www.referat.ro audit bancar
TRANSCRIPT
‚ Tema I. Controlul financiar şi auditul în sistemul bancar
1. Esenţa şi principiile controlului bancar în condiţiile economiei de
piaţă
2. Felurile şi formele controlului şi auditului
3. Obiectul şi metoda controlului financiar
1. Esenţa şi principiile controlului bancar în condiţiile economiei de
piaţă
Conform legislaţiei în vigoare a Republicii Moldova, agenţii economici sunt supuşi
unui control obligatoriu sub formă de audit şi control financiar. Necesitatea acestor
controale decurge din specificul activităţii, legate de atragerea surselor financiare şi
garantarea surselor deponenţilor. În procesul efectuării controlului, se conduce de unele
principii legate de obiectivitatea şi eficienţa efectuării controlului şi prezentării
rezultatelor finale.
2. Felurile şi formele controlului şi auditului
În practica economică, controlul financiar se manifestă sub următoarele forme:
Control interstatal – efectuat la nivelul întreprinderilor monopoliste, de către
organizaţiile financiar – valutare internaţionale;
Control de stat – efectuat de către instituţiile şi ministerele de profil;
Auditul – se efectuează de către organizaţiile independente, care posedă
autorizaţia de a efectua auditul;
Controlul fondatorilor – efectuat de către patronii întreprinderilor.
Criteriile de clasificare a controlului sunt următoarele:
1. După sfera de activitate:
Controlul general – înfăptuit de către Ministerul de Economie şi
Finanţe, BNM şi Curtea de Conturi;
Controlul specializat – efectuat de către Ministerele de profil.
2. După sursele de informaţie:
www.referat.ro
Controlul documentar – în scopul verificării corectitudinii înfăptuirii
operaţiunilor şi documentarea lor;
Controlul de facto – prin verificarea situaţiei reale a obiectului.
Auditul este un control independent cu scopul de a aprecia veridicitatea dărilor de
seamă financiare conform legislaţiei în vigoare.
Obiectul auditului sunt toţi agenţii economici ai Republicii Moldova, cu excepţia
BNM.
Auditul se efectuează prin două metode:
1. Auditul extern – în baza de contract de către firmele de audit specializate
care deţin licenţa.
2. audit intern – format la întreprinderile mari şi instituţiile financiare.
3. Obiectul şi metoda controlului financiar
Obiectivele principale ale controlului financiar se aleg în conformitate cu scopurile
controlului.
În practica efectuării controlului financiar se utilizează diferite metode bazate pe
metode ştiinţifice şi specifice.
Metodele ştiinţifice includ analiza şi sinteza obiectului controlat.
Metodele specifice sunt bazate pe datele din evidenţa contabilă, statistică şi analiză,
ele includ:
inventarierea;
controlul tehnologic şi tehnic;
expertiza economică;
analiza economică;
perfectarea documentelor;
formarea rezultatelor.
Scopul principal al controlului financiar în instituţiile bancare este verificarea şi
analiza datelor din rapoartele financiare, declaraţiilor fiscale, documentelor de plată şi a
altor obligaţiuni financiare ale agenţilor economici, pentru constatarea autenticităţii şi
confirmării acesteia cu legislaţia în vigoare.
Tema II. Structura organelor de control financiar al RM
1. Conceptul controlului financiar de stat
2. Structura şi funcţiile organelor de control de stat
1. Conceptul controlului financiar de stat
Parlamentul Republicii Moldova prin hotărârea din 19.07.1994 a adoptat conceptul
despre controlul de stat în Republica Moldova. Conform acestui concept, controlul
financiar de stat devine un element necesar în activitatea economico – financiară a
agenţilor economici.
Obiectivele principale ale organelor controlului de stat sunt:
Controlul asupra respectării legislaţiei în vigoare care ţine de reglementarea
relaţiilor economico – financiare;
Controlul asupra executării bugetului consolidat, legislaţii utilizării resurselor
bugetare şi a valorilor materiale;
Controlul asupra achitării impozitelor şi taxelor, respectării termenelor de
achitare;
Controlul asupra achitării datoriilor publice;
Analiza şi sistematizarea rezultatelor controlului financiar.
În timpul, efectuării controlului financiar este necesar de a se conduce de acest
concept şi de a respecta obiectivele lui.
2. Structura şi funcţiile organelor de control de stat
Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţie
Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţie este un organ de ocrotire
a normelor de drept, specializat în contracararea infracţiunilor economico-financiare şi
fiscale, precum şi a corupţiei. Cadrul juridic al activităţii Centrului îl constituie
Constituţia Republicii Moldova, Legea cu privire la Centrul pentru Combaterea
Crimelor Economice şi Corupţiei, adoptată de către Parlamentul Republicii Moldova la 6
iunie 2002, alte acte normative, inclusiv tratele internaţionale la care Republica Moldova
este parte.
Principiile de activitate
Centrul îşi desfăşoară activitatea pe principiile legalităţii, respectării drepturilor şi
libertăţilor fundamentale ale omului, oportunităţile, îmbinării metodelor şi mijloacelor
publice şi secrete de activitate, conducerii unipersonale şi colegiale, colaborării cu alte
autorităţi publice, organizaţii obşteşti şi cetăţeni.
Atribuţiile
În atribuţiile Centrului intră: preîntâmpinarea, depistarea, cercetarea, curmarea
contravenţiilor şi infracţiunilor economico – financiare şi fiscale; contacararea corupţiei
şi protecţionismului; contracararea legalizării bunurilor şi spălării banilor obţinuţi ilicit.
Necesitatea creării
Crearea Centrului a fost determinată, în primul rînd, de necesitatea edificării unei
structuri de stat eficiente, scopul principal al căruia este combaterea infracţiunilor
economice şi corupţiei în Republica Moldova. Prevenirea lor este o sarcină prioritară
pentru organele de ocrotire a normelor de drept. O altă cerinţă, nu mai puţin importantă, a
fost necesitatea optimizării structurii şi activităţii organelor de control. Din experienţa
anilor trecuţi, nu se reuşea soluţionarea problemelor previn infracţionalitatea economică,
sporirea rezultatelor în combaterea ei din mai multe cauze, dintre care pot fi menţionate
cele mai importante: dublarea funcţiilor de către diferite instituţii de stat, pe de o parte, şi
ineficienta interacţiune între ele, pe de alta. În consecinţă se înregistra un număr
considerabil de controale şi revizii tendiţioase şi inoportune, care nu aveau nici un efect
asupra nivelului criminalităţii în economie, şi sustrăgeau de la activitate agenţii
economici. Fiecare organ de control avea competenţele proprii, subordonarea sa
ierarhică. Totodată, dintre ţările CSI, numai în Republica Moldova organele de control nu
dispuneau de funcţii de urmărire penală. O dată cu adoptarea Legii cu privire la Centru
pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, în Moldova a fost creată o
instituţie având sistemul complex de descoperire a infracţiunilor economice: începând cu
obţinerea şi documentarea informaţiilor operative, efectuarea actului de revizie şi control,
intentarea dosarului penal, urmărirea penală şi transmiterea dosarului în instanţa de
judecată. Centrul a fost creat ca urmare a fuzionării Departamentului Control Financiar şi
Revizie al Ministerului Finanţelor, Direcţiei Anticorupţiei a Departamentului pentru
Combaterea Crimelor Organizate şi Corupţie, precum şi a Direcţiei Poliţiei Economico –
Financiare a Inspectoratului General de Poliţie al Ministerului Afacerilor Interne şi a
Gărzii Financiare, care subordona Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.
Cooperarea internaţională
Pe plan internaţional, Republica Moldova, prin intermediul Centrului, este membru al
Consiliului Coordonator al Conducătorilor Organelor de Cercetări Fiscale ( CCOCF ) al
statelor membre ale CSI. CCCEC colaborează eficient pe plan internaţional în cadrul
mecanismelor europene, cum ar fi Pactul de Stabilitate de Sud – Est (SPAI), GRECO
etc. În viitorul apropiat vor fi elaborate şi propuse spre examinare o serie de protocoale de
colaborare cu statele adiacente Republicii Moldova – Ucraina şi România. A fost semnat
Acordul de colaborare în domeniul combaterii infracţiunilor economice şi fiscale cu
Republica Kazahstan.
Curtea de Conturi
Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, de administrare şi de
întrebuinţare a resurselor financiare publice, precum şi asupra modului de gestionare a
patrimoniului public. După caz, Curtea de Conturi poate solicita serviciile experţilor sau
firmelor de audit. Controlul se efectuează în baza prevederilor constituţionale şi potrivit
metodelor contabile moderne.
Prin controlul său, Curtea de Conturi urmăreşte respectarea legilor şi aplicarea
principiilor de economicitate, raţionalitate şi eficienţă în gestionarea mijloacelor
materiale şi financiare ale statului.
Pentru exercitarea atribuţiilor Curtea de Conturi controlează:
Formarea şi utilizarea bugetului de stat, ale bugetului asigurărilor sociale de
stat, ale bugetelor unităţilor administrativ – teritoriale, ale fondurilor asigurării
obligatorii de asistenţă medicală;
Formarea, utilizarea şi gestionarea fondurilor speciale, precum şi a
fondurilor de tezaur public;
Formarea şi gestionarea datoriei publice, respectarea garanţiilor
guvernamentale pentru creditele interne şi externe;
Utilizarea de către instituţiile publice a granturilor şi finanţelor alocate de
donatorii externi pentru realizarea programelor la care participă Republica Moldova;
Utilizarea alocaţiilor bugetare pentru investiţii, a subvenţiilor şi a altor
forme de asistenţă financiară din partea statului;
Executarea, raţionalitatea şi eficienţa tratatelor interguvernamentale în
domeniul economico – financiar;
Procesul de deetatizare şi privatizare a patrimoniului statului;
Activitatea altor organe de control, precum şi a structurilor de control
intern;
Emisiunea banilor, utilizarea resurselor creditare şi valutare ale statului;
Alte domenii de activitate raportate, prin legi organice, la competenţa Curţii
de Conturi.
