Facultatea de Științe Politice

Universitate din București

A Concise History of PolandSECOND EDITION

Jerzy Lukowski

Și

Hubert Zawadzki

Studenți:Apostol Gabriel

Beldiman Adelina

Borșan Ionela

Secția: SPR I

Profesor: Cristina Petrescu

Curs: Politică și societate în Europa secolului XX

O istorie succintă a Poloniei

Cei doi autori evidențiază faptul că al Doilea Război Mondial a creat un nou stat polonez, diferit de republica de dinaintea războiului, în ceea ce privește teritoriul, mărimea acestuia, compoziția populației, noua ordine socială și politică și relațiile cu vecinii. Pierderile teritoriale în Est și expansiunea în Nord și Vest au schimbat dramatic forma și poziția Poloniei pe harta Europei. URSS ocupa partea vestica a Poloniei, dar oferea în schimb teritoriile germane din Pomerania, Silezia si Brandenburg, de la est de linia Odeir-Neisse, precum și jumătatea sudică a Prusiei Răsăritene1. Noua Polonie era cu 20% mai mică dar mai compactă, și avea în plus 300 de mile de-a lungul coastei Mării Baltice.

Cu toate că fostele teritorii germane erau mai devastate erau și mai dezvoltate decât provinciile ocupate de către URSS. În privința demografiei, Polonia avea în jur de 24 de milioane de locuitori în 1946, față de 35 de milione în 1939. Polonia era cea mai devastată țară din Europa, făcând o comparație cu republicile sovietice din Belarus și Ucraina. Elita socială și politică de dinaintea razboiului a suferit schimbări majore din cauza victimelor, deposesiunilor, migrațiilor. Pe lângă acestea, malnutriția, lipsa locuințelor, tuberculoza, bolile venerice au dus la victime numeroase, sute de invalizi și orfani.

După 1945, Polonia se afla din nou sub control politic și militar sovietic. Toate ministerele cheie se aflau sub controlul comuniștilor: apărarea națională, securitatea publică, afacerile externe. Pe de altă parte, în lipsa conducătorilor populari, PPR(Partidul Muncitoresc Polonez)2 era conștient de faptul că necesită timp consolidarea poziției sale în societate și constituirea unei mase de oameni afiliați ideologiei staliniste.

Reconstrucția după razboi și câștigarea unei legitimități necesită o mobilizare a populației și un larg apel patriotic. Mai mult, deciziile luate la Yalta și Postdam cereau o limitare a pluralismului. Și astfel, în timp ce se presupunea ca urmele anticomuniste să fie îndepărtate, iar în acest sens Guvernul Provizoriu pentru Unitate Națională, format la 21 iunie 1945, urmărea implementarea unei politici pragmatice și flexibile în vederea reconstructiei economice, culturale, religioase.În fruntea acestuia se afla Edward Osobka-Morawski ( prim-ministru), iar vicepremieri erau Wladyslaw Gomulka şi Stanislaw Mikolajczyk (reprezentatul Partidului Polonez Ţărănesc).

După câteva zile, guvernul polonez de la Londra a protestat faţă de actul constituirii guvernului provizoriu. În ianuarie 1946, s-a format Blocul Partidelor Democratice.3

1Silviu Neguț, Horia C. Matei, ion Nicolae, Enciclopedia Europei, Editura Meronia, 2007, București, pag. 7932Partidul Muncitorec Polonez (în limba poloneză: Polska Partia Robotnicza, PPR) a fost un partid comunist din polonez care a funcționat din 1942 până în 1948. El a fost înființat în încercarea de reconstituire a Partidului Comunist Polonez și a dispărut după unirea cu Partidul Socialist Polonez din 1948, când cele două au format Partidul Muncitoresc Unit Polonez.3http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/polonia-sf-iat-ntre-hitler-i-stalin#_ftn21

Toate întreprinderile industrial, cu angajați de peste 50 de oameni pe tură, au fost naționalizate în ianuarie 1946, dar activitățile economice importante, cum ar fi comerțul, agricultura, au rămas în afara controlului guvernamental. A existat o încercare a statiscienilor de a creea Oficiul Central de Planificare, unde non-marxisti, socialiști și experti au avut în vedere continuarea unei economii mixte. Problemele politice actuale erau interzise, dar o gamă largă de publicații și lucrări artistice, incluzând și filmele, transmisiile radio erau încă permse.Încă nu exista o supraveghere a ideologiei în școli sau universitățile recent restaurate.

În ceea ce privește Biserica, rolul acesteia a crescut, și datorită compromisului conform căruia aceasta recunoștea noua ordine politică.Polonia ajunsese să fie o țară catolică, pentru prima data dupa secolul al XIV-lea, datorită schimbării granițelor.Statusul Bisericii în societatea poloneză a început să fie mai proeminent, mai ales după război ca urmare a suferințelor îndurate de cler și a comportamentului patriotic și demn al Bisericii. Surprinzător, Boleslaw Bierut4 a început să refolosească vechea formulă “Așa să ne ajute Dumnezeu”, la inaugurarea prezidentială din 1947..Initial regimul communist a încercat să ascundă represiunea împotriva Bisericii.

În septembrie 1948 sunt trimiși la închisoare în jur de 400 de preoți, sub diferite acuzații, acţiune ce a determinat apelul Bisericii la o rezolvare pe cale paşnică şi revenirea la normalitate. O şedinţă a Kominform-ului din februarie 1949, prezidată de Andrei Vişinski a adus în discuțiechestiuni legate de lupta cu religia. Jakub Berman a insistat asupra faptului că partidul comunist n-a preluat controlul în toate aspectele statului, considerând că nu trebuie să interfereze cu problemele interne ale Bisericii – un aspect total diferit faţă de ce se întâmpla în Rusia Sovietică.

În realitate, Bierut a reînnoit acţiunea anti-clericală, afirmând că exista o parte reacţionară în cler care tinde spre Occident. Aici va interveni nevoia Bisericii de a-şi declara poziţia oficială: ori era de partea statului comunist, ori de partea organizaţiilor „anti-populare” şi „anti-naţionale” ce aveau legături puternice cu puterile străine.5

Totuși, lupta pentru putere a continuatsă existe, generând nesiguranță și violență în numeroase regiuni poloneze, chiar și războaie civile. Iluzia că un conflict armat între URSS și puterile din Vest ar putea avea loc era iminent, și că ar putea înlătura dominația sovietică din Polonia a încurajat supraviețuirea a numeroase grupuri anticomuniste de guerila. Peste 30. 000 de oameni, majoritatea oponenți ai regimului, au dispărut în luptele purtate împotriva regimului comunist. Nici situația evreilor nu era mai roz, mai ales a celor care au supraviețuit Holocaustului, cel mai cunoscut caz fiind al evreilor dinKielce, în iulie 1946.

4Boleslaw Bierut a fost un cunoscut agent NKVD și un lider comunist polonez, care a deținut și funția de președinte al Poloniei, dupa ocuparea țării de către sovietici, intre 1947-1952, secretar general al Partidului Muncitoresc Unit Polonez(1948-1956)5http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/regimul-comunist-polonez-i-biserica-catolic-1945-1956#_ftnref2

Pe de altă parte, un real pericol pentru PPR l-a reprezentat Partidul Polonez Țărănesc(PSL), condus de Mikolajezyk, care avea milioane de membri la sfârșitul anului1945, un număr dublu față de cel al PPR. Partidul Țărănesc Polonez se bucura de un larg sprijin popular la sate, și în absența partidelor principale de centru și de dreapta, PPR a fost principalul oponent al comuniștilor. Conștienți fiind de lipsa sprijinului popular, PPR s-a opus insistenței lui Mikolajezyk de a organiza alegeri libere, promise la Yalta, tocmai pentru a evita situația care s-a produs in Ungaria în noiembrie 1945.

Doi ani i-au trebuit Partidului Comunist Polonez să elimine de pe scena politica Partidul Polonez Țărănesc, folosind violența, frauda electorală, intimidarea. Falsificarea referendumului din 30 iunie 1946 a ramas unul dintre secretele erei comuniste.

Confruntarea finala cu PSL aavut loc la data de 19 ianuarie 1947. Mii de activiști ai PSL și peste 100 de candidați au fost deținuți de autorități, iar numărul secțiilor de votare a fost drastic redus. Jocul electoral condus de către comuniști a adus cu sine o veste putin surprinzătoare: blocul comunist PPR a obținut 80% din voturi, pe cand PSL doar 10%. Un studiu recent arată faptul că, deși a existat o ușoară intimidare din partea comunistilor, PSL a primit între 60-70% din votul popular. Cu toate că la Yalta au fost promise alegeri libere, desi au existat proteste din partea Marii Britanii și Americii, acestea n-au avut niciun efect, ci au contribuit la ruptura între Est și Vest.

