Download - Caderea Comunismului in Romania
Căderea comunismului românesc în
decembrie 1989 - scenarii ale Revoluţiei -
1
Scurt Istoric al Comunismului in Romania
Comunismul este o ideologie care incearca sa promoveze un sistem social, fiind
in aceelasi timp si o miscare politica. Sistemul social promovat este o societate
egalitarista in care nu exista propritate privata si nici case sociale, bunurile apartinand
intregii societati.Acest sistem social s-a impus, de cele mai multe ori, prin metode
revolutionare
Comunismul a aparut la sfarsitul sec XIX si s-a impus pentru prima data intr-un
stat in Rusia,in anul 1917, printr-o revolutie.
Dupa cel de-al doilea razboi moldial.U.R.S.S.-ul si-a construit o zona de influenta
din statele din partea sa vestica, printre care si Romania.
Guvernul instaurat in 6 martie 1945, condus de dr. Petru Groza, a pregatit
instaurarea comunistilor, finalizand acest proces prin falsificarea alegerilor din noiembrie
1946.In toamna anului 1947 au fost dizolvate principalele partide de opozitie, liderii
acestora fiind condamnati la ani grei de inchisoare.La 30 decembrie 1947 regele Mihai a
fost silit sa abdice si sa paraseaca tara.
Cu ajutorul Armatei Rosii care ocupa Romania s-a inceput un vast program de
instaurare a comunismului. La 11 iunie 1948 au fost confiscate toate proprietatile
industriale cu capital privat, acestea trecand in proprietatea comunistilor.Tot in anul 1948
a fost infiintata D.S.S(Directia de Securitate a Statului), iar in ianuarie 1949
D.G.M(Directia Generala a Militiei), ca organe de represiune.
Ideologia comunista a fost exacerbata, fiind instaurat stalinismul.Aceasta perioada
a fost caracterizata prin instaurarea terorii, concretizata prin arestari masive, procese
sumare urmate inevitabil de deportari, condamnari sau executii.
Se incepe confiscarea pamanturilor, a animalelor si a utilajelor agricole de la
tarani, iar cei avuti au fost aruncati in puscarie. In anul 1962 de incheie acest proces
numit colectivizare, toate formele agricole de proprietate fiind trecute in proprietatea
C.A.P.-urilor(Cooperative Agricole de Productie), apartinand comunistilor.
2
Instaurarea comunismului in Romania
a intampinat o vie rezistenta din partea
populatiei. Incepand cu anul 1948 se formeaza
nuclee de rezistenta inpotriva comunismului,
cea mai mare parte a acestora activand in
munti si care incercau sa inpiedice instaurarea
regimului comunist, fiind ajutate de catre
statele N.A.T.O. Aceste grupari au fost incet-
incet anihilate prin metode de teroare.
In anul 1977 apre prima miscare
organizata de protest inpotriva sistemului
comunist si anume revolta minerilor din Valea
Jiului. In anul 1987 are loc si revolta
muncitorilor de la Uzina ,,Steagul Rosu ‘’
Brasov.
In anii ’80,pe fondul unei degradari accentuate si fara precedent a conditiilor de
viata, nemultumirile populatiei se transforma in ura fata de dictatura comunista. In
contextul unei ample relaxari a politicii Uniunii Sovietice, in decembrie 1989, are loc o
revolutie populara la Timisoara, propagata pana in Bucuresti si care a avut ca si
consecinta inlaturarea regimului comunist.
CADEREA COMUNISMULUI IN ROMANIA
Anul 1989 a fost cel mai important din istoria Europei, de la Al Doilea Război
Mondial până în prezent. Ţările din Europa Centrală şi de Est şi-au recâştigat libertatea
după ani întregi de totalitarism. Polonia, Ungaria, Germania de Est, Cehoslovacia,
Bulgaria şi România erau în sfârşit libere să decide asupra viitorului lor. Independenţa
ţărilor din fostul bloc sovietic a reprezentat un catalizator al dezvoltării relaţiilor europene
şi, în anii care au urmat, a antrenat destrămarea Uniunii Sovietice şi a Iugoslaviei.
