ofshore evaziune fiscala
Post on 16-Feb-2015
128 Views
Preview:
DESCRIPTION
TRANSCRIPT
EVAZIUNEA FISCALA
PRIN INTERMEDIUL
PARADISURILOR FISCALE
Introducere......................................................................................
................................4
Cap.1 1.Introducere în evaziunea
fiscala.....................................................................6
1.1. Consideratii
generale..................................................................................6
1.2. Definitia si clasificarea evaziunii
fiscale......................................................7
1.3. Formele evaziunii
fiscale..........................................................................12
1.4. Implicatii ale evaziunii
fiscale....................................................................14
1.5. Impozitele, presiunea fiscala si politica fiscala în perioada 2002
– 2006.16
1.5.1. Utilizarea impozitelor în vederea stimularii cresterii
economice.......16
1.5.2. Presiunea
fiscala..............................................................................18
1.5.3. Politica fiscala în perioada 2002 -
2006............................................21
Cap.2 Fenomenul
evazionist......................................................................................2
6
2.1. Factorii favorizanti ai fenomenului
evazionist...........................................26
2.2. Un posibil portret al
fraudatorului..............................................................31
2.3. Modalitati prin care se realizeaza evaziunea
fiscala.................................33
2.4. Evaziunea fiscala în
România..................................................................34
Cap.3 Paradisuri fiscale si tipuri de entitati juridice
offshore.................................38
3.1. Nasterea si evolutia paradisurilor
fiscale..................................................38
3.2. Caracteristicile paradisurilor
fiscale..........................................................40
3.3. Clasificarea paradisurilor
fiscale...............................................................41
3.4. Factorii de determina alegerea paradisurilor
fiscale.................................42
3.5. Forme clasice de entitati juridice
offshore................................................50
3.6. Tipuri de companii offshore din punct de vedere al activitatii
desfasurate………………………………………………………………………………….…
51.
3.7. Utilizari legale si ilegale ale jurisdictiilor
offshore......................................54
3.7.1. Practici legale de utilizare a juridictiei
offshore..................................54
3.7.2. Doctrine judiciare
cheie.....................................................................55
3.7.3. Utilizari imorale ale paradisurilor
fiscale............................................57
Cap.4 Utilizarea paradisurilor fiscale în criminalitatea financiara
international…58
4.1. Elemente generale……………………………………………………………58
4.2. Cazuri de utilizare a jurisdictiilor offshore în montajele
financiare de
spalare a banilor.......................................................................60
4.2.1. Cazul Bancii Internationale de Credit si
Comert...............................60
4.2.2. Cazul Franklin Jurado 1990-
1996.....................................................61
4.3. Rolul zonelor offshore în mecanismele de spalare a banilor
murdar........62
4.4. Fraude si escrocherii offshore notorii
straine............................................63
4.4 .1. Cazul Natiunilor
inexistente..............................................................63
4.4.1.1. Regatul Enen
Kio........................................................................63
4.4.1.2. Principatul New
Utopia...............................................................63
4.4.2. Afaceri murdare cu proprietati imobiliare din Costa
Rica…..............64
4.4.3. Escrocherii cu titluri diplomatice si
nobiliare.....................................65
4.4.4. Ascunderea banilor
offshore..............................................................65
4.4.5. Seminariile
offshore...........................................................................66
4.5. Fraude si escrocherii notorii din
România.................................................66
4.1. Filiera "Dacia Felix" - Cadewell Virgin
Islands.......................................67
4.5.2. Filiera "Ram Thade Ltd - Cyprus"
Cascadele.................................67
4.5.3 Sugativa - S.V. International
Tranzaction........................................69
4.5.4. Tentacula "Columna Bank" - Manel Finanz
A.G.Switzerla.............70
4.5.5.Operatiunea"Valeologia"..................................................................70
4.5.6. Axa "ALRO-Slatina" - "ITC Management A.G.-Switzerland"
"Moscova"…………………………………………………………………………………...
….71
4.5.7. Spionajul rusesc mobilizat pentru
ALRO........................................72
Concluzii..........................................................................................
..............................73
Bibliografie......................................................................................
..............................76
Introducere
Impozitele sunt prea mari si încercati sa eficientizati o afacere?
Una dintre variantele la care puteti apela este înfiintarea unei firme într-un
asa-numit paradis fiscal. "Cel mai important avantaj oferit de companiile
înregistrate offshore este impozitarea atractiva a profiturilor - «low tax» sau
«no tax». Exista si alte argumente în favoarea firmelor offshore -
confidentialitatea asigurata beneficiarilor finali - proprietarilor, flexibilitatea în
conducerea operatiunilor companiei, promptitudinea cu care pot fi înfiintate
astfel de companii".1
Pentru înregistrarea unei companii offshore, de regula, este
necesara o copie de pasaport a persoanei care va fi actionar, director sau
împuternicit. "Doar în câteva jurisdictii (de ex.: Cipru) se cere si o scrisoare
de referinta bancara, factura de utilitati etc.".
Exista un numar infinit de combinatii pentru a obtine avantaje de
la o companie offshore. Astfel, societatile pot fi folosite pentru a reduce
profitul societatilor-mama situate în zone cu fiscalitate mare. De exemplu,
compania-mama vinde companiei offshore anumite bunuri la un pret minim,
iar compania offshore finalizeaza contracte pentru vânzarea acestor bunuri la
un pret mai ridicat. Societatea-mama, datorita pretului minim, va avea un
profit mai mic si, ca urmare, si impozitul pe profit se va micsora
considerabil".2 Prin aceste tranzactii, compania offshore va realiza un profit
considerabil.
Un alt motiv al înfiintarii unei firme offshore este legat de
reinvestirea capitalului, dar si de garantarea pastrarii confidentialitatii
tranzactiilor finalizate intre companie si clientii sai. în plus, proprietarii de
offshore-uri au avantajul de a transfera resursele de valuta disponibile fara a
incalca legile circulatiei monetare si cele fiscale. "Companiile offshore pot fi
utilizate pentru minimalizarea impozitelor societatilor mixte. În acest caz,
acelasi cetatean este proprietarul si administratorul ambelor companii
(offshore), una locala si una aflata în strainatate, care înfiinteaza împreuna
societatea mixta. Astfel se creeaza posibilitatea de a transfera, într-o a treia
tara, profitul companiei straine sub forma de dividende neimpozabile. Mai
târziu, banii pot fi returnati în tara în care societatea mixta este înregistrata,
sub forma de investitii si credite privilegiate". Pe lânga numeroasele avantaje
ale detinerii unei firme offshore trebuie tinut cont si de câteva dezavantaje.
"Între dezavantajele detinerii unei astfel de firme, probabil cel mai suparator
îl reprezinta «anathema» aruncata asupra firmelor înregistrate în
«paradisuri» fiscale de catre autoritatile statelor cu fiscalitate ridicata". Alte
inconveniente, ceva mai putin importante, sunt reprezentate de costurile de
întretinere a unei asemenea firme si de distantele destul de mari pe care le
are de strabatut un investitor pâna la cele mai multe dintre locatiile offshore.
O companie offshore se poate înregistra între o saptamana (Seychelles,
Delaware), 3 - 4 saptamani (Insulele Britanice Virgine, Belize, Bahamas, New
York) si 1-1,5 luni
1 Manaila A. - „Companiile offshore sau evaziunea fiscala legala", Editura C.
H. Beck, Bucuresti, 2006, pag. 26
2www.prezentonline.ro
(Marea Britanie, Hong Kong, Cipru). Exista însa si variante foarte rapide. "Noi
înregistram companii cu directori fiduciari (nominali) - asa-numitele ready
made sau shelf company - cu o procura în alb, companii care pot fi ridicate de
catre client într-o ora", explica reprezentantul LavecoGroup ltd.3
Cele mai importante jurisdictii offshore se gasesc în zona Caraibelor - British
Virgin Islands, Cayman Islands, Bahamas etc. O alta zona interesanta este
reprezentata de insulele britanice din Canalul Manecii (Guernsey, Jersey si
Sark). De asemenea, în Pacificul de Sud si în Oceanul Indian exista mai multe
jurisdictii care ofera posibilitatea înregistrarii unor companii cu regim
offshore. În total, la nivel mondial, exista peste 50 de state care ofera, partial
sau total, facilitati offshore. Analistii sunt de parere ca cele mai cautate
jurisdictii sunt însa cele din Marea Britanie, Noua Zeelanda, Seychelles, Cipru,
Delaware si Insulele Britanice Virgine. Taxele anuale care se platesc pentru
un offshore depind de locatia aleasa, variind între 1.500 si 3.200 de dolari.
Anumite state solicita ca taxele anuale pentru primul an de existenta a firmei
sa fie achitate înainte de înmatricularea firmei offshore.
Companiile offshore nu au facturi tipizate sau chitante.
"Formularele tipizate, facturile etc. se personalizeaza de catre fiecare client în
parte, noi le dam modele de facturi, iar ei le personalizeaza - cu denumirea
companiei, logo - si le înregistreaza sub un numar si în România, începând cu
acest an, oamenii de afaceri vor face cunostinta cu acest tip de facturi care
se foloseste în Uniunea Europeana", spune reprezentantul grupului Laveco
Ltd. Cât priveste modalitatea ca o companie offshore sa devina actionar într-o
companie româneasca, aceasta este similara cu aceea a unei companii
românesti care devine actionar într-o companie româneasca, doar ca pentru
compania straina se cer toate actele de înregistrare si certificatul constatator
(status letter) sa fie cu apostila.
De mentionat ca o companie offshore se preteaza pentru absolut
orice activitate. Potrivit reprezentantilor companiilor care intermediaza
înfiintarea de offshore-uri, cel mai des sunt folosite pentru comert, import-
export, dar si pentru servicii de orice fel. În ce priveste domeniul imobiliar, în
tara noastra, o companie offshore poate detine un imobil în proprietate, dar
nu poate avea proprietatea terenului de sub imobil.
Analistii considera ca, acum, o data realizata aderarea tarii
noastre la Uniunea Europeana, cei care vor sa "fenteze" Fiscul prin mutarea
afacerilor în zone offshore vor trebui sa dea dovada de mai multa atentie.
"Moda firmelor offshore va ramâne, dar metodele de evitare fiscala vor trebui
rafinate. Tarile din Uniunea Europeana au o experienta importanta în legatura
cu entitatile offshore care opereaza pe teritoriul lor, experienta materializata
în legislatie nationala si/sau comunitara. Vrând-nevrând, România va trebui
sa trateze mult mai strict comportamentul firmelor offshore. De altfel, am si
observat o anumita preocupare din partea Agentiei Nationale de Administrare
Fiscala (ANAF) referitoare la «preturile de transfer» pe care companiile
multinationale le utilizeaza, când este posibil, ca vehicule pentru exportul
profiturilor". româneasca, doar ca pentru compania straina se cer toate actele
de înregistrare si certificatul constatator (status letter) sa fie cu apostila.
www.offshor e.ro
Capitolul 1
INTRODUCERE ÎN EVAZIUNE FISCALA
1.1.Consideratii generale
Evaziunea fiscala este unul din fenomenele economico - sociale
complexe de maxima importanta cu care statele de astazi se confrunta si ale
caror consecinte nedorite cauta sa le limiteze cât mai mult, eradicarea fiind
practic impisibila. Efectele evaziunii fiscale se repercuteaza direct asupra
veniturilor fiscale, conduc la distorsiuni în mecanismul pietei si pot contribui
la inechitati sociale datorate „accesului" sau „înclinatiei" diferite la evaziunea
fiscala din partea contribuabililor.
Daca nu ar fi decât aceste cauze aduse de evaziunea fiscala,
statul ar trebui sa se preocupe sistematic si eficient de preîntâmpinarea si
limitarea fenomenului.5
Economia subterana ca forma de manifestare a evaziunii fiscale (munca la
negru, vânzarea ilegala de droguri, prostitutie, jocuri de noroc), este estimata
a fi 9% din PIB în Marea Britanie, 13% în Suedia, 15,5% în Italia, 9% în
Canada si Germania.
Semnificatia problemei este mai mare în tarile mai putin
dezvoltate unde guvernele pot întâmpina mari dificultati în supravegherea
tranzactiilor care au loc în economie, frauda fiscala în aceste tari fiind
estimata între 4/5 si 9/10 din încasarile fiscale prevazute. Nici România nu
este departe de aceste estimari.
Cu toate acestea, statul prin puterile sale politice, poate sa incite
la evaziune fiscala urmarind în special doua scopuri:6
* Un scop „pozitiv" argumentat de intentia de a stimula formarea capitalului;
* Un scop „negativ" reflectat în sprijinirea unor grupuri de interese, de multe
ori de tip mafiot, cu toate consecintele pe care le implica.
Decurge astfel rolul evaziunii fiscale ca element, dorit sau nu, al
politicii fiscale, decurgând direct din cel al fiscalitatii în general. În Japonia,
formarea capitalului a fost influentata si de evaziunea fiscala care este
încurajata în mod oficial. Astfel, legal, un japonez adult este scutit de taxe
pentru un cont de economii medii. Japonia are de cinci ori mai multe conturi
decât numarul populatiei.
„Interventia" statului în mentinerea unui anumit grad de evaziune fiscala,
trebuie analizata prin prisma raportului dintre efect (formarea capitalului) si
eforturi (o mare risipa de resurse bugetare, crearea de inechitate în veniturile
disponibile ale contribuabililor etc.). Efectul benefic al interventiei statului sub
raportul legislativ este direct, imediat si vizibil, în timp ce efectele ei nefaste
sunt treptate, si indirecte,
5 Patroi D., - "Evaziunea fiscala între latura permisiva, aspectul
contraventional si caracterul infractional", Editura
Economica, Bucuresti, 2006, pag. 13
6 Olteanu I., Bistriceanu G. - "Evaziunea fiscala. Metode si tehnici de
combatere a evaziunii fiscale", Editura ASE,
Bucuresti, 2005, p.27
neperceptibile. Unul dintre aceste efecte este fenomenul coruptiei care este
practic inevitabil însotitor al evaziunii fiscale.
Raportul contribuabilului cu sistemul fiscal este înainte de toate
o problema de perceptie în legatura cu întreaga prelevare pe care el trebuie
sa o achite. Aceasta perceptie este caracterizata printr-un sentiment de
constrângere, chiar de o presiune, ceea ce explica permanenta opozitie la
impozit. Când este vorba sa se determine situatia juridica a contribuabilului,
prima idee care se impune este cea a subordonarii stricte a acesteia legii
fiscale. Fata de fisc, contribuabilul se afla într-o situatie legala si
reglementata. Contribuabilul nu participa la elaborarea regulilor fiscale,
acestea, de cele mai multe ori, sunt în contradictie cu ceea ce politicienii au
promis atunci când i-a solicitat votul. Caracterul legal al impozitului
determina natura raporturilor juridice existente între contribuabili si fisc,
fixând statutul contribuabilului care este de tip general si impersonal.
Acest caracter legal al impozitului implica consecinte si pentru
administratie care si se afla subordonata principiului fundamental si rigid al
legalitatii.
Exprimarea acestui fapt rezida prin aceea ca administratia nu dispune decât
de o competenta bine determinata care pentru contribuabili constituie, de
asemenea, garantarea drepturilor sale. Aceasta înseamna ca impozitarea
este unilaterala, dar nu si arbitrara. În plus, contribuabilul, gratie înmultirii
cabinetelor de consiliere fiscala si expertilor contabili, dispune de informare
fiscala la fel de abundenta si performanta ca si cele ale administratiei.
Contribuabilii resimt în mod necesare prelevarea fiscala ca pe o
amputare injusta, sau cel putin inoportuna a avutiei personale. Cel mai
adesea, impozitul este perceput ca un sacrificiu.
Chiar în forma sa cea mai putin conflictuala, impozitul este
întotdeauna resimtit ca o constrângere. O prima proba a acesteia o
reprezinta declaratia, contribuabilul aflându-se într-o situatie complexa si în
fata careia se afla adesea dezarmat, chiar incapabil sa faca fata dificultatilor
legate de obligatiile ce-i revin. La aceasta se adauga costurile psihologice
accesorii în cadrul carora complexitatea si instabilitatea textelor de lege
ocupa un loc important.7
O alta proba o reprezinta controalele fiscale. Pentru multi
contribuabili: comercianti, profesiuni liberale, întreprinderi, verificarea este
un calvar. Ministerul Finantelor Publice efectueaza controale peste controale,
influentând comportamentul contribuabililor.
1.2. Definitia si clasificarea evaziunii fiscale
Multitudinea obligatiilor pe care legile fiscale le impun
contribuabililor si mai ales povara acestor obligatii au facut sa stimuleze în
toate timpurile si ingeniozitatea contribuabililor de a inventa procedee
diverse de eludare a obligatiilor fiscale. Evaziunea fiscala a fost întotdeauna
în special activa si ingenioasa pentru motivul ca fiscul lovind indivizii si
averea lor, îl atinge în cel mai sensibil interes: interesul banesc.
În pofida a tot ceea ce se scrie despre cauze, modalitati,
amploarea, controlul si sanctiunile privitoare la evaziunea fiscala, nu exista o
definitie clara a acestei notiuni si a notiunii de frauda fiscala.
Economistul francez Jean - Claude arata în lucrarea sa „Le fraude
fiscale" ca: „Daca se vorbeste într-adevar de frauda, se vorbeste în aceaasi
masura de frauda legala sau legitima, frauda ilegala, de evaziune
internationala, de evaziune legala, de evaziune ilegala, de paradisuri fiscale
sau refugii, de abuzul dreptului de a fugi din fata impozitului, de libertatea
alegerii caii celei mai putin impozitate sau subestimarea fiscala, frauda la
lege sau economia subterana."8
Cu privire la definitia evaziunii fiscale si a fraudei fiscale Frauda
fiscala desemneaza o infractiune la lege, si se distinge de evaziunea fiscala
care se defineste ca o utilizare abila a posibilitatilor oferite de lege. Sunt însa
cazuri când anumite legislatii sau autori asimileaza în parte cele doua notiuni.
Evaziunea fiscala este minimizarea excesului de impozitare prin utilizarea
alternativelor acceptabile reale. Frauda fiscala este determinata de
contribuabili sau consilierii sai profesionisti, preocupati de a nu tine seama de
legea fiscala în vigoare.9
Frauda fiscala este o expresie metaforica si ambigua si este utilizata frecvent
în tari precum: Elvetia, Franta, Belgia, ea desemnând subestimarea materiei
impozabile prin anumite ramuri fiscale de favoare. Cel mai adesea frauda
legala desemneaza procedeele juridice care permit scaparea de impozitarea
fara a contraveni legii.
La noi în tara exista astfel de exemple notorii, prin care
procedeul a fost utilizat în scara larga. Una din acestea a fost înfiintarea de
societati comerciale în „lant" de catre acelasi patron sau grup de asociati
imediat dupa ce o societate iesea din perioada de scutire de plata a
impozitului pe profit, ajungându-se ca profitând de lacunele legii nr. 12/1991
privind impozitul pe profit, sa nu se plateasca de respectivii contribuabili
impozit pe profit de ani de zile, ceea ce a însemnat pierderea a aproximativ
doua bugete anuale în perioada 1991 - 1995.10 Lacuna a fost mentinuta si de
Ordonanta Guvernului nr. 70/1994 care a prevazut ca societatile comerciale
care au fost înregistrate înainte de 1 ianuarie 1995 la Registrul Comertului
beneficiaza în continuare de scutire de impozit pe profit. Ordonanta a fost
publicata în Monitorul Oficial în data de 31 august 1994, astfel încât cei
interesati au avut la dispozisie 4 luni de zile pentru a-si completa „zestrea"
de societati comerciale.
Ca urmare a acestui mod lacunar de reglementare a impozitului
pe profit s-a dat economiei nationale o dubla lovitura:
1. nu si-a atins scopul instituirii dee facilitati fiscale din moment ce mai mult
de jumatate din societatile comerciale înregistrate la Registrul Comertului nu
au functionat;
2. a fost punctul de plecare al generarii si escaladarii fenomenului de
evaziune
fiscala în economia româneasca.
Un alt exemplu îl constituie zonele defavorizate care au creat
multiple facilitati fiscale societatilor comerciale care efectuau investitii în
aceste zone (scutire de la plata impozitului pe profit, reducerea impozitului
pe salarii pentru salariatii angajati din zonele respective etc.). Însa prin
aceste zone au fost derulate majoritatea importurilor din tara noastra, în
special produse alimentare si produse finite, ducând la falimentul
producatorilor autohtoni care nu au mai facut fata concurentei datorita
preturilor scazute pe piata si gauri importante bugetului de stat prin neplata
taxelor vamale si a impozitelor datorate.
Nici aceasta reglementare nu si-a atins scopul pentru care a fost instituita,
acela de a dezvolta economic zonele defavorizate si de a angaja forta de
munca disponibilizata.
Frauda ilegala desemneaza violarea directa si deschisa a legii
fiscale, o infractiune directa si deliberata a regulilor impuse pentru stabilirea
si plata declaratiei, prin operatiuni fictive sau de creare de societati fictive.
În ceea ce priveste definirea evaziunii fiscale opiniile specialistilor sunt
diferite. Astfel, în perioada dintre cele doua razboaie mondiale notiunea de
evaziune fiscala era inclusa în cea de frauda.
Autorii contemporani definesc evaziunea fiscala ca totalitatea
manifestarilor de „fuga" din fata impozitelor. Ei sustin ca evaziunea fiscala
poate fi:
* ilicita, având uneori un caracter fraudulos, si
* legala sau tolerata.
Prin evaziune fiscala ilicita se întelege actiunea contribuabilului care violeaza
prescriptiunea legala cu scopul de a nu plati impozitul cuvenit. Evaziunea
fiscala este frauduloasa atunci când contribuabilul obligat sa furnizeze în
sprijinul declaratiei sale justificari, le-a stabilit într-un mod neregulat, cu
scopul de a însela fiscul sau când veniturile nedeclarate prin natura lor sa fie
justificate metarialiceste, insuficienta lor atinge un asa grad, încât vointa
fraudatorului sa apara evidenta.11
Evaziunea fiscala este rezultanta logica a defectelor si
inadvertentelor unei legislatii imperfecte si mai greu asimilata, a metodelor si
modalitatilor defectuoase de aplicare, precum si neprevederii si nepriceperii
legiuitorului, a carui fiscalitate excesiva este tot atât de vinovata ca si cei
care îi provoaca prin aceasta evaziune.
Evitarea impozitelor poate avea loc prin trei modalitati:
a) legea fiscala asigura ea însasi evaziunea printr-un regim fiscal de favoare;
b) abtinerea contribuabilului de a îndeplini activitatea, operatiunea sau actul
impozabil (aceasta modalitate este frecventa în cazul unei fiscalitati excesive
deoarece rata marginala de impozitare devine foarte ridicata, evaziunea se
produce în acest caz prin substituirea timpului liber exonerat munci
impozitate;
c) folosirea lacunelor sistemului fiscal.
În literatura de specialitate exista opinii diferite asupra legalitatii
evaziunii fiscale. Una, care considera ca în materia fiscala atât evaziune
fiscala care consta în minimizarea obligatiilor fiscale, cât si evaziunea ilegala
sau neligitima, care este deifnita ca încercarea de a cauta eludarea legii. Alta
opinie se refera la faptul ca avem de a face numai cu evaziune fiscala ca
atare, adica contribuabilul respecta legea sau o violeaza. El datoreaza
impozitul sau nu îl datoreaza. Evaziunea fiscala este deseori rezultatul fraudei
fiscale. În functie de nedeclararea sau de declaratii false, materia impozabila
scapa fiscalitatii si nu da loc impozitarii, scapând astfel de impozitare sume
considerabile.
Principiile care clarifica domeniul evaziunii fiscale sunt cele ale
legalitatii si cel al libertatii de gestiune. Conform principiului legalitatii, în
materie fiscala contribuabilul dispune de o libertate de alegere a situatiei
celei mai favorabile din punct
10 Olteanu I., Bistriceanu G. - "Evaziunea fiscala. Metode si tehnici de
combatere a evaziunii fiscale", Editura ASE,
Bucuresti, 2005, p.41
de vedere fiscal, în special atunci când legea fiscala prezinta lacune sau
imprecizii. Conform principiului libertatii gestiunii economice,
contribuabilul poate opta pentru o cale mai putin impusa fiscal sau sa
interzica administratiei sa se amestece în gestiunea întreprinderii (aprecierea
riscului financiar, modul de finantare, practici comerciale sau de gestiune
contabila). Plecând de la cele doua principii de legalitate si libertate a
gestiunii fiscale, practica evaziunii fiscale trebuie sa beneficieze de o
prezumtie de legalitate pe care administratia va cauta sa o combata, fie
sustinând ca contribuabilul a comis o eroare de apreciere de fapt sau de
drept, fie precizând ca decizia de gestiune depaseste limitele evaziunii pentru
a se înscrie în practici frauduloase.
Desi deciziile pe care le ia contribuabilul în materie fiscala se pot
baza pe cele doua principii: principiul legalitatii fiscale si cel al libertaii de
gestiune, aceasta nu înseamna ca se poate face orice, ca libertatea deciziilor
pe care le ia în materie fiscala nu este într-un anumit fel supravegheata. În
aceasta zona neprecizata pe care imperfectiunea legii o lasa la latitudinea
contribuabilului, administratia nu ramâne imobila în cautarea de a stabili
anumite limite.
O alta forma de evaziune se poate insera între actul anormal si
eroarea contabila este decizia incorecta de gestiune, procedura prin care
contabilul actioneaza contrar regulilor fiscale (constituirea de provizioane
nedeductibile fiscal).
Descrierea evaziunii fiscale licita si ilicita este necesara si utila
pentru ca da posibilitatea, cel putin teoretica, estimarii marimii fenomenului
pe cele doua forme de manifestare. Aceasta disociere ajuta si la
sensibilizarea diferitilor factori de decizie politica si a celor administrativi în
cautarea si stabilirea mijloacelor adecvate de limitare si combatere a
evaziunii fiscale. De evaziunea fiscala licita ar trebui sa se ocupe îndeosebi
factorii de decizie politica si apoi a celor administrativi, iar de evaziunea ilicita
ar trebui sa se ocupe guvernul care raspunde de înfaptuirea politicii fiscale a
statului care poate fi compromisa daca fenomenul evaziunii scapa de sub
control.
În practica este dificil de a distinge eroarea contabila involuntara
de decizia luata constient în vederea diminuarii impozitului, limita trasarii
formelor evaziunii legale si ilegale nu poate fi jalonata decât de la caz la caz.
Sub unghiul fiscal si ce penal, delictul fraudei fiscale prezinta trei
elemente constitutive clasice:12
* elementul legal;
* elementul intentional;
* elementul material.
Elementul legal este o necesitate evidenta. Principiul
legalitatii incriminarilor ofera contribuabilului o garantie împotriva abuzurilor
posibile ale statului, condamnarea pentru frauda nu este posibila decât în
baza unui text legislativ.
Elementul intentional este elementul cel mai indicat al fraudei
fiscale, un punct de vedere comun nefiind înca stabilit între doctrina si
dreptul pozitiv. Pentru a dovedi intentia, trebuie ma întâi ca respectivul
contribuabil sa fi avut cunostinta ca el
violeaza o dispozitie fiscala legala sau ca el a actionat voluntar sau constient
în totala
11 Olteanu I., Bistriceanu G. - "Evaziunea fiscala. Metode si tehnici de
combatere a evaziunii fiscale", Editura ASE,
Bucuresti, 2005, p.52
cunostinta de cauza. Deci, trebuie demonstrat ca actul fraudei fiscale a fost
comis liber fara constrângere.
Elementul material presupune ca frauda nu trebuie sa fie considerata în
stare latenta. Pentru a fi condamnata trebuie dovedit un fapt exterior. În
legislatia multor tari si tentativa se pedepseste. Aceasta extensie pune
problema dintre tentativa si frauda consumata.
Clasificarea juridica a evaziunii fiscale
Exista diferite trepte de evaziune fiscala. Cel care comite o frauda ocazionala
este diferit de profesionist, primul invoca scuza obscuritatii textelor de lege în
timp ce al doilea manifesta o intentie frauduloasa. Politica represiva a
administratilor fiscale din mai multe state este fondata tocmai pe aceasta
distinctie între fraudele din neglijenta si fraudele manifeste. Prin amploarea
lor, prin repetare si natura mijloacelor folosite, acestea din urma sunt supuse
unor condamnari penale de care primele pot scapa.
Exista o distinctie clasica între frauda fiscala administrativa si
frauda fiscala penala. În timp ce prima este supusa doar penalitatilor fiscale,
a doua suporta sanctiuni penale. O alta distinctie are la baza existenta
mijloacelor frauduloase pentru comiterea fraudei fiscale. Conform acesteia
exista frauda simpla si frauda complexa.
Frauda simpla este intermediara între evaziune si frauda fiscala
însotita de procedee frauduloase care stabileste vointa de a se sustrage
impozitarii. Ea se defineste ca orice actiune sau omisiune comisa cu rea
credinta pentru sustragerea de la impozite. Aceasta este o practica foarte
raspândita care furnizeaza majoritatea cazurilor de aplicare a penalitatilor
fiscale în materie de impozitare.
Frauda complexa este frauda tip prin excelenta, însa ea nu
reprezinta decât o proportie foarte mica din infractiunile fiscale.
Acest delict poate îmbraca mai multe forme:
* omisiunea voluntara de a face declaratia de impunere la termenele
prevazute;
* ascunderea sumelor supuse impozitarii;
* organizarea insolvabilitatii;
* piedicile puse încasarii impozitelor.
În Olanda, frauda fiscala este definita ca fiind faptul de a stabili în
mod intentionat o declaratie inexacta, de a prezenta documente false sau de
a nu respecta obligatia legala de a furniza administratiei anumite informatii
necesare controlului. Faptele sunt santionate cu închisoare sau amenzi
ridicate (20.000 dolari).