Noul guvern, format în februarie 1947, era un guvern permanent condus de catre Jozef Cyrankiewicz, un politician flexibil care a rezistat ca prim-ministru până în 1970, întimp ce ministerele cheie continuau să rămână în mâinile comuniștilor. În octombrie 1947 Mikolajczyk a părăsit țara, iar ce a mai ramas din PSLa fost absorbit de către comuniști. În noiembrie 1949 a fost formal inclus în ZSL(Partidul Țărănesc Unit), un partid comunist. În pofida inaugurării aparentei constituții democratice în 1947, puterea a fost transferată Biroului Poltic al PPR, al carui secretar general a fost numit direct de către Stalin.

Pentru comuniști, era o problemăpe scena politică Partidul Social Polonez(PPS), ai caror lideri nu prea și-au manifestat interesul față de comunismul sovietic. Desi PPS a fost reconstituit după război ca un partid de stânga, în colaborare cu PPR, numeroși socialiști din diferite domenii așteptau egalitate pentru partidul lor în cazul în care doreau să evite sovietizarea. Sperau la o reîntoarcere la pluralism, la autonomia organizațiilor, sindicatelor și cooperativelor. Dar prin asocierea acestora cu nelegiuirile PPR și colaborarea cu aceștia, socialiștii au fost priviți ca având aceeași politică comunistă.

În 1947, 1948 în condițiile Războiului Rece, Moscova și-a extins influența asupra țărilor satelit. Acestea au fost obligațe să respingă Planul Marshall șisă accelereze adoptarea modelului politic, economic și social sovietic. În 1948, după ruptura dintre Stalin și Tito, au fost luate măsuri pentru eliminarea așa numitelor deviații titoiste sau naționaliste în partidele comuniste ale blocului sovietic. În 1948, Wladyslaw Gomulka, propunea o ușoară politică socialistă, a fost demis din postul de prim ministru, oferindu-i-se postul de secretar general al Comitetului PPR de

către Bierut. În decembrie 1948, PPS a fost de acord să se unească cu PPR pentru a forma PZPR(Partidul Muncitoresc Polonez), sub numele căruia comuniștii urmau să guverneze Polonia până în 1989.Potrivit concepţiei leninist-staliniste, P.M.U.P se prezenta ca un partid de tip nou al cărui principal scop era să exercite dictatura proletariatului, dar în realitate însemna dictatura conducerii partidului.

Partidul încuraja cultul personalităţii lui Bierut şi al lui Stalin, avea o structură ierarhizată, și  manifesta o disciplină menită să ducă la îndeplinirea directivelor venite de la centru. Împotriva celor care nu îndeplineau linia trasată de partid s-a declanşat un amplu proces de epurare, în urma căruia efectivul numeric al partidului a scăzut în mod considerabil.6

Toate partidele poloneze mari de după război au fost, fie interzise, fie obligate să se dizolve sau absorbite de către comuniști. Cele din urmă au fost folosite de către comuniști ca o dovadă a pluralismului politic. Hegemonia PZPR era evidentă, acest lucru fiind reliefat de controlul partidului în toate instituțiile statale, așa numitul fenomen de nomenclatura.

Pentru a atrage adepti în partidul comunist, membrii PZPR ofereau oportunități de carieră celor care dețineau cât de puțin o educație formală. În iulie 1952, modificarea noii constituții de către Stalin, a consacrat lucrătorii industriali ca făcând parte din înalta clasă socială, și a proclamat crearea Republicii Populare Poloneze. În constituţie era menţionat că puterea era deţinută de poporul muncitor, noua putere avea la bază dictatura proletariatului și era întemeiată pe alianţa dintre muncitorime şi ţărănime, rolul conducător aparţinând clasei muncitoare. A fost desfiinţat principiul separării puterilor în stat. Nu apărea formula de proprietate privată, ci proprietate individuală a cetăţenilor.

Constituţia oferea baza trecerii la naţionalizarea şi planificarea economiei în baza concepţiei P.M.U.P, mijloacele de producţie aparţin statului. Încă din 1950, s-a urmărit transformarea gospodăriilor ţărăneşti în gospodării colective şi lichidarea sectorului capitalist de la oraş7. Alegerile după 1952 au dat câștig de cauză așa numitului Frontului Națiunilor Unite, dominat de către PZPR, cu 99% de procente. Rolul Sejmului era unul fictiv, controlul total aparținând comuniștilor.

Populația se afla sub controlul poliției și aparatului de securiate, iar teama de informatori a asfixiat relațiile sociale și dreptul la exprimarea opiniei. Între 1945 si 1956 au fost eliberate 5.000 de sentințe la moarte din motive politice, iar jumătate din ele au fost executate. Au intrat sub controlul Partidului Comunist Polonez sistemul judiciar, comerțul, organizațiile studențești, presa. Însă Stalin nu a avut încredere totală în armata poloneză,al carei corp armat a fost eliminat și înlocuit în noiembrie 1949. Începând cu anul 1950, s-a intensifivat controlul sovietic asupra armatei, miliţiei şi securităţii prin intermediul lui Rokossowski, un mareșal sovietic care supraveghea interesele conducerii de la Kremlin. Acesta a început reforma armatei şi a industriei

6http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/polonia-sf-iat-ntre-hitler-i-stalin#_ftn217 Ion Constantin, Polonia în secolul totalitarismelor 1918-1989, Bucureşti, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, 2007, p. 406-407.

militare, iar în mai 1950 a declanşat o amplă epurare în armată.La sfârșitul anilor 1952, trei sferturi din armata poloneza conținea cetățeni de origine sovietică. Sute de prizonieri polonezi au continuat să fie prinși în ghearele Gulagului.

A fost impusă economia planificată. În 1950, Hilary Mine, a lansat Planul pe Șase ani, un program care propunea dezvoltarea rapida a industriei ușoare. Acesta și-a arătat eficiența prin apariția combinatului siderurgic Lenin in Nowa Huta, un nou oraș socialist. Pe fondul Razboiului Korean, industria s-a orientat catre fabricarea de armament. Numeroși tineri, în general oamenii săraci, țăranii, au fost duși în pensiuni promițăndu-li-se un viitor mai bun. Dar statul a oferit cetățenilor condiții de trai în limitele bunului simț, deși favoriza persoanele care lucrau în sectorul industrial. Cu toate acestea, șomajul părea să dispară după cel de-al Doilea Război. Regimul a încercat să atragă de partea sa sute de țărani și muncitori, cărora li s-au oferit locuri de muncă în zonele urbane.

Dar în timp ce industria se afla într-o creștere vertiginoasă, agricultura avea de suferit. De când au fost împărțite țăranilor pămanturi arabile, în 1944 și 1945, comuniștii au început încă din 1949 procesul de colectivizare. În 1955, aproape un sfert din pământuri aparțineau întreprinderilor colective, fermelor de stat, deși majoritatea se aflau în apropierea fostelor teritorii germane.

Sistemul educațional urmărea și el îndoctrinarea populației în spiritul marxist-leninist, și crearea unei noi Inteligenția. Țăranii tineri și proletari ai locului erau încurajați să urmeze studiile, în timp ce tinerii cu un trecut reacționar sau burghez erau îndepărtați. Programele au fost revizuite în stil marxist-stalinist, iar predarea limbei ruse a devenit obligatorie începând cu clasa a IV-a primara și s-a pus accent pe promovarea culturii ruse in parallel cu denigrarea celei occidentale8.Tinerii cu vârsta cuprinsă între 14 si 25 de ani dobândeau statutul de pionieri sau erau incluși în organizațiile Komsomol. Masa largă de oameni a fost îndoctrinată prin intermediul publicațiilor scrise, subvenționării sălilor de cinema, a teatrelor, sălilor de concert, al căror conținut cultural era strict controlat. Tot ce era considerat religios, anti-rus era exclus. Spre exemplu, în 1951, toate departamentele universitare engleze au fost închise, cu excepția Warsaw-ului. Cei care se împotriveau sistemului sau care încercau să demonstreze faptul că realitatea este cu totul și cu totul diferită de ceea zice Partidul Comunist, erau îndepărtați.

