cazul canalului corfu
Post on 02-Feb-2016
155 Views
Preview:
DESCRIPTION
TRANSCRIPT
Cazul Canalului Corfu
1. Situația de fapt
În data de 22 octombrie 1946, o flotă a Marinei Regale compusă din două
iahturi și două distrugătoare, Saumarez și Volage, a intrat în strâmtoarea Corfu de
Nord, în apele teritoriale albaneze. Din cauza contactului cu mine maritime, cele
două distrugătoare au fost serios avariate și peste patruzeci de marinari uciși. La
12 și 13 noiembrie, Royal Navy a întreprins o operațiune de deminare în Canalul
Corfu, operațiune care a avut loc împotriva voinței guvernului albanez care s-a
plâns în mod oficial Organizației Națiunilor Unite. Albania descrie operațiunea de
dragare ca fiind o incursiune în apele sale teritoriale.1
Regatul Unit a cerut despăgubiri de la Albania pentru daunele suferite,
aceasta din urmă apărându-se negând implicarea sa și învinuind Grecia. Consiliul
de securitate a adoptat o rezoluție pe data de 9 aprilie 1947 recomandând ca
Regatul Unit și Albania să soluționeze litigiul în fața Curții Internaționale de
Justiție.
Curtea Internațională de Justiție este principalul organ judiciar al
Organizației Națiunilor Unite. Ea și-a început activitatea în anul 1946 și
funcționează în clădirea Palatului Păcii din Haga. 2Curtea are o dublă competență,
1 http://www.icj-cij.org2 http://haga.mae.ro
1
contencioasă, care privește soluționarea disputelor de ordin juridic dintre state și
consultativă, care privește emiterea unui aviz consultativ asupra unor chestiuni
juridice supuse atenției sale de organele ONU sau de alte agenții și organisme
autorizate în acest sens.3
Regatul Unit a depus cererea sa către Curtea Internațională de Justiție la 22
mai 1947, fără o negociere prealabilă cu Albania pentru a ajunge la un acord cu
aceasta. Articolul 36, alineatul 1 din Statutul CIJ stabilește competența acesteia
asupra litigiului dintre cele două state. Albania a prezentat o scrisoare Curții la 2
iulie în care a acceptat în parte recomandările Consiliului de Securitate. În obiecția
depusă la 9 decembrie, Albania a susținut că un acord special ar fi fost singura cale
de a rezolva cazul, mai ales atunci când cel puțin una dintre părți nu este obligată
să se supună competenței Curții. Albania a invocat articolul 26 din Statutul CIJ și a
declarat că nu s-a ajuns la un astfel de acord, iar rezoluția Consiliului de Securitate
nu este suficientă pentru a o obliga să accepte competența Curții.
La această problemă Curtea hotărăște pe data de 25 martie 1948 cu un vot
de 15 la 1. Majoritatea a considerat ca Albania s-a supus voluntar jurisdicției
Curții. După această hotărâre, Regatul Unit și Albania au prezentat un acord
special într-o ședință publică în care se puneau două întrebări: Dacă Albania se
face responsabilă pentru incidente și dacă Regatul Unit a încălcat suveranitatea
albaneză.
3 http://www.judecator.ro
2
2. Situația de drept
Cazul Canalului Corfu a fost un caz public internațional aflat pe rolul Curții
Internaționale de Justiție în ceea ce privește responsabilitatea de stat pentru daune
pe mare, precum și doctrina de trecere inofensivă
Trecerea inofensivă reprezintă o regulă de drept internaţional, conform
căreia navele comerciale străine beneficiază de un drept de navigaţie paşnică prin
marea teritorială a unui stat riveran, fie pentru a o traversa, fără a intra în apele
interioare, fie pentru a intra în apele interioare, fie, în sfârşit, pentru a se îndrepta
spre larg, venind din apele interioare, fără a aduce atingere securităţii statului sau
intereselor sale economice.
Dreptul de trecere inofensivă este prevăzut în Convenţia de la Geneva cu
privire la marea teritorială şi zona contiguă (1958). Navele comerciale care
exercită dreptul de trecere inofensivă sunt obligate să respecte legislaţia și
reglementările adoptate de statul riveran pentru marea sa teritorială, orice încălcare
a acestora creând în favoarea statului riveran dreptul de a invita navele în culpă să
părăsească apele sale teritoriale sau de a le aplica, la nevoie, sancţiuni. În scopul
protecţiei securităţii sale, statul riveran are dreptul de a exclude în anumite zone ale
mării sale teritoriale dreptul de trecere inofensivă.