3
Cele mai sângeroase evenimente au aut loc în România. În a doua jumătate a lunii
decembrie, locuitorii din Timişoara, şi mai târziu din Bucureşti, au început să protesteze
împotriva detestatului dictator Ceauşescu. La început s-a încercat înăbuşirea protestelor
prin metode aspre, dar, într-un final, armata a refuzat să tragă în civili şi s-a întors
împotriva lui Ceauşescu. Execuţia acestuia, în ziua de Crăciun, a marcat sfârşitul
regimului comunist în România.
Revoluţia Română din 1989 a constat într-o serie de proteste, lupte de stradă şi
demonstraţii în luna decembrie a anului 1989, care au dus la sfârşitul regimului comunist
din România şi la căderea lui Nicolae Ceauşescu. Demonstraţiile din ce în ce mai ample
au culminat cu procesul controversat şi execuţia lui Ceauşescu şi a soţiei sale Elena.
La fel ca în ţările vecine, în anul 1989 majoritatea populaţiei din România nu era
mulţumită de regimul comunist. Politica economică şi de dezvoltare a lui Ceauşescu
(inclusiv proiecte de
construcţii grandomane şi
un regim de austeritate
menit să permită
României să-şi plătească
întreaga datorie externă)
era considerată
responsabilă pentru
penuria extinsă din ţară;
în paralel cu creşterea dificultăţilor economice, poliţia secretă, Securitatea, era
omniprezentă, făcând din România un stat poliţienesc.
Spre deosebire de conducătorii Pactului de la Varşovia, Ceauşescu nu a sprijinit
interesele Uniunii Sovietice, ci a urmărit o politică externă proprie. În timpul când liderul
sovietic Mihail Gorbaciov vorbea despre reformă, activitatea lui Ceauşescu semăna cu
megalomania şi culturile personalităţii ale liderilor comunişti est-asiatici precum nord-
coreeanul Kim Ir-sen.
În martie 1989, o serie de activişti de frunte ai P.C.R. au protestat printr-o
scrisoare împotriva politicii economice a lui Nicolae Ceauşescu („Scrisoarea celor şase”),
dar la scurtă vreme, Nicolae Ceauşescu obţine o victorie politică importantă: Republica
4
Socialistă România reuşeşte achitarea datoriei externe de circa 11 miliarde dolari, cu
câteva luni înainte de termenul pe care chiar dictatorul român îl preconizase.
La 11 noiembrie 1989, înainte de congres, pe străzile Brezoianu şi Kogălniceanu
din Bucureşti, studenţi din Cluj-Napoca şi Bucureşti au demonstrat cu pancarte „Vrem
reforme!” împotriva guvernului Ceauşescu. Studenţii Mihnea Paraschivescu, Graţian
Vulpe, economistul Dan Căprariu-Schlachter din Cluj-Napoca şi alţii au fost arestaţi şi
anchetaţi de lucrătorii Securităţii de la Penitenciarul Rahova pentru propagandă împotriva
societăţii socialiste.[1] O încercare timidă de a protesta împotriva regimului combinată cu
bucuria calificării naţionalei române de fotbal la un campionat mondial (victoria cu 3-1 în
faţa naţionalei Danemarcei a făcut ca după 20 de ani România să participe din nou la un
campionat mondial, cel din Italia) a fost dispersată de Securitate, care şi-a infiltrat
lucrătorii operativi printre studenţi.
În luna decembrie 1989, în ziarul Scînteia, apare pe prima pagina un discurs al
preşedintelui Ceauşescu transcris cu toate greşelile gramaticale şi de pronunţare pe care
acesta le făcea în exprimarea orală. A fost un semnal transmis în toate cotloanele ţării,
fiindcă ziarul avea o răspândire naţională necondiţionată de numărul cititorilor (puţini au
citit însă acea primă pagină). Numărul respectiv al Scînteii a dispărut însă apoi din
bibliotecile publice.[necesită citare]
La 4 decembrie, 1989 Ceauşescu a participat împreună cu o delegaţie la întrunirea
din Moscova a conducătorilor ţărilor participante la Tratatul de la Varşovia, şi a fost
primit separat de Mihail Gorbaciov. Liderul sovietic a ţinut o informare cu privire la
rezultatele întâlnirii pe care o avusese cu George H. W. Bush în Malta.
