48

aste Şi ac« u] re a f l | ca rni

t » s f

P' re

roh ca

»ar iar ¡tit, at t

U

KZ

ini; cizì :ur¡

Anul LI Blaj, la 6 Decemvrie 1Ü4Í DANDIS rat

PROP RISTAR—DIRECTO R

AÜGÜST1N -POPA

iteducţia ş l nc lrr . in iütrat ia '¡644, y U » . T Â R N A V A MICA

1 9

' # a ********

I N S E R A T E

de a-¡ e i í f crnvTeg i i larnen , care j a tarifaiui comer-

categoria V. ciai

REDACTOR

DUMITRU NEPA

Foaie înscrisă în Registrul de publica ţii al Trib, Târnaya-Mîc?

sub Nr. 2—1938.

ABONAMENTE Pe un an . . . 280 L P J

Pe-6 l u n i . ,. 100 Le. Pentru- străinătate 400 Le

J1 ie rai

La:acest loc al gazetei noastre s'a pus, mai în toamnă, întrebarea: Dar cu aceştia ce va îi ? Şi ne gândeam la mulţimea sârma-; nilor cari-aşteaptă iarna fără haine, fără în-

cn]călţămlnte,:fără lemne de foc, fără hrană, fără mimul a ceva sumullţă de bani, ca să poată face şi ei, cumva, faţă nevoilor vremii grele ce s'a abătut peste noi. Ne-am îndreptat spre

^inimile bune cu rugămintea să vină într'aju-\loruL celor lipsiţi cu daniile marinimoase ale milostivirii creştine jertfelnice, şi am lăsat să se înţeleagă că opera aceasta caritativă, în sânul Bisericii noastre, ar fi bine să fie orga­nizată în cadrele Reuniunilor Mariane de Fe­mei-şi a -Agrului.

Cu data de 1 Decemvrie c, Conducătorul Statului Român, d. Mareşal Antonescu, s'a adresat obştei tuturor Românilor, cu un Apel duios, cerând dela toţi şi dela toate, să se regăsiască în străbuna tradiţie creştină de milă şi ajutorare a deaproapelul. Increstează Mareşalul: „Foamea şi frigul îşi întind ne­cruţătoare fiorii lor în sate şi oraşe. Copii

muncitori trudiţi stau of Uiţi de sărăcie, în faţa părinţilor încremeniţi de nevoi. Iar în satele noastre orfanii şi săracii aşteaptă, palizi, bunăvoinţa noastră creştină şi datoria noastră

Români faţă de cei ce suferă". Ca să nu se rămână numai la vorbe, s'a

înfiinţat şi o operă de colectare şi de distri­buire a ajutoarelor, numită: ajutorul de iarnă,

încredinţată Consiliului de Patronaj, cuîn-irumarea de a se îngriji să între în tradiţia noastră românească desfăşurarea unei ade­vărate campanii naţionale de binefacere, an

an de aci încolo. Scrie Mareşalul: »Nu este aci numai o acţiune samari-

teanâ de bunătate creştină şi de blândeţe o-menească aplecată asupra nevotei, a durerii

a frigului, ci este porunca naţională a fu-stiţiet care cere bogatului să înţeleagă pe cel sărac, pentru ca săracul să-l apere pe cel bo­nt. Această înfrăţire de dreptare socială tre­buie să fie înfăptuită prin ajutorul pe care îl instituim şi la care trebuie să contribue tofl icei cari aw minte de români şi suflete de creştini."

Frumos, creştinesc şi românesc este gân­dul care a dus la înfiinţarea „Ajutorului de Iarnă." — Realizarea lui va fi o faptă ma­sată, vrednică de vremurile de epopee naţio­nală creştină pe cari le trăim. Şi nici nu ne hdoim că aşa va şi ft. Din această „aple­care de bunătate asupra nevoiei şl a durerii,

frigului şi a foamei" vrem şi noi să se aleagă n» o întâmplare de milă, ci o organizare de

vl<*tă naţională". — Binecuvântarea Pruncu-laus-să fia cu această strădaniei

r t c r e ş

.PARE în FIECARE-Sâmbăta

i n i v e r s

(==) Dela unire şi până astăzi, universi­ta tea românească n 'a avut zi bună. Ci s'a agitat şi s'a sbuciumat fără 'ncetare. De a-ceea, se înţelege, nu şi-a putut împlini me­nirea care este, se ştie, de covârşitoare im-; portantă pentru viaţa neamului. Strădanii lau­dabile n'au lipsit, nici realizări remarcabile; în total însă bilanţul e deficitar.

De aici ponoase, recriminări, învinuiri. Toate îndreptăţite şi foarte puţine drepte ; .bine intenţionate dar păt imaşe; mai totdeauna de suprafaţă. In realitate, despre şcoala noa-r stră înaltă se pot susţine cu egală tărie cele mai ciudate paradoxe : că a fost săracă şi a făcut lux ; a dat rezultate strălucitoare şi ne-a dus la catastrofă, e tc . La fel: profesorii, stu­denţii, familia, statul, societatea pot; fi pre­zentate, fiecare, şi victime şi autori ai p ă c ă ­toasei anarhii. Fiindcă sunt, cu adevărat.

Tâlcul acestei aparente încâlceli -este simplu: universitatea îşi pierduse orientarea; şi-a greşit drumul; era deci firesc să stâr­nească nemulţumiri şi să provoace nelinişte generală. Bunele intenţii ale singuraticilor nu puteau remedia răul esenţ ial : direcţia gre­şită a drumului. — Mai deschis. Universitatea a crescut în .tinda Bisericii, pentruca mai apoi să se lapede de Dumnezeu, să divinizeze ra­ţiunea şi să-şi ia drept singură lege de con­duită libertatea neîngrădită de nici o lege superioară. Pe această cale era când a ajuns la noi, la Români. Şi, snobi cum suntem, am ţinut să ne întrecem maeştri. Am accentuat deci, în numele „autonomiei universitare" şi a „libertăţii ştiinţei", — lucruri bune în sine dar greşit înţelese şi rău aplicate — carac­terul raţionalist, materialist, anarhic şi disol-vant al învăţământului şi vieţii universitare.

