9. psy personalitatii - abordarea social cognitiva
Post on 26-Dec-2015
35 Views
Preview:
TRANSCRIPT
Lector dr. Zeno R. CRETU
204 204
UI 9: TEORII SOCIAL-COG�ITIVE ALE PERSO�ALITĂŢII
1. Obiective 205
2. Introducere 206
3. Teoria învăţării sociale propusă de Rotter 205
4. Învăţarea observaţională (Bandura) 208
5. Teoria social-cognitivă bazată pe variabile persoană (Mischel) 212
6. Răspunsurile şi rezolvările la testele de auto-evaluare 215
7. Lucrarea de verificare 215
8. Rezumat 216
9. Bibliografie 217
Lector dr. Zeno R. CRETU
205 205
TEORII SOCIAL-COG�ITIVE ALE PERSO�ALITĂȚII
1. Obiective
La sfârşitul acestei unităţi de învăţare vei fi capabil:
� să ilustrezi specificul Teoriilor social cognitive în contrast cu
abordarea comportamentală
� să explici conceptele și ecuația de predicție comportametală propuse
de J. Rotter
� să definești învățarea observațională a comportamentului
� să prezinți fazele învățarii observaționale conform lui A. Bandura și
să ilustrezi experimentul ”Bobo doll”
� să prezinți tipurile de variabile-persoană introduse de W.Mishel
� să diferențiezi variabilele persoană de trăsăturile dipoziționale.
Durata medie de studiu individual: 2 ore
Lector dr. Zeno R. CRETU
206 206
2. Introducere
Abordarile comportamentale s-au centrat pe condiționare și pe relația de întărire
răspuns-stimul, negând valoarea oricărei variabile sau construct care ar invoca intervenția
activității mentale, dar care nu putea fi măsurat obiectiv, direct. Specifică behaviorismului a
fost ideea că stimulii controlează comportamentul.
Adepții Teoriei Social Cognitive (TSC) au plecat de la două constatări interesante.
Prima se referă la faptul că o parte din comportamentele definitorii ale oamenilor apar prin
simpla observare și imitare a comportamentelor pe care alții le performează. Comportamentul
poate fi format deci sub influența altor persoane, care exercită forța de modelare
comportamentală.
A doua constatare a fost aceea că modul subiectiv de reprezentare și transformare
cognitivă a stimulului pot controla atât comportamentul persoanei cât și stimulul. De
exemplu, în experimentele bazate pe paradigma amânării gratificației (Mischel, Ebbsen și
Zeiss, 1972), copiilor li se cere să stea așezați în fața unei bomboane până când
experimentatorul revine în sala în care copilul se află. Aceștia sunt instruiți că dacă vor putea
aștepta, fără să mănânce bomboana, atunci ei vor primi la finalul perioadei de așteptare o
recompensă cu o valoare subiectivă mai mare pentru copil (de exemplu o prăjitură savuroasă).
Prin astfel de cercetări s-a stabilit că unul din factorii cei mai importanți care separă copiii ce-
și pot amâna gratificația imediată de cei care nu pot face acest lucru este modul subiectiv de
reprezentare a recompensei (Mischel et al., 1996). Copiii care își reprezintă caracteristicile
consumabile, ”fierbinți” (hot) ale bomboanei, nu pot să-și amâne această gratificație imediată
pe care o au la îndemână. În schimb copiii care recurg la reprezentări ”reci” (cold) ale
bomboanei (de exemplu își imaginează că bomboana este doar o gumă de șters), reușesc să
reziste până la final, când primesc gratificația cea mare. În consecință, conform probelor
furnizate de adepții TSC, comportamentul persoanei este controlat nu de caracteristicile
obiective ale stimulului ci mai degrabă de modul subiectiv de reprezentare mentală.
Lector dr. Zeno R. CRETU
207 207
3. Teoria învăţării sociale propusă de Rotter
Julian Rotter (1954) elaborează una din primele teorii ale învăţării sociale, introducând patru
constructe esențiale:
1. Potenţialul comportamental este probabilitatea ca un
comportament să se producă în anumite situaţii. În orice
situaţie există mai multe alternative comportamentale şi
fiecare alternativă are o anumită probabilitate de producere
asociată. De exemplu, dacă am vrea să ieşim în oraş să
mâncăm o prăjitură, am putea să mergem cu maşina, cu
bicicleta, pe jos etc. Potenţialul comportamental al fiecărui
răspuns este dependent de alternativele permise de situaţie.