Singura care a continuat să existe ca o altrnativă etică și spirituală a sistemului a fost Biserica Romano-Catolica, care a rezistat cu greu atacurilor violente ale ateismului stalinist. Faptul că în 1949, Papa Pius al XII-lea a amenințat că va excomunica toți catolicii, membri ai partidului comunist, și faptul că Vaticanul nu recunoștea noua frontieră vestică a Poloniei și a continuat, până în 1956, să recunoasă guvernul polonez din Londra, a întărit rezistența la atacurile împotriva Bisericii. În pofida unei înțelegeri între Biserică și autorități în 1950 prin care loialitatea Biseicii a fost recompensată cu un oarecare grad de autonomie, activitatea religioasă în societate a fost descurajată. Au fost folosite diverse trucuri pentru a rupe legăturile Bisericii

8Ion Constantin, op.cit. pag. 384-385

catolice cu Roma și pentru a intra sub controlul total al Statului. Planul ridicol al Biroului de a seculariza Wirsow si de a dărâma turlele bisericilor nu a fost implementat, dar în 1951, a apărut în centrul orașului Palatul cultural și științific, simbol al dominației sovietice.

Punctul culminant al campaniei împotriva Bisericii a fost atins în 1953 când statul ți-a asumat controlul în cee ce privește numirile Bisericii și a cerut un grad de loialitate din partea clerului față de stat. Noul arhiepiscop, Stefan Wyszynski, este unul dintre cei care eu refuzat acestea. Refuzul arhiepiscopilor a adus cu sine și încarcerarea acestora și închiderea numeroaselor mănăstiri și biserici. Renumitul hebdomadar catolic Tygodnik Powszechny( Universal Weekly) din Cracovia a fost interzis din cauza faptului că a refuzat sa publice un panageric, dupa moartea lui Stalin în 5 martie 1953.

În timp ce stalinismul își extindea influența asupra Poloniei, polonezii exilati în Marea Britanie, în jur de 150.000, au continuat să fie un grup omogen datorită partidelor politice de dinaintea războiului și a noilor grupuri politice care au continuat sa mențină o legatură a celor exilati din toată lumea. Aceștia așteptau schimbări pe plan internațional care ar favoriza scopul lor de a se reîntoarce în țară

Așa cum Marea Migrație din 1830-1840 a tras un semnal de alarmă asupra despotismului țarist, asa și cea de-a Doua Emigratie a avertizat Vestul asupra pericolului anunțat de comunismul sovietic. Exilatii și-au legat speranțele de succesul din decembrie 1952 cand Camera Reprezentativa a US a declarant ca URSS e responsabilă de masacrul din Katyn. Izbucnirea Razboiului Korean au reprezentat un impuls în speranța că problemele poloneze vor reveni pe arenainternațională. Guvernul US a refuzat oferta generalului Ander de a recrea o armată poloneză în vest, dar a încercat să atragă de partea sa o varietate de grupuri exilate în scopul spionajului, care a deviat de la scopul primordial a exialtilor de a lupta împotriva comunismului polonez.

Perspectivele politice ale celor exilați erau adesea contradictori. August Zaleski fost ministru de externe l-a succedat pe Rackiewicz în postura de președinte în exil după moarte sa în 1947 dar a produs înstrainare în rândurile partidului socialist și cel naționalist. Apoi acesta a refuzat să predea funcția odată cu expirarea mandatului.

Un corp prezidențial opus a fost așa numitul ’’Consiliu al celor trei’’ format din: generalul Anders Tomasz Arciszewski înlocuit după moartea sa cu generalul Bor-Komorowski și contele Eduard Razynski, un înalt și distins diplomat și fost amasador la curtea St. James. ’’Consiliul celor trei’’ a câștigat un suport numeros în timp ce opoziția a cărei popularitate era în continuă scădere a fost chiar mai afectată de decizia a doi prim-miniștri de a se întoarce în Polonia comunistă.

Lansând o aprigă campanie propagandistă în 1955 ce avea drept țintă diaspora poloneză, autoritățile comuniste poloneze au subminat rolul politic al celor aflați în exil. În ciuda caracteristicilor totalitariste, stalinismul polonez niciodată nu adevenit o clonă a regimului

sovietic și a evitat anumite excese întâlnite în alte state satelit precum: condamnările în masă din Ceho-Slovacia și Ungaria din 1949-1952.

Atitudinea politică post-stalinistă a reprezentat un proces lent și limitat în primă fază de partidul muncitoresc unit polonez (PZPR). A început cu demiteri discrete din cadrul aparatului de securitate polonez în 1953. În decembrie 1954 ministerul securitații publice a fost restructurat iar notoriul șef din fruntea lui Rachiewicz a fost transferat fără împotrivire la ministerul fermelor de stat.

Gomulka care se afla în arest încă din august 1951 a fost discret eliberat din închisoare. În ianuarie 1955 comitetul centra al PZPR a condamnat public acțiunile din perioada stalinistă. S-a dovedit din ce în ce mai greu pentru conducători partidului să suprime criticile nterne, multe dintre ele aparținând tinerilor comuniști asociați cu săptămânalul ’’Po prostu’’ și a unei gazde a clubului de discuții ce era comercializat pe tot cuprinsul țării.

În literatură un atac asupra realismului socialist a fost lansat de Marck Hlasko un tânăr exponent rebel al realismului negru în timp ce poetul Adam Wazyk a pus sub semnul întrebarii ’’mărețul preț plătit pentru construirea socialismului’’.Pe 21 octombrie un nou birou de conducere avându-l pe Gomulka ca prim-secretar a fost ales.

Deși îngrijorat în ceea ce privește intențiile sovieticilor Gomulka a trebuit să tempereze așteptările entuziaste ale poporului ce îl considera un lider adevărat al națiuni ce se va ridica împotriva dominației comuniste. Efectul demoralizator declanșat de suprimarea brutală a revoluției din Ungaria din noiembrie 1956 a venit în avantajul lui Gomulka și a demonstrat Poloniei limitele toleranței sovietice.

Polonia a rămas în interiorul blocului sovietic iar partidul comunist și-a păstrat monopolul asupra puterii, cu toate acestea schimbările ce au urmat numiri lui Gomulka sunt văzute sub forma unei rupturi radicale față de trecutul stalinist și au deschis drumul către un regim mai blând. A fost un punct de cotitură în istoria de după război a Poloniei.

Rakossovsky a fost demis din fruntea armatei poloneze și s-a întors în URSS. Acțiunile poliției politice au fost moderate , uni din cei mai răi torționari staliniști au fost puși sub acuzare.

Cei mai detestați directori de fabrici au fost demiși și înlocuiți cu noi lideri din rândul muncitorilor în timp ce au fost create consilii muncitorești văzute ca un antidot pentru ca metodele birocratice rigide. Formele colective au fost desființate, cardinalul Wyszynski a fost eliberat și autoriatea lui restaurată.

S-a ajuns la un compromis cu Biserica care se obliga să ajute la restabilirea țării, educația religioasă a fost reintrodusă în școli și cinci deputați catolici ai grupări Znak au fost introduși în grupul Sejm. Gomulka a renegociat cu Moscova în avantajul Poloniei un număr de înțelegeri politice și militare: URSS nu mai cumpăra carbune polonez la sub preț și repatrierea a peste 200.000 de polonezi deținuți de URSS,călătoriile în străinătate au fost ușurate la fel ca și

contactul cu polonezii din vest. În 1960 SUA a acordat Poloniei statutul de cea mai favorizată națiune.

Denunțarea stalinismului de către Krushchev în timpul celui de-al 20 congres al partidelor comuniste în data de 25 februarie 1956 a reprezentat un mesaj clar că vechile represiuni trebuie să dispară. În Polonia și Ungaria a reprezentat un puternic imbold către schimbare.

Moartea lui Beirut la Moscova în 12 martie 1956 a crescut presiunea pusă pe staliniști, de asemenea a constituit o oprtunitate pentru partidul muncitoresc polonez unit, acum condus de Edward Ochab de a se distanța de eufemismul perioada erorilor și a distorsionărilor de care Beirut putea fi învinuit. Diminuarea nivelului de frică pe teritoriul țării și existența standardelor de trai scăzute au condus la demonstrații în masă în orașul Poznań pe 28 iunie 1958.

Mulțimi cu steaguri naționale și cântând imnuri religioase au cerut pâine și libertate, sediile poliției politice și ale PZPR au fost atacate. Deși păzite de trupe și de tancuri protestatari din Poznań au reușit să ofere o mărturie în ceea ce privește criza în care se afla sistemul polonez comunist.

Participarea a peste 1.000.000 de pelerini la sanctuarul Madonnei negre în Czestochowa pe 25-26 august 1956 pentru a comemora 300 de aniversare de la eliberarea de sub invadatori suedezi. În interiorul partidelor ai cărui lideri deveniseră izolați față de populație două strategii opuse erau propuse pentru a rezolva criza.

Susținătorii reformelor doreau o liberalizare sistematică a sistemului în timp ce membri mai conservatori încercau direcționarea furiei populației către ’’țapi ispășitori’’, incluzând membri evrei ai discreditatului aparat de securitate. Grupul reformist a reușit să atragă de partea sa mulți muncitori și intelectuali de partid și să ajungă la o înțelegere cu Gomulka.

