povestiri si lectii de spiritualitate terapia

7/22/2019 POVESTIRI Si Lectii de Spiritualitate Terapia

1/68

Lectia 16: Oglinda

Ca sa aflam cine suntem, universul ne-a pus la dispozitie o oglinda vie: omul de langa noi.

Doar ca aceasta oglinda are o caracteristica ciudata: este negativul imaginii noastre constiente.

Tot ce este in lumina, acolo apare intunecat, tot ce este in umbra, acolo este pus sub lumina

reflectoarelor. Partenerul nostru va ajunge, mai devreme sau mai tarziu sa scoata tot ce estemai rau din noi la suprafata. El este chirurgul sufletului nostru, el va taia in carne vie ca sa

curete si sa dreneze. Iubirea este cel mai mare invatator. Omul pe care-l iubim este

instrumentul ei.

Si reciproca este valabila. Si noi suntem pentru partenerul nostru acelasi profesor drastic si

exigent, acelasi bisturiu corector al sufletului sau, asa cum este si el pentru noi.

Vi se pare ciudat ca putem fi in aceeasi relatie si profesor si elev, si doctor si pacient, si

victima si calau, si iubit si dusman? Amintiti-va ca si-ul este conjunctia lui Dumnezeu.

Poate ca la un moment dat ne aflam intr-o ipostaza contrara si complemetara cu partenerul

nostru (el calau, noi victima sa spunem), dar intr-un moment ulterior rolurile se vor schimba.

Amintiti-va ca pentru constiinta timpul nu exista decat ca masura de protectie fata de creatiile

monstruoase ale propriilor noastre ganduri. Timpul asezat intre gand si materializarea sa, nemai da o sansa sa ne razgandim.

Toate angoasele, toate fricile noastre existentiale, toate impulsurile noastre reprimate, toate

aceste deseuri cum le numeste Freud, ne vor privi cu ochii partenerului nostru. Elva fi acela

care va atinge fiecare rana nevindecata a psihicului nostru, el va fi acela care ne va palpa

sufletul si va identifica locurile unde stau ascunse temerile noastre. El va da la o parte zidurile

concentrice pe care le-am ridicat in frica noastra de lume, in lasitatea noastra de a refuza

puterea si responsabilitatea de unici creatori ai vietii noastre. Si noi ii vom face omului de

langa noi acelasi serviciu.

Cum de este posibil sa gasim un asemenea profesor care sa ne predea toate lectiile de care

avem nevoie? Noi il atragem. Noi il recunoastem din primele momente in care privirile ni se

intalnesc. Noi pe el si el pe noi. Mesaje subliminare, neconstientizate, ne informeaza

instantaneu ca acela este El, jumatatea noastra inconstienta, oglinda abisurilor noastre.

Universul asta chiar este elegant!

Desigur ca avem liber arbitru. Desigur ca putem alege sa intoarcem spatele imaginii care nu

ne convine, desigur ca putem lasa logaritmii si integralele pe tabla din clasa si sa iesim afara

sa ne distram, desigur ca putem sa-l respingem pe profesorul antipatic si dusmanos care se

uita urat la noi. Doar ca vom fi corigenti. Si asta putem s-o facem. Orice putem. Suntem

Dumnezei. Daca este bine? Nimic nu este bine sau rau. Este doar o alegere care va atrage

niste consecinte. Un singur lucru este clar: putem sa schimbam profesorul, putem sa amanam

ora, dar de lectie nu vom scapa. Mai devreme sau mai tarziu, un alt profesor, de data asta

poate cu ochii verzi, ne va da acelasi test. Si din privirea lui se vor uita la noi aceeasiantipatici si durerosi logaritmi.

Si pentru ca universul este perfect, peste lectia amanata se va suprapune consecinta

tergiversarii. Nu mai avem aceeasi varsta, amintirea lasitatii noastre a mai facut o cicatrice,

purtam in noi nostalgia primului profesor. Daca am putut sa fugim odata, stim ca o putem face

din nou si vom recurge mult mai usor la aceasta manevra de evitare. Daca nu am iertat

primul partener, de ce am face-o cu urmatorul? Poate pentru ca intre timp am imbatranit si nu

mai avem asa de multe optiuni? Si ca avem si un copil care are nevoie de un tata?

Sirul de posibili profesori se imputineaza, culoarul se ingusteaza. Imbatranim. Moartea este o

ultima metoda coercitiva. Tot ce nu am invatat in viata, invatam in apropierea moartii. Daca

tineri si plini de energie, cu mintile inca maleabile si conexiunile nervoase inca nepietrificate,

am refuzat schimbarea, batrani si neputinciosi, bolnavi si inchistati in conditionari, oacceptam cu pretul unei suferinte mai mari.


2/68

Sa va spun un banc (imi plac foarte mult povestioarele in care intelepciunea imbraca haina

umorului si carora le spun bancuri filozofice).

O doamna avea o problema cu masina: un led rosu clipocea neostoit pe bord. Se duce intr-un

service si mecanicul o anunta:

- Doamna, aveti o problema la motor, putem sa o rezolvam dar reparatia dureaza trei ore si

va costa 300 de dolari.- Fugi de-aici, i-a spus doamna. Nu am nici atata timp la dispozitie si nici nu vreau sa

cheltuiesc atatia bani.

Si a cautat un alt service.

- Doamna, defectiunea se poate repara, dar va costa 200 de dolari si dureaza doua ore, i-a

comunicat cel de-al doile mecanic.

Nici solutia asta nu i s-a parut rezonabila doamnei cu pricina, care a gasit un al treilea

mecanic:

- Dureaza cinci minute si va costa 100 dolari.

Incantata, doamna a batut palma, mecanicul a luat masina, a venit cu ea peste cinci minute,

exact asa cum promisese. Fericita, da sa plece din service dupa ce ii platise suta de dolari si

cand sa iasa pe poarta, deschide gemul si striga dupa mecanic:- Domnule, domnule, spuneti-mi si mie cum de ati rezolvat asa de repede defectiunea si atat

de ieftin, ca alti mecanici mi-au cerut mult mai multi bani si mi-o si reparau in 2-3 ore?

- Am spart ledul, a raspuns mecanicul...

Dupa cum am spus deja, suferinta este beculetul care semnalizeaza avaria. Daca alegem sa-l

spargem ca sa nu ne mai streseze, o durere si mai mare ni se pregateste. Pentru ca nu

clipocitul enervant al ledului rosu de pe bord este problema, ci defectiunea profunda despre

care ne avertizeaza.

Durerea nu este dusmanul nostru. Asa cum nici partenerul nu este dusmanul nostru. Ei doar ne

ajuta sa constientizam ce nu merge bine inauntrul nostru. Schimbarea partenerului este o

solutie temporara care nu rezolva, doar amana si complica vindecarea ranilor.

Sa va dau exemplul durerilor fizice, care sunt o analogie foarte exacta a celor psihice. Aveti o

gripa. Adica un virus isi face de cap prin celulele organismului dumneavoastra. Nasul va

curge ca un robinet lasat deschis, un ochi va plange desi celalalt nu rade, va doare tot corpul

de parca ati fi fost batut cu maiul, iar mercurul termometrului se zbantuie intre cifrele 38 si

39. Doamna farmacista de la scara vecina, v-a dat o sacosa de cutiute colorate maniacal in

culori contrastante, pe care sunt scrise niste cuvinte interminabile ce va amintesc clar de

turnul Babel. Mergeti pe incredere si luati pastiluta glazurata pe care scrie antitermic. Atata

lucru stiti si dumneavoastra, ca la febra se da un antitermic. Si miracolul chiar se produce:

transpirati abundent si termometrul revine la sentimente mai bune. Chiar va ridicati din pat si

corpul nu va mai reaminteste dureros de sutele de muschi pe care le aveti. Pentru 2-3 ore. Cacispre seara ledurile se reaprind si de data asta este un adevarat pom de Craciun pe bordul

masinii dumneavoastra.

Febra este chiar ceva mai mult decat o simpla avertizare. Este un mecanism de aparare al

organismului impotriva intrusilor microscopici, pentru ca mititeilor nu le prea prieste caldura.

Orice crestere cu un grad a temperaturii corpului dubleaza eficienta sistemului imun. Asa cum

frigul a fost armata care l-a invins pe Napoleon in Siberia, caldura este ucigatoare pentru

trepadusii care ne invadeaza. Ce sens are sa inchidem caloriferul intern? Doar pentru ca

senzatia de oboseala generalizata pe care ne-o da este enervanta? Si pentru asta merita sa

renuntam la o arma eficienta?

Bineinteles, exista si situatii in care simptomul in sine devine periculos pentru organism,

poate mai periculos decat motivul pentru combaterea caruia a fost declansat. In acest caz, inaceasta unica situatie, merita suprimat. Administrarea de antitermice la cea mai mica crestere


3/68

de temperatura este insa o eroare de strategie care duce la agravari ale unor boli ce puteau fi

usor rezolvate daca nu ne sabotam singuri imunitatea.

In mod similar, pentru ca luam exteriorul ca punct de referinta, consideram durerea psihica o

consecinta a comportamentului defectuos al partenerului nostru. Si alegem sa-l suprimam

din viata noastra. Este foarte adevarat ca prin el vine corectia, dar este doar un instrument,

este doar calaul, nu este cel care ne-a condamnat la moarte. Aceia suntem noi insine. Abolireasentintei este calea, nu inlocuirea instrumentului. Speriati de forma, neglijam fondul si

ajungem sa nu mai vedem padurea de copaci.

Lectia 13: SI-ul este conjunctia lui Dumnezeu

Pana cand geologii, arheologii, si alti profanatori de morminte (ma iertati va rog, o zic cu

afectiune, doar de dragul metaforei), nu vor gasi veriga lipsa, acea fosila care sa ateste

transformarea prin evolutie darwiniana a umanoidului-maimuta in Homos Sapience, la

intrebarea cine suntem?, eu raspund astfel: suntem o constiinta care s-a separat in entitati

eterice si care, prin incarnare incearca sa se reunifice. Suntem un Dumnezeu care a adormit si

care se identifica cu personajul din visul sau. Incarnarea este scenariul, visul constient menitsa ne trezeasca din propriul vis.

Cunoasterea binelui si raului nu a insemnat intr-adevar a lua la cunostiinta. Ainsemnat

alegerea unuia. Acesta a fost pacatul nostru primordial. Acesta a fost defectul de gandire

care ne-a aruncat in ghearele fricii si ale suferintei. Am considerat ca intre noi, personajele

onirice ale aceleiasi constiinte, trebuie sa punem conjunctia sau. Nu am inteles ca si-ul

este conjunctia lui Dumnezeu. Doar incarnarea intr-un univers in care exista timpul permite

personajelor eterice sa constientizeze ca sunt unul singur.

Suntem si lumina si intuneric, si ying si yang, si plus si minus, si energie si materie, si eu si

tu, si viata si moarte, si ordine si libertate, si constienta si inconstienta, si Dumnezeu si

Diavol. Suntem o forta. Buna sau rea? Nu exista buna sau rea. Exista forta. Poate fi

distructiva, poate fi creatoare. Poate da fericire, poate da suferinta. Forta nucleara este buna

sau rea? Electricitatea este buna sau rea? Caldura este buna sau rea? Dar frigul? Dar

gravitatia?

Suntem o forta creatoare. Daca suferim, inseamna ca asta am creat. Daca ne bucuram

inseamna ca asta am creat. Daca traim inseamna ca am facut in asa fel. Daca murim inseamna

ca am facut in asa fel. La inceput nu a fost nici haosul nici gaura neagra. Sau a fost si haosul si

gaura neagra. Constiinta noastra a creat realitatea sau realitatea a creat constiinta noastra?

Conteaza? Nu conteaza. Pentru ca ajungem in acelasi punct. Daca electricitatea exista inaintea

constientei, constienta a cunoscut-o si acum poate sa o creeze, sa o faca sa i se supuna.

