Poluarea sonoră reprezintă un alt factor important privitor la realizarea condiţiilor sanitare corespunzătoare ale locuinţei. Zgomotul a reprezentat din totdeauna un factor perturbator al organismului uman. Multă vreme însă s-a manifestat ca un factor nociv numai în diferitele locuri de muncă, dar încet, încet a ieşit din fabrici şi a pătruns în stradă şi astăzi a intrat în locuinţă. Atât timp cât s-a manifestat numai în mediul profesional nocivitatea sa era mai redusă, căci în afara acestor locuri lipsa zgomotului permitea urechii să-şi revină. Dar astăzi când în acelaşi timp zgomotul urmăreşte organismul uman aproape permanent acţiunea sa a devenit mult mai nocivă şi putem vorbi de o adevărată poluare sonoră.

Totuşi înainte de a urmări acţiunea nocivă a zgomotului apare necesar a specifica că zgomotul are un caracter subiectiv foarte pronunţat. Deşi fizicienii denumesc zgomotul o succesiune de sunete desordonate, aperiodice totuşi trebuie sa recunoaştem că şi o melodie (sunete armonioase, ordonate) poate deveni zgomot dacă întâlneşte organismul uman într-un moment nepotrivit.

Sub aspectul fizic zgomotul are 2 caracteristici esenţiale şi anume: frecvenţa sau numărul de oscilaţii pe unitatea de timp şi tăria sau forţa sau intensitatea sonoră. Frecvenţa recunoaşte ca unitate de măsură Hertzul sau o oscilaţie pe secundă. Organismul uman înregistrează la nivelul aparatului auditiv oscilaţii între 16 şi 20.000 de hertzi. Cu timpul pe măsură ce înaintează în vârstă urechea nu mai surprinde oscilaţiile mai înalte, pragul auditiv superior scăzând. Trebuie menţionat că sensibilitatea urechii este maximă la o frecvenţă de 1000-4000 de Hertzi. Cu cât frecvenţa este mai înaltă cu atât şi nocivitatea zgomotului este mai mare.

În ceea ce priveşte tăria zgomotului, se utilizează ca unitate fizică ergul, dar urechea înregistrează de fapt logaritmul zecimal al intensităţii fizice ceea ce formează sonoritatea. Sonoritatea are ca unitate de măsură bellul de la Graham Bell descoperitorul telefonului. Acesta a stabilit 2 praguri ale acuităţii auditive şi anume pragul inferior sau de audibilitate şi pragul superior la care senzaţia auditivă W transformă în senzaţie dureroasă sau cu alte cuvinte acuitatea auditivă se produce între 0-12 (13) belli. Bellul fiind o unitate prea mare în practică se folosesc submultiplii săi zecimali: ,,decibelul" ceea ce face ca acuitatea auditivă să se realizeze între 0 şi 120 (130) decibeli.

Luând în considerare şi frecvenţa zgomotului sau respectiv sensibilitatea urechii la frecvenţa de 4000 de Hertzi apare o altă unitate de măsură denumită fonul sau decibelul la 4000 de Hertzi. Desigur că fonul este cea mai bună unitate de măsură, dar practic încă nu s-a renunţat la decibel.

Sursele de producere a poluării sonore le putem împărţi în surse externe şi surse interne clădirilor de locuit.

Ca surse externe recunoaştem în primul rând zgomotul industrial produs de diferitele unităţi industriale şi zgomotul comercial produs de diferite activităţi de comerţ. Acestea împreună formează ceea ce denumim zgomotul ,,de fond" al unei localităţi şi se caracterizează printr-o frecvenţă joasă şi o intensitate mică sau cu alte cuvinte nu este prea periculos organismului. Peste acest zgomot apar însă unele zgomote date de mijloacele de transport în special autovehicule care determină aşa numitele „acute sonore" caracterizate printr-o frecvenţă înaltă şi o intensitate puternică şi fiind mult mai periculoase pentru organism.