2. Valoarea de întărire (valența) este preferinţa subiectivă a persoanei pentru una din
alternative comportamentale diponibile la un moment dat. O asumpţie este că în
general omul alege în aşa fel încât să obţină rezultatul/ consecinţa cea mai
preferată. De exemplu, putem petrece noaptea acasă, la un mall, la un concert sau
la Paris. Oamenii diferă în valoarea asociată acestor variante. Alegerea va fi
dependentă alternativele disponibile și de valoarea (valența) subiectivă asociată
fiecăreia.
3. Expectanţa este o variabilă pur subiectivă. Rotter considera că importantă este
percepţia individului cu privire la posibilitatea de împlinire a unui eveniment.
Expectanţa influenţează planurile de viitor şi comportamentele concrete în care se
angajează persoana. Expectanţele pot fi specifice sau generalizate. De exemplu,
locul controlului (locus of control) este una din expectantele generalizate
identificate de Rotter. Prin învăţare, unele expectanţe pot fi aplicate unei varietăţi
de situaţii; astfel se generalizează şi apoi generează comportamentel specifice
persoanei respective. Expectanţa şi valoarea de întărire sunt variabile independente,
dar comportamentul poate fi prezis corect doar ca funcție a interacțiunii lor (nu
aditivării lor!), conform formulei de mai jos, avansate de Rotter (1954) .
Lector dr. Zeno R. CRETU
208 208
Potenţialul comportamental = f (Expectanţă x Valoare de întărire)
4. Situaţia psihologică. Nu se poate vorbi de comportament în abstracție de orice
context situațional. Acest context este situaţia psihologică din punctul de vedere al
persoanei care răspunde. Valoarea de întărire şi expectanţele privind întărirea
comportamentului sunt dependente de situaţie. Exemplu: a câştiga 20$ este mult
mai probabil să exercite o valoare de întărire asupra unei persoane care a fost de
curând concediată decât asupra uneia care tocmai şi-a primit salariul.
Sarcini de lucru
1. Încercă să prezici ce va face prietenul (prietena) tău cel mai bun în weekendul următor,
folosind formula și conceptele propuse de Rotter.
4. Învățarea observațională (IO)
Învățarea observațională este una din primele modelări care au
apărut în interiorul teoriilor socia-cognitive. Albert Bandura (1969)
arăta că procesele de condiţionare operantă singure sunt
insuficiente pentru a explica varietatea comportamentelor umane.
Oamenii învaţă şi prin simpla observare a ceea ce fac şi primesc în
consecinţă alte persoane.
Definire:
Învăţarea observaţională este procesul prin care o persoană – observator – îşi
schimbă comportamentul ca rezultat al expunerii la un model. Elementele
modelatoare provin de la comportamentul modelului.
Învățarea observațională poate conduce la achiziția de comportamente fie prin expunerea
reală la un model comportamental, fie prin expunerea simbolică. De exemplu, un copil poate
învăța să se comporte agresiv pentru că este expus într-un grup de copii în care interacțiunile
se desfășoară agresiv, violent, fie pentru că urmărește filme cu personaje violente care îl
Lector dr. Zeno R. CRETU
209 209
fascinează. Printr-o serie de cercetări experimentale Bandura (1969,1986) demonstra că o
gamă largă de comportamente plecând de la manierele de servit masa și până la modul
cooperant sau agresiv de relaționare socială, se formează prin IO.
Unul din primele experimente, care a devenit emblematic pentru IO, este experimentul
”Bobo doll” realizat de Bandura în 1961. Scopul lui Bandura a fost de a demonstra că
agresivitatea, ca aspect diferențial interindividual, este un comportament ce poate fi
achiziționat prin învățarea observațională. Autorul a expus copiii de grădiniță la vizionarea
aceluiași film (stimul experimental). În film apare un adult care se îndreaptă către o păpușă
gonflabilă (Bobo doll), căreia îi ordonă să o șteargă de acolo. După un moment în care adultul
(ca model social) constată că păpușa este necompliantă față de cererea lui, acesta performează
4 răspunsuri agresive, însoțite de o verbalizare distinctă.
În prima fază adultul doboară păpușa, se așează pe ea și o lovește în nas în timp ce
verbalizează: ”Poc, drept în nas, bum, bum!”. În faza a doua adultul ridică păpușa și o lovește
în cap cu un ciocan, strigând ”...nemaipomenit, stai jos!”. În faza a treia păpușa este lovită cu
picioarele, adultul strigând ”...zboară de aici!”. În fine, adultul aruncă cu bile de cauciuc în
păpușă.
