inul v. ianuarie 19z4. -...
Post on 04-Sep-2019
7 Views
Preview:
TRANSCRIPT
ORADEA-WVARE. Inul V. Ianuarie 19Z4.
Director-Fondator: S E 0 R 6 E BAEALOSLU
N. Grigorescu : Semănătorul.
PnhARnRATflRlI A P F S T M 1 Nn/W AR- I. AL. BRĂTESCU-VOINEŞTI, MIHAIL DRAGOMIRESCU, D. NANU. SEP-L u u n u u m u u u n U U L J 1 U I aumcuv. Ţ ] M 1 U P O P A G R 0 Ţ 1 C A B 0 G D A N IONESCU. G. TUTOVEANU, ŞERBAN BASCOVICI, AL. IACOBESCU, GEORGE A. PETRE, VAS1LE SAVEL. V. CORBASCA. ION DONGOROZI. ION LUPU, VOLBURĂ
POIANA. KACZER ILLES, DEM. BASSARABEANU. A. DAVIDESCU, EMIN ASAN, etc. m T « CRONICI - NOTE - REVISTE - MEMENTO - CLIŞEE - BIBLIOGRAFIE. • . I - 1 • No. L Pre^: 5 l e i -
BCU Cluj / Central University Library Cluj
CELE TREI CRISURI ABONAMENTE:
Pe un an Lei 100.— Pe un an autorităţi Lei 200.— Pe un an studenţi Lei 70.— Anunţuri şi reclame după tarif. — Manuscrisele nu se înapoiază.
M i i i m m i H n m i n M i M n H m n i H i i u M H i m n M n i H n m M î n n i H M i i m i i m i i H i m M i i i i i i H f i i i i i H M i i i m i i H M i n ^
C U P R I N S U L :
„Cele Trei Crişuri" : In pragul anului al cincelea; I. Al. Brătescu-Voineşti: Sfat prietinesc; Mihail Dragomirescu: „Cele Trei Crişuri"; Şerban Bascovici: Imn muzicei; Septimiu Popa : împrumutul; G. Rotică: Păşind cu tine-alâturi (versuri); D. Nana: Scrisoare unui tânăr ; George A. Petre: La nunta noastră (versuri); AI. Iacobescu: Lui George Enescu (versuri); Ion Lupa: Primăvară întunecată — de Kaczer
Ille's, traducere din ungureşte; V. Corbasca-: Fată săracă (versuri);
Dem. Basarabeanu: FJori (versuri); G. Tutoveanu: Luptă (versuri); Volbură Poiană : Luna (versuri): CRONICI: Bogdan Ionescu: Cronica socială
(Stratificarea valorilor); Emin Asan: In marginea unei cronici („Când
vine Viforul");
CELE TREI CRIŞURI IN TARĂ: A. Da vi descu •' Scrisori din Sălmar; Vaşile Savel • Scrisori din Bucureşti; Ion Dongorozi : Scrisori din Craiova;
NOTE: 0 datorie morală, Apostolul, Un pictor: N. Irimie, De-ale ştiinţei, Inaugurarea a două biblioteci „Cele Trei Crişuri" în Bihor, Serbarea din Tileagd.
REVISTE: Năzuinţa, Gândul Nostru, Icoane Maramureşene, Cântecele Nistrului. MEMENTO — BIBLIOGRAFIE —.CLIŞEE: Semănătorul de N. Grigorescu, Două vederi din Săt-
mar, Vedere din Bucureşti. — Vignete.
lUHl I I I I I I I I IUHl I i fHHII I I I I I I I I I I I I i l I lUHl I I l i l l i i l I f l I I l l l l l l l l I l IH i l I l l l l I f l I l I l l l i l I l I l l l l l l l l l l l l l l l l i l I I I I I I I I I I I I I I l i l I I I I I I I I I I I t l I IMIf l l I lHII I I t l I I i i l I I I I I I IMMHir i lMlI I I I I I I I I I l f l I l l l l l l l l l l l l l l l l l l l l l l l lBl l l i l I I I I I I I IH
COLABORATORII REVISTEI
I. Agârbiceanu, -I. Al. Brătescu-Voineşti, C. Banu, N. Bănescu, G. Bogdan-Duică, N. Batzaria, Zaharia Bârsan, Măria Baiulescu, Şt. Bezdechi, Lucian Blaga, V. Bogrea, Oct. Beu, Elena Bacaloglu, Const., Victor şi George Bacaioglu, Emanuil Bucuta, Al. Bogdan, George Bota. Al. Cazaban, Al. Ciura, R. Ciorogariu, A. Ciortea, Th. Capidan, A. Cotruş, Gh.Ciuhandu, Const. Doboş, Viora Dr. Ciordaş, V. Corbasca, Cridim,;V. De-metrius, R. Demetrescu, I. G. Duca, Mihail Dragomirescu Silviu Dragomir, Ion Dragu, Bucura Dumbravă, Mihail Dragoş, Victor Eftimiu, Ion Foti, G. Galaction, VI. Ghi-dionescu.Vasile Al-George, Dem. Gâlman, E. Hodoş, Ovidiu Hulea, N. Iorga, AI. Iacobescu, Justin Ilieşiu, Emil Isac, M. Iorgulescu, N. E. Idieru, E. Lovinescu, I. Lu-
paş, Aurel I. Lepădatu, A. Lupeanu-Melin, Dr. Cassiu Maniu, General Moşoiu, S. Mehedinţi, V. Merutiu, A. Magier, V. Militaru, T. Murăşanu, M. Mora, Şt. Mărcuş, D. Nanu, A. Nanu, Cincinat Pavelescu, I. Paul, Ion Peretz, N. Pora, Sextil Puşcariu, V. Petala, Alex Pteancu, Ecaterina Pitiş, D. Pompei, Matilda Poni, Septimiu Popa, Pauli. Prodan, Pr. Gh. Pteancu, George A. Petre, P. I. Papadopol, Mircea Rădulescu, G.
• Rotică, C. Râuleţ, Alexandrina Scurtu, Ion P. Sache-larie, Vasile Savel, Al. T. Stamatiad, Eugeniu Spe-rantia, Marin Ştefănescu, C. Sudeteanu, Caton Theo-dorian, G. Tutoveanu, Nuşi Tulliu, N. G. Tistu, G. Tulbure, I. Ursu, George Voevidca, Constanta Zam
fir, George M. Zamfirescu.
BIBLIOGRAFIE Au apărut în editura „Cartea Românească:
Pagini alese: G. Ranetti: Poezii (nr. 144); /. L. Caragiale: Abu-Hassan (nr. 143); P . Dulfu : Gruia lui Novac (nr. 142); Victor Crasescu: Din viata pescarilor dobrogeni(nr. 139); Cilibi Moise: Cuvinte înţelepte (nr. 140) ; Emil Gârleanu: Suflet de femee (nr. 141);
Cunoştinţe folositoare: Iuliu Pascu •' Lămurirea legei dărilor (nr. 28); /. Paşa: Planeta Marte (nr. 15); General S. Panaitescu: Dela Omer la Einstein (nr. 16);
M. Sadoveanu şi D. D. Patraşcanu: Din vieţile Sfinţilor (Spre Emaus) ;
P. Dulfu : Odinioară (poveşti): Ion Săracul ;
Moş Grigore: Verde împărat şi Zmei i ; Iuliu Vuia: Colinde pentru Stea ;
BCU Cluj / Central University Library Cluj
Anul V. No. 1.
Redacţia si Administraţia: STR. PRINŢUL CAROL 5.
ORADEA-MÂRE
REVISTĂ DE CULTURĂ
D i r e c t o r - F o n d a t o r : S E O R G E B A C A L O B L U
Ianuarie 19Z4
T E L E F O N : 119.
In pragul anului al cincelea. Cu acest număr intrăm în al
cincelea an de existentă, Cu aceeaş însufleţire cu care am
pornit la început, vom continua şi pe mai departe drumul nostru. E un drum anevoios, ale cărui greutăţi le prevăzusem din capul locului; dar când cineva lucrează pentru binele general din care şi-a făcut un ideal, nici-o piedică nu poate să zdruncine cu desăvârşire voinţa sa.
Am văzut cum într'un timp scurt au dispărut de pe arenă o mulţime de publicaţii, zdrobite de greutăţile materiale ale timpului, şi cum societăţi cari porniseră la muncă cu entuziasm, după scurt timp unele au decedat, iar altele lâncezesc bolnave. Şi pentru cele dispărute şi pentru cele cari zac, ne exprimăm sincera noastră părere de rău.
In cursul acestei vremi de nemaipomenite greutăţi noi am continuat cu îndârjire munca noastră culturală şi naţională, neurmăriti de alt gând decât acela de a da o mână de ajutor spre binele neamului nostru.
Acum, ca orice om în y rma muncii sale, simţim marea Bucurie şi satisfacţie că putem să păşim în anul al cincelea de muncă, cu puterile nerisipite şi cu avântul intact. In acelaş timp ţinem să mulţumim la toii colaboratorii noştri, cari prin pana sau alt concurs al lor ne-au ajutat să învingem piedicile unui drum greu — precum şi cititorilor cari au urmărit cu atenţie scrisul şi strădania noastră.
In pragul amului 1924 trimitem urările noastre de bine şi spor la muncă tuturor.
„Cele Trei Crişuri"
•lllllllllllllllllllilllllllllilllllllll iillllillIlllilllliliiiiilllllMlllllllllJIllliilililIliiliiilllilIlliilllliliillliiiiiiiiiii niummiimiii îmiii i i i i i i i i i i i i
Sfat prietinesc de I. AL Brătescu-Voineşti.
Părinţi, puneţi pe copiii voştri să înveţe lucru manual, căci nu există pe Iunie isvor de fericire mai dulce, mai limpede şi mai la'ndemână. Vo spune un om care a încercat de toate în viata lui şi care, având darul de a se putea privi trăind, a comparat între ele feluritele mulţumiri pe care i le-a oferit viata.'
Vânător pătimaş, am gustat bucuria pe care o simţi dând peste un pasaj de păsări călătoare, mulţumirea pe care ti-o procură concursul unui câine inteligent, care
doar că nu vorbeşte, — farmecul greu de descris al clipelor de pază, când în ceasul tainic al înserării, stai cu ochii aţintiţi spre geana de lumină roşie care se stinge în zare, şi dulcea tremurare de inimă ce te cuprinde când se aude hăuitul bă-tăiaşilor în depărtare şi vezi înaintând drept către tine capul triunghiular al vulpei. . . .
Pescar pătimaş, am gustat bucuria de copil de care-ti simţi inima năpădită când arunci undita şi în clipa în care musca a atins oglinda
apei, din sbor s'a repezit la ea şi a rămas prins în cârlig un păstrăv d&-o mărime neobişnuită.. . .
Grădinarpătimaş.am preţuit mulţumirea pe care ti-o procură îngrijirea florilor şi toată încântarea cu care te răsplătesc prin minunăţia formelor, culorilor şi miresmelor lor.
Am preţuit şi frumuseţile naturii. Am gustat dilatarea de suflet pe care ne-o pricinuesc răsăriturile trandafirii, înserările însângerate, pulberea argintie şi cântecul greeri-lordin nopţile cu lună plină, tremurarea scânteetoare a luceferilor, — liniştea evlavioasă a codrilor secur lari, şopotul isvoarelor de cristal fluid, ori orizontul nesfârşit al ţărmului mării albastre ca peruzelele.
Am gustat şi fericirea clipelor^ petrecute cu cetirea cărţilor bune, cărţilor de căpătâi de care niciodată nu te saturi şi pe acea ce-ti aduce contemplarea marilor opere de artă, ori emoţia stârnită de jocul artiştilor de geniu.
Ca scriitor am încercat fericirea momentelor de zămislire şi de gestaţie a unei opere. Cunosc valoarea multumirei indescriptibile ce simti văzând că opera se închiagă în mintea ta, că ia o formă din ce în ce mai precisă, mai desăvârşită; şi am gustat şi marea mulţumire ce-ti pricinueşte omagiile de admiraţie venite din partea unui om la a căruia judecată fii, sau din partea unei fiinţe care fi-e dragă, precum am gustat şi mulţumirea pe care ti-o aduce conştiinţa că cu scrisul tău ai putut strecura un strop de mângâiere într'un suflet necăjit. . . .
Dar... toate aceste forme de fericire nu se pot compară cu aceea
BCU Cluj / Central University Library Cluj
l l l l I f l IHIfHl
2 i m i i i t i i i i i i r i
pe care mi-o procură munca manuală. Căci mă pricep puţin la tămplărie. A! nu sunt cine şiie ce maistru .. . abia un ucenic nu prea nedibaci.. . Lucrez cutioare, scă-_ unele, meşcioare, şi-mi place mai cu seamă marchetăria, arta încrustării lemnului în lemn. Nu, nu cunosc îndeletnicire care să-mi aducă cu ea o mai complectă uitare de mine, o mai senină fericire! Iau uneltele în mână, încep să lucrez şi de odată se scoboară peste sufletul meu un val de încântare fără seamăn. Ochii şi mâinile îmi sunt aici, pe lucru; iar mintea parcă descătuşată, fuge, fuge, colindă în toate direcţiile, spre trecut şi. spre viitor. Când întâlneşte în calea ei fericiri trecute mi le reînvie cu toată intensitatea ceasului în care le-am trăit; iar dacă în goana ei dă peste dureri de odinioară mi le îmbracă într'un văl de duioasă melancolie. A • şi ce balsam de liniştire şi de mângâiere poartă 'ntr'ănsul lucrul manual l De cum mă aşez la masa de lucru, parcă o mână nevăzută se întinde către mine şi începe să mă mângâie părinteşte pe frunte l Griji, mâhniri, amărăciuni, care până adineauri îmi păreau copleşitoare, acum cu uneltele în mână, mi se înfăţişează, mici, îndepărtate, parcă le-aş privi cu un binoclu întors. . . $i după acest isvor nesecat de fericire nu trebue să alerg departe, îl am aicea, lângă mine, întotdeauna la 'ndemănă . . .
Părinţi, puneţi pe copiii voştri să înveţe lucru manual, btefăcând-o, le răpiţi putinţa de a se împărtăşi de cea mai dulce şi mai senină fericire pe care o poate oferi unui om viata. . . .
iiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiitiiilRiiiiiiiiiiiiiuoiiiii
CELE TREI CRIŞURI • l l l l l l lMHIl l IUII IMIII I t l I i l I l t i l I l l l l l f l I IHf l I I I
Pag. ] niiii i i i it inir
Cele Trei Crişuri de Mihail Dragomirescu.