Lectia 14: Instructiuni de folosire

Am incercat sa va conving pana acum ca nimic nu este intamplator si ca detinem in interiorul

mintii noastre adormite, puteri de Dumnezei. A venit vremea sa discutam instructiunile de

folosire. Este ciudat ca desi avem toti acest instrument fabulos care este mintea, nu stim inca

deloc cum sa o utilizam. Universul in care traim este intr-adevar de o eleganta tulburatoare,

pentru ca tot ceea ce experimentam intr-o viata de om, are un sens si inca unul sublim: sa

aflam cine suntem. Tot ceea ce ne inconjoara este doar un scenariu menit sa ne ajute in

procesul fascinant al constientizarii de sine. Dar sa incepem cu inceputul.


4/68


5/68

controla. Ca sa controlezi trebuie mai intai sa cunosti, sa stii. Daca vrem sa controlam

oamenii, trebuie sa ii cunoastem. Daca vrem sa controlam fortele naturii trebuie mai intai sa le

cunoastem. Daca vrem sa ne controlam pe noi insine trebuie mai intai sa ne cunoastem. Daca

vrem sa controlam suferinta trebuie mai intai sa o cunoastem.

Identificarea cu celalalt este calea catre constienta. Fara responsabilizare am produce ungenocid fizic si psihologic, cu sau fara vrerea noastra. Einstein nu si-a iertat niciodata ca a pus

in mana unor oameni nepregatiti, forta nucleara. Si a acoperit cu tacere toate celelalte

descoperiri ale sale. Abia atunci a devenit un iluminat, cand a ales sa-si sacrifice gloria

personala pentru binele unei umanitati care nu ajunsese la un grad de maturitate suficient

pentru a-si asuma constient responsabilitatea detinerii unei asemenea cunoasteri.

Puterea nu poate fi data oamenilor neiluminati, pentru ca ar fi ca si cum am pune chibriturile

in mana unui copil care se joaca intr-o balta cu petrol. Puterea se invata, puterea se descopera,

puterea se merita. Un om constient si puternic nu poate folosi puterea impotriva aproapelui

sau pentru ca il respecta pe Dumnezeul pe care il vede in celalalt, asa cum se respecta si pe

sine. Un om care se intelege pe sine, intelege toate fiintele care-i ies in cale. Un om care seiubeste pe sine, binecuvanteaza. Un om care se crede Dumnezeu, stie ca toti suntem

Dumnezeu. Un om care stie ce este raul si consecintele sale, nu poate face rau. Nu din frica de

pedeapsa, ci pentru ca el cunoaste legea cauzei-si-efectului. Pentru ca el a gasit ordinea

pretutindeni, chiar si acolo unde ceilalti vad doar haos.

Suntem spirite. Suntem puternici. Suntem Dumnezei. Dar trebuie sa intelegem care sunt

consecintele gandurilor si actiunilor noastre inainte ca acestea sa se poata materializa. Ca sa

redevenim constienti de cine suntem si de ce puteri avem, trecem in existenta asta

temporala prin bine si prin rau. Ca sa cunoastem, pe propria piele, consecintele gandurilor

si sentimentelor noastre.

Am uitat ca suntem nemuritori ca sa existe o metoda de corectie pentru abuzuri. Suferinta este

busola noastra. Daca apare, am gresit drumul si este nevoie de o reconsiderare a pozitiei in

care ne aflam. Este o eroare sa ne uitam la ceilalti si sa aruncam asupra lor pacatele noastre.

Chiar daca avem senzatia ca ei ne-au ranit si ca noi nu suntem responsabili de ceea ce ni se

intampla, lucrurile nu stau chiar asa.

Lectia 17: Love-story sau povestea iubirilor noastre triste

Petrecerea era in toi. Rasete si clinchete de pahare. Cred ca privirile mi se tulburasera

putin sub aburii alcoolului si lumea dobandise nuante amuzante. Dansam si mi se parea ca

muzica e cea care-mi onduleaza corpul, nu eu. Mircea m-a strigat si mi-am intors capul sa-lvad mai bine. Atunci caruselul s-a oprit pe imaginea unui barbat care statea in usa si ma

privea. L-am recunoscut. Nu-l stiam de nicaieri, dar l-am recunoscut. Poate ca semana cu

cineva, si nu-mi dadeam seama inca cu cine. Felul in care si-a desfacut fularul trebuie ca-mi

deschisese o cutiuta muzicala din minte. Daca era frumos? Nu, nu era frumos. Dar se misca

incet, ca in reluare, ca o felina ce se intinde inainte de a se aseza la panda. Am stiut ca o sa

ma vaneze si inima a inceput sa mi se zbata in gat. Panica si caldura. Sa stau sau sa fug? Era

deja prea tarziu. Ochii mi se intorceau invariabil, ca sub hipnoza, catre vanatorul meu. S-a

asezat calm pe canapeaua din spatele meu. Ii simteam privirea ca un fascicul de raze care imi

incalzea cand ceafa, cand gleznele, cand coapsele. Ceva duios, ca un sange cald, a inceput

sa-mi curga prin suflet.

Asa descrie Ana intalnirea cu Bogdan. Poezie? Sa ascultam si proza lui:Ne-am cunoscut la o petrecere, in ziua meciului cu Bonfica. Intarziasem din cauza


6/68

prelungirilor. Ea era deja putin ametita cand am ajuns eu si dansa cu papagalul ala de amic

al ei, Mircea parca... Frumoasa, ce sa zic... Picioare lungi, fusta scurta, parul valvoi.

Buuuna!... Nu puteam s-o las sa-mi scape. M-am dumirit eu ca nu era genul care sa mearga

direct in pat, asa ca m-am pregatit pentru o cursa lunga: floricele, plimbarici, pupici sub clar

de luna. Greu, frate, dar asta e... Mi se pusese pata. Nu mi-am dat seama ca o sa ma prinda

in lat. M-am trezit intr-o zi cu saiba pe deget.

Recunoasteti personajele? Sunt doi oameni care se atrag, unul constient de profunzimea

atractiei, altul mai superficial... Anima traduce atractia in emotie. Animus o confunda cu

instinctul sexual. Si pentru o vreme chiar refac mitul androginului primordial. Sexual si

emotional. Experimenteaza prin indragostire, euforicul sentiment al reintregirii. Pentru ca el

este un vanator si ea un vanat. Ea este senzuala si lui ii place asta. La suprafata. Dedesubt? Ea

nu are incredere in barbati si el se teme de femei. Ea nu poate concepe sexul ca fiind separat

de iubire, el considera femeile un obiect sexual. Ea a uitat ca in ziua in care mama i-a spus

tatalui ei Pleaca!, acesta purta la gat un fular de casmir. El a uitat ca in dimineata in care n-a

mai putut sa intre in dormitorul parintilor lui, mama lui avea parul valvoi.

Subconstientul fiecaruia a recunoscut in celalalt potentialul substituirii in personajul care ilmarcasera major. Si pentru ca sentimentele erau impartasite, un antialgic a fost pus pe rana

inca nevindecata. Era prima oara cand durerea surda din fundal, chiar incetase sa existe. Erau

fericiti. Ea era mama care-i deschisese usa dormitorului, el era tatal care se intorsese cu

fularul la gat.

Intr-o zi, cand el nu i-a raspuns la telefon, ea s-a gandit ca poate n-o sa-i mai raspunda

niciodata. Ca plecase. Poate ca stiuse ceva mama ei care il alungase pe tata. Probabil ca aflase

ca o inseala. Poate ca asta face si Bogdan acum. Intre bucatarie si dormitor, frangandu-si

mainile si chinuindu-si creierii, Ana a hotarat ca e mai bine sa plece ea decat sa mai traiasca

odata trauma fularului care dispare pe usa pentru totdeauna.

Cand s-a intors acasa, Bogdan a gasit un biletel: Nu ma cauta! Totul intre noi s-a sfarsit.

Usa dormitorului se zavorase din nou. Injurand femeile si coasta de drac din care au fost

facute, Bogdan s-a oprit in primul bar de langa casa si s-a facut praf. Ca sa uite de parul

valvoi.

Povestea de dragoste se termina aici, dar povestile personale nicidecum. Retrasi in propriile

cochilii, ca doi melci indurerati, Ana si Bogdan isi traiesc suferintele cauzate, zic ei, de lipsa

de iubire a celuilalt si de nenorocul lor. Mecanismele de evitare au tendinta de a se intari

unele pe celelalte, de a crea adevarate cercuri vicioase din care scapa doar cei intr-adevar

norocosi. Sau inteleptii. Acceptarea faptului de a nu fi iubiti de catre cei pe care ii iubim este

un proces atat de dureros incat ramane ultimul pe lista optiunilor noastre. Preferam sa ne

formam o conceptie globala despre rautatea si egoismul femeilor, respectiv al barbatilor

decat sa privim in ochi posibilitatea ca celalalat sa nu ne iubeasca asa cum il iubim noi.Lumea toata devine dusmanul nostru, sau macar jumatatea de sex opus... Nimic nu exista,

dragostea este un bull-shit si lumea asta nu ne merita. Bogdan isi da cu pumnii in cap ca a

pierdut fraiele si a uitat ca femeile sunt doar niste obiecte sexuale iar Ana se hotaraste sa nu

mai iubeasca niciodata. Amandoi se arunca in aventuri de o noapte, se reintalnesc prin baruri,

fiecare cu o alta persoana la brat, si zambesc cu masca fericirii afisate. Fiecare dintre ei este

atat de vulnerabil incat preocuparea de a-si acoperi calcaiele lui Achile cu platose de otel nu le

mai lasa nici un pic de atentie libera astfel incat sa observe ca efortul de a zambi il costa pe

celalalt lacrimile din ochi.

Ana chiar hotaraste dupa o vreme sa consulte un psihanalist ca sa inteleaga ce este in neregula

cu ea, de ce nu-si revine dupa esuarea relatiei cu Bogdan. Acolo afla ca e suparata pe mama

sa, ca are teama de abandon, ca il idealizeaza pe tatal sau si ca nu-i da drumul lui Bogdandin sufletul sau, pentru ca nu-i da drumul tatalui sau care le-a parasit. Asa ca da-i drumul,


7/68

spune psihanalistul. Constientizeaza-ti traumele si mergi mai departe!. Are dreptate, isi

spune Ana, oricum este un om de nimic si un fustangiu notoriu. O sa gasesc un alt barbat mai

putin defect decat asta. In urmatoarea faza a suferintei, lumea cea rea se restrange la

Bogdan cel groaznic. In acest fel, omul fiind iertat de monogamie, poate sa aibe o a doua

sansa. Sau a treia. Sau a patra...

Si intr-o zi, peste ani, chiar il gaseste pe barbatul-mai-bun-decat-Bogdan. Nu poarta fular darse uita la toate meciurile lui Benfica Lisabona. Si nu este nici fustangiu. A avut doar relatii

lungi. Are un copil din prima casatorie de care se ocupa, il ia in week-end-uri si il duce in

fiecare zi la scoala, nu ca taica-meu care cand s-a despartit de mama s-a despartit si de mine,

ii marturisteste Ana psihanalistului sau. Apreciez foarte mult asta la el, ca este om... Fosta lui

sotie? O matracuca! Il sufoca pe Lucian cu doleantele ei nesfarsite, il tapeaza de bani si il

suna noaptea ca tuseste ala micu. Si aseara de exemplu, Lucian s-a intors acasa la ora 2

noaptea pentru ca a racit baietelul. Da, a stat la matracuca, unde sa stea, ca acolo este copilul.

Dar in seara asta nu mai pleaca. Doar daca face o complicatie, ceva...

Culmea, copilul chiar face o complicatie si Lucian nu vine deloc acasa. Singura, frangandu-si

mainile, Ana isi aminteste vorbele psihiatrului sau El are problemele lui, nu-i vorba, dar cu

tine cum ramane? De ce sa porti tu pe umeri povara problemelor lui? Isi ia fularul din cuier,lasa un biletel pe masa si incuie usa pe dinafara.