Evenimentele de la Timişoara, scânteia revoluţiei
O încercare timidă de a protesta împotriva regimului combinată cu bucuria
calificării naţionalei române de fotbal la un campionat mondial (victoria cu 3-1 în faţa
naţionalei Danemarcei a făcut ca după 20 de ani România să participe din nou la un
Mondial, cel din Italia) a fost dispersată de Securitate care şi-a infiltrat lucrătorii operativi
printre studenţi. La cea mai mare întreprindere din Timişoara, U.M.T., o parte a
5
muncitorilor a încercat realizarea unui protest şi popularizarea lui în oraş, dar Securitatea
a reuşit calmarea spiritelor.
În ziua de 11 decembrie 1989, la emisiunea politică „Panorama” de la postul TV
Budapesta 1, s-au difuzat imagini video din Timişoara, avându-l în prim plan pe preotul
reformat László Tőkés, care cerea sprijin pentru a nu fi mutat din parohia pe care o
conducea. Până în ziua de 15 decembrie 1989, enoriaşii şi un număr mic de cetăţeni ai
oraşului au vegheat în faţa parohiei din Piaţa Maria. În acea seară, lucrători ai Securităţii,
în civil, au încercat arestarea participanţilor, izbucnind încăierări, care însă nu s-au
generalizat sau extins.
La 16 decembrie a izbucnit un protest în Timişoara, ca răspuns la încercarea
guvernului de a-l evacua pe pastorul reformat László Tőkés. Pastorul făcuse recent
comentarii critice la adresa regimului în mass media internaţională, iar guvernul a
considerat că incita la vrajbă etnică[necesită citare]. La cererea guvernului, episcopul său
l-a revocat din post, privându-l astfel de dreptul de a locui în apartamentul la care era
îndreptăţit ca pastor. Enoriaşii s-au adunat în jurul casei sale, pentru a-l proteja de
hărţuire şi evacuare. Mulţi trecători, printre care şi enoriaşi ai unei biserici baptiste din
apropiere, s-au alăturat protestului, necunoscând detaliile şi aflând de la susţinătorii
pastorului că aceasta era o nouă încercare a regimului comunist de a restricţiona libertatea
religioasă.
Când a devenit evident că mulţimea nu va dispărea, primarul, Petre Moţ a făcut
câteva declaraţii, sugerând că s-ar fi răzgândit în privinţa evacuării lui Tőkés.
Protestele au continuat în ziua următoare, 17 decembrie. Protestatarii au intrat în
Comitetul Judeţean şi au aruncat pe fereastră documentele partidului, broşurile de
propagandă, scrierile lui Ceauşescu şi alte simboluri ale puterii comuniste. Au încercat
din nou să incendieze clădirea, dar de această dată au fost opriţi de unităţi militare.
În dimineaţa zilei de 18 decembrie, centrul Timişoarei era păzit de soldaţi şi
agenţi de Securitate în haine civile. Primarul Moţ a cerut o adunare a partidului la
Universitate, cu scopul de a condamna „vandalismul” zilelor precedente. De asemenea a
decretat legea marţială[necesită citare], interzicând populaţiei să circule în grupuri mai
mari de două persoane. Sfidând interdicţiile, un grup de 30 de tineri au înaintat spre
Catedrala Ortodoxă, unde au fluturat drapele tricolore din care tăiaseră stema comunistă.
6
Aşteptându-se să se tragă în ei, au început să cânte „Deşteaptă-te, române!”, un vechi
cântec patriotic care fusese interzis din 1947. Într-adevăr s-a tras asupra lor, unii dintre ei
au murit, alţii au fost răniţi grav, în timp ce unii au avut norocul să scape.
În aceeaşi seară, 43 de cadavre ale celor împuşcaţi mortal la demonstraţie, dar şi
ale unor răniţi executaţi în Spitalul Judeţean, au fost sustrase de la morga spitalului şi
duse la Bucureşti pentru ca urmele represiunii să fie şterse. Cadavrele vor fi incinerate la
crematoriul „Cenuşa” din Bucureşti, cenuşa a fost colectată în patru pubele de gunoi şi
ulterior deversată într-o gură de canal aflată pe raza localităţii Popeşti-Leordeni, Ilfov.