Numele, o lozincă. Direcţia, o voinţă.
Răsărită aproape de inima Ma-ighiarimei, într'un oraş unde spiritul românesc de-abia a început să mijească, această revistă a zis una : „Nu insult drapelul nimănui, dar dreptul de a înfige, aci în Oradea-Mare, drapelul românismului cultural, îl am, şi-1 voiu menţine 1"
Şi, astfel, de câţiva ani „Cele Trei Crişuri" a izbutit să devină unul din bastioanele de frontieră ale culturei noastre. I
Şi ştiind că gardianul e o voinţă, nu se poate ca bastionul să nu deviffă cetate . . .
In acest timp noi, cari ţinem un condeiu şi nu ştim să ni-1 mai îm-părtim, sântem mândri că cuvântul nostru poate pătrunde, printr'un asemenea organ, până în munţii Maramureşului şi 'n inelele pădu-roase ale Nistrului. Şi mai mândri, când ni se dă voie să dăm sfaturi pe care vârsta şi experienţa ni le-au săpat în conştiinţă.
Primul sfat: Să nu scriem multe şi nerumegate, — ci puţine şi adânci. Să învăţăm pe românii noştri să cetească mai bine puţine cărţi şi bune, decât multe şi zăpăcite.
Al doilea: Să nu întrebuinţăm versul, când gândul nostru e frumos în proză. De cele mai multe ori întrebuinţăm versul, pentrucă gândul e . . . pleavă. Şi e mai bine atunci să întrăm la . . . coş.
Al treilea: Să nu ne schimonosim, ca să părem frumoşi. Frumuseţea e simplă şi firească. Şi creşte pe plaiuri şi pe câmpurile noastre. E mustul pământului nostru strămoşesc.
Cei ce caută să aducă frumuseţea dela Budapesta ori din India trecută prin limba Neamţului, aducă mai bine păpuşi dela Niirenberg. Acelea ştim că sânt păpuşi, sânt pentru copii — şi sânt făcute din lemn.
MM MO: Tu vii din zare ca o pasăre de pradă Şi cazi pe inimile noastre muritoare. Le smulgi cu ghiarele-ti de-argint sfâşietoare Şi le înalji pe toate'n spaţiu să te vadă Cum din vultur te faci privighetoare . . .
Şi-apoi le laşi însângerate'n gol să cadă . . . *
Ţe-abati în suflet pustiind ca o furtună. Curgi ca o lacrimă, te frângi ca o cascadă, Sau te aşterni încet, încet ca o zăpadă . . . Vibrarea ta de clape, flaute sau strună Se'mplântă'n inimi sveltă ca o spadă,
Şi'n suflete ca'n golul viorilor răsună . . , *
Noi te-ascultan sorbindu-ti cu-ochii duşi * [misterul
Şi-apoi cu tine părăsim uşor pământul Ca un parfum ce-1 risipeşte'n spaţiu vântul. Căci tu ne duci să cercetăm mereu eterul Şi să ne-arăji ce nu ne-a dat pământul.
0, plug de aur ce brăzdezi în taină cerul I *
Şi-ades când plângi închisă'ntr'o vioară Şi te-ascullăm cu capu'n palme, în neştire, Tu ne cufunzi în vraja ta ca'ntr'o iubire, Iar în a sufletului tainică Sahară Laşi ura'ncremenită de uimire
Ca pe un tigru ce te-aude prima oară . . . *
Şi'n totdeauna tu ne umpli vadul mintii Ca fluviul Lethe din infern visat de Dante... Iar când ne legeni suspinând într'un andante Ne duci plutind spre ţărmul rece-al nefiintii. Ne duci cu ochii plini de diamante,
Ca o corabie pe-oceanul suferinjii 1
Şerban Bascovici.
Dacă cineva ne dă păpuşi, drept oameni în carne şi oase — trebue să-i arătăm uşa spitalului şi să ne lase în pace cu negoţul lui spiritual.
Aş mai vrea să mai adaog câteva; dar ar fi prea multe. Prea multe sânt şi cele de sus. Biata noastră Literatură gâfâe — de
'greutăţile pe care streinîsmul, sub toate formele, i le-a pus în spinare : streinismul erudit, streinismul poetic, streinismul artistic.
Fie ca anul 1924 să ne scape măcar de unul din ele.
BCU Cluj / Central University Library Cluj
(lilIIIIIIIMniIlIlllilIHIlifTllH IIIIIIIIIUIUIM1II
CELE TREI CRIŞURI i u i u m i i u u '
_ r>-. • • •
Păşind cu tine alături.* Nici până astăzi taina-mi de foc n'a biruit Sfiala ce-o îmbracă în raze de visare Şi-o ţine ferecată 'n vrăjită aşteptare: Nici până astăzi taina nu ţi-am mărturisit . . . Ci când pe strad'alături de doru-mi tăinuit Sporita-i frumuseţe şi-o plimb" a ta făptură, Din darurile tale bogate-o fărmătură In treacăt fiecărei femei îi împrumut Şi te slăvesc atuncia 'n femea ce-a trecut,
L a \ na din privire-ţi ceva îi dăruesc, La alta o mişcare din mersul tău, şi'n cale Le'mpodobesc pe toate cu farmecele tale Şi pentru toate-o vorbă de laudă găsesc. Prin ele toate atuncia, cum trec împodobite Cu darurile tale de mine împărţite, Iau drumul spre comoara din care tuturor Femeilor în cale împarte ascunsul dor.
G. Rotică. * Din volumul .Paharul blestemat" ce va apare
în editura ,Casei şcoalelor."
împrumutul de Septimiu Popa.
I.
Eram pe-atunci popă în Munţii apuseni, popă la două sate, In munţii aceia frumoşi, cu pădurile lor minunate, cu stâncile lor prăpăstioase, în munţii aceia cu poezie multă şi grâu puţin, mi-am petrecut viata zece ani de zile, cu preoteasa şi cu copiii.
Încolo, să nu credeţi că-i rău la munte. Apa care o beam acolo plătia, — un milion de lei paharul. Un milion ideal, bine înţeles. Când o beam, credeam că beau nectar şi îmi ziceam :
— Apa asta, apa asta I Cum te satură apa a s t a ! Cine bea din apa asta, la ce mai cearcă şi după m â n c a r e ?
Ce păcat, că asta-i numai poezie. Aduceti-vă > numai aminte, cum luau foştii mei enoriaşi tara dealungul, după de-ale mâncă r i i . . . Şi-apoi şi eu . . . Să fi venit la mine când îmi erau pe gătate cerealele . . . să mă fi văzut cum stam îngândurat, de credeai că vreau să pun tara la cale . . .
Aşa eram odată, în anul al treilea al popiei. Era într'o Sâmbătă de primăvară şi preoteasa mi-a adresat surprinzătoarea întrebare :
— Ce să ducem la m o a r ă ? O întrebare foarte plăcută, aşa- i? — 0 să facem noi ceva până
Marti. — i-am răspuns, — iar atunci, o să mă duc la târg să cumpăr un sac de grâu.
Mi-am numărat banii, am mai adaos o feştanie şi un prohod ce-aveam să Ie fac Luni, cum vedeţi am dat chestiei o soluţie . . . destul de multămitoare.
Duminică dimineaţa m'am dus la biserică în satul cel de-al doilea. Mergeam pe drum în jos şi mă întrebam: vor fi la biserică prescuri ori nu vor fi? Nu ştiu cum s'a făcut, dar aveam un presimt că o să fie prescuri multe, o
traistă plină, îndesată şi presimtul ăsta mă făcea neobicinuit de vesel.
Nu m'am înşelat. In vremea Utreniei tresăriam decâte-ori para-clisierul deschidea uşa altarului şi aducea vre-o prescură. Ba, de se nimeria tocmai atunci ectenia, o citeam mai cu inimă . . . ierte-mă pentru as ta foştii mei profesori de s e m i n a r . . .
S'au adunat zece prescuri. După slujbă, le-am îndesat în traistă şi am plecat fericit, cu traista Ia mână, pe drum în sus. Mă gân-diam la bucuria preotesei şi mă bucuram de bucuria ei. Traista nu-mi părea grea, măcar că . . . vedeţi ce comoară duceam în-tr'însa.
Pe la mijlocul drumului am întâlnit doi oameni. îi văzusem eu
de departe, cum veniau pe drum în jos povestind şi gesticulând, ba odată oprindu-se, şi-au întins mâna în semn de rămăşag. Când au ajuns în dreptul meu, s 'au oprit şi mi-au dat „bună-ziua." M'am oprit şi eu şi am pus traista jos.
— Părinte, — îmi zise unul dintre ei, să-Ji dea Dumnezeu tot bine şi sănătate, dă-mi o prescură I
E de prisos să vă spun, cât de uluit am rămas. I-am privit ţintă în ochi pe amândoi . Oameni bine făcuţi şi bine îmbrăcat». Din ochii lor citiam, că n 'au ei nevoie de prescurile mele.
— Atunci, — mi-am zis, — de ce-mi c e r ? Desigur, în glumă ori în batjocură . • .
BCU Cluj / Central University Library Cluj
Eram decis să le refuz cererea. O hotărâre destul de grea. N'am prea fost obicinuit să refuz cererile! oamenilor. Când să le-o spun asta însă, în momentul ultim şi suprem, mâna a protestat şi după vechiu-i obiceiu s'a plecat înspre traistă, a desfăcut-o şi — Dumnezeu ştie prin ce fatalitate a scos tocmai prescura cea mai frumoasă.
Omul a luat-o la mână şi . . . nu uit nici-odată bucuria ce s'a întipărit pe fata lui. Iar tovarăşul său, mă privea zâmbind cu amărăciune, îmi sărutară amândoi mâna şi ne-am despărţit; eu mi-am urmat drumul trist, către casă . . .
II.
De-atunci au trecut şapte ani. Era în primăvara celui de-al patrulea an- al răsboiului mondial, când prin munjii mei era aproape foamete. Auzisem despre un om din satul vecin că are două măsuri de săcară de vânzare şi m'am dus îndată la el, cum să nu mă fi dus ? Să fi fost chiar în al şaptelea sat.
Am întâlnit acolo oameni cunoscuţi. Femeia omului a fost adeseori la mine cu prescuri pentru bărbat. Bărbatul îi venise acasă de-o lună de zile, din prinsoare rusească. Mi-a dat săcara pe-un preţ ieftin, . . . nu ştiam din care pricină!
Peste-o săptămână am ştiut-o şi asta. A venit chiar la mine, cu patru părechi de prescuri, să i-le slujesc drept multămită că l a adus Dumnezeu acasă. A stat şi el la slujbă, tot în genunchi, până Ia sfârşitul liturgiei. Nu m'am putut răbda să nu-1 întreb:
— La ce-ai adus Dumneata bă-dicule, patru perechi de prescuri? Ar fi fost de ajuns una . . .
EI îşi şterse cu mâneca sumanului o lacrimă ce i-se furişa în ochi şi îmi răspunse emoţionat:
— Nici n 'am adus destule, părinte ! Prescurile astea n 'au fost numai de slujbă, au fost un . . . împrumut, cu camătă . . .
— împrumut?
— Da,împrumut! î|i aduci aminte, de-acum şapte ani, când mi-ai dat o prescură în drumul tării?
L'am măsurat acum din cap până în tălpi şi . . . mi-am adus aminte.
— Păcatele mele, — reluă omul. — Crezi Dumneata, că eu atunci am avut nevoie de prescură ? Nici poveste! Dar te-am văzut de departe cum veniai cu traista la mână şi tovarăşul meii mi-a zis cum te-a văzu t :
— Iată, popa dela Valea-lată, vine cu traista plină de prescuri. Dar ştiu că nouă nu ne-ar da o prescură, nici să ne sară o c h i i . . .
Eu i-am răspuns : — Pun rămăşag, că ne va d a . . . Am pus rămăşag pe o oaie ş i . . .
cum ş t i i . . . am câştigat rămăşagul . . . Din oaia aceea s a u mai prăsit altele încă . . .
Ştii bade, — l'am întrerupt eu acum, — că atunci era aproape să pierzi r ămăşagu l?
— Şi nu l'am perdut, — îmi răspunse vesel. — Aşa a vrut Dumnezeu.
III.
In toamna acelui an, m a u pus în altă parochie. Acum sunt pe alte tărâmuri, la tară, departe de poezia munţilor. Aici se scaldă ochii mei în lanuri de grâu şi în mări de porumb. Nu mai sunt sărac şi nu mai tresar la fiecare prescură. Vând şi eu cereale, dar nu aşa scump cum mi-au vândut mie alţii. Dau prescuri, ori-cui îmi cere, fără şovăire şi fără să aştept întoarcerea „împrumutului". Şi totuşi, o munţilor, de ce se topeşte inima mea după voi?
Scrisoare unui tânăr de D. Nanu.
E un adevăr, asupra căruia chiar înţelepţii păgâni sunt de aceiaşi părere : că ştiinţa cea mai mare, cea mai mare învăţătură a vie-tei, e ştiinţa sau studiul morţii, fără de care e cu neputinţă omului să trăiască în ordine şi să stă-
* rue într'o înţelepciune puternică şi statornică. (Bourdaloue, — Sermons)
1 1 1 • Un mare poet a z i s : „Este o viată moartă, precum
şi-o moarte vie." Versul acesta trebueşte tâlcuit, fiindcă atunci când îl vom avea bine lămurit în mintea noastră, un îndemn firesc ne va îmboldi să fugim de viata moartă, care se strecoară cu multă dibăcie în viata adevărată . . .
Moartea nu vine dintr 'odată de cât foarte rar. întocmai ca un general care nu vrea nici odată să-i scape inamicul, ea are iscoade pe care le trimite cu mult înainte de a sosi cu armata ei regulată de cucerire. Cercetaşii ei se amestecă în trebile noastre, opreşte funcţionarea regulată a vieţii morale mai întâi, cu născociri pe cari ni le aşează pieziş şi noi consimţim, din neatenţie să-i suferim. Pe aceşti cercetaşi ai morţii sufleteşti trebue să-i demascam, căci împotriva lor e mai uşor de luptat. Din lupta aceasta sufletul se întăreşte, iar din tolerarea acestor înaintaşi primejdioşi ai morţii, viata se sdruncină şi repede se dă biruită. Şi fiindcă vrem să vorbim de viata moartă şi nu chiar de moartea trupească, fireşte că nu va fi vorba de agenţii morbizi ai vieţii fizice, ci de agenţii morbizi ai morţii morale, care întotdeauna precedează de aproape moartea fizică.