Liderul partidului Ochab a ales cu înțelepciune să cedeze de bunăvoie conducerea acestuia , însă Moscova nu a fost consultată în această. Astfel în 19 octombrie 1956 cândcomitetul centra al PZPR s-a reunit în sesiune pentru a rezolva criza internă, forțele sovietice staționate în Polonia au început să se îndrepte spre Varșovia.

Existau de asemenea consolări și chiar atracții către lumea vestică. Determinați să înlăture regimul comunist, liderilor din exil le-a fost greu să se acomodeze cu realitatea poloneză. Cu mai multă imaginația a răspuns Institutul Literar, de la periferia Parisului, fondat de Jerzy Giedroyc, un politolog cu viziune și, într-un fel, un ”copil problemă” printre exilați. Jurnalul lunar Kultura, pe care Giedoyc l-a edicat cu ajutorul asociatului său Juliusz Mieroszeski9, s-a dovedit a fi cea mai influentă publicație poloneză din afara Poloniei, din întreaga perioadă a Războiului Rece. În

9Juliusz Mieroszewski- ( 2 februarie 1906 – 21 iunie 1976) a fost un jurnalist polonez, publicist și comentator public. A scris sub pseundonime precum "J. Calveley" și "Londyńczyk" (Londonezul)- Snyder, Timothy (2003). The Reconstruction of Nations. Poland, Ukraine, Lithuania, Belarus, 1569-1999. Yale University Press. pp. 220–231.

locul clasicii chemări către înlăturarea regimului, aceștia au îndemnat la influențarea evoluției comunismului printr-o politică a ușilor deschise.

În paginile jurnalului Kultura apăreau operele unora dintre cei mai buni scriitori polonezi aflați în exil, inclusiv foști membri de partid ce lucraseră în Varșovia precum Milosz, opere ale unor la fel de cunoscuți scriitori ce trăiau în Polonia ( ce scriau sub pseudonime sau sub anonimat), cât și ale unor scriitori sovietici acăror operă fusese interzisă în U.R.S.S. Kultura propunea încetarea conflictelor istorice între polonezi și vecinii lor apropiați: cerea acceptarea pierderii orașelor Vilnius și L`viv , pierdere considerată de mulți dintre cei exilați un drep istoric și legal al polonezilor, în numele îmbunătățirii relațiilor cu Ukraina și cu Lituania. Kultura a abordat de asemenea problema evreilor, problemă în mare parte ignorată de publicațiile poloneze.

În ciuda controlului strict al granițelor Poloniei comuniste, mesajul revistei Kultura a ajuns la un număr însemnat de tineri, elevi și studenți și a avut un efect benefic asupra intelectualității poloneze post-belice și chiar asupra vecinilor Poloniei. Regimul lui Gomulka a obținut larga acceptare a populațieiîn timp ce relativa stabilitate a țării a înlăturat nevoia de represiune preventivă. În Cultură, eliberată de constrângerile ideologice, a existat o înflorire începând cu anul 1956. Compozițiile muzicale inovative ale compozitorilor precum Witold Lutoslawski și Krzystof Penderecki și-au câștigat rapid un renume internațional, în veme ce fantasticele filme de război ale lui Andrzej Wajda au marcat o renaștere din cenușă a cinematografiei poloneze post-belice.

Slawomir Mrozek și-a publicat prima operă satirică, iar Stanislaw Lem și-a început lunga carieră ca cel mai bunautor polonez de opere science-fiction. Noi coruri și cabarete studențești au introdus o atmosferă proaspătă în lumea artei. Pluralismul era mai tolerat în lumea academică. Succesul la Jocurile Olimpice din Roma în anul 1960 a stimulat renașterea mândriei naționale. Polonia devenise cea mai liberală țară din blocul sovietic, sau cum unii o numeau, cea mai fericită baracă din tabără.

Cu toate acestea, cei ce se așteptau la o chiar mai mare liberalizare a sistemului au avut parde doar de dezamăgire. În pofida curajului de care a dat dovadă în anul 1956, Gomulka a fost neînduplecat în respingerea revizionismului și a adoptării unor reguli care să se asemenea celor dintr-un regim democratic. În Octombrie 1957, jurnalul Po Prostu a fost dezființat forțat, iar în 1958 sindicatele au fost dizolvate și înlocuite cu grupuri aflate sub controlul Partidului. Autoritățile au început gradual atacul asupra întelectualilor comuniști revizioniști până ce au creat o întreagă campanie violentă ce avea drept scop aducerea ”pe linia dorită de Partid” a tuturor intelectualilor și scriitorilo: în 1963 Mrozek a părăsit Polonia, iar foarte popularul scriitor Melchior Wankowicz, care revenise din exil în anul 1956, a fost condamnat la trei ani de închisoare în 1964 pe baza unor dovezi ce ar fi făcut din acesta un ”atentator la interesele Republicii Populare Poloneze.

În 1965, doi tineri membri de partid revizioniști, Jacek Kuron și Karol Modzelewski, ce au argumentat faptul că țara este condusă de membrii ai birocrației partidului și nu de către muncitori, au fost eliminați din rândurile Partidului, fiind urmați un an mai târziu de un eminent profesor de filosofie, Leszek Kotakowski.

Așteptările în ceea ce privește o reformă economică nu au fost îndeplinite. Menținerea unei planificări rigide, continua atenție oferită industriei grele și incopetența luiGomulka10 în probleme economice a condus doar la minore îmbunătățiri ale traiului în anii ”60. Agricultura poloneză a stagnat. În fața dezvoltării fermelor private au fost puse multe obstacole în vreme ce fermele comune (colectiv) ce erau susținute de stat au rămas în bună parte ineficiente. Lipsa alimentelor, în special a cărnii, a continuat să producă mari probleme în societatea poloneză timp de decenii. În anii ”60, diferența între standardele de viață din Polonia și cele din statele vestice (chiar și față de cele mai sărace, precum Spania) a început să se mărească substanțial. De asemenea, a existat odezființare a pactului făcut cu Biserica Catolică.

Până în 1961 instrucția religioasă în școli fusese eliminată și limitări guvernamentale stricte au fost puse asupra clădirilor noilor biserici. Ruperea totală a relațiilor dintre Biserică și Stat s-a realizat între anii 1965-1966. În noiembrie 1965, boshop-ul Poloniei a trimis o scrisoare formală către episcopatul Bisericii Romane Catolice Germane, căutând o împăcare între cele două națiuni. Deși reamintea de distrugerile suferite de Polonia din cauza Germaniei naziste, erau recunoscute pierderile germane realizate de către polonezi.

Pentru Gomulka, acest lucru a reprezentat o interferare de neiertat a Bisericii cu afacerile externe ale țări, acțiune agravată de tensiunile crescânde ale autorităților comuniste cu lumea vestică. Dar oricare ar fi fost victoriile guvernului asupra imaginii Bisericii, acestea au fost anulate în anul ce a urmat. Comemorarea a 1000 de ani de creștinism în Polonia ( de la botezul lui Mieszko11 în 966) a confirmat loialitatea și credința poporului polonez . Autoritățile au încercat introducerea unui eveniment care să diminueze participarea la comemorare însă au făcut doar să-și afecteze propria imagine.

Afectată de eșec, conducerea partidului comunist a renunțat la alte eforturi de diminuare a evenimentului religios , iar poziția Bisericii era întărită, încet dar sigur, de către cardinalul

10Władysław Gomułka- (6 February 1905 – 1 September 1982) a fost un activist comunist polonez și om politic. A fost liderul de facto al Poloniei de după al doilea război mondial până în 1948 și apoi din nou din anul 1956 până în 1970. Gunther, John (1961). Inside Europe Today. New York: Harper & Brothers. p. 33211Mieszko I (n. c. 935 — d. 25 mai 992) a fost duce al polanilor, fiind primul conducător atestat al statului polonez din dinastia Piast. El este fiul lui Siemomysł; nepotul lui Lestek; tatăl primului rege polonez încoronat Boleslau I cel Viteaz. Mieszko I al Poloniei a fost botezat în anul 966 de misionari din Regatul Ceh. Creștinarea Poloniei a început în această perioadă și s-a desfășurat concomitent cu combaterea credințelor slave păgâne.Historical dictionary of Poland. Greenwood Publishing Group. 1996. 

Wyszynski. În ultimii ani ai deceniului șase, biserica poloneză a avut chiar posibilitatea de de a trimite 800 de preoți, măicuțe și călugări ca misionari.

