uniunea europeana si relatiile transatlantice
Post on 02-May-2017
233 Views
Preview:
TRANSCRIPT
Universitatea de Vest
Facultatea de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării
Specializarea: Relaţii Internaţionale şi Studii Europene
POLITICA EXTERNĂ A UNIUNII EUROPENE
Uniunea Europeana si relaţiile transatlantice
Horge Iulian
RISE, Anul III
Grupa II
Timisoara
2014
- CUPRINS –
RELAŢIILE DINTRE UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI STATELE UNITE.................................3 1.1 Uniunea Europeană un jucător global.............................................................................. 3
1.1.1Prezent – realizări şi provocări.................................................................................6 1.2 Strategii transatlantice divergente......................................................................................8
1.2.1 Statutul îmbunătăţit de lider al Statelor Unite.......................................................10 1.2.2 Subordonarea europenilor.....................................................................................11 1.2.3 Evitarea competiţiei militare.................................................................................11
CONCLUZII..............................................................................................................................13 BIBLIOGRAFIE........................................................................................................................14
2
Uniunea Europeană un jucător global
Relaţia transatlantică dintre U.E. şi S.U.A. rămâne cea mai importantă din lume în
termeni economici, chiar dacă nu este formalizată prin vreun instrument juridic special care să
confere părţilor avantaje deosebite în raport cu terţii. Uniunea Europeană este un actor relativ
nou pe scena mondială, însă dispune de o putere economică considerabilă transformandu-se
într-o putere care merită să fie luată în seamă. UE este cea mai mare piaţă, cel mai mare
exportator de bunuri manufacturate şi servicii, precum şi cea mai mare sursă de investiţii din
lume. UE are legături comerciale la nivel mondial şi este printre principalii donatori de ajutor.
U.E reprezintă cea mai avansată organizaţie de integrare multilaterală, având posibilitatea
de acţiune atât în domeniul economic, social şi politic, cât şi al relaţiilor externe ale statelor
membre,1 având obiective largi: promovează progresul economic şi social, un obiectiv care
include abolirea frontierelor interne, o mai mare coeziune economică şi socială, o unitate
economică şi monetară şi o singură monedă.2
Astfel Uniunea Europeană datorează statutul său de putere mondială mai degrabă rolului
său de actor comercial decât anvergurii sale politice. Performanţele sale în cadrul schimburilor
mondiale le depăşesc şi pe cele ale celor mai mari parteneri, S.U.A şi Japonia. Născută ca bloc
economic, Europa a rămas la fel pe măsura extinderilor sale şi a creşterii responsabilităţilor
interne.3
În mod tradiţional, fiecare din cele doua economii au reprezentat cel mai important
partener comercial al celeilalte. Deşi în scadere fata de acum 20 de ani, când îi era destinată circa
o treime din exporturile americane, piaţa U.E. continuă să absoarbă peste 20 % din exportul
Statelor Unite, în vreme ce SUA este în continuare principalul debuşeu al exporturilor
comunitare cu o pondere de circa 18 % . Situaţia este similară şi la import, unde U.E. deţine o
proporţie de 17 % din importul total al S.U.A., iar Statele Unite circa 17 % din importurile
extracomunitare ale U.E. în ansamblul său. Statele Unite deţin o pondere de 15,2% din totalul
1 Hamzescu R. Istoria Integrării Economice, Editura Universitaria Craiova, pag. 852 Hamzescu, R. Istoria Integrării Economice, Editura Universitaria Craiova, pag. 893 Christas H, Jacques, L. Uniunea Europeană, Editura C.N.I. Coresi S.A, pag. 92
3
schimburilor comerciale comunitare, reprezentând 12% respectiv 19% din importurile şi
exporturile extra-UE în anul 2008.4 Deşi comerţul UE cu ţările industrializate este, în principiu,
reglementat de regulile OMC, acest lucru nu a împiedicat apariţia controverselor legate de
anumite probleme specifice. Relaţii specifice între UE şi alte organizaţii internaţionale sau state
şi grupuri de state terţe există în domeniul cercetării şi dezvoltării tehnologice, ca şi în domeniul
mediului înconjurător.5
Chiar daca dinamica comerţului transatlantic este ceva mai scăzută decât cea a comerţului
desfăşurat de U.E. şi, respectiv S.U.A. cu alte regiuni ale lumii, cele două economii vor continua
să rămână puternic interdependente. Un argument în acest sens este şi puternica legătură
existentă prin fluxurile reciproce de investitii directe: peste jumătate din stocul cumulat al
investiţiilor externe directe în economia americană provine din U.E., dupa cum 40 % din totalul
investiţiilor străine receptate de U.E. îşi au originea în Statele Unite.