Aşa dar se poate întâmpla ca fără să bănuim, să consimţim totuşi a muri sufleteşte.
Ca să pricepem mai bine şiretenia morţii, — care îşi are armele şi atributele ei bine hotărâte, trebue să limpezim bine care e deosebirea profundă, caracteristică, între un corp viu, în creştere, — şi un corp mort, sau pe cale de a muri.
Un corp este viu, şi în creşterea vieţii atunci când toate părţile cari îl compun îşi depun rezultatul sforţărilor lor, în profitul întregului. Numai atunci întregul la rândul Iui, hrăneşte părţile şi toa-
BCU Cluj / Central University Library Cluj
i i i i i i i i i i i i m i i u i i m i i i i i i i m i u i i i i i i i i i i i i i i i r t
CELE TREI CRIŞURI SI l l l I I I I lUUIIUI I l l l l l l l l I l l l l I l i l IUI IMI l l l l l l l l l
te la olaltă stau bine. Dar ca să se poată împlini atât de variatele trebuinţe ale complicatului mecanism al vietei, trebue mai întâi de toate ordine . . . Orice dezordine este rezultatul unei biruinti a morţii, deci semnul înfrângerii viejii. Ordinea porneşte de acolo, că fiecare parte distinctă are o funcţiune hotărâtă şi numai aceia, — şi nu alta. Să luăm o pildă: un pom. Priveşte-1 de aproape . . . Toate sforţările Iui se concentrează în roadele lui. Actfsta îi e scopul pe pământ, şi vezi-1 cum toată munca rădăcinei, a trunchiului, a ramurilor, a frunzelor, — n'au alt scop, — decât rodul acela gustos, care cade dela sine pe pământ, când s'a copt de ajuns . . . Este ca un dar, pe care el îl oferă cu atâtea degete care sunt ramurile lui! . . . Singur lasă roadele să-i pice pentru toate gurile flămânde cari cer hrana vieţii lor proprii, dela munca lui răbdătoare, de un an de zile!... Nimic din roadele sale nu şi-le opreşte pentru sine. Pentru sine nu are de cât tot ce i se dă dela Dumnezeu: apa, aerul, lumina şi pământul. Din acestea făureşte el, cu minunatul dar ce 1-a dat Dumnezeu organelor lui, — minunatele lui poame.
Acum închipuili-vă că o secure nemiloasă îl tae, îl scoate din rădăcină, şi-1 lasă întins pe pământ...
Moartea îl paşte . . . Pentru ce ? 1. Fiindcă voinţa lui de a trăi,
nu mai este înfiptă într'un puflct, prin care să fie pus în contact cu marele rezervoriu al energiei universale. I s'a tăiat putinţa ajungerii Ia scop.
2. Din această pricină toate organele vieţii lui sunt lipsite de seva din care să-şi prepare lucrările vieţii pentru scopul anumit, rodul.
3. Ne mai având cu ce să lucreze, după o ordine stabilită, fiecare parte din trupul lui, se descompune fiecare pe socoteala ei. Acţiunea lor nu se mai reuneşte într'un scop, ci se desparte, se împrăştie în moartea totală.
Credeţi însă că viata se poate urmări numai într'un individ ? Ea lucrează la fel şi moartea la fel o duşmăneşte şi când avem de-a face cu o colonie de indivizi: un popor, o armată, o şcoală, un oraş, o familie, un atelier, un birou de funcţionari, etc.
Să luăm de ex. un atelier de tipografie. Organele lui sunt lu-
•VA
La nunta noastră. , Ne vom găti ca toată lumea pân'acum Şi vom porni cu şirul de trăsuri pe drum ; In frunte un copil cu albele făclii Ne va'ndrumâ pe calea sfintei temelii.
In alb vei străluci din cap până'n picioare: E zâmbetul nevinovatelor fecioare; Iar eu în haine negre cum e după mort: Reflexul sufletului negru care-1 port.
Prin porţi şi la ferestre s'or ivi femei —Aşa cum fac femeile de obicei — Şi-or cleveti în urmă fetele bătrâne: E cruda mângâere ce le mai rămâne.
La uşa templului ne-or aştepta nerăbdători 0 droaie de prieteni şi de cerşetori, Şi, binevoitor, un biet paracliser Ne va deschide uşa sfântului mister.
Aci un preot în odăjdiile sfinte. Cam plictisit de nunţile de mai'nainte. Ne va citi din rânduelile divine Gândindu-se la plata ce i-se cuvine.
Şi până când să isprăvească popa totul Cei dimprejurul nostru îşi vor dă cu cotul, Găsindu-ne nepotriveli de necrezut Ori născocindu-ne cusururi la minut.
crătorii, calfele şi directorul. E o casă de industrie şi comerţ ca ori şi care alta. Vreji să ştiţi dacă organismul acesta e în plină creştere a vieţii Iui, sau dacă e pe ducă, spre moar te?
Ia pe fiecare în parte în timpul lucrului, şi vezi ce face? începe cu directorul. Unde se îndreaptă gândurile lui mai cu s e a m ă ? La interesul lui de îmbogăţire cu orice pret? sau la interesesul muşteriilor, al căror organ de satisfacere promptă este atelierul lu i?
Dacă se gândeşte în primul rând numai la interesul lui, — atunci atelierul lui va fi numai un pretext de a servi pe clienţi, — şi atunci implicit va u r m a : tratarea sgârcită a traiului lucră-
Aceasta însă nu-i va'mpiedica de loc Să ne ureze la sfârşit destul noroc; Ba ne-or aduce laude peste măsură De s'or mişcă şi pietrele de-aşa căldură.
Noi le vom muljumi cu aer de paradă Şi vom plecă apoi acasă pe-altă stradă (0 să se'ntâmple bine numai dacă din Vre-o curte cineva ne va ieşi cu plin).
In poartă ne-or primi cu pâine şi cu sare Şi ne vor aşeză în cap Ia masă mare, Şi la lumina celor două lumânări Se vor goli pahare'n sgomot de urări.
Şi dintre toji mesenii se va ridică Un om bătrân şi poate ne va cuvântă: „La anul aşteptăm un nepoţel frumos" . . . Şi ruşinaji noi vom lăsă privirea'n jos.
Iar după praznicul eternului păcat — Din partea tuturora ne va fi ertat — Ne vom retrage'n al păcatului altar Spre-a ne împărtăşi cu-al său sublim nectar.
Atât . . . 0 clipă de uitare grea de sine In care-aleargă sângele nebun prin vine — Căci chiar a doua zi în pragul dimineţii Ne vor trezi cocoşii grijilor vieţii . . .
George A. Petre.
torilor, ca să le dea salarii mici ; întrebuinţarea mai mult a copiilor cari sunt plătiţi prost, — dar nu pot avea toată atenţia şi încordarea unui lucrător încercat. E şi un abuz care îl face împotriva vârstei slabe. După director, uitati-vă la şeful atelierului. . . încotro! se duc sforţările şi gândurile lu i?
Fiindcă mişcarea iniţială porneşte de sus, şi în pilda noastră am presupus o mişcare de încetineală şi oprire a celorlalte funcţiuni, pornind dela director, fireşte că şi faptele şefului de atelier vor fi acelea ale unui om nemulţumit şi nerăsplătit: în loc. să se uite la lucrul fie-căruia în parte, — iată-1 că deschide un jurnal şi-şi pierde vremea citind noutăţile zilei, care
BCU Cluj / Central University Library Cluj
• I l l l l l l l l l l l l l p l l l l l l l l lHIIIMIII l l l l l lUlI l l l l l l l l l l l l l l l l l l i l I I II
CELE TREI CRIŞURI i H i i i i i i i i i i i i i i H i m u i i i i m i i i i i t i i i i m i i M i i i i i
Pag
nu interesează de loc slujba lui; lucrătorul, simtindu-se nesupra-veghiat, culege distrat literele; corectorul nu este nici el încordat văzând atâtea greşeli, şi îndreaptă numai o parte din ele, — şi când ajunge lucru la maşinist, — îi dă peste ochi de mântuială; — şi cartea ese cu o sumă de greşeli, spre desperarea clientului care-şi blestemă zilele când i-a dat prin minte ideia să scoată o carte la aşa tipografie î
Aceasta este imaginea morlii care începe dela director şi până la cel din urmă lucrător; părţile nu mai au sforţarea vioae, către acelaş scop, — scopul atelierului: satisfacerea deplină a clientului care [i-a încredinţat lucrarea Ia care tine ca la copilul lui, fiindcă o carte este ca şi un copil, născut din sufletul autorului ei. Aşa dar părţile, fiecare pe socoteala ei, se îndepărtează de scopul comun.
Acum ultaji-vă cum se petrec lucrurile într'un atelier în care toti iau parte la lucru comun, cu voioşia şi febrilitatea de muncă pe care o vezi într'un stup de albine, — acest ideal al muncei omeneşti, — ideal pe care l'a atins spre ruşinea omului nişte insecte!
Fie care lucrător, mai ales cel care a luat partea cea mai însemnată la tipărirea unei cărţi, tine ca o mândrie pentru el, ca la o împrejurare de care îşi va aduce aminte multă vreme cu plăcere, să-şi spue când va trece pe lângă vitrinile librăriei: „cartea aceasta, — mâinile mele au cules'o ! Eu am aşezat-o în pagină ! Uită-te în zare şi vezi cum fie care rând de pe o pagină, cade peste fiecare rând al contrapaginei respective ! E o plăcere să ia cineva în mâini cartea aceas ta!"
Şi munca lui aduce un spor de viată şi de plăcere în atâtea mii de cititori cari au nevoe de acea carte, apărută, crescută pe mâinile lui.
Se bucură şi el, lucrătorul, de o parte din bucuriile autorului, cum se bucură o doică, în modestia ei, de biruinţa unui copil, la naşterea căruia a trebuit să prive-gheze şi ea cu priceperea e i !
Şi peste acestea toate, e mulţumirea conştiintii împăcate, căci conştiinfiozitatea muncii, tine treze puterile vieţii, nu le lasă să lâncezească.
De aci sănătatea, şi biruinţa
i. Tu smulgi din cutioara ta de lemn Furtuni de glasuri aspre ce se 'ngînă, Un strigăt risipit de-un cald îndemn,
Un şopot surd şi-un murmur de fîntînă, — Şi'n vraja ce se tînguie pe strune închizi un svon de fluier de la stînă,
Cînd peste dealuri soarele apune Şi'n tainic vuiet frunzele pe crăngi Pornesc cu glasul apei să răsune
In plîns adînc şi jalnic de tălăngi.
II.
Şi, cînd pe-un fir subţire de lumină Coboară parcă undele din sbor, Arcuşul tău pe raze vii se'nclină
Smulgînd un cîntec trist din vraja lor. Iar, cînd sub alba stelelor ninsoare, Prin parcuri vechi {in umbrele sobor.
Pe strune faci un gînd să se 'nfioare Şi stringi din rouă salbă de mărgele, In tremur viu, cînd floare după floare
Adoarme blînd, cu schii către stele . . .
Al. Iacobescu
noastră asupra agenţilor morbizi ai morţii, pe cari i-am comparat cu iscoadele, cercetaşii armatei inamicului, care sosesc cu mult înainte de grosul armatei lui.
Dacă nu ne vom lăsa surprinşi de aceştia, nu vom fi surprinşi nici de cei cari vin mai pe urmă. Ii vom depărta şi-i vom tine în respect cât mai mult, — adică atât cât ne-a lăsat Dumnezeu să ne bucurăm de această viată. Şi zilele luminoase de dimineaţă, au de obiceiu amurguri lungi şi minunate !
Ceia ce se petrece într'un atelier de muncă, se poate petrece în orice grupare de mai mulţi oameni la un loc, adunaţi cu un scop oare care al vieţii: interesul tuturor şi sforţarea fie căruia spre acelaş scop, — aduce cu sine toate bucuriile binecuvântate ale vieţii. Desinteresarea fiecăruia de munca comună, e primul simptom al morţii. Aşa e într'o şcoală, aşa e într'o familie, aşa e într'un popor.
Fie care dar, să realizeze condiţia primă a vieţii în cercul în care se găseşte, şi toată tara se va transforma într'o armonie care va cânta imnul biruintii vieţii asupra morţii. Pentru ajungerea acestui scop. Dumnezeu ne-a dat un model în însăşi corpul nostru. Ce fac organele unui trup sănătos pentru sănătatea Iui, cu aceiaşi supunere să facem şi noi pentru corpul social din care facem parte. Căci altfel, — să nu uităm că :
„Este o viată moartă, precum şi-o moarte vie!" Şi „moartea vie" am putea-o lua, nu numai în înţelesul poetului, adică moartea trupească a Nemuritorilor care ne luminează încă, de dincolo de pragul existentei, — dar şi în înţelesul morţii vii, active, pe care o târîm cu noi zilnic, în abaterile noastre, atunci când târîm o viată moartă.
Vai de acel care are parte înainte de a muri, de moartea vie I Ea e un chiriaş nesuferit care s'a instalat în cea mai bună odae a casei, si e protejat de o lege care nu Tîe mai perimează după ce i te-ai supus ei. Chiriaşul acesta ne va pune cu mâinile lui doliul la poartă. Deci : afară cu el, de îndată ce-a încercat să ne treacă pragul prin Iscoadele lu i : neascultarea şi lipsa de dragoste fa{ă de telul comun. Moartea e Regina nepăsătorilor, — fiindcă numai în moarte e veşnica nepăsare şi indiferentă; iar Viata e împăratul celor ce se iubesc şi se ajută, — fiindcă numai în Creajiune stă veşnica iubire.
* Şi acum, întreabă-te bine, întrea-
bă-te serios, clipă cu cl ipă; al cui soldat eşti t u ? AI morţii sau al vieţii ?
Ia seama că poti fi în tabăra duşmanului vieţii fără să-ti dai socoteala ! . . .
De aceia ti-am lămurit aci versul a d â n c :
Este o viată moartă, precum şi o moarte vie! *
Şi-acum că ştii, intră numai decât şi voios, ca oştean, în tabăra plină de putere şi de iubire a vieţii.
1923. Oct. 31.
BCU Cluj / Central University Library Cluj
Pag. IIIIIIIIIIIIIIIIIIIIMIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIII
CELE TREI CRIŞURI i l I l l l l l in i l l l l l l I l I I l IHII I I I I I I I I I I I IMMIMIII l l l
m i i i i i i t m i i
Primăvară întunecată
de Kaczer Illes.