În doar un an, țara intră într-o altă perioadă de instabilitate. Deși Gomulka reușise să tempereze vocile revizioniștilor din interiorul partidului, o amenințare chiar mai mare și sinistră se năștea în interiorul aparatului de stat sub forma unui grup anti-intelectualist ce se folosea de o strategie nașionalistă cu scopul obținerii puterii. Condusă de Mieczyslaw Moczar, deputat al ministerului interior și un controversat luptător comunist de guerrila din timpul războiului, gruparea așa numiților ”Partizani” a susținut un naționalist extremist ce era anti-german, anti-ucrainian și anti-semit. Aceștia au oferit chiar și o parțială reabilitare foștilor luptători AK 12 din timpul războiului. Țintele ”Partizanilor” au post pro-revormatorii din rândurile Partidului precum și scriitori și regizori cosmopolitani.

Tensiunile din interiorul Partidului, dintre Moczar pe de-o parte și reformiști pe de alta, au avut un deznodământ dramatic în 1967-8. Atitudinea de condamnare Israelului și Zionismului de câtre URSS și multe dintre statele satelit din timpul conflictului dintre Israel și Statele Arabe nu a fost împărtășită de către minoritatea evreiască poloneză și nici de un număr considerabil de tineri polonezi. Gomulka personal nu avea convingeri anti-semite (și soșia sa avea origini evreiești), dar condamnarea publică către ”zioniștii” polonezi ce văzut victoria israeliană ca pe o potențială ”a cincea coloană” a reprezentat o excelentă oportunitate pentru Moczar și susținătorii săi de a exploata anti-semitismul în căutarea lor pentru putere.

Într-un climat politic dominat de isterie ce se asemăna cu o vânătoare de vrăjitoare, un număr considerabil de membri vechi de partid cu origini evreiești au fost expulzați din posturi. Un atac a fost pornit și împotriva tinerilor reviziționiști al căror suport pentru mișcarea reformatoare a lui Dubeek din Ceholovacia deranja autoritățile comuniste poloneze.

Actul final al Partizanilor în scopul înlăturării lui Gomulka s-a desfășurat după ce studenții au ovaționat elementele liberale și anti-rusești din sceneta Forefathers a lui Mickiewicz a cărei premieră a avut loc în Varșovia, pe scena Teatrului Național în Ianuarie 1968. Într-o încercare neinspirată de cenzură culturală, probabil dirijată de Molczar pentru a crea nemulțimire, Gomulka a ordonat suspendarea piesei.

Protestele studenților din Varșovia și mai târziu din toate orașele studențești au fost întâmpinate cu violențe din partea forțelor de ordine și cu sute de arestări. În toată țara, zeci de demonstrații ,orchestrate de presa aflată sub controlul lui Moczar, s-au desfășurat împotriva ”zioniștilor”, studenților și a ”criminalilor staliniști”. Contra-mișcări au venit din partea Bisericii, Uniunii Scriitorilo și micul grup parlamentar catolic ZNAK. Gomulka a încercat apoi să

12Mișcare de rezistență anti-fascistă din timul celui de Al Doilea Război Mondial ce avea în frunte armata poloneză de stat. A fost cea mai puternică mișcare de rezistență, activând atât în teritoriile Germaniei Naziste cât și în cele sovietice.- Marek Ney-Krwawicz, The Polish Underground State and The Home Army (1939–45). Tradus din poloneză de către Antoni Bohdanowicz pentru publicația London Branch of the Polish Home Army Ex-Servicemen Association.14 March 2008

tempereze aprigile porniri anti-semite, însă răul era deja făcut: aproximativ 20.000 de oameni cu origini evreiești, cea mai mare parte fiind bine integrați în societate și aproape toți făcând parte din rândurile intelectualilor alături de un număr de intelectuali non-evrei, au fost forțați să părăsească țara.

Deși Gomulka a supraviețuit asaltului lui Moczar, imaginea regimului comunis din Polonia a avut de suferit. Cu adevărat, campania anti-semită a lăsat vederii goluri ale ideologiei marxiste realizată de comuniștii polonezi. Ostilitatea aspră față orice formăde revizionism, polonez sau cehoslovac, și dorința de a rămâne în grațiile Moscovei, l-au determinat pe Gomulka să sprijine invazia sovietică din Cehoslovacia în august 1968 cu aproximativ 28.000 de trupe poloneze.

Pentru moment, Partidul deținea puterea și gloria însă se înstrăinase față de tânăra generație educată prin metodele brutale ale poliției și prin propaganda excesivă. Convingându-se că reforma nu era realizabil din interior, reformiștii au abandonat treptat doctrina marxistă și au început colaborarea cu studenții activiști non-marxisți și cu intelectualii liberali catolici. Deteriorarea situației economice și criza alimentară îl lipsi pe Gomulka de autoritate. Nici măcar succesul în politica externă, reprezentat de tratatul semnat cu Germania de Vest a lui Will Brandt din 7 dec 1970 în care erau recunoscute de facto granițele Poloniei post-belice, nu a fost de mare ajutor în recăpătarea autorității.

Dar oricât de satisfăcuți ar fi fost Gomulka și membri echipei sale după semnarea tratatului de la Bonn, toată mulțumirea a dispărut o săptămână mai târziu odată cu declanșarea unui șir de revolte/greve în porturile Gdansk și Gdynia. Un program de reformă modest, prin care se intenționa oferirea unei relative independențe pentru unele fabrici și îmbunătățirea sistemului salarial, a luat o turnură negativă când, în primă fază, o creștere alarmantă a prețurilor la mâncare a fost introdusă fără avertizare pe data de 12 decembrie.

A fost o puternică lovitură pentru familiile din clasa muncitoare care cheltuiau până la 60% din venituri pe mâncare. Sincronizarea, scumpirile realizându-se cu puțin înaintea Crăciunului, pentru care familiile poloneze făceau pregătiri intense, a fost caracterizată ca fiind produsul unei stupidități evidente.

Răspunsul inept și brutal al autorităților în fața grevelor, în special uciderea unor muncitori aflați în drum spre locul de muncă în data de 17 decembrie în Gdynia, a condus la o veritabilă revoltă a muncitorilor din întreaga parte de nord a țării. Cererilor de nivel economic li s-au alăturat cereri legate de crearea unor uniuni comerciale independente, lucru aflat în totală contradicție cu principiile leninismului, care susținea că aceste uniuni în comunism sunt nimic altceva decât purtători ai mesajelor Partidului către masele de oameni.

Amenințată de o destabilizare totală a țării,Moscova a acceptat retragerea din funcție a lui Gomulka și înlocuirea acestuia cu Edward Gierek13 în data de 20 decembrie 1970. Fiind lider al 13Edward Gierek – (6 January 1913 – 29 July 2001) a fost un politician comunist polonezAcesta l-a înlocuit pe Władysław Gomułka ca Prim-secretar al Partidului Muncitorilor Polonez Unit în Republica Poloneză Populară. A

partidului regiunii Silesia Superioară, Gierek și-a câștigat reputația de bun manager, iar cariera sa în interiorul partidului se afla în ascensiune încă din 1968.

Noi revolte au izbugnit în ianuarie, iar pe data de 23 ianuarie, întreg orașul-port Szczecin a fost paralizat de o grevă generală. Apelurile personale ale lui Gierek față de muncitorii din Szczecin și Ddans, promisiunea unor reforme și a îmbunătățirii straiului, acompaniate de eliberarea unor muncitori arestați și de schimbări la nivelul ministerelor și Partidului au ajutat la rezolvarea crizei. Cu toate acestea, a fost nevoie de încă o lovitură venită din partea muncitorilor din industria textilă din orașul Lodz, oraș neglijat de autorități de la terminarea războiului, pentru ca prețurile să revină la stagiul inițial în ziua de 15 feb.

Deși sfârșitul crizei a adus o oarecare speranță populației, Gierek și echipa sa au pus capăt tuturor încercărilor ulterioare de creare a unor uniuni comerciale cu independență crescută. Mincitorii au rămas resemnați, deși conștienți de puterea lor. Naționalis-comunistul Moczar, ce a încercat înlăturarea lui Gomulka în 1968, a fost repartizat pentru a fi temperat, într-un post al ministerului interior în primăvara lui 1971, după care Gierek a început cu abilitate o politică de menținere a posibilelor amenințăr din interiorul partidului la nivele joase de putere.

Relațiile cu Biserica, văzute acum drept esențiale pentru menținerea păcii în interiorul țării, au fost îmbunătățite. În Iunie 1972, Papa Paul al VI-lea a recunoscut administrația ecleziastică post-belică din fostele teritorii ale Germaniei. A existat o liberalizare culturală, cu precădere în domeniile teatrului experimental și al regiei. Represiunile au scăzut în intensitate, iar propaganda de stat susținea uniunea morală și polotică a poporului polonez.