Conform legilor fiscale din Irlanda, frauda fiscala este definita ca
orice infractiune de a se sustrage impozitului. Legea irlandeza sanctioneaza
mai aspru delictele fiscale speciale care nu sunt proprii unei anumite
categorii de impozit, ci comune tuturor impozitelor si taxelor percepute de
administratia fiscala. Este vorba de infractiuni considerate ca foarte grave si
pasibile de sanctiuni severe. Dintre delicte enumeram:
12 Patroi D., - "Evaziunea fiscala între latura permisiva, aspectul
contraventional si caracterul infractional", Editura
Economica, Bucuresti, 2006, pag. 48
1. stabilirea unei declaratii inexacte sau comunicarea de documente
inexacte;
2. opunerea la controlul fiscal;
3. refuzul de a pastra sau de a furniza documentele prescrise de lege;
În Germania, delictul de frauda fiscala este definit ca faptul de a
omite, în plina cunostinta de cauza, de a dovedi administratiei elementele
care conditioneaza stabilirea impozitului sau de a-i comunica informatii
inexacte sau incomplete, din moment ce aceste actiuni tind sa micsoreze
impozitarea sau de a procura avantaje fiscale nejustificate autorului lor sau
unui tert.13 Sanctiunile constau în amenzi care ajung pâna la 2 milioane de
euro sau pedeapsa cu închisoare pâna la 10 ani pentru urmatoarele fapte:
* vointa contribuabilului de a se îmbogati prin frauda;
* importanta impozitelor eludate;
* avantajele de a detine o functie politica sau complicitatea unui functionar;
În Japonia, unde onestitatea fiscala este în mod obisnuit ridicata,
frauda fiscala face obiectul reprobarii si este calificata ca si crima, ea fiind
cercetata nu numai de serviciile fiscale, ci si de parchet si politie.
În tara noatra, sanctiunile pentru evaziune fiscala sunt pedepsite cu amenzi
contraventionale, relativ scazute sau închisoare pâna la 10 ani pentru fapte
ca:
* sustragerea de la plata impozitelor;
* nedeclararea veniturilor;
* distrugerea evidentelor contabile;
* declararea fictiva a sediului social, etc.
1.3.Formele evaziunii fiscale
Dupa modul cum se procedeaza în activitatea de evitare a
reglementarilor fiscale se face diferentierea între evaziunea fiscala legala si
evaziunea fiscala ilicita.
a)Evaziunea fiscala legala reprezinta actiunea contribuabilului de a ocoli
legea, recurgând la o combinatie neprevazuta a acesteia. Aceasta forma de
evaziune nu este posibila decât atunci când legea este lacunara sau prezinta
inadvertente. Evaziunea fiscala legala se realizeaza atunci când o anumita
parte din veniturile sau averea unor persoane sau categorii sociale, este
sustrasa de la impozitare datorita modului în care legislatia fiscala dispune
stabilirea obiectivului impozabil.
Contribuabilii gasesc anumite mijloace, si exploatând insuficientele legislatiei
le eludeaza în mod legal, sustragându-se în totalitate sau în parte platii
impozitelor, tocmai datorita unei insuficiente a legislatiei. În acest fel
contribuabilii ramân în limita drepturilor lor, fara putinta de a li se imputa
ceva, iar statul nu se poate apara decât printr-o legislatie clara, precisa.
Cele mai frecvente cazuri de evaziune în care se uzeaza de interpretarea
favorabila a legislatiei fiscale, în practica tarilor cu economie de piata, sunt:
13 Patroi D., - "Evaziunea fiscala între latura permisiva, aspectul
contraventional si caracterul infractional", Editura
Economica, Bucuresti, 2006, pag. 59
1. constituirea de fonduri de amortizare sau de rezerva, în cuantum mai mare
decât cel ce se justifica din punct de vedere economic, micsorând astfel
veniturile impozabile;
2. practica unor societati comerciale de a investi o parte din profitul realizat
în achizitii de masini si echipamente tehnice pentru care statul acorda
reduceri ale impozitului pe venit, masura care este menita sa stimuleze
acumularea;
3. asocierile de familie, precum si societatile oculte dintre sotia si copiii
întreprinzatorului si acesta; rezultatul unei asemenea manevre este
impunerea separata a acestora, repartizarea separata a veniturilor pe fiecare
asociat ducând la micsorarea sarcinilor fiscal;
4. venitul total al membrilor familiei poate fi împartit în mod egal între
acestia, indiferent
de contributia fiecaruia la realizarea lui, pe aceasta cale obtinându-se o
diminuare a cuantumului impozitului pe venit, care este datorat statului;
5. constituirea unor depozite de pastrare si administrare de catre parinte
(tutore) a unor fonduri în favoarea copilului minor. În acest caz desi venitul
aferent depozitului este supus impunerii, impozitul platit este mai mic în
comparatie cu ceea ce s-ar datora pe venitul astfel redivizat;
6. folosirea în anumite limite, a prevederilor legale cu privire a donatiilor
filantropice,
indiferent daca acestea au avut loc sau nu, duce la sustragerea unei parti din
veniturile realizate de la impunere;
7. un contribuabil are posibilitatea sa opteze pentru impozitul pe venitul
persoanelor
fizice, fie pe sistemul de impunere aplicabil veniturilor realizate de corporatie.
Optând pentru cel de al doilea regim fiscal, contribuabilul realizeaza o
importanta sustragere din venitul impozabil deoarece sistemul de impunere
al corporatiilor cuprinde numeroase facilitati care duc la o substantiala
reducere a sarcinilor fiscale.;
8. luarea în considerare a unor facilitati legale cu privire la excluderea din
masa
impozabila a cheltuielilor cu munca vie, cu pregatirea profesionala si practica
în productie, a sumelor platite pentru contracte de cercetare ce au ca obiect
programe prioritare de interes national;
9. scaderea din venitul impozabil a cheltuielilor de protocol, reclama sau
publicitate,
indiferent daca au fost facute sau nu;
10. interpretarea favorabila a dispozitiilor legale care prevad importante
facilitati pentru
contributiile la sprijinirea activitatilor sociale, culturale, stiintifice si sportive.
Legea 12/1991 privind impozitul pe profit (M.O. nr.25 din 31.01.1991)
reglementeaza cheltuielile care se scad din veniturile încasate în vederea
diminuarii profitului. Aceasta lista a fost modificata în anexa 1, la Hotararea
guvernului nr. 804 din 30.11.1991.
Interpretarea favorabila a acestor dispozitii ce acorda scutiri de
impozit pe diferite perioade de la înfiintarea societatii în functie de profil a
dus la înfiintarea unui numar deosebit de mare de societati cu profil
comercial în scopul evaziunii fiscale.
b)Evaziunea fiscala ilicita, spre deosebire de cea legala, se savârseste prin
calcarea flagranta a legii, profitându-se de modul specific în care se face
impunerea. În acest caz contribuabilul violeaza prescriptia legala cu scopul de
a se sustrage de la plata impozitelor, taxelor si contributiilor cuvenite
statului.
Evaziunea fiscala este frauduloasa când contribuabilul, obligat sa
furnizeze date în sprijinul declaratiei în baza careia urmeaza a i se stabili cota
impozitului, recurge
la disimularea obiectului impozabil, la subevaluarea cuantumului materiei
impozabile sau la folosirea altor cai de sustragere de la plata impozitului.
În general este greu sa se determine toate formele de evaziune de
acest gen, ele fiind practic nelimitate. În activitatea fiscala exista însa forme
care se regasesc mai frecvent:14
- întocmirea de declaratii false;
- întocmirea de documente de plati fictive;
- alcatuirea de registre contabile nereale;
- nedeclararea materiei impozabile;
- declararea de venituri impozabile inferioare celor reale;
- executarea de registre de evidente duble, un exemplar real si altul fictive;
-diminuarea materiei impozabile rezultate din reducerea cifrei de afaceri prin
înregistrarea în cheltuielile unitatii a unor cheltuieli neefectuate în realitate;
- vânzarile facute fara factura, precum si emiterea de facturi fara vânzare
efectiva, care
ascund operatiunile reale supuse impozitarii ;
- falsificarea bilantului, ca mijloc de fraudare a fiscului, care presupune o
conventie
între patron si contabilul sef, ei fiind astfel tinuti sa raspunda solidar pentru
fapta comisa.
Micsorarea încasarilor bugetare din impozite, datorita evaziunii fiscale, este în
mai multe state o problema acuta si frecventa, marimea acestora nefiind
deloc neglijabila.
1.4.Implicatii ale fenomenului evazionist
Incidenta fenomenului evazionist se face simtita pe plan financiar, economic,
social si politic.
În plan financiar evaziunea fiscala constituie o amenintare reala pentru
procesele de realizare a veniturilor publice, influentând pe aceasta cale
evolutia echilibrului bugetar. Prin actiunea sa în directia diminuarii veniturilor
bugetare, evaziunea fiscala contribuie la micsorarea posibilitatilor de
manevra ale statului în economie si în domeniul social.
Sub aspect economic, toate formele de evaziune fiscala
influenteaza asupra concurentei, în sensul distorsionarii acesteia. Societatile
care nu-si îndeplinesc obligatiile fiscale pot practica preturi mai scazute decât
cele care nu fraudeaza, în felul acesta putând patrunde mult mai usor pe noi
segmente de piata.
Datorita „accesului" si „înclinatiei" diferite la evaziune fiscala din
partea contribuabililor, fenomenul determina,sub aspect social, aparitia sau,
mai degraba, marirea inegalitatilor între contribuabili, determinând, în final
aparitia sau acutizarea unor tensiuni sociale.
Pierderile fiscale si sociale accentueaza degradarea aparatului economic si
financiar, privând de facilitatile cuvenite pe cei defavorizati (bolnavi,
pensionari, familiile sarace cu copii), compromitând ameliorarea sortii lor.
Incidenta activitatilor subterane asupra inegalitatilor sociale este ambigua:
daca unele activitati subterane avantajeaza clasele defavorizate, altele
contribuie la îmbogatirea gospodariilor cu venituri ridicate. Totusi, se pare ca
tendinta generala este de accentuare a inegalitatilor sociale.
În lucrarea „Economie si finante publice", profesorul N. Hoanta
arata ca, desi, de pe urma evaziunii fiscale, pe termen scurt, evazionistii au
de câstigat, în timp ce statul (bugetul acestuia) are de pierdut, pe termen
lung, perdanti sunt si ceilalti contribuabili care nu recurg la evaziune fiscala,
„prin ridicarea posibila a fiscalitatii pentru complinirea resurselor financiare
publice diminuate de evaziune"15.
Pentru puterea publica pierderea nu consta numai în nerealizarea
resurselor bugetare, ci si în nerealizarea programului politic de guvernare si
în împiedicarea îndeplinirii unor aspiratii firesti pentru puterea publica:
putere, glorie, credibilitate si alte avantaje materiale sau spirituale.
Cu toate acestea, statul, prin puterile publice, poate si sa incite la
evaziune fiscala urmarind, în principal, doua scopuri:
- un scop „pozitiv" argumentat de intentia de a stimula formarea capitalului.
Un exemplu în acest sens îl constituie cazul Japoniei care, scutind de taxe
conturile de economii medii, încurajeaza, în mod oficial, evaziunea fiscala.
Din acest motiv, Japonia are cea mai mare rata de formare a capitalului,
numarul conturilor de economii de acest tip depasind de cinci ori numarul
populatiei, inclusiv copiii:16.
- un scop „negativ" reflectat în sprijinirea unor grupuri de interese, de multe
ori de tip
mafiot, cu tot cortegiul de consecinte.
La nivel individual, când taxarea este perceputa ca excesiva,
contribuabilul are de ales între a nu muncii sau a evita plata impozitelor.
Dintr-o perspectiva personala, dar si sociala, decizia de a muncii si de a nu
plati impozitele este, în acest caz, mai eficienta. Individului îi este mai bine
iar guvernul nu pierde nimic deoarece nu ar percepe nici un fel de impozite
nici în situatia în care individul ar alege sa raspunda fiscalitatii ridicate prin
somaj.
Referitor la rolul pe care îl poate avea evaziunea fiscala în formarea
capitalului, în lucrarea „Capitalism si libertate", Milton Friedman aprecia ca
„Ocolirea impozitarii ar putea sa fi fost esentiala pentru bunastarea
economica." Cu toate acestea „daca lucrurile ar fi stat asa, câstigul a fost
obtinut cu pretul unei mari risipe si prin introducerea unei inechitati larg
raspândite"17.
Având în vedere cele de mai sus, o prezentare riguroasa, stricta a
efectelor fenomenului evazionist este dificil de realizat si în acelasi timp
foarte riscanta. "Probabil chiar frauda fiscala este sansa sistemelor fiscale ca
ele sa devina viabile. În aceasta privinta contrar ideii prea simple care
considera frauda un comportament antidemocratic, aceasta este mai curând
singurul mijloc modest al expresiei directe de încuviintare a sa din partea
contribuabilului. Departe de a fi contrara democratiei, frauda fiscala, nu este,
din contra, decât manifestarea bruta a vitalitatii sale".
Analiza fenomenului trebuie efectuata prin prisma raportului dintre
efectele sale benefice (formarea capitalului) si eforturile sau costurile
acestora (o mare risipa de resurse bugetare, crearea de inechitate în
veniturile disponibile ale contribuabililor, etc). De asemenea, trebuie sa se
tina seama ca „efectul benefic al interventiei statului (în sustinerea unui
anumit grad de evaziune fiscala), în special sub raport legislativ, este
14 Olteanu I., Bistriceanu G. - "Evaziunea fiscala. Metode si tehnici de
combatere a evaziunii fiscale", Editura ASE,
Bucuresti, 2005, p.69
direct, imediat si, ca sa spunem asa, vizibil, în timp ce efectele ei nefaste
sunt treptate si indirecte, neperceptibile..."18.
Contradictiile pe care acest fenomen le induce, mai ales într-un
sistem democratic (între nevoia generala de resurse financiare din impozite si
sustragerea
ilegala de la plata acestora; între contribuabilii care îsi achita constiincios
obligatiile fiscale si cei care urmaresc sustragerea de la plata acestora, ceea
ce conduce la marirea ecartului dintre veniturile disponibile ale primilor si ale
celor din urma, etc.) fac necesara „lupta" permanenta pentru prevenirea si
combaterea evaziunii fiscale.
1.5. Impozitele, presiunea fiscala si politica fiscala în 2002 - 2006
1.5.1. Utilizarea impozitelor în vederea stimularii cresterii economice
Pentru a se putea estima modul în care politica fiscala actioneaza, mai
curând activ decât pasiv, trebuie avut la dispozitie un element al acestei
politici care sa fie independent de faza ciclului economic.
Legislatia fiscala, în masura în care este fixa, constituie un stabilizator
automat care genereaza deficite în timp de recesiune si excedente în
perioade de expansiune.
Pentru a estima modul în care politica fiscala actioneaza mai curând activ
decât pasiv, trebuie sa se dispuna de un indice al acestei politici care sa fie
independent de faza ciclului pe care se situeaza.
Impozitele pot fi folosite ca instrumente de fundamentare a unei politice
conjuncturale: astfel, în perioade de depresiune, în scopul relansarii
economice, trebuie reduse impozitele.
Astfel, reducerea impozitului pe profit poate incita companiile de a-si extinde
activitatea, reducerea impozitului pe venit va încuraja persoanele fizice sa
lucreze mai mult.
În situatiile de inflatie, o metoda prin care masa monetara aflata în circulatie
poate fi restrânsa este si cresterea impozitelor directe.
De asemenea, obiectivelor conjuncturale li se poate suprapune si dorinta de a
modifica repartizarea veniturilor si/sau dorinta de a reduce presiunea fiscala,
evolutie ce se manifesta ca tendinta constanta în ultimii 20 de ani.
Stimularea investitiilor private: risc - incitatiile fiscale la investitii risca sa
afecteze alegerile strategice ale întreprinderilor care nu ar mai fi ghidate de
rationalitate economica. Frânarea investitiilor private în scopuri anti -
inflationiste are unele limite. Dupa unele opinii, în cadrul reformelor fiscale
care au avut loc în tarile dezvoltate, prin masurile luate s-a urmarit
deplasarea dinspre interventionismul prin impozite, catre neutralitatea
impozitelor.
Dar, însasi informatiile provenite din surse O.E.C.D. evedentiaza ca
majoritatea tarilor continua sa sprijine investitiile sau anumite ramuri /
activitati, prin intermediul sistemului fiscal sau prin subventii de la buget.
Astfel:
* în sapte tari O.E.C.D. se opereaza deduceri ale venitului impozabil cu o
parte mai mare sau mai mica din costul investitiilor realizate sau cu rezervele
constituite pentru finantarea investitiilor;
* se acorda reduceri ale impozitului pe profit (credit fiscal) în functiile de
investitiile realizate;
* subventii pentru finantarea masinilor, instalatiilor si cladirilor noi (în
Irlanda, în proportie de 25-35% din costul acestora);
* impunerea câstigului din capital cu cote reduse, pentru detinerea
capitalului fix un numar de ani;
* amortizarea degresiva a masinilor;
* amortizarea degresiva a constructiilor.
Dupa o perioada de stimulare prin fiscalitate a investitiilor se ajunge la
situatia de a se suprima aceste incitatii fiscale, tendinta existenta în tarile
O.E.C.D., deoarece:19
* stimularea fiscala a investitiilor nu are efecte pe termen lung, iar pe termen
scurt, deseori sunt la originea investitiilor în domenii de mic interes;
* costul incitatiilor este ridicat, în sensul renuntarii la venituri, de unde apare
necesitatea majorarii cotelor cedulare la niveluri mai ridicate decât ar fi
nevoie pentru
a spori acelasi cuantum de venituri;
* existenta unai game largi de incitatii conduce la sisteme multiple de
evaziune fiscala.
Impozitul asupra societatilor urmareste:
* stimularea investitiilor private cu scopul de a ameliora performantele
întreprinderilor poate fi obtinuta prin intermediul deducerilor fiscale în
favoarea investitiilor sau a facilitatilor acordate amortizarii. În conditiile în
care o întreprindere este incitata sa investeasca printr-un avantaj oferit, fiscal
sau de credit, trebuie sa îndeplineasca doua conditii :
* sa aiba un program de investitii pregatit sau rapid de pus la punct, pentru a
beneficia de astfel de oportunitati care au un caracter temporar;
* sa aiba o estimare a cererii interne sau externe pentru produsele sau
serviciile produse.
Impozitul pe veniturile persoanelor fizice influenteaza:
* stimularea dezvoltarii economice sau stabilizarea economiei (politica
conjuncturala) sau a ofertei (politica structurala); diminuarea generala a
impozitului pe venit este instrumentul esential al acestor obiective.
Combinate cu reducerea impozitului asupra companiilor (în special a
impozitului pe profit), care stimuleaza investitiile, aceste impozite determina
o crestere rapida;
* anumite masuri de modificare: de exemplu scaderea impozitelor aferente
veniturilor mici si cresterea progresivitatii impozitului pe venit atunci când
acestea asigura o redistribuire verticala pozitiva, permitând transferarea
veniturilor contribuabililor cu resurse ridicate la cei cu resurse mai modeste.
Acestia din urma având o propensiune pentru consum mai puternica decât
titularii veniturilor ridicate, proprietatea de consum a colectivitatii tinde sa
creasca;
* lupta contra inflatiei: în aceasta situatie, cresterea impozitelor are ca
obiectiv limitarea consumului si crearea unei economisiri monetare fortate. În
practica însa, aceasta
15 N. Hoanta, „Economie si finante publice", Editura Polirom, Iasi, 2000,
p.281
16 Peter F. Druker „Inovatia si sistemul antreprenorial", Editura
Enciclopedica, Bucuresti, 1993, p.171,
17 Milton Friedam, „Capitalism si libertate", Editura Enciclopedica, Bucuresti,
1995, p. 193
prezumtie nu se verifica întotdeauna. În S.U.A. aceste masuri nu au avut
efectul
scontat. În Franta, în perioada 1981 - 1984, a fost impus un împrumut
obligatoriu pentru o treime din numarul menajelor (cu venituri mult mai
ridicate decât media pe economie) cu scopul de a contribui la finantarea
actiunilor angajate de catre stat în favoarea dezvoltarii îndustriale si a
sustinerii ocuparii;
* participarea la cheltuielile asigurarilor sociale.
1.5.2. Presiunea fiscala
Indicatorulpresiunea fiscala (sau rata fiscalitatii) reprezinta raportul
dintre încasarile fiscale (ale statului si ale colectivitatilor locale) si produsul
intern brut, exprimat în procente.
Acest indicator masoara ponderea impozitului în masa bogatiei
produse si permite astfel determinarea sarcinii (poverii) fiscale.
Unii autori prefera sa utilizeze denumirea de coeficient fiscal, cu
scopul de a evita conotatiile negative ale cuvântului presiune: acesta traduce
totusi corect ideea de obligatie, inseparabila de aceea de impozit.
Indicatorul presiune fiscala nu trebuie confundat cu un indicator mai
global, care include si cotizatiile sociale, care reprezenta raportul dintre
totalul impozitelor si cotizatiilor sociale, raportat la PIB si exprimat tot
procentual: Rata prelevarilor totale (calculata ca raport între nivelul total al
impozitelor si cotizatiilor sociale si PIB) exprima însa mai curând randamentul
sistemului de prelevari decât povara asupra contribuabilului, asa cum este,
de regula, în mod eronat interpretat acest indicator.
Aceasta povara ar putea fi exprimata mai corect prin ansamblul
tarifelor (cotelor) impozitelor componente ale sistemului fiscal, iar din acest
punct de vedere, nivelul impozitelor din România este comparabil cu acela
din alte tari care întra în categoria tarilor cu rata fiscalitatii ridicata.Din simpla
comparare a cotelor de impozitare ale principalelor impozite se poate
observa ca unele tari cu rata prelevarilor totale sau a fiscalitatii în PIB este
scazuta, în schimb "povara impozitarii" este foarte ridicata.De exemplu : În
statele membre ale Comunitatii Economice Europene, cotele de impozit pe
profit la societatile comerciale difera în functie de distribuirea sau
nedistribuirea profitului, dupa cum urmeaza:
Multe state, cum ar fi: Germania, Finlanda si Portugalia, au legiferat
evaluarea capitalului social în euro:
A. Beneficiul fiscal DISTRIBUIT (100%):20
1. Germania
a) 26,37% - impozit (korperschaftsteuer)
b) 15,53% - retinere ca sursa
c) 58,10% - diferenta distribuita
19 Economie en transition; L'impot sur les societes, OCDE, Paris, 1990
Taxa de 26,37% provine din majorarea taxei obisnuite de impozit de 25% cu
o cota de
5,5%, denumita taxa exceptionala (25% + 25% * 5,5% = 26,37%).
2. Austria
a) 34% - impozit (korperschaftsteuer)
b) 16,50% - retinere ca sursa
c) 49,50% - diferenta distribuita
Impozitul minim forfetar este 5% din capitalul social.
3. Belgia
a) 40,17% - impozit (vennootschamsbelasting)
b) 14,96% - retinere ca sursa
c) 44,87% - diferenta distribuita
Taxa normala de 39% se majoreaza cu taxa conjuncturasa de 3% pentru
beneficiile mai
mari sau egale cu 13 milioane franci francezi.
4. Danemarca
a) 30% - impozit (selskabsktg)
b) 17,50% - retinere ca sursa
c) 52,50% - diferenta distribuita
5. Spania
a) 35% - impozit (impuesco sobre sociedades)
b) 11,50% - retinere ca sursa
c) 53,50% - diferenta distribuita
6. Findlanda
a) 29% - impozit (zhteison tulovero ou samfunds inkomstskatt)
b) - retinere ca sursa
c) 79% - diferenta distribuita
7. Franta
a) 36,43% - impozit (taxa minima)
b) - retinere ca sursa
c) 63,57% - diferenta distribuita
Taxa normala de 33,1/3% - majorata cu 10%, în anul 2000 (36,66%); cu 6%,
în anul
2001; cu 3%, în anul 2002 si în anul 2003, a ramas 33,1/3%, adica 33,33%.
De asemenea, se mai percepe o cotizatie sociala pe beneficiul de
baza de 1,10%, daca cifra de afaceri depaseste 50 milioane de franci, si a
rezultat, pentru anul 2001, o cota de 36,43%; pentru anul 2002, o cota de
35,43% si, pentru anul 2003, o cota de 34,43%.
20.www.prezentonline.ro
8. Grecia
a) 35% - impozit (taxa generala)
b) - retinere ca sursa
c) 65% - diferenta distribuita
Cota 35% se plica pentru beneficiul obtinut de societatile comerciale din
Atena, iar pentru cele din afara Atenei, cota este de 40%.
9.Irlanda
a) 20% - impozit (corporation tax)
b) - retinere ca sursa
c) 80% - diferenta distribuita
Exista si taxa de 12,5% progresiva, pâna la 200.000 lire irlandeze; 10% peste
250.000 lire irlandeze si 25% pentru beneficiile neindustriale sau comerciale.
10. Italia
a) 36% - impozit
b) zero - retinere ca sursa
c) 64% - diferenta distribuita
11. Luxemburg
a) 30% - impozit (taxa minima a baremului progresiv)
b) 17,50% - retinere ca sursa
c) 52,50% - diferenta distribuita
Pâna la un beneficiu de 600.000 franci, baremul este progresiv de 20-30%.
12. Tarile de Jos
a) 35% - impozit
b) 12,96% - retinere ca sursa
c) 48,75% - rest distribuita
Taxa este de 30% si se aplica pentru beneficiul mai mic de 50.000 de flucsi.
13. Portugalia
a) 35,2% - impozit (imposto sobre o rendimento das pessos colectivas)
b) 12,96% - retinere ca sursa
c) 51,84% - diferenta distribuita
Societatile de investitii imobiliare si agricole platesc o cota de 27,4% asupra
beneficiului.
14.Regatul Unit
a) 30% - impozit (corporation tax)
b) zero - retinere ca sursa
c) 70% - diferenta distribuita
Baremul de impozitare este progresiv, astfel:
- 10% cota, daca beneficiul este mai mic sau egal cu 10.000 lire sterline;
- 10-20%, daca beneficiul este cuprins între 10.000 lire si 50.000 lire;
- 20% cota, pentru beneficiul cuprins între 50.000 lire, inclusiv si 300.000 lire,
inclusiv;
- 32,5% cota, pentru beneficiul cuprins între 300.000 lire, inclusiv si
1.500.000
lire, inclusiv;
- 30% cota, pentru beneficiul ce depaseste 1.500.000 lire.
15. Suedia
a) 28% - impozit (bolagsskatt)
b) zero - retinere ca sursa
c) 70% - diferenta distribuita
Toate societatile pe actiuni suedeze trebuie sa constituie o rezerva
legala de 20% din capital.
Daca nu se constituie rezerva în mod obligatoriu, atunci se afecteaza
cu 10% rezultatul net, pentru constituirea de rezerve.
B. Beneficiul fiscal NEDISTRIBUIT:21
Impozitarea beneficiului nedistribuit, pe fiecare stat membru al CEE,
se prezinta astfel:
Germania (42,20% impozit si restul se reinvesteste - 57,80%);
Austria (34% impozit si 66% investitii);
Belgia (40,17% impozit si 59,83% investitii);
Danemarca (30% impozit si 70% investitii);
Spania (35% impozit si 65% investitii);
Finlanda (29% impozit si 71% investitii);
Franta (36,43% impozit si 63,57% investitii);
Grecia (35% impozit si 65% investitii);
Irlanda (20% impozit si 80% investitii);
Italia (36% impozit si 64% investitii);
Luxemburg (30% impozit si 70% investitii);
Tarile de Jos (35% impozit si 65% investitii);
Portugalia (35,20% impozit si 64,80% investitii);
Regatul Unit (30% impozit si 70% investitii);
Suedia (28% impozit si 72% investitii);
Din situatia prezentata se remarca faptul ca impozitul pe beneficii, în cazul
beneficiului distribuit, este sub 30% numai în 4 cazuri: Germania (26,37%);
Finlanda (29%); Irlanda (20%); Suedia (28%).
Media cotei de impozit pe profit în tarile nemebre ale CEE este de 35%
-36%.
1.5.3. Caracteristicile politicii fiscale în perioada 2002-2006
Perioada 2002 - 2006 a reprezentat o perioada decisiva pentru
accelerarea procesului de pregatire a aderarii României la Uniunea
Europeana. Guvernul si-a stabilit atunci ca obiective prioritare:
21.www.prezentonline.ro
* îndeplinirea conditiilor necesare pentru ca România sa obtina calificativul de
economie de piatã functionala;
* accelerarea reformelor economice, astfel încât sa devina posibila finalizarea
negocierilor si semnarea Tratatului de aderare pe parcursul anului 2005.
Obiectivul principal pe termen scurt si mediu al politicii fiscal bugetare a fost
accelerarea procesului de reforme structurale, cresterea investitiilor si
îmbunatatirea corelatiei între resursele de care dispunem si modul în care le
utilizam cu obiectivele majore de politica economica pe care le avem de
atins. Pe termen lung, obiectivul politicii fiscale a fost consolidarea finantelor
publice cu scopul cresterii rolului stabilizator prin reducerea deficitelor
structurale si crearea conditiilor necesare pentru functionarea simetrica a
stabilizatorilor automati.
Reforma legislatiei fiscale impunea reducerea continua a scutirilor si
exceptarilor acordate la plata impozitelor si a taxelor cu scopul cresterii
transparentei mediului de afaceri, îmbunatatirii competitiei si largirii bazei de
impozitare.
Obiectivul principal al reformei administratiei îl constituia crearea unei
administratii fiscale unificate si reforma colectarii contributiilor de asigurari
sociale, care sa permita îmbunatatirea serviciilor de asistenta catre
contribuabili si sa conduca la cresterea conformarii voluntare a acestora.