Erau patru pe colină: primăvara, sora de caritate şi cei doi soldaţi. Primăvara dăntuia prin iarbă, goală ; îşi mlădia în adierea vântului braţele de lumină solară. Sora n'o vedea, era prea ocupată cu cei doi nenorociţi. Nenorociţii încă n'o vedeau, erau orbi amândoi, dar îi simţeau pe fată mângâierea luminoasă a degetelor.
Sora era fată dela tară sdravănă, sănătoasă, cu gura pârguită şi sânii plini : Frusina. Avea ochii de un cenuşiu nelămurit, nici fata nu-i era frumoasă, dar fiecare trăsătură a ei era bunătate 'moale. Era ca o mamă pentru cei doi orbi, buna lor doică. Şi-ar fi dat cu dragă inimă toată vlaga 'ei, ca să-i poată alina.
Tinându-se de braţele Frusinei, cei doi orbi păşeau încet, cu picioarele tapene, ca două maşini omeneşte, cu toate că trăiau! 0 , cum trăia în ei dorinţa şi durerea! Gerson era copilul pământului; pe fata lui de ţăran pâlpâia rume-neala sănătăţii. Globii ochilor Iui au rămas neatinşi. E îngrozitor cum îi învâr teste în orbite. Neîncetată, desnădăjduită încercare de-a vedea. Lajoska e băiat de oraş, abia are optsprezece ani. îşi întinde fa{a palidă, prelungă, spre cer, în adierea uşoară a vântului, şi surâde aşa de înspăimântător de dulce după ochelarii cei negri.
— Froso — zise Lajoska domol — să mergem până sus, în vârf. Să vezi cât de frumoasă e Pesta de acolo.
— Şi coasta — adause Gerson. — Pe vremea asta e toată spoită cu verdeaţă.
0 undă caldă străbătu inima fetei. Era tare înduioşată. Copiii aceştia vreau, cu orice pret, ca ea să vadă lucruri frumoase. Privi coasta. Adevărat. Parcă ar fi dat cineva cu spoitorul în lung şi lat. A văzut şi eri fâşiile de verdeaţă, şi alaltăeri, Atunci erau mai galbene. Peste noapte aici lucrează mâini nevăzute. De seara până dimineaţa cineva spoieşte pe aici, iar în zori e mai verde verdeaţa. Vede oare toate aceste orbul Gerson ?
— Umblam adeseori pe aici — povestea Lajoska, pe când urcau
Piaţa Unirii din Sătmar.
] .1 * T^r *m »J* TBF J - -J» -I- -4* *F -l» *m t *p ai
S'au risipit pe drumuri cunoscute Frunze în culoarea fetelor de condamnaţi
[leproşi Şi-au coborât pe-acoperişuri obosite, Ochii soarelui, sticloşi.
La casa ta, fată cu gânduri omorâte, A poposit drumeţul cel bătrân, Cu bani de aur, Iar la figură gros şi spân.
Fată tânără, fată frumoasă, fată săracă I Dă drumul câinilor din lan) Şi nu-i lăsa să tacă ; Drumeţul care-a poposit la casa ta, In ochii lui nu te uita ; Mai degrabă scuipă-ti în sân Şi roagă-te, şi tine post, şi zi aşa : „Să te păzească Dumnezeu de omul spân!"
Fată săracă. Fată slabă, vânătă la fată ! Decât ti-ai căuta narocu'n drumul mare, Mai degrabă-ai face noduri mici pe-un fir
[de a(ă Si l-ai căuta din nod în nod, nervoasă. Trecătorii poposiţi la poarta ta săraca, Pentr'o zi sau pentru două, trei, Vor tăcea când nu va trebui, Să poată flecari Atunci, când ar trebui să tacă.
Fată săracă, cu ochii vineţi ca două [porumbrele!
Bate'ncet la poarta idealului, — Castel de gânduri vii — Si strigă mereu : Să vii, . . . dece nu vii, . . . să vii . . .
V. Corbasca.
A A A A A A A A A \*/ A A w A A A \*/ A A A A */ A A A A
spre vârf. — încă înainte de plecare . . . Ieşiam cu băetii. îmi era aşa de teamă, că nu voi mai vedea locurile acestea niciodată !
— Cu băe{ii ? — întrebă sora şi privi bărbia pufoasă a lui Lajoska, mustaţa lui;blondă abia mijită. Sărmanul, cât e încă de copil!
— Aceia cu cari trebuia să iau deodată capacitatea . . . acum ei dau examene de răsboi. Bine de ei. Mie la ce mi-ar mai folosi ? — înspăimântător de luminosul surâs,
care îi stăruia pe fată, nu se topi o clipă.
Urcau costişa lină. Fata mergea cu trupul uşor înclinat înainte, Gerson păşia deasemenea încovoiat, Lajoska bălăbănea pe lângă ei şovăitor, cu gâtul înţepenit. Deodată fata plesni cu mânie ştrengărească mâna ţăranului, care o căuta prin bluză. Pe buze îi veni cuvântul : Gerson ! dar îl înghiţi. Lajoska ar fi priceput cuvântul. Nu, nu trebuie să ştie nimic.
BCU Cluj / Central University Library Cluj
M O H i m u m m t t i u i i i i u i i u i i u i i t u t i i i i i i H i
CELE TREI CRIŞURI milllIHIilIIlIPIllUUlIIlMMllMIlIl l l l l l l l l l l l l"
Ajunseră sus. Priviră înapoi. ' — Ce frumos! — îsbucni din
gura Frusinei cuvântul. Privi pe r ând : ochiul neliniştit ai lui Ger-son, ochelarii întunecaţi a lui La-joska. Şi îi păru rău, că s'a lăsat furată de încântare. Ei o pismuiesc. Şi poate îi doare, că nu pot vedea ce vede dânsa. — Ce frumos I — repetă aproape fără glas. Colo jos, în aburirea violetă a primăverii plutea, se legăna Budapesta.
— Nu-i aşa că e frumns? — oftă Lajoska şi îşi îndreptă fata străluminată spre oraş.
Cu fata întinsă înainte Gerson adulmecă.
— Şi iarba! Să ne odihnim! Dragă Froso!
Prinse mâna fetei şi o atrase spre el. Undeva cânta un cocoş, iar o găină îi răspunse cu un cot-codăcit răguşit. în Frusina se trezi deodată satul. Gerson se aşeză ală turea de scurmătorul pământului. Lajoska rămase în picioare. Arăta cu mâna în depărtare.
— Vezi tu Frusinico suliţa ceea de argint? acolo e Dunărea. Claia cea mare de a ramă e Bazilica. Colo e biserica Iui Matia, cuşma cea ţuguiată e turnul. Dincolo e palatul regal. Cât mi-e de năcaz că nu-1 pot vedea ! Cum odihnea pe cupola înaltă coroana de a u r ! Fricoşii priveau în pământ. Nu le-a venit niciodată în gând să privească sus şi s'o scuipe cu ura lor. Dacă le va veni vreodată în gând asta se vor înălţa şi o vor smulge de acolo. Spune Frusino, mai stă şi acum aco lo?
— E acolo — zise Frusina şoptind. Lajoska nu pricepu de ce şop
teşte. Pipăi aerul. Şi arătă. — Şi dincolo e paiangenul su
gător de sânge. Parlamentul. Acesta a băut sângele nostru. El a înghiţit ochii noştrii luminoşi. Nu-i aşa Gerson ?
Gerson nu răspunse. Se trase mai aproape de fată. Se vârî în-tr'însa cu totul. Nu-şi mai învârtea acum globurile ochilor stinşi, închise pleoapele asemenea unui om care vede, când şade aproape de el o femeie.
— Nu, nu-i nici paiangen, jandarm. El e jandarmul neînduplecat. Vezi, Frusinico, pe capul lui uriaşul coif al lui Arpad ? îngrozitor, cum stă acolo 1 Cum ne-a mânat pe noi la m o a r t e . . . în noaptea v e ş n i c ă ! . . . Gerson !
Fata oftă încetişor. Ţăranul gemu ceva în cuvinte înăbuşite. Fata lui
Uscate frunze moarte pe cărări . . . Şi Toamna vine trist din depărtări.
S'abate vântul greu din poartă'n poartă — Spre ţări mai calde gânduri vagi mă poartă.
Pe Cer nori negri vin şi tot se strâng — Şi'n sufletu-mi se face gol şi plâng.
Se face g o l . . . şi plâng. . . şi-aş vrea să strig.. . Şi totuşi tac . . . şi tremur tot de frig . . .
Şi tremur tot închis tăcut în casă Şi'n jurul meu tăcerea greu se lasă . . .
De-acum mereu voiu sta a ş a . . . închis . . . Singurătatea, casa-i mi-a deschis . . .
Şi de acum pe uliţi n'o să-mi port Trudiţii p a ş i . . . E totul van şi mort . . .
Şi gânduri negre iar mă fac să strig, Şi totuşi, t a c . . . şi-mi este somn şi frig.
Dem. Bassarabeanu.
Lajoska se însufleţi într'un extaz dureros.
— Acolo, jos, pe străzi, fetele se plimbau . . . Aveau felele aşa de albe, aşa de frumoase . . . albe şi r o ş i i . . . albul ochilor lor — lapte dulce. Le-am privit lung şi voiam încă să le mai privesc ! . . . Să le văd, să le văd, să le mai văd. Dar j andarmul ! M-a alungat cu latul săbiei... în întuneric. Acum e primăvară. Primăvară întunecată. Eu nu le pot vedea. Fetele . . . Gerson le-a văzut, dar eu . . . eu Frusinico n 'am văzut niciodată fetele.
Ingenunchie, ca să mângâie fata Frusinei. Sora se înfiora. întinse manile, îi cuprinse braţele
şi îi înlătură mângâierile. 0 con-vulsiune speriată strânse mâna copilului orb. Parcă ar fi avut ochi pe la încheieturi, aşa vedea totul.
— Froso! — şopti speriat — Gerson ! . . .
Fata se cutremură. Se ridică. Depărta pe Gerson. Cu ochi tulburaţi privi fata înfrigurată a lui Lajoska, pe care stăruia mereu veşnicul surâs\ Era neînţeles şi spăimântător. Ochelarii cei negri stăteau acolo deasupra surâsului, pe golurile ochilor morţi, nemişcaţi, ca un fluture negru cu aripile întinse.
Din ungureşte de I. Lupu.
BCU Cluj / Central University Library Cluj
m i l I I l H l l l l l l l l l l l l l l l l l l l l l l l l I I l l l l l l l I H U I U I I l
CELE TREI CRIŞURI • i i i i i i i u i i i i u m i i i i i i i i i i a u i i u j i i i n t i i l i i i l i l i i
Stratificarea valorilor de Bogdan Ionescu.
VI. Vorbim aci de valorile în sen
sul social, adică totalitatea aptitu-dinelor unui om, cari facdintr'în-sul un element social, un sprijin mic dar indispensabil existentei, ordinei şj progresului societăţii.
Lumea socială se poate prea bine a semăna eu o imensă masă de apă, în care părticelele componente sunt în continuă mişcare. Nu vorbesc de momentele excepţionale, când fenomene - speciale şi accidentale numite în general tempeste sau revărsări, fac ca această materie fluidă să se găsească în mişcări anormale, prefă-cându-se în valuri imense, cari răscolesc une-ori adâncimile ei, dar chiar privită în mod normal, fără aceste fenomene, apa, fie curgătoare, fie stătătoare, se află în continuă mişcare.
Părticelele ei, se află în mod firesc cu greutăţi deosebite, şi, în această mişcare continuă, cele mai grele caută să ocupe pozitiunile cele mai apropiate de scoarţa pământului, susţinătoare şi conducă-cătoare a acestei mişcări, iar părticelele mai uşoare plutesc mai pe deasupra, sau în poziţii intermediare. Naturalistul ştie aceasta, şi în studiul său va căuta Ia fund mineraiurile, animalele şi plantele preţioase, şi se va interesa mai puţin de epavele şi fulgii cari plutesc pe deasupra.
O stratificare a valorilor omeneşti este tot aşa de firească ca şi în lumea fizică, — decât sociologul, care îşi propune un studiu serios al valorilor sociale, pentru uşurinţa cercetărilor sale, va fi nevoit să aştepfe etapele de linişte
ale societăţilor, când, în mersul normal al ruajului social, stratificarea se face neapărat.
Stările revoluţionare, tempestele sociale, scot ca totdeauna în evidentă nulităţi şi mediocrităţi omeneşti, cari în dorinţa de uzurpa-tiune a unei poziţii nefireşti şi nemeritate, forţează stratificarea socială. Exemplele de acest fel au abundat în istoria omenirei. In mişcarea violentă de prefacere a Franţei, dela sfârşitul secolului al XVIII-lea, comitetele revoluţionare erau pline de măcelari, uvrieri, cari au devenit nişte bestii, carnasieri şi hoti de drumul mare. In istoria mai recentă a revoluţiei ruseşti, soldaţii şi-au degradat generalii, pentru a-i umili, a-i isgoni şi a le ocupa locurile, cu toată necom-petinta poziţiei ce o uzurpaseră, pentru ca apoi să se vadă dezastrele acestei uzurpatiuni.
Etapele de linişte, au urmat necesar acestor furtuni şi stratificarea a fost imperios cerută şi realizată de chiar necesitatea existentei uzurpatorilor şi a ansamblului social; de-aceea se poate zice cu drept cuvânt : „că valorile nu aşteaptă nici odată prea mult". Războiul este o revoluţionare a stratificărei sociale, produsă în mai mare sau mai mic, după repercusiunea mai mare sau mai mică în timp a efectelor sale. Prima cauză de stricare a acestei stratificări este ideea predominantă în genere, că fiecare este chemat a-şi apăra patria. Această idee stabileşte o prezumţie de egalizare între cetăţeni, după care fie-cineîşi exagerează valoarea în comparaţie cu alţii.
„Mi-am apărat tara", auzi mai la fiecare pas pe câte unul, strigând în gura mare şi bătându-se cu pumnii în piept, ca şi cum el
ar fi fost singurul soldat al răs-boiului; şi câ{i mizerabili dezertori nu se găsesc printre aceş t ia!
Idea de sine se exagerează în mod conştient şi pe nedrept, moralul se schimbă şi se denaturează.
