărie se pregătea din vreme.

În teritoriile engleze, o parte a nopţii de Samhain era şi plimbarea prin toate coclaurile cu o lanternă dintr-u nap scobit, în care se punea o lumânare. În America, napii au fost înlocuiţi cu dovlecii, care se găsesc din abdundenţă toamna şi sunt mai uşor de sculptat. Cel care se plimbă cu lumina are numele popular Jack O’lantern şi el este recunoscut de cei din iad, care astfel nu îl mai urmăresc.

14

Page 15: romclub.files.wordpress.com  · Web viewBuletinul Clubului Român din Chattanooga. Nr. 12 (doisprezece)_____ Octombrie 2012. Citatele lunii: Neil Alden Armstrong (5 August 1930-25

Pictorul lunii: Vladimir Zamfirescu

S-a născut la 3 Mai 1936 la Ploieşti. A fost coleg de şcoală şi tovarăş de joacă cu Nichita Stănescu. A deprins desenul şi pictura de la tatăl său, inginer, care – rămas fără mijloace de existenţă, după ce i se naţionalizase rafinaria pe care o avusese ca proprietar – îşi întreţinea familia vânzând mici picturi. A terminat liceul în 1954 şi pentru şase ani a încercat să intre la Conservatorul de Arte Plastice din Bucureşti, fiind respins de cinci ori din cauza originii sociale nesănătoase. La ultimul examen, Corneliu Baba, care era preşedintele comisiei de admitere, a luat lucrările lui Vladimir Zamfirescu, s-a dus cu ele la rector şi a ameninţat că, dacă tânărul nu este admis nici de data asta, el îsi va da demisia. VZ fost elevul lui Corneliu Baba şi încă unul favorit.

15

Page 16: romclub.files.wordpress.com  · Web viewBuletinul Clubului Român din Chattanooga. Nr. 12 (doisprezece)_____ Octombrie 2012. Citatele lunii: Neil Alden Armstrong (5 August 1930-25

Pictura lui are influenţe bizantine şi din El Greco. A pictat scene religioase, nuduri, portrete. Este o figură dominantă a picturii românesti contemporane, cu un imens public în ţară şi în străinătate.

Alungarea

“Dumnezeu nu poate fi pictat. Deaceea eu încerc să- L pictez pe el, Dumnezeul din mine”. (Vladimir Zamifirescu)

“Vladimir Zamfirescu are un tragic sunet nietzscean…Talentul e, la el, o formă de disperare, un fastuos ritual care, fatalmente, nu-şi mai poate recunoaşte zeii. Virtuozitatea pictorului încearcă, de aceea, să-şi plămădească din propria substanţă pantheonul, sau – măcar – să-l reconstituie comemorativ.” (Andrei Pleşu 2008)

16

Page 17: romclub.files.wordpress.com  · Web viewBuletinul Clubului Român din Chattanooga. Nr. 12 (doisprezece)_____ Octombrie 2012. Citatele lunii: Neil Alden Armstrong (5 August 1930-25

Omul cu ţestoasa

17

Page 18: romclub.files.wordpress.com  · Web viewBuletinul Clubului Român din Chattanooga. Nr. 12 (doisprezece)_____ Octombrie 2012. Citatele lunii: Neil Alden Armstrong (5 August 1930-25

Don Quijote II

Cain şi Abel

18

Page 19: romclub.files.wordpress.com  · Web viewBuletinul Clubului Român din Chattanooga. Nr. 12 (doisprezece)_____ Octombrie 2012. Citatele lunii: Neil Alden Armstrong (5 August 1930-25

Stigmate

19

Page 20: romclub.files.wordpress.com  · Web viewBuletinul Clubului Român din Chattanooga. Nr. 12 (doisprezece)_____ Octombrie 2012. Citatele lunii: Neil Alden Armstrong (5 August 1930-25

Eva

Întrebat despre nudurile sale feminine, VZ a răspuns:

“ Nepotolitul mister feminin este o seducţie care ne prinde permanent, de la sânul mamei şi până la sânul iubitei. Trupul femeii este un ideal imparabil. A circulat în artă, religie, filozofie. Trupul femeii nu este o obsesie sexuală naturală, ci o matrice în care ne regăsim emoţiile şi sentimentele – cum fac eu în pictura mea. …Nudul este o monadă, este nucleul interesului pentru formă. Căci este coaja sub care se ascunde sufletul cel de nepătruns.”

