Ghid de orientare teoretică şi practică

pentru firma simulată

Coordonatori: Prof. univ. dr. Petru IOAN Lect. univ. dr. Carmen - Mihaela GRĂDINARIU Autori:

Cap. I: Asist. univ. drd. Diana - Loredana BOBICĂ Cap. II: Lect. dr. Ancuța - Irina CEHAN Cap. III: Conf. univ. dr. Adrian ADĂSCĂLIŢEI Cap. IV:

• Lect. univ. dr. Elena Cristina DORNEANU (Partea I, Temele: 1, 5, 6, 7, 8, 9.1, 10.1, 11, 12, 13, 15.1, 17.1, 18.1, 18.2, 18.5; Partea II, Temele: 1, 5, 6, 7, 8, 9.1, 10.1, 11, 12, 13, 15.1, 17.1, 18.1, 18.4)

• Lect. univ. dr. Vasile – Liviu ICHIM (Partea I, Temele: 2, 3, 4, 9.2, 10.2, 14, 15.2, 16, 17.2, 17.3, 18.3, 18.4; Partea II, Temele: 2, 3, 4, 9.2, 10.2, 14, 15.2, 16, 17.2, 17.3, 18.2, 18.3)

Cap. V: Lect. univ. drd. Dumitru PRALEA Cap. VI: Lect. univ. dr. Carmen - Mihaela GRĂDINARIU

CUPRINS

PARTEA I ASPECTE TEORETICE

CAPITOLUL I ACTIVITATEA DE RESURSE UMANE ÎN CADRUL FIRMEI ............................................................1

1. INTEGRAREA ÎN PROFESIE .......................................................................................................1

1.1. Curriculum vitae ......................................................................................................................1

1.2. Scrisoarea de intenţie ...............................................................................................................2

2. MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANE .............................................................................3

2.1. Recrutarea resurselor umane....................................................................................................4

2.2. Selectarea resurselor umane.....................................................................................................6

2.3. Interviul.....................................................................................................................................6

2.4. Contractul de muncă .................................................................................................................7

2.5. Fişa postului ..............................................................................................................................8

2.6.Organigrama ..............................................................................................................................9

2.7.Conflictele în organizaţii..........................................................................................................10

2.8. Sănătate şi securitate în muncă ...............................................................................................11

CAPITOLUL II ASPECTE JURIDICE ..................................................................................................................................15

1. CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE REFERITOARE LA LEGEA 31/90 ACTUALIZATĂ .15

2. FORMELE SOCIETARE ÎN DREPTUL ROMÂNESC ..............................................................15

3. ASEMĂNĂRI ŞI DEOSEBIRI ÎNTRE SOCIETĂŢILE CIVILE ŞI SOCIETĂŢILE COMERCIALE..................................................................................................................................17

4. ACTUL CONSTITUTIV AL SOCIETĂŢII COMERCIALE ......................................................18

5. CONTRACTUL – CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE: DEFINIŢIE, ELEMENTE ESENŢIALE, PRINCIPIUL LIBERTĂŢII CONTRACTUALE......................................................18

6. CONTRACTUL DE COMODAT - ÎMPRUMUTUL DE FOLOSINŢĂ GRATUITĂ ................19

6.1 Caracterele juridice ale contractului ........................................................................................19

6.2. Condiţiile de validitate............................................................................................................19

6.3. Efectele contractului ...............................................................................................................20

6.4. Încetarea contractului..............................................................................................................20

7. CONTRACTUL DE ÎNCHIRIERE...............................................................................................20

7.1. Caracterele juridice ale contractului ......................................................................................20

7.2. Obiectul contractului şi clauzele contractului.........................................................................21

7.3. Efectele contractului ...............................................................................................................22

7.3.1. Obligaţiile proprietarului (locatorului) ...........................................................................22

7.3.2. Obligaţiile chiriaşului ......................................................................................................22

7.4. Încetarea contractului..............................................................................................................22

8. ACTE NORMATIVE CE REGLEMENTEAZĂ PRESTAREA ACTIVITĂŢII DE TURISM - OG 58/1998 PRIVIND ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢII DE TURISM ÎN ROMÂNIA - REPUBLICATĂ ŞI ACTUALIZATĂ........................................................................23

9. Cererea de chemare în judecată .....................................................................................................23

10. PROCEDURA SOMAŢIEI DE PLATĂ (OG 5/2001) ŞI A ORDONANŢEI DE PLATĂ........25

10.1. Procedura somaţiei de plată ..................................................................................................25

10.2. Procedura ordonanţei de plată...............................................................................................27

11. CONFLICTELE DE MUNCĂ ŞI JURISDICŢIA MUNCII .......................................................28

11.1. Conflictele de muncă ............................................................................................................28

11.2. Jurisdicţia muncii ..................................................................................................................28

12. INFRACŢIUNILE PREVĂZUTE DE LEGEA SOCIETĂŢILOR COMERCIALE..................30

CAPITOLUL III FOLOSIREA WORLD WIDE WEB - ULUI - PUNCTUL DE PORNIRE AL UNEI AFACERI VIRTUALE ÎN TURISM............................................................................................................................33

1. WWW - DEFINIRE ŞI ISTORIC..................................................................................................33

1.1.Originile reţelei WWW............................................................................................................33

1.2. Structura şi funcţionarea reţelei WWW..................................................................................33

2. Aspecte fundamentale ale Web-ului ............................................................................................35

2.1 Tehnici de navigare pe Internet................................................................................................35

2.2. Formarea Alianţei AOL -Netscape - Sun pentru „cucerirea" Internet-ului ............................36

2.3. Căutarea informaţiilor pe Web................................................................................................36

2.3.1. Motoare de căutare..........................................................................................................37

2.3.2. Directoare de căutare .....................................................................................................37

2.4. Aplicaţii ale serviciului WWW............................................................................................38

2.4.1. Idei concretizate...............................................................................................................38

2.4.2. Idei în curs de materializare ............................................................................................38

2.5. Aspecte comerciale ale Web-ului ...........................................................................................39

2.5.1 Tipuri de site-uri comerciale ............................................................................................39

2.5.2. Avantajele Web-ului ca mijloc comercial ........................................................................40

2.5.3. Turismul şi World Wide Web-ul.......................................................................................41

2.6. Realizarea site-urilor Web ......................................................................................................42

2.6.1. Cerinţe necesare pentru realizarea unui site Web...........................................................42

2.6.2. Realizarea paginilor Web ................................................................................................43

CAPITOLUL IV

ACTIVITATEA FINANCIAR-CONTABILĂ A FIRMEI.......................................................................47

1. MEDIUL DE AFACERI-DE LA IDEE LA TRANSPUNERE ÎN REALITATE ........................47

1.1. Ce este un plan de afaceri?......................................................................................................47

1.2. La ce foloseşte un plan de afaceri? .........................................................................................47

1.3. Care este structura unui plan de afaceri? ................................................................................47

1.4. Fluxul financiar.......................................................................................................................47

2. PROCEDURA ÎNFIINŢĂRII UNEI AGENŢII DE TURISM .....................................................48

2.1. Înfiinţarea unei Societăţi cu Răspundere Limitată..................................................................48

2.1.1. Etapele înfiinţării unei Societăţi cu Răspundere Limitată...............................................48

2.1.2. Documentele specifice înfiinţării unei Societăţi cu Răspundere Limitată.......................49

2.2. Înfiinţarea unei Întreprinderi individuale................................................................................50

2.2.1. Particularităţi privind regimul juridic al Întreprinderii individuale...............................50

2.2.2. Documentele specifice înfiinţării unei Întreprinderi individuale ....................................51

3. FORMA OPTIMĂ DE ÎNREGISTRARE FISCALĂ A UNEI AGENŢII DE TURISM.............52

3.1. Cheltuielile deductibile ...........................................................................................................52

3.2. Impozitul pe profit, impozitul pe dividende şi dividendul net................................................52

3.3. Impozitul pe venitul microîntreprinderilor, impozitul pe dividende şi dividendul net...........53

3.4. Contribuţiile sociale obligatorii şi impozitul aferente venitului obţinut din activităţi independente. Câştigul net .............................................................................................................53

4. AUTORIZAREA FUNCŢIONĂRII UNEI AGENŢII DE TURISM. LICENŢA ŞI BREVETUL DE TURISM ......................................................................................................................................54

4.1. Condiţiile şi criteriile pentru eliberarea licenţei de turism......................................................54

4.2. Condiţiile şi criteriile pentru eliberarea brevetului de turism .................................................57

5. ORGANIZAREA FIRMEI PE DEPARTAMENTE. ORGANIZAREA DEPARTAMENTULUI FINANCIAR - CONTABIL ŞI RELAŢIA CU CELELALTE DEPARTAMENTE ........................58

5.1. Cine are răspunderea pentru organizarea contabilităţii? .........................................................58

5.2. Ce presupune organizarea departamentului financiar – contabil? ..........................................58

5.3. Organigrama serviciului financiar-contabil la F.E. LUPSIM S.R.L.......................................58

5.4. Fişa postului: Departamentul financiar-contabil....................................................................58

5.4.1. Fişa de post casier ...........................................................................................................58

5.4.2. Fisa de post contabil ........................................................................................................59

5.4.3. Fişa de post director economic........................................................................................59

6. DOCUMENTELE JUSTIFICATIVE ŞI REGISTRELE CONTABILE. ELEMENTE OBLIGATORII. CREAREA UNUI ŞABLON ÎN EXCEL PENTRU FACTURĂ ŞI CHITANŢĂ60

6.1. Ce sunt documentele justificative? Care sunt elementele obligatorii ale acestora?................60

6.2. Ce date trebuie să conţină o factură? ......................................................................................60

6.3. Ce este o chitanţă, la ce serveşte ea?.......................................................................................61

6.4. Ce date trebuie să conţină o chitanţă?.....................................................................................61

6.5. Care sunt registrele obligatorii de contabilitate? ....................................................................61

7. UTILIZAREA PROGRAMULUI INFORMATIC DE CONTABILITATE ................................62

7.1.Ce este un produs informatic?.................................................................................................62

7.2.Care sunt cerinţele funcţionale ale unui soft ? .........................................................................62

7.3. Prezentare produs program Winmentor. Modulul de bază .....................................................63

8. PATRIMONIUL FIRMEI. CONTABILITATEA CAPITALULUI SOCIAL..............................63

8.1. Ce se înţelege prin patrimoniul firmei? ..................................................................................63

8.2. Cum este privit patrimoniul din punct de vedere contabil? ....................................................64

8.3. Ce reprezintă capitalul social? ....................................................................................................64

8.4. Ce documente stau la baza înregistrării în contabilitate?........................................................64

9. CHELTUIELILE DE CONSTITUIRE. CREDITAREA FIRMEI DE CĂTRE ASOCIAT .........64

9.1. Care sunt cletuielile de constituire şi cum se contabilizează? ................................................64

9.2. Creditarea firmei de către asociat ...........................................................................................65

10. CONTABILTATEA OPERAŢIUNILOR PRIVIND ACHIZIŢIILE DE MIJLOACE FIXE ŞI OBIECTE DE INVENTAR...............................................................................................................66

10.1. Mijloacele fixe ......................................................................................................................66

10.1.1. Ce sunt Mijloacele fixe?.................................................................................................66

10.1.2. Care sunt modalităţile prin care mijloacele fixe intră în unitate? ................................67

10.1.3. Care sunt documentele care stau la baza înregistrării lor în contabilitate?.................68

10.1.4. Care sunt conturile care reflectă existenţa, mişcarea şi amortizarea imobilizărilor corporale?..................................................................................................................................68

10.1.5. Care sunt înregistrările contabile pentru achiziţia de mijloace fixe? ...........................68

10.2. Materialele de natura obiectelor de inventar.........................................................................68

10.2.1. Regimul fiscal al materialelor de natura obiectelor de inventar...................................68

10.2.2. Achiziţiile de materiale de natura obiecte de inventar de la persoane juridice ............69

10.2.3. Achiziţiile de materiale de natura obiecte de inventar de la persoane fizice ................71

11. CONTABILITATEA ŞI DESTINAŢIA AMORTIZĂRII MIJLOACELOR FIXE ...................72

11.1. Ce se înţelege prin amortizarea mijloacelor fixe?.................................................................72

11.2. Când şi cum se calculează?...................................................................................................72

11.3. Delimitări conceptuale privind amortizarea contabilă de cea fiscală ...................................72

11.3.1. Valoarea amortizabilă şi valoarea fiscală.....................................................................72

11.3.2. Durata de amortizare.....................................................................................................72

12 CONTRACTUL DE LEASING ...................................................................................................73

12.1. Ce se înţelege prin operaţiunea de leasing............................................................................73

12.2. Care este diferenţa între leasingul financiar şi leasingul operaţional ...................................73

13. CONTABILITATEA CREDITELOR BANCARE PE TERMEN SCURT...............................73

13.1. Care sunt factorii care condiţionează alegerea mijloacelor de finanţare a societăţii? ..........73

13.2. Care sunt resursele financiare pentru firmă? ........................................................................74

13.3. Care sunt avantajele creditului pe termen scurt? ..................................................................74

14. EFECTUAREA DELEGAŢIILOR ÎN INTERES DE SERVICIU .............................................75

14.1. Prevederi legislative privind cheltuielile specifice delegaţiilor ............................................75

14.2. Documentele financiar-contabile utilizate cu ocazia efectuării delegaţiilor.........................76

14.3. Înregistrarea în contabilitate a cheltuielilor ocazionate de efectuarea delegaţiilor 80

15. CONTABILITATEA AGENŢIILOR DE TURISM. OPERAŢIUNI SPECIFICE ŞI OPERAŢIUNI COMUNE......................................................................................................................................................81

15.1. Operaţiuni specifice agenţiilor de turism..............................................................................81

15.1.1. Ce fel de activităţi pot desfăşura agenţiile de turism? ..................................................81

15.1.2. Care sunt implicaţiile fiscale ale activităţii agenţiilor de turism? ................................81

15.2. Realizarea veniturilor din activităţile secundare ale agenţiei de turism. Efectuarea cheltuielilor de protocol, reclamă, publicitate şi sponsorizare.......................................................82

16. MODALITĂŢILE DE PROMOVARE A IMAGINII FIRMEI ŞI IMPLICAŢIILE FISCALE.83

16.1. Cheltuielile de reclamă şi publicitate....................................................................................84

16.2. Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate .................................................84

16.2.1. Taxa pentru serviciile de reclamă şi publicitate............................................................84

16.2.2. Taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate .....................................................85

16.3. Cheltuielile de sponsorizare..................................................................................................85

17. ANGAJAREA PERSONALULUI CONTRACTUAL................................................................86

17.1. Înregistrarea contractelor de muncă în REVISAL................................................................86

17.1.1 Ce reprezintă un REVISAL? Cine trebuie să-l înfiinţeze?..............................................86

17.1.2. Modalităţi de transmitere a registrului..........................................................................86

17.2. Determinarea contribuţiilor sociale obligatorii, impozitului pe salarii şi a venitului salarial net .................................................................................................................................87

17.3. Înregistrarea în contabilitate a cheltuielilor cu salariile ........................................................88

18. DECLARAŢIILE FISCALE ŞI SITUAŢIILE FINANCIARE...................................................89

18.1. Declaraţia unică - formularul 112 .........................................................................................89

18.2. Decontul de TVA - formularul 300 ......................................................................................90

18.2.1. Ce reprezintă Decontul TVA şi cine trebuie să-l completeze? ......................................90

18.2.2. Care este termenul de depunere ...................................................................................90

18.2.3. Care este modalitatea de editare şi depunere................................................................90

18. 3. Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat - formularul 100 .........................91

18.4. Declaraţia privind impozitul pe profit – formularul 101 ......................................................92

18.5. Întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare.......................................................................93

18.5.1. Care este obiectivul situaţiilor financiare? ...................................................................93

18.5.2. Care sunt actele necesare pentru depunerea situaţiilor financiare?.............................93

Elemente privind regulile generale de respectat în întocmirea situaţiilor financiare.........................94

ANEXE..............................................................................................................................................95

CAPITOLUL V

ASPECTE PRIVIND RELAȚIA FIRMEI CU BĂNCILE .....................................................................119

1. FUNDAMANTAREA RELAŢIEI BANCĂ- AGENT ECONOMIC.........................................119

1.1. Consideraţii generale ............................................................................................................119

1.2. Principalelele operaţiuni efectuate de bancă pentru clienţi.................................................121

1.2.1. Servicii privind transferul fondurilor.............................................................................121

1.2.2. Facilităţi de împrumut (de credit)..................................................................................122

1.2.3. Alte servicii oferite de bănci ..........................................................................................122

2. DESCHIDEREA CONTURILOR BANCARE...........................................................................123

2.1. Definirea contului bancar......................................................................................................123

2.2. Procedura deschiderii contului bancar ..................................................................................124

2.2.1. Iniţierea procedurii ........................................................................................................124

2.2.2. Derularea propriuzisă .......................................................................................................124

2.2.3. Obligaţiile părţilor.........................................................................................................126

3. TIPOLOGIA CONTURILOR BANCARE .................................................................................126

3.1. Consideraţii generale ............................................................................................................126

3.2. Conturile curente...................................................................................................................127

3.3. Depozitele bancare................................................................................................................129

3.3.1. Depozite la vedere .........................................................................................................129

3.3.2. Depozite la termen .........................................................................................................129

3.3.3. Depozite colaterale ........................................................................................................130

3.3.4. Garantarea depozitelor..................................................................................................130

4. DOBÂNZI ŞI COMISIOANE BANCARE.................................................................................131

4.1. Dobânzi .................................................................................................................................131

4.2. Comisioane ...........................................................................................................................132

5. TRANZACŢII EFECTUATE DE BANCĂ ÎN CONTURILE CLIENŢILOR..........................132

5.1. Operaţiuni cu numerar ..........................................................................................................132

5.2. Operatiuni prin virament.......................................................................................................133

5.3. Documente utilizate de bancă privind operaţiunile în conturile firmei ................................133

5.3.1. Conţinutul documentelor ...............................................................................................134

5.3.2. Întocmirea şi semnarea documentelor...........................................................................134

6. INSTRUMENTE DE DECONTARE..........................................................................................135

6.1. Instrumente de plată de credit ...............................................................................................135

6.2. Instrumente de plata de debit ................................................................................................135

6.2.1. Cecul ..............................................................................................................................135

6.2.2. Cambia ...........................................................................................................................138

6.2.3. Biletul la ordin ...............................................................................................................140

7. TEHNICI DE DECONTARE BANCARĂ ALE FIRMEI ..........................................................140

7.1. Transmiterea datelor prin prezentarea la ghişeu ...................................................................140

7.2.Transmiterea datelor prin MultiCash .....................................................................................141

7.3. Transmiterea datelor prin SWIFT.........................................................................................141

7.2. Decontări intrabancare si interbancare..................................................................................141

7.2.1. Decontările intrabancare...............................................................................................141

7.2.2. Decontările interbancare...............................................................................................142

7.2.3. Decontări internaţionale................................................................................................142

8. MODALITĂŢI DE DECONTARE.............................................................................................142

8.1. Direct Debit...........................................................................................................................142

9. SURSELE DE FINANŢARE ALE AFACERILOR DERULATE DE FIRME..........................143

9.1. Fondurile proprii ...................................................................................................................143

9.2. Creditul bancar..................................................................................................................144

9.3. Programe speciale de finanţare .............................................................................................144

9.4. Leasing-ul .............................................................................................................................145

9.5. Creditele de la furnizori şi clienţi..........................................................................................145

9.6. Factoring-ul şi scontarea .......................................................................................................145

10. ACTIVITATEA DE CREDITARE A FIRMEI........................................................................146

10.1. Principii şi reguli generale privind creditarea firmelor......................................................146

10.2. Documentaţia necesară creditării ........................................................................................147

10.3. Analiza economico-financiară a activităţii clienţilor........................................................148

10.4. Analiza aspectelor non - financiare privind clienţii băncii şi a garanţiilor ........................149

10.5. Garanţii...............................................................................................................................149

10.6. Stabilirea ratingului de credite şi încadrarea creditelor în categorii de performanţă financiară......................................................................................................................................150

ANEXE............................................................................................................................................151

BIBLIOGRAFIE..............................................................................................................................160

CAPITOLUL VI ELEMENTE DE MARKETING TURISTIC ŞI ANALIZĂ ECONOMICO-FINANCIARĂ ...........161

1. CONCEPTUL DE MARKETING TURISTIC............................................................................161

1.1 Obiectivele funcţiei de marketing (comerciale).....................................................................161

1.2 Organizarea activităţii de marketing la firmele de turism .....................................................162

1.3 Mediul de marketing al firmei turistice .................................................................................162

1.4 Analiza SWOT.......................................................................................................................163

2. PIAŢA CONSUMATORILOR DE PRODUSE TURISTICE ....................................................166

2.1 Comportamentul consumatorului de produse turistice ..........................................................166

2.2 Procesul luării deciziei de cumpărare ....................................................................................169

2.3 Comportamentul post cumpărare (evaluarea consecinţelor)..................................................170

2.4 Piaţa firmei de turism.............................................................................................................171

2.5 Identificarea segmentelor de piaţă şi alegerea pieţelor - ţintă................................................174

2.6 Strategii de marketing în turism.............................................................................................176

3. MIXUL DE MARKETING TURISTIC ......................................................................................177

3.1 Politica de produs turistic.......................................................................................................178

3.1.1 Obiective şi factori de influenţă ......................................................................................178

3.1.2 Etapele creării unui produs ............................................................................................182

3.2 Politica de preţuri şi tarife......................................................................................................183

3.2.1 Obiective şi factori de influenţă ......................................................................................183

3.2.2 Metode de calcul al tarifelor în unităţile de cazare........................................................186

3.2.3 Strategii de preţuri şi tarife.............................................................................................190

3.3 Politica de plasament (distribuţie) .........................................................................................191

3.3.1 Obiective şi factori de influenţă ......................................................................................191

3.3.2. Tipuri de canale de distribuţie .......................................................................................191

3.3.3 Strategiile de distribuţie..................................................................................................194

3.4 Politica de promovare ............................................................................................................194

3.4.1 Obiective şi factori de influenţă ......................................................................................194

3.4.2 Caracteristicile instrumentelor promoţionale ................................................................195

3.4.3 Tipuri de documente turistice .........................................................................................199

3.4.4 Strategii de promovare ...................................................................................................200

3.5 Alte variabile ale mix-ului de marketing specifice turismului...............................................201

4 ANALIZA ACTIVITĂŢII DE TURISM .....................................................................................202

4.1 Indicatori economici ..............................................................................................................202

4.1.1 Indicatorii sezonalităţii...................................................................................................202

4.2 Indicatori financiari................................................................................................................204

4.2.1. Ratele de rentabilitate....................................................................................................204

4.2.2. Analiza bilanţului...........................................................................................................204

Bibliografie.......................................................................................................................................211

PARTEA A II-A APLICAȚII

CAPITOLUL I

ACTIVITATEA DE RESURSE UMANE ÎN CADRUL FIRMEI ..................................................212

CAPITOLUL II

ASPECTE JURIDICE PRACTICE.....................................................................................................213

CAPITOLUL III

SISTEME INFORMATICE ÎN GESTIUNEA ECONOMICĂ .......................................................214

1. UTILIZAREA SGBD-URILOR RELAŢIONALE ÎN APLICAŢIILE DE GESTIUNE ECONOMICĂ................................................................................................................................214

1.1. MICROSOFT ACCESS. INTRODUCERE............................................................................214

1.2. CREAREA BAZEI DE DATE ................................................................................................214

1.3. CREAREA DE TABELE........................................................................................................214

1.4. CREAREA RELAŢIILOR ......................................................................................................216

1.5. CREAREA INTEROGĂRILOR..............................................................................................217

1.6. CREAREA DE FORMULARE............................................................................................217

1.7. CREAREA RAPOARTELOR .................................................................................................218

1.8. CONCLUZII..........................................................................................................................218

2. LISTE ŞI BAZE DE DATE EXCEL........................................................................................219

2.1 Introducerea datelor într-o listă ............................................................................................219

2.2 Sortarea datelor din liste .......................................................................................................220

2.3 Regăsirea şi filtrarea datelor în baze de date........................................................................221

2.4 Funcţii EXCEL.......................................................................................................................224

2.5.Obţinerea de subtotaluri ........................................................................................................227

2.6 Facilităţi privind simularea datelor (analiza senzitivă a datelor)........................................228

2.7. Proiectarea şi realizarea aplicaţiilor în Excel .....................................................................230

Teste grilă .......................................................................................................................................233

BIBLIOGRAFIE............................................................................................................................234

CAPITOLUL IV

ACTIVITATEA FINANCIAR-CONTABILĂ A FIRMEI ...............................................................235

1. MEDIUL DE AFACERI-DE LA IDEE LA TRANSPUNERE IN REALITATE ...............235

2. PROCEDURA ÎNFIINŢĂRII UNEI AGENŢII DE TURISM..............................................235

3. FORMA OPTIMĂ DE ÎNREGISTRARE FISCALĂ A UNEI AGENŢII DE TURISM ...236

4. AUTORIZAREA FUNCŢIONĂRII UNEI AGENŢII DE TURISM. LICENŢA ŞI BREVETUL DE TURISM............................................................................................................238

7. UTILIZAREA PROGRAMULUI INFORMATIC DE CONTABILITATE .......................240

8. PATRIMONIUL FIRMEI. CONTABILITATEA CAPITALULUI SOCIAL ....................240

10. CONTABILTATEA OPERAŢIUNILOR PRIVIND ACHIZIŢIILE DE MIJLOACE FIXE ŞI MATERIALE DE NATURA OBIECTELOR DE INVENTAR ................................242

11. CONTABILITATEA ŞI DESTINAŢIA AMORTIZĂRII MIJLOACELOR FIXE.........246

12. CONTRACTUL DE LEASING..............................................................................................246

13. CONTABILITATEA CREDITELOR BANCARE PE TERMEN SCURT......................247

14. EFECTUAREA DELEGAŢIILOR ÎN INTERES DE SERVICIU ....................................247

15. CONTABILITATEA AGENŢIILOR DE TURISM. OPERAŢIUNI SPECIFICE ŞI OPERAŢIUNI COMUNE.............................................................................................................251

15.1. Operaţiuni specifice agenţiilor de turism ...........................................................................251

15.2. Realizarea veniturilor din activităţile secundare ale agenţiei de turism. Efectuarea cheltuielilor de protocol, reclamă, publicitate şi sponsorizare ...................................................253

16. MODALITĂŢILE DE PROMOVARE A IMAGINII FIRMEI ŞI IMPLICAŢIILE FISCALE ........................................................................................................................................253

16.1. Cheltuielile de reclamă şi publicitate .................................................................................253

16.2. Cheltuielile de sponsorizare ...............................................................................................254

17.1. Înregistrarea contractelor de muncă în Revisal .................................................................256

17.2. Determinarea contribuţiilor sociale obligatorii, impozitului pe salarii şi a venitului salarial net.................................................................................................................................................256

18. Declaraţiile fiscale şi situaţiile financiare ..............................................................................256 18.1. Decontul de TVA - formularul 300 .....................................................................................256

18.2 Declarația privind obligațiile de plată la bugetul de stat - formularul 100........................258 18.3. Declaraţia privind impozitul pe profit – formularul 101 () ................................................257

18.5. Întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare ...................................................................257

CAPITOLUL V

ASPECTE PRIVIND RELAŢIA FIRMEI CU BĂNCILE...............................................................258

1. FUNDAMANTAREA RELAŢIEI BANCĂ-AGENT ECONOMIC.....................................258

2. DESCHIDEREA CONTURILOR BANCARE.......................................................................258

3. TIPOLOGIA CONTURILOR BANCARE .............................................................................258

4. DOBÂNZI ŞI COMISIOANE BANCARE..............................................................................258 5. TRANZACŢII EFECTUATE DE BANCĂ ÎN CONTURILE CLIENŢILOR ..............258

6. INSTRUMENTE DE DECONTARE.......................................................................................258

7. TEHNICI DE DECONTARE BANCARĂ ..............................................................................258

8. MODALITĂŢI DE DECONTARE..........................................................................................258

9. SURSELE DE FINANŢARE ALE AFACERILOR DERULATE DE FIRME...................259

10. ACTIVITATEA DE CREDITARE A FIRMEI...................................................................259

CAPITOLUL VI

ELEMENTE DE MARKETING TURISTIC ŞI ANALIZĂ ECONOMICO-FINANCIARĂ..260

1. CONCEPTUL DE MARKETING TURISTIC.......................................................................260 1.1 Organizarea activităţii de marketing la firmele de turism ....................................................260

1.2 Mediul de marketing al firmei turistice .................................................................................260

2. PIAȚA CONSUMATORILOR DE PRODUSE TURISTICE...............................................260 2.1 Studiul comportamentului consumatorilor de produse turistice ...........................................260

2.2 Identificarea segmentelor de piaţă şi alegerea pieţelor – ţintă .............................................260

3. MIXUL DE MARKETING TURISTIC ..................................................................................260 3.1 Politica de produs turistic......................................................................................................260

3.2 Politica de preţuri şi tarife.....................................................................................................260

3.3 Politica de plasament.............................................................................................................261

3.4 Politica de promovare............................................................................................................261

4. ANALIZA ACTIVITĂŢII DE TURISM.................................................................................261

INTRODUCERE

Simularea de întreprinderi este o modalitate de pregătire practică a studenţilor, cu ajutorul unor

proceduri şi mijloace similare celor din cadrul entităţilor economice reale, cu excepţia produselor / serviciilor şi banilor, care sunt simulate.

Procesul didactic desfăşurat prin intermediul întreprinderii simulate are ca principal obiectiv facilitarea integrării viitorilor angajaţi (în prezent, studenţi) într-o întreprindere reală.

Obiectivele specifice ale întreprinderii simulate sunt următoarele: • formarea de specialişti în măsură să facă faţă provocărilor dintr-o entitate economică

reală; • adaptarea programului de învăţământ la exigenţele învăţământului occidental; • integrarea sistemului educaţional românesc în cel internaţional.

Obiectivul specific învăţării prin firma de exerciţiu este ca studenţii să-şi formeze şi dezvolte competenţe şi aptitudini specific antreprenoriale, respectiv:

• de a lua decizii şi de a evalua consecinţele acestor decizii; • de a folosi echipamentele şi tehnologiile moderne de lucru; • de a lucra, comunica şi coopera cu ceilalţi angajaţi ai firmei de exerciţiu; • de a-şi asuma răspunderea şi a rezolva problemele şi conflictele într-un mod eficient.

Programul de pregătire practică prin intermediul întreprinderii simulate se adresează tuturor studenţilor şi masteranzilor care doresc să-şi dezvolte aptitudini necesare exercitării unei profesii în domeniul afacerilor mici şi mijlocii.

Întreprinderea simulată F.E. „LUPSIM” S.R.L. Iaşi îşi desfăşoară activitatea în două săli dotate cu mobilier şi echipamente electronice de calcul şi birotică necesare pentru buna îndeplinire a obiectivelor propuse. Obiectul de activitate al firmei îl constituie prestarea de servicii turistice.

Activitatea de turism este caracterizată de un dinamism accentuat, la nivel naţional şi internaţional, deoarece vizează satisfacerea unor nevoi variate (de petrecere a timpului liber, de îmbogăţire a cunoştinţelor de cultură şi civilizaţie, de refacere a stării de sănătate etc.) şi se adresează unei plaje largi de consumatori diverşi, având o evoluţie permanent ascendentă. În prezent, turismul este unul din principalii vectori ai economiei mondiale.

România dispune de un excelent potenţial turistic, iar valorificarea eficientă a acestuia este o premisă a dezvoltării economiei naţionale în viitorul apropiat. În acest sens, se impune o analiză prealabilă a pieţei şi elaborarea unor strategii de lansare şi comercializare a produselor şi serviciilor specifice activităţii de turism.

Firma simulată este condusă de un manager care asigură legătura permanentă cu managerii celorlalte firme şi cu Centrala reţelei de întreprinderi simulate din România, care coordonează şi sprijină funcţionarea întreprinderilor simulate. F.E. „LUPSIM” S.R.L. Iaşi are în structura sa un asistent manager şi departamentele: juridic, financiar - contabil, resurse umane şi marketing.

Firma menţionată îşi desfăşoară activitatea pe baza unui regulament de organizare şi funcţionare care cuprinde: structura organizatorică, sistemul informaţional, fişele posturilor personalului din cadrul său.

La finele perioadei de instruire în cadrul întreprinderii simulate, studenţii vor avea o imagine de ansamblu asupra activităţii desfăşurate într-o entitate economică reală, vor cunoaşte modul de funcţionare a departamentelor precizate.

Beneficiarii imediaţi ai acestui program sunt absolvenţii activităţii de pregătire practică desfăşurată în F.E. „LUPSIM” S.R.L. Iaşi, dar adevăraţii beneficiari sunt entităţile economice reale care îi vor angaja pe aceşti absolvenţi, prin reducerea costurilor şi creşterea eficienţei în muncă.

Autorii

PARTEA I

ASPECTE TEORETICE

1

CAPITOLUL I

ACTIVITATEA DE RESURSE UMANE ÎN CADRUL FIRMEI

1. INTEGRAREA ÎN PROFESIE Alegerea unei cariere profesionale de către un tânăr implică existenţa anumitor competenţe pe

care acesta le-a dobândit prin formarea academică, precum şi existenţa anumitor abilităţi practice şi intelectuale care sunt necesare profesiunii respective. Trebuie precizat faptul că integrarea tinerilor în activitatea profesională este un proces care se desfăşoară în timp, roluri esenţiale având, pe de o parte, pregătirea universitară, iar pe de altă parte, modelele furnizate acestora de către mediul familial, anturajul de prieteni, mass-media, societatea în ansamblul ei.

Există anumiţi factori care concură în alegerea carierei profesionale, conturând triunghiul individ-familie-societate:

• competenţe obţinute prin şcolarizare (indiferent dacă această şcolarizare vizează liceul, universitatea sau alte cursuri formatoare);

• abilităţi intelectuale şi practice; • aptitudini speciale ale tinerilor, conştientizate şi evidenţiate în procesul educaţional; • motivaţii personale; • modelele oferite de familie; • orientarea tinerilor de către familie în realizarea unei bune alegeri; • suportul şi încurajarea familiei; • oferta profesională a societăţii; • atitudinea societăţii faţă de tinerii care se pregătesc să acceadă pe piaţa muncii. Tinerii care doresc să intre pe piaţa muncii trebuie să posede informaţii privind modul în care

trebuie să se prezinte la o selecţie profesională, un rol important având, pe lângă competenţele şi abilităţile cerute de postul respectiv, felul în care aspiranţii se prezintă şi interacţionează cu intervievatorii. Astfel, o pregătire prealabilă unei selecţii profesionale trebuie organizată în jurul unor întrebări cu caracter pragmatic pe care tinerii candidaţi trebuie să le aibă în vedere:

• cum mă pregătesc pentru a obţine locul de muncă dorit? • cum mă prezint pentru a solicita respectivul loc de muncă? • cum mă voi comporta la viitorul loc de muncă? • cum mă voi integra în noul colectiv? • cum îmi elaborez strategia vizând cariera profesională? Căutarea unui loc de muncă pe măsura studiilor, calificării, competenţelor şi aspiraţiilor

presupune posedarea informaţiilor privind piaţa muncii, elaborarea unei strategii de abordare a acesteia, precum şi utilizarea instrumentelor de acces pe această piaţă. Dosarul personal cu care tinerii trebuie să se prezinte atunci când solicită un anumit loc de muncă trebuie să conţină, pe lângă diplomele şi certificatele care atestă competenţele şi abilităţile cerute de postul vizat, un curriculum vitae şi o scrisoare de intenţie. Acestea reprezintă instrumente de comunicare specifice procesului de căutare a unui loc de muncă.

1.1. Curriculum vitae

CV-ul reprezintă un instrument de comunicare specific, utilizat în orice proces de recrutare de personal, constituind punctul de plecare al acestuia. CV-ul mediază întâlnirea dintre solicitatorul unui anumit loc de muncă şi angajator, reprezentând o metodă foarte convenabilă de evaluare, deoarece conţinutul său cuprinde informaţii biografice. CV-ul conţine, în rezumat, informaţii privitoare la activitatea anterioară a candidatului la un loc de muncă, precum şi informaţii la modul actual de existenţă a acestuia.

2

Practica arată că există mai multe tipuri de CV, dintre care menţionăm CV-ul cronologic (se evidenţiază cel mai recent post, la fiecare post fiind evidenţiate responsabilităţile şi realizările), CV-ul funcţional (se evidenţiază domeniile de competenţă printr-o listă de realizări), CV-ul ţintă (atrage atenţia asupra a ceea ce candidatul poate face pentru un anumit post oferit de un angajator), CV-ul electronic (având formă standard, calculatorul extrăgând informaţiile într-o manieră sistematică; acest tip e recomandat când este vorba de un număr foarte mare de solicitanţi), CV-ul european (acest model fiind utilizat în UE).

Ne vom limita, în cele ce urmează, la informaţiile oferite angajatorului, rezultate în urma completării unui CV european. Aceste informaţii se referă la:

• informaţii personale (numele, adresa, telefon/fax, e-mail, naţionalitate, data naşterii); • experienţă profesională (se menţionează cea mai recentă, precizând perioada, numele şi

adresa angajatorului, tipul activităţii sau sectorul de activitate, funcţia sau postul ocupat, principalele activităţi şi responsabilităţi);

• educaţie şi formare (se menţionează fiecare formă de învăţământ parcursă, începând cu cea mai recentă, specificând perioada, numele şi tipul instituţiei prin care s-a realizat formarea profesională, domeniul studiat, tipul calificării/diploma obţinută, nivelul de clasificare a formei de instruire/învăţământ);

• aptitudini şi competenţe personale (dobândite de-a lungul vieţii, dar care nu sunt neapărat recunoscute printr-un certificat sau o diplomă: limba maternă, limbi străine cunoscute – abilitatea de a citi/scrie/vorbi, aptitudini şi competenţe artistice, aptitudini şi competenţe sociale, aptitudini şi competenţe organizatorice, aptitudini şi competenţe tehnice – utilizare calculator/echipamente tehnice, permis de conducere;

• informaţii suplimentare; • anexe Există anumite situaţii care reclamă informaţii suplimentare. Astfel, în cazul schimbării adresei,

trebuie speificată data până la care este valabilă adresa curentă. În cazul în care se precizează în CV adresa unei pagini web, site-ul respectiv trebuie să fie profesional.Secţiunea calificări /competenţe trebuie completată cu maximă atenţie, deoarece ea conţine informaţii relevante pentru angajator, atrăgându-i acestuia atenţia prin anumite cuvinte-cheie. În absenţa experienţei profesionale relevante, vor fi subliniate aptitudinile dezvoltate în termenii relaţiilor interpersonale, organizaţionale etc. Vor fi menţionate şi trăsăturile personale care sunt reclamate de postul solicitat (spirit de echipă/ creativitate/flexibilitate/ entuziasm etc). Limbile străine vorbite, utilizarea calculatorului, permisul de conducere reprezintă avantaje în momentul în care este vizat un anumit post. În momentul în care sunt menţionate anumite hobby-uri, trebuie avut în vedere faptul că unele denotă faptul că persoana în cauză preferă o activitate solitară (citutl), în timp ce altele subliniază spiritul de echipă (activităţi sportive ca fotbal, handbal etc.) Acolo unde există, vor fi menţionate şi activităţile de voluntariat, laolaltă cu numele organizaţiilor la care se desfăşoară voluntariatul; în funcţie de mesajul care se doreşte a fi transmis, aceste activităţi pot fi încadrate fie la rubrica activităţi/interese, fie la experienţă profesională, fie se poate realiza o rubrică separată cu activităţi de voluntariat.

1.2. Scrisoarea de intenţie

Aceasta însoţeşte CV-ul şi se recomandă ca în ea să nu se regăsească informaţiile cuprinse în CV. Scrisoarea de intenţie trebuie să fie personalizată, să fie concisă şi să aibă un stil direct. Ea trebuie să exprime personalitatea candidatului şi să arate faptul că acesta deşine informaţii despre organizaţia în cadrul căreia doreşte să obţină in loc de muncă. Stilul în care este redactată poate atrage atenţia celui care o citeşte prin evidenţierea scopului, obiectivelor şi ale punctelor tari ale candidatului, evidenţiind personalitatea acestuia. Se va evita folosirea insistentă a pronumelui personal „eu”, iar paragrafele care alcătuiesc scrisoarea nu trebuie să fie mai lungi de 5 propoziţii. Prima propoziţie a paragrafului face introducerea în subiect, care va fi dezvoltat în cadrul paragrafului. Se recomandă folosirea unui ton alert, susţinut prin verbele de acţiune, şi evitarea unor cuvinte/sintagme/formulări cu conotaţii negative.

3

Vor fi accentuate contribuţiile pe care candidatul le poate aduce organizaţiei, evidenţiind competenţele şi abilităţile acestuia şi modul în care ele pot fi utilizate în beneficiul firmei.

Scrisoarea de intenţie trebuie să fie tehnoredactată, admiţându-se cea scrisă de mână numai dacă angajatorul specifică acest lucru, în aceste condiţii firma apelând la metoda grafologică pentru completarea profilului candidatului.

Pe lângă stilul redactării, un alt aspect al personalizării scrisorii de intenţie îl reprezintă antetul, precum şi tipărirea ei pe o hârtie de calitate. Hârtia şi grafica trebuie să fie aceleaşi ca şi la CV, fiind foarte importante aspectele legate de dispunerea în pagină. Trebuie avute în atenţie, pe lângă stilul redactării, folosirea corectă a cuvintelor, a punctuaţiei şi, în general, a chestiunilor privitoare la gramatică.

Scrisoarea de intenţie trebuie adresată unei anumite persoane. În cazul în care nu avem informaţii legate de persoana căreia trebuie adresată, se poate adresa managerului general sau directorului de resurse umane. Ea trebuie expediată în original.

Tipologia scrisorilor de intenţie1: • cover letters – trimise pentru o poziţie precisă, în urma unui anunţ; în primul paragraf trebuie

trecut postul din anunţ; sunt adresate persoanei sau departamentului specificate în anunţ; • broadcast letters – trimise către locuri de muncă neanunţate; au rolul de a informa managerul

cu privire la disponibilitatea candidatului de a iniţia o colaborare cu organizaţie respectivă; sunt adresate şi trimise şefului de departament unde aplicantul doreşte să lucreze.

2. MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANE

Michael Armstrong defineşte managementul resurselor umane drept „abordare strategică şi coerentă a modului în care sunt gestionate cele mai preţioase active ale unei organizaţii: oamenii care muncesc în organizaţie contribuind individual şi colectiv la realizarea obiectivelor acesteia”2.

Privitor la managementul resurselor umane au fost evidenţiate 4 aspecte ale acestui proces: • un set de convingeri şi teorii; • deciziile privind managementul oamenilor trebuie gândite din perspectiva strategiei

organizaţiei; • necesitatea implicării managerilor de linie; • modelarea raporturilor de muncă prin folosirea anumitor pârghii.

Procesul de manageriere a resurselor umane are o manifestare ciclică, incluzând 4 categorii de procese:

• selecţia resurselor umane: armonizarea resurselor umane disponibile cu posturile; • evaluarea: managementul performanţei; • recompensele: realizează legătura între funcţionarea organizaţiei în prezenr şi

proiectarea activităţii pe viitor; • dezvoltarea: formarea de forţă de muncă calificată.

Astfel, scopul managementului resurselor umane este acela de a garanta că „organizaţia obţine şi păstrează forţa de muncă de care are nevoie, corespunzător calificată, loială şi bine motivată”3. Prin urmare, acest scop presupune oportunităţi de învăţare şi de dezvoltare continuă, o remunerare stimulativă, accentul pe munca în echipă şi pe integrarea în colectiv.

Caracterizând resursele umane, Gurant afirmă că principalele trăsături ale acestora sunt4: • formarea şi cunoştinţele de specialitate ale angajaţilor determină flexibilitatea strategică a

firmei; • adaptarea angajaţilor determină flexibilitatea strategică a firmei;

1 Viorica Aura Păuş, Comunicare şi resurse umane, Editura Polirom, Iaşi, 2006, pp.202-205. 2 Michael Armstrong, Managementul resurselor umane (manual de practică), Ediția X, Editura Codecs, Bucureşti, 2009, p. 3. 3 Michael Armstrong, Op.cit., p. 7. 4 Ibidem, p. 24.

4

• angajamentul liber asumat şi loialitatea angajaţilor determină firma de a-şi păstra avantajul competitiv.

2.1. Recrutarea resurselor umane

Recrutarea şi selecţia resurselor umane reprezintă parte componentă a procesului de procurare a acestui tip de resurse necesare organizaţiei în vederea satisfacerii necesităţilor strategice şi operaţionale ale organizaţiei. Pentru atingerea acestui deziderat, trebuie să identificăm forţa de muncă ce are calificarea, competenţele şi abilităţile cerute de posturile libere din cadrul firmei, atragerea lor în organizaţie şi păstrarea lor.

Recrutarea5 reprezintă procesul de dezvoltare a bazei de date cu resurse umane calificate şi interesate să lucreze pentru organizaţie, din cadrul cărora sunt identificaţi cei mai buni şi selectaţi aceia care corespund cerinţelor posturilor şi profilului organizaţiei.

Procesul de recrutare şi selecţie a resurselor umane este structurat în câteva etape6: • identificarea necesarului de resurse umane în conformitate cu obiectivele şi strategia

operaţională a firmei; • definirea cerinţelor, concretizată în întocmirea fişelor postului, a condiţiilor generale de

muncă; • atragerea candidaţilor, prin identificarea surselor interne şi externe firmei, prin

publicitatea cu privire la anunţurile de angajare; • selectarea candidaţilor, respectiv trierea aplicanţilor, intervievarea/evaluarea acestora,

angajarea lor. Necesarul de resurse umane derivă din planul de resurse umane, care a fost conceput luându-se

în considerare mai mulţi factori, cum ar fi obiectivele şi trategiile operaţionale ale organizaţiei, precum şi necesitatea dezvoltării acesteia. Astfel, există situaţii în care se creează posturi noi sau trebuie găsiţi înlocuitori pentru posturi deja existente.

În ceea ce priveşte cerinţele ridicate de posturile vacante, acestea sunt orientate pe mai multe categorii:

• competenţe tehnice cerute de postul respectiv; • calificări şi formare profesională; • experienţa; • cerinţe specifice (ex. dezvoltarea de noi pieţe, crearea de noi produse, creşterea

numărului de vânzări etc. ); • compatibilitatea cu organizaţia, respectiv cu valorile acesteia; • cerinţe privind comportamentul şi atitudinea; • condiţii speciale, legate de deplasări, de ore suplimentare etc; • îndeplinirea aşteptărilor candidatului.

Atragerea candidaţilor este corelată cu identificarea şi utilizarea celor mai potrivite surse de candidaţi. Astfel, discutăm de surse interne, atunci când candidaţii sunt identificaţi printre persoanele care lucrează deja în cadrul firmei. În absenţa acestora, orientarea se face spre surse din exteriorul firmei, iar instrumentele pentru identificarea candidaţilor sunt a.publicitatea, b.internetul, c.agenţiile specializate în recrutare. Preferinţa pentru unul din aceste instrumente se face prin corelarea mai multor criterii: costuri, rapiditate, probabilitatea de a obţine candidaţii potriviţi.

a. În cazul în care se optează pentru difuzarea unui anunţ în mass-media, trebuie avute în

vedere costurile destul de ridicate presupuse de acest tip de publicitate. Un anunţ de angajare bine întocmit trebuie să satisfacă următoarele cerinţe:

• să atragă atenţia (trebuie avut în vedere faptul că pe piaţă există mai mulţi angajatori care doresc să atragă candidaţii ideali);

5 Viorel Lefter, Aurel Manolescu, Managementul resurselor umane, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995, pp. 197-199. 6 Michael Armstrong, op. cit., p. 339.

5

• să menţină interesul (să comunice, într-o manieră atractivă, informaţii despre post, firmă, cerinţe, condiţii de muncă);

• să determine acţiunea (să asigure citirea anunţului până la final şi să aibă drept rezultat cât mai multe solicitări din partea unor candidaţi valoroşi).

În cadrul unui anunţ publicitar, titlul acestuia este foarte important, deoarece reprezintă primul element care atrage atenţia. Cea mai simplă şi mai eficientă este tipărirea denumirii postului cu litere îngroşate. De regulă, în cadrul anunţului se menţionează denumire companiei, precum şi punctele de atracţie ale companiei, cum ar fi ritmul de creştere, posibilităţi de diversificare, perspectivele de carieră ale angajaţilor, toate acestea concis şi într-un ritm alert. Cerinţele esenţiale ale postului, calificările şi experienţa trebuie enunţate concret. Anunţul se încheie cu informaţii legate de modalitatea de depunere a candidaturii, precum şi cu furnizarea datelor de contact ale angajatorului în cazul în care se doresc informaţii suplimentare.

Sunt şi situaţii în care firmele doresc sa rămână anonime, fără publicarea denumirii lor în cadrul anunţului, în astfel de cazuri fiind recomandată apelarea la un consultant de specialitate.

Plasarea anunţului trebuie corelată cu costurile presupuse de difuzarea sa în presa scrisă, radio, televiziune şi cu bugetul de care dispune firma. Cel mai bun indicator cu privire la eficacitatea mijloacelor de informare îl constituie raportul dintre costul publicării anunţului şi numărul de răspunsuri pe care acesta le-a generat7.

b.Internetul reprezintă un alt instrument cu ajutorul căruia se poate realiza recrutarea. În cazul

recrutării interne se foloseşte intranetul, iar în cazul recrutării externe se face apel la paginile web ale companiei sau paginile publice. Comparativ cu recrutarea prin mijloacele tradiţionale, recrutarea online este mai ieftină şi, în cazul în care reprezintă singura modalitate de recrutare, costurile sale sunt considerabil mai mici. Pe lângă avantajele economice, sunt şi avantaje care derivă din faptul că acest tip de recrutare permite firmei să ofere mai multe informaţii candidaţilor, informaţii care pot fi mereu actualizate. Specifice recrutării online sunt modalităţile de autoevaluare a candidaţilor, trierea automată şi testarea online, deoarece tehnica oferă mijloace de standardizare.

De obicei, un site de recrutare online publică anunţul posturilor vacante, anunţuri care conţin detaliile posturilor, informaţii despre firmă, precum şi un formular de cerere care va fi completat de candidaţii doritori. Aceste aplicaţii vor fi verificate de programul informatic pentru a vedea dacă există suprapuneri între candidaturi şi cerinţele firmei.

Site-urile care realizează recrutarea online se împart în8: • site-uri cu oferte de muncă (administrate de firme specializate); • site-uri ale agenţiilor de plasare (proprietatea firmelor de recrutare); • site-uri ale diferitelor medii de informare. c.Externalizarea activităţii de recrutare reprezintă preluarea de către agenţiile specializate sau

a consultanţilor specializaţi a recrutării totale sau parţiale, respectiv prezentarea unor candidaţi adecvaţi sau întocmirea unor liste de candidaţi. Chiar dacă serviciile acestor agenţii şi consultanţi specializaţi sunt eficiente, costurile presupuse de acestea sunt destul de ridicate.

Consultanţii specializaţi se folosesc atunci când este vorba de recrutarea cadrelor superioare pentru posturile de un nivel înalt, deoarece există un număr relativ redus de astfel de candidaţi. În acest caz este vorba de recrutarea de tip head hunting, când consultantul „vânator de capete” identifică potenţialii candidaţi ideali pentru posturile respective. Serviciile acestui tip de consultanţi sunt destul de scumpe, dar îşi probează eficienţa.

Nu în ultimul rând recrutarea se poate face din rândurile absolvenţilor de învăţământ superior sau chiar liceal. În această situaţie, firmele interesate de recrutare îşi fac reclamă în cadrul campusurilor universitare sau al liceelor, căutând să îi atragă pe absolvenţii care se înscriu cel mai bine în tiparele candidatului ideal.

7 Michael Armstrong, op. cit., pp. 345-348. 8 Ibidem, pp. 350-351.

6

2.2. Selectarea resurselor umane

Selecţia reprezintă procesul de identificare, printre cei care au aplicat în etapa de recrutare, a celor mai buni candidaţi pentru posturile vacante9. Pentru fiecare post liber trebuie identificată acea pesoană care se pliază cel mai bine pe cerinţele postului, cumulând atât competenţele tehnice, pregătirea profesională, experienţa, cât şi abilităţile şi aptitudinile menite să contribuie la dezvoltarea firmei. Astfel, „prin selecţie se pun în evidenţă calităţile profesionale şi, în baza rezultatelor obţinute, cel în cauză este orientat spre locul de muncă în care se preconizează ca va da un randament maximşi va fi pe deplin satisfăcut de ceea ce face”10.

În funcţie de profilul firmei şi de tipul de post, de costurile implicate, de complexitatea şi de timpul necesar efectuării selecţiei, metodele utilizate variază. Când sunt folosite mai multe tehnici, intervalul de timp afectat selecţiei va fi mai îndelungat. Ceea ce se urmăreşte constă în identificarea persoanei celei mai potrivite postului respectiv, deoarece o selecţie greşită are repercusiuni asupra organizaţiei, atât prin costurile presupuse, cât şi prin afectarea activităţii acesteia.

Ca metode de selecţie se menţionează intervievarea, centrele de evaluare şi testele. O altă metodă utilizată este analiza grafologică, dar aceasta nu are o arie de răspândire prea mare.

2.3. Interviul

Reprezintă metoda de selecţie cel mai des folosită. Reprezintă o discuţie face to face între intervievator şi candidat, scopul fiind de a obţine mai multe informaţii despre candidat decât cele conţinute în CV şi scrisoarea de intenţie. Se urmăreşte obţinerea acelor informaţii despre candidat care permit realizarea unor predicţii legate de performanţa sa profesională ulterioară în postul vizat. Prin urmare, intervievarea „presupune prelucrarea şi evaluarea dovezilor despre capacităţile unui candidat, în raport cu specificaţia de personal a postului pentru care candidează”11.

Interviurile urmăresc obţinerea unor informaţii care să se constituie în răspunsuri pragmatice la întrebări legate de candidat: poate? (vizează competenţele sale), vrea? (vizează motivaţia acestuia), cum? (vizează integrarea candidatului în colectiv).

Atunci când se utilizează această metodă, se recomandă folosirea unor comisii de intervievatori, deoarece în cazul unui singur intervievator, există posibilitatea unei alegeri greşite, bazată pe favorizarea unui candidat. Avantajul comisiei de interviu constă în aceea că membrii comisiei pot schimba ulterior impresii între ei pe baza discuţiei cu candidatul, reducând astfel riscul unor repetări şi suprapuneri.

Clasificarea interviurilor se realizează în funcţie de mai multe criterii. După criteriul numărului de intervievatori, avem: • interviu individual (când există un singur intervievator, permiţând dezvoltarea unei relaţii

intre el şi candidat; dezavantajele acestui tip de interviu au fost menţionate mai sus); • interviu colectiv (când interviul este realizat de mai mulţi intervievatori, printre care se

regăsesc managerul de linie al postului respectiv, un reprezentant al departamentului de resurse umane, alte persoane care au legătură directă cu acel post);

• consiliu de intervievare (constituit dintr-un număr mare de intervievatori, fiecare adresând o întrebare, maximum două; este un interviu cu un grad sporit de dificultate pentru candidat).

După criteriul structurării, avem: • interviu structurat (set de întrebări standard adresate tuturor candidaţilor pentru acelaşi post;

permite o evaluare cât mai obiectivă; întrebările trebuie să decurgă într-o ordine logică); • interviu nedirectiv (întrebări generale care permit dezvoltarea altora, care au drept scop

stimularea candidatului spre discuţie; este o combinaţie între întrebări generale şi întrebări specifice); • interviu stresant (urmăreşte reacţia candidatului la stres şi presiune; intervievatorul crează

voit un climat de tensiune pentru a putea detecta care anume este atitudinea candidatului la factori generatori de stres; folosit pentru posturile care presupun un grad ridicat de stres).

9 Panaite Nica, Managementul resurselor umane, Editura Economică, Bucureşti, 1997, p. 219. 10 Viorica Aura Păuş, Comunicare şi resurse umane, Editura Polirom, Iaşi, 2006, p. 206. 11 Michael Armstrong, Managementul resurselor umane (manual de practică), Ediția X, Editura Codecs, Bucureşti, 2009, p. 366.

7

2.4. Contractul de muncă

Relaţia de angajare este stabilită ca o convenţie realizată între cele două părţi, angajator şi angajat, iar această convenţie a primit denumirea specifică de contract de muncă. Acesta reprezintă punctul central al activităţii de personal din cadrul unei instituţii, organizaţii etc. Odată terminată activitatea de selecţie a personalului, angajaţii consideraţi corespunzători trebuie să încheie un contract cu instituţia. Departamentului de resurse umane îi revine sarcina de a completa şi de a actualiza acest contract, deoarece promovările, redefinirea postului, modificările salariului, beneficiile suplimentare pentru angajat trebuie să se ilustreze în contractul de muncă. Când perioada de angajare s-a scurs, acelaşi departament are obligaţia de a realiza acţiunile corespunzătoare pensionării, disponibilizării, concedierii, demisiei sau transferului, în funcţie de situaţie.

Contractul de muncă încheiat între angajator şi angajat se supune legii din ţara în care a fost încheiat. Astfel, în Romania, raporturile de muncă sunt reglementate de: Codul muncii, Clasificarea ocupaţiilor din România (COR), Clasificarea activităţilor din economia naţională (CAEN), precum şi de alte legi, hotărâri, ordine şi ordonanţe de urgenţă ale guvernului privind contractul individual de muncă, timpul de muncă şi timpul de odihnă, salarizarea, sănătatea şi securitatea în muncă, formarea profesională, dialogul social, conflictele de muncă, inspecţia muncii, acţiuni şi contestaţii, asigurări sociale, pensii, şomaj, concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului, concediul şi indemnizaţia pentru incapacitatea temporară de muncă, accidente de muncă şi boli profesionale, concediul paternal.

Trebuie stabilite criteriile necesare pentru a face distincţia dintre un contract de muncă şi alte tipuri de contracte. În principal, trebuie făcută distincţia dacă persoana în cauză are calitatea de angajat, muncind în baza unui contract de angajare, sau are calitatea de prestator independent, muncind în baza unui contract de prestări de servicii.

Există trei procedee care probează dacă avem de a face cu un contract de muncă12: • proba controlului: cine deţine puterea de control asupra procesului de muncă? Persoana care

munceşte are calitatea de angajat atunci când i se aduce la cunoştinţă ce şi cum anume trebuie să facă şi are calitatea de prestator independent atunci când deciziile în legătură cu modul în care trebuie să îşi execute munca îi aparţin în totalitate.

• proba organizaţiei: persoana care munceşte face parte dintr-o structură organizatorică bine definită sau nu? Dacă răspunsul este afirmativ, înseamnă că persoana care munceşte are calitatea de angajat.

• proba complexului de factori: se iau în considerare circumstanţele concrete ale procesului de muncă. Se analizează modul în care persoana care munceşte este remunerată, cine anume plăteşte impozitele etc. Atunci când persoana respectivă pare să îndeplinească rolul de angajat în fiecare circumstanţă analizată, atunci este foarte robabil că are calitatea de angajat.

Există mai multe condiţii care trebuie respectate pentru ca un contract de muncă să fie considerat legal:

• consimţirea de bunăvoie a ambelor părţi la încheierea contractului; • persoanele care încheie contractul trebuie să aibă calitatea legală pentru a face acest lucru

(vârstă minimă legală, discernământ etc.); • ambele părţi, angajatorul şi angajatul, trebuie să se considere obligate prin contract; • obiectul contractului trebuie să fie permis de lege; • contractul trebuie să conţină elemente de ofertă şi elemente de acceptare a unei oferte (ex.

angajatprul oferă plata unui salariu, iar angajatul, prestarea unei activităţi într-un termen de timp stabilit);

• părţile trebuie să îşi asume reciproc anumite obligaţii ( ex. angajatorul – obligaţia de a plăti un anumit salariu; angajatul – obligaţia de a-şi îndeplini sarcinile prevăzute).

Orice contract de muncă se încheie între două părţi, angajat şi angajator. Durata contractului poate fi:

12 G.A. Cole, Managementul personalului, Editura CODECS, Bucureşti, 2000, p. 245.

8

• nedeterminată: nu se specifică data încetării contractului, ci doar data de la care angajatul îşi începe activitatea în cadrul organizaţiei;

• determinată: când se specifică data de la care angajatul îşi începe activitatea şi data la care angajatul îşi încheie activitatea în cadrul organizaţiei. Perioada determinată nu poate fi mai mare de 36 de luni.

În contract sunt prevăzute, de asemenea, locul de muncă, felul muncii (în conformitate cu COR), atribuţiile postului (prin Fişa postului, anexă la Contractul individual de muncă), condiţiile de muncă, durata muncii (normă întreagă de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână sau fracţiune de normă), concediul, salariul, drepturi şi obligaţii ale părţilor privind sănătatea şi securitatea în muncă, alte clauze, drepturi şi obligaţii generale ale părţilor, dispoziţii finale.

Dintre drepturi şi obligaţii generale ale părţilor amintim: 1. Salariatul are, în principal, următoarele drepturi: • dreptul la salarizare pentru munca depusă; • dreptul la repaus zilnic şi săptămânal; • dreptul la concediu de odihnă anual; • dreptul la egalitate de şanse şi de tratament; • dreptul la securitate şi sănătate în muncă; • dreptul la formare profesională. 2. Salariatului îi revin, în principal, următoarele obligaţii: • obligaţia de a realiza norma de muncă sau, după caz, de a îndeplini atribuţiile ce îi revin

conform fişei postului; • obligaţia de a respecta disciplina muncii; • obligaţia de fidelitate faţă de angajator în executarea atribuţiilor de serviciu; • obligaţia de a respecta măsurile de securitate şi sănătate a muncii în unitate; • obligaţia de a respecta secretul de serviciu. 3. Angajatorul are în principal, următoarele drepturi: • să dea dispoziţii cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezerva legalităţii lor; • să exercite controlul asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu; • să constate săvârşirea abaterilor disciplinare şi să aplice sancţiunile corespunzătoare, potrivit

legii, contractului colectiv de muncă aplicabil şi regulamentului intern. 4. Angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligaţii : • să acorde salariaţilor toate drepturile ce decurg din contractele individuale de muncă, din

contractul colectiv de muncă aplicabil şi din lege; • să asigure permanent condiţiile tehnice şi organizatorice avute în vedere la elaborarea

normelor de muncă şi condiţiile corespunzătoare de muncă; • să informeze salariatul asupra condiţiilor de muncă şi asupra elementelor care privesc

desfăşurarea relaţiilor de muncă; • să elibereze, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului; • să asigure confidenţialitatea datelor cu caracter personal ale salariaţilor. 2.5. Fişa postului

Analiza postului descrie procesul de examinare a acestuia în vederea identificării caracteristicilor principale şi a obligaţiilor pe care le cuprinde, a rezultatelor pe care trebuie să le realizeze, a activităţilor majore pe care trebuie să le efectueze şi a relaţiilor stabilite cu alte posturi din cadrul ierarhiei organizaţiei. În urma acestei analize rezultă fişa postului, care poate lua diverse forme, depinzând de tipul postului descris. De exemplu, pentru posturile de rutină (începători sau inferiori), fişa insistă pe sarcinile care trebuie îndeplinite, în timp ce pentru posturile de conducere, fişa accentuează rezultatele la care trebuie să se ajungă.

Utilizând cadrul definitoriu al caracteristicilor de bază, pot fi abordate aspecte cum ar fi: care este raţiunea de existenţă a acestui post, care sunt rezultatele finale aşteptate, care sunt activităţile cheie ce trebuie efectuate, ce autoritate oficială este conferită postului (autoritatea de a angaja

9

resurse/autoritatea de a recruta personal/autoritatea de a concedia personal), care sunt resursele de care dispune postul (buget/număr de angajaţi/aparatură/utilaje/vehicule), care sunt condiţiile de studii şi calificare necesare pentru îndeplinirea cu succes a activităţii aferente postului.

În general, fişa postului trebuie să cuprindă următoarele: Redactarea unei fişe a postului ridică dificultăţi în descrierea concisă a scopului general şi a

principalelor obligaţii. Pentru reducerea acestor dificultăţi se recomandă descrierea prealabilă a obligaţiilor principale care, printr-o evidenţiere corectă, reprezintă baza de pornire pentru ajungerea la scopul general.

Principalele obligaţii sunt descrise apelând la verbe potrivite detalierii sarcinii pe care deţinătorul postului trebuie să o îndeplinească.

Avantajele analizei posturilor constau în: • evidenţiază şi clarifică posturile pentru care se caută noi angajaţi; • furnizează fişe de post care pot asigura argumente esenţiale pentru cei care conduc interviurile

de selecţie; • asigură posibilitatea de redactare a specificaţiilor de personal sau de rol, în scopuri de selecţie

sau de instruire profesională; • furnizează materialul elementar pe baza căruia se face evaluarea performanţei; • reprezintă condiţie obligatorie pentru orice tentativă de evaluare analitică a posturilor; • facilitează analiza structurilor organizatorice; • facilitează evaluarea necesarului de instruire; • clarifică principalele responsabilităţi care trebuie asumate de ocupantul postului; • reprezintă o bază justificativă pentru viitoarele solicitări privind modificarea sau îmbunătăţirea

postului deţinut • furnizează date pertinente referitoare la modalitatea de autoevaluare a performanţelor; • oferă posibilitatea de a-şi stabili obiectivele pe termen scurt şi mediu13. 2.6.Organigrama

Structura reprezintă un element cheie pentru tipul organizaţiei, teoreticienii managementului clasic identificând structura cu garanţia eficacităţii organizaţionale.

13 G.A. Cole, Managementul personalului, Editura CODECS, Bucureşti, 2000, pp. 168-169.

Denumirea postului Localizarea Data analizei Număr de subordonaţi Superiorul imediat Relaţia cu alte posturi Scopul general al postului Principalele obligaţii/responsabilităţi Autoritatea conferită Resurse la dispoziţia deţinătorului postului Principalele condiţii de studii şi calificare necesare pentru ocuparea postului

10

Organigrama este reprezentarea grafică a structurii organizatorice a unei instituţii sau întreprinderi, fiind o schemă a departamentelor şi a relaţiilor existente între acestea.

2.7.Conflictele în organizaţii14

Definiţie: conform Dicţionarului explicativ al limbii române, conflictul reprezintă o neînţelegere, o ciocnire de interese, un dezacord, un antagonism, o ceartă, un diferend, o discuţie violentă. La modul general, conflictul reprezintă urmărire unor scopuri incompatibile, fie de către acelaşi individ, fie de indivizi diferiţi sau grupuri diferite.

Conflictul are conotaţii negative care se răsfrâng asupra protagoniştilor. Cu toate acestea, apariţia conflictelor în cadul unei organizaţii reprezintă un fapt normal, avându-se în vedere că avem de a face cu indivizi cu structuri psihice diferite şi cu comportamente diferite. Pentru a asigura bunul mers al organizaţiei, conflictele trebuie înţelese şi rezolvate. În unele situaţii, conflictele pot fi constructive pentru dezvoltarea relaţiilor din cadrul organizaţiei respective.

De regulă, conflictele apar ca urmare a unor disfuncţionalităţi de comunicare, de organizare sau manageriale.

După criteriul efectelor generate de situaţiile conflictuale, putem împărţi conflictele în: • funţionale, atunci când comunicarea a fost încurajată în cadrul grupului, prin conştientizarea,

de către membrii grupului, a problemelor existente şi a căutării de soluţii constructive; • disfuncţionale, respectiv acele conflicte neconstructive şi care sunt greu de gestionat; pot

apărea pe fondul competiţiei din cadrul organizaţiei, ca ciocnire între obiectivele diferite ale membrilor organizaţiei. Comunicarea deschisă nu rezolvă aceste conflicte, iar membrii organizaţiei se împart în tabere care îşi susţin punctul de vedere.

Au fost identificate cinci niveluri ale conflictului într-o organizaţie: a. conflictul intrapersonal: apare din interiorul individului, acesta trebuind să aleagă între două

situaţii care prezintă aspecte pozitive şi negatice comparabile; b. conflictul interpersonal: implică două sau mai multe persoane ale căror valori, atitudini

sau comportamente intră în dispută; c. conflictul în interiorul grupului: este mai mult decât suma conflictelor intrapersonale la nivelul

indivizilor ce compun grupul, apariţia şi soluţionarea sa afectând întreaga funcţionare a grupului; d. conflictul între grupuri este de lungă durată, implicând costuri ridicate pentru toate

părţile implicate; e. conflictul în interiorul organizaţiei provine din modul în care sunt definite posturile şi

repartizate atribuţiile, din modul de structurare şi conducere a organizaţiei. Negocierea reprezintă căutarea unor soluţii reciproc avantajoase părţilor aflate în conflict, în

situaţii divergente sau neconcordanţe de interese. Negocierea presupune aşadar soluţionarea problemei comune prin ajungerea la un acord reciproc avantajos. Pentru atingerea acestuia se desfăşoară strategii specifice şi se dezvoltă un anumit tip de comunicare. Negocierea presupune existenţa unor caracteristici specifice interrelaţionării dintre două sau mai multe persoane:

• interdependenţa; • divergenţele; • conlucrarea părţilor implicate; • caracterul voluntar al acestui proces; • atingerea acordului reciproc avantajos. Elementele negocierii sunt reprezentate de: • obiectul negocierii, respectiv problema supusă dezbaterii; • contextul negocierii, compus din condiţiile generale de mediu (cumul de factori sociali,

culturali, economici, politici), condiţiile particulare ale participanţilor la negociere, antecedentele relaţiei dintre aceştia, circumstanţele negocierii (locul, durata negocierii);

• miza negocierii, respectiv importanţa acordată de părţi obiectului negocierii, calculată ca un raport între câştigurile şi pierderile asociate acordului

14 Viorica Aura Păuş, Comunicare şi resurse umane, Editura Polirom, Iaşi, 2006, pp. 259-278.

11

• puterea de negociere dată de atuurile şi de punctele vulnerabile ale negociatorilor. În sens pragmatic, negocierea presupune răspunsuri clare la întrebări de felul: de ce negociem?,

cu cine negociem?, ce anume negociem?, cum negociem?. Astfel, stabilirea obiectivelor negocierii este esenţială. Se recomandă fixare a cel puţin trei obiective ale negocierii: un obiectiv de primă linie (respectiv cel mai bun rezultat vizat), un obiectiv de ultimă linie (respectiv cel mai slab rezultat acceptabil), un obiectiv ţintă (respectiv cel cu care aşteptăm să se termine negocierea).

Strategia negocierii reprezintă modalitatea prin care obiectivele propuse sunt atinse. Se recomandă ca strategia să fie flexibilă şi nu foarte detaliată, pentru a se putea schimba în funcţie de contextul negocierii. Ea trebuie să ţină seama de personalitatea celor cu care se discută în negociere, de specificul problemei negociate, de resursele de timp de care dispunem, de întrebările adresate în prima fază a discuţiilor, de anticiparea scenariului părţii adverse, de atingerea obiectivelor.

Modelul general al unei negocieri este următorul: părţile intrate în negociere îşi prezintă propunerile; la început, acestea nu sunt acceptate de partea adversă; pe parcurs se fac concesii de ambele părţi, ele urmărind câştig maxim şi pierderi minime, ajungându-se în final la acordul acceptat de ambele părţi. Negocierea este marcată de primele declaraţii, care configurează climatul ostil sau favorabil obţinerii unor acorduri.

Dintre regulile negocierii amintim: • respingerea primei oferte făcută de partenerul de negociere (cusiguranţă, acesta va avansa

ulterior o ofertă mai bună); • se solicită întotdeauna mai mult şi se oferă mai puţin; • obţinerea cât mai multor informaţii despre partea adversă pe baza primelor discuţii. În ceea ce priveşte stilurile de negociere folosite, literatura de specialitate aminteşte cinci stiluri

diferite: a. colaborarea, când problemele puse în discuţie sunt foarte importante şi nu permit

compromisuri majore; b. autoritatea, folosită în cadrul unei negocieri de persoanele care deţin puterea; c. concilierea, când negociatseorul conştientizează că merge pe un drum greşit, fapt care poate

avea consecinţe nedorite; se urmăreşte minimizarea pierderilor şi menţinerea relaţiilor între partenerii de negociere;

d. compromisul, când se caută o soluţie care să fie acceptată de ambele părţi, deoarece satisface parţial doleanţele acestora;

e. evitarea, când nu există nici măcar şanse parţiale de realizare a obiectivelor.

2.8. Sănătate şi securitate în muncă

Practicile de muncă ale organizaţiilor în materie de sănătate şi securitate reprezintă produsul a mai multor factori de influenţă: dreptul civil, paternalismul angajatorului, opinia publică, legislaţia, jurisprudenţa, accidente majore sau dezastre, pragmatismul angajatorilor. Acolo unde există relaţii contractuale între angajat şi angajator, legislaţia prevede anumite norme privind protecţia angajaţilor. România şi-a armonizat legislaţia privitoare la acest aspect cu legislaţia UE în domeniu.

Prin Actul Unic European din 1987 s-a convenit ca în Europa dezvoltarea politicilor armonizate să se realizeze prin reglementări tehnice şi standarde şi că în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă se impune "armonizarea reglementărilor referitoare la sănătate şi securitate în muncă pe baza unui nivel ridicat de protecţie" (art. 100A; directivele derivate se referă la asigurarea unui nivel ridicat de securitate al produselor), precum şi stabilirea "cerinţelor minime în scopul securităţii şi protecţiei sănătăţii salariaţilor în timpul muncii" (art. 118A; directivele derivate sunt directive "sociale" şi se referă la aspecte ce vizează îmbunătăţirea progresivă a condiţiilor de muncă).

Revizuirea Tratatului de la Roma, prin Actul Unic European şi introducerea articolelor 100A şi 118A a însemnat constituirea bazei juridice specifice a pieţei interne şi realizării securităţii şi sănătăţii în muncă.

Directivele de securitate a produselor, derivate din art.100A, au ca obiectiv protecţia utilizatorilor faţă de riscurile ce pot să apară la utilizarea produselor şi stabilesc cerinţele de securitate

12

pe care trebuie să le îndeplinească produsele, informaţiile ce trebuie să le însoţească pentru libera circulaţie şi comercializare în UE, precum şi procedurile pe care producătorul sau comerciantul trebuie să le urmeze pentru a certifica îndeplinirea condiţiilor obligatorii cerute şi pentru a le putea identifica prin marcajul „CE”.

Astfel s-a creat baza juridică specifică asigurării securităţii şi sănătăţii în muncă a lucrătorilor, sistemul legislativ instituit având caracter de „sistem de prescripţii minimale” ce lasă libertate statelor membre de a impune reguli mai severe decât cele legiferate prin dreptul comunitar.

Strategia Comisiei s-a bazat pe adoptarea, la 12 iunie 1989, a Directivei Cadru 89/391/CEE, directivă de bază a UE ce are ca obiectiv acoperirea tuturor aspectelor privind securitatea şi sănătatea în muncă şi asigurarea unui nivel de protecţie ridicat şi egal tuturor lucrătorilor din Statele membre.

Din această directivă au decurs toate directivele particulare referitoare care conţin cerinţe minime de securitate şi sănătate pentru domenii specifice.

Principiile generale de prevenire ale Directivei Cadru se referă la: a) evitarea riscurilor; b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate; c) combaterea riscurilor la sursă; d) adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveşte proiectarea posturilor de muncă,

alegerea echipamentelor de muncă, a metodelor de muncă şi de producţie, în vederea reducerii monotoniei muncii, a muncii cu ritm predeterminat şi a diminuării efectelor acestora asupra sănătăţii;

e) adaptarea la progresul tehnic; f) înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai puţin

periculos; g) dezvoltarea unei politici de prevenire coerente care să cuprindă tehnologiile, organizarea

muncii, condiţiile de muncă, relaţiile sociale şi influenţa factorilor din mediul de muncă; h) adoptarea, în mod prioritar, a măsurilor de protecţie colectivă faţă de măsurile de protecţie

individuală; i) furnizarea de instrucţiuni corespunzătoare lucrătorilor. Securitatea şi sănătatea în muncă reprezintă ansamblul de activităţi instituţionalizate având ca

scop asigurarea celor mai bune condiţii în desfăşurarea procesului de muncă, apărarea vieţii, integrităţii fizice şi psihice, sănătăţii lucrătorilor şi a altor persoane participante la procesul de muncă.

Prin transpunerea Directivei Cadru (89/391/CEE) în Legea 319/2006 au fost introduse principiile prevenirii enunţate anterior care, datorită abordării globale a securităţii şi sănătăţii în muncă, determină schimbarea atitudinii angajatorilor şi lucrătorilor, prin implicarea lor în prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale. Legea şi normele metodologice de aplicare a acesteia, definesc cadrul organizatoric al securităţii şi sănătăţii în muncă, precum şi atribuţiile instituţiilor statului privind coordonarea şi controlul acestei activităţi. Prevederile Legii 319/2006 se aplică în toate sectoarele de activitate, atât publice, cât şi private, angajatorilor, lucrătorilor şi reprezentanţilor lucrătorilor cu excepţia forţelor armate, poliţiei şi a altor cazuri care vin în contradicţie cu prevederile legii.

Pentru asigurarea cadrului necesar participării şi informării lucrătorilor cu privire la aspectele de securitate şi sănătate în muncă, Legea nr.319/2006 prevede crearea comitetelor de securitate şi sănătate în muncă la nivelul unităţilor economice cu peste 50 de salariaţi, obligând totodată angajatorii de a asigura condiţiile de desfăşurare a activităţii acestora.

Angajatorul are obligaţia de a asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă. În cazul în care acesta apelează la servicii externe, nu este exonerat de responsabilităţile sale în acest domeniu. Obligaţiile lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă nu aduc atingere principiului responsabilităţii angajatorului.

În cadrul responsabilităţilor sale, angajatorul are obligaţia să ia măsurile necesare pentru: a) asigurarea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor; b) prevenirea riscurilor profesionale; c) informarea şi instruirea lucrătorilor; d) asigurarea cadrului organizatoric şi a mijloacelor necesare securităţii şi sănătăţii în muncă.

13

De asemenea, ţinând seama de natura activităţilor din întreprindere şi/sau unitate, angajatorul are obligaţia:

• să evalueze riscurile pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, inclusiv la alegerea echipamentelor de muncă, a substanţelor sau preparatelor chimice utilizate şi la amenajarea locurilor de muncă;

• ca, ulterior evaluării riscurilor şi dacă este necesar, măsurile de prevenire, precum şi metodele de lucru şi de producţie aplicate de către angajator să asigure îmbunătăţirea nivelului securităţii şi al protecţiei sănătăţii lucrătorilor şi să fie integrate în ansamblul activităţilor întreprinderii şi/sau unităţii respective şi la toate nivelurile ierarhice;

• să ia în considerare capacităţile lucrătorului în ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea în muncă, atunci când îi încredinţează sarcini;

• să asigure ca planificarea şi introducerea de noi tehnologii să facă obiectul consultărilor cu lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora în ceea ce priveşte consecinţele asupra securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, determinate de alegerea echipamentelor, de condiţiile şi mediul de muncă;

• să ia măsurile corespunzătoare pentru ca, în zonele cu risc ridicat şi specific, accesul să fie permis numai lucrătorilor care au primit şi şi-au însuşit instrucţiunile adecvate.

Atunci când în acelaşi loc de muncă îşi desfăşoară activitatea lucrători din mai multe întreprinderi şi/sau unităţi, angajatorii acestora au următoarele obligaţii:

• să coopereze în vederea implementării prevederilor privind securitatea, sănătatea şi igiena în muncă, luând în considerare natura activităţilor;

• să îşi coordoneze acţiunile în vederea protecţiei lucrătorilor şi prevenirii riscurilor profesionale, luând în considerare natura activităţilor;

• să se informeze reciproc despre riscurile profesionale; • să informeze lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora despre riscurile profesionale.

Măsurile privind securitatea, sănătatea şi igiena în muncă nu trebuie să determine în nici o situaţie obligaţii financiare pentru lucrători.

De asemenea, angajatorul are următoarele obligaţii: • să realizeze şi să fie în posesia unei evaluări a riscurilor pentru securitatea şi sănătatea în

muncă, inclusiv pentru acele grupuri sensibile la riscuri specifice; • să decidă asupra măsurilor de protecţie care trebuie luate şi, după caz, asupra

echipamentului de protecţie care trebuie utilizat; • să ţină evidenta accidentelor de muncă ce au ca urmare o incapacitate de muncă mai mare

de 3 zile de lucru, a accidentelor uşoare, a bolilor profesionale, a incidentelor periculoase, precum şi a accidentelor de muncă;

• să elaboreze, pentru autorităţile competente şi în conformitate cu reglementările legale, rapoarte privind accidentele de muncă suferite de lucrătorii săi.

În vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, angajatorii trebuie să ia următoarele măsuri:

• să adopte, din faza de cercetare, proiectare şi execuţie a construcţiilor, a echipamentelor de muncă, precum şi de elaborare a tehnologiilor de fabricaţie, soluţii conforme prevederilor legale în vigoare privind securitatea şi sănătatea în muncă, prin a căror aplicare să fie eliminate sau diminuate riscurile de accidentare şi de îmbolnăvire profesională a lucrătorilor;

• să întocmească un plan de prevenire şi protecţie compus din măsuri tehnice, sanitare, organizatorice şi de alta natura, bazat pe evaluarea riscurilor, pe care să îl aplice corespunzător condiţiilor de muncă specifice unităţii;

• să obţină autorizaţia de funcţionare din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, înainte de începerea oricărei activităţi, conform prevederilor legale;

• să stabilească pentru lucrători, prin fişa postului, atribuţiile şi răspunderile ce le revin în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, corespunzător funcţiilor exercitate;

14

• să elaboreze instrucţiuni proprii, în spiritul prezentei legi, pentru completarea şi/sau aplicarea reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă, ţinând seama de particularităţile activităţilor şi ale locurilor de muncă aflate în responsabilitatea lor;

• să asigure şi să controleze cunoaşterea şi aplicarea de către toţi lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de prevenire şi de protecţie stabilit, precum şi a prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, prin lucrătorii desemnaţi, prin propria competenta sau prin servicii externe;

• să ia măsuri pentru asigurarea de materiale necesare informării şi instruirii lucrătorilor, cum ar fi afişe, pliante, filme şi diafilme cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă;

• să asigure informarea fiecărei persoane, anterior angajării în muncă, asupra riscurilor la care aceasta este expusă la locul de muncă, precum şi asupra măsurilor de prevenire şi de protecţie necesare;

• să ia măsuri pentru autorizarea exercitării meseriilor şi a profesiilor prevăzute de legislaţia specifica;

• să angajeze numai persoane care, în urma examenului medical şi, după caz, a testării psihologice a aptitudinilor, corespund sarcinii de muncă pe care urmează să o execute şi să asigure controlul medical periodic şi, după caz, controlul psihologic periodic, ulterior angajării;

• să ţină evidenta zonelor cu risc ridicat şi specific; • să asigure funcţionarea permanentă şi corectă a sistemelor şi dispozitivelor de protecţie, a

aparaturii de măsura şi control, precum şi a instalaţiilor de captare, reţinere şi neutralizare a substanţelor nocive degajate în desfăşurarea proceselor tehnologice;

• să prezinte documentele şi să dea relaţiile solicitate de inspectorii de muncă în timpul controlului sau al efectuării cercetării evenimentelor;

• q) să asigure echipamente de muncă fără pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor; • r) să asigure echipamente individuale de protecţie; • s) să acorde obligatoriu echipament individual de protecţie nou, în cazul degradării sau al

pierderii calităţilor de protecţie. Alimentaţia de protecţie se acordă în mod obligatoriu şi gratuit de către angajatori persoanelor

care lucrează în condiţii de muncă ce impun acest lucru şi se stabileşte prin contractul colectiv de muncă şi/sau contractul individual de muncă.

Materialele igienico-sanitare se acordă în mod obligatoriu şi gratuit de către angajatori.

15

CAPITOLUL II

ASPECTE JURIDICE

1. CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE REFERITOARE LA LEGEA 31/90

ACTUALIZATĂ - PREZENTAREA LEGII SOCIETĂŢILOR COMERCIALE

CU ULTIMELE MODIFICĂRI, STRUCTURA, CONŢINUT Principalul act normativ care reglementa regimul juridic al societăţilor comerciale în România

era Codul Comercial român, ce trata în titlul VIII al Cărţii I (art.77-269) „Despre societăţi şi despre asociaţiuni comerciale”. Aceste articole reglementează societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă, societatea pe acţiuni, societatea în comandită pe acţiuni şi asociaţia în participaţie. Art. 225 din Legea nr.31/1990 privind societăţile comerciale precizează că pe data intrării în vigoare a acestei legi se abrogă prevederile art. 77-220 şi art. 236 C.Com., rămânând astfel în vigoare art. 237-242, 244-247, 249-250 referitoare la filialele şi sucursalele din România ale societăţilor comerciale constituite în alte ţări, precum şi art. 251-256 C.Com. privind asociaţia în participaţie.

Legea nr.31/1990 privind societăţile comerciale constituie în dreptul nostru reglementarea generală a societăţilor comerciale, dreptul comun în materie, cuprinzând reguli generale aplicabile oricărei societăţi comerciale, dar şi reguli speciale privind fiecare formă juridică de societate comercială.

Legea nr.31/1990 are caracter de reglementare generală privind orice societate comercială, indiferent de obiectul de activitate; activităţile ce nu pot constitui obiectul unei societăţi comerciale sunt stabilite de guvern. De asemenea, se aplică şi societăţilor comerciale cu participare străină, fiind completată de Lg. 35/1990 privind regimul investiţiilor străine.

Deşi Lg.31/1990 reprezintă dreptul comun în materia societăţilor comerciale, unele dintre acestea sunt guvernate şi de reglementări speciale, în funcţie de domeniul de activitate, de felul capitalului, etc. În cazul societăţilor comerciale cu capital integral de stat, acestea sunt reglementate de lg. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale; în domeniul bancar se aplică dispoziţiile lg. 33/1991 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea societăţilor comerciale din domeniul asigurărilor.

În privinţa societăţilor comerciale fără personalitate juridică sunt incidente dispoziţiile Decr. lg. nr. 54/1990 pentru asociaţiile cu scop lucrativ, fără personalitate juridică şi asociaţiile familiale, precum şi C.Com. care reglementează societatea în participaţie.

Reglementarea generală şi cea specială a societăţilor comerciale se completează cu prevederile C.Com. şi C. Civ. Art. 223 din Lg. 31/1990 precizează că în lipsa unei reglementări în C.Com. se vor aplica dispoziţiile C. Civ. în special dispoziţiile privind contractul de societate (art. 1491-1531), iar în privinţa personalului salariat al societăţilor comerciale sunt aplicabile prevederile din Codul muncii.

2. FORMELE SOCIETARE ÎN DREPTUL ROMÂNESC- PREZENTAREA

TIPURILOR DE SOCIETĂŢI COMERCIALE CONFORM LEGII

SOCIETĂŢILOR COMERCIALE, CU PARTICULARITĂŢILE FIECĂREIA -

ASOCIAŢI, CAPITAL SOCIAL, ORGANIZARE, LICHIDARE Atât Legea nr. 31/1990, cât şi Codul Comercial nu cuprind o definiţie specifică a societăţii

comerciale. Însă, coroborând dispoziţiile C.Civ. ce reglementează contractul de societate, cât şi unele elemente ale Legii nr. 31/1990 putem contura definiţia societăţii comerciale.

16

Orice societate comercială se constituie în temeiul unui contract de societate, ca act constitutiv, ce trebuie să conţină trei elemente esenţiale ce-l deosebesc de alte contracte: fiecare asociat se obligă să participe cu un aport, valoare patrimonială, asociaţii se obligă să desfăşoare o activitate care constituie obiectul societăţii, toţi asociaţii participă atât la realizarea cât şi la împărţirea beneficiilor. Prin îndeplinirea unor formalităţi, societatea capătă personalitate juridică, ce îi conferă calitatea de subiect de drept de sine stătător.

Societatea comercială poate fi definită ca o grupare de persoane, constituită pe baza unui contract de societate, şi care beneficiază de personalitate juridică, în care asociaţii pun în comun anumite bunuri pentru exercitarea unor fapte de comerţ, în scopul realizării şi împărţirii beneficiilor rezultate.

În privinţa naturii juridice a societăţii comerciale, în doctrină s-au conturat concepţii diferite, precum concepţia contractuală, teoria actului colectiv şi teoria instituţiei. Indiferent de opinia adoptată, la originea oricărei societăţi stă consimţământul individual al asociaţilor.

Concepţia contractuală se bazează tocmai pe autonomia de voinţă, ce a permis lărgirea posibilităţilor de constituire a societăţilor comerciale şi de adaptare a lor la nevoile comerţului. Cei ce adoptă teoria actului colectiv susţin că la baza societăţii nu stă un contract, ci un act colectiv, care nu este reglementat de Codul Civil, deoarece contractul ar fi presupus o opoziţie între voinţele părţilor contractante, ce urmăresc scopuri divergente. Iar, în cazul societăţilor comerciale, actul de constituire exprimă voinţele convergente ale asociaţilor spre acelaşi scop şi anume: realizarea şi împărţirea beneficiilor rezultate.

Alţi autori explică natura juridică a societăţilor comerciale prin teoria instituţiei, ce presupune o subordonare a drepturilor şi intereselor asociaţilor faţă de scopul propus, societatea fiind o instituţie în care participanţii pot adopta o serie de reguli fără a le putea modifica în ceea ce au esenţial. Fiind oarecum imprecisă, această teorie nu a fost adoptată de practica judiciară.

Societatea comercială nu se reduce la a fi doar un contract, ea fiind în acelaşi timp şi o persoană juridică, ceea ce denotă o dublă natură juridică a acesteia.

Legea societăţilor comerciale reglementează cinci tipuri de societăţi comerciale - societatea in nume colectiv; - societatea in comandita simpla; - societatea pe acţiuni; - societatea in comandita pe acţiuni; - societatea cu răspundere limitata.

In funcţie de importanţa care este dată elementului personal (persoanelor) sau elementului material (capitalului) la constituirea unei societăţi comerciale, acestea se clasifica in: - societăţi de persoane: societatea in nume colectiv şi societatea în comandita simpla (în cazul constituirii unui atare tip de societate comerciala, asociaţii se bazează pe încrederea reciprocă existentă între ei, pe calităţile lor personale;) – societăţi de capitaluri: societatea pe acţiuni si societatea in comandită pe acţiuni (în cazul acestor societăţi importantă este partea de capital pe care o aduce fiecare acţionar, astfel incit societatea comercială să poată fi constituită.) Societatea cu răspundere limitată - este un tip mixt de societate comerciala, in sensul ca acest tip de societate îmbină atât trăsături de la societăţile de persoane cât şi de la societăţile de capitaluri.

Societatea în nume colectiv este societatea în care obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor. În cazul societăţii în comandită simplă, obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor comanditaţi, însă aceştia răspund numai în limita aportului lor.

Societatea pe acţiuni este societatea al cărei capital social este împărţit în acţiuni, obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social, acţionarii răspunzând numai în limita aportului lor. Societatea în comandită pe acţiuni prezintă un capital social împărţit în acţiuni, iar obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor comanditaţi, asociaţii comanditari răspunzând numai în limita aportului lor. În ceea ce priveşte societatea cu răspundere limitată, obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social, asociaţii răspunzând numai în limita aportului lor.

La constituirea societăţii comerciale fiecare asociat contribuie la formarea patrimoniului societăţii printr-un aport. Prin aport înţelegem obligaţia pe care şi-o asumă asociatul de a aduce în cadrul societăţii o valoare patrimonială, un anumit bun. Totalitatea aporturilor asociaţilor care participă la constituirea societăţii alcătuiesc capitalul social, care constituie totodată gajul general al

17

creditorilor societăţii, în patrimoniul acesteia trebuind să existe bunuri a căror valoare să fie cel puţin la limita capitalului social. Acesta este fix pe toată existenţa societăţii, putând fi schimbat numai prin modificarea actului constitutiv.

Între societăţile comerciale putem diferenţia societăţi care au dreptul să emită titluri de valoare şi e vorba de societatea pe acţiuni şi societatea în comandită pe acţiuni, şi societăţi cărora le este interzisă această posibilitate, respectiv societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă şi societatea cu răspundere limitată. Titlul comercial de valoare este un înscris, denumit şi titlu, în baza căruia posesorul sau este îndrituit să exercite la o dată determinată dreptul arătat în înscris.

În cadrul societăţii comerciale, beneficiile se împart între asociaţi, cota parte ce revine acestora purtând denumirea de dividend. Pentru că există situaţii în care societatea pierde din capitalul social, legea a prevăzut obligativitatea repartizării unei cote din beneficiile realizate sub forma unui fond de rezervă. Acest fond mai poartă denumirea de rezervă legală, şi are destinaţia de a acoperi pierderile din capitalul social în perioadele de activitate deficitară a societăţii.

Dacă vorbim de restructurarea societăţii, aceasta se poate realiza prin două procedee tehnico-juridice, respective fuziunea şi divizarea.

Prin fuziune se realizează o concentrare a societăţilor comerciale, în ideea de a se face faţă unor exigenţe ale activităţii comerciale. Potrivit Legii nr.31/90, aceasta prezintă doua forme: absorbţia şi contopirea. Prin absorbţie o societate comercială înglobează una sau mai multe societăţi comerciale având drept urmare încetarea existenţei acestora. Contopirea constă în reunirea a două sau mai multor societăţi comerciale, ce îşi încetează existenţa pentru constituirea unei societăţi comerciale noi.

Divizarea este operaţiunea prin care se împarte întregul patrimoniu al unei societăţi ce îşi încetează existenţa, între două sau mai multe societăţi care astfel iau fiinţă. Desprinderea constă în separarea unei părţi din patrimoniul unei societăţi ce nu îşi încetează existenţa, între două sau mai multe societăţi existente sau care iau astfel fiinţă.

Pe întreg parcursul unei societăţi comerciale poate apărea la un moment dat necesitatea schimbării formei juridice a societăţii, dacă anumite interese ale asociaţilor o cer. Această schimbare se poate realiza prin dizolvarea şi lichidarea societăţii existente, urmată de constituirea unei societăţi noi sau în condiţiile stabilite de lege pentru modificarea societăţii.

Dizolvarea societăţii comerciale cuprinde o serie de operaţiuni care asigură premisele lichidării patrimoniului social. Hotărârea de dizolvare a societăţii este luată de către adunarea asociaţilor sau de instanţa de judecată. Drept cauze ale dizolvării societăţii menţionăm imposibilitatea realizării obiectului societăţii, declararea nulităţii societăţii, trecerea perioadei de timp stabilită pentru durata acesteia, falimentul societăţii, etc. Ca urmare a dizolvării societăţii comerciale se deschide procedura lichidării, ca un ansamblu de operaţiuni ce au ca scop terminarea tuturor operaţiunilor comerciale aflate în curs de desfăşurare la data dizolvării, încasarea creanţelor societăţii, transformarea bunurilor societăţii în bani, plata datoriilor şi împărţirea activului net între asociaţi. Toate aceste operaţiuni din cadrul lichidării sunt realizate de către lichidatori, persoane fizice sau juridice, numite de către adunarea asociaţilor sau de instanţa de judecată

3. ASEMĂNĂRI ŞI DEOSEBIRI ÎNTRE SOCIETĂŢILE CIVILE ŞI

SOCIETĂŢILE COMERCIALE

Asemănări: • ambele au aceeaşi esenţă; • fiecare reprezintă o grupare de persoane si de bunuri (capitaluri) în scop

lucrativ, asociaţii urmărind realizarea şi împărţirea beneficiilor. • atât societatea civilă cât şi cea comercială iau naştere printr-un contract de

societate; • în ambele cazuri contractul de societate are caracter de bi- sau plurilateral, cu

titlu oneros, comutativ, cu executarea succesivă şi consensual.

18

Deosebiri:

• primă deosebire se referă la obiectul sau natura operaţiilor pe care le realizează societatea; o societate este comercială dacă, potrivit contractului, are ca obiect efectuarea unor operaţiuni calificate de Codul comercial ca fapte de comerţ; dacă societatea are ca obiect realizarea unor activităţi care nu sunt fapte de comerţ, ea este o societate civilă;

• încă de la constituire, societatea comercială este investită cu personalitate juridică fiind un subiect de drept distinct de asociaţii ce o compun, având patrimoniu propriu, care îi permite să-şi asume obligaţii şi să răspundă pentru îndeplinirea lor privind condiţiile în care aceasta se constituie, funcţionează şi se dizolvă

4. ACTUL CONSTITUTIV AL SOCIETĂŢII COMERCIALE - CHESTIUNI

TEORETICE Actul constitutiv stă la baza constituirii oricărui tip de societate comercială şi reprezintă voinţa

asociaţilor, exprimată în sensul constituirii unei societăţi comerciale. Acesta poate îmbrăca una din cele două forme (contract de societate sau statut), poate prezenta ambele forme (contract de societate şi statut) ori poate fi încheiat sub forma unui înscris unic, denumit "act constitutiv".

Contractul de societate cuprinde: - clauze de identificare a asociaţilor; - clauze de identificare a viitoarei societăţi comerciale (denumirea şi forma ei, sediul principal şi eventuale sedii secundare - sucursale şi filiale); - dispoziţii cu privire la caracteristicile societăţii (obiectul de activitate, cu precizarea domeniului principal, capitalul social); - clauze privind conducerea şi gestiunea societăţii; - drepturile şi obligaţiile asociaţilor; - clauze privind dizolvarea şi lichidarea societăţii.

Statutul societăţii comerciale cuprinde aceleaşi elemente constitutive, însă detaliază organizarea şi funcţionarea societăţii.