Nu-mi plac psihanalistii deoarece consider ca ne-au dus pe un drum gresit. Nu cred ca

intentionat, dar asta nici nu mai conteaza. Ne-au invatat sa dezertam. Ne-au spus ca oricand

putem sa spunem nu si sa rupem cuplul care a ajuns in impas. Ne-au dat ca solutie aratatul

cu degetul catre celalalt, aruncarea responsabilitatii pe umerii lui, ne-au asigurat ca suntem

indreptatiti sa spargem oglinda. Ne-au incurajat sa chiulim.

Gasiti vreo solutie? Identificati undeva, in prototipul asta de drama a relatiilor noastre,

greseala? Nu-mi vorbiti despre parinti, va rog! Ei sunt ceea ce sunt si au fost ceea ce au fost.

Aratatul cu degetul in alte directii decat inspre propria minte nu duce niciodata la fericire.

Nici Adam si nici Eva nu au scapat de pedeapsa doar pentru ca i-au raspuns lui Dumnezeu

prin nu sunt eu de vina, sarpele e de vina. Nu este vorba despre vina. Este vorba despre

responsabilitate. Despre responsabilitatea propriei noastre creatii. Atata timp cat ne privim pe

noi insine ca pe niste victime, nu vom afla niciodata cat suntem de puternici.

Ce-ar fi daca eu v-as prezenta un scenariu care permite happy-end-ul? Ana se confrunta cu

teama de a fi abandonata, dar alege sa aibe incredere. In Bogdan? Nu. In ea insasi. In

capacitatea ei de a face fata din nou traumei originare pe care nu a depasit-o pentru ca era

nestiutoare. Si acum este vulnerabila, ca si atunci, pentru ca iubeste. Iubirea chiar ne face

vulnerabili. Asta este marea ei forta, ca ne reaminteste de legaturile care exista intre noi. Ca

nu ne lasa sa fim fericiti si multumiti de unul singur. Ca ne obliga sa ne imperechem. In

felul acesta, prin anihilarea autosuficientei, se creaza conditiile ideale pentru reconstituirea

dramei initiale.Daca ar intelege ca mintea ei l-a ales pe Bogdan ca profesor, ar spune Sarut-mana

Invatatorule! chiar siatunci cand acesta o cearta. Daca ar crede in intelepciunea universului,

ar accepta lectiile de viata si ar scapa de tentatia de a juca rolul victimei doar pentru ca o

exonereaza de responsabilitate si ii permite evadarea. Nu fuga este raspunsul, ci maturizarea

emotionala. Nu anularea sau blamarea lui Dumnezeu si a ordinii ci cunoasterea si imblanzirea

fortelor care se exprima in univers. Pentru ca realitatea este imaginea gandurilor si

sentimentelor noastre. Daca boala avem in suflet, o lume bolnava intalnim afara.

Nu prosferez deloc ideea de supunere, de a suporta orice in numele conceptiei ca meritam

ceea ce ni se intampla. Nicidecum. Lectiile de viata sunt diferite si una dintre ele chiar poate

fi acest nesuferit de let it go!. Dar cred ca trebuie lasata ca ultima varianta. Cred intr-o

intelepciune universala care nu ne-ar fi adus in situatia respectiva daca nu exista solutie laproblema. Cred ca despartirea partenerilor care s-au iubit candva reprezinta un esec personal.


8/68

Nu al cuplului ci al fiecaruia in parte. Nu exista victima si calau. Exista doi imaturi emotional.

Si mai cred ca daca macar unul si-ar fi invatat lectia, atunci l-ar fi determinat si pe celalalt sa

si-o invete pe-a lui. Cred ca avem aceasta formidabila capacitate de a ne ajuta unul pe celalalt

sa ne mantuim. Cel intelept poate sa aduca lumina in mintea celui nestiutor.

O sa-mi spuneti ca nu este problema dumneavoastra daca cel care v-a fost alaturi o vreme nu

vrea sa creasca. Ba da, este. Pentru ca intr-o relatie esuata intre un copil si un adult, cinecredeti ca ar putea indrepta lucrurile? Este usor sa ne uitam la paiul din ochiul celuilalt... Daca

intr-adevar noi suntem adultii, putem gasi o cale de a-l ajuta si pe copilul de langa noi sa

devina puternic. Abandonul nu poate fi acceptat decat prin motivatia egoismului prost inteles.

Daca ne iubim pe noi insine, nu ne condamnam la singuratate si la schimbarea partenerilor,

pentru ca, oricum s-ar fi produs, desfacerea unui cuplu este un traumatism si pentru cel care

pleaca si pentru cel care ramane. Victime intr-adevar sunt doar copiii nostrii, cei carora nu le

permitem liberul-arbitru, cei pentru care alegem noi. Atata timp cat ruperea unui cuplu este

perceputa ca o suferinta pentru un copil, inseamna ca nu este fireasca, inseamna ca este o

defectiune. Mai devreme sau mai tarziu, consecintele actiunilor noastre se vor materializa.

Universul nu este crud, universul este o oglinda. Nu exista bine si rau. Exista cauza si efect.

Insamantam vant, culegem furtuna. Tot ce trimitem in jurul nostru, ne este intors de catreunivers printr-un intarziat si amplificat efect de bumerang.

Daca am intelege macar ca suferinta este busola noastra cea de toate zilele, ca utilizarea

morfinei marcheaza capitularea in fata cancerului care ne-a macinat sufletul... Recurgerea la

anestezierea simturilor noastre pentru a uita de durere este inceputul sfarsitului. Nu, nu

suntem condamnati sa traim in durere, ea nu trebuie insa suprimata ca si simptom, ea trebuie

sa dispara prin rezolvarea cauzei care a produs-o. Altfel se va intoarce multiplicata ca si

capetele balaurului din poveste, cand tai unul apar doua.

Viata este un profesor care ne da extemporalul inainte de a ne preda lectia, a spus candva un

mare cugetator. Si asa este. Uneori. Alteori lectia ne-a fost predata dar pe un ton linistit si

calm pe care l-am ignorat. Mai tarziu universul ridica vocea si ne cearta. Pentru ca noi am

ridicat vocea la el. Pentru ca avem pretentii de la un univers care nu poate altceva decat sa ne

returneze chipul nostru interior materializat in oamenii pe care ii intalnim.

Vreau sa fiu iubit, ii spunem noi. Ne trimite un om de care ne indragostim.

Urasc oamenii, spunem noi. Intalnim oameni dusmanosi.

Iarta-ma, cerem noi. Trebuie mai intai sa iertam noi.

In spatele tuturor doleantelor noastre stau ascunse frici si temeri care se exprima in realitatea

vietii noastre. Frica de paienjeni ne va face sa-i zarim oriunde. Frica de moarte ne va face sa o

vedem oriunde. Iubirea de aproapele nostru ne va inconjura de oameni care ne iubesc.

Universul nu creaza special o armata de paienjeni care sa ne urmareasca peste tot. Doar frica

noastra este cea care ne indreapta atentia spre ei. E ca un fenomen de rezonanta care ne

conecteaza la subiectele pe care le invartim in minte. Si oamenii nu urasc din principiu, darsentimentele noastre negative fata de ei ni se vor citi pe fata si in gesturi, determinandu-i sa ne

raspunda in acelasi fel. Ati observat ca atunci cand zambim, cei care trec pe langa noi ne

intorc zambetul? Daca ne incruntam si ei isi vor ingusta pleoapele cand ne vor privi. Ceea ce

trimitem in exterior ni se intoarce. Cu ce masura judecam, cu aceea vom fi judecati. Nu dupa

moarte, ci chiar aici, ci chiar in viata asta. Bineinteles cu intarzierea de rigoare.

Lectia 18: Oglinda-oglinjoara, cine-i cea mai frumoasa din tara?

Sa va mai spun ceva despre aceasta oglinda ciudata care este universul: este oglinda

adevarului. Nu poate fi mintita. Oricat ati incerca sa formulati altfel intrebarea, sa va

schimbati infatisarea astfel incat sa manipulati raspunsul, ea va va raspunde mereu cusinceritate: Nu esti cea mai frumoasa din tara.


9/68

Si mai are o caracteristica oglinda asta magica: imaginea pe care o zarim in ea este

negativul constientului nostru, adica este imaginea inconstientului nostru.

Suntem ca niste aisberguri, o parte deasupra apei, o mare parte sub apa. Partea de care suntem

constienti este mai mica decat partea ascunsa in inconstient. Psihicul nostru functioneaza dupa

legea lui Arhimede: un corp scufundat intr-un lichid, este impins de sus in jos cu o forta egala

cu greutatea volumului de lichid dizlocuit. Ceea ce apare la suprafata, toate acele calitati alepsihicului nostru care se exprima, sunt impinse peste linia orizontului de catre partile aflate la

capatul opus, care sunt in lichid. Cu cat o caracteristica se exprima mai pregnant, cu atat

contrariul ei ascuns este mai voluminos.

Sa va dau un exemplu: generozitatea.

Vecina mea este aberant de generoasa. Mana-larga as putea sa-i spun. Face daruri

frumoase, nu intra in casa nimanui cu mana goala, iti place ceva, ti-l face cadou. Si nu ca ar

da-o banii afara din casa! Dar asa este ea. Cand s-au cunoscut, sotul ei era sarac-lipit. Nu-i

nimic, si-a spus vecina mea. Doar n-or sa stea niste bani in calea fericirii mele! Azi asa,

maine asa, pana cand, intr-o dimineata de duminica, luna de miere s-a sfarsit. Nu conteaza

foarte mult motivul disputei ci felul in care a decurs acest adevarat dialog al surzilor.

Ingrijorata de o pierdere financiara pe care o suferise, doamna-vecina, cauta atentie siintelegere la partenerul ei de viata. Doar ca el nu a inteles-o, poate pentru ca tocmai se uita

la finala de la Romanian Open Tenis... Oricum ar fi, poate nu mai mult decat in alta zi in care

ar fi fost finala turneului de tenis, el nu a fost disponibil pentru nevoile ei afective.

-Nici nu ma bagi in seama, bombanea vecina facandu-si mereu drum prin fata ecranului: sa

ia matura, sa duca ceasca la bucatarie, sa se spele pe maini...

-Draga mea, vrei sa stai putin locului ca este point game! a ingaimat el facand acrobatii

pe canapea pentru a scapa de silueta ei enervanta care-i defila prin fata.

- Da, sigur, eu ma dau aici de ceasul mortii si tie nu-ti pasa decat de nenorocita asta de

finala. Normal ca nu-ti pasa, doar nu ai tu nici o grija sa aduci bani in casa. Tu te distrezi si

eu muncesc sa te tin... Sa pleci, sa vedem pe cine-ti mai gasesti tu de nivelul meu financiar, a

strigat la un moment dat vecina mea.

Si omul a plecat.

Generozitatea este uneori masca avaritiei. Banii erau importanti pentru ea, reprezentau

motivul principal pentru care putea fi iubita. In lipsa lor, mobilul atasamentului partenerului

disparea. Universul, oglinda sincera in care ne privim, i-a prezentat vecinei mele un partener

sarac care chiar avea nevoie de bani. Subconstientul sau l-a recunoscut si l-a ales, astfel incat

sa o confrunte exact cu partea ascunsa a aisbergului falsei generozitati.

Nu ma mai iubesti pentru ca nu mai am bani! Daca aceasta fraza exista in mintea

dumneavoastra, sub ea este gandul ca averea chiar este un motiv pentru a fi iubit. Acuza

interesului financiar adusa omului de langa noi este demascarea propriului nostru interes

financiar. Pare logic ca o persoana generoasa sa se adune cu o alta care nu dispune de bani.In realitate, pentru cei mai dezinteresati dintre noi, banii sunt o moneda forte care, dupa

criteriile noastre, dau un ascendent celui care ii detine. O generozitate reala nu este adusa in

discutie ca moneda de schimb. Frustrarea se exprima in momente de furie, cand controlul nu

mai functioneaza. Masca este aruncata si partea ascunsa a aisbergului iese la lumina.

