wins - curs bazele retelelor

146

Click here to load reader

Upload: ovidiu-brebene

Post on 03-Jul-2015

189 views

Category:

Documents


19 download

TRANSCRIPT

Page 1: Wins - Curs Bazele Retelelor

BIBLIOGRAFIE

1. JAMES CHELLIS MCSE – Elemente fundamentale ale reţelelor decalculatoare – editura ALL, 2000

2. Microsoft Press BAZELE REŢELELOR DE CALCULATOARE –editura Teora, 1999

3. ANDREW S.TANENBAUM

REŢELE DE CALCULATOARE- editura ComputerPress Agora, 1997

4. MARK GIBBS REŢELE DE CALCULATOARE PENTRUÎNCEPĂTORI - editura Teora, 1996

5. DOUG LOWE REŢELE PENTRU TOŢI - editura Teora, 19966. DANIEL BOBOLA GHIDUL BOBOCULUI PENTRU REŢELE DE

CALCULATOARE - editura Teora, 19967. MIHAELA

CÂRSTEAION DIAMANDI

CALCULATORUL PE ÎNŢELESUL TUTUROR -editura AGNI, 1995

8. Redacţia CHIP COLECŢIA CHIP 1997, 1998, 1999, 20009. INTERNET Site- urile diferiţilor producători de tehnică de calcul

Page 2: Wins - Curs Bazele Retelelor

1

CAPITOLUL I. INTRODUCERE

1. CE ESTE O REŢEA ?

Atunci când dispuneţi de un calculator personal neconectat la o reţea, seconsideră că lucraţi într-un mediu de-sine-stătător (stand-alone).

Pentru transferul de informaţii cu alte calculatoare este nevoie de o dischetă saudatele trebuiesc tipărite. Pentru a uşura munca de transmitere a datelor aveţi nevoiede o reţea.

Cea mai simplă configuraţie de reţea este cea formată din două calculatoareconectate între ele. Prin conectare se pot schimba mult mai uşor informaţiile aflate înmemoria lor, se pot partaja resurse comune, ca de exemplu o imprimantă sau unmodem, astfel încât să utilizăm mult mai eficient hardware-ul disponibil.

Un grup de calculatoare personale conectate între ele, împreună cu alteechipamente periferice, formează o structură numită reţea.

Page 3: Wins - Curs Bazele Retelelor

2Partajarea resurselor devenite comune prin interconectarea PC-urilor poartă

numele de interconectare.O reţea locală de calculatoare (LAN – Local Area Network) este un ansamblu

format dintr-un număr variabil de calculatoare personale, conectate între ele prinintermediul unor cabluri şi care se află toate într-o singură locaţie. Cele mai uzualepermit maxim 30 calculatoare, conectate prin cabluri cu o lungime maximă de 500m.

Pentru a putea deservi o arie geografică mai mare, a fost creată o configuraţiede reţea de calculatoare ce permite conectarea mai multor reţele locale sau terminalede-sine-stătătoare aflate la mare distanţă, numită reţea de arie mare WAN – WideArea Network.

LAN MAN WANO reţea de tip WAN conectează de regulă mai multe WAN-uri aflate la

distanţă, prin intermediul liniilor telefonice, categorie care nu se referă doar la mediulutilizat în telefonie ci şi la fibră optică şi transmisii radio.

Un tip de reţea intermediar este MAN Metropolitan Area Network, caredefineşte o reţea de mare suprafaţă localizată într-o metropolă.

Cele mai multe WAN-uri aparţin unei companii, nefiind proprietatea unuioperator de telecomunicaţii. recent, Internetul a devenit cea mai mare reţea WAN dinlume, astfel încât companiile dezvoltă reţele proprii conectate la Internet pentru aputea comunica oriunde în lume.

Page 4: Wins - Curs Bazele Retelelor

3Problema reţelelor WAN este viteza mică de transmisie a datelor datorită

imposibilităţii partajării resurselor între calculatoarele conectate, astfel încâtconexiunile sunt urilizate de regulă pentru servicii scurte de comunicaţie, ca e-mailsau trafic de produse HTML (WWW).

a) Servicii oferite de reţea

O reţea poate oferi următoarele categorii de servicii:- partajarea accesului la informaţii (pentru securizarea anumitor informaţii).- partajarea accesului la resursele hardware (imprimante, modemuri, scanere,

plottere, HDD, FDD, CDROM, unităţi de bandă conectate la un PC dinreţea sau echipamente conectate direct în reţea).

- partajarea accesului la resursele software (software-ul poate fi instalatcentralizat şi se poate restricţiona accesul anumitor membri ai reţelei la unprodus sofware).

- păstrarea informaţiilor – soluţii de backup (una din sarcinile foarteimportante ale unui administrator).

- protejarea informaţiilor (mult mai bine asigurată decât la un calculatorizolat, reţeaua oferind mai multe niveluri de securitate). Fiecare utilizatorare un cont personal protejat prin parolă, ce permite serverului sărecunoască doar utilizatorii avizaţi.

- poşta electronică e-mail.

Page 5: Wins - Curs Bazele Retelelor

42. TIPURI DE REŢELE

Într-o reţea locală un calculator poate avea trei roluri:1. CLIENT – când utilizează resursele reţelei fără a pune la dispoziţie resurse

proprii aplicaţiilor pe care le rulează.2. SERVER – când pune la dispoziţia reţelei toate resursele proprii fără a

utiliza nici una pentru aplicaţiile pe care le rulează.3. UNITATE COMUNICANTĂ – când utilizează resursele reţelei şi pune la

dispoziţie resurse proprii pentru aplicaţiile rulate.

Fiecare calculator menţionat este determinat de tipul sistemului de operareinstalat pe calculator, rolul său fiind definit după instalarea sa în reţea.

Pe baza rolurilor îndeplinite de participanţii în reţea, acestea se împart în:- reţele cu server dedicat (server-based) denumite reţele client-server, formate

din clienţi şi servere ce deservesc clienţii.- reţele bazate pe unităţi comunicante, denumite reţele point-to-point, în care

nici un calculator nu este server sau client, resursele proprii fiecăruicalculator fiind partajate independent.

- reţele hibride sau reţele client-server ce au şi unităţi comunicante ce împartresursele reţelei client-server cu cele proprii.

Page 6: Wins - Curs Bazele Retelelor

5b) Reţele şi domenii client-server

Se bazează pe servere ce oferă administrarea şi securitatea informaţiilor dinreţea şi împart procesele unei sarcini între clienţi şi server.

Client-ul este denumit terminalul din faţă (front-side) şi cere servicii ca deexemplu salvare de fişiere sau tipărire, iar server-ul, denumit terminalul din spate(back-side) îndeplineşte cerinţele clienţilor.

În cazul sistemului de operare Windows NT 4.0, reţelele client-server suntorganizate în domenii, care sunt colecţii de reţele şi clienţi cu aceeaşi securitate.

Securitatea domeniului şi permisiunea de acces sunt controlate de serverespeciale denumite Domain Controller (controler de domeniu). Într-o reţea exiostă unmaster controler – PDC (Primary DC) asistat de un controller de rezervă – BDC(Backup DC).

Reţelele client server au următoarele avantaje:- securitatea centralizată şi fiabilitate mare- stocarea centralizată a fişierelor ce permite lucrul simultan cu date şi salvări

de siguranţă a datelor critice.- posibilitatea serverelor de a aloca toate resursele hardware şi software

scăzând costurile globale.

Page 7: Wins - Curs Bazele Retelelor

6- posibilitatea de partajare a resurselor scumpe (imprimante laser)- optimizarea serverelor pentru a mări viteza resurselor partajate- o securitate sporită datorită nivelelor multiple de securitate- utilizatorii sunt degrevaţi de sarcina împărţirii resurselor- administrarea uşoară a reţelelor mari- organizarea centralizată a datelor, eliminându-se posibilitatea pierderii lor.

Dezavantajele sunt:- hardware costisitor- sitem de operare şi licenţe utilizator scumpe- nevoia unui administrator de sistem.

c) Reţele punct-la-punct

Sunt organizate pe grupuri de lucru (workgroup), cu un nivel de securitateredus, acesta fiind asigurat doar dacă utilizatorul ce partajeajă resursa o protejeazăprin parolă.

Unităţile comunicante sau nodurile reţelei nu sunt optimizate în scopulpartajării resurselor, performanţele globale ale reţelei scăzând odată cu creştereanumărului de utilizatori.

Page 8: Wins - Curs Bazele Retelelor

7Avantajele reţelelor point-to-point sunt:- costuri mici de implementare- acces uşor în reţea- nu necesită administrator specializat- utilizatorii îşi partajează singuri resursele- nu există o intervenţie a unui nod din partea altui nod asupra proceselor

desfăşurate- costuri mici pantru reţele de dimensiuni mici.Dezavantajele sunt:- nodurile sunt încărcate suplimentar datorită partajării resurselor şi nu pot

deservi cereri multiple de acces ca serverele- lipsa organizării centralizate a informaţiei şi lipsa colectării centralizate

pentru backup- securitate slabă- administrare dificilă la reţele de mari dimensiuni.Acest tip de reţea este mult mai puţin securizată deoarece utilizează securitatea

la nivel nod de reţea faţă de cele client-server care lucrează cu securitatea la nivelfişier sau la acces.

Astfel, resursele trebuie protejate prin parole individuale, ceea ce duce la unnumăr mare de parole pentru utilizatori multipli, pe când la cele cu server se lucreazăcu autentificarea la intrarea în reţea.

d) reţele hibride

Conţin toate cele trei tipuri de calculatoare şi îmbină avantajele celor douătipuri anterioare. Păstrează doar dezavantajele reţelelor client-server şi oferăposibilitatea utilizatorilor şi administratorilor de reţea de a controla securitateaaccesului pe baza importanţei resurselor partajate.

e) Tipuri de servere utilizate

Un server dintr-o reţea este dedicat anumitor sarcini, în scopul asistăriicelorlalte calculatoare din reţea.

Page 9: Wins - Curs Bazele Retelelor

8Tipul de servere comune include:- severe de fişiere- servere de printare- servere de aplicaţii- servere de mesaje- servere de baze de dateToate aceste facilităţi sunt oferite de Windows NT 4.0 Server.

Serverul de fişiere

Oferă următoarele tipuri de servicii:- transfer de fişiere- păstrarea fişierelor (online - HDD, offline – discuri şi benzi şi intermediară)şi migrarea datelor (transferarea din stocare offline în online).

- sincronizarea modificării datelor (pentru a evita versiuni multiple aleaceluiaşi fişier)

- arhivarea fişierelor (pentru creearea de copii de siguranţă).

Serverele de tipărire

Permit partajarea accesului la imprimante şi optimizarea proceselor de tipărire,oferind următoarele avantaje:

- administrarea centralizată a imprimantelor- optimizarea staţiilor de lucru prin utilizarea transferurilor de mare viteză şi a

cozilor de imprimare- partajarea de servicii de fax în reţea (inclusiv facilităţi OCR).

Serverele de aplicaţii

Pot fi calculatoare dedicate unuia sau mai multor servicii de aplicaţie şi permitclienţilor PC utilizarea de aplicaţii software suplimentare de mare capacitate care suntfoarte scumpe. Au devenit populare în ultimul timp şi de regulă preiau în mare partesarcinile serverelor de fişiere.

Serverele de mesagerie

Oferă patru tipuri principale de servicii de mesagerie:- poşta electronică (transmitere text şi voce)- aplicaţii workgroup (pentru gestionarea fluxului de informaţii şi pentru

documente stocate prin obiecte legate între ele – obiecte multiple date, voce,video).

Page 10: Wins - Curs Bazele Retelelor

9- aplicaţii orientate pe obiecte (pentru sarcini complexe combinând aplicaţii

mici denumite obiecte)- servicii pentru lucrul cu directoare (pentru localizarea, stocare şi salvarea

facilă a datelor în reţea).

Serverele pentru baze de date

Asigură unei reţele o bază de date puternică, fiind de regulă sisteme de tipulclient-server, aplicaţia rulând pe două componente separate:

- terminalul clientului, unde rulează aplicaţia de tip client ce asigură de regulădoar interfaţa şi funcţii simple de interogare a bazei de date

- terminalul serverului, unde rulează aplicaţii puternice ce necesită resursemari, procesează cererile şi dau rezultatele clienţilor.

Page 11: Wins - Curs Bazele Retelelor

10

3. TOPOLOGIA REŢELEI

Modalitatea fizică de conectare a calculatoarelor din reţea se numeşte topologiede reţea. Pentru o înţelegere mult mai bună a modului de transmitere a datelor în reţeaîn funcţie de topologia utilizată, alături de această documentaţie, aveţi în directorulfilme, o serie de simulări, cu acelaşi nume ca imaginile din text.

a) Topologia tip magistrală – bus

Se utilizează pentru reţele simple, mici sau temporare. Cablarea presupune unulsau mai multe cabluri fără dispozitive de amplificare a semnalului de-a lungulcablului, ceea ce face ca topologia de tip bus să fie pasivă.

Film 1 - BUS conectarea in retea

La trimiterea semnalului de către un calculator, toate celelalte primesc acestsemnal, dar numai cel a cărui adresă corespunde cu cea specificată în semnal,accesptă informaţia.

Film 2 - BUS transmiterea datelor in retea

Page 12: Wins - Curs Bazele Retelelor

11

Într-un anumit moment un singur calculator poate transmite un mesaj, ceea ceduce la micşorarea sensibilă a vitezei de transmisie, fiecare calculator trebuind săaştepte eliberarea magistralei pentru a transmite.

Deoarece bus-ul este o topologie pasivă, semnalele ajunse la capătul firuluitrebuie absorbite printr-un terminator pentru a se evita întoarcerea şi suprapunereapeste alt semnal, ceea ce ar duce la apariţia erorilor.

Film 3 – BUS reflectarea semnalului la capete

Modul de montare al terminatorului la ambele capete ale reţelei şi efectul deabsorbţie a semnalului poate fi urmărit în simularea ce însoţeşte documentaţia.

Film 4 – BUS montarea terminatorului

Film 5 – BUS absorbţia semnalului de către terminator

Page 13: Wins - Curs Bazele Retelelor

12

Deconectarea unui calculator din reţea nu va duce la defectarea întregii reţele,pe când defectarea unui calculator, va avea efectul ruperii reţelei în acel punct ceeace necesită terminarea tronsonului, altfel ducând la apariţia de erori în reţea

Film 6 – BUS deconectarea unui calculator

Film 7 – BUS defectarea unui calculator

Una din cele mai simple reţele cu topologie BUS este cea bazată pe tehnologiaEthernet 10Base2 (Thinnet).

Avantajele topologiei magistrală sunt următoarele:- este simplă şi uşor de utilizat- necesită cele mai mici lungimi de cabluri pentru realizarea sa- foarte uşor de extins- pentru amplificarea semnalului şi retransmiterea pe un nou tronson se

utilizează repetoareDezavantajele sunt:- viteza scade odată cu creşterea încărcării reţelei- fiecare conector ataşat la cablu produce o atenuare a semnalului transmis- defectele din reţea sunt dificil de detectat şi remediat, fiind fatale reţelei.

Page 14: Wins - Curs Bazele Retelelor

13

b) Topologia de tip stea (STAR)

Într-o topologie de tip stea, calculatoarele sunt conectate la un nod centralnumit HUB, metodă folosită în cazul în care se doreşte o extindere ulterioară a reţeleisau când este necesară o eficienţă crescută a reţelei.

Film1 – STAR conectarea în reţea

Fiecare calculator al unei reţele stea comunică cu HUB-ul central, careretransmite mesajele tuturor celorlalte calculatoare – în cazul reţelei broadcast saudoar calculatorului destinaţie – în cazul reţelei stea cu comutaţie.

Faza 1 de transmitere Faza 2 de transmitere

Film2 - STAR transmiterea datelor în reţea

În cazul reţelei stea broadcast, HUB-ul poate fi activ, adică amplifică semnalulretransmis sau pasiv. HUB-ul activ regenerează semnalul şi îl trimite tuturorcalculatoarelor, fiind denumit şi repetor multiport. Cele pasive nu necesită alimentarepentru a putea funcţiona.

Page 15: Wins - Curs Bazele Retelelor

14În cazul în care unul din calculatoarele conectate în reţeaua star este înlocuit cu

un HUB la care sunt conectate alte calculatoare în topologie star, se creează o reţeastea hibridă, astfel încât se poate extinde reţeaua iniţială.

Defectarea unuia dintre calculatoarele conectate la concentrator, din cadrulunei reţele stea, nu va afecta funcţionalitatea acesteia, astfel încât traficul de date nueste întrerupt.

Film1 - STAR conectarea in retea

Avantajele topologiei de tip stea sunt următoarele:- este foarte uşor de modificat orice element din reţea, inclusiv concentratorul

(în cazul extinderii).- HUB-ul este un punct important în procesul de diagnosticare a

funcţionalităţii reţelei de tip stea (există HUB-uri inteligente cu facilităţi demonitorizare a traficului şi management centralizat al reţelei).

- defectarea unui calculator nu duce la defectarea întregii reţele, defectul fiinddetecta şi izolat de către concentrator.

- utilizând un concentrator potrivit se pot utiliza mai multe tipuri de medii detransmisie (cablu coaxial, UTP sau fibră optică).

Dezavantajele reţelei stea:- defectarea concentratorului duce la defectarea întregii reţele.- pentru retransmiterea semnalului prin broadcast sau comutaţie sunt necesare

echipamente speciale în punctele centrale- costul pe ansamblu este ridicat, necesitând lungimi mari de cablu pentru

conectarea unui singur calculator.

Page 16: Wins - Curs Bazele Retelelor

15

c) Topologia de tip inel (ring)

Este utilizată în reţelele de mare performanţă care necesită ca banda să fierezervată pentru trafic sensibil la întârzierile de timp, ca de exemplu fişierele video şiaudio, dau pentru reţele în care numărul utilizatorilor care o accesează este foartemare.

În topologia inel, toate calculatoarele sunt conectate în cerc.

Banda de transmisie este capacitatea unui mediu de transmisie de a transferadate. Mărirea capacităţii benzii de transmisie se face prin creşterea vitezei detransmisie sau prin lărgirea ei, adică mărirea numărului de cabluri utilizate pentru obandă.

Din punct de vedere funcţional, în topologia inel, fiecare calculator esteconectat la următorul aflat în inel şi fiecare transmite următorului ceea ce a primit dela precedentul, astfel încât mesajul traversează inelul într-o singură direcţie.

Deoarece retransmiterea semnalului se face de către fiecare calculator, un ineleste o reţea activă, deci nu apare problema atenuării semnalului, iar pentru că nuexistă un capăt al reţelei nu este nevoie de terminatori.

Film1 - RING conectarea in retea

Page 17: Wins - Curs Bazele Retelelor

16Metoda utilizată de reţeaua inel este cea de trecere a unui jeton de la un

calculator la altul. Jetonul este un mesaj foarte scurt, care se transferă de la uncalculator la celărlalt, dealungul întregului inel, cu o viteză foarte mare (la un inel de200m se fac 10000 de parcurgeri ale inelului într-o secundă).

Calculatorul care doreşte să transmită, ataşează jetonului pachetul de date, careîn noua structură este transmis mai departe, până la destinatar în funcţie de adresaspecificată.

Acesta preia pachetul şi ataşează jetonului un semnal de confirmare, pe care îltrimite mai departe în inel, până la destinatar.

Film2 - RING transmiterea jetonului

Dacă destinatarul nu este găsit, pachetul se întoarce la emiţător, după carejetonul se retransmite în inel.

Reţelele rapide pot pune în circulaţie mai multe jetoane la un moment dat saupot avea două inele separate, fiecare cu un contor ce permite o recuperare mult maiuşoară în cazul defectării unui inel.

Film4 - RING calculator defect

Page 18: Wins - Curs Bazele Retelelor

17

Avantajele topologiei inel:- deoarece oferă acces egal tuturor calculatoarelor dein reţea, nici unul nu

poate monopoliza suportul de transmisie, ca în cazul topologiei magistrală- resursele se împart egal, ceea ce duce la o degradare înceată şi egală a

vitezei de transfer a jetonului, fără a se întrerupe traficul de date la depăşireacapacităţii maxime, odată cu creşterea numărului de utilizatori.

Dezavantajele sunt:- întreruperea unui calculator poate afecta funcţionarea întregii reţele- depistarea defectelor se face foarte greu- exinderea reţelei se face doar prin întreruperea funcţionării acesteia.

d) Topologii mixte star-bus şi star-ring

În practică, multe reţele sunt topologii mixte, combinaţii ale topologiilorprezentate anterior, denumite şi topologii hibride:

- topologia star-bus, combină topologiile stea şi magistrală, prininterconectarea mai multor concentratoare prin topologia magistrală, fiecareavând conectate calculatoare în topologie stea.

Defectarea unui HUB marginal nu va afecta dec\t calculatoarele conectate laacesta, pe c\nd apari’ia unei defec’iuni la HUB/ul central va duce la segmentareare’elei ]n dou[ tronsoane.

Page 19: Wins - Curs Bazele Retelelor

18- topologia star-ring, denumită şi topologie star-wired ring (topologie stea

conectată în inel), foloseşte un inel unterior HUB-ului central,calculatoarele fiind conectate la acesta în topologie stea.

e) Topologia de reţea de tip plasă (mesh)

La acest tip de topologie avem conexiuni redundante (duplicate) întreechipamente, adică echipamentele comunică fiecare cu fiecare, ceea ce implică unvolum mare al costurilor.

De regulă, cele mai multe reţele nu sunt în mod real de tip mesh, ci sunt reţelemesh hibride, ce conţin doar câteva legături redundante.

Reţelele cu topologii mesh devin din ce în ce mai greu de instalat odată cucreşterea numărului de calculatoare conectate în reţea, deoarece numărul deconexiuni creşte foarte mult (pentru 6 calculatoare sunt necesare 5 + 4 + 3 + 2 + 1 =15 conexiuni).

Acest tip de reţea poate fi uşor depanată, iar o defecţiune pe un tronson nu vaduce la întreruperea reţelei, transferurile de date fiind făcute prin intermediullegăturilor redundante.

Page 20: Wins - Curs Bazele Retelelor

19Pe de altă parte, există posibilitatea stabilirii unei rute optime de transmitere a

datelor, ceea ce creşte fiabilitatea întregii reţele.

Avantajele topologiei mesh sunt toleranţa mare la defecte, capacitate detransfer garantată şi uşurinţa depanării, iar dezavantajele includ dificultatea instalăriişi costurile mari ale legăturilor redundante.

Page 21: Wins - Curs Bazele Retelelor

20

4. MEDIUL DE TRANSMISIE

Mediul de transmisie este suportul pe care se transferă informaţia, fiecare tipde mediu fiind caracterizat de proprietăţi specifice şi poate fi utilizat eficient doar înanumite condiţii şi doar cu anumite scopuri.

În reţelele de calculatoare, mediul de transmisie are un rol fundamental înrealizarea comunicării şi este determinant în viteza şi eficienţa unui calculatorconectat în reţea.

Totodată este un factor determinant în stabilirea costurilor globale laimplementarea unei reţele de calculatoare.

Principalele medii de transmisie sunt:- cuprul- sticla- aerul.

Page 22: Wins - Curs Bazele Retelelor

21a) Cuprul

Este cel mai uzual mediu de transmisie într-o reţea de calculatoare, fiind folosittimp de peste 100 de ani în domeniul telecomunicaţiilor datorită caracteristicilor salede conductibilitate a semnalelor elecrice.

Tehnica transmiterii semnalelor electrice prin cupru s-a îmbunătăţit permanent,punându-se accent pe creşterea fidelităţii de transmisie, adică a preciziei cu caresemnalul este recepţionat la celălalt capăt al firului.

O fidelitate de transmisie bună înseamnă distorsiuni minime a semnalului întresursă şi destinaţie, ce pot fi provocate de cauze externe ca de exemplu undele radiosau câmpurile magnetice produse de motarele electrice.

Transmiterea datelor în interiorul sistemului de calcul se face prin impulsurielectrice, de aceea folosirea cablurilor de cupru pentru transmiterea datelor întresistemele de calcul este alegerea optimă.

Curentul electric transmis de-a lungul unui cablu de cupru îşi pierde odată cudistanţa parcursă energia iniţială, astfel încât apare o atenuare a semnalului, ce poatefi eliminată prin introducerea unor elemente de amplificare a semnalului electric.

b) Sticla

Particulele elementare ale luminii sunt fotonii, careau caracter ondulatoriu şinu sunt afectaţi de interferenţele provocate de echipamentele electrice sau de undeleradio, care afectau cablurile de cupru.

Cablarea cu fibră optică este o modalitate de conectare care utilizeazăposibilitatea de transmitere a luminii prin fibre de sticlă foarte lungi.

Lumina poate parcurge distanţe foarte mari fără a fi atenuată, fiind posibiledouă moduri de transmisie prin fibră optică: multi-mod sau single-mod (variantă maiscumpă, utilizată la reţele de telefonie).

Viteza de transmitere a datelor pe fibră optică poate atinge 2 Gbs, singuraproblemă fiind însă costul destul de mare al mediului de transmisie folosit, aadptoarelor de reţea şi manopera de instalare.

De regulă se utilizează pentru transmiterea semnalelor pe lungimi mari, undefirele de cupru nu ar putea transmite semnalul în condiţii optime.

f) Aerul

Cele două medii prezentate anterior, presupun transmiterea semnalelor printr-un cablu, pe când tehnologia transmisiei în infraroşu presupune transmiterea prin aer,soluţie bună pentru implementări temporare (laptopuri conectate ocazional).

