albert einstein citate Și aforisme atent alese

8
ALBERT EINSTEIN CITATE ȘI AFORISME ATENT ALESE 1. Cel ce mărșăluiește vesel în rând cu trupa, deja și-a câștigat disprețul meu. I s- a dat ditamai creierul din greșeală, din moment ce măduva spinării i-ar fi fost de ajuns. 2. Nu e vorba de cât de deștept sunt eu, ci de faptul că am mai multă răbdare în rezolvarea problemelor. 3. Marile spirite întotdeauna au întâlnit opoziții violente de la mințile mediocre. 4. Orice prost cu un pic de minte poate face lucrurile mai mari și mai complexe. E nevoie de atingerea unui geniu ca să le miște în sens opus. 5. Dacă A reprezintă succesul în viață, atunci A este egal cu x plus y plus z. Munca reprezintă x; y înseamnă joaca; iar z – să taci naibii din gură. 6. Învățământul ar trebui astfel conceput, încât ceea ce oferă să fie perceput ca un dar neprețuit, iar nu ca o datorie apăsătoare. 7. Există două moduri de a-ți trăi viața: ca și cum nu ar exista miracole sau ca și cum totul ar fi un miracol. 8. Idealurile care mi-au luminat calea și din când în când mi-au dat curaj reînnoit de a întâmpina viața cu voioșie, au fost Bunătatea, Frumusețea și Adevărul. Banalele subiecte ale eforturilor umane, posesiilor, succesului exterior, luxului mi s-au părut întotdeauna demne de dispreț. 9. Niciodată să nu privești studiul ca pe o datorie, ci ca pe un prilej demn de invidiat care te învață ce înseamnă influența eliberatoare a frumuseții pe tărâmul spiritului, pentru bucuria ta personală și beneficiul comunității căreia ve aparține munca ta de mai târziu. 10. Munca e singurul lucru care dă substanță vieții. 11. Doar două lucruri sunt infinite: universul și prostia umană, însă nu sunt sigur despre primul. 12. Nebunia înseamnă să faci același lucru în mod repetat și să te aștepți să obții alt rezultat. 13. Nu înțelegi un lucru pe deplin decât dacă poți să i-l explici bunicii. 14. Dumnezeu nu joacă zaruri cu universul. 15. Dacă cineva nu a greșit niciodată, înseamnă că nu a încercat să facă nimic nou. 16. Despre viața și opera lui Bach n-am de spus decât atât: ascultă, cântă, iubește, venerează – și ține-ți gura. 17. Eu determin valoarea autentică a unui om după o singură regulă: în ce măsură și în ce scop s-a eliberat de Eul lui? 18. Lucrul cel mai important este să nu încetezi să pui întrebări. Curiozitatea are propria rațiune de a exista. 19. Încearcă să nu devii un om de succes, ci mai degrabă un om de valoare. Citate Albert Einstein 20. Diferența dintre geniu și stupiditate stă în faptul că geniul este limitat.

Upload: danielamonicag

Post on 18-Sep-2015

34 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

...........