La 20 decembrie, trenuri încărcate cu muncitori de la fabrici din Oltenia au sosit
la Timişoara. Regimul a încercat să-i folosească la înăbuşirea protestului, dar până la
urmă aceştia s-au alăturat timişorenilor.
Treptat situaţia iese de sub controlul autorităţilor. Mai mulţi militari încep să
fraternizeze cu demonstranţii. La sfârşitul zilei, Timişoara este declarată oraş liber de
către demonstranţi.
Exemplul Timişoarei va fi urmat de alte localităţi din ţară.
Astfel, pe 21 decembrie încep manifestaţii anticeauşiste.
7
Deznodământul de la Bucureşti
Evenimentele din Timişoara au fost descrise în jurnalele de ştiri ale radiourilor
Radio Europa Liberă şi Vocea Americii, ascultate clandestin de către români, precum şi
de către studenţii care se întorceau acasă pentru sărbătorile de Crăciun.
Întors din Iran pe data de 20 decembrie 1989, Ceauşescu descoperă în ţară o
situaţie deteriorată. La ora 19:00, pe 20 decembrie, el a ţinut o cuvîntare televizată,
transmisă dintr-un studio TV situat în interiorul clădirii Comitetului Central, în care i-a
etichetat pe cei care protestau la Timişoara ca duşmani ai Revoluţiei Socialiste.
La propunerea primarului capitalei, Barbu Petrescu, a fost convocată pentru 21
decembrie în jurul prânzului o mare adunare populară menită să exprime sprijinul
populaţiei faţă de conducerea de partid şi de stat. Vorbind de la balconul Comitetului
Central (CC), Ceauşescu a evocat o serie de realizări ale „revoluţiei socialiste” şi ale
„societăţii socialiste multilateral dezvoltate” din România. Populaţia, totuşi, a rămas
indiferentă, doar rândurile din faţă sprijinindu-l pe Ceauşescu cu scandări şi aplauze.
Lipsa sa de înţelegere a evenimentelor şi incapacitatea de a trata situaţia au ieşit din nou
în evidenţă când a oferit, într-un act de disperare, creşterea salariilor muncitorilor cu o
sumă de 100 de lei pe lună, şi a continuat să laude realizările "Revoluţiei Socialiste",
neînţelegând că altă revoluţie se desfăşura chiar în faţa sa.
Mişcări bruşte venind de la periferia adunării şi sunetul unor petarde au
transformat manifestaţia în haos. Speriată la început, mulţimea a încercat să se împrăştie.
O parte dintre participanţii la adunare s-au regrupat lângă hotel Intercontinental şi au
început o manifestaţie de protest care apoi a devenit revoluţie.
Transmisunea directa de televiziune a fost înreruptă pentru aceste clipe. O mare
parte a mulţimii a plecat pe străzi, în piaţă au rămas activiştii de partid, membrii gărzilor
patriotice, militarii îmbrăcaţi în civil, oamenii cei mai fideli a dictatorului. După câteva
minute, Ceauşescu a fost în stare să-şi continue discursul, promiţând măriri de salarii şi
pensii, apoi s-a întors în interiorul clădirii CC.
Oamenii care au părăsit piaţa erau panicaţi, aruncau pe jos steagurile şi pancartele
cu lozinci. Foarte mulţi dintre ei s-au regrupat pe străzile învecinate Pieţei Palatului, şi au
început să strige sloganuri anticomuniste şi anticeauşiste: „Jos dictatorul!”, „Moarte
8
criminalului!”, „Noi suntem poporul, jos cu dictatorul!”, „Ceauşescu, cine eşti/Criminal
din Scorniceşti”. În cele din urmă, protestatarii au invadat centrul din Piaţa Kogălniceanu
până în Piaţa Unirii, Piaţa Rosetti şi Piaţa Romană. Pe statuia lui Mihai Viteazul din
apropierea Universităţii Bucureşti, un tânăr flutura un tricolor fără stema comunistă.