Locurile de muncă a circa peste trei milioane de americani sunt rezultatul investiţiilor
provenite din statele membre ale U.E., iar filialele vest-europene ale firmelor americane
realizează o cifră de afaceri de peste 700 miliarde de dolari in U.E. Pe lângă calitatea comună de
actori globali pe tărâm economic şi politic, pe cei doi parteneri îi leagă puternic şi faptul că
împărtăşesc un set comun de valori începând de la respectarea principiilor sistemului democratic
de guvernare şi a drepturilor omului şi continuând cu credinţa fermş în virtuţiile economiei de
piata.Ca urmare, relaţia transatlantică are atât o componentă bilaterală, cât şi una multilaterală,
cei doi parteneri acţionând de cele mai mute ori în mod concertat în cadrul forurilor
internaţionale pentru promovarea unor principii şi obiective egal împărtăşite.
Mediatizarea fricţunilor ocazionate uneori de unele dezacorduri pe teme comerciale şi
utilizarea frecventă a sintagmei razboaie comerciale pentru a le descrie pot genera o perspectivă
falsă asupra caracterului relaţiilor americano-comunitare. Fără îndoială ca acestea nu sunt lipsite
de asperităţi, iar unele fricţiuni au la bază chiar divergenţe de principiu: U.E. de pildă, obiectează
faţă de unele tendinţe către unilateralism şi extrateritorialitate manifestate în politica comercială
americană, iar Statele atestă prezenţa firmelor americane la adjudecarea contractelor de achiziţiii
publice în ţările membre U.E. Mai mult, începând din 1994, cele doua părţi au convenit punerea
4 http://www.financiarul.ro/articol_16752/schimburile-comerciale-dintre-ue-si-sua---17-miliarde-euro-pe-zi-.html5 Politica industrială şi competitivitatea Uniunii Europene, Delegaţia CE în Romania, Bucureşti
4
la punct a unui mecanism comun de avertizare timpurie, care să le permită identificarea din
primele stadii a ariilor problematice, facilitând astfel rezolvarea lor rapida. În fine, trebuie relevat
că relaţia comercială S.U.A. - U.E., tinând cont şi de dimensiunile sale, este printre cele mai
echilibrate din lume sub aspectul balanţei comerciale reciproce, o trăsătură care nu se regaseşte
în cazul relaţiilor comerciale externe ale marilor puteri comerciale, şi in particular ale Japoniei,
caracterizate printr-o stare de dezechilibru.6
Un pas important pe linia cristalizării obiectivelor şi mecanismelor parteneriatului
transatlantic a fost făcut odată cu adoptarea, în cadrul "summit-ului" de la Madrid (3 decembrie
1995) a Agendei Transatlantice care îşi propunea crearea unui Spaţiu Economic Transatlantic,
prin reducerea progresivă până la eventuala eliminare, a barierelor care mai stânjenesc încă
fluxurile reciproce de bunuri, servicii şi capitaluri. Agenda Transatlantică cuprinde un foarte
cuprinzător Plan Comun de Acţiune, ale carui principale obiective imediate in domeniul
relaţiilor economice bilaterale se referă la:
negocierea eliminării complete a barierelor de ordin tarifar şi netarifar în calea comerţului
cu tehnologie informatică;
accelerarea eforturilor depuse pentru soluţionarea unor aspecte rămase în suspensie după
încheierea Rundei Uruguay, în principal în ceea ce priveşte liberalizarea serviciilor de
telecomunicaţii şi de transporturi maritime;
încheierea unui acord pentru recunoaşterea reciprocă a procedurilor de testare şi
certificare a îndeplinirii standardelor tehnice ca un pas decisiv pe linia înlăturării
"barierelor tehnice" din calea comerţului cu bunuri;
continuarea şi adâncirea cooperării între autorităţile competente în materie de aplicare a
politicii de concurenţă, cooperare ale carei baze au fost puse printr-un acord bilateral
datând din 1991;
efectuarea unui studiu cu privire la modul de a facilita comerţul cu bunuri şi servicii,
reducerea în continuare şi eliminarea tarifelor şi barierelor netarifare;
stabilirea unui acord de recunoaştere care să includă procedurile de certificare şi testare.
