gfi id

5/10/2018 GFI ID - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/gfi-id 1/113

Dr. ANCA GHEORGHIUDr.CORINA ENE

Drd. DANIELA NICULESCU

GESTIUNEA FINANCIARĂ A

ÎNTREPRINDERII- note de curs –

BUCURESTI2010



INTRODUCERE

CAPITOLUL I

POZIŢIA ŞI ECHILIBRUL FINANCIAR AL ÎNTREPRINDERII

1.1. Bilanţul contabil – document de bază al analizei echilibrului financiar

1.2. Bilanţul financiar – instrumentul central de analiză a echilibrului financiar

patrimonial

1.2.1. Situaţia netă – expresia drepturilor proprietarilor asupra întreprinderii

1.2.2. Fondul de rulment – expresia realizării echilibrului financiar pe termen lung

1.2.3. Nevoia de fond de rulment – indicatorul echilibrului financiar pe termen

scurt

1.2.4. Trezoreria netă – expresia realizării echilibrului financiar 1.3. Menţinerea echilibrului structurilor financiare la S.C.C.A. Tricotextil

1.4. Analiza echilibrului financiar pe baza bilanţului funcţional

1.4.1. Ciclul de producţie – bază a analizei financiare funcţionale

1.4.2. Elaborarea bilanţului funcţional la S.C.C.A. Tricotextil

CAPITOLUL II

ANALIZA RENTABILITĂŢII ÎNTREPRINDERII PE BAZA CONTULUIDE REZULTATE

2.1. Contul de rezultate – documentul de evidenţiere a performanţelor întreprinderii

2.2. Tabloul marjelor de acumulare bănească

2.2.1. Cascada soldurilor intermediare de gestiune

2.2.2. Evidenţierea soldurilor intermediare de gestiune la S.C.C.A. Tricotextil

2.3. Capacitatea de autofinanţare – expresie a potenţialului financiar degajat deîntreprindere

CAPITOLUL III

DIAGNOSTICUL FINANCIAR AL RENTABILITĂŢII

3.1. Sistemul ratelor de eficienţă

3.2. Rentabilitatea structurii financiare

2



3.3. Ratele de rotaţie a capitalurilor

3.4. Descompunerea şi analiza cauzelor şi efectelor determinate de valorile ratelor de

rentabilitate

CAPITOLUL IVANALIZA ŞI EVALUAREA RISCURILOR ÎNTREPRINDERII

4.1. Riscul economic

4.2. Riscul financiar

4.3. Evaluarea riscului de faliment

4.3.1. Modelul Altman

4.3.2. Modelul Canon & Holder

4.3.3. Modelul Centralei bilanţurilor din cadrul Băncii Centrale a Franţei

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXE:

ANEXA 1 : Bilanţul contabil la S.C.C.A. Tricotextil

ANEXA 2 : Contul de profit şi pierdere al S.C.C.A. Tricotextil

3



INTRODUCERE

În contextul situaţiei economice din România de azi, funcţionarea eficientă a

întreprinderilor fără o gestiune sănătoasă a resurselor financiare şi a utilizărilor acestora

nu poate fi concepută.

Gestiunea financiară a întreprinderii influenţează în mod direct situaţia economică

a întreprinderii, punând la dispoziţie o serie de metode şi tehnici de obţinere de capitaluri

la costuri reduse şi de alocare a acestora în condiţii de eficienţă maximă. Numai astfel

poate fi îndeplinit obiectivul fundamental al întreprinderii, acela de creştere a

patrimoniului acţionarilor.

Problemele fundamentale cu care se confruntă fiecare firmă vizează, în principal,

stabilirea şi consolidarea locului pe care aceasta îl ocupă în spaţiul economic concret în

care activează, obiectivul major spre care se îndreaptă, costurile implicate şi şansele de

izbândă.

În acest context, firma este determinată să se raporteze permanent la cererea de

piaţă, trebuie să anticipeze mişcările concurenţei, să-şi autoevalueze resursele de care

dispune şi să acţioneze în direcţia creşterii eficienţei utilizării acestora etc.

În cadrul gestiunii finanţelor întreprinderii pot fi distinse patru faze: analiza

economico-financiară, decizia financiară, gestiunea financiară şi planificarea bugetară.Cele patru faze, aparent distincte, funcţionează însă în intercondiţionalitate.

Analiza economico-financiară, cu rol primordial, cuantifică performanţele

economico-financiare ale întreprinderii în termeni de rentabilitate şi risc, putând fi

definită ca instrument de supraveghere a activităţii şi performanţelor acesteia.

Analiza economico-financiară prin metodologia, procedeele şi tehnicile specifice

de care dispune, concură la diagnosticarea stării diferitelor procese şi fenomene, le

descoperă structura, stabileşte relaţiile de cauzalitate, factorii care le guvernează,

descoperă legile formării şi dezvoltării lor, iar pe această bază oferă conducerii

posibilitatea adoptării deciziilor privind îmbunătăţirea activităţii în viitor.

Analizei îi revine sarcina, ca prin metodele, procedeele şi tehnicile pe care le

utilizează, să concure la descoperirea mecanismelor factoriale, a intimităţilor cauzale ale

fenomenelor cercetate şi pe această bază să permită diagnosticarea stării acestora în

4



scopul fundamentării acţiunilor de reglare şi funcţionare stabilă şi eficientă a

întreprinderii în sistemul economiei de piaţă.

Scopul analizei financiare îl constituie întocmirea diagnosticului financiar al

întreprinderii, în vederea evidenţierii punctelor forte şi a punctelor slabe, adică a stării de

sănătate sau de slăbiciune financiară a întreprinderii, precum şi a potenţialului

managementului financiar.

Activitatea oricărei întreprinderi trebuie apreciată atât din punct de vedere social

cât şi din punct de vedere economic prin gradul de asigurare a unei oferte de produse şi

servicii adecvate care să asigure satisfacerea cerinţelor clienţilor deoarece raţiunea

întreprinderii de a exista, este condiţionată de capacitatea acesteia de a răspunde în mod

stabil nevoilor pieţei şi de a desfăşura o activitate rentabilă care să reflecte sintetic

eficienţa întregii activităţi economice.Dacă concluziile analizei economico-financiare a întreprinderii sunt

nesatisfăcătoare, se impune găsirea şi înlăturarea cauzelor situaţiilor negative

(rentabilitate scăzută sau negativă şi/sau un grad sporit de risc).

Analiza economico-financiară stă astfel la baza întregii activităţi de gestiune

financiară a întreprinderii, rezultatele acestei analize constituind punctul de plecare al

deciziei financiare, al gestiunii financiare şi al planificării bugetare.

Toate aceste aspecte statuează gestiunea financiară a întreprinderii ca disciplinăcomplexă, de sine stătătoare, având ca obiect maximizarea valorii patrimoniale a

înpreprinderii, prin urmărirea aspectelor enumerate mai jos:

Asigurarea calităţii şi nivelului performanţelor;

Menţinerea solvabilităţii sau a echilibrului financiar al întreprinderii;

Protecţia împotriva riscurilor legate de instabilitatea mediului financiar.

Stabilirea obiectivelor întreprinderii în domeniul activităţii de producţie şi

comercializare constituie un act decizional privind politicile sale de afaceri. Sistemul

întreprindere este unul deschis, iar realizarea obiectivelor sale presupune un schimb

permanent de resurse cu mediul ambiant, care se desfăşoară după modelul “intrare-

transformare-ieşire”. Mărimile de intrare în sistem exprimă cantitatea şi calitatea

materiilor prime, materialelor, energiei, combustibilului, forţei de muncă, echipamentelor

tehnice, informaţiilor, mijloacelor financiare etc. supuse transformării în scopul obţinerii

5



mărimilor de ieşire din sistem sub forma produselor, serviciilor prestate şi lucrărilor

executate destinate satisfacerii unor nevoi sociale.

Pentru a-şi dovedi viabilitatea, sistemul întreprindere trebuie să-şi sporească

posibilitatea de adaptare şi stabilitate prin perfecţionarea parametrilor de funcţionare, a

structurii şi comportamentului său. Afirmaţia este cu atât mai viabilă cu cât în economiile

de piaţă cele mai multe întreprinderi îşi desfăşoară activitatea în condiţii de risc şi

incertitudine.

Resursele materiale constituie o parte din ansamblul intrărilor în sistemul

întreprindere, care prin combinare şi comensurare concură la realizarea ieşirilor

reprezentând bunuri şi servicii destinate pieţei. În mod concret, resursele materiale

formează suportul material al capitalului fix (mijloace fixe, respectiv active fixe de

exploatare) şi al capitalului circulant (stocuri, ca element de bază în structura activelor circulante). Ca structuri specifice, activele fixe şi cele circulante constituie elementele

definitorii, suportul realizării funcţiei productive în cadrul sistemului întreprindere.

Principalele obiective ale gestiunii financiar-patrimoniale pot fi sintetizate astfel:

stabilirea patrimoniului net, ca formă de evaluare contabilă a averii

acţionarilor;

detectarea unor eventuale situaţii ale dezechilibrului financiar, care ar

putea constitui o ameninţare pentru continuitatea exploatării; stabilirea lichidităţii şi solvabilităţii (bonitatea firmei), care interesează, în

principal, instituţiile financiare şi de credit;

determinarea stării financiare;

caracterizarea eficienţei elementelor patrimoniale etc.

Funcţia scop a oricărei societăţi comerciale este de a maximiza averea

acţionarilor. Realizarea acestui obiectiv este posibilă numai prin desfăşurarea unei

activităţi rentabile, profitul net obţinut putând servi pentru remunerarea imediată aacţionarilor, prin dividende, sau pentru remunerarea la termen prin creşterea valorii

firmei ca urmare a alocării acestuia pentru autofinanţare.

Rentabilitatea poate fi definită ca fiind capacitatea unei întreprinderi de a obţine

profit prin utilizarea factorilor de producţie şi a capitalurilor, indiferent de provenienţa

acestora. Rentabilitatea este una din formele cele mai sintetice de exprimare a eficienţei

6



întregii activităţi economico-financiare a întreprinderii, respectiv a tuturor mijloacelor de

producţie utilizate şi a forţei de muncă, din toate stadiile circuitului economic:

aprovizionare, producţie şi vânzare. Pentru exprimarea rentabilităţii se utilizează două

categorii de indicatori: profitul şi ratele de rentabilitate. Mărimea absolută a rentabilităţii

este reflectată de profit, iar gradul în care capitalul sau utilizarea resurselor întreprinderii

aduc profit este reflectat de rata rentabilităţii (indicator al mărimii relative a rentabilităţii).

Având în vedere cele prezentate mai sus, intercondiţionalitatea existentă între

activitatea financiară a întreprinderii şi activitatea ei de ansamblu, nu se poate delimita

strict funcţia financiară, în afara economiei reale a firmei.

Eşantionul de date utilizat pentru studiile de caz care completează expunerea

teoretică din lucrarea de faţă este constituit din conturile anuale elaborate de S.C.C.A.

Tricotextil Bucureşti.Societatea Comercială Cooperatistă pe Acţiuni Tricotextil Bucureşti a fost

constituită ca persoană juridică română în condiţiile legii prin contractul de societate şi

statut. A fost înregistrată la Registrul Comerţului cu numărul J40/29389/1992. Societatea

este înregistrată la Administraţia Financiară a sectorului 3, Bucureşti, având codul unic de

înregistrare 331349, atribut fiscal R.

Sediul S.C.C.A. Tricotextil este în Bucureşti, strada Smârdan nr. 11, sector 3.

Societatea a fost constituită pe perioadă nelimitată. Codul CAEN 1772 – Fabricarea dearticole de tricotaje, stabilit de societate, presupune realizarea următoarelor operaţiuni,

care se constituie în obiectul de activitate al societăţii:

- lucrări la comandă şi prestări de servicii pentru populaţie, unităţi proprii şi alţi

beneficiari din ţară şi străinătate;

- producţie de bunuri de consum pentru intern şi export;

- realizarea de produse prin cooperare cu persoane fizice şi juridice autorizate

din ţară şi străinătate şi executarea de lucrări solicitate de acestea;

- producţia în domeniul industriei confecţiilor, tricotejelor, marochinărie,

cosmetică, obiecte de podoabă, obiecte decorative, industrie alimentară şi alte

asemenea;

7



- comerţ cu ridicata şi cu amănuntul de bunuri din activitatea proprie de

producţie, cât şi din alte operaţiuni, potrivit necesităţilor reale prin unitate proprie sau

în cooperare cu alte unităţi;

- participarea cu capital propriu la societăţi mixte cu capital particular, de stat

sau cooperatist, cu parteneri români sau străini;

- prestări servicii;

- import – export cu mărfuri generale;

- alte activităţi economice, financiare şi sociale care nu sunt interzise de lege.

Principalele documente financiare care reflectă activitatea acestei societăţi în

perioada de referinţă (2001-2003) sunt sintetizate în anexele lucrării, astfel:

Anexa 1 – Bilanţul contabil;

Anexa 2 – Contul de rezultate.

Datele furnizate prin intermediul acestor documente reprezintă baza pentru

calculele indicatorilor de echilibru financiar efectuate pentru exemplificarea concretă a

analizei financiare. De asemenea, pe baza acestor documente de raportare financiară a

fost elaborat sistemul dezvoltat de documente necesar analizei, au fost fundamentate

concluziile şi au fost sugerate soluţiile pertinente şi viabile pentru ameliorarea situaţiei

financiare a întreprinderii.

8



CAPITOLUL I

ANALIZA POZIŢIEI ŞI A ECHILIBRULUI

FINANCIAR

Echilibrul financiar al întreprinderii este o noţiune care se referă la armonizarearesurselor financiare aflate la dispoziţia întreprinderii cu nevoile de finanţare pe care le

impun diferitele funcţii ale întreprinderii la un moment dat.

Varietatea resurselor şi a utilizărilor acestora, aşa cum reies din bilanţ, duce la

abordări diferite privind elaborarea bilanţului:

Bilanţul patrimonial – care regrupează elementele de activ în funcţie de

scăderea duratei în care acestea se vor transforma în monedă, iar

elementele de pasiv, în funcţie de creşterea duratei la care acestea vor

deveni scadente.

Bilanţul funcţional – prezintă o imagine a resurselor şi utilizărilor,

grupate după funcţiile cărora le sunt destinate în cadrul întreprinderii.

Regruparea acestor elemente pentru funcţiile de investiţii, finanţare,

respectiv exploatare, are meritul de a evidenţia modul în care nevoile unei

funcţii sunt satisfăcute din resursele destinate acelei funcţii (caz în care se

poate vorbi de echilibru), sau din resurse afectate altei destinaţii (caz în

care este vorba de un dezechilibru funcţional).

9



Corespunzător diferenţierii prezentate mai sus se fundamentează cele două studii

ale echilibrului financiar al întreprinderii, respectiv analiza echilibrului patrimonial şi

analiza echilibrului financiar funcţional.

1.1. Bilanţul contabil – document de bază al analizei

echilibrului financiar

Contabilitatea este singura formă a evidenţei economice care reflectă întreaga

activitate economică a unităţilor patrimoniale. Ea realizează acest lucru, nu ca un scop în

sine, ci pentru a asigura informaţiile necesare fundamentării deciziilor de conducere

economică, pentru a asigura gestiunea patrimonială şi pentru a se cunoaşte rezultateleactivităţii economice.

Multă vreme, secole în şir, informaţia contabilă a deservit cu succes aceste ţeluri,

s-a impus ca fiind necesară, a fost folosită şi de comercianţi şi de bancheri şi de

administraţia localităţilor.

Pe o anumită treaptă a dezvoltării economico-sociale, activitatea economică s-a

amplificat în mod deosebit şi, corespunzător, s-a amplificat informaţia contabilă. Au

apărut mari întreprinderi industriale, s-a dezvoltat transportul maritim apoi cel feroviar,

au apărut ramuri noi folosind unele cercetări ştiinţifice în domeniul fizicii şi al chimiei

etc.

Creşterea cantităţii şi diversităţii informaţiei contabile, legată de progresul

economic mondial, a îngreunat folosirea ei în conducerea activităţilor economice.

Informaţia contabilă, acum numeroasă şi diversificată, nu putea fi folosită cu uşurinţă de

conducători. În aceste condiţii s-a simţit nevoia unor măsuri de sistematizare şi

generalizare a informaţiei contabile, aceasta ducând la uşurarea folosirii ei. Aşa se face

că, din necesităţi practice, dar şi prin contribuţia a numeroşi reprezentanţi ai gândiriicontabile, contabilitatea şi-a creat o serie de posibilităţi de sistematizare şi generalizare a

informaţiei sale, dintre care cea mai importantă lucrare a primit numele de bilanţ.

Aşadar, bilanţul reprezintă un instrument contabil despre care se vorbeşte din cele

mai vechi timpuri, ca situaţie finală a unei activităţi desfăşurate.

10



Aristotel, în lucrarea ’’Politica’’ vorbeşte despre bilanţul preventiv, respectiv

despre bugetul de venituri şi cheltuieli, iar autorul italian Branbilla vorbeşte despre

bilanţul cetăţii Treviza din 1341. Alţi autori menţionează încheierea, în anul 1368, a unui

bilanţ al cetăţii Roma, iar mai târziu al oraşului Milano1.

Principiul dublei reprezentări a patrimoniului înseamnă că în bilanţ se află înscris

patrimoniul dar privit din două puncte de vedere. Pe de o parte este privit din punct de

vedere al formei sale concrete şi astfel patrimoniul îmbracă forma de active imobilizate şi

active circulante. Pe de altă parte, acelaşi patrimoniu este privit în bilanţ din punct de

vedere al provenienţei şi astfel privit, patrimoniu îmbracă forma de surse patimoniale.

Cu timpul, cele două părţi ale bilanţului au căpătat şi denumiri proprii,

caracteristice. Astfel, partea stângă a bilanţului poartă denumirea de activ. În această

parte se reflectă patrimoniul unităţii din punct de vedere al formei sale concrete, respectivîn activ se găsesc activele imobilizate şi activele circulante. Denumirea de activ, dată

părţii din stânga bilanţului nu este întâmplătoare, ci este dată de o principală caracteristică

ce o au componentele sale, respectiv ele sunt deosebit de active, în sensul că se află într-o

continuă mişcare dintr-o stare fizică de existenţă în alta. Astfel, de exemplu, activele

băneşti se consumă cumpărând materie primă, acestea se consumă devenind produse

finite şi ele se vând transformându-se din nou în bani.

Partea dreaptă a bilanţului, a fost denumită pasiv, unde se găseşte tot patrimoniul,dar privit din punct de vedere al provenienţei, deci în pasiv se găsesc sursele

patrimoniale.

Denumirea de pasiv dată părţii din dreapta bilanţului, nici ea nu este

întâmplătoare, ci provine de la o caracteristică principală ce o au componentele sale, şi

anume tendinţa lor relativ statică. Şi ele se modifică în timp, dar mult mai lent decât se

petrec faptele în activ.

În activitatea practică, de câţiva ani, bilanţul nu mai are din punct de vedere

grafic, forma asemănătoare unei balanţe cu două laturi, ci are formă de tabel în care cele

două părţi se succed. Aceasta însă nu schimbă cu nimic esenţa fenomenului. O formă

grafică a bilanţului este prezentată în tabelul 1.1..

1 Octavian Bojian – Bazele contabilităţii, Ed. Eficient, Bucureşti, 1997

11



Tabelul 1.1.

B I L A N Ţ U L .........

încheiat la data de ............

ACTIV PASIV

ACTIVE PATRIMONIALE

Ceea ce posedă societatea

(bunuri şi creanţe)

SURSE PATRIMONIALE

Ceea ce datorează societatea acţionarilor

(capitaluri)

Ceea ce datorează societatea terţilor

(datorii)

TOTAL ACTIV TOTAL PASIV

Abordările contemporane privind bilanţul contabil au în vedere conceptul de

patrimoniu privit sub aspect juridic, economic şi economico-juridic.

Această din urmă accepţie a patrimoniului ( economico-juridică ) îl defineşte ca

ansamblul bunurilor ( corporale şi necorporale ) al drepturilor şi obligaţiilor ce

caracterizează situaţia unei entităţi patrimoniale la un moment dat.

Bilanţul cuprinde evaluate elementele patrimoniale, respectiv posturile bilanţiere

în două momente. La încheierea exerciţiului financiar precedent şi la încheierea

exerciţiului financiar pentru care s-a întocmit. Plecând de la conceptul de patrimoniu,

bilanţul poate fi analizat din mai multe unghiuri.

Astfel conceput, bilanţul are în primul rând o importanţă economică în sensul că

fiecare post bilanţier conţine informaţii despre un element patrimonial de care agentul

economic are nevoie pentru a-şi desfăşura activitatea în bune condiţii. Orice activ

imobilizat sau circulant, orice sursă, orice proces economic, fie că are forma de cheltuieli

sau forma de venituri, satisfac anumite necesităţi economice ale unităţii patrimoniale,creează condiţiile necesare pentru ca agentul economic să participe la activităţi din sfera

producţiei şi cea a circulaţiei.

Din punct de vedere economic, bilanţul dezvăluie capitalurile titularului de

patrimoniu. Capitalurile sunt prezentate atât sub aspectul originii lor, sub forma

resurselor ( aporturi de capital, rezerve, datorii, beneficii etc. ), cât şi al modului de

12



utilizare ( bunuri economice, creanţe, pierderi etc. ). Rezultatul acestui mod de

interpretare îl constituie ecuaţia economică a bilanţului:

sau

Bilanţul privit din punct de vedere economic permite să se răspundă la sfârşitul

exerciţiului la întrebări de natura următoare: de unde vin fondurile necesare finanţării

necesităţilor întreprinderii?, care a fost întrebuinţarea dată resurselor de care

întreprinderea a dispus?.