Persoanele pentru care averea este foarte importanta vor alege intotdeauna sa iubeasca

parteneri in nevoi financiare daca sunt bogati, sau parteneri cu bani dar zgarciti ori risipitori,

daca ei sunt saraci. Mai devreme sau mai tarziu se vor confrunta cu teama lor cea mare. Exista

si situatia in care dorinta de un nivel financiar ridicat impinge spre compromisul unei legaturi

lipsite de iubire dar avantajoasa din acest punct de vedere. Pretul platit este o viata ce seamana

cu cea a unei pasari inchise intr-o colivie de aur.


10/68

Lectia 19: "Nu ni se intampla intotdeauna ceea ce meritam, doar ceea ce ne

seamana"

Maria este o femeie intr-adevar frumoasa. Are tinuta, are clasa si o ajuta si mintea. Este

inteligenta, cultivata, constiincioasa, fidela. Are tot ce-si poate dori un barbat. Si totusi, n-are

noroc. Primul sau prieten a inselat-o si i-a facut inima tandari. Si-a reconstituit-o cu greu dincioburi, acum este iar intreaga dar cu cicatrici serioase. Lipitura se vede.

Cand intr-o zi s-a surprins surazand fara motiv copacilor infloriti, a realizat ca se

indragostise de Alexandru. O curta de multa vreme dar ea nu mai putea simti nimic cu

sufletul zdrelit. Acum se pare ca-si revenise si iubea din nou.

Sorbea din cafea tinand ceasca aburinda si parfumata cu o mana in timp ce pe cealalta o

tinea in palma lui Alexandru. Vorbeau verzi-si-uscate si viata era frumoasa.

Pana in momentul in care o tanara zvelta si gratioasa a aparut in cafenea. Singura. S-a

asezat la o masa vecina si fericirea Mariei s-a dus pe apa sambetei.

Nu e mai frumoasa ca mine, s-a incurajat ea. Dar este mai slaba si are picioarele mai

lungi.

Asta chiar era o problema, pentru ca lui Alexandru ii placeau picioarele lungi (si cui nu-i

plac oare?). Cateva minute a sperat ca el sa n-o observe. Semana putin cu sclifosita aia cu

care l-a gasit pe Andrei in pat. O sa se intample iar?

Alexandru a remarcat ca devenise agitata si a intrebat-o ce s-a intamplat.

- Mi-e putin rau, a ingaimat Maria. Poate de la caldura.

- Te-ar ajuta sa-ti dai cu putina apa pe fata si pe maini? a incercat el.

- Ma duc pana la baie.

Intorcandu-se dupa cateva minute, iremediabilul se produsese: Alexandru vorbea cu individa.

Mariei i s-a ridicat sangele la cap. Asa sunt toti, abia asteapta sa te intorci cu spatele ca sa-

si faca zambre cu alta,a concluzionat ea in gand. Si-a scos telefonul din geanta si l-a sunat

pe Andrei apoi s-a reintors la masa cu un zambet larg pe fata si cu barbia ridicata. Inainte saapuce sa spuna ceva Alexandru, i-a comunicat pe un ton sec:

- Ma duc sa ma vad cu Andrei.

Alexandru si-a lasat ochii in jos, invins. Stia ca inca il iubeste pe fostul ei prieten. De ce

oare? Doar o inselase si se purtase ca un nemernic. Baietii buni n-au noroc, si-a amintit

vorbele bunicii cand intr-o seara de Craciun ii daruise o pereche de rame de ochelari care il

costasera doua burse. Doar il lasase sa o tina de mana si el incepuse deja sa-si faca iluzii. Ce

imbecil sunt, se gandi el. Ceva in inima lui a facut trosc.

Un minut mai tarziu, Maria iesea pe usa cafenelei, profund nefericita si dezamagita. A intorscapul o clipa doar pentru a o vedea pe sclifosita aia cu picioare lungi cum se muta la masa

lui Alexandru. Macar Andrei are bani. Daca tot e sa ma insele, macar sa plang in

Primaverii si nu in Berceni, isi spuse ea si grabi pasul spre masina.- Du-te dupa ea! Alexandru, du-te dupa ea! ii repeta sora-sa, sclifosita cu picioare lungi. Dar

Alexandru era cu mintea departe, gandindu-se ca s-a terminat cu baiatul bun. Femeile nu

iubesc decat Andrei nenorociti care nu dau doi bani pe ele.

Nu am pretentia ca viata are intotdeauna izul asta de telenovela. Relatiile nu se termina mereu

asa de brusc, inainte chiar de a incepe, de la un missunderstanding. Am recurs la aceasta

reprezentare doar pentru a fi mai succinta. Oricat de lung ar fi romanul, oricate sanse am avea

sa inlaturam confuzia, traumele noastre contribuie zi de zi la erodarea iubirii. Nu iubirea

inceteaza sa existe, noi o incarceram in ziduri menite sa ne apere de suferinta. Este atat de

greu sa ne tinem de capatul nostru de esarfa, cum spunea un psiholog. Pentru ca ne

acoperim ranile cu carapace groase cu tepi care ajung sa lezeze cicatricele nevindecate aleceluilalt. Experientele avute ne-au invatat ceva dar concluzia este gresita daca este amara,


11/68

daca ne intareste frica. Daca incepem sa vedem rivali in oamenii din jur, noi ne-am comparat

cu ei. Daca suntem gelosi, daca credem ca cel iubit nu ne mai iubeste si alege pe altcineva, noi

nu ne mai iubim, noi nu credem ca meritam sa fim alesi.

O sa-mi replicati ca nu v-ati asteptat sa fiti tradati si totusi ati fost, ca nu cunoscuserati gelozia

pana la momentul la care partenerul a preferat o alta persoana, ca ati avut incredere si

increderea v-a fost inselata.Dupa cum am spus deja, extemporale dam cu totii. Suntem elevi in bancile vietii si dam

nenumarate examene. Nu putem cere sa ni se dea alta problema, sa ni se dea alt chestionar.

Putem doar sa ne ridicam din banca si sa iesim afara, dar acelasi chestionar ni se va

materializa in fata ochilor pana cand vom afla raspunsul corect. Abia atunci vom avea o

perioada de liniste pana la urmatorul test.

Daca partenerul ne-a inselat, ce e de facut? Care este lectia de viata care mi-ar permite sa nu

mai trec prin asa ceva niciodata? Dar daca a murit? Dar daca nu ma mai iubeste? Dar daca m-

a abandonat? O sa folosesc o metafora.

Lectia 20: Cinematograful

Imaginati-va ca sunteti intr-un cinematograf panoramic. De jur-imprejurul dumneavoastra se

proiecteaza un film care este chiar viata dumneavoastra. Faceti stop-cadru. Situatia de astazi

se prezinta astfel: partenerul dumneavoastra va inseala. Scenaristul filmului sunt credintele

dumneavoastra iar producatorul, subconstientul. Nu puteti schimba replicile celorlalte

personaje decat daca ii furnizati producatorului un nou scenariu.

Cinematograful asta chiar este o sala de examen. Situatia proiectata pe ecran este problema

careia trebuie sa-i gasiti raspunsul astfel incat suferinta sa dispara. Porniti de la urmatoarea

axioma: realitatea pe care o traim, oglindeste convingerile noastre, inclusiv pe cele

inconstiente. Sentimentele sunt doar exprimarea in afect a interactiunii dintre ceea ce credem

si ceea ce ne dorim. Pentru ca suferinta sa dispara, fie trebuie sa renuntam la dorinta, fie

trebuie sa ne modificam convingerile astfel incat sa nu ne mai lezeze dorinta.

In cazul situatiei exemplificate, doriti sa fiti iubiti de catre partenerul dumneavoastra.

Convingerea ca va inseala contravine dorului dumneavoastra de a fi pereche. Emotia pe

care o creaza acest conflict se numeste gelozie si este una dintre cele mai cumplite trairi.

Aveti doua solutii: fie renuntati la dorinta de a fi iubiti, fie va modificati convingerea ca

celalalt nu va iubeste.

Dorintele nu dispar prin ignorare, prin ingroparea lor in uitare. Se numeste reprimare si este

o cale spre suferinta pe termen lung. Si nici sa se implineasca de la sine, doar pentru ca exista.

Doar hranirea prin consumarea obiectului sau a situatiei ravnite satura acest dragon infometat

al psihicului nostru. Atentie, convingerile se materializeaza, nu dorintele! Si ele pot fi

modificate prin gandire. Singura metoda pe care o avem de fapt la dispozitie este gandirea.Pentru infrangerea emotiilor negative, ea este singurul ajutor care asculta de vointa noastra si

nu de dorinta. E la fel de buna si pentru ruinarea emotiilor pozitive, daca pentru asta o vom

folosi.

Daca nu alegeti o cale, conflictul se va rezolva oricum dar pe campul de bataie, prin

experimentarea suferintei, nu pe cale diplomatica. Si costurile vor fi in consecinta. Dupa ce

veti inghiti toata cupa amara a dezamagirii, a durerii de a fi parasiti, dupa ce veti lasa in urma

bucati intregi din sufletul vostru, veti renunta intr-o zi la dorinta. Va veni un moment in care

va veti simti atat de obositi, cu atat de multe resentimente adunate impotriva celui care v-a

ranit incat veti spune: Duca-se! Veti renunta la dorinta. Veti capitula. Si pelicula ce ruleaza pe

ecranul panoramic al cosmosului vietii voastre, va schimba personajele si intrigile dar nu si

finalul. Aceasta este legea karmei.Modificarea credintei negative intr-una pozitiva, este legea lui Cristos si ne scuteste de


12/68

suferinta, de lupta cu exteriorul. Dar necesita o metamorfoza interioara.

Eu nu va cer sa credeti in ceva ilogic si aberant. Tocmai aici este revelatia pe care incerc sa o

impartasesc cu dumneavoastra, ca si noi, oamenii pragmatici, putem ajunge pe calea noastra

proprie la Dumnezeu. Nu doar cei saraci cu duhul. Folositi-va propriile cunostiinte, folositi-va

logica pentru a identifica sursa suferintei si pentru a-i gasi tratamentul. Pentru asta insa trebuie

sa mergeti cu dialogul dumneavoastra interior pana la capat. Puneti-va intrebari ca in fata uneiprobleme de matematica si mai ales, raspundeti cu sinceritate. Universul nu poate fi mintit.

Luati-o incetul cu incetul. Tineti minte ca suferinta este busola dumneavoastra interna. N-o sa

va lase sa va rataciti. Aveti incredere in ea. Singurele medicamente sunt gandurile

dumneavoastra. Daca raspunsul mental la problema ridicata de subconstient este corect,

suferinta dispare. Sau macar se atenueaza cand sunteti pe drumul cel bun. Daca raspunsul nu

este corect, ea se amplifica. Jucati din nou, ca in copilarie, jocul cald-rece. Atentie! Nu

puteti modifica prezentul si nici evolutia celorlalte personaje prin actiuni asupra lor. Este

lectia dumneavoastra. Nu incercati deci sa va ganditi la ce ati putea spune sau face ca sa

influentati personajul x sau y, astfel incat sa renunte la comportamentul care va

deranjeaza. Intrebati-va de ce va deranjeaza? de ce credeti ca o face? ce vrea sa va arate?

sunteti fara de pacat in acest conflict? de ce ati facut-o? si acceptati numai raspunsurile caresunt sincere, logice si care va scad suferinta. Trebuie rezolvat conflictul care a generat emotia

pentru ca subconstientul dumneavoastra sa schimbe pelicula. O va face daca aflati raspunsul

corect. Folositi-va de logica.