Prin aceasta universitatea noastră a ajuns ea însăşi un paradox: instituţie păgână în viaţa unui neam|cu suflet creştin în adâncu­rile lui. — Rezultatele nu puteau fi altele de­cât cele cunoscute.

Acum însă bat alte vânturi. Se răstoarnă veacul şi în vechile .aşezări cutremurate se simt suflările unui alt duh. Sub bolţile vechi ale „templului Ştiinţei" (cu literă mare!) în­cepe a se auzi din nou, tot mai răspicat, gla­sul cald al credinţei. Solemnităţile deschiderii noului an universitar la Bucureşti şi la Sibiu sunt revelatoare în această privinţă. In plină armonie cu directivele date de Conducătorul ŞI DE miniştrii ţării, rectorii, profesorii şi stu­denţii au ţinut să se lapede de Satana şi să afirme nevoia revenirii la vechea cre­dinţă şi la bunele tradiţii româneşti. S'a ce­rut O universitate integral românească, deci cinstit creştină, creştinismul fiind de esenţa SUFLETULUI ROMÂNESO.

In scrisoarea adresată rectorului r univer-sităţii din Bueureşti, d. mareşal Antonescu vrea. ca universitatea „să .nu fie-numai o-şcoală,a cărţii, ci şi una a neamului, şă promoveze cultura şi să întărească conştiinţa naţională., să aleagă şi să pregătească elitele i n t e l ec ­tuale, morale şi de muncă, caracterele şi con­ştiinţele". Având a „zidi: spiritual-Neamul" _ întregeşte d. Mihai Antonescu — u n i v e r ­sitatea trebue să privească „în adâncurile noas­tre de credinţă şi de tradiţie... care a făcut în totdeauna ca lumina naţională să plece din amvon de biserică şi din prag de şcoală românească".

Deosebit de răspicat a vorbit d. Dr. Iuliu Haţieganu, rectorul universităţii din Cluj-Sibiu. Constatând că, pe lângă cultivarea ştiinţei şi pregătirea profesională a tineretului, universitatea are şi un esenţial rol educativ, d-sa arată că „educaţiârnoastră. în universi­tate nu poate fi decât realistă şi divină. Prin realistă, înţeleg naţională, prin divin înţeleg creştină. Ea va tinde nu spre formarea unui supraom-supraromân, ci spre formarea româ­nului — bun cetăţean, soldat viteaz, creştin cucernic, românul încadrat în stat, în naţiune şi biserică. . .* Iar aceas tă educaţie nu se poate face fără Biserică.

„O mare putere educatoare reprezintă Biserica; de aceea—cont inuă d. Rector — ea trebue să trăiască intens în universitate. Universitatea * s'a născut în bi­serică, universitatea trebue să deschidă larg porţile sale, ca să intre- biserica cu marile şi Dumnezeeştile sale învăţături. Şcoala şi pedagogia Ardealului s'au desvoltat sub influenta bisericei — pedagogia noastră a fost creştină şi naţională. Metropoliţii şi clericii au fost primii noştri educatori. Universitatea Ardealului în linia tradiţiei trebue să fie fortăreaţa inexpugnabilă a păstrării şi trăirei intense a religiei noastre strămo­şeşti — a religiei, care ne leagă de pământ şi de cor.

Religia noastră în toate timpurile a fost forţa coa mai puternică de regenerara naţională — universitatea nu poate trăi fără această religie. Românism şi creşti­nism sunt două idei ce nu pot trăi decât în simbioză, fortificându-se reciproc. Dar şi ştiinţa, cu care noi uni- ' versitarii ne mândrim, trebuie să fie dublată de con­ştiinţă. Religia nu este, cum cred unii, ceva pentru po­por — ci este primul element prin care se ridică eli- -, tele la rang de conducere.

Adevărul ştiinţific; şi doctrina creştină sunt două flăcări necesare pentru luminarea vieţii noastre uni­versitare şi naţionale. Să ne apropiem deci tot cu mai multă iubire de biserică purtând cu abnegaţie crucea lui Hristos — căci^această cruce ne duce spre înălţimi - drept că prin sacrificiu — dar numai prin sacrificiu se renaşte omul — se renaşte naţiunea.»

Foarte bine şi foarte frumos. Ne bucu­răm sincer, — nu noi, ci neamul românesc întreg — de această suflare a Spiritului ade­vărului în locaşurile ştiinţei. Nimic nu dorim mai fierbinte, decât cuvântul trup să se facă, Biserica să intre în universitate, şi adevăru­rile eterne ale evanghel ie i , să fie plămada

Pag. 2 U N I R E A Nr. 49

noului spirit universitar, care să ne dea elitele morale şi intelectuale ale înălţării noastre de m â n e .

Bucuria noastră însă nu este deplină. Fi indcă visul e frumos, dar realitatea e de­pa r t e de el. Dorinţa o constatăm, dar nu ve­dem nici un program practic de realizare a ei. A înoi spiritul universitar e lucru mare şi greu. Trebuesc luate măsuri concrete şi sis­tematice, dacă vrem cu adevărat rezultate practice. Dacă rămâne vechiul program de studii şi de viaţă, vechea „autonomie" şi ve­chea „libertate" care dă voie fiecăruia să facă ce vrea, să propovăduiască dela catedră ce-i place, să predice toa te trăznăile şi scrin-te le le ; dacă nu „intră Biserica;în universitate" prin preoţi special pregătiţi pentru a activa în mijlocul studenţi lor; dacă nu se vor intro­duce cursuri de filozofie, de sociologie; de apologetică creştină, conferinţe lămuritoare asupra atâtor probleme ale concepţiei de viaţă creştină; dacă nu va domni în toa tă viaţa universitară o atmosferă creştină, etc. e tc . — bunele noastre dorinţi vor rămânea şi ele flori fără de roadă. Ca atâtea altele din trecut.