Este de remarcat în acelaşi timp şi importanţa juridică a bilanţului

corespunzător personalităţii juridice pe care unitatea patrimonială o are. De exemplu, în

activ sunt elemente patrimoniale, respectiv posturi bilanţiere ce exprimă relaţii juridice,

contractuale, cu alţi agenţi economici sau chiar cu persoane fizice. Postul bilanţier

"Clienţi", postul bilanţier "Debitori diverşi" sau postul bilanţier " Decontări cu asociaţii

privind capitalul", sunt doar câteva exemple de posturi bilanţiere cu proeminentă valoare

juridică. În ceea ce priveşte pasivul bilanţului, toate posturile bilanţiere au importanţă

juridică, exprimând relaţii de acest fel. De exemplu, postul bilanţier "Capital social", la

fel postul bilanţier "Furnizori", postul bilanţier "Personal - remuneraţii datorate" sau

"Dividende de plată". Evident că între importanţa economică a bilanţului şi cea juridică

există relaţii de intercondiţionare, în care principală este importanţa economică. Aceasta

înseamnă că nu poate exista importanţă juridică fără importanţă economică, pe când

invers este posibil ca unele posturi bilanţiere cu importanţă economică să nu aibă în

acelaşi timp şi importanţă juridică.Aşadar, abordarea juridică a bilanţului are ca rezultat evidenţierea în activ a

drepturilor de proprietate şi de creanţă, iar in pasiv a datoriilor întreprinderii faţă de terţi

şi datoriile acesteia faţă de aportorii de capitaluri. Din punct de vedere procedural, relaţia

de bază ce decurge dintr-o astfel de interpretare este:

13

UTILIZĂRI = RESURSE

ACTIV = PASIV

S = A - D



unde:

S – situaţia netă;

A – active;

D – datorii.

Situaţia netă constituie valoarea datoriilor întreprinderii faţă de asociaţi sau, altfel

spus, valoarea drepturilor pe care le posedă proprietarii asupra entităţii patrimoniale. Într-

o accepţiune mai largă, situaţia netă este echivalenţa capitalurilor proprii.

Bilanţul nu cuprinde numai situaţia patrimonială la un moment dat, ci el are şi

importanţa de a oglindi rezultatele financiare finale prin prezenţa în bilanţ, ca post

bilanţier distinct, elementul patrimonial "Profit şi pierdere". Acest post bilanţier se

găseşte totdeauna în pasivul bilanţului.

Deci, o altă grupă de abordări se concentrează asupra capacităţii bilanţului de arăspunde nevoilor analizei economico-financiare.

Bilanţul este considerat în contabilitate ca „o stare pe loc”. El se întocmeşte pe

baza celorlalte informaţii contabile. În aceste condiţii, pentru ca un bilanţ să fie calitativ

superior, trebuie ca însăşi contabilitatea să fie organizată şi realizată la un nivel superior.

În conformitate cu legislaţia financiar-contabilă, toate unităţile patrimoniale, inclusiv

instituţiile, trebuie să întocmească bilanţ şi să-l prezinte la termen, către Direcţia Generală

Judeţeană a Finanţelor Publice.Pe baza celor prezentate despre bilanţ, se pot trage următoarele concluzii:

a - bilanţul este un tablou ce reflectă în expresie valorică şi într-o formă

sistematizată, situaţia patrimoniului agenţilor economici, la un moment dat, precum şi

rezultatele financiare finale obţinute de aceştia;

b - sistematizarea informaţiei contabile în bilanţ se face în trepte şi duce la

obţinerea unor indici şi indicatori din ce în ce mai sintetici, cu valoare sporită pentru

fundamentarea deciziilor de conducere economică;

c - între activul şi pasivul bilanţului, trebuie să existe o deplină egalitate, numită

egalitate bilanţieră. Aceasta deoarece la baza întocmirii bilanţului stă principiul dublei

reprezentări a patrimoniului ceea ce face ca orice post bilanţier din activ să aibă o sursă

de provenienţă în pasiv, după cum oricărei surse prezente în pasivul bilanţului să-i

corespundă un activ patrimonial, prezent în partea stângă a bilanţului.

14



1.2. Bilanţul financiar – instrumentul central de analiză a

echilibrului financiar patrimonial

Analiza lichiditate – exigibilitate a situaţiei financiare a întreprinderii are la bază

elaborarea bilanţului financiar. Acesta se prezintă similar unui cont. Activele sunt

asimilate utilizărilor, fiind structurate în funcţie de creşterea gradului de lichiditate, iar

pasivele sunt considerate resurse, fiind structurate în ordinea crescătoare a gradului de

exigibilitate.

Drept urmare, elementele de activ vor fi structurate în ordinea descrescătoare a

termenului la care acestea se vor materializa în monedă lichidă. Separând această ierarhiea activelor în imobilizări (caracterizate prin durată de rotaţie mai mare de un an) şi

activele circulante (cu lichiditate mai mică de un an) va rezulta structura nevoilor de

finanţare: întrebuinţări permanente, respectiv întrebuinţări temporare.

Elementele de pasiv sunt ordonate în funcţie de scadenţa acestora. Astfel, se vor

înscrie mai întâi capitalurile proprii (capital social, rezerve, subvenţii, provizioane

reglementate), respectiv datoriile pe termen mediu şi lung, a căror scadenţă depăşeşte un

an. Aceste elemente vor fi asimilate resurselor permanente. Restul datoriilor,

caracterizate printr-o scadenţă mai apropiată de un an, sunt încadrate resurselor

temporare.

Clasificările prezentate mai sus sunt arbitrare, evidenţiindu-se câteva situaţii în

care încadrarea în structura bilanţului nu este fidelă scadenţei:

Imobilizările financiare, spre exemplu, sunt elemente foarte uşor vandabile

şi pot fi convertite în lichidităţi într-o perioadă mai mică de un an. Totuşi,

convenţional, bilanţul financiar le asimilează utilizărilor permanente;

Creanţele incerte şi stocurile nevandabile sunt incluse la active temporare,

cu toate că durata de valorificare a acestora poate depăşi această perioadă;

Creditele bancare curente, acordate întreprinderii în mod cvasicontinuu

pot fi încadrate resurselor permanente tocmai datorită acestei

caracteristici, şi nu resurselor temporare.

15



În urma clasificărilor prezentate vizând structurarea utilizărilor şi resurselor,

rezultă următoarea configuraţie a bilanţului financiar prezentată în figura 1.1..

Figura 1.1. Bilanţul funcţional – schematizare

Compunerea pe orizontală a bilanţului financiar poate fi interpretată astfel:

Partea superioară a bilanţului reflectă structura financiară prin stabilitatea

elementelor din care este alcătuit. Compararea resurselor stabile cu

întrebuinţările stabile pune în evidenţă echilibrul financiar pe termen

lung.

Partea inferioară a bilanţului reflectă echilibrul financiar pe termen

scurt prin evidenţierea conjuncturii economice şi a ciclului de activitate.

În situaţia în care mărimea surselor permanente este mai mare decât cea a

întrebuinţărilor stabile, se constituie un fond de rulment care apare ca o marjă de

securitate financiară2, de fapt un surplus de resurse durabile care poate fi utilizat pentru

reînnoirea activelor circulante.

2 Georgeta Vintilă – Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2003

16

L I

C H I D I T A T E

E X I

G I B I L I T A T

E

ALOCĂRI PERMANENTE RESURSE PERMANENTE

NEVOI TEMPORARE

Active imobilizate (>1 an)- imobilizări necorporale- imobilizări corporale- imobilizări financiare

Active circulante (<1 an)

- stocuri- creanţe – clienţi- active de trezorerie (titluride plasament şidisponibilităţi)

Capitaluri permanente- capital social- prime legate de capital- rezerve- profit net nerepartizat- provizioane pentruriscuri şi cheltuieli (>1 an)- datorii financiare (>1 an)

Datorii pe termen scurt- Furnizori- Salariaţi- Stat; bănci

RESURSE TEMPORARE



Pe baza datelor puse la dispoziţie de S.C.C.A. Tricotextil, am întocmit bilanţul

financiar al întreprinderii, care, sintetizat pe trei exerciţii (2001-2003) se prezintă astfel

(Tabelul 1.2.):

BILANŢ FINANCIAR

- mii lei - Tabelul 1.2.

UTILIZĂRI 2001 2002 2003 RESURSE 2001 2002 200Imobilizărinecorporale 0 0 0 Capital social 57280 57280 5

Imobilizăricorporale 7.329.706 7106352 6852401

Diferenţe dinreevaluare 5035842 5035842 503

Imobilizărifinanciare 82.610 118.086 120.557

Rezultat reportat 0 0

Fonduri diverse 2210588 2246263 2594

NEVOIPERMANENTE 7412316 7224438 6972958

CAPITALURI

PROPRII 7303710 7339385 768Datorii cu scadenţamai mare de 1 an 0 0

Stocuri 971753 1242824 1405981Provizioane pentruriscuri şi cheltuieli 0 0

Clienţi, furnizori – debitori, altecreanţe 203059 116167 176750

CAPITALURIPERMANENTE 7303710 7339385 768

Disponibilităţi în bănci, casa etc. 1170329 1151915 967864

NEVOITEMPORARE

2345141

2510906

2550595

Datoriifinanciare 0 0

Furnizori, clienţicreditori, altedatorii 2453747 2395959 183

Credite bancarecurente 0 0

RESURSETEMPORARE 2453747 2395959 183

TOTAL

NEVOI 9757457 9735344 9523553

TOTAL

RESURSE 9757457 9735344 9523

Reprezentarea sintetică a bilanţului financiar la S.C.C.A. Tricotextil poate fi

realizată după cum urmează (Figura 1.2.).

17



Figura 1.2. Reprezentare sintetică 2001-2003

1.2.1. Situaţia netă – expresia drepturilor proprietarilor asupra

întreprinderii

Echilibrul financiar poate fi considerat realizat atunci când masa resurselor stabile

este superioară nevoilor permanente ale întreprinderii. Excedentul de autofinanţare care

se degajă din acest surplus de resurse permanente reprezintă în fapt efectul pozitiv al

întregii activităţi desfăşurate de întreprindere.

Dacă resursele stabile sunt inferioare valoric utilizărilor permanente se impune

alocarea unei părţi din resursele pe termen scurt nevoilor permanente, scadenţa resurselor

fiind iminentă scadenţei activelor. În acest caz se poate vorbi de un dezechilibru

financiar.

Analiza patrimonială are ca primă etapă determinarea activului net contabil,

expresia cea mai simplă a valorii patrimoniului întreprinderii. Acest indicator se

calculează ca diferenţă între activul total (suma bunurilor din patrimoniul întreprinderii,

18

ACTIV IMOBILIZAT NET

2001: 7412316

2002: 7224438

2003: 6972958

CAPITALURI PROPRII

7303710

7339385

7687922

ACTIV CIRCULANT NET

2001: 23451412002: 25109062003: 2550595

DATORII PE TERMEN LUNG0

DATORII PE TERMEN SCURT

245374723959591835631



exclusiv activele fictive) şi suma datoriilor contractate. Acelaşi rezultat va fi obţinut prin

însumarea capitalului social cu rezultatele sau rezervele care se cuvin asociaţilor.

Pornind de la abordarea juridică a bilanţului (§ 1.1.) se desprinde conceptul de

Situaţie Netă (SN).

Situaţia netă este expresia valorică a drepturilor pe care le posedă proprietarii

asupra întreprinderii:

O situaţie netă pozitivă denotă o gestiune economică sănătoasă. Creşterea valorii

acestui indicator poate fi datorată reinvestirii unei părţi din profit şi reprezintă un mod deevidenţiere a atingerii obiectivului primordial al gestiunii financiare, maximizarea valorii

patrimoniale.

O situaţie netă negativă este rezultanta încheierii cu pierderi a exerciţiilor

financiare anterioare şi semnalează o probabilă stare prefalimentară a întreprinderii. În

acest caz, aşa cum rezultă din relaţia de calcul, activele nu pot acoperi datoriile

întreprinderii. Ramânînd neacoperite, datoriile cad în sarcina creditorilor, care şi-au

asumat riscul de insolvabilitate.

Pentru determinarea ratei reale de creştere a indicatorilor s-a utilizat următoarea

relaţie de calcul:

inflatiei Rata1

inflatiei Rata-nominala relativa Crestere reala relativa Crestere

+

=

1.2.2. Fondul de rulment – expresia realizării echilibrului financiar pe

termen lung

19

Situaţia Netă = Activ – Datorii Totale



Fondul de rulment constituit la nivelul întreprinderii permite acesteia să facă faţă

fără dificultăţi diverselor riscuri care se manifestă pe termen scurt. Acest instrument

garantează solvabilitatea, aflându-se la dispoziţia întreprinderii în caz de probleme de

natură comercială (scăderea vânzărilor, întârzierea încasărilor de la clienţi, accelerarea

plăţilor către furnizori etc.).

Fondul de rulment este expresia realizării echilibrului financiar pe termen lung şi

a contribuţiei acestuia la finanţarea echilibrului pe termen scurt. Neînscrierea fondului de

rulment într-un post distinct din pasivul bilanţier este consecinţa gestiunii unitare şi

globale a fondurilor întreprinderii, fără a distinge fondurile destinate investiţiilor de cele

pentru producţie (exploatare). Utilizarea globală permite întreprinderii alocareafondurilor acolo unde nevoia de finanţare impune acest lucru.

Provenienţa surplusului de resurse permanente duce la distingerea a două

accepţiuni asupra fondului de rulment:

Fondul de rulment financiar – se determină pe baza bilanţului financiar,

fără a ţine cont de structura resurselor durabile. Acest indicator poate fi

calculat în două moduri, rezultatul fiind însă acelaşi:

Ca diferenţă între capitalurile permanente şi utilizările stabile:

sau

20

FRF = Capitaluri permanente - Nevoi permanente(exclusiv amortizări şi provizioane) (valoarea netă)

FRF = Capitaluri permanente - Nevoi permanente(plus amortizări şi provizioane) (valoarea brută)



Din relaţia de mai sus, specifică modelului financiar francez, se deduce că fondul

de rulment reprezintă partea capitalurilor permanente care nu este folosită pentru

finanţarea nevoilor permanente, fiind disponibilă pentru acoperirea nevoii de finanţare

din partea de jos a bilanţului.

Ca diferenţă între activul circulant net şi datoriile pe termen scurt:

Această relaţie, specifică sistemelor contabile anglo-saxone, evidenţiază prinfondul de rulment un surplus de active circulante nete în raport cu datoriile pe termen

scurt.

În funcţie de valorile pe care le ia indicatorul Fondul de Rulment Financiar , pot

apare trei situaţii diferite ale echilibrului financiar:

1. Capitaluri permanente > Activ imobilizat net FRF > 0

Capitalurile permanente acoperă o parte din nevoia de finanţare a activelor

circulante, egală cu mărimea fondului de rulment. Această situaţie pune în evidenţă

fondul de rulment financiar ca expresie a realizării echilibrului financiar pe termen

lung.

2. Capitaluri permanente < Activ imobilizat net FRF < 0

O astfel de situaţie denotă absorbirea unei părţi din resursele temporare pentru

finanţarea unor nevoi permanente, ceea ce echivalează cu un dezechilibru financiar.

Dacă în cazul întreprinderilor care au ca obiect de activitate comerţul, acest dezechilibru

este permis, datoriile financiare către furnizori fiind asimilate în acest caz resurselor

permanente datorită continuităţii acestora, în cazul întreprinderilor cu activitate

industrială, situaţia este deosebit de periculoasă atât sub aspectul nevoii de rambursare a

21

FRF = Activ circulant net - Datorii mai mici de 1 an şi(cu lichiditate < 1 an) pasive de trezorerie



datoriilor pe termen scurt (care au finanţat imobilizările înainte ca acestea să intre în

funcţiune, sau înaintea degajării surplusului de monedă din vânzări, corespunzător

amortizării), cât şi sub aspectul costului ridicat de procurare a creditelor pe termen scurt,

uneori în condiţii de dobândă, penalităţi, rambursare şi garantare mai puţin avantajoase

decât în cazul creditelor pe termen mediu sau lung.

3. Capitaluri permanente = Activ imobilizat net FRF = 0

Acest caz, foarte puţin probabil să apară în practică, denotă o armonie totală a

structurii resurselor cu necesităţile de alocare a acestora.

Cele trei situaţii de realizare a echilibrului sunt prezentate grafic în figurile 1.3.,

1.4. şi 1.5..

1. Capitaluri permanente > Activ imobilizat net FRF > 0

Figura 1.3. Cazul FRF > 0

22


CAPITALURI PROPRII

ACTIV CIRCULANT NET

DATORII PE TERMENLUNG

DATORII PE TERMENSCURT

FRF

FR

propriu

FR împrumutat



2. Capitaluri permanente < Activ imobilizat net FRF < 0

Figura 1.4. Cazul FRF < 0

3. Capitaluri permanente = Activ imobilizat net FRF = 0

23


CAPITALURI PROPRII

ACTIV CIRCULANT NET

DATORII PE TERMENLUNG


FRFpropr

iu

negativ

FR împrumutat

FRF negativ

ACTIV IMOBILIZAT NET CAPITALURI PROPRII

ACTIV CIRCULANT NET




Figura 1.5. Cazul FRF = 0

Prin prisma relaţiei (2) şi comparând suma elementelor de activ circulant net cu

datoriile pe termen scurt, se vor regăsi aceleaşi situaţii evidenţiate mai sus, interpretarea

acestor conjuncturi fiind următoarea:

1. Activ circulant net > Datorii pe termen scurt FRF > 0

Activele circulante se transformă în monedă lichidă într-un termen mai mic de un

an permiţând astfel nu numai rambursarea integrală a datoriilorpe termen scurt, dar şi

degajarea de lichidităţi execedentare, care conferă întreprinderii o perspectivă favorabilă.

2. Activ circulant net < Datorii pe termen scurt FRF < 0

Activele circulante care se vor transforma în monedă sunt insuficiente pentru a

acoperi datoriile pe termen scurt. Dezechilibrul poate fi însă numai aparent dacă scadenţa

medie a activelor circulante este mai apropiată decât a datoriilor pe termen scurt, acesta

fiind cazul societăţilor comerciale.

3. Activ circulant net = Datorii pe termen scurt FRF = 0

Activele circulante acoperă în totalitate, fără a degaja vreun excedent, datoriile petermen scurt.

Fondul de rulment propriu – este expresia excedentului de capitaluri

proprii asupra imobilizărilor nete, neluând deci în calcul datoriile pe

termen lung. Meritul acestui indicator este faptul că pune în evidenţă

gradul de de autonomie financiară a întreprinderii. Relaţia de calcul care

permite determinarea acestui indicator este următoarea:

24

FRF propriu = Capitaluri proprii - Imobilizări nete



Fondul de rulment împrumutat – reflectă fracţiunea din fondul de

rulment care nu este acoperită de capitalurile proprii:

Acest indicator evidenţiază măsura îndatorării pe termen lung pentru finanţarea

nevoilor pe termen scurt. În cazul existenţei unui fond de rulment propriu negativ, fondul

de rulment împrumutat asigură întreprinderea împotriva insolvabilităţii numai până la

scadenţa acestor datorii, nu şi în perspectivă.

1.2.3. Nevoia de fond de rulment – indicatorul echilibrului financiar pe

termen scurt

Având ca finalitate evidenţierea echilibrului care trebuie menţinut între nevoile

temporare şi resursele temporare, bilanţul financiar stă la baza unui alt indicator de

echilibru, denumit nevoia de fond de rulment (NFR).

Relaţia de calcul a acestui indicator este următoarea:

O valoare pozitivă a acestui indicator pune în evidenţă un surplus de nevoi

temporare (stocuri şi creanţe) nefinanţate de resurse pe termen scurt. Această situaţie

poate fi considerată normală atunci când este rezultatul unei politici de investiţii privindcreşterea nevoii de finanţare a ciclului de exploatare. Dacă nu este cazul aplicării unei

astfel de politici, nevoia de fond de rulment pozitivă este expresia unui decalaj

nefavorabil între lichiditatea stocurilor şi creanţelor şi exigibilitatea datoriilor de

exploatare, ceea ce se traduce prin încetinirea încasărilor şi urgentarea plăţilor.

Grafic, fenomenul poate fi prezentat ca în figura 1.6..

25

FRF împrumutat = FRF - FRF propriu

NFR = Nevoi Temporare – Resurse Temporare(fără disponibilităţi) (exclusive credite bancare pe

termen scurt)



Figura 1.6. Decalajele nefavorabile între încasarea clienţilor şi plata furnizorilor

Nevoia de fond de rulment negativă semnifică un surplus de resurse temporare în

raport cu nevoile temporare. Aceasta este o situaţie favorabilă pentru întreprindere atunci

când este rezultatul accelerării rotaţiei activelor circulante şi al angajării de datorii de

exploatare cu scadenţe mai mari.

