”Normalitatea sistemului familial”

de M.N.Turliuc

Definirea conceptului de normalitate a îmbrăcat diverse forme de-a lungul timpului iar

domeniul în cauză a încercat să îl explice.

Despre noțiunea de normal, Dicționarul Explicativ al Limbii Române o definește în

felul următor: ”care este așa cum trebuie să fie, potrivit cu starea firească, obișnuit, firesc,

natural, sănătos , care este conform cu o normă”. Conform definiției orice familie trebuie să fie

sănătoasă în ceea ce privește membrii săi, normalul se referă atît la sine cît și la relațiile cu

semenii săi, relațiile din care iau naștere toate domeniile socialului, economicului, politicului.

Conceptului de normal i se atribuie două laturi: ”latura statică” și ”latura dinamică”.

Normalul atribuit omului din punct de vedere static ar însemna- sănătate, libertate față de boli

mintale și fizice, iar dinamic se referă la scopul pentru care există omul, la sensul final al vieții. Din definițiile oferite mai sus putem spune că fiecare om contribuie prin ”normalitatea” sa la

bunăstarea familiei.

În lucrarea sa vorbește despre mai multe tipuri de normalitatea familiei:

- normalitatea familială asimptomatică;

- normalitatea familială ca ideal;

- normalitatea familială ca medie;

- normalitatea proceselor tranzacționale familiale.

În primul caz vorbim despre absența simptomelor de anormalitate, ceea ce înseamnă

prezența sănătății, studiindu-se astfel familiile normale ca grupuri omogene prin completarea

familiilor cu pacienți perturbați.În al doilea caz vorbim despre familiile ideale ce pornesc de la familii cu funcționare

optimă și coboară pînă la familii puternic disfuncționale. Aici vorbim despre familii în care se

dezvoltă cu succes copiii.

În al treilea caz se vorbește despre o familie normală dacă se află la pragul de mijloc

considerîndu-se că în orice familie pot apărea unele probleme care pot fi ocazionale.

În al patrulea caz autorul susține că familia trebuie să implice în sine procesele de

integrare, menținere și creștere a unității familiale.

În contextul celor expuse mai sus este foarte dificil de apreciat unde începe și unde se

termină normalitatea.

1

Noțiunea de normalitate este legată și de adaptarea socială iar din acest punct de vedere

acesta diferă de la o populație la alta, de la o familie la alta. Orice familie normală poate să

funcționeze normal numai atunci cînd la bazele acesteia se află un set de reguli și principii,

dar nu numai să existe dar și să le pună în aplicare zi de zi. Astfel se conturează o teorie a

sistemelor familiale care definesc normalitatea familiei prin procesele care se desfășoară în

cadrul familiei dar și între membrii acestuia.

Cele 7 teorii ale sistemului familial ca:

1. cauzalitatea circulară;

2. normativitatea;

3. finalitatea;

4. comunicarea;

5. regulile familiei;

6. homeostazia;

7. morfogeneza; sunt acele teorii care explică cum trebuie să funcționeze o familie normală.

Exemplificarea celor șapte teorii va scoate în evidență și legătura dintre ele, deoarece se

află în strînsă legătură una cu cealaltă.

Cauzalitatea circulară- familia reprezintă un grup de indivizi care interacționează unii cu

alții, iar orice problemă apărută la nivelul familiei afectează întreg grupul, doar într-o familie

anormală aceasta nu va avea efect asupra unora. În unele famili contemporane de multe ori

putem observa cum problemele numai sunt soluționate în grup dar fiecarea încearcă să

găsească soluții independent.

Normativitatea – familia în sine reprezintă într-un ansamblu unitar comportamentul

membrilor sistemului familial. Comportamentul membrilor familiei este foarte important

pentru unicitatea acesteia.

Finalitatea- reprezintă o altă teorie a asistemului familial care se referă la unele situații din

cadrul familiei care pot fi suportate diferit de la o familie la alta, în sensul că uneia poate să-i

reușească să treacă peste criză dar alteia din contra, iar acest fapt depinde în mare parte de

membrii ei și de efortul depus de fiecare în soluționarea uneia sau altei probleme.

Comunicarea. În orice familie comunicarea are un rol primordial, deoarece prin comunicare

pot fi soluționate diverse probleme care vizează familia dar și pot fi comunicate nevoile

mebrilor familiei și nu numai. Dacă în trecut comuncării i se acorda un rol important și

membrii familiei se ascultau reciproc, în prezent pot spune că acest aspect important care

menține ”pacea” în familie a dispărut, lăsînd loc impulsivității și ”defectul fiecăruia”

exprimat prin faptul că nu știm a ne asculta pe noi înșine și pe interlocutorul nostru. Secolul

2

XXI fiind un secol al vitezei, este un secol în care prea puțin vorbim și ne exprimăm

sentimentele, iar acest fapt duce la certuri de mare amploare.

Regulile familiei. Orice familie își stabilește niște reguli, principii, norme, valori, care

trebuie respectate pentru a menține un sistem stabil, neafectat din exterior.

Homestazia. Teoria dată se referă la menținerea stării stabile în familie.