5. CONTRACTUL – CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE: DEFINIŢIE,

ELEMENTE ESENŢIALE, PRINCIPIUL LIBERTĂŢII CONTRACTUALE

Art. 942 din Codul Civil defineşte contractul ca fiind „acordul de voinţă între două sau mai multe persoane, spre a constitui sau stinge între dânşii un raport juridic”. Ceea ce observăm din această definiţie este importanţa acordului de voinţă, bi sau multilateral, care dă naştere, modifică sau stinge drepturi şi obligaţii. Deci contractul este un act juridic bilateral (sau multilateral).

Un contract se consideră încheiat în momentul manifestării voinţelor concordante ale părţilor, cu respectarea condiţiilor de fond şi formă cerute de lege, prin raportare la specificul fiecărui contract. Aşadar, factorul primordial al încheierii contractului este acordul de voinţă al părţilor – (voinţă juridică).

Principiul libertăţii de voinţă în materie contractuală, presupune libertatea de a încheia contracte, dar nu fără limite, în sensul libertăţii condiţionate de viaţa socială şi de normele legale.

Libertatea contractuală se exprimă din punctul de vedere al formei, în regula consensualităţii convenţiilor, conform căreia, pentru validitatea unei convenţii, este suficient acordul de voinţă al părţilor, afară numai dacă ar fi vorba de contracte reale sau solemne, iar executarea obligaţiilor se face aşa cum ele au fost asumate ( “pacta sunt servada ”).

În conformitate cu art. 948 din Codul civil “condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii” sunt:

1. Capacitatea de a contracta - aptitudinea părţilor de a încheia acte juridice; 2. Consimţământul valabil al părţii ce se obligă - acordul de voinţă al părţilor dintr-un

19

contract; trebuie să fie dat de o persoană care are conştiinţa consecinţelor juridice, atât asupra drepturilor cât şi a obligaţiilor ce se nasc din contract

3. Un obiect determinant - conduita părţilor – prestaţia concretă – poate să se refere la un lucru (bun) şi, în acest caz, lucrul este considerat ca fiind obiectul derivat (exterior) al contractului; sa existe la încheierea contractului; obiectul trebuie să fie în circuitul civil (numai lucrurile care sunt în comerţ pot face obiectul unui contract), determinat – atunci când în contract se precizează elementele care îl individualizează, sau determinabil – în cazul în care în contract se înscriu elementele necesare pentru individualizarea sa in viitor; să fie posibil; să fie licit şi moral (este lovit de nulitate orice act juridic care afectează normele juridice privind ordinea publică sau bunele moravuri); să fie un fapt personal al celui care se obligă; cel care se obligă să fie titularul dreptului – în contractele constitutive sau translative de drepturi reale.

4. O cauză licită - motivul determinant al hotărârii de a încheia actul juridic, adică reprezentarea scopului concret în vederea realizării căruia se consimte la asumarea obligaţiei; cauza trebuie să existe, să fie reală, licită şi morală.

5. În mod excepţional, atunci când legea pretinde, sub sancţiunea nulităţii absolute, ca un contract să fie făcut cu respectarea unor condiţii de formă (contractele solemne) se adaugă încă o condiţie esenţială : forma

6. CONTRACTUL DE COMODAT - ÎMPRUMUTUL DE FOLOSINŢĂ

GRATUITĂ - (PENTRU DOVADĂ SEDIU SOCIETATE) - ASPECTE

TEORETICE: CARACTERELE JURIDICE, CONDIŢIILE DE VALIDITATE,

PĂRŢILE CONTRACTUALE, OBIECTUL CONTRACTULUI, DREPTURILE

ŞI OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR, ÎNCETAREA CONTRACTULUI Contractul de comodat (art.1560-1575 Cod civil) este contractul prin care una dintre părţi,

numită comodant, transmite în folosinţă temporară şi gratuită unei alte părţi, denumite comodatar, un bun determinat cu obligaţia ca aceasta din urmă să-l înapoieze, în individualitatea sa, comodantului.

6.1 Caracterele juridice ale contractului

Contractul de comodat este un contract: • real, fiind necesare: realizarea acordului de voinţă al părţilor şi predarea

(tradiţiunea) lucrului care formează obiectul contractului; • unilateral - deoarece, din momentul încheierii lui, generează obligaţii numai

pentru comodatar, afară numai dacă ulterior se nasc obligaţii în sarcina comodantului, ca urmare a unui fapt accidental apărut datorită unei cauze extracontractuale (gestiune de afaceri, îmbogăţire fără justă cauză);

• esenţialmente gratuit (comodatarul nu este obligat să plătească contravaloarea uzurii bunului ca urmare a folosirii pentru destinaţia stabilită, afară numai dacă nu s-a convenit altfel prin contract - clauza care concretizează obligaţia de restituire a bunului în starea în care a fost predat).

6.2. Condiţiile de validitate

La data încheierii contractului, ambele părţi trebuie să aibă capacitatea de a face acte de administrare. Nu este necesar ca, comodantul să aibă calitatea de proprietar fiindcă contractul nu este translativ de proprietate (calitatea de comodant o poate avea şi uzufructuarul şi locatarul).

20

Comodatarul nu poate împrumuta unui terţ bunul care face obiectul contractului de comodat, deoarece el deţine lucrul exclusiv pentru folosinţa proprie. Consimţământul părţilor la încheierea contractului trebuie să nu fie viciat, iar cauza contractului să nu fie ilicită.

Contractul de comodat poate avea ca obiect numai bunuri nefungibile, individual determinate, deoarece ele trebuie să fie restituite în natură, în individualitatea lor.

Prin efectul contractului, comodatarul dobândeşte numai dreptul de folosinţă, comodantul păstrându-şi calitatea de proprietar.

6.3. Efectele contractului

Obligaţiile comodantului (Obligaţii extracontractuale) • să restituie cheltuielile de conservare a bunului (cheltuielile cu caracter

extraordinar, necesare şi urgente); • să plătească despăgubiri comodatarului pentru eventualele vicii de care avea

cunoştinţă şi nu le-a făcut cunoscute comodatarului.

Obligaţiile comodatarului: • să conserve bunul ca un bun proprietar; • să folosească bunul potrivit destinaţiei lui, determinate prin natura sa ori

potrivit convenţiei părţilor; • să suporte cheltuielile de folosinţă (întreţinere) a bunului; • să restituie bunul în natura sa specifică, la îndeplinirea termenului stabilit prin

contract; • să repare bunul în ipoteza în care acesta a fost avariat; • să restituie comodantului odată cu bunul şi fructele, dacă acesta este producător

de fructe, iar părţile nu au convenit altfel.

6.4. Încetarea contractului

1. la expirarea termenului contractual ori la data expirării trebuinţelor comodatarului; 2. înainte de termen, prin hotărâre judecătorească, dacă comodantul dovedeşte că se află

într-o trebuinţă mare şi neprevăzută; 3. prin reziliere; 4. cerută instanţei de judecată conform regulilor de drept comun (ex: nerespectarea

destinaţiei bunului); 5. de drept, dacă părţile au prevăzut o clauză corespunzătoare în contract; 6. ca urmare a morţii comodatarului

7. CONTRACTUL DE ÎNCHIRIERE - ASPECTE TEORETICE - SPECIFIC,

CARACTERE JURIDICE, PĂRŢI, OBIECT, DREPTURI ŞI OBLIGAŢII,

ÎNCETARE CONTRACT Contractul de închiriere reprezintă o variantă a contractului de locaţiune din Codul civil (art.

1416-1445), fiind reglementat de dispoziţiile Legii nr.114/1996, cu modificările şi completările ulterioare. Închirierea se deosebeşte de locaţiunea de drept comun prin obiectul ei specific: locuinţa.

Prin contractul de închiriere proprietarul (locatorul) pune la dispoziţia chiriaşului folosinţa bunului său pe o perioadă limitată de timp, în schimbul unei sume de bani, numită chirie.

7.1. Caracterele juridice ale contractului

• caracterul consensual al contractului - închirierea locuinţelor se face "prin

21

contract scris, care se va înregistra la organele fiscale teritoriale..." în maximum 15 zile de la data semnării, prin grija proprietarului (locatorului; art.21 din Legea nr.l14/1996, art.6 din Legea nr.181/1997 si art.37 din Normele metodologice). Întrucât cerinţa formei scrise şi înregistrarea la organele financiare nu este prevăzută pentru validitatea actului (sub sancţiunea nulităţii absolute), formalităţile precizate sunt necesare numai ad probationem;

• netranslativ de proprietate - el poate fi încheiat şi de către titularul unui alt drept real (de exemplu, uzufructuar) sau chiar de creanţă (de exemplu, locatar), dacă prerogativele pe care le are asupra lucrului îi conferă această posibilitate, cu sau fără încuviinţarea proprietarului. In cazul locuinţelor proprietatea statului sau unităţilor administrativ-teritoriale contractul poate fi încheiat de către persoana juridică care are în administrare imobilul în cauză sau de către organul prevăzut de lege (de exemplu, regia autonomă care administrează locuinţele de protocol, primarul sau împuternicitul sau în cazul locuinţelor sociale etc.);

• contract cu titlu oneros - presupune plata chiriei de către chiriaş; • contract bilateral - dă naştere la drepturi şi obligaţii în sarcina ambelor părţi.

Părţile contractului sunt locatorul (cel care închiriază imobilul cu destinaţia de locuinţă) şi locatarul (persoana căreia i se închiriază respectivul imobil).

7.2. Obiectul contractului şi clauzele contractului

Obiectul contractului constituie transferul de la locator la locatar a dreptului de folosinţă tempo-rară, totală sau parţială asupra bunului cu destinaţia de locuit. Locatorul păstrează asupra bunului pe care l-a închiriat nuda proprietate. Ca urmare, are dreptul de a vinde unui terţ bunul respectiv. Însă cumpărătorul bunului are obligaţia de a respecta întocmai clauzele contractului aflat în curs de executare.

Chiriaşul nu poate subînchiria total sau parţial imobilul în care locuieşte, decât dacă are consimţământul proprietarului locator. Aceasta este o situaţie derogatorie de la dreptul comun, şi anume contractul de locaţiune reglementat de Codul civil, unde consimţământul nu este necesar dacă nu rezultă în mod expres din contractul de locaţiune.

Contractul de închiriere va cuprinde următoarele clauze: • identificarea locuinţei care face obiectul închirierii; • suprafaţa locativă şi dotările folosite în exclusivitate şi în comun; • suprafaţa curţilor şi a grădinilor folosite în exclusivitate sau în comun;

valoarea chiriei lunare, regulile de modificare a acesteia şi modul de plată; • suma plătită în avans în contul chiriei; • locul şi condiţiile în care se realizează primirea şi restituirea cheilor; • obligaţiile părţilor privind folosirea şi întreţinerea spaţiilor care fac obiectul

contractului; • inventarul obiectelor şi al dotărilor aferente; • data intrării în vigoare şi durata; • condiţiile privind folosinţa exclusivă şi în comun a părţilor aflate în coproprietate; • persoanele care vor locui împreună cu titularul contractului;

alte clauze convenite între părţi. Sunt nule de drept următoarele clauze contractuale care:

• obligă chiriaşul să recunoască sau să plătească în avans proprietarului orice sumă cu titlu de reparaţie în sarcina proprietarului;

• prevăd responsabilitatea colectivă a chiriaşilor în caz de degradare a elementelor de construcţii şi a instalaţiilor, a obiectelor şi dotărilor aferente spaţiilor comune;

• impun chiriaşilor să facă asigurări de daune; • exonerează proprietarul de obligaţiile ce îi revin potrivit prevederilor legale; • autorizează pe proprietar să obţină venituri din nerespectarea clauzelor contractului

de închiriere.

22

7.3. Efectele contractului

7.3.1. Obligaţiile proprietarului (locatorului) Decurg din principiul că el trebuie să asigure chiriaşului folosinţa liniştită şi utilă a lucrului în

tot timpul locaţiunii: • să predea chiriaşului locuinţa în stare normală de folosinţă; • să ia măsuri pentru repararea şi menţinerea în stare de siguranţă în exploatare şi de • funcţionalitate a clădirii pe toată durata închirierii locuinţei; • să întreţină în bune condiţii elementele structurii de rezistenţă a clădirii, elementele

de construcţie exterioare ale clădirii (acoperiş, faţadă, împrejmuiri, pavimente), curţile şi grădinile, precum şi spaţiile comune din interiorul clădirii (casa scării, casa ascensorului, holuri, coridoare, subsoluri, scări exterioare);

• să întreţină în bune condiţii instalaţiile comune proprii clădirii (ascensor, hidrofor, instalaţii de alimentare cu apă, de canalizare, instalaţii de încălzire centrală şi de preparare a apei calde, instalaţii electrice şi de gaze, centrale termice, instalaţii de colectare a deşeurilor, instalaţii de antenă colectivă, telefonice etc.).

7.3.2. Obligaţiile chiriaşului

• să efectueze lucrările de întreţinere, reparaţii sau înlocuire a elementelor de construcţii şi instalaţii din folosinţa exclusivă;

• să repare sau sa înlocuiască elementele de construcţii şi de instalaţii deteriorate din folosinţa comună, ca urmare a folosirii lor necorespunzătoare, indiferent dacă acestea sunt în interiorul sau în exteriorul clădirii; dacă persoanele care au produs degradarea nu sunt identificate, cheltuielile de reparaţii vor fi suportate de cei care au acces sau folosesc în comun elementele de construcţii, de instalaţii, obiectele şi dotările aferente; In legătură cu efectuarea reparaţiilor ce sunt în sarcina locatorului, Codul civil mai precizează că locatorul nu răspunde de stânjenirea folosinţei locatarului prin aceste reparaţii. Insă reparaţiile trebuie să aibă caracter urgent (neputând fi amânate până la încetarea contractului) şi să fie efectuate în cel mult 40 zile, sub sancţiunea reducerii proporţionale a chiriei (art.1425).

• să asigure curăţenia şi igienizarea în interiorul locuinţei şi la părţile de folosinţă comună pe toată durata contractului de închiriere;In cazul neîndeplinirii de către locator a obligaţiilor pe care le are cu privire la întreţinerea şi repararea locuinţei închiriate, lucrările pot fi executate de locatari, în contul proprietarului, reţinând contravaloarea acestora din chirie. Chiriaşul va putea executa aceste lucrări dacă degradarea produsă este de natură să afecteze folosinţa normală a clădirii sau a locuinţei şi numai dacă locatorul, la sesizarea scrisă a chiriaşului, nu a luat măsuri de executare a lucrării în termen de 30 de zile de la data sesizării;

• să predea proprietarului locuinţa în stare normală de folosinţă, la eliberarea acesteia. 7.4. Încetarea contractului

În cazul în care părţile nu convin asupra reînnoirii contractului de închiriere, chiriaşul este obligat să părăsească locuinţa la expirarea termenului contractual.

Contractul de închiriere încetează şi ca urmare a aplicării sancţiunii rezilierii, în următoarele condiţii:

• la cererea chiriaşului, cu condiţia notificării prealabile într-un termen de minimum 60de zile;

• la cererea proprietarului, atunci când chiriaşul nu a achitat chiria cel puţin 3 luni consecutiv;

• a pricinuit însemnate stricăciuni locuinţei, clădirii în care este situată aceasta, instalaţiilor, precum şi oricăror alte bunuri aferente lor, sau dacă înstrăinează fără drept părţi ale acestora;

23

• are un comportament care face imposibilă convieţuirea sau împiedică folosirea normală a locuinţei;

• nu a respectat clauzele contractuale; • la cererea asociaţiei de proprietari, atunci când chiriaşul nu şi-a achitat obligaţiile

ce-i revin din cheltuielile comune pe o perioadă de 3 luni, dacă au fost stabilite, prin contractul de închiriere în sarcina chiriaşului.

In cazul părăsirii definitive a domiciliului de către titularul contractului de închiriere sau al decesului acestuia, precum şi în cazul titularului de contract, nerezident, care, fără a fi detaşat, nu a mai folosit locuinţa mai mult de 2 ani, fără întrerupere, închirierea continuă după caz:

• în beneficiul soţului sau al soţiei, dacă a locuit împreună cu titularul; • în beneficiul descendenţilor sau al ascendenţilor, dacă au locuit împreună cu acesta; • în beneficiul altor persoane care au avut acelaşi domiciliu cu titularul cel puţin un

an şi care au fost înscrise în contractul de închiriere. In lipsa persoanelor care pot solicita locuinţa, contractual de închiriere încetează în termen de 30

de zile de la data părăsirii domiciliului de către titularul contractului sau de la data înregistrării decesului ori de la împlinirea termenului de 2 ani de nefolosire neîntreruptă a locuinţei.

8. ACTE NORMATIVE CE REGLEMENTEAZĂ PRESTAREA ACTIVITĂŢII

DE TURISM - OG 58/1998 PRIVIND ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA

ACTIVITĂŢII DE TURISM ÎN ROMÂNIA - REPUBLICATĂ ŞI

ACTUALIZATĂ OG 58/1998 modificată şi actualizată conţine dispoziţii legale referitoare la organizarea,

coordonarea şi dezvoltarea turismului în România. Ordonanţa precizează ce anume putem include în patrimoniul turistic, cine coordonează dezvoltarea turismului şi controlul activităţii de turism - Ministerul Turismului împreună cu consiliile judeţene, care sunt drepturile şi obligaţiile agenţilor economici cu activitate de turism, care sunt mijloacele financiare de susţinere a activităţii de turism, răspunderi şi sancţiuni pentru nerespectarea dispoziţiilor ordonanţei.

9. Cererea de chemare în judecată

Pentru ca faza judecăţii pricinii să înceapă să se desfăşoare în bune condiţii, este necesar ca părţile să cunoască în ce constă litigiul, întinderea pretenţiilor reclamantului, mijloacele de dovadă pe care pârâtul le are pentru apărarea sa. În acest scop, părţile au la îndemână mijloace de încunoştiinţare reciprocă, acestea fiind: cererea de chemare în judecată, întâmpinarea şi, atunci când este cazul, cererea reconvenţională.

Cererea de chemare în judecată este forma de manifestare a acţiunii civile prin care se investeşte instanţa de judecată sau mijlocul procedural prin care cel vătămat într-un drept civil solicită concursul organelor specializate ale statului în vederea restabilirii situaţiei de drept încălcate. În unele situaţii, norma specială prevede că sesizarea instanţei se face printr-un alt act de procedură ce nu poartă denumirea de cerere de chemare în judecată ci: în materie contravenţională plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei.

Cererile adresate instanţei, prin care aceasta este investită, pot fi principale şi accesorii sau incidentale. Cererea principală (cererea de chemare în judecată) se face de reclamant, iar cele accesorii ce se fac într-un proces aflat în faza de judecată, de un terţ sau de părţi contra unui terţ.

Oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanţei competente (art.109 C.proc.civ.)

În anumite cazuri sesizarea instanţei competente se face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile.

24

Articolul 112 C. proc. civ. prevede menţiunile ce trebuie să le cuprindă, în mod obligatoriu cererea:

a) numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor Procesul civil presupune un conflict de interese între cel puţin două persoane. Pentru ca acest

conflict să poată fi soluţionat, este necesar ca instanţa să cunoască cine sunt acestea şi unde au domiciliul sau reşedinţa, pentru a stabili competenţa şi pentru a putea fi citate. Deşi art. 112 nu face referire la prenume, se înţelege că s-a avut în vedere numele în sens larg, care cuprinde şi prenumele, atribute de identificare ale persoanei. În practică s-a decis că, pentru prenume, este suficient numai iniţiala acestuia.

b) calitatea juridică care dă părţilor dreptul de a sta în judecată, atunci când nu stau în nume propriu.

În aceste cazuri, în cerere se va arăta numele şi prenumele mandatarului, şi se va preciza faptul că cererea nu este introdusă în numele acestora ci al titularului dreptului. În aceste cazuri, cererea va fi semnată de mandatar.

La cerere se va anexa: procura (delegaţia) în original sau copie legalizată, ori dovada din care să rezulte calitatea de reprezentant legal.

c) obiectul cererii şi valoarea lui după evaluarea reclamantului, dacă această preţuire este posibilă de făcut. Pentru a nu se încălca dispoziţiile imperative ale legii, şi pentru a nu se admite un prejudiciu fictiv şi exagerat stabilit de reclamant, instanţa are obligaţia să verifice existenţa şi valoarea acestuia, iar pârâtul să-l conteste.

Aşadar, prin obiect al cererii de chemare în judecată înţelegem pretenţiile reclamantului: restituirea unei sume de bani, desfacerea căsătoriei, restituirea unui bun, anularea unui contract etc. Pentru a fi valabil, obiectul cererii trebuie să îndeplinească anumite cerinţe:

• să fie licit, adică să nu contravină legii; • să fie posibil, astfel încât instanţa, obligându-l pe pârât la executare, acesta să-l

poată realiza. Un exemplu de obiect imposibil este predarea unui bun care a pierit fortuit, în acest caz putându-se cere executarea pretenţiei prin echivalent;

Importanţa stabilirii cu exactitate a obiectului cererii este dată de: • instanţa nu poate depăşi limitele stabilite de reclamant, şi ea trebuie să ştie ce

probleme are de rezolvat, iar pârâtul să-şi pregătească apărarea; • determină competenţa instanţei (exemplu în cazul acţiunilor imobiliare, art. 13

C. proc. civ.); • determină compunerea completului de judecată; • ajută la determinarea admisibilităţii sau inadmisibilităţii unor probe (de

exemplu, a probei cu martori). d) arătarea în concret a motivelor de fapt sau de drept pe care se întemeiază cererea, a

dreptului subiectiv al reclamantului, încălcat sau nesocotit, motivul ce l-a determinat pe reclamant să se adreseze justiţiei, temeiul juridic al cererii. Judecătorul va trebui să dea, însă, calificarea corectă, legală, a cererii.

Motivele de fapt constau în expunerea în detaliu a faptelor pe care se întemeiază pretenţia reclamantului, pentru că în funcţie de aceasta, pârâtul să se poată apăra, iar motivele de drept indică temeiul juridic pe care se sprijină cererea (exemplu, contractul de vânzare-cumpărare, faptul ilicit cauzator de prejudiciu etc.). Indicarea de către reclamant a temeiului juridic nu leagă instanţa, întrucât aceasta, în virtutea rolului său activ, urmează să dea acţiunii calificarea exactă.

e) menţiunea dovezilor pe care se bazează cererea şi, mai mult, fiecare capăt de acuzare din cerere.

Potrivit art. 115 pct. 5 alin. 2-6 C. proc. civ., reclamantul trebuie să procedeze după cum urmează:

• dacă pretinde dovada prin înscrisuri, va anexa la cerere copii legalizate de pe acestea în atâtea exemplare câţi pârâţi sunt şi un exemplar pentru instanţă;

• în cazul documentelor scrise în altă limbă decât limba română, reclamantul va depune traduceri autentificate;

• va cere înfăţişarea în persoană (nu prin reprezentant) a pârâtului, dacă solicită

25

interogatoriul acestuia; • când reclamantul solicită probe cu martori, va preciza numele şi domiciliul

acestora. Uneori legea prevede necesitatea ataşării la cererea de chemare în judecată şi a altor anexe. f) semnătura de pe cerere reprezintă confirmarea că cele menţionate în cerere constituie voinţa

reclamantului şi deci că îşi însuşeşte fără rezerve susţinerile din cerere. În cazul persoanelor juridice va semna cererea persoana fizică care o reprezintă.

Prin primirea cererii instanţa se investeşte cu judecarea ei şi în consecinţă urmează a se efectua lucrările pregătitoare pentru judecarea cauzei.

Instanţa va lua următoarele măsuri: va verifica plata taxelor de timbru, va fixa primul termen de judecată, şi va dispune citarea părţilor.

Cererea de chemare în judecată produce anumite efecte:

• investeşte instanţa cu soluţionarea cauzei - instanţa NU se autoinvesteşte. • constituie baza raportului procesual fixând cadrul procesual şi obiectul

litigiului. Instanţa NU poate lărgi cadrul procesual din oficiu prin introducerea altor persoane pe de o parte, iar pe de altă parte este ţinută de obiectul pricinii neputând da altceva decât s-a cerut sau mai puţin decât s-a cerut.

• în cazul competenţei teritoriale alternative, ea exprimă opţiunea reclamantului pentru una din instanţe, opţiune asupra căreia nu poate reveni.

• operează punerea în întârziere a pârâtului, ceea ce are ca efect faptul că de la această dată pârâtul e considerat posesor de rea-credinţă şi datorează fructele în caz de admitere a acţiunii de la momentul introducerii acesteia.

• suportarea riscului pieirii lucrului • încep să curgă dobânzile • se întrerupe cursul prescripţiei chiar dacă e introdusă la o instanţă

necompetentă. Pentru a avea acest efect cererea trebuie introdusă la un organ jurisdicţional şi nu trebuie să fie respinsă, anulată ori perimată sau reclamantul să nu fi renunţat la ea.

10. PROCEDURA SOMAŢIEI DE PLATĂ (OG 5/2001) ŞI A

ORDONANŢEI DE PLATĂ

Legislaţia actuală oferă posibilitatea recuperării creanţelor de la debitori de către creditori pe calea a două proceduri urgente, alternative dreptului comun în materie, şi anume procedura somaţiei de plată prevăzută de OG 5/2001 cu modificările ulterioare şi procedura ordonanţei de plată prevăzută de OUG 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contractele comerciale.

10.1. Procedura somaţiei de plată

Este prevăzută de OG 5/2001 cu modificările şi completările ulterioare: Procedura somaţiei de plată se desfăşoară, la cererea creditorului, în scopul realizării de

bunăvoie sau prin executare silită a creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege şi care atestă drepturi şi obligaţii privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestaţii.

Suma ce reprezintă obligaţia debitorului, precum şi dobânzile, majorările sau penalităţile datorate potrivit legii se actualizează în raport cu rata inflaţiei aplicabilă la data plaţii efective.

26

În afară de condiţiile generale de exercitare a oricărei acţiuni civile, pentru a se urma procedura specială a somaţiei de plată este necesară întrunirea următoarelor condiţii:

• obligaţia debitorului să constea în plata unei sume de bani ( aşa cum prevede textul de lege, art.1 alin.1 din ordonanţă limitează sfera de aplicare a acestei proceduri doar la „obligaţii de plată a unor sume de bani”); dacă obligaţia este de altă natură, creditorul nu rămâne decât sa apeleze la calea dreptului comun,

• creanţa să fie certă, lichidă şi exigibilă – creditorul, cel care emite o pretenţie instanţei de judecată va trebui să facă dovada acestei condiţii, raportat la următoarele dispoziţii legale aplicabile:

o art. 379 alin. 3 Cod procedură civilă: „creanţa certa este aceea a cărei existenţă rezultă din însuşi actul de creanţă sau din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul”;

o art. 379 alin. 4 Cod procedură civilă: „creanţa este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuşi actul de creanţă sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanţă sau a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui in baza unei dispoziţii legale sau a stipulaţiilor conţinute in actul de creanţa, chiar daca pentru aceasta determinare ar fi nevoie de o deosebita socoteala”;

o art. 1023 Cod Civil: „aceea ce se datoreşte cu termen nu se poate cere înaintea termenului, dar ceea ce se plăteşte înainte nu se mai poate repeti”.

Dacă aceste trei condiţii pe care trebuie să le îndeplinească creanţa - certă, lichidă, exigibilă nu sunt îndeplinite cumulativ ori în măsura în care este necesară administrarea unui probatoriu complex, incompatibil cu caracterul expeditiv al procedurii speciale, cererea creditorului va fi respinsă ca inadmisibilă, urmând ca acesta să se adreseze instanţelor cu o acţiune în pretenţii de drept comun.

• să existe înscrisul constatator al creanţei - conform art. 1 OG nr. 5/2001, creanţele trebuie să fie „asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătura ori în alt mod admis de lege”. Având în vedere că textul de lege nu diferenţiază între diferitele tipuri de înscrisuri, urmează a se aplica dispoziţiile Codului Civil si Codului Comercial referitoare la probe.

Cererea privind somaţia de plată va cuprinde: • numele şi domiciliul sau, după caz, denumirea şi sediul creditorului; • numele şi domiciliul debitorului persoana fizică, iar în cazul debitorului

persoană juridică, denumirea şi sediul, precum şi, după caz, numărul certificatului de înmatriculare în registrul comerţului sau în registrul persoanelor juridice, codul fiscal şi contul bancar;

• sumele datorate, temeiul de fapt şi de drept al obligaţiilor de plată, perioada la care se referă acestea, termenul la care trebuia făcută plata şi orice element necesar pentru determinarea datoriei .

La cerere se anexează contractul sau orice alt înscris doveditor al sumelor datorate. Cererile privind somaţia de plată se depun la instanţa competentă pentru judecarea fondului

cauzei in primă instanţă, urmând a fi soluţionate de un singur judecător. In toate cazurile, pentru soluţionarea cererii, judecătorul dispune citarea părţilor, potrivit dispoziţiilor Codului de procedura civilă referitoare la pricinile urgente, pentru explicaţii şi lămuriri, precum şi pentru a stărui în efectuarea plăţii sumei datorate de debitor ori pentru întelegerea părţilor asupra modalităţilor de plată. In cazul în care creditorul primeşte plata datoriei ori declară că este mulţumit cu înţelegerea asupra plăţii, judecătorul va lua act despre aceasta şi va proceda la închiderea dosarului, pronunţând o încheiere irevocabilă. Încheierea privind înţelegerea părţilor asupra plăţii constituie titlu executoriu.

27

Efectele procedurii Ca efect a investirii instanţei cu judecarea somaţiei de plată aceasta va pronunţa una din

următoarele soluţii: • admiterea cererii creditorului, emiterea hotărârii conţinând somaţia de plată cu

menţionarea sumei de achitat şi a termenului de plată (10 – 30 de zile). Hotărârea poate fi atacată de debitor prin cerere în anulare, în 10 zile de la comunicare;

• respingerea cererii creditorului, in mod irevocabil. In atare situatie, creditorul are posibilitatea formulării unei acţiuni în pretenţii pe calea dreptului comun, ordonanţa privind somaţia de plată neavând autoritate de lucru judecat cu privire la fondul raporturilor juridice dintre părţi.

10.2. Procedura ordonanţei de plată

(OUG 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contractele comerciale)

Această ordonanţă de urgenţă priveşte transpunerea Directivei 2000/35/CE privind combaterea întârzierii plăţilor în tranzacţiile comerciale, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. 200 din 8 august 2000, ea neabrogând implicit dispoziţiile OG 5/2001, întrucât domeniile de aplicare a celor două acte normative este diferit.

Astfel ordonanţa de urgenţă se aplică creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte comerciale. Textul de lege defineşte contractul comercial drept „contractul încheiat între comercianţi ori între aceştia şi o autoritate contractantă, având ca obiect furnizarea unor bunuri sau prestarea de servicii contra unui preţ constând într-o sumă de bani”.

Condiţii de admisibilitate: • creditorul trebuie să aibă o creanţă care să poarte asupra unei sume de bani

rezultată dintr-un contract comercial (art. 2 alin. 1 din Ordonanţă); • creanţa trebuie să fie certă, lichidă şi exigibilă

Cererea privind creanţa de plată a preţului se depune la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă. In cazul litigiilor privitoare la obligaţii de plată rezultând din contracte comerciale nu este necesară parcurgerea, în prealabil, a etapei concilierii directe prevăzute la art. 7201 din Codul de procedura civilă.

Cererea privind creanţa de plată a preţului rezultând dintr-un contract de achiziţie publică, de concesiune de lucrări publice sau de servicii se depune la instanţa de contencios administrativ competentă, care va aplica pentru soluţionarea cauzei prevederile acestei ordonanţe de urgenţă.

Efectele procedurii Instanţa competentă va pronunţa una din următoarele soluţii:

• admiterea cererii creditorului, emiterea ordonanţei menţionând suma de achitat şi termenul de plată (10 – 30 de zile de la data comunicării ordonanţei de plată). Debitorul poate ataca hotărârea prin cerere în anulare în 10 zile de la comunicare;

• respingerea cererii creditorului, în mod irevocabil. In această situaţie, creditorul are posibilitatea de a recupera creanţa pe calea unei acţiuni formulată potrivit dispoziţiilor dreptului comun.

Avantaje pentru comercianţi • domeniul de aplicare al OUG nr. 119/2007 este bine definit, astfel cum rezultă

din dispoziţiile art. 2 alin. 1, procedura fiind aplicabilă numai relaţiilor contractuale comerciale (contractele comerciale având ca obiect furnizarea de bunuri sau prestarea de servicii) ;

• în contextul supraaglomerării instanţelor judecătoreşti, OUG nr. 119/2007 conţine dispoziţii exprese referitoare la durata maximă a procedurii – 90 de zile de la data înregistrării pe rolul instanţelor a cererii formulată de către creditor,

28

creându-se în acest mod premisele obţinerii cu celeritate a titlurilor executorii împotriva debitorilor restanţieri.

11. CONFLICTELE DE MUNCĂ ŞI JURISDICŢIA MUNCII 11.1. Conflictele de muncă

În cadrul relaţiei de muncă pot apărea anumite tensiuni determinate de interesele contrare ale părţilor contractuale, tensiuni care, în lipsa realizării unui acord, expres sau tacit, între părţi, pot duce la declanşarea unor conflicte de muncă.

Potrivit definiţiei date de art. 248 alin. (1) C. muncii, conflictul de muncă reprezintă orice dezacord intervenit între partenerii sociali, în raporturile de muncă.

Conflictele de muncă se pot declanşa în situaţia în care una dintre părţi nu respectă anumite drepturi sau nu îşi îndeplineşte anumite obligaţii stabilite prin normele prevăzute de lege ori de clauzele contractelor colective sau individuale de muncă. Conflictele de muncă astfel declanşate pot fi individuale au colective. Dacă părţile nu ajung la un acord în privinţa conflictului de muncă şi pentru soluţionarea acestuia este necesară interpretarea normelor juridice aplicabile, instanţa judecătorească poate pronunţa o soluţie cu caracter obligatoriu pentru partea care nu respectă prevederile legale sau contractuale. În consecinţă, conflictele respective pot fi supuse procedurilor de soluţionare în faţa instanţelor judecătoreşti. Astfel de conflicte au fost identificate în legislaţia, jurisprudenţa sau doctrina multor state drept conflicte de drepturi.

Pe de altă parte, fără a pune în discuţie obligativitatea normelor juridice şi respectarea drepturilor şi obligaţiilor prevăzute de acestea, este posibil ca una dintre părţi să dorească o modificare pentru viitor a acestora (salariaţii să dorească reglementarea unor drepturi noi sau a unor drepturi mai largi ori patronii să dorească restrângerea limitelor unor drepturi ale salariaţilor), în timp ce cealaltă parte să nu fie de acord cu modificările respective. Din moment ce aceste conflicte nu au ca obiect respectarea unor drepturi şi obligaţii prevăzute de normele juridice, ci eventualitatea (interesul) unei anumite reglementări a unor drepturi şi obligaţii, legislaţia, jurisprudenţa sau doctrina multor state le-au identificat drept conflicte de interese. Având în vedere că soluţionarea unor astfel de conflicte nu presupune interpretarea unor norme juridice în vederea aplicării lor, ea nu poate fi atributul instanţelor judecătoreşti, fiind aplicabile anumite proceduri speciale de soluţionare prevăzute de lege.

Art.248 alin.2 din Codul muncii identifică drept conflict de interese: “Conflictele de muncă ce au ca obiect stabilirea condiţiilor de muncă cu ocazia negocierii contractelor colective de muncă sunt conflicte referitoare la interesele cu caracter profesional, social sau economic ale salariaţilor” iar art.248 alin.3 precizează că: „conflictele de muncă ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligaţii decurgând din legi ori din alte acte normative, precum şi din contractele colective sau individuale de muncă sunt conflicte referitoare la drepturile salariaţilor, denumite conflicte de drepturi.”

11.2. Jurisdicţia muncii

Jurisdicţia muncii reprezintă întreaga activitate de soluţionare de către anumite organe a conflictelor de muncă şi a celorlalte cereri privind raporturile de muncă şi raporturile conexe acestora, inclusiv reglementările referitoare la organele competente să soluţioneze astfel de conflicte şi cereri, precum şi la regulile procedurale aplicabile.

Potrivit art.281 din Codul muncii: "Jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod."

Jurisdicţia muncii este un atribut al instanţelor judecătoreşti. Ca excepţie, conflictele de muncă şi celelalte cereri privind raporturile de muncă şi raporturile conexe acestora pot fi soluţionate şi de alte organisme prevăzute expres de lege, după o procedură specială.

Conform Codului muncii pot fi părţi în conflictele de muncă:

29

• salariaţii, precum şi orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligaţii în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă;

• angajatorii - persoane fizice si/sau persoane juridice, agenţii de muncă temporară, utilizatorii, precum şi orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfăşurată în condiţiile prezentului cod;

• sindicatele si patronatele; • alte persoane juridice sau fizice care au această vocaţie în temeiul legilor

speciale sau al Codului de procedură civilă. Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor stabilite conform Codului de

procedură civilă. Cererile referitoare se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

În conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, conflictele de muncă şi asigurări sociale vor fi soluţionate în primă instanţă de tribunalele de muncă şi asigurări sociale, tribunale specializate.

Cererile pentru soluţionarea conflictelor de drepturi trebuie să fie formulate de către cei ale căror drepturi au fost încălcate cu respectarea unor termene prevăzute expres de lege. Nerespectarea acestor termene determină respingerea cererii de către instanţa competentă ca fiind tardiv formulată.

Conform art.283 din Codul muncii, cererea trebuie formulată: • în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată

decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă;

• în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care s-a comunicat decizia de sancţionare disciplinară;

• în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator;

• pe toată durata existenţei contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulităţii unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia;

• în termen de 6 luni de la data naşterii dreptului la acţiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.

In toate situaţiile, altele decât cele menţionate, termenul este de 3 ani de la data naşterii dreptului.

În privinţa termenelor în care poate fi sesizată instanţa de judecată sunt incidente dispoziţiile art. 103 C. pr. civ. potrivit cărora neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage sancţiunea decăderii, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei. În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării, arătându-se în acelaşi termen şi motivele împiedicării.

Sesizarea instanţei judecătoreşti este un act de procedură, iar termenele în care se pot formula cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă sunt, în consecinţă, termene de decădere. Dacă partea a fost împiedicată să formuleze cererea în termenul prevăzut de lege, ea poate cere repunerea în termen în 15 zile de la încetarea împiedicării. Cererea de repunere în termen se formulează concomitent cu cererea de chemare în judecată. Dacă instanţa consideră cererea de repunere în termen întemeiată trece la soluţionarea cazului.

În privinţa conţinutului cererii de chemare în judecată, sunt aplicabile dispoziţiile art. 112 C. pr. civ. deoarece legislaţia muncii nu cuprinde prevederi cu caracter de excepţie în acest sens.

Toate cererile de soluţionare a unor conflicte de muncă sunt scutite de taxa judiciară de timbru şi de timbrul judiciar. Conform art.286 din Cod cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de muncă se judecă în regim de urgenţă, termenele de judecată neputând fi mai mari de 15 zile.

In materie de probaţiune, sarcina probei revine în această materie angajatorului, care este obligat să depună probele în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare. Administrarea probelor se face

30

cu respectarea regimului de urgenţă, instanţa fiind în drept să decadă din beneficiul probei admise partea care întârzie în mod nejustificat administrarea acesteia.

Pronunţarea hotărârii de către instanţa de fond se supune de asemenea principiului celerităţii. Astfel, pronunţarea are loc în ziua în care au luat sfârşit dezbaterile şi poate fi amânată, în situaţii deosebite, cel mult două zile. Hotărârea motivată a instanţei de fond se redactează şi se comunică părţilor în termen de cel mult 15 zile de la pronunţare.

Hotărârile instanţei de fond sunt definitive şi executorii. Normele speciale prevăzute de legislaţia muncii pentru soluţionarea conflictelor de drepturi se

completează cu dispoziţiile dreptului comun în materie. Astfel, sunt aplicabile prevederile Codului de procedură civilă referitoare la întâmpinare, cerere reconvenţională, excepţii procesuale, etc. Hotărârea instanţei de fond poate fi atacată cu recurs în termenul special de 10 zile de la comunicarea hotărârii instanţei de fond, instanţa competentă de a soluţiona fiind curtea de apel.

Pentru a asigura executarea hotărârilor instanţei de judecată în materia conflictelor de muncă, Codul muncii instituie la art.227, 228 răspunderea penală a celor care nu execută hotărârile judecătoreşti definitive: "Neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive privind plata salariilor în termen de 15 zile de la data cererii de executare adresate angajatorului de către partea interesată constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 6 luni sau cu amenda. (...) Neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive privind reintegrarea în muncă a unui salariat constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 1 an sau cu amenda."

12. INFRACŢIUNILE PREVĂZUTE DE LEGEA SOCIETĂŢILOR

COMERCIALE

Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale îşi găseşte locul printre izvoarele dreptului penal, având totodată o dublă natură juridică: lege extrapenală cuprinzând şi dispoziţii

penale, reglementând relaţiile sociale cu privire la organizarea şi funcţionarea societăţilor comerciale şi în subsidiar stabilind faptele care constituie infracţiuni, în aceeaşi măsură fiind şi o lege penală specială, pentru că incriminează primar unele fapte, completând dispoziţiile Codului Penal.

De regulă, infracţiunile prevăzute de Lg. 31/1990 sunt infracţiuni cu subiect calificat prin anumite calităţi sau prin poziţia pe care autorul infracţiunii o ocupă în cadrul societăţii (director, cenzor, asociat). Necesitatea protecţiei acţionarilor, în special a celor ce nu sunt asociaţi la gestiunea societăţii a dus la această reglementare a unor infracţiuni specifice, nefiind suficiente mijloacele dreptului comun.

Art. 275 din lege consacră caracterul subsidiar al acestor incriminări: „Faptele prevăzute în prezentul titlu, dacă constituie - potrivit Codului Penal sau unor legi speciale - infracţiuni mai grave, se pedepsesc în condiţiile şi cu sancţiunile acolo prevăzute”. Ori de câte ori faptele săvârşite vor întruni elementele constitutive atât ale infracţiunilor prevăzute de Lg. 31/1990, cât şi pe cele ale unei infracţiuni prevăzută de Codul Penal sau de altă lege specială, se va aplica o singură dispoziţie penală, nefiind vorba de un concurs ideal de infracţiuni, ci doar de un concurs de texte.

Majoritatea infracţiunilor reglementate de Legea societăţilor comerciale sunt infracţiuni de pericol, însă există şi unele infracţiuni de rezultat, ceea ce impune existenţa unui prejudiciu sau a unei probabilităţi sporite de producere a acestuia pentru a se da faptei caracter penal. Dintre infracţiunile de rezultat amintim: infracţiunile de abuz (abuzul de bunuri sau creditul societăţii - art. 266, pct. 2 şi 3, abuzul de puterile conferite de funcţia de administrator - art. 268, pct. 1 şi 2, contabilitatea înşelătoare - art. 265, pct. 2), bancruta frauduloasă. Infracţiunea de abuz există dacă folosirea bunurilor, a creditului societăţii, etc., este făcută în interes strict personal, dacă se produce un prejudiciu pentru societate, scopul autorului putând fi material sau moral, ceea ce constituie un element subiectiv important pentru conturarea laturii subiective, sau fiind chiar o condiţie în plus de existenţă a infracţiunii.

31

În ceea ce priveşte latura subiectivă, aceasta se prezintă sub forma relei-credinţe (intenţie calificată), şi intenţiei indirecte, când autorul este conştient de avantajul dobândit din săvârşirea faptei şi deşi nu l-a urmărit a acceptat producerea acestuia. Culpa, ca formă de vinovăţie, este exclusă în cazul acestor infracţiuni.

Dispoziţiile prevăzute de legea specială se aplică numai societăţilor comerciale, deci infracţiunile menţionate nu se pot săvârşi decât în legătură cu înfiinţarea, organizarea, funcţionarea, reorganizarea şi lichidarea societăţilor comerciale, conţinutul obiectiv al acestora fiind legat de celelalte dispoziţii din lege.

Unii autori aseamănă infracţiunile prevăzute de Legea nr. 31/1990 cu unele infracţiuni prevăzute de Codul Penal, cum ar fi infracţiunile la regimul stabilit pentru unele activităţi economice, infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul, infracţiunile de fals, considerând că majoritatea infracţiunilor prevăzute de Lg. 31/1990 constau fie în abuzuri sau neglijenţe în exercitarea atribuţiilor directorilor, cenzorilor, etc., ce au calitatea de funcţionar în sensul art. 147 C.pen., fie în fapte de corupţie, şi multe din aceste infracţiuni au drept obiect juridic generic relaţiile sociale care asigură încrederea în actele oficiale care emană de la societăţile comerciale. Însă, infracţiunile reglementate de Legea societăţilor comerciale au o identitate proprie, actele ce emană de la acestea nefiind înscrisuri oficiale în sensul art. 150 C.pen. iar administratorul nu e nici el funcţionar în sensul art. 147 şi societatea nu e o instituţie publică.

O.U.G nr. 32/1997 a adus substanţiale modificări faţă de reglementarea iniţială, pedepsele prevăzute pentru infracţiuni fiind agravate, fie majorându-se limitele speciale ale pedepselor, fie înlocuindu-se pedeapsa exclusivă a amenzii cu pedeapsa închisorii, exclusivă sau alternativă cu amendă. În această privinţă, în doctrină apar câteva discuţii referitor la concepţia eronată a politicii penale actuale, care mizează pe faptul ca mărirea pedepselor ar reduce fenomenul infracţional, şi la corecta aplicare în practică a principiilor aplicabilităţii legilor penale în timp.

Autorii infracţiunilor din Legea societăţilor comerciale riscă în primul rând credibilitatea şi onorabilitatea lor pe piaţă, acest aspect fiind mai important decât gravitatea pedepsei. Infracţiunile din Legea societăţilor comerciale sunt infracţiuni cu subiect calificat, având drept subiect activ generic pe administratorul societăţii, ca organ însărcinat cu reprezentarea legală şi gestiunea patrimoniului societăţii (incluzându-se în această categorie şi directorii executivi), pe cenzor, pe lichidator şi pe acţionari. Nici o altă persoană, care nu îndeplineşte în fapt sau în drept condiţiile legii pentru a fi calificat drept administrator, cenzor, etc. nu poate fi sancţionată penal pentru infracţiunile prevăzute de Lg. 31/1990.

Administratorul societăţii, în executarea atribuţiilor sale, este posibil să comită fapte ilicite penale. Deoarece în cazul fiecărei infracţiuni există cerinţa imputabilităţii faptei penale pentru a se angaja răspunderea penală, şi răspunderea administratorului unei societăţi comerciale este o răspundere personală, conform principiului personalităţii răspunderii penale. Sancţiunile aplicate îi privesc pe fiecare în parte, acestea neextinzându-se asupra societăţii. Însă în latura civilă, aplicarea acestor sancţiuni se răsfrânge neîndoielnic şi asupra societăţii, care poate fi pusă în situaţia de a fi chemată să răspundă în calitate de parte responsabilă civilmente. Atunci când fapta penală a administratorului este săvârşită cu prilejul exercitării funcţiei sale, el fiind şi organ al societăţii, pentru faptele ilicite ale organelor sale societatea ca persoană juridică răspunde, ca şi când ar fi vorba de faptele proprii, având ulterior dreptul de a uza de o acţiune în regres, cazul de insolvabilitate al administratorului fiind un risc asumat de societate.

Totodată, sancţionarea administratorului unei societăţi poate avea unele repercusiuni şi asupra imaginii societăţii, credibilităţii acesteia pe piaţă, având ca urmare pierderea unor importanţi parteneri de afaceri sau în cel mai rău caz ajungându-se chiar la falimentul societăţii. Creditorii sociali, în cazul în care activul este insuficient pentru a acoperi pasivul, suferă şi ei un prejudiciu datorită pierderii credibilităţii societăţii. Acest prejudiciu trebuie asumat de către cel care l-a produs, fiind vorba şi de încălcarea obligaţiilor de fidelitate a acestuia faţă de societate. Dreptul de a solicita repararea prejudiciului aparţine adunării generale sau acţionarilor minoritari, ori creditorilor sociali.

Pe lângă executarea sancţiunilor penale, legislaţia comercială prevede anumite decăderi şi interdicţii aplicabile administratorilor ce au săvârşit fapte penale. Art.6 alin. 2 din Lg. 31/1990 menţionează că nu pot fi fondatori, şi deci nici administratori persoanele care au fost condamnate

32

pentru gestiune frauduloasă, delapidare, fals şi uz de fals, abuz de încredere, înşelăciune, dare sau luare de mită, sau pentru alte infracţiuni prevăzute de legea societăţilor comerciale.

33

CAPITOLUL III

FOLOSIREA WORLD WIDE WEB - ULUI - PUNCTUL DE

PORNIRE AL UNEI AFACERI VIRTUALE ÎN TURISM

1. WWW - DEFINIRE ŞI ISTORIC World Wide Web reprezintă unul dintre cele mai importante servicii ale Internet-ului, fiind

cel mai folosit, datorită modului simplu şi atractiv în care se accesează informaţiile. Cele mai utilizate prescurtări ale acestui serviciu sunt WWW şi Web.

1.1.Originile reţelei WWW

Dezvoltarea reţelei WWW începe în martie 1989 la CERN (European Laboratory for Partide Physics - denumirea vine de la numele iniţial: Conceil Europeen pour la Recherche Nucleaire).15

La CERN s-a pus problema unei scheme a maşinilor care să stocheze informaţiile. Planul presupunea utilizarea hipertextului, ca interfaţă utilizator unică, pentru multe categorii de informaţii stocate, precum rapoarte, note, baze de date, documentaţii tehnice, etc. Cu alte cuvinte se dorea dezvoltarea unui proiect care să permită grupurilor dispersate în toată lumea să aibă acces rapid la rapoarte, grafice, fotografii, imagini audio şi video ca şi alte documente aflate într-o continuă modificare.

Proiectul WWW este pus la punct în anul 1990 (data de 12 noiembrie se consideră a fi ziua de naştere oficială a Web-ului) şi îşi câştigă foarte repede popularitatea în rândul utilizatorilor Internet datorită promptitudinii şi vitezei cu care circulă informaţia16.

Prima aplicaţie este realizată în anul 1991, de către Tim Berners Lee şi oferă posibilităţi de navigare pe Web având la bază tehnologia hipertext. în anul următor CERN publică proiectul Web, acţiunea continuând în februarie 1993 cu crearea primei interfeţe grafice Mosaic. începând cu anul 1994, Web-ul devine una dintre cele mai populare căi de la Internet, ajungând ca în luna decembrie a aceluiaşi an, WWW să crească cu un procent de 1% pe zi.

Tot în 1994 a fost creat Consorţiul Worl Wide Web, organizaţie ce are ca obiectiv dezvoltarea Web-ului, standardizarea protocoalelor şi interoperabilitatea site-urilor, directorul acesteia fiind tocmai iniţiatorul proiectului, Tim Barners Lee.

De la crearea sa, reţeaua World Wide Web se dezvoltă permanent. Astăzi se estimează că numărul serverelor WWW a depăşit 1 milion. În ciuda dezvoltării lui spectaculoase, Web-ul nu trebuie confundat cu Internet-ul. El poate fi considerat segmentul Internet cu cea mai rapidă dezvoltare, sau "cea mai dinamică şi mai minunată componentă software a acestuia, neputând exista fără infrastructura hardware a reţelelor mondiale interconectat"17.

1.2. Structura şi funcţionarea reţelei WWW

Proiectul World Wide Web este bazat pe principiul citirii universale: dacă informaţia este disponibilă, atunci orice persoană (autorizată) va putea să o acceseze, de oriunde din lume.

WWW este un serviciu ce se bazează pe principiul client/server: clientul (utilizatorul) cere informaţia, iar serverul (calculatorul) o oferă.

Pentru a obţine o informaţia dorită, clientul se adresează serverului, conform unui protocol. Serverul răspunde şi trimite informaţia dorită. Protocolul folosit în cazul WWW este Hyper Text Transfer Protocol (HTTP).

15 http://www.w3.org/ 16 Buraga, Sabin Corneliu- „Tehnologii Web", voi. I, Editura Matrix Rom, Bucureşti, 2001, pag. A-4. 17 Buraga, Sabin Corneliu - „Tehnologii Web ", voi. I, Editura Matrix Rom, Bucureşti, 2001, pag. A-2.

34

Conceptul care stă la baza WWW este hipertextul, care reprezintă un text cu elemente active. Din punctul de vedere al utilizatorului, Web-ul constă dintr-o colecţie vastă de documente

răspândite în toată lumea, numite pagini18. Fiecare pagină trebuie să conţină legături (indicatori) la alte pagini, aflate oriunde în lume. Utilizatorii pot să aleagă o legătură (de exemplu prin execuţia unui clic cu mouse-ul pe elementul activ) care îi va conduce în pagina indicată de legătură. Acest proces se poate repeta la nesfârşit fiind posibil să se traverseze în acest mod sute de pagini legate între ele. Despre paginile care indică spre alte pagini se spune că utilizează hipertext.

Pentru a materializa conceptul de hipertext, s-a creat standardul HTML (Hyper Text Markup Language), care descrie cum trebuie să fie structurată informaţia pentru a fi publicată.

Paginile pot să fie văzute cu ajutorul unui program de navigare (browser)19. Internet Explorer şi Netscape sunt cele mai cunoscute programe de navigare. Programul de navigare aduce pagina cerută, interpretează textul şi comenzile de formatare conţinute în text şi afişează pagina, formatată corespunzător, pe ecran. Şirurile de caractere care prezintă legături la alte pagini se numesc hiperlegături (links) şi sunt afişate în mod diferit, fiind subliniate sau colorate cu o altă culoare specială. Pentru a selecta o legătură, utilizatorul plasează cursorul pe zona respectivă şi comandă selecţia.

Programul de navigare va aduce pagina la care este legat textul respectiv şi o va afişa. Textele subliniate aici pot să fie selectate, la rândul lor, pentru a aduce alte pagini, şi a şa mai departe. Noua pagină s e poate afla p e a ceea maşină c a ş i p rima s au p e o maşină aflată oriunde în lume. Aducerea paginilor este realizată de programul de navigare, fără nici un ajutor din partea utilizatorului.

Dacă utilizatorul se va întoarce la o pagină ce a fost deja vizualizată, legăturile care au fost deja utilizate vor fi afişate altfel decât celelalte (de obicei cu o altă culoare), pentru a fi deosebite de cele care nu au fost încă selectate.

Majoritatea programelor de navigare au numeroase butoane şi opţiuni care ajută navigarea prin Web. Multe dintre acestea un buton pentru revenirea la pagina anterioară, un buton pentru a merge la pagina următoare (acest buton este operaţional numai după ce utilizatorul s-a întors înapoi dintr-o pagină) şi un buton pentru selecţia paginii personale (home page).

Majoritatea programelor de navigare au un buton sau o comandă de meniu pentru înregistrarea unei adrese de pagină (bookmark) şi altul care permite afişarea adreselor înregistrate, făcând astfel posibil revenirea la o pagină cu ajutorul unei simple selecţii realizate cu mouse-ul. Paginile pot să fie salvate sau tipărite. Sunt disponibile numeroase opţiuni pentru controlul ecranului şi configurarea programului de navigare conform dorinţelor utilizatorului.20

O pagină de Web este similară unei pagini obişnuite de carte, numai că are o lungime nelimitată, lăţimea fiind limitată de lăţimea ecranului. Mai multe pagini de Web adunate într-un sistem ierarhic şi care au un anumit element în comun, se numesc site Web.

O pagină de Web poate conţine în afară de text obişnuit (nesubliniat) şi hipertext (subliniat), iconiţe, desene, hărţi, fotografii. Fiecare dintre acestea poate fi opţional legată la altă pagină. Dacă se selectează unul dintre aceste elemente, programul de navigare va aduce pagina respectivă şi o va afişa, aşa cum se întâmplă în cazul selectării unui text.

Pot exista pagini care să conţină înregistrări audio sau clipuri video. Multe pagini de Web conţin însă, imagini de dimensiuni mari, pentru care încărcarea durează mult. Astfel, unele programe tratează problema încărcării lente, încărcând şi afişând mai întâi textul şi apoi imaginile. Această strategie oferă utilizatorului ceva de citit cât timp aşteaptă şi în acelaşi timp îi permite să renunţe la pagina respectivă, dacă nu este destul de interesantă ca să merite aşteptarea. O altă strategie utilizată este de a oferi opţiunea de a dezactiva aducerea şi afişarea automată de pagini.

Unii creatori de pagini Web încearcă să trateze altfel problema utilizatorilor plictisiţi, afişând imaginile într-un mod special. Mai întâi apare rapid o imagine într-o rezoluţie foarte scăzută, apoi se îmbunătăţeşte calitatea imaginii.

18 Orzan, Gheorghe - Sisteme informatice de marketing", Editura Uranus, Bucureşti, 2001, pag. 156

19 hVcp\llwww.afaceri.net/WEBDESIGN/PROIECTARE/PROGRAMARE/Browsere.htm 20 Orzan, Gheorghe - ,JSisteme informatice de marketing", Editura Uranus, Bucureşti, 2001, pag. 157.

35

Aceste "salturi" de la o pagină către altă pagină au necesitat găsirea unui mecanism care să permită numirea şi regăsirea paginilor, in funcţie de trei aspecte: "numele"paginii, localizarea acesteia şi accesul la pagină21.

Soluţia aleasă identifică paginile într-un mod care rezolvă toate trei dilemele în acelaşi timp. Fiecare pagină are un URL22 (Uniform Resource Locator) care funcţionează ca nume al paginii. Un URL are trei componente: protocolul, numele calculatorului pe care este memorată pagina şi un nume local, care indică în mod unic pagina (de obicei numele fişierului care conţine pagina).

De exemplu, URL-ul http://www.edu.ro/admitere2003.html este format din cele trei componente: protocolul (http), numele serverului (www.edu.ro) şi datele fişierului (admitere2003.html), cu semnele de punctuaţie corespunzătoare.

Protocolul de transfer standard utilizat pe Web este http (Hyper Text Transfer Protocol). Intr-o adresă URL se pot utiliza şi alte protocoale în afară de http aşa cum se observă şi în tabelul nr. 1., unde sunt prezentate formele simplificate ale celor mai frecvente protocoale.

Tabelul nr. 2.1. Protocoale Web

Nume Utilizare Exemple http Hipertext (Html) http ://www. edu.ro/admitere2003 .html ftp FTP ftp ://ftp .comerţ, ase.ro/cursuri/word File Fişier local /usr/student/prog.pas

News Grup de ştiri news:AA0134223112@.cs.utah.edu Gopher Gopher Gopher ://gopher. se.umn. edu/1 1 /libraryMailto Poşta electronică Mail to: profesor@comert.ase.ro Telnet Conectare la distanţă telnet ://infomar.ro

Sursa: adaptare după Orzan Gheorghe - „Sisteme informatice de marketing" În concluzie, URL-urile au fost proiectate nu numai pentru a permite utilizatorilor să

navigheze prin Web, dar şi pentru a utiliza serviciile Internet, cum ar fi: FTP, News, E-mail şi Telnet, integrând într-un singur program aproape toate tipurile de acces la Internet.

2. Aspecte fundamentale ale Web-ului

Web-ul reprezintă în acest moment segmentul Internet cu cel mai important trafic şi cu cea mai mare importanţă comercială, documentele multimedia şi aplicaţiile de o mare complexitate pe care le suportă făcându-1 extrem de popular şi de facil în rândul utilizatorilor.

2.1 Tehnici de navigare pe Internet

Accesarea datelor şi utilizarea Web-ului nu este posibilă fără existenţa unui browser (navigator) grafic, care prezintă paginile (fişierele HTML) într-un format foarte atractiv pentru utilizator.

Browser-ul este un instrument de navigare care permite utilizatorilor explorarea Internet într-un mediu grafic, fiind o interfaţă între utilizator şi Web.

Primele navigatoare Web erau programe bazate pe modul de lucru text şi nu aveau interfaţă grafică GUI (Graphical User Interface). Conceptul hipermedia a adus nou şi browserele grafice, de genul Netscape, care pot să lucreze şi cu alte medii, nu numai cu text obişnuit.

Unele generaţii de browsere (Netscape Navigator, MS Internet Explorer ş.a.) facilitează hipermedia înglobând informaţia de tip text şi cea multimedia în acelaşi document. Sunt posibile astfel, legături către alte tipuri de prezentare a informaţiei cum ar fi fişiere audio şi video.

21 Colesca, Sofia Elena- „Internet în administraţia publică", Editura Economică, Bucureşti, 2002, pag. 27. 22 URL (Universal Locator) este un localizator universal al resurselor care permite codificarea unuiident i f ica tor de adresă pent ru f iecare docume nt Web ş i constă d int r -un ş i r de carac tere ce ident i f ică t ipulş i locul resursei .

36

în prezent există foarte multe browsere. Cele mai des folosite (aproape 90% din numărul de utilizatori) sunt Internet Explorer şi Nestcape Navigator. Aceste browsere fac parte din noua generaţie şi folosesc o interfaţă grafică care permite vizualizarea uşoară şi atractivă a paginilor Web. Fiecare dintre ele are mai multe versiuni. De exemplu Internet Explorer a ajuns la versiunea 6.0, la fel ca şi Nestcape Navigator23.

2.2. Formarea Alianţei AOL -Netscape - Sun pentru „cucerirea" Internet-ului

Creşterea segmentului de piaţă deţinut de MS Internet Explorer a început în anul 1997, când Microsoft a fost acuzată că răspândeşte prin practici anticoncurenţiale produsul său, prin includerea acestuia gratuit în kit-ul de instalare al sistemului de operare Windows (sistem ce se instalează în 90% din cazuri pe calculatoarele noi). Compania concurentă a fost obligată, de condiţiile pieţei să ofere produsul său Netscape gratis.

în vara anului 1998, firma Microsoft a intrat în proces cu Departamentul de Justiţie al SUA pentru practici monopoliste, referitoare mai ales la modalitatea de răspândire a programului Internet Explorer. în acelaşi an America Online (AOL) a anunţat că va cumpăra compania Netscape, pentru suma de 4,2 miliarde de dolari. Acest fapt a bulversat lumea Interne-tului deoarece AOL şi Microsoft aveau o înţelegere valabilă până în anul 2001, prin care AOL (cel mai mare furnizor de servicii Internet din lume) se obliga să ofere clienţilor browser-ul Internet Explorer.

Cei 14 milioane de clienţi AOL contribuiseră extrem de mult la formarea cotei de piaţă a produsului Microsoft Internet Explorer. Mai mult, după anunţarea acestei ştiri American Online, a ajuns la o înţelegere cu firma Sun Microsystems pentru optimizarea tehnologiei Java pentru Netscape. Astfel s-a format o alianţă AOL - Netscape - Sun pentru cucerirea Internet-ului în detrimentul firmei Microsoft.

Această alianţă este cu atât mai puternică cu cât cuprinde în ea un prestator de servicii şi comerţ pe Internet (America Online), un producător de browsere (Netscape) şi un producător de programe capabile să animeze paginile de pe Internet (Sun Microsystems).

2.3. Căutarea informaţiilor pe Web

Căutarea informaţiilor pe Internet poate fi o operaţie de durată şi foarte enervantă pentru un începător deoarece volumul de informaţii este enorm şi modurile lor de stocare şi de regăsire sunt foarte diferite. Procesul de căutare este întotdeauna dificil acest lucru datorându-se în mare parte numărului mare de instrumente de căutare, a conţinutului lor diferit de informaţii şi a lipsei unor standarde.

Instrumentele de căutare sunt programe destinate obţinerii de informaţii. Metodele de căutare pot fi diferite: arborescentă - directoare de subiecte (LookSmart), mecanism de căutare (AltaVista), o combinaţie între tipurile arborescent şi motoare de căutare (Excite, Yahoo) şi multi-mecanism (All-In-One, Metacrawler).24

Un sistem de căutare arborescent foloseşte subiectul (domeniul) căutării şi se mai numeşte şi căutare după subiect. Metoda de căutare este una de tip ierarhic, care începe cu domeniul general, apoi listează o succesiune de alte subdomenii.

Un mecanism de căutare este un instrument ce accesează bazele de date folosind cuvinte-cheie. Se mai numeşte şi căutare pe bază de cuvânt-cheie. El răspunde la diferite cereri cu o listă de referinţe. Adeseori, lista site-urilor prezentate este ordonată în funcţie de relevanţa site-ului respectiv. în acest sens, se utilizează diverşi indicatori: numărul de apariţii ale cuvintelor căutate în site său pagina Web respectivă, numărul de link-uri ale altor site-uri către acel site, numărul de persoane care (în urma efectuării unei căutări similare) au vizitat site-ul respectiv etc.

în cazul metodei combinate, instrumentele de căutare folosesc ambele metode descrise mai sus. Aceste instrumente se bazează, pe un sistem de căutare ierarhic, la fiecare pas putându-se accesa un mecanism de căutare şi se poate efectua, dacă se doreşte, o căutare după cuvinte-cheie.

23 http:/'lwww.afaceri.net/webdesign/proiectare/programare/browsere.htm

24 Colesca, Sofia Elena - Jnternet în administraţia publică', Editura Economică, Bucureşti, 2002, pag. 46.

37

în continuare voi prezenta modul în care se găsesc informaţiile dorite de către utilizator pe Internet, utilizând două dintre instrumentele de căutare enunţate mai sus: motoarele de căutare şi directoarele de căutare.

2.3.1. Motoare de căutare

Un motor de căutare este un server care navighează singur pe Internet şi „capturează" titlul, cuvinte-cheie şi conţinutul paginilor ce compun site-urile. Toate paginile găsite sunt înregistrate apoi într-o bază de date.

Pentru a căuta o anumită informaţie într-un motor de căutare trebuie formulată o întrebare alcătuită din cuvinte sau expresii având sensul cât mai apropiat de ceea ce se doreşte să se afle. în urma interogării, motorul de căutare interoghează baza lui de date şi returnează o listă cu un număr mare de legături (uneori chiar şi câteva zeci de mii) către site-uri care conţin cuvântul-cheie sau expresia folosită. Din lipsă de spaţiu această listă este însă fragmentată, astfel încât nu vor apărea mai mult de 10 sau 20 de legături pe fiecare pagină, aşezate în ordinea relevanţei, în funcţie de un algoritm specific fiecărui motor de căutare. Restul legăturilor apar pe paginile următoare. Pentru ca utilizatorul să aibă succes în căutarea sa, este bine ca el sa cunoască structura unui motor de căutare. Astfel, orice motor de căutare are trei elemente principale25:

1. Primul element este robotul, care mai este numit păianjen său vierme (robot, spider său crawler)26. Robotul este un program care vizitează paginile Web, le citeşte şi apoi urmăreşte legăturile către alte pagini. Dar multe dintre paginile vizitate îşi pot modifica după un anumit timp conţinutul, se pot adăuga noi legături, iar unele pagini pot dispărea definitiv. De aceea roboţii se întorc după un anumit interval de timp, de obicei o lună său două şi vizitează din nou site-ul, căutând eventualele schimbări care au fost făcute. Aceste programe au o capacitate extraordinară de a citi şi de a prelucra date. Conform declaraţiilor producătorilor, roboţii rapizi de la Altavista au capacitatea de a citi 1 GB de text pe secundă, respectiv trei milioane de pagini Web pe zi.

2. A1 doilea element al motorului de căutare, numit index sau catalog, este reprezentat de către tot ceea ce găseşte robotul (cuvinte-cheie, porţiuni de text din paginile vizitate etc). Acesta este o bază de date imensă în care se introduc informaţii despre fiecare pagină Web găsită de robot. Fiecare pagină apare în index ca o nouă înregistrare, care conţine titlul şi adresă paginii respective, cuvintele-cheie folosite, legăturile către alte pagini, precum şi porţiuni din text. Informaţiile stocate în bazele de date diferă de la un motor de căutare la altul. Dacă robotul găseşte schimbări într-o pagină Web, atunci indexul este actualizat cu noile informaţii. Uneori, poate trece mai mult timp până când paginile noi său modificate găsite de robot la o nouă căutare să fie adăugate la index. Deci o pagină Web poate să fie vizitată de robot, dar este posibil ca ea să nu fie încă indexată. In acest caz, pagina nu este disponibilă la o eventuală căutare.

3. Al treilea element esenţial este software-ul de căutare, un program care permite căutarea printre milioanele de pagini înregistrate în index, precum şi afişarea rezultatului sub forma unei liste de legături, în ordinea pe care el o consideră cea mai relevantă.

Cele mai importante motoare de căutare sunt: Altavista, Go, Google, Go To, MSN, LookSmar, Northern Light şi Yahoo, care este şi cel mai popular director de căutare, având mai mult de 1.000.000 de site-uri listate.

2.3.2. Directoare de căutare

Directoarele de căutare sunt instrumente de căutare ce afişează site-urile de Web pe categorii şi subcategorii, înşiruite în ordine alfabetică. Astfel, vizitatorul are posibilitatea de a parcurge diferite categorii şi capitole, până găseşte ceea ce îl interesează27.

25 Colesca, Sofia Elena-Jnternet în administraţia publică", Editura Economică, Bucureşti, 2002, pag. 42. 26 Orzan, Gheorghe - Sisteme informatice de marketing", Editura Uranus, Bucureşti, 2001, pag. 163. 27 Colesca, Sofia Elena-Jnternet în administraţia publică", Editura Economică, Bucureşti, 2002, pag. 44.

38

în directoarele de căutare înregistrarea site-urilor noi sau modificările apărute durează mai mult timp, deoarece redactorii realizează aceste operaţii manual.

Directoarele cu site-uri Web sunt în general create manual, existând mai mulţi redactori care analizează site-urile transmise şi apoi evaluează şi comentează conţinutul lor. Deoarece aceste comentarii au dimensiuni limitate, de multe ori ele se rezumă la o scurtă redare a conţinutului.

Majoritatea oamenilor consideră, în mod incorect, că directoarele de căutare şi motoarele de căutare reprezintă acelaşi lucru. Deşi ambele instrumente de căutare sunt folosite în acelaşi scop, între ele există mai multe diferenţe. în timp ce motoarele de căutare folosesc roboţi automaţi pentru indexarea site-urilor Web, directoarele vor lista un site numai dacă acesta a fost trimis în prealabil de către webmaster administratorilor directoarelor de căutare.

Roboţii folosiţi de motoarele de căutare analizează titlul, etichetele META, antetul şi conţinutul site-ului etc. Redactorii care evaluează site-ul transmis analizează în principal titlul, descrierea site-ului şi categoria său categoriile care au fost selectate şi nu iau în calcul etichetele META.

Pentru a nu pierde timpul cu înscrierea manuală a site-ului în motoarele de căutare se pot utiliza diverse instrumente ce realizează înscrierea automată a site-ului. Una dintre metode este utilizarea unui site specializat: http//www.addme.com/submission.htm.

2.4. Aplicaţii ale serviciului WWW

World Wide Web-ul a depăşit, cu siguranţă, graniţele unui serviciu de informare în reţea. Continuu se concretizează noi aplicaţii foarte utile pentru utilizatorii Internet în domenii din ce în ce mai variate. Aceste aplicaţii au evoluat de la simple pagini statice de prezentare la aplicaţii interactive, cuplate la sistemele informatice locale ale companiilor, care permit realizarea de tranzacţii economice într-un timp foarte scurt şi cu un cost redus. Astfel, serviciul Web a devenit o platformă pentru dezvoltarea unor aplicaţii noi în domenii diverse, cum ar fi: comerţul electronic, licitaţii, învăţământul la distanţă, gestiunea unor mari companii etc.

În continuare sunt prezentate câteva idei deja concretizate, sau în curs de materializare. 2.4.1. Idei concretizate

1. "ElectonicPublishing" - din ce în ce mai multe edituri îşi prezintă pe Web cataloage cu noi apariţii său chiar publicaţii complete. Trebuie să ne aşteptăm în viitorul apropiat la o largă apariţie a acestor publicaţii din toate domeniile.

2. Reclame pentru companii - tot mai multe companii îşi prezintă produsele într- un mod foarte atractiv folosind WWW. în prezent aproape orice material publicitar (scris pe suport clasic) face referire la pagina de WWW a firmei respective.

3. Tranzacţii comerciale - există deja multe firme care acceptă tranzacţii prin intermediul paginilor Web (de la mici cumpărături casnice până la tranzacţii între companii sau efectuarea de operaţiuni bancare). Este suficientă vizitarea paginii WWW a unei anumite firme sau a magazinului virtual şi completarea unui formular (evident, numărul cărţii de credit având un rol central) pentru a achiziţiona produsele dorite.

2.4.2. Idei în curs de materializare

1. Vot prin Web - nu este deloc o idee fantezistă, ci doar o chestiune de timp până când acest sistem va putea fi folosit şi în acest scop.

2. Sisteme interactive de recreere - deocamdată televiziunea înseamnă prezentarea, dar nu peste mult timp WWW-ul va oferi utilizatorului posibilitatea să participe la emisiuni de divertisment, la piese de teatru on-line, etc. Pasul care mai trebuie făcut îl constituie găsirea unor canale de comunicaţie mai rapide care să permită transferul unui volum extrem de mare de date aproape instantaneu.

3. Instrumente de educaţie interactivă - Universităţile vor fi în măsură să ofere studenţilor cursuri şi seminarii on-line şi chiar să realizeze examinarea acestora.

4. Prezentări multimedia în timp real, beneficiind de capacităţile multimedia ale WWW-ului.

39

2.5. Aspecte comerciale ale Web-ului

Visul de a construi o companie de nivel naţional sau chiar internaţional devine, datorită Internet-ului, realizabil pentru toţi oamenii de pe mapamond. Conducătorii de companii, care cunosc potenţialul Internet-ului, apelează la Web pentru a-şi prezenta compania şi pentru a putea fi contactaţi de potenţiali clienţi din întreaga lume.

2.5.1 Tipuri de site-uri comerciale

O principală cale de succes pentru orice afacere este modul în care managerii găsesc căile de atragere a noi clienţi şi de reţinere a celor existenţi. Din ce în ce mai mulţi manageri ajung la concluzia că un site Web bine conceput te poate ajuta să îţi atingi obiectivul, indiferent cât de modeste sau ambiţioase sunt planurile de viitor. Unele companii creează şi actualizează singure propriile pagini de Web, folosind instrumente comune precum Microsoft FrontPage şi Adobe Photoshop, iar altele apelează la ajutorul unei persoane autorizate (un "profesionist').

În general site-urile Web sunt de patru tipuri: cu pagini statice, cu pagini dinamice, dezvoltate pe baze de date şi magazine virtuale.

Site-urile cu pagini statice sunt cel mai des utilizate, servesc în special drept panouri publicitare. Aceste site-uri sunt denumite deseori "brochureware", deoarece clienţii doresc transpunerea în format HTML a broşurilor de prezentare ale companiei. Un asemenea tip de site este relativ uşor şi ieftin de pus la punct.

Site-urile cu pagini dinamice cer o actualizare periodică (zilnică sau săptămânală) şi sunt a elementelor specifice. Exemplele clasice sunt companiile imobiliare, care sunt nevoite să schimbe listele de oferte în mod regulat.

Dacă se optează pentru un site cu pagini dinamice, principalele elemente care trebuie luate în calcul sunt modul în care vor fi actualizate datele de pe site şi care sunt costurile incluse de actualizarea periodică. Inserarea de formulare de e-mail pe paginile site-ului este o modalitate de a veni în întâmpinarea potenţialilor clienţi. înainte de a publica aceste formulare orice firmă trebuie să se asigure că are capacitatea de a răspunde solicitărilor, având în vedere că un e-mail la care nu se răspunde este similar cu un apel telefonic pierdut. Se poate lua în considerare şi folosirea unui autoresponder care va transmite automat un mesaj de răspuns vizitatorului site-ului firmei apelate, asigurându-1 astfel de primirea mesajului transmis şi de a-i mulţumi pentru vizita făcută.

Site-urile dezvoltate pe baze de date necesită actualizări frecvente ale elementelor componente (de ordinul sutelor sau chiar al miilor), fiind extrem de greu de administrat. Pentru a depăşi aceste obstacole, aceste site-uri se bazează pe câte o bază de date (Oracle, de exemplu) pe care angajaţii companiei o pot actualiza în mod regulat prin intermediul unui program proprietar.

Acest tip de site poate fi luat în considerare în activităţi cu volum important de informaţii ce trebuie actualizat la intervale regulate de timp. Trebuie avut în vedere că în unele cazuri poate fi necesară parcurgerea unui număr de paşi intermediari pentru conversia datelor existente într-un format convenabil designului site-ului firmei respective.

Magazinul virtual este cel mai complicat tip de site dintre cele enumerate. Magazinele virtuale au în spate informaţiile stocate într-o bază de date care dă posibilitatea vizitatorilor site-ului să poată achiziţiona în siguranţă produse său servicii on-line cu ajutorul cărţilor de credit său al banilor virtuali ("electronic cash"). Aceste site-uri complexe de comerţ electronic sunt cele mai costisitoare din punctul de vedere al dezvoltării şi întreţinerii. Partea cea mai dificilă în dezvoltarea unui magazin virtual este cea a cărţilor de credit deoarece trebuie asigurată legătura cu banca şi cu o companie care emite cărţi de credit, nu înainte de a asigura dotarea cu un "secure server". Serverul dotat cu sisteme de securitate avansate permite colectarea, în deplină siguranţă, a informaţiilor legate de clienţii site-ului şi transmiterea lor către bancă în vederea procesării. în continuare, banca derulează transferul banilor în colaborare cu compania emitentă a cărţilor de credit. Există programe speciale care pot efectua verificarea datelor

40

şi pot furniza o conexiune directă cu banca. în continuare, banca transferă informaţiile referitoare la tranzacţie prin intermediul unui serviciu, care prelucrează toate tranzacţiile la sfârşitul zilei.

Deocamdată, pe plan intern, plăţile prin intermediul cărţilor de credit nu au intrat în cotidian, iar cele câteva încercări de dezvoltare a unor asemenea magazine virtuale se lovesc de reticenţa în bună măsură justificată a reprezentanţilor organismelor bancare.

Datorită costurilor implicate, nu toate companiile încep prin a-şi vinde produsele pe Internet. Cu toate acestea, existenţa unui site Web care să prezinte cel puţin firma şi produsele său serviciile pe care le oferă aceasta a devenit obligatorie, deoarece nici o firmă de renume nu îşi permite să ignore reţeaua.

În funcţie de conţinutul acestora există trei tipuri de site-uri comerciale şi anume28: Site-urile tip broşură*® - aceste site-uri se limitează la a prezenta firma şi

produsele pe care le oferă, magazinele care comercializează produsele sale şi, eventual, pun la dispoziţia vizitatorului formulare prin intermediul cărora acesta poate solicita diverse informaţii. Firmele care se încadrează în această categorie se limitează la a-şi utiliza site-ul Web ca simplu instrument de marketing, fără a exploata toate posibilităţile noii tehnologii. Este tipul de site ales, în general, la prima apariţie pe Web a unei firme, menţinându-se până la elaborarea unei strategii complete.

Site-urile pre-comerciale - conţin în plus faţă de site-urile precedente şi catalogul interactiv cu produsele firmei, vizitatorul putând căuta în cadrul ofertei produsele care îi interesează, după diferite criterii. În paginile Web ale site-ului firma furnizează fotografii şi informaţii mai mult sau mai puţin detaliate despre fiecare din produsele sale. Această formă este preferată mai ales de marile firme producătoare, care se limitează la a furniza cât mai multe informaţii, lăsând în seama distribuitorilor preluarea şi procesarea comenzilor.

Site-urile de comerţ electronic - înglobează, în plus faţă de precedentele, posibilitatea lansării unei comenzi şi a efectuării plăţii on-line. Acest pachet de servicii defineşte de fapt noţiunea de comerţ electronic.

În ultimii ani, au apărut şi site-uri româneşti de comerţ electronic. Oferta românească este foarte variată, existând magazine virtuale specializate (de exemplu: www.bebelusultau.ro, care vinde articole pentru bebeluşi sau www.cd.ro, care comercial izeză CD-uri ) ş i magazine vir tuale de t ip supermaket (de exemplu.www,magazinultau.ro), în care găseşti aproape orice. Tendinţa generală a acestor magazine on-line este de a-şi diversifica ofertele, pentru a reuşi pe această piaţă unde există deja o concurenţă puternică29.

2.5.2. Avantajele Web-ului ca mijloc comercial

Expansiunea rapidă a Internet-ului, dar mai ales a World Wide Web-ului a condus la o participare foarte mare din partea consumatorilor şi a firmelor la o piaţă globală on-line.

Adoptarea Internet-ului ca un mediu comercial a făcut ca multe firme să experimenteze noi metode de marketing în medii computerizate, Internet-ul impunându-se astfel, nu numai ca mijloc de comunicare ci şi ca o nouă piaţă.

Ca mijloc comercial reţeaua oferă un număr important de avantaje care pot fi analizate din ambele puncte de vedere, cel al clientului şi cel al firmei30.

Avantaje pentru consumatori Un important beneficiu pentru consumatori, constă în accesul la mari cantităţi de informaţii,

care ajută cumpărătorul să ia decizii importante la cumpărarea unui produs. Sondajele făcute au stabilit că cei conectaţi la reţea consideră extrem de important accesul

la informaţie, beneficiile folosirii mediului de comunicaţie fiind mult mai avantajoase în comparaţie cu vechile moduri de comunicaţie şi de informare31.

28 US Small Business Administration - ,,£- commerce-Small Businesses Venture Online ", iulie, 1999, pag.68. 29 efinance - „P/ed la cumpărături, dar rămâi acasă", nr. 35-36, iulie-august, 2003, pag.21-26. 30 Patriche, D., Bob, CA. - „ Comerţ şi dezvoltare ", Editura Europa Nova, 2000, pag.315 31 Bucur, -Mihaela - „Comerţ electronic", Editura ASE, Bucureşti, 2002, pag.26.

41

Capacitatea reţelei de a acumula, analiza şi controla mari cantităţi de date specializate în diferite domenii poate facilita procesul găsirii produsului dorit, cu o mare economie de timp. Există de asemenea, posibilitatea de a alege dintr-un număr mare de produse (datorită mărimii reţelei) şi de a testa produsele on-line, lucru ce poate facilita cumpărarea.

Printre avantaje se mai numără şi avantajele consumatorilor industriali care pot concura astfel cu alţi producători într-o piaţă electronică deschisă. Acest lucru conduce la o îmbunătăţire a calităţii şi la creşterea varietăţii de bunuri, în medii de desfacere foarte mari.

Avantajele pentru firme Folosirea reţelei WWW ca piaţă de desfacere conduce la creşterea beneficiilor firmei. Web-ul

oferă anumitor clase de producători participarea în cadrul unei pieţe de desfacere cu costuri minime. Acest lucru este mai des întâlnit la unele firme, cum ar fi cele din domeniul publicistic, servicii informaţionale sau categorii de produse digitale. Din ce în ce mai mulţi utilizatori consideră avantajos Internet-ul pentru că vânzătorii şi cumpărătorii pot obţine contact direct unul cu celălalt, diminuând astfel costurile şi economisind timp, tranzacţiile fiind mult mai eficiente.

Un alt avantaj pentru firme se referă la faptul că afacerile încheiate pe reţea transferă mai multe funcţii clientului prin comenzi on-line. Acest lucru permite apariţia unui al treilea beneficiu, sub forma capturării informaţiei clientului. Tehnologia oferă firmei capacitatea de a aduna şi monitoriza alegerile clienţilor, preferinţele acestora. Se poate observa însă, existenţa multor probleme sociale, legale şi tehnologice la actualul nivel tehnologic care diminuează totuşi aceste beneficii.

În prezent, majoritatea firmelor folosesc reţeaua în primul rând, pentru a transmite informaţii despre firmă, ofertă şi comunicarea cu alte firme şi consumatori.

Natura interactivă a reţelei oferă o altă categorie de beneficii datorită dezvoltării unei relaţii cu clienţii săi. Reţeaua este activă 24 de ore din 24. Din perspectiva de marketing este extrem de importantă discutarea preţului în comparaţie cu beneficiile şi calităţile produsului având în vedere necesităţile clientului.

Concluzionând, se poate afirma cu precizie că popularitatea pe care o deţine în prezent reţeaua internaţională World Wide Web ca mediu comercial este datorată capacităţii sale de a facilita răspândirea informaţiilor şi a resurselor, de a oferi un canal eficient pentru reclame, marketing şi chiar directa distribuire a unor bunuri şi servicii informaţionale.

2.5.3. Turismul şi World Wide Web-ul

Multă vreme s-a crezut că „plimbarea" pe Internet va diminua interesul pentru călătorii. Pe lângă fascinantele puteri reale, Internet-ului i s-au acordat obiective care deturnează sensul real al căutărilor. Cu toate acestea obsesia Internet-ului nu a devenit un drog care să dea dependenţă, ci un stimulator spre căutare de noi orizonturi. Călătoriile, ca şi preocupările lucrative şi iubirea vor rămâne un apanaj al omului, dezvăluirile Internet-ului stimulându-i curiozitatea de a fi un factor activ al minunilor vieţii.

In acest moment există pe Internet numeroase site-uri de călătorii, care ajută la cunoaşterea unor noi locuri şi alegerea unor destinaţii pentru vacanţe.

Conceptul de bază din spatele acestor site-uri este acela al unui magazin virtual de călătorii, combinând produsele de călătorie de la diferite surse şi oferind utilizatorului un mecanism standard de căutare de informaţii şi de comandă a produselor.

În funcţie de complexitatea realizării, site-urile turistice pot oferi o gamă diversificată de servicii de călătorie şi permit utilizatorilor să caute informaţii d espre zboruri, închirieri de maşini şi hoteluri, folosind aceeaşi bază de date valabilă şi pentru agenţiile de turism, dar cu o interfaţă mai prietenoasă. De exemplu, biletele la hotel sau închirierea de maşini pot fi rezervate cu uşurinţă prin intermediul site-ului şi se poate primi confirmarea on-line. Totuşi, în cazul zborurilor, datorită regulilor internaţionale ce organizează transportul aerian, obţinerea de bilete este uşor transferată agenţilor de turism asociate site-ului pentru ticketing.

O caracteristică importantă ce asigură succesul site-urilor de turism este varietatea resurselor folositoare pe care o furnizează călătorilor pe lângă informaţiile comerciale, cum ar fi: sfaturi generale pentru călătorie, un ghid al destinaţiilor conţinând informaţii despre aria de atracţii,

42

noutăţi despre călătorii, ştiri despre vremea locală, cursul de schimb, hărţi etc. Aceste caracteristici au fost incluse pentru a lărgi varietatea de servicii furnizate potenţialului client şi pentru a evita nevoia acestuia de a consulta alt intermediar.

Din punct de vedere al organizării, cele mai multe site-uri conţin câteva pagini cu informaţii despre companie în general şi includ un motor de căutare, care le face mai uşor de utilizat de către clienţi în găsirea produsului dorit. De exemplu, în cazul unui hotel, utilizatorii introduc locaţia şi orice alt criteriu dorite (cum ar fi piscine sau facilităţi de baby-sitting) într-o pagină Web, iar site-ul răspunde cu o listă de proprietăţi care satisfac cerinţele lor. Aceste proprietăţi pot fi normal afişate, incluzând descrieritextuale suplimentate de fotografii, iar în sistemele mai avansate, sunt publicate chiar şi preţurile sau facilităţi de rezervare on-line.

În esenţă, site-urile turistice îndeplinesc funcţiile agenţiilor de turism tradiţionale de a acţiona ca un canal de informaţii între furnizori şi clienţi. Cum turismul devine din ce în ce mai global, iar furnizorii de călătorii fac din ce în ce mai mult produsele turistice disponibile on-line, este necesar ca utilizatorii să studieze unele date, să localizeze şi să salveze unele informaţii de care au nevoie. De regulă, călătorii frecventează agenţiile pentru a căpăta informaţii care îi ajută să reducă riscul pe care-1 implică călătoria. Atunci când serviciile pe care agenţiile le oferă nu mai sunt privite ca fiind importante sau când ele nu mai sunt percepute ca fiind cel mai convenabil mod de a obţine informaţii, consumatorii vor merge în altă parte. Cum puterea Internet-ului este în continuă creştere, obţinerea informaţiilor de pe Web sau rezervările electronice vor constitui alternative cea mai facilă şi mai eficientă de care dispun clienţii.

Aşa cum am văzut, Internet-ul are potenţialul de a avea un efect major în modul în care ospitalitatea şi produsele turistice sunt distribuite, redefinind modul prin care turiştii descoperă şi cumpără produsele turistice. Adresându-se direct consumatorului, costurile promovării unei destinaţi turistice sau a distribuirii produselor turistice sunt mici.

De a semenea, absenţa cerinţelor în termeni de structură dă flexibilitatea de a distribui produse eterogene, care este condiţie esenţială şi necesară în practicarea turismului. Libertatea de intrare, costurile scăzute şi faptul că nu este nevoie de nici un echipament special fac din Internet, şi în special din reţeaua WWW, un mediu atractiv pentru operaţiunile de turism, în timp ce capacităţile multimedia şi întinderea globală îl fac foarte eficace ca mediu de marketing. Potenţialul său a fost oficial recunoscut de sectorul turistic.

S-a prezis că Internet-ul va fi cheia conducerii în viitor a sectorului turistic întrucât doar acele operaţii, care vor exploata tehnologia pentru a identifica corect nevoile consumatorilor şi vor oferi produsele ca atare, vor supravieţui.

2.6. Realizarea site-urilor Web

Aplicaţiile Web fac parte din tehnologiile care permit obţinerea unei mai bune performanţe şi eficiente a activităţii. Un site Web bine realizat are o puternică influenţă asupra fluxurilor de informaţii şi poate conduce rapid la îndeplinirea obiectivelor propuse. Promovarea sau consolidarea imaginii, creşterea audienţei, cucerirea unor noi segmente de desfacere a unor produse sau servicii sunt doar câteva exemple în acest sens. Astăzi oricine îşi poate stabili prezenţa pe Internet şi îşi poate construi un site competitiv; totul e să dispună de cunoştinţele şi instrumentele necesare.

2.6.1. Cerinţe necesare pentru realizarea unui site Web

Înainte de a construi un site, o decizie importantă ce trebuie luată este tipul de site ales. în principiu, un URL poate fi de două feluri: domeniu (de forma www.firma.ro) sau pagină de Web (de forma www.isp.ro/firma). în general, paginile de al doilea tip sunt găzduite pe site-uri specializate, astfel pentru a avea un nume de forma www.firma.ro, trebuie cumpărat acest drept. în România dreptul de a vinde domenii este rezervat Institutului de Cercetări în Informatică (ICI).

Existenţa unui server propriu are numeroase avantaje, care se regăsesc în primul rând, în uşurinţa accesului la el, 24 de ore din 24, apoi în folosirea oricăror programe fără aprobarea prealabilă a proprietarului, în configurarea serverului conform necesităţilor sau în posibilitatea obţinerii unor venituri suplimentare din închirierea spaţiului pe server. Aceste avantaje sunt umbrite

43

însă de costul mare al întreţinerii. A avea un server propriu presupune o conexiune la Internet permanentă şi performantă precum şi angajarea a cel puţin un administrator de server, ambele condiţii fiind extrem de costisitoare.

A doua variantă de găzduire a unui site de Web este folosirea unui server specializat care poate oferi găzduire gratuită sau contra cost. în cazul site-urilor c are oferă găzduire gratuită, clienţii sunt obligaţi sa afişeze pe fiecare pagină a site-ului câte o reclamă.

Şi în privinţa modului de realizare a unui site există două posibilităţi. O primă opţiune este angajarea unei echipe de profesionişti pentru conceperea, realizarea şi eventual întreţinerea site-ului. A doua variantă este efectuarea operaţiunilor necesare în regie proprie, pentru aceasta fiind necesară angajarea unor oameni pregătiţi în domeniu. Costul total şi în primul şi în al doilea caz variază în funcţie de complexitatea site-ului.

Întrucât orice pagină Web presupune utilizarea unor softuri specifice, o decizie ce trebuie luată atunci când se construieşte un site se referă la tipul de soft ce va fi utilizat.

Dacă pentru vizualizarea unei pagini de Internet este necesar un singur instrument, browser-ul, pentru construirea unui site este nevoie de mai multe programe. Se ştie că paginile de Internet sunt scrise în limbajul HTML (Hyper Text Markup Language). Aceste pagini pot fi create într-un program simplu de redactare de text, ca de exemplu NotePad-ul sau prin folosirea unui program utilitar. La rândul lor, programele utilitare se împart în două categorii: programe de tipul WYSWYG (What You See is What You Get) sau programe ajutătoare.

Pentru u tilizarea p rogramelor W YSWYG (de e xemplu: Microsoft Fronţ Page) nu este necesară cunoaşterea limbajului HTML deoarece crearea site-ului se face în mod intuitiv. Avantajul acestor programe este că facilitează transformarea în codul HTML corespunzător, iar dezavantajul acestora este că codul HTML creat de acestea este excesiv de mare.

În programele utilitare (de exemplu: HotDog, HomeSite) se editează direct codul HTML, programele oferind diverse instrumente ajutătoare. Avantajul este posibilitatea de a controla în totalitate codul absolut, un posibil dezavantaj putând fi considerat necesitatea de a cunoaşte limbajul HTML.

Un alt element de care trebuie ţinut cont în construirea unei pagini HTML este echilibrul dintre text şi imagini, întrucât este greu de parcurs atât o pagină numai cu text, cat şi o pagină plină de imagini. Pentru a crea imagini statice se folosesc diverse programe cum ar fi: Ulead Photoimpact, Adobe Photoshop, PaintShop Pro, iar pentru crearea imaginilor animate se pot folosi Microsoft Gif Animator său Ulead Gif Animator.

După ce paginile au fost realizate, acestea sunt stocate pe calculatorul local. Pentru transferarea acestora pe serverul de Internet este necesară folosirea unor programe utilitare pentru transferul fişierelor la distantă folosind protocolul FTP (File Transfer Protocol).

într-un final, aşa cum aminteam la început, pentru a putea vizualiza paginile de Internet este necesar un program denumit browser, cum este Nestcape Communicator, Internet Explorer, Opera sau Neo Planet, care se instalează o dată cu sistemul de operare, sau poate fi cumpărat ori descărcat în mod gratuit de pe Web.

2.6.2. Realizarea paginilor Web

Pe Internet se găsesc milioane de pagini care conţin informaţii, multe dintre ele neavând nici o valoare. Site-urile bune sunt cele care satisfac cerinţele audienţei, adică cele care îţi oferă informaţiile de care ai nevoie, în timpul pe care îl ai la dispoziţie.

Realizarea unui site Web se face în mod etapizat, în cinci trepte. Acestea sunt următoarele: planificarea, machetarea, testarea, publicarea şi în final promovarea site-ului32.

Planificarea unui site Web Planificarea reprezintă procesul prin care se definesc motivele şi se stabileşte scopul realizării

site-lui Web. In această etapă, se stabileşte clar subiectul site-ului care trebuie realizat. Se va stabili ceea ce va conţine site-ul şi, mai ales, ceea ce nu va conţine.

32 http://carţi. resurse. com/ppw_shareware.zip

44

Astfel, p rimul p as î n c rearea u nui s ite W eb a r f i s tabilirea s copului p entru c are e ste realizat. Există numeroase motive pentru a crea pagini Web, cum ar fi: promovarea unui serviciu sau a unui produs, vânzarea unui produs, serviciu sau spaţiu publicitar, creşterea audienţei, întâlniri virtuale cu alţi oameni, publicarea unor informaţii, diverse cercetări, promovarea sau îmbunătăţirea imaginii, informarea clienţilor despre companie şi multe altele.

După ce s-a stabilit care este obiectivul site-ului, trebuie analizat cine vor fi vizatorii acestuia. Audienţa reprezintă publicul pentru care este realizat site-ul Web şi este un element critic, deoarece este în strânsă legătură cu designul şi conţinutul site-ului33. Datorită acestui fapt, se va încerca realizarea profilul standard al utilizatorului şi strângerea de cat mai multe informaţii legate de obiceiurile, interesele, acţiunile, necesităţile şi în general modul de viaţă, ale tuturor persoanelor care alcătuiesc publicul ţintă. Acest lucru presupune stabilirea panelului cultural al vizitatorilor, motivaţiile accesării site-ului (patronul unei firme caută salariaţi, un elev caută referate etc), rezoluţia monitorului vizitatorilor, viteza conexiunii folosite de vizitatori, tipul de browser folosit. Pentru creionarea unui profil al consumatorului vor fi avute în vedere diverse aspecte, ca de exemplu: vârstă, sex ,grup etnic, religie, afiliere politică, nivelul salariului, nivelul de educaţie, profilul educaţiei, nivelul experienţei lucrului pe computer sau pe Internet, accesul este de acasă său de la serviciu, tipul de conexiune, perioada de acces (ziua / noaptea), tipul de calculator, sistemul de operare, browser-ul utilizat, zona în care locuieşte ş.a.

După ce profilul audienţei dorite a fost determinat, informaţiile adunate pot fi folosite pentru a determina atributele de proiectare, aşa cum se observă în tabelul nr. 2.

Tabelul nr. 2.2. Determinarea atributelor de proiectare a unui site Web

Aspectul Influenţează: Vârsta • Culorile şi fontul utilizat;

• Limbajul utilizat; • Animaţia

Starea familială Nivelul

• Timpul de navigare pe Web.

Experienţa pe computer • Cât de mult trebuie ghidat utilizatorul pentru a efectua anumite

Accesul de acasă/serviciu Timpul şi viteza de

• Timpul petrecut pe Web; • Cât de mari sunt graficele.

Tipul de monitor Platforma

• Rezoluţia; • Va fi sau nu utilizată animaţia?Ţara/Zona în care este situat site-ul • Aspectele legale.

Modul de a face cumpărături • Nivelul de securitate. Machetarea unui site Web în etapa de machetare a site-ului Web se va defini modul în care va fi structurată informaţia şi

aranjate celelalte componente ale paginii: grafică, animaţii, fundal, hărţi grafice, icon-uri, legături, elemente multimedia etc. De asemenea modul de împărţire a paginii în cadre (frames ), tabele sau combinaţii ale acestora are o importanţă deosebită. Prin cumularea acestor elemente, în final trebuie să rezulte un anumit stil care să diferenţieze site-ul Web şi să-1 facă uşor de recunoscut.