Acest acord va fi stabilit pentru anumite sectoare cât de curand posibil;
6 Hamzescu, R. Economie Europeana, Editura Universitaria, Craiova, 2006, pag 735
în vederea revigorării eforturilor depuse de a rezolva problemele drepturilor proprietăţii
individuale, va avea loc o conferinta cu tema " Drepturile proprietăţii intelectuale";
extinderea în viitor a serviciilor financiare;
va avea loc o întelegere cu privire la cooperea vamală în spaţiul transatlantic. Întelegerea
trebuie sa cuprindă: - cooperarea vamală: simplificarea procedurilor vamale,
computerizare, schimburi de informaţii, acces comun la datele de baza, consultaţii în
cadrul unor organisme internaţionale, metode de lucru; - asistenţă mutuală: protecţia
drepturilor proprietăţii intelectuale, fraudele comerciale, comerţ cu restricţii severe în
privinţa chimicalelor; - schimburi de experienţă.
se va întări cooperarea bilaterală bazată pe Acordul dintre U.E. şi S.U.A. din 1991; se vor
examina opţiunile vizând adâncirea cooperării în probleme de competiţie, inclusiv
posibilitatea unui acord in viitor;
în problema transporturilor se va urmări: - stabilirea unui grup de lucru pentru consultaţii
cu privire la implementarea Sistemului Global de Navigaţie prin Satelit; - dezvoltarea
cooperării intre U.E. şi S.U.A.cu privire la traficul aerian; - dezvoltarea seminariilor
referitoare la siguranţa transporturilor maritime şi a calificării echipajelor.
1.1.1 Prezent – realizări şi provocări
Pentru a contribui la intărirea competitivităţii celor doua economii, zeci de miliarde de
euro sunt alocate anual pentru cercetare-dezvoltare de către firmele europene în SUA şi de cele
americane în UE.
Volumul tranzacţiilor bilaterale precum şi găsirea soluţiilor optime pentru întărirea
relaţiilor dintre cele două puteri diminuează sau chiar şterg neînţelegerile ocazionale între SUA
şi UE, apărute de-a lungul timpului în domeniul comerţului, cum ar fi problema subvenţiilor
pentru agricultură sau pentru domeniul aeronautic.
Relaţiile dintre cele două părţi nu se rezumă numai la domeniul comercial, la fel de
importante fiind relaţiile politice şi militare. Fiind două super-puteri care domină scena
6
internaţională, ele nu pot rămâne indiferente la problemele care apar în diferite regiuni sau state
ale lumii. Cooperarea în domeniul afacerilor internaţionale dintre SUA şi UE este vitală, întrucât
de cele mai multe ori problemele sunt prea complexe pentru a putea fi rezolvate numai de una
dintre ele. Nu exista disputa internaţională, zona sau ţara din lume în care Statele Unite şi
Uniunea Europeana să nu aiba interese şi în care fiecare dintre ele să nu fie afectată de modul în
care acţionează cealaltă.
Este binecunoscut faptul ca opiniile celor două sunt diferite în ceea ce priveste o serie de
probleme importante cum ar fi Curtea Penală Internaţională, tratatul de la Kyoto, productia şi
stocarea de mine antipersonal, pedeapsa capitală. Cu toate acestea, este de netagaduit ca ceea ce
le desparte este mult mai putin important decat ceea ce le uneste: valorile si obiectivele pe care le
impartasesc si care se urmareste a fi atinse la nivel global, prin cooperare – respectul pentru
statul de drept, drepturile omului si aleminoritatilor, democratia, lupta impotriva criminalitatii si
a terorismului, pentru a numi doar cateva dintre ele.
Summit-urile anuale SUA-UE la nivel de presedinti, numeroasele intalniri la nivel
ministerial si la nivel de grupuri tehnice de lucru ofera un cadru pentru ca cele doua parti sa isi
coordoneze actiunile atunci cand sunt de acord sau sa minimizeze disputele atunci cand nu ajung
la un acord in privinta unei probleme.