Transmisia în infraroşu este o modalitate line-of-sight, adică între emiţător şireceptor trebuie să existe vizibilitate directă.

Page 23: Wins - Curs Bazele Retelelor

22Un dezavantaj este viteza de transmitere adatelor mult mai mică decât la

celelalte medii de transmisie, astfel încât se ajunge la maxim 4 Mbs faţă de 100 Mbsla cupru sau 2 Gbs la fibra optică.

g) Undele radio

Este tot o modalitate de transmitere prin aer, acest mediu fiind folosit odată cufolosirea cuprului.

Undele radio nu sunt împiedicate de obstacole, fiind foarte utile pentruconectări line-of-sight, nefiind alterate nici de condiţiile de mediu nefavorabile(ploaie, zăpadă).

Comunicaţia radio este una din cele mai standardizate tehnologii, existândlicenţe de transmisie pentru fiecare zonă de frecvenţe din spectrul radio utilizată.

Problema este că spectrul radio este foarte larg şi este în mare parte ocupat decelelalte tehnologii de transmitere: radio şi televiziune, însă anumite zone alespectrului se pot elibera.

Page 24: Wins - Curs Bazele Retelelor

23

5. CE SUNT PROTOCOALELE DE REŢEA ?

Protocolul de reţea este limbajul utilizat de calculatoare pentru schimbul deinformaţii, într-o reţea de calculatoare fiind implementate mai multe protocoale decomunicaţie.

Într-o reţea există trei niveluri de protocoale, fiind împărţite în protocoalehardware şi software.

a) Protocoale hardware

Definesc modalităţile prin care echipamentele hard operează şi lucreazăîmpreună. De exemplu, protocolul Ethernet 10baseT este un protocol hardware carespecifică exact modalitatea prin care două echipamente 10baseT pot să schimbeinformaţii şi modul de tratare a erorilor de transmisie apărute.

Protocolul hardware determină parametri ca nivelurile de tensiune şi care firede cupru sunt utilizate pentru transmisie sau recepţie, pentru aceasta nefiind implicatnici un program, totul fiind realizat prin circuite.

b) Interfaţa dintre protocoalele hardware şi software

De fiecare dată când un program utilizează hardware-ul, el trebuie să apeleze laun protocol predefinit hardware-software (de exemplu când din reţea soseşte unmesaj, care va fi depozita în memoria plăcii de reţea, unde va fi analizat, astfel încâtadaptorul de reţea va decide modalitatea de răspuns la cererea efectuată).

c) Protocoale software

Programele de calculator comunică între ele prin intermediul protocoalelorsoftware, încărcate sub formă de stive de protocoale atât pe server cât şi pe clienţiireţelei.

Fiecare sistem de operare de reţea are predefinite stive de protocoale softwarestandardizate pentru optimizarea traficului de reţea.

Prectic, prin acestea, mediul fizic de transmisie devine transparent pentruaplicaţii sau pentru utilizator, comunicarea finnd făcută pe baza unor nivele aleprotocolului de transport.

Page 25: Wins - Curs Bazele Retelelor

25

CAPITOLUL II. PĂRŢILE COMPONENTE ALE REŢELEI

1. TRANSMISIA SEMNALELOR

Datele sunt transmise prin mediul de transmisie sub formă de semnale, fiindutilizată pentru aceasta energia electrică.

Datele trebuie reprezentate astfel încât emiţătorul să le poată grupa într-unmesaj care să poată fi interpretat corect de destinatar, rprezentare ce poartă numele decodificare sau modulare a semnalului.

Informaţia trebuie transmisă în două forme: semnal analogic sau digital.Semnalul analogic este caracterizat de o continuă schimnare a parametrilor, pe cândcel digital se prezintă sub forma valorilor discrete 1 sau 0, on sau off.

Celor două tipuri de semnale le corespund două tipuri de transmisii:- prin semnale analogice- prin semnale digitale.Semnalul analogic are o variaţie continuă, ele trecând prin toate valorile unui

interval ale cărui limite variază între valoarea minimă şi cea maximă a semnaluluitransmis, fiind sub forma undelor electromagnetice.

a) Semnale digitale

Deoarece toate calculatoarele sunt digitale, marea majoritate a reţelelor decalculatoare utilizeză datele digitale pentru transferul informaţiilor, existând maimulte metode de codificare a datelor într-un semnal.

Aceste metode se numesc scheme de codificare şi pot fi grupate în două maricategorii, pe baza modului de recunoaştere a datelor la recepţie:

- codificare pe baza stării curente (pe baza atingerii unui nivel de tensiune)- codificare pe baza tranziţiei între stări (pe baza unei tranziţii de la un nivel

de tensiune la altul).

Page 26: Wins - Curs Bazele Retelelor

26La codificarea pe baza stării curente, datele sunt codificate pe baza prezenţei

sau absenţei unui semnal special sau a unei stări (de ex. +5V reprezintă 0 binar, iar –5V valoarea 1 binar).

Semnalul este continuu monitorizat de echipamentele de reţea, care îidetermină starea curentă ce indică valorile datelor codificate corespunzător acesteistări.

Schemele care utilizează codificarea pe baza stării curente sunt:- scheme de codificare unipolară – utilizeză două niveluri de tensiune pentru

codificarea datelor, dintre care unul zero şi celălalt pozitiv sau negativ- scheme de codificare polară – utilizează două nivelel de tensiune ce pot fi

atât pozitive cât şi negative- scheme de codoficare RZ – return to zero, utilizează tranziţia semnalului

zero la mijlocul fiecărui interval de bit (tranziţie pozitivă poate reprezenta 0,iar negativă 1)

- scheme de codificare bifazică – necesită cel puţin o tranziţie la mijloculintervalului de bit.

Codificarea pe baza tranziţiei între stări utilizează tranziţiile de semnal pentrureprezentarea datelor, de ex. O tensiune mare reprezintă 1, iar una mică 0.

Schemele ce utilizează acest tip de codificare sunt:- codificarea Manchester – o tranziţie de la o tensiune mare la una mică

reprezintă val 1, iar de la o tensiune mică la una mare valoarea 0- codificare Manchester diferenţială – utilizează tranziţia la nivelul

intervalului de bit, fiind bifazică, tranziţia nereprezentând date, ea fiindutilizată pentru sincronizare. (reţele Token Ring).

- codificare NRZ (non return to zero) – la fel cu cea anterioară, dacă seproduce o tranziţie la începutul intervalului de bit se determină valoareastării logice.

b) Semnalul analogic

Este constituit din unde electromagnetice, o undă fiind caracterizată prinmodificarea permanentă a formei.

Comportamentul undei este ciclic, variind de la o valoare maximă la unaminimă şi invers.

Page 27: Wins - Curs Bazele Retelelor

27Caracteristicile unui semnal analogic sunt:- amplitudinea,care măsoară înălţimea semnalului, exprimată în volţi- frecvenţa, intervalul de timp în care o undă face un ciclu complet- faza, starea relativă a undei unde la momentul iniţial de mde măsurare,

această stare se măsoară relativ cu o undă de referinţă.

Toate aceste caracteristici pot fi utilizate pentru codificarea datelor transmiseprin semnale analogice, pentru aceasta existând trei strategii principale de modulare:

- strategia modulării amplitudinii (ASK – Amplitude Shift Keying), valoareamaximă a amplitudinii reprezintă valoarea 1, iar cea minimă 0

- strategia modulării frecvenţei (FSK – Frequency Shift Keying), variaţiafrecvenţei reprezintă starea 1 sau 0

- strategia modulării fazei (PSK – Phase Shift Keying), utilizează tranziţia dela o stare la alta pentru codificarea datelor, prezenţa sau absenţa tranziţieifiind utilizată pentru valorile 1 sau 0 binare.

c) Elemente specifice semnalelor de codificare

Semnalele digitale au următoarele avantaje faţă de cele analoge:- protecţie mai mare a informaţiei la erorile provocate de interferenţe sau

zgomot- utilizează echipament mai ieftinCele analoge au următoarele avantaje:- atenuări mai mici- pot fi multiplexate pentru lărgirea benzii.

Coordonarea temporală a măsurătorilor semnalului recepţionat se numeştesincronizare de bit. Există două metode principale de sincronizare de bit:

- sincronizare de bit asincronă, fiecare mesaj trimis are la început un bit destar pentru ca echipamentul de recepţie să-şi poată sincroniza ceasul interncu informaţia din acest bit de start. Când nu se trimit date, mediul detransmisie este într-o stare inactivă – iddle, neexistând sincronizare.

Page 28: Wins - Curs Bazele Retelelor

28- Sincronizare de bit sincronă, necesită mecanisme de sincronizare a

emiţătorului şi receptorului după acelaşi ceas, fiind utilizate trei metodespecifice de sincronizare:- Sincronizarecu garantarea modificării stării- Sincronizare cu ceas de separare- Sincronizare cu supraeşantionare.

d) Transmisii în banda de bază şi în bandă largă

Lărgimea benzii de transmisie influenţează modalitatea de alocare a mediuluide transmisie, pentru aceasta existând două metode:

- alocare în banda de bază, se utilizează toată banda disponibilă- alocare de bandă largă, permite împărţirea benzii în mai multe canale,

fiecare transportând propriul semnal analogic.

Page 29: Wins - Curs Bazele Retelelor

29

2. TIPURI DE MEDII DE TRANSMISIE UTILIZATE

Mediul de transmisie este împărţit în două categorii:- cablurile, care au un conductor central închis într-un înveliş de plastic, fiind

de regulă utilizat pentru reţelele de dimensiuni mici, semnalele fiindtransmise în zona aflată în partea inferioară a spectrului undelorelectromagnetice - semnale electrice sau unde radio.

- Mediul de transmisie fără fir, ce utilizează frecvenţele înalte ale spectruluiundelor electromagnetice – unde radio de înaltă frecvenţă, microunde şiunde infraroşii. Se utilizează la reţele cu calculatoare mobile sau ce leagăsisteme aflate la distanţă.

Page 30: Wins - Curs Bazele Retelelor

30Fiecare din mediile de transmisie folosite, au caracteristici specifice, care îl fac

cel mai potrivit pentru alegerea într-o reţea:- costul- modul de instalare- capacitatea de transmisie- numărul de noduri- atenuarea- gradul de imunitate la interferenţele electromagnetice (EMI).

La proiectarea unei reţele este necesar să se analizeze foarte bine, în funcţie decerinţele reţelei care va fi mediul de transmisie optim, pentru a se obţineavantajele maxime cu costuri minime de implementare.

Page 31: Wins - Curs Bazele Retelelor

31

3. CABLUL CA MEDIU DE TRANSMISIE

Cablurile sunt alcătuite dintr-un conductor central, format din fire sau fibrăoptică, îmbrăcat într-un înveliş izolator din plastic.

Cele mai uzuale sunt cablul bifilar torsadat – protejat STP şi neprotejat UTP,cablul coaxial şi fibra optică .

a) Cablul bifilar

Au una sau mai multe perechi de fire de cupru pentru transmisia semnalelorelectrice, fiind cel mai utilizat mediu de comunicaţie.

Deoarece firele de cupru sunt foarte apropiate există posibilitatea apariţieiinterferenţelor de semnal, denumită comunicaţie încrucişată.

Pentru a scădea amplitudinea acestui fenomen şi interferenţele externe, firelesunt răsucite, ceea ce permite semnalelor emise pe un fir să nu fie influenţate de celeemise pe celălalt.

O pereche de fire este bicoloră, cablul torsadat fiind format din mai multeperechi de fire, aflate într-un înveliş izolator comun.

Cablul bifilar torsadat neproteja UTP

Este format dintr-un număr de perechi răsucite, învelite cu un strat de plastic,fiind des utilizat în telecomunicaţii.

Asocoaţia Industriei Electrice EIA împarte cablurile UTP în mai multecategorii:

- cat 1 şi 2, proiectate original pentru transmisie de date şi voce, la viteze micisub 4 Mbs

- cat 3, cea mai potrivită pentru reţele, permite viteza maximă de 16 Mbs,fiind cel mai des utilizate în telefonie.

- Cat 4, cabluri bifilare cu viteze de p’nă la 30 Mbs- Cat 5, are îmbunătăţiri faţă de cat 3, ca suportu Fast ethernet, ce permite

viteze de 100 Mbs, dar presupune echipament specializat şi o instalare maidificilă.

Page 32: Wins - Curs Bazele Retelelor

32Cat 3,4 şi 5 sunt formate din două sau patru perechi de fire (4 sau 8 fire), cele

cu 4 fire fiind numite dublă pereche.

Pentru o reţea este nevoie de cel puţin un cablu dublă pereche, dar se potinstala din start 8 fire pentru extinderi viitoare.

Pentru instalarea cablului UTP este necesar un conector tip telefon RJ11 cu 4fire sau RJ45 cu 8 fire, la ambele capete ale cablului. Un capăt se conectează laadptorul de reţea iar celălalt în concentrator.

Page 33: Wins - Curs Bazele Retelelor

33Acest tip de cablu permite realizarea reţelelor cu cablare structurată, ce

îmbunătăţesc foarte mult administrarea mediilor de transmisie.Caracteristicile cablului UTP sunt:- cost mic cu excepţia celui de cat 5- instalare uşoară, întreţinerea şi configurarea reţelelor UTP făcându-se ca la

reţelele de telefonie- capacitatea benzii între 1 şi 155 Mbs la distanţe de peste 100 m (uzual 10 şi100 Mbs)

- numărul maxim de noduri nu este limitat de cablu, ci de numărul deconcentratoare. La o reţea Ethernet pentru cablu UTP se utilizează maxim75 noduri, depinzând de traficul din reţea. Teoretic sunt posibile 1024 denoduri suportate.

- Atenuarea este destul de mare, astfel încât nu se pot folosi lungimi mai maride 100 m

- Interferenţele electromagnetice sunt o problemă, cablurile UTP nefiindprotejate corespunzător. Totodată, datorită emisiei firelor din componenţacablului sunt expuse la accesări neautorizate.

Cablul bifilar torsadat protejat STP

Faţă de UTP, există un strat protector de aluminiu sau poliester între învelişulexterior şi fire, care îl face mai puţin vulnerabil la interferenţe, limitând la maximriscul accesului neautorizat şi al interferenţelor dacî învelişul de protecţie este pus lamasă.

Page 34: Wins - Curs Bazele Retelelor

34Caracteristicile sale sunt:- costul mai mare decât la UTP, dar mai ieftin dec\t coaxialul sau fibra optică- instalarea se face cu conectori speciali, fiind mai dificilă, fiind recomandată

utilizarea unui cablu care are deja fir de împământare. STP este mai gros cadiametru, fiind dificil de instalat.

- Capacitatea de bandă creşte pâna la teoretic 500 Mbs, pe o lungime demaxim 100m. de regulă se utilizează pentru viteze de 100 – 155 Mbs.

- Numărul maxim de noduri nu este limitat la cabluri, astfel încât, într-o reţeaToken Ring se pot conecta 200 noduri, teoretic maxim270

- Atenuarea este la fel ca la cel UTP, fiind utilizată o lungime maximă de 100m

- STP este mult mai bine protejat la interferenţe electromagnetice decât UTP.

b) Cablul coaxial

Denumit uzual coax, are două fire pe aceeaşi axă, în centrul cablului aflându-seun fir gros de cupru, izolat cu un înveliş de plastic. Peste acest strat se află al doileaconductor, răsucit ca un tub, cu rolul de a proteja miezul împotriva interferenţelorelectromangnetice, iar peste el un înveliş de plastic cu rol de protecţie împotrivarazelor de soare sau umidităţii.

Cablurile coaxiale pot avea diferite dimensiuni şi se pot clasifica după acesteaşi după rezistenţa la curnt continuu sau alternativ (măsurată în ohmi şi numităimpedanţă).

Cele mai des utilizate cabluri coaxiale sunt:- cablu coaxial gros de 50 de ohmi, RG-8 şi RG-11, pentru reţele Ethernet pe

cablu gros- cablu coaxial subţire de 50 de ohmi, RG – 58, pentru reţele Ethernet pe

cablu subţire

Page 35: Wins - Curs Bazele Retelelor

35- cablu coaxial de 75 ohmi, RG – 59, utilizat pentru cablu TV- cablu coaxial de 83 ohmi, RG –62, pentru reţele stea.

Caracteristicile cablului coaxial:- costul mai mic decât al celui torsadat de categ. 5 şi decât fibra optică- instalarea este simplă, cablul fiind rezistent la şocuri mecanice. Cablul

trebuie să fie conectat la masă (pentru a închide circuitul în reţea) şi să aibeterminaţie (pentru prevenirea undelor reflectate ce produc interferenţe).

- Capacitatea de bandă este de 10 Mbs, cu cât diametrul miezului este maimare cu atât creşte lăţimea de bandă

- Numărul maxim de noduri pe un segment de cablu subţire este de 30, iar pecablu gros de 100

- Atenuarea este mai mică decât la cablu torsadat, pentru cablu subţire fiindutilizate lungimi maxime de 185 m, iar pentru cel gros de 500m, cablulputând atinge chiar lungimi de 2000 m

- Este vulnerabil la interferenţe electromagnetice sau la acces neautorizat,fiind însă mai rezistent decât cel torsadat.

Conectori pentru cabluri BNC

Pentru conectarea cablurilor BNC se utilizează conectori speciali, metalici:- conectarea la cablul gros se face prin intermediul transceiverelor de cablu

gros (au o mufă vampir ce străpunge cablul) şi a cablurilor de transceiverAUI

- conectarea cablurilor subţiri se face prin intermediul mufelor BNC, aconectorilor tip T şi a conectorilor tip bară I. Terminarea tronsonului decablu coaxial se face prin intermediul terminatorilor.

Page 36: Wins - Curs Bazele Retelelor

36

Cabluri plenum şi cu PVC

PVC-ul este utilizat la cablarea cu cablu coaxial datorită preţului mic şi aflexibilităţii, putând fi instalate într-un birou.

Datorită spaţiului dintre tavanul fals şi planşeu, numit plenum, prin care circulăaerul în toată clădirea, nu se pot monta cabluri PVC în această zonă, fiind necesarecabluri de plenum, rezistente la foc şi care produc foarte puţin fum.

Acestea sunt însă mai puţin flexibile şi mult mai scumpe.

Page 37: Wins - Curs Bazele Retelelor

37c) Fibra optică

Prin cablul de fibră optică se transmit semnalele optice în loc de semnaleelectrice, acest mediu de transmisie fiind cel mai eficient dintre toate, doar preţulfiind mai ridicat.

Fiecare fibră are un miez de sticlă sau plastic ce conduce undele luminoase,înconjurat de încă unul care reflectă înapoi în miez undele difuzate spre exterior.

Fibrele sunt introduse într-un înveliş protector de plastic, care poate fi strânssau larg, cel strâns incluzând şi fire de protecţie cu rolul de a preveni ruperea firelor,iar cel cu înveliş larg având un spaţiu între el şi învelişul exterior, umplut cu un gelspecial sau cu alt material, cu rol de protecţie suplimentară.

Un cablu poate conţine o singură fibră sau un mănunchi de fibre, fiecare fibrăavând un diametru aproximativ cu cel al firului uman.

Fibrele monomod permit unui singur flux de lumină să parcurgă fibra şinecesită pentru transmisie semnale laser, având o capacitate de bandă mai mare decâtla multimod, fiind însă mai scumpă.

Fibrele optice multimod permit mai multe căi de transmisie simultane,caracteristicile sale permiţând recepţionarea tuturor căilor simultan, ca şi cum ar fi unsingur semnal. Este ieftin, datorită transmisiei LED – Light Emitting Devices.

Fibrele optice se deosebesc prin dimensiunea şi tipul miezului interior de sticlăşi al învelişului exterior de protecţie, cele mai uzuale fiind (d – diam interior, D –diam exterior):

- d = 8.3 microni, D = 125 microni, monomod- d = 62.5 microni, D = 125 microni, multimod- d = 50 microni, D = 125 microni, multimod- d = 100 microni, D = 125 microni, multimod

Page 38: Wins - Curs Bazele Retelelor

38Instalarea se face prin intermediul a două interfeţe, una de intrare şi una de

ieşire, montate pe placa de reţea sau pe un alt dispozitiv, la care se ataşează cablul defibră optică cu ajutorul unor conectori speciali. Celălalt capăt se conectează la unechipament central de conectare, care poate avea conectori ce înţeapă fibra pentrurealizarea conexiunii, sau foloseşte fuziune electrică, chimică sau mecanică.

Echipamentele de reţea converetesc semnalele electrice în semnal luminostransmis pe fibra optică şi invers. La fibrele optice monomod semnalele se creează cudiode laser ILD şi au o bună calitate, iar la cele multimod cu LED-uri.

Page 39: Wins - Curs Bazele Retelelor

39Semnalul luminos recepţionat este convertit cu diode N sau fotodiode în

semnal electric.Fibrele optice se caracterizează prin:- costul cel mai ridicat dintre toate mediile de transmisie cablu, iar

echipamentele de conectare necesare sunt deasemenea foarte scumpe- instalarea este dificilă, fiind necesare tehnologii speciale scumpe- capacitatea de bandă este cea mai mare, până la 2 Gbs, transmisia la 100

Mbs fiind posibilă până la câţiva Km- într-o reţea Ethernet, limita superioară a nodurilor este 75, în alte tehnologii

fiind posibilă legarea unor reţele locale lente (FDDI)- atenuarea este mică, datorită faptului că şimina nu este radiată în exteriorul

fibrei. Principala problemă este însă dispersia cromatică, culorile aferentefluxurilor de lumină cu diferite lungimi de undă fiind împrăştiate în fibră cuintensităţi diferite, ceea ce duce la un efect de curcubeu ce duce la erori încazul fibrelor multimod. Cablul monomod nu este sensibil la dispersiacromatică deoarece transmite o singură frecvenţă luminoasă, fiind utilizatpentru conectări la sute de km

- nu există afectări datorită interferenţelor electromagnetice şi nici dispersiiexteriaore ale semnalului, fiind imposibil accesul neautorizat.

Page 40: Wins - Curs Bazele Retelelor

40

4. MEDII DE TRANSMISIE FĂRĂ FIR

Mediile de transmisie fără fir utilizează atmosfera ca mediu, fiind cunoscutetrei tipuri principale:

- undele radio- microundele- transmisiile în infraroşu.

a) Sistemele de transmisie prin unde radio

Undele radio au frecvenţe de transmisie cuprinse în intervalul 10 kHz – 1GHz, spectrul undelor magnetice ce acoperă acest interval fiind denumit spectrul deradiofrecvenţă RF.

În spectrul de radiofrecvenţă sunt incluse următoarele tipuri de unde radio:- unde scurte- unde radio MF (frecvenţă medie) şi unde VHF (frecvenţă foarte înaltă)- unde ultrascurte de radio şi televiziune.Pentru transmisia datelor în reţea trebuiesc folosite frecvenţe nestandardizate,în SUA acestea fiind:- De la 902 MHz la 928 MHz- 2.4 GHz- de la 7.72 GHz la 5.85 GHzUndele radio pot fi transmise omnidirecţional, în toate direcţiile simultan sau

unidirecţional. În funcţie de modul de transmisie se utilizează mai multe tipuri deantene de emisie:

- antene omnidirecţionale- antene dipol- fire de lungimi variabile- antene Yagi.

Page 41: Wins - Curs Bazele Retelelor

41Puterea de emisie a semnalului de radiofrecvenţă este determinată de antenă şi

de transceiver (echipament de transmitere – recepţie). Pentru reţele, undele radio seîmpart în trei categorii:

- Unde radio emise cu putere mică pe o singură frecvenţă- Unde radio emise cu putere mare pe o singură frecvenţă- Unde radio emise cu spectru împrăştiat (emisie simultană pe mai multe

frecvenţe).

Page 42: Wins - Curs Bazele Retelelor

42b) Sisteme de transmisie prin microunde

Utilizează frecvenţele joase din domeniul gigahertzilor, producând viteze maimari de transmisie a datelor decât undele radio.

Sunt utilizate două tipuri de sisteme de comunicaţii prin microunde:- sisteme terestre de transmisie prin microunde, care utilizezază antene

parabolice directive pentru transmiterea şi recepţia semnalelor de frecvenţejoase, caresunt foarte concentrate, calea dintre receptor şi emiţător trebuindsă fie în linie dreaptă. Pentru extinderea semnalului se utilizează punctereleu.

- sisteme de transmisie prin satelit, care transmit semnalele între anteneparabolice directive, trebuind de asemenea să existe vizibilitate directă întrepunctele de transmisie şi recepţie. Diferenţa constă în utilizarea sateliţilorgeostaţionari aflaţi la 50 Km de Pământ, ceea ce permite acoperireaîntregului glob dar necesită un timp de transmitere mai mare datoritădistanţei între sateliţi şi sursă.

Page 43: Wins - Curs Bazele Retelelor

43Caracteristicile celor două tipuri de transmisii sunt:

c) Sisteme de transmisie în infraroşu

Utilizează razele infraroşii pentru transmiterea informaţiilor, prin intermediulLED-urilor sau ILD-urilor care transmit semnalele şi a fotodiodelor care lerecepţionează.

Deoarece semnalele în infraroşu se află în domeniul de frecvenţe foarte înalte,au viteze foarte mari, însă nu pot trece de obstacole şi sunt atenuate puternic delumina intensă.