TRANSCRIPT

Albert Einstein citate i aforisme atent alese1. Cel ce mrluiete vesel n rnd cu trupa, deja i-a ctigat dispreul meu. I s-a dat ditamai creierul din greeal, din moment ce mduva spinrii i-ar fi fost de ajuns.2. Nu e vorba de ct de detept sunt eu, ci de faptul cam mai mult rbdare n rezolvarea problemelor.3. Marile spirite ntotdeauna au ntlnit opoziii violente de la minile mediocre.4. Orice prost cu un pic de minte poate face lucrurile mai mari i mai complexe. E nevoie de atingerea unui geniu ca s le mite n sens opus.5. Dac A reprezint succesul n via, atunci A este egal cu x plus y plus z. Munca reprezint x; y nseamn joaca; iar z s taci naibii din gur.6. nvmntul ar trebui astfel conceput, nct ceea ce ofer s fie perceput ca un dar nepreuit, iar nu ca o datorie apstoare.7. Exist dou moduri de a-i tri viaa: ca i cum nu ar exista miracole sau ca i cum totul ar fi un miracol.8. Idealurile care mi-au luminat calea i din cnd n cnd mi-au dat curaj rennoit de a ntmpina viaa cu voioie, au fost Buntatea, Frumuseea i Adevrul. Banalele subiecte ale eforturilor umane, posesiilor, succesului exterior, luxului mi s-au prut ntotdeauna demne de dispre.9. Niciodat s nu priveti studiul ca pe o datorie, ci ca pe un prilej demn de invidiat care te nva ce nseamn influena eliberatoare a frumuseii pe trmul spiritului, pentru bucuria ta personal i beneficiul comunitii creia ve aparine munca ta de mai trziu.10. Munca e singurul lucru care d substan vieii.11. Doar dou lucruri sunt infinite: universul i prostia uman, ns nu sunt sigur despre primul.12. Nebunia nseamn s faci acelai lucru n mod repetat i s te atepi s obii alt rezultat.13. Nu nelegi un lucru pe deplin dect dac poi s i-l explici bunicii.14. Dumnezeu nu joac zaruri cu universul.15. Dac cineva nu a greit niciodat, nseamn cnu a ncercat s fac nimic nou.16. Despre viaa i opera lui Bach n-am de spus dect att: ascult, cnt, iubete, venereaz i ine-i gura.17. Eu determin valoarea autentic a unui om dup o singur regul: n ce msur i n ce scop s-a eliberat de Eul lui?18. Lucrul cel mai important este s nu ncetezi s pui ntrebri. Curiozitatea are propria raiune de a exista.19. ncearc s nu devii un om de succes, ci mai degrab un om de valoare.Citate Albert Einstein20. Diferena dintre geniu i stupiditate st n faptul c geniul este limitat.21. Viaa este ca mersul pe biciclet. Ca s-i pstrezi echilibrul trebuie s rmi n micare.22. "Toata lumea stie ca anumite lucruri sunt irealizabile, pana cand vine cineva care nu stie acest lucru si le realizeaza".23. "Progresul tehnologic este ca un topor n minile unui criminal patologic24. "Realitatea este o iluzie, dar una foarte persistent."25. "Ecuaiile sunt mult mai importante pentru c, dac politica este pentru prezent, ecuaiile sunt pentru eternitate."26. "Singurul lucru care interfereaz cu nvtura mea este educaia."27. "tiina fr religie este chioap. Religia fr tiin este oarb."28. "Slbiciunea ca atitudine devine slbiciunea caracterului."29. "Singurul lucru cu adevrat valoros este intuiia."30. "Nu putem rezolva problemele gndind la fel cum am gndit cnd le-am creat."31. "Totul tiinific nu este dect o rafinare a gndirii de zi cu zi."32. otul ar trebui s fie ct mai simplu posibil, dar nu mai simplu."33. "Nu cred niciodat n viitor. Vine att de repede."34. "Omul ncepe s traiasc atunci cnd poate tri n afara eu-lui propriu."35. "Pacea nu se ine cu fora. Ea se realizeaz numai prin nelegere."36. "Spiritele mari primesc adesea o opoziie puternic de la minile slabe."37. "Vreau s tiu gndurile lui Dumnezeu; restul sunt detalii." 38. "Gravitaia nu este responsabil pentru faptul c oamenii se ndrgostesc."39. "Imaginaia este mai important dect cunoaterea."40. "Uneori plteti mult pentru lucrurile primite gratis."41. "Cine nu a greit nu a ncercat niciodat nimic nou."42. Stai un minut cu mana pe o soba incinsa si ti se va parea c-ai stat o ora. Stai o ora langa o fata frumoasa si ti se va parea c-ai stat un minut. Ei, asta-i relativitatea! "

43. "Toi suntem genii. ns dac judecm un pete dup abilitatea sa de a se urca n copaci, el va tri toat viaa cu impresia c nu este detept."44. "Many of the things you can count, don't count. Many of the things you can't count, really count."45. "Doar dou lucruri sunt infinite: Universul i prostia uman, i nu sunt sigur n legatur cu Universul."46. ncearc sa fii un om de valoare i nu neaprat un om de succes.47. http://www.intelepciune.ro/Toata_lumea_este_un_geniu_Daca_ai_judeca_un_peste_7205.html

Sunt dou feluri de a-i tri viaa...unul de a crede c nu exist miracole, altul de a crede c totul este un miracol.48. E un miracol c i curiozitatea supravieuiete educaiei colare.1. Doualucrurisunt infinite: Universul si stupiditatea umana; nu sunt prea sigur in privinta Universului.2. Imi ajunge sa fiu un artist, desenand liber prin intermediul imaginatiei. Imaginatia este mult mai importanta decat stiinta. Stiinta este limitata. Imaginatia cuprinde lumea.3. Daca nu poti sa ii explici unui copil de 6 ani, inseamna ca nu ai inteles nici tu insuti.4. Cand curtezi o femeie draguta, o ora pare cat o secunda. Cand stai pe taciuni aprinsi, o secunda pare o ora. Aceasta este relativitatea.5. Vorbesc cu toti oamenii la fel, indiferent ca este gunoierul sau presedintele universitatii.6. Stiinta fara religie este schioapa, religia fara stiinta este oarba.7. Viata este precum mersul pe bicicleta. Ca sa iti pastrezi echilibrul, trebuie sa mergi mai departe.8. Incearca sa devii un om de valoare nu un om de succes.9. Un om fericit e prea multumit de prezentul lui ca sa se lupte cu trecutul.10. Marile spirite s-au lovit mereu de opozitia violenta a mintilor mediocre. Mintea mediocra este incapabila sa inteleaga omul care refuza sa se supuna orbeste la prejudecatile conventionale si alege in schimb sa isi exprime opiniile cu mult curaj si onestitate.