Cooperarea între SUA şi UE a capatat o nouă dimensiune şi ca urmare a implicării din ce
în ce mai mult a Uniunii Europene în securizarea zonelor de conflict din lume. Cum tehnologia
militară devine din ce în ce mai scumpă şi mai sofisticată, guvernele UE consideră că este
imperios necesar să lucreze împreună la fabricarea armelor. Mai mult decât atât, dacă forţele lor
armate trebuie să execute misiuni în comun, sistemele lor trebuie să fie interoperaţionale, iar
echipamentele suficient de standardizate. Chiar dacă modalitaţile de asigurare a securităţii
oferite de UE (misiuni de menţinere a păcii, ajutor umanitar, măsuri de prevenire sau rezolvare a
conflictelor, reconstrucţie şi securizare post-conflict) sunt oarecum diferite de metodele forţelor
armate ale SUA, în ultimul timp Uniunea Europeană se conturează ca o entitate importantă
capabilă să ofere securitate în lume, complementând eforturile SUA. Din 2003, UE a întreprins o
serie de misiuni de menţinere a păcii şi de gestionare a crizelor. Cea mai importantă dintre
7
acestea a fost în Bosnia şi Herţegovina, unde misiunea de 7000 de soldaţi condusă de Uniunea
Europeană (EUFOR), a înlocuit în decembrie 2004 trupele NATO de menţinere a păcii.7
1.2 Strategii transatlantice divergente
Relaţiile dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană s-au deteriorat în ultimii ani şi, în
ciuda unor evoluţii pozitive la începutul anului 2005, ele rămân şi astăzi la cel mai jos nivel
înregistrat vreodată din anii 1960 până acum. Totuşi, relaţiile transatlantice au început să se
schimbe la începutul anilor 1980. Ele au fost remodelate mai târziu de procese economice şi
tehnologice şi au fost determinate de factori politici şi militari
Pentru SUA, a cărei putere economică şi politică a fost dintotdeauna un exemplu de
urmat în formarea Uniunii Europene, Europa este un aliat care are acelaşi sistem de valori.
Statele Unite ale Americii au susţinut întotdeauna transformarea Europei într-o Uniune a statelor
europene şi a apreciat UE ca fiind un partener democratic stabil. Totuşi, din punct de vedere
politico-economic, UE este unul dintre cei mai puternici adversari ai Statelor Unite. Probleme au
existat şi continuă să existe cum ar fi conflicte grave, rezultate în urma politicilor comerciale
între SUA şi UE, ca de exemplu cele privind importul european de produse agricole sau
sprijinirea industriei aeronautice europene prin subvenţii publice, sunt consecinţe ale acestei
situaţii. Datorită relaţiilor politice strânse şi intereselor strategice comune aproape toate ţările
Uniunii au legături cu SUA în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, aceste conflicte au putut fi
soluţionate întotdeauna.8
Dacă discuţiile cu privire la securitatea internaţională, pacea, drepturile omului,
democraţia, precum şi cele legate de relaţiile economice între SUA şi UE au dus la concluzii
clare legate de acţiunile ce trebuie urmate în cadrul cooperării dintre cele două părţi, cateva
probleme s-au demarcat ca fiind mai sensibile şi rezolvarea lor cerând mai mult timp.
Prima dintre ele o constituie problemă tratatului de la Kyoto, pe care administraţia Bush nu l-a
ratificat. De asemenea, o alta divergenţă care nu şi-a găsit încă soluţia o reprezintă problema
7 http://ec.europa.eu8 http://www.euractiv.ro
8
Curţii Penale Internaţionale. Uniunea Europeană speră ca în viitorul apropiat SUA să îşi asume
responsabilitatea soluţionării acestor probleme. Deja, în ceea ce priveşte schimbările climatice,
SUA şi-au luat angajamentul de a aborda problematica emisiilor de gaze cu efect de seră şi de a
ajunge la un acord internaţional până în 2009 pentru perioada post 2012.
