Managementul deseurilor din spitale

Categoriile principale de deseuri din spitale:

Deseuri periculoase

Deseuri infectioase: sînge şi produsele lui; obiecte contaminate cu sînge, ser şi plasmă; culturi şi tulpini de microorganisme patogene de la laboratoarele de cercetări şi diagnostic, obiectele contaminate cu acestea; deşeurile de la pacienţi cu infecţii grave (inclusiv resturile de mîncare); vaccinuri inactivate şi vii; deşeuri, excremente şi alte obiecte infectate cu microorganisme patogene umane.

Deseuri anatomice: ţesuturi şi organe umane, părţile corpului uman, fetuşi, şi alte deşeuri similare de la chirurgie, biopsie, autopsie; cadavre de animale de laborator, organele şi ţesuturile lor infectate cu microorganisme patogene umane.

Deseuri ascutite: seringi, ace, lame de scalpele, brici, truse de infuzie, cioburi de sticlă, eprubete pentru sînge şi alte materiale similare.

Deseuri chimice: substanţe lichide, solide, gazoase folosite ca solvenţi, reactive, revelatori şi alte substanţe toxice, corosive, inflamabile, explozive sau cancerigene.

Deseuri farmaceutice: medicamente expirate, inclusiv resturi de medicamente folosite în chimioterapie, ce pot fi citotoxice, genotoxice, mutagene, teratogene şi cancerigene.

Deseuri radioactive: orice deşeuri solide, lichide sau patologice contaminate cu izotopii radioactivi de orice natură.Butelii cu gaze sub presiune: butelii ce conţin diferite gaze, aerosolii.

Deseuri inofensive

Deseuri menajere: deşeuri solide ce nu conţin deşeuri periculoase (infecţioase, chimice, radioactive, citotoxice) inclusiv hîrtie, ambalaje ş.a.

1

Primii pasi în managementul efectiv al deseurilor din spitale

1) Identificarea procedurilor, aparatelor şi personalului antrenaţi înproducerea, gestionarea şi managementul deşeurilor spitaliere;2) Evaluarea costurilor legate cu managementul prezent al deşeurilor;3) Elaborarea politicii de management al deşeurilor care va fi utilizată înviitor;4) Pregătirea personalului în domeniul politicii elaborate şi procedurilorinofensive de operare;5) Analiza anuală a procedurilor tehnice, costurilor şi politicii pentruidentificarea practicilor mai bune pentru implementarea în managementuldeşeurilor spitaliere.

Decizia finală la alegerea metodei de tratare a deşeurilor spitaliere trebuie să fie făcută pe baza diferitor factori, care depind în mare măsură de condiţii locale:

- eficacitatea dezinfectării deşeurilor;- inofensivitatea pentru sănătatea omului şi mediul înconjurător;- gradul de reducere a masei şi volumului deşeurilor;- cantitatea deşeurilor şi capacitatea sistemului de tratare;- tipuri de deşeuri supuse tratării;- necesităţile infrastructurii;- tehnologiile şi echipamentul de tratare disponibili pe loc;- spaţiu disponibil;- locul de aflare a unităţii de prelucrare şi depozitare a deşeurilor;- instruirea personalului;- investiţii iniţiale şi costul de exploatare;- acceptarea tehnologiei de către societatea;- legislaţia din domeniu.

2

1. Incinerarea

Incinerarea este cea mai folosită metodă de tratare a deşeurilor spitaliere în lume. Avantajele incinerării sunt: reducerea semnificativă a volumului deşeurilor (cu cca 90 % din volumul iniţial), a masei lor, sterilizarea garantată şi posibilitatea de a tratata majoritatea tipurilor de deşeuri fără prelucrarea lor preliminară.Dezavantajele acestei metode includ riscuri de poluare a mediului şi costisitoarea metodelor de tratare şi control al emisiilor.