Decizia reconstrucției castelului Regal din Varșovia, care fusese distrus de către naziști, a fost întâmpinată cu bucurie atât de polonezii din interiorul țării cât și de cei din exteriorul ei. Guvernarea lui Gierek a fost chiar capabilă de a atrage un număr considerabil de polonezi din afară țării în colaborări în cultură și în mediul de afaceri. Pe de altă parte, continua emigrație către Vest a polonezilor din regiuni precum Mazuria, Silesia sau Kashub, din pricina unei înstrăinări față de țară datorată adminitrației insensibile, reprezenta o pată neagră pe obrazul regimului comunist.

Cheia dezvoltării puterii regimului lui Gierek a reprezentat-o expansiunea economiei, alimentată de împrumuturi vestice ce au urcat până la 24 de miliarde de dolari, și introducerea tehnologiilor moderne ce aveau drept scop creșterea importanței Poloniei pe piața comercială mondială. Politica economică autarhică a lui Gomulka a fost abandonată. Au existat îmbunătățiri semnificative a condițiilor de trai. S-a pus accentul îndeosebi pe lipsa de locuințe și mașini personale, astfel în zece ani (1970-1980), numărul deținătorilor de autovehicule a crescut de la 450.000 până la aproximativ două milioane.

fost înlăturat de la putere în urma înțelegerii din orașul Gdańsk, ce a pus capăt grevelor și protestelor de mare amploare, dintre statul comunist polonez și muncitorii din (Uniunea Comercială Liberă).  Time magazine article from 21 December 1981 Poland: Crackdown on Solidarity

Scăderea interdicțiilor în ceea ce privește valuta, a afăcut posibil comerțul cu produse rare cumpărate din vest. Pentru un timp, statul a continuat subvenționarea construcției de locuințe, a transportului, sărbătorilor și servicilor sociale aducând chiar tărani independenți în interiorul serviciului de securitate socială. Gierek a efectuat vizite în câteva din țările vestice, inclusiv Statele Unite, iar în schimb a primit vizitele unor președinți europeni precum Giscard d`Estaing (Franța) și ai U.S.A. precum Nixon, Ford și Carter.

Dar miracolul economic al regimului lui Gierek era construit pe baze instabile : Economia centralizată funcționa ineficient condusă de o elită privilegiată și lacomă a Partidului și avea drept pilon principal industria grea, unde nu se realizaseră modernizări structurale. Multe dintre investiții au fost deficitar direcționate și cu adevărat irosite. Multe produse poloneze destinate exportului s-au devodit a avea o calitate îndoielnică și au eșuat pe piețele externe. Prețul produselor importate precum petrolul a crescut, în timp ce ratele împrumuturilor puneau piedici în funcționarea economiei.

În 1974 economia dădea semne de eșec, inflația creștea și au reapărut crizele alimentare. În 1976, zahărul a fost raționalizat. Pacea dintre Gierek și popor, începea să se prăbușească. Existau de asemenea neînțelegeri pe scena politică. Cum prețul cerut de Moscova pentru activitatea diplomatică extinsă a Poloniei creștea, elita politică a decis la jumătatea anului 1975 întroducerea în textul constituției clauze precum ”deținerea rolului politic principal de către partid” și faptul că alinața dintre Polonia și URSS era permanentă.

O campanie plină de indignare și nemulțumire condusă de Biserică a reușit oprirea pe jumătate a inițiativei (în textul Constituției fiind introdus doar articolul privitor la rolul Partidului). Caracterul socialist și ideea colectivizării totale au fost de asemenea introduse în textul constituțional. Întreaga acțiune a generat o mișcare opusă ce conținea atât Biserica Catolică Poloneză cât și membri ai intelectualității și foștii revizioniști comuniști, fapt cu puternică importanță pe viitor.

Guvernul a fost în continuare discreditat când, confruntându-se cu o creștere a dobânzilor imprumuturilor și a inflației, a anunțat creșteri de prețuri pe 25 iunie 1976. Greve și proteste răspândite au forțat autoritățile să retragă decizia. Deși nu s-au folosit arme de foc(precum în 1956 și 1970) autoritățile au înabușit brutal demonstrațiile. În Septembrie 1976 un Comitet al Apărării Muncitorilor (KOR) a fost creat cu un program organizat și eficient de asistență aș victimelor represiunilor. Primii membri ai KOR proveneau din spații diferite, însă printre cei mai activi se aflau foștii reviziționiști Jacek Kuron și Adam Michnik alături de care a venit și socialistul veteran Jan Jozef Lipski. O colaborare foarte aclamată s-a format între KOR și membri ai elitei intelectuale, colaborare care nu existase în cazurile precedente când cele două grupări își luptaseră bătăliile separat.

În septembrie 1977, Kor si-a făcut cunoscută intenția de a deveni o instituție publică de apărare a cetățenilor. În ciuda abuzurilor și presiunilor făcute de autorități, KOR a devenit o parte importantă a opoziției, reclamând ilegalități comise de stat și ajutând cu succes la crearea unei

importante (și desigur ilegale) uniuni comerciale în 1978 în orașul Gdansk. Au apărut și alte grupuri disidente, dintre care unele cereau chiar independența Poloniei. În climatul politic cunoscut ca fiind cel mai permisiv din interiorul blocului sovietic, existau numeroase activități și publicații culturale neatinse de cenzură.

Operele unor autori exilați precum și cele ale unor autori interziși au văzut lumina tiparului mod ilegal în interiorul regimului lui Gierek. Au fost totodată organizate cercuri de lectură în locații private, precum și grupuri de discuții ale subiectelor politice și istorice considerate taboo.

Publicațiile polonezilor exilați și stațiile radio poloneze din afara poloniei, precum Radio Europa Liberă14, au contribuit la crearea unui cadru efervescent de distrubuire a ideilor. În același timp, scăderea stricteții călătoriilor în afara țării și răspândirea televiziunii (45% din case aveau acces la televizor în 1975) au contribuit masiv la procesul de trezire și înțelegere a prăpastiei dintre condițiile de trai ale Poloniei și cele din tările vestice. Dependent de împrumuturile externe și semnatar al actului final de la Helsinki privind drepturile omului, guvernul comunist polonez a fost blocat în încercarea de a distruge sau măcar opri dezvoltarea culturii vestice ce înflorea în spatele ordinii oficiale din ce în ce mai stricte.

Biserica Catolică a contribuit semnificativ la crearea unei largi mișcări de sprijin al drepturilor umane, ce a cuprins intelectuali catolici și seculari din opoziție. Autoritatea Bisericii deja întărită de către cardinalul Wyszynski a devenit chiar mai mare, pe neașteptate, când Karol Wojtyla, Arhi-bishp-ul din Cracovia, a fost ales Papă pe 16 Oct. 1978, asumându-și numele de Papa Ioan-Paul al II-lea. Pentru autorități, care au dezaprobat acțiunile viitorului papă, vestea a venit ca un șoc. Pelerinajul triumfal al Papei ce s-a desfăuratdesfăurat de pe 2 până pe 10 iunie 1979, pe care autoritățile nu au îndrăznit să-l oprească, a dovedid nu doar puternica credință a poporului ci și capacitatea societății poloneze de auto-organizare. Referințele Papei la drepturi umane și naționale și apelurile către o atitudine curajoasă și schimbare nu au rămas fără răspuns din partea societății.

Alegerea noului papă a avut un puternic impact liberalizator asupra psihicului național, în condițiile în care , contrar propragandei de stat, situație economic a țării era într-o continuă deteriorare. Chiar și așa, instensitatea protestelor din iulie 1980, după ce guvernul a introdus o mărire nu foarte (page 309) mare de preț la produsele din carne, a luat prin surprindere atât opoziția cât și guvernul. De acestă dată, diferit de 1970 și 1976, protestatarii nu au mai ocupat străzile și nu au atacat sediile de partid, în schimb aceștia au preluat controlul asupra fabricilor și au format comitete de grevă. Încercările de a opri protestele cu creșteri salariale și extra suplimente alimentare au eșuat. Crearea unui comitet de grevă dintre mai multe fabrici din

14Radio Europa Liberă (engleză Radio Free Europe) este o organizație și un post de radio finanțat

de Congresul Statelor Unite care transmite în țările Europei de Est și Orientului Mijlociu. Jacob

Popper: În culisele Europei Libere, ed. Victor Frunză, București, 1992

Gdansk la 16 august, sub conducerea unui elctrician de 37 de ani cu numele de Lech Walesa15, a reprezentat un model de construcție a altor comitete din alteorașe, lucru ce a condus la un punct de cotitură. Pe 17 august, un act cu 21 de puncte a fost înaintat autorităților. Se cerea dreptul de a crea uniuni independente, dreptul la grevă și la libertatea de exprimare.