Cand convingerile proprii se vor fi schimbat veti actiona in conformitate cu ele, chiar fara sa

realizati asta constient. Actiunile generate de noile credintele, vor crea consecinte care le vor

intari si le vor maturiza.

Exemplu : de ce credeti ca va inseala partenerul?

Raspunsuri posibile:

a. nu v-a iubit niciodata.

Si atunci de ce a intrat intr-un cuplu cu dumneavoastra? Daca chiar credeti ca cel pe care il

iubiti a stat din alte considerente decat cele sentimentale in acest cuplu, atunci cum de v-ati

bagat in asa ceva? Daca ati stiut si ati acceptat aceasta situatie, de ce va plangeti acum, de ce

aveti acum pretentii? Pentru ca l-ati iubit dumneavoastra pe el? V-ati asumat-o.... Nu puteti

invoca necunoasterea legilor. Va casatoriti cu un animal de prada si aveti pretentia sa devina

domestic de la sine? Inseamna ca nu v-ati iubit intr-adevar partenerul, ci o proiectie a ceea ce

v-ati fi dorit dumneavoastra sa fie el. In acest caz, pe cine jeliti acum? Pe omul care ati sperat

dumneavoastra sa fie, nu pe cel care este. Nu el va tradeaza, dumneavoastra ati pus camasa de

noapte din finet si ochelari de vedere lupului si i-ati spus bunicuta cu ochii mari. Suferinta

de acum nu este decat orgoliu ranit si este consecinta nesinceritatii dumneavoastra. Daca

acum macar constientizati ca nu l-ati iubit pe cel care este ci pe cel care ati fi vrut sa fie, nu-i

asa ca suferinta scade? Pentru ca orgoliul se micsoreaza sub lupa ratiunii.Sau poate ca ati hotarat sa intemeiati acest cuplu din disperarea de a nu ramane singuri, din

dorinta de a avea un copil, din grija de ce spune lumea? In aceste cazuri, ceea ce v-a oferit el a

fost iubire dar nu si ceea ce i-ati daruit dumneavoastra. Nu el nu v-a iubit ci dumneavoastra ati

confundat iubirea cu altceva. Partenerul pe care-l vedeti in oglinda, sunteti chiar

dumneavoastra cel nemarturisit.

b. v-a iubit dar nu va mai iubeste.

Daca ati fost intr-un cuplu intemeiat pe iubire reciproca si la un moment dat celalalt nu va mai

iubeste, ceva pe parcurs ati gresit. Nu, nu cred ca iubirea dureaza trei ani. Si nici cinci, si nici

sapte. Doar daca noi o omoram. Doar daca noi o distrugem.

Iubirea nu este efemera. Mama ne iubeste toata viata ei. Si tata la fel. Si copilul. Nu cu aceeasidragoste, exista suisuri si coborasuri, dar iubirea nu dispare. Odata ce subconstientul nostru si-


13/68

a ales un partener si el ne-a ales pe noi, inseamna ca suntem ca cheia in broasca si ca avem

potentialul de a ne invata unul pe celalalt tot ceea ce este de invatat. Ganditi-va ca iubitul sau

iubita sunt singurele persoane din lumea asta pe care alegem sa le iubim. Restul ne sunt date,

toate rudele noastre, inclusiv copilul. Ii iubim pur si simplu. Partenerii ne sunt straini, nu au

nici o legatura de sange cu noi si totusi ii consideram la un moment dat mai importanti decat

pe parintii nostrii. Si chiar sunt. Pentru ca ei chiar pot sa ne fie tovarasi in drumul nostruspiritual catre redobandirea puterii uitate. Parintii au fost invatatorii nostrii in gimnaziul vietii,

partenerii sunt profesorii nostrii in universitatea vietii. Ei continua educatia inceputa de parinti

si chiar o corecteaza pe alocuri. Ei transforma aritmetica in algebra si citirea in filozofie de

viata.

Iubirea nu dispare de la sine. Da, este adevarat, partenerul va poate insela. Dar cand motivul

inselatului este ca nu va mai iubeste, atunci ceva, undeva ati gresit dumneavoastra. Intrebati-l

unde este eroarea, spuneti iarta-ma si indreptati-o.

Vi se pare ciudat ca tocmai cel care sufera, cel care este ranit trebuie sa ierte? Stiu, dar este

logic daca tinem cont de faptul ca durerea este un semn de avertizare ca ceva la masina

noastra nu merge bine. Din aceasta cauza exista atatea divorturi, pentru ca e greu sa fii bun

cand suferi. Cei care sufera devin rai. Se cred indreptatiti sa atace. Daca eu sufar, atunci sasuferi si tu. Asta este legea karmei. Doar iubirea adevarata este iertatoare. Aceasta este legea

lui Cristos.

Si auziti-l, pentru Dumnezeu! Avem aceasta proasta mentalitate de a considera ca motivele pe

care le invoca celalalt pentru comportamentul sau fata de noi sunt doar pretexte, minciuni si

pretentii aberante. Dar el asa simte, el de asta s-a temut, el asta si-a dorit, lui asta nu i-a placut,

el de asta avea nevoie. Exact lucrul pe care ni-l spune, nu altul. Daca vi se pare incredibil este

pentru ca nu puteti sa va puneti in mintea lui, sa-i traiti complexele si fricile, pentru ca nu

sunteti capabili de empatie, pentru ca de fapt nu-l iubiti. Si pentru ca e greu sa acceptam cum

se vede Eul nostru din scaunul celuilalt. Parca nu mai suntem asa de buni, frumosi, destepti si

fara pata priviti de dincolo.

Si atunci punem stupida intrebare care ne face rusine noua, oamenilor inteligenti Dar el cum

este? El ce a facut pentru mine? El nu mi-a facut la fel?. Nu mai suntem la gradinita. Va veni

o zi in care el va va intreba cu ce ti -am gresit de mi-ai facut asta?. Deocamdata sunteti in

situatia asta dumneavoastra. Ati pus o intrebare si ati aflat raspunsul. De ce-l aruncati? De ce

il refuzati? Este adevarul partenerului dumneavoastra. Singurul care conteaza de altfel pentru

ca este singurul in care crede si care l-a facut sa faca ceea ce a facut. Sa stiti, nu-l convingeti

ca de fapt s-a inselat, ca de fapt a vazut el aiurea, ca de fapt... el nu are dreptate si

dumneavoastra aveti. Trebuie sa-i demonstrati asta. Nu prin discutii interminabile care

degenereaza in certuri fara de sfarsit, ci din ceea ce veti face in continuare. Pentru moment

spuneti doar iarta-ma. Depuneti toate eforturile posibile pentru a-l convinge pe partenerul

dumneavoastra ca ati constientizat problema si ca meritati o a doua sansa. Intre timp, asumati-va purgatoriul. Voi l-ati chemat.

c. va iubeste si totusi va inseala

Atunci este o greseala a lui personala: ii e frica de moarte, nu este sigur pe sine, are nevoie de

confirmari. Daca il iubiti ii dati voie sa isi rezolve problema. Se va intoarce cand va fi din nou

intreg. Punand limite si constrangeri nu-i faceti un bine, nu il tratati, doar il suprimati si va

atrageti resentimentele sale. Doar asa va ajunge intr-adevar sa nu va mai iubeasca. Nu spuneti

de ce sa platesc eu confuzia din sufletul lui?. Pentru ca exista sigur o confuzie si in sufletul

dumneavoastra caci altfel nu v-ati fi aflat in situatia asta, ar fi fost altcineva langa el in

momentul degringoladei sale. Nu este nimic nedrept in universul asta.

Lectia 21: Cine ridica sabia, de sabie va pieri...


14/68

Cine iubeste mult pedepseste aspru spune o vorba mai putin inteleapta. Cine NU SE

iubeste mult pedepseste aspru ar fi fost mai aproape de adevar. Dar si cu iubirea de sine este

o problema, caci egoistul isi acopera lipsa de iubire de sine prin lacomie exterioara. Impartirea

lumii in eu si ceilalti creaza o insingurare teribila pe termen lung. Pentru fiecare avantaj pe

care si-l insuseste, pierde respectul si iubirea pagubitului. El ia si celalalt da, el sta si celalalt

lucreaza, el mananca si celalalt flamanzeste. Si distanta creste... Intr-o zi se va trezi singur incastelul sau de gheata. O gaura neagra care inghite totul din jurul sau este egoistul. Langa el

nu exista lumina. Si noi suntem fiinte de lumina. Trebuie sa luam distanta. Daca nu o facem

noi, o face universul pentru noi. Caci hranind o gaura neagra nu o vom putea umple niciodata,

din contra... vom contribui la marirea ei. Daca vrem sa inchidem gaura neagra, trebuia sa ne

departam. Nemaiavand ce sa mistuie, va reconstitui Big-Bang-ul. Departati-va o vreme de

egoist, tocmai pentru ca il iubiti. Dar sa nu-i raspundeti cu aceeasi moneda. Legea talionului,

"ochi pentru ochi si dinte pentru dinte" este legea karmei care a functionat foarte bine intr-o

societate pseudoanimalica. Intre timp, Cineva ne-a adus mantuirea.

Cel care sufera este cel care se gaseste in culpa. Ma gandesc cu groaza cat de revoltata as fi

fost daca as fi citit asa ceva acum cativa ani. Dar viata ne invata multe si este un timp pentru

toate atunci cand ochii vor sa vada si mintea vrea sa inteleaga. Stiu ca cel care este inselattraieste o suferinta groaznica, dar este vorba despre o gandire gresita care naste suferinta. Nu

este placut pentru nimeni si repet, nu s-ar ajunge la inselat daca noi oamenii ne-am fi invatat

lectiile. Dar nu le-am invatat. Ne vom reintoarce la monogamie atunci cand vom avea

intelepciunea de a renunta la frica si la complexe, atunci cand nu ne vom mai teme de

abandon. Pana atunci doar prin experimentarea consecintelor actiunilor noastre vom intelege

ca inselandu-ne partenerul, vom fi la randul nostru inselati.

Dar nu este dreptul celui inselat sa aplice pedeapsa. Daca cel inselat alege sa iubeasca,

indiferent de context, lantul sau karmic se rupe. Cel care a inselat va suporta ulterior intreaga

responsabilitate a actiunilor sale. Daca cel ranit raspunde la rau cu rau, alege la randul lui sa

se tarasca pe drumul karmic al sarpelui in locul inaltarii.

Doar cei care stiu ce este libertatea deplina ajung sa aprecieze radacinile. Doar cei care se stiu

puternici, aleg sa nu foloseasca forta impotriva celor slabi. Doar cei care se iubesc pe sine pot

iubi si pe altul. Doar cel care se respecta pe sine, il poate respecta si pe celalalt. Cel care ia

fara sa dea, este o gaura neagra. Nu are alta cale decat explozia.

Daca va ascultati gandurile si sentimentele cu sinceritate, daca va permiteti voua insiva sa

experimentati, atunci ii respectati si celui de langa voi aceleasi drepturi. Nu detinem fiinte vii

in proprietate in aceasta lume. Nu suntem stapanii nimanui in aceasta lume. Folosind

constrangerea, vom atrage constrangerea. Folosind iubirea, vom atrage iubirea. Daca v-ati

impus restrictii si v-ati acordat doar anumite libertati, daca v-ati ales principii calauzitoare si

traiti dupa un sistem propriu de valori, este doar alegerea dumneavoastra. Omul de langa voi

are dreptul sa aibe propriile principii, propriile restrictii, propriile libertati si propriul sistemde valori. Respectati-l pe Dumnezeul din el, caci este acelasi cu cel din dumneavoastra, dar

intr-o alta conjunctura.