Nu m gndesc la viitor, va veni el oricum.Un intelectual rezolv problemele. Un geniu le evit.Sufletele mari au ntlnit ntotdeauna opoziie din partea minilor mediocre.Dac vrei s duci o via linitit, ancoreaz-te de un scop, nu de oameni sau obiecte.

Le sunt recunosctor tuturor celor care m-au refuzat n via. Datorit lor am reuit pe cont propriu.Dac cineva n-a greit niciodat, nseamn c n-a ncercat s fac nimic nou.

Este mai uor s dezintegrezi un atom dect o prejudecat.

Coincidena este felul lui Dumnezeu de a rmne anonim.

O ntrebare care m las n cea: sunt eu nebun sau sunt toi ceilali?Albert EinsteinOrice prost tie. Scopul este s nelegi.

Important este s nu te opreti niciodat din a-i pune ntrebri.Albert EinsteinViaa e ca mersul pe biciclet: Ca s-i menii echilibrul, trebuie s te miti n permanen.Cea mai frumoas i mai profund trire omeneasc este misterul.Nu putem rezolva problemele folosind acelai tip de gndire pe care l-am folosit atunci cnd le-am creat.

Nu ncerca s fii un om de succes, ci un om de valoare.Mi-e team de ziua n care tehnologia va fi mai important ca relaiile interumane. n lume va exista o generaie de idioi.

Sunt dou feluri de a-i tri viaa. Unul: de a crede c nu exist miracole. Altul: de a crede ca totul e un miracol.Coincidena este felul lui Dumnezeu de a rmne anonim.M intereseaz ce gndete Dumnezeu. Restul sunt detalii.Dac nu poi explica ceva unui copil de ase ani, atunci nici tu nu ai neles.Cei care au privilegiul de a ti au datoria de a aciona.

Nu renuna la visele tale, continu s dormi.Dac oamenii sunt buni doar de frica unei pedepse sau n sperana unei rsplate, atunci suntem ntr-adevr o aduntur jalnic.Pune mna pe o sob fierbinte un minut i i se va prea o or. Stai cu o fat frumoas o or i i se va prea un minut. Aceasta este relativitatea.Valoarea unui om rezid n ce d el, nu n ceea ce este capabil s primeasc.Educaia este ceea ce rmne dup ce ai uitat tot ceea ce ai nvat n coal.Viaa nsi este magie, iar dac nu crezi asta, mcar ncearc s-o trieti ca pe ceva magic.Logica te va duce de la A la Z. Imaginaia te va purta dincolo de limite.

1. Urmeaz-i curiozitatea: "Nu am nici un talent deosebit. Sunt doar pasionat de curios."

2. Perseverena este de nepreuit: "Nu este vorba c eu sunt detept, doar c eu petrec mai mult timp cu rezolvarea problemelor."

3. Concentreaz-te pe prezent: "Orice brbat care poate conduce n siguran n timp ce srut o fat, nu d srutului atenia cuvenit."

4.Imaginatia este puternic: "Imaginaia este totul. Este trailer-ul atraciilor viitoare. Imaginatia este mai important dect cunoaterea. "

5. F greeli: "O persoan care nu a greit nu a ncercat niciodat nimic nou."

6. Triete acum: "Eu nu m gndesc prea mult la viitor - vine destul de repede."

7. Creaz valoare: "Nu-i dori succesul, ci mai degrab s creezi valoare."

8. Nu fi repetitiv: "Nebunie: s faci acelai lucru n continuu i s atepi rezultate diferite."

9. Cunoaterea vine din experien: "Informaia nu este cunoatere.Singura surs de cunoatere este experiena."

10. nva regulile i apoi joac mai bine: "Trebuie s nvei regulile jocului. i mai apoi trebuie s joci mai bine dect oricine altcineva. "