Un alt subiect sensibil pentru o parte din statele membre ale Uniunii Europene îl
constituie regimul vizelor impus cetătenilor europeni. Având în vedere că numai 15 din statele
UE pot intra pe teritoriul Statelor Unite fără viză (în scop turistic sau de afaceri pe o perioada
limitată de timp), Uniunea Europeana doreşte ca SUA sa ridice regimul în materie de vize şi să
trateze toţi cetatenii europeni în mod egal.
Pe 1 martie 2004, Uniunea Europeană a aplicat pentru prima dată sancţiuni comerciale
bunurilor provenind din SUA, măsurile vizând în special articolele textile, bijuteriile si jucăriile.
Cel mai afectat sector pare a fi cel al bijuteriilor, impactul sancţiunilor fiind estimat la 1,43
miliarde dolari SUA. Măsurile au fost impuse ca represalii pentru decizia administraţiei
americane de a oferi reduceri ale taxelor de export pentru mai multe firme americane, printre
care Microsoft şi Boeing, decizie catalogată ca incorecta de Organizatia Mondiala a Comertului.
Economiile din cele 50 de state federale din componenta SUA şi cele 27 de ţări membre
UE au facut un pas serios spre integrarea într-o piaţă unică transatlantică, în urma unui acord
semnat la începutul lunii mai 2007, la Washington DC (SUA). Cele două entităţi vor să-şi
armonizeze reglementările în aproape 40 de domenii, să unească spaţiul aerian transatlantic şi să
extindă competitivitatea companiilor lor pe piaţa globală.
S-a convenit să se înfiinţeze un Consiliu Economic Transatlantic comun care să se concentreze
pe reducerea standardelor de reglementare în aproximativ 40 de domenii, printre care: drepturile
de proprietate intelectuală, comerţul securizat, investiţiile, pieţele financiare, industria auto şi
inovaţiile.
La Summitul de la inceputul lunii mai 2007, preşedintele SUA şi înalţii reprezentanţi ai UE au
semnat şi acordul „Cer deschis”. Acordul permite reducerea tarifelor, sporind numărul de curse
transatlantice şi posibilitătile de opţiune ale pasagerilor.
9
Nu se poate vorbi de o agenda comună a SUA şi UE pe tema încălzirii globale, acestea
având “puncte de vedere diferite”. Casa Albă este de acord că trebuie facut ceva, dar respinge
abordarea europeana, ce mizează pe impunerea unor reduceri de gaze cu efect de seră. Opinia
americanilor rămâne aceea că aceste cote stricte ar dauna propriei creşteri economice şi
economiei globale. Cei doi lideri au adoptat, de asemenea, o declaraţie comună privind
securitatea energetică şi schimbările climatice, atrăgând atenţia asupra „interesului comun faţă de
asigurarea unor livrări sigure, accesibile şi curate de energie, precum şi faţă de soluţionarea
problemei schimbarilor climatice”.
Comerţul bilateral între SUA şi UE a ajuns în 2007 la valori-mamut: 400 miliarde euro
pentru mărfuri şi 225 miliarde pentru servicii. 42% din investiţiile străine ale UE sunt realizate în
SUA, iar 50% din investiţiile în străinatate ale SUA sunt efectuate în ţările membre UE.
În SUA, din cei cinci milioane de angajaţi ai companiilor străine, 58% lucrează pentru companii
europene, iar în Europa, patru milioane de angajaţi lucrează pentru filialele firmelor americane
1.2.1 Statutul îmbunătăţit de lider al Statelor Unite
Liderii politici şi industriali europeni au perceput că, pe la mijlocul anilor 1980, a apărut
o nouă strategie a SUA, care urmărea o reînnoire a statutului lor de lider şi cuprindea acordarea
unei autonomii politice crescânde Uniunii Europene. În timp ce o asemenea strategie includea o
gamă largă de aspecte politice, militare şi economice, un rol major în reorganizarea pe termen
lung a relaţiilor dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană l-a jucat dezvoltarea noilor tehnologii
şi aplicarea lor atât în economie cât şi în domeniul militar. Elitele politice şi industriale europene
au apreciat că un element-cheie al strategiei administraţiei SUA a fost încercarea de modelare a
direcţiei de dezvoltare tehnologică pe o cale care punea bazele competiţiei cu Uniunea
Europeană şi permitea SUA să-şi folosească poziţia politică şi militară dominantă din cadrul
Alianţei Atlantice.
