‚ Ce este Oceanul?

Pamantul este o planeta a apei. Oceanul, o masa enorma de apa sarata, acopera mai mult de trei sferturi din suprafata Pamantului. Desi unele oceane au primit denumiri distincte, de exemplu, Oceanul Atlantic sau Oceanul Pacific, de fapt ele fac parte dintr-un intreg constituit de apa. Oceanul are lumea lui proprie, cu munti, vai, vulcani si o multime de vietuitoare, de la animale minuscule la animale uriase.

Iata cateva lucruri despre ocean:

-oceanul a luat nastere in urma cu 4 miliarde si jumatate de ani.-apa oceanului depoziteaza CALDURA pentru a impiedica racirea excesiva a

planetei. -majoritatea OXIGENULUI pe care il respiram este produs de plantele din ocean.

Privit din inaltime, de la cateva mii de kilometrii departare, Pamantul ni se infatiseaza ca un imens glob de culoare albastra, patat, ici si colo, de verdele-cafeniu al continentelor, de albul-cenusiu al norilor, dispusi in vartejuri uriase, ori asezati in benzi stralucitoare si acoperit in jurul polilor de albul imaculat al calotelor de gheata.

Si la fel cum Marte a fost botezata ,, planeta rosie”, iar Venus ,,planeta furtunilor”, oare ce denumire mai fireasca ar putea capata Terra decat ,,planeta albastra”, datorita enormei intinderi a Oceanului Planetar, ce acopera aproximativ 71% din suprafata Pamantului, lasand uscatului doar un procent de 29%.

Oricat ar parea de ciudat, ne intrebam de ce oare planeta noastra se numeste Pamant si nu Apa, cand numai Oceanul Pacific are o suprafata cu mult mai mare decat a tuturor continentelor luate impreuna. Desigur, poate si datorita faptului ca oceanul reprezinta – la prima vedere – o ambianta destul de ostila omului, ceea ce explica interesul major al locuitorilor Terrei pentru uscat, unde fiinta umana a gasit mediul de viata adecvat.

Cunoasterea mai aprofundata a oceanului devine posibila abia in secolul nostru cand impetuoasa dezvoltare a stiintei si tehncii, care a permis omului folosirea energiei nucleare, construirea unor aparate pentru zbor in spatiul cosmic a dat si mijloace de cercetare mai temeinica a lumii adancurilor. Cea mai mare parte a invatatilor din antichitate aveau o viziune gresita asupra oceanului. Homer considera ca Pamantul este un disc in jurul careia curge fluviul Okeanos. Eratostene care sustinea ca doua treimi din suprafata Pamantului sunt ocupate de mari si oceane, cifra foarte apropriata de realitate ( 70,8% ). Tot din acele vremuri ne-au ramas si informatiile lui Herodot asupra tarmurilor Marii Negre si gurilor Dunarii.

In perioada marilor descoperiri geografice ( secolele XV- XVI ), cunoasterea Pamantului si a Oceanului Planetar progreseaza rapid. Vestitii navigatori Columb, Vasco da Gama, Magellan imping tot mai departe limitele cunoasterii oceanului. Cu toate ca imaginea despre contorul bazinelor oceanice se imbunatateste, adancurile acestora raman la fel de necunoscute ca in antichitate. Abia in secolul al XVIII-lea capitanul Philipps reuseste sa lanseze o sonda pana la adancimea de 4000 de picioare ( 1 picior = 0,3m), atingand fundul oceanului, aduce la lumina zilei un esantion de namol.

www.referat.ro

Conceptul modern de Ocean Planetar este recent si reflecta opiniile actuale ale oamenilor de stiinta din domeniile stiintelor pamantului si ale vietii privind divizarea suprasistemului terestru in subsisteme de diferite ranguri. Abordarea holista, globala, releva locul principal pe Terra, ca si rolul acestuia in conditionarea mediului la toate nivelurile sale de organizare.

Conform definitiei lansate de Biroul Hidrografic International in anul 1952, Oceanul Planetar reprezinta totalitatea oceanelor, marilor mediterane si marilor marginale de pe Terra. Suprafata totala a Oceanului Planetar este de 360.000.000 ceea ce reprezinta 71% din suprafata Terrei, de unde si denumirea de Planeta Ocean sau Planeta Albastra. Volumul de apa continut de Oceanul Planetar este de 1.370.000.000 , reprezentand 98% din intreaga cantitate de apa a hidrosferei.