Şi ar ii păca t de ne ier ta t !

C a r t e a cu d o r d o r i t ă . De prisos să mai spun că e Sf. Scriptură, principalul isvor scris al credinţei creştine.

O şi răsfoiesc, la noi Românii, zi şi noapte — sectarii, cari cunosc foarte bine textele scripturistice scâlciate de ai lor, pe cari ţi-le torăie şi cu ochii închişi. Şi e dea-dreptul penibil, de atâtea ori, să asculţi pe câte unul de-ai noştri discutând cu v r e u n sectar. Sfârşitul de regulă e că al nostru se dă bătut la cele dintâi lovituri, fiindcă nu cu­noaşte s. Scriptură. Aşa însă înzadar îi va în­şira habotnicului notele bisericii, deosebitele feluri de virtuţi şi de păcate, căci îi va răs­punde că doar catehismul e făcut de popi şi ei scrîu în el ce voiesc, pe când Sf. Scriptură j e dată de Dumnezeu şi popii pe cât pot o I

ascund dinaintea poporului, deoarece ea dă dreptate sectarilor.

Asta e un motiv mai mult pentrucă slu­jitorii sfintelor altare ale Legii celei noui sa răspândesscă din răsputeri deocamdată Noul Testament, pe care îl avem înzestrat cu note şi scos atât la Sâbăoani, de Pariaţii Francis­cani, cât şi la Lugoj de Preasf. loau Bălats. Când V O T ) aven şi Vechiul Testament cu tâ*c va trebui să i-se facă şi lui propagandă întinsă.

Pline de spiritul Sf. Scripturi să fie şi manualele de şcoală. De ex. liturgica, unde să se pună mai mult pond pe explicarea sf. slujbe, decât pe ornate, vasele sacre, cărţile bisericeşti. Asemenea am dori şi o istor.e bisericească pentru mulţimile credincioase, din care să se vadă că Noul Testament s'a întru­chipat şi se deplineşte mereu în B ;serica cea adevărata. (Pe. G. B o n e ) .

Sf. Scaun şi actualul conflict Nu rareori poţi auzi pe stradă discuţii

despre actualul război. Fiecare vrea să-şi spună părerea sa personală în cauză, arun­când răspunderea când pe o parte când pe alta, crezând, bineînţeles, că a explicat în în­tregime totul şi toate . Adesea ţi-e dat să auzi cum e târît ca acuzat în vâltoarea acestui prăpăd, — care a ucis atâţia tineri, şi a smuls din braţele calde ale familiei atâţia părinţi, se­mănând în urmă-i numai jale, lacrimi şi ruini, — chiar şi căpetenia supremă a creştinilor, Sf. Părinte dela Roma.

Poate oare îi acuzat cu ceva Scaunul papal în actualul conflict? Răspunsul adevă­rat este clar: Hotărît ca nu. Dimpotrivă, ome­nirea nu poate decât să-i fie recunoscătoare pentru partea pe care a avut-o şi pentru tot ce a făcut ca să împiedece acest conflict; iar odată ce a izbucnit, pentru tot ajutorul dat celor năpăstuiţi de urgia acestui măcel.

Intâiu de toate Roma prin urmaşul Vâr-hovnicului apostolilor a arătat adevărata cauză

a acestui blestem dumnezeiesc, care a în­vrăjbit a tâ tea p o p o a r e : îndepăr tarea omenirii dela Dumnezeu şi dela evanghelia s a ; l i p s a

de dragoste creş t inească în lume, aşa cum de repetate ori a spus-o Pius al XH-Iea. „E-venimentele groaznice la care asistăm sunt consecinţa şi răzbunarea lepădării de Dum­nezeu şi a necredinţei , care ca o boală tul­bură şi strică sufletul popoarelor", a spus Pius al XH-Iea în 25 Februarie 1940.

Prevăzând catastrofa ce va urma, odată ce prăpădul va începe, Sf. Scaun a făcut re­petate apeluri la pace, la înţelegere, arătând chiar şi condiţiile pe care trebue să se bazeze o atare pace, ca să fie solidă şi durabilă: Dragoste creşt inească între neamuri , încre­dere reciprocă, respectarea drepturilor la vieaţă ale fiecărui popor şi o colaborare de­plină între toa te neamurile, căci toţi sunt fiii aceluiaş Părinte ceresc. Fireşte că glasul Său a răsunat în pustie şi războiul s'a declanşat, trecând rând pe rând în aproape toa te ţările Europei.

Neputând să împiedece conflictul, Sf. Părinte a căutat să-l îndulcească, îndemnând pe beligeranţi să nu se folosească decât de mijloace de luptă cinstită, să nu ucidă pe cei nevinovaţi (femei, copii, bătrâni), să se poarte omeneşte cu prizonierii, cu populaţ ia regiuni­lor ocupate etc. (Radiomesagiul de Paşti al lui Pius al XII). Nu numai atât , dar El însuş vine în ajutorul celor năpăstuiţi: Ajută cu bani, cu alimente şi cu îmbrăcăminte pe re­fugiaţi şi pe prizonieri, prin reprezentanţ i i săi diplomatici vizitează lagărele de prizonieri din toate ţările, îmbărbătând pe cei căzuţi în mâni duşmane; vizitează lagările celor inter­naţi pe motiv că fac parte din naţiuni duşmane; se interesează de familia lor şi comunică fa­miliilor veşti despre aceia care au avut ne­norocul să fie luaţi prizonieri, iar acestora le transmite veşti dela cei dragi, care îi a-şteaptă acasă. La Vatican există un serviciu special care se ocupă cu astfel de informa-

| FOITA „UNIRII^ | t i i i iu i ! i i t i iu i i i i i t i i i in f l i i i ! i i t i i ( i i t i i i< i i i i i< i i { i i ! i i i i i ' i i i i i i i i i in i i i iHi ! [ i ! i i ] iau i i i i i i i in t i i>

Apostolul muncii P r i m u l o rgan iza to r al m u n c i t o r i m i i catol ice

2) Belgia avea în Liege un episcop care

întrupa minunat pe omul cerut de vremea frământărilor muncitoreşti. Era Mgr. Doutre-loux. El, ajutat de un .harnic preot, Poittier, conducea organizaţiile muncitoreşti din epar­hia sa.