Principalele caracteristici ale politicii fiscal-bugetare în perioada
analizata au fost subordonate obiectivelor de sustinere a cresterii economice
si de reducere a ratei inflatiei si se referea mai ales la:22
1. stabilirea deficitului bugetului general consolidat la un nivel corelat cu
obiectivele majore economice si diminuarea deficitelor cvasi-fiscale prin
accelerarea reformelor structurale, în vederea sustinerii într-un mod mai
eficient a eforturilor de reducere a ratei inflatiei;
2. sustinerea procesului de convergenta din punct de vedere nominal si real
al
economiei românesti;
3. armonizarea legislatiei fiscale cu normele Uniunii Europene;
4. reforma profunda a administratiei fiscale, în vederea îmbunatairii
colectarii si crearii
conditiilor necesare atingerii proiectiilor asumate prin cadrul fiscal pe termen
mediu si lung;
5. scaderea ratelor de taxare a contributiilor la asigurarile sociale în scopul
reducerii dezavantajului de competitivitate fiscala, reducerii înclinatiei
agentilor economici de a migra în economia subterana si pregatirii economiei
românesti pentru a face fata cresterii mobilitatii companiilor, a capitalului si a
fortei de munca;
6. accelerarea procesului de reforma institutionala în scopul implicarii mai
active a
comunitatilor locale în procesul de colectare si alocare a resurselor publice;
7. cresterea capacitatii de absorbtie a fondurilor de preaderare;
8. îmbunatatirea transparentei cheltuielilor publice.
22
"Evaziunea fiscala - prevenirea si combaterea spalarii banilor, prevenirea si
combaterea coruptiei", Editura
Lumina Lex, Bucuresti, 2005, pag. 78
Capitolul 2
FENOMENUL INFLATIONIST
2.1. Factorii favorizanti ai fenomenului evazionist
Factorii care genereaza si favorizeaza fenomenul evaziunii fiscale,
atât în forma sa „permisa" si nesanctionata de lege cât si în forma sa
sanctionata de lege, se pot grupa, pentru o mai buna sistematizare, în:
-factori psiho-sociali, care tin atât de pornirile si convingerile interioare ale
contribuabilului cât si de conduita generala si mediul social din care acesta
face parte;
-factori de natura economica, care tin de perceptia contribuabilului cu privire
la nivelul venitului ramas dupa plata impozitului si capacitatea acestuia de a
satisface nevoile individuale a contribuabilului;
-factori de ordin legislativ si administrativ, care tin, pe de o parte de
perceptia cu privire la modul de asezare a impozitelor, la echitatea sistemului
fiscal precum si de perceptia privitoare la destinatiile date, de stat, sumelor
colectate din impozite, iar pe de alta parte de perceptia contribuabilului cu
privire la modul în care organele statului aplica legea fiscala si eventualele
sanctiuni care decurg din nerespectarea ei.
Toti acesti factori prezentati au o actiune conjugata asupra deciziei de
sustragere fiscala, astfel încât trasarea unei demarcatii clare a actiunii
fiecaruia este atât dificil de realizat, cât si inoportun.
Prin urmare, consider ca recurgerea contribuabilului la evaziune fiscala sau
nu, reprezinta o optiune interna, proprie fiecarui contribuabil, care tine de
perceptia acestuia asupra unor variabile exogene lui, privite în ansamblul lor.
2.1.1. Factori psiho-sociali
Exista un factor originar al oricarei evaziuni fiscale: înclinatia
contribuabilului
(omului) spre evaziune fiscala23, chiar daca, nu întotdeauna, se da curs
actului de evaziune.
Marimea acestei înclinatii pare sa difere în functie de zona
geografica a tarii (înclinatia ar fi mai mare la tarile din sud fata de cele din
nord) si de fondul genetic al poporului respectiv (înclinatia ar fi mai mica la
anglo-saxoni fata de latini, spre exemplu). Caracteristici, precum: atitudinea
mult mai toleranta a populatiei fata de încalcarea reglementarilor si o
oarecare reticenta fata de disciplina, fac din popoarele latine principalele
candidate ale practicarii evaziunii fiscale. Astfel, Italia este o adevarata
campioana a tuturor activitatilor economiei subterane, într-o masura
apropiata si Spania, iar în Franta se recunoaste evaziunea fiscala ca fiind al
doilea „sport national":24.
Înclinatia spre evaziune fiscala exista în orice individ caruia i se ia, pe
cale de autoritate, o parte din venitul ce-i apartine de drept, si aceasta,
pentru ca, el percepe aceasta masura, în primul rând, sau mai întâi de toate,
ca pe un atentat la bunastarea sa, la libertatea de a se bucura de roadele
muncii sale. Omul rational si constient de propriile capacitati, dar si de
scurtimea vietii (cu precadere a celei active) nu poate renunta usor la ceea
ce considera ca i se cuvine, pentru niste scopuri publice nu întotdeauna
întelese de el, sau, în orice caz, de cele mai multe ori neevidente.
Constientizând necesitatea sacrificiului individual, în schimbul unei
existente sociale sigure si profitabile si pentru el, contribuabilul va consimti
deliberat la impozit, dar înclinatia spre evaziune nu va fi suprimata.
Integrarea imperfecta a impozitului în cadrul vietii sociale decurge, dupa unii
autori, din deficiente de educatie fiscala. Referitor la acest aspect, în anii '40,
C.N.Tautu25 scria despre educatia fiscala a românului din acea perioada:
„Educatia contribuabilului nostru este astazi atât de putin
formata, încât el nu are decât o preocupare: sa plateasca cât mai putin si,
daca s-ar putea deloc". Dupa parerea lui Virgil Cordescu26 „a însela
nr.5/1996 25 C. N. Tautu, „Evolutia si tehnica impozitelor directe din
România", Bucuresti, 1940, citat de N. Hoanta în lucrarea „Evaziunea fiscala",
Editura Tribuna Economica, 1997 26 Virgil Codrescu, „ Evaziunea fiscala în
România", Iasi, 1936, citat de N. Hoanta în lucrarea „Evaziunea fiscala"fiscul
se considera, în mentalitatea curenta, ca o proba de abilitate, nu de necinste;
a plati ceea ce fiscul pretinde este o dovada de naivitate, nu de integritate".
Din pacate, si astazi, mentalitatea contribuabilului român a ramas aceeasi.
Profesia, religia si starea civila pot avea, de asemenea, relevanta asupra
deciziei de
savârsire a evaziunii fiscale.
În ceea ce priveste profesia, aceasta infractiune poate fi savârsita
cu succes, de catre persoanele care ocupa un statut social elevat si detin
cunostinte de specialitate care sa le dea posibilitatea savârsirii actelor de
evaziune fiscala. Statutul social deosebit conferit de profesie duce, mai ales
într-un mediu social corupt, la îngreunarea masurilor de tragere la
raspundere a acestora.Ei beneficiaza de cei mai buni avocati, de mijloace
materiale cu care sa poata acoperi savârsirea infractiunilor si de o influenta
sociala deosebita, iar la toate acestea se adauga caracterul insidios al acestui
gen de infractiuni, care, de regula, nu se reclama.
De asemenea, este de remarcat ca persoanele casatorite se abtin , de regula
de la astfel de fapte în momentul în care constientizeaza ca poarta
responsabilitatea unei familii, dar sunt tentate sa le comita când situatia
economica precara a respectivei familii îi determina sa faca acest lucru.
Coruptia, existenta la nivelul unei societati, constituie un alt factor favorizant
al evaziunii fiscale. În acest sens, Adam Smith scria în „Avutia natiunilor" ca „
în acele guverne corupte unde exista cel putin o suspiciune generala cu
privire la o cheltuiala inutila sau o utilizare gresita a venitului public, legile nu
sunt respectate în totalitate". Mai mult decât atât, posibilitatea de eschivare
de la plata impozitelor, printr-o întelegere formala cu inspectorii fiscali, ridica
esential atractivitatea evaziunii fiscale.
Între coruptie si evaziune fiscala exista un raport de interconditionare, astfel
ca într-o economie cu un înalt nivel al coruptiei în rândul functionarilor
publici, penalizarile înalte pentru evaziune fiscala nu duc atât la reducerea
evaziunii fiscale cât la intensificarea coruptiei.
În ceea ce priveste coruptia existenta la nivelul aparatului fiscal, în România,
potrivit unor studii realizate de Banca Mondiala27, în anul 2005, aproximativ
27% din firmele românesti plateau mita inspectorilor fiscali .
Norma sociala constituie un alt factor important în definirea conformarii
fiscale a contribuabilului.
Într-o economie descentralizata sistemul de taxe se bazeaza pe
acordul voluntar al cetatenilor, stiindu-se ca, pentru propria lor stima, celor
mai multi oameni le place sa se considere onesti, pentru ca societatea nu ar
putea functiona altfel, niciodata nefiind destui politisti care sa supravegheze
pe toata lumea sau destui supervizori pentru cei chemati sa aplice legea.
„Acolo unde cetatenii constientizeaza ca taxa este, mai degraba, rezultatul
unui consens exprimat decât al unui decret 23 N.Hoanta, „ Fiscalitatea si
protagonistii ei ", Revista „Impozite si taxe", nr. 11-12/nov-dec 1997
24 V.Pop, M.Scarlat, „Veniturile statului - frauda si evaziunea fiscala", Revista
„Finante,
credit, contabilitate", arbitrar, constiinta lor îi va îndemna la conformare în
plata datoriilor catre stat"28.
Studii psihologice având ca subiect comportamentul platitorului de
taxe au concluzionat ca evaziunea fiscala creste atunci când oamenii percep
ca taxa este incorecta. În acelasi timp, nivelul evaziunii fiscale si echitatea
fiscala se interconditioneaza, astfel, daca nivelul evaziunii fiscale este prea
ridicat, cerintele echitatii fiscale sunt distorsionate ceea ce va face ca
participarea cetatenilor la plata impozitelor sa scada.
Prin urmare evaziunea fiscala poate fi o consecinta a sentimentului
oamenilor ca impozitele sunt prea mari si nedrepte pentru ei. Contribuabilii
pot avea impresia ca muncesc din greu pentru bani si ca guvernul ia prea
mult din veniturile câstigate de ei si ofera prea putin în schimb. Efectul poate
fi o norma sociala (conduita colectiva) de evaziune fiscala care depaseste
sistemul de valori personale apartinând individului si care în mod normal l-ar
conduce la plata onesta si constanta a impozitelor.
Atunci când norma sociala este cinstea, integritatea si
corectitudinea, sa fii gasit ca actor principal sau initiator al evaziunii fiscale
implica, pe lânga costul amenzilor si sanctiunilor aplicate, si un cost
irecuperabil al rusinii fata de sine si fata de ceilalti indivizi. Când norma
sociala este aceea de a se sustrage de la plata impozitelor, nu se constata
aceeasi stigmatizare a persoanei depistate rau platnic, în schimb cei care
recunosc ca-si platesc impozitele regulat ar putea capata oprobiul public de
la ceilalti (majoritari) care se conformeaza normei generale.
Amenintarea cu pedeapsa se dovedeste ineficace în tentativa de
prevenire a evaziunii fiscale, când conformarea fiscala este scazuta pentru ca
norma sociala este aceea de nerespectare a obligatiilor fiscale. În aceasta
situatie pedepsirea cuiva acuzat de evaziune fiscala este perceputa ca
arbitrara si injusta, acesta fiind sanctionat pentru a se fi comportat într-un
mod conform cu conduita atitudinala manifestata la nivel social. Pedeapsa
este, în acest caz, nepopulara.
Normele sociale sunt, prin urmare, instrumente care ajuta la
determinarea gradului în care un guvern se poate baza pe onestitatea
contribuabililor. De asemenea, normele sociale influenteaza gradul de
eficienta al actiunilor de prevenire si combatere a evaziunii fiscale.
În anul 1996, Nicolae Hoanta aprecia ca, despre o înclinatie a contribuabilului
român spre evaziune fiscala, ca factor determinant al acesteia, nu se poate
vorbi „decât la o cota foarte redusa, datorita noutatii acestei „stari de spirit"
pentru el"29. Din pacate dupa înca 8 ani acest fenomen nu mai este deloc
nou si cu atât mai putin strain contribuabilului român. Astazi se poate aprecia
ca înclinatia spre evaziune fiscala a contribuabilului român a fost amplificata
de nemultumire generala privitoare la modul cum sunt utilizate fondurile
publice, de coruptia existenta în România, aceasta determinând în final,
instituirea unei norme sociale de evaziune fiscala, la nivelul societatii noastre.
2.1.2. Factori economici
Sunt opinii potrivit carora înclinatia spre evaziune fiscala este în
raport invers
proportional cu nivelul veniturilor impozabile si direct proportional cu rata
fiscalitatii.
În privinta raportului care exista între nivelul veniturilor impozabile
si înclinatia spre evaziune fiscala, se sustine ca, în tarile în curs de
dezvoltare, frauda fiscala atinge 80-90% din veniturile fiscale ce ar trebui
percepute de aceste tari30. În aceste tari, însa, nivelurile reduse ale
veniturilor supuse impunerii sunt acompaniate de sisteme fiscale în care
domneste dezordinea, atât în ceea ce priveste legiferarea fiscala, cât si în
urmarirea aplicarii legislatiei respective, cu efecte directe asupra proliferarii
coruptiei aparatului fiscal si marimii veniturilor fiscale atrase la buget.
Cu toate acestea nu trebuie înteles ca, dupa un anumit nivel al
veniturilor obtinute, înclinatia spre evaziune fiscala dispare, ca persoanele cu
patrimonii personale importante gasesc inutila (sau de o mai mica utilitate)
actiunea de a-si marii aceste patrimonii, inclusiv pe calea evaziunii fiscale (în
conditiile, de cele mai multe ori, ale unor riscuri mari). Însusirea care-i face sa
se sustraga esentei teoriei utilitatii marginale descrescânde este ca ei se pot
economisii, se pot investi, se pot schimba foarte usor contra oricaror altor
bunuri. Aceasta însusire a banilor împreuna cu caracterul, în fond, egoist, al
omului, care priveste cu ochi rai tot ceea ce i se ia prin forta (constrângere),
face ca în gândirea evazionistilor, actiunea de evaziune sa fie, daca nu
considerata legala, macar „morala", justificata.
În privinta relatiei care exista între nivelul evaziunii fiscale si rata
fiscalitatii, economistul canadian A. Laffer a enuntat teoria care-i poarta
numele, potrivit careia marirea prelevarilor fiscale instiga la mai putina
munca (descurajeaza anumite activitati) sau poate, mai curând, determina
disimularea unei parti din activitatea depusa si trecerea ei în sfera neoficiala.
Teoria lui este ilustrata de o curba ce evidentiaza grafic momentul ratei
ideale a fiscalitatii, în opozitie cu enuntarea binecunoscuta: „too much tax,
no tax".
Este posibil ca volumul încasarilor sa creasca, chiar prin
reducerea ratei de impunere însa aplicata la o masa mai mare a venitului
impozabil:31. Trebuie spus, însa, ca scenariul unei politici de relaxare fiscala,
de inspiratie liberala, poate conduce la doua impulsuri de sens contrar. Astfel,
reducerea fiscalitatii poate conduce la o reducere a economiei subterane, în
special a fraudei fiscale, muncii la negru si evaziunii sau, din contra,
dereglementarea, ca efect al unei politici de relaxare fiscala, poate conduce
la încurajarea practicilor subterane, mai putin încorsetate si controlate:32.
Desi, ca tendinta, gradul de fiscalitate, în România, s-a înscris în
trendul specific tarilor europene dezvoltate, acesta a avut o tenta
confiscatoare, pentru contribuabilul român cu venit mediu, în masura în care
sumele banesti disponibile dupa impozitare nu-i asigurau decât mijloacele
indispensabile subzistentei,si nu acoperirea într-un grad satisfacator a
nevoilor umane.
Aceasta stare de fapt a avut ca efect inhibarea motivatiei de a
muncii (în economia de suprafata) si orientarea contribuabilului catre
obtinerea unor venituri cu caracter ilicit. Prin urmare, gradul de fiscalitate din
România a fost doar aparent mai scazut, în comparatie cu media U.E., în
realitate pentru contribuabilii buni platnici acesta a fost mult mai ridicat,
deoarece aceasta cifra se formeaza ca o medie, în conditiile în care o parte
din contribuabili îsi achita obligatiile fiscale, iar cealalta nu.
De asemenea, nivelul scazut al produsului intern brut determina o anumita
maniera de judecata a unei presiunii fiscale de 30%, în cazul unei economii în
care cele 70 de procente de venit ramase nu-i asigura contribuabilului, poate,
nici mijloacele indispensabile de subzistenta, si în cu totul alta, într-o
economie în care, aceeasi parte de venit îi permite contribuabilului un trai
decent si poate, în plus, economisirea unei parti din venitul respectiv.
Decizia de a evaziona a contribuabilului are în vedere, însa, nu
presiunea fiscala generala, calculata la nivel macroeconomic, ci presiunea
fiscala resimtita la nivel individual, care a depasit, în perioada studiata, cel
putin la nivelul persoanelor fizice, cu mult media la nivel macroeoconomic.
Aceasta datorita modului în care factorul de decizie a înteles sa repartizeze
sarcina fiscala între contribuabili.
Si în mediul de afaceri, fiscalitatea a fost perceputa ca o
decapitalizare a agentului economic, fiind practic o forma de agresiune
exercitata asupra activitatii acestuia prin distorsiunile pe care le genereaza
privind nivelul si ritmicitatea fluxurilor de numerar.
De foarte multe ori, agentii economici din tara noastra au reclamat caracterul
excesiv al fiscalitatii, care nu corespunde cerintelor de capitalizare si
relansare economica, generând, în acelasi timp, o lipsa acuta de capital, cu
consecinte asupra amplificarii arieratelor întreprinderilor si generalizarii
blocajului financiar.
2.1.3. Factori de ordin legislativ si administrativ
Cu siguranta, cea mai importanta cauza a evaziunii fiscale este,
„însusi impozitul, mai corect sistemul fiscal în cadrul caruia se dezvolta, bazat
pe principiul declarativitatii contribuabilului ce beneficiaza de o prezumtie de
sinceritate si care este „o incitatie la disimulare". Tehnica impozitarii cu
numeroase derogari explica dezvoltarea fraudei. Altfel spus, fiecare impozit
contine el însusi bazele propriei fraude".33
Factorii economici si cei psiho-sociali sunt amplificati, întotdeauna de:
-o legislatia fiscala deficitara ;
- o fiscalitate excesiva (sub raportul numarului mare al obligatiilor fiscale si a
actelor
normative instituitoare si al deselor modificari ale acestora);
- existenta unui aparat fiscal ineficient, etc.
Cadrul legislativ deficitar este un factor important care contribuie la
amplificarea
fenomenului evazionist.
În lucrarea „Diviziunea muncii în societate"34, Emile Durkeim a
elaborat conceptul de anomie (de la grecescul „a nomos" - fara norma) care
desemneaza o stare obiectiva a mediului social caracterizata printr-o
dereglare a normelor sociale datorita unor schimbari bruste (razboaie,
revolutii, crize economice, etc.).
28 Nicolae D. Dinu, „Economia subterana în România în perioada de tranzitie
1990-1996",
teza de doctorat,
Academia de Studii Economice, Bucuresti, 2001, p.8
29 Nicolae Hoanta, „Evaziunea fiscala.Evaluari. Sanctiuni. Prevenire", Revista
„Impozite si taxe", nr. 5/mai 1996
Într-o astfel de stare se afla si societatea româneasca dupa revolutia din
1989, când începerea procesului de trecere la economia de piata a gasit
economia româneasca într-un vid legislativ, functionând o buna perioada de
timp în virtutea inertiei, viteza de reglementare a diverselor domenii din
economie fiind foarte lenta.
În domeniul sanctionarii sustragerii de la plata obligatiilor fiscale
catre stat, România a beneficiat de o lege a combaterii evaziunii abia în anul
1994 (Legea nr. 87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale). Pâna în acel
moment, aparatul fiscal neavând instrumentul necesar pentru a actiona în
legalitate, pentru diminuarea fraudei fiscale, consecinta fiind amplificarea
fenomenului evazionist.
Mai mult decât atât, sanctiunile prevazute de Legea 87/1994 erau contrazise
în unele cazuri, de o serie de alte sanctiuni prevazute în legile instituitoare de
impozite si taxe sau chiar în legile bugetare anule, acest paralelism si
ambiguitatea privitoare la stabilirea sanctiunilor neputând decât sa
denatureze aplicarea echilibrata a legislatiei fiscale.
Un astfel de exemplu este cel în care bugetul de stat de anul 1997
prevedea ca „nevarsarea de catre platitorii de salarii a obligatiilor bugetare
calculate si retinute prin stopaj la sursa, din drepturile salariale respective, se
penalizeaza cu 20% din sumele retinute si nevarsate odata cu plata acestor
drepturi", în timp ce art. 18 din Legea nr 87/1994 preciza ca „în cazul în care
impozitele, taxele si contributiile datorate statului au fost diminuate prin
încalcarea dispozitiilor fiscale, persoana contravenienta va varsa pe lânga
impozitele, taxele si contributiile neachitate o suma egala cu diferentele de
impozite, taxe si contributii stabilite de organul de control".
Aceste dispozitii diferite prevazute pentru aceleasi fapte nu puteau
decât sa îngreuneze controlul, adâncind confuzia si ridicând un semn de
întrebare asupra corectitudinii si echitatii sanctiunilor. Dar fosta lege pentru
combaterea evaziunii fiscale continea ea, însasi, o serie de neclaritati, nefiind
facuta o delimitare clara a infractiunilor si contraventiilor, astfel ca unele
fapte puteau fi interpretate, în functie de dorinta sau pregatirea persoanei
care efectua controlul.
Nu mai putin adevarat este si faptul ca nu toate legile economice
au fost congruente cu ele fiscale, având loc confuzii chiar în rândul regulii
fiscale, dublate de un grad ridicat de fiscalitate pentru unii contribuabili
persoane fizice si juridice.
Cadrul legislativ este componenta esentiala a oricarui sistem
fiscal. De la elaborarea legislatiei fiscale începe construirea oricarui sistem
fiscal. Daca absenta unor legi fiscale, pentru reglementarea anumitor
impozite si taxe, este un factor major de incitare la evaziune si frauda fiscala
si existenta unor legi confuze, cu scapari mari, are, în mod categoric, acelasi
efect. De asemenea, nici elaborarea unui sistem fiscal prea complex si stufos
nu este o solutie în lupta dusa de administratie împotriva evaziunii fiscale. „A
plati sau a nu plati impozite"- aceasta este întrebarea de al carei raspuns,
mai ales în cazul tarii noastre, de cele mai multe ori, „depinde însasi
existenta si prosperitatea unor companii".35 Raspunsul este conditionat de
doi factori: iscusinta întreprinzatorului si performantele legiuitorului P.
Ngaoszvath, „ La fraude fiscale dans les Etats du tiers - monde ", p.61,
citat de N. Hoanta în „Evaziunea fiscala.Evaluari.Sanctiuni. Prevenire",
Revista „Impozite si taxe", nr. 5/mai 1996
31 M. Pestieau, „L'economie souterraine" Ed. Hachette, 1991, citat de
N.Craiu, "Relevanta practica a teoriei "too much tax, no tax"", Revista
"Finante Publice si Contabilitate„ , nr. 7-8/iulie-august 2003 32 N.Craiu,
„Politica fiscala din perspectiva economiei subterane", Revista „Finante
Publice si Contabilitate", nr.9/septembrie 2003
în emiterea de reglementari corespunzatoare.
În conditiile unor reglementari necorespunzatoare, cu prevederi
insuficiente, neclare, confuze, susceptibile de interpretari dintre cele mai
diferite, întreprinzatorii fie nu vor plati impozite, fie vor plati impozite
derizorii. Asemenea întreprinzatori care desfasoara activitati de evaziune
fiscala legala nu trebuie sanctionati, si, de fapt, nici nu pot fi sanctionati -
pentru abilitatea lor de a face bani „ la umbra legii", inclusiv pe seama unor
venituri care, în conditiile unor reglementari corespunzatoare s-ar cuveni
bugetului public.
În România, lipsa, pentru mult timp, a unei legislatii stricte în ceea
ce priveste documentele fiscale si cele de însotire a marfii a creat
posibilitatea circulatiei marfurilor si a deducerilor fiscale pe baza unor
documente ce apartineau altor societati comerciale sau erau emise în numele
unor societati comerciale fantoma.
O alta cauza a evaziunii fiscale, de data aceasta a celei realizate la
adapostul legii o constituie acordarea mult prea lejera si nefundamentata a
facilitatilor fiscale.
Sunt situatii în care introducerea sau modificarea unui impozit este
impusa nu numai de realizarea obiectivului financiar, dar si de realizarea unor
obiective economice sau sociale.
Masurile de ordin fiscal sunt folosite în orice tara ca unul din cele
mai importante instrumente de influentare a activitatii economice, în special
pentru stimularea dezvoltarii unor domenii de activitate, produse sau servicii,
inclusiv prin acordarea de facilitati fiscale.
Din anul 1990 si pâna în anul 2005, în România, s-a emis un numar
foarte mare de acte normative continând numeroase facilitati fiscale, în
scopul dezvoltarii activitatii economice, în special, prin atragerea de capital
strain. Aceste facilitati fiscale au fost folosite, din plin, ca veritabile
instrumente de evaziune fiscala „legala".
Opinia unor specialisti în evaziune fiscala „legala" este ca, în
România, în perioada 1990-2000 si, într-o oarecare masura, si dupa aceea, un
agent economic care a valorificat din plin scaparile legislative, confuziile,
ambiguitatile, interpretarile cele mai diferite, uneori diametral opuse, din cele
mai importante prevederi din legislatia fiscala, nu mai avea nevoie sa încalce
legea pentru a se sustrage de la plata impozitelor. Singura conditie, pentru a
beneficia de aceste facilitati, este cunoasterea si valorificarea, din plin, a
neajunsurilor si ambiguitatilor legislatiei fiscala si a facilitatilor fiscale
acordate, în unele cazuri, pe „beneficiari".
Aceste facilitati fiscale au afectat substantial veniturile bugetare si
au stimulat efectiv indisciplina în achitarea obligatiilor bugetare, în special din
partea celor mai mari contribuabili, carora li s-au adresat cu precadere.
În conditiile acordarii unor asemenea înlesniri la plata obligatiilor
bugetare, cei mai dezavantajati au fost agentii economici corecti, care si-au
achitat integral si în termenul legal obligatiile de plata, beneficiarii fiind
agentii economici rau platnici, care nu si-au achitat, pe mai multi ani,
obligatiile de plata si care au folosit sumele datorate bugetului public ca
„surse atrase" pentru finantarea propriilor obiective. În timp, acestia
beneficiind, în plus, de o reducere, în termeni reali, a debitelor restante ca
urmare a deprecierii monedei nationale.
Multitudinea facilitatilor fiscale acordate, retrase si apoi iar în
aplicare, care, dupa o anumita perioada de timp, efectiv nu mai puteau fi
identificate, sistematizate si prezentate clar nici de cei mai buni specialisti în
domeniul fiscal, au facut din România un loc propice pentru desfasurarea de
diverse activitati de catre evazionisti si afaceristi dubiosi din toate colturile
lumii.
Afluxul acestora catre România a fost stimulat de neajunsurile din
legislatia fiscala, în special, dar si din reglementarile financiare, bancare si
valutare. Ca urmare a acestui fapt s-au înfiintat foarte multe societati
comerciale, fie cu „capital integral strain", fie „prin participarea cu capital
strain" la majorarea capitalului social al unei societati existente, în care
aportul investitorului strain era derizoriu, de ordinul a câteva zeci de dolari.
Dupa ce au facut afaceri dubioase, acesti „investitori straini" au disparut
lasând în urma datorii catre stat de multe milioane în echivalent euro.
Se poate afirma ca legislatia fiscala din România, de dupa anul
1989, a fost, pentru cea mai mare parte a acestei perioade, o legislatie
generatoare de evaziune fiscala legala, înfloritoare pentru marii contribuabili
si de crestere a poverii fiscale si a saraciei pentru alti contribuabili, persoane
fizice, cu posibilitati reduse de sustragere de la plata impozitelor, în special a
celor percepute prin stopaj la sursa.
Fiscalitatea exagerata din partea statului este o alta cauza
importanta care duce la evaziune fiscala. Din punct de vedere legislativ, o
fiscalitatea exagerata este înteleasa prin prisma numarului foarte mare de
obligatii fiscale la care a fost obligat contribuabilul român, în perioada
analizata, dar si al instabilitatii în timp a legislatiei instituitoare de impozite si
taxe.
Într-un studiu al Bancii Mondiale, dedicat analizei costurilor determinate de
initierea unei afaceri în 155 de tari ale lumii, se arata ca, în România anului
2005, o companie de marime medie, trebuia sa plateasca, într-un an, 62 de
impozite si taxe, operatie pentru care erau necesare 188 de ore. În acest
clasament, în care se situeaza pe locul 138, România, era devansata doar de
5 tari foste comuniste (Bosnia-Hertegovina, Ucraina Kyrgystan, Belarus,
Uzbekistan).36
În ceea ce priveste cauzele de ordin administrativ trebuie
precizate, aici, dotarea insuficienta cu mijloace materiale necesare
administratiei în vederea îndeplinirii atributiilor ce îi revin, personal
insuficient, numeric si calitativ, astfel, institutiile financiare având
posibilitatea de a controla eficient doar o mica parte a persoanelor fizice si
juridice, precum salarizarea inadecvata a organelor de control pe linia
depistarii si combaterii evaziunii fiscale, cu efect asupra raportarii corecte a
neregulilor constatate.
O alta deficienta pe linia controlului fiscal a constituit-o, în lipsa
unui corp unic de control, repartizarea activitatii de control între mai multe
directii si servicii, amestecându-se obiectivele controlului financiar cu cele ale
controlului fiscal, controlul
33 Dorin Clocotici, Gheorghe Gheorghiu, „Dolul, frauda si evaziunea fiscala",
Editura Lumina
Lex, Bucuresti, 1996, p.57
34 Balaban Cosmin, „Evaziunea fiscala. Aspecte controversate de teorie si
practica judiciara",
Editura Rosetti, Bucuresti, 2006, p.127
asupra capitalului de stat cu controlul asupra capitalului privat, etc. Aceste
organisme prin modul cum au fost organizate s-au dovedit total ineficiente în
fata evaziunii fiscale, a fraudei, coruptiei si criminalitatii economice. Ele nu au
reusit altceva decât sa sufoce contribuabilul român prin controale repetate.