Sursele interioare clădirilor de locuit sunt reprezentate de diversele instalaţii ca liftul, hidroforul instalaţiile de apă sau canalizare etc. Utilizarea diverselor aparate ca aspiratorul de praf, maşini de spălat rufe, radioul, televizorul, freonul de uscat părul, telefonul etc. în fine, diversele activităţi care se petrec în locuinţe pot reprezenta de asemenea surse de zgomot ca: cântatul la pian sau alt instrument muzical, joaca copiilor, dansul adulţilor şi de ce nu chiar discuţiile la un nivel de intensitate mai mare, etc.

Acţiunea asupra organismului a zgomotului urban se poate divide în acţiune specifică asupra urechii şi acţiuni generale asupra întregului organism.

Acţiunea specifică dacă se produce la nivele foarte ridicate poate produce leziuni la nivelul

timpanului (perforaţii) a urechii medii şi chiar la urechea internă. Asupra unor animale de laborator şi a copiilor foarte mici asemenea - zgomote pot fi fatale producând deces prin hemoragie la nivelul creerului sau/şi a măduvei spinării. Dar asemenea zgomote se întâlnesc rar, cel mai frecvent avem de a face cu zgomote mai puţin puternice, dar care pot acţiona un timp mai îndelungat asupra urechii. Acestea duc la aşa zisa, oboseală auditivă care constă în ridicarea pragului de audibilitate ceea ce face ca zgomotul sau sunetele mai joase să nu mai fie auzite. Oboseala auditivă este considerată ca un fenomen fiziologic de fapt o măsură fiziologică de protecţie a organismului respectiv a urechii, faţă de acţiunea nocivă a zgomotului. Şi ca orice oboseală, aceasta este reversibila sau durează un anumit timp cu atât mai îndelungat cu cât zgomotul a fost mai puternic după care urechea îşi revine la normal.

Dacă însă oboseala auditivă îşi ridică mai mult pragul auditiv iar revenirea nu se mai produce se zice că apare hipoacuzia. Şi cercetări care s-au făcut în diverse locuri au arătat că astăzi hipoacuzia este din ce în ce mai frecventă tocmai datorită zgomotului din mediul de viaţă care a devenit din ce în ce mai puternic. Tot astfel şi prezbiacuzia fenomen asemănător care însă apare la o anumită vârstă datorită, fenomenului de scleroză care de asemenea apare astăzi mai frecvent şi la vârste mai tinere. Se pare că în zonele încă primitive (Amazonia) prezbioacuzia este chiar necunoscută.

În ceea ce priveşte surditatea în mediul urban (citadin) încă nu a fost observată, ca fiind cel puţin deocamdată specifică numai mediului industrial.

Cel de al doilea tip de acţiune sau acţiunea generală asupra întregului organism se datoreşte în principal influenţei pe care zgomotul o produce asupra scoarţei cerebrale şi, prin intermediul acesteia asupra diferitelor aparate şi sisteme. Aceasta se datoreşte perturbărilor pe care zgomotele le produc asupra curenţilor bioelectrici din creier cu modificări importante ale electroencefalogramei, modificări asemănătoare cu cele din anumite boli psihice şi se datoresc faptului că zgomotul reprezintă un stimul inutil organismului uman.

În aceste condiţii pot apare tulburări ale aparatului respirator ca creşterea frecvenţei şi amplitudinii respiratorii asupra aparatului circulator cu creşterea frecvenţei pulsului şi a tensiunii arteriale, asupra aparatului digestiv cu modificări ale motilităţii şi secreţiei digestive, asupra unor glande endocrine mai ales tiroidei şi pancreasului şi chiar asupra sistemului nervos însăşi cu creşterea excitaţiei nervoase cu hiperreflectivitate stări de iritaţie, nervozitate, insomnie, scăderea puterii de muncă mai ales acelei intelectuale, «te.

Ca urmare a acestor acţiuni, astăzi zgomotul, este incriminat ca un factor etiologic în producerea unor afecţiuni ca hipertensiunea arterială, ulcerul diabetul, hipertiroidiile şi bineînţeles a diverselor tulburări psihice ca nauro sau psihoastenia, diverse nevroze, psihoze, etc.