La Roma se vorbea în vremea aceasta de înfiinţarea unei congregaţii asemănătoare celei ă „Conciliului", pentru a tâfcui şi inter­pre ta problemele muncitoreşti din „Rerum Novarum". Păr. Six frământa în minte ideea înfiinţării unui cin călugăresc, ai cărui membri să fie muncitori, meniţi a lucra alături de a-ceştia în fabrici şi mine. Acestuia să i-se în­credinţeze executarea enciclicei. Ideea e dată spre judecata lumii ce o primeşte cu mult interes. Cere oficial episcopiei să părăsească nepăsarea şi să inaugureze o metodică cuce­rire a muncitorimei. „Ambele idei sunt sa­botate de pressa C. G. T. (Congregation Ge­nerale de Travailleurs) ce avea peste 200.000 (două sute mii) adereţi numai în nordul Fran­ţei, iar superiorii tac. Bătălia e pierdută, dar lupta n'o părăseşte.

Scrisoarea desnădăjduită a unui muncitor dela metalurgiile din Villemines îl mişcă. Vei»

Uefon îl încunoştiinţează de păcatele ce se săvârşesc în cabaretele din apropierea fabri­cilor, rugându-1 să prevină în m-jlocul lor, sfaturile şi încurajările sale îipsindu-le.

Meditaţii lungi. Nopţi nedormite. Suspine înecate în pieptul celuia ce cunoştea lumea muncitorească. Un pelerinaj la Roma: iată ce urmează scrisorii lui Villefoin. Audienţa la Leon XIII îl încurajează. Iators acasă, inau­gurează o nouă tactică: „Conferinţele lămu­ritoare*.

Caravana informativă compusă din Robert, Decoopman, Veillefon, era condusă do păr. Six. Două căruţe se opreau în fiecare oraş din nordul Franţei. Cărţile şi alte documente erau scoase pentru a dovedi noile rânduiri pe care le arătau în faţa ascultătorilor. Epi­scopul Delamaire cheamă pe Veillefon la Li-lle^ ca să vadă ce convingeri are un muncitor. Două ore episcopul ascultă cu interesul unui elev expunerea programului Păr. Six din gura unui ucenic de-a acestuia. E cucerit din pri­mele momente şi uită că consiliul eparhial de două ore aşteaptă să intre în şedinţă. La sfârşitul expunerii episcopul deschide uşa sfetnicilor săi, iar pe Veillefon îl invită ca şi în faţa acestora să expună doleanţele tagmei muncitoreşti. După câteva zile însuşi păr. 8.>x vorbeşte săborului episcopesc, iar acesta con­simte inaugurarea unui apostolat sociai îa mijlocul muncitorimii.

In Huellemmes, unde e numit parohul a peste 8000 (opt mii) de muncitori, creiază o

şcoală de muncitori conferenţiari. Peste săp rămână studiau, iar prima şi a treia vinere era consacrată oratoriei. Un muncitor confe-rienţia liber înaintea fraţilor săi. Nu se mul­ţumeşte cu aceasta. Conferenţiarii trebuiau să ştie să răspundă replicei adversarului. Confe­rinţele în contradictoriu Ie inaugurează în curând. Când după un an au ieşit în public, adversarii au fost desarmaţi la primele replici. Pelerinaje la N. D. de Paris şi Sacre Coeur, procesiuni disciplinate în toate oraşele Franţei, şi asistenţa concepută în duhul carităţii cre­ştine, câştigau aderenţi între cei buni, impu­neau respect adversarilor şi întăreau pe cei neîncrezători. Aşa zile se deschid operii păr. Six când lumea e chemată în hora războiului mondial. Nordul e ocupat în primele luni. Von Bulow şi Foeh îşi măsurau puterile pe linia frontierii.

Războiul s'a sfârşit. Nordu l : oameni şi aşezări, erau în ruină materială şi spirituală deopotrivă. C. G. T. îşi recrutase în tranşee pe toţi nemulţumiţii soartei. Sindicatele sale înfloreau pretutindenea. Cele creştine îşi a " şteptau organizatorul. Cine putea să Ie dea o viaţă nouă, dacă nu cel ce le întemeiase îna­inte, de războiu? înţelegând acest lucru, epi­scopia de Lîileîl numeşte director al operelor sociale din întreaga dieceză. In t r 'un modest cartier din Lille îşi instalează şcoala, de unde vor pleca purtătorii îaoirilor creştineşti . Toate trebuiau începute din nou, şi nu era lucru uşor. Ia mai puţin de trei luni , iau naştere

Nr 49

8 l de război, care s'a dovedi t de cel mai re folos.

In ce priveşte actualul conflict cu Rusia işevică, Sf. Scaun demult şi-a spus cuvân-când a condamnat bolşevismul ateu, care

jăria eliminarea Iui Dumnezeu din această Mai mult nu se putea spune, căci tot

era de spus, s'a spus Ia v remea sa. Nu poate pretinde ca Sf. Scaun să condamne cutare sau cutare naţ iune beligerantă şi aprobe pe ceeala l tă : Căci mai întâi de e numai istoria de mâne va putea judeca