Sunt supuse reviziei financiare:
Aparatul Parlamentului, Aparatul Preşedintelui Republicii Moldova, Curtea
Constituţională, Aparatul Guvernului, Curtea Supremă de Justiţie, Judecătoria
Economică de Circumscripţie, Procuratura Generală, Comisia Naţională a Valorilor
Mobiliare, Comisia Electorală Centrală;
Autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate, alte autorităţi
administrative, Banca Naţională a Moldovei şi Băncile Comerciale în care cota statului
în capitalul social este mai mare decît 50 la sută.
Asupra controlul efectuat de Curtea de Conturi se supun şi persoanele juridice,
indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, dacă acestea:
Beneficiază de garanţii guvernamentale pentru credite, subvenţii sau de alte
forme de sprijin financiar din partea statului;
Administrează, în baza unui contract, bunuri aparţinând domeniului
patrimoniului public;
Dispun de capital social integral de stat sau mai mult de 50 la sută din el
aparţine statului.
Totodată:
Curtea de Conturi exercită, în oficiul său sau la faţa locului, controale
ulterioare, care includ revizii financiare, controale tematice şi controale ale
performanţei;
Controlul în oficiul Curţii de Conturi se efectuează în baza documentelor şi
informaţiilor de care dispune Curtea de Conturi, precum şi în baza documentelor
solicitate în scris de Preşedintele ( vicepreşedintele ) Curţii de Conturi de la entitatea
controlată sau de la altă entitate, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de
organizare, care poate să dispună de documentele necesare;
Controalele la faţa locului se efectuează în baza dispoziţiei de control şi în
baza programului de control, semnat de Preşedintele ( vicepreşedintele ) Curţii de
Conturi;
Pentru a confirma unele probe care nu sînt destul de relevante, în baza
dispoziţiei de control adoptate de Preşedintele ( vicepreşedintele ) Curţii de Conturi, pot
fi efectuate controale de contrapunere la orice entitate controlată;
Curtea de conturi avizează proiectul Legii bugetului de stat, proiectul legii
bugetului asigurărilor sociale de stat, fondurile de asigurări obligatorii în medicină
pentru anul respectiv.
Curtea de Conturi exercită, în oficiul sau la faţa locului, controale ulterioare, care
includ revizii financiare şi controale tematice.
Colaborarea internaţională
Colaborarea internaţională contribuie la perfecţionarea metodelor de administrare a
finanţelor publice şi la asigurarea transparenţei, efectuarea unui audit al performanţei
veniturilor şi cheltuielilor bugetare, extinderea sistemului de conturi prin includerea în
bugetul de stat a bugetului asigurărilor sociale, fondurilor de asigurări obligatorii în
medicină, mijloacelor speciale, fondurilor speciale, crearea şi implementarea unui sistem
informaţional integrat pentru managementul finanţelor publice, precum şi la promovarea
dezvoltării capacităţilor administrative adecvate în scopul prevenirii şi combaterii
eficiente a fraudelor şi altor infracţiuni ce afectează fondurile naţionale şi internaţionale,
inclusiv la crearea unor structuri funcţionale de cooperare, care să includă toate entităţile
relevante la nivel naţional.
Departamentul Control Financiar şi Revizie
Istoria
Departamentul Control Financiar şi Revizie pe lângă Ministerul Finanţelor este un
organ al puterii executive de stat, care în limita competenţei exercită controlul financiar
asupra activităţii persoanelor fizice şi juridice, inclusiv străine, indiferent de genul de
activitate şi forma de proprietate, care desfăşoară activitatea economică pe teritoriul
republicii Moldova, precum şi asupra persoanelor fizice şi juridice înregistrate în
Republica Moldova, dar care desfăşoară activitatea economică peste hotarele ei.
Departamentul a fost creat în conformitate cu prevederile Hotărârii Parlamentului
Republicii Moldova nr. 189 – XII din 19 iulie 1994 „ cu privire la concepţia Controlului
de Stat în Republica Moldova” prin Hotărârea Guvernului republicii Moldova nr. 928 din
21 decembrie 1994 „ privind crearea Departamentului Control Financiar şi Revizie” în
baza Direcţiei Generale Control şi Revizie a Ministerului Finanţelor şi a Gărzii
Financiare ( exclusă ulterior din componenţa Departamentului ).
Actul normativ de bază care reglementează crearea şi funcţionarea Departamentului
este Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 121 din 23 februarie 1995 „ privind
aprobarea Regulamentului, structurii, personalului scriptic, categoriilor de salarizare şi
coeficienţilor tarifari”.
Activităţi
Concomitent cu exercitarea funcţiilor de bază, Departamentul participă la diverse
activităţi, inclusiv în prezent a elaborat şi a înaintat pentru examinare proiectul Legii
privind bazele controlului financiar, remite propuneri la elaborarea bugetului de stat,
precum şi avizează diferite proiecte de hotărâri ale Guvernului.
Funcţiile
În activitatea sa Departamentul se călăuzeşte de Constituţia Republicii Moldova, alte
legi ale Republicii Moldova, decretele Preşedintelui, hotărârile Guvernului şi alte acte
normative, ce reglementează activitatea economico – financiară şi de prezentul
Regulament.
Departamentul îşi desfăşoară activitatea cu alte organe de stat, cu organizaţii publice
şi cetăţeni, precum şi cu organele controlului financiar ale altor state, conform acordurilor
şi angajamentelor internaţionale ale Republicii Moldova, exercitîndu-se următoarele
funcţii:
Organizarea muncii colaboratorilor pentru desfăşurarea conformă a
reviziilor şi controalelor, dirijarea metodologică, sintetizarea rezultatelor reviziilor şi
controalelor şi informarea în baza lor a Guvernului şi Organelor Legislative;
Elaborarea actelor normative, privind efectuarea controlului financiar şi
reviziilor, executorii pentru toate organele controlului financiar şi agenţii economici, şi
înaintarea propunerilor de perfecţionare a controlului financiar;
Efectuarea , nu mai rar de o dată în trei ani, pe teren a reviziilor şi
controalelor asupra eficienţei executării bugetelor de către organele administraţiei
publice, situaţiei economico – financiare, integrităţii mijloacelor financiare, resurselor
valutare şi materiale, autenticităţii evidenţei şi dărilor de seamă în organele puterii
executive de stat şi în instituţiile bugetare de subordonare republicană, în instituţiile şi
organizaţiile ce activează peste hotare, inclusiv instituţiile diplomatice, la întreprinderi,
organizaţii şi instituţii cu orice tipuri de proprietate şi genuri de activitate, care folosesc
patrimoniul de stat;
Desfăşurarea, în limita competenţei, a reviziilor şi controalelor privind
gestiunea tuturor agenţilor economici, în baza ordonanţelor Procuraturii Generale,
Ministerului Afacerilor Interne, Ministerul Securităţii Naţionale, dacă asupra acestora
nu s-au deschis dosare penale;
Departamentul exercită şi alte funcţii de control prevăzute de legislaţia şi
actele normative în vigoare.
Departamentul Control Vamal
Combaterea fraudelor vamale este una din sarcinile principale, ce-i revine Organelor
Vamale. Departamentul Vamal permanent realizează diverse măsuri în scopul reprimării
traficului ilicit de mărfuri şi obiecte. Au fost create subdiviziuni specializate în
combaterea fraudelor vamale atît în cadrul aparatului central, cît şi în structurile
teritoriale.
La 15 iulie 1999, prin modificările respective ale Codului de Procedură Penală,
Organele Vamale au fost abilitate cu dreptul de a efectua ancheta penală pe dosarele de
contrabandă, ce considerabil a sporit eficienţa în combaterea contrabandei.
Sarcinile principale ale Direcţiei constituie: organizarea luptei cu contrabanda şi
fraude vamale, efectuarea investigaţiilor pe cazurile de contrabandă, ducerea statisticii şi
analizei încălcărilor regulilor vamale pe teritoriul Republicii Moldova, controlul
activităţii vămilor teritoriale în ce priveşte lupta cu contrabanda şi încălcările regulilor
vamale, colaborarea şi interacţiunea cu alte organe de ocrotire a normelor de drept atît din
Republica Moldova, cît şi de peste hotare.
Serviciul fiscal de Stat
Principalele sarcini şi obiective
Controlul asupra respectării legislaţiei fiscale, calculării corecte , virării depline şi în
termen la buget a sumelor fiscale, precum şi reducerea restanţelor la buget. În activitatea
sa, IFPS se conduce atît de planurile sale de măsuri, cît şi de cele de acţiuni prioritare ale
Ministerului Finanţelor, ce reies din prevederile Programelor Guvernamentale
Modernizarea ţării – bunăstarea poporului, Republica Moldova – Uniunea Europeană,
Strategia de Creştere Economică şi Reducerea a Sărăciei, Legii bugetului pe anul
curent, precum şi alte acte legislative şi normative care reglementează activitatea
organelor fiscale.
Direcţia controlului fiscal şi contestări:
Elaborează indicaţii metodice privind controlul fiscal a contribuabililor;
Organizează controale fiscale la contribuabili;
Ţine registrul unic a noţiunilor de casă şi control;
Generalizează rezultatele controalelor efectuate.
Direcţia urmărirea plăţilor:
Exercită controlul asupra organelor fiscale, asupra urmării silite a
restanţelor de impozite şi taxe, rezultatelor de defalcări în bugetul asigurărilor sociale de
stat etc.;
Participă la inspecţia activităţii organelor fiscale de stat teritoriale.
