Audit statutar

Nume si prenume: CARUNTU RAMONA-CRISTINA

An stagiu: II

Categoria profesionala: Expert Contabil

20. Cum probati intr-o misiune de audit statutar principiul prudentei?

Rezolvare:

Principiul prudentei - prudenta presupune o apreciere rezonabilã a faptelor în scopul evitãrii riscului de a transfera în viitor incertitudini prezente susceptibile de a greva patrimoniul si rezultatele financiare ale întreprinderii. Potrivit acestui principiu nu este admisã supraevaluarea elementelor de activ si a veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de pasiv si a cheltuielilor, tinând cont de deprecierile, riscurile si pierderile posibile generate de desfãsurarea activitãtii exercitiului curent sau anterior.

Principiul prudenţei constă în aceea că pentru deprecierile, riscurile şi pierderile probabile care pot surveni în activitatea exerciţiului curent sau anterior nu este admisă, pe de o parte, supraevaluarea elementelor de activ şi a veniturilor, iar pe de altă parte, subevaluarea elementelor de pasiv şi a cheltuielilor. Aceste cerinţe asigură evitarea transferării în perioada viitoare a incertitudinilor din cursul exerciţiului curent şi a celui anterior sau, altfel spus să nu influenţeze patrimoniul şi rezultatele exerciţiilor viitoare cu ceea ce nu se reflectă la acestea. De asemenea, prudenţa nu permite constituirea de rezerve sau provizioane fără obiect sau supradimensionate. De aici, rezultă importanţa procesului de evaluare care este supus unui regim prudenţial îndeosebi orientat în zona profitului realizat şi al deprecierilor indiferent de rezultatul exerciţiului (pierdere sau profit).

21. Cum probati intr-o misiune de audit statutar principiul intangibilitatii bilantului de deschidere?

Rezolvare:

Potrivit principiului intangibilitatii, bilantul de deschidere al unui exercitiu financiar trebuie sa corespunda bilantului de inchidere al exercitiului precedent.

Concret, la inchiderea unui exercitiu financiar, toate conturile se soldeaza prin debitul si creditul contului extrabilantier 892 “Bilant de inchidere” (conturile de activ, cu sold debitor, prin debitul acestui cont, iar conturile de pasiv, cu sold creditor, prin creditul acestui cont). Apoi, la inceputul exercitiului financiar, toate valorile din contul 892 “Bilant de inchidere” se transfera in creditul si debitul contului 891 “Bilant de deschidere” (in debitul contului, creditarea conturilor de pasiv, pentru crearea unui sold initial creditor, iar in creditul contului, debitarea conturilor de activ, pentru a crea un sold initial debitor). Astfel bilantul de deschidere este acelasi cu bilantul de inchidere al exercitiului precedent.

Acest bilant de deschidere este intangibil, in sensul in care orice modificari de politici, proceduri sau metode contabile efectuate in cursul unui exercitiu financiar nu pot fi aplicate retroactiv astfel incat sa modifice valorile inregistrate in bilantul de deschidere. Orice modificari ale politicilor sau procedurilor pot intra in vigoare abia la inceputului unui

exercitiu financiar. De asemenea, orice erori descoperite, aferente perioadei precedente, vor fi corectate pe seama rezultatului reportat si nu prin modificarea bilantului de deschidere.

22. Nominalizati si exemplificati cinci tehnici de audit pentru obtinerea probelor de audit.

Rezolvare:

Tehnicile de audit pentru obtinerea probelor de audit cel mai frecvente intalnite sunt: confirmarea externa (directa), tehnica observarii fizice, tehnica sondajului, tehnica interviului, tehnica examinării analitice.

Confirmarea externă (directă).Este o procedură care constă în a cere unui terţ, având legături de afacere cu

intreprinderea verificată, să confirme direct auditorului informaţiile privind existenţa operaţiilor, a soldurilor etc. Auditorul are latitudinea de a determina condiţiile şi întinderea acestei proceduri.

Procedura se demarează cu acordul conducerii intreprinderii supusă controlului; dacă aceasta nu se arată favorabilă pentru o astfel de procedură, auditorul se poate găsi în una din următoarele două situaţii:

fie consideră că tehnicile compensatorii de control îi aduc elemente suficiente de probă;

fie consideră că alte controale nu-l conduc la elemente probante faţă de limitele impuse de conducerea intreprinderii care va suporta consecinţele necesare cu privire la certificare.

Standardul Internaţional de Audit (ISA) nr. 505 defineşte principalele cazuri în care auditorul are obligaţia să procedeze la folosirea tehnicii confirmării directe:

confirmarea unor cauze în baza cărora s-au realizat unele tranzacţii; confirmarea de către bănci a soldurilor conturilor şi alte informaţii

considerate necesare; confirmarea conturilor de clienţi şi debitori; confirmarea stocurilor în depozite vamale, în consignaţie şi alte stocuri la

terţi; valori imobiliare cumpărate prin intermediari financiari; împrumuturi de la terţi; confirmarea soldurilor costurilor de furnizori şi creditori.