Aceste buleversări sociale, produc o adevară nevroză, specială stărilor revoluţionare în genere, care se contaminează cu o uşurinţă spăimântătoare: diplome falşe, pretenţii de funcţiuni publice fără ca-lificatie, săraci cari vor să se îmbogăţească repede prin furturi şi prevariatiuni, hoti în speculaţii comerciale, pigmei detractori ai celor pe cari îi invidiază, escroci în artă şi apaşi ai condeiului, demagogi şi mercenari în politică, etc. cons-titue atâtea valuri monstruoase ale imoralităţii ce conţine această nevroză. Ce putere şi perseverentă trebuie să aibă omul de guvernământ ca să tămăduiască această boală, această dezechilibrare a stratificărei socia le? Căci nimic nu e mai greu decât a impune individului ca să respecte adagiul etern al justiţiei, „suum cuique tribuere" în aceste stări de des-echilibru social. Epidemia morală a acestor stări este cu atât mai gravă, cu cât puterile statului în gestiunea lor internă este slăbită prin concentrarea acestor puteri în afară, în apărarea însu-şi a statului fată cu alte state.
Dar furtuna trece, liniştea se restabileşte încetul cu încetul şi puterile statului se concentrează în-iăuntru, pentru reorganizare şi rânduire — stratificarea socială începe a-şi reveni la normal.
Starea de linişte normală nu exclude însă cu totul nevroza: -tendinţa de rupere a stratificărei îşi schimbă caracterul de epidemie şi devine o boală accidentală.
BCU Cluj / Central University Library Cluj
j K 1 0 I l l t l l l f l l l l l l l
IN MARGINEA UNEI CRONICI
„Când vine Viforul" de Emin Asan.
Nu e vorba despre vre-o furtună în viata politică, literară, e tc ; deci cititorul să nu înţeleagă greşit. E vorba despre piesa de teatru, jucată de curând pe scena Teatrului National din Bucureşti, sub titlul căreia vrem să notăm câteva cuvinte despre şi pentru autorul ei, d-1 Tătărescu, tânărul sub-secretar de Stat la Interne.
D-1 Tătărescu e cel mai simpatic şi mai iubit dintre miniştri. Constatarea nu o dăm ca numai a noastră. (Autorul acestor rânduri nu cunoaşte personal pe d-1 Tătărescu, nu 1-a văzut vre-odată şi nu i-a văzut nici piesa jucată, deci n'a putut fi infuentat de-a-proape de persoana d-sale.) Că d-1 Tătărescu e unul dintre cei mai agreaţi şi mai stimaţi oameni de Stat, aceasta ne-a probat-o îndeajuns presa până acum. Ne obişnuisem — rea obişnuinţă! — ca Ia orice pas, ori de ce natură ar fi el, făcut de un politician dintr'un partid oarecare, presa partidelor adversare să răspundă cu atacuri, născocindu-i învinuri, chiar dacă omul ar fi fost curat ca boaba de rouă şi conştiincos. De data asta însă nu s'a întâmplat aşa. D-1 Tătărescu a fost bine primit de toată lumea, adică de toate ziarele. Oare al cui merit să fie ? : al celui dintâiu sau al celor de pe urmă?. . .
Vai, putină prudentă 1... Să nu creadă lumea că vrem să măgulim pe politician. Deci s'o spunem răspicat. Vorbim de d-1 Tătărescu literatul. Că persoana d-sale e dublată şi de omul politic, cu atât mai b ine ! Un literat ajuns la cârma unui Stat nu poate să fie decât un fapt îmbucurător pentru cei guvernaţi. Un literat are mult suflet: cinste, sentiment de iubire şi de dreptate, conştiinţă, simţire, compătimire pentru cei suferinzi... Iată atâtea lucruri pe cari nu prea le descoperim la un pur politician.
Şi d-1 Tătărescu e unul dintre cei cari întrunesc calităţile de mai sus. Piesa d-sale stă printre cele mai bune lucrări de teatru, româneşti, după cum au mărturisit recenziile scrise cu ocazia premierii. După rezumat — de care am luat cunoştinţă de prin ziare —
MtUIIIUIIIII l l l l l l l l l l l
CELE TREI CRIŞURI i i l l l l l i l l i i l i l i i i l l l l l l l l l l l i l i l i i i l i i i H i i M i i m n i
putem vedea că e un subiect anevoios de redat pe senă. Au mai încercat şi alţii asemenea subiecte, însă fără nici-o şansă de reprezentare şi succes. D-1 Tătărescu, şi-a luat subiectul din vremea războiului, din sbuciumul de pe front. Piesa s'a jucat numai la Bucureşti şi e cunoscută numai acolo. Distanta e prea m a r e ; nu crede vre-o trupă teatrală că în loc dc Hamîeti, Salomei, Dansatoare roşii, Case cu păpuşi, etc. etc. pe cari le cunoaştem în majoritate şi de cari sufletul nostru nu prea se simte atras, (oricâtă reputaţie mondială ar avea aceste
, opere) ar fi mai bine să ne aducă ultimele piese româneşti, jucate cu succes pe scenele dela centru ? In modul acesta ar mai avea un rost propaganda teatrală, care înghite o sumedenie de fonduri.darale cărei efecte nu prea se văd. Pe lângă artişti români, publicul românesc de pe-aici doreşte să admire şi piese româneşti, ocazie care rar de tot i-se prezintă.
Sulevăm aceste idei cu ocazia piesei d-lui Tătărescu, convinşi că d-sa care are un rol important în conducerea Ardealului, se va gândi cu toată inima la cuvintele noastre. Căci aici este de lucru mai mult decât se crede. Dacă noi nu ne mişcăm serios şi intens, ne iau înainte minorităţile.
Cultura în Ardeal trebue pusă pe picioare sănătoase şi proprii. D-1 Tătărescu este unul dintre putinii dela cari aşteptăm lucruri de folos, şi ne place să credem sincer că d-sa nu va înceta o clipă să se gândească la realizarea lor.
Pag. iiiiiiiitiiiiii
O 'da to r i e Imora lă .
Şi m'am dus mânat de curiozitatea deşteptată de un suflet ales să ascult predica dela biserica „Cuibul cu barză". O biserică modestă şi neîcăpătoare pentru atâta mulţime de credincioşi, zic credincioşi fiindcă P a r
atinse de graţie divină mai toate sufletele celor cari se reunesc aici sărbătorile, să asculte cuvântul Domnului.
O mai mare împestriţare de oameni nici că se poate : alături de o prinţesă, doi generali, doamne de înaltă distincţiune, ba şi un poet, funcţionari de toate gradele, stau creştini nevoiaşi, lucrători, comersanţi, băieţi tineri, femei necăjite, fete de şcoală, copii nevârstnici, toţi în molcomă rugăciune, dându-ţi impresia că ai în faţă, creştinii primitivi ce se strângeau în catacombe. Or fi venind şi curioşi ca mine, dar dacă sunt fără porniri pătimaşe, le picură pe inimă balsamul binefăcător al adevărurilor sfinte, rostite prin acest demn şi iluminat servitor al altarului, Părintele Tudor Popescu. L'am ascultat cu evlavie crescândă; învăţătura lui nu era prea savantă, dar avea tâlc, vorbea sufletului cu o perfectă cunoştinţă de slăbiciuni şi lipsuri, arătându-i calea mântuirei. Fără îndoială, predicatori avem mulţi foarte buni, dar la nici unul n'am observat o mai mare lepădare de sine, un mai fulgerător cuvân+ împotriva păcatului.
Acum nu mă mai miră ţinuta cucernică a celor ce îl ascultă cu sufletul şi ochii pironiţi în extaz religios, nu mă mai miră nici că lângă mine, o doamnă aproape rugător îşi dă scaunul unei femei suferinde, iar aceasta strângându-i mâna liniştit îi ̂ şopteşte : „Dumnezeu m'a întărit să-mi primesc sf. împărtăşanie în biserică" D-na îi răspunde: „Te voi duce eu acasă pe urmă"; până Şi creştinii inerenţi bisericei, sunt aici foarte cu-vincioşi, iar ia eşire lumea pare înfrăţită-
îmi pare deci o datorie morală a spune, că atunci când un preot este la înălţimea chemărei sale apostolice, adică când învederat hrăneşte sufletele omeneşti, întărindu-le în virtuţi, comunicându-le din sufletul său bunătatea, modestia, mila, ertarea, reuşind a face din credincioşi mai buni cetăţeni, oameni mai supuşi datoriilor morale, mai încrezători în viaţa de dincolo, zic acel preot, nu că i trebue răsplata recunoaşterei meritului, dar cel puţin să fie lăsat în pace a lucra în via Domnului.
BCU Cluj / Central University Library Cluj
IIWIIII
Pag. 1111111 • 1111 r i
IIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIHIIIIIIIIIIIIIIi lIIIM
C E L E T R E I C R I Ş U R I • l l t i i111l l l l l l i l l IcnUf J111llll11II!11IIIII311 IlUlt
SCRISORI DIN SĂTMAR de A. Davidescu.
Nu este dintre cele mai active oraşe Sătmarul nostru, totuşi având în vedere mediul neprielnic unei intense activităţi culturale româneşti, ceia ce se face poate fi privit ca bun venit.
La sfârşitul lui Decembrie, am avut ocazia să avem în mijlocul nostru pe marele artist, Ion Manolescu. In „Moartea civilă," publicul român şi m a g h i a r a admirat cu sfinţenie talentul acestui artist. Dealtfel au început să se convingă minorităţile din oraşul nostru, că avem artişti ce pot fi comparaţi cu cei ai teatrelor cunoscute din Apus.
La societatea filharmonică a debutat Enescu. Întrucât numele acestuia era pe buzele tuturor, publicul din toate straturile sociale a ţinut să ia parte. Vasta sală a cinematografului „Urania" era arhiplină. A fost entuziasm fde ne-descris. Arcuşul maestrului a fermecat sala.
Nu mai puţine aplauze a cules Demetriad, când a jucat pe scena teatrului orăşenesc pe Hamlet.
Când nu avem însă trupe de teatru, şi când publicul s'a plictisit cu cel maghiar, diletanţii noştri pregătesc câte o piesă fără pre-tentiune. Astfel s'a jucat până acum: „Se face ziuă,"Nevasta Iui Cerceluş, Dezertorul e t c , iar în curând se va juca „Patima Roşie."
Nici şcoalele secundare nu se lasă mai prejos. Afară de şcoala normală, care dă nişte minunate serbări şi şezători, a început să răsară pe ici pe colo frumoasele producjiuni ale şcoalei profesio
nale de fete. Serbarea organizată de Sărbători a surprins pe mulţi. Coruri, dansuri, tablouri alegorice, au fost executate artistic. In curând această şcoală ne va da ocazie să-i apreciem progresul.";
Dacă la Casina Română, un local frumos şi bine aranjat, se hi-
Monumentul Eroului necunoscut din Sătmar.
bernează, pe cât se pare Ateneul Popular va veni ca un stimulent pentru cei dornici de desfătări sufleteşti. Răsărit din iniţiativa câtorva intelectuali ardeleni şi regăţeni si'a fixat un frumos program de activitate. S'a făcut apel la dnii prof. universitari Bogdan-Duică, Marin Stefănescu şi Simion Mehedinţi, cari au promis concursul. In cursul acestei ierni fiecare va tine câte o conferinţă în Sătmar.
0 îmbucurătoare ştire este aceia a librăriilor: s'a vândut în ultima lună cărţi româneşti atâtea cât s'au vândut în 6 luni. Probabil publicul în vacanta Crăciunului a avut gust de citit. Şi pentru Sătmar unde este atât de înrădăcinată cultura maghiară, căutarea care a avut-o cartea românească este un eveniment salutar.
SCRISORI DIN BUCUREŞTI
La început de an. — Bibliotecile. — Două mari premii literare. — Congresul celor săfui şi al celor flămânzi. — A încetat sgomotul în Dealul Mitropoliei. — Să ne păstrăm obiceiurile de sărbă
tori.
de Vasi le Savel.
La începutul unui nou an, gândurile noastre se opresc o clipă asupra zilelor ce s'au scurs. Am întrebuinţat bine timpul, am depus toată munca de care eram în stare, a contribuit fiecare din noi cu o parte oricât de mică la progresul general ? atâtea şi atâtea lucruri ne srin deodată în minte. Clipele ce trec se aşează în cripta amintirilor; în faţa noastră plutesc negurile necunoscutului şi totul se deapănă pe firul conştiinţei noastre, mereu reînoită-
Viaţa de astăzi nu mai e aşa tihnită ca în trecut. Omenirea întreagă se frământă, se sbuciumă în c ăutarea formelor de viaţă pe care să-şi clădească temelia de muncă- Vaste planuri de viitor fierb în mintea fiecăruia şi nu e nimeni care să rămână numai un simplu privitor al timpurilor prin care trecem.
Să lăsăm însă la o parte specu-laţiunile filosofice, care n'au ce căuta într'o scrisoare bucureşteană oricâtă
BCU Cluj / Central University Library Cluj
i imii i i iBitui
1 2 ţ lKHIl l l l IUI
m f r u w n i r u n r n m n r m u i n i r m t f f m m u i i f
CELE TREI CRIŞURI i m i i r i u i i i i i i i i i M i H i i i i u i i i i i i f n r i i i i i i i n i f i i » !
L U N A Luptă. Suspină 'ncet izvorul dela stâncă, Din cer coboară linişte adâncă Pe fata florilor împurpurate . . , Stând prins de crengi nici vântul nu mai bate; Visează fluturii, visează'n ramuri Brivighitorile cu alte neamuri De păsări cântăreţe. Sus pe creste Răsare focul lunii, ca'n poveste :
De-odată cerul în argint se'mbracă, Pământul se'nvesmântă'n promoroacă, Cercei de diamant în crengi s'anină.
Sporind la noi văpăile 'n grădină. Lumini împart la fiecare floare Şi toată floarea pare-o lumânare Aprinsă. Fluturii pe floare ard. S'agată câte-un strop de mir de nard De fiecare fir de iarbă moale. Se'ncinge roata morii, jos, în vale Cu flacăra, ce-aprinde "ntreaga moară, Şi flacăra pe scoc în jos coboară. Şi cum tot creşte flacăra mereu Mă tem să nu-mi aprindă satul meu.
Volbură Poiană.
Se'ngroapă după codri A soarelui văpăi, Şi-un glas de foi uscate Pluteşte peste văi
Pe lac adoarme vîntul, In sîn de ape 'nchis, Şi stuhul aiurează Cu cel din urmă vis . . .
Zadarnic către tine Iar sufletul mi'ndrept: Un gînd ascuns îmi spune Să nu te mai aştept.