În cadrul acestei etape se vor stabili următoarele aspecte: • Modalitatea de navigare a vizitatorului (dacă va folosi frame-uri sau o tablă de

materii); • Gama de culori folosită pentru fonturi, linkuri sau backround (este de dorit să fie

limitată la o paletă mai restrânsă pentru a nu agresa ochiul). • Dimensiunea fontului. Deşi sunt la modă fonturile foarte mici, e de dorit să se

precizeze mărimea fontului, astfel încât surferul cu probleme de vedere să poată folosi

33 http:// wwv/.manuale.20m.com/index.html

45

opţiunea View, Text size, Larger sau Largest. • Un logo al site-ului, adică o imagine simplă, sugestivă şi de dimensiuni cât mai

mici. Este de dorit să fie originală, dar această condiţie e greu de îndeplinit de la început. Pe Internet, se pot întâlni graficieni specializaţi în logo-uri. Prezenţa unui logo nu îngreunează accesarea site-ului, deoarece acesta se încarcă în memoria cache a browser-ului la accesarea primei pagini. Este recomandabil să fie folosit un singur logo în toate paginile.

• Numărul de niveluri ale site-ului. Numărul nivelurilor unui site nu trebuie să fie prea mare, pentru a nu plictisi vizitatorul.

• Grafica trebuie să fie redusă la minimum, deoarece fişierele grafice au dimensiuni mari.

• Informaţia utilă să nu fie la o distanţă mai mare de două click-uri, iar prezentarea ei să solicite cât mai puţin surferul în ceea ce priveşte înţelegerea şi folosirea informaţiei.

• Vizualizarea paginii în întregime, pentru a nu fi nevoie ca vizitatorul să utilizeze bara de scroll.

• Textul să nu fie dispus ca un bloc unitar de informaţie, ci să fie divizat prin linii orizontale s au i magini. Frazele-rezumat p ot fi p rezentate p e u n fundal d iferit c olorat, eventual încadrate.

• Dimensiunea unui fişier să fie de cel mult 3-4 K. • Încărcarea unei pagini nu trebuie să dureze mai mult de 15 secunde, indiferent de conexiune. Testarea unui site Web După scrierea tuturor paginilor de Web trebuie făcută testarea site-ului. Testarea se va face la

diverse rezoluţii ale ecranului şi utilizând navigatoare diferite. Aspectul paginilor trebuie să fie cam acelaşi la diverse rezoluţii şi în diverse navigatoare. Datorită faptului că nu există o standardizare în domeniu, unele comenzi pot fi vizualizate doar în anumite browsere. Diacriticele sunt suportate doar de ultimele generaţii de navigatoare, celelalte afişând diverse semne în locul diacriticelor. Toate acestea fac ca unele pagini să fie realizate în două forme: o formă pentru Internet Explorer, şi o formă pentru Netscape Navigator (acestea fiind browserele cele mai utilizate).58

Publicarea unui site Web După ce site-ul a fost testat, el poate fi publicat pe un server specializat şi pus la dispoziţia

surferilor on-line de pretutindeni. Pentru aceasta, mai întâi calculatorul trebuie să fie conectat la Internet, prin intermediul unui furnizor de servicii Internet ( ISP ). Pentru ca site-ul Web să capete o identitate on-line, el va trebui să aibă un nume de domeniu propriu sau gratuit. După aceasta fişierele componente ale unui site vor fi transferate pe un server aparţinând unui serviciu de găzduire pagini Web (web host).

Încărcarea fişierelor se poate face prin două metode: • Folosind clientul de FTP pus la dispoziţie de server. Cele mai multe servere

dispun de File Manager, care încarcă fie pe server într-un mod simplu şi intuitiv, având însă ca dezavantaj faptul că durează relativ mult.

• Folosind alţi clienţi de FTP. De exemplu CuteFTP încărcăm un site pe server, cu directoare cu tot, în câteva secunde.

Pentru a menţine continuu interesul vizitatorilor, paginile Web trebuie întreţinute si actualizate periodic.

Promovarea unui site Web Degeaba se realizează un site cu un design formidabil, dacă acesta nu e accesat de vizitatori.

Conţinutul paginilor sale poate fi extrem de interesant pentru surferii on-line, dar aceştia trebuie să fie informaţi asupra existenţei site-ului.

46

O etapă importantă în realizarea site-urilor Web este promovarea acestora. Scopul principal al tuturor activităţilor legate de promovarea unui site este acela de a creşte traficul acelui site. Nivelul traficului depinde în primul rând de cantitatea de informaţii prezentate, de calitatea site-ului şi de permanenta reînnoire a paginilor acestuia.

Există mai multe metode de popularizare a site-urilor: 1. Prezenţa elementelor „meta" la începutul fiecărei pagini. Programele-robot vor vizita

pagina şi vor realiza indexarea acesteia după indicaţiile prezente în elementele „meta". 2. Înscrierea în unul dintre motoarele de căutare. Fiecare motor de căutare are în

partea de jos un link „Add URL" sau „Submit URL", care se poate folosi pentru trimiterea spre indexare a unei pagini sau a unui întreg site. Pentru a automatiza operaţiunea de trimitere a paginii spre indexare la mai multe motoare de căutare se poate solicita ajutorul uneia dintre firmele care pot înregistra gratuit un site la motoarele de căutare şi care cer în schimb introducerea în site a unui link către site-ul firmei. Apariţia în baza de date a motorului de căutare se petrece de obicei la cel puţin două săptămâni după trimiterea spre indexare a paginii/site-ului, însă la unele motoare operaţiunea poate să dureze până la trei luni.

3. Participarea la un schimb de banere publicitare. Banerele au ca unic scop atragerea atenţiei vizitatorilor astfel încât aceştia să efectueze un clic pe ele. Prin conţinutul lor, banerele fac trimitere la un alt site Web. Se pot folosi şi banere animate, care s-au dovedit mai eficiente decât cele statice. Acestea însă trebuie folosite cu prudenţă deoarece duc la creşterea timpului de încărcare a paginii Web.

4. Înscrierea pe listele de discuţii specifice profilului site-ului. Exemplu: site-ul www.reference.com oferă liste cu sute de mii de forumuri.

5. Schimbul de legături. O legătură reciprocă înseamnă plasarea unei legături către un alt site Web într-una dintre paginile site-ului propriu. în schimbul acesteia, webmasterul site-ului respectiv va plasa o legătură în site-ul său. Dacă schimbul de legături este bine realizat, atunci numărul de vizitatori către ambele site-urii poate creşte.

6. Înscrierea în unul sau mai multe inele Web. Inelul Web (Web ring) reprezintă un concept similar cu schimbul de banere sau de legături. Aşa cum îi arată şi denumirea, este o înlănţuire de pagini Web dedicate aceluiaşi subiect său având o temă similară. Un server Web central menţine o listă de site-uri cu un anume subiect sau domeniu de interes. Pe fiecare site din listă există câte un buton „Următorul" (Next) şi un buton Precedentul" (Previous). Mai există, de asemenea, şi un buton către server-ul Web central. Mai simplu spus, un site se leagă de al doilea într-un inel. Al doilea se leagă la al treilea şi aşa mai departe până când se revine din nou la primul. Această legătură se face printr-un cod special pe care fiecare membru este obligat să-1 pună în pagina lui. Pe această cale, teoretic, ar trebui ca fiecare webmaster din circuit să constate o creştere a traficului. Spre deosebire de schimbul de banere, în cazul inelelor Web nu vor apărea pe nici o pagină un baner al vreunui alt site, dar vor exista în schimb legături atât către pagina principală a inelului, cat şi către alte pagini din acesta. Este obligatorie punerea însemnelor inelului Web la sfârşitul paginii.

7. Programe autoresponder. Un astfel de program este de fapt o adresă e-mail specială care este programată să furnizeze instantaneu un răspuns e-mail preformatat de fiecare dată când se trimite un mesaj la adresa respectivă.

8. Promovarea off-line. Aceasta se poate face cu cheltuieli minime, înscriind adresa Web a site-ului şi adresa de e-mail pe următoarele tipuri de materiale (care pot fi folosite în mod curent sau în scop publicitar): corespondenţă, facturi, fax-uri, scrisori, materialele promoţionale, broşuri, pliante, reclame tipărite, cărţi de vizită. Deşi este mult mai costisitor, se poate promova off-line un site şi prin cumpărarea de spaţiu publicitar în ziare şi reviste sau la radio şi televiziune.

Dacă toate aceste etape necesare realizării paginilor Web au fost parcurse, atunci se poate afirma că a fost obţinut un site bine elaborat şi cu mari perspective de a avea succes.

47

CAPITOLUL IV

ACTIVITATEA FINANCIAR-CONTABILĂ A FIRMEI 1. MEDIUL DE AFACERI-DE LA IDEE LA TRANSPUNERE ÎN REALITATE

Motto:” A porni într-o afacere fără un plan, este ca şi cum ai porni într-o drumeţie prin ţară fără nici o hartă”(Nasir M. Ashemimry)

1.1. Ce este un plan de afaceri?

Planul de afaceri este un studiu complex ce include indicatori financiari, caracteristici de piaţă, factori de previziune, etc., care se elaborează în vederea demarării unei afaceri, în cazul în care firmăa solicită credite pentru investiţii, etc.

1.2. La ce foloseşte un plan de afaceri? Un plan de afaceri (business plan) poate avea ca utilitate prezentarea firmei sau a

ideii/proiectului/afacerii dv. Acesta poate fi realizat atât pentru afaceri existente (în vederea prezentării către posibili parteneri sau finanţatori) cât şi pentru afaceri ce urmează a fi lansate. Pentru a avea succes, un plan de afaceri trebuie să ţină cont de profilul afacerii dv., de mediul în care se va efectua business-ul în cauză, de obiectivele afacerii şi de scopul urmărit la realizarea acestuia. Ca urmare, vă rugăm a trata recomandările şi următorul model de plan de afaceri orientativ, în vederea realizării propriului plan de afaceri.

1.3. Care este structura unui plan de afaceri?

În general un plan de afaceri cuprinde următoarele capitole: 1. Titlul 2. Cuprins & Capitole 3. Sumar (Scurta introducere) 4. Descrierea firmei (afacerii) 5. Echipa & managementul companiei 6. Prezentare produs(e) / serviciu (ii) 7. Analiza pieţei 8. Obiective 9. Strategia firmei/afacerii & implementare 10. Informaţii financiare 11. Anexe şi alte documente

În funcţie de situaţie anumite capitole pot fi necesare sau nu. Importanţa fiecărui capitol variază

în funcţie de scopul urmărit şi de contextul în care realizaţi planul de afaceri. 1.4. Fluxul financiar

Fluxurile financiare exprimă operaţiunile de folosire a monedei, concretizate în transformarea acesteia în factori de producţie. Aceste operaţiuni au loc cu ocazia pregătirii şi desfăşurării proceselor economice, precum şi cele de convertire a produselor sau serviciilor în monedă. Celelalte operaţiuni care privesc în principal gestionarea bunurilor materiale, precum aprovizionarea, prelucrarea materiei prime, vânzarea produselor finite sunt denumite ca fluxuri reale (corporale).

Împărţirea fluxurilor în două grupe: fluxuri financiare şi fluxuri reale (corporale) este utilă în explicarea conţinutului gestiunii financiare a întreprinderii care vizează procurarea capitalului în timp util la costul cel mai scăzut posibil, precum şi alocarea şi utilizarea acestuia în condiţii de eficienţă, iar

48

apoi recuperarea lui, ocazie cu care se obţine un surplus monetar suficient să acopere destinaţiile prestabilite ale acestuia.

Între firmă şi mediul ambiant, în care aceasta acţionează, se dezvoltă o varietate de fluxuri financiare şi reale. Firma este un nod al fluxurilor, în care coabitează fluxuri corporale (reale) cu cele băneşti. Geneza fluxurilor băneşti se află în derularea fluxurilor reale, iar ambele se leagă în mod necesar de gestiunea capitalului. Schimburile dau naştere la viaţa financiară a întreprinderii, deoarece se realizează cu ajutorul monedei sau a înlocuitorilor acesteia. Pentru înfăptuirea obiectului său de activitate (obţinerea de produse şi/sau servicii) şi a scopului propus (profitul) firmăa (firma) realizează legături cu piaţa factorilor de producţie, a consumatorilor, cu piaţa financiară şi cu statul.

2. PROCEDURA ÎNFIINŢĂRII UNEI AGENŢII DE TURISM

Înfiinţarea unei societăţi comerciale este o etapă cu adevărat importantă deoarece atât forma juridică de organizare (SRL, SA, Firmă individuală sau PFA) cât şi vectorul fiscal ales (plătitor sau neplătitor de TVA, plătitor de impozit pe profit, impozit pe venitul microîntreprinderilor sau impozit pe venituri din activităţi independente) vor influenţa plăţile viitoare şi echilibrul financiar al firmei.

De asemenea, alte aspecte precum aportul asociaţilor la capitalul social (de care depind politica de dividend şi adoptarea deciziilor de management ale firmei), obiectul de activitate ales (principal, dar şi obiectele secundare de activitate permise de legislaţie - schimb valutar, xerox, vânzări de suveniruri, ilustrate, cărţi de turism, ghiduri, hărţi.), denumirea firmei sau locul unde este amplasat sediul social vor influenţa evoluţia în timp a entităţii economice înfiinţate, succesul sau eşecul acesteia.

2.1. Înfiinţarea unei Societăţi cu Răspundere Limitată

2.1.1. Etapele înfiinţării unei Societăţi cu Răspundere Limitată

Formal, înfiinţarea unei societăţi comerciale presupune: • înregistrarea juridică şi fiscală, atestată prin "Certificatului de înregistrare" eliberat de

Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC); • înregistrarea fiscală în scopuri de TVA atestată prin "Certificatului de înregistrare în

scopuri de TVA" eliberat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF); Înregistrarea unei societăţi comerciale se poate face astfel:

• direct, de către asociaţii fondatori; • indirect, apelând la serviciile furnizate de avocaţi sau experţi contabili; • apelând la serviciile de consultanţă oferite contra cost de ONRC (este o variantă mixtă,

o parte din formulare pot fi completate de reprezentanţii asociaţilor, iar documentele importante, cum ar fi "Actul constitutiv", sunt elaborate de consultanţi);

Etapele pe care le presupune înfiinţarea unei firme sunt: • Stabilirea obiectului de activitate • Elaborarea unui plan de afaceri • Alegerea formei juridice a societăţii • Alegerea formei de înregistrare fiscală • Rezervarea numelui şi emblemei societăţii • Stabilirea sediului social • Verificarea disponibilităţii spaţiului • Verificarea calităţii de asociat unic într-o singură societate cu răspundere limitată • Elaborarea Actului Constitutiv • Depunerea capitalului social la bancă • Specimenul de semnatură • Depunerea actelor şi înregistrarea la Registrul Comerţului • Ridicarea actelor emise de ONRC şi ANAF • Etape ulterioare

49

• Avize şi autorizaţii de funcţionare

2.1.2. Documentele specifice înfiinţării unei Societăţi cu Răspundere Limitată

Formularele se distribuie la sediul ONRC sau se pot prelua de pe Internet (www.onrc.ro). Pe site-ul ONRC poate fi consultat ghidul privind documentele necesare pentru înregistrarea şi autorizarea comercianţilor persoane juridice şi înregistrarea modificărilor actelor constitutive ale acestora.

Documentele necesare pentru înregistrarea în registrul comerţului, înregistrarea fiscală şi autorizarea funcţionării societăţilor cu răspundere limitată (în nume colectiv sau în comandită simplă) sunt:

1. Cererea de înregistrare (original); 2. Dovada verificării disponibilităţii şi rezervării firmei (original); 3. Dacă este cazul, acordul pentru utilizarea denumirii, prevăzut de art. 39 din Legea nr.

26/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (original); 4. Dovada verificării calităţii de asociat unic într-o singură societate cu răspundere limitată sau

dovada verificării privind îndeplinirea condiţiei ca societatea cu răspundere limitată cu asociat unic să nu fie asociat unic în altă societate cu răspundere limitată (original);

5. Actul constitutiv (original); 6. Documentul care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social,

înregistrat la administraţia financiară în circumscripţia căreia se situează imobilul cu destinaţie de sediu social;

7. Certificatul emis de administraţia financiară competentă, care certifică faptul că pentru imobilul cu destinaţie de sediu social nu a fost înregistrat un alt document ce atestă înstrăinarea dreptului de folosinţă asupra aceluiaşi imobil, cu titlu oneros sau gratuit;

8. Declaraţia pe propria răspundere în formă autentică privind respectarea condiţiilor referitoare la sediul social, în cazul în care, din certificatul emis potrivit pct. 7 rezultă că sunt deja înregistrate la administraţia financiară alte documente care atestă înstrăinarea dreptului de folosinţă asupra aceluiaşi imobil cu destinaţie de sediu social;

9. Dacă este cazul, avizul privind schimbarea destinaţiei imobilelor colective cu regim de locuinţă, prevăzut de Legea nr. 230/2007 (completat pe formular-tip, original);

10. Dovezile privind efectuarea vărsămintelor aporturilor subscrise de asociaţi la capitalul social (copii);

11. Actele privind proprietatea pentru aporturile în natură subscrise şi vărsate la constituire; în cazul în care printre acestea se afla şi imobile, certificatul constatator al sarcinilor de care sunt grevate;

12. Declaraţiile date pe propria răspundere, după caz, de către fondatori/administratori/cenzori sau persoane fizice reprezentante ale persoanei juridice numită administrator sau cenzor, din care să rezulte că îndeplinesc condiţiile legale pentru deţinerea acestor calităţi (original);

13. Actele de identitate ale fondatorilor, administratorilor, cenzorilor sau auditorilor persoane fizice (còpie);

14. Specimenele de semnătură ale reprezentanţilor societăţii (original); 15. Certificatele de cazier fiscal pentru asociaţii sau reprezentanţii legali ai societăţii

comerciale, care au domiciliul/reşedinţa/sediul în România sau pentru persoanele fizice sau juridice străine, care au această calitate şi sunt înregistrate fiscal în România sau, după caz, declaraţia autentică pe propria răspundere a persoanei fizice cetăţean străin în nume propriu sau ca reprezentant al persoanei juridice străine care nu este înregistrată fiscal în România din care să rezulte că nu are datorii fiscale, în original şi, după caz, traducerea realizată de un traducător autorizat a cărui semnătură să fie legalizată de un notar public;

16. Declaraţia-tip pe propria răspundere semnată de asociaţi sau de administratori din care să rezulte, după caz, că:

• persoana juridică nu desfăşoară, la sediul social sau la sediile secundare, activităţile declarate, o perioadă de maximum 3 ani (model 1 - original);

• persoana juridică îndeplineşte condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii pentru activităţile precizate în declaraţia-tip (model 2 - original).

50

17. Dacă este cazul: • actele de înregistrare ale fondatorilor, administratorilor, cenzorilor persoane juridice

române (copie certificată) sau străine,original şi traducerea realizată de un traducător autorizat a cărui semnătură să fie legalizată de un notar public);

• hotărârea organului statutar privind participarea la constituirea societăţii a fondatorilor persoane juridice române (copie certificată) sau străine (original şi traducerea realizată de un traducător autorizat a cărui semnătură să fie legalizată de un notar public);

• mandatul pentru persoana abilitată să semneze actul constitutiv în numele şi pe seama fondatorului persoană juridică română (copie certificată) sau străină (original şi traducerea realizată de un traducător autorizat a cărui semnătură să fie legalizată de un notar public);

• certificatul de bonitate a persoanelor juridice nerezidente care participă la constituirea unei societăţi comerciale, emis de o bancă sau de camera de comerţ competentă din ţara de naţionalitate (original şi copie tradusă);

• avizele prealabile prevăzute de legile speciale (copie); • împuternicire specială (în formă autentică), avocaţială sau delegaţie pentru persoanele

desemnate să îndeplinească formalităţile legale (original). 18. Dovezile privind plata taxelor/tarifelor legale: - taxele de registru; - tariful de publicare în Monitorul Oficial, Partea a IV-a. 2.2. Înfiinţarea unei Întreprinderi individuale

Desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale si întreprinderile familiale este reglementată de OUG nr. 44 din 16.04.2008 (Publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 328 din 25/04/2008).

Procedura înfiinţării unei Întreprinderi individuale este similară cu cea a unei Societăţi cu Răspundere Limitată, fără a mai fi însă necesare:

• elaborarea "Actului constitutiv"; • constituirea capitalului social; • deschiderea unui cont bancar.

Firma individuală poate fi înregistrată în scopuri de TVA şi poate avea salariaţi (ca şi în cazul societăţilor comerciale), şi datorează impozit pe venituri din activităţi independente.

2.2.1. Particularităţi privind regimul juridic al Întreprinderii individuale

La înfiinţarea Întreprinderii individuale, pentru anumite activităţi economice este necesară îndeplinirea unor condiţii de pregătire profesională şi/sau de atestare a pregătirii profesionale, ce pot fi dovedite cu documente cum sunt:

• diploma; • certificatul sau adeverinţa prin care se dovedeşte absolvirea unei instituţii de

învăţământ; • certificatul de calificare profesională sau de absolvire a unei forme de pregătire

profesională, organizată în condiţiile legii în vigoare la data eliberării acestuia; • certificatul de competenţă profesională (cartea de meşteşugar, carnetul de muncă al

solicitantului, declaraţie de notorietate cu privirea la abilitatea de a desfăşura activitatea pentru care se solicită autorizarea, eliberată de primarul localităţii respective în mod gratuit, în cazul meseriilor tradiţionale artizanale);

• atestatul de recunoaştere şi/sau echivalare pentru persoanele fizice care au dobândit calificarea în străinătate;

• atestatul de recunoaştere a calificării dobândite în străinătate, în afara sistemului de învăţământ;

• orice alte dovezi care să ateste experienţa profesională.

51

Din punct de vedere juridic, Firma individuală prezintă următoarele particularităţi: • nu dobândeşte personalitate juridică prin înregistrarea în registrul comerţului; • pentru organizarea si exploatarea întreprinderii sale, întreprinzătorul persoana fizica, în

calitate de angajator persoana fizica, poate angaja terţe persoane cu contract individual de muncă;

• întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale este asigurat în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi are dreptul de a fi asigurat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi al asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile prevăzute de lege;

• persoana fizică titulară a întreprinderii individuale răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi, în completare, cu întreg patrimoniul, iar în caz de insolvenţă, va fi supusă procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2006, cu modificările ulterioare.

Notă: O agenţie de turism poate fi înregistrată ca PFA, dar această formă de organizare nu permite

angajarea de personal, iar dacă este înregistrată ca Firmă familială poate angaja doar membri de familie.

2.2.2. Documentele specifice înfiinţării unei Întreprinderi individuale

Pe site-ul ONRC poate fi consultat ghidul privind documentele necesare pentru înregistrarea şi autorizarea comercianţilor persoane fizice titulari ai întreprinderilor individuale.

Documentele necesare pentru înregistrarea în registrul comerţului, înregistrarea fiscală şi autorizarea funcţionării întreprinzătorilor persoane fizice titulari ai întreprinderilor individuale sunt:

1. Cererea de înregistrare; 2. Dovada verificării disponibilităţii şi rezervării firmei (original); 3. Carte de identitate sau paşaport titulari firmă individuală (fotocopie certificată olograf de către titular privind conformitatea cu originalul); 4. Documente care atestă drepturile de folosinţă asupra sediului profesional/punctelor de lucru (copie legalizată sau copie certificată de parte); 5. Dacă este cazul, avizul privind schimbarea destinaţiei imobilelor colective cu regim de locuinţă, prevăzut de Legea nr. 230/2007 (completat pe formular-tip, original); 6. Specimenul de semnătură al întreprinzătorului persoană fizică titulară a întreprinderii individuale (original); 7. Informaţiile din cazierul fiscal (obţinute de către ORCT); 8. Declaraţia-tip pe propria răspundere care să ateste îndeplinirea condiţiilor legale de funcţionare prevăzute de legislaţia specială din domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii (original - model 1 sau model 2, după caz). 9. Dacă este cazul:

• precizare din care să rezulte că titularul dreptului de proprietate înţelege să afecteze folosinţa spaţiului în vederea stabilirii sediului profesional al întreprinderii individuale (declaraţie, etc.);

• declaraţia privind patrimoniul de afectaţiune, în original, şi documentele care atestă efectuarea vărsămintelor sau calitatea de proprietar, după caz (copii certificate);

• documentele care atestă pregătirea profesională (fotocopii certificate olograf); • documentele care atestă experienţa profesională (fotocopii certificate olograf);

10. Dovezile privind plata taxelor/tarifelor legale: taxele de registru.

52

3. FORMA OPTIMĂ DE ÎNREGISTRARE FISCALĂ A UNEI AGENŢII DE

TURISM Înaintea înregistrării fiscale a oricărei entităţi economice ce îşi propune desfăşurarea unei

activităţi cu scop lucrativ, este importantă cunoaşterea specificului acestei activităţii astfel încât să fie aleasă forma de înregistrare fiscală optimă, înţelegând prin aceasta datorarea celor mai mici impozite şi taxe la bugetul de stat, în condiţiile respectării legislaţiei. O agenţie de turism poate opta pentru una din următoarele variante de înregistrare fiscală:

1) plătitor sau neplătitor de TVA - în funcţie de cifra de afaceri estimată, de particularităţile operaţiunilor de achiziţie şi a celor privind livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor (Art. 152, Art. 1521 , Art. 153 Cod Fiscal); 2) SRL/SA plătitoare de impozit pe profit sau plătitoare de impozit pe venitul

microîntreprinderilor, respectiv Firmă individuală plătitoare de impozit pe venituri din activităţi independente - în funcţie de:

a) mărimea şi natura cheltuielilor ce se vor efectua; b) veniturile nete estimate a fi obţinute de asociaţi sau titulari ai întreprinderii individuale.

Pentru acesta este necesară cunoaşterea prevederilor Codului Fiscal cu privire la TVA, impozit pe profit, impozit pe venitul microîntreprinderilor, impozit pe dividende, impozit pe venituri din activităţi independente. Forma optimă de înregistrare fiscală se alege după efectuarea unor analize comparative, pe forme de înregistrare fiscală, pornind de la veniturile şi cheltuielile estimate, pentru a determina:

• cheltuielile deductibile; • impozitul pe profit, impozitul pe dividende şi dividendul net; • impozitul pe venitul microîntreprinderilor, impozitul pe dividende şi dividendul net; • contribuţiile sociale obligatorii şi impozitul aferente venitului obţinut din activităţi

independente şi câştigul net.

3.1. Cheltuielile deductibile

Deductibilitatea cheltuielilor diferă de la o formă de înregistrare fiscală la alta. Astfel, microîntreprinderile pot deduce doar cheltuielile efectuate cu achiziţionarea caselor de

marcat (Art. 1127 Cod Fiscal), în vreme ce plătitorii de impozit pe profit şi plătitorii de impozit pe venit pot deduce integral sau limitat cheltuieli ce contribuie la realizarea veniturilor.

Regimul cheltuielilor este reglementat de Codul Fiscal: a) pentru plătitorii de impozit pe profit, în articolele:

• Art. 21 Cheltuieli • Art. 22 Provizioane şi rezerve • Art. 23 Cheltuieli cu dobânzile şi diferenţe de curs valutar • Art. 24 Amortizarea fiscală • Art. 25 Contracte de leasing

b) pentru plătitorii de impozit pe venit în Art. 48 Reguli generale de stabilire a venitului net anual din activităţi independente, determinat pe baza contabilităţii în partidă simplă, punctele (4), (5) şi (7).

3.2. Impozitul pe profit, impozitul pe dividende şi dividendul net

Pentru determinarea impozitului de profit, a impozitului pe dividende şi dividendului net se folosesc următoarele formule de calcul:

Impozit pe profit = 16% x Profit impozabil (conform Art. 17, Cod Fiscal) Profit impozabil = venituri totale – cheltuieli totale – venituri neimpozabile + cheltuieli nedeductibile (conform Art. 19 punctul 1, Cod Fiscal)

53

Impozit pe dividende = 16% x Dividend brut (conform Art. 36 punctul 2, Cod Fiscal) Dividend net = Dividend brut - Impozit pe dividende Veniturile neimpozabile sunt specificate în Art. 20 Cod Fiscal.

3.3. Impozitul pe venitul microîntreprinderilor, impozitul pe dividende şi dividendul net

O societate comercială este considerată microfirmă dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii (conform Art. 1121 , Cod Fiscal):

a) realizează venituri, din alte domenii decât: • domeniul bancar; • domeniile asigurărilor şi reasigurărilor, al pieţei de capital, cu excepţia persoanelor

juridice care desfăşoară activităţi de intermediere în aceste domenii; • domeniile jocurilor de noroc, consultanţei şi managementului (conform Art. 1122 alin. 6).

b) are de la 1 până la 9 salariaţi inclusiv; c) a realizat venituri care nu au depăşit echivalentul în lei al 100.000 euro; d) capitalul social al acesteia este deţinut de persoane, altele decât statul şi autorităţile locale sau un acţionar/asociat persoană juridică cu peste 250 de angajaţi. O microfirmă poate opta între a plăti impozit pe profit sau impozit pe venit. Pentru determinarea impozitului pe venitul microîntreprinderilor, a impozitului pe dividende şi

a dividendului net se folosesc următoarele formule de calcul:

Impozitul pe venitul microîntreprinderilor = 3% * (Venituri totale – Venituri neimpozabile – Cheltuielile cu achiziţionarea caselor de marcat)

Impozit pe dividende = 16% x Dividend brut Dividend net = Dividend brut - Impozit pe dividende

Veniturile neimpozabile sunt specificate în Art. 1127 Cod Fiscal.

3.4. Contribuţiile sociale obligatorii şi impozitul aferente venitului obţinut din activităţi

independente. Câştigul net

În cazul unui plătitor de impozit pe venit (PFA, II sau IF), venitul net din activităţi independente reprezintă diferenţa dintre venitul brut şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, deductibile, şi se determină pe baza contabilităţii în partidă simplă (conform cu Art. 48 Cod Fiscal).

Impozitul şi câştigul net se determină astfel: Impozitul pe venitul net din activităţi independente = 16% x (venitul brut - cheltuieli deductibile) Câştigul net = Venit net - Impozitul pe venitul net din activităţi independente

Persoanele fizice autorizate sunt obligate să plătească contribuţia la asigurările sociale de sănătate (CASS) de 5,5% din venitul net realizat (conform Art. 84 Legea 95/2006). Dacă titularul Întreprinderii individuale (PFA sau IF) nu realizează venituri din activităţi dependente este obligat să plătească lunar o contribuţie la asigurările sociale de sănătate minimă determinată astfel: CAS = 5.5% x 670 lei = 36,85 lei, unde 670 lei reprezintă salariul brut minim pe economie pentru anul 2011. De asemenea, dacă titularul Întreprinderii individuale (PFA sau IF) realizează exclusiv venituri din activităţi independente, iar venitul brut pe an calendaristic este echivalent cu cel puţin de 4 ori câştigul salarial mediu brut ( 2.022 lei) utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat,

54

atunci este obligat să plătească şi contribuţia la asigurările sociale de stat (conform Art. 6 alin. 1, IV, Legea 263/2010).

În acest caz, venitul lunar asigurat este cel stabilit prin declaraţia individuală de asigurare şi nu poate fi mai mic decât suma reprezentând 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi mai mare decât valoarea corespunzătoare a de 5 ori câştigul salarial mediu brut (conform Art. 11 alin. 3, Legea 263/2010).

Cotele de contribuţii de asigurări sociale (CAS) sunt de 31,3% pentru condiţii normale de muncă, datorate de angajator şi angajaţi, din care 10,5% datorate de angajaţi şi 20,8% datorate de angajatori(conform Art. 27 alin. 3, Legea 263/2010).. Prin urmare, contribuţia minimă la asigurările sociale de stat pe care trebuie să o plătească lunar o persoană fizică autorizată este următoarea:

CAS = 31,3% x 35%2.022 lei = 221,51 lei

Pentru o analiză corectă a veniturilor nete obtenabile este necesară o estimare prudentă a veniturilor si cheltuielilor după cum urmează:

• cheltuielile se estimează la un nivel maxim necesar să asigure funcţionarea normală a activităţii;

• veniturile se estimează la niveluri minime de realizat (se va face o estimare a adaosului comercial).

4. AUTORIZAREA FUNCŢIONĂRII UNEI AGENŢII DE TURISM. LICENŢA ŞI BREVETUL DE TURISM

Funcţionarea unei agenţii de turism este reglementată de:

• Hotărârea de Guvern nr. 1267 din 8 decembrie 2010 privind eliberarea certificatelor de clasificare, a licenţelor si brevetelor de turism;

• Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului nr. 899 din 28 ianuarie 2011, pentru aprobarea Normelor metodologice privind eliberarea certificatelor de clasificare, a licenţelor şi brevetelor de turism.

Potrivit legislaţiei, este considerată agenţie de turism operatorul economic ce are ca obiect de activitate organizarea şi comercializarea serviciilor şi/sau a pachetelor de servicii turistice în calitate de intermediar între prestatorul de servicii turistice şi consumatorul final. Aceste activităţi pot fi desfăşurate pe teritoriul României numai în baza licenţei de turism şi, după caz, a anexelor la aceasta, eliberate de autoritatea administraţiei publice centrale responsabilă în domeniul turismului.

Agenţia de turism poate realiza activitatea si sub forma electronică, prin intermediul site-urilor sau on-line, numai în baza licenţei de turism eliberate de autoritatea administraţiei publice centrale responsabilă în domeniul turismului. Există două tipuri de agenţii de turism:

a) agenţie turoperatoare – agenţie de turism care desfăşoară activitate de organizare, ofertare şi comercializare a serviciilor şi/ sau pachetelor de servicii turistice, pe cont propriu, direct sau prin intermediari, atât în ţară cât şi în străinătate; b) agenţie detailistă – agenţie de turism care desfăşoară activitate de ofertare şi comercializare a serviciilor şi/sau pachetelor de servicii turistice în contul unei agenţii de turism turoperatoare. 4.1. Condiţiile şi criteriile pentru eliberarea licenţei de turism

În vederea eliberării licenţei de turism, operatorul economic va depune la sediul autorităţii administraţiei publice centrale responsabile în domeniul turismului, o declaraţie standardizată dată pe propria răspundere conform modelului prezentat în anexa nr. 6 din Ordinul 899/28.01.11, însoţită de documentaţia cu următorul conţinut:

55

a) certificat constatator, în original, sau copie legalizată emis de Oficiul Registrului Comerţului în baza Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, din care să rezulte informaţii privind datele complete de identificare ale operatorului economic, precum şi informaţii referitoare la durata de funcţionare declarată, activitatea principală, activităţile secundare, capitalul social şi activităţile autorizate; b) copia poliţei valabile de asigurare de garantare a plăţii cheltuielilor de repatriere a turiştilor şi/sau rambursării sumelor achitate de turişti pentru achiziţionarea serviciilor şi/sau pachetelor de servicii în cazul neexecutării integrale sau parţiale a serviciilor/pachetelor turistice; c) copia contractului care atestă dreptul de proprietate/alt drept real sau de folosinţă asupra spaţiului în care se desfăşoară activitatea agenţiei de turism; d) certificat valabil de cazier judiciar aparţinând asociaţilor/acţionarilor, managerului/administratoru-lui agenţiei de turism. Aceeaşi documentaţie se depune şi în vederea eliberării anexei licenţei de turism pentru

filială/sucursală/reprezentanţă/sediul secundar al acesteia, operatorul economic depunând şi o copie a licenţei de turism.

Cererea solicitantului este procesată în cel mai scurt termen, dar nu mai mult de 30 de zile calendaristice de la data depunerii declaraţiei standardizate însoţite de documentaţia completă. Termenul poate fi prelungit o singură dată, pentru o perioadă de maximum 15 zile calendaristice. Valabilitatea documentelor depuse iniţial nu este afectată de prelungirea dispusă de autoritatea competentă.

În cazul unei documentaţii incomplete, solicitantul este informat în cel mai scurt timp, dar nu în mai mult de 5 zile lucrătoare de la primirea ei, cu privire la necesitatea transmiterii de documente suplimentare, precum şi cu privire la consecinţele asupra termenului de procesare a documentaţiei.

Criteriile pentru eliberarea licenţei de turism sunt prezentate în tabelul următor:

Tabel nr. 3.1. Agenţii de turism Criterii obligatorii Touroperatoare Detailiste

Starea clădirii să fie bună şi salubră X X Amplasarea agenţiei de turism în clădire¹: la demisol, parter, mezanin sau la etajul I, uşor accesibilă X X

Suprafaţa agenţiei de turism sa fie de minimum**: 16 m2 10m2 Grup sanitar propriu pentru personal sau cu acces facil X X Personal calificat ca agent de turism care deţine certificat de absolvire a unui curs de specialitate organizat de către un furnizor de formare profesională autorizat sau documente legale care atestă dobândirea experienţei profesionale corespunzătoare în domeniu, de minim 3 ani

X X

Asigurarea cu ghizi posesori ai atestatului de ghid de turism*** X X

Poliţa de asigurare de garantare a plăţii cheltuielilor de repatriere a turiştilor şi/sau rambursarea sumelor achitate de turişti pentru achiziţionarea serviciilor/pachetelor turistice, în cazul neexecutării integrale sau parţiale a serviciilor/pachetelor turistice

X X

Firma cu denumirea agenţiei de turism iar în cazul amplasării acesteia în imobile cu spaţii de locuit/activităţi economice, aplicarea unui autocolant sau a unei plăcuţe la intrarea în imobil cu denumirea agenţiei de turism

X X

Mobilier adecvat activităţii desfăşurate X X Mijloace de comunicaţie: computer, fax, telefon, acces internet X X

56

Afişarea pe site-urile agenţiilor de turism a datelor de identificare, conform prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu completările şi modificările ulterioare, a numărului brevetului de turism aparţinând persoanei care asigură conducerea operativă a agenţiei, a numărului licenţei de turism eliberată agenţiei, a numărului şi termenului de valabilitate ale poliţei de asigurare

X X

Suprafaţa comercială să fie folosită în exclusivitate pentru activitatea de turism² X X

Persoana care asigură conducerea operativă a agentiei de turism sau a filialei/sucursalei/sediului secundar/reprezen- tanţei a acesteia trebuie să fie angajată cu contract individual de muncă, înregistrat în registrul de evidenţă a salariaţilor**** şi să deţină cel putin unul dintre urmatoarele documente3: certificat de absolvire a unui curs de formare managerială in domeniu, organizat de un furnizor de formare profesionala autorizat, diploma de licenta/masterat/doctorat privind absolvirea de cursuri universitare/postuniversitare in domeniul turismului, brevet de turism specific functiei.

X X

------------------------

*) Doar operatorul economic care deţine agenţie de turism touroperatoare poate înfiinţa sediul secundar/reprezentanţă touroperatoare.

1) Pot fi acceptate si alte amplasamente, daca sunt situate in clădiri cu destinaţie publica. Agentia de turism touroperatoare care nu are activitate de vânzare directa către turişti poate funcţiona si la alte niveluri ale clădirii. Se exceptează de la această prevedere agenţiile de turism care desfăşoară activitatea doar sub formă electronică prin intermediul site-urilor sau on-line

**) Se exceptează agenţiile de turism care desfăşoară activitatea doar sub formă electronică prin intermediul site-urilor sau on-line

***) Se aplică în cazul desfăşurării de către agenţia de turism a programelor turistice. ****) Cu excepţia situaţiilor în care conducerea este asigurată de unul din acţionari sau asociaţi care

deţine documentele de calificare (certificat de absolvire a unui curs de formare managerială în domeniu, organizat de un furnizor de formare profesionala autorizat, diploma de licenţa/masterat/doctorat privind absolvirea de cursuri universitare/postuniversitare in domeniul turismului, brevet de turism specific funcţiei)

2) Pot fi acceptate, în măsura in care spaţiul permite, si alte activităţi, cum sunt: schimb valutar, xerox, vanzari de suveniruri, ilustrate, cărti de turism, ghiduri, hărţi.

3) Cu excepţiile prevăzute de art. 25 din normele metodologice.

Licenţa de turism şi/sau anexa/anexele la aceasta sunt valabile pe perioadă nedeterminată, până la modificarea condiţiilor şi criteriilor de licenţiere pentru care au fost eliberate.

Licenţa de turism este netransmisibilă. În scopul protecţiei turiştilor, operatorii economici care desfăşoară activităţi specifice

agenţiilor de turism au următoarele obligaţii: a) să afişeze licenţa de turism şi/sau anexa/anexele la aceasta la loc vizibil şi lizibil în incinta agenţiei de turism şi a sucursalelor/reprezentanţelor/sediilor secundare ale acesteia; b) să înscrie obligatoriu numărul licenţei de turism pe documentele emise; c) să păstreze în permanenţă în sediul agenţiei de turism şi în sediile secundare/reprezentanţele acesteia originalul licenţei de turism şi/sau anexa/anexele la aceasta. Conducerea operativă a unei structuri de primire turistice sau a unei agenţii de turism va fi

asigurată de către o persoană deţinătoare a brevetului de turism în domeniu ori a certificatului de

57

absolvire a unui curs de formare managerială în domeniu, organizat de un furnizor de formare profesională autorizat, sau a diplomei de licenţă/masterat/doctorat privind absolvirea cursurilor universitare/postuniversitare în domeniul turismului, cu excepţiile prevăzute în prezentele norme metodologice.

4.2. Condiţiile şi criteriile pentru eliberarea brevetului de turism

În funcţie de nivelul şi de pregătirea profesională, precum şi de îndeplinirea criteriilor prevăzute în prezentele normele metodologice, se eliberează brevet de turism pentru următoarele funcţii:

a) manager în activitatea de turism; b) director de agenţie de turism; c) director de hotel; d) director de restaurant; e) cabanier. În vederea obţinerii brevetului de turism, persoana fizică trebuie să depună la sediul autorităţii

administraţiei publice centrale responsabilă în domeniul turismului, următoarea documentaţie: a) cerere; b) curriculum vitae cu precizarea expresă a pregătirii profesionale şi a experienţei profesionale, precum şi cu următoarea declaraţie dată în condiţiile art. 292 din Codul Penal cu completările şi modificările ulterioare: "Declar pe propria răspundere că datele cuprinse în prezentul înscris sunt reale"; c) copie certificată pentru conformitate de către titular, de pe actul de identitate; d) copii certificate pentru conformitate de către titular de pe actele care atestă pregătirea sau experienţa profesională, după caz; e) dovada vechimii în muncă de minim 5 ani în domeniul turismului, într-o activitate calificată, după caz; f) copie certificată pentru conformitate de către titular după atestatul de limbă străină de circulaţie internaţională, cu excepţia:

• absolvenţilor, cu examen de licenţă, al unei facultăţi acreditate cu profil de turism, colegiu universitar de turism, absolvenţilor unui master sau doctorat în turism;

• absolvenţilor unor forme de învăţământ cu predare într-o limbă de circulaţie internaţională;

• absolvenţilor facultăţilor de specialitate cu predare într-o limbă străină de circulaţie internaţionala şi cei ai facultăţilor de relaţii internaţionale;

• celor care fac dovada că au lucrat la firme de turism în străinătate cel puţin un an; • 5. absolvenţilor unor cursuri postuniversitare de limbi străine; • 6. cabanierului;

g) certificat valabil de cazier judiciar. Brevetul de turism pentru manager în activitatea de turism se eliberează pentru:

a) absolvent, cu examen de licenţă, al unei facultăţi acreditate cu profil de turism, colegiu universitar de turism, absolventul unui masterat sau doctorat în turism, după caz; b) absolvent, cu examen de licenţă, al unei facultăţi acreditate sau al unui colegiu universitar, care a absolvit un curs de formare managerială în turism şi care deţine atestat de limbă străină de circulaţie internaţională, după caz. c) absolvent, cu examen de licenţă, al unei facultăţi acreditate sau al unui colegiu universitar, care are o vechime în muncă de minim 5 ani în domeniul turismului într-o activitate calificată şi care deţine atestat de limbă străină de circulaţie internaţională, după caz.

Brevetul de turism pentru director de agenţie de turism se eliberează la cerere, pentru: a) absolvent, cu examen de licenţă, al unei facultăţi acreditate sau al unui colegiu universitar, care a absolvit un curs de formare managerială specific activităţilor agenţiilor de turism şi care deţine atestat de limbă străină de circulaţie internaţională, după caz;

58

b) absolvent al unui liceu, cu diplomă de bacalaureat, care a absolvit un curs de formare managerială specific activităţii agenţiilor de turism şi care deţine atestat de limbă străină de circulaţie internaţională, după caz.

Brevetul de turism se eliberează pe perioadă nedeterminată şi este netransmisibil. 5. ORGANIZAREA FIRMEI PE DEPARTAMENTE. ORGANIZAREA

DEPARTAMENTULUI FINANCIAR- CONTABIL ŞI RELAŢIA CU

CELELALTE DEPARTAMENTE 5.1. Cine are răspunderea pentru organizarea contabilităţii?

Conform art. 10 din Legea nr. 82/1990, răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii la societăţile comerciale revine administratorului, care are obligaţia gestionarii unităţii respective. Contabilitatea se organizează şi se conduce, de regulă, în compartimente distincte, conduse de catre directorul economic, contabilul-sef sau altă persoana împuternicită să îndeplinească aceasta funcţie. Aceste persoane trebuie să aibă studii economice superioare. Contabilitatea poate fi organizată şi condusă pe bază de contracte de prestări de servicii în domeniul contabilităţii, încheiate cu persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din Romania.

5.2. Ce presupune organizarea departamentului financiar – contabil?

Organizarea departamentului financiar – contabil presupune: • stabilirea organigramei departamentului respectiv, a numărului de persoane necesar şi

numirea unui şef de departament după caz; • elaborarea de manuale de proceduri privind întregul circuit al documentelor financiar

contabile în cadrul entităţii şi stabilirea responsabilităţii fiecărei persoane din cadrul acestui circuit realizându-se astfel conexiunea departamentului financiar-contabil cu toate celelalte departamente din cadrul entităţii;

• în funcţie de gradul de complexitate al activităţii entităţii se va stabili şi sistemul informatic pentru activitatea financiar-contabilă.

5.3. Organigrama serviciului financiar-contabil la F.E. LUPSIM S.R.L..

5.4. Fişa postului: Departamentul financiar-contabil

5.4.1. Fişa de post casier

Departamentul: financiar-contabil Titulatura postului imediat superior: director economic Rezumatul postului: efectuarea de plăţi şi operaţiuni prin casa şi bancă.

DIRECTOR ECONOMIC

CASIER CONTABIL1 CONTABIL2

59

Atribuţii şi responsabilităţi: • ridicare si depunere de numerar în baza foilor de vărsământ şi CEC-uri din conturile

deschise la trezorerie, bănci, etc.; • depunere la bancă a documentelor de decontare; • ridicarea extraselor, verificarea sumelor decontate cu anexele justificative; • ridicarea imprimatelor necesare decontării operaţiunilor bancare; • depunerea garanţiilor materiale, în baza reţinerilor la bancă; • întocmirea registrului de casă având la baza documentele de încasare şi plată; • aprovizionarea cu imprimate cu regim special, foi de varsamant, CEC-uri;

Unelte, instrumente, echipament de lucru: instrumente specifice muncii de birou (computer, imprimantă, scanner, xerox, fax, etc.);

5.4.2. Fisa de post contabil (1)

Titulatura postului: contabil Departamentul: financiar-contabil Titulatura postului imediat superior: director economic şi/sau titulatura unui alt post

ierarhic superior Rezumatul postului: ţinerea evidenţei contabile şi a tot ce ţine de contabilitate, cu bună credinţă,

dând dovadă de o bună pregatire profesională, respectând legislaţia în vigoare. Atribuţii şi responsabilităti:

• Înregistrarea documentelor primare: facturi, chitanţe, opl, etc. • Întocmirea jurnalelor de vânzări şi cumpărări • Stabilirea TVA şi întocmirea decontului de TVA • Întocmirea registrelor contabile şi a balanţelor de verificare lunare • Întocmirea statelor de plată pentru personalul organizaţiei, a declaraţiilor lunare şi

depunerea acestora; • Arhivarea şi legarea documentelor întocmite, state de plată, centralizatoare.

Relatii la locul de munca: • de subordonare: director economic şi/sau alt post din cadrul firmei care este superior

ierarhic; • de supraordonare: se completează titulatura postului/posturilor subordonate (dacă

acestea există); • de colaborare/ funcţionale: contabili, economişti, casieri din cadrul departamentului

financiar-contabil şi/sau alte relaţii de colaborare ale acestui post. Unelte, instrumente, echipament de lucru: instrumente specifice muncii de birou (computer,

imprimantă, scanner, xerox, fax, etc.); 5.4.3. Fişa de post diretor economic

Departamentul: financiar-contabil Titulatura postului imediat superior: director general şi/sau titulatura unui alt post ierarhic

superior. Rezumatul postului:supravegherea şi verificarea evidenţei contabile şi a tot ce ţine de

contabilitate, cu bună credinţă, dând dovadă de o bună pregatire profesională, respectând legislaţia în vigoare.

Atribuţii şi responsabilităţi: • organizarea şi controlul departamentului financiar-contabil; • instruirea personalului din departamentul financiar-contabil; • analiza, testarea şi evaluarea sistemelor informatice utilizate în activitatea financiar-

contabilă; • soluţii privind maximizarea profitului şi minimizarea datoriilor către stat; • asistenţa în timpul controalelor fiscale;

60

• informarea periodică privitoare la schimbările legislative; • verificarea modului de calcul a diferitelor impozite şi taxe; • efectuarea diferitelor analize şi rapoarte financiare (indicatori financiari, rentabilitate,

lichidităţi, capitaluri, etc.).

6. DOCUMENTELE JUSTIFICATIVE ŞI REGISTRELE CONTABILE.

ELEMENTE OBLIGATORII. CREAREA UNUI ŞABLON ÎN EXCEL PENTRU

FACTURĂ ŞI CHITANŢĂ

6.1. Ce sunt documentele justificative? Care sunt elementele obligatorii ale acestora?

Documentele justificative sunt acele documente în care se consemnează operaţiunile economico - financiare, pe baza cărora se fac înregistrări în contabilitate (jurnale, fişe şi alte documente contabile, după caz).

Legislaţie: Ordinul Ministerului Economiei şi Finanţelor nr. 3512/2008 publicat in M.O., Partea I, Nr. 870 bis/23.12.2008

Documentele justificative trebuie să cuprindă următoarele elemente principale: • denumirea documentului; • denumirea/numele şi prenumele şi, după caz, sediul/adresa persoanei juridice/fizice

care întocmeşte documentul; • numărul documentului şi data întocmirii acestuia; • menţionarea părţilor care participă la efectuarea operaţiunii economico-financiare (când

este cazul); • conţinutul operaţiunii economico-financiare şi, atunci când este necesar, temeiul legal

al efectuării acesteia; • datele cantitative şi valorice aferente operaţiunii economico-financiare efectuate, după caz; • numele şi prenumele, precum şi semnăturile persoanelor care răspund de efectuarea

operaţiunii economico-financiare, ale persoanelor cu atribuţii de control financiar preventiv şi ale persoanelor în drept să aprobe operaţiunile respective, după caz;

• alte elemente menite să asigure consemnarea completă a operaţiunilor efectuate. Documentele care stau la baza înregistrărilor în contabilitate pot dobândi calitatea de document

justificativ numai în condiţiile în care furnizează toate informaţiile prevăzute de normele legale în vigoare. 6.2. Ce date trebuie să conţină o factură?

Factura se întocmeşte şi se utilizează în conformitate cu prevederile Codului fiscal (art.155 din Legea 571/2003 republicată). Conform alin 8 la art. 155 din Codul fiscal, Factura fiscală trebuie să cuprindă obligatoriu următoarele informaţii:

• seria şi numărul facturii; • data emiterii facturii; • numele, adresa şi codul de înregistrare fiscală al persoanei care emite factura; • numele, adresa şi codul de înregistrare fiscală, după caz, al beneficiarului de bunuri

sau servicii; • denumirea şi cantitatea bunurilor livrate, denumirea serviciilor prestate; • valoarea bunurilor sau serviciilor, exclusiv taxa pe valoarea adăugată; • cota de taxa pe valoarea adăugată sau menţiunea scutit cu drept de deducere, scutit

fără drept de deducere, neimpozabil sau neinclus în baza de impozitare, după caz; • valoarea taxei pe valoarea adăugată, pentru operaţiunile taxabile.

61

Explicaţii factură : • Toate persoanele impozabile (fizice/juridice) care folosesc facturi trebuie anual să

stabilească şi să aloce seriile şi numerele pentru facturi. Adică la începutul fiecărui an fiscal trebuie să menţioneze numărul de la care începe să emită prima factură. (vezi Anexa 4 )

• De asemenea conducerea firmei trebuie să desemneze o persoana care se va ocupa de gestionarea şi alocarea numerelor aferente facturilor emise de persoana impozabilă.

6.3. Ce este o chitanţă, la ce serveşte ea?

Chitanţa este un document justificativ care serveste la depunerea unei sume în numerar la casieria unităţii precum şi la înregistrarea în registrul de casă şi în contabilitate.

În condiţiile în care sumele înscrise pe chitanţă sunt aferente livrarilor de bunuri sau prestărilor de servicii scutite fara drept de deducere conform prevederilor legale (ex: art. 141 alin. (1) si (2) din Codul fiscal), formularul de chitanţă este documentul justificativ care stă la baza înregistrării veniturilor în contabilitate.

Se întocmeşte în doua exemplare, pentru fiecare sumă încasată, de către casierul unităţii şi se semnează de acesta pentru primirea sumei.

Circulă la depunator (exemplarul 1, cu ştampila unităţii). Exemplarul 2 rămâne în carnet, fiind folosit ca document de verificare a operaţiunilor efectuate în registrul de casă.

Se arhivează la compartimentul financiar-contabil, după utilizarea completă a carnetului (exemplarul 2).

6.4. Ce date trebuie să conţină o chitanţă?

Conţinutul minimal al formularului (cod 14-4-1): - denumirea unităţii; codul de identificare fiscală; numărul de înregistrare la Oficiul

Registrului Comertului; sediul (localitatea, str., numar); judetul; - denumirea, numărul şi data (ziua, luna, anul) întocmirii formularului; - numele şi prenumele persoanei fizice care depune sume şi ce reprezintă acestea

sau, dupa caz, denumirea unitatii; codul de identificare fiscala; numarul de inregistrare la oficiul registrului comertului; sediul (localitatea, str., numar); judeţul persoanei juridice;

- suma în cifre şi litere; - semnătura casierului.

6.5. Care sunt registrele obligatorii de contabilitate?

Conform Art. 20. din Ordin 3512/27.11.2008, registrele de contabilitate obligatorii sunt: Registrul-jurnal, Registrul-inventar şi Cartea mare. Întocmirea, editarea şi păstrarea registrelor de contabilitate se efectuează conform normelor elaborate de Ministerul Economiei şi Finanţelor.

Registrele de contabilitate se utilizează în strictă concordanţă cu destinaţia acestora şi se prezintă în mod ordonat şi astfel completate încât să permită, în orice moment, identificarea şi controlul operaţiunilor contabile efectuate.

Pentru verificarea înregistrării corecte în contabilitate a operaţiunilor efectuate se întocmeşte balanţa de verificare, cel puţin anual, la încheierea exerciţiului financiar sau la termenele de întocmire a raportărilor contabile stabilite potrivit legii.

Registrele de contabilitate obligatorii şi documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitatea financiară se păstrează în arhiva societăţii timp de 10 ani, cu începere de la data încheierii exerciţiului financiar în cursul căruia au fost întocmite, cu excepţia statelor de salarii, care se păstrează timp de 50 de ani.

62

În caz de pierdere, sustragere sau distrugere a unor documente contabile se vor lua măsuri de reconstituire a acestora în termen de maximum 30 de zile de la constatare, potrivit reglementarilor emise în acest scop.

7. UTILIZAREA PROGRAMULUI INFORMATIC DE CONTABILITATE 7.1.Ce este un produs informatic?

Produsele informatice (softuri) reprezintă o suită de instrucţiuni prin care se controlează operaţiile realizate de calculator. Altfel spus, fără soft echipamentul nu poate executa nici o sarcină.

În sens restrâns, produsul informatic a fost privit ca un cod (program) care, odată instalat pe un echipament, face ca acesta să execute diferite sarcini. Acest punct de vedere este limitat, dacă se priveşte prin prisma procesului de dezvoltare a unui produs informatic.

În sens larg, conceptul de produs informatic se referă la programul informatic propriu-zis care rezolvă o problemă, o sarcină concretă precum şi documentaţia care însoţeşte un produs informatic. Trebuie să reţinem faptul că pentru un produs informatic corespunde termenul de software sau, simplu, soft.

Principalele funcţii ale softului sunt următoarele: - De a gestiona resursele informatice ale organizaţiilor - De a procura instrumente oamenilor pentru a dispune de avantajele deţinerii resurselor informatice şi de a acţiona ca un intermediar între organizaţii şi arhivele informaţionale. - Selectarea celui mai adecvat soft pentru activităţile de gestiune reprezintă cheia deciziei de management.

7.2.Care sunt cerinţele funcţionale ale unui soft ?

Practica în domeniu dispune de o multitudine de produse informatice de contabilitate, care răspund în totalitate sau parţial din punct de vedere al funcţionalităţii asumate în domeniu. Pentru informarea celor care cumpără şi a celor care produc produse informatice în domeniul contabilităţii trebuie să existe un sistem de referinţă de la care nu este permisă nici o abatere.

Cerinţe generale La modul general un produs informatic trebuie să asigure un set de funcţii generale şi un set de

funcţii speciale domeniului de activitate pentru care a fost dezvoltate acel produs. În categoria funcţiilor generale sunt incluse operaţiile de:

• Introducere date. Prin opţiunile specifice operaţiilor de introducere date se permite încărcarea cu date zilnice a bazei de date specifice aplicaţiei.

• Actualizare. Se referă la adăugarea de înregistrări, la modificarea unor înregistrări şi la ştergerea unei înregistrări

• Consultare. În această categorie intră operaţiile de listare (pe ecran, la imprimantă sau într-un fişier) a unor situaţii centralizatoare, a unor fişe, a unor liste particularizate. Tot în această categorie intră şi operaţiile de interogare a bazelor de date din compunerea aplicaţiei.

• Controlul aplicaţiei . În această categorie intră operaţii cum pot fi: iniţializarea datelor de lucru din perioada de gestiune, parametrizarea aplicaţiei, directorul de lucru al aplicaţiei, operaţii de salvare, operaţii de compresie, operaţii de restaurare, operaţii de securizare a accesului la date, operaţii de import-export de date etc.

În categoria funcţiilor specifice aplicaţiilor intră diferite facilităţi de lucru care se rezolvă tot prin utilizarea funcţiilor generale.

Cerinţe funcţionale pe tipuri de aplicaţii informatice în cadrul SIC Cerinţele funcţionale specifice fiecărei categorii de aplicaţie în logica firească a circuitelor

contabile sunt:

63

• Contabilitate intrări – trebuie să cuprindă următoarele funcţiuni minime: recepţie stocuri, recepţie servicii, crearea jurnal de cumpărări, creare registru jurnal etc.

• Contabilitate ieşiri – trebuie să cuprindă următoarele funcţiuni minime: consumuri de stocuri, transferuri de stocuri, vânzări de stocuri, vânzări/facturări de servicii, creare jurnal de vânzări, rapoarte pe tipuri de stocuri ieşite

• Contabilitate încasări – plăţi trebuie să cuprindă următoarele funcţiuni minime: încasări, plăţi, justificări de avansuri, creare jurnal de bancă şi registru de casă, creare registru jurnal, diverse rapoarte

• Contabilitate operaţii diverse – trebuie să cuprindă următoarele funcţiuni minime: salarii, imobilizări, operaţii de închidere perioadă de gestiune, creare registru jurnal, creare fişe de cont, creare balanţă de verificare, diverse alte rapoarte.

În practică se întâlnesc produse informatice care integrează toate cele patru componente realizate mai sus. Din punct de vedere al contabilităţii sunt obligatorii Registru Jurnal şi Registru Carte-Mare. Alte jurnale, cum sunt cele din vânzări, de cumpărări şi de plăţi încasări se pot rezolva separat prin alte aplicaţii. Cu cât se integrează mai multe module cu facilităţi sporite, cu atât se obţine un sistem informaţional contabil autonom complex.

În cazul unui sistem informaţional contabil parţial integrat, funcţiile acestor module sunt integrate în aplicaţii cu denumiri de genul Gestiune, sau chiar integrate contabilităţii generale în module cum sunt: Operaţii, Tranzacţii, Înregistrări, caz în care nu mai este posibilă evaluarea separată a funcţiunilor minimale.

7.3. Prezentare produs program Winmentor. Modulul de bază

Pachetul de programe WinMentor, realizat în mediul de programare vizuală Delphi, a fost creat în special pentru lucrul în reţea. El este astfel conceput încât poate fi folosit şi de către persoane neiniţiate în contabilitate, odată ce configurarea iniţială a fost definitivată sub îndrumarea coordonatorului compartimentului economic. În momentul introducerii datelor din documentele primare în machete, programul generează automat înregistrările contabile aferente, acestea putând fi vizualizate imediat.

Domenii de utilizare Prin modulele dezvoltate: Mentor, Service, Satelit, Salarii, Producţie, Comercial, produsul

program poate fi utilizat de orice societate comercială mică şi mijlocie cu orice obiect de activitate. Acesta acoperă toate funcţiunile contabilităţii şi chiar face legătura spre domeniul managementului financiar prin informaţiile pe care poate utiliza. Se poate folosi în evidenţa operativă primară şi gestionară, în calculaţia costurilor prin diferite metode, în contabilitatea sintetică şi cea analitică, în domeniul analizei economico-financiare, în gestiunea resurselor umane, în gestiunea fluxurilor de trezorerie, în analiza pe bază de bilanţ şi în gestiunea firmei.

În categoria operaţiilor care le presupune contabilitatea sintetică şi cea de gestiune există un modul intitulat Mentor care cuprinde mai multe componente: Diverse, Nomenclatoare, Intrări, Interne, Ieşiri, Trezorerie, Contabile, Help. La rândul lor, acestea se dezvoltă pe alte module, permiţând lucrul cu mai multe ferestre deschise.

8. PATRIMONIUL FIRMEI. CONTABILITATEA CAPITALULUI SOCIAL 8.1. Ce se înţelege prin patrimoniul firmei?

Ca persoană juridică, societatea dispune de : - Un patrimoniu economic, în esenţă bunuri; - Un patrimoniu juridic, concretizat în drepturi şi obligaţii - Un sediu, o denumire şi o naţionalitate.

Sub aspect juridic patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor în expresie bănească care aparţine unei persoane fizice sau juridice .

64

Sub aspect economic, patrimoniul reprezintă totalitatea, respectiv universalitatea valorilor corporale şi necorporale, contabilizate sub formă de bunuri materiale, nemateriale sau financiare, de avere circulantă, de trezorerie şi creanţe. Ele trebuie să aparţină subiectului de drept care este entitatea patrimonială.

8.2. Cum este privit patrimoniul din punct de vedere contabil?

Toate componentele acestei averi pot fi privite din punctul de vedere al contabilităţii, sub dublu aspect:

• Ca realitate concretă, materială constituind MIJLOACELE unităţii patrimoniale, regăsite integral în Activul patrimonial sau bilanţier;

• Ca abstractizare juridică, ca mod de dobîndire, de finanţare, ca sumă a drepturilor şi obligaţiilor exprimabile pecuniar, referitoare la mijloacele enterior menţionate, constituind RESURSELE unităţii patrimoniale, regăsite integral în structura pasivului patrimonial sau bilanţier. Noţiunea de resursă este similară din punct de vedere al înţelesului cu cea de capitaluri: capitaluri ca resurse proprii şi capitaluri ca resure străine.

Dubla reprezentare a patrimoniului:

ACTIV NET = ACTIV BRUT - DATORII

8.3. Ce reprezintă capitalul social?

Capitalul social reprezintă componenta principală a capitalurilor proprii care exprimă valoarea totală a aporturilor subscrise şi/sau vărsate de acţionari. El reprezintă de fapt sursa iniţială de finanţare.

Aporturile acţionarilor/asociaţilor sunt concretizate, de regulă, în: aport în numerar (sume depuse în casierie sau conturile la bancă); aport în natură (bunuri economice, titluri, drepturi de creanţă, etc.).

În funcţie de tipul firmei, capitalul social se divizează în titluri de valoare sub formă de: • Părţi sociale la societăţile de persoane la societăţi în nume colectiv, societăţi în

comandită simplă şi societăţi cu răspundere limitată; • Acţiuni la societăţile de capital (societăţi pe acţiuni sau societăţi în comandită pe

acţiuni). Părţile sociale sunt titluri cu valoare minimă de 10 lei care nu se pot negocia pe piaţa financiară. Aporturile în natură la capitalul social, concretizate în imobilizări corporale pentru maxim 40%

din valoarea aportului, trebuie evaluate de experţi independenţi.

8.4. Ce documente stau la baza înregistrării în contabilitate?

În contabilitate, capitalul social se înregistrează pe baza actelor de constituire a entităţii şi a

documentelor care fac dovada depunerii aportului subscris (chitanţe, foi de vărsământ, procese verbale de predare-primire, rapoarte de avaluare, etc.)

9. CHELTUIELILE DE CONSTITUIRE. CREDITAREA FIRMEI DE CĂTRE

ASOCIAT

9.1. Care sunt cletuielile de constituire şi cum se contabilizează?

Cheltuielile de constituire sunt comsumuri de valori efectuate de firmă la înfiinţare şi cu ocazia majorării capitalului social concretizate în taxe de înscriere şi înmatriculare, de publicitate, prospectare a pieţei, modificare act constitutiv, etc.

65

Cheltuielile de constituire sunt incluse in categoria imobilizarilor necorporale, din punct de vedere contabil, dar din punct de vedere fiscal, cheltuielile de constituire sunt tratate diferit în sensul că acestea nu sunt incluse în categoria imobilizărilor necorporale şi nu sunt supuse regimului de amortizare fiscală, motiv pentru care acestea pot fi amortizate printr-o singură operaţiune (Conform Art. 24 alin. (10) din Codul fiscal). Ininiţial, OMFP nr. 1752/2005 prevedea obligativitatea amortizării cheltuielilor de constituire pe o perioada de maximum 5 ani, precizare care nu a mai fost reluată în OMFP 3055/2009, pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, considerându-se suficientă reglementarea din Codul Fiscal

Contabilitatea acestor imobilizări se realizează cu ajutorul contului 201 „Cheltuieli de constituire”.

Nota contabilă: 201 „Cheltuieli de constituire”= 401 „Furnizori” Dobândirea caracterului de persoană juridică de către o entitate economică (societate comercială

în cazul nostru) presupune procesul de constituire efectivă a acesteia. Legea societăţilor comerciale, Contractul de societate şi Statutul societăţii stipulează condiţiile în care are loc constituirea societăţii comerciale.

Amortizarea lunară a cheltuielilor de constituire 6811 „Cheltuieli de exploatare = 2801 „Amortizarea cheltuielilor de constituire ” privind amortizarea imobilizarilor” 9.2. Creditarea firmei de către asociat

Încheierea unui contract de împrumut între agenţia de turism şi unul dintre asociaţii acesteia este necesară, în faza de înfiinţare, pentru acoperirea cheltuielilor de constituire, iar după înfiinţare, pentru a asigura echilibrul trezoreriei până când agenţia se va putea autofinanţa.

La înfiinţare, suma ce urmează a fi împrumutată va fi stabilită în funcţie de următorii factori: • taxele de înregistrare la Registrul Comerţului (aproximativ 300 lei); • onorariul solicitat de avocat (aproximativ 600 lei) • comisionul perceput de banca pentru deschiderea contului bancar. Este necesară o

analiză comparativă a comisioanelor percepute de bănci deoarece, în momentul de faţă, pe piaţa bancară românească există diferenţe semnificative. De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că deschiderea contului se realizează în două etape:

1. mai întâi se deschide contul de capital social (comisionul este de aproximativ 50 lei);

2. după eliberarea Certificatului de înregistrare la Registrul Comerţului, se poate realiza conversia contului de capital social în cont curent, fiind necesar, pe lângă alte documente solicitate de bancă, şi Certificatul constatator emis de Registrul Comertului. Dacă acest certificat este mai vechi de 30 zile, eliberarea unui nou certificat se realizează contra cost (aproximativ 300 - 450 lei), fie de către Registrul Comertului, fie de către bancă care are acces la baza de date a acestor tipuri de certificate.

• cheltuielile legate de achiziţionarea ştampilelor sau a registrelor contabile obligatorii: Registru Fiscal, Registru unic de control (cele două registre se disribuie de către DGFPCFSJ la preţurile de 26 şi, respectiv, 100 lei), Registrul inventar, Registrul de casă (dacă nu există posibilitatea ţinerii acestuia în format electronic şi a listării zilnice) sau a altor documente financiar contabile.

În perioada derulării activităţii, orice entitate economică se poate împrumuta de la: • unul sau mai mulţi asociaţi; • terţe persoane fizice; • instituţii financiar-bancare (de regulă, după încheierea primului exerciţiu financiar).

Împrumutul poate fi cu sau fără dobândă. Trebuie ţinut cont de următoarele aspecte:

66

• în cazul împrumuturilor obţinute de la alte entităţi decât instituţii financiar-bancare, dobânzile deductibile sunt limitate la:

a) nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, corespunzătoare ultimei luni din trimestru (pentru care se calculează impozitul pe profit), pentru împrumuturile în lei, şi

b) nivelul ratei dobânzii anuale de 6%, pentru împrumuturile în valută, pentru determinarea profitului impozabil începând cu anul fiscal 2010 (conform Art. 23, alin. 5, lit. b, Cod Fiscal).

• în cazul împrumuturilor mai mari de un an obţinute de la alte entităţi decât instituţii financiar-bancare, cheltuielile cu dobânzile sunt integral deductibile în cazul în care gradul de îndatorare a capitalului este mai mic sau egal cu trei (conform Art. 23, alin. 5, lit. b, Cod Fiscal).

Gradul de îndatorare se calculează ca raport între Capital împrumutat (începutul anului fiscal) + Capital împrumutat (sfârşitul perioadei) şi Capital propriu (începutul anului fiscal) + Capital propriu (sfârşitul perioadei).

Prin capital împrumutat se înţelege totalul creditelor şi împrumuturilor cu termen de rambursare peste un an începând de la data încheierii contractului, cu excepţia celor obţinute de la instituţii financiar-bancare, indiferent de data la care acestea au fost contractate.

În capitalul împrumutat se includ şi creditele sau împrumuturile care au un termen de rambursare mai mic de un an, în situaţia în care există prelungiri ale acestui termen, iar perioada de rambursare curentă, însumată cu perioadele de rambursare anterioare ale creditelor sau împrumuturilor pe care le prelungesc, depăşeşte un an.

Capitalul propriu cuprinde capitalul social, rezervele legale, alte rezerve, profitul nedistribuit, rezultatul exerciţiului şi alte elemente de capital propriu constituite potrivit reglementărilor legale. În cazul sediilor permanente, capitalul propriu cuprinde capitalul de dotare pus la dispoziţie de persoana juridică străină pentru desfăşurarea activităţii în România, potrivit documentelor de autorizare, rezervele legale, alte rezerve, rezultatul exerciţiului şi alte elemente de capital propriu constituite potrivit reglementărilor legale.

Înregistrările contabile sunt următoarele:

1. Creditarea casieriei de către asociat 5311 „Casa în lei” = 4551 „Asociaţi-conturi curente”

2. Înregistrarea dobânzii aferente sumelor depuse de asociat

666 „Cheltuieli privind dobânzile” = 4558 „Asociaţi- dobânzi la conturi curente” 3. Restituirea sumelor către asociat şi achitarea dobânzilor aferente

% 4551 „Asociaţi-conturi curente” 4558 „Asociaţi- dobânzi la conturi curente”

= 5311 „Casa în lei”

10. CONTABILTATEA OPERAŢIUNILOR PRIVIND ACHIZIŢIILE DE

MIJLOACE FIXE ŞI OBIECTE DE INVENTAR Agenţii economici, indiferent de forma de organizare şi de tipul de proprietate, precum

şi persoanele juridice fără scop lucrativ au obligaţia să evidenţieze în contabilitate, în conturi distincte, intrarea în patrimoniu a mijloacelor fixe, deprecierea şi ieşirea acestora din patrimoniu.

10.1. Mijloacele fixe

10.1.1. Ce sunt Mijloacele fixe?

67

Mijloacele fixe sunt active cu formă materială concretă. Ele se regăsesc în firmă sub formă de: clădiri şi construcţii, maşini de forţă şi utilaje energetice, maşini, utilaje şi instalaţii de lucru, aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare, mijloace de transport, animale de muncă, plantaţii, unelte, accesorii de producţie şi inventar gospodăresc. Conform Legii nr. 1534 din 1994, sunt considerate mijloace fixe „obiectul sau complexul de obiecte ce se utilizează ca atare şi îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii”:

• are o valoare de intrare mai mare decât limita stabilită prin hotărâre a Guvernului. Această valoare s-a modificat de-a lungul timpului, prin hotărâre a Guvernului, astfel:

Perioada de aplicare Valoarea de

intare a mijloacelor fixe

Baza legală

12 februarie2007 - prezent 1800 lei HG 105/2007 12 ianuarie 2004 - 11 februarie 2004 1500 lei HG 1553/2003 04 mai 2001-11 ianuarie 2004 800 lei HG 424/2001 16 decembrie 1999-03 mai 2001 500 lei HG 1035/1999 01 ianuarie 1997 - 15 decembrie 1999 100 lei HG 105/1997 01 ianuarie 1994 - 31 decembrie 1996 20 lei Legea 15/1994

• are o durată normală de utilizare mai mare de un an. Din punct de vedere contabil, mijloacele fixe fac parte din structura imobilizărilor corporale din

grupa activelor imobilizate. Conform Standardelor Internaţionale de Contabilitate, pentru ca un activ să fie recunoscut ca activ imobilizat în situaţii financiare trebuie să respecte umulativ următoarele condiţii:

• să se afle sub controlul unităţii; • să fie rezultatul unor evenimente anterioare; • să fie probabilă obţinerea de beneficii viitoare din utilizarea acestora; • costul său să poată fi realizat în mod credibil; • se anticipează că va fi deţinut de unitate de-a lungul mai multor cicluri

de exploatare. Conform O.M.F.P. nr. 3055/200935(art. 92) imobilizările corporale reprezintă active deţinute de

o entitate pentru a fi utilizate pe parcursul unei perioade mai mari de un an în producţia de bunuri sau prestări de servicii, pentru a fi închiriate terţilor sau pentru a fi folosite în scopuri administrative. Prin urmare, capitalul imobilizat supus amortizării este reflectat în patrimoniul agenţilor economici prin bunurile şi valorile destinate să deservească activitatea pe o perioadă mai mare de un an şi care se consumă treptat.

10.1.2. Care sunt modalităţile prin care mijloacele fixe intră în unitate?

Modalităţile prin care mijloacele fixe intră în unitate sunt: • Achiziţii cu titlu oneros • Aport la capitalul social • Din producţie proprie • Obţinut cu titlu gratuit • Plusuri constatate la inventariere • Schimburi de active

34 Legea nr. 15 din 24/03/1994 republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 242 din 31.05.1999 privind amortizarea capitalului imobilizat în active

corporale şi necorporale 35 Ordin nr. 3055 din 29/10/2009 publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 766 din 10.11.2009 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu

directivele europene

68

Evaluarea acestor active la intrarea în entitate prin achiziţie de la furnizor se face la costul de achiziţie36.

10.1.3. Care sunt documentele care stau la baza înregistrării lor în contabilitate?

Documentele justificative care stau la baza înregistrării în contabilitate sunt: factura şi procesul verbal de recepţie.

10.1.4. Care sunt conturile care reflectă existenţa, mişcarea şi amortizarea imobilizărilor

corporale?

Conturile care reflect existenţa, mişcarea şi amortizarea imobilizărilor corporale sunt cuprinse în grupele: 21 “Imobilizări corporale”, 28 “Amortizări privind imobilizările” şi 23 “Imobilizări în curs de execuţie şi avansuri pentru imobilizări”.

În grupa 21“Imobilizări corporale” fac parte: • 211 „Terenuri” • 212 „Construcţii” • 213 „Instalaţii tehnice, mijloace de transport, animale şi plantaţii” • 214 „Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecţie a valorilor umane şi

materiale şi alte active corporale”. Toate sunt conturi de imobilizări corporale, iar după funcţia lor contabilă sunt conturi de activ. Conturile 2811-2814 “Amortizări privind imobilizările corporale” sunt conturi rectificative ale

valorii imobilizărilor corporale, iar după funcţia contabilă, sunt conturi de pasiv, care ţin evidenţa amortizării imobilizărilor corporale.

Contul 231 “Imobilizări corporale în curs de execuţie” este un cont de activ care ţine evidenţa imobilizărilor corporale în curs de execuţie.

Contul 232 “Avansuri acordate pentru imobilizări corporale” este un cont de activ care ţine evidenţa avansurilor acordate pentru imobilizări corporale.

Alte conturi specifice, utilizate pentru înregistarea imobilizărilor corporale sunt: 6583 „Cheltuieli privind activele cedate şi alte operaţii de capital”, 6811 “Cheltuieli de exploatare privind amortizarea imobilizărilor”, 7583 „Venituri din vânzarea activelor şi alte operaţii de capital”, 8031 „Imobilizări corporale luate cu chirie”.

10.1.5. Care sunt înregistrările contabile pentru achiziţia de mijloace fixe?

Înregistrări contabile privind intrarea de mijloace fixe: Achiziţia cu titlu oneros de mijloace fixe:

% 214 „Mobilier, aparatură birotică,

echipamente de protecţie a valorilor umane şi materiale şi alte active corporale”

213 „Instalaţii tehnice, mijloace de transport, animale şi plantaţii”

4426 „TVA deductibilă”

= 404 „Furnizori de imobilizări”

10.2. Obiectele de inventar

10.2.1. Regimul fiscal al obiectelor de inventar

Obiectul de inventar reprezintă un bun cu o valoare mai mică decât limita prevăzută de lege pentru a fi considerat mijloc fix (repectiv 1.800 lei pentru anul fiscal 2011), indiferent de durata lui de 36 Conform IAS 16 „Imobilizări corporale”, costul de achiziţie este format din: preţul de cumpărare, taxele vamale şi alte taxe nerecuperabile, cheltuielile

directe necesare aducerii activului în stare de utilizare, costurile de amenajare a amplasamentului, costurile iniţiale de livrare şi manipulare, costuri de montaj, etc.

69

serviciu sau cu o durată mai mică de un an, indiferent de valoarea sa, precum şi bunurile asimilate acestuia.

Valoarea obiectelor de inventar se poate include integral în cheltuieli, la darea lor în folosinţă. Înregistrările contabile sunt următoarele:

1. Achiziţionarea obiectelor de inventar.

303 „Materiale de natura obiectelor de inventar"

= 401 „Furnizori”

2. Înregistrarea cheltuielilor cu obiectele de inventar.

603 „Cheltuieli privind materiale de natura obiectelor de inventar"

= 303 „Materiale de natura obiectelor de inventar"

Concomitent cu darea în folosinţă a obiectele de inventar, acestea se vor evidenţia în afara

bilanţului în debitul contului 8035 „Stocuri de natura obiectelor de inventar date în folosinţă".

Pentru a nu fi contestată deductibilitatea cheltuielilor privind materiale de natura obiectelor de inventar trebuie să se ţină seama de faptul că pentru imobilizările corporale care sunt folosite în loturi, seturi sau care formează un singur corp, lot sau set, la determinarea amortizării se are în vedere valoarea întregului corp, lot sau set. Pentru componentele care intră în structura unui activ corporal, a căror durată normală de utilizare diferă de cea a activului rezultat, amortizarea se determină pentru fiecare componentă în parte (Conform Art. 24, Cod Fiscal).

10.2.2. Achiziţiile de obiecte de inventar de la persoane juridice

Obiectele de inventar se achiziţionează de la persoane juridice pe bază de factură fiscală, iar cu ocazia recepţiei acestora se întocmeşte „Nota de Recepţie şi Constatare de Diferenţe”.

NOTĂ DE RECEPŢIE ŞI CONSTATARE DE DIFERENŢE (Cod 14-3-1A)

1. a) Serveşte ca: - document pentru recepţia bunurilor aprovizionate; - document justificativ pentru încărcare în gestiune; - document justificativ de înregistrare în contabilitate.

b) Se foloseşte ca document de recepţie obligatoriu numai în cazul: - bunurilor materiale cuprinse într-o factură sau aviz de însoţire a mărfii, care fac parte din gestiuni diferite; - bunurilor materiale primite spre prelucrare, în custodie sau în păstrare; - bunurilor materiale procurate de la persoane fizice; - bunurilor materiale care sosesc neînsoţite de documente de livrare; - bunurilor materiale care prezintă diferenţe la recepţie; - mărfurilor intrate în gestiunile la care evidenţa se ţine la preţ de vânzare.

c) În alte cazuri decât cele menţionate la lit. b), recepţia şi încărcarea în gestiune, după caz, şi înregistrarea în contabilitate se fac pe baza documentului de livrare care însoţeşte transportul (factura, avizul de însoţire a mărfii etc.).

2 . Se întocmeşte în două exemplare, la locul de depozitare sau în unitatea cu amănuntul, după caz, pe măsura efectuării recepţiei. În situaţia în care la recepţie se constată diferenţe, Nota de recepţie şi constatare de diferenţe se întocmeşte în trei exemplare de către comisia de recepţie legal constituită.

În cazul în care bunurile materiale sosesc în tranşe, se întocmeşte câte un formular pentru fiecare tranşă, care se anexează apoi la factură sau la avizul de însoţire a mărfii.

70

Datele de pe verso formularului se completează numai atunci când se constată diferenţe la recepţie.

3. Circulă: - la gestiune, pentru încărcarea în gestiune a bunurilor materiale recepţionate (toate exemplarele); - la compartimentul financiar-contabil, pentru întocmirea formelor privind reglementarea diferenţelor constatate (toate exemplarele), precum şi pentru înregistrarea în contabilitatea sintetică şi analitică, ataşată la documentele de livrare (factura sau avizul de însoţire a mărfii); - la unitatea furnizoare (exemplarul 2) şi la unitatea de transport (exemplarul 3), pentru comunicarea lipsurilor stabilite. 4. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil. 5. Conţinutul minimal obligatoriu de informaţii al formularului este următorul:

- denumirea unităţii; - denumirea, numărul şi data (ziua, luna, anul) întocmirii formularului; - numărul facturii/avizului de însoţire al mărfii etc., după caz; - numărul curent; denumirea bunurilor recepţionate; U/M; cantitatea conform documentelor însoţitoare; cantitatea recepţionată, preţul unitar de achiziţie şi valoarea, după caz; - numele, prenumele şi semnătura membrilor comisiei de recepţie, în condiţiile în care se face recepţia mărfii primite direct de la furnizor sau data primirii în gestiune şi semnătura gestionarului în situaţia în care apar diferenţe; - preţul de vânzare şi valoarea la preţ de vânzare, după caz, pentru unităţile cu amănuntul. În condiţiile în care nu se înscriu datele valorice în Nota de recepţie şi constatare de diferenţe,

este obligatoriu ca aceste date să se regăsească într-un alt document justificativ care stă la baza înregistrării în contabilitate a valorii bunurilor.

Pentru materialele de natura obiectelor de inventar în folosinţă se ţine evidenţa cantitativă cu ajutorul formularului Fişa de evidenţă a materialelor de natura obiectelor de inventar în folosinţă (cod 14-3-9).

FIŞA DE EVIDENŢĂ A MATERIALELOR DE NATURA OBIECTELOR DE INVENTAR ÎN FOLOSINŢĂ

(Cod 14-3-9) 1. Serveşte ca document de evidenţă a materialelor de natura obiectelor de inventar, a

echipamentului şi materialelor de protecţie date în folosinţa personalului, până la scoaterea lor din uz. 2. Se întocmeşte într-un exemplar, pe măsura dării în folosinţă a bunurilor, pe fiecare persoană,

de către gestionarul care eliberează obiectele respective sau de către persoana desemnată să ţină evidenţa acestora.

3. Nu circulă, fiind document de înregistrare. 4. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil. 5. Conţinutul minimal obligatoriu de informaţii al formularului este următorul:

- denumirea formularului; - denumirea unităţii, secţia (locul de folosinţă); - numele şi prenumele, marca, funcţia; - denumirea obiectelor (inclusiv seria, dimensiunea etc.); termenul de folosire; preţul unitar; U/M; - primiri: data, felul şi numărul documentului, cantitatea, semnătura; - restituiri: data, felul şi numărul documentului, cantitatea, semnătura. În contabilitate, evidenţa valorică se ţine cu ajutorul Fişei de cont pentru operaţiuni diverse

(cod 14-6-22 şi 14-6-22/a), pe secţii (locuri de muncă, unităţi etc.), în care înregistrările se fac valoric în funcţie de intrări şi ieşiri (scoateri din uz).

În situaţia returnării obiectului de inventar uzat, operaţiunea înregistrată în Fişa de evidenţă a materialelor de natura obiectelor de inventar în folosinţă (cod 14-3-9) nu presupune înregistrarea unei intrări în evidenţa magaziei (depozitului). Datele din procesele-verbale pentru scoaterea din funcţiune

71

a mijloacelor fixe/de declasare a unor bunuri materiale (obiecte de inventar) se confruntă cu datele privind restituirile de obiecte de inventar uzate, consemnate în Fişa de evidenţă a materialelor de natura obiectelor de inventar în folosinţă (cod 14-3-9). (Conform OMFP 3055/2009).

Evidenţa existenţei, mişcării şi uzurii materialelor de natura obiectelor de inventar se ţine cu ajutorul contului 303 „Materiale de natura obiectelor de inventar", cont de activ.

10.2.3. Achiziţiile de obiecte de inventar de la persoane fizice

Un operator economic poate achiziţiona bunuri, inclusiv de natura obiectelor de inventar, de la persoane fizice (inclusiv de la asociaţi) întocmind în acest scop ca document justificativ „Borderoul de achiziţie”.

BORDEROU DE ACHIZIŢIE

(Cod 14-4-13) BORDEROU DE ACHIZIŢIE (de la producători individuali)

(Cod 14-4-13/b)

1. Serveşte ca: - document de înregistrare în gestiune a bunurilor cumpărate; - document justificativ de înregistrare în contabilitate a valorii bunurilor cumpărate; - document pentru justificarea sumelor primite ca avans spre decontare pentru achiziţii sau pentru decontarea sumelor plătite pentru achiziţii.

2. Se întocmeşte în două exemplare de către persoana care efectuează aprovizionarea cu bunuri de pe piaţa ţ ărănească, de la producătorii individuali sau de la alte persoane fizice, în momentul achiziţiei.

Se semnează de către persoana care face achiziţiile respective şi de către gestionarul care primeşte bunul.

3. Circulă: - la gestiune, pentru semnarea de primire a bunurilor şi întocmirea Notei de recepţie şi constatare de diferenţe (ambele exemplare), după caz; - la compartimentul financiar-contabil (exemplarul 1); - rămâne în carnet (exemplarul 2).

4. Se arhivează: - la compartimentul financiar-contabil (exemplarul 1); - la delegatul achizitor (exemplarul 2).

5. Conţinutul minimal obligatoriu de informaţii al formularului este următorul: a) pentru formularul cod 14-4-13:

- denumirea unităţii; codul de identificare fiscală; sediul (localitatea, str., număr); judeţul; - denumirea, numărul şi data (ziua, luna, anul) întocmirii formularului; - produsul; codul; U/M; cantitatea; preţul unitar de achiziţie; valoarea achiziţiei; - semnături: achizitor, gestionar;

b) pentru formularul cod 14-4-13/b: - denumirea unităţii; codul de identificare fiscală; sediul (localitatea, str., număr); judeţul; - denumirea, numărul şi data (ziua, luna, anul) întocmirii formularului; - numărul şi data contractului; producătorul: numele şi prenumele, domiciliul, seria şi numărul actului de identitate, după caz; - denumirea produselor; codul; U/M; cantitatea; preţul unitar; valoarea; avansul acordat; suma plătită; semnătura de primire a sumei; - semnături: achizitor, gestionar.

Pentru a fi considerate deductibile, cheltuielile efectuate cu ocazia achiziţiilor de bunuri de la persoane fizice trebuie să corespundă valorii de piaţă a bunurilor respective, la momentul achiziţiei.

72

11. CONTABILITATEA ŞI DESTINAŢIA AMORTIZĂRII MIJLOACELOR

FIXE 11.1. Ce se înţelege prin amortizarea mijloacelor fixe?

Unităţile economice care imobilizează capital în active corporale şi necorporale supuse deprecierii, prin utilizare sau în timp, au obligaţia de a înregistra în contabilitate şi de a recupera uzura fizică şi morală a acestora, pentru refacerea capitalului angajat. Toate aceste operaţiuni sunt denumite generic amortizarea capitalului imobilizat.

Imobilizările corporale suferă două tipuri de deprecieri: - Deprecieri ireversibile sau permanente, denumite amortizări; - Deprecieri reversibile sau temporare, denumite ajustări pentru depreciere;

11.2. Când şi cum se calculează?

Amortizarea mijloacelor fixe se stabileşte prin aplicarea cotelor de amortizare asupra valorii de intrare a mijloacelor fixe şi se include în cheltuielile de exploatare. Amortizarea mijloacelor fixe se calculează începând cu luna următoare punerii în funcţiune, până la recuperarea integrală a valorii de intrare, conform duratelor normale de funcţionare aprobată prin hotărâre a Guvernului.

Pentru calculul amortizării, firma trebuie să deţină informaţii asupra imobilizărilor corporale ce privesc: valoarea amortizabilă, durata de viaţa utilă şi metoda sau metodele de amortizare (regimuri de amortizare).

11.3. Delimitări conceptuale privind amortizarea contabilă de cea fiscală

11.3.1. Valoarea amortizabilă şi valoarea fiscală

Valoarea amortizablă reprezintă costul imobilizării sau altă valoare substituită acestuia în situaţiile financiare, din care s-a scăzut valoarea reziduală.37

Valoarea de intrare a imobilizărilor corporale este reprezentata de: cost de achizitie, cost de productie, valoarea de aport – pentru bunurile, reprezentând aport la capitalul social, valoarea justă – pentru bunurile obţinute cu titlu gratuit. 38

Codul fiscal (art 7. alin (33)) defineşte valoarea fiscală pentru mijloace fixe amortizabile şi terenuri ca find costul de achiziţie, de producţie sau valoarea de piaţă a mijloacelor fixe dobândite cu titlu gratuit ori constituite ca aport, la data intrării în patrimoniul contribuabilului, utilizată pentru calculul amortizării fiscale, după caz. În valoarea fiscală se includ şi reevaluările contabile efectuate potrivit legii.

11.3.2. Durata de amortizare

Conform Reglementarilor contabile, O.M.F.P. nr. 3055/2009, (pct. 68), „prin durata de utilizare economică se înţelege durata de viaţă utilă, aceasta reprezentand: - perioada în care un activ este prevăzut a fi disponibil pentru utilizare de catre o entitate; sau - numărul unităţilor produse sau a unor unităţi similare ce se estimeaza că vor fi obţinute prin folosirea activului respectiv”

Conform Reglementărilor fiscale, durata normală de utilizare se stabileşte conform Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 2.139/2004 modificat prin Hotararea Guvernului nr.1496/2008 11.3.3. Metodele de amortizare

37 Valoarea reziduală reprezintă valoarea netă pe care o entitate estimează că o va obţine la sfârşitul duratei de viaţă utilă a

imobilizării corporale, după deducerea costurilor de cesiune previzionate. 38 Vezi pct. 50 din O.M.F.P. nr. 3055/2009

73

Conform pct. 112 din Reglementările contabile, imobilizările corporale se pot amortiza „utilizând unul din următoarele regimuri de amortizare: a) amortizarea liniară; b) amortizarea degresivă; Pentru calculul amortizării fiscale, entităţile pot utiliza aceleaşi regimuri de amortizare (liniară, degresivă sau accelerată), cu respectarea prevederilor art. 24 din Codul fiscal.

12 CONTRACTUL DE LEASING Activele corporale sub forma mijloacele fixe procurate în baza unui contract de leasing se

evidenţiază în contabilitate în funcţie de prevederile contractelor încheiate între părţi şi legislaţia în vigoare.

12.1. Ce se înţelege prin operaţiunea de leasing

Contractul de leasing este un acord prin care locatorul, cedează locatarului, în schimbul unei plăţi sau serii de plăţi, dreptul de a utiliza un bun pentru o perioadă stabilită.

12.2. Care este diferenţa între leasingul financiar şi leasingul operaţional

Leasingul financiar este operaţiunea de leasing care transferă cea mai mare parte din riscurile şi avantajele aferente dreptului de proprietate asupra activului şi sunt îndeplinite cel puţin una din următoarele condiţii:39

• leasingul transfer locatarului titlul de proprietate asupra bunului până la sfârşitul duratei contractului de leasing;

• locatarul are opţiunea de cumpăra bunul la un preţ mai mic decât valoarea justă la data la care opţiunea devine exercitabilă, astfel încât la începtul contractului există certitudinea că opţiunea va fi exercitată;

• durata contractului de leasing acoperă, în cea mai mare parte, durata de viaţă a bunului; • valoarea totală a ratelor de leasing, fără cheltuieli accesorii, este mai mare sau egală cu

valoarea de intrare a bunului, reprezentată de de valoarea la care bunul a fost achiziţionat. Leasingul operaţional este operaţiunea prin care utilizatorul nu are opţiunea de a achiziţiona la

sfârşitul contractului de leasing a obiectului leasingului. În acest caz durata contractului de leasing este mai scurtă decât durata amortizării. La expirarea contractului societatea de leasing poate să dea în leasing obiectul unui alt client pentru o altă utilizare sau îl poate valorifica dupa raţiuni proprii.

13. CONTABILITATEA CREDITELOR BANCARE PE TERMEN SCURT Resursele financiare ocupă un rol important în cadrul firmei, pe lângă cele materiale şi umane, în

vederea desfăşurării în bune condiţii a activităţilor sale. 13.1. Care sunt factorii care condiţionează alegerea mijloacelor de finanţare a societăţii?

Factorii care condiţionează alegerea mijloacelor de finanţare a societăţii se referă la: • nevoile de finanţare, respectiv mijloacele ce urmează să fie utilizate sunt în

funcţie de nevoile de finanţare ale întreprinderii; • forma juridică a întreprinderii; • mărimea întreprinderii; • structura financiară; • costul finanţării.

39 Ordin nr. 3055 din 29/10/2009 publicat îm Monitorul Oficial, Partea I nr. 766 din 10.11.2009 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu

directivele europene, art. 96

74

13.2. Care sunt resursele financiare pentru firmă?

Există două grupe mari de resurse financiare pentru firmă: resurse interne şi resurse externe. Resursele interne sau autofinanţarea reprezintă partea resurselor adusă de exploataţia

întreprinderii şi capitalurile aduse de către proprietarul întreprinderii, fiind sursele de finanţare din propriile rezultate: profitul şi amortizarea activelor imobilizate. Autofinanţarea presupune prioritatea acţiunilor de economisire într-o firmă. Pentru realizarea autofinanţării se utilizează următoarele tehnici:

- reţinerea sau păstrarea beneficiilor; - o politică de beneficiu care să permită autofinanţarea; - utilizarea disponibilităţilor; - utilizarea unor resurse provizorii. Autofinanţarea este preferabilă pentru întreprinderi. Poate fi impusă de restricţii financiare şi în

cazul unor investiţii riscante faţă de care partenerii externi pot fi reticenţi. Resursele externe sunt formate din totalitatea aportului adus de acţionari, împrumuturilor

obligatare, creditelor, fondurilor structurale şi de coeziune. 13.3. Care sunt avantajele creditului pe termen scurt?

Creditul este o operaţiune economică prin care sunt acordate valori sau bani pentru a fi restituite în valori echivalente la o dată viitoare prin plata unei diferenţe, numită dobândă. În funcţie de termenul de rambursare sau a duratei împrumutului creditele pot fi pe termen scurt (până la un an), pe termen mediu (1-5 ani) şi pe termen lung (peste 5 ani)40.

Creditele pe termen scurt • sunt mijloace de finanţare externă, • necesare întreprinderii pentru a compensa apariţia unor decalaje pe termen scurt

între încasări şi plăţi • sau în cazul unor situaţii excepţionale (exemplu: diminuarea capitalurilor

permanente sau un împrumut obţinut prin emiterea de obligaţiuni sau prin aporturi ale asociaţilor).

Pentru finanţarea nevoilor pe termen scurt firmăa are la dispoziţie mai multe modalităţi: • creditele prin casă - situaţie în care banca autorizează firmăa să preleve din fondul

său sume superioare faţă de disponibil; • linia de credit este modalitatea prin care întreprinderii i se acordă sub formă de

credit o anumită sumă pentru o perioadă dată în limitele căreia poate face plăţi; • credite pentru mobilizarea efectelor de comerţ, cum sunt:

o mobilizarea creanţelor clienţilor. În general cea mai mare parte a vânzărilor între întreprinderi se face pe credit. Furnizorul cere clientului să-şi recunoască datoriile cu ajutorul efectelor de comerţ ce pot servi pentru mobilizarea creanţelor prin intermediul sistemului bancar,

o cambia este un înscris prin care trăgătorul dă ordin unuia din debitorii săi să plătească la o anumită scadenţă o sumă determinată unei anumite persoane (beneficiarul), care poate fi însuşi trăgătorul.

40 „În funcţie de obiectul creditării, se disting:

- credite de producţie – necesare pentru finanţarea diferitor activităţi productive - credite de comerţ – necesare pentru facilitarea schimburilor de mărfuri şi servicii - credite de consum – reprezintă vânzarea în rate sau cu plata amânată a bunurilor de consum

În funcţie de calitatea creditorului, se deosebesc: credite bancare, comerciale, bugetare (acordate de la bugetul statului) şi credit public (acordat statului prin subscripţie publică de titluri de credit).