Caracteristicile deşeurilor potrivite pentru incinerarea:- valoarea de căldură produsă minimă: 2000 – 3500 kcal/kg (8370 – 14640 kJ/kg);- conţinutul substanţelor combustibile > 60 %;- conţinutul substanţelor necombustibile < 5 %;- umiditate < 30 %;

Tipurile de deşeuri ce nu pot fi incinerate:- buteliile cu gaze sub presiune;- cantităţi mari de deşeuri chimice cu reactivitatea înaltă;- sărurile de argint, deşeurile foto- şi radiografice;- mase plastice halogenate ca clorură de polivinil;- deşeurile cu conţinutul mare de mercur, cadmiu ca termometrele, bateriile;- fiole sudate sau fiole ce conţin metale grele;

3

Emisii admisibile pentru incineratori de deseuri spitaliere:

4

2. Dezinfectarea chimicã

Substanţele chimice sunt adăugate la deşeuri pentru a ucide sau inactiva microorganismele patogene. Dezinfectarea chimică este potrivită pentru tratarea deşeurilor lichide (sînge, urina, fecalii, apele reziduale). În acelaşi timp, deşeurile spitaliere solide, inclusiv culturile microbiologice, cioburi de sticlă de asemenea pot fi dezinfectate, însă, cu nişte limite:- mărunţirea preventivă a deşeurilor este necesară;- sunt necesare aparate dezinfectatoare mari, care sunt periculoase însuşi şi trebuie să fie gestionate de operatori cu calificare înaltă;- eficacitatea dezinfectării depinde de condiţii de tratare;- numai suprafaţa de contact a deşeurilor va fi dezinfectată.

Factorii ce influenţează asupra procesului de dezinfectare:

- natura dezinfectantului folosit;- cantitatea;- timpul de contact;- gradul de contact;- temperatura, umiditatea, pH etc.;- conţinutul substanţelor organice.

5

Dezinfectante folosite:

Formaldehidã (CH2O) – inactivează practic toate microorganisme, inclusive bacteriile, virusuri şi spori bacterieni; poate fi aplicată la deşeuri uscate, solide în combinare cu abur la t 80 °C. Timpul optim de contact – 45 minute. Este un cancerigen; corosiv faţă de metale.Etilenoxid – inactivează toate microorganisme inclusiv bacteriile, virusuri şi spori, dezinfectează deşeurile solide la t 37 – 55 °C, umeditatea 60 – 80 %, timp de contact 4 – 12 ore. Este un cancerigen; corosiv faţă de cauciucuri.Glutaraldehidã (OHC-(CH2)3-CHO) – activ contra bacteriilor şi ouă de parazite. Se aplică ca soluţie de 2 % în soluţie tampon acetic. Timpul optim de contact 5 minute pentru dezinfectarea echipamentului, 10 ore pentru uciderea sporilor. Iritant; corosiv faţă de metale, se păstrează în vase din inox.Hipoclorit de sodiu (NaOCl) – activ contra majoritatea bacteriilor, virusurilor, sporilor. Nu este efectiv la tratarea lichizilor cu conţinutul înalt de substanţe organice ca sînge, fecalii; foarte des se foloseşte la tratarea apelor reziduale. Toxic, iritant; soluţiile apoase sunt corosive faţă de metale.Oxid de clor (IV) (ClO2) - activ contra majoritatea bacteriilor, virusurilor, sporilor. Se foloseşte vast la tratarea apelor reziduale. Toxic, iritant.

3. Tratarea termicã pe cale umedã

Tratarea termicã pe cale umedã – sau dezinfectarea cu abur direct se bazează pe expunerea deşeurilor infecţioase mărunţite vaporilor de apă la tº şi presiunea ridicată şi este asemănătoare procesului de sterilizare în autoclavă. Această metodă de tratare duce la inactivarea majorităţii tipurilor de microorganisme patogene dacă temperatura şi timpul de contact sunt suficienţi.

Pentru bacteriile sporulate tº minimală necesară este 121 ºC. Aproape 99,99% de microorganisme sunt inactivate în rezultatul tratării, comparativ cu 99,9999% care pot fi atinse la sterilizarea în autoclavă. Această metodă nu poate fi aplicată la tratarea deşeurilor anatomice şi cadavrelor de animale, şi nu este eficientă pentru tratarea deşeurilor chimice şi farmaceutice.

6

Dezavantajele acestei metode sunt:- diferite probleme şi dereglări în timpul exploatării utilajului pentrumărunţirea deşeurilor;- sensibilitatea înaltă a eficacităţii de dezinfectarea faţă de condiţiile tratării.

