Sunt la o răspântie. A propos de teorie, desigur. Nu-i vorba numai despre teoria literaturii versus teorii

în umanioare sau măcar aplicabile umanioarelor, ci desprece-aș numi discursuri teoretice estetice și discursuri teore-tice „globale”. Primele sunt cele care fac parte din ceea ce senumea filozofie continentală și ethosul lor provine dintr-unumanism idealist propovăduit în Europa occidentală. Celedin urmă sunt deschise către toată lumea în măsura încare, prin travaliu metodologic în primul rând, această lumepoate fi integrată. Fluidizarea disciplinelor înaintează înacelași timp cu adâncirea lor și cu apariția altora, noi – înfuncție de cantitatea de informații în creștere și de articu-lațiile dintre seriile de informații. Deleuze avea dreptate,în anii 1970, doar că nu-i vorba de rizomi – adică de anar-hie – ci tot de arhitecturi epistemice. Care se complexifică.Dar, spre deosebire de anii 1940-60, nimeni nu mai vreasă creeze o mathesis universalis abstract, să unească poeziași matematica (în ideea că sensul se află oricum în cer, fieel al metaforei sau al numărului), ci să prescrie o practicăde cunoaștere care să nu piardă din vedere tocmai practi-cile (de cunoaștere și de putere) pozitive și datele empirice.

Pe de o parte, există în urma mea o activitate de lecturăși critică literară. Literatură franceză, apoi French theory, apoiRoland Barthes. La început, numai lectură francofonă.Mai apoi, odată cu French theory, lectură mixtă, francezăși engleză. Teoria literară franceză s-a consacrat pe scenapost-structurală, orice va fi însemnând ea, în America.Ceea ce a venit în urma ei, de pildã un Jacqus Rancière, atrecut și trece neapărat printr-un teatru politic și, din ceîn ce mai mult, prin cel al artelor spectacolului, film, artevizuale. În bibliografia anglo-saxonă, numele mari suntmult mai puține, sau măcar mai puțin impozante. Ogroază de cărți despre Derrida, de pildă, în engleză, darnu știu cum l-aș putea citi chiar pe Derrida în engleză. Nuștiu cum scriitura lui, în engleză, ar face sens pentru mine.În engleză, se scrie foarte mult despre – antologii, readers,digests, enciclopedii, în vreme ce textul de autor poate fidesigur citit și în engleză, doar că distribuția lingvistică emult mai variată. Imersiunea, pentru o perioadă, în amba-lajul numit French theory, s-a vrut din partea mea o încer-care de a găsi răspuns la întrebări pragmatice în legătură cumizele unor discursuri: hermeneutica deconstrucționistă,sau estetica nietzsche-post-kantiană a lui Lyotard, sau supra-materialismul deleuzian și, într-o mai mică măsură, epis-temologia foucaldiană. Răspunsuri nu la întrebările pe carefiecare dintre acești filosofi și le punea, ci la mizele lor: de ceaceste întrebări și nu altele? Toate aceste patru discursuri

– le mai putem adăuga altele, dar n-are rost – erau citite înfranceză (mai ales) și erau scrise, cum ar zice Barthes. (Cul-mea, Barthes am citit mai târziu). Erau realizate și ca obiecteartistice. Cunoașterea nu se putea exprima printr-un dis-curs care, el însuși, să nu fie primit în paradigma estetică.

Când i-am citit pe Sylvère Lotringer, pe Sande Cohen,pe Richard Rorty și pe alții pe care i-am uitat, am aflat lu-cruri despre cum discursurile francezilor au fost ascultate,înțelese și preluate în Statele Unite. Am aflat lucruri princare discursurile francezilor au fost re-contextualizate. Defapt, mai degrabă numai contextualizate. Pentru că, înaintede asta, când le citeamen soi, în facultate și post-facultate,ele nu veneau, în mintea mea de lector fraged, din nimic.Deus ex machina, ca o poezie. Am mai avut apoi o revelațiecontextualizantă, și anume atunci când am citit volumulcinci (V) din Studia Phaenomenologica (editat de CristiCiocan) consacrat traducerilor lui Sein und Zeit în toatălumea. Majoritatea textelor erau în engleză și germană (in-accesibilă mie). Am înțeles că există mize ale lui Sein undZeit aflate în afara intențiilor autorului. Că fiecare loc îșiare împrejurimile lui, pe fundalul cărora face sens.

Povestea a continuat odată cu lectura lui Peter Sloterdijk,un alt autor – de data asta tradus, dar tot în franceză – alteoriei frumoase, al teoriei ca obiect estetic. Eram tot acolo,în același punct în care admiram teoria – și asta se întâmplape la mijlocul anilor 2000. Era epoca în care încă mai cre-deam că Ontologia politică a lui Martin Heidegger e oîncer-care de hermeneutică – au ras du texte – a Ființei șitimpului, și nu un alt mod de a contextualiza un text degranit. Textelor în engleză despre French theory le-am dato întrebu-ințare într-un articol scris în 2009. Până atuncia ținut vraja, neruptă.