Această situaţie favorabilă, întâlnită îndeosebi la întreprinderile cu activitate de

comerţ este prezentată în figura 1.7.:

Figura 1.7. Decalajele favorabile între încasarea clienţilor şi plata furnizorilor

26

timp

timp

Stocaj + vânzare

ÎncasarecontravaloareAprovizionare

Achitareafurnizorilor

Excedent detrezorerie

timp

timp

Stocaj + vânzare

ÎncasarecontravaloareAprovizionare

Achitareafurnizorilor

Deficit detrezorerie



Această situaţie, tradusă printr-o nevoie de fond de rulment de semn negativ şi de

mărime egală cu surplusul de resurse temporare atrase este avantajoasă pentru8

întreprindere deoarece nevoia de fond de rulment se constituie într-o resursă pe termen

scurt. Această nevoie nu mai trebuie finanţată, ci, dimpotrivă, ea finanţează fondul de

rulemnt, degajând o trezorerie netă pozitivă.

1.2.4. Trezoreria netă – expresia realizării echilibrului financiar

Analiza patrimonială urmăreşte determinarea acestui indicator ca diferenţă între

fondul de rulment financiar şi nevoia de fond de rulment pentru a evidenţia modul în care

întreprinderea dispune în mod real de moneda acumulată.

Relaţia de calcul pentru determinarea trezoreriei nete este următoarea:

O valoare pozitivă a trezoreriei nete evidenţiază întregul echilibru financiar al

întreprinderii. Prin constituirea unui fond de rulment superior nevoii de finanţare pe

termen scurt, execedentul de finanţare, expresia cea mai concludentă a eficienţei

activităţii, se va regăsi sub forma disponibilităţilor băneşti în conturi bancare şi în casă.Această îmbogăţire a trezoreriei este o situaţie favorabilă pentru întreprindere care astfel

beneficiază de lichidităţi care pot fi utilizate fie pentru rambursarea datoriilor pe termen

scurt, fie pentru efectuarea de plasamente pe piaţa financiară. În acest caz, pe lângă

consolidarea echilibrului financiar, trezoreria netă permite atingerea autonomiei

financiare pe termen scurt.

Îmbogăţirea continuă a trezoreriei prin obţinerea unei trezorerii nete pozitive de-a

lungul mai multor exerciţii succesive este rezultatul unei rentabilităţi economice ridicatecare dă posibilitatea plasării rentabile a surplusului de disponibilităţi pentru întărirea

poziţiei întreprinderii pe piaţă.

Trezoreria netă negativă înregistrată ca urmare a insuficienţei fondului de rulment

de a acoperi nevoia de finanţare a activelor circulante, semnifică un dezechilibru

financiar, un deficit monetar care trebuie acoperit prin contractarea de credite pe termen

27

Trezoreria Netă = Fond de Rulment – Nevoia de Fond de Rulment



scurt. În acest caz întreprinderea se vede pusă în situaţia dependenţei de resursele

financiare externe. Această situaţie, defavorabilă, impune obţinerea celui mai mic cost de

procurare a noilor surse de finanţare.

Dacă fondul de rulment acoperă strict nevoia de fond de rulement, fără a degaja

excedent de trezorerie, se poate vorbi de asigurarea unui echilibru perfect al trezoreriei.

În acest caz se impune analiza variaţiilor nevoii de fond de rulment pentru a nu ameninţa

acest fragil echilibru.

Indicatorii prezentaţi au fost calculaţi în scopul exemplificării pe baza datelor

bilanţiere puse la dispoziţie de S.C.C.A. Tricotextil.

EVOLUŢII INDICATORITabelul 1.3.

2001

-mii lei-

2002

-mii lei-

2003

-mii lei-

Creştere absolută

-Mii lei-

Creştere relativă

Nominală Reală

Activ

976924

4 9743528 9550994 -25716 -192534 -0,003 -0,02 -0,235 -0,14

Datorii

246553

4 2404143 1863072 -61391 -541071 -0,025 -0,225 -0,201 -0,32Situaţia

netă

730371

0 7339385 7687922 35675 348537 0,005 0,047 -0,119 -0,227

FRF -108606 114947 714964

22355

3 600017 2,06 5,22 1,51 4,46

FR propriu -108606 114947 714964

22355

3 600017 2,06 5,22 1,51 4,46

FR

împrumutat 0 0 0 0 0 0 0 0 0Nevoi

temporare

234514

1 2510906 2550595

16576

5 39689 0,07 0,02 -0,12 -0,11

Resurse

temporare

245374

7 2395959 1835631 -57788 -560328 -0,02 -0,23 -0,20 -0,33

NFR -108606 114947 714964 22355 600017 2,06 5,22 1,87 4,46

28



3

FR -108606 114947 714964

22355

3 600017 2,06 5,22 1,51 4,46

NFR -108606 114947 714964

22355

3 600017 2,06 5,22 1,51 4,46TN 0 0 0 0 0 0 0 0 0

-2000000

0

2000000

4000000

6000000

8000000

2001 2002 2003

Situatia neta FR NFR TN

Figura 1.8. Evoluţia indicatorilor

În urma calculelor se observă că situaţia netă este egală cu capitalurile proprii

evidenţiate în bilanţul financiar pe cele trei exerciţii consecutive. Dacă în anul 2002 se

observă o uşoară creştere faţă de anul 2001, în 2003 creşterea este spectaculoasă datorită

scăderii drastice a datoriilor.

Datorită efectelor inflaţiei, situaţia netă în termeni reali are o evoluţie nefavorabilă

pentru acţionari în 2002 faţă de 2001, dar în anul 2003 situaţia se remediază datorită

reducerii inflaţiei la 14%.

Situaţia netă are o valoare pozitivă, ceea ce se traduce pentru creditori prin lipsa

riscului de insolvabilitate. În caz de faliment, creditorii întreprinderii pot să-şi recupereze

creanţele prin valorificarea activelor întreprinderii, iar acţionarii vor avea de partajat

sumele rămase după achitarea tuturor datoriilor, în cazul de faţă, datorii relativ reduse ca

valoare.

29



Fondul de rulment la S.C.C.A. Tricotextil prezintă valori pozitive în ultimii doi

ani. În anul 2001 situaţia este deosebit de periculoasă atât sub aspectul nevoii de

rambursare a datoriilor pe termen, cât şi sub aspectul costului ridicat de procurare a

creditelor pe termen scurt. În 2002 şi 2003 se remarcă redresarea situaţiei. Anul 2003 este

caracterizat de o creştere spectaculoasă a fondului de rulment, chiar şi în termeni reali,

efectele inflaţiei nefiind în măsură să schimbe tendinţa de creştere a acestui indicator.

În cazul de faţă, fondul de rulment financiar se identifică cu cel propriu,

întreprinderea nefiind îndatorată pe termen lung. Fondul de rulment propriu cu valori în

ascensiune poate fi pus pe seama faptului că cesiunile de imobilizări au determinat

scăderea activului imobilizat, aşa cum reiese din bilanţul contabil (Anexa 1).

Valoarea negativă a fondului de rulment în anul 2001 exprimă existenţa unui fond

de rulment constituit numai din împrumuturi pe termen lung. Se poate presupune căaceste împrumuturi au fost achitate anticipat.

Evoluţia NFR sugerează o situaţie dezavantajoasă pentru întreprindere. Desigur,

fiind o întreprindere din sfera producţiei, activitatea de exploatare consumă resurse, iar

ritmul creşterii acestei nevoi este accelerat.

Detaliind nevoile temporare de finanţare, se observă o creştere puternică a

stocurilor, în timp ce creanţele asupra clienţilor, respectiv datoriile către furnizori,

urmeaza un trend asemănător, de uşoară creştere.Soluţia pentru o activitate de exploatare mai eficientă constă în găsirea de

posibilităţi pentru a valorifica stocurile de produse finite, respectiv stoparea

aprovizionărilor până la consumarea în limite rezonabile a stocurilor existente de materii

prime şi materiale.

Se observă că în toţi cei trei anii studiaţi TN este zero. Rezultă că fondul de

rulment acoperă integral nevoia de fond de rulemnt, fără a degaja însă excedent de

trezorerie. Aşadar, se poate spune că situaţia financiară a întreprinderii este caracterizată

de un echilibru perfect al trezoreriei, însă mult prea fragil, dacă ţinem cont de variaţia

nevoii de fond de rulment (§ 1.2.3.).

30



1.3. Menţinerea echilibrului structurilor financiare la S.C.C.A.

Tricotextil

Alături de riscul de insolvabilitate, pus în evidenţă de analiza patrimonială,

regulile care vizează menţinerea echilibrului structurilor financiare ocupă o poziţie

deosebit de importantă în cadrul diagnosticului financiar al întreprinderii.

Stabilirea echilibrului financiar patrimonial are la bază trei reguli fundamentale:

Regula echilibrului financiar minim –impune ca resursele utilizate

pentru finanţarea activelor să rămână la dispoziţia întreprinderii pe durata

unei perioade cel puţin egale cu durata de imobilizare. Având în vedere

decalajele care se pot produce în categoria elementelor de lichiditate sauexigibilitate mai apropiată de un an, întreprinderea trebuie să constituie un

fond de rulment pozitiv , care va reprezenta marja de securitate.

În cazul întreprinderii studiate se constată că RF lichiditate are valoare pozitivă,

deci este respectată această regulă fundamentală.

Regula îndatorării maxime se referă la împrumuturile pe termen mediu

şi lung. Prin prisma analizei patrimoniale, aceste credite au strict rolul de

acoperire a unui decalaj temporar. De fapt îndatorarea la termen trebuie să

respecte două limite superioare care nu trebuiesc depăşite şi anume:

Suma datoriilor permanente nu trebuie să fie mai mare decât suma

capitalurilor proprii:

sau

sau

31

RF lichiditate > 0

Datorii pe termen mediu şi lung < Capitaluri proprii

Datorii pe termen mediu şi lung /Capitaluri permanente ≤ 50%

Datorii pe termen mediu şi lung / Capitaluri proprii ≤ 50%



Şi în acest caz întreprinderea analizată respectă regula, mai cu seamă datorită

faptului că datoriile pe termen mediu şi lung au fost achitate în anul 2001, ulterior fiind

egale cu zero.

Suma datoriilor pe termen mediu şi lung nu trebuie să depăşească

autofinanţarea medie aferentă unei perioade de trei ani:

Regula finanţării maxime este de fapt punerea în practică a primelor

două reguli enunţate. Pentru fiecare operaţie de investiţie angajată de

întreprindere, recurgerea la îndatorare pe termen nu trebuie să depăşeascăun anumit procent din valoarea investiţiei prevăzute. Acest procent poate

fi cuprins între 50% şi 75% din valoarea investiţiei, respectiv între 60% şi

88,5% din valoarea care includse TVA.

Limitele analizei patrimoniale nu sunt legate de axarea acestei analize asupra

riscului de insolvabilitate, urmărind în general creditorii întreprinderii în detrimentul

evidenţierii riscului de exploatare, de importanţă mult mai vitală pentru conducereaîntreprinderii. Astfel, analiza patrimonială efectuată de către bancă asupra potenţialei

întreprinderi debitoare va avea ca instrument central fondul de rulment financiar.

Acordând insuficientă atenţie rentabilităţii economice şi perspectivei de creştere a

întreprinderii, analiza patrimonială tratează superficial şi profilul de activitate al

întreprinderii, în funcţie de care trebuie apreciat fondul de rulment.

O relevanţă sporită ar aduce acestui model de analiză exprimarea dinamică,

folosită de sistemul de indicatori exprimaţi în număr de zile. Eliminând influenţa

volumului specific de activitate asupra echilibrului financiar, indicatorii cu caracter

dinamic sunt recomandaţi în calculele de previziune financiară, cu condiţia relativei

stabilităţi economice la nivel micro şi macroeconomic.

32

Datorii pe termen mediu şi lung < Autofinanţarea medie anuală x 3



Toate aceste deficienţe la nivelul analizei lichiditate – exigibilitate au impus

analiza funcţională a întreprinderii, model cantrat pe o noţiune dinamică ce poate fi

dimensionată în raport cu volumul de activitate al întreprinderii.

1.4. Analiza echilibrului financiar pe baza bilanţului funcţional

Bilanţul funcţional are rolul de a oferi o imagine asupra modului de funcţionare

din punct de vedere economic a întreprinderii, punând în evidenţă utilizările şi sursele

corespunzătoare fiecărui ciclu de funcţionare.

Ciclurile întreprinderii sunt: de investiţii, de exploatare, de finanţare şi de

trezorerie. Regruparea acestor operaţiuni în cadrul bilanţului funcţional şi caracteristicile

de bază ale acestuia sunt prezentate în figura 1.9.

Figura 1.9. Analiza funcţională

Ciclul de investiţii cuprinde achiziţionarea de active imobilizate, iar ciclului de

exploatare îi corespund fluxurile de aprovizionare, producţie şi distribuţie (vânzări) atât

sub forma unor fluxuri fizice, cât şi a unor fluxuri financiare.

33

ANALIZA FUNCŢIONALĂ

Regruparea diferitelor operaţii pe funcţii

Preponderenţa realităţiieconomice şi financiare asupra

viziunii juridice

Funcţia de exploatare

Operaţii vizând obiectul de activitate

Funcţia de investire

Operaţii care permit menţinerea şidezvoltarea mijloacelor de producţie

Funcţia de finanţare

Operaţii care susţin nevoia de finanţarea celorlalte funcţii



Ciclul de finanţare cuprinde ansamblul operaţiunilor dintre întreprindere şi

proprietarii de capital (acţionarii şi creditorii întreprinderii).

Fluxul de finanţare permite ca întreprinderea să facă faţă decalajului dintre fluxul

de lichidităţi de intrare şi de ieşire provocat de ciclul de exploatare.

Stabilirea bilanţului funcţional se realizează avându-se în vedere următoarele

principii:

activele sunt luate în calcul la valoarea lor brută (se are în vedere valoarea

de intrare în patrimoniu);

imobilizările închiriate, deţinute în leasing sau în locaţie de gestiune sunt

integrate în activ şi, corespunzător, în pasiv la “Împrumuturi şi datorii

asimilate” datorită faptului că ele servesc ciclului de exploatare;

conceptul de activ fictiv nu mai este operaţional;

cheltuielile ce privesc exerciţiile financiare următoare se asimilează

activelor imobilizate;

efectele scontate neajunse la scadenţă, debitorii privind capitalul subscris

şi nevărsat, primele privind rambursarea obligaţiunilor şi diferenţele de

conversie de activ şi de pasiv se tratează în acelaţi mod ca şi la elaborarea

bilanţului patrimonial; amortizarea şi provizioanele sunt incluse în pasivul bilanţului funcţional

ca surse aciclice (care rămân la dispoziţia întreprinderii o perioadă mai

mare de un an).

Principiile menţionate provoacă anumite corecţii ale informaţiilor cuprinse, caz în

care bilanţul funcţional va avea următoarea formă:

Tabelul 1.4.

Forma generală a bilanţului funcţional

34



Bilanţul funcţional permite aprecierea structurii financiare a întreprinderii,

stabilirea din punct de vedere funcţional a fondului de rulment, necesarului de fond de

rulment şi trezoreriei nete.

1.4.1. Ciclul de producţie – bază a analizei financiare funcţionale

Analiza financiară prezintă un puternic interes în analiza ciclului de producţie ( de

exploatare ).

Structura tipică a ciclului de producţie industrială se desfăşoară în patru fazedistincte şi anume:

1. Faza de aprovizionare – este punctul de pornire al activităţii de producţie şi este

reprezentată de constituirea unui stoc fizic de materii prime. Aprovizionarea antrenează

un flux monetar care poate fi imediat (dacă plata se face în numerar) sau la un termen

stabilit de către furnizor (dacă achiziţionarea se efectuează pe credit).În acest ultim caz se

produce un decalaj avantajos: pe durata sa de disponibilitate se constituie ca o sursă de

finanţare.

2. Faza de fabricaţie – este perioada în care stocurile de materii prime sunt transformate

în produse finite angajând concomitent fluxuri reale de muncă, materiale auxiliare,

energie etc., care la rândul lor antrenează fluxuri monetare de contrapartidă, imediate sau

decalate. Finalitatea acestei faze este evidenţiată de un flux de produse finite.

35



3. Faza de comercializare – necesită o finanţare a stocajului produselor finite, precum şi

a cheltuielilor de desfacere. Dacă vânzarea se face în numerar, fluxul monetar de

contrapartidă se va concretiza imediat în aport la trezorerie. În cazul acordării unui credit

client, se va produce un decalaj nefavorabil, materializat într-o nevoie de finanţare pe

durata acordării creditului.

4. Faza de încasare – reprezintă momentul în care creanţele asupra clienţilor sunt

transformate în numerar. Această situaţie poate interveni fie la termenul convenit, fie mai

devreme, prin scontarea creanţei la o instituţie financiară specializată.

Aceste faze corespund activităţii industriale, situaţia S.C.C.A. Tricotextil. În cazul

desfăşurării altor activităţi, precum şi în cazul organizării atipice a procesului de

producţie, una sau mai multe etape pot lipsi din acest ciclu.Obiectivul primordial al analizei funcţionale este evidenţierea impactului

diferitelor operaţii asupra trezoreriei. Plăţile efectuate şi încasările în numerar afectează

imediat trezoreria, în timp ce creditele acordate sau angajate dau naştere unor decalaje

până la data la care trezoreria va fi efectiv modificată.

Analiza operaţiilor de exploatare are ca finalitate determinarea rezultatului brut al

exploatării, iar operaţiile de încasări sau de distribuire a veniturilor, care nu au incidenţă

asupra exploatării, sunt încadrate la funcţia de repartiţie, influenţând capacitatea deautofinanţare a întreprinderii.

Analiza operaţiilor de investiţii şi de finanţare completează analiza funcţională

statică prin studiul echilibrului dinamic pe baza tabloului de finanţare utilizări-resurse,

care este instrumentul central al anlizei dinamice a echilibrului funcţional.

1.4.2. Elaborarea bilanţului funcţional la S.C.C.A. Tricotextil

Intreprinderea este definită din punct de vedere funcţional ca o entitate economică

şi financiară asigurând diferite funcţii în raport cu gradul ei de dezvoltare: funcţia de

producţie (fabricarea bunurilor şi serviciilor livrate pe piaţă), funcţia de investire şi

dezinvestire (achiziţionarea, crearea şi cesiunea elementelor de activ imobilizat) şi funcţia

de finanţare (stabilirea resurselor financiare necesare dezvoltării întreprinderii).

36



Din punct de vedere funcţional bilanţul are meritul de a oferi o imagine asupra

modului de funcţionare economică a întreprinderii, scoţând în evidenţă stocurile şi

resursele corespunzătoare fiecărui ciclu de funcţionare.

Analiza funcţională presupune o grupare a diferitelor operaţii realizate de

întreprindere în raport cu natura, destinaţia sau funcţia lor.3

ACTIV = NEVOI PASIV=RESURS

• Activ imobilizat

brut

• Activ circulant d

exploatare

• Activ circulant di

afara exploatării• Activ detrezoreri

Figura 1.10.-Bilanţ funcţional

• Capitaluri proprii

• Amortismente şi

provizioane

• Datorii financiare

• Datorii de

exploatare

• Datorii în afaraexploatării

• Pasive de

trezorerie

Funcţia de

investiţie

Funcţia deexploatare

Funcţia dfin anţare

Funcţia deexploatare

FRNG

Funcţia de investiţie grupează imobilizările (necorporale, corporale şi financiare)

pe două categorii (de exploatare şi în afara exploatării), indiferent de durata lor de viaţă.

Imobilizările regrupate prin funcţia de investiţie constituie nevoi stabile care sunt

finanţate din resursele durabile existente în pasivul bilanţului.

Funcţia de finanţare regrupează posturile privind capitalurile proprii, datoriile

financiare, indiferent de scadenţa lor (împrumuturile, mai puţin creditele de trezorerie,

exclusiv dobânzile aferente lor), provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli.

Activele imobilizate sunt reţinute în activ în valoarea lor brută, iar amortismentele

şi provizioanele sunt asimilate resurselor proprii.

Funcţia de exploatare corespunde fluxurilor de aprovizionare, producţie şi

vânzări, generatoare de stocuri reale şi financiare, care se reînnoiesc cu o anumităregularitate.

Posturile de activ legate direct de operaţiile ciclului de exploatare (stocuri,

creanţe, clienţi, cheltuieli de exploatare constatate în avans) constituie active circulante

3 Georgeta Vintila - Gestiunea financiara a intreprinderii, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2000

pag60

37



de exploatare (ACE), care trebuie finanţate din datoriile de exploatare (DE) (datorii

furnizori şi asimilate, venituri din exploatare constatate în avans). Activele circulante şi

resursele pentru finanţarea lor au caracter ciclic, recuperarea capitalurilor alocate şi

reînnoirea surselor se face după încheierea fiecărui ciclu de exploatare.

Toate celelalte posturi reflectă operaţiuni diverse (creanţe diverse, operaţiuni

legate de funcţia de repartiţie a veniturilor, capital social subscris şi nevărsat, datorii

fiscale şi sociale, alte datorii) sunt grupate în categoria active circulante în afara

exploatării (ACAE).

Procedând la exemplificarea concretă în ceea ce priveşte întocmirea bilanţului

funcţional în cazul întreprinderii analizate, obţinem următoarea structură (Tabelul 1.5.):

BILANŢ FUNCŢIONAL (mii lei) Tabelul 1.5.