Tema III. Modul de organizare a controlului financiar propriu în
instituţiile financiare
1. Controlul financiar preventiv
2. Controlul financiar de gestiune
3. Auditul şi controlul Băncilor Comerciale
1. Controlul Financiar preventiv
Controlul financiar propriu în instituţiile bancare se organizează sub forma
controlului preventiv şi a controlului financiar de gestiune.
Controlul financiar preventiv – urmăreşte scopul de a preîntâmpina încălcarea
dispoziţiilor şi actelor normative în vigoare şi se efectuează asupra documentelor care
conţin operaţiunile de utilizare a patrimoniului băncii sub forma de drepturi şi obligaţiuni.
În cadrul unei bănci, controlul financiar preventiv se organizează de către
conducătorul băncii şi se execută de către contabilul – şef. Se supun controlului financiar
preventiv documentele care reflectă operaţiunile de plată ale persoanelor fizice şi juridice,
drepturile şi obligaţiunile băncii referitor la patrimoniu.
Executarea controlului preventiv se stabileşte printr-un ordin al conducătorului băncii.
Comisia formată analizează
documentele primare cu privire la administrarea activelor şi pasivelor băncii;
proiectului planului de creditare şi a resurselor de acoperire a creditelor cu
defalcări pe trimestru;
planul privind stabilirea plafoanelor maxime de creditare şi minime de
atragere a resurselor;
limite de expunere a băncii în privinţa emiterii scrisorilor de garanţii;
programul anual de investiţii.
Propuneri cu privire la trecerea la pierderi a creditelor neperformante şi a dobânzilor
care nu se recuperează, propuneri privind plasarea pe piaţă a noilor produse şi servicii
bancare, menţinerea poziţiei valutare în limitele stabilite şi alte operaţiuni privind
activitatea băncii.
2. Controlul financiar de gestiune
Controlul financiar de gestiune - verifică respectarea dispoziţiilor cu privire la
gestionarea bunurilor materiale şi financiare în baza documentelor înregistrate în
contabilitatea băncii.
Controlul financiar de gestiune este organizat în centrala fiecărei bănci sub
conducerea conducătorului băncii.
Obiectivul principal al controlului financiar de gestiune este verificarea respectării
normelor cu privire la existenţa, păstrarea şi utilizarea patrimoniului, efectuarea
operaţiunilor în numerar şi prin transfer în moneda naţională şi valută, calcularea şi
reţinerea din salariu şi a altor obligaţiuni faţă de salariaţi, întocmirea şi circulaţia
documentelor primare şi contabile.
Controlul se efectuează în totalitate sau prin sondaj în raport cu volumul, valoarea şi
natura bunurilor, posibilităţi de sustragere şi condiţii de păstrare şi gestionare.
Activitatea controlului de gestiune se desfăşoară în baza programelor de control
semestriale întocmite de către contabilul – şef şi semnate de conducătorul băncii.
Controlul de gestiune se efectuează în ordinea şi în datele incluse în programul de
control.
Controlul de gestiune se efectuează conform următoarelor etape:
Stabilirea şi prelucrarea dispoziţiilor legate de activitatea băncii;
Cercetarea conţinutului actelor de control precedente;
Repartizarea obiectivelor de control pe fiecare membru de comisie.
La finele controlului se întocmeşte un proces – verbal semnat de către membrii
comisiei şi reprezentantul băncii. În timpul efectuării controlului financiar de gestiune, în
cazul cînd au fost depistate unele încălcări, se preîntâmpină persoana respectivă, iar
controlul ulterior constată suma pagubelelor produse şi propune măsuri pentru
preîntâmpinarea abaterilor în viitor.
Controlul de gestiune este efectuat de către secţia de control intern al băncii care are
următoarele obiective:
Realizarea la un nivel înalt a atribuţiilor băncii;
Protejarea patrimoniului băncii;
Respectarea actelor normative şi legislaţia în vigoare;
Menţinerea unor sisteme de colectare şi actualizare a informaţiei financiare
pentru utilizatori.
Conducătorul băncii trebuie să asigure elaborarea, aprobarea, aplicarea şi
perfecţionarea structurii organizatorice, reglementărilor metodologice, procedurilor de
evaluare a patrimoniului băncii.
3. Auditul şi controlul Băncilor Comerciale
Conform legislaţiei în vigoare, fiecare instituţie bancară este supusă anual unui
control. Fiecare organizaţie de control aprobată de către BNM îndeplineşte un plan anul
de verificare a instituţiilor financiar – creditare, unde se reflectă sarcinile şi obiectivele de
control.
Planul de lucru cuprinde două părţi:
I parte – se efectuează calculul timpului de lucru;
II parte – include planul controalelor, agenţii economici supuşi controlului, felurile şi
obiectivele controlului, durata şi executorii.
În baza acestui plan, se emite un ordin cu privire la formarea comisiei cu privire la
controlul băncii.
Instituţiile financiar – creditare sunt supuse controlului atît de organele de stat cît şi
de cele independente. Din partea statului, cel mai des, băncile sunt supuse controlului de
către Inspectoratul Fiscal cu privire la respectarea obligaţiunilor faţă de stat. Din partea
organizaţiilor independente băncile sunt supuse unui control de audit.
Tema IV. Metodologia de exercitare şi licenţiere în domeniul
activităţii de audit în instituţiile financiar –
creditare
1. Planificarea şi organizarea controlului
2. Ordinea de licenţiere a auditului bancar
3. Documentaţia de lucru, genurile şi conţinutul
1. Planificarea şi organizarea controlului
În conformitate cu legislaţia în vigoare, fiecare organ de control anual îndeplineşte un
plan al verificărilor agenţilor economici, unde se include sarcinile şi obiectivele de
control.
Planul se împarte în două părţi:
În I parte, se include perioada şi timpul de lucru pe fiecare agent în parte.
În II parte, se reflectă numărul de controale care se va efectua, agenţii economici
supuşi controlului, felurile şi obiectivele controlului şi executorii.
În baza acestui plan, pentru fiecare agent economic, în parte, se întocmeşte un ordin
unde se indică comisia, durata controlului, denumirea agentului şi felul controlului.
Înainte de a purcede la verificările obiectivelor controlului, membrii comisiei fac
cunoştinţă cu dările de seamă pe ultimii doi ani, studiază corespondenţa dintre agentul
economic şi organele financiar fiscale, fac cunoştinţă cu statutul instituţiei creditare şi cu
tipurile de operaţiuni efectuate conform autorizaţiei primite, după aceea între firma de
audit şi instituţia financiar – creditară se încheie un contract privind efectuarea
controlului de audit, unde se stipulează drepturile, obligaţiunile, responsabilitatea părţilor,
ordinea de predare a lucrărilor şi modul de achitare în baza contractului.
2. Ordinea de licenţiere a auditului bancar
Conform legii cu privire la activitatea de audit şi cu hotărârea guvernului cu privire
la reglementarea unor genuri de activitate, în Republica Moldova au fost stabilite ordinea
şi condiţiile de eliberare a licenţelor pentru practicarea următoarelor genuri de audit:
Auditul agenţilor economici;
Auditul instituţiilor financiare;
Auditul companiilor de asigurări;
Auditul participanţilor profesionişti pe Piaţa Valorilor Mobiliare.
În sistemul bancar, auditul bancar şi al instituţiilor financiar – creditare cuprinde:
Auditul bancar;
Auditul instituţiilor de credit;
Auditul fondatorilor şi acţionarilor.
Scopul principal al auditului bancar este stabilirea autenticităţii dărilor de seamă şi
corespunderea datelor şi operaţiunilor efectuate legislaţiei în vigoare.
Controlul de audit poate fi obligatoriu sau din iniţiativa agentului controlat.
Controlului de audit obligatoriu – se supun toate băncile şi instituţiile de credit, în
scopul confirmării autenticităţii rapoartelor financiare anuale.
Controlul de audit din iniţiativa agentului controlat – se efectuează la decizia
consiliului fondatorilor, în scopul obţinerii unei expertize a rezultatelor financiare a
băncii.
Firmele de audit sunt formate sub formă juridică prevăzută de legislaţia în vigoare, cu
excepţia SA de tip deschis. Firmele de audit se înregistrează la Camera de Înregistrare,
sub forma de Activitate Antreprenorială, după obţinerea licenţei de la BNM cu privire la
practicarea auditului bancar şi după includerea în registrul firmelor de audit dus de BNM.
Pentru obţinerea licenţei de audit, agentul economic în afară de pachetul de
documente prezentat la BNM, trebuie să prezinte ordinul de plată privind achitarea taxei
pentru eliberarea licenţei.
Timp de o lună de zile, comisia de la BNM examinează documentele şi în caz de
hotărâre pozitivă scrie un demers la Ministerul Finanţelor pentru eliberarea licenţei date.
În timpul, efectuării controalelor de audit, firmele de audit trebuie în mod obligatoriu
să folosească metodele şi formele de control stabilite de BNM. Firma de audit întărită de
către BNM pentru efectuarea controlului de audit, are dreptul să verifice documentaţia
privind activitatea bancară şi financiar – economică, disponibilitatea mijloacelor băneşti
şi a valorilor materiale aflate la bancă.
În cazul, neprezentării de către bancă a documentaţiei necesare, firma poate să
renunţe la efectuarea controlului. BNM din propria iniţiativă poate efectua controlul
calităţii avizului de audit. Băncile Comerciale mai pot fi verificate şi de către auditori
independenţi în baza certificatului de calificare a auditului bancar.