Razele infraroşii pot fi emise în linie dreaptă punct-la-punct sauomnidirecţional, permiţând reflectarea lor de pereţi şi tavan, transmisie ce permite oflexibilitate mult mai mare dar viteze de transmisie mai mici decât la cealaltă metodă.

Caracteristicile sistemelor de transmisie punct –la-punct sunt:- banda de frecvenţă este cea inferioară a domeniului, între 100GHz şi 1000

THz

Page 44: Wins - Curs Bazele Retelelor

44- costul depinde de echipamentul utilizat, pentru transmisia la distanţă fiind

necesare echipamente scumpe de putere mare- instalarea este dificilă, întrucât este necesară o aliniere foarte precisă- capacitatea de bandă este între 100Kbs şi 16 Mbs la 1 Km distanţă- atenuarea depinde de calitatea şi puritatea semnalului emis şi de condiţiile

atmosferice- interferenţa electromagnetică este mică, razele fiind afectate de lumina

puternică. Ele sunt imune faţă de accesul neautorizat, deoarece acest lucruar duce la întreruperea semnalului

Sistemele de transmisie în infraroşu omnidirecţionale se caracterizează prin:- banda de frecvenţă este cea inferioară a domeniului, între 100GHz şi 1000

THz- costul depinde de calitatea necesară luminii, în general utilizându-se

echipamente relativ ieftine

Page 45: Wins - Curs Bazele Retelelor

45- instalarea este simplă, atunci când semnalul este puternic şi mediul de

transmisie curat ele putând fi montate oriunde- capacitatea de bandă este sub 1 MBs dar poate fi depăşită teoretic- numărul de noduri este puternic dependent de palicaţiile de reţea- atenuarea depinde de calitatea şi puritatea semnalului emis şi de condiţiile

atmosferice- interferenţa electromagnetică este mică, razele fiind afectate de lumina

puternică. Datorită suprafeţei mari acoperite sunt expuse faţă de accesulneautorizat.

Page 46: Wins - Curs Bazele Retelelor

46

5. ADAPTOARE DE REŢEA

Denumite uneori şi plăci de interfaţă cu reţeaua NIC – Network InterfaceCards, sunt plăci ce se conectează la placa de bază a calculatorului şi la reţea.

Sunt echipamentele prin care calculatorul comunică cu reţeaua şi efectueazătoate operaţiile necesare unui calculator pentru a comunica cu toate entităţile reţelei.Ele convertesc datele dinformatul digital din interiorul sistemului de calcul înformatul ce poate fi transmis şi recepţionat prin mediul de transmisie.

Funcţiile exacte depind de tipul de reţea utilizat, aplicaţiile utilizate netrebuindsă ştie decât adresa adaptorului de reţea de la destinaţie.

Adaptoarele de reţea recepţionează datele ce trebuie transmise de la placa debază a calculatorului , într-o zpnă denumită buffer, de unde datele se transferă într-uncip ce calculează valorile sumelor de control pentru informaţiile adreselor pare şiimpare (sumă de control – checksum).

Totodată adaptorul converteşte semnalele în formatul specific mediului detransmisie prin echipamentul denumit transceiver. În funcţie de tipul acestuia plăcilede reţea pot avea transceiver intern, extern sau mixt.

Page 47: Wins - Curs Bazele Retelelor

47

CAPITOLUL III. MODELE TEORETICE DE REŢELE DECALCULATOARE

1. MODELELE TEORETICE OSI ŞI IEEE 802.x

Definirea teoretică OSI şi IEEE a unei reţele de calculatoare este necesarăpentru explicarea conceptelor de reţea.

ISO este Organizaţia Internaţională de Standardizare iar IEEE Institutul deInginerie Electronică şi Electrică.

a) MODELUL TEORETIC OSI

În 1977, organizaţia ISO a început să dezvolte modelul teoretic de referinţă alunei reţele de calculatoare, pe care l-a denumit sistem deschis de conectare OpenSystem Interconection – OSI, care a devenit standardul de comunicare în reţele.

Modelul OSI a definit reguli de comunicare ce ţin cont de următoarele aspectefoarte importante:

- conectarea echipamentelor care utilizează standarde diferite de comunicareşi modul de comunicare între ele

- metodele prin care echipamentele din reţea ştiu când să transmită date şicând nu

- metodele prin care să se garanteze recepţionarea corectă a datelor şi de cătrereceptorul potrivit

- modul prin care să fie ales optim mediul fizic şi modul său de conectare laechipamentele de reţea

- menţinerea vitezei de transmisie optime şi constantă pe durata transmisiei- modul de prezentare al biţilor de date în mediul de transmisie.

Film1 - modelul OSI

Page 48: Wins - Curs Bazele Retelelor

48Modelul OSI este împărţit în 7 niveluri distincte:1. Nivelul fizic2. Nivelul legătură de date3. Nivelul reţea4. Nivelul transport5. Nivelul sesiune6. Nivelul prezentare7. Nivelul aplicaţie.În funcţie de această structură, modelul OSI împarte toate sarcinile – tasks

efectuate într-o comunicaţie, în sarcini mai mici denumite subsarcini, pentru careexistă protocoale aferente.

O stivă de protocoale este un grup de protocoale aflat deasupra tuturor ca partea unui proces de comunicaţie. (de ex. TCP/IP sub NT şi UNIX). Fiecare nivel almodelului OSI are asociată o stivă de protocoale.

Pentru ca două calculatoare să comunice direct unul cu celălalt, trebuie cafiecare să ruleze aceeaşi stivă de protocoale.

Atunci când este trimis un mesaj între calculatoare, el traversează modelul OSIinstalat pe transmiţător în ordinea inversă, iar la emiţător de la nivelele inferioare lacele superioare.

Film 2 - parcurgerea modelului OSI emitere Film 3- parcurgerea modelului OSI receptie

Pe măsură ce mesajul traversează nivelurile în jos, fiecare nivel al modeluluiOSI, cu excepţia celui fizic, adaugă pachetului de date iniţial un header (antet)specific nivelului.

Page 49: Wins - Curs Bazele Retelelor

49

La recepţia mesajului, fiecare nivel va prelua şi va procesa headerulcorespunzător lui.

Pachetul astfel format este transmis prin intermediul nivelului fizic prin mediulde transmisie către celălalt calculator.

Film 5 - transmitere pachete date

La fiecare nivel, pachetele de date, denumite unităţi de date de serviciu (SDU –Service Data Unit), sunt formate din pachetul de date utile plus headereleprotocoalelor nivelurilor superioare celui curent.

Din acest motiv, pachetele de date poartă nume diferite în funcţie de nivelulrespectiv.

Termenul de pachet de date este valabil pentru orice pachet de date de serviciuaflat pe orice nivel OSI.

Nivelul fizic

Este responsabil cu transferul biţilor între cele două calculatoare, fără a şti defapt ce conţin biţii de date transmişi, el ocupându-se doar cu conexiunea fizică întredouă calculatoare şi cu transmiterea şi recepţia semnalelor corespunzătoare biţilor.

La acest nivel sunt definite comunicaţia fizică şi detaliile legate de transferulsemnalelor electrice, numărul de pini ai conectorului, modul de sincronizare a datelorşi când adaptorului de reţea poate să transmită sau se primească date prin mediu.

Page 50: Wins - Curs Bazele Retelelor

50Echipamentele aferente nivelului fizic sunt:

- HUB-urile pasive,- HUB-urile simple active,- terminaţiile de reţea,- dispozitivele de cuplare,- cablurile şi conectoarele,- repetoarele,- multiplexoarele,- transmiţătoarele,- receptoarele şi transceiverele.

Nivelul legătură de date

Realizează transferul fluxului de date de date prin intermediul unei singurelegături de la un echipament la altul. El primeşte pachetele de date de la nivelul reţeaşi le împachetează în unităţi de date numite cadre, pe care le transferă apoi niveluluifizic pentru a fi transmise.

Nivelul legătură de date adaugă informaţii de control referitoare la tipul decadru, ruta ce trebuie parcursă şi informaţiile de segmentare.

Tot aici se asigură realizarea transferului de date fără erori, prin secvenţa CRC– Cyclic Redundancy Check, care este adăugată la cadrul de date pentru a detecta larecepţie cadrele eronatesau cele lipsă, pentru a cere retransmiterea lor.

Echipamentele asociate modului legătură de date sunt:- bridge-urile- HUB-urile inteligente- Plăcile de interfaţă cu reţeaua.

Comitetul IEEE a constatat că acest nivel efectuează multiple funcţii, fiindfoarte complex şi l-a detaliat, împărţind-ul în două subniveluri:

- controlul legăturii logice LLC – Logical Link Control, care stabileşte şimenţine legăturile între echipamentele comunicante

- controlul accesului la mediu MAC – Media Acces Control, care controleazămodul în care mai multe echipamente folosesc acelaşi canal de comunicaţie.

Page 51: Wins - Curs Bazele Retelelor

51

Standardele IEEE care specifică funcţional particularităţile subnivelelor LLC şiMAC sunt următoarele:

- standarde LLC- 802.1 OSI MOdel and Network Management- 802.2 Logical Link Control

- standarde MAC- 802.3 CSMA.CD- 802.4 Token Bus- 802.5 Token Ring- 802.12 Demand Priority.

Nivelul reţea

Este implicat în deciziile de routare a pachetelor de date către destinaţie şi deredirecţionare a acelora care au ca destinaţie un terminal ce nu este conectat direct cuterminalul ce trimite mesajul.

La reţelele foarte mari, este posibil ca între două terminale să existe sistemeintermediare între oricare sisteme terminale, transmiterea pachetelor furnizate denivelul de transport sau alte niveluri superioare fiind posibilă datorită nivelului reţea.

Acesta converteşte adresele logice de reţea în adrese fizice de maşină şidetermină calitatea serviciului şi ruta optimă pe care mesajul poate ajunge ladestinaţie, dacă există mai multe rute posibile.

La acest nivel operează routerele şi gateway-urile (porţile de acces).

Page 52: Wins - Curs Bazele Retelelor

52

Nivelul transport

Asigură transportul pachetelor de date la destinaţie fără erori, în secvenţă, fărăpierderi sau duplicări. El segmentează la emisie pachetele mari de date provenite dela nivelul sesiune în pachete de dimensiune convenabilă nivelului reţea, iar la recepţiele reasamblează în pachete originale.

Acest nivel asigură legătura logică între aplicaţiile comunicante ce rulează pecalculatoarele terminale, astfel încât între două calculatoare pot exista mai multelegături de tip transport multiplexate pe o aceeaşi legătură nivel de date.

Page 53: Wins - Curs Bazele Retelelor

53Nivelul sesiune

Permite aplicaţiilor ce rulează pe două terminale diferite să partajeze oconexiune logică numită sesiune.

Acest nivel asigură servicii de verificare a accesului şi de securitate, astfel încâtsă permită celor două programe de aplicaţii să ştie unul de celălalt şi să stabilească olegătură de comunicare.

Totodată asigură funcţii de sincronizare între aplicaţii şi verificareainformaţiilor transferate între acestea, astfel încât, în cazul unei întreruperi acomunicaţiei, la reluarea ei să nu fie necesar decât transferul informaţiilor pierdute înurma întreruperii.

În plus, acest nivel controlează dialogul între două procese, determinând caredin ele poate transmite şi care recepţioneză într-un anumit moment.

Nivelul prezentare

Converteşte datele recepţionate din formatul acceptat de reţea în formatulacceptat de calculator, face conversiile de protocol, conversia datelor, compresia şicriptarea datelor transmise în reţea, conversia seturilor de caractere şi interpretareacomenzilor grafice.

La acest nivel operează redirectarea de reţea, aceasta fiind operaţia prin carefişierele de pe un server sunt vizibile pe calculatorul client. Aceasta permiteimprimantelor instalate la distanţă să funcţioneze ca şi cum ar fi conectate laterminalul ce solicită tipărirea.

Page 54: Wins - Curs Bazele Retelelor

54

Nivelul aplicaţie

Este nivelul cel mai de sus al modelului OSI şi asigură servicii prin care seasigură suportul direct al aplicaţiilor utilizatorilor, ca accesul la bazele de date, poştaelectronică şi transfer de fişiere.

Page 55: Wins - Curs Bazele Retelelor

55Standardele 802.x

Institutul IEEE a iniţiat în 1980 un proiect intitulat Project 802, pentruajustarea diferitelor standarde pentru reţele locale de calculatoare.

Acestea au fost publicate înaintea standardelor OSI, fiind dezvoltate încooperare, astfel încât cele două standarde au aspecte comune şi se poate operaîmpreună fără probleme.

Standardele 802 se împart în 12 clase identificate prin numere astfel:

Page 56: Wins - Curs Bazele Retelelor

56

2. DRIVERELE

Fiecare echipament din reţea necesită un driver pentru a putea funcţiona, uneledintre ele fiind încapsulate direct în sistemul de operare, iar altele însoţescdispozitivul hardware achiziţionat.

Redirectarea aplicaţiilor de reţea în sistemele de operare client utilizeazădrivere pentru placa de reţea, pentru a permite servicii ca stocarea de fişiere şitipărirea.

Driverul trebuie să rămână rezident pe HDD, într-o partiţie specificată, de undeva fi accesat în momentul iniţializării serviciilor de reţea.

La primele reţele de calculatoare, driverele puteau fi instalate într-o singurăinstanţă a stivei de protocoale, lucru benefic pentru calculatoarele client.

Serverele însă trebuie să lucreze deseori cu mai multe protocoale şi mai multeplăci de reţea, astfel încât s-au definit interfeţe de driver ce permit instalarea maimultor plăci ce pot lucra cu mai multe protocoale de transport.

Există două tipuri de interfeţe de driver, incompatibile între ele:- Open Driver Interface – ODI, dezvoltat de Apple, novell şi alte companii

din domeniu- Network Driver Interface Specification – NDIS, dezvoltat de Microsoft.Produsele Windows NT utilizează driverul NDIS, pentru alte produse

utilizându-se ODI.

În modelul OSI, driverele corespund nivelului legătură de date, subnivelulLLC, iar adaptoarele de reţea subnivelului MAC.

Instalarea driverelor se face specific fiecărui sistem de operare de reţea,driverul finnd localizat atât în baza de date de drivere a sistemului de operare cât şilocalizate pe un suport pus la dispoziţie de producătorul adaptorului de reţea.

Pentru a alege corect o placă de reţea trebuie consultată lista de compatibilitatehardware HCL specifică fiecărui sistem de operare.

Page 57: Wins - Curs Bazele Retelelor

57

3. PROTOCOALELE DE REŢEA

Protocoalele reprezintă limbajul comun de comunicare cu calculatorul, acestatrebuind să comunice la fiecare nivel al modelului OSI cu celelalte calculatoare dinreţea şi în diverse moduri, astfel încât vom întâlni mai multe protocoale de reţea.

Etapele parcurse pentru ca un calculator să trimită date dpdv al protocoluluisunt:

- segmentarea datelor ce se vor transmite în pachete suficient de mici- adăugarea informaţiilor de adresă a destinaţiei fiecărui pachet- transmiterea pachetelor de date între placa de reţea pentru a fi transmise

către placa de reţea a calculatorului destinatar.Destinatarul va efectua aceeaşi paşi în ordinea inversă.Reţeaua de calculatoare transmite porţiuni de date de dimeniuni mici numite

pachete, construite, modificate şi dezansamblate de către protocoalele de reţea.

Pachetele de date au structura următoare:- adresa sursă ce specifică expeditorul- adresa destinatarului- instrucţiuni ce specifică modul prin care datele traversează nivelurile OSI- informaţii de reansamblare pentru cazul când pachetul de date este doar un

fragment dintr-un mesaj mai lung- datele utile ce trebuie transmise- informaţii de control a erorilor pentru a asigura corectitudinea transmisiei

datelor.

Aceste informaţii sunt combinate în trei părţi distincte:- antetul (header), care include un semnal de alertă ce arată că se vor

transmite date, adresele sursă şi destinaţie şi informaţii de ceas pentrusincronizarea transmisiei

- datele utile, într-un pachet ce variază în funcţie de tipul reţelei între 48 bytes– 4 Kb

- secvenţa de încheiere a pachetului (trailer), care cuprinde secvenţa deîncheiere şi informaţia CRC.

Page 58: Wins - Curs Bazele Retelelor

58Fiecare nivel OSI adaugă informaţii specifice cu rolul de a fi citite şi executate

de destinatar.

Procesul de transfer a informaţiilor pe mai multe căi, de la o reţea locală la altase numeşte routare a informaţiilor. Protocoalele ce suportă comunicarea pe maimulte căi se numesc routabile.

Pentru a realiza funcţionalităţile unuia sau mai multor niveluri, protocoalelelucrează împreună, fiind grupate în stive de protocoale.

Un calculator poate avea instalate mai mult de o placă de reţea şi mai mult de ostivă de protocoale, procesul prin care se face legătura între stiva de protocoale şidriverul pentru placa de reţea şi stiva de protocoale fiind numit ataşare (binding).

Dpdv al protocoalelor utilizate există două modalităţi de comunicare:- protocoale orientate pe conexiune şi comunicare, folosite la sistemele

orientate pe conexiune, care presupun că o parte a datelor transmise vor fipierdute, astfel încât protocolul garantează corectitudinea transmisiei,trimiţând un mesaj de confirmare la recepţie. (de ex. TCP/IP)

- Protocoale fără conexiune, în cazul sistemelor fără conexiune ce presupuncă toate datele ajunse la destinaşie sunt corecte, ceea ce duce la un transfermai rapid. (de ex. UDP/IP user Datagram Protocol de pe Internet).

Stivele de protocoale standard sunt:- suita de protocoale ISO/OSI- SNA (IBM Systems Network Arhitecture)

Page 59: Wins - Curs Bazele Retelelor

59- Digital DECnet- Novell NetWare- Apple Apple Talk- Suita de protocoale Internet TCP/IP.

În cadrul fiecărei stive de protocoale de mai sus există protocoale la fiecarenivel OSI, împărţite în trei categorii:- protocoale de aplicaţii, dedicate interacţiunilor dintre aplicaţii şi schimbuluide date.- protocoale de transport, ce stabilesc sesiunile de comunicaţii ale

calculatoarelor- protocoale de reţea ce se ocupă cu routarea şi adresarea informaţiilor,

verificarea erorilor şi retransmisiile.

Protocoalele standard Microsoft sunt:- NETBEUI, (NetBIOS User Interface), implementează protocolul NetBIOS

Frame dezvoltat de IBM în 1980 pentru aplicaţii workgroup pe reţele localaOS/2., ulterior dezvoltat pentru reţele locale cu 2-200 calculatoare. Esteneroutabil, în Windows Nt fiind inclusă varianta 3.0.

- NWLink, o implementare a lui Microsoft a stivei de protocoale NovellIPX/SPX, dezvoltată iniţial de Xerox în 1970. Este inclusă şi în NT, pentrua asigura serviciile de partajare a accesului la fişiere şi la imprimante fiind

Page 60: Wins - Curs Bazele Retelelor

60necesar software de redirecţionare CSNW (Client services for NetWare)inclus în NT.

- Protocolul TCP/IP (transmission Control Protocol şi internet Protocol), afost dezvoltată de agenţia de apărare USA (ARPA)în 1969, pentruconectarea tuturor reţelelor militare. A fost adoptat de universităţi, de undes-a extins rapid, fiind dezvoltat, astfel încât a devenit standard întresistemele UNIX. Odată cu el s-a dezvoltat HTTP (Hypertext transferProtocol) pentru partajarea documentelor şi HTML (Hypertext MarkupLanguage) , ajungându-se în prezent la reţeaua WWW.

Alte protocoale sunt:- DLC, utilizat de IBM pentru sisteme mainframe- SMB - Server Mesage Block utilizat pentru partajarea resurselor de tip

fişiere sau echipamente periferice de reţea, utilizat de NT- XWindows, utiilizat de UNIX, pentru conectarea de calculatoare client la

servere UNIX- X.25, utilizat pentru comunicaţii de arie foarte mare, între echipamente de

diverse tipuri.- NFS – Network File System, utilizat de UNIX pentru partajarea fişierelor

dintr-o reţea TCP/IP.- SMTP – Simple Mail Transport Protocol, este protocolul de poştă

electronică utilizat în Internet.- SNMP – Simple Network Management Protocol, utilizat pentru controlul

echipamentelor din reţeaua ce utilizează TCP/IP (de ex. Aplicaţii demonitorizare a reţelei).

Protocoalele IEEE de nivel fizic sunt următoarele:- 802.3 ethernet, care implementează o reţeas de tip magistrală cu viteza 10

Mbs.- 802.4 Token Passing Bus, implementează o reţea magistrală ce utilizează

jetonul pentru transmiterea într-un anumit moment.- 802.5 Token Ring, pentru reţele inel cu transfer de jeton, cu viteze între 4 –16 Mbs.

Page 61: Wins - Curs Bazele Retelelor

61

CAPITOLUL IV. TIPURI DE ARHITECTURI

1. REŢELE ETHERNET

Cea mai populară arhitectură fizică de reţea utilizată astăzi, a fost pentru primadată implementată în 1960 în reţeaua ALOHA din Universitatea Hawaii.

Această reţea utiliza protocolul CSMA/CD – Carrier Sense Multiple Acceswith Collision Detect şi era o reţea radio cu pachete.

În 1972, Robert Metcalfe şi David Boffs de la Xerox PARC au implementatarhitectura acestei reţele într-un proiect de cablare, iar în 1975 au oferit acest tip dearhitectură de reţea.

Reţeaua dezvoltată de Xerox conecta peste 100 de calculatoare cu viteza de 3Mâbs până la o distanţă de maxim 1 Km.

Ulterior, Xerox, Digital şi Intel au cumpărat specificaţiile originale ale acesteia,extinzând viteza de transmisie la 10 Mbs, pe care le-a standardizat în clasa IEEE802.3. În 1990 au fost elaborate şi specificaţiile pe cablu bifilar torsadat.

Ethernet poate avea o topologie fizică de tip magistrală sau magistrală-stea,care utilizează semnalizări în banda de bază şi metoda CSMA/CD pentru a rezolvaconflictele de acces la reţea.

Mediul de transmisie este pasiv, semnalul fiind dirijat în lungul reţelei de cătrecalculatoare.

a) Funcţionarea reţelei Ethernet

Ethernet arbitrează accesul în reţea prin metoda CSMA/CD (protocol cuascultarea purtătoarei, acces multiplu şi detectarea coliziunilor), ceea ce permitetransmiterea datelor pe cablu unui singur calculator la un anumit moment.

La reţelele Ethernet pe cablu se trimit semnale (pachete de date). Când are loco coliziune, calculatoarele care transmiteau opresc transmisia şi aşteaptă un timpaleator înainte de a încerca o nouă transmisie, astfel încât acestea vor concuraoportunitatea de transmisie.

Page 62: Wins - Curs Bazele Retelelor

62Acesta este motivul pentru care Ethernet este considerat un model bazat pe

concurenţă, operând în mare parte la viteza de 10 Mbs.

b) Reţele Ethernet de 10 Mbs

Pot utiliza mai multe medii fizice pentru transmisia datelor, având în comunacelaşi tip de cadru de transmisie, viteza de 10 Mbs şi utilizarea CSMA/CD pentrurezolvarea conflictelor.

Cele mai utilizate reţele la 10 Mbs sunt:- 10base5, sau thicknet (cablu gros), cu cablu coaxial- 10base2, sau thinnet (cablu subţire), cu cablu coaxial- 10baseT, cu cablu bifilar torsadat neprotejat- 10baseFL, care utilizează fibra optică monomod sau multimod .

Reţele Ethernet 10base5 – thicknet

Cablul iniţial utilizat pentru reţelele ethernet este cablul coaxial gros – thicknet,pe care transmite la viteza de maxim 10 Mbs, în banda de bază, până la distanţamaximă de 500 m.

Denumirea vine de la faptul că are aproximativ grosimea degetului mare, elfiind marcat la fiecare 2,5 m pentru specificarea punctelor unde se conecteazăcalculatoarele (conectarea la distanţe mai mici ar duce la degradarea semnalului).

Caracteristicile de bază ale reţelelor Ethernet 10base5 sunt:- lungimea maximă a unui segment - 500m- număr maxim de noduri - 100- număr maxim de segmente - 5- număr maxim de segmente cu noduri - 3- număr maxim de repetoare – 4- distanţa minimă între noduri – 2.5m- lungimea maximă (cu 4 repetoare) – 2.5 Km- lungimea maximă pentru AUI (între calculator şi transceiver) – 50 m.Pentru conectarea unui calulator la un tronson de cablu gros se utilizează un

conector special denumit vampir. Pentru instalarea sa se face mai întâi o gaură încablu, se introduce capătul conectorului în gaura făcută şi se sudează conexiunea.

Această operaţie se va face cu reţeaua oprită, pentru a se evita întrerupereaîntregului segment de cablu prin secţionarea conductorului interior al cablului.

Conectorul special utilizat are rol de transceiver, adică recepţionează şiretransmite semnalul. Cablurile coaxiale groase utilizează conectori BNC, la fiecaretronson de cablu utilizându-se terminatori pentru eliminarea undelor reflectate.

Legătura dintre transceiver şi calculator se face prin intermediul unui cablu detransceiver, cu conectori AUI – Attachement Unit Interface, cu 15 pini, ce conecteazămufa DB15 de pe placa de reţea. Conectorul AUI se mai numeşte şi DIX (DigitalIntel Xerox), sau mai simplu DB15.

