ACTIVITATEA FIZICĂ ADAPTATĂ BOLNAVILOR

CU CARDIOPATIE ISCHEMICĂ

Conducător ştiinţific:  Asist.Univ. Dr. Sinmarghitan Georgeta

 

Candidat: Popescu Florin

LUCRAREA DE FAŢĂ ESTE CONSTITUITĂ DIN DOUĂ PĂRŢI DISTINCTE:

PARTEA I-a – PARTEA GENERALĂ, ce prezintă date din literatura de specialitate

PARTEA a II-a – PARTEA SPECIALĂ, ce cuprinde:• Cardiopatia ischemică şi efortul • Material si metodă (loturile de pacienţi)• Rezultate şi discuţii • Concluzii • Bibliografie

• PARTEA I-a prezintă date din literatura de specialitate privind: Anatomia si fiziologia apartului cardiovascular

Inima este organul central al apartului cardiovascular.Este situată in mediastin şi are forma unei piramide triunghiulare sau a unui con turtit, culcat pe diafragmă

Din punct de vedere structural, inima este alcătuită din trei tunici care, de la exterior spre interior sunt:epicardul, miocardul şi endocardul.

Aparatul cardiovascular asigură circulaţia sângelui şi a limfei în organism.Prin acesta se îndeplinesc două funcţii majore:

-distribuirea subsţantelor nutritive şi a oxigenului tuturor celulelor din organism;-colectarea produşilor tisulari de catabolism pentru a fi excretaţi.

Forţa motrică a acestui sistem este inima, arterele reprezintă conducte

Inima este singurul organ muscular care se contractă ritmic, fără întrerupere, din viața embrionară până la moarte. 

• Rolul fundamental al inimii este acela de a pompa sângele.Ea poate fi considerată ca fiind alcatuită din două pompe dispuse în serie (pompa stangă şi cea dreaptă), conectate prin circulaţiile:pulmonară şi sistemică.Fiecare parte a inimii este echipată cu două seturi de valve care,in mod normal, impun deplasarea fluxului sangvin intr-un singur sens.

Funcţia de pompa a inimii se realizează cu ajutorul proprietaţilor muşchiului cardiac (excitabilitatea, automatismul ,conductibilitatea şi contractilitatea).

Inima umană. 1. Atriu drept; 2. Atriu stâng; 3. Vena cavă superioară; 4. Aorta; 5. Arteră pulmonară; 6. Venă pulmonară; 7. Valva mitrală; 8. Valva aortică; 9. Ventricul stâng; 10. Ventricul drept; 11. Vena cavă inferioară; 12. Valva tricuspidiană; 13. Valvă pulmonară.

• PARTEA SPECIALĂ• Cardiopatia ischemică şi efortul• Adaptarea la efort a bolnavilor de cardiopatie ischemică• Antrenamentul fizic şi efectul său asupra funcţiei

cardiace • Material si metodă • Material:loturile de pacienţi • Rezultate şi discuţii • Concluzii

Cardiopatia ischemică este definită ca o tulburare miocardică datorată unui dezechilibru între fluxul sangvin coronarian şi necesităţile miocardice, produs prin modificări în circulaţia coronară .

Ischemia miocardică se exprimă clinic prin angină pectorală. Simptomul care domină sau ocupă exclusiv tabloul clinic al anginei pectorale este durerea (din angina sau infarct), declanşată de un efort fizic sau în repaus, de frig, de emoţii, dar unele episoade ischemice sunt nedureroase (silenţioase).

• Termenul de cardiopatie ischemică defineşte o stare patologică caracterizată printr-un dezechilibru între oferta de O2 şi necesarul de O2 la nivelul miocardului.

• Ideea antrenamentului fizic la bolnavii coronarieni şi cardiaci în general,porneşte de la două constatări cum ar fi:

-repaosul la pat, în afara oricărei boli,duce la scăderea capacitaţii de efort a bolnavilor;

-s-a constatat că la subiecţii sănătoşi sedentari creşte capacitatea de efort în urma antrenamentului fizic.

• Pornind de la aceste constatări s-a pus intrebarea dacă reducerea duratei repausului la pat a bolnavilor cardiaci şi includerea lor intr-un program de antrenament fizic nu ar putea să le crească capacitatea de efort la cote cât mai apropiate de cele ale indivizilor sănătoşi de aceeaşi vârstă.

Material:loturile de pacienţi Lot A-cardiopatie ischemică

Lot B-insuficienţă cardiacă

Structura pe sexe a fost: Bărbaţi=8, adică 53%, iar Femei=7,adică 47%. Se observă ca procentajul este cu ceva mai mare la bărbaţi faţă de femei.