Sub aspectul garanţiilor, se deosebesc: - credit real sau acoperit, acordat pe baza unei garanţii mobiliare sau imobiliare - credit personal, acordat fără nici o garanţie reală, ci pe baza încrederii în bonitatea şi buna credinţă a debitorului

În raport cu aria geografică, creditul poate fi intern şi internaţional” (Gh. Marin, A. Puiu, coordonatori, 1993, pag. 215). „În cazul creditului intern debitorul şi creditorul sunt cetăţeni ai aceleiaşi ţări, iar în cazul creditului internaţional debitorul şi creditorul aparţin unor ţări diferite” (N. Dobrotă, 1991, pag. 80).

75

o biletul la ordin este un înscris prin care emitentul se obligă să plătească unei persoane, numită beneficiar, sau la ordinul acesteia o sumă de bani la o dată scadentă şi reprezintă un angajament direct subscris de debitor,

o scontul comercial este o operaţiune bancară care constă în cumpărarea de către o bancă comercială a unor efecte de comerţ de la beneficiarii lor înainte ca acestea să ajungă la scadenţă,

o factoring-ul este un sistem prin care o firmă îşi vinde creanţele comerciale sub formă de factori unui stabiliment financiar, care se obligă cu acoperirea lor contra unui comision proporţional cu valoarea factorilor;

• „creditul furnizor”. Firmăa îşi poate finanţa cumpărările de bunuri şi servicii prin facilităţile de plată pe care i le acordă furnizorii săi. Astfel, beneficiarul nu achită furnizorului suma de bani aferentă în momentul efectuării achiziţiei, ci după un interval de timp convenit de ambele părţi.

14. EFECTUAREA DELEGAŢIILOR ÎN INTERES DE SERVICIU 14.1. Prevederi legislative privind cheltuielile specifice delegaţiilor

Cu ocazia efectuării deplasărilor în interes de serviciu în ţară şi în străinătate, pot fi efectuate următoarele categorii de cheltuieli:

- de transport ; - de cazare; - cu indemnizaţia de deplasare acordată salariaţilor.

Cheltuielile de transport şi de cazare în ţară şi în străinătate, efectuate pentru salariaţi şi administratori, precum şi pentru alte persoane fizice asimilate acestora (Conform Art. 21 alin. (2) lit. e), Cod fiscal), sunt deductibile fiscal.

Calitatea de administrator rezultă din actul constitutiv al contribuabilului sau contractul de administrare/mandat. Persoanele fizice asimilate salariaţilor cuprind şi:

a) directorii care îşi desfăşoară activitatea în baza contractului de mandat, potrivit legii; b) persoanele fizice rezidente şi/sau nerezidente detaşate, potrivit legii, în situaţia în care

contribuabilul suportă drepturile legale cuvenite acestora. Cheltuielile de cazare în ţară şi în străinătate efectuate de către administratori sunt considerate

cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil indiferent de clasificarea unităţilor de cazare şi indiferent de cuantumul acestor cheltuieli.

Prin cheltuieli de cazare se intelege: - tarifele sau chiria platita; - eventualele taxe obligatorii pe plan local; - costul micului dejun, atunci cand acesta nu este inclus in tarif.

Cheltuielile de cazare efectuate, pentru care există documente justificative, sunt considerate deductibile din punct de vedere fiscal inclusiv taxele de rezervare a locurilor.

Cheltuielile de transport sunt deductibile indiferent de mijlocul de transport folosit, atât pentru salariaţi cât şi pentru administratori, indiferent de cuantum.

Se decontează drept cheltuieli de transport şi: • cheltuielile pentru transportul efectuat cu mijloacele de transport în comun la şi de la

aeroport, gară, autogară sau port, în cazul în care acestea sunt situate în altă localitate; • cheltuielile de transport efectuate în localitatea unde se execută delegarea sau detasarea, cu

mijloacele de transport în comun, dus-întors, pe distanta dintre gara, aerogara, autogara sau port şi locul delegării sau detaşării ori locul de cazare;

• cheltuielile de transport pe distanţa dintre locul de cazare şi locul delegării sau detaşării; • taxele pentru trecerea podurilor; • taxele de traversare cu bacul; • taxele de aeroport, gară, autogară sau port;

76

• alte taxe privind circulaţia pe drumurile publice, prevăzute de dispozitiile legale în vigoare. Suma cheltuielilor cu indemnizaţia de deplasare acordată salariaţilor pentru deplasări în

România şi în străinătate, în limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru instituţiile publice (Conform Art. 21 alin. (3) lit. b), Cod fiscal).

Indemnizaţia de delegare şi detaşare pentru personalul autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate este reglementată de HG nr. 1.860/2006, potrivit căruia, indemnizatia zilnică este stabilita la 13 lei pentru persoanele aflate în delegare sau detaşare într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 5 km de localitatea în care îşi au locul permanent de muncă.

Numărul zilelor calendaristice în care o persoană se află în delegare sau detaşare se socoteste de la data şi ora plecării pâna la data şi ora înapoierii mijlocului de transport din şi în localitatea unde îsi are locul permanent de muncă, considerându-se fiecare 24 ore câte o zi de delegare sau detaşare. Pentru delegarea cu o durata de o singura zi, precum şi pentru ultima zi, în cazul delegşrii de mai multe zile, indemnizatia se acordă numai dacă durata delegarii este de cel putin 12 ore.

În cazul deplasărilor în străinătate, nivelul deductibil al diurnelor este stabilit prin HG nr. 518/1995. Perioada pentru care se acordă diurna în valută se determină în funcţie de mijlocul de transport folosit, avându-se în vedere:

a) momentul decolării avionului, la plecarea în străinătate, şi momentul aterizării avionului, la sosirea în ţară, şi de pe aeroporturile care constituie puncte de trecere a frontierei de stat a României; b) momentul trecerii cu trenul sau cu mijloace auto prin punctele de trecere a frontierei sau de stat a României, atât la plecarea în străinătate, cât şi la înapoierea în ţară.

De remarcat si faptul că pentru fracţiunile de timp care nu însumează 24 de ore, diurna se acorda astfel: 50% pâna la 12 ore şi 100% pentru perioada care depăşeşte 12 ore (conform HG nr. 518/1995).

Trebuie remarcat ca nu sunt supuse unui plafon de deductibilitate cheltuielile de transport şi cazare suportate de angajatori pentru salariaţii aflaţi în delegaţie în ţară sau străinatate. Astfel, societăţile din sectorul privat nu sunt legate din punct de vedere fiscal de tarifele de deplasare ori cazare acordate prin HG nr. 1.860/2006 şi/sau HG nr. 518/1995.

Este important de subliniat faptul că indemnizaţiile de deplasare în ţară şi în străinătate în cazul în care persoana delegată sau detaşată este administrator, fără a avea calitatea de salariat, sunt considerate cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil.

Facturile emise pe numele salariaţilor unei persoane impozabile aflaţi în deplasare în interesul serviciului, pentru transport sau cazarea în hoteluri sau alte unităţi similare, permit deducerea taxei pe valoarea adăugată de către persoana impozabilă dacă sunt însoţite de decontul de deplasare. Aceleaşi prevederi se aplică şi în cazul personalului pus la dispoziţie de o altă persoană impozabilă sau pentru administratorii unei societăţi comerciale (Conform pct. 46 al alin. (3) din Normele metodologice referitoare la Art. 146 Cod Fiscal).

14.2. Documentele financiar-contabile utilizate cu ocazia efectuării delegaţiilor

Documentele financiar-contabile utilizate cu ocazia efectuării delegaţiilor sunt: - Ordin de deplasare (delegaţie) - Ordin de deplasare (delegaţie) în străinătate - Decont de cheltuieli (pentru deplasări externe) - Foaie de parcurs - Dispoziţie de plată/încasare către casierie - Chitanţă - Chitanţă pentru operaţiuni în valută.

La acestea, se adaugă documentele justificative aferente cheltuielilor efectuate pe perioada delegării şi anume: Factură fiscală, Bon fiscal sau Chitanţă. Conţinutul, modul de completare a documentelor şi circuitul acestora sunt prezentate mai jos.

ORDIN DE DEPLASARE (DELEGAŢIE - Cod 14-5-4)

1. Serveşte ca: - dispoziţie către persoana delegată să efectueze deplasarea;

77

- document pentru decontarea de către titularul de avans a cheltuielilor efectuate; - document pentru stabilirea diferenţelor de primit sau de restituit de titularul de avans; - document justificativ de înregistrare în contabilitate.

2 . Se întocmeşte într-un exemplar, pentru fiecare deplasare, de către persoana care urmează a efectua deplasarea, precum şi pentru justificarea avansurilor acordate în vederea procurării de valori materiale cu plata în numerar.

3. Circulă: - la persoana împuternicită să dispună deplasarea, pentru semnare; - la persoana care efectuează deplasarea; - la persoanele autorizate ale unităţii la care s-a efectuat deplasarea, pentru confirmarea

sosirii şi plecării persoanei delegate; - la compartimentul financiar-contabil pentru verificarea decontului, pe baza actelor

justificative anexate la acesta de către titular, la întoarcerea din deplasare sau cu ocazia procurării materialelor, stabilindu-se diferenţa de primit sau de restituit, cu luarea în considerare a eventualelor penalizări şi semnătura pentru verificare.

În cazul în care la decontarea avansului suma cheltuielilor efectuate este mai mare decât avansul primit, pentru diferenţa de primit de către titularul de avans se întocmeşte Dispoziţie de plată către casierie.

În cazul în care, la decontare, sumele privind cheltuielile efective sunt mai mici decât avansul primit, diferenţa de restituit de către titularul de avans se depune la casierie pe bază de Dispoziţie de încasare către casierie;

- la persoana autorizată să exercite controlul financiar preventiv, pentru viză; - la conducătorul unităţii pentru aprobarea cheltuielilor efectuate.

4. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil. 5. Conţinutul minimal obligatoriu de informaţii al formularului este următorul:

- denumirea unităţii; - denumirea şi numărul formularului; - numele, prenumele şi funcţia persoanei delegate; scopul, destinaţia şi durata

deplasării; ştampila unităţii; semnătura conducătorului unităţii; data; - data (ziua, luna, anul, ora) sosirii şi plecării în/din delegaţie; - ziua şi ora plecării; ziua şi ora sosirii; data depunerii decontului; penalizări

calculate; avans spre decontare; - cheltuieli efectuate: felul actului şi emitentul, numărul şi data actului, suma; - numărul şi data documentului pentru restituirea diferenţei; diferenţa de

primit/restituit; - semnături: conducătorul unităţii; controlul financiar preventiv, persoana care

verifică decontul, şeful de compartiment, după caz; titularul de avans.

ORDIN DE DEPLASARE (DELEGAŢIE) ÎN STRĂINĂTATE (transporturi internaţionale - Cod 14-5-4/a)

1. Serveşte ca:

- dispoziţie către conducătorii auto să efectueze transporturi în străinătate cu autovehiculele unităţii;

- document de stabilire a avansului în valută, pentru deplasările conducătorilor auto care urmează să efectueze transporturi în străinătate, pe baza căruia aceştia ridică avansul de la casierie;

- document pentru justificarea valutei ridicate de la casierie, precum şi a valutei aduse la înapoiere în ţară;

- document justificativ de înregistrare în registrul de casă (în valută) şi în contabilitate. 2 . Se întocmeşte la unităţile care efectuează transporturi în străinătate, în două exemplare,

pentru fiecare deplasare, de către sectorul de exploatare şi se semnează de către şeful sectorului pentru confirmarea realităţii datelor şi exactităţii calculelor din ordinul de deplasare.

78

3. Circulă: - la conducătorul unităţii, pentru semnare (ambele exemplare); - la persoana autorizată să exercite controlul financiar preventiv, pentru viză (ambele

exemplare); - la conducătorii auto care urmează să efectueze deplasarea, pentru semnare, pe ambele

exemplare, de primire a avansurilor în valută, reţinând exemplarul 1, care urmează să fie ataşat la Decontul de cheltuieli valutare (transporturi internaţionale) (cod 14-5-5/a);

- la casierul unităţii care semnează pentru plata sumei în valută (ambele exemplare) şi efectuează înregistrarea sumelor plătite în registrul de casă (în valută).

4. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil. 5. Conţinutul minimal obligatoriu de informaţii al formularului este următorul:

- denumirea unităţii; - denumirea şi numărul formularului; - numele, prenumele şi funcţia titularului de avans; destinaţia; marca şi numărul

autovehiculului; scopul deplasării; locul de încărcare; locul de descărcare; - detalierea elementelor de avans în lei şi în valută; - numărul şi data documentului pentru restituirea diferenţei; diferenţa de primit/restituit; - semnături: conducătorul unităţii; şeful de compartiment, controlul financiar preventiv,

după caz; titularul de avans.

DECONT DE CHELTUIELI (pentru deplasări externe - Cod 14-5-5) 1. Serveşte ca:

- document pentru decontarea de către titularul de avans a cheltuielilor efectuate (în valută şi în lei), cu ocazia deplasării în străinătate;

- document pentru stabilirea diferenţelor de primit sau de restituit de titularul de avans; - document justificativ de înregistrare în registrul de casă (în valută) şi în contabilitate.

2 . Se întocmeşte într-un exemplar de către titularul de avans pentru justificarea cheltuielilor efectuate pe întreaga durată a deplasării.

3. Circulă: - la persoanele autorizate să verifice legalitatea actelor justificative de cheltuieli, exactitatea

calculelor privind sumele decontate la întoarcerea din deplasare şi calculul eventualelor penalizări de întârziere, care semnează de verificare;

- la persoanele autorizate să exercite controlul financiar preventiv şi să aprobe plata diferenţei în cazul în care, la decontarea sumelor primite pentru efectuarea deplasării, suma cheltuielilor efective depăşeşte avansul primit;

- la casieria unităţii pentru plata diferenţei, caz în care titularul de avans semnează pentru primirea diferenţei respective, fără a se mai întocmi document distinct.

- În cazul în care, la decontare, sumele privind cheltuielile efective sunt mai mici decât avansul primit, diferenţa de restituit de către titularul de avans se depune la casierie pe bază de Chitanţă pentru operaţiuni în valută (cod 14-4-1/a) sau Dispoziţie de încasare către casierie (cod 14-4-4), după caz.

4. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil. 5. Conţinutul minimal de informaţii al formularului este următorul:

- denumirea unităţii; - denumirea, numărul şi data (ziua, luna, anul) întocmirii formularului; - numele şi prenumele titularului de avans; - avansuri primite în valută sau în valută şi în lei; sume decontate; diferenţe de

restituit/primit; - semnături: conducătorul unităţii; şeful compartimentului financiar-contabil, controlul - financiar preventiv, persoana care verifică decontul, după caz; titularul de avans. -

79

DISPOZIŢIE DE PLATĂ/ÎNCASARE CĂTRE CASIERIE (Cod 14-4-4)

1. Serveşte ca: - dispoziţie pentru casierie, în vederea achitării în numerar a unor sume, potrivit dispoziţiilor

legale, inclusiv a avansurilor aprobate pentru cheltuieli de deplasare, precum şi a diferenţei de încasat de către titularul de avans în cazul justificării unor sume mai mari decât avansul primit, pentru procurare de materiale etc.;

- dispoziţie pentru casierie, în vederea încasării în numerar a unor sume care nu reprezintă venituri din activitatea de exploatare, potrivit dispoziţiilor legale;

- document justificativ de înregistrare în registrul de casă şi în contabilitate, în cazul plăţilor în numerar efectuate fără alt document justificativ.

2. Se întocmeşte în două exemplare de către compartimentul financiar-contabil: - în cazul utilizării ca dispoziţie de plată, când nu există alte documente prin care se dispune

plata (exemplu: stat de salarii sau lista de avans chenzinal etc.); - în cazul utilizării ca dispoziţie de plată a avansurilor pentru cheltuielile de deplasare,

procurare de materiale etc.; - în cazul utilizării ca dispoziţie de încasare, când nu există alte documente prin care se

dispune încasarea (avize de plată, somaţii de plată etc.). Se semnează de întocmire la compartimentul financiar-contabil. 3. Circulă:

- la persoana autorizată să exercite controlul financiar preventiv, pentru viză în cazurile prevăzute de lege;

- la persoanele autorizate să aprobe încasarea sau plata sumelor respective; - la casierie, pentru efectuarea operaţiunii de încasare sau plată, după caz, şi se semnează de

casier; în cazul plăţilor se semnează şi de către persoana care a primit suma; - la compartimentul financiar-contabil, anexă la registrul de casă, pentru efectuarea

înregistrărilor în contabilitate (exemplarul 2); - la plătitor (exemplarul 1).

4. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil, anexă la registrul de casă. 5. Conţinutul minimal obligatoriu de informaţii al formularului este următorul:

- denumirea unităţii; - denumire formular: plată/încasare; - numărul şi data (ziua, luna, anul) întocmirii formularului; - numele şi prenumele, precum şi funcţia (calitatea) persoanei care încasează/restituie suma; - suma încasată/restituită (în cifre şi în litere); scopul încasării/plăţii; - semnături: conducătorul unităţii, viza de control financiar preventiv, compartimentul

financiar-contabil; - date suplimentare privind beneficiarul sumei: actul de identitate, suma primită, data şi

semnătura; - casier; suma plătită/încasată; data şi semnătura.

FOAIE DE PARCURS

Potrivit reglementărilor privind circulaţia pe drumurile publice, persoanele juridice deţinătoare

de vehicule au următoarele obligaţii: - să verifice starea tehnica a vehiculelor, să facă menţiuni despre aceasta în foaia de parcurs

sau ordinul de serviciu şi să nu permită ieşirea în circulaţie a celor care nu îndeplinesc condiţiile tehnice;

- să elibereze foaie de parcurs sau ordin de serviciu pentru vehiculele care pleacă în cursă.

80

CHITANŢĂ (Cod 14-4-1)

1. Serveşte ca: - document justificativ pentru depunerea unei sume în numerar la casieria unităţii; - document justificativ de înregistrare în registrul de casă şi în contabilitate. În condiţiile în

care sumele înscrise pe chitanţă sunt aferente livrărilor de bunuri sau prestărilor de servicii scutite fără drept de deducere conform prevederilor legale, formularul de chitanţă este documentul justificativ care stă la baza înregistrării veniturilor în contabilitate.

2. Se întocmeşte în două exemplare, pentru fiecare sumă încasată, de către casierul unităţii şi se semnează de acesta pentru primirea sumei.

3. Circulă la depunător (exemplarul 1, cu ştampila unităţii). Exemplarul 2 rămâne în carnet, fiind folosit ca document de verificare a operaţiunilor efectuate în registrul de casă.

4. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil, după utilizarea completă a carnetului (exemplarul 2).

5. Conţinutul minimal al formularului: - denumirea unităţii; codul de identificare fiscală; numărul de înregistrare la oficiul

registrului comerţului; sediul (localitatea, str., număr); judeţul; - denumirea, numărul şi data (ziua, luna, anul) întocmirii formularului; - numele şi prenumele persoanei fizice care depune sume şi ce reprezintă acestea sau, după

caz, denumirea unităţii; codul de identificare fiscală; numărul de înregistrare la oficiul registrului comerţului; sediul (localitatea, str., număr); judeţul persoanei juridice;

- suma în cifre şi litere; - semnătura casierului.

CHITANŢĂ PENTRU OPERAŢIUNI ÎN VALUTĂ

(Cod 14-4-1/a) 1. Serveşte ca:

- document justificativ pentru încasările şi plăţile în valută efectuate în numerar; - document justificativ de înregistrare în registrul de casă în valută şi în contabilitate.

2. Se întocmeşte la unităţile care efectuează operaţiuni în valută, în două exemplare, pentru fiecare sumă în valută, de către casierul unităţii şi se semnează de către acesta.

3. Circulă la depunător/plătitor, exemplarul 1, cu ştampila unităţii. Exemplarul 2 este folosit ca document de verificare a operaţiunilor înregistrate în registrul de casă în valută.

4. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil, după utilizarea completă a carnetului (exemplarul 2).

5. Conţinutul minimal obligatoriu de informaţii al formularului este următorul: - denumirea unităţii; codul de identificare fiscală; numărul de înregistrare la oficiul

registrului comerţului; sediul (localitatea, str., număr); judeţul; - denumirea, numărul şi data (ziua, luna, anul) întocmirii formularului; - numele şi prenumele persoanei care depune/încasează sume în valută şi ce reprezintă

acestea; - felul valutei; suma în valută (în cifre şi în litere); cursul de schimb valutar; c/val în lei; - semnătura casierului pentru plata/încasarea sumei în valută.

14.3. Înregistrarea în contabilitate a cheltuielilor ocazionate de efectuarea delegaţiilor

Înregistrarea în contabilitate a cheltuielilor ocazionate de efectuarea delegaţiilor se realizează

în două etape:

1. pe baza „Dispoziţiei de plată către casierie” se înregistrează în contabilitate şi în „Registrul de casă” avansul acordat persoanei care efectuează deplasarea”; 2. la sosirea din delegaţie, pe baza „Ordinului de deplasare”, însoţit de documentele justificative ce atesată cheltuielile efectuate, se realizează decontarea cheltuielilor, se listează „Fişa de personal” la care se anexează „Ordinul de deplasare” şi se arhivează separat.

81

Prin comparare cu avansul de trezorerie se stabileşte diferenţa de restituit de către delegat (se va emite „Chitanţă” sau „Dispoziţie de încasare”) sau pe care acesta trebuie să o primească (se va completa „Dispoziţia de plată”), operaţiuni care vor apărea în „Registrul de casă”.

Înregistrările contabile sunt următoarele:

1. Acordarea avansului.

542 „Avansuri de trezorerie" = 5311 „Casa în lei”

2. Înregistrarea cheltuielilor cu: diurna deductibilă (cont 625.01) şi diferenţa de diurnă ce depăşeste nivelul de 32,5 lei pe zi (cont 625.02), cazarea (cont 401 conform factură sau 625.01 conform bonului fiscal), combustibilii (602.02), diferite consumabile (604), cu servicii prestate de terţi, rovinietă (analitic al contului 447) şi restituirea diferenţei de avans rămase necheltuite.

% 625.01 „Cheltuieli cu deplasari - deductibile” 625.02 „Cheltuieli cu deplasari - nedeductibile” 401 „Furnizori” 602.02 „Cheltuieli privind combustibilii” 604 „Cheltuieli privind materialele nestocate” 628 „Alte cheltuieli cu servicii prestate de terti” 447.07 „Fonduri speciale - taxe si varsaminte asimilate” 531.01 „Casa în lei”

= 542 „Avansuri de trezorerie"

Tema 15. Contabilitatea agenţiilor de turism. Operaţiuni specifice şi operaţiuni comune ( + )

15.1. Operaţiuni specifice agenţiilor de turism

15.1.1. Ce fel de activităţi pot desfăşura agenţiile de turism?

Agenţia de turism reprezintă orice persoană, care în nume propriu sau în calitate de agent, întermediază, ofera informaţii sau se angajează să furnizeze persoanelor care călătoresc, individual sau în grup, servicii de călătorie. Acestea pot presupune: cazarea la hotel, case de oaspeţi, cămine, locuinţe de vacanţă şi alte spaţii folosite pentru cazare, transportul aerian, terestru sau maritim, excursii organizate şi alte servicii turistice. Agenţiile de turism includ şi tour - operatorii.

Înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor desfăşurate de către agenţiile de turism se face în funcţie de modul de derulare a activităţilor turistice şi de poziţia deţinută de fiecare agenţie în circuitul turistic.

Astfel, agenţiile de turism care desfăşoara activităţi de intermediere înregistrează la venituri numai comisionul aplicat, iar cele care deţin pe cont propriu baze turistice sau achiziţionează de la alţi operatori turistici pachete în vederea revânzării lor înregistreaza la venituri toată contravaloarea pachetelor turistice vândute.

În cazul în care o agenţie de turism actioneaza în nume propriu în beneficiul direct al calatorului şi utilizează livrari de bunuri şi prestări de servicii efectuate de alte persoane, toate operaţiunile realizate de agenţia de turism în legatură cu calatoria sunt considerate un serviciu unic prestat de agentie în beneficiul călatorului.

15.1.2. Care sunt implicaţiile fiscale ale activităţii agenţiilor de turism?

În cazul în care livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate în beneficiul direct al clientului sunt realizate atât în interiorul, cât şi în afara Comunităţii, se consideră ca fiind scutită de taxa numai partea serviciului unic prestat de agenţia de turism aferentă operaţiunilor realizate în afara Comunităţii.

82

Serviciile cu taxa sunt cele efectuate în beneficiul direct al clientului ce sunt realizate în interiorul Comunităţii.

Agenţia de turism nu are dreptul la deducerea sau rambursarea taxei facturate de persoanele impozabile pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii în beneficiul direct al călătorului şi utilizate de agenţia de turism pentru furnizarea serviciului unic.

Regimul TVA este regimul special aplicat, conform art. 152, alin. (1), din Codul fiscal al României. Agenţia de turism poate opta şi pentru aplicarea regimului normal de taxa pentru operaţiunile prevăzute, cu următoarele excepţii, pentru care este obligatorie taxarea în regim special:

• când călătorul este o persoana fizică; • în situaţia în care serviciile de călătorie cuprind şi componenţe pentru care locul

operaţiunii se consideră ca fiind în afara României. Regimul special nu se aplică pentru serviciile prestate de agenţia de turism, exclusiv cu mijloace

proprii. Începând cu data de 1 ianuarie 2010, agenţiile de turism vor aplica regimul special prevăzut la

art. 1521, din Codul fiscal şi în cazul când serviciul unic cuprinde şi o singura prestare de servicii, cu excepţiile prevăzute la alin. (2) (cazul în care o agenţie de turism acţionează în nume propriu în beneficiul direct al călătorului şi utilizează livrări de bunuri şi prestări de servicii efectuate de alte persoane) şi cu excepţia situaţiei în care optează pentru regimul normal de taxă în limitele art. 1521, alin. (7), din Codul fiscal. Totuşi pentru transportul de călători agenţia de turism poate aplica regimul normal de taxă, cu excepţia situaţiei în care transportul este vândut împreună cu alte servicii turistice.

Baza de impozitare a serviciului unic este marja de profit, exclusiv taxa, care se determină ca diferenţă între suma totală care va fi plătită de călător, fără taxă, şi costurile agenţiei de turism, inclusiv taxa, aferente livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii în beneficiul direct al călătorului, în cazul în care aceste livrări şi prestări sunt realizate de alte persoane impozabile.

In sensul art. 1521, alin. (4), din Codul fiscal, mai sus menţionat, următorii termeni se definesc astfel:

a) Suma totală ce va fi plătită de calator reprezintă tot ceea ce constituie contrapartida obţinută sau care va fi obţinută de agenţia de turism din partea călătorului sau de la un terţ pentru serviciul unic, inclusiv subvenţiile direct legate de acest serviciu, impozitele, taxele, cheltuielile accesorii cum ar fi comisioanele şi cheltuielile de asigurare, dar fără a cuprinde sumele prevăzute la art. 137, alin. (3), din Codul fiscal . Daca elementele folosite pentru stabilirea sumei ce va fi plătită de călător sunt exprimate în valută, cursul de schimb care se aplică este ultimul curs de schimb comunicat de Banca Naţionala a României sau cursul de schimb utilizat de bancă prin care se efectuează decontările, din data întocmirii facturii pentru vânzarea serviciilor, inclusiv pentru facturile parţiale sau de avans.

b) Costurile agenţiei de turism pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii în beneficiul direct al călătorului reprezintă preţul, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, facturat de furnizorii operaţiunilor specifice, precum servicii de transport, hoteliere, catering şi alte cheltuieli precum cele cu asigurarea mijloacelor de transport utilizate, taxe pentru viză, diurnă şi cazarea pentru şofer, taxele de drum, taxele de parcare, combustibilul, cu excepţia cheltuielilor generale ale agenţiei de turism care sunt incluse în costul serviciului unic.

Atunci când agenţia de turism efectuează atât operaţiuni supuse regimului normal de taxare, cât şi operaţiuni supuse regimului special, aceasta trebuie să păstreze evidenţe contabile separate pentru fiecare tip de operaţiune în parte.

15.2. Realizarea veniturilor din activităţile secundare ale agenţiei de turism. Efectuarea

cheltuielilor de protocol, reclamă, publicitate şi sponsorizare

Potrivit legislaţiei în vigoare, o agenţie de turism poate avea următoarele obiectele secundare de activitate schimb valutar, xerox, vânzări de suveniruri, ilustrate, cărţi de turism, ghiduri, hărţi.

Vom prezenta mai jos câteva operaţiuni ce vizează comercializarea sau acordarea cu titlu gratuit a unor cărţi de turism.

1.Achiziţionarea de cărţi de turism.

83

% 371.01 „Mărfuri" 4426 “TVA deductibilă”

= 401 “Furnizori”

2. Înregistrarea adaosului comercial 371.01 „Mărfuri" = 371.08 „ Diferenţe de preţ la mărfuri"

3. Livarea de cărţi de turism, cu discount, către alte agenţii de turism, librării. 411 “Clienţi” = %

707 “Venituri din vinzarea marfurilor” 4427 “TVA colectată”

667 “Cheltuieli privind sconturile acordate”

= 411 “Clienţi”

411 “Clienţi” = 4427 “TVA colectată” (sumă în roşu, reprezentând TVA aferent discount-ului)

607 “Cheltuieli privind marfurile” = 371.01 „Mărfuri" 371.08 „ Diferenţe de preţ la mărfuri" = 371.01 „Mărfuri"

4. Încasarea creanţelor în contul curent. 5121 “Cheltuieli privind sconturile acordate”

= 411 “Clienţi”

5. Încasarea creanţelor în numerar. 5311 “Casa în lei” = 411 “Clienţi”

6. Achitarea datoriilor faţă de furnizor. 401 “Furnizori” = 5121 “Cheltuieli privind sconturile

acordate” 7. Acordarea unor cărţi cu titlu gratuit pentru sponsorizare, reclamă şi publicitate şi protocol.

% 658.04 “Cheltuieli cu sponsorizările” 623.03 “Cheltuieli de reclamă şi publicitate” 623.01 “Cheltuieli de protocol deductibile”

= 371.01 „Mărfuri"

16. MODALITĂŢILE DE PROMOVARE A IMAGINII FIRMEI ŞI

IMPLICAŢIILE FISCALE Pentru promovarea imaginei firmei, a produselor si serviciilor sale, un operator economic cu

scop lucrativ are următoarele variantele: 1. Să apeleze la furnizori de servicii de reclamă şi publicitate; 2. Să participe la târguri şi expoziţii, la misiuni de afaceri; 3. Să editeze materiale informative proprii; 3. Să-şi facă reclamă prin intermediul panourilor publicitare; 4. Să participe la diferite acţiuni publice în calitate de sponsor. Din punctul de vedere al costurilor pe care îl presupun, pot fi identificate următoarele tipuri de

publicitate:

84

• Publicitate scumpă: spoturi tv, radio, reclame de dimensiuni mari în ziare, reviste de specialitate;

• Publicitate medie: realizarea unui site; fluturaşe listate sau făcute la xerox şi distribuite pe stradă;

• Publicitate ieftină: înscriere oferte în portaluri de turism, anunţuri în ziar, înscrierea în diverse cataloage de specialitate (cum ar fi: "Ghidul turistic al Romaniei", "PagiTur"; "Tourconsult").

• Publitate gratuită: înscriere în divese site-uri şi portaluri pe internet (de turism sau generale), oferte lipite chiar pe geamul agentiei de turism, panou stradal cu ofertele agenţiei. Înscrierea de oferte turistice se face contra cost, în funcţie de portalul de turism.

Pentru o agenţie de turism promovarea imaginii firmei este esenţială, fiind necesară atât la începutul cât şi pe parcursul activităţii sale; este important să fie alese modalităţile cele mai eficiente, cu un impact cât mai mare asupra publicului, cum ar fi crearea unui site propriu, nu doar ca modalitate de promovare a serviciilor ci şi ca variantă de desfăşurare a activităţii.

Activitatea unei agenţii de turism poate fi susţinută prin aderarea la diferite organisme profesionale sau patronale, cum sunt Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT) sau IATA.

În prezent, numărul agenţiilor de turism din Romania este de peste 3.000, iar dintre acestea, circa 800 fac parte din Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism.

16.1. Cheltuielile de reclamă şi publicitate

Deoarece contribuie la creşterea cifrei de afaceri, Codul Fiscal permite deducerea integrală a: • cheltuielilor de reclamă şi publicitate efectuate în scopul popularizării firmei,

produselor sau serviciilor, în baza unui contract scris, precum şi costurile asociate producerii materialelor necesare pentru difuzarea mesajelor publicitare. Se includ în categoria cheltuielilor de reclamă şi publicitate şi bunurile care se acordă în cadrul unor campanii publicitare ca mostre, pentru încercarea produselor şi demonstraţii la punctele de vânzare, precum şi alte bunuri şi servicii acordate cu scopul stimulării vânzărilor;

• cheltuielilor pentru marketing, studiul pieţei, promovarea pe pieţele existente sau noi, participarea la târguri şi expoziţii, la misiuni de afaceri, editarea de materiale informative proprii.

• taxele de înscriere, cotizaţiile şi contribuţiile datorate către camerele de comerţ şi industrie, organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale.

În acest caz, serviciile de reclamă şi publicitate se concretizează în mesaje/imagini promovate prin mijloace de informare în masă, scrise şi audiovizuale şi corespunde activităţilor agenţilor de publicitate potrivit Clasificării activităţilor din economia naţională - CAEN, respectiv publicitatea realizată prin ziare şi alte tipărituri, precum şi prin radio, televiziune şi Internet.

16.2. Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate

16.2.1. Taxa pentru serviciile de reclamă şi publicitate

Orice persoană, care beneficiază de servicii de reclamă şi publicitate în România în baza unui contract sau a unui alt fel de înţelegere încheiată cu altă persoană, datorează plata taxei pentru servicii de reclamă şi publicitate, cu excepţia serviciilor de reclamă şi publicitate realizate prin mijloacele de informare în masă scrise şi audiovizuale (conform Art. 270, Cod Fiscal).

Taxa se plăteşte la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia persoana prestează serviciile de reclamă şi publicitate şi se calculează prin aplicarea cotei taxei respective la valoarea serviciilor de reclamă şi publicitate.

Cota taxei se stabileşte de consiliul local, fiind cuprinsă între 1% şi 3% .

85

Valoarea serviciilor de reclamă şi publicitate cuprinde orice plată obţinută sau care urmează a fi obţinută pentru serviciile de reclamă şi publicitate, cu excepţia taxei pe valoarea adăugată.

Taxa pentru servicii de reclamă şi publicitate se varsă la bugetul local, lunar, până la data de 10 a lunii următoare celei în care a intrat în vigoare contractul de prestări de servicii de reclamă şi publicitate. Taxa se datorează de la data intrării în vigoare a contractului.

16.2.2. Taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate

Orice persoană care utilizează un panou, afişaj sau structură de afişaj pentru reclamă şi publicitate într-un loc public datorează plata taxei anuale pentru afişaj către bugetul local al autorităţii administraţiei publice locale în raza căreia este amplasat panoul, afişajul sau structura de afişaj respectivă (conform Art. 271, Cod Fiscal).

Valoarea taxei se calculează anual, prin înmulţirea numărului de metri pătraţi sau a fracţiunii de metru pătrat a suprafeţei afişajului pentru reclamă sau publicitate cu suma stabilită de consiliul local, astfel*):

a) în cazul unui afişaj situat în locul în care persoana derulează o activitate economică, suma este de până la 20 lei;

b) în cazul oricărui alt panou, afişaj sau structură de afişaj pentru reclamă şi publicitate, suma este de până la 15 lei.

Taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate se recalculează pentru a reflecta numărul de luni sau fracţiunea din lună dintr-un an calendaristic în care se afişează în scop de reclamă şi publicitate şi se plăteşte anual, anticipat sau trimestrial, în patru rate egale, până la datele de 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie şi 15 noiembrie, inclusiv.

Taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate, nu se aplică unei persoane care închiriază panoul, afişajul sau structura de afişaj unei alte persoane, în acest caz taxa prevăzută la taxa pentru serviciile de reclamă şi publicitate fiind plătită de această ultimă persoană.

Taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate nu se datorează: • pentru afişele, panourile sau alte mijloace de reclamă şi publicitate amplasate în

interiorul clădirilor. • pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate pentru afişajul efectuat pe

mijloacele de transport care nu sunt destinate, prin construcţia lor, realizării de reclamă şi publicitate.

16.3. Cheltuielile de sponsorizare

Tratamentul fiscal al cheltuielilor de sponsorizare diferă, în funcţie de forma de înregistrare juridică, după cum urmează:

- la persoane juridice, cheltuielile de sponsorizare şi/sau mecenat (efectuate potrivit prevederilor Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificările ulterioare, şi ale Legii bibliotecilor nr. 334/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare) şi cheltuielile privind bursele private sunt cheltuieli nedeductibile, dar se scad din impozitul pe profit datorat în limita minimă precizată mai jos:

• 3 la mie din cifra de afaceri; • 20% din impozitul pe profit datorat.

În limitele respective se încadrează şi cheltuielile de sponsorizare a bibliotecilor de drept public, în scopul construcţiei de localuri, al dotărilor, achiziţiilor de tehnologie a informaţiei şi de documente specifice, finanţării programelor de formare continuă a bibliotecarilor, schimburilor de specialişti, a burselor de specializare, a participării la congrese internaţionale (conform Art. 21, alin. 4, lit. p, Cod Fiscal).

Prin urmare, cheltuieliele de sponsorizare - reprezentând de exemplu contravaloarea pachetelor turistice oferite cu titlu de sponsorizare - sunt recuperate, dacă sunt respectate plafoanele menţionate mai sus, prin faptul că operatorul economic va plati la bugetul de stat impozitul pe profit diminuat cu

86

suma reprezentând cheltuilile de sponsorizare. Astfel, se poate spune că prin sponsorizări, o agenţie de turism îşi poate face publicitate gratuit.

- la persoane fizice, cheltuielile de sponsorizare şi/sau mecenat şi cheltuielile privind bursele private efectuate potrivit legii sunt cheltuieli deductibile limitat în limita unei cote de 5% (conform Art. 48, alin. 5, lit. a, Cod Fiscal) din baza de calcul determinată determinată ca diferenţă între venitul brut şi cheltuielile deductibile, altele decât cheltuielile de sponsorizare, mecenat, pentru acordarea de burse private, cheltuielile de protocol, cotizaţiile plătite la asociaţiile profesionale. Potrivit Legii sponsorizării nr. 32/1994, cu modificările şi completările ulterioare, contractul de sponsorizare se încheie în formă scrisă, cu specificarea obiectului, valorii si duratei sponsorizării, precum şi a drepturilor şi obligaţiilor părţilor. Este important de reţinut că beneficiarul sponsorizării poate fi (Conform Art. 4. Legea 32/1994):

a) orice persoană juridică fără scop lucrativ, care desfaşoară în România sau urmează să desfăşoare o activitate în domeniile: cultural, artistic, educativ, de învăţământ, ştiinţific - cercetare fundamentală şi aplicată, umanitar, religios, filantropic, sportiv, al protecţiei drepturilor omului, medico-sanitar, de asistenţă şi servicii sociale, de protecţia mediului, social şi comunitar, de reprezentare a asociaţiilor profesionale, precum şi de întreţinere, restaurare, conservare şi punere în valoare a monumentelor istorice;

b) instituţiile şi autorităţile publice, inclusiv organele de specialitate ale administratiei publice, pentru activităţile prevăzute la lit. a);

c) de asemenea, pot fi sponsorizaţi, în condiţiile prezentei legi, emisiuni ori programe ale organismelor de televiziune sau radiodifuziune, precum şi cărţi ori publicaţii din domeniile definite la lit. a);

d) orice persoană fizică cu domiciliul în România a cărei activitate în unul dintre domeniile prevazute la lit. a) este recunoscută de către o persoană juridică fără scop lucrativ sau de către o instituţie publică ce activează în domeniul pentru care se solicită sponsorizarea.

Sponsorul ori beneficiarul are dreptul să aducă la cunoştinţa publicului sponsorizarea prin promovarea numelui, a mărcii sau a imaginii sponsorului.

17. ANGAJAREA PERSONALULUI CONTRACTUAL 17.1. Înregistrarea contractelor de muncă în Revisal

17.1.1 Ce reprezintă un REVISAL? Cine trebuie să-l înfiinţeze?

REVISAL este un registru general de evidenţă a salariaţilor în format electronic. Conform prevederilor HG nr. 161/2006 cu completările şi modificările ulterioare, începând cu

data de 31 decembrie 2006, fiecare angajator are obligaţia de a înfiinţa un registru general de evidenţă a salariaţilor, în format electronic, şi de a-l transmite la Inspectoratul Teritorial de Muncă în a cărui rază teritorială îşi are sediul sau domiciliul. Registrul în format electronic se completează de către angajator cu ajutorul aplicaţiei REVISAL distribuită gratuit de către Inspecţia Muncii. Pentru angajatorii care folosesc aplicaţii informatice proprii de gestiune a datelor aferente registrului, se vor pune la dispoziţie structura şi formatul de fişier care trebuie transmis la Inspectoratul Teritorial de Muncă. Inspecţia Muncii pune la dispoziţia angajatorilor o aplicatie on-line http://itmonline.inspectiamuncii.ro pentru transmiterea registrului general de evidenţă a salariaţilor. Acest portal vine în sprijinul angajatorilor care au acces la Internet şi doresc să folosească o modalitate modernă şi eficientă de lucru cu inspectoratele teritoriale de muncă.

17.1.2. Modalităţi de transmitere a registrului

Procedura privind transmiterea registrului în format electronic se stabileşte prin ordin al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei.

Vezi portal http://www.inspectiamuncii.ro/fisiere/ReviSal%20-%20Ghid%20Utilizator.pdf

87

17.2. Determinarea contribuţiilor sociale obligatorii, impozitului pe salarii şi a venitului

salarial net

Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de o persoană fizică ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă. În anul 2010, au fost aduse modificări la Codul Fiscal, cu privire la veniturile asimilate salariilor. Astfel, este considerată activitate dependentă orice activitate desfăşurată de o persoană fizică într-o relaţie de angajare. De asemenea, orice activitate poate fi reconsiderată ca activitate dependentă dacă îndeplineşte cel puţin unul dintre următoarele criterii:

a) beneficiarul de venit se află într-o relaţie de subordonare faţă de plătitorul de venit, respectiv organele de conducere ale plătitorului de venit, şi respectă condiţiile de muncă impuse de acesta, cum ar fi: atribuţiile ce îi revin şi modul de îndeplinire a acestora, locul desfăşurării activităţii, programul de lucru;

b) în prestarea activităţii, beneficiarul de venit foloseşte exclusiv baza materială a plătitorului de venit, respectiv spaţii cu înzestrare corespunzătoare, echipament special de lucru sau de protecţie, unelte de muncă sau altele asemenea şi contribuie cu prestaţia fizică sau cu capacitatea intelectuală, nu şi cu capitalul propriu;

c) plătitorul de venit suportă în interesul desfăşurării activităţii cheltuielile de deplasare ale beneficiarului de venit, cum ar fi indemnizaţia de delegare-detaşare în ţară şi în străinătate, precum şi alte cheltuieli de această natură;

d) plătitorul de venit suportă indemnizaţia de concediu de odihnă şi indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă, în contul beneficiarului de venit.

În cazul reconsiderării unei activităţi ca activitate dependentă, impozitul pe venit şi contribuţiile sociale obligatorii, stabilite potrivit legii, vor fi recalculate şi virate, fiind datorate solidar de plătitorul şi beneficiarul de venit. În acest caz se aplică regulile de determinare a impozitului pentru veniturile din salarii realizate în afara funcţiei de bază. La veniturile salariale se percepe impozitul pe venit şi contribuţiile sociale obligatorii, suportate atât de salariar cât şi de angajator. Nr.crt. Impozit şi contribuţii Procent Platitor

1 CAS angajat 10,5 Angajat 2 Fond sanatate asigurat 5,5 Angajat 3 Fond somaj angajat 0,5 Angajat 4 Impozit venit 16 Angajat 5 CAS angajator 20,8 Angajator 6 Contrib.concedii de boala 0,85 Angajator 7 Fond accidente (0,15% - 0,85%, în funcţie de codul CAEN) 0,15 Angajator 8 Fond de garantare salarii 0,25 Angajator 9 Fond sanatate asigurator 5,2 Angajator

10 Fond somaj angajator-CONTRACUAL 0,5 Angajator 11 Fond somaj angajator-NECONTRACTUAL 0,75 Angajator

Beneficiarii de venituri din salarii datorează un impozit lunar, final, care se calculează şi se reţine la sursă de către plătitorii de venituri.

Impozitul lunar se determină astfel: a) la locul unde se află funcţia de bază, prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul

determinate ca diferenţă între venitul net din salarii, calculat prin deducerea din venitul brut a contribuţiilor obligatorii aferente unei luni, şi următoarele:

- deducerea personală acordată pentru luna respectivă; - cotizaţia sindicală plătită în luna respectivă;

88

- contribuţiile la fondurile de pensii facultative, astfel încât la nivelul anului să nu se depăşească echivalentul în lei a 400 euro;

b) pentru veniturile obţinute în celelalte cazuri, prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul determinate ca diferenţă între venitul brut şi contribuţiile obligatorii pe fiecare loc de realizare a acestora;

Deducerea personală se acordă pentru persoanele fizice care au un venit lunar brut de până la 1.000 lei inclusiv, astfel:

- pentru contribuabilii care nu au persoane în întreţinere - 250 lei; - pentru contribuabilii care au o persoană în întreţinere - 350 lei; - pentru contribuabilii care au două persoane în întreţinere - 450 lei; - pentru contribuabilii care au trei persoane în întreţinere - 550 lei; - pentru contribuabilii care au patru sau mai multe persoane în întreţinere - 650 lei.

Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii cuprinse între 1.000,01 lei şi 3.000 lei, inclusiv, deducerile personale sunt degresive faţă de cele de mai sus şi se stabilesc prin ordin al ministrului finanţelor publice.

Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii de peste 3.000 lei nu se acordă deducerea personală.

Persoana în întreţinere poate fi soţia/soţul, copiii sau alţi membri de familie, rudele contribuabilului sau ale soţului/soţiei acestuia până la gradul al doilea inclusiv, ale cărei venituri, impozabile şi neimpozabile, nu depăşesc 250 lei lunar.

În cazul în care o persoană este întreţinută de mai mulţi contribuabili, suma reprezentând deducerea personală se atribuie unui singur contribuabil, conform înţelegerii între părţi.

Copiii minori, în vârstă de până la 18 ani împliniţi, ai contribuabilului sunt consideraţi întreţinuţi (Conform Art. 56, Cod Fiscal).

În cazul veniturilor din salarii şi/sau al diferenţelor de venituri din salarii stabilite pentru perioade anterioare, conform legii, impozitul se calculează şi se reţine la data efectuării plăţii, în conformitate cu reglementările legale în vigoare privind veniturile realizate în afara funcţiei de bază la data plăţii, şi se virează până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-au plătit.

Plătitorul este obligat să determine valoarea totală a impozitului anual pe veniturile din salarii, pentru fiecare contribuabil.

17.3. Înregistrarea în contabilitate a cheltuielilor cu salariile

Salariile plătite angajaţilor se determină ţinând cont de: - salariul brut prevăzut în “Contractul individual de muncă” (în cazul în care a fost negociat

salariul net, pe baza acestuia va fi determinat salariul brut) - de situaţia personală a fiecărui salariat (număr persoane aflate în întreţinere) - de “Foaia colectivă de prezenţă” (sau “Foaia de pontaj”).

Majoritatea firmelor mijlocii si mari efectuează două plăţi către angajaţi : una sub formă de avans (de exemplu în 22 a lunii curente) şi una sub formă de lichidare (de exemplu în 7 a lunii următoare) .

Înregistrările contabile sunt următoarele:

1. Plata avansului chenzinal : se acorda un avans chenzinal achitat prin bancă. 425 ” Avansuri acordate personalului

” 5121 ” Banca “

2. Înregistrarea cheltuielii cu remuneraţia.

641 ” Cheltuieli cu salariile personalului ”

421 ” Personal salarii datorate”

3. Înregistrarea reţinerilor din veniturile salariale sub forma contribuţiilor obligatorii (CASS,

CAS, somaj) sau sub forma contribuţiilor rezultate din relaţiile angajatului cu terţii (popriri, chirii, etc)

89

421 ”Personal salarii datorate”

= % 4372 “Contribuţia personalului la fondul de şomaj ”4314 ” Contribuţia angajaţilor pentru asigurările sociale de sănătate”4312 “Contribuţia personalului la asigurările sociale ”444 ” Impozitul pe venituri de natura salariilor”427 “Reţineri din salarii datorate terţilor ” (ex. chirii, rate, popriri)428 “Reţineri” (garanţii, imputaţii)425 “Avansuri reţinute”

4. Înregistrarea contribuţiilor datorate de angajator.

6451 “Contribuţia unităţii la asigurările sociale ”

= 4311 “Contribuţia unităţii la asigurările sociale

6453 ” Contribuţia angajatorului pentru asigurările sociale de sănătate ”

= 4313 “Contribuţia angajatorului pentru asigurările sociale de sănătate “

6452 “Contribuţia unităţii pentru ajutorul de şomaj ”

= 4371 “Contribuţia unităţii la fondul de şomaj”

6455 “Contribuţia unităţii la fondul de garantare a salariilor”

= 4373 “Fondul de garantare a salariilor”

6351 “Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi varsaminte asimilate” ( pentru persoane cu handicap)

= 4471 “Fonduri speciale – taxe şi vărsăminte asimilate “

6451 ”Contribuţia unităţii la asigurările sociale “

= 4315 “Contribuţia unităţii pt. accidente de muncă/boli profesionale”

6454 “Contribuţia unităţii pt. concedii boală”

= 4316 “Contribuţia unităţii pt. concedii boală”

5. Plată lichidare prin bancă.

421 ”Personal salarii datorate” = 5121 ” Banca “

18. DECLARAŢIILE FISCALE ŞI SITUAŢIILE FINANCIARE 18.1. Declaraţia unică - formularul 112

Începând cu 01.01.2011 intră în vigoare OUG 117/ 23.12.2010 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 891 din 30/12/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale.

Printre noutăţile aduse de această ordonanţă, firmele şi persoanele fizice care au angajaţi nu mai trebuie să întocmească şi să depună declaraţii la bugetele fondurilor speciale. De anul acesta, ele au la dispoziţie declaraţia unică privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate. Toate aceste categorii de contribuabili trebuie să completeze declaraţia 112 şi să o depună lunar la Fisc până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se datorează obligaţiile.

Prima declaraţie unică - pentru obligaţiile aferente lunii ianuarie - va fi depusă până la 25 februarie inclusiv. Pentru început, până la 1 iulie 2011, formularul de plată poate fi completat pe suport de hârtie.

După această dată, însă, contribuabilii trebuie să aibă drept de semnătură electronică pentru a putea depune declaraţia. Un asemenea certificat digital valabil un an costă aproximativ 38 de euro, cu tot cu TVA, potrivit anunţurilor firmelor.

90

Informaţii detaliate privind furnizorii de servicii de certificare se găsesc pe site-ul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale. Citiţi mai mult despre cum se depune declaraţia unică 112 pe www.codulfiscal.ro

18.2. Decontul de TVA - formularul 300

18.2.1. Ce reprezintă Decontul TVA şi cine trebuie să-l completeze?

Formularul (300) "Decont de taxă pe valoarea adăugată" este un mijloc de a stabili TVA-ul de plată sau de încasat. El se completează de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal.

Astfel, noul model al formularului (300) - "Decont de taxă pe valoare adăugată" a fost aprobat prin Ordinul preşedintelui ANAF nr. 2245/2010, publicat în Monitorul Oficial nr. 539 din data de 3 august 2010.

Prin dispoziţiile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.58/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale, a fost modificat art.140 alin.(1) referitor la cota standard de taxă pe valoarea adăugată. Astfel, a fost modificată cota standard de taxă pe valoarea adăugată care se aplică asupra bazei de impozitare pentru operaţiunile impozabile care nu sunt scutite de taxă sau care nu sunt supuse cotelor reduse, de la 19% la 24%.

18.2.2. Care este termenul de depunere

Formularul 300 „Decont de taxa pe valoarea adăugată” se depune la unitatea fiscală teritorială, la următoarele termene:

- lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se depune decontul, de persoanele impozabile pentru care perioada fiscală este luna calendaristică, potrivit prevederilor art. 156 indice 1 din Codul Fiscal;

- trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni din trimestrul următor celui pentru care se depune decontul, de persoanele impozabile pentru care perioada fiscală este trimestrul calendaristic, potrivit prevederilor art. 156 indice 1 din Codul Fiscal;

- semestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni din semestrul următor celui pentru care se depune decontul, de persoanele impozabile pentru care organul fiscal competent a aprobat ca perioadă fiscală semestrul calendaristic, potrivit prevederilor art. 156 indice 1 alin. (7) din Codul Fiscal şi ale pct. 80 alin. (2) din Normele metodologice;

- anual, până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului următor celui pentru care se depune decontul, de persoanele impozabile prevăzute la pct. 80 alin. (4) din Normele metodologice şi de persoanele impozabile pentru care organul fiscal competent a aprobat ca perioadă fiscală anul calendaristic, potrivit prevederilor art. 156 alin. (7) din Codul Fiscal şi ale pct. 80 alin. (2) din Normele metodologice;

- până la data de 25 a celei de-a treia luni a trimestrului calendaristic, pentru primele două luni ale aceluiaşi trimestru calendaristic, de persoanele impozabile care utilizează trimestrul ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România, dacă exigibilitatea taxei aferente achiziţiei intracomunitare intervine în a doua lună a respectivului trimestru. Decontul se va depune pentru luna a doua a trimestrului, dar va cuprinde şi operaţiunile realizate în prima lună a acestuia.

În situaţia în care exigibilitatea taxei aferente achiziţiei intracomunitare intervine în prima sau în a treia lună a trimestrului calendaristic, decontul se depune lunar, până la data de 25 a lunii următoare celei în care intervine exigibilitatea achiziţiei intracomunitare.

18.2.3. Care este modalitatea de editare şi depunere

Formularul se editează în două exemplare din care un exemplar se păstrează de către plătitor iar celălalt se depune în format hârtie, semnat şi ştampilat conform legii, la unitatea fiscală unde contribuabilii sunt înregistraţi ca plătitori de impozite şi taxe.

91

Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul Fiscal au obligaţia prezentării formularului 300 „Decont de taxa pe valoarea adăugată”, cu codificarea informaţiei prin cod de bare.

Sunt exceptaţi de la această prevedere contribuabilii care depun declaraţiile fiscale prin mijloace electronice sau prin sisteme de transmitere la distanţă, potrivit prevederilor legale în vigoare.

Contribuabilii mari şi contribuabilii mijlocii, definiţi conform reglementărilor în vigoare, precum şi sediile secundare ale acestora au obligaţia depunerii formularului prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, prin intermediul Sistemului Electronic Naţional. Formatul hârtie se obţine prin utilizarea programului de asistenţă, elaborat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Programul de asistenţă este pus la dispoziţia contribuabililor gratuit de unităţile fiscale sau poate fi descărcat de pe websiteul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, www.anaf.ro, categoria Asistenţă contribuabili, subcategoria Programe utile /Declaraţii fiscale.

18. 3. Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat - formularul 100

Există mai multe termene de depunere a declaraţiei, în funcţie de natura obligaţiilor fiscale şi anume. Vom face referire mai jos la cele mai importante astfel de obligaţii fiscale.

1. Lunar, pentru obligaţiile de plată reprezentând: a) impozit reţinut la sursă, conform legislaţiei specifice privind impozitul pe venitul persoanelor

fizice: - impozit pe veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, pentru care obligaţia

declarării, calculării, reţinerii şi plăţii contribuţiilor sociale nu revine plătitorului de venit - impozit pe veniturile din activitatea de expertiză contabilă şi tehnică, judiciară şi

extrajudiciară, impozit pe veniturile din activităţi desfăşurate în baza contractelor/convenţiilor civile încheiate potrivit Codului civil, pentru care obligaţia declarării, calculării, reţinerii şi plăţii contribuţiilor sociale nu revine plătitorului de venit

- impozit pe veniturile din vânzarea bunurilor în regim de consignaţie - impozit pe veniturile din activităţi desfăşurate în baza contractelor de agent, comision sau

mandat comercial - impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice - impozit pe veniturile din dobânzi - impozit pe câştigul din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de

contract, precum şi din orice alte operaţiuni de acest gen, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacţionate pe pieţe autorizate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare

- impozit pe veniturile din premii şi din jocuri de noroc - impozit pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal - impozit pe veniturile din activităţi agricole, impozit pe veniturile din alte surse, datorat de

persoanele fizice; b) accize (cu unele excepţii); c) impozit la ţiţeiul din producţia internă; d) impozit pe dividende distribuite persoanelor juridice; e) impozit pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi, persoane fizice/juridice, conform

titlului V din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, sau conform convenţiilor de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu alte state;

f) taxa anuală de autorizare a jocurilor de noroc, regularizată periodic, în funcţie de realizări; taxa de acces pentru jocurile de noroc;

g) contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli de sănătate, prevăzute de Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare.

2. Trimestrial, pentru obligaţiile de plată reprezentând: a) plăţi anticipate, în contul impozitului pe profit anual, datorate de societăţi comerciale bancare,

persoane juridice române, şi de sucursalele din România ale băncilor, persoane juridice străine; b) impozit pe profit datorat de persoane juridice române nebancare;

92

c) impozit pe profit din asociere datorat de persoane fizice; d) impozit pe profit datorat de persoane juridice străine, altele decât societăţi bancare e) impozit pe veniturile microîntreprinderilor; f) impozit pe veniturile persoanelor fizice dintr-o asociere cu o persoană juridică microfirmă,

care nu generează o persoană juridică; Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat se depune la organul fiscal în a cărui

evidenţă fiscală contribuabilul este înregistrat ca plătitor de impozite, taxe şi contribuţii. Declaraţia se completează cu ajutorul programului de asistenţă (poate fi preluat de pe site-ul

www.anaf.ro). Formularul se depune în format hârtie, semnat şi ştampilat conform legii, cu codificarea informaţiei prin cod de bare sau prin mijloace electronice de transmitere la distanţă (declaraţia se completează în format .pdf), în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Determinarea impozitului pe profit aferent primului trimestru se calculează potrivit algoritmului prezentat mai jos. Pentru celelalte trimestre trebuie să se ţină cont de cheltuiala cu impozitul pe profit aferentă perioadei precedente, ca şi cheltuială nedeductibilă. Profit si pierdere PP Sold 121

Cheltuieli de protocol deductibile CPD 2% x (PP + Total sume cont 623.01 “Cheltuieli de

protocol”) Cheltuieli de protocol nedeductibile

CPND Total sume cont 623.01 “Cheltuieli de protocol” – CPD

Alte cheltuieli nedeductibile ACND Total sume cont 658 Profit impozabil Pi PP + CPND + ACND Impozit pe profit Ip 16% x Pi

Cheltuieli cu sponsorizarea CS Total sume cont analitic la 658 “Cheltuieli cu

sponsorizarea” Cheltuieli cu sponsorizarea care se recuperează (se scad) din Ip

CSR CS < =3 * Cifra de afaceri / 1000, CS < = 20% x Pi

Impozit pe profit datorat Ipd Ip - CS

18.4. Declaraţia privind impozitul pe profit – formularul 101

Declaraţia privind impozitul pe profit se completează şi se depune anual de către plătitorii de impozit pe profit, până la data de 25 aprilie inclusiv a anului următor.

Contribuabilii (nebancari) care definitivează până la data de 25 februarie închiderea exerciţiului financiar anterior, organizaţiile nonprofit, precum şi contribuabilii care obţin venituri majoritare din cultura cerealelor şi plantelor tehnice, pomicultură şi viticultură, au obligaţia să completeze şi să depună declaraţia privind impozitul pe profit până la data de 25 februarie inclusiv a anului următor celui pentru care se calculează impozitul.

Contribuabilii care au definitivat închiderea exerciţiului financiar anterior până la data de 25 februarie, inclusiv, a anului următor celui de raportare, depun declaraţia anuală de impozit pe profit fără a depune formularul 100 pentru impozitul pe profit pentru trimestrul IV al anului de raportare (Conform OPANAF nr.2689/ 16.11.2010).

Contribuabilii care încetează să existe în cursul anului fiscal au obligaţia să completeze şi să depună declaraţia privind impozitul pe profit până la data depunerii situaţiilor financiare la registrul comerţului, respectiv până la data încheierii perioadei impozabile, potrivit pct. 10 al Titlului II din Hotărârea Guvernului nr.44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în cazul divizărilor sau fuziunilor care au ca efect juridic încetarea existenţei persoanelor juridice prin dizolvare fără lichidare.

Contribuabilii care, până la data de 30 septembrie 2010 inclusiv, au fost obligaţi la plata impozitului minim, depun declaraţia privind impozitul pe profit, pentru anul 2010, după cum urmează:

a) pentru perioada 1 ianuarie 2010 – 30 septembrie 2010, declaraţia se depune până la data de 25 februarie 2011;

93

b) pentru perioada 1 octombrie 2010 – 31 decembrie 2010, declaraţia se depune potrivit prevederilor art.34 alin.(1), (5) si (11) si ale art.35 alin.(1) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

În cazul in care plătitorul corectează declaraţia depusă, declaraţia rectificativă se întocmeşte pe acelaşi model de formular, înscriind "X" în spaţiul special prevăzut în acest scop.

Declaraţia privind impozitul pe profit se completează cu ajutorul programului de asistenţă. Formularul se depune in format hârtie, semnat si stampilat conform legii, cu codificarea

informaţiei prin cod de bare (folosind programul informatic furnizat de ANAF) sau prin mijloace electronice de transmitere la distanţă (folosind fişierul .pdf furnizat de ANAF).

18.5. Întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare

18.5.1. Care este obiectivul situaţiilor financiare?

Obiectivul situaţiilor financiare constă în furnizarea informaţiilor despre poziţia financiară a unei societăţi, rezultatele (performanţa) şi modificările poziţiei financiare ale societăţii.

Poziţia financiară: CAPITAL PROPRIU (ACTIV NET) = ACTIV - DATORII (PASIV) Performanţa: REZULTATUL EX. = VENIT – CHELT În cazul entităţilor nou-înfiinţate, acestea pot întocmi pentru primul exerciţiu financiar de

raportare situaţii financiare anuale simplificate sau situaţii financiare anuale în formă lungă. Pentru al doilea exerciţiu financiar de raportare, aceste entităţi analizează indicatorii determinaţi

din situaţiile financiare anuale ale exerciţiului financiar precedent şi indicatorii determinaţi pe baza datelor din contabilitate şi a balanţei de verificare încheiate la sfârsitul exerciţiului financiar curent, întocmind situaţii financiare anuale în funcţie de criteriile de mărime înregistrate.

18.5.2. Care sunt actele necesare pentru depunerea situaţiilor financiare?

De regulă, conform art. 29 si 30 din Legea contabilităţii nr.82/1991, republicată, actele necesare pentru depunerea situaţiilor financiare cuprind:

a. situaţiile financiare anuale; b. raportul administratorilor, raportul de audit sau raportul comisiei de cenzori, după caz; c. propunerea de distribuire a profitului sau de acoperire a pierderii contabile; d. declaraţie scrisa a persoanelor prevăzute la art. 10 alin. (1) prin care îşi asumă răspunderea

pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale şi confirmă că: o politicile contabile utilizate la întocmirea situaţiilor financiare anuale sunt în

conformitate cu reglementările contabile aplicabile; o situaţiile financiare anuale oferă o imagine fidelă a poziţiei financiare, performanţei

financiare şi a celorlalte informaţii referitoare la activitatea desfăşurată; o persoana juridică îşi desfăşoară activitatea în condiţii de continuitate.

Conţinutul efectiv al situaţiilor anuale este în funcţie de următoarele trei criterii de mărime prevăzute în OMFP nr. 3055/2009, reluate şi în OMFP 2870, şi anume:

- total active: 3.650.000 Euro - cifra de afaceri netă: 7.300.000 Euro - număr mediu salariaţi: 50

Persoanele juridice care la data bilanţului depăşesc limitele a două dintre cele trei criterii de mai sus, precum şi societăţile comerciale ale caror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată (după cum este definită de legislaţia în vigoare privind piaţa de capital, indiferent de valoare activelor totale, cifra de afaceri şi numărul de salariaţi), întocmesc situaţii financiare anuale care cuprind:

1. bilanţ (cod 10); 2. cont de profit şi pierdere (cod 20); 3. situaţia modificărilor capitalului propriu; 4. situaţia fluxurilor de trezorerie; 5. note explicative la situaţiile financiare anuale. 6. formularul "Date informative" (cod 30)

94

7. formularul "Situaţia activelor imobilizate" (cod 40) Celelalte persoane juridice (adică cele care la data bilanţului nu depăşesc limitele a două dintre

criteriile de mărime de mai sus, şi ale căror valori mobiliare nu sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată) întocmesc situaţii financiare anuale simplificate care cuprind:

1. bilanţ prescurtat (cod 10); 2. cont de profit şi pierdere (cod 20); 3. note explicative la situaţiile financiare anuale simplificate (Anexa 6). 4. formularul "Date informative" (cod 30) 5. formularul "Situaţia activelor imobilizate" (cod 40)

Opţional, ele pot întocmi situaţia modificărilor capitalului propriu şi/sau situaţia fluxurilor de trezorerie.

Raportul administratorului trebuie să cuprindă cel puţin următoarele elemente (Anexa 5): - venituri totale - ………… lei; - cheltuieli totale - ………… lei; - profit brut (pierdere bruta) - ………… lei; - impozit pe veniturile microîntreprinderilor - ………… lei; - impozit pe profit - ………… lei; - profit net (pierdere neta) - ………… lei;.

Fiecare firmă îşi cunoaşte activitatea şi este în măsură să-şi dea seama care sunt metodele pe

care utilizatorii le vor prezentate în anexe. De exemplu, ne aşteptăm ca orice firmă din sectorul privat să indice maniera de contabilizare a impozitului pe profit, inclusiv a impozitelor amânate şi a creanţelor de impozit. De asemenea, atunci când o firmă îşi desfăşoară o bună parte a activităţii sale în străinătate sau are un volum important de tranzacţii în devize, este de aşteptat să indice metoda de contabilizare a diferenţelor de curs valutar, precum şi metodele folosite pentru acoperirea riscului de curs valutar. În situaţiile financiare consolidate este indicată metoda folosită pentru stabilirea fondului comercial şi a intereselor minoritare.

Prezentarea unei metode contabile poate fi importantă chiar dacă valorile aferente exerciţiului curent şi exerciţiilor anterioare nu sunt semnificative. Elemente privind regulile generale de respectat în întocmirea situaţiilor financiare Situaţiile financiare trebuie să prezinte imaginea fidelă a stării financiare, a performanţelor şi a fluxurilor de trezorerie ale unei firme.

Obţinerea imaginii fidele impune: - alegerea şi aplicarea metodelor contabile; - prezentarea de informaţii inclusiv asupra metodelor contabile folosite astfel încât informarea să

fie relevantă, credibilă, comparabilă şi inteligibilă; Cu ocazia întocmirii situaţiilor financiare, conducerea trebuie să evalueze capacitatea firmei de

a-şi continua activitatea. Situaţiile financiare trebuie întocmite având în vedere continuitatea activităţii, cu excepţia cazului în care conducerea nu are altă soluţie realistă decât lichidarea firmei sau încetarea activităţii acesteia. Atunci când, cu ocazia acestei evaluări, conducerea ia cunoştinţă de incertitudini semnificative legate de evenimente sau de condiţii susceptibile să pună la îndoială de o manieră serioasă capacitatea firmei de a-şi continua activitatea, toate aceste incertitudini trebuie prezentate în anexă.

Dacă situaţiile financiare nu sunt întocmite pe baza unei continuităţi a activităţii, acest lucru trebuie indicat în mod explicit, alături de motivele pentru care se consideră că nu se mai asigură continuitatea activităţii.

Pentru a evalua dacă ipoteza continuităţii activităţii se confirmă, conducerea ea în considerare toate informaţiile de care dispune despre un viitor previzibil, care trebuie să se întindă pe cel puţin 12 luni de la închiderea exerciţiului (fără să se limiteze la acest interval).Conducerea trebuie să aibă în vedere tot felul de factori relativi la rentabilitatea actuală şi viitoare, la termenele de rambursare a datoriilor sale şi la alte surse potenţiale de finanţare, înainte de a se convinge de caracterul justificat al reţinerii ipotezei de continuitate.

95

ANEXE ANEXA 1

FLUXUL FINANCIAR TRIMESTRIAL AL ACTIVITATII PENTRU PERIOADA 2011-

2012

2011 2012 Nr. Crt. Denumirea Tr. I Tr.II Tr.III Tr. IV Tr. I Tr.II Tr.III Tr. IV

1 Numerar la începutul perioadei

2 Intrări de numerar din credite din vanzari

A TOTAL NUMERAR DISPONIBIL

3 Cheltuieli cu înfiinţarea societăţii

4 Cheltuieli de personal, din care:

salarii

asigurări sociale protecţie sociala

5 Cheltuieli administrative 5.1. Plata întreţinerii 5.2. Energie electrica 5.3. Chirie 5.4. Telefon

5.5. Cheltuieli cu echipamente si mobilier

5.6. Cheltuieli publicitate 5.7. Alte cheltuieli

B TOTAL IESIRI DE NUMERAR

C SURPLUS/DEFICIT DE NUMERAR(A-B)

96

ANEXA 2 Lista documente juridice necesare deschiderii cont curent

Entitate in curs de înfiinţare Act constitutiv / statut/ contract de asociere a entităţii in curs de înfiinţare Actele justificative ale calităţii de reprezentant (act constitutiv/ procura autentificata /

împuternicire avocaţiala tip) Actul/ ele de identitate ale reprezentantului / reprezentanţilor

Societate comerciala/ Grupuri de interes economic Act constitutiv; Încheierea judecătorului delegat privind înregistrarea societarii/grupului in Registrul

Comerţului Toate actele adiţionale la actul constitutiv /sau forma actualizata la zi a actului constitutiv cu

dovada înregistrării la Registrul Comerţului Certificatul de înregistrare la Registrul Comerţului; Certificatul constatator emis de Registrul Comerţului sau certificatul emis prin serviciul

Recom Online de catre Banca (nu mai vechi de 30 zile) Certificatul de înregistrare fiscala Hotararea organului de conducere privind deschiderea contului si persoanele autorizate sa

efectueze operaţiuni pe cont sau împuternicire pentru persoanele desemnate sa deschida cont si/sau sa efectueze operaţiuni pe cont , după caz

Actul de identitate a Reprezentantului legal si dovada îndeplinirii formalităţilor de publicitate la Registrul Comerţului pentru Reprezentantul legal.

Actele de identitate ale persoanelor împuternicite sa efectueze operaţiuni pe cont Actele de identitate ale beneficiarului real/ beneficiarilor reali

97

UNITATEA BRD ____________________________________ ID CLIENT

______________________________ ANEXA Identificarea Beneficiarului Real Persoane Juridice / Persoane Fizice Autorizate

Client (denumire PJ/ PFA) ___________________________________________________________CUI/ CIF ____________

prin Reprezentant legal avand functia _______________________________________________________________________

NUME ___________________________________ ____PRENUME ____________________________________________

Pseudonim (daca e cazul) _______________________________________________________________________________

Rezidenta Rezident Nerezident Tara de rezidenta fiscala _______________________________________________

Tip act de identitate BI CI Pasaport Adeverinta de identitate Permis de sedere Altul ________________ Seria _________ Nr. ________________ CNP ____________________ Data nasterii (zz/ll/aaaa) __/ __/ ______/

Adresa: _____________________________________________________________________________________________

Locul nasterii: ____________________________Sexul M F Cetatenia Romana Alta ___________________

Persoana Expusa Politic DA NU Functia publica detinuta (daca e cazul)____________________________________

Declara ca beneficiarii reali ai contului si a disponibilitatilor din cont sunt: 1. Nume _______________________________________ Prenume

______________________________________________ Pseudonim (daca e cazul)

_______________________________________________________________________________ Rezidenta Rezident Nerezident Tara de rezidenta fiscala

_______________________________________________ Tip act de identitate BI CI Pasaport Adeverinta de identitate Permis de sedere Altul

________________ Seria _________ Nr. ________________ CNP ____________________ Data nasterii (zz/ll/aaaa) __/ __/ ______/

Adresa: _____________________________________________________________________________________________

Locul nasterii: ________________________________Sexul M F Cetatenia Romana Alta ______________

Persoana Expusa Politic DA NU Functia publica detinuta (daca e cazul)__________________________________

Date de contact: Telefon fix, mobil _________________________________E-mail ___________________@____________

2. Nume ____________________________________Prenume

______________________________________________ Pseudonim (daca e cazul)

_______________________________________________________________________________ Rezidenta Rezident Nerezident Tara de rezidenta fiscala

_______________________________________________ Tip act de identitate BI CI Pasaport Adeverinta de identitate Permis de sedere Altul

________________ Seria _________ Nr. ________________ CNP ____________________ Data nasterii (zz/ll/aaaa) __/ __/ ______/

Adresa: _____________________________________________________________________________________________

98

Locul nasterii: ________________________________Sexul M F Cetatenia Romana Alta ______________

Persoana Expusa Politic DA NU Functia publica detinuta (daca e cazul)__________________________________

Date de contact: Telefon fix, mobil _________________________________E-mail ___________________@____________

3. Nume _______________________________________ Prenume

______________________________________________ Pseudonim (daca e cazul)

_______________________________________________________________________________ Rezidenta Rezident Nerezident Tara de rezidenta fiscala

_______________________________________________ Tip act de identitate BI CI Pasaport Adeverinta de identitate Permis de sedere Altul

________________ Seria _________ Nr. ________________ CNP ____________________ Data nasterii (zz/ll/aaaa) __/ __/ ______/

Adresa: _____________________________________________________________________________________________

Locul nasterii: ________________________________Sexul M F Cetatenia Romana Alta ______________

Persoana Expusa Politic DA NU Functia publica detinuta (daca e cazul)__________________________________

Date de contact: Telefon fix, mobil _________________________________E-mail ___________________@____________

Data __________________________________ Semnatura Reprezentant legal Stampila Client _______________________________________ Spatiu rezervat Banc

99

ACORD DE CONSULTARE A BAZEI DE DATE A CENTRALEI RISCURILOR BANCARE

Nr. ….………...

(data emiterii) Prin prezenta autorizam institutia de credit: sa solicite si sa primeasca de la Centrala Riscurilor Bancare urmatoarele informatii de risc bancar inregistrate pe numele meu: Semnatura emitentului Semnatura autorizata şi stampila institutiei de credit

1. Persoana

COD DE IDENTIFICARE

2. Denumire ……………………………………………………………………………..

Cod …………………………………………………………………………

3. a) SITUATIA RISCULUI GLOBAL

b) SITUATIA CREDITELOR RESTANTE

4. Acordul de consultare a bazei de date a Centralei Riscurilor Bancare este valabil in perioada ……

100

MOD DE COMPLETARE Rubrica “Nr.”

Se completeaza prin inscrierea unui numar unic, atribuit de institutia de credit formularului.

Rubrica “(data emiterii)” Se completeaza cu data la care se da acordul.

ZONA 1 Rubrica “Persoana”

Se completeaza cu numele sau denumirea completa a persoanei care da acordul. Rubrica “COD DE IDENTIFICARE“

Se completeaza astfel: a) in cazul persoanelor juridice rezidente, cu codul unic de inregistrare; b) in cazul persoanelor care exercita profesii in baza unor legi speciale si care nu

au cod unic de inregistrare, cu codul numeric personal; c) in cazul persoanelor fizice romane, cu codul numeric personal; d) in cazul persoanelor fizice straine, cu codul tarii care a emis pasaportul precum

si cu seria acestuia; e) in cazul persoanelor juridice nerezidente, cu codul tarii precum si cu codul de

inregistrare din tara de origine ZONA 2 Rubrica “Denumire”

Se completeaza cu denumirea completa a unitatii teritoriale a institutiei de credit careia i se da acordul.

Rubrica “Cod” Se completeaza cu codul bancar atribuit de Banca Nationala a Romaniei unitatii

teritoriale a institutiei de credit careia i se da acordul. ZONA 3 Se marcheaza, dupa caz, una sau ambele rubrici, in functie de informatia pentru obtinerea careia

se da acordul. ZONA 4 Se completeaza cu perioada pentru care persoana isi da acordul de consultare a bazei de date a

Centralei Riscurilor Bancare. Prin “Semnatura emitentului” se intelege semnatura persoanei fizice sau semnatura

reprezentantului persoanei juridice si stampila insotitoare. Prin “Semnatura autorizata si stampila institutiei de credit” se intelege semnatura

reprezentantului institutiei de credit si stampila insotitoare, care certifica identitatea persoanei care da acordul.

Unitatea ________________________________________________________________________________________

101

CERERE DE DESCHIDERE CONT DE CAPITAL SOCIAL/ PATRIMONIU INITIAL/

PATRIMONIU DE AFECTATIUNE Tip client: Persoana juridica

Asociatii, fundatii, ONG Persoana fizica autorizata/ Intreprindere familiala / Intreprindere individuala

Clientul _______________________________________________________________________________________

prin Reprezentant, in calitate de ____________________________________________________________________

Nume _______________________________________ Prenume __________________________________________

Act de identitate: _________________________________ Seria _______ Numarul ___________________________

CNP ____________________ Data nasterii __ / __/ ____ Locul nasterii ___________________________________

Cetatenie Romana Alta ______________________________________________________________________

Domiciliu ______________________________________________________________________________________

Persoană expusă politic DA NU Funcţia publică deţinută (daca e cazul)_______________________________

Solicit deschiderea unui cont specific, denumit cont de capital social/ patrimoniu initial/ patrimoniu de afectatiune, distinct de contul curent, deschis in:

Valuta RON EUR USD Altele: ________________________________________________

Pentru: 1) depunerea sumelor drept capital social/ patrimoniu initial/ patrimoniu de afectatiune in vederea constituirii

entitatii in suma de __________________________________________ 2) depunerea sumelor pentru majorarea capitalului social al societatii, in suma de ______________________

Declaram ca am luat cunostinta de faptul ca sumele depuse in acest cont raman indisponibilizate pana la inregistrarea / respingerea inregistrarii entitatii la autoritatile competente / renuntarea la infiintarea entitatii si furnizarea documentelor doveditoare catre Banca.

In cazul majorarii de capital social, nu se realizeaza indisponibilizarea sumelor aferente majorarii, acestea ramand la dispozitia clientului (fara a putea fi retrase de catre asociati/ actionari).

Banca isi rezerva dreptul sa inchida contul de capital social// patrimoniu initial/ patrimoniu de afectatiune al Clientului in cazul conturilor care sunt mai vechi de 6 luni, conform prevederilor din Conditiile Generale Bancare pentru Persoane Juridice si Persoane Fizice Autorizate, cu exceptia cazului in care Banca este notificata cu privire la survenirea unui litigiu referitor sumele de bani depuse in contul de capital. Dupa inchiderea contului la initiativa Bancii, sumele vor fi pastrate la dispozitia Clientului intr-un cont de venituri al Bancii, care nu se va bonifica cu dobanda.

De asemenea, am luat la cunostiinta ca Banca nu percepe comisioane pentru administrarea si inchiderea contului de capital social/ patrimoniu initial/ patrimoniu de afectatiune si nu bonifica dobanda pentru disponibilitatile din acest cont. Comisionul aferent deschiderii contului de capital social/ patrimoniu initial/ patrimoniu de afectatiune se va percepe in conformitate cu Lista de Tarife si Comisioane PJ/ PFA a Bancii.

Reprezentantul declara ca a primit un exemplar din Conditiile Generale Bancare pentru Persoane Juridice si Persoane Fizice Autorizate si a luat la cunostinta despre continutul acestora.

Am prezentat Bancii documentele solicitate in original, iar Banca a pastrat fotocopii conforme cu originalul: Act constitutiv / statut/ contract de asociere a entitatii in curs de infiintare Actele justificative ale calitatii de reprezentant (act constitutiv/ procuri autentificata / imputerniciri

avocatiale tip) Actul/ ele de identitate ale reprezentantului / reprezentantilor

Data ___________________________________________________ Semnatura Reprezentant ________________________________________________________

102

Spatiu rezervat Bancii

Semnatura de primire Banca Nume ____________________________________________ Functie

_________________________________________

Verificat indeplinirea conditiilor pentru deschiderea contului de capital social si se deschide: ID Client

__________________________________________________________________________________________ Contul de capital social

______________________________________________________________________________ Nume ___________________________________ Semnatura

____________________________________________

103

ANEXA 3

FIŞA MIJLOCULUI FIX Grupa .......................... Nr. inventar ...................................... Fel, serie, nr. data document provenienţă ......... Codul Valoare de inventar de clasificare .............. ............................ Amortizare lunară ................................. Data dării în folosinţă Denumirea mijlocului fix şi caracteristici tehnice Anul ..................... Luna ..................... Data amortizării complete Anul ..................... Luna .....................

Accesorii Durata normală de funcţionare .......................... Cota de amortizare .........................% (verso)

Nr. inventar (de la număr la număr)

Documentul (data, felul, numărul)

Operaţiunile care privesc mişcarea, creşterea sau diminuarea valorii mijlocului fix

Buc. Debit Credit Sold

4-2-2 t2

104

ANEXA 4 SC __________________ SRL Adresa ________________________ Jud. ______________ C.U.I. ____________________

Tel. ______________________

HOTARARE

Subsemnatul _______________________, in calitate de administrator la SC ______________ SRL, stabilesc pentru facturile emise incepand cu luna _______________ ,intocmite pe suport de calcul, seria _______ si o plaja de numere de la ______ pana la ______, iar pentru chitantele intocmite similar seria ________ si o plaja de numere de la _______ pana la _________. Data Administrator

105

ANEXA 5

S.C. ________________________ S.R.L.

RAPORTUL ADMINISTRATORULUI S.C. _____________________ S.R.L., cu sediul in Str. ________________, numarul ___, bl. ___, sc. ___, et. ___, ap. ___, CP _______, __________, Judetul ______________________, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul ___________________ sub nr. J___/_____/_____, avand cod unic de inregistrare RO __________________, a desfăşurat in anul 2010 activitate de _____________________, realizand următorii indicatori :

- venituri totale - ………… lei; - cheltuieli totale - ………… lei; - profit brut (pierdere bruta) - ………… lei; - impozit pe veniturile microintreprinderilor - ………… lei; - impozit pe profit - ………… lei; - profit net (pierdere neta) - ………… lei;.

Profitul net in suma de ______________ lei, s-a propus sa fie repartizat pentru urmatoarele

destinatii: - rezerve legale - … lei; - acoperirea pierderii contabile - … lei; - dividende - … lei; - alte rezerve - … lei.

Pierderea contabila de propune a fi acoperita din urmatoarele resurse:

- Profitul obtinut in exercitiile financiare viitoare.

La intocmirea situatiilor financiare anuale au fost respectate prevederile Legii contabilitatii nr. 82/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale O.M.F.P. nr. 3055/2009 pentru aprobarea reglementarilor contabile conforme cu directivele europene.

ADMINISTRATOR, ____________________

106

ANEXA 6 NOTE EXPLICATIVE LA SITUATIILE FINANCIARE ANUALE

NOTA 1

ACTIVE IMOBILIZATE IN ANUL … lei

Ajustari de valoare***) (amortizari si ajustari pentru depreciere Valoare bruta **)

sau pierdere de valoare) Denumirea

elementului de

imobilizare *)

Sold la inceputul exercitiul

ui financiar

Cresteri

****)

Cedari, transferuri si alte reduceri

Sold la sfarsitul

exercitiului financiar

Sold la inceputul exercitiul

ui financiar

Ajustari inregistra

te in cursul

exercitiului

financiar

Reduceri sau reluari

Sold la sfarsitul exercitiu

lui financiar

0 1 2 3 4 = 1+2-3 5 6 7 8 = 5+6-7

imobilizari necorporale

0 0 0 0 0 0

0 0Terenuri 0 0 0 0 0 0 Contructii 0 0 0 0 0 0 0

0 0Instalatii tehnice si masini

0 0 0 0 0 0 0 0

0 0Alte instalatii, utilaje si mobilier

0 0 0 0 0 0 0

0 0Imobilizari financiare

0 0 0

TOTAL 0 0 0 0 0 0 0 0 *) Cheltuielile de constituire si cheltuielile de dezvoltare vor fi detaliate, prezentandu-se motivele imobilizarii si perioada de amortizare, cu justificarea acesteia.

107

**) Modificarile valorii brute se vor prezenta plecand de la costul de achizitie sau costul de productie pentru fiecare element de imobilizare, in functie de tratamentele contabile aplicate. In cazul in care durata contractului sau durata de utilizare a elementelor de natura cheltuielilor de dezvoltare depaseste cinci ani, aceasta trebuie prezentata in notele explicative, impreuna cu motivele care au determinat-o. In cazul fondului comercial amortizat intr-o perioada de peste cinci ani, aceasta perioada nu trebuie sa depaseasca durata de utilizare economica a activului si trebuie sa fie prezentata si justificata in notele explicative. ***) Se vor prezenta duratele de viata sau ratele de amortizare utilizate, metodele de amortizare si ajustarile care privesc exercitiile anterioare. ****) Se vor prezenta separat cresterile de valoare aparute din procesul de dezvoltare interna. NOTA 2 PROVIZIOANE PENTRU RISCURI ŞI CHELTUIELI

Transferuri **) Denumirea provizionului *)

Sold la inceputul

exercitiului financiar

in cont

din cont

Sold la sfarsitul

exercitiului financiar

0 1 2 3 4 = 1+2-3 Provizioane pentru clienti

neincasati 0 0 0 0

Provizioane pt pierderi

schimb valutar 0 0 0 0

*) Provizioanele prezentate in bilant la "Alte provizioane" trebuie descrise in notele explicative, daca acestea sunt semnificative. **) Cu explicarea naturii, sursei sau destinatiei acestora.

Director General, Intocmit,

NOTA 3 REPARTIZAREA PROFITULUI

DESTINATIA SUMA

PROFIT NET DE REPARTIZAT : 0,00

rezerva legala 0,00

acoperirea pierderii contabile 0,00

dividende, etc. 0,00

PROFIT NEREPARTIZAT : 0,00 *) In cazul acoperirii pierderii contabile reportate, se vor prezenta sursele de

108

acoperire a acesteia. Director General, Intocmit,

NOTA 4

ANALIZA REZULTATULUI DIN EXPLOATARE IN ANUL

lei Exercitiu financiar Denumirea indicatorului Precedent Curent 0 1 2 1. Cifra de afaceri neta 0 0

2. Costul bunurilor vandute si al serviciilor prestate (3 + 4 + 5) 0 0

3. Cheltuielile activitatii de baza 0 0

4. Cheltuielile activitatilor auxiliare 0 0

5. Cheltuielile indirecte de productie 0 0

6. Rezultatul brut aferent cifrei de afaceri nete (1 - 2) 0 0

7. Cheltuielile de desfacere 0 0

8. Cheltuieli generale de administratie 0 0

9. Alte venituri din exploatare 0 0

10. Rezultatul din exploatare (6 - 7 - 8 + 9) 0 0

PRECIZARE - Suma care constituie ‘Alte venituri din exploatare‘ reflectă veniturile obţinute ca urmare a vanzarilor:

* de imobilizari corporale * venituri din productia de imobilizari corporale * venituri din productia neterminata Director General, Intocmit,

109

NOTA 5

SITUATIA CREANTELOR SI DATORIILOR

Termen de lichiditate

CREANTE

Sold la sfarsitul

exercitiului financiar

sub 1 an

peste 1 an

0 1 = 2 + 3 2 3

Total, din care: 0 0 0

clienti interni 0 0 0

clienti externi 0 0 0

TVA de rambursat 0 0 0

Avans salarii 0 0 0

Altele 0 0 0

In decursul anului …. nu au fost constituite provizioane, creantele sunt certe ce se vor incasa in termenii contractuali, in exercitul urmator, iar pentru creantele comerciale ce nu se vor incasa in termeni contractuali si a caror incasare va fi considerata incerta de catre conducerea societatii, se vor constitui provizioane, iar pe masura ce acestea se vor recupera provizioanele vor fiind reluate la venituri.

Termen de exigibilitate

DATORII

*)

Sold la sfarsitul

exercitiului financiar

sub 1 an 1-5 ani peste 5

ani

0 1 = 2 + 3 + 4 2 3 4

Total, din care: 0 0 0 0

furnizori interni 0 0 0 0

furnizori imobiliz 0 0 0 0

contributii asigurari 0 0 0 0

110

sociale

contributii somaj 0 0 0 0

impozit profit 0 0 0 0

impozit salarii 0 0 0 0

salarii 0 0 0 0 altele 0 0 0 0

alte

impozite si taxe

0 0 0 0

linie credit 0 0 0 0 rata leasing 0 0 0 0

dobanda leasing 0 0 0 0

catre asociati 0 0 0 0

*) Se vor mentiona urmatoarele informatii:

a) clauzele legate de achitarea datoriilor si rata dobanzii aferente imprumuturilor;

b) datoriile pentru care s-au depus garantii sau au fost efectuate ipotecari:

*valoarea datoriei; sau *valoarea si natura garantiilor;

c) valoarea obligatiilor pentru care s-au constituit provizioane;

d) valoarea obligatiilor privind plata pensiilor.

PRECIZARI - Creantele comerciale sunt inregistrate in contabilitate la valori nominale si sunt ajustate pana la valoarea realizabila previzibila (sume initial facturate mai putin ajustările pentru creante incerte), cu care se inscriu in bilant. Pentru creantele incerte in vederea constituirii unor ajustări de depreciere se face o analiza ce are in vedere vechimile, litigiile in curs si/sau alte riscuri contractuale. Acele creante in legatura cu care se constata ca sunt intrunite toate conditiile pentru a fi clasificate ca nerecuperabile, sunt scoase din activ printr-un cont de cheltuieli. Valorile aferente creantelor ce au termen de lichidare pina la un an sunt prezentate in continuare

NOTA 6 PRINCIPII, POLITICI SI METODE CONTABILE

111

a) Reglementarile contabile aplicate la intocmirea si prezentarea situatiilor financiare anuale.

*- in fisierul ce urmeaza notei

b) Abaterile de la principiile si politicile contabile, metodele de evaluare si de la alte prevederi din reglementarile contabile:

* natura; nu este cazul * motivele; nu este cazul * evaluarea efectului asupra activelor si datoriilor, pozitiei financiare si a profitului sau pierderii.

c) Valorile prezentate in situatiile financiare sunt comparabile Da. X

* comentarii relevante nu este cazul

d) Valoarea reziduala pentru imobilizari stabilita in situatia in care nu se cunoaste pretul de achizitie sau costul de productie al acesteia.

nu este cazul e) Suma dobanzilor incluse in costul activelor imobilizate si circulante cu ciclu lung de fabricatie.

nu este cazul f) In cazul reevaluarii imobilizarilor corporale - detaliem: * elementele supuse reevaluarii, precum si metodele prin care sunt determinate valorile rezultate in urma reevaluarii;

nu este cazul * valoarea la cost istoric a imobilizarilor reevaluate;

nu este cazul * tratamentul in scop fiscal al rezervei din reevaluare;

nu este cazul * modificarile rezervei din reevaluare:

nu este cazul * valoarea rezervei din reevaluare la inceputul exercitiului financiar;

nu este cazul

* diferentele din reevaluare transferate la rezerva din reevaluare in cursul exercitiului financiar;

nu este cazul

* sumele capitalizate sau transferate intr-un alt mod din rezerva din reevaluare in cursul exercitiului financiar, cu prezentarea naturii oricarui astfel de transfer, cu respectarea legislatiei in vigoare;

nu este cazul

* valoarea rezervei din reevaluare la sfarsitul exercitiului financiar.

nu este cazul

g) Activele fac obiectul ajustarilor exceptionale de valoare exclusiv in scop fiscal Nu.

X

suma ajustarilor si motivele pentru care acestea au fost efectuate nu este cazul

Nu.

X

h) Valoarea prezentata in bilant, rezultata dupa aplicarea metodelor FIFO, CMP sau LIFO, difera in mod semnificativ, la data bilantului, de valoarea determinata pe baza ultimei valori de piata cunoscute inainte de data bilantului

valoarea acestei diferente ca total, pe categorii de active fungibile.

nu este cazul

112

Director General, Intocmit,

NOTA 7

PARTICIPATII SI SURSE DE FINANTARE

a) existenta oricaror certificate de participare, valori mobiliare, obligatiuni convertibile, cu prezentarea informatiilor cerute in Subsectiunea 8.2;

Da. - Nu. X

nu este cazul b) capital social subscris/patrimoniul entitatii;

-

c) numarul si valoarea totala a fiecarui tip de actiuni emise Numar: 0

Valoare actiuni -

1: 0 Valoare

actiuni - 2: 0

* au fost integral varsate nu este cazul * numarul actiunilor pentru care s-a cerut, fara rezultat, efectuarea varsamintelor; nu este cazul

d) actiuni rascumparabile: * data cea mai apropiata si data limita de rascumparare; nu este cazul

* caracterul obligatoriu sau neobligatoriu al rascumpararii; nu este cazul

* valoarea eventualei prime de rascumparare; nu este cazul

e) actiuni emise in timpul exercitiului financiar: * tipul de actiuni; nu este cazul * numar de actiuni emise; nu este cazul * valoarea nominala totala si valoarea incasata la distribuire; nu este cazul

* drepturi legate de distributie: nu este cazul * numarul, descrierea si valoarea actiunilor corespunzatoare; nu este cazul

* perioada de exercitare a drepturilor; nu este cazul

* pretul platit pentru actiunile distribuite; nu este cazul f) obligatiuni emise:

* tipul obligatiunilor emise; nu este cazul * valoarea emisa si suma primita pentru fiecare tip de obligatiuni; nu este cazul * obligatiuni emise de entitate, detinute de o persoana nominalizata sau imputernicita de aceasta: nu este cazul

* valoarea nominala; nu este cazul * valoarea inregistrata in momentul

platii. nu este cazul

113

La începutul anului 2010 capitalul social subscris si varsat al societatii era de ............ lei, împartit într-un numar de ............ actiuni nominative, cu valoarea nominala de ...... lei/actiune. În luna ............... 2010 Adunarea Generala Extraordinara a Actionarilor a hotarat majorarea capitalului social prin încorporarea rezervelor constituite/................................. din profitul anului 2009, in suma de ................. lei. Astfel, capitalul social creste de la ............... lei, la .................. lei, la 31.12….., iar numarul de actiuni la ................. S.C. ______________________ - nu are participatiuni in actiuni si parti soiale la alte societati, nu a cumparat si nu a emis obligatiuni in exercitiul …...

Director General, Intocmit,

NOTA 8 INFORMATII PRIVIND SALARIATII SI MEMBRII ORGANELOR DE

ADMINISTRATIE, CONDUCERE SI SUPRAVEGHERE a) indemnizatii acordate membrilor organelor de administratie, conducere si de supraveghere;

Da. - Nu. X Valoare nu este cazul

b) obligatiile contractuale cu privire la plata pensiilor catre fostii membri ai organelor de administratie, conducere si supraveghere; valoarea totala a angajamentelor pentru fiecare categorie Administratie 0 Conducere 0 Supraveghere 0

c) valoarea avansurilor si a creditelor acordate membrilor organelor de administratie, conducere si de supraveghere in timpul exercitiului:

* rata dobanzii; nu este cazul * principalele clauze ale creditului; nu este cazul * suma rambursata pana la acea data; nu este cazul * obligatii viitoare de genul garantiilor asumate de entitate in numele acestora; nu este cazul

d) salariati: Conducere 0 * numar mediu, cu

defalcarea pe fiecare categorie; Executie 0

* salarii platite sau de platit, aferente exercitiului; -

* cheltuieli cu asigurarile sociale; -

* alte cheltuieli cu contributiile pentru pensii. -

Societatea nu are obligatii contractuale de plata a pensiilor catre fostii directori si administratori si nu a acordat credite directorilor si administratorilor in cursul exercitiului financiar …..

114

Avansurile de trezorerie acordate catre directorii societatii sunt plafonate prin decizie interna si reprezinta credit deschis pentru cheltuielile de deplasare si protocol efectuate in interesul societatii. Decontarea avansurilor primite se face lunar, pe baza documentelor justificative prezentate de acestia si sunt inregistrate pe cheltuieli numai cu viza conducerii societatii. Societatea nu are obligatii de genul garantiilor asumate in numele directorilor, administratorilor sau altor categorii de personal. Cheltuielile salariale ale societatii in anul ….., comparativ cu cele din anul …. au fost urmatoarele:…………. Asociatii societatii sunt angajati ai societatii nu au primit imprumuturi de la societate, din contra acestia au depus aporturi pentru desfasurarea activitatii.

NOTA 9

EXEMPLE DE CALCUL SI ANALIZA PRINCIPALILOR INDICATORI ECONOMICO-FINANCIARI

1. Indicatori de lichiditate: a) Indicatorul lichiditatii curente Active curente (Indicatorul capitalului circulant) Datorii curente * valoarea recomandata acceptabila - in jurul valorii de 2; * ofera garantia acoperirii datoriilor curente din activele curente. b) Indicatorul lichiditatii imediate Active curente - Stocuri (Indicatorul test acid)

2. Indicatori de risc: a) Indicatorul gradului de indatorare Capital imprumutat Capital propriu X 100

Capital imprumutat Capital angajat X 100

unde: * capital imprumutat = credite peste un an; * capital angajat = capital imprumutat + capital propriu. b) Indicatorul privind acoperirea dobanzilor -

determina de cate ori entitatea poate achita cheltuielile cu dobanda.

Cu cat valoarea indicatorului este mai mica, cu atat pozitia entitatii este considerata mai riscanta.