2001 2002 2003 2001 2002 2003

AIAE 0 0 0 RPR 730371

0733938

5 7687922

IE741231

6722443

8697295

8IMPRUMUTURI 0 0 0FRNG -25996 233033 835521

NEVOISTABILE

7412316

7224438

6972958 RES DURABILE

7303710

7339385 7687922

Stocuri 971753 1242824 1405981 DAT EXPL 605037 610244 611500Creanţe deexploatare 203059 116167 176750 NFRE 541864 748747 971231

Creanţediverse 27911 0 0

DATORIIDIVERSE

1860497

1793899 1251572

NFRAE -650470 -633800 -256267NFR -108606 114947 714964

NEVOI CICL.117481

2135899

1158273

1 RES CILCICE245374

7239595

9 1835631

Disponibilităţi 1170329 1151915 967864 CREDITE TREZ 0 0 0TN 0 0 0TOTALUTILIZĂRI

9757457

9735344

9523553

TOTALRESURSE

9757457

9735344 9523553

Evoluţia indicatorilor de echilibru financiar determinaţi pe baza bilanţului

funcţional sunt prezentaţi în figura 1.11.:

38



-108606

-650470

541864

114947

-633800

748747

714964

-256267

971231

-60%

-40%

-20%

0%

20%

40%

60%

80%

100%

2001 2002 2003

NFRE

NFRAE

NFR

Figura 1.11. Evoluţia indicatorilor de echilibru financiar

Se remarcă o creştere a nevoii de finanţare a exploatării ca urmare a creşterii

stocurilor, pe fondul unei evoluţii moderate a creanţelor de exploatare şi a datoriilor de

exploatare.

Nevoia de finanţare în afara exploatării înregistrează o creştere datorită reducerii

postului „Alte datorii” până la zero în anul 2003, în timp ce creanţele diverse au rămas

relativ constante pe perioada celor trei ani analizaţi.Cei doi indicatori prezentaţi determină prin însumare algebrică nevoia de fond de

rulment. Analizând evoluţia indicatorilor prin prisma bilanţului funcţional se deduce că în

cei trei ani, deficitul generat de creşterea nevoii de finanţare a activităţii de exploatare a

dus la creşterea nevoii de fond de rulment.

În ceea ce priveşte trezoreria netă nulă, aceasta este rezultanta insuficienţei

fondului de rulment net global pentru acoperirea nevoilor de finanţare a activităţii ciclice

a întreprinderii, aflate într-o ascensiune mai accentuată.

39



CAPITOLUL II

ANALIZA RENTABILITĂŢIIÎNTREPRINDERII PE BAZA CONTULUI

DE REZULTATE

Funcţia scop a oricărei societăţi comerciale este de a maximiza averea

acţionarilor.

Realizarea acestui obiectiv este posibilă numai prin desfăşurarea unei activităţirentabile, profitul net obţinut putând servi pentru remunerarea imediată a acţionarilor,

prin dividende, sau pentru remunerarea la termen prin creşterea valorii firmei ca urmare a

alocării acestuia pentru autofinanţare.

Rentabilitatea poate fi definită ca fiind capacitatea unei întreprinderi de a obţine

profit prin utilizarea factorilor de producţie şi a capitalurilor, indiferent de provenienţa

acestora.

Rentabilitatea este una din formele cele mai sintetice de exprimare a eficienţeiîntregii activităţi economico-financiare a întreprinderii, respectiv a tuturor mijloacelor de

producţie utilizate şi a forţei de muncă, din toate stadiile circuitului economic:

aprovizionare, producţie şi vânzare.

Pentru exprimarea rentabilităţii se utilizează două categorii de indicatori: profitul

şi ratele de rentabilitate. Mărimea absolută a rentabilităţii este reflectată de profit, iar

gradul în care capitalul sau utilizarea resurselor întreprinderii aduc profit este reflectat de

rata rentabilităţii (indicator al mărimii relative a rentabilităţii).

40



2.1. Contul de rezultate – documentul de evidenţiere a

performanţelor întreprinderii

Activitatea oricărei firme se poate concretiza în obţinerea de produse, executarea

de lucrări şi prestarea de servicii, raţiunea de a exista constituind-o obţinerea unui

beneficiu scontat.

În termeni generali, bilanţul exprimă starea patrimonială la care s-a ajuns la finele

exerciţiului financiar. Însă, documentul contabil care exprimă cum s-a ajuns la respectiva

stare patrimonială finală, care au fost fluxurile de venituri şi cheltuieli care au marcat

traiectoria evoluţiei întreprinderii între începutul şi sfârşitul exerciţiului financiar îl

reprezintă contul de profit şi pierdere.Contul de profit şi pierdere sau contul de rezultate este documentul contabil

dee sinteză care măsoară performanţele activităţii întreprinderii în cursul perioadei

analizate. El sintetizează şi explică într-o formă analitică fluxurile economice aferente

perioadei de gestiune, prin prisma raporturilor de echilibru dintre venituri şi cheltuieli

astfel:

▫ Cheltuielile constituie ansamblul elementelor de costuri suportate de întreprindere în

cursul exerciţiului şi cuprinde: consumurile materiale, cheltuielile cu personalul,

amortizări şi provizioane calculate, valoarea contabilă a elementelor de activ cedate,

distruse sau dispărute, cheltuieli din diferenţe de curs valutar, cheltuieli privind

dobânzile, sau orice altă cheltuială în afara celor prevăzute de lege.

▫ Veniturile cuprind valoarea tuturor actelor de „îmbogăţire” a întreprinderii provenind

din: vânzări de mărfuri, producţia vândută, creşterea stocurilor de producţie în curs

( neterminată ), a stocurilor de produse finite, reluări asupra amortizării şi provizioanelor,

dobânzi încasate sau orice alt venit în afara celor prevăzute de lege.

Diferenţa dintre venituri şi cheltuieli constituie rezultatul ( profitul sau pierderea )exerciţiului. Unii utilizatori ai informaţiei contabile sunt interesaţi mai mult de informaţia

privind profitul întreprinderii, în timp ce alţii urmăresc fluxurile viitoare ale trezoreriei.

Măsurarea performanţelor întreprinderii vizează în principal măsurarea profitului,

a cărui abordare poate fi făcută din trei puncte de vedere distincte:

41



1. Din punct de vedere patrimonial, rezultatul exerciţiului rezidă din compararea valorii

întreprinderii la sfârşit cu cea de la începutul exerciţiului. Determinarea are loc în trepte,

pornindu-se de la ecuaţia juridică a bilanţului:

Active – Datorii = Capitaluri proprii ,

rezultatul determinându-se prin compararea capitalurilor proprii aferente a două exerciţii

succesive ( variaţia capitalurilor proprii ):

Capitaluri proprii la - Capitaluri proprii la = Rezultatul

finele exerciţiului „N” finele exerciţiului „N+1” exerciţiului „N”

Această relaţie permite evidenţierea conexiunii dintre bilanţ şi contul de rezultate,

prin intermediul rezultatului exerciţiului, ca element comun al celor două documente de

sinteză:

Variaţia capitalurilor = Rezultatul exerciţiului = Venituri - CheltuieliProprii (Bilanţ + Cont (Cont de rezultate)

(Bilanţ) de rezultate)

Însă, în cursul exerciţiului în structura pasivului bilanţier, pot avea loc modificari

determinate de majorarea capitalului social şi a rezervelor, distribuiri de dividende etc. .

Determinarea rezultatului exerciţiului se face cu luarea în considerare a variaţiei

capitalurilor proprii şi, respectiv, a distribuirilor de capital social aferente exerciţiului dincare se deduc majorările de capital social aferente aceluiaşi exerciţiu.

Concepţia patrimonială porneşte de la premisa determinării rezultatului

exerciţiului prin compararea valorii întreprinderii între două momente de referinţă,

utilizând aceleaşi metode de evaluare. Dar, în cursul perioadei analizate, creşterea

inflaţiei conduce la elaborarea preţurilor care îşi pun amprenta asupra elementelor

patrimoniale. În procesul de ajustare a valorii elementelor patrimoniale, datorită evoluţiei

preţurilor se utilizează metode diferite care influenţează asupra mărimii şi caracterului

real al rezultatului, ceea ce priveşte determinarea rezultatului potrivit acestei abordări.

2. Din punct de vedere economic, rezultatul exerciţiului este dat de diferenţa dintre

venituri şi cheltuieli. Mărimea valorică pozitivă semnifică obţinerea de profit, în timp ce

mărimea negativă semnifică pierdere.

42



3. Din punct de vedere financiar, rezultatul exerciţiului rezultă din compararea

fluxurilor de încasări cu cele de plăţi, respectiv din variaţia trezoreriei.

Sursa autofinanţării întreprinderii o constituie rezultatul exerciţiului (profit), care

se determină potrivit relaţiei:

Capacitatea de - Cheltuieli cu amortizarea = Rezultatul

autofinanţare şi provizioanele exerciţiului

Prezentarea contului de profit şi pierdere poate lua în considerare două forme:

forma bilaterală ( în cont ), în care cheltuielile şi pierderile sunt prezentate în partea

stângă, iar veniturile şi profitul, în partea dreaptă ( Tabelul 2.1. ) şi forma verticală ( în

listă ) care explică formarea din treaptă în treaptă a rezultatului exerciţiului (Tabelul 2.2.).

Contul de profit şi pierdere la data de ...

Tabelul 2.1.

CHELTUIELI VENITURICheltuieli de exploatare

Cheltuieli financiare

Cheltuieli excepţionale

Impozit pe beneficiu

Venituri din exploatare

Venituri financiare

Venituri excepţionale

( + ) Rezultatul exerciţiului Rezultatul exerciţiului ( - )

Contul de profit şi pierdere la data de ...

43



Tabelul 2.2.

INDICATORI EXERCIŢIUL N-1

EXERCIŢIUL N

I. Venituri din exploatare

II. Cheltuieli pentru exploatareA. Rezultatul din exploatare ( I-II )• Profit ( I>II )• Pierdere ( I<II )

II. Venituri financiareIII. Cheltuieli financiare

B. Rezultatul financiar ( III-IV )• Profit ( III>IV )• Pierdere ( III<IV )

C. Rezultatul curent al exerciţiului ( A+B )• Profit ( I+III>II+IV )• Pierdere ( I+III<II+IV )

V. Venituri excepţionaleVI. Cheltuieli excepţionale

D. Rezultatul excepţional• Profit ( V>VI )• Pierdere ( V<VI )

VII. Venituri totale ( I+III+V )VIII. Cheltuieli totale (II+IV+VI )

E. Rezultatul brut al exerciţiului (VII-VIII)• Profit ( VII>VIII )• Pierdere ( VII<VIII )

IX. Impozit pe profitF. Rezultatul net al exerciţiului

• Profit• Pierdere

În contul de rezultate, veniturile şi cheltuielile sunt evidenţiate potrivit

principiului independenţei exerciţiului, la angajarea lor, indiferent de data încasării

veniturilor şi, respectiv, a plăţii cheltuielilor. La nivel global, întreprinderea suportă

cheltuiala cu impozitul pe profit, care reprezintă „remunerarea” factorului stat în calitate

de garant al interesului general.

Structurarea în contul de profit şi pierdere a informaţiilor privind activitatea unei

întreprinderi pe cele trei niveluri ( exploatare, financiar şi excepţional ) permite

calcularea unor indicatori valorici care caracterizează comportamentul economic al

44



întreprinderii, cunoscuţi sub denumirea de solduri intermediare de gestiune. Aceşti

indicatori se prezintă sub forma unor solduri denumite şi marje, care pun în evidenţă

etapele formării rezultatului exerciţiului în concordanţă cu structurile de venituri şi

cheltuieli aferente activităţii unei întreprinderi.

Deşi practica mondială în domeniu recomandă utilizarea soldurilor intermediare

de gestiune, în ţara noastră instituţiile de normalizare contabilă nu au prevăzut

obligativitatea întocmirii acestui document şi nici nu au creat posibilitatea unei opţiuni în

acest sens. Cu toate acestea, modul cum este structurat contul de profit şi pierdere permite

întreprinderilor din ţara noastră întocmirea soldurilor intermediare de gestiune, fapt ce

creează largi perspective de investigare analizei economico-financiare, cât şi funcţionării

sistemului conturilor naţionale, considerat ca fiind una dintre finalităţile reformei

contabile din ţara noastră.

2.2. Tabloul marjelor de acumulare bănească

Întreprinderea , având libertatea să desfăşoare orice activitate economică legală

care să conducă la o rentabilitate, concentrează o complexitate de acţiuni economice şi

financiare sub forma fluxurilor şi stocurilor. Fiecare tip de activitate ( operaţională,

financiară şi excepţională ) degajă un anumit rezultat (profit sau pierdere) stabilit cadiferenţa între veniturile şi cheltuielile perioadei de gestiune în cadrul contului de profit

şi pierdere pe cele trei domenii de activitate.

Structura contului de profit şi pierdere pe cele trei domenii de activitate oferă

posibilitatea determinării unor marje de acumulări băneşti potenţiale destinate să

îndeplinească o anumită funcţie de renumerare a factorilor de producţie şi de finanţare a

activităţii viitoare, denumite solduri intermediare de gestiune. Aceste solduri reprezintă

de fapt palierele succesive în formarea rezultatului final al exerciţiului. Construcţiaindicatorilor se realizează în cascadă pornind de la cel cuprinzător (producţia exerciţiului

+ marja comercială) şi încheindu-se cu cel mai sintetic (profitul net al exerciţiului).

2.2.1. Cascada soldurilor intermediare de gestiune

45



Structura contului de rezultate permite pe cele trei tipuri de activităţi degajarea

unor solduri de acumulări băneşti potenţiale, destinate să remunereze factorii de producţie

şi să asigure finanţarea activităţii viitoare. Acestea poartă numele de solduri

intermediare de gestiune (SIG).

Soldurile intermediare de gestiune sunt trepte succesive care duc la formarea

rezultatului final. Fiecare sold intermediar reprezintă rezultatul gestiunii financiare la

treapta respectivă de acumulare.

Marja comercială reprezintă excendentul vânzărilor de mărfuri în raport cu

costul de cumpărare al acestora. Costul de cumpărare al mărfurilor (vândute) (revândute)

include preţul de cumpărare (preţ fără TVA) majorat cu cheltuielile de cumpărare şicorectat cu variaţia stocurilor de mărfuri.

Valoarea adăugată (primul sold intermediar de gestiune) exprimă creşterea de

valoare rezultată din utilizarea factorilor de producţie (forţă de muncă şi capital) peste

valoarea bunurilor şi serviciilor provenind de la terţi, în cadrul activităţii curente a

întreprinderii.

EBE exprimă acumularea brută din activitatea de exploatare, resursa principală

a întreprinderii cu influenţă hotărâtoare asupra rentabilităţii finale şi a capacităţii dedezvoltare a întreprinderii. EBE exprimă astfel măsura resurselor degajate de exploatare

pe baza cărora întreprinderea exercită decizii strategice. Luând în calcul veniturile

încasabile şi cheltuielile plătibile, indicatorul capătă o semnificaţie deosebită în termen de

resurse financiare (EBE reprezentând fundamentul autofinanţării întreprinderii) şi

trezorerie (EBE măsoară trezoreria potenţială degajată de exploatare şi decalajele dintre

scadenţa încasării creanţelor şi plata datoriilor).

Rezultatul exploatării reflectă mărimea absolută a rentabilităţii de exploatare

obţinută prin deducerea tuturor cheltuielilor (plătibile şi calculate) din veniturile

exploatării (încasabile şi calculate) .

Rezultatul net al exerciţiului evidenţiază mărimea absolută a rentabilităţii

financiare cu care vor fi renumeraţi acţionarii pentru capitalurile proprii subscrise. Acest

46



profit net (dacă se înregistrează) trebuie să fie susţinut de existenţa unor disponibilităţi

reale, altfel el va rămâne doar un potenţial de finanţare.

2.2.2. Evidenţierea soldurilor intermediare de gestiune la S.C.C.A.

Tricotextil

La S.C.C.A. Tricotextil, calculul soldurilor intermediare de gestiune pune în

evidenţă următoarea situaţie:

CASCADA SIG (mii lei)

Tabelul 2.3.

CASCADA SIG 2001 2002 2003Vânzări de mărfuri 2224848 2730076 3357993Cost mărfuri vândute 1649273 1968659 2362391Marja comercială 575575 761417 995603Producţia vândută (CA) 1317740

0

1458896

9 19367499Producţia stocată 226283 496157 843467Producţia imobilizată 1772282 1737762 1571060

Producţia exerciţiului 11178835

12355050 16952972

Marja comercială +

producţia exerciţiului

1175441

0

1311646

7 17948575Consumurile provenite de

la terţi 1764999 1203325 1504156Valoarea adăugată

9989411

1191314

2 16444419Subvenţii de exploatare 0 0 0

Impozite, taxe şivărsăminte asimilate 325582 236606 414061Cheltuieli cu personalul 6769691 9121965 12279386Excedent brut de

exploatare 2894138 2554571 3750972

47



Reluări asupra

provizioanelor pt.exploat. 0 0 0Alte venituri (din

exploatare) 19419 47 125000

Amortizarea si proviz.calculate (expl) 374764 485076 625748Alte cheltuieli de

exploatare 1883945 2205213 2650495Rezultatul exploatării

(profit) 654848 -135671 599729Venituri financiare 374039 922465 24225Cheltuieli financiare 35680 39090 42608Rezultat curent (înainte

de imp.) 993207 747704 581346Rezultat excepţional -73263 -105117 193323Impozit pe profit 357421 292879 0Rezultat net al

exerciţiului 562523 349708 774669

După cum se poate observa, marja comercială a înregistrat creşteri de la un an la

altul, ceea ce înseamnă că întreprinderea a înregistrat un excedent valoric al mărfurilor

vândute în raport cu preţul plătit la achiziţionarea acestora.Valoarea adăugată (primul sold intermediar de gestiune) are de asemena o

evoluţie ascendentă, ceea ce pune în evidenţă faptul că ea reprezintă de fapt sursa de

acumulări băneşti din care se face renumerarea participanţilor direcţi şi indirecţi la

activitatea economică a întreprinderii.

Se observă că întreprinderea înregistrează profit în urma activităţii de

exploatare, ceea ce înseamnă că în 2003 s-a redus nivelul cheltuielilor în raport cu

veniturile obţinute din activitatea de exploatare.

In ceea ce priveşte rezultatul curent înainte de impozit, se observă o dinamizare a

acestuia, dar negativă, în sensul reducerii, fapt datorat creşterii cheltuielilor financiare.

48



2.3. Capacitatea de autofinanţare – expresie a potenţialului financiar

degajat de întreprindere

Capacitatea de autofinanţare reflectă potenţialul financiar de creştereeconomică a întreprinderii respectiv sursa financiară generată de activitatea industrială şi

comercială a firmei după scăderea tuturor cheltuielilor plătibile la o anumită scadenţă.

Acest indicator se determină pe baza contului de rezultate.

Capacitatea de autofinanţare se poate determina prin două metode:

- metoda deductivă porneşte de la excedentul brut de exploatare la care se adaugă

toate veniturile susceptibile de a fi încasate (de exploatare, financiare, excepţionale) şi din

care se scad succesiv toate cheltuielile plătibile ale întreprinderii.

- metoda adiţională pune în evidenţă elementele contabile negeneratoare de fluxuri

monetare, antrenate de calculul capacităţii de autofinanţare. Se porneşte de la rezultatul

net al exerciţiului, la care se adaugă cheltuielile calculate (amortizări, provizioane)

neplătibile la o anumită scadenţă şi se scad veniturile calculate (reluări asupra

provizioanelor).

Astfel,CAF = EBE + Venituri financiare şi excepţionale încasabile – Cheltuieli financiare

şi excepţionale plătibile – Impozit pe profit

Comparativ cu EBE, CAF prezintă inconvenientul de a fi mai sensibilă decât

primul, fiind influenţată de amortizări, provizioane şi impozitul pe profit. În compensare

îinsă, ea prezintă avantajul de a cuprinde în calcul toate elementele care generează cash-

flow-ul întreprinderii. Prin limitele şi avantajele lor aceste două noţiuni (EBE + CAF)

devin complementare şi nicidecum exclusive.

CAF = Rezultatul net al exerciţiului + Cheltuielile calculate – Venituri calculate –

venituri din cesiune

Capacitatea de autofinanţare exprimă deci un surplus financiar degajat de

activitatea rentabilă a întreprinderii. Ea nu are decât un caracter potenţial dacă nu este

49



susţinută de mijloace financiare efective. Surplusul monetar, degajat prin creşterea

trezoreriei nete dovedeşte că cea mai mare parte a acestei capacităţi de autofinanţare este

susţinută de o trezorerie efectiv disponibilă.

CAPACITATEA DE AUTOFINANŢARE (mii lei)

Tabelul 2.4.

2001 2002 2003EBE 2894138 2554571 3750972

+ Alte venituri din exploatare 19419 47 125000- Alte cheltuieli din exploatare 1883945 2205213 2650495+ Venit financiar 374039 922465 24225- Cheltuieli financiare 35680 39090 42608

+ Venit excepţional 757550 19926 571470- Cheltuieli excepţionale 830813 125043 378147- Impozit pe profit 357421 292879 CAF 937287 834784 1400417

0

500000

1000000

1500000

2000000

2500000

3000000

3500000

4000000

2001 2002 2003

EBE

CAF

Figura 2.1. Evoluţia CAF şi EBE

Capacitatea de autofinanţare reflectă potenţialul financiar de creştere economică a

întreprinderii, respectiv sursa financiară generată de activitatea industrială şi comercială

a firmei, după scăderea tuturor cheltuielilor posibile la o anumită scadenţă. După cum se

50



observă, în anul 2003, potenţialul financiar al întreprinderii a crescut în proporţie de peste

70%, ceea ce înseamnă că întreprinderea a avut suficiente resurse pentru finanţarea

activităţii curente.