G. Tutoveanu
i i i i i i i i i i n i i i i i i i n i i i i i i i m n i i i i H i m i i i i i n i H i i i i i i i i i i i i i i i c i i i i i i i i i n m i i i i m i n i ) i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i u i i m i i i i L m i u i i L ' i#ffirrffifiiirMiH™^
dorinţă ar avea ca să le fac parte de un spaţiu oricât de mic. Am sg le pun la carantină şi am să vă plimb pe Calea Victoriei şi pe Bulevarde, am sg vă duc la teatru sau la operă, unde vă place; am să merg cu cetitorul la conferinţe şi în parlament; ne vom introduce în cabinetele miniştrilor, ne vom plimba pretutindeni, într'una ne vom plimba, căci înaintea noastră avem alte 365 zile . . .
* * S'au înoit şi anul acesta vitrinele
prăvăliilor, numai acelea ale librăriilor nu ne mai aduc nimic nou. Se tipăresc puţine cărţi şi marile edituri care până la o vreme s'au luat la întrecere, concurându-se, s'au oprit deodată- Totuşi, unul din ei, a readus la lumină pe Ion Adam. O carte de Adam nu s'a văzut de mult în vitrinele librăriilor după cum nu se văd atâtea cărţi ale celor dispăruţi dintre noi. Editorii, parc'ar aştepta să treacă anii până ce cartea va intră in domeniul public şi atunci, desigur, că şi cei uitaţi vor reveni printre noi, dacă până atuncia n'am ajunge şi noi la dânşii.
Eu nu pot înţelege cum se face că astăzi, când din toate părţile se strigă că avem nevoe de cultură, când există atâtea asociaţiuni culturale, când se înfiinţează biblioteci, cartea literară să meargă greu. Cu ce dracu se umplu rafturile de biblioteci şi ce se citeşte acolo? Teamă îmi e că toată această vastă activitate zisă culturală să nu fie şi o vastă reclamă, o faţadă cum se obişnueşte !a noi, în dosul căreia nu găseşti cele mai adesea nimic.
* * *
In bugetul Ministerului de Culte şi Arte s'au înscris două premii a câte o sută de mii de lei fiecare, unul pentru proză, altul pentru poezie. Până acuma cel mai mare premiu era acela al Academiei române, premiul Năsturel. Un regulament va arăta condiţiile.
Cu toată scăderea valutei noastre, premiile ce s'au înfiinţat sunt respectabile. Concurenţii se vor ingrămădi, cum e şi firesc.
Se vor da adevărate lupte şi, cum e la noi, m i e teamă că influenţa politică se va resimţi şi aci. Nu ştiu cui vor reveni anul acesta. Văd însă în aceste premii consacrare unei activităţi literare unanim recunoscută-Nici un moment nu-mi trece prin minte că ar putea fi premii de încurajare, ceia ce ar fi o mare greşeală, după cum nu-mi închipui că s'ar putea decerne unui poet en vogue. Dar în sfârşit, să aşteptăm regulamentul.
Pe lângă aceste două m a r i premii era bine să se creeze alte opt premii — patru proză, patru poezie — de încurajare. E necesar. Nu pentru bani. Banul nu poate fi un stimulent pentru scriitor, oricât s'ar spune că un Dos-toievschi scria ca să-şi plăteacscă datoriile şi un Balzac făcea la fel.
Poate că d. Al. Lăpedatu, titularul acestui departament, îşi va aduce aminte de premiul ce a luat pe vremuri dela biblioteca Steaua, de bucuria ce o resimţise, din care m'am împărtăşit şi eu, deşi atunci îi făcusem cunoştinţa în societatea lui Scurtu şi Iosif, şi va găsi mijloacele de a crea premii ca astfel sg încurajeze silinţele multora.
După congresul speculaţilor, e vorba de membrii corpului didactic, a urmat congresul speculanţilor, e vorba de negustori. Am fost la amândouă-La cel dintâi strigase oamenii că H-e foame şi li-e frig, la celălalt se cerea libertatea neîngrădită de a ne înfometa. Unii erau istoviţi, ceilalţi rumeni şi cu burţi respectabile. Cei dintâi s'au risipit în desnădejde; ceilalţi au mâncat la un banchet, care a început cu icre negre şi s'a sfârşit cu şampanie. Cei dintâi vor mai avea de suferit ; ceilalţi au reuşit, impunându şi voinţa, rea!izându-se astfel îndeajuns de cunoscuta vorbă: cei tari au totdeauna dreptate.
* * *
In Dealul Mitropoliei, la Cameră, e linişte. D. Brătescu-Voineşti, directorul Camerii, ne mai fiind silit să stea zilnic în incintă, va avea răgaz să scrie. Deputaţii, după ce au vorbit zile şi nopţi dearândul, după ce şi-au aruncat tot soiul de invective, după ce s'au înjurat şi şi-au aruncat acuzaţii reciproce, după ce au votat Mesajul, Bu. getul şi au sancţionat prin votul lor graniţa nedreaptă a Bănatului, au plecat acasă, să-şi povestească isprăvile. Bănăţenii însă vor privi uimiţi şi vor tăcea durerea lor în nădejdea unor alte zile pe care timpul le va aduce.
*
Uitasem să reamintesc că vechile şi frumoasele noastre obiceiuri de sărbători, au dispărut în Bucureşti şi dacă vrem să le mai vedem, trebue să ne ducem în cine ştie ce sat îndepărtat unde se mai păstrează. Moş Ajunul şi Pluguşorul nu mai sunt ale copii-
BCU Cluj / Central University Library Cluj
iiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiniiiiniiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii
CELE TREI CRIŞURI iiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiînniiiiiuiiiiiiiiii
lor, nu reprezintă idealismul, ci au fost materializate de indivizi cari şi din tradiţia noastră vor să facă bani. In cafenele şi în localuri publice, coruri improvizate de indivizi ce nu au nimic comun cu trecutul nostru, cântă fără suflet, apoi vin şi îţi pretind cu obrăznicie plată- N'au cântat? O societate pentru păstrarea obiceiurilor bune şi a atâtor lucruri din trecut care au făcut şi bucuria noastră, e tot atât de necesară pecât de netrebuincioase sunt altele. O civilizaţie adevărată nu procedează prin eliminare.
SCRISORI DIN CRAIOVA
Expoziţia pictorului G. Teodorescu-Romanati
de Ion Dongorozi. Anul trecui, ne-a dăruit mai multe
expoziţii, decât poate mistui mofturoasa cetate a Banilor. începutul 1-a făcut trinitatea: Popea, Stoenescu, Pallady. Pentru întâia oară, craiovenii au putut cunoaşte lucrările de contract ale d-rei Popea, precum şi câteva bucăţi — flori şi portrete — ale concetăţeanului lor, E. Stonescu. Expoziţia d-lui Stoenescu, a fost un mare punct de întrebare. Schiţe de atelier neterminate, portrete de comandă, cu vădita influenţă străină, iar câteva dintre flori, purtând pecetea unui simţitor regres culoristic. Bucăţile d-lui Pallady, atât prin factura desemnului, cât şi prin maniera culoristică, s'au impus violent atenţiunii, după cum s'au impus şi la Paris. Expoziţia aceasta colectivă, ne-a adus şi câteva pânze semnate de d-1 Pătraşcu. Gestul d-lui Stoenescu, de-a ne aduce la Craiova, câteva lucrări de superioară factură, datorite artistului atât de personal, care e d-1 Pătraşcu, merită laude cu amândouă manile. A urmat apoi expoziţia d-lui Negulescu, în care s'a putut urmări multiplele influenţe suferite de pictor, expoziţia d-lui Vis-cont, care ne-a amintit maniera (?) pictorului Em. Lazaresco, şi'n sfârşit, cea a craioveanului Ionescu-Doru, alcătuită din peisagii dobrogene, scăldate toate în belşug de lumină- Expoziţia d-lui Teodorescu-Romanaţi, a fost pentru noi o adevărată surpriză, surpriză Şi prin câtimea pânzelor, dar şi prin calitatea marei majorităţi dintr'ânsele. E de mirare cum omul acesta, împovărat de prea multe ore ca toţi dascălii şi pe deasupra şi suferind, să fi putut lucra atât de mult, cu răbdare, cu pricepere, şi mai ales cu suflet. Expoziţia d-lui Teodorescu-
Bucureşti: La şosea.
Romanaţi cuprinde: desemnuri (pastel), aquarele şi uleiuri; numără din belşug: peisagii, flori şi portrete. Pei-sagile de toamnă, a u culoarea caldă, gradaţia nuanţelor nesimţită, lumina prefirată cu adevărat meşteşug. Poe-nele de codru, cu verdele închis bătând în negru, cetluind linişte desăvârşită, semiobscuritate şi taine, amintesc în totul „maniera* maestrului Verona. Un loc aparte, în ansamblul expoziţiei, ocupă troiţele. Aicea abundă verdele, verdele uşor încropit de căldura şi lumina începutului de vară, cerul senin, fără seamă de nor, ceairurile smălţate cu flori. Bucăţile acestea au şi o altă importanţă. Ele fixează un element caracteristic complexului de viaţă românească, element pe cale de-a dispare. Una dintr'ânsele, (54) în care o împrejurare fericită a
făcut să se găseasă laolaltă şi troiţa, şi fântâna, şi casa ţărănească, merită deosebită atenţiune. Vin la rând florile. Aicea, d-1 Teodorescu se găseşte la larg. Toate, dar absolut toate bucăţile acestea — în aquarelă sau uleiu, — denota maturitate şi gust estetic. Se poate urmări pas cu pas, complexitatea crescândă a formelor, ca şi întreaga gamă de culori, începând cu albul florilor de vişin, şi sfârşind cu roşul mocnit al bujorilor înalţi. Portretul e al doilea gen pe care-1 stăpâneşte pe deplin d-1 Teodorescu-Romanaţi. Dintre pasteluri, remarcăm pentru delicateţa facturii şi desăvârşita armonizare a umbrelor, bucăţile: 133 (soţia pictorului), 134 (d-ra Javet), 135 (d-ra Y) şi nudul. Dintre portretele în uleiu pentru expresivitate şi siguranţa liniei, remarcăm : 1 (tăetor de lemne), 15 (bătrân), 26 (Coco Demetrescu), etc.
Prin expoziţia din sala Prefecturii, d-1 Teodorescu-Romanaţi ni s'a arătat dintr'odată în plină maturitate artistică- Aşa format, d-sa ar putea păşi acum, graniţile Ţări'» ca să culeagă de dincolo ceiace viaţa şi arta românească nu i-ar mai putea da.
Apostolul. Eram invitat la o serbare şcolară
într'un sat din Bihor, în apropiere de târguşorul Tileagd. Mă aştepta trăsura popii. Plecăm pe un drum lung, plin de gropi şi de noroi până la osie. Vizitiul, un român vorbăreţ, până în sat m'a întreţinut cu voie bună de vorbă.
— Aveţi vre-un ungur în sat ? — Nici unul. Nici nu s'o pomenit
pela noi picior de ungur. — Dar ovrei? — O fost unul, cârciumar, şi s'o
dus ş'ala. — Dar dascălul e om bun ? — Tare bun fecior, domnişorule,
aldăiască-1 Dumnezău. Iată un sat din Bihor fără nici-un
picior de ungur sau evreu. Şi doar aci s'au opintit ungurii mai mult să desnaţionalizeze pe români, şi totuşi n'au putut. Când am auzit aceasta, am simţit una dintre cele mai mari bucurii în viaţa mea. Despre învăţător, cea mai justă Părere mi-o decese vizitiul popii, locuitor în sat : o părere care taie toate notificaţiile revizorilor sau inspectorilor. Omul din sat mi-a spus că dascălul e băiat tare bun, le învaţă copiii la lucruri frumoase şi stă de vorbă cu sătenii, le spune lucruri din cărţi şi chiar le dă cărţi să citească Şi ei, — şi eu îi cred mai bine pe el, care spune numai adevărul.
La şcoală ne primeşte dascălul: un tânăr ca de vre-o 21 de ani, elev în clasa VI normală, trimis din vechiul regat să-şi facă practica de pedagogie la o şcoală primară de pe graniţă, aşa cum sunt trimişi mai mulţi. Ne pofteşte în camera sa de locuit: o mizerie rară- Intr'o odăiţă întunecoasă doar un pat sărac, o măsuţă şubredă, o sobă de-o şchioapă şi o lampă cu sticla afumată- Aceasta e locuinţa dascălului tânăr, venit de curând într'un sat din fundul Bihorului. Ce trai o fi ducând el, ştie Sfântul! . .
— Unde iai masa, domnule învăţător ? îl întreb.
— îmi cumpăr pâine, ouă Şi câte-o bucată de şuncă de pe Ia oameni şi îmi pregătesc singur masa, — îmi răspunde dascălul cu o umbră de suferinţă pe faţă- Mi-a fost destul ca să înţeleg tot ce sufere tânărul dascăl venit aici cu entuziasm şi dragoste de mună-
La serbarea şcolară am încercat a
BCU Cluj / Central University Library Cluj
. i m i i H i m i i i
14 i i r r i i i H r i r r r r r r r r r r i r r t r n f f r i i i r r n r u u n i i f r r i i i
CELE TREI CRIŞURI i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i H i i i i i
doua mare bucurie. Copiii lipsiţi până acum de dascăl au executat cu pre-ciziune coruri, dansuri naţionale şi au recitat poezii cu prezenţă de spirit şi pricepere. Şi toate prinse într'un timp de şease săptămâni, de când a venit în sat tânărul învăţător. Părinţii au rămas încântaţi de odraslele lor şi pe mulţi i-am văzut plângând. Mi-a spus apoi că la ei în sat nu s'a mai pomenit nici-o serbare şcolară-
Iată ce poate să facă un dascăl însufleţit în şease săptămâni. Comparând locuinţa şi traiul său cu rezultatul muncii sale, simt o lacrimă în ochi şi mă gândesc: ce greu e să fii apostol! Pana mea ar spune multe dar deocamdată n'o las să însemneze decât atât: Când se simte» atât de mult lipsa dascălilor, dece nu li-se dă şi-un trai mai omenesc? Ce face el cu 800 de lei pe lună ?•
Un pictor: N. Irimie. La 16 Decembrie 1923, d-1 N.
Irimie a deschis o expoziţie de pictură în sala Prefecturii de judeţ din Ora-dea-Mare. Numele pictorului e nou; cititorul nu 1-a mai întâlnit până acum. Expozantul e profesor de desemn la liceul „Em. Gojdu" din localitate. A muncit în tăcere timp de mai mulţi ani şi n'a expus niciodată- N'avea nevoe de aprecierile bune sau rele ale publicului înţelegător sau neînţelegător: el se simţea destul de bine între tablourile sale şi trăia mulţumit în lumea lor. Colegii săi profosori însă l-au descoperit în colţul în care stătea ascuns şi au fost fermecaţi de frumuseţea tablourilor; l-au îndemnat să expunâi convinşi că expoziţia va avea un succes netăgăduit. Ba unul dintre ei — d-1 profesor Tâut, căruia trebue să-i fim mulţumitori — s'a hotărât să-şi ia asupra sa partea materială ce necesită aranjarea unei expoziţii şi astfel pictorul a păşit în faţa publicului.