Cu trecerea timpului, la Bucureşti tot mai mulţi oameni ieşeau în stradă. Începând
cu orele 18 a început reprimarea propriu-zisă care a durat până la a doua zi, ora trei
dimineaţa. Protestatarii - neînarmaţi şi neorganizaţi - au fost întâmpinaţi de soldaţi,
tancuri, TAB-uri, ofiţeri ai USLA (Unitatea Specială de Lupta Antiteroristă) şi ofiţeri de
Securitate îmbrăcaţi în haine civile. Represiunea a început spre miezul nopţii, sub
conducerea generalului Vasile Milea, ministrul Apărării Naţionale. Se trăgea asupra
mulţimii de pe clădiri, străzi laterale şi din tancuri. S-au înregistrat multe victime prin
împuşcare, înjunghiere, maltratare, strivire de vehiculele armatei. Un TAB a intrat în
mulţime în apropierea Hotelului Intercontinental. Pompierii blocau mulţimea cu jeturi de
apă puternice, iar miliţienii băteau şi arestau oamenii. Protestatarii au reuşit să
construiască o baricadă de apărare în faţa Restaurantului Dunărea, care a rezistat până la
miezul nopţii, dar a fost în cele din urmă doborâtă de forţele de ordine.
Bilanţul reprimării: 50 de persoane ucise, 462 rănite, 1.245 arestate şi transportate
la penitenciarul Jilava. Nicolae şi Elena Ceauşescu au rămas în acea noapte în dormitorul
special pregătit din clădirea Comitetului Central al P.C.R., pentru a fi informaţi operativ
asupra desfăşurării evenimentelor şi a da indicaţii privind modul de acţiune. Cam pe la 1
noaptea, Vasile Milea şi Iulian Vlad l-au informat pe Nicolae Ceauşescu că zona centrală
a Bucureştilor a fost degajată de manifestanţi.
Vestea înăbuşirii în sânge a demonstraţiilor din ziua precedentă a ajuns în scurt
timp la toată populaţia Bucureştiului. Mulţi dintre supravieţuitorii măcelului din zona
centrală a oraşului au fugit spre zonele industriale, unde au relatat muncitorilor cele
întâmplate.
Regimul plănuia organizarea de adunări ale muncitorilor la locurile de muncă, la
care să fie condamnate „actele huliganice” şi de destabilizare. Conform relatărilor
ulterioare, muncitorii au refuzat, şi din contră, s-a început organizarea de proteste şi mai
ample împotriva regimului.
9
Vestea înăbuşirii în sânge a demonstraţiilor din ziua precedentă a ajuns în scurt
timp la toată populaţia Bucureştiului. Mulţi dintre supravieţuitorii măcelului din zona
centrală a oraşului au fugit spre zonele industriale, unde au relatat muncitorilor cele
întâmplate.
Pe la ora 7:00 dimineaţa, Elena Ceuşescu a fost informată că un mare număr de
muncitori, de la mai multe platforme industriale, înaintau spre centrul Bucureştiului.
Baricadele miliţiei care trebuiau să blocheze accesul spre Piaţa Universităţii şi Piaţa
Palatului s-au dovedit ineficiente. La 9:30, Piaţa Universităţii era plină de oameni. La
presiunea masei imense de demonstranţi, forţele armate (unităţi ale armatei, miliţiei şi
securităţii) au început să fraternizeze cu demonstranţii.
În aceeaşi dimineaţă, în jurul orei 9.30 ministrul apărării Vasile Milea s-a sinucis
(dar unii susţin şi acum, că ar fi
fost omorât din ordinul lui
Ceauşescu).
Aflând că Milea s-a
sinucis, Ceauşescu l-a numit
verbal ca ministru al apărării
pe Victor Stănculescu.
După ora 10, venind
din străzile laterale, mulţimea a
început să ocupe piaţa din faţa sediului CC. Astfel, la ora 11 erau circa 50.000 de oameni
în piaţă, şi în orele care au urmat numărul lor s-a mări la peste 100.000.
În jurul orei 11:30, Ceauşescu a luat un portavoce şi a încercat să se adreseze
mulţumii de la balconul clădirii Comitetului Central al Partidului Comunist, dar a fost
întâmpinat cu un val de dezaprobare şi furie.