ţial pe responsabilii acestui măcel uni-sal ; apoi Sf. Scaun condamnă — când e

Irba de condamnat — sistemul social şi reli-al unei naţiuni când aceas t ă naţiune în­

că drepturile sfinte ale Bisericii şi ale con-ţelor şi nu politica pe care o face cutare cutare naţ iune. Pentru Biserică importă mult faptul dacă individul e liber să-şi plinească datorinţele sale sufleteşti în

drele unui s ta t sau ba, dacă nu e împie-cat de a aduce slava cuveni tă Stăpânito-lui lumii a şa cum o v rea El, fără să fie

edecat de cezaropapismul statal sau nu? |acă drepturile sufleteşti ale individului nu

stingherite, atunci indiferent de regimul |olitic după care se conduce o ţară, Biserica

poate să se declare contra ei. Să înceteze deci şoaptele răuvoitorilor

să tacă gurile păcătoşilor, pentrucă Scaunul |)mei aşa cum şi-a făcut datoria până acum, o va face şi în viitor, apărând pe cei slabi apăsarea celor mai tari, căci toţi indivizii

toate neamurile au drept la viaţă, indife-nt de sângele ce Ie curge în v ine i

Dr. Ioan Vesa

tit

„Continuitatea d a c o - r o m a n ă în Car-iţîi meridionpl i". Revista „Bibliografia iscista" — informează agenţia „Rador" — iblică un admirabil articol al d-lui Guido mdra înt i tulat : „Continuitatea daco-romană Carpaţii meridionali", în care autorul sub-

Ii c h i l e scoale de conferenţiari şi misionari uncitori In Lille, Roubaix, Tourcoing, Hellm*

!, şi altele noui în Halluin şi Loos. Ele [eră părintelui Six primii colaboratori.

Lucrarea socială a păr . Six nu se poate fmpara cu cea dinainte de răzbaiu. Propor-fe se prevăd a fi gigantice. Trăinicia ei e

C a n t a t ă de un element n o u : preoţii. Pentru se înfiinţează două şcoli de îndrumare

pncitorească la Lille şi la Tourcoing. Spe-falizaţi în această şcoală, şi întorşi în paro­l e lor, ei înfiinţează noui şcoii, în careen-îclica Rerum Novarum era carte de căpătâiu. s patru ori pe an militanţii sosesc l a Lille 'ntru a petrece o zi în rugăciune, iar în alta raporteze fidel şi fără înconjur rezultatele

Hinute. Din raporturi ajung să cunoască că iversarul cel mai temut al sindicatelor ero­i n e : e tot C. G. T., care dispune de mari Yoare băneşti . Buni propagandişti avea aso­cia comunistă, dar nu se puteau compara

conferenţiarii pregătiţi în noua şcoală, la *e predau lecţii cei mai aleşi fii ai Franţei. Piscopii şi profesorii universitari coboară în '"jlocul oraşelor, împărtăşind preţioase cu-aştinţe.

Ş c o a l e l e d e conferenţiari sunt din ce în mai populate, numărul lor trecând de o

i t ă bărbaţi şi femei în 1922. Curăţiţi în baia ităritoare a pocăinţei, pentru prima dată J Z ' a u despre munca ce poţi să o oferi lui Qmnezeu, precum şi de obligaţia morală de bân tu i mediul prin mediu.

liniază puternicul caracter românesc şi latin al populaţiei transilvănene, „considerată ca centru de iradiaţiune şi de viaţă al poporului român, care în aceas tă regiune s'a conservat mai curat decât oriunde".

In continuare, autorul articolului vor­beşte despre călătoria sa prin Transilvania, despre care scrie: „In aceas tă călătorie am constatat astfel că România păstrează în inima munţilor ei un popor sănătos şi puternic, care constitue o adevărată minune istorică",

D. Guido Landra accentuează apoi lati­ni ta tea populaţiei Transilvaniei, credincioasă vechilor tradiţii ale Romei, punând în lumină identi tatea de tip fizic şi de obiceiuri, dintre Români şi Italieni. „Acei care susţin teze contrarii continuităţii daco-romane în România, comit un fals evident, nu numai din punct de vedere istoric, ci şi din punct de vedere an­tropologic.

D. Landra vorbeşte apoi despre moţi, constatând identitatea de grup de sânge între această populaţie a munţilor Apuseni şi gru­pul italic, „semn evident că în inima Tran­silvaniei există adevăratul centru de origină al poporului român şi că acolo poporul român s'a conservat mai curat şi mai puternic". Apoi d. Landra scrie, încheindu-şi articolul:

„Este sigur că victoria Axei va dicta Europei o pace dreaptă, în care factorul rasial va avea o fundamentală importanţă. Prin aplicarea acestor principii România v a eşi fără îndoială mai puternică şi mai compactă decât era în trecut, fiindcă ea n'are decât de câştigat din aplicarea riguroasă a principiilor rasiale.

„Odată recucerite teritoriile care i-au fost luate pe nedrept, ea îşi va putea relua evoluţia naturală în baza tradiţiilor, care sunt încă vii în rândurile poporului din munţi şi din păduri. Iar mitul etern al Romei va re­învia încă odată, în întreg teritoriul acelei Dacii a lui Traian şi Decebal, mit care po­porul român 1-a conservat cu religiositate".

_Pag. 3

Planul dela Blaj Penfru eşirea din criză a şcoalei

Expunerea de mot ive Ne-a cutremurat fiinţa recunoaşterea în

mod oficial că şcoala, a tâ t primara cât şi se­cundara (probabil şi universitara) se găseşte azi în criză şi poate cădea.

Am înţeles şi cauzele pentru care şcoala a căzut în boala sa. A stăruit într'o subţire cultură generală şi de specialitate, la capătul căreia nu s'a arătat pătura producătoare şi nici cel puţin urmele fanariotismului nu au fost total stârpite.

Cultura formală, de subtilităţi, pe care am subt-o în grabă şi cu lăcomie, nu ne-a dat răgaz să ne ocupăm de factorul om, de ca­lităţile şi defectele lui. Astfel, dintr'o eroare de orientare, ne-am însuşit o cultură, care cel puţin pentru vremea noastră, e falsa cul­tură.

Pedagogia românească n'a urmărit încer­cări practice, pentrucă acum, în ora critică a şcolii, să ne ofere planul sigur de creiaţie şi refacere.

Planul dela Blaj, isvorît dintr'o modestă experienţă, mai mult tolerată decât simpati­zată, ar putea fi transformat într'o idee forţă, care să ducă şcoala la realizări.