2. 1.Dezvoltarea intelectuala ar trebui sa inceapa la nastere si sa inceteze la sfarsitul vietii.3. 2.Fiecare dintre noi ar trebui sa fie respectat ca individ, dar nimeni nu ar trebui sa fie idolatrizat.4. 3.Nu face nimic impotriva constiintei tale, chiar daca situatia in care te afli ti-o cere.5. 4.In cazul in care oamenii sunt buni doar pentru ca se tem de o pedeapsa sau fac bine motivati fiind de o anumita rasplata, atunci intr-adevar suntem o rasa lipsita de speranta.6. 5.Perfectiunea mijloacelor si confuzia obiectivelor, aceasta pare sa fie principala noastra problema.7. 6.In cazul in care nu o poti explica, nu o intelegi indeajuns de bine.8. 7.Nici o problema nu poate fi rezolvata la acelasi nivel de cunoastere la care a fost creata.9. 8.Nebunia inseamna sa faci acelasi lucru in mod repetat si sa te astepti la rezultate diferite.10. 9.Invata din ziua de ieri, traieste astazi pentru ziua de astazi si spera pentru ziua de maine.11. 10.A devenit ingrozitor de evident ca tehologia a depasit cu mult umanitatea din noi.12. 11.Nu tot ceea ce poate fi numarat conteaza si nu tot ceea ce conteaza poate fi numarat.13. 12.Puterea atrage intotdeauna oameni lipsiti de moralitate.14. 13.Totul ar trebui sa fie cat mai simplu cu putinta, insa nu mai simplu de atat.15. 14.Un barbat ar trebui sa descopere ceea ce este, nu ceea ce crede ca ar trebui sa fie.16. 15.Orice om care citeste prea mult si isi foloseste prea putin propriul sau creier deprinde o anumita lene in gandire.17. 16.O persoana care nu a gresit niciodata, nu a incercat niciodata ceva nou.18. 17.Arta suprema a unui profesor este de a trezi bucuria exprimarii creatoare si bucuria cunoasterii.19. 18.Oricine nu ia adevarul in serios in aspectele sale minore, nu o sa poata avea niciodata incredere in cele majore.20. 19.Marile spirite au intalnit intotdeauna opozitii violente de la mintile mediocre.21. 20.Educatia este ceea ce ramane dupa ce ai uitat tot ceea ce ai invatat la scoala.22. 21.Logica te va duce din punctul A in punctul B. Imaginatia te poate duce oriunde vrei.23. 22.Furia locuieste numai in sanul nebunilor.24. 23.Informatia nu este cunoastere.25. 24.Nu-ti pierde niciodata sfanta curiozitate.26. 25.Dragostea este un profesor mai bun decat datoria.

Pe 18 aprilie 1955, n urm cu fix 60 de ani, se stingea din via unul dintre cele mai mari genii din istoria omenirii. TIRI PE ACEEAI TEM Sunt tiina i religia dumani de moarte? Albert Einstein, omul de numele cruia se leag cele mai importante realizri ale minii umane n ceea ce privete concepiile asupra Universului, a murit la Spitalul din Princeton din cauza unui anevrism abdominal aortic. Conform dorinei sale, trupul i-a fost incinerat, iar cenua a fost mprtiat n secret peste apele unui ru din New Jersey. n afara realizrilor sale din domeniul tiinei, Einstein a lsat n urm i o serie de cugetri sclipitoare, din care v prezentm, mai jos, o selecie: 1. Dou lucruri sunt infinite: Universul i prostia uman; nu sunt foarte sigur n privina Universului. 2. Dac nu poi s-i explici unui copil de ase ani, nseamn c nu ai neles nici tu. 3. Exist dou moduri de a-i tri viaa: ca i cum nu ar exista miracole sau ca i cum totul ar fi un miracol. 4. Cel ce spune c e imposibil nu ar trebui s-l mpiedice pe cel ce nu crede aa ceva. 5. Ceea ce m intereseaz cu adevrat este dac Dumnezeu a avut de ales cnd a creat lumea. 6. Cnd stai cu o fat drgu dou ore, e ca i cum ar fi dou minute, iar cnd stai deasupra unui cuptor ncins dou minute, e ca i cum ar fi dou ore. Asta este relativitatea. 7. Educaia este ceea ce rmne dup ce ai uitat ceea ce ai nvat la coal. 8. Realitatea este o iluzie, dar una foarte persistent. 9. Toi suntem genii, dar dac judecm un pete dup abilitatea sa de a se urca n copaci, el va tri toat viaa cu impresia c nu este detept. 10. Unii brbai se strduiesc toat viaa s neleag o femeie. Alii se ocup de lucruri mai uoare, cum ar fi teoria relativitii * nainte s moar, Einstein a rostit ultimele cuvinte, dar asistenta care l ngrijea nu cunotea limba german.

Citeste mai mult:adev.ro/nn0qeq