***N-aș vrea să spun că lucrurile ar fi continuat la fel dacă

nu m-aș fi apucat de studii de televiziune. În aceeași peri-oadă, descopeream world literature, pe care e greu să opractici în franceză și în orice altă limbă în afara englezei.Cum poți face world literature în franceză, când instituțiaacademică franceză nu a considerat oportun să recupereze,de pildă,nici măcar filosofia africană francofonă – un altfel de teorie – și i-a lăsat pe Bachir Diagne sau pe AchilleMbembe să predea în State sau în Africa de Sud? Odatăcu French Global, antologia lui Christie McDonald șiSusan Suleiman publicată în 2010, cam în același timp cutraducerea franceză a lui Graphs, Maps, Trees de FrancoMoretti (care apare curând în românește la editura Tact),

ASTRA / 1-2, 2016http://www.revista-astra.ro/literatura/

Te(r)orie

ALEXANDRU MATEI

Global Theory. Globalizarea contextului

88

mi-au fost clare două lucruri: că autorii pe care-i descope-ream nu mai făceau epocă în muzeul scriiturii aflat în me-moria mea, dar că lumea despre care scriau ei era mult maicompletă – n-aș spune vastă, pentru că spațiul vast și omo-gen poate fi doar o augmentare a aceluiași – decât cea des-pre care citisem înainte. Că acel cadru estetic în care citeameu încă avea și el istoria lui.

Mă îmbolnăvisem de context, și sunt, încă. Autorii pecare-i citeam erau de-acum un soi de reprezentanți ai po-porului și nu de emisari ai unor îngeri sau demoni, numaibuni de admirat, imitat – aspiraționali. Franco Moretti,Bruno Latour, Immanuel Wallerstein, oamenii ăștia scriuîn engleză – accesoriu în italiană, franceză – despre și încadrul unui soi de sistem. Care se poate numi fie distantreading (în cadrul world literature), fie moduri de existențăaflate într-o articulare complexă, prea complexă, aș în-drăzni să spun, pentru a deveni numaidecât „lucrabilă”,fie în teoria lumii-sistem, unde avem o istorie și un modde funcționare. În fiecare dintre aceste cazuri, perspectivaantropologică este inconturnabilă: există teren, există dateculese și asamblate, există o privire de la distanță. Dar numai este vorba aici despre o abordare impersonală, în stil,ci despre un raport de cunoaștere care articulează nu doaro referință aleasă (o anumită lume – așa după cum artistulîși alege un obiect) și autorul-ca-spirit-universal, ci lumeaîn complexitatea, cantitățile și practicile din care se com-pune, dintr-un autor (ca enunțător) care o locuiește șidintr-o rațiune care încearcă să dea sens raportului.

Există stil în cazul discursurilor teoretice de tip global?Întrebarea putea fi formulată și altfel – dacă mai e nevoiede stil, dacă stilul și instituționalizarea discursului care-laplică au legătură – dar problema e aceeași: de ce citimMoretti, cel din e Bourgeois, sau cum citim Moretti înraport cu Foucault cel din Cuvintele și lucrurile? Îmi pu-sesem deja problema în timp ce-l traduceam pe Latour.Cred că există niște indicii ale unui stil caracteristic dis-cursului teoretic „global”. Personalizare, în primul rând,asumarea enunțiativă a eului auctorial ca eu-martor, nu caeu-sinteză. În discursul global, cel care vorbește este unobservator de date empirice care, după suficient travaliu,se apucă de montaj. Moretti a cules date despre romanepublicate în limba engleză vreme de două secole și a cititstudii despre literaturi regionale și naționale. Latour a fostexeget biblic, antropolog și sociolog al științei, a lucrat înlaborator, dar a citit și marile cărți de filozofie continentalăale secolului trecut (mă rog, pe unele). Wallerstein a cititistoria economică și culturală a modernității europene. Niciunul dintre cei trei nu propune o nouă teorie desprelume, ci un context mai – cum să spun – mare. Apropiatde contururile lumii globale, de cercul globului. Și integratcronologic în ceea ce se cheamă modernitate, adică în po-vestea lumii occidentale care începe odată cu prima indus-trializare culturală, cea a tiparului. Moretti nu va vorbinumai despre literatură, după cum Wallerstein nu vorbeștedoar de economie, iar Latour despre știință.

Tot acest showcase de date și relații cere un stil eficace.Dacă putem vorbi despre un stil post-fordist și în acelașitimp post-modern, global dar personal, contextual darmereu redus, ca un reminder sau ca un disclaimer, la enun-țător, acesta este stilul global. Un stil actual și perisabil înacelași timp, a cărui limpezime depinde de prezența refe-rințelor în mintea cititorului: stilul unei opere-în-facere,dar nu în scopul de a acorda preeminență facerii asuprafăcutului, ci de a măsura dependența dintre valoarea teo-riei și practica la care se referă. Nicio teorie fără practicăaferentă – acesta este imperativul nou al adevărului. Prac-tica, de fiecare dată când se modifică, cere modificări înteorie. Lucrările celor trei mari autori sunt un fel de teo-rii-în-mers, care se schimbă din mers, din mersul practicii.Memorabil nu mai e tropul, ci nodul de articulare a date-lor. Tratamentul informației este memorabil, ca și joculpatosul descoperirii. La fel ca Levi-Strauss – dar el vorbeadespre departe-atunci –, Moretti, Wallerstein și Latour facun lego teoretic din piese pe care nimeni până la ei nu lemai adunase la un loc. Piese cu care se jucau, separat, diverșispecialiști.

Concluzie? La repezeală, aș spune așa: nicio teorie fărăcercetare de teren și fără colecția ei de date la care va fi ra-portat discursul. Viitorul metodologic al cunoașterii este– în umanioare cel puțin – o nouă antropologie. Prefațalui Patrice Maniglier la Modurile de existență ale lui BrunoLatour (editura Tact, 2016) vă va da detalii.

ASTRA / 1-2, 2016http://www.revista-astra.ro/literatura/

Te(r)orie

Atla

s 11

89