CAPITOLUL III

51



DIAGNOSTICUL FINANCIAR AL

RENTABILITĂŢII

3.1. Sistemul ratelor de eficienţă

Ratele de rentabilitate fac parte din categoria indicatorilor de eficienţă de tipul

efect/efort.

Efectul reprezintă profitul sub diversele sale forme de exprimare: brut, net, din

exploatare, curent etc. Efortul se poate prezenta sub forma capitalurilor (proprii, permanente), resurselor consumate (costurilor), activelor totale sau ale unor părţi din

acestea, veniturilor etc.

Diferitele forme de exprimare ale ratelor de rentabilitate au o valoare

informaţională variată şi oglindesc multiplele laturi ale activităţii economico-financiare

firmei.

Rata rentabilităţii comerciale exprimă corelaţia dintre profitul total aferent

vânzărilor şi cifra de afaceri, dând expresie politicii comerciale a întreprinderii.

1. Rata marjei comerciale pune în evidenţă strategia comercială a întreprinderii,

apreciind influenţa constrângerilor pieţei şi a politicii preţurilor de vânzare.

Relaţia de calcul a marjei comerciale este următoarea:

marfuri de Vanzari

comerciala Marja comerciale marjei Rata =

O rată a marjei comerciale redusă este rezultatul unor cheltuieli mari prilejuite de

vânzarea mărfurilor. Dimpotrivă, o rată ridicată evidenţiază cheltuieli reduse cu vânzarea

mărfurilor, şi deci o distribuţie eficienţă.

52



2. Rata EBE exprimă capacitatea activităţii de exploatare de a degaja profit. Relaţia de

calcul este următoarea:

afaceri de Cifra

EBEEBE Rata =

Dacă rata EBE este ridicată, acest fapt este rezultatul unei activităţi de exploatare

eficiente care oferă posibilitatea de reînnoire rapidă a echipamentelor întreprinderii.

Ameliorarea ratei, dar nu ca şi consecinţă a creşterii ratei marjei comerciale, pune în

evidenţă creşterea productivităţii activităţii.

3. Rata marjei nete este expresia eficienţei globale a întreprinderii. Se calculează

folosind următoarea relaţie:

afaceri de Cifra

uiexercitiul alnetRezultatnete marjei Rata =

4. Rata marjei nete de exploatare pune în evidenţă eficienţa activităţii de exploatare.

afaceri de Cifra

iexploatari Rezultatulexploatare denete marjei Rata =

5. Rata marjei brute de autofinanţare este expresia cantitativă a surplusului de resurse

de care dispune întreprinderea pentru a-şi asigura dezvoltarea şi/sau remunerarea

acţionarilor săi.

afaceri de Cifra

CAFareautofinant de brute marjei Rata =

6. Rata marjei valorii adăugate exprimă rezultatul brut de care dispune întreprinderea

după scăderea cheltuielilor de exploatare. Relaţia de calcul este următoarea:

adaugata Valoarea

EBEadaugate valoriimarjei Rata =

53



Rata rentabilităţii economice reflectă corelaţia dintre un rezultat economic şi

mijloacele economice (capitalul) angajate pentru obţinerea acestuia. În calculul ratei

rentabilităţii economice, la numărător se poate utiliza rezultatul exploatării sau

excedentul brut din exploatare, iar la numitor mijloacele economice totale (activul total)

sau o parte a acestora.

Rata rentabilităţii economice este independentă de structura financiară (gradul de

îndatorare), politica fiscală de impozitare a profitului, precum şi de elementele

excepţionale.

Rata rentabilităţii economice, se poate stabili astfel:

totalActiv

economicRezultateconomice atiirentabilit Rata =

sau

totalActiv

EBEeconomice atiirentabilit Rata =

Modificarea ratei a rentabilităţii economice, se explică prin prisma celor doi

factori direcţi: viteza de rotaţie a activului total şi rata rentabilităţii comerciale sau rata

marjei brute la 1 leu vânzări, a cărei analiză poate fi aprofundată prin intermediul celor

trei factori indirecţi (structura producţiei vândute pe produse, preţurile medii de vânzare

unitare şi costurile unitare).

În termeni reali, rata rentabilităţii economice are două accepţiuni:

- pentru remunerarea capitalurilor investite cel puţin la nivelul ratei medii a dobânzii;

- pentru remunerarea riscului economic şi financiar pe care şi l-au asumat posesorii

capitalurilor puse la dispoziţia întreprinderii.

Rentabilitatea financiară exprimă corelaţia dintre profit şi capitaluri în calitatealor de surse de finanţare a activităţii întreprinderii. Circumscris sferei de cuprindere a

capitalurilor, proprii şi permanente, analiza ratei rentabilităţii financiare se pliază acestei

structurări.

54



1. Rentabilitatea financiară netă măsoară în mărime relativă remunerarea capitalurilor

acţionarilor aduse ca aport, sau a profitului net lăsat la dispoziţia firmei pentru

autofinanţare. Rata în cauză, reflectă corelaţia dintre profitul net, ca venit al acţionarilor

şi capitalurile proprii ale întreprinderii.

Relaţia de calcul:

propriiCapitaluri

uiexercitiulalnetRezultatnetafinanciaraateaRentabilit =

Este important de subliniat intercondiţionarea acestei rate cu următoarele

operaţiuni din cadrul întreprinderii:

accelerarea vitezei de rotaţie a activului total reprezintă o condiţie

esenţială pentru sporirea ratei rentabilităţii financiare a capitalurilor proprii;

factorul de multiplicare a capitalului propriu, cu cât este mai mare, cu atât

creşte rentabilitatea financiară. În practica economică însă, există o limită

de îndatorare acceptată de bănci. Unele bănci apreciază ca limită maximă

de îndatorare 70% din sursele totale ale firmei, depăşirea acestei limite de

îndatorare atrage pentru firma în cauză dobânzi mai mari şi garanţii

suplimentare solicitate de bănci, deoarece riscul financiar este mai mare;

sporirea rentabilităţii nete a veniturilor totale reprezintă principala cale de

creştere a profitului net şi reflectă, în principal, eficienţa activităţii de

exploatare a firmei.

2. Rentabilitatea financiară înainte de impozit are rolul de a evidenţia corelaţia dintre

capitalul permanent şi profitul brut înaintea deducerii cheltuielilor financiare cu dobânzile

şi a impozitului pe profit. Acestă rată de rentabilitate pune în evidenţă şi faptul că marja

brută trebuie să asigure acoperirea cheltuielilor cu dobânzile, ca formă de remunerare a

datoriilor pe termen scurt, mediu şi lung, cât şi a impozitul pe profit, astfel încât firma să

obţină profit net, care să permită remunerarea acţionarilor săi.

Relaţia de calcul:

propriiCapitaluri

impozitdeinaintecurentRezultatnetafinanciaraateaRentabilit =

55



3. Randamentul capitalurilor proprii evidenţiază capacitatea întreprinderii de a-şi

remunera acţionarii pe baza capitalurilor proprii.

propriiCapitaluri

Dividende propriilor capitalurilRandamentu =

Evoluţia indicatorilor prezentaţi la S.C.C.A. Tricotextil este redată în tabelul 3.1..

CALCULUL RATELOR DE RENTABILITATE

Tabelul 3.1.

Ratele rentabilităţii comerciale 2001 2002 2003Rata marjei comerciale 0,2587 0,2789 0,2965Rata EBE 0,2196 0,1751 0,1937Rata marjei nete 0,0427 0,0240 0,0400Rata marjei nete de exploatare 0,0497 -0,0093 0,0310Rata marjei brute de autofinanţare 0,0711 0,0572 0,0723Rata marjei valorii adăugate 0,2897 0,2144 0,2281Rata rentabilităţii economice 0,2962 0,2622 0,3927Rentabilitatea financiară netă 0,0770 0,0476 0,1008Rentabilitatea financiară ante impozit 0,1360 0,1019 0,0756

56



Figura 3.1. Ratele de rentabilitate comercială

29,6226,22

39,27

0

10

20

30

40

2001 2002 2003

Rata rentabilitatii economice

Figura 3.2. Rata de rentabilitate economică

57

25,87

21,96

4,274,977,11

28,9727,89

17,51

2,4

-0,93

5,72

21,44

29,65

19,37

4 3,1

7,23

22,81

-5

0

5

10

15

20

25

30

2001 2002 2003

Rata marjei comerciale Rata EBE Rata marjei nete

Rata marjei nete de exploatare Rata marjei brute de autofinantare Rata marjei valorii adaugate



Figura 3.3. Rentabilitatea financiară

Aşa cum se poate observa, strategia comercială a întreprinderii este foarte bine

orientată. Sporirea ratei marjei comerciale este rezultatul reducerii costurilor de desfacere

a produselor, concomitent cu modificarea structurii vânzărilor.

Rata EBE, fluctuantă, relevă faptul că întreprinderea a optat pentru creşterea

productivităţii în anul 2003 şi totodată, că activitatea de exploatare degală profit.

Rata marjei nete a înregistrat o dinamizare în sens pozitiv, reflectând astfel faptul

că întreprinderea a luat măsuri prompte în vederea creşterii activităţii.

Rata marjei nete de exploatare se înscrie abia din anul 2003 pe o curbă

ascendentă, activitatea de exploatare devenind rentabilă abia din acest an.

Rata marjei brute de autofinanţare relevă faptul că întreprinderea dispune de un

surplus de resurse care îi permite remunerarea acţionarilor săi.

Rata marjei valorii adăugate relevă faptul că activitatea întreprinderii se

desfăşoară pe baza criteriilor de eficienţă.Înregistrând în toţi cei trei anii analizaţi valori care depăşesc 20% (în 2002 şi 2003

superioară ratei inflaţiei), se poate spune cu certitudine că activitatea întreprinderii este

rentabilă.

58

7,7

13,6

4,76

10,19 10,08

7,56

0

24

6

8

10

12

14

2001 2002 2003

Rentabilitatea financiara neta Rentabilitatea financiara ante impozit



Rata rentabilităţii economice în termeni reali se calculează folosind relaţia:

i

inr

R

R R R

+

−=

1

unde:

R r - rata rentabilităţii economice în termeni reali;

R n - rata rentabilităţii economice în termeni nominali;

R i - rata inflaţiei.

Evoluţia în termeni nominali a ratei rentabilităţii se calculează pe baza relaţiei:

1

1

−

−−

=

n

nnn

R

R R R

Ţinând cont de faptul că rata inflaţiei a fost de 30,3% în 2001, de 22% în 2002 şi

de 14% în 20034, rezultă că rata rentabilităţii economice în termeni reali are următoarelevalori:

- în 2001: R e=29,62-30,3=-0,68%

- în 2002: R e=26,22-22=4,22%

- în 2003: R e=39,27-14=25,27%

Întreprinderea nu urmăreşte obţinerea unui profit imediat, astfel încât se poate

spune că activitatea desfăşurată este per ansamblu rentabilă.

3.2. Rentabilitatea structurii financiare

Echilibrul financiar trebuie înţeles ca un ansamblu de corelaţii care se formează în

procesul de rotaţie a capitalului. În starea generală de echilibru financiar se circumscriu

atât egalităţi cât şi inegalităţi, cu semnificaţiile lor economice.

Ratele de finanţare pun în evidenţă modalităţile de finanţare a investiţiilor

întreprinderii, investiţii care pot fi: strategice, de exploatare şi de echilibru.

Principalele rate folosite sunt:

1. rata autonomiei financiare - reflectă ponderea capitalului propriu în cadrul surselor

ce sunt la dispoziţia întreprinderii pentru o perioadă mai mare de 1 an:

4 Sursa: www.inss.ro

59

http://www.inse.ro/

http://www.inse.ro/



permanentCapital

propriu CapitalfinanciareautonomieiRata =

Exprimă în ce proporţie capitalul permanent se regăseşte în capitalul propriu.

Cu cât valoarea ratei este mai mare şi tinde spre 1, cu atât situaţia financiară a

întreprinderii, din punct de vedere al autonomiei financiare, este mai bună.

2. rata de finanţare a stocurilor pe seama fondului de rulment :

Stocuri

rulmentdeFondstocurilor afinantaredeRata =

Rata evidenţiază proporţia corespunzătoare din fondul de rulment funcţional care

finanţează partea cea mai stabilă a nevoilor de fond de rulment legate de exploatare,

respectiv stocurile.

Raportul poate fi considerat satisfăcător dacă fondul de rulment reprezintă

aproximativ 2/3 din stocuri.

3. rata de finanţare a activelor circulante pe seama fondului de rulment :

circulanteActive

rulmentdeFondcirculanteactivelor afinantaredeRata =

Rata de finanţare a activelor circulante pe seama fondului de rulment semnifică

faptul că ansamblul activelor circulante este finanţat din fondul de rulment.Creşterea valorii raportului corespunde unei atenuări a structurii de finanţare, iar

diminuarea lui exprimă deteriorarea situaţiei.

4. rata de finanţare a necesarului de fond de rulment:

NFR

rulmentdeFond NFR afinantaredeRata =

Rata menţionată poate fi mai mare, egală sau mai mică decât 100, după cum

trezoreria netă este pozitivă, egală cu zero sau negativă.

5. rata de autofinanţare a activelor:

eimobilizatActivecirculanteActive

propriuCapitalactivelor aareautofinantdeRata

+

=

60



Dacă valoarea raportului este mai mare decât unu, înseamnă că întreprinderea

dispune de capacitate de autofinanţare suficientă pentru a finanţa investiţiile, respectiv a

creşte nevoia de fond de rulment pentru exploatare, generată de acestea.

6. rata datoriilor:

eimobilizatActivecirculanteActive

totaleDatoriidatoriilor Rata

+

=

Această rată este complementară cu rata de autofinanţare a activelor. Cu cât

valoarea ei este mai scăzută cu atât gradul de îndatorare este mai mic.

7. rata de finanţare a imobilizărilor pe seama capitalului propriu:

eimobilizatActive propriuCapitalilor imobilizar afinantaredeRata =

Dacă rata este mai mare decât 100, atunci întreprinderea înregistrează un fond de

rulment propriu pozitiv, iar o parte a activelor circulante este finanţată pe seama acestuia.

8. rata de finanţare a activelor imobilizate pe seama capitalului permanent , arată în

ce proporţie investiţiile întreprinderii sunt finanţate pe seama capitalului permanent:

eimobilizatActive

permanentCapitalilor imobilizar afinantaredeRata =

Dacă rata este mai mare decât 100 se înregistrează un fond de rulment pozitiv.

Aprecierea situaţiei financiare a întreprinderii pe baza acestor rate se realizează

ţinându-se cont de dinamica lor la nivelul întreprinderii, precum şi prin compararea cu

ratele medii ale ramurii de activitate a întreprinderii.

Ratele de lichiditate caracterizează situaţia financiară a întreprinderii pornind de

la partea de jos a bilanţului financiar. Aceste rate măsoară capacitatea de plată a

întreprinderii, respectiv solvabilitatea pe termen scurt.

Lichiditatea este proprietatea elementelor patrimoniale de a se transforma în bani.

Solvabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a-şi onora obligaţiile de

plată la scadenţă.

61



Capacitatea de plată este reprezentată de solvabilitatea imediată şi exprimă

capacitatea mijloacelor băneşti disponibile la un moment dat sau pentru o perioadă scurtă

de timp (de obicei până la 30 de zile) de a acoperi obligaţiile scadente pentru acelaşi

interval de timp. Pentru analiza lichidităţii şi solvabilităţii unei firme se recomandă

folosirea metodei ratelor. Pentru caracterizarea lichidităţii unei firme se impune

compararea pasivelor pe termen scurt cu resursele disponibile pentru aceeaşi perioadă.

În literatura de specialitate ratele de lichiditate sunt cunoscute şi sub denumirea de

rate de trezorerie şi au rolul de a măsura capacitatea de plată a întreprinderii, respectiv

solvabilitatea pe termen scurt.

Analiza ratelor rezultate prin compararea ansamblului lichidităţilor potenţiale

(active transformabile în monedă pe termen scurt) cu exigibilităţile potenţiale (datorii

rambursabile pe termen scurt), constituie o metodă rapidă şi uşor de utilizat pentruaprecierea gradului în care firma face faţă obligaţiilor pe termen scurt. Cele mai utilizate

rate de lichiditate sunt:

1. Rata lichidităţii generale (R LG), se determină prin raportarea valorii activelor curente

la valoarea pasivelor curente.

curente Pasive

curente ActiveR LG =

Activele curente includ disponibilităţile, valorile mobiliare foarte lichide, efectele

comerciale de primit şi stocurile, iar pasivele curente sunt formate din efecte comerciale

de plătit, credite bancare pe termen scurt, partea din împrumuturile pe termen mediu şi

lung a căror scadenţă este în cadrul exerciţiului financiar curent impozite de plătit şi alte

obligaţii (în principal cele salariale).

Dacă o întreprindere trece prin dificultăţi financiare aceasta începe să-şi onoreze

plăţile mai târziu, să acumuleze credite bancare etc. Dacă pasivele curente cresc mairapid decât activele curente rata curentă scade , ceea ce constituie semnalul apariţiei unor

probleme de natură economico-financiară.

Valoarea supraunitară a acestei rate este expresia existenţei unui fond de rulment

care îi permite întreprinderii să facă faţă incidentelor care apar în mişcarea activelor

62



circulante sau unor deteriorări ale valorii acestora. Cu cât această rată este mai mare decât

1 cu atât întreprinderea este pusă la adăpost de o insuficienţă a trezoreriei care ar putea fi

determinată de rambursarea datoriilor la cererea creanţierilor.

Când valoarea acestei rate este subunitară, înseamnă că lichidităţile sunt mai mici

decât exigibilităţile potenţiale. Aceasta se datorează faptului că datoriile exigibile pe

termen scurt nu sunt acoperite, în principiu, de activele circulante, iar fondul de rulment

are o valoare negativă. Totuşi, valoarea subunitară a ratei nu constituie un pericol atunci

când stocurile se reduc treptat în scopul achitării datoriilor exigibile pe termen scurt, dar

fără a stânjeni continuitatea producţiei. Trebuie evitată o evoluţie descendentă a

lichidităţii, deoarece aceasta evidenţiază o activitate în declin, fapt ce determină creditorii

să devină circumspecţi în ceea ce priveşte acordarea de noi împrumuturi.

Rata lichidităţii generale este cel mai utilizat mod de apreciere a solvabilităţii petermen scurt, pentru că indică măsura în care drepturile creditorilor pe termen scurt sunt

perfect acoperite de valoarea activelor, care pot fi transformate în lichidităţi în decursul

unei perioade, care corespunde perioadei de maturitate a datoriilor. Deşi media acestei

rate în ramura industrie este de 1,8 ori, ea nu poate fi considerată ca reprezentând un

număr magic pe care toate firmele din sector trebuie să încerce să-l atingă. Aceasta

deoarece, unele firme foarte bine conduse se pot plasa deasupra valorii respective, iar alte

firme tot aşa de bune, se pot plasa sub valoarea medie a ratei. În situaţia în care ratelefinanciare pentru o anumită firmă sunt departe de valoarea medie pe ramură, analistul

trebuie să cerceteze cauzele acestei variaţii. În cadrul industriei, există variaţii mari între

valorile acestei rate de la o întreprindere alta.

2. Rata lichidităţii restrânse (R LR ), este cunoscută şi sub denumirea de “rata rapidă” sau

“testul acid (quick ratio)”, potrivit teoriei economice nord-americane. Ea exprimă

capacitatea întreprinderii de a-şi onora datoriile pe termen scurt din creanţe şi

disponibilităţi.

Ca modalităţi de calcul, rata se poate determina, astfel:

prin scăderea valorii stocurilor din valoarea activelor curente şi împărţirea

diferenţei astfel obţinute la valoarea pasivelor curente:

63



curente Pasive

Stocuri-curente ActiveR LR =

Stocurile sunt, de obicei, cel mai puţin lichide dintre toate componentele activelor

curente ale unei întreprinderi (pot apare pierderi în momentul în care se pune problema

lichidării acestor stocuri). De aceea, această rată poate fi considerată ca fiind un “test

acid” pentru măsurarea capacităţii firmei de a-şi onora obligaţiile pe termen scurt.

prin raportarea sumei creanţelor şi disponibilităţilor la datoriile exigibile

pe termen scurt (pasivele curente), şi anume:

curente Pasive

itatiDisponibilCreanteR

LR

+=

Această rată este de regulă subunitară. Ea trebuie însă analizată şi interpretată cu

prudenţă prin luarea în calcul a unor aspecte de detaliu privind structura creanţelor

(număr de clienţi, ponderea lor în totalul creanţelor etc.). În teoria economică există

opinii potrivit cărora o rată cuprinsă între 0,8 şi 1 ar reprezenta o situaţie optimă în ceea

ce priveşte solvabilitatea parţială.

3. Rata lichidităţii imediate (R LI), realizează corespondenţa dintre elementele cele mai

lichide ale activului cu obligaţiile imediat exigibile ale pasivului. Această rată, cunoscută

şi sub denumirea de rata capacităţii de plată imediate, măsoară capacitatea întreprinderii

de rambursare a datoriilor, utilizând disponibilităţile existente, astfel:

exigibileimediatDatoriiitatiDisponibilsiPlasamenteR LI =

În teoria economică, această rată mai este cunoscută sub denumirea de trezoreria

la vedere sau rata solvabilităţii imediate. Pentru interpretarea acestei rate trebuie luate în

considerare o serie de informaţii privind condiţiile de desfăşurare a activităţii.

64



Un nivel ridicat al ratei indică o lichiditate, respectiv o solvabilitate ridicată, dar

care poate fi consecinţa unei utilizări mai puţin performante a resurselor disponibile.