Auditorul independent poate fi o persoană cu studii economice superioare, cu o
vechime de muncă de minimum 3 ani din ultimii 5 ani, în calitate de revizor, contabil sau
profesor de profil bancar. După prezentarea pachetului de documente la BNM, se trece o
testare din 10 puncte cu un punctaj de trecere 8. În baza testelor se face un demers la
Ministerul Finanţelor pentru a elibera certificatul de calificare a auditului bancar pe un
termen de 2 ani. După expirarea termenului, auditorii pot înainta o cerere pentru o
reatestare. Certificatele pot fi retrase, în cazul încălcării unor reguli stabilite sau a
efectuării în repetate rânduri a controalelor necalificate.
3. Documentaţia de lucru, genurile şi conţinutul
Documentaţia de lucru a auditului reprezintă totalitatea documentelor prezentate de
către agentul economic pe parcursul controlului de audit.
Documentaţia de lucru se împarte în:
Documentaţie permanentă:
documente de constituire;
contracte de formare a filialelor;
diferite acorduri încheiate de bancă pe termen lung.
Documente administrative:
documente de ordin general;
rapoarte financiar anuale;
documente de uz intern;
planul şi rezultatele controlului de audit.
Documente informaţionale:
ordin privind politica de contabilitate;
acorduri privind responsabilitatea materială.
Documentaţia de lucru a auditului este utilizată la scrierea raportului de audit şi la
formarea opiniei privind activitatea economico – financiară a băncii şi la întocmirea
concluziei de audit.
Tema V. Verificarea sistemelor de control şi audit intern în
Băncile Comerciale
1. Genurile de audit
2. Auditul intern şi evaluarea sistemelor de control intern şi a serviciului
de audit intern
3. Standardele de control intern
4. Procedurile şi structura controlului intern
1. Genurile de audit
Conform practicii internaţionale de audit, la efectuarea controlului de audit se
deosebesc următoarele genuri de audit:
Audit operaţional;
Audit de corespundere;
Auditul rapoartelor financiare.
Auditul operaţional – controlul procedeelor şi metodele de funcţionare a unei
organizaţii cu scopul evaluării productivităţii şi eficienţei.
La efectuarea auditului operaţional nu se limitează doar la informaţia din
contabilitate, dar se studiază evaluarea structurii organizatorice, operaţiunilor economice,
managementul şi marketingul.
Auditul operaţional se deosebeşte de celelalte genuri de audit prin următoarele:
Destinaţia auditului – în auditul operaţional accentul se pune pe eficienţă şi
productivitate şi se referă la viitorul activităţii instituţii. Auditul rapoartelor financiare –
se referă la controlul dărilor de seamă a perioadelor trecute.
Prezentarea rapoartelor de audit – auditul operaţional prezintă raportul
administraţiei, pe cînd cel al rapoartelor financiare se prezintă la mai mulţi utilizatori.
Includerea datelor de ordin ne financiare – auditul operaţional include date
ale eficienţii şi productivităţii din diferite sisteme economice pe o perioadă mai mare. El
poate fi efectuat de către auditorii interni şi independenţi.
Auditul rapoartelor financiare este limitat în probleme, care influenţează nemijlocit
autenticitatea dărilor de seamă. În timpul controlului, acest gen de audit se conduce de
criteriile SNC.
Auditul de corespundere – determină dacă la instituţia financiară se respectă
procedurile şi regulile de ţinere a evidenţei contabile, instrucţiunile interne scrise pentru
personal de către administraţie. Rezultatul auditului de corespundere se anunţă
conducătorului instituţii financiare şi nu se transmite la utilizatorii externi.
Auditul rapoartelor financiare – se efectuează pentru constatarea veridicităţii şi
corespunderii rapoartelor financiare, criteriilor stabilite. Acest gen de audit presupune că
informaţia reflectată în rapoartele financiare va fi utilizată de diferite grupe de utilizatori
pentru diferite scopuri.
Conform genurilor de audit toţi auditorii pot fi repartizaţi în următoarele grupe:
Auditori externi sau independenţi;
Contabili autorizaţi;
Firme de audit;
Auditorii instituţiilor guvernamentale;
Auditorii interni.
2. Auditul intern şi evaluarea sistemelor de control intern şi a serviciului
de audit intern
În instituţiile financiar bancare se formează un sistem de control intern, care
elaborează indicaţii metodice cu privire la efectuarea procedeelor de control. Aceste
metode şi procedee se numesc momente de control.
În timpul, efectuării controlului se atrage atenţia la următoarele momente de control:
Responsabilitatea administraţiei pentru pregătirea rapoartelor financiare în
conformitate cu SNC şi formarea unui sistem eficient de control intern;
Nivelul credibilităţii în scopul formării unui astfel sistem de control pentru
asigurarea credibilităţii informaţiei reflectate în rapoartele financiare;
Limitările specifice cu privire la condiţiile şi particularităţile utilizării exemplelor
din practica internaţională;
Metoda de prelucrare a informaţiei ( manual sau automatizat).
Scopul auditului şi controlului intern în instituţiile bancare este de a preveni riscurile
din activitatea băncii, secţia de audit intern este responsabilă pentru supravegherea
riscului financiar şi operaţional, asigurarea cu metodici elaborate pentru efectuarea
operaţiunilor cu clientela, respectarea legislaţiei în vigoare, prevenirea şi defectarea
fraudelor şi a crimelor în spalarea banilor prin intermediul băncii.
Evaluarea sistemului de control intern, în cadrul unei bănci, poate fi efectuată prin
următoarele metode:
Evaluarea generală a sistemului de control intern;
Analiza serviciilor şi a rapoartelor de audit intern;
Analiza raportului de audit extern independent;
Discuţii cu administraţia şi angajaţii băncii;
Efectuarea procedurilor standarde de control.
Structura controlului intern în instituţiile bancare include 5 elemente:
1. mediul controlului - acţiunile, măsurile şi procedeele care reflectă
atitudinea generală a administraţiei faţă de control;
2. evaluarea riscurilor de către aparatul de conducere – măsurile luate
în legătură cu evaluarea datelor prezentate în rapoartele financiare şi analiza efectuată de
către aparatul de conducere la pregătirea rapoartelor financiare;
3. sistemul evidenţei contabile – determinarea, acumularea, clasificarea,
analiza, înregistrarea şi prezentarea rapoartelor privind efectuarea operaţiunilor bancare şi
asigurarea evidenţei lor.
4. procedeele de control – includ metode şi reguli ale sistemului de
evidenţă şi de control elaborate de către administraţie. În timpul controlului, se atrage
atenţie la 3 reguli generale de repartizare a responsabilităţilor care permit evitarea
diferitor greşeli:
separarea responsabilităţii materiale şi a evidenţei contabile;
separarea autorizării operaţiunilor economice şi a
responsabilităţilor materiale privind actele corespunzătoare;
separarea responsabilităţii pentru înfăptuirea operaţiunilor
economice şi a responsabilităţii privind ţinerea evidenţei lor.
5. monitoringul – aprecierea curentă şi periodică de către administraţie a
activităţii secţiei de control intern în baza rapoartelor şi reclamaţiilor clienţilor.
3. Standardele de control intern
Conform structurii cu privire la controlul intern în Băncile Comerciale organizarea şi
analiza eficienţei controlului intern, se evaluează, în conformitate cu următoarele
standarde:
1. existenţa procedurilor – este necesară pentru aprecierea măsurilor de organizare a
controlului intern. Auditul atrage atenţie nu numai la procedurile înscrise în instrucţiunile
interne, dar şi la practica de îndeplinire a lor prin metodele de cercetare, observare şi
testare.
2. performanţa competentă – în scopul unei eficienţe a controlului intern,
procedurile efectuate trebuie să fie îndeplinite de către persoane competente evaluate prin
criterii de inteligenţă, cunoştinţă şi atitudini faţă de evidenţă. În acest caz, auditul atrage
atenţie la cazurile de neîndeplinire de către angajaţi a responsabilităţilor sale, la un nivel
care pot pune la îndoială calitatea.
3. performanţă independentă – prevede că dacă angajaţii au acces la informaţii cu
privire la activele băncii, ei trebuie să aibă acces şi la evidenţa, analiza şi supravegherea
lor.
4. procedurile de analiză – lucrul fiecărui angajat trebuie să fie supus unei analize
periodice de către o parte independentă pentru a se asigura procedurile şi controalele
interne ale băncii sunt respectate.
Aceste standarde ale controlului intern sunt supuse verificării din partea inspectorilor
de la BNM şi auditului extern.
4. Procedurile şi structura controlului intern
Pentru a face concluziile necesare, în conformitate cu procedurile de control intern,
auditorul trebuie să utilizeze orice sursă de informaţie disponibilă în scopul aprecierii
sistemului de control intern al băncii.
Auditorul trebuie să documenteze şi să analizeze sistemele şi procedurile de operare a
băncii prin discutarea cu personalul băncii şi diferite surse informaţionale ( manuale,
instrucţiuni, instrumente de operare ). De asemenea, se analizează programele şi foile de
lucru ale secţiei de audit intern.
Pentru efectuarea procedurilor de control intern se recomandă:
De analizat procedurile şi rapoartele secţiei de audit;
Analiza raportului auditului extern şi scrisorii către management;
Analiza documentelor interne şi a sistemului de efectuare a controlului;
De determinat funcţiile personalului şi de apreciat competitivitatea lui .
Procedurile controlului intern se clasifică în procedurile de control pe sectoare:
Controlul organizaţional şi administrativ;
Procedurile de supraveghere;
Sistemul contabil al băncii;
Autorizarea operaţiunilor;
Separarea responsabilităţilor şi competenţei;
Analiza portofoliului titlurilor de valoare.