20

Page 21: romclub.files.wordpress.com  · Web viewBuletinul Clubului Român din Chattanooga. Nr. 12 (doisprezece)_____ Octombrie 2012. Citatele lunii: Neil Alden Armstrong (5 August 1930-25

Portretul lui Neagu Djuvara

Iuda

21

Page 22: romclub.files.wordpress.com  · Web viewBuletinul Clubului Român din Chattanooga. Nr. 12 (doisprezece)_____ Octombrie 2012. Citatele lunii: Neil Alden Armstrong (5 August 1930-25

Aforisme de Petre Ţuţea:

Shakespeare, pe lângă Biblie, e un scriitor de Găeşti. În faţa lui Dumnezeu, geniul e văr primar cu idiotul. Babele evlavioase merg la absolut rugându-se, iar filozoful trăncănind

silogisme. Sunt două mari discipline dominate de principiul ireversibilităţii:

termodinamica şi istoria. Comunismul e cea mai mare aflare în treabă din istoria omenirii. Vlad Ţepeş are meritul de a fi pus pe scaunul Moldovei pe cel mai mare

voievod român: Ştefan cel Mare. Cu armele! Are meritul că l-a şi bătut. Şi mai are meritul că a coborât morala absolută, prin ţepele puse în cur, la nivel absolut. Dormeai cu punga de aur la cap şi ţi-era frică să nu o furi tu de la tine. Asta-i voievod absolut, Vlad Ţepeş. Păi fără ăsta, istoria românilor e o pajişte cu miei.

Istoria Statului Tennessee (4): Proiectul Manhattan (partea 1-a)

Nu sunt mulţi americani, nici măcar cei care sunt cetăţeni ai statului Tennessee, care ştiu istoria unei localităţi din estul statului numită Oak Ridge (Colina cu stejari). Acest mic oraş a jucat un mare rol în aventura cunoscută sub numele ei de cod Proiectul Manhattan, acţiune iniţiată în secret de guvernul federal în 1942. Rezultatul final a fost obţinerea armei atomice, care a permis victoria rapidă în războiul cu Japonia şi care a ridicat Statele Unite ale Americii la rangul de supraputere militară a lumii.

Astăzi, localitatea Oak Ridge, situată la 25 mile vest de Knoxville, în comitatul Anderson, are o populaţie de 28.000 de locuitori şi apare ca un orăşel american obişnuit. Circulaţia e liberă, nu sunt patrule sau posturi de control, nici trupe. Dar nu a fost la fel în anii ’40, când Oak Ridge a fost un obiectiv suprasecret, motiv pentru care a fost numit şi Secret City, The City beyond the fence, sau Atomic City. Două lucruri fac Oak Ridge deosebit de alte orăşele americane: muzeul centrului de producţie al uraniului îmbogăţit şi institutul de cercetări de fizică atomică, construit după cel de al doilea Război Mondial.

Totul a început cu o scrisoare adresată de Albert Einstein preşedintelui Franklin Delano Roosevelt în octombrie 1939. El se consultase cu fizicienii Leo Szilard şi Eugene Wigner în conceperea scrisorii, care a fost înmânată presedintelui direct,

22

Page 23: romclub.files.wordpress.com  · Web viewBuletinul Clubului Român din Chattanooga. Nr. 12 (doisprezece)_____ Octombrie 2012. Citatele lunii: Neil Alden Armstrong (5 August 1930-25

nu prin poştă, prin intermediul lui Alexander Sachs, unul dintre prietenii lui Roosevelt.

Einstein făcuse cunoscut lumii că o imensă cantitate de energie poate fi eliberată dintr-o masă mică de substanţă, din moment ce masa era înmulţită cu viteza luminii ridicată la pătrat ( E = mc2).

Din scrisoarea fizicienilor, FD Roosevelt a aflat că în mai multe laboratoare ale lumii fizicienii încercau să elibereze energia din materie, prin fisiunea nucleară, că nivelul cercetărilor era avansat în Germania, că materialul folosit era uranium-ul (din care USA nu avea niciun fel de resursă proprie) şi că acest proces poate duce la elaborarea unei arme cu o putere nemaiîntâlnită.

Preşedintele a numit la început Comisia Briggs, căreia i-a dat sarcina să investigheze producţia de Uranium 235 si implicaţiile ei militare. Această comisie a fost lentă şi s-a mişcat greoi. Sarcina a fost preluată de Proiectul Manhattan, care a fost un program ultrasecret de cercetare şi producţie, la care au participat USA, Regatul Unit şi Canada şi a fost activ între anii 1942 şi 1946. A utilizat 130.000 de oameni şi a costat aproape două miliarde de dolari (la valoarea din 2012 aproximativ 26 de miliarde de dolari).

(Va urma)

23

Page 24: romclub.files.wordpress.com  · Web viewBuletinul Clubului Român din Chattanooga. Nr. 12 (doisprezece)_____ Octombrie 2012. Citatele lunii: Neil Alden Armstrong (5 August 1930-25

Istorie bucureşteană (8): Strada Mântuleasa.