Profit inaintea platii dobanzii si impozitului pe profit Cheltuieli cu dobanda

115

3. Indicatori de activitate (indicatori de gestiune) - furnizeaza informatii cu privire la: * Viteza de intrare sau de iesire a fluxurilor de trezorerie ale entitatii; * Capacitatea entitatii de a controla capitalul circulant si activitatile comerciale de baza ale entitatii; * Viteza de rotatie a stocurilor (rulajul stocurilor) - aproximeaza de cate ori stocul a fost rulat de-a lungul exercitiului financiar Costul vanzarilor Stoc mediu sau Numar de zile de stocare - indica numarul de zile in care bunurile sunt stocate in unitate Stoc mediu Costul vanzarilor X 365

* Viteza de rotatie a debitelor-clienti * calculeaza eficacitatea entitatii in colectarea creantelor sale; * exprima numarul de zile pana la data la care debitorii isi achita datoriile catre entitate. Sold mediu clienti Cifra de afaceri X 365

O valoare in crestere a indicatorului poate indica probleme legate de controlul creditului acordat clientilor si, in consecinta, creante mai greu de incasat (clienti rau platnici). * Viteza de rotatie a creditelor-furnizor - aproximeaza numarul de zile de creditare pe care entitatea il obtine de la furnizorii sai. In mod ideal ar trebui sa includa doar creditorii comerciali. Sold mediu clienti

Achizitii de bunuri (fara servicii)

X 365

unde pentru aproximarea achizitiilor se poate utiliza costul vanzarilor sau cifra de afaceri. * Viteza de rotatie a activelor imobilizate - evalueaza eficacitatea managementului activelor imobilizate prin examinarea valorii cifrei de afaceri generate de o anumita cantitate de active imobilizate Cifra de afaceri Active imobilizate * Viteza de rotatie a activelor totale Cifra de afaceri Total active 4. Indicatori de profitabilitate - exprima eficienta entitatii in realizarea de profit din resursele disponibile: a) Rentabilitatea capitalului angajat - reprezinta profitul pe care il obtine entitatea din banii investiti in afacere:

116

Profit inaintea platii dobanzii si impozitului pe profit Capital angajat unde capitalul angajat se refera la banii investiti in entitate atat de catre actionari, cat si de creditorii pe termen lung,si include capitalul propriu si datoriile pe termen lung sau active totale minus datorii curente.

b) Marja bruta din vanzari Profitul brut din vanzari Cifra de afaceri X 100

O scadere a procentului poate scoate in evidenta faptul ca entitatea nu este capabila sa isi controleze costurile de productie sau sa obtina pretul de vanzare optim. NOTA 10

ALTE INFORMATII a) Informatii cu privire la prezentarea entitatii raportoare, potrivit Subsectiunii 8.2. SC _____________ SRL - cu sediul in ________________________ este persoana juridica romana, functioneaza sub regimul juridic de societate comerciala cu raspundere limitata isi desfasoara activitatea in conformitate cu legislatia romana aplicabila in vigoare coroborat cu prevederile Actului Constitutiv. Evidentele contabile ale societatii se tin in limba romana si in moneda nationala. Societatea a desfasurat activitati de ___________________ in localitatea _____ din judetul ______, de la infiintare si pana la sfarsitul exercitiului financiar, si a avut un numar mediu de ___ angajati (pe parcursul anului …..). Pe viitor se va desfasura aceeasi activitate, in aceeasi localitate. b) Informatii privind relatiile entitatii cu filiale, entitatile asociate sau cu alte entitati in care se detin participatii, cerute potrivit Subsectiunii 8.2.

nu este cazul c) Bazele de conversie utilizate pentru exprimarea in moneda nationala a elementelor de activ si de pasiv, a veniturilor si cheltuielilor evidentiate initial intr-o moneda straina.

nu este cazul d) Informatii referitoare la impozitul pe profit:

* proportia in care impozitul pe profit afecteaza rezultatul din activitatea curenta si rezultatul din activitatea extraordinara;

0

* reconcilierea dintre rezultatul exercitiului si rezultatul fiscal, asa cum este prezentat in declaratia de impozit;

0

* masura in care calcularea profitului sau pierderii exercitiului financiar a fost afectata de o evaluare a elementelor care, prin derogare de la principiile contabile generale si regulile contabile de evaluare, a fost efectuata in exercitiul financiar curent sau intr-un exercitiu financiar precedent in vederea obtinerii de facilitati fiscale;

0

* impozitul pe profit ramas de plata. 0 e) Cifra de afaceri: * pe segmente de activitati Comert 0 Servicii 0 Lucrari 0 * pe piete geografice. Romania 0 International 0

117

f) Evenimentele ulterioare datei bilantului care au importanta incat neprezentarea lor ar putea afecta capacitatea utilizatorilor situatiilor financiare de a face evaluari si de a lua decizii corecte - informatii pentru fiecare categorie semnificativa de astfel de evenimente: * natura evenimentului; nu este cazul * estimare a efectului financiar sau mentiune conform careia estimarea nu poate sa fie facuta. nu este cazul

g) Explicatii despre valoarea si natura: * veniturilor si cheltuielilor extraordinare; nu este cazul * veniturilor si cheltuielilor inregistrate in avans - in situatia in care acestea sunt semnificative. -

h) Ratele achitate in cadrul unui contract de leasing.

i) Leasing financiar - informatii: * descriere generala a contractelor semnificative de leasing; nu este cazul * dobanda de incasat aferenta perioadelor viitoare. nu este cazul 1. Leasing financiar - evidentieri: Descriere generala a contractelor importante de leasing:

* existenta si conditiile optiunilor de reinnoire sau cumparare; nu este cazul * restrictiile impuse prin contractele de leasing, cum ar fi cele referitoare la datorii suplimentare si alte operatiuni de leasing. nu este cazul

2. Leasing financiar - evidentieri:

dobanda de platit aferenta perioadelor viitoare nu este cazul

j) Onorariile platite auditorilor/cenzorilor si onorariile platite pentru alte servicii de certificare, servicii de consultanta fiscala si alte servicii decat cele de audit.

nu este cazul k) Efectele comerciale scontate neajunse la scadenta.

nu este cazul l) Atunci cand suma de rambursat pentru datorii este mai mare decat suma primita, diferenta se prezinta in notele explicative.

nu este cazul m) Datoriile probabile si angajamentele acordate.

nu este cazul n) Angajamentele sub forma garantiilor de orice fel trebuie, in cazul in care nu exista obligatia de a le prezenta ca datorii, sa fie in mod clar prezentate in notele explicative, si trebuie facuta distinctie intre diferitele tipuri de garantii recunoscute de legislatia nationala. De asemenea, trebuie facuta o prezentare separata a oricarei garantii valorice care a fost prevazuta. Angajamentele de acest tip care exista in relatia cu entitatile afiliate trebuie prezentate distinct.

nu este cazul o) Daca un activ sau o datorie are legatura cu mai mult de un element din formatul de bilant, relatia sa cu alte elemente trebuie prezentata in notele explicative, daca o asemenea prezentare este esentiala pentru intelegerea situatiilor financiare anuale.

nu este cazul p) Orice detaliere a elementelor din situatiile financiare anuale, atunci cand aceste elemente sunt semnificative si sunt relevante utilizatorii situatiilor financiare.

nu este cazul Cheltuielile nedeductibile luate in calculul profitului

118

impozabil inregistrate de societate in anul …… sunt: * Cheltuieli cu impozitul pina la trim 3 (inclusiv) 0 * Cheltuieli cu combustibilul 0 * Cheltuieli cu asigurari 0 * Amenzi penalitati 0 Total cheltuieli neimpozabile 0 Legislatia fiscala in Romania si aplicarea in practica a masurilor fiscale nu sunt intotdeauna clare, se schimba frecvent si fac obiectul unor interpretari, uneori diferite, ale diferitelor autoritati. Cota impozitului pe profit in vigoare la ……. este de 16%, iar impozitul minim a fost constituit in conformitate cu OUG 34/2009. In cursul anului 2010 la societate a fost efecuat un control fiscal incepind cu exercitiul financiar _____ pina la _____________ inclusiv unde s-a stabilit un impozit fiscal de platit in suma de ................. lei pentru exercitiile financiare 200_, 200_, 200_ pentru care au fost stabilite penalitati in suma de .................... lei.

119

CAPITOLUL V ASPECTE PRIVIND RELAȚIA FIRMEI CU BĂNCILE

1. FUNDAMANTAREA RELAŢIEI BANCĂ- AGENT ECONOMIC 1.1. Consideraţii generale

Încă din a doua jumătate a secolului trecut, odată cu dezvoltarea sectorului terţiar, preocuparea principală a băncilor era de a identifica necesităţile şi dorinţele clienţilor, venind în întâmpinarea acestora la cel mai înalt grad de satisfacere a lor.

La rândul lor, clienţii apelează la serviciile băncilor în diverse etape ale desfăşurării activităţii lor, începând cu deschiderea de conturi, activitatea de decontare precum şi procurarea de resurse financiare.

În relaţiile cu banca clientul prezintă următoarele caracteristici: • reprezintă o persoana juridica sau fizică ce are o relaţie de afaceri cu banca; • apelează din când în când la una din unităţile băncii pentru a solicita efectuarea de

operaţiuni; • folosesc unele sau toate serviciile oferite de bănci.

Relaţia dintre bancă şi client este statuată prin lege şi se referă la responsabilitatea băncii de a avea grijă de client asigurându-se că sistemul şi tehnologia folosită protejează ambele părţi. În esenţă relaţia care exista între bancă si client este una de la debitor la creditor dar şi invers, ambele părţi putând dobândi aceste caracteristici.

Pentru a-şi dezvolta afacerile băncile au nevoie de clienţi. Aceştia au cerinţe diferite în concordanţă cu activitatea desfăşurată, oferind un potenţial important pentru dezvoltarea activităţii bancare. Cerinţele şi nevoile clienţilor sunt într-o continuă schimbare în funcţie de condiţiile existente în economie şi societate astfel că agenţii economici pot avea relaţii cu mai multe societăţi bancare în acelaşi timp pe diferite tipuri de operaţiuni optimizându-şi relaţia cost-avantaje. La rândul ei o bancă trebuie să-şi diversifice portofoliul de clienţi pentru a-şi dispersa riscul şi maximizându-şi rezultatele.

Ca urmare a valorificării de către bancă a potenţialului de dezvoltare a activităţii oferit de clienţi, rezultă avantaje pentru ambele părţi. Avantajele agenţilor economici pot fi considerate:

• siguranţa privind depozitele păstrate la bănci; • dobânda bonificată pentru acestea; • sumele păstrate în conturile bancare pot fi restituite oricând, la cerere; • transferurile de bani de care pot beneficia.

Fiecare client al băncii are dreptul să obţină diferite tipuri de servicii de la bancă. Pentru aceasta iniţial se stabilesc relaţiile dintre bancă şi client astfel:

1. Iniţierea relaţiilor dintre bancă şi client care se concretizează în următoarele: banca determină necesităţile reale ale clientului în servicii bancare şi corespunzător în baza acestora elaborează produse corespunzătoare şi pentru a le vinde ea se ocupă de promovarea acestor produse pe piaţă aducând la cunoştinţa clienţilor despre existenţa acestor produse;

2. Formarea relaţiilor dintre bancă şi client care presupune încheierea contractului unde se indică toate drepturile şi obligaţiile băncii faţă de client şi ale clientului faţă de bancă (dreptul la informaţie, dreptul pentru obţinerea dobânzii pentru resursele din cont, dreptul la retragerea resurselor din cont, dreptul la finanţarea necesităţilor);

3. Menţinerea şi consolidarea relaţiilor apărute între bancă şi client presupune diversificarea serviciilor acordate de către bancă clientului, renegocierea dobânzilor şi comisioanelor calculate, stabilirea anumitor facilităţi;

120

4. Încheierea relaţiilor dintre bancă şi client poate avea loc din iniţiativa clientului prin depunerea unei cereri la bancă sau din iniţiativa băncii în cazul în care aceasta nu-l mai doreşte drept client pe acesta.

Schema nr.1

Pe parcursul existenţei relaţiilor dintre bancă şi client, banca trebuie să respecte anumite obligaţii

şi drepturi faţă de client.

Obligaţiile băncii:

• Să efectueze operaţiile cerute de client în volumul, termenul şi condiţiile indicate de acesta;

• Să onoreze orice plată cerută de către client în limita soldului contului acestuia şi să scrie în cont toate sumele încasate de client;

• Să elibereze clientului extrasul din contul său la finele perioadei de gestiune sau la cererea clientului;

• Să restituie resursele depuse la bancă la cerinţa clientului în modul convenit sau conform cerinţelor stabilite în contract;

• Să gestioneze resursele clientului cât mai convenabil pentru a putea face faţă cerinţelor de lichidităţi din partea clienţilor băncii.

Drepturile băncii sunt:

• Să perceapă plată sub formă de comision pentru serviciile prestate clientului care va fi utilizată pentru remunerarea muncii şi a altor cheltuieli operaţionale ale băncii;

• Să înscrie în conturi şi să calculeze dobânzi în funcţie de tipul şi regimul contului;

• Să utilizeze resursele clientului în modul în care consideră ea că este mai avantajos;

• Să ceară de la client anumite forme de garanţii pentru acoperirea riscului aferent clientului respectiv în special în relaţiile de creditare;

Etapele apariţiei relaţiei bancă – client:

Iniţierea relaţiei bancă - client

Menţinerea relaţiei bancă – client

Formarea relaţiei bancă - client

Finalizarea relaţiei bancă - client

121

Schema nr. 2

1.2. Principalelele operaţiuni efectuate de bancă pentru clienţi

Operaţiunile pe care le efectuează banca în folosul clienţilor pot fi clasificate în 3 categorii având la bază funcţiile principale ale băncii:

• Serviciile de finanţare ale clienţilor – operaţiuni de creditare; • Acordarea posibilităţilor de economisire a excedentelor de lichidităţi –

operaţiuni de depozit; • Serviciile de transfer de fonduri în interesul clienţilor sau în interes propriu.

Pentru aceasta băncile furnizează clienţilor mai multe tipuri de servicii. Acestea sunt:

• Deschiderea de conturi bancare (de diferite tipuri); • Facilitaţi de imprumut (de credit); • Servicii privind transferul fondurilor; • Alte servicii oferite de bănci

1.2.1. Servicii privind transferul fondurilor

Băncile furnizează şi servicii privind plăţile prin transferul fondurilor (atât electronic cât şi prin instrumente de plată), în numele şi la cererea clienţilor lor. Banca percepe un comision pentru acest

Drepturile şi obligaţiile băncilor:

Drepturile băncilor: Obligaţiile băncilor:

Să perceapă comisioane pentru serviciile acordate clienţilor:

Să înscrie în conturi şi să perceapă dobânzi şi comisioane în limite rezonabile

Să utilizeze resursele clienţilor în modul cel mai avantajos

Să ceară de la client diferite garanţii a riscului aferent operaţiunii respective

Să efectueze orice operaţiune cerută de client

Să elibereze la cererea clientului sau periodic extras din cont

Să-şi onoreze toate obligaţiile de plată faţă de client

Să păstreze confidenţialitate privind soldul clientului sau tipul operaţiunilor efectuate de către clientul băncii

122

serviciu, comision a cărui mărime variază in funcţie de valoarea sumei şi tehnica de transfer a banilor. Acest comision aduce un venit băncii.

Majoritatea persoanelor juridice folosesc o parte, sau chiar toate aceste servicii, la un moment dat, la fel cum unele persoane fizice pot apela la ele, din când în când.

1.2.2. Facilităţi de împrumut (de credit)

Băncile împrumută clienţilor lor sume de bani pentru finanţarea afacerilor acestora. Unele bănci oferă împrumuturi atât persoanelor fizice cât şi persoanelor juridice. Clientul trebuie să plătească un tarif pentru analizarea de către bancă a oportunităţii acordării creditului şi o dobândă pentru creditul primit. Aceste tarife şi dobânzi reprezintă venit pentru bancă.

1.2.3. Alte servicii oferite de bănci

În afară de tipurile de conturi menţionate mai sus, persoanele juridice pot avea şi alte solicitări decât cele privind operaţiunile de bază ale băncilor. Băncile oferă multe servicii care aduc venituri sub formă de comisioane, speze şi tarife percepute pentru efectuarea lor. În perioada actuală, băncile şi-au diversificat foarte mult oferta de produse şi servicii bancare. Printre acestea putem exemplifica:

Schimb valutar In cazul călătoriilor în străinătate, sunt necesare şi mici cantităţi din moneda ţarii respective,

pentru cheltuieli imediate, deşi, este mai sigur pentru turişti să folosească cecuri de călătorie sau instrumente de plata asemănătoare, în loc să poarte asupra lor valuta in numerar. Băncile pot asigura clienţilor posibilitatea de a procura majoritatea valutelor ţarilor lumii.

Băncile vând moneda străina (valuta) la cursuri de schimb competitive şi percep un comision, pentru serviciul prestat. Principalii concurenţi ai băncilor, în acest domeniu, sunt casele de schimb valutar şi agenţiile de turism, în special din zonele de destinaţie ale călătoriilor de vacanţă. Aceste două tipuri de organizaţii trebuie să-şi procure, la rândul lor, lichidităţile destinate schimbului valutar (de obicei cumpărând valută tot de la bănci).

Cecurile de călătorie Cecurile de călătorie sunt cele mai cunoscute servicii bancare oferite persoanelor care

călătoresc. Cecurile pot fi folosite ca atare, pentru plata bunurilor şi serviciilor, în toate ţările lumii sau pot fi schimbate, oricând, în numerar.

Un cec de călătorie cuprinde promisiunea unei bănci (sau a unei organizaţii cu o reputaţie similară) de a plăti o sumă de bani oricărei persoane ce posedă fila de cec de la persoana în numele căreia a fost emis cecul. Cecurile de călătorie se pot procura de la orice bancă. Până de curând, majoritatea băncilor emiteau propriile cecuri de călătorie. In prezent cele mai multe bănci au încheiat acorduri de a emite cecurile uneia dintre cele mai mari companii internaţionale de cecuri de calatorii.

Plăţi privind derularea cheltuielilor guvernamentale Băncile efectuează plăţi şi în numele guvernului, în special cele privind finanţarea unor proiecte

de investiţii de stat. Spre exemplu, statul poate finanţa, construcţia unei noi scoli sau a unui spital. Companiile de construcţii vor primi banii aferenţi lucrărilor efectuate şi finanţate din fondurile statului, prin intermediul băncilor.

Încasarea impozitelor, taxelor şi amenzilor Persoanele care trebuie sa plătească impozite, taxe sau amenzi pot folosi sistemul bancar,

pentru plata sumelor datorate diferitelor instituţii sau chiar statului. Casete pentru păstrarea valorilor Clienţii unei bănci pot folosi seifurile acesteia pentru păstrarea unor valori. Serviciul se numeşte

casete pentru păstrarea valorilor, băncile percepând în schimb un comision. In baza acestui serviciu, clienţii îşi pot lăsa spre păstrare articole de valoare, cutii închise,

testamente sau alte documente importante. Banca emite o chitanţa pentru bunurile lăsate în păstrare, asumându-şi, astfel, răspunderea asupra acestora.

Seifurile Acest tip de serviciu, la fel ca şi casetele de valori, implică folosirea unor spaţii special

amenajate care aparţin băncii. Clientului i se pune la dispoziţie un seif, accesul la seif fiind sub un

123

dublu control, banca păstrând o cheie şi clientul cealaltă. Accesul la seif poate avea loc oricând în timpul orelor de program ale bancii, timp în care clientul poate retrage sau depune orice obiecte sau documente.

Banca la domiciliu Aceasta sintagma este utilizată în practica bancară contemporană şi se referă la posibilitatea

băncilor de a oferi clienţilor serviciul bancar la domiciliu prin telefon, fax sau internet. Folosind metode electronice, clienţii au acces la conturile lor fără să-şi părăsească domiciliul.

Eurocecurile O carte de credit Eurocec permite clientului să schimbe cecul în numerar, la băncile afiliate la

sistemul Eurocec, din orice ţară. Avantajul utilizării eurocecurilor, comparativ cu folosirea cecurilor de călătorie este dat de faptul că, în limita unei anumite sume (de exemplu 200 euro), clientul nu trebuie să achite în prealabil contravaloarea acestora. Valoarea cecurilor este debitată în contul clientului, în momentul transmiterii lor la banca emitenta. Cărţile de credit Eurocec sunt folosite cu sisteme de identificare speciale.

Asigurarea de călătorie Este bine ca toţi cei care călătoresc în străinătate să fie sfătuiţi ca înainte de începerea călătoriei

să fie asiguraţi pe timpul acesteia, recurgând în acest sens la “ asigurarea de călătorie “. De regulă, băncile oferă un pachet standard prin care asigură clientul împotriva principalelor riscuri de călătorie contra plăţii unei prime de asigurare. Principalul risc, acoperit prin aceste asigurări, este cel privind asistenţa medicală, în puţine ţări străine având acces direct la un tratament de urgenţă gratuit.

Asigurarea de călătorie permite rambursarea sumelor cheltuite, deşi poate exista o limita maximă a sumei recuperabile. Ţările din Uniunea Europeană au încheiat acorduri reciproce cu privire la asigurarea asistenţei medicale.

2. DESCHIDEREA CONTURILOR BANCARE

Marea majoritate a operaţiunilor bancare desfăşurate pentru clienţii băncii se reflectă în conturile bancare. Acestea constituie un sistem de referinţă pentru reprezentarea raporturilor băncilor cu clienţii lor, cărora le furnizează produse şi servicii bancare. Pentru marea majoritate a operaţiunilor, clienţii băncii se afirmă şi acţionează ca titulari de cont.

2.1. Definirea contului bancar

Contul bancar ca expresie a raporturilor dintre bancă şi client se defineşte prin mai multe ipostaze:

• este un document contabil; • este o convenţie; • este un instrument al comerţului de bancă.

Ca document contabil, contul bancar este un tabel sinoptic al creanţelor şi datoriilor reciproce, ca o reflectare a operaţiunilor efectuate.

Pentru efectuarea operaţiunilor, ambele părţi trebuie să accepte prin convenţie un regim operaţional reciproc avantajos. Astfel contul este preponderent o convenţie asupra modulului de acoperire şi stingere a creanţelor şi datoriilor între cele două părti corespondente. Regimul dobânzilor practicate reprezintă o alta latura a convenţiei. De asemenea operarea în cont impune pentru bancă prestarea unor servicii implicite şi efectuarea operaţiunilor de casă ale clienţilor, în condiţii prealabil convenite şi acceptate.

Semnificaţia contului ca instrument al comerţului de bancă este concretizată în faptul că soldul contului titularului reprezintă o expresie a relaţiilor de credit între bancă şi titular. Astfel soldul creditor pentru poziţia iniţială arată calitatea de creditor al titularului faţă de bancă. Operaţiunile care se succed in cont fată de bancă, duc la continua mişcare a soldului. Fiecare nou sold este o poziţie provizorie pană la viitoarea operaţiune.

124

Fiecare mişcare în cont prefigurează o operaţiune şi marchează un rezultat, stabilind o nouă poziţie între bancă şi titular. Părţile pot conveni ca operaţiunile să se desfăşoare în limita disponibilului din cont sau sunt permise şi solduri debitoare, situaţie în care titularul beneficiază de credite acordate de bancă. Contul bancar este, în mod specific, instrument de plată, în condiţiile în care creanţele sunt plătite prin înscrierea in cont.

2.2. Procedura deschiderii contului bancar

2.2.1. Iniţierea procedurii

Relaţia dintre o bancă şi o firmă debutează încă de la înfiinţarea societăţii comerciale, când, prin actul de constituire aceasta din urmă este obligată să-şi deschidă un cont bancar iar pe parcurs trebuie să urmărească evoluţia reglementărilor bancare pentru a-şi eficientiza această relaţie.

În funcţie de tipologia firmelor există unele trăsături ale acestora în calitate de clienţi ai băncii: • sunt înfiinţate în anumite forme specifice care determină atât modul de

organizare cât şi desfăşurarea activităţii acestora; • obţinerea prin lege a calităţii de personalitate juridică; • în caz de încetare a plăţilor, sunt supuse falimentului.

Informaţiile care trebuie oferite băncii în vederea stabilirii identităţii clienţilor la iniţierea relaţiilor de afaceri, precum şi a identificării ulterioare a clientului se regăsesc în documentele menţionate în procedurile bancare de cunoaştere a clientelei.

Dupa identificarea clientului, parcurgerea filtrelor graduale de acceptare a clientelei şi acceptarea acestuia, conform reglementărilor legale şi procedurilor bancare de cunoaştere a clientelei, banca pune la dispoziţia clientului produsele si serviciile solicitate.

In funcţie de produsele solicitate de către client, persoanele desemnate de către bancă ce au atribuţii în acest sens, vor actualiza datele de identificare ale acestuia (după caz, inclusiv ale persoanelor împuternicite/reprezentanţi legali etc.), conform reglementarilor legale şi interne în domeniul cunoaşterii clientelei.

2.2.2. Derularea propriuzisă

Deschiderea contului are o dublă semnificaţie: • încheierea convenţiei între părţile corespondente (bancă şi titular) • efectuarea primei operaţiuni ( de regula de constituire a unui depozit bancar).

Deschiderea contului implica, în prealabil, încheierea , respectiv semnarea convenţiei între părţi, convenţie care are calitatea unui contract consensual.

Condiţiile de funcţionare ale contului sunt ataşate convenţiilor de cont, acestea intrând în vigoare la data semnării lor.

Semnarea convenţiei are unele consecinţe practice în raportul dintre părţi după cum urmează: • ambele părţi acceptă condiţiile de funcţiune ale contului; • bancherul se obligă să efectueze unele servicii în favoarea clientului; • titularul de cont capătă calitatea de client al băncii şi beneficiază de servicii potrivit

prevederilor contractuale. In calitatea lor de clienţi ai băncii, societăţile comerciale trebuie să respecte cerinţele stabilite de

bancă privind deschiderea şi funcţionarea conturilor bancare ale acestora. Astfel, societăţilor comerciale ce deschid conturi bancare li se solicită o serie de documente din care să reiasă forma lor de organizare juridică, denumirea societăţii, tipul activităţii desfăşurate, valoarea capitalului, specimenele de semnături pentru persoanele îndreptăţite să efectueze operaţiuni în cont etc.

In acest sens, aceasta trebuie să prezinte la bancă următoarele documente: • cererea de deschidere de cont (in cazul conturilor in valuta, precizând şi

valuta); • contractul de asociere / statutul de funcţionare al societăţii; • hotărârea judecătorească rămasă definitivă; • înregistrarea la Direcţia Generală a Finanţelor Publice;

125

• autorizaţia de funcţionare / certificatul de înmatriculare la Registrul Comerţului;

• extras din procesul verbal al Adunării Generale a Asociaţilor privind aprobarea nominală a persoanelor împuternicite cu drept de semnătură;

• fişa cu specimenele de semnături ale persoanelor autorizate să dispună efectuarea de operaţiuni în contul deschis la banca şi amprenta ştampilei firmei;

• codul fiscal, banca şi amprenta digitală; • dovada existenţei spaţiului în care îşi desfăşoară activitatea.

In cazul prezentării clientului la oricare altă unitate teritorială a băncii, în vederea punerii la dispoziţie de noi produse ale băncii, inclusiv deschiderii de conturi, persoanele desemnate de catre bancă verifică existenţa clientului în baza de date, potrivit criteriilor de identificare a clientului pe care le au la dispoziţie, astfel:

• cod fiscal/CUI; • cod de înregistrare la Registrul Comerţului; • cod (număr) de înregistrare în evidenţa altor autorităţi competente, • denumire persoană juridică, precum şi corelarea cu sediul social etc.

Odată cu deschiderea conturilor, băncile eliberează societăţilor comerciale carnete de cecuri la purtător si /sau cu limită de sumă precum şi bilete la ordin necesare pentru efectuarea operaţiunilor de plăţi curente.

Persoanele juridice îşi pot desfăşura activităţile într-o varietate de forme potrivit legii, astfel că şi relaţia cu banca se poate particulariza de la o formă de organizare la alta.

Clientul reprezintă astfel, orice persoană sau entitate care utilizează ori beneficiază de un serviciu sau de un produs oferit de bancă, fie că operaţiunea implică ori nu deschiderea unui cont, precum si orice persoană împuternicită să opereze în conturile unui client al băncii.

Din punct de vedere al relaţiilor contractuale pe baza cărora banca oferă clientului produse şi servicii, clienţii pot fi clasificaţi in:

• clientul titular de cont, care pentru produsele si serviciile obţinute, a încheiat cu banca un document bilateral ce implică deschiderea unui cont.

• clientul ocazional care beneficiază de produse şi servicii bancare, ce nu necesită deschiderea unui cont.

Persoana juridică poate fi reprezentată prin reprezentanţii săi legali sau prin terţe persoane împuternicite în acest sens. Împuternicirea terţei persoane poate fi dată în una dintre variantele:

• desemnată prin hotărâre a Consiliului de Administraţie/Adunării Generale a Asociaţilor, în funcţie de prevederile din statut/actul constitutiv;

• mandat dat prin procură în formă autentică sau sub semnătură privată de către reprezentanţii legali, cu respectarea dispoziţiilor legii civile şi comerciale.

Persoanele desemnate să reprezinte persoana juridică în relaţiile cu banca, au această calitate numai în limita competenţelor de reprezentare pe care le deţin, putând efectua următoarele operaţiuni:

• depunerea/ridicarea numerarului, • prezentarea la bancă a documentelor de decontare (ordine de plată, instrumente

de plată de debit, dispoziţii de plată externă etc.), • ridicarea extraselor de cont de la ghişeul băncii etc.

In această categorie de persoane sunt incluse: • reprezentanţii persoanei juridice desemnaţi să o reprezinte în relaţiile cu banca,

conform fişei specimenelor de semnături; • delegaţii persoanei juridice, desemnaţi să efectueze pentru aceasta operaţiuni

bancare potrivit delegaţiei dată de reprezentanţii acesteia.

126

2.2.3. Obligaţiile părţilor

Titularul de cont este obligat să informeze banca despre orice schimbare referitoare la modificarea denumirii, schimbarea sediului, precum şi a datelor de identificare ale sale sau ale împuterniciţilor/ reprezentanţilor legali sau revocarea împuternicirilor, în cazul în care există împuterniciţi la conturile sale.

In cazul în care sunt modificări ale convenţiei de cont iniţiale, dispuse de client (modificarea datelor de identificare ale titularului de cont/împuterniciţilor/ reprezentanţilor legali, modificarea drepturilor împuterniciţilor/reprezentanţilor legali etc.), se vor încheia acte adiţionale la convenţiile de cont iniţiale, care vor fi semnate şi arhivate conform reglementărilor interne ale băncilor.

Pe baza noilor date de identificare, la unitatea teritorială a băncii la care s-a încheiat iniţial documentul bilateral de tip convenţie/contract, se va încheia un act adiţional la convenţia iniţială, care va fi semnat de către client şi va fi înmânat acestuia cu ocazia operaţiunilor derulate la respectiva unitate teritorială a băncii.

Orice actualizare (adăugare, modificare, ştergere) a caracteristicilor de identificare ale clientului, introduse în sistem, poate fi efectuată numai la unitatea teritorială a băncii cu care a încheiat documentul bilateral de tip convenţie/contract, de către persoanele responsabile cu desfăşurarea acestui tip de operaţiuni. Actualizarea datelor se poate realiza numai pe baza documentelor originale prezentate de client, cu respectarea reglementărilor legale şi interne în domeniul cunoaşterii clientelei, banca păstrând la dosarul juridic al clientului o copie a acestor documente, cu menţiunea "conform cu originalul".

Convenţiile de cont/depozit, se întocmesc în 2 exemplare şi se semnează de către titularul de cont şi de către bancă, potrivit competenţelor stabilite prin reglementările interne ale băncii.

După semnarea de către ambele părţi a convenţiei de depozit, un exemplar se înmânează titularului de cont, ataşându-se convenţiei condiţiile de funcţionare a depozitului, iar cel de-al doilea exemplar se păstrează şi arhivează de către persoana desemnată cu atribuţii în acest sens.

Contul se consideră deschis din momentul semnării convenţiei de cont/depozit de către ambele părți. Pentru efectuarea operaţiunilor, atât la sediu, cât şi la distanţă, clientul se va adresa numai

funcţionarului bancar desemnat să efectueze operaţiuni pentru aceşti clienţi. Informaţiile privind soldurile clientului vor fi disponibile numai pe starea financiară, care se prezintă clientului pentru a dispune, sub semnătura sa, operaţiunile pe care le solicită.

Starea financiară se listează obligatoriu când se efectuează operaţiuni în conturile clienţilor, dispuse de aceştia la ghişeul unităţilor teritoriale ale băncii şi va fi semnată atât de către clientul care are dreptul să efectueze astfel de operaţiuni, cât şi de către funcţionarul bancar care va aplica şi stampila repartizata.

La deschiderea de cont sunt scanate în sistem fişele specimenelor de semnături şi actele de identitate ale reprezentanţilor legali/persoanelor împuternicite/delegaţilor acestora.

3. TIPOLOGIA CONTURILOR BANCARE 3.1. Consideraţii generale

O bancă atrage bani de la clienţii săi, prin conturi bancare, plătindu-le, în schimb, dobânda pentru depozitele constituite. Plata acestor dobânzi este o cheltuială pentru bancă.

Atat pentru persoanele fizice, cât şi pentru cele juridice, băncile deschid în evidenţa lor, următoarele tipuri de conturi:

• conturi curente (la vedere ), în lei şi/sau în valuta, conturi în care titularii pot face operaţiuni de încasări şi plăţi curente;

• conturi de depozit (la termen), în lei şi/sau în valută, conturi în care depunerile se fac pentru un anumit termen, perioadă în care titularii nu pot efectua nici depuneri în cont, nici plăţi din aceste conturi;

Conturile curente sunt conturile deschise de persoanele fizice/persoanele fizice autorizate/persoanele juridice, prin care se derulează operaţiuni de încasări şi plăţi în numerar şi prin

127

virament şi care evidenţiază disponibilităţile clientului. Depozitele sunt sumele de bani încredinţate băncii în următoarele condiţii:

• să fie rambursate în totalitate, cu sau fără dobândă sau orice alte facilităţi, la cerere sau la un termen convenit de către deponent cu depozitar;

• să nu se refere la transmiterea proprietăţii, la furnizarea de servicii sau la acordarea de garanţii;

Principalele categorii de depozite deschise de persoane juridice sunt: • depozitele la vedere sunt sumele de bani încredinţate băncii pentru o durata iniţiala de

cel mult o zi lucrătoare; • depozitele la termen sunt sumele de bani încredinţate băncii pe un termen fix, pentru

care durata iniţială este mai mare de o zi lucrătoare; • depozitele colaterale sunt conturile constituite de clientelă în scopuri de garantare sau

pentru efectuarea unor plaţi ulterioare determinate; • certificatele de depozit sunt instrumente la termen emise de bancă, pentru atragerea

disponibilităţilor de la clientelă. In funcţie de anumite activităţi specifice, pentru clienţii persoane juridice, băncile mai deschid şi

alte tipuri de conturi, cum sunt: conturi blocate, în care sunt depuse sume în lei şi/sau în valută,

reprezentând capitalul social necesar constituirii unei societăţi comerciale. După ce clientul prezintă la bancă dovada înregistrării societăţii la Registrul Comerţului, contul este deblocat, iar sumele sunt virate în contul curent al societăţii;

conturi blocate cu destinaţie specială, sunt conturi în care disponibilităţile titularului sunt temporar blocate, în raport de o anumită operaţiune, ca măsură de protecţie pentru bancă şi pentru buna desfăşurare a unor obligaţii de plata către străinătate (acreditive, garanţii etc.). Ele se pot constitui, după caz, în lei şi/sau în valută;

conturi pentru credite, destinate să evidenţieze creditele (în lei şi/sau în valută) acordate de bancă clienţilor, din care urmează ca aceştia să dispună plăţi;

conturi cu suma dobândită prin participare la licitaţiile valutare, evidenţiază sume în lei sau valută rezultate din operaţiunile de vânzare/cumpărare de valută sau lei pe piaţa interbancară, ordonate de client şi efectuate de bancă în contul acestuia.

3.2. Conturile curente

Contul curent este un cont bifuncţional, care se creditează cu sumele depuse de titular sau de terţe persoane, în numerar şi/sau prin virament, cu dobânda aferentă conturilor curente sau depozitelor la termen fără capitalizare, cu sumele provenite din depozite şi se debitează cu sumele reprezentând ridicări de numerar şi/sau plăţi efectuate prin virament, precum şi cu contravaloarea comisionului reţinut pentru operaţiunile efectuate. Soldul creditor reprezintă disponibilităţi ale titularului de cont, iar soldul debitor reprezintă angajamentul titularului de cont în limita plafonului de credit aprobat.

Banca poate deschide conturi curente în lei/valută şi cu sold zero. Contul curent va funcţiona efectiv dupa alimentarea sa cu disponibil, atât prin depuneri de numerar, cât şi prin virament.

Banca efectuează prin conturile deschise clienţilor săi operaţiuni numai în limita disponibilului din cont, cu respectarea prevederilor convenţiei de cont ţi a reglementărilor legale în vigoare, în timpul programului de lucru al băncii.

Persoanele juridice pot solicita deschiderea conturilor curente în lei şi pe fiecare valută la orice unitate teritoriala a băncii. Solicitantului i se atribuie un cod unic de înregistrare la nivelul întregii bănci, care să permită identificarea acestuia, în mod unic, de la orice unitate teritorială a băncii. Decizia asupra unităţii teritoriale a băncii la care se va deschide si va funcţiona contul curent apartine clientului.

128

Raza teritoriala a băncii la care clienţii, pot solicita deschiderea conturilor, este localitatea sau judeţul în care clientul este înmatriculat la Registrul Comerţului sau in care are înregistrate puncte de lucru.

În cazurile justificate de clienţi, aceştia pot solicita deschiderea contului în altă localitate sau judeţ decât cel în care sunt înmatriculaţi la Registrul Comerţului. Printre excepţii se numără şi următoarele cazuri:

• cea mai apropiată unitate teritorială a băncii se află pe teritoriul altui judeţ decât cel în care clientul este înmatriculat la Registrul Comerţului,

• necesitatea corelării volumului şi complexităţii operaţiunilor derulate prin bancă potrivit competenţelor unităţii teritoriale a băncii etc.

Pentru alte necesităţi justificate, clientul poate solicita deschiderea de subconturi, pentru derularea anumitor activităţi, la aceeaşi unitate bancară. Solicitările se pot face, atât pentru activitatea proprie a unităţii cu personalitate juridică, dar şi pentru subunităţile sale fără personalitate juridică.

Subconturile sunt conturile deschise de persoanele juridice, prin care se derulează operaţiuni de încasări şi plăţi în numerar şi prin virament, deschise la solicitarea justificată a clienţilor, pentru derularea anumitor categorii de operaţiuni.

Pentru deschiderea subconturilor, persoana juridică cu personalitate juridică trebuie să solicite şi să obţină acordul băncii, la care are deschis contul curent, care va da posibilitatea acestora de a fi accesate şi de la distanţă

Cererea de deschidere de subconturi trebuie să cuprindă cel puţin următoarele elemente: • justificarea necesităţii deschiderii subconturilor; • condiţiile de funcţionare; • numele şi prenumele persoanelor desemnate să efectueze operaţiuni în subcont şi datele

de identificare a acestora; • limitele de competenţă ale persoanelor desemnate.

După aprobarea cererii persoanei juridice de către conducerea unităţii bancare teritoriale care o deserveşte, se deschide subcontul şi se scanează în sistem actul de identitate al persoanei care va putea dispune operaţiuni pentru subcont şi fişa specimenelor de semnătură a acestei persoane.

La închiderea conturilor curente se va avea în vedere soldul cumulat al tuturor conturilor clientului respectiv de la unitatea bancară teritorială.

Dacă titularul contului nu are datorii la unitatea bancară respectivă, închiderea contului curent poate fi efectuată la solicitarea titularului de cont prin cerere;

Conturile clienţilor nu pot fi închise din iniţiativa băncii în următoarele situaţii: • titularul de cont deţine subconturi/depozite în aceeaşi monedă cu cea a contului curent

care trebuie închis; • contul curent este în lei iar titularul de cont deţine conturi/depozite şi în alte monede; • contul curent/Subconturile pentru care în convenţiile bilaterale încheiate de client cu

banca s-au prevăzut alte clauze cu privire la închiderea contului; • contul curent asupra căruia s-a instituit poprire, pe durata existenţei acesteia; • contul curent al clientului pentru care s-a instituit procedura reorganizării judiciare şi

falimentului; • contul curent al clientului care înregistrează credite curente/restanţe şi dobânzi

curente/restanţe, chiar dacă prin acestea nu s-au mai efectuat operaţiuni o perioada mai mare de sase luni.

Închiderea contului curent în lei presupune, în prealabil, închiderea tuturor tipurilor de conturi deschise clientului respectiv.

Prin închiderea contului curent, titularul de cont pierde calitatea de client al băncii, dar datele de identificare înscrise în sistem se vor arhiva corespunzător, in concordanta cu termenele stabilite de reglementările interne in vigoare.

In cazul în care fostul client al băncii solicită redeschiderea contului curent, banca va trata această operaţiune ca o nouă deschidere de cont. Solicitantul, pentru a redeveni client al băncii are obligaţia de a depune întreaga documentaţie, actualizată, aferentă deschiderii de cont. In această

129

situaţie, deschiderea contului curent presupune parcurgerea filtrelor graduale de acceptare a clientelei şi comisionarea corespunzătoare, potrivit tarifului de comisioane al băncii.

Reactivarea contului închis, poate fi efectuată numai după analizarea situaţiei care a generat întreruperea temporară a activităţii clientului prin contul respective, de către persoana desemnată de conducerea băncii.

3.3. Depozitele bancare

Persoanele juridice, în funcţie de opţiune, pot constitui depozite în lei şi valută sau pot solicita diferite produse de tip depozit, potrivit Nomenclatorului de produse al băncii, care presupun deschiderea sau nu a unui cont de depozit pe numele clientului.

În cazul depozitelor la vedere, depozitelor la termen, depozitelor colaterale, precum şi a certificatelor de depozit cu discount, banca va deschide conturi de depozit pe numele titularului de cont.

În cazul altor produse de tip depozit (certificate de depozit la purtător), vânzarea produselor respective, de către banca, presupune evidenţierea, în conturi de depozit comune, deschise distinct la nivelul unităţilor teritoriale ale băncii, pentru fiecare tip de produs.

Este interzisă deschiderea depozitelor la vedere/termen fără alimentarea lor cu suma minima stabilită de bancă la data constituirii acestora.

În funcţie de politica de dobânzi a băncii, de valoarea disponibilităţilor şi/sau de termenul pe care se solicită constituirea depozitului, banca poate acorda procente de dobândă pasivă diferite de cele standard sau poate constitui depozite pe alte perioade de valabilitate decât cele ale produselor înregistrate în nomenclatorul de produse al băncii.

În această situaţie, la solicitarea clientului, unitatea teritorială a băncii poate solicita Direcţiei de Trezorerie negocierea procentului de dobândă pentru depozitele din nomenclatorul de produse al băncii sau poate solicita constituirea depozitelor atipice, pe termene de valabilitate diferite şi cu nivele de dobânzi diferenţiate faţă de situaţiile standard comunicate. Depozitele atipice nu pot fi prelungite automat la data scadentei.

Pentru toate depozitele cărora li s-a negociat procentul de dobândă, acesta se va înscrie în convenţia de cont de depozit.

3.3.1. Depozite la vedere (overnight)

În vederea fructificării disponibilităţilor, banca poate deschide clienţilor săi depozite la vedere incluse în categoria depozitelor overnight. Perioada de valabilitate a unui depozit overnight este de 1 zi lucrătoare.

La scadenţă, soldul depozitului overnight este transferat automat în contul curent al titularului de cont.

Pentru depozitele overnight banca bonifică o dobândă fixa, pe care o va depune în contul curent al titularului de cont, la data expirării depozitului.

Deschiderea şi funcţionarea depozitelor overnight are la bază convenţia de depozit overnight, care se încheie între bancă şi client o singură dată, cu un termen de valabilitate de un an, indiferent de numărul de depozite overnight care se constituie pe perioada de valabilitate a convenţiei.

Potrivit mandatului pe care clientul îl dă băncii sale prin convenţia de depozit overnight, aceasta poate constitui depozite overnight în numele clientului, fără a mai încheia alte documente bilaterale cu clientul.

3.3.2. Depozite la termen

Banca poate deschide clienţilor săi depozite la termen cu perioade de valabilitate diferite, conform Nomenclatorului de produse (1 luna, 3 luni, 6 luni, 9 luni 12 luni, 18 luni etc.).

Perioada de valabilitate a depozitelor la termen este cuprinsă între data constituirii (inclusiv) şi data scadenţei (exclusiv).

La scadenţă, în funcţie de caracteristicile produsului şi de opţiunea clientului, soldul depozitului la termen se poate afla în una dintre situaţiile următoare:

130

• se transferă automat în contul curent al titularului de cont, dacă nu este prevăzută prelungirea automata a depozitului;

• se transferă în contul curent al titularului de cont, la solicitarea acestuia; • se constituie un nou depozit la termen, în aceleaşi condiţii, dacă este prevăzută

prelungirea automata a depozitului. Pentru depozitele la termen, banca va calcula lunar dobânda (după caz, fixa/variabila) aferentă. Pentru depozitele la termen fără capitalizare, dobânda se bonifică în contul curent al titularului

de cont lunar, periodic sau la scadenţă, la data egală cu data constituirii depozitului la termen. Pentru depozitele la termen cu capitalizare, dobânda calculată se bonifică la data scadenţei în

depozitul la termen respectiv. În această situaţie, nu este necesară încheierea unei noi convenţii de depozit la termen.

La data scadenţei, valoarea depozitului la termen se majorează corespunzător şi cu valoarea dobânzii aferentă perioadei de valabilitate anterioară.

In cazul lichidării depozitului la termen înainte de data scadenţei, banca va calcula si înregistra dobânda aferentă disponibilităţilor la vedere, ţinând cont de evoluţia istorică a nivelului acesteia, pentru întreaga perioadă cuprinsă între data constituirii depozitului la termen (inclusiv) şi data lichidării acestuia (exclusiv).

Pe baza procedurilor informatice aferente, banca va închide conturile de depozit la termen lichidate.

3.3.3. Depozite colaterale

Clienţii pot constitui depozite colaterale la unităţile teritoriale ale băncii la care au deschis contul curent dar şi la alte bănci. Sunt exceptaţi de la obligativitatea deschiderii prealabile a unui cont curent clienţii care:

a) constituie depozite colaterale în baza unor protocoale încheiate cu banca; b) solicită deschiderea de depozite colaterale pentru consemnarea garanţiilor materiale ale

gestionarilor/administratorilor; c) solicită deschiderea de depozite escrow (depozit colateral ce are drept scop protejarea

participanţilor la tranzacţii comerciale); d) solicită deschiderea de depozite pentru consemnarea capitalului social al societăţilor

comerciale în curs de constituire. In funcţie de specificul lor, constituirea depozitelor colaterale se face pe bază de documente din

care rezultă şi condiţiile de funcţionare a acestora (cerere, contract, convenţie, acorduri etc.). Perioada de valabilitate a depozitelor colaterale este corelată cu obiectivul care a generat

constituirea lor şi este cuprinsă între data constituirii (inclusiv) şi, după caz, data scadenţei sau data lichidării (exclusiv).

Deschiderea depozitelor colaterale nu este plafonata din punct de vedere al sumei. Pentru depozitele colaterale constituite din disponibilităţile proprii ale clienţilor săi, banca va

calcula şi înregistra în contul de datorii ataşate, dobânda la vedere/termen aferentă. Pentru depozitele colaterale constituite din creditele contractate de clienţi, banca nu bonifică

dobânda. Depozitele colaterale pot fi lichidate la cererea clienţilor, fie ca urmare a încetării scopului care a

generat constituirea lor (credit, acord de garanţie etc.), fie ca urmare a înlocuirii acestora cu o altă garanţie sau a diminuării garanţiei iniţiale, la cererea clientului. Depozitul colateral nu poate fi lichidat atâta timp cât acesta reprezintă garanţie constituită la bancă.

In funcţie de specificul depozitului colateral respectiv, banca va închide contul aferent depozitului colateral lichidat, potrivit procedurilor informatice aferente.

3.3.4. Garantarea depozitelor

Disponibilităţile clienţilor înregistrate în evidenţele băncii, potrivit reglementarilor legale în vigoare privind garantarea depozitelor, sunt garantate în limitele stabilite de Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar.

131

Potrivit acestora, la deschiderea conturilor, microîntreprinderile, întreprinderile mici si mijlocii, definite ca atare potrivit legii, precum şi celelalte categorii de persoane juridice ale căror depozite nu figurează în “Lista depozitelor negarantate” vor declara, pe propria răspundere, încadrarea depozitelor, conform legii, în categoria garantate sau negarantate.

4. DOBÂNZI ŞI COMISIOANE BANCARE 4.1. Dobânzi

Pentru disponibilităţile deţinute în cont la bancă, unei firme i se bonifică dobânzi în funcţie de natura conturilor în care sunt înregistrate disponibilităţile respective, a căror structură cuprinde:

Dobânda aferentă disponibilităţilor la vedere se calculează şi se înregistrează corespunzător pentru disponibilităţile aflate în următoarele situaţii:

înregistrate în conturile de tip cont curent, pe întreaga perioadă de funcţionare a contului;

înregistrate în conturile de depozit la termen sau alte produse de economisire oferite de banca, lichidate/răscumpărate înainte sau după data scadenţei, în funcţie de caracteristicile produsului;

înregistrate în conturile de depozit colateral, în funcţie de caracteristicile produsului, pe întreaga perioadă de funcţionare a depozitului colateral.

Dobânda aferenta disponibilităţilor la termen se calculează şi se înregistrează corespunzător pentru disponibilităţile aflate în următoarele situaţii:

înregistrate în conturile de depozit la vedere, cu nivelul de dobândă acordat; înregistrate în conturile de depozit la termen, pe perioada de valabilitate a

depozitelor la termen, cu condiţia respectării termenului de scadenţă; înregistrate în conturile de depozit colateral, în funcţie de natura depozitului

colateral, perioada de valabilitate şi soldul acestuia; înregistrate în alte produse de economisire oferite de bancă (cont de

economii, certificate de depozit cu parola, certificate de depozit cu discount etc.), în funcţie de caracteristicile produselor respective.

Formula de calcul a dobânzii este următoarea:

D= (S x P x N)/360

D= dobânda calculată S= soldul contului P= procent de dobândă (%) N= numărul efectiv de zile Dobânda se calculează în funcţie de numărul efectiv de zile raportat la anul de 360 de zile,

potrivit formulei de calcul 365(366)/360 Nivelul standard al dobânzilor practicate de bancă (procentul de dobândă) pentru sumele în

lei/valuta se comunică prin reglementări interne operative (circulare/scrisori circulare) în funcţie de politica de dobânzi a băncii şi de evoluţia dobânzilor pe piaţa financiar – bancară.

Banca nu calculează dobânda pentru disponibilităţile în lei/valută a căror valoare este inferioară limitei minime stabilite pentru calculul dobânzii.

La solicitarea justificata a unitarilor teritoriale ale băncii, Direcţia Trezorerie poate acorda, potrivit limitelor de autoritate, condiţii diferenţiate privind dobânda (nivelul procentului de dobândă, tipul dobânzii, perioada, condiţiile, modalitatea de calcul si bonificare etc.) pentru disponibilităţile din depozitele clienţilor.

In cazul certificatelor de depozit, în funcţie de tipul de certificat, dobânda se plăteşte în avans, lunar sau la scadenţă.

132

4.2. Comisioane

Operaţiunile derulate cu numerar sau prin conturile clienţilor sunt comisionabile conform Tarifului de comisioane al băncii.

În funcţie de caracteristicile produsului oferit clienţilor (ocazionali sau titulari de cont), comisionul datorat băncii se calculează la data efectuării operaţiunii sau la o data ulterioară, şi poate fi încasat de către bancă în numerar sau prin virament.

Comisionul depus în numerar se înregistrează în evidenţele băncii pe baza ordinului de încasare in numerar a sumei. Ordinul de încasare este întocmit de către funcţionarul bancar al unităţii teritoriale a băncii la care se efectuează operaţiunea.

Pentru reţinerea comisionului din disponibilităţile clientului înregistrate în evidenţele băncii, funcţionarul bancar întocmeşte nota contabilă aferentă acestei sume, care se înregistrează în mod corespunzător. Excepţie de la această prevedere fac operaţiunile procesate automat, potrivit aplicaţiei informatice, prin care nota contabilă este generată automat în sistem, fiind disponibilă la cerere.

Comisioanele aferente operaţiunilor dispuse de la distanta se constituie venituri la unitatea teritoriala la care s-a iniţiat operaţiunea.

În cazul în care, la data încasării comisionului datorat băncii, disponibilităţile titularului de cont sunt insuficiente, comisioanele calculate se vor înregistra distinct în evidentele unităţii teritoriale la care s-a iniţiat operaţiunea, drept comisioane restante pentru operaţiuni efectuate la distanta, ce se vor recupera pe măsura creării disponibilităţilor necesare.

5. TRANZACŢII EFECTUATE DE BANCĂ ÎN CONTURILE CLIENŢILOR Operaţiunile derulate prin conturile clienţilor se derulează cu respectarea prevederilor legale, a

reglementărilor interne ale băncii şi în concordanţă cu convenţiile încheiate de aceştia cu banca. Clienţii pot dispune operaţiuni de plăţi din contul curent, numai în limita disponibilului creat

(soldul creditor al contului curent/subcontului şi/sau plafonului rămas neutilizat al creditului acordat). 5.1. Operaţiuni cu numerar (lei/valută)

Operaţiunile de încasări în numerar in contul curent pot fi dispuse atât de către titularul contului curent (reprezentanţi/împuterniciţi), cât şi de terţe persoane, care sunt în măsură să furnizeze cu exactitate numele si prenumele/denumirea titularului de cont şi simbolul codului IBAN al acestuia, la orice unitate teritorială a băncii.

În situaţia în care o altă persoană decât titularul de cont, depune numerarul în contul curent, ordinul de încasare în numerar va conţine pe lângă elementele obligatorii, respectiv: numele şi prenumele/denumirea titularului de cont, banca acestuia şi simbolul codului IBAN şi numele depunătorului (numele şi prenume/denumirea).

Operaţiunile de plăţi în numerar din contul curent, solicitate de titularul contului (reprezentanţi/persoane împuternicite) în limita împuternicirii date şi a soldului disponibil, pot fi efectuate de la oricare unitate bancară teritorială, în timpul programului de lucru. Acestea se fac pe bază de cec numerar/ordin de plată, întocmit de client şi semnat de reprezentanţii desemnaţi să reprezinte clientul în relaţia cu banca, potrivit fişei specimenelor de semnături, dar şi pe baza ordinului de plată în numerar întocmit de către bancă şi semnat la sediul acesteia de reprezentanţii clientului, potrivit fisei specimenelor de semnături.

Plăţile în numerar în valută din conturile persoanelor juridice se efectuează, pe baza: • DPE completată de client, semnată şi stampilată de către reprezentanţii desemnaţi să

reprezinte clientul în relaţia cu banca, potrivit fisei specimenelor de semnătură; • ordinului de plată în numerar întocmit de bancă, editat potrivit procedurilor informatice

aferente, însuşit şi semnat de către reprezentantul/delegatul clientului. In cazul închiderii contului curent al clientului, plăţile în numerar în lei se fac la unitatea

133

teritorială a băncii la care a fost deschis contul clientului, pe bază de ordin de plată în lei, întocmit de către bancă şi semnat de persoana împuternicită să ridice numerarul.

In cazul închiderii conturilor în valută, plăţile în numerar reprezentând restituirea sumei în valută, existentă în cont la data lichidării contului, solicitată de către client, se face pe baza DPE prezentată de client precum şi a documentelor din care să rezulte încetarea activităţii persoanei juridice.

5.2. Operatiuni prin virament (lei/valuta)

Încasările in contul curent pot fi din dispoziţia data de către titularul de cont sau de către oricare alta persoana fizica sau juridica la orice unitate bancara teritoriala a băncii.

Pentru ca operaţiunea de alimentare prin virament sa se poate efectua, este necesar ca persoana care iniţiază transferul de sume sa furnizeze cu exactitate pentru beneficiar:

• codul IBAN al acestuia; • denumirea completa a sediului bancar unde se doreşte virarea sumei; • numele si prenumele/denumirea titularului de cont.

Documentele aferente operaţiunilor de încasare prin virament se predau clienţilor ca anexă la extrasul de cont iar cele sosite la sediul unităţii teritoriale, după data la care a avut loc operaţiunea de încasare, vor fi predate ulterior clienţilor.

Plăţile prin virament pot fi efectuate de la orice unitate teritorială a băncii, din dispoziţia titularilor de cont (reprezentanţi/împuterniciţi), în limita disponibilului şi a împuternicirii acordate.

Pentru operaţiunile iniţiate de la distanţă de către client, la sediul unităţii teritoriale a băncii la care este deschis contul curent al acestuia, se editează extrasul de cont şi acele imagini ale documentelor care stau la baza operaţiunilor respective. Acestea vor fi semnate şi ştampilate de funcţionarul bancar, care le predă/remite clientului. Unităţile bancare teritoriale vor edita în acest sens, jurnale conţinând operaţiunile efectuate la distanţă, grupate pe cod unitate bancară şi pe persoane desemnate să efectueze operaţiuni în conturile clienţilor.

5.3. Documente utilizate de bancă privind operaţiunile în conturile firmei

Banca va consemna operaţiunile economice şi financiare în momentul efectuării lor, în documente, pe baza cărora se fac înregistrări contabile în conturile de bilanţ şi în afara bilanţului, precum şi înregistrări în jurnale, fişe şi alte documente contabile, după caz.

Documentele aferente operaţiunilor în conturile persoanelor juridice sunt, în principal, următoarele:

a) pentru operaţiunile de încasări în lei: • în numerar: ordin de încasare numerar; borderou însoţitor (depuneri de numerar cu genţi

sigilate); • prin virament: ordin de plată (însoţit sau nu, după caz, de borderou, facturi, contracte, alte

acte justificative); borderou însoţitor pentru: cec, bilet la ordin, cambie; notă contabilă; b) pentru operaţiunile de încasări în valută: • în numerar: ordin de încasare numerar/chitanţă; • prin virament: dispoziţie de transfer; mesaj SWIFT; notă contabilă;

c) pentru operaţiunile de plăţi în lei: • în numerar: cec; ordin de plată în numerar (în cazul ridicării sumei aferente contului

închis, ridicării garanţiei materiale de către persoanele fizice etc.); • prin virament: ordin de plată (însoţit sau nu, după caz, de borderou, facturi, contracte, alte

acte justificative); cec; bilet la ordin; cambie; notă contabilă; d) pentru operaţiunile de plăţi în valută: • în numerar: ordin de plată numerar; DPE/dispoziţie de transfer; • prin virament: DPE/dispoziţie de transfer; mesaj SWIFT; notă contabilă.

134

5.3.1. Conţinutul documentelor

Înscrisurile care stau la baza înregistrărilor în contabilitate pot dobândi calitatea de document justificativ numai în cazurile în care furnizează toate informaţiile prevăzute în reglementările legale în vigoare.

Documentele contabile care servesc la prelucrarea, centralizarea şi înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor consemnate în documentele justificative, întocmite manual sau în condiţiile utilizării tehnicii de calcul, trebuie să cuprindă elementele cu privire la:

• felul, data documentului şi numărul acestuia (cu excepţia documentelor care nu sunt prevăzute a se numerota: bilet la ordin, cambie, DPE etc.);

• sumele corespunzătoare operaţiunilor efectuate; • conturile sintetice şi/sau analitice debitoare şi creditoare; • unitatea bancară a plătitorului şi a beneficiarului; • semnăturile şi după caz, ştampila persoanelor autorizate să efectueze

operaţiuni în relaţia cu banca; • alte elemente cerute de reglementările legale in vigoare.

În documentele justificative şi în cele contabile nu sunt admise ştersături sau alte asemenea procedee, şi nici lăsarea de spaţii libere între operaţiunile înscrise în acestea.

Înregistrările contabile generate prin proceduri informatice automate, potrivit aplicaţiilor utilizate, sunt menţinute în evidenţele băncii în format electronic.

5.3.2. Întocmirea şi semnarea documentelor

Documentele de casă întocmite de către clienţi se prezintă de către aceştia la ghişeele unităţilor teritoriale ale băncii.

Documentele de decontare prin virament pot fi transmise, după caz, prin circuit bancar, sau pot fi prezentate la sediul unităţilor teritoriale ale băncii de către clienţi. Acestea trebuie să fie întocmite numai pe formulare tipizate şi completate cu toate datele de care dispun la rubricile ce sunt prevăzute în formular. Documentele tipizate prezentate băncii pot fi completate manual (cu cerneală sau pix de culoare albastră sau neagră), la maşina de scris sau la calculator, cu respectarea dimensiunilor, rubricilor, coloanelor etc. prevăzute în formularele tipizate, cu condiţia ca elementele pe care le conţin să fie clar imprimate.

Semnarea documentelor se face cu cerneală/pix de culoare albastră sau neagră, cu excepţia celor semnate electronic. Documentele transmise electronic poartă semnătura electronică a titularului de cont, pe care banca o verifică folosind cheia publică a clientului.

Prin convenţia încheiată cu banca pentru efectuarea operaţiunilor bancare prin virament, reprezentanţii legali ai titularului de cont pot desemna terţe persoane, care sa le efectueze, în măsura în care, potrivit documentelor în baza cărora au fost investiţi cu această calitate, au o astfel de competenţă.

Documentele prezentate de clienţi trebuie să poarte semnăturile persoanelor desemnate să reprezinte persoana juridică în relaţia cu banca şi ştampila persoanei juridice, potrivit fişei specimenelor de semnături, cu excepţia celor transmise prin virament.

Toate documentele prezentate de client trebuie să poarte data emiterii. La documentele aferente operaţiunilor cu numerar (ordin de încasare, ordin de plată în

numerar/cec numerar, borderouri însoţitoare de genţi sigilate etc.), data întocmirii/data emiterii trebuie să fie aceeaşi cu data prezentării lor la bancă.

Atât pe documentele de decontare prin virament, cât şi pe cele aferente operaţiunilor cu numerar, prezentate de client, pe baza cărora se efectuează înregistrări, trebuie sa fie indicate conturile în/din care se înregistrează sumele respective.

Ambele tipuri de documente trebuie să fie numerotate. În cazul documentelor cu regim special, numărul este cel imprimat pe formularul tipizat. Pentru documentele care nu au tipărit numărul şi seria, numărul este cel menţionat de către client (ordin de plata, borderou de încasare cec, cambii, bilete la ordin etc.) sau cel înscris manual sau prin intermediul aplicaţiei informatice, în cazul

135

documentelor întocmite de către bancă.

6. INSTRUMENTE DE DECONTARE

6.1. Instrumente de plată de credit

Transferul pe credit reprezintă seria de operaţiuni care încep prin emiterea de către plătitor a unui ordin de plată dat unei instituţii/unităţii bancare iniţiatoare pentru a pune la dispoziţia unui beneficiar o anumita sumă de bani şi care se finalizează prin acceptarea respectivului ordin de plată de către instituţia destinatară/unitatea bancară destinatară.

In unităţile teritoriale ale băncii operaţiunile aferente ordinului de plata în lei ăi valută se derulează, în conformitate cu prevederile Fişei de Produs bancar “ORDINUL DE PLATA ”.

6.2. Instrumente de plată de debit

6.2.1. Cecul

Cecul, denumit şi titlu în reglementările legale în vigoare, este un instrument de plată, inclusiv un titlu de credit, care pune în legătură in procesul creării sale trei persoane: trăgătorul, trasul şi beneficiarul. Instrumentul este creat de trăgător care, în baza unui disponibil constituit în prealabil la o societate bancară, dă ordin necondiţionat acesteia, care se afla în poziţie de tras, sa plătească la prezentare, o suma determinată unei terţe persoane sau însuşi trăgătorului emitent aflat în poziţie de beneficiar.

Cecul se materializează într-o fila de cec înseriată, iar carnetul de cecuri în numărul filelor de cec înseriate, numerotate etc., care compun un carnet.

Tipuri de cecuri a) Din punct de vedere al modului în care este stipulat beneficiarul:

• cec plătibil unei anumite persoane cu sau fara clauza "la ordin" (cec girabil). Clauza “la ordin” nu este obligatoriu sa figureze pe instrument, deoarece simpla înscriere a cuvântului “cec” implica prin ea însăşi posibilitatea transmiterii prin gir. Cecul girabil se poate transfera prin gir cu toate drepturile care decurg din aceasta;

• cec plătibil unei anumite persoane cu clauza „nu la ordin”. Acest tip de cec nu poate fi transmis prin gir, ci numai pe calea cesiunii ordinare;

• cec la purtător. Cecurile care fac parte din aceasta categorie, în momentul emiterii, nu indică expres beneficiarul sau poartă menţiunea “la purtător”. Acest cec va fi plătit fie persoanei desemnată ca beneficiar, fie purtătorului instrumentului. Cecul la purtător se transmite prin simpla remitere a titlului de la un purtător la altul.

b) După modul de încasare: • cec simplu (se poate plăti în numerar, devenind cec numerar, în condiţiile legii, sau în

cont; se poate transforma în cec barat şi în cec certificat); • cec barat (se utilizează pentru plata în cont bancar; poate fi cu barare generală sau barare

specială); • cec certificat (reprezintă cecul pe care o societate bancară aflata in poziţia de tras

confirmă, înaintea remiterii cecului către beneficiar, existenţa fondurilor necesare efectuării plaţii ordonate prin respectivul instrument de plată; certificarea poate fi solicitată societăţii bancare de către trăgătorul emitent sau un posesor ulterior, beneficiar al cecului, înainte de a-l da la plată;

• cec de călătorie (în momentul emiterii unui cec, trăgătorul poate condiţiona plata acestuia de identitatea dintre semnătura persoanei care a primit cecul şi semnătura persoanei care încasează respectivul cec la prezentare).

c) În funcţie de părţile angajate în derularea plăţilor: • cec personal (tras de o persoană fizică sau juridică asupra unei bănci); • cec circular (este un titlu de credit la ordin, emis de către o societate bancară asupra

136

unităţilor sale teritoriale sau asupra altei societăţi bancare). Cecul simplu poate fi prezentat de posesorul sau (beneficiarul, în cazul în care nu a fost girat

sau ultimul giratar, daca a fost girat) la: a) unitatea bancară care îl deserveşte, în vederea:

• încasării în numerar sau în cont (dacă trăgătorul are cont deschis la aceeaşi unitate bancară);

• remiterii la încasare pe circuit intrabancar (dacă trăgătorul are cont deschis la o alta unitate bancară teritorială a aceleiaşi societăţi bancare) sau, după barare de către posesor, pe circuit interbancar (dacă trăgătorul are cont deschis la o alta societate bancară);

b) unitatea bancară teritorială care deserveşte trăgătorul. În cazul decontărilor intrabancare, cecul poate fi prezentat pentru a fi încasat în cont sau în numerar conform reglementărilor interne ale băncii şi direct la unitatea bancară a plătitorului.

Cecul barat. Cecul care poartă două linii paralele verticale sau oblice, dar nu orizontale, oriunde pe faţa

instrumentului şi care nu are nimic înscris în spaţiul delimitat de aceste linii, se numeşte cec cu barare generală. Cecul cu barare generală poate circula prin girare şi este valabil în posesia ultimului posesor.

Cecul care poartă două linii paralele verticale sau oblice, dar nu orizontale, oriunde pe faţa instrumentului şi care, în spaţiul delimitat de aceste linii, are înscrisă denumirea unei societăţi bancare, se numeşte cec cu barare specială.

În cazul cecului cu barare generală sau specială, beneficiarul este obligat să recurgă la serviciul unei societăţi bancare, printr-o unitate bancară aparţinând acesteia, care să primească plata în locul său.

Bararea poate fi făcută la emiterea cecului de către trăgător sau, în cursul circulaţiei acestuia, de către oricare dintre posesorii instrumentului respectiv.

Bararea generală poate fi transformată în barare specială prin redactarea denumirii unei societăţi bancare între cele două linii paralele. Bararea specială nu se poate transforma într-o barare generală.

Ştergerea liniilor paralele sau a denumirii unei societăţi bancare redactată între cele două linii paralele se consideră ca şi cum nu ar fi fost efectuată.

Un cec cu barare generală poate fi plătit numai unei societăţi bancare sau unui client al societăţii bancare aflate şi în poziţia de tras pe instrumentul respectiv.

Un cec cu barare specială poate fi plătit numai societăţii bancare a cărei denumire se află trecută între cele două linii paralele tranşate pe faţa instrumentului respectiv.

Cecul barat poate fi prezentat de către posesorul său, după caz, la: a) unitatea bancară teritorială care îl deserveşte, în vederea:

• încasării în cont (dacă trăgătorul are cont deschis la aceeaşi unitate bancară); • remiterii la încasare pe circuit intrabancar (daca trăgătorul are cont deschis la o alta

unitate teritoriala a băncii respective) sau pe circuit interbancar (daca trăgătorul are cont deschis la o alta societate bancară);

b) unitatea bancară teritoriala care deserveşte trăgătorul. În cazul în care plătitorul are cont deschis la o altă societate bancară, cecul barat se remite spre încasare pe circuit interbancar şi intră în compensarea plăţilor potrivit prevederilor şi circuitelor prezentate în reglementările legale în vigoare privind compensarea multilaterală a plăţilor interbancare fără numerar pe suport hârtie.

Cecul de călătorie este instrumentul de plată prin care trăgătorul condiţionează plata acestuia de identitatea dintre cele două semnături puse pe cec de cumpărător. În cazul unui cec de călătorie, succesiunea operaţiilor este următoarea:

• trăgătorul vinde cecurile de călătorie unei persoane, denumită posesor; • în momentul cumpărării cecurilor de călătorie, posesorul înscrie o prima semnătură pe

fiecare cec în parte, în faţa trăgătorului; • posesorul cecurilor de călătorie le remite altei persoane în schimbul obţinerii unor

bunuri, servicii sau chiar numerar. Această persoană este denumită beneficiar; • în momentul remiterii cecurilor de călătorie către beneficiar, posesorul înscrie o a doua

semnătură în faţa acestuia. Identitatea perfectă între cele două semnături confirmă legalitatea cecului respectiv;

137

• beneficiarul încasează contravaloarea cecurilor de călătorie de la societatea bancară unde îşi are deschis contul trăgătorul.

Cecul circular este un titlu de credit la ordin, emis de către o societate bancară asupra unităţilor sale teritoriale sau asupra altei societăţi bancare. Cecul circular este plătibil la vedere în oricare din locurile indicate pe instrument de societatea bancară emitentă. De regulă, în cecul circular societatea bancară emitentă este atat trăgător, cât si tras. Prin cecul circular, societatea bancară emitentă se obligă definitiv a efectua plata cecului respectiv în favoarea beneficiarului, care este şi clientul său. Cecul circular cuprinde următoarele menţiuni obligatorii:

• denumirea de "cec circular" în cuprinsul instrumentului, astfel încât sa rezulte cu precizie intenţia emitentului de a se supune dispoziţiilor legale privind acest tip de instrument;

• promisiunea necondiţionată a societăţii bancare de a plăti la vedere o anumita sumă de bani;

• numele şi prenumele primitorului, clientul societăţii bancare emitente; • data şi locul în care a fost emis cecul circular; • semnătura reprezentantului legal al societăţii bancare emitente.

Este interzisa emiterea de cecuri circulare la purtător. Cecul circular căruia ii lipseşte unul din elementele menţionate mai sus nu are valoarea unui cec

circular. Cecul circular este plătibil la vedere in termen de 15 de zile de la data emiterii. Posesorul care

nu prezintă cecul la plată în acest interval decade din dreptul de regres, având dreptul la o acţiune contra societăţii bancare emitente. Acest drept se prescrie în termen de trei ani de la data emiterii.

Dacă societatea bancară emitenta a ajuns în urma circulaţiei cecului circular în posesia acestuia, înseamnă că respectivul instrument a încheiat ciclul economic pentru care a fost destinat. Girul in favoarea societăţii bancare emitente stinge obligaţia asumata prin cecul circular.

Cecul certificat Prin expresia "cec certificat" se înţelege cecul pe care o societate bancară aflată în poziţie de

tras, confirmă, înaintea remiterii cecului către beneficiar, existenţa fondurilor necesare efectuării plaţii ordonate prin respectivul instrument de plat’. Prin certificarea cecului, trasul nu se obligă direct, însă are obligaţia ca în caz de neplată să despăgubească pe posesorul care a suferit o daună din acest motiv.

Cecul alterat Un cec alterat conţine ştersături, modificări sau adăugiri ale unor cuvinte, date, menţiuni din

textul instrumentului. Prin alterarea unui cec se înţelege ştergerea, modificarea unor cuvinte, date sau menţiuni care au făcut sau fac parte din textul instrumentului sau adăugarea altora.

Alterarea unui cec valabil emis nu este o cauza de nulitate a instrumentului respectiv. Numai lipsa unor elemente esenţiale atrage nulitatea acestui cec.

Cecurile emise şi plătibile în România trebuie să fie prezentate la plata în termen de 15 zile de la data emiterii, acest termen calculându-se de la data emiterii înscrisă pe cec.

Cecul emis într-o ţară străină şi plătibil în România trebuie să fie prezentat în termen de 30 zile, iar daca este emis într-un stat din afara Europei în termen de 70 de zile.

Termenele prezentate mai sus sunt exprimate în zile calendaristice şi se calculează începând cu data emiterii cecului de către trăgător.

Revocarea la plată a cecului Un cec va putea fi onorat de către tras chiar şi în cazul în care termenul său de prezentare a

expirat, cu condiţia ca trăgătorul să nu fi revocat ordinul de plată privind cecul respectiv. Un cec va putea fi revocat în interiorul termenului de prezentare la plată numai în cazul

pierderii sau furtului instrumentului respectiv. Principiul nerevocabilitaţii cecului în interiorul termenului legal de prezentare nu este afectat de

situaţiile limită intervenite în ceea ce il priveşte pe trăgător. Astfel, cecul produce aceleaşi efecte şi purtătorul său beneficiază de aceleaşi drepturi chiar dacă după emiterea acestuia a intervenit moartea, incapacitatea sau restrângerea capacităţii trăgătorului.

Posesor al cecului In cazul în care cecul nu a fost girat, posesor legitim al cecului este beneficiarul plăţii al cărui

nume sau, după caz, a cărei denumire este indicat/indicată pe faţa cecului.

138

Pentru ca deţinătorul unui cec transmisibil prin gir sa fie considerat posesor legitim al cecului este necesar să existe o serie neîntreruptă a girurilor menţionate pe cec sau pe adaosul acestuia.

Posesorul cecului este cel indicat în ultimul gir ca giratar, iar dacă este vorba de un gir "in alb", atunci posesor poate fi orice persoană.

Daca şirul de giruri este întrerupt, posesor legitim al cecului este ultimul giratar dinaintea întreruperii, dacă acesta se află şi în posesia cecului.

Posesorul unui cec la purtător nu este obligat să dovedească legitimitatea posesiei sale printr-o serie neîntreruptă de giruri, simpla deţinere a cecului făcându-i posibilă exercitarea drepturilor sale privind respectivul cec.

În cazul in care o persoana pierde prin orice întâmplare posesia unui cec, noul posesor de buna-credinţa nu este obligat să predea cecul. Noul posesor va trebui, însă, să facă dovada că are dreptul la posesia cecului.

Legitimarea dreptului noului posesor al unui cec pierdut anterior de o alta persoana se face diferit in funcţie de tipul de cec:

• în cazul în care cecul este "la ordin", posesorul este apărat din punct de vedere legal, dacă îşi justifică posesia printr-o serie neîntreruptă de giruri, iar daca respectivul cec nu a fost girat, posesor legitim al cecului este beneficiarul plaţii;

• în cazul cecului "la purtător", posesorul este aparat prin simpla posesiune a cecului respectiv.

Posesor legitim al unui cec “netransmisibil”, în funcţie de cel care a pus această clauză este: • dacă respectiva clauză a fost pusă de către trăgător, posesor legitim al cecului este

beneficiarul plăţii al cărui nume sau, după caz, a cărei denumire este indicat/indicată pe faţa cecului;

• daca respectiva clauză a fost pusă de către un girant, posesor legitim al cecului este giratarul acestuia sau o societate bancara dacă respectivul giratar a girat la rândul lui cecul.

6.2.2. Cambia

Cambia este un titlu de credit, sub semnătură privată, care pune în legătură în procesul creării sale trei persoane: trăgătorul, trasul şi beneficiarul.

Titlul este creat de trăgător în calitate de creditor care dă ordin debitorului său, numit tras, să plătească o suma fixată la o dată determinată în timp, fie unui beneficiar, fie la ordinul acestuia din urmă.

Cambia cuprinde: • Denumirea de cambie trecută în însuşi textul titlului şi exprimată în limba întrebuinţată

pentru redactarea acestui titlu. • Ordinul necondiţionat de a plăti o sumă determinată. • Numele aceluia care trebuie să plătească (tras). • Arătarea scadenţei. • Arătarea locului unde plata trebuie făcută. • Numele aceluia căruia sau la ordinul căruia plata trebuie făcută. • Arătarea datei şi a locului emiterii. • Semnătura celui care emite cambia (trăgător).

Cambia se emite de trăgător, care de regulă este în poziţia de debitor faţă de beneficiar şi în cea

de creditor faţă de tras. Beneficiarul cambiei poate fie să încaseze suma înscrisa în cambie sau, prin girarea acesteia, să-

şi achite alte obligaţii ale sale. O cambie poate fi trasă:

• la vedere; • la un anume timp de la vedere; • la un anumit timp de la data emisiunii;

139

• la o zi fixă. Cambiile cu alte scadenţe sau cu scadenţe succesive sunt nule. Suma de plată va fi trecută pe faţa (recto) cambiei, fără a depăşi limitele spaţiului special alocat

textului acesteia, dar nu în diagonală sau sub semnătura trăgătorului, cu condiţia ca între această sumă şi declaraţia cambială să poată fi stabilită o legătură.

Cambia trebuie să fie prezentată spre plată la locul şi adresa indicată în ea. În lipsa arătării unei adrese, cambia trebuie să fie prezentată pentru plată:

• la domiciliul trasului sau al persoanei desemnate să plătească pentru el. • la domiciliul acceptantului prin intervenţiune sau al persoanei desemnate să plătească

pentru acesta. • la domiciliul celui indicat la nevoie.

Prezentarea unei cambii la plată se poate face în original sau prin trunchiere. Prin trunchiere se înţelege procedeul informatic care constă în următoarele operaţiuni succesive:

• transpunerea în format electronic a informaţiilor relevante de pe cambia originală; • reproducerea imaginii cambiei originale în format electronic; • transmiterea informaţiei electronice obţinute prin operaţiunile prevăzute mai sus

către instituţia de credit plătitoare. Pot face obiectul trunchierii numai cambiile acceptate. Prezentarea la plată a unei cambii prin trunchiere produce aceleaşi efecte juridice ca şi

prezentarea la plată a cambiei originale, cu condiţia ca aceasta din urmă să fi fost emisă cu respectarea prevederilor legii.

Instituţiile de credit pot recurge la procedeul trunchierii, cu condiţia ca între ele să existe o convenţie prealabilă în contextul unui aranjament de plată sau o convenţie constând în aderarea lor la un sistem de plăţi.

Imaginea cambiei originale reprezintă copia electronică a celei originale. Aceasta trebuie să respecte standardele stabilite potrivit convenţiilor prevăzute.

Momentul recepţionării de către instituţia de credit plătitoare, respectiv de către un sistem de plăţi a informaţiilor relevante pentru trunchiere şi a imaginii electronice a respectivei cambii, constituie momentul prezentării la plată.

Transmiterea către instituţia de credit plătitoare a informaţiilor relevante şi a imaginii cambiei prin trunchiere, trebuie realizată astfel încât să se asigure autenticitatea şi integritatea acestora, prin utilizarea oricăror procedee tehnice admise de lege.

Când prezintă la plată o cambia prin trunchiere, instituţia de credit este obligată: • să verifice dacă acea cambia în original respectă în formă şi conţinut prevederile

legale, inclusiv regularitatea succesiunii girurilor, cu excepţia autenticităţii semnăturilor trăgătorului şi giranţilor;

• să garanteze acurateţea şi conformitatea informaţiilor relevante pentru trunchiere transmise electronic cu datele din cambia în original, precum şi conformitatea imaginii, cu cambia în original.

Refuzul total sau parţial la plată al unei cambii prezentate la plată prin trunchiere se face în formă electronică, de către instituţia de credit plătitoare.

În baza refuzului, instituţia de credit care deţine cambia originală va înscrie pe aceasta: • data prezentării acesteia la plată, spre a se constata dacă prezentarea s-a efectuat în

cadrul termenului prevăzut; • declaraţia de refuz, datată şi semnată de către reprezentanţi legali sau împuterniciţi ai

acestora. Cambiile trebuie sa fie completate in întregime cu cerneala sau pix de culoare albastra sau

neagra sau prin dactilografiere. Menţiunile manuscrise vor fi completate cu majuscule, numai pentru suma în litere fiind posibilă înscrierea cu litere mici

Orice semnătură cambială trebuie să cuprindă: • în clar, denumirea persoanei juridice ori a entităţii care se obligă; • semnătura olografă a reprezentanţilor legali sau a împuterniciţilor persoanelor juridice

140

care se obligă ori a reprezentanţilor sau a împuterniciţilor altor categorii de entităţi care utilizează astfel de instrumente.

Pe titlurile cambiale semnătura reprezentantului autorizat al persoanei juridice implicate în lanţul cambial respectiv, nu va fi însoţită de ştampila persoanei juridice. Lipsa semnăturii trăgătorului sau a reprezentantului autorizat al acestuia, în situaţia în care trăgătorul este persoană juridică, anulează titlul.

Este interzisa tragerea unei cambii, asupra altei cambii sau asupra unui titlu de credit. 6.2.3. Biletul la ordin

Biletul la ordin este un instrument de plată şi titlu de credit, sub semnătură privată, prin care o persoană numită subscriitor sau emitent, în calitate de debitor, se obligă să plătească unei persoane numită beneficiar, care are calitatea de creditor, o sumă fixă de bani, la un anumit termen sau la prezentare.

Obligaţia subscriitorului (emitentului) unui bilet la ordin este identică cu aceea a trasului acceptant al unei cambii în sensul că se obligă în mod necondiţionat să plătească la scadenţă suma înscrisă pe titlu.

Biletul la ordin cuprinde: • denumirea de bilet la ordin trecută în însuşi textul titlului şi exprimată în limba

întrebuinţată pentru redactarea acestui titlu; • promisiunea necondiţionată de a plăti o sumă determinată; • arătarea scadenţei; • precizarea locului unde plata trebuie făcută; • numele aceluia căruia sau la ordinul căruia plata trebuie făcută; • arătarea datei şi a locului emiterii; • semnătura emitentului.

Titlul căruia îi lipseşte vreuna din condiţiunile arătate mai sus nu va fi considerat bilet la ordin, excepţie făcând cazurile ce urmează:

• biletul la ordin a cărui scadenţă nu este arătată, este socotit plătibil la vedere. • în lipsa unei precizări speciale, locul emisiunii titlului este socotit loc de plată şi în acelaşi

timp loc al domiciliului emitentului. • biletul la ordin care nu arată locul unde a fost emis, se consideră semnat în locul arătat

lângă numele emitentului. Biletul la ordin care întruneşte condiţiile de mai sus, poate fi prezentat la plată prin trunchiere,

în condiţiile stabilite pentru cambie cu excepţia condiţiei referitoare la acceptare, producând toate efectele pe care legea le recunoaşte biletului la ordin original.

Biletele la ordin trebuie să fie completate în întregime cu cerneală sau pix de culoare albastră ori neagră sau prin dactilografiere. Menţiunile manuscrise vor fi completate cu majuscule, numai pentru suma în litere fiind posibilă înscrierea cu litere mici.

Reglementările actuale presupun obligativitatea ridicării biletelor la ordin doar de la banca la care clientul are cont deschis. In momentul ridicării de către client a biletelor la ordin de la banca, IBAN-ul clientului va fi înscris pe biletele la ordin. Acest lucru înseamnă că biletele la ordin, la fel ca şi cecurile, ridicate de la o banca vor putea fi folosite doar pentru plăţi din contul deschis la acea bancă.

7. TEHNICI DE DECONTARE BANCARĂ ALE FIRMEI

7.1. Transmiterea datelor prin prezentarea la ghişeu

În vederea derulării operaţiunilor de decontări, clienţii se pot prezenta la ghişeele unităţilor teritoriale ale băncii cu documentele de plată respective.

141

Instrumentele de plată de credit pentru transferurile în lei şi valută pot fi prezentate şi executate la oricare unitate teritorială a băncii, indiferent de unitatea teritorială a băncii la care clientul are deschis contul curent.

Instrumentele de plata de debit pentru transferurile în lei pe teritoriul României pot fi depuse în vederea încasării la oricare unitate teritorială a băncii, decontarea lor efectuându-se de către unitatea teritorială a băncii la care este deschis contul menţionat pe document.

7.2.Transmiterea datelor prin MultiCash

Clientul poate efectua, prin intermediul unităţii bancare la care are deschis contul curent, operaţiuni bancare în lei/valută utilizând produsul MultiCash. Acesta reprezintă o soluţie software structurată ce permite gestionarea optimă a încasărilor şi plăţilor. Programul se instalează pe calculatoarele reprezentanţilor firmei ce deservesc relaţia cu banca şi permite următoarele operaţiuni:

• vizualizarea extrasului de cont zilnic şi a extrasului intermediar actualizat în timpul zilei, din oră în oră;

• efectuarea de plăţi în lei şi valută; • transmiterea/primirea fişierelor tip text.

Punerea la dispoziţia clientului a acestui produs se face, de către unitatea bancară teritorială la care are deschis contul curent, pe bază contractuală.

7.3. Transmiterea datelor prin SWIFT

SWIFT, ca unică fereastră de conectare a zonelor caracteristice celor 3 categorii de plăţi, permite băncilor comerciale să îşi optimizeze costurile, întrucât pune la dispoziţia acestora un singur canal de comunicaţie, un singur standard şi soluţii pentru derularea instrucţiunilor de plată.

Reţeaua SWIFT reprezintă un sistem de comunicare care se bazează pe principiul transmiterii reciproce de informaţii între două bănci sau între doi participanţi oarecare. Banca iniţiatoare a trimiterii mesajului şi cea destinatară (receptoare a mesajului) nu se află în legătura directă, mesajul fiind transmis prin intermediul centrului de operare la care este racordată tara din care acesta porneşte.

Pentru transmiterea unui mesaj, utilizând reţeaua SWIFT, se procedează astfel: • se întocmeşte mesajul, la un terminal, de către o operatoare care lucrează cu un ecran

performant, în funcţie de normele SWIFT şi tipul mesajului; • se plasez mesajul întocmit într-un şir de aşteptare; • mesajul se controlează de un verificator şi se plasează într-un şir de plecare; • ordinatorul băncii emitente, după ce verifică dacă normele SWIFT au fost respectate,

transmite mesajul centrului de comutare cu ajutorul concentratorului naţional; • mesajul, stocat la centrul de comutare, se transmite destinatarului după identificarea

acestuia. 7.2. Decontări intrabancare si interbancare

Sistemul bancar practică următoarele categorii de operaţiuni de decontări: • operaţiunile de tip transfer credit iniţiate si primite de unităţile teritoriale ale băncii în

sistem intrabancar si interbancar; • operaţiuni cu instrumente de plată de debit în sistem intrabancar şi interbancar; • transferuri interne şi externe în valută.

7.2.1. Decontările intrabancare

Sistemul de decontări intrabancare asigură schimbul de instrucţiuni de plată între două unităţi bancare ale aceleiaşi bănci, respectiv unitatea bancară iniţiatoare şi unitatea bancară destinatară;

Decontările intrabancare se derulează on-line, în timpul programului de lucru iar sumele decontate se înregistrează în conturile clienţilor beneficiari în ziua decontării lor.

142

7.2.2. Decontările interbancare

Sistemul de decontări interbancare include două variante de procesare a informaţiilor difuzate de către instituţiile de credit, respectiv:

Sistemul Electronic de Plăţi (SEP), cu componentele sale: • Sistemul ReGIS – (Romanian Electronic Gross Interbank Settlement) este un sistem de

decontare pe bază brută în timp real care asigură schimbul electronic de instrucţiuni de plată între participanţi şi decontarea finală (definitiva) a transferurilor de fonduri aferente acestora în mod continuu, tranzacţie cu tranzacţie, precum şi decontarea finală (definitiva) a poziţiilor nete provenite de la sistemele cu decontare pe bază netă şi a transferurilor de fonduri aferente operaţiunilor cu instrumente financiare. Sistemul asigura finalitatea irevocabila a decontării din punct de vedere al beneficiarului;

• SENT – (Sistemul Electronic cu decontare pe baza Neta administrat de TRANSFOND SA) – este un sistem electronic de compensare multilaterală plăţilor, care asigură schimbul de instrucţiuni de plată între participanţi, calculează poziţiile nete multilaterale ale participanţilor şi iniţiază decontarea în sistemul ReGIS a unei instrucţiuni de decontare pe bază neta (IDN);

• SaFIR – (Sistemul de Înregistrare şi Decontare a Titlurilor de Stat) - este un sistem electronic care ţine evidenţa emisiunilor de titluri în circulaţie (funcţie de registru primar), asigură decontarea operaţiunilor cu titluri cu respectarea principiului, livrare contra plată’’, gestionează garanţiile sub formă de titluri de stat aferente SENT, precum si operaţiunile REPO intraday aferente ReGIS.

Sistemul de compensare multilaterala a plăţilor interbancare fără numerar, pe suport hartie, pe

bază neta. Pentru decontările derulate prin Sistemul Electronic de Plăţi, accesul unităţilor teritoriale ale

băncii la sistemul interbancar se efectuează centralizat prin intermediul Centralei băncii astfel: • instrucţiunile de plată destinate decontării prin sistemul ReGIS sunt transmise/primite

prin intermediul reţelei SWIFT; • instrucţiunile de plată a decontării prin sistemul SENT sunt transmise/primite prin

intermediul reţelei proprietare a TransFonD denumita TFDnet. 7.2.3. Decontări internaţionale

Operaţiunile de decontări internaţionale se derulează cu respectarea prevederilor Regulamentului BNR privind regimul valutar şi a celorlalte reglementări legale incidente. Produsele specifice acestor operaţiuni puse la dispoziţia clienţilor de către bănci sunt:

• ordinul de plată, • acreditivul documentar, • incasoo-ul, • cecul în valută etc.

8. MODALITĂŢI DE DECONTARE

8.1. Direct Debit

Operaţiunile de decontări având drept modalitate de plată debitarea directă se desfăşoară în conformitate cu reglementările BNR în domeniul debitării directe prin casa automată de compensare.

În unităţile teritoriale ale băncii operaţiunile aferente direct debitului se derulează, atât pe sistem interbancar, cât şi pe sistem intrabancar, în conformitate cu prevederile Fişei de Produs “DIRECT DEBIT”.

143

8.2. Standing Order Operaţiunile de decontări avand drept modalitate de plata ordinele de plata programată se

desfăşoară în conformitate cu reglementările BNR în domeniu. In unităţile teritoriale ale băncii operaţiunile aferente Standing Order se derulează, atât pe sistem

interbancar, cât şi pe sistem intrabancar, în conformitate cu prevederile Fişei de Produs “STANDING ORDER”.

8.3. Plăţi prin Mandat In unităţile teritoriale ale băncii operaţiunile aferente plăţilor prin mandat se derulează, pe sistem

intrabancar, în conformitate cu prevederile Fişei de Produs “PLATI INTRABANCARE PRIN MANDAT”.

8.4. Incasso Operatiunile prin Incasso se derulează în baza Regulilor Uniforme privind Incasso – Publicaţia

522 a Camerei Internaţionale de Comert, Paris, cu modificările ulterioare. In unităţile teritoriale ale băncii operaţiunile aferente INCASSO se derulează în conformitate cu

prevederile Fişei de Produs “INCASSO”. 8.5. Acreditiv Operaţiunile prin Acreditive în lei/valută se derulează în baza următoarelor reglementari:

• Reguli si Practici Uniforme pentru Acreditivele Documentare–Publicatia 500 a Camerei Internaţionale de Comert, Paris;

• Incoterms 2000–Reguli oficiale ale Camerei Internaţionale de Comerţ pentru interpetarea conditiilor comerciale;

• Standard International–Practica Bancară (ISBP) pentru examinarea documentelor in cadrul acreditivelor documentare ICC Publicatia nr. 645/2003, cu modificările ulterioare.

În unităţile teritoriale ale băncii operaţiunile aferente Acreditivului se derulează în conformitate cu prevederile Fişei de Produs “ACREDITIVE DOCUMENTARE”.

9. SURSELE DE FINANŢARE ALE AFACERILOR DERULATE DE FIRME Sursele potenţiale de fonduri pentru finanţarea firmelor sunt41:

• fondurile proprii; • creditele bancare; • finanţările din programe speciale; • leasing-ul; • creditele de la furnizori şi clienţi; • creditele pe efecte de comerţ (factoring-ul şi scontarea)

9.1. Fondurile proprii

Acestea reprezintă cel mai frecvent punct de plecare în cazul afacerilor mici şi noi. Instituţiile financiare sunt mai puţin deschise - în special în perioade de instabilitate economică - firmelor aflate la început decât celor cu o "istorie" deja bine conturată. Această decizie se bazează pe ratele mari de "mortalitate" înregistrate de afacerile noi.

41 Nisulescu, Ileana ; Stefanescu, Aurelia. Modalitati de finantare utilizate de IMM-uri in Romania. In: Tribuna economica v. 17, nr. 9,

2006.

144

Fondurile proprii oferă avantajul unei siguranţe mai mari - nu vor fi retrase în cazul deteriorării situaţiei financiare, ca în cazul unui credit bancar. Nu este necesară expunerea detaliată a planului de afaceri în faţa unor parteneri externi, şi nici aprobarea acestora pentru luarea deciziilor importante.

Această sursă de finanţare asigură deci flexibilitate, siguranţă şi independenţă. Totodată, în perspectiva atragerii de surse de finanţare exterioare firmei angajarea unor fonduri proprii reprezintă o garanţie a motivaţiei întreprinzătorului pentru asigurarea succesului afacerii.

Dezavantajele finanţării din surse proprii sunt şi ele importante: • fondurile proprii sunt în general destul de limitate şi pot frâna dezvoltarea afacerii; • în caz de nereuşită, pierderea va fi suportată în întregime de întreprinzător; • firma va fi puţin cunoscută de instituţiile financiare şi va putea mai greu mobiliza fonduri în

situaţii speciale. 9.2. Creditul bancar

Creditul bancar reprezintă o sursă principală de fonduri, în special pentru firmele mici şi mijlocii. În cazul României, accesul la credit al firmelor noi sau de mici dimensiuni este mai dificil.

Avantajele creditului bancar pot fi următoarele: • obţinerea de fonduri suplimentare, peste cele proprii; • stabilirea unei relaţii cu o instituţie financiară cunoscută, accesul mai uşor la alte servicii

furnizate de către bancă; • obţinerea unui credit poate funcţiona ca un semnal ce atestă viabilitatea afacerii în faţa

altor investitori potenţiali; • în cazul anumitor forme de credit există un grad de flexibilitate în ceea ce priveşte

sumele angajate, datele la care se angajează sumele respective, dobânzile şi termenele de rambursare;

• necesitatea de a convinge banca de viabilitatea afacerii sau simpla completare a unei cereri de creditare poate "forţa" întreprinzătorul să îşi analizeze în mod obiectiv afacerea, să obţină o imagine clara a situaţiei sale financiare şi un tablou al punctelor slabe, punctelor tari, oportunităţilor şi ameninţărilor care caracterizează situaţia firmei.

Dezavantaje ale creditului bancar: • reticenţa băncilor în ceea ce priveşte finanţarea noilor firme, banca având nevoie de

siguranţa că va primi înapoi banii acordaţi drept credit, în timp ce firmele nou-înfiinţate nu oferă această garanţie, din diferite motive (nu au istoric, nu au experienţă, nu au foarte multe elemente care să facă din aceste firme elemente stabile în cadrul economiei);

• riscul de a pierde garanţiile depuse sau chiar riscul de faliment în cazul nerestituirii creditului;

• implicarea unui factor "extern" în managementul firmei, apariţia unor restricţii; • expunerea la riscuri noi - de exemplu riscul ratei dobânzii; • riscul întreruperii creditării în cazul unor evenimente nefavorabile pentru firmă.

9.3. Programe speciale de finanţare

Firmele au acces la diferite programe de finanţare nerambursabile. Surse potenţiale de finantare sunt programele Uniunii Europene, cele ale guvernului Romaniei, etc. Obţinerea unor astfel de finanţări presupune:

• informarea permanentă asupra programelor existente; • studierea criteriilor de eligibilitate, a documentaţiei necesare, a termenelor de depunere a

cererilor de finanţare şi a condiţiilor de derulare a finanţării şi de evaluare a proiectului; • selectarea variantelor potrivite cu profilul de activitate al firmei; • alcătuirea documentaţiei necesare şi depunerea proiectului.

145

Este recomandabilă evaluarea riguroasă a şanselor de reuşită ale cererii de finanţare înainte de a o iniţia; pot fi astfel evitate consumuri ineficiente de timp şi bani. Este posibil ca însuşi programul să sugereze posibilităţi de extindere/diversificare a activităţii firmei.

Înainte de a se angaja pe această cale, întreprinzătorul va trebui să estimeze corect efectele unei astfel de mişcări strategice. Fondurile acordate în condiţii teoretic avantajoase se pot dovedi o problemă în cazul în care firma nu are capacitatea de a le folosi în condiţiile prevăzute de finanţator.

9.4. Leasing-ul

Leasing-ul este o formă specială de realizare a operaţiei de creditare pe termen mediu şi lung pentru procurarea, de regulă, de echipament industrial42.