Noua orientare

Planul dela Blaj se lapădă de efemera cultură generală şi de specialitate şi fixează drept scop al şcolii: cultura aptitudinilor, a-decă a acelor calităţi ereditare pentru care i-s'a dat viaţa fiecărui om.

Noul program Planul prevede lăpădarea de materii pe

specialităţi şi împărţirea cunoştinţelor la t re ­buinţele vieţii, după ce au fost culese mai întâi din mediul natural şi social.

Noua metodă Noua metodă e cercetarea personală şt

reflecsiunea în comun. Amândouă sunt comu

Muncitorii doreau însă ceva mai mul t : doreau ca timpul de adâncire al evangheliei şi de iniţiere în enciclicile papale să fie mai lung decât până acuma. Mintea veşnic isco­ditoare a Păr. Six concepe atunci prima şcoală normală muncitorească, cu o durată de şase luni. Cursurile le deschide în Lille, unde pro­fesori emeriţi, în fiecare sâmbătă propun apologetica şi „Rerum Novarum" înaintea muncitorilor. Colaboratori are pe conducătorii muncitorimii catolice de ier i : Duthoit, Danell, şi Tiberghien. Profesorii şi elevii iau masa împreună, se plimbă şi discută în recreaţie suflet la suflet, înfrăţindu-se în acela? gând. Experienţa stârneşte admiraţia întregei Franţe. Parisul, Lyonul, Rennes, şi mai apoi Stras-bourgul, şi ele îşi deschid şcoli normale mun­citoreşti. Absolvenţii acestei şcoli devin se­cretarii sindicatelor muncitoreşti. Sindicatele conduse de muncitori iau un avâut ce ui­meşte şi pe cei ce au rămas încă neîncreză­tori. Rondele băncilor, cooperativelor şi asi­gurărilor sociale se văzură repede. In 1937 asiguraţii erau îa număr de 250.000 (două sute cincizeci de mii) iar capitalul trecea de 200.000 (două sute mii) franci (J. Lamoot. op. cit. P«g. 335).

Universitatea internaţională de studii sociale din Malines, cunoscând creştineştile aşezăminte objteşti din nordul Franţei, cere păr. Six să-i facă şi ei câteva cursuri. Va merge an de an, până când se va retrage la Cassel, pentru ca să tâlcuiască şi aici evan­

ghelia muncii. In timpul acesta universitatea alcătueşte renumitul Cod social dela Malines. „Puţini ştiu că în mare parte părintele Six 1-a alcătuit". (J. Lamoot op. cit Pag. 339).

Cina ar crede că in faţa acestor realizări ar mai exista oameni cari să-1 atace ? Şi to­tuşi, insinuările nu lipsesc. Consorţiul textil din Roubaix-Tourcoing adună acuze din vre­mea când se înfiripau sindicatele cu sfială dar bună credinţă. Eugen Marthon preşed. Consorţiului, şi o delegaţie de naţionalişti 150%, dela „Acţiunea franceză" alui Charles Maurras, sosesc la Roma, unde depun dosa­rele acuzatoare. Ce cuprind aces tea? Două acuze: Sindicatele au participat la grevele din 1920. Creştinii au adoptat tactica C. G. T-ului, formând sindicate separate pentru muncitori şi separate pentru patroni, rupând echilibrul social din alte vremuri. Prin toate voiau să micşoreze însemnătatea aşezărilor sociale creştineşti. Dincolo de aceste ziduri pulsau unison mii de inimi, încălzite în ne­număratele şcoli de îndrumare socială, pele­rinaje şi exerciţii spirituale. Roma examinează chestiunea şase ani de zile. Delegaţii Romei descind în Roubaix, ascultă şi anchetează punc­tele de acuză. Sentinţa se dă în i929. Pedep­siţi nu sunt. Intre patroni şi muncitori sa stabileşte o punte de legătură: comisiunile mixte, cari lună de lună vor examina dolean tele şi nevoile muncitoreşti. — Păr. Six e promovat canonic.

O ultimă încercare do acuză afirmă că

U N I R EA

nităţi de activitate, organizate de educator pentru, punerea în funcţiune a aptitudinilor.

Sub c â r m u i r e a e d u c a t o r u l u i

Aptitudinile se desvoltă sub cârmuirea educatorului, care va repudia numele de în­văţător şi profesor, fiindcă de aici încolo co­pilul singur se învaţă, aşa cum singur a în­văţa t să umble.

I n f a ţ a v i e ţ i i

Educatorul îndreaptă copilul aşa fel, că-i lasă teren liber pen t ru : /. Observare directă. II. Judecată proprie. III. Iniţiativă proprie. IV. Stăruinţă de fier, aptitudini, care hotărăsc soartea omului în viaţă şi anume a aceluia, care e lipsit de certificat ori de diplomă.

S u p r e m a l e g e ş co l a r ă

Peste toate legile, regulamentele, pro­gramele, instrucţiile, dispoziţiile este suprema lege şcolară: Pregătirea tinerelor generaţii pentru ca dela o anumită vârstă încolo, po­trivit aptitudinilor, fiecare sâ-şi poată agonisi viaţa desfăşurând o activitate conformă cu, idealul religios, moral, etnic, politic, social cultural al întregei naţiuni.

T o m a Coc i ş iu

1 D e c e m v r i e . S'a prăznuit şi anul acesta a-niversarea zilei de 1 Decemvrie, care în 1918 a încu­nunat cu miraculoasă biruinţă milenara luptă pentru dreptatea românească. Comemorarea a fost învălită în zăbranicul durerii şi s'a manifestat aşa cum po­runceau directivele oficiale: în tăcere, în rugă, în mancă. Dar tăcerea de acum a fost mai grăitoare decât discursurile de altădată, ruga mai caldă, munca mai dârză şi mai spornică. Peste slujba din cate­drală, pontificată de I. Psi. Valeriu Traian — la care au participat şi autorităţile — a plutit mai luminoasă decât oricând speranţa tare în dreptatea lui Dum­nezeu, care nu înşeală şi nu poate fi înfrântă de nici o putere lumească.

sindicatele n 'au rost, căci nu promovează vir­tuţile creştine. Spiritul de frondă le e comun cu al celor socialiste. Muncitorii din asocia­ţiile catolice nu-s cu nimic mai buni deeât cei din cele a C G. T-ului.