Page 63: Wins - Curs Bazele Retelelor

63Dezavantajele cablului coaxial gros sunt:- diametrul mare al cablului- costuri mari- dificultate de conectare.

În prezent utilizarea cablului coaxial gros nu mai oferă avantaje la fel de marica în trecut, însă vechile reţele pe cablu gros sunt încă funcţionale şi au performanţedestul de bune.

Specificaţiile pentru cablu gros permite modificarea lungimii cablurilo prinutilizarea unui număr maxim de 4 repetoare, adică 5 tronsoane de cablu de 500 m,deci un total de 2500m.

Din cele 5 tronsoane, doar 3 vor fi populate cu sisteme de calcul, regula 5-4-3.

Page 64: Wins - Curs Bazele Retelelor

64Reţele Ethernet 10base2 - thinnet

La apariţia cablului coaxial subţire, datorită uşurinţei de instalare şi a costurilorreduse, a fost rapid adoptat.

Caracteristicile reţelei Ethernet 10base2 sunt:- lungimea maximă a unui segment - 185m- număr maxim de segmente - 5- număr maxim de segmente cu noduri - 3- număr maxim de repetoare – 4- număr maxim de echipamente pe segment – 30- lungimea maximă (cu 4 repetoare) – 925m

Termenul 10base2 specifică o viteză maximă de transmisie de 10Mbs, în bandade bază până la o distanţă maximă de 200m. În realitate distanţa este doar de 185 m.

Specificaţiile pentru cablul coaxial subţire se referă la cablul de 50 ohmiRG58A/U sau RG 58C/U, primul fiind cel mai des utilizat. Se va evita utilizareacablului TV, RG 59, întrucât nu corespunde cerinţelor IEEE pentru 10base2.

Conectarea se face prin intermediul conectorilor BNC şi T, necesari pentru alega cablul de plăcile de reţea. Prelungirea unui cablu coaxial se face prin conectori I– bară, iar terminarea cablului prin terminatori de 50 ohmi.

La 10base2, transceiverele sunt montate direct în plăcile de reţea, nemaifiindnecesar un echipament special pentru conectare la cablu.

Conectorul T trebuie fixat pe placa de reţea prin rotire, altfel reţeaua nu vafuncţiona corespunzător.

Ca şi la 10 base 5, se respectă regula 5-4-3, ce permite o lungime maximătotală de 925m, prin utilizarea a patru repetoare ce leagă maxim 5 segmente de cablude 185 m maxim, din care doar 3 sunt populate.

Există posibilitatea creerii unei reţele mixte de cabluri 10base2 şi fibră optică,prin utilizarea repetoarelor fibră/cablu subţire. Acestea trebuie să aibe facilitatea dedetecţie a erorilor de semnal SQE – Signal Quality Error sau facilitatea HeartBreakdezactivate.

Dacă aceste facilităţi se menţin, semnalul SQE apare ca un semnal de coliziuneîn reţea, viteza de transmisie fiind încetinită.

Dezavantajele cablului 10base2 sunt costul mai mare decât la cablul torsadatUTP şi fiabilitatea mică a topologiei magistrală. Întrucât este totuşi cea maieconomică soluţie de cablare, există multe reţele 10 base 2 instalate.

Reţele Ethernet 10baseT – Twisted Pair

Cele mai utilizate cabluri în reţele Ethernet în prezent sunt cele UTP, datorităcosturilor mici şi flexibilităţii sporite faţă de cablurile 10base2 şi 10base5.

Specificaţiile acestui tip de cablu au fost create în 1980, fiind prevăzute înIEEE 802.3.

Standardul 10baseT se referă doar la cablurile bifilare neprotejate, UTP.

Page 65: Wins - Curs Bazele Retelelor

65Caracteristicile reţelelor 10baseT sunt:- număr maxim de segmente - 1024- număr maxim de segmente cu noduri - 1024- lungimea maximă a unui segment - 100m- număr maxim noduri pe segment – 2- număr maxim de noduri pe reţea – 1024- număr maxim de HUB-uri pentru un canal – 4Reţeaua 10baseT are topologie stea, fiecare echipament fiind conectat la

concentrator, HUB prin setul propriu de cabluri.Chiar dacă fizic are topologie stea, logic topologia este magistrală, ceea ce

aduce avantajele ambelor topologii, fiind uşor de depanat, orice problemă apărută peun segment neafectând celelalte segmente din reţea.

Izolarea unui nod se face foarte uşor, prin simpla deconectare a segmentuluirespectiv de la HUB. Unele HUB-uri au încorporate funcţii de administrare ce permitraportarea problemelor din reţea şi deconectarea de la distanţă a echipamentelor de laHUB.

Conexiunea cu HUB-ul şi cu plăcile de reţea este făcută cu conectori RJ 45,fiind deasemeni posibilă conectarea cablului 10baseT la un conector DIX sau AUIprintr-un transceiver special sau printr-o unitate de acces la cablu bifilar torsadat –TPAU Twisted Pair Acces Unit.

Cablul UTP este clasificat de EIA în categorii, cat 1 şi 2 fiind utilizate pentrutrafic de voce, iar 3,4 şi 5 pentru trafic de date.

Page 66: Wins - Curs Bazele Retelelor

66Pentru medii care necesită fire de plenum se utilizează cabluri UTP îmbrăcate

în teflon.Datorită flexibilităţii foarte mari, cablul 10baseT se instalează foarte rapid.

Caracteristicile fizice necesare sunt impedanţa între 85 şi 110 ohmi la frecvenţa de 10MHz şi o valoare de 22,24 sau 26 gauge AWG – American Wire Gauge.

Reţea ethernet 10baseFL

Cablurile 10baseFL utilizează lumina pentru transmiterea cadrelor ethernet, înbanda de bază la o viteză de 10 Mbs.

Reţeaua Ethernet 10baseFL este cu topologie stea, deoarece necesită un HUBde reţea ce primeşte semnalul luminos de la un calculator şi îl retransmite către toatecalculatoarele conectate.

Page 67: Wins - Curs Bazele Retelelor

67HUB-ul poate fi activ, cu componente ce detectează şi retransmit semnalul, sau

pasiv, cu componente optice ce împart lumina şi o reflectă, ghidând-o către toatecelelalte calculatoare.

Caracteristicile reţelei ethernet 10baseFL sunt:- număr maxim de segmente - 1024- număr maxim de segmente cu noduri - 1024- lungimea maximă a unui segment - 2000m- număr maxim de echipamente pe segment – 2- număr maxim de noduri în reţea - 1024- număr maxim de HUB-uri pentru un canal – 4.Un HUB pasiv pentru fibră optică nu necesită alimentare electrică pentru a

funcţiona, dar semnalul recepţionat de la un calculator este împărţit între toateporturile HUB-ului, numărul acestora putând fi foarte mare.

Deoarece nu este alimentat, HUB-ul pasiv nu conţine echipamente electronice,deci nu poate detecta erorile, fiind mai greu de depanat o reţea cu astfel deconcentratoare.

Un segment 10baseFL poate ajunge până la 200 m, ceea ce face ca acest tip dereţea să fie utilizat ca tronson de bază, backbone.

c) Reţele Ethernet la 100Mbs

Pentru aplicaţiile de reţea moderne, viteza de transmisie de 10 Mbs a datelor înreţea nu mai este uficientă, astfel încât au fost dezvoltate două standarde aflate încompetiţie:

- 100VG Any LAN- 100baseT Ethernet denumit şi Fast Ethernet.

Reţele 100VG Any LAN

Sunt reţele cu viteza de 100 Mbs utilizate pentru traficul de voce, fiind ocombinaţie între reţelele tradiţionale Ethernet şi Token Ring.

Sunt cunoscute sub următoarele denumiri:- 100VG Any LAN- 100baseVG- VG- AnyLANAvantajele faţă de reţelele Ethernet obişnuite sunt următoarele:- sunt mai rapide- pot transmite atât pachete Ethernet cât şi Token Ring

Page 68: Wins - Curs Bazele Retelelor

68- foloseşte metoda de acces bazată pe priorităţi, opusă metodei CSMA/CD,

care permite două niveluri de prioritate ale pachetelor ce traverseazăreţeaua.

- HUB-urile pot filtra adresele, oferind un plus de protecţie.

Acest tip de reţea poate fi utilizat pe suport de fibră optică sau cablu bifilar decategorie 3,4 şi 5, într-o topologie stea, formată dintru HUB părinte la care seconectează concentratoarele copil, pentru extinderea reţelei.

Lungimea oricăror două segmente combinate de reţea 100VG AnyLAN nutrebuie să depăşească 250m.

Reţele Ethernet 100baseT - FastEthernet

Sunt reţele Ethernet normale, cu viteze de transfer a datelor de 10 ori mai maridecât a reţelei Ethernet standard.

Mediul de transmisie utilizat este cablul bifilar de categorie 5, iar pentrutransmisie se utilizează metoda CSMA/CD.

Reţelele 100baseT au fost standardizate pentru mai multe tipuri de transmisie:- 100baseT4, pentru cablu UTP cat3,4 şi5 şi cablu STP- 100baseTX, pentru cablu UTP cat5 şi cablu STP- 100baseFX, pentru fibră optică.Pe lângă vitezele mari de transmisie şi necesităţile de calitate a cablului utilizat,

reţeaua Fast Ethernet are aceleaşi avantaje şi dezavantaje ca reţeaua 10baseT.

Page 69: Wins - Curs Bazele Retelelor

69d) Segmentarea unei reţele Ethernet

Atunci când o reţea se dezvoltă şi sunt adăugate tot mai multe calculatoare,performanţele acesteia scad semnificativ, datorită împărţirii capacităţii mediului detransmisie între mai multe calculatoare ce doresc să transmită, ceea ce va duce lacongestionarea reţelei. Soluţia aplicată pentru decongestionarea reţelei estesegmentarea, ce presupune împărţirea reţelei Ethernet în mai multe segmente uniteîntre ele prin bridge-uri sau routere.

Sistemele de operare acceptate de arhitectura Ethernet sunt:- Microsoft Windows 95 şi 95 OSR2- Microsoft Windows 98 Finall şi 98 SE- Microsoft Windows Milenium Edition – Me- Microsoft Windows NT Server şi Workstation 3.51 şi 4.0- Microsoft Windows for Workgroups 3.11 şi 3.2- Microsoft Windows 2000 Profesional, Server, Advanced Server şi

DataCenter Server- Microsoft LAN Manager- Novell Netware- IBM LAN Server- Apple Share

Page 70: Wins - Curs Bazele Retelelor

70

2. REŢELE TOKEN RING

Au fost concepute de concernul IBM, folosesc transferul de date cu transfer dejeton, sunt robuste şi foarte eficiente, fiind mult mai complexe decât reţelele Ethernetdatorită facilităţilor de autoreconfigurare în caz de întreruperi.

Sunt definite de standardul IEEE 802.5 şi au topologie fizică stea şi topologielogică de inel.

Calculatoarele sunt conectate la magistrala de date prin intermediul unorcabluri individuale de conectare la MSAU (unitate de acces a mai multor staţii) sau launitatea de acces controlat – CAU.

Elemente de conectare specifice

Cea mai importantă parte a funcţiilor unei reţele Token Ring o îndeplineşteconcentratorul, denumit sub următoarele forme:

- MAU sau MSAU– unitate de acces a mai multor staţii – multistation accessunit

- SMAU – unitate inteligentă de acces a mai multor staţii – smart multistationaccest unit.

Cea mai cunoscută implementare a standardului IEEE 802.5 este cea oferită deIBM pentru reţele Token Ring. Din acest motiv, pentru cablarea reţelelor Token Ringşi hardware-ul necesar se va lua în considerare echipamentul IBM 8228 MSAU, carepoate conecta maxim 8 staţii.

Page 71: Wins - Curs Bazele Retelelor

71El presupune un inel interior RI - Ring In şi unul exterior RO – Ring Out

pentru conectarea la alte echipamente MSAU ce deservesc segmente de reţea.Cablul de conectare a segmentelor de reţea are câte un conector IBM data

Conector la cele două capete ale sale cu rol de conectare MSUA-uri sau echipamenteIBM.

Cablurile de adaptare la Token Ring sunt utilizate pentru a conecta un adaptorde reţea Token Ring la MSAU şi are un conector tată cu 9 pini la un capăt şi unulIBM la celălalt. Conectorul mamă cu 9 pini este tipic doar plăcilor de reţea TokenRing, toate celelalte echipamente folosind IBM data Conector.

Placa de reţea Token Ring are o adresă unică stocată de fabricant. Unele plăcide acest tip permit schimbarea adresei prin intermediul unui produs software livrat deproducător.

Page 72: Wins - Curs Bazele Retelelor

72

Un calculator poate avea maxim două plăci de reţea Token Ring, prima fiinddenumită placă principală, iar a doua fiind utilizată în cazul distrugerii primeia.

Setările plăcii se fac prin comutatoare DIP, configurarea fiind identică pentrutoate plăcile la viteza 4 Mbs sau la 16 Mbs.

O reţea Token Ring utilizează patru fire pentru conectarea cu fiecare placă, cala UTP. Se pot utiliza şi cabluri STP.

Cablarea reţelelor Token Ring

Cea mai importantă parte a cablării este conectarea plăcilor de reţea cu MSAUsau conectarea între MSAU-uri.

Reţelele Token Ring utilizează următoarele tipuri de cabluri:- tip 1, cablu STP pentru conectarea terminalelor şi a panourilor de distribuţieşi pentru cablarea prin pereţi la cablarea structurată. Este realizat din douăcabluri bifilare, cu interior de grosime 22 gauge AWG. Se poate instala înconduscte, pereţi sau pentru conectări de scurtă distanţă.

- Tip 2, cablu STP, utilizat pentru conectarea terminalelor din aceeaşi arie şipanourilor de distribuţie. Conţine 4 fire telefonice într-un cablu, deci sepoate folosi pentru a conecta simultan un echipament pentru transmitereadatelor şi pentru telefonie.

- Tip 3, cablu STP, fiecare cablu răsucit de două ori la 3.6 m. Mai ieftin darvulnerabil la interferenţe şi zgomot şi foloseşte fir de 22 şi 24 gauge.

- Tip5, cablu optic utilizat pentru magistrala inel principală, d=62.5 micronişi D=100 microni.

- Tip6, cablu STP specific transmisiei pe distanţe mici sau ca extensie a unuisegment, realizat din două fire de cupru de 26 gauge AWG răsuciteîmpreună într-un înveliş izolant. Uşor de instalat şi mai flexibil.

- Tip 8, pentru instalarea pe sub covoare, la fel ca tip 6- Tip9, varianta rezistentă la foc a cablului tip 6, realizat din două fire de Cu

răsucite împreună într-un strat izolant.

IEEE a dezvoltat o specificaţie UTP/TR care a înlocuit vechiul standard la 4Mbs, reţelele Token Ring devenind tot mai populare.

Caracteristicile reţelelor Token Ring sunt:- tip de cablu – UTP, STP, fibră optică- număr maxim de MSAU-uri – 33- număr maxim de noduri – 260- distanţa maximă între MSAU şi nod – 45.5 m la UTP, 100 m la STP sau

fibră optică- distanţa maximă a cablului între 2 MSAU-ri – 45.5 m la UTP, 200 m la

STP, 1 Km la fibră optică.- Distanţa minimă între 2 MSAU-ri – 2.5 m

Page 73: Wins - Curs Bazele Retelelor

73- Distanţa maximă cumulativă a cablului ce conectează toate MSAU-rile –

121.1 m la UTP, câţiva Km la fibră optică.

Funcţionarea reţelei Token Ring

Calculatoarele funcţionează în topologia logică inel, chiar dacă fizic sunt întopologie stea. Pe inel circulă liber un jeton (un cadru de dimensiuni mici de formatspecial), într-un sens bine determinat.

Jetonul este recepţionat de la nodul anterior (denumit NAUM – nearest ActiveUpstream Neghbor) şi trimis de cel curent nodului următor (numit NADN – NaearestActive Downstream Neghbor).

La recepţia jetonului, staţia ştie că poate transmite date, îi ataşează pachetul dedate respectiv şi-l trimite mai departe.

Destinatarul detaşează datele de jeton şi îi ataşează o confirmare care va ajungela expeditor, de unde jetonul este repus în funcţiune.

Fiecare staţie acţionează ca un repetor. Staţia aflată în funcţiune tot timpul senumeşte activă, iar restul din inel staţii standby – aşteptare.

Staţiile monitor active sunt unice într-un anumit moment, iar la defectarea eiare loc o negociere în care una din staţiile standby este aleasă activă (lucru care areloc chiar la apariţia unor inori foarte mici).

Staţiile monitor au un sistem de verificare a inelului la fiecare 7 sec, în carestaţia monitor trimite un jeton primei staţii standby de pe inel, ce informează staţiadespre adresa staţiei monitor. Jetonul va fi ulterior transferat mai departe cu acelaşiscop, astfel încăt, pe durata unui proces, staţiile de pe inel memorează adresa staţieimonitor şi adresele vecinilor din amonte şi aval.

Dacă o staţie nu primeşte semnal din amonte în 7 sec, acţionează singură,trimiţând un jeton cu adresa sa, adresa din aval şi tipul cauzei ce a dus la acest mesaj,acţiune denumită alarmare a inelului.

Page 74: Wins - Curs Bazele Retelelor

74Avantajele reţelei Token Ring sunt:- funcţionare în performanţe şi la trafic foarte mare- eficienţă mare datorită mecanismelor de autoconfigurare- conexiunea cu un calculator mainframe IBM este uşor de realizat- facilităţi de toleranţă la defecte.

Dezavantajele sunt:- echipamentele utilizate mai scumpe decât la Ethernet- sunt greu de depanat, fiind necasară experienţă mare.

Page 75: Wins - Curs Bazele Retelelor

75

3. REŢELE FDDI

Reţeaua FDDI – Fiber Distributed Data Interface – interfaţă de date distribuitepe fibră optică, este un tip de reţea cu topologie inel, fiind implementată fără cabluri,dar cu echipamente numite concentratoare, cu funcţii similare acestora.

Suportul de transmisie utilizat este fibra optică, fiind asigurate viteze foartemari de transmisie.

Funcţionarea se bazează pe un jeton, mai multe staţii având posibilitatea detransmisie de date simultană, spre deosebire de Token Ring.

Metoda utilizată este mai complicată decât la Token Ring, un jeton traverseazăreţeaua şi numai posesorul său poate transmite cadre FDDI, putând circula simultanmai multe cadre.

Acest lucru este posibil datorită faptului că posesorul jetonului poate trimitecadre multiple, fără a aştepta ca primul cadru să parcurgă întreg inelul, înainteatrimiterii următorului.

Posesorul jetonului poate să îl elibereze şi să-l trimită staţiei următoare înaintede a primi înapoi cadrele transmise de el pe inel.

Unele reţele FDDI au metode de rezervare a unor intervale regulate pentrutransmisie pentru unele staţii, cadrele transmise astfel numindu-se sincrone, facilitatece este opţională.

O altă facilitate opţională este cea de dialog multicadre, care permite staţieicare are jetonul să trimită un jeton limitat către o staţie bine determinată, care îl vatransmite doar staţiei expeditoare, lucru ce permite comunicarea a două staţii fără a fiinterferate de alte staţii.

Reţeaua FDDI poate utiliza două inele, metodă folosită pentru prevenireadefecţiunilor unui inel. La apariţia unei erori în primul inel, transmiterea datelor peacesta se întrerupe, datele fiind routate către cel de al doilea.

Page 76: Wins - Curs Bazele Retelelor

76

Componentele reţelei FDDI

Reţelele FDDI pot fi implementate numai cu staţii cu plăci de reţea specifice,conectate între ele printr-un inel de fibră optică.

Pentru conectarea staţiilor într-o topologie stea sau arbore se utilizeazăconcentratoare.

Plăcile de interfaţă cu reţeaua sunt de două tipuri:- staţie cu ataşare dublă, la care există 2 puncte de ataşare la reţea de tip A şi

B, numite conectori de interfaţă cu mediul sau MIC – medium interfaceconectors. Conectorul A este pentru primul inel, iar cel B pentru inelulsecundar.

- Staţie cu ataşare simplă, care foloseşte un singur conector cu ataşare simplă,numit S, conectat printr-un singur cablu la concentrator.

Concentratoarele utilizate la reţele FDDI sunt următoarele:- cu ataşare dublă- cu ataşare simplă- cu ataşare nulă.Fiecare are mai mulţi conectori de tip M pentru conectarea la el a staţiilor cu

ataşare simplă. La cel cu ataşare dublă sunt şi conectori A şi B pentru ataşarea lainelul dublu, la fel ca o staţie.

Concentratorul cu ataşare simplă are conectori de tip S, pentru conectarea laalte concentratoare.

Cel cu ataşare nulă este folosit când nu se utilizează un inel dublu de reţea,având doar conectori MIC de tip M, el fiind rădăcină a unei structuri arbore.

Page 77: Wins - Curs Bazele Retelelor

77

Page 78: Wins - Curs Bazele Retelelor

78

4. ATM – ASYNCRONOUS TRANSFER MODE

Este o tehnologie nouă care a început să fie utilizată în tronsoanele centrale alereţelelor şi în reţelele WAN. Proiectarea sa acoperă trei cerinţe de bază:

- transmisie audio – telefonie vocală pe distanţe scurte şi lungi- video – televiziune prin cablu- date – comunicaţii pe reţele locale şi de arie mare.Este o reţea de mare viteză ce foloseşte fibra optică sau cabluri de cupru cat5.

Este o reţea de comutaţie punct-la punct, echipamentele centrale, numite comutatoarefiind conectate direct între ele şi cu staţiile terminale.

Transmiterea datelorÎn loc de transmiterea cadrelor, care pot avea dimensiuni variabile, ATM

utilizează celule fixe de 53 octeţi.Specificarea adreselor sursă şi destinaţie se face prin câmpuri ce determină

ruta pe care o vor parcurge datele de la sursă la destinaţie.Datorită dimensiunii mici a celulelor, vitezele de transmisie sunt mari, întrucât

procesarea datelor se face mai uşăr.Într-o reţea ATM, fiecare staţie are permisiunea de a transmite. Când cele mai

multe celule sunt goale, ele sunt încărcate de un comutator.ATM este o reţea cu comutaţie de circuite, fiind stabilit un circuit virtual între

două echipamente pentru comunicaţie. Se utilizează două tipuri de circuite:- circuit virtual permanent, PVC – permanent virtual circuit, folosit pentru

comunicaţia între două echipamente, stabilit o singură dată pentru un timpîndelungat.

- Circuit virtual cu comutaţie SVC- switched virtual circuit, utilizat între douăechipamente, stabilit doar pe durata unei comunicaţii.

Clase de servicii şi viteze de transmisiePentru reţelele ATM au fost definite mai multe clase de servicii:- emulare de circuit cu rată de bit constantă- audio şi video cu rată de bit variabilă- servicii orientate pe conexiune pentru transmisii de date- servicii fără conexiune pentru transmisii de date.Vitezele de transmisie utilizate de ATM sunt:- T1 carrier, 1.544 Mbps la transmisie telefonică canvenţională- ATM – 25, 25 Mbs, pe UTP- T3 carrier, 44.736 Mbs, la telefonia convenţională- OC 1 SONET, 51 Mbs, transmisie fibră optică- OC 3 SONET, 155 Mbs, transmisie fibră optică- OC 48 SONET, 622 Mbs, transmisie fibră optică- OC 12 SONET, 2,4 Gbps, transmisie fibră optică.

Page 79: Wins - Curs Bazele Retelelor

795. APPLE TALK

Este o arhitectură de reţea implementată în toate calculatoarele Machintosh,introdusă în 1983 ca soluţie de conectare a calculatoarelor Apple în grupuri mici, cu oschemă de cablare foarte simplă.

Apple Talk este o arhitectură completă de reţea ce poate opera cu mai multetipuri de medii, incluzând Ethernet şi Token Ring.

Mediul de transmisie dezvoltat pentru Apple Talk este Local talk, careutilizează cadre ca la Ethernet sau Token Ring şi modul CSMA/CD ca metodă deacces la mediu.

Structura cadrului de date este similară cu cea de la Ethernet.Pentru arbitrarea accesului la mediu, Local talk utilizează o metodă de

ascultare a purtătoarei cu acces mutiplu şi evitarea coliziunilor CSMA/CD, ca laEthernet.

Această metodă evită coliziunile prin aşteptarea unui interval aleator dupăfiecare transmisie, staţiile aşteptând confirmarea staţiei destinatare. Dacă nu primeşterăspuns, aşteaptă un timp şi dacă reţeaua este liberă, transmite iar cadrul de date.

Conectarea se face prin conectori cu 8 pini, existând posibilitatea conectăriimai multor conectori într-un mic modul de conectori.

O reţea poate avea până la 32 de calculatoare conectate la reţea.Alţi producători au implementat produse ce extind capacitatea acestei reţele, de

ex. Farallon PhoneNet permite instalarea a 254 de calculatoare.Reţelele Local talk sunt relativ lente, nefiind utilizate des la reţele comerciale

mari.Calculatoarele Apple de tip Apple Talk Phase 2 au un slot suplimentar pentru

extensia numărului de plăci adaptoare la reţea pe care se cuplează plăci EtherTalk sauTokenTalk.