Variabila independentă manipulată de Bandura a fost consecința pe care adultul o
primește la sfârșitul filmului (faptei sale). Pentru aceasta Bandura a împărțit copiii în 3
grupuri, fiecare grup vizionând un final diferit. La primul grup, în finalul filmului, adultul/
modelul social este recompensat pentru fapta sa. La al doilea grup, în finalul filmului adultul
este pedepsit. Al treilea grup vizionează filmul fără ca adultul să suporte vreo consecință
(pozitivă sau negativă) la finalul faptelor sale. Ulterior, fiecare copil a fost introdus în camera
în care se afla papușa din film, fiind lăsat să se mnifeste liber (având la îndemână obiectele cu
care adultul a maltratat păpușa). Gradul de achiziție al modelului a fost obținut prin
capacitatea fiecărui copil de a reproduce verbal comportamentele modelului vizionat.
Numărul actelor violente performate liber de copii a fost o măsură a acceptanței modelului
social la care au fost expuși. Rezultatele obținute de Bandura arată că grupul copiilor expuși la
un model social agresiv, dar care suportă o consecință pozitivă, a manifestat o acceptanță/
imitație spontană mai mare decât celelalte grupuri experimentale. Băieții au imitat într-o
măsură mai mare comportamentele modelului de referință.
Lector dr. Zeno R. CRETU
210 210
După 1970, Bandura îşi extinde teoria astfel încât să includă o varietate mai mare de factori
cognitivi. Personalitatea se dezvoltă printr-un determinism reciproc. Personalitatea,
comportamentul şi factorii situaţionali interacţionează continuu pentru a determina ceea ce
facem şi gândim.
Învăţarea observaţională presupune 3 stadii:
1. Expunerea observatorului la influenţele modelului social (real sau simbolic).
2. Achiziţia modelului se măsoară frecvent prin sarcini de reproducere/ amintire.
Procesul cognitiv este un comportament închis/ latent prin natura sa, dar aici el este
operaţionalizat prin intermediul amintirilor/ reactualizarilor ca un comportament
deschis/ manifest.
3. Acceptanţa reprezintă gradul de disponibilitate al observatorului de a imita
comportamental elementele modelatoare ale modelului. Acceptanţa este măsurată prin
performarea spontană de către observator a comportamentului modelului.
Lector dr. Zeno R. CRETU
211 211
Expunere Achiziţie Acceptanţă
Observarea unor
modele reale sau
simbolice
Elementele
modelatoare sunt
achiziţionate sau
reamintite
Efe
cte
imit
ativ
e Imitaţie directă
observatorul imită exact comportamentul modelului.
Imitaţie indirectă/ facilitare
observatorul imită comportamente din aceeaşi clasă
comportamentală.
Efe
cte
cont
raim
itat
ive Contraimitaţie directă observatorul nu imită
comportamentul, face exact invers.
Contraimitaţie indirectă/inhibiție
observatorul este puțin probabil să performeze acte
din aceeași clasă de comportamente performate de
model
Elementele
modelatoare nu sunt
achiziţionate sau
reamintite
�on-imitație
Sarcini de lucru
1. Alcătuiește o listă cu zece comportamente pe care ca adult le-ai asimilat conform
schemei de învățare observațională propusă de Bandura. Pentru fiecare exemplu
verifică dacă este satisfăcută schema învățării observaționale.
2. Un copil a învățat să mintă. Acest comportament a fost asimilat pe baza învățării
observaționale a altor copii, care se pare că au avut succes în raport cu părinții și
profesorii lor. Cum poți să folosești învățarea oservațională pentru a forma un
comportament opus (să spună adevărul). Încearcă să elaborezi un design experimental
pentru a atinge acest obiectiv.
Lector dr. Zeno R. CRETU
212 212
5. Teoria social-cognitivă bazată pe variabile persoană
Walter Mischel (1973) a propus o altă teorie socială care
identifică cinci tipuri majore de variabilele-persoană pe care
se clădește personalitatea. Faptul că variabile sunt denumite
de tip ”persoană” subliniază caracterul lor strict personal. În
măsurarea lor se recomandă o abordare idiografică, centrată
pe persoană și nu un demers nomotetic care acceptă agregări
interindividuale în prelucrările statistice.