Văzând că soţii Ceauşescu nu pot părăsi clădirea nici prin piaţă, cu TAB-ul, nici
prin tunelurile subterane (care erau nefuncţionale), generalul Marin Neagoe, comandantul
Diviziei a V-a Securităţii (care asigura paza sediului CC), a cerut elicoptere pentru
evacuarea Ceauşeştilor, însă numai unul a reuşit să aterizeze pe terasa-acoperiş a clădirii
CC.
10
Ceauşescu a vrut să fugă cu elicopterul la unul din cele trei puncte de comandă
militară secrete din ţară (probabil la buncărul din zona Piteşti, apostrofat mai târziu ca
„punct atomic” într-un comunicat al televiziunii libere), dar avea deja de partea lui
sprijinul generalului Rus, comandantul forţelor aeriene, care după scurt timp a dispus
închiderea spaţiul aerian al României.
In jurul orei 12:30 Televiziunea a fost ocupată de revoluţionari. La 12:51 Ion
Caramitru şi poetul Mircea Dinescu, în mijlocul mai multor revoluţionari, se adresează
telespectatorilor, anunţând fuga dictatorului, şi formând cu degetele litera V (semnul
victoriei) au rostit celebra frază: Am învins!
După fuga lui Ceauşescu din clădirea Comitetului Central se instalează haosul în
Bucureşti, precedat de o stare de euforie generală. Mulţimile descătuşate invadează
Comitetul Central iar birourile oficialilor comunişti sunt vandalizate. Ţintele preferate
sunt portretele dictatorului şi lucrările acestuia şi ale soţiei lui, aruncate pe fereastră în
semn de izbândă şi dispreţ.
La puţin timp după aceea, în jurul orei 12:50, Televiziunea Română îşi reia
emisia. Mircea Dinescu şi Ion Caramitru apar în fruntea unui grup de revoluţionari,
anunţând exaltaţi fuga dictatorului.
Haosul din Bucureşti cuprinde întreaga ţară. La vestea fugii cuplului dictatorial în
majoritatea localităţilor din România au avut loc manifestaţii spontane de protest faţă de
regimul ceauşist şi de solidarizare cu revoluţia. La unele manifestaţii de acest fel
populaţia a atacat sedii de partid şi de stat, şi posturi de miliţie. Câţiva lucrători de miliţie
au fost linşaţi.
Petre Roman citeşte de pe balconul CC al PCR Declaraţia în trei puncte a
„Frontului Unităţii Poporului”, care este citită în jurul orei 15:00 şi la Televiziune.
În cele din urmă, grupul lui Iliescu se deplasează la sediul CC al PCR, sunt rostite
cuvântări, apoi se întorc la Televiziune, iau legătura cu gen. Stănculescu, şi în jurul orei
23:00 este anunţată constituirea Consiliului Frontului Salvării Naţionale, ca noul organ al
puterii.
Au avut loc lupte înverşunate care au continuat şi în următoarele 3 zile. Noua
conducere, Ion Iliescu personal, prin televiziune şi radio a făcut apel la populaţie să iasă
din nou pe străzi şi să apere cuceririle revoluţionare. Forţele loiale fostului regim
11
(asimilate „teroriştilor”) au deschis focul asupra mulţimii şi au atacat puncte vitale ale
vieţii socio-politice: televiziunea, radioul, sediile companiei de telefoane, precum şi Casa
Scânteii şi oficiile poştale din cartierul Drumul Taberei; Piaţa Palatului; Universitatea şi
Piaţa Universităţii (una dintre principalele intersecţii ale oraşului); aeroporturile Otopeni
şi Băneasa; spitale şi Ministerul Apărării.
La ora 21:00 pe 23 decembrie, tancuri şi câteva unităţi paramilitare au mers să
protejeze Palatul Republicii.
S-au distribuit arme la mulţi civili, care acţionau în colaborare cu unităţile
armatei. Ofiţerii Departamentului Securităţii Statului şi alte cadre ale Securităţii sosite
pentru a-şi „demonstra loialitatea faţă de cauza revoluţiei” erau cel puţin la nivel
declarativ, în subordinea celor de la armată, iar coordonarea acţiunilor de luptă a avut
mult de suferit.