Expoziţia d-lui Irimie a fost un prilej de adevărată desfătare pentru publicul orădean. In mijlocul ei ne-am simţit într'adevăr într'o atmosferă de artă pură, sănătoasă- Am zis sănătoasă pentrucă pictorul nu s'a lăsat ademenit de nici un curent modern, decăzut. D-sa continuă firul artei viguroase, pe care 1-a rupt majoritatea pictorilor contimporani. Faptul acesta dă dovadă de un mare curaj azi, când în cele mai multe suflete a pătruns un fel de dispreţ pentru tot ce e tradiţie şi deci sănătos.
Despre toate tablourile sale nu pu
tem vorbi decât frumos. Pictorul lucrează mai des flori şi fructe, în redarea cărora excelează. Trecem însă la peisagii. Aci se arată mai în plină lumină talentul său. Sunt mai toate prinse din jurul Oradei-Mari şi de pe malul Crişului Repede. O vedere a oraşului, mai multe vederi pe dealurile din preajma oraşului, sunt bucăţi cari şi-ar putea găsi loc în orice expoziţie mare sau muzeu de pictură-Ceeace însă rămâne deasupra şi crestează un loc de cinste pictorului pe răbojul picturei noastre sunt două tablouri mari: Început de toamnă şi Sfârşit de toamnă (luate de pe Crişu! Repede) în cari artistul se întrece pe sine. Atâta suflet, atâta sinceritate, redate simplu, dar sfâşietor de trist, — totul îmbrăcat în haina adevărului — rari pictori reuşesc să pună azi pe o bucată de carton. Aceasta ne îndreptăţeşte să ne punem mari nădejdi în viitorului d-lui Irime, pe care îl îndemnăm să continue cu credinţă calea pe care a apucat.
De-ale ştiinţei. Ziarul .America" din Cleveland
ne-a adus de curând ştirea că Doctorul Willis Rodney Vhitney, directorul laboratorului de cercetări ştiiţifice al firmei General Electric Company, a demonstrat înaintea congresului „Aso-ciaţiunei Americane pentru înnaitarea Ştiinţei" un nou fenomen ştiinţific, care este transmiterea de putere fără ajutorul nici unei sârme. Doctorul Whit-ney a aprins o lampă incadescentă, ordinară, de 110 volţi, ca printr'o putere magică, ţinând-o cam la o urmă deasupra unui tub vacum ce conţinea două milioane cicluri de curent alternator.
Doctorul zicea: „Aceasta se apropie foarte mult
de transmiterea puterei fără nici un fir, după cum văzurăm cu toţii. Nu e nici o legătură metalică între lampă şi putere — de aceea, manifestaţia poate fi numită fără fir."
Doctorul Whitney a produs cele două milioane de cicluri în vacumul său prin mărirea celor şaizeci de cicluri ale circularului ordinar de electricitate. Mărirea a făcut-o în clădirea unde se ţinea adunarea.
Dânsul de asemenea a făcut demonstraţie cu un corn, arătând cum putea reproduce vocea la ori ce mag-nitude. Acesta duce vocea ori cât de departe şi nu dă stridentul sunet metalic al amplificatoarelor întrebuinţate până acum. La încheere a anunţat că firma sa lucrează spre perfecţionarea acestui aparat astfel ca el să poată fi întrebuinţat la filmele de cinematograf „vorbitor," unde odată cu gestul actorului se va auzi şi vorba, întocmai ca la piesele jucate natural.
Inaugurarea a două biblioteci „Cele Trei Crişuri" în Bihor.
I
Sâmbăta seara 19 Ianuarie a. c. a avut loc inangurarea bibliotecii populare „Cele Trei Crişuri" din comuna Tilecuş Qud. Bihor) înfiinţată în localul şcoalei primare de către Reuniunea de propagandă culturală Şi naţională „Cele Trei Crişuri" din Oradea Mare. Deleyaţii Reuniunii au fost d-nii Dr Dem. Gâldău şi Geor-ge A. Petre
cu ocazia acestei inaugurări d-1 învăţător llie Andrei a organizat o reprezentaţie şcolară cu elevii şcoalei din sat. Un program bogat şi bine ales, compus din coruri, dansuri naţionale şi recitări, a fost lăudabil executat de micii elevi de săteni, răsplătiţi cu lungi aplauze de locuitorii satului cari au luat toţi parte la reprezentaţie.
Cuvântarea de deschidere a fost rostită de d-1 Dr Dem. Oâldâu, care prin cuvinte sincere şi pline de de adevăr a dat sfaturi sătenilor să citească, să-şi îngrijească sănătatea şi să-şi vadă de muncă, trăind în înţelegere frăţească unii cu alţii.
La urmă dA Oeorge A. Petre a ţinut o cuvântare plină de avânt despre suferinţele neamului românesc în trecut şi despre felul cum acesta ar putea acum să se des voi te şi să stea la cot cu cele mai civilizate popoare. La aceasta nu ajunge decât prin învăţătură şi întrecere la muncă.
Ambii cuvântători au fost răsplătiţi cu urale de către săteni şi la plecare au fost purtaţi pe braţe de către flăcăii din sat.
Au mulţumit din partea satului preotul V. Ghirilă şi învăţătorul I.
BCU Cluj / Central University Library Cluj
IIIIIIIIMTTMII
t Pag-r a m - i n i m i i i
i i i h i i i i i i i i i i i i i i i i l i i i i n i i i i M M i i i i u i n i i n i f H
CELE TREI CRIŞURI I tn i l l l l I I l l lHI I l I I I I IUI I l I lHl I J i l l I I f l I l I J IUI I l
Andrei, rugând pe cei dela centru a se interesa cu râvnă de soarta satelor româneşti, care în trecut au fost lăsate în întuneric şi prigonite.
II.
A doua zi Duminecă, 20 Januarie, s'a înfiinţat altă bibliotecă populară ) (Cele Trei Crişuri" în comuna Brat-ca, tot în Bihor. Delegaţii reuniunii centrale au fost d-nii George Bota şi George A. Petre.
La Bratca au avut loc două reprezentaţii. Una înainte de masă numai pentru săteni şi alta seara în localul şcoalei grimare pentru publicul mai ales ce sosise din Oradea şi din satele vecine. La ambele reprezentaţii a vorbit d-1 George Bota, directorul Şcoalei normale de băeţi din Oradea-Mare. Subiectul desvoltat seara (Şcoala nouă) a fost un model de conferinţă. Şcoala nouă eşte şcoala păcii, şcoala care trebue să menţină liniştea înfloritoare şi armonia între fiii neamului nostru. Apostolul acestei scoale este învăţătorul; el lucrează la înflorirea neamului şi lui îi trebue dat tot concursul. El e factorul de căpetenie al şcoalei păcii şi al viitorului neamului.
Au urmat apoi producţii teatrale executate de membrii .cercului cultural al învăţătorilor de pe Crişul Repede" iar d-1 George A. Petre a recitit mai multe poezii originale.
Reprezentaţia a fost organizată de «Cercul învăţătorilor" căruia i-se cuvine toată lauda pentru frumoasa reuşită a serbărei. Remarcăm mai cu seamă munca neobosită depusă de d-nii 1. Vârlan şi Groza şi concursul d-rei Sabina Groza, care a recitat frumos din poeziile lui Coşbuc.
După reprezentaţie a urmat dans până ia ziuă.
Serbarea din Tileagd.
în seara zilei a H-a de Crăciun cercul învăţătorilor din Tileagd a dat o frumoasă serbare. Părintele protopop Alexandru Munteanu a deschis serbarea cu frumoase cuvinte de mulţumire şi îmbărbătare. Erau vorbele unui martir care a avut fericirea să vadă că martirajul său nu a fost în zadar. Glonţul unguresc ce i-a străbătut fereastra ca să-i caute în patul său şi ale cărui urme au rămas ne'atinse, fuga peste câmpiile înămolite, toate acestea sunt răsplătite părintelui Munteanu prin mişcarea tineretului românesc în care trebue să-şi pună nădejdea. Scurta con
ferinţă a Dlui George Bota despre „Psihologia lenei" a avut nu atât scopuri ştiinţifice, cât de a arăta tineretului român, care este adevărata cale pentru a se asigura acestui neam zilele pe care le merită după atâta suferinţă- Enumără tot felul de leneşi, arată consecinţele lenei atât pentru indivizi cât şi pentru naţiuni: Repaosul înseamnă moarte; activitatea este viaţă- Avem dar nevoe de un tineret activ şi entusiast. Idealism şi muncă: iată ce trebue să îndemne pe tineri la noul fel de viaţă- Dl Bota, în digreziuni, a arătat greşeli ce trebue să le înlăturăm, ca bunăoară cearta regăţeano-regionalistă, căci ea nu înseamnă nimic —-'• cel mult un gest caraghios — faţă de mersul firesc al unui neam întreg. De asemenea străinii ce soarta ni i-a hărăzit ca vecini şi de care erau destui în sală — trebue şă înţeleagă că noi nu învăţăm pe elevii noştri ură ci demnitate şi iubire; că ei — unguri — trebue să se împace cu dreptatea care s'a făcut, mai ales că au aface cu un popor în plină renaştere — plin de viaţă cum este poporul românesc. Conferinţa D-lui Bota a fost ascultată cu mult interes, ceace dovedeşte că asemenea manifestări şi conferinţe sunt necesare şi cu folos.
A urmat apoi până la ziuă dansul şi petrecerea românească, în care prin spiritul superior şi măsurat de toleranţă al nostru, şi ungurii s'au simţit bine, sau cel puţin nu la strîmtoare.
Studenţiunea din Oradea, care a luat parte, precum şi publicul românesc venit de prin satele vecine, s'a putut convinge că serbările româneşti vor face pe străini să ne cunoască superioritatea noastră sufletească prin care vom învinge.
REVISTE
„Năzuinţa" apare Ia Crai ova graţie strădaniei unui mănunchi de oameni însufleţiţi şi muncitori şi îşi urmează cu conştiinţiozitate calea frumoasă Şi înţelegătoare pe care a pornit de aproape doi ani. N-rele 6—7 (pe Decembrie şi Januarie 1924.) ne aduc în frunte o frumoasă şi documentată descriere a mănăstirii Strehaia, semnată de I. B. Georgescu. O splendidă bucată de proză publică d-1 Zori Dongorozi, care din zi în zi se afirmă ca unul dintre cei mai de valoare prozatori ai noştri. Kir Vasile Bâlâneseu — aşa se nu
meşte nuvela de faţă — ne vine ca un model de analiză, descriere şi de stil românesc.
O altă nuvelă de-o fermecătoare factură românească are d-1 Sandu Teleajen. Dacă nu ne-aducea decât aceste două nuvele, „Năzuinţa" tot şi-ar fi arătat valoarea ei.
Mai departe întâlnim articole semnate de Al. P. Telega, C. V. Gerotă, Paul I. Papadopol, Craioveanul, F. Aderca, etc. Versuri publică d-nii G. Baiculescu, Emil Serghie şi Radu Gyr.
„Gândul Nostru" e o altă revistă literară dela Jaşi, condusă de un grup de tineri scriitori, inimoşi şi liniştiţi, în frunte cu d-nii Sandu leleajen şi Al. Zirrâ. Numărul festiv (Noemb. Decemb. 1923) ne prezintă fotografiile redacţiei şi colaboratorilor şi un material ales. D-1 Al. Lascarov-Moldovanu pune multă duioşie în „Signor Madotte", iar Adrian Pascu, Ion Dongorozi, Matu-salem, Sever Anina, Paul I. Papadopol, etc. semnează articole şi nuvele Ia un nivel înalt. (Răsare peste toate schiţa d-lui Dongorozi). Versuri de-o potrivă de bune publică Sandu Teleajen, G. Tutoveanu, Elena Farago, A. Pop-Marţian, .Enric Furtună, V. Corbasca şi Eugen Constant.
„Gândul Nostru* se prezintă simpatic şi e citit cu placare.
„Icoane Maramureşene" a apărut în toamnă la Sătmar, sub conducerea unui tânăr de ispravă: G. M. Zamfirescu. A ajuns la n-rul 3 şi publică un material nepretenţios, dar destul de bine ales. Găsim versuri şi proză de Eugen Relgis, Ion Dongorozi, G. M. Zamfirescu (un fregment de roman pe care am dori să-1 vedem tipărit în întregime), Francisca Paul, C. Ionescu-Olt, etc. Partea informativă e bogată şi scrisă cu pricepere.
Munca d-lui Zamfirescu e lăudabilă şi de folos pe plaiurile maramureşene.
„Cântecele Nistrului", revistă literară, artistică Şi socială, ne soseşte tocmai din Chişinău, cu un titlu atractiv, pe care o primim cu bucurie şi satisfacţie. Director e d-1 Florian Amaru ; conţine poezii şi proză de Eminescu, Cezar Petrescu, Nichifor Crainic, Dem. Gâlman, Gala Galaction, Pan Halipa, Horia Furtună, Ludovic Dauş, etc.
„Cântecele Nistrului" începe cu propagarea literaturii româneşti în poporul basarabean. E cel mai lăudabil gest şi îi urăm succes, spre a-şi duce la bun rezultat intenţiile.
BCU Cluj / Central University Library Cluj
WUHOUIIH!
CELE TREI CRIŞURI i m i i i m n f n i t i H i i i u m n H i H i i i H i i i i i i u M i u i Hlttt lIUfl l t l
Dl Brătescu-Voineşti, distinsul scriitor, care ocupă unul dintre cele mai de cinste locuri în literatura românească, a binevoit să colaboreze la revista noastră. Începând cu numărul de fajă, vom publica în fiecare număr câte un articol al d-sale. Fiind cunoscut aportul nepreţuit pe care d-1 Brătescu-Voineşti 1-a adus literaturii noastre şi exprienja vârstei sale înaintate, pe acest teren, articolele ce le vom publică vor fi de un mare folos pentru cititorul român. Fericiji, mulţumim din adâncul inimei d-lui Brătescu-Voineşti că ne dă prilejul de a puse în fata cititorilor noştri preţioasele d-sale articole.