Însă, investiţiile iniţiale şi costurile se exploatare relativ reduse în cuplu cu impactul redus asupra mediului înconjurător sunt nişte avantaje ce trebuie să fie luate în cont la alegerea acestei metode cînd incinerarea este imposibilă. Deşeuri dezinfectate pot fi mai departe colectate şi depozitate (tratate) ca deşeuri municipale.

Tehnologia si operatii:Tancul-reactor pentru tratarea termică pe cale umedă poate fi un

cilindru din oţel, orizontal conectat la generator de abur; ambii trebuie să reziste la presiuni de 6 bar (600 kPa) şi tº pînă 160 ºC. Sistemul de asemenea include pompă de vid şi generatorul de energie electrică.

7

Presiunea şi tº sunt controlate şi monitorizate pe parcursul procesului, iar operarea sistemei poate fi automatizată. Procesul de tratare umedă termică de obicei este un proces periodic dar poate fi şi continuu.La începutul procesului deşeurile sunt mărunţite sau măcinate înainte de a fi introduse în tancul-reactor. În reactor sunt create condiţii de vid, ceea ce duce la creşterea presiunii parţiale a aburului şi respectiv a eficacităţii de contact între abur şi deşeuri Abur supraîncălzit se admite în reactor. Temperatura minimală de 121 ºC şi presiunea de 2-5 bar (200 – 500 kPa) trebuie să fie menţionate pe parcursul întregului proces timp de 1 – 4 ore. Fiind că eficacitatea dezinfectării depinde de gradul de contact între abur şi suprafaţa particulelor de deşeuri reactorul nu trebuie să fie supraîncărcat. Condiţiile optime de operare pot fi obţinute cînd deşeurile sunt mărunţite fin şi tancul este încărcat la jumătate de volum. La sfîrşitul tratării reactorul se descarcă şi se curăţă.

Eficacitatea tratării prin dezinfectarea termică pe cale umedă trebuie să fie permanent testată cu ajutorul bacteriilor-test Bacillus subtilis şi Bacillus stearothermophilus:- sporii uscaţi de bacteriile-test sunt introduşi într-un container termorezistent permeabil pentru abur care se pune în mijlocul volumului de deşeuri şi aparatul lucrează la condiţii obişnuite de tratare;- la sfîrşitul ciclului container cu microorganisme se scoate din reactor şi în timp de 24 ore organismele trebuie să fie inoculate aseptic în 5 ml mediului cu cazeină şi soia şi incubate timp de 48 ore la t 30 ºC pentru B. subtilis şi 55ºC pentru B. stearothermophilus;- mediul trebuie să fie examinat la turbiditatea ca indicator de creştere abacteriilor. Orice creştere trebuie să fie ulterior subcultivată pe un mediupropriu pentru a determina dacă acesta sunt microorganismele de test saumicroorganismele aduse din mediu înconjurător.

4. Tehnologia de tratare termicã pe cale uscatã

Tehnologia de tratare termicã pe cale uscatã fără ardere în care deşeurile mărunţite sunt încălzite în reactor cu burghiu rotativ. Etapele principale ale procesului sunt următoare :- deşeurile sunt mărunţite pînă la formarea pariculelor cu diametru 25 mm - deşeurile sunt date în reactor care trebuie să fie încălzit la t 110 – 140 ºC cu ajutorul uleiului care circulă prin înăuntru burghiului;- deşeurile se rotesc prin burghiul timp de 20 min după ce resturile suntcompactate.Volumul deşeurilor se reduce cu 80 % iar masa deşeurilor se reduce cu

8

20 – 35 %. Acest proces este potrivit pentru tratarea deşeurilor infecţioase şi cioburilor de sticlă, dar nu trebuie să fie folosit pentru tratarea deşeurilor patologice, citotoxice şi radioactive.Gazele ce se degajă trebuie să fie filtrate iar apele reziduale formate trebuie să fie tratate înainte de a fi vîrsate în sistemul municipal de canalizare.

Majoritatea microorganismelor se distruge sub acţiunea microundelor cu frecvenţa 2450 Hz şi lungimea de undă 12,24 cm. În aceste condiţii apă care se conţine în deşeurile repede se încălzeşte, ceea ce duce la inactivarea şi uciderea microorganismelor patogene.În aparatul de tratare cu microunde deşeurile din dispozitiv de încărcare nimeresc în dezintegrator unde ele sunt mărunţite pînă la formarea particulelor mici. Apoi deşeurile sunt umectate şi transferate în camera echipată cu o serie de generatori de microunde şi sunt supuse iradierii timp de 20 min. După ce deşeurile sunt compactate şi apoi sunt tratate ca deşeuri municipale.