1. Encodările/ reprezentările se referă la modul unic în care o persoană reprezintă,
evaluează și interpretează experiențele externe, trăirile interne, pe ceilalți și pe sine. Se
asumă că persoanele diferă stabil în modul de encodare a tuturor acestor aspecte. De
exemplu, unul și același câine pentru unul din frați este animalul de companie, iar
pentru celălalt este un stimul fobic. Modul de encodare și evaluare influențează ce va
observa și ce va învăța persoana din experiențele pe care le are.
2. Expectanțele. Încă din 1954, Rotter arăta că acțiunile pe care oamenii le performează
sunt dependente de consecințele pe care le expectează. Expectanțele specifice cu
privire la consecințele pe care anumite comportamente le au în plan personal sunt
variabile ce trebuie măsurate, pentru a putea prezice comportamentul în care va
alege persoana să se angajeze, atunci când se află într-o anumită situație ce-i permite
mai multe alternative.
Există atât expectanțe specifice cât și expectanțe generalizate (formate în urma
generalizării expectanțelor specifice).
Locul controlului (locus of control) este o expectanță generalizată introdusă de
Rotter (1954). Aceasta evaluează măsura în care persoana consideră că poate controla
evenimentele importante care o afectează. Deși poate fi măsurată pe o scală de
interval, variabila distinge la extreme două tipuri de persoane. Persoanele care au un
loc al controlului intern consideră că evenimentele și situațiile pe care le trăiesc și
consecințele pe care le suportă sunt, în primul rând, rezultatul propriului
comportament. Cei care au un loc al controlului acccentuat extern consideră că ceea ce
li se întămplă și deci consecințele pe care trebuie să le suporte, sunt rezultatul
hazardului, șansei, norocului sau a forței pe care o dețin alții. În timp ce primii au o
Lector dr. Zeno R. CRETU
213 213
atitudine mai proactivă, încercând să se autodermine, cei din urmă au o atitudine mai
pesimistă, încercând să găsească ustificări pentru eșecurile lor.
Autoeficacitatea este o altă expectanță generalizată introdusă de Bandura
(1977). Aceasta se referă la credința persoanei că poate performa un anumit
comportament sau că poate duce la bun sfârșit o anumită activitate care presupune un
anumit grad de dificultate. De exemplu, credințele unei persoane că poate sări cu
parașuta sau că poate înfrunta un câine ciobănesc ieșit în față pe o potecă de munte
configurează autoeficacitatea acesteia cu privire la situațiile ce reclamă curaj.
Susținătorii TSC consideră că o astfel de expectanță va influența modul în care se
desfășoară comportamentul real al persoanei în situație. De exemplu, Bandura (1977)
descoperea o corelație înaltă între nivelul autoeficacității personale și rezolvarea fobiei
de șerpi după terapie. Cu cât persoanele percep că dispun de o autoeficacitate mai
mare, cu atât vor alege scopuri mai dificile și vor fi mai perseverente în atingerea lor
(Bandura, 2001). Wiedenfeld et al. (1990) descopereau că persoanele autoevaluate cu
un nivel scăzut de autoeficaitate sunt mai vulnerabile la anxietate și dezvoltă patternuri
de evitare pentru a-și reduce anxietatea. Aceste persoane își perturbă negativ chiar
funcționarea sistemului imunitar.
Bandura (1982) considera că autoeficacitate este factorul comun de succes al
tuturor terapiilor. Orice terapie care întărește expectanțele de autoeficacitate ale
persoanei va ajuta persoana să-și realizeze mult mai bine comportamentele adaptative
(de exemplu abordarea stimulilor fobici). Autoeficacitatea este considerată și un factor
motivațional întrucât persoanele cu un nivel crescut sunt mai persistente în urmărirea
scopurilor chiar și atunci când se confruntă cu adversități.
Expectanțele specifice iau forma unor relații ipotetice de tipul ”dacă...atunci”
între alternativele comportamentale și rezultatele expectate în anumite situații. În mod
normal, fiecare persoană aflată într-o anumită situație va performa acel comportament
despre care expectează că-i va aduce consecința cea mai bună din punct de vedere
subiectiv. Atunci când persoana este într-o situație nouă și nu știe la ce să se aștepte,
comportamentul ei va depinde de expectanțele comportament-rezultat care au fost
confirmate în trecut pentru situații relativ similare.