Valoarea ridicată a acestei rate nu constituie în acelaşi timp o garanţie a solvabilităţii,

dacă restul activelor circulante au un grad redus de lichiditate.

O valoare redusă a ratei lichidităţii imediate poate fi compatibilă cu menţinerea

echilibrului financiar, dacă întreprinderea minimizează valoarea disponibilităţilor sale,

deţinând în schimb valori de plasament, creanţe, stocuri uşor mobilizabile în concordanţă

cu exigibilitatea datoriilor imediate.

Menţinerea capacităţii de plată este rezultatul unei activităţi complexe desfăşurată

de întreprindere şi care reclamă o corelare judicioasă a termenilor de plată a obligaţiilor

cu cele de încasare a creanţelor. Eficacitatea analizei sporeşte, în situaţia în care este luată

în calcul şi viteza de rotaţie a capitalurilor întreprinderii.Rata lichidităţii imediate, este totuşi un indicator puţin relevant datorită

instabilităţii încasărilor.

Pentru a măsura gradul în care întreprinderea face faţă datoriilor sale se utilizează

rata solvabilităţii globale (R SG). Această rată indică în ce măsură datoriile totale sunt

acoperite de către activele totale ale întreprinderii (active imobilizate şi active cirulante)

şi se determină, astfel:

Totale Datorii

circulante Activefixe Active

Totale Datorii

Total ActivR SG

+==

Solvabilitatea este rezultatul unei activităţi eficiente, iar lipsa capacităţii de plată

şi a lichidităţii pot avea caracter temporar, dacă întreprinderea se bazează pe o

solvabilitate globală.

Rata solvabilităţii globale, exprimă securitatea de care se bucură creditorii pe

termen lung şi scurt, precum şi marja de creditare a întreprinderii. O valoare mai maredecât 1,5 a acestei rate semnifică faptul că întreprinderea are capacitatea de a-şi achita

obligaţiile băneşti, imediate şi îndepărtate, faţă de terţi. Tot aşa, o valoare situată sub

acest nivel evidenţiază riscul de insolvabilitate pe care şi l-au asumat furnizorii de fonduri

puse la dispoziţia întreprinderii.

65



Băncile, în studiile de bonitate efectuate în cazul solicitării de credite, determină

şi rata solvabilităţii patrimoniale (R SP), astfel:

Bancare CrediteProprii Capitaluri

Proprii CapitaluriR

SP +

=

În cazul în care această rată înregistrează valori mai mari de 0,5, situaţia este

considerată ca normală, iar valoarea minimă se apreciază a fi 0,3.

Ratele de îndatorare evidenţiază importanţa îndatorării asupra gestiunii

financiare a întreprinderii. Comparând finanţarea externă prin datorii cu fondurile proprii,

ratele pun în evidenţă componenţa datoriilor din pasiv, dar şi repartiţia capitalurilor permanente între fondurile proprii şi cele împrumutate pe termen mediu şi lung.

Pot fi calculate următoarele rate de îndatorare:

1.Rata levierului sau coeficientul total de îndatorare reflectă gradul în care capitalurile

proprii asigură finanţarea activităţii întreprinderii. Acest indicator poate fi interpretat şi ca

o rată a autonomiei a întreprinderii în declin, gradul în care angajamentele sale, pe termen

scurt sau lung, sunt garantate de capitalurile proprii ale întreprinderii.

Relaţia de calcul este:

Proprii Capitaluri

scurt) si lung(termenTotale DatoriiL =

Cu cât rata levierului este mai mare decât unu, cu atât întreprinderea va depinde

mai mult de creanţierii săi. Dacă levierul este subunitar, banca va acorda în continuare

împrumuturi în condiţii de garanţie sigură.

2. Rata datoriilor financiare exprimă gradul de îndatorare pe termen lung. Pentru o

bună funcţionare a întreprinderii se impune ca această rată să nu depăşească valoarea de

0,5.

Relaţia de calcul:

66



Permanente Capitaluri

mediu) si lung(termenFinanciare DatoriiR DF =

3. Rata independenţei financiare, care este recomandat să fie mai mare sau egală cu

0,5, măsoară ponderea capitalurilor proprii în ansamblul resurselor permanente.

Permanente Capitaluri

Proprii CapitaluriR IF =

4. Rata capacităţii de împrumut pune în balanţă resursele proprii cu împrumuturile

contractate pe termen lung.

termenlaIndatorare

Proprii CapitaluriR CI =

Pentru valori ale lui R CI subunitare, capacitatea de împrumut a întreprinderii este

saturată.

5. Rata capacităţii de rambursare exprimă capacitatea întreprinderii de a rambursa în

totalitate împrumuturile contractate pe terme lung.

CAF

lungtermen peiImprumutur R CRTL =

Cu cât valoarea raportului este mai mică, cu atât este mai mare capacitatea de

rambursare.

6. Rata de prelevare a cheltuielilor financiare evidenţiază capacitatea de plată a

serviciului datoriei contractate. Dacă valoarea raportului depăşeşte pragul de 0,6,

întreprinderea în cauză riscă să intre în stare de faliment.

EBE

financiareCheltuieliR PC =

67



7. Costul îndatorării se calculează potrivit relaţiei:

Totale iImprumutur

financiareCheltuieliR

DOB=

Dacă rata medie a dobânzii este mai mică decât rata de rentabilitate economică a

întreprinderii analizate, atunci îndatorarea favorizează finanţarea prin împrumuturi, caz în

care efectul de levier are o influenţă benefică asupra rentabilităţii capitalurilor proprii.

8. Ponderea creditelor curente în îndatorarea globală:

globalaIndatorare

curente bancare CrediteR CC =

Proporţia mare a creditelor bancare curente în îndatorarea întreprinderii denotă o

stare de vulnerabilitate care depinde de tipul acestor resurse şi de costul lor ridicat.

Indicatorii de rentabilitate a structurii financiare la S.C.C.A. Tricotextil se

prezintă după cum urmează:

RATELE ECHILIBRULUI FINANCIAR

Tabelul 3.2.

Ratele echilibrului financiar 2001 2002 2003

68



rata autonomiei financiare 1,0000 1,0000 1,0000rata de finanţare a stocurilor -0,1118 0,0925 0,5085rata de finanţare active circulante -0,0463 0,0458 0,2803rata de finanţare a necesarului de fond derulment 1,0000 1,0000 1,0000rata de autofinanţare a activelor 0,7485 0,7539 0,8073rata datoriilor 0,2524 0,2467 0,1951rata de finanţare a imobilizărilor 0,9853 1,0159 1,1025rata de finanţare a activelor imobilizate 0,9853 1,0159 1,1025Rata lichidităţii generale 0,4765 0,5233 0,6866Rata lichidităţii relative 0,2791 0,2643 0,3081Rata lichidităţii imediate 0,2378 0,2401 0,2606

Rata solvabilităţii generale3,96232

44,05280

7 5,126476

Efectul de levier 0,3376 0,3276 0,2423Rata datoriilor financiare 0 0 0Rata independenţei financiare 1 1 1Rata capacităţii de împrumut n.a. n.a. n.a.Rata capacităţii de rambursare 0 0 0Rata de prelevare a cheltuielilor financiare 0 0 0Costul îndatorării 0 0 0Ponderea creditelor curente în îndatorareaglobală 0 0 0

69



-0,2

0

0,20,4

0,6

0,8

1

1,2

rata autonomiei financiare rata de finanţare a stocurilor rata de finanţare active circulante rata de finanţare a NFRrata de autof inanţare a activelor rata datoriilor rata de finanţare a imobilizărilor rata de finanţare a activelor imobilizate

Figura 3.4. Ratele de finanţare

Figura 3.5. Rata lichidităţii generale

70

Rata lichiditatii generale

0

0,2

0,4

0,6

0,8

2001 2002 2003

Rata lichiditatiigenerale



Figura 3.6. Rata lichidităţii relative

71

0,24

0,25

0,26

0,27

0,28

0,29

0,3

0,31

0,32

2001 2002 2003

Rata lichidităţiirelative

0,2378

0,2401

0,2606

0,22 0,23 0,24 0,25 0,26 0,27

2001

2002

2003

Rata lichidităţiiimediate



Figura 3.7. Rata lichidităţii imediate

Figura 3.8. Rata solvabilităţii generale

Figura 3.8. Efectul de levier

72

3,962324 4,052807

5,126476

0

1

2

3

4

5

6

2001 2002 2003

Rata solvabilităţiigenerale

2001 2002 2003

0,3376 0,3276

0,2423

0

0,1

0,2

0,3

0,4 Efectul de levie



Potrivit valorilor calculate, corespunzătoare fiecărei rate, pot fi făcute următoarele

aprecieri:

rata autonomiei financiare relevă faptul că întreprinderea nu este îndatorată şi deci

nu depinde de creanţierii săi;

proporţia corespunzătoare din fondul de rulment funcţional care finanţează partea

cea mai stabilă a nevoilor de fond de rulment legate de exploatare, respectiv

stocurile depăşeşte în anul 2003 procentul de 50%, după ce în anul 2002 a fost de

aproximativ 9%. Raportul nu poate fi considerat satisfăcător deoarece fondul de

rulment reprezintă mai puţin de 2/3 din stocuri.

ansamblul activelor circulante este finanţat din fondul de rulment. Creşterea valorii

raportului de la 5% în 2002 la 28% în 2003 corespunde unei atenuări a structurii de

finanţare.

rata de finanţare a necesarului de fond de rulment este unitară, corespunzătoare

trezoreriei nete, nule;

valoarea raportului rata de autofinanţare este mai mare de 75% în toţi cei trei anii

analizaţi, ceea ce înseamnă că întreprinderea dispune de capacitate de autofinanţare

suficientă pentru a finanţa investiţiile, respectiv a creşte nevoia de fond de rulment

pentru exploatare, generată de acestea;

rata datoriilor este complementară cu rata de autofinanţare a activelor. Valoarea eieste relativ scăzută, ceea ce înseamnă că gradul de îndatorare este mai mic,

întreprinderea având obligaţii pe termen scurt;

rata de finanţare a imobilizărilor pe seama capitalului propriu depăşeşte procentul

de 100% în ultimii doi ani. Aceasta înseamnă că întreprinderea înregistrează un

fond de rulment propriu pozitiv, iar o parte a activelor circulante este finanţată pe

seama acestuia;

rata de finanţare a activelor imobilizate pe seama capitalului permanent estesupraunitară în 2002 şi 2003, ceea ce denotă faptul că întreprinderea înregistrează

un fond de rulment pozitiv.

În toţi cei trei anii analizaţi rata lichidităţii generale are valoare subunitară, ceea

ce înseamnă că lichidităţile sunt mai mici decât exigibilităţile potenţiale. Aceasta se

73



datorează faptului că datoriile exigibile pe termen scurt nu sunt acoperite, în principiu, de

activele circulante.

Rata lichidităţii reduse este subunitară, însă nu are valori cuprinse între 0,8 şi , ci

mai mici, ceea ce ar reprezenta o situaţie nesatisfăcătoare în ceea ce priveşte

solvabilitatea parţială.

Valoarea redusă a ratei lichidităţii imediate este compatibilă cu menţinerea

echilibrului financiar, deoarece întreprinderea minimizează valoarea disponibilităţilor

sale (se observă din bilanţ reducerea de la un an la altul a disponibilităţilor), deţinând în

schimb valori de plasament, creanţe, stocuri uşor mobilizabile în concordanţă cu

exigibilitatea datoriilor imediate.

Valorile mult mai mari decât 1,5 ale ratei de solvabilitate globală semnifică faptul

că întreprinderea are capacitatea de a-şi achita obligaţiile băneşti, imediate şi îndepărtate,faţă de terţi.

Deoarece rata levierului a înregistrat valori subunitare , întreprinderea nu va

depinde mult de creanţierii săi în cei trei ani de funcţionare analizaţi, înregistrând chiar o

reducere substanţială a valorii în anul 2003. Valorile pozitive înregistrate denotă o

rentabilitate economică bună, dar se impune în continuare monitorizarea cu maximum de

seriozitate a activităţii, afluenţei de comenzi, a timpilor de execuţie, a nivelului tarifelor

practicate, astfel încât acestea să fie suficient de acoperitoare pentru bunul mers al firmeişi respectiv să genereze profit.

În ceea ce priveşte celelalte rate de îndatorare, se observă clar că întreprinderea nu

este îndatorată. Neavând contractate împrumuturi pe termen mediu şi lung, şi nici datorii

financiare, cea mai mare parte a indicatorilor calculaţi au valoarea 0. Ca atare, în

asemenea condiţii şi rata capacităţii de rambursare este maximă . Întreprinderea este

independentă din punct de vedere financiar .

Ratele de structură patrimonială stabilesc ponderea fiecărui post de activ sau

de pasiv în totalul bilanţului, oferind posibilitatea exprimării bilanţului în procente.

Analiza se realizează pe baza datelor din activul bilanţului patrimonial.

Valorile ratelor de structură a activului sunt influenţate de caracteristicile tehnice,

economice şi juridice ale activităţii întreprinderii.

74



Principalele rate de caracterizare a structurii activului sunt:

Rata activelor imobilizate:

Această rată măsoară ponderea activelor imobilizate în patrimoniul total al

întreprinderii.

Conţinutul diferit al componentelor activelor imobilizate justifică utilizarea şi a

unor rate complementare:

Rata imobilizărilor necorporale:

Mărimea acestui indicator reflectă ponderea activelor intangibile (brevete, licenţe,

mărci, fond comercial etc.) în cadrul patrimoniului firmei. În întreprinderile româneşti

imobilizările necorporale deţin o pondere foarte redusă. În alte ţări, ponderea activelor

necorporale este importantă, de exemplu în S.U.A. unde ponderea valorii activelor

necorporale este cuprinsă între 40% şi 80% din valoarea de înlocuire a firmelor. Pondereaactivelor necorporale în valoarea de piaţă a unor firme foarte cunoscute este foarte mare,

de exemplu: 94% la Microsoft, 96% la Coca-Cola, 84% la Intel şi 82% la General

Eleectric.

Rata imobilizărilor corporale:

Această rată reflectă ponderea capitalurilor fixe în cadrul patrimoniului

întreprinderii. Ea înregistrează valori foarte mari în cazul firmelor care folosesc o

infrastructură importantă sau echipamente costisitoare (producerea şi distribuţia de

energie, transporturi etc.). De asemenea, ia valori ridicate în industria grea, în activităţile

ce presupun importante investiţii imobiliare (industria hotelieră) sau funciare

75



(exploataţiile agricole). Mărimea acestei rate este influenţată şi de politica de amortizare

practicată de întreprindere.

Rata imobilizărilor financiare:

Această rată reflectă intensitatea legăturilor şi relaţiilor financiare pe care firma

analizată le-a stabilit cu alte firme cu ocazia operaţiilor de creştere externă (participaţii,

investiţii de portofoliu, credite acordate etc.). Rata ia valori foarte ridicate în cazul

holdingurilor al căror obiect de activitate îl constituie gestionarea unui portofoliu de

participaţii. Rata ia valori foarte scăzute la firmele mici şi la cele puţin axate pe o politică

de investiţii financiare.

Rata activelor circulante

Reflectă ponderea activelor circulante în totalul mijloacelor economice aleîntreprinderii.

Ca rate complementare se recomandă a fi stabilite:

rata stocurilor :

Această rată ia valori ridicate în cazul firmelor cu activitate de producţie, cu ciclu

lung de fabricaţie, precum şi în cazul firmelor cu specific de distribuţie de bunuri

materiale. Rata ia valori foarte reduse la firmele cu specific de prestare de servicii.

rata creanţelor comerciale:

76



Rata reflectă importanţa portofoliului de creanţe comerciale în cadrul

patrimoniului. Ea este influenţată de durata în care se fac plăţile de către clienţi şi de

specificul activităţii desfăşurate. Această rată ia valori ridicate în cazul întreprinderilor

industriale şi înregistrează valori scăzute la firmele care vin în contact direct cu o

clientelă ce plăteşte în numerar.

rata disponibilităţilor :

Mărimea acestei rate trebuie analizată cu circumspecţie datorită faptului că

disponibilităţile suferă modificări de mare amplitudine pe perioade scurte. Rata are o

valoare informaţională scăzută deoarece nu totdeauna o pondere ridicată a

disponibilităţilor în totalul activului semnifică o activitate bună a firmei.

Analiza structurii pasivului întreprinderii

Obiectivul analizei îl constituie stabilirea ponderii şi evoluţiei principalelor

categorii de surse ce participă la acoperirea mijloacelor economice ale întreprinderii.

Analiza se efectuează pe baza următoarelor rate de structură ale pasivului bilanţului

patrimonial:

rata stabilităţii finanţării:

Capitalul permanent este format din capitalurile proprii şi datoriile pe termen

mediu şi lung. Această rată reflectă ponderea surselor ce rămân la dispoziţia întreprinderii

77



pentru o perioadă mai mare de un an în totalul surselor de acoperire a mijloacelor

economice.

rata autonomiei globale:

Această rată reflectă ponderea surselor proprii folosite în finanţarea mijloacelor

economice ale întreprinderii. Ea diferă în funcţie de politica financiară a întreprinderii şi

rentabilitatea ei. Această rată se recomandă a fi ≥1/3.

rata datoriilor pe termen scurt:

Rata semnifică ponderea datoriilor cu termen de exigibilitate mai mic de un an în

totalul surselor întreprinderii.

rata datoriilor totale:

Valoarea acestei rate reflectă în ce proporţie activele firmei sunt finanţate pe

seama datoriilor pe termen scurt, mediu şi lung.

78



3.3. Ratele de rotaţie a capitalurilor

Viteza de rotaţie a activelor circulante este un indicator de eficienţă care reflectă

schimbările intervenite în activitatea întreprinderii (în mod deosebit în activitatea de

exploatare). Viteza de rotaţie a activelor circulante corelează cifra de afaceri sau o

componentă a acesteia cu totalul activelor circulante sau un anumit element al acestora.

Viteza de rotaţie a activelor circulante poate fi exprimată ca:

1. număr de rotaţii (n):

în care: AC reprezină soldul mediu al activelor circulante

2. durată în zile (V):

în care:

T reprezină numărul de zile al perioadei analizate.

Efectul direct al modificării vitezei de rotaţie a activelor circulante poate fi o

eliberare de capital, în cazul accelerării sau o imobilizare de capital, în cazul încetinirii.

Ca principale efecte indirecte determinate de modificarea vitezei de rotaţie a

activelor circulante se pot cuantifica:

a) modificarea cheltuielilor financiare cu dobânzile; b) modificarea rezultatului financiar;

c) modificarea profitului net.

Pentru a aprofunda viteza de rotaţie a activelor circulante se impune efectuarea

analizei şi pe elementele componente, ţinând seama de stadiul circuitului economic în

79



care se află. În acest scop se raportează fiecare element de activ circulant (ca sold mediu)

la componenta specifică din cifra de afaceri.

Relaţiile de calcul sunt:

a) în cazul stocului de materii prime şi materiale:

b) în cazul producţiei în curs:

c) pentru produse finite:

d) pentru mărfuri:

e) pentru creanţe:

Informaţiile necesare analizei vitezei de rotaţie a activelor circulante pe elemente

componente, respectiv a indicatorilor de la numitor, se preiau din contul de profit şi

pierdere.

80



Exemplificând pe baza datelor furnizate de S.C.C.A. Tricotextil, ratele privind

structura activului şi pasivului şi duratele privind rotaţia capitalurilor sunt prezentate în

tabelul 3.3.

RATELE PRIVIND STRUCTURA ACTIVULUI ŞI PASIVULUI ŞI RATELE DE

ROTAŢIE

Tabelul 3.3.

Indicatori (%) 2001 2002 2003Rata active imobilizate 75,87 74,15 73,01Rata imobilizări necorporale 0,00 0,00 0,00Rata imobilizări corporale 75,03 72,93 71,75

Rata imobilizărilor financiare 0,85 1,21 1,26Rata activelor circulante 24,01 25,77 26,71rata stocurilor 9,95 12,76 14,72rata creanţelor comerciale 1,79 1,19 1,85rata disponibilităţilor 11,98 11,82 10,13rata stabilităţii finanţării 74,85 75,39 80,73rata autonomiei globale 74,85 75,39 80,73rata datoriilor pe termen scurt 25,24 24,67 19,51rata datoriilor totale 25,24 24,67 19,51număr de rotaţii 1,35 1,50 2,03durata în zile 266,89 240,43 177,53

81



Figura 3.9. Rata activelor imobilizate

Figura 3.10. Rata activelor circulante

82

75,87

74,15

73,01

71

72

73

74

75

76

2001 2002 2003

Rata activeimobilizate

24,01

25,77

26,71

22,5

23

23,5

24

24,5

25

25,5

26

26,5

27

2001 2002 2003

Rata activelor circulante



Figura 3.11. Ratele stocuri, creanţe, disponibilităţi

Figura 3.12. Ratele stabilităţii financiare

83

9,95

12,76

14,72

1,79 1,19 1,85

11,98 11,82

10,13

0

2

4

6

8

10

12

14

16

2001 2002 2003

rata stocurilor

rata creanţelorcomerciale

ratadisponibilităţilor

0 50 100

2001

2002

2003rata datoriilor totale

rata datoriilor petermen scurt

rata autonomieiglobale

rata stabilităţiifinanţării



Ponderea activelor imobilizate în totalul activelor urmează un trend descrescător,

ceea ce denotă politica întreprinderii de înlocuire a activelor imobilizate învechite, de

retehnologizare şi modernizare în scopul obţinerii unei eficienţe sporite a utilizării

acestora.