Morfogeneza. Familia este mereu în curs de dezvoltare, iar acest fapt este necesar în

condițiile evoluției treptate a fiecărui individ. Odată cu dezvoltarea și evoluția membrilor

familiei se modifică și regulile, nevoile, normele în cocncordanță cu aceste schimbări.

Odată cu schimbările intervenite în cadrul familiei se răsfrîng asupra nevoilor. Nevoile care

trebuie și este necesar să le îndeplinească fiecare familie după cum Maslow clasifică piramidal

cele cinci tipuri de nevoi umane:

- tip i: nevoi fiziologice;

- tip ii: nevoi de siguranță și securitate;

- tip iii: nevoi de apartenență și dragoste;

- tip iv: nevoi de respect și stimă de sine;

- tip V: nevoi de autodezvoltare.

Nevoile enumerate de Maslow sunt primordiale și au un rol deosebit în orice familie

deoarece datorită existenței acestora pot fi satisfăcute nevoile tuturor membrilor dar și pentru

crearea unei atmosfere plăcute și prietenoase în orice familie, odată cu nesatisfacerea uneia

dintre nevoi se prăbușește întreaga piramidă, deoarece fiecare joacă un rol deosebit, ele fiind

dependente una de cealaltă, într-o strînsă legătură.

Normalitatea familiei poate fi observată și prin satisfacerea nevoilor deoarece nu poate fi

normală o familie sau alta atunci cînd copilului nu îi sunt îndeplinite nevoile de bază ca dragoste și securitate care sunt pe primul loc pentru asigurarea unei creșteri și dezvoltări armonioase.

Odată cu cearea unei familii fiecare își stabilește anumite funcții care cer a fi îndeplinite

atît cu strictețe cît și cu regularitate, în astfel de familii se creează așa numitele subsisteme care

trebuie delimitate cum ar fi: subsistemul soților, subsitemul parental, acestea pot funcționa bine

dacă sunt trasate anumite linii de autoritate și responsabilitate. De aici și ideea că fiecare familie

își stabilește propriile reguli de funcționare, dar acest fapt nu trebuie să încalce drepturile

niciunuia din membri dar nici să perturbe relațiile dintre aceștia.

Din punct de vedere structural familia diferă și nu putem afirma cu certitudine că este una

normală, anormală, funcțională sau disfuncțională deoarece acest fapt depinde de subcultura din

care face parte, dar și de stadiul de dezvoltare.

3

În orice societate se pune accentul pe crearea familiilor deoarece acestea îndeplinesc

funcții importante ca: crearea de noi generații, satisfacerea nevoilor afcetive, menținerea și

satisfacerea nevoilor fizice ale familiei, de intimitate a familiei.

Odată cu trecerea anilor multe din funcțiile familiei au fost perturbate ca: educația și

securitatea socială, unitate de protecție. Această ”perturbare” provine de la modernizarea

societăților care și-au schimbat mult modul de gîndire.

În cadrul studierii familiei M.N.Turliuc identifică teorii care se referă nemărginit la

familie și anume:

1. teoria behavioristă ș i cea a schimbului social - această teorie se referă la problema

normalității familiei și la interacțiunile comportamentale, acordîndu-se atenție la faptul că

un comportament nu este bun sau rău, normal sau patologic.

2. teoria dezvoltării – se referă la faptul că fiecare stadiu în viață are problemele sale, acestea

fiind unice și diferite unele de altele. Totodată putem menționa că fiecare membru al

familiei își poate coordona aceste stadii atunci cînd este depus maximum de efort, anume

atunci cînd apar conflictele dintre soți, dintre părinți și copii.

3. teoria conflictului – se referă la faptul că odată cu evoluția familiei apar diverse conflicte

între membrii familiei. Atîta timp cît în viața de familie vor interveni anumite schimbări, nu

vor înceta să apară și conflictele. Deși în viața de zi cu zi vedem conflictul ca ceva

”negativ”, totuși acesta are și laturi pozitive, prin faptul că acesta scoate la iveală anumite

neînțelegeri cu scopul de a se găsi compromisuri, negocieri între părțile conflictogene.

Familia este un component important al societății de aceea trebuie studiat cu regularitate

deoarece intervin diverse schimbări la anumite intervale de timp, iar normalitatea sistemului

familial depinde în mare parte de membrii pe care o constituie.

M.N.Turliuc prezintă normalitatea sistemului familial din diverse puncte de vedere iar acest

lucru ne dă posibilitatea de a analiza, aspectele ascunse ale oricărei familii.

În concluzie pot spune ca fiecare are dreptul sa fie liber de orice condiționare și are dreptul

să trăiască așa cum își dorește dar – nu cum doresc alții pentru noi, pentru că este normal atîta

timp cît considerăm noi acest lucru.

Bibliografie:

1. Institutul de lingvistică ”Iorgu Iordan”, al Academiei Române, Dicționar Explicativ Al

Limbii Române, București, 1998.

2. George Neamțu, Tratat de asistență socială, București, 2003.

4

3. Maria Nicoleta Turliuc, Psihologia cuplului și a familiei, Iași, 2004.

5