Mazowiecki un lider catolic jurnalist și Branislaw Geremerk un distins istoric medieval și brav negociator s-a alăturat echipei Wałęsa. Din nou o mare parte a clasei muncitoare poloneze creată de programul comunist s-a întors împotriva birocrației. Când pe 26 august grevele s-au împrășiat până la minele de cărbuni din Silezia și în centrul de activitate polonez, guvernul a avut șanse minime de negociere cu comitetul greviștilor. Gierek a respins sfatul sovieticilor de a folosi forța împotriva greviștilor.

Pe 30-31 august în Szczecin și Gdansk autoritățile ce acționau într-un mod îngreunat au capitulat la ordinul sindicatelor independente. Pentru a-și consolida poziția împotriva unor posibile intrigi guvernamentale sindicatele independente au votat pe 17 septembrie pentru crearea unui singur sindicat național numit Solidaritatea.16 Sub conducerea lui Wałęsa care și-a expus perspicacitatea politică combinată cu dinamism și simțul misiuni.Solidaritatea este construit cu structuri democratice și a devenit centrul unei game largi a grupurilor de protest. Până la jumătatea lui noiembrie avea 8.000.000 de membri, apoximativ o treime din populația poloneză adultă, iar un an mai târziu depășise 10.000.000.

După ce a fost discreditat Gierek a fost înlocuit cu Stanislaw Kania un membru comunist cu experiență.Dezvoltările din Polonia au fost titlurile din întreaga lume iar Premiul Nobel pentru Literatură primit de Milosz în decembrie 1980 a concentrat atenția internațională pe afacerile poloneze.

În vest exista deja o simpatie considerabilă pentru Solidaritatea care s-a bucurat de asemenea și de sprijinul papei polonez. În Moscova și Berlinul de Est exista teamă și alarmare. Președintele Carter a fost informat de situația din Polonia de către Brezezinski și amenințarea cu sancțiunea la adresa Kremlinului prin ’’linia de urgențe’’ pe 3-4 decembrie 1980 a descurajat liderii sovietici.Probabilitatea de rezistență poloneză a fost cu siguranță un alt factor descurajant pentru o eventuală ocupare sovietică care ar fi creat o criză internațională majoră. În orice caz Moscova a rămas neînduplecată în ostilitatea sa și a sprijinit puternic autoritațile poloneze să distrugă Solidaritatea.

Solidaritatea nu a fost un sindicat obișnuit, a evoluat într-o mișcare socială în masă ce se angaja în democratizarea vieții politice și introducerea unor unități de producție autonome. Prin însăși existența sa Solidaritatea a reprezentat o provocare pentru comunismul care monopoliza controlol politic în Polonia și în cele din urmă URSS-ul și Europa de Est. Sub conducerea lui Wałęsa, Solidaritatea nu a rezistat doar la încercările guvernului de a infiltra sucursale regionale și să provoace o ruptură dar a crescut în puterea prin susținerea celor patru ore de grevă 15Lech Wałęsa ( n. 29 septembrie 1943) este un om politic, lider sindical și activist pentru drepturile omului din Polonia. Lider charismatic, a fost cofondator al primului sindicat independent din Europa de Est comunistă,Solidaritatea (Solidarność), a fost laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1983 și a îndeplinit funcția de președinte al Poloniei între 1990 și 1995. War – Profile: Lech Walesa”. CNN. 16 http://www.guardian.co.uk/world/2009/may/31/poland-communism-twentieth-anniversary

generală la nivel național pe 27 martie 1981. În mai Solidaritatea rurală a țăranilor a fost legalizată.

Autoritățile poloneze nu erau încă pregătite pentru o confruntare decisivă. Într-adevăr, sub impactul euforiei și al așteptărilor partidul se afla într-o zarvă și un veritabil declin.. Din cei 3 milioane de membrii, aproape o treime abandonaseră déjà compania în timp ce un număr de 700.000 se alăturaseră déjà Solidarității . O unitate reformistă a cerut structuri mai democratice în cadrul partidului, în timp ce radicalii încurajați de Moscova, doreau acțiuni politice ca urmare a schimbărilor efectuate. Rolul eficient al bisericii ca mediator al crizelor dintre autoritate și Solidaritate a fost temporar diminuat în mai 1981 de încercarea de asasinare a Papei, probabil instigată de KGB, și de moartea cardinalului Wyszyhski.

Noul arhiepiscop Cardinalul Jozef Glemp nu avea un prestigiu atât de dominant ca al predecesorului său și performanța sa era de o calitate ce ar fi fost dificil de perfecționat de altcineva. Ziua in care toți trebuiau sa dea socoteala se apropia cu pași repezi, întrucât situația din Polonia nu putea continua astfel la nesfârșit.Numirea în funcția de prim-ministru a fostului Ministru al Apărarii, Wojciech Jatruzelski a indicat de timpuriu dorința conducerii partidului de a acționa. La frecventele meeting-uri din primăvara și vara anului 1981, liderii comuniști polonezi îi asigurau pe sovieticii care deveneau nerabdători că vor rezolva situația de criză cu orice preț.

Solidificarea atitudinii autorităților a radicalizat un număr mare de activiști ai Solidarității. La congresul ei național, Solidaritatea a susținut în mod intens un interes pentru fraternitatea față de muncitorii din estul Europei și din URSS. Gravitatea situației și sumele mari de bani implicate s-au reflectat când comitetul partidului l-a înlocuit pe Kania cu Jaruzelski ca prim ministru. Controlul statului, al sistemului partidului și al forțelor militare era la îndemâna unui singur om.În timpul nopții dintre 12-13 decembrie 1981, într-o operațiune bine coordonată și executată în mod eficient, supravegheată atent de mareșalul rus Kulikov și implicând aproape întreaga armată poloneză și forțele de securitate, a fost impusă stare generală de razboi( stare de asediu ).

Luați prin surprindere, peste 6.000 de activiști ai Solidarități au fost arestați.Toate organizațiile sociale au fost suspendate, și toate fabricile și modalitățile de transport și comunicare au fost militarizate. S-a recurs și la forță pentru a împiedica protestele care au erupt în tară, dar la nivel global s-a evitat vărsarea de sânge. Cel mai nefericit eveniment a fost moartea celor 9 mineri în mina de cărbuni din Karowice.Intervenția militară a reușit să restaureze o frântură din ordinea publică, oamenii întorcându-se la muncă, dar nu a reușit să rezolve problemele politice și economice fundamentale ale Poloniei. A fost inițiat un război de propagandă împotriva autorităților.

Cantități substanțiale de echipament, furnizate de CIA printr-o asociație de afaceri comerciale americane, au fost aduse în Polonia. Ziare, cărți, subiecte istorice și politice ilegale interzise de autorități au fost publicate în secret.Wałęsa a refuzat să se lase intimidat de autorități iar Premiul său Nobel pentru Pace din octombrie 1983 i-a îmbunătățit reputația internațională și a fost un pas înainte pentru Solidaritatea. În rândul societăți poloneze exista un

respect resimțit la scară largă pentru armată dar Jaruzelski a fost în imposibilitatea de a restabili autoritatea grav afectată a partidului în ciuda eforturilor de a contracara.

Au fost emise amnistii periodice, Wałęsa a fost eliberat în noiembrie 1982, papei i-a fost permis să-și reviziteze țara în iunie 1983 iar legea marțială a fost suspendată formal în iulie 1983. În timpul anilor 1983-1984 o nouă uniune comercială sponsorizată de guvern a fost creată pentru a contra- balansa Solidaritatea. Cu durată limitată au fost gesturile patriotice precum și restabilirea zilelor de sărbătoare de dinainte de război sau comemorarea a 300 de ani de la victoria regelui John Sobieski asupra turcilor în afara Vienei în septembrie 1683. Odată cu dispariția celor mai importante organizații social-politice, rolul bisericii ca singura autonomie focusată pe viața națională amintea de perioadele tulburi din istoria poloneză.