O acţiune puternică o are zgomotul asupra organismului în somn atunci când totalitatea funcţiilor organismului se reduc la starea lor de bază, în aceste condiţii zgomotul devine un factor perturbator important fapt dovedit prin metoda actografică de înregistrare a mişcărilor organismului şi care a dovedit că timpul de adormire este prelungit iar profunzimea somnului mult redusa, ceea ce poate face ca uneori organismul să se trezească mai obosit decât s-a culcat.

Pentru toate aceste acţiuni nocive sigur că trebuie luate o serie de măsuri de protecţie sau cu alte cuvinte măsuri de prevenire şi combatere a zgomotului. Dar înainte de a trece la aceste măsuri este necesar a aminti că şi lipsa de zgomot s-a dovedit nocivă. În prezent, totuşi putem afirma că organismul uman recunoaşte o anumită adaptare la zgomot care în lipsa acestuia se traduce prin apariţia unor fenomene ex. stări de nelinişte, senzaţii de izolare, de depresiune nervoasă, de ureche înfundată etc. Ele au fost descrise de multă vreme, dar au fost confirmate cu ocazia antrenamentelor la care au fost supuşi cosmonauţii la care au fost descrise senzaţii de suprasolicitare nervoasă care pot merge până la apariţia fenomenului de frică, de claustra ţie. De aceea astăzi se afirma ca totuşi zgomotul este un rău necesar.

În ceea ce priveşte măsurile de profilaxie desigur că în primul rând este vorba de anumite zone

sau limite maxim admise şi acestea sunt stabilite în funcţie de acţiunea zgomotului cunoscându-se anumite zone de acţiune şi anume: zona liniştită sub 30 de decibeli considerata fără nici o acţiune nocivă, zona acţiunilor subiective între 30 şi 60 de decibeli, zona acţiunilor obiective (diferite aparate şi sisteme) între 60 şi 90 de decibeli şi zona acţiunilor otologice peste 90 de decibeli.

Luând în considerare aceste zone s-au stabilit următoarele limite acceptate:- în locuinţă 30±5 decibeli şi anume 35 decibeli ziua şi 25 decibeli noaptea pentru a nu deranja

somnul. - în afara locuinţei 60 decibeli cu reducerea la 45 decibeli în diferite zone protejate ca zonele de

odihnă şi recreere (parcuri sau zonele din faţa spitalelor, şcolilor, etc).- întreprinderi sub 90 decibeli pentru a nu acţiona asupra urechii cu producerea de hipoacuzie sau

chiar surditate.Pentru respectarea acestor limite se recomandă instituirea următoarelor măsuri; - urbanistice, , amplasarea industrială în afara zonei de locuit, dotarea unităţilor industriale cu

posibilităţi de amortizare a zgomotelor, construirea de stări largi şi clădiri retrase faţă de arterele de circulaţie, amplasarea clădirilor de locuit paralele cu strada şi nu perpendiculare pentru evitarea pro-pagării zgomotului, amenajarea de zone verzi între sursele de zgomot şi clădirile de locuit, etc.

- tehnice, utilizarea de agregate silenţioase în industrie, pavarea străzilor, utilizarea de amortizoare la motoarele cu explozie, sudarea liniilor de tramvai, utilizarea de materiale fonoizolante în construcţia de clădiri de locuit, etanşiezarea instalaţiilor interioare, etc.

- administrative devierea circulaţiei, grele în afara oraşelor, interzicerea sau limitarea semnalizărilor sonore, dirijarea traseelor de zbor ale avioanelor, reglementarea transporturilor de mărfuri, a programelor artistice în aer liber, îngrădirea sectoarelor de construcţie.

- educative, de propagandă şi cultură sanitară a populaţiei în şcoli, instituţii publice; case de cultură, la radio şi televizor, conferinţe, filme, broşuri care să arate pericolul pentru sănătate al zgomotului şi pentru ca populaţia să contribuie activ la protejarea propriei sănătăţi.