Lectia 22: Patul lui Procust

Cand ne luam pe noi insine ca punct de referinta, ne asezam in centrul junglei cosmice si

incepem sa judecam si sa ajustam dupa propriul criteriu tot ce se apropie. Ceea ce stim devine

sistemul universal de evaluare pe care ne chinuim sa-l implementam, cu forta daca nu se poate

altfel, persoanelor din jur dar mai ales celor pe care ii iubim, pentru ca in relatii exista o

nevoie obsesiva de impartasire si comuniune. Incercarea de a aduce doi oameni la acelasi

numitor comun este insa cauzatoare de suferinta pentru amandoi, chiar daca este facuta innumele unui deziderat nobil cum este dragostea. In relatiile interpersonale, neacceptarea


15/68

diferentele individuale creaza frustrari si declanseaza un intreg razboi prin care se urmareste

estomparea sau chiar anularea lor. Ma schimb pe mine pentru a fi ca celalalt sau incerc sa-l

schimb pe el pentru a fi ca mine? Fiecare vrea sa se constituie in tiparul patului procustian si

celalalt sa fie ajustat. Presupunand ca procesul de remodelare a unui partener dupa chipul

si asemanarea noastra chiar reuseste, suferinta este rasplata amandurora in egala masura,

doar ca nu in acelasi timp. Cel frustrat de chingile tiparului in care este introdus cu forta estenefericit si chiar daca va suporta o vreme situatia de dragul nostru, va renunta intr-o zi, fara

regrete, la calaul sau. Multumit in perioada in care am trait fara constrangeri, nu intelegem de

ce partenerul rupe o relatie care mergea bine si percepem abandonul celuilalt ca pe o

nedreptate strigatoare la cer. Rolurile se schimba, victima devine calau si calaul victima.

Controlul asupra celorlalti nu pare a fi o solutie prea reusita pentru o viata fericita.

Nu putem determina pe nimeni sa ne iubeasca. Dragoste cu sila nu se poate. Pentru ca cel care

iubeste, iubeste in celalalt o parte din el insusi. Pe sine se iubeste. Acea parte ascunsa si

nestiuta a noastra care tanjeste sa iasa in lumina cunoasterii de sine, este ceea ce ne atrage la

partenerul nostru. In partenerul nostru ea este deja la suprafata si straluceste. Ne indragostim

pentru ca el (sau ea) este vesel, sincer, energic etc. Doar ca toate aceste trasaturi care ne apar

initial doar in aspectul lor pozitiv, vor deveni mai tarziu motivul frustrarilor noastre: veseliapare superficialitate uneori, sinceritatea este deseori o cruzime iar mobilitatea pare obositoare.

Tot ceea ce credem ca nu suntem, iubim initial la celalalt. Recunoasterea in celalalt a partii

nestiute a sinelui propriu, creaza sentimentul de iubire, de apropiere, de eliberare. Daca nu

acceptam insa aceste fragmente de cunoastere, daca judecam si amendam conform unui

sistem de valori rigid aceste noi fatete ale noastre, vom ajunge sa uram manifestarile lor in

celalalt. Aceleasi lucruri care ne-au atras, aceleasi lucruri ne vor irita. Pentru ca nimic nu este

doar alb sau doar negru, ci este si alb si negru in functie de context si de masura. Calitatile

sunt si defecte dar in timpi si in masuri diferite.

Cel care nu se catalogheaza pe sine in asa sunt eu si asa nu sunt eu, sau in eu nu as face

niciodata asa ceva, cel care isi permite lui insusi sa se uimeasca pe sine, cel care a invatat sa

spuna despre sine never say never , acela isi accepta partile ascunse. Iar atunci cand le

recunoaste in cei din jurul sau le tolereaza, le accepta. Acel om permite tuturor sa fie ei insisi

iar compania sa este foarte cautata. Pentru ca este asa o usurare sa traiesti langa o persoana

care nu te judeca!

Persoanele tolerante masoara lumea cu masura cu care ar vrea sa fie si ele masurate. Nu

inseamna ca suporta orice. Ele observa si aleg fara sa judece, fara sa arunce cu piatra. Aici

imi place, aici nu-mi place sa stau este verdictul lor. Isi asuma propria alegere si recunosc

implicarea subiectiva prin expresia il plac sau nu il plac pe x care inlocuieste mult prea

uzitatele epitete x este un ratat, un mitocan, un dobitoc, nu e in stare sa..., a fost in stare sa...

etc

Nu e capabil de iubire cel care nu se iubeste pe sine, cel care nu-si da voie sa fie ceea ce nustie ca este. Cel care uraste oamenii nu-si da voie sa existe. A creat un personaj care in mintea

sa este demn sa existe si restul trebuie sa moara. Lumea toata ar trebui sa fie populata doar cu

acest personaj. Ce plictisitoare ar fi insa o asemenea lume! Sa vezi aceasta fata mutilata a

sinelui tau in toate fetele pe care le intalnesti! Ce sens ar mai avea o astfel de lume? Sa

celebram diversitatea! este o expresie a carei profunzime ma uimeste de fiecare data cand

apare pe canalul Discovery dupa ce este prezentat un clip foarte scurt despre

viata diferitelor triburi sau populatii. Cat suntem de diferiti si ce bine este ca suntem asa! Ce

fabuloasa este puterea creatoare care a produs o asemenea bogatie de forme, de culori, de

minti, de caractere, de obiceiuri, de stiluri! Nu inregimentati omul! Celebrati-i diversitatea!

Am ales sa fim cei care suntem, dar putem fi oricine... Aceasta este cea mai mare putere a

omului.Nu va temeti ca diversitatea ar putea aduce haosul, pentru ca oricum vom ajunge prin


16/68

eliberarea de constrangeri la acelasi sistem de valori. Universul ne va trece pe fiecare, pe noi

si pe partenerii nostrii prin experiente de viata care ne vor conduce la acelasi adevar. Si nu in

alta viata, ci chiar in aceasta. Pentru ca adevarul este numai unul.

Lectia 23: Nu iubim pe cine vrem, iubim pe cine trebuie

Daca am putea sa ne debarasam de sentimentele noastre prin apasarea unui buton cu

iubit/neiubit care sa functioneze ca o supapa pentru merita/nu merita ar fi fost totul foarte

simplu. Iubirea nu functioneaza insa asa. De aceea este atat de puternica, de aceea este

motorul principal al evolutiei spirituale a omului, pentru ca nu poate fi suprimata cand vrem.

Nu iubim numai pe cine merita. Este adevarat ca nici nu putem rezista foarte mult in suferinta,

ca pana si cainele fuge de bataie, dar lucrurile nu se petrec asa de repede. Conditionarile se

formeaza in timp. Suportarea sentimentelor negative atrage pana la urma saturatia si

distrugerea iubirii. Pe asta se si bazeaza poligamia, pe incapacitatea noastra de a tolera foarte

mult timp frustrarea. Pentru ca universul exista doar in echilibru, dar nu in unul imobil, static,

ci intr-un pendul al lui Foucaux. Nu poti doar sa dai, trebuie sa si primesti. Doar ca nu in

acelasi timp. Caci doar in acest fel poate exista lumina, separand lumina de intuneric printimp.

Nu putem sa scapam de suferita apasand pe off butonul iubirii. Pentru ca iubirea are un

sens. Partenerul respectiv nu a aparut degeaba in calea noastra. Iubirea insasi este inceputul

filmului. Gelozia este intriga.

Poate v-ar ajuta sa-l inselati si dumneavoastra pe partenerul infidel? Si asta se poate. Cu cine?

Daca intr-adevar exista in viata dumneavoastra persoane care chiar sa va tenteze in acest sens,

chiar asta este solutia. Teoretic insa inseamna ca v-ati dorit deja sa o faceti si n-ati facut-o din

niste considerente: nu este moral, nu este etic, daca afla si ma lasa? Nici unul din aceste

motive nu sta in picioare. Daca v-ati inhibat dorintele doar de teama, asta a fost alegerea

dumneavoastra. Nu este obligatoriu ca si partenerul sa reactioneze in acelasi mod, pentru ca

este o greseala sa ne inabusim dorintele din teama de a experimenta. Din aceasta cauza ati

ajuns aici. Poate asta era lectia dumneavoastra de viata adusa cu forta de partener, revelarea

regretelor dumneavoastra ascunse ca nu ati ales altceva, ca nu ati ales pe altcineva... Poate ca

undeva, ascunsa sub toate motivele fluorescente pentru EXCLUS din constientul

dumneavoastra, incoltise ideea evadarii din cuplu iar ceea ce simtiti acum nu este decat ciuda

ca partenerul dumneavoastra v-a luat-o inainte neacceptand frustrarea. Frustrarea inseamna a

suporta ceva impotriva vointei proprii. Presupune teama, presupune conditionare (suport asta

ca sa imi dai aia).

Daca v-ati dorit sa faceti sex cu alta persoana si v-ati oprit doar ca sa puteti avea aceeasi

pretentie de la partenerul dumneavoastra este, repet, o greseala. Raspundem doar de alegerile

noastre, doar de actiunile noastre. Ati ales doar pentru dumneavoastra. Nu puteti determina penimeni sa faca o alegere impotriva vointei proprii doar pentru ca asa ati facut dumneavoastra.

Poate ca sinceritatea v-ar ajuta sa intelegeti ca nu ati simtit nevoia asta. Da, pentru ca v-ati

iubit partenerul. Poate fi adevarat. Dar nici macar acest raspuns nu motiveaza pretentia

dumneavoastra la fidelitatea celuilalt. Il iubiti si el nu va iubeste. Si? Tineti-va de capatul

dumneavoastra de esarfa, cum spune Jack Salomee. Nu puteti schimba nimic din ceea ce ii

priveste pe ceilalti. Sunt sentimentele lor, nu ale voastre. Poate si dumneavoastra ati fost iubit

de altcineva si nu i-ati raspuns cu aceeasi moneda. Este un pacat in asta? Iubim pe cine vrem?

Nu. Nu iubim pe cine vrem, iubim pe cine trebuie. Asumati-va Golgota proprie pentru ca nu

este inutila. Nu sunteti victime, dumneavoastra ati determinat-o. Fara Iuda, Isus nu ar fi inviat.

O sa aflati ceva despre dumneavoastra in aceasta incercare.

Daca intr-adevar il iubiti, aveti rabdare. Lasati-i dreptul sa experimenteze. O sa se intoarca.Avem datoria sfanta de a experimenta intr-o viata tot ce ne dorim sa experimentam. Si sa


17/68

platim pretul pentru distractia asta. Si noi, si partenerii nostrii. Daca nu o vom face, ne va

obliga universul sa o facem. Mai devreme sau mai tarziu. Pentru ca ar fi doar risipa sa fi

deschis ochii pe pamant si sa ni-i lipim singuri cu glue doar din teama de a privi. Deschideti

ochii si infruntati exteriorul. Este doar interiorul dumneavoastra, este doar o reflectie a mintii

dumneavoastra. Daca nu va place ce vedeti, intelegeti ce a creat imaginea si schimbati filtrele.

Nu exista nimic care sa va fie interzis, nu exista nimic de care sa va rusinati, nu exista vina.A, da, veti crea monstrii veti locui cu monstrii, veti crea ingeri, veti locui cu ingerii. Si

partenerul dumneavoastra la fel.

Daca in subconstient a aparut intrebarea ce-ar fi daca?, veti trai pe propria piele raspunsul.

Doar asa evoluam, doar asa aflam cine suntem cu adevarat. Daca am fi stiut cu siguranta

raspunsul, nu l-am mai fi trait.

Parteneriatul functioneaza dupa reguli de complementaritate. Animus si Anima. Plus si minus.

Situatia dureroasa in care ne va pune la un moment dat partenerul nostru este cea in care vom

fi tentati sa facem exact lucrul pentru care il blamam pe el. Daca dam curs tentatiei de a

raspunde in maniera ochi pentru ochi si dinte pentru dinte, vom ajunge sa inselam pentru el

ne-a inselat, sa mintim pentru ca el ne-a mintit, sa iubim banii pentru ca el era zgarcit, sa

fugim de raspundere pentru ca el era las, sa abandonam pentru ca el ne-a lasat. Cercul viciosse intareste.

