argumentarea regulamentului cu privire la statutul studentului la grupa i

3
Argumentarea regulamentului cu privire la statutul juridic al studentului Dacă vorbim de aprecierea Redulamentului cu privire la statutul juridic al studentului atunci putem evidenția faptul că, pentru aprobarea acestuia sunt necesare întocmirea anumitor reguli de organizare și de dispoziție a articolelor din regulamentul dat, acestea fiind nevoite să fie în strictă corespundere cu legile propriu zise. Luînd cunoștință cu regulele organizatorice ce au fost întocmite în procesul de elaborare a Regulamentului cu privire la statutul studentului, ilucidăm faptul că au fost folosite următoarele elemente: 1. Titlul textului; 2. Emblema Universității de Stat a Republicii Moldova; 3. Imprimarea decorațiilor; 4.Cuprinsul; 5. Titlurile și capilolele; 6. Textul propriu zis; 7. Respectarea normelor ortografice; 8. Coerența exprimării; 9. Referirea la articole din baza legii. Toate aceste procedee exprimate exemplifică conceptul de tehnică legislativă, aceasta constă dintr- un rînd de instrumente , procedee și reguli de utilizare în procesul de realizarea a regulamentului.

Upload: silvia-mirza

Post on 17-Dec-2015

2 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

Argumentarea Regulamentului Cu Privire La Statutul Studentului

TRANSCRIPT

Argumentarea regulamentului cu privire la statutul juridic al studentului

Dac vorbim de aprecierea Redulamentului cu privire la statutul juridic al studentului atunci putem evidenia faptul c, pentru aprobarea acestuia sunt necesare ntocmirea anumitor reguli de organizare i de dispoziie a articolelor din regulamentul dat, acestea fiind nevoite s fie n strict corespundere cu legile propriu zise.Lund cunotin cu regulele organizatorice ce au fost ntocmite n procesul de elaborare a Regulamentului cu privire la statutul studentului, ilucidm faptul c au fost folosite urmtoarele elemente:1. Titlul textului;2. Emblema Universitii de Stat a Republicii Moldova;3. Imprimarea decoraiilor;4. Cuprinsul; 5. Titlurile i capilolele; 6. Textul propriu zis;7. Respectarea normelor ortografice;8. Coerena exprimrii; 9. Referirea la articole din baza legii.Toate aceste procedee exprimate exemplific conceptul de tehnic legislativ, aceasta const dintr-un rnd de instrumente , procedee i reguli de utilizare n procesul de realizarea a regulamentului. Instrumentele tehnicii juridice care au fost preluate n crearea acestui regulament au fost resursele materiale i cele intelectuale, pentru exprimarea coerent a ideilor i fixarea acestora ntr-o strns legtur care mai apoi a determinat nelegerea unei tematici unice.Procedeile tehnicii legislative care au fost utilizare sunt acele soluii practice adoptate n vederea efecturii unei activiti unice, ntocmirea acelor procedee de expunere a normelor juridice, n cazul dat au fost trimitere la articole, legi. Normele tehnicii legislative folosite sunt acele prevederi legale, norme de sistematizare a reglementrilor legale. Au lipsint ns n cadrul textului hotrrei urmtoarele elemente:1. Denumirea tipului documentului2. Data nregistrrii3. Indicele de nregistrare4. Adresa destinatorului5. Legea 6. Principiile logicii juridice.Nerespectarea acestor norme, elemente utilizate n procesul de elaborare a regulamentului, duce la nerespectarea cerinelor privind forma, structura i coninutul propriu zis a acestuia. Regulamentul adoptat trebuie s ia n consideraie nivelul culturii juridice a societii n general, n special a subiecilor a cror comportament este reglementat.Regulamentul dat a fost ntocmit n form de text ,care a fost restructurat n dispoziii, titluri i capitole. Textul contntinuu coerent , conine mai multe hotrri sau concluzii, sistematizat pe capilole i puncte numerotate cu cifre arabe i romane, toate acestea coninnd descrierea sau ataarea faptelor redactate la persoana a treia, singular sau plural.Au fost respectate tehnica de numerotare a paginii, acesta a fost ntocmit prin numerotare cu cifre arabe, plasate n partea de jos a paginii, la fel au fost respectate i semnele de punctuaie.

n concluzie putem stabili faptul c textul regulamentului cu privire la statutul juridic a studentului a fost ntocmit parial dup normele tehnicii legislative i regulelor de redactare a textului. Neexistena corectitudinii duce la imixiunea incertitudinei i diminuarea abilitilor de creare i redactare a unui document de lege. Coninutul nregistrat i aprobat n documentul dat se realizeaz mai apoi n procesul conveuirii umane i acesta trebuie s fie constituit conform tuturor prevederilor legale.