Riposta, în majoritatea cazurilor exagerată, a celor care făceau parte din
dispozitivele militare sau mixte (formate din soldaţi, civili, luptători din gărzile
patriotice) asupra locurilor din care se trăgeau focuri răzleţe ori se presupunea că se
executau trageri cu muniţie de război a avut drept consecinţă pierderea de vieţi omeneşti
şi mutilarea gravă a zeci de persoane. La orice mişcare suspectă (de exemplu, deschiderea
unei ferestre, sau mişcarea unei perdele) se trăgea haotic cu muniţie de război
argumentându-se că „teroriştii roiesc” şi atacă de peste tot, informaţii susţinute şi difuzate
în special prin intermediul Televiziunii de stat de diverse persoane
La 24 decembrie, Bucureştiul era un oraş în război. Tancuri, TAB-uri şi camioane
continuau să patruleze prin oraş şi înconjurau punctele problematice pentru a le proteja.
La intersecţiile din apropierea obiectivelor strategice au fost construite blocaje rutiere;
focuri de armă automată au continuat în Piaţa Universităţii şi în zonele învecinate, în
Gara de Nord (principala staţie CFR din oraş) şi în Piaţa Palatului.
Procesul și execuția soților Ceaușescu
La 22 decembrie 1989, printr-un decret al CFSN semnat de Ion Iliescu, a fost
constituit Tribunalul Militar Excepţional.
Procesul a început pe 25 decembrie ora 13:20 şi s-a terminat în jurul orei 14:40.
12
Capetele de acuzare erau:
Genocid - peste 60.000 victime;
Subminarea puterii de stat prin organizarea de acţiuni armate împotriva poporului
şi a puterii de stat. Infracţiunea de distrugere a bunurilor obşteşti, prin distrugerea şi
avarierea unor clădiri, explozii în oraşe etc.
Subminarea economiei naţionale.
Încercarea de a fugi din ţară pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari
depuse la bănci în străinătate.
Sentinţa de condamnare la moarte a fost pronunţată la ora 14:45, şi a fost
executată cinci minute mai târziu, în curtea garnizoanei, lângă clădirea corpului de gardă.
Înaintea execuţiei Elena Ceauşescu a afirmat, fiind pusă în faţă cu executarea separată a
fiecăruia şi referindu-se la soţul ei: "Împreună am luptat, împreună murim!"În drum spre
locul execuţiei Nicolae Ceauşescu a intonat câteva versuri din Internaţională, şi a strigat:
"Trăiască Republica Socialistă România, liberă şi independentă!"
Cadavrele lor au fost transportate cu elicopterul la Stadionul Ghencea, unde s-au
rătăcit, găsite a doua zi, şi duse la morga Spitalului Militar Central. De acolo au fost
transportate la Cimitirul Ghencea, şi înmormântate în secret.
Statisticile victimelor revoluţiei din decembrie 1989 potrivit Ministerului
Sănătăţii:
În total: 1104 morţi şi 3321 răniţi (221 civili şi 663 militari). Pe 22 decembrie, la
ora când fug cei doi Ceauşeşti, erau 126 morţi şi 1107 răniţi.
La Timişoara:
în perioada 16 – 21 decembrie 73 morţi şi 296 răniţi
după 22 decembrie 20 morţi şi 77 răniţi
La Bucureşti:
până în 22 decembrie s-au înregistrat 49 morţi şi 599 răniţi
după în 22 decembrie s-au înregistrat 515 morţi şi 1162 răniţi
13
La Cluj s-au înregistrat până în 22 decembrie 29 morţi şi 58 răniţi.
La Constanţa s-au înregistrat 32 morţi şi 116 răniţi.
La Sibiu s-au înregistrat 61 de morţi şi peste 100 de răniţi.
La Hunedoara şase persoane au fost ucise şi alte 19 rănite.[28]
Pe 25 decembrie 1989, sotii Ceausescu au fost executati dupa ce un complet
de judecata intrunit ad-hoc i-a condamnat la moarte. Despre mascarada procesului si
despre condamnarea celor doi exact in ziua de Craciun s-a tot scris si s-a vorbit in ultimii
ani.
Cu totii am vazut imaginile care ne-au fost prezentate drept cele din
momentul executiei. Pentru cei care nu-si amintesc…un rapait de mitraliera, un zid si
doua cadavre.
14