Echipamentul este cumpărat de către societatea de leasing şi se închiriază ulterior solicitantului. De multe ori, solicitantul însuşi este mandatat în numele societăţii de leasing să cumpere echipamentul de care are nevoie.

Contractul de leasing se încheie apoi între societatea de leasing şi solicitant şi prin acest contract solicitantul primeşte în folosinţă echipamentul. Această formă de leasing se mai numeşte şi leasing comercial, şi reprezintă forma principală de leasing.

Forme speciale de leasing sunt lease-back şi time-sharing: • în forma de lease-back, posesorul echipamentului se confundă cu solicitantul care are

nevoie urgentă de bani. În acest caz, el vinde utilajul unei societăţi de leasing, închiriindu-l apoi de la aceasta;

• în forma de time-sharing, sunt mai mulţi solicitanţi care vor să utilizeze acelaşi echipament, dar fiecare îl foloseşte o anumită perioadă de timp.

Indiferent de forma în care se face leasing-ul, la sfârşitul perioadei solicitantul are mai multe opţiuni:

• încetarea contractului; • continuarea lui pentru o nouă perioadă de timp; • cumpărarea utilajului la preţul prestabilit.

9.5. Creditele de la furnizori şi clienţi

Din momentul în care firma a primit bunurile/serviciile livrate de către furnizori şi până în momentul plăţii efective, întreprinzătorul beneficiază efectiv de un credit din partea furnizorului. O situaţie asemănătoare apare în cazul în care clienţii firmei plătesc anticipat.

Evident, acest tip de finanţare reciprocă se face între parteneri de afaceri care prezintă încredere unul pentru celalalt, iar sumele care se vehiculează nu sunt foarte mari, dar sunt suficiente pentru a optimiza fluxul de numerar al unei firme pentru o perioadă scurtă de timp.

Este în interesul firmei să prelungească perioada de plată a furnizorilor şi, în acelaşi timp, să îşi încaseze cât mai repede creanţele. Această "optimizare" nu trebuie totuşi să afecteze relaţiile de afaceri ale firmei.

Acumularea unor datorii excesive între parteneri poate duce la blocaje financiare. Cunoaşterea metodelor alternative de plată şi negocierea avantajoasă a contractelor sub acest aspect se pot dovedi extrem de utile în managementul firmei.

9.6. Factoring-ul şi scontarea

Factoring-ul reprezintă o formă de creditare pe termen scurt acordată de bănci comerciale prin compensarea creditului furnizor. Creditul se garantează cu o factură înainte de scadenţa apărută dintr-un contract de vânzare-cumpărare între un furnizor şi un cumpărător.

42 Nisulescu, Ileana, Alternative privind finantarea IMM-urilor - creditul bancar versus leasingul. In : Gestiunea si contabilitatea firmei,

v. 9, nr. 3, 2006

146

Din punct de vedere juridic, factoring-ul reprezintă un contract încheiat între banca (factor) şi client (aderent) prin care factorul (banca) se obligă să plătească la prezentarea documentelor care atesta o creanţă comercială o anumită sumă de bani în schimbul unui comision.

Suma de bani pe care o plăteşte banca la prezentarea facturilor poartă denumirea de finanţare imediată sau factoring disponibil. Suma de bani pe care bancă o achită în momentul încasării facturilor poartă denumirea de finanţare la încasare sau factoring indisponibil.

În cazul în care există o factură achitabilă la scadenţă, dar necesitatea de bani apare înainte de scadenţă, atunci factura va fi achitată de către bancă la un preţ mai mic decât cel înscris pe factură, urmând ca banca să încaseze preţul total.

Din diferenţa între preţul plătit de bancă şi cel încasat de ea la scadenţa facturii, banca îşi acoperă cheltuielile şi se formează profitul ei. Banca va cumpăra, practic, factura la un preţ mai mic.

Scontarea reprezintă o formă de creditare pe termen scurt acordată de bănci comerciale prin achitarea înainte de scadenţă a unor efecte comerciale (trate, bilete la ordin, etc.).

Scontarea reprezintă o operaţiune de cumpărare de către bănci a efectelor de comerţ deţinute de clienţii lor în schimbul acordării creditului de scont şi reţinerii de către bancă a unei sume denumită agio formată din valoarea scontului adunată cu comisioanele.

Ca orice operaţiune de creditare, scontarea presupune depunerea unei garanţii stabilite de comun acord şi concretizate printr-un procent aplicat la valoarea nominală a efectelor scontate.

Un efect comercial reprezintă un angajament pe care un trăgător îl ia în numele unui tras în favoarea unui beneficiar.

De exemplu, un plătitor (trăgător), depune banii la o bancă comercială (trasul) şi emite un cec (efectul comercial) către un furnizor (beneficiarul), urmând ca furnizorul (beneficiarul) să recupereze banii de la banca comercială (trasul) la scadenţă prin prezentarea cecului (efectul comercial).

In cazul în care beneficiarul are nevoie de bani înainte de scadenţă, el poate sconta efectul comercial respectiv la o bancă comercială, urmând ca banca să-l onoreze la o sumă mai mică decât cea înscrisă pe efectul comercial, şi să recupereze la scadenţă banii de la tras, sau să resconteze efectul comercial înainte de scadenţă la altă bancă sau chiar la Banca Naţională.

10. ACTIVITATEA DE CREDITARE A FIRMEI 10.1. Principii şi reguli generale privind creditarea firmelor

În activitatea pe care o desfăşoară, firmele apelează, în funcţie de necesităţi, la resursele de creditare oferite de bănci. La rândul lor, băncile emit în acest sens norme proprii care reglementeaza cadrul metodologic în ceea ce priveşte creditarea persoanelor juridice (corporate), respectiv principiile şi regulile generale privind modul de analiză, aprobare, acordare, administrare şi rambursare a creditelor.

Potrivit acestora, ele acordă clienţilor credite în lei şi valută pe termen scurt, mediu şi lung. In activitatea de creditare, se vor respecta prevederile Legii privind activitatea bancară cu

modificările şi completările ulterioare, normele, instrucţiunile şi regulamentele emise de Banca Naţională a Romaniei, orice alte dispoziţii legale, precum şi actul constitutiv şi reglementările interne ale băncii.

Prudenţa bancară şi spiritul de răspundere sunt principiile fundamentale ce caracterizează activitatea băncii în vederea acoperirii corespunzătoare a riscurilor conform procedurilor specifice de risc.

Analiza afacerilor clienţilor se efectuează pentru identificarea şi evaluarea capacităţii de plată, respectiv de a genera venituri şi lichidităţi ca principală sursă de rambursare a creditului şi de plată a dobânzii.

La analiza documentaţiilor de credite se va ţine seama de influenţa asupra mediului înconjurator a proiectelor solicitate a fi finanţate, banca urmărind ca solicitanţii să prezinte credibilitate pentru rambursarea acestora la scadenţă. In acest scop, se cere împrumutaţilor să prezinte garanţii asiguratorii potrivit principiului prudenţei bancare.

147

Creditele aprobate, se consemnează în documente contractuale încheiate între bancă şi client. Contractele de credit, cele asimilate şi contractele accesorii încheiate în scopul garantării creditului - constituie titluri executorii.

Respectarea destinaţiei creditelor, stabilită prin documentele contractuale încheiate, este obligatorie pentru clienţi - împrumutaţi. Schimbarea destinaţiei creditului aprobat se face numai cu acordul scris al băncii.

10.2. Documentaţia necesară creditării

În vederea acordării unui credit banca solicită firmei următoarele documente: a) cererea de credite semnată de persoanele autorizate să reprezinte legal clientul solicitant,

conform modelului din anexa 1; b) bilanţul contabil, contul de profit şi pierdere, încheiate pentru ultimii doi ani, ultimele situaţii

contabile, balanţa de verificare încheiată pentru ultima lună. Banca va solicita, după caz, situaţiile contabile consolidate, raportul auditorilor firmei sau certificarea bilanţului conform reglementărilor legale în vigoare;

c) fluxul de lichidităţi (cash flow) aferent perioadei pentru care clientul solicită creditul, determinat potrivit modelului prezentat în anexa nr.2 şi bugetul de venituri şi cheltuieli al activităţii generale ;

d) acordul de consultare la Centrala Riscurilor Bancare ; e) certificat de atestare fiscală care se va solicita la prima cerere de credit şi de câte ori se

consideră necesar ; f) actele de proprietate ale bunurilor propuse în garanţie; g) lista bunurilor cu care au fost garantate eventuale împrumuturi contractate cu alţi creditori; h) hotărârea organului competent potrivit actelor constitutive şi legii, cu privire la contractarea

şi garantarea de credite; i) orice alte documente considerate necesare de bancă. In cazul creditelor garantate cu depozite colaterale, se solicită numai documentele prevăzute la

lit. a), d) si h), mai sus prezentate ; dacă banca nu dispune de situaţiile periodice pentru determinarea performanţei financiare în vederea clasificării creditelor, se solicită şi următoarele documente: bilanţul, contul de profit şi pierdere şi balanţa de verificare pentru ultima perioadă de raportare (30.06. sau 31.12.).

Clienţii-solicitanţi vor anexa, după caz, următoarele documente specifice în funcţie de creditul solicitat, astfel :

a) în cazul creditelor pentru finanţarea cheltuielilor şi stocurilor temporare ori sezoniere : • situaţia stocurilor/cheltuielilor temporare ori sezoniere ; • fundamentarea necesităţii formării acestora.

b) credite pentru instrumente de plată : • cecurile; • biletele la ordin şi cambiile

c) în cazul creditelor pentru investiţii: Studiul de fezabilitate sau planul de afaceri, întocmite de preferinţă în conformitate cu

reglementările în vigoare ale băncii privind elaborarea studiilor de fezabilitate şi a planurilor de afaceri.

Prezentarea studiului de fezabilitate este necesară în cazul cererilor de finanţare a proiectelor de investiţii, într-una din următoarele situaţii:

• investiţia este complexă şi valoarea ei depăşeşte echivalentul a 1.000.000 EUR. • investiţia este complexă, valoarea sa este mai mare sau egală cu 500.000 EUR şi mai mică

de 1.000.000 EUR, reprezentând cel puţin 50% din cifra de afaceri realizată de firma solicitantă în ultimul an întreg încheiat.

• clientul îşi începe activitatea cu o investiţie. In cazul cererilor de finanţare a proiectelor de investiţii care nu necesită studiu de fezabilitate, se

va prezenta planul de afaceri, cu excepţia cazurilor când se finanţează investiţii în mijloace fixe sau

148

imobilizări neproductive (activităţi care nu au legătură directă cu activitatea de bază a societăţii ) a căror valoare totală nu depăşeşte echivalentul a 100.000 EUR.

In aceste cazuri, Supervizorul credite corporate Front Office sau Directorul executiv al unităţii

bancare teritoriale (în funcţie de limitele de autoritate stabilite) va decide, după caz, prezentarea, de către solicitantul de credite, a unui plan de afaceri sau a unui memoriu tehnic justificativ.

d) în cazul scrisorilor de garanţie bancară şi avalurilor, dacă este cazul : • documentele comerciale în baza cărora se solicită emiterea scrisorii de garanţie/acordarea

avalului (caiet de sarcini pentru participarea la licitaţie, • contractele comerciale, • contracte de împrumut, comenzi confirmate etc.).

10.3. Analiza economico-financiară a activităţii clienţilor

Analiza economico-financiară se efectuează de catre personalul cu atribuţii specifice din Back Office, respectiv de către managerii de credite corporate. Analiza aspectelor economico-financiare stabileşte diagnosticul situaţiei economico-financiare necesar deciziei de creditare, pe baza documentelor de sinteză contabilă şi a fluxului de lichidităţi (cash-flow-ului) pentru perioada următoare.

Analiza se efectuează utilizând programul informatic specific, pe baza situaţiilor financiare anuale şi/sau periodice, pe 3 perioade de timp anterioare, respectiv pe ultimii 2 ani consecutivi încheiaţi (două situaţii financiare anuale şi ultima situaţie contabilă periodică (balanţa de verificare).

In cazul clienţilor a căror activitate se desfăşoară de mai puţin de doi ani, analiza se efectuează, după caz, pe baza ultimelor situaţii contabile disponibile, respectiv, ultima situaţie financiară anuală şi două balanţe de verificare sau a ultimelor trei balanţe de verificare.

In cazul clienţilor care îşi încep activitatea cu o investiţie şi care în mod obiectiv nu dispun de situaţii financiare periodice, finanţarea acestora se face pe baza analizei studiului de fezabilitate prezentat.

Analiza economico-financiara a activităţii clienţilor cuprinde : a) Analiza patrimoniului, exprimă starea la încheierea unui exerciţiu sau perioada de timp, fiind

o parte componentă a situaţiilor financiare anuale. Informaţiile privind poziţia financiară a clientului vor avea în vedere :

• analiza imobilizărilor corporale şi necorporale şi a surselor de acoperire a acestora; • analiza creanţelor, datoriilor şi obligaţiilor faţă de terţi; • analiza celorlalte posturi din situaţiile financiare.

b) Analiza veniturilor, cheltuielilor şi contului de profit şi pierdere, se bazează pe : • analiza rezultatelor activităţii şi a profitului obţinut; • analiza repartizării profitului net; • analiza pierderilor înregistrate şi recuperarea lor.

c) Analiza fluxului de lichidităţi pe perioada următoare, presupune ca pe baza evoluţiei din perioada anterioară, portofoliului de contracte de aprovizionare şi desfacere şi a programului de producţie/activitate, să se prognozeze:

• posibilităţile clientului-solicitant de a genera în viitor lichidităţi; • capacitatea clientului-solicitant de a-şi onora obligaţiile de plată viitoare.

Prin analiza economico-financiară a activităţii clienţilor, se urmăreşte existenţa pe perioada de creditare a capacităţii de rambursare/plată pentru credit şi dobânzi, utilizând fluxul de lichidităţi (cash flow-ul) previzionat.

Creditele se acordă, de regulă în limita capacităţii de rambursare a clienţilor rezultată din cash-flow.

149

Indicatorii de analiza a bonităţii clienţilor se urmăresc printr-un sistem de indicatori de nivel şi structură (cifra de afaceri, capitaluri proprii, rezultatul exerciţiului, fond de rulment, necesar de fond de rulment, trezorerie netă, lichiditate, solvabilitate, grad de îndatorare, viteza de rotaţie) şi indicatori de performanţă (rentabilitate, risc financiar, rata valorii adăugate, politica de dividende) - anexa nr.3.

Pentru efectuarea aprecierii finale asupra bonităţii clienţilor-solicitanţi, se coroborează rezultatele şi interpretarea indicatorilor astfel încât să se evidenţieze punctele tari şi cele slabe, care să contribuie la luarea unor decizii fundamentate.

Pentru desfăşurarea activităţii de creditare, se vor avea în vedere următoarele: • stabilirea destinaţiei creditului şi a sursei de rambursare a acestuia; • profilul de risc curent al contrapartidei şi garanţiile prezentate, precum şi senzitivitatea

garanţiilor la evoluţiile economice şi cele ale pieţei; • istoricul serviciului datoriei aferent contrapartidei şi capacitatea curentă şi viitoare de

rambursare a acesteia, bazată pe evoluţiile financiare istorice şi proiecţiile viitoarelor fluxuri de numerar;

• experienţa în activitate a contrapartidei şi sectorul economic în care aceasta îşi desfăşoară activitatea;

• termenii şi condiţiile propuse în contractul de creditare, inclusiv clauzele destinate să limiteze modificările în profilul de risc viitor al contrapartidei;

• capacitatea băncii de executare şi valorificare a garanţiilor, dacă este cazul, într-un termen cât mai scurt.

10.4. Analiza aspectelor non - financiare privind clienţii băncii şi a garanţiilor

Analiza non - financiară vizează credibilitatea clientului, respectiv conduce la formarea convingerilor referitoare la calităţile morale şi profesionale ale managerilor clienţilor-solicitanţi, a principalilor asociaţi şi colaboratori, precum şi a reputaţiei privită prin calitatea produselor, serviciilor şi a modului de îndeplinire a obligaţiilor asumate în relaţiile cu partenerii de afaceri.

Analiza aspectelor non - financiare se efectuează de către managerii de relaţii corporate. Aspectele non - financiare care se urmăresc de către managerii de relaţii corporate sunt cele stabilite prin modelul de referat de credite.

10.5. Garanţii

Pentru toate creditele se efectuează analiza garanţiilor propuse de clientul solicitant. In acest sens, se vor selecta din tipurile de garanţii prevăzute de Manualul de Garanţii una sau mai multe garanţii („mix de garanţii").

In cererea de credit/cererea privind eliberarea SGB/avalizare etc., solicitantul va propune anumite garanţii, managerul de relaţii corporate având obligaţia să selecteze şi să propună pentru Back Office, spre analiză ulterioară, numai acele garanţii care sunt prevăzute în Manualul de Garanţii.

Analiza actelor pentru bunurile imobile aduse în garanţie se face de consilierul juridic pe baza de aviz de legalitate separat care se anexează la referatul de credit

Garanţia reală mobiliară fără deposedare asupra soldului creditor al conturilor curente/subconturilor clienţilor poate fi admisă ca unică garanţie sau în completarea garanţiilor existente la creditele pe termen scurt, mediu şi lung, cu valoare O (zero).

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească clientul solicitant sunt următoarele: • nu înregistrează datorii restante către bugete mai vechi de 90 de zile; • derulează cel puţin 50% din încasări/încasări din venituri proprii, după caz, în funcţie de

specificul societăţii, prin conturile deschise la bancă; • are un rating de credite de maxim 2,6.

In cursul analizei creditelor se verifică Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare cu privire la bunurile mobile oferite de client şi se înscriu avizele de intenţie.

150

In cazul aprobării de produse tip credit, prelungirea acestora pe noi perioade de timp, rescadenţării, reeşalonării, reactivării sau efectuării oricărei operaţiuni se va verifica în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, existenţa dreptului de prioritate al băncii faţă de terţi.

Pentru unele categorii de credite banca are în vedere o serie de garanţii specifice: • Cambiile şi biletele la ordin scontate se girează în favoarea băncii, acestea constituind

garanţii intrinseci. • Operaţiunile de factoring se garantează cu însăşi creanţele (facturile respective), care prin

operaţiunea de factoring trec în proprietatea băncii care le-a preluat.

10.6. Stabilirea ratingului de credite şi încadrarea creditelor în categorii de performanţă

financiară

Ratingul de credite (final) reprezintă un calificativ exprimat numeric aferent calităţii portofoliului de credite al fiecărei unităţi bancare teritoriale.

Determinarea ratingului de credite conduce la diferenţierea nivelurilor de risc pentru: • evitarea situaţiei grupării creditelor în categoriile cu risc major; • determinarea trendului calităţii portofoliului astfel încât să se poată întreprinde măsurile

necesare pentru a evita o deteriorare, în timp, a acestei calităţi; • asigurarea managementului riscului de credite şi protecţia corespunzătoare a băncii

împotriva acestui risc. Ratingul de credit exprimă printr-un calificativ numeric opinia băncii în ce priveşte capacitatea

firmei debitoare de a-şi îndeplini integral şi la timp, obligaţiile de plată asumate şi se bazează atât pe comparaţia de ordin statistic (istoric), cât şi pe analiza şi prognoză.

Sistemul de rating de credite al băncii este de tip bi-dimensional, prin coroborarea rezultatelor analizei criteriilor cantitative (cuantificabile) cu cele calitative (necuantificabile) ale clientului.

In cadrul criteriilor cantitative (cuantificabile) se cuprind indicatorii de bonitate (lichiditate patrimonială, solvabilitate patrimonială, profitabilitatea, gradul de îndatorare), unele criterii de natura trendului cifrei de afaceri, al ponderii exportului în cifra de afaceri realizată de client, precum şi al sursei de rambursare.

Criteriile calitative (necuantificabile) se bazează pe analiza calităţii acţionariatului, managementului, gradului de îndeplinire a condiţiilor de eligibilitate, strategiei adoptate de client, condiţiilor de piaţă în care-şi desfăşoară activitatea clientul, auditarea raportărilor contabile şi natura colateralelor.

Ratingul se determină utilizând unul dintre următoarele două tipuri de rating, după caz: a) ratingul de negociere, care se determină în Front Office de cître managerul de relaţii

corporate, pe baza algoritmilor prezentaţi în anexa nr.4: "Algoritmul de determinare a ratingului de negociere pentru clienţi- persoane juridice";

b) ratingul de credit final, care se determină în Back Office, de către managerul de credite corporate, pe baza informaţiilor cuprinse în ratingul de negociere, la care se adaugă aprecieri asupra surselor de rambursare, fundamentate pe baza documentelor puse la dispoziţie de client (ex.: portofoliul de contracte şi/sau comenzi ferme, BVC-ul, fluxul de lichidităţi, etc.).

Ratingul de credit final se determină pe baza algoritmilor prezentaţi în anexa nr.4a: "Algoritmul de determinare a ratingului de credit pentru clienţi - persoane juridice";

Determinarea ratingului de credite conduce la încadrarea clientului în una din cele cinci categorii de performanţă financiară (A, B, C, D, E).

Nivelul cel mai bun al ratingului de credit este 1, iar cel mai slab 5; practic un credit cu ratingul 5 este considerat pierdere.

In evaluarea riscului în activitatea de creditare, banca coroborează atât riscurile financiare şi cele nefinanciare (interne şi externe) la care se expune cât şi evoluţia prognozată a capacităţii de rambursare rezultată din cash-flow.

151

ANEXE ANEXA NR. 1

CEREREA DE CREDIT

Detalii Despre Client

Denumire:

Se va completa denumirea completa a clientului solicitant;

Cod Unic de Inregistrare:

Produse Solicitate

Nr. Tip Produs Moneda Suma Durata Scop*

1

2

…

*Se va completa dupa caz cu informatii privind : - Destinatia creditului - Nr./Data contractului/comenzii/ofertei - Denumirea furnizorului

Garantii Propuse

Nr. Tip Descriere Proprietar

1

2

…

________________________________________________________________________________________________________________02/27/06 - Release 1

Taxe si Comisioane

Prin semnarea cererii de credite declaram ca suntem de acord sa achitam comisionul pentru intocmirea si analiza documentatiei de credit, indiferent daca solicitarea va fi aprobata sau respinsa.

152

Plata se va efectua prin debitarea contului curent simbol:

Declaratie de Mediu

Prin semnarea cererii de credite declaram ca activitatea pe care o desfasuram in present si cea pentru care solicitam finantare nu se incadreaza in lista de activitati excluse de la finantare.

Autenticitatea Informatiilor

Clientul declara si garanteaza ca toate informatiile continute în Cererea de Credit, Chestionarul cu Informatii Personale si în celelalte documente depuse, inclusiv documente financiare, sunt adevarate si corecte si în concordanta cu faptele relevante. Prin semnatura sa, Clientul confirma ca a citit si a înteles în întregime continutul cererii.

Nume Functia Semnătura

Data Semnarii Cererii

153

ANEXA NR. 2

Fluxul de lichiditati (cash-flow) OPERATIUNEA/PERIOADA %

Cf % Cv

Anul 0

Luna A

Luna B Luna

0 Luna

1 Luna

2 Luna

3 Luna

4 Luna

5 Luna

6 Luna

7 Luna

8 Luna

9 Luna

10 Luna

11 Luna

12 Anul 1 Anul 2 Anul 3

I. ACTIVITATEA DE

INVESTITII SI FINANTARE A. Total intrari de lichiditati din: 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

Aport la capitalul social Vanzari de active, inclusiv TVA Credite pe termen lung, din care:

- Imprumut BCR - Alte Credite pe termen mediu si lung

B. Total iesiri de lichiditati prin: 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

Achizitii de active fixe corporale, inclusiv TVA

Achizitii de active fixe necorporale, inclusiv TVA

Cresterea investitiilor in curs C. Excedent/Deficit de lichiditati

(A-B) 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

D1. Rambursari de Credite pe termen mediu si lung, din care: 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

- Rate la imprumutul BCR - Rate la alte Credite pe termen mediu si lung

D2. Plati de dobanzi la Credite pe termen mediu si lung, din care:

0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

- La imprumutul BCR - La alte Credite pe termen mediu si lung

E. Flux de lichiditati din activitatea de investitii si finantare (C-D1-D2)

0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

II. ACTIVITATEA DE EXPLOATARE SI ALTE

ACTIVITATI

F. Incasari din activitatea de exploatare, inclusiv TVA (F1+F2)

0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

F1. Vanzari existente (fara afacerea/proiectul ce urmeaza a fi creditat)

F2. Vanzari generate de afacerea/proiectul ce urmeaza a fi creditat

G. Incasari din activitatea financiara

H. Incasari din activitatea exceptionala (amenzi, penalitati)

I. Credite pe termen scurt J. Total Intrari de numerar

(F+G+H+I) 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

K. Plati pentru activitatea de exploatare, inclusiv TVA (dupa caz), din care:

0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

K1. Materii prime si materiale 0% 100% K2. Cheltuieli cu personalul direct productiv (inclusiv CAS)

0% 100%

K3. Cheltuieli cu personalul de conducere (inclusiv CAS)

0% 100%

K4. Alte cheltuieli cu personalul (inclusiv CAS)

0% 100%

K5. Chirii, redevente leasing operational

0% 100%

K6. Utilitati (combustibil, energie, apa, gaze etc.)

0% 100%

K7. Transport 0% 100% K8. Costuri functionare birouri 0% 100% K9. Reclama/Publicitate 0% 100%

154

K10. Deplasari 0% 100% K11. Asigurari 0% 100% K12. Intretinere si reparatii 0% 100% K13. Servicii profesionale 0% 100% K14. Impozite pe cladiri, terenuri, mijloace de transport etc.

0% 100%

L. Flux brut exclusiv plati pentru impozit pe profit si TVA (J-K) 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

M. Plati pentru impozite si taxe 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 M1. TVA de platit 100% M2. Impozit pe profit 100%

N1 Rambursari de credite pe termen scurt

N2 Plati de dobanzi la credite pe termen scurt

O1 Plati exceptionale (amenzi, penalitati)

0% 100% O2 Dividende 0% 100% P. Total plati, exclusiv cele

aferente exploatarii (M+N1+N2+O1+O2)

0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

Q. Flux de numerar din activitatea curenta (L-P) 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

III. FLUX DE LICHIDITATI (CASH FLOW)

R. Flux de lichiditati net al perioadei (Q+E) 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

S. Disponibil de numerar al lunii precedente 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

T. Disponibil de numerar curent (S+R) 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

155

Anexa nr. 3

I N D I C A T O R I I

ANALIZEI BONITTII CLIENTULUI

1. Cifra de afaceri - reprezintă veniturile realizate de client la finele perioadei (luna, trimestru, an) cu terţii.

2. Capitaluri proprii 3. Rezultatul exercitiului (profit/pierdere) in cifre absolute, reprezinta indicatorul sintetic care

caracterizeaza eficienta activitatii desfasurate, aceasta influentand direct capitalurile proprii in sensul majorarii lor cu profitul si al diminuarii cu pierderea.

4. Fondul de rulment = Pasive pe termen lung - Active imobilizate. 5. Necesarul de fond de rulment = Active realizabile - Datorii curente < 1 an. 6. Trezoreria neta = Fond de rulment - Necesarul de fond de rulment;

sau Trezoreria neta = Trezoreria pozitiva - Trezoreria negativa. 7. Lichiditatea reprezinta capacitatea unui client de a face fata datoriilor sale pe termen scurt

prin transformarea rapida a activelor sale circulante in disponibilitati. 8. Solvabilitatea reflecta capacitatea generala a societatii de a transforma toate activele sale

(ajustate cum s-a prezentat anterior) in "cash" pentru plata tuturor datoriilor. 9. Gradul de indatorare exprima raportul între datorii si capitaluri proprii 10. Viteza de rotatie: Viteza de rotatie a activelor circulante arata numarul de cicluri efectuate de activele circulante in

decursul unei perioade si se determina astfel: Cifra de afaceri/Active circulante

11. Rentabilitatea reprezintă capacitatea agentului economic de a obţine profit din activitatea proprie.

12. Indicatori ai riscului financiar Riscul financiar apare in momentul in care se apelează la credite pentru a completa sursele de

finantare ale unei activitati. 13. Rata valorii adăugate reprezintă ponderea valorii nou create de agentul economic in totalul

activităţii sale. 14. Politica de dividende, respectiv politica conducerii societăţii de repartizare si utilizare a

profitului

156

ANEXA NR. 4

157

158

159

160

BIBLIOGRAFIE

1. Florin Coman, Activitatea bancară-profit şi performanţă, Editura Lumina Lex, Bucureşti,

2003 ;

2. Vasile Dedu, Gestiune şi audit bancar, Editura Economică, Bucureşti, 2008;

3. Nicolae Dardac, Teodora Barbu, Monedă, bănci şi politici monetare, Editura didactică şi

pedagogică, Bucureşti, 2005;

4. Grigore Gavrilaş, Costul capitalului, Editura Economică, Bucureşti, 2008;

5. Stănel Ghencea, Sistemul plăţilor interbancare, Editura Economică, Bucureşti, 2008;

6. Nisulescu, Ileana, Alternative privind finantarea IMM-urilor - creditul bancar versus

leasingul. în : Gestiunea şi contabilitatea firmei, v. 9, nr. 3, 2006.

7. Nisulescu, Ileana ; Ştefănescu, Aurelia. Modalităţi de finanţare utilizate de IMM-uri în

Romania. în: Tribuna economică v. 17, nr. 9, 2006.

8. Diana Tudorache, Elemente de tehnică şi strategie bancară, Editura Atheneum, Bucureşti,

2001;

161

CAPITOLUL VI

ELEMENTE DE MARKETING TURISTIC ŞI ANALIZĂ

ECONOMICO-FINANCIARĂ

1. CONCEPTUL DE MARKETING TURISTIC Turismul face parte din sfera sectorului terţiar al economiei naţionale. Având în vedere diversitatea şi eterogenitatea serviciilor turistice (cazare, alimentaţie, transport, tratament, agrement etc.), dar şi amploarea pe care a căpătat-o în ultimii ani turismul, s-a impus o nouă viziune a firmelor faţă de piaţa turistică, aceasta devenind, dintr-o piaţă a vânzătorului, o piaţă a cumpărătorului. De aceea, entităţile economice prestatoare de servicii turistice sunt obligate să-şi adapteze oferta de servicii în funcţie de cerinţele clientelei actuale şi potenţiale. Serviciile turistice se disting de celelalte tipuri de servicii printr-o serie de trăsături specifice: complexitate, dependenţa serviciilor turistice de serviciile oferite de alte firme, sezonalitate, canale de distribuţie. În literatura de specialitate s-a conturat ideea potrivit căreia marketingul turistic este acel proces prin care entităţile turistice urmăresc identificarea clienţilor actuali şi potenţiali, comunicarea cu aceştia în vederea cunoaşterii nevoilor lor, a influenţării dorinţelor şi motivaţiilor lor pe plan local, regional, naţional şi internaţionale,în vederea adaptării produselor pentru a optimiza satisfacţia turistică şi a maximiza obiectivele organizaţionale43. În cadrul entităţilor turistice, activitatea de marketing este orientată spre:

• receptivitatea faţă de cerinţele pieţei; • adaptarea la dinamica pieţei; • cunoaşterea riguroasă a cerinţelor; • flexibilitatea activităţii desfăşurate; • inventivitate, spirit creator; • viziune unitară în conceperea şi dimensionarea ofertei; • elaborarea cercetărilor de marketing, a strategiilor firmei; • executarea programelor de marketing; • maximum de eficienţă, obţinută pe seama orientării către nevoile reale ale turiştilor.

Abordarea de marketing presupune următoarele44: 1. colectarea şi prelucrarea informaţiilor care descriu produsul turistic; analiza clientelei, a motivaţiilor şi a comportamentului ei; estimarea puterii de cumpărare a acesteia; 2. delimitarea ofertei de produse turistice prin adaptarea ei faţă de cerere şi diferenţierea faţă de concurenţă; 3. comunicarea ofertei în sens larg, respectiv a acţiunilor comerciale care determină dezvoltarea şi accelerarea vânzării produselor turistice (în principal prin publicitate şi preţ).

1.1 Obiectivele funcţiei de marketing (comerciale)

Obiectivele funcţiei de marketing sunt următoarele45: 1. Obiective de volum: creşterea volumului vânzărilor, creşterea volumului profitului, o mai bună acoperire a pieţei, identificarea de noi consumatori în segmentele de piaţă deţinute, identificarea de noi segmente de piaţă;

43 R. Languar, R. Hollier, Le marketing touristique, PUF, Paris, 1993, apud. Steliana Cojocariu ş.a., Manualul directorului de hotel, Editura THR-CG,

2004, Bucureşti, pp. 175 -176 44 Valentin Niţă, Gina Ionela Butnaru, Gestiune hotelieră. Manual pentru studenţi, Editura Tehnopress, Iaşi, 2005, p. 89 45 Steliana Cojocariu ş.a., Op.cit., p. 176

162

2. Obiective de performanţă: creşterea ratei profitului, înnoirea produselor oferite, diversificarea produselor turistice, crearea şi îmbunătăţirea imaginii produselor şi a firmei, adaptarea serviciilor şi a personalului la exigenţele clienţilor, fidelizarea clienţilor; 3. Obiective de poziţie: câştigarea, menţinerea şi sporirea cotei de piaţă, depăşirea concurenţei; 4. Obiective de natură socială: crearea imaginii de buni cetăţeni, protejarea mediului înconjurător (prin transport ecologic etc.)

Analiza produsului turistic constă în identificarea tuturor aspectelor care caracterizează un produs turistic şi care au ca scop identificarea punctelor tari / slabe, în vederea delimitării avantajelor exclusive de vânzare ale propriului produs. Acestea pot viza: contextul geografic, demografic, economic, cultural - istoric. Analiza clientelei urmăreşte studiul necesităţilor, aspiraţiilor, dorinţelor, comportamentelor, al motivaţiilor propriilor decizii. 1.2 Organizarea activităţii de marketing la firmele de turism

Elaborarea unei structuri organizatorice de marketing eficientă şi viabilă, într-o firmă de turism, se va face astfel încât să se asigure orientarea spre piaţă pentru satisfacerea dorinţelor turiştilor potenţiali şi actuali. Astfel, principalele forme organizatorice întâlnite în practică sunt următoarele:

1. desfăşurarea activităţii de marketing în cadrul compartimentelor tradiţionale ale firmei (vânzări, planificare, producţie, analiză). În acest caz, sarcinile precise de marketing se vor stabili prin fişa postului salariatului, care va răspunde direct în faţa managerului de modul de îndeplinire a acestora; 2. constituirea unui compartiment specializat de marketing (birou, serviciu, direcţie), căruia trebuie să i se stabilească responsabilităţi precise.

1.3 Mediul de marketing al firmei turistice

Acesta este dat de ansamblul factorilor interni şi externi ai acesteia, care influenţează capacitatea conducerii activităţii de marketing de a realiza obiectivele propuse şi tranzacţiile de succes cu turiştii. În funcţie de raportul componentelor mediului de marketing cu firma, deosebim mediul extern (micro şi macromediu) şi mediul intern. A. Micromediul extern de marketing cuprinde factorii şi formele organizatorice care influenţează direct capacitatea şi activitatea de marketing a firmei. Componentele acestuia sunt46:

Figura nr. 6.1 Micromediul extern de marketing B. Macromediul extern de marketing reprezintă ansamblul factorilor externi firmei, ce exercită o anumită influenţă asupra situaţiei şi evoluţiei ei şi asupra cărora firma nu deţine control sau influenţă

46 Steliana Cojocariu ş.a., Op.cit., p. 179

FIRMA TURISTICĂ

Prestatori de servicii Furnizori

de forţă de muncă

Concurenţă

Clienţi (turişti)

Organisme publice

Furnizori de produse

163

directă. Macromediul extern de marketing afectează indirect şi pe termen lung activitatea firmei, prin influenţele exercitate asupra micromediului acesteia. Componentele macromediului de marketing pot fi organizate astfel47:

Figura nr. 6.2 Macromediul extern de marketing

Mediul intern de marketing constă în ansamblul condiţiilor, activităţilor şi relaţiilor proprii ale firmei, respectiv acele elemente care exprimă resursele (materiale, financiare, umane) şi modul concret de folosire a acestora, capacitatea şi structura producţiei, organizarea şi conducerea activităţii, elementele mix-ului de marketing etc. Firma elaborează şi coordonează activităţi de marketing ţinând cont de informaţiile transmise de celelalte compartimente: management, financiar - contabil, juridic, resurse umane. Ele constituie mediul intern al firmei, aflându-se sub controlul total şi direct al acesteia. Analiza mediului intern permite identificarea oportunităţilor şi a ameninţărilor, respectiv a punctelor tari şi a celor slabe (analiza SWOT). Analiza situaţiei existente este punct de plecare în stabilirea strategiei de marketing. Ea poate fi realizată fie la nivel de entitate turistică, fie la nivel de activităţi. 1.4 Analiza SWOT

Analiza SWOT are ca scop studiul caracteristicilor esenţiale ale entităţii turistice, care îi dau identitate şi care o pot avantaja în viitor. A. Analiza punctelor tari şi a punctelor slabe ale firmei Punctele forte sunt acele elemente ale entităţilor turistice care îi conferă superioritate (absolută sau relativă) faţă de concurenţă în ceea ce priveşte: calitatea serviciilor, preţurile practicate, serviciile auxiliare, amplasare, personal calificat şi cu experienţă, avans tehnologic. Exemplu: pentru un hotel, punctele forte ar putea fi48: personalul (tânăr, calificat, amabil, bine instruit, surâzător); atmosfera de interior şi de proximitate (calmă, liniştită, estetică); poziţia în cadrul localităţii (apropiere de punctele de agrement, de spaţii comerciale, de instituţii importante); amplasarea geografică (situare pe malul apei, într-un mediu peisagistic atrăgător etc.); varietatea serviciilor; diversitatea formelor de agrement etc. Punctele slabe sunt elementele care constituie slăbiciuni în faţa concurenţei. Exemplu: pentru un hotel, punctele slabe ar putea fi49: amplasarea într-o zonă puţin ospitalieră, într-o localitate necunoscută, fără elemente de atracţie turistică; lipsa unei reţele rutiere adecvate,

47 Steliana Cojocariu ş.a., Op.cit., p. 181 48 Steliana Cojocariu ş.a., Op.cit., p. 184 49 Steliana Cojocariu ş.a., Op.cit., p. 184

FIRMA DE TURISM

Mediul socio-cultural

Mediul economic

Mediul tehnologic

Mediul politic-legal-instituţional

Mediul natural

164

existenţa unor căi de acces de proastă calitate; imposibilitatea reperării din cauza inexistenţei indicatoarelor; lipsa unei publicităţi agresive; lipsa unor forme de agrement în imediata apropiere etc. La nivelul entităţii turistice, analiza punctelor forte şi a celor slabe se face prin analiza capacităţilor comerciale, financiare, productive, organizatorice, fiecare element fiind apreciat ca fiind un punct forte minor sau major, un punct neutru, sau un punct slab minor sau major. Literatura de specialitate recomandă ca evaluarea punctelor tari şi a celor slabe să se facă periodic,prin completarea unui formular care să conţină elemente referitoare la capacitatea comercială, financiară, productivă şi organizatorică a firmei. Aceasta trebuie să urmărească valorificarea la maximum a atuurilor şi să reducă, până la eliminare, punctele slabe.

Exemplu: Tabel nr. 6.1Analiza punctelor tari şi a punctelor slabe ale unei unităţi hoteliere de mari dimensiuni50

PUNCTE TARI PUNCTE SLABE Puncte Obiective Minore Majore Minore Majore 1. Amplasarea firmei

- în partea centrală a oraşului, aproape de principalele puncte de interes turistic şi comercial

- relativ departe de aeroport şi gară

- locuri de parcare limitate

2. Reputaţia firmei

- număr mare de clienţi, români şi străini; - servicii de alimentaţie complexe şi de înaltă ţinută profesională; - evenimente de amploare organizate în spaţiile de care dispune;

3. Cota de piaţă - număr mare de acţiuni derulate anual; - unitatea de cazare se înscrie în topul celor zece hoteluri din oraş

4. Calitatea produselor culinare

- gamă sortimentală variată; produse proaspete; - în cei 20 de ani de existenţă nu s-au înregistrat incidente

5. Calitatea serviciilor de cazare

- excelentă, dovedită de numărul mare de clienţi şi de scrisorile de mulţumire ale acestora

6. Eficienţa politicii de preţuri şi tarife

- tarifele de cazare şi preţurile din restaurant sunt uşor ridicate, nefiind accesibile tuturor segmentelor de populaţie

7. Eficienţa promovării

- prin pliantul hotelului; - prin panouri de reclamă amplasate în arealul

50 Adaptare după Steliana Cojocariu ş.a., Op.cit., pp. 185 - 187

165

oraşului; - prin birourile de turism din străinătate; prin radio şi TV

8. Stabilitate financiară

- hotelul nu a fost niciodată în incapacitate de plată; - este o unitate solvabilă

9. Profit / pierderi - în fiecare an hotelul a înregistrat profit

10. Capacităţi de servire

- există 100 de locuri de cazare şi 70 în saloanele de servire

- capacitatea unităţii de cazare este subdimensionată

11. Dotări tehnologice

- este un hotel relativ nou, modernizat la nivelul de trei stele

12. Capacităţi de producţie

- bucătărie, laborator de cofetărie şi patiserie în stare de perfectă funcţionare

13. Conducere vizionară

- plan strategic de dezvoltare; - bugete de venituri şi cheltuieli pe activităţi; - strategii de marketing

14. Capacitate de orientare

- adaptabilitate rapidă la cerinţele clienţilor şi la evenimentele economice, politice şi sociale

15. Organizare flexibilă

- în funcţie de cerinţele şi nevoile pieţei

16. Mână de lucru - calificată; - cu experienţă în domeniu şi cu specializări în ţară; - ieftină; - vârstă tânără

- încă nereprezentativă

B. Analiza oportunităţilor şi a ameninţărilor

Oportunităţile sunt reprezentate de acele segmente de piaţă ce se caracterizează prin nevoi specifice, nesatisfăcute şi pe care firma are interesul şi capacitatea de a le satisface. Apariţia acestor ocazii pe piaţă depinde de: mărimea acesteia, mediul economic, creşterea demografică, creşterea puterii de cumpărare, slăbiciunile concurenţei etc. Exemplu: pentru un hotel, oportunităţile ar putea fi51: posibilitatea de a intra într-un lanţ naţional sau internaţional, integrat sau voluntar, posibilitatea de a participa la un proiect cofinanţat, de a beneficia de modernizări, retehnologizări, de a alege căile de distribuţie a produsului pe noi segmente de piaţă, de a folosi corect calendarul concurenţial al localităţii în care se află hotelul. Ameninţările sunt piedicile generate de evoluţia nefavorabilă a mediului care, în absenţa unei acţiuni defensive a firmei pe piaţă, ar conduce la diminuarea vânzărilor şi a beneficiului; de exemplu: acţiunile concurenţei, instabilitatea mediului economic, politic, legislativ, scăderea veniturilor populaţiei, dificultăţi de comercializare, scăderea interesului consumatorilor pentru produsele tradiţionale, noua legislaţie a Comunităţii Europene.

51 Steliana Cojocariu ş.a., Op.cit., p. 189

166

Tabel nr. 6.2 Formular pentru analiza SWOT52 PUNCTE FORTE PUNCTE SLABE PUNCTE

CAPACITĂȚI Majore Minore Majore Minore Capacitatea comercială 6 1 1 1 1. Amplasarea firmei X X X 2. Reputaţia firmei X 3. Cota de piaţă X 4. Calitatea produselor culinare X 5. Calitatea servirii X 6. Eficienţa politicii de preţuri X 7. Eficienţa promovării X Capacitatea financiară 2 8. Stabilitate financiară X 9. Profit / pierderi X Capacitatea productivă 4 2 10. Capacităţi de producţie X 11. Capacitatea de servire X X 12. Dotări tehnologice X 13. Mână de lucru X X Capacitatea organizatorică 3 14. Conducere vizionară X 15. Capacitate de orientare X 16. Organizare flexibilă X TOTAL PUNCTE 15 1 1 3 PROCENTE (%) 75 5 5 15

2. PIAŢA CONSUMATORILOR DE PRODUSE TURISTICE 2.1 Comportamentul consumatorului de produse turistice

Comportamentul consumatorului rereprezintă ansamblul actelor, atitudinilor şi deciziilor acestuia privind alegerea, cumpărarea şi consumarea serviciilor, precum şi al reacţiilor post consum. Firmele de turism, prin specialiştii în marketing, studiază comportamentul consumatorilor, cătând răspunsuri la următoarele întrebări:53

ÎNTREBĂRI RĂSPUNSURI Din CINE se compune piaţa? Persoane. CE cumpără piaţa consumatoare? Servicii sau pachete de servicii incluse în

produsele turistice. DE CE cumpără consumatorii? Pentru a avea satisfacţii, beneficii etc. CINE mai participă la vânzare - cumpărare? Intermediarii. CUM se desfăşoară cumpărarea? Operaţiunile de comercializare la agenţiile de

turism sau direct la prestatorii de servicii. CÂND cumpără consumatorii? Ocazii (sezonalitatea consumului turistic). UNDE cumpără consumatorii? Locuri şi condiţii de accesibilitate.

În urma analizei răspunsurilor de mai sus, se desprind concluziile:

• răspunsurile sunt componente ale mediului firmei de turism; • dacă răspunsurile sunt analizate în interdependenţa lor: persoane - servicii - scopuri -

operaţiuni - ocazii - locuri, vor servi la elaborarea modelelor comportamentale ale consumatorilor.

52 Steliana Cojocariu ş.a., Op.cit., pp. 188 - 189 53 Steliana Cojocariu ş.a., Op.cit., p. 245

167

Factorii care influenţează comportamentul consumatorului de produse turistice Aceştia sunt pot fi de natură: personală (psihologică), socială, culturală şi naturală54. Firmele de turism trebuie să analizeze relaţia dintre stimulii de marketing şi răspunsul consumatorilor.

Tabel nr. 6.3 Modelul comportamental al consumatorului de produse turistice55 STIMULENTE FACTORI DE COMPORTAMENT

De marketing De mediu Caracteristici ale consumatorului

Proces decizional

RĂSPUNSUL CONSUMATORULUI

Produs Preţ / tarif Distribuţie Promovare

Economice Tehnologice Socio - culturale Politico - legislative

De ordin personal: Personalitatea Imaginea Atitudinile Motivaţiile Percepţiile Stilul de viaţă Vârsta Profesia De ordin social: Familia Clasele sociale Grupul de referinţă De ordin situaţional: Ambianţa fizică Ambianţa socială Timpul Starea de spirit

Identificarea problemei Culegerea şi prelucrarea informaţiilor Luarea decizieiComportament post - cumpărare

Alegerea produsului turistic potrivit nevoilor personale de consum Analiza preţului Alegerea agenţiei de turism Alegerea perioadei în care va avea loc consumul Alegerea destinaţiei unde va avea loc consumul Cantitatea achiziţionată.

Factorii de ordin personal (psihologici) aparţin nemijlocit de fiinţa consumatorului, de nevoile

şi motivaţiile lui; în marketing, importanţă deosebită au: personalitatea turistului, imaginea despre sine, atitudinile turistului, motivaţiile, percepţiile, stilul de viaţă, vârsta, profesia. Personalitatea turistului reprezintă ansamblul de caracteristici, credinţe, convingeri, atitudini şi obiceiuri care îl deosebesc pe un turist de celălalt. Prestatorii de servicii, cunoscând personalitatea clientului, vor şti cum să se comporte în relaţiile cu acesta; astfel:

• unui client ezitant i se vor oferi argumente suplimentare pentru a-l determina să achiziţioneze produsul turistic;

• faţă de un client hotărât, modul de manifestare va fi unul direct, prezentându-i-se oferta de produse, cu detalii privind produsele faţă de care acesta manifestă interes;

• clienţii vor fi trataţi diferenţiat, în funcţie de situaţie (clienţi calmi / agresivi); • clienţilor activi trebuie să li se asigure posibilităţi largi de mişcare şi sport în perioada

sejurului, celor pasivi, sedentari, li se vor oferi condiţii de odihnă. De personalitatea turiştilor se va ţine cont şi în pliantele folosite în scopuri promoţionale, pentru ca aceştia să se regăsească în imaginile respective. Imaginea despre sine este cea percepută mental, formată în funcţie de tot ceea ce individul recepţionează, simte şi crede despre sine şi care-i exprimă poziţia socială. Din acest punct de vedere, sunt persoane care:

• vor să transmită imaginea unor indivizi sobri, de aceea vor solicita servicii de foarte bună calitate, vor evita extravaganţele, vor fi încântaţi când li se vor lua în considerare sugestiile;

54 Steliana Cojocariu ş.a., Op.cit., pp. 246 - 252 55 C. Sasu, Marketing, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 1995, apud. Steliana Cojocariu ş.a., Op.cit., p. 246

168

• vor să afişeze imaginea bunăstării, pentru care vor solicita transport în mijloace de lux, vor dori room - service, vor cheltui cu uşurinţă sume importante pentru activităţi de agrement, extravagante etc.

Atitudinile turistului reprezintă predispoziţia acestuia de a răspunde într-o manieră ne / favorabilă la un produs turistic. Aspectele ce caracterizează atitudinea sunt:

• cognitive, cu referire la gradul de cunoaştere a produsului turistic; • afective, corespunzătoare aprecierilor pe care consumatorii le fac în legătură cu

produsul turistic; • comportamental, respectiv tendinţa turiştilor de a se manifesta ne / favorabil faţă de un

produs. Atitudinile sunt greu de modificat, motiv pentru care firma prestatoare de servicii turistice va lua în calcul atitudinile existente şi va insista mai puţin pe ideea schimbării lor, care necesită eforturi şi cheltuieli considerabile. Motivaţiile sunt forţe din interiorul indivizilor, care îi determină să acţioneze în urma stărilor de tensiune generate de nevoile nesatisfăcute. În turism, motivaţiile pot fi clasificate astfel:

• motivaţii fizice: dorinţa de odihnă, de practicare a sporturilor, de păstrare sau recăpătare a sănătăţii etc.;

• motivaţii culturale: dorinţa de a cunoaşte (arta, istoria, folclorul), de a asculta muzica; • motivaţii interpersonale: dorinţa de a întâlni noi persoane, de a vizita prieteni, de a

evada din rutină etc.; • motivaţii care ţin de statut şi de prestigiu: dorinţa de a deveni cunoscut, de a fi apreciat,

de a avea o bună imagine etc. Cu cât motivaţiile sunt mai numeroase, cu atât comportamentul turistului devine mai complex. În literatura de specialitate economică, se pune accent pe teoria motivaţională a lui A. Maslow şi cea a lui S. Freud. Percepţiile sunt interpretările date de un turist la stimulii recepţionaţi prin cele cinci simţuri; percepţia unui obiectiv turistic este rezultatul interacţiunii factorilor stimuli (colorit, format, ambianţă sonoră etc.) cu factorii care ţin de personalitatea clientului, de clasa lui socială, de vârstă, de stilul de viaţă etc. Stilul de viaţă vizează activităţile, interesele şi opiniile unei persoane în raport cu mediul în care trăieşte şi cu clasa socială de care aparţine. În stilul de viaţă se reflectă majoritatea factorilor individuali de comportament, de care depind motivaţiile persoanelor privind cererea turistică, astfel:

• persoane privesc turismul ca pe un mijloc de îmbogăţire intelectuală; • persoane pentru care turismul este un mod de a-şi îmbogăţi cultura; • persoane care concep turismul ca pe un mijloc de a cunoaşte noi ţinuturi; • persoane cărora turismul se satisface dorinţa de aventură; • persoane care văd în turism un mod de relaxare totală; • persoane pentru care turismul nu este decât un motiv de laudă.

Vârsta şi fazele ciclului de viaţă sunt factori personali de comportament şi un criteriu de segmentare a pieţei, cărora firmele turistice trebuie să le acorde importanţa cuvenită; deoarece dispun de mai mult timp liber dar şi de o înclinaţie mai accentuată dea călători, copiii şi bătrânii constituie segmente importante ale pieţei turistice. Profesia are o influenţă deosebită asupra comportamentului turiştilor; obiceiurile de consum turistic ale unei persoane sunt influenţate de profesia şi ocupaţia acestuia. Factorii de ordin social de importanţă majoră în turism sunt: familia, clasele sociale, grupurile de referinţă. Familia este factorul social cu cea mai puternică influenţă asupra comportamentului consumatorului de produse turistice, prin normele estetice, morale, religioase, politice pe care le cultivă membrilor săi (înclinaţia spre sedentarism sau spre mişcare, spre consumul de bunuri materiale sau spirituale, spre drumeţii sau excursii la distanţă). Datorită relaţiilor afective puternice care există între membrii familiei, aceştia îşi transmit cu foarte mare uşurinţă opiniile (ne / favorabile) cu privire la formele de turism, preferinţele legate de unele firme turistice în defavoarea altora etc. Durata de

169

viaţă în comun este un important factor de influenţă a comportamentului consumatorilor vis-à-vis de oferta turistică (tineri căsătoriţi / cupluri cu copii / vârstnici). Clasa socială este o anumită parte a societăţii, ai cărei membri împărtăşesc valori, interese şi comportamente similare şi care este determinată de o combinaţie de factori ca: ocupaţia, venitul, educaţia, bogăţia etc. Grupurile de referinţă servesc ca puncte de comparaţie, direct sau indirect, în formarea atitudinii sau comportamentului indivizilor; aceştia sunt influenţaţi de grupurile de referinţă din care fac parte (colectivele de la locul de muncă, vecinii, membrii cluburilor sau fundaţiilor din care fac parte etc.), dar şi de grupurile la care aspiră. Liderii de opinie, buni cunoscători ai produselor turistice, au capacitatea de a influenţa grupurile din care fac parte, motiv pentru care firmele de turism sunt interesate să-i atragă de partea lor. Factorii de ordin situaţional se referă la: ambianţa fizică, ambianţa socială, timpul, starea de spirit. Ambianţa fizică poate influenţa clientul prin:

• spaţiul în care acesta se află în momentul luării deciziei de cumpărare: decorul şi coloritul acestuia, iluminatul, temperatura, zgomotul etc.; de aceea, firmele turistice trebuie să îşi îndrepte atenţia şi asupra spaţiului în care se încheie contractele cu clienţii, în vederea exploatării acestui spaţiu în beneficiul lor;

• elementele naturale şi tehnice de care se va bucura pe durata consumului produsului turistic: clima, starea vremii, frumuseţea peisajului etc.

Ambianţa socială este redată prin prezenţa prietenilor, a rudelor în momentul luării deciziei de cumpărare, pe timpul călătoriei şi al sejurului; în prezenţa acestora, clientul se dovedeşte a fi mai exigent faţă de caracteristicile de calitate a serviciilor (pentru a-şi demonstra gusturile rafinate), mai dispus să accepte preţuri mari (pentru a-şi evidenţia starea economică prosperă) etc. Timpul pe care clientul îl are la dispoziţie pentru adoptarea deciziei de cumpărare şi durata sejurului are influenţă însemnată asupra comportamentului său. În acest sens, atenţia acordată detaliilor depinde mult de timpul avut la dispoziţie în luarea deciziei de cumpărare; în mod similar, exigenţa clienţilor faţă de condiţiile de cazare şi masă, dar şi faţă de nivelul tarifelor este proporţională cu durata sejurului. Starea de spirit (dispoziţia bună / proastă, starea de calm / surescitare / plictiseală / optimism / pesimism) atrage un anumit tip de comportament din partea turistului înaintea, în timpul şi după consumarea produsului turistic (mulţumire / nemulţumire). Studiul factorilor prezentaţi este esenţial în anticiparea motivaţiilor şi a reacţiilor consumatorilor, în vederea adoptării anumitor strategii, forme de promovare şi distribuţie a produselor turistice

2.2 Procesul luării deciziei de cumpărare

Participanţii la procesul decizional sunt56: • iniţiatorul (inspiratorul), respectiv persoana care sugerează prima sau care are prima

ideea cumpărării (membru al familiei, prieten, coleg, agenţia de publicitate); • influentul (incitatorul) este persoana a căror sfaturi contează cel mai mult în luarea

deciziei de cumpărare (soţia, prietena, agentul de vânzări); • decidentul, sau persoana care ia decizia de cumpărare (individuală sau colectivă); • cumpărătorul este persoana care face achiziţia reală, cea care procură biletele de

călătorie şi sejur; • utilizatorul, adică persoana care consumă efectiv produsul, respectiv beneficiarul

serviciilor turistice. Cunoaşterea comportamentelor participanţilor la decizia de cumpărare este importantă deoarece, în practică, se apreciază că:

56 Steliana Cojocariu ş.a., Op.cit., pp. 252 - 253

170

• aproximativ 70 % din deciziile privind turismul sunt luate de persoanele căsătorite prin participarea ambilor soţi (11 % numai de către soţii, 19 % numai de către soţ);

• alegerea traseelor se face în proporţie de 67 % doar de soţ, 28 % de ambii soţi şi 5 % doar de soţie;

• alegerea cazării se face în 68 % din cazuri de către ambii soţi, 20 % numai de soţ şi 12 % numai de soţie.

Etapele oricărui proces decizional sunt: • identificarea problemei presupune ca specialistul în marketing să descopere care sunt

principalii stimuli care-i determină pe indivizi să solicite servicii de turism şi care sunt persoanele care contribuie la conştientizarea nevoii de turism;

• culegerea şi prelucrarea informaţiilor implică în mod direct firma de turism prin furnizarea către potenţialii clienţi a datelor care să-i determine să ia în considerare oferta firmei în cauză;

• evaluarea alternativelor constă în prelucrarea informaţiilor, în vederea alegerii alternativelor de cumpărare; pentru aceasta, se vor folosi metodele de adoptare a deciziilor în condiţii de certitudine, de risc şi de incertitudine;

• luarea deciziei de cumpărare se concretizează în achiziţionarea unui produs turistic şi în plata acestuia. Actul de cumpărare este influenţat de doi factori: atitudinea altora şi factori neaşteptaţi (preţ, venit, avantajele produsului etc.).

Când consumatorul s-a decis să cumpere, el va proceda astfel: • alege produsul turistic conform nevoilor personale de consum; • analizează oferta şi alege varianta cea mai avantajoasă sub aspectul preţului, pentru

posibilităţile reale de care dispune; • alege firma de turism care oferă produsul asupra căruia s-a decis; • alege destinaţia şi locul unde se va consuma produsul turistic ales; • optează pentru volumul sau cantitatea de produse turistice pe care le doreşte.

Figura nr. 6.3 Motivaţii care determină alegerea unui produs turistic57

2.3 Comportamentul post cumpărare (evaluarea consecinţelor)

Caracteristica principală a serviciilor este aceea că ele se consumă pe măsura prestării lor; de aceea, şi în turism, reacţiile post cumpărare se manifestă, în cea mai mare parte, pe durata în care clientul se află în contact direct cu firmele care îi oferă serviciile. În realitate, vor exista diferenţe între aşteptările clientului şi caracteristicile serviciilor, diferenţe care vor genera manifestări de satisfacţie (repetarea actului de cumpărare, recomandarea firmei altor persoane) sau insatisfacţie (renunţarea la a mai cumpăra produse de la firma respectivă, acţiuni de publicitate negativă în rândul cunoştinţelor, solicitarea de compensaţii băneşti de la firmă, plângeri la asociaţiile patronale, la autoritatea de turism şi la autoritatea de protecţie a consumatorului) din partea clientului.

57 Valentin Niţă, Gina Ionela Butnaru, Op. cit., p. 90

LA PRIMA VIZITĂ LA URMĂTOARELE VIZITE

- amplasarea geografică; - preţ; - reputaţie; - alimentaţie; - calitatea serviciilor.

- servicii; - amplasarea geografică; - preţ; - atmosferă, ambianţă; - curtoazie; - alimentaţie; - intimitate, linişte; - alte amenajări.

171

Observaţie: serviciile propuse trebuie să corespundă imaginii transmise prin acţiunea promoţională sau publicitară. Fidelizarea clienţilor unui hotel presupune parcurgerea următoarelor etape58:

• A şti să asculţi. Managerul trebuie să fie în permanenţă prezent în mijlocul clienţilor şi al personalului, pentru a afla direct ce cred clienţii despre serviciile de bază (cazare, masă) şi despre cele suplimentare, ce şi-ar dori aceştia, ce este cu adevărat satisfăcător în hotel şi ce îi nemulţumeşte;

• A reacţiona. Managerul va analiza opiniile clienţilor şi va proceda la diversificarea serviciilor, eliminarea neajunsurilor, rezolvarea reclamaţiilor; astfel, clienţii vor căpăta încredere în hotel, văzând că se ţine cont de sugestiile lor;

• A recunoaşte. Aceasta înseamnă un şir de atenţii din partea personalului şi a managerului menite să îl facă pe client să se simtă unic: urări de bun venit, flori, fructe, bomboane în cameră, scrisori de felicitare cu diverse ocazii, sau de mulţumire din partea hotelului, pixuri, brichete, agende personalizate, expedierea informaţiilor legate de sezon şi extrasezon de noile servicii ale hotelului etc.;

• A implica. Este vorba despre a implica întreaga echipă de personal, de a o responsabiliza în sarcinile pe care le are de efectuat faţă de client;

• A seduce. Aceasta presupune invitarea clientului la o serie de acţiuni organizate (seri tematice, cocktail-uri, carnavaluri, focuri de tabără etc.), dar şi prezentarea noilor servicii;

• A ataşa. În acest sens, marile lanţuri hoteliere au introdus cardurile de fidelitate, cu denumiri diferite (Honour pentru Hilton, Six Continents pentru Inter - Continental, Exclusive pentru Sofitel etc.), care oferă posesorilor avantaje substanţiale: reduceri l cazarea în unităţile afiliate lanţului, gratuităţi pentru unele servicii, facilităţi de week-end etc. La hotelurile individuale, ataşarea se poate face prin conferirea unei diplome de client fidel (purtătoare de avantaje similare celor enumerate anterior), sau prin intermediul unor cluburi pentru clienţi fideli.

Acţiunea de fidelizare necesită costuri mai mici decât activitatea de promovare, al cărui rezultat

este şi mult mai nesigur. 2.4 Piaţa firmei de turism

Este o piaţă bine delimitată în timp şi spaţiu, la care firma se raportează în calitate de ofertant, pe care a pătruns sau poate pătrunde în viitor, având în vedere prestigiul său şi calitatea serviciilor prestate. Dimensiunile pieţei turistice se pot stabili prin59:

• capacitate, respectiv volumul maxim al cererii sau ofertei, volumul maxim de vânzări, numărul maxim de clienţi;

• volumul pieţei, adică ansamblul tranzacţiilor efectiv realizate într-un interval de timp dat;

• gradul de saturaţie, sau raportul dintre volumul efectiv şi volumul maxim de vânzări; • cota de piaţă, respectiv raportul dintre volumul încasărilor proprii şi volumul total de

încasări ale aceluiaşi produs turistic la nivel naţional. Oferta turistică este ansamblul atracţiilor naturale, istorice, arhitectonice etc. care pot atrage

turiştii, împreună cu capacitatea organizatorică a reţelei de a satisface, în anumite condiţii, cererea populaţiei60.

58 Steliana Cojocariu ş.a., Op.cit., pp. 254 - 255 59 Steliana Cojocariu ş.a., Op.cit., pp. 190 - 191 60 Steliana Cojocariu ş.a., Op.cit., p. 191

172

Figura nr. 6.4 Elementele componente ale ofertei turistice

Tipologia structurilor de primire, conform O.M.T. nr. 510 / 2002, este următoarea:

Tabel nr.6.4 Tipuri de structuri de primire

CATEGORIE (ÎNSEMN) Nr. crt.

TIP DE STRUCTURĂ DE PRIMIRE 5 4 3 2 1

1 HOTEL stele stele stele stele stea 2 HOTEL APARTAMENT stele stele stele stele stea 3 HOTEL PENTRU TINERET - - stele stele stea 4 HOSTEL - - stele stele stea 5 MOTEL - - stele stele stea 6 VILĂ stele stele stele stele stea 7 CABANĂ: turistică, de vânătoare,

pescuit - - stele stele stea

8 CAMPING - - stele stele stea 9 SPAȚII DE CAMPARE ÎN

GOSPODĂRII - - - - -

10 POPAS TURISTIC - - - stele stea 11 SAT DE VACANȚĂ - - stele stele - 12 BUNGALOU - - stele stele stea 13 PENSIUNE TURISTICĂ margaretă margaretă margaretă margaretă margaretă14 APARTAMENT, CAMERĂ DE

ÎNCHIRIAT - - stele stele stea

15 NAVĂ MARITIMĂ SAU FLUVIALĂ

stele stele stele stele stea

Ofertanţii sunt agenţii de bază ai pieţei, care pot fi clasificaţi, în funcţie de produsul vândut, astfel61:

• vânzători de produse turistice integrate (tour operatorii şi agenţiile de turism); • vânzători de servicii de turism, care oferă clienţilor unul sau mai multe servicii din

componenţa produsului global (numai transport, sau numai masă şi cazare. sau numai cazare); • vânzătorii - producători, respectiv cei care îşi comercializează singuri produsele turistice de

care dispun (hotel, pensiune); • vânzătorii comercianţi, care oferă clienţilor servicii turistice produse de alţii.

61 Steliana Cojocariu ş.a., Op.cit., p. 192

OFERTA TURISTICĂ

Elemente de atractivitate: - naturale - istorice - arhitecturale - climatice - tehnologice

Elemente organizatorice: - baza de cazare - baza de alimentaţie - personal turistic - baza de transporturi - baza de agrement - etc.

173

Cererea turistică reprezintă acea parte a populaţiei care se deplasează periodic şi temporar în afara rezidenţei obişnuite, pentru diverse motive de călătorie.

Cumpărătorii sunt subiecţii pieţei turistice care procură servicii turistice de la ofertanţi; ei pot fi62: • cumpărători - consumatori, care achiziţionează produsele turistice (de obicei, produse

integrale) în scopul consumului personal; • cumpărători - revânzători, care achiziţionează servicii potenţiale pentru a le vinde

consumatorilor sub formă de produse integrale. În practica turistică s-au delimitat trei categorii principale de turişti:

• turişti de lux, pentru care constrângerile economice nu limitează alegerea formulelor şi a destinaţiilor de vacanţă;

• turişti activi,care au resursele necesare şi sunt în căutare de călătorii de vacanţă; • turişti pasivi, ale căror aspiraţii privind produsele turistice depind de restricţiile bugetului

propriu. În estimarea cererii turistice se va ţine cont şi de apariţia, în ultimul timp, a unor noi categorii

de consumatori, care impun noi forme de turism, cum ar fi: turismul pentru tineret, turism social, medical, ecumenic, de afaceri etc.

Factorii care influenţează cererea turistică sunt: timpul liber, factori economici (veniturile personale), factori demografici (populaţia), factori sociali (vacanţele elevilor şi studenţilor), organizarea şi promovarea serviciilor turistice.

Pentru un anumit produs turistic, cererea este constituită din totalul clienţilor efectivi şi potenţiali. Analiza cererii trebuie făcută detaliat, deoarece ea stă la baza schiţării profilului clientului majoritar, respectiv a nevoilor cărora trebuie să le corespundă oferta. Această analiză trebuie să cuprindă următoarele elemente63:

Tabel nr. 6.5 Criterii de analiză

MOD DE EXPRIMARE SPECIFICAȚII INDICATORI ABSOLUT RELATIV (%)

NAȚIONALITATE TOTAL clienţi, din care: - români - străini, din care: -

MOTIVAȚIE

turism de afaceri turism de reuniuni turism cultural turism ecumenic turism medical turism sportiv turism de tranzit etc.

VÂRSTĂ

până la 20 de ani între 20 şi 30 de ani între 30 şi 40 de ani între 40 şi 50 de ani între 50 şi 60 de ani peste 60 de ani

SEX femei bărbaţi

OBICEIURI DE CĂLĂTORIE INDIVIDUAL - însoţit - neînsoţit

SEJUR MEDIU zile ÎNCASARE MEDIE PE ZI / TURIST lei

62 Steliana Cojocariu ş.a., Op.cit., p. 193 63 Steliana Cojocariu ş.a., Op.cit., pp. 193 - 194

174

2.5 Identificarea segmentelor de piaţă şi alegerea pieţelor - ţintă

Datorită complexităţii pieţei, este necesară identificarea celor mai atractive segmente pentru firma de turism, ţinând cont şi de posibilităţile de deservire ale acesteia. În literatura de specialitate s-au conturat trei direcţii principale în activitatea de marketing64:

1. Marketingul de masă presupune producerea, distribuţia şi promovarea unui singur produs pentru toţi clienţii. Argumentele semnificative ale marketingului de masă sunt obţinerea unor costuri şi preţuri minimale şi crearea unei pieţe potenţiale maximale. Abordarea globală a pieţei este specifică firmelor hoteliere, de transport, de alimentaţie, de agrement şi oferă consumatorilor servicii nediferenţiate, cu aceleaşi caracteristici.

2. Marketingul bazat pe varietatea produselor. În această situaţie, firmele oferă clienţilor mai multe produse având caracteristici diferite, cererea fiind analizată la nivelul fiecărui gen de clienţi (abordarea individualizată). Exemplu: un grup sau indivizi singulari comandă servicii cu caracteristici specifice, sensibil diferite de la un client la altul în ceea ce priveşte itinerariul, mijloacele de transport, formele de agrement, modalităţile de cazare şi masă.

1. 3.Marketingul - ţintă. Firmele identifică principalele segmente de piaţă şi creează produse şi programe de marketing corespunzătoare fiecărui segment ales. Exemplu: pentru serviciile de cazare şi masă se constată că acei clienţi cu venituri mai mari preferă vilele şi hotelurile luxoase, cu restaurante pe măsură, cei cu venituri medii şi mici solicită hoteluri cu o stea sau două, cu sau fără opţiunea restaurantului, iar tinerii preferă campingurile şi rulotele.

Forma modernă a marketingului - ţintă este marketingul personalizat, în care produsele şi

programele de marketing sunt adaptate nevoilor şi dorinţelor anumitor consumatori şi organizaţii; beneficiile importante sunt generate de această formă de marketing şi mai puţin de primele două. Profesorul american Philip Kotler a identificat trei etape principale în organizarea marketingului - ţintă:

a) Segmentarea pieţei constă în împărţirea pieţei în categorii distincte, reperabile, cuantificabile şi utilizabile de cumpărători cu nevoi şi reacţii diferite. Motivaţia acestei acţiuni este dublă: 1. segmentarea facilitează concentrarea eforturilor către grupurile de consumatori pe care firma poate şi doreşte să le satisfacă; 2. firma trebuie să distingă grupurile care îi pot fi accesibile şi să le deosebească de celelalte. Scopul segmentării este de a satisface, în cele mai bune condiţii, nevoile distincte ale diferitelor grupuri de consumatori. Acest lucru se poate realiza fie prin constituirea unui fişier clienţi (ceea ce presupune cunoaşterea pieţei existente), fie prin studiul de piaţă anticipat (pentru cunoaşterea pieţei potenţiale). Obiectivele segmentării pieţei turistice sunt următoarele:

• cunoaşterea aprofundată a nevoilor clienţilor, firma îndreptându-şi interesul asupra segmentelor mai rentabile;

• fidelizarea clienţilor (un client bine cunoscut poate fi satisfăcut la un nivel superior); • cunoaşterea şi contracararea concurenţilor, mai uşor de realizat pe segmente decât pe

o piaţă globală; • fundamentarea eficientă a strategiilor de marketing - mix.

64 Steliana Cojocariu ş.a., Op.cit., pp. 195 - 200

175

Figura nr. 6.5 Etapele marketingului - ţintă65 În vederea segmentării se vor testa mai multe variabile (mărimea şi creşterea segmentului, atractivitatea structurii segmentului, obiectivele şi resursele firmei) pentru a vedea care dintre acestea constituie criterii eficiente de segmentare. Pentru fiecare segment se conturează un profil al consumatorilor respectivi. Eficienţa segmentării depinde de măsura în care segmentele sunt măsurabile, accesibile, relevante, diferenţiabile şi de posibilitatea în care se poate acţiona asupra lor. Segmentele de piaţă sunt grupuri mari identificabile în cadrul pieţei. Nişa de piaţă este un grup mai restrâns, aflat în căutarea unei combinaţii speciale de avantaje. Criteriile de segmentare a pieţei sunt diverse şi specifice de la o piaţă la alta, fiind luate în calcul de către firme în funcţie de importanţa pe care acestea le-o acordă; criteriile se pot clasifica astfel:

• criterii economice se referă la mărimea veniturilor clientelei potenţiale, în funcţie de care se pot delimita următoarele segmente ale pieţei turistice:

- turişti la limita existenţei, adică persoanele forţate să devină turişti din diverse motive (sănătate, deplasări în interes de afaceri, conferinţe, ecumenic etc.);

- turişti săraci, care apelează destul de rar la serviciile firmelor de turism pentru vacanţe şi care pun accent în primul rând pe preţ şi mai puţin pe gradul de confort;

- turişti de condiţie economică medie, ale căror venituri sunt suficient de mari şi care formează clientela de bază pentru firmele turistice; ei sunt mai pretenţioşi în ceea ce priveşte confortul, fiind dispuşi să cheltuiască suplimentar pentru servicii diverse;

- turişti de lux, cu venituri foarte mari şi care solicită servicii deosebite, fiind exigenţi şi dispuşi să cheltuiască sume importante în acest sens.

• crierii geografice, fundamentate pe faptul că fiecare zonă teritorială se caracterizează prin propria sa cultură, prin propriile comportamente; în acest sens, deosebim:

- turişti locali, naţionali şi străini; - turişti orientaţi spre zone urbane sau rurale; - turişti orientaţi spre zone montane, de litoral, deltă, lacuri şi râuri; - turişti orientaţi spre zone cu diverse tipuri de climă.

• criterii demo - sociale, cum sunt: vârsta (copii, adolescenţi, tineri, adulţi, pensionari), ciclul de viaţă familială (căsătoriţi cu şi fără copii, celibatari, bătrâni singuri sau în cupluri), nivelul de educaţie (cu studii superioare sau fără), naţionalitatea (turişti autohtoni sau străini) etc.

• criterii psiho - sociale, în funcţie de care se deosebesc turişti cu înclinaţie spre aventură, ezitanţi / hotărâţi, economi / cheltuitori, conservatori / deschişi spre nou etc.

65 Sursa: Philip Kotler, apud. Steliana Cojocariu ş.a., Op.cit., p. 199

Segmentarea pieţei Alegerea pieţei - ţintă Poziţionarea pe piaţă

1. identificarea variabilelor de segmentare şi segmentarea propriu - zisă 2. caracterizarea segmentelor obţinute

3. determinarea atractivităţii fiecărui segment 4. alegerea segmentelor - ţintă

5. identificarea modalităţilor de poziţionare pentru fiecare segment - ţintă 6. alegerea, elaborarea şi transmiterea modului de poziţionare ales

176

În marketingul turistic, segmentarea se poate face în funcţie de tipul călătoriei (vacanţă sau afaceri) şi în funcţie de descrierea turistului (concentrarea atenţiei asupra persoanei care face călătoria). Identificarea trăsăturilor relevante ale turiştilor este un proces creativ, care foloseşte o serie de metode şi tehnici, cum ar fi: observarea directă, conversaţia, sugestiile clienţilor fideli, sistemul de date existent la nivelul firmei.

b) Alegerea pieţei - ţintă. În acest scop, marketerii vor evalua potenţialul de profit al fiecărui segment (care depinde de mărimea şi creşterea segmentului, de atractivitatea structurii segmentului, şi de obiectivele şi resursele firmei); se va stabili numărul de segmente pe care firma le va deservi. În acest sens, se pot ignora diferenţele existente între segmente, se pot crea oferte diferite pentru segmente diferite, se pot viza unul sau mai multe segmente de piaţă. În stabilirea mărimii segmentului selectat se va ţine cont de resursele şi potenţialul uman şi material ale firmei, de capacităţile de primire ale destinaţiilor turistice, de accesibilitatea la acestea. Atractivitatea structurală a segmentului depinde de mărimea beneficiului estimat. Un segment este mai puţin atractiv dacă se află în atenţia unor concurenţi puternici şi agresivi; un segment devine atractiv atunci când clienţii respectivi au putere de cumpărare mare şi nu vor încerca să forţeze scăderea preţurilor serviciilor sau să solicite produse de calitate superioară, care ar atrage scăderea profitabilităţii. În această etapă, marketerii vor ţine cont de situaţia concurenţilor, de identitatea firmelor, de marca propriilor produse, dacă se doreşte fidelizarea clienţilor şi atragerea lor de la firmele concurente. La alegerea segmentelor - ţintă, marketerii vor lua în considerare relaţiile existente între segmente şi eventualele planuri de atac asupra segmentelor. În literatura de specialitate, există cinci modele de alegere a pieţelor - ţintă: concentrarea asupra unui segment, specializarea selectivă, specializarea pe produs, specializarea de piaţă şi acoperirea întregii pieţe (Philip Kotler).

c) Poziţionarea produsului pe piaţă constă în dezvoltarea unui serviciu astfel încât el să capteze atenţia şi să rămână în atenţia consumatorilor din cadrul pieţei - ţintă. În acest sens, firma trebuie să deţină informaţii despre necesităţile şi dorinţele consumatorilor vizaţi, despre avantajele urmărite de aceştia, sesizarea punctelor forte şi slabe ale concurenţei.

Ca activitate, poziţionarea produsului pe piaţă constă în parcurgerea a trei etape: 1. identificarea potenţialelor diferenţe existente între produsele, serviciile, personalul şi

imaginea firmei şi cele ale concurenţei; în acest sens, se va întocmi o listă cu toate avantajele potenţiale care pot fi oferite clienţilor;

2. selectarea şi aplicarea anumitor criterii pentru a alege cele mai importante diferenţe; 3. evidenţierea eficientă pe piaţa - ţintă a diferenţelor faţă de concurenţă. Pentru aceasta, se

va întocmi o situaţie a avantajelor produselor concurente, pentru a evalua forţa concurenţei. Din comparaţia celor două liste vor rezulta avantajele proprii faţă de concurenţi. Avantajele proprii constituie argumentele exclusive de vânzare (AEV) sau oferta unică de vânzare (OUV).

În unele situaţii, avantajele nu pot fi clar identificate ele fiind combinaţii ale mai multor elemente pozitive. Argumentele constituie baza politicii de promovare66. Schimbarea imaginii produselor turistice în cadrul pieţei - ţintă se poate realiza prin unele servicii complementare şi prin îmbunătăţirea celor deja existente, printr-o campanie naţională agresivă, care să pună accent pe avantajele aşteptate de consumatori, trebuie să se sublinieze calitatea serviciului şi profesionalismul personalului prestator de servicii. 2.6 Strategii de marketing în turism

Strategia de marketing stabileşte modalitatea prin care firma de turism va acţiona în vederea atingerii obiectivelor strategice, după efectuarea analizei privind mediul intern şi cel extern, a condiţiilor concrete în care îşi va desfăşura activitatea. Literatura de specialitate recomandă o serie de strategii, în funcţie de situaţia în care se găseşte firma pe piaţa turistică, la un moment dat. 66 Valentin Niţă, Gina Ionela Butnaru, Op. cit., p. 91

177

Strategia penetrării se recomandă acelor firme de turism ale căror servicii se găsesc deja pe pieţele existente, dar care încă nu sunt saturate, aflându-se în expansiune. În această situaţie, firma de turism urmăreşte extinderea segmentului de piaţă, fără a interveni asupra produselor turistice pe care le oferă. Pentru aceasta, firma se va orienta spre calitatea serviciilor, marca lor, poziţionarea pe pieţele turistice care să conducă la existenţa cererii şi la dezvoltarea ei continuă. Exemplu: un lanţ hotelier îşi poate propune atragerea clienţilor potenţiali prin intensificarea campaniilor publicitare privind serviciile pe care deja le oferă, acordând reduceri de tarife, sau alte facilităţi. Strategia dezvoltării produselor constă în introducerea unor servicii noi pe piaţa turistică veche, adică lărgirea gamei de servicii (cazare, masă agrement, transport, asigurări etc.) destinate turiştilor efectivi şi potenţiali. Aceasta presupune eforturi financiare şi umane, având ca efecte fidelizarea turiştilor deja cuceriţi, atragerea turiştilor potenţiali, ceea ce va duce, în timp, la extinderea propriului segment de piaţă şi la creşterea şanselor de menţinere pe respectiva piaţă. Această strategie este recomandat a se aplica atunci când pe piaţă există o concurenţă mare, calitatea serviciilor şi a produselor poate fi îmbunătăţită, iar diversificarea acestora ar avea influenţe în sensul creşterii numărului de turişti din zonă. Strategia dezvoltării pieţei vizează găsirea unor pieţe noi pentru serviciile vechi. Această strategie poate fi folosită cu succes atunci când calitatea şi volumul mare al produselor şi serviciilor turistice existente necesită noi pieţe, deoarece pieţele existente nu asigură absorbţia lor, sau nu există dorinţa sau capitalul necesar pentru expansiunea firmei. Pentru aplicarea acestei strategii este nevoie de o acţiune puternică de promovare. Strategia diversificării urmăreşte găsirea unor pieţe noi pentru produse noi. Este cea mai riscantă dintre toate şi trebuie susţinută puternic de acţiuni de promovare pentru produsele noi, dar şi pentru zonele în care se află noile pieţe. Exemplu: o firmă de transport rutier îşi poate propune construirea sau cumpărarea unui hotel sau restaurant.

Figura nr. 6.6 Strategii de marketing aplicabile pieţei turistice67

3. MIXUL DE MARKETING TURISTIC Mixul de marketing turistic reprezintă ansamblul instrumentelor de marketing pe care entitatea

turistică le foloseşte pe o piaţă - ţintă în vederea atingerii obiectivelor sale de marketing. În prezent, în domeniul turismului se vorbeşte despre existenţa a „11 P”, ca variabile ale marketingului mix.

67 Sursa: H.I. Ansoff, The New Corporate Strategy, New York, 1988, apud. Steliana Cojocariu ş.a., Op.cit., p. 200

EXISTENTĂ

PIAȚĂ

NOUĂ

PRODUS

EXISTENT NOU

PENETRAREA PIEȚEI

DEZVOLTAREA PRODUSULUI

DEZVOLTAREAPIEȚEI DIVERSIFICAREA

178

3.1 Politica de produs turistic

Reprezintă ansamblul strategiilor adoptate de o firmă referitoare la dimensiunile, structura şi evoluţia gamei de produse care fac obiectul propriei activităţi, raportată permanent la cerinţele pieţei şi la acţiunile concurenţei.

3.1.1 Obiective şi factori de influenţă

Generic, termenul de produs desemnează un ansamblu de elemente tangibile şi intangibile care oferă anumite beneficii căutate de unul sau mai mulţi clienţi bine precizaţi. Orice proiect de călătorie are două componente principale: călătoria dus - întors şi activităţile la destinaţie.68 Produsul turistic reprezintă „totalitatea bunurilor şi serviciilor oferite turiştilor de către o firmă de profil sau, cu alte cuvinte, tot ceea ce cumpără turiştii (transport, cazare, masă, agrement etc.). Din punctul de vedere al turistului, produsul turistic acoperă experienţa completă de la plecarea de acasă şi până la întoarcere.”69

Figura nr.6.7 Structura mix-ului de marketing turistic70 Produsul turistic cuprinde trei categorii de elemente71:

• patrimoniul resurselor naturale, culturale, artistice, istorice şi tehnologice, pentru care turistul manifestă suficient interes încât să fie dispus să călătorească pentru a le vedea;

68 Ilie Niţă, Constantin Niţă, Piaţa turistică a României: realităţi - mecanisme - tendinţe, Editura Ecran Magazin, Braşov, 2000, p.27 69 A.F. Stăncioiu, Dicţionar de terminologie turistică, Editura Economică, Bucureşti, 1999, apud. Steliana Cojocariu ş.a., Op.cit., p. 204 70 Sursa: Steliana Cojocariu ş.a., Op.cit., p. 203 71 Valentin Niţă, Gina Ionela Butnaru, Op. cit., pp. 22

FIRMA

PRODUS

PREȚ

PERSONAL

PREMISE FIZICE

PROGRAMARE

POZIȚIONARE

PLASAMENT

PROMOVARE

PROCES

PARTENERIAT

PUBLIC

MIXUL DE MARKETING

TURISTIC

PIAȚA ȚINTĂ

179

• echipamentele reprezintă o condiţie fără de care călătoria nu se poate realiza; • facilităţile de acces sunt în legătură directă cu mijlocul de transport ce urmează a fi

folosit pentru a ajunge la destinaţie. Alegerea lor se face în primul rând după criteriul preţului şi apoi după distanţă;

• serviciile prestate, prin care se urmăreşte obţinerea satisfacţiei clientului.

Figura nr. 6.8 Componentele produsului turistic

Produsul turistic este constituit atât din bunuri materiale, cât şi din servicii, astfel72: • bunurile materiale turistice sunt entităţi tangibile, cu existenţă fizică, ce se concretizează în

trei categorii de elemente: - un patrimoniu de resurse (naturale, culturale, artistice, istorice, tehnologice, medicale,

religioase) care formează cadrul fizic de bază, ce constituie o atracţie pentru turişti; - elemente de infrastructură (echipamente), care au o deosebită importanţă la satisfacerea

motivaţiei pentru turism (hoteluri, restaurante, săli de sport, conferinţe etc.); - facilităţi de acces legate de mijloacele de transport (vehicule şi căi de comunicaţie)

alese de turişti pentru a ajunge la obiectivele dorite. • serviciile turistice sunt entităţi intangibile, rezultate ale eforturilor umane, alcătuite din

servicii de transport, cazare, alimentaţie, agrement Observaţie: Nici unul din elementele materiale în sine (muntele, litoralul, climatul, hotelul, mijloacele de transport etc.) nu este produs turistic, ci serviciile sau prestaţiile realizate prin intermediul lor (nu hotelul constituie produs turistic, ci cazarea). În literatura de specialitate serviciile se clasifică astfel73:

• serviciul de bază este cel care satisface nevoia de bază a clientului (cazarea, alimentaţia). Însă el nu constituie criteriul principal de alegere, deoarece firmele propun acelaşi tip de serviciu; alegerea se va face în funcţie de alte criterii: localizare geografică, preţ, impresii anterioare, servicii oferite etc.;

• serviciile auxiliare sunt cele care însoţesc serviciul de bază în scopul de a-l ameliora. De exemplu, oferirea serviciilor de transport persoane / bagaje, prezenţa unor servicii diferenţiate, oferirea de parcări etc. Acestea pot deveni principalele criterii de alegere în condiţiile unor oferte concurenţiale suficiente;

72 Steliana Cojocariu ş.a., Op.cit., p. 204 73 Valentin Niţă, Gina Ionela Butnaru, Op. cit., pp. 15 - 20

SERVICII SUPORTURI MATERIALE - rezervarea destinaţiei turistice; - transport; - cazare; - divertisment, destindere, refacere; - transport.

Agenţii de turism (broşuri şi alte materiale informative) Mijloace de transport Hotel Echipamente şi amenajări Mijloc de transport

PRODUS TURISTIC (GLOBAL)

180

• serviciul de bază derivat apare în situaţia în care folosirea unui serviciu de bază se adresează unui serviciu auxiliar, ignorându-l pe cel de bază (exemplu: folosirea restaurantului unui hotel de clienţi care nu sunt cazaţi în hotelul respectiv);

• serviciul elementar reprezintă cea mai mică unitate care, alături de altele, formează grupele de servicii prezentate anterior.

Această clasificare a serviciilor se obţine în urma unei analize detaliate, de ordin tehnic, organizaţional sau spaţio - temporal a serviciului global. Astfel, pentru prestarea unui serviciu privind rezervarea unei camere la un hotel (serviciu auxiliar), vor trebui parcurşi următorii paşi: înregistrarea comenzii clientului, verificarea locurilor disponibile, acceptarea prin confirmare a ofertei de către client, rezervarea efectivă (documente, informaţii, înmânarea cheilor). Această structurare este importantă în procesul organizării, deoarece facilitează reducerea costurilor şi creşterea eficienţei activităţii.

1. serviciul global este format din serviciul de bază şi din suma serviciilor auxiliare. Componentele produsului turistic sunt următoarele74:

1. Elementele constitutive de bază şi mediul ambiental vizează factorii naturali sau creaţi de om: zona geografică şi fenomenele naturale (plajă, munţi, fluvii, insule), aşezările umane din zonă, condiţiile climatice, zonele istorice;

2. Populaţia locală implică schimbul social, cultural şi de educaţie favorizat de turism (artizanat, cultură, cântece, tradiţii);

3. Animaţia şi ambianţa specifică se referă la manifestările culturale, festivaluri, carnavaluri, concursuri, competiţii etc.;

4. Comerţul presupune oferirea de facilităţi, în acest sens, turiştilor; 5. Serviciile publice sunt esenţiale în conţinutul şi calitatea prestaţiilor oferite; este vorba

despre furnizarea de apă caldă / rece, de menţinerea unei anumite temperaturi în cameră etc.;

6. Infrastructura presupune asigurarea serviciilor de telecomunicaţii, transport, parcare; 7. Peisajul poate influenţa hotărâtor destinul produsului turistic, însă prezintă importanţă

şi mentalitatea, comportamentul şi ospitalitatea locală. Produsul hotelier este dat de ansamblul serviciilor şi activităţilor prestate prin unităţi sau compartimente specializate ale hotelului, având ca scop satisfacerea necesităţilor şi dorinţelor turiştilor şi clienţilor cu domiciliul temporar în unitatea respectivă. Aşadar, produsul hotelier are două componente: tangibilă (capacitatea de cazare) şi intangibilă (servicii de cazare, alimentaţie, agrement, complementare, de informare, de intermediere ş.a.). Contractul de cazare (verbal sau scris) este:

2. sinalagmatic (cuprinde obligaţii reciproce); 3. cu execuţie succesivă (creează obligaţii a căror executare se întinde pe o perioadă

ne/determinată); 4. consensual (corespunde acordului celor două părţi). Rezervarea este un act administrativ şi un act de vânzare; există două căi de rezervare75: • directă (la recepţia hotelului), care se face de către persoane sau grupuri foarte mici,

familii, pentru hotelurile din zonele urbane, din staţiuni mai puţin solicitate, sau alte spaţii ocazionale (automobilişti);

• indirectă (prin intermediari: tour operatori, agenţii de turism, agenţii de voiaj), care este folosită de toate tipurile de clienţi.

Tour operatorii sunt entităţi comerciale care creează produse turistice care includ şi prestaţii de cazare. Distribuţia produselor turistice se realizează prin agenţii de turism şi de voiaj. Acestea sunt intermediari sau vânzători ai produselor turistice create de tour operatori. Pentru a avea acest drept, o agenţie de voiaj trebuie să deţină licenţă de turism. În caz contrar, ea vinde numai titluri de transport (bilete).

74 Valentin Niţă, Gina Ionela Butnaru, Op. cit., p. 23 75 Valentin Niţă, Gina Ionela Butnaru, Op. cit., pp. 49 - 50

181

Centralele de rezervare acţionează pe plan mondial, fiind tot intermediari între client şi hotel. Ele urmăresc să controleze cererea şi oferă închirierea de camere. În acest scop, acţionează în numele mai multor hoteluri, urmărind să se adapteze cererilor specifice ale clienţilor. Aderarea unui hotelier la o astfel de centrală este motivată de o promovare superioară a ofertei sale şi de un bun grad de ocupare a camerelor. În schimb, hotelierul plăteşte un abonament anual şi un comision pentru fiecare rezervare efectuată. În funcţie de organizatorii acestor centrale, deosebim:

• centralele companiilor aeriene, cu reţele hoteliere amplasate la capătul pistei; • centralele hotelierilor independenţi, care se ocupă şi de promovare; • centralele reţelelor hoteliere integrate; • centralele grupurilor regionale, având ca scop promovarea turismului regional; • centralele organismelor oficiale sau administrative (Camera de Comerţ, oficiile de turism). Funcţiile principale ale acestor centrale sunt: informarea, promovarea, rezervarea.

Contractul de vânzare a cazării Atunci când hotelierul apelează la intermediari pentru a comercializa produsul propriu, se va proceda la încheierea unui contract cu drepturi şi obligaţii reciproce şi care vizează două categorii de clienţi: individuali sau grup. La nivel mondial, limita minimă pentru un grup este de 11 persoane, însă aceasta poate varia, de la caz la caz. Rezervările se fac la cererea agenţiei de voiaj, care adresează o comandă verbală şi, obligatoriu, una scrisă hotelierului, care trebuie să răspundă solicitării în maximum trei zile, tot printr-un document scris, care să cuprindă preţul serviciilor comandate. În practică, se foloseşte bonul de rezervare (voucher). Acesta se întocmeşte în 4 exemplare, astfel:

• primul exemplar este remis clientului în momentul rezervării / plăţii; • al doilea exemplar este remis hotelierului, sub formă de comandă; • al treilea exemplar este trimis hotelierului, care-l returnează agenţiei pentru a confirma

rezervarea; • al patrulea exemplar este păstrat la agenţie. Voucherul poate fi folosit ca: • document de simplă rezervare, cu valoare de contract de rezervare; • document purtător de garanţii (depozit), a cărui valoare este egală cu sumele achitate de

client agenţiei; • document forfetar, adică dovadă a plăţii tuturor serviciilor, deoarece prestaţiile menţionate

în document au fost achitate de client agenţiei; • document de credit integral (full-credit), deoarece prestaţiile dorite de client vor fi facturate

de hotelier agenţiei care trimite clientul. În practică, se mai folosesc ca variantă de rezervare contractul de alocare sau contingentare, în cadrul căruia hotelierul pune la dispoziţia clientului camere sau grupuri de camere în condiţii şi perioade bine stabilite anticipat. Există şi situaţii în care între intermediari şi hoteluri nu sunt raporturi contractuale, dar se pot face rezervări prin „nota proforma” care, de asemenea, trebuie să conţină condiţiile rezervării. Comisioanele percepute de intermediari sunt de aproximativ 10 % din preţul prestaţiilor, fără alte taxe, conform practicii. Calitatea produsului turistic este dată de măsura în care acesta satisface dorinţele şi necesităţile consumatorilor; de asemenea, ea este dată şi de gradul de concordanţă între caracteristicile aşteptate de clienţi şi cele oferite de furnizori. caracteristicile de calitate ale produsului turistic constau în următoarele:

• caracteristici de calitate de ordin natural, care pot face produsul mai mult sau mai puţin atractiv,mărind sau diminuând gradul de satisfacţie a turistului (frumuseţea peisajului, puritatea aerului şi a apei, temperatura şi precipitaţiile etc.);

• caracteristici de ordin tehnic se referă la performanţele tehnice ale bazei materiale ale unităţilor hoteliere (vechimea şi gradul de uzură, condiţii de iluminat, zgomotul şi vibraţiile din zonă, capacităţile de servire, gradul de confort şi siguranţă);

182

• caracteristici care ţin de personalul implicat în efectuarea serviciilor (numărul personalului pus la dispoziţia turiştilor, structura personalului, amabilitatea, curtoazia şi solicitudinea acestuia, gradul de cunoaştere a limbilor străine etc.);

• caracteristici de ordin economic (nivelul şi structura costurilor, nivelul tarifelor etc.). 3.1.2 Etapele creării unui produs

Firmele de turism pot obţine produse noi prin achiziţia unor noi destinaţii şi licenţe pentru noi servicii, sau prin extinderea şi modernizarea produselor existente. Elaborarea de produse turistice noi este impusă de schimbarea preferinţelor şi dorinţelor clienţilor. În literatura de specialitate (Philip Kotler) se apreciază că, în procesul de creare a unui produs nou, trebuie parcurse cinci etape76:

1. Avantajul de bază (nucleul) este cea mai importantă etapă în crearea unui produs turistic nou (exemplu: pentru un hotel, avantajul de bază îl constituie nevoia de adăpost şi odihnă a clientului);

2. Produsul generic (efectiv) este materializarea produsului într-un model de bază (exemplu: un hotel este o clădire cu camere de închiriat);

3. Produsul aşteptat reprezintă un ansamblu de caracteristici şi condiţii pe care consumatorii le aşteaptă şi le acceptă în momentul achiziţionării produsului (exemplu: clienţii cazaţi la hotel se aşteaptă la un anumit grad de confort şi siguranţă, la respectarea condiţiilor de igienă);

4. Produsul îmbunătăţit (completat) este produsul care include avantaje şi servicii suplimentare, prin care să se diferenţieze de produsele oferite de concurenţă (exemplu: îmbunătăţiri aduse camerelor: minibar, frigider, cosmetice, room-service etc.);

5. Produsul potenţial este produsul care înglobează toate îmbunătăţirile viitoare, posibila sa direcţie de evoluţie (exemplu: în cameră se pot oferi, „din partea casei”, bomboane,ciocolată, pliculeţe cu ceai, cafea, zahăr, dvd-uri cu principalele obiective turistice din zonă).

3.1.3 Ciclul de viaţă al produsului turistic este perioada de timp cuprinsă între momentul apariţiei şi cel al dispariţiei produsului de pe piaţă. Etapele parcurse de produs pe parcursul existenţei sale sunt următoarele:

1. Crearea începe din momentul în care apare o nouă idee de produs; ca etapă, se caracterizează prin zero vânzări, costuri de investiţii şi promovare mari;

2. Lansarea se caracterizează prin cheltuieli de promovare substanţiale, creşterea uşoară a vânzărilor; este necesară, în această etapă, analiza pieţei turistice în ce priveşte numărul de consumatori, existenţa unor canale de distribuţie, numărul de concurenţi, existenţa unei cereri turistice nediferenţiate;

3. Creşterea se caracterizează prin creşterea accelerată a vânzărilor şi a profitului; în această etapă este necesară îmbunătăţirea substanţială a produsului turistic din punct de vedere calitativ, atragerea unor noi segmente de piaţă, extinderea canalelor de distribuţie, iniţierea unor acţiuni de stimulare a unei cereri selective, deoarece încep să se facă simţite pe piaţă efectele concurenţei;

4. Maturitatea se caracterizează prin stabilizarea volumului încasărilor la nivelul de consum al clienţilor care consideră produsul turistic corespunzător nevoilor şi preferinţelor lor,preţurile de vânzare se ajustează la nivelul costurilor de producţie, iar cheltuielile trebuie să fie la un nivel normal în raport cu vânzările; firma trebuie să-şi orienteze interesul spre realizarea unor servicii complementare şi spre îmbunătăţirea calităţii produsului în cauză; pot să apară scăderi de preţuri şi tarife, în vederea asigurării unei desfaceri corespunzătoare a produsului turistic şi a serviciilor asociate;

76 Steliana Cojocariu ş.a., Op.cit., pp. 211 - 215

183

5. Declinul se caracterizează prin restrângerea segmentului de piaţă şi scăderea volumului vânzărilor; firma îşi pierde interesul în acţiunea de promovare.