Generata dupa 1990 si amplificata dupa 1996 situatia de mai sus are
drept cauza principala, lipsa de vointa politica în ceea ce priveste asezarea
pe criterii de eficienta si de profesionalism a activitatii organismelor de
control.
Solicitat sa-si exprime opinia asupra fenomenului evaziunii fiscale în
România, analistul economic Daniel Daianu declara37: „ O clasificare a
cauzelor evaziunii fiscale poate fi facuta, la noi, în functie de felul
întreprinderilor. Unele, structural nu pot plati. Fenomenele care au aparut
dupa 1989, între care liberalizarea preturilor, au figurat un alt context al
întreprinderii. Productia nu recupera cheltuielile, iar lupta pentru
supravietuire i-a împins pe unii spre evaziune fiscala.
O alta situatie este cea numita hazardul moral. Pe fondul inflatiei
unii au învatat sa nu plateasca sau sa amâne platile si usor, usor practica s-a
metamorfozat în evaziune fiscala.
Putem merge mai departe si sa vedem ca întreprinderile mari,
îndeobste, au fost privilegiate si prin natura vechilor relatii cu bancile. Practic,
bancile erau „prizonierele" marilor întreprinderi. Acum situatia s-a schimbat,
bancile sunt mai puternice, multe au nu numai capital, dar si management
strain. Deci, finantarea prin banci nu mai merge de la sine.
Oricum, însa, marile întreprinderi au si acum o mare forta de
negociere cu statul. Nu întâmplator este mult mai dificil de lucrat cu
întreprinderile mari. Ele sunt într-un razboi perpetuu cu autoritatea publica,
cu statul, care este nevoit sa accepte reesalonari la plata pentru ca nu le
poate închide. Si uneori mai intervin interese clientelare. Deci, pentru marile
întreprinderi evaziunea fiscala e mult mai subtila.
Întreprinderile mici sunt însa într-o situatie ingrata, ele au acces mai redus la
finantare, la creditare si pot negocia de pe o pozitie mai vitrega cu statul.
Este o diferenta între modul cum statul se poate întoarce împotriva celor mari
si a celor mici. Nu întâmplator la cele mici gasim evaziune fiscala. Statistic, se
verifica acest lucru".
Concluzionând, înclinatia naturala a contribuabililor catre
evaziune fiscala, amplificata de lipsa unei educatii fiscale, la care se adauga
dimensiunea presiunii fiscale si deficientele egislative si administrative ale
gestionarii impozitelor constituie cei mai importanti factori care favorizeaza
aparitia si proliferarea fenomenului evazionist, sub toate formele sale.
2.2. Un posibil portret al fraudatorului
Având în vedere înclinatia, în general, a oricarui contribuabil spre
evaziune fiscala, ca factor originar al fenomenului, este interesant de vazut
care sunt trasaturile caracteristicile ale persoanelor care practica frauda
fiscala. În acest sens, dl. N. Craiu, subsecretar de stat - Oficiul National pentru
Combaterea si Prevenirea Spalarii Banilor, realizeaza, în articolul „Politica
fiscala din perspectiva economiei subterane", publicat în numarul din
septembrie 2003 al Revistei „Finante Publice si Contabilitate", un posibil
portret al fraudatorului, folosindu-se de trei metode de investigatie specifice
cunoscute în literatura de specialitate, si anume:
- anchetele de opinie;
- testele de psihologie economica;
- tratarea datelor de care dispun administratiile fiscale prin metode statistice
adecvate.
Urmare a anchetelor de opinie, au fost desprinse principalele
motivatii si caracteristici socio-economice ale contribuabililor fraudatori.
Astfel, un studiu întreprins în S.U.A., în anii '80, arata ca un contribuabil din
cinci fraudeaza impozitul pe venit. Din totalul fraudatorilor, o treime îsi
supraestimeaza cheltuielile profesionale, doua treimi sustragând o parte din
venituri prin nedeclararea lor.
Contribuabilii care declara ca practica frauda fiscala au urmatorul profil:
* se gasesc în principal în clasa de vârsta de la 25 la 54 de ani;
* au pregatire scolara si venituri relativ ridicate;
* au o profesiune care se preteaza la o umflare a cheltuielilor profesionale
sau la
omiterea unor venituri.
În plus, acestia se disting de restul populatiei prin conceptia foarte
„elastica" privind cinstea si printr-un profund scepticism privind integritatea
oamenilor. Aceste trasaturi sunt, firesc, completate de o atitudine de revolta
sociala - fraudatorul fiind, de cele mai multe ori, „anarhistul", protestatarul,
cel care nu se supune „exploatarii" de orice fel, inclusiv celei fiscale.
A doua metoda utilizeaza tehnicile psihologiei experimentale, fiind, în
esenta, o cercetare „de laborator": se cere unui grup de persoane sa se
imagineze în postura de contribuabili, având anumite caracteristici de
venituri, ocupatie, vârsta si familie. Participantilor la experiment li se cere sa
actioneze la variante diferite de politici fiscale.
Principalele concluzii ale acestor teste au fost:
* probabilitatea de a frauda creste o data cu venitul si descreste pe masura
ce
controlul fiscal este mai probabil;
* tentatia de a frauda descreste pentru cei aflati în situatia de a beneficia, în
schimb,
de cheltuieli bugetare;
* rata presiunii fiscale nu influenteaza semnificativ decizia de fraudare.
Relatia dintre rata impozitarii, nivelul veniturilor, ocupatia
profesionala si probabilitatea controlului este scoasa în evidenta cel mai bine
prin intermediul prelucrarii statistice a datelor de care dispun administratiile
fiscale.
În acest context, semnificativa este frecventa controalelor fiscale,
care joaca un rol determinant în atenuarea fraudei. De asemenea, mai
curând tipul ocupatiei si mai putin nivelul veniturilor reprezinta conditii de
influentare a frecventei si marimii fraudei.
Exista si studii detaliate privind portretul practicantului de munca la
negru. Concluziile acestor studii arata ca muncitorii „la negru" sunt:
1. persoane tinere, cu nivel redus de calificare, care nu gasesc loc de munca
pe
piata oficiala si sunt constrânsi sa accepte slujbe la negru;
2. persoane care nu pot fi angajate oficial: imigranti cu situatia
nereglementata si
personae care beneficiaza de prestatii sociale permanente;
3. persoane care lucreaza la domiciliu sau în mici ateliere cu localizare
discreta.
36www.prezentonline.ro
Modul în care este perceputa munca la negru separa „moralistii" (persoane
mai în vârsta, inactivi, provinciali, functionari, proprietari) de „toleranti"
(tineri, eventual chiriasi care locuiesc în orase mari si au o pregatire
universitara) si ilustreaza categoriile de persoane care ar accepta mai repede
pozitia de practicant al muncii la negru.
Fraudatorul are, cel putin, urmatoarele trasaturi caracteristice: este
independent, casatorit, are 3 copii, a împlinit 50 de ani, are o diploma
universitara. În Franta, o astfel de persoana, ascunde circa 18% din veniturile
sale totale, de altfel ridicate.38
Anchetele realizate în tarile occidentale releva ca persoanele care comit
fraude sunt:39
- în proportie de 30% femei;
- cu o situatie familiala stabila;
- în general, persoane casatorite;
- putin probabil sa fie credinciosi;
- putin probabil sa aiba cazier;
- este mai putin probabil sa abuzeze de alcool;
- bine educati;
- mai optimisti, mai motivati si cu mai mult respect de sine decât ceilalti;
- tind sa para mai stapâni pe situatie, amabili si empatici, decât ostili,
impulsivi si
insensibili;
- profilul se potriveste cu cel al angajatilor care sunt suprasolicitati.
Salariatii, ale caror impozite sunt retinute la sursa, pot cu mare
dificultate sa se sustraga obligatiilor fiscale - una din posibilitati fiind aceea
de a creste în mod fals cheltuielile lor profesionale sau sa aiba o ocupatie
suplimentara nedeclarata.
În ceea ce priveste independentii de toate genurile, acestia au
obligatia de a declara un venit cât de cât plauzibil, adica un venit care sa
corespunda mediei pe care o câstiga similarii lor, care sunt deja în evidenta
fiscului. Cu cât acestia câstiga peste medie, cu atât mai mult le va fi la
îndemâna sa eludeze impozitul.
2.3. Modalitati prin care se realizeaza evaziunea
Taxa pe valoarea adaugata se spune ca este unul din impozitele mai
putin predispuse a fi obiectul evaziunii fiscale. Se are în vedere, când se face
aceasta afirmatie, ca T.V.A., fiind înscrisa obligatoriu în documentul care
atesta transferul proprietatii unui bun, prezinta posibilitatea controlului
încrucisat în vederea stabilirii realitatii operatiunii impozabile (la vânzator si
la cumparator).
Cu toate acestea, chiar în tarile cu sisteme fiscale solide, evazionistii
nu pierd din vedere nici acest impozit. Este vorba, de exemplu, de `institutia`
taxi-ului. `Taxi` este un `mandatar` a carui unica functie este de a fi înscris la
Registrul Comertului pentru a emite, sub acoperirea antetului sau, facturi de
vânzare fictive. Altfel spus, el conduce o firma de fatada, însarcinata sa emita
documente comerciale corespunzatoare operatiunilor fictive desfasurate de
firme reale si în aparenta, ireprosabile în ceea ce priveste activitatea
desfasurata. Prin aceste facturi se permite societatilor comerciale
37 „Adevarul economic", nr. 41/octombrie 2003
beneficiare (reale) sa obtina rambursari de T.V.A..
Cu atât sunt mai mari posibilitatile de evaziune fiscala, în materie de
T.V.A. la noi, unde sistemul fiscal fragil este dublat de un aparat fiscal nu
tocmai performant.
Cel care îsi propune sa verifice daca agentul economic a stabilit o
suma corecta privind T.V.A. pe care el trebuie sa o suporte pentru activitatea
unei anumite perioade, nu are decât sa calculeze valoarea adaugata prin
însumarea elementelor componente si sa-i aplice cota de T.V.A. Deoarece
T.V.A. calculata ca diferenta între taxa aferenta iesirilor (facturarilor) si cea
corespunzatoare intrarilor (cumpararilor) nu este taxa aferenta valorii
adaugate pentru productia realizata într-o anumita perioada, trebuie mai întai
facute unele corectii atât la T.V.A. colectate, cât si a celei deductibile pentru
a exista comparabilitate între cele doua metode de calcul. Conditiile se refera
la:
* scaderea din T.V.A. deductibila a taxei aferente cumpararilor de active
imobilizate
* influentarea T.V.A. deductibila cu taxa aferenta diferentelor dintre soldul
final si cel
initial al stocurilor; se scade taxa aferenta soldurilor finale si se adauga cea
aferenta soldurilor initiale
* influentarea T.V.A. colectata cu taxa aferenta diferentei dintre soldul final al
iesirilor
si cea aferenta soldului initial al iesirilor; se adauga taxa aferenta soldului
final si se scade cea aferenta soldului initial.
Folosind metoda de determinare a T.V.A. pe baza aplicarii cotei de
impozitare asupra valorii adaugate obtinuta prin însumarea elementelor
componente ale acesteia se poate verifica daca agentul economic în cauza a
efectuat vreo evaziune fiscala prin:
1. înscrierea în registrul de cumparari a unor facturi fictive pentru a majora
T.V.A.
deductibila si a micsora sau elimina datoria agentului economic fata de
bugetul de stat privind acest impozit;
2. neînscrierea în registrul de vânzari a unor facturi emise de agentul
economic sau
neîntocmirea unor documente legale privind vânzarile agentului economic
Verificarea concordantei taxei datorate pentru activitatea
desfasurata de un agent economic, stabilita prin cele doua metode se poate
face pe diferite perioade de timp, mergând de la o luna la un an de zile.
În cazul unui agent economic care are si activitate de export este
necesara o corectie suplimentara a taxei calculate pentru a exista o
comparabilitate cu taxa calculata pe baza de valoare adaugata. De
asemenea, verificarea este îngreunata în cazul agentilor economici care
lucreaza cu mai multe cote, deoarece ajustarile se complica.
2.4. Evaziunea fiscala în România
Evaziunea fiscala în România a devenit motiv de preocupare pentru
specialistii în domeniu, administratia fiscala si factorul politic, imediat dupa
unificarea sistemelor fiscale în urma unirii provinciilor românesti din 1918,
proces care a avut loc
concomitent cu modernizarea sistemului fiscal, prin raportaarea la tarile
Europei Occidentale, între anii 1923-1927. Desi referiri la evaziunea fiscala,
precum si
38.www.prezentonline.ro
39.www.wall-street.ro
includerea de sanctiuni împotriva celor care erau depistati ca evazionisti au
avut loc prin legile fiscale (Legea contributiilor directe din anul 1923).
Totusi, prima lege care se ocupa exclusiv de evaziune fiscala a
aparut în România în anul 1929. Este vorba de „Legea pentru represiunea
evaziunii fiscale la contributiile directe" din 1929, care vorbeste numai de
întârzieri în depunerea declaratiilor de impunere, de diminuarea veniturilor
decalarate, de tinere în ordine a carnetului de contribuabil, de registre duble,
de bilanturi false, etc., adica de nereguli cu caracter administrativ sau de
fraude cu caracter penal.
Însa nici aceasta lege si nici celelalte legi care privesc impozitele si
taxele si au prevazut sanctiuni pentru fraudele fiscale propriu-zise, nu rezolva
si nici nu pune problema evaziunii fiscale.
Legea pentru represiunea evaziunii fiscale la contributiile directe
nu da definitia explicita a evaziunii fiscale, iar în cuprinsul ei nu se pomeneste
niciodata cuvântul „evaziune fiscala". Dintre fraudele comise în perioada
interbelica în România, prin importanta sumelor, se detasau cele comise de
întreprinderile cu capital strain, elementele favorizante se refereau la regimul
rezervelor si amortizarilor, impunerea complementara dupa rentabilitate si
regimul dobânzilor la împrumuturile din strainatate.
Evaziunea fiscala, alaturi de coruptie, este fenomenul economic si
social cel mai vehiculat în perioada actuala, începând cu cetateanul de rând,
în dubla sa ipostaza, de contribuabil si de alegator, si pâna la sfera politicului
de la vârful societatii românesti. Evaziunea fiscala în tara noastra a devenit
un fenomen atât de real si vast, încât nu pare sa mai deranjeze pe nimeni
prezenta sa cotidiana în toate sferele aducatoare de venit (mai putin poate
salariul platit de catre stat).
Daca este sa receptam ideea ca existenta evaziunii fiscale ca
fenomen este un semn de democratie, atunci tânara democratie din România
a anilor 1990 s-a manifestat din plin, lasându- i acestui fenomen câmp larg de
actiune, iar daca factorii de decizie, legislatia fiscala si cei pusi sa o aplice nu
l-au sprijinit explicit, atunci cel putin încercarile delimitare, a proportiilor sale
au fost destul de ineficiente. În sprijinul acestor afirmatii vin urmatoarele
argumente, cauze care au condus la amiplificarea si mentinerea evaziunii
fiscale la proportii relativ ridicate în masa PIB si a veniturilor fiscale.
1. elaborarea greoaie a unei legislatii fiscale care s-a dovedit plina de lacune,
de incoerenta si imprecizie, mai ales în cadrul legislatiei din domeniul
impozitarii veniturilor agentilor economici;
2. aparitia târzie a legii pentru combaterea evaziunii fiscale (în anul 1994),
precum si o anumita inertie în litera si sprijinul impus de ea;
3. lispa unui cod fiscal, indispensabil activitatii de aplicare a legislatiei fiscale
în
vederea limitarii evaziunii fiscale;
4. o fiscalitate relativ ridicata în comparatie cu posibilitatile reale ale
capacitatii contributive ale contribuabililor, precum si cu scopul formarii în
mod cinstit a capitalurilor de care se duce lipsa acuta în rândul agentilor
economici;
5. numarul destul de restrâns al specialistilor adevarati din domeniul fiscal la
care se adauga o salarizare si o dotare mediocra. La acestea se adauga
pregatirea necorespunzatoare a juristilor din instantele judecatoresti în
domeniul dreptului comercial si fiscal.
Ideea, neexprimata public, conform careia prin evaziune fiscala se
poate acumula capital financiar privat, poate fi profund daunatoare pentru
societatea româneasca în cazul pierderii de sub control a fenomenului. Asa
cum impozitul prin el însusi contine germenul „omorârii" venitului prin
impozite, tot asa evaziunea fiscala continea în ea însasi germenul haosului
fiscal cu repercursiuni directe asupra economiei, mai ales prin intermediul
deficitului bugetar. În aceasta perioada, datele privid evaziunea fiscala sunt
ca si inexistente. Ministerul Finantelor Publice trebuie sa ofere periodic date
cât mai exacte, fiind necesare, totodata, existenta unei structuri
organizatorice în cadrul ministerului care sa permita culegerea de date din
teritoriu despre evaziunea fiscala si prelucrarea statistica a acestora.40
Modalitatile cele mai utilizate pentru realizarea evaziunii fiscale
sunt în cazul
impozitului pe profit care se refera la:
* reducerea bazei de impozitare;
* neînregistrarea integrala a veniturilor;
* transferul veniturilor impozabile la societatile nou create în cadrul grupului;
* încadrarea eronata în perioadele de scutire.
Evaziunea fiscala la TVA s-a produs prin:
* aplicarea eronata a regimului deducerilor;
* necuprinderea unor operatii ce intra în sfera TVA în baza de calcul a taxei;
* neevidentierea si nevirarea TVA aferenta avansurilor încasate de la clienti;
* aplicarea eronata a cotei zero.
La accize, modalitatile de evaziune au cuprins:
1. micsorarea bazei impozabile;
2.utilizarea unei cote inferioare celei legale;
3. nedeclararea corecta a operatiunii reale în cazul unor produse ale caror
preturi
purtatoare de accize (mai ales în cazul alcoolului) etc.
Motivele evaziunii fiscale sunt complexe si greu de identificat. Printre
acestea
enumeram:
* nerecunoasterea, ignorarea sau aplicarea eronata si abuziva a legislatiei
fiscale;
* rezistenta contribuabililor la impozite ca un aspect ce tine de civismul fiscal;
* modificarile intervenite în legislatia fiscala, complexitatea acesteia, precum
si
unele imperfectiuni în textele elaborate care au determinari subiective si
chiar abuzive în special în ceea ce priveste avantajele fiscale în favoarea
anumitor categorii de contribuabili.
Printre cauzele evaziunii fiscale sunt si problemele privind dotarea cu
mijloacele necesare cu care se confrunta administratia în vederea îndeplinirii
atributiilor ce îi revin (personal insuficient numeric si calitativ, tehnica de
calcul, alte mijloace informative, structura organizatorica actualizata la noile
evolutii ale sistemului fiscal, mijloace juridice, proceduri, etc.), salarizarea
inadecvata a organelor de control pe linia depistarii si combaterii evaziunii
fiscale.
Tehnicile de sustragere la plata a impozitelor sunt de la cele mai
simple la cele mai complexe. Cea mai simpla o reprezinta neînregistrarea în
parte sau în întregime a veniturilor realizate sau serviciile prestate. Acest
fenomen este foarte greu de controlat deoarece ulterior nu se poate dovedi
aceasta, ci numai daca faptuitorii sunt prinsi în flagrant. O alta tehnica este
folosita de importatorii sau producatorii de marfuri. Acestia subevalueaza
marfurile prin declararea unor valori foarte mici, uneori chiar a zecea parte
din valoarea reala. Ulterior acestea sunt facturate catre o societate fictiva sau
catre engros-ist la un pret apropiat de pretul de piata. Engros-istul, care de
obicei, este una si aceeasi societate cu importatorul vinde, de asmenea, cu
un profit foarte mic. În acest fel, sunt sustrase sume importante reprezentând
TVA, impozit pe profit sau accize.
Multe societati comerciale înregistreaza debite mari la bugetul de stat pe
care nu le achita în timpul activitatii comerciale, ulterior acestea sunt
concesionate la persoane fizice straine devenind astfel si aceste asocietati
„fantoma". Aceasta este o alta tehnica de evaziune fiscala. Metoda este
folosita de producatorii sau comerciantii de alcool, cafea, tutun sau produse
petroliere, îndeosebi produsele accizebile. În acest fel, bugetul de stat a fost
prejudiciat cu sume uriase.
Aceste tehnici de evaziune fiscala au fost stopate în tarile dezvoltate din
vestul Europei, fiind „importate" la noi în tara, iar din punct de vedere
legislativ nu s-a întreprins nimic în acest domeniu. De exemplu, în anul 1997,
toti importatorii de cafea (SUPERBRAZILIA PRODCOM, BUENO FOOD, LAMA
GROUP, ELITE etc.) au fost verificati asupra modului de aprovizionare cu
cafea verde. Din verficarea facturilor fiscale de aprovizionare s-au constatat
urmatoarele:
* distribuitorul de facturi atribuise facturile altor societati comerciale;
* societatile nu au fost identificate la sediul social declarat;
* asociatii sau administratorii societatilor nu au fost în tara în momentul
derularii
activitatii economice;
* facturile nu au fost completate cu toate datele de identificare privind
furnizorul,
beneficiarul si datele privind expeditia;
* societatile furnizoare nu au depus bilanturi, declaratii de impozite si taxe la
organele fiscale teritoriale;
* nu s-a putut prezenta înstiintarea de platitor de TVA a furnizorului;
* contravaloarea marufilor a fost achitata în numerar sau prin conturi
deschise la
banci cu credibilitate redusa.
În urma controalelor au fost calculate diferente de impozit pe profit,
TVA si majorari de întârziere în suma de 17 miliarde lei, pâna în prezent
nefiind recuperata nici o suma deoarece acestea au fost contestate, iar pe
durata solutionarii contestatiilor societatile au fost cesionate, neputându-se
identifica faptuitorii fradei fiscale, desi au fost sesizate organele de cercetare
penala.
În anul 1999, societatile de transport international de persoane cu capital
turcesc (MURAT si TOROS ) au încheiat contracte de leasing cu societati din
Turcia pentru autocarele destinate activitatii de transport. Pentru aceste
contracte de leasing
societatile de transport din România erau obligate sa calculeze, sa
înregistreze si sa vireze la bugetul statului impozit pe redeventa (pentru
veniturile realizate în România de persoane nerezidente) si TVA. În urma
controlului s-au stabilit diferente de impozite si majorari în suma de 33
miliarde lei la nivelul anului 1999. Nici aceste sume nu au fost recuperate
deoarece organele de executare silita nu au avut pe ce face poprire,
40
"Evaziunea fiscala - prevenirea si combaterea spalarii banilor, prevenirea si
combaterea coruptiei", Editura
Lumina Lex, Bucuresti, 2005, pag.95
autocarele fiind trasferate în Turcia, conturile bancare au fost închise, iar
mijloacele fixe cesionate.
Societatea comerciala GRETZA SRL a exportat produse finite în
Cipru, la o societate offshore. Veniturile obtinute din vânzarea produselor au
fost mai mici decât cheltuielile efectuate pentru obtinerea productiei. În
realitate, marfurile erau exportate în Belgia la un pret de trei ori mai mare
decât pretul de vânzare din România (diferenta fiind impozitata în Cipru,
unde impozitul pe venit este de numai 4 %). În urma verificarilor efectuate s-
a constatat ca atât societatea din Belgia, cât si cea din Cipru aveau acelasi
asociat. A fost recalculat impozit pe profit în suma de 6,2 miliarde lei.
Capitolul 3
PARADISURI FISCALE SI
TIPURI DE ENTITATI JURIDICE OFFSHORE
3.1. Nasterea si evolutia paradisurilor fiscale
Evaziunea fiscala internationala, stimulata de existenta unor mici
entitati juridice cu statut special sau de tip statal, numite în literatura
secolului XX paradisu ri sauoaze fis cale, nu este un fenomen caracteristic
lumii contemporane. Acestea au existat din vechime.
Astfel, în Grecia antica, insulele din vecinatatea Atenei erau
utilizate de catre comercianti pentru stocarea marfurilor, în felul acesta
evitându-se un impozit de 2% perceput de cetate asupra importurilor si
exporturilor.
În secolele XVI-XVII, Flandra a devenit un paradis fiscal, întrucât
comertul efectuat prin porturile sale era supus la obligatii fiscale si restrictii
minore. În anul 1889, The Bank of Nova Scotia din Canada, a doua ca marime
din tara, a deschis un birou în Jamaica, prin intermediul caruia clientii bancii
beneficiau de avantajele fiscale si financiare acordate de aceasta tara pentru
operatiunile de comert international.
Momentul care a marcat cresterea importantei paradisurilor fiscale
l-a reprezentat sfârsitul celui de-al doilea Razboi Mondial, când a crescut
numarul filialelor unei societati - societate mama.
Initial, aceste filiale au servit extinderii societatilor mama în
strainatate, în tari care le acordau facilitati fiscale, si ca loc de refugiu pentru
capitalurile destinate a fi reinvestite sau repatriate. Ulterior, filialele straine
au început sa fie utilizate ca mijloc de evaziune fiscala.
Pentru a servi acestui scop, filialele au început sa fie implantate în
tari cu moneda stabila, care nu exercitau un control asupra schimburilor,
aveau un sistem bancar fiabil si un guvern care încuraja investitiile straine pe
teritoriile lor, dar impuneau slab profiturile investitorilor straini sau beneficiile
societatilor rezidente, precum si dividendele varsate de filiale societatii
mama.
Statele-paradis fiscal (Tax Haven) capata, astazi, o rezonanta din ce
în ce mai profunda, atât în lumea marilor giganti ai mapamondului, cât si în
tari cu niveluri de trai mult sub cel al subzistentei, ele multiplicându-si
simultan numarul si complexul de avantaje oferite investitorilor straini, în
speta corporatiilor multinationale. Pentru sustinerea celor de mai sus se pot
prezenta o serie de date relevante.
Astfel, daca în 1978, corporatiile americane transferau catre paradisurile
fiscale, sub forma investitiilor straine directe, capitaluri cifrate la 23 miliarde
dolari USD, iar corporatiile Europei Occidentale avansau resurse financiare
estimate la 160 miliarde dolari USD, la începutul secolului al XXI-lea, volumul
operatiunilor de capital derulate în state - paradis fiscal sunt evaluate la 1600
miliarde dolari USD, asa cum afirma reprezentanti ai Organizatiei Natiunilor
Unite:41.
În prezent, în lume exista mai mult de 50 de regiuni considerate
paradisuri fiscale. Acestea sunt situate pe arhipelaguri (ex.Insulele Britanice
Virgine), în republici
insulare ( ex.Republica Nauru) sau tari mici (ex. Panama).
Unele tari, precum Elvetia, au o lunga istorie în pastarea secretului
bancar, pe când altele (Bahamas, Liechtenstein, Delaware) au dorit sa le
imite pe cele mai dezvoltate.
Legislatia independenta a acestor tari sau teritorii încurajeaza
investitorii straini în înfiintarea companiilor pe teritoriul respectiv.
În majoritatea zonelor respective, functionarea companiilor,
securitatea investitiilor straine si protectia secretului informatiilor sunt
garantate prin lege. (de exemplu, Adunarea Legislativa din Insulele Britanice
Virgine a votat un astfel de cod de legi în 1984 sub numele de Ordonanta
Companiilor de Afaceri Internationale).
Daca obligatiile fiscale ale contribuabililor sunt stabilite prin
legislatia elaborata la nivelul fiecarei tari sau entitati juridico-administrative
independente si daca nimeni nu este obligat sa plateasca ceea ce legea nu-l
obliga, rezulta ca oricine poate sa caute solutii pentru a se apara împotriva
unei impuneri pe care o considera excesiv.
Evaziunea fiscala internationala este, deci, o forma a evaziunii fiscale
licite, iar
paradisul fiscal o solutie de realizare a acesteia.
Ceea ce este însa cu adevarat grav, în legatura cu existenta paradisurilor
fiscale, este faptul ca, profitând de avantajele oferite de acestea, companiile
„off-shore" recurg la spalarea banilor proveniti din frauda fiscala nationala, de
foarte multe ori evaziunea fiscala, derulata prin intermediul companiilor „off-
shore" împletindu-se, armonios, cu bancruta frauduloasa, contrabanda si
spalarea banilor. Si în România, „speriati" de marimea exagerata a unor
impozite si taxe, oamenii de afaceri, în special importatorii si exportatorii, si-
au înregistrat, într-un ritm ametitor, în ultimii 15 ani, companii „off-shore",
prin intermediul carora statul român este prejudiciat de importante fonduri
banesti.
3.2. Caracteristicile paradisurilor fiscale
În primul rând, aceste entitati juridice ofera avantaje fiscale, comparativ cu
alte entitati juridice, societatilor care îsi stabilesc sediul social sau
persoanelor fizice care îsi au rezidenta pe teritoriul acestora. Scopul îl
constituie atragerea societatilor în expansiune, atragerea de capital si
stimularea aparitiei de activitati necesare asigurarii echilibrului economic si
social. Facilitatile fiscale utilizate în vederea îndeplinirii scopului urmarit sunt
multiple: scutirea de impozit a veniturilor/profiturilor realizate sau aplicarea
unor cote extrem de reduse. O alta caracteristica esentiala o consituie
protectia prin lege a operatiunilor financiare sau comerciale realizate de
persoanele fizice sau juridice.