3. Emoțiile se referă la modul de procesare și răspuns afectiv al persoanei la situațiile-
stimul (externe sau interne). Emoțiile sunt alte variabile-persoană care diferențiază
indivizii. Acestea sunt puternic conectate cu encodările și procesările cognitive.
Lector dr. Zeno R. CRETU
214 214
Cognițiile care activează emoții personale puternice (hot cognitions) sunt cele despre
sine și viitorul personal (Metcalfe și Mischel, 1999). Orice stimul care poate avea
consecințe pozitive sau negative asupra individului poate activa reacții emoționale
înalt diferențiatoare (Smith și Lazarus, 1990). Emoțiile ca stări afective sunt în
interacțiune cu situațiile externe sau interne, dar ele pot să se organizeze ca patternuri
stabile de ordin temepramental (Rothbart et al. , 1994).
4. Scopurile și valorile ghidează proiectele pe termen lung, situațiile și întăririle pe care
persoana le caută precum și reacția față de acestea. Așa cum arăta Rotter (1954) chiar
dacă două persoane au aceleași expectanțe, ele vor reacționa diferit deoarece pentru
același rezultat expectat ele vor atașa valori/ valențe diferite. Aceste variabile servesc
la organizarea și motivarea eforturilor persoanei furnizând direcție și structură pentru
proiectele urmărite (Grant și Dweck, 1999).
5. Competențele de autoreglare. Prin scopurile liber impuse și prin întăririle
autogenerate oamenii își autoreglează comportamentul. Autoevaluarea este
dependentă de modul de encodare și de valoare rezultatului obținut în raport cu
expectanțele fixate. Planurile mentale care selecționează și ghidează acțiunea sunt
ancorate în valorile persoanale. Acestea pot ignora frecvent semnalele externe; ele
activează patternurile comportamentale pe care persoana le consideră adecvate
anumitor contexte. Autoreglarea se referă și la selectarea liberă a situațiilor la care
persoana se va expune. Datorită selectivității operate în environment persoana își
crează propria nișă socială (Buss, 1987). Nișa în care o persoană trăiește conține o
serie de oportunități dar frecvent se întămplă ca aceasta să conțină constrângeri care
limitează posibilitățile de dezvoltare ale persoanei.
Sarcini de lucru
Identifică o persoană cu care interacționezi suficient de frecvent, dar despre care știi clar
că nu îți este simpatică (eventual este antipatică). Listează pe o foaie de hârtie acele
calități/ aspecte care formează în percepția ta imaginea antipatică. Acordă o notă acestei
persoane de la 1 la 5, unde 5 înseamnă maxim antipatică, pentru fiecare caracteristică
listată.
Identifică apoi o persoană pe care o simpatizezi cel mai mult. Listează caracteristicile
acesteia. Încercă să-ți reprezinți (encodezi) persoana antipatică prin caracteristicile
Lector dr. Zeno R. CRETU
215 215
persoanei simpatice, chiar dacă la început ți se va părea extrem de forțat. Pune în practică
acest exercițiu de encodare și interacționați cu persoana pe care nu o simpatizezi minim 7-
10 zile (încercând deliberat să nu aplici prejudecăți). La final refă evaluarea pentru fiecare
caracteristică ”antipatică” reținută inițial. Stabilește diferențele pentru fiecare
caracteristică la cele două momente de timp (scade valoarea obținută la a doua evaluare
din valoarea pentru evaluarea inițială). Stabilește dacă s-a produs vreo modificare de sens
pozitiv? Cum o interpretezi?
Test de autoevaluare I. Stabilește valoarea de adevăr a următoarelor afirmații:
1) Teoria social-cognitivă consideră că stimulii externi nu pot fi controlați prin transformările cognitive aplicate de persoană. 2) În teoria lui Rotter, potențialul comportamental este o funcție aditivă. 3) Întrucât copiii nu sunt capabili de abstractizări, expunerea simbolică nu poate modela comportamentul acestora. 4) Econdările furnizează motivare și direcție pentru proiectele urmărite. 5) Reproducerea din memorie poate fi un bun test al gardului de achiziție.
II. Completează următoarele propoziții:
1) Expunerea presupune..... 2) Activarea cognițiilor ”hot”în cazul copiilor ............... să-și amâne gratificația imediată. 3)Auto-eficiacitatea se referă la......
6. Răspunsuri test autoevaluare
I. 1) F; 2) F; 3) F; 4) F; 5) A. II. 1) observarea unor modele reale sau simbolice; 2) îi împiedică; 3) credința persoanei că poate performa un comportament cu un anumit grad de dificultate.