Oceanul Pacific

Suprafata: 179.710.000 kmAdancimea medie: 4028 mAdancimea maxima: 11.516 m ( ,,groapa” Cook din Fosa Filipinelor )Volumul apelor: 723.710.000 km

Spre deosebire de Oceanul Atlantic care era foarte puţin cunoscut până la

călătoriile lui Cristofor Columb, Oceanul Pacific a fost străbătut de băştinaşi cu mult înainte de sosirea europenilor. Oceanul Pacific, cu toată denumirea sa de ocean „liniştit”, cuprinde zone de foarte mare instabilitate. Numele de Pacific a fost dat de primul european ce a ajuns aici, navigatorul portughez, Ferdinand Magellan în 1520 în prima călătorie din jurul lumii. Astfel în cea mai mare parte a sa, este o imensă placă tectonică ( placa Pacifică ), compusă din mai multe fragmente aflate în deplasare. Ţărmurile sale sunt presărate cu numeroşi vulcani stinşi sau activi ce alcătuiesc „Cercul de Foc” cât şi numeroase insule . De fapt Oc. Pacific este oceanul erupţiilor vulcanice, al seismelor, al insulelor coraligene şi invaziilor mării.

Oceanul Pacific acopera aproape jumatate ( 49,5 % ) din intreaga suprafata a invelisului de apa al globului, avand o forma aproape circulara, ceea ce a facut pe unii oameni de stiinta din veacul trecut sa presupuna ca din aceasta parte a Terrei s-ar fi desprins Luna, ipoteza care a fost insa infirmata.

Oceanul Pacific este marginit spre vest de tarmurile Asiei si Australiei, spre sud de Antarctida, spre est de cele doua Americi, in timp ce limita Nordica o formeaza coastele nord-estice ale Asiei si cele nord-vestice ale Americii de Nord printre care comunica ( prin stramtoarea Bering ) cu Oceanul Arctic. Inconjurat de o veritabila ,, centura de foc”, formata din cei peste 350 de vulcani in activitate ( 62% din numarul vulcanilor activi de pe glob ) ce bordeaza aproape pe de-a intregul tarmurile sale, adesea zguduite de puternice miscari seismice, Oceanul Pacific este

marginit si de cele mai adanci fose abisale din tot cuprinsul Oceanului Planetar. Apele sale, adesea linistite, sunt bantuite din cand in cand de violente furtuni datorate cicloanelor tropicale, aceste manifestari cumplite ale naturii, ce iau nastere la zona de contact dintre atmosfera si ocean si se deplaseaza de-a lungul a sute si chiar mii de kilometri, cu viteze de 80 -100 km/h. ,,Trecerea” cicloanelor tropicale, insotite de puternice intensificari ale vantului, adesea de peste 250 km/h si de caderea unor uriase cantitati de precipitatii ce pot depasi 1000 l/m in 24h se soldeaza cu numeroase pierderi de vieti omenesti si cu imense pagube materiale, consecintele fiind, deci, cu nimic mai prejos decat ale cutremurilor de pamant.

El Nino este curentul rece care atinge coastele de nord ale Americii de Sud si face ca apele sa fie bogate in pesti. Dar, uneori, de la sfarsitul lui decembrie pana in lunile martie sau aprilie, se produce o incalzire, iar in aceasta perioada nu se mai pescuieste atat de mult: pescarii au numit acest fenomen El Nino ( Copilul Isus). In anumiti ani, El Nino este mult mai intens si dureaza mai mult. Este legat de schimbarile suferite de alizee ( vanturile dominante) deasupra Pacificului si de curentii de aer cald de suprafata ce antreneaza o dereglare a climatului in tot Pacificul de Sud si chiar mai departe.”. Cele mai mari insule din regiunea vestică formează arhipelaguri vulcanice ce s-au ridicat din marginea răsăriteană a plăcii Euroasiatice. Cele mai importante sunt Japonia, Taiwan, Filipinele, Indonezia, Noua Guinee şi Noua Zeelandă. Insulele oceanice, numite şi Oceania, s-au format pe locurile vulcanilor subacvatici. Oceanul Pacific conţine mai mult de 30.000 de astfel de insule, dar suprafaţa lor totală se ridică la doar 0,25% din cea a oceanului propriu-zis. În unele zone, în special în Pacificul de Sud, uscatul se formează pe părţile mai ridicate ale recifului de corali. Partea estică a oceanului este mai săracă în insule, cele mai importante fiind: Insulele Galápagos, Insulele Aleutine şi Insulele Hawaii.

Curenţii de suprafaţă în Pacificul de Nord pot fi împărţiţi în două mari circuite. În nord Circuitul Subarctic cuprinde Curentul Alaskăi şi Curentul Subarctic. Partea principală a Pacificului de Nord este dominată de circuitul Nord-Central. El cuprinde Curentul Pacificului de Nord, Curentul Californiei, rece şi încet, şi Curentul Japoniei, cald şi rapid. În apropierea Ecuatorului Contracurentul Ecuatorial desparte cele două părţi ale marelui ocean. Pacificul de Sud este dominat de Circuitul Sud-Central. El cuprinde Curentul Pacificului de Sud, Curentul Mentor şi Curentul rece al Perului.