10
1.2.2 Subordonarea europenilor
Pentru europeni, o asemenea strategie a SUA însemna o amplă subordonare tehnologică
şi politică, favorizată de legăturile strict militare şi politice deja existente între cele două maluri
ale Atlanticului. Elitele europene considerau că politicile SUA ar determina „Vechiul Continent"
să renunţe la opţiunile unei mai mari originalităţi tehnologice, unei creşteri economice şi unei
autonomii politice. Ele se temeau că Europa va ajunge din nou, exact ca în perioada imediat
următoare celui de-al doilea război mondial, să fie un partener politic minor, cu o economie
rămasă în urmă faţă de cea a SUA şi dependentă de aceasta în privinţa tehnologiilor-cheie.
În acest context, „legătura comerţ-apărare" a fost identificată pe la mijlocul anilor 1990
drept un domeniu de mare interes în Europa (în special în Franţa şi în Germania). Mai exact, s-a
apreciat că superioritatea tehnologică a SUA (atât în sectorul militar, cât şi în cel comercial) ar
putea deveni principalul factor extern care să determine perspectivele economice europene şi
autonomia sa politică la începutul secolului XXI. Aceasta nu excludea posibilitatea (mai ales
după victoria în războiul din Golful Persic din 1990-1991) că SUA ar putea determina revenirea
investiţiilor comerciale în domeniul apărării astfel încât să-şi mărească influenţa asupra
capacităţii europene de a-şi promova propria agendă de politică externă şi comercială, în special
în zona Golfului Persic, în Extremul Orient şi în America de Sud. Se observase că SUA
schimbaseră modelul competiţiei în politica internaţională prin transpunerea superiorităţii
tehnologice din domeniul militar în acţiuni pe piaţa globală. Pe această cale, se considera că, prin
legătura indirectă dintre comerţ şi securitate, se putea obţine acces pe pieţele externe, competitorii
puteau fi descurajaţi şi se puteau extinde acţiunile pe piaţa globală.
1.2.3 Evitarea competiţiei militare
Nivelele cheltuielilor militare ale SUA de după sfârşitul războiului rece (în special cele
pentru cercetare-dezvoltare şi înzestrare) şi continuarea viguroasă a Revoluţiei în afacerile
militare (RMA) ar fi putut să-i descurajeze pe europeni să se angajeze într-o „cursă a
înarmărilor" cu SUA. Cu alte cuvinte, europenii nu au îmbrăţişat pe deplin opţiunea edificării
acelor capacităţi militare şi de apărare cerute de structura de proiecţie a unei puteri militare
11
autonome şi, în acelaşi timp, de capacitatea de a furniza securitate altor ţări din întreaga lume în
competiţie cu SUA.
Rolul tehnologiilor de vârf şi a strategiilor de apărare promovate în SUA şi Europa vor
continua să joace un rol-cheie în schimbarea parametrilor de funcţionare a relaţiilor
transatlantice. Totuşi, SUA vor trebui să conceapă strategii de adaptare potrivite rolului din ce în
ce mai puternic jucat de Comisia Europeană în acest proces. De asemenea, merită menţionat
faptul că politicienii din Washington au puţină încredere în eforturile militare ale Uniunii
Europene şi sunt reţinuţi în privinţa eventualităţii ca Uniunea Europeană să devină un competitor
în probleme de securitate.
Încă de la mijlocul anilor 1990, forţele industriale şi politice europene care sprijină
proiectul unei „superputeri europene" devin mereu mai puternice, cu o configuraţie diferită în
fiecare ţară europeană importantă. În strategia economică, tradiţiile mercantiliste şi măsurile de
control şi de protecţie a pieţelor naţionale merg în acelaşi sens cu politica tehnologică de
selectare şi protejare a campionilor naţionali în fiecare sector industrial relevant. Sprijinul pentru
o asemenea strategie ar veni nu numai de la corporaţiile europene, ci şi de la companiile
transnaţionale europene care operează în domeniile tehnologiilor de vârf, inclusiv unele care au
fost create de proiectele comune de cooperare militară. Totuşi, un proiect european care ar opta
să intre în competiţie cu SUA în tehnologia şi puterea militară s-ar confrunta cu singurul aspect
al politicii americane în care puterea, în loc să scadă, a crescut de la sfârşitul anilor 1980:
domeniul tehnologiei.