Controlul organizaţional şi administrativ – prevede determinarea existenţei unei
scheme organizaţionale oficiale în conformitate cu cerinţele legii instituţiilor financiare,
determinarea procedurilor de planificare, autorizare a unor noi tipuri de servicii şi
produse bancare, existenţa unui cod scris de conduită pentru administratorii băncii şi o
politică cu privire la conflictele interne ale băncii.
Procedurile de supraveghere – prevăd dacă banca regulat analizează rapoartele care
indică riscurile şi limitele permise de conducere.
Sistemul contabil al băncii – prevede determinarea ducerii evidenţei în conformitate
cu regulamentul despre organizarea evidenţei, dacă evidenţa analitică este menţinută
conform registrelor generale, dacă sunt proceduri pentru asigurarea înregistrărilor tuturor
operaţiunilor efectuate în registrele contabile la valoarea corectă. Asigurarea unor
proceduri cu privire la înregistrarea unor tranzacţii efective şi a activelor reflectate în
evidenţa de facto.
Autorizarea operaţiunilor – include verificarea şi evaluarea operaţiunilor efectuate
în conformitate cu autorizaţia primită. La introducerea unor produse şi servicii noi, banca
trebuie să primească permisiunea de la BNM. De asemenea, se verifică eficienţa
includerii acestor operaţiuni în lista băncii.
Separarea responsabilităţilor şi competenţei – include determinarea
responsabilităţilor angajaţilor cu privire la înregistrarea, păstrarea şi supravegherea
patrimoniului băncii. Este necesar de determinat dacă separarea este efectuată în aşa mod
încît nici o persoană intenţionat nu poate sau intenţionat să reflecte greşit obligaţiunile
sau să înregistreze incorect tranzacţiile fictive cu privire la activele băncii.
Analiza portofoliului hârtiilor de valoare – prevede verificarea politicii
investiţionale a băncii, autorizarea tranzacţiilor cu hârtiile de valoare şi controlul sumelor
angajamentelor forward şi a brokerilor autorizaţi.
Tema VI. Auditul operaţiunilor bancare
1. Trăsăturile şi controlul operaţiunilor de credit
2. Controlul situaţiei resurselor băneşti ale Băncilor Comerciale
3. Auditul operaţiunilor de casă
4. Controlul organizării evidenţii contabile în bănci
1. Trăsăturile şi controlul operaţiunilor de credit
Auditul operaţiunilor bancare se efectuează în conformitate cu regulamentul privind
activitatea de audit în sistemul bancar al Republicii Moldova.
Controlul de audit poate fi obligatoriu sau din iniţiativa obiectului controlat.
Controlului de audit obligatoriu – se supun toate Băncile Comerciale şi Instituţiile de
Credit.
Controlul de audit din iniţiativa obiectului controlat – se efectuează la decizia
consiliului fondatorilor, cu scopul de a obţine o expertiză a rezultatelor activităţii
instituţiilor de credit.
Reglementarea activităţii de audit bancar se efectuează de BNM. Prin reglementarea
activităţii de audit se subînţelege eliberarea şi rechemarea licenţelor privind activitatea de
audit, supravegherea activităţii controlului efectuat şi atestarea pentru dreptul de a efectua
auditul bancar.
Ordinea de licenţiere, de atestare, plata pentru efectuare atestărilor se stabileşte de
către BNM. Fiecare auditor înainte de a începe controlul face cunoştinţă cu informaţia
despre activitatea băncii, nivelul de calificare a specialiştilor şi organizarea controlului
intern în bancă.
În timpul, verificării sectorului de creditare bancară, a folosirii resurselor atrase
pentru creditare agenţilor economici, auditorul trebuie să atragă atenţie la situaţia
capitalului propriu al băncii, la lichiditatea băncii, formarea rezervelor şi a fondului de
risc.
O deosebită atenţie se atrage la acordarea creditelor mari, creditele acordate
persoanelor afiliate şi personalului băncii, aceste credite sunt acordate cu permisiunea
conducerii băncii şi a comitetului de credit.
În timpul, acordării unui credit mare, banca trebuie să înştiinţeze BNM. La verificarea
operaţiunilor creditare se verifică dosarele clienţilor, documentele de acordare şi achitare
a creditului, metodele de calculare şi achitare a dobânzilor şi asigurarea creditelor.
De asemenea, se atrage atenţia la îndeplinirea şi respectarea normelor la formarea şi
clasificarea portofoliului de credit al băncii, creditele problematice şi ordinea de trecere a
lor în contul creditelor fără dobândă.
În timpul, achitării unui credit din contul fondului de risc al băncii se atrage atenţia
dacă acest credit a fost trecut prin toate tipurile de credite conform clasificaţiei de
portofoliu, dacă este decizia comitetului de credit al băncii şi dacă au fost analizate şi alte
surse de achitare a creditului ( asigurarea ).
După încheierea controlului operaţiunilor de credit, auditul îndeplineşte o dare de
seamă unde îşi spune opinia despre situaţia băncii privind activitatea de creditare.
2. Controlul situaţiei resurselor băneşti ale Băncilor Comerciale
Controlul mijloacelor băneşti aflate în posesia Băncii Comerciale, cuprinde
următoarele etape:
identificarea sumelor din conturile bancare cu documentele de plată şi
determinarea corectă a soldului;
metodele de reflectare în evidenţă a intrărilor şi ieşirilor de mijloace
băneşti.
În timpul, verificării a situaţiei din conturi curente se atrage atenţie la datele din
documentele de plată şi data reflectării operaţiunilor în conturi.
La verificarea conturilor valutare ale clienţilor şi a băncii, se atrage atenţia la
respectarea metodelor de evaluare a valutei în lei, la metoda de calculare a diferenţei de
curs şi stipularea metodelor în politica de contabilitate a băncii.
Controlul situaţiei contului corespondent al băncii, operaţiunilor efectuate prin cont,
se efectuează în baza extrasului din cont de la BNM.
O deosebită atenţie, se atrage la repartizarea mijloacelor băneşti aflate la păstrarea în
bancă pentru creditarea agenţilor economici.
3. Auditul operaţiunilor de casă
Verificarea numerarului şi a valorilor aflate în casieria băncii, se efectuează în
prezenţa casierului şi a contabilului – şef. Se verifică înregistrarea corectă a documentelor
de intrare şi ieşire a mijloacelor băneşti în jurnalul de casă, respectarea instrucţiunilor cu
privire la păstrarea mijloacelor băneşti în casierie, respectarea limitei de păstrare a
mijloacelor băneşti în casă, semnarea de către casier a documentelor de casă şi a
procedurilor de dare şi achitare a sumelor acordate în avans lucrătorilor băncii.
Controlului sunt supuse documentele primare de casă, jurnalul de casă şi situaţia
casierului, în afară de auditul mijloacelor băneşti, în casierie contabilul – şef zilnic înainte
de închiderea casei verifică numerarul aflat în casierie.
În cazul, cînd au fost depistate unele încălcări cu privire la păstrarea mijloacelor
băneşti, îndeplinirea documentelor de casă, nerespectarea obligaţiunilor casierului,
auditorul în darea de seamă prezentată conducătorului băncii, menţionează toate aceste
încălcări şi îşi spune opinia cu privire la corespunderea operaţiunilor de casă efectuate de
bancă, conform cerinţelor legislaţiei în vigoare.
4. Controlul organizării evidenţei contabile în bănci
În timpul, controlului organizării evidenţei contabile se verifică respectarea cerinţelor
legii cu privire la organizarea evidenţei contabile a sistemului bancar şi noul sistem de
conturi contabile.
De asemenea, se verifică formele de evidenţă care sunt realizate, registrele contabile,
prezenţa instrucţiunilor cu privire la fiecare lucrător în parte, unde se reflectă datoriile şi
obligaţiunile de serviciu, existenţa graficului de circulaţie a documentelor aprobate de
către conducătorul băncii.
Se atrage atenţie, la respectarea termenelor şi metodelor de petrecere a inventarierii şi
corespunderea datelor din dările de seamă cu datele din contabilitate.
Auditul trebuie să ştie că conţinutul registrelor contabile constituie o taină comercială.
Tema VII. Controlul situaţiei evidenţei contabile şi
calităţii rapoartelor financiare
1. Controlul evidenţei contabile
2. Sarcinile şi etapele auditului rapoartelor financiare
1. Controlul evidenţei contabile
În timpul, controlului metodologiei evidenţei contabile şi a situaţiei contabilităţii la
bancă, auditorul trebuie să se asigure că instituţia bancară respectă cerinţele legii despre
evidenţa contabilă şi noul sistem de conturi contabile.
Auditorul trebuie să cunoască toate formele de evidenţă, registrele care se utilizează
şi metodele de înregistrare în ele. În timpul, controlului, în primul rînd, se verifică
corectitudinea organizării lucrului în contabilitate, repartizarea datoriilor de serviciu între
lucrători, graficul circulaţiei documentelor şi instrucţiunilor necesare contabilităţii. În al
doilea rînd, auditorul verifică dacă se respectă termenele şi metodele de petrecere a
inventarierii şi dacă corespund datele din dările de seamă periodice şi anuale cu datele din
contabilitate.
Înainte de a începe, controlul în contabilitatea băncii, auditorul trebuie să ştie că
conţinutul registrelor contabile şi a datelor din dările de seamă constituie o taină
comercială.
Dările de seamă lunare, trimestriale se alcătuiesc în ordine crescândă de la începutul
perioadei de gestiune.
Instituţiile financiar – creditare, ca şi ceilalţi agenţi economici, sunt datori să păstreze
documentele primare şi rapoartele financiare un timp stabilit de regulamentul arhivei de
stat.