Eficacitatea tratării cu microunde trebuie să fie controlată permanent cu ajutorul testelor bacteriologice şi viriologice. Procedura de testare bacteriologică este similară ceea folosite la tratarea termică pe cale umedă.

9

1 – buncãr dozator; 2 – pîrghie; 3 - dezintegratorul; 5 – sensorii nivelului; 7 – generatorii microundelor; 10 sensorii de temperaturã; 11 – sistemul de filtrare; 12 – rezervorul ca apã cu pompã ºi stropitor; 13 –generatorul de abur.

Procesul de tratare a deşeurilor cu microunde este folosit pe larg în unele ţări dezvoltate. Însă, costul înalt (500000 $ pentru un aparat de capacitate 250 kg/oră) şi probleme potenţiale legate cu exploatare indică că acest tip de tratare încă nu poate fi utilizat în ţările pe cale de dezvoltare.

5.Inertizare

Procesul de inertizare include amestecarea deşeurilor cu ciment şi alte substanţe înainte de depozitare în deponii pentru a minimiza riscul de migrare a substanţelor toxice în apele de suprafaţă sau subterane. Acest procedeu este potrivit pentru preparatele farmaceutice (în afară de citotoxice) şi cenuşa cu conţinut înalt de metale grele formată la incinerarea deşeurilor (în acest caz procesul se mai numeşte „Stabilizarea”).Pentru inertizarea deşeurilor farmaceutice ambalajul trebuie să fie scos, particulele trebuie să fie măcinate şi amestecate cu apă, var şi ciment în proporţie de 65 : 5 :15 : 15 Masa formată se omogenizează şi se toarnă în

10

formele de cub (volumul 1 m3). Cuburi produse sunt transportate mai departe în deponii.

Metode de tratare a deseurilor citotoxiceDeşeurile citotoxice sunt forte periculoase şi în nici un caz nu trebuie să fie depozitate în deponii sau vîrsate în sistemele de canalizare.Incinerarea – distrugerea totală a substanţelor citotoxice necesită temperaturile înalte pînă la 1200 ºC (vezi tabelul 3)

Incinerarea la temperaturile mai mici decît cele indicate duce la formareavaporilor citotoxici şi pătrunderea lor în atmosferă.

Incineratori moderni cu două camere sunt potriviţi în caz dacă temperaturile de 1000 – 1200ºC pot fi atinse în a II-a cameră. Incineratorul trebuie să fie echipat cu instalaţie de purificare a gazelor de evacuare. Pentru incinerarea se mai pot fi folosite cuptoare rotative folosite pentru distrugerea deşeurilor chimice sau cuptoare pentru producerea cimentului.

11

6. Distrugerea chimicã

Metode chimice de distrugere care duc la transformarea compuşilor citotoxici în compuşi inocivi pot fi utilizate nu numai pentru reziduule medicamentelor dar şi pentru denocivizarea urinei, hainei protectoare şi a.m.d. MAJORITATEA METODELOR APLICATE CURENT SUNT REALTIV SIMPLE ŞI INOFENSIVE. Acestea includ oxidarea cu KMnO4, H2SO4,; denitrare cu HBr sau reducerea cu Al, Ni. Aceste metode nu sunt potrivite pentru tratarea lichizilor omului (sînge, ser).

Distrugerea Doxorubucinei şi Rubomicinei Doxorubicina şi Rubimicina sunt substanţe cristaline de culoare

roşie, bine solubile în apă şi alcool. Posedă proprietăţile antibacteriene şi antitumorale (dereglează sinteza acizilor nucleici), cardiotoxice. Sunt folosite pentru tratarea leucozei acute.

12

Distrugerea MetotrexatuluiMetotrexatul reprezintă pulbere microcristalină de culoare galbenă sau galbenoranj,practic insolubilă în apă şi alcool. După structura este analogică aciduluifolic şi reprezintă antagonistul lui. Se foloseşte în tratamentul leucozelor,limfosarcomelor.

13

14