Navele de război nu dispun în baza dreptului internaţional de un drept al
trecerii inofensive. O prevedere contrară acestei reguli a dreptului internaţional,
inclusă în Convenţia de la Geneva a determinat multe state, printre care și
3
România, să facă rezerve. Astfel că trecerea navelor de război prin marea
teritorială este subordonată obţinerii unei autorizaţii prealabile de la statul riveran.
Legislaţia română recunoaşte navelor comerciale străine dreptul de trecere
inofensivă prin marea teritorială a României; trecerea navelor de război este supusă
unei autorizaţii prealabile.4
Poziția adoptată de Curte cu privire la utilizarea forței a fost de o importanță
deosebită în decizii ulterioare precum Nicaragua c. SUA. Ce a decis Curtea
Internațională de Justiție?
Prin Hotărârea din 9 aprilie 1949 Curtea a judecat parțial în favoarea
Albaniei și parțial în favoarea Regatului Unit. La prima problemă pusă în discuție,
CIJ a decis că Albania era într-adevăr
responsabilă pentru producerea incidentului. În ceea ce privește cea de-a doua
problemă, CIJ a decis că navele britanice nu au violat suveranitatea Albaniei în
data de 22 octombrie, deoarece traversarea a fost inocentă.
În ceea ce privește acțiunea de dragaj, acestea nu au putut fi justificate ca
exercitare a dreptului de inocență. Marea Britanie a susținut faptul că scopul
dragajului a fost să înlăture pericolul de mine cât mai repede posibil. Această
acțiune a fost prezentată ca fiind o noua aplicare
a principiului autoprotecției sau auto-ajutorului. S-a considerat că acest pretins
drept de intervenție reprezintă o politică de forță , care nu se poate încadra în
legislația internațională.5
Privitor la terenul minat, Curtea a respins acuzația Regatului Unic cum ca
Albania l-ar fi creat motivând că în acel moment Albania nu avea capacitatea de a
4 http://www.crispedia.ro5 http://www.arduph.ro
4
organiza astfel de operații. Nici nu este nevoie să se stabilească cine a pus minele
dat fiind faptul că ele se aflau în marea teritorială a Albaniei și că probele au
dovedit că minele au fost puse recent și că Albania avea un nivel ridicat de
securitate. Astfel guvernul Albaniei ar fi avut cunoștința de orice operațiune de
minare a canalului Corfu si totodată responsabilitatea de a anunța acest lucru.
Prin aceste decizii și luări de poziții, juriștii de drept internațional au rămas
divizați în două categorii în ceea ce privește articolul 24, cei care susțineau faptul
că prevederile acestuia acoperă în totalitate uzul de forță, si cei care considerau că
acesta interzice numai forța îndreptată împotriva integrității teritoriale și
independenței politice a statelor.
Prin Hotărârea din 15 decembrie 1949 privind despăgubirile, Albania a fost
obligata de CIJ la plata a 843.947 de lire. Albania nu a participat la procedurile
scrise sau orale de judecată în ceea ce privește despăgubirile, deși mai târziu a
solicitat să se facă o modificare. Curtea a respins cererea Albaniei, susținând că
Albania a renunțat la dreptul de a face noi afirmații. Neparticiparea Albaniei s-a
datorat faptului că ea a contestat competența CIJ de a acorda despăgubiri. Acest
refuz a determinat Curtea sa aplice articolul 53 din Statutul CIJ pentru a desemna
experți pentru a evalua distrugerile.
Dreptul internațional referitor la utilizarea forței va rămâne subiectul
contradicțiilor dintre avocații de nivel internațional, în special dacă se referă la
terorism sau utilizarea unilaterală a forței de către state. În spatele acestor
contradicții se află abordări ideologice care conduc la interpretări diferite.
5
Bibliografie
1. www.icj-cij.org2. www.haga.mae.ro 3. www.judecator.ro4. www.crispedia.ro5. www.arduph.ro
6
top related