Avantajele fiscale legate de delocalizarea operatiilor si profiturilor
din onshore în offshore sunt usor de înteles.42 Profitând de legislatia fiscala
favorizanta a acestor state speciale, companiile offshore si implicit
proprietarii lor pot obtine economii considerabile de la plata taxelor si
impozitelor datorate statului/statelor (sursa a veniturilor). Exista însa si alte
tipuri de beneficii ce pot fi accesate în zonele offshore:
1.eliminarea controlului schimbului valutar- de regula, companiile offshore îsi
pot
derula tranzactiile financiare în orice valuta si-si pot pastra rezervele
financiare în orice moneda, fara o permisiune speciala;
2.lipsa obligativitatii tinerii evidentei contabile- multe parasiduri fiscale nu
cer
companiilor offshore sa tina evidente contabile, ceea ce conduce la economii
substantiale;
3.consideratii legate de prestigiu- de multe ori, si mai ales în economiile de
tranzitie sau în curs de dezvoltare, o companie straina poate beneficia de
termeni si conditii avantajoase decât o companie nationala autohtona.
Prezenta capitalului strain într-o societate nationala conduce la obtinerea
unei mai bune imagini a acesteia, putând asigura în unele cazuri chiar si
anumite scutiri de impozite si taxe.
În ceea ce priveste centrele offshore, în afara legislatiei stabilite si
a fiscalitatii avantajoase, alte posibile avantaje ale utilizarii acestor zone sunt:
* exploatarea posibilitatilor oferite de evolutia sistemelor de tratate si
acorduri fiscale
internationale (asa numitul „treaty shopping");
* utilizarea facilitatilor oferite de unele state privind neimpozitarea dobânzilor
platite
nerezidentilor si protejarea activelor ( mai ales în SUA);
* utilizarea celor aproximativ 1500 de zone de comert liber din lume.
În vederea asigurarii unui regim fiscal privilegiat, aceste entitati îsi
adapteaza mereu legislatia fiscala în concordanta cu evolutia ei pe plan
international. Unele paradisuri fiscale dispun de acorduri fiscale pentru
evitarea dublei impuneri a veniturilor cu tarile industrializate.
Astfel, se urmareste asigurarea reducerilor impozitului aplicat în
mod normal
investitiilor straine fata de cel din tarile semnatare.
Paradisurile fiscale mai prezinta o serioe de caracteristici, printre care:
* dezvoltarea unui sistem bancar lipsit de reglementari restrictive si
constrângeri,
care asigura rapiditatea operatiunilor în interiorul si în afara granitelor;
* absenta sau limitarea unui control asupra schimburilor valutare, cu exceptia
operatiunilor legate de devize straine;
* asigurarea unor mijloace de comunicare (telefon, conexiuni internet, servicii
aeriene) la un înalt nivel functional.
Toate aceste caracteristici ale paradisurilor fiscale contribuie la
crearea unui cadou propice dezvoltarii operatiunilor economice cu sau fara
motivatie fiscala, singura conditie fiind compatibilitatea cu legislatia acestor
entitati teritoriale.
3.3. Clasificarea paradisurilor fiscale
Paradisurile fiscale se pot împarti în: principale si secundare.
În cadrul paradisurilor fiscale principale se pot identifica sapte tipuri de tari:
1) tari care nu aplica nici un fel de impuneri asupra veniturilor si cresterilor
de capital numite „zero heavens" sau „pure heavens"): Anguilla, Aruba,
Bahamas, Bermude, Insulele Cayman, Insulele Marshall, Mauritius.
2) tari în care impozitul pe venit sau beneficiu este redus (rate fixe stabilite
de autoritati sau în combinatie cu scutiri sau reduceri provenite din tratatele
de evitare a dublei impuneri): Cipru, Liechtenstein, Malta, Elvetia, Jersey,
Insulele Britanice Virgine.
3) tari în care impozitul este stabilit pe o baza teritoriala: Costa Rica, hong
Kong, Liberia, Malaezia, panama, Filipine, Marea Britanie (pentru societatile
nerezidente). Contribuabilii beneficiaza de o exonerare a beneficiilor obtinute
prin operatiuni realizate în afara teritoriului.
4) tari care ofera tratamente speciale companiilor offshore si companiilor
holding:
Austria, Ungaria, Luxemburg, Olanda, Singapore, Thailanda.
5) tari în care sunt scutite de taxe companiile ce produc pentru export:
Irlanda si
Madeira.
6) tari în care sunt oferite avantajele fiscale companiilor de afaceri
internationale - companii orientate sau nu spre investitii, dar care se califica
drept companii financiare offshore privilegiate: Antigua, Bahamas, Bermude,
Insulele Britanice Virgine, Montserrat, Nevis.
7) tari care ofera avantaje fiscale specifice societatilor bancare sau altor
institutii financiare cu activitati offshore: Hong Kong, Madeira, Malaezia,
Filipine, Singapore, Thailanda, Vanuatu.
Aceasta clasificare are la baza principalele dispozitii legale, însa în
realitate multe tari apartin mai multor categorii de mai sus.
Marea majoritate a acestor state reprezinta foste colonii ramase fara
suportul financiar al Coroanei dupa spargerea imperiului colonial britanic.
Fiind tari mici din punct de vedere geografic, cu populatie restrânsa si în
general fara prea multe resurse naturale, aceste state s-au orientat catre
exploatarea frumusetilor naturale, turismul si serviciile diverse jucând cel mai
important rol în economia lor.
Companiile offshore asigura acestor tari venituri substantiale prin:
* crearea de locuri de munca pemtru persoane superior calificate, deci salarii
si
* impozite pe salarii mai mari;
* existenta unor firme de avocatura, institutii de stat de înregistrare, banci si
institutii financiare înregistrate pe aceste teritorii.
Chiar si în situatia unor sume modeste, taxele obligatorii catre stat:
taxe de înmatriculare si reînmatriculare si impozitele contrbuie la obtinerea
unui venit considerabil pe cap de locuitor.
De exemplu, Insulele Britanice Virgine au 17.000 de locuitori. În
anul 2003, erau înmatriculate în aceasta tara aproximativ 460.000 de
companii offshore. Înmultind acest numar cu impozitul anual platit de o astfel
de companie ( 300 USD), reiese ca taxele platite de companiile offshore
„aduc" 8.000 USD pe cap de locuitor.
În ceea ce priveste paradisurile fiscale secundare, tarile din cadrul
lor, caracterizate printr-o suprafata mica si o populatie redusa numeric, fara a
îndeplini toate caracteristicile paradisurilor fiscale principale, fie nu aplica nici
un fel de impunere fiscala, fie nu impun anumite venituri realizate de
persoane fizice sau de societati. Uneori acorda exonerari pentru activitatilr
desfasurate de anumite societati sau reduc mult cotele de impunere.
Exista însa multe insulite si tari în curs de dezvoltare deficitare la
nivelul mediului economico - social, dar care nu prevad impozite si taxe
pentru entitatile offshore. Ele nu sunt calificate drept paradisuri fiscale
eficiente deoarece nu ofera celelalte facilitati cerute de aceasta industrie. De
exemplu, Tonga, în Oceanul Pacific, nu impoziteaza profiturile, ci impune
numai o taxa anuala platita de companii; acest stat este însa practic
inaccesibil pentru afaceri.
41. Ledoran Serge, Rose Philippe, „ Cyber - Mafia hackerilor, Securitatea site-
urilor comerciale", Editura Antet, Bucuresti, 2006
În Marea Nordului, pe coasta germana, în statul Schleswig Holstein, se afla un
satuc de aproximativ 50 de locuitori, utilizat în scopuri fiscale de aproximativ
70 de companii. Relaxarea fiscala a existat aici de aproximativ 300 de ani, de
când un duce german i-a eliberat de taxe pe locuitori în schimbul construirii
unui dig pentru prevenirea inundatiilor. Dupa ce, din 1996, satul a început sa
fie cautat pentru a beneficia de avantajele sale fiscale, autoritatile au
încercat sa stavileasca profitorii fiscali conditionând facilitatile fiscale de
derularea operatiunilor societatii din satul respectiv si de tinerea evidentei tot
acolo. Rezultatul s-a materializat în introducerea de noi linii telefonice si în
demararea afacerilor.
3.4. Factorii care determina alegerea paradisurilor fiscale
Indiferent de natura juridica a unui investitor si de motivatia acestuia, în
cadrul deciziei de a apela la avantajele oferite de un paradis fiscal, problema
primordiala este aceea a obiectivelor de realizat si a costului acestora.
Factorii care determina alegerea paradisurilor fiscale s-ar putea împarti în
doua categorii: factori generali si factori principali.
Factorii generali
1. Garantiile guvernamentale în privinta protectiei împotriva expropierii si
nationalizarii.
Fluxul de bani se aseamana ciclului hidrologic în care apele se
îndreapta inevitabil catre mare. Apa este folosita, refolosita si în final ajunge
în rezervoarele oceanelor. Pe de alta parte, exista aproximativ 250 de tari si
teritorii în lume si numai o singura tara (cea de rezidenta fiscala) nu poate fi
considerata un potential refugiu offshore. Numai un guvern care a ajuns cu
spatele la zid (fortat de împrejurari) va confisca investitiile straine; o astfel de
actiune va duce la încetarea investitiilor straine pentru o lunga perioada de
timp.
În 1959, americanii au pierdut aproximativ 7 mld. De USD prin
neasigurarea investitiilor americane în Ciba (condusa de Fidel Castro la acel
moment), Cuba fiind totodata un paradis fiscal în acei ani. Paradisurile fiscale
care au constientizat din timp importanta acestui element au avut numai de
câstigat. Cayman Islands si Antilele Olandeze au introdus în legislatiile lor
garantarea împotriva riscului de expropriere sau nationalizare, ele
numarându-se la ora actuala printre cele mai renumite paradisuri fiscale.
2. Tratament nediscriminatoriu al investitiilor straine
La ora actuala, în zonele offshore, cu cât restrictiile investitional,
sunt mai neînsemnate, cu atât paradisul fiscal este mai flexibil si mai
atragator. Prin acest tratament obiectiv se urmareste contracararea limitarii
libertatii societatii la un moment dat sub un anumit pretext, prin schimbarea
brusca a legislatiei fata de capitalul strain. Sunt evitate tarile în care
guvernele limiteaza participarea capitalului strain, în care se detine în
întregime controlul asupra unor domenii de activitate sau se stimuleaza
proritar investitiile nationale.
3. Stimularea investitiilor straine
Guvernele din întreaga lume se lupta pentru atragerea de investitii
internationale. Chiar si o tara cu fiscalitate excesiva, precum Marea Britanie,
exclude de la impozitare dividendele, dobânzile si câstigurile de capital din
vânzarea activelor fixe obtinute de catre investitorii straini care s-au instalat
la Londra si care actioneaza pe pietele internationale. Guvernul britanic e
constient ca daca ar supune impozitarii acesti investitori cu siguranta ei se
vor muta într-o tara cu un mediu de afaceri mai lejer din punct de vedere
fiscal, iar bugetul national ar pierde veniturile realizate din comisioanele de
transfer de proprietate si din impozitele platite pe proprietatea imobiliara.
Imaginea Irlandei de tara „favorabila investitiilor straine directe" se
datoreaza mentinerii unei strategii fiscale competitive mai bine de 40 de ani.
Înca din 1950, Irlanda oferea o scutire de impozite pentru profiturile din
export pe o perioada de 15 ani, în conditiile în care nivelul mediu de
impozitare existent în Europa la acea data era de 50%.
4. Impozitarea redusa
În toate paradisurile fiscale, avantajele fiscale au o baza legala.
Companiile offshore înregistrate în Insulele Britanice Virgine nu platesc alte
tipuri de impozite în fara unui impozit anual în valoare de 300 USD,
independent de cifra de afaceri. Pentru Belize si Seychelles, aceasta taxa
anuala se ridica la „impresionanta" suma de 100 USD, în timp ce în Panama,
este de 150 USD. Este evident de ce aceste avantaje fiscale sunt alese în
schimbul unor cote de impozit pe profit de 20-50%.
5. Stabilitate politica si economica
Un investitor care e dispus sa abordeze zona offshore este
interesat de doua elemente extrem de importante: profit si siguranta
investitiei, iar ultimul element este în directa dependenta de stabilitatea
statului-gazda. Decizia guvernelor unor tari de a proceda la nationalizari si
exproprieri constituie un risc care nu poate fi neglijat.
6. Sistemul legislativ
În general, majoritatea paradisurilor fiscale sunt tari care
functioneaza pe baza dreptului cutumiar anglo-saxon, unde precedentele
juridice (solutiile anterioare ale instantelor pentru cazuri similare) au o
importanta foarte mare.
7. Portofoliul de Tratate de Evitare a Dublei Impuneri
Acordurile bilaterale pentru evitarea dublei impozitari (si pentru
împiedicarea evaziunii fiscale) pot fi benefice, deoarece pentru anumite tipuri
de venit se aplica reguli de impozitare care sunt mai atractive decât acelea
care s-ar fi aplicat daca venitul ar fi fost impozitat în doar una sau în ambele
tari implicate. Tipurile de venit aplicabile sunt în mod obisnuit, veniturile din
dobânzi, dividende si redevente.
8. Secretul bancar
Prevederile legale ale Common Law-ului dispun uneori amenzi mari
si ani grei de închisoare pentru angajatii din domeniul bancar ce încalca
principiul confidentialitatii activitatii clientilor. Pe de alta parte, SUA si
organismele internationale exercita presiuni asupra jurisdictiilor offshore în
cadrul luptei împotriva evaziunii fiscale si spalarii banilor murdari. Prinse între
ciocan si nicovala, bancile ce nu dezvaluie informatiile solicitate pot suporta
amenzi usturatoare în tarile în care au filiale deschise si în care autoritatile nu
primesc informatiile solicitate, mai mult sau mai putin diplomatic.
În Europa, la un moment dat, relatiile diplomatice între Franta si
Elvetia s-au deteriorat, datorita încercarilor unor vamesi francezi (ulterior
condamnati penal) de a viola secretul bancar elvetian.ca urmare a acestui
conflict, Consiliul National al Elvetiei a refuzat sa mai aprobe un protocol, prin
care se modifica un tratament existent între aceste tari.
9. Cooperarea guvernamentala
Venezuela si-a pierdut statutul de paradis fiscal deoarece a ales
calea unei politici nationaliste în defavoarea unei cooperari cu companiile
straine de comert international. Insula Norfolk a fost un paradis fiscal cu o
reputatie în cresetere pâna în 1974, când Australia a amendat aceasta
situatie, considerând-o parte a sa din punct de vedere al tratamentului fiscal.
Numai rezidentii nativi ai insulei si companiile înmatriculate aici si care sunt
în întregime detinute si controlate de rezidentii insulei pot obtine facilitati
fiscale.
10. Taxe vamale minimale
La nivelul statelor ce permit activitati offshore, în unele cazuri este
compensata taxarea minimala a importurilor cu taxe pe vânzari; în alte cazuri
(Bermuda, Liberia, etc.) se practica taxe mari pe import, contrabalansând
taxe foarte mici pe vânzari.
11. Localizarea economica a jurisdictiei
Multe companii s-au orientat catre paradisurile fiscale ce se aflau în
centrul unor piete comune regionale pentru a benficia de reducerile de tarife
vamale, restrictii comerciale minime, armonizarea legislativa si piete
potentiale mai vaste.
Beneficiarii principali ale acestor relocari au fost Belgia în CEE, Costa Rica în
Piata Comuna din America Centrala si Jamaica în Asociatia de Comert a
Caraibelor. Ca urmare a cererilor statelor membre UE, Belgia si-a crescut
taxele astfel încât în prezent nu mai este un paradis fiscal, pastrându-si totusi
o serie de avantaje. Jamaica si-a pierdut si ea din autoritate, de data aceasta
nu ca urmare a modificarilor fiscale, ci datorita recesiunii sale economice,
pozitia sa fiind uzurpata de Barbados si Sf. Vincent.
12. Oportunitatile oferite pe termen lung
Profesionistii din domeniu sunt interesati de speranta de viata a
reducerilor fiscale oferite în conditiile schimbarii guvernarii acestor tari. În
Bahamas, respingerea zvonurilor referitoare la o posibila reforma fiscala a
dus la o deblocare masiva a intrarilor de investitii din exteriorul tarii în zona
libera a acestei regiuni.
13. Inflatia si politica de creditare
O politica pertinenta de creditare a Bancii Centrale este un element
vital pentru corporatiile ce nu detin suficiente resurse financiare si doresc sa
apeleze la credite locale pentru finantarea operatiunilor lor. Elvetia reprezinta
numarul 1 în lume din acest punct de vedere, pe când Bahamas, Jamaica,
Hong Kong si Vanuatu au fost criticate pentru insuccesul lor în a adopta
politici antiinflationiste si de creditare eficiente.
14. Disponibilitatea capitalului local
Infrastructura financiara a unei jurisdictii offshore ar trebui sa aiba
la dispozitie capitaluri necesare atunci când acestea sunt cerute. Panama a
avut o evolutie fulminanta în ultimii ani datorita faptului ca a actionat pentru
a pune la dispozitia companiilor straine fonduri pentru sustinerea
operatiunilor lor internationale. Prin legislatia bancara adoptata de aceasta
tara, au fost atrase filiale a sute de banci importante ale lumii.
Elvetia a fost cunoscuta initial ca un paradis bancar datorita
imenselor resurse financiare disponibile în bancile sale. Secretul operatiunilor
bancare derulate prin Panama, Bahamas, Luxemburg si Elvetia a reprezentat
si reprezinta un argument important pentru transferul fondurilor în aceste
state.
15. Resursele umane disponibile
O companie care doreste sa-si stabileasca sediul într-un paradis
fiscal solicita informatii cu privire la structura juridica, bancara, hoteliera si
calitatea vietii din zona respectiva. Exista un pronuntat interes, pentru
existenta unui nivel de educatie ridicat al personalului angajat autohton si
pentru asigurarea unor conditii de viata si de instruire a copiilor angajatilor
din tara de origine, la un cost care sa nu fie exagerat de ridicat.
16. Pozitia geografica, sistemul de comunicatii si de transport
Existenta unui sistem de comunicatii prin telefon, fax este
esentiala în desfasurarea unei afeceri. Deplasarea si stocajul bunurilor
comerciale sunt influentate de existenta unui transport comod si rapid,
aerian, terestru si maritim. Urmatorul factor este proximitatea resurselor
naturale, asezarea geografica, retelele de telecomunicatii, utilitatile si
sistemele de transport disponibile.
Un amplasament favorabil pentru transbordarea marfurilor sau
bunurilor este absolut necesar pentru un centru offshore unde se
depoziteaza, manufactureaza, eticheteaza si pentru astfel de operatiuni.
Elvetia nu ofera posibilitatea transportului naval, dar totusi detine o pozitie
importanta, pe când Vanuatu este taxat de insuficienta facilitatilor de
transport naval.
17. Obligatiile managementului
Multe companii au renuntat la stabilirea de baze în strainatate
pentru ca legislatiile tarii vizate nu permiteau un managemenr adecvat si
eficace. Putine paradisuri fiscale sunt însa caracterizate de diferebnte majore
între obligatiile managementului local si cele ale managementului strain. În
acelasi timp, e imperativ pentru o societate-mama sa permita companiilor
înfiintate în strainatate suficienta autonomie pentru a îndeplini conditiile de
calificare ca entitate juridica distincta din punct de vedere juridic, fiscal si
contabil.
18. Respectarea cu sfintenie a întelegerilor contractuale
Normalitatea operatiunilor într-un paradis fiscal tine de hotarârea
guvernului-gazda de a consfinti si respecta întelegerile contractuale ce se
realizeaza pe teritoriul sau. Cu toate ca dreptul international nu poate ataca
suveranitatea si autonomia fiecarui stat, majoritatea companiilor
multinationale îsi investesc banii acolo unde contractul are valoare de lege si
unde, în cazul violarii lui de catre guvern, se acorda compensatii corecte,
acceptabile de catre partea vatamata.
19. Respectarea dreptului de proprietate
Corelata cu resaectarea contratelor, respectarea proprietatii este
dorinta oricarui agent economic, oriunde s-ar afla acesta. Dupa Panama,
Elvetia are cel mai mare numar de companii offshore înregistrate, ca urmare
a importantei acordate de acest stat drepturilor nerezidentilor în tratarea
redeventelor, licentelor, si, în general, a tuturor drepturilor intelectuale. Orice
centru offshore care se respecta ar trebui sa aiba o astfel de legislatie de
ocrotire a proprietatii (intelectuale sau materiale).
20. Situatia si istoricul datoriei externe
În conditiile accentuarii schimburilor comerciale internationale se
amplifica si transferurile financiare internationale, iar marile companii cauta
acele zone care se bucura de cea mai mare credibilitate internationala în
calitate de debitor. Când rating-ul unui guvern înregistreaza evolutii negative,
companiile înmatriculate în zona lui de influenta au de suferit si cauta locatii
cu pozitii mai sigure. Astfel de miscari de capital se înregistreaza acum în
Indiile de Vest.
21. Existenta unor tratate internationale
SUA si multe dintre statele puternic industrializate au încheiate
Tratate de Parteneriat, Comert si Navigatiile cu majoritatea paradisurilor
fiscale, astfel încât multe dispute referitoare la derularea afacerilor pot fi
teoretic eliminate. Totusi, aparitia a noi paradisuri fiscale implica abordarea
prudenta a riscurilor ce pot aparea ca urmare a inexistentei acestor tipuri de
acorduri (sau similare).
22. Delegatiile oficiale si de afaceri
Când un guvern strain doreste sa atraga investitori straini în tara sa,
va trimite delegatii oficiale pentru a promova avantajele oferite de tara sa.
Acest gen de abordare s-a dovedit foarte eficace în cazul Bahamas (1960),
dupa ce Fidel Castro a preluat Havana si multe companii si-au relocat sediile
în afara Cubei.
23. Promovarea guvernamentala
Majoritatea statelor paradisuri fiscale finanteaza deschiderea de
birouri de promovare a lor în SUA, Europa si Orientul Îndepartat; prin acestea,
firmele multinationale intra în contact cu facilitatile oferite de respectivele
guverne. Pe lânga împartirea de brosuri si pliante informative, aceste agentii
de promovare aranjeaza si vizite ale reprezentantilor guvernamentali
familiarizati cu mediul economic si juridic promovat.
Factori particulari:
Factorii particulari care influenteaza alegerea unui paradis fiscal sunt
determinati de motivatia si situatia individuala a persoanelor fizice si juridice
implicate în proiect. Acestia privesc:
1. Domiciliul sau rezidenta persoanelor fizice si influenta schimbarii acestora
În principiu, statele stabilesc impunerea veniturilor persoanelor fizice în
functue de domiciliu sau de rezidenta (Marea Britanie, Franta) sau în functie
de nationalitate. Avantajele fiscale pe care contribuabilii urmaresc sa le
obtina vor fi influentate de prevederile legale si vor influenta deciziile
investitorilor.
Un cetatean american care traieste un timp îndelungat în afara SUA
si are rezidenta fiscala în Australia, Anglia, Franta sau oricare alta tara va
datora în continuare impozite pentru toate veniturile sale, mai putin cele
exceptate - deoarece exista o exceptie asupra veniturilor mai mici de 80.000
USD obtinute din afara SUA, în situatia în care persoana respectiva nu sta pe
teritoriul SUA cel putin 330 zile în ultimele 12 luni consecutive. Prin urmare,
când se doreste ascunderea profiturilor în offshore, paradisurile fiscale nu
sunt refugii fiscale legale pentru cetatenii americani. SUA este una din
putinele state care taxeaza pe criteriul rezidentei sau cetateniei. Exista alte
trei state care au adoptat aceeasi practica: România, Filipine si Eritreea (estul
Africii).
2. Sediul societatii si transferul acestuia
Din punct de vedere comercial, o companie înmatriculata într-o insula mica,
necunoscuta creeaza o cu totul alta impresie daca aceasta poate da o adresa
din Zurich sau New York.
Schimbarea sediului unei societati comporta riscuri legate de
evolutiile politice si economice. Aceste atrebuie evaluate în consecinta. La
aceste evolutii se adauga evaluarea reglementarilor fiscale. Transferarea
sediului social în tari precum canada si Liechtenstein trebuie aprobata de
guvern, în timp ce în Elvetia trebuie acceptul persoanelor creditoare. În
aceste tari, transferul se realizeaza prin dizolvarea societatii, cu toate
consecintele fiscale prevazute de lege.
3. Transferurilor capitalurilor
Exista tari (Australia) care nu permit transferul caputalurilor spre paradisurile
fiscale decât dupa obtinerea unei declaratii de la autorul transferului si
aprobarea administratiei fiscale.
Abordarile sunt diferite:
* În tarile ce practica dreptul anglo-saxon, cerintele sunt mult mai flexibile. În
Bahamas, capitalul - standard înregistrat de o companie este de 5.000 USD,
dar conform legilor acestor tari, aceasta suma nu este obligatoriu a fi
„varsata" efectiv. Aceeasi regula se aplica si în insulele Britanice Virgine,
unde capitalul, standard înregistrat este de 10.000 USD, dar nu este
obligatorie varsarea acestuia. Prin urmare, în aceste tari, companiile pot fi
înfiintate având formal un capital de câteva mii de doalri, dar fara ca în
realitate sa implice vreun flux de numerar sub forma de investitie externa.
* În tarile ce practica dreptul continental, modalitatea de plata a capitalului
înregistrat este precis definita si urmarita. În tari precum Elvetia,
Liechtenstein si Andora, capitalul social subscris de proprietari trebuie varsat
într-un cont special al companiei, iar orice alta contributie în natura trebuie
pua la dispozitia companiei (asa cum se practica si România).
4. Accesibilitatea paradisurilor
Complexitatea acestui factor este determinata de necesitatea
analizarii mai multor elemente. Acestea tin de posibilitatea obtinerii vizei de
intrare (în Andora, rezidentele se aproba numai în functie de plecarile si
decesele rezidentilor straini), posibilitatea de a cumpara sau închiria o
locuinta, conditii de viata convenabile (costul vietii este ridicat în Bahamas,
Cipru, Costa Rica, Irlanda, Sri Lanka), costul operatiunilor de stabilire,
mijloace de transport rapide la preturi care sa nu fie prohibitive, limba
vorbita/utilizata.
5. Asigurarea secretului operatiunilor
În unele situatii, proprietarii unei companii offshore nu doresc
dezvaluirea identitatiilor. Motivele ce duc la aceasta dorinta sunt diverse,
pornind de la intentia asigurarii confidentialitatii totale asupra unor demersuri
de afaceri perfect legale pâna la evitarea oricarei conexiuni între derularea
unor afaceri ilegale si persoanele care se afla în spatele întregului montaj.
Astfel, companiile offshore se delimiteaza în trei categorii caracterizate de:
*Anonimat total- identitatile directorilor si proprietarilor nu sunt verificabile,
dat
fiind ca aceste detalii nu trebuie raportate autoritatilor din acele taru (Insulele
Britanice Virgine, Belize, Seychelles, Niue, etc). Din datele vehiculate în
mediul consultantilor în domeniu, se pare ca importanta anonimatului în
afacerile internationale este destul de mare (în 2000, au fost înregistrate în
insulele Britanice Virgine aproximativ 62.000 de companii noi).
* Publicitate partiala- porprietarii unei companii nu figureaza în Registrul
Companiilor, în timp ce toate detaliile privind directorii sunt disponibile
publicului.
*Publicitate larga- informatii detaliate privind actionarii si directorii
companiilor
sunt accesibile în Registrul Companiilor. De exemplu, în Cipru, sunt
disponibile detaliile privind proprietarii si directorii (nume, nationalitate,
numar de pasaport, data nasterii, domiciliul permanent, etc.).
6. Rezidenta fictiva
În biroul unui jurist, contabil, banci sau a unei institutii specializate
dintr-un paradis fiscal se pot înfiinta societati fictive. Utilizate ca societati
releu de tip „sham companies" sau „cutie de scrisori", aceste aservesc la
fixarea beneficiilor realizate în tari unde impunerea nu exista, e slaba sau nu
se prevede obligativitatea repatrierii veniturilor înasare în strainatate.
Utilizatorul unei astfel de societati trebuie sa gaseasca tara în care sa o
implanteze si sa evite riscul de a fi contestata existenta societatii. Se
considera ca este necesara existenta unei activitati de conducere si control
stabile si nu stabilirea sediului într-un biroz al unui jurist local.
7. Restrictii de organizare
De regula, sunt instituite doua tipuri de restrictii:
* numarul minim de directori si actionari (în Panama o companie trebuie sa
aiba
cel putin trei directori);
* nationalitatea directorilor - cel putin unul sau toti directorii trebuie sa fie
cetatean/cetateni ai statului de înmatriculare - are ca scop principal crearea
de
locuri de munca pentru cetatenii jurisdictiei offshore.
8. Costuri de operare
Costurile de operare ce caracterizeaza activitatea unei companii
înmatriculate într-un paradis fiscal pot fi structurate astfel:
Costuri obligatorii:
*Taxe si impozite guvernamentale anuale- o suma anuala fixa, forfetara sau
un
procent din profit;
*Taxe platibile pentru agentul si sediul înregistrat- agentul reprezentant este,
în
general, o firma de avocatura, care asigura adresa si reprezentanta pentru
companiile înregistrate în schimbul unei taxe anuale.
Costuri operationale (în functie de dorinta proprietarului):
*Remuneratii platibile directorilor si proprietarilor nominali- o suma anuala
fixa, plus o suma mica pentru fiecare serviciu prestat în numele companiei;
*Cheltuieli de reatransmitere a corespondentei- pentru retransmiterea
corespondentei primite pe adresa înregistrata (stabilita anual sau pe
operatiune);
*Costuri de administrare pentru furnizarea spatiului pentru sediu, utilizarea
telefonului si faxului;
* Taxe platibile pentru emiterea diferitelor documente.
Taxele totale de înmatriculare si operare în primul an ale unei companii
offshore
variaza între 2000 si 4000 USD, în functie de firma de consultanta si locatia
dorita, putând ajunge pâna la 7000-8000 USD în tari precum Malaezia si
Madeira. Taxele anuale de retransmitere a corespondentei si apelurilor
telefonicce sunt de ordinul sutelor de dolari (500- 700), aceste acrescând
proportional cu volumul serviciilor efectuate.