2. Sarcinile şi etapele auditului rapoartelor financiare.
Conform cerinţelor legii contabilităţii, auditorul în timpul controlului trebuie să ia în
consideraţie următoarele momente:
a. Rapoartele financiar contabile – alcătuiesc etapa finală a procesului de
evidenţă unde se reflectă starea materială, financiară şi rezultatul activităţii pe perioada
de gestiune;
b. Formele rapoartelor financiare şi instrucţiunile despre îndeplinirea lor –
se elaborează şi se întăresc de către BNM şi Ministerul Finanţelor;
c. Informaţia reflectată în dările de seamă – este alcătuită în baza datelor
evidenţei sintetice şi analitice;
d. Datele bilanţului la începutul perioadei de gestiune trebuie să coincidă
cu datele din bilanţ la sfârşitul perioadei trecute;
e. Toate dările de seamă sunt semnate de conducătorul şi contabilul – şef
al băncii.
Verificarea calităţii dărilor de seamă, începe cu controlul îndeplinirii corecte a tuturor
posturilor din ele, apoi se trece la verificarea calculelor corecte, corespunderii datelor cu
cartea mare şi plenititudinii respectării situaţiei economice şi financiare în nota
explicativă la raportul financiar anual, unde se generalizează indicatorii din dările de
seamă. Principalele surse de informaţii servesc:
Rapoartele financiare;
Dările de seamă ale casierului;
Borderourile de plată;
Cartelele evidenţei analitice etc.
Pentru a verifica înregistrările în conturile contabile, se controlează cum au fost
îndeplinite registrele de evidenţă în baza documentelor primare.
La întocmirea rapoartelor financiare se ia în considerare:
Perioada de gestiune;
Operaţiunile economico – financiare;
Rezultatele inventarierii;
Evaluarea articolelor bilanţului.
Nota explicativă la finele anului este întocmită de contabilul – şef al băncii, în
corespundere cu cerinţele SNC 5, unde se reflectă datele cu privire la politica de
contabilitate a băncii, metodele utilizate pentru evaluarea activelor şi datoriile,
constatarea veniturilor şi cheltuielilor.
Controlul rapoartelor financiare anuale se efectuează prin următoarele etape:
I etapă – acceptarea clientului;
II etapă – planificarea misiunii;
III etapă – aprecierea controlului intern;
IV etapă – verificarea soldurilor finale din conturile contabile;
V etapă – lucrările de finisare şi întocmirea rapoartelor de audit.
În timpul controlului rapoartelor financiare, se atrage atenţie, în primul rînd, la
decontările cu organele financiare, fiscale şi cu BNM.
Tema VIII. Controlul rezultatelor financiare şi utilizării profitului
1. Auditul evidenţei rezultatelor financiare
2. Controlul utilizării profitului băncii
1. Auditul evidenţei rezultatelor financiare
Sectorul privind datele financiare ale instituţiilor financiar – creditare se consideră
unul din cele mai importante părţi ale auditului. Raportul privind rezultatele financiare
ale băncii se socoate un raport esenţial, care generalizează operaţiunile economice
efectuate într-o perioadă de timp.
Scopul acestui control este de a verifica reflectarea corectă a operaţiunilor care aduc
venit sau suportă cheltuieli în evidenţa contabilă şi în dările de seamă, o mare atenţie se
atrage la închiderea conturilor de venituri şi cheltuieli şi reflectarea la rezultatele
financiare, calcularea şi transferul la timp a impozitului pe venit.
Procedurile de repartizare a profitului rămas la dispoziţia băncii, formării diferitor
fonduri şi achitării cu acţionarii cu privire la dividende, în timpul verificării acestui sector
auditorul trebuie să ştie că pe parcursul perioadei de gestiune, veniturile şi cheltuielile
băncii se acumulează în ordine crescândă la conturile din clasa IV şi V.
La finele fiecărui trimestru, rulajele debitoare şi creditoare ale conturilor se
înregistrează în raportul privind rezultatele financiare de venituri şi pierderi pe veniturile
respective, după calcularea profitului net, care se înregistrează în raport. Auditorul, atrage
atenţie la reflectarea corectă a impozitului pe venit şi transferul în buget conform
graficului întocmit la începutul anului.
Sursele de informaţii servesc documentele primare, care reflectă veniturile şi
cheltuielile, extrasele din conturile bancare şi rapoartele privind rezultatele financiare ale
băncii.
2. Controlul utilizării profitului băncii
În procesul utilizării profitului net al băncii se reflectă relaţiile financiare între bănci,
buget şi parteneri. Sarcinile principale ale controlului cu privire la utilizarea profitului
sunt:
Controlul respectării, finanţării cheltuielilor din profit;
Verificarea recalculării şi determinării plăţii în buget la finele anului şi a
profitului rămas la dispoziţia băncii.
Auditorul trebuie să atragă atenţie dacă veniturile şi cheltuielile băncii au fost
reflectate în evidenţă, în perioada de gestiune în care a avut loc indiferent de momentul
plăţii efective.
Conform legislaţiei bancare în vigoare, profitul băncii se repartizează în felul
următor:
Efectuarea plăţilor în buget;
Formarea diferitor fonduri şi rezerve;
Alte scopuri reflectate în contractele fondatorilor.
Utilizarea profitului nerepartizat se efectuează în baza deciziei Adunării Generale a
Acţionarilor. Destinaţia principală de utilizare a profitului net este plata dividendelor
acţionarilor. La verificarea achitării cu acţionarii, auditorul atrage atenţie la metodele de
achitare ( în avans sau la finele anului ). În baza datelor controlului cu privire la
rezultatele financiare ale băncii, auditorul apreciază rentabilitatea băncii care reflectă
eficienţa activităţii ei. Sursele de informaţie servesc deciziile Adunării Acţionarilor,
documentele de plată care reflectă relaţiile dintre bancă, buget, client.
Tema IX. Controlul stării şi mişcării bunurilor materiale
ale Băncilor Comerciale
1. Controlul activelor pe termen lung
2. Controlul activelor pe termen scurt
1. Controlul activelor pe termen lung
În componenţa activelor pe termen lung a fiecărui agent economic intră:
Active nemateriale;
Active materiale;
Active financiare;
Alte active pe termen lung.
La verificarea corectitudinii includerii în bilanţul contabil a activelor materiale şi
nemateriale, se atrage atenţie la două momente de bază:
1. includerea corectă a activelor corespunzătoare în componenţa
activelor şi existenţa lor de facto;
2. verificarea corectitudinii evidenţei privind intrarea şi ieşirea
acestor active, calcularea corectă a amortizării activelor nemateriale şi uzurii
mijloacelor fixe conform metodelor stipulate în politica de contabilitate a băncii.
Componenţa şi metodele de evaluare a activelor pe termen lung este reglementată de
către SNC 13 şi SNC 16.
În timpul controlului se verifică corespunderea datelor în urma inventarierii la finele
anului cu datele din bilanţul băncii. Existenţa de facto a activelor materiale, se verifică în
baza fişelor de inventar şi a listelor de inventariere.
La mişcarea internă a activelor materiale, se verifică documentele întocmite şi
contractele încheiate cu persoanele responsabile.
Intrarea mijloacelor fixe se verifică în baza datelor din bilanţ, a actelor de recepţie,
predare, actelor de punere în funcţie a obiectelor şi înregistrărilor din conturile contabile,
se atrage atenţie la ieşirea mijloacelor fixe în urma lichidării lor.
La ieşirea mijloacelor fixe în urma lichidării, vânzării sau transferului se verifică
reflectarea sumelor în componenţa veniturilor şi cheltuielilor băncii din activitatea de
investiţii.
2. Controlul activelor pe termen scurt
În componenţa activelor pe termen scurt în Băncile Comerciale intră OMVSD,
diferite materiale şi produse finite. Verificarea stocurilor activelor pe termen scurt, se
începe cu examinarea corespunderii existenţei de facto a lor cu datele reflectate în
contabilitate.
Auditorul, atrage atenţie la înregistrarea operaţiunilor înainte şi după data efectuării
inventarierii. Conform datelor constatate în urma inventarierii, se verifică dacă lipsurile
constatate au fost trecute la scădere şi incluse în componenţa cheltuielilor perioadei sau în
cazul depistării persoanei vinovate, dacă au fost trecute în contul acesteia.
Auditorul verifică autenticitatea inventarierilor petrecute în baza ordinului, actului de
revizie şi proceselor verbale.
La verificarea existenţei de facto a activelor, auditorul verifică documentele primare
de intrare şi ieşire a obiectelor. În baza facturii fiscale se verifică trecerea în cont a sumei
TVA plătite furnizorului şi determină corectitudinea postului, valorilor ( obiectelor )
intrate. Conform cerinţelor SNC, Băncile Comerciale ca şi orice agent economic trebuie
să petreacă evaluarea stocurilor de materiale aflate la depozit. Pentru aceasta, auditorul
verifică dacă în politica de contabilitate au fost stipulate metodele de evaluare a
stocurilor. Se atrage atenţie la corectitudinea întocmirii înregistrărilor contabile privind
mişcarea activelor, calcularea uzurii şi reflectarea în evidenţă şi formarea datoriei
debitoare la realizarea activelor.
Tema X. Verificarea capitalului şi suficienţei acestuia
1. Auditul formării şi utilizării capitalului
2. Verificarea suficienţei capitalului
3. Verificarea datoriilor bancare
1. Auditul formării şi utilizării capitalului
Capitalul băncii – suma capitalului statutar, suplimentar, de rezervă şi profitul
nedistribuit.
Capitalul statutar sau acţionar al băncii – valoarea aporturilor proprietarilor la
patrimoniul depuse la contul achitării acţiunilor. Mărimea aporturilor este determinată de
actele de constituire a băncii, care prevăd că aportul unui fondator nu trebuie să
depăşească 35 % din capitalul statutar, iar numărul fondatorilor nu poate fi mai mic de 3
persoane.