Roma vede ce ascund aceste Insinuări, si de.aceea, la 3 August 1929 emite un act juridic în „Acta Apostolicae Sedis". Documen­tul de înaltă ţinută morală şi socială va de­veni „Charta sindicalismului creştin" şi te­melia jurisprudinţei sociale muncitoreşti. Sin­dicatele creştine îşi găsesc raţiunea de a fi chiar şi numai prin aşezările sociale de._ele întemeiate. Documentul papal ofesă nordul Franţei ca exemplu de sindicalism creştin.

Acestea stabilite, nu scuză pe păr. Six de-a face nunţiaturei un raport amănunţit asupra următoarelor:

a) Sunt ori nu, mai bine pregătiţi din punct de vedere religios, muncitorii diu: sin­dicatele creştine decât ceialalţi?

b) Copiii celor din sindicate, sunt ori.nu, mai bine educaţi decât cei ai căror părinţi sunt nesindicailzaţi, sau membri ai sindicate­lor socialiste?

Păr. Six lasă să vorbească cifrele, pe cari nu le do3tăinuise nimănui, pentru a nu-i. fi spre laudă. Nunţiatura primeşte raportul parohiilor industriale din nord şi le trimite Romei. Puţin , bucurii a avut Sfântul Scaun, ca cele simţ:t.î când a cunoscut din raport pelerinajele şi exerciţiile spirituale, de care se învredniceau m ncitorii din nordul Franţei.

P r i z o n i e r i î n peler inaj I j s ' locurile Din iniţiativa Vaticanului şi cu aprobarea a u t o r i ­tăţilor militare britanice s'a putut realiza un lucra fără precedent în istoria războaielor: Sute de pri­zonieri ce se ai lă în mâna englezilor în Palestina au putut face un pelerinaj la locurile sfinte atat de scumpe pentru orice suflet creştin, terminând v i ­zita aceasta, pe care nu vor uita-o niciodată, cu o cuminecare genera lă în bazilica sî. Mormânt. To­tul s'a făcut pe spese le Si. Părinte, care a dat încă odată dovadă cât de mult se preocupă de soarta fiecărui suflet creşt in trudit.

Cupola a s t r o n o m i c ă a vechiului turn l e o n i a n din V a t i c a n m u t a t ă la Caste lgandolfo . Se ştie că din anul 1933 observatorul astronomic al Vaticanu­lui a fost mutat în Castelgandolfo, la reşedinţa de vară a papilor. Mai rămăsese numai vechiul turn leonian în grădini le vaticane, cu marele equatorial fotografic, n e a v â n d loc pe terasa palatului papal. .Acum, datorită munificenţii actualului papă, turnul leonian a fost demolat şi transportat la Castelgan­dolfo, unde a fost refăcut în întregime în apropie­rea palatului papal , aşa încât întreg observatorul astronomic papal funcţionează în acest mic orăşel din apropierea Romei.

159.000 p e r s o a n e iau parte Ia î n c o r o n a r e a Maic i i rozar iu lu i l a B u e n o s Aires . Al doilea oraş din republica sudamericană Argentina, c e poartă numele Rosario, a trăit zile de nedescris la î n c e ­putul lunii Octomvr ie din acest an, când în p r e ­zenţa, aproape a întregului episcopat argentin, car­dinalul primate Iacob Copello a încoronat statuia Maicii Rozariului, cinstită acolo de mai bine de două veacuri . Momentul cel mai emoţionant fu a-cela, în care cetăţeni i oraşului o aleseră ca patroană a lui, jurându-i credinţă până la moarte.

L o c a l e . D u m i n e c a viitoare, a Sfinţilor Stră­moşi , va predica în catedrală păr. loan Moldovanu, canonic mitropolitan.

— Impl inindu-se ş a s e luni dela adormirea în Domnul a fostului nostru Părinte şi Mitropolit A-lexandru Nicolescu, o sfântă liturghie, cu parastas, s'a slujit ieri pentru odihna sufletului lui, în bise­rica „Institutului Recunoştinţei", deasupra criptei unde i-se od ihnesc rămăşiţe le pământeşti . R ponti­ficat /. Psf. Valeriu Traian, în mare sobor de preoţi. R cântat corul A c a d e m i e i teologice, condus de Păr. proî. Ioan Florea.

L iber ta te c o n f e s i o n a l ă . Faţă de afirmaţia din cercuri amer icane , că biruinţa naţional-social ismu-lui ar în semna o înlăturare a tuturor confesiunilor,

La sfârşitul raportului Păr. S ; x adaugă cu modestie următoarele: „Mai pe sus de toate e gândul celor sindicalizaţi că Biserica, e favorabilă reformelor legitime, că iubeşte muncitorimea şi că ie predică şi altceva afară de resemnare. Prin acestea va cădea oribila prejudecată ce a aruncat mii de muncitori în braţele socialismului. Cum vor fi, cei ce au la temelia aşezării lor necredinţa şi ura con­tra iui Hristos, mai buni decât cei ce vor o ordine sociaiă întemeiată pe dreptate şi ca­ritate?" (J. Lamoot Op. cit. pag. 371).

Roma apreciază ostenolele acestui mo­dest apos.ol, onorâudu-1 cu demnitatea de prelat papal, iu Iulie 1930.

| Acuzele erau spulberate, iar sindicatele pe bun făgaş îndrumate. „Dreptatea şi pacea s'au sărutat, adevărul diu pământ a răsărit, şi mila dia cer a privii". Cârmaci destoinici, In lupte şi rugăciune oţeliţi, vor prelua con­ducerea batalioanelor de muncitori. Iar el, Mgr. Six, se retrage la Cassei de unde, ca un căpitan rămas pe ţ ă r m , va urmări mersul sin­dicatelor creştine prin „valurile acestei vieţi".