3.5. Forme clasice de entitati juridice offshore
Jurisdictiile ce fac parte din sistemul offshore sunt caracterizate te o tipologie
variata a entitatilor posibil de înmatriculat în acest locatii. Exista însa câteva
forme clasice de companii offshore:
1. Compania exceptata (Exempt company)
Este compania scutita de la plata obligatiilor fiscale normale, sub rezerva
respectarilor anumitor conditii. În situatia în care nu ne referim la activitati
offshore, aceste companii pot foarte bine functiona în jurisdictii cu un regim
fiscal normal, ele beneficiind însa de un set important de facilitati fiscale.
2. Compania nerezidenta (Non - Resident Company);
Este cea mai putin pretentioasa entitate, utilizata în special în zona de
influenta a legilor britanice. O companie nerezidenta va fi înregistratp într-un
anumit centru offshore (Cayman Islands, Marea Britanie, Cipru, etc.) si va
avea rezidenta fiscala într-un alt stat, în functie de interesele actionarilor sai.
Rezidenta fiscala poate fi modificata o data cu modificarea elementului de
atribuire a rezidentei, de regula, locul de unde se face administrarea
acesteia.
Într-o asemenea situatie, obligatiile fata de statul de încorporare sunt reduse
considerabil: se evita obligatia de a mentine un sediu si personal în statul de
încorporare, nu este necesara depunerea bilantului contabil, iar obligatiile
fata de autoritati constau într-o taxa anuala care se poate ridica la câteva
sute de dolari.
Pentru a evita presiunile fiscale, de obicei companiile offshore
nerezidente sunt domiciliate fiscal tot în jurisdictii offshore; printre cele mai
cunoscute se numarar Insula Sark si Cipru. Se apreciaza astfel ca asemenea
companii sunt înfiintate pentru a beneficia de imaginea si caracteristicile
oferite de o anumita jurisdictie onshore sau offshore, fara a-si asuma
costurile administrative si de operare exagerate, aferente si direct
proportionale cu nivelul jurisdictiei de înregistrare.
3. Compania de Afaceri Internationale (International Business Company)
Reprezinta o categorie relativ noua, foarte asemanatoare cu cea a
companiilor exceptate, fiind un produs foarte apreciat si frecvent utilizat de
comunitatea oamenilor de afaceri din zona Caraibelor si Asia Pacific.
Ca trasaturi se pot enumera:
* Flexibilitate si operativitate la încorporare;
Admiterea companiilor cu un singur actionar (care poate fi si singurul
director);
Posibilitatea emiterii de actiuni la purtator;
Obligatii sumare de asigurare a sediului.
4. Asociatia cu Raspundere Limitata (Limited Liability Company)
Este un parteneriat în care raspunderea actionarilor este limitata si este
definita superior de cota de participare la capitalul social. Este practic, o
structura hibrid a doua tipuri fundamentale ce caracterizeaza sistemul
economic anglo-saxon: parteneriatul si compania.
5. Compania hibrida
Este compania ce are doua categorii de sustinatori: actionarii si membrii
garanti. Acestia din urma sunt alesi în aceasta pozitie de catre directorii
societatii cu conditia unei garantii asupra datoriilor societatii pâna la nivelul
unei sume specificate (de regula 100 USD sau mai putin). Astfel, un membru
garant detine o datorie contingenta, spre deosebire de actionar care detine
un activ, mai exact actiunile.
6. Fundatiile Anglo-saxone
Pentru o perioada destul de lunga, fundatiile din Liechtenstein si Panama au
fost instrumentele preferate ale rezidentilor tarilor bazate pe Codul Civil, în
scopul protejarii averilor în favoarea operatiunilor viitoare. Common Law-ul
britanic nu recunoaste conceptul specific de fundatie, dar creeaza un tip de
organizare similar, cunoscut sub denumirea de fundatuie anglo- saxona.
Aceasta este creata de un fondator, transferând active care fundatie (ce nu
are actiuni) ca o subscriere.
3.6. Tipuri de companii offshore din punct de vedere al activitatii
desfasurate
1. Companii de comert exterior
În tranzactiile comerciale internationale se practica destul de des
introducerea unei companii offshore în mijlocul tranzactiei, între vânzator si
cumparator, companie ce va retine cea mai mare parte a profiturilor reale ale
tranzactiei. În acest fel, profiturile taxabile sunt transferate dintr-o jurisdictie
c taxe ridicate într-un cu taxe scazute sau chiar fara taxe. Spre exemplu, o
firma din UE poate importa prin offshore subansamble din China si poate
vinde produse finite pe piata din UE (cu pret foarte mare). Un ziar din UK îsi
pastreaza angajatii acolo, dar creeaza offshore, o companie de vânzari si
distributie care se ocupa de restul procesului si pastreaza profitul offshore
etc.
Compania offshore va fi cea care va intra în relatii contractuale cu vânzatorul
si
cumparatorul, iar bunurile vor continua sa circule de la producator/vânzator
la cumparator.
Aceasta interpunere a companiei offshore în lantul comercial poate
fi facuta atât de vânzator cât si de cumparator, fiind avantajoasa atât pentru
cel care vinde bunurile, cât si pentru cel care le cumpara. Exportatorul poate
folosi schema de mai sus pentru a transfera profitul care provine din
diferenta dintre costul bunurilor vândute de el si pretul de vânzare.
Importatorul poate folosi compania offshore pentru a evita plata taxelor pe
diferenta dintre pretul de achizitionare a bunurilor si pretul cu care bunurile
vor fi vândute în tara sa.
Unele paradisuri fiscale încurajeaza activitatile de comert prin
oferirea unor zone duty - free, facilitati de depozitare etc. Acest lucru este
imporant mai ales atunci când se încearca avitarea crearii unui „sediu
permanent" în tara de destinatie (prin stocarea bunurilor înainte de livrare).
Ca o regula generala, aceste companii trebuie create în jurisdictii cu
sisteme de comunicatii eficiente, ce permit procurarea facila a documentelor
de transport, cum este: Cipru, Hong Kong, Bahams, Barbados, Caymans
Islands, Costa Rica, Jersey, Luxemburg, Malta, Panama, etc.
Exemplificam o companie offshore înmatriculata în scop comercial:
Se presupune ca pentru marfuri achizitionate cu valoarea de 5.000
Euro, exportatorul (A) gaseste un client intern/extern (B) dispus sa îi
plateasca 10.000 euro. Cota de impunere a profitului obtinut de o companie
offshore este de 10%, în conditiile în care cota de impunere a profiturilor în
onshore este de 25%. Utilizând compania din tara C, exportatorul are
posibilitarea de a-i vinde acesteia marfa cu 6.000 euro, marfa ce va fi
revânduta ulterior la valoarea la care importatorul este dispus sa
oachizitioneze, respectiv 10.000 euro.
În cazul neutilizarii offshore:
Profit impozabil: 10.000 - 5.000 = 5.000 euro
Impozit pe profit: 25% * 5.000 euro =1.250 euro
În cazul utilizarii offshore:
Profit societate A : 6.000 - 5.000 = 1.000 euro
Impozie pe profit societate A : 25% * 1.000 = 250 euro
Profit societate C : 10.000 - 6.000 = 4.000 euro
Impozie pe profit societate C : 10% * 4.000 = 400 euro
Impozit pe profit A+C = 250 + 400 =650 euro
În varianta utilizarii companiilor offshore, de cele mai multe ori transportul se
face direct de la exportator la importator, existând totusi documente de
„atestare" a legaturii cu jurisdictia C.
2. Companii de investitii
Zonele offshore ofera deseori un mediu excelent pentru companiile
de investitii sau fondurile de investitii. Ratiunea acestei activitati este ca
profiturile din aceste investitii vor fi netaxabile (sau foare putin taxabile), iar
reglementarile legale sunt mai blânde decât în tarile cu fiscalitate mare, unde
detinatorii fondurilor investite sunt localizati.
O companie offshore poate cumpara actiuni, obligatiuni si poate de
asemenea sa le vânda în mod liber. Daca analizam rapoartele majoritatii
burselor importante ale lumii (New York, Londra) putem observa ca
majoritatea actiunilor aflate în ciculatie sunt în mâinile companiilor offshore si
ca se schimba între aceste companii. Companiile offshore sunt principalii
pioni ai proprietatii în pietele de capital dezvoltate, fiind prezente si pe
pietele unor materii prime si combustibili.
Deoarece fondurile offshore ofera un câstig (si un risc) mai mare
decât cele onshore, multe tari au restrictionat investitiile în astfel de tari
pentru cetatenii lor, precum si marketingul acestor fonduri pe teritoriul lor
sau catre rezidentii lor. SUA este foarte stricta în aceata privinta, iar fondurile
de investitii offshore se feresc sa încalce legea Statelor Unite si nu accepta
investitii din partea unor cetateni americani. Regimul fiscla din Marea Britanie
e mai permisiv, dar totusi inflexibil.3. Companii holding
În general, multinationalele utilizeaza paradisurile fiscale pentru
înmatricularea companiei ce detine actiunile celorlalte companii ale grupului.
La acest nivel trebuie analizate avantajele si oportunitatile fiscale accesibile,
în contrapartida cu costurile suplimentare, dificultatea si riscul unei astfel de
optiuni.
Compania holding este compania a carei activitate se limiteaza la a detine si
conduce investitii sau proprietati fara a avea activitati comerciale obisnuite.
Cerintele de încorporare si utilizare a acestui tip de companii difera de la stat
la stat (în special în Liechtenstein, Luxemburg, Nauru si Olanda). Pentru a
avea maximum de eficienta fiscala, compania holding va fi încorporata într-
un din jurisdictiile offshore potrivite si utilizata pentru finantarea firmeloe
localizate în zone cu impozitare ridicata.
Danemarca este un stat european frecvent utilizat în strategii de
înfiintare de companii holding ale companiilor din afara Europei. Legislatia
daneza are doua avantaje majore:
* Nu sunt retinute impozite la sursa pe dividendele distribuite în exteriorul
tarii;
* Nu sunt impozitate dividendele primite de la o subsidiara straina, în
conditiile în
care sunr detinute cel putin 25 de procente din capitalul social al acesteia pe
o
perioada de cel putin un an.
În acest fel, în Danemarca nu sunt impozitate dividendele - ele vor fi
taxate, eventual, numai în celalalt stat. Pentru simplificarea calculelor, se
presupune ca numai compania A distribuie dividende de 20.000 euro (5%
retinere la sursa pentru plata catre jurisdictia offshore, 10% pentru
persoanele juridice autohtone). Pentru compania B - dobânzi platite în
valoare de 30.000 euro, cota de retinere la sursa - 10%. Pentru compania C -
redevente platite în valoare de 10.000 euro, cota de retinere la sursa - 8%.
Pentru compania D - servicii de management facturate în valoare de 15.000
euro (deductibile fiscal în întregime). Cota de impunere în onchore - 20%, iar
în offshore 0%.
În cazul înmatricularii companiei holding în onshore:
Impozit pe dividende primite = 20.000 euro * 10% = 2.000 euro
Impozit suplimentar = (30.000 + 10.000 + 15.000) * 20% = 11.000 euro
Impozit total = 2.000 + 11.000 = 13.000 euro
În cazul înmatricularii companiei holding în offshore
retinere la sursa = 20.000 * 5% = 1.000 euro
retinere la sursa = 30.000 * 10% = 3.000 euro
retinere la sursa = 10.000 * 8% = 800 euro
Impozit total = 4.800 euro
4. Companii pentru evitarea autentificarii testamentului si pentru camuflarea
proprietatii O persoana care detine active într-unul sau mai multe state poate
apela la varianta detinerii lor prin intermediul unei companii holfing personala
astfel încât dupa decesul sau autentificarea testamentului sa nu se realizeze
în fiecare tara în care detine averi, ci în statul de încorporare a companiei
respective. Utilizarea unei astfel de societati poate oferi o serie de beneficii,
pornind de la economisirea taxelor de succesiune enorme - în unele tari),
simplificarea procedurilor legale si terminând cu evitarea publicitatii nedorite.
Persoanele care nu doresc, din motive fiscale sau de evitare a publicitatii, sa-
si divulge proprietatea asupra activelor lor, se pot folosi cu succes de
avantajele acestor societati, datorita intimitatii pe care aranajamentul
offshore îl ofera. Jurisdictiile caraibiene sunt recomabdate pentru
încorporarea de astfel de companii.
5. Companii pentru detinerea de proprietati
Avantajele unei astfel de companii sunt:
* evitarea taxelor de mostenire;
* evitarea taxarii câstigurilor de capital;
* usurinta vânzarii (prin transferul actiunilor si nu a activelor propriu-zise);
* reducerea costurilor de achizitie etc
În lipsa unei astfel de strategii, în Portugalia, o taxa de mostenire (la
decesul proprietarului) poate urca pâna la 50%, taxarea câstigului de capital -
pâna la 20%, iar costurile ocazionate de vânzare - pâna la aproximativ 13%.
Din aceste motive, o astfel de metoda de detinere a proprietatii si de transfer
al acesteia este foarte des întâlnita în Portugalia, iar cumparatorii prefera sa
achizitioneze imobile utilizând avantajele oferite de zonele offshore.
De exemplu, daca valoarea actiunilor ar fi de 1.000.000 euro
(contravaloarea imobilelor), transferul dreptului de proprietate asupra
imbilelor în onshore se taxeaza cu 30% (impozitul ar fi de 300.000 euro).
Transferul actiunilor societatii offshore se taxeaza în offshore cu 0% (deci 0
euro impozit).
6. Companii pentru servicii hoteliere
în situatia în care se doreste implicarea oportunitatilor offshore în proiectele
hoteliere, activitatea trebuie structurata astfel încât o companie offshore sa
fie proprietatea cladirii, imobilul fiind apoi închiriat unei alte companii ce se
va ocupa de conducerea hotelului. Este posibil sa se evite impozitarea
câstigurilor de capital la vânzarea unei cladiri prin detinerea hotelului
offshore, iar societatea înregistrata local este necesara pentru derularea
activitatii hoteliere.
Operatorul hotelului va fi impozitat pe profiturile obtinute din
functionarea unitatii, dar exista variate modalitati ce pot fi utilizate pentru a
tine aceste profituri la minimum. Una dintre ele si cea mai la îndemâna este
plata unei chirii mari (care sa acopere partial profitul fiscal ce ar fi fost
obtinut în lipsa ei) catre detinatorul hotelului. Mai exista si varianta facturarii
(tot din offshore) a unor servicii de reprezentare internationala, marketing,
management strategic, software etc.
Alte tipuri de companii offshore mai sunt:
* Companii pentru servicii profesionale - pentru activitati retribuite la nivel
superior: avocati, designeri, consultanti financiari, ingineri, autori sau artisti)
* Companii pentru transporturi navale (cele mai cunoscute sunt în Liberia si
Panama, Cipru, Bahamas, Malta)
* Companii pentru drepturi de autor (Cipru, Irlanda, Malta, Marea Britanie,
Irlanda, Gibraltar, Luxemburg)
* Companii pentru servicii bancare (Anguilla, Bahamas, Bahrein, Insulele
Cayman, Costa Rica, Emiratele Arabe Unite, Hong Kong, Liban, Singapore)
* Localizarea cartierelor generale ale companiilor multinationale
* Companiile pentru asigurari care poti fi:
Companii de asigurari (Saint Vincent si Seycelles)
Companii captive de asigurari (Insulele Bermude, Insulele Cayman,
Luxemburg, Vanuatu)
* Trust-urile
3.7. Utilizari legale ale jurisdictiilor offshore
3.7.1. Practici legale de utilizare a jurisdictiilor offshore
Firmele pot folosi centrele financiare offshore si secretul bancar
existent în acestea ca parte a efortului deliberat de a mentine secretul
operatiunilor si avantajele concurentiale într-un mediu de afaceri în care
secretizarea informatiilor strategice a devenit aproape obligatorie.
Tari precum Cayman Island (al cincilea centru financiar al lumii)
sunt atractive datorita facilitatilor fiscale si bancare acordate, nefiind
necesara nici publicarea situatiilor financiare. Aici au rasarit peste 600 de
banci si institutii financiare, incluzând 47 din cele mai mari 50 de banci ale
lumii; totusi numai 50 de banci au o prezenta efectiva aici si numai 31 sunt
autorizate sa desfasoare operatiuni cu rezidentii din Cayman. În portofoliul
insulei exista aproximativ 45.000 de companii ce-si desfasoara afacerile în
afara taroo.
Monaco este tara marilor milionari. Nu exista impozit pe averea
personala so evaziunea fiscala nu este considerata un delict. Este aproape
imposibil de urmarit cele 340.000 de conturi bancare detinute aici,
autoritatile mentinând o strictete absoluta în privinta secretului bancar.
Strategiile financiare ce vizeaza Monaco determina o pierdere anuala pentru
Marea Britanie de aproximativ 1 miliard Lire sterline prin neîncasarea unor
impozite cuvenite Inland Revenue.43
Belize, o alta jurisdictie notorie, este cunoscuta ca fiind resedinta lordului
Michael Ashcroft, membru al Camerei Lorzilor din Anglia. Belize a acordat o
„vacanta fiscala" de 30 de ani companiei conduse de lordul Ashcroft - Carlisle
Holdings. Aceasta societate are însa o slaba activitate în Belize - asigura
servicii de aprovizionare, curatenie si paza pentru companii si autoritatile
municipale, având însa relatii de afaceri cu câteva studiouri de la Hollywood.
Facilitatile fiscale acordate i-au generat o economie de impozit de
aproximativ 13,7 miloarde lire sterline din 1997 pâna în 2002.
În US Virgin Islands si Barbados exista aproximativ 3.600 de companii
americane înmatriculate ce pastreaza aici câteva zeci de angajati (ce se
ocupa de facturare). În felul acesta capata rezidenta fiscala si-si reduc
considerabil taxele si impozitele platite. Si alte companii foarte mari
utilizeaza zonele offshore pentru cresterea competitivitatii lor internationale:
Boeing, Caterpillar, Chevron, Daimler-Chrysler, Easteman-Kodak, Exxon,
General Motors, Microsoft, etc.
Informatii despre paradisurile fiscale sunt greu de gasit. Companiile
nu publica modul în care fac evaziune, iar autoritatile fiscale pastreaza
investigatiile fiscale confidentiale. În urma unor cercetari, s-a constatat ca o
firma este mai înclinata sa faca evaziune fiscala atunci când este mare,
auditata de o firma care nu este din esalonul firmelor de audit si care are
tendinte de cresetere (cheltuieli cu cercetarea si dezvoltarea mari si o
atractivitate mare pe piata).
3.7.2. Doctrine judiciare cheie
De-a lungul anilor, în procesele cu conotatie fiscala din SUA, s-au
dezvoltat cinci doctrine judiciare complementare destinate contracararii
strategiilor de evaziune fiscala: Doctrina tranzactiei simulate Instantele din
SUA nu accepta urmatoarele doua tipuri de stranzactii simulate:
* Simulari în fapt- se refera la pseudotranzactii, la tranzactii care nu au loc
niciodata;
*Simulari în substanta- sunt tranzactii care au loc, dar, în absenta obiectivelor
fiscale, nu au o substanta economica sau un motiv real de afaceri.
Guvernul american nu a avut mereu succes în aplicarea doctrinei
tranzactiei simulate. De exemplu, în cazul United Parcel Service of America,
INC (UPS) Vs. Commisar: UPS s-a angajat într-un program cu o companie a
grupului (înregistraa în Bermuda) prin care UPS asigura pachetele clientilor
sai pâna la 100 USD fara cost suplimentar si oferea de asemenea clientilor
posibilitatea de a achizitiona acoperire aditionala. Înainte de încheierea
acestui aranjament, UPS prelua în întregime riscul transportului acestor
mesagerii.
O data cu aparitia companiei din Bermuda, UPS a continuat sa
administreze toate aspectele asigurarii, dar printr-un aranjament de
reasigurare semnat cu o companie de reasigurare independenta. UPS platea
toate primele firmei din Bermuda, care, la rândul ei, reasigura riscul la
compania de reasigurari independenta.
Curtea a considerat ca acest transfer de venit era o simulare în
substanta si a transferat tot venitul din prime înapoi la UPS din motive fiscale.
Totusi, o instanta superioara a anulat aceasta decizie, considerând ca
aranajamentul avea substanta economica, în parte deoarece UPS nu mai
putea folosi venitul pe care îl câstiga când prelua singura riscul mesageriei.
Doctrina substantei economice
În SUA, reglementarile fiscale cer ca tranzactiile sa aiba un
fundament economic separat si distinct de beneficiul economic obtenabil
printr-o economie fiscala. Compania Colgate - Palmolive a intrat într-un
parteneriat offshore cu o sucursala a Merrill Lynch (spornosrul strategiei) si
ABN-AMRO. Partenriatul s-a angajat într-o serie de tranzactii cu active
financiare, care au avut ca efect realizarea unei pierderi de capital scriptice
(substantiale) pentru Colgate44. Tranzactiile realizate au exploatat aplicarea
unor reguli speciale de recuperare a bazei impozabile sub o reglementare
temporara. Curtea a gasit platile facute în cadrul strategiei ca lipsite de sens
din punct de vedere economic. Merrill Lynch si concurentii sai au promovat o
strategie similara si altor firme, inclusiv Allied Signal Inc., American Home
Products Corp., producând cu mult peste 1 miliard USD ca pierderi fiscale.
Doctrina motivului de afaceri
Doctrina motivului de afaceri priveste motivatia platitorului de taxe în
momentul în care intra într-o tranzactie. Aceasta doctrina testeaza daca, la
intrarea în tranzactie, platitorul de taxe era motivatd e alt scop de afaceri
decât acela de a obtine beneficii fiscale.
Spre deosebire de doctrina substantei economice, doctrina motivului
de afaceri este mai profunda, cercetând daca platitorul de taxe a intentionat
ca tranzactia sa serveasca un motiv non- fiscal cu adevarat util. Adesea, o
companie va încerca sa faca o tranzactie cu un presupus motiv de afaceri
pentru a satisface doctrina, dar pastrând tratamentul fiscal al strategiei. De
exemplu, Colgate a încercat fara succes sa argumenteze ca parteneriatul
offshore si tranzacsiile sale au servit la aranjarea gradului de îndatorare al
companiei.
Doctrina prevalentei substantei asupra formei
Aceasta doctrina considera ca doua sau mai multe tranzactii ce
formeaza o „cale ocolita" nu ar trebui taxate diferit (la nivel cumulat) fata de
cazul în care tranzactia s-ar fi impozitat urmând calea directa.
Aceasta doctrina permite guvernului sa refuze beneficiile fiscale
ocazionate de un platitor de taxe care face miscari economice auxiliare sau
circulare, chiar daca aceste miscari (luate individual) sunt tratate fiscal în
mod corespunzator.
Doctrina tranzitiei în etape
Aceasta doctrina sustine ca fiecare tranzactie separata într-o serie
de tranzactii relationale (etape) trebuie sa aiba un motiv economic
independent, altfel tranzactiile pot fi lipite în scopul stabilirii bazei impozabile.
Companiile mari sunt mult mai tentate sa faca evaziune fiscala,
dispunând de serviciile unui departament de planificare fiscala. Companiile
profitabile sunt si ele predispuse la evaziune, ca o consecinta a valorii mari a
impozitelor ce trebuie platite.
Firmele cu optiuni de crestere, cheltuieli mari de cercetare si
dezvoltare sau operatiuni în strainatate sunt destul de interesate sa utilizeze
evauziunea fiscala. În final, firmele cu auditori mari si recunoscuti sunt mai
putin înclinate sa practice strategii de evaziune fiscala.
3.7.3. Utilizari imorale ale paradisurilor fiscale
Luând în considerare declinul rapid al platilor din impozitarea
profitului din ultimul deceniu, exista posibilitatea ca paradisurile fiscale sa fie
o problema foarte raspândita si din ce în ce mai serioasa. Utilizarea
paradisurilor fiscale actioneaza atât asupra statelor dezvoltate, cât si asupra
celor în curs de dezvoltare, acestea din urma fiind în mos special afectate de
imposibilitatea colectarii de taxe la bugetul national si de realizarea de
investitii în infrastructura si servicii sociale. În acelasi timp, prin utilizarea
zonelor offshore, companiile multinationale dobândesc un avantaj
concurential neloial fata de compatitorii nationali sau firmele care nu-si
permit astfel de optiuni. Evaziunea fiscala organizata permite fotbalistilor,
vedetelor de cinema, milionarilor în Euro si companiilor sa „fenteze"
fiscalitatea, pe când persoanele cu venituri medii (profesori, muncitori si
doctori) platesc Fiscului o cota importanta din veniturile lor.
Detalii privitoare la strategiile de evaziune fiscala sunt rareori
facute publice de companii sau de marile firme de consultanta. Companiile
multinationale, precum Boeing, Caterpillar, Coca Cola, Daimler-Chrysler,
General Motors, Kodak, Intel, Microsoft, NewsCorp, detin companii offshore
înmatriculate în paradisuri fiscale pentru a facilita ocolirea taxelor.45
O serie de cercetatori au citat surse conform carora, în anul 1999, liderii
politici corupti au ascuns aproximativ 20 miliarde USD în conturi elvetiene
secrete. În 1997, autoritatile pakistaneze au încercat sa retina active ale
fostului prim-ministru în valoare de aproximativ 940 milioane USD si
raspândite în aproximativ 9 tari (inclusiv Elvetia). O parte a banilor se
presupune a fi mita, încasata de la o corporatie elvetiana - Cotecna
Inspection SA, o subsidiara a Societe Generale de Surveillance, companie
care ajuta tarile în curs de dezvoltare sa evite fraudele si evaziunea fiscala.
Spalarea banilor este conditionata de pastrarea secretului bancar.
Desi fondurile ilicite se spala foarte bine si în onshore, rezultatele operatiunii
de „legitimizare" a provenientei banilor se pastreaza de regula în offshore.
Conform presei britanice, mafia rusa a utilizat confidentialitatea bancara a
statului Monaco pentru a spala aproximativ 6 miliarde de lire sterline.
Conturile bancare offshore sunt folosite si pentru a plati în mod inteligent
sumele cuvenite înaltilor functionari guvernamentali, asa cum s-a întâmplat
în Marea Britanie, când conturi din Gibraltar si Elvetia au fost alimentate
pentru a asigura obtinerea unor contracte de instalare a unor cabluri
subterane de telefonie.
Tot de aceasta maniera, fostul dictator nigerian, generalul Sani
Abacha, si-a creat o rezerva personala de aproximativ 4 miliarde USD în banci
elvetiene si londoneze.46
În anii '70, ''regele regilor'' din Etiopia, Hadlé Sélassié, si sahul Iranului au
detinut probabil în conturile elvetiene miliarde de dolari. Dar acesti bani nu
au fost niciodata gasiti, deoarece la acea vreme autoritatile elvetiene nu au
dat curs cererilor de returnare depuse de catre statele victime. Alte conturi
celebre au devenit ulterior, datorita lipsei unei legi împotriva spalarii banilor,
nesemnificative. Printre acestea figureaza si conturile lui Nicolae Ceausescu,
ale lui Manuel Noriega (Panama), Jean-Claude Duvalier (Haiti), Siad Barre
(Somalia). Marile scandaluri de coruptie care s-au succedat în anii '90, în care
au fost implicate persoane precum Moussa Traoré (Mali), Mobutu Sese Seko
(Zair), Benazir Bhutto (Pakistan), Noursoultan Nazarbaev (Kazakhstan), Sani
Abacha (Nigeria), José Edouardo Dos Santos (Angola), Carlos Menem
(Argentina), i-au determinat pe elvetieni sa îsi revizuiasca radical politica
bancara si sa adopte finalmente o lege împotriva spalarii banilor.
Desi operatiunile offshore sunt departe de ochii publicului larg, ele joaca un
rol deosebit de important în fuga capitalurilor, în ceea ce priveste crizele
financiare globale, transferul averii, cresterea saraciei si a inegalitatilor
sociale.
45www.miscarea.com/golea-pana-unde.htm
CAPITOLUL IV
UTILIZAREA PARADISURILOR FISCALE ÎN CRIMINALITATEA
FINANCIARA INTERNATIONALA
4.1. Elemente generale
Evolutia catre ceea ce numim noi astazi "economie globala
speculativa" a fost facilitata de aparitia si dezvoltarea noilor tehnologii, care
permit transferuri financiare extraordinar de rapide. Exodul de capital,
profiturile obtinute din activitati ilicite, banii care cauta dobânzi preferentiale
sau cursuri de schimb favorabile, combinate cu viramente contractuale si
achitarea datoriilor bancare se combina într-un flux vast al tranzactiilor
financiare, naucitor de rapid si complex.
Într-adevar, Sistemul Financiar Global reprezinta suportul
comertului international si al investitiilor, într-o lume caracterizata de
globalizarea comertului, de dezvoltarea masiva si raspândirea corporatiilor
multinationale si transnationale, precum si de rapiditatea miscarilor de
capital si a investitiilor.
Globalizarea serviciilor financiare a devenit una dintre cele mai
importante dimensiuni în procesul general de globalizare. Alimentata de noile
descoperiri ale tehnologiei si comunicatiilor, infrastructura financiara s-a
transformat într-un sistem care uneste tari si institutii financiare, case de
brokeraj, burse, piete valutare si portofolii de investitii într-un mecanism
global de schimb care functioneaza 24 de ore pe zi.
În acelasi timp, dezvoltarea monedei electronice - bani sub forma
de simboluri pe monitoarele calculatoarelor - face posibil transferul rapid si
usor de fonduri aproape oriunde în lume. În ultima vreme, un procent din ce
în ce mai mare a miscarilor mondiale de bani se realizeaza prin tranzactiile
electronice, în detrimentul tranzactiilor în numerar.