În stabilirea ciclului de viaţă al unui produs se va ţine cont şi de piaţa pe care se află produsul respectiv, dar şi de categoria de produse similare.

3.1.4 Strategii de produs Literatura de specialitate prezintă mai multe tipuri de strategii privind produsul, clasificate după diverse criterii, astfel77:

a) În funcţie de gradul de noutate a produselor, deosebim următoarele tipuri de strategii: • de introducere a produselor noi. Această strategie este determinată de modificările apărute

în preferinţele turiştilor (ca urmare apariţiei de noi tehnologii în domeniu), dar şi de realizările concurenţei. Exemplu: servicii de fitness, masaj, spa, racordare la Internet, cazinouri etc.;

• de modernizare a produselor existente. În această situaţie, se urmăreşte modernizarea trebuie să vizeze şi latura tangibilă (modernizarea bazei materiale existente) şi latura intangibilă (modernizarea serviciilor oferite) a produsului turistic;

• de renunţare la produsele vechi, atunci când produsul turistic nu mai satisface mare parte din clienţi şi când profitul generat de acesta este în scădere continuă.

b) În funcţie de originalitatea produsului, strategiile pot fi: • produse realizate după concepţie proprie care, de regulă, au cel mai mare succes (oferirea

unui serviciu propriu specific, crearea unei reţete originale etc.); • produse realizate pe bază de licenţe.

c) În raport cu gama sortimentală de produse, există strategii: • de diversificare sortimentală, respectiv de adăugare de noi produse la cele existente; • de stabilitate sortimentală, caz în care se va menţine numărul de sortimente, chiar în

condiţiile înlocuirii unui produs cu altul; • de selectivitate sortimentală, adică de înlocuire a unor sortimente cu altele, sau chiar

retragerea unora de pe piaţă. d) Din punct de vedere al pieţei căreia i se adresează produsul, pot exista următoarele situaţii: • acelaşi produs să fie oferit pieţei interne, dar şi pieţei internaţionale (exemplu: punerea la

dispoziţie a aceleiaşi baze tehnico - materiale); • produse adaptate pieţei interne (exemplu: produse şi servicii pentru tratament geriatric); • produse standardizate, atunci când produsul este realizat cu aceleaşi caracteristici de piaţă

internă şi externă (exemplu: clasificarea pe stele a unităţilor hoteliere şi a restaurantelor, un anumit număr de stele fiind caracterizat de anumite standarde).

e) În funcţie de natura produselor, pot fi identificate strategii privind produsele turistice existente, pentru care va fi folosită matricea BCG. 3.2 Politica de preţuri şi tarife

În literatura de specialitate, preţurile sunt desemnate printr-o mare varietate de termeni, astfel: preţ pentru bunurile materiale, tarif pentru serviciile prestate, taxe pentru servicii speciale sau pentru dobândirea unu drept, comision pentru servicii de intermediere, salariu pentru contravaloarea muncii prestate, chirie, cotizaţie etc.

3.2.1 Obiective şi factori de influenţă

Obiectivele politicii de preţ stabilesc ce doreşte să obţină firma prin eforturile sale în domeniul preţurilor; ele pot fi78:

• obiective de preţ privind supravieţuirea constau fie în creşterea preţurilor şi tarifelor pentru a spori volumul vânzărilor la un nivel care să acopere cheltuielile firmei, fie în reducerea

77 Steliana Cojocariu ş.a., Op.cit., pp. 216 - 218 78 Steliana Cojocariu ş.a., Op.cit., pp. 218 - 220

184

preţurilor, când firma se confruntă cu o concurenţă puternică, sau are supracapacitate. Acesta nu este un obiectiv de lungă durată, deoarece firma va fi obligată, pentru a supravieţui, să-şi îmbunătăţească produsele turistice. Beneficiile sunt mai puţin importante decât supravieţuirea atât timp cât preţurile acoperă costurile variabile şi o parte a costurilor fixe;

• obiective de maximizare a profitului actual, prin care se urmăreşte ameliorarea rezultatelor financiare curente în dauna celor pe termen lung. În funcţie de cererea şi de costurile estimate, de variantele de preţ posibile, firmele aleg preţul care să asigure obţinerea profitului actual, a unor rate de eficienţă a investiţiilor maxime. Firmele ţintesc fie spre maximizarea beneficiului, fie spre menţinerea beneficiului actual;

• obiective de preţ axate pe volum urmăresc maximizarea cifrei de afaceri sau a cotei de piaţă, obţinerea de venit cât mai repede, sau un anumit ritm de creştere a încasărilor;

• obiective de preţ orientate spre concurenţă care vizează obţinerea unei poziţii mai bune pe piaţă în raport cu principalii concurenţi, pe baza raportului calitate / preţ.

În practica hotelieră s-au instituit următoarele tipuri de tarife:

DENUMIRE ROMÂNĂ

DENUMIRE EUROPEANĂ

DENUMIRE AMERICANĂ

COD PT. CATALOAGELE

INTERNAȚIONALE ALE TOUR-

OPERATORILOR Tarif de cazare room only european plan E Tarif cazare cu mic dejun inclus

bed & breakfast (B&B)

continental plan C

Tarif demipensiune

half board modified american plan

M

Tarif pensiune completă

full board american plan A

Aceste tarife spot suferi modificări, astfel:

• reducerile, dintre care cel mai frecvent întâlnit este regimul tarifar single, adică reducerea tarifului de cazare cu 20 % faţă de cel afişat, atunci când camera cu două paturi este închiriată unei singure persoane;

• tariful de extrasezon este o reducere repetabilă calendaristic şi aplicabilă tuturor clienţilor în perioada respectivă;

• gratuitatea se acordă, de regulă, pe plan internaţional, pentru cea de-a zecea noapte petrecută consecutiv de un client în acelaşi hotel, dar şi intermediarilor de distribuţie sau promotorilor serviciului hotelier;

• stimulentul este reducerea aplicată personalului hotelului aparţinând unui lanţ hotelier; • majorarea este modificarea tarifului pentru „supliment”, sau pentru clienţii însoţiţi de

animale de companie. Factori de influenţă a politicii de preţuri şi tarife

Literatura de specialitate grupează aceşti factori în două mari categorii: interni şi externi, astfel:79

79S. Dibb, L. Simkin, W. Pride, O.C. Ferell, Marketing Concepts and Strategies, Londra, 1994, apud. Steliana Cojocariu ş.a., Op.cit., pp. 220 -222

185

Figura nr. 6.9 Factori de influenţă a politicii de preţ / tarif

Obiectivele organizaţionale şi de marketing vizează pe cei care elaborează strategia şi iau decizii privind preţul. Astfel, în cazul unei entităţi de mici dimensiuni, orientarea şi nivelurile de preţuri şi tarife sunt stabilite de manager; la firmele mari, aceste decizii se vor lua în cadrul compartimentelor de marketing şi aprobate, ulterior, de manager. Atunci când firma îşi propune să devină lider de marcă, acest scop va fi reflectat în practicarea unor preţuri mari pe o perioadă îndelungată de timp, ceea ce va avea ca efect limitarea segmentului de consumatori; dacă firma îşi doreşte să câştige un loc important pe piaţă pe o perioadă îndelungată, ea va proceda la practicarea unor preţuri şi tarife relativ scăzute pe o perioadă scurtă de timp. În practică, se observă folosirea unor preţuri ridicate în perioadele caracterizate de cerere abundentă, urmate de reducerea preţurilor atunci când cererea scade. În stabilirea preţului trebuie să se ţină cont, între altele, şi de costurile aferente produsului sau serviciului respectiv. Costurile sunt fixe şi variabile; în turism, costurile fixe sunt mari şi costurile variabile sunt mici. Ca principiu, preţurile trebuie stabilite la un nivel care să asigure recuperarea cheltuielilor generate de producerea şi comercializarea produsului şi obţinerea unui profit. Alte variabile ale mix-ului de marketing se referă la produs, distribuţie şi promovare, care trebuie corelate cu preţul. Calitatea, marca, ciclul de viaţă al produsului sunt elementele care afectează cel mai mult politica de preţ. Percepţiile consumatorilor pe piaţa - ţintă se referă la faptul că un produs turistic mai complex şi mai scump va genera aşteptări mai mari din partea consumatorilor în ceea ce priveşte calitatea serviciilor. Concurenţa. Firmele trebuie să cunoască preţul şi calitatea serviciilor oferite de concurenţă, prin analiza listelor de preţuri şi a calităţii serviciilor concurente. Aşteptările membrilor canalului de distribuţie sunt concretizate în mărimea comisioanelor percepute, de care trebuie să se ţină cont la încorporarea acestora în preţul produsului. Legislaţia şi reglementările legale. Controlul preţurilor de către autorităţi vizează următoare aspecte: precizarea condiţiilor în care pot fi mărite preţurile, îmbunătăţirea caracteristicilor tehnice şi

FACTORI INTERNI

FACTORI EXTERNI

Obiectivele organizaţionale şi de

marketing

Obiectivele de tarife şi preţuri

Costuri

Alte variabile de mix

Percepţiile consumatorilor

Concurenţa

Aşteptările membrilor canalului

de distribuţie

Legislaţia şi reglementările legale

DECIZIA DE PREȚ

186

de calitate, reglementări împotriva produselor provenite din străinătate care se vând la preţuri de dumping (sub costuri) şi care afectează nefavorabil firmele de turism locale, impozitele (TVA, accize etc.) 3.2.2 Metode de calcul al tarifelor în unităţile de cazare

Literatura de specialitate identifică patru orientări strategice pentru stabilirea nivelului de preţ80: • orientarea după costuri; • orientarea după concurenţă; • orientarea după cerere; • orientarea după diferite reglementări guvernamentale şi legislative.

Specialiştii în domeniu precizează o serie de metode de calcul al preţului, în general; dintre acestea, pentru activitatea de cazare se foloseşte cel mai mult metoda costurilor totale sau a venitului (total costing)81. Potrivit acestei metode, tariful de cazare (T) este suma costurilor variabile de prestare de serviciu pe noapte de cazare (Cv) şi a contribuţiei la acoperirea costurilor fixe realizate din fiecare prestare de serviciu, adică din fiecare tarif (Ccf):

T = Cv + Ccf Costurile fixe sunt independente de volumul de activitate (ele trebuie acoperite lunar chiar dacă unitatea de cazare nu a avut nici un client la hotel). costurile variabile depind proporţional de numărul de clienţi cazaţi. Tarifele practicate de unităţile hoteliere variază, în primul rând în funcţie de numărul de stele al acestora, căruia trebuie să îi corespundă un anumit nivel al calităţii serviciilor prestate şi o anumită structură a acestora. Pentru unităţile aparţinând aceleiaşi categorii, tarifele se diferenţiază în funcţie de segmentul de piaţă utilizat, de tipul de serviciu prestat (odihnă, tratament, tranzit), de raportul existent între cerere şi ofertă (sezon sau extrasezon). Din tarifele practicate vor fi acoperite, în primul rând, costurile fixe. În vederea acoperirii costurilor de cazare, a obţinerii unei cifre de afaceri satisfăcătoare, a unui grad de ocupare a capacităţilor de cazare ridicat, tarifele pot fi reduse în funcţie de numărul de clienţi,de numărul de înnoptări efective, de sezon etc. Hotelurile stabilesc mai multe categorii de tarife de cameră, care pot fi clasificate astfel82:

1. În funcţie de tipul camerei (număr locuri, tip pat): • cameră single: cu pat individual sau matrimonial; • cameră dublă: cu pat dublu, cu două paturi individuale, cu două paturi

matrimoniale, • cameră cu trei paturi individuale; • cameră cu patru paturi individuale; • camere comune; • garsoniere: cu pat matrimonial, cu pat dublu; • apartament: cu două paturi individuale, cu două paturi matrimoniale, cu pat

dublu; • duplex: cu două paturi individuale + un pat matrimonial sau dublu / cu două

paturi individuale + două paturi duble; 2. În raport cu numărul ocupanţilor:

• un loc ocupat în camera dublă - partaj; • 1-2 persoane peste capacitatea camerei; • camera dublă ocupată de o singură persoană în regim tarifar single (RTS);

3. După gradul de confort şi dotare (dimensiunea camerei, echipament, mobilier): • camere fără grup sanitar propriu; • camere standard; • camere cu confort sporit;

80 Valentin Niţă, Gina Ionela Butnaru, Op. cit., p. 92 81 Steliana Cojocariu ş.a., Op.cit., pp. 223 - 224 82 Valentin Niţă, Gina Ionela Butnaru, Op. cit., pp. 130 - 133

187

• camere de lux (apartament executive / prezidenţial); • camere cu dotare specială pentru: oameni de afaceri, oameni de afaceri femei,

persoane cu handicap locomotor, persoane cu copii mici, persoane însoţite de animale domestice;

4. În funcţie de poziţionarea camerei: • camere cu o anumită vedere (spre munte, mare, alte elemente pitoreşti); • camere orientate spre stradă; • camere orientate spre partea opusă a străzii; • camere de colţ; • camere situate lângă lift sau scări de serviciu; • camere orientate spre curţi interioare, spaţii anexe; • camere situate la mansardă;

5. După structura şi complexitatea serviciilor oferite (servicii izolate sau pachet de servicii): • doar cazare; • cazare + mic dejun; • cazare + servicii suplimentare; • cazare + servicii de restauraţie + servicii suplimentare;

6. Din punct de vedere al modului de organizare a clienţilor: • clienţi individuali fără rezervare; • clienţi individuali cu rezervare; • clienţi individuali proveniţi prin:

- contracte încheiate cu diverse companii; - contracte încheiate cu agenţii de voiaj;

• grupuri organizate provenite prin: - contracte încheiate cu diverse companii, asociaţii, fundaţii; - contracte încheiate cu agenţii de voiaj;

7. Din perspectiva importanţei clienţilor: • clienţi obişnuiţi; • clienţii casei; • clienţi VIP;

8. În funcţie de durata sejurului: • tarife pentru clienţii care părăsesc camera după ora 12; • tarife pentru sejur scurt (1 - 3 zile); • tarife pentru sejur mediu (7 zile); • tarife pentru sejur lung (peste 21 de zile);

9. În raport cu perioada de sejur: • tarife de vârf de sezon; • tarife de sezon; • tarife de extrasezon; • tarife de sfârşit de săptămână; • tarife pentru mijlocul săptămânii

10. Din punct de vedere al vârstei clienţilor: • tarife pentru copii; • tarife pentru tineri; • tarife pentru seniori.

Fiecărei categorii de cameră i se atribuie, pe baza numărului de persoane care ocupă camera, un tarif standard (numit şi tarif de suport sau tarif de recepţie).

188

Tabel nr. 6.6 Simboluri utilizate pentru tipul de cameră Tip cameră Simbol

cameră cu pat (single) cu baie proprie SWB - single with bath X (-)

cameră cu pat dublu (dublă) cu baie proprie DWB - double with bath XX (-)

cameră cu două paturi duble (dublă dublă) cu baie proprie

DDWB - double double with bath (S)

cameră cu două paturi individuale cu baie proprie

TWB - twin with bath (+)

apartament STE - suite

Tabel nr. 6.7 Tipuri de paturi în camere Tipul patului Dimensiunea

Twin 2 paturi de 1 x 2 m Double 2 paturi duble de 1,35 x 2 m Queen 1 pat de 1,5 x 2 m King 1 pat de 2 x 2 m California King 1 pat de 1,8 x 2 m Twin Superior 2 paturi de 1,5 x 2 m Queen - Queen 2 paturi Queen 1 Twin + canapea 1 pat Twin + o canapea convertibilă 1 Queen + canapea 1 pat Queen + o canapea convertibilă 1 King + canapea 1 pat King + o canapea convertibilă 1 pat salon 1 canapea convertibilă 1 pat în perete (Sico - Room) 1 pat ce se ridică în perete

Tabel nr. 6.8 Coduri internaţionale pentru diferite tipuri de servicii hoteliere

România Europa SUA Cod Cazare Room only Europen Plan (no meals) EP Cazare cu mic dejun inclus (simplu sau continental)

Bed and Breakfast Continental Plan (room + continental breakfast)

B&B CP

Cazare cu mic dejun englezesc sau american

room and English breakfast

Bermuda Plan (room + american style breakfast)

BP

Demipensiune (cazare cu mic dejun şi cină)

demi - pension half - board

Modified American Plan (room + half - board)

MAP

Pensiune completă (cazare + toate mesele)

en pension full - board

American Plan (room + full - board)

AP

Principalele categorii de produse oferite de hoteluri sunt: • C - MD (+TS); • C + MD (+TS); • C + DP (MD + D sau MD + C) (+ TS); • C + PC (MD + D +C) (+ TS); • C + MD + A (+ TS); • C + DP + A (+ TS); • C + PC + A (+ TS); • C + DP + T (+ TS); • C + PC + T (+ TS); • C + PC + T + A (+ TS); • C + PC + SS (+ TS); • C + PC + SS + A (+ TS).

189

Metoda adaosului este folosită la stabilirea preţului în unităţile de restauraţie şi constă în adăugarea la preţul produsului a unei sume sub formă de adaos comercial. Adaosul se calculează sub formă de cotă procentuală, este nelimitat ca mărime, firma urmărind acoperirea cheltuielilor în întregime şi obţinerea de profit. Metoda competitivă potrivit căreia o firmă poate practica un preţ asemănător, sau sensibil apropiat de cel al concurenţilor importanţi. Entităţile turistice practică, în general, acelaşi preţ, firmele mai mici urmându-l pe lider şi modificând preţul atunci când liderul schimbă preţul, şi nu când au loc modificări ale cererii, sau ale costurilor proprii. Această metodă este larg folosită în practică,considerându-se că preţul rezultat reflectă „înţelepciunea colectivă a economiei referitoare la preţurile care vor permite obţinerea unui profit corect, fără a pune în pericol echilibrul existent”83. Metoda valorii este potrivită strategiei de poziţionare pe piaţă a produsului, adică firma creează pentru produsul său o imagine pentru a fi promovată pe o anumită piaţă, cu evidenţierea caracteristicilor de calitate şi preţ. Adaptarea preţurilor în entităţile turistice Literatura de specialitate prezintă mai multe criterii de adaptare a preţurilor, astfel84:

a) Stabilirea preţului pe criterii geografice. Problema care apare în acest caz este stabilirea preţului pentru clienţii din zonele mai îndepărtate; soluţiile recomandate de specialişti sunt: preţuri fără tarife de transport (separarea preţurilor pentru serviciile de cazare şi masă de cele de transport), preţuri zonale (fixarea de preţuri globale pentru clienţii aparţinând unor zone diferite). b) Preţuri cu stimulente şi bonificaţii sunt folosite de firme ca o recompensă pentru cumpărător pentru achiziţionarea unei cantităţi însemnate de produse / servicii, sau pentru cumpărarea de produse din extrasezon, în vederea valorificării bazei materiale existente şi pentru menţinerea personalului în firmele respective. În firmele de turism, această practică poate căpăta forme diferite: bonificaţii la plata în avans a facturii, reduceri sau rabaturi pentru grupurile de turişti, reduceri de extrasezon etc. Bonificaţiile pot fi acordate şi intermediarilor care participă la promovarea serviciilor turistice. Calculul reducerilor se poate face doar pentru cazare (fără MD). c) Preţuri promoţionale sunt folosite pentru anumite produse turistice, în scopul promovării unei imagini pozitive a acestora, sau a firmei. d) Preţurile diferenţiate pe categorii de turişti (elevi, studenţi, pensionari), în funcţie de perioada de timp (preţuri mai mari în weekend în staţiuni, la finele anului etc.), indiferent de nivelul costurilor firmei. e) Preţuri psihologice se stabilesc în funcţie de aspectele psihologice care îl pot influenţa pe cumpărător (prestigiul serviciilor de cazare şi a produselor culinare oferite la restaurant exprimate în preţuri mari sugerează calitatea ridicată a acestora).

Tarifele speciale înseamnă în primul rând reduceri, dar pot fi şi rezultatul majorării tarifului de bază (de exemplu, tariful practicat pentru clienţii care depăşesc ziua hotelieră). Tarifele speciale practicate pot fi85:

• RTS: 20% reducere din tariful unei camere duble când ea este ocupată de o singură persoană;

• Tarif pentru grupuri: reduceri din tariful afişat de până la 30%, pentru contractele încheiate cu agenţiile de turism;

• Tarif de contingent: în contractele de prestaţii încheiate cu agenţiile de turism de litoral, de vacanţă şi de tratament; contractul de prestaţii cuprinde în anexe defalcarea pe serii a contingentelor, iar tarifele de contingent pot fi mai mici decât tarifele contractuale precedente;

• Tarif pentru clienţii casei (membrii clubului): reduceri de până la 30%;

83 Steliana Cojocariu ş.a., Op.cit., p. 224 84 Steliana Cojocariu ş.a., Op.cit., p. 226 85 Valentin Niţă, Gina Ionela Butnaru, Op. cit., pp. 134 - 136

190

• Tarif pentru companii: format din reduceri pentru clienţii sosiţi cu rezervări individuale în interes de afaceri, sau pentru congrese, simpozioane, seminarii organizate de aceste companii şi reduceri pentru personalul companiilor aeriene, sau pentru clienţii acestora, în cazuri de forţă majoră, când nu se pot efectua zboruri; reducerile aplicate diferă de la un contract la altul şi sunt cuprinse între 10 - 20%;

• Tarif pentru copii: format din gratuitate pentru copii între 0 - 7 ani (sau 0 - 12 ani, în unele hoteluri), când aceştia sunt însoţiţi de părinţi şi reduceri de până la 50% din tariful unui loc, când se solicită un pat suplimentar. Suplimentul reprezintă 50% din tariful unui loc (fără MD) şi se adaugă la tariful camerei atunci când se depăşeşte capacitate camerei;

• Tarif pentru membri ai unor asociaţii profesionale naţionale şi internaţionale din turism: membri ai FIHR (Federaţia Industriei Hoteliere din România), ANAT (Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism), HOTREC (Confederaţia Asociaţiilor Naţionale de Hoteluri, Restaurante, Cafenele), AJTR (Asociaţia Jurnaliştilor şi Scriitorilor din Turism), FIJET (Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor şi Scriitorilor din Turism) etc.; reducerile sunt considerabile, ajungând până la 70% din tariful afişat;

• Tarif de weekend: practicat de hotelurile de afaceri, reprezentând o reducere de până la 30% din tariful practicat în weekend;

• Tarif pentru mijlocul de săptămână: practicat în hotelurile din staţiuni şi reprezentând o reducere de până la 30% din tariful practicat în weekend;

• Tarif pentru depăşirea zilei hoteliere: aplicat pentru oameni de afaceri care nu părăsesc camera la ora 12. Se poate practica un tarif diferenţiat, în funcţie de durata prelungirii, sau un tarif unic; de exemplu, pentru sejurul prelungit până la ora 18, tariful convenit se majorează cu 30 - 50%;

• Tarif majorat: practicat în perioada de maximă afluenţă; majorarea poate depăşi 100% din tariful afişat;

• Tarif de prestaţii complexe: care include preţul camerei şi a unor combinaţii de evenimente şi activităţi;

• Tarif gratuit sau tarif zero: oferite clienţilor importanţi. 3.2.3 Strategii de preţuri şi tarife

În funcţie de corelaţia preţ şi de raportul cerere / ofertă, se disting următoarele strategii de preţ86: a) Strategia de preţ pentru valorificarea avantajului de piaţă, strategia „smântânirii” sau „a

luării caimacului” constă în fixarea unor preţuri mari atunci când cererea este mare, mult sub nivelul ofertei (vârf de sezon). Se poate aplica pieţelor stagnante sau saturate, care prezintă un nivel de segmentare în funcţie de calitate, ambianţă etc. Preţul de prestigiu este folosit de firmele care oferă produse turistice de marcă, de o calitate ireproşabilă pentru pieţele - ţintă, oferind avantajul unui beneficiu ridicat, pe baza căruia firmele îşi menţin poziţia pe piaţă. Acest preţ poate fi folosit pe o perioadă scurtă de timp, astfel:

• pe timpul desfăşurării unor evenimente deosebite într-o localitate (târguri şi expoziţii, simpozioane, congrese);

• pentru produse deosebite cu caracteristici unice (croazieră pe vase de lux); • pentru acele produse pentru care nu se aşteaptă loialitatea consumatorului (unităţi amplasate

în apropierea unor atracţii de agrement, cum ar fi parcuri, Grădina Zoologică etc.) b) Strategia penetrării sau pătrunderii pe piaţă constă în oferirea unui produs turistic la un preţ

mai scăzut în scopul atragerii clienţilor în număr cât mai mare, în timp scurt, încurajând cererea. De regulă, această strategie se soldează cu pierderi pentru firmă în perioada testării produsului şi a creării unei loialităţi faţă de marcă. Ea poate fi aplicată în următoarele condiţii: dacă afacerea este de scurtă durată, succesul fiind asigurat de loialitatea clientului, dacă există substitute ale produsului respectiv (mai multe unităţi de cazare învecinate).

86 Steliana Cojocariu ş.a., Op.cit., pp. 224 - 225

191

c) Strategia supravieţuirii este folosită atunci când poziţia pe piaţă a produsului turistic este periclitată (datorită îmbătrânirii produsului, intensificării concurenţei, scăderii veniturilor populaţiei) şi constă în practicarea unor preţuri din ce în ce mai mici, dar superioare costurilor. Reducerea preţului se face pe seama excluderii unor servicii auxiliare sau de agrement din pachetul de servicii care se vinde clienţilor, încât calitatea serviciilor de bază va rămâne aceeaşi.

3.3 Politica de plasament (distribuţie)

3.3.1 Obiective şi factori de influenţă

În turism, activitatea de distribuţie asigură87: • achiziţionarea şi consumarea produselor turistice de către clienţi; • compararea şi alegerea acelor combinaţii de servicii turistice în funcţie de preferinţele

personale ale clienţilor cu privire la destinaţie, condiţii de cazare şi masă, transport, agrement etc.;

• preselecţia produselor turistice pe baza aprecierii calitative a acestora, a cunoaşterii zonelor de destinaţie turistică şi a bazei materiale, fapt ce va determina orientarea clienţilor în special spre distribuitori şi mai puţin către prestatorii propriu – zişi de servicii turistice;

• eliberarea clienţilor de unele activităţi administrative privind sincronizarea tuturor serviciilor componente.

Funcţiile distribuţiei sunt următoarele: • adaptarea ofertei turistice la cerere, respectiv configurarea structurii produsului şi a

caracteristicilor sale în funcţie de aşteptările clienţilor, cu luarea în considerare a nivelului cultural şi de instrucţie, a stilului de viaţă, a clasei sociale, a veniturilor consumatorilor;

• transferul care se realizează prin intermediul punctelor de vânzare şi prin care serviciile turistice ajung de la prestatori la consumatori (principala funcţie a activităţii de distribuţie);

• asigură vânzarea serviciilor în avans, înainte de a fi prestate, aceasta fiind principala preocupare a specialiştilor în turism.

Obiectivele distribuţiei în turism sunt: • acoperirea geografică integrală a spaţiului din care provine clientela turistică şi în care

operează firmele de turism; • asigurarea controlului întregii reţele de distribuţie; • asigurarea flexibilităţii numărului de distribuitori în funcţie de mărimea cererii şi ofertei

turistice; • stimularea intermediarilor; • reducerea cheltuielilor de distribuţie.

3.3.2. Tipuri de canale de distribuţie

Canalul de distribuţie este drumul parcurs de serviciul turistic de la prestator la consumator; el este alcătuit din persoane fizice şi / sau juridice. Elementele componente ale canalului de distribuţie sunt:

• veriga este orice intermediar care prestează o activitate în vederea apropierii produsului, sub aspect fizic şi al dreptului de proprietate, de consumatorul final;

• nivelul este orice verigă care acţionează în sensul aducerii serviciului şi a prestatorului mai aproape de consumatorul final; numărul nivelurilor arată lungimea canalului de distribuţie.

Canalul de distribuţie se caracterizează prin: • lungime, respectiv numărul nivelurilor intermediare existente între prestator şi consumator; • lăţime, sau numărul de unităţi care aparţin aceleiaşi verigi;

87 Steliana Cojocariu ş.a., Op.cit., pp. 227 - 228

192

• adâncime, adică nivelul de apropiere dintre distribuitori şi consumatori. Canalele de distribuţie au ca scop: • informarea clienţilor cu privire la existenţa şi localizarea unităţilor de distribuţie; • promovarea ofertei de produse turistice a fiecărui participant la canalul de distribuţie; • căutarea şi comunicarea cu potenţialii clienţi; • realizarea tranzacţiilor (conceperea şi redactarea de comenzi, livrarea, recepţionarea şi

plata bunurilor contractate). Având în vedere sezonalitatea cererii de produse turistice, firma poate opta între diferite tipuri

de canale de distribuţie, sau poate face combinaţii ale acestora. În literatura de specialitate au fost identificate următoarele tipuri de canale de distribuţie:

• distribuţia prin canale directe implică vânzarea serviciilor turiste direct clienţilor şi poate fi folosită cu succes atunci când cererea este suficient de mare în comparaţie cu oferta. În turism, este frecvent folosită, mai ales în cazul hotelurilor; ca modalităţi practice, se recurge la sistemul de rezervare prin telefon, fax, internet, dar şi la sistemul de rezervare la faţa locului. Avantaje: operativitate, tarife mai mici, posibilitatea firmei prestatoare de a-şi exercita controlul integral asupra distribuţiei, o bună cunoaştere a preferinţelor clienţilor

• distribuţia prin canale indirecte permite folosirea intermediarilor în comercializarea serviciilor turistice; pentru alegerea intermediarilor se pot folosi următoarele procedee:

- distribuţia exclusivă presupune folosirea unui singur intermediar pe o anumită piaţă sau arie geografică; această formă necesită o comercializare mai agresivă a produselor turistice, fapt ce generează tarife mai ridicate şi consolidarea imaginii produsului;

- distribuţia selectivă implică selectarea unui număr limitat de intermediari care să distribuie un anumit produs turistic; astfel, va scădea considerabil efortul de comercializare, obţinându-se o mai bună acoperire a pieţei, un control mai eficient, costuri mai mici comparativ cu distribuţia intensivă;

- distribuţia intensivă constă în organizarea şi folosirea unui număr mai mare intermediari care să asigure vânzarea produsului turistic al firmei.

Pentru un hotel, canalele de distribuţie se prezintă astfel88: • canalul 1 (canalul de marketing direct), prin care produsul hotelier ajunge de la producător

direct la consumator; • canalul 2 conţine un sigur nivel: tour operatorul; • canalul 3, cu două niveluri: un tour operator şi o agenţie de turism; • canalul 4, cu un nivel: agenţia de turism. Fiind intangibil, produsul turistic nu poate fi verificat înainte de cumpărare, de aceea, decizia

eventualului consumator depinde, mai ales, de informaţie. De aici necesitatea intermediarilor, care să alcătuiască o ofertă bogată, de unde consumatorii să poată alege, compara, evalua. În cazul vânzării directe, din tariful serviciului turistic se va scădea comisionul agenţiei de turism. Respectiva sumă va fi, însă, folosită pentru acoperirea costurilor suplimentare generate de organizare, reclamă şi menţinerea distribuţiei în cadrul firmei de turism. Rolul agenţiei de turism este să atragă clienţii şi să asigure vânzarea produselor turistice ale tour operatorului sau prestatorului.

88 Steliana Cojocariu ş.a., Op.cit., p. 229

193

Figura nr. 6.10 Canalele de distribuţie ale unui hotel Reţeaua de distribuţie cuprinde ansamblul entităţilor economice, a mijloacelor şi canalelor

care realizează transferul produselor de la prestatori la beneficiari. În literatura de specialitate, reţelele de distribuţie sunt clasificate astfel89:

• în funcţie de numărul intermediarilor, există reţele scurte, formate dintr-un singur intermediar şi reţele lungi, cu mai multe de un intermediar;

• sub aspectul ariei geografice, reţelele pot fi: regionale (care operează pe o arie restrânsă), naţionale, internaţionale;

• din punct de vedere al specializării lor, reţelele pot fi destinate tineretului, vârstnicilor, oamenilor de afaceri, familiilor cu copii etc.;

• după structura lor, deosebim în turism: reţele deschise (pentru toate categoriile de revânzători), restrictive (accesibile numai agenţilor acreditaţi), mixte (care vând şi singure, şi prin intermediari).

Alegerea tipului de reţea se face în funcţie de caracteristicile cererii şi ofertei de servicii turistice, precum şi de comportamentul concurenţilor. Astfel, intermediarii de distribuţie ai unui hotel pot fi:

• agenţiile tour operatoare; • agenţiile de turism (detailiste); • centralele de rezervare, care funcţionează ca nişte dispecerate imense, cu un număr mare de

birouri răspândite în toată lumea (UTEL, KEITEL, SRS STEIGENBERG); multe dintre aceste centrale funcţionează ca mari consorţii pentru propriile lanţuri hoteliere;

• centralele de distribuţie globală (GDS – Global Distribution System) care includ, adesea, şi linii importante de transport; există 7 mari GDS-uri: GALILEO, SABRE, AMADEUS, WORLDSPLAN (prezent şi în România), S. ONE, SAHARA, ALEX.

La nivel internaţional, 70 % din agenţiile tour operatoare sunt conectate fie la centrale, fie la GDS-uri, beneficiind de promptitudine, economie de timp şi de bani. 89 Steliana Cojocariu ş.a., Op.cit., p. 230

CANAL 1 CANAL 2 CANAL 3 CANAL 4

PRODUS HOTELIER

TOUR OPERATOR

AGENŢIA DE TURISM

CONSUMATOR PRODUSE TURISTICE

194

3.3.3 Strategiile de distribuţie

Literatura de specialitate clasifică strategiile de distribuţie astfel90: • în funcţie de dimensiunea canalului de distribuţie, distingem: distribuţie directă (prestator

- client); distribuţie prin canale scurte (cu o singură verigă intermediară); distribuţie prin canale lungi (cu două sau mai multe verigi);

• după amploarea distribuţiei, există: distribuţie extensivă (difuzarea largă a produselor prin cele mai diverse tipuri de intermediari către beneficiari); distribuţie selectivă (număr redus de intermediari specializaţi în difuzarea anumitor produse); distribuţie exclusivă (un singur intermediar care are exclusivitate în vânzarea produselor respective);

• sub aspectul gradului de participare a firmei în procesul distribuţiei, deosebim: distribuţie prin aparat propriu (unităţi hoteliere care au agenţii de turism proprii); distribuţie prin intermediari; distribuţie combinată;

• după gradul de elasticitate a distribuţiei distingem: distribuţie de flexibilitate ridicată, medie şi scăzută, care se referă la aparatul de distribuţie respectiv, precum şi la flexibilitatea acestuia la schimbările necesare, mai ales pentru produsele ală căror pieţe se caracterizează printr-o mare mobilitate spaţială.

În practică, datorită complexităţii activităţii desfăşurate pe piaţa internă şi externă, firmele de turism elaborează şi aplică simultan mai multe strategii.

3.4 Politica de promovare

3.4.1 Obiective şi factori de influenţă

Activitatea promoţională în turism vizează atragerea de noi clienţi, dar şi păstrarea celor vechi, adresându-se direct sau prin reţele de intermediari, publicului larg sau unor categorii bine delimitate de clienţi - ţintă. Deoarece între promovare şi vânzări există o legătură foarte strânsă, în turism promovarea se poate face pentru propagarea imaginii destinaţiilor turistice pe care intenţionează să le facă larg cunoscute, dar şi pentru promovarea vânzărilor. Rolul promovării este de a:

• informa şi educa clienţii cu privire la oferta firmei, locul unde pot fi găsite produsele şi serviciile disponibile, avantajele achiziţionării, preţurile practicate;

• stimula cererea şi de a facilita operaţiile de vânzare - cumpărare; • influenţa şi încuraja clienţii în alegerile făcute, pe termen lung; • influenţa autorităţile; • combate concurenţa prin promovarea propriilor produse / servicii / mărci.

Activitatea promoţională este esenţială în transmiterea de informaţii către clienţi, deoarece influenţează direct decizia de cumpărare, atât înainte, cât şi după ce a fost luată. Efectele unei promovări eficiente sunt91:

• influenţarea alegerii deciziei de cumpărare prin captarea atenţiei, crearea interesului, stimularea dorinţei şi, în final, luarea deciziei;

• convingerea cumpărătorului că decizia luată a fost cea mai bună; • modelarea experienţei acţiunii derulate, prin furnizarea de informaţii suplimentare privind

caracteristicile acţiunii, în vederea optimizării satisfacţiei viitorilor cumpărători; • promovarea după consumarea produsului turistic, concretizată în întâlniri, felicitări trimise

consumatorului pentru a-l determina să repete cumpărarea de noi produse de la firmă. Comunicarea constă în transmiterea unui mesaj specific clientului, prin care firma urmăreşte

să-i spună acestuia de ce trebuie să achiziţioneze produsul respectiv. Literatura de specialitate prezintă următoarele instrumente de comunicare şi promovare92: publicitatea, promovarea vânzărilor, relaţii publice, vânzarea personală, publicitatea directă.

90C. Florescu (coord.), Marketing, Editura Merketer, Bucureşti, 1992, apud. Steliana Cojocariu ş.a., Op.cit., p. 231 91 Steliana Cojocariu ş.a., Op.cit., p. 232 92 Philip Kotler, Managementul marketingului, Editura Teora, Bucureşti, 1997, apud. Steliana Cojocariu ş.a., Op.cit., p. 233

195

Tabel nr. 6.9 Conţinutul instrumentelor de comunicare şi promovare

PUBLICITATEA PROMOVAREA VÂNZĂRILOR

RELAȚII PUBLICE

VÂNZAREA PERSONALĂ

PUBLICITATEA DIRECTĂ

Reclame tipărite sau difuzate la radio/TV

Jocuri, concursuri, tombole, loterii

Conferinţe de presă

Prezentări comerciale

Cataloage

Exteriorul ambalajelor

Cadouri Discursuri Întâlniri comerciale

Materiale expediate prin poştă

Interiorul ambalajelor

Mostre gratuite Seminarii Programe de simulare

Televânzare

Filme Târguri şi manifestări comerciale

Anuare Mostre Efectuarea de cumpărături pe Internet

Broşuri şi pliante Expoziţii Activităţi caritabile

Târguri şi expoziţii comerciale

Efectuarea de cumpărături prin TV

Postere şi foi volante

Demonstraţii Sponsorizări

Cărţi de telefon Cupoane Publicaţii Reclame tipărite Rabaturi Relaţii în cadrul

comunităţii

Panouri Finanţare cu dobândă scăzută

Influenţarea deciziilor politice

Afişarea de sigle Distracţii Mijloace de informare proprii

Afişe expuse în punctele de vânzare

Posibilitatea schimbării unui obiect cu unul nou

Revista firmei

Materiale AV Timbre comerciale

Evenimente speciale

Simboluri şi sigle Vânzări grupate

3.4.2 Caracteristicile instrumentelor promoţionale

În prezent, deşi domeniul audio - vizualului a luat o amploare deosebită, informarea prin documente scrise (broşuri, pliante, cataloage, ghiduri turistice) conduce detaşat, din perspectiva utilităţii şi a eficienţei. Pentru a-şi atinge scopul, documentele turistice trebuie să fie, în egală măsură, atrăgătoare şi utile.

A. Publicitatea În funcţie de intenţie, publicitatea poate avea ca obiective: să informeze, să convingă şi să reamintească93.

93 Philip Kotler, Managementul marketingului, Editura Teora, Bucureşti, 1997, apud. Steliana Cojocariu ş.a., Op.cit., p. 235

196

Tabel nr. 6.10 Principalele obiective ale publicităţii

A INFORMA A informa piaţa în legătură cu apariţia unui nou produs.

A descrie serviciile disponibile.

A sugera noi întrebuinţări ale unui produs. A corecta impresiile false. A face cunoscută pieţei o schimbare de preţ. A reduce temerile cumpărătorilor. A explica cum funcţionează produsul. A crea o imagine a firmei. A CONVINGE A induce preferinţa consumatorilor pentru o anumită marcă.

A convinge cumpărătorii să achiziţioneze imediat produsul.

A încuraja reorientarea consumatorilor către marca proprie.

A convinge cumpărătorii să primească vizita unui agent de vânzări.

A schimba percepţia cumpărătorilor privind atributele produsului.

A REAMINTI A reaminti cumpărătorilor că s-ar putea să aibă nevoie de respectivul produs în viitorul apropiat.

A menţine produsul în atenţia cumpărătorilor şi în afara sezonului.

A reaminti cumpărătorilor de unde poate fi achiziţionat produsul.

A menţine gradul de informare a consumatorului cu privire la produs.

Figura nr. 6.11 Utilitatea publicităţii pentru produsele turistice94 Obiectivele publicităţii adaptate turismului de către specialiştii în marketing sunt95: • conştientizarea produsului turistic; • informarea cu privire la serviciile speciale oferite consumatorului. Informarea poate fi:

verbală (agentul îi prezintă şi explică clientului destinaţia turistică, facilităţile oferite, detalii asupra unor elemente particulare şi răspunde întrebărilor acestuia), vizual - pasivă (prin postere, afişe, broşuri şi pliante publicitare), vizual - animată (prin prezentarea de filme sau clipuri publicitare);

• crearea şi îmbunătăţirea imaginii entităţii de turism sau a destinaţiei; în acest sens, imaginea de marcă permite diferenţierea faţă de concurenţă, este uşor de reţinut, permite evocarea imaginilor corespondente tipului de serviciu oferit;

94 S. Dibb, L. Simkin, W. Pride, O.C. Ferell, Marketing Concepts and Strategies, Londra, 1994, apud. Steliana Cojocariu ş.a., Op.cit., p. 236 95 Steliana Cojocariu ş.a., Op.cit., p. 235

A promova produsul sau firma de turism

A stimula cererea principală şi aleasă

A evidenţia publicitatea

concurenţilor

A reduce variaţia vânzărilor de produse

turistice

A ajuta personalul din vânzări

A spori utilizarea produsului turistic

A aminti şi a întări imaginea produsului

UTILITATEA PUBLICITĂȚII

ÎN TURISM

197

• publicitatea pentru oferte speciale sau de sezon; • eliminarea convingerilor şi a atitudinilor negative formate în rândul potenţialilor

consumatori despre un produs turistic; • anunţarea lansării sau relansării unor servicii complementare serviciilor turistice existente; • revigorarea şi îmbunătăţirea publicităţii în vederea menţinerii imaginii produsului turistic

în mintea consumatorului (retipărirea de broşuri cu tarife revizuite). Procesul de elaborare a campaniei publicitare Campania publicitară este un proces care se desfăşoară în mai multe etape, astfel96:

Figura nr. 6.12 Etapele campaniei publicitare

1. Definirea obiectivelor reclamei se face în funcţie de scopul urmărit: aducerea la cunoştinţa pieţei - ţintă privind apariţia unui nou produs, sugerarea unor noi moduri de folosire a produsului, informare cu privire la modificarea preţurilor, atingerea loialităţii de marcă, convingerea clienţilor să cumpere pe moment, dezvoltarea şi menţinerea imaginii firmei. 2. Stabilirea bugetului de reclamă / publicitate se realizează după metoda obiectivelor şi sarcinilor, care este o metodă logică ce presupune definirea obiectivelor, a sarcinilor şi a costurilor de realizare a acestora. Suma obţinută reprezintă bugetul de publicitate. Această metodă are avantajul că obiectivele sunt stabilite corect, cheltuielile sunt legate de sarcini, este adaptabilă, iar succesul poate fi evaluat cu uşurinţă. 3. Alegerea temei pentru reclamă / publicitate implică stabilirea informaţiilor de ordin general şi a atracţiei pe care trebuie să o aibă reclama; pentru bunuri şi servicii, tema publicitară poate să se refere la: descrierea caracteristicilor esenţiale, evidenţierea avantajului competitiv, a preţurilor, a poziţiei deţinute pe piaţă etc. 4. Alegerea mediilor de difuzare se referă la tipul mijloacelor prin care se transmite mesajul: ziare, reviste, pliante, radio, TV, afişe etc. 5. Elaborarea reclamei constă în stabilirea, în funcţie de obiectivele şi tema reclamei, caracteristicilor care să pună în evidenţă conţinutul acesteia. În acest sens, are importanţă şi mijlocul de difuzare; astfel, în reclamele din presa scrisă, indiferent de forma de prezentare, reclama este mai detaliată, în timp ce la TV este mai concentrată (având în vedere şi costul mai ridicat), iar accentul cade pe culori. Textul trebuie să atragă atenţia, să stimuleze interesul, să facă reclama credibilă, să motiveze produsul. 6. Evaluarea reclamei vizează măsurarea efectului comunicaţional, precum şi măsurarea efectului asupra vânzărilor; acestea se concretizează în aprecierea directă a reclamei de către clienţi şi prin numărul de vizitatori, turişti, consumatori care intră în firma respectivă şi care consumă efectiv produsele oferite de aceasta.

96 Steliana Cojocariu ş.a., Op.cit., pp. 236 -237

Definirea obiectivelor

reclamei

Stabilirea bugetului

de reclamă Alegerea

temei

Alegerea mediilor de

difuzare Elaborarea reclamei

Corectarea Evaluarea reclamei

198

7. Corectarea (feed - back-ul) se realizează fie post - testare, în funcţie de opiniile clienţilor, fie chiar în faza de finalizare, când se constată unele greşeli, sau când apar idei noi. Exemplu: Realizarea pliantului pentru un hotel nou înfiinţat

1. Obiectivul reclamei: aducerea la cunoştinţa clienţilor că în localitate a fost construit şi dat în folosinţă un nou hotel; 2. Stabilirea bugetului: în funcţie de sarcinile concrete ce se vor stabili pentru realizarea pliantului, se va întocmi un deviz estimativ; 3. Alegerea temei: se va descrie cadrul geografic şi de amplasare a hotelului, în general şi a produsului fizic şi a serviciilor oferite de respectiva unitate, în detaliu.

Hotelul este amplasat în zona centrală a oraşului. Este un hotel nou,încadrat la categoria trei stele, cu 30 de camere duble şi 2 apartamente, cu toate facilităţile impuse de standardele europene: aer condiţionat, TV prin cablu cu 30 de canale, frigider, baie modernă, telefon pentru convorbiri naţionale şi internaţionale, acces la Internet. Restaurantul, încadrat tot la trei stele, are un salon cu 200 de locuri, bar de zi cu 20 de locuri, un bar de noapte cu 50 de locuri şi un salon protocol - tratative cu 30 de locuri. Cadrul intim este redat prin ilustraţii deosebite. Hotelul are casă de schimb valutar, room - service, seif pentru păstrarea valorilor, parcare cu pază. Sunt acceptate toate cărţile de credit. Serviciile sunt asigurate de personal calificat şi cu experienţă.

4. Elaborarea pliantului: aranjarea textului şi a ilustraţiilor, realizându-se o machetă. Imaginea trebuie să vorbească mai mult decât textul. 5. Evaluarea: se analizează prototipul, modul de paginare a textului şi a ilustraţiilor şi se dă bun de tipar; se analizează şi se aprobă şi devizul lucrării. Aprecierile clienţilor se vor evalua după ce se va distribui pliantul la recepţie, fie prin aprecieri directe, fie prin realizarea unui sondaj de către firmă în rândul clienţilor care au beneficiat de serviciile puse la dispoziţie.

B. Promovarea vânzărilor constă în oferirea de informaţii clienţilor prin prezentarea ofertelor, astfel încât să le capteze atenţia şi să-i orienteze spre produsul în cauză. Obiectivele principale ale promovării vânzărilor sunt:

• impulsionarea vânzărilor care stagnează, a vânzărilor de servicii din extrasezon, a vânzărilor de produse turistice în perioada unor evenimente importante (vacanţe de iarnă, sărbători, târguri etc.);

• determinarea clienţilor să folosească un produs nou; • încurajarea intermediarilor (agenţi de turism şi tur - operatori) să vândă produse turistice; • facilitarea vânzărilor prin intermediari.

Promovarea vânzărilor se poate face prin: târguri şi manifestări comerciale, demonstraţii practice, cadouri, jocuri, concursuri, mostre gratuite, expoziţii cu vânzare şi degustare etc. C. Relaţiile publice reprezintă activităţile desfăşurate de firmele turistice în vederea menţinerii şi îmbunătăţirii legăturilor cu entităţile colaboratoare şi cu publicul, precum şi pentru menţinerea opiniilor favorabile mediului extern. În turism, noţiunea de public vizează publicul intern (angajaţii şi familiile lor, acţionarii, proprietarii) şi publicul extern (turiştii efectivi şi potenţiali, firmele concurente, firmele colaboratoare, comunitatea locală, oficialităţile centrale şi locale, mass - media, şcolile de turism etc.). În domeniul turismului, obiectivele relaţiilor publice sunt următoarele97:

• menţinerea în permanenţă a unei imagini pozitive şi relaţiilor corespunzătoare acestei imagini cu toţi colaboratorii şi clienţii;

• înlăturarea atitudinilor negative generate de fapte reale sau ireale în rândul colaboratorilor şi concurenţilor;

• creşterea eficienţei celorlalte componente ale mix-ului promoţional prin creşterea receptivităţii consumatorilor la mesajele promoţionale transmise; în acest sens, se poate acţiona prin: vizite în destinaţiile turistice şi structurile de primire turistice, conferinţe de presă, interviuri în media locală, seminarii, sponsorizări, cocktail-uri, scrisori de felicitare etc.

D. Vânzarea personală (dyadic media) este considerat cel mai eficient instrument promoţional şi constă în prezentarea verbală a produsului, asistată de pliante, cataloage, mostre etc. în cadrul 97 J. Goldman, Public Relation in the Marketing - Mix, Chicago, 1984, apud. Steliana Cojocariu ş.a., Op.cit., p. 239

199

tratativelor cu unul sau mai mulţi parteneri, având ca scop determinarea acestora să achiziţioneze produsele şi serviciile firmei. În acest sens, de importanţă vitală este pregătirea şi calificarea persoanelor implicate în această acţiune (directori, consilieri, ingineri, economişti etc.). Astfel, părţile interesate îşi pot exprima ad-hoc părerea cu privire la obiectul tranzacţiei. Avantajele acestui tip de promovare sunt: stabilirea şi cultivarea relaţiilor, ceea ce poate avea drept consecinţă importantă fidelizarea clientelei; datorită interacţiunii dintre vânzător şi cumpărător, fiecare poate observa caracteristicile psiho - emoţionale şi dorinţele celuilalt, procedând la ajustări impuse de situaţie. Pe de altă parte, vânzarea personală este cea mai costisitoare dintre toate instrumentele promoţionale. Ca modalităţi de atracţie, în acest caz, sunt: prezentările comerciale, întâlnirile comerciale, programe de simulare, expoziţii comerciale etc. E. Publicitatea directă este „un sistem interactive de marketing care utilizează unul sau mai multe mijloace de reclamă pentru a obţine un răspuns măsurabil sau o tranzacţie într-un anumit loc” (Asociaţia Americană de Marketing)98. Dacă publicitatea este folosită pentru informarea consumatorilor cu privire la existenţa produsului şi pentru captarea interesului lor, promovarea vânzărilor pentru a-i stimula să cumpere, iar vânzarea directă pentru a încheia efectiv tranzacţia, publicitatea directă încearcă să comprime toate aceste instrumente într-unul singur, pentru a realiza vânzarea fără intermediari. Persoana care intră în contact cu o reclamă, prin intermediul unui catalog, al poştei (electronice), al apelurilor telefonice, al TV-ului, al radioului poate lansa o comandă prin intermediul unui număr de telefon gratuit, indicând numărul cărţii de credit prin care se va efectua plata. Publicitatea directă oferă avantajul economiei de timp şi de bani şi al posibilităţii de comparare a produselor. Acest instrument promoţional este mai rar folosit în turism, datorită specificului produselor turistice.

3.4.3 Tipuri de documente turistice99

Pliantele reprezintă mijlocul clasic de publicitate turistică, având în conţinutul său descrieri sumare ale caracteristicilor principale ale produselor şi staţiunilor turistice, sau ale profilului de activitate ale agenţiilor de turism ofertante. Pentru realizarea unui pliant trebuie respectate următoarele reguli:

1. Dimensiunea pliantului este de regulă, în format mic, de 21 x 10,5; 2. Titlul pliantului nu se amplasează niciodată la mijloc; 3. Trebuie să existe indicii (chiar şi sumare) asupra localizării obiectivelor turistice; 4. Imaginile trebuie să prezinte oferta (produse, servicii); 5. Fotografiile trebuie realizate spre spaţii luminoase, ceea ce dă senzaţia de deschidere,

spaţiu, speranţă; 6. Principiul animării fotografiilor se obţine prin prezenţa persoanelor în fotografii; 7. La realizarea fotografiilor se folosesc actori profesionişti, care vor adopta anumite posturi

(„ţinute” naturale) şi care, datorită meseriei, nu obosesc repede (fotografiile trebuie repetate), nu refuză (sunt clienţi care nu acceptă să fie fotografiaţi) şi acceptă să fie dirijaţi (de un regizor).

Ilustraţia unui pliant pentru un hotel trebuie să respecte următoarele reguli: 1. Imaginile cu elementele arhitectonice ale unui hotel nu sunt suficiente pentru a atrage

clientela; ele trebuie să conţină imagini ale interioarelor, precum şi elemente de mediu (de amplasament): munţi, plaje, lacuri, cascade;

2. Se vor evita imaginile cu încăperi goale şi de dimensiuni mari, deoarece induc clienţilor sentimentul de dezolare, că vor fi singuri în spaţii imense, depersonalizate;

3. Este recomandat ca prezentarea ambianţei să aibă un caracter cât mai subiectiv şi mai intim, pentru a-i lăsa potenţialului client impresia că este aşteptat: imaginea unui bar, a unei mese aranjate, a unui foc în şemineu creează un cadru intim;

4. Ideea de animaţie trebuie redată într-un mod cât mai complex; imaginile vor conţine personaje fie în rol de client, fie în rol de animator (recepţioner care primeşte surâzând clientul, solist vocal, instrumentist);

98 Steliana Cojocariu ş.a., Op.cit., pp. 239 - 240 99Valentin Niţă, Gina Ionela Butnaru, Op. cit., pp. 95 - 98

200

5. Personajele redate în pliant vor reprezenta situaţiile obişnuite în care este posibil a se afla clientul (turişti odihnindu-se, făcând sport, oameni de afaceri ascultând orchestra);

6. Personalul aflat în contact cu turiştii va fi prezentat în acţiune, cu zâmbetul pe buze, plăcut echipat şi în ipostaze cât mai diferite.

Broşurile sunt materiale publicitare de valoare mai mare, fiind solicitate de turişti cu ocazia alegerii unor itinerare mai complexe, pe timpul vacanţelor. Ghidurile turistice au ca scop publicitatea unor zone turistice, prezentarea de obiective turistice pe diferite itinerare, însoţite de ilustraţii, hărţi, schiţe de trasee, repere istorice şi alte explicaţii necesare turistului pentru realizarea călătoriei propuse. Ghidurile sunt, în acelaşi timp, şi documente publicitare, şi opere literare sau de artă, având un conţinut informaţional foarte bogat. Ele conţin imagini, sfaturi, informaţii referitoare la amplasarea hotelurilor, la confortul oferit de acestea (număr de stele), la categoriile şi numărul de camere (single, duble, apartamente), la tarife şi bonificaţii diferenţiate pe sezoane, pe feluri de orientare (spre mare, spre munte), pe tipuri de servicii etc. Cataloagele prezintă detaliat oferta turistică dintr-o ţară, precum şi gama de servicii şi produse oferite la diferite destinaţii în ţară şi străinătate de firmele turistice de prestigiu. Pe lângă documentele turistice prezentate, pe piaţa turistică mai circulă şi alte materiale publicitare: cărţi de vizită, calendare, plicuri pentru corespondenţă, hârtie de scris, broşuro cu servicii complementare (lista meniu pentru room - service, mape cu numere de telefon, cărţi de vizită amplasate în restaurante, atenţii speciale). Cartea de vizită trebuie confecţionată dintr-un material plastifiat, carton glasat; de regulă, formatul este de 95 x 55 mm; din conţinut nu trebuie să lipsească emblema, categoria, adresa, numărul de telefon / fax. Hârtia de scris este pusă la dispoziţia clienţilor în cameră pentru corespondenţa particulară a acestora, dar este folosită şi pentru corespondenţa comercială a hotelului şi are imprimată emblema acestuia. Emblema unităţii se va regăsi pe fişa de anunţare a sosirii şi plecării turiştilor, pe nota de plată, pe obiectele de inventar ale hotelului (lenjerie, veselă etc.). 3.4.4 Strategii de promovare

Literatura de specialitate le clasifică după mai multe criterii100: a) Sub aspectul obiectivelor globale ale activităţii promoţionale, există: • strategia promovării exclusive a produsului are ca scop atingerea obiectivelor firmei în

raport cu acesta, prin acţiunile propuse şi realizate; mesajele şi instrumentele promoţionale folosite depind de natura produsului, ele fiind diversificate din punct de vedere al conţinutului; pot fi folosite toate instrumentele de promovare, în combinaţii diverse;

• strategia promovării imaginii firmei se referă la crearea şi menţinerea imaginii sale în rândul clienţilor şi al publicului; cele mai eficiente instrumente promoţionale sunt cele de comunicare în masă;

• promovarea orientată spre persoane (clienţi, intermediari, concurenţi, personalităţi etc.) urmăreşte influenţarea acestora, mai ales prin schimburile de informaţii, persoanele respective fiind, în general, specialişti;

b) În funcţie de modul de desfăşurare în timp, pot fi: • strategia activităţii promoţionale permanente presupune realizarea unui plan financiar

pentru acţiuni promoţionale repartizate pentru toată perioada anului, campania publicitară având caracter permanent;

• strategia activităţii promoţionale intermitente constă în acţiuni determinate de factori de sezonalitate (produse specifice unui anumit sezon calendaristic) sau de evenimente speciale (organizarea de expoziţii, darea în folosinţă a unui obiectiv nou: teren de tenis etc.);

c) După rolul activităţii promoţionale, deosebim:

100 Steliana Cojocariu ş.a., Op.cit., pp. 240 - 243

201

• strategia ofensivă implică folosirea generoasă a tuturor instrumentelor promoţionale, dispunând de un buget pe măsură; are caracter competitiv şi se realizează prin ofensiva asupra clienţilor în scopul informării şi determinării lor să cumpere produsele firmei. Această strategie poate fi adoptată de firmele cu un potenţial economic şi financiar ridicat şi se justifică numai în măsura în care există siguranţa obţinerii unei cote importante de piaţă;

• strategia defensivă (de apărare) se concretizează în eforturile firmei de a-şi apăra şi menţine poziţia pe piaţă, urmărind prevenirea pierderilor din vânzări prin limitarea acţiunilor promoţionale; strategia se aplică atunci când evoluţia pieţei indică o stagnare sau un declin în ciclul de viaţă al produsului oferit;

d) În raport cu poziţia faţă de structurile pieţei, deosebim: • strategia concentrată, când firma îşi orientează efortul promoţional spre un singur segment

de piaţă pe care să-şi consolideze sau să-şi extindă activitatea; • strategia diferenţiată constă în adaptarea acţiunilor firmei potrivit caracteristicilor fiecărui

segment de piaţă în parte; • strategia nediferenţiată, prin care firma se adresează întregii pieţe, fără deosebire, în

vederea atragerii clienţilor potenţiali; e) Din punct de vedere al modului de acţiune asupra destinatarului, pot fi: • strategia împingerii (push strategy), caracterizată prin promovarea efectuată de către

fiecare membru al canalului de distribuţie, începând cu producătorul, către următorul membru al canalului, astfel încât mesajul să ajungă la consumator; cel mai des folosită în cazul acestei strategii este vânzarea personală;

• strategia atragerii (pull strategy) constă în promovarea directă la consumator, în vederea creării unei cereri puternice pentru un anumit produs; deoarece consumatorii sunt determinaţi să caute produsul în reţeaua de distribuţie în primul rând la detailişti, aceştia din urmă se vor adresa angrosiştilor (tour operatorilor), care vor face apel la producători pentru a achiziţiona produsul. Astfel, această strategie absoarbe produsele prin canalul de distribuţie, prin crearea cererii la nivelul consumatorului.

3.5 Alte variabile ale mix-ului de marketing specifice turismului101

a) Personalul se referă la persoanele care facilitează comercializarea şi care furnizează efectiv produsul sau serviciul. În turism, ca şi în alte tipuri de servicii, prezintă importanţă deosebită contactul uman între turistul beneficiar şi personalul prestator; în acest sens, calitatea serviciului şi satisfacţia clientului depind de calificarea profesională, de spiritul de ospitalitate, de competenţă, de numărul personalului prestator, de prezentabilitatea, politeţea şi serviabilitatea acestuia;

b) Premisele fizice sunt acele elemente tangibile ale serviciilor turistice care facilitează oferta şi pot fi:

• operaţionale, respectiv mărimea firmei, design-ul sediului (concretizat în factori estetici: arhitectura, culoarea, stilul şi în factori funcţionali: confortul, aranjamentele interioare etc.);

• ambientale, cum ar fi calitatea aerului, temperatura, umiditatea, zgomotul, mirosurile, curăţenia, luminozitatea, sau în cazul personalului prestator: aspectul fizic, uniforma, ecusonul, politeţea, serviabilitatea, ospitalitatea etc.;

c) Procesul reprezintă elementele fundamentale ale modului şi timpului în care produsele şi serviciile sunt transferate clientului, cum ar fi: viteza de execuţie, durata realizării tranzacţiei, timpul de aşteptare, formalităţile şi documentele cerute, precum şi: studiile de piaţă, testarea produselor noi (înaintea lansării lor în circuitul turistic), preocupările agenţiilor de turism pentru diversificarea ofertelor privind produsele şi serviciile turistice;

101 Steliana Cojocariu ş.a., Op.cit., pp. 243 - 244

202

d) Programarea / pachetul de servicii sau pachetul de călătorie turistică implică integrarea în ofertele pachet şi a altor componente de servicii mai atractive şi mai bine adaptate cererii manifestate de unele segmente / nişe de piaţă, în vederea extinderii paletei de oferte a firmei.

e) Poziţionarea presupune combinarea cu celelalte variabile de marketing după caracteristicile mediului pieţelor turistice pe care doreşte să se poziţioneze firma de turism;

f) Parteneriatul / puterea constă în cooperarea firmelor de turism cu partenerii de afaceri în termeni economici reciproc acceptabili, respectiv cu furnizorii serviciilor integrate în produse turistice; aceasta va avea ca efect stabilirea unor relaţii de afaceri de lungă durată, care vor asigura continuitatea unor alianţe strategice, oferind o bază relativ certă pentru menţinerea poziţiei câştigate pe piaţă şi pentru extinderea ofertei cu noi produse turistice. Forţa economică a unei firme de turism este asociată cu poziţionarea pe piaţa turistică, mai ales atunci când pe aceasta din urmă activează şi alte firme concurente, iar politica privind calitatea este hotărâtoare în procesele de internaţionalizare şi globalizare;

g) Publicul / colectivitatea vizează un ansamblu de componente, între care: furnizorii serviciilor de suport (servicii medicale, consulare), contactul turiştilor cu populaţia locală (limba vorbită, tradiţii, obiceiuri), contactul firmelor de turism cu vizitatorii târgurilor naţionale şi internaţionale şi cu alte organizaţii neguvernamentale având ca obiect de activitate promovarea şi dezvoltarea turismului etc.

4 ANALIZA ACTIVITĂŢII DE TURISM

4.1 Indicatori economici

4.1.1 Indicatorii sezonalităţii

Sezonalitatea activităţii turistice se poate determina cu ajutorul mai multor indicatori:102 • Indicele mediu de sezonalitate a sosirilor de turişti:

Smanualn

SiSiSi

sezonn+++

=

...

Im21

, în care:

Si - sosirile de turişti în sezonul i din anii 1, 2, ..., n Smanual - media sezonalităţilor anuale

• Coeficientul de intensitate a traficului (coeficientul lunar de trafic) este raportul dintre numărul de turişti din luna cu cel mai mare trafic turistic (Ntmax) şi numărul de turişti din luna cu traficul turistic cel mai mic (Ntmin):

minmax

NtNtKlt =

• Coeficientul concentraţiei lunare a turiştilor se calculează ca raport între numărul turiştilor din luna cu cele mai numeroase sosiri (Ntmax) şi numărul total de turişti:

NtNtKcl max

=

4.1.2. Indicatorii volumului de activitate În literatura de specialitate sunt prezentaţi numeroşi indicatori ai volumului de activitate. Cei mai importanţi dintre ei, pentru un hotel, sunt:

• Raportul dintre volumul investiţiei şi cifra de afaceri în primul an de funcţionare, pentru hotelurile cu restaurant, are o valoare apropiată de 2,5; o valoare mai mare înregistrată în cazul hotelurilor fără restaurant arată că doar serviciul de cazare generează o valoare importantă a rezultatului brut din exploatare;

• Gradul de ocupare (rata ocupării) poate lua mai multe forme: 102 Valentin Niţă, Gina Ionela Butnaru, Op. cit., pp. 114 - 115

203

- Rata ocupării simple: rata ocupării camerelor (Roc) sau rata ocupării locurilor (Rol):

100edisponibil camere Nr.

ocupate camere Nr.×=Roc

100edisponibil locuri Nr.

ocupate locuri Nr.×=Rol

- Rata dublei ocupări:

100ocupate camere totalNr.

clientun demult mai de ocupate camere Nr.×=Rdo sau

100vândutecamereNr.

clienti Nr.ocupată cameră pe clienti demediu Nr. ×=

- Tariful mediu zilnic:

vândutecamere Nr.cameredin Încasari

=TMZ

- Tariful mediu pe client: se calculează pe fiecare client din hotel, inclusiv copii:

clienti Nr.cameredin Încasari

=TMC

Gradele de ocupare şi tariful mediu zilnic apar în raportul zilnic al managerului. Aceste rate sunt calculate zilnic, lunar, săptămânal, lunar şi anual. În general, pe măsură ce ocuparea multiplă creşte, tariful mediu pe cameră scade, deoarece, când o cameră este vândută la mai mult de o persoană, tariful camerei este mai mare decât in cazul în care este vândută ca single. Totuşi, întrucât tariful camerei nu este de două ori tariful pentru o persoană,tariful mediu pe cameră pe client descreşte.

• Structura capacităţii hoteliere pe categorii calitative:

1... =+++LH

LHLH

LHLHLH NIII , în care:

LHI - număr locuri în hotel categoria I; LH - număr locuri în toate hotelurile;

• Indicele de frecventare: exprimă numărul mediu de clienţi care stau într-o cameră ocupată, la un moment dat şi are o valoare cuprinsă, în general, între 1 şi 2.

ocupate camere Nr.înnoptari Nr.

=If

1001 RdoIf +=

• Durata medie a sejurului:

NtNîDms = , în care:

Nî - număr înnoptări; Nt - numărul turiştilor sosiţi;

• Densitatea circulaţiei turistice arată relaţia dintre circulaţia turistică şi populaţia rezidentă a unei zone turistice:

populatie Nr. turistiNr.

=D ;

• Preferinţa relativă a turiştilor oferă informaţii cu privire la orientarea geografică a fluxurilor turistice emise de un bazin de cerere (zonă, ţară):

NtNti

=Pr , în care:

Nti - numărul de turişti spre o destinaţie dată; Nt - numărul total de turişti ai zonei (ţării) respective; i - destinaţia turistică,

204

• Tarifele afişate ale camerelor sunt tarifele plătite de clienţii individuali sosiţi pe cont propriu şi care nu beneficiază de nici o reducere. Tariful afişat este unul maximal.

• Tariful mediu real al camerelor integrează influenţele generate de structura pe tipuri de camere, structura pe categorii de clienţi, indicele mediu de frecventare, variaţia periodică a tarifelor afişate:

ocupate camere Nr.cazaredin anualăCA

=TMR

• Venitul din cazare pentru o cameră disponibilă (Revenue per Available Room - RevPAR):

TMRRocvPAR ×=×

==100edsiponibil camere Nr.

TMR ocupate camere Nr.edisponibil camere Nr.

cazaredin CA Re

• Cifra de afaceri totală anuală care revine unei camere disponibile; • Raportul între tariful mediu real şi investiţia specifică pentru o cameră nu trebuie să se situeze

sub valoarea de 1/1000; • Numărul mediu de clienţi serviţi în restaurant la fiecare din mesele principale • Preţul mediu al unei mese la restaurant • Structura cifrei de afaceri totală variază în funcţie de prezenţa sau absenţa restaurantului, dar

şi de evenimentele organizate. Astfel, în general, micul dejun reprezintă aproximativ 1/3 din cifra de afaceri aferentă alimentaţiei; în hotelurile din staţiuni şi în cele care se ocupă şi cu organizarea de banchete, cifra de afaceri din cazare (de obicei mai mare) este egală cu cifra de afaceri din alimentaţie. La rândul ei, cifra de afaceri din alimentaţie este formată din 2/3 venituri aferente preparatelor culinare şi 1/3 venituri aferente băuturilor consumate.

4.2 Indicatori financiari

Analiza financiară este un studiu sistematic şi metodic al informaţiilor contabile şi financiare dintr-o întreprindere în vederea cunoaşterii situaţiei financiare şi a evoluţiei sale.

4.2.1. Ratele de rentabilitate

Acestea permit efectuarea de comparaţii în spaţiu, precum şi faţă de anumite norme sau standarde elaborate şi acceptate de organismele de specialitate; ele caracterizează mai realist gradul de rentabilitate a întreprinderii în comparaţie cu beneficiul. De exemplu, pot exista întreprinderi care să obţină acelaşi beneficiu, dar care să nu fie la fel de rentabile (au rate ale rentabilităţii diferite).

Pe baza datelor din contul de profit şi pierdere se pot determina mai multe rate: 1. Rata rentabilităţii resurselor consumate: Rc = (B / Ch) · 100 (%). 2. Rata rentabilităţii veniturilor: RV = (B / CA) · 100 (%) Această rată compară beneficiul cu preţul mediu, parţial dependent de efortul propriu, fiind

expresia politicii comerciale a întreprinderii. Ea reflectă profitabilitatea cifrei de afaceri. 3. Rata marjei brute de exploatare: RMBE = (EBE / CA) · 100 (%) Excedentul brut de exploatare este un indicator independent de politica de finanţare şi de

reglementările fiscale, asigurînd o mai bună evaluare a performanţelor industriale şi comerciale ale întreprinderii.

4. Rata rentabilităţii comerciale pure: Rrc = Beneficiu / Vînzări de mărfuri · 100 (%) = R (A – N) / R = A – N (%),

în care: R – desfacerile de mărfuri; A – cota procentuală de adaos comercial; N – nivelul relativ al cheltuielilor de circulaţie. 4.2.2. Analiza bilanţului

Se realizează în două direcţii: orizontală şi verticală, fiecare evidenţiind anumite corelaţii cu semnificaţii diferite în aprecierea situaţiei financiare a întreprinderii.

205

Analiza pe orizontală a bilanţului reflectă modul în care se realizează principalele echilibre financiare pe termen scurt şi pe termen lung ale întreprinderii sau ale grupului de întreprinderi, echilibre exprimate prin indicatorii: fondul de rulment, necesarul în fond de rulment, trezoreria netă.

Fondul de rulment este considerat cel mai important indicator al echilibrului financiar. Fondul de rulment financiar net (FRFnet) se poate calcula prin două metode:

a) prin metoda „vîrfului” bilanţului: FRF = Capitaluri permanente – Imobilizări nete > 1 an Această metodă reflectă echilibrul financiar pe termen lung. Fondul de rulment astfel stabilit

este partea din capitalurile permanente rămasă după finanţarea imobilizărilor, parte ce va fi folosită de întreprindere pentru finanţarea activelor circulante. Aşadar, este partea din capitaluri cu grad de exigibilitate slab, folosită pentru finanţarea elementelor de activ cu grad de lichiditate suficient de mare.

b) prin metoda „piciorului” bilanţului: FRF = Activ circulant net < 1 an – Datorii pe termen scurt (< 1 an)

Fondul de rulment calculat astfel evidenţiază surplusul activelor circulante nete nefinanţate din datoriile temporare, respectiv excedentul de lichiditate potenţială, ca o marjă de securitate privind solvabilitatea. Teoretic, fondul de rulment trebuie să fie pozitiv; există însă unele situaţii în care fondul de rulment este negativ, fără a afecta buna funcţionare a întreprinderii. Un fond de rulment pozitiv reprezintă o marjă de securitate a întreprinderii pentru activitatea de exploatare, permiţîndu-i să-şi asigure un nivel minim al unor active circulante strict necesare funcţionării (activul circulant fiind superior datoriilor pe termen scurt). Un fond de rulment negativ este un „semnal de alarmă” pentru întreprindere, pentru care capitalurile permanente sînt insuficiente să-i asigure finanţarea imobilizărilor, sau pentru care activele circulante sînt inferioare datoriilor pe termen scurt, pe care nu le va putea achita. Această situaţie este frecventă în sectorul de distribuţie, unde viteza de rotaţie a stocurilor este foarte mare şi există credite – furnizori importante. Ţinînd cont de faptul că ponderea capitalurilor împrumutate nu trebuie să depăşească 50 % în raport cu capitalurile proprii, se poate determina un fond de rulment propriu (FRp) şi fond de rulment străin (FRs):

FRp = Capitaluri proprii – Imobilizări nete Frs = FRF – Frp

Fondul de rulment propriu exprimă gradul de autonomie financiară, adică măsura în care echilibrul financiar se asigură prin capitalurile proprii.

Fondul de rulment străin exprimă gradul de îndatorare pe termen lung pentru a finanţa nevoi pe termen scurt.

Nevoia în fond de rulment (necesarul în fond de rulment) constituie rezultatul decalajelor în timp între vînzări şi cumpărări, precum şi între vînzări şi încasări. El reprezintă nevoile financiare generate de ciclul de exploatare curentă a întreprinderii, al căror total trebuie acoperit cel puţin parţial de resurse stabile (fond de rulment net).

NFR = (Stocuri + Creanţe – clienţi) – (Furnizori + Obligaţii fiscale) Un necesar în fond de rulment pozitiv reprezintă un surplus de necesar temporar faţă de

resursele temporare ce pot fi mobilizate, fiind o situaţie normală dacă este rezultatul unor investiţii privind creşterea necesarului de finanţare a ciclului de exploatare. Astfel, un necesar în fond de rulment pozitiv denotă un decalaj nefavorabil între lichidarea stocurilor şi creanţelor pe de o parte şi exigibilitatea datoriilor de exploatare pe de altă parte, în sensul încetinirii încasărilor şi accelerării plăţilor.

Dacă necesarul în fond de rulment este negativ, rezultă un surplus de resurse temporare faţă de capitalurile circulante, resursele temporare fiind superioare necesităţilor temporare. Această situaţie este favorabilă dacă se datorează accelerării rotaţiei activelor circulante, urgentării încasărilor şi relaxării plăţilor.

Nevoia în fond de rulment reflectă echilibrul curent al întreprinderii, fiind mai fluctuant şi mai instabil decît fondul de rulment. El depinde de volumul de activitate (cifra de afaceri), durata de rotaţie a stocurilor, termenul de recuperare a creanţelor, termenul de plată a furnizorilor etc.

206

Trezoreria netă este partea din fondul de rulment care depăşeşte necesarul în fond de rulment, adică TN = FR – NFR sau TN = Disponibilităţi – Credite bancare de trezorerie

Creşterea trezoreriei nete este determinată de creşterea fondului de rulment şi reducerea nevoii în fond de rulment, sau prin creşterea disponibilităţilor şi reducerea creditelor bancare de trezorerie.

Trezoreria netă poate fi pozitivă sau negativă, astfel103: 1. TN > 0, cînd FR > NFR şi Disponibilităţi > Credite de trezorerie:

a) FR > 0 şi NFR > 0, situaţie în care NFR este finanţat din FR, care degajă disponibilităţi ce pot ascunde o subutilizare de capitaluri; b) FR > 0 şi NFR < 0, cînd resursele din ciclul de exploatare se adaugă la un excedent de resurse permanente, astfel încît se obţine un excedent mare de lichidităţi, care pot ascunde subutilizări de capitaluri; c) FR < 0 şi NFR < 0, caz în care resursele din exploatare acoperă un excedent de lichidităţi şi o parte a activului imobilizat, o parte fiind finanţată din datorii pe termen scurt; de aceea, este necesară creşterea resurselor permanente.

2. TN < 0, cînd FR < NFR şi Disponibilităţi < Credite de trezorerie: a) FR > 0 şi NFR > 0, situaţie în care NFR este finanţat parţial din FR şi parţial din credite bancare curente (care sînt mai mari decît disponibilităţile); b) FR < 0 şi NFR > 0, cînd creditele bancare curente acoperă o parte din imobilizări, NFR şi disponibilităţi; în acest caz se va revedea structurii finanţării c) FR < 0 şi NFR < 0, caz în care resursele permanente acoperă o parte a activului imobilizat, restul fiind acoperit din datorii pe termen scurt, inclusiv credite bancare curente; se va revedea structura finanţării. Analiza bilanţului prin metoda ratelor Metoda ratelor completează analiza indicatorilor din bilanţ şi contul de rezultate în mărimi

absolute şi permite efectuarea de comparaţii în timp şi spaţiu, sau cu valori de referinţă. De aceea, mărimile care se raportează trebuie să fie omogene din punct de vedere al modului de evaluare şi să existe relaţii directe între ele.

Analiza ratelor de structură a bilanţului Ratele de structură a bilanţului arată structura financiară a întreprinderii şi au la bază

comparaţia dintre un post sau un grup de posturi ale activului sau pasivului bilanţului şi mărimea totală a acestuia.

În funcţie de natura contabilă a elementelor bilanţiere avute în vedere, se disting două categorii de rate:

• rate de structură ale activului; • rate de structură ale pasivului.

A. Structura activului caracterizează structura patrimoniului întreprinderii sub aspect economic şi evidenţiază latura tehnico – economică şi juridică ce le determină. Ratele de structură ale activului exprimă apartenenţa sectorială şi natura activităţii întreprinderii. Principalele rate de structură ale activului sînt următoarele:

1. Ponderea imobilizărilor: Si = (Activ imobilizat / Activ total) · 100 (%), din care: a) Sic = (Imobilizări corporale nete / Activ total) · 100 (%) reprezintă ponderea

capitalurilor fixe în patrimoniu şi exprimă intensitatea capitalistică a activităţii; b) Sif = (Imobilizări financiare / Activ total) · 100 (%) reprezintă ponderea imobilizărilor

financiare, care arată intensitatea relaţiilor financiare cu alte unităţi; 2. Ponderea activului circulant: Sac = (Activ circulant / Activ total) · 100 (%), din care:

a) Ss = (Stocuri şi producţie în curs / Activ total) · 100 (%) exprimă ponderea stocurilor şi a producţiei în curs de execuţie şi depinde de sectorul de activitate şi de durata ciclului de producţie;

b) Sc = (Creanţe - clienţi / Activ total) · 100 (%) reflectă ponderea portofoliului de creanţe comerciale şi depinde de durata termenelor de plată convenite cu clientela;

103 Silvia Petrescu, Diagnostic economic – financiar. Metodologie. Studii de caz, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2004, p. 253;

207

c) Sd = (Disponibilităţi / Activ total) · 100 (%) arată ponderea lichidităţilor în patrimoniu, fiind considerată expresia esenţei trezoreriei.

B. Structura pasivului exprimă politica adoptată de unitate în domeniul finanţării, evidenţiind gradul de autonomie şi stabilitatea resurselor de finanţare ale întreprinderii. Ratele de structură ale pasivului sînt următoarele:

1. Ponderea capitalurilor permanente: Scp = (Capitaluri permanente / Pasiv total) · 100 (%), din care:

a) Sc = (Capitaluri proprii / Pasiv total) · 100 (%) reprezintă ponderea capitalurilor proprii în resursele de finanţare şi exprimă autonomia financiară globală a întreprinderii; b) Sdtl = (Datorii pe termen mediu şi lung / Pasiv total) · 100 (%) exprimă ponderea datoriilor pe termen mediu şi lung în totalul capitalului, care arată autonomia la termen a întreprinderii, respectiv dependenţa pe termen lung de finanţarea externă;

2. Ponderea datoriilor pe termen scurt: Sdts = (Datorii pe termen scurt / Pasiv total) · 100 (%) 3. Ponderea datoriilor totale: Sdt = (Datorii totale / Pasiv total) · 100 (%), arată rata îndatorării globale a întreprinderii.

C. Structura pasivului trebuie adecvată structurii activului (de exemplu, o întreprindere industrială are capitaluri permanente mai importante decît o unitate din sectorul de distribuţie). Acest lucru se exprimă prin intermediul ratelor de sinteză (calculate pe baza informaţiilor conţinute de cele două părţi ale bilanţului), care evidenţiază condiţiile de ajustare între utilizările şi resursele unităţii. Ratele de sinteză reflectă echilibrul financiar în mărimi relative: 1. Rata de finanţare stabilă a imobilizărilor (1 > Rfi ≥ 1): Rfi = Capitaluri permanente / Activ imobilizat net exprimă stabilitatea resurselor destinate finanţării activelor durabile, din care:

a) Rfp = Capitaluri proprii / Activ imobilizat net reprezintă rata de finanţare a imobilizărilor din resurse proprii, care arată autonomia financiară de care dispune întreprinderea; b) Rfs = Datorii pe termen mediu şi lung / Activ imobilizat net este rata de finanţare a imobilizărilor din resurse străine, care exprimă gradul de insecuritate financiară a întreprinderii;

2. Rata de lichiditate generală (1 > Rlg ≥ 1): Rlg = Activ circulant / Datorii pe termen scurt arată gradul de lichiditate potenţială, echilibrul financiar pe termen scurt, din care:

a) Rata de lichiditate relativă (redusă): Rlr = (Activ circulant – Stocuri) / Datorii pe termen scurt arată capacitatea întreprinderii de rambursare a datoriilor pe termen scurt; b) Rata de lichiditate (trezorerie) imediată: Rli = Disponibilităţi / Datorii pe termen scurt exprimă capacitatea întreprinderii de rambursare a datoriilor cu scadenţa mai mică de 1 an.

Deoarece caracterizează echilibrul financiar în mărimi relative, ratele de sinteză mai sînt denumite şi coeficienţi ai echilibrului financiar.

Analiza ratelor de finanţare Sursele de finanţare trebuie adaptate naturii activelor pe care le finanţează, adică resursele destinate finanţării unui activ imobilizat trebuie să poată rămîne investite în întreprindere o durată mai mare sau egală cu durata de viaţă a acestuia. O structură financiară echilibrată, care să asigure independenţa financiară a întreprinderii, presupune ca exigibilitatea capitalurilor să fie corelată cu lichiditatea activelor finanţate (imobilizările trebuie finanţate din capitaluri permanente, în timp ce activele circulante trebuie finanţate din datorii de exploatare) Structura financiară este un element esenţial în gestiunea financiară a firmei, deoarece determină costul capitalului şi are influenţă asupra politicii de investiţii, afectîndu-i rentabilitatea. Structura financiară se referă la structura pasivului, iar structura capitalului reflectă structura finanţării întreprinderii pe termen lung (acţiuni, obligaţiuni, împrumuturi pe termen lung). Pentru o structură financiară echilibrată trebuie respectate o serie de principii esenţiale, dintre care:

1. activele stabile (ciclice sau aciclice) nu trebuie finanţate din datorii pe termen scurt sau de trezorerie; aceste datorii pot fi folosite pentru finanţarea temporară a activelor nestabile (ocazionale);

208

2. finanţarea activelor stabile din datorii pe termen mediu şi lung este admisă cu condiţia ca acestea să nu reprezinte mai mult de 50% din capitalurile permanente şi să poată fi rambursate progresiv prin autofinanţare, pînă cînd întreprinderea ajunge la autonomie financiară (finanţare din capitaluri proprii).

În vederea determinării structurii financiare se calculează rata îndatorării totale, ca raport între datoriile totale (D) şi capitalurile proprii (C). Denumită şi levier financiar, această rată prezintă importanţă în special pentru manageri şi creditori, deoarece exprimă gradul de independenţă financiară, precum şi posibilitatea de a recurge la noi împrumuturi.

Determinarea structurii financiare necesită şi calcularea raportului între fondurile pe termen lung (capitalurile permanente) şi fondurile pe termen scurt (datorii sub 1 an); acest raport depinde de natura activelor întreprinderii, sursele permanente de finanţare trebuind astfel structurate, încît să maximizeze valoarea întreprinderii.

Autonomia financiară reprezintă capacitatea întreprinderii de a face faţă angajamentelor financiare. O structură financiară dezechilibrată conduce la incapacitate de plată, sau la pierderea controlului de către acţionari, deci la pierderea autonomiei financiare. Există mai multe moduri de a determina autonomia financiară:

1. Rata îndatorării globale: Rig = Datorii totale / Total Pasiv arată dependenţa întreprinderii de diverşi creditori, precum şi şansele de rambursare a datoriilor; valoarea maximă a raportului este 0,5. alte variante de calcul sînt următoarele:

a) Levierul financiar: Lf = Datorii totale / Capitaluri proprii este un indicator de risc financiar, care depinde de structura finanţării, avînd efecte asupra ratei rentabilităţii capitalurilor proprii;

b) Rata îndatorării pe termen lung: Ritl = Datorii pe termen lung / Capital propriu arată dependenţa de creditori, fiind afectată de inflaţie;

c) Autonomia financiară a întreprinderii: Af = Capitaluri proprii / Datorii (raportul invers) reflectă un aspect favorabil cînd are valoarea supraunitară;

2. Capacitatea de îndatorare: Ci = Capital propriu / Capital permanent exprimă posibilităţi de îndatorare crescute cînd are valoarea mai mare decît 0,5;

3. Capacitatea de rambursare: Cr = CAF / Datorii totale arată capacitatea întreprinderii de a-şi rambursa datoriile totale; valoarea acceptabilă este de minim 0,25;

4. Rata de lichiditate generală: Rlg = Activ circulant / Datorii < 1 an exprimă lichidităţi potenţiale, un fond de rulment pozitiv cînd are valori mai mari sau egale cu 1;

5. Rata de lichiditate redusă: Rlr = (Acitv circulant – Stocuri) / Datorii < 1 an reflectă situaţia trezoreriei şi trebuie să aibă valori mai mari sau egale cu 1;

6. Rata de lichiditate imediată: Rli = Disponibilităţi / Datorii < 1 an exprimă posibilităţile de efectuare a plăţilor pe termen scurt, o valoare supraunitară indicînd o trezorerie netă pozitivă.

Analiza ratelor de rotaţie a posturilor de bilanţ În timp ce ratele de structură şi de sinteză asigură o analiză statică a datelor din bilanţ, ratele de

rotaţie permit o analiză dinamică a acestora. Aceste rate se referă la viteza şi durata de rotaţie a elementelor care intervin în procesul de aprovizionare – producţie – desfacere, adică reflectă interdependenţa dintre factorii interni şi externi.

Ratele de rotaţie vizează elementele de activ repetitive, cu caracter ciclic, care se înlocuiesc la intervale reduse de timp. În general, ele se obţin ca raport între elemente din bilanţ (independente de timp) şi indicatori din contul de rezultate, care exprimă fluxuri caracteristice ale activităţii de exploatare. Aceste rate se prezintă sub formă de perechi, una reflectă viteza de rotaţie (exprimată prin numărul de rotaţii), iar cealaltă perioada (durata) unei rotaţii. Numărul de rotaţii (N) şi durata unei rotaţii (D) sînt invers proporţionale (creşterea numărului de rotaţii determină reducerea duratei).

Numărul de rotaţii (N) ale unui post de bilanţ compară un flux de activitate (vînzare, cumpărare) cu elemente de patrimoniu (active totale, active circulante, capitaluri totale, capitaluri proprii) şi exprimă intensitatea cu care este valorificat patrimoniul întreprinderii. Creşterea numărului de rotaţii înseamnă creşterea vitezei de rotaţie, cu efecte pozitive asupra situaţiei financiare a întreprinderii (creşte rentabilitatea acesteia). Pe de altă parte, creşterea numărului de rotaţii înseamnă reducerea duratei unei rotaţii (exprimată în zile, luni, ani).

209

Factorii cu influenţă asupra vitezei de rotaţie trebuie identificaţi pe fazele distincte ale exploatării, în funcţie de posturile de bilanţ şi cele din contul de rezultate luate în calcul.

Principalele rate de rotaţie sînt următoarele: 1. Numărul de rotaţii ale activelor: Na = CA / Total Activ; 2. Durata unei rotaţii: Da = T / Na = Total Activ · 360 / CA (zile); 3. Numărul de rotaţii ale capitalurilor proprii: Nc = CA / Capitaluri proprii; 4. Durata unei rotaţii: Dc = Capitaluri proprii · 360 / CA (zile); 5. Numărul de rotaţii ale activelor circulante: Nac = CA / Active circulante = (CA /

Total Activ) · (Total activ / Active circulante) = Na / Sac, în care: Sac – ponderea activelor circulante în total activ (gradul de lichiditate);

6. Durata unei rotaţii a activelor circulante: Dac = T / Nac = Active circulante · 360 / CA (zile);

7. Numărul de rotaţii ale stocurilor: Ns = CA / Stocul mediu, în care stocul mediu Sm = CA / [(Si + Sf) / 2];

8. Durata unei rotaţii a stocurilor: Ds = T / Ns = Sm · 360 / CA (zile); 9. Numărul de rotaţii ale creanţelor: Nc = CA / Soldul mediu al creanţelor – clienţi

(Smc); 10. Termenul de recuperare a creanţelor: Dc = T / Nc = Smc · 360 / CA (zile); 11. Numărul de rotaţii ale furnizorilor: Nf = Cumpărări (Aprovizionări) / Sold mediu

furnizori (Smf); 12. Termenul de plată a furnizorilor: Df = T / Nf = Smf · 360 / Cumpărări

(Aprovizionări) (zile). 13. Numărul de rotaţii ale datoriilor: Nd = CA / Datorii; 14. Durata de folosire a surselor atrase: Dd = Datorii · 360 / CA (zile).

Analiza solvabilităţii şi lichidităţii Solvabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a face faţă scadenţelor pe termen mediu

şi lung; ea depinde de mărimea datoriilor pe termen mediu şi lung şi de cheltuielile financiare. O întreprindere este solvabilă dacă activul real este suficient pentru plata tuturor datoriilor.

Solvabilitatea se determină în special în cazul lichidării întreprinderii, dacă se află în încetare de plată, ca urmare a lipsei de lichiditate a bilanţului.

Pentru calculul solvabilităţii se folosesc o serie de rate ce caracterizează îndatorarea şi autonomia financiară a întreprinderii:

1. Rata de solvabilitate: Rs = Activ / Datorii totale = Pasiv / Datorii totale = Capital propriu / Datorii totale + 1 (raportul Capital propriu / Datorii totale > 1 reprezintă gradul de autonomie financiară). Creditorii sînt interesaţi de o valoare cît mai mare a raportului, garanţia lor fiind dată de activul întreprinderii. Alte variante de calcul sînt următoarele:

a) raportul Capital propriu / Datorii pe termen lung > 1; b) raportul CAF / Datorii pe termen lung; 2. Rata îndatorării totale (levierul financiar): Rdt = Datorii totale / Capital propriu arată

dependenţa întreprinderii de creditori; este un indicator de risc, cu influenţă asupra rentabilităţii financiare şi dependent de structura de finanţare a întreprinderii;

3. Rata îndatorării pe termen lung: Rdtl = Datorii pe termen lung / Capital propriu exprimă dependenţa de creditorii pe termen lung; este un indicator de risc proporţional cu valoarea acestuia (a riscului), a inflaţiei, precum şi cu variabilitatea beneficiilor şi variază de la un sector de activitate la altul;

4. Capacitatea de îndatorare: Ci = Capital propriu / Capital permanent arată ponderea capitalului propriu în capitalul permanent şi depinde de structura financiară; o valoare mai mare de 0,5 indică posibilităţi crescute de îndatorare;

5. Capacitatea de rambursare: Cr = CAF / Datorii totale reflectă capacitatea întreprinderii de a-şi rambursa datoriile totale şi completează rata de îndatorare; valoarea acceptabilă este de minim 0,25;

6. Rata cheltuielilor financiare: Rchf = Cheltuieli financiare / R expl exprimă indirect solvabilitatea, prin acoperirea cheltuielilor financiare din rezultatul exploatării; valoarea indicatorului

210

trebuie să fie cît mai scăzută pentru a evita riscul de neplată (pentru aprecierea situaţiei financiare se poate determina raportul Cheltuieli financiare / CA sau Pex (%), care trebuie să aibă valori sub 3%).

Pentru a evita riscul de insolvabilitate, întreprinderile trebuie să aducă la valori acceptate de bancă rapoartele:

1. Datorii pe termen mediu şi lung / Pasiv; 2. Cheltuieli financiare / Pex. Însă nu este suficient ca întreprinderea să-şi poată achita datoriile, ci trebuie să le achite la

scadenţa stabilită. Pentru aceasta, se va calcula gradul de lichiditate. Lichiditatea constituie capacitatea întreprinderii de a dispune de numerar în viitorul apropiat,

adică posibilitatea de a transforma rapid activele circulante în disponibilităţi băneşti. Întreprinderea este lichidă în măsura în care resursele degajate de operaţiunile curente ale exerciţiului îi oferă suficiente disponibilităţi pentru a face faţă scadenţelor pe termen scurt.

Conceptul de lichiditate vizează atît bilanţul, cît şi activele din bilanţ. Astfel, lichiditatea bilanţului se referă la faptul că activele sub 1 an sînt superioare datoriilor sub 1 an, adică întreprinderea nu este susceptibilă de faliment pe termen scurt. Lichiditatea activelor vizează posibilitatea de a le schimba rapid contra monedă.

Pe baza bilanţului financiar se poate determina gradul de lichiditate generală (Lg), astfel: 1. Lg1 = (Activ < 1 an) / (Datorii < 1 an); 2, Lg2 = Active circulante / Datorii pe termen scurt. Acest raport variază în funcţie de sectorul economic: subunitar în sectorul distribuţiei şi

aproape 2 în sectoare industriale cu ciclu lung de fabricaţie. Valoric, raportul trebuie comparat în spaţiu, cu cel al unor întreprinderi similare, el depinzînd de viteza de rotaţie a stocurilor şi a datoriilor pe termen scurt.

O valoare supraunitară constituie un aspect favorabil, ca urmare a unui FR > 0; situaţia opusă se datorează unui FR < 0 şi poate duce la incapacitate de plată.

În funcţie de sfera de cuprindere, se face distincţie între: 3. Lichiditate redusă: Lr = (Creanţe + Disponibilităţi) / Datorii pe termen scurt; 4. Lichiditate imediată: Li = Disponibilităţi / Datorii pe termen scurt. Analiza acestor rate are caracter static şi punctual şi trebuie completată cu analiza ratelor de

gestiune privind rotaţia posturilor de bilanţ, precum şi cu analiza în dinamică a lichidităţii, pe baza fluxurilor de lichidităţi.

BIBLIOGRAFIE

1. Cojocariu, Steliana, Cornelia Ene, Radu Lăscuţ, Adriana Mihail, Daniela Stănciulescu, Constantin Tincă - Niţă, Manualul directorului de hotel, Editura THR-CG, 2004, Bucureşti;

2. Niţă, Ilie, Constantin Niţă, Piaţa turistică a României: realităţi - mecanisme - tendinţe, Editura Ecran Magazin, Braşov, 2000

3. Niţă, Valentin, Gina Ionela Butnaru, Gestiune hotelieră. Manual pentru studenţi, Editura Tehnopress, Iaşi, 2005;

4. Petrescu Silvia, Diagnostic economic – financiar. Metodologie. Studii de caz, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2004

211

PARTEA A II-A

APLICAŢII

212

CAPITOLUL I ACTIVITATEA DE RESURSE UMANE ÎN CADRUL FIRMEI

1. Folosind modelul de CV european, redactaţi-vă CV-ul în vederea aplicării pentru un post.

2. Redactaţi o scrisoare de intenţie pentru un post pe care aţi dori să îl ocupaţi.

3. Realizaţi organigrama firmei de turism, ţinând cont de existenţa următoarelor

departamente: manager general, asistent manager, departament financiar contabil,

departament juridic, departament marketing, departament resurse umane.

4. Realizaţi anunţ pe site-urile specializate în recrutare de personal pentru ocuparea

următoarelor posturi: asistent manager, jurist, contabil, expert marketing, specialist resurse

umane, operator turism.

5. Elaboraţi un ghid de interviu şi simulaţi o situaţie de intervievare în vederea selecţiei de

personal pentru posturile vacante în firmă.

6. Realizaţi fişa postului pentru asistent manager, jurist, expert marketing, specialist resurse

umane, operator turism.

7. Redactaţi şi completaţi contractul individual de muncă pentru persoanele pe care le-aţi

angajat pe posturile vacante.

8. Redactaţi regulamentul de organizare şi funcţionare pentru firma de turism.

9. Redactaţi regulamentul de ordine interioară pentru firma de turism.

10. Realizaţi o prezentare a firmei de turism în Power Point.

11. Elaboraţi o programă de pregătire profesională continuă pentru operatrii de turism.

12. Realizaţi un chestionar în vederea identificării neboilor potenţialilor clienţi ai firmei de

turism.

13. Realizaţi fişele de pontaj la sfârşit de lună.

14. Elaboraţi un training privind sănătatea şi securitatea la locul de muncă.

15. Elaboraţi un instructaj privind prevenirea şi stingerea incendiilor.

16. Cu ocazia sărbătorilor pascale, realizaţi un sistem de acordare de beneficii şi recompense

angajaţilor firmei de turism.