În cadrul societăţii nu există imobilizări necorporale.

Rata imobilizărilor corporale cunoaşte, de asemenea un trend descrescător, cu

toate că procentele reprezentative sunt mari. Acest lucru denotă faptul că întreprinderea

activează în sfera producţiei, dispune de o infrastructură importantă şi de ecipamente

costisitoare.

Rata imobilizărilor financiare se înscrie pe un trend crescător, lucru care denotăintensificarea relaţiilor financiare ale întreprinderii cu alte societăţi similare cu ocazia

unor investiţii de portofoliu, credite etc.

Rata activelor circulante denotă ponderea relativ redusă a acestora în total active.

Rata stocurilor înregistrează, de asemenea valori reduse, cu tendinţă de creştere,

punând în evidenţă faptul că activitatea întreprinderii presupune un ciclu redus de

fabricaţie.

Rata creanţelor comerciale a crescut în 2003 faţă de anul precedent, ceea ceînseamnă că s-a reuşit accelerarea încasărilor.

Rata disponibilităţilor urmează în cei trei anii analizaţi un trend descrescător.

Rata stabilităţii financiare şi rata autonomiei globale înregistrează valori mai mari

de 75%, ceea ce denotă autonomia întreprinderii, respectiv faptul că aceasta dispune de

surse de finanţare suficiente care acoperă o perioadă mai mare de un an.

Rata datoriilor înregistrează valori modice. Din bilanţ rezultă clar că

întreprinderea nu are angajate împrumuturi pe termen mediu şi lung. Valoarea ratei

datoriilor este în principal rezultatul datoriilor către furnizori, stat sau salariaţi.

Accelerarea vitezei de rotaţie a activelor circulante s-a datorat, în totalitate,

reducerii soldului mediu al activelor circulante într-un ritm inferior însă celui al cifrei de

afaceri.

84



3.4. Descompunerea şi analiza cauzelor şi efectelor determinate

de valorile ratelor de rentabilitate

Aşa cum am prezentat (§ 3.1.), rata rentabilităţii economice este independentă de

structura financiară (gradul de îndatorare), politica fiscală de impozitare a profitului,

precum şi de elementele excepţionale.

Rata rentabilităţii economice, se poate stabili astfel:

Analiza factorială a ratei rentabilităţii economice, se poate realiza pe baza

următoarelor modele de analiză:

în care:

R c - reprezintă rata rentabilităţii comerciale

reprezintă marja brută din exploatare la 1 leu cifră de afaceri;

Ai - active imobilizate;

Ac - active circulante;

85



este viteza de rotaţie a activului total.

Potrivit primului model de analiză, modificarea ratei a rentabilităţii economice, seexplică prin prisma celor doi factori direcţi: viteza de rotaţie a activului total şi rata

rentabilităţii comerciale sau rata marjei brute la 1 leu vânzări (R c), a cărei analiză poate fi

aprofundată prin intermediul celor trei factori indirecţi (structura producţiei vândute pe

produse, preţurile medii de vânzare unitare şi costurile unitare).

Utilizând cel de-al doilea model de analiză, acesta evidenţiază în plus faţă de

primul, eficienţa utilizării mijloacelor economice de natura activelor circulante, care

reprezintă o condiţie esenţială pentru sporirea rentabilităţii economice.

Rata rentabilităţii financiare a capitalurilor proprii (R f ), se determină pe baza

relaţiei:

Analiza factorială a ratei rentabilităţii financiare a capitalurilor proprii, poate fi

aprofundatăutilizând în acest sens următoarele două modelemultiplicative de analiză:

Factorul de multiplicare a capitalului propriu reflectă gradul de îndatorare a firmei,fapt demonstrat cu ajutorul relaţiei:

86



în care:

Pt reprezintă pasivul total;

D - datoriile totale;

D/Kp - gradul de îndatorare, sau braţul pârghiei financiare.

Utilizând acest model de analiză, considerăm ca fiind necesar a sublinia

următoarele aspecte:

a. accelerarea vitezei de rotaţie a activului total reprezintă o condiţie

esenţială pentru sporirea ratei rentabilităţii financiare a capitalurilor

proprii;

b. factorul de multiplicare a capitalului propriu, cu cât este mai mare, cu atât

creşte rentabilitatea financiară. În practica economică însă, există o limităde îndatorare acceptată de bănci. Unele bănci apreciază ca limită maximă

de îndatorare 70% din sursele totale ale firmei, depăşirea acestei limite de

îndatorare atrage pentru firma în cauză dobânzi mai mari şi garanţii

suplimentare solicitate de bănci, deoarece riscul financiar este mai mare;

c. sporirea rentabilităţii nete a veniturilor totale reprezintă principala cale de

creştere a profitului net şi reflectă, în principal, eficienţa activităţii de

exploatare a firmei.

Potrivit celui de-al doilea model de analiză, se pune în evidenţă eficienţa utilizării

capitalului propriu, rentabilitatea brută a veniturilor totale şi ponderea profitului net în

profitul brut (reflectă evoluţia impozitului pe profit, a elementelor nedeductibile din punct

de vedere fiscal, precum şi a deducerilor fiscale).

Utilizarea ratei rentabilităţii financiare a capitalului propriu are rolul de a

evidenţia corelaţia dintre capitalul permanent şi profitul brut înaintea deducerii

cheltuielilor financiare cu dobânzile şi a impozitului pe profit.

Modelul de analiză este următorul:

87



în care:

Rfp reprezintă rata rentabilităţii financiare a capitalului permanent;

Pb - profitul brut înaintea deducerii cheltuielilor financiare cu dobânzile şi a impozitului

pe profit;

Kpr - capitalul permanent (este format din capitalurile proprii, provizioanele pentru

riscuri şi cheltuieli şi datoriile pe termen mediu şi lung).

Mai poate fi avut în vedere şi următorul model de analiză a ratei rentabilităţii

financiare a capitalului permanent:

Acest model de analiză pune în evidenţă eficienţa utilizării capitalului permanent al

întreprinderii, prin intermediul vânzărilor medii la 1 leu active finanţate pe seama

capitalurilor permanente şi a marjei medii brute ce revine la 1 leu vânzări. Marja brută,

trebuie să asigure acoperirea cheltuielilor cu dobânzile, ca formă de remunerare a

datoriilor pe termen scurt, mediu şi lung, cât şi a impozitul pe profit, astfel încât firma să

obţină profit net, care să permită remunerarea acţionarilor săi.

88



CAPITOLUL IV

ANALIZA ŞI EVALUAREA RISCURILOR ÎNTREPRINDERII

Activitatea unei întreprinderi este supusă riscului economic întrucât aceasta nu

poate să prevadă cu certitudine diferitele componente ale rezultatului său (cost, cantitate,

preţ) şi ale ciclului de exploatare (cumpărări, prelucrări, vânzări). Riscul economic

evaluează posibilitatea obţinerii unui rezultat insuficient sau chiar a unor pierderi.

Această eventualitate este legală de importanţa cheltuielilor fixe care diminuează

flexibilitatea întreprinderii, respectiv capacitatea acesteia de a se adapta la variaţia cifrei

de afaceri.

Riscul este o noţiune socială, economică, politică sau naturală a cărei origine se

află în posibilitatea ca o acţiune viitoare să genereze pierderi datorită informaţiilor

incomplete în momentul luării deciziei sau inconsistenţei unor raţionamente, economice

în cazul de faţă, de tip logic. Riscul există atunci când o mulţime de consecinţe

nefavorabile este asociată unor decizii posibile şi se poate determina şansa apariţieiacestor consecinţe.

Pentru a stabili viabilitatea deciziilor din punct de vedere al eficienţei economice

şi financiare în condiţii de incertitudine sau de variaţie probabilă a factorilor, parametrilor

şi condiţiilor exogene considerate am analizat următoarele categorii de riscuri: de

faliment ( analiza pragului de rentabilitate ), riscul economic ( prin extinderea analizei

anterioare ) şi riscului global .

89



4.1. Riscul economic

Cunoasterea pragului de rentabilitate si riscului economic este utila activitatii

practice, deoarece se pot face judecati asupra comportamentului firmei in cazul

modificarii unor variabile care influenteaza mecanismul de functionare al acesteia.

Riscul reflecta probabilitatea mai mare sau mai mica pentru ca rezultatele

economico-financiare ale firmei sa evolueze nefavorabil conducand la starea critica

(implicit, faliment). Riscul economic reprezinta incapacitatea intreprinderii de a se adapta

la timp si cu cel mai mic cost la variatiile mediului

Pragul de rentabilitate reprezinta acel punct in care veniturile sunt egale cu

cheltuielile. De aceea, in teorie si practica i se mai spune si "punct critic".Pragul de rentabilitate este o masura a flexibilitatii intreprinderii in raport cu

fluctuatiile sale, deci o modaliare de masurare a riscului. Pragul de rentabilitate este

punctul la care cifra de afaceri acopera cheltuielile de exploatare, iar rezultatul este nul.

Peste acest prag activitatea intreprinderii devine rentabila.

Structura cheltuielilor, mai ales repartitia intre cheltuielile fixe si cheltuielile

variabile in raport cu cifra de afaceri, exercita o influenta puternica asupra rentabilitatii,

ceea ce determina formarea efectului de levier al exploatarii.

Cheltuielile fixe cuprind cheltuielile cu apa si energia, intretinere, personal

administrativ, cheltuielile cu amortizarea,impozite si taxe etc.

Cheltuielile variabile cuprind cheltuielile cu materiile prime si materiale,

cheltuielile cu lucrarile si serviciile executate de terti, cheltuielile cu personalul.

Cunoasterea pragului de rentabilitate permite fixarea obiectivului minim de

realizat (CAmin) pentru ca intreprinderea sa fie profitabila. Dar, masura riscului determinat

de atingerea punctului critic, este evidentiata de coeficientul efectului de levier al

exploatarii, componenta a riscului global.

Calculul cifrei de afaceri la pragul de rentabilitate presupune utilizarea relaţiei:

CAPR =%MCV

CF

90



Pragul de rentabilitate a cifrei de afaceri in zile; cifra de afaceri aferenta pragului

de rentabilitate respectiv va fi realizata in urmatorul numar de zile al exercitiului contabil:

Pr= 360*CAreala

CApr

Pornind de la cele de mai sus putem calcula:

rata R PR = 100*CAreala

CApr care exprima direct riscul de exploatare. Cu cat

aceasta rata este mai mare cu atat riscul va fi mai mare.

indicele de securitate IS=CAreala

CApr CAreala −

arata marja de securitate de

care dispune intreprinderea . Marja de securitate a intreprinderii va fi cu

atat mai mare cu cat indicele este mai mare.

4.2. Riscul financiar

Riscul global al intreprinderii asumat de proprietari, definit ca sensibilitatea

rezultatului net in raport cu CA, se exprima sub forma coeficientului de elasticitate

global ( coeficientul efectului de levier combinat : CELC).

Coeficientul de elasticitate masoara sensibilitatea rezultatului exploatarii (si deci a

posibilelor pierderi sau castiguri) la variatia cifrei de afaceri si are la baza repartita

cheltuielilor intreprinderii in fixe sau structurale si variabile sau operationale.

CELE=CApr CA

CA

−

Aceasta relatie dovedeste dependenta riscului economic de variatia cifrei de

afaceri si de pozitia ei fata de pragul de rentabilitate.

91



Acest coeficient exprima sensibilitatea rezultatului inainte de deducerea

impozitului pe profit la o modificare a rezultatului exploatarii.

CELF=ciareCheltFinan−Re

ReRe- rezultatul exploatarii

La S.C.C.A. Tricotextil, situaţia indicatorilor de evaluare a riscului economic şi

financiar se prezintă după cum urmează:

INDICATORII RISCULUI ECONOMIC ŞI FINANCIAR

Tabelul 4.1.

2001 2002 2003

Cheltuieli variabile (mii lei)

9.484.44

9

11.452.22

1 15.308.028Cheltuieli fixe (mii lei) 410.444 524.166 668.356

Cifra de afaceri (mii lei)

1317740

0 14588969 19367499Cheltuieli variabile (mii lei) 9484449 11452221 15308028Marja cheltuielilor

variabile (mii lei)

3692951

(28.02%)

3136748

(21.5%)

4059470,8

(20.96%)Cifra de afaceri la pragul de

rentabilitate (mii lei) 1464570 2437888 3188688Pragul de rentabilitate a

cifrei de afaceri (zile) 40 60 59Rata riscului de exploatare 11,11% 16,71% 16,46%Indicele de securitate 0,89 0,83 0,84Coeficientul de elasticitate 1,125 1,201 1,197

4.3. Evaluarea riscului de faliment

92



Mentinerea echilibrului economico-financiar, care atesta starea de sanatate a

intreprinderii, este conditionata de corelatia dintre factorii de succes si cei care conduc

spre faliment.

Metoda de diagnosticare a scorurilor consta in masurarea si interpretarea riscului

la care se expune investitorul, creditorul firmei dar si firma, ca sistem, in activitatea ce

urmeaza a o desfasura in viitor. Tehnica de realizare a functiei scor presupune

combinarea informatiilor catorva rate financiare intr-o singura functie, in cadrul unui

model de analiza a falimentului.

Functia scor 5 se bazeaza pe o combinare liniara a unui grup de indicatori

semnificativi, fiecare avand un coeficient de pondere stabilit de statistica.

Aceste functii permit enuntarea unei judecati rapide asupra situatiei intreprinderii,

dand posibilitatea depistarii mai din timp a unor posibile probleme majore cu care aceastase confrunta.

Metoda sorurilor (scoring) a fost si este folosita, in special, de catre investitorii si

creditorii intreprinderii, pentru a stabili nivelul riscului la care se expun daca si-ar investi

lichiditatile de care dispun intr-o astfel de firma. Ea este un instrument important, aflat la

dispozitia managementului executiv, de sesizare din timp a problemelor cu care se

confrunta sau se va confrunta in viitor.

Scorul se constituie intr-o metoda de diagnostic care consta in masurarea siinterpretarea riscului la care se expune investitorul, creditorul, dar si intreprinderea in

sine, in activitatea viitoare.

Selectarea indicatorilor care urmeaza a fi folositi in cadrul functiei scor trebuie

realizata cu mare grija astfel incat sa fie alesi acei indicatori cu o actiune permanenta si

puternica in cadrul esantioanelor cercetate.

Distributia diferitelor scoruri permite clasificarea intreprinderilor din punct de

vedere al sanatatii financiare:

Z=a1x1+a2x2+a3x3+…+anxn

x- ratele implicate in analiza a- coeficientii de pondere

Numarul de indicatori luati in calcul difera de la un model la altul (intre5 si 8).

5 Ion Anghel - Teza de doctorat:Analiza discriminanta,teorie si practica economico-

financiara,Bucuresti,2000

93



Indicatorii financiari inclusi inmodelele de previzionare a falimentului contin

aproape toate ratele financiare relevante.

4.3.1. Modelul Altman

În concepţia lui Altman, declinul unei companii traversează cinci faze:

I. apariţia semnalelor de declin ( descreşterea profitabilităţii, descreşterea

cifrei de afaceri, creşterea datoriilor, descreşterea lichidităţilor etc. ) , de

regulă desconsiderate;

II. existenţa semnalelor clare pentru care însă nu se iau măsuri, existând

speranţa ca acestea să dispara fără nici o intervenţie;III. acţiunea puternică a factorilor de declin cu agravări serioase ale situaţiei

financiare;

IV. colapsul, imposibilitatea echipei manageriale de a asigura masuri

corective;

V. intervenţia, fie prin acţiuni de redresare, fie declararea falimentului.

Modelul Altman se bazează pe următoarea formulă:

Z = 3,3 x1 + 1,0 x2 + 0,6 x3 + 1,4 x4 + 1,2 x5

unde:

;totalActiv

iimpozitariinainteacurentRezultatx1 =

;totalActiv

afaceri de Cifrax2 =

;iImprumutur

bursiera reCapitalizax3 =

94



;totalActiv

reinvestit Profitulx4 =

.

totalActiv

circulant Activx5 =

Pe baza experimentării acestei ecuaţii pe un număr mare de firme s-a constatat că

gradul de încredere pe perioada de un an este de 95%, iar plajele de valori ale scorului

Altman, cu ajutorul cărora firma poate fi caracterizată, sunt:

▫ Când Z < 1,81 firma este insolvabilă, aflându-se în fazele IV sau V descrise mai sus;

▫ Când 1,81 < Z ≤ 2,90 firma este considerată în dificultate, aflându-se în fazele II sau III;

▫ Când Z > 2,90 firma poate fi considerată sănătoasă economic.

4.3.2. Modelul Canon & Holder

Modelul Canon şi Holder presupune determinarea scorului Z cu ajutorul ecuaţiei:

Z = 16 x1 + 22 x2 – 87 x3 – 10 x4 + 24 x5

• x1 reprezintă rata lichidităţii parţiale ( reduse ), care se determină cu ajutorul a

două relaţii:

sau

( );

scurttermen pe Datorii

itatiDisponibil Plasamente Creantex1

++=

95

( );

scurttermen pe Datorii

Stocuri-circulantActivx1 =



• x2 reprezintă rata stabilităţii financiare, care se determină pe baza formulei de

calcul :

;totalPasiv

permanent Capitalx2 =

• x3 reprezintă rata ( nivelul ) cheltuielilor financiare, calculată cu ajutorul formulei:

; afaceri de Cifra

financiare Cheltuielix3 =

• x4 este rata de remunerare a personalului, sau ponderea cheltuielilor cu personalul

din valoarea adăugată:

;adaugata Valoarea

personalulcuCheltuielix4 =

• x5 este dat de ponderea excedentului brut de exploatare în valoarea adăugată:

.adaugata Valoarea

exploatare de brutExcedentx5 =

Pe baza valorilor scorului astfel determinat, se poate stabili care este

probabilitatea de faliment a unităţii, conform tabelului de mai jos:

SCOR Z Probabilitatea

de faliment

Negativ

0 – 1,5

80%

75 – 80% Firma în situaţie

96



1,5 – 4,0 70 – 75%

nefavorabilă Z≤4

4,0 – 8,5

9,5

50 – 70%

35%

Firma în situaţie incertă

4 < Z < 9

10,0

13,0

16,0

30%

25%

15%

Firma în situaţie favorabilă

Z ≥ 9

Mai mare ca 16 Sub 15%

4.3.3. Modelul Centralei bilanţurilor din cadrul Băncii Centrale a

Franţei

Funcţia de scor stabilită de Centrala Bilanţurilor a Băncii Franţei cuprinde

o ecuaţie cu 8 factori:

Z = -1,255x1 + 2,003x2 – 0,824x3 + 5,221x4 – 0,689x5 – 1,164x6 + 0,706x7 +1,408x8

unde:

• x1 este rata cheltuielilor financiare:

;iexploatari al brutExcedent

financiare Cheltuielix1 =

• x2 rata de acoperire a capitalului investit :

97



;investit Capital

permanent Capitalx2 =

• x3 rata capacităţii de rambursare a datoriilor:

;Datorii

areautofinant de aCapacitatex3 =

• x4 rata marjei brute de exploatare:

;afaceri de Cifra

exploatare de brutExcedentx4 =

• x5 durata medie a creditului – furnizori :

T; marfa de Cumparari

furnizorimediuSoldx5 ×=

• x6 rata de creştere a valorii adăugate

• x7 durata medie a creditului clienţi

T;Vanzari

clientimediuSold7

×= x

98

( )

1n

1nn6

VA

VAVA

−

−

−= x



• x8 rata investiţiilor fizice

.VA

Investitii8 = x

În funcţie de valoarea scorului Z, se disting:

◦ o zonă nefavorabilă: Z < - 0,25 ;

◦ o zonă de incertitudine: – 0,25 ≤ Z ≤ 0,125 ;

◦ o zonă favorabilă: Z > 0,125.

MODELE ALE RISCULUI DE FALIMENT

Tabelul 4.1.

Modelul ALTMAN 2001 2002 2003

x10,094167

40,065950

1 0,081109

x2

1,348865

9

1,497298

4 2,027799x3 0 0 0x4 0 0 0x5 0,240053 0,257699 0,26705

99



5 9Z 1,95 2,02 2,62

Modelul CANON & HOLDER x1 0,56 0,53 0,61x2 0,75 0,75 0,81

x3 0,00 0,00 0,00x4 0,68 0,77 0,75x5 0,29 0,21 0,23Z 25,56 22,51 25,60

Modelul BĂNCII FRANŢEIx1 0,00 0,00 0,00x2 1,00 1,00 1,00x3 0,38 0,35 0,75x4 0,22 0,18 0,19x5 0,00 0,00 0,00x6 0,19 0,38

x7 0,00 0,00 0,00x8 0,00 0,00 0,00Z 2,84 2,41 1,95

Potrivit modelului Altman, în toată perioada analizată întreprinderea este

considerată în dificultate, aflându-se în fazele II sau III.

Modelul Canon & Holder relevă însă faptul că probabilitatea ca întreprinderea să

dea faliment este situată sub 15%.

De asemenea, modelul Băncii Franţei conduce la un scor mai mare decât 0.125 întoţi cei trei anii, deci nu se pune problema falimentării.