Majoritatea vieţii animale şi vegetale ale Pacificului este concentrată pe margini. Coastele Perului şi Chile-lui se găsesc din abundenţă scrumbii, ce asigură o mare parte din consumul mondial de peşte. Pe baza pescăruşilor ce se hrănesc cu scrumbii s-au pus bazele unei profitabile industrii de îngrăşăminte naturale. Pacificul de Nord-Vest, incluzând Marea Japoniei şi Marea Okhotsk, este încă una dintre principalele zone de pescuit de pe glob. Recifurile de corali bogate în viaţă marină ating apogeul în Marea Barieră de Corali, care are o lungime de 2.010 km de-a lungul coastei de nord-est a Australiei. Tonul este o altă resursă importantă a Pacificului, flotele mai multor ţări căutând bancurile ce pot uneori traversa întreg oceanul. Resursele minerale ale Pacificului au început şi ele să fie exploatate. Platformele Continentale din largul Californiei, Alaskăi, Chinei şi Indoneziei conţin petrol, ce este exploatat în prezent. Explorarea fundului oceanului a dezvăluit importante resurse de mangan şi fier, sub forma unor noduli ce uneori conţin şi alte minerale cum ar fi cupru, cobalt şi nichel. În

prezent se cercetează posibilitatea începerii unor operaţiuni miniere de exploatare a acestor depozite.

Topografia fundului Oceanului Pacific prezinta deosebiri esntiale comparative cu celelalte oceane, prin aria foarte extinsa a foselor abisale, deosebit de adangi si de active seismic, ce inconjoara laturile externe ale oceanului, dar si prin absenta unei dorsale mediane propriu-zise. Exista insa si in Pacific o dorsala- deosebit de fracturata- care strabate, de la sud-vest catre nord-est, partea sudica si rasariteana a oceanului, inaintand din sudul Australiei pana in zona golfului Alaska, numita Dorsala est-pacifica. Din aceasta dorsala se desprinde catre sud-est o ramura secundara, care se uneste prin sudul Tarii Focului, o dorsala medio-atlantica, inchinzand astfel circuitul imensei creste suboceanice. Spre deosebire de celelalte dorsale, creasta est-pacifica este lipsita de un rift central si rar depaseste altitudinea de 2500-3000m. Zonele sale de fractura din apropierea tarmurilor Mexicului si Statelor Unite se extind mult catre est, apropiindu-se de continent.

O alta caracteristica a zonelor abisale ale Pacificului o constituie prezenta numerosilor munti submarine de tip guyot. Cercetatorul American H. W. Menard, care a studiat foarte amanuntit topografia fundului acestui ocean, a descoperit nu mai putin de 1400 asemenea forme de relief, submarin, majoritatea lor avand partea superioara aplatizata, datorita eroziunii puternice a valurilor, in timpul perioadei cat au ramas la suprafata apelor. De asemenea, numerosi munti se afla si acum foarte aproape de suprafata, fiind acoperiti cu recife de corali, ce au dat nastere insulelor coraligene, atat de specifice Oceanului Pacific.

Campiile abisale au o raspandire mai restransa fata de cele din oceanele Atlantic si Indian, pe de o parte datorita curentilor de turbiditate, care au un aport mai redus, iar pe de alta parte din cauza debitului mai mic in sedimente al fluviilor ce se varsa in Pacific.

In schimb, un loc important il ocupa in topogtafia fundului oceanic dealurile abisale, element specific Oceanului Pacific, avand de regula inaltimi ce nu depasesc 1000m si un diametru inferior in jur de 6-8 km. Dealurile abisale reprezinta aproape 50% din suprafata fundului oceanului, constituind inca o disputa stiintifica intre oceanologi, care le considera fie de provenienta vulcanica, fie datorate depunerilor sedimentare.

Adâncimile cele mai mari, sunt aproape de ţărmuri, adesea la baza lanţurilor muntoase. Ele se găsesc la est şi sud de insulele Mariane şi la est de insulele Filipine. Adâncimea medie a oceanului este de 4 028 m. Printre marile adâncimi ale Oceanului Pacific se numără:

Atacama 7 634 m situată la baza Anzilor. Groapa Guatemala 6 488 mGroapa Kurilelor 8 576 mGroapa Japoniei 10 553 mGroapa Marianelor 11 034 mGroapa Filipinelor 10 789 mGroapa Tonga 10 882 m

Un mediu foarte populat : recifele de corali constituie refugiul ideal pentru miile de specii de animale. Ofera unghere, grote si ascunzatori si totodata sunt locuri bogate in plankton. Printre corali si pesti se gasesc de asemenea si stele-de-mare, bureti, anemone-de-mare.