17. Imaginaţi o situaţie conflictuală în cadrul firmei şi încercaţi rezolvarea ei.

18. Rezolvaţi un caz de reclamaţie din partea unui client nemulţumit, centrându-vă soluţia pe

client.

213

CAPITOLUL II ASPECTE JURIDICE PRACTICE

1- Studenţii vor studia textul integral al Legii 31/90 privind societăţile comerciale pentru a se

familiariza cu dispoziţiile legale

2.- Discuţie pe textul legii referitoare la fiecare formă societară în parte cu particularităţile

fiecăreia; se realizează şi o analiză comparativă a celor cinci forme societare

3- Exemple de societăţi civile şi comerciale cu diferenţieri- asemănări şi deosebiri

4- Studenţii vor redacta actul constitutiv al societăţii comerciale cu particularizarea aspectelor ce

ţin de obiectul de activitate

5- Studenţii vor analiza pe diferite tipuri de contracte elementele esenţiale ale contractului

6- Se întocmeşte contractul de comodat pentru dovada sediului societăţii comerciale

7- Se întocmeşte contractul de închiriere pentru dovada sediului societăţii comerciale

8- Studenţii studiază conţinutul 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism

în România- republicată şi actualizată

9- Redactarea unei cereri de chemare în judecată ( având ca obiect de exemplu recuperarea

comisionului prevăzut în contract de către agenţia revânzătoare, parte într-un contract de

intermediere)

10- Redactarea unei cereri privind somaţia de plată pentru recuperarea unor debite ale firmei pe

calea procedurii speciale şi urgente a somaţiei de plată

11- Redactarea unei cereri de chemare în judecată privind soluţionarea unui litigiu de muncă

12- Studenţii vor studia din Legea societăţilor comerciale capitolul referitor la infracţiunile din

această lege specială

214

CAPITOLUL III SISTEME INFORMATICE ÎN GESTIUNEA ECONOMICĂ

1. UTILIZAREA SGBD-URILOR RELAŢIONALE ÎN APLICAŢIILE DE GESTIUNE

ECONOMICĂ 1.1. MICROSOFT ACCESS. INTRODUCERE

Microsoft Access este un program foarte util pentru noi, viitorii contabili, deoarece pentru întreprinderile mici şi mijloci putem să ţinem evidenţa şi să găsim informaţia dorită foarte uşor, fără să mai fie nevoie să răsfoim dosare grele şi pline de praf care stau în arhivele întreprinderilor.

Obiectivele urmărite în organizarea datelor cu ajutorul Microsoft Access: • minimizarea timpului de acces la date; • minimizarea spaţiului de memorie (internă şi externă) ocupat de date; • minimizarea redundanţei datelor; • reflectarea tuturor legăturilor dintre obiectele, fenomenele şi procesele economice pe care aceste

date le reprezintă; • permite schimbarea structurii datelor şi a relaţiilor dintre acestea fără modificarea programelor

care le prelucrează. Microsoft Access ne oferă posibilitatea de a aplica restricţii şi securitate a datelor împotriva

acceselor neautorizate. Pe de altă parte alte programe sunt mai costisitoare iar noi nu avem persoane instruite, iar Microsoft Access este un program care face parte din pachetul Office şi este la îndemâna fiecărui utilizator, deci poate fi utilizat atât de persoane calificate cât şi de începatori ai informaticii fară costuri prea mari.

1.2. CREAREA BAZEI DE DATE Access oferă posibilitatea creării unei noi baze de date folosind Database Wizard, pornind de la

un şablon. Putem selecta opţiuni puse la dispoziţie de wizard pentru a personaliza baza de date, astfel încat să se potrivească cerinţelor noastre. După încheierea procesului de rulare, putem modifica designul oricărui obiect pe care acesta îl creează.

Întrucât nici una din bazele de date create de expert nu ne oferea ceea ce ne doream, am optat pentru crearea unei baze de date pornind de la zero, urmând paşii:

1. Selectarea File/New 2. Blank Database din lista de opţiuni aflată în partea dreaptă a ecranului 3. Salvarea bazei de date nou create

Din acest moment am putut adauga în baza de date Sc HoUsE.mdb, după necesităţi, tabele, interogări, formulare, rapoarte, care sa alcatuiască o aplicatie funcţională.

1.3. CREAREA DE TABELE Tabelele sunt punctul de

plecare într-o aplicatie, toate obiectele într-o baza de date au legatură, directă sau indirectă, cu tabelele, chiar dacă datele sunt stocate într-o baza de date Access sau dacă se face referire către ele folosind o tabelă externă.

Pentru identificarea tabelelor necesare funcţionării aplicaţiei, s-au extras din documentele de intrare atribute ce au avut ca rezultat cele 9 tabele ce stau la baza proiectului. În procesul de creare al acestora

Fi 2 C t b l i “Cli ţi fi i i” î d l D i i

Fig. 1: Lista cu tabele

215

ne-am ajutat de Table wizard, rezultatul find prezentat în Fig.1. Tabelele au fost create cu ajutorul comenzii Create table în Design view din interiorul ferestrei

Database, ulterior putând fi modificate prin comanda Design View (Fig.2). În caz de necesitate, putem adăuga sau anula una sau mai multe chei primare. Pentru a schimba

cheia primară de pe un câmp pe altul, selectam câmpul nou, apoi acţionam butonul din bara cu instrumente. Pentru a stabili cheia primară pe cateva câmpuri, le selectam, apoi acţionăm acelaşi buton. Pentru a anula una sau mai multe chei primare, executăm comanda Indexes din meniul View, apoi în caseta care se deschide selectam câmpurile respective şi apăsăm tasta Delete.

După efectuarea modificărilor, salvăm tabelul cu Save As sau Save din meniul File. Cele 9 tabele ce stau la

baza aplicatiei sunt: 1. CLIENŢI FIZICI: ne

arată toate informaţiile principale legate de clienţii persoane fizice şi are urmatoarele campuri: Nume Prenume, Localitatea, Adresa, Nr Telefon, Email-ul (Fig.3). Cheia primară stabilită pentru această tabelă este câmpul Cod Client .

2. CLIENŢI JURIDICI: relfectă toate informaţiile necesare legate de clienţii persoane fizice si are urmatoarele campuri: Cod client, Societatea, Nr. de inregistrare, Codul Fiscal, Localitatea, Adresa, Telefon si Email-ul (Fig.4). Cheia primara fiind: Cod Client (Fig. 5).

3. COMANDĂ CLIENŢI: tabela ne arată informaţii referitoare la: Codul comenzii, Data, Tipul Clientului, Codul Clientului, Denumirea Produsului (Fig.6). Cheia primară fiind Codul comenzii.

4. COMANDĂ

FURNIZORI: conţine date despre furnizori care au facut comenzi şi ne arată: Cod comanenzii, Data comenzii, Codul Furnizorului, Codul Materialului, UM, Cantitatea şi Data Livrării (Fig.8) . Cheia primară fiind Codul Comenzii.

5. FURNIZORI: tabela conţine date esenţiale despre furnizori cum ar fi: Codul furnizorului, denumirea Furnizorului, Nr de înregistrare, Codul fiscal, Localitatea, Adresa sediului, Telefonulşi Email-ul

Fig. 4: Tabela “Clienţi juridici” în Datasheet view

Fig. 5: Tabela “Clienţi juridici” în Design View

Fig. 9-Tabela “Furnizori” în Datasheet view

Fig. 3: Tabela “Clienţi fizici” în Datasheet view

Fig. 6: Tabela “Comanda clienţi” în Datasheet view

Fig. 8: Tabela “Comanda furnizori” în Datasheet view

Fig. 10: Tabela “Încasări” în Datasheet view

216

Fig. 11: Tabela “Intrări magazie” în Datasheet view

(Fig.9). Am stabilit cheia primară fiind Codul Fiscal. 6. ÎNCASĂRI: tabela conţine date despre: Codul Comenzii, Valoarea comenzii, Suma încasată,

Data încasării, Documentul cu care se efectuează încasarea Nr documentului, Rest de plată (Fig.10). Cheia primară este deasemenea Nr.Crt.

7. ÎNTRĂRI MAGAZIE: conţine date despre Codul Comenzii, Data operaţiei, Codul materialului, UM, Cantitatea, Preţul unitar şi Valoarea Totală a bunului intrat (Fig.11) . Cheia primară este Codul de Intrare.

8. STOC: cuprinde informaţile referitoare la Codul materialului, Materialul, UM, cantitatea din Stoc, Preţul unitar şi Valoarea Totală (Fig.12). Cheia primară este Codul materialului.

9. STOC TEMPORAR:

conţine informaţii referitoare la Cod-ul materialului care este pe stocul temporar, Materialul respectiv, Um, cantitatea în Stocul acesta, Preţul unitar, Valoarea totală. (Fig.13) Cheia primară fiind Codul materialului.

1.4. CREAREA RELAŢIILOR Bazele de date gestionate de Microsoft Access sunt Baze de Date Relaţionale. Între tabelele ce

intră în componenţa acestor baze de date se stabilesc legături pe baza câmpurilor cheie. Pentru a putea crea, vizualiza sau modifica aceste legături între tabele şi interogări utilizam opţiunea Relationships din meniul Tools (Fig.14).

Trei tipuri de relaţii pot exista între tabelele unei baze de date: unu-la-mai-multe, unu-la-unu şi mai-multe-la-mai-multe. Realizarea unei relaţii corecte între tabelele unei baze de date este obligatorie.

O relaţie există între două tabele atunci când unul sau mai multe câmpuri cheie dintr-un tabel există şi în alt tabel. Câmpurile din cele două tabele au, în general, acelaşi nume, acelaşi tip de date şi aceeaşi dimensiune. Relaţiile sunt necesare pentru procesul de normalizare a datelor.

În cadrul acestei aplicaţii am folosit relaţiile unu-la-mai-multe, urmând paşii: • deschidereaferestrei

relationships (Tools/Relationships);

• selectarea fiecarui table din caseta de dialog Show Table de pe bara de unelte;

• editarea relatiilor cu ajutorul casetei Edit Relationships si stabilirea inegritatii referential.

Fig. 13: Tabela “Stoc temporar” în Datasheet view

Fig. 14: Fereastra “Relationship”

Fig. 12: Tabela “Stoc” în Datasheet view

217

1.5. CREAREA INTEROGĂRILOR Microsoft Access permite interogarea tabelelor bazei noastre de date cu scopul sortării şi filtrării

datelor. Interogările se utilizează pentru a vizualiza, modifica şi analiza datele ăn diverse moduri. Interogările create pot fi salvate pentru utilizarea lor ulterioara în crearea tabelelor, ştergerea sau copierea înregistrărilor în alt tabel.

Deşi tabelele reprezintă cea mai importantă bază a oricărei aplicaţii pe care o realizăm în Access, interogarile sunt şi ele foarte importante. Majoritatea formularelor şi rapoartelor ce reprezintă interfaţa cu utilizatorul sunt bazate pe interogări.

Performanţele unui SGBD depind în mare măsură de capacitatea extragerii rapide a diferitor informaţii în forma dorită. În multe cazuri este necesar de a selecta date din mai multe tabele simultan.

Prima interogare (Clienţi fizici din Târgovişte ) este o interogare simplă creată utilizând Create Query In Design View din fereastra Database şi extrage din tabela „Clienţi fizici” câmpurile Nume-Prenume, Andresa şi Telefon-ul (Fig.15).

1.6. CREAREA DE FORMULARE

Formularul este un obiect care permite introducerea datelor, afişarea acestora sau controlul întregii aplicaţii. Formularul constituie interfaţa dintre utilizator şi datele stocate în baza de date, de aceea va fi folosit foarte frecvent. Formularele simplifică vizualizarea, introducerea şi modificarea datelor.

În majoritatea cazurilor va puteţi gândi la ele ca fiind reprezentări pe ecran ale unor formulare de pe hartie, cu care sunteţi deja obişnuiti să lucraţi.

Modul de completare al datelor în formularul Access este asemănător cu completarea unui formular pe hârtie, numai că datele introduse pe ecran vor fi stocate în unul sau mai multe tabele şi pot fi folosite ulterior la întocmirea diferitelor situaţii (Fig.16). Prin intermediul formularelor se pot realiza diverse operaţii cum ar fi: sortarea, căutarea, actualizarea unor date dar pot fi folosite şi ca parte a interfeţei aplicaţiei .

În mometul deschiderii bazei de date rulează automat formularul “Interfaţa”, formular ce constituie interfaţa dintre utilizator şi datele stocate în baza de date (Fig. 17).

Majoritatea formularelor sunt strâns legate de unul sau mai multe tabele şi interogări dintr-o bază de date.

Folosind butoanele de comandă putem deschide alte formulare sau doar atunci când este nevoie. Pentru a crea formulare avem 2 variante:

• Create form in design view;

Fig.15: Interogarea persoanelor din Targoviste

Fig. 16 Formular în Datasheet view

Fig.17 Formularul “Interfata” în Design View

218

• Create form by using wizard.

1.7. CREAREA RAPOARTELOR Un raport reprezintă

rezultatul unui procedeu de filtrare, prin care sunt prezentate anumite date din unul sau mai multe tabele destinate tipăririi la imprimantă deoarece avem controlul asupra diminesiunii şi aspectul oricărui element. Spre deosebire de tabele, interogări sau formulare rapoartele sunt simple vizualizări, neavând posibilitatea adaugării, stergerii sau modifcării sursei datelor.

Sursele de înregistrări a raportului este reprezentată de câmpurile tabelelor şi interogărilor. Deşi putem lista foi de date, rapoartele controlează maniera în care prezentăm şi concentram datele (Fig.18).

Formularele ne permit să introducem şi să modificăm informaţi, dar cu ajutorul rapoartelor putem trimite informaţia, de obicei, la o imprimanta pentru tiparirea acesteia.

Cele 3 rapoarte ale lucrării sunt create atat prin Design View, cat si prin utilizarea expertului (Wizard), fiind rapoarte simple, dar şi multitabela.

1.8. CONCLUZII

Este un program care este orientat pe obiecte si genereaza baze de date relationale. Spre

deosebire de Excel, Access va permite sa stocam şi sa administram volume mari de date, organizate in unitati numite inregistrari.

Totodata Microsoft Access este un program care ne face munca mai usoara ne mai avand nevoie

de calculatoare portabile (de buzunar) sa calculam noi sumele totale , Tva-ul, impozitele, etc; deasemenea datele introduse sunt mai usor de vizionat datorita formularelor si fuctia salvarii automat a datelor ne usureaza munca.

Baza de date Access creata consta in urmatoarele obiecte, fiecare cu funcţia ei:

• Tabelele: conţin toate înregistrările • Interogările: localizează înregistrările specifice dorinţei noastre • Formulare: afişează înregistrările din tabele, una cate una • Rapoarte: tipăresc loturi de înregistrări, pentru o imprimare foarte uşoară ăi sigură

Programul creat în Microsoft Access ne oferă o posibilitate avantajoasă pentru gestiunea datelor

în interiorul oricărei instituţii sau întreprinderi, într-un mod simplu şi accesibil oricui. Acest program are mai multe avantaje cum ar fi :

• Integrarea datelor ce se manifesta prin asigurarea corectitudinii în momentul creării;

Fig.18: Raportul legat de comanda unui furnizor

219

• Redundanţa minimă şi controlată a datelor; • Posibilitatea de a aplica restricţii şi securitate a datelor împotriva accesării

persoanelor neautorizate; • Bazele de date pot fi accesate de la distanţe prin WS existente şi conectate la o reţea

de calculatoare; • Capacitatea mare de stocare de informaţii.

2. LISTE ŞI BAZE DE DATE EXCEL

Pe lângă deosebitele performanţe în calculul numeric şi în operaţiunile cu formule complexe,

Excel permite şi lucrul cu liste. Prin listă se înţelege o colecţie de elemente denumite înregistrări (records), fiecare înregistrare

fiind structurată în unităţi de informaţie denumite câmpuri (fields). Această organizare, pe linii şi coloane, facilitează sortarea şi căutarea informaţiilor. În plus, această organizare se aseamănă cu cea folosită în sistemele de gestiune a bazelor de date, motiv pentru care listele mai complexe şi cu un volum mare de date sunt denumite baze de date. Astfel, o bază de date Excel poate fi văzută ca o colecţie foarte mare de date care asociază mai multe liste (tabele sau foi de calcul).

La organizarea unei liste trebuie avute în vedere câteva reguli dintre care amintim: • fiecare înregistrare este memorată pe o singură linie şi fiecare câmp este definit ca o

singură coloană; • listele au un antet opţional (header row) constituit din prima linie din listă şi care

indică numele câmpurilor listei; • numele de câmpuri pot fi formate din până la 255 de caractere, dar este recomandată

folosirea unor nume scurte prin care să se sugereze conţinutul informaţional al datelor încărcate;

• numele de câmpuri trebuie să fie diferite atunci când urmează să fie realizată filtrarea datelor;

• într-o listă pot fi organizate orice tip de date: text, cifre, date calendaristice, imagini etc.;

• datele din aceiaşi coloană trebuie să fie de acelaşi tip, ele fiind valori pentru un singur câmp;

• între antetul listei şi articolele listei nu trebuie să apară linii libere; • pentru fiecare articol trebuie să existe cel puţin un câmp încărcat cu date.

Organizarea şi gestionarea datelor dintr-o listă sau bază de date se realizează cu ajutorul opţiunilor meniului Data.

2.1 Introducerea datelor într-o listă

După introducerea antetului, încărcarea unei liste cu date poate fi realizată direct de la tastatură sau folosind formularul de date (Data form) activat prin opţiunea Form din meniul Data. Această opţiune deschide o fereastră cu numele foii de calcul curente. Pentru exemplificare folosim baza de date studenti.XLS în care sunt încărcate înregistrări ce conţin informaţii privind rezultatele studenţilor. După cum se observă din fereastra următoare (figura nr. 3.1), la activarea opţiunii Form se deschide fereastra studenti cu ajutorul căreia se poate vizualiza şi actualiza conţinutul bazei de date studenti.XLS. Butoanele de comanda disponibile în această fereastră sunt:

• New – pentru adăugarea de noi înregistrări; • Delete – pentru ştergerea înregistrării curente; • Restore – pentru restaurarea conţinutului înregistrării curente după o modificare

anterioară; • FindPrev – pentru accesarea înregistrării precedente; • FindNext – pentru accesarea înregistrării următoare; • Close – pentru închiderea Form-ului.

220

Cu ajutorul butonului de comandă Criteria se pot stabili condiţii simple sau compuse de accesare selectivă a înregistrărilor.

Pentru introducerea rapidă a datelor Excel dispune de două instrumente AutoComplete şi PickList cu care se completează în coloana curentă celulele listei pe baza valorilor de intrare anterioare.

2.2 Sortarea datelor din liste

Excel memorează datele în ordinea introducerii lor, ceea ce creează greutăţi în localizarea rapidă a acestora, atunci când sunt în volum mare. O soluţie recomandată pentru astfel de situaţii a constituie operaţia de sortare. Sortarea permite organizarea datelor în ordinea alfabetică sau numerică, ascendentă sau descendentă. Operaţia este executată de opţiunea Sort din meniul Data care deschide caseta de dialog Sort ce se prezintă ca în figura nr. 2.1.

Fig. nr. 2.1 Fereastra Form de actualizare a unei baze de date

După cum se poate observa, sortarea poate fi realizată, după cel mult trei chei stabilite de

utilizator dintre câmpurile listei. Implicit, antetul liste este exclus din domeniul selectat pentru sortare. Pentru includerea lui se

activează butonul radio No header row. Butonul de comandă Options (figura nr. 2.2) permite stabilirea unor opţiuni suplimentare de sortare precum:sortarea de la stânga la dreapta –Sort left tio right (implicit sortarea este de sus în jos Sort top to bottom);ignorarea priorităţii majusculelor faţă de minuscule (Case sensitive);sortarea după anumite liste disponibile în lista ascunsă First key sort order.

Fig. nr. 2.2 Fereastra Sort şi Sort Option

După efectuarea unei sortări, este posibilă revenirea la ordinea iniţială a listei. Pentru aceasta,

înaintea sortării, se ataşează listei o coloană distinctă în care se generează numărul de ordine (index) al

221

fiecărei înregistrări. Ulterior, după sortare, pentru a reveni la ordinea iniţială se sortează lista, ascendent, după coloana indecşilor.Rapid, pentru sortarea datelor după un singur criteriu (coloana curentă) se pot folosi, din bara cu instrumente Standard, pictogramele Sort Ascending (A-Z) sau Sort Descending (Z-A). După caz, aceste pictograme permit sortarea alfabetică /crescătoare şi respectiv sortarea invers alfabetică /descrescătoare în funcţie de natura câmpului pe care este plasat prompterul sistem (şir de caractere, valori numerice, date calendaristice).

2.3 Regăsirea şi filtrarea datelor în baze de date

Regăsirea datelor încărcate în liste sau baze de date se poate realiza în două moduri: - folosind din formularul de date butonul radio Criteria; - folosind opţiunea Filter din meniul Data.

Formularul de date oferă posibilitatea căutării şi editării, la un moment dat a unei singure înregistrări, în timp ce opţiunea Filter permite afişarea, în acelaşi timp, a tuturor înregistrărilor care respectă criteriul sau criteriile stabilite. Criteriile sunt instrucţiuni transmise de către utilizator programului Excel pentru o anumită operaţiune de căutare în listă. La rândul lor filtrele pot fi obţinute cu ajutorul comenzilor AutoFilter şi Advanced Filter.

2.3.1 Auto filtrarea Comandă - AutoFilter oferă un acces rapid la informaţiile care răspund condiţiei de filtrare

afişând aceste date în foaia de calcul. După cum se observă din figura nr. 2.3, la lansarea acestei comenzi, în dreapta fiecărui nume de câmp este plasat un buton-săgeată care permite selectarea sau construirea criteriului /criteriilor de selecţie.

Fig. nr. 2.3 Fereastră Autofilter

În lista derulantă deschisă sunt disponibile opţiuni generale sau specifice fiecărui câmp în parte. All este implicită, în listă fiind prezente toate înregistrările. În plus, după o filtrare

anterioară reface lista iniţială. Top 10 poate fi folosită numai în coloanele ce conţin numere sau date calendaristice şi permite

extragerea celor mai mari sau mai mici valori din listă pe baza unui număr sau a unui procent ales de utilizator(figura 2.4).

222

Fig. nr. 2.4 AutoFilter – Top 10 Custom permite crearea explicită de către utilizator a unor expresii de filtrare cu ajutorul unor

operatori relaţionali (>, <, >=, <= etc.). Pentru expresii compuse se pot folosi butoanele radio AND sau OR(figura 2.5).

Fig. nr. 2.5 Custom AutoFilter Valori ale câmpurilor care permit extragerea din baza de date doar a articolelor care conţin

valoarea selectată. De exemplu, din baza de date studenti.xls să se extragă doar articolele care conţin informaţii privind studenţii care au Practica= ADMIS. Pentru aceasta se va realiza un filtru pe câmpul Practica pentru articolele care conţin şirul de caractere “Admis” (figura nr. 2.6).

Fig. nr. 2.6 Construirea unui filtru AutoFilter Rezultatul unui astfel de filtru este prezentat în figura nr. 2.7.

Fig. nr. 2.7 Rezultatul unui AutoFiter

223

Prin AutoFilter se pot construi condiţii oricât de complexe singurul aspect negativ al opţiunii putându-l constitui suprascrierea rezultatelor filtrului peste datele de intrare. Aceasta nu înseamnă că celelalte articole din baza de date au fost şterse fizic. Ele au fost doar “ascunse”, oricând, cu opţiunea Show All din comanda Filter putând fi reafişate. Reafişarea este implicită atunci când se dezactivează comanda AutoFilter.

2.3.2 Filtrarea avansată Comanda Advanced Filter este folosită atunci când se doreşte obţinerea unei liste distincte cu

înregistrările care îndeplinesc condiţia /condiţiile de filtrare construite de utilizator. Pentru aceasta este necesară definirea în foaia de calcul curentă a trei zone distincte:

- zona datelor de intrare; - zona criteriilor de filtrare; - zona datelor de ieşire.

Zona datelor de intrare reprezintă domeniul înregistrărilor din baza de date ce va fi supus restricţiilor de filtrare. Este obligatorie includerea în această zonă a numelor de câmpuri şi a coloanelor folosite la construirea criteriilor de filtrare.

Zona criteriilor de filtrare este definită pentru condiţiile /restricţiile de filtrare şi trebuie să cuprindă pe prima sa linie numele câmpului sau câmpurilor cu care se construiesc de către utilizator aceste restricţii. Este necesar de făcut precizarea că zona criteriilor nu trebuie să conţină linii goale şi că numele de câmp /câmpuri trebuie să fie ortografiate exact ca şi numele câmpurilor din baza de date (zona datelor de intrare). Pentru aceasta este recomandată folosirea comenzilor de editare Copy şi Paste. Criteriile pot fi simple sau multiple. În cazul celor multiple ele pot fi plasate pe aceiaşi linie sau pe linii diferite. Criteriile plasate pe aceiaşi linie trebuie să fie îndeplinite în totalitate pentru ca o înregistrare să fie selectată în rezultatul filtrului. Criteriile multiple, comparative sau de relaţii AND şi OR, presupun utilizarea în zona criteriilor a unor linii suplimentare cu ajutorul cărora sunt selectate înregistrările care se încadrează între două domenii de valori sau se folosesc formule pentru stabilirea criteriilor calculate. Criteriile calculate implică folosirea de câmpuri şi ecuaţii multiple a căror rezultat este o valoare logică True sau False. Întotdeauna criteriile calculate compară rezultatul cu valoarea găsită în prima linie din zona datelor de intrare. Dacă se compară o celulă care nu se află pe prima linie de date rezultatul filtrului este incorect.

Zona datelor de ieşire este declarată pentru copierea într-o zonă distinctă a înregistrărilor care respectă criteriul /criteriile de filtrare.

La selectarea comenzi Advanced Filter se deschide o fereastră cu acelaşi nume. Rezultatul filtrării poate fi dirijat în zona datelor de intrare (dacă se selectează butonul radio Filter the list, in-place ) sau într-o locaţie stabilită de utilizator prin definirea unei zone a datelor de ieşire (dacă se selectează butonul radio Copy to another location). Dacă înaintea lansării comenzii Advanced Filter nu au fost stabilite zonele de lucru pentru realizarea filtrului, se pot folosi zonele de editare List range (pentru zona datelor de intrare), Criteria range (pentru zona criteriilor de filtrare) şi Copy to (pentru zona datelor de ieşire). Zona Copy to poate fi utilizată numai după selectarea butonului radio Copy to another location. În plus, această zonă poate fi folosită şi pentru copierea rezultatelor unui filtru în alte foi sau registre de lucru. În acest caz trebuie specificat numele foii, a registrului de lucru şi calea de acces la acesta.

Activarea casetei de validare Unique records only are ca efect extragerea, în zona datelor de ieşire, din duplicatele zonei datelor de intrare, doar a primelor înregistrări.

În figura nr. 2.8 este prezentat un filtru avansat obţinut prin selectarea din baza de date studenti.xls a studentilor cu Media>=8.5 şi Practica=ADMIS.

224

Fig. nr. 2.8 Filtru Advanced Filter

2.4 Funcţii EXCEL 2.4.1 Funcţii financiare Excel pune la dispoziţia utilizatorilor o serie de funcţii financiare.Dintre acestea cele mai folosite

în lucrările din administraţia publică sunt: Funcţii pentru calculul amortizării: SLN(), DDB() şi SYD() O primărie achiziţionează un utilaj la preţul de 50000000 lei. Durata de viaţă a acestuia este

estimată la 5 ani. Să se calculeze amortizarea corespunzătore fiecăruia din cei 5 ani până la amortizarea completă a mijlocului fix. Valoarea reziduală este egală cu zero. În figurile nr. 3.9 şi 3.10 sunt prezentate formatele funcţiilor şi respectiv rezultatele aplicării acestora.

Fig. nr.2.9 Calculul amortizării – formule

Fig. nr.2.10 Calculul amortizării - rezultate Funcţii pentru calculul anuităţilor: FV(), PV(). Funcţia FV(). O primărie depune o sumă de 1000 USD în contul său curent. Timp de patru ani

ea depune anual câte o sumă de 500 USD. Să se calculeze soldul contului după această perioadă ştiind că dobânda anuală va fi constantă în procent de 5%. Depunerile pot fi făcute la sfârşitul sau începutul fiecărei perioade. Se face precizarea că valoarea prezentă şi plăţile periodice vor fi preluate cu semnul minus deoarece ele reprezintă imobilizări pentru depunător. Rezultatul este prezentat în figura nr. 2.11. După cum se observă în bara de formule, în celula D25 s-a calculat valoarea viitoare în condiţiile

225

plăţilor la sfârşitul perioadei (valoarea ultimului argument este zero). În celula D26, pentru cazul plăţilor efectuate la începutul perioadei, argumentul tip va fi egal cu 1.

Fig. nr.3.11 Funcţia FV() Funcţia PV(). O asigurare viageră costă 60000USD. Ea îi va aduce deţinătorului său, în viitor,

timp de 20 de ani, lunar câte 500 USD. Rata dobânzii, de 8%, se consideră a fi constantă în această perioadă. Să se stabilească dacă această asigurare este rentabilă sau nu.

Fig. nr.2.12 Funcţia PV() 2.4.2 Funcţii de căutare şi referire Funcţiile din această categorie asigură căutarea şi returnarea unor valori dintr-un domeniu dat de

celule. În aplicaţiile economice cele mai utilizate funcţii de acest tip sunt : =VLOOKUP() şi =HLOOKUP()

Funcţia HLOOKUP( ) – permite realizarea de căutări pe orizontală, pe rândul din partea de sus a unui tabel, până la găsirea unei valori de comparare adecvate. Formatul general este: =HLOOKUP(cheie-de-căutare,tabel,număr-linie,tip-căutare ).

Funcţia efectuează căutarea unei valori specificate(cheia de căutare) în linia superioară a domeniului definit printr-o matrice, după care căutarea continuă în linia specificată prin nr_linie. Tipul de căutare este o valoare logică opţională (TRUE sau FALSE) şi permite returnarea exactă a valorii căutate sau a unei valori aproximative.

Exemplu.Din situaţia centralizatoare pe anii 2000-2005 a absolvenţilor, pe specializări, să se afle care a fost numărul absolvenţilor de la secţia Administraţie Publică în anul 2004 (figura nr. 2.13 ).

Funcţia VLOOKUP( ) – efectuează căutarea pe verticală a unui element în coloana cea mai din stânga a unei matrici dintr-o tabelă indexată. Dacă nu este găsită valoarea dorită, funcţia va căuta, din prima coloana, următoarea valoare mai mare, decât cea căutată. Format general:

=VLOOKUP (cheie-de-căutare,tabel,număr-coloană,tip-căutare) Cheia de căutare specifică valoarea de căutat, tabelul de căutare este zona în care trebuie

realizată căutarea şi se specifică prin adrese sau un nume asociat ei,număr-coloană indică poziţia coloanei pe care se găseşte data căutată (coloanele sunt numerotate de la 1 la n),tip-căutare este un

226

argument de tip logic, care arată dacă se face sau nu o căutare exactă.Cunoscând Marca să se stabilească datele privind salariatul folosind funcţia =VLOOKUP (figura 2.14)

Fig. nr. 2.13 Funcţia HLOOKUP()

Fig. nr. 2.14 Funcţia VLOOKUP()

2.4.3 Funcţii pentru baze da date Cele mai importante funcţii pentru baze de date sunt asemănătoare cu cele statistice dar operează

pe o listă în baza unei condiţii. Principalele funcţii sunt:

Funcţia Rolul funcţiei DAVERAGE Calculează media aritmetică a valorilor unui câmp dintr-o bază de

date, doar pentru înregistrările care îndeplinesc un anumit criteriu. DCOUNT Numără căsuţele ce conţin valori numerice dintr-un câmp al bazei de

date, după un anumit criteriu. DMAX Determină valoarea maximă dintr-un câmp al bazei de date, după un

anumit criteriu. DMIN Determină valoarea minimă dintr-un câmp al bazei de date, după un

anumit criteriu. DSTDEV Calculează abaterea medie statică a valorilor dintr-un câmp al bazei de

date, după un anumit criteriu. DSUM Însumează valorile dintr-un câmp al bazei de date, după un anumit

criteriu. DVAR Calculează dispersia valorilor dintr-un câmp al bazei de date, după un

anumit criteriu.

227

Toate funcţiile pentru baze de date trebuie să aibă trei argumente: grup de intrare, câmp,

criteriu.Grupul de intrare trebuie să conţină baza de date. Câmpul este precizat prin numărul de ordine al coloanei pe care se găseşte. Criteriul este zona în care se specifică restricţiile de selecţie. O zonă de criterii trebuie să includă numele câmpului (aşa cum este specificat în grupul de intrare) şi condiţia de selecţie.

Exemplu. Să se stabilească numărul de medici cu o vechime mai mare sau egală cu 9 ani, media salariilor, salarul maxim şi minim şi suma totală a salariilor pentru medicii din această categorie (figura 2.15).

FFiigg.. nnrr.. 22..1155.. FFuunnccţţiiii ssttaattiissttiiccee ppeennttrruu bbaazzeellee ddee ddaattee.. SSccrriieerreeaa ffoorrmmuulleelloorr

2.5.Obţinerea de subtotaluri Pentru fiecare grup de înregistrări dintr-o listă complexă pot fi realizate subtotaluri dacă se

foloseşte din meniul Data comanda Subtotals. Implicit Excel stabileşte şi un total general (Grand Total). Pentru obţinerea unor subtotaluri semnificative, în prealabil este necesară sortarea înregistrărilor listei după câmpul vizat. De exemplu, plecând de la baza de date din figura nr. 2.10 au fost ordonate articolele după Secţie iar pentru stabilirea fondului de salarii pe fiecare Secţie şi a totalului pe spital s-a folosit comanda Subtotals din meniul Data (fereastra Subtotal figura nr. 2.16), iar rezultatul aplicării este prezentat în aceiaşi fereastră(figura nr. 2.16) .

După cum se observă comanda Subtotals din meniul Data oferă multiple facilităţi precum: alegerea unei funcţii care să fie aplicată asupra datelor din fiecare grup (Use function), introducerea unui Page Break înaintea fiecărui grup de date (Page break between groups), alegerea câmpului a cărui modificare să declanşeze anumite operaţii (At each change in) etc.

Fig. nr. 3.16 Fereastră cu subtotaluri

228

2.6 Facilităţi privind simularea datelor (analiza senzitivă a datelor) Folosind teoria jocurilor “Ce s-ar întâmpla dacă ? “(What if than?) utilizatorul are la dispoziţie

două posibilităţi: • să schimbe o intrare pentru a vedea efectul pe care îl produce asupra uneia sau mai multor

formule /funcţii; • să schime două intrări pentru a vedea efectul produs asupra unei singure formule /funcţii.

Pentru aceasta se utilizează comanda Tabele din meniul Data care deschide fereastra Table unde în zonele Row input cell şi /sau Column input cell utilizatorul specifică celula sau celule în funcţie de care Excel va realiza simularea. Prezentăm în fereastra de mai jos un exemplu în care plecând de la Venitul brut şi Cheltuielile anului 2005, în funcţie de previziunile pentru rata de creştere a salariului şi pentru rata inflaţiei, se estimează valorile Venitului net pentru intervalul 2006-2010.

2.6.1 Simularea cu una sau două variabile Atunci când se modifică, pe coloană, o singură variabilă, (în exemplul prezentat mai jos, rata

inflaţiei) se parcurg următorii paşi (figura nr. 3.17): • se generează, pe coloană (în zona B10:B20) o serie de potenţiale valori ale ratei inflaţiei

(între 5.00% şi 10.00%); • cu o linie mai sus, în coloana următore se editează formula, funcţia sau conţinutul celulei

folosită la simulare (G3); • din meniul Data se activează comanda Table; • în fereastra Table se precizează în zona Column input cell celula din zona datelor de intrare

care conţine variabila ce se modifică ($B$8); • se activează butonul de comandă OK.

În fereastra 3.18 este prezentat rezultatul unei simulări folosind două funcţii (=FV() şi PV()) care au în format aceleaşi argumente: rata dobânzii, număr de perioade şi valoarea plăţii. Variabila utilizată este rata dobânzii a cărui valori se modifică pe coloană

Fig. nr. 2.17 Simularea cu o variabilă

Fig. nr. 2.18

229

Modificând două variabile, paşii, pentru realizarea simulării sunt (figurile nr. 2.19 şi 2.20):

- se generează, pe coloană (în zona B12:B23) o serie de potenţiale valori ale ratei inflaţiei (între 5.00% şi 10.00%), iar pe linie (C11:G11) o serie de potenţiale valori pentru rata de creştete a salariului(între 4.00% şi 12.00%);

- în celula B11 (situată în colţul stânga-sus a zonei de simulare cu două variabile) se reeditează formula, funcţia sau conţinutul celulei folosită la simulare (G4);

- se selectează zona de simulare (B11:G23); - din meniul Data se activează comanda Table; - în fereastra Table se precizează în zona Row input cell celula care conţine variabila

ce se modifică pe linie (salariului - $B$7), iar în zona Column input cell celula din zona datelor de intrare care conţine variabila ce se modifică pe coloană (rata inflaţiei - $B$8);

- se activează butonul de comandă OK.

Fig. nr. 2.19 Simularea cu două variabile – Formule

Am optat pentru prezentarea atât a formulelor cât şi a rezultatelor obţinute prin modificarea a

două variabile. Se observă că practic fiecare celulă din tabela cu formule, conţine funcţia Table a cărei argumente sunt celule în care au fost introduse variabilele care se modifică.

În plus, în tabela cu rezultate s-a forţat plasarea ferestrei Table pentru a se observa care dintre variabile se modifică pe coloană şi care pe linie.

Pe baza rezultatelor obţinute se pot realiza analize, previziuni şi prognoze care să permită stabilirea unei anumite strategii pentru “conduita” viitoare a utilizatorului care apelează la facilităţile acestui tip de programe.

După obţinere, tabela nu poate fi modificată datele din celulele ei fiind stabilite pe baza altor date considerate “date de intrare”.

Fig. nr. 2.20 Simularea cu două variabile – Rezultate

230

2.6.2 Simularea pe bază de grafice Deoarece graficele sunt construite pe baza datelor din una sau mai multe foi de calcul, ele permit

actualizarea acestora prin folosirea tehnicilor jocurilor de tip “What if ”. Astfel, se pot realiza diferite scenarii în care uşor şi rapid sunt estimate vizual situaţiile scontate de utilizator.

În continuare este prezentat un exemplu în care, plecând de la un grafic de tip Column 2D, realizat pe baza datelor din foaia de calcul ce conţine valoarea veniturilor, cheltuielilor şi a profitului de pe primele patru luni ale anului, se realizează un scenariu în care Excel trebuie să stabilească valoarea cheltuielilor din luna martie astfel încât să se ajungă la un anumit nivel al profitului. Concret întrebarea este: Cu cât trebuie să se reducă cheltuielile (veniturile rămânând aceleaşi), pentru ca profitul să ajungă la 270 mil. lei ?. În figura nr. 2.21 este prezentată foaia de calcul şi graficul obţinut pe baza datelor de start.

Fig. nr. 2.21 Foaia de calcul şi graficul “Situaţia indicatorilor financiari”

Pentru a realiza o astfel de simulare, după selectarea seriei de date pe care urmează să o aducem

la o altă valoare, se foloseşte tehnica “drag & drop” şi prin tragere în sus se stabileşte valoarea ţintă /scop. Deoarece profitul se obţine pe baza unei formule, automat Excel activează instrumentul Goal Seek cerând precizarea cărei celule din formule să-i modifice valoarea pentru a ajunge la valoarea dorită a profitului. După acceptarea de către utilizator a soluţiei găsite, Excel operează modificarea atât a graficului cât şi a foii de calcul (figura nr. 2.22).

Fig. nr. 2.22 Simulare pe bază de grafic

2.7. Proiectarea şi realizarea aplicaţiilor în Excel 2.7.1 Etape în proiectarea aplicaţiilor Problemele cu un anumit grad ridicat de complexitate presupun reunirea tuturor “operaţiunilor”

în cadrul aceluiaşi produs care la rândul lui poate avea în componenţă una sau mai multe foi de calcul sau chiar mai multe registre de lucru. Deşi fiecare utilizator îşi poate proiecta, realiza şi executa propriile aplicaţii fără a fi impuse reguli rigide, pentru eficientizarea activităţii de proiectare trebuie parcurse o serie de etape care privesc modelarea conceptuală104. Astfel, în principal se parcurg trei etape: 104 Reix, R., Informatique appliquee a la gestion. Les Editions Foucher, Paris, 1990, pp. 232-233

231

- analiza problemei şi conceperea modelului; - construirea modelului în foaia /foile de calcul; - utilizarea modelului.

Prima etapă este o etapă manuală în cadrul căreia se definesc datele cu care urmează să se opereze. Plecând de la ceea ce se doreşte a se obţine (datele de ieşire), se stabilesc datele de intrare şi cele care pot fi obţinute prin diverse calcule. Este foarte importantă stabilirea, în această etapă, a tuturor datelor ce pot fi obţinute prin calcule, deoarece pe de o parte se limitează datele de intrare la strictul necesar, iar pe de altă parte se asigură un maximum de supleţe şi siguranţă în exploatarea viitorului model.

Toate aceste date vor fi organizate într-un tabel în care este prefigurat modelul ce se va obţine folosind programul de calcul tabelar.

Cea de a doua etapă presupune construirea propriu-zisă a modelului în registrul /registrele de lucru. La rândul ei această etapă presupune:deschiderea unei sesiuni de lucru în programul de calcul tabelar folosit (în cazul de faţă Excel);configurarea tabelului /tabelelor prin:introducerea antetelor de linii şi coloane;formatarea celulelor, liniilor şi coloanelor;introducerea în celulele prestabilite conform modelului manual, a formulelor şi funcţiilor necesare.salvarea modelului, implicit într-un fişier .xls.

Etapa a treia constă în utilizarea propriu-zisă a modelului prin:deschiderea unei sesiuni de lucru în programul de calcul tabelar folosit (această operaţie este necesară numai dacă anterior a fost utilizat un alt produs program sau a avut loc startarea /restartarea sistemului de calcul); încărcarea modelului, preluarea datelor de intrare şi obţinerea rezultatelor;salvarea şi eventual tipărirea (totală sau parţială) fişierului rezultat;realizarea copiilor de siguranţă.

Exemplificăm acese etape pentru obţinerea unei balanţe de verificare . Prima etapă se concretizează în următoarea reprezentare tabelară (fig. nr. 3.23)

Balanţa de verificare Solduri iniţiale Rulaje Total sume Solduri finale Simb

Cont

Tip Cont Debit Credit Debit Credit Debit Credit Debit Credit

Sid+rd Sic+rc Tsd-tsc

Tsc-tsd

Total Σ Σ Σ Σ Σ Σ Σ Σ Fig. nr.2.23 Balanţa de verificare – modelul manual

După cum se observă, în ultimele patru coloane sunt aplicate formule de calcul în care sunt

folosite datele din primele coloane astfel: - Total sume debitoare = Sold iniţial debitor + Rulaj debitor; - Total sume creditoare = Sold iniţial creditor + Rulaj creditor; - Sold final debitor = Total sume debitoare – Total sume creditoare (contul este de activ); - Sold final creditor = Total sume creditoare – Total sume debitoare (contul este de pasiv); - Totaluri generale în coloanele de valori (Σ).

Rezultatul etapei a doua este prezentat în figura nr. 2.24 care conţine modelul proiectat în foaia de calcul.

232

Fig. nr.2.24 Balanţă de verificare – model proiectat în foaia de calcul (formule) În figura 2.25 este prezentat rezultatul utilizării modelului în condiţiile folosirii doar a câtorva

conturi.

Fig. nr. 2.25 Balanţă de verificare –utilizarea modelului proiectat

2.7.2.Generarea şi utilizarea macrocomenzilor Operaţiile cu caracter repetitiv şi de durată, care necesită mai multe cicluri de mouse sau

comenzi pot fi realizate mai repede prin intermediul macrocomenzilor. În Excel generarea şi executarea macrocomenzilor se realizează cu ajutorul comenzii Macro din

meniul Tools. Exemplificăm în continuare generarea unei macrocomenzi pentru obţinerea balanţei de verificare prezentată în paragraful anterior. Procedura de generare a macrocomenzii s-a realizat cu ajutorul opţiunii Record New Macro, activată înaintea configurării foii de calcul. După ultima “manevră”, pentru încheierea programului se activează opţiunea Stop Recording. Ulterior pentru executarea, editarea sau ştergerea unui astfel de program se foloseşte opţiunea Macro selectând din lista afişată numele dorit.

233

Teste grilă 1Într-o bază de date Excel: [ ] pe prima linie se scriu numele de câmpuri [ ] o coloană se numeşte înregistrare [ ] comanda de creare este File, New, Database [ ] numele unui câmp poate să fie scris în una sau mai multe celule aflate una sub alta 2.Într-o bază de date(listă) o coloană este: [ ] o înregistrare [ ] o componentă a structurii bazei de date [ ] un atribut 3.Într-o bază de date o linie este: [ ] o înregistrare [ ] un atribut [ ] un câmp 4.Modificarea unei înregistrări dintr-o bază de date se realizează: [ ] prin introducerea unei valori noi în celula corespunzătoare [ ] prin folosirea comenzii EDIT(F2) [ ] prin folosirea comenzii corespunzătoare din meniul Data 5.Un tabel de simulare trebuie să cuprindă: [ ] o formulă de calcul [ ] texte explicative [ ] un ansamblu de valori pentru una sau două variabile 6. Extragerea informaţiilor dintr-o bază de date într-o altă zonă a foii de calcul presupune: [ ] definirea zonei criteriu şi a zonei de ieşire [ ] utilizarea opţiunii Autofilter [ ] definirea zonei de criteriu 7.Între modalităţile de realizare a simulărilor în Excel se numără: [ ] utilizarea formulelor şi funcţiilor [ ] grafice [ ] formatări diverse [ ] folosirea tabelelor de simulare 8. Care dintre următoarele funcţii pentru baze de date sunt corecte: [ ] =DSUM(A2:A80,4,F1:F2) [ ] =DMIN(A2:R22,V1:V2) [ ] =DAVERAGE(A3:F12,4,G4) [ ] =DCOUNT(A2:FX111,1,A150:A151) 9. În funcţia VLOOKUP: [ ] este obligatoriu ca zona de căutare să aibă atribuit un nume; [ ]căutarea se poate face atât pe verticală cât şi pe orizontală [ ] al treilea argument indică de pe care coloană se preia valoarea căutată [ ] argumentul FALSE, plasat la sfârşit, indică realizarea unei căutări exacte 10.Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate: [ ] funcţiile de calcul a amortizării sunt definite de utilizator [ ] FV este o funcţie statistică [ ] o bază de date Excel este gestionată sub forma unei liste [ ] în tabele de simulare se pot realiza simulări după oricâte variabile

234

BIBLIOGRAFIE

1. Bâscă Octavian- “Baze de date”, Ed. All, 1997 2. Connolly Thomas, Begg C.- “Baze de date”, Ed. Teora, 2001 3. Florescu V., Stanciu V.-“Baze de date”, Ed. Economică, Bucureşti, 2000 4. Jennings Roger- “Totul despre Access 2000”, Ed. Teora, 2001 5. Năstase Pavel, Mihai F., Cosăcescu L., Stanciu A.- “tehnologia bazelor de date Access

2000”, Ed. Economică, 2000 6. Aurelia Pătraşcu, Ana Tănăsescu, Dorel Duşmănescu- “Baze de Date MS Access- Teorie si

Aplicaţii” , Ed. Universităţii Petrol Gaze Ploieşti, 2006 7. Popa Ghe., Iliescu M.- “Baze de date Access”, Ed. Cison, 2000 8. Stănescu Maria, Tamaş Ilie, Năstase Pavel- “Bazele Informaticii”, Ed. Cison, 1995 9. Ştefan Veronica- “proectarea uni system informatic integrat cu baze de date relaţionare”,

Lucrare de doctorat, A.S.E., 2001 10. Ştefan Veronica- “Tehnologia orientată pe obiecte şi integrarea Web”, Simpozion A.S.E.,

XI 2000 11. Ştefan Veronica- “Tehnologii orientate obiect pentru baze de date relationale”, Ed.

Infomega, 2006 12. Surcel Traian, Mârşanu Radu, Răzvan Bologa, Pacatilu P., Alecu F.- “Tehnologii Web şi

Baze de date”, Ed. Tribuna Economica, 2006 13. Ursăcescu Minodora- “Sisteme Informatice”, Ed. Economică, 2002 14. *** www.office.microsoft.com 15. *** www.wikipedia.org

235

CAPITOLUL IV

ACTIVITATEA FINANCIAR-CONTABILĂ A FIRMEI

1. MEDIUL DE AFACERI-DE LA IDEE LA TRANSPUNERE IN REALITATE

1.1. O agenţie de turism nou înfiinţată îşi începe activitatea cu intermedierea unui pachet de servicii turistice. Căutăţi punctele tari, punctele slabe, oportunităţile şi ameninţările acestei afaceri.

1.2. Pornind de la structura unui plan de afaceri, realizaţi un plan de afaceri pentru firma dumneavoastră de exerciţiu pe care doriţi să o înfiinţaţi.

1.3. Realizaţi un flux financiar al firmei nou înfiinţate pe urmatorii doi ani folosind formularul din Anexa1

2. PROCEDURA ÎNFIINŢĂRII UNEI AGENŢII DE TURISM

Cerinţe: a) Parcurgeţi următoarele etape ale înfiinţării unei Societăţi cu Răspundere Limitată:

- Stabilirea obiectului de activitate • Alegeţi obiectul principal şi obiectele secundare de activitate consultând

Nomenclatorului CAEN actualizat prin Ordinul nr. 337/2007 al Preşedintelui Institutului Naţional de Statistică.

- Elaborarea Actului Constitutiv (Notă: Actul constitutiv va avea forma autentică pentru SNC şi SCS. În cazul SRL, forma autentică este obligatorie dacă printre bunurile subscrise ca aport în natură la capitalul social se află un teren; în celelalte cazuri fiind suficientă darea de dată certă, acordată, în condiţiile legii, de către notarul public sau de către serviciul de asistenţă din cadrul ORC, atestarea de către avocat în condiţiile Legii nr. 51/1995, modificată, sau încheierea actului sub semnătură privată; • Actul constitutiv trebuie să conţină clauzele prevăzute de art. 7 din Legea nr.

31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv precizarea domeniului şi a activităţii principale. Toate activităţile înscrise în actul constitutiv vor fi codificate conform Nomenclatorului CAEN actualizat prin Ordinul nr. 337/2007 al Preşedintelui Institutului Naţional de Statistică, iar obiectul de activitate se va exprima prin clase CAEN de patru cifre pentru activităţi.)

- Elaborarea unui plan de afaceri • Realizaţi o prognoză a cheltuielior şi veniturilor pentru primul an de activitate.

b) Completataţi următoarele documente: - "Cererea de verificare disponibilitate şi rezervare denumire firmă" - "Cererea de verificare disponibilitate şi rezervare emblemă" - "Contract de închiriere" (Notă: În conformitate cu prevederile art. 17 alin. (2) din

Legea nr. 31/1990, republicată, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, la acelaşi sediu vor putea funcţiona mai multe societăţi numai dacă imobilul, prin structura lui, permite funcţionarea mai multor societăţi în încăperi diferite sau în spaţii distinct partajate. Numărul societăţilor comerciale ce funcţionează într-un imobil nu poate depăşi numărul de încăperi sau spaţii distincte obţinute prin partajare.)

- "Contract de comodat" - "Avizul asociaţiei de proprietari". - "Cererea de verificare a disponibilităţii spaţiului".

236

- "Cererea de verificare a calităţii de asociat unic" (Notă: În cazul societăţilor cu răspundere limitată constituite cu asociat unic dacă există aporturi în natură se solicită, în prealabil, numirea de către directorul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal şi/sau persoana sau persoanele desemnate a unui expert contabil pentru evaluarea acestora. Cererea se depune la oficiul registrului comerţului cu plata taxei de registru.)

- "Cerere de înregistrare - persoane juridice" - "Anexa 1 - Date privind vectorul fiscal" - "Declaraţie – Modele 1 şi 2".

c) Parcurgeţi următoarele etape ale înfiinţării unei Întreprinderi individuale: - Stabilirea obiectului de activitate

• Alegeţi obiectul principal şi obiectele secundare de activitate consultând Nomenclatorului CAEN actualizat prin Ordinul nr. 337/2007 al Preşedintelui Institutului Naţional de Statistică.

- Elaborarea unui plan de afaceri • Realizaţi o prognoză a cheltuielior şi veniturilor pentru primul an de activitate.

d) Completataţi următoarele documente: - "Cererea de verificare disponibilitate şi rezervare firmă persoane fizice" - "Declaraţie – Modele 1 şi 2" - "Contract de închiriere" - "Contract de comodat" - "Anexa 1 - Date privind vectorul fiscal" - "Cerere de înregistrare - persoane fizice".

3. FORMA OPTIMĂ DE ÎNREGISTRARE FISCALĂ A UNEI AGENŢII DE TURISM Cerinţe: a) Stabiliţi înregistrarea agenţiei de turism ca plătitor sau neplătitor de TVA în funcţie de

prevederile următoarelor articole ale Codului Fiscal (disponibil pe internet la adresa www.anaf.ro): - ART. 152 Regimul special de scutire pentru întreprinderile mici - ART. 1521 Regimul special pentru agenţiile de turism - ART. 153 Înregistrarea persoanelor impozabile în scopuri de TVA b) Plecând de la cheltuielile şi veniturile estimate pentru primul an de activitate, determinaţi

dividendul net (pentru SRL) şi câştigul net (pentru întreprinderea individuală) şi alegeţi cea mai avantajoasă formă de înregistrare fiscală:

1. SRL plătitoare de impozit pe profit; 2. SRL plătitoare de impozitul pe venitul microintreprinderilor; 3. Întreprindere individuală. Pentru aceasta, refaceţi - în Excel – următoarele calcule: 1. SRL plătitoare de impozit pe profit

Pi = Vt-Ct-Vn+Cn I/p = 0,16 x Pi CT = Ct+I/p Profit contabil = Pn = Vt-CT-I/p Pn = Db I/d = 0,16 x Db Dn = Db-I/d

RON

237

1 Venituri totale Vt 55.667,00 2 Cheltuieli totale (nu includ I/p) Ct 38.051,00 3 Venituri neimpozabile Vn 5.000,00 4 Cheltuieli nedeductibile Cn 8.723,00 5 Profit Impozabil Pi 21.339,00

6 Impozit pe profit I/p 3.414,24 7 Cheltuieli totale ce includ cheltuiala cu I/p CT 41.465,24 8 Profit net Pn 14.201,76 9 Dividend brut Db 14.201,76

10 Impozit pe dividende I/d 2.272,28 11 Dividend net Dn 11.929,48

2. SRL plătitoare de impozitul pe venitul microintreprinderilor I/v = (Vt-Vn)*0,03 CT = Ct+I/v Profit contabil = Pn = Vt-CT-I/v Pn = Db I/d = 0,16 x Db Dn = Db-I/d RON

1 Venituri totale Vt 55.667,00 2 Cheltuieli totale (nu includ I/v) Ct 38.051,00 3 Venituri neimpozabile Vn 5.000,00 4 Cheltuieli nedeductibile Cn 8.723,00 5 Venit impozabil Vi 50.667,00

6 Impozit pe venit I/v 1.520,01 7 Cheltuieli totale ce includ cheltuiala cu I/v CT 39.571,01 8 Profit net Pn 16.095,99 9 Dividend brut Db 16.095,99

10 Impozit pe dividende I/d 2.575,36 11 Dividend net Dn 13.520,63

3. Întreprindere individuală (I.I.)

Vi = Vt-Ct-Vn+Cn I/v = 0,16 x Vi CASS = Vi x 0,055 CAS lunar = 0.313 x 0,35 x 2.022 lei = 221,51 lei CT = Ct + I/v + CASS + CAS

RON 1 Venituri totale Vt 55.667,002 Cheltuieli totale (nu includ impozit pe venit, CASS, CAS) Ct 38.051,003 Venituri neimpozabile Vni 5.000,004 Cheltuieli nedeductibile Cnd 8.723,005 Venit net impozabil Vi 21.339,00

238

6 Impozit pe venit I/v 3.414,247 Contributia la asigurarile sociale de de sănătate (anuală) CASS 1.173,658 Suma minima asigurată pentru CAS (lunar) SM 707,709 CAS minim lunar CAS 221,51

10 Contributia pentru asigurarile sociale de stat anuală CASa 2.658,1211 Cheltuieli totale ce includ nu includ impozit pe venit, CASS, CAS CT 45.297,0112 Câştigul net anual (dacă I.I. este obligată să plătească CAS) CN 10.369,99

13 Câştigul net anual (dacă I.I. nu este obligată să plătească CAS) CN 13.028,12 Notă: Deoarece venitul brut (55,667) este mai mare decât limita prevazuta de legea 263/2010,

respectiv 8.088lei, Întreprinderea individuală este obligată să plăteasaca lunar CAS atunci când titularul acesteia realizează exclusiv venituri din activitatea Întreprinderii individuale, suma asigurată fiind de 707,7 lei (=0,35 x 2.022 lei).

4. AUTORIZAREA FUNCŢIONĂRII UNEI AGENŢII DE TURISM. LICENŢA ŞI

BREVETUL DE TURISM Cerinţe: a) Completaţi Declaraţia care se depune în vederea eliberării licenţei de turism.

ANEXA nr. 6 la Normele Metodologice privind eliberarea certificatelor de clasificare, a licenţelor şi brevetelor de turism aprobate prin OMDRT nr. 899/2011

DECLARAŢIE*)

pe propria răspundere dată în temeiul prevederilor art. 4, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1267/2010

Subsemnatul___________________________,C.N.P __/__/__/__/__/__/__/__/__/__/__/__/__/, act de identitate _____seria_____nr._______________în calitate de (se bifează cu x căsuţa

corespunzătoare): Administrator/asociat (în sensul Legii nr.31/1990, republicată, cu modificările şi completările

ulterioare) sau

Titular/Reprezentant legal pentru: Persoană fizică autorizată Întreprindere familială Societate

comercială Întreprindere individuală Altă formă juridică _____________________________________________________________________________

_________ (denumirea operatorului economic care desfăşoară activităţi specifice agenţiilor de turism)

cu sediul social în localitatea ___________________________, str. ____________________________nr.____

bl.____sc.____et.____ap.____ judeţ/sector_______________________, solicit eliberarea licenţei de turism anexei licenţei de turism pentru agenţia de

turism/reprezentanţa situată în localitatea ____________________________, str.

239

______________________ nr._____bl._____sc._____et._____ap._____ judeţ/sector ___________________________________________

şi cunoscând prevederile Codului Penal privind falsul în declaraţii, sub sancţiunea legii, DECLAR PE PROPRIA RĂSPUNDERE că sunt îndeplinite în totalitate condiţiile de

funcţionare, prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1267/2010 privind eliberarea certificatelor de clasificare, licenţelor şi brevetelor de turism şi criteriile de clasificare prevăzute de O.M.D.R.T. nr.899/2011,

Pentru agenţia de turism: __________________________________(denumire) de tip : TUROPERATOARE sau DETAILISTĂ cu vanzare directă la public fără vanzare directă la public condiţii şi criterii pe care mă oblig să le respect pe toată durata funcţionării agenţiei de turism

menţionate mai sus, pentru tipul declarat. Ataşez prezentei declaraţii următoarele documente: 1. Certificatul constatator emis de O.R.C. în original sau copie legalizată 2. Copie a poliţei de asigurare 3. Copia contractului care atestă dreptul de proprietate/alt drept real sau de utilizare

asupra spaţiului 4. Licenţa de turism**) sau anexa licenţei de turism**)

5. Copia licenţei de turism (în cazul înregistrării unei filiale/sucursale/sediu secundar/reprezentanţe

Data ______________________ Semnătura ___________________ Ştampila b) Extrageţi din Hotărârea de Guvern nr. 1267 din 8 decembrie 2010 situaţiile în care autoritatea

administraţiei publice centrale responsabilă în domeniul turismului poate retrage licenţa de turism şi anexa/anexele la aceasta.

c) Analizati contravenţiile prevăzute de Hotărârea de Guvern nr. 1267 din 8 decembrie 2010. Pincipalele prevederi ale Hotărârii de Guvern nr. 1267 din 8 decembrie 2010 privind eliberarea

certificatelor de clasificare, a licentelor si brevetelor de turism. Eliberarea, retragerea si radierea licentelor de turism; eliberarea brevetelor de turism; contravenţii şi sancţiuni.

5. ORGANIZAREA FIRMEI PE DEPARTAMENTE. ORGANIZAREA DEPARTAMENTULUI FINANCIAR- CONTABIL ŞI RELAŢIA CU CELELALTE

DEPARTAMENTE a) Stabiliţi numărul minim de persoane care ar putea controla activitatea financiar-contabilă a

firmei şi care ar fi responsabilităţile fiecarei persoane plecând de la fişa postului. 6. Documentele justificative şi registrele contabile. Elemente obligatorii. Crearea unui

şablon (document template) în Excel pentru Factură şi Chitanţă a) Creaţi un şablon tip factură şi chitanţă în EXCEL b)Studiaţi Legea contabilitatii nr. 82/1991 republicată şi ordinul 3512/2008 c) Creaţi un tabel în EXCEL cu structura unui Registru Jurnal d) Creaţi un tabel EXCEL cu structura unui Registru inventar

240

7. UTILIZAREA PROGRAMULUI INFORMATIC DE CONTABILITATE a) Să se introducă datele de identificare ale firmei F.E. „LUPSIM” S.R.L. Iaşi în programul

WinMentor

8. PATRIMONIUL FIRMEI. CONTABILITATEA CAPITALULUI SOCIAL a) Firma F.E. „LUPSIM” S.R.L. achiziţionează o ştampilă pe bază de factură de la SC

TRODAT SRL. În patrimoniul firmei cumpărătoare, dubla reprezentare constă în:

• Ca realitate concretă, bunul achiziţionat este recepţionat de cumpărător cantitativ şi calitativ. El constituie obiect de înregistrare pentru un cont de mijloace circulante sub forma stocurilor, respectiv, contul “Obiecte de inventar”.

• Ca provenienţă sau mod de dobândire, acelaşi obiect de inventar este consemnat de către contabilitate într-o structură separată, de datorii, respectiv “Furnizori” deoarece provin din această resursă străină.

Orice bun economic aportat de asociaţi devine proprietatea societăţii, constituind un patrimoniu propriu al entităţii respective, diferit şi independent de patrimoniul asociaţilor. După constituirea societăţii, asociaţii nu mai au un drept real şi direct asupra patrimoniului acesteia. Ei dispun numai de un drept de creanţă care rezultă din calitatea lor de asociaţi.

b) La 01.01.2011 are loc înfiinţarea F.E. „LUPSIM” S.R.L. Iaşi cu un capital de 200 lei divizat în 20 de părţi sociale cu valoare nominală de 10 lei.

În momentul în care societatea are toate actele finale pentru a se deschide un cont curent de operaţiuni se vor completa documentele din Anexa 2 şi va prezenta următoarele documente la bancă (exemplu BRD):

• Act constitutiv; • Încheierea judecatorului delegat privind înregistrarea societăţii/grupului în Registrul

Comerţului • Toate actele adiţionale la actul constitutiv /sau forma actualizată la zi a actului constitutiv cu

dovada înregistrarii la Registrul Comerţului • Certificatul de înregistrare la Registrul Comerţului; • Certificatul constatator emis de Registrul Comerţului sau certificatul emis prin serviciul

Recom Online de catre Banca (nu mai vechi de 30 zile) Inregistrarea în contabilitate:

Constituirea capitalului social presupune două operaţii: subscrierea şi vărsarea sau depunerea aportului.

• înregistrarea aportului capitalului social (promisiunea asociaţilor că vor aduce aport la constituirea societăţii:

456 “Decontări cu

asociaţii privind capitalul”

= 1011 ”Capital subscris nevărsat”

200

• vărsarea aportului de către asociaţi pe baza foii de vărsământ de la bancă:

Aport în numerar: 5121 „Conturi la

banci în lei” = 456“Decontări cu asociaţii

privind capitalul”

200

241

concomitent, se înregistrează transformarea capitalului nevarsat în categoria vărsat:

1011 ”Capital subscris nevărsat”

= 1012 ”Capital subscris vărsat”

200

9. Cheltuielile de constituire. Creditarea firmei de către asociat ( + ) 9.1. Care sunt cletuielile de constituire şi cum se contabilizează? () a) Înregistrare în contabilitate a plăţilor efectuate (chitanţelor) la Registrul Comerţului pentru

F.E. „LUPSIM” S.R.L. Iaşi - Să se întocmească chitanţele în EXCEL de la Registrul comerţului care reprezintă: redactare act constitutiv 200 lei, rezervarea de nume firmă 50 de lei. - Să se înregistreze în programul de contabilitate chitanţele întocmite anterior

9.2. Creditarea firmei de către asociat () Cerinţe: a) Concepeţi un contract de împrumut încheiat între agenţia de turism şi unul dintre asociaţii

acesteia, luând în considerare cheltuielile şi veniturile estimate pentru întreprinderea simulată.

(Inseraţi antetul agenţiei de turism) Ref. nr. /__________

CONTRACT DE ÎMPRUMUT Art. 1. Între 1) Dl. , legitimat cu CI serie nr. , în calitate de asociat al SC

S.R.L. şi 2) SC S.R.L., cu sediul în ,

telefon , aflată în procedura de înregistrare la Registrul Comertului Iaşi, legal reprezentată de d-na în calitate de administrator.

Art. 2. OBIECTUL CONTRACTULUI Asociatul acordă SC S.R.L. un împrumut în sumă de RON (suma în

litere RON), fără dobândă, pe termen de cinci luni, pentru acoperirea cheltuielilor de constituire precum şi a celor ocazionate de desfăşurarea activităţii.

Art. 3. MODALITATEA DE EFECTUARE A PLĂŢILOR 1. Plata împrumutului acordat se efectuează de către asociat, în numerar, în două tranşe,

RON la data de 01.01.2011, iar RON până la data de 28.02.2010. 2. SC S.R.L. trebuie să restituie asociatului întreaga sumă împrumutată până la data de

31.12.2011. Art. 4. Litigiile decurgând din interpretarea şi executarea prezentului contract, vor fi

soluţionate de către părţi pe cale amiabilă. În cazul nesoluţionării lor în acest mod, litigiile vor fi supuse instanţelor judecătoreşti competente.

Art. 5. Modificarea prezentului contract poate fi făcută numai în scris, prin acordul ambelor părţi, sub forma unui act adiţional.

Art. 6. Prezentul contract a fost încheiat astăzi 03.01.2011, în 2 (două) exemplare cu valoare de original, câte unul pentru fiecare parte.

Asociat, Administrator SC S.R.L. SC S.R.L.

242

b) Înregistraţi în contabilitate operaţiunile de mai jos. Întocmiţi documentele justificative

aferente acestor operaţiuni şi determinaţi dobânda deductibilă fiscal. Un asociat împrumută societatea cu suma de 6.000 lei, depusă la casierie în două tranşe egale,

la 03.01.11, repsectiv 01.02.11. La data de 01.06.11 se restituie asociatului împrumutul şi o dobândă de 600 lei.

c) Este deductibilă o dobândă de 30% aferentă unui împrumut acordat de o bancă comercială din România, în condiţiile în care gradul de îndatorare este de 3,2 ?

10. CONTABILTATEA OPERAŢIUNILOR PRIVIND ACHIZIŢIILE DE MIJLOACE FIXE ŞI MATERIALE DE NATURA OBIECTELOR DE INVENTAR

10.1. Mijloacele fixe a) În luna februarie 2011 are loc achiziţia unui calculator în valoare de 2.000 lei de la S.C.

DOMO SRL. Plata facturii se face cu chitanţă. - Să se înregistreze în contabilitate factura şi chitanţa primită de la furnizor - Să se întocmească NIR –ul mijlocului fix. 10.2. Obiectele de inventar Cerinţe: a) Înregistraţi în contabilitate operaţiunile de mai jos. Societatea comercială achiziţionează, conform facturii, o imprimantă multifuncţională în valoare

de 2.500 lei şi un aparat fax în valoare de 1.500 lei, pe care le dă în folosinţă. b) După întregistrarea în programul de contabilitate a facturii de achiziţie, configuraţi şi apoi

listaţi „Nota de Recepţie şi Constatare de Diferenţe”.

243

244

c) Completaţi „Borderoul de achiziţie” aferent cumpărării de la asociat a unui PC, unitatea

centrală având valoarea de 800 lei, iar monitorul valoarea de 200 lei. Înregistraţi operaţiunea în contabilitate şi listaţi „Nota de Recepţie şi Constatare de Diferenţe”.

245

c) Completaţi „Fişa de evidenţă a materialelor de natura obiectelor de inventar”.

Semnificaţia coloanelor din tabelul de mai sus este următoarea:

246

C - Cantitatea S - Semnătura

11. CONTABILITATEA ŞI DESTINAŢIA AMORTIZĂRII MIJLOACELOR FIXE a) Să se realizeze configurarea în programul de contabilitate a valorii de intrare, a tipului de

amortizare, a duratei utile de viaţă conform Codului de clasificare pentru mijlocul fix intrat în gestiune.

b) Să se menţioneze de când se calculează amortizarea mijlocului fix şi care este nota contabilă. c) Să se întocmească FIŞA MIJLOCULUI FIX (Cod 14-2-2) după modelul din ANEXA 3

12. CONTRACTUL DE LEASING

a) La 30.03.2011 F.E. „LUPSIM” S.R.L. Iaşi achiziţionează în leasing financiar (5 ani) un autoturism marca Wolksvagen în următoarele condiţii.

1. Preţ făra tva: 16810 euro (curs 4,1414 lei/euro) = 69616 lei 2. Avans: 5043 euro(curs 4,1414 lei/euro) =20885lei , 30% din (1) 3. Valoarea finanţată: 70% (1)-(2) 4. Valoarea reziduală: 20%

Pentru recunoaşterea iniţială a leasingului se procedează astfel:

213„Instalaţii tehnice, mijloace de transport animale şi plantaţii”

=

167“Alte împrumuturi şi datorii asimilate”

69616

Plata avansului în momentul finalizării contractului

167“Alte împrumuturi şi datorii asimilate”

= 5121 „Conturi la bănci în lei”

20885

Plata primei redevenţe (capital 177,71 euro +dobanda 38,73 euro+comision lunar 5euro+asig

casco 70 euro +tva 52,9 euro), curs 4,24 lei/euro % = 5121„Conturi la bănci în lei” 1460 167“Alte împrumuturi şi datorii asimilate”

753

168 “Dobânzi aferente împrumuturilor şi datoriilor asimilate“

164

628„Alte cheltuieli cu servicii prestate de terti”

21

613”Cheltuieli cu primele de asigurare”

297

4426„TVA deductibil” 225

Concomitent se înregistrează: 666„Cheltuieli privind dobânzile”

= 168 “Dobânzi aferente împrumuturilor şi datoriilor asimilate“

164

Înregistrarea amortizării (69616/60 luni = 1160 lei/luna)

6811„Cheltuieli de exploatare privind imobilizările corporale”

= 281 „Amortizări privind amortizarea imobilizărilor

1160

b) Efectuaţi aceste înregistrări în programul Win Mentor

247

13. CONTABILITATEA CREDITELOR BANCARE PE TERMEN SCURT a) La 30.04.2011 F.E. „LUPSIM” S.R.L. Iaşi contractează un credit în valoare de 10000 lei pe

un an de zile cu o dobândă de 12% Cont debitor Cont creditor Suma Contractare credit

5121”Conturi la banci lei”

5191”Credite bancare pe termen scurt”

10000

evidentiere dobanda negociată în prima luna

666”Chelt. privind dobanzile”

5198 „Dobanzi aferente

creditelor bancare pe termen scurt”

100

plata ratelor creditului contractat (prima luna) 5191”Credite bancare pe termen scurt”

5121”Conturi la banci lei” 833

14. EFECTUAREA DELEGAŢIILOR ÎN INTERES DE SERVICIU

Cerinţe: a) Completaţi, cu data de 06.02.11, “Ordinul de deplasare“ şi “Dispoziţia de plată către casierie”

ştiind că delegaţia are loc de la data de 07.02.11, ora 06.00, până la data de 09.02.11, ora 16.00, pe traseul Iaşi-Bucureşti, avansul de trezorerie fiind de 900 lei.

248

249

b) Completaţi pe “Ordinul de deplasare“ data de depunere a decontului de cheltuieli 09.02.11 şi

celelalte rubrici care se completează la momentul depunerii decontului, ştiind că au fost efectuate următoarele cheltuieli:

- diurrnă ,100 lei - combustibili, 266.50 şi 309.33 lei - cazare, 160 lei - parcare, 2 lei - rovinietă, 17, 03 lei - soluţie de curăţat parbrizul, 24 lei Stabiliţi diferenţa pe care delegatul trebuie să o restituie la casierie şi completaţi “Chitanţa”. Înregistraţi în contabilitate aceste operaţiuni, listaţi “Fişa de personal” şi comparaţi-o cu cea de

mai jos.

Fişă de personal - cont 542

Document Valoare Sold Observatii Cont data tip debit credit valoare document corespondent

06.02.2011 Dp 900 0 900,00 Avans deplasare 531.01 07.02.2011 Od 0 65 835,00 Diurna 625.01 07.02.2011 Od 0 35 800,00 Diurna nedeductibila 625.02 07.02.2011 Bf 0 266,5 533,50 Combustibili 602.02

250

07.02.2011 Bf 0 309,33 224,17 Combustibili 602.02 07.02.2011 Bf 0 2 222,17 Parcare 628 09.02.2011 Bf 0 17,03 205,14 Rovigneta 447.05 09.02.2011 Bf 0 24 181,14 Solutie parbriz 604 09.02.2011 Bf 0 160 21,14 Cazare 625.01 09.02.2011 Ch 0 21,14 0,00 Restituire avans 531.01

c) Completaţi “Foaia de parcurs“.

SC …………………… DATA :_____________________ CUI: ………………… Str. ………………….

FOAIE DE PARCURS NR. AUTO:____________ Conducator auto :______________________

ORĂ PLECARE ORĂ SOSIRE INTINERAR KM

PARCURŞI LITRI SUMĂ

Aprobat

251

d) Completaţi “Chitanţa pentru operaţiuni în valută“ pentru un avans de 1200 euro, la data de 15.02.11, pentru efectuarea unei delegaţii în străinăztate, şi pentru restituirea diferenţei necheltuite, de 320 euro, la data de 20.02.11.

15. CONTABILITATEA AGENŢIILOR DE TURISM. OPERAŢIUNI SPECIFICE ŞI OPERAŢIUNI COMUNE

15.1. Operaţiuni specifice agenţiilor de turism a) Prestarea serviciilor de transport (aerian, naval sau terestru)

1. La 01.05.2011 F.E. „LUPSIM” S.R.L. Iaşi facturează servicii de transport pe linii externe, în valoare de 2000 euro (curs 1euro = 4,21 lei) .

În factura clientului se înscrie la TVA „Scutit cu drept de deducere” (SDD). Inregistrarea facturii clientului 4111„Clienti”

= 704 „Venituri din lucrari si servicii prestate” 8420

Inregistrarea încasarii acesteia 5121 / 5124„Conturi la banci in lei/valuta”

= 4111„Clienti” 8420

2. La 01.06.2011 F.E. „LUPSIM” S.R.L. Iaşi facturează servicii de transport în valoare de

9000 lei, TVA 24% , pe linii interne, Pe factura clientului se înscrie la rubrica TVA pe factura clientului „TVA inclusa”. Inregistrarea facturii

clientului: 4111„Clienti”

= % 11160

704 „Venituri din lucrari si servicii”

9000

4427 „Taxa de valoare adaugată colectata”

2160

Inregistrarea încasării acesteia: 5121 / 5124„Conturi la banci în lei/valuta”

= 4111„Clienţi”

11160

3. Înregistrarea taxei de aeroport. Menţionam că în cheltuielile de transport poate fi inclusă şi

taxa de aeroport pe liniile interne care este scutită de TVA. - Dacă acestea sunt pe curse externe : 500 euro (curs de schimb BNR de la data facturii 1euro =

4,21 lei) = 2105 628„Cheltuieli cu servicii la terţi”

= 401„Furnizori” 2105

- Dacă acestea sunt pe curse interne, se înregistrează: % = 401„Furnizori” 2105 628 „Cheltuieli cu servicii executate de terţi”

1698

4426 „TVA deductibila” 407

252

b) Comercializarea biletelor de odihnă şi tratament In luna iunie 2011, F.E. „LUPSIM” S.R.L. Iaşi a lansat oferta pentru comercializarea a 100 de

bilete de odihnă şi tratament la preţul de 300 lei/bilet în staţiunea Olăneşti. Agenţia de turism percepe un comision în suma de 430 lei, care include taxa pe valoarea adaugată. Contravaloarea biletelor de odihnă şi tratament se încaseaza anticipat. Datoria agenţiei faţa de furnizorul de servicii hoteliere (unitate de cazare) se determină ca diferenţă între suma totala încasata de la clienţi (30.000 lei) şi comisionul perceput (900 lei). T.V.A. colectată aferenta comisionului este în sumă de 174 lei (900 lei x 24/124).

Încasarea anticipată, conform contractului, a contravalorii biletelor de odihnă şi tratament:

5121”Conturi la banci lei”

= 411„Clienti” 30.000(100 bilete x 300 lei/bilet)

Facturarea serviciilor turistice contractate:

411„Clienti” = % 30.000 401„Furnizori” 29100 704„Venituri din

lucrări şi servicii prestate”

726

4427„TVA colectată” 174 Plata furnizorului de servicii hoteliere:

401„Furnizori” = 5121”Conturi la banci lei” 29100 (30.000 – 900) Inchiderea conturilor de venituri si cheltuieli:

704 „Venituri din lucrari si servicii prestate”

= 121”Profit si pierdere” 726

c) Comercializarea pachetelor de servicii turistice În luna iulie 2011, F.E. „LUPSIM” S.R.L. Iaşi a lansat oferta pentru comercializarea a 100 de

pachete de servicii turistice pe Litoralul romanesc pentru luna august la preţul de 400 lei/bilet. Agenţia de turism percepe un comision în suma de 1600 lei, care include taxa pe valoarea adaugată. Contravaloarea pachetelor de servicii turistice se încasează anticipat. Datoria agenţiei faţă de furnizorul de servicii hoteliere (unitate de cazare) se determină ca diferenţă între suma totala încasată de la clienti (40.000 lei) şi comisionul perceput (1600 lei).

T.V.A. colectata aferenta comisionului este în suma de 310 lei (1600 lei x 24/124). Inregistrarea facturii de la furnizorul de pachete de servicii turistice :

462 sau 473 = 401„Furnizori” 38400 Emiterea facturii catre client:

411„Clienti” = % 40000 704 – valoare comisionului 1290 4427 – valoare TVA calculata la

comision (valoare 704) 310

462 „Creditori diverşi” sau 473 – valoarea veniturilor care aparţin furnizorului de pachete turistice

38400

253

Dacă la momentul întocmirii facturii clientului nu se poate calcula comisionul se face

înregistrarea:

411„Clienti” = 462.analitic sau 473.analitic 40000

şi ulterior la momentul înregistrarii facturii de la furnizor pentru pachetul de servicii turistice facturat clientului :

462.analitic sau 473.analitic

= 401 38400

si apoi se determină comisionul ca fiind echivalent cu soldurile conturilor 462 sau 473

15.2. Realizarea veniturilor din activităţile secundare ale agenţiei de turism. Efectuarea cheltuielilor

de protocol, reclamă, publicitate şi sponsorizare Cerinţe: Înregistraţi următoarele operaţiuni pe baza documentelor justificative: 1. La data de 15.02.11, se achiziţionează 150 de exemplare din “Album Foto Iaşi” la preţul de

100 lei, inclusiv TVA, cu un discount de 30%. 2. La data de 16.02.11, se livrează 60 de exemplare unei librării şi 40 de exemplare unei agenţii

de turism, pentru a fi vândute în regim de consignaţie. Livrarea se face pe bază de aviz. 3. La data de 16.03.11, librăria returnează 10 de exemplare, rămase nevândute, iar pentru

exemplarele vândute se emite factura fiscală, cu discount de 15% şi se încasează în numerar contravaloarea acestora.

4. La data de 17.03.11, agenţia de turism returnează 15 de exemplare, rămase nevândute, iar pentru exemplarele vândute se emite factura fiscală, cu discount de 15%, şi se încasează în contul curent contravaloarea acestora.

5. Sumele încasate din vânzări sunt virate furnizorului de albume foto pentru stingerea parţială a datoriilor faţă de acesta.

6. La data de 20.03.11, agenţia de turism acordă cu titlu de sponsorizare 20 de exemplare Facultăţii de Geografie a Univ. Al. I Cuza Iaşi şi 3 exemplare clienţilor mai importanţi ai agenţiei.

7. La data de 25.03.11, acorda 10 exemplare în cadrul unei campanii de reclamă şi publicitate. 8. La data de 30.03.11, agenţia de turism acordă cu titlu de sponsorizare exemplarele rămase pe

stoc celor mai importanţi clienţilor ai agenţiei.

16. MODALITĂŢILE DE PROMOVARE A IMAGINII FIRMEI ŞI IMPLICAŢIILE FISCALE

16.1. Cheltuielile de reclamă şi publicitate

Cerinţe: a) Concepeţi o pagină cu antet ce va fi folosită în relaţiile cu partenerii de afaceri. b) Editaţi un material informativ prin care sa promovaţi agenţia de turism nou înfiinţată,

menţionând principalele oferte turistice. c) Completaţi o cerere de ofertă pentru servicii de reclamă şi publicitate adresată unui post de

radio local.

254

(Inseraţi antetul agenţiei de turism) Ref. nr. /__________

Cerere de ofertă

Către ……………………………………………………Str. …………………. nr. …………………., bloc ………….., scara …………., etaj …………, apartament …………, localitatea ………………………….. Judetul/Sectorul ……………… Codul poştal …………… Vă rugam ……………………………………………………………………………… Asteptam cu interes răspunsul Dvs. Cu stimă, …………………………………… Manager Agenţie de Turism

d) Completaţi pe site-ul NET ROM BUSINESS, http://www.netrombusiness.ro/cerere_de_oferta.php, o cerere de ofertă pentru realizarea unui

site pentru agenţia de turism.

Cerere de ofertă preţ site Nume: Nume firma: Telefon: E-mail: Observatii: Domeniul de activitate

Care este bugetul pe care doriti sa-l alocati? < 400 euro intre 400 - 800 euro > 800 euro Vă rugăm să specificaţi care sunt categoriile principale ale site-ului, numărul de produse ce vor fi prezentate, servicii prestate, fotografii, precum şi alte informaţii care ne pot ajuta să vă furnizăm soluţia ideală.

16.2. Cheltuielile de sponsorizare

Cerinţe:

a) Redactaţi un contract de sponsorizare, folosind modelul următor:

255

CONTRACT DE SPONSORIZARE 1. PĂRŢILE CONTRACTANTE Prezentul "Contract de sponsorizare", se încheie: între societatea comerciala ............. inmatriculata la nr. ........... in Registrul comertului, cu

sediul in ................., cod postal .............., telefon ..........., fax ............... avand contul .................. deschis la .................., reprezentata de Presedintele Consiliului de administratie director general ................. in calitate de sponsor, denumit in continuare SPONSOR,

si ................ inmatriculata la nr. ........... in Registrul comertului, cu sediul in ............ str. ............. telefon .......... telex .......... fax ..........., avand contul .......... deschis la ............... reprezentata prin .............. in calitate de beneficiar, denumit in continuare BENEFICIAR.

2. OBIECTUL CONTRACTULUI Obiectul contractului priveste utilizarea de catre BENEFICIAR a ............. (bunul ce i se da de

catre SPONSOR) 3. VALOAREA CONTRACTULUI Valoarea contractului consta in ..................... (valoarea bunului, serviciului sau a banilor) 4. DURATA CONTRACTULUI Prezentul contract intra in vigoare - odata cu semnarea sa de catre parti. - la data de ................, data asupra careia ambele parti sunt de acord, si va fi valabil pana la

data de ............................................... 5. OBLIGATIILE PARTILOR CONTRACTANTE SPONSORUL se obliga: - sa furnizeze BENEFICIARULUI bunul ce face obiectul prezentului contract in stare buna de

functionare; BENEFICIARUL se obliga: - sa utilizeze bunul ce face obiectul prezentului contract potrivit destinatiei sale; 6. RASPUNDEREA CONTRACTUALA Nerespectarea obligatiilor (sau uneia din obligatiile), prevazute mai sus, de catre una dintre

parti determina rezilierea contractului de catre cealalta parte cu un preaviz prealabil de 15 zile. 7. LITIGII Litigiile decurgand din interpretarea si executarea prezentului contract, vor fi solutionate de

catre parti pe cale amiabila. In cazul nesolutionarii lor in acest mod, litigiile vor fi supuse instantelor judecatoresti competente.

8. DISPOZITII FINALE Modificarea prezentului contract poate fi facuta numai in scris, prin acordul ambelor parti,

sub forma unui act aditional. Prezentul contract a fost incheiat astazi .........., in doua exemplare, cate unul pentru fiecare

parte. Notă: Părţile contractante pot fi şi persoane fizice. În acest caz, punctul 1. denumit PĂRŢILE

CONTRACTANTE, va cuprinde date cu privire la identitatea şi domiciliul persoanei fizice.

256

b) Refaceţi - în Excel – următorul exemplu de calcul privind scăderea din impozitul pe profit datorat a cheltuielilor reprezentând sponsorizarea.

Un contribuabil plătitor de impozit pe profit încheie un contract de sponsorizare conform legii privind sponsorizarea, în calitate de sponsor, în valoare de 15.000 lei. Contractul de sponsorizare se încheie în data de 31 ianuarie 2011.

La calculul profitului impozabil pentru trimestrul I 2011, contribuabilul prezintă următoarele date financiare:

Venituri din vânzarea mărfurilor = 2.000 lei Venituri din prestări de servicii = 1.000.000 lei Total cifră de afaceri 1.002.000 lei Cheltuieli privind serviciile prestate = 810.000 lei Cheltuieli cu personalul = 20.000 lei Alte cheltuieli de exploatare = 30.000 lei din care: 15.000 lei sponsorizare Total cheltuieli 860.000 lei Calculul profitului impozabil pentru trimestrul I 2011: Profitul impozabil = 1.002.000 - 860.000 + 15.000 = 157.000 lei. Impozitul pe profit înainte de scăderea cheltuielii cu sponsorizarea:

I/p=157.000 x 16% = 25.120 lei. Având în vedere condiţiile de deducere prevăzute la art. 21 alin. (4) lit. p) din Codul fiscal, prin

aplicarea limitelor, valorile sunt: - 3 la mie din cifra de afaceri reprezintă 3.006 lei; - 20% din impozitul pe profit înainte de deducerea cheltuielilor de sponsorizare reprezintă 5.024

lei. Suma de scăzut din impozitul pe profit este 3.006 lei. Pentru trimestrul I 2011 impozitul pe profit datorat este de: 25.120 - 3.006 = 22.114 lei.

17. ANGAJAREA PERSONALULUI CONTRACTUAL

17.1. Înregistrarea contractelor de muncă în Revisal a) În luna iunie se încheie un contract individual de muncă, durata nedeterminată, timp de lucru

8 ore/zi, locul de munca sediul societăţii, functia contabil, salar tarifar 1034 lei/lună. Inregistraţi contractul de munca menţionat în REVISAL.

17.2. Determinarea contribuţiilor sociale obligatorii, impozitului pe salarii şi a venitului salarial net Cerinţe: a) Înregistraţi în programul de contabilitate: - un contract de muncă pe durată nedeterminată, salariul brut fiind de 2.500 lei, salariatul având

două persoane în întreţinere; - un contract de muncă pe durată determinată, salariul brut fiind de 1.800 lei, fără persoane în

întreţinere; b) Întocmiţi şi listaţi “Foaia de pontaj” pe luna februarie 2011. c) Întocmiţi şi listaţi “Statul de plată - avans” şi “Statul de plată - lichidare”. d) Listaţi “Sinetza contribuţiilor” şi completaţi “Declaraţia 112”. e) Înregistraţi efectuarea plăţii obligaţiilor salariale în numerar şi a obligaţiilor faţă de bugetul de

stat şi a contribuţiilor sociale obligatorii. 18. Declaraţiile fiscale şi situaţiile financiare

18.1. Decontul de TVA - formularul 300 () a) Să se listeze jurnalul de vânzări şi cel de cumpărări pe trimestrul I şi II din 2011 b) Să se descarce programul de asistenţă de pe situl www.anaf.ro c) Să se completeze formularul 300 „Decont de taxa pe valoarea adăugată”cu datele din jurnalul

de cumpărări şi jurnalul de vânzări

257

d) Să se listeze Balanţa analitică furnizori, Balanţa stocurilor, Balanţa de verificare la trimestrul I şi II din 2011

18. 2. Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat - formularul 100

Cerinţe: Să se determine impozitul pe profit datorat bugetului de stat pe baza datelor din tabelul

următor, ţinînd cont de faptul că în primul trimestru a fost înregistrată o pierdere de -10.000 lei. - RON -

Profit si pierdere PP - 10.000 Cheltuieli de protocol CP 7.000 Cheltuieli cu sponsorizarea CS 3.000 Alte cheltuieli nedeductibile ACND 12.000

18.3. Declaraţia privind impozitul pe profit – formularul 101 ()

Cerinţe: Să se determine impozitul pe profit datorat la data de 25.02.2011 pe baza datelor din tabelul

următor: - RON -

Profit si pierdere PP 70.000 Cheltuieli de protocol CP 2.400 Cheltuieli cu sponsorizarea CS 6.000 Alte cheltuieli nedeductibile ACND 22.000 Cifra de afaceri CA 190.000

18.4. Întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare

a) Să se descarce programul de bilanţ de pe www.anaf.ro b) Să se întocmească un bilanţ cu toate anexele sale (10 anexe) plecând de la Balanţa de verificare la 31.12.2011

258

CAPITOLUL V ASPECTE PRIVIND RELAŢIA FIRMEI CU BĂNCILE

1. FUNDAMANTAREA RELAŢIEI BANCĂ-AGENT ECONOMIC • Stabiliţi avantajele firmei în relaţiile cu instituţiile financiar-bancare • Identificaţi principalele operaţiuni pe care firma le poate avea cu banca potrivit

specificului activităţii acesteia (turism)

2. DESCHIDEREA CONTURILOR BANCARE • Prezentaţi condiţiile pe care firma de exerciţiu trebuie să le îndeplinească în vederea

deschiderii unui cont bancar • Persoanele desemnate de firmă să deservescă relaţia cu banca • Obligaţiile firmei în raport cu banca pe linia deschiderii conturilor bancare

3. TIPOLOGIA CONTURILOR BANCARE • Identificaţi categoriile de conturi pe care le poate avea firma la bănci în funcţie de

operaţiunile specifice • Alegeţi varianta optimă de produs bancar utilizând analiza cost-avantaje

4. DOBÂNZI ŞI COMISIOANE BANCARE

• Calculalaţi dobânda aferentă diferitelor tipuri de depozite bancare constituite de firmă • Stabiliţi comisioanele bancare lunare aferente conturilor şi depozitelor constituite şi

faceţi comparaţii cu ale altor bănci în vederea optimizării costurilor

5. TRANZACŢII EFECTUATE DE BANCĂ ÎN CONTURILE CLIENŢILOR

• Întocmirea convenţiei cu banca privind operaţiunile derulate prin cont de către firmă • Documentele aferente operaţiunilor prin virament bancar şi modalităţile de completare

a acestora • Criterii obligatorii de îndeplinit de către firmă privind operaţiunile de virament bancar

6. INSTRUMENTE DE DECONTARE

• Alegerea intrumentelor de decontare specifice activităţii de turism • Completarea instrumentelor de debit şi transmiterea acestora către bancă

7. TEHNICI DE DECONTARE BANCARĂ

• Transmiterea informaţiilor în sistem intra şi interbancar utilizând procedee electronice • Utilizarea mijloacelor de decontare internaţională

8. MODALITĂŢI DE DECONTARE

• Iniţierea unei operaţiuni de decontare utilizând una din modalităţile specifice activităţii firmei d exerciţiu

259

9. SURSELE DE FINANŢARE ALE AFACERILOR DERULATE DE FIRME

• Identificaţi sursele de finanţare specifice firmei • Comaparţi ofertele puse la dispoziţie de instituţiile financiar-bancare şi optimizaţi costul

10. ACTIVITATEA DE CREDITARE A FIRMEI

• Determinarea necesarului de credite al firmei şi studierea ofertelor de pe piaţa bancară • Întocmirea dosarului de credit • Analizarea impactului creditului asupra activităţii firmei

260

CAPITOLUL VI ELEMENTE DE MARKETING TURISTIC ŞI ANALIZĂ ECONOMICO-FINANCIARĂ

1. CONCEPTUL DE MARKETING TURISTIC

1.1 Organizarea activităţii de marketing la firmele de turism • stabilirea obiectivelor funcţiei de marketing.

1.2 Mediul de marketing al firmei turistice

• identificarea factorilor (componentelor) mediului extern şi ale mediului intern de marketing (micro şi macromediu);

• analiza SWOT (identificarea punctelor tari / slabe, a oportunităţilor şi ameninţărilor, elaborarea formularului pentru analiza SWOT).

• 2. PIAȚA CONSUMATORILOR DE PRODUSE TURISTICE 2.1 Studiul comportamentului consumatorilor de produse turistice

• efectuarea de interviuri directe şi indirecte • identificarea factorilor care influenţează comportamentul consumatorului de produse

turistice; • identificarea factorilor, a motivelor (imboldurilor) şi a piedicilor care influenţează

decizia de cumpărare; • cunoaşterea momentului, a locului şi a modului în care este consumat produsul; • cunoaşterea modelelor de comportament de cumpărare pe tipuri de produs; • evaluarea comportamentului postcumpărare; analiza vânzărilor; analiza reclamaţiilor; • stabilirea unei strategii de fidelizare a clienţilor; • cunoaşterea pieţei firmei de turism; cererea şi oferta turistică; • tipologia structurilor de primire

2.2 Identificarea segmentelor de piaţă şi alegerea pieţelor – ţintă • segmentarea pieţei: stabilirea vârstei, sexului, venitului consumatorilor potenţiali ai

produsului; definirea criteriilor psihologice de cumpărare; • alegerea pieţei ţintă; • poziţionarea produsului pe piaţă; • strategii generale de marketing în turism; alegerea unei direcţii de acţiune.

3. MIXUL DE MARKETING TURISTIC

3.1 Politica de produs turistic • stabilirea obiectivelor şi identificarea factorilor de influenţă; • conceperea produsului turistic; formularea ofertelor; • contractul de cazare; voucherul; • cunoaşterea duratei de viaţă a produsului; • identificarea etapei ciclului de viaţă al produsului turistic; • testarea produsului: anticiparea schimbărilor; monitorizarea concurenţei; testarea

ideilor noi; • identificarea şi alegerea strategiilor de produs; • lărgirea ofertei, devansarea concurenţei, îmunătăţirea calităţii produsului.

3.2 Politica de preţuri şi tarife

• stabilirea obiectivelor şi identificarea factorilor de influenţă; • tipuri de tarife în practica hotelieră; • metode de calcul al tarifelor în unităţile de cazare; • simboluri utilizate pentru tipuri de cameră;

261

• coduri internaţionale pentru diferite tipuri de servicii hoteliere; • tarife speciale practicate în activitatea de turism; • cunoaşterea elementelor componente ale produsului în vederea optimizării costurilor; • compararea preţurilor concurenţilor; • construirea unui tabolu de urmărire a vânzărilor; • identificarea şi alegerea strategiilor de preţuri şi tarife.

3.3 Politica de plasament

• stabilirea obiectivelor şi identificarea factorilor de influenţă; • identificarea tipurilor de canale de distribuţie, în general şi ale unui hotel, în special; • alegerea căilor de distribuţie (magazine, mail, pliante poştale etc.): definirea criteriilor

de selecţie, alegerea modului: motive, probleme, obiective; • cunoaşterea costurilor de distribuţie: identificarea costurilor fixe şi variabile, calculul

TVA; • identificarea şi alegerea strategiilor de distribuţie.

3.4 Politica de promovare

• stabilirea obiectivelor şi identificarea factorilor de influenţă; • stabilirea imaginii de marcă: ce funcţie are marca, căror clienţi se adresează; lărgirea

segmentului de clientelă; • cunoaşterea conţinutului şi a caracteristicilor instrumentelor de comunicare şi

promovare (publicitatea, promovarea vânzărilor, relaţii publice, vânzare personală, publicitatea directă);

• cunoaşterea şi aplicarea conţinutului şi a caracteristicilor specifice documentelor turistice;

• elaborarea campaniei publicitare; analiza acesteia; • definirea imaginii produsului: cunoaşterea caracteristicilor esenţiale; efectuarea de

anchete cantitative / calitative / de motivare; măsurarea gradului de satisfacere; urmărirea campaniei publicitare;

• realizarea pliantului pentru un hotel nou înfiinţat; • realizarea unui material de promovare a regiunii judeţului Iaşi; • identificarea şi alegerea strategiilor de promovare; • organizarea unui stand: învăţarea modului de organizare a unui stand de expoziţie,

cunoaşterea regulilor de organizare, a principiilor; • identificarea altor variabile ale mix-ului de marketing; • învăţarea negocierii: tehnici de negociere, antrenarea (jocuri de rol), cunaoşterea

tehnicilor diverse.

4. ANALIZA ACTIVITĂŢII DE TURISM

• calculul şi interpretarea indicatorilor economici care caracterizează activitatea de turism şi a indicatorilor de natură financiară, pe baza datelor furnizate de situaţiile financiare anuale.