Cresterea masiva de plati electronice a fost posibila datorita dezvoltarii
mecanismului de transfer electronic pus în functiune de Societatea pentru
telecomunicatii Financiare Interbancare prin Clearing (SWIFT), de Rezerva
Federala (Fedwire) si de Sistemul de Plati Interbancare prin Clearing (CHIPS).
Acest sistem este visul oricarui spalator de bani, oferind multiple
alternative de a imita caracteristicile si tipicul tranzactiilor legale, în felul
acesta respectându-se una din legile fundamentale ale spalarii banilor -
aparenta legitimitate. În realitate, nu exista nici o separare functionala si
institutionala evidenta între transferul legal de bani si transferul câstigurilor
obtinute din traficul de droguri sau din alte fraude.
Diferentierea este practic imposibila, în felul acesta confruntându-
ne cu o alta piesa de baza a spalarii de bani: abilitatea de a introduce
tranzactii si câstiguri ilicite într-un volum mare de tranzactii licite.
O alta cerinta a spalarii eficiente de bani este ca raportul între
fluxurile financiare ilegale si cele legale sa fie relativ mic.Înca o data, sistemul
electronic se dovedeste a fi perfect pentru aceste strategii.
Potrivit unui raport, facut de fostul Birou de Evaluare a Tehnologiei
din SUA, se presupune ca 0,05% pânala 0,1% din cele aproximativ 700.000
de transferuri electronice zilnice contin fonduri spalate care ating o valoare
de aproximativ 300 milioane USD. Aceasta suma paleste în comparatie cu
cele peste doua miliarde de USD care sunt transferate electronic în medie pe
zi, complicând eforturile de depistare a actiunilor de spalare a banilor.
Scandalurile financiare au demonstrat ca spalatorii de bani,
proveniti din droguri, arme, coruptie, prostitutie, contrabanda sau evaziune
fiscala, au utilizat, în genere, urmatoarea structura financiara:
* companie de afaceri internationala (IBC) sau un trust înmatriculat într-o
jurisdictie de convenienta, permisiva;
* Conturi bancare deschise de aceste entitati la banci din jurisdictia
respectiva;
* Transferuri de fonduri din aceste banci catre institutii financiare
internationale
care, la rândul lor, transfera aceste fonduri oriunde în lume.
Pe o lista a bancilor care au fost antrenate de-a lungul timpului în
operatiuni de spalare a banilor întâlnim nume de rezonanta precum: Bank of
America, Bank of New York, Barclay's Bank, Citibank, Credit Suisse,
Deuthschebank. În unele cazuri a fost vorba de neglijenta sau comportament
infractional al unor angajati, în alte cazuri însa procedurile ilicite s-au derulat
în
conditiile respectarii în totalitate a regulamentelor existente la data
respectiva.
Desi infractorii ameninta sistemul financiar global, ei o fac mai
degraba printr-un proces de erodare a normelor, a standardelor decât printr-
un proces distructiv. Infractorii sunt mult mai interesati în exploatarea
sistemului decât în dezbinarea lui, paradisurile fiscale si bancile fictive fiind
de cele mai multe ori elemente componente ale sistemului, acestea fiind
atragatoare pentru teroristi si grupurile rebele care cauta sa spele banii
obtinuti din afacerile murdare, create pentru a sustine atacurile armate sau
pentru a cumpara aremele necesare în continuarea campaniei de violenta.
4.2. Cazuri de utilizare a jurisdictiilor offshore în montajele
financiare de spalare a banilor
A ne gândi la centrele financiare offshore doar ca mijloc de spalare a banilor
murdari ar fi o greseala. Ele sunt folosite ca baze pentru comiterea unei
game largi de infractiuni si pentru a asigura acoperirea a numeroase
tranzactii financiare ilicite si dubioase.
4.2.1. Cazul Bancii Internationale de Credit si Comert
În iulie 1991, peste 12 miliarde USD - reprezentând active ale
BCCI - au fost confiscate dupa ce investigatorii au descoperit probe despre
raspândirea fraudei. Colapsul bancii nu a constituit însa o surpriza, el fiind
deja prevazut. Verificari asupra conducerii fusesera facute de câtiva ani în
SUA si Marea Britanie, însa actiunile întreprinse de inspectorii bancari si
colapsul bancii au generat unde mari de soc în întreg sistemul financiar.
Pe masura ce rezultatele investigatiilor erau facute publice,
faptul cel mai socant nu a fost falimentul în sine, ci faptul ca acestei banci i-a
fost permisa atâta vreme functionarea fara nici o interventie din partea
guvernelor si a inspectorilor bancari. Banca nu a facut discriminari în ceea ce
priveste clientii sai, furnizând servicii pentru traficanti de droguri, dictatori,
teroristi, comercianti fraudulosi, traficanti de arme si multi altii. Mai mult,
BCCI nu numai ca a functionat pe un sistem bazat pe confidentialitate si
înselaciune, dar îl si vindea în mod deliberat clientilor, ca parte esentiala a
serviciilor bancare.53
Înfiintata de Agha Hasan Abedi ca banca destinata tarilor în
curs de dezvoltare, BCCI la momentul colapsului era cunoscuta în anumite
cercuri ca banca a escrocilor si a criminalilor internationali - „Bank of Crooks
and Criminals International".
Prin fractionarea structurii corporatiei, a evidentei contabile, a controalelor
regulatoare, a reviziilor contabile, prin complexitatea structurilor interne a
grupului BCCI, acesta a fost capabil sa ocoleasca în mod frecvent si rutinier
restrictiile legale cu privire la miscarea capitalului si bunurilor.
BCCI a fost capabila sa comita sau sa faciliteze o serie de
infractiuni prin intermediul a numreoase mijloace, inclusiv utilizarea
companiilor de acoperire „shell companies" (scopul acestor companii este de
a actiona ca modalitate de a spala bani sau de a-i ascunde de inspectorii
fiscali), exploatarea centrelor financiare offshore si a paradisurilor bancare si
diversitatea structurii corporatiei sale.
Desi avea sediul general la Luxemburg, scopul pentru care a fost
înfiintata BCCI (stimularea economiilor în curs de dezvoltare) a facut ca
aceasta sa nu fie responsabila fata de o anumita jurisdictie sau supusa unui
anumit set de reglementari nationale.
Sistemul de supraveghere era slab la momentul respectiv si
aceasta slabiciune a fost pe deplin exploatata de banca, ce si-a împartit
operatiunile între doi auditori, nici unul dintre acestia neavând acces la
imaginea totala a activitatilor sale, pozitie din care ar fi fost capabila sa dea
un sens adevarat implicarii bancii în spalarile de bani si în alte forme de
frauda si coruptie. Suplimentar, BCCI a folosit Insulele Cayman si Antilele
Olandeze pentru a crea un labirint de companii de fatada care sa formeze o
cortina de acoperire a deponentilor si activitatilor acestora. Desi autoritati
precum banca Angliei au aflat despre activitatea infractionala a BCCI, timp de
doi ani nu s-au facut demersuri pentru închiderea ei.
Majoritatea transferurilor de bani s-a realizat prin BCCI
Overseas, autorizata în Grand Cayman. Atunci când autoritatile new-yorkeze
au somat BCCI sa prezinte datele bancare din Cayman, acestea s-au lovit de
un adevarat zid de piatra, pe motivul respectarii secretului bancar.
În cele din urma, autoritatile americane au facut progrese importante în urma
întaririi relatiilor de cooperare cu British Serious Frauds Office. Judecatorul
general al Grand Cayman, un avocat din Midlands - Anglia, numit în functie
de catre guvernul britanic, a facut o vizita „colegiala" oficialilor new-yorkezi,
acestia primind însa doar o parte din informatiile cerute.
4.2.2. Cazul Franklin Jurado 1990 - 1996
Una dintre ceke mai interesante condamnari din SUA a fost cea
a lui Franklin Jurado, un economist columbian, absolvent al Hravardului, care
nu numai ca a spalat sume importante de bani pentru Jose Santacruz
Londono, exponent de marca al Cartelului Cali, dar a dezvoltat o foarte bine
gândita schema de spalare a banilor54. Jurado a fost arestat în 1990 la
Luxemburg, unde organele de control au confiscat câteva dischete cu date
despre 115 conturi bancare din 16 locatii (de la Luxemburg la Budapesta) si
detalii despre o vasta schema de spalare a banilor.55
Cele cinci faze ale schemei au fost create pentru a legaliza
sumele obtinute din traficul de droguri si a le feri de confiscare. Desi nu
exista decât o varianta a ciclului clasic de spalare a banilor, în strategia lui
Jurado, fazele spalarii erau atent create, pentru ca bunurile sa treaca de la un
nivel înalt de risc la unul mai mic. Cele cinci faze erau:
*Depozitul initial- faza cea mai riscanta - pentru ca banii sunt înca aproape de
originea lor si deci foarte „fierbinti" - se realiza în Panama;
* Transferul banilor din Panama în Europa. De aproape trei ani, Jurado
coordona
transferul dolarilor americani din bancile panamaneze în mai mult de 100 de
conturi din 69 de banci din noua tari: Austria, Danemarca, Marea Britanie,
Franta, Germania, Ungaria, Italia, Luxemburg si Monaco, cu depozite între
50.000 si un milion de dolari.
*Transferul banilor în conturi deschise în numele unor cetateni europeni-
pentru
ascunderea nationalitatii detinatorului contului, deschise sub nume europene
cum ar fi: Peter Hoffman si Hannika Schimdt, pentru a îndeparta
supravegherea sporita alocata conturilor deschise în numele unor hispanici
sau columbieni.
* Transferul catre companii de fatada europene
* Întoarcerea fondurilor în Columbia - prin investitii realizate de companiile de
fatada în afacerile legale ale lui Santacruz, cum ar fi: restaurante, companii
de
constructii, companii farmaceutice si imobiliare.
Potrivit unui raport ulterior, Jurado a spalat aproximativ 30 de
milioane de franci francezi prin intermediul conturilor deschise la marile banci
din Franta. El a precizat ca Franta a meritat atentia sa si a identificat institutii
financiare franceze care erau accesibile spalarii de bani. Cel mai mare
punctaj l-a obtinut Austria, apoi Ungaria (pentru ca dorea capital vestic) si
insulele Canalului (care erau un paradis fiscal).
4.3. Rolul zonelor offshore în mecanismele de spalare a banilor
murdari
Jurisdictiile utilizate pentru spalarea banilor sunt reprezentate
atât de statele din onshore (state cu diverse nivele de dezvoltare), cât si de
teritorii offshore. Atractivitatea fiecarei categorii deriva din caracteristicile
sale:
Statele onshore dezvoltate:
* Locul, valoarea si ritmicitatea obtinerii câstigurilor ilegale;
* Posibilitati extinse de a masca legalizarea banilor în cadrul tranzactiilor
multiple
ce au loc în zona respectiva;
* Supravegherea stricta a tranzactiilor cu offshore-ul de catre autoritati
Statele onshore mai putin dezvoltate:
* Multitudinea posibilitatilor de a spala bani în apropierea locului de obtinere
(sistem legislativ si executiv incoerent);
* Coruptie ridicata a autoritatilor;
* Lipsa cunostintelor necesare utilizarii unor metode mai rafinate
Paradisurile fiscale:
* Secretul bancar, posibilitatea ascunderii identitatii si secretul operatiunilor
desfasurate;
* Concursul voluntar / involuntar al unor astfel de state în facilitarea
procesului de
spalare a banilor;
* Gradul de adecvare al serviciilor financiare oferite de acestea;
* Impozite foarte mici sau nule.
În România, sistemul economico-financiar a fost suficient de vulnerabil pentru
ca cei care doreau sa spele bani sa nu se complice prea mult cu utilizarea
unor paradisuri fiscale:
1. privatizari dubioase,
2. lipsa/nerespectarea unui sistem de raportare a tranzactiilor suspecte,
3. controlul unor institutii financiare de grupuri mafiote,
4. utilizarea societatilor-fantoma,
5. sisteme paralele de transmitere a fondurilor,
6. abundenta cazinourilor,
7. lipsa de supraveghere a afacerilor imobiliare etc.
Un exemplu frecvent întâlnit de utilizare a firmelor offshore în
România - folosirea unor facturi de import supraevaluate pentru scoaterea
din tara a unor sume obtinute ilicite: se introduc în tara produse din
contrabanda, care se comercializeaza prin intermediul unui lant de firme-
fantoma, fara documente de import nu se pot transfera partenerilor straini
fondurile obtinute ilegale. Pentru a se realiza aceste transferuri de valuta se
folosesc documente vamale aferente unor produse importate legal, însa cu
preturi supraevaluate.
Pentru a evita plata unor taxe vamale ridicate se aleg acele produse fara taxe
vamale sau cu taxe foarte mici. Beneficiarii acestor facturi supraevaluate
sunt tot firme fantoma, iar transferurile valutare se efectueaza în firme
offshore apartinând exportatorilor de marfuri de contrabanda"56.
Spalarea propriu-zisa este foarte usor de realizat prin achizitii
repetate de active financiare, imobiliare si apelând la facilitatile internetului.
Reintegrarea fondurilor, ca de altfel întregul proces, tine de „finetea"
reciclatorului, fiind practicata o gama larga de procedee:
* utilizarea de facturi false de import - export;
* vânzarea - cumpararea unor servicii sau active necorporale;
* împrumuturi din partea unor terti interni-externi;
* tranzactionarea unor imobile sau afaceri neprofitabile si obtinerea unor
valori adaugate prin „management performant", know-how, manopera;
* câstiguri la cazinouri, pariuri, loterii;
* producerea unui eveniment „nefericit" si încasarea asigurarii, etc.
4.4. Fraude si escrocherii notorii straine
4.4.1. Cazul natiunilor inexistente
4.4.1.1. Regatul Enen Kio
Pretins a fi localizat în apropierea insulelor Marshal, regatul Enen
Kio este condus de o persoana pe nume Robert Moore, care s-a
autoproclamat ministru plenipotentiar al regatului, dar nu si-a trecut adresa
din Enen Kio pe dosarele de tribunal (aceasta neexistând de fapt), ci „casuta
postala 8441, Honolulu, Hawaii 96830".57
Se pare ca aceasta jurisdictie falsa a declansat un proces la Curtea
de Apel din Enen Kio împotriva SUA pentru posesie abuziva, la cererea regelui
Hermios al arhipelagului Rakatul de Nord, cerând totodata si despagubiri în
valoare de 170 milioane de USD plus dobânda. R. Moore a înregistrat dosarul
la tribunalul SUA pentru districtul Hawaii, dorind sa primeasca aprobarea
judecarii procesului de catre un tribunal american. Tribunalul a introdus un
ordin de prezentare a cauzei, dupa care R. Moore si-a retras imediat si
voluntar cererea de demarare a procesului.
Studiind cu atentie site-ul acestei jurisdictii, remarcam modul în
care organizatorii strategiei vor sa faca bani: prin emiterea „actiunilor" de aur
în valoare totala de 500milioane USD, fiecare cu o valoare de tranzactie de
250.000 USD si o valoare nominala de 500.000 USD
- suma, care, bineînteles, nu poate fi colectata, deoarece regatul nu exista si
nici nu poseda
bunuri de valoare semnificativa, doar respectivele false revendicari de
teritoriu.
4.4.1.2. Principatul New Utopia
S-a ales varianta înfiintarii unei noi jurisdictii pe baza construirii
unor piloni uriasi în nisipurile Caraibelor, intentionându-se si oferirea de
servicii de zbor (furnizate de liniile aeriene utopiene) si de dirijare a traficului
aerian.
Serviciile educationale nu sunt nici ele lasate la o parte: aici va fi înfiintata
Universitatea
din Utopia, cu o scoala medicala specializata în cercetarea longevitatii. În
domeniul longevitatii se pare ca principatul se bazeaza pe experienta
fondatorului, Howard Turney, acesta având în trecut o serie de probleme
legate de afaceri dubioase cu elixire ale tineretii si longevitatii.
SEC (Securities and Exchange Comision) a devenit interesata de persoana lui
Turney, datorita eforturilor sale de a vinde obligatiuni ale Utopiei, proiectul
enuntat urmând a fi finantat din resursele financiare obtinute pe aceasta
cale.
Judecatorul M. Burrage a aprobat cererea comisiei de emitere a
unei hotarâri judecatoresti de stopare a unei scheme frauduloase apartinând
unei jurisdictii virtuale care promoveaza si vinde titluri financiare false în
valoare totala de 350 milioane USD.58 Potrivit plângerii comisiei, H. Turney,
reprezentând Nwe Utopia, a creat un site pe Internet numit „New Utopia"
pentru a atrage fonduri cu scopul dezvoltarii unui presupus paradis fiscal
numit New Utopia. Aceasta noua tara va fi localizata la 115 mile vest de
insula Cayman. Si va fi o tara ce se va ridica din Caraibe pe uriase platforme
de beton construite la suprafata oceanului.
Vânzarea de titluri fara valoare nu este singura înselatorie a
principatului. Pentru 35.000 USD se putea achizitiona licenta pentru o banca
de clasa A, pentru 5.000 USD - o licenta pentru o banca virtuala, iar cu
10.000 USD se putea cumpara o licenta pentru înfiintarea unui trust (daca
principatul se va forma). Totusi, se pare ca cineva si-a irosit timpul si în
proiectarea unui pachet complet de legi privind companiile si trusturile, în
speranta ca cineva va fi atât de naiv încât sa cada în aceasta plasa.
Principatul New Utopia este una din cele doua natiuni false care se ridica de
sub apa,
singurul loc unde poate fi vizitat Principatul fiind doar la adresa de
web:www.new-utopia.com.
54www. money.howst uffworks.com
55www.un.org
4.4.2. Afaceri murdare cu proprietati imobiliare din Costa Rica
Cu o periodicitate de câtiva ani, Costa Rica urca în vârfurile
topurilor offshore si apoi se prabuseste din nou. Deoarece Costa Rica este din
nou în voga în mediul international, un mare numar de persoane sunt
interesate de constituirea de structuri juridice în Costa Rica pentru a evita
plata impozitelor si în alte scopuri, decizie determinata în mare masura si de
sfaturile prietenilor care au avut succes cu aceste structuri. O mare parte din
ei doresc sa înfiinteze structuri în Costa Rica pentru a evita plata impozitelor
si sa utilizeze sumele obtinute din activitatea acestor companii petru
achizitionarae de proprietati în Costa Rica. Practic, de aici începe sa
functioneze afacerea murdara.
Fara îndoiala, Costa Rica este un loc exotic, frumos, care abunda în
oportunitati profesionale si de afaceri; totodata, este unul din cele mai
importante jurisdictii în care se stabilesc expatriatii americani. Din pacate, cei
mai multi dintre expatriati sunt aici pentru ca au fost nevoiti sa paraseasca
SUA ca urmare a savârsirii unor înselatorii, fraude sau evaziuni fiscale. Deci
Costa Rica este o tara cu multiple pericole de acest gen, cu cel putin la fel de
multi infractori financiari ca în Belize, Antigua sau Nevis.
Escrocheria începe cu investitori de succes care cred ca le stiu pe
toate. Din punctul lor de vedere este foarte simplu: înfiintezi o companie în
Costa Rica cu actiuni la purtator, depui o suma mare de bani într-o banca
offshore, apoi folosesti companie pentru a cumpara o frumoasa proprietate
imobiliara din Costa Rica la preturi foarte avantajoase, iar la pensie îti
transferi toti banii din statul de rezidenta si te retragi în Costa Rica pentru a
trai fericit pâna la adânci batrâneti. Costa Rica are legi care acorda intrusilor
drepturi imediate si ferme, neexistând nici o forma de a-i mai evacua de pe
proprietate o data ce s-au instalat. De exemplu, un agent imobiliar din Costa
Rica determina câtiva straini bogati sa vina în Costa Rica, le arata câteva
proprietati frumoase si libere si îi convinge sa-i plateasca o suma importanta
pe ele. Apoi, dupa ce s-au urcat în avion, agentul muta câtiva intrusi pe acele
proprietati, iar când strainii se întorc, ei detin imobile pe care nu le pot folosi
datorita intrusilor.
În acel moment intervine vânzatorul, care le spune ca, din
nefericire, au aparut acesti intrusi pe proprietate, si ca nici el, nici tribunalul
nu pot face nimic pentru a-i evacua, dar din generozitate, se ofera sa
cumpere de la acestia imobilul la o valoare nominala de 10% din suma cu
care pacalitii cumparasera activul. În final, proprietarul fara proprietate
accepta, deoarece cu acei intrusi pe ea, proprietatea nu valoreaza nimic. Apoi
vânzatorul îi scoate pe intrusi de pe proprietate, lasând capcana deschisa
pentru a repeta acelasi proces. Aceasta escrocherie functioneaza de foarte
multa vreme si dispare sau renaste pe masura trecerii timpului.
4.4.3. Ascunderea banilor offshore
Deseori întâlnita sub denumiri similare (conturi bancare secrete,
conturi offshore, conturi anonime, conturi bancare elvetiene), acest tip de
frauda reprezinta teama primara a oricarei persoane care se gândeste sa
sondeze în mod practic lumea offshore.
Schematic, filmul operatiunii se deruleaza astfel: investitorul îsi
plaseaza banii sub controlul unor entitati offshore, acestea declara ca banii le
apartin, investitorul neaga posesia fondurilor, sumele se înmultesc fara a fi
supuse impozitarii, iar creditorii nu se pot îndrepta asupra lor, având în
vedere ca nu mai exista nici o legatura oficiala între investitor si banii sai.
Problemele ce pot aparea sunt reprezentate de disparitia
persoanelor sau companiei careia i-au fost încredintati banii sau refuzul
acesteia de a-i mai înapoia. În aceste situatii, investitorul nu poate sa depuna
plângere la autoritati pentru a nu se descoperi ca a comis evaziune fiscala.
Lucrurile pot lua o turnura mai grava în situatia în care investitorul este
santajat, stors de sume suplimentare, pentru a nu se afla despre evaziunea
fiscala comisa.
4.4.4. Escrocherii cu titluri diplomatice si nobiliare
La ora actuala, exista câteva companii care au pus în vânzare
diferite titluri diplomatice sau nobiliare, cu mentiunea ca acestea pot genera
importante facilitati fiscale. Acest lucru nu este adevarat. În majoritatea
cazurilor, rezidentii fiscali ai unei tari, atât ai celor dezvoltate, cât si cei ai
celor mai putin dezvoltate trebuie sa plateasca impozitele atribuite lor,
indiferent de titlurile care îi caracterizeaza.
Achizitia acestor titluri poate facilita accesul la anumite
evenimente, poate îmbunatati imaginea în societate, urgenta o serie de
proceduri administrative, poate salva o serie de cheltuieli marunte, însa
avantajele se limiteaza la aceasta arie. În afara acestor avantaje, aceste
titluri nu folosesc la nimin, poate doar ca subiecte de conversatie.
4.4.5. Seminariile offshore
În strainatate, la preturi începând de la câteva zeci de dolari pâna
la 7.000 USD (într-un loc exotic cum ar fi Aruba), se poate participa la
seminarii despre protectia bunurilor si planificarea fiscala offshore, care
promit reduceri dramatice de taxe prin folosirea paradisurilor fiscale.
În cele mai multe astfel de prezentari, moderatorii le vor spune
celor interesati ca toate strategiile derulate de ei sunt în conformitate cu
legea, dar în acelasi timp vor face aluzie la posibilitatea unei consulatii
private, unde în schimbul unei taxe (ce variaza în functie de experienta si
renumele consultantului) le vor arata caile îmbogatirii rapide si protectie
totale prin plasarea banilor lor în conturi secrete ale bancilor offshore sau
orice alta structura controlata de ei - în cele mai multe cazuri, aceasta
strategie presupune nedezvaluirea de catre proprietari a existentei si
localizarii banilor lor.
4.5. Fraude si escrocherii notorii din România
Desi privesc domenii de afaceri diferite, "bufurile mascate" au
câteva trasaturi comune, si anume: existenta participarii, complicitati sau
acoperiri politice. În multe dintre cazuri pot fi detectate relatii la cele mai
înalte niveluri cu structuri politice sau de informatii ale diverselor state
interesate de suprimarea economica a României (cum e cazul privatizarii
Petrom). Desi foarte multe anchete desfasurate în astfel de cazuri prezinta un
început promitator, nici unul dintre marii beneficiari nu ajunge sa fie
pedepsit; în putine cazuri sunt efectuate arestari si foarte rar condamnari, de
obicei numai executantii de rangul doi sunt cei care viziteaza sediile
procuraturii. Toate prejudiciile sunt suportate în final de contribuabilul român,
iar peste scandalul de presa - numai în cazul în care acesta a existat - se
asterne tacerea, semn ca "toata lumea a fost multumita".
Paradisurile fiscale sunt teritorii cu un nivel fiscal foarte scazut,
secretul bancar si comercial este politica de stat, iar circulatia fondurilor nu
este supusa nici unei restrictii. Practic, pot fi transferate sume enorme fara ca
acestea sa fie monitorizate, fara a se urmari traseul banilor - de unde vin si
unde se duc. Majoritatea paradisurilor fiscale sunt state mici, cu o locatie
exotica si populatie redusa. O alta caracteristica esentiala este data de
existenta unor guverne invulnerabile la presiunile comunitatii internationale,
care garanteaza secretul bancar si în mod special ascund adevaratii actionari
ai societatilor înmatriculate în astfel de "state sursa". În economia
româneasca prezenta societatilor de tip Offshore s-a amplificat considerabil în
ultimii ani, în mod special dar nu întâmplator - în relatiile cu statul român.
Diferite S.R.L.-uri românesti cu un actionariat compus din persoane juridice
înmatriculate în diferite "insule si insulite" de pe tot globul, au relatii de tot
soiul cu institutiile de stat, iar în unele cazuri întreprinderi întregi au fost
privatizate catre "investitori straini - strategici" de origine exotica. În astfel de
situatii autoritatile române cunosc foarte putin despre activitatea societatilor
straine; în cele mai multe paradisuri fiscale chiar si actionariatul fiind strict
secret - în spatele acestor firme putând fi atât oameni de afaceri dornici de
profituri cât mai mari dar si organizatii teroriste, retele internationale de
spalare de bani, agentii ale diferitelor servicii secrete straine.
Cel putin pâna în prezent autoritatile statului român n-au luat în
consideratie pericolul pe care-l reprezinta aceste societati offshore, mai ales
în ca a fost realizata integrarea în Uniunea Europeana începând cu 1 ianuarie
al acestui an si al noilor standarde de securitate internationale impuse de
Statele Unite ale Americii partenerilor N.A.T.O. Nu întâmplator, agentiile
guvernului american au facut presiuni pentru blocarea anumitor conturi din
diverse paradisuri ficale, dupa evenimentele petrecute la 11 septembrie 2001
pe teritoriul american. În cei 16 ani de "tranzitie prelungita", din economia
româneasca au fost drenate miliarde de dolari, redirectionate ulterior catre
diverse conturi si societati apartinând paradisurilor fiscale de pretutindeni.
Nimeni nu si-a pus problema stoparii acestui flagel, nimeni nu s-a întrebat
cine se ascunde în spatele "casutelor postale" desi cazuri au fost si sunt înca
destule.
Doua dintre cela mai odioase caracatite financiare puse la punct
pe teritoriul României si executate din exterior, sub anonimatul parolelor si al
actiunilor la purtator sunt:
4.5.1. Filiera "Dacia Felix" - Cadewell Virgin Islands
Cu sprijinul direct al celebrei Bancorex, Sever Muresan a devenit
actionarul majoritar al bancii clujene "Dacia Felix", dupa ce în anul 1990 si-a
organizat societatea "Paniro Bucuresti", în asociere cu "Croassant de France".
Ingineria financiara a început atunci când Bancorex a creditat societatea
"Paniro" cu suma de 16,6 milioane franci francezi iar Sever Muresan i-a
transferat la Banca Dacia Felix sucursala Cluj, sub titlul de contributie la
capitalul social. Si astfel grupul de firme controlat de Sever Muresan a
acaparat 68% din actiunile Dacia Felix.
Acelasi Sever Muresan, în complicitate cu vice-presedintele bancii
Dacia Felix, Mircea Horia Hossu, a primit un credit ilegal de 334 miliarde lei,
destinat achizitionarii de otel-beton, care ar fi urmat sa fie exportat societatii
Cadewell din Insulele Virgine Britanice (paradis fiscal international). Mircea
Hossu a întocmit documente bancare din care sa rezulte ca Sever Muresan
restituise catre Dacia Felix contravaloarea bunurilor exportate, acoperindu-l
astfel, fictiv bineînteles, pentru o parte din suma deturnata. Actele utilizate în
acest scop fusesera emise de "Fondo Sociale di Cooperazione Europeea", cu
sediul la Milano, care nu avea însa dreptul sa efectueze operatiuni bancare.
Fondo Sociale apartinea de fapt lui Ini Muresan si Hossu, nefiind altceva decât
o firma-ecran înfiintata pentru afacerile oculte ale celor doi escroci.
Prejudiciul adus Daciei Felix de cei doi, prin ingineria financiara Cadewell -
Insulele Virgine: nici mai mult nici mai putin de 1000 miliarde lei.
4.5.2. Filiera "Ram Thade Ltd - Cyprus" - Cascadele
Celebrul print al Banatului Zaher Iskandarani s-a nascut la 1
ianuarie 1958, în Siria. Ca cei mai multi sirieni, beneficiari ai relatiei de
strânsa prietenie dintre Ceausescu si liderul sirian Hafez Al-Assad. Sosit în
România pe filiera serviciilor siriene, Zaher Iskandarani s-a instalat la
Timisoara. Oficial student, anul I, la cursurile Facultatii de Constructii din
Timisoara; neoficial: traficant si om de legatura al serviciilor siriene cu cele
sovietice (prietenii nostri). Secondat de fratele sau Maher, pune pe picioare
sistemul operatiunilor în "cascada". În 1992, Zaher primeste cetatenia
româna, devenind mai român ca oricine. Tot în 1992, firma sa "Rami S.R.L."
figura pe primul loc în topul societatilor comerciale timisorene. Ulterior, în
perioada anilor 1994-1995, o serie de firme avându-l actionar tot pe Zaher -
prosperau în jurul societatii "Rami", având nume dintre cele mai ciudate:
Bloody Fox (Vulpea Sangeroasa), Kiss and Kill (Saruta si Ucide) sau Black
Baron (Baronul Negru). În Timisoara însa, reteaua comerciala a lui Zaher,
demarase în tromba cu un capital subscris de 100 de milioane lei ("Rami" cu
doar 28 milioane), atingând urgent, performante impresionante, observate si
de Garda Financiara si de Inspectoratul General al Politiei Timisoara.