100



CONCLUZII

Fiecare firmă, indiferent de obiectul de activitate, tipul de organizare al activităţii,

localizarea geografică, se confruntă cu o multitudine de factori care formează mediul de

afaceri. Firma intră necondiţionat în interacţiune, directă sau indirectă, cu mediul extern:

comunitatea de afaceri, acţionarii, creditorii, sindicatele, firmele concurente, angajaţii,

clienţii, furnizorii, instituţiile guvernamentale şi non-guvernamentale, mass-media,

organismele de protecţie a consumatorilor etc. . Relaţiile de interacţiune dintre firmă şi

societate sunt reciproce şi extrem de complexe. Managerii unei firme nu o pot administracu succes fără a ţine cont de factorii care decurg din aceste relaţii, factori care acţionează

în interdependenţă.

Astfel, valoarea unei întreprinderi este determinată atât de factori interni cât şi

factori externi. Influenţa acestor factori este deseori contradictorie deoarece neexistând o

101



formă unică a valorii firmei, respectiv un singur model de evaluare, este posibil ca prin

utilizarea unei metodologii, unul din factori, interni sau externi, să aibă o influenţă directă

pozitivă, iar utilizând un alt procedeu, să aibă o influenţă negativă.

Printre factorii interni ai firmei se numără următorii:1. Cifra de afaceri – O cifră de afaceri ridicată evidenţiază puterea firmei pe piaţă,

deoarece există metode de evaluare ce afirmă că dimensiunea acestui factor influenţează

într-o foarte mare măsură valoarea întreprinderii. În general, cifra de afaceri, nu are un

impact nefavorabil asupra firmei.

2.Profitul – este o variabilă determinantă a valorii întreprinderii cu influenţă

directă, dar nu putem afirma că un profit ridicat reprezintă un aspect nedorit. Într-o

economie de piaţă obţinerea unui profit mare este asociat cu un risc superior, astfelanumite metode de evaluare nu consideră că dacă o firmă are un profit exagerat, este un

punct bun, forte în evaluare.

3.Activul total – este un factor cu o dublă influenţă, astfel metodele patrimoniale

de evaluare afirmă că activul este un element determinant direct al valorii întreprinderii.

4.Capitalurile proprii – indică potenţialul firmei de a face faţă unor probleme

legate de solvabilitate.

5.Capitalurile împrumutate (datoriile firmei) – constituie un factor ce determină

scăderea valorii firmei în cazul în care utilizează evaluările patrimoniale.În cazul în care

valoarea firmei, determinată ca valoare de piaţă, este independentă de gradul de

îndatorare , respectiv de structura capitalului, valoarea firmei va fi dată de suma

capitalurilor proprii şi a datoriilor.Dacă datoriile firmei nu reprezintă cu certitudine un

factor ce determină scăderea valorii firmei (din punct de vedere al proprietarilor

întreprinderii şi ai deţinătorilor de acţiuni) pe o piaţă caracterizată printr-o funcţionare

normală, o firmă nu se va putea îndatora decât atunci când se constată posibilităţi decreştere a valorii firmei. Cu cât va prezenta perspective mai bune, cu atât băncile vor fi

tentate să acorde credite ţinând seama de riscul de nerambursabilitate. Un investitor

potenţial de pe piaţa de capital, va căuta întreprinderi îndatorate dar profitabile, ce duc la

creşterea cursului bursier, şi deci, la creşterea valorii firmei

102



6.Politica de dividende – reprezintă o problemă a evaluatorilor pentru că nu există

o teorie optimală la nivelul firmei. Există trei curente fundamentale ce se au în vedere la

repartizarea profitului:

a) orientarea fondurilor către investiţii; b) orientarea fondurilor către acţionari prin intermediul dividendelor;

c) considerarea deciziei de reinvestire, respectiv distribuirea de dividende ca fiind

indiferentă.

Factorii de natură externă ( din afara firmei ) sunt:

1.Creşterea economică – la nivelul economiei naţionale reprezintă un prim reper

al performanţei întreprinderii. Dacă rentabilitatea întreprinderii evaluate este mai redusă

decât rentabilitatea medie a ramurii, aceasta reprezintă un semnal al inferiorităţii firmei.Evoluţia la nivel de ramură va genera modificări asupra valorii firmei, astfel: pe de o

parte putem vorbi de o creştere a valorii firmei în cazul în care evoluţia ramurii este

crescătoare deoarece creşte interesul pentru achiziţionarea titlurilor, iar pe de altă parte,

creşterea performanţei firmei din ramura respectivă se poate interpreta ca o concurenţă

puternică ce poate influenţa în sens negativ firma.

2.Rata dobânzii – reprezintă un etalon al performanţei la nivel de firmă şi un

instrument necesar în evaluare atunci când se folosesc anumite metode:

- se va ţine seama de rata dobânzii la depozite (ca rată cu risc minim), această rată

constituie rata de remunerare minimă acceptată de acţionari pentru propria investiţie.

Dacă remunerarea este sub nivelul acestei rate a dobânzii, se va evidenţia o pierdere

pentru investitor ce se materializează prin scăderea valorii firmei.

- rata dobânzii la credite, ce reprezintă o limită minimă a rentabilităţii firmei îndatorate.

Scăderea sub această valoare va genera o utilizare şi un consum al potenţialului firmei

conform efectului pârghiei de îndatorare ce se transformă în efect de măciucă.3.Rata inflaţiei – de obicei în condiţiile unei economii normale este mai mică

decât rata dobânzii la depozite, astfel, pe termen lung, va influenţa comportamentul

agenţilor economici.

103



În România, rata inflaţiei depăşeşte rata dobânzii iar în acest caz va trebui să

comparăm şi rata de remunerare a acţionarilor cu rata inflaţiei, deoarece în cazul în care

prima este mai mică, se pune în evidenţă neviabilitatea firmei.

Inflaţia are efecte negative şi asupra elementelor bilanţiere dar şi asupraelementelor din contul de rezultate. În aceste cazuri evaluatorul trebuie să ţină seama de

toate modificările ce intervin asupra potenţialului firmei.

4. Comportamentul agenţilor economici ce acţionează pe piaţa firmei – poate avea

diverse influenţe asupra valorii firmei:

- diverse anunţuri oficiale pot determina reorientarea fondurilor investite deci acţionează

asupra creşterii sau diminuării valorii firmei, mai ales în cazul utilizării metodelor

bursiere de evaluare;

- existenţa unor mişcări de protest, înclinaţia spre greve, generează scăderea valorii

firmei;

- interesele managerului firmei pot determina scăderea sau creşterea valorii firmei prin

politica de dividend dar şi prin alte metode.

Descentralizarea şi liberalizarea folosirii valutei şi elasticitatea utilizării

disponibilităţilor băneşti au determinat o responsabilitate sporită pentru activitatea

financiară de la nivel microeconomic, concretizată în acţiunile de întocmire şi realizare a

deciziilor privind trezoreria, decizii care fac parte integrantă din bugetul general al firmei

cu capital integral sau majoritar de stat şi cu capital privat sau mixt.

Creşterea gradului de complexitate a activităţii economice a întreprinderilor, în

contextul mecanismelor pieţei, are implicaţii profunde în procesul de conducere, care nu

se poate realiza pe bază de rutină, ci printr-o studiere atentă a realităţii, pe o analiză pe

baze ştiinţifice care să faciliteze adoptarea deciziilor corespunzătoare.

Prin esenţa ei, activitatea de conducere, indiferent de nivelul la care se exercită şi

de domeniul pe care-l vizează, implică cunoaşterea temeinică a situaţiei date, a întregului

complex de cauze şi factori care o determină.

Deoarece fiecare organizaţie creşte ca mărime şi complexitate, managementul ei

trebuie să se adapteze, devenind mai specializat. In măsura în care mărimea firmei şi

104



numărul de produse oferite cresc, creşte şi complexitatea muncii managerului. Dat fiind

faptul că managerii trebuie să fie capabilii să opereze într-o lume care include schimbarea

forţelor de mediu, ei trebuie să răspundă la aceste schimbări, dar, indiferent de reacţii, ei

trebuie să identifice schimbările cruciale din mediul extern şi să posede aptitudinile

necesare pentru a proceda la acţiuni adecvate .

Analizând toate aspectele economico-financiare ale întreprinderii, putem face

următoarele propuneri:

1. În privinţa ratelor de rentabilitate şi a celor de structură financiară se recomandă

scăderea costurilor şi revizuirea tehnologiilor, analiza pieţei şi a concurenţilor,

reevaluarea patrimoniului, majorarea capitalului social prin reevaluarea capitalului

fix, atragerea unei infuzii de capital fie printr-o emisiune de acţiuni, fie prinatragerea unui investitor strategic cu un aport semnificativ, preocupare mărită a

echipei manageriale de reducere a pierderilor financiare şi a datoriilor firmei,

creşterea vânzărilor şi reducerea cheltuielilor plătibile, creşterea rotaţiei capitalului

economic prin cifra de afaceri şi reducerea preţurilor prin reconsiderarea costurilor.

2. Din punctul de vedere al lichidităţii, se recomandă ca firma să procedeze în

exerciţiile următoare la reducerea pe cât posibil a datoriilor prin abţinerea de a mai

face noi împrumuturi concomitent cu atragerea de capital de pe piaţa financiară care

să ducă la creşterea capitalurilor proprii ajungându-se astfel la un raport subunitar al

ratei levierului şi bineînţeles la creşterea ratei solvabilităţii pe termen lung la o

valoare de peste 1.5. Concomitent cu aceasta se recomandă creşterea ratei

autonomiei financiare globale la o valoare de peste 30% prin măsuri similare. Sub

aspectul împrumuturilor, se recomandă ca acestea să fie reduse până la momentul în

care rata dobânzii va fi inferioară rentabilităţii economice caz în care efectul de

levier va juca un rol pozitiv fapt ce va duce la eliminarea riscului financiar.

3. Pentru modificarea cifrei de afaceri în sens pozitiv se recomandă:- creşterea volumului de comenzi;

- găsirea de noi pieţe;

- reducerea volumului de personal slab calificat;

- creşterea randamentului mijloacelor fixe, în special a celor active.

105



Măsurile strategice care să ducă la mărirea volumului vânzărilor şi implicit la

creşterea cifrei de afaceri, în procesul de penetrare a pieţei de către firmă sunt:

- conjuncturale : economice, politice, sociale, fiscale;

- social-economice, unde veniturile prezintă importanţă deosebită mai ales pe piaţa

bunurilor de lux;

- prezentarea principalilor clienţi interni si externi, unde cunoaşterea lor, precum şi

obiectivele acestora sunt elemente importante în elaborarea strategiei proprii;

- schimbările intervenite în structura şi numărul clientelei în ultimii ani, cauzele care

le-au determinat şi implicaţiile asupra vânzărilor proprii;

- atitudinea clientelei proprii faţă de produsele comercializate de firmele concurente.

Urmărirea unor asemenea aspecte este importanta în ceea ce priveşte măsurile care

trebuiesc întreprinse pentru menţinerea şi eventual sporirea numărului de clienţi.

4. Din analiza valorii adăugate reflectată în performanţele economico-financiare ale

firmei rezultă că direcţiile principale de acţiune, în vederea sporirii acesteia în

perioadele viitoare, sunt :

- creşterea productivităţii muncii orare, ca urmare a calificarii forţei de muncă şi a

organizării acesteia;

- îmbunătăţirii utilizării timpului de muncă prin reducerea şi, respectiv lichidarea

absenţelor nemotivate şi crearea unor condiţii de muncă favorabile care să contribuie

la diminuarea timpului nelucrat din motive justificate;

- creşterea ratei rentabilităţii financiare a capitalului permanent prin infuzia de capital

care să ducă la creşterea acestuia.

5. În ceea ce priveşte structura bilanţului, la activ se recomandă diminuarea creanţelor

în paralel cu creşterea disponibilităţilor care ar constitui un bun semnal asupra

solvabilităţii firmei, iar la pasiv se recomandă sporirea capitalului propriu care duce

la întărirea autonomiei financiare concomitent cu reducerea datoriilor totale. Aşadar,obiectivul principal trebuie să-l constituie, pentru conducerea firmei, valorificarea

corespunzătoare a elementelor patrimoniale (accelerarea procesului de încasare a

creanţelor ) în vederea creării disponibilităţilor băneşti, necesare achitării

obligaţiilor.

106



6. Cu toate că a obţinut scoruri bune în evaluarea riscului de faliment, se recomandă,

din prudenţă, urmărirea acestora şi în perioadele următoare.

BIBLIOGRAFIE

1. Leonardo Badea – Modele practice de gestiune a societăţilor comerciale, Ed.

Macarie, 1998

2. Paul Bran – Finanţele întreprinderii, Ed. Economincă, Bucureşti, 1997

3. Petre Brezeanu – Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. Fundaţiei România de

Mâine, Bucureşti, 1999

4. Horia Cristea, Ioan Talpeş – Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. Mirton,

Timişoara, 1998

5. Carcota Dumitrache - Previziune economică-elemente de macroeconomie, ASE – Cota 106029

6. Marius Herbei – Echilibrul financiar la nivel microeconomic, Ed. Mirton,

Timişoara, 1998

107



7. Margulescu Dumitru,Niculescu Maria,Robu Vasile - Diagnostic economico-financiar

– ASE, Cota 104979

8.Anghel, Dinu - Strategia şi analiza economico – financiară. Studii de caz-ASE, Cota

120360

9.Isfanescu, Robu,Anghel - Evaluarea întreprinderii –ASE, Cota 122040

10.Isfanescu şi alţii - Ghid practic de evaluare a întreprinderii –ASE, Cota 109265

11.Isfanescu, Robu, Hristea, Vasilescu - Analiza economico – financiară –ASE, Cota

120604

12.Ion Stancu – Finanţe, Ed. Economică, Bucureşti, 1999

13.Carcota,Smedescu - Previziune economică-elemente de macroeconomie, ASE, Cota

107685

14. Ilie Vasile – Gestiunea financiară a întreprinderii, EDP, Bucureşti, 199715.Georgeta Vintilă – Diagnosticul financiar şi evaluarea întreprinderii, EDP,

Bucureşti, 1998

16.Georgeta Vintilă – Gestiunea financiară a întreprinderii , Ediţia a III-a , EDP,

Bucureşti, 2003

17.G. Vintila - Diagnostic financiar şi evaluarea întreprinderii –, Cota 106990

18.*** Colecţia Tribuna economică mai 2003 – martie 2004

Teze de doctorat

Diagnosticarea financiară a Societăţilor Comerciale în procesul privatizării

(G. Vintilă/1997) Cota 106322

Analiza diagnostic în strategia financiară a firmei (Stela Maria Coban/1999) Cota

108136

Diagnostic global şi strategia de restructurare financiară a firmei (Ioan Simion/2002)

Cota 122144

108



ANEXE:109



ANEXA 1 : Bilanţul contabil la S.C.C.A. Tricotextil

Active 2001 2002 2003

A c t i v e i m o b i l i z a t e

Imobilizari necorporale Cheltuieli de constituire si de

cercetare/dezvoltare 0 0Alte imobilizari 0 0Imobilizari necorporale in curs 0 0Total 0 0

Imobilizari corporale Terenuri 0Constructii 6.864.916Echipamente tehnologice 164357Mijloace de transport 89.446Alte mijloace fixe 210.987Imobilizari corporale in cursTotal 7.329.706 7.106.352 6.852.40

Imobilizari financiare - Total 82.610 118.086 120.55

110



Active imobilizate - TOTAL 7.412.316 7.224.438 6.972.95

A

c t i v e c i r c u l a n t e

Stocuri Stocuri de materii prime, consumabile, obiecte

inventar 136.334Stocuri aflate la terti 857

Productie in curs de executie 0Semi-fabricate, produse finite, produsereziduale 63.369

Animale 0Marfuri 770.394Ambalaje 799Total stocuri 971.753 1.242.824 1.405.98

Alte active circulante Furnizori-debitori 0 CREANTE CREANTClienti si conturi asimilate 175.148 116.167 176.750Alte creante 27.911Decontari cu asociatii privind capitalul 0 0Titluri de plasament 0 0Conturi la banci in lei 1.150.579Conturi la banci in devize, in tara 5.676Conturi la banci in devize, in strainatate 0 1.151.915 967.864Casa in lei 3.062Casa in devize 0Acreditive lei 0Acreditive devize 0Valori de incasat 0 0Alte valori 11.012Total 1.373.388 1.268.082 1.144.6

Active circulante-TOTAL 2.345.141 2.510.906 2.550.59Conturi de regularizare si asimilate

Cheltuieli inregistrate in avans 11.366 8.184 27.44Decontari din operatii in curs de clarificare 421 0Diferente de conversie-activ 0 0

Conturi de regularizare si asimilate-total 11.787 8.184 27.44Prime privind rambursarea obligatiunilor 0 0

Datorii ce trebuie platite intr-o perioada de panala 1 an 2.465.534 2.404.143 1.863.07

Active circulante nete, respectiv datorii curentenete 109.027 114.947 714.96

Total active minus datorii curente 7.303.289 7.339.385 7.687.92

Datorii ce trebuie platite intr-o perioada mai marede 1 an 0 0Venituri inregistrate in avans 0 0

TOTAL ACTIV 9.769.244 9.743.528 9.550.99

Pasive

111



Capitalpropriu

Capital social 57.280 57.280 57.28capital subscris varsat 57.280 57.280 57.28Patrimoniul regiei 0 0Contul intraprinzatorului individual 0 0Prime legate de capital 0 0

Diferente din reevaluare 5.035.842 5.035.842 5.035.84Rezerve 896.991 2.246.263 2.246.26Rezultat reportat 0 0Pierdere neacoperita 0 0Rezultatul exercitiului - profit 812.523 624.708 348.53Pierdere 0 0Distribuirea profitului 812.523 624.708Alte fonduri 1.313.597 0

Subventii pentru investitii 0 0 Provizioane reglementate 0 0

Total capitaluri proprii 7.303.710 7.339.385 7.687.92Provizioane pentru riscuri si cheltuieli

Imprumuturi si datori asimilate 0 0Furnizori si conturi asimilate 595.094 600.000 600.00Clienti creditori 9.943 10.244 11.50Alte datorii 1.860.497 1.793.899 1.251.57

Total datorii 2.465.534 2.404.143 1.863.07Conturi de regularizare si asimilate 0 0TOTAL PASIV 9.769.244 9.743.528 9.550.99

ANEXA 2 : Contul de profit şi pierdere al S.C.C.A. Tricotextil

Indicatori 2001 2002 2003

V e n i t u r i d i n e x p l o a t a r e

Venituri din vinzarea marfurilor 2.224.848 2.730.076 3.357.993

Productie vinduta10.952.55

211.858.89

3 16.009.506

Cifra de afaceri13.177.40

014.588.96

9 19.367.499

Venituri din productia stocata226.283 496.157 843.467

0 0 0Venituri din productia de imobilizari 0 0 100000

Productia exercitiului11.178.83

512.355.05

0 16.952.972Venituri din subventii de exploatare 0 0 0

Alte venituri din exploatare 19.419 47 125.000 Venituri din provizioane 0 0 0

VENITURI DIN EXPLOATARE - TOTAL13.423.10

215.085.17

3 20.435.966

C h e l t u i e l i

p e n t r u

e x p l o a t a r e Cheltuieli privind marfurile 1.649.273 1.968.659 2.362.391

Cheltuieli cu materiile prime 417.027 612.187 899.915Cheltuieli cu materiale consumabile 250.000 275.000 302.500Cheltuieli cu energia si apa 324.062 414.775 526.764Alte cheltuieli materiale 892.856 903.251 921.316

112



Cheltuieli materiale - total 1.883.945 2.205.213 2.650.495Cheltuieli cu servicii executate de terti 1.764.999 1.203.325 1.504.156Cheltuieli cu impozite, taxe si

varsaminte asimilate 325.582 236.606 414.061Cheltuieli cu remuneratiile personalului 4.884.367 6.745.614 9.308.947

Cheltuieli privind asigurarile si protectiasociala 1.885.324 2.376.351 2.970.439Cheltuieli cu personalul - total 6.769.691 9.121.965 12.279.386Alte cheltuieli de exploatare 0 0 0Cheltuieli cu amortizari si provizioane 374.764 485.076 625.748

CHELTUIELI PENTRU

EXPLOATARE - TOTAL12.768.25

415.220.84

4 19.836.237 Rezultat din exploatare - profit 654.848 -135.671 599.729

Venituri din participatii 1.428 824.560 0Venituri din titluri de plasament 0 0 0Venituri din diferente de curs valutar 0 0 0Venituri din dobanzi 366.851 97.824 23.100

Alte venituri financiare 5.760 81 1.125Venituri din provizioane 0 0 0

Total venituri financiare 374.039 922.465 24.225Pierderi din creante legate de participatii 0 0 0

Cheltuieli privind titlurile de plasament

cedate 0 0 0Cheltuieli din diferente de curs valutar 0 0 0Cheltuieli privind dobanzile 0 0 0Alte cheltuieli financiare 35.680 39.090 42.608Cheltuieli cu amortizarile si provizioane 0 0 0

Total cheltuieli financiare 35.680 39.090 42.608

Rezultatul financiar 338.359 883.375 -18.383 Rezultat curent - profit - pierdere 993.207 747.704 581.346

Venituri exceptionale 757.550 19.926 571.470Cheltuieli exceptionale 830.813 125.043 378.147

Rezultat exceptional - profit -73.263 -105.117 193.323 Rezultat exceptional - pierdere 904.076 230.160 184.824

Total venituri14.554.69

116.027.56

4 21.031.661

Total cheltuieli13.634.74

715.384.97

7 20.256.992 Rezultat Brut - profit - pierdere 919.944 642.587 774.669

Impozit pe profit 357.421 292.879Rezultat net - profit 562.523 349.708 774.669

113

gfi id

Documents