Deoarece „Cronica ştiinţifică" a revistei noastre, pe care o susţine valorosul publicist şi profesor T. Neş ne-a sosit cu întârziere, cititorii nu vor putea-o avea decât în n-rul viitor.
Asemenea şi „Scrisorile din Banat"
Turneul oficial de propagandă (echipa 11-a) de sub conducerea distinsului comedian Soreanu va trece şi prin Oradea-Mare. La 9 şi 10 Februarie a. c. se vor dâ două reprezentaţii cu „Institutorii" de Otto Ernst şi „Ciuta" de Victor Ion Popa.
Un interesant concurs publică o revistă de cinematograf din Oradea-Mare: „Film Riport" (maghiară, însă scrisă pe alocurea şi în româneşte). E vorba de 5 dolari; îi câştigă acel care până la 25 Februarie 1924 va prezenta revistei (str. Teatruhii 6) cel mai reuşit articol, poezie sau nuvelă cu subiect din sfera cinematografului sau fabricării de filme. Lucrările pot fi scrise în limba română sau maghiară.
Tot aşa s'ar putea deschide şi de către români un concurs, dar cu subiecte din viata românească. N'ar fi un lucru rău . . .
Biblioteca centrală , este deschisă în fiecara orele 9—12 a. m. şi 3— este prăvăzută cu cărji şi ştiinţă şi împrumută plată. Deasemenea stau torilor toate ziarele şi pe care le pot citi în s str. Prinţul Carol Nr. 5, tolic).
,Cele Trei Crişuri" zi de lucru dela
•6 p. m. Biblioteca alese de literatură cărji fără nici-o la dispoziţia citi-
revistele din tară ila bibliotecii din etaj I (Cercul ca-
In luna aceasta s'a reprezentat la teatrul orăşenesc din localitate, de către trupa maghiară, „Patima roşie" de d-1 M. Sorbul. Pe câtă vreme toate operetele proaste şi piesele germane se joacă la acelaş teatru maghiar de nenumărate ori — chiar cu săli goale — „Patima roşie" n'a avut parte decât de premieră, căci chiar de a doua zi directorul teatrului s'a grăbit s'o scoată de pe afiş. Noi am auzit că directorul a
mărturisit chiar dinainte de reprezentaţie că nu va juca-o decât o singură dată şi aceasta mai mult de formă, pentru a lua ochii românilor. Ne surprinde atitudinea d-lui Parlaghy fată de o piesă bună numai pentru că e românească, atunci când la Bucureşti în fiecare an se joacă piese ungureşti. Ba o trupă românească în turneul său care a ajuns şi pela Oradea — avea şi o piesă ungurească (Fracul).
L a începutul Iunei Februarie va reapărea în Oradea-Mare revista „Aurora." Cititorul îşi aduce aminte de acest nume. A apărut acum un an din iniţiativa şi sacrificiul câtorva scriitori români şi maghiari şi s'a dedicat apropiere! culturale româno-maghiare, publicând nuvele şi poezii româneşti în ungureşte şi viceversa, precum şi articole în cari o' bună parte din reprezentanţii scrisului românesc şi celui unguresc se ocupau cu problema apropierii.
„Aurora" va reapare acum numai în limba ungurească, însă cu acelaş plan de muncă: apropierea româno-maghiară va publica în ungureşte şi -articole dela scriitorii români. Pentru aceasta rugăm pe scriitorii noştri, cari se gândesc la răspândirea culturii româneşti între minoritarii şi vecinii noştri, să trimeată articole în acest sens „Aurorei" (str. FerenJ Deak Nr. 2, Oradea-Mare). Articolele vor fi traduse corect şi într'o limbă aleasă, de către pene competente.
A apărut revista „Cele Trei Crişuri pentru popor" pe luna Ianuarie 1924 (anul II, nr. 1) cu articole pe înţelesul sătenilor, semnate de d-nii Gh. Tulbure, Vasile Sala, Florian Cristescu, etc. Revista fiind scrisă pentru săteni, cu scopul de a munci pentru luminarea satelor, rugăm pe domnii preoţi şi învăţători şi pe toii cei cari se gândesc la nevoile satelor a o recomanda tuturor locuitorilor dela sate.
Iustin Ilieşiu, calaboratorul nostru şi autorul unui volum de traduceri din poeţii unguri, a dat la iveală un nou volum de poezii originale sub titlul „Cefăfile melancoliei." Sunt versuri de o factură fragedă, cari conţin mult avânt tineresc şi trădează un talent în dezvoltare. Noi, cari am încurajat întotdeauna lucrările poetului, publicându-le în revista noastră, recomandăm cu plăcere volumul său recent cititorilor noştri şi mai târziu vom reveni asupra lui.
L a 13 Ianuarie a. c. a avut loc în comuna Inand (Bihor) o reprezentaţie artistică organizată de un grup de elevi dela liceul „Gojdu" şi Şcoala normală din Oradea. Programul a fost compus din recitări, coruri şi o piesă într'un act, executate de elevi şi eleve, şi venitul a fost destinat cumpărării unui clopot la biserica din sat, lipsită de clopot de pe vremea războiului. — E un semn de bucurie că tinerii elevi se gândesc la manifestaţii de acest fel şi lăudăm gestul lor de a pune şi ei o mică mână de ajutor, sinceră, la ridicarea culturală a satelor. Asemenea porniri trebuesc întotdeauna cultivate şi încurajate de cei mai mari.
L a Bucureşti apare un nou ziar „Mişcarea Naţională Fascistă" sub direcţiunea d-nei Elena Bacaloglu, cunoscuta scriitoare şi muncitoare pentru apropierea italo-română. Numerile sosite până acum ne aduc articole scrise cu multă inimă şi sentiment românesc şi cu un materia! foarte documentat.
L a Arad a apărut o nouă revistă literară maghiară cu titlul „Geniusz", cu o technică şi hârtie admirabilă, redactată de Franyo Zoltan cunoscutul traducător din româneşte. Dar se şopteşte ceva . . . Se şopteşte că hârtia pe care se tipăreşte revista sa ar fi primit-o dela un minister românesc pentru a-şi edita volumul de traduceri din poeţii români, iar d-sa o întrebuinţează în alte scopuri. Am dori să ştim adevărul . . .
Noi mai cunoaştem un traducător harnic d!n literatura noastră în ungureşte, dar acesta n'a primit nici-un ajutor dela stat. Şi-a editat volumul cum a putut, a cheltuit muncă şi timp pentru apropierea româno-maghiară prin cultură şi acum trăeşte în mizerie, pe când d-1 Franyo Zoltan — sosit de curând în [ară — îşi permite să facă şi lux. Celălalt traducător de care vorbim e Keresztury Sandor: un scriitor şi muncitor modest, cel dintâiu care a pornit pe calea aceasta în revista „Napkelet". Facem atente forurile competente că în sertarele lui Keresztury zac în manuscrise 2—3 volume de traduceri din Eminescu, Coşbuc, Vlahută, Cerna, Iosif, Anghel, Mecedonski etc. De cât să pună hârtie la dispoziţia unor oameni cu altfel de scopuri, mai bine ar edita volumele d-lui Keresztury.
Maeterlinch, vestitul scriitor belgian, a scris de curând un film de cinematograf. Filmul fusese comandat de o fabrică de filme din America şi are ca titlu „învierea morţilor." In interesul aranjării fabrica a voit să facă_ unele modificări.; Ma-eterlinch însă nu s'a învoit la nici-o modificare, fie ea cât de mică, şi şi-a retras manuscrisul.
Din iniţiativa vestitului maestru ucrainean de şah: dr. Savielly Tartakower din Viena, a apărut în Rennaissance-Verlag (Viena) o antologie a poeţilor ruşi de după revoluţia lui Lenin. Fără să facă deosebire de vederi politice, adună maij! pe toti poeţii din epoca din urmă. In rândul lor figurează şi Alexandru Blok (nu de mult decedat) cu lucrarea sa epică „Doisprezece ;" apoi vin Majakovskij, Vladimorov, Kirillotf şi poetul ţăran Sergei Iessenin. Contra actualei stări din Rusia scrie Ilia Ereniurg.
La Ninncianes (statul Indiana) s'au instalat aparate de cinematograf în toate şcoalele; aceasta pentru a organiza şi a da o desvoltare mai bună învăţământului prin ajutorul filmelor morale şi instructive, în program sunt prevăzute două zile pe săptămână când se rulează filme de acestea precedate sau urmate de conferinţe ori explicaţii scurte. Iată un exemplu prea frumos care ne vine de departe, de peste ocean, şi care ar putea fi imitat şi la noi, daca nu în toate şcoalele, cel puţin în cele secundare.
Tipografia „Cele Trei Crişuri" Oradea-Mare. Cenz.
BCU Cluj / Central University Library Cluj
o
O
o o
Noua Societate a Atelierelor „ V U L C A N "
Fabrică de Maşini şi Vagoane. — Societate Anonimă Bucureşti, — Strada Honzik — Gara Dealul Spirei, — Telefon 15/54. Fabrica de Vagoane : Bucureştii-noi — Gara Chitila — Telefon 2/7.
Biroul Ploeşti: Calea Rudului No. 81. — Telefon 50/2. Cazane de aburi sistem babcock-wilcox, cornwall, tischbein, lachapelle, etc.
Supraîncălzitoare, Economisoare, Curatitoare de apă. Rezervoare până la 1000 vagoane. — Instalatiuni complecte pentru rafinării de petrol, extracliuni şi raftnerii de ulei vegetal, fabrici de săpun, etc. Aparate
pentru fabrici de zahăr, bere şi spirt. Constructiuni de fier, poduri metalice. — Troliuri, geamlâcuri, transmisiuni intermediare, burlane de sondaj. — Transmisiuni de forlă; acuplări brevet „Benn"; Turnătorie de fontă şi de bronz. — Reparajiurii de locomotive şi vagoane.
0 0 0 0 0 0 0 0 0 $ 0
) ) F O T O - P A X «
Bucureşti
E D . B U C U V S K Y C a l e a Moţilor 161.
LA GLOBUL ALBASTRU GH. GH. MUNTEANU & Co.
BUCUREŞTI STR. PÂNZARI13. TELEFON 25/88
Manufactură, pânzărie, mercerie şi galanterie. Specialitate în dantele, broderie, articole pentru
pointlace, etc. Engros şi Endetail.
Ciorapi — mănuşi . — Lână fire — Tiul grec
întemeiată la 1871 » D A C I A R O M Â N I A (< Societate Generală'de Asigurare în Bucureşti.
întemeiată la 1871
Capital de acţiuni ei 2 4 . 0 0 0 . 0 0 0 - — deplin vărsat. Rezerve statuare , 17 572.299 — Diverse garanţii 108.835.614- — Averea Fondului de Asociaţiuni . . . 2 .714.450'— Garanţie totală . . . . . . . . ei 153 .122 .363 — Daune plătite în anul 1922 . . . . „ 66 905 .073 -— Daune plătite dela înfiinţarea Societăţii "„ 435.792.715-—
„Dacia România" este Societatea cea mai veche şi mai puternică din Ţară. Trecutul ei, însemnatele sale capitaluri şi persoanele cari o conduc, dau asiguraţilor ce le mai depline garanţii, pentru asigurări cât de mari în ramurile: Incendiu, Gridină, Transport, Viaţă, Accidente, Furturi prin spargere şi anume, în condiţiunile cele mai prielnice pentru asiguraţi.
Lămuriri se dau de îndată, la cerere, în Bucureşti la sediul Societăţii, Str. Wilson No. 3 , sau la agenţiile principale di» Str. Stavropoleos No. 15 şi Pasagiul Român No . 5, în judeţe la agenţiile ei din toate oraşele, iar în ţinuturile alipite, în
următoarele oraşe :
Arad, Str. Regele Ferdinand No. 1 Et. II. Braşov, Banca Românească. Buziaş, la Banca Temişana. Cernăuţi. Str. I. F lon-dor No. 22 şi No. 23 . Chişinău. Str. Puşkin No. 34 Cluj, Calea Victoriei No. 27. Dicio Săn Martin, la Banca Comercială şi Industrială din Valea Târnavei. ugos, Oradia-Mare, la Banca Românească Tg.-Mureşului, la Bănea Românească. Sibiu,
la Banca Românească. Satu-Mare, la Banca Românească. Timişoara, la Banca Românească .
BCU Cluj / Central University Library Cluj
CRISUL ii FILIALA „CRIŞUL"
Federala Cooperativelor Săteşti din Crişana Sediul Central în Piaţa Mihai Viteazul 11.
Aprovizionează cu toate articolele necesare la gospodăriile ţărăneşti şi desface produsele Cooperativelor Săteşti.
Se găsesc în permanentă în depozit tot felul de mărfuri de coloniale, textile, fierărie, sticlărie, pielărie etc.
Magazin de coloniale delicatese, şi Bodegă de primul rang. Piaţa Regina Măria No. 2.
Găsiţi în permanentă cele mai bune produse străine şi indigene. Vinuri, ţuică de Văleni, lichioruri, vermuturi, de cele mai superioare calităţi şi aperitive
de tot felul.
Secţia de cereale se ocupă în permanentă cu aprovizionarea Judeţului cu tot felul de cereale, care se distribue în vagoane complecte la gară, sau în cantităţi mai mic în ma
gazinele din Oradea-Mare.
Apel. Fiind cunoscute greutăţile de
încasare la domiciliu, rugăm pe stimaţii noştri abonaţi să trimită prin poştă costul abonamentelor întârziate, pe adresa administraţiei noastre, Str. Prinţul Carol No. 5. Oradea-Mare.
»MICA« Societate Anonimă Română Minieră Bucureşti, Str. Romană 24. Telefon 24/92
Capital social : Lei 50.000.000--Deplin vărsa t : „ 45.500.000-Rezerve: „ 2.351.439-
Exploatarea Minelor de Aur „Ruda 12 Apostoli" din Brad şi Exploatarea Minei de Cărbuni Tebea. — Exploatarea Carierelor de piatră din Albeşti (Câmpulung). Piatră de construcţie, decorajiuni şi monumente, cioplită şi brută. — Carierele de piatră de var din Mateiaşi (Muscel) Vinde var gras deMateiaşi. Exploatările de mică din Voineasa(Vâlcea). Instalatiune proprie pentru afinat şi prelucrat aur şi argin1. — Cumpără şi vinde metale preţioase. Execută orice studii, expertize şi analize de minereuri în laboratoriile sale.
Face orice afaceri miniere.
"a
Tipografia „Cele Trei Crişuri" Oradea-Mare.
BCU Cluj / Central University Library Cluj
top related