Varianta 18

Baltagul - Tema familiei într-un roman studiatDoua personaje

Spaţiul sacru în care individul îşi găseşte permanent refugiul, familia, a reprezentat o temă esenţială a literaturii române şi universale. Scriitorii români au creat cicluri de romane în care au urmărit viaţa familiei (Duiliu Zamfirescu – Ciclul Comeneştenilor, Hortensia Papadat Bengescu – Ciclul Halippilor) sau opere în care „personajul” central este familia (Moromeţii de Marin Preda, Fraţii Jderi de Mihail Sadoveanu, Baldagul de Mihail Sadoveanu).

Romanul Baltagul este un astfel de tip de operă în care valorile familiei şi ale societăţii arhaice devin lege, chiar dacă nu sunt înscrise decât în conştiinţa oamenilor. Ele devin parte din om, din codul său genetic.

Romanul Baltagul este cartea unui „suflet de munteancă” ce a înţeles asemenea Antigonei că legile nescrise sunt la fel de importante ca şi legile scrise; iar una dintre aceste legi este păstrarea armoniei familiei prin iubire, devotament, zămislire şi conştiinţa datoriei.

Considerat roman iniţiatic, roman filosofic, roman mitic şi simbolic, roman de dragoste, Baltagul este în sensurile lui adânci şi un roman de familie, ce aduce în faţa cititorului doua personaje exemplare, Vitoria si Nechifor.

Inspirat din mitul mioritic, romanul ilustrează perfect formula tradiţională a romanului realist de observaţie socială şi de problematică morală. Construcţia epică cu naraţiune la pers a III-a din perspectiva naratorului omniscient şi omniprezent este specifică romanului tradiţional, bazat pe cronologia faptelor şi pe tehnica înlănţuirii evenimentelor.

Cele 16 capitole pot fi impărţite în trei mari secvenţe narative ce urmăresc călătoria explorativă şi iniţiatică a Vitoriei Lipan pentru aflarea adevărului şi restabilirea justiţiei. Prima secvenţă cuprinde şase capitole (expoziţiunea şi intriga) şi surprinde amănunte, informaţii preliminare despre existenţa oamenilor de la munte, punctând apoi aşteptarea plină de nelinişte şi presimţiri a Vitoriei, hotărârea de a porni pe urmele lui Nechifor şi pregătirile spirituale şi gospodăreşti pentru marea călătorie. A doua secvenţă, cea mai amplă (desfăşurarea acţiunii), prezintă derularea călătoriei care reface drumul lui Lipan, sfârşindu-se cu descoperirea osemintelor acestuia în râpa de la Crucea Talienilor. Ultima secvenţă (punctul culminant şi deznodământul) dezvăluie adevărul despre moartea lui Nechifor şi prezintă înfăptuirea actului justiţiar.

Călătoria pe care o face Vitoria este determinată de legăturile puternice dintre ea şi soţul său. Acesta plecase la Dorna la târg şi, deşi timpul trecuse, el nu se mai întorsese. Semnele şi visele rele transmit femeii veşti despre soţul său. Cum el este „dragostea ei de douăzeci şi mai bine de ani” porneşte în căutarea lui. Din paginile romanului putem contura imaginea familiei Lipanilor şi relaţiile dintre membrii ei.

Familia Vitoriei şi a lui Nechifor s-a întemeiat pe iubire, pe sentimente puternice care au rezistat peste ani. Vitoria, torcând, se gândeşte la soţul său plecat la Dorna. Este îngrijorată pentru că Sfântul Andrei era aproape şi Nechifor întârzie. Sentimentele din tinereţe au rămas neştirbite, deşi viaţa celor doi nu a fost lipsită de furtuni. Nechifor era

petrecăreţ şi nestatornic, stârnind gelozia nevestei sale. Uneori certurile aprige se încheiau cu „o mamă de bătaie”. După aceea viaţa devenea iar frumoasă. În ciuda aventurilor trecătoare ale soţului, Vitoria ştie că bărbatul său o iubeşte, de aceea, când baba Maranda îi spune că întârzierea lui Nechifor se datorează unor „ochi verzi”, femeia nu crede. Ea are convingerea şi mândria că orice „ochi verzi” ar ieşi în calea omului ei, el se va întoarce tot la ea. Munteanca nu se sfieşte să-şi mărturisească dragostea cucoanei Maria, căreia îi spune că a trăit doar pentru Nechifor. Iubirea este motorul care mişcă acţiunile Vitoriei. Această iubire a făcut-o să-i pună numele feciorului ei Gheorghiţă şi această iubire o face să plece pe urmele lui Lipan. Impresionant este episodul în care găseşte rămăşiţele lui Nechifor în râpa de la Crucea Talienilor. Acum femeia îşi descarcă tensiunea prin strigătul aproape supraomenesc: „Gheorghiţăăăă...”.

Tot din iubire vine voinţa zămislirii şi conştiinţa datoriei. Copiii într-o familie ca a Lipanilor, sunt rodul dragostei. Prin dragoste şi zămislire familia devine eternă. Cei doi soţi fuseseră binecuvântaţi de Dumnezeu cu şapte copii, din care le rămăseseră doi, Minodora şi Gheorghiţă. Ceilalţi muriseră şi numele li se amestecaseră cu florile, fluturii şi mieii anilor. Cei doi copii nu sunt doar urmaşii Lipanilor pe linie biologică, ci şi oglinda lor. Părinţii sunt preocupaţi să înrădăcineze în ei valorile moştenite de la „regele nostru Burebista”. Ei trebuie să cunoască rânduiala şi să se conformeze codului moral. Vitoria se opune căsătoriei Minodorei cu fiul dăscăliţei poate şi pentru că nu fac parte din aceeaşi clasă, dar mai ales pentru că femeia este conştientă că o iubire transmisă prin versuri facile nu poate avea forţă. Când Minodora visează la „coc, valţ şi bluză”, Vitoria o ameninţă că, dacă nu va păstra rânduiala, îi va lega o piatră de gât şi o va da pe Tarcău.

Gheorghiţă va trebui să devină bărbat. De aceea îl ia cu ea la drum. E timpul ca băiatul să lase jocurile şi să se maturizeze. Mama va fi aceea care îl va conduce şi care va urmări devenirea lui.

Familia are apoi la bază rânduiala. Ea se manifestă în toate palierele existenţei Lipanilor, de la îndatoririle zilnice, la respectarea îndatoririlor morale. Familia ştie că Dumnezeu „a pus rânduială şi semn” fiecărui lucru şi această rânduială trebuie respectată de la organizarea gospodăriei la împărţirea sarcinilor membrilor familiei si până la atitudinea în faţa morţii. După rânduială bărbatul merge cu oile sau în pădure, iar femeia are grijă de gospodărie şi de educaţia copiilor. Tradiţiile şi obiceiurile trebuie respectate cu sfinţenie. În numele acestei rânduieli, Vitoria îşi caută soţul şi îl îngroapă după datină. În numele acestei ordini nu se lasă până când vinovaţii nu sunt pedepsiţi.

Romanul Baltagul construieşte imaginea unui personaj feminin de mare forţă în care sunt reunite valorile fundamentale ale familiei, Vitoria Lipan fiind, desigur, un model de mamă şi soţie.