Serverul Apple share este specific reţeleor Apple Talk, fiecare calculator avândun software ce permite conectarea cu acesta. Există şi un server de imprimantă numitApple share.

Page 80: Wins - Curs Bazele Retelelor

806. REŢELE ARCnet

Este cea mai veche tehnologie de reţea, creată în 1977 de DatapointCorporation, dezvoltată pe baza standardului bazat pe jeton IBM.

ARCnet – Attached Resource Computer Network a fost adaptată şi de Novellîn versiunea TRX-Net.

Reţelele ARCnet combină accesul la mediu cu jeton cu topologia demagistrală, stea şi arbore.

Reţeaua ARCnet transmite semnale în toate direcţiile în topologia stea, la fel cala Ethernet topologie magistrală, dar numai în momentul în care un calculator deţinejetonul, ceea ce o face flexibilă şi eficientă.

Componentele utilizate pentru conectare sunt:

Page 81: Wins - Curs Bazele Retelelor

81

Caracteristicile re’elei ARCnet sunt:- număr maxim de noduri – 255- distanţa maximă între noduri – 6060.6 m- distanţa maximă între nod şi HUB pasiv – 30 m- distanţa maximă între HUB pasiv şi HUB activ 30 mDezavantajul este viteza mică, 2.5 Mbs, existând o îmbunătăţire denumită

ARCnet Project care măreşte viteza la 20 Mbs.Ultima generaţie de reţele ARCnet este TCNS Thomas Conrad Network

Systems, cu viteza maximă de 100 MBs, mai ieftină decăt FDDI.Avantajele reţelei sunt structura de stea distribuită, utilizând HUB-uri active şi

pasive pentru controlul şi routarea jetoanelor între calculatoare.Transmiterea jetonului cu o viteză constantă limitează apariţia coliziunilor, deci

reţeaua va fi stabilă.Plăcile de reţea utilizate de reţelele ARCnet asigură fiecărui nod o adresă unică

binară de 8 cifre, între 1 şi 255, setările făcându-se prin jumperi şi DIP-uri.

Cablarea se face cu cablu UTO, coaxial RG26/U şi fibră optică.Cablurile UTP permit distanţe maxime de 121 m, care poate fi extinsă cu

echipamente speciale la 242 m şi are fir de 24 sau 26 gauge, fir interiorde 22,24 sau26 gauge.

Cablul UTP trebuie să aibe 2 fire şi impedanşa 105 ohmi.Prin cablu coaxial se ajunge la 300m, iar prin fibră optică la 3485m.Conectarea se face prin:- panouri de conectare de impedanţă mică, ce permit crearea unui curent

transmis până la maxim 606m,- HUB-uri active şi HUB-uri pasive.

Page 82: Wins - Curs Bazele Retelelor

82Serverul reţelei se conectează la un HUB activ, cu 8 porturi standard (există şicu mai multe). Porturile neutilizate trebuie să aibe instalate terminaţii de 93ohmi.

Page 83: Wins - Curs Bazele Retelelor

83

CAPITOLUL V. ADMINISTRAREA UNEI REŢELE

1. ADMINISTRATORUL DE REŢEA

Pentru a funcţiona corespunzător, o reţea de calculatoare trebuie administratăcorespunzător. Uneori trebuiesc adăugaţi noi utilizatori, alteori trebuiesc radiaţi ceiexistenţi, trebuie instalate şi partajate resurse noi, acordate permisiuni de accescorespunzătoare şi multe altele.

Sarcinile şi responsabilităţile administratorului de reţea

Administratorul de reţea este principala persoană responsabilă de funcţionareacorectă a reţelei, sarcinile de bază ale acestuia fiind:

- crearea unui mediu de reţea util şi optim- administrarea reţelei create sau a celei existente- protejarea reţelei.

Crearea mediului de reţea include următoarele sarcini:- stabilirea cerinţelor ce trebuiesc îndeplinite de reţeaua de calculatoare- elaborarea unui studiu privind variantele optime de implementare a unei

reţele de calculatoare în funcţie de cerinţe- stabilirea software-ului de reţea necesar pentru serverele reţelei şi pentru

clienţi- realizarea proiectului de cablare a reţelei şi a programului de reparaţiişi modernizare a tehnicii de calcul şi perifericelor ce vor intra în reţea

- execuţia proiectului de cablare împreună cu echipe autorizate (proprii saucooptate de la firme specializate).

După proiectarea şi instalarea unei reţele, aceasta trebuie administrată, existând5 domenii majore de administrare a acesteia:

- Administrarea utilizatorilor – crearea şi întreţinerea conturilor deutilizator şi acordarea accesului corespunzător la resurse.

- Administrarea resurselor – implementarea şi întreţinerea resurselor dereţea.

- Administrarea configuraţiei – planificarea configuraţiei iniţiale,extinderea acesteia şi întreţinerea informaţiilor şi a documentaţiei referitoarela configuraţia reţelei.

- Administrarea performanţei – monitorizarea activităţii în reţea, pentrumenţinerea şi îmbunătăţirea performanţelor reţelei.

- Întreţinere – prevenirea, detectarea şi soluţionarea problemelor apărute înreţea.

Page 84: Wins - Curs Bazele Retelelor

84În sistemul de operare Windows NT 4.0 Server, toate instrumentele software

de administrare au fost grupate în zona meniului Start, Programs, AdministrativeTools.

Protejarea reţelei de calculatoare include următoarele sarcini aleadministratorului de reţea:

- implementarea sistemelor de toleranţă la defecte- implementarea politicii de securitate specifice reţelei proprii- instalarea sistemelor de protecţie neîntreruptibile.Din etapele prezentate mai sus se desprind responsabilităţile

administratorului de reţea:- crearea şi întreţinerea conturilor utilizator- asigurarea măsurilor de securitate- instruirea şi sprijinul acordat utilizatorilor- actualizarea software-ului existent şi implementarea unor programe noi- păstrarea unor jurnale de evenimente- prevenirea pierderii datelor- monitorizarea spaţiului de stocare pe server- configurarea reţelei pentru obţinerea de performanţe maxime- efectuarea copiilor de siguranţă ale datelor- protejarea reţelei împotriva viruşilor- depanarea reţelei şi a tehnicii de calcul din reţea- modernizarea şi înlocuirea unor componente de reţea- adăugarea de noi calculatoare în reţea.

Structura compartimentului de administrare

Datorită volumului foarte mare de sarcini de administrare specifice, în cazulunor reţele mari, asigurarea sarcinilor de administrare devine aproape imposibilăpentru o singură persoană, fiind necesară crearea unui compartiment de administrareal reţelei cu următoarea componenţă:

- şeful formaţiunii (inginer de sistem sau specialist în sistemeinformatice), coordonează toate funcţiile şi îndeplineşte sarcinile specificede reţea prin personalul specializat. Este cel care elaborează studiile privindextinderea reţelei şi politica de dezvoltare ulterioară a acesteia.

- Administratorul de reţea, îndeplineşte funcţiile specifice de administrare areţelei şi participă împreună cu celălalt personal la sarcini complementare

- Administratorul de securitate, răspunde de implementarea politicilor desecuritate stabilite şi aplică măsurile necesare asigurării protecţiei reţelei.Este cel care deţine jurnalele cu parole şi răspunde de prevenirea accesuluineautorizat în reţea şi poate prelua oricare din funcţiile administratorului dereţea.

- Specialistul în suport tehnic, răspunde de depanarea, modernizarea şiîntreţinerea tehnicii de calcul din reţea şi a elementelor specifice de reţea:mediu de transmisie, hardware servere, elemente de conectică. Va întocmi

Page 85: Wins - Curs Bazele Retelelor

85fişe pentru fiecare sistem de calcul, actualizate permanent în urmaintervenţiilor şi va gestiona întreaga bază tehnică ce sprijină funcţionareareţelei.

- Administratorul de baze de date, este necesar în cazul implementăriiaplicaţiilor client-server pentru baze de date, are pregătire de specialistSGBD (sistem de gestiune a bazelor de date) şi cunoaşte modul deadministrare a reţelei. Sarcinile specifice sunt de instalare şi monitorizare aaplicaţiei, întreţinerea şi optimizarea bazei de date şi asigurarea securităţii lanivelul SGBD.

Page 86: Wins - Curs Bazele Retelelor

86

2. ADMINISTRAREA REŢELEI PROPRII

Cuprinde următoarele:

a) Implementarea aplicaţiilor software de reţea specifice

Datorită specificului fiecărei organizaţii ce implementează o reţea, funcţiilereţelei create vor fi date în primul rând de modul în care se alege şi se implementeazăaplicaţiile software de reţea.

Pe lângă salvarea partajarea informaţiilor şi a perifericelor în reţea, acesteaplicaţii stabilesc modul în care calculatoarele client vor utiliza reţeaua, făcând-ulemult mai utile decât calculatoarele izolate.

Bazele de date şi Sistemele de Gestiune a Bazelor de Date

Dacă în cadrul companiei ce utilizează reţeaua de calculatoare se utilizeazăbaze de date, modul de implementare al acesteia va afecta modul de configurare alreţelei.

Cel mai des baza de date este stocată pe server sub formă de fişiere, iarcalculatoarele client execută programul cu resurse proprii, însă există posibilitatea cape clienţi să fie instalate doar interfeţele aplicaţiei SGBD, aceasta fiind instalată pe unserver de aplicaţii specializat.

• fişierele bazei de date stocate pe server – metoda utilizată când baza dedate nu este accesată frecvent sau este accesată de un număr mic deutilizatori, fiind implementată prin stocarea doar a fişierelor componente peserverul reţelei, iar execuţia programului făcându-se de pe calculatoareleclient (ex Microsoft Acces). Este o bază de date ieftină şi simplu deconfigurat, dar performanţele ei se degradează repede, sufocând reţeauaprintr-un trafic de date neoptimizat. Dpdv al reţelei trebuie asigurat spaţiulde stocare necesar pe server pentru implementarea acestui tip de bază dedate.

• Baza de date instalată pe server şi programele de interfaţă instalate pecalculatoarele client – serverul de baze de date rulează pe serverul reţeleide calculatoare şi doar programul de interfaţă cu utilizatorul pe clienţi, fiindnumită bază de date client-server sau bază de date SQL (Structured QueryLanguage). Se utilizează când baza de date este accesată frecvent de unnumăr mare de utilizatori, avantajul fiind reducerea traficului de reţea şifolosirea optimă a resurselor necesare. Clientul trimite în reţea doar cerericare vor fi procesate cu resursele serverului pe baza de date instalată peserver, doar rezultatul cererii fiind cel ce se transmite în reţea. Trebuiescluate măsuri de dimensionare corespunzătoare a resurselor serverului pecare se stochează bazele de date, iar instalarea aplicaţiei de bază de date seva face pe un server specializat. Marele avantaj este posibilitatea de

Page 87: Wins - Curs Bazele Retelelor

87administrare centralizată a bazei de date: protecţia fizică a datelor şiprevenirea accesului neautorizat.

Accesul în comun la fişierele de date

Pentru fiecare cont de utilizator este recomandat să creaţi un director peserverul de fişiere din reţea, astfel încât doar fişierele ce aparţin unui singur utilizatorsă fie stocate în contul acestuia.

Pentru grupurile de utilizatori se vor crea directoare proprii, în care să fiepăstrate fişierele importante grupului respectiv.

Se pot crea şi directoare cu acces restricţionat, doar pentru anumiţi utilizatori şianumite grupuri, în care să fie stocate informaţiile importante.

Totodată se pot crea directoare cu informaţii generale, necesare tuturorutilizatorilor, putând da drepturi de citire tuturor utilizatorilor, dar drepturi de scrieredoar responsabililor pentru documentele stocate aici.

Aplicaţii groupware, poştă electronică şi programare

Poşta electronică permite utilizatorilor transmiterea de mesaje fără a exista ocomunicare directă între emiţător şi receptor (ca la sistemele chat). Mesajul va fitransmis instantaneu, iar spre deosebire de mesageria vocală se pot ataşa fişiere cuprograme sau alte date specifice.

Majoritatea programelor e-mail pot trimite automat mesajele şi pot primiconfirmări ale recepţionării corecte ale acestora.

Pentru o bună funcţionare trebuiesc folosite aplicaţii e-mail unice saucompatibile pe toate calculatoarele reţelei, care să poată lucra pe toate sistemele deoperare.

Cele mai multe aplicaţii e-mail pot stoca mesajele utilizatorilor pe un server,pentru aceasta fiind necesară o partiţie separată pe server sau un server cu destinaţiespecială.

Dacă reţeaua proprie este conectată la alte reţele sau la Internet, trebuiescutilizate aplicaţii specifice, de exemplu Microsoft Exchange şi trebuiesc luate măsurispeciale de protecţie a datelor pentru a preveni pătrunderea viruşilor sau a aplicaţiilorde tip cal troian.

Aplicaţiile groupware

Sunt aplicaţii ce permit mai multor utilizatori ai reţelei să lucreze împreună înreţea, ca de exemplu buletinele de ştiri comune, teleconferinţele şi conferinţeleelectronice ce permit schimb de informaţii date, audio şi video în timp real.

Fiecare produs are cerinţe proprii, astfel încât la implementare trebuie să neasigurăm că reţeaua proprie suportă pachetele software ce se vor transmite.

Page 88: Wins - Curs Bazele Retelelor

88Aplicaţii de planificare

Într-o reţea, planificările pot fi mult mai uşor, datorită pachetelor softwarespecializate instalate individual pe client, care comunică între ele în reţea.

Software-ul poate interoga fiecare planificare individuală, pentru a găsi celemai bune perioade pentru şedinţe şi poate ajuta la munca în comun a grupului.

Conectarea la Internet

Una din cele mai utile conexiuni din ziua de astăzi este cea la reţeaua Internet,prin care se poate obţine accesul la noi aplicaţii cu specific:

Poşta electronică externă – prin intermediul Internet-ului, serviciile de e-mailse extind, putând fi folosite oriunde în lume. Pentru aceasta se va folosi un pachetsoftware ce utilizează protocoalele e-mail pe Internet, sau se va instala un serverpropriu de mail cu rolul de transfer a mesajelor între calculatorul client şi Internet.

Stocarea de pagini WEB – informaţiile despre organizaţia proprie pot fi oferiteprin intermediul unei aplicaţii World Wide Web, care stochează o pagină WEB la olocaţie din reţeaua proprie pentru a cărei conectare se va asigura o lăţime de bandăsuficient de mare, sau pe un server specializat al unui provider Internet, ce pune ladispoziţie spaţiu de stocare şi viteze de acces corespunzătoare.

Permisiunea de acces la WEB – se acordă prin utlizarea browserelor WWW,instalate pe calculatoarele reţelei. Pentru configurare, fiecare calculator trebuie săutilizeze protocolul TCP/IP şi are alocată o adresă specifică IP. Pentru a nu sesuprapune domeniile de adrese proprii peste alte domenii din Internet, reţeaua proprietrebuie înregistrată.

Administrarea conturilor şi grupurilor de reţea

Conturile de utilizator sunt identificatori unici pentru fiecare persoană carefoloseşte reţeaua. Fiecărei persoane îi sunt atribuiete un nume de utilizator al reţelei şio parolă secretă, pe care posesorul le va utiliza pentru a accesa resursele reţelei şipentru a personaliza calculatorul în cadrul reţelei.

Grupurile au rolul de a permite organizarea conturilor după necesităţi, funcţii şiatribute, astfel încât în loc să atribui un anumit drept unui grup mare de utiliuatori,voi atribui acel drept doar grupului, apoi specific utilizatorilor apartenenţa la grupulrespectiv.

Conturile utilizator

Cele mai multe sisteme de operare vin cu două conturi deja create: contuladministrator şi contul invitat (guest).

Page 89: Wins - Curs Bazele Retelelor

89Contul administrator nu poate fi şters şi trebuie protejat de o parolă foarte

puternică, deoarece administrează configuraţia generală a calculatorului şi poate fiutilizat pentru administrarea politicilor de securitate, crearea şi modificareautilizatorilor şi a grupurilor, setarea directoarelor comune şi procesele de mentenanţăhardware şi software. La Windows NT are puteri depline în reţea şi nu poate firedenumit sau şters.

Contul guest permite utilizatorilor ocazionali sau celor cu acces de micăprioritate sau chiar deloc să utilizeze limitat resursele calculatorului. De obicei esteinstalat fără parolă, în Windows NT putând fi redenumit dar nu poate fi şters, dupăînstalarea SO fiind automat dezactivat dar poate fi reactivat de administrator.

În Windows NT, se pot crea conturi în două moduri: ca un cont nou sau princopierea unui cont existent. Pentru ambele variante se vor modifica următoareleinformaţii:

- informaţii despre contul utilizatorului- despre grupurile din care face parte- despre profilul contului utilizat.Copierea unui cont se face folosind şabloane de bază pentru conturi de

utilizator care pot fi duplicate pentru realizarea de conturi noi.Prin copiere se vor transfera informaţiile referitoare la descriere, grupul din

care face parte, configurările profilului, opţiunea de schimbare a parolei şi cea deneexpirare a parolei.

Modul de creere al conturilor va fi detaliat la cursul de Administrare WindowsNT 4.0

Dezactivarea conturilor se face în cazul în care se doreşte doar eliminareatemporară a acestuia, prin dezactivare păstrându-se toate setările pentru o utilizareulterioară.

Ştergerea contului se face când se doreşte eliminarea permanentă a unui cont,fiind distruse toate permisiunile utilizatorului, nefiind posibilă o reactivare ulterioară.

Există posibilitatea redenumirii conturilor prin instrumentele specifice din UserManager-ul din Windows NT. Schimbarea numelui nu afectează proprietăţilecelelalte ale contului.

Directoarele personale oferă utilizatorilor un loc unde să-şi stocheze fişierelepersonale. Prin asocierea locaţiei directorului personal cu profilul utilizatorului seobţine o locaţie privată de stocare a fişierelor.

Prin Windows NT, directorul personal va fi considerat locaţia predefinită desalvare a programelor ce nu specifică altă locaţie şi este predefinit pentru MSDOS.

Prin NT se poate crea maxim un nivel în structura de directoare, celelaltetrebuind create manual după configurarea profilului.

Grupurile

Configurarea drepturilor de utilizator este mult mai uşor de organizat prinintermediul conceptului de grupuri, utilizatorii care sunt membri ai unui grup avândtoate drepturile grupului. Grupurile sunt foarte utile în special în reţele mari.

Page 90: Wins - Curs Bazele Retelelor

90Un cont individual poate aparţine mai multor grupuri, ceea ce oferă o serie de

avantaje şi o flexibilitate mai mare a administrării utilizatorilor.Windows NT are un grup predefinit, numit USERS, ce poate fi utilizat pentru

atribuirea drepturilor fiecărui utilizator din reţea. Orice cont nou este automat alocatacestui grup.

Planificarea inteligentă a grupurilor face administrarea mult mai uşoară,atribuirea utilizatorilor la grupuri permiţând urmărirea fiecărui utilizator.

Grupurile unei reţele se pot stabili după criteriile următoare:- unităţi funcţionale ale companiei- programele de reţea utilizate- evenimente specifice din companie- resursele reţelei- locaţia în interiorul unei clădiri- funcţii individuale.Windows NT foloseşte următoarele grupuri predefinite, ce vor fi tratate pe larg

la cursul următor:- Account Operators, administrează utilizatorii şi grupurile- Administrators, drepturi depline de administrare a calculatoarelor- Backup operators, trec peste mecanismele de securitate pentru a crea

backup-uri prin comenzile Restore şi Backup- Domain Admins, membrii pot administra domeniul specificat- Domain Guests, membrii pot accesa domeniul cu facilităţi restrânse de

securitate, având un acces limitat la resurse- Domain Users, au privilegii generice, conturile acestui domeniu fiind

automat adăugate la grupul Users- Replicator, utilizat pentru configurarea serviciului de duplicare a fişierelor

ce realizează automat actualizarea fişierelor între calculatoare- Users, permisiuni şi drepturi pentru toţi membrii grupului, orice cont nou

este automat membru al acestui grup- Print Operators, drepturi pentru administrarea imprimantelor din domeniu- Server Operators, drepturi pentru administrarea serverelor din domeniu.Crearea grupurilor se face în NT cu utilitarul User Manager.

Documentaţia reţelei de calculatoare

Permite urmărirea modificărilor efectuate în reţea şi administrarea reţelei decătre o altă persoană dacă este cazul.

Are trei scopuri principale:- definirea clară a reţelei- înregistrarea tuturor informaţiilor despre reţea- urmărirea echipamentelor din reţea în scopuri de inventariere.

Page 91: Wins - Curs Bazele Retelelor

91Documentaţia trebuie împărţită pe capitole pentru a putea fi mai uşor de

urmărit şi trebuie să conţină următoarele:- diagrama locaţiilor fizice ale tuturor staţiilor din reţea, a traseelor de cablurişi rezultatele testelor efectuate pe cabluri

- software-ul şi hardware-ul utilizat în reţea- descrierea fiecărui echipament al reţelei şi numărul său de serie- locaţia fiecărui echipament din reţea- data cumpărării echipamentului, producătorul, informaţiile de garanţie- numele reţelei, numărul sau alte valori logice ce pot identifica reţeaua- documentaţia reţelei şi locul unde se află- diagrama – arhitectura curentă a reţelei- numărul licenţelor software pentru fiecare aplicaţie utilizată şi locaţia lor- istoricul problemelor de reţea şi soluţionarea acestora.Istoricul reţelei este un jurnal actualizat de administratorii reţelei, pentru

urmărirea unor probleme de dezvoltare a reţelei, echipamente, întreţinere şimodificări în configuraţia sistemului.

În cadrul documentaţiilor se vor înregistra:- datele de achiziţionare şi instalare a produselor şi descrierea acestor

operaţiuni- informaţii complete referitoare la persoane cheie – firmele furnizoare- producătorul, modelul şi informaţiile referitoare la garanţie, inclusiv seria- procesul de instalare şi rezultatele acestuia- configuraţia iniţială şi cele ce au urmat în timp- politicile şi procedurile de operare- resursele de reţea şi alocarea unităţilor de stocare- copii ale fişierelor de configurare a reţelei, de ex CONFIG.SYS şi

AUTOEXEC.BAT- orice configuraţie neobişnuită a unui program de aplicaţie- configuraţia tuturor calculatoarelor, plăcilor sau perifericelor- toate problemele apărute şi soluţiile propuse- modificările în hardware sau software- toate activităţile care afectează topologia sau arhitectura reţelei.

Odată cu progresul tehnologiei hardware şi pe măsură ce vor fi implementatenoi aplicaţii în reţea, baza tehnică disponibilă se uzează moral, fiind necesare operaţiide upgrade – mărirea performanţelor sau chiar de înlocuire.

Pentru aceasta este necesar un plan de actualizare al calculatoarelor şiechipamentului de reţea în funcţie de durata lor de viaţă (de regulă 3 ani lacalculatoare).

Page 92: Wins - Curs Bazele Retelelor

92

Administrarea performanţelor reţelei

Administratorii monitorizează performanţele reţelei din următoarele motive:- pentru îmbunătăţirea performanţelor pe baza configuraţiei existente- pentru a oferi posibilitatea de planificare şi prognoză- pentru a oferi informaţii esenţiale în vederea detectării aglomerărilor de

trafic (gâturi).

Aglomerarea traficului de reţea

Majoritatea operaţiilor de reţea presupun activităţi în paralel pentru mai multedispozitive, fiecare având nevoie de un interval de timp pentru execuţie. Când unuldin dispozitive consumă mai mult din timpul CPU rezultă o scădere a performanţelor.

Dispozitivul care a creat aglomerarea se numeşte bottleneck – gâtuire,majoritatea utilitarelor de monitorizare detectând şi eliminând tocmai aceste gâtuiri.

Dispozitivele care pot provoca gâtuiri ale traficului de reţea sunt:- CPU- Memoria- Plăcile de reţea- Controllerele de disc- Mediul de reţea.Gâtuirile se produc datorită următoarelor motive:- nu este destul de eficient- foloseşte alte resurse sau timp suplimentar al CPU- este prea lent- nu poate prelucra încărcarea alocată.

Monitorul de performanţă din NT

Utilitarul de monitorizare specific Windows-ului NT 4.0 Server se numeştePerformance Monitor.

Page 93: Wins - Curs Bazele Retelelor

93

Acesta permite vizualizarea operaţiilor în timp real sau înregistrate pentru:- CPU, HDD, Memorie- Utilizarea reţelei- Reţeaua în ansamblul său.El poate înregistra datele de performanţă, avertiza administratorul la apariţia

unor probleme şi să lanseze un program de redresare a situaţiei defavorabile apărute.

Monitorul de reţea din NT

Un alt utilitar specific Windows-ului NT 4.0 server este cel de diagnoză areţelei denumit Network monitor, care permite administratorului să captureze şi săanalizeze fluxuri de date către şi de la server, ceea ce simplifică depanareapotenţialelor probleme de reţea.

Înainte de efectuarea transmisie, fluxul de date este împărţit de software.ul dereţea în fragmente mici numite cadre sau pachete, care vor putea fi captuirate cu acestutilitar şi analizate.

Protocolul SNMP (Simple Network Managemnt Protocol)

Este standardul creat de producătorii de echipamente de reţea respectat desoftware-ul de administrare.

Într-un mediu SNMP, pe fiecare dispozitiv administrat este încărcat unprogram denumit agent, care monitorizează traficul şi comportamentul în reţea alacestor echipamente pentru colectarea datelor statistice.