Pestele fluture isi vara botul sau ascutit in gaurile din recifurile de corali, pentru a scoate hrana de acolo. Corpul plat al pestelui fluture este foarte potrivit pentru a inota prin locurile inguste din recifurile de corali.

Planta sau animal? Aparent infrunzitul dragon de mare, o ruda a calutului de mare, arata ca niste alge care plutesc in apele Pacificului. ,,Frunzele lui sunt de fapt portiuni de piele.

Pestele papagal are un cioc foarte eficient in razuirea coralilor cu care se hraneste.

Pestii clovn se ascund intre tentaculele intepatoare ale anemonelor-de-mare, intrucat corpul lor este imun la veninul acestora.

Murena se ascunde, ca si alti pesti prin gaurile recifului.

Acanthaster, o temuta stea-de-mare ce distruge coralii.

Baracuda este un pradator cu dinti foarte ascutiti si taiosi.

Pestele chirurg are o coada ascutita ca un brici.

Stiai ca…?

…splendizii corali pot capata aspectul unor plante sau animale, atunci cand cresc? …balenele pot canta? Balenele cu cocoasa mai ales, sunt recunoscute pentru superbele lor cantece. Ele repeta fraze muzicale ore si chiar zile intregi. Aceste mamifere marine folosesc cantecele pentru a comunica unele cu altele.…cel mai mare val de furtuna vazut vreodata avea 35m inaltime? Media valurilor oceanice este intre un metru si jumatate si trei metri inaltime.…daca gheata nu ar pluti, s-ar putea sa nu mai existe viata pe Pamant? Daca gheata s-ar forma la fund, oceanul ar ingheta tot, de jos in sus....in Guam, insula în Oceanul Pacific din Arhipelagul Marianelor, s-a înregistrat cel mai mare seism din secolul XX (8,2 grade pe scara Richter), care nu a făcut victime omeneşti. Tot aici s-a înregistrat cea mai joasă presiune atmosferică de pe Glob, 657,9 mm, cu 102,1 mm mai puţin decât valoarea presiunii normale (760 mm).… Marea Bariera de corali este cea mai lunga barieră coraligenă (2300 km), 2150 km lăţime, până la peste 250 m grosime, 200 000 km2 suprafaţă. În apele Marii Bariere de Corali trăiesc milioane de vieţuitoare: 100 specii de corali, 700 de specii de peşti, 34 de specii de moluşte, anemone etc. De asemenea aici trăieşte cea mai mare scoică de pe planetă (până la 1,5 km lungime şi 300 kg greutate), numită de pescarii filipinezi ,,carapacea morţii" deoarece poate apuca şi tăia cu valvele ei piciorul sau braţul

unui om. Tot aici se află paradisul broaştelor ţestoase uriaşe, între care ,,caretta", ce atinge greutatea de 750 kg. În apele barierei trăiesc unele dintre cele mai periculoase şi otrăvitoare vieţuitoare de pe planeta: peştele Symancein Trachynis, cu muşcături mortale, meduza Chironex Fleckeri, cu tentacule ce pot atinge 10 m, stele de mare; şerpi de mare, rechini ucigaşi etc.… Groapa Marianelor este cea mai mare adâncime oceanică, 11 033 m, in vestul Oceanului Pacific (Micronezia), în sudul arhipelagului cu acelaşi nume.…Insula Paştelui este insula cea mai izolată, situată în mijlocul Oceanului Pacific, la 3500 km distanţă de continentul sud-american. A fost descoperită în ziua de Paşti a anului 1722 de un navigator olandez; insula este faimoasă prin enigmele nedezlegate: de unde au venit locuitorii care azi vorbesc limba polineziană, cine a creat statuile care sunt întâlnite pretutindeni, tăbliţele cu scrierea rongo-rongo nedescifrată. Mulţi oameni de ştiinţă au susţinut că în aria ocupată printre alte insule şi de Insula Paştelui a existat un întins uscat străvechi numit ,,Pacifida", continent care s-ar fi scufundat datorită mişcărilor tectonice. Un fapt interesant il constituie existenta a numeroase statui uriase, inalte de 10-15m si cantarind de la cateva tone pana la 20 t sau chiar mai mult. Se pune intrebarea cine si de ce a creat aceste statui? Aceste statui se găsesc pretutindeni pe teritoriul insulei, ba chiar şi în craterele vulcanilor. Statuile, fără picioare, cu capetele acoperite cu pălării uriaşe şi cilindrice se găsesc într-o regiune fără vegetaţie, ca într-un deşert.