Confirmarea poate să fie pozitivă, atunci când terţul solicitat îşi exprimă acordul asupra informaţiei primită sau furnizează chiar el informaţia, sau negativă, atunci când terţului solicitat i se cere să nu răspundă decât în cazul în care nu este de acord cu informaţia care i s-a prezentat.

Auditorul trebuie să ia în consideraţie orice fapt de natură să pună în discuţie fiabilitatea răspunsului obţinut la cererea de confirmare externă (directă).

Procedurile şi principiile fundamentale, precum şi modalităţile lor de aplicare, în legătură cu utilizarea de către auditor a procedurii confirmării externe (directe) ca mijloc de obţinere a elementelor probante sunt reglementate prin Standardul Internaţional de Audit (ISA) nr.505, aplicabil începănd cu auditul situaţiilor financiare ale anului 2001.

Tehnica observării fizice.Observarea fizică este mijlocul cel mai eficace de verificare a existenţei unui activ,

însă ea nu aduce decât o parte din elementele probante necesare şi anume numai existenţa bunului respectiv; celelalte elemente probante ca proprietatea asupra bunului, valoarea atribuită etc. trebuie verificate prin alte tehnici.

Acţiunile întreprinse de auditor pe linia controlului stocurilor, de exemplu, au ca obiectiv asigurarea că:

intreprinderea a prevăzut mijloace corespunzătoare care permit recenzarea activelor în condiţii de fiabilitate; această fază a intervenţiei constă în studierea procedurilor de inventariere şi se situează deci înaintea inventarierii propriu-zise;

aceste mijloace sunt puse în aplicare în mod satisfăcător; această fază constă în verificarea faptului că persoanele însărcinate cu inventarierea aplică în mod corect procedurile şi se situează în timpul inventarierii propriu-zise;

lucrările de inventariere au fost corect exploatate (valorificate); această fază constă în a controla dacă cantităţile recente sunt cele utilizate pentru evaluarea sumei stocurilor şi se situează deci după inventarierea propriu-zisa.

Tehnica sondajului.Ţinând seama de numărul de operaţii efectuate de intreprindere, auditorul nu poate

verifica integral, de exemplu, rulajele sau soldurile unui cont. El caută elementele probante pe un eşantion adecvat, utilizând tehnica sondajului cel mai bine adaptat fiecărei situaţii.

Sondajul este definit ca o tehnică ce constă în selecţionarea unui anumit număr sau părţi dintr-o mulţime, aplicarea la acestea a tehnicilor de obţinere a elementelor probante şi extrapolarea rezultatelor obţinute asupra eşantionului la întreaga masă sau mulţime. Tehnica sondajului este reglementată de Standardul Internaţional de Audit (ISA) nr. 530.

Sondajele pe care le realizează auditorul în cursul misiunii sale sunt:

în unele cazuri, în general cu ocazia verificării funcţionării controlului intern, auditorul caută să demonstreze că elementele care constituie masa, mulţimea, prezintă o caracteristică comună (de exemplu, vizarea sau aprofundarea comenzilor cu ocazia cumpărărilor); sondajele efectuate în astfel de cazuri sunt sondaje asupra atribuţiilor;

în alte cazuri, în general cu ocazia controlului conturilor, auditorul caută să verifice valoarea dată unei mulţimi sau unei mase; acestea sunt sondaje asupra valorilor.

Auditorul poate folosi în general două tipuri de sondaje: sondajul statistic şi sondajul nestatistic, bazat exclusiv pe experienţa sa profesională. Acesta din urmă, însă, nu permite o extrapolare riguroasă a rezultatelor obţinute asupra eşantionului la întreaga masă sau mulţime. Alegerea între cele două tipuri de sondaje depinde de pregătirea profesională a auditorului şi de gradul de credibilitate pe care acesta doreşte să îl dea concluziilor sale.

Oricare ar fi însă tipul de sondaj, este important să fie respectate câteva reguli riguroase privind decizia asupra eşantionului şi parcurgerea unor etape obligatorii.

Potrivit Standardelor Internaţionale de Audit, elementele probante într-o misiune de audit (“audit evidence” sau “eléments probants”) reprezintă informaţii obţinute de auditor pentru a ajunge la concluzii pe care acesta îşi fondează opinia; aceste informaţii constau în documente justificative şi documente contabile care stau la baza situaţiilor financiare şi care sunt coroborate cu informaţii din alte surse.

Tehnica interviuluiTehnica interviului aplicată în cadrul lucrărilor de audit financiar este definită ca

fiind “o metodă de investigare destinată cunoaşterii în profunzime a comportamentului uman în însuşirea şi aplicarea unor proceduri componente ale auditului intern sau controlului conturilor”.