Datele se păstrează într-o bază de date de informaţii pentru administrare MIB –Management Information Base.

Printre componentele SNMP se numără:- concentratoare

Page 94: Wins - Curs Bazele Retelelor

94- servere- plăci de interfaţă de reţea- routere şi punţi- alte dispozitive de reţea specializate

Pentru colectarea informaţiilor într-o formă utilizabilă, un program special deadministrare, investighează periodic aceşti agenţi şi descarcă înformaţiile din bazelede date MIB, pe care le prelucrează prezentându-le sub formă grafică (diagrame,hărţi, grafice) şi le trimit către alte programe ce le pot analiza suplimentar.

Page 95: Wins - Curs Bazele Retelelor

95

3. PROTEJAREA REŢELEI

O reţea de calculatoare trebuie protejată împotriva stricăciunilor provocateaccidental sau intenţionat. Pentru aceasta este necesară elaborarea unui plan desecurizare a reţelei, un program de detectare a viruşilor, un sistem de protecţieîmpotriva întreruperilor de curent şi un plan de backup a datelor în caz de defectare ahardware-ului sau ştergere accidentală.

a) Planificarea securităţii reţelelor

Asigurarea securităţii reţelei înseamnă controlul sistemului pentru a preveniposibilele pierderi, prin implementarea unor măsuri de securitate specifice.

Windows NT implementează un mecanism de securitate la nivelul resurselor,prin care resursele individuale sunt securizate în funcţie de tip, iar accesul la acearesursă este controlat de o listă în care se găsesc toţi utilizatorii cu drept de utilizare aei, numită listă de control a accesului – Acces Control List.

Când un utilizator sau grup se află pe această listă, el va avea permisiunea deutilizare a obierctului respectiv. Setul de liste de control al accesului poartă numelede permisiuni.

Administratorul trebuie să definească şi să implementeze o politică desecuritate pentru a proteja datele critice fără afectarea utilizatorilor sau a munciiacestora. Pentru aceasta este necesar să definească:

- ce grad de securizare a reţelei este suficient pentru o protecţie suficientă- ce trebuie prevenit: protecţia împotriva violării dreptului de acces la

software, pierderi accidentale, accesul neautorizat sau distrugereaintenţionată a datelor.

- Cât de importante sunt datele ce trebuie protejate- Cât de mare esre riscul de acces neautorizat în reţea- Care este probabilitatea de pierdere accidentală a informaţiilor- Crearea unui plan de securizare a reţelei- Cerinţe externe, regulamente externe de securitate- Tipuri de politici de securitate, existând două tipuri: optimistă şi pesimistă.

Cea optimistă optimizează gradul de utilizare a reţelei prin securizarea doara resurselor critice, iar cea pesimistă restricţionează toate resursele şiaccesul la acestea.

Cea mai bună politică de securitate este cea de prevenire, fiind necesarăcunoaşterea de către administrator a instrumentelor şi metodelor existente pentruprotejarea datelor.

Pentru accesul în reţea, este necesară introducerea numelui valid de utilizator şia parolei corespunzătoare, metodă denumită autentificare prin parolă.

Administratorul trebuie să se asigure că toţi menbrii reţelei cunosc procedurilede operare şi asigurare a securităţii, pentru aceasta fiind necesară instruirea fiecăruiaprin cursuri specifice.

Page 96: Wins - Curs Bazele Retelelor

96Securitatea fizică a reţelei se realizează prin securizarea serverelor şi a cablului

(mediului de transmisie). Serverele se pot securiza prin încuierea în încăperi protejatecu acces limitat, iar cablurile prin confidenţialitatea traseelor lor.

Cele mai uzuale metode de securitate pentru protejarea datelor şi a hardware-ului sunt:

- Partajările protejate prin parolă- Permisiunile de acces.

Partajarea prin parolă foloseşte mai multe tipuri de permisiuni: Read Only, Fullşi Depends on Password.

Permisiunile de acces presupun atribuirea unor drepturi la nivel de utilizator,validate de server prin specificarea numelui de utilizator şi a parolei proprii. Acest tipde politică de securitate poate oferi diferite niveluri de protecţie: protejarea resurselorşi permisiuni de grup.

b) Creşterea nivelului de securitate

Se face prin următoarele metode:- auditarea (inspectare, examinare), prin care într-un jurnal se înregistrază

anumite tipuri de evenimente, ca:- încercări de deschidere şi de încheiere a unei sesiuni de lucru- conectarea/deconectarea la resursele specificate- terminarea conectării- dezactivarea conturilor- deschiderea/închiderea fişierelor- modificarea fişierelor- crearea sau ştergerea directoarelor- modificarea directoarelor- evenimente şi modificări pe server- modificarea parolelor- modificarea parametrilor de deschidere a unei sesiuni de lucru.

- calculatoare fără unităţi de disc, care comunică cu serverul datorită unui cipROM special instalat pe placa de reţea, care semnalează la iniţializareserverului intenţia de a deschide o sesiune de lucru, acesta răspunzând printransferul software-ului de iniţializare în memoria RAM a calculatoruluifără disc, prezentând un ecran de conectare pentru autentificare.

- Criptarea datelor, presupune codificarea datelor înaintea transmiterii înreţea, cele mai bune sisteme de criptare fiind cele hardware (foarte scumpe).

- Protecţia împotriva viruşilor, prin utilizarea programelor antivirus careîmpiedică activarea viruşilor, elimnă viruşii, remediază daunele provocatede acesţia şi ţine sub observaţie virusul după activarea acestuia.

Page 97: Wins - Curs Bazele Retelelor

97c) Evitarea pierderii datelor

Dacă un accident de reţea provoacă pierderi de date el este numit dezastru şipoate avea următoarele cauze:

- incendiu provocat- ştergerea sau alterarea datelor- furt sau vandalism- foc- căderi ale surselor de tensiune sau fluctuaţii bruşte ale tensiunii de reţea- defectarea componentelor- dezastre naturale, ca trăsnete, inundaţii, cutremure sau uragane.Metodele de protecţie a datelor sunt:- salvarea de siguranţă – backup pe bandă magnetică- folosirea surselor de alimentare neîntreruptibile UPS- sisteme tolerante la defecte.

Salvarea pe bandă magnetică

Salvarea de siguranţă –backup a datelor presupune:- echipamente- planificare- o persoană care să urmărească respectarea planificării stabilite.Alegerea unităţii de bandă magnetică se face în funcţie de:- volumul de date- fiabilitate- capacitate de stocare- viteză- costul unităţii şi al mediului de stocare- compatibilitatea hardware cu sistemul de operare folosit.Pentru salvarea datelor pe bandă se folosesc următoarele metode:- salvare completă a datelor- copiere- salvare incrementală (doar datele modificate de la ultima salvare)- copiere zilnică, doar fişierele modificate fără a le marca drept salvate- salvare diferenţială (doar datele modificate de la ultima salvare, fără a le

marca drept salvate).Testarea sistemului de salvări se va face înaintea salvării datelor critice,

verificându-se dacă datele sunt efectiv salvate şi dacă se asigură recuperarea rapidă adatelor.

Ideal ar fi să existe două copii ale aceleiaşi benzi, păstrate în locuri diferite(una în instituţie, alta înafară).

Trebuie să existe un jurnal al salvărilor de siguranţă care să conţină informaţiileurmătoare:

- data salvării de siguranţă

Page 98: Wins - Curs Bazele Retelelor

98- numărul setului de benzi- tipul de salvare efectuat- calculatorul al cărui conţinut a fost salvat- fişierele salvate- cine a efectuat salvarea- locul în care se află copiile de rezervă.Unităţile de bandă pot fi conectate la server sau la un alt calculator, procedura

de salvare fiind declanşată de calculatorul la care este ataşată unitatea de bandă.Dacă procesul este lansat de pe server, salvarea şi restaurarea decurg foarte

rapid, deoarece datele nu parcurg reţeaua.Salvarea de siguranţă prin intermediul reţelei este cea mai eficientă metodă de

salvare la mai multe sisteme, dar generează un volum mare de trafic ducând laîncetinirea reţelei.

Dacă într-o reţea există mai multe servere, traficul determinat de salvarea desiguranţă poate fi redus prin plasarea calculatorului ce realizează această operaţie peun segment separt, fiind conectat printr-o placă de reţea distinctă cu fiecare server.

Sursa de alimentare neîntreruptibilă

UPS este o sursă externă de alimentare automată, care poate menţine înfuncţiune un server sau un alt dispozitiv în eventualitatea căderii reţelei dealimentare.

Un sistem UPS este folosit ca sursă de tensiune neîntreruptibilă, ce poateasiguar interfaţa cu un sistem de operare ca Windows NT 4. Server., trebuind săfurnizeze două componente importante:

Page 99: Wins - Curs Bazele Retelelor

99- o sursă de tensiune care alimentează independent serverul pentru o scurtă

perioadă de timp- un serviciu sigur pentru operaţia de oprire.De regulă, UPS este o baterie, însă poate fi utilizat şi un sistem eolian sau un

generator electric.La apariţia căderii de tensiune, UPS informează utilizatorii, avertizându-i să-şi

întrerupă lucrul, aşteaptă un interval de timp şi opreşte sistemul.

Cele mai bune UPS lucrează ca tampon, preluând automat controlul fără cautilizatorii să observe, însă există şi UPS-uri independente care pornesc doar laîntreruperea alimentării cu energie, fiind mai ieftine dar mai puţin fiabile.

Sisteme tolerante la defecte

Protejează datele prin duplicarea sau plasarea pe surse fizice diferite, capartiţiile şi discurile. Sistemul redundand permite accesul la date chiar dacă o parte asa se defectează.

Redundanţa este o caracteristică de bază pentru majoritatea sistemelor tolerantela defecte, şi se asigură prin următoarele tehnologii:

- împărţirea discului în benzi – disk striping- oglindirea discului – disk mirroring- recuperarea sectoarelor – sector sparing- grupuri de discuri în oglindă – mirrored drive arrays- grupare de clustere – clustering.

Sistemele RAID – Redundant Arrays of Inexpensive Disks

Opţiunile de toleranţă la defecte sunt standardizate şi catalogate pe niveluricunoscute ca nivele RAID, ce oferă diferite combinaţii de performanţă, fiabilitate şicost.

Page 100: Wins - Curs Bazele Retelelor

100Windows NT 4.0 server duportă nivelurile RAID 0,1 şi 5, nivelul 5 fiind cel

mai evoluat dintre nivelele RAID 2, 3 şi 4.

Nivelul 0 – împărţirea discului în benzi

Această metodă împarte datele în blocuri de 64 K şi le distribuie în mod egal,cu o anumită frecvenţă şi într-o anumită ordine, pe toate discurile din grup – array.

Cu toate acestea nu se realizează o toleranţă la defecte, deoarece nu există oredundanţă a datelor. Dacă o partiţie din set se defectează, toate datele sunt pierdute.

Un set de benzi combină mai multe spaţii libere neformatate într-o singurăunitate logică, distribuind datele pe toate unităţile de disc, simultan.

La NT, un set de benzi necesită cel puţin două unităţi fizice, dar poate folosimaxim 32 de unităţi, putând fi combinate zone aflate pe diferite tipuri de unităţi:SCSI sau IDE.

Pentru cazul utilizării a 3 HDD, datele au un volum de 192 K, primii 64K fiindscrişi pe o bandă –stripe din diskul 1, următorii pe o bandă a discului 2 şi ultimii pe obandă a discului 3.

Avantajele împărţirii discului în benzi sunt obţinerea unei partiţii mai mari dinmai multe discuri, fiind mai eficient folosit spaţiul pe disc şi performanţe sporitedatorită existenţei mai multor controllere.

Nivelul 1 – discuri în oglindă

Prin oglindirea discului se realizează duplicarea unei partiţii şi mutareaduplicatului pe un alt disc fizic, existând întotdeauna copii ale datelor, pe discuriseparate.

Orice partiţie poate fi oglindită, această metodă putând fi considerată o metodăde salvare de siguranţă continuă, datorită păstrării permanente a copiei partiţiei pe unalt disc.

Page 101: Wins - Curs Bazele Retelelor

101Discurile duplex reprezintă perechi de discuri în oglindă, cu un controller

suplimentar pentru al doilea disc, ceea ce permite reducerea traficului pe canal şiîmbunătăţirea performanţelor.

Nivelul 2 – împărţirea în benzi şi corecţia erorilor

La înregistrarea unui bloc de date acesta este descompus şi distribuit(intercalat) pe toate unităţile de disc. Codul de corecţie a erorilor ECC necesită maimult spaţiu pe disc decât metodele bazate pe verificarea parităţii.

Avantajele acestei metode sunt totuşi nesemnificative faţă de cele ale nivelului5 RAID.

Nivelul 3 – informaţia ECC păstrată ca paritate

Este o metodă asemnătoare nivelului 2, paritatea fiind o procedură de verificarea erorilor, la care numărul de biţi cu valoarea 1 trebuie să fie mereu acelaşi pentrufiecare grup de biţi transmişi fără eroare. Metoda ECC este înlocuită cu o schemă deverificare a parităţii, ce necesită un singur disc pentru stocarea datelor de paritate,rezultând aproximativ 85% spaţiu utilizabil pe disc.

Nivelul 4 – împărţirea discului în benzi pentru blocuri mari de date

Scrie blocuri complete de date pe fiecare disc din grup, discul fiind împărţit totîn benzi, însă se folosesc blocuri mari în locul celor de 64K.

Pentru stocarea informaţiei de paritate se foloseşte un disc separat, la fiecareoperaţie de citire-scriere, aceasta fiind citită de pe discul de verificare şi modificată,ceea ce duce la viteză mai mare doar la folosirea blocurilor mari comparativ cuoperaţiile tranzacţionale.

Page 102: Wins - Curs Bazele Retelelor

102Nivelul 5 – împărţirea în benzi cu verificarea parităţii

Este cea mai cunoscută metodă de implementare a toleranţei la defecte,suportând minim 3 şi maxim 32 de HDD şi scrie informaţiile de paritate pe toatediscurile din grup.

Datele şi informaţiile de paritate sunt aranjate astfel încât să se găseascăîntotdeauna pe discuri diferite, pentru fiecare bandă de pe disc existând un bloc deparitate, folosit pentru a restaura datele de pe un disc defect.

La defectarea unei unităţi, pe celelalte discuri există suficientă informaţiepentru restaurarea datelor pierdute.

Blocul de paritate este folosit pentru a reconstrui datele de pe un disc defect,.Există un bloc de paritate pentru fiecare bandă sau fâşie de pe disc. La RAID 4blocurile de paritate sunt pe un singur disc fizic, pe când la RAID 5 informaţiile deparitate sunt distribuite pe toate discurile.

Nivelul 10 – grupuri de discuri în oglindă (Mirrored Drive Arrays)

Copiază datele pe două grupuri de discuri identice RAID 0, datele de pe ounitate fizică fiind oglindite pe o unitate de cel de-al doilea grup.

Recuperarea sectoarelor – Sector sparing

Windows NT 4.0 server oferă o funcţie suplimentară de toleranţă la defecte,numită sector sparing sau hot fixing, adică recuperarea automată a sectoarelordefecte.

Această funcţie permite sistemului de fişiere recuperarea automată asectoarelor în timpul funcţionării calculatorului.

Dacă toate sectoarele sunt identificate pe parcursul operaţiilor I/O pe disc,driverul pentru toleranţă la defecte va încerca să mute datele într-un sector bun şi

Page 103: Wins - Curs Bazele Retelelor

103marchează sectorul defect pentru a nu mai fi folosit ulterior. Dacă operaţia reuşeşte,sistemul de fişierte nu este alertat.

Dispozitivele SCSI pot îndeplini funcţii de recuperare a sectoarelor, însă celeESDI şi IDE nu pot.

NT Server conţine un utilitar ce raportează administratorului toate sectoareledefecte şi posibilitatea pierderii datelor, în catzul defectării copiei redundante.

Soluţia Microsoft Clustering.

Este soluţia propusă de Microsoft pentru implementarea unui ansamblu deservere – cluster, acesta fiind de fapt un grup de sisteme independente, funcţionândîmpreună ca un singur sistem.

Această tehnologie înglobează toleranţa la defecte, astfel încât, la defectareaunui sistem din cluster, software-ul de clustering va distribui sarcinile acestuiasistemelor rămase în funcţiune.

Această tehnologie oferă îmbunătăţiri semnificative, însă nu este destinatăînlocuirii soluţiilor actuale de toleranţă la defecte.

Implementarea toleranţei la defecte sub NT

Programul Disk Administrator este folosit pentru a configura toleranţa ladefecte a serverului, printr-o interfaţă grafică ce simplifică procesele de configurare şiadministrare a partiţiilor discului şi opţiunilor de toleranţă la defecte.

Chiar la mutarea discului pe un alt controller sau la schimbareaidentificatorului, acesta va fi recunoscut ca disc original.

Cu utilitarul Disk Administrator se pot realiza următoarele configurări:- seturi de benzi cu paritate, ce reunesc mai multe zone de pe disc într-o

partiţie mare, distribuind datele pe mai multe unităţi simultan şi adăugândinformaţii de paritate pentru toleranţa la defecte

Page 104: Wins - Curs Bazele Retelelor

104- seturi de discuri în oglindă, care creează un duplicat al unei partiţii şi îl

plasează pe un alt disc fizic- seturi de volume, care reunesc mai multe zone de pe disc într-o partiţie mai

mare, completâns spaţiile în ordine- seturi de benzi, ce reunesc mai multe zone de pe disc într-o singură partiţie

mai mare, distribuind datele pe mai multe unităţi de disc simultan.

Page 105: Wins - Curs Bazele Retelelor

105

CAPITOLUL VI. ACCESUL DE LA DISTANŢĂ ÎN REŢEA

O reţea locală permite conectarea calculatoarelor, dar cu anumite limite, astfelîncât pentru conectarea de la distanţă trebuiesc utilizate alte metode.

Accesul de la distanţă este o metodă de conectare prin linia telefonicăobişnuită., în Windows NT 4.0 Server această metodă fiind posibilă prin programulMicrosoft remote Access Service.

1. MODEMURI

Cea mai uşoară metodă de conectare a calculatoarelor pe distanţe lungi esteprin linia telefonică, conectare pentru care trebuie să folosim MODEM-uri.

a) Modul de funcţionare al unui modem

Sistemele de telefonie standard asigură comunicaţiile pentru transmisia desemnale analogice, de regulă semnale vocale.

Un calculator comunică prin semnale digitale, ceea ce face sistemul telefonicnepotrivit, astfel încât este nevoie de un dispozitiv pentru a converti semnaleledigitale din PC în semnale analoge pentru linia telefonică în momentul transmisie şiinvers la recepţie.

Page 106: Wins - Curs Bazele Retelelor

106Această metodă se numeşte modulaţie, iar dispozitivul care realizează

modulatia-demodulaţia se numeşte MODEM.

b) Conectarea modemului la calculator

Un modem poate fi instalat intern ]n calculator, numindu/se modem intern sauinstalat ca un echipament extern al calculatorului şi conectat la acesta printr-un cabluserial, numindu-se modem extern.

Cablul serial RS-232 folosit la modem, trebuie să aibe conectori care să sepotrivească la un capăt cu portul modemului şi la celălalt cu portul serial alcalculatorului.

Conectorii seriali cei mai utilizaţi sunt:

c) Conectarea la sistemul de telefonie

Modemul se conectează exact ca o maşină de fax sau un telefon obişnuit,printr-un cablu obişnuit de telefon cu 4 fire şi mufă RJ-11.

Unele modemuri speciale necesită alte tipuri de conectori şi o linie telefonicăspecială, însă cele obişnuite, cele asincrone pentru conectarea la liniile telefonicepublice se conectează la orice priză normală de telefon.

Page 107: Wins - Curs Bazele Retelelor

107d) Viteza de transfer a unui modem

Cu cât un modem este mai rapid, cu atât costul lui creşte. Viteza unui modemse măsoară în bauyi sau bps, termeni similari, dar care nu exprimă acelaşi lucru.

Rata de bauzi se referă la gradul de oscilaţie al undei radio care poartă unsingur bit, iar bps, sau biţi pe secundă reprezintă cantitatea de date transferată într-osecundă.

La modemurile vechi, exista o corelaţie între cele două valori, însă modemurilemoderne utilizează tehnici speciale ce transmit mai mult de un bit per ciclu, prinoperaţia de codificare a datelor.

De ex. Un modem care modulează undele sonore la viteza 9600 bauzi poatetransmite de fapt la 28800 bps.

e) Rata de comprimare a datelor

O altă facilitate a modemurilor este compresia datelor, care permite vitezesuperioare de transfer pentru anumite tipuri de informaţii, cum ar fi text sau grafică.

Această facilitate nu este eficientă pentru transmiterea fişierelor program sau adatelor deja comprimate.

Comprimarea datelor are loc la nivelul stabilirii conexiunii, nefiind perceputăde operator şi necesită ca ambele modemuri să efectueze comprimarea-decomprimareidentic, pentru a nu fi interpretate greşit datele la recepţie.

Cel mai uzual standard de comprimare este V42.bis şi MNP clasă 5.

f) Detectarea şi corectarea erorilor

Este o altă facilitate oferită de modemuri, cea mai simplă metodă de corecţie aerorilor fiind cea de verificare a parităţii biţilor, bazată pe faptul că numărul de biţi 1dintr-un cuvânt trebuie să fie impar, caz în care modemul utilizează o paritate impară.

Uneori este necesr ca paritate să fie dezactivată, deoarece aceasta utilizeazăunii biţi liberi pentru transmiterea informaţiei de paritate.

Verificarea parităţii nu corectează datele eronate, ci doar detectează erorile,necesitând retransmiterea datelor eronate.

O metodă mai des întâlnită este cea de verificare a corectitudinii datelor detransmisie prin contorizarea numărului de cuvinte transmise şi recepţionate, caretrebuie să fie egal, la apariţia unei erori fiind solicitată retransmiterea unui bloc întregde date.

Compania Microcom a dezvoltat u standard de corecţie a erorilor de numitMicrocom Network Protocol – MNP, care are deja vaiantele(clasele) 1,2,3 şi 4.

Standardul internaţional dezvoltat de organizaţia CCITT este V.42, ceîncorporează un protocol denumit LAPM – Link Access Procedure for Modem şiprotocolul MNP clasă 4.

Page 108: Wins - Curs Bazele Retelelor

1082. TIPURI DE MODEMURI

Există multe tipuri de modemuri ce satisfac cerinţe de comunicare, împărţite îndouă mari categorii, în funcţie de modul în care coordonează transmisia de date:

- modemuri sincrone- modemuri asincrone.

a) Comunicaţiile asincrone

Modemurile asincrone au fost dezvoltate în special pentru utilizarea liniilortelefonice şi sunt cele mai comune tipuri de modemuri.

Transferul de date asincron

La transmiterea datelor asincronă, acestea sunt împărţite în bytes, transmişicâte unul – serial, iar pachetul de bytes fiind precedat de un bit de start şi încheiat cuunul de stop.

Aceşti doi biţi suplimentari au rolul de a permite calculatorului destinatar sărecunoască datele efective transmise, dar acupă 25% din traficul de date pe linie.

Standardele modemurilor asincrone

Dacă echipamentele de comunicaţie nu ar fi standardizate acestea nu ar puteacomunica. Hayes Microcomputer a introdus în anii 80 primul modem ce efectuaapeluri vocale şi transmitea date, în prezent fiind foarte mulţi prducători şi foartemulte tipuri de modemuri.

Organizaţia ITU a dezvoltat un număr de standarde pentru modemuri, cele maicunoscute fiind următoarele:

- V.22bis – 2400 bps- V.32 – 9600 bps- V.32bis - 14400 bps- V.32terbo-9200 bps- V.FastClass V.FC – 28800 bps- V.34 - 28800 bps- V.42 – 57600 bps

Page 109: Wins - Curs Bazele Retelelor

109Pe lîngă acestea au fost create specificaţiile MNP pentru comprimarea datelor,

cea mai nouă fiind MNP clasă 5 şi un protocol de comprimare numit V.42bis.

b) Comunicaţiile sincrone

Un modem asincron foloseşte 25% din timpul de transmisie pentru negociereatransmisie şi recepţiei datelor, proces numit handshaking – strângere de mână.

Comunicaţiile sincrone utilizează mult mai eficient timpul şi pot ofericomunicaţii mai rapide decât cele asincrone.

Transferul sincron de date

Modemurile sincrone pot transmite date cu o viteză mai mare decât celeasincrone, datorită unei coordonări foarte precise a transmisiei între modemuri latransferarea blocurilor mari de date, fără biţi de start şi de stop.

Pentru facilitatea sincronizării trebuie utilizate unele caractere speciale,comunicaţiile sincrone necesitând mecanisme de sincronizare a ceasurilor aflate încele două modemuri:

- garantarea modificării stării, metodă prin care informaţia de ceas esteîmpachetată în pachetul de date, fiind cea mai comună metodă, ce permitepermanent receptorului să-şi coordoneze ceasul propriu.

- Semnal separat de ceas, foloseşte un canal separat între transmiţător şireceptor pentru transmiterea informaţiei de ceas, necesitând capacitate dublăde transmisie, ceea ce o face ineficientă.

- Supraeşantionarea, metodă prin care receptorul fragmenteză semnalulrecepţionat cu o rată mai mare decât cea cu care este transmis pe linie,permiţând utilizarea unei codificări.

