capitolul ix contractele comerciale subcapitolul contractul de schimb
TRANSCRIPT
b) Contractul de schimb
Schimbul este considerat o înlocuire a ceva cu altceva.
Contractul de schimbul este acel contract sinalagmatic prin care
părţile se obligă, fiecare, să transmită celeilalte dreptul de proprietate asupra
unui bun, altul decât bani. În contractul de schimb, părţile se numesc
copermutanţi sau coschimbaşi.
Contractul de schimb, ca şi contractual de vânzare, este un contract
sinalagmatic (bilateral), cu titlu oneros, comutativ şi consensual. De
asemenea, schimbul este un contract translativ de proprietate, dar -
asemănător vânzării - poate mijloci şi transmiterea altor drepturi, reale sau
de creanţă. Dacă însă echivalentul este o obligaţie de a face sau de a nu face,
contractul nu mai este de schimb, ci unul nenumit. Echivalentul nu poate fi
nici o sumă de bani sau creanţă bănească, caz în care contractul este de
vânzare-cumpărare. Dar dacă ambele prestaţii au ca obiect o sumă de bani
(inclusiv valută), nu mai avem vânzare (un lucru în schimbul preţului ), ci un
contract de schimb (100 monezi de 50 bani, contra bancnotei de 5 lei).
Pricipala deosebire intre cele doua contracte este că, la vânzare,
transmisiunea proprietăţii bunului vândut se face prin plata unei sume de
bani, iar la schimb, preţul este înlocuit printr-un bun în natură, de valoare
echivalentă.
Contractul de schimb este definit în art. 1763 Cod civil astfel:
“Schimbul este contractul prin care fiecare dintre părţi, denumite
copermutanţi, transmite sau, după caz, se obligă să transmită un bun pentru a
dobândi un altul.”.
Contractul de schimb este un contract consensual. În cadrul
contractului de schimb, fiecare dintre părţi este considerată vânzător, cu
privire la bunul pe care îl înstrăinează, dar şi cumpărător, faţă de bunul pe
care îl dobândeşte. De aceea, dispoziţiile de la vânzare se aplică şi
schimbului. Conform art. 1764 din Codul civil: “(1) Dispoziţiile privitoare la
vânzare se aplică, în mod corespunzător, şi schimbului. (2) Fiecare dintre
părţi este considerată vânzător, în ceea ce priveşte bunul pe care îl
înstrăinează, şi cumpărător, în ceea ce priveşte bunul pe care îl dobândeşte.”.
Prin contractul de schimb se poate transmite întreg dreptul de
proprietate, cote părți din dreptul de proprietate, precum și orice alt drept
real sau de creanţă.
Prin contractul de schimb se poate transmite, pe lângă dreptul de
proprietate, şi orice alt drept real sau de creanţă, corporală sau incorporală,
inclusiv drepturi de autor (ca cesiunea drepturilor de difuzare a unei opere
între canale de televiziune). De asemenea, poate face obiect al contractului şi
o cotă-parte indiviză asupra bunurilor supuse schimbului. În cazul în care
părţile şi-ar transmite reciproc doar folosinţa unor lucruri, am fi în prezenţa
unui contract nenumit (respectiv a unui contract de locaţiune, dacă sunt
îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru existenţa acestui contract), la fel
şi în cazul în care în schimbul unui lucru se promite îndeplinirea unei
acţiuni.
În lipsa unor precizări contractuale, părţile contractului de schimb
suportă în mod egal cheltuielile. Conform art. 1765 Cod civil: “Cheltuielile
schimbului. În lipsă de stipulaţie contrară, părţile suportă în mod egal
cheltuielile pentru încheierea contractului de schimb”.
Dacă valoarea lucrurilor schimbate nu este egală, se va plăti diferenţa,
respectiv o sumă de bani, numită sultă (solvere, solutum = plată).
Sulta nu poate depăşi valoarea bunului schimbat deoarece, în acest
caz, operaţia nu ar mai reprezenta un schimb, ci o vânzare.
În cazul schimbului cu sultă, se va întabula dreptul de ipotecă legală
în favoarea coschimbaşului căruia i se datorează sulta, pentru plata sumei de
bani datorate. Astfel, art. 2386 din Codul civil prevede: “Creanţele care
beneficiază de ipotecă legală. În afara altor cazuri prevăzute de lege,
beneficiază de ipotecă legală: 1. vânzătorul, asupra bunului imobil vândut,
pentru preţul datorat; această dispoziţie se aplică şi în cazul schimbului cu
sultă sau al dării în plată cu sultă în folosul celui care înstrăinează, pentru
plata sultei datorate;”