Numai în perioada martie 1994 - aprilie 1995, firmele lui Zaher
au introdus în România 209 transporturi de tigari si cafea, însumând 294 000
de baxuri si 575 tone de cafea. Toate aduse din Belgia si Elvetia cu
documente, de regula, false. Mecanismul în "cascada" pus la punct de Zaher,
de contrabanda economica cu tigari si cafea, transpare cel mai bine din
consultarea dosarelor 4945/95 si 4946/95 ale Tribunalului Judecatoriei Timis.
Astfel, societatea comerciala "My San S.R.L." - avându-i ca asociati pe Zaher
Iskandarani si Cornelia Pomana - a derulat un import de tigari Bastos, Assos si
LM de la firma "Ram Thade Ltd Cyprus" (paradis fiscal utilizat cu succes si de
afaceristul Sorin Ovidiu Vantu), pe baza contractului cu numarul 327/1993, la
un pret de achizitie greu de imaginat: 8.25 USD baxul, fata de aproximativ
60.00 USD, practicat pe piata internationala în acea perioada. Ordinul
13/1994 al Directiei Generale a Vamilor si Ordonanta 26 impuneau majorarea
taxelor vamale conform preturilor internationale. Zaher, utilizând contractul
din 1993 încheiat cu partenerul sau de la "Ram Trade Ltd - Cyprus", a
contestat însp în instanta, solicitand recalcularea taxelor vamale. Si, fara nici
o coincidenta, de fiecare data romano-sirianul a câstigat, invocându-se fie
caracterul "abuziv" al ordonantelor, fie virtutea "libertatii contractuale".
Si astfel, afacerile lui Zaher si oamenilor sai - Mujea Marcelini, Jabri
Tabrizzi sau Abdul Lazkani mergeau "ca unse", când, în 1995, filmul afacerilor
în "cascada" s-a rupt brusc. Asa se face ca, în mai 1995, doi politisti români
sosesc subit în Cipru, dornici sa-l întâlneasca pe partenerul "cipriot" al
revolutionarului "Print al Banatului".
La Camera de Comert a Ciprului, prima surpriza; nu exista nici o
firma înregistrata sub numele "Ram Trade Company", ci doar una "Rami
Trade Company Ltd", înregistrata sub numarul 54146 din anul 1993. A doua
surpriza: firma cipriota îi avea ca actionari chiar pe Zaher Iskandarani (cu 900
actiuni) si pe Cornelia Pomana (cu 100 actiuni). A treia surpriza: firma cipriota
nici macar nu avea ca obiect de activitate comertul cu cafea sau tigari. Pe
scurt: româno-sirianul Zaher importa tigari si cafea de la "partenerul cipriot"
Zaher. Afaceri derulate în cascada, între o firma-fantoma si una înregistrata
în România, contravenind astfel principiului libertatii contractuale, prevazute
de Codul Comercial si Codul Penal. Zaher brichisise în Cipru un adevarat
paienjenis de societati, care, chipurile, derulau afaceri cu "My San SRL" si
"Ram Trade SRL" din România, în calitate de exportatori. Asa cum parea sa
fie si în cazul firmelor cipriote "ETS Andreas Kallis Ltd" ori "Silver Coast
Resources Ltd", conform documentelor celor doua societati din Timisoara ale
lui Zaher (My San si Ram). Tranzactii despre care, însa, firmele din Cipru -
partenerele lui Zaher - "nu stiau nimic": în plus, nu-si recunosteau antetul, iar
semnaturile erau falsificate. Politistii români nu au descoperit ca tranzactiile
din Cipru figurau pe numele firmei-fantoma "Ram Trade Company", cu
conturile deschise la Bank of Cyprus . În România, Zaher a sustinut în cadrul
procesului ce i-a fost intentat, prin avocatii sai, ca în sentintele prin care
fusese scutit de taxele vamale se strecurase o eroare: în loc de "Rami Trade
Company Ltd", se trecuse "Ram". Lipsea practic o litera! Ca dovada, s-a
prezentat completului de judecata un certificat de înmatriculare al firmei
"Rami", cu motivatia ca greseala apartinea partenerului "cipriot". Cine era
"cipriotul", nu s-a mai amintit în instanta (adica tot Zaher). În cadrul
cercetarilor, în depozitele firmelor lui Iskandarani, Garda Financiara a
descoperit tigari, fara documente legale, în valoare de 70 miliarde lei. A fost
identificat si sistemul prin care Zaher le introducea în tara: importa tigarile
din Elvetia printr-o societate de tip offshore si le vamuia în Ungaria, dupa
aceea, le introducea în România cu acte false. Prin acest sistem, Zaher
pagubise statul roman cu 10 milioane de dolari.
Desigur, nimic din toate acestea n-ar fi fost posibile daca de pilda, cu
ocazia Forumului "Crans Montana" de la Bucuresti, din aprilie 1994, "Printul
Banatului" nu s-ar fi numarat printre sponsorii oficiali ai manifestarii,
orchestrate din umbra de abilul guzgan Viorel Hrebenciuc. Omul care il
întrodusese si pe spionul palestinian Kamel El-Kader în mediul prezidential de
la Palatul Cotroceni, ori în cel guvernamental de la Palatul Victoria, în calitate
de consilier.59
4.5.3. Sugativa - S.V. International Tranzaction
Echipa de aur, Sever Muresan-Hossu a drenat 17,5 miliarde lei, plus alte 160
milioane de dolari de la celebra banca Dacia Felix în anul de gratie 1990.
Actiunea s-a derulat dupa urmatoarea reteta; Bancorex, diamantul mafiei
financiare, a emis o scrisoare de garantie în favoarea "firmei franceze" S.V.
(adica Sever Muresan) International Tranzaction, în baza unui ordin emis de
firma de comert exterior Terra. Înainte de 1989, societatea Terra derula
afaceri fantoma pentru regimul Ceausescu, dar sub stricta coordonare a
serviciilor secrete. În conditiile date, Sever Muresan a utilizat ilegal scrisoarea
de garantie, prin intermediul complicelui Mircea Hossu - de credite în valoare
însumata de 17,5 miliarde lei, la care s-a mai adaugat o alta lipitoare, de doar
160 milioane de dolari, din contul bancii Daciei Felix - care formeaza obiectul
unui dosar de cercetare penala distinct.
Implozia acestor credite neperformante a condus la falimentul acestor banci
românesti, înghitind totodata economiile a milioane de români. Si în acest
caz, justitia româna, obedienta si impotenta, s-a trezit ca mai mereu cu
sireturile legate. Dar în cazul omului de afaceri român Sever Muresan, în
noiembrie 2000, Curtea Corectionala de la Geneva a facut dreptate
românilor, condamnând acest escroc international la trei ani si jumatate de
închisoare si cinci ani de interzicere a sejurului în Elvetia (asta da problema),
într-un caz de escrocherie în valoare de numai 25 milioane de dolari în dauna
bancii clujene Dacia Felix.
Si în felul acesta, sub o forma sau alta, tot elvetienii cu paradisul
lor au rezolvat (într-un fel) problema justitiei, dar nu si a banilor. Întelegerea
era de fapt una foarte simpla; statul român îl pierde pe Muresan, banii se
depoziteaza în Elvetia, iar
Curtea de la Geneva se ocupa cu priponitul infractorului român, si asta pentru
ca "baietii destepti" sa aiba timpul necesar sa cheltuiasca banii furati de la
poporul român prin mâna lui Muresan.
4.5.4. Tentacula "Columna Bank" - Manel Finanz A.G.-Switzerland
Manevra financiara de la Columna Bank, putin mai sofisticata în
raport cu altele similare, a beneficiat de o reteta dulce-elvetiana. Schema, de
import, apartinea partiturii mafiei financiare internationale. Povestea începe
scurt: Columna Bank a aparut pe piata româneasca prin asocierea a patru
persoane fizice din România, având fiecare un aport la capitalul initial de 120
milioane lei, cu un cetatean german având un aport de 300.000 de dolari
americani, si firma elvetiana Manel Finanz A.G., societate care, cu un capital
social de 7,7 milioane de dolari, a devenit proprietara bancii în proportie de
93%.
Societatea Manel Finanz A.G. avea profil de societate offshore,
fara sa desfasoare vreo activitate reala în Elvetia. Administratorul la vedere al
firmei, Josef Fessler, a recunoscut ulterior ca avea un contract cu câteva
persoane din România pentru investirea banilor. În legatura cu aceasta
situatie inedita, fostul sef al Inspectoratului General de Politie, Pavel Abraham
(zis si Generalul Cocaina), a dezvaluit ca banii proveneau, în realitate, din
România. Într-un mod similar, Urf Von Daniken, seful politiei elvetiene, a
declarat saptamânalului "Cash", care apare la Berna, ca "în spatele bancii
Columna se afla servicii secrete românesti". Desigur, ce nu stia Von Daniken
era tocmai deosebirea dintre fosta si actuala Securitate. Elvetianul, si el ca
mai toti europenii, era victima serviciilor de dezinformare ruse, care si-au
dorit mai mereu ca distinctia dintre "fosta" si "actuala" sa nu se realizeze.
Ingineria de la Columna
59http://dobrogeazonainterzisa.ro
Bank - proprietatea societatii Manel Finanz A.G., care rula fonduri provenite
chiar din România - s-a dovedit profitabila dar numai pentru grupul de firme
satelit Euro-Columna (columnele europene). Cu creditele acordate fara
restrictii de banca Columna, firmele Euro-Columna au achizitionat pachetele
majoritare de actiuni de la toate societatile de stat din domeniul
îngrasamintelor, operatiune în care a fost implicat si fostul presedinte al FPS
(Fondul Proprietatii de Stat) Emil Dima.
De altfel, pentru o buna cooperare, F.P.S. a deschis la Columna
Bank un cont în valoare de 64 miliarde lei si unul de numai 10 milioane de
dolari. C.E.C.-ul "românesc" s-a grabit si el sa deschida un cont de 30 miliarde
de lei, iar compania de stat RENEL a mai adaugat alte câteva miliarde în
conturile Columna Bank.
Doamna Ortansa Niculescu, cea care a mostenit presedintia bancii de la
Vasile Bostan, a recunoscut târziu ca banii au fost orientati, sub forma de
credite, catre firmele-satelit Euro- Columna. Ulterior, F.P.S. nu si-a mai putut
retrage fondurile decât apelând la interventia Bancii Nationale a Romaniei si
la serviciile Ministerului de Interne. Pe scurt: banii murdari, proveniti din
diverse operatiuni speciale, au fost spalati, via Elvetia (paradis fiscal), prin
intermediul Columna Bank si reinvestiti ulterior sub forma de credite speciale,
în firme satelit interesate sa acapareze industria îngrasamintelor din
România.
4.5.5. Operatiunea "Valeologia"
Bancorex a acordat, în perioada 1992-1993, credite în valuta
societatii Valeologia, cu toate ca firma din Chisinau nu era autorizata sa
efectueze operatiuni de comert pe teritoriul România. În iulie 1997, Curtea de
Conturi a constatat aceasta operatiune financiara a Bancorexu- ului. Desi
cunostea acest lucru, presedintele Bancorex din acea perioada Dan Pascariu
a aprobat creditele. Cu banii de la Bancorex, societatea Valeologia a
achizitionat autoturisme marca ARO (românesti), pe care le-a revândut în
spatiul ex-sovietic.60
Conform Directiei de Combatere a Crimei Organizate din cadrul
Inspectoratului General al Politiei Române, prejudiciul adus Bancorex prin
aceasta operatiune ilegala a fost de numai 3,9 miliarde de lei si 137 milioane
de dolari. În cadrul cercetarilor, în afara de Dan Pascariu, au mai fost acuzati:
Razvan Temesan, Gheorghe Carabasan, Adrian Constantinescu, Petre Dima,
Daniel Ionescu, Nicu Stan si Nicolae Voiculet. Imediat dupa momentul
deschiderii anchetei a intrat în actiune mafia politica autohtona - teleghidata
de la Apus, interesata direct de musamalizarea dosarului. Astfel, propunerea
I.G.P. de trimitere în judecata a lui Dan Pascariu a fost refuzata de procurorul
Alexandru Tuculeanu din Parchetul General, care a dispus neînceperea
urmaririi penale (celebrele N.U.P.-uri). Drept pedeapsa, procurorul Tuculeanu
a fost avansat director-adjunct. Asta desi, ulterior, Parchetul General a
infirmat solutia data de procurorul Tuculeanu. Pe scurt, acordarea de credite
ilegale societatii private Valeologia din Chisinau (paradis fiscal al serviciilor
secrete sovietice), a reprezentat o operatiune acoperita a mafiei ruse.
4.5.6. Axa "ALRO-Slatina" - "ITC Management A.G.-Switzerland" - "Moscova"
Alro, lider national în productia de aluminiu, era una dintre
putinele mari întreprinderi românesti profitabile si competitive pe piata
europeana. La sfârsitul aniulor 90, combinatul avea o cifra de afaceri de
aproximativ 300 de milioane de dolari si un profit de 50 de milioane.
Guvernul condus de Adrian Nastase a propus privatizarea societatii Alro
apelând la cea mai slaba metoda, evident în defavoarea statului român,
respectiv majorarea capitalului social. în perioada respectiva, Grupul "Marco
International" achizitionase de pe Bursa un pachet semnificativ de actiuni
ALRO. În vara anului 2001, Ovidiu Musetescu a lasat practic grupul rusesc sa
devina actionar majoritar
printr-o majorare de capital social. Banii respectivi, n-au intrat în bugetul
statului român, ci au ramas în societate, adica în cele din urma la dispozitia
noului proprietar (Marco International).
Numai dupa presiunile Bancii Mondiale, procesul a fost stopat.
Cu toate interventiile europene, privatizarea s-a produs totusi pe 1 mai 2002,
dar între timp Grupul Marco International ajunsese sa detina nici mai mult nici
mai putin de 42% din actiunile Alro, cumparate direct de pe piata de capital.
În aceasta situatie delicata, statul român a negociat cu spatele la zid, pentru
ca nici un alt investitor nu s-ar fi încumetat sa achizitioneze pachetul
majoritar stiind ca are în spate un actionar semnificativ care i-ar fi putut bloca
orice decizie. În final, Alro a fost vândut pentru numai 11,4 milioane de dolari,
valoarea a 10% din actiuni, aceeasi cu care concernul Marco International
devenea actionar majoritar.
Daca pachetul majoritar ar fi fost vândut la licitatie (de
exemplu), statul român ar fi putut încasa cel putin 50 de milioane de euro,
dar suma putea fi cu mult mai mare, tinand cont de profitabilitatea societatii
românesti. Se poate constata astfel, înca o data, ca ministrul privatizarii,
Ovidiu Musetescu a facut o alta afacere proasta pe banii cetatenilor români.
4.5.7. Spionajul rusesc mobilizat pentru ALRO
Milcprile de culise au îndepartat alti pretendenti la ALRO, între
care se numara si companiile Pechiney (societate franceza, în acel moment
cel mai mare producator european de aluminiu), Balli Metal si Glencore.
Reprezentantii Pechiney l-au însotit chiar si pe premierul francez din acea
perioada, Lionel Jospin, într-o vizita oficiala la Bucuresti, unde si-au exprimat
intentiile clare de preluare a combinatului ALRO-Slatina, însa se pare ca rusii
aveau înca de atunci prioritate.
Iar ca reteta sa fie completa, rusii au înfiintat si o firma Offshore la
Zug, în Elvetia - înainte de privatizare. Societatea, denumita ITC Management
A.G., a început sa cumpere imediat dupa înfiintare cantitati masive de
aluminiu de la ALRO, si asta doar pentru a obtine cât mai multe informatii
despre combinatul românesc.
Conform documentelor solicitate de C.R.J.I. de la Registrul elvetian al
companiilor, firma ITC Management A.G. a intrat în proces de lichidare
imediat dupa ce Grupul Marco International a cumparat ALRO - misiunea fiind
îndeplinita cu succes. O alta societate utilizata în acest joc rusesc este
compania Dover Resources Ltd, înmatriculata în Marea Britanie.
60ht t p://dobrogea.zonainterzisa.ro
Documentele obtinute de C.R.J.I. de la englezi arata ca din
actionariatul Dover Resources Ltd fac parte Krasner si Vasily Semivolkov,
directorul firmei rusesti Raznoimport U.K. (Londra)
Concluzii
Pentru a ne da seama de ce este avantajos sa înfiintam o companie
offshore pentru a ne putea conduce mai bine afacerile este suficient sa
studiem avantajele pe care le au aceste companii. Aceste avantaje sunt:
* anonimitate si confidentialitate;
* suporta taxe reduse si ajuta la o mai buna planificare internationala a
taxelor;
* lipsa controalelor valutare;
* opereaza într-un sistem economic si politic stabil;
* opereaza într-un sistem bancar bine organizat si dezvoltat;
* posibilitatea diversificarii obiectului de activitate fara nici o restrictie;
* regulamente lejere;
* posibilitatea de expansiune mult mai buna;
* ascunderea provenientei marfurilor prin prelucrarea în zonele libere
adiacente altor centrefinanciare offshore;
Anonimatul si confidentialitatea sunt invocate ca principale
avantaje ale companiilor offshore, dupa taxele scazute sau chiar lipsa
acestora. Printre motivele care determina o asemenea alegere se numara:
* în cele mai multe cazuri compania offshore este folosita ca o a treia parte
desfasurând
tranzactii pe piata locala. În acest caz, cele 2 companii nu trebuie sa aiba
acelasi director întrucât aceeasi persoana nu poate semna un acord între 2
companii în calitate de director al amândurora;
* în multe tari obligativitatea de a plati taxe este legata de locatia
administratiei companiei.
Daca este evident ca directorii si actionarii unei companii straine
sunt înregistrati pe piata locala, veniturile companiei straine vor fi
considerate ca venituri ale unor proprietari locali si vor fi, în consecinta,
taxabile;
* oamenii de afaceri doresc sa mentina anonimatul în ceea ce priveste
activitatile
desfasurate, profiturile acumulate, investitiile;
* anonimatul nu poate fi obtinut odata ce compania a fost înregistrata cu
detinatorii ei reali, iar documentele în care sunt consemnati actionarii si
directorii sunt îndosariate. În contrast, când compania este înregistrata ca
anonima, iar proprietarii, la un moment dat, nu mai doresc acest lucru,
structura nu poate fi oricând schimbata;
* publicul are acces la dosarele ce contin certificatele de actionar,
documentele de
constituire ale unei companii etc.
Pe plan mondial peste 95% din detinatorii de companii offshore
folosesc o structura de anonimat, restul preferând o structura deschisa.
Angajatii sunt obligati prin juramânt sa pastreze secrete numele
beneficiarilor nerezidenti. Doar datele generale sunt prezentate din când în
când pentru a informa guvernul si publicul cu privire la evolutia în acest
domeniu. în functie de dorinta beneficiarului companiei, identitatea acestuia
poate fi cunoscuta doar de cei cu care lucreaza în mod direct, cum ar fi
directorul general si adjunctul.
Jurisdictiile fiscale existente pe plan mondial se împart în doua
categorii: cele caracterizate de un nivel ridicat al taxelor (taxa pe venit, TVA,
taxa pe salarii, taxa pe dividende, taxe municipale, taxe de drumuri, taxe
imobiliare etc.) si cele care nu percep taxe deloc sau acestea sunt foarte
mici. În jurisdictiile care nu percep taxe, cum ar fi Bahamas, Gibraltar nici una
din taxele mentionate mai sus nu este perceputa. O companie înregistrata
într-o astfel de jurisdictie nu plateste nici o astfel de taxa.
Daca luam în considerare o jurisdictie cu taxe scazute, vom vorbi de taxa pe
profitul companiei. O jurisdictie cu astfel de taxe este Ciprul, unde se aplica o
taxa de 4,25% pe profit brut. Profitul brut este calculat prin scaderea din
venit a tuturor cheltuielilor facute de o companie pentru desfasurarea
afacerilor. Aceasta include costul bunurilor vândute, salariile cheltuielile de
calatorie, cazare si protocol, taxe profesionale, comisioane si asa mai
departe. Nu exista limite în ceea ce priveste aceste cheltuieli decât bunul
simt. Mai mult, salariile nu sunt taxabile. Totusi, alte jurisdictii, de exemplu
Insula Man, impun o taxa fixa (750 lire sterline, sau 1200$ în cazul Insulei
Man) oricarei companii, indiferent de profiturile sau pierderile acesteia.
Cât despre planificarea internationala a taxelor, companiile
internationale folosesc entitatile offshore pentru a-si dirija profiturile catre
acestea si pentru a-si desfasura activitatea astfel iîcât sa plateasca cât mai
putine taxe. Nu este de mirare ca mii de oameni de afaceri si companii
folosesc companii offshore pentru planificarea internationala a taxelor,
printre acestea numarându-se firme renumite în întreaga lume precum Pepsi
Cola, Tetra Pak, Barclays RJR Nabisco si altele. Existenta unor tratate de
evitare a dublei impuneri internationale împreuna cu taxele scazute ofera
posibilitati imense pentru planificarea taxelor.
Multi oameni de afaceri încearca sa evite stabilirea unei baze
straine acolo unde exista controale valutare sau sunt intentionat complicate
formalitatile ce privesc aceste operatiuni.
Companiile offshore nu sunt supuse controalelor valutare de nici
un fel. Ele pot primi fonduri fie în cash, fie sub alta forma, în orice tip de
valuta si de asemenea pot face plati catre orice persoana în orice tara, sau
pot face retrageri de fonduri fara nici o explicatie sau documente cerute de
banca. Astfel, compania opereaza într-un sistem bancar nerestrictiv.
Companiile offshore pot mentine conturi în orice tip de valuta, sub
forma de conturi curente, conturi cu preaviz, sau depuneri la termen fix, iar
dobânzile platite sunt similare cu cele practicate la nivel international.
Fondurile din aceste conturi pot fi transferate în strainatate fara nici un fel de
restrictie si fara solicitarea unor documente sau a unor permise.
Orice om de afaceri, orice investitor îsi doreste sa îsi desfasoare
activitatea într-o tara ce are aceste caracteristici. Nimeni nu doreste sa îsi
vada banii pierduti din cauza schimbarii guvernelor, sistemului de guvernare
sau din cauza instabilitatii economice ce poate aduce cu ea inflatie, regresie
economica si multe alte probleme.
Dupa aparitia noilor state independente din fostul bloc sovietic
procesul de restructurare economica a dus inevitabil la crize financiare
(falimente bancare, jocuri piramidale etc.) care au însemnat pentru populaie
pierderea economiilor.
Unul din cele mai mari avantaje ale Ciprului, ca centru offshore
este stabilitatea economica si politica într-o regiune vulnerabila în aceasta
privinta. Razboiul
61http://clusterro.tri pod.com/offshore
civil din Liban i-a conferit Ciprului primul avantaj în 1970, urmata de Razboiul
din Golf
din 1990 si colapsul Iugoslaviei. Multe companii care au venit pentru un
refugiu temporar au ramas atunci când au vazut ca aceasta tara le oferea
mai mult de atât.
Aceasta este una din prioritatile pe care orice centru financiar
offshore le are de îndeplinit. La aceasta au contribuit si marile banci ale lumii
ce si-au stabilit centre de operare în aceste zone si au ridicat astfel
standardul de desfasurare al acestei activitati.
Având în vedere modul în care se desfasoara afacerile astazi este
de neconceput ca un centru financiar offshore sa nu aiba un sistem bancar
bine dezvoltat.
Centrele financiare offshore permit în mod frecvent diversificarea
obiectului de activitate al unei companii, operatie care nu este posibila în tara
de origine a investitorului. Companii cu impuneri si restrictii dureroase în tara
lor de origine pot gasi nenumarate solutii comerciale în centre offshore,
scapând astfel de multe din probleme. De exemplu, bancile japoneze sau
americane nu se pot angaja în unele chestiuni legate de titlurile de valoare
prohibite de lege în tarile lor, intra pe acest delicat domeniu cu ajutorul
entitatilor offshore. Trebuie mentionat si faptul ca formalitatile de
diversificare a activitatii unei companii sunt îndeplinite fara prea multa
birocratie. Frica de regulamente excesive este o atractie majora spre acest
domeniu si este motivul pentru care înregistrarea de banci, societati de
asigurari sau societati de transport maritim a devenit un pilon important al
industriei offshore. Un nou val de instrumente financiare se deplaseaza spre
domeniul offshore pentru acelasi motiv. Acest val include fonduri de investitii
închise, instrumente de plataa comertul cu Eurodolari.
Marile corporatii vad centrele offshore ca pe ceva indispensabil
pentru expansiunea lor pe noi piete la costuri competitive. De exemplu,
centrele financiare offshore domina câteva activitati internationale cum ar fi:
shippingul, transportul aerian, domeniul financiar si al societatilor de
asigurari captive. În ultimul timp au fost înregistrate, aproximativ un milion
de companii offshore în toata lumea, iar multe din corporatiile de rasunet de
pe piata mondiala opereaza prin aceste centre. Amintim aici IBM si Microsoft
în Dublin, Orient Express si American Airlines în Bermude, De Burs în Insula
Man, GE si CNN în Cipru.
Astfel, o firma va putea intra mai usor pe o piata sau îsi va putea
deschide o filiala sau o sucursala într-o anumita tara pentru ca va fi privita ca
o firma straina si va putea beneficia de facilitati acordate de guvernul tarii
respective. Putem da aici ca exemplu de tara România care acorda facilitati
investitorilor straini ce îsi plaseaza banii în tara noastra.
Oamenii de afaceri pot ascunde provenientai marfurilor pe care le
comercializeaza cu ajutorul zonelor libere. Astfel, ei pot introduce marfurile în
zonele libere unde le pot schimba ambalajul, le pot prelucra si le pot ascunde
provenienta pentru ca marfurile vor avea ca provenienta apoi zona libera, si
implicit tara care a organizat aceasta zona libera si astfel marfurile pot fi mai
usor alese de consumatori.
BIBLIOGRAFIE
1. Anton C.-,,Delaware, mai bun decat un offshore''. Editura Anton
Publishing House, Bucuresti, 2006
2. Antonescu C.-,,Economie subterana:fenomen obiectiv,derapaj
temporar de la normalitate la flagel cronic''. Editura Economica,
Bucuresti,2005
3. Balaban C.-,,Evaziunea fiscala.Aspecte controversate de teorie si
practica judiciara'', Editura Rosetti,Bucuresti,2006
4. Bisa C.-,,Utilizarea paradisurilor fiscale.Intre evaziune fiscala si
frauda fiscala'', Editura BMT Publishing House, Bucuresti,2005
5. Bisa C.-,,Delaware,un paradis fiscal in SUA'',Editura
Teora,Bucuresti,2005
6. Birle V.-,,Frauda fiscala'',Editura Teora,Bucuresti,2006
7. Burciu A.-,,Economie comerciala'',Editura Universitatii Suceava,
Suceava,2001
8. Clocotici D.,Gheorghiu G.- ,,Dobul, frauda si evaziunea fiscala'',Editura
Lumina Lex, Bucuresti,1996
9. Costea C.- ,,Bazele administrarii afacerilor comerciale'', Editura
ASE,Bucuresti,2007
10. Craiu N.- ,,Economie subterana intre DA si NU'',Editura
Economica,Bucuresti,2006
11. Friedman M.- ,,Capitalism si libertate'', Editura
Enciclopedica,Bucuresti,1995
12. Hlaciuc E.- ,,Contabilitate financiara armonizata cu directivele
contabile europene si standardele internationale de contabilitate'',
Editura Didactica si Pedagocica, Bucuresti,2002
13. Hoanta N.- ,,Economie si finante publice'', Editura Polirom,Iasi,2000
14. Horatiu S.- ,,Evaziunea fiscala legala prin intermediul firmelor
offshore:privire asupra fenomenului'', Editura Teora, Bucuresti,2004
15. Ledoran S.,Philippe R.- ,,Cyber-Mafia hackerilor.Securitatea site-
urilor comerciale'', Editura Antet,Bucuresti,2006
16. Manaila A.- ,,Companiile offshore sau evaziunea fiscala legala'',
Editia a-II-a, Editura C.H.Beck,Bucuresti,2006
17. Martinez J.C.- ,,Le fraude fiscale'', Paris,1990
18. Nautu C.N.- ,,Evolutia si tehnica impozitelor directe din Romania'',
Bucuresti,1990
19. Olteanu I.,Bistriceanu G.- ,,Evaziunea fiscala.Metode si tehnici de
combatere a evaziunii fiscale'', Editura ASE,Bucuresti,2005
20. Patroi D.- ,,Evaziunea fiscala intre latura permisiva,aspectul
contraventional si caracterul infractional'', Editura
Economica,Bucuresti,2006
21. Pop V.,Scarlat M.- ,,Veniturile statului-evaziunea si frauda fiscala'',
Editura Teora,Bucuresti,2005
22. Popa S.,Cucu A.- ,, Economie subterana si spalarea banilor'', Editura
Expert,Bucuresti,2006
23. Revista ,,Adevarul economic''
24. Revista ,,Finante,contabilitate''
25. Revista ,,Impozite si taxe''
26. www.123start.ro
27. www.prezentonline.ro
28. www.offshore.ro
29. www.worldbank.org
30. www.wall-street.org
31. www.zf.ro
32. www.miscarea.com
33. www.clustera.tripod.com
34. www.un.org
top related