Facilităţile comunicaţiilor sincrone sunt următoarele:- aranjarea datelor în blocuri- adăugarea informaţiilor de control- verificarea informaţiilor pentru controlul erorilor.

Standardele modemurilor sincrone

Principalele trei protocoale utilizate în comunicaţiile sincrone sunt:- SDLC – Syncronous Data Link Control

Page 110: Wins - Curs Bazele Retelelor

110- HDLC – High Level Data Link Control- Bisync – Binary Syncronous Comunication Protocol.

Utilizarea modemurilor sincrone

Modemurile sincrone sunt cel mai des utilizate pentru conexiuni dedicate alecalculatoarelor îndepărtate, prin linii telefonice închiriate, oferind o viteză mai bunăde transfer şi un control mai bun al erorilor faţă de cele asincrone, dar sunt maiscumpe decât acestea.

Majoritatea programelor utilizator sunt scrise pentru modemuri asincrone,neputând fi utilizate la cele sincrone.

Modemurile sincrone pot fi utilizate pentru conectări permanente pe o linietelefonică.

Modemuri digitale ISDN

Sunt dispozitive care nu utilizează modularea-demodularea unui semnal, celmai utilizat fiind ISDN care foloseşte o linie telefonică digitală.

Un modem ISDN poate fi intern sau extern şi necesită o linie ce asigură oconexiune digitală cu echipamentul companiei de telefonie, ce poate transfera maimultă informaţie decât una analogă, între 56 şi 64 Kbps până la 1 Mbps.

Page 111: Wins - Curs Bazele Retelelor

111

3. PURTĂTOARE DE INFORMAŢIE

Cea mai importantă componentă a accesului de la distanţă este purtătoarea deinformaţie. Cea care se ocupă de transmiterea informaţiei la distanţă este compania detelefonie sau o companie de comunicaţii specializată.

Şi alte companii înafara celei de telefonie au construit reţele de transport alinformaţiei, în prezent existând mai multe metode de conectare a modemurilor prinurmătoarele tipuri de linii:

- linii telefonice publice- linii închiriate.

a) Linii telefonice publice

Sunt liniile telefonice obişnuite, utilizate pentru serviciul telefonic, putând fiutilizate doar de modemuri asincrone şi nu permit viteze mari de transfer.

Acest tip de linie este eficient pentru transmiterea mesajelor de poştăelectronică sau a fişierelor de mici dimensiuni.

ISDN este un nou tip de linii telefonice publice mult mai rapide decât celetradiţionale, putând fi transferate fişiere de dimensiuni mari.

Acestea necesită linii speciale ale reţelei de telefonie, serviciile şi modemurileISDN fiind mai scumpe.

Liniile cu comutare sau dial-up realizează conexiunea manual prin impulsurisau tonuri (frecvenţe diferite sonore).

b) Linii închiriate

Liniile închiriate (dedicate), oferă conexiuni non-stop şi nu folosesccomutatoarele din centralele telefonice pentru stabilirea legăturii.

Conexiunea este asigurată de compania de telefonie şi menţinută activăindiferent dacă există comunicaţie sau nu şi nu poate fi redirecţionată către un altmodem.

De regulă sunt folosite pentru legături permanente între calculatoare şi poatetransfera o cantitate mai mare de informaţii.

Există următoarele tipuri delinii permanente:- cu rate de transfer de bază – 56 Kbps, cu modem sincron şi mecanisme de

compresie- linii T1, cu capacitate de 1.544 Mbps- linii T3, cu capacitate de 45 mbps.Liniile permanente sunt foarte scumpe, de multe ori fiind mai economice cele

dial-up.

Page 112: Wins - Curs Bazele Retelelor

112

4. SOFTWARE PENTRU ACCES LA DISTANŢĂ

Windows-ul NT 4.0 Server foloseşte serviciul Remote Access Sserver – RASpentru acces de la distanţă, ce permite conectarea utilizatorilor la o reţea prin liniatelefonică.

Dacă se folosesc mai multe modemuri conenctate la serviciul RAS, pot ficonectate simultan mai multe calculatoare la un server, fiind acceptate până la 256 deconexiuni simultane pentru clienţii îndepărtaţi.

Toate calculatoarele conectate prin RAS, sunt tratate ca şi cum ar fi în reţea,singura diferenţă fiind că interfaţa cu utilizatorul va da impresia unei funcţionări mailente, datorită liniei telefonice ce oferă o capacitate de bandă şi o viteză mai mică.

Dacă se folosesc linii digitale ISDN, diferenţa de viteză faţă de conectareadirectă în reţea va fi mai mică decât în cazul folosirii unui modem asincron.

RAS este util pentru accesul la fişiere şi e-mail şi pentru conectarea la distanţăla programe interactive.

Instalarea programului se face din Network, Service în Windows NT şi va fitratată pe larg la cursul următor.

Odată cu sistemul NT 4.0 a fost introdus şi protocolul PPTP – Point to PointProtocol, care suportă reţele private virtuale VPN multiprotocol, permiţândconectarea clienţilor de la distanţă prin Internet.

Prin PPTP, clientul de la distanţă se va conecta la Internet şi apoi la serverulRAS.

Protocolul PPTP oferă o modalitate de routare a pachetelor PPP cu IP, IPX sauNetBEUI printr-o reţea TCP/IP, acceptând încapsularea multiprotocol ce permiteoricăruia din aceste pachete să fie transmis într-o reţea TCP/IP.

Page 113: Wins - Curs Bazele Retelelor

113Pentru stabilirea unei conexiuni dial-up din Windows 9x, trebuie să fie instalat

un adaptor de dial-up în secţiunea Network şi se foloseşte programul Dial-upConnection.

După specificarea legăturii noi, în momentul utilizării conexiunii trebuieintroduse numele şi parola, să fie confirmată selecţia modemului şi apoi se introducenumărul de telefon la care va suna.

Page 114: Wins - Curs Bazele Retelelor

115

CAPITOLUL VII. EXTINDEREA REŢELEI

1. CONECTIVITATEA ÎN REŢEA

Pentru a extinde o reţea fără a o împărţi în mai multe domenii sau fără a oconecta la o altă reţea, se pot utiliza următoarele echipamente:

- hub-uri pasive- hub-uri active- hub-uri inteligente- repetoare- bridge-uri (punţi)- multiplexoare.

a) HUB-uri

Toate reţelele de calculatoare, cu excepţia celor pe cablu coaxial, necesită olocaţie centrală în care toate cablurile reţelei să se întâlnească, numită HUB –concentrator sau repetor multiport.

Un HUB administrează cablurile şi semnalele aferente acestora corespunzătorcu celelalte cabluri şi respectiv semnale care sunt conectate prin el.

La utilizarea unui HUB, trebuie să se ţină seama de următoarele reguli:- limita uzuală este de maxim 30 de HUB-uri, depinzân de tipul de topologie

a reţelei- pe cât posibil, HUB-ul trebuie conectat direct la placa de reţea a serverului

în loc de a-l conecta la alt HUB- fiecare conexiune de pe HUB trebuie etichetată pentru o depanare uşoară- cu cât se folosesc mai multe HUB-uri în lanţul transmisiei, cu atât viteza va

fi mai mică.

Page 115: Wins - Curs Bazele Retelelor

116Există trei mari categorii de HUB-uri:- HUB-uri pasive- HUB-uri active- HUB-uri inteligente – switch-uri.

HUB-uri pasive

Poartă semnalele segmentelor reţelei, fără o regenerarea a semnalului. Acest tipnu amplifică semnalul ci îi absoarbe o parte din intensitate, reducând la jumătatelungimea maximă recomandată a cablului.

La acest tip de HUB, fiecare calculator primeşte semnalele transmise de latoate celelalte calculatoare conectate la acesta.

HUB-uri active

Sunt asemănătoare celor pasive, doar că au elemente electronice ce regenereazăsau amplifică semnalele, ceea ce permite mărirea distanţei dintre echipamente.

Dezavantajul este că amplifică zgomotul odată cu semnalul util, depinzând defuncţia efectuată: amplificare pură a semnalului sau regenerare.

HUB-urile active sunt mai scumpe decât cele pasive, unele putând funcţiona şica repetoare, caz în care sunt numite repetoare multiport.

HUB-uri inteligente – switch-uri

Asigură pe lângă regenerarea semnalului şi funcţii de administrare a reţelei şide selectare inteligentă a rutelor, alegând doar portul echipamentului unde semnalultrebuie să ajungă, fără a-l trimite către toate calculatoarele din HUB.

Unele HUB-uri inteligente pot alege calea optimă spre calculatorul destinaţiesau pot selecta automat viteza de transmisie a datelor în funcţie de tehnologiilefolosite.

Un avantaj al acestui tip de HUB este că la el pot fi conectate permanent toatesegmentele de reţea, deoarece pe un segment nu vor trece decât semnalele destinateacestuia.

Un HUB funcţionează la nivelul Fizic al modelului OSI, deci nu va permitecomunicarea între tehnologii diferite de reţele.

b) Repetoare

Toate mediile de transmisie atenuează semnalele care trec prin ele, efectulprincipal al acesteia fiind limitarea distanţelor maxime între echipamente.

Page 116: Wins - Curs Bazele Retelelor

117Inserarea pe mediul de transmisie a unui echipament care să amplifice

semnalul, va creşte aceste distanţe, aceste echipamente fiind numite repetoare.

Există două categorii de repetoare: amplificatoare şi regeneratoare de semnal.Amplificatoarele doar amplifică semnalul, inclusiv zgomotul pe când

regeneratoarele de semnal creează un duplicat exact al semnalului recepţionatîndepărtând zgomotul, refăcând semnalul şi retransmiţând-ul în mediu mai departe.

Acest tip de repetor reduce zgomotul din mediul de transmisie.Un repetor funcţionează la nivelul Fizic al modelului OSI, deci nu va permite

comunicarea între tehnologii diferite de reţele.Ele nu au funcţii de conversie sau de filtrare, fiind necesară folosirea aceleiaşi

metode de acces la mediu, cele mai uzuale fiind CSMA/CD şi token passing.În schimb poate conecta diferite tipuri de medii fizice:

Page 117: Wins - Curs Bazele Retelelor

118Repetoarele sunt cea mai ieftină metodă de extindere a unei reţele, fiind

indicate doar atunci când traficul reţelei generat pe fiecare segment nu este foate mareşi nu se dispune de fonduri suficiente.

c) Bridge-uri – punţi

Conectează segmente de reţea , ducând la creşterea dimensiunii reţelei. Spredeosebire de repetor, un bridge selectează segmentul de reţea unde va trimitesemnalul recepţionat de el, prin citirea adreselor tuturor pachetelor de daterecepţionate şi routarea pe baza acestora spre destinaţie.

Bridge-ul citeşte locaţia fizică a sursei şi destinaţiei semnalului recepţionat, înurmătoarele etape:

- recepţionează toate semnalele de la segmentele de reţea A şi B- citeşte adresele pachetelor recepţionate, neprimindu-le pe cele ce vin din

segmenul A şi se duc tot în segmentul A, care nu mecesită o punte- semnalele din segmentul A pentru calculatoare din segmenul B sunt

transmise- Cele de pe segmentul B pentru calculatoare de pe acesta sunt tratate ca la

segmentul A.

Page 118: Wins - Curs Bazele Retelelor

119Prin filtrarea adreselor, punţile pot împărţi o reţea în mai multe segmente şi pot

asigura scăderea congestiei şi a traficuluiîn reţea.Pentru o utilizare eficientă a bridge-urilor, reţelele sunt împărţite în grupuri pe

baza locaţiei fizice a calcultoarelor şi a echipamentelor de reţea comune.Există două tipuri de bridge-uri:- transparente – transparent bridges, care păstrează în memoria lor tabelele de

adrese pe baza cărora se va determina ruta optimă- cu routarea surselor – soursâce-routing bridges, necesită prezenţa întregii

rute în pachetele de date şi care nu rutează aceste pachete înteligent (lareţele IBM Token Ring).

Dacă un segment al reţelei este utilizat la 60% din capacitatea sa maximă,atunci trebuie luată în considerare instalarea unui bridge pentru izolarea unei părţi atraficului.

Punţile funcţionează la nivelul legătură de date, subnivelul MAC al modeluluiOSI, deci toate informaţiile din nivelele de mai sus nefiind-ui accesibile, deci nurecunosc protocoale diferite.

O punte MAC controlează tot traficul din reţea, vrifică adresele sursă şidestinaţie ale fiecărui pachet, generează o tabelă de routare, pe măsură ce informaţiiledevin disponibile şi transferă pachetele de date.

Page 119: Wins - Curs Bazele Retelelor

120Deoarece punţile reprezintă instrumente puternice de extindere a reţelelor sunt

frecvent folosite în reţele ce conţin segmente dispersate pe zone mari, legate prin liniitelefonice, caz în care se utilizează punţi la distanţă.

Pentru acestea a fost implementat algoritmul SPA – spanning tree, cu ajutorulcăruia software-ul detectează existenţa mai multor rute, determină care este maieficientă şi configurează automat puntea pentru a o folosi pe aceasta, dezactivîndsoftware celelalte căi.

d) Multiplexoare

În unele cazuri, un mediu de transmisie poate gestiona o capacitate mai marefaţă de capacitatea unui singur semnal.

Prin folosirea multiplexoarelor, este permisă utilizarea mai eficientă a benziimediului de transmisie prin combinarea a două sau mai multe semnale distincte şitransmiterea lor simultană.

Semnalul original este apoi extras din fluxul multiplexat la destinaţie, operaţiedenumită demultiplexare.

Multiplexarea este o tehnică ce permite atât mediilor de bandă îngustă cât şicelor de bandă largă să asigure transmiterea canalelor multiple de date, asigurândmodalitatea de partajare a unui segment de mediu prin combinarea mai multor canlepentru transmiterea pe acel segment.

Există mai multe metode de combinare a canalelor, depinzând de tipul demediu pe care se aplică:

- multiplexare cu diviziune de frecvenţă- multiplexare cu diviziune de timp- multiplexare statistică cu diviziune de timp.

Page 120: Wins - Curs Bazele Retelelor

121Multiplexarea cu diviziune de frecvenţă

FDM – Frequency division multiplexing, utilizează frecvenţe diferite pentrucombinarea multiplelor canle de date dintr-un mediu de bandă largă., putând fiutilizată pentru separarea traficului ce traversează în diferite direcţii reţeaua locală.

Multiplexarea cu diviziune de timp

TDM – Time division multiplexing, împarte canalele de date în intervale detimp, fiecărui echipament care comunică prin acest tip de multiplexarefiindu-i alocatun interval de timp.

Se utilizează pentru medii de transmisie de bandă îngustă sau pentru canaleindividuale din sisteme FDM de bandă largă.

Întrucât intervalele de timp sunt identice, multiplexoarele TDM se numescsincrone. Dacă un echipament nu-şi utilizează intervalul de timp alocat, acesta estepierdut.

Page 121: Wins - Curs Bazele Retelelor

122Multiplexarea statistică cu diviziune de timp

StatTDM – statistical TDM, se adresează problemei pierderii semnalelor detimp alocate, fiind asigurată o soluţie inteligentă de alocare dinamică a intervalelor detimp, în funcţie de încărcarea echipamentelor.

Deoarece termenii folosiţi sunt complecşi, frecvent se folosesc termenii MUXsau TDI pentru multiplexor şi StartMUx pentru multiplexorul statistic.

Page 122: Wins - Curs Bazele Retelelor

123

2. CONECTIVITATEA ÎNTRE REŢELE

Presupune ca două sau mai multe reţele independente să poată fi conectate fărăa-şi pierde identitatea proprie.

Interconectarea include conectarea între diferite tipuri de reţele – ex Ethernetcu Token Ring, prin utilizarea unor echipamente speciale deinterconectare.

Echipamentele principale de interconectare sunt:- routerele- brouderele- gateway-urile- CSU/DSU.Avantajele conectivităţii între reţele sunt:- reducerea traficului din reţea, astfel încât doar pachetele ce au destinaţie din

altă reţea traversează echipamentul de interconectare- optimizarea performanţelor reţelelor, principalul avantaj, poate fi îngreunată

la folosirea unui server ca router.- Simplificarea administrării, problemele se identifică mai uşor- Eficienţa de traversare a distanţelor geografice mari, prin folosirea de reţele

locale interconectate.Conceptul de interconectare stă la baza Internetului, acesta fiind de fapt o

multitudine de reţele interconectate între ele.

a) Routere şi broudere

Unul din echipamentele de interconectare de bază este routerul, care este ocombinaţie de hardware şi software.

Hardware-ul poate fi serverul de reţea, un calculator separat sau alt echipamentspecific şi include interfeţe fizice în diferite reţele la care se conectează.

Software-ul are două mari componente:- sistemul de operare- protocolul de routare.

Page 123: Wins - Curs Bazele Retelelor

124Routerele utilizează adresarea logică şi fizică pentru a conecta logic două sau

mai multe reţele de tipuri diferite, realizând acest lucru prin împărţirea unei reţele însegmente logice de reţea, numite subreţele - subnets.

Fiecare subreţea este identificată prin adresa ei logică, ceea ce permite reţelelorsă fie separate, dar să poată schimba date între ele la nevoie.

Datele utile sunt grupate în pachete sau blocuri, la care se ataşează o adresălogică de reţea.

Adresarea permite routerelor să calculeze foarte eficient ruta optimă cătredestinaţie, acestea având funcţii asemănătoare bridge-urilor dar păstrând separareaîntre reţele.

Timpul de procesare al routerului este mai mare decât al bridge-ului deoareceele verifică adresele fizice şi adresele logice şi sunt mai inteligente pentru căutilizează un algoritm de determinare a rutei optime.

Prin trimiterea pachetelor pe baza adresei de reţea, routerele decongestioneazătraficul de reţea.

Routerele au adresele de reţea memorate într-o tabelă de routare, ce conţinetoate adresele de reţea posibile şi căile posibile între ele.

Pe lângă stocarea informaţiilor între rute, tabelele de routare stochează costulestimat al fiecărei rute, fiind determinat ţinând cont de mai mulţi factori: timp,distanţă sau preţ.

Pentru cuantificarea routelor se utilizează următorii termeni:- contorul de hopuri, decrie numărul de routere pe care îl va trece un mesaj- contorul de stick, decrie intervalul de timp necesar mesajului pentru a sosi

la detinaţie. Un tick=1/18 sec.- Costul relativ, este numărul ce se atribuie pe baza costului din acel moment

al legăturii.Routerele pot dialoga doar între ele, nu şi cu calculatoarele din reţea.

Page 124: Wins - Curs Bazele Retelelor

125Administratorul de reţea poate reprogama anumite routere cu informaţii

preconfigurate de rutare, dar cel mai bine este ca ele să fie lăsate singure să-şiconfigureze tabelele de rutare.

Există două tipuri principale de rutere:- statice, ce necesită configurarea manuală, folosescx o rută unică specificată

în tabela de rutare, fiind mai sigure- dinamice, la care doar prima rută este manual configurată, celelalte rute

fiind alese pe baza unor parametri, pot decide schimbarea rutei, securitateafiind mai redusă. Pentru a se asigura totuşi securitatea se filtrează adreseleprin comnfigurarea manuală.

Routerele lucrează la nivelul reţea al modelului OSI, putând ţine cont deinformaţii despre protocoalele folosite.

Metodele de descoperire a ruterelor sunt:- rutarea vector-diatanţă, prin care ruterul trimite semnale de avertizare

asupra prezenţei lui în reţea şi cu informaţiile din tabelele de rutare, ceea ceduce la îngreunarea traficului de date.

- Rutarea pe baza stării legăturii, în care tabela de rutare se transferă doar lainstalare şi apoi la intervale mari de timp.

Un ruter stabileşte calea pachetelor de date determinând numărul de hops-escale între segmentele reţelelor.

Routerele folosesc algoritmi de rutare specifici:- OSPF – Open Shortest Path First, controlează procesul de rutare şi permit

ruterelor să răspundă rapid la modoficările din reţea. Folosit de TCP/IP- RIP – Routing Information Protocol, foloseşte algoritmi de tip distance

vector pentru stabilirea rutei. Folosit la TCP/IP şi IPX- NLSP – Netware Link services Protocol, folosit de reţele IPX (la fel ca

OSPF).Protocoalele care suportă rutarea sunt:- DECnet- DDP – Apple Talk- TCP/IP- NW Link IPX- OSI- XNSCele nerutabile sunt:- LAT – Digital DEC- NetBEUI.

Fenomenul de furtună în reţea – broadcast storm, apare când o reţea estesupraîncărcată cu mesaje fiind depăşită capacitatea sa de bandă, putând provoca ocădere a întregii reţele.

Repetoarele repetă acest fenomen în toată reţeaua, iar bridge-urile pot avea şiele probleme asemănătoare, posibilitatea apariţiei fenomenului fiind chiar mai mareaici.

Page 125: Wins - Curs Bazele Retelelor

126Deoarece reţelele ce folosesc rutere se bazează pe protocoale de adresare şi

gruparea logică a calculatoarelor şi resurselor, există o securitate mai mare faţă debridge-uri.

Ruterele pot avea firewall-uri ce limitează problemele acestui fenomen,interconectarea cu rutere fiind mai stabilă.

Brouderele combină calităţile unui bridge cu cele ale unui router, avăndurmătoarele facilităţi:

- rutarea protocoalelor rutabile selectate- acţionează ca punte pentru protocoalele nerutabile- oferă interconexiuni mai avantajoase decât punţile şi ruterele folosite

separat.

b) Porţile de interconectare – gateway

Fac posibilă comunicaţia între diferite arhitecturi şi medii, reîmpachetând şiconvertind datele ce urmează a fi transferate prin medii diferite, pentru a o facecompatibilă cu cerinţele sistemului destinaţie.

O poartă conectează sisteme care folosesc aceleaşi:- protocoale de comunicaţie- structuri de formate- limbaje- arhitecturi.Porţile interconectează sisteme de operare diferite, modificând formatul datelor

pentru a-l face compatibil cu programul de aplicaţie de la destinatar.Ele preiau pachetul dintr-un mediu, îi elimină anteturile protocolului existent,

apoi reîmpachetează datele cu stiva de protocoale existente.

Page 126: Wins - Curs Bazele Retelelor

127Pentru procesarea datelor necesită următoarele operaţiuni:- despachetarea datelor primite, eliminând urmele stivei de protocoale a

reţelei sursă- încapsularea datelor ce se transmit în stiva de protocoale a reţelei destinaţie,

permiţând comunicarea reţelei.De obicei se efectuează conversia protocoalelor la nivelul Aplicaţie, dar există

porţi ce folosesc toate nivelurile OSI.Porţile mainframe sunt folosite frecvent la integrarea calculatoarelor personale

într-un mediu cu minicalculatoare sau calculatoare mainframe, astfel încât utilizatoriiau acces la sistemul mainframe ca şi când s-ar afla pe propriile calculatoare.

Porţile nu îngreunează traficul circuitelor de comunicaţie şi efectueazăperformant sarcini specifice, folosirea unui server ca poartă necesitând resursespecifice mari.

c) CSU/DSU

Uneori, la dezvoltarea unei reţele, este mai ieftin să fie utilizate reţelele publiceexistente, ca de exemplu cea telefonică.

Conectarea la aceasta se face prin CSU/DSU – channel service units / digitalservice units.

Furnizorii de reţea pot solicita utilizarea echipamentelor CSU/DSU pentrutrimiterea semnalelor prin reţeaua locală ca semnale de diferite formate şi putere, cepot fi translatate pe mediul reţelei publice.

CSU/DSU sunt utile şi pentru securizarea reţelei locale împotriva zgomotului şia tensiunilor foarte mari ce pot veni pe reţeaua publică.

Page 127: Wins - Curs Bazele Retelelor

129

CAPITOLUL VIII. REŢELE DE ARIE MARE

Reţelele de arie mare au fost proiectate pentru a rezolva problemele deconectare între staţii de lucru depărtate şi reţele locale sau numai între reţele locale,atunci când distanţele sunt prea mari pentru a fi utilizată o conexiune simplă princablu.

Acest tip de reţele sunt necesare pentru transferul unor volume foarte mari dedate pe distanţe foarte mari.

Implementarea lor se face prin următoarele medii de transmisie:- reţeaua publică telefonică cu comutaţie PSTN- circuite închiriate de bandă mare şi de viteză mare- cabluri de fibră optică de mare viteză- legături de transmisiune prin microunde- legături prin satelit- legături radio- Internet.O reţea locală desfăşurată pe suprafaţa unui oraş se numeşte reţea

metropolitană MAN.

Când o reţea depăşeşte limitele unei reţele MAN , ea devine o reţea de ariemare – WAN. Există două tipuri de reţele de arie mare:

- reţele de întreprindere, când reţeaua interconectează departamente aleaceleiaşi companii aflate la distanţe mari între ele

- reţele globale, când reţeaua acoperă ţări şi continente şi include mai multetipuri de organizaţii.

Indiferent de mediul de transmisie utilizat, comunicaţia între două reţele localeimplică una din următoarele metode de transmisie a datelor:

- linii analogice- linii digitale- transfer de date cu comutaţie de pachete pe linii analoge sau digitale.

Page 128: Wins - Curs Bazele Retelelor

1301. SERVICIILE REŢELELOR PUBLICE

Există mai multe tipuri de servicii oferite de serviciile publice, cele maipopulare fiind reţeaua de telefonie publică cu comutaţie PSTN – Public SwitchedTelephone Network şi Internetul.

a) Reţeaua de telefonie publică cu comutaţie

Au fost iniţial proiectate doar pentru servicii de telefonie, în timp devenindfoarte sofisticate, permiţând mai multe tipuri de transmisie, inclusiv digitală.