Iti zilele istorice din Iunie 1936, tâad Franţa era frământată da greve îngrijorătoare, în credinja fermă că naia sa va frânge valu­rile potrivnice, moare, rugându-se pentru ea, în 27 al aceiei luni, primul organizator al muncii, în literă şi duh creştinesc, preotul

(Sfârşit).

Ştefan Medveşanu

Nr. 49

. _ . , i a r i s t u l c e h K. Novak, redactorul z iarulu i „Lidove Listy", s i m p a t i z a n t a l naţ iona l soc ia l i smulu i , susţine următoarele: „Noi c e i cari trăim î n Protectoratul Ce-hiei şi Moravi ei şi, deci , î n cadrul Reichului ,

p u . tem decât să r â d e m de naivi tatea, ba chiar d tia aceste i arme de propagandă . Es te s u f i c ^ 0 ^ arătăm a c i l ibertatea c o n f e s i o n a l ă ce d o m n Protectorat î n c e p â n d de la 15 Martie I939. Q ^

credincioşi v iz i tează nest ingheriţ i b i ser ic i l e l o r " 6 0 ' * oţii s ă v â r ş e s c s lujbe le re l ig ioase ş i î ş i î n d e p l i n i " funcţiunea lor b i s er i cească . N u s'a întâmplat • •

IRUFAF ~ j._ Ulei 1 — UL̂ [

u n caz c a c i n e v a s ă î i e persecutat pentru convin­gerile lui re l ig ioase". In cont inuare aminteş te cftt a fost de rece a t i tud inea lui B e n e ş i a t ă d e cei ere dincioşi. B e n e ş a mers atât de departe , î n c a t - U forţat p e fostul reprezentant a l Partidului Catolic ca să declare c ă e s te de acord c u p a c t u l încheiat de acel r e g i m c u S o v i e t e l e !

•t A u r i c a M â n d r u ţ i u , n ă s c . Bungărdeanu , soţia d."inginer Ilie Mândruţiu, a înce ta t d in v i a ţ ă în Arad la 14 N o e m v r i e - c , în anul 30 al v i e ţ i i ş i 9 »1 feri citei sale căsători i . — Odihneaseă î n p a c e !

Paul Six.

România. Judecătoria Mixtă Blaj, sec . c. î. jud. T. M

No. 359/1941 c. f.

E x t r a c t d i n p u b l i c a ţ i a d e l i c i t a ţ i e In cauza de executare făcută de urmăritoare»

Banca „Economia" s. a. Valea Lungă, contra urmări­tului Bândean Nicolae şi soţia, Judecătoria a ordonat licitaţiune din nou în baza supra-ofertei, în ce priveşte imobilele situate în comuna Şoroştin circumscripţia Judecătoriei Mixte Blaj, cuprinse în c. f. a comunei Şoroştin No. 1209. f A 1. No. top. 156/1, grădină în iatravilan de 1.339 stj. porţiunea în proprietate de,sub B. 2. a urmăritului Bândean Nicolae de 5/6 parte din întreg preţul de strigare d e : 20.680" — lei, pentru in-cassarea creanţei de 38.000'— lei capital şi acces.

Licitaţia se va ţinea în ziua de 20 Decemvrie 1941 ora 9 în localal oficial a Jud. Mixte Blajstr.Reg Ferd. No. 2. uşa 4. parter.

Imobilul ce va îi licitat nu poate fi vândut pe un preţ mai mic decât preţul de strigare.

Dacă nimeni nu oferă mai mult, cel care a ofe­rit pentru imobil un preţ mai urcat decât cel de stri gare este dator să întregească imediat garanţia fixată conform procentului preţului de strigare, la aceeaş parte procentuală a preţului ce a oferit art. 25 XLI. 1908.

Prezenta se va comunica celor interesaţi. Blaj, la 13 Mai 1941.

Judecător-şef ss. IOAN V. ŢUŢUREft Dir. c. f. sa. ALEXIU B A U NT

osirea şi plecarea trenărilor î n c e p â n d c u 2 4 H a v . 1 9 4 1 până l a a l t o r d i a

Spra B u c u r o ş i i

De unde?

Arad- l'urd» dela T'-i--!?

• Arad-Tatd». d»ls T m a a

Atad-Tutd* Arad

F e l u l ş i S r , S o ­ O -P l e a c ă

t r e n u 1 t i 1 s e ş t e p r e ş t e

A c c e l e r a t 2 0 2 T I T " M o £ o r S O i ó 7 . 1 9 _ P f i V î O B a i 2 0 0 2 8 1 8 5 8 . 2 3

M o t o r 3 0 1 8 1 4 - 2 9 -P e r s o n a l 2 0 0 4 17.03 4 1 7 0 7

A c c e l e r a t 2 0 4 2 1 1 2 2 2 1 . 1 4

Spre T e i u ş

i'elul ri N r . ' t r e n u l u i

S o ­

s e ş t e

O-

Tipografia ijfefflsearulut Blaj

fteecierat

Accelerat M o t o r

P e r s o n a l

M o t o r

P e r s u a d i

2 0 1

2 0 3

2 0 1 5

2 0 0 1

3 0 1 7 2 0 o 3

0 . 0 3 3 O 0 6

7 . 0 J 2 7.2 — _ 8 . 5 0

1 2 5 8 3 1 3 . 0 3

_ —. ¡ 4 . 3 4

: 8 . 5 5 4 18 .59

P l e a c ă Pânâ uu d e ?

B aj-Carolu Felul şi Nr. )'.<:. *c:. t r e n u l u i

.o 15 » 3 1 2 5 1 3 . 2 0

Motor 3 1 2 3 9.09 3 i 2 7 -19.33

Atad-Turdà | Arad

Tnrda-SâfflP ^rid-Tuida

l a T e , u ^ A r a d - T u r d »

' Felul şi 'Kr, t r e n u l u i

" t r s o i t ó i 3 i 2 2

3 i 2 6

3 1 2 4

3 1 2 8 Motor