Fig.1Structura pe sexe

Urmărind mediul din care provin bolnavii după localitatea de domiciliu remarcăm : că din mediul urban provin, 66% din paceti, iar din mediul rural provin 34%.

Fig.2Mediul din care provin bolnavii

• Testarea la efort poate fi standardizată sau nestandardizată, izotonică sau izometrică, ultima reprezentată indeosebi de handgrip.De altfel, cea mai utilizată metodă este testarea de efort izotonică, care poate fi efectuată pe covor rulant sau cicloergometru.

Odată trecut testul probei de efort, pacienţii sunt integraţi într-un program de reabilitare, recuperare şi creştere a capacitaţii de efort, lucru realizabil prin intermediul exerciţiilor de kinetoterapie, special adaptate pentru bolnavii coronarieni .

Datorită faptului că media de vârstă a pacienţiilor mei depăşeşte 60 de ani, aceştia vor fi automat înscrişi în cadrul antrenamentelor

fizice specifice coronarienilor vârstnici.Astfel, pacienţii vârstnici necesită elaborarea unui program

complex de antrenament fizic, menit să îmbunătăţească capacitatea aerobă de efort, flexibilitatea articulară şi forţa

musculară.

• În următoarele rânduri vor fi prezentate exerciţii care sunt parte integrantă a procesului de recuperare, reabilitare şi creştere a capacitatii de efort:

Programul 1 : exerciţii prin gimnastică respiratorie . Exerciţiile se execută într-un ritm lent, cu controlul permanent şi voluntar al respiraţiei.

Programul 2 (exerciţii pentru pacienţii cu capacitate de efort scazută) Este recomandat ca frecvenţa cardiacă din timpul efortului să nu depaşească 50-60% din frecvenţa cardiacă maximă teoretică. Exerciţiile de stretching şi gimnastică respiratorie pot completa acest program de antrenament.

• Astfel în urma participării celor două loturi de pacienţi la programul de reabilitare cardiovasculară,dar şi susţinerii probei de efort la sfârşitul programului de antrenament s-a remarcat faptul că:

-pacienţii din lotul A au arătat o creştere semnificativă a capacităţii de efort, îmbunătăţirea calităţii vieţii şi o

ameliorare a profilului tensional;-pacienţii din lotul B nu au înregistrat o modificare

semnificativă a capacităţii de efort faţa de prima probă susţinută inainte de includerea în programul de reabilitare

cardiovasculară.Riscul antrenamentului fizic la un bolnav cardiac este considerat foarte mare în aparenţă, dar în realitate experienţa de până acum a dovedit că în condiţiile unui antrenament fizic supravegheat, desfăşurat în funcţie de starea funcţională a bolnavului, riscul real este extrem de mic .

• Capacitatea de muncă a unui individ, dupa un accident coronarian acut, este rezultanta a doi factori: primul dintre aceştia este reprezentat de capacitatea funcţională, respectiv de importanţa deficitului functional, iar cel de-al doilea de starea şi motivaţia psihologica a bolnavului.Astfel pe lângă o capacitate funcţională egală, pe lângă acelaşi tablou clinic obiectiv, bolnavii pot avea o stare şi o motivaţie psihologică deosebită, care să-i facă pe unii apţi de muncă, iar pe alţii să-i invalideze.

Capacitatea de muncă depinde, de asemenea, într-o măsură semnificativă, de vârsta bolnavului şi de statusul său socio-economic anterior.În general, tinerii au o motivaţie mai puternică decât persoanele de vârstă înaintată pentru reluarea activităţii profesionale.

• Concluzii: 1.Cu toate că,cardiopatia ischemică este o boală frecventă şi cu risc vital, studiul de faţă arată că toţi pacienţii pot beneficia de activitate fizică.

2.În funcţie de testările obiective ale capacităţii de efort,programele de antrenament fizic, trebuie sa fie strict individualizate fiecărui pacient.

3.În urma participării bolnavilor cardiovsculari la antrenamentul fizic, am remarcat o mai mare implicare în desfăşurarea procesului de recuperare în rândul femeilor.

4.Comparaţia între cele două loturi de pacienţi scoate in evidenţă faptul că: bolnavii din lotul A (C.I.) pot atinge un nivel ridicat de antrenament fizic superior, pe când cei din lotul B (I.C.) prezintă o slabă adaptabilitate la efort.

Vă mulţumesc!