Acolo unde am spus eu nu as face niciodata asa ceva, acolo vom face exact asa... Acolo

unde am aruncat piatra, de acolo ne va lovi piatra. Cand spunem esti egoist vom avea de

demonstrat ca noi nu suntem, cand vom spune cum indraznesti sa ma minti, va trebui sa

dovedim intr-o zi ca noi alegem adevarul cu orice pret, cand ne vom revolta cum ai putut sa

ma inseli? vom avea de infruntat tentatii cumplite de a-l insela (razbunare, perioade lungi de

abstinenta etc), aceleasi tentatii care l-au facut pe partener sa ne insele. Raspunsul la aceste

intrebari il vom afla traversand conflicte psihologice identice cu cele care l-au determinat pe

celalalt sa ne raneasca. Daca vom alege doua tipuri de ocale, una mare pentru noi si una mica

pentru celalalt, universul nu va inceta sa ne forteze sa ne deconspiram inselatoria. Pentru ca el

este oglinda adevarului.

Veti sustine ca felul in care v-a ranit partenerul si motivele lui, nu se compara deloc cu cele

pentru care dumneavoastra ati ales tot agresiunea (vorbim despre cea psihica desigur,

considerand ca am trecut de multe sute sau mii de ani de primitivismul animalic). Ganditi-va

bine. Poate nu ca forma, dar ca fond sigur sunt mai mult decat similare. Daca a facut-o din

gelozie, o sa va faca gelosi, daca s-a temut de abandon, o sa va abandoneze, daca i-a fost

teama ca nu il mai doriti, o sa va arate ca nu va mai doreste. In toate cazurile, va va incerca

acelasi sentiment, aceeasi frica si veti fi tentati sa raspundeti in aceeasi maniera. Opriti-va si

cugetati. Aratati-va dumneavoastra insiva ca sunteti altfel. Alegeti in mod constient sa fiti

altfel. Alegeti in mod constient sa iertati si sa iubiti. Ca doar asa se poate. Constient.

Oameni care se iubesc toata viata ati vazut? Dar cupluri care au rezistat impreuna pana lamoarte ati vazut? Nu multe, e adevarat, dar ati vazut? De ce nu credeti in ele? De ce nu credeti

ca se poate? Poate pentru ca nu sunteti dispusi sa depuneti efortul, sa platiti pretul respectiv?

E foarte adevarat ca ati fi dispusi sa faceti cate ceva, mai putin ceea ce trebuie. Sa va infuriati

pe cel pe care spuneti ca-l iubiti puteti, sa va razbunati iarasi puteti, sa ii trantiti usa in nas si

sa il alungati puteti. Iertarea, rabdarea, asteptarea sunt insa moneda forte. Dar nu vreti sa dati

aur pe diamante, vreti sa dati cositor... Asta nu se poate. Nu cereti nedreptate unui univers

drept. Nu cereti partinire unui univers pentru care toti suntem egali. Nu cereti aproapelui ce nu

puteti sa-i dati. Nu-i cereti omului de langa voi sa fie slab ca sa va simiti voi puternici. Nu

legati o fiinta vie in lanturi doar ca sa va credeti voi stapani.

Daca intoarcem si celalalt obraz, nu numai ca vom scapa de acest lant al raului care se

intareste atunci cand este bagat in seama, dar chiar il vom ajuta pe cel de langa noi sainteleaga consecintele actiunilor sale fara a mai avea scuza ca si noi l-am inselat, si noi l-am


18/68

mintit, si noi l-am abandonat. Ii vom pune in acest fel in fata o oglinda in care va trebui sa se

recunoasca. Daca cineva da o palma si celalalt ii raspunde cu pumnul, nici macar nu mai

conteaza cine a inceput lupta. Cel care va avea sange mai mult pe fata se va simti indreptatit

sa-l urasca pe cel care este inca in picioare. Calaul s-a transformat in victima in ochii sai

proprii si de multe ori si in ochii celor din jur. Universul pare atunci nedrept pentru cel care a

primit primul palma fara sa fi facut nimic.Lucrurile care ne deranjeaza foarte mult la partenerul nostru sunt contrariul calitatilor noastre

constiente. Daca ne place sa stam in casa, suntem frustrati ca el vrea afara. Daca suntem

atasati de parintii nostrii, nu intelegem de ce el nu vrea duminica la mama la masa. Daca noi

vrem copil, consideram ca el este egoist ca nu-si doreste un urmas. De ce l-am ales atunci?

L-am prins ca minte, dar cand eram indragostiti ne spuneam ca doar exagereaza. Stiam ca

nu si-a vazut mama de doi ani, dar am sperat ca o s-o iubeasca pe a noastra. Stiam ca nu iarta

greselile celorlalti, amendandu-i cu abandonul pe cei care l-au dezamagit, ca intoarce spatele

si pleaca atunci cand ceva nu functioneaza bine, ca alege sa schimbe toaster-ul in loc sa-l

repare, dar nu ne-am gandit ca o sa aibe acelasi comportament si cu noi. Cand chiar iese pe

usa pentru ca am refuzat sa-i punem cafeaua in ceasca, ne consideram victime si ne plangem

nenorocul.Uitam ca noi l-am ales. Nu ne asumam responsabilitatea alegerii noastre. Preferam sa ne

consideram inselati, pacaliti, pedepsiti, preferam sa ne victimizam si sa ne plangem de mila.

Amintiti-va ca voi l-ati ales. Amintiti-va ca il iubiti pentru ca e ceea ce este. Realizati ca daca

s-ar schimba, ca daca ar deveni omul de care credeti ca aveti nevoie, nu l-ati mai iubi. Pentru

ca nu ar mai avea ce sa va invete. Daca ar fi ca dumneavoastra, v-ati plictisi de moarte. De ce

nu puteti trai doar cu dumneavoastra insiva, de ce nu va sunteti suficienti daca ceea ca va

doriti sunteti chiar dumneavoastra?

Sa va spun un secret: pentru ca nu sunteti exact ceea ce credeti ca sunteti. Pentru ca undeva,

adanc ingropat in fluidul psihicului dumneavoastra sta ceea ce numiti personalitatea

partenerului dumneavoastra. Este de fapt propria dumneavoastra personalitate reprimata. Si el

va va dovedi intr-o zi, mai devreme sau mai tarziu, acest adevar. Atunci va trebui sa

raspundeti in fata propriei constiinte la intrebarea: poti sa arunci cu piatra?

Petre traia un cosmar de cand cu divortul. Lupta cu avocatii prin tribunale, obiectele scoase

la mezat, sufletul disecat si expus in vitrina la care se holbau toti neavenitii. Dar asta era. Si

el este puternic. Foarte puternic.

O frumoasa poveste de iubire se transformase intr-un balci la care se vindeau copilul, casa,

iubirea. Cine da mai mult? Cine ia mai mult?

Acum de pilda, doi oameni straini, avocata ei si avocatul lui, ridicau pretentii asupra

tabloului a carei semnatura valora cateva zeci de mii de dolari. Isi aminti de ziua aia de

toamna tarzie cand colindase disperat magazinele sa-i ia Sarei un cadou frumos. Era ziua eide nastere si o iubea asa de mult.... Cautase zile intregi darul perfect, isi dorise atat de mult

sa o vada cum desface nerabdatoare panglicile ambalajului si cum ramane perplexa de ceea

ce gaseste sub carton. Dumnezeu probabil ca il ajutase pentru ca, obosit si resemnat ca nu va

gasi nimic care sa exprime ce avea el in suflet pentru ea, intrase intr-un magazin de

antichitati. Acolo, pe un perete, inghesuita intre alte zeci de tablouri, statea stinghera mica

schita a unei femei cu parul facut vant. Era perfect, pentru ca era ea in tabloul ala. Era Sara

lui. I s-a parut odios pretul dar era Sara lui. A negociat la sange, si totusi discount-ul nu a

fost semnificativ. Dar a plecat cu Sara lui cu parul facut vant sub brat. Oricum ea ar fi

apreciat nu doar imaginea de pe panza, dar si semnatura. Este critic de arta si stie ce

inseamna autograful micut din coltul dreapta jos.

Retraia fiorul de placere si bucuria care il inundase cand a vazut fata ei incremenita deuimire. Si strigatul ei de surpriza si-l amintea, si felul in care i s-a aruncat de gat, si noaptea


19/68

aia de dragoste... Si cat de Mos Craciun pentru Fetita cu chibriturile s-a simtit el in seara

aia...

Acum, Fetita cu chibriturile s-a transformat in Cruela si sta in celalalt colt de banca, in sala

asta infecta de tribunal vorbind necontenit cu avocata. Este asa de dura, cu parul rasucit

intr-un coc sever la ceafa, cu camasa alba cu lavabou ca a judecatorilor. Parca nici nu mai

este Sara. Este o straina care vrea sa-l jecmaneasca. Avida de bani se lupta ca o hiena pentrufiecare obiect de valoare pe care l-au cumparat impreuna. Si casa vrea sa i-o ia, desi stie ca

este a lui. El adusese marea parte a banilor in casa. Da, ea chiar avusese o copilarie de

Fetita cu chibriturile, crescuta de o mama saraca, mutandu-se in fiecare an dintr-o casa in

alta pentru ca nu-si mai puteau plati chiria. Facuse faculatate totusi. Ambitioasa, a muncit pe

rupte sa iasa din saracie si a reusit.

Acum vrea cu orice pret sa se trezeasca cu o casa de pe urma lui. Pentru asta invoca orice:

ca are copil si nu are unde sa-l creasca, ca el mai are si alte proprietati... Dar sunt ale lui,

pentru ca el castigase marea majoritate a banilor. Ea n-a avut nici o contributie, din contra,

ii pusese bete-n roate batandu-l la cap ca venea prea tarziu acasa si ca se departeaza de ea si

de copil. Si acum vrea sa-i ia tot. Si cu pensia alimentara o sa fie acelasi circ. A inteles el de

la inceput ca era disperata dupa bani. Nu-i spunea niciodata cat castiga. Cat de tare s-aucertat cand a aflat ca ea are un cont secret de economii! Cica o facea pentru copil, ca n-are

incredere in barbati. De ce sa platesca el ca boul ala de taica-sau le lasase pe ea si pe maica-

sa in fundul gol in strada si ca Sara traia cu trauma asta in cap?

Poate d-aia l-a si luat, ca sa aibe cu ce sa se aleaga dupa divort. Nu fusese el un prost ca ii

spusese la inceput exact cat castiga si de unde, de toate dividentele si de toate comisioanele

pe care le primea? Bine ca a inteles la timp si apucase sa mai puna departe de privirile ei

lacome ceva banisori. Si luase si terenul ala pe numele maica-sii. Acum valoreaza o mica

avere. Si atunci ce scandal monstruos a mai fost, cand a aflat Cruela ca el ii daduse maica-sii

banii pentru achizitionarea terenului. Saraca mama, cat indurase ea privirile rautacioase ale

nurorii ei, si nu a scos o vorba amarata. Nu a recunoscut niciodata ca de fapt era terenul lui

si ca el l-a pus pe numele ei ca sa nu se atinga lacoma aia de el. Spunea intr-una ca tot voua

o sa vi-l las mai mama, dupa ce m-oi duce eu.... De parca mai statea el cu hrapareata asta.

S-a ridicat in picioare:

- Domnule judecator, am aici chitanta care atesta ca eu am cumparat tabloul...

Pus in fata unei situatii asemanatoare de catre partenera sa, Petre a raspuns cu acelasi

comportament pe care l-a blamat: cont secret. A facut aceeasi alegere: sa nu impartaseasca. Sa

nu aibe incredere. Sa se inarmeze. Este greu sa dormim linistiti intr-un pat cu un om care tine

sub pijama un cutit.