Milioane de oameni cu steaguri ce reprezentau Solidaritatea au participat la serviciul bisericesc în timp ce episcopul se implica și el în politică, însă nu direct. În timpul vizitei în Polonia, Papa Ioan Paul al II-lea17 și-a exprimat dorința de a relegaliza Solidaritatea. Solidaritatea de asemenea a sprijinit luptele sindicatelor din țările capitaliste. În timpul grevei minerilor din Marea Britanie în 1984-1985, președintele Solidarității din Silezia Superioară David Jastrzębski și-a exprimat sprijinul său față revolta minerilor.’’Nici acuzațiile în număr tot mai mare ale guvernului britanic, nici loviturile de baston, nici tancurile juntei poloneze nu pot distruge voința comună a oamenilor de a lupta pentru un viitor mai bun al clasei muncitoare’’18

Până la 10.000.000 de polonezi au venit pentru a-l saluta pe Papă în timpul unei reîntâlniri cu Jaruzelski. Uciderea lui Jerzy Popeiluszko, un critic al regimului în octombrie 1984 de către niște agenți ai ministerului a căzut pe mâinile guvernului. Câteva sute de oameni au participat la funeralile clericului martirizat al cărui mormânt a devenit un altar.Până la mijlocul anului 1980 a existat un impas politic, Jaruzelski este cel care a salvat țara de la un război civil, colaps economic și cel mai probabil de o invazie sovietică, în același timp a încercat să limiteze acțiunile violente ale poliției și a luptat pentru moderație. Dar lipsa de abilitate a guvernului de face față problemelor economice combinată cu vastele datorii și refuzul vestului de a mai acorda credite au continuat să roadă din tendoanele vieții naționale. Producția industrială și standardele de viață au continuat să scadă, prețurile au crescut, magazinele s-au golit, bugetul de stat a scăzut, crescând în schimb deficitul.

Efectele alarmante ale prejuddiciului industrial au fost posibile în mai multe zone ale țări. Previziunile despre Polonia erau fără speranță și în jur de jumătate de milion de polonezi, majoritatea tineri și întreprinzători au părăsit țara sau au ales să rămână în străinătate ăn această perioadă.După vizitele efectuate unor politcieni străini și încurajat de a treia vizită a papei în iunie 1987, Wałęsa a continuat să insiste pentru revenirea la pluralismul politic ca o precondiție a oricăror acțiuni naționale de a face față crizei economice.

Guvernul și partidul lui Jaruzelski a căutat alte măsuri pentru a ieși din impas fără a fi nevoit să predea monopolul deținut asupra puterii. Referndumul desfășurat pe 29 noiembrie 1987

17 Implicarea Suveranului Pontif în mişcările sociale din Polonia datează din anii '70. După alegerea ca Papă, sub numele de Ioan Paul al II-lea, a cardinalului polonez Karol Wojtyla (16 octombrie 1978).18 http://www.workersliberty.org/story/2009/10/08/workers-unite-east-and-west

pentru a vedea dorința populației față de încercările ezitante ale guvernului de reformare economică, a avut o înfrângere răsunătoare.

Guvernul a refuzat să dea curs cererii Solidarități, care a răspuns sub forma unei greve pe scară largă în aprilie și mai 1988. Un al doilea val de grevă a acoperit țara în august 1988. Temându-se că națiunea se află în fața unei explozi necontrolate, autoritățile s-au retras din reintroducerea controlului marțial. Guvernul a încercat să distrugă Solidaritatea prin impunerea legii marțiale în Polonia, care au durat din decembrie 1981 până în iulie 1983 și au fost urmate de mai mulți ani de represiune politică, dar în cele din urmă a fost nevoit să negocieze cu Solidaritatea. În anii de clandestinitate ai Uniunii Solidaritatea , Statele Unite ale Americii au oferit sprijin financiar semnificativ, estimat a fi la fel de mult ca 50 milioane dolari 19.

O decizie semnificativă pentru situația Poloniei a fost schimbarea politici URSS-ului față de sateliți săi. Sistemul economic și militar sovietic nu era pregătit să susțină regimurile comuniste din Europa de Est. Dezorientați de schimbările din URSS și nefiind capabili să justifice restaurarea legi marțiale, comuniști polonezi se confruntă cu doua alegeri: să mențină controlul prin forță asupra unei populații agitate și o economie degradată sau să păstreze un anumit grad de putere și beneficiile reformei economice .

Într-o difuzare televizată pe 26 august 1988 ministrul de interne Kiszczack s-a întâlnit cu Wałęsa în privat pentru prima oară. Extremiștii din ambele tabere s-au opus discuțiilor și au urmat patru luni de manevre politice până să se ajungă la concesii pe 6 februarie 1989.Deliberările ’’mesei rotunde’’ s-au terminat pe 5 aprilie cu un compromis care anunța schimbări constituționale. Birourile președintelui și Senatului abolite în 1952 respectiv 1946 au fost refăcute și alcătuite din Sejm și Senat, mai târziu alegerile având loc la nivel național.

Atât președintele cât și senatul exercită dreptul de veto asupra Sejm-ului în care 65% din locuri pentru PZPR (partidul unit muncitoresc polonez) și aliați săi în timp ce 35% erau decise de alegeri electorale libere. Solidaritatea și Solidaritatea rurală au intrat în legalitate pe 17 respectiv 20 aprilie.

Alegerile din 1989 s-au dovedit cheia care a început dezmembrarea sistemului comunist în centrul Europei de est. Solidaritatea a câștigat 99 din cele 100 de locuri în Senat și 161 de locuri în Sejm, o victorie care a declanșat de asemenea o reacție în lanț în toate statele satelit ale Uniunii Sovietice, ceea ce a dus la revoluții anti-comuniste aproape în întregime pașnice în Europa Centrală și de Est 20. Un al doilea tur de alegeri a fost necesar pe 18 iunie pentru a permite partidelor să ocupe locurile libere.Pe 3 iulie, Gorbachev a făcut anunțul că Polonia este liberă să-și aleagă propria formă de guvernământ. Printr-un alt compromis, Jaruzelski a fost ales președinte pe 19 iulie, 10 zile mai târziu a demisionat din secretariatul partidului.

Pe de altă parte, Walesa a urmărit cu abilitate Partidul Țărănesc (ZSL) și Partidul Democrat (SD) și grupurile parlamentare care nu erau dornice să se afirme, tocmai pentru a preveni crearea unor coaliții guvernamentale conduse de generalul Kiszczak. Pe 19 august, președintele Jaruzelski a invitat un respectat intelectual catolic Tadeusz Mazowiecki să formeze

19 Tony Judt : Postwar: A History of Europe Since 194, The Penguin Press, 2005, p. 58920 Manfred B. Steger : Judging Nonviolence: The Dispute Between Realists and Idealists ,Routledge (UK). p. 114

o coaliție guvernamentală.

Cu un suport unanim al Sejm-ului, Mazowiecki a devenit primul prim-ministru non-comunist, în ceea ce formal era încă o Europă de Est comunistă și a primit o telegramă de felicitare de la Moscova. Totuși, PZPR a continuat să dețină cheia ministerului de interne și de apărare cu acordul mesei rotunde, zilele partidului marxist-leninist au luat sfârșit.Cei 45 de ani de comunism din Polonia nu pot fi considerați drept o perioadă în care nimic benefic sau constructiv nu a fost realizat. Statutul Poloniei de stat satelit a fost preferabil față de soarta statelor balcanice ce au fost încorporate de USSR. Dar impunerea forțată a unei ideologii străine pentru cei mai mulți dintre locuitori, cinica trecere de la conceptul de democrație, decadele de falsitate, umilirea sub serviciul URSS-ului, și risipa de activiate economică, toate cântăreau greu sub o evaluare obiectivă a moștenirii comuniste din Polonia.

În termenii standardelor de locuire, Polonia comunistă nu doar că nu se apropia de vest, dar scădea în continuare .Statistica impresionantă a producției cărbunelui și a oțelului nu erau un substitut pentru lipsa cronică a bunurilor de bază. Rămâne de văzut cum societatea poloneză, aflată atât de mult sub conducerea comunistă va răspunde provocării libertății și independenței.

Bibliography1. Neguț, Silviu; Matei, Horia C; Nicolae, Ion :Enciclopedia Europei, Editura Meronia, 2007,

București, pag. 793

2. http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/polonia-sf-iat-ntre-hitler-i-stalin#_ftn21

3. http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/regimul-comunist-polonez-i-biserica-catolic-1945-1956#_ftnref2

4. http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/polonia-sf-iat-ntre-hitler-i-stalin#_ftn21

5. Constantin, Ion: Polonia în secolul totalitarismelor 1918-1989, Bucureşti, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismlui

6. Ion Constantin, op.cit. pag. 384-385, 2007, 7. Mieroszewski,Juliusz: The Reconstruction of Nations. Poland, Ukraine, Lithuania, Belarus,

1569-1999, Yale University Press, pp. 220–2318. Gunther, John (1961). Inside Europe Today. New York: Harper & Brothers. p. 332

9. Jacob, Popper: În culisele Europei Libere, ed. Victor Frunză, București, 1992

10. http://www.guardian.co.uk/world/2009/may/31/poland-communism-twentieth-anniversary11. http://www.workersliberty.org/story/2009/10/08/workers-unite-east-and-west12. Tony, Judt : Postwar: A History of Europe Since 194, The Penguin Press, 2005, p. 58913. Manfred, B. Steger : Judging Nonviolence: The Dispute Between Realists and

Idealists ,Routledge (UK). p. 114