Ca fondatori ai băncii nu pot fi organizaţii cu balanţe nelichide, de asemenea
lucrătorii puterii de stat, care nu pot participa la conducerea băncii.
Ca aporturi în capitalul statutar al băncii servesc mijloacele băneşti, drepturile
patrimoniale, mijloacele fixe şi hîrtiile de valoare.
La înregistrarea statutului băncii, lor li se deschid un cont provizoriu unde se transferă
aportul fondatorilor. Înregistrările contabile la operaţiunile efectuate în contul capitalului
băncii se efectuează numai după înregistrarea băncii. Aporturile nebăneşti în capitalul
băncii se evaluează în conformitate cu cerinţele SNC.
Majorarea capitalului băncii se efectuează în urma majorării valorii nominale a
acţiunilor, efectuării unei emisiuni suplimentare a rezervelor şi capitalului suplimentar.
Despre majorarea capitalului băncii trebuie să informeze BNM. Decizia cu privire la
modificarea capitalului băncii se aprobă de către Adunarea Generală a Acţionarilor.
În timpul auditului formării capitalului băncii, se verifică achitarea a 50% din suma
capitalului la momentul înregistrării, cota fiecărui participant şi achitarea la buget pentru
licenţa primită.
În conformitate cu specificul băncii, auditorul trebuie să ştie că capitalul de rezervă a
băncii se formează din profitul net, care reprezintă rezultatul financiar al băncii după
impozitare. Se atrage atenţie la reflectarea corectă în evidenţa sintetică şi analitică a
operaţiunilor care au avut loc la mişcarea capitalului. O deosebită atenţie se atrage la
procedura de formare a profitului nerepartizat sau pierderi neacoperite, auditorul trebuie
să ştie că utilizarea profitului nerepartizat se face numai baza hotărârii Adunării Generale
a Acţionarilor. Se atrage atenţie la corespunderea datelor din evidenţa sintetică şi
analitică cu bilanţul contabil. În practica de audit, la verificarea operaţiunilor de formare
şi utilizare a capitalului băncii, cel mai des, se întâlnesc următoarele încălcări:
Formarea necompletă a capitalului la finele I an;
Majorarea capitalului s-a efectuat fără înregistrarea în momentele
respective;
Formarea şi utilizarea necorectă a capitalului de rezervă şi a profitului
nerepartizat.
2. Verificarea suficienţei capitalului
Conform legii despre instituţiile financiare, suficienţa capitalului băncii se verifică
după mărirea coeficientului mărimii capitalului, care exprimă raportul dintre mărimea
activelor ponderate la risc şi CNT.
Conform acordului de la BASEL cu privire la capitalul băncii prevede raportul dintre
active şi capitalul la nivel internaţional în mărime de 8%. În Republica Moldova acest
coeficient este de 12%.
Băncile Comerciale care nu posedă nivelul minim a capitalului normativ total sau
mărimea necesară a coeficientul suficienţei capitalului nu pot efectua achitarea
dividendelor. Suficienţa capitalului este unul dintre factorii principali care trebuie luaţi în
consideraţie la evaluarea activităţii băncii.
Conform practicii internaţionale, Băncile Comerciale din Republica Moldova la
evaluarea capitalului utilizează metodele de raiting CAMELS.
Factorii de evaluarea generală a Băncii Comerciale sunt:
Conducerea băncii;
Creşterea (rata de creştere);
Profitul nedistribuit;
Calitatea activelor;
Procedurile şi politicele interne;
Dirijarea activelor şi pasivelor băncii;
Componenţa acţionarilor.
În timpul verificării suficienţei capitalului, auditorul face o analiză a factorilor
calitativi şi cantitativi, care afectează capitalul. Determină mărimea fiecărui factor în
parte şi face o prognoză pe viitor a factorilor care vor schimba mărimea capitalului.
3. Verificarea datoriilor bancare.
În contabilitatea bancară datoriile se divizează în:
Datorii financiare;
Datorii comerciale;
Datorii calculate.
Verificarea datoriilor începe cu stabilirea corectitudinii înregistrării în bilanţ a
soldurilor din conturile respective a datoriilor.
La verificarea datoriilor financiare, se atrage atenţie la creditele bancare care au fost
acordate pe termen lung şi reflectarea corectă a lor în bilanţ, achitarea dobânzilor şi
trecerea lor la venituri. Verificarea datoriilor calculate include controlul corectitudinii
calculării şi reţinerii din salariu şi achitarea cu bugetul cu privire la impozite şi taxe.
Sursele informaţionale de verificare sunt:
Documentele de plată cu privire la achitarea datoriilor;
Extrasele din conturi;
Documentele anexate.
O atenţie, deosebită, se atrage la decontările cu titularii de avans prin verificarea
soldurilor din conturile analitice şi stabilirea concordanţei între conturile 1804 şi 2804 –
Decontări cu lucrătorii băncii. Auditorul verifică dacă este lista persoanelor care au
dreptul de a primi avans şi limitele de eliberare. La achitarea pentru avansul primit se
anexează documentele corespunzătoare, care se verifică cu scopul determinării utilizării
avansului după destinaţie. În final, auditorul acestui sector face o dare de seamă, care se
verifică de către lucrătorii inspectoratului fiscal în timpul controlului financiar.
Tema XI. Controlul operaţiunilor bancare cu hârtiile de valoare
1. Auditul operaţiunilor cu hârtiile de valoare
2. Controlul calculării şi achitării impozitului cu hârtiile de valoare
1. Auditul operaţiunilor cu hârtiile de valoare
În conformitatea cu legea instituţiilor financiare, Băncile Comerciale au dreptul să
emită, să vândă, să cumpere şi păstreze hârtiile de valoare. Operaţiunile bancare pe Piaţa
Valorilor Mobiliare se înfăptuiesc în baza licenţei primite de la BNM.
Controlul operaţiunilor cu hârtiile de valoare includ:
Controlul procedurilor de emitere;
Controlul calculării şi achitării dividendelor;
Confirmarea operaţiunilor cu hârtii de valoare şi reflectarea lor în dările de
seamă.
La verificarea acestui sector, auditorul trebuie să ştie că banca poate emite hârtii de
valoare în scopul majorării capitalului statutar şi din ordinul emitentului.
La emiterea hârtiilor de valoare, banca îndeplineşte şi prezintă la BNM prospectul de
emisie, care se înregistrează într-un registru special. În presă, trebuie să fie dat un anunţ
cu privire la emisiunea hârtiilor de valoare, despre înregistrarea rezultatelor emisiei.
La înregistrarea prospectului la BNM, banca mai prezintă ordinul de plată cu privire
la achitarea în buget în sumă de 10,5 % din suma emisiei.
Verificarea calculelor cu privire la achitarea dividendelor, începe cu controlul listelor
acţionarilor, termenul de achitare, cota dividendelor conform deciziei Adunării Generale
a Acţionarilor, corectitudinea calculării şi achitării dividendelor cu reflectarea în
evidenţă.
Băncile Comerciale efectuează operaţiuni active şi pasive cu hârtiile de valoare.
Emisiunea hârtiilor de valoare se atârnă la operaţiunile pasive. Operaţiunile active cu
hârtiile de valoare includ:
Procurarea hârtiilor de valoare în scopul participării în conducerea altor
agenţi economici;
Primirea dividendelor în scopuri investiţionale;
Pentru comercializare.
Evidenţa analitică a acestor operaţiuni se ţine pe feluri de hârtii de valoare şi agenţi
economici. Hârtiile de valoare procurate de către Băncile Comerciale se iau la bilanţ la
suma procurării.
În practica auditului acestui sector cel mai des se întâlnesc următoarele încălcări:
Lipsa publicaţiilor în presă despre emiterea hîrtiilor de valoare;
Oformarea şi înregistrarea nelegitimă a emisiunilor adăugătoare;
Încălcarea termenelor de achitare a dividendelor;
Reflectarea incorectă în evidenţă şi în dările de seamă a rezultatelor emisiei.
2. Controlul calculării şi achitării impozitului cu hârtiile de valoare.
Auditul calculării şi achitării impozitului aferent operaţiunilor cu hârtiile de valoare,
includ:
Controlul corespunderii bazei de impozitare a operaţiunilor cu hîrtiile de
valoare conform legislaţiei în vigoare;
Controlul oformării, calculării şi reflectării în evidenţă a impozitului
privind înregistrarea prospectului de emisie;
Controlul reflectării în contabilitate şi calculul impozitului aferent
procurării şi vânzării hârtiilor de valoare.
După verificarea corectitudinii calculelor şi achitării impozitului în buget, auditorul
face o dare de seamă cu privire la activitatea Băncilor Comerciale pe Piaţa Valorilor
Mobiliare.
Tema XII. Auditul impozitării Băncilor Comerciale
1. Auditul impozitului pe venit
2. Auditul impozitului pe imobil
3. Auditul altor impozite
1. Auditul impozitului pe venit
Sarcinile de bază al auditului impozitării:
Băncile Comerciale includ verificarea formării veniturilor şi cheltuielilor
băncii;
Controlul includerii în sinecostul serviciilor bancare a unor cheltuieli;
Controlul determinării profitului băncii până la impozitare;
Elaborarea unor recomandări cu privire la înlăturarea greşelilor emise de
către bancă.
Documentele principale de verificare sunt documentele de plată bancare cu privire la
achitarea impozitului pe venit şi corespunderea sumelor achitate cu sumele trecute în
contul corespondent al băncii.