Strada uneşte Calea Călăraşilor cu Bulevardul Carol I. Punctul unde se termină în bulevard este apropiat de încrucişarea cu Calea Moşilor. Carele cu marfă şi animalele de vânzare care veneau dinspre zona de sud a ţării pe Calea Călăraşilor foloseau scurtătura străzii numite astăzi Mântuleasa pentru a ieşi la Calea Târgului din Afară (Moşilor) către Obor (Târgul din Afară).

Pe la 1700, acolo şi-a făcut casă un negustor bogat, Jupânul Matei Manta, El nu a trăit mult şi proprietatea, casă mare şi grădină întinsă, a fost moştenită de Jupâneasa Stanca, poreclită Mântuleasa. Ea a fost o femeie cheltuitoare şi dornică de lux, a prăpădit o mare parte a averii lăsate de bărbatul ei şi a vândut mai multe părţi ale terenurilor pe care le avea. Grădina casei a fost împrejmuită cu gard de scânduri. Fiindcă în zonă erau multe haite de câini, trecătorii care aveau de mers pe acolo noaptea rupeau câte o bucată de lemn din gard, pentru a se apăra de atacurile câinilor. Încet, încet gardul a dispărut şi s-a născut expresia “ să iei din gardul Mântulesei “, adică să iei de unde nu mai e nimic.

Biserica Mântuleasa a fost ctitorită de această familie, începută de Stanca Manta şi continuată de cumnata ei, Maria Manta, după moartea Stancăi.

Existenţa străzii este documentată din 1707. De la sfârşitul secolului XIX, strada a devenit un loc preferat de locuit pentru liberi profesionişti.

Strada a căpătat o aură de celebritate datorită nuvelei fantastice a lui Mircea Eliade “Pe strada Mântuleasa”. Eroul cărţii este Zaharia Fărâmă, fostul director al Şcolii Mântuleasa, unde Eliade a urmat cursul elementar.

24

Page 25: romclub.files.wordpress.com  · Web viewBuletinul Clubului Român din Chattanooga. Nr. 12 (doisprezece)_____ Octombrie 2012. Citatele lunii: Neil Alden Armstrong (5 August 1930-25

Pe la jumătatea străzii, este un părculeţ, unde a fost de curând inaugurat bustul lui Eliade.

Sfinţii Mărturisitori Ardeleni

Data de 21 Octombrie este marcată în calendarul creştin ortodox român ca data comemorării şi onorării unui grup de cinci teologi din secolul XVIII, care au luptat pentru salvarea bisericii ortodoxe din Transilvania, ameninţată de biserica catolică şi de biserica unită.

Visarion Sarai (născut Nicolae), Sofronie de la Cioara şi Nicolae Oprea Miclăuş au fost canizaţi de biserica ortodoxă română în anul 1955.

Sfântul Oprea Miclăuş şi Sfântul Sofronie.

25

Page 26: romclub.files.wordpress.com  · Web viewBuletinul Clubului Român din Chattanooga. Nr. 12 (doisprezece)_____ Octombrie 2012. Citatele lunii: Neil Alden Armstrong (5 August 1930-25

Sfinţii Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel au fost sanctificaţi în anul 1992.

Toţi au fost luptători activi pentru apărarea bisericii, au condus revolte, au formulat memorii cu care s-au adresat familiei imperiale din Viena. Toţi au suferit întemniţări lungi, torturi şi au murit în închisoare.

Sfinţii Ioan Galeş şi Moise Măcinic.

26

Page 27: romclub.files.wordpress.com  · Web viewBuletinul Clubului Român din Chattanooga. Nr. 12 (doisprezece)_____ Octombrie 2012. Citatele lunii: Neil Alden Armstrong (5 August 1930-25

27

Page 28: romclub.files.wordpress.com  · Web viewBuletinul Clubului Român din Chattanooga. Nr. 12 (doisprezece)_____ Octombrie 2012. Citatele lunii: Neil Alden Armstrong (5 August 1930-25

28

Page 29: romclub.files.wordpress.com  · Web viewBuletinul Clubului Român din Chattanooga. Nr. 12 (doisprezece)_____ Octombrie 2012. Citatele lunii: Neil Alden Armstrong (5 August 1930-25

Erată la Nr. 11 din Septembrie 2012:

Buletinul din Septembrie 2012 e numerotat greşit: el este Nr. 11 nu 10. Horia Bernea a fost directorul Muzeului Ţăranului Român între 1990 (nu

1900) şi 2000. Pagina 15, aliniatul 2. La nota despre atacul terorist de la 11 Septembrie 2001, de la pagina 20, se

va citi ….patru avioane de cursă lungă, nu petru avioane…

Mulţumesc şi scuze!

29