Apariţia Chinei ca mare putere – şi ca potenţială superputere – este deja un element
important în mutarea centrului de greutate la nivel internaţional către Asia şi aproape toţi marii
actori de pe scena internaţională îşi definesc noile roluri. În eforturile lor competitive pentru
influenţă economică şi politică în Extremul Orient ( ca şi în Asia centrală şi regiunea Golfului
Persic) Statele Unite şi Uniunea Europeană au folosit, de la începutul anilor 1990, în mod
deosebit, diferite mijloace de „proiecţie a puterii" (militare şi comerciale faţă de cele comerciale
în primul rând). Dacă va continua, o asemenea stare de lucruri cel mai probabil va duce spre o
„cale conflictuală" transatlantică. Astfel, problema-cheie, atât pentru Europa, cât şi pentru SUA,
ar trebui să fie dacă vor aborda o abordare strategică a Chinei împreună sau vor concura pentru
asigurarea influenţei.
12
CONCLUZII
Principalii actori ai scenei internaţionale au fost U.E. şi S.U.A., însă dezvoltarea
unor state din lumea a treia, precum şi deschiderea unor noi pieţe de exemplu China,
alături de efectele crizei economice, a făcut ca ponderea superputerilor S.U.A. şi al U.E.,
în total, să scadă.
Dezvoltările din sistemul instituţional multilateral din domeniul comeţului
exterior au fost însoţite de importante schimbării în rata de creştere, structura şi orientarea
geografică a relaţiilor comerciale. Totuşi devansarea producţiei mondiale de către cea a
omerţului mondial este unul din semnele cele mai vizibile şi în acelaşi timp favorizante
ale procesului de globalizare.
Însă chiar dacă cele două puteri continuă să fie aibă o importanţă majoră în
economia mondială, ponderea lor în totalul comerţului este mai mică.
Trebuie totuşi remarcat că în ciuda scăderii ponderii deţinute, valoric, relaţiile
dintre U.E. şi S.U.A. sunt şi vor rămâne şi în continuare motorul economiei mondiale.
Faptul că S.U.A. şi U.E. sunt cei mai mari jucători din lume face ca relaţiile dintre
cele două ţări să fie esenţiale pentru procesul de globalizare.
Globalizarea şi, mai recent, criza financiară şi economică globală a influenţat în
ultimul deceniu, comerţul cu bunuri şi servicii al UE cu SUA, lucru care şi-au pus
amprenta atât asupra economiei mondiale, cât şi asupra pieţei interne.
Ultimul deceniu a pus în evidenţă deosebit de clar ambele faţete ale globalizării. Pentru
cea mai mare parte a perioadei, câştigurile în termeni de eficienţă, preţurile stabile şi creşterea
economică susţinută s-au datorat cu precădere reducerii distanţei economice şi interdependenţei
mai strânse a pieţelor. Totuşi, aceleaşi forţe au servit mai recent la extinderea şi amplificarea
turbulenţelor economice şi financiare, dovedind că valorificarea beneficiilor economiei globale
este asociată deopotrivă cu riscuri şi oportunităţi. În ultimii ani, întreaga lume a trebuit să ia la
cunoştinţă şi faptul că economia globală a devenit multipolară, în care puterea economică este
distribuită într-o măsură crescândă între mai multe ţări şi regiuni, şi, totodată, multidirecţională.
Globalizarea, propulsată de progresele tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, de deschiderea
economică mai accentuată şi de creşterea dimensiunii şi a sferei de acoperire geografică a
companiilor multinaţionale, determină ca pieţele să fie extensiv integrate şi interdependente.13
BIBLIOGAFIE
1. Hamzescu, R. Economie Europeană, Editura Universitaria, Craiova, 2006
2. Hamzescu, R. Istoria Integrării Economice, Editura Universitaria, Craiova, 2004
3. Hamzescu, R. Economie Europeană, Editura Universitaria, Craiova, 2006.
4. Christas, H. Leonard, J. Uniunea Europeană, Editura C.N.I Coresi S.A., Bucureşti.
5. ec.europa.eu
6. www.euractiv.ro
7. www.financiarul.ro
14
top related