O reţea PSTN este de regulă formată din următoarele elemente:- echipamentele şi cablarea abonaţilor- puncte de demarcaţie- bucle locale- oficii centrale- oficii de comutaţie- transmisii la mare distanţă- puncte de monitorizare- servicii de transmisie de date.

Echipamentele şi cablarea abonaţilor presupune ca acestea să fie trase până lalocuinţa abonatului, uzual folosindu-se cablu UTP cu conectori RJ11 sau RJ45.

Buclele locale conectează în sens invers cablul abonatului până la oficiulcentral de comutaţie şi încep de la punctul de demarcaţiue. De regulă bucla localăeste din cablu UTP de înaltă calitate, fibră optică sau o combinaţie între acestea.

Oficiul central asigură o gamă variată de servicii, cel mai important fiind cel decomutare a semnalelor recepţionate pe liniile de ieşire. Tot el asigură curentul electricnecesar stabilirii circuitului electric pe bucla locală.

Page 129: Wins - Curs Bazele Retelelor

131Mai multe oficii centrale de comutaţie sunt conectate prin legături de

intercomunicaţie.Grupurile de oficii centrale şi de comutaţie utilizează linii de mare distanţă

pentru asiguratea legăturilor de comunicaţie oriunde în lume, utilizând o varietate detipuri de medii de transmisie: cablu coaxial de bandă mare, cablu de fibră optică şirelee de microunde.

Liniile de mare distanţă sunt conectate la oficiile centrale prin puncte deprezenţă.

Reţeaua PSTN asigură un număr de opţiuni pentru transmisia de date, serviciileasigurate şi ratele de transfer posibile, (utilizate în SUA) fiind:

b) Internet

Este o reţea partajată între agenţii guvernamentale, instituţii de învăţământ,organizaţii private şi persoane fizice de pe tot globul, fără ca vreunul să fieproprietarul Internet-ului (leagă peste 50 milioane de persoane).

În prezent a început dezvoltarea reţelei americane National InformationInfrastructure, numită magistrala informaţională, ce conectează toate reţelele prin

Page 130: Wins - Curs Bazele Retelelor

132supermagistrale cu rate de transfer de peste 3 Gbs, ceea ce va oferi un nou nivel deservicii pentru Internet.

Protocoalele SLIP şi PPP

Protocoalele SLIP – Serial In Line Protocol şi PPP – Point to Point Protocolsunt două protocoale foarte comune utilizate pentru transmisia de pachete IP pe liniiseriale şi conexiuni telefonice.

Suita de protocoale TCP/IP se poate instala pe o varietate de medii detransmisie:

- reţele locale IEEE 802.3 Ethernet- reţele IEEE 802.5 Token Ring- linii X.25- legături prin satelit- linii seriale.Prin toate tipurile de reţele sunt definite standarde pentru transportul pachetelor

IP, cel mai des fiind utilizate SLIP şiu PPP. Acestea sunt similare, dar PPP este maisofisticat.

PPP este un mecanism de transport multiprotocol, faţă de SLIP careadministrează un singur trafic de date, TCP/IP.

PPP poate transporta simultan în trafic TCP/IP, IPX şi AppleTalk, ceea ceuneori nu este un avantaj.

Protocolul SLIP foloseşte adresa IP a serverului ce oferă accesul la Internet ISP– Internet Service Provider şi adresa IP a calculatorului ce face apelul de acces.

Protocolul PPP negociază parametrii de configuraţie la începutul iniţieriiconexiunii, pe când SLIP necesită configurarea manuală.

PPP poate negocia comprimarea headerului unui pachet, ceea ce va îmbunătăţiviteza de transmisie, lucru nesuportat de SLIP şi oferă o securitate de tip IPîmbunătăţită.

Protocolul PPP oferă două metode de acces automat în reţea:- protocolul de autentificare a parolei PAP – Password Autentication Protocol- protocolul de autentificare prin înţelegere CHAP – Challenge Handshake

Authentication Protocol.În ultimii ani PPP a înlocuit treptat protocolul SLIP, datorită avantajelor

oferite.

Page 131: Wins - Curs Bazele Retelelor

133

2. COMUTAŢIA

Este o tehnică ce determină ce conexiuni sunt realizate şi cum sunt administratetransferurile de pachete de date într-o reţea de arie mare.

Există trei tehnici importante de comutaţie:- comutaţie de circuite- comutaţie de mesaje- comutaţie de pachete.

a) Comutaţie de circuite

La acest tip este stabilită o conexiune fizică între transmiţător şi receptor,menţinută pe toată durata comunicaţiei.

Calculatorul iniţiator face o cerere de conexiune către destinaţie, iardestinatarul răspunde cu un semnal când este pregătit să primească datele. Apoi sunttransmise către destinaţie datele, iar destinatarul trimite mesaje de confirmare arecepţionării corecte a datelor.

La terminarea comunicaţiei, calculatorul sursă trimite un semnal la destinatar,care indică faptul că nu mai este necesară conexiunea şi deconectează circuitul.

Avantajele sunt o rată de transfer garantată şi lipsa întârzierilor, iardezavantajele utilizarea ineficientă a mediului de transmisie şi apariţia unor întârzierimari pe canal.

b) Comutaţia de mesaje

Fiecare mesaj este tratat ca o unitate independentă ce include adresa sursă şidestinaţie în pachet, fiind transmis de la un echipament intermediar la altul până ladestinaţie.

Din acest motiv se numeşte reţea store-and-forward – priomeşte şi dă maideparte.

Comutatoarele de mesaje pot fi programate atât cu informaţii despre rutele celemai eficiente cât şi cu informaţii relativ la comutatoarele vecine prin care pottransmite mesajele către destinatar.

Echipamentele ce efectuează comutaţia de mesaje sunt de obicei calculatoarecu software specializat pentru această funcţie (de ex. Poşta electronică).

Avantajele comutaţiei cu mesaje sunt:- administrarea eficientă a traficului- reducerea congestiei traficului din reţea- partajarea canalelor de date, fiind utilizată o capacitate mai mare de bandă- asigură comunicaţii asincrone indiferent de fusul orar.Acest tip de comutaţie nu poate fi utilizată pentru aplicaţiile de timp real, ca

cele video sau audio, pentru care este folosită comutaţia de circuite.

Page 132: Wins - Curs Bazele Retelelor

134

Comutaţia de pachete

Asigură avantajele comutaţiei de circuite şi a celei de mesaje şi evită multe dindezavantajele celor două tehnici.

Mesajele sunt sparte în pachete, fiecare incluzând în header informaţii despresursă, destinaţie şi nodurile intermediare. Pachetele pot fi rutate independent, ceea ceoferă următoarele avantaje:

- capacitatea de bandă poate fi administrată prin împărţirea datelor pe diferiterute în caz de congestie pe un circuit

- la întreruperea unei legături de reţea, pachetele rămase sunt rerutate.Există două metode de comutaţie de pachete:- comutaţia de datagrame, permite transmiterea rapidă şi eficientă a mesajelor

foarte lungi prin utilizarea pachetelor mici trimise pe rute diferite şireconstruite la nivelul reţea din receptor.

- comutaţia de pachete pe circuite virtuale, care stabileşte conexiuni logiceîntre echipamentele sursă şi destinaţie, numite circuite virtuale, toatepachetele folosind aceeaşi rută logică stabilită prin comunicarea iniţialăîntre echipamente. Utilizată la servicii audio şi video.

Avantajele comutaţiei de pachete:- Permite comunicarea mai multor echipamente pe acelaşi canal fizic- Nodul de reţea poate ajusta rutele parcurse de pachet- Întârzierile sunt mai mici deoarece nodurile nu memorează pe HDD

measjele ce se vor ruta, ca la comutaţiua de mesajeLa implementarea acestei metode trebuie să se ţină seama de:- memorie RAM necesară mare- putere de procesare mare datorită protocoalelor complexe- datorită faptului că mesajele se împart în pachete mici, acestea pot fi uşor

pierdute.

Page 133: Wins - Curs Bazele Retelelor

135

3. LINIILE DE TRANSMISIE

Liniile analoge şi digitale oferă unul din cele mai populare medii de transmisiepentru reţele de arie mare. Sunt folosite următoarele tipuri de linii de trnsmisie:

a) Linii comutate

Liniile de apel telefonic asigură conexiuni prin reţeaua PSTN. Aceste liniideschid un nou circuit pentru fiecare apel nou şi pot utiliza căi de rutare diferite cătreaceeaşi destinaţie.

Linia PSTN este o reţea cu comutaţie de circuite, asigurând legături end la endîntre sursă şi detinaţie, de calitate diferită. Pe distanţe mari caltatea circuitelorcauzează diferenţe între modemuri şi pot chiar să apară pierderi semnal.

b) Linii analogice dedicate

Numite şi linii închiriate, asigură circuite exclusive end-la-end care suntdisponibile permanent. Sunt mai eficiente dar foarte scumpe, accesul fiind liberpermanent şi fiind posibil doar unui singur utilizator.

c) Linii digitale

Folosite pentru conexiuni de calitate înaltă, fiind folosite pentru înlocuirealiniilor analogice ce produc zgomote care alterează semnalul transmis.

Sunt mai scumpe, dar oferă transmisii rapide, eficiente şi sigure, fiindrecomandate pentru servicii de date DDS.

Oferă următoarele avantaje:- asigură transmisii sincrone cu erori foarte mici- viteza de transmisie este de 2400, 4800, 9600 şi 56000 bps

Page 134: Wins - Curs Bazele Retelelor

136- conexiunile sunt permanente, end-la-end şi full duplex- poate fi oferit ca serviciu al companiei de telefonie locală.

d) Linii T

Reprezintă un tip de linii închiriate de mare viteză, folosite pentru transmisiivocale. Se folosesc următoarele tipuri:

- T1 – 1.544 Mbps- T2 – 6.312 Mbps- T3 – 44.736 Mbps- T4 – 274.176 MbpsServiciile pe linii T implică multiplexarea pentru a permite fluxurilor de biţi ale

purtătoarelor să fie multiplexate în fluxuri mari .

Numărul de canale T1 multiplexate în alte servicii sunt:- T1 - 1 canal- T2 - 4 canal- T3 - 28 canal- T4 - 168 canalDeoarece serviciile pe linii T sunt foarte scumpe pentru unele aplicaţii,

furnizorii de servicii permit închirierea unor subdiviziuni ale fluxului T, de 64 Kbps,numite T fracţional.

e) Linii “switched 56”

Sunt o variantă a liniilor DDS utilizate la cerere, nefiind linii dedicate. Ele suntpunctul de intrare în transmisiunile digitale point to point de mare viteză.

Ele reprezintă o modalitate de reducere a costului total al liniilor DDS.

Page 135: Wins - Curs Bazele Retelelor

137

4. PROTOCOLUL PENTRU COMUTAŢIA DE PACHETE X.25

Reţelele cu comutaţie de pachete X.25 permit echipamentelor aflate la distanţăo metodă de comunicare mai ieftină decât cea de închiriere a liniilor permanente.

Facilitatea de bază este redundanţa corecţiei de erori, ce permite transmisii dedate chiar şi pe linii analogice.

X.25 este un protocol cu comutaţie de pachete ce defineşte interfaţa dintra uncalculator cu comutaţie de pachete sincronă şi circuitele analogice dedicate saucircuitele virtuale comutate ale reţelei publice.

Caracteristicile acestui protocol sunt:- comutarea de circuite virtuale li rutarea virtuală dinamică pentru transmisia

pachetelor de date- abilitatea utilizării oricărui canal sau legătură liberă din reţea- posibilitatea utilizării corecţiei de erori redundantă la fiecare nod.Teoretic nu există erori în reţelele X.25, ele fiind utilizate din 1970.Protocolul X.25 are dezavantajul că mecanismul de stocare şi retransmisie

produce întârzieri de 0.6 sec, care la blocuri mari de date nu afectează mult, dar latransmisiile cu cpnstrângeri de timp afectează.

5. REŢELELE FRAME RELAY

Este tot o reţea cu comutare de pachete ce foloseşte pachete de lungimevariabilă pentru a asigura viteze de transfer foarte mari.

Sunt mai puţin robuste decât X.25, dar sunt mai eficiente la transmisie şi nuutilizează circuite virtuale permanente, deci nu necesită atât de multe informaţiisuplimentare.

Ele au evoluat din X.25, asigură viteze de 1.544 Mbps şi pot utiliza cabluri defibră optică.

Frame Relay utilizează circuite permanente virtuale PVC pentru stabilireaconexiunilor end-la –end.

Costurile sunt moderate datorită optimizării cerinţelor de stocare ale reţelei,ceea ce face ca Frame Relay să fie foarte căutată.

Page 136: Wins - Curs Bazele Retelelor

138

6. REŢELE ATM – ASYNCRONOUS TRANSFER MODE

Sunt descendente ale reţeleor cu comutaţie de pachete şi folosesc transmisiauniformă de pachete de date împărţite în cadre de date, fiecare cadru fiind încapsulatîntr-o celulă adresabilă de dimensiuni egale cu 53 biţi şi rutat prin comutatoarehardware.

Transmisia de date atinge viteze foarte mari, între 155 Mbps şi 622 Mbps(teoretic 1.2 Gbps), ATM oferind o comunicaţie rapidă în timp real, pentrucomunicaţii cu constrângeri de timp în reţele locale de arie mare, de bandă îngustăsau largă.

ATM utilizează celule de dimensiune fixă de 53 octeţi, din care 48 deinformaţie utilă şi 5 pentru header, ceea ce duce la viteze foarte mari de transmisie.

În locul comutaţiei software lente cu verificare de erori la fiecare nod, ATMfoloseşte comutaţia hardware la nivelul legătură de date al modelului OSI.

Calitatea mare şi liniile digitale fără zgomot nu necesită mecanisme de corecţiefoarte puternice, astfel încât calculatoarele destinaţie efectuează corecţia de erori.

La fiecare nod de comutaţie, headerul ATM identifică un circuit virtual care varuta celulele către calculatorul destinaţie, headerul permiţând comutatoruluiredirecţionarea celulelor spre următoarea legătură din circuit, ceea ce permite vitezede peste 1 Gbps.

ATM este compatibil cu cele mai uzuale tipuri de cabluri: bifilare, coaxiale şifibră optică.

ATM permite transmisii la viteze de 25 Mbps, 45 Mbps, 52 Mbps, 100 Mbps,155 Mbps şi 622 mbps şi este compatibil cu alte metode de transmisie, celulele ATMputând fi încapsulate în protocoale specifice FDDI, SONET, T3, OC3 şi FiberChannel.

Page 137: Wins - Curs Bazele Retelelor

139

7. REŢELE ISDN – INTEGRATED SERVICES DIGITAL NETWORK

Sunt reţele ce oferă servicii digitale cu comutaţie, vândute ca şi serviciitelefonice obişnuite de companiile de telefonie.

Ele sunt asigurate de companiile de telefonie prin înlocuirea liniilor analogicecu linii digitale.

Canalele ISDN se găsesc la multipli de 56/64 Kbps, adică la 384 Kbps şi 1.544Mbps. Cele mai obişnuite opţiuni ale serviciului sunt rata de bază şi rata primară detransmisie.

Rata de bază împarte banda în trei canale de date, două numite canale B, cuviteza de 64 Kbps şi al treilea canal D sau de semnalizare, cu viteza 16 Kbps.

Rata de bază ISDN se numeşte prescurtat 2B+D, un calculator putând utilizadouă canale B ce formează un canal de 128 Kbps.

Prin comprimarea datelor transmise, viteza poate fi depăşită în funcţie degradul de comprimare al datelor.

Opţional, un canal B poate fi utilizat pentru transmisie de date iar celălaltpentru transmisii vocale.

Rata primară ISDN sau PRI (23B+D) utilizează întreaga bandă T1 de 1.544Mbps pentru a asigura 23 canale de 64 Lbps şi un canal D de 64 Kbps, utilizat pentrusemnalizare şi administrarea legăturilor.

Metoda de taxare este avantajoasă, putând fi închiriate anumite canale de bazăpentru o durată determinată.

Page 138: Wins - Curs Bazele Retelelor

140

8. REŢELE FDDI – FIBER DISTRIBUTED DATE INTERFACE

Este o tehnologie standard ce transmite pachete cu informaţii prin utilizarealuminii produse de un laser sau LED la viteze foarte mari.

Mediul de transmisie este fibra optică, viteza fiind în jur de 100 Mbps, la olungime a cablului de peste 100 Km, cu repetoare la fiecare 2 Km.

Tehnologia TP-PMD – twisted pair physical medium dependent foloseştecablul de cupru pentru transmisia FDDI pe distanţe scurte.

Accesul la reţea la FDDI este asemnător ca la Token ring, având în plus ostrategie de toleranţă la defecte prin folosirea a două inele şi o tehnică numităwrapping.

Wrapping-ul este facilitatea de toleranţă la defecte a sistemului şi intră înfuncţiune când apare o întrerupere a unuia sau ambelor inele din reţea.

La apariţia întreruperii, se identifică domeniul unde s-a produs, acestaincluzând şi staţiile alăturate cablului rupt.

Mecanismul de wrapping rerutează pachetele de date în jurul staţiilor alăturatecablului rupt.

Page 139: Wins - Curs Bazele Retelelor

141

Avantajele reţelei FDDI sunt:- capacitate mare de bandă, apropiată de 250 Gbps prin folosirea fibrei optice.- Viteze de transfer foarte mari 100 Mbps- Securitatea foarte bună, fiind dificil accesul ilegal al fibrei optice- Cablul optic folosit este mult mai rezistent- Rezistenţa la interferenţele electromagnetice- Lungimea cablurilor de peste 2 KM- Greutatea cablului optic folosit mai mică decât a cablului de cupru.- utilizarea jetoanelor multiple pentru viteze mari- acordarea priorităţii unor staţii pentru a le asigura un serviciu mai rapid- toleranţa la defecte a sistemului.Dezavantajele sunt:- tehnologie foarte complicată- costul mare de implementare chiar pentru dimensiuni mici ale reţelei.

Page 140: Wins - Curs Bazele Retelelor

142

9. REŢELE SONET – SYNCRONOUS OPTICAL NETWORK

Sunt reţele optice sincrone, prin transmisie pe fibră optică la viteze foarte mari,de peste 1 Gbps.

Limita inferioară a vitezei de transmisie este de 51.84 Mbps, cele superiaorefiind multipli ai vitezei inferioare sau de bază a reţelei.

Vitezele de transmisie se calculează în funcţie de viteza purtătoarei optice –optical carrier OC.

Reţelele SONET se folosesc pentru:- interconexiuni ale reţelelelor locale întinse şi de mare viteză- deservirea traficului video- trafic video în mişcare (filme)- sevicii profesionale- transfer de imagini de înaltă rezoluţie- transferul sunetului de înaltă fidelitate.

Page 141: Wins - Curs Bazele Retelelor

143

CAPITOLUL IX. DEPANAREA REŢELELOR DECALCULATOARE

Ca administrator de reţea, o preocupare majoră după instalarea reţelei estemenţinerea parametrilor optimi de funcţionare.

Cea mai bună metodă de păstrare a parametrilor iniţiali este monitorizarea şiprevenirea problemelor de reţea.

1. PREVENIREA PROBLEMELOR

Problemele unei reţele se împart în următoarele categorii:- mediul fizic al reţelei- problemele electrice- viruşii, paraziţii şi caii troieni- securitatea reţelei.

a) Problemele mediului fizic al reţelei

Problemele cele mai mari sunt date de următorii factori de mediu:- temperatura , la încălzirea componentelor, acestea se dilată iar la răcire se

contractă, fenomen ce duce la fărâmiţarea cipurilor, circuitele integratepierzând treptat cu socket-urile în care sunt introduse.

- Calitatea aerului, este foarte important ce aer circulă în cutia calculatoruluipentru a asigura răcirea, trebuind evitaţi factorii poluanţi

- Magnetismul, poate corupe datele din calculator, pentru evitare trebuindevitate obiectele magnetizate puse în apropierea calculatorului.

b) Problemele electrice

Cele mai mari probleme electrice sunt:- suprapunerea comunicaţiilor, crosstalk, apare la alăturarea a două cabluri,

combaterea făcându-se prin depărtarea sau izolarea lor- zgomotul, este un semnal de tensiune, curent şi frecvenţă joasă ce

interferează cu semnalul normal transmis, deteriorând-ul. Există două tipuride zgomote: interferenţa electromagnetică şi interferenţele radio. Evitarea seface prin împământarea echipamentului, evitarea surselor de zgomot,utilizarea cablurilor protejate şi verificarea emisiilor echipamentelor dinreţea.

- Problemele electrice statice, poate creşte înaintea unei descărcări, acesteafiind evitate prin împământarea echipamentului, utilizarea unstrumentelorizolate electrostatic, evitarea atingerii directe a circuitelor integrate şi a

Page 142: Wins - Curs Bazele Retelelor

145

2. DEPANAREA RE! ELEI DE CALCULATOARE

Depanarea reduce num"rul problemelor ce pot ap"rea #i le rezolv" pe cele dejaproduse.

Procesul de depanare presupune o combina!ie de cuno#tin!e #i experien!" #iconst" în urm"toarele etape:

a) Izolarea unei probleme

Se face prin pa#ii urm"tori:- eliminarea posibilit"! ii unei erori din partea utilizatorului- verificarea conexiunilor fizice cu re!eaua ale unui calculator- copii ale datelor dac" apar probleme la unit"! ile de stocare a datelor- pornirea #i oprirea fiec"rui nou echipament din re!ea- eliminarea din re!ea a elementelor ce nu sunt necesare #i izolarea problemei

prin implicarea unui num"r cât mai mic de variabile.

b)

Page 143: Wins - Curs Bazele Retelelor

146d) Documentaţia soluţiei

Se face prin folosirea următoarelor tipuri de documentaţii ce conţin informaţiidespre depanarea problemelor frecvente ale unei reţele, care includ:

- depanarea reţelelor locale- istoria problemelor- referinţe tehnice.

Pentru depanare se pot folosi serviciile şi documentaţiile puse la dispoziţie deproducători, cum ar fi:- Microsoft TechNet- Site-ul WWW al Microsoft şi biblioteca transferabilă, la adresa

http://www.microsoft.com- Reviste şi grupuri de utilizatori

Page 144: Wins - Curs Bazele Retelelor

147

3. INSTRUMENTE DE DIAGNOSTICARE ALE UNEI REŢELE

Există mai multe instrumente importante ce pot fi utilizate pentrudiagnosticarea problemelor din reţea.

Principalele instrumente de diagnoză sunt:- terminatorii- testerele de cabluri- reflectometrele de domeniu TDR- voltmetrele digitale- analizoarele de protocol.

a) Terminatorii

Folosiţi pentru determinarea locului unei întreruperi în cablu, prin împărţireaunei bucăţi de cablu şi inserarea unui terminator putând fi determinat locul unde seaflă defectul de cablu: la capăt sau la mijloc.

b) Testerele de cabluri

Sunt instrumente de testare a integrităţii unei porţiuni de cablu, ce executăprograme de testare pentru determinarea atenuării, rezistenţei şi a altor caracteristiciale cablului.

Testerele pot oferi o gamă largă de servicii, cele vechi funcţionând doar lanivelul fizic la nivelului OSDI pe când cele moderne pot funcţiona până la nivelulreţea al modelului OSI.

Ele pot oferi informaţii despre numărul de cadre transmise, coliziunileexcesive, coliziunile întârziate, numărul de cadre eronate şi congestia traficului.

c) Reflectometrele TDR – Time Domain Reflectometru

Funcţionează prin emiterea unui puls – semnal foarte scurt, cu amplitiudineacunoscută, ce traversează cablul.

TDR măsoară întârzierea de timp asociată reflexiilor provocate de semnal,astfel încât determină locul unde se află un scurtcircuit sau a secţiunilo deschise decabluri.

Reflectometrele optice testează fibra optică asemănător ca la celelalte tipuri decabluri.

La testarea cablului trebuiesc deconectate toate repetoarele şi bridge-urile dinreţeaua locală.

TDR utilizează pulsuri pozitive de curent, care pot afecta transceiverele, deaceea acestea trebuiesc întrerupte înaintea testelor.

Page 145: Wins - Curs Bazele Retelelor

148d) Voltmetre digitale

Folosite pentru determinarea întreruperilor de cablu prin măsurarea tensiunilorce traversează reţeaua. Poate fi folosit şi pentru a se testa continuitatea unui cablu şiscurcircuitele.

e) Analizorul de protocol

Monitorizează şi înregistrează activitatea reţelei şi oferă indicaţii de optimizarea performanţelor acesteia.

Este un instrument foarte puternic pentru depanarea unei reţele ce poate oferianalize de trafic foarte detaliate în timp ale comportamentului acelei reţele.

Este foarte util pentru analizarea funcţionalităţii generale ale unei reţele, darpoate oferi aceleaşi servicii ca reflectometrele sau testerele de cablu (unele aureflectometre încorporate).

O facilitate este declanşarea unei alarme când traficul de reţea depăşeşte unprag stabilit.

Cele mai cunoscute analizoare de protocol sunt:- Novell LAN analyzer pentru Windows- Network General Sniffer- Hewlet Packard Network Advisor.