Poate ca Petre chiar a fost bine intentionat la inceputul relatiei lor. Dar trauma ei emotionala,

incercarea ei de a evita sa ramana in strada cu un copil, asa cum a patit mama ei, a adus-oexact in situatia respectiva. Boul de ta-su, asa cum il numeste Petre pe tatal sotiei lui, este

omul in care s-a transformat el astazi. Un rau atrage un altul, acesta mai aduna unul si lantul

suferintelor nu se mai termina.

Daca Petre ar fi riscat sa-i inteleaga rana Sarei si sa o lase sa-si asigure un back-up fara a-i

raspunde cu aceeasi moneda, poate ca ea ar fi depasit lipsa de incredere in barbati si nu s-ar fi

ajuns prin atat de multe certuri la asemenea deznodamant. Cel care, intr-o situatie data este

mai putin traumatizat, este adultul. Doar el poate in criza respectiva sa solutioneze

diferendele. Nu putem avea pretentia de la cel ranit sa-si invinga teama, desi teama lui l-a

facut sa plateasca cu dezamagire pe un nevinovat.

Luati-o asa: cel care sufera pentru ca partenerul l-a mintit sau l-a inselat, este cel care poate

dezamorsa bomba. Da, e adevarat, vi se pare nefiresc, dar tot cel care sufera este cel caretrebuie sa dea. Pentru ca ceea ce trebuie sa dea este iertare si intelegere. Nu poate ierta cel


20/68

care loveste, doar cel care a fost lovit. Din aceasta cauza funia problemelor noastre incepe

prin faptul ca la un moment dat nu vrem sa dam. Doar daca dam primii, nu in conditiile ideale

ale unui schimb dublu-avantajos, ci atunci cand celalalt ne-a luat ceva, doar asa putem ajunge

sa reparam traumele celui de langa noi si ulterior sa ni le repare si el pe ale noastre.

Este usor sa iubim oamenii care ne iubesc. Orice om, oricat ar fi de prost sau de desptept, de

bine intentionat sau de rau intentionat, poate sa faca asta. N-o sa scuipam niciodata in fata opersoana care ne face declaratii de dragoste. N-o sa lovim niciodata o fiinta cand ne linge

mana. Doar daca avem probleme grave la cap. In rest, noi toti oamenii normali placem

oamenii care ne plac pe noi, iubim oamenii care ne iubesc, antipatizam oamenii care ne

antipatizeaza. Ati observat desigur ca antipatia este intotdeauna reciproca. Dar a face o opera

de arta din viata noastra, a deveni artisti ai propriei noastre realitati nu presupune sa fim doar

oameni normali. Trebuie sa fim capabili de a domoli stihiile care zac in cei din jurul nostru,

de a incerca sa imblanzim bestiile din noi, de a pune balsam peste sufletele zbuciumate.

Daca un copil face o criza de isterie intr-un supermarket, credeti ca il veti linisti daca incepeti

si dumneavoastra sa va tavaliti pe jos si sa urlati ca din gura de sarpe, profitand de faptul ca

vocea dumneavoastra este mai puternica si poate sa o acopere pe a lui? Incercati daca nu ma

credeti! Desi se va opri o clipa uimit de reactia dumneavoastra, va incepe sa tipe cu forteproaspete odata trecuta surpriza. Incercati!

Lectia 9: Decodificarea metaforei Genezei

Biblia (sau Cartea cartilor caci este cea mai citita carte de pe fata pamantului), este o epopee

a nasterii universului si a crearii omului. Este motivul pentru care e pertinent sa incercam sacautam acolo informatii care ar putea folosi scopului nostru de a afla cine suntem pentru a

stii ce putem face. Bineinteles ca o interpretare mot-a-mot a Bibliei este cel putin hazardata.

Abordarea simbolistica si metaforica pare mult mai potrivita conceptiei holistice a

ganditorului din era trecuta. Pentru a ma feri cat mai mult de speculatii, voi incerca sa verific

din cand in cand directia firului logic prin compararea concluziilor cu faptele stiintifice

demonstrate si cu imaginile arhetipale clasice in care ar trebui sa se regaseasca.

Ca sa intelegem Geneza biblica, trebuie sa facem o precizare: cartea asta, are mari probleme

de lexic. Motivul principal il reprezinta folosirea omonimelor, adica a cuvintelor care au

aceeasi forma dar mai multe sensuri. De exemplu, pentru noi, cuvintele suflare suflet

duh au semnificatii diferite : cand spunem suflet ne gandim la afectivitate, duhul il asimilamgndirii iar suflul, respiratiei. Dar gndirea biblic nu face aceast deosebire, atat in ebraic

cat i n greac, noiunile sunt sinonime provenind de la aceeai rdcin: a respira.

De ce ar fi utilizat autorii acest fel de scriere, care produce nenumarate confuzii de sens?

Modul detaliat in care este redata povestea biblica exclude din start ideea de neglijenta sau

nepricepere. Poate fi intr-adevar vorba despre neinspiratia traducatorilor, dar persistenta

echivocului cuvintelor in mai toate limbile in care a fost tradusa ne indeparteaza si de aceasta

ipoteza.

Este mai curand uimitorul rezultat al unui efort complex de scriere a unei carti care are

intelesuri diferite in functie de treapta de elevare spirituala pe care se afla cititorul. Caci ce ar

putea intelege un semistiutor de carte daca ar citi: omul are o tripla natura, fizica, eterica si

astrala? Sfanta Treime (Tatal, Fiul si Sfantul Duh) este o formulare mult mai accesibila pentruo fiinta aflata in zilele timpurii ale initierii sale.
http://adelaapostol.blogspot.ro/2010/03/lectia-9-decodificarea-metaforei.htmlhttp://adelaapostol.blogspot.ro/2010/03/lectia-9-decodificarea-metaforei.htmlhttp://adelaapostol.blogspot.ro/2010/03/lectia-9-decodificarea-metaforei.html


21/68

Atata timp cat Adam este descris ca o figurina de lut careia Dumnezeu i-a suflat viata in

nari, el poate avea inteles atat in mintea neofitului cat si in cea a initiatului.

Fizicianul poate traduce in propriul sau limbaj aceasta imagine a crearii unui unic stramos

al omenirii: primul om a fost format din energie si materie. Matematicianul vede echivalente

numerice in literele numelui Adam de exemplu, si ajunge prin adunari, scaderi, inmultiri si

impartiri la tot felul de alte numere pe care le considera perfecte, din niste considerente careimi scapa... Pesimistul isi primeste lectia prin conditionarea negativa a Apocalisei iar

optimistul incurabil ia de buna promisiunea reinvierii. Oricum, am auzit zilele trecute la radio

ca acestia din urma traiesc mai mult decat primii, asa ca m-am hotarat sa imbratisez

conceptiile lor fanteziste. Si chiar daca nu voi trai mai mult, sunt sigura ca macar voi trai mai

bine. Cine zicea ca nu avem liber-arbitru?

Desi probabil ca marea majoritate a contemporanilor crestini cunoaste in principiu povestea

biblica a genezei, ideile utile demersului nostru merita accentuate.

In primele zile ale saptamanii primordiale (Facerea, cap I), Dumnezeu creaza prin tot felul de

procese de (atentie!) separare si despartire, universul, initial partea nevie pe care o

populeaza in a doua parte a aceleiasi spatamani, cu fiinte vii. Omul apare ca un apogeu al

creatiei primei saptamani dar stupoare, dupa o zi de odihna, in a opta zi, Dumnezeu creaza dinnou omul!..., o incongruenta cel putin ciudata. Fiinta umanoida a zilei a sasea, desi superioara

ierarhic tuturor celorlalte vietuitoare, seamana foarte mult cu un animal pentru ca nu pare a

detine inteligenta ci doar instinct (nu cunoaste vorbirea, nu munceste dar are sexualitate).

i a zis Dumnezeu: "S facem om dup chipul i dup asemnarea Noastr, ca s

stpneasc petii mrii, psrile cerului, animalele domestice, toate vietile ce se trsc pe

pmnt i tot pmntul!" i a fcut Dumnezeu pe om dup chipul Su; dup chipul lui

Dumnezeu l-a fcut; a fcut brbat i femeie. i Dumnezeu i-a binecuvntat, zicnd: "Cretei

i v nmulii i umplei pmntul i-l supunei; i stpnii peste petii mrii, peste psrile

cerului, peste toate animalele, peste toate vietile ce se mic pe pmnt i peste tot

pmntul!" Apoi a zis Dumnezeu:"Iat, v dau toat iarba ce face smn de pe toat faa

pmntului i tot pomulce are rod cu smn n el. Acestea vor fi hrana voastr. Iar tuturor

fiarelor pmntului i tuturor psrilor cerului i tuturor vietilor ce se mic pe pmnt,

care au n ele suflare de viat, le dau toat iarba verde spre hran. i a fost aa. i aprivit

Dumnezeu toate cte a fcut i iat erau bune foarte. i a fost sear i a fost diminea: ziua

a asea.

Tot omul, de data aceasta avand un nume, Adam, apare si ca nou-nascutul zilei a opta care

urmeaza cronologic zilei de odihna, ziua a saptea. Desi este si el facut din tarana si suflare de

viata, dupa chipul si asemanarea creatorului, Adam este o fiinta inteligenta deoarece

vorbeste (da nume vietuitoarelor) si munceste (lucreaza si pazeste raiul).

i a sfrit Dumnezeu n ziua a asea lucrarea Sa, pe care a fcut-o; iar n ziua a aptea S-a

odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a fcut. i a binecuvntat Dumnezeu ziua a apteai a sfinit-o, pentru c ntr-nsa S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a fcut i le-a

pus n rnduial.

Iat obria cerului i a pmntului de la facerea lor, din ziua cnd Domnul Dumnezeu a

fcut cerul i pmntul.

Pe cmp nu se afla nici un copcel, iar iarba de pe el nu ncepuse a odrsli, pentru c

Domnul Dumnezeu nu trimisese nc ploaie pe pmnt i nu era nimeni ca s lucreze

pmntul.

Ci numai abur ieea din pmnt i umezea toat faa pmntului.

Atunci, lund Domnul Dumnezeu rn din pmnt, a fcut pe om i a suflat n faa lui

suflare de via i s-a fcut omul fiin vie. Apoi Domnul Dumnezeu a sdit o grdin n

Eden, spre rsrit, i a pus acolo pe omul pe care-l zidise. i a fcut Domnul Dumnezeu srsar din pmnt tot soiul de pomi, plcui la vedere i cu roade bune de mncat; iar n


22/68

mijlocul raiului era pomul vieii i pomul cunotinei binelui i rului.

i a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care-l fcuse i l-a pus n grdina cea din Eden, ca s-

o lucreze i s-o pzeasc. A dat apoi Domnul Dumnezeu lui Adam porunc i a zis: "Din toi

pomii din rai poi s mnnci, Iar din pomul cunotinei binelui i rului s nu mnnci, cci,

n ziua n care vei mnca din el, vei muri negreit!

i a zis Domnul Dumnezeu: "Nu este bine s fie omul singur; s-i facem ajutor potrivit pentruel". i Domnul Dumnezeu, Care fcuse din pmnt toate fiarele cmpului i toate psrile

cerului, le-a adus la Adam, ca s vad cum le va numi; aa ca toate fiinele vii s se

numeasc precum le va numi Adam. i a pus Adam nume tuturor animalelor i tuturor

psrilor cerului i tuturor fiarelor slbatice; dar pentru Adam nu s-a gsit ajutor de potriva

lui.

Eva este separata de catre Dumnezeu din coasta lui Adam, pentru ca nici un animal nu era

un ajutor pe potriva sa, proces care a necesitat adormirea prealabila a biblicului donator de

coasta.

Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu; i, dac a adormit, a luat unadin coastele lui i a plinit locul ei cu carne. Iar coasta luat din Adam a fcut-o Domnul

Dumnezeu

povestiri si lectii de spiritualitate terapia

Documents