În timpul auditului, se atrage atenţie la baza impozabilă, la cota procentuală şi
respectarea termenului de achitare la buget. În cazul cînd, suma achitată în buget, la
finele perioadei de gestiune, nu corespunde cu suma calculată, diferenţa trebuie să fie
transferată în buget în decurs de 5 zile din momentul înştiinţării.
La verificarea corectitudinii achitării cu bugetul cu privire la impozitul pe venit, în
practica de audit se întâlnesc următoarele încălcări:
Nereflectare în dările de seamă a unor venituri şi cheltuieli;
Nerespectarea termenului de achitare a sumelor plătite în avans şi a celor
reale determinate la finele anului;
Neincluderea în componenţa veniturilor a plăţilor pentru operaţiunile
garantate.
2. Auditul impozitului pe imobil
Impozitul pe imobil în Băncile Comerciale include controlul bazei impozabile,
verificarea termenului de achitare a impozitului şi controlul imobilului care nu este supus
impozitării. În timpul controlului acestui sector se verifică veridicitatea calculării bazei
impozabile şi corespunderea ei cu legislaţia în vigoare.
O deosebită atenţie, auditorul, trebuie să atragă la imobilul băncii, care nu este supus
impozitării şi la faptul dacă nu a fost mărit costul acestui imobil.
3. Auditul altor impozite.
Controlul altor impozite include controlul calculării şi achitării TVA , a impozitelor
locale şi a taxei de stat. La verificarea acestor impozite, auditorul verifică, în primul rând,
calcularea bazei impozabile, termenele de achitare, înregistrările contabile şi metodele de
achitare a impozitului.
În timpul verificării taxelor de stat, auditorul atrage atenţie la corectitudinea
întocmirii proceselor - verbale şi documentelor de plată, care au fost utilizate la achitarea
taxelor de stat, se atrage atenţie la suma plătită şi la reflectarea ei în documentele zilei ale
băncii.
Tema XIII. Conţinutul şi structura opiniei de audit
1. Principii şi metode de evaluare a activităţii băncilor
2. Formele şi structura opiniei de audit
3. Structura scrisorii către management
1. Principii şi metode de evaluare a activităţii băncilor
În practica bancară, pentru evaluarea activităţii Băncilor Comerciale se conduce după
sistemul de raiting CAMELS. Acest sistem a fost elaborat de către Sistemul Federal de
Rezerve a SUA în 1988. Acest sistem prevede evaluarea activităţii băncilor după 6
indicatori:
1. Suficienţa capitalului – C
2. Calitatea activelor – A
3. Management – M
4. Profitul – E
5. Lichiditatea – L
6. Sensibilitatea la riscuri – S
Acest raiting se atribuie în baza unei scări de la 1 la 5. Raitingul nr. 1 – înseamnă
raitingul cel mai înalt, cu cea mai puternică performanţă şi metode de dirijare a riscului
şi cu mai puţine probleme ce ţin de supraveghere. Raitingul nr. 5 – este cel mai scăzut cu
metode neadecvate de dirijare a riscurilor şi reprezintă cel mai înalt nivel de îngrijorare
din partea supravegherii activităţii.
1 – puternic;
2 – satisfăcător;
3 – mediocru;
4 – critic;
5 – nesatisfăcător.
Pentru auditul rapoartelor financiare şi activităţii Băncilor Comerciale se poate de
divizat următoarele etape de verificare:
1 etapă – documentaţia internă – care include verificarea capitalului social, CNT,
documente de constituire, procedura de deschidere a conturilor bancare, verificarea
mişcării activelor pe termen lung, calcularea salariului şi decontărilor cu titularii de
avans;
2 etapă – operaţiunile active ale băncii – include verificarea lichidităţii băncii,
documentele de creditare a clienţilor, corectitudinea calculării şi încasării dobânzii,
mişcarea în conturi de creditare şi calcularea rezervelor pentru creditele acordate;
3 etapă – operaţiunile pasive ale băncii – include verificarea creditelor interbancare
şi a împrumuturilor primite de la alte instituţii creditare, veridicitatea întocmirii
contractelor, calcularea şi achitarea dobânzilor;
4 etapă – operaţiuni valutare – include verificarea activităţii valutare a băncii,
deschiderea conturilor în valută, evaluarea soldurilor în conturi, calcularea deferenţii de
curs;
5 etapă – rezultatele financiare şi impozitarea – include verificarea evaluării şi
constatării veniturilor şi cheltuielilor băncii, calcularea rezultatului financiar, baza
impozabilă, calculul şi respectarea termenelor de achitare a impozitelor în buget;
6 etapă – verificarea rapoartelor financiare şi fiscale – include corectitudinea
întocmirii rapoartelor financiare, în baza soldurilor din conturile sintetice, prezentarea la
BNM şi Inspectoratul Fiscal.
Comitetul de la BASEL a elaborat un set de principii privind supravegherea bancară
efectivă, care a fost semnat şi aprobat de către FMI şi Banca Mondială. Aceste principii
servesc la informarea de bază pentru autorităţile de supraveghere bancară din toate ţările
şi reprezintă cerinţele minime pentru întărirea serviciului de supraveghere bancară.
2. Formele şi structura opiniei de audit
În conformitate cu legea despre activitatea de audit, instituţiile financiar – creditare
sunt supuse unui control de audit anual. Rezultatul acestui control se prezintă adresatului
sub formă unei opinii de audit. Prin această opinie, auditorul confirmă veridicitatea
dărilor de seamă şi corespunderea lor cu legislaţia în vigoare.
Opinia de audit se face într-o formă restrânsă în baza raportului de audit unde se
reflectă rezultatele controlului de audit. Opinia de audit poate fi pozitivă şi negativă.
Exprimarea opiniei auditorului, conform cerinţelor Standardelor Naţionale şi
Internaţionale de Audit, trebuie să conţină:
1. Titlu;
2. Adresatul;
3. Identificarea informaţiei financiare audiate;
4. Referire la standardele de audit utilizate;
5. Exprimarea sau refuzul de a exprima opinia;
6. Semnătura auditului;
7. Adresa firmei de audit pe care o reprezintă;
8. Data şi ştampila.
Opinia de audit se clasifică în:
Opinie fără excepţie ( pozitivă ) – care reflectă satisfacerea auditorului pe
toate părţile esenţiale care includ:
Informaţia financiară a fost pregătită în baza standardelor de
audit şi contabile;
Informaţia financiară corespunde regulamentelor şi
standardelor în vigoare;
Toate punctele relevante sunt suficient detaliate pentru a obţine
o prezentare adecvată a informaţiei financiare.
Opinie cu excepţie – care se reprezintă în cazul cînd:
Există o înţelegere cu conducerea băncii privind
reflectarea informaţiei în rapoartele financiare;
Există un conflict dintre modurile corespunzătoare
de raportare din punct de vedere a Standardelor Naţionale de Contabilitate sau clientul
a limitat domeniul auditului extern.
Opinie nefavorabilă – se emite, în cazul,
cînd o opinie cu excepţie nu este suficientă de a indica greşelile la întocmirea rapoartelor
financiare. În acest caz în opinie se va indica „Reieşind din punctele expuse în
paragrafele excepţiei rapoartele financiare nu reprezintă imagine autentică a stării
financiare conform SNC.”
Refuzul de opinie – se acordă în cazul
cînd efectul posibil al restricţiilor, scopul auditului sau nesiguranţa sunt atît de mari încît
auditorul nu-şi poate exprima opinia referitor la veridicitatea întocmirii rapoartelor
financiare. În acest caz, BNM trimite la bancă reprezentanţi ai secţie de audit BNM,
pentru verificarea corectitudinii opiniei.
Opinia de audit include trei părţi:
1. Partea introductivă – unde se
reflectă adresele juridice;
2. Partea analitică – unde se reflectă
descrierea principiilor şi metodelor de petrecere a controlului, generalizarea rezultatelor
controlului şi unele măsuri pentru înlăturarea erorilor;
3. Încheerea sau partea rezultativă –
care reprezintă opinia auditului despre corespunderea dărilor de seamă conform legislaţiei
în vigoare.
Clientului i se prezintă concluzia de audit pentru semnare în două exemplare:
I exemplar – rămâne la client;
II exemplar – se prezintă la BNM împreună cu rapoartele financiare anuale.
Concluzia de audit oferă posibilitatea bănci de a publica în presă bilanţul contabil şi
raportul privind rezultatele financiare.
3. Structura scrisorii către management
Standardele Internaţionale de Audit cer сa auditul să îndeplinească o scrisoare către
management, care este utilizată pentru uzul intern al băncii. Regulamentul BNM cu
privire la procedurile de pregătire şi prezentare a raportului de audit, cere ca scrisoarea de
management să fie prezentată la Departamentul de Supraveghere a Băncii la BNM pentru
a fi utilizată la evaluarea controalelor interne şi a procedurilor băncii.
Scrisoarea de management reprezintă un raport asupra efectuării controlului intern şi
a procedurilor de efectuare a operaţiunilor bancare în timpul unui audit obişnuit. Scopul
scrisorii de management este de a scoate la iveală neajunsurile întâlnite în efectuarea
operaţiunilor bancare şi de a face propuneri pentru înlăturarea lor.
În cazul, cînd banca nu este de acord cu propunerile auditului, aceasta se menţionează
în scrisoare de management, înainte ca ea să fie prezentată managementului de vârf, cu
stipularea cauzelor.
Scrisoarea de management este o scrisoare detaliată de la 30 – 60 pagini, care oferă
Departamentului de Supraveghere Bancară o imagine a domeniilor problematice ale
Băncii Comerciale.
În baza scrisorii către management, Banca Comercială pînă la auditul următor trebuie
să înlăture toate neajunsurile, care au fost menţionate în scrisoare.
Powered by http://www.referat.ro/cel mai tare site cu referate