7. Lucrarea de verificare nr. 9
I. Explică diferențele dintre conceptele de auto-eficacitate și loc de control intern. II. Stabilește asemănări și deosebiri între învățarea observațională și condiționarea
operantă. III. Oferă un exemplu personal în care cele cinci variabile-persoană propuse de
Mischel au interacționat și au condus la apariția unei caracteristici care te definește ca persoană.
Lector dr. Zeno R. CRETU
216 216
8. Rezumat
� Teoriile social-cognitive demonstrează faptul că o mare parte din comportamentele
definitorii ale unui individ sunt asimilate în cursul interacțiunilor sociale, prin procesul
de imitație/ învățare observațională, ca urmare a expunerii sale la influența unui
model.
� Aceste teorii consideră că ceea ce face individul depinde de o serie de procesări
cognitive care se interpun între stimul și răspunsul său comportamental. Rotter
considera că expectanța și valoarea de întărire sunt procesări cognitive, de
interacțiunea lor depinzând comportamentul concret care poate fi expectat de la un
individ într-o anumită situație dată.
� Mischel (1973) considera că se poate prezice comportamentul pe care-l va performa
un individ într-un context dat, dacă sunt cunoscute competențele de encodare,
expectanțele, emoțiile, scopurile și valorile și competențele de autoreglare de care
dispune persoana țintă.
� Învățarea observațională a comportamentelor parcurge 3 faze distincte: expunerea,
achiziția și acceptarea/performarea modelului (Bandura, 1969).
� Autoeficacitatea este o expectanță de ordin generalizat, la fel ca și locul de control.
Nivelul acestor variabile este un bun predictor în raport cu preformarea sau
neperformarea anumitor comportamente într-o clasă largă de situații posibile. În
anumite situații particulare, cunoșterea expectanțelelor specifice poate fi un predictor
mai bun pentru comportamentul expectat.
� Modificarea comportamentului, inclusiv în cadrul terapeutic, se bazează pe
modificarea modurilor de encodare, a expectanțelor și a competențelor de autoreglare.
Lector dr. Zeno R. CRETU
217 217
9. Bibliografie
Bandura, A., Ross, D., & Ross, S. A. (1961). Transmission of aggression through imitation of
aggressive models. The Journal of Abnormal and Social Psychology, 63, 575-582
Bandura, A. , Walters, R. (1963). Social Learning and Personality Development. New York:
Holt, Rinehart şi Winston,.
Bandura, A. (1965). Influence of models. Reinforcement contingencies on the aquisition of
imitative responses. Journal of Personality and Social Psychology, 1, 589-595.
Bandura, A. (1969). Principles of Behavior Modification. New York: Holt, Rinehart şi
Winston.
Bandura, A. (1971). Social Learning Theory. New York: General Learning Press.
Bandura, A. (1983).Temporary dymamics and decomposition of reciprocal determinism: A
replay to Phillips and Orton. Psychological Review, 90, 166-170.
Bandura, A. (1986), Social Foundations of Thought and Action: A Social Cognitive Theory.
NJ: Prentice-Hall, Englewood Cliffs,.
Funder, D.C. (1997). The Personality Puzzle. New York: W.W. Norton & Company, Inc.
Liebert, R. M., Spiegler, M.D. (1990). Personality: strategies and issues. California:
Brooks/Cole Publishing Company
Mischel, W. (1973). Toward a cognitive social learning reconceptualization of personality.
Psychological Review, 80, 252-283
Mischel, W., Shoda, Y., Rodriguez, M. L. (1989). Delay of gratification in children. Science,
244, 933-938.
Mischel, W., Shoda, Y., Smith, R.E. (2003). Introduction to Personality: Toward an
Integration. New York: John Wiley & Sons.
Rotter, J. B. (1954). Social learning and clinical psychology. New York: Prentice-Hall.
Rotter, J. B. (1966). Generalized expectancies for internal versus external control of
reinforcement. Psychological Monographs, 80.
Rotter, J. B. (1971). Generalized expectancies for interpersonal trust. American Psychologist,
26, 443-452.
Resurse web: http://webspace.ship.edu/cgboer/perschapterspdf.html http://psych.fullerton.edu/jmearns/rotter.htm http://www.columbia.edu/cu/psychology/indiv_pages/mischel.html
top related