            Tehnica interviului presupune o discuţie/dialogare între cel care aplică interviul, denumit intervient şi subiectul (subiecţii) interogat(i) denumit(i) intervievat(i).

            Fiind o metodă delicată şi pretenţioasă, cere o perfecţionare personală a celor care iau interviuri, ceea ce îi duce la:

o mai bună înţelegere a ceea ce se petrece în sinea lor şi în gândurile celorlalţi în cursul interviului;

o mai bună înţelegere a poziţiei intervievatului în contextul lui psihologic;

o mai bună înţelegere a exprimării altuia;

o mai bună situare a interviului în contextul mai vast al auditului financiar, în cadrul căruia el nu este decât un element;

o mai bună apreciere în cursul interviului a modului în care au fost înţelese şi aplicate procedurile.

În plus, intervientului i se cere a fi o persoană pricepută, instruită în acest scop şi având anumite calităţi: inventivitate, onestitate, exactitate în notarea răspunsurilor, adaptabilitate, să fie nici agresiv, dar nici prea sociabil etc.

Tehnica examinării analitice            Examinarea analitică este o metodă globală destinată să constate numai erorile sau omisiunile importante, fără să aducă, prin ea înseşi, elemente doveditoare a erorilor sau omisiunilor constatate, acestea urmând a fi determinate prin celelalte tehnici (sondaj, teste) care permit cuantificarea cât mai precisă a acestora.            Această tehnică rezultând din textul punctului 63 al Normelor de audit nr.1/1995, bazându-se pe sistemul informaţional, documentele ce iau naştere şi circulă în întreprindere, arată importanţa ei deosebită pentru eficacitatea auditului financiar.            Auditorul, desigur, va deosebi documentele care definesc o politică sau o orientare de cele care descriu sau subînţeleg efectuarea unei proceduri sau operaţii. Deşi primele le lămuresc pe celelalte, ele nu sunt suficiente pentru ca auditorul să cunoască faptele.

            Documentele, ca suport informaţional, chiar dacă nu exprimă în totalitate faptele, existenţa şi conţinutul lor exprimă pe de o parte situaţia de fapt, atunci când ele au fost întocmite şi pe de altă parte nivelul organizatoric al auditului intern.

Adesea, documentele nu mai exprimă realitatea, deoarece operaţiile şi procedurile descrise sau subînţelese au evoluat (de exemplu, datorită fie adaptărilor organizatorice ale întreprinderii, fie evenimentelor posterioare închiderii exerciţiului financiar) fără ca documentul sau înregistrările contabile să fi fost aduse la zi.

23. Probele de audit sunt mai credibile atunci cand: a)sunt obtinute dintr-o sursa independenta,din exteriorul intreprinderii b)este furnizata de un alt auditor c)este obtinuta pe suport de hartie sub forma unei fotocopii

Rezolvare: a, b, c

24. Pornind de la caracterul suficient si adecvat al probelor care este raportul intre calitatea si cantitatea probelor de audit?

Rezolvare:

Gradul de adecvare reprezinta masura calitatii probelor de audit; cu alte cuvinte, relevanta si credibilitatea acestora in furnizarea de suport pentru categoriile de tranzactii, solduri ale conturilor, prezentarile de informatii si asertiunile aferente sau in detectarea denaturarilor de la nivelul acestora. Cantitatea probelor de audit necesare este afectata de riscul de denaturare

25. Care sunt informatiile pe care auditorul trebuie sa le colecteze in etapa de acceptare a mandatului?

Rezolvare:

Actiunile intreprinse in aceasta etapa permit auditorului sa colecteze informatiile necesare fundamentarii deciziei de acceptare a misiunii si acestea se refera la:

cunoasterea globala a intreprinderii (existenţa riscurilor nu presupune că auditorul refuză mandatul, însă decizia sa de a accepta este luată în cunoştinţă de cauză, urmând să ia toate măsurile necesare, în consecinţă);

examenul de independenta si de absenta a incompatibilitatilor; examenul competentei; contactul cu fostul auditor sau cenzor; decizia de acceptare a mandatului; fisa de acceptare a mandatului.

26. Prezentati principalele lucrari ce trebuiesc efectuate intr-o misiune de audit statutar in etapa de orientare si planificare a auditului statutar

Rezolvare:

In aceasta etapa auditorul obtine informatii cu privire la particularitatile intreprinderii, zonele sale de risc, domeniile si sistemele semnificative, informatii care sa-i permita

orientarea si planificarea controalelor astfel incat sa fie prevenite lucrari inutile sau care nu vor servi realizarii obiectivelor misiunii de audit.

Principalele lucrari din aceasta etapa sunt: 1. Culegerea de informatii generale asupra intreprinderii2. Identificarea domeniilor si sistemelor semnificative3. Redactarea planului de misiune (planului de audit)4. Elaborarea programului de munca.